România Şi Ţările Baltice În Perioada Interbelică
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Silviu Marian Miloiu ROMÂNIA ŞI ŢĂRILE BALTICE ÎN PERIOADA INTERBELICĂ REPRODUCEREA PARŢIALĂ SAU TOTALĂ A ACESTEI LUCRĂRI FĂRĂ ACORDUL SCRIS AL Editor: Dan Mărgărit Târgovişte, 2003 © copyright Editura Cetatea de Scaun ISBN 973-7925-20-3 2 CUPRINS INTRODUCERE……………………………...4 CAPITOLUL I………………19 O istorie a contactelor româno-baltice dinainte de 1922...…..19 CAPITOLUL II……………………………….......80 Istoria relaţiilor diplomatice şi consulare ale României cu Ţările Baltice……………………………………80 I. Geneza relaţiilor diplomatice româno-baltice……..80 II. Istoria relaţiilor diplomatice şi consulare ale României cu Letonia…………………87 III.a. Istoria relaţiilor diplomatice ale Estoniei cu România……………………………123 III.b. Consuli şi candidaţi de consuli onorifici ai Estoniei în România în perioada interbelică: informaţii inedite din arhivele estoniene….125 III.c. Istoria relaţiilor diplomatice şi consulare ale României cu Estonia……….……142 IV. Istoria relaţiilor diplomatice ale României cu Lituania……………………………148 V. Concluzii……………………………156 CAPITOLUL III…………………......159 România, Ţările Baltice şi securitatea colectivă în Europa…159 I. Securitatea colectivă: istoric şi implicaţii interbelice…..159 II.a. Statele Baltice, România şi securitatea colectivă în Europa anilor '20…………….163 II.b. Pactul Briand-Kellogg şi protocolul de la Moscova: atitudini româneşti şi baltice..….183 III.a. Întărirea climatului de cooperare în Europa Răsăriteană: Convenţiile de definire a agresorului în contextul politicii de securitate colectivă urmate de România şi Ţările Baltice……….189 III.b. Pactul de securitate orientală, România şi Ţările Baltice..192 III.c. Diplomaţia românească, Ţările Baltice şi Liga Naţiunilor după eşecul proiectului pactului oriental…….209 IV. Diplomaţia României şi preocupările de securitate ale Ţărilor Baltice în anii 1938-1939…….213 IV.a. Factorul militar german în Ţările Baltice 3 în anii 1938-1939………………………215 IV.b. Rolul factorului britanic în politica Ţărilor Baltice în viziunea diplomaţiei româneşti…218 IV.c. Inserţia factorului polonez în politica Baltică: percepţii româneşti…………………………………..221 V. Neutralitatea şi rolul acesteia ca factor de interes în politica Ţărilor Baltice………………225 VI. Consecinţele diferiţilor factori de influenţă regională şi mondială asupra poziţiei strategice a Ţărilor Baltice…..226 CAPITOLUL IV……………………………............229 Poziţia Românei faţă de constituirea şi consolidarea Înţelegerii Baltice ……………...229 I. Introducere………………..229 II. Chestiunea securităţii în regiunea baltică după sfârşitul Primului Război Mondial………230 II.a. Ideologia politică a Baltoscandiei, ca o nouă regiune în Europa…………..234 II.b. Proiectul Ligii Diagonale (1919-1920) mergând de la Marea Neagră la Marea Baltică, ca o zonă de separare a Rusiei de Germania…………237 II.c. Proiecte de constituire a unei ligi baltice: 1917 – 1934…….239 III. Diplomaţia României şi constituirea Înţelegerii Baltice…….255 IV. Consolidarea Înţelegerii Baltice în viziunea diplomaţiei Româneşti………………..261 IV.a. Conferinţele Înţelegerii Baltice………261 IV.b. Înţelegerea Baltică în relaţiile internaţionale în anii '30 în viziunea diplomaţiei române……...264 V. Politicile Înţelegerii Baltice de la sfârşitul anilor ´30……….267 VI. Sfârşitul Înţelegerii Baltice: percepţii româneşti…………....275 VII. Concluzii………………………….279 CAPITOLUL V……….................281 Anexarea Ţărilor Baltice în viziune românească (1939-1940) 281 CONCLUZII………………………320 BIBLIOGRAFIE FINALĂ …………...326 4 5 Introducere Actualitatea temei Integrarea euroatlantică a României şi Ţărilor Baltice este o realitate a lumii contemporane. Anul acesta România, Lituania, Letonia şi Estonia vor primi invitaţii de alăturare la una dintre cele mai largi organizaţii de securitate internaţionale create vreodată: N.A.T.O. La 1 mai 2004, foarte probabil, Estonia, Letonia şi Lituania vor fi invitate să adere la Uniunea Europeană. În 2007 este posibil că România le va urma. Este foarte adevărat că asistăm la o situaţie fără precedent: pentru prima dată în epoca modernă există un proiect democratic aşa de larg de integrare a Europei de Est, a Europei dintre Germania şi Rusia, în spaţiul cultural şi politic european. Pentru prima dată, Europa Occidentală simte nevoia să facă sacrificii pentru a integra Europa Orientală într-o civilizaţie europeană comună bazată pe ideile de democraţie şi progres1. Europa Occidentală nu mai este Europa Locarnoului sau a Münchenului, ci este o Europă care se apleacă cu o nouă viziune, integratoare, asociativă spre Răsărit. Este o Europă care a decis să-şi spele păcatele luptelor fratricide printr-o nouă viziune, tolerantă, şi care caută să asocieze întru aceleaşi idei şi partea de Europă ocupată de sovietici. Practic, de continuare acestei politici, de modul ei de aplicare, de reuşita ei, depinde viitorul Europei. Şi depinde viitorul României şi al Ţărilor Baltice. Inclusiv viitorul relaţiilor bilaterale ale României cu Estonia, Letonia şi Lituania. Pentru că deja am folosit, inclusiv în titlul lucrării noastre, denominaţia Ţările Baltice, credem că se cuvine, de la bun început, să clarificăm motivele care ne-au determinat să optăm pentru folosirea majusculelor pentru a desemna naţiunile-state estoniană, letonă şi lituaniană. Pentru că, de pildă, nimeni nu s-a gândit să folosească termenul de state balcanice scris cu majuscule. De ce aşadar această diferenţă? Răspunsul nu este unul foarte simplu. Naţiunile estoniană, letonă şi lituaniană sunt departe de a fi avut o istorie aşa de strâns asociată aşa cum ar sugera folosirea acestei denominaţii. Estonienii sunt o populaţie fino-ugrică, vorbitoare de limbi baltice fiind doar naţiunile letonă şi lituaniană. Apoi, letonii şi estonienii sunt luterani, iar lituanienii catolici. Istoria şi tradiţiile culturale comune lituaniano-poloneze sunt mai evidente decât cele lituaniano-letone sau lituaniano- estoniene. Pe scurt, situaţia este datorată, în principal, istoriei comune de peste un veac a naţiunilor baltice în cadrul Imperiului Rus, faptului că acestea erau naţiuni mici, care au căutat să găsească o cale de asociere în perioada interbelică deoarece păreau a nu fi viabile ca state naţionale, dar mai cu seamă similarităţii sorţii lor în 1 Vezi polemica epistolară dintre Mihai Antonescu şi Grigore Gafencu de la începutul anului 1944 cu privire la importanţa regiunii dintre Marea Baltică şi Marea Neagră în politica europeană, în Grigore Gafencu, Politica în exil: 1942-1957, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2002 (studiu intoductiv şi selecţia textelor de Nicolae Petrescu şi Gheorghe Zamfir), p. 112-113. În contrast cu convingerea ministrului de externe român de la acea dată, fostul şef al diplomaţiei era pesimist cu privire la influenţa pe care interesul pentru salvarea Europei răsăritene de pericolul sovietic îl avea în cercurile guvernamentale din capitalele occidentale. anii 1939-1940 şi în perioada dominaţiei sovietice. Cooperarea dintre aceste state în anii Gorbaciov, în vederea recâştigării independenţei lor naţionale, a accentuat şi mai mult perceperea lor ca având un destin istoric şi o orientare politică şi culturală strâns legată. De aceea, am considerat că nu este cazul, în această dizertaţie, să schimbăm obiceiul deja îndătinat al presei şi istoriografiei mondiale de a scrie cu majuscule numele Ţările Baltice atunci când se referă la cele trei state, Estonia, Letonia şi Lituania. Atragem doar atenţia asupra rezervelor noastre în folosirea acestui nume care sugerează o identitate aproape naţională a celor trei naţiuni. De asemenea, considerăm de datoria noastră să atragem atenţia asupra faptului că, la începutul anilor '20, şi Finlanda era considerată un stat „Baltic”, aşadar un stat a cărui identitate politică şi culturală era mai legată de Marea Baltică şi de naţiunile estoniană, letonă şi lituaniană, decât de „Nord” şi Scandinavia. De aceea, atunci când am vorbit de cooperarea dintre statele situate împrejurul Mării Baltice am folosit, în general, termenul de statele din arealul Mării Baltice, pentru a le deosebi de Statele Baltice propriu-zise, adică Estonia, Letonia şi Lituania. Situaţiile în care românii şi naţiunile baltice au fost asociaţi într-o întreprindere comună sunt puţine: sunt de amintit aici legăturile românilor şi ale lituanienilor din Evul Mediu, legăturile spirituale create în Imperiul Rus între românii basarabeni şi intelectualitatea baltică, coparticiparea acestora la distrugerea ţarismului şi a dominaţiei ruseşti. Dar cel mai important dintre acestea a fost proiectul de creare a Europei securităţii colective din perioada interbelică. În cadrul Europei versailleze, România şi Ţările Baltice au fost asociate în vederea menţinerii statu-quo-ului continental. O excepţie o constituia Lituania care, lipsită de către Polonia de capitala sa istorică şi de o regiune importantă din jurul acesteia, a jucat atât cartea revizionismului (îndreptat împotriva Poloniei) cât şi pe cea a antirevizionismului, a menţinerii ordinii europene şi a instituţiei ce garanta securitatea colectivă, Liga Naţiunilor. Complementar acestui proiect, colaborarea în direcţia menţinerii Rusiei în afara politicii europene şi a îngrădirii comunismului a constituit o altă motivaţie în vederea solidarizării României şi a Ţărilor Baltice. Franţa şi Marea Britanie, ca garante ale ordinii europene stabilite la Versailles, aveau misiunea istorică de a fi, la începutul anilor '20, principalul reazem al acestor state în direcţia motivării şi menţinerii solidarităţii statelor din regiune pentru a păstra o „barieră” solidă împotriva Germaniei şi un „cordon sanitar” impenetrabil împotriva