REVISTA pentru literatura siJ arta. Anul IX. Nr. 6.

SUMARUL:

M. Sadoveanu .... Cenușăreasa. Victor Eftimiu .... Ultima piesă a lui Rostand: „Chan- Ștefan Cacoveanu . . Urieșul și omul (fabulă). tecler", poem dramatic în patru acte. N. Dunăreanu .... Florian. Octavian Goga ... Un trandafir se stinge (poezie). Vasile Stoica .... Muzicei (poezie). Maria Cunțan .... Cântec popular (poezie). Poporanismul. — O anchetă literară. — Răspunsul d-lui * * * Cugetări. I. Agârbiceanu. Cronică:...... f Eugen Carada. Arhitectura biseri­ Ecaterina Pitiș ... Aș vrea să fiu un înger... (poezie). cească. Două concerte în Sibiiu. Săr­ VictorEftimiu . ... Ca florile ce ’n umbră...; Hamlet bătorirea d-Iui Maiorescu. Poeții ro­ (poezii). mâni in ungurește. Congresul profe­ T. Mălin...... Nunta (poezie). sorilor. f Dr. Karl Lueger. Reviste G. Bogdan-Duică . . Cronică teatrală: Electra de Sofocle și ziare. Știri. — Poșta Redacției. — și Chinul de Florescu. Bibliografie.

Ilustrațiuni: Biserica unită Sf. Vasile din București. Biserica-unită Sf. Vasile din București în vestmânt de iarnă. „Chantecler": Act. I. Imnul Soarelui. Act. II. Dimineața cocoșului. Act. IV. Noaptea privighitoarei.

Sibiiu, 16 Martie 1910. LUCEAFĂRUL REVISTĂ ILUSTRATĂ PENTRU LITERATURĂ ȘI ARTĂ. APARE DE DOUĂORI PE LUNĂ.

Colaboratori: I. Adam, I. Agârbiceanu, D. Anghel, Andreiu Bârseanu, Z. Bârsan, G. Bogdan-Duică, Dr. T. Brediceanu, Ștefan Cacoveanu, Al. Cazaban, I. Ciocârlan, D. N. Ciotori, Al. Ciura, Otilia Cozmuța, Maria Cunțan, 1. Duma, Elena Farago-Fatma, Em. Gârleanu, Ion Gorun, Constanța Hodoș, Enea Hodoș, Nerva Hodoș, Șt. O. Iosif, E. Lovinescu, Dr. I. Lupaș, Dr. G. Murnu, 1. Paul, H. P. Petrescu, Ecaterina Pitiș, M. Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, M. Simionescu-Râmniceanu, I. U. Soricu, Caton Theodorian, Gh. Tulbure.

ABONAMENT: Gtusiro-Ungaria: 1 an...... 12 cor. Ed. dc lux ... 20 cor. 6 luni...... 6 „ „ „ „ ... 10 „ Ediția pentru preoți, învățători și studenți: 1 an 8 cor. România și în Străinătate: 1 an...... 16 cor. Ed. de lux 25 cor. 6 luni...... 8 „ Io ,, Ediția pentru preoți, învățători și studenți: 1 an 14 Cor. Reclamațiile sunt a se face în curs de 15 zile după apariția fiecărui număr. Pentru orice schimbare de adresă se vor trimite 20 bani în mărci poștale. /Abonamentele, plătite înainte, sunt a se trimite la adresa: Adm. rev. „Luceafărul", Sibiiu (Nagyszeben).

Până când avem un număr restrâns de exemplare, se vinde Cartea de aur vol. I—V, broș. în loc de cor. 50 numai cor. 30.—

Asupra volumului V dăm următoarele „voci de presă*: „Tribuna" din Arad scrie următoarele: toate evenimentele mai importante din această epocă și dă „A apărut volumul V din valoroasa „Carte de aur" o oglindă a luptelor parlamentare. Ceice au urmărit cu luare a dlui Teodor V. Păcățian, redactorul „Telegrafului Român". aminte notele biografice ce le publicăm relativ la fericitul Volumul este penultimul și este de 766 de pagini. El cuprinde Alex. de Mocsonyi în foița ziarului nostru, vor găsi în acest epoca cea mai plină de frământări a luptelor noastre politice volum al „Cărții de aur" o orientare mai vastă, căci se din anii 1869—1872. In șir cronologic dl Păcățian ne prezentă reproduc în text toate discursurile parlamentare ale depu- toate evenimentele din acest interval și ne dă o oglindă a taților români. E un tom voluminos, ca și cele premergătoare, luptelor parlamentare. Ne-ant pronunțat cu ocazia apariției cuprinzând 766 pagini octav mare. In avantagiul tomolui este, celorlalte volume asupra întregei lucrări a dlui Păcățian în că acesta conține și un registru al discursurilor, așa că care intră și noul volum. Orice cărturar român cu dare de orientarea este cu mult mai lesnicioasă decât la volumele mână ar trebui să aibă „Cartea de aur", dar îndeosebi ea prime. Prețul volumului e 10 cor. și se poate comandă direct n’ar trebui să lipsească din nici o bibliotecă poporală. Prețul dela autor din Sibiiu". volumului este de 10 cor. și se poate comandă direct dela scrie următoarele: autor in Sibiiu". „Țara noastră" „Cartea de aur", vol. V, a apărut zilele acestea. Valo­ „Drapelul" scrie următoarele: roasa publicație a dlui T. V. Păcățian cuprinde activitatea „Eri am primit volumul V al „Cărții de aur" editate de publica a deputaților români din camera ungară, aleși în dl Teodor V. Păcățian, asupra căreia atragem atențiunea ciclul parlamentar din anii 1869 -72. Ca și celelalte volume, publicului nostru cetitor. Acest volum, - penultimul lucrarea domnului Păcățian cuprinde un material important, conține epoca cea mai interesantă din luptele noastre politice, care trebuie să fie cunoscut de toți cari vor să aibă o privire epoca din anii 1869—1872. Dl Păcățian a adunat la un loc clară asupra mișcării politice din trecutul nostru apropiat. Prețul volumului de aproape 800 p. e 10 cor." Cartea de aur să nu lipsească în nici o bibliotecă! Ocazia a o câștigă e foarte favorabilă! Cartea de aur se vinde numai trimițându-se banii înainte! (Porto pentru Austro-Ungaria cor. 1.40, România cor. 3.—). Librăria W. Krafft, Sibiiu. Cenușăreasa.

Cel mai în vârstă dintre toți, eră nenea nate jca niște domnițe de demult, și unele Leonte Mugur, om cu părul și cu mustățile aveau flori adevărate în păr. Salbe de arginți încărunțite. Eră și singurul holteiu dintre cei turcești luceau pe sânurile multora. Cămășile de față, de aceea poate cunoștea și mai bine cusute cu fir de mătasă și cu fluturi aurii. femeile. „Ele m’au albit", zicea el. Poate tot „Sunt luxoase fetele dela noi", îmi zise moșul fiicele Evei îi adânciseră și-i umpluseră de meu Teodor Visarion, și priviă spre dănțui­ suferință ochii. toare ca un stăpânitor spre bunurile lui. — Câteodată e interesant, începu el lin, după „A! uite, uite, îmi zice el deodată în franțu­ multă vorbă, — să urmărești vieața unei femei. zește, dar fata ceia de unde a ieșit? până Firește, câteodată. Nu sunt toate viețile in­ acuma n'am văzut-o niciodată". în chiar clipa teresante; unele trec ca o undă nesimțită și aceea ochii mei se opriră asupra aceleia pe nesimțite se cufundă în veșnicie. (Nenea despre care vorbiâ moșul meu. Teodor Vi­ Leonte eră și puțin poet). Altele însă ridică sarion eră un cunoscător bun; eră cărunt crețuri tulburi ori luminoase, fierb tumultoase, cum sunt și eu acuma. — le privim cu uimire; trec și ele; ne-au lăsat Eră o fată oacheșă, cu ochii mari, umbriți; însă imagini în ochi, urme în suflet; au ra­ eră mai subțirică, mai gingașă decât toate diat în juru-le. tovarășele ei. Stăm mirat, par’că nu eră fată Pe când eram și eu tânăr am cunoscut o de țăran; aveâ un obraz fin, o pieliță nearsă fată. Eram la un moș al meu, la țară. Pe acest de vânturi și de soare. Se învârtea cu genele moș al meu îl chemă Teodor Visarion și eră plecate în brațele flăcăului ei, și foile fustelor mândru de numele lui, de boieriile părinților, se umflau lin, apoi la întorsătură se zbăteau și de moșia Câmpeni. Eră mândru și de ca un val. „Fata asta trebuie să aibă piciorul curțile mari, ca niște cetăți, pline de mobile Cenușăresei, îmi zise iar unchiul meu, deși vechi și de lucruri rare. Eră mândru chiar are ciuboțele cu potcoave de alamă..." își de holteia lui, căci și el a trăit holteiu, puse ochelarii și începu a o privi cu luare- ca și mine. El îi ziceă „independența" lui, aminte. „Curios aș fi să văd piciorul acela cum îi zic și eu. într'un pantof delicat..." vorbi el iar. Pe fata despre care vorbesc am văzut-o Unchiul meu eră mișcat, și eu îi ascultam odată cu el, la horă. Ne-am oprit cu trăsura, cu oarecare admirație reflecțiile. Dumineca, la ratuș. Jucau acolo toți flăcăii Dupăce privi un timp, făcu un semn din și toate fetele din Câmpeni. Satul se întindeă mână unui fecior boieresc. Omul se înfățișă pe-o costișă lungă, revărsat și umilit par’că scurt, cu căciula în mână. înaintea curților cari se ridicau stăpânitoare „Ascultă, măi Alixandre, zise moșul meu pe o colină. Din satul acela umilit, din că­ cu nepăsare, vorbind puțin pe nas; n’ai puteâ suțele acoperite cu stuh, eșise la soarele tu să-mi spui cine-i fetița ceia de colo? primăverii a.tâta tinerețe și atâta găteală. Ne — Sărut dreapta, cuconașule, care? Le uitam firește mai mult la fete. Erau pieptă­ cunosc pe toate. 1 132 Luceafărul tirul 6, 1910.

— Fetița ceia subțirică, uite, ceia care s’a N'aș puteă să spun anume cum s’au pe­ uitat acu spre noi. trecut lucrurile. Fata jitarului știu că n’a mai — Aha. Apoi aceia-i Puica, cuconașule. ieșit la horă. De ceeace putea să spue satul — Ce puică, măi Alixandre. nu m’am interesat; la opinia supușilor — Puica, fata lui Gavril jitaru; șede’n lui nici moșu-meu nu ținea, i-a făcut boierul bordeiu cu tatu-său, cuconașule, în capătul Puicei pantofi mici, i-a adus rochii scumpe, dela vale al satului, lângă moara de pe Su­ — si cătră toamnă, când am venit iar la ceava. O cunosc eu: e Puica. Câmpeni, am văzut-o într’un fund de coridor, — Așa o chiamă? singură, albă la față ca o marchiză. Când — Nu, cuconașule. O chiamă Anica; dar m’a văzut, m’a privit sfioasă, cu ochii mari, flăcăii așa i-au zis, unde se poartă ea ca o stătea gata par’că să fugă, să se ascundă fată de boier, așa îndelicată. Da altfel undeva. Pe urmă par’că s’a răsgândit, a rămas vrednică, duce singură casa lui Gavril, că locului, în lumină. mă-sa de vreo cinci ani a răposat. M’am apropiat de ea. Am salutat-o cu oare­ — Și cum așa, măi Alixandre, par’că care ceremonie. Răspunsul ei n’a fost stân- n’aduce la făptură și la obraz cu celelalte fete. gaciu. M’a privit cu prietinie apoi; par’că-mi — Dă, cuconașule, zise feciorul boieresc multămeâ din ochi. ridicând din umeri; par’că pot să știu? Și „Stai singură? zisei eu. Nu ți-i urît? mie mi-i de-a mirarea!" — Aștept pe madama, îmi răspunse ea Moșul meu dădu ușor biciu cailor. Por­ încet, c’un glas argintiu. nirăm în lungul satului, cătră moara de pe — Care madamă? Suceava. Dincoace de moară, la marginea — Pe care-a adus-o boierul pentru mine. satului, drept poarta țarinei, abiâ se ridică Dumneata mă știi, m’ai văzut astă primăvară. dela pământ o căsuță veche, mai mult un Acu vrea boierul să învăț ceeace nu știu... bordeiu, cu niște ferestruici cât pumnul. — Și-ți place? „Asta trebuie să fie casa jitarului, îmi zise — îmi place..." moșul meu; aici locuiește Cenușăreasa noastră. O priviam, și o găseam mai frumoasă și Ciudat lucru!" mai gingașă decât în trecut, și mi se părea Spunea vorbele acestea franțuzește, cu un stranie prefacerea aceasta la fiica unui așa aer gânditor. — De-altminteri îl înțelegeam, de umilit părinte. De bună seamă că tatăl ei căci îl cunoșteam; făceam chiar un fel de tot paznic la jitărie eră. „Am să te rog un lucru... îmi zise cu sfială scoală» subt conducerea lui. Ne întoarserăm la horă. Cum ne oprirăm, Anica. Să nu spui boierului că m’ai văzut aici, înțelesei că se vestise cercetarea boierului. ș’ai vorbit cu mine... Privirile se aținteau furiș spre noi, simțiam — De ce? mai mult decât vedeam zâmbete. Puica se — Te rog să nu spui. Boierul mă teme". trăsese într’un colț, par’că se dosea după Va să zică, moșul meu începea să piardă femei. din filozofia vârstei lui! Priviam silueta ele­ „Da Anica de ce nu joacă?" întrebă bo­ gantă a fetei aceleia, care suferiâ o transfor­ ierul pe cineva. mare așa de grabnică ș’așa de ciudată. Eră Și îndată glasuri înăbușite, îndemnuri, în înfățișarea ei puțină sălbătăcie, însă era brațe, scoaseră pe fată la lumină; un flăcău și grație. Și gâtul, sânii, brațele par’că che­ o cuprinse și începu s’o învârtă triumfător mau; încă nu erau provocătoare, dar par’că într’un joc iute de doi. Puica se rumenise la chemau. Simțiam primejdie pentru vârsta mea, obraz; se simțiâ privită; dar nu-și întoarse și învidiam pe unchiu-meu. nici o clipă ochii spre noi. Suferise o ușoară prefacere dascălul meu Moșu-meu dădu iar biciu cailor și zise: Teodor Visarion. Eră neliniștit, nu mai eră „S’a sfârșit, am tentația să văd piciorul acela gazda bună de odinioară. îmi mărturisi cam într’un condur de atlaz". Probabil că moșu- brusc, la un păhar de vin, că simțiâ o seri­ meu aveâ o slăbiciune pentru condurii de atlaz. oasă înclinare pentru fetița aceea pe care Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 133 am văzut-o amândoi la horă, într’o Duminecă erau pustii. Mă gândii: Unchiul meu parodiază de primăvară; îmi mărturisi că-i place sin­ pe Otello. Și stima de care se bucură odi­ gurătatea, și-mi dete a înțelege un lucru pe nioară în ochii mei scăzu simțitor. care ușor îl pricepui, căci chiar a doua zi Am ieșit cam înegurat, spre crângurile îmi luai sborul spre alte țărmuri. Sucevii. Eră o zi liniștită de toamnă, si frun- Afacerea însă ajunse mai serioasă decât zele atinse de brumărel împrăștiau pretutin­ îmi închipuiam. Crezui că unchiu-meu e în deni colori triste, cari-mi umpleau sufletul, declin: am aflat în curând că omul acela ca armonia unui cântec vechiu. Eram singur; subțire, pe care-1 știam sceptic în cele fe­ mă oprii subt un frunzar de păr sălbatic, de meiești, a îngenunchiat ca’n focul altei vârste coloarea sângelui. Și mă gândeam ce s’a făcut la picioarele fetei pe care o chemă odată fata mea sfioasă, cu ochi de căprioară. Puica, și, pierdut, eră gata să-i închine Când deodată o văzui. Veniâ gânditoare averea și numele. în trăsura boierească; vizitiul ducea la pas A fost un mare scandal între neamuri când caii. Eră îmbrăcată într’o manta ușoară de a sosit vestea aceasta la lași. Advocați și mătasă, o pălărioară cu pană neagră îi stă doctori au fost consultați, cuvântul „inter­ aplecată puțin pe ochi; avea o înfățișare așa dicție" a fost rostit; iar sufletul meu începu de aleasă, așa de simplă și de gingașă, încât a fi cercat de o curiozitate mare. inima începu a-mi bate cu putere în piept. Trecuseră doi ani. Unde a ajuns oare fru­ Mă mișcai dela locul meu. Ea opri trăsura, musețea mea? (Mă sfiam par’că acuma să-i se dădu jos. O salutai. îmi zâmbi ca unei mai zic „fata jitarului"). cunoștințe vechi, și-mi zise deodată: Am făcut drumul la Câmpeni și din pro­ „Mi-a părut bine când am aflat c’ai venit". pria mea pornire, mânat și de rudele de- Nu știam ce să răspund. Glasul ei nu mai aproape. aveă nimic sfios și nesigur. Moșu-meu m’a primit c’un zimbet de stân- încet, pornirăm prin marginea crângului. jenire. Mi-a cerut vești dela ce-i de-acasă; Frunzele căzute foșneau. a început a râde apoi. „Vieața aici, la noi, se petrece foarte trist, „Hm! zise el. Mi-au scris. Au pus pe hârtie îmi zise ea deodată. multe reproșuri și multe impertinențe. Dupăce — De ce? întrebai eu cu mirare. mi-au expediat acestea, mi te-au trimis și — Cred că înțelegi. Stau închisă; la ușa pe tine... mea-i zăvor. Deși tata a murit, satul nu uită De ce vorbești așa, moșule? Altfel mă cine sunt. Toți mă privesc cu coada ochiului. socoteai odată. Acuma, tot ca prietin am venit. Plăcere n’am să umblu printre cei cu cari — Poate", răspunse cu îndoială. Apoi mă am fost tovarășă. Afară de lunile când um­ privi cu luare-aminte din cap până’n picioare. blăm, prin locuri depărtate, așa de frumoase, „Ai crescut mare, dragă Leonte, acu ești nu mai am mulțămire..." bărbat deplin, adăugă el; poate ai fi în stare Nu înțelegeam: visez ori mă înșeală auzul? să pricepi pasiunea vârstei inele; dar acu, Cine e femeia aceasta care îmi vorbește?» nu cred... E fata aceea simplă? e ființa sfioasă din — Cum? e adevărat?" coridor? Cine e? Văd că vorbește ca o La întrebarea aceasta, încruntă sprânceana, doamnă, nu simt nimic deosebit în glasul ei, îmi răspunse aproape mânios: nimic care mi-ar aminti pe altădată. Extra­ „Da, e adevărat. Aș putea spune că sunt ordinar fenomen, cu putință numai la o fe­ un om pierdut, dacă n’aș crede că sunt un meie. om fericit". îmi erâ sufletul asa de mișcat, îmi simții Cazul moșului meu nu eră așa de intere­ mintea deodată așa de tulbure, încât mă oprii sant, dupăcum se și vede. Grozav eram de și fără voie privii în față pe tovarășa mea. nerăbdător să văd iar pe ființa care-1 înge- Ea zâmbi. îmi vedeâ uimirea si se stiă fru- nunchiase astfel. Coridorul unde-o văzusem moașă. întâia oară, însă, și odăile din partea aceea, „De ce te uiți așa la mine? Și începîi a 1» 134 Luceafărul Nrul 6, 1910. râde. Nu mă mai cunoști? A trecut multă „Poate vrei să știi dacă mi-i drag boierul?..." vreme de când nu m’ai văzut. Făcui semn cu capul: da. Și par’că mi se — într’adevăr, s’au schimbat multe", mur­ înegurară ochii. Sunt îndrăzneli cari te orbesc. murai eu. Ea însă nu răspunse la întrebarea pe care Umblarăm asa o vreme. Din când în când singură o pusese. Schimbă vorba, și mă în­ o priviam pe furiș. Ea începu a-mi povesti toarse pe nesimțite prin frunzele moarte ale despre călătoriile ei la stațiile balneare ale toamnei spre trăsura care așteptă la marginea străinătății cu moșu-meu, vorbi despre unele crângului, lâng’o fântână cu cumpănă. Ce orașe ale Apusului. Erau impresii sincere. mi-a mai spus nu-mi mai aduc aminte; îmi Noutățile acestea îi izbiseră sufletul. Apoi vorbiâ ca o femeie deșteaptă, care știe să deodată iar i se întoarse o tânguire pe buze. rămâie în cercul ei de cunoștință. Vedeam Mă temeam să nu se coboare la amănunte că multe, foarte multe lucruri îi sunt străine, prea comune; cercai să-i abat cursul vorbii. că tot este un fond ascuns de barbarie în O întrebai: trupul acela minunat; rămâneam însă uimit „Cum ți-au părut femeile pe unde-ai fost? de prefacerea grabnică și de fineța pe care — Multe erau frumoase, îmi răspunse ea, o câștigase fata aceea din popor. și dela unele am învățat mult..." Moșul meu eră în adevăr gelos. înțelesei Sinceritatea aceasta îmi plăcu. îndrăznii aceasta la întoarcerea mea, înțelesei la masă. să fac un pas mai departe: Stă trist, cu fruntea încrețită, nu rostiă nici „Pe-acolo, mi se pare că altfel se petrece o vorbă; numai din când în când se uită cu vieața... mai slobod, mai neînfrânat. patimă, întărîtat, la Anica. Ea se purtă liniș­ — Adevărat, răspunse ea; acolo e mai tită, așa cum trebuie să se poarte o „mena­ multă lume; aici suntem prea puțini. jeră" a unui boier mare. într’un timp, moșul — îți place mișcarea și mulțimea? m’a privit crunt ș’a zis, par’c’ar fi rostit o — Lumea îmi place. De-aceea m’am bu­ sentință: curat c’ai venit dumneata la noi... „Dragul meu, poți să spui tuturora că ’n — Moșu-meu însă nu se bucură..." vieața mea nimeni nare dreptul să se ame­ Ea tăcu. „Să fie deșteptăciune firească?" stece... Dac’ar fi fost după mine, acuma și mă gândeam eu. Ș’aveam o ciudată simțire formele legale erau săvârșite..." privind-o acuma. Ființa i se însuflețise după Pusei cuțitul și furculița în farfurie și-l vorbire, și ceva tainic par’că se răspândiâ în privii. juru-i. Și din ochii ei adânci scăpără o pri­ „Ce te uiți așa la mine? N’a vrut ea!" Și vire furișată. Simții înfiorarea care deșteaptă glasul îi eră mânios. gândul unei îmbrățișări. Și ’n clipa aceea De vorbit nu mi-a mai vorbit. A băut mult am înțeles pe dascălul și unchiul meu, ș’am dintr’un vin roș ca rubinul; apoi după masă oftat. rămase ostenit par’că, gâfâind, în scaunul lui. „De ce oftezi? mă întrebă ea. Și obrazul A! se prefăcuse mult moșul meu. Anica umblă i se lumină de un zâmbet dulce. prin preajma noastră cu pași nesimțiți. Unchiul — Mă gândeam la ceva. într’o vreme par’că dormită. Ridicând ochii, — La ce te gândeai ?“ deodată o văzui pe-aceea la care mă gândeam, Eu tăcui. Ea-și mușcă buzele. în cadrul ușei, privindu-mă fix. „Nu te superi, vorbii eu deodată, vreau să N’am năzuit niciodată la premii de virtute. te întreb un lucru. Și nu eră vina mea dacă moșul și învățătorul — Poftim, întreabă; de ce să mă supăr? meu Teodor Visarion dormită. Pe urmă eram — Știu că moșu-meu e stăpânit de o patimă și foarte curios; și sunt un om care am slă­ mare. (Ea-și întoarse ca’ntr’un fulger ochii biciunile mele. Dupăcum vedeți, o mulțime spre mine). Dar nu știu dacă e fericit..." de scuze. Așteptam să-și plece ochii, să se înroșească. Ca un vifor mi s’a tălăzuit în piept, când Ea mă privi senină. Par’că nu înțelegea. De în fundul coridorului pe care-1 cunoșteam, odată mă întrebă: am simțit-o înainte-mi, când și-a alipit fruntea Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 135 % ■ •<" ei de a mea. Avea o piele foarte fină, i-ani bună zi zborul. S’a plictisit de vieața închisă, pipăit fruntea, ochii și brațele, și pe urmă s’a hotărît să uite tot ceeace frumoșii ei ochi am înțeles de ce nu răspunsese dimineață la văzuseră în Apus, tot ceeace mintea ei ușoară întrebarea pe care singură și-o pusese. prinsese așa de lesne, — și s’a dus, a intrat Fata aceasta căzută ca din cer a fost una în lumea neînsemnată și necunoscută a plebei, din rarele bucurii ale vieții mele. c’un om de rând. Bucuriile însă sunt scurte. Am plecat; — „A fugit c’un flăcău..." îmi scriâ cu amar­ și eram ca o tristă pasăre călătoare care nică suferință moșu-meu; și eu stăm cu scri­ așteaptă cu dor o primăvară nouă, ca să se soarea lui în mână și-mi aminteam de unele întoarcă Ia cuibul vechiu. nopți fermecătoare ale vieții mele. Și azi mă în urmă-mi fericirea neguroasă a unchiului tulbură amintirea lor. Teodor, s’a prăbușit. Când am aflat, am în­ Moșul meu nu s’a resemnat; eu m’am re­ țeles si eu ce-i durerea, si ’ntr’un târziu m’am semnat, pe urmă am început a albi. Ș’am în­ mângâiat: asta-i soarta multor dureri. vățat, din durerile mele, că în vieața aceasta Cenușăreasa din poveste, ființa aceasta nu trebuie să ne mirăm de nimic; și, din misterioasă si rară, căzută într’o lume străină ceeace a spus un înțelept că femeia poate ca ’ntr’o lume a ei, ca si» cum si-ar♦ fi îm- trece prin multe prefaceri ca și prin multe plinit sorocul unui farmec, și-a luat într’o iubiri, și de fiecare dată se reînoește, ca luna. Mihail Sadoveanu.

Urieșul și omul. Eu nu-mi aduc aminte cum s’a ’ntâmplat anume Un urieș în codru și-un om să se ’mpreune, Să șadă laolaltă ’ntr’o pâne și ’ntr’o sare; Că nici nu-ți vine-a crede un lucru-așa de mare! — Dar cumcă ’n lumea veche minunea s’a ’ntâmplat De urme ne’ndoioase la moș Isop am dat. Că adecă spun unii: că nu le-a fost de-a bună! Și casă nu putură ținea mult împreună, Că urieșul prinse, fiind cam într’o dungă Pe om chiar unde-l doare cu vorba să-1 împungă; Că-odată urieșu cum așteptă cu masă Să pice din cătrăuva și omul său acasă, Și-apoi fiind o iarnă și-un frig și-un ger pe-afară Intrând pe ușă omul suflă de frig în ghiară. ’L întreabă urieșul: — „Ce sufli-așa în dește?" — — „De frig să se’ncălzească, că-i ger de prăpădește!" Iar dacă se puseră la masă să prânzească, Pe cum suflă-adeneaori de frig să se ’ncălzească, Acum suflă ’n bucate de cald să se răcească. Deci zise urieșul: — „Ce sufli-așa ’n fiertură?" — — „De cald să se răcească, să nu mă ard la gură". — „De azi încolo-i pace de-a noastră legătură Să vezi și să-ți pierzi urma de prin aretul meu Să n’avem cumva ceartă, ferească Dumnezeu! Mă știi că la mănie-s ca și la mână greu! Cu unul care scoate din gură cald și rece închină-1 și-ți fă cruce, un ceas nu-i de-a petrece." Ștefan Capoveanu, 136 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1910.

Florian Niciodată nu văzusem portul, cufundat într’o cu ochii în gol. Soldatul se întoarse și liniște așa de mare... Ai fi crezut că e ceasul dupăce coborîrăm scări mici întortochiate unu din noapte, dacă lumina vie a soarelui, pline de miros de său și cătran, dădui prin nu ți-ar fi deslușit în față la câțiva pași, ne­ întunerec în fața unei uși mici, încât a trebuit mărginirea mărei, albastră sinilie, cu valuri să mă ’ndoi jumătate, ca să pot intră. cari se legănau Prietenul meu molatic, pe luciul care de abia se căreiasehodineau trezise, a rămas trupuri de corăbii uimit. ce-și întindeau — Tu ești bre?... pânzele la soare, Ei, bată-te să te probele cu pân­ bată! Dar când, tecele murdare și cum? coșul înegrit. Pe — Am venit punțile acestor prin Sulina și ști­ vapoare eră de ind că ești aici, asemenea liniște. m’am abătut și pe Marinarii, cari nu la tine. dormeau, petre­ — Ce bine-ai ceau prin crâș­ făcut, bravo! Ia mele dosnice. în șezi jos, grăi el fața cafenelelor întinzându-mi un sub corturi de scaun de-acelea pânză, erau în­ ce se strânge. tinse mese, la cari Cu V. Păun — stătea mulțimea așa-l chemă pe de marinari, că­ prietjn —fusesem pitani, mecanici, coleg de școală, fumând leneși» si> jucasem amândoi privind colo în bile în maidanul gura buhazului Străjescu și mân- unde ancorase un casem cu aceeaș vas de răsboiu, linie bătae la alb, mare, ca o palme, dela d-1 pasăre uriașă. Stefănescu.J Mai Pe bricul acesta târziu,laliceu,aud aveam un prietin Biserica unită Sf. Vasile din București. într’o zi că Păun a din copilărie și plecat. Unde? în cum nu-1 văzusem de multă vreme, pornii școala de marină să se facă ofițer. Și iată că la dânsul. Abia pășii puntea și santinela Dumnezeu îi ajutase. Băiatul acela micuț, slab, îmi ieși înainte; se duse să-1 vestească, iar peltic, cu care jucasem în bile, ajunsese să eu în așteptare privii gurile tunurilor îm­ poarte cu capul lui, pe mări, steagul țării, să brăcate în căptușală de piele; alămurile cari aibă în mâna lui soarta atâtor suflete pe cari străluceau la soare, frânghiile acelea cari cine știe câte inimi le jeleau!... Dar câtă deo­ se împleteceau, se pierdeau una în alta așa sebire!... Nici vorbă sămai aducă cucei deodi- că numai un cunoscător le dădea de rost, nioară. în fața mea aveam acuma pe marinarul în jurul lor soldații stăteau grupuri-grupuri, încercat, cu pieptul lat, ochii vii inteligenți unii cetind, alții vorbind, alții privind tăcuti și plini de neliniștea celor crescuți pe ape. Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 137

îți place mult marea? — îl întrebai eu, scoici de mare, cărți italienești, o mandolină dupăce o bună bucată de vreme vorbirăm și altele. Păun, dădu jos din peretele care despre amintiri, prietini, rude... mirosiă a văpsea proaspetă, o fotografie, mi-o O iubesc cum nu-ți poți închipui! Uite, întinse și vorbi: „Privește-I bine“...apoi scoase marea asta capricioasă care-și schimbă co­ dintr’un sertar câteva țigări de foi. lorile și glasul de câte trei-patru ori pe zi, — Ei, ce-i cu el? întrebai eu dupăce-mi mi-a furat sufletul. Te înșeală, e rea, cu toate aruncai ochii pe chipul marinarului fotogra­ acestea mirosulei fiat acolo și care de sare, fierberea mărturisesc, nu ei spumoasă, gla­ prea mă atrase. sul, șoaptele, pe — Ascultând cari ni le spune vieața omului numai nouă mari­ acestuia, ai să narilor, mi-au in­ poți înțelege ce trat în suflet. O, înseamnă dorul voi de pe uscat nu de mare și de va­ înțelegeți toate porul pe care ai acestea...Noi ma­ slujit. Ăsta a fost rinarii, e de ajuns adevărat marinar, să plecăm pentru zise el aprinzân- câteva zile și ne și du-și țigara. Când apucă dorul de ao am intrat eu în- revedea. E ca și o tâiu în marină, el femeie iubită, pe eră șeful echipa­ care dacă ai pă­ jului; pot spune răsit-o, ți-a lăsat că m’aînvățatme- în suflet acel far­ seria. Eră groaz- mec al ființei ei, nicglasul lui când mai presus decât pe mare fie cât de chiar iubirea si puternicăfurtuna, fără de care cu porunciâ suirea la greu vei trăi. Și catarge. Putea să nu numai marea, clocotească ura­ dar chiar vasul ganul cât voiă, el acesta cu care ai ca mâța> se ridică împărtășitceasuri tocmai în vârful de durere, în care catargului. Ori ca ți-ai hodinit oa­ să-și părăsească sele atâtea nopți, Biserica unită Sf. Vasile din București în vestmântde iarnă. comanda când îi pe când în.jurul trecea ceasul și tău se deslănțuiau furtunile cele mai groaz­ vasul eră în primejdie peste putință. Pentru nice, ajunge cu vremea să-ți fie mai scump el marea eră o jucărie; o cunoșteâ mai de decât chiar cuibul părintesc. Și ca să-ți dau hai ca o mamă feciorul. Când spuneă el, o dovadă de cele ce ți-am spus, am să-ți pregătiți-vă de furtună, nici vorbă că trebuia povestesc o întâmplare. Păun se sculă și să te aștepți la așa ceva. Intrase de copil începu să-și rotească ochii pe păreți. Eu îl în oaste și acum ajunsese cu părul alb, de urmării și fără să vreau făcui cunoștință cu slujbă însă nu se plângeă. Câți nu-i trecuseră toată mobila lui. Observai că atât patul, cât prin mână, la câte contingente nu dăduse și masa, lampa, erau prinse cu sârme de fier, el ordin ca să le cânte liberarea, ofițeri, ca să nu se răstoarne se vede. Pe măsuță, comandanți, fuseseră sub ordinele lui; el 138 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1910. stă pe vasul acesta ca ceva de care nimeni șurile 8. Noi luarăm mâncările și la pupă nu se putea deslipi, căci cine-1 cunoșteâ mai întinserăm o masă unde aveam să sărbătorim bine ca dânsul... De altfel eră om bun la pe cel care ne părăsiâ. Dimneața eră frumoasă inimă; nu eră bețiv, știă însă să-și petreacă. și proaspătă. Iaca la ceasurile 8, goarna ve­ — Eu odată însă l-am văzut la slujbă și de stește comandantul. Trupa se înșirue pe două atunci spun drept că nu-1 mai pot uită. îmi rânduri, comandantul scoate ordinul de zi și făceam stagiul ca elev în școala de marină. cetește: „în vederea serviciului ce-ai adus Plecasem noi într’o Vinere din Constanța. marinei și țării, M. S. te înaintează la gradul Numai ce ieșim în mare și unde se stârnește de sublocotenent în rezervă; iar eu voiu da furtună, da ce furtună, cum nici dânsul nu poruncă ca portretul d-tale să se păstreze văzuse. Veniau talazurile, mânia lui Dumnezeu, în careu, ca o pildă pentru munca ce ai depus". cât turnul bisericii și când se năpustiau dea­ Goarnele prind a cântă, soldații strigă ură, supra bricului, credeai că-l frâng. Pe punte, ofițerii îl îmbrățișează... el cu lacrimile în în cabină, nimic nu rămăsese bun. Catartele ochi, mulțumește beat de bucurie. După aceea rupte, la cârmă oamenii legați... Două zile masa, discursuri, iar aproape de seară o barcă și două nopți a ținut grozăvenia asta. Toți cu toți ofițerii l-au petrecut la țărm, în stri­ oamenii se sleiseră de oboseală. Căpitanul gătele de ură ale soldaților cari se urcaseră văzând așa, porunci să se lase un vas în care pe catarg". să se puie jurnalul de bord; — înțelegi, că — Frumoasă răsplată, zisei eu. dacă ne-am înnecâ, să știe când și unde. — Așa și trebuie dacă vrei să încurajezi Veni și-a treia noapte, și, pot zice că fiecare la muncă, răspunse Păun cu glas ca de co­ acuma nu se gândiâ decât la moarte. — mandă. Atunci am văzut eu ce înseamnă adevăratul — Ei, pe urmă? marinar; când toți ne pierduserăm speranța, — A trecut o lună, două si vieața noastră s’a dat jos în cabină, a luat doi oameni din se scurgeă la fel... slujbă, exerciții, manevră, cei mai voinici, a pus să-1 lege de mijloc și petreceri pe uscat și altele... Uneori în timpul singur a luat cârma în stăpânire. Toată noaptea furtunei sau la cine știe ce întâmplare, numai a pândit valurile, și a strecurat vasul printre ce auziai: „Unde-i săracul Florian?..." Mai gurile prăpăstioase cari i se deschideau în ales comandantul când da să ocărască pe cale, voind să-l înghită pe fiece clipă. Dimi­ șeful de echipaj, nu se putea să nu pome­ neața, furtuna s’a mai potolit, și așa am putut nească numele lui... intră într’un port, la adăpost. Dar în ce hal Era prin August 189... De o săptămână sta­ eram! se speriaseră toți; să iei sarea cu lo­ ționam în Bosfor. Nici nu mă plictisiâ, nici pata de pe noi... așa furtună!..." — Păun se nu mă încântă vieața aceea. Ceva deosebit, ridică și privi pe ochiul mic de geam de unde erau excursiile pe cari le făceam pe apa veniă un sul de raze... se întoarse, urmând: albastră, prin fața palatelor, în care valul „Dar, cum ți-am spus, totul trebuie să aibă bate în scări și lianele se târâie, acopăr fa­ un sfârșit. într’o dimineață venind la vas, aud țada, pe când de după perdele, ochi negri că Florian se liberează. Ce mișcare, ce frea­ plini de patimi privesc din umbră. Alteori măt, nimănui nu ne veniă a crede; dar și o mă duceam la Haidar-Pașa și de aici priviam tristeță ne învăluia sufletul. Comandantul ca noaptea Constantinopolul, ori mă ridicam să dea o pildă, făcu raport ca să fie înaintat în cimitirul de pe coastă, unde hodineau ca sublocotenent în rezervă, iar noi hotărîrăm oasele celor ce luptase în răsboiul Crimeei. să dăm în cinstea lui o masă. Tot timpul Eră într’o Vineri. Priviam de pe cuvertă acesta, Florian eră trist, gânditor, iar pe frunte portul plin de vieață, când deodată văd ve­ o tăcere și tristeță mai mare ca atunci când nind pe schele un civil. S’apropie și când ne pregăteam să murim în furtuna dela Co- ajunge la doi pași, se oprește, face un salut liacra. Veni ziua de 15 Martie. De cu seară milităresc, spunând: „Bine v’am găsit, d-le comandantul dădu ordin pentru a doua zi, locotenent!" închipuește-ți mirarea mea când ca trupa să fie în haine de serviciu la cea- l-am cunoscut. „Floaian, tu aici, dar ce vânt I Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL te-a adus? Ei, bată-te să te bată!" Mă uitam rece ca un sicriu în care eu unul trebuiâ la dânsul și nu-mi veniâ a crede că-i el!... să mă ’ngrop de viu. El se uită la mine, clătină din cap și nu — Ce ești așa abătut? mă întrebă părintele. spunea nimic. Eu, nerăbdător dau să-i întreb, — Știi ce, zic eu; să vindem pământul, ca­ dar el îmi șoptește: „Vă voiu spune mai pe sele, să-mi dai în bani; eu nu pot trăi aici, urmă"; și făcând un pas, începu a privi velele, am să-mi caut o slujbă la mare. tunurile, ca și când ar fi voit să se încre­ -- Apoi nu ne-a fost vorba așa... dințeze dacă nu lipsește ceva pe vas. Fața Atunci rămâi sănătos, zic eu; și am lui eră trasă, ochii obosiți, ca omul care nu plecat. Plângeă fata ca o nebună și pe mine dormise. De pe punte toți se uitau la el cu mă rupeâ la inimă, dar ce erâ să fac dacă o bucurie cum nu pot să-ți spun. După asta mă chemâ marea, oh, marea asta nebună pe ne-am dat noi jos în cabină și la un păhăruț care mi se păreâ că o aud nopțile cum ho­ cu vin, a prins a-mi povesti toate peripețiile hotește, cum geme și mă chiamă. lui. „Păi, să vezi, d-le locotenent, începu el, Păun tăcu... și clătină din cap. Eu mă dupăce m’am liberat, am plecat acasă cu uitam țintă la el. De afară se auzi sunetul gândul să mă liniștesc și eu odată, căci de, valurilor. mi-o ajunge treizeci de ani de sbucium. Chi­ — Pe urmă am venit la Constanța, dar team, că pământul și pensia ce voiu căpătă când am văzut că nu sunteti acolo, mai mare dela Stat, să-mi ajungă ca să pot trăi. învă­ mi s’a făcut jalea și dorul. Am găsit un vapor țătorul de acolo, nici una nici două, să mă englezesc de marfă și am venit. Poate că nu însoare. M’am gândit eu să mă gospodăresc, vă veți supără de o rugăminte"... El se în­ căci de bună seamă fără gospodină e peste toarse, voi să vorbească, dar de ce, nu știu, putință. Mergem noi în pețit la popa; avea își întrerupse vorba. părintele Tihan o fată, știi să zici, dă Doamne Poate voești ceva?... zile. Nu eră tânără ci după vârsta mea, dar — Nu... nimic... gospodină cum rar se găsește și avea o inimă Zilele cât am stat acolo, și le petreceâ mai de aur. Ne-am înțeles noi repede. Popa îmi mult pe bord. Peste o săptămână am plecat dădea patru fălci de pământ, case cu toată la Odesa, de acolo ne-am întors în tară. gospodăria dinlăuntru, n’aveain să intru decât Când am ajuns la Constanța și ne-am dat jos, cu bastonul. Totul a mers bine, am făcut cine crezi că ne-a ieșit întâi înainte, Florian. logodna, am pornit actele, mai erau două De atunci n’a mai părăsit Constanța, cu deo­ săptămâni până la nuntă. Pe fată începusem sebire că atunci, când staționăm undeva, la s‘o iubesc și nici ei nu-i displăceam; dar câteva zile vine după noi. când am văzut că nu-i de glumă, că de-acuma — După cele ce-mi spui, atunci mă prind trebuie să m’așez aici pentru vieață, unde dar că si acuma trebuie să fie aici, zisei eu. m’a pălit un dor nebun de mare și de bricul — N’ai greșit. A venit de-o săptămână. In meu. Ziua umblam ca beat; în loc să mă fiecare zi, dă pe la bord, și caută să afle ce gândesc la cele ce trebuia, eu nu aveam ordine, reparații, schimbări sunt, apoi pleacă înaintea ochilor decât amintirile trăite cu ca și cum și-ar fi împlinit o datorie. Pe urmă d-voastră. Dar noaptea, abiâ mă culcam și se așează la o cafenea și de-acolo ceasuri deodată mi se păreâ că aud sgomotul fur- întregi privește marea. Dacă voești, hai în tunei, mai ales când băteă vântul eră ceva oraș; o să-1 cunoști și nu cred că are să-ți strașnic. Mă sculam din pat, mă apropiam displacă. de fereastră și în loc de somn începeam să Păun și-a luat sabia, șapca și am ieșit pe mă gândesc la bricul meu, la călătoriile fă­ punte. Soarele scoborâ la apus... Dinspre cute, să ascult glasul vântului care par’că mare veniâ răcoarea sărată adusă de un vânt îmi spunea: mergi la datorie. Pe zi ce tre­ de sud. Marea săltâ, valurile legănau ușor cea, deveniam tot mai abătut, păreâ că în- vasul. Clopotul dela gura buhazului, buhăeâ, ghiață ceva în mine; iar satul cu gospo­ semn că marea erâ neliniștită. Din depărtare, dăria lui încunjurat de dealuri, îmi păreâ luntri de pescari coborau spre port. Am por- ♦ 140 Luceafărul Krul C, 1910. nit-o pe cheiu; la cea dintâi cafenea ne-am sunetul sifliilor, vasul se legănă ca ’n spaz- oprit Nu sorbirăm bine băutura și iată că muri. Prin întunerec văzui alte umbre căță- de după cotitura unei străzi se ivi un om po­ rându-se pe catarge, pe când doi soldați des- trivit la statură, voinic, spătos, cu fața arsă, legau odgoanele. păroasă. Un mers nesigur și legănat, doi ochi Stăm gânditor și priviam cu inima strânsă, severi, în cari luceau scânteieri de blân­ colo, în întunerecul de iad, de unde veniau dețe; pe cap purtă o șapcă albă, umblă îm­ urletele talazurilor și unde trebuia să dis­ brăcat cu o bluză de doc, militărească. pară bricul. — Salut, zise el cu glas tare, apropiindu-se Ei, și la ce nevoie să plece pe-așa fur­ de locotenent. Ei, ce mai e nou pe bord, a tună? întrebai eu pe cineva de lângă mine. venit vreun odin?... întrebă el privind, pe Dar atunci dela spatele meu s’auzi un glas cheiu. gros: „Așa trebuie să fie marinarul!" Mă în- — Până acuma, nu. torsei surprins. Eră Florian, care urmăriâ cu Florian se uită spre fundul mării și făcu încordare manevra vaporului. Ne strânserăm un semn din cap: „La noapte mi se pare că mânile. Apoi el grăi: o să dănțăluească marea"... — Au să aibă un vânt bun... La rândul său, Păun întoarse și el capul. — Și unde pleacă? — Atunci sigur că plecăm... — Constanța. Dar până ce n’o sta fur­ Cum, pe furtună? întrebaiu eu. tuna, rătăcesc pe mare. Comandantul ăsta — Căpitanul nostru atâta așteaptă; el nu știu că e adevărat marinar... halal om! iese din port până nu vede furtună... Peste câteva minute, marinarii dădură dru­ Florian aprobă cu bucurie din cap; ochii mul odgonului și bricul peri în întunerecul îi străluceau. S’a așezat după aceea jos și care par’că-1 fură pe neașteptate... Se mai multă vreme am vorbit de călătorie, de va­ văzură doar felinarele verzi cari lunecau ca poare, mări, furtună, de femei, și într’un târziu să dispară prin valurile ce înălțau coama de ne-am despărțit. N’am ajuns bine acasă, deo­ spumă... dată cerul începu a se acoperi de nouri negri, Noaptea cădea târzie și răceala tot mai vântul se întărea pe fiecare clipă, valurile umedă, tot mai sărată se făcea. Am stat așa creșteau, întunerecul se făcu tot mai de ne­ multă vreme gândindu-mă la soarta celor ple­ pătruns, clopotul dăngăneâ cu glas fioros; cați... Acuma nu se mai vedea nici felinar, la far s’aprinseră lumini, iar la observator nu s’auziâ nici un sgomot și numai colo la se ridică semnalul care prevestea că o să fie capătul farului, o umbră care priveghiâ în mare furtună. Am ieșit pe terasa hotelului; întunerec... Eră Florian. în clipa aceea, un glas de goarnă s’a îm­ M’am întors acasă și toată noaptea n’am prăștiat în văzduh, ca o chemare jalnică... putut durmi de urletul furtunei. Dimineața De pretutindeni grupuri de marinari alergau vântul se mai liniștise, dar marea tot se la vapor. M’am dat jos și într’o luptă cu legănă. M’am îmbrăcat și am pornit la ca­ furtuna am ajuns la vas. Pe puntea bricului fenea să mă întâlnesc cu Florian. Mi s’a spus la lumina felinarelor, alunecau umbre, se ve­ că plecase cu cel dintâi vapor. Sigur că se deau desfăcându-se pânze, s’auziau comenzi, dusese să-si> întâlnească bricul lui iubit. N. Dunăreanu.

Muzicei. (După Schober). Tu artă sfântă, ’n câta clipe grele, Și cum porniâ din harfa ta divină în câte vijelii și sbuciumări Acordul, lin, ca un suspin ceresc, Ai picurat nădejdi vieții mele, Și-mi înveliă tot sufletu ’n lumină! Ai luminat truditele-mi cărări! Tu artă sfântă, cum să-ți mulțămesc?! Vasile Stoica. Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 141

Poporanismul.

— O anchetă literară. (Urmare), Domnule redactor, constatarea următoare: Vii dintr’un centru, La întrebările puse de d-voastră în scri­ dintr’o capitală bunăoară, unde pulsează mai soarea din Septemvrie 1909, îmi iau voia tare vieața socială modernă. Ochii ți-s obo­ a-mi spune părerile în următoarele: siți de câte-ai văzut, și mintea ta se frământă 1. Ce înțelegeți sub poporanism în litera­ grozav de câte ai auzit și ai cetit. Vii cu tură? impresia că are să vie sfârșitul lumii, ori Desvoltarea socială a omenimei cred că cel puțin o mare, o radicală schimbare în merge mână’n mână cu desvoltarea literaturii. țara ta, căci în cameră se agită lucruri mari Nu în înțelesul acela, că un cap de operă etc. Ieși din capitală ajungi pe câmp, ajungi literar s’ar putea naște numai în sânul unei la tară. Aici e lumina soarelui orbitoare, aici societăți, în privința socială desăvârșită. Avem se întind câmpiile nesfârșite, aici, grozav de cap de opere din timpuri când sclăvia era liniștiți, țăranii muncesc din greu. Și oriunde în floare, când deci desăvârșirea societății vei merge pe întreg cuprinsul țării tale, vei omenești lăsa foarte mult de dorit. înțeleg află tot astfel, un întreg popor, o întreagă această desvoltare — mână’n mână — a li­ lume, care habar n’are de ce-i în capul tău teraturii și a societății în ce privește con­ și de ce să petrece în capitala țării. întâiu ținutul. Erau vremuri când subiectele litera­ te miri, apoi cu cât cutrieri mai multă lume, turii se scoteau aproape excluziv din vieața ți se pare că tot ce-ai auzit ș’ai gândit în regilor, a preoțimii, a înaltei aristocrații. Și capitală a fost un vis, că nu poate să fie dacă vom cercetă istoria vom vedea, că ’n aceea cristalizarea și esența vieții unui popor. epocile acelea de fapt singure acestea ele­ E vieața câtorva sute de mii, dar nu a mi­ mente se considerau ca formând societatea lioanelor cari constitue un popor. omenească. îndată ce s’a desvoltat - în apus O vieată socială normală, firească, o vieată mai ales — clasa de mijloc, burghezimea, socială a unui popor — care să se apropie și a silit clasele de sus să rupă cercul de de desăvârșire, va fi numai atunci, când acea aur al izolării lor, și societatea omenească vieață va fi țesută din bătăile tuturor inimilor s’a îmbogățit în conținut, prin acest element unui neam. Tendința aceasta de ași adună nou, vedem că în acelaș interval de timp s’a fiecare neam toate elementele sale într’o sin­ lărgit și sfera literaturii. Au început să fie gură mare familie, în care toți membri să fie tractate o mulțime de subiecte din vieața într’o formă de iubiți și de îndreptățiți, în burghezimei. Cu alte cuvinte: Cu cât se frâng care toți membri să muncească pentru aceeaș mai multe boierii cari despart pe om de om, țintă, însuflețiți de aceeaș credință și folo- cu cât se înaintează mai tare cătră tinta» fi- sindu-se de aceleași drepturi, e o tendință a nală: adunarea tuturor oamenilor într’o mare timpurilor noastre. Mai ales tendința de a familie omenească, cu atâta subiectele lite­ atrage în această familie mare elementul cel raturii sunt mai variate, mai multe, mai bo­ mai puternic, cel mai număros, poporul, — gate, mai neobișnuite. e o lozincă a timpurilor celor mai noue. Și Țăranii la toate popoarele sunt elementul această tendință, întru cât țintește să se rea­ cel mai număros, cel mai puternic. Clasa lizeze prin legislatură — cred că formează aceasta care cuprinde și îmbrățișează întreg baza poporanismului politic. pământul unei țări luând afară orașele — Acum poporanismul în literatură, a rămas însă până în timpurile noastre așa- cred că e îmbrăcarea aceleiași tendințe în zicând afară din societatea omenească. Ei haina artelor, în special în vestmântul lite­ nu s’au îmbulzit până acum să intre, și foarte raturii. Din capul locului, după a mea părere, puțini i-au chemat să vie. Nu știu într’adevăr direcția poporanistă în literatură, a început dacă a făcut asupra cuiva o uriașe impresie împinsă de această tendință. Vezi bine din 142 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1 910. partea acelor cari crează nn din partea celor magazinate într’ânsul, ca astfel și el să țin­ ce imitează într’o direcție oarecare. tească a ajunge în marea societate a neamului Cum poate ajută literatura popora­ întreg? Așa cum se face azi la noi, evident nistă la realizarea tendinței de a duce po­ că nu, evident că poporanismul în literatura porul în sânul cald al unei singure familii, noastră îmbrățișează numai o parte a chestiei, care să îmbrățișeze un întreg neam? între­ e făcut numai pentru a apropia de popor barea nu s’ar ținea aici, dar o pun ca să păturile mai înalte sociale. Aș trece peste arăt mai evident ce înțeleg sub „poporanism1* marginile acestui răspuns, dacă aș cercă să în literatură. arăt că literatura poporanistă pentru popor Literatura, ca orice artă, descopere vieața. — care pe el să-l trezească la conștiința Adecă vieața în sine nu e ascunsă pentru puterii sale de vieață și să-1 împingă a-și ochii artistului, el o vede reală, dar e ascufisă cere dreptul său în societate — ar trebui să pentru muritori de rând, pentru neartiști, și aibă cu totul alte calități, si că nici nu se acestora le-o descopere. Acum în massele poate face această literatură în stil mare, poporului trăește de fapt o vieață uriașă. pânăce poporul nu are o educație mai îna­ Dar vieața aceasta de-o parte nu e cunoscută, intată. Dar educația aceasta n’o pot face și deci nu poate fi simțită de păturile mai decât clasele poporului, cari sunt acum edu­ înalte sociale ale unui neam, — ori e cuno­ cate, păturile mai înalte. Și pentru ca ele scută numai în parte și de puțini, - de altă să se convingă că trebuie făcută această parte trăește oarecum inconștie această educare, că e de de lipsă și că e folositoare, vieață, chiar în poporul, în care o observă trebuie să premeargă literatura poporanistă, artistul. Acum vine artistul în literatură, se cea dintâiu. coboară în vieața poporului, își ia subiecte Cum vezi, d-le redactor, eu n’am cercat din popor. Și arătând când o față, când alta, să-i dau o definiție în câțiva termini popo­ când un colț numai al acestei vieți, încetul ranismului în literatură. Am spus ce cred eu cu încetul ne face să vedem, după munca despre poporanismul acesta, și nu știu nici îndelungată nu a unui singur, ci a multora, cine a folosit mai întâi acest termin, nici ce decenii întregi, ori și mai mult ne face înțeles i-a dat. Căci de pildă Hașdeu folosea să întrezărim sufletul păturii dela țară. Și acest termin pentru poeziile din popor. dupăce vom vedea noi, cei cari suntem în Trec acum la întrebarea a doua. familia neamului, că acel suflet e omenesc Cari dintre scriitorii noștri reprezintă po­ în primul rând, că deci nu se deosebește în poranismul? După cele desvoltate mai sus, multe privințe de al nostru, că sufletul acela evident că toți aceia cari luându-și subiecte și-a păstrat chiar mult din tinereța și tăria, din natura ce ’ncunjură pe țărani, din cre­ pe care noi n’o mai avem, vom simți lipsa dințele și datinele lor, au tractat acele sub­ de a ne înfrăți cu el. Vom vedea iarăș, că iecte serios, adecă cu gândul să ne arete multe neajunsuri cari sunt legate de acel cum e într’adevăr vieața acestei pături sociale, suflet, pe cari neajunsuri ni le va da litera­ ca să-i putem cunoaște sufletul, cu calitățile tura poporanistă, se pot vindecă și ne vom bune sau rele. Acum, se ’nțelege de sine, că convinge dar că nu-i primejdie să ne mo­ nu-s poporaniști indivizii cari aduc în scrie­ lipsim de vr’o boală. rile lor pe țăran sau vieața lui, numai ca un în chipul acesta literatura poporanistă ne spectacol pentru boieri, ca o variație, ca o va aduce nu simpatia, — asta ar fi o parodie curiozitate, nici aceia cari — imitând ce-i a scopului urmărit — ci convingerea ade­ la modă — s’apucă să descrie vieața țăranilor vărată, sinceră, trainică a folosului nețărmurit ș’apoi n’o mai scot din ha? ce? din că­ ce l-am aveâ aducând poporul dela țară în ciulă, opinci, mițos etc., nici aceia cari familia mare a neamului. de câteori au lipsă de patriotism înhață de Poate literatura poporanistă să lucre cu plete pe vr’un mocan. Poporanist va fi așa aceleași mijloace și cu aceleași rezultate la dară Alexandri într’o bună parte a activității trezirea chiar a poporului asupra vieții în­ sale, deși el n’a atras atenția asupra vieții Nrul 6, 1910. l.VCEAFĂRUL 143

țăranilor, dar a atras-o asupra expresiei ar­ minunat a simțurilor omenești cu înfierările tistice a acestei vieți asupra literaturii popo­ naturii încunjurătoare. rale, mai ales asupra poeziei din popor. * Poporanist A. Russo, care în „Cântarea La întrebarea: Cu cari opere din celelalte României" a idealizat pământul și ceriul arte se poate ilustră poporanismul? Să-mi României - leagănul și biserica poporului dai voe, d-le redactor, să nu răspund. Poate român. că nici nu m’aș pricepe. Mărturisesc însă, că Poporanist Eminescu, care a înfrățit limba după convingerea mea Grigorescu e cel mai poporului cu limba cărților sfinte, care lasă mare poporanist ce l-am avut, în toate artele. astfel deschisă întrebarea că dacă această El a realizat în pictură ținta poporanismului în limbă a poporului poate să se înalțe așa de politică, pe care o urmărește și poporanismul sus cu minunatele calități cari Ie are, urzi­ in literatură: Pânzele lui dela țară sunt pri­ torul acelei limbi să nu se poată? mite si admirate în cercurile cele mai înalte... Poporanist Slavici, atât de sincer în toate * nuvelele sale din vieața poporului. La întrebarea a treia, dacă admit popora­ Poporanist Coșbuc, care de-un gând cu nismul în literatură, vezi bine, nu pot să răs­ Eminescu — ne-a ridicat multe chipuri din pund decât afirmativ. Pentrucă-s de con­ popor la treapta unei aristocrații țărănești, vingerea că vieața ce trăește în popor ca să mă exprim astfel, în Baladele și Idilele trebuie să fie cunoscută și simțită tot mai sale. Căci după cum azi fiecare să ține mândru tare. Și-s de convingerea că multe rele cari a se folosi de limba lui Eminescu, astfel cred bântue în popor trebuie sanate, și mai ales că fiecare s’ar mândri să poată da mâna c’o cred că trebuie să ne întoarcem cu mare „Subțirică din vecini" sau cu celce „mai bine dragoste spre acest uriaș, în multe privințe aprinde tot satul" decât să se desbare de mut și surd — pentrucă din el izvorește iubita lui. toată puterea, și pe el se bazează tot viitorul Poporanist Goga, care sfințește marile du­ nostru. reri dela sate, îmbrăcându-le în arme de luptă Se ’nțelege însă, eu nu pricep direcția ori în haina neagră a resemnării dureroase. aceasta excluzivistă. Ca de-aici încolo să Poporanist Sandu-Aldea care ne dă vieața facem tot poporanism. Vieață este destulă în țăranilor sei așa cum este, ca o mare inconștie, toate păturile societății. Vieață sănătoasă, dar plină de furtuni, din cari se desprinde vieață bolnavă, apariții de tot felul, cari nu când și când câte una, desvălindu-ne lucruri trebuie neglijate. Căci o desvoltare unilaterală noue. Poporanist prin iubirea cea mare a nu e niciodată a bine. Să lăsăm deci pe fie­ naturii în sânul căreia trăiește poporul. care să-și iee subiectele de unde se pricepe, Poporanist Sadoveanu, în o bună parte a de unde se simte atras. Fiind direcția popo­ nuvelelor sale, în topirea naturii în sufletul, ranistă o direcție nouă, a vremii noastre, va în vieața eroilor dela țară, în acest amestec avea pe mult timp destui ucenici. (Va urmă). I. Agârbiceanu.

Aș vrea să fiu un înger... Aș vrea să fiu un înger cu ochi albaștrii, dulci Aș vrea să fiu un înger cu părul lung, bălai Să stau de tine-aproape — când capul drag ți-l culci S’aștept la vreme-odată în poarta dela rai Zimbind, pe căpătâiul ca neaua de curat — Și tu să vii iubite din lumea asta ’nvins, Să-ți plec în taină ochii ce-ades m’au înșelat. Cu ochii ’n jos, cu părul de-a vieții iarnă nins. Să-ți ies în drum — și mâna prinzându-ți — să pornesc Cu tine ’ncet spre tronul Părintelui Ceresc. Iar când vei sta ’naintei cu negrul tău păcat, Atunci să-mi plec genunchii, să-i spun, că te-am iertat. Ecaterina Pitiș. 144 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1910.

Ca florile ce ’n umbră...

Ce sont les plus mauvais Svârlite ’ntre profiluri bizare și stângace Les vers que du tiroir pour la foule on delivre Pe cari, aceeaș mână pe foaie le trimise, Les meilleurs sont les vers qu’on ne finit jamais! O versuri, amintirea în suflet vă preface Edmond Rostand. Din fiecare strofă un stol întreg de vise... O, versuri, versuri scumpe lăsate in uitare, Sunt ani și ani de-atuncia... Un vers, — eo durere... Crâmpeie de poemă rămasă nesfârșită, O primăvară altul... și altul o femeie... Svârlite intre plicuri, în colțuri de săltare, Sunt seri de toamnă pline de doruri și chimere Voi sunteți tot ce lasă mai vrednic o iubită... E vieața-mi răslețită în tristele crâmpeie. Plutește ’n jurul vostru un farmec de grădină Sonete începute, poeme nesfârșite Ce arde in amurgul de toamnă ’ntârziată Tovarăși dragi din ceasuri de grea singurăte, Parfumuri vagi de frunze, parfumuri în surdină Muriți... muriți acolo, buchete risipite Și flori nedeslușite ce cântă dintr’odată. Ca florile ce ’n umbră se sting necercetate, Tablou străvechiu, pe care penelul nu mai merse O, versuri, versuri scumpe uitate prin săltare... Ci ’n locul său doar vremea trecu nemilostivă, - Priveliști largi, parfumuri ce n’a creat natura; Voi sunteți ca o pânză cu liniile șterse Preludii de orhestră svârlite la ’ntâmplare în cari ghicești, departe, o largă perspectivă... ’Nainte de-a începe să cânte uvertura!... Paris, Februarie 1910. Victor Eftimiu.

Hamlet. Ca ’n nopțile grozave când îți ieșiâ în cale Și azi, ca altădată, nebuna, trista mare în raza lunei, spectrul învestmântat în zale Amestecă strigarea-i cu vesele fanfare, Acelaș e pământul și tot așa de mic, — Și azi mai ispitește sărmanul Guildenstem O prinț ce-ai plâns pe țeasta bufonului Yorik! Și azi, Osric își cântă salutul său etern. Acelaș e pământul: o temniță de plângeri Laerte strânge și-astăzi oștirile rebele, Și cheia astei temniți o țin ai morții îngeri Urlând pe-o groapă scumpă... Ascuns printre perdele Iar noi, Hamlet, ca tine de spectre urmăriți Pândind un gest, o vorbă, a tronului regal Fricoși să cerem cheia, murim nepregătiți. Polonius așteaptă și-acuma un pumnal. Mai crește rosmarinul Ofeliei iubite... Și multe gânduri, astăzi, rămân ne ’mpărtășite Dar vai, să le culeagă ce suflete mai sunt? Ofelia, Horațiu, rămas-au în mormânt... Paris, Ianuarie 1910. Victor Eftimiu.

Nunta. Din trei colțuri ale lumei Sună ’n codru glas de bucium S’au pornit crai și crăiese, Nuntă mare se pornește, Fete ca și floarea spumei, Toți copaci-s plini de sbucium Feți frumoși cu fețe-alese. Și pe cer luna tot crește. Pe cai albi, scăldați in spume Iar când zorile se ’ngână, Și cu nările de foc, Nuntă mare se sfârșește, Vin s’aducă vești din lume Oaspeții se iau de mână Iar miresei mult noroc... Codru ’n urmă-le șoptește... Doar mireasa ’n el rămâne Albă e, ca și un crin, Dormitând, par’că își spune Basmul... zorilor ce vin. T. Mălin, N’rul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 145 Cronică teatrală. — Electra de Sofocle și Chinul de A. D. Florescu. -

București, 23/11 1910. Și ce zice celce nu iscălește, un raportor? Zice și Nu am scris niciodată amănunte despre jocul ar­ despre ea, ca despre toți, că „nu a trecut peste o tiștilor teatrului național. Pentruca ele să aibă înțeles, declamație a rolului!" pentru Ardeal, ar trebui ca jocul să fie totdeauna „Electra" este tragedia femeilor. Bărbații pun la vrednic de adorare și ca raportorul să aibă răgazul cale răzbunarea, Ia început, o săvârșesc, la sfârșit, iar de-a urmări zilnic desvoltarea artiștilor al căror apostol între sfârșit și început stăpânesc femeile scena: Amicele s’ar face. Aceasta ar presupune artiști mari al căror Electrei, albele cântărețe ale Hrisotemisei, femeile Cli- fel se studiază cu pasiune și se propagă cu foc de temnestrei, un stol mare, vre-o treizeci. Și ’n mijlocul criticul zelos. Așa ceva să nu mi se ceară, căci nu lor Electra, Hrisotemis, Clitemnestra și Fruntașa corului. poate fi. Rolul cel mai greu este al Electrei: O nenorocită Dar, uite, astăzi sunt și eu și vesel și indignat. Și prin vina altora, o nenorocită prin proprie chi­ vreau să spun de ce... nuire, iubind și urînd cu aceeași putere, trecând cu Clitemnestra, regina speriată din patu-i vinovat de aceeași adâncime dintr’o simțire în alta, chemând chipul soțului care-i apare ’n vis, a trimis ca sol de dreptatea cu toată asprimea ei, urlând după dreptate, pace, de împăciuire, pe Hrisotemis: A trimis-o cu jertfa frângându-se, căzând acum, svâcnind îndată de bu­ la mormântul tatălui, bărbatului. Hrisotemis ne-a po­ curia vestei bune: este un rol pentru suflete tari și vestit tăinuit cum o muncește spaima pe mamă-sa. cu multe coarde. D-na O. Bârsan a îndrăznit. Succesul Și regina vine acum să-și ușureze inima în templul ne-a dovedit că avea dreptul să înainteze. Electra lui Apolon. Colo s’a rugat Hrisotemis — crede ea; aici este nenorocită, d-na Bârsan este poate prea neno­ se roagă ea; două rugăciuni. Ce trebuie să fie’n su­ rocită; când nimic nu se scoboară amenințător deasupra fletul ce caută astfel pacea? O așteptăm. Și vine capului, acest cap se poate plecă mai puțin, poate — în București — așa: Ușa se dă ’n lături și d-șoara stâ mai drept; când prietenele o știu, o înțeleg și Eug. Ciucurescu — Clitemnestra țâșnește - în haină consimt, ea poate fi odată mai puțin misterioasă, mai roșie și albă — pe treptele palatului izbind toiagul puțin amară altădată'); simțirile sunt violente și totuș regal în piatră. A fost par’că mișcarea lui: „V’am prins! un pic de scădere a diapazonului de ieri ni se pare Ce mai puteți zice?" Așa ies din cutioare cu arcuri necesar. Dar rolul i-a fost bogat, susținut, fără nici păpușile. Continuarea a fost ca și începutul, fără mlă­ o cădere, dela început până la groaznicul strigăt: diere fizică, fără vibrări sentimentale în glas, fără „Mai dă odată!" Desăvârșită fu plângerea morții lui putința de-a evidenția simțiri clare. Orest cu urna în brațe; ușoară, firească bucuria că-1 Și totuș raportorul unei gazete spune lumii că Cli­ revede — cum durerea brăzda încă această bucurie, temnestra a fost „impunătoare"! Tocmai mărimea îi nu se poate spune, se vede numai și se simte; repede, lipsiâ! Și supărat mă gândeam, că este departe dela sclipită recunoașterea inelului, repede pentruca loc Vidra lui Hașdeu până la Clitemnestra lui Sofocle. să fie pentru gingașa atârnare de gâtul, de ochii fra­ Ceva mai mare este rolul Hrisotemisei. D-ra A. Macri telui întors; frumoasă căderea recunoscătoare la pi­ a fost la înălțimea lui. Sveltă, reflectând în corp fra­ cioarele bătrânului; viforoasa alergare pe trepte, în gilitatea și îndoirea sufletească ce-o caracterizează; palat, după pasul răsbunărilor păru o deslegare în­ în haină albă, și blondă, chip de nevinovăție și copilă treagă a tot ce în ființa aceasta îngrămădiseră ani fără nici o putere mai bărbătească; calculată până în nesfârșiți de durere frângătoare și de furioasă clocire amănunte în toate reținerile sale instinctive; nepără­ a mâniei; cine poate atât, va putea mult. sind niciodată sufletul ce și-a dat ca soră a Electrei Pentru ceiace privesc și originele jocului este in­ și contrast al Electrei, — d-ra A. Macri a fost parte teresant să dea atenție jocului celui mai potolit, bună din succesul tragediei. în „Electra" sunt scene întrucât aici poate fi vorba de aceasta, jocului d-nei grele, sunt sentimente mixte cari cer talent și stă­ lrina Leonescu. Fruntașa corului se potriviâ ca glas, ca pânire. D-ra A. Macri a înțeles și a putut să întrupeze rostire, Electrei. Sugestie... înțelesul. Iat-o venind dela mormânt veselă că Orest Dintre bărbați Pilade nu spune nici o vorbă. Eram trebuie să fie pe-aici, o bucurie înlăcrimată din ochi curios să văd ce va da mutul P. lancovescu. A ieșit! și din glas; iat-o uimită, întristată că nu-i așa; iat-o Ceilalți actori au fost V. Leonescu, A. Atanasiu și răcindu-se, mereu, făcându-se de ghiață, despărțind I. Petrescu. Petrescu este Bătrânul; bătrânului i-aș c’un gest domol de mână pe sora care-i cere să omoare, fi dorit un mic adaos de șiretenie și odată o grăbire împreună cu ea, pe mama și pe Egist; iat-o sigură a cuvântului. Grecii vorbiau mai iute; iar învălmășala de calea sa, de bunătatea gândului său, dispărând carelor ce-1 ucid - cum minte el pe Orest, ar c’un fior liniștit: Dela groapă până ia reintrarea în povesti-o mai prăbușit orice om, de oriunde. V. Leo­ palat, o trecere prin atâtea simțiri și pe subt toate, nescu are „adoratorii" săi, auzisem altădată pe nu acolo în suflet, o liniștită, firească oprire in marginile mai știu cine care explică niște salve de aplauze. EI feminismului blând ... Despre cine poate să ne dea acest joc nu se poate zice că este „simpatică"; este ') De exemplu: Târîrea aceea pe trepte, la înce — pricepută! putui actului... 146 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1910. nu-i o natură bogată; în două roluri mari l-am văzut depresiune. Și în ea nuxrește nimic eroic în erou; subțiindu-și mijloacele, ca să-i ajungă până la capăt. din contră, frica omenească, setea de a trăi, stăpâna Dar aici, concentrat, într’o singură scenă, venind ca ce ne mână pe toți din urmă și înainte, îl scade și pe un imperator, văzând iute și plecând prompt la moarte, el, îl scade în regiuni de care, după actul întâi, nu el dete dramei sfârșitul năpraznic ce i se cuvine: ai fi îndrăznit să-l apropii: depresiunea nu-i numai o lumină, un pârâit puternic, liniște; patru versuri intelectuală, este și morală. El amână deschiderea scurte încheie catastrofa. Dacă „zeii" ucideau așa, ei cursului universitar „despre ereditate", fiindcă ar trebui nu erau numai ucigași drepți, ci și lovitori pe scurt... să-și expună teoria propriei sale nimiciri viitoare; Așa s’a jucat „Electra". dus de afect el schimbă procentul 85 in 58 ori 45, în Aristotele constată de mult, într’un capitol al Poe­ cartea, „despre ereditate", ce tocmai tipărește: aici ticei sale, că subiectele sguduitoare nu sunt cele ce se ajunge eruditul, intelectualul Dinu Mureș. petrec între dușmani sau între oameni ce nu-și sunt nici Pentru mine, omul acesta nu crește organic din in­ dușmani, nici prietini, ci acelea in care suferința co­ stinctele sale, ci este o simplă construcție. El este și pleșește iubiri și prietenii, în care fratele omoară pe a fost până acum un muncitor mare; un optimist care frate, fiul pe tata, tata pe fiu, fiul pe mama sau mama va spori știința și va face mult bine; un bărbat care pe fiu, sau în care ei vreau cel puțin să-și omoare iubește după ce a ales, prin afinitate, perfect; un om sângele — subiecte de acestea „trebue să caute" drept; un fiu ales; tot ce este el până acum nu este poeții. El zice târziu; poeții le căutaseră; le găsiseră. cu putință decât dacă la rădăcina ființei lui a fost un Aristotele însuși citează ca exemplu pe Orest și Cli- trunchiu sănătos, instincte bune. Și el, marele psihiatru, temnestra care moare de mâna fiului. Și filozoful el, marele psiholog, el, observatorul fin al vieții ner­ adaugă: Dar poetul trebuie să fie iscusit. Mai bine voase și sufletești — nu s’a observat și pe sine? El nit este, după el, ca ucigașul să nu știe pe cine-a ucis se cunoaște pe sine? Și o vorbă-1 poate aruncă așa re­ și să afle dupăce a ucis; mai bine, fiindcă este mai pede și mai ales așa de adânc în prăpastia fricei și des­ puțin jignitor și fiindcă recunoașterea are apoi un efect perării ? Dinu cade prea repede și prea simplu în acea sdrobitor... micșorare sufletească de care autorul are trebuință. Acel „mai bine" este pentru actor un „mai ușor". Lupta este așezată în capul doctorului, este înfun­ El există însă și pentru „Electra", în care „fiica" și dată în el; și nu-i nici dintre acelea ce sunt lupte ve­ „mama" s’au uitat aproape cu totul, în care se întâl­ ritabile de îndoieli. Pentru el totul este sigur. Este nesc ca dușmane o Electră și-o Clitemnestră. Dar ele așa de sigur încât este mirare că a mai trăit până să se întâlnesc zilnic, trecutul înviază, se împletește cu afle că tatăl său a fost — un Francez sănătos. prezentul și ce amândouă fac să simțim complicat Geometrie poetică: linia oblică coboară până la actorul exprimă mai greu. descoperirea... Francezului, apoi urcă iar și are ten­ De aceea este curaj să încerci cu „Electra". De dința de-a mai urcă încet...... Geometrie" este figură aceea succesul ei — minus Clitemnestră - ne dă poetică, trop; dar tropul îl inspiră piesa. Din mulțimea dreptul să sperăm că drama antică va fi reprezentată de persoane din actul întâiu abia rămân trei în joc. și în viitor. Actul cu doctorii lui mărginiți, mișei ori senatori în cazul * cel mai bun, făcea contrast cu nobilul Dinu Mureș; „Chinul" este o piesă pe care o fac cu putință două pe Mureș actul îl privește intim numai întrucât arată scene, așezate la sfârșitul actului II. și III. mediul din care poate ieși descoperirea spusă în față într’una se luptă mama și logodnica, iar în cealaltă că el este un viitor nebun. Și actul poate pieri în­ singură mama cu un tânăr care începe a cădea, care gustând scena, micșorând persoanele. Acum poate cade mai apoi prada unei idei fixe: Ideia că va ne­ veni și — vine linia geometrică a calculului dramatic. buni, fiindcă tatăl lui a murit nebun, fiindcă bunicul Pe lângă ea nu mai e vieață, nu izvorește vieață. despre tată a fost nebun, fiindcă moștenirea bolnă­ Se face răceală, încât — ai vreme să privești și bi­ vicioasă îl va culege și pe el din lumea celor sănă­ blioteca doctorului la care nici el, nici altcineva nu toși. Decât așa, mai bine va renunță la norocul ce-i se uită niciodată. iese în cale în chipul unei fete mândre s’o mănânci „Chinul" este, pe scenă, opera a trei actori, dintre cu ochii, mai bine va muri, se va sinucide, ca tatăl care doi mari: Aristița Romanescu și N. Soreanu, iar său, decât să aștepte nebunia cu înfățișarea ei gro­ unul o speranță caldă: Tina Barbu. zavă, cu stingerea a tot ce-i suflet comunicativ în om. Și totuși, va trece, va trece și „Chinul", deoarece Pentru un bărbat, care este un mare specialist tocmai publicul nu se poate agită cu secrete ghicite. Am voit în chestiuni de ereditate, care-i convins că in 85 din să văz „Chinul" și a doua oară. Mergând spre teatru, 100 de cazuri boala se moștenește, siguranța moti­ mă gândeam: „Ce-o să mai fie în piesa d-lui A. D. vului, întemeiată pe socoteala că-i greu să crezi că Florescu? Eu știu acum că Dinu este sănătos, des­ faci parte chiar din cele 15 procente, devine absolută. coperirea mami-si mă va opri de-a mă mai teme de El va muri. soartea eroului, interesul va scădea ca un muc de fe­ Motivul este, evident, penibil: Un învățat să sbu- linar; de ce să mai merg?" Și am plecat acasă fără ciumă două acte și jumătate supt chinul ideii fixe — nici o părere de rău. care crește mereu, mereu — că va trebui să înebu- în dramă căutăm și cerem vieață. nească. Subiectul umple scena cu o atmosferă de G. Bogdan-Duică. Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 147

Ultima piesă a lui Rostand. — „Chantecler“, poem dramatic în patru acte. — După un vodevil slab, jucat fără nici un ...Apoi, veni „L’Aiglon", dramă în șase acte. succes la micul teatru Cluny, din cartierul Ea nu mai putu adăogă nimic Ia gloria celui latin, după un volum de poezii primite cu ce scrisese „Cyrano". Aceleași versuri sonore, simpatie de public și după un șir de piese poate mai puțin spontane, mai chinuite ca în versuri (Les Romanesques, Princesse în „Cyrano" și aceeaș fantazie care crease Lointaine, La Samaritaine etc.) pline de nemuritoarea figură. Dar silueta firavă a fiului poezie, dar cari nu reușiseră să facă din lui Napoleon eră umbrită de puternicul profil Edfnond Rostand un autor mondial, — glo­ ăl poetului-erou. Eră prea aproape poate, riosul academician de azi uimi lumea cu epoca în care se petrecea acțiunea lui „ Aiglon", „Cyrano de Bergerac". Seara premierii (De­ ori tehnica piesei nu se apropiă de a lui cemvrie, 1897) fu un eveniment în istoria „Cyrano", ori toată alcătuirea ei n’aveâ ori­ literaturii dramatice. Privitorii, exaltați, se ginalitatea celeilalte piese, — dar „L’Aiglon" sărutau în teatru, fără să se cunoască măcar, n’a mai stârnit entuziasmul firesc ce sguduie iar cei mai severi critici, cântară reînvierea bolțile teatrului dela Porte Saint-Martin, în vremurilor de glorie a teatrului francez și neuitata seară a lui 23 Decemvrie 1897. Iar încununară fruntea poetului cu nimbul ne­ criticii nu mai fură cântăreți, ci rămaseră muririi. Un nou vulcan de inspirație țâșnise critici. dintr’odată, neașteptat, și umpluse cu raze Câtva timp, obosit de glorie, încărcat de strălucitoare, multicolore, cerul poeziei. bani, Rostand nu mai scrise nimic. Teatrul francez, copleșit pe vremea aceea „Aveam câteva piese în cap — spuneă el de dramele nebuloase ale nordului, atât de demult, unui ziarist — dar nu știam pe care nepotrivite cu spiritul clar al galilor, se trezi s’o încep. Acum, mă voiu strămută la Cambo, dintr’odată, mai semeț ca ’n cele mai glo­ și acolo, am să scriu una, fără îndoială". rioase vremuri ale sale. Poezia, violată de într’o zi, Rostand se uită la cotețurile din urmașii marilor Baudelaire, Mallarme, Ver­ curtea unei case țărănești. într’o cușcă, eră laine, Rolinat etc.; își regăsiâ seninele izvoare o mierlă. Iată că intră un cocoș. După ati­ de inspirație ale trecutului, iar versul francez, tudinea mierlei, i se păru că ea își bate joc strălucirea clasicilor. de cocoș. Ce va fi gândind oare cocoșul? Simbolul viu al celui mai nobil dintre Va fi știind el că mierla îl batjocorește. neamuri, Cyrano redeșteptă mândria rasei. Și o lume de simboluri începu să chinu­ Sentimental, ironic, entuziast, sceptic, inteli­ iască pe poet. gent, naiv, eroic și timid, — așa fu Cyrano Oare toate animalele acestea, înzestrate cu și ’n el trăiau toate însușirile sufletești ale minte omenească, n’ar puteă intră în litera­ acestui popor ce nu cunoaște ipocrizia. tură, ca în fabulele lui Lafontaine? Ideia Scrisă într’un avânt, cu o acțiune plină de unei piese i se păru absurdă. Apoi, la gândul mișcare, piesa eroică a lui Rostand trăda pe că și Aristofane își îmbrăcase eroii cu pene, măiestrul scenei, iar versurile ei, încărcate Rostand hotărî să scrie o piesă în versuri și de imagini, covârșite de vorbe de spirit și se apucă de lucru. Lumea literară, pentru totuș, limpezi ca cel mai pur cristal și ușoare care orice mișcare a lui Rostand eră plină ca eterul, anunțau pe poetul așteptat. Litera­ de interes, află îndată vestea, și, încetul cu tura dramatică trăi zile de glorie cum nu-și încetul, începu să se obișnuiască cu gândul mai amintea nici un contimporan; pământul că într’o bună zi, va vedea pe scenă actorii întreg fu plin de versurile noi, create cu o îmbrăcați ca pasările, învârtindu-se în cuști, spontaneitate pe care numai natura o are, sburând prin pomi, și împroșcându-se cu versurile pe cari divinul Coquelin le asvârliâ versuri imitative. O reclamă care ținu câțiva cu glas de trâmbiță, până ’n cea din urmă ani — și de care, zice-se, nu-i de vină nici bancă a galeriilor. autorul și nici directorii teatrului — pregătea 148 LUCEAFĂRUL publicul pentru o operă extraordinară, dacă noritatea de trâmbiță pe care le-ar fi dat-o nu superioară lui Cyrano, cel puțin egală Coquelin. în înfățișarea lui, se răsfrânge obo­ cu el. Iată însă că marele Coquelin moare. seala veacului și toată neurastenia modernă. Cine va mai trâmbița versurile noui ale lui Ce vreți?> Dela Cortelon al Iui Bernstein si> Rostand? Reprezentarea piesei se amână din până la „Chantecler“ al lui Rostand e o dis­ nou, felurite sgomote se răspândeau în presă, tanță pe care nici un artist dramatic, ori cât prietenii continuară să laude, dușmanii să ar fi el de priceput, n’o poate străbate. Numai facă ironii, prorocind reprezentarea nouei la noi se încumetă unii actori să joace pe piese la calendele grecești, până când, Bolborici, din „Tudorache Sucitul" și pe eroul după multe ezitări, Lucien Guitry, cunoscutul viforos al cutărei tragedii istorice... actor, îmbrăcat în penele lui Chantec.ler, își svârli cel dintâi Cuc uri cu! în seara Primul act din „Chantecler" se petrece în de 7 Februarie 1910. decorul prozaic și pitoresc al unei „găinării". Găinile, curcanii, rațele se învârtesc în jurul N’a fost o desiluzie, cum vestiseră unii unei sperietori uriașe ’)• și cum sperau cei mai mulți, n’a fost nici Cocoșul intră în scenă, asvârlindu-și „Im-

Act. 1. Imnul Soarelui. Act. II. Dimineața cocoșului. un triumf, cum au anunțat presei lor, ’sim­ nul cătră Soare", atât de celebru, înainte de paticii trimiși ai gazetelor Jengleze. Geniul reprezentație chiar. francez trebuia să strălucească încă odată, Găinele, curcanul, bibilica și câinele stau oricât de amar va fi fost rânjetul celor dela de vorbă, când, o bubuitură de pușcă se aude Vossische Zeitung, ori alte publicații și din aer, cade, rănită, o găină sălbatecă nemțești, dar admiratorii lui Rostand trebuiră (La faisane, jucată de d-na Simone. Ca și să recunoască pe față că autorul lor fa­ Guitry, fosta soție a lui Bargy a fost trimeasă vorit n’a dat o operă complectă, vrednică de majoritatea criticilor, înapoi, la piesa de de Cyrano. salon, căci nu se pricepe să spuie versurile...). „Chantecler" nu e, propriu zis, o piesă Ea cere adăpost și câinele Patou o ascunde de teatru, ci un poem feeric, izvorît dintr’o în cușca lui. Câinele Patou e întruchiparea fantazie rară, căruia o muzică de scenă i-ar dobitocească a omului bun, prietenos și în­ fi ridicat valoarea, și din care niște interpreți țelept. Chantecler dă de fazană în găinăria de mărimea lui Coquelin, ar fi făcut un nou lui și-i recită versuri galante. Se lasă amurgul. succes mondial. Dar Coquelin a murit, muzica ■) De altfel, toate decorurile sunt de câteva ori mai de scenă lipsește. Lucien Guitry, care, în mari ca în realitate, ca să fie în proporție cu mărimea piesele moderne e un artist incomparabil, a actorilor împănați. fost un cocoș trist, care nu-și umflă plămânii „între d-voastră și scenă, am pus o sticlă măritoare" spune cu multă poezie, prologul, adresându-se publi­ să cânte în zorile viorii, ci silabisește ca cului, înainte de ridicarea cortinei. Prologul a fost spus eroii blazați, din piesele de salon. în gura de Jean Coquelin, fiul lui Coquelin, și care, în piesă, lui, versurile n’au lumina de curcubeu și so­ joacă pe câinele Patou, Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 149

Toată lumea pleacă, lăsând scena în prada mătoarele ciudate versuri imitative, pe cari pasărilor de noapte, cari, clipindu-și ochii le transcriu, — pentru cei ce vor putea să roșii, conspiră împotriva cocoșului. le ’nțeleagă: Complotul acesta continuă în actul al doilea, ... Oui, Coqs affectant des formes incongrues în pădure, când bufnițele se plâng împotriva Coquemars, Cauchemars, Coqs et Coquecigrues lui Chantecler. De ce-l urăsc ele pe cocoș? Coiffes de cocotiers superconquentieux... La fureur comme un paon me fait parler, Messieurs! Fiindcă e frumos, e iubit și prin cântecul său, J’ăllitere! alungă noaptea, noaptea atât de dragă lor... Qui, Coquards cocardes de coquilles Ghiciți simbolul... Coquardeaux, Coquebins, Coquelets, Cocodrilles Pasările de noapte, știind că Chantecler e Au lieu d’etre coquets de vos cocoricos, poftit în ziua aceea la Bibilică, hotăresc să Vous reviez d’etre, o, Coqs! de droles de cocos! Oui, Mode! pour que d’eux tu t’emberlucoquasses furișeze acolo o ceată de alți cocoși, cari să Coquine, il n’ont voulu, ces Coqs, qu’etre cocasses! se bată cu el. Iată însă că în culise răsună Mais, Coquins! le cocasse exige un Nicolet! Cuc uri cu! Și conspiratorii o iau la fugă, On n’es jamais assez cocasse quand on Test! care pe unde apucă. Intră Chantecler, care Mais, qu’un Coq, au coccyx, ait plus que de ruches se laudă fazanei că el e cel ce face soarele Vous passez, Cocodes, comme des coqueluches! ...... >...... — Puisque le Cocassier, pour varier ses stocks Peut plus cocassement cocufier des Coqs! Et vous ne serez plus vieux Cocâtres qu’on casse Que des Coqs rococos pour ce Coq plus cocasse! El pleacă cu fazana într’o pădure vecină, unde dânsa se convinge că soarele iese singur, fără să aibă nevoie de cântecul cocoșului. Iar el, mândrul Chantecler, își dă seama de adevărata lui valoare și se întoarce, modest, printre găinile sale, lângă bunul său prieten, câinele Patou. (Actul IV.) Act. IV. Noaptea privighitoarei. Acesta e, în câteva cuvinte, subiectul lui „Chantecler". să iasă dela orizont. De n’ar cântă el nu's’ar Se va juca el de multeori? Cine știe... face ziuă. Mierloiul (admirabil jucat de Gali- Rostand e dezolat de interpreții săi și pro­ paux) ascultă din culise, surâde, și „ia Ia babil, va fi fost și mai dezolat, aflând că și vale“ pe cocoș, spunându-i că povestea cu ceilalți artiști, cari au pornit să joace „Chan­ soarele e bună de încântat cucoanele cu ea. tecler" în lume, au fost fluerați în unele orașe. în actul al treilea, e reprezentată recep- Ceeace e însă incontestabil, e că Rostand țiunea la Bibilică. Un șir întreg de pasări a îmbogățit literatura franceză cu un poem în majoritate cocoși străini, perindă în fața ei. de mare valoare. Nu va fi poate un succes Chantecler, căruia toată afacerea aceasta nu-i teatral „Chantecler", dar literatura se va putea convine, se agață de cocoșii străini, îi bat­ făli oricând cu dânsul. jocorește, numindu-i cocoși născuți într’o Paris, 2 Martie 1910. găinărie din Apocalips. Apoi, îi atacă cu ur­ Victor Eftimiu.

Un trandafir se stinge. Cu trupul biruit de jale Se sbuciumă și până mâne Un trandafir se stânge ’n glastră își spulberă podoaba ’ntreagă, Stropindu-și plânsul de petale Iar mâna gingașei stăpâne Pe perinița din fereastră. Alt trandafir o să-și culeagă. Se sbuciuină sărmana floare Și rând pe rând au să mai vie Și moare ’n patima ei mută, Tot alte flori în vechea glastră, Ca ’n inima de fată mare Asemeni viselor ce ’nvie O dragoste nepricepută. Și mor zâmbind în calea noastră. Octavian Goga. 150 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1910.

r ■ ii Cântec popular, Spune-mi bade ce-ai căutat Luna-i lună si-i nebună; Noaptea prin păduri de brad? Cine știe> ce-a visat Zarea lunei te-a văzut .Brazii când i-a luminat Și ’n fereastră mi-a bătut. De cu altul m’a schimbat? — Floricea de sub ferești Tu în loc să-mi dai în bună, Nu știi mândro ce vorbești, Mă omori si-i> crezi la lună. Maria Cunțan.

Cugetări. „Cuvintele sunt lucruri și o mică picătură înconjoară, calmează patimile și grijile noastre de cerneală căzând ca rouă asupra unei cu­ și ne adorm necazurile. Când ne-ain săturat getări, produce atât cât să ’ndestuleze gân­ de cei vii putem să ne adresăm morților, direa a mii și mii de ființe". Byron. cari n’au nici răutate, nici mândrie, nici gân­ * duri ascunse în vorbirea lor. Ieremy Collier. „Ziua unui înțelept prețuește cât vieața unui nebun", zice un proverb arab și un altul „O colecțiune de cărți bune e o adevărată care oglindește mai mult spiritul califilor decât universitate". * Carlyle. al Sultanilor, afirmă că: „cerneala științei Nu cu felinarul, ci cu inima caută oamenii, e mai prețioasă decât sângele mar­ căci ei numai iubirei își deschid inimile. tirilor." * * * * * Rosegger. Cărțile sunt o călăuză pentru tinerețe și o Ce tristă e o grădină distracție pentru vârsta coaptă. Ne face să în care priveghitoarea nu cântă; suportăm singurătatea și ne împiedecă de a Ce tristă e o vieață ne fi nouă înșine o sarcină. Ne ajută să ui­ De iubire neatinsă. tăm răutatea oamenilor și a lucrurilor ce ne Cântec pop. german.

Cronică.

t Eugen Carada. La 12 Februarie v. 1910, în vârstă numai cu vorbe frumoase și mari. Carada a fost unul de 73 ani, a încetat din vieață, în București, unul dintre rarii oameni din România, care ne-a cunoscut dintre marii oameni de cari a avut parte poporul și ne-a iubit cu adevărat. Iubirea lui și-a dovedit-o nostru: Eugen Carada. La noi nu s’a prea vorbit mult prin sfaturi bune și prin ajutoare desinteresate. de dânsul, fiindcă nu a fost omul, care săvârșește fapta în numărul viitor vom închina mai multe pagini bună pentru a se vorbi de numele lui cu admirație, memoriei acestui bărbat ales al neamului nostru. pentru a-1 preamări ca pe un idol național. Eugen Carada * a luat parte la conducerea destinelor poporului nostru Arhitectura bisericească. Clădirea bisericilor dela în cea mai desăvârșită tăcere și totuș în cea mai de­ sate e lăsată in voia întâmplării. în locul interesantelor plină conștiință a uriașei lui puteri sufletești pe care bisericuțe de lemn, în cari părinții noștri își înălțau cu se răzimau mulți dintre cei ce culegeau în ochii lumei cucernicie rugăciunile la cer și cari erau expresia de cre­ laurii izbânzilor. A fost un general, pe care nu l-a dință a sufletului românesc, astăzi se ridică tot mai multe văzut nimeni pe câmpul de războiu, dar în mânile biserici de piatră. Aceste în cele mai multe cazuri sunt căruia se concentrau toate mișcările oștirilor ce dă­ imitații servile ale bisericilor străine din centrele mai deau lupta în vieață pentru înaintarea și întărirea însemnate. Străduința de a imită pe orășenii de alt poporului românesc. neam se manifestă la noi și în arhitectura bisericească Pentru noi ardelenii nu a avut numai dragostea și are de urmare — ca în multe alte imitații — o ade­ oficială a „fraților de acelaș sânge", nu ne-a iubit vărată batjocorire a tradiției noastre românești. Când Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 151 vezi bisericile de piatră ce se clădesc, an de an, la iarăși ocaziune să admirăm comoara sa de voce. în sate, te cuprinde o adevărată jale. îți pare rău de banii „Lorelei" (care pare a fi o specialitate a d-sale) scumpi ai credincioșilor cari s’au cheltuit de fruntașii de M. Meyer-Olbersleben am descoperit, pe lângă o nepricepuți pentru niște cărămizi așezate una peste tehnică înaltă, o frazare corectă și o nobilitare a vocii. alta fără nici un rost arhitectonic. Și cei din centrul Ne-am fi bucurat și mai mult însă, dacâ aceste cali­ diecezelor le îngăduie fiindcă lipsa lor de cultură și tăți le-am fi admirat într’o compoziție mai mulțumi­ lipsa dragostei pentru tradiție nu pot trezi în sufletele toare. în semn de admirație d-na Triteanu a primit un lor îndemnuri de a împiedecă rătăcirile. Nu mai po­ buchet de flori. menim de cazuri concrete, fiindcă nu vrem să facem Partea principală a programului a format-o: „Cră­ nimănuia sânge rău. Ar fi insă vremea ca „cei chemați" iasa ielelor", baladă pentru solo de sopran, alt, ba­ (Doamne puțini mai sunt cu adevărat!) să ferească riton, cor și orchestră de N. W. Gade. Această bucată măcar viitorul de asemenea barbarii arhitectonice. reluată din repertorul „Reuniunii de muzică" a avut De pildă le poate servi fapta E. S. Arhiepiscopului să lupte din greu cu amintirea interpretării artistice a catolic Netzhammer, care în mijlocul Bucureștiului a maestrului Dima. Noul dirigent, d-l L.Tempea, și-a dat ridicat una dintre cele mai frumoase biserici in stil osteneală să învingă greutățile ce sunt legate de in­ românesc. Le recomandăm să cetească broșura apă­ terpretarea acestei balade și munca d-sale o apreciem. rută de curând „Der Bau der rumănisch-unierten Kirche S’a observat însă o nesiguranță în conducerea orchestrei in Bukarest", care e tradusă și în românește. Să o și o prea puțină nuanțare, lipsuri pe cari cu stăruință cetească și să-l urmeze. și studiu credem că le poate acoperi. D-nele Triteanu Din bunăvoința E. S. Arhiepiscopului R. Netzhammer (Crăiasa ielelor) și Crișan (mama lui Oluf) s’au achitat reproducem în acest număr fotografia acestei biserici escelent de părțile de solo. D-l Murășan în Oluf, deși din Bucreșuti. Acest lăcaș dutnnezeesc al fraților noștri a avut un solo care nu-i prea zace în voce, totuși a din Regat e o operă de artă, care face cinste Bucu­ trecut biruitor. Corurile și mai ales orchestra au fost reștiului. Cităm aprecierile unui pricepător, ale d-lui foarte bine. Tzigara-Samurcaș: „Bisericuța clădită de d-l arhitect Concertul d-nei Lucia Cosma. Curând după concertul N. Ghika. deși foarte mică și din material foarte ieftin, „Reuniunii de muzică" am avut ocazie să ascultăm pe este însă foarte plăcută prin simplicitatea sa și prin d-na Lucia Cosma în concertul aranjat de D-sa în fericita armonie a proporțiilor. E una din cele mai folosul școalei de industrie, ldeia de a se ajută această fericite reminiscențe a splendidelor biserici ale lui școală a fost cât să poate de fericită și credem că Ștefan cel Mare". se vor mai află imitatori, pentrucă numai așa se poate Atragem incă odată atențiunea autorităților compe­ da un avânt așezămintelor noastre culturale. tente dela noi să urmeze pilda dată de E. S. Arhi­ întreaga sală dela „Gesellschaftshaus" a fost ticsită episcopul Netzhammer, să clădească biserici cari să de un public ales, ce așteptă cu nerăbdare apariția fie expresia sufletului românesc. Arhitecții arhidiece- acestei cântărețe, care veniâ după o absență mai în­ zelor noastre, cu puțin studiu, ar găsi un material delungată. Programul concertului compus în cea mai bogat și la noi din care s’ar putea inspiră și cu aju­ mare parte din bucăți streine a fost și variat și bine torul căruia ar puteâ crea o arhitectură bisericească alcătuit. Pe lângă seninii compozitori ca: Mozart și națională. Dacă nu găsesc timp pentru așa ceva să Donizetti, am întâlnit pe furtunaticul R. Strauss, pe imiteze modelele bune, cari există. în numerile viitoare duiosul Brahms și Schubert, iar muzica românească a vom aduce și noi chipul câtorva biserici din România, fost reprezentată cu 3 cântece poporale: „Floare fui, cari pot fi luate de model. floare trecui" și „S’a dus cucul de p’aici" aranjate de * d-l T. Brediceanu și „Mândruliță de demult" aranjată Două concerte în Sibiiu. Concertul al doilea al de d-l G. Dima. „Reuniunii române de muzică" din loc a întrunit la D-na Lucia Cosma nu are o voce mare, are însă 1 Martie în sala dela „Gesellschaftshaus" un public o voce de sopran egală, cu un timbru plăcut și o tech- și distins și număros. Printre străinii, cari au asistat nică foarte bună, care a eșit mai mult la iveală în la acest concert, pe lângă vechii cercetători, s’au văzut aria nebuniei din „Lucia de Lammermor" de Do­ și persoane nouă, cari dovedesc că interesul străinilor nizetti. în această arie plină de coloratură am admirat pentru concertele noastre se susține încă. mai ales trecerile ușoare dintPun registru în altul și Programul concertului s’a început cu minunata com­ claritatea tonului. Gingășia din „Heiden-Roslein" de poziție „La lacul Traun" pentru bariton-solo cu Schubert și duioșia revărsată în „11 re pastore" de acompaniare de orhestră și cor de dame de F.Thieriot, Mozart și ’n cântecile noastre poporale, ne face să în care părintele O. Murășan ne-a dovedit că e stăpân credem că genul acesta de compoziții îi zace mult pe o voce frumoasă de bariton și cu talentul său mai bine în voce, decât genul lui R. Strauss. Cultivând muzical poate să fie interpretul celor mai subtile com­ acest gen de cântece d-na Lucia Cosma poate să ajungă poziții. Se pare însă, că această compoziție a plăcut la mare măiestrie. Fiecare punct din program a fost mai mult, înainte cu câțiva ani, când a mai fost aplaudat cu îmbelșugare și cântăreața a primit o mul­ cântată. țime de coșulețe de flori și buchete. Reîntoarsă din România, unde a fost părtașe la Cu această ocaziune d-l Liviu Tempea s’a remarcat atâtea onoruri, d-na Veturia Triteanu ne-a dat ca un pianist de mâna întâi. în „Novellette" și „Auf- 152 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1910. schwung" de Schumann precum și in celelalte bucăți, din Eminescu, Dulfu, Goga, Alexandru Sterca-Șuluțu, unde a susținut acompaniamentul la pian, preciziunea Matilda Cugler-Poni și Coșbuc. Serviciul ce-1 face d-sa și adânca pătrundere, fără îndoială că au contribuit Ungurilor, arătându-le frumusețele literaturii româ­ la succesul acestui concert. E. nești, e fără îndoială prețios. Noi nu putem decât să * ne bucurăm că ne iubește așa de mult. Sărbătorirea d-lui Maiorescu. Jubileul de 70 de ani Răsfoind volumul mai departe, spre odioasa pre­ al d-lui Maiorescu a fost sărbătorit pretutindeni. în față, am văzut că partea cea mai mare a poeziilor e București colaboratorii revistei „Convorbiri Literare" tradusă de d-l Brăn Lârincz, adecă Laurețiu Bran, i-au prezentat un număr festiv de 700 de pagini și preot român din comuna Someș-Săplac din Sălagiu. i-au dat un banchet, cu discursuri frumoase și cu îm­ Le-am cetit și pe acestea. Ascultați strofa primă din brățișări între vechii prietini dela Junimea din lași. „La noi" de d-l Goga: A fost o sărbătoare mai mult familiară. — Mai frumos s’a sărbătorit la Viena și la Cernăuți. La Viena s’au ținut Nălunk zoldel a nagy erdâ conferințe, s’a desvălit tabloul d-lui Maiorescu In lo­ Virăg van a reten, calitățile societății „România Jună". A vorbit și d-l Tarka lepkek kergetoznek Dr. Wilhelm Meyer-Liibke, vestitul romanist, despre Es gyâszolunk regen. d-I Maiorescu. La Cernăuți a ținut o conferință despre Dalt tanulni csalogănyok d-l Maiorescu d-l Dr. Sextil Pușcariu. La noi serbă- Messze tăjroi jonnek, torirea s’a mărginit la articole de ziare și reviste. Nâlunk virăg, dai fakadnak Amintim articolul d-lui Andreiu Bârseanu din „Gazeta Es temerdek konnyek. Transilvaniei" și al d-lui Goga din revista „Transil­ Traduce întreg „Luceafărul", „Satira" și alte poezii vania". A fost o frumoasă sărbătorire intelectuală. din Eminescu, apoi altele din d-l Goga, Vlahuță, A.Naum, ♦ și traducerile sunt destul de bunișoare. Suntem foarte Poeții români în ungurește. în zilele trecute am curioși, dacă d-l Bran ar puteă să facă asemenea primit la redacție un volumaș întitulat „Roman K61- traduceri și din ungurește în românește. Noi credem tokbol, forditottăk: Brân Lorincz, szamosszeplaki gbr. că nu. Credem că d-l Bran știe mai bine ungurește kath. plebânos es Revai Kăroly, az erdelyi irodalmi ca românește, că e unul dintre acei înstrăinați sufle­ tărsasăg tagja, a teleki tărsasăg elnoke". Deschizând tește, care are nevoie să cetească în ungurește operile volumul, am dat cu ochii de o introducere iscălită literaturii noastre ca să le guste. Și asta e nespus de de Dr. Moldovan Gergely din Cluj. Am aruncat cu dis­ dureros. De aceea nici nu ne putem bucură de tradu­ gust volumul din mână, fiindcă nu ne puteam așteptă cerile ce le-a făcut. Mai bine eră să nu le fi putut face! ca acest renegat odios să recomande o lucrare cinstită. * Căutând printre hârtiile netrebnice ale redacției, Congresul profesorilor. în „Tribuna" din Arad am dat din nou peste acest volum și de curiozitate s’a făcut propunerea să se țină în cadrele Asociației l-am deschis la întâmplare și-am cetit: un congres al profesorilor secundari dela noi, care Miert nem jossz...? să se ocupe cu toate problemele de educație ale po­ Nezd! măr a fecske utra szăll porului nostru. Propunerea a fost primită cu însu­ Dibfa lombja hulldogăl; flețire de toți profesorii și nădăjduim că la adunarea Der iilt a tâjra, itt az osz! generală a Asociației din Dej se va și putea ținea Mier nem jbssz, miert nem jossz? primul congres. Despre importanța schimbului de idei A termeszet aludni ter, ce se vor naște cu ocazia acestor congrese, credem Pereg a sok fakb level; că e de prisos să mai vorbim. Ele sunt chemate să Nagy pusztasăg van, itt az osz deie educației naționale a poporului nostru îndemnări S te most se jbssz, meg most se jbssz. nouă și practice. Singurul fapt că în fiecare an se E prima și ultima strofă, în ungurește, din „Vezi vor putea întâlni toți profesorii dela școalele noastre rândunelele se duc..." a lui Eminescu. secundare, spre a se ocupă de probleme de educație, Am cetit poezia întreagă și ne-a plăcut traducerea. înseamnă trezirea la vieață și la muncă unitară a celui Cetind numele traducătorului Revai Kăroly, ne-am adus mai însemnat factor social dela noi. aminte de-o veche cunoștință a noastră și ne-am mirat Ca să nu se dee o interpretare greșită din partea c’a primit să fie recomandat Ungurilor de un Dr. Mol­ autorităților statului acestor întruniri anuale, ar fi mai dovan Gergely. D-l Rdvai e un scriitor ungur cu nume, bine, dacă nu s’ar face prea multă zarvă în publicitate, care viseasă la înfrățirea româno-maghiară cu toată poate ar fi mai cuminte a se părăsi chiar și numirea curățenia sufletească a unui idealist. Domniasa crede de congres. Să fie, simplu, o ședință a secției șco­ că această apropiere între cele două neamuri se lare a Asociației. poate pregăti pe cale literară. Ne-a învățat deci Noi legăm multe nădejdi de această nouă concen­ limba și a început să traducă. în 1905 au apărut, in trare de forțe, în vederea înaintării noastre culturale. editura revistei noastre, câteva traduceri reușite din Deie Dumnezeu să nu ne ’nșelăm! poeziile d-lui Coșbuc. în foiletoanele ziarelor ungurești * din Cluj a publicat mai multe traduceri din poeziile f Dr. Karl Lueger. A încetat din vieață unul dintre d-lui Goga. în acest volum publică mai multe traduceri cei mai populari și cei mai mari oameni dintre câți Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 153 i-a avut Viena și Austria. Pierderea aceasta nu o tirea lui Ion Creangă. Din acest număr remarcăm jelesc numai Nemții din Austria ci și noi Românii, conferința d-lui G. Tofan, profesor, despre vieața și căci în Lueger s’a stins un sprijinitor sincer al idea­ activitatea lui Ion Creangă. Se mai publică bucăți din lurilor noastre naționale. opera scriitorilor cari au luat parte la șezătorile lite­ Karl Lueger a fost băiatul unui servitor din Viena. rare din Bucovina, dimpreună cu fotografiile și bio­ S’a născut în 24 Octomvrie 1844. Până la vârsta de grafiile lor. „Junimea Literară" e vrednică să fie cetită 4 ani, marele orator și agitator de mai târziu, a fost și la noi, căci în ea se reoglindește frumoasa mișcare mut. Studiile liceale și universitare le-a făcut în Viena. literară ce zorește și pe pământul Bucovinei. Ca jurist a început să se amestece în luptele politice, * „Ramuri" (Nr. 3) din Craiova publică un articol atrăgând asupra sa atențiunea publicului prin tempe­ „Din Țara Fagilor" — impresii dela șezătorile literare ramentul său îndrăzneț, prin originalitatea și agerimea din Suceava, Câmpulung și Cernăuți — de d-1 Caton spiritului său. Dela început a luat apărarea poporului Theodorian. în aceste impresii fugitive, scrise cu spirit nevoiaș din mijlocul căruia se ridicase, organizându-1 de observație, d-1 Theodorian vorbește cu mult entu­ în corporații și trezindu-1 la conștiința drepturilor sale. ziasm de primirea ce-au făcut-o bucovinenii scriitorilor Până la sfârșitul vieții lui a rămas credincios princi­ români. Șezătorile literare din Bucovina în amintirea piilor sale democratice și a fost un dușman înverșunat lui Creangă au fost adevărate sărbători naționale. al capitaliștilor și al asupritorilor. Numai cu ajutorul Numărul mai cuprinde versuri, articole și notițe. — în personalității sale a reușit să înșghebeze partidul Nr. 4 o dare de seamă despre „Luminișuri" de A. creștin-socîal din Viena, care de câțiva ani e cel mai Stavri, scrisă de d-1 G. Bogdan-Duică. O poezie de puternic în Austria. Acest partid are de scop egalarea I. U. Soricu. proprietății prin reforme continue, menținând carac­ * „Mercure de France". în n-rul din 16 Ianu­ terul de rassă și credința religioasă în sânul societății. arie 1910 publică o scrisoare românească a d-lui M. „Gut deutsch, gut christlich, gut osterreichisch!" — c Montandon, în care se vorbește de „Asociația română lozinca acestui partid, a cărui existență fără persona­ pentru înaintarea și răspândirea științelor", de cente­ litatea lui Lueger nici nu se poate închipui. Caracterul, narul lui Șaguna și de moartea lui Gr. G. Tocilescu. cinstea desăvârșită și idealismul luminat de un suflet Despre vieața și activitatea lui Șaguna se vorbește mare, întrupate în Lueger, au dus din izbândă în iz­ pe două pagini cu căldură și cu informații suficiente. bândă acest partid, până când Lueger a ajuns „Herr Trimitem mulțumirile noastre d-lui Montandon, care von Wien", mai iubit și mai popular decât împăratul. informează cinstit și cu pricepere străinătatea despre Lueger a fost și un sincer apărător al neamurilor mișcarea noastră culturală. asuprite din Monarhie. El a luptat pentru o Mare * „Revista culturală" din Craiova, condusă de Austrie, în care toate neamurile să se bucure, în d-1 profesor M. Strajan, apare de două ori pe lună cadrele autonomiei lor naționale, deopotrivă de drep­ cu un material interesant. în ultimul număr urmarea turile cetățenești. Pentru noi Românii avea o deosebită studiului despre A. Schopenhauer de d-l Strajan. dragoste și adeseori ne-a luat apărarea. Se cuvine D. E. Tănăsescu arată cum să profanează tradițiile deci ca țărâna proaspetă a acestui suflet curat să o naționale în țară, prin degenerarea jocului călușerilor. stropim cu lacrămi de durere și de recunoștință, căci D-1 Strajan scrie cuvinte frumoase despre Adelina cine știe când vom mai, avea în Austria pe un al doilea Tăslăuanu n. Olteanu. Lueger... * * „Gazeta Transi 1 vaniei" (Nr. 24/1910), vor­ bind de architectura noastră bisericească scrie cu drept Reviste și ziare. „Revista politică și literară" cuvânt: „îți vine să plângi umblând prin satele noastre Nr. 10/1910. Publicația tovarășilor din Blaj se menține și văzând în toate locurile niște zidiri diforme, fără și se prezintă în condiții destul de mulțămitoare. în de nici un stil pronunțat, scumpe dar fără cât de pu­ fruntea numărului 10 se publică o conferință a d-lui țină majestate și evlavie. De stil românesc nici vorbă". V. Nițescu despre „Rolul conștiinței". Directorul re­ Neglijența și nepriceperea noastră la ridicarea lăca­ vistei, d-1 Aurel Ciato se ocupă de discursul d-lui P. șurilor dumnezeești sunt într’adevăr înspăimântătoare. P. Carp în chestia națională, rostit în camera din Bu­ Dela 1 Martie a. c. conducerea ziarului a luat-o d-1 curești. D-1 M. Străjan începe o dare de seamă asupra Silvestru Moldovan, fost redactor la „Tribuna" din cărții „Puterea sufletească" de savantul profesor uni­ Sibiiu și-acum în urmă redactorul „Foii Poporului". versitar C. Rădulescu-Motru. D-1 Al. Ciura scrie o dare „Gazeta" prin d-sa a câștigat o forță nouă și vrednică, de seamă despre schițele și amintirile d-lui D. Pătrăș- care de sigur o va întineri. în locul d-sale la „Foaia canu. Numărul mai cuprinde poezii și alte articole. Poporului" din Sibiiu a venit prietinul nostru Gheorghe Partea informativă deasemenea e bogată. Nrii 11 12 Stoica, unul dintre cei mai buni scriitori poporali. pe Februarie și Martie încheie anul al doilea de exi­ * „Semănătorul". Delaînceputul acestui an apare stență al acestei reviste, cu articole de obișnuiții co­ sub conducerea altor oameni, mai potoliți și mai serioși. laboratori. Urăm izbândă confraților din Blaj. Discuțiile triviale ce le-a purtat în vremea din urmă * „Junimea Literară". Nr. 1 pe Ianuarie al această revistă, au încetat. în locul lor găsim infor­ revistei bucovinene e închinat societății scriitorilor mații obiective și bucăți literare pozitive. Un așa „Se­ români din București, cari în Ianuarie au aranjat pe mănător" mai poate aveă un rost în vieața noastră pământul Bucovinei mai multe șezători literare în amin­ literară. 154 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1910.

♦„Cumpăna" (Nr .14). Un articol frumos de d-l Sa- în Sibiiu Loja „Andreiu Șaguna" Nr. 1. Străduințele doveanu despre „Cărțile pentru popor“. Cataracta Lo- acestei societăți sunt vrednice de toată atențiunea dorei, traducere în versuri de d-l losif. Se mai republică și recomandăm cetitorilor noștri broșurile publicate niște fragmente de ale d-lui Ilarie Chendi. Intre notițe în românește: „Reforma societății prin abținerea de­ găsim o mică necuviință la adresa colaboratorilor „Lu­ săvârșită dela băuturile alcoolice" de Dr. A. Forel; ceafărului", între cari sunt și d-nii M. Sadoveanu, D. „Icoane din popor" de G. Asmussen; „Chestiunea Anghel și Șt. O losif dela „Cumpăna". Alcoolismului" de G. Bunge. Broșurile se pot comandă * Vieața Românească. Cu Nr. 12 revista ieșană dela d-l Nicolae Popovici, Sibiiu, Schulgasse Nr. 24. împlinește ai 4-lea an de existență, aducând mari * Erată. în numărul 2 1910 al revistei noastre, s’a servicii mișcării noastre literare și culturale. Ultimul strecurat o greșală în poezia d-lui Victor Eftimiu număr din anul al 4-lea se încheie cu bucăți literare „De-o fi". Strofa a doua se va ceti: de d-nii Sadoveanu, Al. Brătescu-Voinești, Jean Bart. Iar tu, ca darnică răsplată La „Miscellanea", în urma anchetei făcute de revista Mai scrie-i tristului pribeag noastră, se vorbește din nou de „poporanism";' dân- De țara ta, de-ai tăi, de casă du-i-se o definiție nouă. După ce vom termină cu pu­ De Donul tău atât de drag... blicarea tuturor răspunsurilor primite, vom reproduce toate definițiile „Vieții românești" și ale altor reviste, în loc de Donul — cunoscutul fluviu din Rusia — iar la urmă vom rezumă răspunsurile anchetei și vom culegătorul nostru a găsit cu cale să puie dorul, face încheierea noastră. Nădăjduim să lămurim astfel fiindcă, i s’a părut mai ... românește. Ori poate o fi pe deplin „poporanismul". Pe cei interesați îi rugăm îndrăgostit, bietul om, și nu vede peste tot decât dor deci de puțină răbdare, asigurându-i că nu vor pierde, și iar dori... ci vor câștigă. — „Vieața Românească" găsește că „Lu­ * în editura Academiei ungurești, d-l Veress Endre ceafărul" se ocupă foarte rar cu politica. Aceeași con­ publică corespondența lui Basta dintre anii 1597-1602, statare au făcut-o și procurorii unguri și până acum care e de cea mai mare însemnătate și pentru noi, ne-au onorat cu o amendă de peste 1000 cor., neavând fiindcă privește deaproape epoca lui Mihai Viteazul. cauția de 11,000 cor. pentru a ne ocupă cu politica. * Cu ocazia adunării generale din Arad, s’a aranjat Asta spre lămurire. un bal costumat — dupăcum se spune — de toată Anul al V-lea începe cu un număr plin de articole frumusețea. în numerile viitoare vom publică câteva polemice. Apoi se continuă „Apa morților" de d-l Sa­ porturi originale dela acel bal. doveanu și se publică patru poezii de Octavian Goga, ♦‘•(•CiruOeconomu. în vârstă de 62 ani s’a stins dintre cari reproducem una și noi în textul revistei. în București unul dintre magistrații culți ai Regatului Pentru sentimentele de prietinie ce ni le arată con­ român. Decedatul s’a ocupat și cu literatura, scriind ducătorii Vieții Românești, le mulțămim din inimă. în tinerețe versuri, iar mai pe urmă romane. în scrie­ * „Democrația română". Liberalii tineri, în rile lui întâlnim imaginație și multă erudiție. Dintre frunte cu d-l Gh. Diamandi, publică o nouă revistă ele amintim: „Răzbunarea lui Anastase", roman săptămânală, care proprovăduesc cu curaj ideile de­ istoric, în care se zugrăvește vieața bizantină din se­ mocratice. Au în vedere mai ales țărănimea pentru colul al V-lea; „Lynda", „Un jubileu literar" și înaintarea căreia lucră din răsputeri. Această revistă, „Fiica lui Sejan". La înmormântare d-l profesor care completează „Vieața Românească" din Iași va C. Disescu a rostit o frumoasă cuvântare funebrală. face desigur mult bine și va ajută să triumfe noua di­ * Pentru „Fondul cultural" din Blaj în câteva săp­ recție in vieața politică și socială din România. tămâni s’a adunat suma de 100.000 coroane, întrecând * „Vieața socială". Altă revistă nouă, lunară, a toate așteptările. social-democraților din România. Când toată lumea cântă prohodul mișcării socialiste din Țară, iată că * Comitetul pentru ridicarea monumentului Mihail reînvie ca pasărea Phoenix. De curând socialiștii s’au Eminescu în Galați, condus de d-l Cornel Botez, face constituit în partid politic, iar acum reapar și în vieața o dare de seamă despre rezultatele obținute. Până la culturală. Oare vor aveă acum mai mult noroc? 21 Februarie a. c. s’a adunat frumoasa sumă de 9403 lei * 85 bani. Monumentul va fi lucrat de sculptorul Fr. Știri. Unii ne întreabă de ce nu ne pronunțăm în Siorck pentru suma de 12.500 lei și se va ridică în chestiunea Pom. Răspundem: fiindcă nu-i dăm nici o una din grădinile publice ale orașului Galați. importanță. Noi credem că toată discuția e o curată * Organul librarilor din Austro-Ungaria, „Oster- pierdere de vreme. A generaliza cazul Porn și a strigă: reichisch-ungarische Buchhăndler-Correspondenz" și-a „Afară cu Ovreii din cultura și literatura românească" serbat jubileul de 50 de ani printr’un număr festiv, e o greșală, dacă nu o barbarie intelectuală. în care se găsesc informații despre librăriile diferitelor * Cetitorii noștri de sigur au cunoștință de existența popoare din monarchic. Despre librăria românească unei societăți numite „Ordinul Bunilor Templieri", care scrie un articol precis și conștiențios d-l W. Krafft are de scop a reformă societatea prin abstinența dela din Sibiiu, care are netăgăuite merite pentru răspân­ băuturile alcoolice. Un asemenea ordin există și în direa gustului de cetit între Români. Articolul d-lui România, care a început să aranjeze serate de pro­ Krafft merită să fie cunoscut de librarii din România pagandă. în Ianuarie 1910 ordinul a intemeiat și aici și de cei dela noi. Merită să se publice și în românește. Nrul 6, 1910. LUCEAFĂRUL 155

Poșta Redacției. Rig-Veda. — Manuscrisele nu se înapoiază. — Tic-tac Și-o să vezi M. București. Scrisoarea D-voastră atât de sin­ Și-o să crezi ceră și atât de frumoasă m’a impresionat adânc. Vă mul­ Că totu ’n lume-i trecător. țumesc din inimă pentru sentimentele ce mi le-arătați. Din ce mi-ați trimis am ales ce mi s’a părut mai bun. Chiar și dragostea de-a scrie versuri. P. P. București. Sentimentele cari vă inspiră sunt Minor. Versurile alcătuite aproape numai din re­ ușoare și sunt limpede scrise, cu toate acestea n’au miniscențe nu se publică. în ele duhul poeziei. Poate primăvara v’aduce inspi­ Turbură-Baltă. în versurile ce ne-ați trimis rații mai frumoase. n’am putut află nici o scânteie din ceea ce se chiamă Viorel. Cetind povestirea D-voastră „încă una“ „focul sacru". Mai încercați, dar nu vă avântați în ne-am adus aminte de romanele fasciculare pe cari le sfere nebuloase, ci căutați să fiți mai clar și mai con­ cetiam în tinereță. Poetul D-voastră par’că-i un erou centrat. rupt din atmosfera acelei literaturi. A. M. Cluj. I. Al. S. G. — B. Ne pare rău că trebuie să vă Trecutele păreri de rău refuzăm Sonetul. Mă apasă toate toate Brumă. Poezia „Omul" e nobuloasă din’cale-afară. Pierduto, nu mai ești a mea îți sunt zilele legate. Nuvela am căutat-o, dar se vede că s’a rătăcit. Poate ne trimiteți altele mai bune. Și pe noi ne „apasă" multe păreri de rău că pierdeți X. j. „Izbânda" nu e destul de reușită ca să fie-pu- vremea înzadar și că blicată. ...în mândre nopți cu stele, M. C. — B. Sunteți „o copiliță în etate de 18 ani"... La zăgazul dintre tei visați și scrieți versuri. Stai fără de nici un rost... Trandafire, trandafire St. M. Brașov. Floare mândră din fereastră, Ca și stânca, ce-i lovită Ce poveste de ocară Fără milă de talazuri — S’a ales din vorba noastră. E lovit și bietu-mi suflet Las nu vă supărați... trandafirii și dragostea se De necazuri. scutură — și înfloresc iară. „Necazuri" la vârsta d-tale? Cel mult din pricina Ziri... Prea multă „Jale". vreunei lecții neînvățate. V. A. „Pe câmp" ești ca un rege. Ți se ’nchină P. L. Fără îndoială că a fi învățăcelul unor poeți „soarele obosit", florile, spicele... Ce-ți mai pasă! de frunte nu strică nimănui. Dar să ne credeți că li­ teraturii nu folosește prea mult. Ce-au spus măiestrii D. N. Pavelescu. Vaideni. Pentru piesa „La într’o formă frumoasă, învățăceii numai îngână... Dintre Șezătoare" adresați-vă d-lui Dr. Tib. Brediceanu, se­ poeziile trimise „Moș Crăciun" ar merge, dar am ieșit cretar la „Albina" în Sibiiu. Pentru celelalte deocam­ din iarnă și acum nu se mai potrivește. Norocul vi-1 dată un cuvânt de încurajare. mai puteți încercă, omul nu trebuie să dispereze așa F. Firel. Bucovina curând. Pocnit-a coarda mea din piept P. Gurgulă, București. Aveți dreptate, și nouă Și-o coardă de ghitară! ni se par versurile „ușoare dar sincere" și „ca ieșite Sincerile noastre păreri de rău! dintr’o minte copilăroasă". G. P. Prima poezie „Tu nu ne părăsi" e o îngânare A. P.,elev cl. III gimn. Ne trimiți „primele încercări a lui Goga. A doua e mai nostimă: pe altarul Luceafărului" și ne întrebi dacă trebuie să ... Aseară eu am vrut continui a scrie versuri. Cum nu? — scrie mereu și învață din greu, dar nouă nu ne trimite până-i fi mai Să o sărut pe gură, mărișor. Eram atât de fermecat De mândra ei făptură. A. M. înțelegeți și D-voastră că versuri ca aceste Frumoasă, ’naltă, strânsă ’n trup, Te furișă pe raza lunei Cu fața bălăioară, Ce moare ’n părul dragii mele Părea o zână în amurg Fură-i sfânta ’mpărtășanie Și nu o domnișoară. Să mă ispășesc de rele nu se pot admite. Dar mi-a răspuns un aspru: nu. I. Ț. Schița „Umbră" e o copilărie primejdioasă Ce domnișoară rea! în ce ne privește, ne pare rău de publicat. Ne ’nchid Ungurii. că nici noi nu putem fi mai buni. L. S. Povestirea din Rosegger din cauza unor as­ D. I. N. București. „Idilă ’n codru" nu merge. perități de stil nu o putem întrebuințâ. ------156 - . .... LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1910. f " ‘’*r S. Ga. - P. M. Eminescu, Articole politice. „Minerva", Bu­ Știi tu ce-i fericirea? curești, 1910. Prețul: 80 bani. O închipuire trecătoare, D. Anghel și Șt. O. Iosif, Caleidoscopul lui A. O stea permanent lucitoare Mirea. Voi. 11. „Minerva", București, 1910. Prețul: 1 Leu Ce mereu te trage după ea. 50 bani. P. Cerna, Poezii. „Minerva", București, 1910. Admirabilă definiție! < Prețul 2 Lei. C. B. Plăinești. S’aars... și fumul s’a ridicat spre P. Dulfu, Cântece și povești. „Minerva", Bucu­ cer. Jertfa a fost deci primită. rești, 1910. Prețul: 1 Leu 50 bani. Milu Vianu. Reproducem una mai drăguță. Em. Gârleanu, Nucul lui Odobac. „Minerva", București, 1910. Prețul: 1 Leu 50 bani. Solie. Radu D. Rosetti, La capătul pământului. „Mi­ Călător pe-a lumii valuri nerva", București, 1910. Prețal: 2 Lei. Dorul meu la tine sboară, B. Bjornson, Veselul Ștrengar, trad, de D. N. Și bătând din aripi albe Ciotori.„Minerva",București, 1910. Prețukl Leu50bani. La fereastra ta coboară. Gustav Flaubert, Doamna Bovary, roman, trad, Pe furiș el intră ’n casă de L. Dauș. „Minerva", București, 1910. Pețul: 2 Lei. Lângă tine se oprește... Honore de Balzac, MoșGoriot, roman, trad.de De-o iubire fără seamăn Radu Baltag. „Minerva", București, 1910. Prețul: 2 Lei. Ți-ar vorbi și nu ’ndrăznește. Dimitrie Negru, Cum ne naștem? Cum trăim? Cum murim? „Minerva", București, 1910. Prețul: 2Lei. Tu, cuprinde-mi-1 în brațe E. Lovinescu, Vieața și operile lui Grigore Ale- Lin șoptește-i la ureche xandrescu. „Minerva", București, 1910. Prețul: 2 Lei. Despre clipele trecute, Constantin Tanoviceanu, Femeia după vârstă Din iubirea noastră veche. și ocupațiuni. Socec & Comp, București, 1910. Prețul: Dorul meu cu aripi albe, 3 Lei 50 bani. Ar vorbi și lin ar plânge... Din „Biblioteca pentru toți" â 30 bani n-rul, Edit. Mâgăie-1 copilă dragă Libr. Alcalay, au apărut: Și la pieptul tău îl strânge. Nr. 511 — 512. Cum se ghicește în palmă. Nr. 515. H e n r i k I b s e n, Nora, dramă, trad, de O. Feld. Te-ai miră când el ți-ar spune Suferința mea întreagă, Redactor: OCT. C. TÂSLĂUANU. A ta inimă puteâ-va Glasul lui să-1 înțeleagă?...

Bibliografie. Colecțiile „Luceafărul" complete. Basme din toate ținuturile românești. Edit. Libră­ Legătură elegantă în pânză. riei Socec. București, 1909. Prețul: 1 Leu 90 bani. Anul I, (1902) ...... 50 cor. Brân Lorincz es Rdvai Kâroly, Român kdl- Anul H, (1903) ...... 40 r tdkbol. Nagybănya, 1910. Prețul: 2 cor. Anul HI, (1904) ...... 30 R a y m u n d N e t z h a m m e r, Der Bau der rumănisch- n Anul IV, (1905) .... unierten Kirche in Bukarest. Verlagsanstalt Benziger ... 50 ii Anui & Co. A G. 1910. V, (1906) Ed. simplă . . . 16 11

Dr. Gh. Alexici, Elevilor mei — discurs de des­ Anul V, (1906) E<1. de lux . 25 r chidere, ținut la universitatea din Budapesta la 22 Ia­ Anul VI, (1907) Ed. simplă ... 16 n nuarie 1910 —. Sibiiu, 1910. Anul VI, (1907) Ed. de lux ... 25 1. Popov ici, Manual pentru propunerea limbii n Anul VII, (1908) Ed. simpla maghiare. Ediția a ll-a. Ed. W. Krafft. Sibiiu, 1910. . . . 16 i*

Nicolae Bălănescu, Discurs rostit în discuția Anul VII, (1908) Ed. de lux ... 25 *i generală a Adresei de răspuns la Mesagiul tronului. Anul VIII, (1909) Ed. simplă ... 16 ii București, 1909. Anul VIII, (1909) Ed. de lux ... 25 ii D. Vasiliu-Bacău, Cultura națională, Foloasele higienei, Educația morală. „Biblioteca Națională" Toate colecțiile împreună ediția simplă Nr. 20 —23. București, 1910. Prețul: 30 bani. 230 cor.; ediția de lux 270 cor. Anuarul Băncilor populare și cooperativelor sătești din România pe anul 1908. Dr. Florea Lupu, Conflictul meu cu d-l N. lorga. Cernăuț, 1910.

TIPARUL LUI W. KRAFFT ÎN SIBIIU.