Calistrat Hogaș (I) De Eugen Simion

9 359() / 2017

ISSN 1220 -6350 ISSN 1220 -6350

9 771220 635006

Calistrat Hogaș (I) de Eugen Simion

La Théologie, science de Dieu et de l'homme: Quelle place dans L'Europe d'aujourd'hui? de Msgr. Ioan Robu

Transilvania de Nord, la răscruce de drumuri (1940-1945) de Emil Burzo Mircia Dumitrescu: „Sistemul de învăământ din prezent n-are busolă”

Civilizaţia islamică şi terorismul de Petre Roman Nr. 9 ( 359 ) / 2017

Mihaela BURUGĂ secretariat de re d acţie CUPRINS

9/2017

FRAGMENTE CRITICE Eugen SIMION: Calistrat Hogaş (I) Calistrat Hogaş (I) ...... 3

A GÂNDI EUROPA Msgr. Ioan ROBU: La Théologie, science de dieu et de l’homme: Quelle place dans L’Europe d’aujourd’hui? Teologia, știința despre Dumnezeu și om: ce loc ocupă în Europa de azi?...... 12

ISTORIE Emil BURZO: Transilvania de Nord, la răscruce de drumuri (1940-1945) Northern Transylvania at the Crossroads (1940-1945) ...... 17

INTERVIU Mircia DUMITRESCU: „Sistemul de învăţământ din prezent n-are busolă” interviu de Florian Saiu „The education system currently has no compass” interview by Florian Saiu...... 28

DOCUMENT Livia (Maiorescu) DYMSZA în corespondenţă cu Mihail Antoniade (IV) Livia (Maiorescu) Dymsza: Correspondence with Mihail Antoniade (IV)...... 36 Bianca BURŢA-CERNAT: De vorbă cu „generaţia” sau în marginea ei – Campania generaţionistă în „Anno Domini” 1928 (I) Chatting with the “Generation” or at the Edge of It. The Generationist Campaign in “Anno Domini” 1928 (I) ...... 43

COMENTARII Marcel COURTHIADE: Rrobia rromilor în principatele danubiene (1350-1856) II Roma Slavery in the Danubian Principalities (1350-1856) II ...... 56

1 Caius Traian DRAGOMIR: Caius Traian DRAGOMIR Politică și civilizație Politics and civilization ...... 66

SOCIETATE Petre ROMAN: Civilizaţia islamică şi terorismul. Calea comunicării apropiate – a lupta înseamnă a comunica Islamic Civilization and Terrorism. The Way of Close Communication – to Fight Means to Communicate...... 69

Ilustrăm acest număr cu lucrări ale graficianului, pictorului și sculptorului Mircia Dumitrescu

2 Fragmente critice Eugen SIMION Calistrat Hogaş (1847-1917) (I) Abstract Acest articol reconstituie profilul spiritual şi artistic al lui Calistrat Hogaş, scriitor igonrat de gene- raţia sa, descoperit cu elogii de reprezentanţii „Vieţii româneşti”, publicaţia în care apare o mare parte a creaţiei artistice a lui Hogaş. În prima parte a acestui articol sunt prezentate informaţii bio- grafice despre obârşia scriitorului şi anii de formare, precum şi opiniile unor critici importanţi (G. Ibrăileanu, G. Călinescu) referitoare la stilul erudit al acestui „mare minor”, oximoron care înglo- bează aprecieri entuziaste, dar şi rezerve artistice asupra acestui Don Quijote autohton, mare iubitor de natură, „strălucit cântăreţ al Moldovei noastre”. Cuvinte-cheie: biografie, erudiţie, baroc, livresc, literatură, stil, Hogaş.

This article reconstitutes the spiritual and artistic profile of Calistrat Hogaş, a writer ignored by his generation, discovered with eulogies by the representatives of „Viaţa Românească” [“Romanian Life”], the publication in which a large part of Hogaş’s artistic creation is published. In the first part of this article biographical information is presented, regarding the writer’s origin and his school years, as well as the opinions of some important critics (G. Ibrăileanu, G. Călinescu) on the scholarly style of this „great minor”, an oxymoron encompassing enthusiastic appreciations, but also artistic reserves about this autochthonous Don Quixote, a great lover of nature, a „bright singer of our Moldavia”. Keywords: biography, erudition, Baroque, bookish, literature, style, Hogaş.

Despre memorialul de călătorie al profe- lui pentru „efect teatral şi emfatic” este fără sorului de latină, română şi franceză egal, ca şi gustul lui pentru „caricatură, Calistrat Hogaş (1847-1917), ignorat total de pitoresc şi grotesc”, în fine, după alte calităţi junimişti şi elogiat de mai tânărul cerc de retorice şi de stil, nu este uitat clasicismul intelectuali din jurul „Vieţii româneşti”, s-a său şi, după el, sunt scoase în faţă, senti- spus cam tot ceea ce se poate spune, în criti- mentul cosmic, ruralismul, epicurismul, că, despre un prozator cu fraza bogată, cu erotismul, anticlericalismul, parodia şi simţ liric şi cu un umor cărturăresc, îndră- deconstrucţia („în special eroi-comicul şi gostit de natura Moldovei: s-a zis că este un antieroicul”), portretistica, anecdotica, func- spirit „baroc”, că fantezia lui este „anti- ţia autoreferenţială, umanismul, homeris- obiectivă”, „animistă”, că are un „optimism mul etc. Găsesc toate aceste concepte şi naturist” şi „anti-nomist”, că propensiunea figuri retorice în mai puţin de o jumătate de

Eugen SIMION, Academia Română, preşedintele Secției de Filologie şi Literatură, directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”; Romanian Academy, President of the Philology and Literature Section, Director of The „G. Călinescu” Institute for Literary History and Theory, e-mail: [email protected]. 3 Eugen Simion

pagină dintr-un Dicţionar de opere literare româneşti... şi, văzându-le, îţi vine să crezi că autorul memorialului Pe drumuri de munte este, şi el, ca Eminescu şi alţi scriitori români intraţi în ghearele spiritului critic, un monstru de erudiţie, veritabil dicţionar enciclopedic care concentrează mai toate conceptele şi performanţele culturii, de la începuturi până în vremea în care a trăit autorul. Calistrat este unul dintre cei unsprezece copii ai preotului Gheorghe Hogaş din Tecuci. Bunicul, Dimitrie, fusese tot preot. Rădăcinile familiei, se spune, duc însă spre munte. Străbunicii fuseseră, probabil, păstori. Urmaşul lor frecventează, după şcoala primară din Tecuci, liceul şi Academia Mihăileană din Iaşi, unde are, ca profesori, între alţii, pe B.P. Haşdeu, Gr. Cobălcescu, Ştefan Micle, iar printre colegi pe A.D. Xenopol, Al. Lambrior, Vasile Conta şi pe Gheorghe Panu, pe care în Amintiri răzleţe îl numeşte, amical, Guţă. Profesorul lor de latineşte se cheamă Stoica. Acesta are o curiozitate: nu priveşte niciodată decât drept, în faţă, dar este în stare să vadă tot ce se petrece reluate în anii 1893-1894 în revista ieşeană în spate, ca personajul lui Creangă din Soacra „Arhiva”) şi a lăsat în urma lui o operă cu trei nurori. Locuieşte la Socola şi vine la redusă ca volum. Strânge în 1912 notele sale şcoală cu trăsura. Într-o zi, pe o vreme rea, de drum într-o carte scoasă de „Viaţa româ- ia în trăsură şi pe Dancu, un elev dintr-a V- nească”, care însă este trimisă de îndată la a şi, când descoperă că Dancu nu ştie voca- topit din cauza numeroaselor greşeli de tivul de la Deus, îl dă jos din trăsură. tipar, iar când, peste doi ani, scoate ediţia a Directorul şcolii este, într-o vreme, doua, întreg tirajul este distrus de un incen- Maiorescu, care este foarte prietenos cu ele- diu. Pare a fi un scriitor urmărit de nenoroc, vii şi acceptă, cu umor, opiniile lor fantezis- în ciuda temperamentului său sociabil, opti- te despre logică. Maiorescu îi invită, la 1 mist, susţinut de un umor livresc, cum ne mai, la vie, la Malgouverné, pe o gloderie asigură cei care l-au cunoscut îndeaproape. teribilă. La Academia Mihăileană se studia- Când ne uităm mai atent la datele biografiei ză, cu precădere, istoria şi se învaţă limbi sale, observăm că dascălul volubil şi socia- străine. Calistrat, dotat pentru ele, învaţă bil, dotat cu umor cărturăresc, n-a avut latina, franceza şi italiana. Biografii lui nu deloc o viaţă comodă şi fericită. Cere, ca stu- spun că citise, în original, pe Dante. Pe scrii- dent, o bursă pentru străinătate, dar nu o torii latini îi ştia, se vede din însemnările lui primeşte, ajunge dascăl în provincie şi nu de călătorie, bine. Citează, oricum, ori de stă mult într-un loc, este numit, apoi, direc- câte ori vrea să marcheze o stare de măreţie tor de şcoală şi, cum este un om exigent, are a naturii sau o situaţie care cere o subliniere dificultăţi, părăseşte într-un rând Moldova livrescă, o comparaţie înaltă. Profesorul de elegiacă şi se refugiază în prăfoasa latină s-a apucat însă târziu de scris (debu- Alexandrie din inima Câmpiei Dunării. tează cu versuri, în 1877, în gazeta „Cores- Revine după o vreme la Piatra Neamţ, îi pondenţa provincială” din Piatra Neamţ şi moare o fiică şi profesorul de latină vital, publică primele Amintiri dintr-o călătorie în optimist, volubil, primeşte o grea lovitură 1882-1883 în revista „Asachi” – Piatra –, care-l marchează teribil. În fine, bolnav de 4 Calistrat Hogaș (I)

emfizem pulmonar, moare, în 28 august tarii, comparaţia cu Creangă, firească de alt- 1917, la Roman. fel, dacă ne gândim la umorul comun, nu G. Ibrăileanu îl numeşte, în 1920, „strălu- însă şi la formele umorului şi, apoi, la sub- citul cântăreţ al frumoasei noastre stanţa primară a operei. Creangă nu are Moldove” şi îl laudă pentru că a pus în deloc percepţia delirantă a naturii şi, în gene- însemnările lui „numai lumină şi viaţă, re, găsind că natura este un element firesc, numai soare şi bucurie, a pus taina munte- ca apa pe care o bei şi poamele pe care le lui şi tot albastrul cerului moldovenesc, culegi din grădină şi le mănânci, nu vorbeş- murmurul izvoarelor, vorba cu tâlc a ţăra- te de ea în scrierile sale. Hogaş, dimpotrivă, nului şi gluma homerică a oamenilor întregi vorbeşte numai despre natură, chiar şi de odinioară”. E. Lovinescu, care nu este, se atunci când face portrete, altă specialitate a ştie, un admirator al prozei lirice, se arată cu sa. Nici umorul, vom vedea de îndată, nu mult mai ponderat decât adversarul său de este acelaşi. Tudor Vianu scrie, în Arta proza- la Iaşi şi nu-l socoteşte pe Hogaş un mare torilor români că Hogaş este un Creangă trecut poet liric al naturii româneşti, ca prin cultură, ceea ce este adevărat, ca ipoteză Sadoveanu, ci „un aed din faptul lumii”, un de analiză. Totuşi, nu ştim cum ar fi scris „fenomen izolat” în literatura contempora- autorul Amintirilor din copilărie dacă ar fi nă... Nu-i cu totul negativ în judecata critică, făcut studii universitare şi, câştigând mai dar nici entuziasmat de această proză eroi- mult decât a primit-o încrederea şi simpatia că, mitică, obsedată de miraculosul univer- lui Maiorescu, ar fi fost trimis să-şi treacă un sal. Mai aplecat, G. Călinescu îi face autoru- doctorat în străinătate. Ceea ce este sigur lui volumului Pe drumuri de munte un por- este că Hogaş, om instruit, este un spirit cla- tret rabelaisian, văzând în el un mâncău sicizant şi umorul lui cărturăresc se bizuie pantagruelic, costumat într-o mantie de nu pe jocurile limbajului şi pe farmecul con- uriaş, cu opinci în picioare, cu boccea în spi- trarietăţii (mai direct spus: pe efectul para- nare şi cu o pălărie cu boruri late ca o doxal pe care îl produce relaţia dintre enunţ umbrelă pe cap, un ins, carevasăzică, boem şi efect în frază, potrivit zicerii: „unde dai şi şi pitoresc, cu barba fluentă, pornind, însoţit unde crapă!”), cum se întâmplă la Creangă, de o Rosinandă modestă, în drumeţie, ca un ci pe comparaţia dintre elementele realului Don Quijote moldovenesc. Portretul este şi proiecţiile lui mitologice sublime, luate bun, expresiv, memorabil, dar judecata este- din cărţi. Asta vrea să spună că o cutie de tică a criticului este reducţionistă: Hogaş sardele, oferită la dejun de nevasta hangiu- rămâne, ca scriitor, un „diletant superior, cu lui Avrum din Şestină, este comparată pe o o singură coardă şi, ca atare, un scriitor jumătate de pagină cu o piesă arheologică minor; însă un minor mare”. Caracterizarea din timpurile faraonice până în antichitatea paradoxală a făcut carieră în critica româ- greacă şi, de aici, până în epoca modernă. nească. În interiorul acestei formule oximo- Un delir, repet, al simetriilor, referinţelor, ronice, criticul – cunoscut pentru modul lui comparaţiilor culturale – posibile şi imposi- de a cultiva contrarietăţile în propoziţii scli- bile – care încântă spiritul cititorului, când pitoare – introduce nuanţe ce se pot reţine: spectacolul se încheie la timp. Hogaş practi- cărturărism, bombasticism retoric, propensiune că în chip curent acest stil mitologizant în spre hiperbolă, percepţie delirantă a naturii, notele lui de călătorie, orice peisaj are o fabulosul geologic, homerism delirant, dar nu dimensiune măreaţă şi oricărui individ, ivit de esenţă clasică, ca homerismul romantic al în câmpul lui de observaţie – care este spa- lui Hugo etc.; caracterizări inspirate ieşite ţiul muntos al Moldovei – îi caută şi-i găseş- din imaginaţia critică a lui G. Călinescu, la te atribute scoase, de regulă, din mitologia rândul ei bogată, dezlănţuită... greacă sau din capodoperele artistice ale În Istoria din 1941, criticul îi acordă mare- antichităţii. Într-un tânăr cioban din Munţii lui minor un număr mare de pagini, compa- Neamţului ghiceşte un păstor mitic sau un rabile cu acelea rezervate unui mare scrii- Eneas însoţit de o Didonă carpatică. Efectul tor... Nu lipseşte, de aici, şi din alte comen- artistic este, de cele mai multe ori, remarca- 5 Eugen Simion

bil, frazele scrise de acest „amant nestrămu- lunii iunie, să cucerească frumuseţile miste- tat al naturii” sunt admirabil compuse, într- rioase ale Munţilor Neamţului. Este însoţit o armonie deplină, trăgând după ele com- de un Sancho Panza înveşmântat în straie paraţii sărbătoreşti, care încântă ochiul lec- de sublocotenent şi încălţat cu opinci. Abia torului invitat, astfel, să facă o lungă şi puri- ieşiţi din urbe, în zori de zi, călătorul notea- ficatoare baie de natură... ză în jurnalul lui: Ideea acestui neobosit peregrin moldav „Dimineaţa era măreaţă şi ne vestea o sastisit de urâtul şi mediocritatea civilizaţiei adevărată zi de iuliu. Nici un nor nu plutea urbane, este că omul nu este întreg decât în sub albastrul cerului adânc şi limpede ca sălbăticiile naturii primordiale, acolo unde ochiul unei fecioare. Toate stelele se mistui- se concentrează – scrie el într-un loc – seră şi cel mult dacă îndrăzneaţa stea a cio- „măreţiile singurătăţii” şi „farmecul con- banului mai înfrunta, din când în când, trastelor”. Sunt în Pe drumuri de munte sute, valurile de lumină trandafirie, cu care zorile mii de asemenea comparaţii, atribute, meta- inundau răsăritul depărtat. Nici un vânt nu fore de preţ, în fiecare pagină ne întâmpină mişca aerul, şi grâul, în lanurile de aur, stă- asemenea strigăte de admiraţie, bine ordo- tea tot aşa de neclintit ca şi firul de iarbă din nate de retorica savantă a profesorului de fâneţele înflorite. Roua avea înfăţişarea natură. El are un suflet liric şi un spirit, cum unor mărgăritare, ce nu aşteptau decât o am zis, pregătit de studiul clasicităţilor. rază de soare spre a se schimba în străluci- Ironia lui bucuroasă, adesea plină de graţie toare diamante. Umezeala şi răcoarea dimi- şi minuţios controlată şi, mai ales, umorul neţii dădeau întregii firi o nespusă frăgezi- lui trecut prin literatură fac în aşa fel ca me.” acest lung şir de descrieri mirabile să fie Notează, ne avertizează el, „cu sufletul suportabile la lectură şi, luate împreună, să stăpânit de măreţia priveliştii”. Acest senti- dea consistenţă estetică unui tip de literatu- ment sau, mai precis, acest suflet nu-l va ră pe care modernitatea l-a abandonat. părăsi până la sfârşit. Nici sufletul, nici plă- Hogaş apare într-un moment în care roman- cerea de a face cronologia măreţiei naturii tismul românesc este, după Eminescu, în (priveliştilor). Pe drumuri de munte nu-i, în declin şi realismul, prin nuvelistica lui fond, decât un lung jurnal nu atât al peripe- Slavici şi romanele lui Duiliu Zamfirescu, ţiilor prin care trece acest peregrin deghizat câş tigă teren în proza românească. Me - în Don Quijote, cât o cronică amănunţită a morialul său de călătorie prelungeşte, sub solemnităţilor naturii. Este jurnalul, întâi, al veşminte voit clasice şi cu atribute intelec- unui scriptor îndrăgostit de scriitura lui şi, tuale, direcţia prozei romantice, încărcată, cum am văzut că recunoaşte, al unui amant cum se ştie, de viziuni cosmice şi de fantas- al naturii pasionat şi incoruptibil, cu suflet me misterioase, poetice, metafizice. Auto- romantic. Aceste două stiluri sau pasiuni se iro nia delicată o face acceptabilă, la lectură, unesc în scrisul lui Hogaş, un cvasicitadin la începutul secolului modernităţii, dând decis să facă recensământul toposurilor sentimentul criticii sceptice că ea „pluteşte miraculosului nemţean (spaţiul lui imagi- peste rasă şi timp”, cum zice Lovinescu. Ar nar). Costumat ca un „marchidan”, ia dru- mai trebui adăugat că, citită azi, în postmo- mul Dornei şi, pe unde trece, observă, com- dernitatea ce refuză cam toate formulele pară, meditează şi notează în caietele lui. prozei lirice, ea poate oferi satisfacţii esteti- Notează, pe loc, sur le vif, cum fac, de regu- ce, ca orice operă de creaţie bine lucrată în lă, diariştii moderni sau reconstituie, mai genul ei. târziu, acasă, în tihnă, tablourile văzute şi Înfăşurat într-o vastă mantie demodată, peripeţiile trăite în călătoria lui iniţiatică (o dar utilă în toate situaţiile, cu încălţări – aşa iniţiere în tainele naturii, desigur)? Scriitura cum am remarcat deja – primitive, dar elaborată, abundentă şi împodobită armo- comode şi apărat de soare sau de ploaie de nios cu sublimităţile stilului, ca un iconos- o pălărie mare şi neagră pe cap, călătorul tas, arată că autorul volumului Pe drumuri Hogaş porneşte din Piatra, la începutul de munte a ales a doua metodă. El este, dar, 6 Calistrat Hogaș (I)

un memorialist, nu un diarist, ceea ce vrea sale prin Munţii Neamţului, întâlneşte cio- să spună că nu procedează ca Stendhal, care bani sau monahi adaptaţi naturii primor- înregistrează totul rapid şi nu corectează diale. Părintele Ghermănuţă este unul din- niciodată greşelile de stil atunci când ţine o tre ei. Sau cârciumarii şi jupânesele lor pe cronică a cotidianităţii, ci procedează ca care scriitorul îi prezintă, de regulă, carica- Chateaubriand şi, în genere, ca romanticii: tural, căci, trebuie spus, amantul nedezmin- îşi literaturizează impresiile şi amintirile ţit al naturii ştie să treacă, la timp, de la despre natură. Cu o deosebire, totuşi, nu admiraţie la satiră şi caricatură, cu egală numai de talent, dar şi de stil: Hogaş al nos- dexteritate în stil. Dar până să ajungem la tru este un om de şcoală, un clasicist ordo- ele, să urmărim discursul care vrea să prin- nat, hotărât să scrie frumos şi să nu piardă dă misterele naturii, un discurs care acoperă măsura. O pierde, uneori, în proiecţiile lui trei sferturi din spaţiul jurnalului de călăto- mitologice, dar o pierde fără să dezechili- rie. Am rămas la răcoarea, frăgezimile firii şi la breze fraza. Are în toate situaţiile o mare măreţia priveliştii în prima dimineaţă a călă- poftă de scris. Orice-i cade sub ochi îl inspi- toriei, în drum spre Almaş. Peregrinul mol- ră. Când ajunge în satul Bălţăteşti, remarcă dav nu trece prin pustiuri. Şi, dacă le remar- numaidecât „măreţele-i grădini” şi meca- că, nu le lasă, aşa, nepovestite, nepictate. nismele scriiturii lui se pun în mişcare: Vede, la dreapta, un şir de coline cu povâr- „Mai departe, între răsărit şi miazăzi, nişuri dulci şi, în depărtare, lanţul de munţi. Bălţăteştii, cu măreţele-i grădini şi aşeză- Le înregistrează în caietul lui, bănuim, pe mintele sale de băi, păreau că vor să se scurt, şi, la sfârşit, le redescrie (alt termen ce ascundă după nesfârşitele şiruri de plopi trebuie reţinut!) pe îndelete, în chinuri, cum înalţi, de mesteacăni blonzi şi de brazi poso- mărturiseşte el, într-o prefaţă cerută de morâţi; cu toate acestea o rază de soare, „dilectul [său] amic” Ibrăileanu, pe care n-a căzută din cer peste acest cuib de zână pier- mai apucat însă s-o publice cât timp a trăit. dut între îndoiturile verzi ale dealurilor, răs- Se plânge, ca şi Creangă, de dificultatea de a frângea până la noi lumina strălucitoare de scrie, ceea ce, la prima vedere, pare un răs- pe plăcile metalice, cu care e acoperit. În făţ pentru că jurnalul lui Hogaş este opera faţă orizon tul era închis de cele din urmă unui orfevru, lucrată la foc mic: bogată, ramuri ale râpoşilor munţi de marnă cenu- armonioasă, fără accidente stilistice. Şi, şie ai Neamţului, care se întindeau ca o fâşie totuşi, profesorul de latină, partizan al stilu- de fum plumburiu pe zarea cerului depăr- lui atic, reclamă suferinţe adânci în faţa foii tat... La picioarele lor, oraşul alb cu pârăul albe şi o rentabilitate, în ceea ce priveşte său limpede scânteia sub lumina soarelui. scriitura, redusă: „câte sudori literare am Alăturea în umbra depărtării, stătea ne- vărsat, de câte nopţi cu lună şi fără lună am mişcată şi gânditoare, pare că, vestita Cetate stat cu ochii stâlpiţi la lumânare, de câte a Neamţului, cetatea lui Ştefan, martoră comprese cu apă caldă sau rece am pus pe la nepieritoare a gloriei noastre trecute.” cap, şi pe la picioare şi, mai cu samă, de câte Ceva mai încolo, călătorii sunt întâmpi- cafele negre am băut, numai şi numai ca să- naţi de „lenea aristocratică” a Văraticului şi, mi fac şi eu loc printre proteguiţii muzelor... bineînţeles, Hogaş o descrie cu „smerită” Şi iată cum – cred eu – am ajuns, în loc de încântare, însufleţit, în continuare, de ceea autor al unei întregi biblioteci, autor al unui ce el numeşte în mai multe rânduri: fiorii sin gur şi nevoieş volum.” măreţiei. Este o formulă potrivită pentru a A avut şi are, probabil, în continuare sugera tipul lui Hogaş de a contempla (per- ambiţii mari în literatură şi, printre ele, cepe) natura în şi cu toate stările ei. Dacă aceea de a introduce „o notă nouă în litera- înlocuim stările cu splendorile ei este şi mai tura românească”. Nota nouă constă în a bine. Hogaş intuieşte, cu adevărat, valorile înlocui stilul obiectiv al literaturii de călăto- spaţialităţii şi, în legătură cu ele, geograficita- rie cu stilul subiectiv. Sau, cum scrie mai tea omului. Acest fapt se observă în portre- frust autorul, s-a gândit „să îmbrâncească tele pe care le face când, în peregrinările literatura călătoriilor din drumul obiectiv, 7 Eugen Simion

didactic şi aproape geografic, de până acum aerului, spintecau văzduhul şi se zugră veau pe drumul subiectiv”. Nu vrea să facă „înal- fantastic şi trist pe albastrul adânc al ceru- tă şi subţire literatură de salon”, ci să înfăţi- lui. Pe alocurea, poteca se strâmta aşa de şeze oamenii şi lucrurile „aşa cum se găsesc tare, încât de-abia puteai străbate cu sufletul ele în măreaţa lor sălbăticie”. Ambiţii bune, prin desişul întunecos al unei sihle de car- idei corecte, totuşi realismul la care aspiră peni tineri, care alcătuia, de o parte şi de Hogaş este relativ dacă ţinem seama de alta, doi păreţi nestrăbă tuţi. – Aici, îmi retorica nu o dată emfatică, hiperbolică pe ziceam eu, trebuie să fi aruncat feciorul de care o foloseşte. Retorica tinde şi ea la măre- împărat peria sfintei Vineri, din care, fără ţie, ca şi obiectul ei (natura în stare de sălbă- îndoială, a răsărit această pădure, spre a tăia ticie). Ce este sigur este faptul că Hogaş nu calea zmeoaicei care-l urmărea. Noi înşine, face literatură de salon, dar, cu mijloacele pe molipsindu-ne de asprimea locurilor ce care le are, face, putem spune, o proză des- străbăteam, devenisem tăcuţi şi gânditori. criptivă înaltă, de cele mai multe ori feerică, Cât despre mine unul, gândul meu plecase expresivă, ornată, din belşug, de autor cu pe un povârniş fantas tic: poate că Enea, referinţe şi comparaţii norocoase. Are mergând pe calea iadului, tot astfel de lo- Hogaş simţ pictural? G. Ibrăileanu crede că curi străbătuse. Câteodată, chiar, mă aştep- Hogaş face concurenţă picturii şi că, în tam să întâlnesc în cale-mi vreo mare poartă genere, el „ne-a dat imaginea naturii şi neagră, pe care să cetesc cu înşişi ochii mei explozia sentimentelor pentru natură”, în celebrul: «Per me si va nella città dolente.»” timp ce Sadoveanu oferă o „natură sadove- Şi, iată, acum, un peisaj fantastic, noc- nizată, dar mai ales senzaţiile sale”. În alt turn, dominat de închipuirile somnului. loc criticul scrie că Sadoveanu este un „psi- Lipsesc şi aici culorile, în locul lor apar făp- holog”, un „analist” al senzaţiilor pe care ni turi bizare şi figuri ale haosului: le dă natura. Este un adevăr în aceste nuan- „Vântul, numai vântul nu înceta de a ţe, dar este şi multă ambiguitate. Are Hogaş geme cu o furie nebună şi de a zgudui dez- simţ pictural, concurează descripţiile sale nădăjduit şubredul nostru adăpost. Totuşi, pânzele lui Grigorescu pe care, de altfel, îl somnul începu a se furişa pe sub genele elogiază? Da, dar, mai ales, nu. Genul lui, noastre, iar închipuirile lumii reale a lua dacă-l traducem în limbaj plastic, este fresca proporţiile şi formele fantastice din lumea enormă care acumulează elementele naturii, vi surilor... Mi se părea că pământul se scur- tabloul grandios panoramic, în care îngră- ge în haos şi că un nemărginit deşert să des- mădeşte lucrurile. Hogaş nu-i un colorist, chide sub mine; sau, mi se părea că, dintr- este mai degrabă un fotograf experimentat un punct cât un atom imaginar de mic, nişte care reproduce natura în alb-negru. O natu- negre şi vaste cercuri concentrice se desfac ră însufleţită de o scriitură hiperbolică. Iată şi-şi lărgesc cuprinsul pănă peste marginile un peisaj situat în drumul spre Sihlea, scris nesfârşitului; că se năşteau din punctul lor de un autor care are un ochi de geograf cu generic, şi tot din el se desfăceau aceste cer- lecturi din Dante şi din clasicii antichităţii: curi cu o repeziciune atât de ameţitoare, „Cu cât înaintam pe drumul Sihlei, cu încât închipuirea mea, târâtă de jocul acesta atât natura devenea mai aspră; ai fi zis că fantas tic, îmi lăsa în creieri urma vie a unui ea-şi încruntă privirea şi că mustră pe dru- vârtej... forme de fiinţi bizare se înfiripau pe meţul prea cutezător, care îndrăzneşte să fundul orb al ochilor mei; zgripţori cu ghea- calce peste hotarele pustiului şi să tulbure, ră colosală, grifoni înaripaţi, bazilisci cu cu zgomotul paşilor sau al respirării sale, ochii de jăratic, croco dili cu râtul de porc şi adânca linişte a singurătăţii. Pe nesimţite, cu pumnale în loc de dinţi; apoi, un furnicar pajiştea înflorită făcu loc unui aşternut de mişuitor de fiinţe mici, cu ochii în trei col- foi uscate, care trăsneau sub paşii noştri: ţuri, cu boturi lungi, cu trei picioare, cu labe mesteacănul ne părăsise şi bradul sau fagul, de mâţă, cu nasuri sucite, cu coarne urieşe, cu frunţi despoiete de bătrâneţă sau de vân- cu ghimpi, cu păr, cu pene, cu catalige... şi turile, care veşnic suflă în părţile de sus ale toată această lume de fantasme, produs al 8 Calistrat Hogaș (I)

unei închi puiri scăpate de sub stăpânirea caietele sale în funcţie de poziţia soarelui. În adormită a raţiunii, ca într-un danţ infernal naraţiunea În valea Sabaşei dăm peste un se învârtea vijelios. Treptat însă, tabloul se amurg meditativ, pândit de fantasmagorii depărta, coloritul se ştergea, formele bizare colosale şi de tăceri ţiuitoare, desenat de un se topeau una în alta, şi apoi, în perspectiva liric îmbătat de contemplaţiuni extatice: depărtării, un punct numai, palid, mic, „Soarele dispăruse acum după munţii imperceptibil, se mai putea deosebi pe fun- Borcei şi numai câteva raze împrăştiete dul unui haos de întuneric fără margini... tiveau încă cu aur marginile rupte ale nori- Adormii.” lor, care, în straturi lungi şi viorii, se întin- Putem spune, văzând aceste fragmente şi deau deasupra apusului; geana de azur lim- altele ce vor continua, că Hogaş are un ochi pede a cerului depărtat părea acum că se cosmic. Ceasul lui în această călătorie este pleacă şi se uneşte cu geana de umbră a soarele. Se deşteaptă odată cu răsăritul şi se pământului... S-ar fi zis că abisul închide culcă odată cu apusul. Nu uită să-şi înceapă porţile sale ae riene, aşăzate pe hotarăle din- ziua, în acest paradis primitiv, prin a nota în tre noapte şi zi, sau că natura îşi pleacă, pen- 9 Eugen Simion

tru odihnă, ochiul său înflă cărat. Amurgul depărtă rile zărilor. Eu am fost întotdeauna sării sosise pe înălţimi, iar din văi se ridica amantul nestrămutat al marilor privelişti noaptea cătră adâncurile largi ale văzduhu- ale naturii şi, deşi eram încredinţat că nu voi lui; nici un glas nu se mai auzea, nici o miş- avea nici un punct de razim împotriva dez- care nu să mai simţea. Firea întreagă îşi lănţuirii nebune a puterilor văzduhului, pleca spre odihnă capul său. Cu privirea simţeam totuşi în sufletul meu o neînţeleasă pierdută în albastrele deşerturi ale cerului, mulţumire. Nu cred să fi moştenit mare stăteam pe prispă răzămat pe un cot; iar lucru din firea vreunui erou antic; ştiu însă sufletul meu, ca discul mai greu al unei că cumpăna sufletului meu e atât de simţi- cumpene, se pleca, pe nesimţite, din lumea toare, încât e de ajuns să arunci pe unul din reală spre lumea visurilor şi a contemplaţiu- discurile ei un grăunte de siguranţă, oricât nii. Sunt momente, când fiinţa noastră se de mic, spre a hotărî precumpănirea curaju- moaie, se topeşte, se împrăştie şi se perde în lui asupra fricii; şi când te gândeşti că de nemărginitul tot al lucrurilor; când sufletul astă dată, mă adăposteam sub o manta, care nostru străbate pănă în cele mai ascunse şi de atâtea ori înfruntase biruitor potopurile tainice fibre ale materiei inerte; când natura cereşti; când te gândeşti că mă umbream moartă, galvanizată, parcă, de curentul viu sub o pălărie, care-şi râdea şi de ploaie, şi de al propriei noastre cugetări, pare a se înfiri- soare – înţelege oricine că colosala tragedie pa şi a trăi, în mod inconştient, viaţa scurtă a naturii, pe care stihiile se pregăteau s-o a unui vis sau a unei colosale fantasmagorii. joace pe imensa scenă a văzduhurilor, scă- Tăcerea îmi ţiuia în urechi, iar privirea scân- zuse în ochii mei la treapta unei drame ordi- teietoare a milioanelor de stele mă ţinea nare şi nu aşteptam decât ca cortina să se amorţit sub imperiul unei extatice contem- ridice...” plaţiuni...” Observăm că natura începe să devină Priveliştile răsăritului şi ale apusului se pentru Hogaş un personaj, nu atât o suită de repetă în discursul îndrăgostit al lui Hogaş şi pasaje. Un personaj care-i domină opera şi nu le putem cita pe toate. Sunt, toate, bine nu-şi epuizează niciodată energiile şi întru- lucrate (vreau să spun: bine scrise şi abil chipările. Luate în parte, fragmentele sunt puse în pagină), sunt frumoase, chiar dacă remarcabile, marchează o stare de spirit (a frumuseţea lor se repetă şi, la lectură, dau naratorului, recte: a scriptorului), dar şi un sentiment de saţietate şi, fatal, de mono- numeroasele stări, feţe ale naturii în anotim- tonie. Monotonia frumosului abundent şi pul verii. Să nu pierdem din vedere că repetitiv. Spre a evita această impresie, să Hogaş contemplă natura, cam din iunie reproducem acest tablou în care se îngrămă- până la începutul toamnei. În pasajul repro- desc norii, se dezlănţuie stihiile naturii şi se dus mai sus, reţinem, în afară de iubirea sa porneşte un potop ceresc. Hogaş – amantul pentru marile privelişti (mărturisită în mai marilor privelişti – se arată priceput şi în multe rânduri), plăcerea lui literară de a acest caz. Spiritul lui se declară mulţumit: fixa, am putea spune, figurile naturii. Aici „Legiuni de nouri cu forme fantastice, prinde pregătirea ei pentru o furtună râdicându-şi unul după altul fruntea lor romantică, dominată de umbre prevestitoa- tivită cu aur, cuprinsese acum toată partea re şi de alte semne cosmice. Peisagiştii din cerului dintre apus şi miază noapte; alţi literatura secolului al XIX-lea au prezentat nouri răsăreau de la celelalte margini ale mereu asemenea momente apocaliptice din cerului şi, parcă grăbiţi, veneau pe aripi de viaţa naturii. Chiar seninul, idilicul vânturi să-şi deie întâlnire deasupra capete- Alecsandri descrie un codru devastat de for- lor noastre, cu tovarăşii lor din apus; şi, deşi ţele stihinice. Hogaş duce mai departe pentru noi soarele mai păstra câteva din această tradiţie şi fixează într-o pagină razele sale, deşi natura din jurul nostru nu imaginea unui potop fantastic abătut asu- se deşteptase încă din încreme nirea sa, pra tihnitei, de regulă, Şeştina: totuşi umbre prevestitoare de rău învăluise- „Fulgere lungi de lumină frântă şi orbi- ră, şi un vuiet surd şi nehotărât frământa toare spin tecau adâncurile, fără răgaz; clo- 10 Calistrat Hogaș (I)

coteau văzduhu rile de tunete fără răstim- puţin şi-l dezarmează, cu propoziţii potrivi- puri, iar piscurile depăr tate ale munţilor te, pe vorbăreţ. Mulţumit de ospăţ şi încân- păreau că se prăbuşesc sub trăsnetele tat de înfăţişarea femeii de munte, naratorul cereşti; şi ploaia, cu picături dese şi mărun- completează portretul subiectiv cu o nouă te, biciuită de vijelie, ca o pânză fără sfârşit, privelişte măreaţă. Un element însoţitor, o se depăna pieziş din ceruri pe pământ. ramă potrivită pentru chipul din tablou. Axinia şi tovarăşul meu stăteau înghesuiţi Zamfira intră în galeria hangiţelor din sub poclăzile lor vărgate şi apa ciuruia de opera lui Sadoveanu. Mai înainte, călătorul pe dânşii în toate părţile. După un ceas de poposise la alt han şi, acolo, dăduse peste o frământare nebună a firii întregi, ploaia hangiţă care-l pune pe fugă. La Gura- începu a se rări şi vijelia a-şi ostoi furia ei; Dârmocului dă peste Ion Rusu, un uriaş numai din depărtare se mai auzea glasul alcoolic şi agresiv de care amantul Munţilor răzleţ al câte unui tunet; zăbranicul de Neamţului scapă tot prin fugă. Natura pură, neguri se rărise, iar printre petele mari de primordială, produce şi asemenea chipuri. azur ale cerurilor soarele începuse iarăşi a Altădată poposeşte în casa a doi ţărani trimete pământului razele sale. Ca o armată tineri şi nu poate să se odihnească din cauza de fantome uriaşe, umbrele nourilor, grăbi- invaziei de ploşniţe. Fuga-i, şi în această te şi uşoare, se strecurau din miazănoapte situaţie, sănătoasă, eliberatoare. Halunga şi peste Şeştina şi se pierdeau în miazăzi; Ilie Marcu sunt, în schimb, oameni de trea- boabe mari de ploaie limpede atârnau pe bă, beau vârtos şi nu fac fapte necuvenite. firele de iarbă şi, sub razele soarelui, Şeştina Floricica este femeia-cariatidă, călătorul o ştie lua înfăţişarea unui verde şi înflorit covor de mult, de când era mică, acum este mări- bătut în diamante; o răcoare fragedă şi cura- tată, are stil şi are o graţie ce pune în dificul- tă împrospăta întreaga fire.” tate pe mai vârstnicul admirator. Tema lui Ajuns, după ce trece prin această apoca- Ibrăileanu din Adela este anticipată în aceas- lipsă a naturii dezlănţuite, la schitul tă mică şi delicată nuvelă în care erosul este Părintelui Ghermănuţă, Hogaş cunoaşte alt sugerat cu mare prudenţă. Abordându-l, tip de spaţialitate şi, evident, altă stare de prozatorul ţine să avertizeze: spirit. Este pregătit să le înregistreze, cu „...Şi niciodată n-am întinat pe această smerenie (o smerenie bine lucrată stilistic!) femeie în noroiul murdar al simţurilor, şi n- în caietele sale. Aflăm, aici, liniştile apăsă- am târât niciodată în vârtejul de dragoste toare, tăcerile elocvente, adâncurile oarbe ale pângărită a sângelui ce clocoteşte în vine nopţii, un farmec tainic şi murmurul rugăciu- stricate şi păcătoase pe acest înger nefericit, nii călugărilor din aceste singurătăţi... Când icoana desăvârşită a dumnezeieştii frumu- scrie despre ele, Hogaş renunţă la ironia seţi...” şi, mai departe, în notă accentuat me- cărturărească. Îşi dă pe faţă, repet, spiritul lancolică, sugerând un Hogaş (mă rog, pe lui liric, sensibil şi cumpănit. Din jurnalul naratorul său) sentimental, analist al unei său de călătorie nu lipsesc şi scene din viaţa iubiri tăinuite şi a unei nefericiri asumate: curentă şi, pe cât îi este posibil, face o pre- „Şi când rămăsei singur, nu ştiu dacă zentare a tipologiei lumii de la munte. durerea, dezgustul de viaţă sau împietrirea, Câteva scene se reţin, au valoare epică, la fel ce însoţeşte un trai făr’ de nădejde, năvăliră personajele care animă acest amplu discurs fiecare în parte, sau dacă toate deodată descriptiv. Prozatorul are inteligenţa să-l puseră stăpânire pe sufletul şi inima mea... populeze, din loc în loc, cu oamenii locului, Adică – mă gândeam eu – de ce soarta vitri- fără a fi totdeauna un umorist bonom. gă, dacă ne-a îndrumat viaţa pe cărări Jupâneasa Zamfira, hangiţa de pe Valea deosebite, n-a sfărâmat tot ea, încai, şi legă- Negrei, este femeie frumoasă, iute, găteşte turile neîn durate dintre două suflete neferi- bine şi în ochii ei se pot ghici lumini tainice cite? Sau poate voieşte soarta să afle de la şi pasiuni arzătoare. Prozatorul îi face un mine şi de la Floricica, dacă în cumpăna vie- portret pozitiv şi-i spune vorbe cu subtext ţii, trag mai greu întocmirile omeneşti decât erotic, la care brava, onesta Zamfira roşeşte cele dumnezeieşti?” 11 A gândi Europa Msgr Ioan ROBU La théologie, science de Dieu et de l’homme: quelle place dans l’Europe d’aujourd’hui?

Abstract

Expunerea noastră îşi propune să ridice câteva probleme fundamentale legate de statutul epistemo- logic al teologiei în zilele noastre, ale postmodernităţii. Să recunoaştem de la bun început că modernitatea marchează o distanţă importantă faţă de teologie, până atunci suverană. Pentru lumea con- temporană, demersul faţă de teologie este unul genetic şi acesta cuprinde trei etape: trecerea filoso- fiei antice la teologia medievală; predarea teologiei în universităţile medievale scolastice; scolastica ajunge să forjeze, în cadrul unviersităţilor, prin filosofia clasică concepţiile omului şi ale societăţii în Europa. Azi, teologia este o ştiinţă în sensul modern al termenului, capabilă să producă un discurs nou asupra postmodernităţii, deoarece se află la originea ştiinţelor moderne ale omului şi a şti- inţelor sociale. Cuvinte-cheie: teologia, postmodernismul, ştiinţele sociale, scolastica, reconfigurarea teologiei.

Our speech aims to raise some fundamental issues related to the epistemological status of theology today, the times of postmodernity. Let us first recognize that modernity marks an important distance from theology, till then sovereign. For the contemporary world, the approach to theology is a genetic one and it comprises three stages: the passage of ancient philosophy to medieval theology; the teaching theology in scholastic medieval universities; the scholastic is reaching to forge, within the universites, through classical philosophy, the man and society conceptions in Europe. Today, theology is a science in the modern sense of the term, being able to produce a new discourse on postmodernity, because this is to the origin of modern human sciences and social sciences. Keywords: theology, posmodernity, social sciences, scholastics, reconfiguration of theology.

Depuis les années cinquante du siècle pologie, sciences politiques, sémiotique), et passé, lorsque le Père Marie-Dominique d’autre part de nouvelles lectures du texte Chenu s’interrogeait dans un livre intitulé des Écritures. Il s’agit évidemment d’un La théologie est-elle une science? sur le statut parcours historique, dont le développement epistémologique de la théologie, il est com- nous indique à la fois le caractère de science munément admis que le début de la moder- et l’identité européenne de la théologie. nité est marqué par une prise de distance à Avant le christianisme et au-delà de l’égard de la théologie, souveraine jusque- l’Occident, quel sens peut-il y avoir à parler là. Cependant, il est plus juste de parler de de „théologie”? Pour le monde occidental, reconfïguration que le savoir théologique, la démarche est génétique et comprend trois hérité de la scolastique, subit au contact, étapes importantes: d’une part de nouveaux savoirs issus de la 1. le passage de la philosophie antique à modernité européenne (sociologie, anthro- la théologie médiévale,

Ioan ROBU (Monseniorul) ‒ Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, e-mail: [email protected] 12 La Théologie, science de dieu et de l’homme

2. l’enseignement dans les universités la science de la théologie est une source médiévales de la scolastique, comme corpus inépuisable de savoir et de concepts, dont de savoir théologique: l’Europe est née jus- elle fut parfois dépossédée, sans qu’on lui tement autour des universités qui ont rende justice. accueilli la théologie en tant que savoir ― Aujourd’hui, elle est une science dans savant le plus important, soutenu aussi par le sens moderne du terme, capable de pro- le pouvoir politique duire un discours nouveau sur la postmo- 3. dans ce cadre universitaire, la scolas- dernité, puisqu’elle se trouve à l’origine des tique parvient à forger à long terme, à tra- sciences modernes de l’homme et des vers la philosophie classique, les concep- sciences sociales. Ce rapport de genèse et tions de l’homme et de la société en Europe, d’échange est réciproque. Au cours des der- jusqu’à l’aube de la modernité. Ce fait a nières décennies, la théologie a subi des assuré le rôle important de la religion dans reconfigurations qu’il convient d’évoquer la société, ainsi que la reconnaissance et la ici, a côté des défis et des enjeux sociaux et transparence des positions religieuses par la culturels responsables de cette évolution. société. La première particularité de ces reconfi- ― Tout au long de son histoire, la théolo- gurations réside dans le fait qu’elles per- gie s’est imposée comme science de Dieu, mettent l’émergence de nouvelles formes de mais aussi comme science de l’homme et de représentation du divin par le biais d’une la société par rapport à Dieu. Du point de réflexion fondamentale sur le statut de vue de la méthode et de ses objets, la théo- l’image et de la figure dans le champ plus logie se trouve à l’origine de ce qu’on appel- spécifique de cette nouvelle « science expé- le aujourd’hui l’interdisciplinarité. En effet, rimentale » que devient la mystique. 13 Msgr. Ioan Robu

L’étude de l’intériorité du sujet humain qui cas d’Emil Poulat sur la crise moderniste vit une expérience religieuse trouve un dans l’Église Catholique au tournant du débouché dans la psychologie et la psycha- XXe siècle ou encore celui de Gabriel Le nalyse, dont les précurseurs furent les Bras sur l’importance sociale des pratiques grands mystiques de l’âge baroque (Thérèse religieuses. De son côté, l’anthropologie a D’Avila, Saint Jean de la Croix) ou de la dès lors démultiplié l’observation des Belle Époque (Sainte Thérèse de l’Enfant formes les plus syncrétiques de ces corréla- Jésus). Les catégories d’intellect, d’intelligen- tions entre pensée des mystères et milieu ce, de connaissance de soi, de comportement, social et culturel. penchant etc. sont empruntées à la philoso- Quelques observations s’imposent à ce phie de Saint Thomas D’Aquin, mais il est sujet: l’athéisme méthodologique des tout aussi vrai que la pastorale de l’Église sciences sociales qui repoussait l’explicita- cherche aujourd’hui un appui auprès des tion du surnaturel vers la théologie se voit sciences «exactes» de la pédagogie et de la récemment remis en question par de nou- psychologie du sujet. Ces sciences ne peu- veaux travaux où l’observation attentive des vent pas jouir d’une autonomie absolue par pratiques religieuses prend en compte un rapport à la théologie, mais seulement sujet lié à la transcendance et au mystère. La d’une autonomie relative là où elles recher- question de la sécularisation en tant que chent méthodiquement les moyens de susci- sortie de la religion et mort de la théologie ter, aux divers âges et moments du dévelop- s’est réorientée, depuis une vingtaine d’an- pement individuel et social, les dispositions nées, vers une nouvelle approche du fait les plus favorables à la grâce. religieux, tel que le conçoit la théologie. Une autre reconfiguration majeure, peut- Dans ce sens, un tournant important est être la plus importante de notre époque, constitué déjà par le livre de John Milbank, vient du rapport avec les sciences sociales. Theology and Social Theory: Against Secular Le lien génétique entre théologie et sciences Reason (Blackwell, 1993). Milbank montre sociales, telles la sociologie de la religion, l’an- que les positions du sécularisme moderne thropologie, l’histoire des religions, les sciences peuvent être envisagées comme une sorte politiques, est un bien acquis de toute évi- de contre-théologie, dont les sources sont dence. Les disputes théologiques ont consti- „l’hérésie” de Thomas Hobbes et la tué comme on le sait un domaine important „conception païenne” sur le gouvernement de l’historiographie moderne qui a voulu introduite par Machiavelli. En soutenant reprendre sur un mode critique et objecti- que seule la loi met des limites à la compé- vant les développements de l’intelligence tition des individus {la guerre de tous contre de la foi dans la confrontation des écoles et tous), Thomas Hobbes a exalté le nominalis- des époques depuis l’origine même des pre- me condamné par la scolastique médiévale miers dépôts scripruraires. L’histoire des et aussi, très récemment, par le pape religions (Religionsgeschichte) doit sa thé- François, lors de son intervention à matique disciplinaire aux comparaisons l’Assemblée générale de l’ONU. Les enjeux systématiques entre différentes traditions de la position théologique du pape François de pensée pendant l’Aufklàrung luthérien sont à chercher dans le sillage de la théolo- au XVIIIe siècle. N’oublions pas que la gie catholique contemporaine: réconcilier la sociologie des religions s’est aventurée dans nature humaine et la grâce divine, séparées les terrains des raisonnements longuement par la perspective nominaliste, visible dans marqués par le moment scolastique, pour la bureaucratisation excessive de nos socié- comprendre les aboutissants sociaux du tés, trop souvent aveugles à la réalité des phénomène religieux. On peut citer ici les faits. De même, la version „païenne” du travaux minutieux d’Emil Durkheim sur la gouvernement repose, selon Machiavel, nature sociale du phénomène religieux, le tout comme celle des anciens Grecs et cas de Max Weber sur les affinités électives Romains, sur les habilités d’un dirigeant entre le capitalisme et le protestantisme, le indifférent aux considérations morales et 14 La Théologie, science de dieu et de l’homme

soucieux de se maintenir au pouvoir, en le renouveau de la vie chrétienne. La pre- manipulant ses opposants. De nouveau, la mière réorientation réside dans une atten- réalité sociale, politique et économique tion toute nouvelle à l’anthropologie, actuelle nous fait voir l’échec de la morale magnifiquement exprimée par la pensée du des vertus en l’absence de référence à pape Jean Paul IL Tous les chemins de l’Église l’Évangile, l’évanouissement de la confiance vont vers l’homme. Cette reconfiguration des peuples dans la capacité des politiques, trouve son point de départ dans le dialogue l’illusion fatale du pouvoir de l’apparence, de la théologie avec le monde des êtres au défi du réalisme de l’essence. Dans la humains. Dans cet esprit, le Pape François, réflexion d’une nouvelle théologie politique dans son exhortation apostolique Evangelii repose l’espoir d’une réponse aux défis de Gaudium (La joie de l’Évangile) nous invite à nos sociétés, dans lesquelles les personnes un nouveau dialogue missionnaire pour « en tant que citoyens trouvent la force de retrouver la fraîcheur originale de défendre la raison objective et le mystère de l’Évangile », en cherchant « de nouvelles la grâce qui gouverne les actions, pour ne voies » et « des méthodes créatives », et à ne pas succomber aux services du pouvoir et pas enfermer Jésus dans nos « schémas des média. ennuyeux ». Pour entamer ce dialogue, il Une dernière remarque à ce propos. faut renoncer à une „théologie de bureau L’Europe doit à la doctrine sociale de repliée” et ouvrir les portes d’une théologie l’Église Catholique, qu’on distingue dans la qu’il définit comme connaissance juste”, vision de ses pères fondateurs, fils de notre capable de préserver son axe de vérité et tout ce que le génie historique du christia- Église, les principes de subsidiarité et de nisme a apporté à notre civilisation. solidarité. Il est grand temps d’agir selon les La deuxième voie de rénover la théologie principes de la théologie sociale et de recon- ouverte par le Concile Vatican II est la naître, derrières les mots banalisés de notre réconciliation avec la philosophie, qui fait langage quotidien (faute, solidarité, inspira- l’objet de l’encyclique Fides et ratio du pape tion) les concepts forts de la théologie : Jean Paul II. Dans le chapitre VI de cette péché, charité, grâce. encyclique, le pape dit: La parole de Dieu La troisième reconfiguration de la théo- s’adresse à tout homme et sur toute la terre, et logie repose sur son rapport avec les l’homme est naturellement philosophe. Pour sa sciences humaines (philosophie, histoire, part, la théologie, en tant qu ‘élaboration réflexi- sémiotique et sciences du langage, anthro- ve et scientifique de l’intelligence de cette parole pologie culturelle). On a beaucoup parlé des à la lumière de la foi, ne peut pas s’abstenir d’en- conflits et de la réconciliation entre la théo- trer en relation avec la philosophie élaborée effec- logie et les sciences humaines. À ces nou- tivement au long de l’histoire, pour certains de velles disciplines, la théologie a reproché de ses développements comme pour l’accomplisse- réduire le contenu de la foi soit à des pra- ment de ses tâches spécifiques. Les deux prin- tiques socioculturelles, soit au langage, soit cipes méthodologiques spécifiques à la aux comportements sociaux. Par contre, les théologie: auditus fidei et intellectus fidei nous sciences humaines ont rétorqué que la théo- indiquent le rapport entre l’appropriation logie fait appel à l’argument de l’autorité, de de la Révélation, telle qu’elle nous a été la doxa dans la démarche de connaissance, transmise à travers les Saintes Écritures, la recours jugé inacceptable dans la connais- tradition et le magistère de l’Église et les sance moderne. Également, on reproche à la exigences spécifiques de la pensée. Pour théologie le manque de spécificité de sa conduire à la connaissance de la foi, on doit méthode. recourir, nous dit le pape Jean Paul II, à la Ce fut le Concile Vatican II qui montra réflexivité spéculative de la philosophie, trois orientations nouvelles de la théologie, sans jamais oublier le but salvifique d’une destinées à mieux renforcer son identité par telle connaissance. rapport aux sciences humaines et suscep- Enfin, la troisième voie de renouvelle- tibles d’apporter le rayonnement de la foi et ment de la théologie par rapport aux 15 Msgr. Ioan Robu

sciences humaines est le dialogue des reli- les sciences de la religion sont les modalités gions et des cultures. Ainsi, le Concile a les plus fréquentes d’accommoder la théolo- complètement changé la vision sur le dia- gie à un milieu sécularisé et multiculturel. logue interreligieux et sur la capacité de Néanmoins, reste le souci de préserver l’Évangile de fertiliser les cultures les plus l’identité forte de la théologie et de ne pas diverses. Aujourd’hui, les sociétés euro- fluidiser les contours de son champ de péennes ont cessé d’être mono culturelles: la savoir, au contact des sciences avec les- migration à l’intérieur des frontières euro- quelles elle entretient de rapports de fami- péennes, mais aussi l’apport venu de liarité. l’Afrique, de l’Orient et de l’Asie sont en Voilà quelques défis qui concernent la train de changer définitivement le tissu cul- théologie en tant que science à vocation tous turel et religieux de notre continent, autre- azimuts en Europe aujourd’hui. Dans le fois gouverné par l’hégémonie des Églises concert des sciences, il est vrai que la théo- chrétiennes. Ce nouveau phénomène repré- logie n’est plus comme autrefois la science sente également une occasion importante des sciences, mais l’orgue qui résonne avec le pour repenser la place de la théologie dans son des autres instruments. Mais, tout les universités de notre continent, dans les comme l’orgue, elle reste le plus complexe pays où elle est présente, y compris la et le plus profond instrument de connais- Roumanie. L’urgence de nouvelles poli- sance, et par conséquent, unique à sa façon. tiques de religion/religieuses qui doivent Pour conclure, il convient peut-être de prendre en compte le pluralisme religieux a rappeler les propos célèbres de Pascal: toute conduit à une réorientation de la théologie, science se fait avec de la foi. J’ajouterais: toute en tant que discipline de l’éducation. Le dia- science se fait avec de la foi dans la dignité de la logue interdisciplinaire et l’association avec raison humaine, don du Seigneur. 16 Istorie

Emil BURZO Transilvania de Nord, la răscruce de drumuri (1940-1945)

Abstract

Articolul de faţă prezintă situaţia tenisonată menţinută în permanenţă de organizaţiile maghiare şi de conducătorii acestora, în încercarea de a acredita ideea că Transilvania trebuie să devine o con- federaţie autonomă, sau să aparţină, în viitor, statului maghiar. În pofida adevărului istoric, a numeroaselor documente statistice privitoare la componenţa etnică din regiune (prezente în articol) în perioada 1940-1954 noile forţe politice maghiare, reorganizate în pas cu desfăşurarea evenimentelor de pe front, duc o intensă activitate de mistificarea a adevărului şi de influenţarea a factorilor decizionali (în speţă, conducerea politică a URSS) în sensul celor de mai sus. Arhivele secrete la maghiare, româneşti şi sovietice sunt mărturii elocvente ale acestor campanii maghiare dirijate pe mai multe planuri, care nu vor înceta nici după 12 iunie 1945, caând în mod official are loc reis- taurarea administraţiei rpmâneşti în regiune. Cuvinte-cheie: război, Transilvania, etnic, români, maghiari, armistiţiu, administraţie.

This article presents the tense situation permanently maintained by the Hungarian organizations and by their leaders, in an attempt to accredit the idea that Transylvania must become an autono- mous confederation, or belong, in future, to the Hungarian state. In spite of the historical truth, of numerous statistic documents regarding the ethnic structure in the region (presented in the article) in the period 1940¬ – 1954, the new Hungarian political forces, reorganized in step with the unfol- ding with the events on the battlefront, develop an intense activity of mystification of the truth and of influencing the decision-making factors (especially the political leadership of Soviet Union) in the sense of the above. The Hungarian, Romanian and Soviet secret archives are eloquent testimo- nials of these Hungarian campaigns conducted on several levels, which will not cease even after 12th of June 1945, when the Romanian administration in the region reinstaurated. Keywords: war, Transylvania, ethnic, Romanians, Hungarians, armistice, administration.

În urma primului arbitraj de la Viena al doilea arbitraj de la Viena, încheiat la 30 (02.11.1938), Ungaria horthystă anexa o august 1940, România a fost silită să cedeze parte din Slovacia (Felvidék), iar la mijlocul aproape jumătate (43.492 km2) din Tran - lunii martie 1939 ocupă Ucraina Subcarpa - silvania, în favoarea Ungariei horthyste. tică (Rutenia). Ungaria interbelică dorea, Potrivit recensământului din 1930, com - printr-o politică revizionistă, să obțină și ce- ponența etnică a populației din partea lelalte teritorii care aparținuseră Translei - anexată la Ungaria era: 49% români, 42% thaniei, pe care le pierduse prin tratatul de maghiari, 4.2% evrei și 2.5% germani, iar la Trianon, dar în special Transilvania. Prin 1.6% alte etnii.

Emil BURZO, fizician, profesor universitar, specialist în fizica corpului solid, membru titular al Academiei Române, e-mail: [email protected]. 17 Emil Burzo

Cercurile maghiare au căutat să justifice Nicolae Colan, Vasile Hossu, Liviu Telea, apartenența Transilvaniei de Nord la Teodor Burzo etc… Activitatea acestei Ungaria. Astfel, în contextul politic din anul organizații s-a desfășurat, în paralel, pe trei 1940, s-a elaborat teza potrivit căreia din direcții: confesională, cooperatistă și diplo- punct de vedere istoric, etno-demografic, matică. În actele confidențiale ale prefectu- economic sau geographic, spațiul transilvan lui Cluj, 1940-1944 [6, 7] se menționează: „Se ar putea fi divizat într-o parte de nord, care poate constata că românii din Nordul Tran - ar fi „ungurească” și o parte de sud, repre- silvaniei își construiesc aceste linii organizatori- zentând restul. Această teză este prezentată ce cu mare succes, fără ca autoritățile noastre să de contele Pal Teleki, geograf, prim-minis- fi conturbat până acum cu vreun folos una tru al Ungariei, în anul 1940 în volumul dintre ele”. Siebenbürgen [1] și preluată de istoricul Comunitatea națională a românilor a Makkai Laszlo în cartea Istoria Tran - organizat consfătuiri, a întocmit liste ale silvaniei, ediția în limba maghiară, 1944 și nedreptăților, a făcut recensământul celor respectiv franceză „Histoire de Transil - rămași, etc. Într-un document aflat la vanie”, 1946 [2]. Falsitatea teoriei este Arhivele Statului Cluj [6, 7] se arată că pe evidentă, componenta etnică românească linie confesională „s-a reușit să se înlocuiască fiind majoritară pe acest teritoriu așa cum preoții refugiați cu alții tineri, hirotonisiți după reiese din primele recensăminte. Pentru doi ani de teologie. Ca urmare, nici un sat româ- aceasta, vom reda câteva date din lucrările nesc nu a rămas fără conducător spiritual mai istoricului David Prodan [3, 4]. Conscripția mult de câteva săptămâni sau luni”. Raportul din anul 1553 arată că în domeniul cetății consemna faptul că prelații de rang superior Ciceu erau un număr de 54 sate din care 41 colindau satele românești, stăteau de vorbă românești, iar în domeniul cetății Gherla, cu masele de țărani, îi iluminau, îi îndem- din cele 23 de sate, 10 erau românești, 4 nau la rezistență, îi încurajau. Spre exem- săsești precum și 9 ungurești sau amesteca- plu, cităm dintr-o cuvântare a episcopului te etnic. Domeniul Cetății Chioar, în anul Iuliu Hossu „În ceasul întunecării să ținem sus 1556, îngloba 67 de sate din care 65 lumina lui Hristos ca să lumineze tuturor. Pe românești, iar domeniul Cehu Silvaniei valurile tulburi ale veacului, pășește și azi avea 43 de sate din care care 35 românești. Mântuitorul Isus și îndeamnă cu dumnezeiesc În anul 1594, domeniul cetății Şimleu avea cuvânt de îmbărbătare, pe cei înfricoșați de 48 sate din care 37 românești. Teza lui Teleki moarte: Nu vă temeți, Eu sunt” [8]. Într-un alt este evident greșită, ca dealtfel și raport al autorităților maghiare [6, 7] se argumentația plecând de la geografia regiu- exprimă îngrijorarea deoarece „nu se văd nii pe care o consideră distinctă de restul urmele neînțelegerilor dintre cele două confesiu- Transilvaniei. Din păcate și astăzi această ni”. Această tensiune, continua raportul, „ar teză este readusă pe tapet de unii politologi trebui să o menținem chiar cu prețul unor sacri- maghiari. ficii sau să o declanșăm artificial”. Ne propunem a trece succinct în revistă Agentul securității, cu numele de cod pentru început modul în care s-a luptat și Popan Virgil, la data de 06.03.1968 scria într- afirmat populația românească din Ardealul un raport „Pe timpul ocupației maghiare a de Nord, trecut vremelnic sub ocupația Ardealului de Nord, episcopul Hossu a fost în horthystă, acțiuni în contradicție cu teza lui raporturi de prietenie și colaborare cu episcopul Teleki. La începutul lunii septembrie 1940 ortodox Nicolae Colan și împreună au servit se organizează la Cluj „Comunitatea Națio- cauza românească, atât personal cât și prin nală a Românilor din Nordul Transilva - preoții din subordine care erau în contact cu niei”, formațiune organizatorică conducă- masele populare” [9]. A ajutat pe episcopul toare a populației românești din Ardealul Nicolae Colan, trimițând credincioșii greco- de Nord, președinte fiind ales Emil catolici la Catedrala Ortodoxă și care era Hațieganu [5]. Din nucleul organizatoric „amenințată din lipsă de credincioși să fie făceau parte episcopii Iuliu Hossu și suspendată”. Era o perioadă în care episco- 18 Transilvania de Nord, la răscruce de drumuri (1940-1945)

pul Iuliu Hossu ajută pe cei loviți, ajută tendințe din partea acestora” [11]. S-a consta- material pe studenții români, se implică în tat totodată „o adevărată febră printre români. ajutorarea evreilor după cum aprecia rabi- Ei devin mai siguri pe ei, mai conștienți și de nul Moshe Carmilly. multe ori mai agresivi”[7]. Starea de spirit a Comunitatea Națională a Românilor a populației românești este redată sugestiv organizat reuniunea „Mariana” a tineretu- într-un raport confidențial din anul 1943 al lui universitar în anul 1941. S-a trecut la autorităților maghiare. „Nici azi nu se pot organizarea filialelor Comunității Națio- încadra în viața maghiară, nu frecventează nale a Românilor. Spre exemplu, la data de manifestările naționale maghiare, nu sprijină 07.03.1943, în prezența lui Emil Hațieganu, nici o acțiune maghiară.” s-a constituit organizația locală Bistrița, În localități din județele Sălaj, Mara - conducerea acesteia fiind formată din Vasile mureș, Mureș-Turda, populația a reacționat Buta, Gabriel Ceoca și Nicolae Pop. Acțiuni cu atâta dârzenie în fața autorităților care asemănătoare au avut loc și în alte județe. încercau să-i înroleze în companiile de Au fost mobilizați avocați români pentru a muncă forțată, astfel încât a fost nevoie să se apăra în procese pe cei neajutorați, ca spre apeleze la armată. Numărul dezertorilor exemplu pe cei loviți prin decretul 1940/41 români din armata horthystă sau detașa- al Ministerului de Externe maghiar (februa- mentele de muncă, care se ascundeau în rie 1941), care a instituit revizuirea reformei munți, erau de câteva mii. S-au petrecut agrare după primul război mondial. nenumărate crime, fiind împușcați cei care S-au organizat totodată acțiuni cultural- nu s-au prezentat la înrolare: Moișeni (Oaș), artistice. Astfel, în anul 1942 s-au prezentat Săbișa (Baia Mare) etc... Se îngroașă numă- 14 conferințe, au avut loc 12 concerte, 13 rul de partizani (Rona de Jos, Săliștea de repre zentații teatrale, 14 sărbători și Sus, Giulești, Desești, Moisei, Valea Firizei, expoziții de arte plastice la Cluj, Bistrița, Târgu-Lăpuș, etc.)[12]. Referindu-se la Năsăud, Satu Mare sau Dumbrăvița (Baia manifestările de conștiință națională ale Mare). În același an s-au tipărit 7 calendare românilor, autoritățile horthyste constatau populare, 2 anuare, câte 2 lucrări de folclor tot mai des că „românii își țin religia, nu și respectiv, de versuri, 8 cărți cu caracter doresc sa-și uite limba, sperând la restaurarea religios, etc [10]. În 1941, la inițiativa României” [6]. preoților din satele românești s-a cerut Acțiunea de la 23 august 1944 a provocat înființarea unor școli confesionale în limba o vădită îngrijorare în rândul autorităților română (55 greco-catolice, 25 ortodoxe). Au maghiare. În noaptea de 23/24 august 1944 fost remise nenumărate memorii ambasadei s-au emis intrucțiuni speciale privind ares- României la Budapesta, în care sunt descri- tarea și întemnițarea tuturor elementelor se nedreptățile suferite de români [7]. românești suspecte. În orașul Sighet au fost Primul ministru al Ungariei, într-o notă arestate 23 persoane, iar în județul datată 11 iunie 1942, se plângea că „publi - Ma ramureș 200 persoane. În județul Cluj s- cațiile românești nu sunt cenzurate cu destulă au făcut multe arestări, românii fiind eficiență”. S-a trecut la arestări și condam- internați în „Toloncz Ház” (lagăr). nări ale unor redactori și ziariști ai Tribunei Politica maghiară cu privire la Ardealului. Spre exemplu Gheorghe Transilvania a evoluat, în perioada 1940- Dăncuș a fost condamnat în noiembrie 1942 1945, în funcție de realitățile politice. Astfel, la închisoare pentru vina de a fi publicat din raportul trimisului URSS în Turcia, S.P. poezia lui Coșbuc „Decebal către popor”. Vinogradov către V. Molotov, la data de 7 La 24.01.1942 au fost confiscate toate apara- iulie 1943, rezultă că Ungaria este ne- tele de radio de la posesorii români. mulțumită de partea din Transilvania Într-un raport din 28 mai 1941 al primită prin Dictatul de la Viena. Ungaria Partidului Ardelean, contele Béla Teleki dorește să obțină toată Transilvania și a o cerea „supravegherea strictă a românilor din transforma intr-un stat „independent” nordul Transilvaniei și reprimarea oricăror inclus într-o confederație proiectată de 19 Emil Burzo

Ungaria și care să includă și Croația [13]. și îndoiala că odată formată această Odată cu victoriile puterilor aliate și apro- confederație va fi sub influența URSS. La pierea frontului de Ungaria, se observă o data de 5.06.1944, Litvinov, președintele orientare spre ideologiile de stânga, spre comisiei menționată mai sus, constată că cea comunistă. La data de 26 august 1944, este greu să găsești o rezolvare a problemei guvernul de la Budapesta a trimis in- Ardealului de Nord care să satisfacă și strucțiuni populației maghiare din Ardealul România și Ungaria. Acesta afirma într-un de Nord „pentru cazul în care Transilvania de raport că „atribuirea Transilvaniei uneia sau Nord ar fi fost ocupată de trupele româno-ruse, alteia dintre țări este posibilă numai după primi- maghiarii din Transilvania se pot organiza în rea unei asigurări solide de cooperare”. Dacă va cadrul unui partid comunist, colaborând intens fi imposibil de obținut o garanție fermă, și chiar exagerat cu autoritățile rusești de continua acesta, „trebuie luat în calcul forma- ocupație, supralicitând pe români”. În felul rea unui stat Transilvan, independent de orice acesta ar putea obține simpatia autorităților alianță sau federație. Cu o populație de peste 5 militare rusești, complicând reîncadrarea milioane de oameni și o suprafață de peste acesteia în statul român. Semnificativă este 100.000 km2, Transilvania va fi mai mare decât deasemenea declarația unui deputat ma- multe tări europene, având în plus resurse eco- ghiar la 08.09.1944. „Românii sunt convinși de nomice semnificative”. În ședința din reuniunea nordului Transilvaniei la România, 08.06.1944, Litvinov propune două soluții iar populația maghiară este de părere că singura pentru rezolvarea problemei Transilvaniei: noastră salvare constă în a ne orienta spre stân- 1. Posibilitatea de retrocedare către ga”. Şi acest lucru s-a văzut; încă 6 luni după România, dacă se va renunța la reven- eliberarea Transilvaniei de Nord, elemental dicarea Basarabiei și Bucovinei și dacă maghiar care a aderat la partidele de stânga, acceptă exercitarea controlului sovie- în special comunist, dominând viața tic asupra politicii viitoare a Ro - politică a acestei regiuni. mâniei. Documentele aflate în arhivele rusești 2. Până la realizarea acestui lucru avem menționează discuțiile care au avut loc în posibilitatea de a transforma Tran sil - perioada 29.03-12.04.1944 dintre N.V. vania într-un stat independent pentru Novikov, trimisul URSS în Egipt și Barbu o anumită perioadă, dar poate rămâne Știrbei. Partea sovietică dorea ca România independent și pentru o lungă perioa- să rupă alianța cu Germania, participarea dă de timp, având în vedere că acest armatei române la război de partea aliaților, stat mic va trebui să aibă un protector, restabilirea graniței sovieto-române în care poate fi doar Uniunea Sovietică conformitate cu tratatul din 1940, plata [13]. recompensărilor, eliberarea militarilor pri- Transilvania a avut astfel o situație incer- zonieri. URSS se obliga să anuleze decizia tă din punct de vedere administrativ. O de la Viena cu privire la Transilvania de perioadă de timp, după actul de la 23 Nord. [13] august 1944 și respectiv eliberarea acestui La Moscova, începând cu data de teritoriu de sub dominația horthystă. În 10.01.1944, când se prefigura că războiul cu discuțiile cu privire la armisițiu duse de Germania se apropie de final, își desfășoară Pătrășcanu, Vișoianu și Dămăceanu cu V.M. activitatea Comisia NKID pentru pregătirea Molotov și A.I. Vâșinschi din 31 august tratatativelor de pace și ordine postbelică. 1944, Pătrășcanu insista „să se trimită cât de La această data, Comisia se pronunță împo- curând trupe românești în Transilvania pentru a triva formării oricărei federații de state. În lupta contra germanilor. De aceea, continuă acest context, la data de 08.04.1941, un acesta, ar fi de dorit ca diviziile românești să nu membru al comisiei, Șuriț, este împotriva fie dezarmate”. Răspunsul lui V.M. Molotov a unei posibile federații maghiaro-române- fost evaziv. Delegația română revine cu transilvane. Motivele prezentate au fost: aceeași solicitare și în 06.09.1944. V. Zorin melanjul de inamici ireconciliabili, precum propune lui Vâșinschi, la data de 09.09.1944, 20 Transilvania de Nord, la răscruce de drumuri (1940-1945)

ca delegația română să rămână fără A.Wolff, Francis Bruder), MADOSZ, Fron- răspuns. Semnarea armistițiului de către tul Plugarilor și alte câteva organizații mai ruși a fost tărăgănată până la data de mici precum Gruparea Evreiască Anti - 12.09.1944. În Convenția de Armistițiu din fascistă, Uniunea Patrioților, etc. Consiliul 12.09.1944, între Guvernul Român și Gu - Deocratic își schimbă, în scurt timp, denu- vernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit și mirea în Frontul Național Democratic. Statelor Unite ale Americii, la punctul 19, se Comentând memoriul primit de la secre- prevedea: „Guvernele Aliate socotesc tarul Comitetului regional al P.C.R. din hotărârea Arbitrajului de la Viena cu privire Transilvania de Nord, Goldberger, Comi - la Transilvania, ca nulă și neavenită și sunt sarul Poporului pentru Afaceri Externe al de acord ca Transilvania (sau cea mai mare RSSFR, A.I. Lavrentiev, propune lui A.I. parte a ei) să fie restituită României sub Vâșinski, în decembrie 1944, înființarea unei condiția confirmării prin Tratatul de Pace și administrații provizorii pentru Transilvania Guvernul Sovietic este de accord ca forțele de Nord. Printre alte propuneri făcute, sovietice să ia parte în acest scop, în cităm din acest document: „Organizarea unui operațiuni militare, conjugate cu România, Comisariat pentru problemele Transilvaniei de contra Germaniei și Ungariei”. În art. 17 se Nord care să conducă organele administrative, spune că „administrația civilă românească este economia, finanțele, etc. Conducerea acestui restabilită pe întreg teritoriul României până la Comisariat trebuie numită de puterea militară o distanță de linia frontului de minim 50-100 sovietică, chiar din rândul populației Tran - km”. În anexa F, la art. 17, se stipulează însă silvaniei de Nord”. În continuare se spune „În „Comisia Aliată de control va instaura organe prezent nu avem materiale care să răspundă sau secțiuni împuternicindu-le, respectiv, cu exact ce parte a Transilvaniei de Nord ar urma executarea de diferite funcțiuni”. să fie retrocedată României și care parte Toate aceste decizii au condus la diferite Ungariei” [13]. interpretări și aceastea s-au reflectat în Administrația din Transilvania de Nord, situația politică și administrativă a Tran - începând cu 24 octombrie 1944, a fost silvaniei de Nord, care din toamna anului controlată de Înaltul Comandament Aliat, 1944 până în primăvara anului 1945, a fost în fapt de către Armata Sovietică. Aceasta deosebit de complexă. Prin legea nr. 487 din administra regiunea prin FND și apoi prin 10 oct. 1944 s-a creat, de autoritățile de la Comitetul Executiv pentru Ardealul de București, Comisariatul pentru Admi nis - Nord al FND, care urmărea însă regionali- trarea Transilvaniei Eliberate, cu misiunea zarea Transilvaniei de Nord. Într-un raport de a administra această parte a României. În către CC al P.C. din România, Miklos funcția de Înalt Comisar pentru Ad - Goldberger afirma: „Comitetul regional a ministrarea Transilvaniei eliberate a fost hotărât că este momentul adunării la Cluj, la numit dr. Ionel Pop, fost secretar al Marii sfârșitul lunii ianuarie a reprezentanților FND Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 din toate județele. Am constatat, continua Decembrie 1918. Sediul acestui comisariat a acesta, că, comitetele formate ale FND au reușit existat mai mult la București, nefiindu-i să schimbe prefecți, să ocupe funcțiile adminis- permisă stabilirea la Cluj. trative”. Conferința politică a FND pentru Comuniștii maghiari și români se re po - Ardealul de Nord a început la Cluj în 12 ziționează, conform cu evoluția evenimen- februarie 1945, prilej cu care s-a ales telor politice și militare. La data de 16 oc - Comitetul Executiv al FND, format din tombrie 1944 se înființează Uniunea Popu- președinte (Teodor Vescan), copreședinte lară Maghiară din România (MADOSZ). O (Lajos Jordaky), iar ca membri, Tudor săptămână mai târziu, la data de 21 octom- Bugnariu, Francisc Bruder, Ianos Demeter și brie 1944, se constituie la Cluj, Comitetul Miklos Goldberger. Frontul Național De- Democratic din Ardealul de Nord, pe baza mocratic a creat o structură administrativă acordului dintre P.C. (Pal Veres, Lajos asemănătoare unui guvern, constituind Iordaki, Sandor Jakab) și PSD (Victor Pocol, organe de lucru precum: președinție, 21 Emil Burzo

administrație și sănătate, justiție și continuat activitatea pe aceleași funcții ca și siguranță, cultură, finanțe, economie, pre- în timpul ocupației maghiare. Astfel, la cum și muncă și transporturi. Din punct de Târgu-Mureș îl regăsim primar tot pe Zsak, vedere etnic, ungurii, prin FND, au ocupat prim secretar la P.C. fiind Soos Iozsef. funcții adiministrative importante, domi- Pentru menținerea ordinii s-a format o nând viața politică a Ardealului de Nord, gardă civilă (rongyosgarda), compusă din timp de 6 luni. maghiari, mulți dintre ei cu un trecut Protocolul militar dintre Armata dubios. Este edificatoare declarația prima- Română și cea Sovietică a fost semnat abia rului Zsak făcută la o ședință cu consilierii la 25 septembrie 1944, ceea ce a făcut ca orășenești: Eu, Zsak I. Adolf, declar că în foarte armata română să se angajeze singură în scurt timp Ardealul de Sud va ajunge ca și luptele pentru eliberarea Transilvaniei, Ardealul de Nord, unificându-se [14]. Acesta reușind ca până la începutul lunii septem- miza pe teza unui Ardeal independent, pre- brie să respingă de pe teritoriul de atunci al conizat de cercurile comuniste maghiare, României, până la frontiera vremelnic soluție aflată dealtfel și pe lista de propune- impusă, trupele hitleristo-horthyste și să ri sovietice. Armata română a trebuit să mențină la nord și la vest de Carpați, în părăsească orașul Târgu-Mureș. Transilvania, un cap de pod pentru concen- O situație similară întâlnim, spre exem- trarea trupelor sovietice, în vederea plu, la Cluj. La Cluj, comandamentul sovie- angajării acestora în luptă. În dimineața zile tic instalează la data de 10.10.1944 drept pri- de 9 septembrie 1944, armata română a tre- mar pe Tudor Bugnariu, membru al cut la ofensivă. A eliberat sigură 872 de Partidului Național Popular (partid de localități, dintre care 8 orașe (Sfântu buzunar la P.C.) și apoi membru al P.C. Gheorghe, Târgu-Mureș, Gherla, Zalău, Acesta era căsătorit din anul 1930 cu Kato Carei). În cooperare cu trupele sovietice, a Balázs, fiica unor bogați negustori evrei, participat efectiv la eliberarea orașelor Cluj, care decedeză în anul 1950, din cauza leuce- Oradea, Satu-Mare și Salonta. miei. Tudor Bugnariu, cadru didactic la Armata Română, după eliberarea locali- Universitate, rămâne în teritoriul ocupat, tăților menționate, a instalat autoritățile tri- soția sa scăpând de deportare, fiind căsăto- mise de la București. Spre exemplu, la rită cu un creștin. În anul 1957, se recă- Târgu-Mureș, în prezența lui Ionel Pop este sătorește cu Ana Dorica Blaga. desemnat ca prefect Dr. Victor Groza, iar După eliberarea Clujului de către armata primar Dr. Petre Muscă, odată cu eliberarea română împreună cu cea sovietică, la data orașului, la data de 28 septembrie 1944 [14]. de 11 octombrie 1944, armatei române i se În perioada următoare (luna octombrie), interzice să rămână în Cluj de către coman- din ordinul comandamentului sovietic, au- dantul militar sovietic și de primărie, dealt- toritățile române au fost nevoite să pără- fel considerată anexă a acesteia. Într-un co- sească orașul, acest lucru întâmplându-se și municat consemnat în Jurnalul Operațional in alte orașe, unde armata română a instalat al Corpului Aerian Român se spune „a fost autorități civile trimise de București. un prilej de mare bucurie pentru ostași și Edificatoare în acest sens este discuția populația românească eliberarea Clujului”. dintre A.I.Vâșinschi și primul ministru al Această bucurie a fost umbrită de faptul că României, la data de 12 noiembrie 1944. nu au permis intrarea autorităților române Primul ministru solicită o amânare a terme- în Cluj, precum și staționarea armatei româ- nului de 24-48 ore pentru ca autoritățile ne. Raportul Grupului 2 Vânători, din românești din întreaga Transilvanie să octombrie 1944, consemnează că unitățile părăsească acest teritoriu. militare nu sunt admise în Cluj. Populația În colaborare cu Frontul Național De - maghiară declară la sosirea trupelor rusești mocrat înființat de comuniști, armata „că demult au așteptat armatele sovietice elibe- sovietică a instalat noi autorități, multe ratoare, întrucât și ei sunt comuniști”. dintre acestea implicând persoane care au „Funcționarii unguri din administrația orașu- 22 Transilvania de Nord, la răscruce de drumuri (1940-1945)

lui se pronunță ca municipiului Cluj să i se cei doi arhierei români: ÎPS Iuliu Hossu și acorde statut international” [15]. PS Nicolae Colan. Președinte este ales pro- Față de situația politică complexă în care fesorul Aurel Coza, iar ca secretari se afla Transilvania de Nord, la data de 17 Gheorghe Giurgiu, Gheorghe Ropan și noiembrie 1944 se constituie „Uniunea Vasile Erdely. Pentru organizarea UDR pe Democrată Română” (UDR), organism ce întreg teritoriul Transilvaniei de Nord au milita pentru integrarea Transilvaniei de fost propuși după dezbateri următoarele Nord la România [16]. Ca urmare a unei persoane - Județul Cluj: Vasile Sava, Grigore Mari Consfătuiri a Românilor Democrați, Strâmbu, Vasile Bolchiș, Tiberiu Bucșa și Ion ținută în localul „Băncii Albina” din Cluj, la Giurgea; Someş: Iuliu Micșa, Alexandru care participă câteva sute de persoane, se Coroiu; Năsăud: dr. Mihăese, dr. Ceuca, dr. alege un Comitet de conducere, reprezen- Mihăilaș, dr. Nicolae Pop; Satu Mare: Victor tant al tuturor instituțiilor românești și toate Dernian, Stefan Anderko, protopop clasele sociale, format din 40 de membri Dragomir; Maramureș: Ioan Bilțiu Dăncuș; (Biserica Ortodoxă Română, Biserica Sălaj: Emil Dernian, Sever Oros, protopop Română Unită, meseriași și industriași, co- Trufas și Vaida; Mureș: dr. Ion Togănel, dr. mercianți, țărani, medici, artiști, învățători, Petre Muscă; Bihor: avocat Chiș, Gavril Stan, ziariști, ingineri, funcționari, tineret și pen- Petre Mărcușiu. sionari). Președinte de onoare al Uniunii a UDR, ca organizație politică reprezenta- fost proclamat Emil Hațieganu, precum și tivă pentru comunitatea românească, ca 23 Emil Burzo

urmare a propuneriolor FND, a fost pusă în au interese vizibile contra românilor. situația de a fi integrată în FND și de a creea Edificator pentru atitudinea FND îl conti- structuri guvernamentale paralele față de tuie pasajul, cu privire la cooperarea cu cele ale statului român. În mod real, UDR, din raportul lui Miklos Golberger, reprezentanții UDR au evitat, pe toată per- prim secretar al P.C. din regiune, întocmit la ioada funcționării acestei organizații, să data de 30 decembrie 1944. Acesta spunea: participe la activitatea unui for de reprezen- „Colaborarea cu UDR a fost valabilă 3 tare politică alături de FND. Propunerile săptămâni, după care a început să ceară ca FND comuniștilor, venite de la Teofil Vescan, să declare deja azi Transilvania de Nord drept Miklos Goldberger, Tudor Bugnariu sau pământ românesc” și continua „noi nu dorim Alexandru Jakab, pentru ca, colaborarea pe să facem o declarație care ar fi în contradicție cu plan administrativ, la nivelul județului Cluj, platforma externă a Uniunii Sovietice și a să devină una politică în cadrul unui Comisiei de Armistițiu”. Consiliu Dirigent sau Comitet Executiv, au UDR a înființat comisii consultative cu fost respinse de UDR. Acceptarea acestora atribuții pentru orașul Cluj. Acestea erau ar fi însemnat crearea unei organizații poli- organizate pe o structură asemănătoare cu tice autonome și ar fi putut aduce numai cele ale FND, în speranța că vor putea cola- complicații, de viitor, guvernului român în bora cu acesta în administrarea orașului rezolvarea definitivă a problemei Ardea- Cluj. Pe de altă parte, ar fi avut de jucat un lului de Nord. Înființarea unui Comitet rol politic important dacă Transilvania de Central pentru Ardealul de Nord, „fie fățiș, Nord ar fi fost declarată independentă: Pre - fie deghizat, urmărea instituirea unei autonomii ședinție: dr. Vasile Hossu, Iacob Tis; Admi - regionale în teritoriile eliberate”. Declarațiile nistrație și sănătate: dr. Liviu Pop și dr. Gh. echivoce ale P.C. privind viitorul statut al Ropan; Justiție și Siguranță: dr. Liviu Lazăr și Ardealului de Nord, precum și propunerile dr. Alex Lucian; Cultură: prof. Aurel Coza; de a deveni parte componentă a Uniunii Finanțe: Ghircoiaș Valer; Economie: Ioan Sovietice erau strâns legate de formarea Buzea și dr. Petre Rebreanu; Muncă și Trans - unei unități administrative pentru întregul porturi: ing. Teodor Burzo, Virgil Bălosu. Ardeal de Nord. În istoriografia maghiară, Comisiile menționate au întocmit ra- în ultimii ani se acreditează ideea că a poarte și propuneri concrete pentru rezol- funcționat „un guvern provizoriu de coaliție” varea situațiilor dificile în care se afla orașul la Cluj, începând cu decembrie 1944 [17, 18], Cluj, consecință a războiului. Acestea au și deci un prim pas spre regionalizare, cu fost înaintate primăriei și comandantului participarea tuturor forțelor politice. Aceste sovietic al orașului. Această structură a pro- afirmații sunt întru totul neadevărate. testat pentru nedreptățile făcute comunității Pentru a ilustra problemele apărute între românești, ca de exemplu interzicerea UDR și FND, redăm unele pasaje din docu- apariției ziarului Tribuna Ardealului din mentele UDR aflate în fosta arhivă a data de 30.01.1945, la propunerea FND. securității [16, 19]. La data de 14 decembrie Acest ziar a luptat timp de 4 ani pentru 1944, prof. Aurel Coza, președinte al UDR, cauza românilor în timpul ocupației hor- declara „interese străine ascunse vor să se thyste, fără a fi sistat. În schimb, ziarul camufleze în organizații ce tind a se crea pentru Vilagosz a fost lăsat să lanseze în continuare a ajunge la o organizație autonomă provincial”. atacuri și aluzii răuvoitoare la adresa româ- La aceeași dată, Teodor Burzo, Petre nilor. Rebreanu și Liviu Lazăr arată că „delegații Ilustrativ pentru atitudinea comuniștilor FND dau dovadă de o atitudine mereu privind situația Ardealului de Nord îl con- separatistă și șovină”.Din discuțiile dintre stituie raportul lui Miklos Golberger, prim delegații FND și UDR din 30 decembrie secretar al Comitetului Regional din Cluj al 1944, se desprinde faptul că reprezentanții P.C. Referindu-se la Transilvania, afirma Uniunii Populare Maghiare din FND susțin „posibilitatea ca aceasta să treacă la România teze străine de Convenția de Armistițiu și sau să treacă, sub conducerea unui guvern 24 Transilvania de Nord, la răscruce de drumuri (1940-1945)

democratic, la Ungaria”. În continuare spu- fiind numit primar. CNR va intra curând în nea „Există și o a treia tendință, cu destul de divergență cu Consiliul Ruteno-Maghiar multe motive pentru aceasta din partea ambelor din Maramureș. La data de 8 noiembrie popoare, în special din partea muncitorilor… 1944, Înaltul Comandament Sovietic a dat atât de o parte, cât și de cealaltă, ei vor o ordin ca trupele române și jandarmeria să se Transilvanie independentă, care având o graniță retragă din județul Maramureș. În aceste comună cu Uniunea Sovietică să fie integrată în condiții, minoritățile maghiară, rutenă și Uniunea Sovietică”. Și continua, „este intere- evreiască au adus în fruntea județului un santă discuția pe care am avut-o cu țăranii din ucrainian, Ion Odovichiuk. S-au format județul Sighet-Maramureș, unde se regăsesc cele comitete populare locale, cele mai multe mai puternice reacții șovine românești, care au conduse de ucrainieni și unguri și un răspuns la întrebarea: ce fac fără jandarmi”. Comitet Județean al Poporului. Prefectul Răspuns: „au plecat românașii noștri, totuși român este silit să demisioneze. La data de mai bine fără de ei, pentru că au venit cu trais- 20.01.1945, se organizează un miting la tele goale, dar au plecat cu șase căruțe, luând cu Sighet, susținut doar de minorități, prilej cu ei și căruțele și caii”.[13] care Maramureșul este declarat parte a Referindu-se la alegerea delegațiilor din URSS. Majoritatea funcționarilor români au Târgu-Mureș, la congresul sindicatelor fost înlăturați și au fost constituite organe unite din România, M. Goldberger spunea administrative și de ordine, formate numai „s-a pus problema ca acești delegați să nu își dea din ucrainieni, maghiari și evrei. acordul sub nici o formă la unirea Transilvaniei Populația română s-a mobilizat, adu- de Nord cu România, să pună problema nând 70.000 de semnături în vederea reali- independenței Transilvaniei de Nord cu intenția pirii Maramureșului la România. Rămași de integrare ulterioară în Uniunea Sovietică”. fără răspuns, în jur de 30.000 români de pe Până la urmă această decizie a fost anulată. văile Izei, Vișeului, Tisei și Valea Mare au Pe aceeași linie se înscrie și scrisoarea tri- pornit spre Sighet pentru a instala o misă de locuitorii din plasa Salard, primită administrație românească. Trupele sovietice la 25.08.1945 de S.A. Lozovski, adjunctul au tras focuri de avertisment, în schimb Comisarului Poporului pentru Afaceri milițiile ucrainiene au tras în oameni. Externe al URSS. Scrisoarea, semnată de 200 Românii au ripostat și au căzut morți și persoane, membrii ai P.C., PSD și Frontul răniți. Aceste evenimente au fost relatate și Plugarilor, se referă tot la independența de partea sovietică. Ardealului de Nord. „În numele poporului Din raportul contraamiralului V.L. din Transilvania, rugăm reprezentanții Marilor Bogdenko și a consilierului politic S.A. Puteri Aliate la Conferința de Pace să ia în Dangulov reies următoarele „La începutul considerare destinul special al Transilvaniei. Si lunii februarie 1945, în orașul Sighet s-a depla- continuă „Singurul mod de la opri lupta dintre sat delegatul Radei Poporului din Ucraina cele două tări vecine din cauza Transilvaniei, Subcarpatică pentru a participa la pregătirea precum și a asigura pacea și armonia, a Congresului reprezentanților poporului, care conlucrării popoarelor, este aderarea ca stat inde- trebuiau să decidă cu privire la aderarea pendent la Uniunea Sovietică”.[13] județului Maramureș la Ucraina Subcarpatică. O situație deosebită a apărut în Mara- Congresul, care a avut loc la data de 04.02.1945, mureș. Ne vom referi succint la problemele a adoptat manifestul de aderare. Deplasarea puse populației românești din acest colț de reprezentanților Radei Poporului, ca și organi- țară, care se opunea vehement integrării la zarea congresului au fost autorizate de CC al PC Ucraina. Orașul Sighet a fost eliberat la data din Ucraina și Departamentul Politic al de 17 octombrie 1944 de către Armata Frontului al 4-lea Ucrainian. După aderarea Sovietică. Comandamentul acesteia a numit județului Maramureș la Ucraina Subcarpatică o administrație locală românească, domi- și crearea organelor administrative, conducerea nată de Consiliul Național Român (CNR), Comitetului de delegați populari s-a făcut de la președintele acestuia Dr. Ioan Bilțiu, Drăguș Ujgorod. Acțiunile au fost aprobate de N. 25 Emil Burzo

Hrușciov”. În raport se menționează ticipat regele Mihai, dr. Petru Groza și A.I. componența etnică a județului (74% români, Vâșinschi. Reprezentantul NKVD la acest 18% ucrainieni, 7% maghiari, 1% alte eveniment raporta către Beria „regele a fost naționalități) și a orașului Sighet (55% primit cu entuziasm de către autoritățile din români, 32% maghiari, 10% ucrainieni, 3% Transilvania de Nord în sala primăriei”.[13] alte naționalități) [13]. Consiliul FND a fost desființat după ins- Cauzele reale ale revoltei sunt ascunse talarea deplină a administrației românești însă de colonelul Fedorov, comandant în regiune, la data de 12 iunie 1945. Această sovietic al regiunii. Din raportul acestuia structură a încercat să se suprapună și după către organele superioare, pentru început se 06.03.1945 autorităților guvernamentale, menționa că revolta armată a avut loc con- continuând tendințele autonomiste expri- tra guvernului Groza, deși la acea dată nu mate anterior, în contradicție cu pozițiile era încă instalat. În raport se spunea: „La liderilor comuniști de la București. Cu data de 5 martie 1945, cercurile române națio- această dată este demis din funcția de pri- nal-fasciste din orașul Sighet au intenționat să mar al Clujului, Tudor Bugnaru, iar lui organizeze o revoltă armată în oraș și în ținut cu Teofil Vescan i se retrag toate funcțiile de scopul de a răsturna Comitetele Populare și de a conducere din cadrul PCR. instaura dictatura naționalist-română”. Au to - Pe plan extern au loc mai multe încercări rul raportului continua „Încercarea de ale Ungariei de a se apropia de URSS, în insurecție a fost împiedicată de măsurile luate de speranța păstrării în componența sa a Brigada 27 de Căi Ferate, împreună cu Ardealului de Nord sau a unei părți a aces- autoritățile locale”. În raport se insinua tuia. De asemenea, se apelează la influența totodată că ar fi contribuit la această revoltă migrației maghiare în țările vest-europene un apropiat al lui Maniu (Ilie Lazăr). și Statele Unite. Ne vom referi, în continua- Din raportul contra-amiralului Bog- re, doar la două acțiuni. Regentul Ungariei, denko rezultă că la sfârșitul lui martie 1945, Miklos Horthy, trimite o scrisoare lui I.V. a sosit delegatul CC al PCR pentru Tran- Stalin în luna septembrie 1944 [13]. Din sivania de Nord, Golberger, ce urmărea ins- acesta cităm „Pentru corectitudine, aș dori să taurarea administrației române. Acesta, vă informez că nicodată nu am venit să ocupăm neîndrăznind să-și asume responsabilitatea nici un centimetru din ceea ce nu ne aparținea pentru introducerea administrației româ- de drept. În schimb, românii au ocupat nești în Maramureș, preciza raportul, a ape- Basarabia de la aliatul lor rus. Numai când în lat la Vasile Luca. Negocierile dintre orga- 1940 am intenționat să punem capăt atitudinii nele administrative impuse de Ucraina cu monstruoase față de populația maghiară din Vasile Luca nu au avut succes. Raportul Transilvania, românii din nou au cerut ajutor de menționa formarea unei structuri locale de la Germania, cerându-i lui Hitler să îi ajute să către Consiliul FND (32 delegați) cu prilejul obțină cel puțin o parte din acest teritoriu prin unei ședințe la care a participat și Vasile arbitrajul de la Viena”. Menționăm totodată și Luca. În satele cu populație ucrainiană au discuția lui I.V. Stalin cu delegația guver na - continuat sa-și exercite puterea Comitetele mentală maghiară condusă de primul Populare alese anterior. Se pare că această ministru Nagy, din data de 10 aprilie 1946. acțiune de aderare a Maramureșului la Cu acest prilej, ministrul afacerilor externe, Ucraina, dispusă de N. Hrușciov nu a fost Gyöngyösi Ianos, prezenta lui I.V. Stalin o aprobată de Stalin, integrarea județului în hartă pe care erau trecute noile hotare România făcându-se abia la data de 9 aprilie corespunzătoare propunerilor maghiare la 1945. Conferința de Pace. Se prevede ca 80.000 Ceremonia marcând începutul instalării km2 din teritoriul Transilvaniei să rămână administrației românești în Transilvania de la România și 20.000 km2 să fie alipiți Un - Nord, a avut loc la Cluj, la data de 13 martie gariei, incluzând orașele Satu-Mare, Oradea 1945. La demonstrația la care au fost și Arad. Stalin își exprimă părerea că româ- prezenți peste 1.000.000 de oameni, au par- nii nu vor fi de accord să cedeze o parte din 26 Transilvania de Nord, la răscruce de drumuri (1940-1945)

teritoriul lor Ungariei și guvernul român și s-a opus cu vehemență populația româ- regele român ar fi obligați să demisioneze în nească, prin organizația sa reprezentativă, această situație. Primul ministru Nagy UDR. Deși un asemenea organism politic, răspunde „guvernul maghiar nu ar regreta care să reflecte dorințele populației în între- dacă regele ar demisiona”.[13] gul său, nu s-a realizat, unii istorici maghia- Falsitatea tezei celor „două jumătăți ale ri scot în evidență și în prezent înțelegeri Transilvaniei” este clar evidențiată și prin regionale, cu consecințe pe plan politic în nereușita Partidului Comunist din Tran - acord cu teza lui Teleki a celor două părți silvania de Nord și a organizațiilor satelite ale Transilvaniei, precum și tendința spre acestuia, de a forma o conducere autonomă autonomie a Ardealului de Nord, în perioa- la nivel regional. Tendinței spre autonomie i da 1944-1945 [17, 18].

Bibliografie * 1. Paul Graf Teleki în volumul Sieben - 11. * * Erdely a Magyar Képviselöházban, bürgen, Budapest, Athenaeum, 1940 Cluj, 1942 2. Makkai László, Erdély története, 12. D. Csatáry, Forgoszélben, Budapest, Budapest, 1944 şi Histoire de 1968 Transilvanie, Budapest-Paris, 1946 13. O. Vinţeler (redactor), Problema 3. D. Prodan, Iobăgia în Transilvania în Transilvană, Cluj-Napoca, 2014 sec XVI-lea, Bucureşti, 1968 14. I. Pop, Credinţă şi Apostolat, Târgu- 4. N. Edroiu, Teza ungară a celor „două Mureş, 2014 jumătăţi” ale Transilvaniei, Editura 15. I.S. Nistor (redactor), Mituri şi Legende Ardealul, Cluj-Napoca, 2012 din tradiţia multimilenară a Clujului, 5. Ziarul „Timpul”, 11 septembrie 1940 Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca, 6. Arhivele Statului Cluj, Fond Prefectura 2012 Judeţului Cluj, Acte confidenţiale ale 16. V. Ţârău, Un oraş în tranziţie, Anuarul prefectului, dosar nr. 4 7. Gh. Zaharia şi alţii, Rezistenţa Institutului Gh. Bariţiu, Tom XIV, p. 225, anifascistă în partea de nord a 2006 17. I. Lipcsey, Romania and Transylvania in Transilvaniei, Editura Dacia Cluj- th Napoca, 1974 the 20 Century, Budapest, 2004 8. V. Hossu, Vestitorul Sionului Româ- 18. M.Z. Nagy, G. Vincze (editor) Autono - nesc, Editura Galaxia Gutenberg, 2011 mişti şi Centralişti, Enigmele unor 9. S. Stoica, Cardinalul Iuliu Hossu în decizii istorice. Transilvania de Nord dosarele securităţii, Editura Mega, Cluj- din septembrie 1944 până în martie Napoca, 2016 1945, Centrul de resurse pentru diver- 10. J. Pusztai-Popovics, Román kultúr- sitate multiculturală, 2003 űnnepélyek Eszak-Erdélyben 1940-1943, 19. V. Lechinţan, Enciclopedia Clujului (V), Pecs, 1943 Oraşul 30, 20 (2014) 27 Interviu

Florian Saiu în dialog cu Mircia Dumitrescu „Sistemul de învăţământ din prezent n-are busolă” Abstract Dialogul cu academicianul Mircia Dumitrescu, grafician, pictor, sculptor, profesor universitar, doctor în arte vizuale, este un veritabil exerciţiu de sinceritate. Plonjoanele savuroase ale memoriei nu sunt întrecute, poate, decât de cutremurătoarea poveste de viaţă şi de moarte a îndrăgitului prieten Nichita Stănescu sau de aventura uluitoare a manuscriselor lui Mihai Eminescu. Cuvinte-cheie: pictură, grafică, arte frumoase, cultură, poezie, Nichita Stănescu, comunism, regalitate, manuscrise, Eminescu.

Dialogue with academician Mircia Dumitrescu, graphic designer, painter, sculptor, university professor, doctor of visual arts, is a genuine exercise of sincerity. The delightful memories are per- haps only surpassed by the emotional life and death story of his beloved friend Nichita Stănescu, or by the amazing adventure of Mihai Eminescu's manuscripts. Keywords: picture, graphics, fine arts, culture, poetry, Nichita Stănescu, communism, royalty, manuscripts, Eminescu.

Ce-a mai rămas, după venirea la Bucureşti, Apoi, mi-a plăcut în acest sat al meu când din artistul provenit de la Căscioarele? Ce-aţi am ascultat pentru prima oară în viaţa mea mai păstrat din amintirea templului de pe muzică la radio. Tot la popă acasă se întâm- Greaca? Aţi adus ceva din copilărie cu dum- pla. N-am avut posibilitatea să-mi cumpăr neavoastră, aţi imortalizat în vreo operă un radio adevărat decât târziu, din prima amintirea copilului acelui sat din lunca bursă. Ţin minte că am cumpărat un radio Dunării? care costa 200 şi ceva de lei, în condiţiile în care mama avea leafa 300 şi ceva de lei. Nu- Mircia Dumitrescu: Am adus un singur i o chestie de care să mă ruşinez, dar mama, lucru: respectul. În sat, popa era popă, chit biata de ea, câştiga puţin. Eu aveam 230 de că veneau comuniştii şi-l băteau când li se lei bursă, îi trimiteam ei, acasă, 200 lei, iar năzărea... Nu ştiu de ce, nu făcuse nimic. restul îl păstram ca bani de buzunar. Dar îl băteau pentru că era popă. Se ascun- Aşadar, mi-am luat un radio «Pionierul» şi dea săracul, fugea pe câmp, dar îl prindeau am ascultat muzică simfonică, foarte multă cei care veneau de la Olteniţa cu Jeep-ul. Îl muzică simfonică. Aş putea recunoaşte urmăreau pe arături, aşa, îl înhăţau, apoi îl orice arie veche încă de la primele acorduri. lăsau acasă. Era o treabă legată de umilinţă. Nu mă descurc însă deloc cu muzica con-

Mircia DUMITRESCU – grafician, pictor și sculptor român. Membru al Uniunii Artișrilor Plastici din România, Doctor în Arte Vizuale, Profesor universitar al Academiei de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", membru corespondent al Academiei Române (din 2013), e-mail: [email protected] Florian SAIU, jurnalist, e-mail: [email protected] 28 Sistemul de învățământ din prezent n-are busolă

preda nouă limba rusă. Am făcut nouă ani şi n-amînvăţat nimic. Nimic nu s-a prins de mine. Şi mi-a părut, apoi, atât de rău... Păi? Păi, mai târziu, pe la Universitate, profesorul Schileru ne-a recitat «Demonul», de Lermontov. Stătea pe scaun, picior peste picior, în manieră rusă, aşa. M-a impresio- nat profund, am avut o strângere de inimă, pentru că suna atât de muzical... Iar eu nu reuşişem să învăţ o boabă de rusă, păcat de atâtea ore. Am reuşit să trec totuşi la ora de rusă cu noroc. Ţin minte că aveam pe stradă la mine un conte rus alb, care fugise de Revoluţia Rusă, iar în 1918 s-a refugiat în România. Nevasta lui era contesă de rang I, rusoaică, pe care o furase cu calul, el fiind de rang inferior, un conte georgian. Dar a furat-o cu calul, o femeie superbă, înaltă. El nu intra pe uşă, aşa era de mare. Fiul lor era prieten cu mine, la fel de înalt, a făcut Arhitectura. Aşa m-am apucat eu de arhi- tectură, în clasa a X-a. Doar că mi-am dat seama că nu sunt bun la arhitectură, nu-mi mergea mâna. De exemplu, se dădeau nişte temporană, e o gălăgie, o bătaie în tobe... teste atunci ‒ trebuia să desenezi nişte volu- Îmi provoacă rău de la stomac. În schimb, te. Şi mâna mea putea să ducă linia foarte atunci când lucrez, mă delectez cu această bine până la jumătate de cerc. Atât. Pe când muzică simfonică. Ascult şi piese de teatru, fiul contesei făcea un cerc pe care-l ducea aşa cum o făceam şi pe vremea studenţiei. până la spirala închisă. Nu ştiu, îşi ţinea mâna liberă. Eu nu puteam, nici acum nu În ce perioadă aţi fost student? pot. Oricum, de la ei am învăţat să rup şi eu Am intrat din prima secundă la facultate, pe ruseşte, cât să trec clasa. Tot de la nu se aştepta nimeni, pentru că eu am făcut Olsufiev, aşa-l chema pe prietenul meu, am un liceu de cultură generală, la «Neculce». prins drag de acuarelă. Făcuse nişte acuare- Am prins ultima clasă de băieţi, am şi sufe- le nemaipomenite, în manieră expresionis- rit pentru că n-am făcut parte dintr-o clasă tă, aşa, cu nişte culori extraordinare, într-o mixtă. Dar, oricum, a fost şi o bucurie, pen- călătorie la mare. Mi-au plăcut, aşa am înce- tru că, apoi, am avut noroc. Eram cu un an put şi eu să desenez. Îmi spunea taică-su, mai mare decât băieţii din viitoarele clase care-şi câştiga existenţa traducând din marii mixte, iar fetele se uitau mereu la băieţii mai ruşi: «Uite, aşa cum desenezi tu are logică, mari. Bine, eu arătam cam infantil, le-am sunt culorile care trebuie, la locul lor. Dar la lămurit mai greu că sunt cu un an mai fi-miu nu se înţelege nimic!» Mă bucuram mare... Am avut însă profesori de primă că-i plac, dar eu, de fapt, muream de ciudă, mână la «Neculce», foşti inspectori între pentru că aş fi vrut să-mi iasă şi mie galbe- cele două războaie, detronaţi din facultăţi, nul acela deosebit sau albastrul acela ireal, din funcţiile de profesori universitari şi tri- dar nu-mi ieşeau, nu ştiam cum să le pun. mişi ‒ dacă nu la puşcărie ‒ la clasele mici, Nici astăzi nu ştiu să le fac. Le pot gândi, la licee. Tot la «Neculce» am avut un profe- dar, dacă nu le văd, nu pot să le fac. Totuşi, sor la limba rusă, bine, nu era profesor, era aprecierile contelui rus mi-au dat încredere un instructor venit din Basarabia care ne şi, încet-încet, m-am apucat de desen. 29 Mircia Dumitrescu

A urmat examenul la Arte Plastice... De ce? Deşi mi se pusese în vedere că n-o să Pentru că, atunci când s-au făcut împro- intru, că e foarte greu, în inconştienţa mea prietăriri, s-a găsit un artificiu, iar familiile am dat la «Plastice» şi vreau să spun că am fără o pereche de boi, cum era şi a mea, n-au intrat din prima. Mama voia să fac primit pământ. Vreau să spun că, la noi în «Construcţiile», pentru că nu eram chiar aşa sat, au primit pământ inclusiv familii al tembel la matematică. Avantajul era că la căror cap nici măcar nu făcuse războiul. Iar «Plastice» se dădea examen mai devreme şi, noi, cu eroi în familie, nu. Că or fi fost gre- dacă picai, puteai să încerci în altă parte. şeli birocratice sau mai ştiu eu ce, cert e că De-asta m-a şi lăsat mama să dau la noi n-am primit pământ. Aici dau eu vina «Plastice». Când m-am dus la Olsufiev-tatăl pe rege, pentru că dat o lege, dar aceasta şi i-am spus c-am intrat la «Arte», s-a uitat n-a fost clară. Bunica avea doar un pogon şi la mine cu respect, mă găsea interesant. jumătate şi a reuşit să ţină două fete la şcoa- Bine, muncisem foarte mult, cam şase ore lă cărând cu cobiliţa, 40 de kilometri, cerea- pe zi desenam în Piaţa Filantropia. Dese- le. Nu mergea la Olteniţa cu trenul, pentru nam peisaje. Bune, proaste, dar desenam. Şi că biletul i se părea scump. O tăia prin acum sunt tot un om vizual, nu foarte inte- crâng, pe jos, prin Vifor, Dudeşti... Vă daţi lectual. Din acest motiv îi şi cultiv pe scrii- seama ce chin. Norocul a fost că satul era tori, pentru că le fur ideile. Doamne, ce aşezat pe malul lacului Greaca, bărbaţii amintiri! Mai aveam un prieten pe stradă, mergeau şi pescuiau ‒ nu cu undiţa, ci cu sărăcuţul a murit la 24 de ani, de leucemie, năvodul ‒, iar bunica mergea la vecine, la imediat după ce a terminat facultatea. Ce rude, ajuta la curăţatul peştilor şi îşi lua tragedie! Cum stătusem foarte mult cu el în orice peşte avea nevoie. Lua cât putea, era din belşug. La noi pe prispă stăteau peştii ca acea perioadă a lui de suferinţă, am dezvol- tutunul, înşiraţi, aşa, daţi cu sare. Iarna, asta tat o psihoză. Mi se părea că am făcut şi eu se mânca: peşte sărat, fript, saramură, mă- lucemie şi dă-i cu analize, dă-i cu verificări! măligă. Era, deci, mâncare. Aveai peşte. Găi- În acea vreme am citit Dostoievski, citeam na o mâncai doar la sărbători, iar porcul îl fără oprire. Tocmai eu, care eram înnebunit tăiai o dată, iarna, şi-l puneai în garniţă. Ori- după Balzac, am picat în mreaja scriitorilor cum, baza era peştele, nu porcul sau găina. ruşi, pentru că, mai târziu, am atacat şi Tol- stoi. Erau condiţii grele, ţin minte că dor- Dar care este povestea templului de pe meam încă, la acea vârstă, cu mama în pat. Greaca? Povesteaţi undeva despre el... N-aveam posibilităţi, n-am fost vreun alin- Acolo s-a întâmplat următoarea treabă: tat. nu e vorba despre un templu, aşa cum a Aveaţi un model de tată? înţeles lumea. Lacul Greaca avea o peninsu- lă, care, când se revărsa apa din Dunăre, Pe cine? Le aveam pe mama şi pe bunica. devenea insulă. Acolo a fost o localitate Mama avea o teorie: «niciodată un copil nu neolitică, veche de 4.000 de ani, descoperită va fi iubit de un tată străin». Era o idee de de domnul Valentin Dumitrescu, arheolog. ţărancă, sinceră. Şi bunica mea, care se căsă- Se presupune că el ar fi fost simpatizant al torise la 16 ani şi avea deja două fete la 18, a mişcării legionare, a fost şi închis... Cert e că rămas, tânără fiind, fără bărbat. Bunicul el a săpat în peninsulă când apele se retră- meu a fost prizonier în Germania, unde a şi geau mult de tot, descoperind această cultu- murit. Bunica mea nu s-a mai căsătorit nici- ră. Îmi dau seama de ce au ales oamenii odată, n-a acceptat această idee. Nici mama aceia, în neolitic, această regiune. Păi, ca şi nu s-a mai căsătorit vreodată, deşi ambele ţăranii din timpul meu, aveau mistreţi, erau femei foarte frumoase. S-au sacrificat aveau peşte, gâşte etc. La mine în sat, oame- pentru copii. Mama a rămas văduvă la fel nii dădeau drumul porcilor în peninsula aia de devreme... Avusese un soţ mai înstărit, şi-i lăsau acolo. Nu le dădea nimeni nimic pe când familia mamei era săracă. Să vedeţi de mâncare. Unii ajungeau vieri... Eh, acolo, de ce n-am fost eu niciodată regalist. în peninsulă, s-au descoperit aceste aşezări 30 Sistemul de învățământ din prezent n-are busolă

lacustre şi un fel de altar, de 60 de centi- «Pictură» se dădeau culori în ulei, pensule, metri. Semăna cu reprezentările acelea din hârtie, pânză. La mine, la «Grafică», se filmul Planeta maimuţelor. Era un fel de dădeau, la fel, materiale. Când am terminat cutie, cu creneluri stilizate, era o cutie fan- facultatea rămăsesem cu o găleată de acua- tastică. Toată lumea l-a considerat atunci rele pe care le-am împărţit copiilor săraci. drept primul templu al omenirii, dar ce să Eh, în fiecare săptămână primeam materia- spun... Mai târziu, când am vizitat şi eu le. Acum nu se mai dă nimic, se duce fiecare locuri sacre, vechi de zeci de mii de ani, mi- student şi-şi cumpără. Îi costă enorm. O să am dat seama că noi, la acea oră, nu ştiam zică lumea că sunt nostalgic, o să mă aoleas- mare luru despre cultura lumii. că, dar eu povestesc ce-am trăit. Mama nu Am dezvoltat mult timp o „civilizaţie vegeta- avea bani să-mi cumpere cele necesare. Eu tivă”, după cum o numea Eliade... am lucrat în acuarelă pentru că pastila de acuarelă era un leu, pe când uleiul era zece Ce pot să-ţi spun este că la mine, la lei. Nu puteam să scot banii ăştia. Aşa m-am Căscioarele, nu a intrat mult timp nici obişnuit cu acuarela, devenind un bun dracu’. Păi, în Câmpia Română erau Codrii acuarelist. Nu puteam să-i cer mamei bani Vlăsiei, cine putea să intre? Se pătrundea, de ulei, ei, care avea 300 de lei pe lună. Am probabil, puţin, pe apă. Oamenii fugeau lucrat creion. Păi, ce, dacă iau gravurile lui imediat prin tuneluri vegetale, meşterite în Rembrandt sunt la fel de fantastice ca pictu- pădure. În fine, nu cred că, dacă ridici o rile lui! Este o artă de comunicare extraordi- catedrală în loc de un bordei, împământe- nară. Din păcate, oamenii nu sunt pregătiţi neşti locul. Este o chestie legată de bani şi pentru grafică. orgoliu. Toate oraşele din Italia, de exemplu, s-au dezvoltat ca cetăţi de sine stătătoa- Atunci ce v-a dat încredere să mergeţi mai re, singuratice. În Germania a fost la fel, departe? inclusiv în Franţa... Desenul mi-a dat încredere. Vedeţi, prin Revenind la perioada studenţiei lui Mircia culoare poţi să trişezi, mai pui o pată, ajungi Dumitrescu. Cum era studentul de atunci în decorativ, dă bine pe perete. Chiar dacă văzut prin prisma celui de astăzi? faci greşeli. În desen însă nu poţi să minţi. Desenul desparte lumea. Dacă tragi o linie Cred că studenţii de acum sunt la fel de pe o foaie de hârtie, din momentul ăla tu ştii buni ca cei de pe vremea mea. Neno rocirea care-i plinul şi care-i golul. Dacă tu tragi o este alta. Sistemul de învăţământ din pre- singură linie pe foaia de hârtie, începi, de zent n-are busolă. La fel ca sistemul de sănă- fapt, să construieşti. După aia, dacă o cur- tate. Să vă povestesc ceva. Tatăl meu a murit bezi, lumea se uită în partea închisă a obiec- de tuberculoză şi mi-a dat şi mie microbul. tului. În momentul acela începe să apară Statul m-a trimis la Predeal, mi-a dat şi forma. Eşti ca un creator, eşti un Dumnezeu haine şi am stat acolo şase luni şi am învă- pe foaia de hârtie. Aşadar, desenul este ţat. După aceea, m-a trimis trei luni la baza. Am tras linia, rămâne haosul, liberta- Sinaia, gratis. Unii vorbsc despre comunism tea într-o parte, iar în cealaltă parte începe cu dispreţ, dar... strângerea formei, se naşte ceva. E nemaipo- Mă scuzaţi că vă întrerup. Mircia Dumi - menit, e un miracol! În tinereţe, nu-mi trescu nu este, poate, un exemplu potrivit. dădeam seama de asta, abia acum am înţe- Dumneavoastră aţi dat ceva înapoi Ro - les. Le-am explicat şi studenţilor mei că, mâniei, dar sunt oameni, oameni mulţi, care după un singur punct pus în pagină, forţele au beneficiat de avantajele „egalitarismului” încep să acţioneze. Dacă-l pui în centru, e fără să întoarcă nimic ţării. stabil. Dacă-l pui în stânga, deja parcurgi dinspre dreapta un drum. Nu cred că trebuie să punem aşa problema. Statul român, când am intrat eu la Dar de aici, de la acest punct, şi până la a rea- facultate, îmi dădea săptămânal bon de liza un desen e cale lungă. Muncă şi talent, materiale, în funcţie de specializare. La deopotrivă. 31 Mircia Dumitrescu

Să nu vorbim despre acest aspect. Nici eu «e», iar el, când a aflat că mă cheamă Mircia, nu înţelegeam cum potriveau Nichita, cu «i», mi-a cerut buletinul. La ţară, la Simion sau Breban atât de bine cuvintele. Căscioarele, mă trecuseră cu «i», deci aşa Aşa cum căutăm noi liniile şi punctele potri- mă chema. I-a plăcut mult asta. Mi-a spus: vite, aşa schimbau şi ei literele, cuvintele, «Ăsta e nume, termină cu Mircea, pe tine te până găseau perfecţiunea de moment. Păi, cheamă Mircia, cu i»! În poeziile dedicate toată lumea spune că Nichita făcea poezii mie, apare numele meu scris şi cu trei de ocazionale. Este o minciună uluitoare. «i«, tocmai pentru a evidenţia acest lucru. Nichita ştia. El avea în cap milioane de poe- Mă întorc iar la poezie. Nichita avea aceste zii, dar, dacă te vedea pe tine şi-i plăcea de poezii în el. Vedeţi, mi-a dat Decalogul către tine, îţi dedica o poezie. Dar el nu-ţi făcea Mircia, decalogul pe care eu l-am săpat în una anume. O scotea din sertar şi-o spunea. lemn. Era nemaipomenit. I l-am recitat la un Rămâneai fascinat. Aşa am păţit eu, când moment dat, după vreo doi ani, dar am gre- mi-a dat Decalogul. Eu am crezut că l-a scos şit un cuvânt. M-a corectat pe loc. După doi pe loc, dar el deja ştia toată treaba... Într-o ani! El le rumega mult timp şi le ştia bine. zi, ţin minte, a fost la un profesor de muzică, De altfel, se reîntorcea la poezia vorbită de la Liceul Enescu. Era ziua lui, era şi cu pentru că ea îi dădea ritmurile şi auzul. Dora, trebuia să ajung şi eu. N-am ajuns. Mi-a şi explicat: «Pot să fac poezie din văz, Toată chestia se întâmpla cu două luni dar eu vreau s-o fac din auz»! Repet, nemai- înainte de moartea lui Nichita. pomenit! Poeziile pe care le scria cu dedica- ţie erau un dar. Când l-am întrebat dacă pot Se vedea că suferă? scoate dedicaţia pentru mine, scrisă de el Niciodată nu s-a văitat de nimic. Eu pot pentru Decalog, mi-a spus: «Cum îţi per- să spun că l-am internat la spital, cu un an miţi? Păi, eu ţi-am modificat ţie vreo linie, înainte. Mi-a dat telefon, m-am dus, o dădu- vreun punct, din desenele pe care le-ai se afară pe Dora, ca să n-o sperie... Mă luase creat»? Atunci am priceput ce înseamnă res- pe mine, «curajosul»... Încă nu se căsătorise, pectul pentru un lucru. avea masa aia rotundă, cu şase scaune, şi Revenind la scena cu sângele ţâşnind din salteaua în faţa mesei. Din buză şi din limbă buzele lui Nichita... A venit vreun medic, îi ţâşnea sângele de umpluse peretele. cine v-a ajutat? Atunci am văzut ce înseamnă boala de ficat. Am avut un prieten, l-am chemat, a venit cu Medic, pe dracu’! N-aveam nici maşină, maşina... să ajungem la spital. Pe mine m-a surprins asta, la câţi prieteni avea Nichita... N-a venit V-aţi speriat? nici unul să ne ajute. Nici eu, nici el nu N-arăt niciodată când mă sperii. Nici aveam carnete de conducere. Noroc cu un Nichita nu era speriat. Părea ceva firesc. fost coleg de-ai mei de şcoală. L-am sunat Ţâşnea sângele! Dacă vă uitaţi atent pe pe-ăsta. «Vino repede!», zic, «să-l ducem pe pozele din acea perioadă, se pot observa Nichita la spital»! «Dar cine-i ăsta»?, m-a nişte crăpături în jurul buzelor, din faţă şi întrebat omul. «Lasă asta, vino repede»!A din lateral. Din această cauză nu-mi plac venit şi el ne-a dus la «Fundeni». acele poze, nu-i plăceau nici lui. Ne amin- Dora nu v-a însoţit? teau de aceste ţâşnituri. Eh, umbla în tenişi, pe care nu putea să-i mai închidă. Avea Nu, pentru că o trimisese de acasă. Dora picioarele foarte umflate. Ţin minte că i-am a ajuns ulterior la spital. Moartea lui a fost făcut o fotografie. Nichita era la masa rotun- atât de, cum să vă spun... Avusesem un dă, se reflecta într-un geam. Se observa şi un prieten care s-a stins la fel, cu doar o săptă- înger din plumb, pe balcon, un cadou de-al mână înaintea lui Nichita. Omul tocmai meu, primit de Nichita prin intermediul lui divorţase, îi luase nevasta şi copiii, şi casa. Sorin Dumitrescu. Ce vremuri! Când ne-am Începuse să bea mult şi, la un moment dat, cunoscut, mi-am rostit numele ‒ Mircia ‒ cu alcoolizat şi suferind de frig, când fosta 32 Sistemul de învățământ din prezent n-are busolă

nevastă era plecată cu hăndrălăul ei, amicul funcţie de ce avea la îndemână. Putea să fie acesta al meu s-a dus acasă de ziua unuia creion de culoare roşie sau albastră, cernea- dintre copii. S-a aşezat pe scaun, a pus capul lă maronie, violet sau albastră... Pentru pe masă şi ăla a fost. Toată lumea credea că mine a fost ceva atât de fantastic pentru că doarme, dar el era mort. Şi cu Nichita s-a mi se părea că în trezăresc mecansimul gân- întâmplat într-un mod asemănător... L-am dirii lui Eminescu. Noica, pentru că el a fost scos de la morgă tot eu, împreună cu un primul care a visat să publice manuscrisele prieten... Ce se întâmplă de fapt? La orga- lui Eminescu, era convins că, dacă românii nismele slăbite, din cauza frigului, se blo- le vor vedea, se vor schimba ca oameni. Vor chează muşchii intercostali. Aşa ne-au învăţa ce înseamnă respectul. Din păcate, explicat cei de la morgă, atunci când a pierit după ce s-a reuşit publicarea lor, a picat un prietenul meu divorţat. Dar şi cu Nichita proces pe capul lui Eugen Simion. Ca să s-a întâmplat tot cam aşa. El a plecat la vedeţi ce respectuoşi sunt românii. A venit nunta lui Condeescu, la Severin. Frig pe la DNA un individ a cărui adresă din bule- tren, frig în cârciumă, iar frig pe tren, la tin nici măcar nu exista, l-a reclamat pe întoarcere. I s-au blocat şi lui muşchii inter- domnul Simion. Eh, anchetatorii nu l-au costali. Din această cauză şi spunea, bietul cercetat mai întâi pe-ăsta, să vadă cine e, ce- de el, «n-am aer, n-am aer». El a murit sufo- i cu el. Nu! L-au anchetat întâi pe Eugen cat! Dacă-i dădeau oxigen, Nichita mai Simion, l-au chinuit, l-au citat la DNA. trăia! Domnule, era preşedintele Academiei Ro- mâ ne. Pulicase manuscrisele lui Eminescu, Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui nu pusese mâna pe un leu, nici nu văzuse Nichita? banii. Banii erau viraţi în conturi, totul se «N-am aer, n-am aer». publica în Monitorul Oficial, existau chitan- Vă lipseşte Nichita, vă lipsesc ieşirile, boemia ţe, dovezi. Degeaba! L-au târât în mizerie. Şi acelor întâlniri, a acelor timpuri? Ce i-aţi fi când te gândeşti că găsisem o tehnică impe- spus dacă ar fi fost acum cu noi la masă? cabilă, care reducea la jumătate costurile publicării acestor manuscrise. Doamne!, nimic. Eu n-aş fi vorbit, doar l-aş fi ascultat. De altfel, cu el la masă, În ce consta această tehnică? n-aveai cum să spui ceva. Nichita era ascul- E prea complicat să-ţi explic. Când am tat. încercat s-o fac, în Academie, m-au între- Să vorbim şi despre manuscrisele lui rupt, pentru că nu pricepeau nimic. Eu cred Eminescu. Care este, pe scurt, povestea lor, că este foarte simplă, dar trebuie să ştii des- povestea manuscriselor? pre ce este vorba, să cunoşti termenii. Dacă vorbesc de tipar înalt, de exemplu, va trebui Nu este nici o poveste, este un adevăr. să explic şi ce înseamnă tipar înalt. Dacă Oamenii şi-au dat seama că înăuntrul lor vorbesc despre offset, despre suprapunere, este un pat germinativ. Exact cum eu des- la fel... de ce n-a fost bună metoda offset? enez în caiete. Acolo există lucruri pe care le Pleşu i-a dat bani, un milion de lei, lui gândeşti şi le faci, e însăşi existenţa ta de Liiceanu, ca să facă primul caiet. S-au dat artist. Pentru mine ‒ încep cu mine pentru banii, s-a muncit un an de zile, până când că sunt cel mai prost din toată această acţiu- Liiceanu şi-a dat seama că nu poate să facă ne cu manuscrisele lui Eminescu ‒ a fost acest caiet. Bine, n-a răspuns nimeni pentru fantastic, pentru că am avut şansa să văd acest eşec. cum corecta marele poet, în câţiva mili- S-a risipit un milion de lei. metri, unele cuvinte sau versuri, cum reve- nea mereu. Dar, de fiecare dată, ridica şta- Nu se pune problema aşa, a fost o expe- cheta, dădea o mai mare valoare versului rienţă... Când s-a reluat demersul, sub coor- sau frazei. Scria deasupra rândului sau în donarea lui Eugen Simion, dânsul a apelat lateral, corecta cu creion sau cerneală, în la mine. Eu ştiam deja ce metodă să folosesc 33 Mircia Dumitrescu

pentru a reuşi facsimilarea lor. Lucrasem şi cile au primit toate cele treizeci si opt de cu Petru Creţia înainte, care descoperise în volume gratuit. Toţi au fost împotriva lui aceste manuscrie 24 de poezii noi. L-am Eugen Simion, pentru că el a reuşit. întrebat, pentru că eram apropiaţi: «Păi, Domnule Mircia Dumitrescu, se făceau com- bine, cum adică ai descoperit 24 de poezii promisuri în comunism, compromisuri pen- noi? N-ai lucrat atâta vreme pe aceste caiete? Cum de le-ai găsit abia acum?» Mi-a tru a supravieţui? spus: «Mircia, în caietele astea sunt lucruri Dragul meu, eu nu cred în compromi- care nu se pot vedea prea uşor». Am desco- suri. Dacă vrei să faci compromisuri, le faci perit treaba aceasta. De exemplu: sub un ca să ai bani. Cum se fac şi astăzi. Lumea se text, la pagina 24 din primul volum, e un fel împarte în găşti, problema e dacă eşti sau de desen, care n-a apărut în ediţia lui nu eşti om. Uită-te câţi dizidenţi avem Perpessicius. Eminescu folosea la acea astăzi, care numai curajoşi n-au fost în vreme cerneală cu fier. Am crezut, iniţial, că comunism! Ce se mai opuneau ei dictaturii, sunt nişte rânduri mari în pagină, dar nu dar călătoreau pe rupte în Occident, în era aşa. Erau nişte desene, nişte linii care America... plecau cumva prin spate, care schimbau, de fapt, formularea iniţială. Sunt multe astfel Încotro merge cultura românească acum? de detalii, eu am făcut ca manuscrisele să fie Spre rău, rău de tot. În primul rând, nu mai accesibile, dar rămân multe lucruri mai există respect. Cei care vin, n-arată pic nedesluşite. Poate alţii vor înţelege mai bine de respect. În plus, aduc după ei forme din studiind originalele. Eu am îndreptat unde afară, le preiau pur şi simplu. era de îndreptat, pentru a se vedea mai bine. Cerneala se mai ştersese... Dar nu mă poate Dar n-am fost, de-a lungul timpului, nişte acuza nimeni de blasfemie, pentru că fiecare imitatori? volum al manuscriselor are un CD care păs- Da, dar stăteam încă cu picioarele pe trează exact forma originală. Oricum, am pământul ăsta al nostru, ca Anteu. Se vor- făcut o treabă bună. Mi s-a spus să merg să bea de sufletul, de spiritul acesta românesc. brevetez această metodă a mea, dar pe mine Sigur, mai preluam şi din afară anumite nu mă interezsează astfel de lucruri. M-am modele. Ce să zic, pe timpul meu, n-aveam bucurat când mi-a spus domnul Simion că voie să ne uităm în cărţi, în albume din nici francezii n-au obţinut un asemenea succes la ediţia Verlaine. afară. Pe unele le aveam în bibliotecă, dar le studiam pe furiş. Şi, totuşi, au apărut multe comentarii răută- cioase... Acum sunt şi cărţi, este şi voie să le deschizi, dar nu prea se mai citeşte... Ura pentru acest demers excepţional al lui Eugen Simion a pornit, iniţial, tot de la Aşa e. ICR, de la o fătucă de acolo, Ioana Bot. Cum s-a ajuns aici? Inclusiv Nicolae Manolescu a avut nişte comentarii... În sensul că nu trebuia publi- Acum au internet... Bine, îţi dau un cate aceste «maculatoare», aceste caiete lip- exemplu. E ca şi cum ai putea intra în site de valoare. La rândul lui, Liiceanu a Biblioteca din Alexandria şi ai fi înconjurat avut grijă să facă nişte hârtii în care se stipu- de milioane de papirusuri. Ai şti spre ce raft la că oricine reproduce, fără să-i plătească să te îndrepţi? Nu! Ai avea nevoie de un lui, caietele eminesciene editate la magister, de un om instruit care să te îndru- Humanitas, va răspunde în faţa legii. Păi, el me. Aşa e şi cu internetul acum. Găseşti a făcut întâi hârtiile, dar n-a reuşit să scoată multe lucruri bune, dar trebuie să ştii unde caietele! Ceva uluitor! Pe când noi le-am şi cum să cauţi. Internetul este exact ca o realizat prin intermediul Academiei bibliotecă imensă prin care te poţi plimba, Române, oricine are acces la ele, iar bibliote- dar, dacă n-ai un fir, te plimbi degeaba. 34 35 Document

Livia Dymsza în corespondenţă cu Mihail Antoniade (IV) Abstract Articolul de faţă prezintă un istoric al etapelor editării scrierilor lui Titu Maiorescu, de la oartea căruia s-au împlinit, în această lună, o sută de ani. Informaţiile focalizează pe documentele şi manuscrisele rămase de la Maiorescu şi moştenite de fiica sa, Livia (Maiorescu) Dymsza. În perioada anilor ’20 şi ’30, Livia (Maiorescu) Dymsza s-a străduit să promoveze documentele literare prin intermediul revistei „Convorbiri literare” şi, mai ales, să reediteze scrierile ilustrulie ei părinte. Aceste strădanii fac obiectul corespondenţei prezentate începând cu numărul de faţă dintre Livia (Maiorescu) Dymsza şi Mihail Antoniade, fost student al lui Titu Maiorescu, cunoscut avocat şi om de cultură. Sunt prezentate profilurile intelectuale ale celor doi corespondenţi şi rolul determinat jucat de aceştia în editarea şi pregătirea pentru viitor a totalităţii operelor lăsate culturii române de Titu Maiorescu. Despre voluminoasa lor corespondenţă în legătură cu moştenirea spirituală maio- resciană nu s-a scris nimic până în prezent. Prin carcaterul lor inedit, scrisorile publicate acum în serial vor contribui la mai buna cunoaştere a personalităţii lui Titu Maiorescu şi, sub aspect edito- logic şi istorico-literar, la iluminarea contextului cultural, social şi politic în care au fost pregătite pentru apariţie. Cuvinte-cheie: Titu Maiorescu, documente, corespondenţă, jurnal, istorie literară, opere complete.

The present article records the history of preparing an edition of Titu Maiorescu’s writings to honour the anniversary of one hundred years since his death. The information focuses on the documents and manuscripts left by Maiorescu and inherited by his daughter, Livia (Maiorescu) Dymsza. During the 1920s and 30s, Livia (Maiorescu) Dymsza did her best to promote these literary documents in the pages of the literary magazine „Convorbiri literare” and also to re-publish the writings of her illustrious father. These efforts make up the substance of the correspondence that we now offer to our readers, starting with the present issue of our magazine, between Livia (Maiorescu) Dymsza and Mihail Antoniade, Titu Maiorescu’s former student, a well known attor- ney and a man of far-reaching culture. The article presents the intellectual profile of the two and the major role they played in publishing and preparing for the future the massive oeuvre bestowed by Titu Maiorescu to Romanian culture. Nothing has been written so far on their correspondence regarding Maiorescu’s spiritual legacy. These unknown letters, that we are now publishing for the first time, in installments, will facilitate a better understanding of Titu Maiorescu’s personality – and, from an editorial and historic-literary point of view, will shed new light on the cultural, social and political context of their publication. Keywords: Titu Maiorescu, documents, correspondence, diary, literary history, complete works.

Către MIHAIL ANTONIADE şit vara. Sper că aţi petrecut bine vacanţa D- voastră. Noi, ca lucru extraordinar, am avut 9 octomvrie 1936, Ilsenberg o vară atât de frumoasă, precum nici n-o Stimate D-le Antoniade, mai prea ţin minte doară anul războiului Nu ştiu dacă scrisoarea mea vă găseşte la 1914. Chiar până acuma de-abea la 6 octom- Bucureşti, cu toate că în octomvrie s-a sfâr- brie am avut prima zăpadă. 36 Livia Dymsza – Mihail Antoniade (IV)

Despre ceea ce aţi binevoit să luaţi sarci- foarte neplăcut unul faţă de celălalt. D-l na de a fi partea mea juridică în nefericita [Rădulescu-]Pogoneanu critică aspru şi publicare a Amintirilor D-lui Maiorescu, nedrept biografia scurtă, dar foarte exactă a care, mulţumită felului moale al D-lui lui Titu Maiorescu de C. Soveja, iar D-l [Rădulescu-]Pogoneanu, intră în anul al 4- Mehedinţi găseşte pe D-l [Rădulescu- lea, v-aş ruga să binevoiţi a trece pe la Socec ]P[ogoneanu] moale la lucru şi plin de să mai vedeţi şi D-voastră cum stau lucruri- ambiţie personală... De ce o mai fi şi bazaco- le. D-l [Rădulescu-]Pogoneanu, în iunie, mi- nia Codului moralei profesiunei de Avocat. a scris că volumul I e gata, dar deoarece Adecă, când eşti om crescut mare, cu toate începe sezonul verei, când să tipăresc calităţile şi năravurile tale, când te faci avo- manualele şcolare, se va pune în vânzare în cat ai să înveţi acel cod al moralei. Eşti sau septemvrie. Poate într-adevăr s-a pus în nu eşti om cumsecade – asta nu te învaţă vânzare, însă D-L Rudinescu nemaifiind nici un „Cod” al statului. Da’ ce ciudată for- acolo, iar aceşti domni necunoscându-mă, mulare: „Să interzice avocatului să meargă am rămas fără exemplar. Degeaba am făcut la partea adversă, să aibă raporturi cu ea”. subtilităţi cu D-l Rudinescu, el a plecat iar Adecă, cum s-a făcut în procesele cele mai eu am rămas cu Galeriile „Lafayette”, căro- mari, după o înverşunare grozavă, fiind la ra le pasă de Tipografia lor şi de literatură ambele părţi avocaţi înţelepţi, au vorbit „comme de l’an 40”1. Poate s-ar putea stabili împreună şi au ajuns să termine lucrurile „à acum care sunt cheltuielile pentru acel l’amiable”2 pentru mulţumirea tuturor – asta volum. D-l Mehedinţi vecinic are daraveri să fie interzis! Adecă, cum vine vorba asta, cu ei, dar n-aş vrea să-l amestec în publica- să tem de o venalitate atât de mare, încât să rea aceasta, deoarece, în loc să colaboreze nu se facă „eine Bestechung”3? Mai bine ar aceşti 2 oameni, cunoscând şi unul şi celălalt face statul să lase treburile acestea fiecăruia pe D-l Maiorescu, sunt într-un antagonism şi să vază de treaba lui. Ce urât lucru a fost

37 Corespondenţă

excluderea D-lui Titulescu aşa cum a fost re întindere şi am gă sit-o în nota cea mai făcută, din minister – ce-i drept, pe-aicea să justă, scrisă cu căldură, dar şi cu cumpătare, spunea că la urmă cam prea ţinea cu ea este un fel de comentar al însemnărilor. Sovietul rusesc, dar, oricum, e fel şi fel. Dar De-acum înainte, greul este făcut. Avem ce minune că să îndreptează biata lui soţie, siguranţa apariţiei în cursul lui noiemvrie. ce zile a trăit ea. Dar ce spuneţi, de Spania – Domnii de la Socec ştiu că mă ocup de inte- ce otravă comunismul sovietic. Ştiţi, nu pot resele D-voastră şi mi-au făgăduit că primul să-nţeleg orbia unui popor faţă cu celălalt – exemplar ieşit vă va fi trimes în chiar ziua în dar n-au văzut diplomaţii, miniştrii ce se care va fi gata. Preţul tot nu poate fi încă sta- petrece în Rusia? Adecă, experienţa unui bilit, căci mai sunt de făcut socotelile cule- om a folosit ea vreodată altuia? Fiecare să sului prefeţii şi efectuării copertelor, broşa- crede cu atât mai dibaci decât vecinul lui, tului etc. încât crede că el n-o să păţească nimic. Îi Mă bucur că vara cea bună pe care aţi spui copilului: Lasă chibritul, te arzi. În sfâr- avut-o şi de faptul că Soa rele şi-a adus şit, îl laşi să se arză – atunci să fereşte. aminte anul acesta şi de fiii săi de la Miază- Urâte, sunt lucrurile ce să petrec în Noapte. La noi au fost călduri mari, ploi, Spania. Toţi anii ’17-’18, ’19 etc. îţi vin în min- dar şi secetă. Grânele bune, viile proaste şi te, cu toate grozăviile, cu toţi cunoscuţii şi politica şi mai proastă. Văzând însă cum toate rudele prăpădite în Rusia bolşevicilor. merg lucrurile şi în alte părţi, zău, ajunge „Dar să lăsăm toate, acestea”, cum tot românul să creadă că nu este cel mai nebun spunea răposatul Kalenderu – şi să vă rog după faţa pământului. să primiţi salutările noastre, pentru D-voas- Cusurul omenirii, actuale este că prea se tră şi Doamna Antoniade. Să vă rog să nu- agită mult, prea vrea să facă în fiecare zi mi luaţi în nume de rău că vă supăr din nou lucruri noi şi să schimbe faţa lumii. şi să vă urăsc un început de lucru pentru Primiţi, vă rog, stimată Doamnă începutul anului de toamnă cu sănătate, Dymsza, bunele salutări ale soţiei mele şi energie şi linişte sufletească. transmiteţi Domnişoarei cordiale amintiri. Livia Dymsza Mihail Antoniade

1 Ca de ziua de ieri / de nu mai pot / nu le pasă Către E. LOVINESCU deloc / nu se sin chisesc câtuşi de puţin (fr.). 2 În mod amiabil (fr. ). Domnului EUGEN LOVINESCU 3 Vreo mituire / vreun act de corupţie (germ.). Strada Câmpineanu 31, etajul I, Bucureşti Publicând în cursul lunii aprilie 1937 în Către LIVIA DYMSZA ziarul „Adevărul” o serie de articole asupra Bucureşti, 21 octomvrie 1936 Însemnărilor zilnice ale părintelui meu Titu Maiorescu, tipărite subt îngrijirea D-lui I. Prea stimată Doamnă Dymsza, Rădulescu-Pogoneanu, aţi găsit cu cale să Sunt fericit că vă pot da o vesta mai reproduceţi pasaje întregi din aceste bună: volumul I este în întregime cules. Are Însemnări..., precum şi mai toate facsimilele 349 pagini. Nu s-a tras încă definitiv, pentru şi portretele cuprinse în volumul editat de că s-a aşteptat prefaţa Domnului Librăria Socec la începutul anului 1937. [Rădulescu-]Pogoneanu. După prevederile Legii asupra proprietăţii A doua veste bună: este gata şi această literare şi artistice din 28 iunie 1923, publica- prefaţă. A fost scrisă în toamna aceasta şi rea ce aţi făcut fără autorizaţia mea aduce o săptămâna trecută am fost invitat, într-o gravă atingere dreptului meu de proprieta- seară, la D-l [Rădulescu-]Pogoneanu, care te asupra scrierilor părin telui meu şi asupra ne-a cetit-o. Era de faţă şi D-l Mehedinţi. D- ilustraţiilor cuprinse în volum. nii Tzigara[-Samurcaş] şi P.P. Negulescu, Rezervându-mi dreptul de a cere aplica- chemaţi şi ei, s-au scuzat, fiind bolnavi. rea sancţiunilor acestei legi, vă notific că, în Prefaţa, încă în manuscris, avea o oareca- temeiul dreptului ce-mi garantează legea, 38 Livia Dymsza – Mihail Antoniade (IV)

va interzic să publicaţi în volum şi să puneţi Biblioteca de la Oviedo? Credeţi D-voastră în vânzare articolele D-voastră cuprinzând că trebuia „vitejie” ca să treci singură prin reproducerea pasagiilor şi gravurilor a păduri? Alta este „la psychologie”6 a omului căror proprietate îmi aparţine şi vă atrag de la ţară, alta a omului din oraş. Vitejie a atenţia asupra pedepselor înscri se în art. 48 trebuit să ne întoarcem în casele „envahies şi următoarele din lege. par les valets”7 după retragerea germanilor Primiţi, vă rog, asigurarea consideraţiu- la 1918 şi venirea bolşevicilor la 1919-20 – nii mele. care n-au lăsat un cui în pere te, nici un Livia de Dymsza geam de sticlă în geamurile casei, doar născută Maiorescu pădurile sunt lo cuite de iepuraşi, de veveri- ţe care se uită la tine cu ochii rotunji şi Către MIHAIL ANTONIADE miraţi. Nu întâlneşti un pui de om de aici uneori până la Rokiszki. 6 decemvrie 1937, Ilsenberg Mai puţin plăcute sunt satele cu beţivi. Iată şi scrisoarea D-voastră, Stimate D-le Alte districte, mai puţin la marginea Antoniade, iar a mea (a doua) a şi plecat – Lituaniei [...?] spre Siauliai (bine cunoscut dar vedeţi, deoarece scrisorile noastre le din război: Schaulau), unde șade fiica mea duce un ţăran oarecare, mergând la târg ca măritată, are de 6 luni pe 2 indivizi care, ca să-şi vânză (în anul acesta, pentru o sumă „Coroiul” român, vin înspre orele 5-6, când derizorie) purcelul sau vaca la Rokiszki – 35 se lasă noaptea, întreabă de proprietarul kilom[etri]), se întâmplă uneori sau că scri- mo şiei, intră în odaie, apoi, cu 4 revolvere soarea rămâne „poche restante”1, cum zic în tinse spre fruntea oamenilor, îţi scutură aici, sau că se pierde în noroiul drumului. toată casa, luând ceasornice, argintărie etc., Bine, D-le Antoniade, oricum, au fost spunând: „să nu vă fie frică, daţi-ne de mân- vreo 250 pag[ini] mari ministeriale scrise care şi tot ce aveţi, iar după 2 ceasuri după destul de strâns, care au fost de tradus, iar plecarea noastră, dar nu mai înainte, că D-l [Rădulescu-]Pogoneanu a fost numai rămâne un om să vă omoare, anunţaţi poli- vreo 6 săptămâni la Sinaia, după aceea, cu ţiei”. D-na, au dat sprijinul lor Congresului de la Au fost la o vară a noastră, la nepotul Cracovia pentru îndrumarea moralităţii meu, vându-se lemne şi luase 800 !! lits, care pentru tinerimea modernă. Poate congresu- le şi depusese la bancă – de unde o ştiu ei? rile de felul acesta aduc un fel de apropiere A venit iarna – zăpadă, crivăţ –. Numai personală între oamenii diferitelor naţiuni – de s-ar potoli lumea. Ce ironie ar fi ca acei asta, da –, dar de altminteri, „pio desiderio”2 doi oameni, Barthou şi regele Alexandru, ca vorbele să fie altceva decât ce spunea care să străduiau să facă pacea pretutindeni, Hamletul lui Shakespeare: „Words – words”3 dacă ei ar fi un ferment pentru război. sau cum spunea, într-un mod zguduitor, Am cetit în „Univ[ersul]”, la o primire a Rossi: „parole, parole”4, marele actor venit şi D-lui Titulescu la gară, numele lui Arion. la Bucureşti cu trupa lui. Nu cred să se fi înşelat „Univ[ersul]”; cred Nu ştiu dacă aveţi vreme să mai cetiţi şi mai degrabă că D-l [Rădulescu-]Pogoneanu reviste din străinătate. E în „Revue des deux nu ştie, căci îmi scrie că nu e la Bucureşti. monde”, 1 décembre, un articol al lui C-le Presupun că în locul lui s-ar găsi cineva să de Romanones despre La Révolution en vă trimeată acele 3 caiete rămase la mine. Espagne şi, ca întotdeauna, acum, în vremea Cred că m-a înţeles D-l [Rădulescu-]Po- din urmă, „ce sont beaucoup de gamins de 18 à goneanu cum că eu sunt de părere neclintită, 20 ans qui sont des «pistoleros»; cela est devenu orişice ar fi păre rea D-sale, ca să nu fie omis un profession, un moyen de gagner sa vie. Pour nici un cuvânt de la începutul jurnalu lui. 50 pesetas ils sont prêts à dépêcher dans l’autre Evoluţia tânărului Therezianist e ele o monde n’importe quelle victime désignée”5. Ce importanţă absolută. Alta e mai pe urmă „la pot „congresurile” faţă de „pio desiderio” o grisaille de la vie quotidienne”8, unde vă rog să tinerime care aprinde cu voluptate scurtaţi orişice v-ar părea prea lung. Eu una 39 Corespondenţă

nu găsesc bine să nu fie dat totul nemţesc în 9 Viţa sălbatică în tonuri purpurii (fr.). Apendice – dar să-nţelege, asta trebuie s-o 10 Pământ cultivat pentru a aduce un profit (fr.). las competenţei oamenilor de experienţă de 11. A înhăma. În context: un om care îţi înhamă tipar. Dar fără textul autentic pierde din calul (fr.). 12 Asta-i tot (fr.). autenticitate. Nu prea înţeleg de ce ar 13 Făcut de tine însuţi (engl.). împiedica aceste apendice vânzarea cărţii, 14 Aş fi curioasă să ştiu care e limita până la care că doar cu tipar mărunt 250-300 pagini scri- asta poate fi socotită „o viaţă normală” (fr.). se nu e ceva atât de voluminos. 15 Cele mai prieteneşti (fr.). Aş vrea să ştiu cât a văzut din realitatea vieţei de-aici D-na [Rădulescu-]Pogoneanu. Către MIHAIL ANTONIADE O zi de toamnă prea frumoasă, „la vigne vierge avec ses teintes pourpres”9, urcându-se Kurtuvienai pe balustrada balconului, o situaţie din cele Siaulin Apskr. mai frumoasă (niciodată „une terre de rap- Post Agent. Kurtuvienai port”10). 12 février 1938 Până aici e „natură” – mai departe e, ca la Stimate D-le Antoniade, Popa Tanda lui Slavici, mâna harnică sau Binevoiţi – o dată, când veţi trece pe- leneşă, căci cu 20 000 lei româneşti pe an, acolo – a intra la Socec și a spune D-lui din care trebuie să mai plăteşti impozitele Șaraga să-mi trimeaţă: ce numesc ei Situația destul de mari, îți poți sămăna tu singur vânzărei Însemnărilor... Când am fost la flori, poţi să-fi aranjezi grădina – dar nici nu Bucureşti în iunie, l-am în trebat, mi-a spus poţi avea nici grădinar, nici vizitiu; o femeie ca de-abia în decemvrie îmi poate da răs- care îţi mulge vaca, îţi aduce apă şi lemne şi punsul exact. L-am rugat în ianuarie să-mi 11 îţi spală farfuriile, un om care îţi „atteler” zică, câte exemplare s-au vândut. M-am ales (nu ştiu – am uitat cuvântul românesc) calul cu o tăcere absolută. Am mai scris în fevrua- şi îl hrănește. Pentru această funcţie are 2 rie, cu acelaşi succes. Ovreiul crede că îi cer odăi, unde șade fără a plăti – „et c’est socoteala – pe când vreau să ştiu dacă s-au 12 tout” . Ce ştii să faci – o ai făcută, nici vândut multe exemplare. Înţeleg că înaintea 13 măcar pâine nu poţi cumpăra – „self made” terminării publicaţii întregi nici nu poate fi – cam ca la colonizaţie din Canada. vorba de socoteală. Tot ovreiul rămâne Multe le-a învăţat omul în viaţa actuală, ovrei. de care habar n-avea înainte. Je serais curieu- Păcat că, nevrând să-l jignesc pe D-l se de savoir jusqu’à quel point cela paraît „une 14 Rudinescu, am rămas la Socec ca editură. D- vie normale” . l Rudinescu a plecat, ediţia întreagă, făgă- Mulţumindu-vă pentru scrisoarea D- duită, desigur va rămâne baltă iar „Les voastră, vă rog să primiţi salutările noastre Galeries Lafayette” au rămas ca ediţia... N- „les plus cordiales”15. aduce Anul ce aduce ceasul, cum zice româ- Livia Dymsza nul, iar neamţul zice: „Papier ist geduldig”1. 1 Post-restant (fr.). Promulgaţie – jurăminte – de şi-ar putea 2 Dorinţă vană (ital.). închipui omul că e o activitate, din nenoroci- 3 Vorbe – vorbe (engl.). re, deocamdată, formală. Să ne vedem la 4 Vorbe, vorbe (ital). aplicarea ei. 5 Există mulţi tineri vagabonzi între 18 şi 20 de Nu-mi pot da sama ce fel de oameni au ani care sunt „pistoleros”; asta a devenit o pro- fesie, un mijloc obişnuit/normal de a-ţi câştiga fost Goga şi cu Cuza, convinşi că astfel să traiul zilnic. Pentru 50 de pesetas, ei sunt gata poată juca rolul unui Hitler sau Mussolini? să trimită pe lumea cealaltă orice victimă ce le- Dar copii? a fost indicată (fr.). Dacă schimbările acestea ar atinge numai 6 Psihologia (fr.). 7 Invadate/luate în stăpânire de servitori (fr.). persoana miniştrilor şi nu s-ar repercuta 8 Banalitatea/monotonia ternă a vieţii cotidiene până la sergentul care stă înaintea casei (fr.). ministeriale. 40 Livia Dymsza – Mihail Antoniade (IV)

Ce mult aş dori să ştiu că vă merge bine dar astfel nu ajungi departe, după părerea cu sănătatea şi nu mai suferiţi ca în anul tre- mea. Ce ar fi zis D-l Maiorescu despre felul cut. cum au fost evacuate căminele studenţilor? Fiică-mea se joit à moi pour vous envoyer À la2 Hitler – Stalin. avec M-me Antoniade nos bien sincères saluta- Dar nu vreau să vă comunic părerile tions2. mele. Vroiam să vă transmit, D-voastră şi D- Pe aicea tot mai e zăpadă. Iarna nu se nei Antoniade, nos bien sincerès voeux pour poate despărţi de noi. Drumurile sunt gro- 19383 . zave, încât mai suntem la fiică-mea mărita- Livia Dymsza tă. Poate D-l [Rădulescu-]Pogoneanu va da 1 Vârtejul treburilor zilnice (germ.). la tipar volumul al 2-lea? 2 În maniera lui (fr.). 3 Sincerele noastre urări pentru 1938 (fr.). Livia Dymsza

Adresa mea actuală, pentru D-l Șaraga: Către MIHAIL ANTONIADE Lituania, Madame de Dymsza, Siauliu 14 III ’38, Kurtovienai Apskr., Post. Agent Kurtuvienai. Stimate D-le Antoniade, 1 Hârtia are răbdare (germ.). Lăsaţi-l în pace pe bietul om. A fost grav 2 Mi se alătură, pentru a vă trimite, dumneavoastră bolnav săracul de el. Primesc în momentul şi Doamnei Antoniade, salutările noastre cele de faţă o scrisoare, că de-abia s-a sculat. Dar mai sincere (fr.). ce ziceţi, c’est le cas de dire1 – n-aduce anul ce aduce ceasul. Să ne ferească Dumnezeu de Către MIHAIL ANTONIADE Zeul Mars. Siulin Aspr. Mulţumiri şi scuze, Post Agent Kurtuvienai L. Dymsza Lituania 13 fevruarie 1938 1 E cazul să recunoaştem că / Ce bine se potrivesc aceste vorbe (fr.). Stimate D-le Antoniade, Presupunând că de sărbători aţi plecat cu Către MIHAIL ANTONIADE Doamna Antoniade în străinătate, nu v-am 7 avril 1938, Kurtovienai trimis urările noastre de Anul Nou, n-aş vrea însă să credeţi că nu ne-am gândit la D- Stimate D-le Antoniade, voastră. Deoarece cred că a reînceput şi pen- Apropiindu-se sărbătorile de Paşte, pre- tru D-voastră „Die tägliche Tretmühle”1, aş supun că veţi avea poate mai mult timp vrea – post festurn – să vă spun: La mulţi ani liber decât în toiul vieţei de lucru. Îmi pare – dorindu-vă să vă treacă anul fără „înţepă- rău că din nou vin cu treburile mele să vă turi” – fie ele chiar ordonate de medicul cel supăr. Iată de ce e vorba. D-l Torouţiu mi-a mai isteţ. scris – el, de-a dreptul –, întrebând, în viitor, Nu e vorbă – fără sănătate, traiul omului dacă s-ar putea, face o ediție completă a ope- e destul de mărginit ca fericire. Avem o iar- rilor D-lui Maiorescu. Înţele geţi că asta ar fi nă cumplit de aspră – iar grămezile de zăpa- felul cel mai potrivit – c’est son métier1 –. El dă sunt fantastice. Coşurile (les cheminées) o face din punctul de vedere literar – iar nu căsuţelor ţăranilor sunt la aceeaşi înălţi- bănesc. Asta îi este meseria, încât ar fi un me cu drumurile. Să-nţelege, nu pretutinde- lucru bine făcut. nea. Să-nţelege că Șaraga nici nu mi-a mai Nu ştiu, cum vă simţiţi D-voastră subt răspuns, după ce mi-a scris că e bolnav – și noul guvern? Privit de de parte, prin ochela- grozav aş vrea să mă desfac de acele rii „Universului”, e de o îndrăzneală foarte Galeries Lafayette. Dar cum? Înţelegeţi, e o problematică ca rezultat. Poate am pierdut întrebare juridică – cum s-ar putea omul dez- eu simţământul adevărat pentru politică – lega de ediţiile făcute la Socec – ba încă 41 Corespondenţă

neterminate. (Totuşi, sper că vol. II va apă- rea în primăvara asta.) Nu vreau să încep o ediţie completă cu corecţiunile etc. Șaraga-[Rădulescu-]Pogo- neanu. Nu poate omul care e profesor şi încă director la un Seminar să facă treabă de editor. S-au făcut acele Însemnări... Prefaţa a fost atât de bine şi frumos scrisă, încât a fost foarte bine că tocmai D-l [Rădulescu- ]Pogoneanu a prezentat acele Însemnări... publicităţii. Asta s-a făcut. Acum vine chestia a doua – Opere complete. Vă rog să binevoiţi a vă gândi şi binevoiţi să-mi scrieţi cândva, cum s-ar putea face lucrul? Totuşi, vă rog, odată, trecând pe la Socec, să-i daţi zor lui Şaraga. Nu e vorba de bani. Aş vrea să ştiu cât s-a vândut şi dacă s-a răspândit vol. I al Însemnărilor... Mi se pare că doar nu-i cer ceva din cale-afară. Ce vremuri au ajuns peste noi toţi. Austria – Viena – cum zice comunicatul polonez, „frumoasa Viena”, de-acum înain- te va aveai Berli nul ca capitală. Iar pentru securitatea ei, 2 000 avioane germane zboa- ră deasupra ei. Dar şi la D-voastră, aţi văzut în „Ilustration”, D-na Lupescu reprodusă! Am ca o rugăminte. D-na Racotta îmi scrie că a murit D-na Arion. Nu ştiu adresa fiului ei. Mi se pare că e str. Visarion. Vă rog, cu toate scuzele, trimite-ţi scrisoare, mea. Pe-aci tot mai e viscol – ger – umezeală – ceaţă. Ce mai faceţi D-voastră cu Doamna, acum, că am făcut cunoştinţa D-nei Antoniade, această întrebare nu mai e o simplă abstracţie. Sper că cu sănătatea o duceţi mal bine decât anul trecut, când am fost noi pe la Bucureşti. Cu toate scuzele mele, vă rog să primiţi pentru sărbătorile Paş telor, oare mi se pare că sunt cu 8 zile după ale noastre – obişnui- tele cuvinte tradiţionale de Hristos a înviat.

Livia Dymsza Lituania – Rokiskis – Onuskis (plec acasă după 20 IV)

1 Asta e meseria lui (fr.). 42 Bianca BURŢA-CERNAT De vorbă cu „generaţia” sau în marginea ei Campania generaţionistă în „Anno Domini” 1928 (I)

Résumé Studiul de faţă urmăreşte receptarea Itinerariului spiritual în presa culturală a anului 1928, dar şi – odată cu discuţiile suscitate de eseul lui Eliade – constituirea incipientă a unei conştiinţe de generaţie. Sunt avute în vedere, cu largi exemplificări şi contextualizări, articole de referinţă, multe dintre ele polemice, în marginea conceptului de generaţie şi a conflictului dintre „tineri” şi „bătrîni”. Printre cei care s-au implicat în dezbatere se numără Nae Ionescu, Ion Petrovici, C. Rădulescu-Motru, Nichifor Crainic, Mihai Ralea, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Petru Comarnescu, E. Lovinescu, G. Călinescu, Şerban Cioculescu, Mihail Sebastian, C. Noica. Cuvinte-cheie: generaţie, manifest, program cultural, mesianism, controversă.

Cette étude porte sur la réception de l’Itinéraire spirituel de Mircea Eliade dans la presse culturelle de 1928 et aussi sur le début d’un processus extrêmement significatif: la prise de conscience de ce qu’on a appelé «la jeune génération d’entre les deux guerres». O a envisagé, par des riches exem- plifications et contextualisations, beaucoup d’articles – la plupart polémiques – écrits en marge de la notion de «génération» ou bien voués au conflit entr les «les jeunes gens» et «les vieillards». Parmi ceux qui se sont impliqués dat ce large débat, on peut compter Nae Ionescu, Ion Petrovici, C. Rădulescu-Motru, Nichifor Crainic, Mihai Ralea, Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Petru Comarnescu, E. Lovinescu, G. Călinescu, Şerban Cioculescu, Mihail Sebastian, C. Noica. Mots-clés: génération, manifeste, projet culturel, messianisme, controverse.

Itinerariu spiritual este fermentul care va Sterian, „nucleului dur” alăturîndu-i-se duce la coagularea dacă nu a generaţiei, cel ulterior mai tinerii Constantin Noica, Barbu puţin a unui grup (eminamente bucureş- Brezianu, Emil Cioran, Pericle Martinescu şi tean) de tineri intelectuali, care îi voi recu- Alexandru Elian. noaşte lui Eliade, mai ales după întoarcerea Reacţiile – numeroase şi adesea polemice din India, un fel de supremaţie simbolică, – declanşate de apariţia Itinerariului spiritual iar lui Nae Ionescu, rolul privilegiat de merită o analiză mai amănunţită1, pentru că Magistru (cu majusculă). În jurul lui Eliade ele depăşesc, prin amploare şi percutanţă, se adună astfel, destul de repede, din ce în aria (de obicei restrînsă a) receptării unui ce mai mulţi combatanţi pentru cauza text şi/sau a unui autor, fiind semnificative „generaţiei”: Mihail Polihroniade (fost coleg pentru un context cultural mai larg, pentru la Liceul „Spiru Haret”), Ionel Jianu şi Petru preocupările unei epoci şi ale unor medii Comarnescu, apoi Sandu Tudor, Stelian culturale. De la programul schiţat de Eliade Mateescu, Mircea Vulcănescu şi Paul în Itinerariu..., în numele unei generaţii, se

Bianca BURŢA-CERNAT – Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, e-mail: [email protected] 43 Bianca Burța-Cernat

ajunge rapid – efectul fiind, probabil, scon- un (cvasi)consens al congenerilor săi din tat de autorul „manifestului” – la o discuţie lumea intelectuală (şi nici nu l-a obţinut), cît de principiu în jurul temei generaţioniste. să avertizeze asupra unei/unor probleme şi, Ecourile foiletonului publicat de tînărul eventual, pe valul de interes creat de această colaborator al Cuvântului în toamna lui 1927 dezbatere pasionată, să atragă atenţia asu- se vor regăsi, de-a lungul unui întreg an, pra propriului proiect intelectual. Un mod 1928 – pînă după plecarea lui Eliade în India inteligent de autopromovare şi o strategie –, în zeci de articole (dacă nu chiar mai „politică” eficientă. multe) la temă semnate de autori mai tineri Cel care va sintetiza şi sistematiza (cu sau mai puţin tineri în ziare şi reviste de pedantă rigoare...), cîţiva ani mai tîrziu, pro- diferite orientări şi în registre stilistice care blematica generaţiei sale (într-o serie de acoperă un spectru bogat, de la abordarea texte – în parte publicate în diferite periodi- pedantă, „academică”, la pamfletul sucu- ce, în parte rămase inedite în timpul vieţii – lent. Ca în aproape orice discuţie purtată pe care ar fi trebuit să alcătuiasă o carte despre o temă „de actualitate” (şi pe un ton adesea „tînăra generaţie”) nu va fi, cum bine ştim, ridicat sau patetic...), punctele de vedere Mircea Eliade, ci colegul său (cu trei ani mai exprimate tind să se polarizeze, ameninţate vîrstnic) Mircea Vulcănescu, care, de altfel, de radicalizare. Pro sau contra, empatici încercase mai demult, în calitate de redactor faţă de proiectul generaţionist „spiritual” la Buletinul Asociaţiei Studenţilor Creştini din expus de tînărul Eliade sau, dimpotrivă, România, să schiţeze un proiect generaţio- rezervaţi, critici, aflaţi în dezacord cu acesta, nist. Cu intenţii mai modeste, ce-i drept, participanţii la dezbatere ajung să se impli- limitîndu-şi aria de acţiune la o anumită ce într-o confruntare retorică de anduranţă, categorie de tineri – cititorii potenţiali ai adesea pe mai multe fronturi şi în tir încru- Buletinului amintit: cişat. În centru nu se mai află numai cel de „Nu urmărim să-ntemeiem în coloanele la care a pornit „războiul”, ci o mulţime de noastre un ideal nou. Drumul nostru este susţinători şi de contestatari, duelîndu-se tras de mult. (...) Cuvîntul nostru nu se unii cu alţii şi, uneori, încurcînd taberele. adresează deci studenţilor în general, ci Nu mai e vorba numai despre „cazul” unui numai celor cari vor să ne asculte. (...) tînăr excepţional care vrea să se afirme, ci Cuvîntul nostru nu are înţeles decît pen- de o „problematică” cu implicaţii mult mai tru cei ce-au pornit la drum de mai-nain- largi – aceea a afirmării unei (noi) generaţii. te” – Oricît de contestabil – şi, efectiv, de contes- tat –, Itinerariul... eliadesc a funcţionat ca un avertizează tînărul Vulcănescu în 1923, într- catalizator, a stimulat clarificarea unor idei un mic text („Cuvinte pentru drum”2) din ce pluteau în aerul timpului, neformulate primul număr al respectivei publicaţii. sistematic pînă atunci. Punct ochit, punct Chestiunea aderenţei tinerilor la valorile lovit – Eliade îşi propusese nu atît să obţină spiritualităţii creştine pare să-l preocupe, în

1 Dorina Grăsoiu a început cîndva (într-un studiu intitulat „Campania «generaţionistă» în presa româ- nească interbelică”, apărut în volumul colectiv Atitudini şi polemici în presa literară interbelică: studii şi antologie, alcătuit de un colectiv de cercetători de la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, Bucureşti, 1984, pp. 306-327) o discuţie despre polemicile purtate în jurul ideii de „generaţie” după apa- riţia Itinerariului spiritual şi în anii ’30, antologînd o serie de articole de referinţă subsumate acestei pro- blematici şi indicînd – cu scurte citate – mai multe alte intervenţii la temă. Meritoriu, demersul său nu trece însă de stadiul unei analize sumare, neaprofundate ulterior. (Studiul din antologia Atitudini şi polemici... a fost reluat de Dorina Grăsoiu, mai recent, într-un volum de autor, Texte regăsite, texte regîndite, Editura Bibliotheca, Tîrgovişte, 2014). 2 Buletinul Asociaţiei Studenţilor Creştini din România, an I, nr. 1, aprilie 1923, p. 1. (Articolul este citat din Mircea Vulcănescu, Opere, I, Ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Editura FNSA şi Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005.) Tot în acest prim număr, Vulcănescu mai publică şi articolul „Aspiraţia la creştinism şi înţelesul ei actual”. 44 Campania generaţionistă în „Anno Domini” 1928 (I)

această etapă, mai mult decît orice alt mod D-ta, gravitezi către o mistică ortodoxă. de încadrare generaţionistă. Patru ani mai Ai putea ridica observaţii interesante tîrziu, aflat la Paris (unde pregăteşte un doc- asu pra ortodoxiei care se vădeşte şi în torat – la Facultatea de Litere – despre pro- Itinerariu. Dumneata vei înţelege că pozi- fesiunile intelectuale în Franţa şi unde ur- ţia mea actuală e încă rezultatul unei mează totodată studii de drept, fiind în ace- crize”. laşi timp implicat şi în activitatea unor aso- Vulcănescu revine cu o lungă scrisoare ciaţii şi cercuri ortodoxe), Vulcănescu urmă- de mulţumire (datată 28 noiembrie, dar tri- reşte foiletonul lui Eliade din Cu vân tul, re- misă, abia la sfîrşitul lui decembrie, spre găsindu-se aici într-o măsură semnificativă. neliniştea destinatarului din Strada Cei doi Mircea nu se cunosc încă. Vulcă- Melodiei). Cu tact, amînă pentru altă dată nescu preia iniţiativa şi, într-o mică scrisoa- eventualele obiecţii, preferînd să insiste asu- re din 8 noiembrie 1927, îl roagă pe autorul pra unor puncte de convergenţă între pro- Itinerariului... să-i trimită „toate numerele iectul său şi cel al lui Eliade; a citit Itinerariul din ziar cuprinzînd seria acestor studii”, 3 spiritual ca pe un prolog, ca pe o încercare întrucît unele dintre acestea îi lipsesc . de autoclarificare „în preajma creaţiei” şi „Noi, aci, ne-am «smuls» aproape numerele totodată ca pe o interogaţie asupra mizelor unii de la alţii şi tot atîta interes i-au arătat „generaţiei” şi asupra posibilelor strategii chiar unii tineri de altă formaţie intelectuală pe care aceasta le-ar avea de urmat: ca a noastră, în parte sceptici asupra valorii unei revizuiri de conştiinţe a unei generaţii „Mărturisesc că în ceea ce mă priveşte care nu a produs încă mare lucru în cultu- văd destul de lămurit cărei nevoi îi cores- ră”, va adăuga într-o scrisoare ulterioară, punde acest itinerariu (...). Mi se pare că descriind efervescenţa creată de apariţia scopul lui e îndoit. El urmăreşte mai întîi Itinerariului... printre studenţii români de la să degajeze întrebarea la care are de răspuns Paris. Cu o oarecare întîrziere cauzată de „o generaţia (ca atare îşi are de la sine locul gripă stupidă”, congenerul de la Bucureşti îi desemnat înainte de «răspunsul» pe care răspunde, tot în cîteva fraze, rugîndu-l, la îl va aduce creaţiunea ulterioară) şi rîndul său, ca din ziarele trimise să-i înapo- urmăreşte apoi o punere la punct, util, o ieze două, devenite deja greu de găsit (!) – situare a condiţiilor în care avem de defi- „Aflu acum că exemplarele cu Insuficienţa nit o poziţiune proprie în cultură, faţă de literaturii şi Cultura sunt epuizate” – şi adău- moştenirea generaţiilor precedente. gînd laconic: „Cu scuze – aştept critica”4. Cu acest dublu înţeles am citit itinerariul, Într-o altă scrisoare, mai puţin formală, şi sunt mulţumit că am făcut-o, pentru că compusă peste cîteva zile (datată 13 noiem- mi-a îngăduit să-mi modific o părere gre- brie), precizează că eventualele „observaţii şită asupra Domniei Tale” (s.a.). critice” i-ar fi de folos pentru revizuirea „Părerea greşită” la care face referire Itinerariului..., în vederea publicării acestuia autorul scrisorii venea din suspiciunea că, în volum5: deşi cu doar trei ani mai tînăr, Eliade ar fi „Cred că accepţi linia generală a gîndirii putut aparţine unei alte generaţii decît Itinerariului. După cîte am auzit despre aceea a lui Vulcănescu – adică (deloc fla-

3 Vezi Mircea Eliade şi corespondenţii săi, Vol. 5 (Ş-Z), ed. cit., Criterion Publishing, 2007, p. 102. 4 Mai multe scrisori ale lui Eliade către Vulcănescu au fost publicate în: Mircea Eliade, Europa, Asia, America... Corespondenţă, Vol. III (R-Z), ediţie îngrijită şi indice de Mircea Handoca, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, pp. 240-248. 5 Eliade vorbeşte în mai multe locuri despre intenţia sa de a include Itinerariul spiritual într-un volum. În scrisoarea din 13 noiembrie 1927 adresată lui Vulcănescu menţionează chiar şi numele unei colecţii în care, cu ajutorul lui N. Crainic, ar fi putut aprea eseul: Cartea vremii. Într-o altă scrisoare, din 29 decembrie 1927, spune că urmează să definitiveze manuscrisul corectat al Itinerariului... pînă pe 10 ianuarie. Ideea a rămas însă în stadiu de proiect. 45 Bianca Burța-Cernat

tant!) unei generaţii fără „simţul individua- „Generaţia de după noi nu mai are deloc lităţii” şi fără idealuri, dar cu „spirit de simţul individualităţii. Ea păşeşte cu grupă”, alcătuită din „tineri sportivi”, prag- totul în făgaşul «celor mulţi» cu gînduri matici pînă la cinism. (A se remarca, în trea- date gata de cugetarea altora. (...) căt, cît de impropriu folosesc Vulcănescu şi Noi nu mai credem în libertate, dar o Eliade, în 1927, cuvîntul „generaţie” – con- iubim. (...) Noi acceptăm semnificaţia fundîndu-l cu „promoţia” şi pretinzînd că puterii, dar autoritatea pentru autoritate generaţiile s-ar succeda în cultură la inter- n-o iubim. vale de doar cîţiva ani; în orice caz, nu mai Schematizez, bine-nţeles, tendinţe mai mult de un deceniu...) Ca şi autorul complexe, dar în acest cadru mi se pare Itinerariului..., Vulcănescu descrie experien- că se pune problema generaţiei noastre şi ţa războiului ca pe un revelator al unor în ţară (şi cu înrudiri prin apus). (...) identităţi generaţioniste; numai că el adau- Specific pentru noi îmi apare criza în gă o nouă linie de front celei deja cunoscute forma dilemei, pe înţelegi cît m-a surprins ce desparte generaţia părinţilor, a celor pe s-o aflu sub pana Dumitale. «Între Luther care războiul i-a găsit la vîrsta matură, de şi Ignaţiu de Loyola» – atunci cînd Te generaţia fiilor, surprinşi de evenimente socoteam trecut peste îndoială, alături şi înainte de a se fi format moral şi intelectual. reprezentant al celor ce gîndesc ca Ignaţiu Noul clivaj sesizat de Vulcănescu ar fi acela de Loyola (...) în ceea ce are specific: con- dintre propria-i generaţie şi „generaţia” formismul prin constrîngere externă” (s.a.) imediat următoare. Faţă de criza (morală, Considerînd că răspunsul cel mai potri- spirituală, politică) instituită de război – şi vit la criza în miezul căreia trăieşte generaţia rămasă încă nedepăşită – cele trei „genera- sa este acela care ţine cont de dimensiunea ţii” s-ar comporta complet diferit: „părin- mistică şi religioasă a existenţei – tradusă, în ţii”/„bătrînii” refuză chiar ideea de criză cazul de faţă, prin credinţa creştin-ortodoxă („Fascism, Maurrassism şi chiar Comunism –, Vulcănescu se întîlneşte, de fapt, cu sunt aberaţii. Ea [generaţia precedentă] Eliade mai ales în proclamarea unui crez poate «explica» aceste schimbări ca defor- ortodox(ist) ca reper salvator pentru o mări efemere ale vechii stări de lucruri. Dar întreagă generaţie. Dincolo de complexita- nu le acceptă”); tinerii din „generaţia” lui tea şi de multiplele ramificări tematice ale Vulcănescu, care au asistat la deprecierea, în Itinerariului spiritual, Vulcănescu mărturi- condiţii de război, a valorilor individualiste seşte că ceea ce i-a reţinut înainte de toate în spiritul cărora fuseseră educaţi, la sacrifi- atenţia în acest text e, de fapt, intim legat de carea acestora „pe altarul scopurilor colecti- propria-i preocupare pentru ideea de spiri- ve”, sunt dilematici şi „în căutarea unei tualitate ortodoxă ca soluţie de depăşire a soluţii”; în fine, cei încă şi mai tineri nu crizei – altfel spus, de „interesul cuiva care numai că s-au adaptat la „starea de lucruri de 7 sau 8 ani căuta «ortodoxii» între Luther de după război”, ci chiar „şi-au făcut un şi Ignaţiu de Loyola”. Într-o altă scrisoare crez din ea”. Cele trei atitudini ar putea fi (de la sfîrşitul lui decembrie), va adăuga cu rezumate astfel: refuz al crizei, asumare a precauţie cîteva amendamente (promiţînd acesteia, depăşire a crizei prin acceptare şi să formuleze şi alte observaţii, mai pe larg, compromis. Sau: individualism vieille mode, pentru „ediţia a doua, «revăzută şi adăugi- egoist şi nerealist; oscilaţie între „crezul tă»” a Itinerariului... – căci Eliade anunţa că individualist în care nu mai credeam” (pen- va publica în curînd în volum foiletonul tru că „văzusem cît preţuieşte libertatea”) şi apărut iniţial în Cuvântul): „crezul colectivist sau al violenţei”; colecti- vism pragmatic, asumat la modul „sportiv”. „În general, sunt de acord cu Itinerariul, Cel puţin în această scrisoare de la sfîrşitul nu înţeleg însă în ce sens întrebuinţezi lui 1927, Vulcănescu lasă impresia că îl cuvîntul «spiritual» – în cursul călătoriei. îngrijorează mai mult clivajul în raport cu Apoi la «calea spre ortodoxie» cred că ar cei ce vin decît conflictul cu „bătrînii”: fi lucruri de pus la punct. În ruptul capu- 46 Campania generaţionistă în „Anno Domini” 1928 (I)

păcate, naivă...), proză şi eseu, dar publică mai mult în reviste din provincie – se va face cunoscut, mai ales ca publicist, în anii ’30, odată cu mutarea sa la Bucureşti. Şi în ’27-’28, şi mai tîrziu, Eliade e destul de nedrept cu acest congener, pe care îl trans- formă în personaj – mai întîi în destinatar nenumit al Scrisorilor către un provincial publicate în Cuvântul, iar mai apoi, într-un erou ridicol din romanele Întoarcerea din Rai şi Huliganii (unde Anton Dumitraşcu, personaj care se teme că se va rata în provincie, profesor de liceu şi autor de romane ilizibi- le, e ironizat de un congener bucureştean deja renumit în anumite cercuri literare, David Dragu...). În Memorii (1907-1960), Eliade pretinde că numele lui Petru Manoliu i-ar fi fost cu totul necunoscut înainte ca acesta să fi ripostat, „într-o foaie din Botoşani”, la un text din ciclul Scrisorilor către un provincial, Împotriva Moldovei6 – textul „a indignat o seamă de prieteni şi mi-a atras răspunsul unui necunoscut, Petru Manoliu”7, îşi aminteşte, inexact!, Eliade. Împotriva Moldovei apare în februarie 1928, iar articolul de răspuns8, în martie; cei doi lui nu aş putea socoti «antroposofia» D- făcuseră deja cunoştinţă, la Bucureşti, cu rului Steiner ca o «piatră pentru un viitor cîteva luni în urmă (sfîrşit de noiembrie, templu» ortodox. Dar trec...”. început de decembrie...) şi, conform unei Acest prim schimb epistolar între scrisori a lui Manoliu (din 15 decembrie Vulcănescu şi Eliade marchează, se ştie, 1927) adresate lui Eliade, îşi promiseseră să începutul unei durabile prietenii. Cam în corespondeze: aceeaşi perioadă, imediat după publicarea „Cînd ne-am despărţit, a rămas vorba să Itinerariului spiritual în Cuvântul, lui Eliade îi ne scriem. Şi cum ne-am dat cuvîntul, eu mai scrie, cu o admiraţie împinsă spre efu- cel dintîi făptuind o indelicateţe, ţi-am ziune, şi un alt tînăr. Acesta nu e student scris cu gîndul că, închişi într-o intimita- sau doctorand la Paris şi nu e încă deloc te de sanctuar (...), scrisoarea mea va cunoscut în cercurile literare din Capitală. aduce gînduri tainice şi delicate, fiindcă El scrie din provincie, de la Botoşani; e un nu ştiute decît de noi. (...) Era un început tînăr absolvent al Literelor bucureştene, de expe rienţă sufletească a mea, la mar- acum profesor de liceu (cu patru ani mai ginea sufletului către dumneata. (...) vîrstnic decît autorul Itinerariului...), cu pla- Domnule Eliade, cînd ai şti cu cîtă frică nuri mari şi cu timorări pe măsură, dornic pun eu o scrisoare la poştă; cînd ai şti ce să iasă din izolarea tîrgului moldovenesc. Se grijă port pînă mă conving, prin răspun- numeşte Petru Manoliu; scrie poezie (din sul primit, la ea, că a ajuns nevătămată,

6 Mircea Eliade, „Scrisori către un provincial. Împotriva Moldovei”, în Cuvântul, anul IV, nr. 1.021, 19 februarie 1928. 7 Idem, Memorii (1907-1960), ed. cit., p. 148. 8 Petru Manoliu, „Răspuns la «Scrisori către un provincial». Cu prilejul foiletonului «Împotriva Moldovei»”, în Pământul, an I, nr. 1, 1 martie 1928, p. 5. 47 Bianca Burța-Cernat

că, deci, picioa re străine n-au călcat puţi- anonim din mulţime) un pretext. După apa- nul sufletesc ce l-am trimis cuiva (...), ai riţia primului articol din ciclul Scrisorilor..., înţelege cît sunt de îndreptăţit să mă tem Intelectualii de rasă, colegul „provincial” i se de oameni...”9. confează lui Eliade (alimentînd astfel în continuare foiletonul): Sentimental, liric în expresie, dezvăluin- du-şi contrarierea şi pudoarea rănită, „Am fost în prima scrisoare luat de guler Manoliu îi reproşează colegului bucureş- şi scos între oameni, anonim, asemenea tean nu numai faptul de a nu-i fi răspuns la unui individ de închisoare. Cîtă înfrînge- nici una dintre scrisorile pe care deja i le tri- re nu mi-a trebuit pentru ca să mă obiş- misese, ci mai ales „indiscreţia” de a se fi nuiesc cu «ghilimelele» articolului dumi- folosit de aceste mesaje prieteneşti (scrise cu tale, cu atmosfera în care l-ai învăluit, cu inima deschisă şi într-o manieră ce nu le privirea ce mi-o aruncai peste capetele destina spaţiului public) ca pretext pentru oamenilor, cu intenţia, în sfîrşit, de a-mi noul foileton din Cuvântul, supraintitulat... vorbi, atunci cînd, deşi nimeni nu ştie, Scrisori către un provincial. Eliade alesese, glasul dumitale ajunge la mine după ce a deci, o altă cale pentru a-i răspunde – nu trecut prin mii şi mii de urechi străine! discret, în plic închis, ci public, fără a-i da (...) Dar, dacă am simţit aceasta, ştii oare numele, dar citînd din scrisorile lui. cît am refuzat să înţeleg de ce anume îmi „Provincialul” căruia i se adresează tînărul scrii? Căci mă întrebam mereu, de ce publicist de la Cuvântul este, desigur, şi un prin Cuvântul, adică de ce prin vitrinele pro vincial generic, „construit” ca în logica şi transparenţele unui ziar şi nu închis şi unei convenţii literare, dar pornind – din liniştit printr-o scrisoare? De ce alege pă cate pentru Petru Manoliu – de la un mo - omul acesta calea cea mai puţin prielnică 11 del real. Detaliu trecut sub tăcere de Eliade, mie?” . poate dintr-o gratuită obişnuinţă a camufla- Nu avem, din păcate, acces şi la prima jului, chiar şi la vîrsta la care îşi scrie scrisoare trimisă de Manoliu „prietenului” Memoriile, unde, apropo de Scrisori către un bucureştean, aceea din care Eliade citează în provincial, îşi aminteşte (iarăşi inexact!): Intelectualii de rasă12: „Dumneata îmi mărtu- „...într-un anumit fel, stăteam de vorbă riseşti: «nu scriu, pentru că n-aş găsi nicăieri cu tinerii din generaţia mea. Din multele o revistă care să-mi publice revizuirile mele; scrisori pe care le primeam, construisem sunt personale, manieră forte, intransigen- un «provincial», la care adăugasem şi te»”. Pornind de la această frază, publicistul multe trăsături personale, bunăoară, de la Cuvântul schiţează, cu sarcasm, un portret al intelectualului (român) de succes, melancoliile mele (împotriva cărora, evi- consiliindu-şi ironic interlocutorul să dent, tunam şi fulgeram). Acestui «pro- renunţe la intransigenţă, personalitate şi vincial» îi dădeam lecţii de bărbăţie şi spirit critic dacă vrea să se afirme în lumea eroism, îl somam să se scuture de clişee, literară; căci cel căruia „i se deschid toate de indolenţă şi mediocritate...”10 porţile”, fiind „chemat la toate mesele” ar Nimic despre Petru Manoliu – atît de trebui să arate şi să se comporte cam aşa: să prezent, totuşi, cu obsesiile, întrebările şi fie francofil, să etaleze cunoştinţe la zi (deşi neliniştile lui, în aceste eseuri eliadeşti ce fac aria sa de interes e destul de restrînsă), să fie din cuvintele unui congener (privit ca un inautentic, mediocru în toate, conformist,

9 Petru Manoliu, scrisoare din 15 decembrie 1927, trimisă – de la Botoşani – lui Mircea Eliade, reprodusă în volumul al treilea (2003) din Mircea Eliade şi corespondenţii săi, ed. cit., p. 124 şi urm. 10 Mircea Eliade, Memorii (1907-1960), ed. cit., loc. cit. 11 Vezi scrisoarea lui Petru Manoliu din 15 decembrie 1927, deja citată. 12 Mircea Eliade, „Scrisori către un provincial. Intelectualii de rasă”, în Cuvântul, anul III, nr. 956, 14 decembrie 1927, pp. 1-2. 48 Campania generaţionistă în „Anno Domini” 1928 (I)

acomodant, adept al jumătăţilor de măsură, academiile, înseamnă a învăţa pe oameni fără spirit critic – deşi pretinde a şi-l exercita să vorbească şi să aibă încredere în cele –, „drăgălaş, zîmbitor cu gîndirea potolită (e ce spun, deşi sufletul e complet absent, semnul maturităţii), cu vocabular potolit înseamnă a fi maestru de ceremonii în (semnul rafinamentului)”, lipsit de persona- jocurile de acrobaţi şi cioclu de suflete. A litate, gata să se plieze tendinţei impuse de fi intelectual de rasă înseamnă a fi tot „unul dintre liderii culturii şi literaturii ceea ce sufletul nu ţi-ar permite să fii” noastre contemporane”. Cei ale căror trăsă- (Petru Manoliu către Mircea Eliade, 15 turi se regăsesc în acest portret „ajung mai decembrie 1927). toţi profesori universitari, sau directori de Înainte, probabil, de primirea noii scri- reviste cultural-literare, se îmbogăţesc şi sori a lui Manoliu, Eliade îşi continuă sfatu- vieţuiesc mulţi ani în pace şi fericire, între rile şi serialul cu Elogiul compromiterii13, ple- prieteni, prietene, articole, cărţi şi polemici doarie pentru gestul intelectual curajos, gingaşe”. Ambiguu şi vexant pentru „pro- pentru risc în cultură. Tonul e la fel de sen- vincialul” căruia i se adresează articolul şi tenţios ca şi pînă acum şi mizează pe formu- care e suspectat că ar viza – prin intrarea în lări frapante (în intenţie) sau paradoxale, ca lumea literelor – ascensiunea socială este şi pe antifrază: „Nu există intelectuali liberi; finalul articolului: ci numai intelectuali de rasă şi intelectuali „Poate dumneata vei avea norocul să descalificaţi, excluşi, compromişi” – procla- ajungi a fi privit într-o zi drept un inte- mă eseistul; iar în context o sintagmă pre- lectual de rasă, şi atunci îmi vei mulţumi cum „intelectuali de rasă” e, evident, con- pentru sfaturile pe care astăzi mă grăbesc otată negativ, în vreme ce prin „intelectuali descalificaţi, excluşi, compromişi” se cade să a ţi le trimite. Îţi urez noroc şi carieră feri- citim: autentici, puternici, curajoşi, liberi, cită”. originali. Şi mai departe: Urările acestea sună ca o injurie – nuanţă „Nu poţi evolua fără a te compromite. pe care publicistul pare să şi-o asume cu maliţiozitate, mai ales că (îşi încredinţează Nu te poţi completa, nu te poţi întrece, el cititorii şi pe congenerul care i-a prilejuit fără compromitere. aceste reflecţii) un semn al mediocrităţii A fi compromis înseamnă a fi viu, tînăr, intelectualilor de succes ai vremii ar fi acela harnic, neliniştit, cu ochii fascinînd a că „nu «înjură» niciodată; sau, dacă o fac, ţintă, cu pumnii strînşi, cu genunchii pal- apoi îşi iau toate precauţiile ca cel înjurat să pitînd în aşteptarea semnalului de fugă. fie mort şi celebru”. Şi, deloc conformist, Nu se pot compromite bătrînii, castraţii, tînărul Eliade nu se sfieşte să „înjure”, chiar efebii, poeţii, oamenii binecrescuţi şi cu riscul de a leza în mod injust, ca în cazul intelectualii de rasă”. de faţă, pe un posibil prieten. Ironiei sale (Afirmaţii psihanalizabile, poate, şi care destul de crude Petru Manoliu îi răspunde, explică întrucîtva opţiunea lui Eliade, în pentru început, cu o ironie oarecum benig- anumite momente ale vieţii sale, mai ales în nă, ascunzînd însă o insinuare: „De ce-ţi tinereţe, pentru gestul riscant, controversa- pierzi vremea ocupîndu-te de... doctori şi bil...) academii?” – după ce, pe fond, părea a-i da Scrisorii din 15 decembrie a lui Petru dreptate, preluîndu-i registrul stilistic: Manoliu – din care am citat pe larg – Eliade „A fi intelectual de rasă înseamnă a fi un îi răspunde, tot public, printr-un articol inti- maestru în sălile de meserie care sunt tulat Despre confesiuni14, unde îşi justifică, în

13 Idem, „Scrisori către un provincial. Elogiul compromiterii”, în Cuvântul, anul III, nr. 960, 18 decembrie 1927, pp. 1-2. 14 Idem, „Scrisori către un provincial. Despre confesiuni”, în Cuvântul, anul III, nr. 964, 22 decembrie 1927, p. 1. 49 Bianca Burța-Cernat

felul său sofistic, indiscreţia de a fi făcut mortem...”. public (fie şi parţial) conţinutul unor scri- Următoarele două Scrisori către un provin- sori adresate doar lui: „confesiunile” nu se cial – Gîndire minoră şi gînditori paraziţi15 şi rostesc doar în intimitate, pretinde publicis- La moartea lui Blasco Ibáñez16 – au acelaşi aer tul, ci oriunde şi ori de cîte ori cineva simte belicos, reluînd obsesii mai vechi (şi destul nevoia de a se exprima autentic, plenar, de frecvent exprimate) ale tînărului Eliade: dezvăluindu-şi interioritatea şi „experienţe- de la reticenţa faţă de universitarii confor- le”, chiar şi pe acelea aparent inavuabile, mişti şi limitaţi („care nu pot gîndi decît în scrisul nefalsificat – în literatură, ca şi în marginea cărţilor franceze”), faţă de publi- publicistică – presupunînd autodevoalare, ciştii mărunţi sau faţă de genul „inferior” al transparenţă totală, curaj al autoexpunerii. eseului (în condiţiile în care „literatura e de Şi Eliade se dă ca exemplu chiar pe sine asemenea un gen inferior”) pînă la exaltarea (fără ca retorismul său să fie, desigur, con- vingător): virtuţilor eroicului. În primul dintre aceste articole – răspunzînd unei scrisori în care „Pe dumneata te supără «publicitatea» Petru Manoliu reia ideea urgenţei unor acestei corespondenţe? (...) Socoteşti mai „revizuiri” critice în publicistica momentu- mult decît o nedelicateţe faptul că îţi răs- lui –, calul de bătaie este „parazitismul cere- pund prin foiletoane dezgolite de atîţia bral”, manifestat, între altele, în „gazetăria ochi, unor întrebări şi discuţii direct per- inutilă, care inundă revistele literare”, după sonale. (...) modelul – frecvent ironizat de tînărul Iartă-mă; eu nu mă împac asupra înţele- Eliade, dar nu numai – impus de o cultură sului cuvîntului «confesiune». Ştiu: tot franceză foiletonistică superficial asimilată. ce-mi scrii, sunt oglindiri furate din Franco-centrismul culturii române, unde suflet. Dar eu nu-ţi fac de asemenea chiar şi cărţi din alte literaturi/culturi sunt, «confesiuni»? Eu nici nu concep un altfel de regulă, citite tot în franceză şi receptate de scris. (...) Socotesc că nu interesează într-o manieră tributară tot modelului fran- decît experienţele, atitudinile, cristaliză- cez – „...Dostoievski cunoscut à travers Gide rile personale. (...) Altminteri publicistica sau Suarès”...), „gîndirea forfecată în tomuri n-ar fi fecundă”. franceze” – iată o anomalie, crede Eliade, şi Eliade plusează, grăbindu-se să procla- o potenţială catastrofă: me „adevăruri” şi norme pe care, de alfel, el „Domnii aceştia (...) dacă vor o compara- însuşi le va contrazice, prin propriile-i ţie romantică pentru o presupusă critică opţiuni şi fapte, în deceniile următoare, cînd a romantismului – inundă pagina cu va acoperi cu discreţie (şi poate că e dreptul Lamartine, ca şi cum romantismul celor- său...) anumite zone de penumbră ale pro- lalte literaturi nu ar fi vrednic de pome- priului trecut, devenind un maestru al nit, iar romantismul eminescian de-a camuflajului. Pînă atunci, însă, el se simte în dreptul compromiţător... drept să afirme: (...) Problema cretinizării prin exces de „Cele mai penibile experienţe trebuie sensibilitate şi mentalitate pariziană e împărtăşite public, unei mulţimi pe care numai în treacăt atinsă. Va trece încă niciodată nu o vei cunoaşte, care te va mult timp pînă ce domnii vor înţelege că citi, poate, cu duşmănie, şi nu te va price- – oricît ne-am trudi – vom fi întotdeauna pe. Aceasta e o dovadă de curaj mascu- [legaţi] de franţuji şi că fecundarea cu lin, de curaj eroic. (...) elemente aproximative, mai precis mon- Socotesc o laşitate rafinată publicarea dene, ale unei singure culturi, ne poate fi «confesiunilor» sau «Jurnalelor» post- fatală” (Gîndire minoră şi gînditori paraziţi).

15 Idem, „Gîndire minoră şi gînditori paraziţi”, în Cuvântul, anul IV, nr. 979, 8 ianuarie 1928, p. 2. 16 Idem, „La moartea lui Blasco Ibáñez”, în Cuvântul, anul IV, nr. 1.009, 7 februarie 1928, p. 2. 50 Campania generaţionistă în „Anno Domini” 1928 (I)

La moartea lui Blasco Ibañez e o pledoarie împotriva „sentimentalismului” atît de bla- mat de Eliade. Interlocutorul, destinatarul acestei „scrisori” publice din Cuvântul – nenumit aici – e sfătuit, probabil în urma unor confesiuni mai intime17, să nu lase ca „tristeţea” provocată de un incident sentimental să degenereze într-o deprimere „dizolvantă ca o criză într-o sărmană conşti- inţă feminină”: „Îţi scriu acum – la moartea unui bărbat necunoscut şi drag. Despărţirea de logodnica d-tale mult iubită, de care mi- ai vorbit, plîngînd în ultima scrisoare – a rămas fără răspuns. Nu voiam să te jignesc. Te-ai purtat, mărturisindu-mi dra- gostea nefericită care – ca prieten – nu mă interesează, cum s-ar fi purtat un adoles- cent, un mediocru tînăr sau imbecil. Te rog să-ţi muşti pumnii pînă la sînge amintindu-ţi cele ce mi-ai scris, dumneata, pe care te socoteam definitiv mîntuit de lacrimi, sentimentalism, confesiuni, mîini frînte, scrisori rupte, toate celelalte reminiscenţe penibile din vremurile cînd păşeai la un loc cu turma”. Prin contrast, „vrednică şi sinceră” e, de cial” (şi-a descris, de altfel, cu diferite prile- exemplu, acea „durere bărbătească”, „inex- juri, în termeni asemănători programul de plicabilă tîmpilor sentimentali” la moartea lucru draconic, cu renunţarea treptată la unui Vicente Blasco Ibañez, „un bărbat care somn, din anii petrecuţi în celebra „mansar- a voit şi a izbutit să fie erou”. Urmează – în dă” din Strada Melodiei...): termeni bombastici, într-un discurs cu o „N-am înţeles niciodată cum mai poate ornamentaţie kitsch – un elogiu al scriitoru- dormi un tînăr – cînd a citit şi s-a înspăi- lui spaniol, camuflînd, de fapt, un elogiu al masculinităţii nesentimentale, puternice, mîntat de forţele copleşitoare, care alun- eroice: Ibañez a murit „în febra muncii lui gă somnul şi oboseala, ale lui Blasco de mascul robust”; „admirăm (...) în el mas- Ibañez. Iată ceea ce ne va lipsi de acum culul întărîtat, neodihnit, aspru cu el înainte: siguranţa că trăieşte undeva un însuşi”; „A fost un erou, aşa cum e orice bărbat în veşnică furie, care munceşte la spaniol de elită. Care coboară în carne, în adăpost de lume, rupîndu-şi noapte cu viaţă, în lume – lumea duhului său”.... De noapte din somn, poruncind trupului ca fapt, lăudînd puterea de muncă şi ascetis- un adevărat erou. (...) mul intelectual al lui Ibañez (neîntrecut în Moartea lui trebuie înlocuită cu viaţa generaţia lui, crede eseistul, decît de Miguel altui erou. Eu îţi insinuez că nimeni nu te de Unamuno), Eliade vorbeşte, din nou, împiedică de a fi acel alt – chiar d-ta. despre sine, despre propriile-i eforturi şi Lecţia mare a lui Don Vicente nu e litera- victorii, etalate în faţa prietenului „provin- tura (...), ci viaţa lui (...) Aminteşte-ţi de

17 Scrisoarea lui Petru Manoliu la care răspunde Eliade în „La moartea lui Blasco Ibañez” nu figurează în volumul îngrijit de Mircea Handoca. Destule piese ale corespondenţei celor doi lipsesc, de altfel. 51 Bianca Burța-Cernat

curajul şi munca bărbatului cu umeri de La rîndul ei „lipsită de eroism”, literatu- taur. (...) ra română îi apare tînărului Eliade ca „femi- Nu simţi porunca e a renaşte în el, în loc nină” şi mediocră, populată de personaje ce de a-l plînge, în întunericul provinciei, întruchipează tipul învinsului şi al ratatu- aşa cum ai plîns paşii unei logodnice?”. lui. Cu precizarea că e vorba de o mediocritate „spirituală, nu artistică”. Nu talentul le- Pe acest fond, de apologie a unei ideali- ar lipsi scriitorilor români – infestaţi de zate „virilităţi” creatoare, vine, două săptă- morbul melancoliei moldoveneşti... –, ci mîni mai tîrziu, la fel de pateticul articol „virilitatea”, disponibilitatea pentru gestul Împotriva Moldovei18, sentimentală şi lirică „eroic” şi înţelegerea „tragicului dur”. diatribă la adresa sentimentalismului, infu- Adept (naiv, într-un fel) al ideii că literatura zat, ca atitudine existenţială fundamentală, ar trebui să furnizeze modele, vertebrîndu-l în cultura română. Eliade va mărturisi mai etic şi intelectual pe adolescentul în căutare tîrziu că acest text a fost şi o încercare de de repere, eseistul e descumpănit de absen- exorcizare a propriilor demoni (melancolici ţa din literatura română a acelor cărţi care ar şi sentimentali), asumîndu-şi, cu o oarecare putea să exprime şi să sprijine „crizele ado- detaşare, componenta „moldovenească” a lescenţei” – personalităţii sale – împotriva căreia, în „Anno Domini” 1928, se revoltă, simţind că „Dumneata înţelegi ce amar e faptul trebuie să lupte cu „sîngele străbunului acesta: să cauţi sprijin străin, pentru că în răzeş în Tecuci” şi cu „insuportabila nostal- literatura noastră nu au crescut încă cin- gie a literaturii moldoveneşti”. Altfel, des- cizeci de pagini de aspru, sobru şi mîngî- pre „tristeţile Medelenilor” scrisese el însuşi ietor eroism? Oare nu trebuie să osîndim cu empatie19... „Revolta” împotriva Mol- Moldova pentru acest lucru?”. dovei vine odată cu constatarea că aceasta E de discutat dacă adolescenţa are nevoie ar fi o ilustrare a unui model comportamen- doar sau în primul rînd de eroisme exem- tal (şi cultural) „feminin”, pasiv, sentimen- plare şi dacă reperele pe care le caută aceas- tal, resemnat, la antipodul virtuţilor „eroi- ta trebuie să fie (cvasi)exclusiv „masculine”. cului”: După cum e de discutat şi dacă nu cumva e „Am urît acea Moldovă care ne infuzea- abuziv să echivalezi valorile culturii uma- ză, o dată cu întîile cărţi ale adolescenţei, niste cu nişte presupuse valori ale „masculi- perversitatea predărilor, voluptatea tri- nităţii”. Eliade brodează în marginea aces- steţilor dilatate în fantezie, voluptatea tor obsesii „masculiniste” şi într-un alt arti- unui romantism atenuat şi dulceag, cres- col, scris şi publicat cam în aceeaşi perioadă, cut în umbra dealurilor Iaşiului, plămă- intitulat Feminitate (şi apărut în revista dit cu sînge slav şi lecturi franceze (...). Sinteza)20 – unde încearcă să arate că litera- Am urît Moldova – pentru că (...) ne tura română în ansamblul ei este „femini- învaţă să cultivăm melancolia, idilele, nă” (sau „feminizată”), scriitori şi cititori amintirile – fără să ne înveţe şi arta de a deopotrivă, un întreg sistem de producţie şi le stăpîni. (...) Moldova altoieşte în con- de receptare literară. De vină ar fi covîrşi- ştiinţele neorganizate germenul unei toarea influenţă franceză – şi mai ales a feminităţi capricioase şi adorabile. (...) „maculaturii franceze”: „Se citesc prea mult Am urît Moldova pentru că e lipsită de cărţile franceze contemporane. Se citeşte pînă eroism”. la ultima filă Gide sau Montherlant (ca să

18 Mircea Eliade, „Împotriva Moldovei”, în Cuvântul, anul IV, nr. 1021, 19 februarie 1928, p. 1-2. 19 A se vedea articolul „Ionel Teodoreanu”, apărut în Revista universitară, an I, nr. 2, februarie 1926, pp. 50-53, reluat şi în Cuvântul din 18 aprilie 1926. 20 Mircea Eliade, „Feminitate”, în Sinteza, nr. 10-11, ianuarie-februarie 1928, p. 8-9. 52 Campania generaţionistă în „Anno Domini” 1928 (I)

aleg pilde onorabile) – în vreme ce se ignoră mai «masculine» (!), mai «crîncene»”. marii francezi”. Cititorul român (de ambe Revista nu va avea o viaţă prea lungă, sistîn- sexe) ar avea un comportament „feminin”, du-şi apariţia după numai cîteva luni22. În fiind pasiv, influenţabil, lipsit de discernă- primul număr, Manoliu publică o replică mînt şi de iniţiativă (trăsături atribuite, ste- virulentă la eseul eliadesc Împotriva reotip, feminităţii...): Moldovei – pe aceeaşi pagină ce găzduieşte un mic fragment din Apologia virilităţii „Eu văd feminitatea lectorului român de (Litanii pentru fecioară). Textul polemic al lui cărţi franceze – în absenţa voinţei de a Manoliu – destul de amplu şi de inflamat – alege. Se primesc sugestii, porunci, din se intitulează Răspuns la „Scrisori către un mediu, din reviste. Se anulează libertatea provincial”. Cu prilejul foiletonului „Împotriva şi curajul de a alege – însuşiri masculine. Moldovei” şi începe cu o mărturisire: „Da, Ne lăsăm fecundaţi, purtaţi pe braţe, mie şi implicit vouă cititorilor, v-au fost valorificaţi, dăscăliţi, promovaţi – ca adresate scrisorile către un provincial publi- femeile. (...) cate periodic în Cuvântul”, urmată de o cas- Femeile citesc – şi se scrie pentru femei. cadă de acuze şi de etichete depreciative (în Eroismul viril e evitat” (Feminitate). replică la cele suportate de el însuşi din par- Împotriva Moldovei fiind, pesemne, pică- tea lui Eliade...). Sunt denunţate astfel tura care umple paharul, Manoliu renunţă „mascaradele filosofice” şi „retorismul”, la pasivitate şi iese din anonimat, răspun- „calitatea de scrib” „măsluitor de gînduri”, zîndu-i destul de acid lui Eliade, într-o abuzul de enunţuri ce invocă prezenţa publicaţie botoşăneană despre a cărei „Duhului” şi, în genere, de „cuvinte mari, iminentă apariţie îşi anunţase „prietenul” sunătoare şi goale”, aroganţa şi poza de bucureştean încă de la începutul anului. E atotştiutor, tonul de om prost dispus, căruia vorba de Pământul, „o revistă cu program „coşmarele avute după o deranjare de sto- de luptă şi provocare”, avînd ca deviză mac” îi procură „subiecte de foileton”. simili-ironică „moartea papagalilor” – pro- Adversarul e comparat, grosier, cu un puri- punîndu-şi, cu alte cuvinte, să intre într-o ce „miop şi minuscul” şi acuzat că parazi- confruntare cu exponenţii generaţiilor mai tează ideile altora – „luminat de fereşti stră- vechi, opaci la spiritul vremii: „Tot ce este ine, dar gata oricînd să-ţi vorbească despre ură, să-şi găsească rezervorul aici. Incendiu «Eroic»”. Totuşi, nici Petru Manoliu nu e, în va veni, căci mucavaua arde chiar numai cu acest pamflet, mai consistent şi mai puţin o scînteie”21. Îi promisese colaborarea retoric decît congenerul pe care îl combate: însuşi Corneliu Zelea Codreanu, se baza şi „Ce e cu tînărul nostru? A vă vorbi de pe alţi congeneri de la Cluj, Iaşi şi Bucureşti înfăţişarea lui ar însemna să-i neg ceea şi îi cerea, evident, şi lui Eliade să-i trimită ce-i este caracteristic: spasmele duhului. articole „cît mai multe şi mai fulminante, În locuinţa lui clădită din cărţi, eroul nos-

21 A se vedea scrisoarea din 11 ianuarie 1928 trimisă lui Eliade – reprodusă în Mircea Eliade şi coresponden- ţii săi, vol. al III-lea, ed. cit., p. 127. 22 Pornit la drum cu gînduri mari, Manoliu anunţa (într-o scrisoare din 8 martie adresată lui Eliade) că, pe lîngă revistă, vrea să înfiinţeze împreună cu nişte prieteni de la Botoşani „editura cu Soc. Anonimă «Pământul», cu un capital de 1.000.000 lei şi acţiuni a 500 bucata”. Îi propune şi lui Eliade să publice aici, dar acesta respinge de la început oferta, lăsînd a se înţelege că nu îl onorează prea mult; drept pentru care Manoliu îl ironizează într-o scrisoare din 18 martie: „Editura de care ţi-am scris nu este un bor- del, deci ea nu va putea să «prostitueze» pe nimeni. (...) Vrem să dăm posibilitatea de-a pătrunde în public toate «lucrările» care «nu sînt făcute pentru a avea un succes de librărie»”. La sfîrşitul lui martie 1928, deja e nemulţumit de felul cum merg lucrurile la revistă („Am fost obligat din motive financiare să primesc în juru-mi oameni care n-au nimic comun cu... zbuciumul sufletesc. Principalul e că am apă- rut”) şi gata să se stabilească în Bucureşti pentru a face acolo gazetărie (a se vedea scrisoarea din 24 martie 1928 adresată lui Eliade). 53 Bianca Burța-Cernat

tru şi-a rodicat obstacole făcute de... chi- abisurile unui subsol de foileton”23. brituri şi păpuşi de mucava... În fiecare zi Apărarea moldovenismului e, altfel, se antrenează. Sare peste ele, face piruete slabă, bazată pe contraargumente umorale, şi în răstimpuri scrie Despre Eroic. (...) Pentru a-şi satisface pornirile-i sanguine, formulate emfatic şi pe o comparaţie con- fără a intra în conflict cu «Legea», el îşi trastivă între „moldoveni” şi „olteni”. confecţionează, după chipul şi asemăna- Primii i-au dat pe Creangă şi Eminescu şi rea celor pe care vrea să-i sfîşie, păpuşi, dau, în continuare, consistenţă literaturii asupra cărora muşchii lui virili de mas- române de după război; ceilalţi sunt nişte cul se prăbuşesc în lupta grea şi elibera- neserioşi „olteni cu zarzavaturi”, „gîngavii toare. (...) E gata întotdeauna să-ţi vor- trotuarelor bucureştene”, „schilozii ce merg bească de luptele lui pe care în zadar le în cîrje aduse din Asia”, „zarafii de idei”. vei căuta în stradă, în piaţă sau în vreun Rechizitoriul culminează cu o apostrofă: alcov... Patima lui pentru eliberarea „Nu, durdulii învăţăcei a[i] nu ştiu cărui duhului e aşa de mare încît s-a îndrăgos- mare preot din Tibet; scoate-ţi-vă panto- tit de Don Quichote. (...) Viaţa eroului nostru este de microorga- fii la Milcov; căci trecînd în Moldova căl- nism sau ceva şi mai mare, de ex[emplu] caţi pe pămînt sfînt. Nu vorbiţi de trans- purice. (...) Şi cînd îl prinzi, cînd îi vezi substanţializări de duh, de experienţe ochii reduşi la nişte ochelari americani şi sufleteşti, de Eroic etc. etc. ... cînd în ţara faţa uscată şi palidă (se spune că s-ar fi românească mai există o Moldovă ce dis- îngrăşat, deci eroul devine durduliu) ca o pune de un foarfece care mai poate să vă coajă de lămîie uitată într-un dulap, te taie masca. prinde o milă de nedescris şi-i dai dru- Ce-mi dai tu, tînăr negustor de idei cu mul. Scăpat, trupul lui se prăbuşeşte în taraba în subsolul Cuvântului?”.

23 Petru Manoliu, vezi articolul deja citat din Pământul, nr. 1, 1 martie 1928.

54 Campania generaţionistă în „Anno Domini” 1928 (I)

De reţinut, în schimb, felul în care „D-ta eşti un arc mereu întins ce sbîrnîie Manoliu răspunde observaţiei potrivit căre- pe loc, fiindcă nu şi-a găsit încă ţinta, ia spiritul moldovenesc este incompatibil cu vreau să spun, fiindcă săgeata nu-i gata. eroicul: această incompatibilitate ar fi de (...) Eşti tot, tot ce vrei, cu o singură lipsă. bun augur, întrucît exaltarea „eroicului”, Nu eşti încă «Tu». (...) Unde îţi sunt fră- sugerează Manoliu, ar putea duce în direcţii mîntările, experienţele sufleteşti cînd nefaste. Şi în plus: tema pe care o discuţi mereu este acelaşi şi acelaşi gol cuvînt «Erou» [?] (...) D-ta „Vrei tu, tinerelule, ca Moldova să-ţi con- vorbeşti ca toţi şi te revolţi contra tuturor. fecţioneze un balsam pentru chinuitul Unde e «universul» duhului, în stilul D- tău duh de mascul? (...) E în adevăr o tale [?]”24. obrăznicie din partea Moldovei că nu urmează programele tale. Pentru asta Pe drept cuvînt îi sunt imputate tînărului înjur-o. Ieşi în piaţă şi urmează autohto- Eliade bravada, poza „machistă”, aroganţa. nele invitaţii ale Metropolei din Obor, Mai puţin întemeiate sunt alte reproşuri: că Dudeşti sau Tabacari şi revenit acasă e prea individualist, prea puţin dispus să se scrie unul, două, zece, o sută, o mie de livreze unei cauze colective („Eroicul D-tale articole... «Munteneşti»”. atîta timp cît va rămîne aşa cum este nu va duce la «noi» niciodată”) sau că pierde prea Acelaşi ton agresiv, alternînd însă strate- mult timp cu traducerile, folosindu-se de gic cu confesiuni amicale, se distinge şi în „unelte străine” şi slujind „«icoane» din alte scrisoarea din 8 martie (1928) pe care Petru ţări” (dar ironia face ca acest reproş să vină Manoliu i-o trimite lui Eliade – împreună cu tocmai din partea celui care va fi, mai tîrziu, anunţul belicos că i-a pregătit o surpriză în un excelent traducător al lui Thomas Mann proaspăt apăruta revistă Pământul. Desti- şi al altor autori...). Care e viziunea tînărului natarul scrisorii e atacat frontal, cu acuza că Petru Manoliu despre „misiunea” genera- „nu cunoaşte Moldova decît din reclame ţiei sale? Una deloc atipică în epocă, colecti- şi... «gazetărie»”, completată cu avertismen- vistă şi naţionalistă, pigmentată de clişeul tul: „Probabil că-ţi închipui că eu îţi voi răs- luptei cu „bătrînii” şi inflamată de acelaşi punde ca un moldovean, adică mit al Iaşilor. bovarism al eroismului masculin: Te înşeli. Moldoveanul din mine e specificul etnic românesc”. Datată 1 martie, revista „Iubite Eliade, suntem, cot la cot, che- botoşăneană apare, de fapt, pe 15 – deci, maţi alături de mulţi alţii să frămîntăm Eliade nu ştie încă ce i-a pregătit prietenul azima sufletului «Românesc». Bătrînii au său „moldovean”, care continuă să-l asalte- falsificat totul, fiindcă n-au fost adoles- ze cu scrisori, cu confesiuni despre proprii- cenţi niciodată. Noi cei de azi suntem cei le-i proiecte intelectuale şi (în epistola din 8 dintîi adolescenţi. Limba celor dinaintea martie) cu poeme (modeste, între care unul noastră e pudică, uscată, aristocrată, fără intitulat Noaptea Sf. Andrei). Atitudinea viaţă, parazită (...). Iată cea dintîi datorie admirativă excesivă din primele scrisori a noastră: lupta contra aristocratismului face loc treptat uneia curajoase şi critice (alt- în limbă sau mai bine zis contra parazi- fel spus, unei atitudini „masculine”, în ter- tismului sufletesc. Limba trebuie prefă- menii lui Eliade – şi ai gîndirii patriarhale, cută, împrospătată, ventilată. Noi trebuie de altfel...), aşa încît scrisoarea din 18 martie să luptăm contra icoanelor, contra sfinţi- a lui Petru Manoliu ajunge să semene cu o lor încremeniţi în uleiul credinţelor de listă de obiecţii şi de motive de dezacord, papagali (...), pentru a ajunge la «Sfînt». din acestea închegîndu-se un portret nu Şi acestea toate cum se fac? Venind cu foarte măgulitor, mustind de ironie. Din unelte străine? Venind cu «icoane» din „sfătuit” Manoliu devine sfătuitor: alte ţări?”.

24 Vezi Mircea Eliade şi corespondenţii săi, vol. al III-lea, ed. cit., p. 130-131. 55 Comentarii

Marcel COURTHIADE Rrobia rromilor în principatele danubiene (1350-1856) II Abstract Textul prezintă, prin intermediul datelor istorico-literare, ecoul pe care l-a avut „dezrobirea ţiga- nilor” în rândul populaţiei rrome şi totodată rolul jucat în acest context de câteva personalităţi ale vieţii culturale româneşti din secolul al XIX-lea, a căror atitudine umanistă s-a manifestat atât în plan social, cât şi literar. Între cei aminitiţi se află marele poet Vasile Alecsandri şi memorialis- tul Ion Ghica, ambii militând consecvent pentru idealurile de libertate şi egalitate şi fraternitate promovate la acea vreme în Europa. Studiul prezintă istoricul de câteva secole (1350-1856) al acestui fenomen, etapele exodului şi zonele geografice în care rromii au ajuns. În cea de a doua parte a studiului sunt enumerate institurţii şi personalităţi ale timpului care au prezentat viaţa dură a rromilor, mentalităţile cu privire la ei şi au militat pentru dezrobirea acestor. Contactul cu Occidentul a favorizat evoluţia în sens pozitiv, numeroase asociaţii pledând pentru eliberarea rromior din situaţia de sclavie în care se aflau. Alte informaţii de interes social ori istoric, situaţii comportamentale şi consecinţele decurse, statistici şi citări de opere literare şi concluzii însoţesc o analiză faptică atentă asupra modului cum s-au desfăşurat evenimentele în Prinicipatele Dunărene. Cuvinte-cheie: istorie, rromi, sclavie, libertate, literatură, Principatele Dunărene.

The text presents, by means of historical and literary data, the echo of the „Gypsies’ emancipation” among the Roma population and at the same time the role played in this context by several perso- nalities of the Romanian cultural life of the XIXth century, whose humanistic attitude was mani- fested both in the social and in the literary terms. Among the above mentioned there are the great poet Vasile Alecsandri and the memoirist Ion Ghica, both consistently militating for the ideals of freedom, equality and brotherhood promoted in Europe at that time. The study presents the history of several centuries (1350-1856) of this phenomenon, the stages of the exodus and the geographical areas in which the Roma people arrived. Other socially or historically interesting information, behavioural situations and their consequences, statistics and quotations from literary works accom- pany the careful fact analysis of the development of the events in the Danubian Principalities. Keywords: history, Roma people, slavery, liberty, literature, The Danubian Principalities.

Multe persoane străine care au circulat în români şi străini au folosit romii ca sursă de Principatele Danubiene au descris în cărţile inspiraţie. Legea împotriva rromilor era lor cât de mizerabilă era viaţa rromilor. foarte dură şi foarte josnică. În cele din Însăşi ziarele din secolul al XIX-lea erau urmă gadje au început să se uite cu alţi ochi interesate de tematica rromilor, aducând la sclavia inumană a rromilor. Pe de o parte critice severe contra sclaviei. Şi pictorii nu mai era avantajos de a-i folosi pe sclavi

Marcel COURTHIADE, INALCO Paris, e-mail: [email protected] 56 Rrobia rromilor în prinicpatele danubiene (1350-1856) II

în cadrul muncii deoarece în Europa exista pe rromii fugăriţi şi haiduci. Codru, netoţi un nou sistem economic, iar pe de altă parte haiduci, sau tâlhari este o amplă temă ca însăşi romii au început să fugă de la stăpânii formă a rezistenţei împotriva marilor boieri, lor fie în Bulgaria, fie în Şerbia unde gadje le temă ce urmează să fie cercetată – temă tăiau urechile, fie în Transilvania. Alţii se necunoscută în profunzime nici până azi. ascundeau în munţi şi în păduri timp de Putem afirma că identitatea rromă con- mai mulţi ani, formând acolo o mică comu- stituie o forţă miraculoasă pentru că pe par- nitate de rromi. Se zicea că rromii fugeau în cursul a 500 de ani de sclavie şi de mizerie, Codri şi erau deseori numiţi Codru, ca rromii nu şi-au pierdut limba, obiceiurile, grupă, sau machisarzi, maquis. Acolo se cultura şi tradiţiile. În realitate, stăpânii le aflau şi netoţii – români cu probleme psihi- permiteau să folosească rromani. Teoria ce...acolo, în codru, erau şi haiducii, gadje conform cărei limba rromani ar fi fost inter- bandiţi, care furau de la bogaţi, boieri, zisă de gadje nu are niciun fundament, oameni mari. Gadje aveau frică de Codru aceasta este doar o proiecţie a atitudinii sau maquis pentru că aceşti rromi trăiau Europei Occidentale. De asemenea, stăpânii foarte rău, erau deseori înfometaţi şi astfel le permiteau să practice criss, o variantă deveneau violenţi ca nişte lupi. Se întâmpla care în România seamănă mult cu criss al ca ei să vină printre rândurile nobililor sau gadje-ilor din ţinuturile câmpeneşti. Cu a proprietarilor şi tulburau liniştea acestora, toate acestea, timp de 500 de ani fiind pri- prădându-i şi bătându-i. Sesiunea din vaţi de posibilitatea de a fi stăpânii proprii- cadrul Adunării Munteniei care a avut loc la lor lor destine, de a-şi făuri viitorul copiilor data de 28 aprilie 1831 nu atestă nici un lor, având o viaţă de sclav, trăind în mizerie document în care să se vorbească despre şi sărăcie, psihologia acestei naţiuni a fost faptul că netoţii ar fi omorât oameni. În vara distrusă. Primii gadje care i-au tratat pe aceluiaşi an comandantul închisorilor, sub rromi ca fiinţe umane au fost deputaţii din răspunderea căruia se aflau sclavii, a pro- Parlamentul Ţării Româneşti. Acest parla- mulgat un decret prin care toţi netoţii să fie ment se numea Adunare Obştească, care în alungaţi în Bulgaria care era un pământ anul 1746 a emis un decret cu privire la turc. Decretul spunea că ei trebuiau să fie identitatea rromilor. Istoricul român Mihail capturaţi, să fie adunaţi la Giurgiu şi trimişi Kogălniceanu scrie: „Cel mai mare şi cel dincolo de Dunăre. Dar era foarte dificil din mai grav păcat este de a-ţi pierde credinţa cauza bolii holera care a survenit în în Dumnezeu atâta timp cât eşti sub jugul Muntenia. Mulţi netoţi au avut conflicte cu sclaviei când Sfânta Evanghelie ne învaţă că poliţia. Cât priveşte ocupaţia rusă care a trebuie să ne iubim apropiaţii ca pe noi înşi- avut loc între anii 1828-1834, generalul rus ne. Iată de ce nu trebuie să-i supunem la Pavel Kiseleff a întărit legea sclaviei în 1833. sclavie pe fraţii noştri. Sclavia este o mare Din acest motiv netoţii au început să lupte pierdere a sufletelor noastre, o marea neno- contra poliţiei şi soldaţilor ţării, astfel dând rocire ce s-a abătut asupra strămoşilor dovadă de eroism veritabil. Din păcate nu noştri. Ceea ce zic strămoşii noştri timp de sunt atestate multe documente care ar vorbi sute de ani nu trebuie s-o spunem astăzi despre acţiunile acestora, doar ceea ce se când trăim în secolul Luminilor. Cum am descoperă în mod indirect. Se zicea că Răz - putea noi să tolerăm prezenţa sclavilor când van avea legături cu Codru. Există o legen- dorim să devenim o naţiune liberă”. Mai dă care ar scoate adevărul al lumină dar ar târziu, în anul 1766, mitropolitul Moldovei putea să fie şi un acronim pentru că despre a făcut o critică cu privire la noua lege a Codru s-a menţionat doar 200 de ani după sclaviei care prevedea separarea cu forţa a moartea acestuia. Este un alt mare scriitor tinerilor căsătoriţi. „Cu toate că erau numiţi Panait Istrati aduce laude Codrului în roma- ţigani, sunt şi ei o creatură a lui Dumnezeu. nul său „Domnişoara din Snagov” în care Se înţelege că este inuman de a fi separaţi ca toată intriga se bazează pe acţiunile unei nişte animale”. Această afirmaţie nu era o femei puternice, Florea, cea care îi dirijează revoluţie referitor la cultură care susţinea 57 Marcel Courthiade

ideea că Dumnezeu nu l-a creat pe rrom din justificat-o deoarece era practicată de-a lun- liman, noroi ci din coastă. După aceste afir- gul anilor. În continuare se prezintă tabloul maţii convingătoare, legea sclaviei a devenit diferitor legi cu privire la sclavie care conţi- pe parcursul a zece ani din ce în ce mai dură ne anul apariţiei, denumirea principatului pentru rromi chiar dacă în codul său, unde s-a implementat legea, denumirea Grigore Callimachi zicea în anul 1817 că legii, statutul pe care îl aveau în cadrul sclavia este împotriva fiinţei umane, dar a mariajului şi în final autorul acestor legi.

Secolul al XIX-lea vine cu noi tendinţe şi Colonia soţilor agronomi. Înainte de desfiinţa- noi idei. Printre boieri erau oameni care au re avea aproximativ 100 de membri printre luptat pentru abolirea sclaviei cum ar fi care gadje şi rromi liberi. Din acest motiv Constantin Conachi în Moldova, care a eli- mulţi numeau această societate Ţiganiada. berat toţi sclavii săi în anul 1826. După opt Teodor Diamant a luptat împotriva analfa- ani, Ioan Câmpineanu în Ţara Românească betismului şi sclaviei rromilor, însă econo- a emis legea care permitea rromior să-şi mia organizaţiei nu a fost bună. Primarul prelucreze pământurile gratuit timp de 20 Alexandru Ghica a fost deranjat de proiect de ani. Pe parcursul acestor ani într-un sat şi, după un an, Falansterul a rămas fără bani din vecinătatea Prahovei a avut loc o întâm- şi oamenii nu mai aveau ce să mănânce. plare foarte interesantă, un boier tânăr pe Într-adevăr, Diamant era un om foarte nume Teodor Diamant care a învăţat 2 ani teoretic, încrezător în ideile lui Fourier şi, militar la München şi patru ani matematica când a văzut că nu poate lucra cu Bălă - la Paris, a intrat în contact cu ideile socialis- ceanu, care era un om foarte practic, putem mului utopic şi a devenit discipolul lui spune chiar un bun cunoscător, l-a lăsat la Charles Fourier şi a înfiinţat, în anul 1835, conducerea Falansterului şi nu a mai reve- pe pământurile lui Emanoil Bălăceanu a nit în Scăieni. Putem spune ca Bălăceanu s- deschis un falanster după conceptia lui a însurat cu o rromă de 27 de ani, Stana Fourier, în mica societate unde trăiau aprox. Constantinescu, care era învăţătoare în 60-80 de persoane, (rromi eliberaţi din robie şcoala de băieţi. Când încă stătea în Paris, la de Bălăceanu) şi gadje, eliberaţi şi ei, de ase- 23 de ani, Diamant a editat o carte, nu foarte menea. Reîntors în ţară, a colaborat la clară, cu numele „Oamenilor care vor liber- Curierul Românesc, unde şi-a expus con- tate, disciplină, ordine care să vadă cum se cepţiile social-economice. A fost bine primit poate opri cearta dintre cei care au şi cei în cercurile liberale din Bucureşti, reuşind care nu au – fără să luăm nimic de la cei care să-l atragă cu ideile sale pe tânărul Emanoil au”.... Nu a vrut, în mod deosebit, să fie (Manolache) Bălăceanu. Falansterul a fost rromi cei din Falansterul scăian, cum se înfiinţat la 10 martie 1835 şi avea denumirea poate vedea şi în o scrisoare pe care a scris- Societatea agronomică şi manufacturieră sau o cinci ani mai târziu domnilor moldoveni – 58 Rrobia rromilor în prinicpatele danubiene (1350-1856) II

anul în care a murit. Singur, prim paragraf preceptor. În acelaşi timp a fost însoţit de al scrisorii, ne arată că, într-adevăr Diamant Vasile Alecsandri care a scris poezia nu i-a vrut cu dragă inimă pe rromi şi nici „Dezrobirea ţiganilor”. A fost trimis în nu îi cunoştea: „ Studii privind metoda Franţa pentru a-şi face studiile în oraşul cumpărării vieţii nomade şi necinstite a rro- Lunéville împreună cu alţi tineri din milor pentru a se sedentariza la mănăstiri, Moldova. Printre ei era fiul domnitorului pe pământurile boierilor sau în ţară.” Şi mai Grigore Sturza. Toţi au fost eliminaţi de departe scrie: „ rromii umblă fără case şi acolo de către reprezentanţii din Rusia în fără onoare şi îşi fac mult rău lor şi gaʒiilor anul 1835 de frică să nu fie contaminaţi de când fură sau omoară”...” să-i scoatem din ideile revoluţionare. Toţi au fost trimişi la capitală pe pricăjiţi, care o fac aşa de murda- Berlin. Aici Kogălniceanu a publicat în anul ră şi împuţită, pentru că oamenii bogaţi şi 1837 cartea sa celebră „Schiţă asupra isto- muncitorii de elită sunt nevoiţi să trăiască riei, moravurilor şi limbii ţiganilor” cunos- acolo, printre mizerii. Încearcă să facă un cută în Franţa sub denumirea de Bohemia, plan concret, însă nimic nu îi iese clar din devenind astfel avocatul ce susţinea aboli- ceea ce scrie. Această abordare vis-a-vis de rea sclaviei. El scrie „Europenii organizează rromi nu este numai a lui, a fost şi a filoso- asociaţii filantropice pentru abolirea scla- filor iluminişti şi socialişti care îi împinge pe viei din America sau de pe propriile lor con- rromi înapoi, în sărăcie. După un an, poliţia tinente unde 400000 de oameni rromi sunt din Muntenia a dizolvat societatea şi a supuşi sclaviei”. Mihail Kogălniceanu a închis Falansterul iar Teodor Diamant a fost luptat cu înverşunare pentru unirea Princi - închis la mănăstirea Snagov. Falansterul a patelor Române într-o ţară şi a fost primul fost subiectul unui film care s-a lansat în om care a menţionat cuvântul România, în anul 1979 cu titlul Falansterul de la Scaieni, limba franceză. Alexandru Ghica a folosit o regizorul fiind Savel Stiopul. altă modalitate de a-i ridica pe rromi fără a Multe alte persoane au studiat la Paris şi le interzice de a fi numiţi rromi sau ţigani au înfiinţat acolo, la Sorbona formând printre gadje, permiţând să se vorbească diverse asociaţii. În anii 1843 apare Frăţia limba rromani, fără a-i separa pe părinţi de iar în 1845 Societatea Studenţilor Români copiii lor, fără a-i obliga să-şi schimbe lucrul (Cercul Revoluţionar Român, cunoscut şi ca sau profesia nici să-i forţeze de a prelucra Cercul Colegiului din Franţa) care era sub pământul. Alexandru Ghica a făcut ceea ce protecţia poetului Lamartine, pe atunci par- Ungaria şi Spania nu au reuşit să obţină cu lamentar în parlamentul francez şi care este forţa. La procesul de abolire a sclaviei în preşedinte de onoare al asociaţiei. Mulţi aceeaşi măsură au contribuit Constantin dintre ei au auzit luat cunoştinţă de confe- Rosetti, Nicolae Bălcescu şi Costache rinţele lui Jules Michelet, organizator al Negruzzi, boieri dar şi revoluţionari. Toti revoluţiei cercului şi Edgard Quinet, ambii aceşti boieri aveau o inimă sensibilă şi boga- istorici foarte celebri şi sustinători ai tă, orientarea lor politică era, oarecum, României, precum şi Paul Bataillard, romantică însă nu cunoşteau foarte bine Alexandre Vaillant care au scris mult despre gândirea şi cultura ţăranilor români. În rromi. Ei au preluat idei progresiste pe care perioada în care încercau să facă creeze un le-au adus la ei în ţară, în principatele danu- trai mai bun, războiul turco-rus (1828-1829) biene printre care numărăm Iancu Vlădo- a adus în ţările danubiene ocupaţia rusească ianu, Costică Brăiloiu, Barbu Katargiu, şi în octombrie 1929, ţarul Rusiei a trimis în Niculache Niculescu, Iancu Bălăceanu al calitate de guvernator (preşedinte al celor cărui familie i-a dat pământuri pentru a două divane, al Moldovei şi al ţării) pe forma Falansterul şi mulţi alţii. Cel mai generalul Pavel D. Kiseleff. În anul 1830 se important dintre ei este fără îndoială Mihail încheie o regulară „Regulământe organice” Kogălniceanu, istoric din Moldova om poli- ultimul document care guvernează robia tic, gazetar şi scriitor român. Fiind copil de rromilor şi pe care multe persoane îl perce- viţă nobilă, el şi-a făcut studiile acasă cu un peau ca fiind prima constituţie a României. 59 Marcel Courthiade

După aprobarea ţarului, „Regulământe orga- Ion Cuza si Mihail Kogălniceanu au adunat nice” intră în practică. Kiseleff se îndepăr- mai mult de 1000 de oameni învăţaţi mişca- tează de cele două ţări în anul 1834, cand rea revoluţionară a avut un caracter paşnic, Poarta recunoaşte „Regulământe organice” şi ea mai fiind denumită revolta poeţilor şi s-a sultanul Mahmud II îl numeşte pe concretizat printr-o petiţie în martie 1848 şi Alexandru II Ghica domn in Ţara printr-un program în august 1848. Petiţia Românească şi pe Mihai Sturdza în cuprindea 35 de puncte şi a fost redactată, Moldova. Anii de domnie ai lui Kiseleff de către Vasile Alecsandri, la o întrunire a sunt importanţi în istorie, deoarece, în cele tinerilor revoluţionari moldoveni care a două ţări danubiene, filenismo a lăsat loc avut loc la hotelul Petersburg din Iaşi, cu şti- noilor idei europene din Franţa. Abolirea rea domnitorului Mihail Sturdza, în data de sclaviei rromilor a început în anul 1837 când 27 martie, elaborează o programă politică statul Ţara Românească a început să-i cum- (Petiţia Iaşului), relativ slăbuţă: „ Doresc o pere pe rromi de la boieri şi să-i elibereze, republică pe modelul francez însă nu men- acţiune ce făcea parte din cadrul programu- ţionează comasarea celor domnii în una sin- lui Îmbunătăţirea situaţiei ţiganilor. În anul gură. Domnitorul Sturza nu reacţionează în 1843, la data de 22 martie domnitorul nici un fel, făcând pe „împăratul înţelept, Gheorghe Bibescu a emis o lege cu privire la însă armata rusească vine să înăbuşe revo- trecerea rromilor sub responsabilitatea luţia. Această „petiţiune a boierilor şi nota- autorităţilor locale şi a plătit bani pentru eli- bililor moldoveni” avea un caracter mode- berarea acestora. rat datorită atitudinii rezervate a principelui În anul 1847 el a promulgat declaraţia de Sturza, care era presat de prezenţa trupelor eliberare a tuturor rromilor care aparţineau ruse la graniţă. Simţind pericolul unei miş- bisericilor şi mănăstirilor. Pare a fi parado- cări şi în Moldova, sub influenţa celor de xal dar mulţi rromi nu au înţeles acest gest afară, domnitorul însăşi le-a cerut petiţia. generos şi s-au răsculat cu arme şi cuţite, Cu toate că memoriul lor nu cuprindea fiind conduşi de boierul Costache Moruzzi decât reforme moderate, mai mult de ordin pentru a-l înfrunta pe domnitorul Bibescu... administrativ şi cultural, în conformitate cu Acest lucru s-a petrecut mai întâi şi în Regulamentul Organic, domnitorul l-a folo- Moldova, în 1844, la iniţiativa domnitorului sit ca pretext pentru arestarea capilor mişcă- Mihail Sturdza a eliberat rromi bisericeşti şi rii. În vară anului 1848, Mihail Kogălni - mănăstireşti, în acelaşi an toţi robii statului ceanu împreună cu prietenii săi elaborează, fiind declaraţi oficial liberi, beneficiind de în oraşul Cernăuţi (în afara Moldovei, astăzi aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi locuitori ai Cernivici – în Bucovina ucrainiană) o nouă ţării. Mai mult, sumele adunate din impozi- declaraţie, mai solidă decât precedenta şi tele plătite de rromii eliberaţi vor fi utilizate care se numeşte se aflau în Bucovina ‒ şi pentru răscumpărarea de către stat a robilor mai ales în Cernăuţi ‒ circa 50 de fruntaşi ai aflaţi în proprietate privată. Dezrobirea tineretului revoluţionar moldovean, printre ţiganilor figura ca un punct important în care: Alexandru Ioan Cuza, C. Negri, D. programul revendicărilor revoluţionarilor Canta, Vasile Alecsandri, Al. Russo. Aces- de la A veni anul 1848, visul cel mare al tora li s-a adăugat şi Mihail Kogălniceanu, românilor era de a fi liberi şi de a-şi uni care avusese un conflict cu fiul domnitoru- pământurile într-un singur stat. În luna lui. În august 1848 este redactat un program februarie a acelaşi an mulţi boieri s-au adu- în 36 de puncte, care a fost publicat de nat la Paris pentru a participa la revoluţie, Kogălniceanu sub titlul „Dorinţele partidei care printre altele, a favorizat abolirea scla- naţionale din Moldova”. Acest program se viei în coloniile franceze. După aceasta ei s- deosebea radical de petiţia din martie, fiind au întors în principatele danubiene pentru împotriva Regulamentului organic şi a pro- a-şi duce la bun sfârşit acţiunile revoluţio- tectoratului ţarist. Se cereau, printre altele: nare. Revoluţia a început în Moldova, la egalitate politică şi civilă, instrucţiune gra- sfârşitul lui martie, când Vasile Alecsandri, tuită, împroprietărirea ţăranilor şi se încheia 60 Rrobia rromilor în prinicpatele danubiene (1350-1856) II

cu o dorinţă arzătoare: unirea Principatelor acest document la 11 iunie dar a doua zi el Române într-un singur stat independent de este forţat de către ruşi să abdice. Rusia şi Turcia. Într-un document de 30 de Confruntările sunt crâncene, ţăranii luptă pagini doar zece rânduri sunt consacrate cu orăşenii. La 11 septembrie Suliman Paşa eliberării rromilor. Austria care se teme să-şi vine din Bulgaria şi intră în Ţara piardă Transilvania şi Banatul va distruge Românească, la Giurgiu cu 20000 de soldaţi revoluţia. În Ţara Românească, revoluţia s-a şi înăbuşă revoluţia. La 13 septembrie în bucurat de mai mult succes decât în toate oraşele se varsă sânge iar la 30 noiem- Moldova, revolutie care s-a înăbuşit în iunie brie Craiova este învinsă. Franţa care împăr- când Bălcescu şi alţi 20 de boieri deoarece tăşea valorile libertăţii şi a fraternităţii tinerii revoluţionari munteni, spre deosebi- rămâne stupefiată şi permite turcilor şi ruşi- re de cei moldoveni, au încercat traducerea lor să distrugă tot ce au reuşit să facă tinerii ideilor în fapte. În acest scop i-au atras în intelectuali în numele ideilor franceze. În tabăra lor pe intelectualii mai de seamă din continuare, încetul cu încetul, se realizează acea vreme, precum şi o parte a administra- dezrobirea în ciuda obstacolelor, emancipa- ţiei şi armatei. În iunie, 1848 la Craiova se rea principatelor se duce la bun sfârşit. adună şi alcătuiesc, în ilegalitate, „primul Rromii îşi obţin certificatele buletinul lor de guvern provizoriu revoluţionar”. Mai târ- eliberare dar pe de altă parte bunurile lor ziu ei publică în satul Islaz care se află lângă sunt manipulate. Mulţi dintre ei devin vio- Dunăre, declaraţia ce conţine 22 de puncte, lenţi, revoltându-se în mai multe localităţi cu alineate scurte şi care se aseamănă cu deoarece boierii nu voiau să accepte noua programul revoluţionar din Moldova. lege cu privire la eliberarea acestora. Când Alineatul al 14-lea: „dezrobirea rromilor stăpânii nu voiau să-i elibereze, romii mer- prin despăgubire” se referă la eliberarea geau direct la Bucureşti pentru a obţine rromilor. Domnitorul Bibescu semnează acest certificat buletin de eliberare. Apar o 61 Marcel Courthiade

mulţime de probleme legate de proprietarii intelectuali francezi care îi învăţau pe copiii de moşie, care deseori, fiind furioşi, aduc nobililor (ca, de exemplu, profesorul privat acuzaţii neîntemeiate la adresa rromilor. Ei al lui Ion Câmpineanu, un domn Lauren - îi alungă pe rromi fără a li se permite să-şi ia çon). De asemenea, se studia literatura fran- hainele, astfel mii de rromi înfometaţi, ceză în spiritul ideilor de fraternitate şi ega- rămân pe străzile din Bucureşti. Cu Rusia şi litate. Respectul laic era la modă în acele Turcia, care au luat sub stăpânire, din sep- vremuri, dar se ţinea cont şi de alte criterii: tembrie 1848 1948, ambele ţări danubiene, ― Rolul bisericii ortodoxe: un rol foarte sclavia este restabilită iar adevărata elibera- mic, însă, în secolul XVIII, s-au auzit, re se va realiza nu mai devreme de noiem- din partea acesteia, vorbe de înfrăţire, brie 1855 în Moldova, pe timpul domniei lui poziţia ei era dublă: pe de o parte ea o Grigore Ghica şi februarie 1856 în Ţara critica iar pe de altă parte o justifica Românească, avându-l ca domnitor pe afirmând că noi toţi suntem sclavii lui Barbu Ştirbei. Putem să apreciem ceea ce Dumnezeu, că nu există diferenţă pe rromii au adus în cele două principate acest pământ între un om liber şi un danubiene doar citind articolul Disertaţie cu sclav. privire la ţigani scris de politicianul moldo- Putem menţiona că biserica ortodoxă vean Nicolae Istrati (1818-1861) în ziarul care susţinea ideologia laică venită din Jurnal de Transilvania în anul 1844. Aici el Franţa a deschis ochii oamenilor pentru a laudă calitatea muncii rromilor, atât pe arti- nu mai vedea „în rromi animalitatea acesto- zani cât şi pe agricultori, menţionând faptul ra, ci din contra, umanitatea lor şi fraternita- că numeroşi rromi cunoşteau mai multe tea cu ei” (Nicolae Gheorghe). profesii şi erau apţi de a face orice fel de ― cauze economice: relaţiile noi de lucru lucru. Un alt autor al epocii este Nicolae şi noile forme de exploatare au adus Răcoreanu din Muşcel care se întreabă cum mai multe pierderi de bani decât câş- vor trăi ei acum când sclavii nu vor mai tiguri din urma sclaviei, iată de ce pre- ţul pentru sclavi nu scădea. Stăpânii lucra. Conform analizei realizate de profe- care au încercat să organizeze mici sorul Ian Hancock ambele principate danu- întreprinderi au văzut că sclavia clasi- biene nu au fost înglobate de dominaţia oto- că nu era adaptată şi au înţeles că tre- mană şi şi-au păstrat un minimum de inde- buie să schimbe sistemul. pendenţă în anii cei mai duri datorită mun- ― şi în munca agricolă s-a schimbat si - cii gratuite a rromilor care a pus bazele unui tuaţia: de când Poarta a pierdut capital. El scrie: „Dacă nu ar fi fost lucrul Kirimìtiko Paśdiv, de unde lua grâu, gratuit al rromilor sclavi, astăzi nu ar fi avut sultanul a cerut milioane şi milioane o ţară independentă care se numeşte de qintale de grâu şi germeni de la România”. Într-adevăr, de exemplu, în anul ambele ţări ceea ce a adus mari pro- 1810, în Moldova, lucrul rromilor a înregis- bleme în satele lor. După aceea „Re gu - trat la 5,18% din bogăţia ţării pe când în lământe organice” ale lui Kiseleff a Muntenia valoarea muncii realizate de adus, printre ţărani, capitalismul pre- rromi era mai profitabilă decât exportul cum şi noi concepte ale posesiei (şi porcilor – ce era cel mai mare domeniu de cuvântul proprietar). Situaţia a deve- export al acestei ţări, la momentul respectiv. nit încă mai dificilă, pentru ţărani, du- Cum şi de ce a avut loc abolirea sclaviei? pă puternicile legi agrare, în anu 1851. Se zice că intelectualii aveau acel spirit al ― conflictele dintre boieri, pe de-o parte, eliberării pe care l-au preluat din Franţa. şi dintre ei şi domnitor, pe de altă Încântător ca concept, dar era numai o parte parte, şi dintre ceea ce a făcut să a adevărului. Adevărul este că ideile de crească dificultăţile de tip economic şi emancipare au apărut odată cu boierii tineri scăderea preţului pentru sclavie. care organizau manifestaţii la Paris împo- Sistemul de robie care a devenit de-a triva sclavilor de culoare din coloniile fran- lungul secolelor axa economiei în ţări- ceze. În principatele danubiene erau mulţi le danubiene nu mai era, deja, impor- 62 Rrobia rromilor în prinicpatele danubiene (1350-1856) II

tantă şi, de la un an la altul, boierii o tratat nu permitea celor două principate să- aplicau mai greu. şi formeze propriile lor legi. Anume legea ― cauze fiscale. Rromii eliberaţi consti- cu privire la abolirea sclaviei a fost o afirma- tuiau o altă categorie de oameni care re care scotea în evidenţă faptul că fiecare plăteau taxe în mod direct domnitoru- stat era suveran şi că putea să-şi publice lui şi statului. legislaţia fără a cere permisiunea turcilor ― se spune că combaterea netoţilor a sau a ruşilor. Dezrobirea rromilor a deschis avut o influenţă asupra politicii prin- drumul legilor decizionale, ca în anul 1857 cipatelor. Dar nu putem să fim întru să existe două constituţii monarhale dom- totul de acord cu această afirmaţie. neşti, garantate de 7 mari ţări. Un an mai Posibil că au fost oameni care i-au târziu, Napoleon al III-lea al Franţei a observat că e posibil ca sultanul să se opună deci- alungat pe proprietari şi pe nobili, ziei şi a convocat o conferinţǎ internaţiona- care au luptat pentru emancipare, lă, în Paris, în urma căreia cele două state au cum scrie Panait Istrati în romanul devenit „Principatele Unite ale Moldovei şi său „Domnişoara din Snagov”, şi ale Valahiei”, fiecare cu domnitorul ei, sub cum, de altfel, afirmă şi Hancock, dar suzeranitatea Porţii. În ianuarie 1859, fieca- poate că erau tâlhari sau bandiţi veniţi re domnie şi-a ales un domnitor, pe acelaşi din Transilvania, dintr-o provincie din domnitor, Alexandru Ioan Cuza, şi, de fapt, Austria pentru a prăda şi jefui. Până cele două state s-au unit într-o ţară, în în prezent nu avem suficiente docu- Balcani. În septembrie 1859 sultanul a per- mente care ar scoate adevărul la lumi- mis ca noul stat să devină unul liber. De nă, dar putem afirma că printre ei fapt, emanciparea a fost acel mic motiv de erau oameni care făceau parte din unificare al principatelor într-un singur stat două categorii şi care au creat o mulţi- unitar şi independent. Două dintre ele s-au me de probleme poliţiei. unit în anul 1859 Iar a treia parte, Tran- ― putem crede că mulţi sclavi rromi au silvania s-a alăturat celor două în 1918. făcut studii, cum se spune în Româ - Într-adevăr, dezrobirea a fost doar o nia, şi acesti grămătici care au creat mică parte din ambiţia celor două state propria lor politică pentru ca gadje să danubiene: să devină toate cele trei ţări ale îndepărteze ideea de sclavie. vechii Dacii o singură republică. Şi nu tre- ― ultima cauză era fără îndoială cea de buie să uităm că revoluţionarii din România tip politic: pentru ca sistemul feudal au fost foarte puternici întrucât au reuşit să să se schimbe şi să ia naştere un nou unifice poporul român şi să-i trateze pe rromi ca fiinţe umane. După emancipare, stat din punct de vedere al perspecti- aproximativ 40% din proprietari au cerut vei de integrare în Europa, care a şters bani pentru despăgubire, obţinând în cele sclavia de pe pământul său, paşopti- din urmă aceşti bani de la stat. Pe alocuri, ştii, adică revoluţionarii români din unii dintre rromi au primit şi ei loturi de anul 1848 ziceau că atâta timp cât pământ fiind scutiţi de a plăti taxa de la un printre ei trăiesc, se nasc şi mor an până la cinci ani. În general, pentru ei nu oameni sub jugul sclaviei nu poate să s-a făcut într-adevăr nimic. Ei au intrat în existe naţiune liberă. Precum a scris epoca modernă ca sclavi goi, fără să aibă Mihail Kogălniceanu „un stat consti- nimic pe ei, aşa cum erau înainte de eman- tuţional cu sclavi ar fi o monstruozita- cipare. Această emancipare a fost pentru ei te”. Un alt aspect important: ambele grea, înspăimântătoare, deoarece nu pose- ţări sunt legate, prin dau nici un fel de bogăţie sau pământ. Ei Principatele danubiene au fost subjugate aveau drepturi scrise pe hârtie dar nu aveau de Tratatul (Convenţia) de la Balta-Liman posibilitatea să se folosească de aceste drep- din 1 mai 1849, care era o înţelegere semna- turi pe care, de altfel, nici nu le cunoşteau. tă între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman şi Chiar dacă legea spunea că sunt liberi, prin care se reglementau situaţiile politice totuşi ei nu erau liberi în viaţa de toate zile- din cele două principate dunărene. Acest le, neavând nimic în afară de mânia, dispre- 63 Marcel Courthiade

ţul şi prejudecăţile gadje-ilor. Numele de ţigan continua să semnifice animal, fiind umiliţi cu înverşunare. După trecerea mai multor decenii gadje refuzau să se căsăto- rească cu rromi, care au fost sclavii acestora. Atât în Moldova cât şi în Ţara Românească, unite în anul 1859, rromii au rămas în umbră iar istoria lor s-a dat uitării. Toate acestea au fost uitate timp de 140 de ani până în ultimul deceniu al secolului XX-lea când gadje au început să lucreze şi să scoată în relief faptul că soarta sclavilor nu a fost atât de tragică, că toţi oamenii au fost egali în sărăcie şi mizerie, că nu a existat o dife- renţă veritabilă între sclavie şi românitate sau vecinătate...Negarea istoriei! ceea ce înseamnă că se dă dovadă de ignoranţă faţă de istorie. Suntem departe de ziua pe care Vasile Alecsandri voia s-o sărbătorească în fiecare an. Din fericire, cunoaştem alţi istorici care au cercetat documentele originale şi au publicat în cărţi şi pe internet, cei care au scos la lumină adevărul dureros a milioane de rromi pe parcursul a cinci secole de sclavie, din două ţări din inima Europei. Nu este vorba de un atac adus negaţioniştilor, dar trebuie scoase în eviden- ţă mecanismele care au dus la formarea şi menţinerea sclaviei în rândurile rromilor, acestei monstruozităţi de care vorbea Mihail Kogălniceanu. Fiii rromilor sclavi din România, ca şi fiii persoanelor de culoare din Franţa nu cunosc nimic despre istoria strămoşilor lor. Iată de ce până astăzi aceas- tă boală socială se resimte profund în cadrul relaţiilor dintre stăpâni şi sclavi. Aceasta se explică prin faptul că nu s-a recurs la nici o terapie pentru a lăsa trecutul în mâinile istoriei, şi să nu umble ca un strigoi printre noi. nu mai reamintească teroarea prin care au trecut sclavii rromi. Putem să învăţăm şi astăzi din istoria robiei, printre altele, cum o mentalitate a unei naţii (a gaʒiilor) multe despre istoria rromilor şi mai ales că mentalitatea poate fi schimbată într-o perioadă scurtă de timp. Dacă sclavia care părea ceva firesc în anul 1825, atunci după 30 de ani ea fost conside- rată ca un blestem căzut asupra rromilor. Aceasta demonstrează un mecanism al taxe- lor care, de fapt, este foarte departe de subiectul sclaviei şi poate să antreneze orbesc o situaţie în urma căreia oamenii 64 Rrobia rromilor în prinicpatele danubiene (1350-1856) II

devin inumani, mai bine zis, animale care şi neadevărată, chipurile, omenească. Tre - pot fi vândute şi care posedă un singur buie să reflectăm profund în baza analizei drept, cel de a nu fi omorât fără judecată – cu privire la rromi pentru a înţelege mai fără să existe o relaţie directă între sistemul multe lucruri. Dar, cu toate acestea, pentru ţării şi sistemul robiei. Astfel, între sistemul rromi, ziua emancipării a fost una remarca- de taxe şi cel al sclaviei nu exista nici un tip bilă în cinstea căreia au compus cântecul: de legătură. Astăzi, când autorităţile nu se gândesc la răspunderea pe care o poartă, Veniţi cu toţii, fraţii mei iubiţi, unele situaţii legale pot antrena orbeşte con- Astăzi, rromilor, ridicaţi-vă cu toţii secinţe inumane în diferite domenii din Priviţi mâinile noastre care sunt dezlegate viaţă. În final, aceasta scoate în relief relaţii Nu mai avem fier pe picioarele noastre josnice între fiinţa umană şi bani, că intere- Regele Gadjo ne-a dat libertate, sul material este mai presus de toate, în pre- El ne-a eliberat pe toţi, zent, care este mecanismul uman al existen- El ne-a făcut oameni. ţei ce este posibil să îl observăm şi acum şi Cântaţi cu voce tare că poate manifesta şi în viitor sub o altă Rromi, femei rrome, copii şi fii, formă. Astăzi întâlnim cumpărarea şi vân- Bătrâni şi tineri. zarea nurorilor tinerilor căsătoriţi în anumi- Gospodarii şi boierii buni te culturi, vânzarea organelor pentru reali- Să fie mereu fericiţi şi sănătoşi zarea transplantului, cumpărarea copiilor Dumnezeu, pământul, soarele, luna, orfani pe când se ştie că legea nu permite Pădurea, satul şi toată lumea adoptarea pe o astfel de cale, practicarea Să cânte cu veselie prostituţiei cu forţa etc. Toate aceste argu- Că Moldova este o ţară prosperă, mente aduc aminte de sclavia din secolele Marele Dumnezeu şi regele ne-au deschis ochii. trecute anii trecuţi aşa încât nu ştim nicioda- Haideţi rromilor să le mulţumim tă ce ne aşteaptă în viitor – sub o formă falsă Pentru că ai au abolit sclavia noastră.

Bibliografie

Académie roumaine – Société roumaine des ACHIM Viorel, The Roma in Romanian études byzantines, Etudes byzantines et History, Central European University post-byzantines II, Editura Academiei Press, Budapest New York, 2004, 220 p. Române, Bucureşti, 1991. 228 p. ACHIM Viorel, Ţiganii în istoria României, NICULESCU Theofil S. Sfintele Monastiri şi Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998202 Schituri din România. Editura Mânâstirea p. Vodiţa, Drobeta Turnu Severin, 2002, 383 POTRA George, Contribuţiuni la istoricul p. ţiganilor din România, Mihai Dascal edi- Etudes Tsiganes, nr. 29, L’esclavage des tor, Bucureşti 2002, 375 p. Rroms, 160 p. VAILLANT Jean-Alexandre, Les Rômes, his- CORFUS Ilie, Documente privitoare la istoria toire vraie des vrais bohémiens, Dentu et României culese din arhivele polone – Secolul Cie, Paris, 1857, 510 p. al XVII-lea, Editura Academiei Republicii PETCU Silviu, Esclavage des Rroms dans les Socialiste România, Bucureşti, 1983, 363 p. BĂLAN Cristian Petru, Monografia oraşului principautés roumaines (environ 1300 – Boldeşti-Scăieni (Meleaglul viselor ce trebuie 1855/56), Le Bulletin, Association des împlinite), Premier, Ploieşti, 2007, 253 p. anciens élèves, Institut National des MAJURU Adrian, Bucureştii mahalelor sau Langues et Civilisations Orientales, Paris, periferia ca mod de existenţă, Compania, Novembre 2005, p. 61-84. Bucureşti, 2003, 280 p. PETCUŢ Petre, Rromii din România COJOCARU I. & ORNEA Z., Falansterul de la Documente I., Editura institutului pentru Scăieni, Editura politică, Bucureşti 1966, studierea problemelor minorităţilor 534 p. naţionale, Cluj-Napoca, 2009 65 Caius Traian DRAGOMIR Politică şi civilizaţie

Abstract

Politica şi civilizaţia sunt forme antinomice ale angajării umanităţii în istorie. Modul de a se exprima în spiritualitate al civilizaţiei este speranţa – politica îşi găseşte descărcarea psihică în angoasă, este trăită, resimţită ca frică. Cuvinte-cheie: istorie, civilizaţie, politică, speranţă, frică.

The politics and civilization are antinomy forms of the participation of human engagement in the history. The way in which the civilization is spiritually expression is hope – the politics is revealed as fear in human groups. Keywords: history, civilization, politics, hope, fear.

A lua în discuţie relaţia dintre condiţia oarecare curaj, spre a elimina mai puţin sem- politică a unui stat, a unei formaţiuni, struc- nificativul din acest context, cu voinţa de a turi, guvernări politice – a considera în prin- detecta ceea ce poate furniza elementele cipiu guvernarea, organizarea statelor, for- înţelegerii faptului decisiv în existenţa omu- marea structurilor de putere în interiorul lui de azi, pentru care atât condiţia politică statelor sau eventual în cadre de relaţii mult precum şi nivelul de civilizaţie sunt reperele mai vaste, eventual este evident că toate ce nu pot fi neglijate ale vieţii sociale, în acestea alcătuesc forma de existenţă politică cadrul naţiunilor, dar şi în cooperarea inter- a umanităţii angajate în dezvoltarea istorică. naţională – simplificând, astfel, intens Pe de altă parte, rezultatul unei orientări de imaginea şi structura vieţii ca variante ale vocaţie şi voinţă umanistă realizează, ca pro- îndrăznelii în afirmarea omului ce răspunde dus istoric, un grad semnificativ sau, în cele şi decide pentru viaţa sa o serie de concluzii din urmă înalt, de civilizaţie în societatea pot fi obţinute, sau cel puţin se poate spera a care reprezintă fundamentul existenţei unui ajunge să apară, în sprijinul cu noaşterii stat, a unei ţări, a unei naţiuni. Politica şi omului şi evoluţiei sale inteligibile. civilizaţia ar putea fi văzute drept aspecte în Cum poate fi definită civilizaţia? Am care populaţiile, marile formaţiuni sociale, scris asupra acestui subiect şi cred că pot umanitatea îşi exprimă existenţa progresivă spune relativ exact care este natura specifică ca istorie. Întreaga complexitate a fiinţării existenţei civilizate. Într-o societate civiliza- omeneşti se relevă atât în politică şi prin tă necesităţile vitale ale membrilor respecti- politică dar şi prin civilizaţie. Nimic mai vei societăţi sunt împlinite – pot fi împlinite dificil – în fapt mai imposibil – decât analiza – prin activitatea, munca unei părţi limitate, în nici un caz exhaustivă, dar oarecum com- eventual chiar mici, din populaţia pe care o plexă şi satisfăcător detaliată a relaţiilor isto- înglobează grupul, societatea, naţiunea de rie-politică şi istorie-civilizaţie, iar consecu- referinţă. În ţările cele mai dezvoltate pro- tiv aceea dintre politică şi civilizaţie. Cu un ductiv, doar trei procente din populaţie pro-

Caius Traian DRAGOMIR ‒ Diplomat, fost ministru, fost ambasador al României în Franța, e-mail: [email protected]. 66 Politică și civilizație

duc nu doar hrana necesară întregii comu- reacţia violentă, poate genera recursul la nităţi, ci şi un exces remarcabil care, expor- război. Interacţiunea politică şi civilizaţia au tat, aduce mari profituri şi avantaje finan- ca obiectiv central maximalizarea potenţia- ciare diverse atât producătorului, cât şi lului pacific, civilizat şi diminuarea necesi- întregii ţări. Optsprezece procente din ace- tăţii de apel la violenţă, la implicarea în con- iaşi comunitate fabrică ansamblul tuturor flict deschis. Mişcările decurgând din aceste produselor industriale nu doar necesare orientări istorice se plasează la nivelul cel consumului sau achiziţiilor de durată în mai profund al acţiunii statelor. Ceea ce se interiorul ţării, al societăţii, dar şi din canti- întâmplă însă în planul discursului public, tăţile exportabile, sau din acelea necesar a fi poate în egală măsură să devină apt de a stocate. Aproape optzeci la sută din locui- susţine o evoluţie istorică pozitivă a na ţiu - tori se pot dedica realizării de idei, bunuri nii, însă nu mai puţin, poate constitui o pri- culturale, formarea personală, inovaţii, in- mejdioasă provocare. Dezechilibrul este venţii şi până la urmă unei existenţe lipsită marcat între efectul discursiv al factorului de preocuparea pentru un efort de susţinere de civilizaţie şi cel care derivă din referirea vitală, educaţie, sănătate, cunoaştere. Lu - la forţă pe care politica o angajează nu crul cel mai important este acela că o socie- rareori. tate civilizată se poate dedica propriei secu- Cuvântul civilizaţiei se raportează la rităţi, propriei asigurări. Rezultă firesc fap- binefacerile aceleia – el subliniază avantajul tul că dacă este apreciată civilizaţia a tunci enorm al unei dezvoltări puternice, orienta- ea trebuie resimţită în grupurile umane ca o tă în sensul acomodării de noi capacităţi de siguranţă de sine şi, implicit, ca o excludere ameliorare a vieţii individuale, dar şi a rela- a unor ameninţări majore – producţiile obli- ţiilor interumane, personale sau publice. gatorii sunt asigurate, ele se produc în cali- Civilizaţia, în orizontul comunicaţional re - tate de suport existenţial pentru întreaga curge la stimularea şi susţinerea speranţei. comunitate; în egală măsură starea de civili- Politica, în schimb, apelează la frică – faptul zaţie oferă posibilitatea existenţei unui are un grad înalt de pericol – frica va fi întot- număr suficient de indivizi, dotaţi tehnic deauna, în psihologia umană, şi, probabil, în conform tuturor necesităţilor, pentru a oferi întregul vieţii mai puternică decât speranţa. linişte ansamblului cetăţenilor. Astfel istoria umanităţii a fost continuu În ce anume constă, în mod esenţial poli- amprentată de înarmări, conflicte, lupte, tica? Structurile politice ale statului şi ţării – războaie, distrugeri. În acest sens lu cru rile partide, instituţii guvernamentale, implicit merg foarte departe şi dacă ceva poate fi acelea administrative, instituţiile de infor- socotit drept marca politicii, semnul indele- maţii sau dedicate acţiunilor în forţă – au ca bil al politicii, acest ceva este utilizarea, cul- rol identificarea factorilor de risc pentru tivarea şi personalizarea ameninţărilor. existenţa statului, a populaţiei, naţiunii, ce - Faptul este ştiut din Antichitatea clasică tăţeanului. Astfel dacă civilizaţia este baza şi, probabil, încă din preistorie. Platon unei posibile dezvoltări continui – politica notează în „Legile”; ce face tiranul (deci, am poate contribui la dezvoltarea civilizată dar zice, omul prin excelenţă politic, depinzând dar mai ales este dedicată neadmiterii cu viaţa sa de politica pe care o practică) regresului în civilizaţie, putere, stare de atunci când obţine puterea – sărăceşte creştere potenţială a valorilor existenţei în poporul spre a face oamenii să se ocupe de stat, naţiune, populaţie. problemele zilnice şi nu de treburile statului Civilizaţia exprimă modul de a exista şi îşi caută duşmani spre a fi considerat util. paşnic – este un mod al existenţei în condiţii Care sunt numele proprii ale politicii? de pace. Războiul poate avea şi acesta un Corea de Nord, Orientul Mijlociu şi anumit grad de civilizaţie, dar în esenţa sa, Apropiat, Scutul anti-rachetă. Aceste nume adevărata civilizaţie înseamnă pace. Con- denumesc politica – dar cine le foloseşte, trar acesteia, politica se distinge prin faptul cine se află în spatele lor nu spre a le fi creat, de a putea conduce, dacă apar conjuncturi ci pentru a le face de neevitat şi a nu le lăsa dificile, ameninţătoare, primejdioase – la să se piardă dincolo de real. 67 68 Societate

Petre ROMAN Civilizaţia islamică şi terorismul. Calea comunicării apropiate – a lupta înseamnă a comunica – Abstract Ideiile articolului focalizează asupra nencesităţii „comunicării apropiate”, concept prelaut de la Robert Escarpit, ca răspuns la escaladrea terorismului în momentul contemporan. Apelând la teorii ştiinţifice din domenii considerate „exacte”, cum este, de pildă, matematica, se arată că inclusiv în sfera ştiinţelor „tari” sentimentul incertitudinii este unul dominant, motiv pentru care însăşi con- ceptual, ar trebui reevaluat. Cu argumente culese din studii mai vechi dar articole şi din cercetări recente, autorul pledează pentru o regândirea situaţiei propunând ca obiectiv prioritar nu atâr măsuri de securitate, cât măsuri de prevenire a terorismului. Este necesară distanţarea, chiar crearea unei opoziţii între terorism şi civilizaţuia islamică, între învăţăturile Coranului şi interpretările pe care fundamentaliştii le aşează la originea acţiunilor lor. Calea de urmat este comunicarea apropiată, convivialitatea, respectul reciproc, dialogul desfăşurat fără suspiciune prealabilă. Sunt analizate motodele de atragere a tinerilor spre fundamentalismul de tip Islamic şi propuse soluţii de contraca- rar. Cuvinte-cheie: religie, islam, Coran, mentalitate, conflict, incertitudine, comunicare, convivialitate.

The ideas of the article focuses on the necessity of „close communication”, a concept taken from Robert Escarpit, as an answer to the escalation of terrorism in the contemporary moment. Resorting to scientific theories from fields considered „exact”, such as mathematics, for instance, it is shown that also in the sphere of the „strong” sciences the feeling of uncertainty is a prevailing one, a reason why the concept itself should be re-evaluated. With arguments collected from older studies, but also from recent researches, the author pleads for a rethinking of the situation, propo- sing as a priority objective not so much security steps, but steps to prevent terrorism. Distance is required, even the creation of an opposition between terrorism and Islamic civilization, between the teachings of the Koran and the interpretations which the fundamentalists place at the origin of their actions. The way to follow is the close communication, conviviality, mutual respect, the dialogue without previous suspicion. The methods of attracting young people to the fundamentalism of Islamic type are analysed and counteraction solutions are proposed. Keywords: Religion, Islam, Koran, mentality, conflict, uncertainty, communication, conviviality.

Argument apăsătoare actualitate. Chiar dincolo de evenimenţial el are continuitate şi între eve- Încercarea de faţă pleacă de la realitatea nimentele care sunt actele de terorism. încă nedestrămată a fenomenului terorist. Reţelele şi structurile care poartă eveni - Terorismul ne apare ca o prelungită şi mentele s-au instalat în referenţialul perma-

Petre ROMAN, politician român, inginer și profesor universitar, fost prim-ministru al României între 1989 și 1991, e-mail: [email protected]. 69 Petre Roman

nent public global. Prin urmare răspunsul prezentate ca fiind ale virtuţii coranice; însă, contra terorismului cere mai mult decât dincolo de imagine aceşti oameni sunt sen- măsuri de securitate, pe de o parte şi măsuri sibili la virtuţile vieţii, sunt în contact cu de prevenire a terorismului printr-o tot mai realitatea. Comunicarea apropiată se dedică amplă şi diversificată activitate a serviciilor să vorbească oamenilor simplu, despre de informaţii, pe de altă parte. În raport cu adevăratele lor problem, în limba lor, limba fenomenul de radicalizare – adică atragerea poporului. Bunul suprem e contrar fanatis- de noi combatanţi în reţelele teroriste prin- mului religios. El este posibil aici, între tr-o puternică comunicare la nivelul oameni, într-o lume care să cunoască comunităţilor locale musulmane – munca concret dezvoltarea. Esenţa liber tăţii, în secretă a curajoşilor ofiţeri de informaţii nu sens moral,aşa cum o propăvăduieşte Biblia este în fapt muncă de prevenire. Ea trebuie dar şi Coranul,este distanţarea de rău mer- să fie asociată cu încercarea transparentă de gând către bine. a comunica tot la nivel local mesaje credibile Faptul că nu cunoaştem îndeajuns legă - de stopare la sursă a propagandei difuzate turile sociale din interiorul comunităţilor de reţelele teroriste. Această comunicare care alimentează sporul de terorism ne poate să plece de la idea de a distanţa tero- conduce în impas. Ni se pare că ştim însă rismul de civilizaţia islamică ba chiar, constatăm că ce ştim nu ne ajută să evităm îndrăznesc să spun,de la opoziţia dintre ele. grozăviile teroriste. Cred însă că incer- Toate însă reclamă o solidă cunoaştere a titudinea poate fi gestionată. Într-adevăr, realităţilor şi a mentalităţii colective din necesitatea este mama invenţiei. lumea musulmană, în primul rând cea arabă. De asemenea trebuie să găsim for- Ne putem obişnui să trăim mule de coexistenţă cu stări de incertitudine pe care, dacă nu le putem controla – şi s-a în incertitudine? dovedit prea adesea că nu putem – le putem Este titlul unui articol recent din exce- mai bine cuantifica spre a ne feri mult mai lenta revistă britanică „ The New Scientist” eficient de riscuri confuze şi consecinţe per- din care am preluat un număr de idei care iculoase. Avem la dispoziţia noastră lucrări m-au ajutat să înţeleg mai bine corelaţia fundamentale cu ajutorul cărora să evidentă dintre terrorism şi incertitudine. avansăm mai temeinic către înţelegerea Totodată am completat substanţa propriei fenomenului terorist şi contracararea lui. mele lucrări „Impre dictibilitatea climatică, Socrate spunea că „opinia justă este terme- politică şi socială.” nul mijlociu între cunoaştere şi ignoranţă”. Într-o societate care caută cu disperare Opinia justă în sânul marii dezbateri despre certitudinea, şi în care mulţi pretind că o cum poate fi combătut terorismul cred că deţin, să nu uităm că matematica şi fizica au poate fi, desigur parţial, comunicarea stat sub spectrul incertitudinii timp de peste apropiată definită încă din 1976 de Robert un secol. Şi să ne punem întrebarea de ce Escarpit (communication rapprochée). E încă ne este greu să ne obişnuim cu incerti- vorba, în cazul nostru, de o acţiune tudinea. Se poate spune că valoarea certitu- transparentă dusă cu sinceritate spre dinii este de necombătut. Că face parte din comunităţile locale supuse radicalizării. O aceeaşi categorie de lucruri esenţiale pre- comunicare creatoare şi în mod necesar cum pacea lumii sau maternitatea. Însă diversificată şi amplă. Să ţinem cont că radi- obsesia pentru certitudine a devenit o calizarea tinerilor este şi ea o lucrare dependenţă periculoasă. creativă dacă ne gândim că reuşeşte să-i Puţine credinţe sunt atât de adânc anco- facă pe tineri să treacă de la o stare mentală rate în cultura noastră precum certitudinea obişnuită la una excepţional de activă şi perfectă şi dorinţa de a o avea. Această periculoasă. Oamenii obişnuiţi, îndeosebi credinţă a însoţit practic neschimbată trece- femeile, din comunităţile locale ancorate în rea de la religie la raţionalism, ca o religia islamică sunt dominaţi de imagini adevărată piatră de încercare a societăţii

70 Civilizaţia islamică şi terorismul

noastre. În mintea multora ştiinţa a devenit invenţia sa i-a pus în umbră concluzia şi, în noul garant care ne promite o certitudine la mod ironic, în ultimii 50 de ani calculatorul care putem accede. a fost perceput ca fiind unealta certitudinii, Certitudinea este un adevărat tiran. Con- maşina care poate rezolva problemele pe cluziile oamenilor de ştiinţă nu reprezintă care noi nu le putem dezlega. Dar ne-a certitudini absolute. Însă plecând de aici să scăpat din vedere faptul că calculatorul ne- justificăm inacţiunea ar fi extrem de grav. a adus dus, de fapt, şi mai multe incertitudi- Nu avem voie să stăm să aşteptăm certitu- ni. De pildă, ştim acum că nu putem antici- dinile să vină. Iar, pe de altă parte, dacă pre- pa cu certitudine cum va fi vremea sau cum tindem că suntem siguri de ceva atunci se va comporta economia şi, mai mult ca când de fapt nu suntem, riscăm să fim sigur, nu vom şti niciodată aşa ceva. purtători, fără voie, a unor minciuni pericu- Calculatorul funcţionează ca orice alt loase. proces industrial. Este conceput să ofere Chiar cuvântul „incertitudine”, ca şi ceva ce dorim neapărat lucrând cu un pro - „imperfecţiune” sau „incalculabilitate”, dus secundar nedorit, şi anume incertitu- poartă în sine una dintre cele mai profunde dinea. Trebuie să ne obişnuim cu incertitu - teorii ale ştiinţelor şi matematicii secolului dinea şi să o gestionăm în consecinţă. Incert 20. Şi, totuşi, sensul lor îl percepem ca o nu este doar universul, incertă este şi lipsă neliniştitoare a ceva pozitiv sau mai cunoaşterea omenească. Ştiinţa, ca proces, bun. Poate de aceea poveştile celor care au nu ar fi trebuit să hrănească iluzii. Pentru că descoperit asemenea incertitudini au fost în avem de a face doar cu adevăruri provizorii. mare parte trecute cu vederea. Şi poate că Poate că a venit timpul să ne raportăm altfel este momentul potrivit să arătăm că ideea la ştiinţă: să o apreciem nu pentru că ne de certitudine mai presus de orice a fost aduce certitudini, ci incertitudini. discreditată acum un veac. Gânditori de la Urmare a revoluţionarelor idei ale lui Georg Cantor până la Alan Turing au Gödel şi Turing putem spune că certitu- remarcat amplitudinea incertitudinii în dinea intelectuală este o fundătură. Gândi- ştiinţă, ca şi caracterul incomplet cu care torii serioşi nu se sperie de incertitudine. operează logica şi matematica, şi au înţeles Pentru ei incertitudinea şi caracterul incom- ceea ce încă nu am preluat şi integrat în cul- plet al unei teorii nu reprezintă un defect, ci tura noastră. E incredibil scepticismul în a o stare pozitivă şi creatoare în sine. accepta ceea ce au revelat aceşti matemati- Mai mult decât altă dată, ştiinţa trebuie cieni de geniu. Istoria secolului 20 a fost să se întoarcă la cuvintele lui Bertrand adesea modelată de oscilaţia dezastruoasă Russell: „Incertitudinea este dureroasă pe dintre două reacţii deopotrivă de deznă - fondul speranţelor vii şi al temerilor acute, dăjduite faţă de lipsa de certitudine dar trebuie răbdată dacă ne dorim să nu mai percepută. La o extremă, dacă lucrurile pe trăim în lumea basmelor consolatoare… care le considerăm adevărate nu pot avea Cred că este esenţial a învăţa pe cineva cum un fundament cert, declarăm că nimic nu să trăiască fără certitudini, dar fără să se poate fi adevărat şi ignorăm toate certitu - lase paralizat de ezitări”. Spre exemplu dinile. Şi, în chip ironic, avem această atitu- speranţa vie că terorismul va fi cumva era- dine pe când Kurt Gödel şi Alan Turing dicat şi temerea acută că vor izbucni noi făceau toate eforturile pentru a ne îndepărta atentate teroriste. de iluzia certitudinii absolute. O extrem de intersantă contribuţie în Încă nu le-am asimilat cu adevărat ideile. acest sens o aducea Frank Ramsey în textul Turing mai ales a revelat profunzimea, său din 1926 Adevăr şi probabilitate. caracterul incomplet şi incalculabilitatea „Teoria/metoda lui Keynes de justificare a folosindu-se de propria sa invenţie, calcula- convingerilor probabile prin relaţia cu o torul, pentru a arăta cât de profundă şi anumită cunoaştere nu este neapărat ubicuă este incapacitatea noastră de a atinge corectă. Există o diferenţă între logica certitudinea în cunoaştere. Aşa cum se ştie, formală a adevărului sau logica coerenţei şi 71 Petre Roman

logica adevărului sau logica omenească. În fine, merită să aducem în atenţie şi Logica omenească, prin care oamenii deduc concluzia de metodă a lui Ramsey: „Atunci cum ar trebui să gândească, poate fi când alegem un sistem, trebuie să recon- incompatibilă cu logica formală. ciliem două principii: Ne dorim să existe o coerenţă între Alegem (ceilalţi parametri fiind neschim- convingerile noastre, dar şi între convingeri baţi) sistemul cel mai simplu; şi fapte. Însă aceasta nu este de fiecare dată Alegem sistemul care conferă cea mai avantajos. Poate fi mai bine să avem uneori mare şansă de apariţie faptelor pe care le- dreptate decât să nu avem niciodată. Logica am observat. nu se referă la ceea ce cred oamenii, ci la În orice caz, sistemul nu trebuie să ceea ce ar fi cazul să creadă sau ar fi rezona- contrazică niciuna din faptele pe care le bil să creadă.” ştim.” El sublinia o trăsătură ce ne interesează în cel mai înalt grad pentru subiectul nos- Civilizaţia occidentală tru, anume că mintea omului operează în primul rând potrivit obiceiurilor. Obicei şi cea islamică înseamnă regulă sau lege de comportament, Putem înţelege ce este în esenţă ci- inclusiv instinct. Deşi se admite că prin adu- vilizaţia din cunoscuta lucrare a lui Fernand cerea într-o combinaţie de conlucrare a Braudel O gramatică a civilizaţiilor. El este coerenţei logicii, a observaţiei şi a memoriei cel ce a introdus conceptul istoriei de lungă s-ar realiza un proces care evoluează de la durată şi a explicat mecanismul formării şi sine către adevăr, Ramsey afirmă că lucruri- funcţionării civi lizaţiei. le nu stau aşa: „Observaţia schimbă (cel Tendinţa fundamentală a civilizaţiei puţin într-un anumit grad) convingerea europene, în general a celei occidentale, despre un fapt observat.” Nicolae Geor - începând cu filozofia greacă clasică, este gescu-Roegen a fundamentat în domeniul raţionalitatea. Adică distanţarea progresivă economic aceiaşi concluzie: „...într-o side viaţa religioasă. Normele morale, atitu- tuaţie economică nouă un individ poate să- dinile în faţa vieţii şi a morţii, concepţia şi modifice preferinţele...datele oricărei pro- despre muncă, valoarea eticii în orice activi- bleme economice trebuie să includă şi pro- tate, spaţiul femeii şi/sau al copilului, sunt pensiunile culturale.” Înseamnă – spune în lumea actuală considerate ca forme de Ramsey -că „unele dintre gradele mele de comportament separate de sentimentul convingere în urma observaţiei nu mai co- creştin. Totuşi, nu avem cum să ignorăm că, respund deloc cu cele de dinaintea observa - în fond, ele derivă din acest sentiment ţiei. Când spunem că lucrurile îşi datorează creştin. existenţa, în ultimă instanţă, şansei, E vorba de psihologie colectivă sau de înţelegem că nu există o lege (a se înţelege mentalitate? se întreabă Braudel. Este greu aici o generalizare de o complexitate nu mai de spus. Mentalitate este termenul mai adec- mare decât cea care poate fi gestionată), vat, în opinia sa. cunoscută sau necunoscută, care face ca vii- „Într-o anumită perioadă, societatea în torul să fie determinat de trecut.” Este, într- întregul său este dominată de o anumită o altă formulare, impredictibilitatea sau percepţie asupra lumii, are o mentalitate incalculabilitatea de care aminteam mai sus. colectivă. Dictarea atitudinilor societăţii, Ceea ce ştim nu ne dă nicio garanţie în ce îndreptarea ei spre a face anumite alegeri, priveşte cum să utilizăm cunoaşterea spre a validarea prejudecăţilor şi ghidarea obţine o schimbare în sensul dorit. Este o acţiunilor, toate constituie din plin fapte de concluzie confirmată azi de studiile lui civilizaţie. Cu mult mai mult decât acciden- Richard Thaler, recentul câştigător al tele sau circumstanţele istorice şi sociale ale Premiului Nobel pentru economie după- unei perioade, mentalitatea colectivă îşi are iată-90 de ani de la lucrarea lui Ramsey, originea în trecutul îndepărtat, în credinţe decedat din nefericire la doar 26 de ani. străvechi, în temeri şi anxietăţi aproape 72 Civilizaţia islamică şi terorismul

inconştiente – o contaminare nemărginită ai ceva care dăinuie prin mai multe economii cărei germeni se pierd în siajul memoriei, şi societăţi şi care cu greu trece prin dar se transmit din generaţie în generaţie. schimbări treptate. De aceea te poţi raporta Reacţiile unei societăţi în faţa evenimentelor la o civilizaţie numai pe termen lung, din cotidian, a presiunilor care se exercită urmând un fir evolutiv nesfârşit – acel ceva asupra ei, a deciziilor pe care trebuie să le ia păstrat şi transmis mai departe din ţin mai puţin de logică, chiar şi de propriul generaţie în generaţie de către un grup de interes, şi mai mult de răspunsul la oameni, care reprezintă cea mai scumpă constrângerile neexprimate, adesea inexpri- moştenire a lor, în ciuda vicisitudinilor isto- mabile, născute din inconştientul colectiv. riei.” Aici religia este trăsătura cea mai puternică, Occidentul, spunea Braudel în urmă cu aflată în inima civilizaţiilor: ea este în patru zeci de ani, pare să uite propriile sale acelaşi timp trecutul şi prezentul lor. izvoare creştine. Arnold Toynbee şi de Iată o pildă despre indienii ajunşi în curând Nial Ferguson, spun acelaşi lucru. vechea Atena. Unul îl întâlneşte pe Socrate Este evident că trăim într-o lume plină de şi îl roagă să îi vorbească despre filozofia incertitudini. Şi aceasta în ciuda lui. „Este studiul realităţii umane”, spune acumulărilor uriaşe, rapide şi -în prezent- şi Socrate. La care indianul izbucneşte în râs. accelerate de noi tehnologii, cât şi de „Cum poate omul să studieze realitatea străpungeri ştiinţifice formidabile. Am umană” întreabă indianul, „atunci când regăsit un cuvânt de consolare al lui Kant: „ habar nu are despre realitatea divină?” Dacă vrem să reflectăm asupra cauzelor pri- Aşa se face că o civilizaţie nu este nici o mare ale contingentului, atunci trebuie să economie dată, nici o societate dată. Este presupunem că Dumnezeu există.” 73 Petre Roman

Marea problemă a zilei de mâine, ca şi a căreia este aşezat Coranul. Dar nu este prezentului, este aceea de a crea o civilizaţie corectă acuzaţia de intransigenţă şi lipsă de de masă de calitate. Este desigur un demers flexibilitate adusă Islamului. Coranul arată foarte costisitor atât pentru Occident, care o cale spre reformism în ceea ce cuprinde trebuie să-şi respecte voinţa de deschidere ijtihad. Profetul Mahomed a prevăzut şi totodată să bine-gândească cumpăna pri- situaţia în care nici Coranul, nici Sunna mejdiilor, cât şi pentru lumea arabă, spre (adică textele ce au acumulat tradiţia) nu exemplu, care trebuie să se angajeze în mai oferă un răspuns unei situaţii noi, multe revoluţii fără de care dezvoltarea ei la neprevăzute. El recomandă să se recurgă la nivelul lumii globale nu e posibilă. Căci raţionamentul prin analogie; dacă nici aces- marea problemă a civilizaţiei islamice este ta nu este aplicabil cere să se utilizeze, pe chiar aceea a depăşirii marilor întârzieri în baza situaţiilor cunoscute, judecata proprie. modernizarea structurilor economice şi teh- Acest efort de interpretare personală, numit nologice. Aceasta cere în prealabil din par- ijtihad, poate avea o influenţă considerabilă tea conducătorilor politici ai statelor domi- dar şi ambivalentă asupra gândirii musul- nate de religia musulmană o deschi dere mane. Astfel, Islamul poate avea un mare care deocamdată lipseşte. Deschidere spre rol moderator, să frâneze anumite derapaje, sincera asumare a răspunderii faţă de viaţa să depăşească obstacole şi poate chiar să de azi şi de zi cu zi a oamenilor şi mai ales adopte un efort de modernizare. Dar poate faţă de destinul unei formidabile mase de fi el însuşi supus unor presiuni şi se poate tineri care cred în Islam, iar nu utilizarea lăsa condus în anumite acţiuni care să-i Islamului spre conservarea puterii politice contrazică esenţa. şi economice. Mare parte din populaţia lumii este ceea Trebuie să vorbim şi să lucrăm pentru o ce un eseist a numit „proletariatul străin”, coexistenţă şi poate mai mult, pentru o cunoscut mai bine ca Lumea a Treia, o masă convivialitate între laicitate, ştiinţă şi religie. uriaşă de oameni, dintre care mulţi nici Convivialitate ar însemna mai mult decât măcar nu au după ce bea apă, darmite să acceptarea reciproc respectuoasă; pledez culeagă beneficiile civilizaţiei din ţărilor lor, pentru un dialog, poate dramatic uneori, care pentru ei rămâne adesea o carte dar desfăşurat fără o suspiciune prealabilă. închisă. Dacă omenirea nu va face un efort După cum creştinismul este o realitate de a corecta asemenea inechităţi, societăţile esenţială în Occident, Islamul este în lumea şi civilizaţiile s-ar putea nărui. arabă. Lumea arabă este în centrul Islamului. Însă această lume e departe de a Comunicarea apropiată fi o unitate. Fragmentarea acesteia e evidentă în toate conflictele militare şi poli- Câteva dintre cele mai percutante idei tice de azi din Orientul Mijlociu. Intervenţia elaborate de Robert Escarpit în lucrarea sa Occidentului în lumea islamică a provocat Teoria generală a informaţiei şi a însă fragmentări extrem de păgubitoare comunicării din 1976 sunt necesare pentru a pentru popoarele musulmane fără să rezol- susţine opinia că prin comunicare se obţine ve niciuna din problemele pentru care s-a un instrument esenţial de contracarare a angajat de pe poziţia democraţiei. Răz - radicalizării operate de reţelele teroriste. boaiele şi violenţele nu aveau cum să fie Dacă am ignora capacitatea de empatie a acte civilizatoare. omului, exerciţiul nostru de prevenire a Îngrijorarea guvernelor, teama şi revolta radicalizării nici nu şi-ar mai avea rostul. oamenilor confruntaţi cu acte de terorism Fiindcă nu există o unică metodă de aflare a revendicate de grupări arabe jihadiste adevărului nu deducem că n-ar exista o conduc repede la condamnarea sau cel metodă care să ne conducă la un rezultat. puţin atribuirea acestor acte Islamului. E Iar ceea ce contează e rezultatul, în aceiaşi adevărat că lumea arabă se constituie în măsură ca şi lipsa rezultatelor. Lipsa ne esenţă în vorbirea limbii arabe în centrul obligă la o nouă încercare. 74 Civilizaţia islamică şi terorismul

În lucrarea menţionată Escarpit afirmă : de limba locală pe care o folosesc pentru a „Modelul liniar al comunicării a fost înlo- comunica.” Într-o asemenea situaţie este cuit în modernitate. Întrebările modelului fără îndoială mai eficient să se apeleze la liniar erau: cine ce spune, către cine, prin ce texte, ziare, posturi de radio şi TV locale, canal şi care sunt consecinţele? Astăzi ar tre- care transmit informaţia în limba locală. bui să folosim o interogaţie multiplă Limba se învaţă; un fapt perceput astăzi diferită: cine ce primeşte, în ce ansamblu cu totul diferit. Achiziţia limbii este rezulta- (grup) de persoane, care sunt interacţiunile tul unei capacităţi generale care se învaţă – şi de care e nevoie pentru a se ajunge la anu- specifică omului – de a răspunde la relaţii mite consecinţe şi care ar fi acestea?” simple între stimuli. Echipamentul gândirii Nu este important ce este scris în ziar, ce simbolice şi al limbajului este alcătuit din apare la televizor, ce se transmite la radio. coordonare, discriminare, opo ziţie, com - Este important să citeşti ziarul, să asculţi paraţie şi dimensiunile spaţială, deictică, radioul şi să te uiţi la televizor. Adică este temporală, ierarhică, cauzală. Cercetări noi importantă „prezenţa în lume”. Prezenţa în domeniul neuro-ştiinţei arată că emoţiile noastră. Toată această sumă de crâmpeie de au, probabil, două funcţii esenţiale: să facă informaţii transmisă grupurilor devine o selecţia dintr-o mulţime de comportamente cantitate crescândă de experienţă pe seama potenţiale şi să ordoneze respectivele com- căreia ele îşi elaborează propria identitate. portamente astfel încât să vină în sprijinul O identitate construită pe „prezenţa în supravieţuirii. Comportamentele se lume”. modifică, evident, prin învăţare, dar ele sunt „Sistemul informaţional uni-vectorial şi oricum configurate pe un fundal emoţional. ierarhizat (ca în politică sau în economie) Este absolut important să existe, într-un devine extrem de fragil atunci când se anumit moment, o emoţie domi nantă, întru- depăşeşte dimensiunea/pragul critic. De cât conflictul între emoţii este dezastruos unde deducem o legitate generală: dimen - pentru supravieţuire. Or, ne putem imagina, siunea mare domină dimensiunea mică, dar că în marea majoritate a comunităţilor locale hiper-dimensiunea restabileşte puterea musulmane conflictul emoţional este foarte dimensiunii mici. Ceea ce înseamnă că prezent. Supravieţuirea se face la un nivel de răspândirea continuă a informaţiei atinge în severă precaritate. Emoţia e uşor de stârnit cele din urmă un prag. Dincolo de care este împotriva unui inamic care pare că nu vrea imperios necesar să se revină la comuni- să înţeleagă cum e viaţa acolo, în asemenea carea apropiată (communication rapprochée). comunităţi, şi despre care se ştie şi este Cunoaştem dintr-o experienţă amară vulne- condamnat neîncetat pentru că ar dispreţui rabilitatea extremă a societăţii tehnologice singurul lucru ce pare să le dea speranţă – care a atins un nivel înalt de dezvoltare, şi religia lor. Inamicul trebuie să fie anume hiper-dimensiunea, care se Occidentul. Nu pentru că este ci pentru că confruntă cu acţiunea grupurilor teroriste. simbolizează un loc de unde vine răul. Răul Sentimentele pozitive ale celor care aparţin există însă chiar acolo, în lumea aceea, iar unui grup etnic local sau regional se reţelele teroriste răspund exact ordinului, nu transformă, sub efectul răspândirii infor- divin ci foarte pământean,de a menţine maţiei, în conştientizare. Vedem cum acest aceiaşi stare de lucruri, aceiaşi împilare a fenomen se materializează în pretenţiile de femeii, aceiaşi supunere faţă de cei identitate ale grupurilor mici. Dacă „chemaţi” să arate calea justă a Islamului. acceptăm că lupta este echivalentă cu comu- Structurile funcţionale (ex. Organizaţia nicarea, confruntările limitate sunt acte de Mondială a Sănătăţii, Centrul american comunicare apropiată săvârşite de grupuri pentru controlul bolilor, Uniunea Euro- mici. Armatele mari pot fi înfrânte prin peană şi multe altele) sunt eficiente şi capa- modul în care comunică forţele de gherilă. bile să aloce corespunzător resurse supli- Avantajul lor constă în structurile de mici mentare pentru a porni în asemenea dimensiuni de care dispun, în primul rând comunităţi iniţiative bune şi compatibile cu 75 Petre Roman

nevoile lor. Alte structuri sunt adesea fără doar şi poate, limitată, în timp şi ca disfuncţionale – precum sistemele de amploare. Dar noi continuăm să folosim învăţământ, cele de dezvoltare economică şi instrumente conven ţionale de analiză. socială urbană. Eforturile la nivel comunitar Trebuie să facem faţă unei realităţi a incerti- prin care se răspândeşte cunoaştere, spre tudinii. Şi trebuie să acţionăm. Însă deşi este exemplu centrele comunitare de formare de imperios necesar să acţionăm, este periculos abilităţi,pregătire de ucenici şi de plasare a dacă acţionăm ca şi când am şti mai mult forţei de muncă, sunt mai adecvate. decât ştim cu adevărat. Gradul de autonomie al structurilor de putere legale politico-democratice occiden - O criză a adevărului tale este, fără îndoială, mai mic decât cel al celulelor sau al organizaţiilor teroriste. Astăzi realitatea nu mai înseamnă doar Societăţile occidentale îşi definesc compor- cunoaştere solidă şi neechivocă, ci, tamentul democratic prin conceptul de ega- dimpotrivă, efort conştient, atât individual litate în faţa legii, care este vulnerabil în faţa cât şi colectiv. atacurilor teroriste. Putem să ridicăm un zid Ce este de făcut pentru a face loc în de democraţie care să ne pună la adăpost de lumea reală a milioanelor de arabi cinstiţi şi terorism? Nu s-a dovedit că se poate. modeşti atitudinii antiteroriste? Trăim Revoluţiile arabe eşuate sunt o amară şi astăzi cu o percepţie de criză a adevărului. exasperantă confirmare. Dar ar trebui să în- Este greu de separat adevăratul de fals sau cercăm cel puţin un zid protector construit de contrafăcut. Mereu a fost aşa. Fenomenul din comunicare. complex în care trăim constă în aceea că O mişcare religioasă autoproclamată ca mulţi, de fapt marea majoritate a oamenilor, cea a Daesh îndreptată împotriva sacralităţii consideră adevărat ceea ce le spune o voce religiei nu poate avea caracter religios. familiară sau cu autoritate morală asupra Pentru că religiosul ţine în întregime de lor. Pentru ei este dincolo de orice îndoială. categoria sacrului. Aflaţi în căutare de ştiri Argumentul plauzibil depinde mai mult de cu efect global, pentru terorişti nimic nu afilierea culturală decât de ceea ce ştiu. Şi este sacru. În procesul radicalizării, celulele totuşi, relaţia esenţial umană este neschim - teroriste se folosesc de valorile sacre men- bată; a şti, adică a înţelege ceva, va face în ţionate în enunţuri. De fapt, ei maschează continuare legătura între persoană şi falsitatea angajamentului lor în enunţuri adevăr. Poate că aşa se explică de ce credibile, cu conţinut pozitiv. teroriştii vizează în primul rând să blocheze Studii sociologice contemporane au scos cunoaşterea de care dispun popoarele arabe în evidenţă noua mantra larg răspândită: la nivelul cel mai de jos, adică la nivelul „lumea este reprezentarea mea”. Daesh de identităţii elementare şi primitive, iar, în fapt, creează această reprezentare. Teroriştii multe cazuri, pur şi simplu la o identitate vor fi foarte greu de combătut atâta timp cât falsificată. tinerii arabi îi consideră luptători pentru Mass-media poate şi trebuie să fie cana- libertatea şi credinţa lor împotriva unor lul prin care să înţelegem lumea ca o reguli ce par impuse de către Occident. interacţiune complexă de sisteme politice, John Maynard Keynes şi mulţi alţi economice, sociale şi de mediu. Marea economişti au susţinut că viitorul este diversitate a felurilor de gândire nu este un inerent necunoscut. Şi că trebuie să ne impediment pentru ca mass-media să obişnuim cu o „incertitudine fundamen - obţină rezultate din acest punct de vedere. tală”. Nu avem de ales. Putem spune şi folo- Şi această calitate ar trebui să fie în favoarea si poveşti despre viitor. Între timp, în econo- acţiunii antiteroriste. Forţa Daesh constă mie (aşa-numitul raţionament al echilibru- anume în construirea unei identităţi puter- lui) şi în viaţă există corelaţii bine dovedite. nice pe fondul unor experienţe universal Incertitudinea radicală şi riscul cuantificabil similare, adică experienţe la care se coexistă. Capacitatea de a evalua riscul este, raportează şi pe care le cunosc foarte mulţi 76 Civilizaţia islamică şi terorismul

oameni. Deci problema nu stă numai în experimentată ştie care sunt limitele fiecărei răspândirea informaţiei-mesaj, ci şi în a o profeţii şi gradul de incertitudine al oricărui face credibilă. De aceea este necesar să plan. Însă Pathei Mathos nu prescrie o identificăm lideri care au o prezenţă metodă pentru a căpăta înţelepciune. Putem percepută ca naturală. Reamintesc conclu- să suferim şi să nu învăţăm nimic sau să nu zia cercetărilor care s-au întins pe durata învăţăm lecţia corectă. Eschil vine şi ne unei vieţi, cea a lui Robert Escarpit, din tra- spune că dezordinea pasiunilor violente nu tatul său de căpătâi despre informaţie şi este altceva decât boală. Pentru el, calea comunicare: a lupta înseamnă a comunica. ultimă împotriva perpetuării violenţei este Şi, ca să mai adaug o idee, de data asta cea a calea spre reconciliere şi domnia legii. unui scriitor spaniol, Dario Villanueva: Pericolul terorii în Occident şi suferinţele „vocea divinităţii nu are faţă”. provocate de actele teroriste ar putea să ne Problema fundamentală pe tărâmul reapropie de conceptul Pathei Mathos. Sub comunicării este transferul de la grup la imperiul terorii, nu avem pace deplină şi mase. Masele răspund uniform la anumiţi este imposibil să practicăm pe de-a întregul stimuli. Vechii greci pretindeau că există o virtuţile democraţiei, libertăţii şi statului de ştiinţă a libertăţii, şi anume capacitatea drept. oamenilor de a dialoga cu lumea. Orga - Atunci când ne confruntăm cu actele nismele inter-religioase ar trebui să aibă un teroriste scoatem la iveală imaginea răului, statut în efortul antiterorist. Prima cerinţă a fricii şi a consecinţelor răului. Psihologia pentru o instituţie/activitate de informaţii răzbunării, acel străvechi „demon al omeni- antiteroristă este condiţia de excelenţă. Care rii”, cum l-a numit Mario Vargas Llosa, presupune dovada performanţei şi a explică mult din felul în care arată lumea de competenţei într-o varietate de domenii astăzi. Datoria de răzbunare – prima lege a alese inteligent. Între acestea dialogul inter- istoriei după Herodot – sugerează că religios. „războiul împotriva terorii”, văzut din Capacitatea de acţiune a Daesh are pro- această perspectivă, nu poate avea vreodată babil de a face cu un angajament foarte succes. Cu mult mai important este să fie strâns şi coeziv impus de către o ierarhie analizate efectele emoţionale ale acelor eve- (necunoscută). De la învăţarea prin nimente şi mecanismele cognitive care le suferinţă la învăţarea anticipativă, iată declanşează. obiectivul politic de astăzi. Nu există o De fapt, este foarte greu să separi ade - structură optimă. Scopul nostru ar trebui să vărul de minciună. Cel mai plauzibil fir fie să menţinem dinamismul şi capacitatea argumentativ pentru cineva depinde mai de a face faţă cu succes schimbărilor. mult de afilierea culturală şi politică decât Învăţarea prin suferinţă este mantra de cunoaştere. Ne aflăm într-un fel de criză vechilor greci: Pathei Mathos. Eschil, în a adevărului. Şi ne bazăm pe intuiţie şi pe tragedia Agamemnon, este preocupat de bunul simţ mult mai mult decât pe ştiinţă şi problema fundamentală a răului. El cunoaştere, adică pe „epistemologia foloseşte conceptul de Pathei Mathos, populară” decât pe epistemologia reală. deopotrivă expresie ritualică şi aporie Însă studiul epistemologiei/cunoaşterii re - profundă şi necesară. Aporie înseamnă prezintă una dintre cele mai urgente sarcini contradicţie internă ireductibilă. Astăzi, ale oamenilor de ştiinţă pentru a salva ome- PatheiMathos este perceput ca un îndreptar nirea de la pericolul palpabil al dezordinii. nou: înţelepciunea/ înţelegerea a ceea ce urmează prin prisma experienţei personale, cu implicarea suferinţei personale, ne-ar fi Combaterea terorismului de mai mare folos decât orice doctrină sau Toate serviciile importante de informaţii, cuvinte. Acest tip de cunoaştere ne inspiră de securitate şi diplomatice de pe mapa- şi ne face să ne percepem limitele şi să ne mond au încercat din răsputeri în ultimii dăm seama ce este real şi ce nu. O persoană ani să înţeleagă strategia de comunicare a 77 Petre Roman

Daesh, metodele de care se foloseşte grupa- la urgenţele care apar în comunităţile res- rea teroristă şi alte organizaţii radicale pen- pective. Asemenea calităţi pot fi rezumate tru a se face auzite şi a avea succes pe astfel: tărâmul comunicării. Fără a înţelege modul – Să fie o persoană credibilă, incorup- în care oamenii primesc şi percep tibilă, care nu se foloseşte de statutul informaţiile şi mesajele provenite de la său pentru a „înşela” sau a obţine un grupările radicale sau în legătură cu aces- avantaj; tea, multe iniţiative bine intenţionate meni- – Să fie o persoană care promovează ati- te să combată violenţa şi mesajele radicale tudini moderate şi care are un discurs nu îşi vor atinge scopul. moderat; Studiile realizate în mai multe ţări arabe – Să fie o persoană care provine din au scos în evidenţă faptul că procesul de comunitatea locală, în sens strict, nu radicalizare, dar şi cel corelativ, de contra- doar din regiunea în cauză, şi care radicalizare, sunt influenţate în primul rând vorbeşte limba locală; de factori locali. Participanţii la discuţii au – Să nu fie o persoană aliniată politic şi pus un accent deosebit pe rolul jucat de să nu promoveze valorile unui anumit „capii/liderii” cartierelor sau zonelor din partid. comunităţi, care sunt „singurii capabili să-i Participanţii au subliniat importanţa atragă sau să-i convingă pe tineri să nu interacţiunii la nivel strict local (interacţiune comită ilegalităţi”. Aceşti lideri locali au hiper-locală) din moment ce „televiziunea şi anumite calităţi personale care proiectează mass-madia socială nu au o influenţă încredere la nivelul comunităţilor şi îi hotărâtoare asupra felului în care gândesc determină pe localnici să răspundă eficace tinerii. Hotărâtoare sunt relaţiile personale 78 Civilizaţia islamică şi terorismul

cu cei în care au încredere”. Canalele de ştiri de incertitudine este prezentă şi presantă. nu se bucură de încredere din partea tineri- Dar nu trebuie să devină dominantă. Nu lor. Ei au încredere mai degrabă în reţelele dispunem de mijloace pentru a estima riscul sociale. Respondenţii tineri judecă veridici- şi locul producerii unui act terorist. Astăzi tatea unei ştiri în funcţie de numărul de toate democraţiile occidentale se află sub repostări. Studiul a mai relevat că reţelele spectrul acestui pericol şi reacţionează prin de socializare sunt folosite pentru a cadrul lor instituţional şi legislativ. Dar răspândi ştiri de interes local. Mai mulţi există o permanentă tensiune între nivelul participanţi au afirmat că prin intermediul de pregătire al instituţiilor şi incertitudinea grupurilor create pe WhatsApp şi Facebook riscului. Este cam aceeaşi tensiune care urmăresc şi primesc noutăţi despre proprii- există şi în privinţa altor evenimente, pre- le comunităţi. Asemenea canale au fost cum cutremurele ori inundaţiile. Numai că considerate de încredere din moment ce ştiinţele naturii pot contribui întru câtva la persoanele care postează ştiri şi cele care le prevenire, în cazul cutremurelor şi citesc fac parte din aceeaşi comunitate inundaţiilor, în timp ce pentru a preveni locală. „Mesajele cu conţinut radical au un actele de terorism considerăm de impor- foarte mare potenţial de a trezi imediat tanţă vitală doar serviciile de informaţii şi interesul. Însă, indiferent de conţinutul lor, poliţia, deşi contribuţia lor este insuficientă. asemenea mesaje atrag foarte mult prin stil Sunt disponibile rezultate ştiinţifice în şi ton. Pe când stilul şi tonul mesajelor mod- acest sens pentru toate statele (mai puţin erate sunt foarte plictisitoare şi monotone. cele protejate de secretul militar), însă Surprinzător de mulţi participanţi, inclu- informaţiile relevante despre terorism nu siv cei care nu îi împărtăşesc opiniile, au circulă cu uşurinţă între agenţiile naţionale menţionat capacitatea de comunicare şi de a de informaţii. Coordonarea largă, la nivel crea punţi de încredere de care dă dovadă mondial, a luptei împotriva terorismului, secretarul general al organizaţiei Hezbollah, nu reprezintă doar o necesitate vădită. Este Hassan Nasrallah. El a fost caracterizat imperios necesară. Dar există o condiţie de drept „un bărbat adevărat care are grijă de bază a acestui imperativ, care contribuie la oamenii săi şi pe care până şi duşmanii îl crearea acestei coordonări. Trebuie să se respectă pentru că este o persoană de facă de pe picior de egalitate. Niciun efort, încredere şi cinstită”. Încrederea de care se nicio organizaţie neguvernamentală şi bucură provine în special din „modul în niciun guvern nu trebuie să se supună unui care vorbeşte, din carismă şi din felul de a se anumit control din partea Occidentului. prezenta”. Mai mult decât atât, ar trebui încurajată şi Participanţii „sunt convinşi că răspân - finanţată dezvoltarea unei noi ramuri direa Daesh nu se sprijină pe diseminarea de ştiinţifice interdisciplinare, pentru că avem mesaje radicale”, ci pe interacţiune directă nevoie urgentă să cunoaştem toate cot- şi pe factori locali. Participanţii din toate loanele organizaţiilor teroriste. Înţelegem grupurile-ţintă au fost de părere că cel mai pericolul, dar oare ştim cum trebuie să bine ar fi să se reducă numărul de mesaje reacţionăm? produse de grupurile radicale şi difuzate prin canalele tradiţionale. Este important ca Comunicarea anti-teroristă „mesajele radicale să fie combătute nu prin ignorarea lor, pentru că o asemenea atitu - Eficienţa strategiilor de recrutare practi- dine ar putea fi percepută ca o aprobare a cate de grupurile extremiste scoate la iveală conţinutului”. Mai mult, mesajele destinate o înţelegere profundă a comunicării, a să combată mesajele radicale trebuie să instrumentelor de marketing şi a reţelelor provină de la elemente locale de încredere, sociale şi dă seama de lipsa de limite a con- cu autoritate şi cu un discurs moderat. flictelor şi violenţei din secolul 21. Probabil Terorismul este asociat intrinsec cu eve- că Daesh este grupul terorist care a depus nimente primejdioase impredictibile. Starea cele mai mari eforturi şi a investit cele mai

79 Petre Roman

multe resurse în activităţi de comunicare şi Aceste idei confirmă în întregime atât propagandă, comparativ cu alte organizaţii ideea centrală a lui Robert Escarpit „a lupta teroriste. De aceea există o nevoie presantă înseamnă a comunica” cât şi soluţia care de a înţelege mai bine cum pot fi contraca- constă în comunicarea apropiată. rate aceste mesaje şi prin ce mijloace. Ce fel de mesaje transmite Daesh? Obiectivul general constă în îmbunătăţirea Analiza a 1.308 materiale video arată că reacţiilor la nivel naţional şi regional în faţa grupul face trimitere de fiecare dată la patru ameninţărilor cu extremism violent, prin teme principale: conceperea de enunţuri eficace alternative şi – Proiectarea violenţei explicite: cel pozitive îndreptate împotriva extremismu- puţin 50% dintre execuţii sunt inspira- lui violent, folosind mijloace mass-media şi te din scene prezente în filme de rezultate bazate pe dovezi. acţiune/jocuri video care se bucură de Este de o importanţă crucială să fie popularitate în rândul tinerilor din înţeleasă construcţia ideologică a enun - Occident (15% din materialele video); ţurilor extremiştilor violenţi, pentru a putea – Percepţia de a fi o mişcare spontană crea un contra-discurs alternativ şi mai efi- apărută la nivel local (33% din mate- cient, prin care să fie combătute asemenea rialele video); mesaje. Iată câteva dintre ideile dezbătute – Rezolvarea problemelor publice la cu privire la zugrăvirea unei imagini diferi- nivel local. Daesh construieşte de fapt te şi pozitive: un contract social (24%); – Oamenii sunt mişcaţi de mesaje care – Percepţia că Daesh este o armată se referă la preocupările lor de la nivel puternică şi victorioasă (27%). local şi personal. Participanţii i-au Din această analiză reiese o realitate îndemnat pe autorii enunţurilor de tulburătoare. Niciunul din proiectele discu- contracarare să adopte o viziune tate în scopul combaterii operaţiunilor orientată pe interesele oamenilor, cu Daesh de radicalizare a tinerilor nu are po- concentrare pe doleanţele din comu- tenţialul de a reduce semnificativ amenin - nitate şi pe conceperea de enunţuri cu ţarea terorii, iar unele din aspectele acestor puternic impact emoţional (comuni- politici se pot dovedi contraproductive. care emoţională). – Mesajele care intră în alcătuirea Trebuie făcute mai multe eforturi pentru a enunţurilor trebuie să fie relevante afla de ce mii de musulmani tineri din din punct de vedere cultural şi identi- Occident sunt radicalizaţi violent şi a evalua tar. O platformă conectată la propria eficacitatea programelor în derulare. lor cultură le va permite acestor Occidentul nu îşi poate permite să aştepte. comunităţi să adopte, să îşi însuşească Guvernele occidentale trebuie să combată şi să completeze anumite reacţii. motivele de radicalizare concentrându-se – Trebuie să se asigure acceptarea şi pe măsuri de securitate şi măsuri specifice însuşirea enunţurilor pe teren. Este organismelor de informaţii. De asemenea, esenţial ca cei implicaţi să se deplase- trebuie să se ajungă la un numitor comun ze în comunităţile în cauză, să privind introducerea unui nivel de alertă şi vorbească limba locală, să se exprime de acţiune nu foarte ridicat dar constant. în cuvinte bine alese, dar simple. La Însă e, cred, imperativ să desfăşurăm fel de important ca şi conţinutul sunt totodată un vast program de comunicare stilul, sonoritatea şi tonul enunţurilor. pentru contracararea radicalizării. – În multe cazuri, nu construirea mesa- Pe termen lung, ar trebui să se acorde jelor este factorul determinant, ci mai multă preocupare şi atenţie originilor modul în care sunt prezentate. locale ale fenomenului jihadist din Occident, – Un enunţ alternativ eficient trebuie să precum şi conceperii şi punerii în aplicare a fie pe calapod local – abordare unor metode noi şi mai îndrăzneţe de com- flexibilă la nivel local. batere a acestui fenomen. 80