Mircea Eliade and Lucian Blaga in Correspondence: Elective Afinities
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
I.Boldea, C. Sigmirean, D.-M.Buda LITERATURE AS MEDIATOR. Intersecting Discourses and Dialogues in a Multicultural World MIRCEA ELIADE AND LUCIAN BLAGA IN CORRESPONDENCE: ELECTIVE AFINITIES Sabina Fînaru Assoc. Prof., PhD, ”Ștefan cel Mare” University of Suceava Abstract: The present paper, Mircea Eliade and Lucian Blaga in Correspondence: Elective Affinities, analyzes the intellectual relationship between the two writers, starting from their correspondence and focusing on the mutual reception of their works as mentioned in it, as well as on the evocation of these works in Mircea Eliadeřs memoirs. It specifies the cultural context, their position towards the debates of the time on the concepts regarding ethnic expression in art and orthodoxism as well as their orientation towards common sources of inspiration in ethnography, folklore and myth. Their vision of the world and of literature, their themes of reflection, their intellectual openness towards Europe highlight the structural affinity between the two writers, philosophers, essayists and publicists. Keywords: correspondence, reception, interwar period, polemic. Mircea Eliade a debutat, s-a format și s-a afirmat în epoca imediat următoare Marii Uniri (1921 squ.), dominată de importante polemici legate de relația dintre tradiționalism și modernism, etnicitate și europenism, de mijloacele de exprimare artistică a specificului național și de afirmare a unor noi direcții estetice. Corespondența, articolele și operele citate în ea, precum și memorialistica lui Eliade clarifică relația intelectuală cu Lucian Blaga în contextul cultural dat, precum și poziția lor față de conceptele dezbătute. Afinitatea structurală dintre cei doi scriitori, filosofi, eseiști și publiciști este reliefată de viziunea asupra lumii și literaturii, de temele de reflecție, de deschiderea intelectuală de anvergură europeană, cât și de orientarea lor către surse comune de inspirație în etnografie, folclor și mit. Dintre scriitorii „generației 1918ŗ, Lucian Blaga1a fost pentru Mircea Eliade cel mai apropiat. În 1933, Eliade îi mărturisea că interesul pentru filosofia sa data din liceu, de prin 1922 (I, p. 60), iar în 1926, când Pamfil Șeicaru i-a propus să devină redactor la „Cuvîntulŗ, a fost încântat de această ofertă și datorită prezenței lui Blaga în paginile acestuia. S-au întâlnit însă câțiva ani mai târziu și Memoriile evocă momentul: „În toamna sau în iarna aceea, l-am cunoscut pe Lucian Blaga. L-a adus, într-o seară, Marieta Sadova. M-a privit cu simpatie, zâmbind, și mi-a mărturisit că citise Maitreyi mai ales pentru că știa de mult, din Bṙhadāraṇyaka Upanișad, de Maitreyi, soția lui Yājnavalkya, și voise să vadă dacă în romanul meu reluam, chiar camuflat, lecția de metafizică pe care i-o dăduse Yājnavalkya, ca să-i reveleze modul de a fi al lui ātman.ŗ (p. 296). Eliade îi trimisese însă romanul la Viena, imediat după apariție, iar într-una din scrisorile din 1933, Blaga se declara „profund entuziasmat. […] Dacă aș avea traducerea m-aș face luntre și punte să-l plasez la o casă de editură de aiciŗ2 (MEC, I, p. 95 - 96, sub. L.B.). Aceeași admirație i-o va comunica „pentru 1 Din cele 8 scrisori trimise de Mircea Eliade, 1 este din 1933, 1 din 1936 și 6 din 1937, în Mircea Eliade, Europa, Asia, America…Corespondenţă, I Ŕ III, Cuvânt înainte şi îngrijirea ediţiei de Mircea Handoca, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999; citările din corespondență lui Eliade se vor face direct, indicând volumul și pagina în interiorul textului. 2 De la Blaga se păstrează 6 texte: 2 din 1933, 1 din 1936, 3 din 1937. Textele corespondenților lui Mircea Eliade se găsesc în Mircea Eliade și corespondenții săi, I Ŕ V, ediție îngrijită, note și indici de Mircea Handoca, 92 I.Boldea, C. Sigmirean, D.-M.Buda LITERATURE AS MEDIATOR. Intersecting Discourses and Dialogues in a Multicultural World splendida realizare a fantasticuluiŗ în Șarpele (1937): „e o lucrare foarte, foarte frumoasă! Și un gen deosebit de greu (O știu fiindcă sunt aici în domeniul meu!)ŗ (ibidem, I, p. 97, subl. L.B.). Mircea Eliade cunoștea activitatea publicistică a lui Lucian Blaga, orientarea sa filosofico-estetică și implicarea în polemicile culturale ale epocii. Refuzul dogmatismului științei, filosofiei și literaturii a fost principiul declarat al revistei „Gîndireaŗ, de orientare eclectică, fondată de Cezar Petrescu, în paginile căreia a scris de la primele numere. Teoretician și poet atras de expresionism, s-a manifestat ca un filomodernist deschis spre tradiție, pe care o extindea dincolo de hotarele ortodoxiei și ale moștenirii culturale latine occidentale (v. Revolta fondului nostru nelatin)3. Iar acest lucru a dus la critica poeziei sale vitaliste, a dramaturgiei și articolelor sale antifilistine, pe toate fronturile revistelor tradiționaliste, dar și în cele independente ori de dreapta, deși a colaborat la majoritatea dintre ele4 între 1919 - 1924. Unele îi reproșau „decadența modernistăŗ și „snobismul expresionistŗ, altele „misticismulŗ și sursele de inspirație „neortodoxeŗ. Eugen Lovinescu îl situa însă printre valorile certe ale „poeziei noiŗ, alături de Ion Barbu și Camil Petrescu5. După acapararea revistei de către Nichifor Crainic, a devenit colaborator la „Cuvîntulŗ (1924), cu articole de filosofia culturii, fiind apreciat de membrii tinerei generații ca un exponent al „noii spiritualitățiŗ, în 1928; răspunzând la ancheta inițiată de Petru Comarnescu la „Tiparnița literarăŗ privind existența „noii spiritualitățiŗ, Blaga a răspuns afirmativ: „Personal nu mă simt existent decât prin ea.ŗ6. În cele din urmă, Eonul dogmatic (1931), deși apărut în paginile „Gândiriiŗ, a pecetluit ruptura de gruparea lui Nichifor Crainic, din cauza refuzului său de a-și fundamenta filosofia pe ortodoxism și explorării dimensiunii culturale trace7. Nu după multă vreme, același lucru i se va întâmpla și lui Mircea Eliade, din cauza „orientalismuluiŗ și concepției originale despre ortodoxie. În prima sa scrisoare de răspuns, Eliade îi mărturisea că apariția Cunoașterii luciferice l-a „apucat cu Eonul neterminatŗ,pe care îl studia din dorința de a scrie „ceva serios și lungŗ asupra filosofiei lui (I, p. 60). Iar textele invocate reformulau în termenii filosofiei culturii concepte din teoria cunoașterii, situând veacul sub auspiciile „elenismuluiŗ și ale crizei lui spirituale; căci eonul dogmatic era legat deopotrivă de sentimentul de sfârșit și de început de lume, de o metafizică în acord cu tendințele timpului, marcat de aspirația spre sinteze și universalism, relativizarea cunoașterii și spiritualism, orientat spre „intelectul ecstaticŗ; acesta era însă diferit de spiritul teologic creștin cu dogmele lui perimate și implica definirea lui prin concepte și plăsmuiri ale unei noi gândiri mitice8. Conceptele „cunoaștere lucifericăŗ și „cunoaștere paradisiacăŗ, legate între ele, nu aveau, la rândul lor, nimic în comun cu problematica religioasă, teologică sau mitologică, ci propuneau o manieră de cunoaștere a Editura Minerva (I Ŕ III), București, 1993,1999, 2003 și Criterion Publishing, (IV Ŕ V), București, 2006, 2007. Citările următoare se vor face utilizând sigla MEC în interiorul textului și la subsol. 3„Gîndireaŗ, I, nr.10, 15 septembrie 1921, p. 181 Ŕ 182.Lucian Blaga s-a format în mediul academic vienez și a fost influențat în primii săi ani (1914 Ŕ 1919) de filosofia clasică germană și de filosofia lui Bergson, Nietzsche, Spengler și Frobenius în construcția propriului edificiu în filosofia culturii. 4 Vezi, în acest sens, Z. Ornea, op. cit., Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, Editura Eminescu, București, 1980, p. 107 Ŕ 195, care comentează relația lui Blaga cu revistele „Datinaŗ, „Ramuri…ŗ, „Cugetul românescŗ, „Ideea europeanăŗ, „Hienaŗ; „Gîndireaŗ, „Cuvîntulŗ, „Sburătorul literarŗ și „Viața româneascăŗ au reprezentat cele mai importante repere în definirea pozițiilor de la dreapta la stânga înainte și după 1924. 5Critică și literatură, în „Sburătorul literarŗ, nr.26, 11 martie 1922. E. Lovinescu îl va situa în Critice între reprezentanții „poeziei noiŗ, vezi Critice, vol. I Ŕ III, Editura Minerva, București, 1982, Ediție de Eugen Simion, Antologie și repere istorico-literare de Mihai Dascăl, vol. II, p. 238. 6 Apud Z. Ornea, op. cit., p. 140 - 141. 7 Blaga însuși s-a dezis de „tracomaniiŗ care exageraseră o eroare a lui Pârvan în Getica, așa cum o va face și Eliade în De la Zalmoxis la Genghis-Han (Editura Humanitas, București, 1995, p. 82). 8Eonul dogmatic, în Lucian Blaga, Opere 8, Trilogia cunoașterii, Ediție îngrijită de Dorli Blaga, Studiu introductiv de Al. Tănase, Editura Minerva, București, 1983, p. 303. 93 I.Boldea, C. Sigmirean, D.-M.Buda LITERATURE AS MEDIATOR. Intersecting Discourses and Dialogues in a Multicultural World lumii văzute ca un „complex de semneŗ ale unui mister, relevând esența ei ascunsă. Blaga considera că „misterulŗ din câmpul cunoașterii luciferice nu este incognoscibil (stimulând chiar raționalul la explicarea lui prin noi determinații conceptuale) și refuza etichetarea doctrinei sale ca iraționalistă, demonstrând dualismul gândirii, în care conceptul și intuiția concretă conlucrează, depășind impasul logicii și al raționalismului, prin paradox și antinomie: „Intelectul e dotat cu posibilitatea de a ridica, pe planul conceptual, iraționalul ca atare al intuiției concrete și de a le elabora în consecință concepte, care sub raport logic se destramă în antinomii.ŗ9 Teoria transcendentului neraționalizabil, dar trăibil prin intuiție intelectuală și formulabil metaforic, la care accede intelectul ecstatic