Versiunea .Pdf
c y m k Revistã de culturã ORAª REGAL Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Ecumenismul Dacoromaniei Gheorghe PĂUN ste posibil ca deja titlul dinainte să provoace multora oarece E„urticarie” şi este sigur că pledo aria pe care o încerc în continuare va avea o asemenea urmare… În primul rând, îi va întărâta pe hlizitorii la adresa „excepţio nalismului românesc”, dar, pe de o parte, contez pe faptul căi va deruta toponimul multacoperitor, şi geografic, şi istoric, Dacoromania (apare deja aici un ecume nism suigeneris, încercând săi concilieze pe dacofili şi latinofili, ambele părţi purtând semnificaţii şi greu de tradus. eventual sufixe mult mai agresive, etichete Plus ceva intim poporului român, sem neelegante venite dinspre „interlocutori”), nalat şi de Eminescu (Timpul, 10 septem pe de altă parte, sunt curios cum pot să brie 1880; o mare parte din articol este contracareze sugestia, detaliată mai jos, reprodusă la pagina următoare, şi alte că noi, românitatea, se pare că chiar avem rânduri din el decât cele de mai jos fiind o misiune cu adevărat excepţională, anume, relevante pentru discuţia noastră): „Am ecumenică – la modul practic, de reînfrăţire susţinut mai mult: că legea catolică la a „celor două biserici”, separate de aproape români, ritul grecocatolic, se deosebeşte o mie de ani, de la Marea Schismă din 1054, de restul bisericii române întrun mod cu motivată, la prima vedere, de orgolii umane totul exterior, cel puţin în ochii poporului, şi amănunte de ceremonie, în fond, de şi că deosebirea nu are înţeles decât pentru interese „geoteologice”.
[Show full text]