Colocvii Teatrale Theatrical Colloquia
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
UNIVERSITATEA DE ARTE „GEORGE ENESCU”, IAŞI FACULTATEA DE TEATRU CENTRUL DE CERCETARE „ARTA TEATRULUI – STUDIU ŞI CREAŢIE” COLOCVII TEATRALE THEATRICAL COLLOQUIA NR. 19 / 2015 EDITURA „ARTES”, IAŞI Colectivul de redacţie: Redactor coordonator - UAGE Iaşi Conf. univ. dr. habil. Anca-Doina CIOBOTARU Secretar de redacţie - UAGE Iaşi Lect. univ. dr. Ioana PETCU Redactori Prof. univ. dr. Bogdan ULMU - UAGE Iaşi Asist. univ. drd. Ioana BUJOREANU - UAGE Iași Dr. Tamara CONSTANTINESCU - UAGE Iași Drd. Alexandra Ioana CANTEMIR Mrd. Alexandra BANDAC Dr. Irina DABIJA - Redactor traducător autorizat extern Carmen ANTOCHI - Tehnoredactare şi tipărire - Editura „Artes” Membri externi: Nic ULARU – University of South Carolina, College of Arts and Sciences Theatre and Dance Matei VIȘNIEC - RFI - Franţa Irina AZEEVA - Institutul de Teatru de Stat din Yaroslav - Rusia Boris VLATCHESLAV - Institutul de Teatru de Stat din Yaroslav - Rusia Comitetul de referenţi: Prof. univ dr. Anca Maria RUSU Prof. univ. dr. Emilian COȘERU Cristina RUSIECKI – critic de teatru Membri fondatori: Prof. univ. dr. Natalia DĂNĂILĂ Prof.univ. dr. Constantin PAIU Prof. univ. dr. Ștefan OPREA Conf. univ. dr. habil. Anca CIOBOTARU Revista „Colocvii teatrale” este acreditată CNCS în categoria B Editura „Artes”, Iaşi 2014 Colocvii teatrale (Online) = ISSN 2285 – 5912 ISSN–L 1584 – 4927 Site-ul revistei: http://www.artes-iasi.ro/colocvii/ Coperta revistei: Arlechin, de Liviu Suhar Notă: Corectura și conţinutul textelor sunt asumate de autorii materialelor publicate. Drepturile de autor au fost cedate revistei „Colocvii teatrale”. COLOCVII TEATRALE DESPRE ARTA SPECTACOLULUI - SUB SEMNUL INTERFERENȚEI ON PERFORMING ARTS – UNDER THE SIGN OF INTERFERENCE COLOCVII TEATRALE COLOCVII TEATRALE STUDII COLOCVII TEATRALE COLOCVII TEATRALE Începuturile mișcării teatrale Off-Off-Broadway • Nic ULARU Rezumat: La sfârșitul anilor ’50, cultura cafenelelor artistice în Greenwich Village, o parte boemă a Manhattan-ului în care se adunau artiști veniți la New York să-și încerce norocul, a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Înființate de antreprenori - de obicei artiști ei înșiși - cu sau fără cunoștințe manageriale, cafenelele artistice au oferit la început locuri unde poeții mișcării beat ai perioadei, pictorii și muzicienii își puteau etala talentele unui public restrâns format, de obicei, tot din artiști. Cuvinte cheie: café- theatre, Off-Off-Broadway,Joseph Cino. Cafenelele începutului Introduse timid, la început, ca parte a programelor artistice ale cafenelelor, micile spectacole de teatru / lectură includeau piese într-un act sau idei dramatice, în care erau folosiți actori obișnuiți ai cafenelelor sau studenți actori. Actorii nu erau plătiți pentru prestație, iar regia era minimalistă, datorită, pe de o parte, lipsei mijloacelor scenotehnice și a voluntariatului actorilor (care, dacă erau membrii ai uniunii, nu puteau decât „lectura” piesa cu textul în mână), dar și a scenelor propriu-zise (de fapt, suprafețe restrânse ale podelelor localurilor, eliberate de scaune). Cu toate aceste impedimente, atât publicul, cât și artiștii au fost foarte entuziaști, acceptând convenția deschisă a spectacolelor. Evenimentele teatrale erau sporadice, iar „producțiile” conjuncturale erau prezentate cu precădere în cele câteva cafenele care includeau programe artistice, cum ar fi Take 3, Phase 2, Café Bizzare sau Café Manzini. Din păcate, atât aspectul de improvizație al spectacolelor teatrale produse în cafenele, cât și prezența sporadică a acestora în programele artistice, au fost • Nic Ularu este profesor la Departamentul de Teatru și Dans de la Universitatea din South Carolina, în Statele Unite ale Americii. Este deținătorul premiului OBIE pentru merite deosebite în teatrul Off-Broadway din New York (2003) și al Premiului pentru Scenografie acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România (1992). Activează în Statele Unite ale Americii, în România și a montat inclusiv în Suedia, și în Irlanda de Nord. 7 COLOCVII TEATRALE departe de a forma un public constant, sau de a se constitui într-o mișcare teatrală care să fie luată în seamă de criticii teatrali. Serile artistice din cafenele erau ocupate cu precădere de poeții beat, mișcare care a atras foarte mulți turiști, în vara anului 1960, în diferitele locații de pe strada MacDougal. Acest sezon artistic marcat atât de recitalurile poeților beat, cât și de câteva spectacole care parodiau musical- urile de tip Broadway și comediile de cabaret, a reprezentat un apogeu al comercialismului menit să atragă turiștii, fără însă să se remarce prin calitate artistică. Dincolo de stridențele și teribilismul manifestărilor de pe strada MacDougal, vara lui 1960 a reprezentat unul din primele semne ale unei mișcări artistice underground ce includea și elemente de teatru. Problema cafenelelor artistice a început odată cu producerea spectacolelor de teatru. Spre deosebire de expozițiile de pictură, micile concerte sau prezentările de poezie, spectacolele de teatru au atras un număr mai mare de spectatori și, implicit, atenția pompierilor, a poliției și administrației orașului. În vara anului 1960, Poliția New York-ului a amendat proprietarii de cafenele pentru organizarea de spectacole de divertisment fără a avea licențele necesare, iar Departamentul de Pompieri a emis ordine de închidere temporară a cafenelelor Take 3, Gaslight și Café Bizarre, care au încălcat în mod repetat reglementările de incendiu. În ceea ce privește licențele pentru cafenelele artistice, acestea s-au situat pentru multă vreme într-o zonă incertă a regulamentelor, deoarece licențele se refereau strict la vânzarea băuturilor alcoolice în locuri publice. Cafenelele în care erau reprezentate piese de teatru nu au avut un statut juridic clar, iar existența lor a depins aproape două decenii de bunăvoința autorităților. Lipsa unui statut juridic clar al acestor localuri a dus, pe alocuri, la o adevărată hărțuire din partea autorităților, sesizate de multe ori de vecinii deranjați de zgomotul nocturn al localurilor, proprietarii cafenelelor fiind deseori somați să apară în justiție și să plătească amenzi pentru tulburarea liniștii publice. Unul din exemplele de exces al autorităților în anii ’60 a avut-o ca protagonistă pe Ellen Stewart, când micul spațiu închiriat de ea într-un subsol pentru a repeta și a produce mici spectacole de teatru a fost vizitat în câteva rânduri de poliție, Ellen fiind suspectată de prostituție (era o femeie de culoare care era „vizitată” de bărbați albi – lucru care a atras suspiciunea vecinilor într-o perioadă de apogeu al discriminării rasiale). Însă recordul absolut al hărțuirii administrative a fost atins de proprietarul cafenelei Gaslight, care a estimat că între 1960 și 1964 a avut șaptezeci și patru de procese, citații și audieri în instanță. 8 COLOCVII TEATRALE În general, actorii care au jucat în aceste producții teatrale erau membri ai sindicatului Equity Actors, organizație care le interzicea să joace fără să fie plătiți, sub amenințarea excluderii. Drept urmare, multe din spectacolele începutului Off-Off-Broadway au fost spectacole „lectură” pentru că, atâta timp cât actorii țineau textul în mână, nu li se putea reproșa că „joacă”, deși, în mod evident, a existat o linie foarte fină între spectacolul lectură și spectacolul de teatru propriu-zis. În spectacolul lectură actorii nu se mișcau de pe scaune și nu au contactul direct cu spectatorii ca în spectacolele normale de teatru, evitând contactul vizual cu aceștia. Cu toate frustrările impuse de stilul restrictiv de „lectură” a pieselor, acest tip de spectacol a dat posibilitatea noilor dramaturgi să-și poată prezenta piesele (în general de un act) public. A fost o modalitate care a încurajat forme noi de teatru, o dezinhibiție creativă și un mod de a prezenta public noi încercări necenzurate, dincolo de presiunea producțiilor establishmentului teatral comercial. Concludentă pentru spiritul experimental al acestor lecturi este mărturia dramaturgului William M. Hoffman despre o piesă prezentată la Caffé Cino în 1965: „… Am fost cu siguranță experimentali, cu adevărat experimentali, în sensul că am încercat lucruri pentru a vedea dacă merg la public. Am scris prima mea piesă, Goodnight, I Love You, despre un bărbat gay care vorbea la telefon cu o persoană heterosexuală, o prietenă, și căreia îi explica, ca între fete, că el a rămas gravid cu prietenul lui. Publicul a fost dezgustat de piesă. Și, culmea, publicul era gay. Adică, cum am avut curajul să scriu așa ceva?”. (S.J. Bottoms) Spectacolele de teatru din cafenele artistice la sfârșitul anilor ’50 nu s-au bucurat de o atenție deosebită din partea criticii de teatru, datorită atât lipsei de constanță a reprezentațiilor acestora, cât și disipării lor in diferite locații unde erau produse fie extrem de precar, fie absolut conjunctural (ceea ce în jargon era descris ca fiind fly-by-night show). Criticul de teatru Michael Smith de la ziarul „Village Voice”, care a inițiat o coloană de comentariu intitulată Café Theatre, își amintește despre începuturile teatrului Off-Off- Broadway: „[teatrul Off-Off-Broadway, n.a.] A început cu o gamă foarte izolată de producții ici și colo; au fost două sau trei cafenele în Greenwich Villlage, care au produs din când în când câte o piesă. Nu a fost nici o mișcare. Dar, cu timpul, două locuri au început să facă spectacole constant, așa că am putut să scriu câte ceva în ziar”. Datorită faptului că în vara anului 1960 au fost produse un număr suficient de spectacole montate în cafenele, cum ar fi Take 3 și Café Manzini,