Actorii În Filme
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
REVISTă DE CULTURă CINEMATOGRAFICă Wes Anderson • editată de studenții la film din U.N.A.T.C. Hou Hsiao-hsien • NR. 4, FEBRUARIE 2010 Nuri Bilge Ceylan • Kiyoshi Kurosawa • Gus Van Sant • ACTORII ÎN FILME ACTORII ROMÂNI AI GENERAȚiei 2000 deSPRE EI ÎNȘiȘi CÂTEVA NEDUMERIRI ALE LUI RADU JUDE INTERVIU CU VICTOR REBENGIUC STARURILE LUI ANDY WARHOL „ACtor’S DIRECtor” SIDNEY LUMET 1 review AL PATRULEA NUMĂR FILM MENU Într-una din rarele noastre întâlniri de redacţie, după dezbateri lungi şi aprinse despre condiţia bobului de piper sau a rotocoalelor de fum de ţigară, am ajuns la subiectul alegerii temei dosarului „Film Menu” pentru următoarele numere. Hotărând să dedicăm un număr cărţilor de cinema, demers considerat de noi a fi nu tocmai accesibil tuturor sau de interes general, ne-am decis ca ediţia imediat următoare a revistei să conţină un dosar cât mai prietenos cinefilului mediu. Deocamdată, după cum se poate subînţelege din afirmaţia precedentă, ne aflăm într-o fază clasică, într-un decalaj de aproape cinci decenii faţă de prestigioasa „Cahiers du cinéma”, spre exemplu, modernă prin excelenţă, al cărei conţinut şi abordare, în linii mari, au devenit în timp extrem de specializate sau ermetice sau pur şi simplu pretenţioase. Aşadar, din teama de a nu cădea într-un tip de dialectică redacţională inaccesibilă cititorilor, am stabilit ca numărul al patrulea al „Film Menu”, adică cel de faţă, să pună în discuţie „actoria de cinema”; o temă foarte vastă şi generală, care, pe lângă faptul că pe mine, în calitate de coordonator, m-a speriat iniţial, deoarece nu întrevedeam o anumită pistă pe care ar putea-o urma articolele conţinute în dosar, ar fi putut foarte uşor cădea în zona tabloidă a portretizării anumitor staruri de cinema. Din fericire, în ciuda faptului că iniţial doar colegul Emi Vasiliu părea împotriva trendului portretizării, propunând să dezbată în articolul lui o metodă celebră de actorie (Meisner), sfârşind însă prin a scrie doar tangenţial despre ea, s-a dovedit că fiecare redactor „Film Menu” fuge de abordările facile, la prima mână. Astfel, până şi singura persoană (Roxana Coţovanu) care se anunţa a dori neapărat să vorbească despre un actor iubit (Vincent Gallo), fără a-l încadra într-un context mai amplu, a conceput în final o mostră excelentă de literatură epistolară, nicidecum un text laudativ despre una dintre legendele cinemaului independent american contemporan. Celelalte articole ale dosarului abordează teme diferite, Andra Petrescu analizând tendinţa realizatorilor moderni de a apela la neprofesionişti pentru a conferi personajelor credibilitate, Gabriela Filippi alunecând puţin în timp până în fascinanta eră Warhol a anilor ’60 – ’70, decisivă pentru instaurarea unui nou tip de „star-system” opus mainstreamului hollywoodian, iar Irina Trocan, deloc intimidată de statutul de meseriaş, şi nu de autor, al regizorului american Sidney Lumet, aducând un omagiu inteligenţei acestuia, demonstrată în colaborarea cu actorii filmelor sale. Neparticipând cu un articol în dosarul acestui număr, mi-a fost mult mai uşor să trag anumite concluzii în legătură cu tendinţa criticilor de cinema ai generaţiei mele. Intoxicaţi în copilărie şi în adolescenţă de filme americane, unele de duzină, altele capodopere, noi, cei născuţi în vecinătatea temporală a Revoluţiei din ’89, întoarcem spatele îndoctrinării hollywoodiene la care am fost supuşi în mod constant în anii formării noastre umane. Nu cred că dăm dovadă de o lipsă de consideraţie pentru operele de artă (ce-i drept, puţine, dar existente totuşi) apărute răzleţ în peisajul celei mai puternice industrii cinematografice şi ideologice a lumii. La urma urmelor, cinematograful american se află în raza intereselor noastre, o simplă răsfoire a revistei confirmând acest fapt. Ceea ce transmitem noi, mai degrabă, este că cinematograful mondial şi actoria de film nu presupun urmărirea unui singur aspect (vădit comercial, de promovare a produsului numit „film” prin intermediul altuia, numit „vedetă de film”) şi al unui singur punct de pe Glob (Hollywood), ci merită o privire mai cuprinzătoare, de perspectivă. Actorii nu sunt simple păpuşi sau monede de marketing menite a răspunde întrebărilor jurnaliştilor doar în perioada de promovare a unui film în care au jucat, ci sunt capabili să-şi exprime în scris, într-un stil care uneori i-ar putea face să se ruşineze pe anumiţi cronicari mai puţin talentaţi, opiniile despre diferite aspecte ale meseriei lor. „Film Menu” celebrează, o dată în plus, diversitatea cinemaului contemporan şi pe cea a demersului critic aplicat acestuia. Sperăm ca lectura numărului pe care îl aveţi înainte să vă provoace o plăcere pe măsura celei resimţite de noi în momentul scrierii lui. DE ANDREI RUS REDACȚIA REDACTOR COORDONATOR Andrei Rus REDACTORI DESIGN ȘI EDITARE FOTO Sorana Borhină, Andreea Borţun, Tudor Buican, Andrei Anna Florea Ciorică, Vladimir Creţulescu, Roxana Coţovanu, Andrei ILUSTRAȚIE COPERtă Dobrescu, Rodica Dominteanu, Ela Duca, Gabriela Filippi, Matei Branea Emilian Floareș, Rozana Mihalache, Mirona Nicola, Andra P.R. Petrescu, Cristiana Stroea, Irina Trocan, Miruna Vasilescu, Emi Miruna Vasilescu Vasiliu CORECTORI COLABORATORI INVITAȚI Codruţa Mariș, Ormus Profane Ioana Anton, Monica Bîrlădeanu, Andreea Boșneag, Dragoș CREDITE FOTO Bucur, Ioana Flora, Andrei Gorzo, Radu Jude, Maria Popistașu, Astra Film, New Films România, Glob Com Media, Alexandru Potocean, Gabriel Spahiu, Ana Ularu Ro Image 2000 [email protected] filmmenu.wordpress.com Vincent Gallo în Buffalo ‘66 SUMAR 04 Review La teta asustada, Das weisse Band, Wes Anderson - Roșcatul Fantastic și șleahta lui de ciudați, Avatar, Nuri Bilge Ceylan, Le Concert - PRO și CONTRA, My own indie Gus Van Sant, Looking for Eric, Kiyoshi Kurosawa în patru filme, The Box, The Limits of Control 24 Animație Paul Driessen 26 Adaptări cinematografice Solaris - de la Stanislaw Lem la Tarkovski 29 Teorie de film Ce înțelegea Bazin prin realism (2) 36 Cinema vizionar Hou Hsiao-hsien și Noul Cinema Taiwanez 40 DOSAR - ACTORII ÎN FILME Superstarurile lui Andy Warhol, Despre actoria de film cu Victor Rebengiuc, I wrote this Song for the Boy Vincent Gallo, Neprofesinist, „Actor’s Director” Sidney Lumet, Actori din toate țările, uitați textul!, Câteva nedumeriri ale lui Radu Jude, Actorii români din generația 2000 despre ei înșiși 64 Festivaluri Astra Film Festival (2), Festivalul Internațional de Film de la Bratislava, Festivalul Internațional de Film Studențesc CineMAiubit, Festivalul Filmului Francez review La teta asustada Fausta Este admirabil că aversiunea pe care personajul din „La teta asustada” o resimte față de bărbați nu este împărtășită și de autoarea filmului. Aceasta ilustrează în filmul său diferite tipologii masculine - de la golănașul superficial, până la omul cumsecade și așezat. Însă faptul că bărbatul menit să-i infirme Faustei prejudecata față de sexul masculin este tocmai un grădinar sensibil care vorbește cu duioșie despre plantele pe care le îngrijește reprezintă doar una dintre naivitățile scenariului. Firul narativ central din „La teta asustada” este firav și pueril: găsindu- se singură după moartea mamei, Fausta este nevoită să iasă din țarcul casei materne și să se angajeze ca servitoare pentru a face rost de bani pentru înmormântare. Stăpâna casei în care tânăra muncește este o femeie educată și înstărită, dar trecută de prima tinerețe și acră; frustrarea ei cea mare vine din ratarea carierei de pianistă pe care și-ar fi dorit-o. Angajatoarea o aude pe tânără fredonând cântecele învățate de la mama ei și prospețimea acordurilor Spania - Peru 2009 populare îi insuflă ideea unui pact: cu fiecare regie și scenariu Claudia Llosa melodie cântată, servitoarea va mai primi o perlă dintr-un colier al său. Fausta iși câștigă imagine Natasha Braier rând pe rând toate perlele, iar femeia obține montaj Frank Gutiérrez ovațiile audienței pentru cântecele neobișnuite muzică Selma Mutal interpretate. Nedorind să împartă succesul, femeia o obligă pe Fausta să coboare din cu Magaly Solier, Susi Sanchez, Efrain Solis mașină pe străzile Limei, în toiul nopții, fără de Gabriela Filippi să-i mai ofere răsplata cuvenită. Universul regizoarei Claudia Llosa, așa cum se „La teta asustada”, câștigătorul Ursului de experiențele durerose prin cântecele pe care conturează din cele două lungmetraje realizate Aur anul trecut la Berlinale, este o experiență le improvizează în Quechua, limbă vorbită până în momentul de față, „Madeinusa” (2006) stranie și tulburătoare. Frumusețea filmului de locuitorii din Anzi. Rezonanța arhaică a și „La teta asustada” (2009) este unul absurd rezidă într-o manifestare vie de culori și cuvintelor și melodiile șoptite care par să vină și cinic. Dacă umorul negru al autoarei și asociații vizuale care lovesc visceral. În din adâncul personajelor fac ca secvența de plăcerea de a înfățișa kitschul se mai disting spatele cadrelor îndelung căutate se simte început a filmului, de dialog cântat între mamă doar în anumite momente din filmul realizat direcția unei cineaste; există însă la anumite și fiică, să fie un moment de o mare sensibilitate mai recent (ca spre exemplu, în înscenarea femei-autor predispoziția către o exagerare și delicatețe. unor nunți fastuoase în inima ghetourilor din a importanței conferite aspectului formal și Camera de filmat o încadrează frontal pe eroina preajma Limei) acestea erau elemente centrale către intelectualizarea abuzivă a imaginii. care avansează speriată prin mulțimea de pe ale primului său lungmetraj. Chiar subiectul lui Claudia Llosa nu poate