Teodor ARDELEAN Centrul De Cercetare Şi Documentare Al Academiei Române, Baia Mare
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXIV, 2015 PERSONALITATEA LUI ION BIANU ÎN SUPERLATIVE Teodor ARDELEAN Centrul de Cercetare şi Documentare al Academiei Române, Baia Mare ION BIANU'S PERSONALITY IN SUPERLATIVES Abstract: Ion Bianu, considered B.P. Hasdeu‘s foremost disciple, was the founder of the Romanian Academy Library, laying the basis of librarianship as profession. He was the most prolific author of critical editions and holder of outstanding academic virtues that have emerged in the myriad of great values of the Romanian academic world. KEY WORDS: academician, librarian, bibliographer, philologist Printre pietrele unghiulare ce constituie edificiul Culturii Naţionale la români îl găsim bine reliefat şi strălucit păstrat pe ION BIANU. Fiind în aceste zile în situaţia de a evoca personalitatea distinsului cărturar ardelean, cu ocazia lansării unei cărţi omagiale în comuna sa natală Valea Lungă, din proximitatea Blajului, şi a împlinirii a 80 de ani de la trecerea sa în eternitate, am descoperit cu privire la ION BIANU câteva elemente definitorii care-i conferă o individualitate istorică necontestată şi o serie de determinante, ce pot fi considerate, pe bună dreptate, adevărate şiraguri de SUPERLATIVE. Iată câteva dintre acestea : Ion Bianu, urmaş al corifeilor Şcolii Ardelene, face parte, cu contribuţii substanţiale, din prima generaţie a epocii de renaştere a Neamului Românesc şi de constituire a statului românesc modern. Este considerat cel mai vrednic discipol al Marelui Enciclopedist B. P. Hasdeu (Charles Drouhet) şi, Părintele cărţii vechi româneşti. Ion Bianu a fost primul salariat, în calitate de „scriitor-bibliotecar- arhivar‖, al primei instituţii cultural-ştiinţifice a Ţării – Academia Română (din 1879). Peste câteva zeci de ani Al. Tzigara Samurcaş îl numeşte în chip iconic „veneratul staroste al bibliotecarilor‖. Ion Bianu a rămas, în continuare în istoria Academiei Române, singura persoană dintre salariaţi, care a dobândit „ranguri conducătoare‖ supreme, fiind timp de trei ani (1927-1929 secretar general şi timp de alţi trei ani vicepreşedinte (1932-1935). Între anii 1929-1932 a fost Preşedintele Academiei Române, după Emil Racoviţă. 307 BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXIV, 2015 Ion Bianu este ctitorul Bibliotecii Academiei Române, pe care a şi condus-o timp de 51 de ani, din 1884 până în 1935. De remarcat că n-a părăsit această „scrupuloasă întreprindere‖ nici în perioadele în care a condus Academia Română, ceea ce i-a determinat pe contemporani să-i numească viaţa foarte simplu şi foarte modern – „luminată şi luminătoare‖. Prin această „jertfă‖, Ion Bianu a oferit istoriei româneşti o pildă vie de rectitudine morală, viaţa şi activitatea sa fiind „un act unic de credinţă şi devotament către această instituţie a neamului‖ (Dimitrie Gusti). Ion Bianu a pus bazele profesiilor de bibliotecar, bibliograf şi bibliolog, a construit matricile profesionale ale acestei importante şi discrete „meserii‖ şi a întemeiat organizatoric asociaţii profesionale în domeniu – Asociaţia Bibliotecarilor din România (15 septembrie 1924), convocând şi primul Congres Naţional al Bibliotecarilor (Bucureşti, 1924). Ion Bianu a făcut din „colecţiunile de carte‖ adunate la Academie, printr-o sârguinţă unică, „mucenicească‖, cea mai mare bibliotecă a Ţării – Biblioteca Academiei Române. Aceasta a înglobat, la 1901, şi Biblioteca Centrală de Stat şi mai multe biblioteci particulare. Ion Bianu a avut privilegiul să colaboreze, ca bibliotecar angajat, cu cei mai importanţi ctitori ai Academiei, Ion Ghica şi D. A. Sturdza, cu acesta din urmă având o luminoasă corespondenţă pe tot parcursul intervalului lor de contemporaneitate. Ion Bianu a avut beneficiul de destin să se cunoască şi/sau să colaboreze cu personalităţile cardinale ale celei mai fecunde perioade culturale a Neamului Românesc: Timotei Cipariu, B. P. Hasdeu, Ioan Micu Moldovan, Alexandru Odobescu, George Bariţiu, Alesandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, N. Quintescu, Ioan Bogdan, Ovid Densusianu, Vasile Pârvan, Andrei Bârseanu, Iuliu Coroianu, Ilarie Chendi, Ioan Slavici, Septimiu Albini, Alexandru Sadi- Ionescu, Sextil Puşcariu, Alexandru Lapedatu, Nicolae Cartojan, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, Simion Mehedinţi, Miron Cristea, Grigore Tocilescu, Simion Florea Marian, Gheorghe Adamescu, Octavian Goga şi mulţi alţii. A servit Academia Română ca un adevărat întemeietor al acesteia, a făcut din relaţiile sale adevărate pârghii pentru punerea în operă a trăirilor profesate exemplar, a cultivat cărturăria militantă şi şi-a cristalizat crezurile în lucrări luminoase. A fost pentru toţi cei apropiaţi un povăţuitor bun şi un excelent îndreptător de cărări. Ion Bianu a fost primul şef al primei Catedre de istoria literaturii române, la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Bucureşti (1901), după ce, în 1881, fusese profesor la Liceul „Sf. Sava‖. Acest privilegiu pe care l-a avut eruditul cercetător, însoţit intim de exigenţa sa 308 BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXIV, 2015 academică, dar şi de omenia sa tipic ardelenească, i-a făcut pe contemporani să-l considere „filologul providenţial al culturii române moderne‖. Ion Bianu a lăsat moştenire Facultăţii unde a slujit CULTUL pentru literatura veche românească. Ion Bianu a fost contemporan cu cele mai mari şi importante clarificări din istoria noastră: Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă, Proclamarea Regatului Român, Războiul de Întregire, Mare Unire, Încoronarea primului rege al tuturor românilor. Ion Bianu constituie un reper luminos de strălucire umană într-o vreme care nemiloasă fiind, a înghiţit multe destine politice, a umilit numeroase personalităţi certe, a izolat valoroase minţi participative. Ion Bianu a reuşit prin munca sa stăruitoare la Biblioteca Academiei Române să facă obturată, prin tenacitatea sa blăjeană şi ardelenească, dezordinea dâmboviţeană devenită deja clasică. Prin această distincţie proprie cărturarul transilvănean, academicianul şi bărbatul binemeritat al ASTREI devine primul alexandrin din cultura noastră. Ion Bianu a făcut totul pentru a exista şi la români, începând cu 1884, Legea Depozitului Legal, cel mai bun instrument pentru îmbogăţirea cu carte a marilor biblioteci ale neamului, pentru realizarea continuităţii cronologice şi asigurarea portofoliului ştiinţific necesar. Ion Bianu este în continuare cel mai fecund autor de ediţii critice din vechile scrieri româneşti, fascimilate, transcrise şi comentate adecvat. Ion Bianu, atât ca bibliofil pasionat, cât şi ca bibliograf redutabil şi bibliolog eminent constituie în domeniu personalitatea încărcată cu cele mai multe valenţe providenţiale „trimise‖ către Neamul Românesc, aflat în acele vremuri în grea oropsire culturală. Ion Bianu este, împreună cu Nerva Hodoş, autorul celei mai solicitante lucrări de cercetare din întreaga noastră cultură „Bibliografia românească veche‖, tipărită între 1903-1944, în patru volume masive, reper unghiular pentru cercetarea istoriei literaturii noastre înainte de 1830. De asemenea, Ion Bianu a pornit şi cel de-al doilea mare Repertoriu „Catalogul manuscriptelor româneşti‖, în trei volume, finalizat prin tipărire între 1907-1931, dar şi lucrarea „Publicaţiile periodice româneşti‖ (cu Nerva Hodoş şi Al. Sadi-Ionescu), care la 1913 a înregistrat „istoria şi paleta publicisticii româneşti‖. Ion Bianu, la a cărui sărbătoare festivă de primire în Academia Română au fost de faţă şi Carol I şi Ferdinand Întregitorul, a fost distins în timp de către societatea civilă românească cu „titlul‖ de „Rege al cărţilor‖ Ion Bianu a realizat, după cum apreciază Ioan Chindriş, cea mai mare operă a vieţii sale prin crearea unei noi categorii de intelectuali români – bibliotecarii. Prin El s-a născut şi „mândria de a fi bibliotecar‖. Au fost bibliotecari sau au slujit în biblioteci mulţi academicieni : Timotei 309 BULETIN ŞTIINŢIFIC, FASCICULA FILOLOGIE, SERIA A, VOL. XXIV, 2015 Cipariu, Alexandru Odobescu, August Treboniu Laurian, Onisifor Ghibu, Nicolae Densusianu, George Bariţiu, Ion Nistor, Vasile Pârvan, Ion Muşlea, Zenovie Pâclişanu, David Prodan, Lucian Blaga, Perpessicius, Mircea Maliţa, Virgil Cândea, Dan Simonescu, Gabriel Ştrempel, Dan Horia Mazilu, ş.a., dar singurul care a făcut din Bibliotecă pepinieră de mari intelectuali, de mari cariere, de alese caractere, de vajnice virtuţi academice, a fost blăjeanul Ion Bianu. Ion Bianu, prin vredniciile ce hotărăsc determinant cumpăna măsurii în toate lucrurile, se aşază onorabil în lista misionarilor blăjeni care au ridicat cultura română la înălţimi mântuitoare în întreg spaţiul românesc: Simion Bărnuţiu, la Iaşi; Aron Pumnul, la Cernăuţi; Ioan Maiorescu, la Craiova; George Bariţiu, la Braşov; Petru Pavel Aaron, Alexandru Sterca Şuluţiu, Ioan Vancea, Ioan Micu Moldovan şi Vasile Suciu, la Blaj ... Astfel de distinse personalităţi, cu elan şi râvnă apostolică, laice sau ecleziastice, şi astfel de luptători ai luminii, fiecare făcând parte din stirpea celor mai vechi apostoli ai culturii româneşti din Ardeal, au făcut să renască speranţa neamului şi au creat opere deschizătoare de drumuri mântuitoare. În Cartea Vieţii Neamului Românesc crezul adânc al acestor binemeritaţi bărbaţi a făcut să încolţească şi să se hrănească ideea de înălţare a Poporului Român din toate „ţările locuite de români‖. Şi toate aceste constante de energie şi spiritualitate, de sobrietate şi râvnă pedagogică au făcut să