Issue no. 14 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES 2018

BETWEEN FRIENDS. AN INTERWAR IDEOLOGICAL DIALOGUE

Ștefan Firică1 Assist. Ph.D., Faculty of Letters,

Abstract:The “young generations” spread across Europe in the 1900-1930s were not only groups who shared a common intellectual platform, but also crucibles to build up new ideas and launch them into the public space. Such was the case of the Romanian “young generation”, educated under the formative influence of the University teacher . While a general horizon of significance was accepted by most of the group members, there was room for personal innovation too. This article shows how a travelling concept – to use the phrase coined by Mieke Bal (2002) – gained new dimensions in the writings of two coevals and friends, Mircea Vulc ănescu and . While the former devised the term “resigned historicism” in the field of generational sociology, the latter enlarged upon it and provided it with a mystical / religious counterpart, “soteria”. Thus, a friendly dialogue mushroomed into several non-fictional and fictional fragments, resulting in the development of two twin and complementing concepts, that may be looked upon as a Romanian contribution to the interwar pan-European Existentialist vocabulary.

Keywords: travelling concepts, Existentialism, ”resigned historicism”, ”soteria”, Mircea Vulc ănescu, Mircea Eliade

Într-un proiect ideologic ambi țios din anii 1933-’34, Mircea Vulc ănescu lanseaz ă un concept de r ăsunet cel pu țin în cercul nu tocmai restrâns, de-acum, al „tinerei genera ții”: „istorismul prin resemnare”. Sintagma, de și oarecum nefireasc ă filologic, prinde în redac țiile presei prietene de dreapta, și într-un interval scurt se înregistreaz ă un val de reac ții din partea lui , , Mircea Eliade sau Petru Manoliu. O parte dintre ace știa se sim țeau, pe bun ă dreptate, viza ți de polemica amical ă declan șat ă, demonstrativ, de Vulc ănescu, a c ărui inten ție v ădit ă era de a forma un nou subcurent ideologic în vadul „tinerei genera ții”. Dintre toate, r ăspunsul cel mai complex l-a furnizat Eliade, nu doar în câteva articole de direc ție, dar și prin intermediul unor eroi fic ționali pe care îi pune în mi șcare într-o serie de romane concepute în aceea și perioad ă. Istorism prin resemnare Mac Linscott Ricketts a observat c ă personajul David Dragu transpune cel mai fidel figura autorului, în Întoarcerea din rai și în Huliganii . Miopia, gesticula ția neobosit ă sunt detaliile fizice care l-ar evoca pe Eliade însu și (Linscott Ricketts 2004 II: 297). Dav p ăstreaz ă un leg ământ al castit ății f ăcut în clasa a VI-a de liceu și scrie eseuri patetice de pream ărire a virginit ății, masculinit ății, f ără îndoial ă din aceea și f ăin ă ca Apologia virilit ății sau Virilitate și ascez ă. Proiectul lui adolescentin îl rezum ă singur, într-un monolog interior ținut cu pumnii strân și:

„s ă te creezi pe tine, om adev ărat, om întreg, ca dintr-o bucat ă de granit; asta înseamn ă un sens al existen ței, singurul sens: s ă te faci , bucat ă cu bucat ă, împotriva tuturor sl ăbiciunilor, a tenta țiilor, a c ăderilor” (Eliade 1995b: 73).

1 This work was supported by a grant of the Ministry of Research and Innovation, CNCS - UEFISCDI, project number 21 / 2018, PN-III-P1-1.1-PD-2016-0142, within PNCDI III. Arhipelag XXI Press 298

Issue no. 14 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES 2018

Căderea tinerilor în sex epuizeaz ă spiritul, a șa c ă el î și fixeaz ă un program rigorist de canalizare a energiei în întreprinderi strict intelectuale, pentru a atinge piscuri ale cunoa șterii. Autoconstruc ția lui urmeaz ă principiile pedagogice ale unui Dr. Jules Payot, autor al best- seller -ului Educa ția voin ței , devorat și de Eliade în adolescen ță. Cartea, adresat ă studen țimii de 18-25 de ani, discuta despre modul în care „inteligen ța” poate st ăpâni „viscerele”, prin strângerea șurubului voin ței. Identitatea la care aspir ă Dav e una pur spiritual ă, a „duhului” purgat de ispitele „c ărnii”, ca s ă p ăstr ăm dualitatea din eseurile junelui Eliade. Condi ția acestui ascetism fiind singur ătatea, personajul se str ăduie ște s ă se smulg ă de leg ăturile familiale, mari consumatoare de resurse, crede el. Și Dav e unul dintre „sufletele tari” care detest ă ata șamentele, sau s-ar vrea unul. S-ar dori izolat în garsoniera închiriat ă, dr ămuindu-și timpul între mersul la redac ție și scrisul la tratatul de etic ă, reducându-și orele de somn, ca s ă le înmul țeasc ă pe cele de studiu, dar tot atunci boala tat ălui îl țintuie ște de casa p ărinteasc ă, îl face s ă î și piard ă vremea și mai ales indiferen ța superioar ă. Tribula țiile lui trebuie în țelese ca varia ții ale binomului captivitate / libertate. Iar lan țul servitu ții este vinov ăția, fa ță de oamenii care îl oblig ă la reciprocitate prin sentimente, binefaceri și bune inten ții. Se simte „nenorocit, sufocat” (idem: 18) de rude, de prieteni și ne d ăm seama c ă revolta lui se îndreapt ă de fapt către totalitatea rela țiilor umane, comunitatea: „O furie oarb ă n ăvăli în el, contra acestui ora ș luminat și sinistru, contra oamenilor care treceau ferici ți pe strad ă, contra birourilor de aici, contra oricui” (idem: 166). Cheia eleva ției este, pentru tân ărul Dav, fuga din comunitate. Numai că în via ța lui se întâmpl ă un eveniment care îl smulge de pe orbita intelectual ă autist ă visat ă: tat ăl moare, iar el se treze ște cu responsabilitatea unei familii de între ținut și, mai ales, a unei surori de m ăritat. Atunci ia el decizia unei schimb ări majore de destin: d ă misiunea lui „înalt ă”, „eroic ă”, „ascetic ă” pentru o alta, umanitar ă, social ă, altruist ă. David Dragu din Huliganii va preda franceza la un liceu obscur de provincie, va da bani în cas ă și își va face griji pentru viitorul Gettei. Traiectoria lui a fost desenat ă tocmai pentru a ilustra teoria lui Vulc ănescu despre „istorismul prin resemnare”, considerat ă a fi una dintre tendin țele absolven ților de facultate din anii '30. Sociologul credea că numai pe un asemenea sacrificiu de sine al elitelor se poate cl ădi progresul țării:

„Cheia întregei aritudini a istorismului resemn ării st ă-n convingerea c ă înt ărirea vie ții în comun nu-i cu putin ță decât dac ă o pleiad ă a celor mai buni ai genera ției se vor hot ărî s ă se sacrifice, s ă renun țe la împlinirea lor, la autorealizarea lor, pentru binele celor mai mul ți” (Vulc ănescu 1996: 51).

Repro șul cel mai frecvent care i s-a adus acestei idei a fost c ă o asemenea „atitudine” ar duce la înghi țirea pleiadei în valurile mediocrit ății. În ap ărarea lui, Vulcănescu a realizat cât de pre țios era exemplul lui Dav, pe care l-a folosit ca material didactic, într-o conferin ță. Un tân ăr din specia lui va decide benevol, iat ă, s ă abandoneze problemele „care vin din Sirius” (idem: 50) și se va coborî în istoria contingent ă, dându-și obolul pentru binele ob ștesc. Împins de o tripl ă motiva ție (sete de realitate, solidaritate, modestie), el ajunge „s ă renun țe la el însu și pentru a servi” (idem: 38). De remarcat c ă imaginarul pus în joc e preponderent religios (slujire, ascultare, jertf ă, mântuire), inclusiv când vine vorba despre riscul major al acestei op țiuni existen țiale, care e ratarea (îngroparea talantului, pierderea în lume). Dav, din nou, d ă glas anxiet ății de baz ă a modelului, ambivalen ța sacrificiu-ratare: pe de o parte, el transcende dificult ățile și reu șește s ă-și finalizeze tratatul de etic ă, publicându-l cu oarecare succes, pe de alta, e ros de temerea c ă și-ar fi tr ădat aspira țiile. Eroul problematizeaz ă tema „provinciei care rateaz ă”, fiindu-i atribuit optimismul stenic din articolele autorului (vezi Provincia „rateaz ă”?... , 1938, în 1990 II: 211-213; Provincia și legionarismul , 1938, în „Dosarul” Eliade V: 261-264), conform c ăruia o personalitate autentic ă nu poate fi învins ă de

Arhipelag XXI Press 299

Issue no. 14 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES 2018 circumstan țele istorice, oricât de vitrege. Și totu și, Dav însu și a c ăpătat o tent ă mai cenu șie. Autorul a știut s ă încapsuleze, în el, tensiunile interne din teoria vulc ănescian ă și a avut inspira ția de a nu le anula cu o rezolvare facil ă. Sensul simili-monahal al acestei „asceze a vie ții sociale” (Vulc ănescu 1996: 38) a putut fi formulat și în alt vocabular decât cel cre știn. În întoarcerea în lume a lui Dav, Linscott Ricketts a v ăzut solu ția din Bhagavad Gita , combinat ă cu principiul ahimsa , al compasiunii fa ță de orice fiin ță vie (2004 I: 635). Soteria Fumisteria mistic ă, rarefiat ă la David Dragu, se densific ă în cazul lui Pavel Anicet. Biografia eroului are pu ține axe: dragostele paralele pentru Una și Ghighi, curmate printr-o sinucidere aparent inexplicabil ă. Motiva ția ezoteric ă din spatele gestului fatal reprezint ă una dintre mizele majore ale Întoarcerii din rai . De ce ar prefera moartea un tân ăr care are toate datele pentru a se bucura de via ță, ar trebui s ă se întrebe cititorul, la finalul Întoarcerii din rai .Prin Pavel, Eliade vrea s ă creeze ceea ce el numea un personaj-mit: unul dotat cu o con știin ță teoretic ă a lumii și care s ă rezume prin gesturile lui o întreag ă spiritualitate na țional ă (Eliade 1939: 82-86). Cei care îi citeau publicistica au putut detecta aceast ă linie de interpretare, dintre ei, cel mai îndr ăzne ț fiind Octav Șulu țiu, care vedea în Pavel versiunea modernizat ă a ciobanului mioritic, prin senin ătatea deplin ă cu care contempleaz ă moartea (Dosarul Eliade IV: 81-83). Un arhetip actualizat care s ă vivifieze o presupus ă metafizic ă româneasc ă ancestral ă, a șadar. Alt comentator a plasat personajul la intersec ția mai multor doctrine hinduse, ca ilustrare a salv ării în nirvana (Linscott Ricketts 2004: 637). Ambele rute exegetice l-ar fi satisf ăcut pe Eliade, savantul în devenire crezând la vremea aceea în convergen ța, la infinit, a folclorului românesc cu spiritualit ățile orientale, în ceea ce prive ște valorizarea pozitiv ă a suferin ței și a mor ții (Eliade 1939: 124-126). Iluminarea mor ții ca extaz o are Pavel, subit, în timpul unei plimb ări, privind o vitrin ă oarecare, într-o dup ă-amiaz ă care nu anun ța nimic deosebit. Se creeaz ă o tensiune epistemologic ă între via ță (vid, dualitate, multilateralitate, împr ăștiere) și moarte (plenitudine, recuperarea unit ății pierdute), separate printr-un prag al disper ării, dincolo de care se întinde o mare a lini știi:

„O moarte f ără desperare, pornind totu și de la o tr ăire desperat ă. O moarte senin ă, c ăci numai acela care moare senin poate întâmpina marea unitate de dincolo, se poate contopi des ăvâr șit cu buna unitate de dincolo... Oricât ai suferi, dar s ă fii senin în ceasul mor ții... S ă vrei s ă mori pentru c ă nu po ți tr ăi altfel, nu po ți tr ăi în împ ărțiri, în dualitate, în multilateralitate” (Eliade 1995b: 208).

Pavel nu pare s ă cread ă într-o lume de dincolo, ceea ce nu îl face mai pu țin euforic în privin ța capacit ății de a atinge cunoa șterea absolut ă prin moarte:

„în clipa cuprinderii mor ții, în clipa realiz ării acelei unit ăți supreme, ai într-o clip ă de extaz toat ă cunoa șterea existen ței; a adev ăratei existen țe, nu a vie ții pe care o tr ăim cu to ții aici” (idem: 238).

Răspunz ător pentru acest tip de cunoa ștere este un eu transcendent, care lumineaz ă cu intermiten țe și în timpul vie ții, în clipe de gra ție ca aceea petrecut ă de Pavel la intersec ția str ăzilor bucure ștene. Restul existen ței e tr ăit de un eu cotidian, cenu șiu, fabricat convenabil în func ție de circumstan țe:

Arhipelag XXI Press 300

Issue no. 14 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES 2018

„Adev ărul e c ă știu cine sunt, știu mai ales când sunt eu unul adev ărat, n ăscut iar nu f ăcut – și când sunt simpl ă scoic ă radiofonic ă prinzând unde și emi țând nostalgii ce nu-mi apar țin. Când citesc, când r ăspund la întreb ările d-lui Jerbea, când lucrez pentru șef, când îmi pierd vremea cu vreun mamifer – nu sunt eu. Apuc cea dintâi masc ă ce mi-e la îndemân ă și mă port cu reactivitatea ei specific ă. Dar câteodat ă, sunt eu însumi, apari ție fulgurant ă și instantanee care m ă cople șește, m ă transcende. Atunci se avea, se reg ăsea, un Pavel cu în țelegere vertiginoas ă, cu suflet de zeu, cu vreri cosmice. Acela sunt eu, iar restul timpului sunt un molusc polimorf și infinitesimal” (Eliade 1995b: 61-62). Vocabularul subacvatic (scoica, molusca) îl știm din eseul Romanul oceanografic și figureaz ă eul cotidian, v ăzut ca o mas ă gelatinoas ă, nevertebrat ă, inform ă, sau ca o cavitate goal ă, în care rico șeaz ă reverbera țiile altora. Care nu are, a șadar, o structur ă intern ă și nici o substan ță autentic ă, zb ătându-se inutil într-un regim al penumbrei. În contrast, eul „n ăscut iar nu f ăcut” e o apari ție fulgurant ă, cu aptitudini „cosmice”. Personajul e realizat pe o schem ă dualist ă, comun ă la Eliade, iar o compara ție cu David Dragu se impune în acest punct. Ambii eroi au configura ții binare, împ ărțiți fiind între un eu degradat și unul „adev ărat”. La amândoi, polul-mas ă îl reprezint ă individul modern, atomizat în st ări aproximative și incomplete, ca iubirile lui Pavel. Cel ălalt pol, înc ărcat cu semnifica ții superioare, difer ă de la un caz la altul. Dav pariaz ă pe efortul înc ăpățânat de automodelare în func ție de un program asumat, în timp ce Pavel crede într-o iluminare, o epifanie survenit ă spontan, f ără prepar ări con știente. Diferen ța-cheie e dintre o identitate (auto)construit ă și una revelat ă. Dav e omul alegerii, Pavel, al nehot ărârii cultivate ca mod de a fi. Nu degeaba inima lui penduleaz ă, pân ă la sfâr șit, între cele dou ă femei: orice op țiune pozitiv ă ar aduce anularea unui rezervor de poten țialit ăți, incomparabil mai bogat, de aceea individul trebuie s ă î și inhibe instinctul de a își degaja o c ărare, un destin, din labirintul de traiectorii posibile. Orice decizie punctual ă înseamn ă ie șirea din totalitate și intrarea sub zodia relativismului, a risipirii. Putem sistematiza opozi ția dintre eroi prin alte câteva perechi contrastive: voin ță vs. suspendarea voin ței, ac țiune vs. contempla ție, întoarcere în lume vs. extramundaneitate. Avem, fa ță în fa ță, tipul „existen țialist” și tipul „mistic”, inten ția lui Eliade fiind de a î și pune în scen ă cele dou ă modele pe care le proiectase în mai multe eseuri, scrise în replic ă la teoria vulc ănescian ă a tendin țelor tinerei genera ții. Cea mai succint ă ( și, într-un sens, platonic ă) descriere a lor o găsim în 1934: soteria și sympathia sunt „încercarea de salvare, de mântuire, de ie șire din lume – și încercarea de a g ăsi un suport în lume, de a iubi lumea, de a c ăuta armonia cu toat ă existen ța” (Eliade 1934: 1183). Sympathia adun ă sub aceea și umbrel ă „istorismul resemn ării” și „activismul prin disperare” de la Vulc ănescu 2. Soteria e un element nu inexistent, dar insuficient elaborat în tabelul acestuia. Inutil de precizat care dintre personaje se potrive ște în tiparele c ărei categorii. A șadar, pân ă la un punct, experien țele lui Dav și Pavel converg, în sensul c ă ambii vor s ă se smulg ă dintr-o captivitate – din celula familial ă (Dav) sau erotic ă (Pavel) – și se îndreapt ă spre libertate, ceea ce pentru unul înseamn ă crea ție cultural ă, iar pentru cel ălalt contempla ție metafizic ă. Pân ă la urm ă, c ăile lor se despart, ducând c ătre sympathia , respectiv soteria , c ătre imanen ță, respectiv transcenden ță. Pavel e alternativa pe care Eliade o opune modelului etic propus de Vulc ănescu ( și reprezentat, în roman, prin Dav). Sinuciderea lui literal ă trebuie citit ă metaforic: ea înseamn ă ie șirea de pe scena istoriei și, eventual, p ătrunderea pe un plan ontologic superior. Nu numai Pavel, ci și Petru Anicet reprezint ă soteria ca solu ție a desprinderii de cele lume ști, într-o epoc ă politic ă fr ământat ă. Tân ărul geniu componistic, ale c ărui armonii muzicale înm ărmuresc pe ascult ătoarele neinvitate, crede la rândul lui, în sensul misticii

2Ea se va politiza v ădit în articolul „Mântuire istorie, politic ă” din 1936 (Eliade 1990 II: 152-155), care reia dihotomia din 1934. Arhipelag XXI Press 301

Issue no. 14 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES 2018 orientale, c ă a contempla e mai important decât a face, având ca rezultat o des țărmurire a fiin ței: „Mi se pare c ă lucrul esen ţial nu e ac ţiunea, ci g ăsirea de sine. Când vei în ţelege cât de departe se întind hotarele fiin ţei tale, atunci po ţi face totul, şi într-un chip mult mai u şor” (Eliade 1995a: 54). Activitatea pe care o are în vedere se desf ășoar ă pe palierul abstract al crea ției artistice, care, la rândul ei, nu e decât o fereastr ă c ătre o inefabil ă realitate ultim ă. Aspira ția c ătre ea se reflect ă în atrac ția c ătre toposul absen ței, c ătre „deasupra” și „dincolo”: „S ă po ţi crea orice, să po ţi întrece oricare dintre geniile muzicale şi totu şi s ă r ămâi deasupra, indiferent fa ţă de opera ta, neutru, impasibil, asta e calea... [...] Simt îns ă c ă e ceva ultim, ceva adev ărat, înapoia tuturor formelor şi vie ţilor care v ă consum ă pe voi, v ă consum ă a şa, pân ă la moarte...” (idem: 314). Cât de sus ar fi ajuns Petru Anicet în ierarhia crea ției nu știm, dar afl ăm din Jurnalul portughez că i se rezerva o partitur ă solist în Via ță nou ă. Romanele urmau s ă formeze o trilogie a tinere ții și în acest ultim sens, spiritualist- transcendent. Pentru c ă Eliade acord ă o dimensiune mitic ă vârstei cu pricina, pornind de la basmul românesc Tinere țe f ără b ătrâne țe și via ță f ără de moarte . (Iat ă, înc ă o dat ă, cum autorul mizeaz ă pe o propensiune special ă a folclorului nostru c ătre problematica nemuririi.) Oricine se afl ă între 16 și 30 de ani are dreptul s ă spere la dep ășirea condi ției umane, dintr-un optimism care nu e decât rodul unei biologii func ționale în parametri optimi. Dorin ța transcenderii limitelor ar fi, deci, pentru cei mulți, o simpl ă halucina ție ob ținut ă printr-un fel de supradoz ă endorfinic ă, ce va disp ărea imediat ce organismul î și va reduce capacitatea, dup ă cei 30 de ani. Dar exist ă, cel pu țin teoretic, și câ țiva ale și pentru care visul nu a fost o simpl ă intoxica ție și transmuta ția se produce:

„Sunt totu și anumi ți oameni care î și transsubstan țializeaz ă perfect tinere țea lor biologic ă în tinere țea din basmul românesc și universal. A șa au fost, ca s ă nu vorbim decât despre câ țiva mari români, Eminescu, Hasdeu, Pârvan. Fire ște, mai sunt nenum ăra ți al ții, pe care nu-i știe nimeni, pentru c ă n-au l ăsat 'opere' dup ă ei. A 'transmuta' fervoarea și plenitudinea tinere ții biologice într-o 'tinere țe f ără b ătrâne țe' este scopul oric ărui tân ăr. Mitul se cere, îns ă, totdeauna retr ăit, reactualizat. N-are nicio importan ță dac ă majoritatea nu izbute ște s ă îl experimenteze. Dac ă 'îmb ătrânesc' repede, automatizându-și via ța, oprindu-și cre șterea spiritual ă, ducând existen ță larvar ă și prea trist ă pân ă la hotarul mor ții. Mitul ispite ște necontenit alte promo ții, alte 'genera ții', al ți tineri” („Mitul genera ției tinere”, 1935, în Eliade 1990 II: 110). Urmeaz ă referirea precis ă la „tân ăra genera ție” român ă, care la 1927 jura pe „primatul spiritualit ății” și la 1935 f ăcea pasul decis în arena politic ă, mai ales înspre extrema dreapt ă. Situa ția era foarte asem ănătoare cu a „tinerelor genera ții” europene. Implicarea lor mai mult sau mai pu țin pernicioas ă, pe pia ța ideologiilor, Eliade o cau ționeaz ă în numele celor câteva valori discrete de calibrul personalit ăților men ționate. „Tinerele genera ții”, cu presta țiile lor uneori lamentabile în spa țiul public, se v ăd aureolate de „tinere țea f ără b ătrâne țe” din poveste. Politica și mitul comunic ă printr-un culoar rapid. În roman, singurii care pot emite preten ții la plenitudine, transmuta ție, transsubstan țiere, din tagma unor Eminescu, Hasdeu, Pârvan și a altora uita ți pentru a nu fi lăsat opere în urma lor, sunt fra ții Petru și Pavel, fiii cvasi-beatificatului Francisc Anicet, figuri cardinale în mul țimea de chipuri ale „tinerei genera ții”. Mântuirea pe care o caut ă ei, în sensul unui exitus din timp, contemplat și de medicul Zerlendi sau de Ștefan Viziru (din Secretul doctorului Honigberger și Noaptea de Sânziene ), nu e politic ă. Eliade, el însu și angrenat tot mai strâns în sistemul ideologic de dreapta în momentul redact ării romanelor Întoarcerea din rai , Huliganii și Via ță nou ă, imagineaz ă compensator, prin aceste personaje, o cale regal ă de evadare din contingent, printr-o pur ă experien ță mistic ă sau estetic ă. Fra ții Anicet ilustrând fic țional salvarea din lumea politic ă, David Dragu personific ă valen țele

Arhipelag XXI Press 302

Issue no. 14 JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES 2018 implic ării civice în via ța comunit ății: personajele sunt m ăști romane ști din spatele c ărora auzim vocalizele ideologice ale celor doi prieteni reali, Eliade și Vulc ănescu.

BIBLIOGRAPHY

„Dosarele” Eliade: „Dosarele” Mircea Eliade , vol. I-V. Cuvânt înainte şi culegere de texte de Mircea Handoca, Editura Curtea Veche, Bucure şti, 1998-2001. Bal 2002: Mieke Bal, Travelling Concepts in the Humanities: A Rough Guide (Green College Lecture Series) , University of Toronto Press, Toronto – Buffalo – London. Eliade 1934: Mircea Eliade, „C ăile spiritului”, Azi , Anul III, nr. 4, octombrie 1934, 1183- 1185. Eliade 1939: Mircea Eliade, Fragmentarium , Editura Vremea, Bucure ști, 1939. Eliade 1990: Mircea Eliade, Profetism românesc , vol. I-II, Editura Roza Vânturilor, Bucure şti, 1990 Eliade 1995a: Mircea Eliade, Huliganii , Edi ție îngrijit ă și cuvânt înainte: Mircea Handoca, Editura Garamond Interna țional, Bucure ști, 1995. Eliade 1995b: Mircea Eliade, Întoarcerea din rai , Edi ție îngrijit ă și cuvânt înainte: Mircea Handoca, Editura Garamond Interna țional, Bucure ști, 1995. Linscott Ricketts 2004: Mac Linscott Ricketts, Rădăcinile române ști ale lui Mircea Eliade, Introducere la prima edi ție și prefa ță la edi ția româneasc ă de Mac Linscott Ricketts, În române ște de Virginia St ănescu și Mihaela Gligor, Criterion Publishing, Bucure ști, 2004 Vulc ănescu 1996: Mircea Vulc ănescu, Dimensiunea româneasc ă a existen ței , vol. I-III, Selec ția textelor, note și comentarii de Marin Diaconu și Zaharia Balica, Editura Eminescu.

Arhipelag XXI Press 303