„Primul Zbor” Nr. 34 / 2014 Revista Liceului Tehnologic De Metrologie „Traian Vuia“, București
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Revista liceului tehnologic de Metrologie „traian vuia” „PriMul zbor” Nr. 34 / 2014 Revista Liceului Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia“, București ♦♦♦ Colegiul de redacție: Marius Florian Chelaru, Andrei Florin Costea, Mircea Adrian Dincă (redactor-șef), George Niculae, Daniel Cristian Negreanu, Vlad Mihai Paraschiv, Daniel Nicolae Zamfir Coordonator: prof. Mihai Floarea ♦♦♦ Pe coperta 1: Capetele Sfinților Martiri Brâncoveni, după Elena Murariu ♦♦♦ CUPRINS: Cuvînt de învățătură: prof. Mihai Floarea, Anul Brâncoveanu............................................3 Mihnea Vintileanu, Rezistența în munți. Grupul Nicolae Dabija...........................................4 Activități extrașcolare: „Școala altfel“...................................................................................7 George Niculae, O vizită la Muzeul Național al Pompierilor...........8 Pregătirea pentru examenul de bacalaureat: Mircea Adrian Dincă, Paralelă dintre o poezie romantică și una simbolistă .................................................10 Două interviuri: Prof. Mihai Popa: „Liceul vostru are un caracter aparte...“ (Marius Florian Chelaru, Andrei Florin Costea)..................12 Prof. Gheorghe Stoica: „Volumul de informație a crescut foarte mult...“ (Daniel Cristian Negreanu, Daniel Nicolae Zamfir)..............13 Cuvînt de învățătură Anul Brâncoveanu În istoria unui neam străvechi se află repere importante, care jalonează, din perspective umane supuse criteriilor social-politice mereu în schimbare, drumul către prezent al colectivității – de la individul integrat într-o familie pînă la poporul întreg, definit printr-o limbă, printr-o cultură și prin interese pragmatice (economice, geo-strategice etc.) convergente în concertul general planetar. Sfinții se sustrag unor astfel de criterii care fac, de regulă, obiectul istoricilor, al sociologilor, al antropologilor ș.a.m.d., căci ei devin transistorici, veghind împreună cu arhanghelii, heruvimii, serafimii, îngerii, sub ochiul binevoitor al Tatălui Ceresc, traseul mărginit spațial și temporal mundan de unde s-au desprins în infinit. Dintre Sfinții Martiri pe care i-a dat pămîntul marcat de Carpați, Dunăre și Marea Neagră, Brâncovenii – Sfîntul Constantin, fost domn al Țării Românești, între 1688 și 1714, cei patru fii ai săi: Sfinții Constantin, Ștefan, Radu și Matei, împreună cu sfetnicul lor, Sfîntul Ianache Văcărescu – au trasat brazde adînci, fără seamăn, în evoluția descendenților traco-daco-geților creștinați de unul dintre cei dintîi chemați, Sfîntul Apostol Andrei. Pe lîngă excepționala carte reeditată anul acesta, cu prilejul comemorării martirajului Sfinților Brâncoveni, datorată doamnei Ileana Toma, intitulată Ultimul Constantin. Romanul Brâncovenilor (îl recomand cu emoție tuturor cititorilor revistei noastre1!), 2014, declarat „Anul Brâncoveanu“, a fost fericit circumscris plastic de doamna Elena Murariu, care și-a expus extraordinarele icoane în cîteva expoziții, între care se numără și cea de la Muzeul Național al Pompierilor din intervalul 11-24 septembrie 2014. Intitulată metaforic Apa vie la Foișorul de Foc, expoziția găzduită la ultimul etaj al clădirii ce adăpostește impresionantul muzeu (despre care semnează un articol George Niculae în acest număr al revistei noastre) a fost vizitată de elevii clasei a XII-a C, împreună cu dirigintele lor, semnatarul rîndurilor de față. Exemplul martirilor – deopotrivă cutremurător și mîntuitor – nu poate fi urmat decît de cei chemați, dar oamenii de rînd, ca noi, au datoria de a le cunoaște viața, de a-i cinsti și a le populariza jertfa. Poate aș greși dacă aș încheia doar prin afirmația că viața și mai ales sfîrșitul pămîntesc al Sfinților Martiri Brâncoveni pot spune lumii contemporane mult mai multe decît toți ambasadorii României la un loc, de la Unirea din 1859 desăvîrșită în 1918 pînă în zilele noastre – căci Ei fac cu mult mai mult decît atît, alături de ceilalți nenumărați sfinți și mărturisitori: se roagă fără încetare pentru noi toți, buni și răi, deopotrivă! De aceea, găsesc mai nimerit să inser aici, fără comentarii, un fragment din Acatistul lor, de bună seamă, cunoscut doar unei infime părți dintre cei ce se numesc creștini: La locul de martiriu, așezat în genunchi, plin de răni, în cămașa ta însîngerată, avînd în fața ta pe cei patru fii și pe sfetnicul Ianache, ți-ai făcut rugăciunea, pentru ca jerfa ta să fie bine primită la Dumnezeu și ți-ai îndemnat copiii să primească pătimirea pentru credința strămoșească. Pentru aceasta, cu smerenie în fața icoanei tale și a celor martirizați cu tine, te lăudăm (...) (Icosul al 11- lea2). Prof. Mihai Floarea 1 Un studiu critic se află pe siteul http://limbaromana.org/2014/08/ultimul-constantin-romanul-brancovenilor/ 2 Cf. http://www.episcopiaslatinei.ro/sf-brancoveni/viata-si-martiriul/ REZISTENȚA ÎN MUNȚI. GRUPUL NICOLAE DABIJA3 Mărturisesc că e pentru prima dată cînd am avut ocazia să cunosc, să citesc, şi să înţeleg parţial acest fenomen realizat în estul Europei și cu precădere în România. Rezistenţa comunistă din munţi împotriva extinderii ideologiei și a regimului de sorginte bolșevică a fost și este mai puțin cunoscută în România, fapt ce m-a determimat să mă documentez despre acest subiect. Ca bibliografie am folosit: Raport final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, volum editat de Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrescu și Cristian Vasile (Bucureşti, Ed. Humanitas, 2007, 880 pagini) și Rezistenţa armată din munţii Apuseni, editat de Academia Română, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, autori Adrian Brişcă, Puica Buhoci (Bucureşti, 2007). (Alăturat este copiată o hartă a României pe care sînt marcate centrele de rezistență împotriva regimului de ocupație sovietică). Contextul istoric a fost următorul: în anul 1941 România intră în război cu Germania înpotriva U.R.S.S. pentru eliberarea teritoriilor româneşti Basarabia și Bucovina. Prin eforturile armatei sale, România și-a recuperat teritoriile, ajungînd, alături de aliata sa Germania, pînă la Stalingrad, dar aceste teritorii au fost pierdute ulterior, Armata Roșie preluînd controlul ostilităților și intrînd pe teritoriul României. La 23 august 1944 M. S. regele Mihai, sfătuit de consilieri, a ordonat încetarea alianței cu Germania nazistă, astfel a permis ocuparea fără luptă a întregii ţări de către U.R.S.S. Cîteva luni mai tîrziu, prin înţelegerea dintre Stalin, Churchill și Roosevelt privind împărţirea sferelor de influență, România ajunge stat-satelit pentru sovietici. În conformitate cu aceste acorduri, Armata Roşie ocupă teritoriul României pînă în 1958, comportîndu-se abuziv. Tot în aceeaşi notă abuzivă a venit la putere şi 3 Textul e semnat de Mihnea Vintileanu, fost elev al liceului nostru și redactor-șef al revistei „Primul zbor“, actualmente student la Universitatea „Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Științe Politice, Relații Publice și Comunicare. El a participat, sub îndrumarea mea, în calitate de profesor coordonator, la cel de-al treilea SIMPOZION NAŢIONAL „Credinţă, adevăr, creaţie în închisorile comuniste“, EDIŢIA a III-a, Bucureşti, 10 mai 2014, organizator Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”, din sectorul 5, Bucureşti, coordonatori: prof. Mariana Nicolaescu, metodist, sector 5, prof. Adriana Stanomir, directoare a Liceului Tehnologic „Dimitrie Gusti”, prof. ing. Dorel Iordache, director adjunct al Liceului Tehnologic „D. Gusti”, prof. Adriana Dădârlat, directoare a Liceului Teoretic „Ion Barbu”, prof. Laurenţiu Popica, director adjunct al Liceului Teoretic „Ion Barbu” și prof. Marilena Istrati, Liceul Tehnologic „Dimitrie Gusti”. Lucrarea pe care o dăm publicității în acest număr de revistă a fost inclusă în corpusul final de lucrări ale simpozionului cu numerele de ISSN 2284 – 8606 și ISSN-L 2284 – 8606. (Mihai FLOAREA) guvernul procomunist Petru Groza, care a interzis partidele politice și l-a silit pe rege să abdice (30 decembrie 1947). Puterea nou instalată falsificase deja alegerile din 1946, proclamîndu-şi astfel ,,legitimitatea“. După 1946, a început colectivizarea agriculturii după model sovietic, introducîndu-se și pedeapsa cu moartea, prin decretul nr. 199, pentru opozanții regimului, prin care se urmărea mai ales lichidarea rezistenţei armate din munți. Rezistenţa anticomunistă a fost condusă de Vladimir Macoveiciuc, Constantin Cenuşă, Vasile Motrescu, Gavril Vatamaniuc, Ion Paragină, Ilie Sasu, Ion Gavrilă-Ogoranu, Gheorghe Arsenescu, Toma Arnăuţoiu și alții. Cea mai mare densitate de formaţii de rezistenţă anticomunistă a fost creată în Munții Apuseni în judeţele: Alba, Cluj, Turda. Dintre aceşti eroi ai rezistenţei armate anticomuniste m-am aplecat asupra grupării maiorului Nicolae Dabija, numită „Frontul apărării naţionale – Corpul de haiduci“. Nicolae Dabija s-a născut pe 13 aprilie 1907 (în 2014 s-au împlinit 117 ani de la nașterea sa) în oraşul Galaţi, unde urmează cursurile primare la Şcoala de Băieţi nr. 6 şi apoi Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“. Cariera militară și-o începe la 28 februarie 1926 ca voluntar în Regimentul 13 infanterie Iaşi. În 1929 absolvă Şcoala Militară de Ofiţeri din Sibiu și primeşte gradul de sublocotenent. În 1936 Nicolae Dabija aderă la asociaţia „România anticomunistă“. În 1939 e avansat căpitan şi în 1941 e trimis pe frontul de răsărit, unde participă la luptele de la Kerci, Caucaz, Kuban şi Perekop. Rănit în mai multe rînduri (de exemplu la 10 mai 1943 la Ursechiu şi pe 12 aprilie 1944), revine în ţară şi e avansat excepţional la maior. O secvenţă care trebuie să fie amintită mai des la orele