Literatura ca biblioterapie
Reală sau nu, criza cărții se menține dinamică pe agenda discuțiilor despre fenomenul literar actual. În această realitate scriitorii se comportă ezitant, nu și cartea. Cartea, ca o ființă vie, își promovează în continuare o condiție autonomă și funcțională. Autonomă chiar față de propriul autor – pe care îl poate ignora sau îl poate include în cele mai neașteptate referințe ale ei –, cartea se menține stăpînă pe propriul destin, situație probată de altfel prin secole de izbînzi și restriști. Ca obiect de suport al scrisului, înveșmîntată în atîtea mitologii, poate să-și schimbe unele caracteristici, poate să se metamorfozeze, dar nu-și falsifică rostul și nu-și oprește înaintarea prin lume. Cartea-obiect tipărit mai are multe legături cu lumea noastră. Își descoperă rosturi pe care nu-i sînt bănuite întotdeauna. Și poate dovedi că lectura este, totuși, salvatoare. Dincolo de discuțiile despre criza în care s-ar afla, cărții i se recunoaște – deschis și explicit – un rol sanogen, terapeutic. Prin lectura pe care o mijlocește, cartea poate să vindece. Scriitorii și cititorii cunosc (și exprimă) de multă vreme rolul terapeutic și salvator al scrisului și al cititului, dar numai din secolul trecut actul cititului, al cititului cărții de imaginație literară, a fost așezat, desigur încă timid, într-un cadru să-i zicem formal. Recunoașterea funcției sanogene a literaturii nu se consumă doar într-un spațiu metaforic printr-un demers ce ține de orgoliul scriitoricesc, ci și într-un spirit strict științific, printr-o practică medicală. Vorbim în acest sens de biblioterapie, adică de vindecarea unor maladii cu ajutorul cărții, al lecturii „dirijate”, ajungîndu-se, în unele cazuri medicale, la prescrierea, pe rețetă, de către „doctori” (în înțeles strict „biblioterapeuți”) a unor titluri de cărți. Începutul unor asemenea preocupări e situat în anul 1916, cînd, în plin Prim Război Mondial, la un spital militar din Alabama (S.U.A.), medicii și librarii au folosit cărțile pentru a ameliora tulburările post-traumatice ale soldaților aduși de pe cîmpurile de luptă. Prin anii 50 se dezvoltă preocupări de aplicare a biblioterapiei în domenii diverse, precum îngrijiri medicale, asistență socială, școală, în care sunt implicați și bibliotecarii, în America de Editorial Nord, Anglia, în unele țări europene. În 1961, Webster International dă o definiție a biblioterapiei, formulînd că „Biblioterapia este utilizarea unui set de lecturi selectate ca instrumente terapeutice în medicină și psihiatrie; și o modalitate de a rezolva problemele personale printr-o citire dirijată”. Un asemenea „instrument” terapeutic va fi aplicat unor persoane de vîrste diferite, care suferă de tulburări dintre cele mai variate. Textele literare sunt alese în funcție de anumite stări emoționale, iar bolnavul este implicat „activ” în lectură. Olimpiu NUŞFELEAN
Mişcarea literară ♦ 1 Cei preocupați de biblioterapie își vor publice decît la farmacii. Dr. Perri Klass (re)aminti desigur că, pe vremea lui Epictet, vorbește despre relația copilului cu cartea- Platon sau Epicur, „practica” filosofiei era obiect, de la cea mai fragedă vîrstă, cînd asociată cu asigurarea unei bune sănătăți încearcă să o „guste”, să arate cu degetul mentale, sau cum cărțile sacre (Biblia, Coranul) desenele din ea, pînă începe să asculte poveștile contează în sprijinirea vindecării unor maladii. citite… Doctorul francez Pierre-André Bonnet, E invocată însă inscripția aflată deasupra intrării medic generalist, realizează în 2009 o lucrare în camera unde regele Ramses al II-lea al solidă pe tema biblioterapiei, el clasificînd și Egiptului își păstra cărțile, și anume „casa cărțile folosite în domeniu. În 2008, filosoful, vindecării sufletului”, socotită a fi cel mai vechi jurnalistul și scriitorul Alain de Botton deschide motto de bibliotecă cunoscut în lume. În School of Life în cartierul Bloomsbury din argumentarea rolului cărții se face trimitere și la Londra, cu programe și ateliere axate pe eseul lui Marcel Proust Sur la lecture (1905), cunoașterea de sine și unde dezvoltă și un unde scriitorul francez afirmă că „Ce qu’il faut serviciu de biblioterapie. Régine Detambel, donc, c’est une intervention qui, tout en venant scriitoare, maseur-fizioterapeut și lector la d’un autre, se produise au fond de nous-mêmes, Facultatea de medicină din Montpellier, prinsă, c’est bien l’impulsion d’un autre esprit, mais în treacăt fie zis, și într-o poveste de plagiat reçu au sein de la solitude.” Este vorba deci de (!…), ține cursuri de formare în biblioterapia ajutorul dat de impulsul unui spirit „exterior”, creativă la care participă librari, bibliotecari, care își produce efectul în străfundul ființei animatori de ateliere de scriere, psihologi, noastre și cu care relaționăm într-o strictă psihiatri, profesori ș. a. Régine Detambel spunea singurătate. Potrivit lui Proust, cu ajutorul unui că, pentru un bolnav spitalizat, o lectură cu voce impuls exterior, dat de un „autre esprit” oferit tare, seara, înainte de culcare, este ca o plimbare de lectura cărților, învingem inerția interioară, în parc. Bibliografia temei se îmbogățește care ne stăpînește, și ne stimulăm voința. Putem mereu, „ședințele” de biblioterapie se spune că, înaintînd într-o lectură, înaintezi în diversifică și se extind continuu. La noi, cunoașterea și vindecarea bolii sprijinit și de domeniul e abordat timid, dar există șanse de forțe proprii, dar ajutat în același timp de forțe dezvoltare. spirituale puternice. Citind, te citești pe tine Am făcut acest foarte scurt itinerariu prin însuți, cum ar spune Paul Ricoeur. Lectura te informațiile legate de biblioterapie pentru a coboară în sine și în același timp te smulge din semnala exercițiul, poate fenomenul, prin care anxietate. Dar există părerea specialiștilor că cartea are inițiativa de a-și demonstra – pe o biblioterapia nu se adresează doar bolnavilor, ci cale inedită – rolul și puterea. Da, fenomenul tuturor acelora care înțeleg ca, asistați de lecturii vindecătoare e în continuă creștere. lectură, să plece în cucerirea sinelui, a celorlalți, Persoanele care se ocupă de biblioterapie a lumii. trebuie să aibă o pregătire filologică, dar și De prin anii 2000 se consideră că medicală. Cărțile nu pot fi alese la întîmplare, biblioterapia a început să cunoască forme iar „rețeta” trebuie alcătuită pentru fiecare instituționalizate, mai ales prin apariția unor consiliat în parte. Specialiștii își îndreaptă „cabinete” de consultanță biblioterapeutică, atenția spre biblioteca de spital sau biblioteca unde se practică o terapie de sprijin, pentru publică, unde bibliotecarul nu se ocupă doar cu persoane care urmează o terapie specializată, împrumutul de cărți, el se poate specializa sau lărgind astfel practica medicală și relația cu poate colabora cu terapeutul. Puterea cărții este, pacientul. S-au stabilit și trei categorii de cărți în cele din urmă, demonstrată medical, științific care susțin o asemenea activitate și care și angajată într-o practică specifică. Oamenii de dovedesc o mare putere terapeutică: cărțile de azi, trăitori într-o lume modernă sau, mă rog, literatură (romane, povestiri, poezii, BD), lucrări postmodernă, peste care apasă atîta stres, au de psihologie și cărțile de „auto-tratament” nevoie de o asemenea putere. Și, cum spunea (self-help books, cum li se spune). Navsaria, cineva, un bun roman face cît toate cărțile de directoarea unui proiect, Reach Out and Read, dezvoltare personală, cu toate rețetele lor, pediatră și bibliotecară pentru copii în adesea simpliste. Colosala energie sufletească Wisconsin, spune că le propune părinților rețete latentă în cărți, la care se referea cîndva Mircea pentru copii, care în realitate sunt liste de Eliade, rămîne la dispoziția noastră. lectură, apelînd mai degrabă la bibliotecile
2 ♦ Mişcarea literară
Akheronule! Akheronule!
Ioan HOLBAN
Până în 1985, de când, după „rețeta” ori „nemților” I. Negoițescu, Pavel Chihaia, cunoscută a despărțirii românilor de români, Emil Hurezeanu, Gelu Ionescu, din generații n-a mai fost voie să se scrie nimic, în țară, diferite, dar colegi în ultimul val al exilului despre Dorin Tudoran, nici măcar să i se românesc, acela al anilor ’80, „americanul” pomenească numele în vreo înșiruire oarecare Dorin Tudoran a fost o prezență reconfortantă de autori români contemporani, volu- pe unde scurte sau medii, în revistele mele Mic tratat de glorie (1973), „Agora” și „Meridian” pe care le-a Cântec de trecut Akheronul condus și editat în S.U.A. (1975), O zi în natură (1977), Pentru spațiul literar ro- Uneori, plutirea (1977), Res- mânesc, însă, Dorin Tudoran a pirație artificială (1978), fost, vreme de aproape un Pasaj de pietoni (1979) și deceniu, la fel ca toți cei ce Semne particulare (1979) și-au retras, de la fostul re- fixaseră în lirica noastră de gim, scrisorile de acreditare, azi profilul unuia dintre cei o prezență prin absență, ast- mai importanți poeți ai noii fel încât apariția, în 1992, a generații, alături de Mircea antologiei Ultimul turnir tre- Dinescu, Ion Mircea, Adrian buia să răspundă unei între- Popescu, Dinu Flămând, bări tranșante pe care autorul Virgil Mazilescu: „Poezia lui prefeței, Mircea Mihăieș, n-o Dorin Tudoran e paradigmatică ocolește: „Părăsind România pentru acest proces de trecere de (și, totodată, creația poetică) la la exultanță la intransigență și de la mijlocul anilor ’80, Dorin Tudoran candoare la exasperare. Ea este chiar rămâne, fatalmente, poetul acelei peri- un grafic al transformării unui limbaj de oade. Însă adevărata întrebare la care răs- mătase într-un limbaj de șmirghel și al saltului punde o astfel de antologie e alta: cât din ceea dintr-o realitate conceptuală ca utopie a limba- ce constituia excelența poeziei lui Dorin jului într-una asumată ca infern existențial”, Tudoran în momentul publicării a trecut cu scrie Al. Cistelecan, iar Nicolae Manolescu bine proba timpului?”. Așadar, cât din poezia vorbește, și el, despre o „asprire” a discursului lui Dorin Tudoran rămâne după ce va fi trecut, liric în Respirație artificială și Pasaj de o vreme, prin proba pietoni față de primele patru cărți. Acesta era „tăcerii” și, mai ales, Viitorul poetul Dorin Tudoran, între debutul din 1973 unde se află azi facultativ și excomunicarea sa din spațiul literar această poezie într- românesc, în 1985. Plecat în exil după ce va fi un câmp cultural căruia i se pot aproxima cu spus tot ce se putea spune dictatorului și destulă dificultate liniile dezvoltării viitoare? instrumentelor sale, Dorin Tudoran a făcut Să începem cu ceea ce pare datat în experiența parte, în cadrul larg al diasporei noastre, din lirică pe care o dezvăluie antologia realizată categoria intelectualilor activi, în continuă nu de autor, ci de un excelent critic literar, ofensivă împotriva sistemului totalitar co- foarte bun cunoscător al actualității noastre munist. Asemeni „francezilor” Paul Goma, literare. Foarte puțin, trebuie spus de la Mircea Iorgulescu, Dinu Flămând, N. Balotă început. Poate doar accentele expresioniste,
Mişcarea literară ♦ 3 sarcasmul și „cruzimea” care se datorează celor înțelepți/ îmi ciuruia carnea./ Puținele impactului prea direct al biografiei cu pietre ce m-au nimerit/ sunt cunoscute azi/ sub bibliografia, din poeme precum Ce așteptați numele de Monte Subosio./ Da – ucenicia mi- de la cântecul meu?, Un sărut în amurg sau a fost floare la ureche” (Ucenicie). În decoruri Acolo, unde ecranul poeziei se sparge pentru a expresioniste răsună tânguirea de la trecerea lăsa acces la o realitate aspră, e adevărat, dar Akheronului, a fluviului mocirlos peste care care, odată cu modificarea ei, duce în uitare și Charon transportă în luntrea sa sufletele textul literar care a „reflectat-o”: „Nu! Acolo morților: „akheronule! akheronule!/ vietate nu s-a născut o emisferă de smoală/ Nu! fără de trup și trup fără de viață,/ această zi Acolo nu e/ nici măcar/ un întuneric trecător./ fecioară mângâi-o cu tainicele semințe ce le Acolo a crescut/ prea mult jeg/ pe sufletele porți,/ așeaz-o dincolo de orizontul cast și oamenilor” (Acolo). tânguitor/ unde numai arderea trupurilor Ceea ce rămâne este examenul condiției virgine naște lumină/ și învaț-o, akheronule, umane din această parte de lume, al ființei că moartea e nemișcatul obraz de zână,/ care viețuiește fără a avea acces la orizontul tulburatul măr a cărui viață rotunjindu-se s-a destinului, sau poate – spune poetul – destinul stins/ înainte de-a fi râvnit, akheronule,/ său e chiar nefericirea și suferința, uneori, akheronule, lespede lustruind rădăcinile ierbii peste marginile su- rătăcitoare,/ această zi fecioară ascunde-o în portabilității. Aceas- undele lethei/ ori du-o pe câmpul/ unde tă explorare începe cavalerii adorm pâlpâind precum se topesc/ chiar cu poetul: „Se preatimpuriile plăsmuiri cerești tremurând sub știe/ eu pot eșua/ presimțirea/ nopții” (Trupul pierdutului flu- imaginea mea –/ viu). În fine, Lethe – cu uitarea propriului niciodată./ De aceea trecut –, Caracalla, ucigașul de frate, Danai- toate aceste scrije- dele – asasinele soților lor – conturează repe- lituri” (Pro domo). rele amintitei explorări a condiției umane: în Înfășurat în „doliul istorie ori în mitologie (care e tot istorie), mașinii de scris”, Dorin Tudoran caută simbolurile dramei, ale poetul – eu și ima- disperării, ale plecării, când fapta și melan- ginea, viața și icoana ei – asistă neputincios la colia poetului se sting în tânguirea ce petrece transformarea realității, a tuturor faptelor umbrele peste apa întunecată a lui Charon. tragice în motive culturale: căci una e moartea Metafora obsedantă a cărții este aceea a și altceva „motivul” morții, una e disperarea și „akheronului” care trimite, deopotrivă, spre altceva „tema” ei. Ceea ce frapează în ordinea realitatea unei biografii (în care momentul acestei structuri de profunzime a poeziei lui plecării a fost placa turnantă dintre o viață de Dorin Tudoran e recurența unor nume proprii dincoace de bine și o alta, de dincolo de rău) care semnifică victima ori suferința. Ioan și spre irealitatea unui spațiu poetic foarte (Botezătorul? Fără de Țară?): „mă numesc personal. Iată un poem, absolut remarcabil, Ioan și sunt chiar așa/ n-am nimic să vă spun/ unde se poate citi atât poezia, cât și viața celui eu n-am văzut bicicliștii spălându-se noaptea/ care scrie: „atât de perfectă pleoapa ta mă în culori scoase din fântână/ mă numesc după desparte de lume/ numai trestiile stârnind cum v-am spus Ioan/ și-am văzut delfinul sânii de apă/ mai tulbură acest ultim exil vecinului meu/ îmblânzind o lacrimă clătinându-mă/ întind mâna în care vocea rostogolită peste casele noastre/ și vă repet:/ fiului meu a săpat/ scânteietoare prăpăstii mă numesc Ioan” (Mă numesc Ioan). Apoi, întind mâna/ cumpănă subțiată de coapsele Francesco D’Assisi, figurând asceza, imensa nopții/ dar malul tău akheronule nu se dramă care apasă destinul și simpla existență adeverește/ ochiul se închide alungându-mă/ de aici și acum: „Asemeni vouă/ am străbătut doamne cum ai uitat în mine/ ca o ramură de și eu Assisi/ gol pușcă./ Privirile ignoranților/ măslin/ atâta tăcere?/ se leagănă pământul și se lipeau de mine/ ca mierea;/ înțelegerea nu știu dacă tânăr sunt/ sau bătrân întrebân-
4 ♦ Mişcarea literară du-mă pentru ce m-am oprit/ dacă țărmuri aproape mă cutremur,/ de parcă viața-mi fuse plăpânde atins-am/ ori dacă norocosul meu doar adaos –/ plutesc, mă-ndepărtez, m-adaug/ cântec s-a destrămat/ descoperind cel de-al în legea marelui repaos./ Căci nu te-aștept și doilea trup al apei/ rotund armăsar/ ochiul nici nu tremur,/ când mă stropești cu aromatul zilei se arată trufașului cântăreț/ a cărui mână paos –/ plutesc, mă-ndepărtez, m-adaug/ lumi- nu se mai poate înălța pe harfă/ decât spre a nii mumă risipită-n vesti că el/ orbul cântăreț nu-și mai amintește haos./ Degeaba mă nimic/ poate murmurul unei vâsle de-argint/ o, înfrunți dezvălu- dac-ai ști măcar o rugăciune de copil,/ o, dacă indu-ți sânii/ precum n-ai fi amăgit cetățile cu cântecele tale Elena îmbunând pe neprihănite,/ o, dacă undele lethei logodnă Menelaos –/ plutesc ți-ar purta și/ dacă apa pe care o cauți ar avea – ți-am spus – cu adevărat malurile/ spre care întinzi mâna, mă-ndepărtez, o, dacă leagănul în care/ ai înnoptat ar fi mai m-adaug/ vultur de mult decât o aripă însângerată,/ abia aș scrum – zbor de îndrăzni să-ți spun: sub fruntea ta de va repaos” (Repaos). lăcrima/ vreodată patria, întoarce-te, trufașule, Într-o poezie a in- încearcă să te apropii din nou/ o, dacă toate surgenței, sarcas- acestea, și mai ales pleoapa akheronului,/ n-ar mului și tânguirii, fi atât de desăvârșite, o! trestiile! trestiile!…” care nu face econo- (Atât de perfectă). Într-o altă ordine, un mie de mijloace exemplu de ceea ce s-ar putea numi „poem expresioniste, apariția unui text atât de patriotic”, dacă sintagma n-ar fi atât de eminescian e aproape o ciudățenie, una dintre compromisă de aproape cincizeci de ani de acele „ciudățenii” care fac destinul unui poet „uz intern”, exclusiv, al culturnicilor. adevărat, pe care circuitul valorilor literaturii Sunt, însă, și altfel de poeme în Ultimul noastre contemporane trebuie să și-l turnir, în care insurgența lasă loc muzicalității reintegreze neîntârziat. și șoaptei, amintind de Eminescu: „De lipsa ta
Cuvinte care zidesc
Mişcarea literară ♦ 5
Recitind un volum de... după debut
Andreea ZAVICSA
Apărut la numai doi ani distanță de întrebare în sine. Invocarea sa în mai multe volumul de debut, Cântec de trecut Akheronul rânduri este semnul unei rătăciri constante a (1975) continuă tradiția poeziei care sufletului cântărețului: „akheronule! akhero- transcende cotidianul, plasându-se într-un nule!/ vietate fără de trup și trup fără de viață,/ topos și o mitologie această zi fecioară mângâi-o cu tainicele proprii autorului. semințe ce le porți/ (...) și învaț-o, akheronule, După cum afirma și că moartea e nemișcatul obraz de zână,/ Nicolae Manolescu tulburatul măr a cărui viață rotunjindu-se s-a în Istoria critică, stins”. Asocierile lui Dorin Tudoran sunt „deși unele lucruri dintre cele mai insolite, imprevizibilul domină se repetă, rareori un versurile lui: „întunericul lovindu-se de volum al lui Dorin întuneric/ precum soldații adormiți în timpul Tudoran seamănă cu marșului” sau „întunericul lovindu-se de precedentul”. Așa se întuneric/ precum visele unui orb de tăblia face că în cea de-a patului”. Oricât de criptic ar fi limbajul doua publicație, artistic, poemele refuză să fie cu adevărat „poezia lui își ermetice. „Se observă în definitiv că sub îngroașă vocea, se aspectul manierist, șocant analogic, chiar sistematizează pe extravagant, se ascunde o simțire melancolică, două-trei mari teme, anxioasă, deși gata oricând să braveze, capătă amploare serioasă, fără a disprețui farsa, având parcă retorică, încercând să imite ritmurile clasice”. permanent ceva sfidător în candoare.” (N. În fond, volumul din 1975 se concentrează Manolescu, op. cit.) asupra unui scenariu simbolic, propunând un „A rămâne” și „a aștepta” sunt, poate, discurs ritual funebru, organizat în jurul verbele cu cea mai profundă conotație din metaforei-cheie: Akheronul, „trup de vietate întreg limbajul poetic al autorului volumului prefăcută”. de față. Cuprinse în diverse exclamații Chintesența temei mortuare din Cântec retorice, de pildă: „așteaptă-ne! așteaptă-ne de trecut o constituie călătoria inițiatică a duh al sângelui fără întoarcere”, „unde se mai cântărețului „fără frică și prihană”. De fapt, poate călători ochii mei de porțelan nu-ți pot volumul în sine este poemul unei singure spune decât:/ rămâi! rămâi! rămâi! akheronul călătorii fără de sfârșit. Înlănțuirea poeziilor, e mereu lângă noi”, verbele acestea nu fac cu întâmplătoarele digresiuni, prilejuiește altceva decât să întărească ideea de moarte în citirea volumului ca pe un poem amplu sau ca stare latentă, apropierea de thanatos, niciodată pe un roman liric. Însumând 26 de poeme, deplină. De altfel, numeroasele aluzii mitolo- fiecare dintre ele cu un ritm interior, în lipsa gice din volum, precum Acheron, Lethe, rimei, volumul gravitează în jurul unei singure Eleusis confirmă încă o dată nevoia de a se întrebări obsesive: „ce așteptați de la cântecul desprinde de timpul concret, de cotidianul meu?”. De aici se desprind mai multe obiectiv și de a recupera un timp mitic, pier- necunoscute: de ce cântec? al cui cântec? de dut, care, de fapt, nu i-a aparținut niciodată. ce o călătorie? încotro? Akheronul, fluviu al Peisajul hibernal, zăpada, ceața, gheața infernului, pare a fi răspunsul și totodată o sunt elemente complementare ce-și găsesc
6 ♦ Mişcarea literară semnificații profunde în interiorul mesajului și eu nesocotind faptele zac de boala poeților poetic. Poeme ca „n-avem atâta zăpadă pe melancolici (...)/ dar văd că a sosit încă o dată frunte” sau „abia murmurata zăpadă” trimit la vremea plecării/ murmurând noaptea se lim- ideea de mantie albă protectoare sau pezește purtată pe brațe de copil.” În acest călăuzitoare, căci urmele lăsate-n zăpadă sunt sens, Mircea Iorgulescu afirma în 1976: speranța vieții, pașii aparținând unei mișcări „Caracteristică pentru Dorin Tudoran, unul care, în mod paradoxal, este întreruptă dintre cei mai înzestrați poeți apăruți în prima succesiv de ample momente de așteptare, de... jumătate a acestui deceniu, este discreția, de nemișcare: „departe și pereții de aer ce ne natură însă nu sentimentală, ceea ce ar duce la despart se înroșesc/ n-avem atâta zăpadă pe inhibiție și la mărunt frunte pentru a scăpa teferi/ urmele apei nu se intimism, ci intelec- mai văd”, „rămâi! rămâi! rămâi! akheronul e tuală, de unde o în- mereu lângă tine,/ întâmpinarea florilor de cordare acerbă, fără gheață trebuie s-o faci fără durere”. totuși aparență de Trebuie trecute în revistă și vocativele efort, a versului, des întâlnite de la jumătatea volumului până la totdeauna plin și de final. Adresările directe către „prieteni”, o densitate lirică „frați” adâncesc confuzia receptării poemelor, neobișnuită. (...) Or- căci, inevitabil, se nasc următoarele nedume- ganizată pe scheletul riri: care prieteni? care frați? Este greu de unui motiv mitolo- crezut că poetul ar apela la cititorii săi, ci mai gic, a doua carte a degrabă ar trimite cu gândul la entități poetului are alcătu- necunoscute nici măcar de autorul însuși: irea unui fastuos „prieteni, cred că a venit iarna și mi-e dor de cîntec funerar, cu o închidere a durerii în voi/ locul în care am poposit/ nu e decât un falduri somptuoase și solemn melancolice ciob de porțelan peste care burțile lupilor amintind în chip surprinzător de umbroasa, alunecă putrede” sau „pentru a nu vă umili măreața nostalgie a Crailor... lui Mateiu prea bunii mei frați/ nu v-am adus daruri Caragiale.” folositoare nici buruiana de leac/ dar toate Cu greu se poate trage o linie la final mărturiile mele puteți a le pune-n ferestre/ pentru a-l încadra pe Dorin Tudoran într-un oricum vă vor devora liniștea care v-a stil sau curent anume. Multitudinea de degradat”. Din toate citatele extrase până elemente moderniste, postmoderniste, uneori acum, este limpede că Dorin Tudoran a chiar clasice conferă poeziei sale un caracter adoptat scrierea fără niciun semn de eclectic. Al doilea volum al său, intitulat punctuație, cu minuscule, chiar și în titluri, iar sugestiv Cântec de trecut Akheronul (ca semn rimele sale, dacă sunt prezente, par a sta sub al unei armonii pierdute, de nerecuperat), semnul întâmplării, întrucât poetul tinde a fi surprinde prin imaginile neobișnuite trezite în preocupat mai degrabă de calitatea discursului conștiința receptorilor săi, iar asocierile retoric în sine, decât de procedeele artistice ce nebănuite trimit la un univers sau imaginar contribuie la construcția acestuia. Așa se face poetic propriu autorului, la o mitologie creată că preponderent versul este alb, cu o metrică anume pentru a-i folosi ca topos în creație. inegală, dar ritmul interior al poemelor este Cântecul lui Dorin Tudoran este un cântec dat de reluarea obsesivă fie a versului-titlu, fie care și-a pierdut muzicalitatea inițială și pe a principalei idei poetice. În mod paradoxal, care nu și-o mai poate recupera, ci trebuie să oricât de asimetrică și dezinteresată ar părea recurgă la un nou proces de creație întru poezia lui din acest punct de vedere, își restabilirea echilibrului, timp în care găsește formula potrivită tocmai în ciclicitate: „Akheronul e mereu cu noi”. „dar văd că a sosit încă o dată vremea plecării/
Mişcarea literară ♦ 7
Despre noblețea argumentului
Vasile VIDICAN
Ideea publicării în volum a textelor luciditate în sens larg a felului în care sunt preluate de pe Certocrația – blogul lui Dorin tratate ideile, persoanele sau faptele supuse Tudoran – s-a dovedit mai mult decât atenției. oportună. Volumul apărut la Editura Școala Echidistant, autorul nu alunecă în Ardeleană în 2015, Luxul indiferenței, s-a digresiuni, nu atacă pătimaș, nu hulește, nu cristalizat sub forma unui fragment consistent răspunde provocărilor. Aceste lucruri sunt cu din intervențiile în atât mai greu de realizat cu cât vorbim aici spațiul virtual ale despre un om activ în mediul virtual. Departe autorului. Mai mult, de a se izola în turnul său de fildeș, Dorin este știut faptul că Tudoran este unul dintre acei autori care se lectura făcută pe un străduie să ofere răspuns comentariilor de pe suport electronic nu forumul blogului său. este aceeași cu cea În hățișul mediatic al atacurilor pe hârtie. Se pierde, furibunde la persoană, al vorbelor veninoase printre altele, o doză aruncate în stânga și-n dreapta, al importantă din me- partizanatului și al urii manifestate cu orice ticulozitatea exer- preț, Dorin Tudoran oferă un tipar ce pare rupt cițiului lecturii, din de realitate, un mod limpede și rațional de a impactul pe care comunica un punct de vedere sau de a dialoga mesajul îl are asupra pur și simplu. În toiul disputelor (și teoriilor cititorului. Iar ele- conspiraționiste) ce s-au iscat în jurul morții ganța și limpezimea scrisului lui Dorin lui Teo Peter, Tudoran propune un text Tudoran (fie ele și așternute pe foile virtuale echidistant în care analizează cu luciditate ale blogului personal...) merită o lectură ambele tabere, evidențiind derapajele atât ale făcută pe îndelete. „antiamericanilor” cu orice preț, cât și ale Cred că este Cristian Teodorescu cel manierei disproporționate în care pretinde care sublinia, scriind tocmai despre Dorin America să aplice justiția (opinie ilustrată cu Tudoran, că disidența este un act de revoltă exemplul diplomatului georgian Guerorgui din interior. Aspectul acesta este semnificativ. Makharadze, judecat și condamnat de către Luxul indiferenței la care face referire titlul americani): „Ce s-ar fi întâmplat dacă un volumului lui Dorin Tudoran constituie diplomat român, aflat prin New Jersey, ar fi tocmai libertatea de a privi de afară a celui dat cu mașina peste Bruce Springsteen și l-ar care s-a situat în interiorul obiectului analizei fi omorât?”. (p. 130) sale. Există o tendință auctorială de a se plasa Într-o societate în care cu prea mare mai întâi în exterior, de a face un pas înapoi, ușurință atacăm pătimaș și visceral, acuzând fapt ce îi permite o privire de ansamblu. fără să formulăm în prealabil argumente Oricare dintre subiectele abordate de proprii, Dorin Tudoran își permite luxul să către Dorin Tudoran este urmărit meticulos, facă un pas în spate, să analizeze și abia după pas cu pas, fiecare argument fiind analizat pe aceea să-și exprime punctul de vedere. Nu de toate părțile. Se poate vorbi aici despre indiferență e vorba aici, ci de o altă formă de limpezime și claritate a gândului, dar mai implicare, una fundamentată pe logica mult decât atât, cred se poate face referire la o argumentelor folosite și pe un acut simț al
8 ♦ Mişcarea literară proporțiilor. Chiar dacă textele sunt în mare analizând posibilele lor cauze. Fără sfială, parte destinate mediului virtual, autorul lor nu Dorin Tudoran cercetează dincolo de clișee și se lasă pe de-a-ntregul așadar furat de mirajul cauze aparente. „Este un consens venit din exprimării colocviale, acordând atenție lene, din teama de a scruta atent în mărun- manierei în care sunt formulate ideile. taiele naționale. Un consens, dacă vrei, ce Sigur, există subiecte care nu pot stârni vine dintr-o vanitate care se substituie, infrac- altă reacție decât ironia, altfel riscăm s-o luăm țional, bunului-simț. Într-adevăr, comunis- razna. Pe marginea unei afirmații care mului îi datorăm multe dintre aberațiile provoacă limitele logicii și ale bunului-simț a comportamentale ale societății românești de lui Adrian Severin, Dorin Tudoran notează: azi. (...) Dar acel rău zace undeva, adânc, „Dle Severin, nu ne lăsați la rău, chiar dacă ascuns de ochiul omului, până vine unul cu o noi v-am lăsat la bine. Și-apoi, nu e nevoie să sondă, o instalează unde nu gândești, forează răspundeți alături de cei cu care nu aveți nimic cât forează și deodată țâșnește din adâncuri în comun. E de-ajuns să răspundeți în penal.” ceva negru și uleios.” (p. 245) (p. 179) Textele lui Dorin Tudoran vin în Tonul general al volumului este însă întâmpinarea acelora dintre noi care căutăm în unul grav. Fără a fi cataclismic în părerile ceea ce citim (despre lumea aceasta în care exprimate, autorul pune degetul pe rană, trăim) limpezime a gândului, imparțialitate, indicând metehnele noastre ca popor și eleganță și chiar noblețe.
Învelișul gândurilor
Mişcarea literară ♦ 9
Tudoran – poetul și Todoran – sfântul
Victor ȘTIR
Scriitorul Dorin Tudoran își are originea Chiar dacă a fost membru în Consiliul în ținutul Năsăudului și un antecesor al său, de conducere al Uniunii Scriitorilor din Atanasie Todoran, la vârsta de peste o sută de Republica Socialistă România, Dorin Tudoran ani, a fost, la 1763, în fruntea unei revolte cu s-a trezit într-un moment simțind mai caracter național și religios, petrecută în locul conștient decât cu o clipă înainte oprimarea numit Mocirla, din perimetrul comunei Salva. regimului comunist, îngrădirea libertăților Revolta a fost prilejuită de depunerea jură- cetățenești și a formulat demersul său într-o mântului de către grănicerii Regimentului de scrisoare adresată președintelui României, la Năsăud, înființat de administrația imperială Nicolae Ceaușescu, în care spunea între altele: de la Viena pentru apărarea graniței răsăritene „Ca scriitor, cetățean și părinte m-am convins a Transilvaniei, inclusă în imperiul austriac. definitiv că între credințele mele cele mai Atanasie (Tănase) Tudoran a îndemnat la profunde despre Om și Drepturile sale nesupunere și conducerea revoltei l-a costat viața, fiind zdrobit cu roata înaintea lui Horea inalienabile, Libertate și Democrație, Dialog cu două decenii. Motivul nesupunerii a fost și Opinie, Cinste și Echitate, Cultură și faptul că administrația austriacă îi trecea cu Educație, Patriotism și Sacrificiu etc. și forța pe ortodocși la Biserica Unită cu Roma, realitățile românești de azi există o prăpastie vizând deznaționalizarea românilor din Tran- de netrecut”. silvania, din întreg imperiul. Pentru suferința, La 25 aprilie 1985, Dorin Tudoran a jertfa sa, Atanasie Todoran a fost canonizat de intrat în greva foamei; a urmat ancheta la Biserica Ortodoxă Română, fiind trecut în sediul Secției 1 a Miliție București, unde a rândul sfinților. fost interogat timp de 12 ore împreună cu fiica sa în vârstă de doar 8 ani. Un lucru era clar, odată intrat în coliziunea atât de dură cu regimul comunist, Dorin Tudoran știa că nu va mai avea zile bune, riscul enorm incluzând nu numai pierderea libertății, dar și a vieții printr-un perfid joc al conjuncturilor. La 24 iulie 1985 a plecat din Republica Socialistă România, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii, la Philadelphia, unde a editat, între 1987–1992, publicația Agora. Revistă alter- nativă de cultură. Părăsind țara, biserica, limba, în mod practic, Dorin Tudoran și-a asumat suferința, a murit pentru patria pe care o avea și a Din această spiță se trage poetul Dorin încercat inițierea într-o lume nouă, pentru altă Tudoran, numele fiindu-i schimbat la mutarea viață în America. Alegerea și consecințele ei familiei din Timișoara natală în Regat, unde nu par întâmplătoare, ci ghidate de un destin din Todoran a devenit Tudoran. al neamului modelat de suferință în istorie și
10 ♦ Mişcarea literară împărtășit cu cei din aceeași familie de opțiuni nebunie, ca lipsă a sentimentului realității, a și curaj. puterii de așezare în datele unei vieți rostuite. Ca tip de atitudine, Dorin Tudoran a fost Cum altfel, va fi fost judecat Atanasie Todo- cu adevărat un disident alături de încă câțiva ran la vremea când era atât de înverșunat pe care România comunistă i-a avut; nu-l împotriva stăpâ- uităm pe Paul Goma, deși noii intelectuali, nirii austriece care își arogă dreptul de a judeca prin prisma mincinoase încât confortului pe care l-au dobândit în anii de și-a lăsat copilul după 1989, consideră că niciunul dintre să moară fără a români nu s-a ridicat la statutul de disident admite să fie înainte de ,,revoluție”. Minimalizând statutul împărtășit după disidenților, cei comozi obișnuiesc să nu vadă rânduiala bise- semnificația majoră a protestului, gravitatea ricii unite, faptă alunecării individuale spre dezastrul pierderii socotită abatere statutului social. Este foarte adevărat că de la învățătura mulțimea vede un astfel de gest ca fiind o bisericii strămo- nebunie. Astfel va fi fost tratat și Dorin șești ortodoxe. Tudoran, în momentul în care a trebuit să se Intransigența lui prezinte la secția de miliție din București, Atanasie Todoran unde a fost anchetat împreună cu fiica sa, o venea, probabil, și din faptul că el era militar fetiță de doar 8 ani. A pierdut aparent totul, de formație și avea o anumită rigiditate care dar s-a descoperit plenar pe sine, ființă umană s-a manifestat viguros prin instinctul de eliberată de opresiunea sistemului. apărare a rasei sale. Momentul ,,detentei” de la existența La Dorin Tudoran se evidențiază datele comună la cea care individualizează, în cazul protestului împotriva societății comuniste ca o lui Dorin Tudoran, are consecință umilința, trezire, ca o limpezire a conștiinței, echiva- dar adevărata valoare a actului o simte doar lente cu un salt; niciodată protestul nu rămâne autorul. Umilința este și trăsătura dominantă a fără o mutație în conștiința proprie, dar și a celui care va deveni sfânt și de care semenii celorlalți, mai mult sau mai puțin manifestă. nu pot să-și dea seama, deoarece valoarea Să fim bine înțeleși, socotim disidența vieții întregi a unui om este cunoscută lui Dorin Tudoran ca una onorantă, salvatoare dinainte doar de Dumnezeu. Câți putem vedea pentru onoarea conștiinței românești a perioa- sfântul în persoana de tip Mîșkin, bunăoară? dei opresiunii comuniste. Paralela poetului cu Există oricând reticențe în rândul contem- sfântul Atanasie nu este făcută cu intenția poranilor; interiorul celor mai mulți semeni unor sugestii de canonizare a contemporanului manifestă împotrivire la a atribui cununița nostru, ci pentru a arăta suferința ca trăsătură luminoasă frunții unui apropiat pe care îl comună a celor două tipuri de existență. În întâlnim și căruia putem să îi vedem anumite același timp, nu este puțin exemplul de curaj greșeli. din rândul nației noastre azi, când este atât de Opțiunea pentru o poziție care scanda- vocală opinia unei viețuiri românești sub lizează politica oficială din statul totalitar, faldurile ticăloșiei. opinia ,,standard”, este tratată, în general, ca
Mişcarea literară ♦ 11
O împăcare cît o Patagonie
Olimpiu NUȘFELEAN
Pentru mine, foarte mult timp, Dorin Ca poet, Dorin Tudoran este înfipt în Tudoran era un scriitor, cum să zic, virtual, pămîntul limbii în care se exprimă și din care perceput în imaginar, precum clasicii, nu nu se poate desprinde decît cu prețul printr-un „proces” de clasicizare – la care, de extincției. Și totuși, la un moment dat, o face, altfel, are dreptul, ci printr-o înălțime călător în alte geografii, cu prețul renunțării, „intangibilă” la care înaintează pe drumul într-un fel, doar într-un fel, la poezie. Ce-l vieții, aflat de la un moment dat dincolo de duce spre alte tărîmuri? Dreptul la curățenie, granițele țării și chiar ale poeziei. Era un la spălarea de mîlul vieții, semnalîndu-și, prin scriitor pe care nu ardere, statornicia. O mărturisește de la credeam c-o să am început, într-o poezie precum Tînărul Ulise. ocazia să-l întîlnesc Este aici concentrată întreaga condiție a vreodată, urmărin- poetului, expresie a unui lirism profund. du-l, cîndva, prin Poetul este iluminator al conștiințelor, chemă- poezie și apoi prin tor din uitare, dătător de speranțe, chezaș al atitudine, să zic, statorniciei, punînd temei pe inima curată, civică și politică, cum ar spune Psalmul 50. printr-o activitate Poet în toată fibra sa, se angajează într-o oarecum extralite- cruciadă dusă dincolo de granițele poeziei. În rară, de disident, de aparență. Da, ne-am putea întreba, ce-i trebuie fost disident și de altceva decît poezia ce i-a fost dată ca har. I-a actual... disident, fost dată o grădină a limbii natale, pe care să o mai ales că, la un cultive, ca un harnic gospodar. Tot așa ne-am moment dat, decla- putea întreba despre Eminescu: ce l-a făcut să rase că nu știe dacă va mai scrie poezie, se arunce și în publicistică? Poezia te anga- lăsîndu-i totuși acesteia o șansă la exprimare. jează nu doar în ogorul unei limbi expresive, În ultimii ani aflam cîte ceva despre Domnia ci și în funcția de paznic de grădină, de Sa, dincolo de cele oferite de presă, de la căutător al unor teritorii sigure, a unei terra poetul și prozatorul, de la blogerul, disident și ferma, unde să-ți cultivi grădina. el, Vasile Gogea, pentru care Dorin Tudoran Tînărul Ulise este un statornic nesta- poartă „blazonul de pe scutul însîngerat al tornic. Formulînd-o, sintagma îți bulversează cavalerului care a supraviețuit unei cruciade”. convențiile, se constituie într-o provocare Încadrarea într-un model imaginar a teoretică. Este un vagant, schimbă domicilii, ființei lui Dorin Tudoran, a imaginii scriito- poate un goliard, student rătăcitor de la o rului Dorin Tudoran nu este ușoară, avînd în universitate la alta, rătăcitor prin spații înalte, vedere natura literară a Domniei Sale, fără să-și piardă steaua călăuzitoare, insubor- condiția poetică pe care o poate ilustra. Spun donat dogmelor, mai ales dogmei care „poetică” și țin la acest determinant cînd mă distruge terra ferma, patria. Pleacă dintr-o gîndesc la întreaga activitate a scriitorului patrie în care barbarii sînt așteptați ca o Dorin Tudoran, „Elegiac și pamfletar”, cum îl soluție – Ah, cum îi așteptăm pe barbari împo- definește Sorin Antohi, într-o empatică și dobiți cu atîtea străluciri furate! –, unde comprehensivă prefață, cum o socotește barbarii nu mai vin – ca în poemul lui Vasile Gogea. Kavafis, citat de Dorin Tudoran, sau poate au
12 ♦ Mişcarea literară venit, ca într-o proză scurtă, nu în celebrul învăța ceva, ori ba? (...) Ce dă Gubernia și roman, a lui Dino Buzzati. Poetul pleacă cancelaria din Beciu e nimica, îs minciuni dintr-o patrie distrusă, în căutarea salvării ei, a goale de azi, de mâine”. salvării mai ales prin conștiință. E concentrată în aceste afirmații toată Drumul acesta, al luptei pentru salvarea condiția României de ieri și de azi. E expri- patriei, a sufletului, a conștiinței curate este mată aici elocvent trasat de Dorin Tudoran în publicistică. M-am arta literară ca artă întrebat la un moment dat, tulburat, dacă poetică a lui Dorin trecerea de la poezie la publicistică nu este un Tudoran, crezul care gest asemănător celui făcut de Oskar din Toba i-a modelat destinul. de tinichea a lui Günter Grass, roman apreciat Un om dedicat căr- de Dorin Tudoran, Oskar fiind copilul care a ții, valorii scrisului, hotărît – după expresia poetului – „să se un cavaler al litere- oprească din crescut, de sila lumii nebune lor care merge pînă populate de adulți”. Acest poet „nestatornic” la marginea lumii se află însă într-o continuă căutare a pentru a afirma stabilității, asemeni prietenului bogat din zona dorința de dezrobire, Caraibelor, care mărturisește că „plănuiește să de libertate, care se retragă din afaceri și să se bucure de liniște este a scrisului, ca și viață. Îmi spunea că nu vrea să rămînă în artă de creație, și, deopotrivă, a ființei ca propria-i țară, fiindcă, deși o iubește profund, ființare în lume. iar țara este cu multe mai liniștită ca în urmă Ulise cutreieră mările, dar nu uită Itaca. cu 10-15 ani (v. 2010, n. n.), este încă departe Se întoarce aici afirmînd o prezență arzătoare. de o stabilitate de durată.”, convins fiind – Există o terra ferma, ea trebuie apărată. În scriitorul – „că fiecare român ar trebui să felul acesta poetul nu mai este „un simplu descopere în propriul suflet o împăcare cît o motiv cultural” (v. Viitorul facultativ). Patagonie și puterea de a nu abandona nici Cît despre carte în sine, pe care o avem măcar atunci cînd un cutremur i-ar deplasa în vedere, Luxul indiferenței, care face orașul cu trei metri, iar amplitudinea unui trimitere la un lux pe care îl trăim cu tsunami social ar atinge trei metri pe scara voluptate, voi spune doar că este documentul nefericirii”. unei conștiințe clare și radicale, lucide și De unde vine această dorință de stabili- angajate, constante și persuasive, ridicînd tate la un pelerin al conștiinței iluminate? cotidianul, alias efemerul, în sfera eternității Răspunsul l-am găsit într-un interviu în care ce gestionează marile atitudini și răspunsuri. poetul face referire la strămoșul său celebru, Eseurile ar putea fi definite prin afirmațiile lui de pe plaiuri năsăudene, Tănase Tudoran, tras Cristian Teodorescu: „De la bun început au pe roată la 104 ani, lîngă Salva, fiindcă fost gîndite în continuarea moraliștilor clasici, instigase două batalioane de grăniceri să nu care porneau de la particularul unor situații și depună jurămîntul. persoane de notorietate pentru a găsi Îl citează, în protestul rostit de înaintaș semnificații care trec granița cronicii zilnice.” în fața trimișilor împărătești: Ca notă aparte pentru publicistica lui Dorin „De doi ani noi suntem cătane, adică Tudoran aș remarca subtila și osmotica grăniceri, și carte (s. n.) n-am căpătat de la asociere între notația directă a realității și înalta împărăteasă, că suntem oameni liberi! elemente literare dintre cele mai rodnice. Ne-am scris iobagi, dăm dare, facem slujbe Aproximează și sanogenizează actualitatea cătănești, copiii noștri vor merge pînă la prin cuprinderea acesteia într-o fertilă grilă marginile pământului să-și verse sîngele, dar culturală, fără să „literaturizeze” realitatea și pentru ce? Ca să fim robiți, să n-avem niciun să devitalizeze țintele dureroase. drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor
Mişcarea literară ♦ 13
Dorin TUDORAN
„România fără de care nu pot trăi o port în suflet, oriunde m-aș afla. România fără care pot trăi o las celor care se pot preface atât de bine că le pasă de România.”
– Stimate Dorin Tudoran, cum se mai momentul în care, dintr-o mulțime de aspi- simte Tînărul Ulise în pielea poetului matur ranți, unul este ales, scos în față și investit cu de azi, încoronatul cu premiul Mihai Emi- încrederea juriului. Restul aventurii ar trebui nescu, vagantând între România și America? să fie una cu adevărat pe cont propriu, fără Își poate menține premii. acest poet – trecut La mine nu s-a produs o trecere de la prin atîtea experi- poezie la publicistică. Am scris și una, și alta ențe fericite sau de la bun început. În momentul în care a nefericite – inge- trebuit să părăsesc România am înțeles că nuitatea simțirii? poetul trebuie să se odihnească o vreme, căci M-am întrebat la un a lua viața de la capăt la 40 de ani, într-o altă moment dat, tulbu- lume, presupune un efort foarte mare, dacă rat, dacă trecerea vrei să reușești. Efortul respectiv nu lasă de la poezie la suficient loc și pentru... poezie. publicistică nu este În timpul liber, nu am scris poezie, am un gest asemănător scos două reviste în limba română (Agora și celui făcut de Oskar Meridian), publicații de care simțeam că au din Toba de tinichea nevoie și românii de acasă, și cei din diaspora. a lui Günter Grass, – Limba în care scrie poetul și publi- roman apreciat de cistul Dorin Tudoran e o fericire sau o pova- Dvs., Oskar fiind copilul care a hotărît – după ră? Va înghiți această limbă barbarismele cu expresia Dvs. – „să se oprească din crescut, care este agresată astăzi? de sila lumii nebune – Limba în care scriu este doar limba Dialogurile populate de adulți”. destinului meu – nu o consider nici o fericire, – Tânărul Uli- nici o povară. Ca întotdeauna, unele barbaris- Mișcării literare se se simte tânăr. me vor fi acceptate, altele – nu. Așa s-a Celălalt Ulise, cel de azi, se simte suficient de întâmplat și așa se va întâmpla întotdeauna. bătrân pentru a-i fi dor de mai tânărul Ulise. Limba este un organism viu. Mai viu decât Dar între ei se află o călătorie atât de lungă, suntem fiecare dintre noi. Nu noi o supunem încât, uneori, cerul pare un ocean de ceață prin pe ea; ea ne supune pe noi. E drept, o face cu care cei doi de-abia mai deslușesc conturul mâna noastră. Celuilalt. La sfârșit, probabil că se vor întâlni. – Cît de mult se suprapune condiția Repet o mărturisire făcută în urmă cu poetică (a poeziei și a poetului) peste condiția mai mulți ani: dacă ar fi după mine, pe lume ființei, a omului în general? ar exista un singur premiu, cel de debut. E
14 ♦ Mişcarea literară – Bănuiesc că depinde de omul în cauză. Straniu este că același lucru li s-a Cel cu care dialogați a decis de mult că întâmplat și acelora care au rămas acasă, care trebuie să uite cât mai mult de condiția sa n-au șoptit un cuvânt de împotrivire etc. și poetică, pentru a avea șanse de a prinde care au așteptat. Ce anume? Simplu – rădăcini într-o lume nu tocmai poetică, în care comunismul să se învingă de unul singur. era transplantat la vârsta de 40 de ani. Postcomunismul ne-a învins și pe unii, și pe – „Și acheronul s-a împotmolit în trupul ceilalți, chiar dacă cei atât de tăcuți pe vremea meu iar voi/ de partea cealaltă așteptați să se comunismului și atât de vocali azi se înșală cu nască pămîntul” (Unde se mai poate călători). gândul că se au bine cu postcomunismul. Nu Pămîntul mai poate să se nască sau să se au. Într-o bună zi vor trebui să accepte renască? Ne mai putem înnoi, ca ființe acest lucru și măcar despre asta să vorbească afectate de atîtea deziluzii și atrocități? cu demnitate; de lamentații, incriminări și – Capacitatea omului de a renaște după recriminări lumea românească nu duce lipsă. ce a fost devastat de deziluzii este și ea diferită de la om la om. Dacă prin Pământ înțelegeți umanitatea, capacitatea ei nu este nicidecum suma aritmetică a capacității tuturor locuitorilor ei de a renaște. Dar dacă prin Pământ înțelegeți planeta fizică, atunci va trebui ca umanitatea să schimbe ceva pentru a da o șansă planetei devastate să reziste. – Dumneavoastră, „cavalerul care a supraviețuit unei cruciade” însângerate, cum vă numește Vasile Gogea, cum ați ieșit totuși din această cruciadă? Nu cred că ați fost sau că sunteți doar un simplu supraviețuitor. Ce fel de punte ați construit peste prăpastia care La Biblioteca Județeană George Coșbuc din Bistrița, încerca să vă despartă, așa cum afirmați 8 oct. 2015. În imagine: Dorin Tudoran, Ioan Pintea, într-o scrisoare către Nicolae Ceaușescu, de amfitrion, Olimpiu Nușfelean. credințele Dvs.? Ați învins comunismul? Nu mă refer neapărat la victoria inițială, strict – Între credințele Dvs. cele mai pro- personală, care are și ea, desigur, o mare funde enumerate în memoriul amintit, precum semnificație. cele despre Om și Drepturile sale ina- – Am ieșit ciuruit bine, dar am ieșit. lienabile, Libertate și Democrație, Dialog și Când ești născut poet și hotărăști că trebuie să Opinie, Cinste și Echitate, Cultură și încerci să trăiești și fără a fi poet, pariul este Educație, sunt pomenite Patriotismul și uriaș și poate duce la rezultate dintre cele mai Sacrificiul. Dacă despre primele se vorbește neașteptate. Am preferat să mă gândesc la mult, cu multe ținte eficiente, despre rezultatul cel mai nefericit, pentru a nu fi luat patriotism și sacrificiu, azi, se vorbește mai prin surprindere. Și cred că am procedat bine. puțin. Mai trăiește românul, dar și omul Există o singură punte pe care am aruncat-o european, asemenea sentimente? În ce mod? peste imensa prăpastie – viața mea, cu tot ce Mai avem vreun motiv să ne sacrificăm sau să ține de ea. Cu acest preț am reuși să-mi sacrificăm ceva, pentru ceva anume? păstrez și să-mi apăr convingerile. A meritat? – Se întâmplă foarte des ca patrio- Uneori cred că da, alteori – că nu. Dar, una tismului să-i ia locul naționalismul. Unul din peste alta, ar fi putut fi și mai rău decât că motivele majore este spaima de alteritate. Nu trebuie să te obișnuiești cu gândul că poți trăi cred că un naționalist este neapărat un bun și fără a continua să scrii. Dar ieșirile din patriot. În cele mai multe cazuri, un paradigme majore nu sunt nici ușoare, nici naționalist reprezintă imaginea degradată a pândite de succes. Bănuiesc că am învins patriotului. Nimic nu-i sperie mai mult pe comunismul, dar sunt sigur că am fost înfrânt naționaliști decât ideea de „Celălalt”. Pentru de postcomunism. ei, „Celălalt” nu reprezintă decât un fenomen ostil.
Mişcarea literară ♦ 15 Iată ce scria Antonio Machado despre Se rediscută conceptele de națiune și cetățean. refuzul alterității: Aici competitorii se aleg dintre partizanii lui „Lo otro no existe: tal es la fe racional, Renan („Națiunea constituie un plebiscit care la incurable creencia de la razón humana. se desfășoară în fiecare zi”) și cei ai unui Identidad = realidad, como si, a fin de Herder. Primii par a propune o definire a cuentas, todo hubiera de ser, absoluta y națiunii prin spiritul ei general, care să necesariamente, uno y lo mismo. Pero lo otro substituie definirea națiunii dată de herde- no se deja eliminar; subsiste, persiste; es el rianul Volksgeist – spirit al poporului. Practic, hueso duro de roer en que la razón se deja los conchide un filozof, „fiecare generație trebuie dientes. Abel Martín, con fe poética, no să reactualizeze națiunea pe cont propriu, menos humana que la fe racional, creía en lo adică să purceadă la reînnoirea contractului otro, en La esencial Heterogeneidad del ser, social.” Așadar, contract social vs. cetățenie como si dijéramos en la incurable otredad que patrimonial-ereditară. padece lo uno.” Ghiță Ionescu, prieten al lui Ernest Gellner (critic al naționalismului), scria des- pre acesta din urmă că „insistă cu drept asupra deosebirii (…) între nobilul și naturalul sentiment național, tot atît de natural și instructiv precum cel de familie, și primej- dioasa și artificiala doctrină, sau, cum prefer eu, ideologie a naționalismului atât de teribil exploatată de toți demagogii acestui veac.” Și tot Ghiță Ionescu, în același text (Meridian, vol. I, nr. 4, noiembrie-decembrie 1991) intitulat Variații actuale pe teme de Titulescu, mărturisea: „Dar în același timp, răsfoind din nou discursurile și operele lui Nicolae Titulescu, eram izbit de actualitatea lor acum, după mai mult de o jumătate de Dorin Tudoran, Olimpiu Nusfelean veac, a puterii filosofiei pacifiste și Istorici, politologi, sociologi, psihana- supranaționale a acestui mare gânditor și om liști, filozofi sau antropologi care au consacrat de stat român. Într-adevăr, gândurile mele naționalismului ani de studiu intens rostesc prezente îmi sunau ca variații pe multe din numele unor stafii care populează coșmarurile temele lui, din care am luat numai trei. Prima naționaliștilor: romantismul biologizant, ima- era pronunțată într-un discurs în Parlamentul ginarul colectiv, misiunile istorice, mesianis- român în 1934, „Dela național la regional, la mele patriotice, voluntarismul liric, identită- universal, iată lozinca României.” țile crispate, caricatura naționalismelor majo- În ce privește sacrificul, lucrurile stau ritare, xenofobia ca stimul și autoexcitație etc. exact ca în cazul schimbării: mai toți suntem Ce ne poate aduce ziua de mâine? În de acord că e nevoie de schimbare, dar prin urmă cu peste un sfert de secol, scriam într-un schimbare înțelegem că doar ceilalți trebuie să editorial: „Unul dintre scenariile propuse se schimbe, noi – nu. Da, sacrificul e nobil, susține că înfruntarea nu va avea loc între uneori măreț, dar el trebuie practicat mereu de stânga și dreapta, între conservatori și alții. progresiști, ci se va produce între cosmopoliți, – Ați fost de-a lungul timpului și sînteți democrați, pe de-o parte, și naționaliști, popu- în mai multe funcții de nivel internațional, liști, vindicativi, pe de altă parte. O nuanță intrat pe o rută pe care trebuie să o specială va fi data de confruntarea «internă» deschidem tot mai tare, adică, în contextul între adepții democrației tribale și cei ai mondial în continuă evoluție, trebuie să ne democrației liberale.” integram în cerințele și exercițiul acestui Uitându-ne la ce se întâmplă azi, mă context. Cum ați trăit această integrare și ce întreb cât de mult am greșit în prognoza dată. ați putea să le recomandați tinerilor care bat
16 ♦ Mişcarea literară azi la porțile lumii (literaturii, economiei, unde poetul Claudiu Komartin și colegii, celor mai felurite relații internaționale)? prietenii săi, fac o treabă excelentă. – Într-adevăr, am lucrat aproape un sfert – Literatura română poate spera să se de secol într-un domeniu definit, printr-un integreze în literatura europeană sau termen umbrelă, international development/ mondială? dezvoltare internațională. A fost o experiență – Depinde ce înțelegem prin „inte- extraordinară, care mi-a dat posibilitatea să-mi grare”. Dacă oamenii acestei literaturi și verific opiniile, credințele, cunoștințele despre admiratorii lor vor continua să rămână lume cu lumea însăși, cu lumea „în carne și obsedați, terorizați, hăituiți de stupida oase”. Am descoperit fisuri adânci, uneori întrebare „Dar noi când o să luăm Nobelul?”, chiar prăpăstii, între lumea teoretică și lumea integrarea nu se va produce niciodată. Nici adevărată. A fost și motivul pentru care am măcar după ce lansat revista democracy@large, clădind un Nobelul pentru lite- loc în care teoreticieni să se poată întâlni cu ratură va poposi și practicieni, să se angajeze într-un dialog, în România. Un abandonând, măcar din când în când, Nobel pentru litera- monologurile în care par zidite, de prea multe tură rezolvă com- ori, lumea teoretică și lumea în carne și oase. plexul autorului, îl Mă feresc să dau sfaturi celor mai tineri. face mai bogat și Nu-mi plac oamenii care pozează în învăță- mai cunoscut. Lite- tori, în maeștri etc. Cei mai tineri nu au nevoie ratura țării respec- decât să țină ochii deschiși, să prelucreze cu tive nu devine auto- atenție și bună-credință informația culeasă de mat integrată „admi- retina ochiului propriu. Nimeni nu poate ajuta nistrativ” în litera- pe nimeni să se maturizeze. Este un proces pe tura lumii. Așa cum cont propriu, chiar dacă fiecare dintre noi, cu o floare nu se deși nu-i declară, are învățători, repere, maeș- face primăvară, nici cu un Nobel o literatură tri, cuibăriți undeva într-o grindă a edificiului nu se afirmă, nu se integrează în mecanismul personal. cultural al lumii. Este nevoie și de alte multe În ce mă privește, am adoptat un criteriu componente. simplu de a verifica propensiunea spre demo- Mai există și problema modului în care crație. Există, și în țară, și în afara ei, intelec- încerci să devii vizibil pentru ochii lumii tuali români care scriu pagini strălucite despre literare europene, mondiale. Când sud- democrație. Când le vine rândul să o practice, americanii au spart piața mondială, au devenit prea mulți dintre ei capotează lamentabil. Nu- căutați de mai toate marile editurii ale lumii, mesc astfel de conștiințe, conștiințe retorice, nu au reușit asta propunând celorlalți o conștiințe enunțiative. literatură așa cum o scriau acei ceilalți, ci – Ați condus mai multe reviste, precum le-au propus o lume diferită, exploatată literar Don Quichotte, AGORA, Meridian și în chip diferit. Nu au mers pe mesajul democracy@large. Ați fost redactor la Vocea „Suntem ca voi”, ci pe mesajul „Iată cine și Americii... Cum priviți în urmă spre aceste cum suntem noi.” „istorii” ale vieții Dvs. literare? Cum le Nici eternele complexe de inferioritate, evaluați din perspectiva zilei de azi? Și cum nici cele de stupidă superioritate nu rezolvă v-ați imagina o revistă de literatură română mare lucru. Acestea din urmă vin tocmai din „plasată” în spațiul european sau general nerezolvate complexe de inferioritate, din internațional? amărăciune, dintr-un fel de sentiment al – Ele nu au fost doar istorii ale vieții deșertăciunii etc. mele literare. Aș spune că, încet-încet, au fost Integrarea vine când nu mai ești obsedat istorii din ce în ce mai puțin legate de o viață de ea, aproape că te ia prin surprindere. Cum literară. surprinși cred că vor fi ceva scriitori români Există asemenea semne. Unul dintre ele aflând că literatura română este, într-o este excelenta revistă Poesis International, oarecare măsură, deja integrată, numai că
Mişcarea literară ♦ 17 deocamdată statura ei nu este neapărat cât covârșitoare – un exemplu a fost prima laure- Everestul. ată, Simin Behbahani. Nu doar o poetă care a – Sînteți membru permanent al juriului schimbat felul în care se scrie azi poezia care acordă, anual, Marele Premiu Interna- persană, ci și o personalitate care a fost țional de Poezie „Janus Panonnius”. Cu ce numită „Mama națiunii”, „Leoaica Iranului”. calități, eventual cu ce inconveniente, se Timpul pe care am avut norocul să-l petrec înscriu poeții români printre candidații alături de Simin a fost unul din darurile (virtuali) la acest premiu? majore pe care mi le-a oferit viața – o perso- nalitate uluitoare, de o modestie copleșitoare. Gândiți-vă și la complexitatea unei persona- lități precum Adonis. Nu este suficient că eu am în minte câțiva poeți români pe care îi admir. – Nu aveți nostalgia anilor ’70, cînd ați lucrat în redacția mai multor reviste din România? – Am mereu nostalgia tinereții. Cine nu o are? Dar ea nu ține strict de lumea revistelor literare, ci mai degrabă de o perioadă în care, în pofida evidențelor descurajante, mai speram, alături de atâția oameni și artiști de La Biblioteca Județeană George Coșbuc, Bistrița vârsta mea, că vor veni vremuri mai bune. Ce nu știam noi, sau știam, dar ne păcăleam de unii singuri, era că vremurile mai – Jurizarea acestui premiu este una foar- bune nu vin de la sine. E nevoie de sacrificiu te complexă. Nu vreau să intru în amănunte pentru ca ele să poată apărea, dar noi eram care țin de tehnicalitatea muncii juriului. prea mult ocupați cu visarea, ca să ne dea prin Consultările țin aproape 8-9 luni de zile, apoi cap să ne prezentăm într-o zi la ghișeul deasu- urmează ședințele de jurizare propriu-zisă. pra căruia stă scris „Aici se depun cererile Evident, poeții a căror limbă maternă pentru candidați la sacrificiu.” este una dintre limbile de mare circulație, – Din 1977 până în 1981, când ați limbi a căror am- demisionat, ați făcut parte din Consiliul de prentă pe literatura, conducere al Uniunii Scriitorilor din R.S.R. cultura lumii este Ce diferențe și ce asemănări există între foarte vizibilă, intră Uniunea de atunci și Uniunea de azi? Ce în discuție cu un oportunități poate oferi USR scriitorilor de avantaj nu ușor de azi? Ce înseamnă certurile și contestațiile din neglijat. interiorul breslei? Traducerile de – Iată, vorba lui Geo Dumitrescu, o poezie constituie un „problemă spinoasă”, foarte spinoasă. Cu cât pariu mult mai spui mai mult despre ea, cu atât mai mult te dificil decât cele de trezești pe un teritoriu minat. proză, eseu, teatru Sunt trist văzând ce se întâmplă. Am etc. Traducerile din încercat să spun câteva lucruri, evitând să mă poeții români sunt alătur unei tabere sau alteia, încercând să din ce în ce mai propun un demers în care emoționalul, numeroase, dar nu neapărat de calitatea care pasiunile, să fie înlocuite cu o cântărire să facă dreptate unor poeți de primă mână. rațională a situației. Apoi, foarte vizibile pentru membrii Rezultatul? Mi s-a aplicat, dinspre juriului sunt personalitățile care au schimbat ambele direcții, regimul acelei nefericite „Nu paradigme, poeți despre care se afirmă că, mănânci alături de noi salamul de soia, așa că după ei, poezia țării respective nu se mai scrie taci din gură!” Am înțeles, încă o dată, că eu ca până la ei, sau personalități complexe, sunt Străinul. Cu toate acestea, gândindu-mă
18 ♦ Mişcarea literară fie și numai la una din primele învolburări publicistică. Pentru că, îmi place să cred, un provocate de acordarea unui premiu – Premiul scriitor atunci cînd face publicistică, nu e un Național de Poezie „Mihai Eminescu” – simplu ziarist. Desigur, în presă realitatea Opera Omnia, cred că am avut ceva mai multă trebuie redată exact, știrea trebuie să fie dreptate decât mulți dintre preopinenți. nudă, dar condiția de om de cultură a În sfârșit, pot spune, cu mâna pe inimă, scriitorului îi dezvoltă aptitudini în plus de un lucru care va deranja: miza multora din redare a faptelor. Mă gîndesc și la cartea Dvs înfruntările zilei de azi îmi pare ridicolă în Luxul indiferenței. comparație cu încleștările în care am fost angajați unii dintre noi între 1977 și 1981. Nu era, cum scriu mulți urechiști, o luptă pentru ciolan (existau, firește, și asemenea ciolaniade între unii), ci din ce în ce mai des o luptă cu sistemul și uneltele sale din lumea literară. O luptă – hai să împrumut ceva din patetismul național – o luptă pe viață și pe moarte. – Cum vedeți dinamica generațiilor poetice sau literare, a valurilor din ultimele decenii, din perspectiva obținută dincolo de granițele țării? – Pentru o vreme, am încercat să țin pasul cu ce se întâmplă în literatura de acasă, Sesiune de autografe mai ales când scoteam reviste în limba română. Apoi, în chip natural, noile mele preocupări profesionale de zi cu zi, an de an și – Așa cum un bun scriitor nu înseamnă, deceniu de deceniu au subțiat legătura de zi cu neapărat, și un bun caracter, tot așa nici un zi cu literatura română. O citesc și azi, dar nu excelent autor de beletristică nu este, neapărat, în chip profesionist, ca altădată, când și un bun publicist. Mulți scriitori, când fac încercam să citesc tot. Deci opiniile mele nu publicistică, nu se ridică nici măcar la nivelul pot fi relevante, nu mai am perspectiva între- unui ziarist decent. Există foarte puțini gului tablou. Dar un lucru pot să spun, căci el scriitori care dovedesc că sunt și publiciști de este și va fi pentru mine „dintotdeauna”: elită. Arghezi, Cara- cultura se face prin includere, nu prin giale și alții consti- excludere. Clasamentele, competiția „pe tuie excepții fericite. locuri” în clasamente „culturale” este o Apoi, de obicei, pu- nerozie. blicistica unui scri- Am multe să-mi reproșez, dar sunt itor nu se produce în liniștit știind că nu am participat la excluderi zona strict definită a pe principiu de generație ori leat literar. oferirii informației „Zecismele”, „milenarismele”, „ismele” de tot corecte. Publicistica felul mă lasă rece. Când citesc un poet, nu mă beletriștilor intră interesează cărei generații, cărui leat literar, mai mereu în cate- cărui grup artistic îi aparține. Mă interesează goria definită prin valoarea lui. Cu generații, leaturi literare „editorializare” – operează istoria literară, cea care oferă o asemenea publiciști plasare în timp a unui autor, a unui grup nu se ocupă cu literar. Cu valoarea unui autor se ocupă, mai livrarea de informații. Ei discută informația, o degrabă, capacitatea noastră de a o vedea, interpretează, o modelează pe calapodul acelui simți și respecta. „Iată cum văd eu realitatea acestei informații”. – Ce specific face sau dezvoltă funcțio- În Occident, cei cărora presa le oferă rubrici nal scriitorul în aproximarea realității, prin de editorialiști, „rubrici de opinie” sunt, de cultura sa, prin asocierile culturale pe care le obicei, personalități cu un prestigiu profe- face, în creația beletristică, dar și în sional verificat, cu standarde morale probate
Mişcarea literară ♦ 19 în timp, chiar dacă sunt cunoscuți și pentru „zborul în repaos”. Unii simt astfel, alții – nu. subiectivismul lor. 4. Am, firește, o „terra ferma”, altfel aș fi În România, orice terchea-berchea poate naufragiat de mult. Dar această „terra ferma” fi editorialist, orice semidoct poate avea o este una interioară, este un soi de material „rubrică de opinie”. Mijloacele de socializare miraculos care reechilibrează balanța ființei – Facebook, Twitter etc. – găzduiesc milioane mele, atunci când un taler sau celălalt atârnă de „editorialiști”, „publiciști”, „experți” etc. prea greu. Călătoria mea la Salva, Bichigiu, Revenind la scriitorii care fac și publicistică, Telciu, Bistrița-Năsăud a fost o experiență există și cazuri jenante în care – din motive de copleșitoare. A fost pentru prima oară când marketing cultural, consolidarea platformei am intrat mai adânc în lumea din care venise unui autor ori a altuia într-o competiție pentru tatăl meu. Cum, după ce părinții mei s-au un mare premiu literar etc. – editurile și despărțit, eu am fost încredințat „spre creștere mecanismele lor de publicitate încearcă să și educare” mamei mele, tot restul vieții facă dintr-un excelent autor de beletristică și fusesem legat, mult mai puternic, de lumea un publicist important, un mare spirit civic. din care venise mama mea – Ștefănești-Argeș, Uneori chiar reușesc să inoculeze o asemenea Florica Brătienilor și a lui Ion Pillat. 5. Este imagine falsă, dar asta nu rezolvă decât aceeași „mare” de început. Aceeași „mare” de atingerea unui scop imediat. Pentru cine știe, sfârșit. 6. Drumurile reîntoarcerilor sufletești simte ce este publicistica, o autentică vână sunt greu de descifrat și imposibil de civică, publicistica unor astfel de scriitori prevăzut. rămâne cel puțin neconvingătoare. Deseori – – Mai are șanse Moldova de peste Prut jenantă. să revină la patria mamă? (v. și cei 7 ani – O întrebare în două părți: 1. Există petrecuți de Dvs. la Chișinău) oare o terra ferma, după ce ați constatat, în – Singurul răspuns pe care pot să vi-l Viitorul facultativ, că „nu există o terra dau este că întrebarea dumneavoastră va ferma”, și apoi ce poate face poetul ca să nu continua să fie pusă pentru încă multă vreme. fie „un simplu motiv cultural”? E suficient să – De ce nu vă întoarceți definitiv în fii doar „zbor în România? Unii dintre scriitorii români „auto- repaos”, cu toate exilați” au făcut-o, alții, nu. conotațiile ce derivă – Acum doi ani, la reîntoarcerea de la din această meta- Bistrița-Năsăud, în avionul care mă purta spre foră? Sau: 2. Oricît Washington, eram mai mult ca sigur că peste ați vaganta/ călători un an îmi voi cumpăra o casă în Bistrița- prin lume, vă în- Năsăud, în care să petrec măcar câteva luni pe toarceți mereu spre an. Eram emoționat de prietenia și căldura cu o terra ferma?. Care care fusesem întâmpinat de prieteni vechi, ca este aceasta pentru Vasile Gogea, Adrian Popescu, Ion Pop, Ion Dvs., România sau și Carmen Vlad, oameni ce urmau să-mi Salva și Bichigiul devină prieteni (Ioan Pintea, Flore Pop, Vasile din județul Bistrița- Dâncu, Ion Mureșan și alții), rude necunos- Năsăud, acolo unde cute mie până atunci, prieteni ai familiei ta- v-ați (re)întîlnit nu tălui meu (preotul Vasile Chiherean), primarul de mult cu figuri din Telciu (Sever Mureșan), preotul Zinvediu ilustre ale trecutului Gavrilă Tudor, de la biserica unde se află un Dvs.? În care mare vă spălați inima (v. poezia monument dedicat străbunicului meu Tănase Tînărul Ulise)? Continuați să vă întoarceți Todoran și tovarășilor săi de martiriu, proto- aici „fără de drum” (v. Ce așteptați de la popul Dâmbu și preotul Georgică Cira și cîntecul meu?)? atâția alții. Cum emoționantă a fost și știrea că – 1. De câte ori cred că am pus, în sfâr- Biblioteca Județeană „George Coșbuc” a șit, piciorul pe o „terra ferma”, nu trece mult deschis o bibliotecă sătească purtând numele și simt că ea se cam clatină ca barca pe valuri. meu. 2. Poetul nu este un „motiv cultural”; viața și După o vreme, însă, am înțeles că, mai ales moartea sa – da. 3. Nu toți ochii văd aproape sigur, nu-mi voi cumpăra acea casă.
20 ♦ Mişcarea literară Am înțeles și motivul – dincolo de emoțiile free by any measure of freedom, truth and binefăcătoare ale unui moment se află duty.” realitatea cu prerogativele ei inalienabile. Gestul acelui bilet, pe care îl am și azi în De ce m-aș întoarce? La cine m-aș biroul meu de acasă, a fost probabil cel mai întoarce? La ce m-aș întoarce? România fără emoționant din seria elogiilor care mi s-au de care nu pot trăi o port în suflet, oriunde adus vreodată. m-aș afla. România fără care pot trăi o las celor care se pot preface atât de bine că le pasă de România. Nu se cuvine să-mi dau cu părerea despre motivele pentru care alți scriitori s-au reîntors în România, dar simt nevoia să fac o precizare: Eu nu sunt un scriitor autoexilat. Sunt un om care a fost împins în exil prin mijloace „patriotice” și, cum altfel?, spre „binele națiunii”. Da, am simțit nevoia ca ultimul act al acestei tragedii să fie semnat de mine (cererea de emigrare), căci era, totuși, vorba de viața mea, „biet fenomen individual”, nu? În urmă cu 15, 20 ani, am găsit pe biroul Cu Grigore Todoran și Mirela Baba, rude din Șieu-Sfîntu, după meu din Washington o bucățică de hârtie pe depănarea unor amintiri prilejuite de fotografii din copilărie care erau tipărite câteva rânduri. Am desco- perit autorul rândurilor – ilustrul Khalil Gibran – dar n-am aflat niciodată cine mi-a – Ce aveți pe masa de lucru? Ce să pus bucățica de hârtie pe birou, deși am aștepte scriitorii sau cititorii de la Dvs.? anumite bănuieli. Iată citatul: – Există o vorbă care îmi place foarte „They have exiled me now from their mult, pentru înțelepciunea ei: „Când vede că society and I am pleased, because humanity un om își face planuri, Dumnezeu zâmbește.” does not exile except the one whose noble Cum eu nu aștept nimic de la mine, de spirit rebels against despotism and oppression. ce i-aș face pe alții să aștepte ceva de la mine? He who does not prefer exile to slavery is not Mâine e o nouă zi. Vom vedea ce va aduce.
Dialog realizat de Olimpiu NUȘFELEAN
Între bine și rău
Mişcarea literară ♦ 21
Dorin TUDORAN
al doilea suflet
dacă aș avea un al doilea suflet l-aș face pânză de corabie
și
aș asculta cum o deșiră vântul
apoi
aș împleti o altă pânză din ghemurile de sfoară găsite la poalele catargului
așa
aș avea mereu un al doilea suflet numai și numai al meu
Propria carte calea
nu știu cum să ies. nu găsesc calea. conturul delirează. mult prea multe umbre pentru un sigur om. și acela bolborosind o limbă de început de lume. sau una de sfârșit. oricum totuna.
nici piciorul fiarei nu mai lasă urmă. nici fluturele nu mai știe din ce parte îi vine aripa transparentă. din ce parte – zborul. cineva solfegiază deși notele nu au primit încă nume. balconul
abia se mai ține în câteva cuie de aer. deasupra – miriște albă. dedesubt – miriște albă. eu nu mă deslușesc de-atâta limpezime prin care trec într-un car de foc. plin de ecouri – surd la sunete. eu.
cartea
mii de ani am citit - toate cărțile lumii amânând clipa în care
22 ♦ Mişcarea literară voi adăuga lumii propria mea carte
am tras de timp mileniu după mileniu recitind toate cărțile lumii doar spre a nu vedea cum se naște cartea mea
limbile tuturor neamurilor se deschideau privirii mele atinse parcă de iarba fiarelor așa că nu mi-a scăpat nicio carte a lumii
când a trebuit să adaug lumii propria mea carte toate cărțile lumii au dispărut și cartea mea a rămas cumplit de singură
am înțeles atunci că nu există alte cărții există doar Cartea mea cu milioanele ei de ani între pagini
călătoria lui – in memoriam florin manolescu –
era foarte obosit tocmai îl îngropase pe dumnezeu
de la cimitir până acasă se tot întrebase de ce făcuse singur toată treaba
după ce s-a spălat pe mâini a înțeles că purta legate de umeri două lopeți
îl dureau cumplit de tare
abia de le mai putea mișca inutile precum rugăciunea unui ateu
Mişcarea literară ♦ 23
călătoria lui sfârșea aici o alta nu-și mai dorea
cele două trupuri
trupul meu de seară nu mai seamănă cu trupul meu de peste zi
cel dintâi îl întreabă pe cel de-al doilea așa cum un copac întreabă alt copac:
„Cum poți trăi lipsit de rădăcini?”
cel întrebat răspunde ridicând din crengi
deeper than deep
în fiecare zi când vreau să-mi amintesc de mine mă uit într-un înger prin chiar ochiul său drept
în fiecare zi când vreau să-mi amintesc de înger mă uit din înger afară chiar prin ochiul său stâng
când obosesc de atâta privit încep să scot din înger prin chiar ochiul său drept fire de nisip fire de nisip fire de nisip
dar
de fiecare dată chiar prin ochiul său stâng năvălesc înapoi în înger firele de nisip firele de nisip firele de nisip
nu știu unde să mă mai ascund de atâta deșert și de atâta înger
figura etymologica
îmi scrie din nou Tecumseh conducătorul bravului popor al Shawneelor:
„Live a good life, sing a long song, die a quiet death.”
24 ♦ Mişcarea literară
întorc pe partea cealaltă frunza pe care e scris mesajul și-i răspund prietenului Tecumseh conducătorul bravului popor al Shawneelor:
Some lives ago, a death ahead
furculița de aur
îmi îngrop morții cu o furculiță de aur
fac ochii roată și văd sfârșitul în 3D
cobor niște scări pe care am uitat să le urc
dimineața aceasta îmi pare fără sfârșit –
nimic nu poate s-o tulbure
nimic nu o clatină
nimic
în numele tatălui și al fiului
nimeni nu știe în ce an s-a născut dumnezeu
câțiva își amintesc în ce an a murit fiul său
în rest toți sunt fericiți ca lemnul crucii lui barabbas
nimeni nu va afla în ce an a murit tatăl
înălțându-se din mormânt fiul a luat cu el misterul morții tatălui.
Mişcarea literară ♦ 25 nevoia unui ghid turistic
mă simt asemenea șenilei de tanc – tot ce strivesc devine istorie
la nord de Río Negro oamenii traversează viața spre moarte în bărci lungi și subțiri
vâslesc doar cu mâinile vâslele rămân acasă – lemnul pentru cruci este foarte scump
la sud de Río Grande del Norte moartea traversează oamenii peste munți ținându-i de mâini până învață drumul vieții
în mod sigur voi scrie cândva un ghid turistic căci am deja prefața:
îmblânzită de moarte viața este o pisicuță care se visează leoaică
oamenii aceia
ajunsesem prea târziu – oamenii nu mai aveau aripi
cât era ziua de lungă îi căram în spinare: îngeri schilodiți
seara îi îngropam la marginea mării
peste noapte înghețam de spaima că iar se face dimineață
și se făcea
pragul
oamenii aceștia îmi trec pragul casei asemenea luminii
26 ♦ Mişcarea literară care orbecăie în noapte
oamenii aceștia îmi trec pragul casei asemenea ploii rătăcite în pustiu
nu le pot spune: opriți-vă eu sunt noaptea
nu le pot spune: opriți-vă eu sunt pustiul
pentru ei pragul e totul
un dor de neînțeles
în fiecare seară îmi car inima într-un lighean
o las la malul mării ca să pot dormi liniștit dimineața îmi iau inima înapoi într-un coș de răchită
mi-o potrivesc la loc de unde am smuls-o seara
mă simt ca nou
doar seara mi se face un dor de neînțeles
de mers la malul mării
Din volumul Death By Invitation Only, în pregătire.
Mişcarea literară ♦ 27
Dorin TUDORAN
I. Unchiul meu – Geo Bogza
Acum câteva luni dădeam peste un fotografie lui Barbu. Pentru acesta din urmă, comentariu care suna cam așa: „Dorin fotografia era dovada supremă a „bunicului” Tudoran? Să fim serioși. Cum să nu intri ușor foarte tandru cu „nepoata” sa. în literatură când ești băiatul lui Radu Au reînceput înjurăturile. Dând nas în Tudoran și nepotul lui Geo Bogza?” nas cu „Patronul”, tot la un meci de fotbal, Rândurile respective mi-au amintit de mi-a spus: „Puștiule, m-ai mințit. Fii atent că Eugen Barbu care, după un meci de fotbal pe de-acum te țin numai în șuturi.” Om de Giulești, m-a invitat la o bere unde, printre cuvânt, vezi bine, m-a ținut. Nu numai pentru altele, avea să-mi spună: „Puștiule, n-am că redevenisem nepotul lui Bogza. Motivele nimic cu tine. Chiar îmi place cum scrii. N-am politice combinate cu o imoralitate hrănită din nimic nici cu taică-tău, nu e scriitor rău. Dar umori dintre cele mai negre îl transformaseră unchi-tău ăla mă calcă pe nervi, așa că, din pe Nea Jean în Patronul unor acte dintre cele când în când îți mai trag și ție câte o mai jalnice. scatoalcă…”. În ceea ce-l privește pe „unchiul” meu, Încerc, dar se dovedește imposibil, să-l Geo Bogza, primul semn primit de la el mi-a fac pe Nea Jean să accepte că pe Radu sosit în aprilie 1977, după o Adunare a Tudoran îl cheamă de fapt Nicolae Bogza; că Asociației Scriitorilor din București la care, își luase pseudonimul de Tudoran în 1938; că vorbind pentru prima oară într-un asemenea pe mine chiar mă cheamă Tudoran, și că nu forum, intervenția mea i-a speriat pe mulți. Nu sunt nici fiul unuia și, pe cale de consecință, și pe Bogza, care mi-a trimis scrisoarea de nici nepotul celuilalt: „Hai, lasă, lasă, că nici mai jos. nu m-am născut ieri, nici n-am fost făcut cu Despre „tatăl” meu, Radu Tudoran, voi degetul…”. Ultima parte era strict adevărată. pomeni mai multe altădată. Deocamdată – La un moment dat, ceva, ceva s-a întâm- ultima noastră întâlnire. 1985. Eram în greva plat, fiindcă o vreme m-a slăbit cu înjurăturile foamei. Sună cineva la în Săptămâna culturală a Capitalei, ba a și ușă. Mă duc și întreb „Viața mea” semnat o tabletă binevoitoare despre scrisul „Cine e?” „Tata”, meu. În 1976 a publicat chiar o fotografie – vine răspunsul. Tatăl meu era mort de câțiva soția mea și eu, la căsătoria civilă – cu o ani. Până la urmă, deschid ușa, căci era totuși explicație decentă. Dar liniștea n-a ținut mult. o voce cunoscută. În prag – Radu Tudoran. La sfârșitul unui decembrie, când nu mă Venise pe jos de lângă Cișmigiu, unde aflam în țară, Radu Tudoran, cu care eram locuia, până la mine, în Militari. Tot pe jos s-a foarte bun prieten, le-a luat cu mașina pe soția întors acasă. „De ce pe jos?” „Măcar să-i și fiica mea și, împreună cu Dan Deșliu, au alerg pe idioții ăștia, care se țin scai după plecat la mare să facă Revelionul acolo. Un mine, până scot sufletul din ei.” Idioții erau „paparazzo” cu jumătate de normă la Secu- tineri și voinici. „Tatăl” meu — avea 75 de ritate și-a făcut datoria și apoi i-a livrat o ani, chiar dacă nu-i arăta.
28 ♦ Mişcarea literară A stat doar zece, cincisprezece minute, cât să bea un pahar cu apă. Tot ce mi-a mai spus a fost atât: „Știi cât de mult ne-a sâcâit povestea asta cu tatăl și fiul. Îți amintești că ți-am mărturisit de câteva ori că sunt un egoist și de asta nu am vrut să am copii. Am venit să-ți spun că, dacă aș fi avut un copil, mi-aș fi dorit ca tu să fii acela.” M-a îmbrățișat și a plecat. Cu „băieții” după el care l-au însoțit până acasă. În noiembrie 1992, avea să plece definitiv – unul din ultimii mari domni ai vieții literare românești. Peste mai puțin de un an (septembrie, 1993), dispărea și fratele său, „unchiul” meu – Geo Bogza.
II. Pantofii și viitorul facultativ
I-am răspuns lui Geo Bogza, dându-i rezistă cei de lângă tine. Ei sunt pantofii. De mai multe detalii în legătură cu felul în care rezistența lor va depinde și rezistența văd eu tragedia românească. I-am trimis și dumitale.” unul dintre volumele mele de poezie. În ziua Aproape de fiecare dată când mi-a fost de 20 mai, 1977, îmi scria o a doua scrisoare. foarte greu, când mă întrebam cât vor mai În 1984, când am fost obligat să accept rezista cei de lângă mine, mă trezeam că nu-mi mai rămânea decât soluția aruncând o privire la pantofii cu care eram expatrierii, Bogza m-a invitat în apartamentul încălțat. său din Str. Luterană nr. 1., vizavi de Sala Știu, comparația făcută de Bogza poate Palatului. După un dialog „de încălzire”, mi-a părea ușor deplasată, dar întrebarea ce stătea pus o întrebare: în spatele ei a fost esențială pentru multe din „Cum stai cu pantofii?” N-am știut ce reacțiile mele la tot ce avea să urmeze după să răspund. M-a ajutat: „Sunt comozi? Îi simți decizia de a părăsi nu atât o țară, cât o ca parte a trupului dumitale? Și mai ales, sunt dictatură. rezistenți?” „Da”, am răspuns. Și am Cred că a fost momentul inițial în care continuat: „Dar de ce mă întrebați tocmai de am început să înțeleg că s-ar putea să nu mai pantofi?” am timp de literatură în măsura în care Întâi s-a uitat lung la mine, apoi mi-a avusesem până atunci, că scrisul, literatura ar răspuns: putea să nu mai fie vreodată „viața mea”. „Uite ce este… Știu de la Radu că ai o Înțelesesem corect și asta mi-a prins soție extraordinară, dar drumul pe care ai bine. decis s-o apuci este unul foarte greu și lung. Titlul ultimei cărți pe care am scris-o în Aveți și un copil. De-acum ai devenit cu mult România, manuscris respins integral de mai răspunzător pentru viața lor decât ai fost Cenzură, era Viitorul facultativ. Simplă până în acest moment. Nu știi niciodată cât coincidență?
Mişcarea literară ♦ 29
Referințe critice (Selecție)
Predebut editorial atîta muzică! (...) Dar la fel de evident e că, de cîteva zile, de cînd a apărut cartea Mic tratat „Cuprins de farmec citesc ingenioasele, de glorie, nu se poate vorbi despre tînăra blînde litanii paradoxale, publicate în nr. 2 din poezie românească, fără a cita și numele celui Luceafărul, de poetul tînăr Dorin Tudoran – al mai proaspăt și, cred eu, în același timp, cărui nume l-am mai întîlnit prin reviste, dar numele unuia dintre cei mai străluciți cavaleri ale cărui versuri le descopăr pentru întîia oară. ai ei. Vorba lui Dorin Tudoran însuși: Cum Nu e poem, din cele zece înșirate pe o înfloresc poeții...” coloană, care să nu merite atenție – toate Adrian Păunescu (1973) împreună denotînd o sensibilitate unitară, parcă fiecare dintre ele descinde liber din celălalt, și impresia de prospețime, delicatețe „Sentimentul unei experiențe interioare și suavă inteligență lirică nu scade nici o clipă. sigure, de care ni se vorbește în felul unei Aș vorbi, aici, de o virtuozitate a inimii, căci repezi trimiteri la o evidență, ajunge să se dincolo de frăgezimea încîntătoare a infuzeze pe apreciabile porțiuni de poezie, meșteșugului, Dorin Tudoran excelează prin dînd acestora nu numai un aer de cursivitate asocierea concretului cu moralul, metafora sa formală, dar și un flux vital, hotărît plauzibil. generală căpătînd o tentă de umanitate care dă (...) Adîncimea acestei 'firi' nu este alta, în jocului estetic prea nobile justificări esență, decît a poeziei însăși. Înalta părere personale. (...) Puternică dovadă că Dorin despre menirea poetului, prezentă în Tudoran e încă un poet dintre cei de care va programul și substratul liricii lui Dorin trebui să dăm seamă!” Tudoran, n-ar avea de ce să refuze o astfel de Ion Negoițescu (1972) înțelegere a domeniului poeziei.” Lucian Raicu (1975)
Mic tratat de glorie (Cartea Românească, 1973, Premiul Uniunii „În Mic tratat de glorie, Dorin Tudoran Scriitorilor pentru debut) e un caligraf desăvîrșit al emoțiilor tinerești, plasticizînd senzualitatea în imagini subtil „Dorin Tudoran debutant? Curios, dar ironice. (...) Notațiile sînt surprinzătoare, așa e, Dorin Tudoran și-a tipărit prima carte oarecum în stilul spumos intelectulizant al lui de versuri cu cel puțin doi ani mai tîrziu decît Ilarie Voronca, mizînd pe asociația verbală seria lui literară normală, dar și cu cel puțin insolită... Poetul, care desenează în peniță doi ani mai bine decît ea. (...) Mi se pare din aceste stampe gingașe sugerînd un aer oniric capul locului că debutul lui Dorin Tudoran cu viziunilor lui în fond sentimentale, e un volumul Mic tratat de glorie se constituie visător melancolic și un suflet imaginativ, dacă nu în evenimentul, cel puțin într-unul din care transformă evenimentele interioare în evenimentele anului literar. Venind cu un jocuri inocente și jocurile în evenimente, nu timbru personal, care constă în știința de a fără spirit critic, cu o inteligență nutrită de transforma cuvintele într-un cîntec, iar ideea lecturi. (...) Poezia cea mai frumoasă este în ceva apropiat inimii, tînărul poet mai știe să Ultimul turnir, în care, sub aparența ascundă întrebările sale neliniștitoare în niște coregrafică a turnirului cavaleresc, se simte propoziții enunțiative parcă șoptite. E atîta gravitatea unui adevărat spectacol existențial. talent dincolo de cuvintele acestui poet! Și (...) Fantast și critic, plin de prospețimea
30 ♦ Mişcarea literară senzațiilor și totodată capabil de rafinament, sufletești, al delicateții și transparenței Dorin Tudoran este în Mic tratat de glorie un materiei. (...) Ceea ce se petrece în toate foarte interesant poet al adolescenței aceste poeme este o despuiere a datelor vieții meditative, îngîndurate. Scrise impecabil, de lestul lor penibil, o sonorizare a gestului, o aceste versuri de debut se supun unei transformare a reliefului concret în hartă sensibilități disciplinate, unei geometrii emblematică, un avans al materiei muzica- secrete, dincolo de care totul e dezordine.” lizate în prosceniul existenței. (...) Numai Nicolae Manolescu (1976) Nichita Stănescu (de la care Dorin Tudoran împrumută unele atitudini lirice), în cîteva din poemele sale dedicate adolescenței, ca stare Uneori, plutirea de grație, a atins o asemenea osmoză între (Editura Eminescu, 1977, Premiul Uniunii lumină și materie, între situație și gest, între Scriitorilor) sentiment și imaginea lui.” Ștefan Aug. Doinaș (1977) „Toată experiența – cuvîntul trebuie luat mai ales într-un sens tehnic – cîștigată pînă acum este valorificată într-o culegere de „Cartea lui Dorin Tudoran, O zi în poeme exclusiv de dragoste, de un mare natură, este una din aceste cărți, care ne rafinament. Expresia poetică – avînd ceva din întăresc credința că se întîmplă ceva nou în precizia și incisivitatea laserului – gravează în poezia română, că legea cea grea a gravitației, conștiința cititorului reprezentări delicate, ce trage în jos lutul și plumbul, nu are putere adevărate chinezării ale iubirii. Sînt asupra poeziei.” reprezentări elegante, dar reci, ca peisajele de Mihai Ursachi (1978) iarnă, pentru că poetul nu participă decît estetic la propriile sale drame.” Alex. Ștefănescu (1977) „Dramatismul poeziei lui Dorin Tudoran, înțelegînd prin asta și mișcarea propulsatorie, implicită, a poemului, constă în „Dacă înainte Dorin Tudoran ascundea observarea tăioasă, nici sceptică, nici metafora, păstrîndu-i o viață mai secretă și edulcorat optimistă, a ceea ce oferă existența. mai discretă, acum el o impune nu o dată prin (...) Revenind acum la poezia erotică din explozii. (...) O ciudată melancolie se cuprinsul cărții de față și remarcînd în această instaurează acolo unde prezida odinioară privință continuarea a ceea ce poetul începuse ironia; relația dintre «cîntec» și real s-a în volumul Uneori, plutirea (chiar la nivelul simplificat, biograficul impune singurul titlului, căci ciclul respectiv de acum se imperativ, față de care toate celelalte ambiții cheamă Levitație întreruptă) ar mai fi de de odinioară pălesc. (...) Dorin Tudoran a scris adăugat la cele spuse că, pe linia tratării unor acum cîteva dintre cele mai frumoase cîntece emoții așazicînd 'comune', a unor emoții de dragoste din ultimul timp. (...) Dorin impersonale ce depășesc și diversifică timpul Tudoran începe o experiență de la care duc efectiv al sentimentului potențîndu-l prin multe drumuri, iar multitudinea lor este, în imaginar, Dorin Tudoran este autorul unor fond, cel mai important lucru.” foarte frumoase poeme de dragoste ce îmbină Dinu Flămînd (1977) elevația cu clamarea tradițională, imprecația
cu fervoarea, simplitatea cu complicația, totul O zi în natură în cel mai curat stil muntenesc.” (Cartea Românească, 1977, Premiul Uniunii Dan Cristea (1978) Scriitorilor)
„Poezia lui Dorin Tudoran este, înainte „A medita prin mijlocirea semnelor, de orice, cîntec al sensibilității și interiorizării care dau impresia de adîncime a lucrurilor și a
Mişcarea literară ♦ 31 sentimentelor, înseamnă la Dorin Tudoran și o substanța indestructibilă a spiritului pe care anume transparență a versului, volatil, fluid și această carte o glorifică nu fără o matură deschis acelui EU ce se dezvăluie în dialogul convingere.” său cu ființa spre care este atras. (...) Epurînd Adrian Popescu (1980) poezia de un fals sentimentalism (e o poezie a dragostei, îndeosebi în cea de a doua parte a volumului), Dorin Tudoran nu refuză lirismul „Cine i-a urmărit evoluția s-a putut «cîntecului», accentele de truver modern sau convinge de toate etapele arse cu decență – de poet elegiac. Taina și confesiunea iubirii există în primele volume o vădită din partea a doua (Elegie), pînda gîndului disponibilitate de conjurație a luminii, o cutremurat de raporturile esențiale ale ființei voință de noime posibile – pentru ca să se (Transparențe), gravitatea vocii (Cîteodată) înregistreze acum distanța de soluție, impasul sînt ale unui poet și încă ale unui poet cu vocația meditației prin Cuvînt.” așteptării, însingurarea, marginalizarea (ca Ion Vlad (1978) omagiu indirect adus totului), desființarea (ca rană a ființei), întreagă această retragere în sinele său umilit de evidențe. De unde și Respirație artificială tonalitatea acidă a poemului său care (Editura Dacia, 1979) substituie cîntului epistola unui duh și mîhnit, și mînios; de unde – ca la René Char – „Violența imaginilor ne trimite la fuziunea, tot mai grea, tot mai amînată, dintre Caraion, însă pentru Dorin Tudoran cultul furie și mister. (…) Poetul modern ascultă metaforei ca obiect în sine are alte sufletul lucrurilor care bate răzbunător și semnificații decît acelea ale predecesorului trage consecințele. Le-au tras și Rimbaud, și său. La Dorin Tudoran metafora este o Lautréamont, și Ezra Pound, și Antonin realitate aproape materială (substantivizată) în Artaud, și Dylan Thomas. Poezia de divorț care sensurile existenței sînt captive, poetul existențial, muiată în 'ploaia de mercur' a apărînd ca un Prometeu care încearcă să se fracturării tuturor conformismelor.” elibereze dintre ele.” Virgil Ierunca (1980) M. N. Rusu (1979)
Viitorul facultativ / Optional Future Peisaj cu pietoni (Editura Fundației Culturale Române, 1999, (Cartea Românească, 1980) ediție bilingvă, traducere de Marcel Corniș- Pop, prefață de Ion Bogdan Lefter) „Radicalizarea expresiei lirice, începută o dată cu volumele Respirație artificială și O „Instrumentul de căpetenie al acestei zi în natură, unele titluri de aici intrînd și în producții sublimat-indignate e absurdul. (...) compoziția recentului volum, surprinde, în Astfel poezia lui Dorin Tudoran – una din primul rînd, la Dorin Tudoran. În decurs de 2- vocile cele mai importante ale conștiinței în 3 ani, imaginea poetului a suferit o modificare lirismul românesc actual – dobîndește aerul imprevizibilă. O înăsprire a tonului, a unei așteptări, al unei pregătiri pentru saltul în predispoziției demistificatoare și polemice rațiune, în salubritate, într-un univers al sînt însușirile acestei etape noi. (...) Dar civilizației și demnității. Cuvîntul de ordine al inefabilul persistă și după aceste 'răzuiri' ale discursului, tensionat de absurd semnificativ, podoabelor, deoarece, în adînc, întrezărește, pe care ni-l oferă Dorin Tudoran este evadarea cu firească mîndrie și lacrimi în ochi, din bolgiile sale înghețate, plecarea spre 'alte zbaterea nepotolită a 'nervilor', de pe care un zări, mai calde'.” cuțit/ a mai ras un strat de spaimă/ încă unul, Gheorghe Grigurcu (1999)
32 ♦ Mişcarea literară „Despre Dorin Tudoran se poate spune biografică. Una după alta, măștile poetului că numele lui a depășit sau a împlinit poezia cad, lăsînd vederii chipul real al celui care pe care o scrie de mai bine de douăzeci de ani. scrie. Între autorul ceremonios, care vorbește Remarcabilul curaj civic al poetului care, în prin intermediari, acceptînd regulile ritualului anii '80, s-a opus sistemului comunist și a poetic, și pamfletul din ultimele cărți e un părăsit pînă la urmă țara, nu reprezintă o drum lung. E distanța dintre o poezie atitudine separată de eul poetic. Dimpotrivă, exprimată printr-un limbaj metaforic, a cărei poezia sporește existența și ceea ce la un finalitate constă în crearea parabolei și moment dat poate părea insuficient, inutil, instituirea unei mitologii personale. (...) investit în plan existențial capătă sensurile Vocea lui Dorin Tudoran, una din marile unei adevărate realizări. (...) Omul, poetul și conștiințe ale poeziei române de azi.” publicistul formează de fapt o singură entitate. Mircea Mihăieș (1992) (...) Poezia lui Dorin Tudoran impresionează prin modul în care și-a înscris în ea viața, făcînd-o, evident, irecognoscibilă, dar dînd „Pînă să intre însă, cît de bună-voie, cît forță versurilor prin ceea ce e superior îmbrîncit, în istorie, Dorin Tudoran intrase expresiei, adică trăirea revoltată.” hotărît în literatură, fiind unul din capetele de Dan Stanca (1999) afiș ale seriei șaptezeciste, alături de Mircea Dinescu, Adrian Popescu, Dinu Flămînd și Ion Mircea. (...) Ce e nou în Pasaj de pietoni, „A fost de la început vizibilă siguranța ampla antologie din 1979, duce spre limita poetului, eleganța și hieratismul versurilor, de ultimă a acestei viziuni infernale, întorcînd unde și etichetarea de calofilie și răceală a poetica lui Dorin Tudoran nu doar într-un perfecțiunii stilistice. Însă tot atît de vizibilă limbaj subversiv, ci într-unul direct și abrupt ar fi trebuit să fie și temperatura înaltă pe care politic. Perspectiva existențială se îngustează asemenea versuri reci o au. E aici un mic și mai mult, profilîndu-se ca o cușcă, iar paradox, traductibil în ultimă instanță ca ființarea devine pur victimaj. Poezia dă originalitate. (…) Re-ordonînd un edificiu senzația crudă, violent fizică, a acestui puternic original, Semne particulare și Pasaj scenariu torționar prescris, recurgînd la de pietoni ar trebui să tranșeze chestiunea metafora exasperată, clinică și inclementă. marii valori a poeziei lui Dorin Tudoran, pe Brutalitatea cu care ea își joacă concretețea, nedrept înregimentat în șirul uniformizator al lipsa de ceremonial în provocarea angoasei și celor treizeci-patruzeci (sau cîți vor fi intrînd construcția textului ca avalanșă a agresiunii în obișnuitele pomelnice) 'cei mai buni poeți fac ca oroarea să se nască vehement în pagină. români de azi'.” Limbajul pare a-și fi pierdut rostul elementar Ion Bogdan Lefter (1990) de reflectare a realului, de mediere a lui, și pare alcătuit din hălcile acestuia. Acuitatea transcrierii e atît de vertiginoasă încît ea a „…Dorin Tudoran reușește performanța suprimat coala interpusă între poem și real, de a fi extrem de original în cadrul unei lăsînd stihia terifică a celui din urmă să generații aproape obsedate de originalitate. tăbărască direct asupra cititorului. (...) Această (…) De la debutul, în 1973, cu Mic tratat de provocare amară aruncată vertijului alienant și glorie, pînă la De bună voie, autobiografia agenților săi s-a mutat din vers în biografie, mea (1986), scrisul lui Dorin Tudoran a garantînd cu aceasta verticalitatea morală a suferit o lentă modificare de conținut. Nu e unei poezii ce a refuzat nu doar pactul cu vorba, neapărat, de schimbarea temelor ori a oroarea, ci chiar contactul cu ea.” limbajului. E vorba de o decisivă asumare Al. Cistelecan (1993)
Mişcarea literară ♦ 33
Note biobibliografice
Dorin Tudoran (n. 30 iunie 1945, Timi- Educație, Patriotism și Sacrificiu etc. și șoara) este poet, eseist, publicist, blogger și realitățile românești de azi există o prăpastie disident politic român. de netrecut”. Este absolvent al Liceului „Mihai Vitea- Pe 8 aprilie 1985, este convocat la Pro- zul” din București, unde obține un bacalaureat curatura Municipiului București și amenințat în 1963. Licențiat al Facultății de Limba și cu un proces penal. La 25 aprilie 1985, Literatura Româna a Universității din Bucu- declară greva foamei și încearcă să obțină o rești (1968). Redac- audiență la Consulatul SUA din București. tor la publicațiile Este transportat (împreună cu fiica sa în vârstă românești pentru de 8 ani) la sediul Secției 1 Miliție București, străinătate (1971- unde este anchetat și reținut timp de 12 ore. 1973). Redactor la Pe data de 6 iunie 1985 încetează greva revista Flacăra foamei. Pe 24 iulie 1985 pleacă din R.S.R. (1973-1974) și Se stabilește în SUA, unde va edita, sub Luceafărul (1974- egida centrului de politologie Foreign Policy 1980). Între 2004- Research Institute din Philadelphia, publicația 2006 a fost edito- Agora. Revistă alternativă de cultură (Phila- rialist la Jurnalul delphia, 1987–1992, finanțată însă de The Național. De ase- National Endowment for Democracy (NED). menea, a scris edi- A început să lucreze la IFES în 1993. Între toriale pentru publi- 1993 și 2000, a fost director al birourilor IFES cația Ziua, până în din Moldova și România. În 2000 a revenit la 2007. Washington unde a lucrat la IFES până în Bursier în Franța și R.F.G. (1979, 1980- 2008 (Senior Director for Communications 1981). Membru al Partidului Comunist and Research și membru al Echipei Execu- Român până în anul 1982. Din 1977 până în tive). Între 2009 și 2012 a lucrat la The World 1981, când demisionează, face parte din Learning, tot în Washington, ca Director al Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor programului Democracy Follows finanțat de din R.S.R. United States Agency for International Până în 2012 a fost director al progra- Development (USID). mului „Democracy Follows” la organizația Este descendent al celebrului Tănase World Learning din Washington, DC, SUA. Tudoran din Bichigiu, jud. Bistrița-Năsăud, Actul de dizidență: martirizat pentru credință și sanctificat de La 7 aprilie 1984, Dorin Tudoran depu- BOR. ne o cerere prin care invocă dreptul de a emigra, împreună cu familia. În fața refuzului Volume publicate: autorităților de a-i răspunde, îi adresează, pe 1 - Mic tratat de glorie, București, 1973; august 1984, un memoriu lui Nicolae - Cântec de trecut Akheronul, București, Ceaușescu, în care afirma, între altele: „ca 1975; scriitor, cetățean și părinte m-am convins - Martori oculari (publicistică; în definitiv că între credințele mele cele mai colaborare cu Eugen Seceleanu), Iași, profunde despre Om și Drepturile sale 1976; inalienabile, Libertate și Democrație, Dialog - o zi în natură, București, 1977; și Opinie, Cinste și Echitate, Cultură și - Uneori, plutirea, București, 1977;
34 ♦ Mişcarea literară - Respirație artificială, Cluj, 1978; - Luxul Indiferenței, Ed. Școala Ardeleană, - Pasaj de pietoni, București, 1978; 2015; - Biografia debuturilor (interviuri), - Poeme din Ithaca, o miniantologie București, 1978; trilingvă (română, latină și maghiară, - Semne particulare (antologie), București, Editura PEN Club-ului Maghiar, 1979; Budapesta, 2016. - Nostalgii intacte (interviuri), București, 1982; E-Books: - Adaptarea la realitate (publicistică), - Tînărul Ulise, Editura Liternet, 2003. București, 1982; - De bună voie. Autobiografia mea, Editura Premii și distincții: Nord, Aarhus, 1986; - Premiul special al Uniunii Scriitorilor din - Optional Future. Poems (traducere în România, 1992; limba engleză de Marcel Corniș-Pop), - Premiul Adevărul Literar și Artistic, 2001; Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, - Premiu național de poezie „Mihai 1988; Eminescu” – Opera Omnia” (2009). - Frost or Fear? On the Condition of the Romanian Intellectual (traducere în limba Interviuri: engleză de Vladimir Tismăneanu); - Dorin Tudoran, mesaj către lichele: - Europa Media, Inc., Daphne, Alabama, „Liniște ușoară, domnilor!”, 9 Septembrie 1988; 2010, Vlad Stoicescu, Evenimentul zilei; - Ultimul turnir (antologie întocmită de - „Nu arătăm bi- Mircea Mihăieș), Timișoara, 1992; ne, ca intelectu- - Onoarea de a înțelege. Interviuri, ali, căutînd pri- București, 1998; lejuri să ne în- - Kakistocrația, Chișinău, 1998 (eseuri; cu vinovățim unii o prefață de Nicolae Manolescu; postfața pe alții”, Ovidiu de Dorin Tudoran); (titlul volumului s-ar Șimonca, Obser- traduce din limba greacă prin Puterea vator cultural – proștilor) numărul 559, ia- - Viitorul facultativ. Poezii alese. / Optional nuarie 2011; Future. Selected Poems (ediție bilingvă; - Dorin Tudoran: traducere în limba engleză de Marcel „Dacă și Liicea- Corniș-Pop: cu o prefață de Ion Bogdan nu, Ionescu și Lefter), București, 1999; Popescu ar fi - Tânărul Ulise. Antologie (cu o prefață de vorbit în anii Mircea Mihăieș), Iași, 2000. aceia, poate ar fi - Absurdistan: O tragedie cu ieșire la mare, fost altfel”, 11 ianuarie 2011, Evenimentul Ed. Polirom, 2006; zilei; - Eu, fiul lor. Dosar de securitate, 2010; - Dorin Tudoran: „Societatea românească - Pisicuț (Somnografii), 2011; este deja în corzi”, 10 ianuarie 2011, Dana - România ca părere, Ed. Polirom, 2015; G. Ionescu, Adevărul; - Băsesc, deci exist! Intelighenție și putere - Dorin Tudoran – „M-am simțit toată viața politică în România, 2004-2014, Ed. român. Acum mă simt și american”, Dia Cartier, 2015; Radu, Formula AS – anul 2011, numărul 974.
Mişcarea literară ♦ 35
Dorin Tudoran Cu Geo Bogza la Conferința Scriitorilor, 1978, București
Festivalul de Poezie Mihai Eminescu, Iași, 1977. Grigore Ilisei, Cu Nichita Stănescu Laurențiu Ulici, Mircea Dinescu, Dorin Tudoran, Ileana Mălăncioiu
Foto-album Dorin Tudoran
La Bichigiu, Flore Pop, Dorin Tudoran cu soția, Sever Ioan Pintea, Dorin Tudoran, Vasile Ciherean, Olimpiu Mureșan – primarul comunei Telciu, pr. Gavril Zinveliu Nușfelean, Flore Pop
36 ♦ Mişcarea literară
Patru priviri
Dan STANCA
Ce e oglinda
Deseori, vă uitați în oglindă și vă neodihnită și acționează în cele mai banale întrebați cine vă apare în față. Cei mai mulți conjuncturi. Oricum, dacă la un mort oglinzile nu-și fac nici o problemă și spun: sunt tot eu. se acoperă, aceasta poate însemna că de acolo, Este judecata, evident, cea mai simplistă, dar din oglindă, ne privește cineva înspăimântător și cea mai sănătoasă. În felul acesta oglinda a sau mortul oglindit dezvăluie ceva dincolo de intrat în viața noastră ca un obiect normal, orice închipuire. Cu alte cuvinte, ieșim din care nu ne poate face griji. Nu ne putem speria registrul normalității și trăim cu adevărat de o oglindă și până la urmă așa și trebuie. tensiunea dublului. M-am întrebat însă de ce, în cazul în care De la dublu la dedublare nu e decât un avem un mort în casă, oglinzile din acea pas. Oamenii care se dedublează, de acord, nu locuință sunt acoperite. Dacă ar fi „normale” sunt tocmai sănătoși, dar noi ne-am pierdut de ce e nevoie să le acoperim? Este vorba de o sănătatea de la începutul începuturilor deoa- superstiție cu origini necunoscute? Le acope- rece oglinda tocmai la așa ceva ne invită: să rim fiindcă nu e frumos să ne gătim când în vedem și cealaltă față a noastră, să-l vedem pe casă e jale? Aceasta mi se pare cea mai celălalt care poate face ceea ce noi nu am meschină explicație. Dar, dacă nu acoperi reuși. Dublul este a doua identitate care poate oglinda, oamenii în vârstă se încruntă și fac să acționeze cum nouă nu ne este îngăduit. urât. Sincer să fiu, nu știu de ce e totuși Și uite așa pun degetul pe rană și-l am necesară acoperirea, dar, cu mintea mea din nou în fața ochilor pe Ivan Karamazov, cel raționalistă, mare căutătoare însă de „breșe” în mai inteligent și cel mai torturat om de pe fața ambianța înconjurătoare, interdicția aceasta pământului. Care este dublul lui? Smerdea- străveche dă apă la moară unei alte îndoieli. kov. Cele trei întâlniri ale lor sunt capitale și, Oglinda nu este un obiect normal, ci... după fiecare, figura „feciorului” este tot mai anormal. Cu alte cuvinte, când te uiți în spectrală. De la o întâlnire la alta, Smer- oglindă nu te vezi tot pe tine, cu coordonatele deakov se dematerializează până ajunge pur și schimbate în sensul în care stânga se face simplu o stafie. În cele din urmă, el, ca să zic dreapta și viceversa, ci vezi altceva, vezi așa, nu mai e de DUBLUL... Pătrundem astfel într-o meta- ajuns și trebuie adus Efemerități vii fizică tulburătoare. Aici se năpustesc filosofi, în scenă însuși dia- psihologi, lume câtă frunză și iarbă... Dacă volul, care reprezintă, evident, nivelul cel mai mai apare și un medic, nu trebuie să ne adânc de spectralitate. Astfel, în fața celui mai mirăm... Dublul este o chestiune care înfioară. teribil test, Ivan înnebunește. Poate atunci s-ar O întreagă literatură a romantismului vine fi cuvenit să fie cineva lângă el care, cu un să-și revendice drepturile și să ne liniștească ștergar, să acopere oglinda ucigașă. Soluția afirmând că nimic nu e nou sub soare. N-o fi, aceasta ar fi fost salutară, deoarece omul, și totuși e... Este în sensul în care oglinzile, singur singurel, nu mai putea să se apere. acum, nu și-au pierdut proprietățile magice de Ultima agresiune a oglinzii asupra noastră are altădată. Magia oglinzii este, ca să zic așa, loc în momentul în care, din rama ei, ne
Mişcarea literară ♦ 37 privește însuși Necuratul. Exact ce se nesățios care, logic, nu trebuie alimentat și întâmplă în faimosul roman. Acolo nu este pentru aceasta refuzul oglinzii și al oglindirii vorba de un simplu procedeu literar, ci de este absolut necesar. Oamenii închiși ani și descifrarea enigmei care se află la temelia ani nu au avut posibilitatea să se uite în omului. Febra cerebrală de care suferă eroul oglindă și poate aceasta i-a și salvat. Eliberați, își are de fapt originea în ceva extrem de nu pot rezista ispitei și din curiozitate fac banal. Ivan nu a făcut altceva decât să se uite gestul fatal. Se uită fără să-și dea seama la ce prea mult în oglindă. De aici i s-a tras tot răul, pericol se expun. Nu e vorba de dezamăgirea de aceea nu trebuia să se privească, de aceea firească a aceluia care vede o față de om în fața oglinzilor trebuie să închidem ochii sau distrus, ci de șocul confruntării cu acela care să le acoperim ca și cum am fi morți. Narcis nu iartă și arată toată suferința condiției din mitologie este în fond o prefigurare a lui umane. De aceea, ca să fiu în final scriitor, Karamazov. Și el își pierde mințile fiindcă s-a vreau să avansez următoarea posibilitate: Te privit pe sine prea mult. uiți în oglindă și nu-l mai vezi pe celălalt. Ca o mărturisire, poate neavenită, vreau Dublul terorist nu mai există. Acolo ți se să spun că mă uit în oglindă din ce în ce mai poate arăta un cer înstelat, o mare înspumată, rar. Motivul profan este acela că am un lan de floarea soarelui sau o pădure deasă, îmbătrânit, că m-am urâțit, că m-am îngrășat cu arbori rămuroși, vezi și nu-ți vine să crezi, și toate celelalte ponoase. Motivul... sacru este iar, prin uimirea ta, oglinda însăși ajunge să-și acela că mă tem foarte mult de cel care mă schimbe funcțiunea. Dacă brusc, grație unui privește. Știu, am învățat asta, că nu sunt eu joc al luminilor și al liniilor, acolo ți s-ar acela. Țip ca Rimbaud: Je est un autre. Acolo înfățișa chiar o icoană poți să juri cu mâna pe este cineva hrănit tocmai din iluziile unui eu inimă că nu ai trăit de pomană...
Ce e iubirea
Trăind în tradiția creștină nu ar trebui să degetul pe rană. Dar, căzându-mi sub ochi un ne punem o asemenea întrebare. Creștinismul fragment din Karamazovi, am căzut la rândul este în primul rând o religie a iubirii și apoi meu pe gânduri și, involuntar, am exclamat: vin celelalte. Și este vorba de o iubire Aici e ceva ciudat. Stai pe loc! La începutul milostivă, maternă, filială, care nu are nici o romanului, dacă v-aduceți aminte, are loc un legătură cu erosul pătimaș și crud. De-a fel de punere în scenă unde apar mai toate lungul timpului însă, erosul a acaparat-o și, personajele, mai puțin cele două eroine, aproape de la sine înțeles, totul a degenerat în Grușenka și Katia, și care prezintă punctele pornografie. Mi-amintesc de filmul Caligula a nevralgice din care mai târziu se va dezvolta lui Tinto Brass, cu Malcolm Mc Dowell în cartea. Este citat Ivan, ale cărui opinii rolul principal, film artistic, fără îndoială, dar originale atrag imediat atenția. „Acum vreo sută la sută porno. Avem acolo toată imaginea cinci zile... domnia sa a declarat solemn... că civilizației precreștine care se scufunda într-o nu există pe lume absolut nimic care să-i mocirlă a plăcerii. Insulele scepticilor și ale determine pe oameni a-și iubi aproapele, nici stoicilor erau tot atât de rare cum sunt acum o lege a naturii nu impune omului să iubească lavrele neîntinate. Nivelarea lumii se face prin umanitatea și, dacă totuși iubirea a dăinuit și simțuri și nu prin intelect. Sau există și un mai dăinuie încă pe fața pământului, existența palier confortabil al cugetării care tot acolo ei se explică nu printr-o lege a firii, ci duce. Dar mă întorc la titlu: Ce este iubirea? exclusiv prin faptul că oamenii cred în Cheia până la urmă e de găsit tot la nemurire...”. Cum adică? Păi cu ăia care nu Dostoievski, chiar dacă, desigur, sunt atâția cred ce faci? Înseamnă că ei nu mai pot iubi? alți scriitori și gânditori care au știut să pună Suferă de o infirmitate majoră? Cum era de
38 ♦ Mişcarea literară așteptat, cei din salon se revoltă. La prima efemeritate vie. Mântuirea sufletului nu se lectură sau audiție – parcă mă simt și eu realizează pe hârtie, ci în viața de fiecare zi, participant la acea întrunire – m-am revoltat, cu toate slăbiciunile, lacrimile și rugăciunile dar nici revolta propriu zisă nu e ce trebuie. iertării. O iubire veșnică poate fi o declarație Totul este extrem de înșelător. Ivan vorbește seacă. O iubire trecătoare poate conține de credința în nemurire care ar fi condiția eternitatea. Pe Tristan și Isolda nici moartea iubirii. Dar ce nemurire este aceasta? Nu nu i-a despărțit. Dar ei au iubit fără să recurgă cumva avem de-a face doar cu un concept, o la vorbe mari. Aceste emblematice personaje abstracțiune, la care diavolul este mare meș- sunt pe același plan cu doi oameni obișnuiți, ter? Doar că nemurirea, mântuirea sufletului ca în Zboară cocorii, care se iubesc până la până la Dumnezeu sunt chestiuni care nu au moarte și habar n-au că după moarte mai e nici o legătură cu sfera conceptualizărilor. ceva. Ivan continuă: „dacă oamenii nu mai Sunt inefabile, de o maximă discreție și cred în nemurire, deci în mântuirea sufletului, imponderabilitate. Pe de altă parte, omul deci în Dumnezeu, pot face orice, nimic nu-i poate să nu creadă, dar își iubește aproapele. oprește de la rău, totul le e îngăduit, chiar și De fapt, și noțiunea aceasta de „aproape” este antropofagia”. Numai că, din păcate, asta e foarte derutantă. Cine este aproapele? ceva curent. Strânși cu ușa de foame, ajungem Vecinul, străinul de pe stradă sau cineva din canibali. Media sovietică a tăinuit cât a putut, interiorul familiei? Se știe, a-ți iubi semenul dar în timpul blocadei Leningradului au fost ca pe tine însuți este marele scandal al omorâți oameni, tranșați și băgați în frigider creștinismului întrucât îl are în vedere tocmai ca să le fie vândută apoi carnea celor pe străin, dacă nu chiar pe dușman. A-ți iubi flămânzi. În Coreea de Nord, țara cu un singur așadar dușmanul întrece orice închipuire. Dar gras, cum zice remarcabilul ziarist Adelin poate fi de înțeles dacă iubirea e condiționată Petrișor, antropofagia este chiar soluția supra- de credința în nemurire, fiindcă atunci totul e viețuirii. Și la noi, pe timpul lui Ceaușescu, se văzut de sus și nu de pe orizontală. Iubirea nu zvonea că într-un transport de carne ar fi de mai e ceva strict emoțional, ci legată de un fapt carne de om... principiu superior. Reprezintă așadar un crite- Mă întorc la definirea iubirii. Iubirea riu de selecție a elitelor. Nu oricine iubește, este legată de viață. Fără iubire, viață nu mai fiindcă, logic, nu oricine crede în nemurire. O e, și atunci pot fi suspendate legile biologiei. fi creștinismul o religie a iubirii, dar e vorba Dostoievski nu a fost un scriitor fantastic de iubire într-un orizont metafizic. Deodată, precum, să zicem, Bulgakov. Fantasticul la el asistăm la o răsturnare a datelor. De la iubirea este ultima consecință a unei tensiuni drama- milostivă, orientată în jos spre cel care suferă tice în urma căreia personajele ajung să se și căruia îi întinzi mâna, trecem la iubirea spectralizeze. De aceea el nu creează scenarii contemplativă, orientată în sus, care e sino- explicit fantastice. Dar ceea ce spune în nimă cu credința. Ar fi însă prea frumos... încheierea respectivei pagini, potrivit căruia, Damnarea lui Ivan apare chiar de aici. El face dacă totul e permis, ar trebui instituite alte legi doar teorie, șlefuiește niște abstracțiuni, fără ale firii, poate reprezenta baza unui text să-și dea seama că lucrează de fapt în numele fantastic pur. Iubirea, deci, deși pare o simplă diavolului. Și diavolul crede în nemurire, sau relație dintre un „el” și o „ea”, este de fapt așa i se pare, dar nu iubește. Credința, de mult mai mult. Dar, de canalul care pleacă din aceea, fără iubire este ca un deșert unde-ți dumnezeire și coboară până în sufletul celei arde gâtul de sete. Oamenii care se iubesc fără mai umile făpturi, cei doi nu trebuie să știe. să știe ce-i credința sunt mai aproape de Ceea ce Ivan, din păcate, nu înțelege. Prin Dumnezeu decât credincioșii sterpi. Nu de o cugetările sale aparent corecte el îl slujește pe veșnicie uscată avem nevoie, ci de o diavol chiar de la început...
Mişcarea literară ♦ 39 Ce e minunea
Când Moise taie apele și-și scoate astfel suflet credința. Mai târziu, Simon Magul compatrioții din robia egipteană, acela este un promite că se înalță la cer, și chiar face miracol, mai mult decât atât, o minune, aceasta, dar rugăciunea Sfântului Petru e mai fiindcă este vorba de o intervenție din partea puternică și-i retează zborul semeț. Aici avem Domnului care hotărăște așa ceva. După care de-a face cu minunea care învinge miracolul. urmează catastrofa, apele revin în matca lor Apostolul apără de fapt ordinea naturală, și-i îneacă pe egiptenii următori. Trecerea de fiindcă știe că cei de față nu mai au nevoie să la minune la nenorocire se face aproape pe fie șocați. Credința în Hristos era din ce în ce nesimțite. Prin voia Domnului orice e posibil mai stabilă. fiindcă el cunoaște tot, doar că nu întotdeauna Adevărul e că toată istoria oferă o ase- are loc suprapunerea dintre cunoaștere și menea „rivalitate” dintre minune și miracol. voință. Cum se spune, Domnul știe că două În universul acestuia din urmă s-au furișat și trenuri se vor ciocni, dar nu face nimic pentru se furișează destui șarlatani, vrăjitori de a opri ciocnirea. Și, deci, lasă catastrofa să duzină, iluzioniști. Pe măsură ce lumea se aibă loc. Domnul a știut de atentatele din 11 degradează, miracolele își pierd statutul lor septembrie, dar nu a mișcat un deget. Putea, prestigios și coboară la nivelul de... gium- desigur, să intervină, nu a intervenit. În ce fel bușluc. Și, logic, toți îl văd și, bineînțeles, fac putea să facă asta? Nu neapărat printr-o ochii mari. Când miracolul este însă foarte măsură spectaculoasă, care să ne lase cu gura aproape de originea sa divină, accesul la căscată, ci pur și simplu făcându-i pe teroriști perceperea lui nu mai este accesibilă oricui. să piardă avioanele sau să fie reținuți de paza De aceea, despicarea Mării Roșii, bunăoară, aeroporturilor sau, mai mult, venindu-le nu a fost văzută la propriu de toată mulțimea. mintea la cap, să renunțe chiar ei la atentate. Dar catastrofa care a urmat a fost trăită de toți. Deci, nu era nevoie de ceva miraculos, care să Astfel, principala caracteristică a catastrofei încalce ordinea naturală, ci de ceva deghizat este aceea că se manifestă de sus până jos. în normalitate, care nu ar fi atras atenția Toată lumea o percepe, tuturor ne e teamă de nimănui și ar fi împiedicat nenorocirea. cutremur și toți murim sub dărâmături. Totuși, am fi avut de-a face cu o minune. Care este Minunea cu majusculă? Nu Diferența așadar dintre minune și miracol există decât un singur răspuns: învierea. Dar constă tocmai în faptul că prima nu are și întruparea. Nici redarea văzului celor orbi, neapărat menirea de-a șoca și chiar nici nu se nici mersul celor paralitici, nici graiul, celor lasă identificată. Întreb: ce este răsăritul de muți nu înseamnă minune – acestea, în fiecare zi al soarelui? Răspund: tot minune. condițiile în care cei astfel însănătoșiți văd, Ceea ce nouă ni se pare de la sine înțeles, pur aud, miros tot ce au văzut, auzit și mirosit natural, „fără probleme”, în realitate repre- înainte -, ci miracol. Minune ar fi dacă orbul zintă un eveniment sacru a cărui săvârșire nu ar vedea și altceva, splendoarea unui cosmos ține doar de legile mecanice privind mișcarea transfigurat, și nu aceleași decoruri. Dacă corpurilor cerești. Separarea apelor din Biblie vede la fel este doar beneficiarul unui miracol. a fost însă și un miracol tocmai fiindcă a O să mi se spună că forțez nota deoarece orbul produs ceva nefiresc. Apare însă un alt semn întors la văz și având din nou în față chipurile de întrebare. Când are loc trecerea de la celor dragi trăiește o fericire uriașă, posibilă invizibil la vizibil, deci de la minune la doar prin minune. E adevărat, numai că așa tot miracol, acesta din urmă este văzut chiar de pe orizontală rămânem, pe când minunea de toți? Cred că Hristos nu ar fi trebuit să apeleze aia e minune ca să impună verticala. A spune la un repertoriu atât de bogat de miracole, dar de exemplu despre învierea Domnului că e un fiindcă cei contemporani lui erau subminați de miracol e totuna cu a spune că nu a avut loc. un virus acerb al neîncrederii, era necesar Învierea lui Hristos este de o maximă ceva cu adevărat șocant care să le reaprindă în subtilitate, care nu are nici o legătură cu
40 ♦ Mişcarea literară butaforia grosolană. Lazăr, de acord, a fost apa sub a diluviului, și pământul, evident, sub scos din mormânt într-un mod vulgar, spre a cutremurului. Catastrofa îi mai antrenează și înțelesul tuturor, dar Mântuitorul iese din pe oamenii pe care, în lipsa unui termen mai moarte printr-o grație care nu violentează bun, continuăm să-i numim teroriști. La nimic. Când și-a dat duhul au plesnit mijloc, între minune și catastrofă sunt catapetesmele, de acord, dar atunci era vorba miracolele care, pe măsură ce trece timpul, de o furie generală. Toată natura își ieșise din devin tot mai nesemnificative. Știința care tot pepeni și crea vârtejuri nimicitoare. Pe când progresează, că ce altceva să facă, a trecut de noaptea, într-o liniște sfântă, netulburată de mult din domeniul raționalității în cel al nici o gâză, învierea nu a făcut decât să magiei. Știința care înglobează cele mai fine adâncească liniștea, să transforme duritatea impulsuri și pune în acțiune un sistem cosmosului într-o sumă de membrane sau de incredibil de comunicare nu mai este ceea ce lințolii subțiri ca foița de țigară, peste care am învățat. Agnostici și fricoși față de Hristos a pășit NATURAL, fără să deranjeze supranatural, nu vrem să recunoaștem că deja nici un fir de praf. Ceea ce știm din Scriptură suntem cu arme și bagaje pe tărâmul acestuia. despre piatra criptei dată la o parte, și WWW este pânza marelui păianjen vrăjitor celelalte, este tot o chestiune de regie pentru a care ține în captivitate miliarde de musculițe. face verosimil ceva absolut de neînțeles. Și nu Sclavi, fanatici ai propriei robii, trăim într-un ele ar trebui să ne atragă atenția. Învierea, pe univers halucinant!, victime care se cred șleau, este minunea supremă. La capătul opus stăpâni. Niciodată ca acum, lumea nu a avut se află catastrofa care, mai ales în zilele astea, mai multă nevoie de Minune. Dar înainte de lovește fără milă de la un capăt la altul al aceasta Catastrofa va avea loc. Eu, unul, nu lumii, antrenând elementele cosmice, aerul știu dacă, scriind, amân sau grăbesc ceea ce, sub forma uraganului, focul sub a incendiului, cu siguranță, va fi...
Ce e universul
Cu toată buna-cuviință cer iertare pentru fardează cât pot. Adevărul simplu, neîndurător emfaza titlului ales. Dar mi-a venit această de simplu, nu-i mai satisface. Dar împing idee fiindcă într-o dimineață, pur și simplu, discuția într-o direcție nedorită. Altceva mă m-am gândit la timp și la inconsistența sa. interesează... Timp, de fapt, nu există, dar toți îi suntem Rezistența în fața timpului se realizează robi. De la zi o alta sesizăm modificări fine tot prin gândire. Deci tot filosofia ne este de cărora inițial nu le dăm atenție. Treptat ele se cel mai mare ajutor. Combatem timpul dacă-i îngroașă și treptat ajungem să nu ne mai opunem ceva. În felul acesta m-am gândit la o recunoaștem. Spunem atunci că am îmbă- structură ternară, care de altminteri constituie trânit, dar de ce s-a întâmplat asta? Simplu, scheletul nevăzut al universului. Care este fiindcă avem de-a face cu acțiunea timpului. aceasta? Primul nivel aparține temporalității. Timpul așadar nu stă pe loc. Dacă nu ar fi Al doilea, perpetuității, iar al treilea, vai, civilizația omului asupra căreia să-și exercite eternității. Vorbele astea mari sperie și pot fi tirania, nici nu ar fi observat. Omul a fost trimis la colț, așezat ca școlarii indisciplinați, creat ca să pună în evidență timpul, ceea ce cu genunchii pe coji de nucă. Dar din aproape este totuna cu ceea ce filosofii numesc în aproape, cu modestia omului care gândește căderea omului în timp. La chute dans le cu capul lui și nu e blindat de împrumuturi temps este lozinca marilor creiere, care însă au neasimilate, mă voi strădui să explic. obosit la rândul lor. Iar apoi este teama de Temporalitatea este legată strict de om ridicol. Cum să mai spui acum că am căzut în și de înfăptuirile sale. Aici timpul este în timp? Chestie fumată, consumată, expediată... largul său și-și face de cap. Omul are Filosofii se dichisesc acum în alte haine și se conștiință de sine iar aceasta se face simțită în
Mişcarea literară ♦ 41 primul rând prin raporturile pe care le safir răspândesc reflexe nepământene. stabilește cu timpul. Omul e singura făptură Aproape fără să vrem, gândurile ni se din univers care are ceas, care a inventat un îndreaptă spre firmamentul ceresc, acolo unde asemenea mecanism pentru a măsura ce? strălucesc stelele. Comparația vine de la sine. Ceva ce nu există? Îți vine să râzi în hohote. O piatră prețioasă este pe pământ ceea ce o Da, noi măsurăm timpul și de fapt nu știm ce stea este în cer. Poate părea maximă naivitate măsurăm. Dar asta e condiția umană, nu alta, ceea ce produc aici, dar prefer să fiu un naiv o negăm, ne negăm... viu decât un sofisticat sterp. Așadar, stelele Perpetuitatea reprezintă o treaptă, ca să din cer sunt „părinții” nestematelor din zic așa, superioară și, evident, nu mai are pământ. Înflorește o piatră? Moare o piatră? E treabă cu omul. De fapt, perpetuitatea nu adevărat, o piatră se maturează și se poate fi măsurată, guvernează regnul vegetal degradează, există un proces geologic iar aceasta ne depășește. Florile nu știu ce e îndelungat, dar asta nu are nici o legătură cu timpul, nu se nasc, nu mor, trăiesc într-un temporalitatea umană sau cu perpetuitatea regim care este cel al perpetuității. Desigur, florală. De aceea, pietrele sunt eterne. Pe de biologii, botaniștii știu cât durează ciclul unei altă parte, formează o gamă a simbolurilor plante, de la însămânțare până la ofilire, dar foarte interesantă. Altfel spus, ele trimit spre o aceasta este cu totul altceva. Adică tot noi, semnificație care depășește condiția lor oamenii, măsurăm, noi venim cu aparatele în materială. În cer, stelele îndeplinesc același lumea florilor și impunem regulile după capul rol. O stea este tot un simbol în măsura în care nostru. Plantele trăiesc în afara timpului, fără este un domiciliu. Și cine domiciliază acolo? nici o discuție. Situația specială o au Steaua vizibilă este o carcasă în interiorul animalele, cu un picior în perpetuitate și cu căreia se află miezul viu, nimic altceva decât celălalt în temporalitate. De la mâță la tigru, zeul fără moarte. ele chiar mor, dar nu știu că asta e moarte. Or O viață de câine pare ce poate fi mai învia câinii și șoarecii? Împingem discuția în greu de îndurat. Dar de multe ori o viață de rizibil. Pe de altă parte, omul poate avea om este și mai afurisită. De aceea, nu de intuiția perpetuității doar dacă privește puține ori am spus: mai bine să fiu câine! Dar universul din perspectiva anotimpului. Nu de ce n-aș spune: mai bine să fiu plantă sau timpul, ci anotimpul ar trebui să fie unitatea sa piatră? A te mineraliza este soluția supremă de măsură. Nu timpul, ci ritmul ar trebui să-l pentru a scăpa de suferință, pentru a scăpa dirijeze. La țară, pe vremuri, oamenii nici nu de... timp... Dar transformându-te în piatră ești se uitau la ceas sau nici nu aveau așa ceva. de fapt stea. Ești în sfârșit acoperământ pentru Marile ritmuri cosmice nu au nici o legătură zeul din tine. Ai ajuns veșnic și poate aceia cu ticăitul orologiului. Faptul că acum iarna dintre noi suiți în cerul sfinților împărtășesc nu mai e iarnă, primăvara primăvară și tot așa această condiție. ne arată halul de dereglare în care ne aflăm, Prin trecerea la tradiția iudeo-creștină, situație fără precedent, și care ce vestește? zeii au fost înlocuiți de îngeri. A spune că un Tocmai scurtarea timpului. Cum se mai leagă înger își are sălașul într-o stea nu prea e pe lucrurile! placul preoților noștri. Nu sună bine, nu e Și ajungem la ce e mai important: ceva ortodox, dar adevărul ăsta e, și nu altul. eternitatea. Aici nu mai defilăm lejer. Ceea ce vedem noapte de noapte pe bolta Eternitatea fiind sus de tot, cum se spune, nu e cerească reprezintă corporalizarea ierarhiilor de nasul nostru. Nimeni deci nu are de unde angelice. Îi vedem pe îngeri în icoane, dar mai să știe care sunt rațiunile invizibile, dar trăim presus de acestea sunt stelele, este universul pe pământ și privim în jur. În felul acesta ne fizic care prin dârele sale ne conduce spre atrage atenția regnul mineral. Pietrele sunt tărâmul invizibil. Și poate de aceea se mai puncte maxime de atracție. E vorba, desigur, spune că Domnul Hristos este de fapt soarele. de cele prețioase. Un rubin, un smarald, un În fața leului ceresc toate celelalte pălesc...
42 ♦ Mişcarea literară
Petru Cârdu și sufletul său străvechi
Andrei MOLDOVAN
Câștigul scriitorilor români care trăiesc europene (Mircea Eliade, Emil Cioran, Michel în două culturi, care își asumă două lumi ale Deguy, Paul Goma, Ion Negoițescu, Ștefan limbilor în care sunt creatori, este acela că Aug. Doinaș, Nichita Stănescu, Geo Bogza, devin mai bogați și percep cu mai multă Duśan Matić, Sașa Pană, Miodrag Pavlović, ușurință potențialul creativ al cuvintelor, că D. R. Popescu) și dărâmă mai ușor stereotipiile, că pătrund mai pagini de memoria- ușor dincolo de percepția imediată, cu un listică ale celei care cuvânt, că zămislesc valori durabile cu mai a fost soția sa (Ana multă lejeritate, naturalețe. Este și cazul lui Cârdu), vine să con- Petru Cârdu (1952-2011), poet român care a firme interesul pen- trăit în Serbia (Vârșeț, în Banatul sârbesc), tru o operă poetică deopotrivă asumându-și limbile română și originală, de incon- sârbă pentru creația sa poetică. Nu este chiar testabilă valoare, un caz singular, fie și dacă am aminti care continuă să se existența unor poeți maghiari din contureze distinct în Transilvania, pentru care româna este și limba literatura română de creațiilor lor lirice (Kocsis Francisko, Racz azi. Antologia este Attila...). imaginea unei opere Pentru poetul din Vârșeț, cuvântul închegate, cu o devenire în timp, de o mare dobândește o asemenea forță poematică încât prospețime, departe de plafonări și auto- lasă impresia că anulează funcția lui de pastișă, fenomene deseori prezente în operele comunicare în cotidian. „N-am altă patrie altor autori, chiar de incontestabilă valoare. decât limba”, mărturisea el. Este greu să ți-l Cu studii superioare urmate la București imaginezi pe poet mergând la piață și cerând și în relație strânsă cu poeții români cartofi, fără ca tuberculii aceia să însemne și contemporani lui, Petru Cârdu avea să fie altceva, mult mai mult și mai profund decât influențat la începuturile sale poetice de autori un aliment. El s-a impus în literatura română români ai generațiilor șaizeci și șaptezeci, aproape pe neobservate, fără puseuri cum bine observă și Adrian Popescu într-un spectaculare de care au uzat nu puține grupări text de evocare în peisajul literaturii de azi. Revista Secolul publicat în chip de Cartea de poezie 21 i-a dedicat un număr (nr. 7-12 din 2013), postfață a ultimei iar doi ani mai târziu a editat o antologie de antologii amintite: „Să nu uităm că mulți poeți referință din opera poetului (Petru Cârdu, din Voievodina urmează Facultatea de Litere Poeme, Fundația Culturală Secolul 21, 2015). din București, mai mult, leagă prietenii În acest fel, recenta antologie apărută la strânse cu cei de o vârstă cu ei, cu alții. Editura Școala Ardeleană (Petru Cârdu, Modelele lor literare sunt Nichita Stănescu, Starea vremii, antologie gândită și alcătuită de Marin Sorescu, Avangarda, și, desigur, Vasko Ioan Pintea, 2017), într-un volum consistent Popa, Adam Puslovic, nu Lucian Blaga sau incluzând și interviuri pe care poetul le-a luat Ion Barbu.” Poetul din Vârșeț avea să unor mari personalități ale culturii române și asimileze mai cu seamă poezia lui Nichita
Mişcarea literară ♦ 43 Stănescu, poate și pentru faptul că poetul înșine). Petru Cârdu lucrează în poezie pre- român devenise o legendă vie în cercurile cum sculptează Brâncuși, eliberând esențele. literare din Iugoslavia de atunci. Nici pentru Cu volumul din 1981 (Pronume) mate- autorul Necuvintelor poezia mai tânărului său ria lirică se încheagă în forme inconfundabile, confrate nu a trecut neobservată: „Versurile de deplină maturitate. O categorie gramaticală lui Petru Cârdu au o prospețime deosebită de se preschimbă într-o revelație poetică. care îți vei da seama, cititorule, dar au și o Pronumele, adică pro-nomen, cel care ține anume răsfrângere în sine însele cum are locul numelui, al Ființei, cel care este pentru Ființă și dincolo de ea: „Dintotdeauna-s ochiul melcului în vârful unui corn atins de pereche/ omul și moartea/ două chipuri în care degetul aspru al realului. Eu le-am înțeles, te cufunzi/ în timp ce o pasăre zboară prin dacă le-am înțeles, ca pe un neîntrerupt poem tine/ iar tu habar n-ai/ că pușca de vânătoare/ de dragoste nedevelopat încă sau rămas în burdușită-n trupul de alături/ stă de vorbă cu clișeul său negativ din refuzul fotografiei ca dumnezeul tău de fiecare zi” (Colocviu). Într- document și din acceptarea spiritului ca un univers al pronumelui, care se naște ca un argument.” (Nichita Stănescu, Secolul 21, nr. freamăt al cunoașterii de sine, surprinde 7-12, 2013) Iată și un poem de evaluare multitudinea și naturalețea perspectivelor. critică! Iubirea se esențializează și ea în miezul Încă în volumul său de debut (Aducă- cuvântului, până la a deveni cerebrală: „Cu torul ochiului, 1974), autorul recurge la adevărat îmi placi așa cum ești./ În tine-i cel virtuțile sintaxei ca resurse ale lirismului ce nu e,/ iar în el sunt privirile mele/ în stare (Precuvântare) și se lasă ademenit de contem- să taie/ nodul gordian” (Cântec de încura- plarea neființei, cu atenția lunecând spre jare). inexistent, printr-un dar, prin ceea ce gân- Maturitatea poetică a lui Petru Cârdu nu dește, primește sau află. Influența stănesciană, seamănă cu o împlinire pe care poetul să o deși palpabilă, este topită într-o magmă lirică contemple ca o ajungere la liman. Universul din care se pregătește să erupă o materie nouă: său se deschide spre alte și alte neliniști care îi „Om frumos pe un cal de amintire/ pe un cal bântuie lumea cu tot ce se află în ea. Este i-hai, cu amintirea stearpă./ Te prind în horă locul să remarcăm un surprinzător raport al stelele/ logodnicele ielele/ pentru al tău iatac poetului cu tot ceea ce îl înconjoară. Nu ființa de ceară.// Mi l-au trimis între cuvinte/ să-l sa vibrează în lume, ci lumea freamătă în văd și să nu-l văd,/ mi l-au trimis în aducere- ființa poetului. Este până la urmă o dramă a aminte.// Ziua lui e ochiul profetic/ cu privirea universului, asumată și relevată (Chemarea verde-ntinsă./ Las să vorbească cel fără vorbă/ soarelui, Obiceiurile nebuniei). din amintirea ninsă, ninsă.” (Întâia încercare Petru Cârdu nu își refuză niciun fel de de a fi văzut. III Amintire stearpă) Se produc experiment poetic. În lirica sa se acumulează frecvent răsturnări ale planului percepției și și se topesc precum într-un dialog al intersectări ale acestora. Putem spune că avem adâncimilor, încât uneori putem vorbi de o de-a face cu exerciții poetice de percepere a povară a gândirii profunde a altora: „Dar ce-i sinelui și a lumii din perspective care se frâng, de făcut cu acest vultur/ cu aripi mari de care aparent se abandonează, pentru ca apoi să treisprezece metri/ ce-i gata să zboare până la se multiplice (A treia încercare de a fi văzut). friedrich/ nietzche/ ce-i de făcut dragul meu/ În aceleași începuturi poetice se accen- cu acest vultur dacă va ateriza pe capul/ tuează o bucurie a trăirii prin valorile poetice nostru” (Vulturul). Așezarea sau răscolirea ale limbii, care i se revarsă autorului ca într- valorilor trimite mereu spre deschiderea un ritual de inițiere (VII Bătrânii cerului). ferestrelor prin care intră sau ies arderi Deseori pluralul este folosit ca o formă de mistuitoare, deopotrivă pentru ființa poetică, solidarizare, iar iubirea dobândește surprin- cât și pentru lumea pe care o cuprinde. Prin zătoare profunzimi: „De la mine la tine/ porii săi respiră o vastă poezie a lumii. numai ce-mi căzuse gândul/ în privirea oarbă Generozitatea poetului se lasă percepută –/ Pe câmpul de clipe,/ goneam a șarpe întru și printr-o asumare aproape fără limite a lup./ Cu dragoste de smirnă/ inima-mi cădea dramelor lumii. Cu toate că opera poetică a adânc/ alunecând în timp” (Născătoare de noi celui care a scris În biserica Troia este
44 ♦ Mişcarea literară departe de a fi o lirică cu conotații religioase, alunecuș arta/ de a confisca/ ferestre larg atitudinea sa, în aspectele-i esențiale, este una deschise înseamnă a fi/ da/ a fi lângă portretul christică. Totul se raportează însă la creație, al lui velásquez/ de frica lupului sau a altor cărei preț este Ființa: „fratele meu rimbaud/ lighioane/ încep noile migrări ale popoarelor/ zămislise un poem în gâtul unei mierle/ mama e de așteptat vreme de iarnă pe un colț/ al mea maria/ mi-a măsurat umbra/ a conjugat mesei” (Arta de a confisca ferestrele). Poetul verbul a fi/ de-a lungul șinelor de tren// comunică destul de simplu cum că din înălțimea voastră cititorule/ aceasta e o dramele realității se naște poezia (Târfa chestiune de logică nu-i așa/ de atunci calea balcanilor), dintr-un cotidian care se varsă în ferată nu mai duce nicăieri/ iar eu l-am văzut spații lirice atunci când se tulbură apele. pe el/ înlesnindu-mi intrarea în școala de/ Ar fi util să observăm că, pentru poet, hieroglife/ el cel care scrisese cu sânge” oricât de subtil, iubirea rămâne o temă (Scrierea cu sânge). Adresarea directă spre permanentă, dar percepută în mod diferit de-a cititor, precum și în versurile de mai sus, lungul creației sale. Dacă am menționat până reprezintă, fie și formal, nevoia unor repere aici câteva ipostaze ale iubirii, cu tendințele ale comunicării care se convertesc într-un lor de căutare a filonului unic și abisal, deloc ritual al spunerii. romantic, este locul să spunem că sentimentul Astfel de forme poetice se îmbină pe dialoghează uneori cu valori estetice consa- nesimțite nu de puține ori cu puseuri crate, mai bine spus, intră în competiție cu ele decadente, ale unui asemenea decadentism (Rupere) sau, alteori cu iubirea Florilor care tinde să se permanentizeze, nu doar în răului, nu doar subliniindu-se reciproc, ci poezia lui Petru Cârdu. Este vorba despre propunând o deschidere prin Baudelaire spre nevoia autorului de a forța limitele, de a le un dincolo de Baudelaire: „Dumnezeu știe cu face să cadă pentru a releva orizonturi noi, certitudine/ când amândoi urcaseră în ținutu- altfel, de dincolo de cenzura raționamentelor. rile pierzaniei/ unde nu e loc pentru funebrul Ele izbutesc să devină valori poetice dacă rit al morților/ unde nu e timp îngândurat să-și forța lirică este una de luat în seamă, iar în vadă de treaba lor – amiezile războiului// ei cazul autorului nostru lucrurile stau întocmai: aleargă aleargă mereu își vâră nasul în moarte/ „Trimite-mi urgent un cuvânt mic și chel/ și mirosind-o/ descoperă urme de necuviință” monsieur cioran/ am ridicat mâinile/ gata să-l (Formula dezastrului). prind/ doamnelor și domnilor/ introducerea Într-o operă poetică atât de dinamică, sălciilor plângătoare/ în categorii/ se păstrează captivează dramele de dincolo de imagine, de cu grijă/ în mansarda/ de pe odéon/ unde lume (Aidoma florilor în odăile faraonilor), cimitirul paște iarbă/ din trupul bunului iar ca disputa interioară să fie abisală, se dumnezeu/ eu scot țipete de bucurie/ din relevă și postura de prizonierat în imagine cartea lacrimi și sfinți// trimite-mi urgent un (Marșul dispariției). Mijloacele poetului par cuvânt mic și chel/ monsieur cioran” (Carte să fie inepuizabile, dar ne-a atras atenția în poștală). mod deosebit capacitatea de a converti Pentru autorul din Vârșeț, poezia se narativul în valoare poetică, de-a lungul naște pe un fond al alterării lumii și tocmai de întregii sale opere. aceea doare (Ficțiune și comentarii). Tot ce Opinând sintetic despre opera poetului intră în raza de percepție a ființei suferă de bănățean, despre capacitatea sa extraordinară poetic și o copleșesc. „Zborurile” lucrurilor de a determina o receptare prin regăsire de prin ființă se intersectează și dau înțelesuri sine, Daniel Weissbort (în prefață la volumul noi, un univers altfel perceput. Este aici și un The Trapped Strawberry, Forest Books, crez poetic: „peripeții la belgrad damasc London & Boston, 1990) afirma că „Petru alexandria/ cairo și jaffa/ în aceste împrejurări Cârdu îmi pare a fi un străvechi suflet!”. Nu datoria de a fi poet/ înseamnă zloată guturai putem decât să-i dăm dreptate.
Mişcarea literară ♦ 45
Ochiul cu care poți vedea cât cu o mie de ochi
Ionuț CARAGEA
Editura Cartea Românească ne-a propus profund. În primul rând, poetul ne vorbește în 2017 un nou volum de poeme semnat de despre indiferență, o armă mai rece, mai Gellu Dorian, intitulat Calea de urmat. Acest dureroasă și mai silențioasă decât cea care l-a volum, chiar dacă are la origini „Disperările”, răpus pe Hristos: „Stai pironit pe crucea din el ne arată „Perspec- tine, nimeni nu te întreabă de ce sângerezi”. tivele” și „Calea”, Deci, să nu ne mire că, după o oboseală mai iar titlurile acestor rea decât neurastenia, „Tu părăsești crucea și părți din cuprins și mori pentru totdeauna/ într-o viață imagi- „Addenda” de la nară”. Această moarte este mai dureroasă sfârșit (Ce să faci decât ideea morții fizice care ne străfulgeră într-o lume ca ființa în momentele de boală, frică sau aceasta), ne suge- deziluzie, pentru că simți că ea durează eoni rează, de fapt, că de singurătate petrecuți în mijlocul semenilor avem de-a face cu o care nu vor să fie iubiți și salvați din punct de călătorie inițiatică, vedere spiritual: „Stau treaz și lângă mine nu un eveniment im- mai e nimeni,/ deși trupul acela îl simt lângă portant la care pot mine”. Iar dacă semenii nu vor să iasă sub nici participa toți citi- un chip din acest impas al nepăsării și blazării, torii, chiar dacă ei va fi în pericol și omul care se caută pe sine, nu sunt invitați în riscând să fie contaminat de alienarea globală: mod special. Se pare că Gellu Dorian renunță „Și acesta va fi chipul meu/ pe care privindu-l un pic la orgoliul și egoismul care erau din mica mea realitate,/ nu mi-l voi recu- asociate mai demult, conform spuselor lui noaște, convins fiind până la urmă/ că eu cel Mircea A. Diaconu, cu declinul, criza și adevărat sunt eu cel fals”. tristețea, apelând, de data aceasta, la o fină Mesajul poetului nu este dogmatic, chiar psihologie inversă, fiindcă prea mulți cititori dacă el folosește uneori palimpsestul biblic. au tendința de a respinge îndemnurile simple, Acest procedeu literar este întâlnit și la alți care le pot face bine, și aleg exact contrariul. poeți optzeciști (Daniel Corbu, Varujan Prin urmare, poezia Vosganian etc.), fiecare venind cu o linie de În oglinda lecturii nu mai este „o re- tuș mai subțire sau mai groasă peste vechile ligie fără speranță” pilde. Dar rețeta poeziei are succes numai (după cum o caracteriza Jean Cocteau în dacă divinitatea își are sălaș în templul Jurnalul unui necunoscut), lăsând o portiță sufletului, îndemnul poetului fiind fără deschisă pentru oamenii inteligenți care caută ocolișuri în această situație: „Dacă nu este în răspunsuri acolo unde numai ei le pot găsi. tine, nu-l căuta pe Dumnezeu/ în altă parte. Disperările poetului și celelalte teme Nu-l vei găsi, chiar dacă icoanele/ ți-l arată alese de el sunt bine cunoscute și de unii așa cum sunt fotografiile celor dragi”. Pentru dintre noi care mai îndrăznesc să scrie poezie a-l găsi pe Dumnezeu în interior (deci nu acel în aceste vremuri dificile, deoarece și noi le- Dumnezeu „care să ne țină departe și uitați,/ am trăit de multe ori și ne-au bulversat haine topite într-o cenușă purtată de vânt”),
46 ♦ Mişcarea literară fiecare avem nevoie de „ochiul cu care poți vântul, un aer rece” sau să „ieși și tu din lume/ vedea cât cu o mie de ochi”, ochiul cu care să fii în rând cu lumea care nu mai este?” „cei care vor ști să citească în palimpseste/ Poetul ne-a dat un răspuns cu mai multe vor găsi urma primului cuvânt scris/ de la care înțelesuri, scriind această superbă carte de a plecat următoarea urmă”. poeme. Depinde de noi ce alegem, depinde Poetul ne mai mărturisește că el este cum vede fiecare calea pe care trebuie să „Omul fericit”, adică omul care „încă nu a meargă pentru a găsi rostul vieții. Căci dacă cunoscut cu adevărat fericirea”. Practic, nu găsești această cale, „rămâi orb ca toți ajunge la vorbele lui Dostoievski din Crimă și orbii”. pedeapsă: „Omul nu se naște pentru a fi Gellu Dorian este un poet care nu m-a fericit. Omul își cumpără fericirea și o dezamăgit niciodată. El este generos cu cumpără numai cu prețul suferinței. Aici nu e cititorul, nefiind preocupat de forma poeziei vorba de nicio nedreptate.” Dar pentru a plăti sau de curentul din care face parte. Și nici nu acest preț, poetul ar trebui să fie „Omul fără obligă pe nimeni să facă o alegere care ar gânduri”, fiindcă „cel ce nu gândește își face putea provoca efecte nedorite. Își asumă sufletul fericit”. Tocmai de aceea poeții nu pot propria existență, este sensibil la drama lumii fi cu adevărat fericiți în această lume și aleg moderne, iar prin ceea ce scrie ne înlătură, să trăiască, în paralel, într-o lume numai a lor, parțial, cataracta ochiului lăuntric, lăsându-ne râvnind, totuși, la trupul femeii, „frumos ca o pe noi, prin propria noastră suferință, să lumânare care arde într-o biserică părăsită”. descoperim semnificativul. Practic, inițierea la Așadar, ajungem și la întrebarea firească care ne invită poetul ține cât un picnic la din Addenda: Ce să faci într-o lume ca marginea drumului, în care el își împarte cu aceasta?. „Să îți retragi privirea și să te noi singura porție de fericire: poezia. baricadezi între pereții casei/ prin care bate
Cartea Spațiului Sufletului
Mişcarea literară ♦ 47
Poeme într-o limbă nemaivorbită
Eugenia ZEGREAN
Radu Sergiu Ruba ne-a oferit deseori terică, manifestându-și opțiunea pentru conti- privilegiul de a veni la Bistrița cu volume de nuarea propriei viziuni poetice din volumele poezii, cu romanul O vară ce nu mai apune, anterioare, marcând totodată un reviriment despre care se impune să precizăm că a fost considerabil față de acestea. distins cu Premiul Academiei Române în În primul rând, titlul Nu înțeleg ce mi 2017, că a fost tradus în engleză la New-York se-ntâmplă impresionează prin sinceritatea și e în curs de traducere în italiană la Padova. confesiunii și trădează un autor surprins într-o De altfel, R. S. Ruba are o activitate culturală stare de grație în care se află fiecare mare foarte bogată, recunoscută chiar în plan creator care se dezice de propria sa ființare și internațional (detalii în acest sens se află în devine un instrument prin intermediul căruia capitolul final Omul și timpul din acest Creatorul Universal își transmite mesajul către volum). muritorii de rând. De altfel, toate poemele din Apărut la Editura Charmides din Bistri- volum, în aparentă contradicție cu titlul, sunt ța, în decembrie 2017, volumul de poeme Nu încercări reușite de a explica ce se întâmplă cu înțeleg ce mi se-ntâmplă se situează sub adevărat cu Cel Ales să releve semnificația auspiciile unui mare respirației divine. Iar Cel Ales este în măsură gânditor din Grecia să stăpânească atât universul finit, cu rigorile antică – Thales din și limitările exacte, geometrice, cât și cu Milet. Acest detaliu universul infinit al ficțiunii, cu libertatea ei semnificativ de pe tulburătoare, absolută. Aceeași Mare Milesi- „frontispiciul” volu- ană l-a inspirat pe Thales din Milet să calcu- mului (Thales – În leze cu exactitate matematică distanța corăbi- chip de cuvânt îna- ilor față de țărm prin comensurabilitatea seg- inte) este un indiciu mentelor, aceeași Mare Milesiană îl inspiră pe indubitabil că volu- omul creator să imagineze cetăți și corăbii, mul de poeme are o ceruri și munți, tablouri și icoane, cântece și dublă deschidere: bocete și rugăciuni. spre geometrie și Deși volumul are o construcție exactă, spre ficțiune, ele- chiar geometrică – Partea întâi – Ochiuri de mentul comun fiind timp; Mijlocul cărții format din trei poeme și apa cu toate formele Partea a doua – A Mirare – (preferința pentru ei, cu simbolistica sa bogată și cu funcțiile cifra trei făcând legătura cu preferința lui sale estetice. Pentru un cititor neavizat, cele Thales pentru triunghi), lectura poemelor are două domenii ar părea antitetice, însă această ceva din senzația aruncatului în mare, cu opinie e contrazisă de celebra concepție a lui extazul, fascinația, plutirea, cu acele stări Ion Barbu conform căreia „în domeniul înalt primordiale pe care le (re)experimentează al geometriei există un loc luminos unde se ființa umană ori de câte ori se află în contact întâlnește cu poezia.” Dar, spre deosebire de cu un produs artistic de valoare autentică. ilustrul său antecesor, R. S. Ruba se distan- Odată depășită această senzație inițială, țează de poezia ermetică elitistă, chiar ezo- o primă constatare la lectură este aceea că
48 ♦ Mişcarea literară aproape toate poemele sunt arte poetice. Dacă începând cu Homer, al cărui mit este rescris în până acum Nichita Stănescu deținea supre- manieră postmodernistă („Vine după toate mația în această ierarhie (și nu numai!), semnele sfârșitul./ Vine câtă vreme ne obligă/ volumul Nu înțeleg ce mi se-ntâmplă aduce o să-l citim pe unul mărunt/ și orb care scrie schimbare considerabilă. După cum s-a doar ce aude.// El scrie./ Șade-n cur înaintea afirmat mai sus, legătura dintre titlu și artele lumii/ mângâie bucățele din ea/ crezând că a poetice constă tocmai în încercarea (și reușita pus mâna pe comoară” (O altă lectură), conti- parțială) de a înțelege ce anume presupune nuând cu Evul Mediu, cu ecouri din poeziile condiția de om creator, ce este și care este mari ale lumii, toate acestea fiind absorbite de rolul poeziei, cum ia ființă aceasta. propriul talent și de propria experiență de Poemul Acela, cu care se deschide viață a poetului (Întâlnirea – evocarea unei volumul, este o artă poetică explicită cu aventuri autobiografice prezente și în romanul imagini îndrăznețe și idei sentențioase, unde O vară ce nu mai apune). creatorul se dedublează transpunându-se în O poezie adevărată se înalță din spații ipostaza de poet damnat: „Uite-l acolo!/ Am privilegiate, generoase sub aspectul încărcă- dat în el cu pietre/ l-am împroșcat cu bălegar/ turii semantice, precum marea, cerul, deșertul, dar tot nu l-am clintit din loc.// oi fi chiar eu!/ tărâmul oniric, dar și cimitirul sau spațiul O fi adâncul acela stors din mine.../ scriind ca cotidian al străzii cu realitatea sa zgomotoasă prostul o carte/ pe care n-o citesc decât eu./ dominată de un adevăr unic și incontestabil: Căci o carte-i ca o lespede de marmoră/ „Vin peste noi ăștia cu realitatea/ că numai ea așteptând oricând să ne strivească”. În alt există/ când dau ei din mâini asupra lumii” poem – Călăuza – creatorul își asumă riscul (Ca-n vis). de a conduce oameni inerți, greoi, de a Discursul poetic are o mare diversitate modela materia brută, iar, în urma efortului, stilistică, demonstrând talentul lui R. S. Ruba întunericul devine cuvânt. În poemul de a face din limba română vorbită (există și o Așteptarea se prefigurează actul creator: „Au limbă nevorbită în acest volum) un instrument mai făcut-o și alții/ la marginea deșertului/ ideal de a-și manifesta personalitatea. Trece așteptând/ preț de mai multe veacuri/ și n-au cu mare dexteritate de la un registru stilistic la înnebunit// dar eu am de gând să-nnebunesc/ altul, recurge la diferite tonuri și tonalități ca s-o pot iubi pe Amfiza”. Iar creația, în cum ar fi cel grav al scriitorului împovărat de același poem, apare ca o zeitate supremă responsabilitate la unul cotidian și colocvial, pentru care merită să sacrifici totul: „ca să mă de la poveste la autoportret (Icoană pe lemn), sugă până la capăt/ să soarbă totul/ și să mă de la bocet la rugăciune, se aude tonul lase aură-n jurul unui nume”. miștocăresc și autopersiflant; toate acestea Există foarte multe cuvinte din câmpul oferă cititorului intense satisfacții intelectuale. semantic al scrisului: literă, slovă, semn, Poeme care lasă impresii persistente cuvânt, poem, scris, hârtie etc. Scrisul este după lectură și care ar necesita o explorare pentru R. S. Ruba un act responsabil, grandios mai aprofundată ar fi: Singura iubire și definitiv: „...zgâriind din mine o literă/ de-a („Adevărata mea iubire/ din fața râurilor mele dreptul pe cer” (Scrisul), idee reiterată în de cuvinte/ se dă ușor la o parte/ lăsându-le să poemul Aproape de capăt („ca să putem citi treacă/ și să suie muntele în șir indian/ cu literele aruncate din cer”). poverile lor nevăzute”/ .../) și Limba nevorbită O altă particularitate a acestui volum („A plecat departe din mine/ e tot ce rămăsese este aceea că poemele recuperează și interfe- mai al meu/ cartea aceea/ într-o limbă rează experiențe poetice din istoria omenirii, nemaivorbită”).
(Prezentare rostită la Casa Cărții N. Steinhardt din Bistrița, cu prilejul lansării volumului semnat de Radu Sergiu Ruba.)
Mişcarea literară ♦ 49
Cincizeci de ierni pe Muntele Fuji de Dorin Ploscaru
Iulia MURARIU
Cincizeci de ierni pe Muntele Fuji își lună” (la fereastra ta, cititorule, în nopți de intitulează inedit Dorin Ploscaru recentul tăcere cu lună). volum de versuri (Editura Doxologia, 2017). Versurile cuprinse în acest volum con- Jumătatea de secol – cincizeci de ierni – stituie monologul unei conștiințe împresurate prinsă în arc hibernal evocă un demers de realitatea morții. Viziunea e creștină, existențial care, asociat spațiului sacru al așezată între vederea morții celuilalt/ altuia, muntelui, e proiectat mai des a mortului, și asumarea condiției de altitudinal. Peste om locuit de murire. În «cugetul inimii sale» munte se aștern ier- își înțelege propria piericiune și înregistrează, nile, dar și lumini ca fapt banal, dorințe testamentare („voi muri vernale („de cinci- liniștită în patul meu/ plutind ca un fulg peste zeci de ori pri- ape/ [...] // voi muri liniștită între/ pereții casei vit-am/ în primă- mele în/ lutul din care am fost/ zidită...”, eu vară/ prin dreptun- roaba lui Dumnezeu olimpia lu' ionu' filucului ghiul ferestrei/ în- din fînteușu mare, comuna șomcuta mare, ju- frunziții copaci/ co- dețul maramureș) și înmormântări („...chipul pii ai muntelui”, rămăsese acolo/ mic și stins./ o mânuță de om cincizeci de ierni au tanti eugenia/ cât o lacrimă șiroind/ pe obrazul trecut peste muntele istovit de boală/ și plâns.”, o mânuță de om fuji), iar verticala ce tanti eugenia). Nume ce se sting în anonimat, leagă pământul de în ciuda cumulului de detalii, fragmentează cer are, ca într-o oglindă, răsfrângeri subte- biografia eului poetic pentru care moartea este rane: „cincizeci de lumini ard acum/ cu legată de amintirea deshumării bunicului: flacăra-n jos ca o rădăcină/ înfiptă în inima „...atunci am văzut pentru prima/ dată în viața muntelui/ până la stâncă/ până în pântecul mea moartea/ când duceau tatăl meu și fratele pământului”, cincizeci de ierni au trecut peste lui/ oasele bătrânului lor tată/ îngropate muntele fuji. Și tot de cincizeci de ani eul într-un cimitir din comuna/ roșu, oase poetic privește spre munte. Spre muntele Fuji. înfășurate în pânză albă/ și stropite cu paosul Pentru că spre alți munți, se pare, se încumetă pomenirii” (când duceau tatăl meu și fratele nu doar să-i privească „prin dreptunghiul lui oasele bătrânului lor tată). Moartea e, ferestrei”. Distanța dintre eu și un alt munte așadar, nu o abstracțiune ori o fantasmă ce (fie el de frunze, ca în poezia prin mii de înspăimântă, ci o prezență care împresoară popoare de frunze) dispare obișnuit, dar nu și fatal călăuzind până spre propriul Munte Fuji. în preajma Muntelui Fuji, devenit simbol al Poezia lui Dorin Ploscaru e cuvântul unui prag dintre lumi. Dintre lumea cea albă și unui homo religiosus. Eul poetic înalță rugi lumea de ceață. Mai mult, succesiunea Divinității („Doamne, secătuitu-mi-au ochii/ viață-moarte devine tabiet: „în fiecare zi mă de-atâta durere/ uscatu-mi-s-au/ oasele/ culc viu/ și mă trezesc mort/ brațele ramuri de-atâta jelanie/ toate bocetele istoriei urcă în uscate/ degetele crengi înflorite de/ liliac/ la psalmii lui david...”, Doamne, uscatu-mi-s-au fereastra ta, cititorule,/ în nopți de tăcere/ cu ochii de-atâta durere). Duhul biblic se lasă ca
50 ♦ Mişcarea literară un cer senin peste lumea acestui univers liric. trup-hoit și hrană viermilor: „mi-am văzut Simbolurile creștine (cruce, busuioc, peștii- trupul în/ vis/ era acolo în pământ/ năpădit de ihtis etc.) apar ca intertasii și aparțin unui mod ierburi/ de hainele putrezite/[...] // foșgăiau de viețuire îndătinat. Versurile lui tăinuiesc încă ciopor viermii...” (era tăcut, obosit ecouri psalmice, reminiscențe ale unor catis- lung-prelung nemirositor). me ori condace, reverberații din Evanghelii. Pe trunchiul slăbiciunii omenești gene- Dar e nu o poezie mistică. Poetul mărturisește, rate de confruntarea cu moartea e altoită ca om în rugăciune, că poartă „«marea cea credința. Și singură credința leagă boabele de sărată a acestei lumi»/ ca pe un stămbol de/ mătănii ale anilor numărați până la de cinci mărgăritare/ care să-mi aducă aminte de/ ori câte zece. Căci omul vede mistuitor „linia paradisul pierdut” (duceam cu mine „marea aceea subțire, foarte subțire/ cât un fir de cea sărată a acestei lumi” ca pe un stămbol mătase/ dintre frigul metafizic al fricii/ și de mărgăritare), intră în dialog cu propriul soarele torid al morții” (o lume ce strălucea suflet (cum se întâmplă în Condacul Cano- ca un patinoar sub irizările neoanelor nului Sfântului Andrei Criteanu): „«scoală-te, subterane). o suflete al meu,/ de întinăciune te curăță»” Volumul Cincizeci de ierni pe Muntele (zaci într-o baltă de sânge a timpului, suflete). Fuji cuprinde o psalmodiere închinată omului Se jeluiește asemeni psalmistului biblic: al cărui trup e cruce, al cărui cuget e flacără. „...acolo lângă crucea de lemn,/ lângă crucea O poezie ce conjugă filonul tradițional al de gheață/ «am șezut și am plâns. când ne-am/ lirismului românesc cu așchiile posmoder- adus aminte de Sion.»” (flacăra de porfiră nității. O poezie modernă pătrunsă de fiorul zgribulind în imensitatea antarctică). Câte un neliniștilor și de temerile firesc omenești etern poem cuprinde coșmarul vederii propriului generate de tragismul viețuirii pe pământ.
Muzica sferelor
Mişcarea literară ♦ 51
Trei tinere poete. Confluențe
Adrian LESENCIUC
Singurătatea ca pretext de dialog cu Dumnezeu
Există teme din creația poetică actuală „De oboseală/ cad/ ca o vită/ îngerul considerate a aparține unei modernități meu/ care mă iubește/ nu e îngerul/ cu harpa/ desuete, chiar dacă la ele fac apel de multe ori nu e îngerul cu cartea/ îngerul meu/ care mă tocmai cei care își proiectează situarea într-o păzește/ e îngerul blândeții/ vine pe la spate/ postmodernitate co- pe vârfuri/ și mă izbește în moalele capului/ și rozivă. Singurătatea ce-ți trebuie ție/ să muncești/ într-atât/ și cu e una dintre aceste pielea mea/ învelește/ cărțile sfinte/ și teme aspre (ea nu e Doamne ce păcat/ cărțile încep/ de se sfarmă/ conștientizată de de oboseală” (De oboseală, p. 7) postmodernul care Elegant și disimulat situându-se de trăiește deopotrivă partea „slovei făurite”, a făuritorilor de carte în realitatea fizică și (nu întâmplător Andrea H. Hedeș e editor!), în cea virtuală), și e autoarea propune prin Poemele aspre, cinice, suficient să aducem contondente pe alocuri, o construcție minuțios în discuție cel puțin proiectată, pe patru piloni de rezistență: I. două lucrări nu Zeul cel Blând, o continuă (aparent fragmen- foarte îndepărtate în tată) și pioasă rugăciune pentru lepădarea de timp, provenind de singurătate; II. Trepte, care așază, în urcare, la poeți de vârstă singurătatea în nedumeririle din faptele optzecistă: Daniel copilăriei; III. Zeul cel Crunt, al descoperirii Corbu, Scrisori către cei singuri (2013) sau de sine și al dezamăgirii și IV. El Expolio, nouăzecistă: Dan Mircea Cipariu, singurăta- (după numele lucrării lui El Greco, realizată în tea vine pe facebook (2012). Aducerea stil manierist) sau Marea Așteptare de Apoi, singurătății în prim planul proiecției tematice așteptarea fără timp. Singurătatea devine a unui volum de versuri poate fi interpretată pretext de dialog cu divinitatea pe parcursul diferit, dar în cazul volumului Poeme aspre tuturor celor patru părți. Influențele teologice semnat de Andrea H. Hedeș (la Ed. Neuma, sunt omniprezente, Dumnezeu se ascunde în Colecția Ipostaze, 2017, 74 p.) cu certitudine oricare dintre paginile Poemelor aspre, dar vorbim de asumare, de angajare conștientă. discursul diferă. Dacă în primul ciclu e Mai mult, singurătatea e clamată în scopul confesiv, exprimându-l pe autor prin interme- organizării discursive (și a lumii interioare, diul rugăciunii, într-o directă legătură cu implicit); ea alimentează angoase, dar Dumnezeu, celelalte cicluri diferă ca unghi de servește, totodată, ca pretext de dialog cu abordare și, implicit, ca angajare discursivă. Dumnezeu. În Zeul cel Blând rugăciunea oscilează între Poezia Andreei Hedeș e frustă; un soi de cererea pioasă și revolta mocnită. Un exercițiu cinism în raport cu sine transpare din primele de ritm se impune de la primele pagini. Diferit pagini și aduce aminte, întrucâtva, de Andrei este doar ritmul pioasei rostiri din Miluieș- Bodiu din Oameni obosiți: te-mă Dumnezeule după mare mila Ta (p. 26):
52 ♦ Mişcarea literară „Miluiește-mă Dumnezeule după mare E adevărat, singurătatea de care se mila Ta/ și după mulțimea îndurărilor Tale/ leapădă autoarea prin rugăciune în primul șterge singurătatea mea/ mai vârtos mă spală ciclu devine nedumerirea și însingurarea din de singurătatea mea/ și de însingurarea mea încercarea de a înțelege faptele adulților. mă curățește/ că singurătatea mea eu o Discursul se schimbă radical. Un cotidianism cunosc/ și însingurarea mea înainte a mea este aspru se insinuează în versuri, subminându-le. pururea/ că iată întru însingurare m-am zămis- Discursul devine polifonic (v. excelenta lit/ și în singurătate m-a născut maica mea/ că construcție din Ce miros bun de sarmale, pp. iată adevărul ai iubit cele nearătate/ și ascunse 48-49), ca într-o proiecție dadaistă la mai ale înțelepciunii Tale/ însingurându-mă ai multe voci, aparent absurd, naiv cu siguranță, arătat mie/ stropi-mă-vei cu isop și de singu- distant, ușor cinic, situându-se voit în afara rătate/ mă voi curăți spăla-mă-vei cu uitare/ și marilor traume, marilor deznădejdi. Cu Zeul mai vârtos decât zăpada mă voi albi/ auzului cel Crunt ritmul litaniei se reia și se trans- meu vei da bucurie și veselie/ bucura-se-vor formă treptat în revoltă. Zeul cel Crunt este oasele mele cele smerite/ întoarce fața Ta de despre: „Noi lepădații/ mâncați/ de vii de la singurătatea mea/ și toate însingurările mele singurătate/ cântând ne așteptăm sfârșitul/ noi șterge-le/ inimă curată zidește întru mine cei lăsați în urmă/ pe câmpul de luptă al Dumnezeule/ și Duh nou întru cele dinăuntru dragostei” (Noi lepădații, p. 61). Se aude ca ale mele/ nu mă mai însingura înaintea Ta/ și un cor de vaiete și prelungește traseul singu- Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine/ izbă- rătate – naivitate – amăgire („și ieși în față/ vește-mă de singurătate Dumnezeule/ Dumne- sub masca blândeții/ amăgirea, Pentru ca, p. zeul mântuirii mele bucura-se-va/ limba mea 63) derulat în primele trei părți, în care singu- de îndurarea Ta/ Doamne buzele mele vei rătății i se dă un nume, i se alocă o cauză, i se deschide și gura mea/ va vesti lauda Ta.” declamă nedreptatea. Un volum de versuri al Dar ceea ce proiectează acest poem – un marilor înfrângeri și a pierderii cetățeniei (din text palimpsest, scris peste Psalmul 50, în care nou cu trimitere biblică, la Binecuvântările cuvântul „fărădelege” nu se mai înțelegere sub morților): „Nu există țară pentru cei învinși” apăsarea cuvântului „singurătate” – este de (p. 65). Obiectivarea transcendentului e de- fapt o construcție postmodernă, cu prefabri- mersul proiectat de Andrea Hedeș în pagini, cate, pe care și-o imagina posibilă Philippe spre a da chip diferit și interpretare personală Soupault încă din anii creației sale avangar- singurătății, începând cu cea straniu descrisă diste. Această scriere este consacrată la noi prin ochii copilului. Gravitatea dicțiunii, așe- prin Mircea Cărtărescu, care folosește „citatul zarea ei hotărâtă în pagini, curgerea aparent cultural” cu valoare de aluzie literară în spe- molcomă a discursului, în realitate plin de cial în primele sale volume de versuri, inclu- revoltă, de angajare auctorială, fac din Orele siv plecând de la textele religioase, cum ar fi, aspre o excelentă autobiografie lirică, spiritu- bunăoară, poemul Căderea. Și motivele bibli- alizată, iar din autoarea volumului o poetă ce ajută apropierea discursului, cel puțin din a sensibilă și gravă, cum remarca și Dan Cristea celui din primul ciclu, de o litanie. Unul dintre pe coperta a patra a cărții: „Transformând motivele biblice, cel al „oaselor goale” din adeseori poezia într-un loc de rugăciune, dar cântarea fără titlu alcătuită de Ioan Damas- și de trăiri și aspirații spirituale, Andrea Hedeș chinul, „oase plângând” la Nichita Stănescu, face parte dintre poeții care, așa cum o afirmă se insinuează în pagini și însoțește cu rigoare de altfel, «își pun în versuri delicate simțiri»”. întreaga desfășurare lirică.
Timpul prea iute al spaimelor și iubirii
Romița Mălina Constantin e o poetă atenție critică pe măsura valorii poeziei sale. excelentă care n-a beneficiat, din păcate, de o Des cântecul lui Dumnezeu (Ed. Eurostampa,
Mişcarea literară ♦ 53 Timișoara, 2017, 146 p.) este un volum de altfel, aceeași vârstă se întrevede și în versuri de dragoste, în ipostazele ei multiple, intențiile angajării ludice acolo unde se cere între afecțiunea paternală/ filială (storghi): gravitatea: „nu mă grăbi, viață/ cum să „(…) numai mama are aripi/ din când în îmbătrânesc oamenii ce locuiesc în mine” (nu când îmi udă buzele/ tata privește soarele cu mă grăbi, p. 29). Rosturile ființei, condiția un ochi/ apoi devine uriaș și se ridică/ încât umană, pot fi privite și cu seninătatea și creștetul meu sparge galaxia/ și des îmi intră curățenia ochiului de copil, chiar dacă în inimă/ trebuie să-l cobor în mâna dreaptă/ gravitatea își cere uneori, cu insistență, prim- să-l aștern pe scoarța unui copac/ în așa fel ca planul. Chiar și atunci, marile mituri se rescriu dragostea să aibă loc/ între anii lumină/ mama cu inocență, într-o lume fără excesul de roșu, și tata/ lup, pește pasăre// să vină dimineața// amintind de încărcata de simboluri poezie a ce frig e în Mogoșoaia” (des cântecul lui lui Ion Mureșan: Dumnezeu, p. 8), „cum stă cu picioarele sub bancă și se afecțiunea față de semeni (philia), dra- apără de viespi/ habar n-are că i-au crescut gostea reîntoarsă la sine în înțeles patristic sau alte perechi de mâini// doar o fetiță sa-a oprit cea rătăcită în lumea păgână prin patima și i-a dat un balon/ ca o ultimă scrisoare de corporalității (eros) adio/ peste care bate luna un țipăt straniu// și iubirea complet apoi nimic” (Abel, p.55) dăruitoare de sine sau (agape). Developa- „nu îmi mai purtați de grijă când ies în rea instantaneelor afara mea/ aceasta nu este o liturghie peste iubirii este, uneori, care Domnul să stea/ iubiți-mă doar când mă umbrită protector, sting precum vinul vechi/ vă spun drept că sub soarele aparen- doar atunci cade poezia” (despre masa cu tei împliniri erotice, pești, p. 56). de arborescența vi- Dar această inocență e, în fapt, protecția sului, este alteori în- necesară în fața „timpului iute/ în care poezia tunecată și aruncată nu mai slujește la nimic” (după o melodie de în gerurile Bobote- Frank Sinatra, p. 21), e antidotul la zei de amintiri: provocările realității care fracturează frumosul „mereu ne-am lăsat în voia lui și iubirea: „în mine e tăcere/ am sânii mamei Dumnezeu/ se spune că El nu se încurcă și resturile numelui meu/ unii spun că sunt niciodată în nimic/ mai ales tu îl crezi asemănătoare Evei” (visele mele au trupurile autoritar/ în timp ce eu încă mă joc cu El rupte și stau în picioare, p. 60). Romița despre orice// ce noroc pe noi/ să ne simțim Mălina Constantin cheamă, prin poezia ei, la tandri/ într-o iarnă fără sărut/ în mine s-a jocuri grave, sub aparenta mască a inocenței. întâmplat ceva/ tata a știut demult/ și m-a Chemările în șoaptă și clamările sunt ample, botezat pe furiș/ tu te-ai botezat singur/ în iau forma poemelor și angajează lectorul, îi grabă/ și acum căutăm o apă care n-a înghețat/ provoacă discursul în prelungirea textului, îl pășim atent în acest Ianuarie grăbit/ și că te invită să coboare din vehiculul indiferenței și port odată cu dantela roșie/ sub haină…” să se intre în joc. Să își explice căderile, (dantelă roșie, p. 15). căutările, frustrările cu inocența copilului. Dar poezia Romiței Mălina Constantin Disponibilitatea expresivă, imaginația abun- excede această temă, cum erosul (sau dentă, umbroasă în subteranele ființei, sunt amintirea sa păgână) e excedat de agape. instrumentele cu care autoarea disimulează, Iubirea devine, astfel, pretext, o temă-cadru maschează sub zâmbetul și seninătatea privirii pentru proba de virtuozitate poetică. de copil, gravitatea devenirii. Singură, Seninătatea cu care autoarea privește încălzită la focurile trăirilor, sintaxa devine destrămările sau înălțările pare desprinsă din modelabilă, refuză fracturarea. Un scepticism lumea copilului care încă o populează. De de subsol, în zona în care se lasă cețurile
54 ♦ Mişcarea literară cotidianului, apasă asupra întregului volum. liniștea abandonului, e resimțită cu reverbe- Rareori, deznădejdea și eșecul transpar în rații în text. Un volum amplu, grav, înălțător, chipul expunerii pentru sine și pentru ascendent ca aspirație, senin până la devoa- Dumnezeu: „dă-mi o ultimă tăcere, Doamne/ larea de sine, dens în plan compozițional, este să mă retrag în mine/ când pleci/ amin” cel propus de Romița Mălina Constantin, Des (ultima tăcere, p. 72) sau „trec dintr-o zi în cântecul lui Dumnezeu. Rezumarea la esențe alta/ ca printr-o sală de așteptare/ numai și acordarea discursului la vibrantele literaturii fereastra observă îngenuncherea/ și prin ea/ actuale ar putea însemna și recunoașterea mai Dumnezeu…” (apogeu, p. 141). rapidă a valorii acestei poete. Această gravitate a trecerii dinspre seni- nătatea copilului spre propria îngenunchere, în
Timp fără maluri
Mihaela Oancea a ajuns, prin volumul simte, dar e departe, e amăgitor. Spre el Într-un timp fără maluri (Cuvânt-înainte de înotând pe parcursul celui de-al doilea ciclu, Geo Vasile, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2017, În pijamale subțiri, se simte izul degradării 132 p.) la vârsta adâncilor inchietudini. Prin până la decrepitudine. Sub semnul aceluiași manevra aruncării lectorului într-un aparent onirism diurn pe care îl remarcă Geo Vasile în joc sinestezic, în convenția cu cititorul la prefața cărții, și cu intrarea în lectură prin compoziția lui Marc aceeași forță sineste- Chagall, Timpul nu are maluri (1930), zică, Mihaela Oan- Mihaela Oancea propune, în fapt, o eschivă, cea construiește pic- un procedeu tehnic de apărare în fața tural izul lâncezirii, obsesivului ticăit al pendulei. Lumi pierdute, dar a luminii, nu a amestecate în interioara căutare, se suspendă o timpului: „Lumina clipă sub umbra peștelui înaripat: „îndrăgos- mucegăiește pe dra- tiții lui Chagall zboară liberi/ într-un timp fără perii;/ zilnic se îm- maluri,/ mereu mână în mână” (Într-un timp piedică de ea –/ i se fără maluri, p. 13). Dar lectorul care înțelege cațără pe umeri și-l eschiva nu aleargă spre promisiunea zorului privește/ din cele liber, ci coboară, în ciclul omonim, spre mai bizare unghere” universul casnic al marilor absențe, al marilor (Hiperrealitate, p. dezamăgiri: 44). Această lumină obosită dă naștere, spre „E curent. Ușa se deschide/ ca o mângâ- ipoteticul mal domestic al timpului, efectelor iere pe furiș./ O știu timidă aidoma unui halucinatorii. Un peisaj psihedelic, multipli- pangolin,/ însă atunci alege să-și dezvelească/ cat, pierzându-se în întunericul ce țin loc de un umăr de existență; până vedem cine e,/ mal al timpului: suntem atinși de aceeași boală/ inscripționată „În cadranul irisului unui bufon/ se ulterior chiar în registrele/ de stare civilă.” ghemuiesc cohorte de îngeri/ despuind noima/ (Inscripție, p. 15). orelor îmbrățișate/ până la cenușă.// Penum- Poemele, încărcate de vizual, de un bră. Imagine în oglindă/ a încăperii-peșteră/ pictural abstract în tentele lucrării-cheie a lui care începe să se micșoreze/ pe măsură ce se Marc Chagall, sunt amestecuri de planuri multiplică.// Risipite pe parchet,/ dorm câteva compoziționale, în spații cu orizont apropiat, creioane –/ au avut șansa/ de a-i colora sunt un caleidoscop al trecerii sub imperiul trecătorului/ zborul spre liniștea zmeurie.// pendulei care își întețește baterea. Limitele N-au reușit decât să contureze/ un biet licorn/ timpului trebuie căutate, dar orizontul aflat într-o mare/ măcinată de alb/ și un bufon/ golurilor domestice nu dă speranțe. Malul se păstrând întărită pe retină/ nu doar durerea din
Mişcarea literară ♦ 55 casa lui Iair,/ ci și taina/ unei rămășițe de „Pe palierul nostru,/ un bătrân își ascultă soare.” (Bufonul, p. 53). boala/ cum îi croncăne prin artere;/ sprijinit de Doar că această aparentă cale fără cadrul metalic,/ privește nimicul/ cum umblă/ întoarcere spre întunericul ce ține loc de mal, în papucii lui de casă,/ în halatul lui de în încercarea de ieșire din timp, deschide poplin,/ prin viața/ care încet-încet/ nu-i mai drumul spre mit. Peștera necunoașterii – aparține.// La mezanin, cofetarul îmbujorat/ încăperea, propria viață domestică mărginită pune plăcintele la cuptor./ Știe că pe la de orizonturi apropiate –, în hiperrealitatea amiază,/ clientela va amușina galantarele/ imediată, atrage atenția asupra reconfigurării pline de baclavale, marțipan și turtă dulce.// traseului. Mihaela Oancea nu ezită să lase în Undeva departe,/ cu aspect de argint polizat,/ urmă căutările malului domestic spre a întâlni, hibernează în vizuina lui,/ cerul.” (Zi de posibil, malul mitului care poartă încă lumina ianuarie, p. 103). neobosită, „rămășița de soare”. Dar întoar- Spre ipoteticul mal al mitului reapare cerea e de fapt printr-o lume împietrită, în alb lumina, dar universul domestic multiplicat în și negru, dincolo de zarea zmeurie a unui apus întuneric devine o sumă de goluri încărcate de peste ipoteticul mal, în ciclul Schiță în semnificații: viața netrăită, jumătatea parcur- cărbune. Iată imagini ale împietririi și sului („nel mezzo del camin di nostra vita”), îmbăltirii luminii: „oi împietrite în staul/ cerul „de argint polizat” ascuns spre hiber- pândind nemurirea” (În tăcerea pietrei, p. 74); nare. Acolo unde apare lumina dispare mate- „În ținutul mlăștinos, se caută pături/ pentru ria. Golul, absența, împing lectura textului îngerii adormiți prin șoproane/ cu scândura ajuns la vârsta marilor inchietudini spre putredă” (Secvență, p. 92). Nici universul torentul peste care plutește emblematic peștele amorf al mitului nu-i promite malul. Mai înaripat al lui Chagall cu pendula destrămării. mult, trecerea spre celălalt mal, în căutarea Nu-i cale de ieșire din timpul fără din ultimul ciclu, The walk of life, adâncește maluri decât pe deasupra, prin cerul zvântat de absențele, redevenite domestice: propria poezie.
Atingerea focului II
56 ♦ Mişcarea literară
Ieșirea poetului în lume
Menuț MAXIMINIAN
Am cunoscut-o pe Emilia Poenaru monade./ Și iată-mă cu tot cu vocea stridentă,/ Moldovan la întâlnirile literare din Cluj. Mereu rănile din buricele degetelor/ și iubirile cu apă atentă la ceea ce se discuta despre poezie, mereu stătută în ochiuri/ în toată splendoarea mea prezentă cu vorbele ei pe temele propuse. Am îngerească,/ cu aripi în creștere/ din mlădițe de descoperit un om care știe multe despre poezie, sîrmă ghimpată” (Poem nou, p. 11). nu doar pasionat, ci și implicat în viața literară. Structurat în patru secvențe, volumul Așadar, apariția primului volum de poezie (la aduce în fața noastră o poezie matură, regăsind mai bine de 10 ani de la cartea de proză scurtă aici un atelier de „Ca vântul și ca gândul” la Editura Casa Cărții creație în care poetul de Știință) nu a fost pentru mine o surpriză, era a exersat, de-a lungul ceva ce prevedeam de multă vreme. Pentru că timpului, până să vi- poezia nu aștepta decât un imbold din partea nă în fața noastră cu poetului pentru a ieși în lume. prima carte. Un scurt curriculum vitae al Emiliei În Dantelăria Poenaru Moldovan ar arăta astfel: absolventă de de rugină, găsim o Relații Economice Internaționale, București, a poezie cu vers liber, lucrat și trăit în Sibiu și Zalău, unde a colaborat modernă, în care la revistele și cenaclurile literare locale, s-a imaginile șocante nu stabilit apoi în Cluj unde a condus ziarul fac decât să accen- regional Transilvania Jurnal. În prezent tueze poemul: „ochii coordonează cenaclul on line Cercul Literar de tăi din oglindă, fără la Cluj, precum și colecția cu același nume a dioptrii/ și urdori te Editurii Colorama, ambele înființate de ea. De-a știu pe de rost, un lungul timpului a scris și a publicat în reviste fugar/ de la masa îmbelșugată a vieții/ cu oase literare, a câștigat numeroase premii de poezie împuținate și pielea străvezie/ cu vise cărate în și proză. spinare/ ca o legătură de surcele de foc” (p. 12). Cartea Cheia închisorilor mele (82 p.) Momentele în care poetul intră în deschide colecția „Cercul Literar de la Cluj/ deznădejde se regăsesc și în versurile „chiar la Poezie” a Editurii Colorama și a primit premiul ieșirea din bloc/ mă lepăd de poemul uscat” (p. de debut al Uniunii Scriitorilor din România, 14). Poate și văzând ce se scrie astăzi, poeta a filiala Cluj. renunțat la a publica, însă până la urmă eul Volumul poate fi citit de fiecare dintre noi acesteia va răzbate și poezia își va găsi locul în în propria cheie, câți cititori vor fi, suntem cartea premiată. convinși că tot atâtea chei de deschidere a Dacă să cântărești sufletul este ceva sensurilor poeziei vom afla. O poezie a abstract, specialiștii spunând că ar avea câteva plămădirilor, în care „Gândul ți-e la semănatul/ grame, însă niciodată nu a fost confirmat acest ce va veni”. lucru, cântărirea inimii devine la poetă ceva Ca un testament e poezia care dă titlul concret „inima, cu zgura ei subtilă/ de întâm- volumului: „Eu dețin cheia închisorilor mele./ plări și de cuvinte/ va cântări mai mult” (p. 17). Voi fi liberă cu fiecare atom strecurat/ prin La fel ca poetul care târziu și-a adus dantelăria de rugină./ Încet, repede, o eternitate/ versurile într-o carte, și cuvintele se revoltă, are loc reașezarea măruntelor,/ sticloaselor nedorind să mai fie prezente în această lume în
Mişcarea literară ♦ 57 care de multe ori ne folosim de ele fără sens: decât Poezia. Așa că s-a hotărât să scoată cartea „lehuze cuvintele nu mai primesc vizitatori/ lă- aceasta. Poezia din Cheia închisorilor mele este sați-ne au spus/ .../ destul c-am născut o groază una deschisă la o multitudine de lecturi, de monștri/ și cam tot atâția poeți” (p. 27). neliniștită și frumoasă, densă și vie, montată În ciclul Zile, vârste, nori, avem poeme într-o carte cât se poate de original construită”. dedicate, precum spune și titlul, timpului, care Și alte opinii critice s-au format deja. se așază la aceeași masă cu vorba pentru a da „Poemele sunt lucrate de un suflător. Reușește naștere creației: „treptat cuvintele noastre/ se să le facă sclipitoare, să le facă din jocuri de decolorează până la o albă/ agonie. O oră transparență și la fiecare vers, să zici: E foarte absorbită/ În univers ducând cu ea/ posibila bine scris. Spune asta, dar cu siguranță nu noastră armonie” (p. 39). Între imaginile ce numai asta. Îmi place să citesc un poem și să rămân din această carte sunt și următoarele „în spun: N-aș fi fost în stare să-l scriu!. Foarte locuințe s-au trezit/ țânțarii. Privim gânditori/ multe din poemele Emiliei au această calitate”. – Irina Petraș. „Toate poeziile Emiliei Poenaru cum se iubesc în aer/ cu sângele nostru” (p. 41). Moldovan au un aer enigmatic, un aer de Dincolo de descrierile unor anotimpuri și ale semispus. Sunt poezii din diferite faze: le-a unor stări ale naturii, întâlnim o sensibilitate scris, le-a abandonat, le-a reluat. Eu prefer ciclul aparte a poetei care melancolic îl regăsește pe median al volumului: Zile, vârste, nori. Zilele „Dumnezeu pășind printre frunzișuri” (p. 47). care fug, vârsta care are ascuțișurile sale și norii În ciclul Lumea de dincolo, găsim noi care duc visurile noastre sau sunt chiar visurile interpretări ale unor povești, cum este cea a noastre. Poemele sunt bine lucrate, cheia pe care peștișorului auriu: „am trei peștișori aurii, știți o descifrează Ion Mureșan este de fapt cheia voi/ din aceia care îndeplinesc dorințe/ câte trei evadării din această temniță a nostalgiei, această de fiecare” (p. 54) sau „am datorii mari la banca întoarcere în timp care te și obligă să rămâi din parc/ n-am mai îmbrățișat pe cineva de un undeva închis, într-o stare a vieții tale, într-un secol” (p. 55). anotimp fericit, și nu poți evada de-acolo decât Poeta declară: „am un imperiu întins de tot prin poezie. Rezultatele sunt bune, excelente cuvinte cu toate sensurile în subordinea lor” (p. aș zice în ciclul acesta al treilea. Aici am găsit 56), în care se regăsesc stări ce vor fi așezate în câteva poeme definitorii pentru stilul acesta al poezii ca într-o „curte rămasă din copilărie în ei, cum am zis: enigmatic, ușor imprecis, care se care/ încăpeau odată satul tatălui și satul mamei folosește de notațiile de natură, o anumită cu toți ai lor” (p. 60). convenție, o anumită teatralitate și o anumită Ultimul ciclu al volumului, Rhapsody in cruzime. Am fost absolut uimit, are o imagine extraordinară despre țânțari (...). Extraordinar, blue, aduce în fața noastră versurile în formula nu m-aș fi gândit niciodată! E o imagine dintr-o clasică, de la rondeluri la sonete, amintind aici poezie de zile mari!” – Adrian Popescu. doar câteva versuri „căutătorii de izvoare/ înveș- „Proiectul poetic propus de Emilia Poenaru mântați în strai de nor/ trec lin pe crestele de Moldovan este unul marcat de fuga de iden- zare/ purtați de vântul vestitor” (p. 67), „sfâși- tificare cu personajul pe seama căruia este țesută etor sau numai trist,/ plouă roșu cu amurguri/ scara de evadare, pe care se fuge cu cheia în reci întunecate burguri/ se retrag mai mult în mână. Exorcizată acum de demonii trecutului, chist” (p. 68) sau din poezia ce dă titlul capito- având asupra ei cheia curățată de dantelăria de lului „sună luna din corn disperat și năuc/ silabe rugină și cu un premiu care onorează, obligând de aur se învălmășesc cu cețuri cu ploi/ te alină în același timp, Emilia Poenaru Moldovan lasă sunetul cu degete moi/ ochii albastre depărtări deschisă o cale a poeziei pe care așteptăm să-i spre altă lume duc” (p. 77). Ion Mureșan, în recunoaștem pașii” – Alice Valeria Micu. prefața cărții, subliniază: „Este un debut în Poezia Emiliei Poenaru Moldovan este ca poezie îndelung amânat (…) Cred că, în sfârșit, o descătușare peste timp a gândurilor trecute și poeta noastră a ajuns la concluzia bună: cheia prin sufletul poetului, demonstrându-ne că care deschide toate închisorile vieții nu e alta debutul nu este târziu și că este binevenit.
58 ♦ Mişcarea literară
Aripile poetice ale prozatorului
Ion Radu ZĂGREANU
După ce s-a manifestat ca publicist, ca descurajați: „sunteți și proști și leneși/ și prozator, ca un fin critic de artă, ca editor al indisciplinați”. mai multor antologii tematice, după ce a Precaritatea învățământului ceaușist este realizat ediția critică integrală de Opere Pavel proiectată pe fundalul politico-ideologic al Dan și a bibliografiei acestui autor, Aurel timpului. De după gardul ironiei și al sarcas- Podaru a găsit pe fundul oalei harurilor sale și mului, Aurel Podaru râde bușit: „octombrie niște aripi de poet. este luna în care/ berbecii dau buzna între oi/ Ne-a surprins prin volumul de versuri și elevii la strânsul recoltei/ de pe ogoarele baladă pentru școala de tractoriști (Editura înfrățite/ ale patriei socialiste”. „Neuma”, 2016). A procedat cu o anumită Balada lui Aurel Podaru reînvie secven- sfială, dar încurajat de poetul Iulian Dămăcuș, țial aspecte ale realității românești socialiste. și-a expus pe taraba literară volumul deja Comportamentul înțelegător al noului diri- amintit. ginte îi mobilizează Cunoscându-i prozele, ai zice că secven- pe elevii săi și aceș- țele acestei balade sunt un fel de rezumate ale tia depășesc planul unor viitoare texte narative. O secvență din recoltării strugurilor existența autorului este proiectată pe fundalul la Sâniacob. Între epocii ceaușiste, folosindu-se din plin clișeele hiperbolizare și și stereotipiile specific acesteia. umor sunt prezenta- În 1967, „prin restructurarea agriculturii te urmările faptelor de stat” (specialiștilor din agricultură interzi- elevilor de la școala cându-li-se ieșirea „din sistem”), autorul, de tractoriști. Prim- inginer agronom, ajunge profesor la școala de secretarul județului tractoriști din Beclean. Lasă în urmă lumea se deplasează „la rurală din Țaga și se îndreaptă spre Beclean. fața locului/ să vadă Trecerea lui spre universul urban al școlii de cu ochii lui/ minu- tractoriști, înseamnă ieșirea din lumea satului nea de la sâniacob”, dospind încă de credințe și de eresuri, ca în iar presa locală se proza lui Pavel Dan: „o pisică neagră…/ ne-a inflamează patriotard: „elevii școlii de tăiat calea”. tractoriști/ din beclean/ fac istorie pe ogoarele La noul loc de muncă inginerului agro- fermei din sâniacob”. Delicioase sunt și alte nom i se încredințează și destinul unei clase relatări despre examenele din școala româ- de elevi („aviatori de brazdă”, cum li se mai nească de atunci. Tipul reclamagiului din me- spunea în glumă) în calitatea lui de diriginte. diul didactic este prezentat printr-o ghicitoare. Era al cincilea diriginte și elevii erau convinși El furnizează „dovezi concrete” despre parti- că el nu va fi și ultimul. „Omul nou” din băn- ciparea directorului școlii de tractoriști și a cile școlii de tractoriști, „tăurașii”, „bondarii”, medicului stomatolog Gavril Mureșan, „fiu al „mânjii”, „neisprăviții”, sunt anatemizați de satului”, la slujba de Înviere din Măluț. Cel profesori, de maiștri, de pedagogi și mereu din urmă este exclus din partid, pentru că
Mişcarea literară ♦ 59 spunea bancuri pe seama tovarășului Ceau- un neamț, pleacă în „r.d.g.” și revine după șescu. decembrie 1989 în țară. Lecția de dirigenție a profesorului Iaco- Lectura acestei balade m-a trimis cu ban își „atinge scopul” prin exemplele conclu- gândul la volumele lui Marin Sorescu La Lili- dente de foști elevi ai școlii de tractoriști eci, mai ales prin aspectul lor de „antipoezie”, „ajunși” acum, unul primarul orașului, altul de „proză prozaică”, cum spunea istoricul inginer agronom la ceapeul din localitate. literar Ion Rotaru despre poemele La Lilieci O altă secvență, amintind parcă de (O istorie a literaturii române, volumul III, p. romanul Călătorie într-un picior al Hertei 307, Editura Minerva, București,1987). Müller, este cea referitoare la profesoara Vlaic În ce mă privește, rămân ancorat de Margareta. Cuplată cu un spion sârb anihilat ideea că mâine, poimâine, aceste secvențe ale prin colaborare cu autoritățile, se transferă la baladei se vor vărsa firesc în râul unor școala de tractoriști de la Aiud, căsătorită cu narațiuni.
Atingere magică
60 ♦ Mişcarea literară
Delicatețe și tragism
David DORIAN
Așa cum dă de înțeles titlul volumului trezește într-o realitate sumbră: „rândunica/ Anei Zegrean, În umbra mea, demersul poetic închipuie hărți/ în palma primăverii/ plouă al autoarei este unul discret, circumscris mocnit/ peste orașul/ unde toți copiii/ s-au stărilor profunde; sentimentele colosale se născut bătrâni/ și mame schizofrenice/ au consumă în registrul nostalgic și delicat. lansat/ moda sinuciderii// încă mai stăruie/ Suferința, drama existențială se derulează în gustul coclit al ier- singurătate, sensurile tainice ale vieții și nii/ în respirația ghi- morții fiind căutate într-un panteism ce oceilor/ miros de ca- amintește de Blaga: „toamna/ a ucis soarele/ davru…// țipătul si- lângă o tufă/ de sânger// copleșit de tristețe/ îl renei/ sfâșie liniștea/ veghează/ un înger// înroșite/ zările curg/ s-a timpului anotimp/ aprins întreaga pădure// și în sufletul meu/ invadând bulevar- simt cum taie/ nemiloasa secure.” dul// copaci schele- Universul Anei Zegrean rămâne fidel tici/ și semne obs- misterelor orfice. Poeta construiește un cene/ pe garduri șu- scenariu dramatic, lamento-ul său, nelipsit de brede/ ciori ude/ o anumită măreție a durerii, se prevalează de ciugulesc un afiș”. zonele inefabilului. Singurătatea e starea de În același anotimp, grație; însingurarea, ca la orice romantic, e beția de miresme se căutată ostentativ. În poemul de dragoste face respirație dure- plouă, poeta deplânge înstrăinarea iubiților: roasă: „am văzut/ „parcă n-am fi/ jumătățile aceluiași măr”. florile de castan/ dansând fete nebune/ au Iubitul e „o umbră în altă umbră”. În același invadat orașul/ până-n plămâni/ lumea respiră/ poem ce deschide volumul, aflăm sintagma zăpezi și fluturi/ într-o beție/ a simțurilor/ definitorie „igrasia fricii”. nimeni nu-și amintește/ numele străzilor/ o O posibilă feerie de iarnă se transformă rătăcire continuă”. la Ana Zegrean într-o stare de îngheț: „aripi Versul redus la esență amintește de po- de zăpadă/ curmă zborul”, și „păsări de sticlă/ ezia niponă. Aceste scurte „respirări” izbutesc înnebunesc teama/ somnului închipuit/ din alt să transmită peisaje lăuntrice dintre cele mai întuneric”. Poemul suflet alb rostogolește pâ- complexe: „minge de foc/ rostogolită în lac/ nă la obsesie culoarea iernii; un alb apăsător, ochiul lui Dumnezeu// o părere/ în umbra deprimant, ca în nesfârșitele peisaje hibernale: văilor/ fumul subțire/ sau poate/ nehotărârea/ „poate-am murit/ sub zăpezile albe/ și strigă- clipei”. tul alb/ s-a frânt/ dincolo de tăcerile albe// Precum filosoful antic ce vede în alcătu- vederea albă/ a înghețat/ la marginea/ orizon- irea de carne un mormânt pentru suflet (soma tului alb/ sângele alb/ poartă-n derive/ sloiuri sema), la fel poeta caută libertatea sufletului: albe// sunt alb/ în singurătatea-mi albă…/ și-n „o vagă impresie/ precum/ bătaia pulsului/ jur/ nu se-ntâmplă nimic”. dansează lent/ în flacăra lumânării/ ies din Până și primăvara, când gândurile ar umbră izbindu-mă/ de propriul meu trup/ ca trebui îndreptate spre zonele stenice, lumea se de un blestem// nu mai încap/ în strânsoarea
Mişcarea literară ♦ 61 sângelui”. Limitele cărnii dau condiția sufe- (prin aerul greu)”. Sau, în același registru: „o rinței: „ca un bastion/ al singurătății/ cerul imensă mocirlă/ înghite omenirea/ doar banul apasă gri/ pe umerii mei/ până când fiecare și moartea/ rânjesc cu disprețul/ stăpânilor celulă/ pare un cărăuș/ al morții” (ea vine lumii”. mereu). Gravitatea imaginilor, nuanțele sumbre Operând cu clișeele suferinței, Ana dau greutate de plumb versurilor. Lumea e un Zegrean construiește uneori imagini calpe: spectacol trist, uneori melodramatic. Canto- „eu care/ mi-am uitat zborul/ la marginea narea în „partitura neagră”, comportă însă lumii/ când aripi/ dormeau în muguri/ la riscuri; Ana Zegrean izbutește, cel mai adesea, răscrucea zodiilor” (cine sunt eu). să iasă cu bine din capcanele dramatizării cu Un poem grațios și senin, cum puține se orice preț; o salvează versul eliptic, auten- află, vorbește despre paradisul copilăriei: „ca ticitatea imaginilor. Demne de reținut sunt o mângâiere/ mirosul prunelor coapte/ peisajele bucolice, cu rugi sălbatici ce înseni- mirosul copilărie/ când îngeri/ cu ochi vineții/ nează, ca petele de culoare, nuanțele cenușii: coborau din cer/ mă luau de mână/ și hora „seara așează aur/ pe umerii îngerilor/ o bucuriei/ trecea dincolo/ de marginile grădi- respirație largă/ dinspre cer către ceruri/ ca o nii// eram numai eu/ sâmbure ascuns/ în car- altă facere a lumii/ mimează pacea”. Și mai nea moale și dulce”. Simplitatea maiestuoasă departe: „eu simt că din păduri/ curge seva ce dă măsură reușitelor acestui volum se luminii/ toamna desenează/ cercuri/ în întâlnește, bunăoară, în fragmentul de poem în trupu-mi copac// cocori croșetează zborul/ în care trăirea profundă, imaginile senine vor fi unghiuri subțiri// doar în rugii sălbatici/ tulburate de ecouri și țipete: „în odaia copilă- gândurile/ strivesc contururi de fum”. riei/ respiră dimineața/ cu gust de lapte și Ana Zegrean nu se dezice de metaforă, miere/ peste poveștile închipuite/ în fereastra/ de podoabele poeziei. Remarcăm ușurința cu înflorită de stele// un joc ciudat/ șterge care construiește imagini memorabile: „când contururi…// memoria retinei/ atinge orizon- plouă…/ orașul pare/ o țestoasă bătrână// când tul spaimei/ alungând imagini/ în care mă plouă…/ orașul devine/ o stampă lugubră”. În caut/ cu disperarea ecoului/ unui țipăt”. acest univers grotesc, apar personaje stranii, În acest univers crepuscular, în care cum ar fi nebunul (ce) „plimbă pe umăr/ un valorile morale au căzut în desuetudine, poeta șobolan/ cum pe vremuri/ bărbații puternici/ se crede îndrituită a afirma: „acum sunt la purtau trofee”. mare căutare măștile”. Pe un ton moralizator, Noul volum de versuri al Anei Zegrean ea deplânge tarelor societății, în care omul a aduce în sufletul cititorului plăsmuiri delicate devenit robot, iar idealul suprem este banul: de poezie, într-o lume devastată de înțelesuri „copiii urlă prea tare/ au uitat/ să se joace tragice.
Muzica sferelor III
62 ♦ Mişcarea literară
„Flori cu abur de legendă”
Iulian DĂMĂCUȘ
Cum autorul a ales să se manifeste prin sunt adeptul scrierii cu majuscule a unor descîntece și dialoguri (Ioan L. Șimon: Des- cuvinte, mai ales cînd acestea sunt mari prin cântece și dialoguri de manifestare Editura ele însele… (p. 71). Din acest „triptic” al Barna’s Bistrița, 2017) vom cita cîteva, Țibleșului inspirată e descrierea popasului pe începînd chiar cu cel pentru Eva, deoarece, în „o culme a muntelui” într-o noapte „de tematica amplă a volumului, găsim conside- nesomn și ilumina- rațiuni de ordin istoric și filosofic despre re” (p. 9), în care univers și lumea cotidiană, femeia fiind „pri- autorul simte comu- ma minune a lumii”, afirmată de-abia după niunea lui cu univer- izgonirea din Paradis, chiar dacă trebuie să sul, cîmpia, dealul trăiască „sub control judiciar ceresc” (termi- „punctele sacre ale nologia deși mai mult decît tehnică/ juridică, vieții”, cu cerul în- are și o undă de humor…). Portretul moral, stelat din care aș- dar mai ales cel fizic, este convingător, deci teaptă ca Dumnezeu reușit: ochii – „flori cu aburi de legendă” (p. să-i întindă „un 30), nudul femeii are un „miros narcotic” și „o deget/ ca lui Adam unduire de primăvară” (p. 13), (păcat că la facerea lumii”. printre verbele: trece, pătrunde, alunecă, se Loc al esențelor, stinge, care se integrează în „descîntec” găsim răscruce a căilor și „staționează”, care te duce cu gîndul la un omenești spre cu- vehicul…). Orgoliul bărbaților a determinat noaștere, element generator de credință și scrierea incorectă a istoriei, greșeală pe care energie creatoare, Țibleșul este „Athosul vor s-o corecteze prin odele și poemele interior” (p. 11) al poetului, care, simțind că adresate femeii, așa cum face și poetul. din umeri îi cresc aripi (utopiile fiind Autorul se contrazice frumos, dovedind posibile), se crede un „icar printre stele”. că totuși are un suflet sensibil, spunîndu-ne de Comuniunea între poet și munte se ce n-a jignit niciodată o femeie – care poate fi materializează în imperativele care trebuie să mamă, iubită, soră (reușind să creioneze ghideze viața omului – spirituală, socială: cîteva portete inspirate). „manifestă-te omule!”, arătîndu-ți toate fețele, Dacă Eva este un arhetip universal, eliberîndu-ți toate energiile. Autorul nu este atunci Olimpul (în carte, Țibleșul) poate avea însă egal în opțiuni/ decizii, pentru că înspre și el astfel de conotații: „zeii mineralizați” nu finele cărții el își dorește să se retragă sunt niște prezențe supraumane, ci însăși „departe de lumea în dezlănțuire (…)/ de esența naturii, seva arborilor, clorofila și terorismul intelectual/ care ne îneacă cu „latura metafizică a reliefului”, iar metabolis- artificii” și, de pe un „tărâm arhaic lângă mul spiritual din acest areal se catalizează în mare”, să evadeze în trecutul cu mituri și „eroi genii pămîntene. (Unele versuri adună cuvinte înțelepți” (p. 78) sau chiar să-ncerce o varian- pretențioase care, în cel mai bun caz au tă rousseau-istă cultivînd flori și crescînd menirea de-a crea o aură de mister pe care capre pe care (într-o notă mai veselă) să le cititorul va încerca sau nu, s-o pătrundă. Nu hrănească „cu frunze” din poemele proprii…
Mişcarea literară ♦ 63 Iată și un dialog cu Divinitatea despre somn visceral” (p. 82), evenimentele nu mai soarta omului aruncat în această „lume curg, ele rămîn suspendate și imobile, dar nu ambiguă” în care acesta își află identitate cred că din cauza oamenilor beți de whiskey „doar în păcatul strămoșesc”. Argumentele și vin sau din cauza prea multor manele (n-or aduse de Creator pentru ca omul să-și depă- fi ai noștri buricul pămîntului…) ci a unui șească starea de „condamnat” nu-l mulțumesc „stres milenar” (+ explicațiile științifico- pe poet, care vrea mai multă libertate „în literare de rigoare…). perimetrul galaxiei” spre a-și satisface setea En somme, cartea este interesantă prin de cunoaștere „fără margini”, ca și cum acest varietate, descrieri inedite, portrete sugestive, lucru ar fi posibil pentru un muritor… reflecții, stări ale omului în raport cu visele, În fine, un descîntec final care nu va dar și cu realitatea cotidiană, la care suntem putea trezi nici natura, nici omul din moțăitul cu toții părtași… general, pentru că totul e compromis de „un
Nihil sine deo
64 ♦ Mişcarea literară
Măcelăria Kennedy, roman de Radu Țuculescu
Virgil RAȚIU
Grămada de povești, din Măcelăria În Luna de Jos se pregătea febril un mare Kennedy, de Radu Țuculescu, pline de inedit și eveniment urban, deschiderea cu public a speranțe făgăduite, de râs pe moarte se Măcelăriei Kennedy, iar patronul Flavius Kasi- desfășoară în localitatea Luna de Jos, da, fiindcă an visa evenimentul ca pe unul foarte important Luna de Sus este aceea de pe cer, care alta? și fără de egal în lume. În vederea deschiderii Luna de Jos este un orășel, cam așa cum este Măcelăriei, Flavius angajase ca ajutor de Becleanul. Ca orice oraș, așezarea are străzi, măcelar pe Noni, tâ- blocuri, pădure, localuri publice inspirat năr, poet vegetarian, personalizate. Are primar, îl cheamă Anton, știutor de meserie, atât, că de-aia-i primar în vogă. Primarul a fost foarte harnic, pe nu- căsătorit, dar soția, mai tânără fiind, l-a părăsit mele său adevărat fiindcă omul avea o problemă, fluiera sonor tot Epaminonda Tiliu. timpul, între două cuvinte rostite, între doi pași Noni era îndrăgostit făcuți, în somn, pe veceu și pe stradă, în de o fată cam zăludă, ședințele consiliului local și la întrunirile Haike, căreia îi de- publice etc. Dacă soția l-a părăsit din pricina dica poeme, lucră- fluierăturilor, sărmana tot nu a avut noroc. toare într-o farmacie. Mutată la Cluj, a cunoscut mai mulți bărbați, dar Flavius Kasian era fiecare avea câte o apucătură. Unul horcăia de căsătorit la rându-i, putea produce panică, următorul își sugea însă soția sa, Matilda, constant dinții, al treilea cu care s-a cuplat își dormea de vreo trei trăgea continuu nasul, iar noaptea vorbea în zile, fără să o poată somn, ținând discursuri politice, al patrulea trezi cineva, dar fără să prezinte simptome că ar bărbat cu care a trăit se trezea în fiecare fi bolnavă. Matilda urma, de luni, să dimineață la ora cinci, bea apă caldă cu sare ca îndeplinească în Măcelărie, în ziua cea mare, a să-și provoace o vomă, apoi se apuca să-și facă deschiderii, funcția de casieriță. „Dar cine o fi clismă, pe urmă își masa extremitățile Kennedy, vreun măcelar celebru?” se întrebau membrelor, apoi își curăța nasul cu apă fornăind ritoși unii locuitori din Luna de Jos. și horcăind de se auzea în tot blocul, în numele În punerea pe roate a marelui magazin de unei igiene de tip chinezesc. Tot în numele carne pentru toate poftele Flavius era ajutat, în conservării sănătății își spăla curul în chiuvetă și primul rând, de domn’ primar, care i-a promis se ștergea cu prosopul soției. Colac peste că va da și o hotărâre a Consiliului ca să schim- pupăză, a fost următorul bărbat care avea be nume străzii pe care era situată Măcelăria, meteahna de a se băși oriunde și oricând, însă din strada Cimitirului în nu știu cum, altfel, ceva nu aceasta ar fi fost problema, ci faptul că cu prestanță, că „unde ai mai văzut așa ceva, bășinele lui puțeau îngrozitor de aducea pe cei măcelărie pe strada Cimitirului”?! Tot primarul din jurul lui în pragul leșinului. La aceste a dispus organizarea în cinstea evenimentului a manifestări animalice, bărbatului nu-i păsa, iar unui spectacol bombă, având ca invitați renu- ei îi venea să se sinucidă. Primarul însă nu a mita formație de jazz-rock „Muscamor” și pe suferit la pronunțarea divorțului, fetița pe care o vestitul om de scenă Marele Petric, persoană aveau, Melpomena, zisă Meli, foarte drăguță, vizionară, dotată cu puteri magice, hipnotizor și rămase în îngrijirea sa și edilul era foarte fericit. telepatist. Discursul său protocronist-patriotic,
Mişcarea literară ♦ 65 pornind de la daci până în prezent, a stârnit pial, mâncărurile din carne de vânat. Profesoara uimire, mistere, elogii și mare vâlvă în întreg este căsătorită cu un fotbalist, acum ajuns județul. Tot primarului, ziceau unii localnici, i alcoolic irecuperabil. A acceptat postura de se datorează faptul că, duminică, în preziua amantă cu voluptate, dedicată total redactorului deschiderii Măcelăriei Kennedy, va avea loc la TV. Aventurile celor doi, descrise amănunțit de ora 8 și 33 de minute un fenomen astral rar, Radu Țuculescu, vor sfârși însă tragic, neaștep- eclipsa totală de soare, pentru care toți locuitorii tat. Petrecând week-end-ul la o cabană de vână- se pregăteau cu emoții, procurându-și din vreme toare, printre contraziceri și certuri de scenă, cei sticle fumurii și ochelari de soare speciali, doi se pregătesc să-și umple cu surprize și confecționați de meșterul atoateștiutor, Sami ultima zi liberă. Însă Doris primește vestea că Goldenberg, ultimul evreu rămas în oraș. De soțul ei, Relu, este internat la Urgențe în Cluj, în asemenea, Flavius mai era ajutat de pictorul urma unei explozii de gaze în apartamentul în Aveam, care s-a angajat să confecționeze firma care locuiau. Ovi se încăpățânează să nu o lase și să picteze vitrinele și etichetele produselor. În pe Doris să se întoarcă în oraș, mai mult, nu sprijinul deschiderii Măcelăriei se postează și vrea să o conducă pe Doris până la Cluj. Ca să-i localnicele Roberta și Rozalia, două bătrâne demonstreze femeii iubite că nicicum nu va gemene, foarte curioase de modul în care se vor pleca acasă, Ovi trage cu nesaț câteva gâturi de petrece lucrurile. Cu vreme în urmă cele două alcool de clasă. Totuși, în cele din urmă Ovi își au hotărât să organizeze, ca repetiție, înmor- dă seama că exagerează, și hotărăște să se urce mântarea uneia dintre ele. Făcură pregătiri la volan așa băut, să se reîntoarcă la Cluj, dar cu minuțioase, lumânări, flori, preparate culinare, mare prudență. Pe când au ajuns în Luna de Jos, băutură, tot tacâmul impus de un tragic deces, și Ovi pierde controlul volanului iar accidentul chemară pe fotograful Adi să ia câteva cadre este iminent. Doris reușește să iasă dintre fiarele înainte de începerea ceremoniei. Cum, necum, mașinii. Speriată și plină de răni ajunge din la un moment dat, moarta din copârșeu îl întrebă întâmplare în fața Măcelăriei Kennedy, unde pe fotograful Adi de ce nu o pozează mai de pregătirile pentru festivități erau în toi și, spe- aproape, ca să se vadă că arată bine. De spaimă, riați, Flavius și ceilalți dinăuntru îi dau femeii Adi sare cu tot cu aparate legate de gât pe primul ajutor. În Măcelărie apare și Ovidiu fereastra casei. Sărmanul fotograf va rămâne Negru, cu arma de vânătoare în mână, strigând schilod pe viață în urma glumei nefericite a și înjurând-o pe Doris că l-a abandonat în mași- celor două babe. nă, de unde a scăpat cu mare greutate. Excitat, În ajutorul publicitar al lansării Măcelăriei nervos și imprudent, făcând mișcări necontro- vor fi prezente în parcul din Luna de Jos echipe late, Ovi descarcă arma întâmplător în Flavius. de reporteri de la Radio Cluj și TVR Cluj. Dan Astfel, nu mai știe nimeni, nici îngerașii lui Coșoiu va realiza un reportaj și mai multe Rubens – ființe spirituale prevestitoare, ubicue – interviuri cu personalități din Luna de Jos. nici berzele de pe stâlpul de beton din apro- Redactorul-șef de la TV, Ovidiu Negru, aprobă pierea magazinului, nici primarul Anton, când toate propunerile legate de Luna de Jos venite se va mai arăta sorocul de a fi inaugurată cu de la realizatori. Dan Coșoiu în timpul sejurului trâmbițe și pompe Măcelăria. din orășel își aranjă și o întâlnire de amor cu În numele bombasticului eveniment pre- doctorița din Luna, Otilia, necăsătorită, divă gătit, autorul pune în mișcare o lume eruptivă, pasionată de facebook, unde contribuie cu texte colorată și parcă ghidată de drăcușori, o socie- în proză, pline de miez, o femeie frumoasă de-ți tate aflată în clocot permanent printre aburi de cad ochii în gură când o vezi. Ovidiu Negru este alcool și fum de țigară, sub amenințarea eternei un bărbat puternic, autoritar, frumos, îndrăgostit încălziri globale. de o colaboratoare a postului TV, Doris Loman, Măcelăria Kennedy (Editura Polirom, profesoară de biologie, căreia îi face declarații Iași, 2017) este un roman comic, burlesc, scris de iubire sforăitoare, un ins mereu cu poftă de de unul dintre cei mai marcanți prozatori sex ca un taur în călduri. Ovi este pasionat și de contemporani, Radu Țuculescu. vânătoare, însă Doris refuză sistematic, princi-
66 ♦ Mişcarea literară
Scrierea în timp real
Vasile VIDICAN
Deși ar putea fi considerat jurnal al făcut o structură. Trebuia să scriu măcar până convalescenței, volumul lui Lucian Dan Teo- la sfârșitul lui ianuarie. Ce-o să fac acum, o să dorovici – Cel care cheamă câinii (Editura renunț la anumite povești pe care le-aș vrea Polirom, Iași, 2017) – surprinde cititorul cu o totuși trecute acolo?”. (p. 152) Este un reflex scriitură lucidă, cadențată, ironică pe alocuri, al autorului prin care semnificația reală și cursivă, în care (poate cel mai important importanța textului care-i însoțește maladia, aspect!) autorul nu insistă asupra notațiilor ce incertitudinile, speranțele etc. redau simptomele bolii de care suferă, În anumite pa- supliciul, suferința sau disperarea. Așadar, saje, consistente și nimic din Blecher, bunăoară, în cartea lui pline de înțelesuri, Teodorovici, poate doar acuratețea cu care scrisul lui Teodoro- reține și consemnează ceea ce se petrece cu vici își revelă vele- sine și în jurul său, o sensibilitate aparte față itățile metatextuale, de propria ființă și mai ales față de lume. el devenind autore- Cartea debutează cu un fragment flexiv, exhibându-și dintr-un roman, un alt roman decât cel ce ferme intențiile. Nu urmează a fi citit. Dar ficțiunea nu este de puține ori, auto- suficientă, pasajul menționat devenind „un rul reflectă pe mar- corp străin”, nevoia scriitorului fiind aici ginea menirii acestui aceea de a mărturisi, iar nu de a născoci lumi volum și a felului în întunecate. „E un început bun pentru acea care el este țesut. carte pe care, cel mai probabil, n-o voi scrie Sunt fragmente ce vreodată. E un început bun și pentru a fi plasat urmăresc subtil relația literaturii cu viața, aici, ca un corp străin, ca un fel de barieră efectele scrisului asupra autorului. între ce aș fi vrut să scriu și ceea ce voi scrie.” Aș merge poate prea departe dacă aș (p. 10) Mai mult decât atât, scriitorul alege să face referire la valențele tămăduitoare ale se păstreze la o distanță confortabilă de literaturii; de aspectul acesta se vor fi ocupat teritoriile obscure, tenebroase ale literaturii: medicii la care se face referire în text și prie- „(...) atunci când afli că ai cancer, iar viața ta tenii devotați a căror grijă ar fi copleșitoare se plasează brusc pe alte coordonate, nu prea pentru oricare dintre noi. Dar aș menționa mai ești dispus să-ți introduci și mintea într-o totuși faptul că scrisul nu poate fi privit altfel zonă a bolii și a tenebrelor.” (p. 11) – aici, cu atât mai mult! – decât ca o formă de Opțiunea de a scrie un volum în „timp terapie. real” face ca textul să crească, o dată cu Firește, în spatele acestui volum stă fer- așteptarea PET-ului de la finalul ședințelor de mă credința conform căreia gândirea pozitivă chimioterapie, el devenind parte din boală, o alungă boala, o îndepărtează. Făcând referire porțiune consistentă a realității și a expec- la o pancartă zărită lângă niște tomberoane pe tativei. Anunțat că testul va fi devansat cu o care scria Writing is the only way of life, lună, naratorul reacționează astfel: „Ok, nu- scriitorul notează: „Dar m-am oprit, simplu și mai că asta-mi dă peste cap cartea... Mi-am superstițios, la una dintre interpretări: scrisul o
Mişcarea literară ♦ 67 să țină departe de mine «gândurile negre», ironie fină, bine controlată. Fără sarcasm, alea pe care medicii mi-au cerut să le resping. notele din acest „jurnal” primesc pe alocuri Pentru că, mi s-a spus, asta e partea esențială a însușiri comice. Este descrisă, bunăoară, tratamentului, un psihic puternic.” (p. 155) aventura unei călătorii cu avionul pe ruta Iași Scriitura lui Lucian Dan Teodorovici – Cluj-Napoca cu „escală” la Timișoara. Între- devine, pe măsură ce se dezvoltă, esențială. gul episod este pus pe seama „zbaterii ochiu- Oricare ar fi obiectul observației, el capătă lui stâng”, comicul evenimentului fiind înlo- semnificații, devine cardinal prin prisma cuit de notele fin ironice ale autorului pe experienței trăite în paralel cu textul. Fie că marginea superstițiilor. este vorba de întâmplări insolite (sau nu...) din Cel care cheamă câinii este un volum spitale, de oameni pe care îi cunoaște, de incitant, care se citește cu interes, grație scri- alegeri prezidențiale, de jocuri pe telefon sau iturii limpezi, cadențate. Deși nu este jurnal, amintirea bunicilor, toate acestea sunt redate nici literatură nu putem spune că ar fi; volu- cu limpezime, căutându-le de fiecare dată mul acesta face parte din acele creații care miezul, esența. depășesc granițe, renunțând la livresc pentru a Mai există aici un temperat simț al examina relațiile absconse ce există între umorului. Luciditatea cu care ne sunt poves- literatură și viață. tite diverse evenimente este acompaniată de o
Cartea Câmpurilor
68 ♦ Mişcarea literară
Mari cupluri ale iubirii în istoria literaturii române
Vasile V. FILIP
În copilăria mea din anii ’60, a cărei devenite aproape un fetiș. Acum scrisoarea de principală deschidere spre lume era radioul, dragoste e cea chemată să împace vechiul „stil” exista o emisiune săptămânală cu titlul la care cu noul fetiș al realității. Ea devine astfel „un m-am oprit mai sus. (Din nostalgie.) Mai puțin pod în timp și spațiu, abolind distanțele geogra- subtitlul. Căci povestea de dragoste ce forma fice și temporale” (p. subiectul unui episod radiofonic era selectată de 23). Scrisoarea de obicei din marile ficțiuni ale literaturii dragoste e un pretext universale. Azi realitatea ne tentează mult mai pentru explorarea mi- mult decât ficțiunea. N-aș avea mare lucru de nuțioasă a sinelui, obiectat, dacă această realitate nu ar fi, în subliniază autorul, proporție copleșitoare, cea politică, și încă „un delir autorizat” într-un înțeles dintre cele mai pedestre, chiar (apud Marie Clair- triviale. Grassi), „o electro- Dar iată că o carte groasă, a unui cardiogramă în mi- universitar (Gheorghe Glodeanu, profesor dr. la niatură” (apud Jean- Centrul Universitar Nord, Baia Mare, al Phillipe Arrou Vig- Universității Tehnice Cluj-Napoca), apărută în nod), sau chiar „sa- 2017 la Editura Tipo Moldova din Iași, reia crul însuși” (apud tema care mi-a încântat copilăria, adaptând-o Jaques Brengues), sigur – unul secularizat, la pentru istoria literaturii române, sub titlul: care mai poate aspira intelectualul contemporan Scriitori, cărți, muze. Ipostaze ale discursului (francez, îndeosebi). În spatele ei nu mai e un amoros în literatura română. Subtitlul pare a fi scriitor, ci un om care suferă, care apare în toată inspirat de Roland Barthes, care, în 1977, scotea imperfecțiunea lui, anulând astfel distanța la Paris Fragments d’un disours amoureux, enormă, rece, care ne desparte de marile texte carte care figurează în bogata bibliografie a ficționale. Dominanta contemporaneității studiului, secțiunea a doua, Referințe critice, (subliniază autorul, nu fără temei) este aceea că prima incluzând operele autorilor investigați. „setea de adevăr a devenit mult mai puternică Miza cărții pare a fi recuperarea unei decât refugiul în imaginar”, iar scrisorile, dimensiuni esențiale a comunicării interumane: jurnalele sau memoriile – literatura de frontieră, stilul. Asta pentru că „poșta electronică nu mai deci – reprezintă „șansa ieșirii literaturii din are nimic de-a face cu literatura”, pentru că în solipsism” (p. 50). cutia poștală nu mai găsim decât facturi (lucru Toate aceste considerații teoretice sunt de care se plângea încă la începutul anilor ’90 extrase din două texte introductive, Despre Marin Sorescu), iar factorul poștal, a cărui muze și Fascinația literaturii de frontieră, ce vedere dădea fiori tinereții noastre, dispare încet formează primele două capitole ale cărți. Căci din peisaj. „Epoca SMS-urilor și a e-mail-urilor cartea are nu mai puțin de 775 de pagini, întinse – observă autorul – a făcut comunicarea mai pe douăzeci și două de capitole, dintre care rapidă, dar a ucis stilul” (p. 15). unele au două până la cinci subcapitole, în Stilul ficțiunii intrase în criză, la noi, mult funcție de faptul dacă respectiva poveste de mai devreme, încă din anii ’30, când Camil dragoste este (sau nu) oglindită de mai multe Petrescu își „împăna” romanele cu scrisori și documente (mai mult sau mai puțin „fictive”), altfel de documente, pentru a da iluzia realității, cu autori diverși (în principal, cei doi actanți ai
Mişcarea literară ♦ 69 poveștii de dragoste, care se complică uneori, Despre durerile poeziei. Amintiri, publicat în implicând mai mulți actanți), supunându-se, așa- 2016 de Ionel Necula). dar, unei foarte moderne perspective poliedrice. Poetul Octavian Goga și soția sa Veturia, Relatarea propriu-zisă a poveștilor de care i-a supraviețuit trei decenii, prezentați în dragoste începe, în cap. III, cu aceea – celebră – cap. VI, au trecut fiecare printr-o căsnicie ante- dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, rioară, întemeiată pe criterii mai pragmatice, bazată pe 88 de scrisori ale poetului (întregite cu care nu au rezistat. Dragostea lor s-a materia- cinci texte nedatate), care includ pe cele publi- lizat, în cele din urmă, nu doar într-o nouă cate în anul 2000 sub titlul Dulcea mea căsnicie (pentru care protagonista își jertfește o Doamnă/ Eminul meu iubit. Corespondență foarte promițătoare carieră artistică), ci într-un inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, dar și adevărat „mausoleu al iubirii”, cel din spatele pe 63 de texte ale Veronicăi Micle, publicate de castelului de la Ciucea, ridicat de Veturia Goga Octav Minar în volumul Cum a iubit Eminescu după moartea soțului, un adevărat Taj Mahal (dintre care 15 inedite). Una dintre modalitățile românesc. de investigație a fluctuației relației dintre Două perspective se intersectează și asu- protagoniști este trecerea în revistă a apela- pra poveștii de dragoste (din cap. VII) dintre tivelor folosite în scrisori (totdeauna sugestive), fascinantul profesor interbelic, filosoful Nae modalitate ce se va perpetua de-a lungul capito- Ionescu, și soția sa Elena Margareta Fotino: lelor următoare. Desigur, cercetările asupra prima, auctorială, în subcapitolul Cum iubește operei poetului nostru național formează azi un filosof, iar cea de-a doua – transparentă în biblioteci, tragismul morții protagoniștilor în chiar titlul subcapitolului: Jurnalul unei femei același an, 1889 (lor adăugându-li-se în ultima părăsite. zi a anului și marele prieten al Poetului, Ion Despre „muzele lui Lucian Blaga” aflăm Creangă) e cunoscut, dar contactul cu scrisorile în cap. VIII, subîmpărțit în trei subcapitole: 1. sale particulare „ne ajută – subliniază profesorul Lucian Blaga în corespondență, 2. Muzele poe- Gh. Glodeanu – să înțelegem mai bine condiția tului, 3. Ultima muză inspiratoare. Din acestea dramatică a omului, dincolo de mitul operei (p. aflăm (pe urmele corespondenței de familie a 88). poetului, publicată de fiica sa Dorli Blaga, a Capitolul IV derulează o poveste de romanului poetului-filosof Luntrea lui Caron, dragoste ce se desfășoară „sub pecetea tainei” dar și a cărții lui Zenovie Cârlugea, Lucian (sintagmă consacrată de Mateiu Caragiale), căci Blaga. Solstițiul Sânzienelor) că cinci au fost studentul, ulterior preotul Grigore Pișculescu iubirile poetului de-a lungul vieții: Cornelia (alias scriitorul Gala Galaction), iubește pe o Brediceanu-Blaga (soția), Domnița Gherghi- călugăriță de la Agapia, Zoe Dimitriu Murgoci, nescu-Vania, Coca Rădulescu, Eugenia Mure- care-i va deveni ulterior soție. șan și Elena Daniello. Evident, muza desăvârșită Cel mai tragic – poate – triunghi erotic (mai ales din perspectiva fiicei) rămâne Corne- din istoria literaturii române, cel care-i implică lia Brediceanu, dar ultimele patru – rămase la pe poeții Ștefan Octavian Iosif, Dimitrie Anghel nivel spiritual – sunt tolerate de duetul feminin (inițial prieteni atât de apropiați, încât semnează mamă-fiică din familia poetului ca rădăcini același volum, Caleidoscopul lui A. Mirea) și necesare, în lungimea și varietatea lor, ale Natalia Negru, poetă și ea, responsabilă moral lirismului de mare profunzime al poetului. de moartea amândurora (devenită, de aceea, Capitolul IX derulează povestea a trei „femeia fatală a istoriei literaturii române”) se romancieri, Anton Holban, Octav Șuluțiu și derulează în capitolul V, în trei episoade: 1. Zaharia Stancu, grupați în jurul aceleiași Când dragostea ucide (din perspectiva auto- „muze”, Lydia Manolovici, despre care unul rului, bazată pe corespondența dintre Șt. O. Iosif dintre ei (Octav Șuluțiu) spune că în ea „se și Natalia Negru, publicată în 1969 de către zvârcolește toată senzualitatea caldă și spirituală Horia Oprescu), 2. Un roman autobiografic: a sângelui evreiesc” (p. 328). De reținut ar fi, Helianta (bazat pe un text ficțional în proză al însă, și alte considerații din romanul (azi uitat) protagonistei feminine) și 3. Despre durerile Ambigen, al lui Octav Șuluțiu, valabile pentru poeziei (bazat pe volumul Nataliei Negru complicatul mecanism erotic în general, pre- cum: „Visele nu se realizează niciodată, dar cu
70 ♦ Mişcarea literară atât mai mare e realitatea lor”; pentru că mai târziu, deși se dezice de simpatia sa pentru „tocmai persistența idealului reprezintă dovada legiune (a cărei „eminență cenușie” a fost, să nu existenței sale” (p. 336). Considerații care con- uităm, cel mai iubit profesor al acestei generații verg cu una dintre cele mai penetrante definiții și cu deosebire al grupului de intelectuali centrat ale mitului (implicit ale mitului erotic): „ceea ce de Mircea Eliade, anume Nae Ionescu), chiar nu s-a întâmplat niciodată, dar se întâmplă savantul, așadar, nu va reacționa mult diferit mereu”. Sunt considerații și definiții care ne față de vizita Maitreyiei la Chicago, din 1973, implică și ne unesc, cercetător-creator, cercetat- când va recunoaște că a primit scrisorile fostei cititor, pentru că „un om nu poate asculta jelania iubite bengaleze (cenzurate, probabil, de soția sa altuia fără nerăbdare și fără să se amestece pe de atunci, Christinel), însă „experiența trăită a sine în confesiunea lui (p. 337). fost atât de sacră, încât niciodată nu s-a gândit Capitolul X, Când dragostea nu moare, să o retrăiască. În felul acesta a scos-o din timp cel mai detaliat al cărții, prezintă – în cinci și spațiu, conferindu-i dimensiuni mitice” (p. episoade/subcapitole – povestea de dragoste 456). Avem de-a face cu reactivitatea resuscitată dintre Mircea Eliade și indianca Maitreyi Devi. față de dragoste a cavalerilor medievali, numită Titlurile acestor subcapitole sunt relevante prin ulterior de Denis de Rougemont (Iubirea și ele însele: 1. În arșița dragostei. Poeme pentru Occidentul) „dragostea de departe”, care poate Mircea, bazat pe 12 poeme ale poetei bengaleze părea paradoxală (chiar ridicolă – vezi cazul referitoare la episodul erotic din 1930, descris Don Quijote) într-o epocă modernă, pozitivistă, de Mircea Eliade în romanul Maitreyi; 2. dar care are ceva din subtilitatea parabolei lui Corespondența Maitreyi Devi – Mac Linscott Iisus despre sămânța care, doar murind, „aduce Ricketts, despre același episod; 3. Când dragos- multă roadă”. tea nu moare, bazat pe romanul-replică al prota- Pe de altă parte, înțelegem (a câta oară?) gonistei feminine la cel al lui Mircea Eliade, că, deși „ucisă” rațional, dragostea nu moare în intitulat tocmai Dragostea nu moare (Calcutta, planul nostru ascuns, nocturn și imaginar: 1976), roman care i-a creat lui Mircea Eliade, în Maitreyi Devi mărturisește (rațional) că, dacă ar India, o imagine deloc favorabilă, căci publicul putea, ar șterge anul 1930 din biografia ei, dar și cititor indian preia perspectiva autoarei, con- că, în noaptea dinaintea nunții ei (cu un profesor form căreia: „El (Mircea Eliade, n.n.) a scris o cu 14 ani mai vârstnic, care se va dovedi extrem carte fantezistă și a prezentat-o ca adevăr; eu am de înțelegător), „l-a visat pe Mircea venind s-o scris o poveste adevărată și am numit-o roman” salveze” (p. 411). De altminteri, familia profe- (p. 384); 4. Mircea Eliade și misterioasa sorului Dasgupta, tatăl Maitreyiei celei adevă- domnișoară R, alias Rica Botez, studentă, apoi rate, își începe declinul imediat după alungarea profesoară la liceul din Strehaia (identificată ca lui Mircea, în 1931 mutându-se din Bhowani- atare de Mircea Handoca), iubită dar abandonată pur, iar capul acesteia va avea un comportament de Mircea Eliade în 1928, înaintea marii sale socialmente reprobabil, părăsind familia de călătorii în India; și 5. Romanul unei iubiri dragul uneia dintre studentele sale, împreună cu efemere (Mircea Eliade – Rica Botez), despre care se va muta în Anglia. același subiect, dar cu date noi, culese din lu- Capitolul al XI-lea, Memoriile unei dive crări ale unor Ioana Pârvulescu, Lucian Nastasă, (Leny Caler) ne prilejuiește contactul cu fețele Marta Petreu. Atitudinea viitorului savant se nevăzute a trei scriitori interbelici, care, îndră- explică, pe de o parte, prin dorința de a-și gostiți de aceeași actriță – vedetă a epocii, o vor realiza potențialul, pe de altă parte de a-și „converti” imaginar fiecare în alt personaj: înveșnici/ mitiza iubirea, conform unei teorii a Mihail Sebastian – în Corina, din Jocul de-a lui Søren Kierkegaard, foarte răspândită printre vacanța, Camil Petrescu – în Ela, din Ultima intelectualii epocii, după care „pentru a fi noapte de dragoste... (doar meseria acesteia salvată, o dragoste trebuie jertfită” (p. 456). Să rămânând pe seama Emiliei din Patul lui nu uităm că suntem, mai ales în mediul studen- Procust)” Tudor Mușatescu – în Doruleț din țesc interbelic, într-o epocă de avânturi idealiste, Visul unei nopți de iarnă. gravitând în jurul ideii de jertfă (atmosferă care Mai interesante, mai pline de patimă, va facilita și ascensiunea legionară, de care nici convertită... teoretico-literar, sunt, în cap. XII, Mircea Eliade nu va fi străin). Chiar savantul de Efuziunile sentimentale ale unui spirit olimpian:
Mişcarea literară ♦ 71 G. Călinescu, a cărui dragoste pentru Alice Vera psihice, cu încercări de sinucidere de ambele Trifu (cea care-i va deveni soție) are masive părți (din păcate ultima reușită, în cazul lui). răsfrângeri în romanul Cartea nunții. Probabil, La polul opus se situează, în cap. XIX, ca o consecință a faptului că autorul este unul Confesiunile unei seducătoare femei urâte: Nina dintre cei mai virulenți detractori ai „egoficțiu- Cassian (alias Renée Annie Cassian), femeie nilor” din literatura română. Jurnalul intim i se fascinantă prin ușurința de a scrie (a publicat pare „o prostie, apanaj al femeilor romanțioase peste 50 de cărți în România, plus altele 9 în și singuratice, sau al tinerilor roși de ambiții”, SUA și Anglia), printr-un remarcabil simț al iar cultivarea eului – „cea mai nefastă maladie a limbii, prin vocația de povestitor, memoria literaturii moderne” (p. 475). fabuloasă și extrem de vie, dar mai ales prin Trec mai în fugă, pentru economia de bucuria de a trăi. Aceasta va învinge complexul spațiu tipografic, peste romanul „fatalei” Elena de urâțenie (care l-a bântuit și pe Mircea Eliade) Lupescu (cap. XIII), fiică de farmacist din printr-o „indecență cuceritoare”, căreia nu i-au Sulina, a cărei ultimă „victimă” a fost însuși rezistat nici Vladimir Colin (zis Jany), nici Al. I. principele Carol al II-lea (povestea lor marcând Ștefănescu (zis Ali), nici Marin Preda. Pe când chiar destinul României interbelice). Mă opresc ea i-a putut iubi pe fiecare, și nu neapărat pe puțin asupra Cellei Serghi (cap. XIV), scriitoare rând. Profesiunea ei de credință contracarează, interbelică încurajată de Liviu Rebreanu, pătimaș dar credibil, mai vechea și mult mai prietenă a lui Mihail Sebastian, dar mai ales celebra contestare a „egotismului autoficțional” model al lui Camil Petrescu pentru celebra sa a lui G. Călinescu: „Minore amintiri, desigur, doamnă T, din Patul lui Procust. În romanul său dar le simt gustul pe limbă și atingerea pe piele autobiografic, Pânza de păianjen, îi face aces- și culorile pe retină, pentru că încântarea și tuia din urmă un dublu portret: la 23 de ani îi tortura redactării acestui manuscris constă, mai pare, în dezacord cu E. Lovinescu, „sigur pe el, ales, în faptul că nu doar rememorez, ci ironic și puțin trist, semăna cu un om în fața retrăiesc ceea ce scriu” (s.a. – p. 650). unei vitrine, admirând o bijuterie care îl fasci- Dacă ultimele povești de dragoste (cele de nează...”; dar: „Nu, Camil nu era un infatuat. după cea/ cele a/ ale lui Mircea Eliade) erau Dar vanitos, orgolios, da, fiind prea contestat. relatate în unul, cel mult două episoade (mai Din oroarea de a fi bagatelizat, minimalizat, lung, cel pentru Cella Serghi), prin Cel mai iubit exagera importanța a tot ce era el...” (pp. 508, dintre pământeni (cap. XX) se revine la subîm- 509); ulterior, la maturitate, scriitorul îi va părțirea în trei subcapitole: 1. Jurnalul lui Marin apărea mai ales bântuit de un „complex de Preda; 2. Scrisorile unui romancier îndrăgostit; inferioritate a omului care aude prost” (p. 510). 3. Confesiunile unei muze (Aurora Cornu). Cu Trec, de asemenea, în fugă, peste poves- privire la jurnal, prin M. Preda ne întoarcem la tea de dragoste dintre Dinu și Neli Pillat (cap. concepția lui G. Călinescu asupra jurnalului XV), ca și peste cea a poetului Leonid Dimov și intim ca o „literatură minoră”, cu o „lume de un a balerinei Lucia Salam (cap. XVI), sau peste familiarism extrem de coborât și nesemni- cea a lui Radu Stanca (acuzând „o capacitate ficativ” (p. 680). Este decepționat de jurnalul lui anormală de a fi nefericit”) cu actrița Dorina Lev Tolstoi, în care locul marelui scriitor ar fi Ghibu (din Scrisori către Doti – în cap. XVII). fost „preluat de un fel de popă de țară” (p. 682). O și mai acută aptitudine pentru nefericire Ceea ce nu l-a împiedicat pe M. Preda să cultive etalează următorul cuplu, format din vieneza jurnalul (ce-i drept, în momentele sale de criză – Ingeborg Bachmann și Paul Celan (poet modern vezi subcap. 1), ca și scrisoarea de dragoste român de expresie franceză, născut la Cernăuți) (vezi subcap. 2). În subcapitolul 3, Confesiunile în „corespondența a doi depresivi” (din cap. unei muze, Aurora Cornu (poetă mediocră și XVIII), măcinați de probleme insurmontabile, femeie extrem de orgolioasă) își mărturisește, la uneori amplificate artificial, care aleg să trăiască bătrânețe, lui E. Simion (care publică, în 2010, fiecare în compania altei persoane (ea e soția aceste confesiuni) păcatele tinereților, inclusiv scriitorului austriac Max Frisch, el se va căsători cel al părăsirii lui M. Preda (bolnav, în spital), cu Gisèle Lestrange chiar în timpul derulării po- lucru ce se explică, în context, prin medio- veștii lor de dragoste), dar sfârșesc cu probleme critatea poetei și a omului (A. C. având apucă- turi teatrale, fiind „pusă pe despărțiri, rupturi și
72 ♦ Mişcarea literară scandaluri, despre care vorbește ca despre o care dovedește că poate fi fericit, în ciuda necesitate dramatică” – p. 712). Este foarte ideilor pesimiste ale filosofului, a unui om care probabil ca personajul Matilda din Cel mai iubit apără viața iubitei (Friedgard se îmbolnăvește dintre pământeni să aibă în Aurora Cornu mai de cancer), deși afirmă mereu că și-o dispre- mult decât un punct de plecare. țuiește pe a sa (ocrotită, la rândul ei, timp de Penultimul capitol (XXI) analizează mulți ani, de o femeie iubitoare și foarte inteli- corespondența dintre două „spirite alese”: Ioana gentă, Simone Boué, partenera de viață a filoso- Em. Petrescu (fiica criticului și profesorului fului niciodată înregimentat social). Ca și în ca- Dumitru Popovici) și Liviu Petrescu, pe baza zul lui Blaga, ca și în cazul lui Paul Celan, cele unei cărți din 2012 îngrijite de Mirela Tomo- două femei nu s-au raportat cu rivalitate una la ioagă și prefațate de Ioana Bot. Precum cealaltă, ci cu sentimentul complementarității îngrijitoarele ediției (în actualitate), cei doi sunt lor în împlinirea afectivă a unui creator care, pe foști profesori străluciți la Literele universității plan intelectual, a lăsat în urmă (după propria-i clujene, ambii azi dispăruți, corespondența lor părere) nu 15 cărți, ci tot atâtea cadavre. durând între 1961 și 1978. Sigur că, la Ce nu include (și poate ar fi trebuit) cartea întrebarea autorului dacă cei doi ar fi fost de lui Gh. Glodeanu? Cel puțin două „nume mari” acord cu publicarea scrisorilor lor, nu se poate ale istoriei literaturii române și poveștile lor de răspunde decât negativ, dar prin dispariția dragoste, virtual la fel de dramatice și ofertante protagoniștilor și prin timpul scurs textele lor ca cele mai bune dintre cele prinse în structura intime au devenit documente, în care găsim tematică a cărții: Vasile Alecsandri (a cărui detalii despre viața, formația, mediul în care s- celebră poveste de dragoste cu Elena Negri se au mișcat, chiar stilul didactic și intelectual, termină cu moartea protagonistei, generând detalii rezonante mai ales pentru cei (precum poezia Steluța – devenită textul unei romanțe autorul acestor rânduri) care le-au fost studenți, foarte populare în perioadele ante- și inter- care i-au sorbit din ochi sau le-au călcat pe urme belică); și Liviu Rebreanu, a cărui poveste de nu doar prin sălile Facultății de Filologie, ci dragoste pentru actrița (mamă a unui copil) (după cca 10 ani) chiar prin mediile cazone sau Ștefania Rădulescu l-a despărțit, practic, pentru spitalicești prin care au trecut (Liviu își face întreaga viață de familia din Ardeal (dar e armata în mai multe tranșe, la Beiuș și Arad, în poveste care n-a generat, ce-i drept, vreun lucru timp ce Ioana are probleme medicale încă de la notabil în planul creației, căci – așa cum se știe 20 de ani, la Cluj). Situațiile tragice sau absurde – adâncile resorturi amoros-afective ale roman- pe care le-am înregistrat în tinerețe (inclusiv cierului s-au „obiectivat” în „cel mai drag” portretele unor persoane, mai ales profesori ai roman al său, Adam și Eva). UBB) într-un anume fel, le-am găsit fixate în În concluzie, o carte precum cea a lui Gh. aceleași categorii tipologice cu cca 10 ani mai Glodeanu ne restituie nu atât imaginea unor devreme – formă foarte concretă a regăsirii de scriitori (pe care, de-bine-de-rău, o aveam), cât sine prin literatura de frontieră a altora, de care imaginea oamenilor din spatele cărților, și prin vorbeam mai sus. ei – cărțile însele. Totuși, imaginea omului este Ultimul capitol (XXII) ne vorbește despre adesea mai complexă decât a scriitorului sau ultima iubire a unui pseudo-misogin, care este personajului pe care l-a generat. Pe scurt, auto-expatriatul Emil Cioran, îndrăgostit după imaginea vieții poate fi, pentru oamenii moderni 70 de ani de Friedgard Thoma, o profesoară de și grăbiți ce suntem, mai „scurtă” decât cea a 35 de ani de la Universitatea din Köln, care-l artei (căci ...vita brevis, zice dictonul antic), dar provocase, scriindu-i. Căsătoria acesteia din a devenit mai complexă și stârnește mai multe urmă se va desface tocmai ca urmare a poveștii patimi decât Arta însăși, care a făcut și face încă de dragoste pe care o provocase (poveste pre- sesizabili pași coborâtori de pe piedestalul pe zentată public apoi de ea însăși, dar trunchiat). care a fost așezată cândva. Mult mai dramatică este însă imaginea unui om
Mişcarea literară ♦ 73
Avatarurile literaturilor române postbelice
Iacob NAROȘ
Câteva date preliminarii despre Ion Capitolul introductiv Argument aduce Simuț: (n. 1953), istoric și critic literar, absol- lămuriri asupra părerii lui G. Călinescu în vent al Facultății de Filologie, Universitatea ceea ce privește existența unei singure lite- Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (1978). Redactor raturi care, după 1940, s-a divizat pe regiuni la revista Familia din Oradea (din 1986), din considerente de ordin politic (Muntenia, membru al USR din 1990, lector, conferențiar Moldova și Transilvania), apoi Bucovina, și profesor titular la Facultatea de Litere din Basarabia, exilul occidental și provinciile în- Oradea (1994). Doctoratul în filologie cu o străinate (Voivodina, Serbia, Ungaria, Nordul teză despre Liviu Rebreanu, 1997, susținută la Bucovinei), toate fiind, până în 1989, literaturi Universitatea din paralele. Seria istorică a literaturii române, pe Cluj. A debutat în lângă cea geografică, amestecată și în paralel, 1975, în revista se bazează și pe o serie culturală (curente și Echinox, iar în epoci literare, modernism, proletcultism, neo- volum cu Diferența modernism postbelic, postmodernism, postco- specifică, Editura munism). Dacia, Cluj-Napoca, Aflăm că volumul este o teoretizare a 1982. Peste zece celor patru tipuri de literatură, proiectate pe un volume publicate de fond de istorie politică, criticul pledează istorie și critică pentru o istorie a literaturilor care ține cont de literară legate de regimul politic. revizuiri și reeșa- Preliminarii – primul capitol pune în lonări în literatura discuție comunismul din România anilor actuală, monografii, 1948-1989, părerea lui I. Simuț este că îngrijitor de ediții, antologii, prefețe și termenul de comunism nu e bine înțeles, a fost postfețe, colaborări la dicționare ale partid și ideologie comunistă, nu putem vorbi scriitorilor români și coordonator de volume de orânduire comunistă și nici de literatură colective. Volumul de față, Literaturile comunistă, preferă termenul de „socialism române postbelice, se bazează pe ideea celor dinastic”. Se prezintă pe larg, cu argumente patru literaturi (oportunistă, evazionistă, solide, cele patru tipuri de literaturi: 1) subversivă și disidentă), din 1993 și Oportunistă (conformistă); 2) Evazionistă dezvoltată în volumul Incursiuni în literatura (evită orice opinie sau temă politică); 3) actuală,1991, dar cu toate datele aduse la zi, Subversivă (o politizare discretă, o cârâială în prin argumente și documentații actualizate și surdină); 4) Disidentă și cea a Exilului trecute prin estetic și politic. Coperta a patra a (opoziție pe față către puterea comunistă). cărții vine cu alte amănunte despre acest Criticul I. Simuț propune și o periodizare, studiu literar masiv de istorie literară care ține chiar dacă este controversată: 1) martie 1945 cont de istorie. – decembrie 1947, tranziție; 2) 1946 – martie 1953, etapa stalinistă; 3) 1953 – martie 1965,
74 ♦ Mişcarea literară desovietizare; 4) 1965 – iulie 1971, epoca proletcultism reformat. Canonul literar prolet- liberalizării perverse; 5) 1971 – decembrie cultist este prezent în „Prezentare succintă a 1989, socialismul dinastic. Instituțiile politice istoriei literaturii române din 1961”, autor ale dictaturii postbelice de constrângere și Emil Boldan. Un singur exemplu este edifi- limitare a libertății de creație sunt PMR și cator: Rebreanu este condamnat pentru natu- PCR, Securitatea și Cenzura. ralismul din Adam și Eva și Jar precum și Capitolul al doilea Canavaua istorică. pentru ideile reacționare din Gorila, dar e Politică și literatură apreciat pentru Răscoala și Ion ca un maestru Pe aproape 150 de pagini, I. Simuț trece în romanul social rural. În acest studiu se în revistă cu meticulozitate, perioada care ne condamnă din literatura interbelică: avangar- face să înțelegem literaturile, e vorba de „isto- dismul, neomodernismul și ortodoxismul. rie, politică și literatură” (imaginea regimului Unii scriu după canonul proletcultist (M. politic despre el însuși), după un plan riguros Sadoveanu, T. Arghezi, Camil Petrescu); (v. p. 158). Iată câteva momente istorice ale valori literare proletcultiste sunt considerate în revoluției popular-democratice: cucerirea poezie: T. Arghezi, Mihai Beniuc, Maria puterii politice, revoluția socialistă, victoria Banuș, Eugen Jebeleanu, iar în proză: M. socialismului, desăvârșirea Construcției socia- Sadoveanu, Cezar Petrescu, Ion Agârbiceanu, liste, și societatea socialistă multilateral- G. Călinescu, Geo Bogza, Zaharia Stancu, dezvoltată. Sunt prezentate etapele literaturii Marin Preda; în teatru: Camil Petrescu, Victor române postbelice (v. p. 189), cu date con- Eftimiu, Al. Kirițescu, Aurel Baranga, Horia crete: 1) deruta tranziției; 2) socialismul de tip Lovinescu, iar în critică: G. Călinescu, T. sovietic; 3) desovietizare spre comunismul Vianu, Perpessicius, Ovid S. Crohmălniceanu, național; 4) recuperarea literaturii interbelice; Al. Piru. 5) exodul scriitorilor, generațiile 60 și 80 în 2) Literatura evazionistă – presupune scenă. Un subcapitol interesant este cel inti- non-apartenența literaturii la politic prin proza tulat Antologia demnității scriitorilor români mistică și fantastică, intimismul și descripti- ca o replică la Antologia rușinii a lui Virgil vismul, e destul să-i amintim pe Lucian Blaga Ierunca, din 2009. Asupra generației 60 se și Eugen Lovinescu. insistă în Protagoniști și tendințe în cadrul 3) Literatura subversivă – aplică lim- generației 60, despre care criticul spune că a bajul esopic (v. Fabula fabulelor de T. fost un centru vital de regenerare și racordare Arghezi): „Pildă, fabulă, zicală, snoavă, haz și al literaturilor române postbelice la moder- ghicitoare/ Au slujit să-l mai mângâie omului nismul interbelic. Se aduc exemplificări perti- de tot ce-l doare.” Se citează din proză pe: nente în poezie, proză, critică și dramaturgie. Marin Preda, Al. Ivasiuc, C-tin Țoiu, A. Un loc aparte este rezervat lui Nicolae Labiș Buzura, D. R. Popescu. (v. studiul lui Andrei în Nicolae Labiș între Maiakovski și Rimbaud. Terian „Strategiile discursului esopic în critica În sfârșit, capitolul esențial al cărții, literaturii române din deceniile opt și nouă”, Literaturile paralele (pp. 303-440), se preo- 2013). Din epoca Ceaușescu se prezintă: M. cupă de tipurile de literaturi după cum urmea- Preda cu Cel mai iubit dintre pământeni, ză: 1) Literatura oportunistă (sau literatura Mihai Sin, Alexandru Vlad, Octavian Paler, oficială) în funcție de trei aspecte: politic, Matei Călinescu, N. Breban, Norman Manea. moral și estetic. Se are în atenție: Optimismul Din poezie: Geo Dumitrescu, Ana Blandiana, vieții, ignorarea morții, caracterul anti-bur- Ileana Mălăncioiu, Mircea Dinescu. ghez, slăvirea luptei de clasă, imnuri închinate 4) Literatura disidentă și cea a exilului partidului, republicii, luptătorilor și conducă- – se insistă pe cazul Paul Goma, un Soljenițîn torilor. Poezia de partid și omagiile în poezie, român, apoi se amintesc următorii: Dorin proză și dramaturgie, cu alte cuvinte, prolet- Tudoran, Ana Blandiana, Vasile Voiculescu, cultismul și realismul socialist care e un M. R. Paraschivescu, Păstorel Teodoreanu și
Mişcarea literară ♦ 75 Radu Gyr. Cronologia exilului literar româ- tul lor este o generație, un curent literar, o nesc postbelic este prezent în Enciclopedia problemă sau un autor” (Nicolae Manolescu); exilului literar românesc, 1975-1989, autor „Criticul I. Simuț este cel mai anti-călinescian Florin Manolescu, Editura Compania, 2008. dintre echinoxiști și un polemist de forță din Laurențiu Ulici constată că între anii 1945-49 stirpea maioresciană” (Petru Poantă); „I. au fost 50 de scriitori români exilați, iar în Simuț înțelege critica literară ca avanpost perioada 1975-1989, 200 de scriitori, dintre popular și de încredere în literatura de azi…” care 50 doar în Franța. Iată câțiva dintre (Irina Petraș); „Istoric literar de prim plan, I. aceștia: Petru Dimitriu, Aurora Cornu, Andrei Simuț face retraversarea literaturii române, Codrescu, Basarab Nicolescu, Ioan Petru revizuirea de valori și evoluția fenomenelor Culianu, Matei Călinescu, Dumitru Țepeneag, literare” (Ion Pop); „I. Simuț este tipul criti- Gabriela Melinescu, Ion Vianu, Virgil cului ardelean marcat de spirit metodic, Nemoianu, Vlad Georgescu, Victor Frunză, riguros, caracterul aplicat al analizelor și sin- Ion Caraion, Dorin Tudoran, Mihai Ursachi, I. tezelor de istoria literaturii” (Iulian Boldea); Negoițescu, Gh. Săsărman, Nina Casian, „I. S. e un critic și istoric literar din primele Nicolae Balotă, Alexandru Papilian, Norman rânduri ale generației de mijloc, din jurul lui Manea, Lucian Raicu, Marian Popa, Matei M. Zaciu” (Mircea Popa). Și o apreciere Vișniec, Dinu Flămând, Mircea Iorgulescu… recentă a lui Alex Goldiș: I. Simuț e pus pe În finalul cărții, I. Simuț încearcă să revizuiri și reașezări ale câmpului conceptual răspundă la întrebarea-provocare: Ce s-a al literaturii contemporane pe parcursul a opt întâmplat cu literatura română după 1989? decenii, din 1940. El explică termenul de lite- Prin variantele de răspuns date, acesta pledea- raturi astfel: cea din Basarabia și Bucovina, ză pentru o critică simptomatică (atitudinea din exil de pe vremea comunismului, din negativistă, decăderea poeziei, recuperare și Voivodina, Ungaria, Banatul iugoslav, dar revizuire critică, canoanele de ordin estetic, fără a ține cont de granițele fizice. Pentru politic și didactic ș. a.). Alex Goldiș, 3D înseamnă o desfășurare line- Au scris despre Ion Simuț și cărțile lui: ară și cronologică, o secțiune pe transversală, Z. Ornea, Ion Pop, Nicolae Manolescu, Alex pe felii, după anul 1945. Nu e o singură Ștefănescu, Gheorghe Grigurcu, Cornel literatură, de vină e politicul, se acceptă și o Ungureanu, Irina Petraș, Mircea Popa, Radu literatură oportunistă, subversivă, evazionistă, G. Țeposu, Ștefan Borbely, Dan C. Mihăi- disidentă. Pe baza criteriului moral apare o lescu, Nicolae Oprea, Ion Bogdan Lefter, antologie a demnității criticului român. Dintre Iulian Boldea, Paul Cernat, Antonia Pătraș, multele etape ale literaturii contemporane Mihai Iovănel, Alex Goldiș… Spicuim, pe printre care și cea a generației 60, proletcul- scurt, câteva păreri definitorii: „Criticul Ion tismul, vor rămâne, precizează Alex Goldiș, Simuț este un glosator subtil și malițios, cu o patru, apoi două, și, până la urmă, una, cea plăcere a scrisului și a lecturii” (Radu G. comunistă, despre care I. Simuț are părerea lui Țeposu); „Deși a debutat cu articole despre proprie. (Vezi articolul Pentru o istorie 3D a literatura contemporană, I. Simuț pare intere- literaturii române contemporane, în Vatra, nr. sat de pregătirea istoricului literar. Speciali- 9-10/ 2017, 17 noiembrie, pp. 27-29). tatea lui sunt sintezele, indiferent dacă obiec-
76 ♦ Mişcarea literară
O scrisoare prin timp de pe str. Lungă
Andreea ZAVICSA
La momentul lansării volumului său de Prima investigație este chiar a prozei debut, din cadrul Târgului de carte Gaudea- neterminate Sub pecetea tainei, pe care mus 2017, Cosmin Ciotloș era supranumit de Cosmin Ciotloș o duce într-o altă direcție față criticul literar Ioana Pârvulescu „un poet al de cum procedase Teodor Ruse (pentru detaliului”. Afirmația nu era una întâmplă- apropiați, conu Rache). De altfel, concluzia toare, căci volumul însuși, intitulat în mod criticului este că sugestiv și ludic Elementar, dragul meu „(...) pasionat cititor Rache, se deschide cu următoarea teză: de romane polițiste, „Mateiu Caragiale e un poet al detaliului.” Se Conu Rache nu e și înțelege, desigur, că demersul îndrăzneț al un bun cititor al autorului are ca scop o analiză lucidă a acestora.” El se aș- integralei opere mateine, o „punere sub lupă” teaptă ca „un sâm- a unora dintre cele mai semnificative detalii bure de cireașă” să-i care, dacă au fost deja interpretate, primesc ofere dezlegarea ca- acum noi chei de lectură, ori care sunt pentru zului dispariției lui prima dată trecute în revistă de către Cosmin Gogu Nicolau, la fel Ciotloș. Un demers îndrăzneț tocmai pentru că ca în romanele de- obiectul studiului este unul dintre scriitorii tectiviste, dar este asupra cărora s-au pronunțat cei mai mulți dezamăgit să consta- critici literari, pentru care au curs râuri de te că „în realitate nu e așa”. Fără a divulga cerneală, dar despre care mai există, totuși, posibila rezolvare a cazului pe care o propune lucruri de spus, aceasta fiind și convingerea Cosmin Ciotloș, trebuie semnalat că, despi- autorului volumului de față: „Nu m-aș fi când rezumatul pe care fostul polițist Rache i- încumetat să bat la uși deschise dacă n-aș fi l face naratorului cu privire la cazul Nicolau crezut sincer că sunt în posesia câtorva chei de și, fără a se folosi de întreaga recuzită de care lectură pe care înaintașii mei nu le-au găsit acesta dispune pentru a conduce ancheta, sau de care n-au profitat.” criticul-detectiv surprinde „trei discursuri par- Altminteri, cartea proaspăt scoasă de țiale”, insesizabile pentru polițistul fără voca- sub tipar însumează șase eseuri sau, mai bine ție care suspectează, de fapt, pe cine nu zis, studii de caz care traversează întreaga trebuie. operă a lui Mateiu Caragiale, atât proza, cât și Oprindu-se apoi asupra nuvelei Remem- lirica, fără a neglija corespondența sau ber care „are meritul de a relativiza pentru jurnalul acestuia. După cum inspiră și titlul, prima dată imaginea consacrată a unui Mateiu „o transparentă trimitere la Sherlock Holmes”, Caragiale naiv și credul, orfevru al stilului și intenția autorului este de a parcurge opera reporter al unor realități decadente”, autorul mateină cu precizia, atenția și scepticismul insistă asupra celor trei detalii de tip accesoriu unui adevărat detectiv, care își permite să „îi care îl fac pe Aubrey de Vere, protagonistul, dea lecții” conului Rache, al cărui profil este, aparent inconfundabil: inelele cu safire evident, împrumutat de la doctorul Watson al Ceylan, brățara și mirosul de garoafe. „Nici lui Sir Arthur Conan Doyle. unul nu e, însă, imposibil de permutat. (...)
Mişcarea literară ♦ 77 sunt simple anexe, ornamente vizuale sau capitol, care împrumută celebra replică a lui olfactive ale unui corp care-și internalizează Gore Pirgu, Cine l-a moșit pe Mahomet, este asemenea pedanterii.” De aici pornește un divizat în mai multe părți care acoperă atât întreg raționament logic pe care povestitorul eventualele trimiteri biografice, bibliografice, însuși și-l refuză, preferând să se complacă în cât și detaliul, niciodată prozaic, al episodului convingerea că trupul tânărului cu chipul în care Pirgu, „cunoscător” al bunelor mani- desfigurat pescuit din apele Spreei aparține ere, „înghite cuțitul”. amicului său cu trăsături de dandy. Ultimele două eseuri, unul dedicat Ceea ce urmează este un studiu „dedicat sonetelor din Pajere, care „își găsesc un epistolelor de tinerețe ale scriitorului”, inti- corespondent în producția rudimentară a sti- tulat cu mult tâlc „Învierea cea fericită” a hurilor la stemă din veacurile al șaptespreze- Penei. Aici criticul propune citirea scrisorilor celea și al optsprezecelea”, iar celălalt, unui într-o cheie mult mai livrescă, provocându-ne episod delicat din viața lui Mateiu Caragiale, să potrivim conturul unui anumit personaj din care descoperă „furtul” unei ciorne de-ale sale romanul Craii de Curtea-Veche peste cel al pe care se afla însemnat sonetul Noapte unui „posibil model din societatea începutului valahă, închid volumul care are un caracter de secol XX”, fiind însă precaut, căci „realul circular, căci „se deschide și se închide cu nu trece niciodată cu toate armele și bagajele două cazuri care au, în mai mare măsură decât în teritoriul ficțiunii”, așa cum nici nu i-ar fi celelalte, intrigi polițiste.” fost specifică lui Mateiu Caragiale această Dar cartea nu se sfârșește odată cu „metodă de translație. (...) Memoria lui func- finalul capitolului Reconstituirea. Notele de ționa în primul rând emoțional, nu filologic.” pe ultimele pagini formează ele singure un Miezul volumul îl constituie, după cum volum de critică literară complementar care era de așteptat, analiza „romanului de școală trebuie obligatoriu citit în paralel cu studiile nouă”, așa cum îl numea Nicolae Manolescu. de caz în sine. Multitudinea de trimiteri critice Cosmin Ciotloș vede în Craii de Curtea- bibliografice dovedesc erudiția și experiența Veche o „sinteză a tradiției literare românești de peste un deceniu de cronică literară ale lui de până în pragul interbelicului”, întrucât Cosmin Ciotloș. Poate că din acest motiv, „destul din materia micului roman rezonează după cum observa pe bună dreptate și Ioana amplu cu literatura care-i premerge”. Criticul Pârvulescu, volumul de față tinde să se notează elementele de intertextualitate, adreseze unui cititor avizat, dată fiind și umorul, culoarea epocii, procedeele de creație, apetența spre cuvinte speciale, alese cu grijă, „similitudinile de literă, de formulă, de asemeni lui Mateiu Caragiale, „de la care se expresie”, printre ele numărându-se trimiteri contaminează”. Este, în definitiv, un volum la Misterele din București (1962), Don Juanii care m-a amuzat, m-a contrariat, m-a convins! din București, Geniu pustiu. Titlul acestui
Cartea Gulerelor albe
78 ♦ Mişcarea literară
Daniel Săuca, un gazetar de veghe în lanul democrației
Icu CRĂCIUN
Sunt optimist pentru că în fiecare județ pe degetele de la mâni și de la picioare. Oare există ziariști-dulăi care apără democrația câți au citit Codul deontologic adoptat de românească, atâta câtă este, în comparație cu Clubul Român de Presă din care citez doar așa-zișii jurnaliști fuduli (cu patalama!), ce se câteva articole: „Ziaristul poate da publicității dau atotștiutori și subtili, „adevărate repere de numai informațiile de a căror veridicitate este urmat”, pe deasupra și poeți sau prozatori, sigur, după ce în unii chiar membri ai Uniunii Scriitorilor din prealabil le-a verifi- România, cu mintea încremenită în epoca cat, de regulă, din Împușcatului, continuând să pupe în fund pe cel puțin două surse urmașii acestuia împrăștiați în toate partidele. credibile” (art. 2), Acești impostori tupeiști și țâfnoși, în fond de „Ziaristul nu are două parale, fără cultură deontologică, chiar dreptul să prezinte cred că lumea se înghesuie să le citească opiniile sale drept căcărezele după ce se screm să murdărească fapte. Știrea de pre- imaculata și inocenta hârtie. Au-n-au treabă, să trebuie să fie deseori îi vezi criticând la comandă politică ba exactă, obiectivă și atitudinea echilibrată a elitei intelectualilor, ba să nu conțină păreri opiniile unui profesionist, ba demonstrațiile personale” (art. 3), pașnice ale societății civile, ridicând în slăvi „Ziaristul este obli- reprezentanții Puterii (indiferent de culoare), gat să respecte viața chit că aceștia sunt găunoși, de proastă privată a cetățenilor calitate, dar de! sunt bărbați bine, spilcuiți, ca și nu se va folosi de metode interzise de lege vechii activiști de partid cu pistolul în pentru a obține informații sau imagini despre buzunar. Ei, bine, posteritatea se va șterge la aceasta. Atunci când comportamentul privat al fund cu asemenea otrepe ipocrite, degeaba unor personalități publice poate avea urmări încearcă să-și ascundă duhoarea lăturilor asupra societății, principiul neintruziunii în emise aproape zilnic în câte un articolaș viața privată ar putea fi eludat. Minorii și ultranaționalist ori subcultural-provincial, bolnavii aflați în situații dificile și victimele demonstrând, chipurile, că sunt echidistanți și unor infracțiuni beneficiază de păstrarea obiectivi, meseriași, nevoie mare, bătându-se confidențialității identității. Se va menționa cu cărămida în piept în numele interesului rasa, naționalitatea, apartenența la o anumită național, aceștia vor rămânea, vorba nu știu minoritate (religioasă, lingvistică, sexuală) cui, „niște bidoane goale”, bunul-simț și numai în cazurile în care informația publicată decența fiind haine prea largi pentru dânșii. se referă la un fapt strict legat de respectiva Jurnaliști de casă, potăile acestea, problemă. Ziaristul va evita detalierea unor metamorfozate în jigodii, își afișează părerile vicii sau a unor elemente morbide legate de fără scrupule, aș zice cu mojicie, convinse că, crime” (art. 4), „Ziaristul va da publicității vezi doamne, sunt „formatori de opinie” ca și punctele de vedere ale tuturor părților impli- când ar deține monopolul fericirii și înțelep- cate în cazul unor păreri divergente. Nu se vor ciunii de vreme ce își numără cărțile publicate aduce acuzații fără să se ofere posibilitatea
Mişcarea literară ♦ 79 celui învinuit să-și exprime punctul de vedere. antonimic (bine-rău, a râde-a plânge, alb- Se va avea în vedere respectarea principiului negru), el nu acceptă griul, cenușiul, vorbăria prezumției de nevinovăție, astfel încât nici un fără rost, întrucât „râsu-plânsu” îi aduce individ nu va fi catalogat drept infractor până aminte de România de odinioară și, pesemne, când o instanță juridică nu se va pronunța. Se asta îi provoacă silă și dezgust, mai cu seamă va evita publicarea comentariilor și luărilor de când constată, cu regret, pervertirea persona- poziție asupra unor cauze aflate pe rol în lităților cultural-spirituale ce au lăsat umbre în justiție. Aceasta nu exclude relatările obiec- existența lor înainte de decembrie 1989. tive asupra faptelor în evoluția lor. Ziaristul Astăzi, politica este o junglă aidoma spațiului nu se substituie instituțiilor și puterilor media, internetului etc., dar acest spațiu este publice” (art. 5); de această ultimă propoziție violent, înțesat de interese, mizerii, urlete, mulți pseudogazetari au făcut și fac abuz fără execuții”, scrie D. S. Singura, lectura, l-a aju- a cunoaște conținutul tuturor articolelor. Țin tat să scape de aceste mizerii, să-și constru- să precizez că toate aceste opinii exprimate iască un alt destin mai confortabil, mai până aici le veți găsi mult mai nuanțate în liniștitor, în această țară infectată până la cartea d-lui Daniel Săuca intitulată Un bou în paroxism de nesimțire și cerșetorie, căci, nu anul maimuței (Ed. Mega, Cluj-Napoca, întâmplător, un eurobarometru plasează 2016) despre care facem vorbire mai la vale. România pe ultimul loc în privința interesului Inamic al retoricii găunoase, al emisi- pentru activitățile culturale, consumismul și unilor TV de doi lei, al generalizărilor stupide, submediocritatea atacând zona culturală cu al celor care eludează esențele, al globalis- pași repezi. Ancorat în cotidian, în istoria mului și al populismelor ieftine, dl. Daniel recentă, scrie despre criza refugiaților, regio- Săuca, redactorul-șef al revistei Caiete Sil- nalizarea țării, despre festivalul Untold, des- vane, și-a adunat în acest volum majoritatea pre sindicate, „aflate în moarte clinică”, des- editorialelor publicate în cotidianul Magazin pre desemnarea Capitalei Europene a Culturii Sălăjan din perioada ianuarie 2014 – octom- 2021, despre criza dezbaterii și a ideilor, fără brie 2016, care, la vremea lor, se ocupau de a se căuta alternative, despre opiniile sociolo- problemele imediate și stringente ce frămân- gului Vasile Sebastian Dâncu, despre statutul tau politicul, socialul și economicul național jurnalistului pe plaiurile post-mioritice, despre sau sălăjean, e drept, unele dintre ele depășite fundăturile istoriei (unul din cele mai bune (vezi chestiunea U.S.L. sau ruperea P.N.L., editoriale, datat 31 august 2016), despre economia și criza din Grecia, debilitățile lui scrierea după noile reguli ale Academiei, N. Breban la adresa lui H. R. Patapievici, despre neîncrederea cetățenilor în politicieni, derapajele premierului maghiar Victor Orban despre alegerile din 5 iunie 2016, despre cu privire la introducerea pedepsei cu moartea propunerea înființării unui Parlament virtual a sau a gardului la graniță, părerea puerilă a lui lui Varujan Pambuccian, despre creșterea Ilie Șerbănescu despre „pierderea Ardealului”, atentatelor teroriste din străinătate, în timp ce care nu merită nici cea mai mică atenție, la noi au loc zilnic „atentate” la bunul-simț, la vorbind în dodii, rareori când nimerește și el, limba română, la curățenie, la profesionalism, sărmanul, câte un secret a la Polichinelle ca dar și despre imaturul discernământ pe termen orbul la Brăila), dar multe încă de actualitate lung al electorilor români (cu candidații pe cum ar fi iresponsabilitatea politicienilor care îi merită și viceversa) și despre Dacian incompetenți, pulverizarea valorilor, deve- Cioloș, al doilea prim-ministru dat patriei din nirea culturii și educației domenii de interes județul Sălaj, după Iuliu Maniu. Adversar al național, nevoia creșterii salariilor bugetarilor, demagogiei, pentru el patriotismul înseamnă legea educației, datoriile financiare ale tăcere și eficiență, obiective clare care să fie posturilor de televiziune, și, de ce nu?, urmărite cu responsabilitate și luciditate până realizarea unei monografii dedicată celebrului la capăt, nu vorbe de clacă, promisiuni aiuris- medic Ioan Pușcaș. Adept al opiniilor tice, ușor de manipulat populația confuză, exprimate tranșant, direct, fără ocolișuri, săracă și obidită. Rolul ziariștilor este
80 ♦ Mişcarea literară dezvăluirea nedreptăților, informarea corectă facem cu inteligența noastră”, sunt de acord și a cititorilor și, nu în ultimul rând, educarea cu afirmația: „Cât de repede uită Occidentul, acestora printr-un limbaj cât mai aproape de de pildă, secolele de teroare impuse de standardele profesionale. Evocarea lui Bărnu- Inchiziție”, însă mă așteptam ca dl. Daniel țiu, Maniu sau Coposu are ca scop trezirea Săuca să continue cu faptul că Occidentul memoriei esențiale, cea a apartenenței de refuză să condamne crimele comunismului neam, nu numai a locuitorilor din județul (numărul lor este de zeci de ori mai mare) Sălaj (județ care nu are nici la ora actuală un care au fost și sunt mai aproape de noi; din cinematograf, un teatru, o filarmonică, un păcate, în fiecare sat sau oraș există un râu aeroport sau o pistă pentru biciclete), ci a Lethe din care se adapă – voit ori nevoit – o românilor de pretutindeni; de aici, probabil, și bună parte din contemporanii noștri. aprecierea rectorului Ioan Aurel Pop ca Una peste alta, cartea aceasta merită a fi „exponent al echilibrului și al dăruirii”. citită și păstrată în arhiva sentimentală pentru Mi-a plăcut tonul ușor ironic referitor la faptele și întâmplările celor trei ani cuprinși în cercetarea echipei de la U.B.B., condusă de ea (din ianuarie 2014 până în octombrie 2016) profesorul Daniel David, vizavi de consta- la care și noi am fost părtași. tarea: „Suntem deștepți, dar nu știm ce să
Succesiunea clipelor III
Mişcarea literară ♦ 81
Analize pertinente
Iacob NAROȘ
Absolventă a Facultății de Litere, Istorie poeme ce arată constanța poetului, impresia și Jurnalism, specialitatea limba și literatura de cumințenie ce denotă ordine. Asistăm la un română din Sibiu, Carmen Georgeta Ardelean, amestec de melancolie și nostalgie, de născută în Alba Iulia, este profesor titular la tradiționalism și neomodernism, dar și o notă Liceul Pedagogic Gh. Șincai din Zalău, de postmodernism prin metatextualitate. redactor asociat al revistei Caiete Silvane și Nostalgia vârstelor trecute este surprinsă într- membru fondator al un jurnal în fărâme, un logos narcisistic, ală- Asociației Scriito- turi de iubire, faptul religios și intertextu- rilor din Sălaj. alitatea. Costumul negru ne apare ca simbol Doctor în filologie triplu al ceremonialului morții, al legăturii cu (2012) cu tema trecutul, obiectul care leagă trupul de suflet: Hortensia Papadat „De acum nu ne mai înțelegem ca înainte/ Bengescu – marea Nedespărțitul meu trup, alter-egoul meu,/ Ai europeană a litera- devenit greu, gras și gârbovit… Acum suntem turii române, apă- o pereche cam bizară,/ Tu, carnea, o bătrână rută în volum (2013) stafidită,/ eu, un adolescent. În holurile unui cu titlul Pledoarii, hotel de trei stele” (trupul, sufletul). Sunt Editura Eikon, cu analizate sintetic și alte poeme, Visul, Meșterii care câștigă Con- italieni, Nimicul sau o intrare în iad, Plajă cu cursul de debut al poeți… Coperta a patra e o panoplie de apre- Filialei Cluj a USR. cieri critice bine selectate. În 2014, îi apare cea de-a doua carte, Pactul Ruxandra Cesereanu, California (pe cu ficțiunea. Cronici și alte semne de carte, Someș), în Enclave și robinsoniade ce dă și Editura Caiete Silvane, Zalău. Volumul de titlul capitolului: descendentă din echinoxiști, față – Polifonii în wordissimo – apărut la neonirică cu dependențe autobiografice, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017, 202 Ruxandra Cesereanu scrie despre spațiu și pagini, cuprinde cronici apărute în revistele timp, meditează asupra copilăriei și adoles- Caiete Silvane, și Tribuna, Cluj-Napoca, în cenței puse față-n față cu maturitatea. Volu- perioada februarie 2014 – februarie 2017. mul a apărut la Editura Charmides, Bistrița, Așadar, Polifonii în wordissimo este 2014, el cuprinde 38 de poeme, un amestec de structurat în câteva capitole, primul se inti- real și ireal, arhaic și oniric, banal și excep- tulează Enclave și robinsoniade și este dedicat țional, material și imaterial, trecut, prezent și poeziei. Încercăm să trecem în revistă câțiva timpul poetic. Poemele sunt pline de anestezii dintre poeți, în ordinea în care sunt analizați în bine armonizate comparate cu Ezra Pound sau carte. Pentru fiecare poet, autoarea alege un T. S. Eliot. Someșul apare ca un spațiu al titlu semnificativ, iată primul în discuție: apocalipsei estivale urbane: „Avalanșa a Costumul de pergament – Adrian Popescu, pornit de la băieții și fetele care vrăjeau o Costumul negru. Volumul apărut la Editura chitară pe malul Someșului/ așa au început să Cartea Românească, în 2013, a fost nomina- cadă amintirile și poezie/ o cameră de filmat lizat la „Cartea anului”, el cuprinde 24 de care se rostogolește. Septuagenara stătea în
82 ♦ Mişcarea literară râu și își lovea pulpele cu fusta suflecată/ pe mâna pe care Dumnezeu mi-o ține pe umăr/ când Hotel California ieșea ca un joint din Pentru a mă îmbărbăta.” burta chitării”. O prezentare la fel de sintetică este Melancoliile de mare litraj ale texta- dedicată și lui Vasile Dan, cu volumul Lentila mentelor – George G. Astalos, InfraRouge. de contact, 2015, Editura Mirador din Arad. Volumul apărut la Editura Karth, 2014, e plin În Ochiul de lângă drum, Vasile Dan este de lirism ludic, metarealitate, de prozaicul etichetat ca postmodernist, prima poezie ne existenței cu un limbaj contemporan argotizat apare ca o artă poetică: „Eram la mijloc între liber poeziționist. Iată câteva titluri definitorii: cei de dinaintea mea/ și cei care mă urmau Calea, adevărul și viața, Răpirea Europei, orbi/ ținându-mă de mână fără să știe/ ca pe Întoarcerea fiului adunător, Călătorului îi un baston alb.” șade bine cu scrumul, Infractorul liber Varujan Vosganian cu volumul Cartea poeziționist. poemelor mele nescrise face corelația dintre Elogiile diogezelor necesare – Ioana poezie și proză. Cu teme ca: familia și trecutul Pârvulescu, Cum continuă povestea, Editura nostalgic, dilemele existențiale, religiozitatea Humanitas, 2014. Pentru poetă scrisul seamă- și dramele umane (vezi Ieșirea din peșteră, nă cu toate celelalte, n-ai de ales: „Vine și se pp. 39-44). așază singur la masă.” Ca atare, poezia trebuie O excelentă prezentare o are placheta lui să lumineze, este considerată o încercare fruc- Vasile George Dâncu, Universul Mama, apă- tuoasă. Cele șapte jurnale a șapte săptămâni rută la Editura Max Blecher, în 2015, vezi cu șapte poeme sunt formulate astfel: Omul și Decantări târzii, pp. 45-49. Este considerată o Dumnezeu, dualitatea angelico-demonică, carte-omagiu, dar și a fiului rătăcitor prin ființa noastră – ființele din ființa noastră; Universul Mama în care predomină o anumită femeia, moartea și Dumnezeu; elogiul umbrei; culoare, alb-negru, ca o fotografie de familie, catharsis al omului sau creatorului de artă; „o privire-rememorare asupra morții din viață, viața casnică cu toate ale ei. a vieții dincolo de moarte.” Volumul emană Stepe interioare – Daniel Bănulescu, În sinceritate, formula lirică de adresare e una șerpărie – este prezentat sintetic ca prozator, directă, mama e cea care dă replică: „dacă tot dramaturg, poet; câteva titluri boeme din citești atâta/ mai scrie/ și despre neamul nost”. poezie: Daniel al rugăciunii, Te voi iubi până Primul din cele 20 de poeme, Fotografie de la sfârșitul patului; din proză: Te pup în fund, familie, evocă lumea de altădată, imagini și Conducător iubit!. Cel mai bun roman al portrete păstrate doar în suflet. Clipe evolutive tuturor timpurilor, Diavolul vânează inima ta se derulează de la copil la adolescent, tânăr, iar din teatru: Cine a câștigat războiul reli- adult, amintiri memorabile ca moartea tatălui, giilor? și Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu? plecarea tânărului la oraș, vizita mamei. De În șerpărie, Editura Tracus Arte, 2013, reținut portretul mamei secondat de cel al conține 35 de poeme numerotate șocant de la fiului: „țărancă muncită/ cu o rochie ieftină și 34 la 1 și evaluate cu note de la 7,5 la 9,9. niște sandale mult mai mari decât piciorul”/; Criticul remarcă libertinajul ideatic stilistic în „dar eu eram mic și nedrept cu tine/ tu erai la teme ca: eroticul, socialul, revolta, furia, fel de mică/ dar demnă ca un brad.” Moartea religia și femeia. Femeia – „este ca o cutie mamei și înmormântarea e cuprinsă admirabil hârjâită de chibrituri/ pe care nu mai pot să-mi în versurile: „dragă mamă/ tu ești cea mai aprind niciun băț” sau „Tu nu-mi ești nici importantă ființă din lume/ ai fost și când erai proastă nici surdă/ dar nici de cine știe ce vie/ dar ești și acum când ești moartă.” Se calitate/ Tu te urci încălțată și udă/ Pe remarcă și dragostea pentru pământul natal, buletinul meu de identitate.” Poemul În pentru natură, credința și spiritul matern ce șerpărie este închinat prințesei Cik: „Iar eu devin esențe ale poeziei: „viața ta este acum voi simți și atunci/ Că tu, iubita mea /ești poezia mea.”
Mişcarea literară ♦ 83 Poezie la scara 1:1 – Ion Pop, Casa Lumea ca literatură. Amintiri în „Egografiile scărilor, Editura Cartea Românească, 2015, unui Homo narativus”; lui Dan Lungu cu transpune poetic sticla lui Klein, o casă a romanul psihologic, Fetița care se juca de-a treptelor, a vârstelor, dar și un spațiu dintre Dumnezeu, în Amelioratorii de gust ai copilă- realitatea tuturor spre realitatea noastră. Avem riei; lui Cornel George Popa, Cei care mor și trei cicluri de poeme: Casa scărilor, Degetul cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar; lui Bach și Ocazii, momente, întâmplări în Cristinei Chițu, Crunții și inocenții în Amor care ontologicul și poeticul coexistă. După artis ars moriandi; Matei Florian, cu romanul mărturisirea poetului, poezia lui a fost mereu Cexina Catapuxina, 2016, în A trăi la firul obsedată: „De jumătate de secol de când o ierbii. pun pe hârtie, de tensiunea dintre scris și trăit, Partea a treia a cărții Monologurile lui dintre Bibliotecă și întoarcerea spre propriile Ulise este dedicată altor tipuri de analize: întrebări și neliniști…”. Casa scărilor cuprin- interviuri, editoriale, publicistică, eseuri con- de amănuntul biografic, pare a fi un confe- versaționale (Daniel Săuca, Cumetriile mol- sional, ba o anticameră a lui Dumnezeu, în come, 2013 (vezi monologurile lui Ulise); Ion care predică poetul. În poemul 73, asistăm la Mureșan (vezi Oglinda aburită, 2013, în De- metamorfoza ființei umane: „Aud prin anii cantări incantatorii; Alex Ștefănescu, Mesaj cam mulți/ doar clinchetele marginilor izbite/ către tineri. Redescoperiți literatura, în Des- ale atâtor singurătăți.” pre o lecție de viață este vorba…; Ovidiu Analize la fel de pertinente sunt întâlnite Pecican, cu studiul Câteva secrete ale roman- și în poezia lui Radu Negrescu, Gata, Nicio- cierului Lucian Blaga, în Potpuriu blagian, dată, Acum în Versul care construiește etern 2014. Daniel Săuca cu La centru prin nord și la Marcel Lucaciu, floreta de exercițiu, o vest, 2015, este prezentat în articolul Polifonii antologie din trei volume revizuite prezentat interioare în tempo wordissimo care dă și în articolul intitulat Reflexii din reflecții. titlul cărții de față. Partea a doua a cărții, Exuviile trecu- Au scris despre cărțile semnate de Car- tului, se preocupă de proza scurtă: Șapte men Georgeta Ardelean și despre publicistica romane, șapte povestiri, șapte etaje, cu aple- bogată apărută în volume colective sau în care asupra lui Radu Țuculescu, Scorpionul reviste literare: Mircea Popa, Constantin galben. Șapte povestiri, Editura Charmides, Cubleșan, Dumitru Chioaru, Irina Petraș ș.a. Bistrița, 2013. Cartea lui Viorel Bucur, Omul Irina Petraș subliniază pe coperta a patra a negru și alte arătări de pe hotar, este anali- cărții, despre autoare, în esență, următoarele: zată în Vămile trecutului, iar cea a Ruxandrei „Remarcabile calități de conducătoare de Cesereanu, Un singur cer deasupra lor, face carte, plăcerea și știința de a divaga original obiectul studiului intitulat Exuviile trecutului pe textele altora cu recurs la o bibliografie ce dă și titlul acestei secțiuni. Aceeași atenție atent și polemic asimilată”; „finețea ochiului este acordată și Doinei Cetea, cu microro- analitic, eleganță și limpezime a frazei, plus o manul Voievodul Gelu, 2014, în Pași în tre- știință a sintetizării exersată și ca profesoară cut, pași prin Transilvania; lui Ioan Groșan, de literatură.”
84 ♦ Mişcarea literară
În duhul blândeții
Diana MOȚOC
Preacuvioși și Preacucernici Părinți și ciunea și frumusețea care sălășluiesc în ea. De dragi frați și surori, îndată ce am primit-o de la părintele meu Ne-am adunat aici, la ceas târziu de duhovnic, în dar, la sărbătoarea Sfântului Mare toamnă, pentru a-l primi cum se cuvine pe acest Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, în 2014, Fiu… ce revine în țara sa – poposind, iată, mai am citit-o pe nerăsuflate într-o noapte, așa cum întâi, pe meleaguri bistrițene –, după călătoria sa am înțeles că au făcut-o mulți, și am recitit-o în Spania, unde s-a voit a se dărui tuturor, după o vreme, tot pe nerăsuflate, tot într-o îngemănat, în două rostiri în limbi diferite, dar noapte. Pentru că odată ce o ai în mâini nu o surori, româna și spaniola, în original și mai poți lăsa, atât de vie și frumoasă este! traducere. Acum însă, în această strădanie despre Spuneam atunci, și reiau acum în mare care afirmam că este traducerea, de a înțelege parte cuvântul meu, că volumul („Fiule, m-am sensul și frumusețea până unde mi-a fost cu vrut să-ți fiu candelă de ceas târziu...”!, Editura putință pentru a le Renașterea, Cluj-Napoca, 2017) semnat de Pr. reexprima în spaniolă Arhimandrit Dumitru Cobzaru se deschide cu o cât mai fidel posibil, prefață avizată, de o mare profunzime și am recitit-o aproape frumusețe, despre carte și autor, semnată de zi de zi, luni întregi... criticul literar și eseistul Dan C. Mihăilescu. O Și acesta este îndem- prefață surprinzătoare, în sensul în care nul meu, să o lectu- surprinde admirabil esența cărții, dar și grație rați și pe nerăsuflate formei estetice a rostirii. Ca și la Madrid, și într-o noapte, dar mai acum, cuvântul meu nu se vrea a fi decât un cu seamă vă îndemn îndemn, o invitație la lectură, întemeiată pe să o citiți cu luare experiența propriei mele trăiri traducând cartea aminte, zi de zi. De în spaniolă. ce? Pentru că eu am Se spune că a traduce este cel mai profund găsit în cartea Fiu- mod de a citi. Cel mai profund mod de a le… și am încredin- înțelege sensul a ceea ce citești și de a te bucura țarea că veți găsi de forma în care se înveșmântează în cuvinte fiecare, dacă nu toate, mai toate răspunsurile la sensul, înțelesul, adică adevărul care există într- întrebările viețuirii noastre, atât la cele simple și un text. Pentru că traducerea este, mai întâi, imediate, cât și la cele profunde și veșnice, la călătorie spre zămislirea înțelesului și a frumu- problemele și la preocupările noastre, la seții din carte, iar mai apoi transpunere cu neputințele și la râvnele noastre, la durerile și la fidelitate, cu credincioșie a acestora în cuvintele bucuriile noastre, la căutările și la dorul nostru altei limbi. Așadar, este străduință de credin- de Dumnezeu... cioșie față de înțelesul și frumusețea cuvântului. Veți găsi înțelepte răspunsuri despre ființa Spun aceasta nu pentru a arăta însemnă- umană în comunitate tatea traducerii (deși ea este însemnată, așa cum și comuniune, în Autentic și ferm deducem din îndemnul Sfântului Apostol Pavel Biserică, în relație către corinteni: „cel ce grăiește într-o limbă (personală!) cu Dumnezeu și cu aproapele, pe străină, să se roage ca să și tălmăcească”, 1 Cor care autorul ne sfătuiește mai degrabă să-l iubim 14, 13), ci o spun pentru a aduce un argument decât să ni-l facem prieten, chiar dacă crede în întemeiat pe experiența proprie – ce alt argu- prietenie. Să-i iubim pe toți, pe Dumnezeu, mai ment mai convingător decât cel al trăirii?! – întâi, și pe oameni, dar tot în relație cu când vă îndemn să citiți cartea în acest fel, Dumnezeu, care este iubire. Să-i iubim cu o adânc, și cu bucurie, pentru adevărul, înțelep- iubire adevărată, duhovnicească, cu o iubire
Mişcarea literară ♦ 85 care să nu excludă pe nimeni, nici măcar pe Înaltpreasfinția Sa se bucura de răsfățul unui vrăjmași! Să iubim în familie și în mânăstire, de apus de soare după o zi de muncă la diortosirea vreme ce trebuie „să te căsătorești din iubire Bibliei, la Nicula, și unde afirmă esențial că i-a față de oameni și de Dumnezeu” ori „să te lăsat culturii, „opera sa, iar Bisericii, viața”. Iar călugărești din iubire față de Dumnezeu și de corespondența cu fiul duhovnicesc, Tudor, ne oameni”, să iubim până la martiriu, jertfelnic... dezvăluie, într-un gest de imensă generozitate, Și tot jertfelnică să fie rugăciunea, care trebuie cu sensibilitatea, profunzimea și delicatețea să primeze în orice circumstanță, pentru orice și mărturisirii, a convorbirii personale, zbuciumul, pentru oricine, pentru sine, pentru părintele dar și cumințenia, echilibrul căii celei mai duhovnic, pentru cei apropiați, dar și pentru cei înalte, dar și mai strâmte, de viețuire creștină, de altă religie ori confesiune, și inclusiv, sau monahismul, ca dăruire totală. O scriere înțe- mai ales, pentru cazurile speciale ale copiilor leaptă, plină de suflet, o rostire intimă ce devine avortați, nebotezați, ori ale sinucigașilor. un emoționant text literar. Rugăciune care poate să fie o simplă „ridicare a Veți găsi, așadar, răspunsuri vii, sincere, ochilor către cer”, „o lacrimă” ori mărturisirea directe, practice, roditoare, ziditoare, care dăru- că nu poți să te rogi. Rugăciune în Biserică, prin iesc, prin autenticitate și fermitate, dar și prin slujbe, și rugăciune personală, neîncetată, „dacă mângâietoarea și senina îngăduință, în duhul însăși viața ta trebuie să devină o ardere de tot”! blândeții, puterea de a le pune în lucrare, toate Veți găsi cuvânt despre Maica Domnului spre o rânduită viață duhovnicească și spre și despre cum să devenim, și noi, „născători de mântuire. Așadar, este o carte plină de înțelep- Dumnezeu” în inima noastră, despre lectura ciune și de frumusețe, o carte adăpată, inspirată, indispensabilă a Sfintei Scripturi și despre cu adevărat inspirată, cum spuneam și despre Sfintele Taine, despre post, spovedanie și îm- titlu, adică din Duh, din izvorul înțelepciunii, părtășire, despre ascultare și cumințenie, despre adevărului, frumuseții și a vieții care este a face voia Domnului și despre înțeleptul echi- Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl, Domnul nostru libru între lăsarea în voia Domnului și conlu- Iisus Hristos. Lui Îi mulțumesc și părintelui meu crarea cu Dumnezeu: „Fără voința ta, harul lui duhovnic Dumitru pentru darul ales de a putea Dumnezeu nu lucrează. Harul lui Dumnezeu citi cartea Fiule… în acest fel adânc, zi de zi, la face totul, dar fără tine nu poate să facă nimic”. care vă îndemn, iar și iar, spre a deveni fii Dar și despre adopții, doliu, divorț, ispită, duhovnicești, spre a deveni, după dorința Părin- impostură, superstiții, depresie, suferință, care telui, fii ai lui Dumnezeu. Deoarece fiul căruia i este deopotrivă o binecuvântare, „pentru că ne se adresează cartea, nu este doar fiul Viorel, apropie de Dumnezeu”, și consecință a păca- cum ne mărturisește autorul în cuvântul său tului. Veți găsi cuvânt pentru mireni și pentru înainte, ori fiii din Cluj și Craiova, cărora le monahi, pentru preoți și pentru credincioși și răspunde la întrebări în respectivele seri duhov- pentru cei mai puțini credincioși. Și veți mai nicești, întrebări și răspunsuri reluate în primele găsi în carte cuvânt adânc despre Părinte și două capitole ale cărții („Comuniune și comuni- gingașă convorbire cu Fiul, amândoi trecuți în tate” și „Născătoare de Dumnezeu – datorie și veșnicie… Astfel, cartea mărturisește viu și calitate”), ori fiii slujitori ai Bisericii cu care nemijlocit despre Mitropolitul Bartolomeu este în dialog la Cursurile duhovnicești pentru Anania, al cărui vers din poemul Întrezăriri a preoți („Spovedania și viața duhovnicească”), inspirat titlul cărții – un titlu cu adevărat in- ori iubitul ucenic și fiu Tudor… Ci, citind și spirat, adică în-spirit, în duh! Prezent, așadar, în însușindu-ți, Fiule devii și tu, frate, oricine, duh, Părintele Bartolomeu este foarte prezent și credincios sau încă în căutare, și toți, împreună în cuvânt, de-a lungul paginilor și, mai cu cu Tudor, înveșnicit în iubire, primim ca ultim seamă, în capitolul dedicat Înaltpreasfinției Sale, îndemn: rămâi în iubire… În iubirea Domnului, unde autorul ne împărtășește, de pildă, cum Căruia Îi dăm slavă pentru toate! Mulțumim...
(Prezentare de carte susținută în data de 5 noiembrie 2017, la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Bistrița.)
86 ♦ Mişcarea literară
Pavel Dan, la o nouă ediție
Icu CRĂCIUN
În pragul Marii Uniri, Aurel Podaru, mari disponibilități”, după cum afirmă criticul autorul primei ediții critice integrale (Pavel clujean în Prefața volumului despre care Dan, Opere, I, II, III, studiu introductiv de vorbim. Andrei Moldovan, Editura Eikon, Cluj- Cronologia vieții și operei lui Pavel Napoca, 2012, despre care criticul literar Ion Dan, nota asupra ediției, cronologia în Vlad, prefațatorul acestui volum, afirmă, nu imagini, indicii de personaje și toponimele fără temei, că este „cea mai completă și mai întâlnite în cele șapte nuvele aparțin lui Aurel riguroasă ediție”), dă la iveală un nou volum: Podaru, îngrijitorul Pavel Dan, Ursita (Editura Mega, Cluj- ediției de față, des- Napoca, 2017). Un volum care conține șapte pre care criticul clu- nuvele (Urcan bătrânul, Înmormântarea lui jean ține să mențio- Urcan bătrânul, Zborul de la cuib, Priveghiul, neze: Copil schimbat, Ursita și Iobagii), cele mai „Volumul con- cunoscute, am spune noi, și mai valoroase sacrat operei și, de- (estetic vorbind) dintre scrierile prozatorului liberat conceput, Câmpiei Transilvane, răpus prea devreme de o memoriei unui scri- boală cumplită și necruțătoare, trecut în itor rămas credin- eternitate la vârsta de 30 de ani, neîmpliniți, cios idealurilor sale astfel că debutul său, postum, vegheat de Ion estetice și etice, este Chinezu, se va produce în 1938, la Fundația rezultatul devota- pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, mentului lui Aurel București. Podaru, intelectualul născut în satul lui Pavel Ediția de față mai cuprinde pagini de Dan, ca să-l cităm din nou pe Ion Vlad. Jurnal („cele care vizează, în primul rând, «Consăteanul» a avut sentimental datoriei, așa proiectele literare ale scriitorului, reflecții cum Ion Chinezu, Victor Papilian, profesorul despre creație, dorința autorului fiind aceea de universitar de anatomie, prozatorul și omul de a face din însemnările sale zilnice «o operă cultură și inițiatorul unei reviste literare, Ion nemuritoare»”, după cum putem citi în Notă Breazu, universitarul care l-a asociat în elo- asupra ediției) și 12 scrisori către: Dumitru gierea lui Pavel Dan Dan, unchiul prozatorului stabilit la Galați, pe marele istoric Ediții Teodor Murășanu, profesorul și mentorul scri- David Prodan, au itorului, Ion Chinezu, criticul și conducătorul omagiat și sprijinit un om învins de o boală revistei clujene Gând românesc, Ion Breazu, necruțătoare.” Iar prozatorul din această scrisori care depășesc sfera unor simple con- frumoasă ediție, ca să-l cităm din nou pe Ion fesiuni și devin adevărate pagini de literatură, Vlad, „recreează o lume potrivit unei viziuni acestea fiind urmate de, succinte, dar rele- consubstanțiale gânditorului decis să refacă în vante, opinii critice semnate de Ion Chinezu, dimensiuni vaste, în tonalități unde enormul, George Călinescu, Eugen Ionescu, Octavian tragicul, grotescul, fiorul morții și ceremo- Șuluțiu și Ion Negoițescu, „personalități care nialurile moștenite de la oamenii pământului au legitimat, indeniabil, un talent și o operă, prezidează destinele”.
Mişcarea literară ♦ 87 E timpul să menționăm și noi faptul că Editura Tribuna, Cluj-Napoca) și Valentin din 1938 și până în prezent din opera lui Pavel Vișinescu (Pavel Dan și Turda, Casa Cărții de Dan au apărut 21 de ediții, la care se mai Știință, Cluj-Napoca). Precizăm faptul că până adaugă prezența scriitorului în câteva, repre- astăzi, au mai fost scrise și alte monografii, zentative, antologii, culegeri sau volume eseuri, studii despre Pavel Dan; e suficient să- colective, opera sa fiind tradusă în 8 limbi i amintim pe Monica Lazăr (Pavel Dan, (începând din anul 1942): turcă, franceză, Editura pentru Literatură, 1967) sau Ion Vlad portugheză, maghiară, rusă, germană, engleză (Zborul frânt al unui destin, Editura Dacia, și spaniolă, totalizând 12 ediții. 1986). În anul 2014, același Aurel Podaru – Meticulos și devotat prozatorului de la „împătimitul și statornicul admirator al operei Triteni, Aurel Podaru a îngrijit, în ultimii 15 celui mai reprezentativ scriitor al Câmpiei ani, și alte ediții, singur sau în colaborare, Transilvane”, cum îl numește profesorul Vlad cum ar fi: Amintiri despre Pavel Dan (ediție – va contribui, alături de alți paveldaniști la îngrijită împreună cu Ion Buzași, prefață de înființarea Asociației Culturale Pavel Dan, cu Ion Buzași, cronologie de Sergiu Pavel Dan, scopul promovării operei acestui mare proza- Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003), Pavel tor, al organizării primei ediții a Colocviilor Dan – Literatura populară. Caiete (cu o Pavel Dan (Incursiuni în viața și opera lui prefață de Andrei Moldovan, Editura Clubul Pavel Dan), pentru ca, în anul următor, 2015, Saeculum, Beclean, 2007), Umbletul cuvin- să apară primul număr al revistei Pavelda- telor. Prozatori turdeni (cu o prefață de An- niștii (redactor-responsabil Aurel Podaru, drei Moldovan, Editura Limes, Cluj-Napoca, secretar de redacție Mircea Ioan Casimcea), 2009). Vă reamintesc faptul că Aurel Podaru, revistă semestrială de cultură, ajunsă la nr. 6, împreună cu Ion Buzași, Sergiu Pavel Dan au anul III de existență. marcat centenarul nașterii scriitorului transil- Volumul apare cu sprijinul Consiliului vănean (în 2007) cu volumul Pavel Dan și Județean Bistrița-Năsăud (președinte Emil Blajul (Editura Clubul Saeculum, Beclean), Radu Moldovan) prin Biblioteca Județeană lucru pe care l-au făcut și Gabriela Chiciudean „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud (director (cu Pavel Dan sau globul de cristal al creato- Ioan Pintea), într-o ținută grafică exemplară. rului, Editura Academiei Române, București), Coperta (deși nesemnată!) o datorăm lui Baja Constantin Cubleșan (Pavel Dan. Prozatorul Francisc, și poate fi exprimată prin trei cuvin- Câmpiei Transilvane, Editura Limes, Cluj- te: simplitate, eleganță și rafinament. Tehno- Napoca), Petru Poantă și Victor Cubleșan redactarea aparține lui Dinu Virgil Ureche, iar (Pavel Dan (1907-1937) – antologie critică, corectura este asigurată de Traian Săsărman.
Cartea Timpurilor
88 ♦ Mişcarea literară
Modelul Maiorescu
Mircea POPA
Pentru literatura română, Titu Maio- literaturi naționale originale și viguroase, rescu nu ilustrează numai un moment reprezentativă la nivel național și competitivă important al criticismului românesc în efortul la nivel european. În acest scop și-a sfătuit său de întemeiere și definire, ci o întreagă adepții să se apropie de tezaurul tradițiilor epocă de cultură. Este vorba de epoca marilor populare, de limba curată a poporului, de clasici, încurajați și plămădiți în laboratoarele comoara lui de înțelepciune, școală de artă și confortabile ale Junimii și ale „Convorbirilor reflecție filosofică absolut indispensabilă literare”, cărora Maiorescu le-a dat girul progresului național. „Direcția nouă, spunea personalității sale. În cadrul acestei epoci, el, a făcut doar un pas spre progres când, mentorul Junimii rămâne o personalitate pre- dezrobindu-se de acele sisteme greșite, ne-a destinată, un reformator înnăscut. Sub inci- îndreptat luarea-aminte spre o limbă mai dența acțiunii sale nu cade numai literatura, potrivită cu vorbirea poporului de astăzi, spre cultura sau învățământul, ci toate instituțiile limba frumoasă în care scria Negruzzi și pe aferente lor, întrucât pentru el lumea materială care nu am fi trebuit să o părăsim, rătăcindu- și cea ideală trăiesc într-o simbioză exem- ne după confuziile filologilor”. Tot el a pus plară. E vorba de justiție, moravuri publice, accent pe dezvoltarea firească, evolutivă, nu politică de partid, limbă, etică și estetică, prin salturi condamnabile, făcând din teoriile adică de tot ceea ce reprezenta fundamentele „artă pentru artă” și „teoria formelor fără epocii moderne, cărora, el, Maiorescu, le-a fond”, argumente de preț în calea spiritului pus baze solide, greu de clătinat, chiar dacă a descătușat și lipsit de prejudecăți, care merge trebuit să ducă pentru aceasta războaie publice mai mult imitând, decât creând. „Direcția și polemici aprinse. Uneori a făcut-o în ciuda veche a bărbaților noștri publici este mai mult convingerilor lui intime, dar numai din datoria îndreptată spre formele dinafară; direcția nouă de a sluji adevărul, cum au fost cele adresate și jună caută mai întâi de toate fundamentul Școalei Bărnuțiu sau Limbii jurnalelor din dinlăuntru”, ceea ce se traduce de fapt prin Austria, din care ardelenii săi au ieșit puțin deviza „Prin noi înșine!” Astfel de disocieri șifonați. Trebuia gândită și pusă în practică au fost extrem de binevenite și au dus la reforma ortografiei, reformă care nu mai putea dezvoltarea acelui accepta jumătățile de măsură, căci limba celor criticism național de Anul din Transilvania devenise la un moment dat care societatea noas- un jargon periculos, pe cale de a nu mai fi tră avea atâta nevoie Titu Maiorescu înțeles, trebuind debarasat de latinisme, ungu- și în interesul căreia spiritul maiorescian a risme, cuvinte dialectale, spre a putea păși cu rămas viu și dătător de putere creatoare. fruntea sus în conclavul țărilor civilizate. Din Astăzi, când s-au împlinit o sută de ani toate aceste puncte de vedere, Maiorescu este de la moartea acestui legislator de seamă al un om al începuturilor, un întemeietor de regulilor civilizației românești, ne aplecăm principii și acțiune publică, un cap de școală și din nou asupra scrisului său spre a urmări, direcție literară ce n-a putut fi contestată din chiar și sumar, modul în care acest scris a perspectiva vremii, dobândindu-și deopotrivă înrâurit epoca în care i-a fost dat să trăiască. o tot mai largă recunoaștere publică. Criti- Și nu numai opera, ci mai degrabă și mai cismul său are un caracter de sinteză și mult, personalitatea sa socratică, dominând cu țintește înainte de toate dezvoltarea unei statura sa intelectuală cea mai importantă
Mişcarea literară ♦ 89 parte a instituțiilor dătătoare de ton: Univer- arenă au stat sub semnul polemicii, al negației sitatea, Academia, Junimea, parlamentul, și al respingerii. Într-o lume publică extrem de ministerele, viața științifică și literară, călduță și searbădă, în care fiecare avea societatea civilă. Pe toate acestea, amprenta locșorul său dinainte rezervat, întemeietorul Maiorescu este ușor recognoscibilă și definitiv Junimii a trebuit să conteste, să zgâlțâie din impregnată. Ne obligă la un nou examen critic temelii spiritul laș, ușuratic și superficial, spre însăși situația sa de spiritus rector, de om al a da o „nouă direcție” celor care doreau cu inițiativelor durabile și al faptelor înteme- adevărat să contribuie la revigorarea societății ietoare. E vorba, bineînțeles, de anul Maio- în care trăiau și unde acel „lasă-mă să te las”, rescu, an numit așa de N. Manolescu, și în venit din Fanarul turcit și lâncezit, nu mai care reîntoarcerea la Maiorescu este mai putea fi pus la temelia unei societăți care necesară decât oricând. Căci trăind într-o dorea să edifice un nou organism statal. etapă a recrudescenței „formelor fără fond”, al Ascultat și adulat de tinerii cu care s-a însoțit, disprețului cu care este tratat învățământul, a conștient de valoarea și rolul său, Maiorescu a modului în care este privită istoria și latina în trebuit să-și câștige mai întâi aprecierea și școli, a invaziei mediocrităților de sus până simpatia acestora, care să-i recunoască poziție jos, a disprețului pentru lucrul serios și armo- de primus inter pares, ca apoi, de la junimiști nios făcut, a solidității corpului administrativ, influența sa să treacă și dincolo de Junimea și a degringoladei în care se află politica internă Convorbiri pentru a se răsfrânge din plin și externă a României spiritul sarcastic și asupra întregii epoci pe care a traversat-o. superior maiorescian ar fi mai necesar decât Profesor riguros și exact, mentor cu opinii și oricând. Din păcate, România nu mai dispune puncte vedere foarte limpede exprimate, el a la ora de față, nici în Cameră, nici în sectorul strălucit prin limpiditatea și precizia latină a politic sau public, de o personalitate de talia expunerilor, prin formulările casante și lui Maiorescu, al cărui strigăt autoritar și tăioase, prin oratoria sa de practicant avocat la inclement de În lături! să provoace curățirea bară, care cucerește și subjugă, obligându-i pe grajdurilor lui Augias și salubrizarea publică cei din jur să se ridice la înălțimea punctului mult dorită. Maiorescu ne lipsește astăzi mai său de vedere și la coborârea sa în mijlocul mult ca oricând. vulgului. Postura sa de creator de școală, de Revenind la curentul de înnoire cultu- inegalabil spiritus rector a transgresat tot mai rală pornit în țara sa de tânărul venit acasă de mult domeniul spre a accede la postura de pe meleaguri străine și ajuns rector la numai pedagog al neamului, funcție pe care a 22 de ani, credem că este necesar să poposim preluat-o de la Kogălniceanu, omul de stat și puțin în sectoarele în care cuvântul său s-a reformatorul, care timp de două decenii a fost făcut auzit și a dat roade. E vorba mai întâi de un fel de factotum în viața politică și socială crearea unui cadru spiritual adecvat, prin românească, și căruia i-a perfecționat și dus strângerea rândurilor și prin ieșirea în arenă mai departe ideile privitoare la modelarea și spre despărțirea apelor de uscat. Societatea modernizarea societății, aducând noi corecții Junimea a fost cea dintâi creație a sa, celor de până atunci, formulând altele noi și dimpreună cu revista Convorbiri literare, în luptând pentru introducerea lor într-o clasă tot paginile căreia arta și literatura erau supuse mai largă de oameni. Era vorba de a surmonta unui proces de valorizare critică foarte riguros pentru România condiția de a intra cu dem- și strict determinat. Noile legi și reguli nitate în rândul celorlalte națiuni înaintate ale dobândeau prin persoana sa semnificația unui Europei, formulând în Literatura română și început de sistem al judecății critice, care străinătatea un set de reguli potrivit cărora ignora critica judecătorească spre a proclama eram obligați să devenim și noi europeni. primatul celei estetice, științifice, bazate pe Relegarea „formelor fără fond”, concilierea formulări luate din arsenalul științific al celor dintre fond și formă, invocarea armoniei și mai noi școli de teorie și practică universitară adevărului drept criterii esențiale de judecată, moderne. Cel dintâi rol pe care și l-a asumat impunerea esteticului ca măsură exactă pentru cu vădită morgă intelectuală a fost acela de creația literară, statornicia criticii normative, îndrumător literar, de formator de opinie și de explicative și analitice, prin raportarea la un cenzor de moravuri. Și cele dintâi ieșiri în alt criteriu de perfecțiune decât cel la care s-a
90 ♦ Mişcarea literară făcut apel până atunci, au fost doar câteva a fost deținută mulți ani la rând de oameni dintre măsurile luate de el în câmpul vieții proveniți din domeniul științific, s-a pus publice. Sunt deziderate pe care le-a urmărit problema ca aceasta să revină și unui umanist. cu consecvență, intransigență și înțelepciune Iacob Negruzzi a insistat că poziția i s-ar fi printr-o campanie polemică întreținută cu cuvenit lui Maiorescu, dar acesta a refuzat cu abilitate, decimând și condamnând adversari obstinație, lăsându-i acestuia drumul deschis sau trimițându-i în rândul celor numiți de el spre poziție. Și chiar dacă funcțiile și dem- „Oratori, retori și limbuți”, de unde cu greu se nitățile l-au copleșit la un moment dat, mai puteau reface. Acest tip de acțiuni copleșindu-l în egală măsură cu tot felul de decisive, sunând tăios ca o sentință de angarale, el se arată conștient de datoria pe tribunal, i-au adus iubirea, respectul și care i-o incumbă situația și de acceptul încrederea contemporanilor, adeziunea lor la sacrificiului. Iată, de pildă, ce notează în înfăptuirile omului de cultură, care a dominat jurnalul său, la 20 decembrie 1883: „Supra cu statura lui impunătoare întreg sfârșitul de hărțuit, Cameră, avocatură, literatură.” Ar secol XIX, iar prin emulii și discipolii săi a prefera ca din toate acestea să rămână doar influențat întreg spiritul public din România profesor, vocația sa de bază, împrejurare în modernă. Rolul său a fost înainte de toate un care simțea că își face în cel mai înalt grad rol cultural. Iată ce spunea el despre acesta: datoria. Pe această temă nota în același jurnal: „Cultura nu se pregătește de sus în jos, ci de „Eu aș vrea ca simplu deputat să reprezint în jos în sus. Și precum coroana înflorită la Cameră noul guvern de principii și să nu înălțimea copacului își are rădăcinile de hrană părăsesc avocatura mea plină de succese, în în pătura pământului, așa arta cea mai orice caz, să mă întorc la locul de profesor la dezvoltată își primește sucul trăiniciei din Universitatea din București. Influența asupra viața populară cu toată naivitatea ei inconști- tinerimii studioase îmi pare mereu foarte entă; de aceea trebuie să fie națională, iar importantă”. O directivă de viață pe care în dialectele îndeosebi sunt un izvor de întinerire altă parte dorește s-o facă mai clară: „Arta pentru ființarea unei limbi”. Și în altă parte: vieții? Rezervă, discrețiune, cumpătare, în „Strictul adevăr, exprimat în forma cuviin- genere negațiune și, în rezumat, abnegațiune.” cioasă, dar exprimat după întreaga și bine Nu de puține ori face trimitere la spiritul de chibzuita convingere, trebuie să ne călău- armonie, echilibru, modestie, puse cu toate în zească pe toți și întru toate”. slujba adevărului, deoarece „Zidirea naționa- Asemenea idei, convingeri, norme de lității române nu se poate așeza pe un funda- conduită vin să contribuie la armonizarea ment în mijlocul căruia zace neadevărul”. societății, la așezarea ei pe baze trainice și Toate aceste chestiuni fac trimitere la sănătoase, la formarea unei conduite de viață ceea ce numea el „personalitate”, noțiune cât mai corectă. Maiorescu a căutat pe cât importantă în sistemul său de valori, pe care posibil să fie consecvent cu această axiomă de tânărul Maiorescu și-a propus să o atingă viață, excluzându-se singur din învățământ etapă cu etapă încă de pe băncile de la atunci când normele cumulului i-au interzis Theresianum. E vorba de influența exercitată practicarea acestui lucru, refuzând chiar și asupra sa de Goethe, în jurul căruia a construit demnitatea de ministru, atunci când în ochii un „model” de comportament, de om necesar opiniei publice ar fi urmat să pară vinovat, societății. De aceea și-a propus să analizeze preferând să-și aplice singur sancțiunile numai devenirea unora din aceste personalități, să să nu-și încalce principiile. Acest mod de a fi vadă în ce măsură poate răspunde la cerințele într-o lume a Orientului tuturor posibilităților mediului social, să se poată judeca pe sine și a derutat la început, apoi a dobândit respect și faptele sale, în așa fel ca ele să nu iasă din statornicie. N-a căutat măriri, nici funcții, nici limitele acceptate. Jurnalul pe care îl ține cu demnități, iar când le-a ocupat, a preferat să le ochi rece și sever, vine să-i ofere această părăsească când era împins să se abată de la oglindă a acțiunilor de zi cu zi, a faptelor con- principiile fixate. Sunt numeroase cazuri în crete petrecute, pe care să aibă apoi prilejul să care a lăsat altora, drumul spre posturi și le judece la modul detașat, neimplicat, nepăr- poziții publice. Un caz concret este cel din tinitor, alegând elementele bune de cele rele, 1870, când funcția de președinte al Academiei punându-le mereu în cumpănă și în balanța
Mişcarea literară ♦ 91 propriei lui judecăți. Jurnalul său este astfel o a-i sprijini material, pe cât i-a permis situația formă de eudemologie socială și personală, o și împrejurările. Este cât se poate de edifi- formă de auto-observație, asupra cerințelor pe catoare relația sa cu Eminescu și cu modul în care trebuie să le îndeplinească un intelectual care a încercat să-i ofere o mână de ajutor în pus în slujba țării. Sunt întrebări esențiale pe orice împrejurare. Nu pot fi de aceea de acord care și le pune și care revin ca un leit-motiv în cu aceia care văd în Maiorescu un spirit preocupările sale. Respectul total și adânc malefic și pe organizatorul cabalei din 1883, pentru problemele școlii, ale limbii, pentru când a dorit cu orice preț să-l expedieze din modul în care trebuie să arate literatura țară. Lucrurile au fost clarificate și tranșate de noastră, preocuparea atentă ca tinerii să aibă mult, dar exegeții noului val vor cu orice preț șansa de a se perfecționa, ieșirea din provin- să-l facă pe Maiorescu țapul ispășitor al cialism și oferirea unei șanse pentru fiecare acestor nefericite întâmplări. Să nu ignorăm reprezentau la el preocupări statornice, înțele- sprijinul pe care l-a dat unor scriitori ardeleni, gerea unei noi agore cu toate responsabilitățile începând cu Slavici, Miron Pompiliu, cu ei. Revista, cursurile la universitate, dar mai Scipione Bădescu, cu aprecierile pe care le-a ales prelegerile publice ale Junimii, sunt avut la adresa lui Coșbuc, Popovici forme și modalități de selecție, unde cei din Bănățeanu, Meșotă, Goga, Vlad Delamarina, jurul său puteau fi integrați și chemați să-și Lucreția Suciu etc., multora dintre aceștia dezvolte abilitățile oratorice, să-și etaleze consacrându-le pagini elogioase. E vorba de cunoștințele și să se afirme social. Pentru el ultimele decenii ale secolului al XIX-lea când era important ce masă de oameni manevrează, afirmarea sămănătorismului și poporanismului pe ce colaboratori contează, ce viitor poate l-a făcut să reflecteze mai mult asupra litera- avea fiecare dintre ei. Maiorescu a experi- turii rurale, a rolului influențelor populare în mentat la noi în acei ani forța grupului sau a opera de artă, asupra specificului național. echipelor, posibilitatea de a reuși nu singur, Ultima parte a vieții este definitorie cu privire individual, ci în tovărășia unor prieteni sau la modul în care caută efectele patriotismului acoliți pe care putea să se bazeze și cu care, în opera de artă, efecte pe care le negase împreună, putea face o breșă culturală sau anterior, dar pe care nu le mai putea ignora. E politică mai largă. El relua astfel la nivelul drept că și în 1868 afirmase: „Singura clasă epocii moderne exemplul bonjurișilor, a reală la noi este țăranul român și realitatea lui strălucitei echipe pașoptiste, pentru care avea este suferința, sub care suspină fantasma- un respect cunoscut, deoarece fusese în bună goriile claselor superioare”, dar acum o spune parte generația tatălui său, aceea care a și mai apăsat, arătând că „arta cea mai dez- dovedit că poate schimba ceva prin strădania voltată își primește sucul trăiniciei din viața lor. Nu de puține ori aceștia au jucat rolul de populară în toată naivitatea ei inconștientă; de tovarăși de drum pentru ministeriabilul Maio- aceea și trebuie să fie națională” (În memoria rescu, liste cu posibili ministeriabili putând fi poetului dialectal Victor Vlad Delamarina). întâlnite adeseori în jurnalul său, cu nume și Acest etnicism național este subliniat și în caracterizări demne de atenție. El meditează cazul lui Alecsandri, despre care afirmă: nu de puține ori la posibilitatea de a oferi o „Farmecul limbei române în poezia populară echipă junimistă omogenă și performantă, el ni l-a deschis; iubirea românească și dorul propunând la fiecare departament oamenii pe de patrie în limitele celor mai mulți dintre noi care-i cunoștea și ale căror caracterizări șo- el le-a întrupat; frumusețea proprie a pămân- chează și astăzi prin realismul și clarviziunea tului nostru natal și a aerului nostru el a lor. Ceea ce e de subliniat și aici este lipsa descris-o (...) A lui liră multicordă a răsunat la acelui egoism și reticență, cunoscut din orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea comportamentul destul de multor politicieni, poporului nostru în mijlocul lui.” Astfel de pentru care stilul de viață autosuficient și trimiteri la tezaurul nostru popular, la bogăția izolat era o marcă la modă. Or, Maiorescu de producții populare care pot deveni izvor de vine cu alt mod de comportament, dovedindu- inspirație pentru literatura cultă sunt făcute și se până la final un coechipier ideal, unul în articolul Literatura română și străinătatea, dintre aceia care nu-și lasă oamenii la în care găsim o trimitere exactă la „origi- ananghie, luptând pentru a le procura slujbe și nalitatea națională”. Este un punct de vedere
92 ♦ Mişcarea literară pe care l-a susținut și ulterior, legătura dintre împlinirea idealului național era un țel sub- scriitor și literatura poporului din care el face înțeles, deși nu direct exprimat și valorificat. parte fiind o condiție a originalității și a La moartea sa, Octavian Goga i-a reproșat receptării lui favorizante în lume, ea repre- tocmai lipsa unor rădăcini mai adânci cu zentând „partea cea mai aleasă a firei lui pământul lui, care l-a determinat să rămână în etnice”. Bucureștii ocupat de trupele germane și să Aici ca și în altă parte, Maiorescu dă moară cu soldați germani și unguri în garda de dovadă că în rândul fundamentelor sale este- onoare. Ar trebui poate să rectificăm imaginea tice, pe care le consideră esențiale în definirea și să avem în vedere vârsta omului de stat de originalității unei literaturi, stau fără îndoială atunci, care nu se putea retranșa într-un teri- aspectele legate de unitatea și organicitatea toriu incert, el – omul certitudinilor dintotdea- acesteia, și că în mod constant ea se referă la una. Reproșându-i faptul că n-a fost „brațul substratul popular primordial al acesteia. viguros care să poarte un steag” și că i-a lipsit Faptul că s-a ocupat în anii după 1900 de „temperamentul de apostol”, Goga îi concede creația lui Sadoveanu, Goga, Brătescu Voi- totuși lui Maiorescu calitatea de „arbiter nești, că, în răspunsul la discursul academic al elegantiarum”, de om al normelor și regulelor, lui Duiliu Zamfirescu, Maiorescu recunoaște de cenzor de idei și comportament care a meritele ardelenilor în literatură ne face să introdus într-o cultură incipientă „principiul luăm în considerare o anumită tendință ordinei și al autorității”. Chiar dacă ar fi vorba vizibilă a sa: preocuparea statornică de a-i doar de aceste două lucruri, cum ar fi ordinea integra pe aceștia în cadrele literaturii și disciplina în gândire și comportament, nouă naționale, înțelegând în subsidiar că literatura ni se par suficiente pentru ca profesorul și română e una și indivizibilă ori din ce regiune dascălul de logică și de estetică al atâtor a neamului românesc ar porni, că, în ultimă generații să fie considerat sămănătorul care a instanță, ei fac parte integrantă din aceeași desțelenit ogorul pentru semănăturile viitoare. cultură. Pe de altă parte, nu putem să nu luăm Căci fără ordine și disciplină, fără simțul în considerare și împrejurarea specială și echilibrului și al moralei sociale nu se puteau oarecum nouă: aceea de a-și fi putut lua naște generațiile care să cântărească cu revanșa față de criticile aspre adresate în exactitate spiritul și mersul vremurilor, pe tinerețe unora din reprezentanții acestora. care adevărații luptători le-au fructificat din Acum, când împrejurările culturale de la plin. Fără să coboare neapărat în arena începutul secolului al XX-lea i-au permis să încleștărilor naționale curente, Maiorescu și-a observe mai bine dezvoltarea literaturii pe înțeles destul de exact partea sa din misiunea regiuni, a avut posibilitatea de a judeca altfel educativă și formatoare a tinerelor generații, literatura Transilvaniei, pe care a dorit s-o acoperind cu exemplul său personal degrin- integreze fluxului general, ca o măsură golada balcanică și miticismul unui climat nu imediată și imperativă a unui act reparator, dar de puține ori infestat de patimi mărunte și înainte de toate ca intenție de a sublinia acel obscure, pretinzând ridicarea olimpiană la deziderat lansat în epocă de Liga culturală, a gândirea lucidă și clarvăzătoare. A rămas un cărui cerință era pe buzele tuturor și care era model de conduită pentru multiple generații, exprimat în felul următor: de la unitatea omul predestinat a reforma și a cenzura culturală la unitatea politică. Ca om politic și excrescențele, omul cu simțul măsurii intact. doctrinar cu viziune pan-românească (nu Astăzi, când astfel de oameni ne lipsesc întâmplător s-a ocupat și de retipărirea cărții aproape cu desăvârșire, întoarcerea la tatălui său despre românii din Istria), Maio- Maiorescu este absolut obligatorie. rescu este un spirit al veacului pentru care
Mişcarea literară ♦ 93
Vasile MUSTE
La început a fost verde din Munții Alburni zece ani ca să îmi poți lua tu ai venit întâi și tu ești tot ce mi-a rămas umbra înapoi rămâi doar praful și pulberea vin din adâncuri întunecate reci depărtări și noaptea și ziua ador cuvintele tale Nu micul meu prieten ce fel de seară a fost și ce n-a fost în noaptea asta m-a visat o femeie dacă libertatea nu dă păreri de rău nu David micul meu mare prieten libertatea nu te lasă să greșești și eu o visez noapte de noapte strigându-mă și dacă vrei dar nu-mi răspunde la nicio întrebare nu
știu de unde mă strigă nici nu știu cine e dacă vrei pot greși pentru tine și mor în fiecare seară fără ea fără chipul
pe care îl doar bănuiesc și încă nu m-am hotărât
să înnebunesc 1 Decembrie 2017 Isabelei Regina din patul meu vreau să trăim îmbrățișați o zi întreagă să defileze alții adesea te-aș ține-n brațe ani câți are Țara când plecai din patul meu Poezia spuneai Mișcării literare mă simt ca o regină
Ani fără umbră și erai
pentru că ființa asta care îmi aparține ar avea prea multe de îndurat înafara Greul de după dragostei tale neîmpărtășite nu pot duce tot la nesfârșit
cum mă întorc de pe drumul tău te pot iubi în felul meu nu poți să te întorci la nu-s de piatră nu pot să despart cele două vieți să și te plac de muuult le trăiesc independent am așteptat destul până să mă vezi
94 ♦ Mişcarea literară nu știu ce să fac cu noul noi Sunt încolțită cu cât mai mult cu tine sunt o să dai în floare mai greu e după am fost o vreme străini doar munții și marea ai putea să fii condiția necesară și suficientă cu noi de ce să fie așa ne-am ocolit
ne-am abandonat când puteam fi ok Eu locuiesc acolo nu merităm happy end niciunul cine hotărăște ce merităm și ce nu te-am visat ooof m-am îndrăgostit noi sufăr și vreau să dispară durerea nu cred nu știu ce e cu noi gândesc nu mai știu ce să cred ce să fac la cauzele care ne-au adus aici nu înțeleg de ce nu te pot uita cum am lăsat să se întâmple asta măcar pentru câteva zile sunt fascinat de vinul acesta mă bucur că sunt în gândul tău crezi că el mi-a dezlegat limba dacă acolo ai grijă de mine sunt încolțită de aceea vorbesc nimic nu mi se poate întâmpla tăcută o să dai în floare mie sublunarul
Ți s-a spus să nu mai visezi Calendarul cu pisici vreau să ne trezim împreună s-a întâmplat ceva cu tine vreau o noapte întreagă cu tine ți-am luat câteva calendare cu pisici nu-ți mai scriu că îmi e dor de tine sau pisici calendaristice de vocea ta de privire mai ales ooof hi hi ce bine ai pisici ai pisici tu ești mai mult decât femeie oare de ce îmi vine să-ți scriu fără-ncetare tu ești Femeia vreau să te iau și să mergem în țara mea îmi ești drag dar nu degeaba destinul la casa din războiul împotriva liniștii lumii ne-a apropiat abia acum ne-a ferit de multe Câtă vreme îți scriu nu te uit nu mă mai visez cu tine prin Europa visele nu au arme nici nume amintirea lor e o armă ce îți fac Nimeni luminițele te așteaptă ca mine eu la tine nu aud și nu văd nimeni nu mi-a oferit mai mult decât tine încerc să ajung dimineață și tu vrei să îngropi toate nopțile noastre pornesc deschide vei vedea apoi ce mai rămâne și câtă viață avea uneori visele sunt mai importante decât fiecare noapte trăită împreună independența de aici ooof-ul dar eu trăiește visul nici de viață n-am timp nu vreau să te adun cioburi după câtă vreme îți scriu nu te uit poți veni azi mă schimb și vin și iată ce bine-i când seara ești cu mine am visat un vis cu oameni și eu am visat că sunt om ai efect antiinflamator
Mişcarea literară ♦ 95 Tratament prevestitor inimile într-o mână cu șapte degete și tom cel mai drag luni vei fi vindecat de zboruri planate speriat și el de o moarte mai bună așadar stai liniștit va fi bine o vreme nu vei mai cunoaște femei la micul dejun eu n-am avut niciodată în mâinile cui (jun de mic – așa cum spunea balaurul Arif) să-mi las viața cu toate iubirile-n zori la prânz și cină și nici la vot aș fi păstrat drumul pe margine mea către vei anula în zilele ce vin toate zborurile seară păsărilor migratoare din nordul tău nobil căutând tinerețe fără bătrânețe iubitei până la arderea lumii de tot și viața devastată de cântec pană la nopțile tale pustii fii iubitor și lasă femeilor singure singurătatea din urmă Draga de tine iar mie lasă-mi pe draga mea Isabel nu poți submina nu poți jigni nu poți umili viața asta puțină care e și a mea Și astfel nu voi mai iubi nu pot și nu umilesc viața cu tine e singura în locul meu șapte păsări să pună-ntr-un cuib parte sfântă din viața mea cu inima lor speriată de raze de lună
(Din volumul Pot greși pentru tine)
Frăția gulerelor albe
96 ♦ Mişcarea literară
Lazăr LĂDARIU
Alt răsărit darnic s-arată Singur aștept aurora
Septembrele luminii Vântul acesta totul îngheață pândește malurile pe planeta cu poteci înfundate; unei mări de nisip, privindu-și destinul; fericită-i pe-aici doar singurătatea, La-nmormântarea nopții când deziluzia-n cascade vin umbrele ducând amintirea picură liniște singurătății în memoria trecutului, peste singure zidiri, fruct al tăcerii; nemărginirea vântului, dinspre orizontul pădurii de-ntuneric, o lamentare s-aude s-aude venind; în bezna prezentului prin florile tristeții; alte aripi, pe rând, ies din miezul unui foc văd, de-aici, vrăjitorile-nserării dormind pe blană de umbre; venind cu umbrele, speranța-i și ea, alt răsărit dornic s-arată, o lentilă de gheață; în biserica părăsită aici plânge o rugăciune; singur aștept aurora. tristețea bâjbâie prin filosofia tăcerii cu timpul în aripi; Se uită dimineața la mine glonț rătăcit, prin dimineața nouă Uimită, o rază albește drumul luminii se uită dimineața la mine, cu a ei primă suflare de frunze; parcă aud un imn străin sub raza subțire, aici, precum lama unui cuțit; doar un singur izvor mai cântă. piatra aceasta din față-i
Mişcarea literară ♦ 97 cât muntele, Primăvară, cu anii mei, eu te aștept! iar pe ea-i semnul meu, ca un cuvânt interzis, Cineva merge pe ape, rătăcit printre bănuții supuse par nestăpânitele valuri mărunți ai salatei sălbatice; sub ochiul cel de aramă, apus; Lazăr Lădariu este ziarist și poet. S-a născut la 25 martie 1939, Idicel-Sat, județul umbre lungi Mureș. În 1963 a absolvit Facultatea de calcă Filologie a Universității clujene. A fost flăcările asfințitului, asistent universitar la Institutul Pedagogic de 3 tăcute venind, ani din Târgu-Mureș, actuala Universitate abia se văd, Petru Maior, corespondent județean la un ziar dar se simt al satelor, din august 1975 – redactor la ziarul prin ziua, județean Steaua roșie până în 26 decembrie de sine 1989. Din 26 decembrie 1989 până în prezent încet lepădându-se; – redactor-șef al cotidianului Cuvântul liber. O perioadă a fost și parlamentar. A publicat peste din adâncuri urcând, 25.000 de articole. Colaborează cu poezie în aud, chemând, revistele Vatra, România literară, Steaua, clinchet de născuți clopoței; Tribuna, Târnava, Vatra veche. A debutat editorial în 1983 – în Caietul debutanților primăvară, (volum colectiv), în urma concursului de la cu anii mei mulți, „Albatros”, în volum cu cartea de poezie în jur, Câmpuri cosite de ceață, Editura Dacia, 1985. eu, Poeziile i-au fost traduse în limbile germană, din nou, engleză, rusă, maghiară, sârbă, albaneză. A te aștept! publicat numeroase volume de versuri, reportaje și de publicistică. Este de asemenea cuprins în mai multe dicționare și antologii. În pragul iernii ieșit
Tăcut tot mai ciudată-i pe-aici mă privesc în oglindă, și singurătatea din lumea imaginației ies, în murmurul acela de floare, poteci de zăpadă când fântâna ascultă eu calc, vioara vântului; în pragul iernii ieșit, reverențe asfințitului fac; undeva, ziua toarnă crini salut, cu gesturi largi, ninsoarea, peste caii ei, toți azurii, ca o sărbătoare, prin cimitirul uitaților fotografia ei numai eu o văd, se naște un înger; precum o clorofilă a iernii sub steag necunoscut; se uită dimineața la mine, ce mare-i, Doamne, cerul gol marea asta cu buze de omăt sărută de foșnitoare lumini. grăbite clipe, să le soarbă, sub șubred zid de-atâta albă culoare;
98 ♦ Mişcarea literară din acele stepe pustii, trăind, plătit, cu ziua de-atunci mereu vin, și cu săptămâna, cu încete fâlfâiri de aripi, mă pierd afund între pământ și cer, în râul de tulburi ape, amintindu-ne că mai trăim, recuperând, astfel, memorii prin aroma târzie spre alt tărâm a acestei absențe; ducându-se pe rând. prin duminica împărțelilor, clopotul cel ruginit anunță undeva Aproape liber mă simt o altă naștere;
Aproape liber mă simt, în ochiul cerului săgeată înfiorând aerul, nimic nu tresare, de fiecare dată în alt ținut iar clopotul mare triumfal intrând, are o limbă de mort, în palmă cu poemul când umbra după umbră meu vlăguit; aleargă prin anotimp de-nserare. aproape liber mă simt, când, în rostogolire bolnavă, În țara lor, fericiți sunt numai cuvintele fug, copacii disperare parte din mine într-o tragică toamnă; În țara lor, fericiți sunt numai copacii aproape liber mă simt, din acel spate al zidului; când lacrimile nu le mai știu, iar pasărea peste lagună rotindu-se, ei aruncă priviri așteaptă acel semn de demult, peste ape, al nopții venind; peste un aer cu păsări ghiftuite aproape liber mă simt, prin vizorul lor aici, înspre cer uitându-se; unde nu-i pană de înger, niciun sunet aici, acolo nu se aude unde încet, s-aude apropiindu-se umbra. prin zborul nesigur al păsărilor;
În ochiul cerului nimic nu tresare ca un mormânt par apele Cu jenă, prin timpul cu frică parcă, pe dealuri și munți grijuliu cobor treptele vărsându-și lumina; pe o muzică greu de înțeles; bolnave, în poziții nefirești păsările, un munte de fete morgane de tristețe potopite, respiră.
Mişcarea literară ♦ 99 Așteptare Aud un alt cântec de Înviere
De-aseară aici aștept Într-o blândă dimineață, odată cu noaptea, sfios calc cu păsările ei, potecile crinilor cu potire de rouă, toate în haine negre-mbrăcate; prieten sunt, cu frunza timpului, sub nouă, verzi ochi așteptată lumină, deasupra uimirii pe un cer întors stau cu mirosuri de floare; și privesc parcă într-o copcă prin părul răsăritului, adâncă puful păpădiilor învață de gheață; înotul prin aer; de aici văd o respirație nouă, îngerii anevoie, ca un șarpe subțire, în șir de ape curate, urcând muntele, e gândul vecin cu nădejdea opririi în așteptarea primei ninsori viselor tulburi; prin care cântecul lin doar acolo abia poate începe; aud un alt zbor, un alt cântec prin tranșeele ierbii de Înviere. s-aude bine, ca o speranță, respirația dimineții, Încă nu Ți-am mulțumit cu țipăt din scutec ieșind, Doamne, sub ale pământului șoapte; mi-ai îngăduit, cu degete de aer, de 77 de ori, să merg văzduhul scrie pe cele mai albastre frunze cronica despre nașterea zilei; ale cerului, și nu Ți-am mulțumit încă; o zi în care și eu am să plec Doamne, într-acolo. cum se mai zbăteau furtunile peste care nepăsător eu treceam, pe sub ochiul acela enorm, și încă nu Ți-am mulțumit.
100 ♦ Mişcarea literară
Gela ENEA
*** altă zi și n-am șters praful de pe cea de ieri priveam pe geam lumina cum se înfășura (din jurnalul unei fete bătrâne) pe crengi să învăț cum se sărută o absență: întâi sfios când a urcat pe urmă trenul încetinise/ poate chiar se oprise tot mai zgomotos și temerar cât să treacă prin tâmpla unui greier cum un recrut își mângâie prima mitralieră nu am știut de prima dată cine este adevărată s-a așezat alături să mă eliberez de john (pe care-l port m-am strâns în mine să n-o ating/ apoi în minte) cuiul pus piedică inimii au început să curgă din ea never: sugiucurile din prăvălia cu amintiri ca printr-un cep număratul oilor negre pe pajiștea insomniilor tot felul de oameni tvr-ul cultural cu același „Un chien andalou” bătrâni și tineri femei borțoase/ ori bărbații ce cred despre mine că sunt femei cu prunci în brațe o bibliotecă/ de sex călugărițe sau curve infirmitate previzibilă soldați și ostatici dar bănuiesc măcar câmpul minat al războaielor cu ușa închisă/ fiecare își căuta locul cu perdelele trase am vrut să cobor eu/ palpându-mi sânii/ coapsele o mie de brațe m-au tras înapoi limba – moluscă în jurul degetului arătător am vrut să-mi arunc bagajul pe fereastră o mie de brațe l-au prins paradigma oricărei crime încape în plonjonul privirea ei căzuse pe mine singurătății cade trupul ca un perete de beton din cârligul o mie de ochi mă ardeau unei macarale ea nu spunea nimic sufletul îl caută o vreme printre dărâmături voia să mă nască dragostea și eu nu e glob de cristal: te vezi pe fragmente până scapă pe jos
Mişcarea literară ♦ 101 cum ar fi mă gândesc mereu că nu am cui să-i fac un că trăiește într-un cer pântecos copil cui să-i spun și fără șalvari noaptebunăpui
pianissimo când trec de o anumită vârstă unele femei se sinucid nu există nicio certitudine în afară de mine dau foc pozelor din tinerețe cu fumul știu cum să pătrund în creier spoiesc oglinzi cum să fac din omul banal o mașină de tuns când trec de o anumită vârstă unele femei iarba de pe morminte poartă în poșeta de firmă un măr otrăvit știu să călăresc moartea să-i dau bice mușcă din el nu pentru că le este foame ori sete nu-mi pasă că mi-a căzut părul că s-a rărit aerul de poftă la culcare își astupă ferestrele mă uit la citostatice învârt cheia ode închinate leșului eroic deși sunt absolut convinse că nu vine nimeni când trec de o anumită vârstă unele femei țin tremur la îndemână cremele antirid lenjeria sexy nou-nouță frica este un animal pot s-o domesticesc să-i pun microcip sufletul schizoid pe bancnota de-o mie oriunde s-ar afla să se știe că-mi aparține noaptea visează stereotip un înger în șalvari că viermele său întâi din mine a mâncat pe care-l strâng de gât gălbenușul sufletului în noaptea următoare același înger bubuie visul nu-mi pasă că am rămas cu atât de puține după ce le omoară bine bine kilograme își face din carnea femeilor mă izbesc de pereți din oasele lor terciuite nu fac zgomot saltea doar varul cade mai întunecat pe cearșaf îngerul adoarme legănat de alte vise
Cartea gesturilor I
102 ♦ Mişcarea literară
ROBERT Laszlo
Când… El rătăcea prin inima mea. Când eu mă voi trezi în visele tale, Ce faci acolo? să nu te sperii. Caut o busolă, îmi răspunse. Ne vom întâlni sub talpa unei umbre Smulge-o, dacă poți care calcă pe-o rază. să te desparți de tine.
Eu vin dintr-o altă prelungire, M-am închis în casă iar tu mă întrebi de ce sunt străin. cu fotografia moartă a pierzaniei. Și buzele tale grăbite Dumnezeu veni apoi, se băgă și el în poză. închid lacrima acestei întâmplări. Eu eram în versul meu, în versul lui. Un soare m-absoarbe Șăgalnic, dulce și trist. și altul mă leapădă-n lume. Te-am trezit cumva, sau numai spinarea unui cuvânt Cuvânt și-a lepădat coada peste un alt înțeles? Și cuvântul acela Hai cu mine, fără tine. se hrănea cu tăcerile lui. Uită-mă și amintește-mă. Eu sunt soldatul liniștit. El se năștea în fiecare zi Punctul mort pe care liniile din uitarea celei de ieri. vor învia cuminți Mâine, mugurul lui sub jungherul amiezii. va fi stânca și obrazul meu, Pulbere peste celelalte cuvinte.
Săditorul Pe spinarea mea înflorește apa unui râu care El sădea trepte în cer, se chinuie să-și iar îngerii fericiți urcau pună vertebrele, înspre iadul albastru pod și aripile lor trosneau spre o altă poveste ca o cazma de mormânt.
Mişcarea literară ♦ 103 Timp Am știut că va veni clipa când El aude ecoul. poeziile vor curge șuvoi Poate că e doar gândul și acum știu că ziua ce vine cine a deschis stăvilarul. va fi copia nopții stropite cu zeama trezirii. Și aerul e sufocat Brusc, cu amintirea înecului el s-a ascuns într-un ceasornic. și șoapta e un tunet cu picioarele rupte. Și buzele lui mângâiau timpul. Și timpul se prefăcea în cuvinte. Eu îl așteptam în ceasul vecin. Fotograft Și limbile noastre inventau o altă potrivire. Și ne prăbușeam fiecare în visul celuilalt. Dacă scazi Ce vreau eu cel mai puțin Robert Laszlo s-a născut la 7 iunie 1991 Din ceea în Satu Mare, localitatea Amați, comuna Ce vreau eu cel mai mult, Păulești. Licențiat în psihologie în anul 2013, Va rămâne Facultatea de Psihologie și Științe ale Edu- Un zaț multicolor cației, Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, masterat în Niște instantanee ale panicii Managementul Securității în Societatea Con- Că pot rezista temporană, Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, 2013- Fără tine 2015. Este manager la Centrul Județean pentru Măcar o clipă Conservarea și Promovarea Culturii Tradițio- Duhnind a veșnicie nale Satu Mare. A debutat în revista Alfazet în 2008. Debut editorial cu volumul de versuri În vid iată viața mea!, Editura Citadela, 2009. A Story semnat volumul de versuri Somniator tălmăci- torul de vise, Editura Dacia, 2010, ca și Este un vis lipicios volume de publicistică și istorie locală. Este Peste lucrurile ființei mele prezent în mai multe antologii de poezie. O miere bolnavă, O iubire modificată Gol, Genetic. faunul potrivea ceasurile Arc moale și dădea drumul la tot felul de timpuri. Pentru un război Deodată, inimile întârziate Dinainte pierdut, ieșeau din hățiș. Paharul de vorbe Tic-tac suspină cu ochii închiși, Mută fierbințeala mea devorând simultan orele, mileniile, În stânca unei clipe scufundate Departele altora în întrebări interzise.
104 ♦ Mişcarea literară
Cristian MUNTEAN
Semne de carte
Pentru foarte mulți dintre noi Nu sunt chiar convins iubește-l pe aproapele tău că morții tac. ca pe tine însuți Li s-a crispat îmbrățișarea. e o formă de neiubire. Morțile lor, lucide și neașteptate, N-am apucat să identificăm ne hrănesc emoțiile pe care aproapele din noi. le-au trăit ei înșiși îmbrățișându-ne. Am rămas solidari cu vestea cea bună: Nu sunt chiar convins iubește-te pe tine însuți! că morții tac.
Eseu despre luciditate. Cred că respiră odată cu noi trăindu-ne viețile pe care nu mai știm să le trăim decât moarte. Îmi plimb singurătatea După Ziduri Suflete moarte. e singurul moment al zilei când mă simt liber să stau Orice mare poet de vorbă cu mine însumi. s-a scăldat mereu în apele aceluiași râu Îmi fac toate procesele de conștiință... într-o mulțime de gânduri, cine nu este niciodată singur mai proaste sau mai bune, nu se mai cunoaște precum versurile sale. pe sine Sentința lui Borges: iar cine nu se mai cunoaște pe sine Dacă un poem nu e precedat îmbrățișează vidul. de o emoție, nici nu e nevoie să fie scris. Zăresc, la orizont, Borges oral. maternitatea.
Mişcarea literară ♦ 105
Nu-mi povesti nimic îngerul mă privea învăluindu-mă din viața ta! cu lumina ca și cu o haină. E personală, e plină de tine la fel de mult cum Zi neînserată. a mea e plină de mine. Am putea rămâne prieteni fără să ne povestim viețile. Pentru a înțelege un om mare Prea mult le povestim ar fi necesar să pornim fără a mai fi prieteni. din ziua în care a murit.
Și totuși, Vorba lui Andrei: am o mulțime de prieteni un poet mare e un poet mort. ale căror povești le știu fără a le povesti viețile. Ne purtăm viața ca pe o mască mortuară Înțelepciune. de care scăpăm cu masca vieții ca amintire.
Cristian MUNTEAN este numele sub Moartea citește ziarul. care semnează Ștefan-Cristian Muntean, născut la 18 decembrie 1971, în Brașov. Poet și eseist. Absolvent al Facultății de Teologie Oradea, Mă-ndepărtez de mal doctor în teologie al aceleiași facultăți. Preot cuprins din ce în ce mai mult profesor la Biserica Adormirii Maicii Dom- de ape. nului din Brașov și director al Seminarului Teologic Dumitru Stăniloae din Brașov. Este Apa care pe tine te sperie membru al Filialei Brașov a USR din 2013. – îmi spunea bătrânul – Colaborări la revistele Aurora, Familia, Legea pe mine mă înviorează românească, Renașterea, Gândirea, Revista pentru că îi simt adâncurile Teologică, Telegraful Român, Ortodoxia, vibrând între oceane. Glasul Bisericii, Biserica Ortodoxă Română, Spre deosebire de tine Lumina, Caligraf, Mișcarea literară. Debut eu știu să înot... absolut în 1991 în Legea Românească. Debutul și-am să înot cu chipul tău editorial în 2003 cu volumul de versuri în brațe prin oceanul lumii Singurătățile dorului, Editura Universității până la cer. Transilvania din Brașov. Poeme traduse în spaniolă, în volumul bilingv Silencios Fructu- Înger păzitor. osos, publicat la Cultiva Libros. Premiul Fili- alei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de versuri Nostalgii (2013). Între „Domnișoarele din Avignon” Semnează mai multe cărți de poezie și eseu. ale lui Picasso și cele de azi, ale noastre, Străduiește-te să-ți arunci nu mai sunt atâtea diferențe. masca lumească altfel S-au rotunjit contururile după 1907. n-ai să poți ajunge la mine! mă sfătui îngerul Răscoală țărănească. în puținul meu ceas de rugăciune. Totul parcă se limpezise...
106 ♦ Mişcarea literară Mi-ai lăsat, fără să vrei, drept amintire Fâșii de ceață lăptoasă sticla aceea de un verde marin mângâiau pereții tăcuți cocoțată pe colțul mesei. în așteptarea cântului încâlcit Lumina alunecă în josul sticlei care m-ar fi adus din nou la viață. și cade într-un iaz verde. Zorii stau să mijească... Valuri fără țintă se alintă nu mai e decât un pas până la sub cerul pustiu. acel prag când mai poți găsi mângâiere în vise Ne cerne seara și umbra dar nu mai ai suficient timp mătură verdele așezându-l pe să le construiești de la capăt. polița căminului. Fâșii de ceață lăptoasă Șterge-i praful, ca să nu rămână înnobilează pământul nici urmă. de neprivire.
Rugăminte. Eseu despre orbire.
Piramida
Mişcarea literară ♦ 107
Marian ILEA
Povestea vieții trecutului rapsodului Gherasin scrisă de el însuși în colaborare cu Duhul Sfînt
Notă: Începută din nouăsprezece, anul două mii unsprezece, luna lui decembrie, într-o sîmbătă, de Gherasin, adică de mine, la vîrsta împlinită de optzeci de ani, și gătată în patru, anul două mii doisprezece, luna lui martie, tot într-o sîmbătă, de către Duhu’ Sfînt.
Cînd i-ai văzut ți-ai zis: „Gherasine, Nu-ți zic: „Hai, tată, că mîine om tăia și-om Gherasine, pe oamenii ăștia care au venit în sta toți împreună la cina de tăiere de porc, de Ungureni tu i-ai adus, că-s de la Televiziunea grăsun”. De adus îți aduc ei și-ți zic: „Na!”, ca din București și caută trecutul vieții în satul la un străin. „Na! Ți-am adus coștolău.” tău, că și tu ai căzut la rînd mai demult să Da’ tu, calm, nu le zici nimica. Ei cred cauți și așa ai ajuns căutător cu cîntările tale. că au tată fără valoare care le-a dat tot. Numai Adică, mai clar, ai căutat una, apoi alta, casa în care stai n-ai trecut-o pe ei la notar, și-apoi alta, pînă ai ajuns unde ai ajuns. Gherasine. Adică, tatăl lor, omul ăl vestit, Cu birja la început ai mers la Baia Mare, omul care a împlinit optzeci de ani și care pe linii de tren te-ai dus la București și-n alte cîntă la televizor din grumaz, și care stă locuri. Te puteai deplasa, te duceai cu hora ta singur, cît mai are de trăit, în casa lui, adică din grumaz, căutată, găsită, iară căutată și iară tu, Gherasin, n-ai valoare. Bine c-ai avut cînd găsită, una, alta și alta, și alta”. i-ai chemat și le-ai împărțit tot găzdăluitu’, în Acuma oamenii ăștia de la televiziunea afară de casă. „Dă-ne-o și pe-aia, tată. C-om din București îți întorc drumurile tale. avea noi grijă de tine”, ți-au zis. Da’ casa ta Așa ți-ai petrecut, petreci, viața ta, n-ai trecut-o la notar. Gherasine, cu horea din grumaz, cu taragotu’, „După ce-oi muri, a voastră să fie”, le-ai cu tilinca, cu fluierele, și de-i mai avea putere, spus, Gherasine. Și de-atunci îți aduc coșto- mai ai, da’ nu ca la lău, da’ la masa de tăiat porcu’, la cina de- Proza douăzeci și șapte de mpreună, nu te mai cheamă. Mișcării literare ani, tot în crucile No, ești bătrîn, ești bătrîn, Gherasine, și drumurilor îi cînta, nu mai ai putere, pe la colindat nu-i mere. pînă acolo mai poți ajunge pe picioarele tale, Nici în sat nu mai poți ajunge ușor, da’ nu-i că la voi în crucile de drum, aproape, se adună bai, că și-n sat oamenii s-au lăsat de izvoarele acolo, la rîu. Dumnezeu, c-așa-i lumea de-amu’, au de toate Cînd ai fost și tu, cîndva, oarecînd, cei ce suduiesc, nu duc lipsă nici de bani, nici Gherasine, tînăr, tăiai porc ca lumea, grăsun, de horincă. Și tu ai de toate, chiar dacă nu țineai și oi și cai, dar acuma nu mai ai nimica. suduiești. Cine n-are pe masa lui bucate? Tot ai dat la copiii tăi. Și nu vin pe la tine. Numai acela care n-are credința copilului față Taie porcii lor, grăsunii, și nu te cheamă. de-al lui tată.
108 ♦ Mişcarea literară Te-ai supărat, da’ rău de tot, cînd ai fost nevastă, către rîu, că tu poți desface plăcerea”, ultima dată în casa lor, n-ai luat nici de așa ziceai. mîncare, și fata ta s-a uitat urît. Ai plîns. N-ai Făceați tot ce voiați, apoi vă duceați spus. Ai înghițit în tine. Îți venea să pleci în fiecare în treaba voastră. munți. Nu te-a lăsat Duhu’ Sfînt ce era în tine Tu cu sudoarea ta ți-ai cîștigat anii ăștia, și nici picioarele tale ce-s oloage. Ți-ai spus optzeci. De diavol ai scăpat pentru c-a plecat că așa se apropie sfîrșitul lumii, Gherasine. prin lume și te-a lăsat în pace. Da’ s-a sătura Cazi pe gînduri, ce să faci, stai unde de umblat și iară s-a-ntoarce în Ungureni. stai, casa ta o mai ai, singur, ești bătrîn. „Stai Ți-ai luat o muiere, de ea ai divorțat că s-a pe loc”, zice Duhu’ Sfînt. „Am ajuns, adică, la luat cu altu’, c-așa se-ntorc drumurile tale rele capătu’ lumii”, zici tu. înapoi la tine. „Piei, Diavole care mă ispitești, am Ca să-ți facă viața amară, muierea cunoscut ispitirea, am fugit de bine, oi mai umblat-o pe la vrăjitoare. Te-ai rugat, iară trăi și-oi mai vedea”, mai zici tot tu. te-ai rugat și ai scăpat, Gherasine. Ai optzeci de ani, s-ar putea să mai Și de s-a apuca iară să-ți întoarcă trăiești șaptesprezece. Vremea-i grea, tu n-ai mintea, vei socoti ce-i de făcut, că ți s-a-ntors putere, numai pînă afară poți mere, să faci în sat muierea, sătulă de cît s-a iubit cu ăia de pipi pe ninsoare. Dar apoi e bine sus, în pat, prin Germania. lîngă leagăn. Pruncu-i demult răsturnat în Ți-ai făcut testamentu’ și pe ea n-ai lume. trecut-o. Era cîndva. Bunicuța ta te legăna. Apoi Cînd s-a dus, ți-a lăsat în casă o lingură ai lucrat, ai construit, ai zidit, ai cîntat la clăci și o farfurie plină de lapte otrăvit cu șori- ori la ospețe și așa te-ai petrecut, trecut, cioaică. N-ai mîncat atunci și nu mai dorești petrecut. acuma să te-ntîlnești cu ea. Iată, frații tăi, mama ta, tatăl tău. Muierea ta a uitat că și din Germania va Cine mai aude aceste cuvinte? Ești veni vremea să tragă la satu’ ei. De-acuma, bătrîn și-i vai de tine, te-ai duce, da’ n-ai la lumea din sat zice că nu ești bărbat. Că ai trăit cine. Lumea s-a întoarce, da’ tu n-o vei mai ca un păgîn curat, curat ca un păgîn, adică, lua de la capăt vreodată, niciodată. Binele se Gherasine. mănîncă cu răul. Drumu-i amestecat. Mamele Da’ nu faci ca țiganu’ ăla din capăt de cu fetele s-au dușmănit. Soacrele cu nurorile Ungureni, de la covăcie, care cînd a fost și ginerii cu socrii nu-și vorbesc. Du-te Ghera- flămînd și-a dat de pere a mîncat pîn’ s-a sine-n casa ta de pe malul rîului, aproape de săturat, și-apoi s-a pișat sau s-a căcat pe ele. crucile drumului, că te-așteaptă moartea. Tu, Gherasine, te-ai săturat de lume, da’ Cînd postești, iei în gură doar aeru’ nu te-ai pișat ori căcat pe ea. de-afară. Mai mult n-ai mai vrut să trăiești în Asta-i supărarea, asta-i singurătatea, curvie. Ai primit de veste de la un cetățean cînd te gîndești la rău te pierzi, vrei să lași din Ungureni, de la primărie, că Instituția casa și tot ce mai ai, să te duci să trăiești cu Culturală din București s-a desființat. Păcat. sălbăticiunile din munte, apoi îți zici: „Stai, Acolo era puterea horii tale din grumaz. Da’ măi Gherasine, ai ce mînca, ai ce purta, rămîi să n-ai grijă, ai multe diplome, ai și-o diplomă în casa ta”. faină de excelență, dată, primită de la Sibiu. Multe neveste ai sărutat aici în Ungureni Ești bătrîn și n-ai putere la genunche, și gura și poveștile satului s-au pornit. nu-i mai mere, ai mare noroc că nu stai în pat Multe lucruri ai văzut, da’ nu toate ți-au de tot, te poți duce-n treaba ta, pînă vei mai plăcut, ai văzut și buni și răi, da’ nu te-ai lipit rezista. de ei. Te dor picioarele rău de tot, mînurile-ți Așa că-n sat te-ai făcut și mut și prost. amorțesc, văd că-ntruna tot slăbești. Ți-ai văzut de drumu’ tău. Aici îți vorbesc Ai început în anul o mie nouă sute trei- despre contactul sexual, Gherasine. „Hai aici, zeci și unu, în brațele bunicuței și-n leagănu’
Mişcarea literară ♦ 109 de lîngă pat, și ai continuat pînă acuma. Cu maică-ta-n ogradă. Dumitru și Ioan au murit Răduca pisica ai făcut Crăciunul ăsta. de mici, frații tăi. Atîta te-ai rugat, Gherasine, că de diavol Ai muncit ca Furnica Mare. Viața nu se ai scăpat iară. „Doamne, atîta m-oi ruga pîn’ poate lungi, Gherasine, cîtă-i atîta-i. Viața ta-i de diavol oi scăpa”, ai zis. așa, dacă ajungi Paștile, apuci și Rusaliile. De cinci zile stai în pat. Vai de coastele N-ai putere în corpul tău, ai făcut bine și tale, de genunchele tău, ca un om fără de rău, ai zidit, ai tencuit, ai tăiat scîndură cu minte ai căzut. Că n-ai putut sta în casă ori sus fierăstrăul manual, ai arat, ai semănat, ai cosit în pat. Bine că nu ești în spital sau mort călcat pîn’ te-ai săturat. de-o mașină. „Multe mai vede omu’ la viața lui, mă Te-a chemat Dumitraș și te-ai dus pînă gîndesc la trecutu’ vieții mele, Duhule Sfînt”, la el acasă. Te-ai pornit pe cîntat, da’ nu mai ai zis, Gherasine. era cine cînta. Și-ai mai zis așa: „Io la crîșmă n-oi mai Dacă umbli pe drum înghețat pînă la mere, de-acuma nu am putere. Doamne, nu Dumitraș și bei, dai de diavol la-ntors acasă, ți știu ce-i cu mine de mă duc din rău în bine. se arcuiesc picioarele și cazi în nas și n-ai Sînt așa de zăpăcit că nu mai am loc niciunde. putere. Sînt un om stricat în lume, bătrînețea mă Dumitraș îi mort, Gherasine, tu ești în răpune și necazul mă omoară, am o viață de pat, în casa ta, te uiți la televizor și fumezi ca om singuratec, n-am parte de-o femeie ca un turc. lumea ori de-o proastă, am răbdat, am suferit, Cînd cobesc corbii la crucile drumurilor da’ nu-mi pare rău de viața trecutului meu”. din Ungureni, adică ieri, observi și-auzi că se Iată, Gherasine, că ai terminat. Nu-i tare trag clopotele de parcă ar trage să moară greu să-ți spui povestea vieții trecutului tău și Dumitraș. Și corbii au inimă mare cînd nu mai al altora, al tău, al altora. cobesc. Cînd apare porumbelul cu o crenguță Iată, Gherasine, că-i ușor să spui drum de mălin în Ungureni, e semn de viață și se bun la cei din urma ta. naște un prunc în sat. „Hai, suflete, la Iad ori Rai, cum ai slujit De la șapte ani împliniți ai început să te așa ai”, îți șoptește la ureche Duhu’ Sfînt. gîndești la timpul tău. Șapte copii au fost la
Omaggio per Luciano Morandini
110 ♦ Mişcarea literară
Florentina TONIŢĂ
Ploaia nu vine niciodată singură
Totdeauna își potrivea cafeaua cu două Turnă cafeaua într-o cană mare, pe care lingurițe rase de zahăr. Ar fi putut arunca în o folosea doar pentru ceaiurile din serile reci ibric o linguriță plină, dar două rase îi dădeau de iarnă. Voia să scrie, să caute în adânc o un fel de răgaz, de intimitate cu actul matinal formă de liniște care să o plaseze pe o linie a al preparării cafelei. Zahărul era cel mai echilibrului interior. Să iasă din opacitatea în important. Imediat lua ibricul de pe foc și, care își scufundase conștiința propriei într-un gâfâit al fierturii pe jumătate, număra existențe. cu ochii grămăjoarele de cafea ce se Închise ochii și încercă să ignore zgo- cocoloșeau gemând în aburul care începea să motul picăturilor de pe acoperiș. Întunericul umple toată încăperea, rotea rapid cu lingurița din interiorul ființei nu făcea decât să de vreo două ori, apoi trecea ibricul pe linie urieșească fiecare strop aruncat cu ciudă de moartă. O amuza de fiecare dată imaginea ploaia nocturnă. Număra fărâmele de secunde îmbufnată a ibricului pe aragaz, ca o fată mare dintre picături, crea intervale de pace cu ea întoarsă de la primul ei bal și părăsită în însăși pe care la umplea perfid cu imagini poarta casei părintești. Privea ibricul și îi răscolite aiurea în zona de creier care o simțea tremuratul în abur, carne viind de menaja de obicei de suferințele cele mai nervuri și fiori care tocmai descoperă crunte. Un fel de spovedanie la foc deschis, realitatea vlăguită. Ca o minge lăsată în arșița iertări pe bandă, cu scuze pe care și le inventa drumului, care își pierde forma perfectă. Dar rapid, în ritmul ploii de afară. tocmai această imperfecțiune o face vulne- Și-l imagină în fața ei. Nu alături, nu în rabilă și frumoasă, altfel, de oriunde ai apuca- spate. În față. Să întindă mâna și să-i cuprindă o, nu dai decât de încremenire în formă. bărbia aspră de vreme, să simtă în el coaja de Intră în bucătărie și încercă din nou bărbat trecut prin timp. Timpul lor împreună. același ritual, dar nu mai simți bucuria celor Nu îi voia ochii, nici inima, nici palmele două lingurițe rase. Aruncă în apa clocotită un arcuite ca un ghem dezlânat și înfrânt. În morman anonim de zahăr, buluci cafeaua pe barbă îi simțea cel mai bine risipirea. Doar nenumărate și stinse focul cu un gest scurt, barba rămânea liberă atunci când buzele fără satisfacția fierbințelii aromate. Era trecut crăpau înlănțuite de povara cuvântului nespus. de miezul nopții și ploaia care sacada enervant Și durerea tot acolo i-o vedea cel mai bine. acoperișul o purta într-un film cu cel mai Uneori cobora furișat pe linia gâtului, ca prost scenariu. Mintea imagina tot felul de o pasăre împrăștiată prin ramuri. Atunci îi lăsa liniști, încercând să proceseze un alt program drum liber, să se simtă în siguranță. Rar i se pentru prezentul zgomotos. agăța de privire. Un spațiu care, în raport cu bărbia, i se părea desacralizat, stăpânit de un
Mişcarea literară ♦ 111 înger al voluptăților terestre. Se temea să îi știa, dar fusese fericită să le vândă la jumătate scotocească în privire, să caute nume pentru de preț. Teancul de cărți zăcea acum pe prag, cohortele de pași cărora le ghicea forma, aproape de picioarele înfipte în mocheta mirosul, unduirea. O logodnă mistică, fără adâncă. Îl privea mestecând agale și, dacă ar fi sunet, doar urmă de pași în fiecare privire. De întins mâna, i-ar fi atins absența în răceala asta îi cuprindea bărbia. Acolo timpul care îl înconjura. Se obișnuise cu felul lui de a rămânea suspendat, acolo clipa se umplea mesteca fiecare îmbucătură. Eu mâncarea o până la refuz cu emoții de tot felul. beau, iar băutura o mănânc, îi spusese odată, și ea asistase fascinată la prima gură de coniac Florentina Toniță este născută pe 7 mâncată pe îndelete. Fixa gâtul sticlei pe octombrie 1971, Tutova, județul Vaslui. De buzele strategic potrivite, la distanță egală de profesie muzeograf (Universitatea Ștefan cel rotunjimea perfectă prin care curgea într-un Mare Suceava, Muzeografie-Arhivistică), din echilibru perfect o cantitate bine proporționată 2005 jurnalist. de băutură. Proporția depindea, adică, de Debut în revista Colloquium (nr. 1, timpul pe care și-l oferea mestecării, de tăria 1998); colaborări cu articole și interviuri băuturii sau, îi spusese cu un aer ușor supe- literare în presa locală, națională și rior, de conversația la care asista. Un subiect internațională: Bucovina literară, Cetatea neinteresant îi dădea răgaz să adulmece mai culturală, Cronica, Hyperion, Minerva, întâi gura sticlei, să soarbă din sticlă după ce, Mișcarea literară, Noi, Nu!, Nord literar, mai întâi, realiza o expirație profundă, ca de Orient latin, Poezia, Scriptor și Agero, manual. Mestecatul devenea, apoi, un proces (Stuttgart), Miorița (S.U.A.) ș.a. de alene preumblare prin fiecare zonă a Debut în volum: Lacrimi de nisip cavității bucale. (poezii; Iași: Parnas, 2003) – Premiul Filialei – Ai încercat să urci pe acoperiș?, zise Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. brusc și întrebarea i se suci în gură printre A primit mai multe premii la concursuri molfăielile zgomotoase pe care le împrăștia în și festivaluri literare. Este prezentă în antologii bucătărie fără nici o jenă. Nu ridică privirea, de profil. dar îl simți cu adevărat interesat de acoperiș. Alte cărți: La drum cu îngerii (reportaje; – Nici tu nu ai dormit? Beclean: Clubul Saeculum, 2007), Forma – Nu. Te-am tot auzit zăngănind în păsării (poezii; Botoșani: Axa, 2012), Și cine bucătărie. este aproapele meu (roman; Iași: Junimea, – Da, așa e mereu când plouă. 2013). Numai diminețile de după nopțile ploioase erau altfel. Uneori se trezea obosită. De cele mai multe ori îl privea în Sau doar plină pe dinlăuntru, ca și cum și-ar absență. Adică era acolo, așezat pe scaunul lui strânge trupul acasă după călătorii haotice galben-pal, cu picioarele înfipte în mocheta prin toate viețile de până atunci. Alteori era adâncă din bucătărie. A încercat de câteva ori ușoară, într-o subtilă imponderabilitate, dar să mute scaunul, dar găurile formate deja în vulnerabilă și aplecată într-un fel de ușurătate mochetă păreau cratere găunoase, amestecate a ființei. Erau diminețile în care cobora cu cu fire textile scăpate ca prin minune de teamă din pat. Nu se privea în oglindă, nu se greutatea trupului. Când nu era acolo, așeza pieptăna decât târziu, spre amiază. Trupul, pe scaunul galben-pal un teanc de cărți pe care astfel ignorat, refuza să îi mai dea semnale, iar nu reușea niciodată să le citească. Biografii, ea rămânea ascunsă în propria fire, într-o lucrări de teorie, tratate despre hrana vie, plus tăcere încremenită și stearpă. Încet-încet două reviste de design pe care le căutase luni revenea în trup, intra sub epidermă și se bune prin chioșcurile din oraș. Le-a găsit cocoloșea pe furiș, mai întâi în talpă, urca într-un nonstop de lângă cimitir. Le cum- ușor spre coapse, străbătea pântecele și se părase cineva din centru și le uitase în aburca tiptil spre umeri. Își potrivea privirile nonstop. Sau scăpase de ele, vânzătoarea nu și, abia aici, simțea că revine în lume. Lumea
112 ♦ Mişcarea literară trupească, învelișul de om pe care uneori nu îl când luna se-ascunde,/ A dispărut într-o mai suporta. Din privire aduna primele noapte și de-atunci nu se mai arată”… semnale, tot pe acolo primea informații despre afara trupului. ***
*** Fiecare vorbă răsuna de parcă ai hârâi un motor în spațiu închis, cu ferestrele S-a rostogolit pe partea cealaltă a zăngănind a pustiu. Puse mâinile la urechi și, patului. Dimineața acolo vine mai încet, ai într-un efort de voință, își ascultă suflul. timp să respiri visul, să îl descompui pe Simțea cum fiecare gând explodează, un fiecare fereastră. O auzea cum pregătește spectacol de lumină înecat în fumul propriilor ceaiul, în fiecare dimineață aceeași rutină, angoase. Nu știa unde merge, nici dacă aceiași papuci de casă dezlânați și plictisitori. drumul e drum de-adevăratelea sau doar o Cu prima ocazie îi va cumpăra alții, va găsi el iluzie din acelea care te înfundă când te aștepți vreun prilej. Gândul că îi pregătea ceaiul mai puțin. Nu era o senzație nouă, nu era purtând aceiași papuci pe care îi târșâia prin prima dată când se întreba de ce până acum casă de cinci ani îl făcu să tresară brusc, să nimeni nu și-a dat seama că ea nu era ea cu împrăștie visul și să grăbească dimineața. adevărat, ci o hologramă care se paraleliza cu Mirosul de iasomie îl mai îmbună nițel, dar nu un univers în mișcare și continuă refacere. Ea destul. De fapt, se plictisise de dimineți, de însăși nu se recunoștea în acest univers, dar ceaiuri, de papucii mereu aceiași, de trezitul în știa că iluzia va deveni într-o zi formă de viață fiecare dimineață. Uneori avea poftă să reală. O formă, să îi zicem femeie, care va ști doarmă pe care parte a patului are chef, să se totul despre mers, plâns, lașitate, trădare, trezească pe seară, să bea ceaiul înfundat în iubire, spaimă, frică, zâmbet, duioșie, tristețe, ghete. Partea cu aceeași femeie nu intra în voci, ascunziș. Tot ce acum trăia intens acolo, discuție, pentru că de asta se ocupase înapoia gândului zăngănitor. îndeaproape în ultimii ani. Se știe, bărbații Deschise ochii și îl privi. Încremenit în iubesc o singură femeie. Atunci când se află fotoliul vechi, uzat de certuri și frecușuri în prezența acelei femei. existențialiste, privea undeva spre colțul Sorbea din apa cu miros de iasomie, dar camerei. Un colț al fularului atingea greoi se gândea la următorul ceai, cel pe care avea mâna coborâtă pe colțul mesei, peste două să îl soarbă peste câteva ore. Bineînțeles, altă volume din Tolstoi. O obseda imaginea și, aromă, altă femeie. Fără papuci. Așa ajungea într-un moment de derută, se năpusti și îl să bea, zilnic, patru-cinci ceaiuri, cu arome eliberă pe Tolstoi din penitența mâinii lui. Îl diferite, în încălțări diferite. Numai diminețile simți tresărind, dar fără să își retragă privirea păreau grele, din cauza rutinei. Poate pentru din colțul întunecat al camerei. că era singurul moment al zilei în care era – Prefer Dostoievski. Am trăit zile și nevoit să asiste la preparatul ceaiului. nopți cu Tolstoi, ca orice adolescent, și știu Ceaiul îi ordona și femeile. Dependența cât de greu te desprinzi din mrejele lui. de aromă îi asigura zilnic cel puțin patru – De ce mreje, Ulm? E ca și cum ai femei. Daca era atent la dozele admise, reușea regreta că odată, demult, ai crezut în povești. să nu facă abuz și, astfel, să se trezească în – Nu, nu e același lucru. Tolstoi îți fiecare dimineață în același pat. Era singurul încetinește vuietul minții. Uneori ai nevoie de moft la care ținea. Mara era începutul de zi, de asta, dar pierzi pe drum multe explozii de viață, de gând. Începu să fredoneze ușor, apoi fericire. Tolstoi e moral, Dostoievski te ajută din ce în ce mai apăsat, niște acorduri din să ajungi singur la morală, dar numai după ce Paganini. Se oprea cam la 10 secunde și citea treci prin iadul propriei firi. cu voce tare versuri dintr-o carte cu poeme de – Azi ești filosof, observ! Dacă tot așa Pavese. „Străina aceea necunoscută care înota le explici și studenților... nopțile/ Singură și goală, în întuneric atunci
Mişcarea literară ♦ 113 – Studenții mei știu că iadul nu există demagogic-bombastice. De multe ori, Ulm decât ca proiecție a firii. însuși scăpa de sub control propria rostire și Ulm era profesor de vorbire la o atunci studenții știau că urmează un regal facultate care pregătea viitori diplomați. Până filosofic. Se obișnuiseră cu asta și aproape că la Ulm nu știuse niciodată că vorbirea se nu își permiteau să lipsească de la cursurile predă și că există și o metodă pentru ca lui, tocmai pentru a nu rata vreo descătușare a studenții să își însușească practica fără să o profesorului lor preferat. deturneze pe făgașul teoriei inutile sau
Joc magic
114 ♦ Mişcarea literară
Loredana A. ŞTIRBU
Bărbatul cu pălărie gri
Se-ntîmplă pentru ochii tăi (ochi de pădure) Să-nchipui uneori o vînătoare-n vis Într-un noian de frunze roșii de odihnă, Gîndesc să-ți pun sub cap un iepure ucis.” (Lucian Blaga, Andante)
În imobilul de pe Aleea Ion Stâlpeanu cu o locuință obișnuită. Pereții erau încărcați nr. 202 locatarii se pregăteau pentru o seară de tablouri de valoare, mobilele și vitrinele plăcută de toamnă târzie, marea lor majoritate adăposteau o mulțime de obiecte de argint și moțăind în fața televizorului la vreo emisiune antichități, lucruri adunate pe parcursul anilor de divertisment de week-end sau forfotind de membrii familiei. Tatăl și străbunicul lor prin bucătărie. fuseseră diplomați de carieră și în lungile lor Doamna Amalia Stancu, locatara de la călătorii prin lume adunaseră o impresionantă apartamentul 4, privea atentă pe fereastra de la colecție de obiecte de artă. camera de zi, mai exact, îl observa pe bărbatul Ca în fiecare seară, Rora stătea în care se apropia grăbit de intrarea în imobil. O fotoliul ei preferat și croșeta șnur pentru fața intriga foarte tare faptul că nu îi observase fața de macrame la care lucra. Când era cazul se deloc, deoarece acesta își ținea capul ușor oprea, rula șnurul pe ghem și îl prindea cu ac aplecat și mai purta și o pălărie gri de fetru. de siguranță ca să nu se desfacă. Veioza înaltă Știa cine este, era vecinul ei de la aparta- cu picior de abanos și abajur bej cu ciucuri de mentul 3, se mutase alături nu de mult timp și mătase împrăștia o lumină caldă, dar nu foarte o făcuse fără mare vânzoleală. Un tip șters, a puternică, cu toate astea nici una din ele nu zis Rora referindu-se la el, fără perspective. s-ar fi gândit să o schimbe cu ceva mai Rora, de fapt Aurora Stancu, avea pros- modern. tul obicei de a pune etichete oamenilor, mai – La ce te uiți? Rora ridică privirea ales celor pe care nu îi plăcea și, spre marea curioasă. mirare a surorii ei, avea o abilitate uimitoare – La vecinul nostru – aruncă o privire de a surprinde întotdeauna o trăsătură de spre orologiu – e ora șase fără un sfert, are un caracter dominantă a respectivei persoane. program cam ciudat, nu vine niciodată la Cele două surori locuiau de o jumătate aceeași oră. Mă întreb unde lucrează? de veac acolo, apartamentul lor mare și spa- – Poate e vreun comis voiajor, mai știi? țios semăna mai degrabă cu un muzeu decât
Mişcarea literară ♦ 115 – Nu prea cred. Amalia aranjă perdeaua Ignorând tonul ironic al surorii ei, de la fereastră și se îndreptă spre fotoliul Amalia nu răspunse, existența bărbatului de așezat vis a vis de cel al Rorei. Are haine de lângă ele îi crea o stare de neliniște, avea calitate bună și cred scumpe iar zilele trecute senzația stranie că ceva este pe cale să se când am trecut pe lângă el am simțit un ușor întâmple. iz de tutun Lord Winsmore care știi și tu cât de scump este. Îți imaginezi, continuă Amalia * vorbind mai încetișor și aplecându-se puțin peste măsuța de cafea, nici chiar doamna În apartamentul alăturat câteva ore mai Marcu, care știe toate bârfele din cartier târziu, un bărbat destul de slab, îmbrăcat darămite pe cele de scara noastră, nu a aflat într-un halat de casă, maro decolorat și ros pe mai nimic despre el. Atâta doar că este foarte la buzunare, scria absorbit la birou. Camera politicos (lucru pe care îl știm și noi) și că părea impresionantă prin absența mobilierului, frecventează anticariatele din centru. Rora își deoarece, în afară de o bibliotecă plină de ridică privirea spre sora ei și o anunță cu cărți cu rafturile cocoșate, un covor ros de sarcasm: molii pe alocuri, biroul și un scaun scorojit, – Uite încă un lucru pe care nu îl știe nu era nimic. Motanul ședea tolănit pe o pernă Mărculeasa, vecinul nostru are o pisică, o de catifea ruptă privind hipnotic fumul ce se birmaneză. înălța din pipa stăpânului său. Foile albe se acopereau cu un scris mărunt ordonat, Loredana Alexandrina Știrbu s-a născut bărbatul se opri o clipă își îndreptă spatele la 12 decembrie 1970 în Fălticeni. Este întinzându-și mâinile în față și trosnindu-și Consultant artistic al Centrului Județean degetele. pentru Conservarea și Promovarea Culturii Era destul de obosit, așa încât se hotărî Tradiționale Satu Mare, secretar de redacție al să meargă la culcare, mâine avea mult de revistei Cronograf, președinte al Cenaclului alergat, trebuia să evalueze niște tablouri Literar Cronograf și membru fondator al pentru o galerie de artă, primea un mic Asociației Scriitorilor de Nord Vest. A comision de fiecare dată, destul cât să se publicat volumele Călătorie în regatul întrețină pe el și motanul o vreme. cuvintelor cameleon, Carpathia Press – 2007, Oricum nu mai avea mult și termina și Secretul Domnișoarei-2015, Editura cartea la care scria de doi ani, un roman Citadela, 2014. Desfășoară și o constantă polițist, având ca subiect viața unui hoț de activitate publicistică. obiecte de artă îndrăgostit de următoarea lui victimă. Un hoț cu o metodă neobișnuită, se – Serios? Dar tu de unde ai aflat, eu una muta întotdeauna în vecinătatea celor pe care nu te-am văzut socializând cu el până acum? se pregătea să îi fure, pentru a-i supraveghea – Îți spun, că oricum nu e mare lucru și și studia mai bine. știu că altfel o să mă pisezi toată ziua, a sunat la ușă ieri când tu erai plecată la amica ta, la * Mărculeasă, să mă întrebe dacă nu cumva i-am văzut motanul și mi s-a părut că era – Hai, Bongo, la culcare. Motanul îl sincer îngrijorat de soarta potăii. Norocul lui a urmă ascultător tolănindu-se pe cuvertură la fost că potaia a început să se manifeste când picioarele lui. i-a auzit vocea pe scară. Cu mâinile sub cap bărbatul își aținti – Ca să vezi, nici nu mi-aș fi imaginat o privirile în tavan. Îl frământa de multă vreme persoană ca el cu o pisică, își exprimă mirarea gândul că nu avea încă un titlu pentru carte. Amalia privind fix revista pe care o ținea în Din întâmplare privirea i se opri pe comodă brațe. unde își ținea pălăria și dintr-o dată știu ce – De ce? Nu reușesc să pricep ce ți se titlu avea cartea, parcă îl și vedea scris cu pare așa de neobișnuit, mulți oameni au pisici! litere negre pe coperta albastră, Bărbatul cu Știi că ești ciudată rău uneori, sper că nu te-ai pălărie gri. Oftă fericit și, întorcându-se pe o scrântit? parte, adormi liniștit.
116 ♦ Mişcarea literară
Constantin LUPEANU în dialog cu Adrian GRĂNESCU
„Să traducem în așa fel încât să lăsăm impresia că autorul a creat direct în limba română”
– Stimate domnule Constantin Lupeanu, care hotăram să o traducem, pentru a o Vă mulțumesc că ați acceptat acest interviu… înțelege bine. Prima lectură era de plăcere, o În primul rînd v-aș rămîne recunoscător dacă făceam pentru noi, iar celelalte cu atenție pe v-ați referi în rîndurile ce urmează atît la tehnica literară, ne concentram asupra limbii experiența Dvs., cît și a regretatei doamne folosite de scriitorul chinez, încercam să Mira Lupeanu, poate chiar de-a lungul deslușim pe cât posibil resorturile intime ale întregului text… Sunt foarte interesat să aflu creației respective, pentru a rescrie cartea pe cum se face o traducere în doi. Au fost românește cât mai aproape de original. Când numeroase cazuri cînd traducătorii (buni sau hotăram să pornim la drum (adesea după ce mai puțin buni) își împărțeau „frățește” cartea era acceptată de o editură, pentru că, în munca: tu traduci capitolele cutare și eu pe condițiile când toate editurile erau de stat, acestea, tu volumul întîi și eu volumul al planul editorial era aprobat la nivelul doilea… Sunt absolut sigur că era cu totul Consiliului Culturii și Educației Socialiste și altfel decît atunci cînd lucrează doi soți… neacceptarea cărții însemna muncă în zadar), – Dragă Dle Adrian Grănescu, încercăm întâi traduceam eu cartea, o lucram cumva în un dialog la distanță și remarc cu bucurie tempo de marș, nu întârziam asupra pasajelor calitatea Domniei Voastre de cercetător pe un dificile, asupra unor expresii cărora nu le segment al literaturii adesea neglijat. Vă găseam pe loc cores- mulțumesc Dvs. și prezumtivilor cititori. pondențele româ- Dialogurile La cele expuse de Dvs., aș mai adăuga o nești, nu mă opream Mișcării literare situație: un cunoscător al unei limbi străine asupra detaliilor, traduce în românește, iar un scriitor, un meșter doar semnalam pe marginea manuscrisului al limbii române, stilizează, face din acea (nu apăruse laptopul) ce trebuie să avem în traducere o operă literară. Cunosc mai multe vedere, notam pagina și rândul ediției chineze, cazuri fericite, în acest sens. scriam câte o ideogramă etc. Mira venea după Mira și Constantin Lupeanu, cum mine, era capul limpede, cum se spune în suntem cunoscuți, am lucrat cumva între presă. Ea era atentă mai cu seamă la limbă, se aceste două modalități. Se cuvine să precizez străduia să fie scrisă într-o limbă românească că citeam de regulă de două-trei ori cartea pe aleasă. A treia etapă era cea mai grea și de
Mişcarea literară ♦ 117 multe ori ne lua mult timp. Reciteam cartea să citești o carte rară și te gândești să o traduci împreună, împlinind-o, dându-i certificat de pentru a împărtăși și altora comoara aceea operă literară. Rezolvam împreună pasajele abia descoperită. Mă refer aici la aducerea în dificile. De atâtea ori nu cădeam de acord fața intelectualilor țării tale a unei creații imediat, ne contraziceam, ne certam chiar, literare de substanță. În privința valorii tradu- căutând varianta cea mai bună. cerii, responsabilitatea înseamnă demnitatea Vă fac o confidență. Noi doi nu ne-am ta. Mă intrigă precizarea dvs. privind teama de certat niciodată pe probleme domestice, ale vreun control. Eu niciodată nu m-am gândit la vieții noastre, dar ne sfădeam în schimb, nu o așa ceva. Traducerea literară este creație, dată, pe chestiuni literare, rămâneam supărați dragă Dle Grănescu, și atunci când te angajezi chiar ceasuri sau zile, până când apărea soluția în acest sens implici toată ființa ta, o faci cu salvatoare, până găseam cuvântul potrivit, toată puterea ta creativă. Orice creator, cred modalitatea de a pune pe românește ceea ce eu, își durează opera în felul acesta, fără să se vrusese să spună autorul. gândească la control sau competiție. Controlul Iată, noi când traduceam deveneam și competiția sunt cu tine însuți! unul! Semnătura Mira și Constantin Lupeanu În ceea ce mă privește pe mine, în desemna o entitate, și îndrăznesc să precizez: privința laturii de apreciere a muncii, a un brand de valoare în planul sinologiei. calității activității mele, îl chem drept martor – Pentru început vă rog să definiți pe profesorul universitar Din Chao, în prezent importanța traducerilor, în general, și a celor Directorul unui Institut de cercetare a literare (culturale), în special, în dezvoltarea literaturii est-europene din China. Domnia Sa unei culturi, în cazul nostru cultura româ- a publicat la Editura Literatura Poporului din nească… Beijing, în anul 2006, un tratat de 290 de – Eu am mai spus, rog să fiu iertat dacă pagini, format mare, academic, intitulat: O mă repet: istorie a relațiilor literare chino-romane, Prin cele aproape trei duzini de cărți Zhong Luo Wenxue Guanxi Shitan. Pe traduse din limba chineză și publicate în cincizeci de pagini, autorul prezintă perioada România, noi am îmbogățit literatura română, 1965 – 1989, cu adevărat benefică în ceea ce i-am adăugat valențe necunoscute altfel, poate privește traducerile din literatura chineză. puțin miracol și interpretare ezoterică a vieții. Mirei Lupeanu și lui Constantin Lupeanu le Traducerile sunt semne ale dezvoltării, sunt dedicate 12 pagini din cele 50, citez: ale integrării în lume, iar cele din aria „În deceniile 8 si 9 ale secolului trecut, culturală, nu numai cele literare, îmbogățesc Mira si Constantin Lupeanu s-au lăsat cultura unei națiuni, dăruiesc oamenilor noi absorbiți de literatura chineză și de cărțile orizonturi. clasice chineze. Fie că au citit, au studiat cu – Oare, mă întreb, cît de mare este migală lucrări originale sau au tradus, rapidi- responsabilitatea unui traducător atunci (sau tatea și cantitatea sunt impresionante. Din mai ales atunci) cînd transpune pentru prima confruntarea prin punerea față în față a oară în limba sa o operă? Responsabilitatea traducerilor cu textele originare, calitatea este, sa, credeți, și este mai mare atunci cînd putem să afirmăm, bună și de înalt nivel. traduce dintr-o limbă „rară” (în acest caz Opera lor, nu numai că a impulsionat promo- limba chineză), prin urmare atunci cînd, varea și cuprinderea, acceptarea literaturii aproape sigur, nu se va găsi vreun alt chineze în România, dar, în același timp, a cunoscător care să-l poată „controla”? (Pe hotărât locul și prestigiul soților Lupeanu între parcursul acestui dialog ne vom referi numai sinologii români” (p. 127). la traducerile „directe” și nu la cele făcute – Referindu-se la calitate, profesorul Ding de voie, de nevoie – prin intermediul altor Chao folosește o expresie buddhistă, shang limbi.) cheng, termen care desemnează Mahayana, – Să-mi fie cu iertare, eu parcă n-aș Marele Vehicol, și care, folosit în afara reli- vorbi de vreo responsabilitate. Este o bucurie giei, vizează o împlinire supremă.
118 ♦ Mişcarea literară – Sunteți de acord cu sintagma că pe un conținut, dar nu cred că ating piedestalul înalt traducător trebuie să-l credem pe cuvînt? de creații literare. În opinia mea, literatura – Da, pledez pentru încredere deplină. poate fi tradusă cu succes în limba maternă, Eu cred că traducătorul de literatură rescrie de un om care a învățat bine o limbă străină. cartea respectivă. El recreează în limba sa Pentru limba străină te ajută dicționarele, îți maternă poezia sau romanul pe care le poate explica autorul, te pot sfătui prieteni traduce. El se cuvine luat în serios. Eminescu cărturari, dar, dacă limba în care traduci nu se pare că a tradus atât de bine câteva poezii, este limba ta maternă, cel puțin pentru unele încât acestea au devenit propriile sale creații, creații, este imposibil să cuprinzi toate iar noi azi nu mai suntem interesați să aflăm nuanțele originalului. originalul, care în cazul acesta este sub – Aș continua, cu voia dumneavoastră… valoarea estetică eminesciană. Traducătorul trebuie să cunoască, la fel de – Se spune că traducătorul trebuie să bine, și limba proprie (cea în care se tra- cunoască foarte bine, printr-o experiență duce). Simplul fapt că ne este limbă maternă, nemijlocită, limba din care traduce. Detali- se pare, nu ajunge… Și limba proprie trebuie ind, am putea spune: cunoașterea limbii (nu-i așa?) mereu cultivată prin lecturi, prin începe de la calitatea (neapărat înaltă) a conversații. Apoi traducătorul trebuie să aibă primului profesor care te-a inițiat… Apoi o vastă cultură generală… Mai are nevoie de experiența (presupunem) va crește prin lecturi bune și corecte „instrumente de lucru” pentru (în „original”) și prin stagii (obligatorii) în ambele limbi… A fi traducătorul și scriitor ar țara limbii din care se traduce… Respectînd constitui un avantaj? Oare toate acestea sunt această schemă, s-ar putea crea, dezvolta un vorbe-n vînt sau chiar așa este? Știu că (viitor) bun traducător… Așa să fie? Cum ați amîndoi, D-na Mira și Dv., ați început prin a început studiul limbii și culturii chineze? Cum fi scriitori… v-ați extins cunoștințele? – La această întrebare am răspuns mai Între paranteze v-aș (mai) cere o păre- sus. Un orizont cultural întins și profund și un re: un traducător poate excela în traducerea talent literar autentic sunt condiții sine qua în ambele sensuri? Credeți că „sună bine” o non pentru traduceri de calitate. Mira este un operă (românească) tradusă în altă limb ă de poet foarte bun. Ea poate că a pierdut ca poet, un (la urma-urmelor) nativ român? fiind reperată mai cu seamă drept traducătoare – Aici sunt cu totul de acord cu Domnia din limba chineză. Apoi noi am fost ani mulți Voastră. Mai mult, un traducător bun este un în China și, lipsind din țară, despre cărțile ei cărturar adevărat, un om cu o largă cunoaș- de poezie s-a scris puțin. Eu cred că poezia ei tere, cu o viziune culturală de tip universal. va fi redescoperită cândva. Eu am scris șase Eu am absolvit Secția de limba și romane originale, câteva zeci de povestiri, dar literatura chineză la Universitatea București, despre literatura noastră putem vorbi altădată. apoi am lucrat mulți ani la Ambasada – Să continuăm, cu riscul de-a mă României din Beijing și am avut șansa să-mi repeta, doresc doar să întăresc o aserț iune… perfecționez în China cunoștințele de limbă Ați tradus multe lucrări pentru prima oară în chineză. În timpul cursurilor universitare, am românește… Așadar, în acest caz, opera avut norocul să audiez cursuri ale unor aceasta apare pentru prima oară în limba somități, cum ar fi George Călinescu (eu noastră. S-ar putea ca multă vreme versiunea chiuleam de la cursurile de chineză pentru a dată cu toată seriozitatea unei munci asidue și audia cursul său despre Eminescu), Tudor conștiincioase de dumneavoastră să rămînă Vianu, Ion Frunzetti, Henri Dona, de exem- unică în românește. Chiar cu succesive edi- plu. Cunoștințele dobândite astfel, viziunea ții… Acesta ar fi glasul românesc al scriito- care emana de la acești mari magiștri mi-au rului străin. Sunteți, prin urmare, de acord cu folosit. faptul că actul traducerii înseamnă, și din Nici vorbă despre traduceri excelente de acest considerent, o foarte mare responsa- literatură în ambele sensuri. Ele pot fi bune pe bilitate?
Mişcarea literară ♦ 119 – Eu aș zice seriozitate. La care se sunt cele numite aici, pentru formarea lor adaugă neapărat, cum aminteam mai sus, într-o lume globalizată, cum se încearcă creativitate, viziune înaltă, un larg orizont de astăzi. viață culturală. Cu aceste date au fost integrați Sper ca unul dintre sinologii noștri să se literaturii române marii scriitori ai lumii. dedice aducerii în limba română a operei inte- Putem scrie fără să ne fie jenă: Iliada de grale a unor scriitori mari chinezi ai secolului George Murnu, Divina Comedie de Eta XX, precum: Guo Moruo, Ba Jin, Lao She, Boeriu, Faust de Ștefan Augustin Doinaș, Wang Meng și alții. Gargantua și Pantagruel de Romulus Vul- – Există și situația cînd o operă literară pescu. tradusă (în românește) cunoaște noi versiuni. – Credeți că ar fi bine ca un traducător Unele dintre acestea „detronează” pe altele să abordeze întreaga operă a unui anume care s-au menținut (meritat sau nemeritat) scriitor? Adică el să devină un specialist (nu zeci de ani. Cu sau fără justificări… Există neapărat unicul) în opera acestuia. Eu cred cazuri cînd noi versiuni apar într-un interval că ar fi un mare avantaj… destul de scurt ca și cum s-ar fi organizat un – Desigur, este un avantaj. Cu fiecare fel de turnir artistic… Natural, traducătorii carte tradusă îl înțelegi mai bine pe scriitorul au voie să încerce iar cititorul are dreptul să respectiv și îl reprezinți cât mai aproape de aleagă… Ce părere aveți? Să luăm cazul acesta. Analectelor dar și al Cărții despre Tao și Cât despre mine, despre mine și soția virtute… Dar și, de ce nu, cazul Yi jing sau mea, noi suntem pionierii acestei activități, Însemnare a călătoriei spre vest.1 noi ne-am străduit să transpunem în româ- – Înțeleg de la Dvs. că Analectele lui nește tot ce este mai reprezentativ, să oferim Confucius au fost traduse independent de 5 ediții românești ale capodoperelor chineze. De ori. Este foarte bine. Eu cunosc doar tradu- aceea nu ne-am oprit la un scriitor anume. Să cerea mea și versiunea fiului meu Adrian amintim, pentru literatură clasică: Însemnarea Daniel. Eu am fost mai aproape de text. El călătoriei spre vest – Xi You Ji, Lotus de Aur, este mai aproape de adevăr, preceptele confu- Vaza și Prunișor de Primăvară, Jin Ping Mei, cianiste curg de parcă le auzi de pe buzele Întâmplări din lumea cărturarilor – Ru Lin mentorului. Îmi pare rău că eu nu am cunoscut Wai Shi, Mlaștina osândiților – Shui Hu și alte versiuni înainte de a începe acest Zhuan și neapărat prima culegere de poezie travaliu. Este o mare șansă să mergi la plivit chineză, întocmită de Confucius, Cartea pe urmele cuiva! poemelor, Shi Jing; pentru filosofie antică, În privința Cărții despre Tao și virtute, lucrările: Părinții sistemului taoist, Lao Zi, citisem din studenție versiunea tradusă din Lie Zi (tradus de fiul meu Adrian Daniel), limba rusă în anii 50 și o alta interbelică, Zhuang Zi sau Cartea Schimbărilor, Zhou Yi numită frumos: Cărarea și virtutea, publicată Jing și altele. Aceste titluri înseamnă tot la Editura Ram, Aninoasa Gorj, dacă nu atâtea universuri fascinante, care meritau să greșesc, în anii 30 ai secolului XX. Am citit și ajungă la inima românilor. Cărțile acestea și cartea poetului Ion Gheorghe – Zicere la aproape toate traducerile noastre din limba ziceri, 1984, dar nu le-am avut în momentul chineză au fost foarte bine primite de public și traducerii, fiind departe, la Beijing. de critică, au fost comentate și evaluate, s-a Am scris în prefața la cartea Lao Zi și scris despre ele, s-au publicat și câte o a doua, Confucius, Editura Qilinul din Jad, 1997: a treia ediție... Eu sunt pentru reeditări, aștept primele au fost efectuate în anii 80 și am ofertele editurilor mari. încheiat versiunea românească Lao Zi în anii De asemenea, sunt în favoarea unor noi 1990-1991, iar Confucius în anii 1995-1996. traduceri, deoarece limba română a evoluat Un alt exemplu. Eu am tradus toate cele din 1974 încoace, de la prima noastră tradu- 101 capitole ale romanului ezoteric Însem- cere. În plus, generațiile tinere au nevoie de narea călătoriei spre vest, Xi You Ji. În anii asemenea opere capitale ale omenirii, cum 60 ai secolului trecut fusese publicată o
120 ♦ Mişcarea literară traducere din limba engleză de o treime a director al Institutului Cultural Român de la cărții. O citisem la vremea respectivă și mă Beijing, aș vrea să am poeți chinezi care să cucerise. Am acasă această ediție. A fost utilă, transpună în chinezește și să publice poeți ne-am format și noi românii o idee, dar nu se români, chiar dacă o fac de o manieră înțelegea mai nimic. personală. Ar fi o primă apropiere de poezia În același mod, prof. univ. Ileana Hogea noastră. Prefer o cale, fie și impură, decât Velișcu și poetul Martinovici au stricat cel nimic. Cu timpul, vor veni experți care vor mai mare roman clasic al Chinei, Vis în realiza ediții pe măsură! De aceea, subliniez, pavilionul roșu, Hong Lou Meng, publicând demersurile numite mai înainte, cu toate că nu numai 40 de capitole din 120! Îl ia cineva în sunt traduceri în adevăratul sens al cuvântului, primire de la început și până la sfârșit? sunt acte de reală cultură. – Cît de mult vă permiteți să vă înde- Eu am tradus poezie modernă, în vers părtați de cuvintele, de „înțelesul” unei pro- alb, și sporadic din clasici. Meritele i se poziții? Credeți că este important să se trans- datorează Mirei Lupeanu. pună „cuvînt de cuvînt” sau să se respecte În lume, există două modalități de a „sensul” pe care și l-a dorit autorul? traduce poezie chineză clasică, închistată – Eu respect textul original. Am căutat într-un sistem complicat și ferm de ritm și să găsesc echivalențe, limba noastră este atât rimă. Ori traducere liberă, traducătorul con- de bogată și deloc greu de manevrat! centrându-se pe sensul poetic și filosofic etc., Nu, nu sunt adeptul trădării, mergând pe ori traducere dublă: întâi cuvânt cu cuvânt (un sens, nici măcar în poezie. caracter scris desemna un cuvânt), apoi o – În cazul operelor în versuri (cu ritm și explicare a sensului, fără să se țină cont de rimă) apar probleme suplimentare… Asta ca prozodie. Dvs. pentru care cale optați? să nu mai vorbim de situația cînd ați tradus Eu pregătesc o asemenea carte, cu toate din limba chineză veche… explicațiile privind prozodia, voi oferi chiar o – Scriitorul Eusebiu Camilar a vizitat posibilă traducere și îmi voi îndemna cititorii China, cândva, în anii 50 ai secolului trecut și să realizeze și ei propriile versiuni. Vă asigur l-a rugat pe ghidul chinez să-i traducă vers cu că vă voi invita la lansarea cărții, să le vorbiți vers din poetul clasic Li Bai. El și-a notat participanților despre truda traducerii de conștiincios într-un carnet, apoi a cântat poezie. poeziile în grai moldovenesc și a publicat o – Putem vorbi (vă rog să-mi scuzați carte (sau două) de poezie chineză. Poeziile cuvîntul folosit) de o viteză a muncii, a sunt foarte frumoase, dar au prea puțin de-a traducerii? Vă ia mult timp pînă ce terminați face cu autorii chinezi. de transpus în română o operă? Cîte cărți În același mod a publicat și un alt poet, credeți că ați putea traduce într-un an? un neîntrecut versificator, Alexandru Andri- – Ritmul traducerii îl dictează familia- țoiu, o antologie de poezie chineză, folo- rizarea cu opera de tradus. Cu cât traducătorul sindu-se de un român vorbitor de limbă chi- îmbracă hainele scriitorului, cu atât viteza neză, un om admirabil, dar ne-literat. Cartea traducerii, cum scrieți Dvs., este mai înaltă. se citește cu plăcere. Poeții chinezi de la antici Eu personal n-am dat atenție timpului. Mi se la moderni par toți epigonii lui Andrițoiu! pare ca și cum ai avea de parcurs o sută de Să ne înțelegem, eu nu critic, explic! Eu kilometri și ți-ai fixa ca neapărat, ținând cont și omul Sandu Andrițoiu am fost apropiați din de șoselele noastre ale anului 2017, încă anul 1975, după o vizită a sa în Vietnam și mocirloase, să ajungi la destinație într-o oră și China, și până în anii 80, când i-am refuzat jumătate, să zicem. Cine se uită la ceas și nu oferta de a face împreună acea antologie de la drum, greșește. Eu nu am calculat nicio- poezie. Aceste cărți semnate de el și de dată. Nu am măsurat paginile în timp. La Camilar au fost necesare și i-au determinat cu Cartea schimbărilor am lucrat cinci ani, în siguranță pe mulți români să studieze cultura care timp am scris și altceva. De multe ori, am chineză. În prezent, în calitatea mea de notat în prefețe când am realizat traducerile
Mişcarea literară ♦ 121 respective și am menționat traduceri anteri- Cine le citește, înainte sau după lectură, este oare la noi sau aiurea. câștigat. Eu însumi citesc atent paginile de Câte cărți aș putea traduce într-un an? prezentare, pentru datele despre scriitor, pen- Grea întrebare, în primul rând că eu nu sunt tru încadrarea lui în literatura țării sale, în traducător profesionist. Eu am fost toată viața literatura universală, socotind că astfel înțeleg slujbaș la stat și am tradus în timpul meu corect cartea respectivă. liber, nopțile, la sfârșit de săptămână. Mer- Dacă știi că există deja o traducere și nu geam cu copiii la Sinaia, la Cumpătul sau la o consulți este o crimă. Valea Vinului, la casele scriitorilor, și mă Câte sugestii îți oferă o poezie, o carte străduiam să lucrez jumătate de zi sau măcar traduse de altcineva! Dacă acolo întâlnești două-trei ore. Dar vă rog pe Dvs. să calculați greșeli, de asemenea înveți, îți sunt folosi- câți ani ar reveni la o carte. Am început să toare! traduc de prin 1972. Vă ofer lista traducerilor Și traducerile în alte limbi sunt de și să nu uitați vă rog că am fost doi... ajutor. De ce nu s-ar folosi un traducător din – Sunt necesare notele de traducător limba italiană de o traducere în limba franceză (mă refer la note de subsol dar și la o prefață/ sau engleză? În felul acesta, înțelege cât mai postfață)? Simțiți nevoia să „dialogați” sau bine nu numai textul, ci și spiritul limbii și să dați „explicații” cititorilor? Existența unei suflul autorului, iar scopul este acela de a „încercări” anterioare vă obligă să o parcur- realiza o traducere impecabilă în limba româ- geți, să o comparați? Este corect ca aceasta nă, de a se substitui cât mai complet autorului. să fie eludată? Să traducem în așa fel, încât să lăsăm – Eu am pus note de subsol ori de câte impresia că autorul a creat direct în limba ori mi se părea că îl pot ajuta pe cititor. română. Totuși, nu trebuie abuzat, cred. Cititorul Traducătorii de literatură sunt adesea obișnuit citește un roman și preferă o lectură neluați în seamă. Criticii scriu rar despre ei, plăcută, nu împănată cu informații. cititorii nici nu știu cine a tradus cartea. Cu Sunt adeptul prefețelor. Eu consider că toate acestea, ei îmbogățesc literele naționale, ele sunt utile și pot fi oricât de stufoase, oferă piste de neprețuit pentru dezvoltarea și pentru că ele stau cuminți și nu obligă pe modernizarea creației literare, sunt mărgări- nimeni la lectură. (Prefața mea la Cartea tarul unei culturi. Schimbărilor este un studiu de 70 de pagini.)
Note:
1. Toate aceste cărţi au avut versiuni anterioare în limba română. Şi anume, din cîte cunosc, poate greşesc: Analecte – 5 versiuni, Cartea despre Tao – 15 traduceri, Yi Jing – 4 (la fiecare dintre acestea adăugîndu-se versiunea Dvs., şi, nu în ultimul rînd, Wu Chengen, Însemnare a călătoriei spre vest care „completa”, ca să nu zic „corecta” sau „îndrepta” o traducere din engleză, apărută în BPT diminuată la sfert, dacă nu la o cincime…
122 ♦ Mişcarea literară
Cântăreaţa de operă şi scriitoarea Elena DUMITRESCU- NENTWIG în dialog cu Radu Sergiu RUBA
Când lumea se deschide la cântecul privighetorii
La ce poate fi bună Siberia? La școală am fost remarcată îndată și pusă să cânt tot ce se putea auzi pe atunci la radio, de – Stimată Elena Dumitrescu-Nentwig, la Drag îmi e bădița cu tractorul, la Astăzi e când și-au dat seama ai tăi că ai darul ziua ta și altele. Noroc că darul meu a fost luat cântecului? în serios de profesorul de desen, domnul – Nu știu când anume, fiindcă la noi în Catrava. Dumnealui, văzând că sunt stângace familie, la Brăila, se cânta în mod obișnuit. de la natură și că desenele mele, făcute cu Tata era un bun chitarist, alături de banjo, mâna dreaptă, arătau rău de tot, a avut iubea mult acest instrument, iar când au următoarea idee: pe unul din desenele la care apărut chitarele electrice, către sfârșitul vieții o colegă renunță, pentru a realiza unul mai sale, neavând bani să-și cumpere una, a bun, să-mi pună notă mie ca în felul acesta să meșterit o asemenea chitară care, când se nu-mi strice media și să nu pierd bursa, strica, îl mai și curenta, dar el o repara și fiindcă eram un copil sărac din cartierul mergea uneori cu ea și la nunți. Se întorcea Atârnați, de la Dunăre. Pe mine, ca să-mi fericit de acolo cu câte o găină, suficient ca să merit răsplata, în timp ce colegii desenau, mă sporească ușor bunăstarea familiei. Nu știu punea să le cânt, iar eu interpretam fericită tot când au sesizat ai mei înzestrarea mea ce știam mai bine. A fost un noroc ideea muzicală, dar țin minte când am apărut pentru năstrușnică a profesorului Catrava, iar cu prima oară în public. Era în cadrul brigăzii acest noroc, neașteptat și venit întotdeauna din artistice a fabricii în care tata suda lanțuri partea altora, m-am întâlnit de multe ori în pentru vapoare și unde eu, la patru ani, am momentele cruciale ale vieții. cântat frumos Sălbatică-i stepa Baikală. Era – La Brăila, ai urmat o școală obiș- un cântec adus de Armata Roșie în România, nuită, nu una de muzică. Și totuși, cum ai care-ncepea cam așa: „Sălbatică-i stepa ajuns să studiezi la Conservator? Baikală,/ sunt mine de aur în ea...” și așa mai – Aveam o profesoară de limbă română departe. Cântam în familie, așa cum alții, de aparte, pe doamna Lica Paulescu. Era fiică de pildă, obișnuiesc să joace cărți. Noi, stimulate preot din Moldova, studiase la Paris, venea de chitara tatii, cântam deseori împreună. îmbrăcată întotdeauna foarte elegant, o iu- Mama și sora mea aveau și ele voci foarte beam mult. Dumneaei, observând că-mi place frumoase, ne petreceam plăcut după-amiezile. literatura, că scriu, îmi aducea în poșeta ei de
Mişcarea literară ♦ 123 lac (de atunci iubesc nespus poșetele de lac), trecut, la Teatrul Trindade, am realizat cu autori ce nu figurau în programă în anii ’50: mare succes opera Cosi fan tutte de Mozart. Balzac, Zola, Thomas Mann, Shakespeare, Walt Whitman și alții. La un moment dat, Studenția de pe scenă această doamnă, căreia i-am dedicat romanul Naufragiații din Brăila, a organizat un festival – Ce fel de arii ai interpretat în studen- Eminescu și, cunoscând înclinațiile mele ție și unde? muzicale, m-a trimis la o școală populară de – Am început la Casa Tineretului, cu artă, la un domn profesor de vioară care să mă cea de a doua arie a Reginei Nopții din Flau- învețe cum să interpretez corect două lieduri tul fermecat de Mozart. Din acel moment, nu pe versuri de Eminescu: Somnoroase păsărele m-am mai despărțit de acest rol preț de 17 ani. și Ce te legeni... Ascultându-mă, acest dascăl Cele două arii ale Reginei Nopții le-am cântat și-a dat seama că ceva sună suspect de bine în pe cele mai mari scene ale Germaniei, cu vocea mea și m-a recomandat doamnei profe- dirijori și regizori celebri precum Peter soare de canto Dohatcu. Eram în ultimul an de Ustinov, Günter Roth, Götz Friedrich, liceu și mă pregăteam să dau examen la Savalitsch, G. A. Albrecht. Ca să fiu sinceră, a Litere, dar această divină profesoară Dohatcu, fost o partitură pe care n-am iubit-o, pentru că de care nu mai știu nimic, fără să-mi ceară Regina Nopții nu este un rol propriu-zis, este bani, un înger fără aripi, m-a pregătit timp de o acrobație. Trebuie să umpli ariile cu o rău- un an și m-a determinat să mă prezint la tate și o ambiție care să egaleze adversitatea admitere la București, la Conservator. Aici, lui Sarastro. Fiecare ton trebuie să fie la locul norocul acela, ce intervine în orele astrale din lui, ștacheta vocală propusă de rol se ridică viața mea, și-a făcut apariția în persoana foarte sus. profesorului brăilean de solfegiu Penescu. Apoi, în studenție, am mai cântat Rosina Dumnealui m-a ascultat la proba de canto, iar din Bărbierul din Sevilla, Gilda din Rigoletto, la examenul de solfegiu mi-a mărit nota iar examenul de licență l-am susținut cu pentru ca eu, cu o voce pe care el o aprecia, Lakmé de Léo Delibes. Este un rol deosebit, după cum se pare, să intru la Conservator. exotic, cu o melodică fermecătoare, foarte Neurmând studii sistematice de specialitate, dificil deoarece trebuie să fie cântat cu multă nu aveam exercițiul solfegiului. Dar, cu ajuto- sensibilitate și suavitate, un caracter de mare rul dat de maestrul Penescu, m-am regăsit inocență. E nevoie în mod special de o tehnică printre cei 19 admiși din cei 148 de candidați. vocală performantă pentru că este un rol Nu aveam studii muzicale, nu eram eleva foarte lung cu celebra Arie a clopoțeilor, de nimănui, nu mă cunoștea nimeni. Dintre care se teme aproape orice soprană de colora- colegii mei care făcuseră muzică de mici, tură. Se teme fiindcă, la fel ca la Regina Nop- mulți nu au devenit cântăreți, dar iată că eu ții, aria presupune mult staccato, iar această am reușit. Și totuși, cu tot Conservatorul, nu tehnică este exact ca percuția: nu poți să pre- aș fi ajuns să cânt operă, dacă nu aș fi ținut gătești tonul, trebuie să-l ataci cu exactitate, seama de ceea ce m-au învățat doi mari artiști: ca pe o țintă. E nevoie de o disciplină dură cu profesorul Valentin Teodorian, un mare controlul și reținerea respirației, cu pregătirea muzician și un artist de scenă de excepție, cu toracelui ca o cutie de rezonanță și cu vocea un standard etic elevat, și excelentul regizor de cap ca împreună să răsune ca un clopot. de operă Hero Lupescu, care mi-a fost – Dar până la urmă, Conservatorul s-a profesor la clasa de operă. Am încercat și eu terminat... să le perpetuez memoria, evocându-i în – S-a terminat și toată lumea aștepta ca romanul Credinciosul meu dușman. Iată că, eu să fiu repartizată la Opera Română. Pe post prin felul în care m-au școlit acești oameni, a ajuns însă o colegă, o fată foarte frumoasă, pot și astăzi, la 76 de ani, să dau lecții de care era soția unui ministru. A interpretat canto, să ajut pentru profesie tineri cântăreți la roluri minore, nu a apucat să se afirme. Eu, în masterclass, să pun în scenă opere. Anul schimb, trebuia să ajung profesoară de muzică
124 ♦ Mişcarea literară la Ploiești și e limpede că acolo mi s-ar fi La Trei Sarmale, la Tăcuta și la Codăiești încheiat cariera. Dar soarta a avut din nou grijă de mine... Când am interpretat Lakmé, în – În acele vremuri, deceniile VII-VIII sală se afla regizorul George Zaharescu, din trecutul secol, artiștilor nu le erau date și directorul Operei din Iași, care, deși nu avea alte, cum se spunea pe atunci în limbajul locuri în acel moment, m-a luat și a creat oficial, „sarcini”? ulterior un post pentru mine. Soțul meu, tenorul Petre Cărcăleanu, avea deja post la Iași fiindcă era mare nevoie de tenori peste tot. Mă bucur că am ajuns acolo, fiindcă am putut lucra cu doi regizori aparte, cu Zaha- rescu și cu Dumitru Tăbăcaru, de asemenea, cu un dirijor de mare calitate, șeful orchestrei George Botez și pe atunci tânărul Cornel Calistru, un mare talent. A fost o școală intensă opera din Iași, în continuarea studiilor, dar nu numai datorită colegilor de aleasă ținută, ci și din cauza invidiilor pe care le-am stârnit. Eram cea mai tânără din ansamblu, nu – Cum să nu, iar unele erau aberante. De lipsită de talent și m-am trezit cu o mulțime de pildă, prin ’66-’67, cu ocazia unei vizite a dușmani. Am ținut însă seama de ce ne spunea domnului Ceaușescu la Iași, directorul nostru profesorul Hero Lupescu: „Teatrul nu este adjunct, domnul Grünberg, un om deosebit de clubul unde vă găsiți prieteni, este locul vos- fin, șef de treabă, mă cheamă și mă roagă să tru de muncă. Vă faceți treaba și de la teatru mă prezint seara la restaurantul Trei sarmale, plecați acasă și acolo vă alegeți prietenii”. foarte renumit în Iași, ca să-i cânt domnului – În acea perioadă, 1965-1971, exista la Ceaușescu și anturajului la masă. I-am răs- Iași public de operă? puns că, dacă mi-aș fi dorit să cânt la Trei sar- – Unul fantastic! Teatrul liric din capi- male, nu mai făceam niciodată Conservatorul. tala Moldovei era unul dintre cele mai bune la De aceea, refuz să cânt la cârciumă. Și, cum se credea că există microfoane peste tot, s-a vremea aceea. Publicul ieșean își alegea speriat atât de tare, încât nu m-a mai trimis seismografic favoriții, iar eu mă număram nicăieri. Dar aveam ca sarcină culturalizarea printre răsfățatele lui. Eram adesea invitată la maselor, 50 de deplasări pe an la țară pentru universitate să susțin concerte, la Conservator fiecare artist liric. Mi-amintesc cum o dată, de și-n alte locuri unde se prezenta muzică un Sfânt Neculai, a trebuit să facem un scurt clasică. Mi-am făcut mulți prieteni printre turneu, în satul Tăcuta. Cu noi trebuia să vină colegi, pe George Doroșenco, pe Anca și cântăreața de muzică populară Ștefania Ovanez, Camelia Șotrin, Ion Humiță, ca să Rareș, care pare-se că e de acolo. Dar dum- numesc numai câțiva. Am cântat numeroase neaei, ca să mă exprim elegant, ne-a tras mari roluri pe această scenă, dar și rolul clapa. S-a pornit o revoltă la începutul după- copiliței din opera Stejarul din Borzești de amiezii în tot satul, mai ales din partea Teodor Bratu, Suzănica din Lăsați-mă să cânt femeilor care țipau pe ulițe: „Înșelășuni, de Gherase Dendrino și Motanul încălțat de înșelășuni!!! N-o vinit Fănica, înșelășuni!”. Cornel Trăilescu, opere moderne scrise în Sala căminului cultural era arhiplină. Am timpul activității mele la Iași. Mergeam într-o văzut că, în primele rânduri, fiecare copil avea zi pe stradă, elegant îmbrăcată, cu pălărie și în mână câte o sticlă de vin. Oamenii petre- numai ce-l aud pe un copil că strigă: „Mama, cuseră bine până la acea oră. Aveam un uite Motanu’!” impresar care ținea mult la artiști și organiza cu plăcere deplasările astea, iar acest domn
Mişcarea literară ♦ 125 Fischer, văzând cum stau lucrurile, ne spune: Tot atunci, l-am avut partener în Rigoletto, la „Nu cumva să cântați operă sau operetă! Iași, pe concitadinul meu brăilean Laurian Numai muzică populară, orice numai să fie Nicolau, care avea un frate la Radio Europa popular, publicul e băut, să nu iasă vreun Liberă, iar de la acesta deținea adresele a vreo scandal, o poezie umoristică, un monolog, știe trei agenții artistice. M-a îndemnat să le scriu cineva?”. Un coleg din balet, se chema și să plec ca să mă afirm în lume. Văzuse cât Muncaciu, era din Ardeal, se oferi să spună un de aplaudat fusese rolul Gildei cântat de mine monolog amuzant Potopul. Urcă pe scenă și în Rigoletto. Le-am scris celor trei agenți, începe: „Potopul!”. „Du-ti-n...!”, i se răspunde unul singur mi-a răspuns, domnul Pasch din din fundul sălii. Muncaciu mai încearcă o Düsseldorf. Culmea, mi-au dat drumul să plec dată: „Potopul!”. „Du-ti-n ...!” Vine miliția și în Germania pentru audiție, iar Pasch a fost dă să-l scoată pe țăranul care, culmea, era pe încântat să mă asculte, și m-a trimis imediat la la mijlocul rândului. Ăi de țineau cu el, îl Karlsruhe pentru altă audiție. Spunându-i că apărau. Trag și unii, trag și ceilalți, înjurături, nu am bani, mi-a dat dânsul, adăugând că, fluierături, iar se-aude mâniosul reproș „n-o dacă nu reușesc, înseamnă că a făcut el o vinit Fănica, înșelășuni! Undi-i Fănica?...”. investiție proastă. La Karlsruhe, după audiție, Până la urmă, pentru că unii spectatori voiau mi s-a oferit rolul Privighetorii din Păsările totuși să ne audă pe noi, se face tăcere în de Walter Braunfels pe un libret după come- Tăcuta și noi ne ținem reprezentația. Am dia omonimă a lui Aristofan. În această operă cântat și eu La oglindă, Ochii albaștri-s contează mai mult anvergura filosofică a drăgălași de Eduard Caudella, Floricică de pe dialogurilor în care apare și Prometeu și unde apă de Tiberiu Brediceanu, piese de folclor cântecul Privighetorii încearcă să aducă pacea. prelucrate. Iar de la Tăcuta, am mers la Am dobândit acest rol fiindcă este unul ce Codăiești. Aici, altă minune! Era plin de copii presupunea calități vocale deosebite, muzica- în jurul casei de bilete de la cămin, voiau să-i litate de mare precizie și calități scenice și vadă pe artiști. Un coleg bas, băiat de la țară fizice speciale. Era o operă post-modernă, cu din Moldova, cunoscător al obiceiurilor, se enorm de multă coloratură, deci greu de proțăpește acolo, la casă și-i ia pe copii: „Ia zii memorat. La Opera din Karlsruhe, am semnat mă, flăcău, vrei să mă vezi la serbare?”. un contract cu un onorariu de 1500 de mărci „Vreu, neni!” „Ei, dacă vrei, ia spune-i mă-tii pe seară. Pentru noi, cei din România de să-ți dea câteva ouă și vii cu ele la mine, te atunci, era ceva fabulos. Am revenit în țară și, bag fără bani, înțelesu-m-ai?” Și-n felul ăsta, când să plec din nou să-mi onorez contractul, s-a întors la Iași cu o sacoșă de ouă, cu o rață, Agenția Română de Impresariat Artistic mă rog, ca din turneul la țară. Sunt amintiri (ARIA) îmi propune: „Ziceți că nu mai puteți hazlii care astăzi, după ce am cutreierat merge, pentru că sunteți bolnavă!” ARIA era, Europa, mă umplu de nostalgie. de fapt, mâna lungă a Securității, o oficină care ne-a jefuit la propriu. Toți artiștii care O investiție nemțească aveam contracte în străinătate dădeam 40% din câștig acestei ARIA, plus un alt procent, – Cum ai ajuns pe scenele lumii? nu mai știu cât, pe care eram obligați să-l – Mai mult sau mai puțin din schimbăm în lei. Am plătit astfel la ARIA ani întâmplare. Primul meu soț, prieten din în șir, până am părăsit România. Dar nu am copilăria timișoreană cu Ioan Holender, a fost cerut niciodată azil politic, nu am încetat de a invitat de acesta la Viena să cânte (tenorii erau fi cetățean român. Firește că am respins foarte căutați) și, eventual, să încheie un propunerea ARIA cu boala și, după presiunile contract. S-a întors și mi-a spus: „Nu e pentru teribile ale domnului Pasch, am primit pașa- mine. Nu pot să sar dintr-un tren într-altul, de portul în preziua plecării. Iar rolul Privighe- pe un aeroport pe celălalt ca să ajung să torii m-a făcut cunoscută în întreaga lume a concertez undeva. Dar pentru tine nu-i o operei. Am cântat îndată după aceea la Köln, problemă, te primesc cu sărutări de mâini”. la München, iar la Hanovra mi s-a propus un
126 ♦ Mişcarea literară rol foarte dur într-o operă a muzicii noi din München, Hamburg, Sevilla, Salzburg, germane, Elegie pentru tineri îndrăgostiți de Zürich, Luxemburg, cu Phonogram Interna- Hans Werner Henze, unde trebuia să cânt cu tional pentru a înregistra mai multe opere de un semiton mai sus decât în Regina Nopții. A Haendel. Am avut însă noroc cu ambasada fost rolul care m-a plasat în cele mai mari Germaniei Federale la București, cu guvernul teatre germane, iar Hanovra mi-a oferit un german care, ori de câte ori negocia un contract permanent ca prim-solistă. contract cu România, amintea cazul meu. În Din acel moment, am avut deschise țară, nu aș fi pu- teatrele de operă din întreaga Europă. În tut rezista fără Germania, e o concurență teribilă în teatrul ajutorul surorii liric, un profesionalism intransigent, e o țară mele Ștefania și a plină de muzicieni, nu numai interpreți, dar și cumnatului Vic- dirijori, regizori de renume. Însă nicăieri nu se simte mai bine un cântăreț de operă, nicăieri tor, fără sprijinul nu este mai venerat, mai adulat ca în Italia. unor prieteni, în- Acolo, vânzătorii, ospătarii, șoferii de autobuz tre care un ajutor cunosc și interpretează adesea arii la un nivel nemărginit l-am foarte ridicat. Tatăl lui Luciano Pavarotti, de primit din partea exemplu, era brutar, dar și un tenor de luat în soților Stan și seamă. Puica Rizescu din București. În Cum am căzut prizonieră Germania, pentru mine a luptat la – Depănându-mi mai ieri povestea propriu bărbatul cu care, după divorțul de carierei artistice, ai amintit indignată că ai primul soț, aveam să mă căsătoresc, anume fost reținută în țară împotriva voinței tale. Franz-Ferdinand Nentwig, bariton wagnerian Când și cum s-a întâmplat asta? foarte cunoscut. Mi-au dat drumul până la – În primăvara lui ’76 am venit în țară la urmă în august 1977, după 17 luni de exil în invitația operei din Iași pentru două specta- propria mea țară. Așa cum mi l-au luat, așa cole de gală. Dar, de cum am aterizat la mi-au și dat înapoi pașaportul, fără nicio București, pe aeroport, mi-a fost reținut explicație. pașaportul de către doi ofițeri de Securitate, – Ciudat că nu s-a auzit de acest caz la fără nicio explicație. Am plecat la Iași, am Radio Europa Liberă. cântat Regina Nopții și Traviata și, când să – Nu, fiindcă nu doream să i se dea o mă întorc în Germania, unde aveam o mulți- tentă politică de către Securitate, voiam să me de contracte, mi s-a spus că nu mai am mențin solicitarea de recuperare a pașapor- voie să plec. Am fost oprită pe un pod și mi-a tului numai pentru onorarea contractelor mele fost reținut și carnetul de șofer, amenințată artistice. ARIA și-a asigurat mai întâi continu- fiind că mă vor aresta fiindcă am condus, area contractului cu mine înainte de a-mi reda chipurile, fără carnet. Eu aveam un permis de pașaportul. Sora mea a trebuit să garanteze cu conducere internațional cu care venisem până averea și persoana ei fizică. Eu nu am cerut atunci în România de mai multe ori fără azil politic ca să nu le dau satisfacție, am probleme. Acum, nu știu ce fel de informații rămas cetățean român, iar în noiembrie 2017, vehicula Securitatea, care era motivul pentru la Brăila, mi-am reînnoit pașaportul. care m-au oprit în țară. Am plecat din Iași și Mare bucurie s-a produs la întoarcerea am stat la sora mea, la Brăila. Eram chemată mea la Hanovra, unde am reînceput activitatea mereu la anchete, nu reușeam să pricep ce vor chiar de a doua zi, iar colegii, prietenii, ziarele de la mine. Am pierdut în acest timp contrac- au sărbătorit pur și simplu revenirea mea în tul permanent de la Hanovra, cele cu teatrele marea casă a operei germane.
Mişcarea literară ♦ 127 Departe de Bayreuth imobile cu niciun fel de militari, nimeni nu avea să ne plătească vreo chirie, cred că – Revenirea în Germania după o absen- urmau să fie demolate sau refolosite de stat în ță de un an și jumătate și căsătoria cu un alte scopuri. A fost o lovitură cumplită pentru bariton wagnerian au contribuit cumva la întreaga lume a operei, mulți artiști s-au rui- schimbarea repertoriului tău? nat. În schimb, autorii înșelătoriei de proporții – Numai în măsura în care, coordonân- au dispărut din Germania și nu știu dacă au du-mă mai îndeaproape cu Franz-Ferdinand, mai fost prinși vreodată. Noi am rămas cu am cântat împreună în mai multe opere ca paguba. Iar această doamnă Glass, care era înainte. Dar noi colaboraserăm și în trecut, de bine văzută la Bayreuth, a avut grijă să nu dea fapt, așa ne-am cunoscut, se înțelege. Însă el, ochii cu artiștii pe care îi escrocase. De aceea, ca bariton eroic, specializat în Wagner, a făcut mulți artiști wagnerieni de renume nu au mai roluri mari în opere în care eu nu am cântat, în fost invitați să cânte la acest festival. rolul poetului Hans Sachs în Maeștrii cân- tăreți din Nürnberg, în Olandezul zburător, în Nu pot să mă despart de Salomé Wotan din Inelul Nibelungilor. A interpretat aceste roluri de la Bolșoi Teatr, până la – Și totuși, te-ai retras de pe scenă la 46 Metropolitan. Vocea mea nu se preta pentru de ani. De ce atât de devreme? opera wagneriană – Nu e tocmai devreme. N-am uitat – Presupun că era prezent la toate niciodată atmosfera de la Opera din Iași. Eram festivalurile de la Bayreuth. cea mai tânără atunci. Rolurile feminine din – Niciodată nu a cântat la Bayreuth teatrul liric presupun de cele mai multe ori fiindcă s-a produs un fapt neobișnuit: cineva personaje tinere pe care, dacă le jucam eu sau din conducerea festivalului de acolo era bună altă congeneră, atrăgeam ura cântărețelor mai prietenă cu o doamnă care a comis o malver- în vârstă care doreau ca toate rolurile să li se sațiune greu de conceput. Le-a vândut artiș- dea lor. N-am vrut să mă văd invidiindu-le pe tilor de operă și de teatru dramatic aparta- colegele tinere și nici pe mine la 50 plus... de mente în zona Münster. Acolo fusese încazar- ani făcând pe Violetta din Traviata. Apăruse, mată armata engleză, dar militarii plecaseră, de asemenea, o chestiune de natură familială: pentru că aceste locuințe nu mai corespundeau majoritatea timpului, eu și soțul meu eram pretențiilor lor. Cei ce ne-au vândut aparta- despărțiți din cauza programelor noastre mentele au ținut acest secret promițând că i se diferite. Retrăgându-mă, puteam de acum să-l va plăti chirie proprietarului, adică mie, ție și însoțesc peste tot. M-am retras, așadar, în altor artiști ce investeau în locuințele cu 1987, la Hanovra, organizând, cu acest prilej, pricina. Totul era văzut ca o investiție extrem o seară românească. Am cântat doine, lieduri de rentabilă. Oamenii au luat credite de la de Enescu, Mihail Jora, Brediceanu, iar Franz- bănci și au cumpărat în masă, fără să le vadă, Ferdinand, îndrăgostit de costumul nostru aceste apartamente care erau de fapt părăsite. popular și cam de tot ce era românesc, a Artiștii s-au implicat în aventura asta fiindcă, împodobit pereții cu icoane, cărți vechi, în Germania, taxele pe profiturile lor sunt ceramică, velințe, cămăși țărănești de la noi și, foarte mari, iar împrumutând de la bancă și de pe scenă, a arătat publicului: „Priviți, astfel investind, beneficiai de scăderi de taxe. Așa dorm eu!...” Fiindcă dormea într-adevăr că au investit nu numai cântăreții, ci și numai în cămăși românești țesute și brodate în instrumentiștii din orchestre, medicii artiștilor, casă... dirijorii, toată lumea. Noi, Franz-Ferdinand și – Totuși, retrăgându-te, să nu spui că cu mine, am cumpărat, la preț foarte înalt, nu te-ai despărțit cu greu de rolurile jucate! două apartamente pe care, după ce escrocheria Pe lângă cele menționate în discuția noastră, a ieșit la iveală, le-am vândut cu 10% din pre- ar mai fi, de la Mozart, Konstanze din Răpirea țul de cumpărare. În realitate, la fața locului din serai și Dona Anna din Don Giovanni, de era pustiu, nu se preconiza repopularea acelor la Donizzetti, Lucia di Lamermoor, de la
128 ♦ Mişcarea literară Puccini, Madame Butterfly, Manon Lescaut și Ferdinand. De menționat că varianta lui Oscar Musette din Boema, din Verdi ar mai fi Wilde este diferită de secvența biblică. Mâniat Leonore din Forța destinului, iar din Poves- de cererea Salomeei, Irod poruncește ca lui tirile lui Hoffmann de Offenbach, toate cele Jochanaan să i se taie capul și să-i fie înfățișat patru roluri feminine: Stella, Olimpia, Giuli- fetei pe o tipsie de argint. Văzând că etta și Antonia, performanță rară pentru o Salomeea sărută buzele reci ale capului voce în același spectacol. profetului, dă ordin gărzilor să o ucidă. – Să nu uităm rolul Saloméei din opera Muzica, izvorând din o sută de instrumente, omonimă a lui Richard Strauss, pe un libret este una bizară, obsedantă, de un dramatism german de Hedwig Lachmann, dar scris după extraordinar cu acorduri orientale, cu o vizi- o dramă a lui Oscar Wilde. Salomeea, o une europeană, dar cu exotismul și legendele adolescentă de 14 ani, urma să fie măritată de biblice ale Răsăritului. Se intră în joc la mama ei Irodiada cu Irod Antipa, stăpânul începutul operei și nu se mai iese, dacă ești Iudeei. Acesta făcuse o adevărată obsesie pen- Salomeea, până la ultimul acord, execuți și tru cea mică și-i cere să-i execute seducătorul Dansul celor șapte văluri cu o durată de 14 Dans al vălurilor, angajându-se să-i îndepli- minute, iar după acest dans divin, intri cu vo- nească în schimb orice dorință. Salomeea, cea piano și crești încet-încet pentru cântecul fascinată și îndrăgostită de Jochanaan (Ioan final, o muzică cutremurătoare. Este tot ce am Botezătorul), îi cere regelui să-l pună pe interpretat eu mai frumos, mai deosebit, mai acesta în libertate. Nu este o dragoste original. Este teatrul absolut, în fațetele cele obișnuită. Ea este încă un copil, femeia abia mai complexe. Dacă aș trăi pe o insulă pustie, înmugurise în ea, iar Jochanaan este de o aș tânji după această partitură a Salomeei, măreție, o rigoare, o forță interioară scrisă de două mari genii, de Oscar Wilde și dumnezeiască. Acest rol, ce presupune o de Richard Strauss. asemenea măreție, a fost jucat de Franz-
Lisabona, 16 noiembrie 2017
Gânduri
Mişcarea literară ♦ 129
Mihaela AIONESEI
Un bocet de fluture
* Tata mă strigă dintr-un codru de vreme nu i-am mai plâns. Mi-au mai rămas pâine. Mama într-o lacrimă frământă o pată de câteva pagini...albe și ele. Printre rugăciuni sânge. Spre cer toate trenurile prea repede au timpul desenează cu un cioc de pasăre o deraiat. Nici să le adun râsul într-o fotografie groapă. Inima este un câmp de cânepă. Șterg n-am apucat. Decembrie ară într-o portocală. deseori cu el sudoarea mamii de pe frunte. Un Mirosul de brad mă ucide iară. Sărbătorile își pitic peltic îmi zâmbește. Lângă el o ascund urletul la mine în poală. Stau infirmieră cu ochii ca smoala abia așteaptă să răbdătoare ca un pumn de pământ... deasupra mă vait. În zori mi-e sufletul cât patul. Trupul unui mormânt, fluier și cânt. Fluier și cânt. se face cât o cruce. Mă țin de ea cu dinții...
Mihaela Aionesei – născută la 6 decem- * Un greiere poartă în spinare umbra brie 1971 la Pașcani, absolventă a Colegiului N. mamei. E uriașă și albă ca această iarnă. V. Karpen, Bacău, 1990. Stabilită, din 1981, în Printre cruci și cuci fărâmițez o rană. Nicio municipiul Târgu Secuiesc. A lucrat ca pasăre nu vine să ciugulească. electromecanic transmisiuni la Direcția Plânsul îl trimit să doarmă într-o carte Județeană de Poștă și Telecomunicații Covasna poștală. Cerul pe un genunchi de deal între 1990 – 1999. coboară. Pământul sătul, nu mă cheamă. Prin Autoare a șapte volume de poezii și lacrima mea trece o lebădă neagră. coautor în peste 20 de antologii de poezie. Publică în reviste literare online și paper. * Privește cu ochi ageri. În orice parte s-ar întoarce se vede pe sine. Ocean. Oglinzi * Toarnă-mi, toamnă, hai toarnă-mi paralele. Copil. Mușcă un colț de pâine ca otrava ta arămie. Vreau să uit cum potcovește dintr-un sân sterp. Înghite blestemul. Amar. decembrie gerurile Poezia Nu plânge, rabdă la fel ca ieri. Pentru asta a la mine în călcâie. fost inventat raiul cu râuri de lapte și miere. Mișcării literare Nu vreau să mai Scara e prea sus. Dumnezeu plouă. Copacii simt cum își cresc, sprijină. Lumea nu este nici mai curată întețește iarna ninsorile. Mai bine să dezlege nici mai dreaptă. Trandafirii înfloresc fiecare cerul un car cu miei deasupra mea, să fie toți pată, prinde rădăcini. Înțeapă la fel. E tot o albi ca sânii mamei când mă alăptau. formă de iubire. Cum soldatului îi ține cald pușca. Adrenalina se împrăștie la primul foc, * Toarnă-mi, toamnă, hai toarnă-mi ține de foame și sete. Despre dragoste nu își otrava aia odată! Să ard cu patimă până vor mai amintește, nici cârtița lumina dar sapă la înflori în cimitir toți crinii pe care de atâta fel. De câștigat o distanță. Atât am mai
130 ♦ Mişcarea literară rămas... și umbra încovoiată sub mănunchiul numărăm stele până Siberia se face franjuri. de răni. Nu-i nimeni să prindă strigătul. Ecoul Să pâlpâie iubirea până în zori când... Se va ei se aude în mine. Sunt fiica singurătății. auzi un bocet de fluture – sufletul meu în Tată, lasă cerul mai jos și ia-mă în brațe. sufletul tău desfăcându-se ușor ușor... Și doar brațele găsind în brațele tale * Toamna se întinde ca o noapte cu adăpost, să poată spune cât dor cuprinde... părul vâlvoi. Visului meu îi crește o pasăre în Un bocet de fluture. coaste. Aș vrea să fii aici lângă șemineu, să
Mişcarea literară ♦ 131
Diana Adriana MATEI
O poezie despre mine Și l-am jucat... interpretându-mi dublura Nu vă obosiți să priviți în mine prezentul care picta un pantomim nenăscut căci atâta am de spus pe cât de nenăscută eram! sunt un ochi din care a rămas doar celălalt ochi Floare albă de hârtie și un braț din care-a mai rămas o mână De-ar veșteji în piei și urme și ar mai face înc-un pas în rest sunt un actor care mult aș rămâne ghimp și pană nu a adoptat ideea invenției de sine mult am rămas
Mi s-a dat un om și mi s-a spus Aș fi stat pleoapă lângă astru Joacă-l pe-ăsta să-i mângâi în șolduri tulpina dar i-ai urcat în spini cinci trepte și l-am jucat cu neluciditatea să îmi cobor și-n văz privirea condiției lui de el cu limpezimea locuirii mele Și-un var de frunză-ntreg ai pus în condiția lui de el la pieptul ochiului să-l strâng căci în flori albe de hârtie Amorul care ar fi putut irișii mă scriau pălind să mă dezmierde vreodată a trecut inexistându-mă Și-ardeau funinginii-n cuvinte în sânul celor interpretați de mine ardeau cu literele toate împărțindu-l frățește și fumul tot ardea deoparte mult prea aproape, prea departe Ultima dată am jucat sărutul a două persoane Iar de-or să-mi crească gânduri brune aș zice că-i ca o strângere de mână cu aripi și rândurile în uluci în care mi-am tăiat zborul în pene să nu-mi aduci ce-oi mai rămâne să nu-mi aduci! Acum mi s-a mai dat un om și mi s-a spus iar joacă-l
132 ♦ Mişcarea literară Sub nurii amarilor cireși cum îți simt glasul pal în ramă mâhnit la gust și singur, mamă Nu mai știu de câte ori am lipsit Din pielea humelor pletoase din gândul celei ce urmam ți-ies peri în spice făinoase să fiu și ochiul tău în bleu albastru ar adormi-n brun bleu mulatru dar mai ales din gândul celei ce urmam să fii iar de m-aș agăța în tine cât am lipsit, ah aș tremura-n arșiți puține nu mai știu cum tremură fierul în cui roșcat la ochi și amărui Poteca mi se deflorase dinainte de a-și pierde fibra-n trupul existenței mele Amintiri cu pescăruși
Toată calea mi-a fost străbătută Eu cred că pescărușul de pași care nu au învățat e doar fisura unui înger rupt vreodată piciorul să își alerge care trece de la un cer la altă mare pielea de pe os ca de la o aripă la alta pe dos ca și când ar geme păsărindu-le-n pene și mă mir că încă mai cresc prin crengi umbrele florilor de tei Tânăr și brun gândite aproape-o dată sădite niciodată Te-am așteptat, vreme, și tânăr și brun să faci din palinca mea înapoi prun că încă mai pot mirosi să-mi sorbi an cu an codrul și-amorul unghiurile unui poliedru vârsta și scaunul, ochiul, zăvorul fără ca să mă-nțep în vreo dreaptă Îți semăn de parcă tu nici nu ai ști c-am fost doară unul și-aceiași copii Și de m-oi fi întrupat cândva tânăr și eu, frumos câteodată în vreun oarecare cireș memorie scurtă, de lungă durată să nu-l privești, îți spun să nu îți guști din el Stau singur și-observ că-ncep să mă număr are inima avortaților prunci de tot ce am talpă, de șold și de umăr alăptând un sân din coasta mă scad, mă adun, mă-nmulțesc, mă împart lui Adam! la mine, la tine, la cub, la pătrat
Și nu-mi pare rău acum că te duci Alb violet amintire mieroasă din codrii deși, lungi spune-mi doar, spune-mi, mai spune-mi cum Nu am simțit spadă în sânge este și bocet care încă plânge să nu fim nici noi, nici pomi, nici poveste
Mişcarea literară ♦ 133
Ghiţă GEORGIAN
Loteria oaselor față de tine, față de aceste oase pe care le port cu mine, Bucuria mi se scaldă în lacrimi, pe care nu le-am cerut nimănui, ca un copil abandonat lângă un ghișeu poștal m-am ales cu ele într-o zi de septembrie Picioarele se îndoaie, împinse de urlet, pe când voiam să ajung în altă lume, corpul se răsucește dar am fost tras încoace. Încerc să vorbesc. Știu cine a făcut-o și nu blestem momentul, blestem doar ora, era 13. Ghiță Georgian a absolvit Facultatea de Și știi ce e culmea? Științe Economice – Universitatea Petrol- Azi mă folosesc de ea, Gaze, Ploiești. Este membru al Cenaclului o vând, o răscumpăr, pentru Copii și Tineret „Orfeu” din cadrul Și știi în ce nu cred? Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, Ploiești. În bonul pe care îl cer, A obținut mai multe premii literare. nu mai are aceeași valoare ca primul vis A publicat în mai multe reviste literare: cumpărat. LitArt, Scrisul Românesc, Tribuna, Poezia, Feed-Back, Revista Nouă, Urmuz, Dunărea de Jos, Convorbiri Literare, Familia, Singur, Mozaic Discobolul etc. Este prezent în câteva antologii. Pot să mă sfâșâi cu mâinile în multe bucăți, să pătrund dincolo de stern Caietul cu sute de cuvinte, de pe covor, poate găsesc pe altcineva în mine. e o haină roasă de timp Câinii aleargă peste litere, Dar mi-e frică! aleargă Frica asta plumburie ce nu stă în fața cărnii Adulmecă oase, de unde oase? și nici nu trece dincolo de ea, Le am doar pe ale mele, îmi aduce aminte că sunt un conac uitat aici pe care le lustruiesc, fșiu, neîncetat, acolo jos, de generații hrănite cu boabe de griji și nevoi. prin caiet Visul mi se scurge prin retine Pe holul principal dansează cei 25 de ani, Crezi că nu cer bon când cumpăr vise? ca o părere așezată pe umeri. M-aș simți dator; Nu am putut niciodată să-i privesc,
134 ♦ Mişcarea literară dar cu cât i-am aliniat, stă o viață nerepetată, ca un trup înflorit cu atât mai mult am înțepat burțile eșecurilor. o singură dată.
Fără să vreau îmi goleam mila în chiuvetă Te apropii încet de mine și-ți lipești palma mototolind cadrul de sine missione amenințător de al meu piept. în acel triunghi dreptunghic Alături, cresc iluzii, iar eu îmi legăn privirea, sub colțurile căruia orice decădere are o inimă. dar nu de cântec, ci de sânge.
Ochii noștri Vis astmatic
Ochii noștri își ciocnesc privirile Stau nepăsător scăldați în lacrimile învolburate ale revederii. precum andreaua mamei, lângă fotoliul cusut cu ani. Deodată mi-ai spus: Știi ceva? Din vechile-mi năravuri Potrivește-ți ceasul după numele meu, scriu versuri hai să ne mai naștem o dată într-un delir la fel pe cozorocul îndoit al șepcii. de dulce, dar spintecând clipele, ca și cum norii își Un vis astmatic, dintr-o noapte îmbrățișată de scutură pleava, încordați. ger, în care zgomotul sticlelor de plastic azvârlite Căliți de obiceiuri mici, să călătorim doar din tomberonul noaptea, de lângă blocul meu sperie șobolanii furând sclipirea stelelor de mâine, dintr-o înspre burlanele pline cu apă fiartă. galaxie străină, chiar dacă iarna încă n-a venit, și gerul se Printre rândurile mele vor dansa mereu strecoară cadrele gri, cu săraci urât mirositori, în celelalte suflete de lângă noi. cu animale înfometate care urlă, zgâriind liniștea, Nu! Am răspuns. toate aceste muzee de zâmbete sparte Eu te privesc în ochi și în trecut, dar nu să sub genele unei nopți agitate și albe, șterg o umbră și toate acestea numai după ce am distrus a celui ce am fost, căci dincolo de proza îmbrățișarea celor patru retine din cenușa căreia trebuie ca eu să renasc în ochii voștri.
Cartea Focului
Mişcarea literară ♦ 135
Jocul pe mize mici
Zorin DIACONESCU
Jocurile de noroc mi-au apărut în casa ar fi rămas, dacă nu ar fi fost vigilența secto- bunicii unde epoca pietrei șlefuite era în ristului, ajutat de câțiva vecini cu conștiința floare. Se măcinau de zor pietrele jocului atât înaintată. de popular la mijlocul secolului trecut, rhum- Venea să verifice cartea de imobil, ope- my (pronunțat „roemi” și chinuit în felurite rațiune de mare răspundere având în vedere variante de ortografie aproximativă). riscul de infiltrare a cartierului cu cine știe ce Pe cât de vagă era morfologia terme- elemente clandestine. nului, pe atât de neînsemnate erau mizele în Omul acela cărunt cu dinții stricați și joc: câteva boabe de fasole, uscate după ani de smocuri de păr crescute în urechi se așeza întrebuințare, jetoane în acel infim cazinou ceremonios la masa de pe care pietrele de întreținut mai degrabă din dorința de a păstra rhummy și tablele de placaj erau îndepărtate ceva din lumea care nu mai era, decât din în mare grabă, bunicul venea cu cartea de dostoievskiană patimă pentru joc. imobil completată cu creionul chimic, dizol- Jocuri de noroc era în anii aceia ai vat pe alocuri de stropi de ploaie sau alt lichid glorioasei dictaturi a proletariatului un termen în pete violacee, milițianul o răsfoia tacticos, însoțit cu beția și alte vicii rușinoase, localu- munca de răspundere cerea conștiinciozitate și rile erau pline de îndemnuri mobilizatoare precizie, zăbovea cu privirea atentă asupra „Nu servim persoane în stare de ebrietate”, bunicului, bunicii, a mea, pe măsură ce ajun- „Interzis cântatul și jocurile de noroc”. Recre- gea în dreptul numelor noastre, apoi închidea erea oamenilor muncii se făcea în și prin ceremonios registrul, își întorcea ușor capul colectiv, în vederea sporirii forței de muncă spre mecanicul auto care stătea la colțul străzii pentru a fi pregătiți să dăm lovitura decisivă și era nelipsit de la partidele de rhummy ale capitalismului ajuns în ultima fază a putrezi- bunicilor și întreba ceremonios: ciunii: imperialismul. „Dumneavoastră?” Asta da, miză serioasă, un sistem întreg „Eu stau la numărul treizeci...” se gră- se baza pe abordarea cu elan a luptei, fiecare bea să răspundă cel întrebat, uneori mai apuca snop de grâu, fiecare șarjă de oțel era o nouă să adauge că era în vizită la vecini, se pregătea lovitură la adresa americanilor și a slugilor să prezinte buletinul, până când omul legii îl lor. O luptă în care întrerupea calm. Confesiuni ne conducea eroica „Știu.., vă cunosc…” incomode Uniune Sovietică, la Nu erau cuvinte goale. Se juca alt joc, rândul ei cârmuită cu miza mult mai mare decât boabele de de oameni geniali ca tovarășul Stalin și cei fasole uscată risipite pe masa de scânduri din care i-au urmat. grădină. Față de o desfășurare de forțe atât de Era o recunoaștere ritualică a noii pu- impresionantă, imortalizată în statui greoaie și teri, prin reprezentantul ei în uniforma aceea cântată de poeții zilei, o mână de bătrâni care de stofă ieftină și cu epoleții mereu strâmbi. se adunau la „o piatră” în jurul mesei impro- El hotăra dacă e cazul să verifice cartea vizate din spatele casei, printre straturile cu de imobil, dacă e cazul să știe cine stă prin roșii și cartofi, nu putea fi decât ridicolă și așa vecini, dacă e cazul să legitimeze pe cineva...
136 ♦ Mişcarea literară Hotărârile lui erau aleatorii, lipsite de Eram aproape sigur că știa. Dar pentru importanță. milițian asta nu conta, atâta timp cât nu o fă- Important era să nu comentezi, să te cea în prezența lui, atâta timp cât îi răspundea supui, era o nouă religie, puterea (se înțelege politicos la întrebările inutile, neconstestându-i sovietică) ne era și tată și mamă și nu aveam autoritatea. voie să uităm. * * * * * * Bunicul pleca primul, în timp ce secto- În cartierul acela liniștit, cu oameni ristul mai rămânea la un păhar de sirop din lipsiți de importanță, nu tocmai săraci, dar pe zmeura care creștea în fundul grădinii, chipu- aproape, viața se juca la mize mici. rile bunicul ducea cartea de imobil la loc, apoi Despre mizele mari auzeam accidental, dădea drumul la radio, se auzea muzica până erau întâmplări din lumea largă unde noi eram în curte, noi știam că bunicul aștepta să plece convinși că nu vom ajunge niciodată. sectoristul ca să comute repede pe unde scur- Dintr-o ciudată lipsă de logică, noi cre- te, unde asculta conștiincios „Europa liberă”. deam că dacă nu mergeam nicăieri, nici alții M-am întrebat adesea dacă sectoristul nu vor veni să ne deranjeze. știa că bunicul asculta seară de seară vocea Mai târziu am avut prilejul să învăț că „dușmanului de clasă”. pentru unii, lagărul este statul perfect.
Bistrița, noiembrie 2017
Cartea spațiului casei
Mişcarea literară ♦ 137
Cuvinte despre George Țâra
Lucian PERȚA
Ce să rostești? Cum să rostești? Dar el găsitu-le-a măsură. Când știi că el era cuvântul, Și s-a re-ntors la vatra lui, Din vremurile studențești La Bistrița copilăriei, Și până astăzi când pământul Simțind că loc mai dulce nu-i L-a strâns în brațe-n veșnicie… Pe tot cuprinsul României. Vorbea atât de curgător, Aici și-a-ntemeiat cămin, Cu dulce iz de poezie, Soție mândră și-o copilă, Dar și cu vorbe din popor Aici s-a afirmat deplin Și-avea un hâtru fel de-a fi, Pornind a scrisului idilă. Coborâtor parcă din Creangă, A răspândit în jur mereu Sobru și pus pe ghidușii, Cultura cu dezinvoltură Iubit astfel de-o lume-ntreagă. Și știe bunul Dumnezeu Când pe la Cluj a fost student Cu cât efort și-alergătură. Cătând prin slove gloria, Cotidiene și reviste Umorului i-a spus: prezent! A încropit și-a dăruit Mereu cu Ars-Amatoria. C-un zâmbet vremurilor triste Țeposul, Perța și Groșan Ce peste noi au năvălit. Alături fostu-i-au în toate, Cum să rostesc? Ce să rostesc? Și-umorul lor, an după an, Intrat pe-a veșniciei poartă În lume dusu-i-au departe. E-acum și n-o să izbutesc Să-nduplec cumva cruda soartă, In memoriam Dar pot drum bun să-i spun, cu drag, Și-apoi la București, la Tei, Îți mulțumim c-ai fost cu noi Ca referent pentru cultură… În scurtul anilor șirag… Au fost, se spune, atunci, ani grei, Drum bun spre lumea de apoi!
138 ♦ Mişcarea literară
Vasile Fabian Bob – analiză și evocare
Aurel RĂU (urmare din numărul trecut)
Foarte pe scurt mai trebuind spus că din Unde apoi se hotăreșe cu o mare’mpărăție proiectul unui posibil monument de cuvinte, Pân’acum necunoscută la cărți de din începuturi ale poeziei, singular, ca să Geografie, folosești cuvinte mari, mai trebuia să nu Oamenilor de aicea numărul pururea lipsească, pentru un triptic, Suplement la crește Geografie, dat ca un model de poezie Nici mai moare cân’odată aici romantică a începuturilor, din plecare – o sâ’ncetățenește”. suprapunere de înțelesuri, de conotații: deopotrivă descriere a spațiului unde primul Strofă și densitate și cuprindere, care om a fost izgonit din rai, și a unuia despre singure, sub un semn grav, petrecute printr-o care același ar putea spune pe seama undă de umor, practic un trop din Retorică, al vinovăției de a fi gustat din fructul oprit, ironiei (despre care Tudor Vianu, într-un stu- condiției de muritor, cu vorbele cunoscute, diu de stilistică, spune: „formulările ironice transmise: „Să săvârșesc descrierea locului n-au alt mijloc de a se face recunoscute în unde merg”. Și la care mai trebuie adăugat un afară de intonațiile cu care sunt debitate”) – lucru, venind din faptul că poezia nu a fost dacă-i mai adaugi și acest distih anti- terminată: se va fi vrut numai o completare la penultim: un diptic. Autorul dorind să lucreze la ea, dar manuscrisul „nu s-a găsit atunci”. „Minunați sunt acești pacinici dup’a lor Din plecare, adică din prima strofă a legiuitură, unei sortiri pentru o situare distinct într-o listă Toți sunt muți, adese însă li s’aude și-a de ilustrări ale speciei meditației (meditatio) lor gură” – în lirica vremii, care – dincolo de unele semi- rezolvări, învechiri, în parte numai datorări poate candida, cu o accepție de azi, unei predispoziții de inventiv, pentru plăsmuit fragment din fragment, într-o viitoare virtuală în limbaj figurat, ca adjectivul „plecătoare antologie poezia românească în epoca roman- cătră sară”, pentru „lume” (care se apleacă, tică, la un statut de poem de sine-stătător, merge spre seară; dar poate i și și închină); respectiv modern micro-poem. verbul „se hotărăște” (cu o „împărăție”), făcut Nu cunosc de- din substantiv, de la hotar, cu sensul de se cât dintr-un citat Istorie literară mărginește, procedeu de înțeles în cazul unei scurt, preluat de alte forme verbale: „se’ncetățenește” – începe Nicolae Manolescu în Istoria sa critică, printr-o călcătură, deschidere, ca expresie, afirmația lui Ovid Densușianu, care spunea că impunând: „Este-n zona subsolară…”. De poetul, scriind versurile de mai sus, „se gân- reprodus întreagă: dea prea mult la ce predase ca profesor de geografie”, cu la fel ironica, nuanțata corec- „Este-n zona sublsolară o pacinică mică tură: „Numai că geografia este a lumii de țară, dincolo”, însoțită, la fel de la obiect, de încă Aproape de țărmul lumei plecătoare una, de o aceeași acuitate a spiritului diso- cătră sară, ciativ, pe seama lui Al. Piru, care „Pe urmele
Mişcarea literară ♦ 139 unei fraze călinesciene (…) a citit poezia ca Poezia, într-o fază de elaborare, nu va fi pe o «elegie sepulcrală», influențat și de ma- dobândit, poate, toate rezolvările dintr-o nia altor comentatori de a căuta pretutindeni la formă finală, încât legăturile dintre elementele acești primi poeți motivele de circulație, ca și componente să nu aibă prin nimic de suferit, cum ei ar fi populari”. Dar ea, formularea dacă au, sau unele treceri de la semnificația conducătorului revistei Viața nouă, luată într- obișnuită a unui cuvânt la o altă semnificație, un sens strict, conține și un dram de adevăr, în jocul metaforelor. Un sistem de alternări, pe seama unei dăruiri pasionate, a profe- de treceri din sticliri în umbre, din cald în rece, operațiune de iluzionist, punându-se în sorului naturalizând cuvinte, gimnazial, autor evidență, în lucrul verbal. Ca în acest distih, de manuale, descrierii „ghenerale a celor cinci sumbru desfătat: părți a Pământului”, ilustrată și prin atari aduceri la cunoștință, încovoiri de nume „Multe roduri, puse-aicea printre dealuri proprii, pe românește, ca mirodenii, lumini, și vălcele, despre „popoară”, într-o limbă nu numai de Mai târziu au mai de vreme, sporesc predare la clasă, și nu numai pentru un singur toate-afar’ de rele”. veac: „Viscaia pe îmbe laturile Pirineilor 65.000”; „Țeltogalică în Nordoscoția și Irlan- Dar și această cristalizare în cuvinte da”; „Cimvrică în Vales și Nordvestfranția”; emancipări, la ele acasă, aparentă sustragere „Greceasca noă 2, 5 milioane”; „Turcotătară: dintr-un confesiv; unde durerea, de fond, e în Turcia, Crâm, 3,5 milioane”; „Albaneza comunicată neutru, muzical și neconsolat: (arnăuțască) la sudostul Adriaticei”: „Magea- rică (ungurească): Magearii, Iacizii, Cumanii „Roua ceriului aicea cade-n picuri în Ungaria; Magearii, Secuii în Transilvania 4 mestecate milioane”; „Româneasca se vorbește începând Cu amară lăcrămare din dureri de la stânga Nistrului până la Bug în Besera- nevindecate”. bia, Bucovina, Moldova, Țara românească, Transilvania, Ungaria până la Tisa cuprinzând Adevărate mărgăritare, să spui. Să-ți asocieze în amintire, și aceste parcă preluări, 12 comitaturi, o parte din Bulgaria, Serbia, dintr-un aproape contemporan (născut în peste Balcan și Macedonia, Tesalia, Acarna- 1821) Alecsandri, scrise însă pe la anii 1863, nia, în părțile Ipirului”. Și anume, dacă e când e tipărit volumul Mărgăritărele… Cu un privit, urmărit mai cu atenție materialul ecou și din Moldova la 1829: „Lacrimile imagistic ce va urma în cea de a doua strofă, izvorâte dintr-un suflet simțitor,/ Precum roua parcă o interpolare, altfel inexplicabil în eco- dimineții, se înalță-n tainic nor1,// Și se duc de nomia iconografică a subiectului, edificator și se revarsă pe al Domnului altar/ În odoare prin nepoticniri de expresie, în relație, poate, prețioase, în ceresc mărgăritar”. și cu amintiri de pe acasă, despre români Pentru ca, repede, în poezia „glumeață”, ardeleni plecați în Americi în căutare de o a „cimitirului”, o batistă de cimilitură să viață mai bună, coloniști, din poezia „glumea- trebuiască să fie scoasă dintr-un buzunar de la ță cu subtilitate”, cum mai spune, atât de la piept, spre a fi oprită o posibilă revărsare de obiect și definitor, criticul și istoricul literar în (alte) lacrimi. În această altă recurgere din nou materie de poezie neîntrecut, amintit: la o mască, în vorbirea despre genul uman, și o locuire într-o „pacinică mică țară”, de când „Ici și acolo-n altă țară, sâ’ntind locuri lumea: înverzite Pintre văi și delurele cu producturi „Fiecare lăcuiește fără dare de chirie. feliurite, De vecini, de frați, de muncă, și de toate Între care colonistul, fără ceva să lucreze, doru-i trece Cet încet cu toată casa poate bine să Prin prejurul casei sale, iarna-i cald și s-așeze”. vara-i rece”.
140 ♦ Mişcarea literară Atât, din ce n-a fost să fie dus până la „Gh. Asachi l-a prețuit atât de mult pe Fabian capăt, dintr-o factură poetică, elegie, în tradi- încât, atunci când au ajuns la Iași l-a invitat să ția, în spiritul veacurilor. Și astfel ai putut rămâie la el, probabil ca secretarul său număra pe degete, ca pe un rozar, toate struc- personal”. Detaliu, atrăgând după sine părerea turările de o siguranță a cuvântului, în ritm, că „Vasile Fabian nu a fost profesor la Semi- rime și imagini, care trebuiau să constituie nar” (seminarul de la Socola, reorganizat). Cu trepte spre o împlinire a unui poem unitar din urmarea, completarea: „De altfel nici colegii trei părți, toate cu cifre în titlu. Ca dintr-o lui (trei de toți, cu care venise, n. n.) nu au formulă alchimică. Un parcurs de doar 16 de avut o carieră prea strălucită, căci numai la ani. trei luni de la instalarea lor, «ca o săgeată din ascuns s-a ivit în Moldova revoluție»„; și * „Văzând însă că nu-i nici o speranță de a se reîncepe cursurile întrerupte, după 3 săptă- „Vasile Fabian”, să preluăm numele în mâni de așteptare, cei trei (…) s-au întors această formă, după altele două, de Rău acasă”. Vasile și Vasile Bob, „poet și profesor la Am preluat aceste fraze, bucăți de timp, Academia Mihăileană”, conform titlului unui deoarece ele vin ca o minunată explicație, în articol redactat de către o distinsă profesoară legătură cu un plan, în didactic, pentru universitară de matematici, din Iași2, publicat moment zădărnicit de evenimentele sociale în în 1961 în revista Steaua (nr. 6). Articol primul rând, văzute și de prețiosul medic bio- documentar, de probitate, cu unele focalizări graf ca „un trup meteoricesc”, sau judecate, pe date biografice mai puțin cunoscute, și nu dintr-o perspectivă a istoriei propriu-zise, a restabiliri, deslușiri, putând contribui, în lipsa unei cauze cu rațiunile ei în sine, ci, parcă, unei imagini păstrate a omului, alături de doar, pentru o anticipare a unei imagistici din altele, la un mai deplin portret. Cele mai ceea ce într-un plan și atelier poetic, neștiut, multe venind din perioada segmentului de va urma. timp ulterior plecării în Moldova, totuși una Și sunt înșiruite fapte care din alte surse dintre ele retrimițând în Ardeal, cu acest citat nu s-au prea pus în evidență, viitoare jalonări, din amintirile doctorului Vasile Pop amintit – care aduc și alte lumini. Primul dintre ele, nu într-o sărăcie de informații, aur curat: „Aici străin de poezia purtând numele anului, sau (în Brașov, n. n.) am cunoscut întâiași dată pe umblând spre ea, fiind acela că Gheorghe acest tînăr în cea mai frumoasă floare a Asachi, la fel cu mai toate familiile boierești, tinerețelor. Dar cum l-am văzut? sdrențăros, și se refugiază (împreună cu tatăl său, consilier mai desculț, mărturie destul doveditoare a mitropolitan, cărturar și autor de cărți) deîn- greutăților cu care a avut a se lupta, însă pe dată, peste graniți: unele familii la Chișinău, lângă toate acestea voios și cu o inimă altele la Cernăuți. Fostul secretar rămânând să îndrăzneață”. Citat, de completat printr-un rătăcească, „fără siguranța zilei de mâine, fără altul, de o aceeași cotă, din același ardelean, bani și fără cunoștințe (…), pe străzile Iașului, cu nuanțe de stil: „Era neinteresat (…), avea luni în șir”3. Situație despre care pot vorbi iubire cătră nație și omenie, era prieten fără aceste două fragmente din două scrisori, fățărie”. singurele păstrate, dintr-o posibilă mai lungă Dar să dai cuvântul și autoarei acestui corespondență, care vorbesc de grele încer- articol riguros și cu unele nuanțe, pentru că o cări. Din prima – a transilvăneanului, cu o situare precisă în timp s-a stabilit, odată întrebare și o rugăminte: „Răbdarea am întâmplată coborârea unui versant, pentru un sfârșit-o, sfaturile care mi le-ați dat ca să nu nou, pe un fir epic, într-o viață fără întoarcere, mă întorc în Transilvania încă tot mă leagă cu început. Cu atari comentarii și precizări: o iubire către Moldova. Povățui-ți-mă ce ar fi „Faptele acestea s-au petrecut pe la sfârșitul mai bine să urmez: eu încă îndrăznesc, silit de anului 1820; Fabian avea așadar 25 de ani, iar împrejurări, a vă ruga de a-mi înlesni mijloa- Gh. Asachi vreo 32”. Între Gheorghe Asachi cele trecerii în Rusia la dumneavoastră”. Și și Fabian s-a stabilit chiar de la început o din a moldoveanului în refugiu, cu mari griji caldă prietenie”. Amândoi iubeau progresul, în național, parcă mărind o distanță, și un sfat: erau plini de entuziasm și îndrăgeau poezia”; „Am înțeles care sunt împrejurările care te
Mişcarea literară ♦ 141 silesc să părăsești Moldova. Eu însă, ca unul era primit în casele multor boieri”, de ce m-am hotărît ca toată viața să mi-o afiero- presupus că unde nu e exclus să fi fost prezent sesc pentru luminarea ei și binele patrioților și autorul lui Ruslan și Ludmila și al poemului mei, am să mă întorc odată, după alinarea Țiganii, poem ce debutează cu versurile acestei furtuni (…) și socot că voi avea mare „Țiganii-n larmă frâu/ Prin Basarabia colin- trebuință de unul ca dta, ba încă și de mai dă”. Și în continuare: „Tot aici l-a cunoscut pe mulți ca să pot mijloci de a se întemeia în poetul Costache Stamati, care mai târziu va patria mea niște școli publice”. Dar și cu trimite versurile sale spre a fi publicate în această promisiune: „Rămâi deci, rămâi dle Albina Românească”. Stamati, un poet în Fabian, și dacă împrejurările îți vor covârși de legătură cu care G. Călinescu are următoarea tot răbdarea, atunci scrie-mi ca să-ți înlesnesc apreciere: „Lipsa unei tradiții critice face pe mijloacele de a veni la mine, ca după domo- mulți să socotească pe Stamati «scriitor lirea furtunii să ne întoarcem amândoi”. mediocru». În realitate el este eminent, mai Scrisoare, aceasta a doua, la care nu se mare în privința limbii ca Bolintineanu, în știe dacă s-a răspuns. Dar „în 1822 Vasile câteva puncte comparabil doar cu Eminescu”. Fabian era în Rusia, unde se pare că a rămas și Și în conturarea căruia, după o analiză a unor după întoarcerea lui Asachi la Iași”4, deoarece scrieri, între care și poezia „Scăldătoarea unei se știe că poezia în versuri latinești, ca un cucoane românce”, pe măsura notei date de adaos la Oda de felicitare pe care Asachi i-o marele critic, viitor romancier, înserează, cu dedică lui Ioniță Sandu Sturza, scrisă în 1 un amuzament, o mulțime de date, de un septembrie 1822, Allusio5, e dovedit că e farmec: fost slujbaș înainte de 1912 în trimisă de acolo. Dar el era acolo și de mai cancelaria Vistieriei Moldovei, ispravnic după înainte – cum e spus, într-un gust al acelui aceea în ținuturile Ismail și Hotin, devenit timp, în Istoria literaturii române de la consilier după 1820 în guvernul regional origini până în prezent: „În timpul răzmeriții rusesc, în 1826 decorat de țarul Alexandru cu de la 1821 petrecu în Chișinău”. Din această medalia Sf. Ana. Ridicând, totodată, când nu reîntâlnire numai în gând, cei doi apropiați se te-ai aștepta, de pe lucruri, un văl: „La Chiși- vor despărți pentru o perioadă mai lungă, de nău, Stamati a cunoscut pe Pușkin, care-i vine cinci ani, până în 1927 – interval în care în casă, unde dansează mazurca, écossais, Asachi se va afla, ca agent diplomatic, la cadril și valsuri și face scrimă, refuzând o dată Viena (din 30 noiembrie 1822). Acum, în să rămână de teamă ca nu cumva Stamati să 1827, conform cu un alt document de epocă, nu citească «din scoarță în scoarță» în moldo- un manuscris cu memoriile lui Gh. Săulescu, venește traducerea Phedrei de Racine. Îi mai filolog, arheolog, poet și traducător, pe care citise pasaje în casa lui N. D. Bolgovițki, iar autoarea articolului l-a putut consulta, viitorul Pușkin râsese din toată inima, făcându-l și pe întemeietor al presei în Moldova, revenit, va poetul moldovean să râdă”. Și mai avea și „un redacta o „anafora către Domn din partea bust al lui Anacreon”, și „i-a împrumutat oda- Epitropiei”, în care pe sine se propune tă, unui ofițer, între altele, L’art d’aimer, de „referendar”, iar pe Săulescu și pe cel rămas Ovid”. în provizoratul de până acum, pe Bob, care îi Marele poet exilat rus, un fenomen, mai vor deveni și asociați („Tot atunci ne-am tânăr ca Fabian cu 4 ani, care va sfârși tragic asociat cu dl. Asachi să deschidem o gazetă”, în 1837, la un an după moartea acestuia, e folosită expresia „tres faciunt colegium”), îi desfășoară, trăiește, cum se va adeveri, aici, o recomandă ca „profesori pentru clasele ce activitate creatoare prodigioasă, în cei aproape urmau a se forma”.6 3 ani pe care îi va petrece în Chișinău, din Ca, în articol, să mai citești, în legătură septembrie 1820 până în iulie 1823, sub cu primul stagiu basarabean al lui Bob, care supravegherea unui general Inzov,/ și înregis- s-a putut situa, deci, între 1821 și 1822, în trează, conform cu aprecieri din istorii literare orașul capitală de gubernie: „Fabian s-a simțit rusești, și o schimbare importantă față cu poe- foarte bine acolo”. Dar făcându-se și această mele epice amintite, dar și altele din „Sud”: afirmație: „Să nu uităm că pe atunci era în trecerea de la o poezie cu profiluri romantice, Chișinău marele Pușkin pe care trebuie să-l fi byroniene, jertfind idealului libertății, la un întâlnit; fără a ocupa un rang social important, scris „realist”, orientare marcând „romanul în
142 ♦ Mişcarea literară versuri” Evghenii Oneghin, conceput tot aici, În Șalul negru (acesta cu subtitlul Cântec dacă „a început să-l scrie (…) în mai 1823”, moldovenesc), victima furibundei gelozii care fapt sigur și prag pe care autorul „atinge duce la crimă – întâmplător? – e o „grecoai- realismul cel mai profund”7. După cum pro- că”; iar valurile în care amanții uciși sunt duce, cu același avânt, poezii lirice, de dimen- aruncați, de către un „rob”, sunt „dunărene”. siuni mai mici, într-un mod aparte aderente la În Napoleon, ultimul cuvânt, în traducere, e spațiul în care soarta l-a aruncat, să înșiri, cu o cuvântul „exilat”. În Lui Baratînski, cu certitudine, căci toate datate, titluri: Șalul subtitlul În Basarabia, unde e presimțită, negru, Muza, Pumnalul, Napoleon, Către întâlnită, „umbra lui Naso” „pe Dunăre”, se Ovidiu, Lui Baratînski, unele de referință spune, ritos, probabil pe malul brațului Chilia: pentru întreaga-i operă. Dar și un altul, Lui V. „Sub lună, pe malul pustiu/ Colind împreună L. Davîdov, o improvizație anecdotică, din cu ea”. Ca în Către Ovidiu, în traducerea lui care e cu profit să preiei un fragment mai George Lesnea, mărturisirea directă să nu lase întins, parcă numai o continuare (și confirma- loc nici unei îndoieli în privința unei re) a celor dezvăluite de ilustrul critic român, aventurări poate și mai la sud și sud-vest: sau o completare (traducere de Miron Radu „…eu nu demult am fost/ Pe locurile care Paraschivescu): ți-erau trist adăpost”. E de înțeles ca un poet străin zonei să nu mai umble la amănunte de „Și vreau să-ți spun vreo trei cuvinte geografie, și să uite ce va spune, în poem, cu De Chișinău și despre mine. câteva rânduri mai înainte: că sciții, contim- porani cu exilatul din Tomis, trebuie să treacă În plin sobor, la Chișinău, mai întâi Istrul, când apele sunt înghețate, Mitropolitul, un mâncău, astfel ca „pe-ncremenite unde” să se poată La prânz spre rai porni, chiar el, auzi sunetul „copitei de cal” – oglindiți de o «Christos a înviat!», spre-a-i spune frazare urmând îndeaproape versurile din Acelui prunc adus pe lume originalul latin, în această, altă, transpunere: Blândei Marii, de-un porumbiel… Eu-s cumințit acum, fățarnic, „Pentru prăpăd războinic născuți între Postesc, mă-nchin și cred amarnic nămeți, Că domnul mi-o ierta păcatul, Cumpliții sciți, în pâlcuri, cu suliți și Ca și poemele-mpăratul… săgeți, Iznov de-mpărtășit stă gata Se-ascund pe după Istru, pândind vreo Iar de curând, și eu schimbat-am nouă pradă; Parnasienele izvoare Sunt gata peste sate ca trăznetul să cadă. Și lira – dar funest al soartei – Ei nu cunosc opreliști: pe valuri ei plutesc, Pe liturghii și pe ceasloave Pe gheața sunătoare netemători pășesc”. Și pe ciupercile murate”. Mai trebuie ca numai versurile din spre Liturghii și ceasloave și murături româ- final să fie puse într-o ecuație, strofa penulti- nești. Cu o asemenea volubilitate, nefiind ex- mă, în care, dintr-odată, deci cu o întorsătură clus ca autorul să fi arătat unele din poeziile de frază și aici, să avem următoarea actuali- acestei perioade, încă nepublicate, vreunor zare, trecând de la epoca lui Augustus la un apropiați din oraș, și ele să fi putut fi strat mai vechi și mai nou – acum, răscoala cunoscute, în anumite cercuri, înainte de a fi sub un vis de eliberări de sub un imperiu, publicate, sau vei vorbi numai de coincidențe grecească, din Moldova, în nici o altă relație: regizate de zei necunoscuți, dacă vei fi nevoit să te raportezi și la lucrul poetic al origina- „Nu-n slavă ci-n destine ne-asemănarăm rului de peste munți. Ești într-o exaltare, în noi. situația de a putea să faci ad-hoc următoarele Cu nordica mea liră trezind singurătatea, descoperiri pe cont propriu, în legătură cu un În zilele când grecul, chemându-și peisaj de aici, care invadează pur și simplu libertatea unele din cele mai personale trăiri, la exilatul Pe țărmuri dunărene o proslăvea din Nord, deschise față de un anumit prezent. cu-avânt”.
Mişcarea literară ♦ 143 reprodus aproape în întregime în articolul Desigur îl poți savura pe poetul dedat frumos al profesoarei universitare ieșene, evocării, și poți identifica decorul, de numai constituindu-se într-o colorată dovadă. Text margini de deltă, cum se vorbește de un iaz din care sunt, cu prețul lor, de reținut urmă- nemișcat, unde i se arată umbra poetului din toarele, câteva „ponturi”: „2) Dta vei paradosi vechime, și poți ghici și anotimpul, de o iarnă anume limba latină cu toate a ei părți… pe întârziind să se instaleze, în această drapare a lângă aceasta vei mai paradosi limba româ- dorului după meleaguri dragi, extrem-nordice, nească, Aritmetica, Algebra, Gheometria și într-o fascinație: Gheografia”; „3) Pentru îndemânarea acelor învățături vei preface pe românie Gramatica „Pe șesurile ruse decembrie ningea, latină…”: „5) Pentru aceste însărcinări se Zăpada argintie pe sloiuri se-așternea; orânduiește dtale 3600 lei, în două vandale, pe Acolo era iarnă; aici, primăvăratic, lângă aceasta vei avea în gimnazia locuință, Un soare cald deasupră-mi aluneca lemne pentru foc, 20 oca lumânări pe an, în molatic; toate zilele câte o ocă de vin”. Respectiv noul Pe șes mijea verdeața și sub al zilei crug profesor va locui la internatul școlii, cât, nu Pe slobodele câmpuri ieșise-ntâiul plug; știm, al cărui director va fi același Gh. Sufla o adiere ce se răcea spre seară; Săulescu, părtaș de salahorie abstractă în O pojghiță de gheață se așternea ușoară redacția Albinei, și care va scrie, și el, între Ca un cleștar, pe unda din iazul altele, o Gramatică Românească. Dacă nu nemișcat”. cumva împotriva unui vid nu trebuie să vorbească și o scrisoare mai timpurie, din Și poți lua, totodată, în considerare afir- 1825 (către Vasile Pop, a lui Bob), în aceeași mația, din cartea de istorie literară rusă, relație cu învățământul din „Eși”, în care menționată, că „La Chișinău, unde trăia pe adresantul se folosește de limba franceză, atunci Pușkin, se bucura de un mare răsunet parcă pentru o sustragere farmecului unei mișcarea revoluționară din Grecia”. Dar limbi în formare, și pentru o expresie demnă potrivirea ca versurile exilatului din Sulmona de un polemist, cu un relief și o vervă, în să asocieze în minte, în poezia poetului exilat acești termeni: „În principal domnește o criză, de țar, această mișcare pentru libertate a din care nu se vede nici o ieșire. Nu s-a patrioților greci, în spre finalul poemului, nu deschis încă nici o școală, cu excepția a două, epuizează o întrebare despre o coincidență, trei pensioane, în care tot felul de vagabonzi inclusiv a unei unități de timp în care două din Franța și Italia, etalându-și fanfaronadele, texte poetice din același an – toate proporțiile dau lecții micilor maimuțe și unor cuconași păstrate! – sunt scrise. înamorați de ei și de știința lor”. Și se va mai Și să mai observi o potrivire, numai de cita, în același articol din Steaua, și dintr-o cifre: în antologia „Pușkin, Lirice”, din care altă scrisoare, adresată nu știi cui, în luna am citat8, figurează și o poezie începând prin decembrie a lui 1828, în care poetul din cuvintele „Sus, Grecie, sus”, și continuând cu Fabian, în sfârșit la adăpost față de un timp de versul „Luptat-ai, greul biruindu-l”, datată „zăticnire și nestatornicii”, sau „amarul vre- 1829. Interesant: anul din titlul celei de a doua murilor turcești”, va putea vorbi de o cu totul poezii românești, a poetului necunoscut nici altă stare sufletească a didactului, cum i-ar de ai săi! Și în care se face referirea la „sân- răspunde, cu întârziere, scrisorii lui Asachi gele-atâtor bărbați”. din 1821: „Am făcut în vara trecută un exa- Dar, înaintea momentului 1929, în Mol- men și s-au bucurat toții auditorii (de unde să dova e anul repornirii învățământului, o acțiu- deduci că un examen cu public, n. n.) de ne în întâmpinarea căreia Gh. Asachi făcuse sporiul școlarilor ce vorbeau limba patriei”. propunerea pentru doi profesori, în 1827, cum Profesorul, umplând întreg ecranul unei am văzut, propunere care desigur și-a avut neștiute vieți, câtă mai rămâne ea, cu o numă- urmările scontate. Un document care-i un rătoare nu pe sărite. În 1831 cu informația, din contract de angajament încheiat de instituția Albina, că trei din absolvenții clasei I Epitropiei din Iași, datat 1 martie 1828, și gimnaziale, din 20, au fost premiați cu „câte fostul profesor particular prin case boierești, un ceas de argint”, ascultați la materia cu
144 ♦ Mişcarea literară cifre, conform afirmației, de o autoritate, care presa străină ca să poată traduce de acolo va fi făcută, că „el e singurul (…) care a informațiile ce se puteau tipări (…), sau predat matematicile în clasele gimnaziale traducea în franțuzește (…) articolul de fond până în 1836”, despre „numerele complexe”; sau știrile importante de la noi, pe care între programa examenelor din anul 1832 arătând 1829 și 1830 le scriau tot cei doi, dat fiind că că „s-a mai adăogat încă” și „rădăcina cvădra- în acest timp Gh. Asachi – în calitate de tă” și „rădăcina cubă”. În acest an, anunțându- secretar al comisiei pentru alcătuirea Regula- se în ziar prevederea de a se înființa o insti- mentului Organic – nu era la Iași ci la tuție de învățământ superior, iar Gheorghe București și apoi la Petersburg”9. Asachi publicând, în același număr, pe Cum Albina apare, bisăptămânal, neîn- februarie, articolul „Statistica învățăturilor din trerupt până în ianuarie 1833, și după aceea, Moldova”, cu știrea, între altele, că Fabian a cu o pauză de 11 luni, până în iunie 1835, e de compus o gramatică româno-latină (deci a presupus că și acest obol dat începutului de îndeplinit prevederea punctuală din contract). presă românească în Moldova a putut dura Și se știe că tot în acest an a compus și un până pe atunci, după cum e de presupus și o manual de aritmetică; după cum și că în anul constanță în devoțiunea tandemului constituit 1833 el cere aprobarea pentru tipărire. În 1834 (întrucât, despre alți componenți redacționali, urmând să apară „Elementele Geografiei”, an informații nu prea răzbat), astfel ca să fie în care e instalat domnitor Mihail Sturza, ce justificată și o cercetare din viitor, numai pe l-a avut ca dascăl, în casele părintești, pe un această latură, în Amintirile în manuscris, francez L’Hommé venit în Principate în tim- privind colegul său de cart ieșean. A fost des- pul Revoluției franceze. Și când Academia își cris în dicționare profilul publicației, orienta- deschide primele cursuri, în localul gimna- rea asigurată de Asachi, atent față cu rigorile ziului de la Trei-Ierarhi, „spre a nu se pierde momentului înființării, cu o preocupare pentru timpul prețios și a nu se lăsa neîntrebuințat stilul articolelor, o receptivitate față de alți semestrul curgătoriu”. poeți, prezenți cu versuri, C. Stamati, în atâtea Mai impunându-se și o remarcă, o nuan- rânduri, cu vizite frecvente la Iași, și de țare în legătură cu alte două informații exis- presupus și la redacție, Al. Donici, mai târziu, tente: că „Vasile Fabian predă în anul unu de dar și Gh. Săulescu (de mai multe ori), Al. filozofie cursul de Algebră”, și că „în lista Hrisoverghi; preferându-se scrierile cu carac- personalului didactic pe anii 1835/1836 (…) ter educativ și moralizator, genul epic și figurează ca «profesor al doilea al gimnaziului fabula, nuvela și teatrul, dar și cu o deschidere și ca profesor de filosofie»”, în „postul aces- pe parcursul anilor pentru noile nume de ta” rămânând „până în 1836, când după o în- viitori mari, Costache Negruzi, Mihail Kogăl- delungată și plină de dureri boală, și-a dat su- niceanu, Vasile Alecsandri; o receptivitate și fletul în vîrsta de 40 de ani”, scrie Vasile Pop. față de nume de răsunet din Muntenia, Eliade Nu-l poți scoate pe cel strămutat din Rădulescu, Iancu Văcărescu, Grigore Alexan- învățământ în istorii literare, decât pentru drescu. Însă nimic despre vreun semn de câteva licăriri din același text în manuscris, cu condei sub semnătura redactorului „prețuit”. amintiri (aflat în 1961 la „Biblioteca Acade- Absență căreia este greu să-i găsești o expli- miei RPR”), al lui Gh. Săulescu, despre care, cație. Evident, șanse mai rămânând, de găsire în momentul când se scriu aceste rânduri, nu a vreunei urme, la o comparație, dacă ea ar știi dacă au reușit să se vadă și publicate. De surveni, cu termeni, construcții sintactice, unde să preiei, și mărești într-o lupă, fiecare, locuțiuni din scrisori, sau din manualul de cât de mică, răsfrângere, gen: „Eu și Fabian geografie, din poezii; în perspectiva vreunei căpătarăm redacția ei (Albinei, n.n.), lucrarea identificări, în textele nesemnate care îi vor fi articolelor, traducerea noutăților din gazetele aparținut, cu precădere din primii doi ani, sau străine”. Dar și cuvântul „lucrare”, să fie în chiar știrile traduse, care să înlesnească alte întors pe toate fețele, dacă tot aici, în caz că deslușiri. nu doar eliptic, se spune, limitativ: „dl. Asachi Date informative foarte diferite sau corecta gazeta și câte un articol scris de dlui”. multe nu poți selecta, depista, nici la o răs- Sau, să fie luată în calcul și următoarea foire, consultare, solicitând intens prin întreg, afirmație, despre Fabian, din articol: „urmărea a monografiei Gheorghe Asachi, Viața și
Mişcarea literară ♦ 145 opera10, de Eugen Lovinescu, referitor la anii jalnicele scene prilejite în Moldavia din de după repornirea Învățământului, și de la resvrătirile grecilor prin șeful lor Alexandru Gazetă. Câteva momente, detalii, abordări, din Ipsilanti venit din Rusia…”, în ani de pere- această carte de substanță, atmosferă, recon- grinări, și redacționali? Lui C. Stamati, acela strucție și rigoare, meritând a fi reprivite, cu slujba cunoscută, de consilier după 1820 în totuși, mai din aproape. În aceste reluări, guvernul regional de la Chișinău în chestiuni completări, adaos la lucruri care s-au mai juridice, ca un argument în plus pentru a-i spus, margini de vreo zare, cu elemente și de mijloci o eventuală cunoștință cu marele rus? un colorit: „În urma stăruinței Epitropiei, Ion Lui G. Săulescu, autor și el de gramatici, care Sandu Sturza, prin actul din 4 aprilie 1828, dă scrie versuri cu „grecisme, latinisme și ardele- vechei destinații clădirile din cuprinsul nisme și fabricații proprii”11, în vreo seară la o mănăstirii Trei-Ierarhi” (atribuite de Vasile ulcică de vin, în opera poetică a căruia poți Lupu); „aici în mănăstire se statornicește cea găsi și această umblare pe la „trupurile dintâi școală elementară în limba română cu cerești”: „Când împăratul de zi asfințește/ trei clase, cu profesorii: Părintele Silvan, Stele ceriului nouă s-arată./ Zodia polului ce Săulescu și Fabian”; „Clerul grec nu vedea, se numește/ Ursa-mpreună c-o nenumărată/ firește, cu ochi buni, restaurarea învățămân- Mulțime de oaste cerească de stele”. Lui tului național: la cel dintâiu examen chiar, la Asachi, scriind Anacreonticele, care își propu- care era de față Mitopolitul, egumenul grec al ne să scrie și un mit românesc, scrie ode la Mănăstirii «s’a înfățoșat, zice Asachi (într-o felurite inaugurări, este ridicat la rangul de scriere Notița biografică, n. n.), în mezul comis și apoi de agă, are și o „Elegie scrisă pe acestei adunări, spre a arunca o anatemă în ținterimul unui sat”, și își propune să publice fața acelei închipuite usurpații a drepturiulor „politicești și interesante novitale din toate sale»„; „În Biblioteca Academiei se află însă țările lumei, buletine de la teatrul războiului, un manuscris al lui Săulescu (Ms. 1639), ce culegeri istorice, literale, morale, filolo- ne aruncă o lumină nouă asupra acestei chesti- gice”12? Nici unuia? S-ar părea că nu. De ce? uni, deși trebuie să avem, firește, rezerve Și e de reținut amănuntul că „azi nu se asupra intențiilor puțin binevoitoare ale filolo- mai cunoaște locul unde a fost înmormântat”, gului față de fostul său prieten. Manuscrisul în cimitirul Bisericii „Sfântul Nicolae” din cuprinde o biografie a lui Asachi scrisă ab Iași, care a suferit multe transformări, și unde irato, răspuns la Notița biografică, în care pe mormântul de „literat bărbat” fusese scris, bătrânul Asachi își atribuia unele merite cuve- cu o evlavie, „Sub această piatră zace Pahar- nite lui Săulescu”; în 1828 (după înființarea nicul…”. școlii normale) „se adaugă un gimnaziu cu Pe o balanță, în socotelile unui dascăl, Săulescu ca director și inspector al lui, și stătea și un gând al salvării de la neant prin Filipescu, Fabian și Silvan ca profesori la cuvânt literar, dacă a existat și episodul făcut internat”; „În răstimpul anului 1830-31, cunoscut, al dorinței de a lucra la poezia școala de la Trei-Ierarhi cuprindea un curs neterminată, „cu două zile înaintea morții”; elementar pentru citire, scriere și socoteală dar talgerul din planul activității didactice, (…); un curs normal, după cum se numeau cum și ultimele cuvinte (umblând de aseme- celelalte clase primare (…) și deocamdată nea la cifre: „orele mele nu mai bat și minu- numai un clas gimnazial (având ca profesori tele rămase se încalecă”), acestea: „eu nu am pe Economul Constantin, G. Săulescu, Vasile fii, fiți-mi voi, școlarii mei, fii și următori Fabian și G. Filipescu)”; „La 23 Decemvrie învățăturilor ce v-am dat”, a tras mai greu. 1832 se alcătuiește comitetul academic, com- De mai adăugat că poezia Glasul pus din referendarul G. Asachi ca președinte viitorului, care i-a fost atribuită în mod greșit, și din Chr. Flechtenmacher, G. Săulescu, V. pentru vreo sută de ani, și i-a împins pe unii Fabian și profesorul Iconomu Constantin Ion, comentatori de bună credință, cu un avânt, din clasul normal”. „ într-un retorism despre un poet tribun, cu verb Rămâne o întrebare: va fi arătat Fabian, de agitator, premergându-l pe un Andrei cui, dintre următorii trei, poezia inspirată Mureșanu, a fost preluată, cum formulează dintr-un eveniment care lui Al. Beldiman îi va îngrijitorul ediției, doar „pentru a demonstra inspira, după decenii, o lucrare „Eterie sau diferența”. Poetul publicat postum a putut să-i
146 ♦ Mişcarea literară spună câte ceva poetului care va scrie (Scoasă dintre paginile 16-17:) Moldova la anul 1855, încă din ceasul când Dar nu numai aici, ca să deschizi o cele trei poezii ale primului au văzut lumina primejdioasă paranteză, asemănările se caută tiparului în Brașov. Și chiar mai din vreme, unele pe altele, în partea aceasta pre-finală, a când e scris Glasul unui român, cu primele poemului mărturie de timp. Poți face această, două versuri parcă preluând un mesaj de unde într-o mirtare, alternare de citate, simplă l-a lăsat autorul Moldovei la anul 1829: „La joacă, în care să nu-ți poți da seama prea ușor cer, părinte bune, de caut cu umilire,/ În darn când se trece dintr-un trecut într-un viitor – un îmi este ruga, deșert al meu suspin”; și cu abuz, doar de dragul demonstrației: ultimele două versuri: „Ești drept și ierți păcatul, văzând o pocăire;/ Ești bun și-ți este Și-o corabie ce poate fără cârmă, când milă de tot ce-i mâna Ta”. Dar alegându-și tot pe mări, atunci o modalitate artistică proprie, de dezba- Doamna mărilor ș-a nopții varsă liniște tere de idei, cu mesajul profetic cunoscut. și somn, Versurile despre care se va spune că l-au Și-ngâna cu a lor neguri mersul norilor prevestit, preluate din cartea Conspect asupra pe cer, literaturei române și literaților ei…, a unui A credinței biruință căta orice cavaler, Vasile Grigore Pop, apărută în 1875-76, fiind Nici căldură, nici răceală vreodată mai de fapt numai un ecou… simțim, Și din nou, în final, Vasile Fabian Bob Nici rușine n-au să iee în smintitele lor poetul. Unul adevărat și în cunoștință de guri, cauză, în începuturile poeziei românești. Plin Și-n a lor învăluire ce balauri încleștați, de frumuseți. „O excepție și de la atitudinea Pe copite iau în fugă fața-ntregului generală trubadurească și de la lipsa de talent pământ – (…), despre care se știe îndeobște că a sugerat celebrul vers din Epigonii13. Un vizionar, prin tăieturile cuvintelor urmându-se cu ace- cuvânt artist, în puținul care i-a fost îngăduit, leași parcă accente, iactanță, și dăruiri. și un precursor. Lucruri, procedee, asemănările, desigur, numai bracuri pe care iureșul genial al viziunii „ce-au cuprins tot universul” calcă, din marea Operă, care mereu „încet pe cer se suie”.
Note:
1. (Din „Vasile Alecsandri, Opere complete, Editura Al preaputernicului neam moldovenesc Librăriei Socec, 1896”) Nu e, cumva, o greșeală de (traducător: Radu Crețu); tipar: nu a fost, în loc de cuvântul „nor”, cuvântul 6. Citate din Memoriile lui Gh. Săulescu; „zbor”? 7. N. Pospelov – P. Șabliovski – A. Zercianinov, 2. Florica T. Câmpan, autoare și a unui volum Istoria literaturii ruse, 1950; Povestea numărului π , Editura Albatros, 1977; 8. Editura Cartea Rusă, 1957; 3. Articolul menționat; 9. Florica T. Câmpan; 4. Florica T. Câmpan; 10. Editura Casei Șoalelor, 1927; 5. Textul în românește sună așa: 11. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la aluzie la Odă origini până în prezent; Cu ocazia și solemnitatea restituirii coroanei 12. G. Asachi, Înștiințare, tipărită la 17 aprilie (Dicțio- Strălucitului fiu al patriei, narul presei literare românești, 1996); Domnitorului Ioan Sandu Sturza 13. Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii Așezat pe scaunul voivodal române, Ed. Minerva, 1990, din care am mai citat.
Mişcarea literară ♦ 147
Cuvinte, culori și galaxii poetice
Iacob NAROȘ
Maria Olteanu, născută în Budești (BN), respir/ când stelele strălucesc deasupra ora- membră a USR Cluj-Napoca, este cunoscută șului/ palma caldă ce-mi șterge lacrimile/ și mai întâi ca poetă, debut absolut, în Tribuna, mângâie culorile pământului/ Picătura de 1975, iar editorial, în 1985, prin volumul ploaie/ în care sclipește ochiul soarelui/ colectiv Alpha. Amintim titlurile câtorva Rochia albă/ în care-mi îmbrac sufletul/ plachete: Colina Timpul ce escaladează veșnicia/” (Câmpul albastră, 1983; Zeii meu de libertate). Între aceste două repere strivesc liniștea, distincte se află poezia Mariei Olteanu, ea 1998; Conversație oscilează cu precădere în jurul câtorva teme cu cerul, 1992; Peste fundamentale ca: poezia și cuvântul, singură- marginea lumii, tatea și erosul, Universul, Ființa în lumină, 2005; Țipătul plane- albul meditativ și divinul, printre care se- tei, 2007; Infinitul mpletesc și alte teme și subteme la fel de bine singurătății, 2007; prezentate, plus meditații despre timp, teamă, Speranțe sub ghilo- iubire, amintiri, suferință, credință, bucurie și tină, 2009; Din fire libertate ce pot fi aprofundate în alte studii. de păpădie,1990, Ca prozatoare, Maria Olteanu este pre- poezie pentru copii; zentă cu cărți de povești pentru copii (Lacri- Carnavalul florilor, mile lumii, 1996; O scrisoare către soare, carte de poezii și 2006; Crăiasa apelor, 2007, dar și proză, colorat pentru copii, Paradoxurile vieții, 2007. 2016; Infinitul singurătății, antologie de Autoarea ne apare și ca artist plastic în poezie, 2015 și recentul volum aflat în atenție, domeniul icoanelor pe sticlă ceea ce se va Milkomeda, Editura „Casa Cărții de Știință”, vedea în poezia religioasă prin acele epifanii Cluj-Napoca, 2017, 107 pagini. Dintre cele 18 poetice dintr-o suflare, exemplificăm prin antologii și dicționare în care apare Maria poemul Un petic de cer: „Dumnezeu/ îmi Olteanu, înșirăm câteva: Alte poezii pestrițe trimite metaforele ca pe niște fecioare/ și îmi pentru băieți și fetițe, 1996; Patruzeci de poeți deschide poarta Universului”. contemporani, 2001; Tema predominantă a plachetei de față Lecturi Cenaclul literar este Universul, după cum ne sugerează și George Coșbuc, titlul, Milkomeda, o supergalaxie rezultată în 2001; Transilvania în cuvinte, alcătuită de urma coliziunii dintre galaxiile Andromeda și către Irina Petraș, 2017 (cu poezia Câmpia Calea Lactee ce va avea loc în aproximativ transilvană). patru miliarde de ani, este întâlnită și denu- O definire mai veche a poeziei: „E mă- mirea de Lactomeda. Milkomeda, după cum duva ce-mi curge prin oase/ Lumina ascunsă aflăm din poezia cu același titlu, p. 8, este o între ziduri/ o piatră albă lăptoasă/ Pe care galaxie nouă în Univers apărută în visul Dumnezeu poposește/ și din care îngerii își poetic, aici nu există timp, „doar cuvintele îi ridică casă” este adusă la zi în acest volum: albesc trupul, pe când sufletul e cuprins de „Poezia/ Câmpul meu de libertate/ Aerul ce-l ape.” Luna devine un pian uriaș la care îngerii
148 ♦ Mişcarea literară cântă, stelele au „sânii verzi și alăptează păsă- nopțile ei bune, „se culcă pe genunchii ei” rile albastre.” Peste toate acestea, predomină (Am pielea îmbibată în poezie, La steaua). albul însoțit de florile dragostei: „Era Menirea poeților este de-a salva lumea de sub anotimpul în care creșteau florile dragostei/ roțile timpului, să proclame o lege a iubirii și Respiram imaculatul alb/ fărâmițam în palme să aducă zâmbete copiilor. Chemarea poetică bucăți de univers”. Același univers imaginat de întoarcere la inocență apare în strofa apare în versurile poemului În creierii vremii, ultimă: „Să căutăm printre ruine/ aerul rotund e vorba de stele bezmetice și îngeri, aici, poeta al inocenței, Chem poeții, I. În poemul Azi, I – își șlefuiește sufletul la lumina lunii și e prezentă o altă definire a poeziei prin jocul încearcă să deschidă porțile universului cu cu metaforele: „Poezia/ E anotimpul/ ce-mi „un poem cheie.”, (Milkomeda II – în prima descoperă zâmbetul”. În ciclul al doilea, grupare de poeme în număr de 12, cu titlul La Apartenența imaculată, poemele au ferestre steaua). În această constelație poetică plină de prin care primăvara invadează, eul liric alungă lumină, se caută perfecțiunea: „Mă strecor întunericul iernii, iar, sub mângâierea vân- printre sori/ ce mă-nfășoară ca niște fiare tului, din cuvinte dărâmate ies versuri noi: flămânde/ să-ți găsesc inima prin noianul de „Iar de sub dărâmăturile cuvintelor/ ies din stele/ și să deschid/ o Poartă de cuvinte-n nou fluturi cu aripi/ de lumină”, Eu privesc). Univers”. O altă mărturisire poetică apare în versurile: Acest Univers este locuit de îngeri: „Am „Eu – noapte, visare, poezie, iubire/ Tu – întins mâna/ să-i cuprind umbra/ Respirația-i copac, pescăruș/ Eu – urcior cu bucurie/ Tu – era un vânt ușor/ ce alunecă adesea peste izvor de anotimp, grâu/ Eu – surâsul dimineții, coline” (Un înger s-a apropiat, din ciclul III – cerul primului tău gând/ Tu – simfonie, Morfologia stelei). Decorul astral (nopțile cu adiere, suflet înflorit, pescăruș”. În partea a lună, cerul, îngerii) apare în opoziție cu cel treia, Morfologia stelei, poeta vede cuvintele terestru: „Frunzele ce cad îmi storc lacrimile/ ce au „cuie”, iar în poemul Între file, înainte și o pasăre fură sărutul ierbii/ să-l semene de a ajunge poezie, cuvintele plâng, suspină; între apus și răsărit”, (Stau de vorbă cu cerul, menirea poetei este de a le resuscita, „a le ciclul III). În această lume nouă, poeta se spăla de nefericire și de păcate.” Numai așa, sfătuiește cu luna având prieten un înger și un ele vor deveni nemuritoare: „Ca să le pot greier: „Prin constelații colindă disperarea/ și așeza din nou/ în a timpului eternitate”. Arta vânturi nervoase spulberă/ Mâini nevăzute poetică proprie autoarei presupune a săpa în frâng cântecul”, (Mă sfătuiesc cu luna, ciclul carnea cuvintelor „până ce le poți auzi IV, Popas la răscruce). În ciclul V, apar din cântecul”, sacrificiul creației apare în nou îngerii: „Pe genunchi/ mi se culcă luna/ și versurile: „Ca să salvez poemul/ îmi las o picătură de rouă/ Un înger/ îmi mângâie sufletul biciuit/ pe vârful de cuțit al Realității/ fruntea”, (Zile cu chip de fecioare, Doar să alerg după un Soare fugar”. luna). O corelație dintre cele două lumi o Aceeași tematică răzbate și din alte întâlnim în poemul Sunt zile din ciclul VI, poeme ca: Poezia mă sprijină (comuniunea Caut/ Mă caut: „Îmi ascund Luna între bătăile poet-poezie); Timpul are vână tăi (truda cre- inimii/ și îmi trimit gândurile în Univers/ alerg ației); Pietre și frig (asociere plastică pentru o prin grădina zeilor/ să caut un înger cu ochii stare de revoltă); Nopțile („În ghiveciul din verzi”. fereastră/ am semănat metafore/ din care vor A doua temă prezentă este cea referi- răsări/ poeme de dragoste”). În poemul toare la poezie, cuvânt, artă poetică, creație, Poezia, întâlnim elemente de adevărată artă chiar poemul ce deschide volumul vine cu o poetică: „Poezia îmi curge prin sânge/ Ea mă autodefinire poetică: „Am pielea îmbibată în poartă pe mări interzise/ Mă ajută să pășesc poezie/ Stăpână peste timp”), poeta caută peste marginea lumii/ să respir aerul liber- drumul, cărarea spre perfecțiune, printre zilele tății”. O altă definire a poeziei o întâlnim în ca niște pagini, într-un decor astral în care versurile: „Poezia are mantia sfârtecată/ și-n copacii au „rădăcini în cer”, iar luna, în dreptul inimii două răni”, Popas la răscruce,
Mişcarea literară ♦ 149 II. Bucuria creației o găsim în versurile: „Sunt „Singurătatea are culoare albastră”, îngerii au zile când îmi atârn de copaci cuvintele/ și „sânii verzi”, drumul e „albastru”, culorile deasupra grădinii se-ntorc roiuri de fluturi”, țipă în carne, „ norii sunt negri”, viața este (Mai caut și azi, II) sau în poemul Diminețile: comparată cu „o noapte roșie”, palmele sunt „Alerg prin iarba poeziei/ și leg cuvintele cu verzi: „mângâierea palmelor verzi”, Vântul fire lungi”. Poezia înseamnă pentru Maria ucide culorile, „toamna e plină de culoare, Olteanu respirația vulturilor, cărarea copilă- lumina e arămie.” riei, culoare și liniște, „ceasul oprit în miez de Aprecieri critice pertinente vin din par- timp.” (În poeme, I). O altă definire a poeziei tea următorilor: Gheorghe Grigurcu („poeta e e prezentă în poemul Îmi place să cred, unde fascinată și înspăimântată de temele sale pe apare și motivul lunii furate de pe cer: „Poezia care le surprinde cu penelul și verbul liric”); e o pasăre/ ce și-a făcut cuib/ în inima mea” Constantin Cubleșan („poezia Mariei Olteanu Cu ajutorul unui pumn de cuvinte, poeta e dramatică, ea caută mereu să se autodefi- biruie timpul, se întoarce înspre copilărie și nească”); Adrian Popescu („o autoare auten- puritate. O viziune interesantă întâlnim în tică”); Valentin Tașcu („poeta produce valori poemul Ultima lacrimă, unde sufletul poetic îi prin țesături transparente de cuvinte”), va fi răpit de un înger, el va deveni stea într-o Nicolae Băciuț („abilitate cu care poeta apro- constelație proprie numită MILKOMEDA. pie fantasticul de esența mitică”), Ilie Roșioru Sunt poeme în care predomină albul, lumina, („sensurile cuvintelor au forța și claritatea Dumnezeu și Iubirea: „Aparțin unui timp/ în unui fascicul de laser”); Olimpiu Nușfelean care iarba avea o albă lumină/ pe când (subliniază „mirificul univers al copilăriei, cu Dumnezeu pășea/ pe cărarea din crâng/ și-n personaje candide și încântătoare”); Mircea brazde creștea/ o Iubire Divină”. Albul e Petean („Poeta se retrage în lumea sa prezent peste tot: „dimineți albe ca untul”, interioară, se caută pe sine, caută un echilibru „hulubul alb”, „albul florilor de cireș”, „lumi- pentru a învinge tristețea lumii dinafară”); na ninsorii, albul”, „metaforele fac piruete pe Constantin Cubleșan („Tristețea face verbul pagini albe”, „poezia se-nsoțește de-o liniște mai dramatic, poeta are un timbru propriu și o albă, aducând alinare”, „albul dindărătul voce aparte în centrul generației sale”); ochilor”, „cenușa păsării albe”, „cămașa albă, Emanuela Ilie (apreciază antologia Infinitul sfârtecată, albul de lumină”, caii sunt albi, singurătății: „o antologie bine selectată și fluturii de asemenea. Albul pare culoarea ierarhizată pe temele majore: Poezie și logos, asociată cu poezia: „Poezia se-ntoarce/ în eros și solitudine poetică, universul din vis, rochie albă”. Și alte culori sunt prezente: albul modernist, tragismul cotidian”).
Cartea Alchimiei
150 ♦ Mişcarea literară
Noaptea caruselul nu funcționează
Adrian LESENCIUC
Cu un debut răbdător așezat în coasta lui provocarea pe care o lansează Silvia Bitere, 2012, după o transvazare a alcoolurilor lirice prin sine și prin poezia inclusă în volumul Să din manuscrise, sub semnul unui alter-ego spunem puțin lucrurilor pe nume. Anotim- sau, în înțelesul pe care îl exploatează Angela purile acestui vo- Nache-Mamier, a unei âme-soeur, numit lum, ciclurile sale Coraline, Silvia Bitere propune, într-un ritm mai exact, sugerează intens, de o lucrare pe an, un al patrulea menținerea în ace- volum de versuri, Să spunem puțin lucrurilor eași arie tematică, pe nume, (Prefață de Daniel Dăian, Ed. Limes, deși aerul tulbure al Cluj-Napoca. 130 p.). Cartea de debut, De-a vârstei maturizării Coraline, apărută sub coordonarea lui Adrian se apropie: I. Este o Suciu la Grinta, tot în Cluj-Napoca, s-a bucu- lume a păpădiilor; rat de aprecierile unor scriitori importanți, II. E vară și asta îmi amintita deja Angela Nache-Mamier, Aurel place; III. Noaptea Ion Brumaru, Alexandru Cistelecan, făcând caruselul nu func- astfel posibilă ieșirea la lumină a celorlalte ționează. Cât despre volume de versuri: Gri Kamikaze (2013) sau vântul ce usucă roua Via Del Mar (2015), respectiv a culegerii de copilăriei, ilustrativ proză scurtă Povestiri cu scaun la cap (2014). poate fi poemul porro via din cel de-al doilea Curios este că Silvia Bitere este constăn- ciclu: țeancă, este membră a Filialei Sud-Est a „este o replică a vântului turbat mirato/ Uniunii Scriitorilor din România (Galați- scoaterea dedesubturilor de sub rochia de Brăila), dar și-a publicat toate cărțile în vestul mătase a femeii/ și ea umblă vie în trup de țării, patru dintre ele la Cluj-Napoca și una la bărbat/ precum o cheie ascunsă la streașina Timișoara. Mai mult, în activitatea ei literară unei case părăsite/ îți dă fiori acei fiori din curentă (noile media jucând un rol crucial în care se nasc monștri/ o curbură desuetă a această activitate), Silvia este asociată în realității/ nu dăruiesc priviri clandestine proiectul Sintagme literare al poetului timișan nimănui/ istoria se scrie încet odată cu mersul Geo Galetaru, de altfel publicarea volumului nostru/ și cel din urmă pas călcat este aripa de versuri din 2016 fiind finanțată în cadrul unui om/ o replică a zborului în care eu cred// programului Pro Cultura Dudeștii Noi 2016 încă îl caut pe Dumnezeu/ să mă uimesc că nu coordonat de același scriitor. port carne pe suflet” (porro via, p. 76). Un autor dificil de caracterizat, complex Dar pentru ca „marile mutații” ale ființei în plan acțional, cu o poezie încercând să rupă și ființei poemului să se producă, pentru ca zăgazurile unei copilării de care încă nu a îmbierea în jocul prea crud să aducă trecerea, reușit desprinderea – chiar dacă Geo Galetaru provocările nu puteau fi decât pe puțin la fel susținea în Arca (nr.1-2-3/2014) că poezia de crude pentru a testa nepăsarea, abandonul Siviei Bitere e un copil care a crescut –, simțurilor acute al copilăriei: propunând un discurs nicidecum departe de „în nopțile cu lună plină treci peste/ lumina jocului de-a Coraline: iată pe scurt cuiburi de cuci în care locuiesc visele oame-
Mişcarea literară ♦ 151 nilor mari//am uitat lumina aprinsă/ când am se întâmplă cu sufletele coraline/ ele nu sunt plecat de acasă spre serviciu/ bine treci peste// oameni?/ nu/ oamenii te părăsesc pur și a fâlfâit un fel de aripă de jos în sus prin simplu” (coraline e un copil, p. 121), trupul meu/ izbindu-l de pereți pe micul sfânt/ devine gravă, neconcesivă în călătoria bine treci peste// părinții celui mai bun prieten prin cotidian. Implicarea lectorului nu se mai au decedat acum un ceas/ într-un accident produce la acea îmbiere frivolă la jocul rătăcit cumplit petrecut pe autostrada soarelui/ bine prin volumul de debut. Țipătul autorului treci peste/ soarele era deasupra lor frumos devine înalt, mai înalt decât „ciripitul de fete” dospind pe caldarâm/ într-o baie de sânge/ (Al. Cistelecan) de la început, din ce în ce mai bine treci peste/ au rămas ceștile lor de cafea acut de vreme ce ciclurile macină zi după zi pe balcon” (treci peste, p. 32). identitatea tot mai violent exprimată: Dacă în volumul de debut proiecția con- „eternă ca o piatră sunt săpată de val/ să fesivă era „un fel de copilăreală a scriiturii, un nu mă strigi pe numele meu de umbră.// îmi soi de infantilizare a ei și de recuperare stili- crapă ochiul în palmă/ sub cruce îmi găsesc zată a naivității școlărești ca mod al candorii”, oasele umede.// timpul îmi smulge din buză nota Al. Cistelecan în România literară (nr. sângele/ sunt plină de trup stătut.// la capul 27/2013), poezia gureșă, pe alte coordonate meu dansează un mort/ mă ridic și-l lovesc cu proiective, într-un cadru în care Coraline putere.// azi împlinesc încă o zi”. (flash, p.94). rămâne un copil într-o „vară pe sfârșite”, v. Poezia Silviei Bitere iese din vârsta ultimul ciclu: copilăriei violent. Se agață în volumul Să „la noi vara era pe sfârșite/ coraline pur- spunem puțin lucrurilor pe nume de amintiri, ta un șorț transparent peste șolduri/ cu mâinile are accese și convulsii, se exprimă isteric, dar ca varul trecea prin sită roșii cât casa/ o se închide între coperte ca poezie. Și adoarme conservă în care îmi pusesem într-o zi și cu iluzia altor vârste, a altor dimineți, sau cu inima mea/ nu trebuie să plângi mi-a zis/ așa iluzia întoarcerii la Coraline. pleacă unii oameni din viața noastră/ pur și Pentru că noaptea caruselul nu funcțio- simplu îmbătrânesc și nu te mai recunosc/ nează. atunci i-am strigat dinăuntru/ dar sufletele ce
Spirala
152 ♦ Mişcarea literară
Poetul timpului
Mircea DAROȘI
Înainte de a fi un jurnalist de excepție, sfinți./ Sunt calea spre amintiri”. Poemul are Menuț Maximinian este un poet modern, un valoarea unui îndemn, a unei porunci prin iubitor al esențelor lirice. Poezia sa conține care, întâietatea prețuirii revine celor înveș- puternice reflecții existențiale în care propor- niciți în această lu- ția sentimentală se află în echilibru cu cea me. Sunt versuri contemplativă. Volumul de poezii intitulat simple, izvorâte din metaforic Trenul vieții, este o ediție bilingvă, puritatea cuvintelor română-albaneză, rod al maturității sale și încărcătura lor creatoare, energice și entuziaste, animată de o emoțională. Menuț considerabilă candoare. este un poet fascinat Menuț Maximinian este un talent de idei îndrăznețe, cultivat, un poet cu o reală vocație pentru pe care le pune în acest gen de literatură, un călător în lumea tiparul său sufletesc. versului liber, încărcat de sensuri și conotații Drumul lui e în lăuntrice prin care emană sensibilitate și timp, nu atât în spa- emoție inconfundabilă. Exercițiul său spiritual țiul real, cât în spa- se află într-o continuă căutare a tonului poetic, țiul imaginar: „Stau a exprimării îngrijite, a unei gândiri mature și pe o creangă de Cer/ Cu mâna pe stele/ Cu echilibrate: „Căutările/ Au trecut gardul./ alta pe inimă./ Sfâșiat în două/ Trupul dă Peste stânci/ E viață albastră/ Dacă mergi/ ultima lumină” (Revedere). Dincolo de cărări,/ Întâlnești oameni./ Dacă Majoritatea creațiilor sale sunt scurte, vrei,/ Dincolo de viață/ Îți găsești calea” construite pe fundalul unor imagini deosebit (Dincolo). Întâlnim în acest volum versuri de sugestive. Fiecare poem este un cerc închis care ilustrează o răsturnare a lucrurilor firești, și toate între ele comunică prin același spirit, încercare stilistică mai puțin întâlnită: care le străbate. Poetul ne introduce într-un „Păsările își caută cuibul/ În pământul mamă./ mediu propriu, de unde provine și origina- Ramurile copacilor cresc în jos,/ Rădăcinile litatea sa: „Pe dealul cu flori/ Soarele a obosit prind viață spre cer” (Rădăcini din cer). să urce./ Doar picioarele căprioarelor/ Străbat Povestea unui bibelou rămas stingher pe poteca./ Din pragul pădurii/ Izvorul coboară,/ raftul bibliotecii, devine pentru poet un motiv Despărțind tărâmuri” (Dealul cu dor). Sunt de mare sensibilitate: „Printre cărți e casa ei/ evidente aici, dar și în alte creații, figurile de De 20 de ani stă pe aceeași poliță./ Când se stil, în special metaforele, care dau culoare și plictisește îi trage cu ochiul lui Eminescu/ Sau frumusețe versurilor sale. lui Coșbuc/ Sau la alții din Biblioteca pentru În diversitatea tematică a poeziei lui toți” (Balerina bibelou). Tema rurală este Menuț, un loc aparte îl ocupă iubirea, sinceră, oglindită în poezia Satul din ilustrată: „Faceți caldă și fără răsfăț. El cântă ființa dragă și loc/ În rândul din față!/ Vin bătrânii mei,/ bucuriile simple ale vieții: „Ne-am întâlnit pe Simpli și tăcuți./ Chipul lor e brăzdat de sune- puntea lacului./ Mi-ai dat apă și un struț de tul anilor./ Hainele lor sunt din fân și mere./ cireșe/ ...Ne-am întâlnit în sărut./ Mâna ta era Ochii lor au intrat în nesfârșire/ Îi aștept ca pe prelungirea mâinii mele...” sau: „Pe o aripă e
Mişcarea literară ♦ 153 speranța/ Pe alta e iubirea/ La mijloc de trup o „A nins până la ușa sufletului./ Am încercat să inimă/ Care bate pentru El” (Sufletul pasăre). dau nămeții deoparte,/ Pentru ca inima să fie Pe un alt palier se află ideea credinței, ca un la adăpost”. Ideea o regăsim și în poeziile pilon al dăinuirii existențiale: „Am plâns/ La Timp, Vreau clipele noastre, Ceasul, Oglinda stâlpul în formă de Cruce/ Până sârmele i-au apei și altele. Întreaga sa creație poetică este ruginit” (Ruga...). „Am luat o palmă de lu- străbătută de un suflu modern, original, care mină./ Am sădit-o/ Și lumea a privit-o cum se simte, nu numai prin conținut, ci și prin crește./ Apoi am luat și întuneric/ L-am pus în autenticitatea limbajului folosit. pământ,/ Dar mi-a înghițit lumina./ Am udat Prin sănătatea mesajului său optimist, lumina cu apă din Cer.” (Vremea păcatului). cald și vibrant, Menuț Maximinian, reprezen- Menuț Maximinian este un poet al tantul generației în blugi, este poetul care arde timpului său, mistuit de întrebări și neliniști: ca o flacără vie pe altarul cuvântului scris.
Între alb și negru
154 ♦ Mişcarea literară
Despre asumare sau, mai precis, despre ceea ce școala nu educă
Adrian LESENCIUC
O carte-docu- care conștientizează alunecarea și avertizează ment a „cotidianului asupra ei. educațional” (Gabriela Mă regăsesc în această carte. Sunt parte Daraban), totodată un a compoziției care redă un sistem în construct ficțional co- degringolada sa adaptativă, mă regăsesc în erent, iată limitele între problematici, temeri, personaje. De aceea, care se încadrează, fără poate, încercarea mea de analiză distantă greș, romanul de debut întâmpină rezistență. Dar, în fapt, am avea semnat de Rodica nevoie de o lectură explicativă a cărții? Am Mariana Niculescu, avea nevoie de aceste notații marginale, de Lacrimi de rouă în punctarea fiecărei întrebări, a fiecărei îndoieli dimineți umbrite. (Ed. care însoțește parcursul? Probabil că nu. Pastel, Brașov, 2016, Prefață de Gabriela Romanul în sine este valid și se legitimează ca Daraban, 304 p.) Autoarea este un profesor roman și pentru cei care nu fac asocierile universitar din Brașov, nume de referință în directe cu sistemul românesc de învățământ. domeniul pedagogiei, de care se leagă și Privindu-l ca simplă compoziție canonică, el existența Facultății de Psihologie și Științele circumscrie în expozițiune școala din estul Educației din cadrul Universității „Transil- orașului într-o descriere suficientă pentru vania”, care și-a început activitatea în aruncarea unor ancore în realul palpabil al învățământul preuniversitar și nu a încetat să învățământului brașovean, într-un timp al rămână preocupată de problematicile diverse acțiunii vag conturat, dar cu trimiteri explicite ale acestuia. Sub apele mereu tulburate de la realitatea postdecembristă românească, cu reformele începute și nefinalizate, mediul personaje credibile, expuse într-o diversitate școlar a permis autoarei construirea spațiului caracterială și atitudinală de referință. Dar ficțional al întâmplărilor din roman. Cum asupra acestei bogății caracterologice voi poate altfel fi îndreptată atenția publicului reveni. O confruntare clasică bine/rău alunecă larg, în mare măsură dezinteresat de soarta gradual într-o confruntare acțiune/inacțiune, școlii, asupra acestor problematici a încercă- în înțelesurile nuanțate de pasivitate, accep- rilor eșuate de așezare în matcă a învăță- tare, adaptare la practicile unui sistem excesiv mântului dacă nu printr-un text care să birocratizat și co- exceadă cadrul științific al proiecției, care să rupt. Intriga este Raft se adreseze unui segment larg de populație și urzită pe planuri care să proiecteze în raport cu instrumentarul multiple. Intenționat, autoarea disipează aten- necesar unei construcții epice de amploare, o ția cititorului pentru a o refocaliza ulterior, în intrare în livresc prin factualul comun? sensul obținerii unui efect cumulativ în ceea Înțelegând acest demers de transpunere a ce privește propria angajare. Acțiunile deru- problematicii reale a sistemului de învățământ late pe aceste planuri multiple, la etaje diferite din România prin apel la ficțional, am găsit în ale constructului numit Lacrimi de rouă în atitudinea autorului nu atât încercare de dimineți umbrite, sunt convergente. Dar con- impregnare a unei intentio auctoris, cât o vergența acțională este dublată de o conver- angajare auctorială, o asumare a poziției celui gență a personajelor, într-o separare a apelor,
Mişcarea literară ♦ 155 într-o disjungere care duce, în cele din urmă, Diaconu, cu rol de paratrăsnet în organizația la întrezărirea speranței. Punctul culminant școlară, conturează un profil al neadaptaților este estompat, este voit ascuns după linia tăcuți (și uneori umili). Aici se naște zona orizontului, iar deznodământul reclamă reflec- intermediară, caracterizată prin tocirea simțu- ție, interiorizare, asumare. Rezumând, roma- rilor, prin reacții inexistente sau târzii, cate- nul propune puțină factologie, confesiuni gorice, de protecție imediată sau de refuz al problematizante, interferențe ale unor planuri expunerii. Zona activă a școlii e populată mai epice distincte, căutarea ca imbold al acțiunii, degrabă de personaje care pervertesc actul proiecția speranței în ochii tinerei generații și educațional. Să menționăm mai întâi gălăgi- un context social-istoric conturat impecabil. osul cor al elevilor de bani gata: Julia, Alexia, Romanul devine, astfel, revelator pentru Cora, Cordelia, Rosemary, David, Darius, mediul a-moral cotidian, cu focalizare pe Denis, Antonino. Bestiarul e completat de învățământul preuniversitar românesc. profilul excelent tușat al directorului Decebal Din atitudinea asumată a autoarei derivă Pișchereanu, un laissez-faire, un absent din amintita diversitate caracterială văzută ca viața liceului, cu accente autoritare, îmbătat de diversitate atitudinală. În fond, înțelegând negoțul cu influența, și de cei ce defilează în atitudinea drept componentă fundamentală a spatele său, în perfectă adaptare la mediul caracterului în raport cu stimulii proveniți din viciat de puterea influenței (relații în lumea corupția și birocrația sistemului educațional, politică, în mediul de afaceri, la inspectoratul formele variate de adaptare pigmentează școlar, în școală chiar): șoferul Gică, constructul. Se nasc, astfel, caractere diverse, beneficiar al unui apartament în zona selectă a colorate, într-o commedia dell’arte care nu s-a orașului, secretara Rica, o bună cunoscătoare stins, care nu a dispărut niciodată, ci doar s-a a toanelor directorului, Florica Miriște, trafi- estompat pe fundalul aparențelor. Abordarea canta de iubire și posesoare a unui Mercedes, este multiperspectivală, aparent neutră, ușor Maricica Sforu, pupila lui Pișchereanu, Diana distantă, dar în realitate extrem de implicată, Subjulea, cealaltă șefă de catedră, la fel de de angajantă. Parcursul este luminat de pervertită moral, Miruna Savin, tânăra care perspectiva unor personaje pozitive, puține, urăște școala, Dragoș Pinteneanu, filosoful rătăcite în amestecul de spectacol mundan ratat, care se fofilează în toate situațiile, Mihai proiectat și realități brutale, scoase la lumina Jalea, fariseul și Saveta Șerpescu, adevărata pieței, de instituții școlare pervertite prin actul traficantă de influență, numită ulterior director managerial și de părinți-spectatori, pe lângă interimar. care a trecut școala cu promisiunile și mias- În acest mediu cu relații interumane în mele descompunerii relațiilor interumane. descompunere, accentul se mută pe naivitatea Prin acest spațiu sunt rătăcite Ioana Marian, o profesorilor în raport cu traficul de imagine profesoară de 50 de ani, foarte activă, impli- privind transferurile/ mutările, ocuparea de cată în proiectele școlii și, mai ales, în viața posturi, urmarea de cursuri, numirea în elevilor și Ramona Flutur, prietena Ioanei, o comisii, întocmirea de dosare cu adeverințe profesoară de biologie apropiată de elevii ei, fără acoperire faptică etc. Exemplară este încercând să își regăsească liniștea în noua descrierea ședinței cu directorii. În fond, când familie. Și câteva chipuri de liceeni care pro- competențele celor numiți pe funcții de iectează prin propria speranță speranța conducere sunt acoperite birocratic, în forma societății, defilează în acest parcurs alături de artificială, cea mai goală și mai pervertită a amintitele profesoare: Vlad și Maria, Florin și birocraticului, cu hârtii lipsite de relevanță Oana. În defilarea măștilor, spectrele unor adunate de dragul întocmirii dosarelor, cu personaje precum Rebeca Trăistaru, cea care controlul calității învățământului din care refuză lecția deschisă, Salomeea Trecutu, lipsește calitatea, așteptările nu pot fi altele. profesoară de literatură universală, Ana Aproape că am fi putut spune că ficționalul Tăcutu, profesoară de istorie de 40 de ani, depășește realitatea pe care o reflectă dacă nu diriginta Oanei Bucur, sau tânărul Doru ne-ar fi trezit brusc proaspăt încheiatul con-
156 ♦ Mişcarea literară curs pentru directori și directori adjuncți din scris de Rodica Mariana Niculescu deschide școlile românești. Parcă decupat din romanul multiple posibilități de reflecție asupra Lacrimi de rouă în dimineți umbrite, concur- pervertirii rolului educației în universul a- sul a confirmat în funcție în proporție covâr- moral și cronofag, populat de oportuniști care șitoare veșnicii manageri cu descendență au optimizat sistemul de pile, cunoștințe și dinastică (întărind astfel poziția lor), „moto- relații instituit de comuniști. Textul nu pleacă rul” acestei așa-numite reforme fiind testul de la un construct, de la o arhitectură roma- pueril despre măgari și mănuși și șosete. nescă prefigurată, sau de la un subiect vânat. Într-un roman care se focalizează asupra Textul pleacă de la o angajare emoțională și condiției umane, orizontul speranței nu poate necesită a fi citit ca un text beletristic cu ocoli familia. În proiecția asupra școlii, nu importantă coloratură didactică. O carte conținuturile, ci forma mentis se întrevede ca despre asumare trebuie, prin urmare, asumată speranță. De aici se poate construi. Romanul și de lectorii ei.
Spațiu alchimic II
Mişcarea literară ♦ 157
O țesătură de maestru
Virgil RAȚIU
Karl Ove Knausgård, scriitor norvegian, înseamnă a scoate la lumină ceea ce există din este cunoscut pentru cele șase romane umbrele a ceea ce știm. Despre asta e vorba autobiografice intitu- când scrii. Nu despre ce se petrece, despre ce fel late sugestiv Lupta de întâmplări se desfășoară acolo, ci despre acel mea (Min kamp), acolo în sine. Acela este locul și menirea publicate între 2009 scrisului. Dar cum să ajungi acolo”? și 2011, însumând A lucrat la un roman de sine stătător – 3.500 de pagini, ope- relatează în această primă carte – timp de cinci ră încununată de pre- ani. Deși o editură îi promise că îi va edita mii literare din țară și cartea, el ezita, dorea confirmări. De aceea a dat dincolo de hotare. A manuscrisul unui prieten norvegian. Aștepta o debutat în 1998 cu confirmare. A așteptat răspunsul sau sfatul. L-a romanul Ute av ver- primit, dar prietenul îi spuse, ezitant, că nu asta den – Afară din lume. este literatura. „Nu merge, ăsta nu e roman. Primul volum al se- Trebuie să spui o poveste”, îi repetase prietenul riei Lupta mea poartă de mai multe ori. Dar meditația autorului a subtitlul Moartea continuat. „Și totuși ceea ce scrisesem nu unui tată (Editura Litera, București, 2015). transmitea destul de multe. Și în același timp Romanul este compact, iar subiectele în soluția se găsea în textul existent, știam, avea desfășurare foarte atent controlate. În ciuda ceva în el pe care țineam să-l exprim. Simțeam densității textului și a avalanșei informației, nici că tot ceea ce doream se află acolo, dar într-o o pagină nu amestecă balast, perorări formă prea comprimată. Foarte important era nejustificate. Unele părți din carte sunt proză acel grăunte de idee de la care pornise textul. pură, altele eseuri prozastice la teme culturale (...) Timp de mai mulți ani încercasem să scriu de mare interes, sau la teme aculturale, cum ar fi despre tatăl meu, dar nu reușisem – cu siguranță condusul unui automobil, un act de rutină. De pentru că subiectul era prea personal și, prin exemplu, mașina oprește la stop și până stopul urmare, nu se lăsa constrâns într-o altă formă – pică pe verde urmează o descriere a unei care reprezintă, evident, premisa literaturii. Căci întâmplări de trei pagini și jumătate. aceasta este singura lege: totul trebuie să se Textul cărții este o țesătură de maestru, adapteze formei. Dacă oricare dintre celelalte înjugat la descrieri a tot, în cele mai mici detalii. elemente ale literaturii este mai puternic decât Autorul desfoliază părți de realitate, până forma, de exemplu stilul, intriga, subiectul, și își aproape nu rămân subordonează forma, rezultatul este slab. Din Cartea străină valabili decât atomii acest motiv, scriitorii cu stil pregnant scriu și sutimile de miimi deseori cărți slabe. Tot din cest motiv, scriitorii dintr-o riglă. Autorul deconstruiește totul cu cu subiecte tari scriu deseori cărți slabe. Forța entuziasm pentru ca apoi să recompună din subiectului și a stilului trebuie să fie dezagregată fragmentele rezultate, materiale și moloz, pentru ca literatura să poată apărea. Această obținând o altă realitatea. Realitatea lui. fărâmițare se numește scris. A scrie are mai „Știi prea puțin – afirmă autorul despre mult de-a face cu distrugerea decât cu creația.” sine – și anumite lucruri nu există pentru tine. Astfel se ajunge la ideea de libertate. Libertatea Știi prea mult, și iarăși nu există. A scrie înseamnă distrugere plus mișcare.
158 ♦ Mişcarea literară Dar forma nu poate să existe fără stil, fără place literatura și muzica și fotbalul. Urăște subiect, fără intrigă. Mărunțirea realității matematica și pe profesor. Încep îndrăgostirile conduce, de exemplu, la descrierea pe o pagină de adolescent. Experimentează sărutul. Faculta- ori o jumătate de pagină a felului cum duci cana tea îi joacă în perspectivă pe planul doi. Dar de cafea la gură, forma pe care o ia fumul de încă din anii de facultate, mai târziu, va începe țigară expirat, loviturile primite în picior de la să scrie un roman, care e publicat. propriul copil, o dată, de două ori de șapte ori, Karl Ove apare la un moment dat până la pierderea răbdării adultului, iar descri- căsătorit, are copii, care însă devin o problemă erea asta ține mai mult de o jumătate de pagină, de nesuportat pentru el, scriitorul. Nu că eroul alunecarea bocancului în zăpadă, auzindu-se asta ar vrea. Vrea dimpotrivă. Dar nu rezistă scârțâitul alb al mișcării, felul și de câte ori solicitărilor din familie, stresului, el tânjește să mișcă mărul lui Adam în sus și în jos când scrie, să scrie, să scrie. Este un singuratic, nu înghiți bere dintr-o „sticlă cu gâtul rece” care îți socializează. Divorțează, se mută la Stockholm. mușcă dantura etc., etc. și așa mai departe, Îi merge bine de mers, poate de aceea se cutare și cutare. Astfel de amănunțite observații, căsătorește a doua oară cu Linda. În noua invadatoare, dominante în diferite forme, devin, familie, nu după mult timp, desigur, după alt din păcate, terne, lipsite de sens, plictisitoare timp, vin pe lume trei copii, Vanja, Heidi și cum plictisitoare este privirea unei bovine. Și nu John. Iar problemele de familie percepute de de puține ori se întâmplă ca aceste amănunte să Karl Ove încep să se repete. intereseze decât cititorii care fușeresc cititul. Partea a doua a cărții este dedicată în Prima temă majoră a cărții este moartea. întregime tatălui său. În sfârșit a reușit să scrie Despre a muri. Descriere: „Pentru inimă, viața e despre tatăl său. Narațiunea este un regal, deși simplă: bate atâta timp cât poate. Apoi se forma ce-i este imprimată devine dramatică. oprește. Mai devreme sau mai târziu, într-una Tatăl, în plină maturitate a vieții, dintr-un din zile, această mișcare pulsatorie încetează de capriciu, divorțează. Perfecțiunea de părinte la sine, și sângele începe să se scurgă către cel începe să se tocească. El care nu bea alcool mai de jos punct al corpului, unde se adună într- decât înainte de a se urca într-un avion, spre un mic bazin, vizibil dinafară ca o pată întune- sfârșitul vieții devine un alcoolic irecuperabil. coasă și moale pe o piele tot mai albă, în vreme Eroul și fratele său, Ynkve, sunt oripilați de ce temperatura corpului scade, membrele înțe- situație. Relatarea despre moartea și înmor- penesc și intestinele se golesc. Aceste schimbări mântarea tatălui sunt pagini de forță și rigoare din primele ore au loc atât de încet și se scriitoricească. Tatăl său a murit în vara lui derulează cu o asemenea siguranță, încât aproa- 1998. pe că poartă ceva ritualic, ca și cum viața ar Trăise – toți la fel au trăit și trăiesc – într- capitula după reguli bine stabilite”, un fel de o lume ce se putea atinge și pe care se putea acord tacit după care se ghidează și „reprezen- rezema, în care se putea respira și scuipa, mânca tanții” morții. și bea, sângera și vomita. Karl Ove abia după De început, eroul, care narează la per- mulți ani începuse să vadă altfel lucrurile. Citise soana întâi, are opt ani, tatăl său treizeci și doi, într-o carte despre artă și anatomie în care era pe la mijlocul anilor 1970-75. Tatăl este citat Nietzsche, care afirma: „fizica este, și ea, profesor, a fost și consilier comunal ca repre- doar o interpretare și o adaptare a universului și zentant al Partidului Liberal, vara este grădinar nu o explicație a acestuia” și că „am apreciat preocupat, iarna, filatelist. Fiind un om sever, își valoarea lumii pornind de la niște categorii ce se crește fiul, fiii, după reguli exacte, abia la anii raportează la o lume pur imaginară” (s.m.). adolescenței lui Karl Ove, devine mai îngădu- Concluzia este că de fapt nu știm nimic itor, de exemplu tolerează faptul că tânărul bea despre nimic. bere cu prietenii. Mama este o femeie frumoasă, Lupta mea de Karl Ove Knausgård, cu plăcută, însă tăcută rece uneori în relații cu primul volum din serie, Moartea unui tată, este ceilalți, strălucitoare alteori. În ultimul an de un roman excepțional. liceu Karl Ove nu învață decât la norvegiană. Îi
Mişcarea literară ♦ 159
Apostol Bologa sau despre libertate
Mircea MOȚ
Dincolo de realism”, romanul Pădurea tradiția, nume care acționează asupra lui spânzuraților trimite spre „idealismul mistic”, Apostol cu autoritatea unui destin. narațiunea având o evidentă „deschidere spre Începutul romanului conține o secvență metafizic” (Ion Simuț, Rebreanu dincolo de semnificativă pentru evoluția lui Apostol realism, Oradea, Biblioteca revistei Fami- Bologa: „Împrejur întunericul se înăsprise, lia,1977, p. 294). încât înțepa ochii. Bologa întoarse capul. Pe Pentru Nicolae Manolescu adevăratul câmp, cât pătrundea privirea, siluete negre se conflict al romanului Pădurea spânzuraților mișcau de ici-colo, parcă toți oamenii s-ar fi este acela dintre „nevoia de opțiune personală prefăcut în stafii fără odihnă. Numai spânzu- și neputința de a rezista unor imperative rătoarea albea nepăsătoare, împrejmuită de exterioare conștiinței”. Personajul romanului crucile albe din cimitirul militar. este „incapabil a discerne între propriile Bologa se cutremură iar. Un frig dureros dorințe și dorințele străine. Crizele lui se îi cutreieră inima. Șopti cu teamă: datorează descoperirii acestei confuzii”. În – Ce întunerec, doamne, s-a lăsat pe aceste crize, Apostol Bologa are de fiecare pământ… dată „revelația unui fals profund care i-a Glasul lui șerpui ca un scâncet de bol- fundat existența: se aruncă atunci într-o altă nav și se stinse în oftările vântului”. soluție de viață care i se pare momentan Fragmentul surprinde convingător mo- adevărată, dar care se dovedește ulterior la fel mentul în care, după ce a încercat să se pună de falsă”. Trei imperative strivesc în Apostol de acord cu ideea de stat și de datorie față de Bologa libertatea de opțiune : datoria față de acesta, Apostol Bologa își dă seama că de fapt stat, ideea națională și credința. În fond, după „a fost manipulat”. La întrebarea ironică a lui cum subliniază criticul, este „un trio repre- Klapka, personajul invocă disperat și ezitant siv”. În această situație, drama lui Apostol „pedeapsa… crima… legea”, speriat evident Bologa constă în faptul că, „după ce caută un nu atât de întrebarea căpitanului, ci de faptul acord cu aceste instanțe supraindividuale, că descoperise în adâncul său confuzia (despre descoperă că a fost manipulat” (Nicolae care vorbește Nicolae Manolescu), dintre Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre roma- „propriile dorințe și dorințele străine”. Cu alte nul românesc). Cu cuvinte, în ființa lui Apostol se produce o Caietele atât mai mult este semnificativă „întunecare”, susținută admi- Liviu Rebreanu stimulat personajul rabil prin atenția îndreptată asupra întuneri- să caute soluția eli- cului din jurul său. Acest întuneric devine de- berării, acel liman de libertate deplină(ca să a dreptul agresiv („se înăsprise”), țintind în nu spun absolută), de stabilitate, care, în primul rând ochii (să ne amintim de ochii lui finalul romanului coincide cu o simbolică Svoboda), ca o sugestie că adevărul lui nu trecere în întreg. Aceasta este posibilă doar trebuie căutat în realitatea imediată, cea care prin înlăturarea limitelor diferențiatoare ce țin nu este de altfel deloc compatibilă cu structura de orgoliul individualității, a cărei emblemă personajului. Privirea se lovește de negrul ca este în primul rând numele, un Bologa sugestie a opacității. În contrast cu oamenii implicând în egală măsură tatăl, istoria și („siluete negre”), spânzurătoarea și crucile,
160 ♦ Mişcarea literară prin albul lor, marchează începutul momen- devină semnul umilinței, în măsura în care tului revelator. Viziunea lui Apostol implică o trimite spre degradarea și decăderea milita- perspectivă metafizică asupra lumii care, în rului din demnitatea sa in condiția unui civil absența luminii, se sustrage cunoașterii („– Ce caricaturizat. Pe de altă parte, aceeași pălărie întunerec, doamne, s-a lăsat pe pământ...”). devine stânjenitoare, fiindcă îi acoperea ochii. Este în același timp momentul în care se Eliberați, ochii lui Bologa se îndreaptă spre declanșează boala lui Bologa, una dintre cerul „țintuit cu stele întârziate”, fiindcă succesivele boli care au măcinat ființa oricum formele realității imediate nu mai personajului, cea care îl marchează după ce contează pentru el. Mai mult, realitatea se descoperă că „presiunea” exterioară nu este dematerializează(se purifică, în spiritul lumi- proprie conștiinței sale, ci se exercită agresiv nii, și, prin această purificare, este mântuită de asupra sa, subliniind de fiecare dată propria greutate) proiectându-se pe cer, printr- neadecvarea personalului la realitate: („Glasul o oglindire, printr-un desen care o redimen- lui șerpui ca un scâncet de bolnav și se stinse sionează. Chiar dacă mai amintește agresi- în oftările vântului”). vitatea de altădată, această realitate este acum Finalul romanului marchează momentul total inofensivă, din moment ce munții sunt în care personajul reușește să se armonizeze comparați cu niște fierăstraie având dinții cu exteriorul conștiinței sale: „Atunci Apostol tociți. Reperul lui Apostol Bologa devine fu împresurat de un val de iubire izvorâtă luceafărul(unde au rămas patria, statul și parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii legea?) contând în acest admirabil final de spre cerul țintuit cu puține stele întârziate. roman ca „simbol esențial al morții și Crestele munților se desenau pe cer ca un renașterii”, dar și ca „un mesager al Soarelui, fierăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept în față un intermediar între acesta și oameni”(Jean lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soare- Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de lui. Apostol își potrivi singur ștreangul cu simboluri). Pentru Apostol Bologa moartea nu ochii însetați de lumina răsăritului. Pământul i este decât începutul metamorfozei: personajul se smulse de sub picioare. Își simți trupul atâr- simte trupul atârnând greu, contând în nând ca o povară. Privirea însă îi zbura, ne- exclusivitate lumina și iubirea cu care el tinde răbdătoare, spre strălucirea cerească, în vreme să se contopească. În timp ce trupul îi atârnă ce în urechi i se stingea glasul preotului: „ca o povară”, Apostol simte că auzul i se Primește, Doamne, sufletul robului tău stinge încet, ca un semn că eul său se sustrage Apostol… Apostol... Apostol…” simțurilor. Pentru prima oară adversității din jur îi Apostol Bologa se eliberează de nume, ia locul un „val de iubire” care pregătește cercul ultim care îi limitează condiția. Preotul comunicarea lui Apostol cu întregul. Cu o rostește de trei ori Apostol, fiindcă în acest justificată grabă (Svoboda dorea să moară cât moment numele celălalt, Bologa, nu mai mai repede!), Bologa se leapădă acum de tot contează: personajul iese din realitatea obiec- ce înseamnă convenție și circumstanță, arun- tivă și din istorie, din conul de umbră al cându-și pălăria în fundul gropii. Dacă avem tatălui său, memorandistul și martirul, pentru în vedere faptul că și Svoboda purta in drum a se încredința, ca un adevărat apostol, unei spre execuție tot o pălărie, aceasta pare să alte condiții.
Mişcarea literară ♦ 161
De la calvarul lui Liviu Rebreanu la „calvarul” lui Niculae Gheran
Ion FILIPCIUC
Deunăzi am tras o fugă până la Bistrița, fratele Emil], p. 119; La reconsiderarea două ceasuri de moțăială, într-un autobuz, romanului Gorila, p. 162; De vorbă cu Puia printre obcinile Bucovinei și prin Bârgaiele Rebreanu despre Jurnal, p. 257; Scrisori către Ardelene, și am căutat cele două volume Rebreanu, p. 431), II. VARIA (Ofițer și Rebreniana, studii, documente, articole, deținut, p. 449; Rebreanu – slove din publicate de Niculae Gheran la Editura închisoare, p. 493; „Cea mai săracă femeie” Academiei, 2017, dar fiindcă nu le-am găsit în [despre Puia Florica], p. 534; Când rufele se baștina marelui prozator – o dusă ș-o venită spală în familie, p. 546; Indice de nume, p. ș-o zi prăpădită –, am luat mintenaș drumul 549; Structura ediției critice „Opere” – spre București, că de aici răsare soarele pentru Rebreanu (vol. 1-23, lucrări complementare și toți românii. Întrucât, în tentativa de a înțelege distincții acordate, [adică icoana unei râvne un text scris de Liviu Rebreanu, eu merg pe… editoriale uriașe, uneori apreciate și cu câte un gheara exegetului Niculae Gheran, care a ras firav premiu]) p. 563; vol. II – VARIA totul și mai mult decât se rezvedește tipărit, (continuare): A fost Rebreanu antisemit?, p. 7; iar pe acest făgaș trag nădejde că se poate păși Cu Arghezi între proză și poezie, p. 27; Până sau ispăși mai departe. la Dumnezeu te mănâncă Sfinții, p. 51; Copiii Cunoscut din cărțile: Gh. Brăescu, – toiagul bătrâneților, p. 76; În jurul unui 1962; Tînărul Rebreanu, 1986; Sertar, Evo- pseudonim [Puck al lui L. Rebreanu], p. 133; cări și documente, 2004; Cu Liviu Rebreanu Însemnări I-V (din periplul editorial prin și nu numai, 2007; Liviu Rebreanu – prin sine Bistrița), pp. 200-220; III. ADDENDA, însuși (în colaborare cu Andrei Moldovan), interviuri cu Niculae Gheran, pp. 295-438; 2008; Arta de a fi păgubaș, I, 2008; II, 2010; Corespondență adnotată, p. 439, și Indice de III, 2012 și IV, 2014, Niculae Gheran este un nume, p. 525). păgubaș de cursă lungă, încât cititorii îl vor Firește că nu menționez decât vreo aștepta mereu la un… colț de cotitură câteva și precizez că asemenea texte au fost editorială. Așa că în Bucureștiul iubit de publicate anterior ca prefețe – Caiete, 1974, boschetari și tot pe-atâția parlamentari, pun L. R., Opere 10, 1981; Rebreanu la lumina mâna pe cele două volume, I – 570 p. și II – lămpii, 1981; Golanii, 1984; Opere 17 și 18, 541 p., și le citesc pe sărite și pe nerăsuflate: 1998; sau articole prin revistele Steaua și vol. I – Cuvânt înainte și înapoi, p. 5; Tribuna din Cluj, Adevărul literar și artistic, Cronologie (unde datele ar trebui înscrise, cu Observator cultural, Flacăra și Cultura din ziua luni, marți…, dacă tot ne-au lăsat București, Mesagerul literar și artistic din strămoșii latini asemenea repere; apoi stil Bistrița, Argeș din Pitești, Cronica din Iași, vechi și stil nou, pentru a nu deruta urmașul culegerea de față oferindu-i cititorului o cetitor de astăzi), p. 17; I. STUDII ȘI adevărată comoară strânsă grămadă. SINTEZE (Confesiuni, p. 55; La semicen- De exemplu, cumpănind zilele fatidice, tenarul „Pădurii Spânzuraților” – file de 13 și răsturnatul 31, invocate de prozator în istoria cărții, p. 106; Mobiluri tainice [despre Ciuleandra, ajung la concluzia că Liviu
162 ♦ Mişcarea literară Rebreanu a folosit calendarul din anul 1927 și și o săptămână (12 ianuarie 1912) cu tânăra nu face greșeala de a dispune nunta Mădălinei actriță Ștefana Rădulescu și, în acest răstimp cu Puiu Faranga în Postul Mare, ci musai a conjugal, iubita consoartă refuză să-i zămis- doua zi după Sf. Paști. lească măcar un copil. Iar prozatorului nu Din ms. reprodus în proaspăta ediție mai rămâne altceva de făcut decât să-și înfățișeze culeg încă trei exemple cu buclucașa cifră năpasta sub oarece văl artistic, ceea ce poate fi „13”, la vremea exilului din 1918, și anume: reperat într-un manuscris (B. A. R., Ms. Rom. Sâmbătă, 13 iulie, chemarea la poliția 4751, f. 2): militară austriacă; Miercuri, 31 iulie – Focșani-Tecuci; „Nuvela (2) noaptea, Iași [la] Sorbul; I. Scriitorul sosește în odăița lui, cu Sâmbătă, 13 oct.– de la Elvira [Popescu] sufletul plin de fericirea iubirii: a cunoscut-o – 455,50 lei; pe ea, îl iubește, vor fi fericiți. Să citească nu Marți, 13 nov. – Găsesc acasă la Fanny poate. Să scrie! Fericirea e marea inspiratoare – 200 lei (Rebreniana, vol. II, pp. 158-159). a talentului. Ce poate fi mai interesant ca iubirea fericită?... Se așază. Idila fericirii – el Spre a proba că obsesia lui Puiu Faranga și ea. Găsește numele. O nuvelă a fericirii nu este altceva decât o transcripție cronistică începe să scrie. Textu. Munca… Obosește, din viața lui Liviu Rebreanu, iau în seamă întrerupe. notațiile răzlețe, pe simple file de calendar, cu A doua zi către critic: Sânt fericit, datare stil vechi-stil nou, dintre zilele de „joi, infinit… Mă însor și am scris o nuvelă… cum 1-14 ian. Mă scol la 12. la 3 întâlnire cu N. N. nu s-a mai scris. Ăsta-i efectul fericirii… I-o Hârjeu. „Imperial” pentru bani la „Scena”. citește ei și ea e încântată. Îl sărută. N-a venit Mitică cu Mary [cumnați] la masă. II. Un an trecut: s-a însurat. S-a sfârșit Loton până la 2 noaptea.” și marți, 23 iun.-6 fericirea. Ea e cicălitoare și-i cere să scrie iul. Scrie lui Coca”. Pentru că nu au și romane, să câștige ca să aibă ea rochii, lux etc. mențiunea anului, editorul, corelând amănunte Într-o seară el: «Azi mă simt inspirat… Cred despre revista Scena, ziarul Minerva și că am să fac ceva extraordinar, să sfârșesc secretariatul lui Liviu Rebreanu la Societatea nuvela ceea». Ajunge acasă și ea îl primește Scriitorilor Români, propune anul 1915, ceea mofluză. Îi spune ce vrea și ea răspunde că-i o ce este exact la verificarea cu un calendar din prostie. Vorbe, ceartă, scandal. El trântește acel an. Truda editorului de a stabili precizia ușa și trece în biurou. Scotocește furios prin datelor în confruntare cu o colecție de ziare e hârtii. N-a mai scris nimic; a făcut mereu totuși pierdere de vreme când orice biograf planuri… Și totuși va scrie… Asta îl va re- nimerit ar fi să-și facă mai lesne un șir de… compensa pentru neplăcerile realității. Citește; calendare din anii viețuirii scriitorului cerce- într-adevăr idiot, adică nu, trebuie doar să-i tat. Și nu va fi chip să greșească! adaoge un sfârșit neașteptat… Și scrie: o pe- În legătură cu însemnările „luni, 5-18 depsește pe ea, bătându-și eroina, omorând-o. ian. Fanny dim[ineța] raclaj la Gh. Nanu; A doua zi, către critic: Dragă, numai adusă acasă la 12. I-e rău. Gh. Nanu vine s-o viața e creatoare în artă… Hai să-ți citesc vadă”, Niculae Gheran afirmă că „unele dintre nuvela… ele sugerându-ne dureri ascunse, asupra cărora – Slăbuță… E lipită cu pap, dragul Rebreanu nu va reveni niciodată” (Ibidem, pp. meu… Lipsește motivarea… 131-132). „Durerea ascunsă” în această zi ar – Motivarea… Se poate… Dar viața nu trebui glosată astfel: la acea oră, Liviu e motivare? Rebreanu, întâiul născut, Alfa, într-o familie – Viața e viață, pe când arta e și cu 14 odrasle, are frumoasa vârstă de 30 de altceva!”1 ani, o lună și 21 de zile, este însurat de trei ani
Mişcarea literară ♦ 163 Crochiul va fi dezvoltat în Cântecul de îngrijorare și că de-aici încolo ai să fii lebedei, 1919, unde Anișoara, iubita unui sănătoasă tun, dispărându-ți migrenele și di- ofițer, este îndrăgită foarte de un tânăr bogat, versele tulburări care ți-au amărât atâtea zile. care o cere în căsătorie de la părinții fetei, fără I-am mulțumit și l-am rugat să te aibă și de- a pretinde și zestrea obișnuielnică, și se crede aici încolo în aceeași grijă prietenească. […] cel mai fericit bărbat, nemaidorind altceva de Mâine voi trece iar după-amiazi pe la la viață decât un copil. Iluzia fericirii se 3 ½, să te văd și să-ți las câteva rânduri, apoi risipește însă în momentul în care frumoasa, joi vom veni cu Puia să mai povestim. Sper că blânda și tăcuta lui soție își va sfârși viața în până atunci vei fi deplin bine și bună de taifas. urma unui tăinuit avort. La întrebarea bărba- Acum te îmbrățișez cu toată iubirea, tului „De ce?”, cuvintele muribundei cad ca o mult de tot, ghilotină: „Nu te-am iubit niciodată.” Liviu” Este drama bărbatului Liviu Rebreanu, într-o primă ediție, luni, 5-18 ianuarie 1915. Pe epistolă, peste 10 zile, Fanny adaugă: Căci urmează o ediție revăzută și adăugită, ce „Operația a fost făcută la Sanatoriul dr. se petrece în București, după cum aflăm Gerota. Am fost operată de apendicită și un dintr-o scrisoare din ziua de marți, 1.XI., d. a. fibrom de mărimea unei mandarine. Uf! Bine [1926]: că am scăpat. F. L. R., 11 noiembrie 1926”.2 Doctorul Dimitrie C. Gerota s-a născut „Fănicule drag și scump, în 17 iulie 1867, la Craiova, unde urmează Bravo ție! Ai scăpat. Desigur cu multă clasele primare și liceul (1886), după care se emoție și suferință, dar s-a sfârșit. De acum, în înscrie la Facultatea de Medicină din Bucu- câteva zile, vei fi ca o floare. Numai până rești, pentru ca în decembrie 1887 să fie admis atunci să fii cuminte, să nu te agiți, să stai medic intern al Eforiei Spitalelor Civile; din liniștită. Mult a fost, puțin a rămas și ce era aprilie 1888-1889, fiind preparator la Insti- mai greu a trecut.[…] tutul de Anatomie, iar din octombrie 1889 Am sosit azi-dimineață la 9 la până în toamna anului 1892 să lucreze ca Sanatoriu, dar nu m-am arătat când ai trecut preparator în Clinica Chirurgicală din Bucu- spre sala de operație ca să nu-ți sporesc rești. În 16 iunie 1892 este titrat doctor în emoția. Îmi spusese sora superioară că ai mai medicină iar între 1893-1897 își completează pierdut din superbul tău curaj de ieri și deci studiile de specialitate în Germania cu prof. n-ar fi fost prudent să mai intervie și Waldeyer, Bergman, Bardeleben și Schäffer. amestecul meu peste îngrijorările tale firești. Lucrează apoi în Franța la Gyon, Terrier și Am așteptat apoi acolo, în sala de așteptare. A Farabeuf; va fi o vreme asistentul prof. durat lung, părea că nu se mai sfârșește. În Waldeyer la Institutul de Anatomie din Berlin cele din urmă la 10 ¾, dr. Ionescu veni și-mi (1895). Reîntors în București, va trudi de la spuse că s-a terminat foarte bine. Dar tot te-a 10 octombrie 1897 pînă în 1914 și ca profesor mai reținut acolo, în sala de așteptare, până ce de anatomie de Belle-Arte unde îl îndrumă pe au făcut pansament altei doamne. În sfârșit, tînărul sculptor Constantin Brâncuși să reali- peste vreo zece minute, te-am văzut adormită, zeze celebrul Ecorșeu… liniștită, puțin mai palidă, cum te-au urcat sus Între lucrările de specialitate, chirurgul cu ascensorul, subt directa îngrijire și suprave- Dimitrie C. Gerota, publică în 1929 și tratatul ghere a d-rului Stürner. Apoi profesorul m-a Apendicita, însă din cazurile prezentate, cu chemat și mi-a arătat ce a scos. Am să-ți simptome, operații, urmări și inițiale ale povestesc poimâine ce am văzut. Sărăcuța de pacienților, lipsește Ștefana Rebreanu, poate tine, de aceea te plângeai mereu de dureri și chiar din pricină că intervenția din ziua de 1 necazuri. Profesorul îmi spune că toate au noiembrie 1926 nu s-a făcut pe… apendicită! mers foarte bine, că nu e motiv de nici un fel Drept pentru care, profesorul de la sanatoriul
164 ♦ Mişcarea literară unde va fi internat Puiu Faranga va purta Ceea ce va avea de îndurat și editorul anagrama… Demarat. său, spre a separa apele de uscat și a desluși În acel ceas, bărbatului Liviu Rebreanu scrisa olografă a prozatorului, diferența dintre îi mai trebuiau 26 de zile pentru a împlini edițiile revăzute și adăugite, interviurile, vârsta de 41 de ani și a constatat cu amără- anchetele, cronicile, corespondența și orice ciune că, în urma celor aproape 14 ani de viață petec de hîrtie care ar putea da seama despre matrimonială, Fanny a evitat, cu toate riscu- un adevăr referitor la viața și opera lui Liviu rile, să-i aducă pe lume un copil, ceea ce tre- Rebreanu. buie tradus prin: „Nu te-am iubit niciodată.” Combătând sau ironizând fantasmele Peste două luni și patru zile, în noaptea de 4 hăituite de către diferiți biografi și exegeți ianuarie 1927, prozatorul se așază la masa de rebrenieni, Niculae Gheran își face un bilanț scris, însăilându-și răzbunarea și mărturisind hotărît: «Eu niciodată nu am scris din „amin- îndată după apariția romanului Ciuleandra: tiri”, câtă vreme documentele m-au ajutat și „Pe Mădălina am ucis-o eu…” mă vor ajuta să pledez în favoarea unor ade- Precum vedem, și din Ciuleandra lip- văruri menite să însenineze orizontul biografic sește… „motivarea”. Asta nu ne oprește să o al unui mare scriitor român» (Rebreniana, II, căutăm în viața prozatorului și să dezlegăm p. 545). taina acestui omor din senin, că degeneres- Numai că în cazul lui Liviu Rebreanu cența și ereditatea nu au nici o noimă într-o avem câte un orizont biobibliografic pentru crimă conjugală. Prozatorul va explica tăcerea fiecare carte. Faptul însemnând că necazurile din Ciuleandra prin imprimarea (1927) manu- din Calvarul lui Liviu Rebreanu, din anii scrisului cu Cântecul lebedei concomitent cu 1918-1918, nu s-au mântuit între decembrie repețirea „Taci… Taci… Taci”, rostită de 1918 și martie 1919, cînd prozatorul își dă Puiu Faranga, întocmai ca un insert într-un spovedania la tipar; se vor înăspri și prelungi, film mut. În fapt, forța romanului stă în în etape și popasuri, până în ziua de 1 tăcerea ce înfășoară cele cinci glasuri: al septembrie 1944, încât Niculae Gheran, prins pământului (mama Mădălinei), al sângelui în mrejele acestui blestem editorial, a preluat (Policarp Faranga), al iubirii (Mădălina și povara, liber și nesilit de nimeni, pentru a medicul Ion Ursu), al morții (Puiu Faranga) și scoate la liman adevărul tăinuit sub faldurile al rațiunii (gardianul Andrei Leahu). fiecărei cărți. Sub armura obiectivității Liviu Rebrea- Și fiecărei opere i-a deschis un dosar, nu își ascunde și oblojește inima însângerată, „ca la poliție”: fără măcar a clipi din ochii aburiți cu spaimele «1. Când a avut loc „delictul”, respectiv morții: datele bibliografice ale lucrării (ediția prin- „Uneori simt cu mare luciditate cum mi ceps, reeditările, traducerile și cota manuscri- se scurge în picături lente sângele și viața ca sului, dacă există în vreo arhivă); 2. Declarația să se transforme în altă viață și alt sânge, să se făptașului, preluată din interviuri, jurnalele transfigureze în oameni noi și într-un univers sale sau epistole; pe scurt ce relatează inițial și nou. De multe ori ostenit, extenuat, aș vrea să în timp autorul despre propria lui operă, mă smulg din frământarea asta singuratecă, să inclusiv contrazicerile pe aceeași temă; 3. Ce beneficiez de bucuriile mărunte, banale, dar spun martorii, respectiv ecoul scrierii în epocă bucurii ale vieții care trece în ritm din ce în ce și postumitate, în ordinea pronunțărilor; 4. mai vertiginos. Și nu se poate. E o vrajă care Care este adevărul în lumina urmelor desco- mă readuce la masa de scris, o chemare perite la locul „crimei” (reproducerea caiete- misterioasă, care mă face să uit tot restul și lor de creație și a variantelor de text, prilej de să-mi trăiesc toate satisfacțiile într-o lume de a corecta greșelile strecurate în ultima ediție, ficțiuni, dar cu atâta intensitate, de parcă ar fi considerată din comoditate „definitivă”, în mai reale decât realitatea.”3
Mişcarea literară ♦ 165 lipsa coroborării versiunii anterioare și a serbat de pe la 1 noiembrie sau ouă închistrite manuscrisului)» (Rebreniana, II, p. 350). cu trei luni înainte de Sf. Paști, ca să nu mai Altfel spus, editorul deplin sau cumplit pomenim focurile bengale!!! – și să orga- pare să fie un nepot de-al vestitului… Ochilă nizeze la Chiuza, în modernul și generosul – „…în frunte numai un ochiu, mare cât o sită, Centru Cultural „Liviu Rebreanu”, o tabără de și când îl deschidea nu vedea nimic;… Iar două săptămîni cu 12 oameni furioși, dar când îl ținea închis, dar fie zi, fie noapte, studioși pe viața și opera prozatorului Liviu spunea că vede cu dânsul și în măruntaiele Rebreanu, sub îndrumarea maestrului de pământului…”, toate lucrurile „găurite ca ceremonii editorial-exegetice Niculae Gheran, sitișca, și străvezii, ca apa cea limpede; cu nădejdea că niște ochi tineri au ce învăța de …mulțime nenumărată de văzute și nevăzute; la acest Stan Pățitu din țarcul strâmt al litera- …iarba cum crește din pământ, cum se turii române. Între pățaniile sale, memorabile rostogolește soarele după deal, luna și stelele rămân și discuțiile cu cerberii de la cenzura scufundate în mare; copacii cu vârful în jos, multilateral-dezvoltată din vremea socialis- vitele cu picioarele în sus și oamenii umblând mului biruitor, cu directori de editură, cu mi- cu capul între umere…”, dar care „numai pe niștrii postdecembriști ai culturii din „neantul sine nu se vede…”. valah” și nu în ultimul rând cu moștenitoarele Care Ochilă ne învață să citim corect lui Liviu Rebreanu, vroind să intre basma năframa unui text, dar să pricepem și ce se curată în postumitate. ascunde sub năframă, întrucât… fata împă- Liviu Rebreanu era însă încredințat că ratului Roș a fost găbuită de sub umbra „Scriitorul trebuie să știe că viața lui întreagă iepurelui!!! nu poate avea ascunzișuri, nici taine, nici me- Adică era pe când nu s-a zărit, pentru că najamente. Mai curând sau mai târziu, toate se marele maestru editor nu a întemeiat încă o vor da pe față, toate secretele. Prin hârtiile lui școală, măcar una după croiala filosofului vor scotoci oameni diferiți, indiscreți. Discre- Constantin Noica, fără catalog, dar cu școleri ția scriitorului în viață e inutilă.” 4 ce ies din crângul didascalos mai știutori ca Și-ar fi un îndoit păcat să nu cunoaștem profesorul… aceste ascunzișuri: odată că ne-am răsfăța Și bine-ar face culturnicii de la Bistrița, nimicnicia intelectuală și alta că ne-am zdren- dacă tot n-au știut cum să țină în preajmă un țui rușinos admirația față de marele prozator asemenea cărturar de ispravă, să facă rost de român… bani – cu economii la beculețe de Crăciunul
Note:
1. cf. N. Gheran, Zicale, Mesagerul literar și artistic, Academiei Române, București, 2012, pp. 265- Bistrița, an V, nr. 8 (67) august 2004, reprodus în 266). Rebreniana, II, p. 168. 3. Liviu Rebreanu, scrisoare din Valea Mare, 14 2. B. A. R., S 1(201) – CMLXXIII, Inv. 231.345 (cf. aprilie 1938, către Puia-Florica Vasilescu; cf. Liviu Liviu Rebreanu, Fanny Rebreanu, Intime, Text ales Rebreanu, La lumina lămpii, pp. 27-279, și Niculae și aparat critic de Niculae Gheran, stabilirea Gheran, Tînărul Rebreanu, 1986, p. 413. textelor în colaborare cu Dana Hiticaș-Moldovan, 4. Liviu Rebreanu, pe o ciornă, ms. nr. 6, în Arhiva Teodor Papuc și Lorența Popescu, indici de Teodor Liviu Rebreanu, Biblioteca Academiei Române, Papuc. Muzeul Județean Bistrița-Năsăud, Editura după Niculae Gheran, Tînărul Rebreanu, ed. cit., p. 8.
166 ♦ Mişcarea literară
Kazuo Ishiguro – nobelizatul cu două patrii
Virginia NUȘFELEAN
La un an de la marea surpriză Bob vorbită doar de o etnie din Kenya. Cât despre Dylan, ce a iscat atâtea controverse în lumea finalist, nimeni nu se aștepta la această ale- literară, mult râvnitul Premiu Nobel revine gere. De la postul de radio SR, aflăm că pe unui admirator declarat al celebrului cântăreț: Kazuo Ishiguro s-a pariat cu ani în urmă, dar britanicului de origine japoneză Kazuo nu și de data asta. N-au făcut-o nici măcar Ishiguro. Imediat ce s-a transmis știrea, agenții săi literari. Când s-a anunțat câștigă- confirmată de jurnaliștii adunați să-l intervie- torul, proaspătul veze, proaspătul nobelizat își mărturisește premiat a crezut că e emoția și uimirea de-a fi urmașul atâtor vorba de un hoax scriitori celebri la prețuita distincție, dar și sau de-un fake news. încântarea de a-l ști prezent pe onorabila listă Apoi, din toate păr- a premiaților pe idolul adolescenței sale, țile, au curs apelu- faimosul Bob Dylan. „Acest premiu este rile telefonice, și pentru mine o nemaipomenită onoare, o vestea a devenit dovadă că sunt pe urmele celor mai mari credibilă. Deși s-a scriitori din toate timpurile.” – a declarat mizat intens pe Ishiguro la BBC. „Cel mai britanic dintre Haruki Murakami, asiatici, cel mai asiatic dintre romancierii după unii cel mai europeni” – după cum îl califică Michel citit, cel mai popular Schneider – a contat de astă dată pentru jurați romancier japonez mai mult decât coordonata geografico- de pe mapamond, politică. Academia Suedeză l-a ales „pentru anunțul câștigăto- romanele sale de mare forță emoțională, în rului Nobel a fost primit cu mare entuziasm. care a dezvăluit abisul de sub iluzoriul nostru Kazuro Ishiguro nu era totuși un necunoscut. sentiment de confort în lume”, și pentru că a Cărțile sale sunt traduse în vreo patruzeci de reușit să realizeze „cea mai remarcabilă limbi. Pe piața românească ele au fost lucrare într-o tendință idealistă”, conform difuzate, de ani buni, de Editura Polirom, cu formulării lui Alfred Nobel, după cum a excepția romanului Nemângâiații, apărut la declarat Sara Danius, secretara permanentă a Rao. Ecranizarea ro- Academiei. manului The Re- Nobel 2017 Ca în fiecare an, favoriții caselor de mains of the Day, pariuri au fost Philip Roth, Margaret Atwood, realizată de James Ivory, cu celebrii actori Joyce Carol Oates, Adonis, Haruki Murakami, Emma Thompson și Anthony Hopkins, i-au Salman Rushdie, Milan Kundera, Ismail înlesnit notorietatea scriitorului. Grație acestui Kadaré și Ngugi wa Thiong’O. În preajma film, Ishiguro și celebrul său roman au ajuns zilei decisive, s-a pariat pe victoria acestuia pe lista de lectură a marelui public. Cine poate din urmă, un scriitor cu orientări marxiste, uita figura majordomului interpretat de cele- despre care jurnalistul Thierry Clermont, de la brul actor? Apoi, ecranizarea romanului Never Le Figaro, a aflat că i-au fost traduse în Let Me Go de către Mark Romanek, cu Carey suedeză chiar și cărțile scrise în kikuyu, limbă Mulligan și Keira Knightley în rolurile princi-
Mişcarea literară ♦ 167 pale, vine să întregească recunoașterea scriito- „Acordând o mare importanță locurilor natale, rului de către cititorii din lumea întreagă. unde și-a plasat o parte din acțiunile poveș- Născut la Nagasaki, în 8 noiembrie tilor sale, obținând Nobelul cu creații perso- 1954, recentul nobelizat ar fi al treilea japonez nale desăvârșite într-o altă cultură, Domnul câștigător al faimosului premiu, după Yasu- Ishiguro îi face să viseze pe toți cei mișcați de nari Kawabata și Kenzaburô Ôe, dacă Japonia literatură.” – nuanțează guvernatorul. l-ar considera cetățean japonez, acceptându-i Potrivit cotidianului The Guardian, dubla naționalitate. Articolul 11 din lege Salman Rushdie s-a numărat printre primii prevede însă că „Dacă un cetățean japonez scriitori care i-au transmis felicitări câștigă- obține o altă naționalitate, la cererea sa, și-o torului importantului premiu, imediat ce aces- pierde pe cea japoneză”. Prin cetățenia brita- ta a fost anunțat: „Toate felicitările mele nică obținută în 1982, Kazuo Ishiguro a vechiului meu prieten Ish, a cărui creație am pierdut cetățenia țării pe care a părăsit-o admirat-o încă de la primul său roman A Pale urmându-și părinții în Anglia, unde tatăl său, View of Hills”. „Cuvântul ce-mi vine în minte oceanograf, a fost angajat de către guvernul când îl citesc sau mă gândesc la el – spune britanic să lucreze la National Institute of Michel Schneider în Le Point – este acord. Oceanografy. Soluționare a disonanțelor trecutului într-o scriitură foarte actuală, acord între teme și stil, între autor și cititorul pe care-l invită cu el în Rămășițele zilei. Acord, cum se spune în muzică, atât de prezentă în scrierile sale, precum Nemângâiații și Nocturne (...)”. Brigitte Semler, atașatul de presă la Presses de la Renaissance, unde Ishiguro a fost pentru prima oară tradus în franceză, a ținut să ne reamintească cum, la apariția primelor două romane în Hexagon – Lumière pâle sur les collines (A Pale View of Hills) și Un artiste du monde flottant (An Artist of the Floating Reacții la anunțarea câștigătorului World) –, lumea literară l-a numit un Modiano japonez. Aceeași temă prezentă în cărțile scri- Nobel itorului francez – memoria – revine obsesiv și în opera nobelizatului britanic. Cu altă forță În Japonia, vestea că scriitorul Kazuro însă, într-o tehnică narativă pe care Kazuo Ishiguro este laureatul Nobelului 2017 i-a Ishiguro a dus-o – potrivit afirmației lui John făcut pe cititori să se năpustească în librării – Freeman – până la zenitul artistic, pricepere ce deschise până noaptea târziu – pentru a-i i-a fost răsplătită cu premiile Booker și cumpăra cărțile, iar pe jurnaliști i-a stârnit să Whitbread, iar acum cu faimosul Nobel, fie și ei prezenți acolo pentru a lua pulsul gratificație ce-i va multiplica, în mod sigur, momentului, încântați c-a fost gratificat un cititorii. La Radio France Culture, criticul și japonez. Cum în librării stocul de romane editorul Frorent Georgesco, considerându-l pe semnate de Ishiguro era subțirel, purtătorul de nobelizat un Kubrick al literaturii, este fasci- cuvânt al editurii Hayakawa s-a grăbit să dea nat de felul în care acesta „inventează o lume vești bune, anunțând AFP că s-au primit „o nouă cu fiecare carte, ceea ce face din el unul grămadă de comenzi” și că editura va retipări din cei mai importanți și mai captivanți toate cele opt cărți traduse deja în japoneză. scriitori ai epocii noastre”. Într-un comentariu Guvernatorul orașului Nagasaki, Hodo Naka- din Le Figaro (6 oct.), jurnalistul Bruno Corty muro, a fost fericit să afle că cel căruia i s-a e de părere că „Premiindu-l pe Ishiguro, mem- acordat faimoasa distincție în acest an s-a brii juriului suedez legitimează talentul unui născut în orașul pe care îl administrează. om ce excelează în imaginarea unor universuri
168 ♦ Mişcarea literară stranii, cu un climat de multe ori apăsător, rămânând doar o amintire vagă. Însă, grație chiar angoasant. Poveștile sale trimit mereu la puterii lui de imaginație, și ideii că șederea lor copilărie, lume pe care o părăsim cu regret, în Marea Britanie nu este decât temporară, obsedați de ea până la moarte. (...) Universul scriitorul reușește să întrețină amintirile legate romanesc, ce pare adesea ieșit din visele sale, de Japonia, să nu lase uitarea să-și facă drum lasă cititorul tulburat și uimit. La zece ani spre ființa lui marcată de nostalgie. Nu sunt după Doris Lessing (...), Nobelul gratifică un amintiri foarte clare, dar sunt „foarte intense”, autor englez elegant și flegmatic, ce pare a-și după cum mărturi- fi ales deviza celebrului său personaj: sește într-un interviu «Always, dignity»”. acordat jurnalistei Sylvain Bourmeau de la Inrockuptibles, Start spre literatură la apariția romanului The Unconsoled Înainte de-a se lansa în aventura scri- (Nemângâiații), de- sului, Kazuo Ishiguro a fost pasionat de oarece „Cei care se muzică, dorindu-și să ajungă un star rock mută în jur de precum idolii săi Bob Dylan și Leonard această vârstă – nu Cohen. Era atât de fascinat de muzica acestora neapărat într-o altă încât visează să le calce pe urme. Proaspăt țară – păstrează absolvent de liceu, cu chitara în spate, Kasuro amintiri mai precise Ishiguro ia drumul Americii, să respire despre copilărie de- muzica idolilor săi în spațiul care i-a lansat cât cei care trăiesc în același loc. Și asta spre celebritate. Ține chiar și un jurnal la acea deoarece există o motivație reală să nu uiți, vreme, care, alături de câteva texte compuse să-ți amintești ceva anume, un loc pe care l-ai pentru cântăreața de jazz Stacey Kent, lăsat în urma ta.” Mă gândesc la bosniacul reprezintă nu doar primul său efort literar, ci Aleksandar Hemon, care încerca și el să-și și startul spre creație. Studiile de literatură și recompună trecutul prin narațiune. „Când ești filosofie de la universitatea din Kent, ce-l strămutat – mărturisește acesta într-un interviu ajută să stăpânească excelent limba engleză, –, îți poți reconstitui povestea vieții din pe care o va prefera japonezei vorbită în obiectele la care ai acces, dar, dacă nu le ai, îți familie, cursurile de creație de la UEA, rămân găuri în viață.” Lui Kazuro Ishiguro pregătirea temeinică și disciplina dau roade. i-au lipsit cu siguranță obiectele, însă nu i-au Cele șapte romane – A Pale View of Hills, An lipsit amintirile și asta explică de ce tema Artist of the Floating World, The Remains of obsedantă a cărților sale este memoria, în the Day, The Unconsoled, When We Werw jurul căreia se țes toate poveștile. „Există Orphans, Never Let Me Go și The Buried mereu lucruri interesante de povestit – spune Giant – și culegerea de nuvele Nocturnes: el – când îți explorezi memoria. Am început Five Stories of Music and Nightfall, publicate să scriu având ideea asta-n minte. Prima mea între 1982 și 2015, fac din Kasuro Ishiguro un carte vorbea despre Japonia și, scriind-o, în- scriitor celebru în țara devenită patria sa de cercam să n-o uit și să-mi retrăiesc copilăria; suflet, alături de Ian McEwan, Jonathan Coe, încercam să povestesc despre Japonia acelei Julien Barnes și Martin Amis, și un scriitor perioade, conștient fiind însă de imposibi- universal, recent avizat, iată, de marele Nobel. litatea reușitei. Era normal să scriu cu textura, cu materia amintirilor, a memoriei. Apoi, am continuat să scriu despre memorie fiindcă mă Memoria – temă obsedantă preocupă felul în care oamenii se folosesc de ea. Cum dau la o parte ce-i incomodează pen- Kazuo Ishiguro avea cinci ani când și-a tru a idealiza restul.” (Interviu, https://julie- urmat familia în Anglia, țara sa de origine amimots.wordpress.com, oct. 2017). Și mai
Mişcarea literară ♦ 169 spune cât de mult îi place, cât de dependent e la valorile ce se clatină sub regimuri politice de această tehnică de scris, folosirea amin- tot mai nesigure, tot mai compromise, Kazuro tirilor, ce îți permite să ieși din schema rigidă Ishiguro și-a exprimat speranța, cu ocazia a narațiunii cronologice, oferindu-ți o anume interviurilor oferite, ca acest premiu să facă suplețe: „Îți poți recompune textul, îl poți lumea mai bună, precizând că e o situație desena, poți face din el o mixtură, o piesă fericită „să vezi că mass-media iau în serios muzicală. O parte merge mai bine aici decât acest Nobel. Aș fi neliniștit în ziua în care un dincolo? O deplasezi. Ordonezi. Poți înfrumu- premiu Nobel de literatură ar trece neobservat seța ceva, alterna, poți plasa un eveniment și nu ar interesa mijloacele de comunicare. trecut lângă ceea ce se întâmplă în acea clipă. Asta ar însemna că ceva groaznic s-a-ntâm- Îmi place această modalitate de-a construi un plat.” În 10 decembrie, la ceremonia de text și îmi place și atmosfera ce-o induce jocul premiere de la Stockholm, după ce a adus un bazat pe memorie. (...). Te afli într-un fel de omagiu Instituției Nobel, laureatul pentru ceață, faci lucrurile să se miște, refaci părți din literatură revine asupra ideii de nesiguranță a povestire fără ca lectorul să știe ce s-a petrecut lumii în care trăim și semnalează rolul înainte sau după. De aici, un întreg mister. Literaturii și al Premiului Nobel în acest sens: Naratorul poate ezita. (...). Te întrebi de ce își „Astăzi trăim vremuri de ostilitate tribală tot amintește de-un lucru sau de altul exact în mai intensă, cu comunități ce se separă în clipa aceea, de ce a ales să vorbească despre grupări dușmănoase. La fel ca literatura, asta; și astfel cititorul e mereu în așteptare, e domeniul meu de-activitate, Premiul Nobel mult mai atent la text”. este o idee care ne ajută să visăm dincolo de zidurile ce ne despart, care ne aduce aminte că trebuie să luptăm împreună ca ființe umane. În loc de final Este genul de idee pe care mamele o vor transmite, ca-ntotdeauna, copiilor, pretu- Referindu-se la perioada tulbure prin tindeni în lume, pentru a le da speranță și care trece țara sa de adopție, și lumea întreagă, inspirație.”
Cartea ștampilelor din lut
170 ♦ Mişcarea literară
Metafizica texturilor Danielei Frumușeanu
Diana MORAR
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a decât forme, pânze, culori. El trebuie să dea găzduit în această toamnă expoziția „Meta- viață unui gând, unei stări, unui mesaj și fizic” a artistei Daniela Frumușeanu, o artistă trebuie să convingă. Sunt multe aspectele complexă și activă, în prezent vizibile capabile să rețină pe cineva în conferențiar universitar doctor la fața unei lucrări: armonia croma- Universitatea Națională de Arte tică, dinamica formelor, dialogul din București, Departamentul dintre părțile care formează de Arte Textile și Design Tex- compoziția etc. Cu toate til, specializarea Tapiserie- acestea, cred că cel mai mult Imprimeuri. Lucrările de pe atrage atenția partea invizi- simeze au oferit publicului bilă, ascunsă în miezul șansa de a lua contact cu artă lucrării: este partea care te textilă de înaltă ținută, cu face să te oprești, care te direcțiile contemporane din pune pe gânduri, care te domeniu și au avut capa- inspiră. Creatorii, indiferent citatea de a-i atrage și inspira de domeniu, înțeleg acest deopotrivă pe privitorii mai lucru: este vorba despre o mici și mai mari. Daniela stare specială, asemeni unei Frumușeanu știe și poate să lumini interioare călăuzitoare. redea concepte și ideii profunde Construiești în gând ideea care la și actuale cu dezinvoltura și forța pe un moment dat ia formă, apoi pas care numai talentul și experiența le pot cu pas o modelezi în realitate. Mate- asigura. Prin bunăvoința artistei, am obținut rializarea ideii înseamnă un drum lung cu acest interviu care conturează noi căi de suișuri și coborâșuri, cu transformări multiple, înțelegere a operei sale, dar și a personalității astfel încât este posibil ca lucrarea finală să nu sale calde și deschise. corespundă întocmai planului inițial. Bucuria facerii este determinantă. Trebuie menținută – Stimată doamnă Daniela Frumușea- vie până când simți că opera a prins viață. nu, vă mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi Această lumină trece acorda acest interviu. Expoziția dvs. de la apoi de partea Plastică Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud din luna cealaltă, într-un fel septembrie a acestui an, intitulată „Metafi- misterios: în mintea și sufletul publicului. zic”, a avut darul de a atrage și de a impre- Acesta este efectul pe care mă bucur că l-ați siona vizitatorii, dar mai ales de a-i inspira. remarcat și simțit. Materialul conține După părerea mea este cel mai plăcut efect al întotdeauna imaterialul, divinul, care îl susține unui act artistic; dvs. cum percepeți asta? și îi dă consistență. Din acest dialog menținut – Vă mulțumesc pentru prilejul de a viu de plăcerea lucrului bine făcut, rezultă alte explica și sub această formă mesajul lucrărilor și alte idei. mele. Să ne închipuim că artistul nu se poate – Lucrările prezente în expoziție au o exprima prin cuvinte, că nu are la dispoziție forță aparte, dată atât de concept, de reali-
Mişcarea literară ♦ 171 zarea tehnică cât și de interpretările la care – Titlurile alese pentru lucrări sunt mai ne duc cu gândul. Cum decurge în cazul dvs. mult decât niște nume, au sonorități poetice și procesul creativ de la idee la lucrare/ sunt ca niște completări ale lucrărilor. Care expoziție? este după părerea dvs. relația dintre cuvânt și – Răspunsul anterior a anticipat între- opera de artă, care are întâietate? Care este barea dvs. de acum. Nu sunt adepta tipul de relație care se stabilește între ele? expozițiilor personale de tip variațiuni pe – Numele lucrării trebuie să ducă spre aceeași temă. Obișnuiam să fac astfel de inima lucrării, spre spiritul ei. Se întâmplă expoziții asemeni multor artiști, la începutul uneori ca un cuvânt să mă inspire și să devină carierei artistice. Prefer diversitatea și titlul lucrării sau, să pun numele unei lucrări inventivitatea din toate punctele de vedere. în funcție de cum mă inspiră lucrarea. Nu Arta, asemeni naturii, pe lângă rigoare, există o regulă. În cazul lucrărilor mele presupune și joc. Am păstrat plăcerea și numele este conținut, nu este formal bucuria jocului și cred că acest lucru mă ajută niciodată. Legătura dintre ele este naturală și să merg mai departe pe drumul meu. indestructibilă. Iubirea pentru poezie, dar și Cum iau naștere lucrările mele? Se pentru gândirea filozofică și-au spus se pare întâmplă să mă inspire un cuvânt, o melodie, cuvântul și aici. Sunt artiști care lasă în voia o structură, o formă, un om, un eveniment din totală a privitorului mesajul operei lor. Eu viața personală sau din viața publică. Acest vreau să-l ajut să mă înțeleagă și mai ales, să moment generează o stare, pe fondul căreia înțeleagă faptul că un artist este un om care încep căutările și construcția lucrării în gând, gândește și face în cunoștință de cauză ce dar și în plan real. Desigur, sunt multe face. Nu sunt de acord cu replici de genul: coordonate de care depinde materializarea ,,nu știu să explic, pur și simplu așa mi-a unui obiect artistic: suportul din care este ieșit”. E tristă și desuetă o asemenea atitudine. realizat, instrumentele, tehnicile și procedeele – Instalația „Muzica sferelor” s-a im- de lucru utilizate. Sunt lucrări care odată pus prin eleganța formelor, muzicalitatea realizate nu mai suportă intervenții, dar sunt și ritmurilor create și rafinamentul cromatic. Ne lucrări care te cheamă să le mai adaugi câte puteți spune mai multe despre semnificațiile ceva pe parcursul anilor. Și așa cum o acestei lucrări? intervenție într-o zonă a unei compoziții cere – Iubesc lumea formelor geometrice în intervenții în altă zonă, așa se întâmplă și cu general, iar, dintre ele, cercul în mod special, lucrările într-un spațiu expozițional. Plasarea deoarece pentru mine acesta semnifică unei lucrări într-un loc creează un dialog cu armonia, frumusețea, echilibrul, întregul, celelalte lucrări din cadrul expoziției. O divinul. Toate formele geometrice se nasc în/ expoziție este asemeni unei structuri organice din cerc. De aici pornind, posibilitatea de a în care componentele se susțin reciproc. exploata infinitele direcții de compunere a Organizarea unei expoziții recreează, în suprafețelor circulare este o invitație la un joc esență, sub o altă formă și la o altă scară, vizual, greu de refuzat. Am realizat instalația ideea realizării unei compoziții. Spațiul artistică Muzica Sferelor între anii 2007 – expozițional este cadrul în care expoziția 2009. În anul 2009 am inclus lucrarea în trăiește. El condiționează de fiecare dată viața expoziția personală „The Music of the formelor: poate să le ajute sau dimpotrivă, Spheres”, prezentată la „Festivalul Art and poate să inspire artistul sau dimpotrivă. Eu Science” în cadrul Proiectului european „ART prefer spațiile simple, curate, luminoase, fără LANDSCAPE TRANSFORMATIONS”, cu detalii arhitectonice care să intre în concurență ocazia aniversarii Anului Astronomiei. Expo- cu lucrările. ziția a avut loc la Sala Polivalentă, localitatea Cum ia naștere la mine o expoziție? De Siurgus Donigala (Sardinia, Italia). Această fiecare dată când simt că am ce să spun și ce lucrare se referă la legătura organică dintre să arăt. parte și întreg atât în natură, cât și în artă. Ansamblul este dominat de o formă centrală
172 ♦ Mişcarea literară circulară în care se descifrează delicat, dar aici, dar și o putere de recuperare și adaptare ferm, conturul unei spirale. Discurile laterale uriașă. conțin simboluri solare cu preponderență, dar – Care dintre proiectele dvs. vă este cel și alte simboluri antice cu caracter universal. mai drag sau cu care ați avut cele mai fru- – Abordați cu ușurință teme profunde moase experiențe? precum Timpul, Ordinea, societatea, Cartea- – Fiecare dintre proiecte îmi este drag, Cuvântul, Regenerarea, Devenirea. Ne puteți pentru că fiecare a însemnat o provocare din împărtăși câteva idei legate de procesul multe puncte de vedere: conceptual, al „alchimic” al transformării și revenirii rezolvărilor plastice, am cunoscut oameni și acestor subiecte în opera dvs.? locuri noi, am pus baza unor alte și alte – Simt și mă gândesc că suntem mai proiecte. Nu în ultimul rând, fiecare dintre mult decât credem, că suntem conectați la proiecte a presupus o investiție de suflet, timp energia universală, chiar dacă viața cotidiană și energie. ne ține pe mulți dintre noi foarte aproape de – Ne puteți spune care sunt expozițiile material și terestru. Alegerea unor teme sau proiectele pe care le pregătiți pentru precum: Învelișul gândurilor, Cartea Spațiului viitorul apropiat, și nu numai? Sufletului, cartea obiect numită „Cuvinte care – În prezent sunt implicată într-un zidesc”, Atingerea Focului, Cartea Timpu- proiect numit 100 de zile ale Marii Uniri rilor, asemeni tuturor celelalte lucrări, țin de inițiat de Asociația Dar Development. Este structura mea interioară, de încercarea de a mă vorba despre o expoziție itinerantă de artă apropia și descoperi esența divină a omului, textilă care punctează cele mai importante dar și a lumii înconjurătoare. momente care preced sau succed momentul – Arta textilă și instalația beneficiază și Marii Uniri. Expoziția va merge la mijlocul în arta internațională contemporană o ascen- lunii noiembrie la Alba Iulia, iar în decembrie siune fără precedent și binemeritată. Care la Iași. Tot în prezent, am organizat împreună credeți că au fost aspectele care au contribuit cu studenții mei expoziția de artă vizuală: la acest tip de efect? Periplu ancestral, la Sala de conferințe a – Fiecare perioadă istorică are parți Muzeului Nicolae Minovici. bune și părți mai puțin bune. Arta textilă și – Care credeți că este după părerea instalația artistică au cunoscut pe plan inter- dvs., rolul artistului în „cetate”? național o evoluție deosebită cu mult înainte – Cred că artistul trebuie să creadă în de 1990, pe când la noi, informațiile despre viața și în menirea lui, să fie treaz ca spirit, să arta textilă internațională pătrundeau sporadic nu uite că arta trebuie să-i înalțe pe oameni în cantități neglijabile și numai la anumite prin tot ceea ce cuprinde ea, să-i ajute să persoane. După 1990, datorită accesului neli- înțeleagă și să vadă lumea din jur altfel, să-i mitat la informații, au avut loc mutații ajute să-și vindece sufletele, să-i țină aproape importante la nivelul gândirii artistice din de bine și frumos într-o lume care de multe ori România și peisajul artistic de aici a cunoscut pare că își pierde echilibrul, speranța. o revigorare vizibilă. Implicarea artiștilor – Vă mulțumesc mult! români în proiecte internaționale este acum – Vă mulțumesc frumos pentru opor- frecventă, fapt care nu poate decât să demon- tunitate și întrebările inspirate! streze că există nu numai un real potențial
Interviu realizat de Diana MORAR
Mişcarea literară ♦ 173
Despre proscriși și visele lor imposibile
Vasile VIDICAN
Apropiindu-se timid de cinematografia nează cu neîmplinirea ei ca mamă. Pasajul din de gen, Periferic (Bogdan George Apetri, tren în care mama și fiul (interpretat de 2011) rămâne un debut regizoral cu rădăcinile Timotei Duma) fumează împreună, dându-și bine înfipte în cinematografia de autor, unul altuia fumul în ochi, este elocvent în ceea integrându-se firesc în contextul Noului Val. ce privește responsabilitatea maternă a perso- Filmul ilustrează în chip strălucit mizerabi- najului central. lismul la care se face adeseori referire când În spatele acestui periplu de doar două- vine vorba de cinematografia română a ulti- zeci și patru de ore pulsează însă viața melor aproape două decenii. periferiei sociale și existențiale. Fără a emite sentințe sau judecăți, regizorul redă o lume degradată, alienantă, în care valorile, alături de visele și speranțele individului sunt diluate în magma respingătoare a realității. Orice speranță a Matildei este năruită de condiția însăși de proscrisă. Ea este tratată cu maliție și reticență de fratele și cumnata ei, singurele personaje din film care par să facă parte din altă lume, în vreme ce proxenetul (și tatăl fiului ei!) Paul (Mimi Brănescu) se comportă cu superioritatea celui care încă o mai consi- deră o „marfă” de care poate dispune oricând. Periferic este construit în mod vădit precum un buildungsroman întors pe dos. Pelicula urmărește o zi din viața Matil- Traseul existențial al eroinei este blocat de dei (Ana Ularu), deținuta care în permisia de o ziduri insurmontabile. Nicio formă de con- zi pentru înmormântarea mamei ei, intențio- ciliere nu este cu putință – nici cu familia, nici nează să fugă din țară. Pe cât de simplu (și în cu lumea, nici cu sine! Trădarea fiului încheie aparență, atent pregătit) este planul ei, pe atât apoteotic acest șir nesfârșit de eșecuri. Acel de complicată îi e „O sa fie bine!” șoptit la urechea copilului Film viața și plină de rămâne cumva suspendat în incapacitatea neprevăzut. Înainte exasperantă de a-și depăși condiția a fiecăruia de a oferi, conden- dintre actanți. sată, povestea vieții unei tinere delincvente, Foarte bine construit, personajul inter- filmul lui Bogdan George Apetri surprinde pretat de Ana Ularu este tot atât de bine jucat. eșecul existenței unui om în formele sale cele Întruchipând animalul hăituit, îndărătnic, mai variate și mai profunde. Matilda se zbate cu dârzenie într-o lume a Dacă narațiunea debutează cu ilustrarea imoralității și a degradării, din care însă face ratării condiției de soră (și de fiică, implicit) – parte întru totul. Astfel că lupta ei se felul în care este primită de către Andrei aseamănă cu zvârcolirile celor prinși în (Andi Vasluianu), fratele ei, relevând o relație nisipuri mișcătoare. Într-o oarecare măsură, fraternă suspicioasă și ostilă – totul culmi-
174 ♦ Mişcarea literară Bogdan George Apetri nu ilustrează doar Narațiunea filmică gravitează în jurul periferia societății, ci și marginalizarea indi- unui destin unic, cel al Matildei. Dar regizorul vidului care vrea să evadeze din interiorul ei. reușește să evite dezechilibrele ce se pot ivi în Imaginile des întâlnite în film a coridoarelor felul în care sunt redate personajele. Deși claustrante (holul închisorii, holul vagonului episodice, identitățile celorlalți protagoniști de tren etc.) sugerează tocmai imposibilitatea sunt bine conturate, cu trăsături suficient evadării, opțiunile limitate. îngroșate, fiecare contribuind la compoziția Trecut prin școala americană de film, narativă. tânărul regizor alege să-și urmărească perso- najul, invocând un soi de curiozitate a camerei de filmat. Amețeala Matildei după accident este însoțită și acompaniată de „vertijul” cu care este urmărită de camera de luat vederi. Mai mult, Apetri acordă importanță funda- lului. Mișcările personajelor din fond sunt de cele mai multe ori pline de înțelesuri. La masa care are loc după slujba de înmormântare, în fundalul imaginii cu Matilda fumând deo- parte, distingem privirile iritate ale lui Andrei, Ana Ularu mult înainte ca acesta să se ridice pentru a se apropia de ea. Bogăția aceasta a perspectivei Periferic se pronunță eseistic pe margi- atestă minuțiozitatea și atenția regizorală nea ideii că limitele existenței nu pot fi pentru detalii. Și tot de atenția la detalii ține nicicum transgresate. Suntem ceea ce suntem, felul în care debutează fiecare dintre capitole fără a putea vreodată să devenim. Contem- – scurte monologuri introductive, prezentări plarea răsăritului la malul mării de către lapidare (sau chiar indirecte) a personajului ce Matilda condensează imagistic intangibilul, urmează să intre în scenă. imposibilitatea fetei de a accede la lumea pe care o visează.
Contraste 1
Mişcarea literară ♦ 175
Dialogul artelor „Odată am știut să zbor” la Biblioteca Al. C. Miloș, Mirela Orban, Gavril Moldovan, Ioan Pintea Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud, 17 noiembrie 2017. Invitați: Adrian Popescu și Adrian Ivanițchi.
Lansarea cărții Fiule, m-am vrut să-ți fiu candelă de ceas Participanți la eveniment: oficialități județene, scriitori, ziariști, târziu de Pr. Arhimandrit Dumitru Cobzaru, la Biserica Sfinții enoriași. Trei Ierarhi, Bistrița, 5 noiembrie 2017. În imagine: Olimpiu Nușfelean, pr. Ioan Pintea, autorul, pr. Tudor Mudure și lect. univ. dr. Diana Moțoc. Fotoalbum cu scriitori
Lansarea volumului Iarba din ceainic de Eugen Barz la BJBN, Participanți la manifestare: Menuț Maximinian, Olimpiu 14 decembrie 2017. În imagine: Ioan Pintea, E. B. – autorul, Nușfelean, Icu Crăciun, Ioan și Lucreția Mititean, Mircea Emilia Poenaru-Moldovan și Andrei Moldovan. Daroși, Victor Știr.
176 ♦ Mişcarea literară
Dezvelirea bustului scriitorului Vasile Rebreanu (sculptor Nora Rebreanu, fiica scriitorului Ilarion Voinea), în satul natal Florești din județul Bistrița- Năsăud. În imagine: IPS Andrei Andreicuț, Ioan Pintea, Constantin Cubleșan, Nora Rebreanu.
Mircea Vaida Voedod (inițiatorul realizării bustului scriitorului) Nora Rebreanu, alături de neamuri floreștene – Ionela Silvia și preoții Vasile Rusu, Grigore Toader și Horațiu Mureșan Nușfelean, Paulina Mureșan, Silvia Mureșan, Maria Săsărman, Sara Ilișiu și Sabina Mureșan
Radu Sergiu Ruba la Casa Cărții N. Steinhardt din Bistrița. Olimpiu Nușfelean, Radu Sergiu Ruba, Dan Coman Alături – Alexandru Uiuiu.
Mişcarea literară ♦ 177
În avanpremiera Saloanelor Liviu Rebreanu, Gheorghe Imagine din sala festivă a Colegiului. În primul rând: Iacob Glodeanu conferențiază la Colegiul Național Liviu Rebreanu, Naroș, Elena M. Câmpan, Icu Crăciun, Macavei Al. Macavei. Bistrița. Îi sunt alături prof. dr. Vasile Filip și Olimpiu Nușfelean.
Victor Știr, Al. C. Miloș, Dorel Macarie, Olimpiu Nușfelean, Gheorghe Glodeanu, Andrei Moldovan, Menuț Maximinian, Alexandru Câțcăuan (organizatorul evenimentului), Gheorghe Zorin Diaconescu, Macavei Al. Macavei, Icu Crăciun, Ștefan Glodeanu, la deschiderea festivalului, Biblioteca Județeană Damian. Bistrița-Năsăud.
Saloanele Liviu Rebreanu 2017
La Cuibul visurilor din Maieru: Vasile Borș, primarul comunei, La Complexul Muzeal din Năsăud: Valeriu Stancu, Ștefan Alexandru Câțcăuan, Andrei Moldovan, Icu Crăciun. Damian, Gheorghe Glodeanu, Virgil Rațiu, Adrian Medved, Vasile Bâcu.
178 ♦ Mişcarea literară
Parastas Liviu Rebreanu la Biserica din Târlișua, preot paroh Festivitatea de premiere a concursului național de proză: Simion Sigartău. Al. Câțcăuan, Valeriu Stancu (președintele juriului), Olimpiu Nușfelean.
Adrian Alui Gheorghe – Marele Gheorghe Glodeanu – Premiul Alexandru Uiuiu – Premiul Cristina Cămărășan – Premiul Premiu pentru eseu pentru proză de debut în proză
George David – Premiul pentru Ovidiu Constantin Cornilă – Iacob Naroș – Mențiune Icu Crăciun – Mențiune proză Premiul de proză specială specială
Mişcarea literară ♦ 179
Lucian PERŢA
Vasile MUSTE bătrâni și tineri duhnind a băutură, toți și toate Și astfel nu voi mai iubi asigurându-mă că și ei merg la festival – (Din volumul Pot greși pentru tine) dați-mi voie să trec, le-am zis, luată de val – În locul meu, în cuibul culturii sighetene, iată, când am ajuns, ca într-un vis, șapte candidați, de șapte ani parcă și organizatorii și juriul m-au văzut, vor să vină, dar eu sunt poet cu vechi ștate de așa ca pe un steag alb într-un câmp negru, plată cu brațele deschise juriul a vrut, și nu mă sperii de ceea ce-ncearcă brusc devenind integru, așa cum se cere eu am știut totdeauna pe mâinile cui și cum demult nu mai fu, să-mi las poezia, la ce editură, premiul întâi să-mi ofere – dar dac-am greșit pentru tine, să-mi spui, dar eu nu și nu! tu, cititor, iubitor de cultură și n-o să-mi mai dau poezia oricui! Lazăr LĂDARIU
Gela ENEA Vremea și anii mă țin de mână
*** De aici din redacția Cuvântului liber, după grafice, priveam încă pe geamul trenului de București urmăresc situația când zăpezilor dilematice am ajuns la Vișeu de Jos așternute peste Târgu Mureș la Festivalul de Poezie – având invitație tipărită frumos – starea mea de veghe deranjează, mi s-a spus că sunt prea gureș Parodii și nu țin cont de ce acum contează pur și simplu doar gândul ieșirii din iarnă mă face să cred în onomastica ierbii am coborât și am luat o mașină și asta înseamnă hodorogită până la Vișeu de Sus că nu mai mi-e frică de litaniile cerului unde era festivalul – plină de oameni obosiți ce parcă și-au pus numai lumină deasupra și sieși stăpân niște măști pe figură, mi-am dorit mereu poporului călugărițe și prostituate, meu român
180 ♦ Mişcarea literară
și prin versuri doresc să-l aduc spre lumină… Haideți cu mine, dragi cititori, dar prieteni prin ani să milităm pentru folclor, mă tot țin de mână! muzeele să aibă câți mai mulți vizitatori și țăranul să revină pe strămoșescu-i ogor! Acesta e visul meu, dar pare-mi-se Robert LASZLO că mi-ar trebui un tălmăcitor de vise!
Când… Cristian MUNTEAN Nu știu când mă voi trezi din utopia de a crede Răscoală țărănească că odată, într-o bună zi, cultura tradițională va accede Străzile orașului Brașov sunt înguste precum niște gâtlejuri, Acolo unde-i este locul, pline cu nostalgii și pietriș mărunt, printre prioritățile guvernanților. care, cu diferite prilejuri, Nu știu dacă o să am norocul s-a dovedit periculos pentru șoferi. acesta, din cauza birocraților. Pe aceste străzi, în neînserate dimineți, mă îndrept eu spre Seminar, azi ca și ieri, Aceștia absorb, la orice nivel, și puteți sau nu să mă credeți, și le leapădă apoi în vid toate dar pe străzi așa strâmte, niciodată inițiativele bune, cu unicul țel nu s-ar putea face o demonstrație adevărată! de a demonstra că nu se poate. Oare cum am putea să le tăiem din zel?
Carte dada
Mişcarea literară ♦ 181
CITITOR DE REVISTE
Aurel PODARU
Dacia literară (Nr. 3, toamnă 2017). La Familia (nr. 7-8/ întrebarea Laviniei 2017). „Laurențiu Lazăr: „Dacă nu exis- Ulici vă consideră ta regia, ce erai?”, «un liric furios și tânărul regizor ieșean Bogdan Guțu răspunde: inventiv, într-o poe- „Eram un ratat al societății. Trăiesc cu teama zie de asociațiuni șocante și personale», Mihai ratării. Mă urmăresc constant fricile astea. Orice Ursachi vede în dumneavoastră un «devotat al vine din interior devine productiv dacă îți dorești. esenței», iar Cezar Ivănescu vă atribuie o «voce Eu nu fac diferența între bine sau rău, frumos sau care știe să seducă». Dacă ați fi critic literar și v- urât, pentru mine totul e un tot”. În sumar: ați detașa de poemele ce vă poartă semnătura, cum Adriana Radu, Călin Ciubotari, Otilia Chitic, le-ați vedea/ interpreta/ analiza?”, întrebarea George Pleșu, Cătălin Gheorghe, Alice și Emanuel Hristinei Doroftei, la care Lucian Vasiliu oferă Florentin, Doru Scărlătescu, Mircea Coloșenco, următorul răspuns: „Am făcut și ceva critică Magda Ursache, Dionisie Vâtcu, Aurel Ghițescu, literară, în junețe. Mai bine spus comentarii, în Mircea Cristian Ghenghea, Jan Cornelius, Doina «Dialog», «Convorbiri literare» (anii 1976-1986), Ioanid, Veronica D. Niculescu, Carla Francesca la cărți semnate de Alexandru Paleologu, Mihai Schoppel, Liviu Antonesei, Emina Căpălnășan, Ursachi, Cristian Simionescu, dar și la volume de Andreea Tacu. debut cu numele Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Aurel Dumitrașcu etc., etc. Nu mă pot Glasul Bucovinei (Nr. detașa prea mult de propriile cărți. Mereu le 1/ 2017). Revistă îmbunătățesc, le rescriu, mintal mai ales. Căutând trimestrială de istorie desăvârșirea? Oricum, am a mulțumi unui număr și cultură, editată de impresionant de critici literari veritabili care m-au ICR și apare la Chiși- citit (parțial sau total) și mi-au dedicat câteva nău și București. Redactor șef: Alexandrina Cer- rânduri sau studii: Daniel Dimitriu, Eugen Simion, nov, membru de onoare al Academiei Române; Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan, Val red. șef adjunct: Ilie Luceac, redactor: Marin Condurache, Nicolae Manolescu, Marin Mincu… Gherman. ordine aleatorie, nesăbuită, listă foarte parțială!”. În acest număr puteți citi: Alexandru Cer- În sumar: Traian Ștef, Gheorghe Grigurcu, nov („Învățământul în limba română din Ucraina Alexandru Sereș, Marius Miheț, Lucian-Vasile este în pericol”), Ilie Luceac („Un apărător Szabo, Florin Ardelean, Radu Țuculescu, Andreea consecvent al folclorului românesc: Bucovineanul Pop, Viorel Mureșan, Daniel Dumitrașcu, Vlad Ioan Paulescu, solist al Operei Naționale din Mușat, Veronica Balaj, Vasile Mic, Radu Cange, Chișinău”), Adrian Dinu Rachieru („Eusebiu Ioan Romeo Roșianu, Nicolae Suciu, Paul Camilar și «duhul poeziei»), Catinca Agachi Tomanian, Marian Ilea, Leon-Iosif Grapini, („Istoricul și criticul literar Dan Mănucă, model de Cornel Nistea, Adrian G. Romilă, Horia Blidaru, rigoare academică”), Vladimir Acatrinei („Familia Adrian Iancu, Dan Ciupureanu. Mandicevshi în contextul vieții muzicale a Bucovinei”), Filip Țopa („Povestea Bucovinei” POESIS (nr. 1, sept. vol. II, Partea a șaptea, „Amintiri zăgăzuite”), 2017). „Despre Cen- Doina Cernica („Cartea Voronețului – o călătorie tenar ce părere ai? Ai în timp”), Alexandrina Cernov („Școala nr. 10 din o opinie personală?” Cernăuți – 200 de ani de la întemeiere”), Maria e întrebarea lui George Vulturescu, la care Gherman („Motiv de toamnă” – o carte de versuri Dumitru Păcuraru răspunde: „Am, dar nu sunt de din spațiul culturii nord-bucovinene). acord cu ea. Nu, nu am o părere bună. Lucrurile
182 ♦ Mişcarea literară devin simple dacă vrei să faci ceva concret sau știi Câmpiei Transilvane și opera sa. Cronica ce vrei să le ceri să facă alții. Fiecare breaslă ar universitarului clujean se intitulează Pavel Dan – trebui să-și organizeze propriul Centenar: o nouă antologie, despre care spune, printre altele, scriitorii centenarul lor, artiștii centenarul lor, că este „cea mai sintetică dar și cea mai bogată în românii centenarul lor, maghiarii centenarul lor, conținutul documentar” /…/ „… foarte bine sașii centenarul lor, armata centenarul ei etc. Pe alcătuită de către Aurel Podaru, are toate circum- bresle. Pe căprării. Ce înseamnă centenar? Nimic stanțele necesare pentru o reactualizare a operei altceva decât o dare de seamă după o sută de ani. acestuia și impunerea, o dată în plus, în atenția Ia să vedem, ce am făcut noi o sută de ani? Cum unui public larg, a tânărului public dornic a se altfel putem face acest lucru decât prin scris, prin familiariza cu fenomenul literar național în toate expoziții retrospective, prin antologii, albume, etapele și aspectele evoluției sale contemporane.” monumente, renovări de clădiri cu valoare Gabriela Chiciudean: „Despre locuire în Păpușa simbolică, case memoriale… Prea mult pentru de marmură”, un amplu eseu despre întemeierea niște guvernanți ignoranți. Noi, românii, nu avem unei familii, despre „gustul amar al durerii și al cultul străbunilor. Nu ne îngrijorează nici măcar suferințelor tuturor generațiilor de oameni așezați cimitirele. Nu simțim istoria decât ca un prezent printre dealurile golașe ale Câmpiei Ardealului”. perpetuu și un trecut nerezolvat și istoric și juridic. Despre singurătate și înstrăinare în propria casă/ Au și defilările farmecul lor, dar parcă este prea familie. „Singurătatea – temă principal și liant al puțin. Toată lumea poate defila, mai cu seamă în operei lui Pavel Dan – este dominată în general de perioadele dictatoriale. Mi-e teamă să nu semene frig, un frig material și unul sufletesc, copleșitor acest Centenar cu festivitățile de 1 mai și 23 ce duce la un sentiment de epuizare fizică și august. (Dintr-un dialog purtat pe marginea psihică.” Alina Andreica: „Copil schimbat” – ra- albumului „Aurel Pop, între două culturi”). portarea omului tradițional la dizabilitate; Aurel Mai semnează: Alexandru Zotta, Liviu Podaru: „Opera lui Pavel Dan în liceu”, o Petru Bercea, Adrian Lesenciuc, Ioan Nistor, Ioan provocare pentru profesorii de literatură română; Țicalo, Petru M. Haș, Adi Cristi, Octavian Doclin, Mircea Ioan Casimcea: Pavel Dan omagiat la Gheorghe Glodeanu, Cassian Maria Spiridon, Turda și la Câmpia Turzii. Adrian Alui Gheorghe, Virgil Mihaiu. Contemporanul (Nr. DISCOBOLUL (nr. 11, noiembrie 2017). 238-239-240/ 2017). De citit editorialul lui Revistă de cultură Nicolae Breban (Răs- înființată în 1990. Cu Aurel Pantea, redactor șef, turnarea valorilor), Gabriela Chiciudean, secretar de redacție, Ion unde aflăm, printre altele: „Stalinismul, ceea ce se Buzași, Ioana Cistelecan, Cornel Nistea, Mircea numește astfel, s-a declanșat în anul 1948 cu o Stâncel și Adriana Teodorescu, redactori. Revista vehemență brutală, decisivă – și o spuneam mai are peste 300 de pagini, format A5, rubricile sus, pentru noi, elevii și studenții, semnalul cu consacrate: de cea mai înaltă ținută, colaboratori adevărat brutal a fost excluderea tuturor de marcă. Printre care: Gheorghe Grigurcu, Ion manualelor școlare din învățământ, deoarece ele Pop, Cocsis Francisko, Al. Cistelecan, Nicolae conțineau figuri și istorii emblematice și istorice Oprea, Iulian Boldea, Liviu Ioan Stoiciu, Ion ale națiunii și ale istoriei universale și înlocuirea Cuceu, Ioana Cistelecan, Simona-Grazia Dima, lor cu acele cenușii și scrâșninde Teze provizorii, Iulian Chivu, Mircea Popa, Monica Grosu, Mihai din care erau expulzați, dacă nu calomniați, Pascaru, Sonia Elvireanu, Adina Curta, Leo întemeietorii națiuni și culturii și introduși, sub Butnaru, după care urmează 11 poeți și doi scuza și sub argumentul luptei de clasă și al unei prozatori, buni și ei, de să-i tot citești! Mircea turbate răzbunări sociale figuri de luptători sau Stâncel scoate „pe tarabă” câteva cărți semnate de autori scoși din retorta grosolană a noilor instituții Ion Buzași, Sonia Elvireanu, Florin Toma, Iosif bolșevice. (Cunoscuta istorie mincinoasă a lui Zoica și Maria-Daniela Pănăzan. Despre Mircea Roller este una din nenumăratele exemple!). A Eliade – 110 ani de la naștere scriu: Liliana durat apoi, cu o anume aproximație, acest stali- Danciu, Simina Pârvu, Sorina Jurj și Petru Adrian nism de care vorbeam, până în anul 1964, anul Danciu. Tot 110 ani s-au împlinit, în 2017, și de la eliberării masive a deținuților politici.” Mai sem- nașterea lui Pavel Dan, eveniment consemnat în nează, printre alții: Bogdan Crețu, Constantin revistă de Ion Vlad, care semnează Prefața la Coroiu, Aura Christi, Horia Vicențiu Patrașcu, antologia Ursita de Pavel Dan, antologie alcătuită Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru, Marian și îngrijită de semnatarul acestor rânduri și Victor Buciu, Dan Berindei, Alexandru Surdu, comentată de criticul și istoricul literar Constantin Bogdan C. Simionescu, Victor Voicu, Alina Bako, Cubleșan, autorul a două cărți despre prozatorul Gelu Negrea, Andrei Marga, Crișu Dascălu, Alex
Mişcarea literară ♦ 183 Ștefănescu, Mircea Platon, Flore Pop, Magda editoriale prin recenzii ale celor mai recente și Ursache, Alexa Visarion, Luiza Barcan, Maria valoroase cărți din literatura română contempo- Ana Tupan, Călin Căliman, Dana Duma. rană și din literatura străină iar oameni de cultură din țară și din străinătate vor fi mai aproape de INFINITEZIMAL cititorii noștri prin interviuri.” (Nr. 9/ 2017), o Invitatul special al acestui prim număr este publicație editată de Consiliul Județean Bistrița- Matei Vișniec, cu fragmente dintr-o piesă de Năsăud și Centrul Județean de Cultură Bistrița- teatru intitulată Îți amintești de ziua în care am Năsăud. Apare la București și la Bistrița. făcut prima dată dragoste? Mai semnează: Radu- Sebastian Vlad Popa (director), Mihai Păcurar Ilarion Munteanu, Horia Gârbea, Ada Carol, Pașcu (Art Director), Iulian Dumitru, Vincențiu Mihail Balaci, Florica Bud, Emilian Mirea, Boris Marian, Iacob, Diana Elena Oprea, Irina Popescu- Leon-Iosif Grapini, Cătălin Rădulescu, Florin Criveanu, Alexandru Uiuiu, Michael Abramovich Logreșteanu, Nicoleta Milea, Flavia Adam, (redactori). Dialog: Genevieve Fieraru. Revista Dumitru Hurubă, Ana Dobre, Monica Grossu, este finanțată cu sprijinul Ministerului Culturii și Geo Vasile, Laura Botușan, Ion Cocora. Identității Naționale. 288 de pagini, format mare. „Considerați că s-ar cuveni ca marii Cafeneaua literară traducători ai unei limbi să facă parte din istoria (nr. 11, noiembrie literară a limbii respective?” este cea de a patra (și 2017). „Pentru ultima!) întrebare a anchetei pe marginea Huppy și copiii din traducerilor și traducătorilor. Iată două din generația lui, Horia Gârbea scrie, așa cum o făcea răspunsurile la această întrebare. Ioana Ironim: și Tudor Arghezi pentru Mitzura și Baruțu sau, „Da, absolut! Marii traducători se cuvin integrați mai nou, Florin Bican sau Ștefan Mitroi, în cel în istoria literară a unei țări, în panteonul culturii mai pur stil ludic, o poveste fermecătoare – respective. Fără darul traducătorilor, culturile Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din lumilor n-ar arăta așa cum sunt ele astăzi. Fără Lună, Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2016, punând tezaurul traducerilor în limba română, cultura la bătaie o întreagă strategie postmodernă”, scrie noastră evident n-ar fi avut evoluția pe care i-o Ana Dobre în recenzia sa intitulată: Uimitoarele cunoaștem.” Al doilea răspuns este oferit de Alex năzdrăvănii ale unui scriitor care se copilărește, Moldovan: „Fără doar și poate. Dar, cel mai având în vedere cartea pomenită mai sus. „Horia probabil, travaliul de stabilire a marilor traducători Gârbea adună personajele cunoscute din basmele și a căilor prin care să fie anexați respectivei istorii noastre, preia structura, dar creează – în afara ar duce la noi totul în derizoriu.” principiului tipic basmului – lupta dintre bine și rău. El nu mai păstrează claritatea simbolurilor NEUMA (nr. 1-2, bine/rău, astfel încât zmeul nu mai este monstrul noiembrie-decembrie, înfricoșător, nu mai este asimilat răului, ci tratat ca 2017). O nouă revistă. un rău abordabil. Zmeul Zmeilor fiind „o gazdă De cultură. Director: Andrea H. HEDEȘ, redactor fără cusur”, Făt-Frumos nu mai este obligat să șef: Andrei MOLDOVAN. facă dovada curajului pentru a trece probele de „Semnul vizual sub care stă NEUMA este inițiere, el trebuie să câștige prin diplomație, un trandafir, aflăm de la directoarea revistei în folosind puterea persuasivă a cuvântului… editorialul său, intitulat Începem!, această floare Caragialismul este supus acum miraculosului care transcende granițele culturale, religioase, fantastic.” etnice, deoarece frumusețea și armonia semni- În acest număr mai semnează, printre alții: ficațiilor sale sunt un symbolon care are puterea de Gheorghe Grigurcu, Valeria Manta Tăicuțu, a ne aduce împreună. […]. Revista NEUMA este Constantin Stancu, Șerban Codrin, Radu Ciobanu, o revistă cu profil cultural. La fiecare două luni Liliana Rus, Remus Valeriu Giorgioni, Ioan N. veți putea citi un număr dublu care va acoperi Roșca, Alexandru Mărchidan, Maria Miral. teme de la literatură la istorie, de la teatru la filosofie, de la sport la educație, veți putea urmări PAVELDANIȘTII viața culturală a românilor din diaspora și veți (nr. 5-6/ noiembrie putea descoperi împreună cu noi adolescenți 2017). Iuliu Pârvu, în talentați la rubrica „Teen Spirit”, veți afla care eseul Robia țărânii în opera lui Pavel Dan: sunt cele mai recente cărți ale Editurii NEUMA și „Puțini scriitori în floarea vieții au parte de o îi veți putea cunoaște pe autorii lor, iar despre recunoaștere postumă prelungită. Printre poeți, se complexa și bogata dramaturgie contemporană mai întâmplă, dar printre prozatori – rar de tot. românească veți putea citi în paginile consacrate Explicația e simplă. Fermentația lirică se consu- teatrului, veți afla despre cele mai noi apariții mă, în general, precipitat, are adeseori manifestări
184 ♦ Mişcarea literară zgomotoase, pe când cea epică e mai domoală, se TIPO MOLDOVA, 2017. „Din sfera preocupă- desfășoară în timp. Un poet are ce spune până la rilor scriitorului nu lipsește readucerea în actu- 30 de ani, un prozator însă abia își potrivește alitate a personalității unor oameni de pe melea- vocea. Pavel Dan pare, de aceea, o excepție. gurile natale, cum este Artemiu Publiu Alexi, Posteritatea lui nu s-a poticnit, ci a crescut patronul școlii din Sângeorz-Băi, despre care continuu și are încă resurse să sporească. Poate spune că «rămâne pentru posteritate una din mai puțin ca subiect de evocări, pentru că cei care personalitățile marcante, nu numai ale județului, ci l-au cunoscut s-au retras pe rând dintre noi, dar cu a întreg neamului românesc» (p. 22). Dintre siguranță ca obiect de exegeză a operei”. personalitățile pe care merită să le amintim, sunt și În sumar: Victor Moldovan, Gheorghe ziaristul, scriitorul și compozitorul Dariu Pop, pe Șeitan, Mircea Braga, Aurel Podaru, Mircea Ioan care-l surprinde în vacanțele de vară de la Maieru, Casimcea, Vasile Vidican, Karina Riti, Ioana- petrecute la fratele lui, învățătorul Iustin, precum Raluca Petran, Oana Maria Bucur, Laura Oroian, și Solomon Haliță, una dintre figurile ilustre pe Melisa Rebeca Oltean, Denisa Maria Timariu, care le-a dat României orașul Sângeorz Băi. Denisa Bocoș, Teodora Delimoț, Maria Rodean și Nu sunt omise nici scrierile colegilor din Ioan L. Șimon. Un generos omagiu la aniversarea generația sa, pe care-i prezintă cu generozitate, celor 110 ani de la nașterea lui Pavel Dan și 80 de scoțând în valoare, din cartea fiecăruia, lucrurile ani de la trecerea sa în eternitate. Un număr ce merită menționate. Impresionează textul consistent, interesant, cu colaboratori de toate dedicat lui Alexandru Vlad, coleg de facultate cu vârstele. Într-o ținută grafică și tipografică cu Icu Crăciun, despre care aduce în fața cititorilor nu adevărat sărbătorească! doar repere privind activitatea acestuia, ci și amintiri care i-au legat pentru totdeauna.” România literară (nr. În sumar: Viorel Mureșan, Imelda Chința, 52/ 2017). De citit, cu Carmen Ardelean, Maxim (Iuliu-Marius) Morariu, creionul în mână, Gheorghe Moga, Viorel Tăutan, Irina Petraș, cronica lui Răzvan Alexandru Jurcan, Dănuț Pop, Augustin Mocanu, Voncu, intitulată Petru Cârdu: o recuperare Roxana Cristian, Silvia Bodea Sălăjan, Daniel obligatorie. Petru Cârdu, fiind – se știe – un Mureșan, Ironim Marțian, Georgeta Mihale, Marin scriitor român și un promotor al literaturii noastre, Pop, Ioan F. Pop, Simona Ardelean, Ioan-Pavel în fosta Iugoslavie și în Europa. După o lungă Azap, Luminița Rusu, Frithjof Schuon, Mirel introducere, cum însuși cronicarul recunoaște Matyas, Daniel Săuca, Daniel Pișcu, Lucian Perța „pentru a sublinia importanța și frumusețea și Vasile Pușcaș. gestului lui Ioan Pintea de a edita, într-o valoroasă antologie, poezia și interviurile lui Petru Cârdu, de Nord Literar (Nr. 11- la a cărui dispariție s-au împlinit, în 30 aprilie, 6 12/ 2017). Criticul, ani.” istoricul literar și uni- În prima parte a volumului gândit și alcătuit versitarul băimărean Gheorghe Glodeanu a de Ioan Pintea sunt antologate cinci volume și un împlinit, recent, 60 de ani. Cu această ocazie, grupaj de poezii din periodice, iar în cea de a criticul, teoreticianul literar și distinsul universitar doua, sunt adunate 12 interviuri, realizate de-a clujean, Ion Vlad reușește să-i creioneze sărbă- lungul timpului cu mari personalități românești, toritului un profil pe măsura personalității sale. iugoslave și europene, ediția având „meritul de a „Romanul, jurnalul și dialogul epistolar, alter- reprezenta ambii «versanți» ai activității lui Petru nativă a confesiunii și a memorialisticii, diver- Cârdu: cea de poet și, respectiv, de animator sitatea prozei secolului XX, actualitatea literară în cultural și punte între literatura română și lume”. perspectiva unor modele și a unei tipologii În sumar: Nicolae Manolescu, Gabriel narative dețin un loc privilegiat în scrisul acestui Chifu, Mircea Mihăieș, Gabriel Dimisianu, Horia universitar de o rigoare și acribie demne de apre- Gârbea, Alex Ștefănescu, Daniel Cristea Enache, ciat. În esență, paginile lui Gheorghe Glodeanu Sorin Lavric, Mircea Anghelescu, Mihai urmează perceptelor poeticii literaturii narative; Măniuțiu, Florea Toma, Radu Cernătescu, diversitatea operelor examinate se redefinește prin Constantin Abăluță, Victor Neumann. consecvența unui teoretician format la școala devenirii formelor. Criticul și-a croit un tip de Caiete Silvane (nr. discurs întemeiat – cum spuneam – pe rigoare și 155, dec. 2017). minuție, pe sesizare a nuanțelor, a sugestiilor și a Menuț Maximinian referenților decantați în pagini de romane, de semnează o amplă și aplicată cronică literară la jurnal sau de lectură epistolară. Preeminența cartea lui Icu Crăciun, In brevis, apărută în prozei fantastice (debutul editorial e elocvent: colecția Publicistică și eseu contemporan, Editura Fantasticul în proza lui Mircea Eliade).
Mişcarea literară ♦ 185 Profesorul Gheorghe Glodeanu, fostul am intrat/ reintrat pe orbita europenității. Dacă nu student al Universității clujene, îmi oferea adesea luăm și cultura română cu noi, ca semn de impresia că retrăim în anii studenției, ai docto- identitate și de identificare, riscăm să ne topim în ratului, ai concursului pentru o carieră univer- spațiul vid, confundați în vreo noapte cu o ploaie sitară. A crezut în misiunea de dascăl și de conti- de stele care lasă niște dâre din categoria nuator al cronicarilor prețuiți pentru devoțiunea «sfârâiacului» lui Creangă”. lor în întâlnirea, de fiecare dată nouă, cu opere, În sumar, selectiv: Dumitru Chioaru, scriitori și categorii generatoare ale reflecției; Mircea Bârsilă, Radu Țuculescu, Daniel Corbu, împătimit al prozei, al formelor generate de Simona-Grazia Dima, Magda Ursache, Vlad A. istoriile lumii și ale rapsozilor. Un masiv volum Gheorghe, Kocsis Francisko, Nicolae Corlat, reunește paginile unei cariere și ale unei perpetue Horațiu Ioan Lașcu, Flavius Lucăcel, Horia ispite: literatura scrisă sub emblema eternului «A Dulvac, Traian Ștef, Ionuț Caragea, Mircea fost odată…». Or, eposul își revendică muze Pricăjan, Octavian Mihalcea, Anamaria Veleșcu, protectoare. Scriitori, cărți, muze, ipostaze ale Iulian Ghercă, Doina Cernica, Gheorghe Simon, discursului amoros în literatura română (Tipo Vasile Spiridon, Lorand Gaspar. Moldova, Iași, 2017). Inspiratoare ale scrisului, fiice ale lui Zeus și ale Mnemozinei, muzele devin BLAJUL – Revistă protectoarele scrisului. Gheorghe Glodeanu și-a de literatură și artă. descoperit în epos o ipostază a muzei creatoare!” Fondată în anul 1934. (Gheorghe Glodeanu sub semnul eposului). Serie Nouă, Anul X (XII) Nr. 3, noiembrie 2017. Despre Gheorghe Glodeanu și opera sa mai Apare sub egida Mitropoliei Române Unite cu opinează: Cornel Ungureanu, Gheorghe Pârja și Roma, Greco-Catolică. Director Ion Brad, Ioan Derșidan. redactor șef: Ion Buzași, secretar general de redacție: Ion Moldovan. Un număr dedicat în Izvoare filosofice exclusivitate lui Pavel Dan. (Serie nouă, Nr. 1 (7)/ „Zilele acestea am primit de la Cluj-Napoca 2017). Periodic de un masiv și elegant volum: Pavel Dan – Ursita filosofie și comunicare multiculturală, care apare (Editura Mega), o ediție îngrijită de Aurel Podaru sub egida Institutului de Filosofie și Psihologie și prefațată de Ion Vlad, colegul meu de an la „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Facultatea de Filologie clujeană, scrie Ion Brad în Române. Director: Acad. Alexandru Surdu, ampla sa cronică literară, intitulată Neuitatul Pavel redactor șef: Eugeniu Nistor. Din sumar: Dan, care se referă la amintitul volum. Volum Simpozionul Național „C. Rădulescu-Motru”, în care cuprinde nuvele, opinii critice, pagini de cadrul căruia semnează: Acad. Alexandru Surdu, jurnal, corespondență și o cronologie în imagini. Acad. Teodor Dima, Acad. Alexandru Boboc, Așadar, o ediție diferită de toate celelalte, Eugeniu Nistor, Ioan Biriș, Florea Lucaci, Titus destul de numeroase, de un interes deosebit pentru Lateș, Claudiu Baciu, Marius Dobre, Sergiu toți admiratorii lui Pavel Dan, mai cu seamă Bălan, Mihai Ioan Micle, Gabriel Oancea, Doina pentru noi blăjenii. De aceea amintesc revista Săucan, Henrieta Anișoara Șerban, Mihai Popa, «Blajul», care apăruse între 1934 – 1936, printre Daniel Cojanu, Pompiliu Alexandru, Ruxandra întemeietorii ei numărându-se și Pavel Dan, în ea Gherghinescu, Constantin Edmond Cracsner, publicându-și câteva schițe, precum și diverse Oana Vasilescu, Alexandra Andrecuț. opinii critice.” Nimic nu-i scapă lui Ion Brad din ceea ce cuprinde această antologie. Le ia pe toate, CONTA (Nr. 99/ la rând, le analizează, oferă citate, începând cu 2017). „«Reinventa- prefața lui Ion Vlad și terminând cu cronologia în rea» cititorului este o imagini, pe care o reproduce integral și în revista necesitate, crede „Blajul”. Adrian Alui Gheorghe și ne-o spune și nouă în „O carte admirabilă, o adevărată comoară editorialul său („Reinventarea” cititorului), numai editorială și grafică”, spune, în încheiere, el poate «căra» dintr-o generație în alta «povara de cronicarul. Mai semnează: Ion Buzași, Radu cultură». De pe la 1800 încoace problema aceasta Brateș, Victor Moldovan, Aurel Podaru și Ioana- apare/ reapare în spațiul public românesc, asumată Raluca Petran. de școală, de politic, de societate în general. Acum
186 ♦ Mişcarea literară