Relaţia Filantropului Emanuil Gojdu Cu Studenţii Români Din Budapesta
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
RELAŢIA FILANTROPULUI EMANUIL GOJDU CU STUDENŢII ROMÂNI DIN BUDAPESTA Maria BERÉNYI Cultura românească din Ungaria s-a păstrat şi răspândit prin mijlocirea Bisericii şi a Şcolii. Aceste instituţii au fost ajutorate de societăţile culturale şi de românii mai înstăriţi, care formau şi constituiau fundaţii, deveneau mecenaţii culturii româneşti de aici. Constituirea asociaţiilor sau fundaţiilor culturale este o activitate caracteristică secolului al XIX-lea, cu preponderenţă, dar şi primelor decenii ale secolului XX. Fundaţiile şi asociaţiile, mai ales acelea constituite din iniţiativa unor personalităţi culturale, au avut drept obiectiv şi ajutorarea elevilor şi studenţilor silitori, care nu dispuneau de posibilităţi materiale pentru a-şi termina studiile, cu scopul de a contribui la culturalizarea maselor, fortificând conştiinţa de identitate. Trăind într-o zonă istorică marcată de profunde confluenţe etnice, cu bogate tradiţii istorice culturale maghiare şi germane, românii au reuşit în epoca modernă importante recuperări în planul instruirii şcolare superioare şi în promovarea unor certe valori intelectuale în cultura română. Secolele al XIX-lea şi al XX-lea au impus o întreagă pleiadă de intelectuali formaţi în academiile şi universităţile din Imperiul Austro-Ungar. Dragostea faţă de ortodoxie şi cultura românească a lui Emanuil Gojdu, neputând fi împărtăşită propriilor săi copii, a început a se revărsa, în măsură tot mai largă, asupra studenţilor români din Budapesta – cei mai iubiţi oaspeţi în casa şi la masa lui. În formarea intelectualităţii române din Ungaria şi Transilvania, pe parcursul secolelor al XIX-lea şi XX-lea fundaţiile au avut un rol covârşitor. În condiţiile lipsei unei clase prospere din punct de vedere economic, sau încă insuficient consolidate, cu o slabă reprezentare a elementului românesc în mediile urbane, cu o populaţie preponderent rurală, formarea intelectualităţii a fost rodul, în mare 469 Tradiții istorice românești și perspective europene parte, al operei de susţinere colectivă prin fonduri şi fundaţii de stipendii. În acest efort colectiv se remarcă activitatea şi contribuţia Fundaţiei Gojdu, care a fost una dintre cele mai mari fundaţii din Austro-Ungaria. Timp de 50 de ani a avut un important rol în activitatea şi viaţa culturală românească din Ungaria şi Transilvania. În perioada 1870-1918, peste 5 000 de tineri au primit burse pentru studii, sau pentru specializare în străinătate, zeci de familii nevoiaşe au primit ajutoare substanţiale în bani, alimente sau de altă natură. Dintre intelectualii români care au absolvit Universitatea din Budapesta şi erau bursieri ai Fundaţiei Gojdu, 32 au ajuns membrii ai Academiei Române, iar 5 dintre ei au devenit prim-miniştri ai României, şi anume Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod, Octavian Goga, Miron Cristea (care era şi primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) şi Petru Groza. Cercurile literar-culturale ale studenţilor români din Budapesta „În primele decenii ale secolului al XIX-lea, numărul celor care frecventau şcolile înalte din Italia, Germania, Austria, Ungaria ş.a. era în plină creştere. Faptul este dovedit de cifra relativ ridicată a intelectualilor români cu titluri academice din anii imediat următori revoluţiei. Lista întocmită în 1849 la cererea Curţii vieneze cuprinde 346 de intelectuali români, dintre care o bună parte trecuseră prin şcoli înalte. Mulţi din aceştia studiaseră la Viena şi la Pesta. Pe lângă studiile propriu-zise, studenţii români desfăşurau aici o activitate largă în scopul cultivării limbii şi literaturii române. Ei îşi manifestau dorinţa de a suplini prin propria lor activitate ceea ce nu găseau în Transilvania şi, cu atât mai mult, în cele două metropole. Sprijiniţi de coloniile româneşti de aici, tinerii studioşi vor crea în Viena şi Budapesta veritabile <<universităţi>> de limba şi literatura română”1. Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, la Pesta se desfăşoară o activitate culturală românească mai întâi sub formă religioasă, apoi, treptat, primind un pronunţat caracter naţional. S-a înfiripat o mişcare culturală şi naţională românească având în frunte pe corifeii Şcolii Ardelene. Odată cu creşterea coloniei românești, precum şi a 1 V. Curticăpeanu, Mişcarea culturală românescă pentru Unirea din 1918, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p.140. 470 In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop numărului studenţilor, Buda şi Pesta devin un focar de răspândire a unor idei îndrăzneţe în lupta pentru afirmarea naţională. Baza materială pentru susţinerea culturii româneşti din capitala Ungariei o asigură colonia macedoromână. Prin anii 1820, Damaschin Bojincă, Pavel Vasici, Paul Iorgovici, Eftimie Murgu, studenţi pe atunci, se adunau în casa parohului român de la Biserica Greco-Valahă Ioan Teodorovici, împreună cu alţi colegi. Acest cerc mai era frecventat şi de alţi români din cercul coloniei macedoromâne ca: Emanuil Gojdu, Atanasie Grabovsky, Ştefan P. Niagoie, Constantin Lecca, Zaharie Carcalechi. În 1844, studenţii români din capitala ungară trec în mod practic la organizarea într-o societate literară, ceea ce prilejuieşte studentului Ioan Thomici o explozivă scrisoare către George Bariţiu. El anunţă întemeierea unei societăţi “Pentru mişcarea literaturii româneşti”, de către studenţimea din Pesta, după exemplul dat de studenţimea română din Oradea. Îl roagă pe Bariţiu să lanseze un apel prin presă pentru sprijinirea societăţii. Efortul de asociere într-o organizaţie cu caracter cultural şi politic este prezent şi la 1848. Spre sfârşitul lunii august se consfinţeşte oficial realizarea unităţii deputaţilor şi a celorlalţi fruntaşi şi studenţi români aflați în Pesta, într-un club politico-naţional-cultural cu numele Societatea Naţională Română. Societatea ia naştere la 22 august 1848. Ea s-a constituit sub preşedinţia lui Andrei Şaguna. Printre membri îl găsim şi pe Emanuil Gojdu. Ziarul Amicul poporului, editat de Sigismund Popp în 1848 la Pesta, publică în numărul 14 Statutele Societăţii Naţionale din Pesta, în 26 de puncte, unde se spunea: “Membru ordinariu poate fi oricare român care se va învoi cu scopul Societăţii şi plăteşte o cotizaţie de 5 florini, iar pentru calitatea de “patron” al Societăţii, 50. Societatea are un preşedinte, un vicepreşedinte, doi notari, un preceptor şi un econom”. Scopul ei era „binele de obşte al Patriei şi înaintarea interesurilor române”. Pentru aceasta “Soţietatatea va ţine toate foile politice, literare, economice, comerciale ş.a., iar dincele de alte limbi câte-i vor fi prin putinţă” (p.24.), apoi “se va nevoi, după putinţă a înfiinţa şi o bibliotecă, pe cât se poate mai românească, cu căutare mai ales la literature nouă”. În afară de preşedintele Şaguna, Societatea are un vicepreşedinte, Teodor Serb, şi doi secretari (notari): Vincenţiu Babeş 471 Tradiții istorice românești și perspective europene şi Petru Farchici. Societatea ar fi dorit să înfiinţeze un organ de presă independent lucru însă care nu i-a reuşit. În preajma revoluţiei de la 1848 studenţimea română a reuşit să închege un cerc de 20-30 de tineri, sub denumirea Adunarea Studenţilor Români la Universitatea din Pesta, în frunte cu Iosif Popescu. Printre membri se număra şi Vincenţiu Babeş. Evenimentele din 1848-49 vor pune capăt acestor încercări2. Încercările lui Gojdu pentru constituirea liceului românesc din Lugoj „Factorii economici şi sociali specifici au contribuit ca în Banat, Crişana, Maramureş, care făceau parte din regatul Ungariei, să se formeze o burghezie română mai puternică, mai avută. Exponenţii burgheziei de aici nu erau reprezentaţi numai de intelectualitate, ca în Ardeal, ci şi de mari comercianţi, bancari, acţionari, funcţionari ajunşi în administraţia superioară şi în aparatul juridic. Reprezentanţii acestei burghezii din care făcea parte şi Emanuil Gojdu, doreau înscăunarea rânduielilor democratice care să asigure libertatea, egalitatea şi dezvoltarea tuturor popoarelor de pe teritoriul Ungariei, cerând totodată folosirea limbii române în administraţie şi şcoli, asigurarea autonomiei bisericeşti, promovarea şcolii şi culturii poporului român”3. Folosind înalta funcţie de comite suprem al Caraşului, Emanuil Gojdu a iniţiat în primăvara anului 1861 acţiunea de ridicare a unui liceu românesc la Lugoj. Lipsa unui număr de intelectuali- funcţionari români, l-au încredinţat pe Gojdu de necesitatea stringentă de a crea, prin toate mijloacele posibile, o pătură masivă şi bine pregătită de intelectuali care să poată ocupa cele mai înalte funcţii în administraţia de stat, ca şi pe această cale să poată servi interesele naţiunii sale. Pentru înfiinţarea liceului el a donat 2.000 de florini, organizând şi alte donaţii, iar pentru desăvârşirea acţiunii întreprinse a cerut guvernului maghiar un ajutor de 18.000 de florini, însă nu a primit niciun ajutor. Deák Ferenc i-a sugerat ajutorul celorlalte comitate. Despre această iniţiativă se relatează în presa vremii astfel: 2 Maria Berényi, Cultură românească la Budapesta în secolul al XIX-lea, Editura NOI, Giula, 2000, p.93-95. 3 I. Chira şi N. Chidioşan, ,,Emanuil Gojdu-Mecenat”, în Emanuil Gojdu 1802- 1870, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 1972, p. 21. 472 In Honorem Academician Ioan‐Aurel Pop Relaţiunea Comisiunei denumite în cauza înfiinţândului gimnaziu românesc din Lugoşiu Comisiunea denumită în cauza înfiinţândului gimnasiu românesc adunându-se după înţelesul decoziunii sub Nr.544 sub preşedinţia Ilustritatei Sale Dlui E m a n u i l G o z s d u comite suprem, arăta relaţiunea sa din şedinţa din 3. Septemvre 1861 precum urmează. Comisiunea denumită