Scris de oana.rotaru pe 22 octombrie 2010, 12:38 Locuri de vizitat in Bucuresti Anul acesta, Bucurestii au intrat in primele 10 metropole din lume in privinta raportului pret-servicii in unitatile hoteliere, depasind orase precum Madrid, Roma sau , intr-un clasament ce este condus de capitala Cehiei, Praga. Pentru ei, dar si pentru vizitatorii din provincie ori traitori ai cetatii, o parte din obiectivele turistice ce merita vazute.

Casa Vernescu, un reper al vietii Bucurestilor

Una dintre minunatele surprize pe care le poate oferi capitala Romaniei, unde prezentul si trecutul se intalnesc intr-un destin de exceptie, este Casa Vernescu. In timpul celei de-a doua domnii in Tara Romaneasca a lui Constantin Racovita, in 1763, Jean-Baptiste Linche, nobil francez din Marsilia, devine secretarul de limba franceza al domnitorului. Contele Jean-Baptiste Linche se casatoreste cu o romanca si are un fiu, Filip Lens, devenit mai tarziu boier valah, care construieste casa in 1821. Filip Lens se casatoreste cu Lisaveta Balotescu-Carpinisanu si ii ofera acest palat ca dar de nunta. Tot el reface cladirea, dupa incendiul din 1822, transformand-o in cea mai frumoasa casa bucuresteana a vremii.

Cladirea ia din nou foc in 1882, iar in 1886 mostenitorii lui Filip Lens o vand lui Guta Vernescu, avocat si politician, fondator al Partidului Liberal. Intre 1887 si 1889, Guta Vernescu il angajeaza pe marele arhitect Ion Mincu sa refaca vila, aceasta devenind cea mai frumoasa casa de pe Calea Victoriei, loc al vestitelor baluri si serate mondene.

Armonia marmurei cu decoratii aurite, care inzestreaza mai cu seama tavanele si peretii, vitraliile si oglinzile masive i-au dat casei un fast impresionant. Stilul eclectic, cu mare grija pentru amanunt, al acelor vremuri este completat in 1890 cu picturile lui G.D. Mirea. El a creat aici o lume a visului, cu nori amorasi, pictati luminos, intr-un albastru translucid. Stapanul casei, fin erudit, a rezervat, cum s-a obisnuit in epoca, spatiul de sus, aproape de tavan, pentru a inscrie numele unor carturari celebri precum Seneca, Pascal, Shakespeare...

Trasuri elegante, rochii de bal, jobene, bijuterii, conversatii de salon - intreaga protipendada a Bucurestilor a dat stralucire acestui loc. La sfarsitul vietii, Guta Vernescu saraceste si casa este cumparata de stat. Pana la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, aici au fost Ministerul Economiei Nationale, Ministerul Industriei si Comertului si chiar Guvernul Romaniei.

In 1944 Casa Lens-Vernescu a fost rechizitionata de Armata Rosie, care distruge mare parte din picturile murale. Imediat dupa 1945, casa este preluata de Guvernul Groza. Pana in 1990, aici a fost casa de protocol a unor ministere, iar in 1990 devine sediul Uniunii Scriitorilor din .

Dupa 1993, printr-un remarcabil efort uman si material, Casa Vernescu este refacuta si modernizata, devenind sediul unui restaurant de cinci stele. Trasurile de altadata au fost inlocuite cu limuzine luxoase, oameni din lumea intreaga vin sa deguste vestitele delicatese si licori oferite aici. Demna si plina de mister, Casa Vernescu a rezistat incercarilor vremii, ramanand pe Podul Mogosoaiei, Calea Victoriei de astazi, un reper al vietii Bucurestilor de-acum si de-atunci.

Strada Lipscani, inima Capitalei

Numele sau vine de la Lipsca (Leipzig), ceea ce aminteste de viata comerciala extrem de dinamica a Valahiei. Inca dinainte de „nasterea” oficiala a Bucurestilor (20 septembrie, 1459), Lipscani era cea mai circulata zona a orasului. Odata cu instaurarea centrului politic si economic la Curtea Veche, in jurul acestora s-au strans numeroase bresle - blanari, pantofari, caldarari, selari, bacani. Se mai pot vedea inca locuinte construite in stiluri absolut diferite: renastere, baroc, neoclasic sau imbinari ale tuturor acestora. Strada Lipscani vorbeste si astazi despre felul in care s-au intalnit pe pamant romanesc lumea occidentala cu cea orientala.

Palatul Regal - Muzeul National de Arta: de la Tonitza la

Palatul Regal se afla in centrul orasului, in mijlocul altor cladiri istorice precum Biserica Kretzulescu, Atheneul Roman, Biblioteca Centrala Universitara si Hotelul Athenée Palace-Hilton, locuri care nu ar trebui nici ele ocolite. Edificiul a fost ridicat intre 1927 si 1937 dupa planurile arhitectului roman D. Niculescu.

In 1948, comunistii au decis ca Palatul Regal sa devina sediul Muzeului National de Arta. Inaugurata in 1950, Galeria Nationala adaposteste lucrarile unor pictori celebri precum Theodor Aman, , Stefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady si a unor sculptori ca Dimitrie Paciurea, Constantin Medrea, Ion Jalea si faimosul Constantin Brancusi. Cea mai spectaculoasa este Galeria Europeana inaugurata in 1951 si compusa din 15 saloane. Aici se gasesc expuse picturi si sculpturi semnate de Rembrandt, Veneziano, Tizian, Tintoretto, Zurbaran, El Greco, Renoir, Monet, Pissaro, Breughel Delacroix, Sisley si Rubens.

Patrimoniul muzeului cuprinde si 4.000 de gravuri si desene ale unor artisti romani si straini celebri.

Palatul Mogosoaia, o combinatie de elemente venetiene si otomane, renastere italiana amestecata cu bizantin

Palatul Mogosoaia a fost construit intre 1698-1702 de catre Constantin Brancoveanu in stil arhitectural romanesc renascentist sau stil brancovenesc, o combinatie de elemente venetiene cu elemente otomane. Palatul poarta numele vaduvei boierului Mogos care detinea pamantul pe care a fost construit. Palatul a fost renovat in anii 1920 de catre Martha Bibescu. Aceasta l-a primit cadou de la sotul sau George Valentin Bibescu. Pentru renovarea lui, Martha Bibescu a cheltuit mare parte din averea adunata din cartile pe care le-a scris. Mai tarziu palatul a devenit un loc de intalnire pentru politicienii si lumea buna din anii 1930. In prezent, Palatul Mogosoaia adaposteste Muzeul de Arta Brancoveneasca si este un important punct de atractie turistica.

Se afla la vreo 11 kilometri de Bucuresti, in comuna cu acelasi nume, denumita dupa sotia boierului Mogos, caruia ii apartinusera domeniile cumparate la sfarsitul secolului 17 de Constantin Brancoveanu.

In 1702 se termina constructia palatului domnesc de pe malul lacului Mogosoaia. Cladirea initiala era destul de diferita de ceea ce se vede acum, insa stilul ei arhitectural, compus din diverse surse de inspiratie arhitectonica, se incadreaza in asa numitul stil brancovenesc (un fel de baroc romanesc): o combinatie de elemente venetiene si otomane, renastere italiana amestecata cu bizantin.

Una din caracteristici este pridvorul larg, deschis, cu arcade. Decoratiunile aplicate sau sculptate in piatra reprezinta motive florale, de inspiratie orientala.

Pe vremea aceea, curtea era plina de acareturi (cuhnia - bucataria si ghetaria erau in cladiri separate) si casele servitorilor, iar apartamentele domnesti se aflau doar la etaj. Dupa executarea lui Brancoveanu (impreuna cu cei cinci fii ai sai) la Stambul, pentru ca refuzasera sa treaca la mahomedanism, palatul devine o scurta perioada han turcesc si arhitectura sa sufera mult in urma raidurilor otomane din secolul 18.

In secolul 19 domeniul este cumparat de familia de boieri Bibescu, descendenti ai Brancovenilor. Sub ingrijirea lor si lucrul mesterilor francezi si germani palatul isi recapata forma si faima In 1912 printul George Valentin Bibescu (1880-1941) daruieste palatul sotiei sale, Martha Bibescu, poeta si scriitoare, care il gaseste in paragina si il transforma (cu ajutorul arhitectului sef al Venetiei, Domenico Rupolo) in loc de intalnire pentru cercurile ei culturale.

In 1945 ea il doneaza statului cu scopul de a fi inclus pe lista monumentelor istorice si din anii 50 in el a existat sectia feudala a Muzeului de Arta (colectii de arta feudala se gasesc si azi inauntru). Nu doar palatul este o deosebita realizare, ci si parcul care il inconjoara. Plasat la marginea lacului Mogosoaia, fatada dinspre lac da intr-o loggia terasata tip venetian, cu arcade, coloane si un mic labirint de gard viu.

Palatul si Muzeul Cotroceni, vechea resedinta a familiilor regale

Palatul a fost construit in ultima jumatate a secolului al XIX-lea ca resedinta a familiilor regale. Arhitectura imbina stiluri de Art Nouveau, frantuzesti si autohtone. Dupa devastatorul cutremur din 1977, Palatul a fost reconstruit si i s-a mai adaugat o aripa care serveste astazi ca birou pentru presedintele tarii. Pentru ca este o constructie impunatoare, este necesara prezenta unui ghid pe tot parcursul vizitei.

Muzeul National de Istorie a Romaniei, cel dintai muzeu de arheologie si istorie din tara

Institutia a aparut in 1970, ca cel dintai muzeu de arheologie si istorie din tara. Aici au fost aduse cele mai importante tezaure, in primul rand cele din metal pretios, in singurul loc public unde securitatea si vizibilitatea puteau fi asigurate in aceeasi masura. De asemenea, o multime de alte piese de mare valoare arheologica si istorica au poposit in expozitiile Muzeului National, pentru a ilustra mileniile de istorie, ori, pentru mai multa acuratete, istoria de atunci. Cladirea care adaposteste muzeul este, ea insasi, monument istoric, ridicat la sfarsitul veacului XIX, in stil neoclasic, de inspiratie germana.

Muzeul de Istorie Naturala Grigore Antipa, locul unde gasiti faimosul schelet de Deinotherium gigantissimum La inceputul secolului XX, Grigore Antipa prezinta primului ministru Dimitrie Sturza un memoriu in care demonstra necesitatea existentei unei cladiri special construite pentru a organiza "un Muzeu de Istorie Naturala demn de capitala tarii". Cu toate ca tara traversa o perioada de dificultati financiare, Consiliul de Ministri va aproba proiectul si suma de 350.000 lei, necesara ridicarii cladirii pe un teren de 23.000 m2, situat la capatul Soselei Kiseleff.

In perioada 1951 si 1964, Muzeul a fost condus de o serie de oameni de stiinta care, in acelasi timp, au desfasurat si activitati didactice la Facultatea de Biologie a Universitatii din Bucuresti: Bernard Schnapp (1951 - 1955), Prof. Dr. Doc. Alexandru Grosu (1955 - 1957), Prof. Dr. Doc. Mihai Ionescu (1957 - 1959), Prof. Dr. Petre Raicu (1959 - 1961) si Prof. Dr. Mircea Ionescu-Varo (1961 – 1964. Dupa aproximativ un deceniu (1973-1974), Muzeul organizeaza prima expeditie stiintifica peste hotare. Expeditia a fost condusa de dr. doc. Mihai Bacescu, in cursul ei fiind colectate din Tanzania numeroase specii de animale care au imbogatit colectiile muzeului si au stat la baza realizarii unor importante lucrari stiintifice.

Cel mai impozant si valoros exponat din Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" este faimosul schelet de Deinotherium gigantissimum, care atrage imediat atentia vizitatorului, datorita dimensiunilor sale. A fost dezgropat la sfarsitul secolului trecut (1890-1894) din depozitele de varsta pontiana (8,7 - 5,8 milioane de ani) aflate in imprejurimile satului Manzati (judetul Vaslui) de catre Gregoriu Stefanescu, profesor de geologie si paleontologie la Universitatea din Bucuresti si director al Muzeului de Istorie Naturala.

Deinotheriumul era un mamifer erbivor robust si greoi, care traia in zonele impadurite din apropierea mlastinilor. Spre deosebire de alti proboscidieni, la care defensele se afla pe maxilarul superior, la Deinotherium defensele, scurte, se afla pe maxilarul inferior.

Desi acest schelet are 4,5 m inaltime si 3,5 m lungime, el apartine unui individ tanar, adultii putand atinge dimensiuni mai mari.

Scheletul expus la Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" a fost montat in 1906 de catre restauratorul belgian L. F. de Pauw. La cutremurul din 4 martie 1977 s-a prabusit, deteriorandu-se; totusi, specialistii muzeului (restaurator N. Puscasu) au reusit sa il restaureze, el ramanand una dintre cele mai remarcabile piese din colectiile Muzeului National de Istorie Naturala "Grigore Antipa".

Muzeul Taranului Roman sau Muzeul European al Anului in 1996

Peste 90.000 de obiecte din ceramica, tesaturi, costume populare si icoane pot fi admirate aici. Acestea sunt asezate in functie de principalele zone din tara noastra si specificul lor. Este primul muzeu din Europa care a primit in anul 1996 distinctia Muzeul European al Anului. Tot aici, exista si un magazin de unde pot fi achizitionate suveniruri in specificul muzeului.

Muzeul National

Cladirea in care se afla muzeul a fost construita dupa planurile arhitectului I. D. Berindei in stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea, pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost presedinte al Consiliului de Ministri, poreclit "Nababul" pentru fabuloasa sa avere.

Dupa moartea "Nababului", cladirea a revenit fiului sau Mihai care decedand in 1929, a lasat-o prin testament sotiei sale Maruca, recasatorita in decembrie 1939 cu George Enescu. Edificiul - cunoscut si sub numele de "palatul Cantacuzino" - a gazduit in preajma celui de al doilea razboi mondial presedentia Consiliului de Ministri.

In 1956, Palatul Cantacuzino a devenit Muzeul Memorial "George Enescu" dedicat marelui compozitor roman. Muzeul poseda documente si obiecte personale ale muzicianului. Aici se afla, alaturi de vioara pe care Enescu a primit-o cadou la varsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome si medalii ce i-au fost conferite, printre care si cea a Legiunii Franceze de Onoare.

Muzeul Zambaccian

Muzeul Zambaccian a fost inaugurat in 1947, dupa ce K. H. Zambaccian a donat statului casa si colectia sa de arta, cam 310 lucrari.

Picturile semnate de Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Stefan Luchian, Jean Al. Steriadi, Gheorghe Petrascu, Nicolae Tonitza, Nicolae Darascu, Theodor Pallady, Iosif Iser, , Alexandru Ciucurencu, Horia Damian, Alexandru Padina si Ion Tuculescu sunt toate adunate in patrimoniul muzeului Zambaccian.

Tot aici pot fi admirate si sculpturi ale maestrilor Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Corneliu Medrea, Ion Jalea sau Constantin Brancusi.

Muzeul Theodor Pallady sau Casa Melik

Muzeul Theodor Pallady cuprinde colectia Gheorghe si Serafina Raut. Este amenajat incepand cu 1971 in Casa Melik - una din casele negustoresti cele mai vechi din Bucuresti.

Directorul filialei Bancii Marmorosch Blank din Paris, Gheorghe Raut pasionat de arta a colectionat tablouri realizate de artisti celebrii. El a donat intreaga colectie statului roman la sfarsitul anilor 1960.

Fiind unul dintre cei mai mari admiratori si prieteni ai lui Theodor Pallady, intreaga sa colectie s-a centrat in jurul tablourilor acestuia, fiind posesorul a numeroase desene si picturi ale marelui artist printre care se numara Lalele Rosii, Place Dauphin dar si portretele actritelor Marioara Voiculescu si Maria Ventura.

Colectia intreaga numara peste 1270 de piese si alaturi de tablouri Pallady mai cuprinde si opere ale artistilor Jean Al. Steriadi, H. Catargi, Lubin Baugin, Edmond Aman Jean, Carolus Duran, Camille Corot, Jan van de Capelle.

Colectia a fost completata cu piese de arta decorativa, sculptura antica greco-romana, egipteana, indiana, khmera, dar si sculptura.

Muzeul Colectiilor de Arta

Muzeul Colectiilor de Arta se afla intr-o cladire istorica a Bucurestiului - Palatul Romanit, a carui constructie a fost inceputa in primii ani ai veacului al XIX-lea. In deceniul al treilea al secolului XIX, edificiul a ajuns in posesia lui Grigore Romanit, mare vistiernic al domnitorului Grigore Ghica (1822-1828).

In anul 1978, Palatul Romanit a primit o noua destinatie, prin crearea Muzeului Colectiilor de Arta. Dupa ample lucrari de consolidare si restaurare, in corpul dinspre Calea Grivitei a Palatului Romanit, incepand din toamna anului 2003, Muzeul Colectiilor de Arta repune in circuit public 14 din cele 44 de colectii donate statului roman incepand cu anul 1927: Colectia av. Hurmuz Aznavorian, Colectia familiilor Dumitru si Maria Stefanescu – colonel Gheorghe Preda, Colectia Josefina si , Colectia dr. Emanoil Romulus Anca si Ortansa Dinulescu Anca, Colectia prof. Garabet Avachian, Colectia dr. Mircea Petrescu si prof. Artemiza Petrescu, Colectia dr. Sandu Lieblich, Colectia Sica Alexandrescu, Colectia Clara si Anatol E. Baconsky, Colectia Sorin Schächter, Colectia Céline Emilian, Colectia Marcu Beza – Hortensia si Vasile G. Beza, Colectia de arta comparata Alexandra si Barbu Slatineanu, Colectia fratilor Béatrice si Hrandt Avakian.

Predominanta este arta romaneasca reprezentata prin valoroase piese de arta populara (icoane pe sticla si pe lemn, ceramica, mobilier, tesaturi din secolele XVIII - XIX) si prin creatiile unor artisti precum Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Ioan Andreescu, Jean Al. Steriadi, Francisc Sirato, Gheorghe Petrascu, Nicolae Tonitza, Nicolae Darascu, Theodor Pallady, Iosif Iser, Alexandru Ciucurencu. Sculptura romaneasca este ilustrata de creatiile lui Oscar Han, Corneliu Medrea, Milita Patrascu si Celine Emilian.

In colectiile muzeului se gasesc si lucrari ale unor artisti cunoscuti din scolile franceza, olandeza, italiana, precum Camille Pissarro, Vincent van Gogh, Bernardo Strozzi. Restaurarea corpului dinspre Calea Grivitei al Muzeului Colectiilor de Arta a prilejuit repunerea in circuitul muzeal a pivnitelor Palatului Romanit cu frumoasele sale bolti, in care s-a organizat un lapidarium ce cuprinde fragmente de sculptura in piatra din patrimoniul Sectiei de Arta Veche Romaneasca a Muzeului National de Arta al Romaniei.

Restaurarea "Corpului A" al Muzeului Colectiilor de Arta a prilejuit si repunerea in circuitul muzeal a pivnitelor acestuia. Cele trei incaperi boltite "in leagan", cu firide terminate in arc frant, practicate in peretii de caramida aparenta, au constituit un spatiu optim pentru organizarea lapidariului ce gazduieste o parte importanta din patrimoniul de sculptura in piatra al Galeriei de Arta Veche Romaneasca.

Muzeul de Arta Populara Prof. Dr. Nicolae Minovici

Muzeul de Arta Populara este "prima casa in stil popular romanesc", la bariera de nord a orasului. Cladirea are un istoric bogat, iar situatia ei actuala nefiind cu nimic schimbata fata de primii ani de existenta. Din acest punct de vedere, mai ales muzeistic, este un sit aproape unic in Bucuresti.

A fost zidita cu scopul de a adaposti colectia deja anuntata la data ridicarii ei, de doctorul Nicoale Minovici. Compartimentele cladirii au fost determinate de categoriile variate de obiecte colectionate si modul de expunere. Colectia a fost imbuntatita intre 1919-1940 prin valuri succesive de achizitii.

In cladire nu s-a locuit permanent dar, cel putin pana in 1937, aici aveau loc diferite reuniuni familiale sau colegiale, conferinte si sesiuni stiintifice precum si diferite consfatuiri profesionale.

Muzeul Dr. Nicolae Minovici este primul muzeu bucurestean de arta populara; devansatand proiectul ambitios al lui Tzigara Samurcas care, desi la 1912 punea piatra de temelie al actualului Muzeu al Taranului Roman, cladirea actuala a muzeului amintit va fi finalizata in 1941.

Nucleul patrimoniului acestui muzeu a fost organizat in cladirea Monetariei Statului, cu sprijinul lui Spiru Haret la 1 octombrie 1906.

Casa Memoriala - Claudia Millian

Probabil este singura casa memoriala compusa dintr-un apartament de cinci camere si dependinte. Inca din holul de la intrare, vizitatorul este intampinat de o expozitie impresionanta de arta plastica. Un ulei pe panza semnat Damian, care o reprezinta pe Mioara Minulescu, careia i se alatura un grupaj de grafica, reprezentandu-l pe poet, sub prestigioasele semnaturi ale lui Iosif Iser, Jean Steriadi, Paunescu Gruia. Tot aici mai apar alte semnaturi cum ar fi: Theodor Pallady, Carol Popp de Szatmáry, Nicolae Darascu etc. Pe cuierul din acelasi hol intalnim doua statuete realizate de Claudia Millian si un "Cap de negresa", pentru ca sa-si gaseasca locul, fara a-l aglomera, si o statueta reprezentand-o, de asta data pe Claudia Millian, realizata de Oscar Han.

Acestora li se alatura cateva piese de ceramica si o lada de lemn. Simezele abunda in remarcabile semnaturi: Lucia Demetriade Balacescu, din nou cativa Iser, Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, (portret Claudia Millian), M. H. Maxy, Lucian Grigorescu dar si opere ale Mioarei Minulescu si Claudiei.

Sunt alaturi doua sculpturi de Oscar Han (reprezentand-o pe Claudia Millian). Nu lipsesc si alte obiecte decorative: fotografii, sfesnice, paftale din argint, casete etc.

Casa Memoriala George si Agatha Bacovia

Poetul, bacauan la origini, s-a mutat in Capitala in anul 1933, intr-o casa construita din banii sotiei sale, Agatha Bacovia. Bacovia a avut cateva slujbe, printre care cea mai bine platita a fost cea de bibliotecar. Lui Bacovia insa ii placea sa stea acasa, in camera lui, sa scrie, sa deseneze sau sa cante.

Datorita sotiei lui si a eforturilor familiei poetului s-a infiintat in 1958 Muzeul Memorial in locuinta acestuia, de unde si-a publicat cea mai mare parte a operei sale pana s-a stins din viata, in anul 1957.

A fost inaugurat abia in 1966 si acest lucru din cauza ca Statul le-a cerut familiei lui Bacovia (vaduva si fiul acestuia, Gabriel) sa finanteze ei singuri muzeul, ceea ce nu era cel mai simplu lucru de facut. Dupa deschiderea muzeului, Gabriel Bacovia este cel care s-a ocupat de conducerea sa insa nici dupa trecerea primului hop lucrurile nu au devent mai usoare.

Desi muzeul memorial se afla sub patronajul Muzeului de Literatura, banii nu erau multi si intr-un final Gabriel Bacovia nu a avut de ales decat sa vanda din posesiunile familiei sale (si deci din exponatele de muzeu) pentru a face rost de bani. Din fericire, in muzeu au ramas destule exponate de valoare. Cea mai mare parte a colectiei o reprezinta opere de arta si de sculptura realizate de artisti contemporani cu cuplul de scriitori/autori.

Teatrul Odeon

Teatrul Odeon, unul dintre cele mai reprezentative teatre din Bucuresti, a fost fondat in 1946, sub numele de Teatrul Muncitoresc CFR Giulesti. Sala Majestic a fost inaugurata in 1974, fiind una dintre cele mai elegante sali de teatru din Bucuresti si singura din Europa cu tavan glisant. In anul 1990 Teatrul Giulesti isi schimba numele in Teatrul Odeon. Parcul Cismigiu

Parcul Cismigiu este amplasat in centrul Capitalei, este cel mai vechi si mai frumos parc din Bucuresti, se intinde pe aproximativ 17 hectare, avand intrari pe trei mari artere de circulatie: Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Schitu Magureanu, Strada Stirbei Voda.

Planurile parcului au fost realizate de arhitectul vienez H. W. Meyer; gradina Cismigiu de astazi a fost inaugurata pe 22 martie 1860. Numele gradinii provine de la denumirea functiei celui care avea grija de toate cismele din oras: cismigiul, care locuia in apropierea parcului.

Dispune de terase, restaurante, locuri de joaca pentru copii, un lac pe care se pot face plimbari cu barca, toate amplasate intr-un cadru natural de o frumusete deosebita. Un colt al parcului este dedicat memoriei unor mari poeti si scriitori romani. In acest loc se gasesc busturile sculptate in piatra ale lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Liviu Rebreanu, etc.

Insa, istoria acestui loc incepe pe la 1779 cand domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Ipsilanti a ordonat sa se construiasca doua cismele pentru a avea apa buna de baut. De aici, probabil vine si numele parcului provine tocmai de la aceste cismele deorece seful lucrarilor avea titulatura de "Marele Cismigiu" - adica mai mare peste cismele.

Lucrarile de amenajare au inceput sub conducerea arhitectului vienez Frederich Wilhelm Meyer. In acele vremuri aici era un loc cu balti, trestie si papura. Odata cu inceperea lucrarilor acestea dispar, iar in locul lor apare o gradina publica cu alei si cu o fantana arteziana in centru. Parcul a fost inaugurat in 1854 cand a fost terminata complet suprafata sa fiind si marita. Parcul Cismigiu cuprinde si o intinsa gradina franceza in vest, Rondul Scriitorilor si Rondul Roman precum si o gradina de trandafiri (in nord), trei lacuri pe unul din ele aflandu se si o insula si un debarcader unde se pot inchiria barci de agrement. Fara indoiala parcul este un loc indragit nu numai de bucuresteni, ci de oricine poposeste aici chiar si pentru scurt timp.

Pe langa bijuteriile de mai sus, si cateva dintre “ctitoriile” pe care comunistii le-au lasat posteritatii.

Casa Poporului, pe locul 2 in lume dupa cladirea Pentagonului

Situata in partea centrala a Bucurestilor, Casa Poporului (Palatul Parlamentului) este pe locul care astazi se cheama Dealul Arsenalului, incadrat de strada Izvor la vest si nord-vest, Bulevardul Natiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertatii la est si Calea 13 Septembrie la sud. Construirea Palatului Parlamentului a inceput pe vremea lui Ceausescu, in anul 1983, ceremonia asezarii pietrei fundamentale avand loc la 25 iunie 1984. Considerata un kitch imens de unii, cladirea are o suprafata desfasurata de 330.000 m patrati, inscriindu-se in "Cartea Recordurilor" la capitolul "Cladiri Administrative", pe locul 2 in lume dupa cladirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai sai, pe locul 3 in lume, dupa cladirea de asamblare a rachetelor spatiale de la Cape Canaveral din Florida si dupa piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Cladirea are aproximativ 1000 incaperi, dintre care 440 birouri, peste 30 sali si saloane, restaurante, restul fiind camere de deservire. Numele salilor si saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese dupa 1989, ele evocand evenimente importante din istoria poporului roman sau personalitati cunoscute pe plan mondial.

Casa Presei Libere, prima lucrare la care constructorul a introdus calculul de rezistenta la un eventual seism Casa Scanteii (asa cum era cunoscuta in perioada comunista), a fost construita pe locul in care se afla vechiul hipodrom Baneasa. Ridicarea cladirii a durat intre 1952 si 1957. Initial, cladirea s- a numit Combinatul Poligrafic Casa Scanteii "I.V.Stalin" , pentru ca ulterior sa fie numita “Casa Scanteii”.

“Scanteia “ era numele ziarul Partidului Comunist Roman. Dupa evenimentele din 1989, aceasta a fost cladirea care a adapostit redactiile primelor ziare libere din Romania. Proiectul cladirii, gandita parca in asa fel incat sa te simti cat mai insignifiant, a fost realizat de arhitectul Horia Maicu, care s-a inspirat din cel al Universitatii Lomonosov din Moscova. Fundatia cladirii acopera o suprafata de 280 pe 260 de metri. Fara antena de televiziune care se afla pe cladire, aceasta are o inaltime de 96 m, iar cu tot cu antena, masoara 104 m.

A fost prima lucrare la care constructorul a introdus calculul de rezistenta la un eventual seism, luand in considerare niste norme mai vechi, italiene din timpul lui Mussolini. Aceste norme s-au dovedit a fi mai bune chiar decat cele din 1963, pentru ca erau mai simple si se punea mult accent pe intensitatea cutremurului, si nu pe felul cladirii.

ADRESA: http://crct.ro/n4Cm