c y m k

Revistã de culturã ORAª REGAL Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Ecumenismul Dacoromaniei Gheorghe PĂUN ste posibil ca deja titlul dinainte să provoace multora oarece E„urticarie” şi este sigur că pledo­ aria pe care o încerc în continuare va avea o asemenea urmare… În primul rând, îi va întărâta pe hlizitorii la adresa „excepţio­ nalismului românesc”, dar, pe de o parte, contez pe faptul că­i va deruta toponimul mult­acoperitor, şi geografic, şi istoric, Dacoromania (apare deja aici un ecume­ nism sui­generis, încercând să­i concilieze pe dacofili şi latinofili, ambele părţi purtând semnificaţii şi greu de tradus. eventual sufixe mult mai agresive, etichete Plus ceva intim poporului român, sem­ neelegante venite dinspre „interlocutori”), nalat şi de Eminescu (Timpul, 10 septem­ pe de altă parte, sunt curios cum pot să brie 1880; o mare parte din articol este contracareze sugestia, detaliată mai jos, reprodusă la pagina următoare, şi alte că noi, românitatea, se pare că chiar avem rânduri din el decât cele de mai jos fiind o misiune cu adevărat excepţională, anume, relevante pentru discuţia noastră): „Am ecumenică – la modul practic, de reînfrăţire susţinut mai mult: că legea catolică la a „celor două biserici”, separate de aproape români, ritul greco­catolic, se deosebeşte o mie de ani, de la Marea Schismă din 1054, de restul bisericii române într­un mod cu motivată, la prima vedere, de orgolii umane totul exterior, cel puţin în ochii poporului, şi amănunte de ceremonie, în fond, de şi că deosebirea nu are înţeles decât pentru interese „geo­teologice”. clerul superior. Aşadar, ceea ce am crezut Mai pun puţină sare pe rana anti­ex­ noi esenţial nu e deosebirea de dogme între cepţionaliştilor, reamintind că în România, noi şi alte biserici; pentru conştiinţa popo­ chiar şi în cea de azi, aşa „grăniţuită” rului o asemenea deosebire e impercep­ (după expresivul termen propus de acad. tibilă.” Al. Surdu) cum este, trăiesc laolaltă, în modul cel mai firesc, peste 20 de etnii, mai ai aproape de zilele noastre… toate (excepţia cea mai evidentă este cea În ianuarie 1989, Preafericitul a maghiarilor) venite aici spre a convieţui, MTeoctist, Patriarhul BOR, întor­ Monumentul Eroilor din Pucioasa, cu accent pe „con”, fie fugind de diverse cându­se din India (!), face o vizită neauto­ Dâmboviţa represalii (armeni, evrei, lipoveni), fie pur rizată de autorităţile bucureştene Papei Ioan şi simplu căutând un loc de casă (mai toţi Paul al II­lea, polonez cu origini româneşti. Din sumar: ceilalţi). Au fost şi unii (precum saşii) aduşi, Apoi, în mai 1999, Papa Ioan Paul vine cu motive militare sau economice, integraţi oficial în România, reîntâlnindu­se cu Horia Bădescu: Marea trăncăneală cu vremea printre români. Nu cred să mai Patriarhul Teoctist. A fost prima vizită existe vreo ţară europeană de o mărime a unui papă, la aproape un mileniu de la Marian Nencescu: Arheul, o poveste comparabilă cu România în care să trăiască Marea Schismă, într­o ţară preponderent de viaţă alături în bună pace atâtea etnii (se înţele­ ortodoxă! ge, nu număr emigranţii moderni, ci doar Trei amănunte cu totul semnificative Dragoş Vaida: Modul de viaţă european grupurile stabilizate, coerente cultural). legate de această vizită merită subliniate (o face şi Tudor Nedelcea în textul Pentru şi fiinţa noastră socială am la fel este cu religiile. Aproape unitatea lumii creştine, reluat în cartea Dan Anghelescu: Exilul versus Utopia. sută la sută creştină, puţin peste Biserica şi societatea, Editura Sitech, C86% ortodoxă, populaţia României Craiova, 2019, text care a declanşat şi Aculturaţia totalitară în România însumează în jur de 10% catolici de diverse pledoaria de faţă). Mihaela Malea Stroe: Degeaba? nuanţe, plus credincioşi de alte rituri (cf. În timpul vizitei, Papa a numit de mai recensământul din 2011, sursa Internet). multe ori ţara noastră Grădina Maicii Da, degeaba! Catolicizată cu forţa pe vremea Habsbur­ Domnului, iar la Bucureşti, localnicii care Ilie Popa: Alianţa sovieto­nazistă gilor, Transilvania şi arată gotic, iar cate­ l­au întâmpinat au scandat în mod repetat drale catolice funcţionează şi în restul ţării Unitate, unitate! Papa a remarcat acest şi efectul ei asupra României (amintesc una mai puţin cunoscută decât lucru şi, ulterior, a amintit chemarea Florentin Popescu: Întru cinstirea merită, cea poloneză din Cacica, ridicată românilor în faţa pelerinilor adunaţi la la 1904, realmente spectaculoasă). Se pare Vatican. În plus, Papa a făcut o consistentă memoriei scriitorilor români eroi că în România există şi donaţie pentru construirea Catedralei vreo 80 de locaşuri de Mântuirii Neamului. Crina Decusară Bocşan: Scrisori cult musulmane, cea mai Peste două decenii, în vara anului 2019, de taină ale Iuliei Hasdeu faimoasă fiind Moscheea şi Papa Francisc a vizitat România. O din Constanţa, construită, reconfirmare deplină: sloganul vizitei sale Eugen Constantinescu: Xiloformele tot la început de secol a fost „Să mergem împreună!”, Patriarhului lui Constantin Rădulescu XX, din iniţiativa Regelui Daniel i s­a adresat cu „Frate drag”, unul Carol I, catolic domnind dintre momentele importante ale vizitei Revista apare sub egida Centrului peste o ţară ortodoxă… a fost slujba din Catedrala Mântuirii de Cultură şi Arte „George Până aici, nu neapărat Neamului, iar preşedintele Iohannis i­a ecumenism – pur şi simplu reamintit Papei, în alocuţiunea sa de la Topîrceanu” din Curtea de Argeş normalitate. Îi putem spune Palatul Cotroceni, că „veniţi în Grădina şi a Asociaţiei Culturale şi omenie, un (alt) cuvânt Maicii Domnului”. „Curtea de Argeş”. românesc greu de (Continuare la pag. 2) www.curteadelaarges.ro Curtea de la Argeş

Domnul Eminescu scris­a Toate­s vechi şi nouă toate... ntr­unul din numerele trecute am crezut în ochii poporului, şi că deosebirea nu are un român greco­catolic de cuviinţă a insista asupra religiei moşte­ înţeles decât pentru clerul superior. Aşadar, şi unul greco­oriental Înitorului eventual al tronului. Dacă ne ceea ce am crezut noi esenţial nu e deosebirea e mai mare decât între întoarcem şi acum la cestiunea aceasta e pentru de dogme între noi şi alte biserici; pentru conşti­ acest din urmă şi un că citiserăm în ziare străine de oarecari piedici inţa poporului o asemenea deosebire e impercep­ muscal, un grec sau ale trecerii la legea răsăriteană, despre care n­am tibilă. Lucrul asupra căruia apăsăm este absoluta un bulgar. Lucrul sună vorbit, tocmai fiindcă erau în cestiune persoane deosebire între spiritul democratic, de muncă şi paradox, dar e departe ale căror convingeri religioase sunt vrednice iubire de adevăr, care stăpânea şi stăpâneşte încă de a fi. Cu toate cele de tot respectul. Aşadar, fără a cita nume proprii, în multe părţi în biserica română, spre deosebire patru puncte, cu tot am spus numai că religia moştenitorului nu de formalismul gol al altor biserici şi de atârnarea „ex patre filioque e indiferentă; că numai aparţinând bisericii acestora de puterea politică a statului. Ceea procedit”, cu tot naţionale el va cunoaşte însemnătatea acestui ce e revoltător pentru orice conştiinţă liberă primatul recunoscut factor considerabil în viaţa unei naţii. Am vorbit este plecarea bisericii sub autoritatea statului, al papei, acelaşi spirit de biserica naţională îndeosebi, nu de legea exploatarea credinţelor religioase pentru scopuri de comunitate religi­ ortodoxă; şi de deosebirile ce biserica noastră politice. oasă­naţională le are, nu în dogme, dar în spiritul şi domneşte la românii atitudinea ei, de celelalte biserici; am stfel vedem greco­catolici ca şi însemnat câteva liniamente ale vechii ei mişcându­se la cei greco­orientali. organizări autonome şi am spus – ceea Apopoare Nu e vorbă măcar ce e cunoscut îndealtmintrelea tuturor întregi în urma crucii, despre o biserică Monumentul lui din ţară – că biserica la noi nu era numai pentru a­i asigura universală, care să Mihai Eminescu o comunitate religioasă, ci şi naţională. triumful, se zice, în coprinză omenirea de la C. de Argeş A existat în ţările noastre sute de ani cler realitate însă pentru a întreagă înfrăţită; nu e grecesc. Confundatu­s­a el vreodată cu răspândi dominaţiunea nici măcar vorba de­o biserică coprinzând un clerul român, fie de mir, fie călugăresc? puterii lumeşti a împă­ grup de popoare, ci de una singură biserică Nu. Din contra, au fost totdeauna opuşi unii răţiei respective. Câte românească, instituită în lume pentru români altora; totdeauna mitropoliţii şi ţara căutau puteri nu se servă de şi pentru nimeni altul încolo. să depărteze acest cler străin, intrat prin acest pretext pentru Să venim acum la îngrijirea ce se dă acestei mănăstirile închinate, deşi era de­o lege a comite neauzite religii naţionale­române în România liberă. Până cu noi. Am spus că clerul bizantin avea nedreptăţi! Ceea ce e la ministrul, numit cosmopolit, al instrucţiei, veleităţi de papism, de biserică universală; dar important, repetăm, d. Titu Maiorescu, limba românească a ţării nu cel rusesc manifestă în timpii din urmă pentru noi, este partici­ se­nvăţa în şcolile secundare. Tot acest ministru veleităţi de cezaro­papism. Toate acestea parea eventualului cosmopolit a proiectat înfiinţarea unei facultăţi românii le­au respins pe cât au putut. moştenitor la comu­ teologice pentru un cler compus din mii de Astfel, am văzut cum în Banat şi în graniţa nitatea religioasă membri. Noi am spus­o cândva că în România militară, pe acelaşi teritoriu, în aceleaşi română, interesarea am ajuns a înţelege toate cuvintele dicţionarului circumscripţii, românii s­au despărţit de pentru spiritul şi pe dos, că cosmopolit se numeşte ceea ce­i sârbii de aceeaşi lege şi­şi au episcopul autonomia ei, conşti­ naţional, şi naţional e fizionomia bulgaro­bizan­ lor propriu. Înlăuntrul aceleiaşi monarhii, inţa clară că, afară tină a roşilor din ţară. Ei bine, această facultate aceluiaşi district chiar, românii nu vor de unitate dogmatică, nu s­a înfiinţat şi se vede că nici se va înfiinţa. să fie în comunitate religioasă cu străinii, nu există niciun fel Episcopii noştri viitori vor continua se vede deşi recunosc identitatea dogmelor şi de altă legătură între a fi crescuţi în Rusia, în Grecia şi în alte locuri a canoanelor. Am susţinut mai mult: că biserica noastră şi pravoslavnice. legea catolică la români, ritul greco­catolic, celelalte. Asemănarea Dispariţiunea sentimentului religios e de se deosebeşte de restul bisericii române în comunitatea regretat nu numai la noi, dar pretutindenea. într­un mod cu totul exterior, cel puţin bisericească între (Timpul, 10 septembrie 1880) (Urmare din pag. 1) nu al poporului, vorba lui Eminescu. Încă o frază din articolul său: „Bizanţul a avut veleităţi de papism, Biserica rusească are veleităţi de cezaro­papism”. mai semnalat ceva preşedintele, a vorbit despre asta şi Papa O scria cu un secol şi aproape jumătate înainte de Putin, de Erdogan, Francisc, anume că numeroşi români (ortodocşi) au emigrat în de presiunea musulmană asupra Europei – parcă scria azi de dimineaţă. Aultima vreme în vestul (catolic al) Europei. Detaliu din nou vrednic În mod normal (dacă diavolul nu ar fi şi el treaz…), numita presiune ar trebui de subliniere: vreo cinci milioane de ortodocşi (îi includ şi pe basarabenii să grăbească lucrurile. plecaţi în Europa – de­asta şi vorbeam la început despre românitate) nu Pentru că suntem în aprilie, pregătindu­ne să luăm Lumină: un prim pas numai că trăiesc în ţări (tradiţional) catolice, dar şi­au luat cu ei, pe lângă ar fi unificarea Paştelui, defazarea sărbătorii (în funcţie de… fazele lunii) limbă şi obiceiuri, şi credinţa – iar BOR, i­am mai făcut cândva o plecăciune fiind, cu siguranţă, o ciudăţenie pentru orice credincios „de rând”. În 2025, pentru asta, a trimis preoţi, a organizat sute de parohii ortodoxe, din şi Paştele ortodox şi cel catolic „cad” în aceeaşi zi, 20 aprilie. Va rămâne aşa Australia până în Canada. şi mai încolo, adică tot pe 20 aprilie, şi pentru catolici, şi pentru ortodocşi? Afirmaţia­îndemn sugerată de titlu şi exemplificată până aici este acum Vor reuşi înalţii ierarhi, că de ei depinde, să decidă că e vremea „să mergem clară: poporul român are vocaţie, dacă nu cumva şi menire, ecumenică! Iar împreună”? Lumina­i­ar Cel de Pretutindeni, Acelaşi pentru toţi… semnele par a spune că la un mileniu de la Schismă, schisma va fi istorie… P.S. (Pentru că detaliile contează:) Ecumenism = Mişcare de refacere Dar… Dacă trei decenii vor fi suficiente… căci uşor e de spart un vas a unităţi universale a Bisericilor creştine, cu respectarea autonomiei lor, şi greu e de refăcut din bucăţi vasul dintru început… Orgolii, diferenţe de pe calea acordurilor şi a dialogului teologic. (DEX, 2009) Voiam să subliniez ceremonie, interese „geo­teologico­politice”… La nivelul „clerului superior”, „cu respectarea autonomiei lor”, dar n­am vrut să fiu tendenţios… Redactor­şef: Gheorghe Păun

Colegiu redacţional: Svetlana Cojocaru – membru corespondent Revistă lunară de cultură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Apare sub egida Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” (Bv. Basarabilor 59) Chişinău, Florian Copcea – scriitor, şi a Asociaţiei Culturale „Curtea de Argeş” membru al USR şi USM, Drobeta­ Redacţia: Str. Schitului 45A, 115300 Curtea de Argeş Turnu Severin, Ioan Crăciun – Tiparul: Venus Printing Solutions SRL, Iaşi director al Editurii Ars Docendi, Bucureşti, Spiridon Cristocea – conferenţiar la Universitatea Piteşti, Dumitru ISSN: 2068-9489 Augustin Doman – scriitor, Curtea de Argeş, Sorin Mazilescu – lector la Întreaga răspundere ştiinţifică, juridică şi morală pentru Universitatea Piteşti, Marian Nencescu – cercetător asociat la Institutul conţinutul articolelor revine autorilor. Reproducerea oricărui de Filosofie al Academiei Române, Filofteia Pally – expert naţional etnolog, articol se face numai cu acordul autorului şi precizarea sursei. Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, Argeş, Cornel Popescu – director al Muzeului Judeţean Argeş, Piteşti, Octavian Sachelarie – director al E­mail: [email protected] Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”, Piteşti, Adrian Sămărescu – conferenţiar Website: www.curteadelaarges.ro la Universitatea Piteşti, Ion C. Ştefan – profesor, membru al USR, Bucureşti, Abonamente se pot face direct la redacţie, trimiţând Maria Mona Vâlceanu – scriitor, Piteşti, Constantin Voiculescu – profesor, contravaloarea (60 lei/an) în contul specificat mai jos Curtea de Argeş şi, prin e­mail, adresa poştală. Revista poate fi sponsorizată prin Asociaţia Culturală „Curtea de Argeş”, CIF 29520540, Banca Transilvania, IBAN RO38 BTRL RONC RT0V 1516 7901. 2 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

Homo sapiens Marea trăncăneală Horia BĂDESCU n 1994, Mircea lege nu­i interzice cuiva să fie idiot!”, vorba regre­ potentaţilor planetei, ale marilor vânzători aşezaţi Iorgulescu publica tatului Grigore Moisil. la taraba la care se vând netrebnicele noastre piei. ÎMarea trăncăneală – La adăpostul întunericului din hăul internautic, Un potop de vorbe: de vorbe mincinoase, de vorbe eseu despre lumea lui care ascunde identităţi şi interese, vinovăţii şi goale, pe care auzul tău le cunoaşte atât de bine Caragiale, încercare critică „inocenţe” – „ca hoţii”, vorba politicianismului ambi­ dar pe care gura ta refuză să le rostească. Vorbe exemplară de a decodifica dextru ori centrist de la noi – haidamacii reţelelor de îngeruite care ţi aduc frigul în oase.”) s­a mutat în şi evidenţia elementele care socializare îşi asmut hoardele de „prieteni” către ţeluri lumea tăcerii, a mutismului şi autismului asumat sau structurează această lume, mai mult sau mai puţin oculte, speculând mai ales indus. Fiindcă totul se rezumă acum la „Vorbe, vorbe, care o fac unică, însă nu temerile şi anxietăţile din fragila lume a imberbilor vorbe!”, după amara meditaţie a prinţului Hamlet, irepetabilă, cauza derapajelor din care ea îşi consti­ adolescenţi şi a tinerilor, a celor care simt nevoia „prinţul marilor dileme”, cum inspirat îl numea Ioan tuie fizionomia şi fiziologia. Evidenţa faptului că de a fi acceptaţi de cineva, într­o lume ostilă în care Morar. umanitatea speciei e legată de actul vorbirii, de ocrotirea cuibului familial, asediat şi el de ideologii Că tevatura asta nesfârşită, glosolalia universa­ cuvânt, de logos, e contemporană cu începuturile subversive, e tot mai iluzorie, înstrăinaţi şi înfricoşaţi lizată, marea trăncăneală, ne duce la ani lumină istoriei civilizaţiei acesteia. A pune semnul egalităţii de singurătatea funciară în care îi aruncă existenţa de meditaţia şi reflecţia care făceau din noi „trestia între om şi cuvânt este deja monnaie courante, vorba virtuală, căutându­şi identitatea pierdută în identitatea gânditoare” a universului – unica până la proba francezului. A spune că omul se salvează prin cuvânt şi sprijinul unui grup, gang, haită, turmă, în care contrarie, dacă va mai fi cineva în viitor care să caute de spaimele, angoasele, singurătăţile şi incertitudinile responsabilitatea pare a nu proba a ceea ne­a obsedat şi ne obsedează în sale e de domeniul aceleiaşi evidenţe. Numai că mai exista, unde impunitatea orizontul „modernităţii” noastre – şi ne interzice între cuvântul care face sens, care spune lumea în creată de anonimat, iluzorie coborârea în adâncurile fiinţei, este o evidenţă pe înţelesurile ei, şi vorba goală, vorba de dragul vorbei, sau chiar reală, induce ideea care cinica şi trufaşa contemporaneitate o refuză vorba redusă doar la actul vorbirii ce traduce, prin că totul este posibil, iar ilega­ ca pe atâtea altele. Precum aceea că virtualul, absenţa sensului, un gol existenţial pe care locutorul lităţile declinate numărului care­şi flutură fabuloasa­i memorie artificială, ne încearcă să­l substituie prin logoreea organică de până la disiparea totală. infantilizeză memoria şi ne gângăveşte judecata. care suferă personajele lui Caragiale, e o enormă De aici şi setea de „pri­ distanţă. Da, Mircea Iorgulescu are dreptate, îngrozite eteni”, fudulia cu sute sau n acea biblie a „civilizaţiei spectacolului” de vidul existenţial, personajele lui Caragiale „se mii de prieteni, oripilantele exilează în limbuţie”, în trăncăneala care substituie formulări „a cere sau a în care suntem obligaţi să trăim, cartea lui viaţa însăşi, viaţa inexistentă, „ultimul stadiu al acorda/oferi prietenia” cuiva, ÎMario Vargas Llosa cu acelaşi titlu (Civilizaţia mistificării traiului”! Da, Iorgulescu are dreptate, ca şi cum acest sublim sen­ spectacolului, Humanitas, 2016), e citată „dra­ pălăvrăgeala nesfârşită vine din „spaima de singu­ timent ar fi un fel de marfă matica mărturisire a profesorului doctor Katherin rătate”, e un refugiu din neantul interior într­un spaţiu negociabilă pe tarabele Hayles, care predă literatura la Duke University: virtual a cărui voluptate supremă este actul vorbirii virtuale. „Nu mai reuşesc să­i fac pe studenţi să citească o şi nu conţinutul acestuia, nu sensul! Da, aceasta carte în întregime.” „Aceşti elevi – continuă Llosa – părea a fi lumea lui Caragiale şi doar a lui! i ia să ne întoarcem nu sunt ei de vină că se dovedesc incapabili să Numai că realitatea bate mereu ficţiunea, lumea cu folos la bădia I.L. citească Război şi pace sau Don Quijote. Obişnuiţi a „evoluat” şi trăncăneala s­a dovedit a fi nu numai ŞCaragiale, ctitor al să ciugulească informaţii de pe internet, fără să românească, ci universală, explodând sub ocrotirea psihologiei internautice avant fie nevoiţi să se concentreze îndelung, au pierdut globalizării şi a atotputernicului internet. De pe vre­ la lettre, cu mult înaintea peri­ obiceiul, ba chiar şi facultatea de a se concentra şi mea lui Caragiale şi până acum, vorbitu­n bobi, în matului Marshal McLuhan s­au trezit obligaţi să se mulţumească cu această dodii, fără cap şi coadă, bălmăjala fudulă, suficienţa şi a contemporanului nostru fâţâială cognitivă specifică internetului, (...) încât doctă, căci există şi un asemenea oximoron lingvistic, Nicholas Carr cu al său Ce au ajuns să fie vaccinaţi împotriva atenţiei, răbdării parascoveniile vândute la gard, vorbele de clacă face Internetul cu minţile noastre? Fiindcă, glosează şi dăruirii îndelungate pe care le cere actul cititului – expurgate de orice farmec bucolic, cotcodăceala, Mircea Iorgulescu, „Lumea lui Cragiale e compusă din singurul fel în care poţi citi, cu bucurie, marea sporovăiala sans rivages, incontinenţa verbală în amici foarte sociabili, pofta de vorbă creşte dintr­un literatură. (...) La ce bun să citeşti, dacă pe Google regim onomatopeic şi emoticonic (ierte­mi­se acest vid lăuntric, nu are nicio legătură cu persoana, cu barbarism inventat ad­hoc!), chivuţăreala şi meliţatul individualitatea celuilalt sau a celorlalţi, aceştia sunt găseşti texte simple şi clare care rezumă conţinutul cotidian, diurn şi nocturn, şi­au extins „farmecul” la necesari numai ca obiecte însufleţite; ca decor acestor cărţoaie grele, citite de cititori preistorici?” nivel planetar. Clonţoasele pariziene de pe vremea uman.” Ca şi în lumea lui Caragiale, dar şi mai dihai Şi, conchide scriitorul peruan, citând rezultatele unei aprigului scoicar şi divin poet François Villon, cărora decât în aceasta, în lumea internautică nu există viaţă cercetări a lui van Nimwgen privind efectele interne­ nicio cumătră din Evropa acelor vremi nu le­ar fi intimă, ci doar o familiaritate „lăbărţată”, care îngăduie tului asupra creierului nostru şi a obiceiurilor noastre: stat împotrivă, ori redutabilele gaiţe autohtone sunt orice şi oricui, o proletarizare a relaţiilor sociale care „Dacă lăsăm în seama computerelor găsirea soluţiei nişte dulci copile, nişte „preţioase ridicole”, nişte amestecă totul în sosul celui mai de jos egalitarism, la orice problemă de cunoaştere, asta reduce capa­ dinozauroaice, pe lângă campioanele şi campionii în care abundă insanităţile şi diatribele umorale, un citatea creierului nostru de a construi structuri stabile facebook­ului, twitter­ului sau instagram­ului. Hyde Park de mahala cu milioane de accesări. de cunoştinţe. Altfel spus, cu cât e mai inteligent Dar să fim cinstiţi; pandemia flecărelii a cuprins cu computerul nostru, cu atât suntem noi mai proşti.” e comunică şi se excomunică, se minte aceeaşi eficienţă şi acelaşi entuziasm lumea marelui Dramatică şi tristă concluzie. Însă, aşa cum şi se dezminte, se informează şi se defor­ şi, mai ales, a micului ecran, a radioului şi a presei evidenţiam într­un alt context, dacă, din perspectiva Smează, se manipulează, se notează şi se scrise, a bârfelor la telefonul care şi­a adus singu­ legilor lui Murphy, se poate stipula că „La nivelul conotează, se judecă şi se adjudecă, se încontrează, rătatea şi înstrăinarea în berăriile şi cafenelele unde, speciei, inteligenţa este o constantă, în timp ce se­ncondeiază şi se blamează, se alba­neagra cu cândva, trăncăneau eroii bietului Caragiale. Vacarmul omenirea se înmulţeşte în progresie geometrică”, ochi şi cu sprâncene şi cu jumuliri de pene. Se jură mondializat despre care eu însumi vorbeam într­o şi mai ales se înjură temeinic, îndesat, cu năduf, tabletă de acum vreo patru decenii („Plouă cu vorbe din aceea a marii trăncăneli internautiste se poate cu fudulie – cine­i cel mai gros la limbă şi mai spălat peste noi, în fiece zi o ploaie de vorbe se revarsă din adăuga constatarea că viteza de prostire stă sub la creier?! – cu bonton şi cu parapon, fiindcă „nicio aparatele de radio, de televiziune, din jurnale: vorbele semnul aceleiaşi progresii geometrice! Unii au înţeles Mioriţa pe dos (II) Victor RAVINI n Mioriţa nu poate fi vorba de o ucidere Deci, cauza şi scopul uciderii în Mioriţa nu pot să fie de la tribunalele din zilele cu implicaţii juridice. Cuvântul lege apare în juridice, ci religioase. noastre a fost iniţiată de Îsumedenie de variante ale Mioriţei din antologia Ovid Densusianu. Caracostea lui Adrian Fochi (15), a lui Virgil Medan (16) sau a ste de mirare că Mircea Eliade a acceptat a arătat greşeala metodolo­ lui Cristea Sandu­Timoc (17) şi s­a crezut fără temei întru totul interpretarea juridică a lui Adrian gică a acestuia – că Mioriţa că are sens juridic. Celebrităţi universitare, prea con­ EFochi şi a filosofului marxist­leninist Pavel nu poate fi datată pornind ştiente de superioritatea lor faţă de restul lumii, nu Apostol (fost Pál Erdös). (18) Eliade ignoră ce a de la 37 de sentinţe de la s­au gândit să caute în orice dicţionar român­român spus Călinescu şi exclude că Mioriţa ar fi un mit. tribunal, posterioare publicării şi să vadă că lege are două sensuri, unul religios – Nu e nevoie să avem cine ştie ce studii ca să vedem ei – dar nu a fost luat în mai vechi, şi unul juridic – mai nou. În toate textele singuri că ciobanul din Mioriţa nu poate fi un personaj seamă şi s­a ajuns astfel vechi, de la Coresi până la clasicii noştri, ba chiar concret, ci un personaj literar, exponent al bunătăţii la regretabila răstălmăcire a poemului. şi mai recent, în ziarul Contemporanul (seria post­ şi perfecţiunii omului în general. El este un erou din Erudiţi îngropaţi în cărţi şi cu dispreţ pentru belică), lege are un sens religios. Clasicii zic pravilă mitologia pre­creştină a strămoşilor noştri, ce trece originea ţărănească a culturii noastre strămoşeşti în loc de lege cu sens juridic, ba chiar şi Mihai printr­un ritual tradiţional, sacru, ezoteric, de iniţiere au crezut că străbunii noştri erau proşti, incapabili Beniuc zice pravilă, când vrea să dea culoare rurală. a ciobanilor în tainele psihicului uman şi ale univer­ de a crea metafore şi alegorii poetice. Au citit Mioriţa În cultura populară, orală, lege este atestat numai sului, aşa cum le înţelegeau oamenii pe atunci. cu ochelari opaci, iar tot ce este luminos şi înălţător cu sens religios şi niciodată cu un sens juridic. Confundarea mitologiei arhaice cu realitatea în Mioriţa au văzut ca întunecos şi tragic. Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 3 Curtea de la Argeş

Homo sapiens

n acest fel, ni s­a băgat pe gât o înţelegere simbolizează Animus, partea masculină. (20) de traduceri ale Mioriţei în diferite limbi (26) – pe dos a Mioriţei, cum că ar fi vorba de o crimă Toată acţiunea din Mioriţa se petrece în peisajul preţuiesc poemul nostru naţional mai mult decât Îmurdară, ciobanul ar fi resemnat, pesimist şi lăuntric, psihologic al ciobanului şi este proiectată îl preţuiesc unii dintre savanţii noştri. Chiar aşa se un laş, iar ca el ar fi întregul popor român. Concepţia asupra peisajului exterior, geografic. Autorii anonimi poate sfida discernământul unor intelectuali străini că Mioriţa ar fi dăunătoare individului şi naţiunii ai Mioriţei amestecă imagini interne şi imagini imparţiali sau al lui George Călinescu, al lui Marin este falsă. Dăunătoare individului şi naţiunii este externe, cu aceeaşi măiestrie derutantă ca şi Dante, Sorescu şi al multor, multor altor români care acordă interpretarea greşită a Mioriţei, din partea unor sa­ Petrarca, Omar Khayyam, Baudelaire sau alţi scriitori o înaltă preţuire pentru Mioriţa, la fel ca pentru vanţi orbiţi de propria lor strălucire. celebri ai literaturii culte, la care farmecul este că Luceafărul lui Eminescu? Străbunii noştri nu puteau să fie proşti sau autorul reuşeşte să ne vrăjească cu confuzia dintre răuvoitori, ca să creeze şi să ne lase moştenire nouă, realitate şi fantezie, încât luăm abstracţiunea din m arătat cu multe alte argumente în strănepoţii lor, un poem nociv, aşa cum au afirmat poezie drept adevăr concret, în aşa fel încât ne cartea Mioriţa – Izvorul nemuririi (27) că unii sau alţii. Nocive şi răuvoitoare sunt teoriile unor trec fiorii, ne transpunem în situaţia eroului principal Apoemul nostru naţional foloseşte aceleaşi celebrităţi prea mari ca să mai respecte vreun cadru şi ne identificăm cu el. Baudelaire ne face să ne procedee de tehnică literară şi are acelaşi conţinut teoretic şi vreo metodologie de cercetare adecvată. transpunem în situaţia unui albatros cu penele de idei sublime, comparabile cu cele mai valoroase Singura lor metodologie a fost părerismul, iar cadrul smulse, iar savanţii noştri nu s­au putut transpune opere din literatura universală. Avem datoria să teoretic a fost bunul lor plac. Nu s­au bazat pe nicio în situaţia personajului principal din Mioriţa şi l­au denunţăm totalitarismul din ştiinţă şi să repunem lucrare neutră de referinţă, ci doar şi­au atacat rivalii. înţeles cum l­au înţeles. Au confundat sensul luminos Mioriţa pe piedestalul pe care au pus­o de la început Au înţeles totul anapoda, în lipsă de orice alte idei. al poemului cu o crimă traducătorii străini şi de unde câţiva din erudiţii Au pus pe seama ciobanului şi a tuturor românilor murdară, iar înălţătoarea noştri au trântit­o în noroiul dâmboviţean al propriile lor frustrări, spaime, defecte de caracter şi lui experienţă sufletească rivalităţilor universitare, fără să îşi dea seama deruta lor existenţială. Doctrina cu care ne­au minţit cu resemnarea, pesimis­ că în noroi ne împingeau şi pe noi toţi, cu strămoşi şi strănepoţi cu tot şi cu toată ţara, încă de pe băncile şcolii l­a făcut pe Nichita Stănescu mul, laşitatea şi ce li s­a dar în primul rând s­au îmbrâncit pe ei înşişi. să creadă că Mioriţa ar fi şcoala tristeţii noastre mai părut lor. Fiecare Să­i spălăm pe cei care au murdărit Mioriţa naţionale. (19) Noi nu avem vreo tristeţe naţională, dintre noi înţelegem şi să repunem valorile la locul lor. Fără valorile oricât de trişti am fi unii dintre noi câteodată. Nu o operă literară după noastre naţionale, noi ce valoare avem? Mioriţa este şcoala tristeţii noastre naţionale, ci şcoala cum ne este predispoziţia Valoarea declarată la fisc? Aia azi e, mâine nu interpretărilor tenebroase, confuze şi contradictorii, caracterului şi structura mai e, ca şi fabricile, pădurile şi orice bogăţie păguboase, pe care ni le­au injectat unii dintre cei din sufletul nostru. materială. Dar Mioriţa este moştenirea noastră mai străluciţi intelectuali. Cercetători, pe care îi nepieritoare şi inalienabilă. Mioriţa e tot ce avem respect, au încercat să cenzureze pasaje întregi şi oartea, mai scump şi nu ne­o poate fura nimeni, nici ne­au propus să aruncăm la gunoi cele mai frumoase îngroparea şi chiar ai noştri ca brazii, care prin scrierile lor şi mai emoţionante versuri din Mioriţa. În ce scop? Mnunta cosmică au încercat să ne facă operaţie la creier şi să o Ei ştiau mai bine decât oricine că ştiinţa nu dă voie a ciobanului se repetă aruncăm la gunoi. Mioriţa este conştiinţa noastră cercetătorilor să modifice textul cercetat. Cam prea simbolic, în colinde, la de noi înşine ca naţiune şi ca indivizi, e mândria mulţi au atacat în fel şi chip acest poem străbun. Nu început de an, iar în unele noastră de români în lume. Mioriţa, cu toate cele putem şti dacă exegezele lor vătămătoare au fost o variante, la Sf. Ilie. (21) peste două mii de variante ale ei, a fost, este strategie premeditată sau inconştientă de a pângări Ciobanul din Mioriţa şi va fi izvorul nemuririi limbii române, al culturii cea mai luminoasă creaţie a folclorului nostru şi să moare simbolic, la fel româneşti şi al eternităţii neamului nostru. Repet înjosească astfel identitatea noastră naţională, de ca atunci când apostolul şi voi repeta: Cui lăsăm Mioriţa şi cum o lăsăm? care le­o fi fost ruşine. Pavel, din Biblie, spune Voi repeta asta până când toţi elevii, din toate În toată bibliografia la Mioriţa nu am găsit cuvântul că el moare în fiecare şcolile, vor afla ce spune Occidentul, ce gândesc ţăran. Nu avem de ce să ne fie ruşine că ne tragem zi, pentru a se uni cu traducătorii străini, care sunt de acord cu Leo din ţărani sau din ciobani, ci ne putem mândri. Sunt Dumnezeu şi recomandă Spitzer, că Mioriţa este „una dintre marile opere cele mai onorabile meserii, la baza oricărei civilizaţii. credincioşilor să facă clasice ale literaturii universale”. Până când Eliade se codeşte să foloseasă cuvântul cioban şi şi ei la fel. (22) Multe profesorii le vor explica elevilor de ce este zice păstor, ceea ce pentru Mioriţa este inadecvat, alte personaje celebre din o capodoperă universală în timp şi pe toate meridianele. deoarece acest cuvânt a pătruns din latină în română civilizaţia altor popoare au efectuat experienţe psihologice de extaz poetic cu sensul de conducător religios şi abia în vremuri Bibliografie/Note sau religios şi sunt bine analizate de ştiinţa religiei. moderne a fost extins de către orăşeni la sensul de 15. Fochi, Adrian, Mioriţa, Editura Academiei Alegoria morţii şi alegoria nunţii cosmice sunt două cioban. Române, Bucureşti, 1964. alegorii diferite, nu pot fi termenii unei singure alegorii În Mioriţa nu poate fi vorba de un sacrificiu uman 16. Medan, Virgil, Cântece epice, Comitetul cum s­a crezut, în baza unei clasificări şi a unei sângeros, ci de un ritual tradiţional sub formă teatrală, judeţean de cultură şi educaţie socialistă, Cluj­ definiţii greşite. Ambele alegorii sunt bine cunoscute Napoca, 1979. un obicei ce se repetă an de an. Cele mai vechi şi în istoria literaturii universale şi în fenomenologia mai bine păstrate variante ale Mioriţei sunt colinde. 17. Sandu­Timoc, Cristea, Cântece bătrâneşti religiilor. Ciobanul moare simbolic pentru a se uni şi doine, Acestea se cântă în cor în ograda fiecărui gospodar, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1967. cu divinitatea adorată, zeitatea feminină din ceruri 18. Eliade, Mircea, De la Zalmoxis la Gengis­han. ca să­i ureze trai bun şi belşug în noul an. De la o sau care în alte variante apare pe munte ca o fată Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi casă la alta, ciobanul din Mioriţa primeşte numele împodobită cu simboluri solare ori lunare. Fata Europei Orientale, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, bărbatului care e nădejdea familiei şi care astfel ce apare pe munte este apariţia (hierofania) unei Bucureşti, 1980, p. 240, nota 34 şi 35. devine personaj în text. Ţăranul respectiv primeşte divinităţi, iar nu o nimfomană, cum au crezut unii 19. „Fără Mioriţa noi n­am fi fost niciodată poeţi. rolul eroului mitologic, ce se sacrifică ritual şi se cercetători, cărora li se alătură până chiar şi Eliade, Ne­ar fi lipsit această dimensiune fundamentală. uneşte cu natura divinizată, pentru a o reînvigora care îi citează fără rezerve şi fără comentarii. (23) Mioriţa este şcoala tristeţii naţionale. Matricea. Matca. cu forţa sa. El ascultă cu mândrie ceea ce i se cântă Este vorba de o hierogamie, adică bine ştiuta unire Regina.” Nichita Stănescu, Amintiri din prezent, lui. Dacă în Mioriţa ar fi vorba de o ucidere adevărată, a sufletului omului cu o divinitate, o stare de fericire, Editura Sport­Turism, Bucureşti, 1985. Selecţia ce familie i­ar mai fi primit pe colindători să le ureze cu senzaţia de nemurire, şi că timpul s­a oprit în loc – textelor şi însemnarea finală de Gheorghe Tomozei. moartea bărbatului care e capul familiei?! Ar fi asmuţit oricât de trecătoare ar fi acea trăire. Ciobanul din 20. Jung, Carl Gustav, Seelenprobleme der câinii pe ei. Savanţii nu au înţeles ceea ce orice ţăran Mioriţa a reuşit, cu îndrumarea spirituală a mioarei Gegenwart, Rascher Verlag, Zurich und Leipzig, analfabet şi cu palmele crăpate înţelegea. (alter­egoul său), ceea ce nu a reuşit Gilgamesh 1941, pp. 191­202; Psykologiska typer, Natur och îndrumat de Utnapishtim şi nici Faust al lui Goethe Kultur, Stockholm, 1993, pp. 195­201. ioara îi spune ciobanului să­şi cheme un cu ajutorul lui Mefisto (tot un alter­ego, al lui Faust 21. Varianta CDIX, p. 799, din antologia lui Fochi. câine, cel mai bărbătesc şi cel mai frăţesc. şi al lui Goethe). Frumuseţea peisajului geografic 22. Apostolul Pavel zice: „Eu mor în fiecare zi” MDeci cel mai… dintre mai mulţi. Pluralul din Carpaţi, în care se desfăşoară părelnica acţiune (1 Cor. 15:31), „Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi­vă morţi e clar. Încă de la început ni se spune că el are câini din Mioriţa, simbolizează metaforic frumuseţea faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu” (Rom. 6:11) (vezi şi Col. 3:3, Gal. 2:19). Evanghelistul Ioan zice mai bărbaţi, la plural. El însuşi spune: În dosul stânii, gândurilor şi sentimentelor ciobanului şi totodată că el a trecut prin moarte la viaţă (1 Ioan 3: 14). Să­mi aud câinii. Dacă ar fi fost vorba să cheme este o proiecţie în exterior a peisajului lăuntric, din 23. Eliade, Mircea, Op. cit., p. 240, nota 34. câinele ca să­l apere de cei doi ucigaşi, de ce să­şi sufletul lui. Acest procedeu este frecvent folosit în 24. Hillman, James, Re­Visioning Psychology, cheme numai un câine şi nu toţi câinii? Oricine ştie că literatura universală şi a fost bine analizat de către Harper Perennial, New York, 1997. nici cel mai viteaz câine nu poate face faţă, când are psihologul american James Hillman. (24) Principalul 25. Latham Jr., Ernest H., Mioriţa an Icon of de luptat cu doi adversari. Înseamnă că nu este vorba peisaj mioritic se află mai degrabă în sufletul eroului Romanian Culture, The Center for Romanian Studies, să­l apere, ci e vorba de altceva. O mioară năzdră­ principal din poezie, iar el, sau autorii anonimi ai Iaşi – Oxford – Portland, 1999. vană nu poate vorbi despre un câine adevărat. Cine poemului, îmbină peisajul geografic şi cel sufletesc 26. Ursache, Petru, Mioriţa în transhumanţă a mai pomenit vreo operă literară în care animale cu o desăvârşită măiestrie. Tot ce se petrece în mondială, în Convorbiri literare, CXXXVI, nr. 1 (85), fabuloase vorbesc cu sau despre animale reale?! jurul ciobanului se petrece de fapt în inima lui şi se ianuarie 2003, Iaşi, pp. 113­114. Dialogul ciobanului cu mioara este un monolog adresează inimii noastre. Mioriţa o receptăm în inima 27. Ravini, Victor, Mioriţa – Odödlighetens källa, interior. Mioara este alter­egoul său. Mioara e o noastră. Mai depinde şi cum o receptăm în cap. Au Carpati Publishing, Gothenburg, 2012; Mioriţa – metaforă ce poate simboliza acea parte din sufletul străinii capete mai inteligente decât avem noi? Leo Izvorul nemuririi, Carpati Publishing, Gothenburg, omenesc pe care C.G. Jung o numeşte Anima, adică Spitzer sau Ernest H. Latham Jr. (25) şi alţi străini – 2012; Mioriţa – Izvorul nemuririi, Editura Alcor partea feminină a sufletului fiecărui om, iar câinele care până la sfârşitul secolului trecut făcuseră 123 EDIMPEX, Bucureşti, 2016, 2017. 4 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

Homo sapiens Arheul, o poveste de viaţă Marian NENCESCU itind „povestea” „metafora întunericului” din numele interlocutorului anuscrisul nr. 2269, versiunea cea lui Dionis, frate său şi brodează pe tema interferenţei naraţiune/vis. mai amplă, este construit după modelul Cbun cu Ieronim, „Romanul e metafora vieţii”, constată naratorul, dar Mcunoscut: începe cu un noian de cugetări din nuvela Cezara, ori cu e posibil şi „reversul aurit al acestei monede calpe”, formulate de narator la o măsuţă de birt, într­un eroul, „cugetător” şi el, de respectiv „a face mai mult zgomot în lume” decât e decor hibernal, nemţesc de această dată, urmate la cârciuma Corabia lui Noe, cazul. „Extrageţi poezia ce există în cântecul absurd de un dialog între tânărul cugetător şi un „moşneag” din povestirea Archaeus, ce al unei zile, şi iată romanul”, conchide Ioan/Toma interesant, cu părul alb, cu chipul ras şi „mirosind întârzie la „măsuţa din colţul Nour, Eminescu/Arheul (Opere, IV, p. 177). de departe a tabac” („iar mie mi­au plăcut totdeauna corabiei”, constatăm, la o Ca orice erou romantic, ca orice Arheu, Toma oamenii care miroasă a tabac”, adaugă naratorul). primă vedere, că ei sunt un alter­ego ai naratorului, Nour (sub numele căruia se ascunde poetul „profetic” Trecerile bruşte dintr­un registru ideatic în altul, până la un punct, un „autoportret” al poetului la Andrei Mureşan, o altă natură „catilinară”, prefigurare referinţele livreşti şi înălţimea gândurilor fac din acest „tinereţe”. Iată­l, spre exemplificare, pe Ieronim: a demonului din Luceafărul, ori a lui Dionis), se lan­ „dialog” un veritabil manual de filosofie aplicată, cum „O frunte înaltă şi egal de largă asupra cărei părul sează în ample comentarii pe tema „ideii naţionale”, numai Camil Petrescu va mai încerca în romanul său formează un cadru luciu şi negru stă aşezat deasupra perorând împotriva unui cosmopolitism păgubos, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. unor ochi adânciţi de boltele lor şi deasupra nasului înţeles ca o imitaţie a unei civilizaţii „străine”: „Cos­ Aşadar, ce e nou, ce e original în acest text, unde fin. O gură cu buze subţiri, o bărbie rotunjită, ochii mopolit?, adause el încet. Hm! Cosmopolit sunt şi înţelepciunea pare să stea în cuvinte, „coji de gân­ mulţumiţi de ei înşişi, privesc cu­un fel de conştiinţă eu şi aş vrea ca omenirea să fie prisma, una singură, diri”, cum le numeşte Eminescu? Gândirea e doar de sine ce­ar putea deveni cutezare – expresia lor strălucită, plină de lumină, care are însă atâtea culori. „tremur de nervi”, senzaţie, iar înţelepciunea, „coji e un ciudat amestec de vis şi raţiune rece.” (Cezara, O prismă cu mii de culori, un curcubeu cu mii de moarte din hambarul memoriei”, ne spune naratorul. Varianta E, Opere, VII, p. 155) nuanţe. Naţiunile nu sunt decât nuanţele prismatice Sămânţa de adevăr/de lumină trebuie să fie, aşadar, Descrierile, sumare, ne poartă cu gândul, dincolo ale Omenirii... Faceţi ca toate aceste culori să fie în altă parte, în cărţi vechi, în înţelepciunea pe care de identitatea lor fizică, spre un soi de demon, un egal de strălucite, egal de poleite, egal de favorizate alţii, vechi din vremea lui „Sim, Ham şi Iafit”, o deţin. Lucifer „căzut”, ca în povestea Luceafărului. De de Lumina ce le favorizează...” (Opere VII, p. 180) În acest moment intervine „moşneagul” înţelept care altfel, teza nu este departe de realitate, câtă vreme, Geniu, demon, titan, ori Arheu, Toma Nour, alter­ îi îndreaptă mai tânărului său confrate gândul spre în postuma Miradoniz (cca. 1872) poetul imaginează ego al poetului Andrei Mureşan, „al semnelor vremii Archaeus: „Singura realitate de pe lume faţă de şi o soaţă pentru acest demon. Reprezentarea demo­ profet”, dar şi „dublul” lui Ioan/naratorul, ilustrează, care toate celelalte sunt fleacuri – Archaeus e tot!” nului şi a soaţei sale Miradoniz, cuplu frecvent în prin faptele şi vorbele sale ceea ce s­ar numi (Ibidem, p. 280) Referinţa la Archaeus, în viziunea proza literară eminesciană, ne conduce spre lumea legea tragicului, justificarea concepţiei pesimiste eminesciană un principiu, mai mult decât o realitate mitului, căci, ne asigură Eugen Todoran: „Eminescu eminesciene: „Ai fi zis că e un poet ateu, un satan palpabilă, transpune discuţia de la realitatea nemij­ îşi construieşte opera pe mituri şi legende istorice, frumos, de­o frumuseţe strălucită, locită, kantiană, către o realitate arhetipală, al căror sens merge până la mitul iniţial, pelasgic, al un Satan mândru de cădere, pe mitică, ce funcţionează după alte „legi Marii Zeiţe, altoit pe străvechea zestre a orfismului.” a cărui frunte Dumnezeu a scris spaţiale”, astfel încât tot ce soseşte la nivelul (Epopeea română, Junimea, Iaşi, 1981, p. 229) Tema geniul, şi iadul, îndărătnicia, un minţii noastre pe calea simţurilor se topeşte nu trebuie să ne surprindă, inclusiv adjectivul orfic, Satan dumnezeiesc care, trezit „dispare ca o fulgerare” şi te întrebi, ca omul câtă vreme mitul lui Orfeu, personaj arhetipic, „arheic”, în ceri, a sorbit din lumina cea care crede că tot ce vede e chiar aşa cum am spune, comun spaţiului tracic, ne poartă deopo­ mai sfântă şi şi­a îmbătat ochii este: „Oare ce însemnează asta...?” (Op. cit., trivă spre şirul „marilor iniţiaţi”, de la Pythagora de idealele cele mai sublime...” p. 280) Archaeul, odată cunoscut („Ascultă, şi Homer, la Faust şi, la noi, Luceafărul, până la (Op. cit., p. 178) Amplă ca nepoate, tu eşti prost? Ai auzit tu vreodată încercările moderne, filosofice, de căutare a absolu­ dimensiuni, inevitabil fragmen­ despre Archaeus?”, întreabă nedumerit moş­ tului. Demonul eminescian este o natură complexă, tară, având în vedere condiţiile neagul) oferă o perspectivă nematerială reflexivă, sfâşiat lăuntric de întrebări şi îndoieli, redactării, ca şi „avatarurile” despre lumea „văzută şi pipăită”, la fel aflat într­o permanentă căutare a unor „adevăruri” omeneşti ale destinului poetului, precum „în somn se pipăie mai bine decât fundamentale. Măcinat de nesiguranţă, demonul întâlnim în creaţia eminesciană pe trezie”. e sceptic. El e bătrân „ca lumea”, e Zeul pământului, numeroase „fragmente”, texte Oprindu­ne asupra acestei abundenţe este un alter­ego al Creatorului, în sens mitologic, disparate, „cioburi” dintr­o mare de sentimente şi idei, avem revelaţia înălţimii al artistului, în general, cuprins de pathos romantic epopee epică, ce cuprind, in de gând a lui Eminescu. Dincolo de lucrul în şi de viziunea largă a generalizărilor filosofice. nuce, acel corolar de calităţi ce sine, kantian, se află arhitectura (arhe)tipală Cu asemenea „obsesii”, M. Eminescu se l­au impus drept „omul deplin al a metafizicii, „sfârşitul şi începutul filosofiei”, depărtează, „paradoxal”, de mişcarea romantică, culturii româneşti”, cum îi spunea cum îi spune Theodor Codreanu (Modelul ajungând la un înţeles cosmogonic, transcendent, Constantin Noica, în fapt, ontologic, p. 13). Embrionul gândirii, ghinda, al lumii. Fiinţele minuscule, albinele ce­şi duc anticipăm noi, o altă ipostază arheul, se află în însăşi întrebarea funda­ existenţa „natural” pe Insula lui Euthanasius, din a Arheului. mentală ce este? „Dacă vremea ar sta locului, povestirea Cezara, ne duc cu gândul la demonii am putea vedea lămurit ce­i etern, admite liberi, ce au aripi şi zboară. În acest caz, după pilda n acest context se bătrânul. Numai că această clipă unică, „veş­ albinelor, Euthanasius, şi el un Arheu, aspiră la plasează diverse proze nică plutire către viaţă şi veşnică încasare o realitate transcendentă, diferită de cea umană. Î(fragmente de proze, către moarte”, nu­i posibilă: „Suma celor Deopotrivă reală, şi transcendentă, „insula” emines­ secvenţe din opere anterioare, ce există s­ar putea privi peste tot, am şti ciană îndeamnă spre întoarcerea către „starea ada­ reluări, în alt context, al unor teme şi idei esenţiale, ce este netemporal”. (Opere, VII, p. 283) mică”, după cum ne încredinţează Mircea Eliade. topite adesea, fie în poeme, cele mai multe postume, fie în articole de presă), ce au ca punct central n plan absolut, referirea eminesciană la rivită din această perspectivă, proza „povestirea” Archaeus (cca. 1870­1877, titlu aleatoriu, Ar(c)heu (pe care o mai găsim, la noi, ne literară eminesciană, hiperevaluată de unii, stabilit de Perpessicius, şi inclus, ca atare, în ediţia Îasigură Theodor Codreanu, doar la Dimitrie Pori redusă la un simplu „exerciţiu de fantezie de Opere, VII, 1977). Situaţia singulară a acestor Cantemir, şi, mai departe, în ontologia metafizică metafizică, un grăunte de nebunie ce se desfăşoară texte (cel mai amplu apare în manuscrisul nr. 2287, folclorică) reprezintă o formă de meditaţie, originală, cu splendoare” (George Panu, despre Sărmanul ce mai cuprinde şi unele observaţii/cugetări în limba românească, susţine C. Noica, pe tema, niciodată Dionis, în revista Săptămâna, 22 februarie 1906) germană) situate, ideatic, nu departe de Avatarii epuizată, a fiinţei. De mii de ani omenirea a încercat este, la fel ca poezia sa, un amestec de lirism, faraonului Tlà, ori de Poveste indică, este dată, să afle ce se ascunde în „umbra unui vis”, care este cărturărie, imaginaţie şi reflexii filosofice, totul deopotrivă, de numărul relativ mare de variante adevărul „palpabil” din „spatele” ideii. Când ştiinţa întreţinut cu elemente biografice. Accentuând asupra (cu totul, au fost identificate cinci texte cu conţinut nu ne mai oferă suficiente temeiuri, când filosofia aspiraţiei spre trecut, redând cu predilecţie eroi „cu cvasi­similar, dar de dimensiuni diferite, repartizate ne întoarce spatele, suntem nevoiţi, ne arată şi capul în nori”, naturi reflexive, metafizice, Eminescu în mai multe Caiete, prilej pentru primii editori de Constantin Noica, să vedem, „altceva”. „Gândirea exemplifică teza schopenhaureană după care a le considera, mai degrabă, simple cugetări, rod are adesea în faţa­i alte realităţi”, notează C. Noica basmul, în cazul nostru proza cu virtuţi fantastice, al unor însemnări „fugare” din perioada studenţiei, iar în Sentimentul românesc al fiinţei (p. 152), iar una este „literatura visului”. Concret, Sărmanul Dionis nu compoziţii literare distincte). Cum, din motive greu dintre ele este arheul eminescian, un concept dis­ este un vis în vis, pe fundalul căruia se desfăşoară, de stabilit, poetul nu s­a oprit asupra unui text anume, tinct, dar nu diferit de modelul imaginat cândva de transfigurate, secvenţe biografice. Situaţia se repetă, preferând redactările fugare, eliptice, nu putem stabili Paracelsus, alchimistul şi filosoful medieval, autorul identic, până la un punct, în Geniu pustiu, cea mai nici planul integral al naraţiunii şi nici destinaţia. teoriei despre existenţa spiritului în univers, iar cunoscută creaţie dintre postume (tipărită în 1906, Dintre variantele semnalate, Perpessicius alege apoi de Van Helmont, căutătorul aşa­zisei „pietre de I. Scurtu, cu menţiunea „Romanţ inedit”, extras spre publicare două, respectiv o versiune mai amplă filosofale” şi adeptul ideii apariţiei „spontane” a vieţii. de editor din miscelaneul nr. 2255, mai degrabă (manuscrisul nr. 2269) şi una scurtă (manuscrisul Asta pentru că, în viziunea eminesciană, arheul un proiect rămas în stadiul de gestaţie creativă, ca nr. 2287, care i­a prilejuit şi lui C. Noica meditaţia spre este deopotrivă demon, geniu, titan şi idee. El este atâtea alte lucrări, şi redactat, iniţial, „în anii rătăcirii „arheu”, cuprinsă în cap. V, din Sentimentul românesc Luceafărul, este „structura fără existenţă”, care poate prin Ardeal, sau ai începuturilor studenţiei vieneze”, al fiinţei, Bucureşti, Editura Eminescu, 1978, şi sinte­ mai degrabă „să existe decât să subziste”. (Op. cit., după menţiunea lui G. Călinescu, respectiv între tizată în articolul Arheii lui Eminescu, din Eminescu p. 159) Situat perfect în ordinea lumii, arheul ţâşneşte 1868­1871). Naratorul, Ioan, aflăm dintr­un „dialog” sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti, din „sânul realităţii”, modelând geniile, care, la rândul cu „eroul” povestirii, Toma Nour, este tulburat de Bucureşti, Editura Eminescu, 1975, p. 155 şi urm.). lor, îndeamnă masele, la ceas de „criză a spiritului”. Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 5 Curtea de la Argeş

Homo sapiens Modul de viaţă european şi fiinţa noastră socială Dragoş VAIDA „Omul este din natură o fiinţă socială.” (Aristotel, Politica) Suntem oare „such e la Politica lui Aristotel încoace ştim că în mână cu cele două virtuţi surori, este soluţia cu stuff/ As dreams „...statul este o instituţie naturală şi că omul care să trăim, îngrijindu­ne de ceea ce putem să are made on”? Deste din natură o fiinţă socială, pe când facem azi şi lăsând restul pe mâine după cuvântul Merită, mai ales în zilele antisocialul din natură, nu din împrejurări ocazionale, „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine noastre, să ne dăm seama este ori un supraom, ori o fiară… Totodată, este clar se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” mai bine în ce constă de ce omul este o fiinţă mai socială decât orice albină (Matei 6:33­37). această natură socială şi cum se manifestă ea, şi orice fiinţă gregară; căci natura nu creează nimic în viaţa pe care o ducem. Vorbind de un fond social, fără scop. Însă grai are numai omul dintre toate Factorul uman şi fondul moral nu ne gândim numai la comunicare, la vorbirea unul vietăţile.” Independent, dar strâns legate de acestea, nume­ cu altul, la mâncatul împreună sau la naşterea de Manifestarea noastră ca fiinţă socială nu provine roşi observatori ai vieţii sociale constată reducerea copii. Nu numai la acestea, ci mai ales la interese, deci din dorinţa pentru divertisment, nu se mărgineşte interesului pentru contactele umane directe şi exa­ ar adăuga unii fără ezitare, interese sufocante, după la anumite categorii de oameni, este ceva definitoriu cerbarea conflictelor (exemplu de ultimă descoperire, cum vedem mereu. Dacă însă reducem tot ceea general uman. Se spune că legăturile sociale sunt Libia). Ne împingem noi înşine unul pe altul, din rău ce avem şi facem la viaţa materială şi la conflictele indispensabile pentru supravieţuirea speciei umane, în mai rău. Din fiinţe sociale am ajuns să fim o specie dintre noi, până la urmă armonizate sau nu, în iar izolarea este o pedeapsă maximă (prof. Fabrice care parcă tinde, din ce în ce mai repede, să se scurt timp, viaţa în societate sărăceşte cumplit, Jollant, Le Figaro, 3 decembrie 2019). autodemoleze pe diferite şi neaşteptate căi. Primul cu consecinţe grave pentru mult clamata dezvoltare capitol din cartea lui René Guénon La crise du personală, pentru educaţie şi convieţuire şi pentru Captivitatea în bula nemulţumirilor monde moderne vede epoca drept Ev Sumbru, rosturile civice din cetatea cu lideri liber aleşi. noastre ­ the winter of our discontent declin, colaps. Realitatea permite şi alte interpretări, Fiinţa socială amintită nu trebuie gândită numai ca Ar rezulta din definiţia din Politica că omul s­ar epoca distracţiei la maxim. o formă de existenţă limitată la exteriorul insului, de simţi cu atât mai mulţumit, mai corect pus în valoare, Mai toate remediile propuse merg pe tehnologia natură mai cu seama impersonală. Nu suntem stăpâ­ cu cât este mai bine aşezat în cadrul social, unde comunicării. Se foloseşte informatica, intervin în niţi de comanda corectitudinii, mereu, poate în colţuri îi este locul. Ne gândim şi noi că această inserţie ajutorul nostru – dar şi între noi – mobilele, jocurile mai ascunse, mai este şi un altceva. Corectitudinea socială ar trebui să fie ceva natural şi o sursă de video, consultaţiile prin internet, reţelele sociale, politică este invocată pentru a goli de conţinut şi mulţumire, trebuie să fie aşa, numai că în realitatea reclama, televiziunea. Toate acestea, paradoxal – sau pentru a despersonaliza mesajele exprimate. pe care o vedem cu ochiul liber, lucrurile nu stau poate nu? – accentuează izola­ În cadrul social, în organizarea socială, intervin astfel. În zilele noastre, de foarte multe ori, se rea socială şi conduc la o socio­ de fapt şi altceva decât priorităţi sau interese, natural întâmplă că insul percepe contextul social mai patie generală care se pare că şi inevitabil intră în joc valori – credem, în primul degrabă ca pe ceva negativ, ceva care îi rezistă, ne reduce speranţa de viaţă. rând, morale –, de care, eventual, nu suntem imediat i se împotriveşte până îi devine o povară. Trăim Ne îngrijim mult prea puţin conştienţi, pe care însă le recunoşteam mai târziu, un proces de extindere neîncetată a sferei de factorul uman, de calitatea cu regrete, dacă iniţial le­am ignorat sau le­am dat sociale, de globalizare pe mai multe dimensiuni, şi educarea pe fondul moral la o parte. Întâmplările, trăirile personale, dar şi dar, în paralel, şi un altul cu sens invers, de al acestuia, de realizarea unui convieţuirea în mediul social, prietenia sau pasul percepere a acestei extinderi ca pe un factor mediu educaţional, cultural, fundamental, căsătoria cu copii – intenţionăm să de presiune asupra vieţii personale, de îngrădire intelectual şi sufletesc, ca s­o ne oprim ulterior, cu mai mult răgaz, asupra acestei progresivă, în detrimentul intimităţii indispensabile spunem de­a dreptul, care să teme – nu sunt niciodată evenimente pure, goale. În şi al propriei individualităţi. Relaţiile sociale se îmbie la întâlnirea oamenilor înţelesul şi motivaţia lor intimă intră, de multe ori fără reduc, se răcesc, în „the winter of our discontent”. în lumea reală, la o comuniune să ne dăm seama pe loc, valorile de care suntem De ce se întâmplă aceasta, pe unde şi când am caldă. Or aceasta nu se obţine ataşaţi, idei, chiar concepte, dintr­o lume abstractă rătăcit căile omeniei, ale dreptăţii, ale dragostei dând telefoane, mesaje pe dacă vreţi, însă nu mai puţin reală, căci real nu este de oameni şi ale bunei­cuviinţe, pe care de altfel email, desigur, nici prin fana­ numai ceea ce percepem prin cele cinci – sau câte nu încetăm să le dorim copiilor noştri? Cum de tismul pesimismului sau prin vor fi fiind – simţuri. Ne­au trecut acestea prin minte, am pierdut înţelepciunea, priceperea şi mai ales avertismente apocaliptice. printre altele, citind câte ceva, exemple Laurent puterea blândă, cum am ajuns captivi în bula Lafforgue, Simone Weil et la mathématique (Paris, nemulţumirilor noastre? Suntem preveniţi Tehnologia modernă Bibliothèque nationale de France, 23 octobre 2009), că durerea psihică ne alertează asupra unei versus eliberarea sau Wolgang Wackernagel, Imagine denudari; disfuncţionalităţi în legăturile sociale, că suntem promisă a omului Ethique de l’image et métaphysique de l’abstraction în primejdie şi că se impune o corectare a Multe lucruri s­au simplificat, chez Maitre Eckhart, Vrin, 1991, vezi mai departe. situaţiei. Diagnosticul este atât de grav, încât dar, din păcate, prin simplificare Notăm şi lucrarea lui Simone Weil Note sur la sup­ îl reproducem. Durerea psihică „c’est un des s­a pierdut o parte considera­ pression générale des partis politiques (Paris: Edi­ grands facteurs de mortalité et de morbidité, bilă de substanţă! Nu mai tions Gallimard, 1957 – Climats, 2006), amintindu­ne qui pèse autant sur la santé que le tabac ou l’alcool avem nevoie de ore pentru a da un telefon. Azi avem că tocmai în acest sens merge şi critica teoriilor mais dont on parle peu” (loc cit.). i­phone, smart phone, laptop, tabletă, avem telefoane pozitiviste făcută de Henri Bergson în teza sa de bătute în pietre scumpe şi rare, avem totul la înde­ doctorat Essai sur les données immédiates de la u ştim să explicăm cu adevărat, cu atât mână. Telefonul formează numărul şi, dacă vrem, conscience (Alcan, 1889), pusă la Index în 1914, mai puţin să prescriem remedii pentru vorbeşte în locul nostru. Încă din pat, ştim starea împreună cu Matière et mémoire şi L'Évolution Ncontinua noastră alienare. După câte am vremii, starea naţiunii (adică partea oficială) şi a créatrice (vom continua, cum am mai spus). citit şi ne­am gândit, eventual putem doar să sugerăm naţiei (am spune partea de suflet), ştim chiar şi o sferă de idei în interiorul căreia ar fi de folos să ne viitorul. Avem maşini care se conduc singure, roboţi civilizaţie nu poate subzista numai prin căutam remediile şi câteva subiecte şi scrieri la care care lucrează în locul mâinilor noastre, algoritmi şi frumoasele ei publicaţii de pus în rafturile este benefic să ne gândim mai mult – într­un cuvânt, programe – care nu cumva ne fură puterea minţii? Obibliotecilor, ci numai atâta timp cât există doar să schiţăm posibilitatea unui mod de a exista Era tehnologiei oferă totul pe tavă, dar acaparează oamenii în carne şi oase care îi trăiesc valorile, îi care să ne dea roade mai bune, măcar în planul omul, reducându­l progresiv la un simplu spectator preţuiesc principiile, comunică între ei şi totodată existenţei personale. Este prea puţin, nu este al propriei vieţi, la rolul de operator al propriei maşi­ le transmit pe toate acestea, pe calea tradiţiilor vii. nimic, este prea pretenţios? – totul depinde nării de care ne simţim din ce în ce mai puţin legaţi. Oamenii care trăiesc şi însufleţesc o civilizaţie nu de cum încercăm să facem faţă problemelor. Informatica şi tehnologia modernă ne­au condus pot fi atomi, oameni de bulă, de grotă, trebuie să ne Este posibil ca pierderile să fie de pe acum ireme­ la eliberarea omului, angajat în munca sa, a vieţii recuperăm existenţa noastră socială, vorbirea unul cu concrete a acestuia, aşa cum iniţial s­a promis? diabile, dar poate chiar şi atunci ... când încă n­am altul, afectivitatea, comunitatea de idei, valori, cultura Suntem într­adevăr fiinţe sociale, dar ale cărei aruncat piatra pe care am considerat­o cea mai sau spiritualitatea, altfel ne sălbăticim. Calea de neînsemnată, dar care acum devine piatra „din capul societăţi? Filosoful Philippe Muray ne­a prevenit promovare a oricărui tip de civilizaţie este reprezen­ unghiului” (Matei 21:42­46; Efeseni 2:20­21). Sigur, în L’Empire du bien de ce se poate chiar întâmpla: tată în primul rând de tradiţiile transmise în familie, „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, „Viitorul acestei societăţi este acela de a nu putea adică soţ, soţie cu copii şi nepoţi. Când oamenii nu dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragos­ genera nimic altceva decât oponenţi sau muţi”. se mai însoţesc şi nu mai fac copii şi când nu mai tea” (I Corinteni 13, 13). Acum însă credem că Pentru a apăra sistemul este diminuată democraţia vor să muncească, urmează inevitabil stingerea. nădejdea, poate cea mai grea încercare, mână şi, deci, este îngrădită fiinţa socială. rheul acţionează precum un „creier al naturii”, fără ca prin aceasta „De aceea, conchide Eminescu, când auzim trâmbiţa marilor adevăruri... surâdem să capete vreo fărâmă de subzistenţă. Arheul este o realitate supra­ şi zicem: vorbe! vorbe! vorbe! Şi ascultăm povestirile, căci ele ne fac să trăim şi­n Aexistenţială, este „fiinţa existentului care îşi caută ontologia”, ne asigură viaţa altor oameni, să ne amestecăm visurile şi gândurile cu ale lor... Cu poveşti din nou C. Noica, dar e şi un răspuns conceptual, un model ontologic. Amintit ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme...” (Archaeus, varianta parţială, mss. de Cantemir, transpus de Eminescu în literatură, arheul este mai mult decât nr. 2287, Opere, VII, p. 286) un personaj simbolic, el este însuşi spiritus loci al unei înţelepciuni fără sfârşit: 6 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

Istoria de lângă noi Exilul versus Utopia. Aculturaţia totalitară în România Dan ANGHELESCU Motto: Se poate întot­ cu care este impus.” (Besançon, p. 357) coincident cu memorabila formulare datorată lui deauna şi mai rău, ceea Alături de această uriaşă şi neverosimilă insolenţă Marcel Duchamp: l’humour c’est politesse du ce pentru mine înseamnă se vor adăuga teroarea şi re­educarea, una dintre désespoir. Aceasta şi pentru că disperarea unei că într­un astfel de sistem cele mai înspăimântătoare servituţi cu care avea întregi generaţii, în acele momente, nu a lipsit trebuie să te aştepţi la răul să fie împovărată viaţa tuturor românilor. Când nu niciodată la apel. fără margini. (Thierry Wolton) se făcea în închisorile comuniste, sau în şcoli de Privitor la ceea ce am numit fenomenul aculturaţiei reeducare (acestea fiind totodată locurile de atentă totalitare din România, se mai impune să precizăm că n România, aculturaţia totalitară s­a configurat supraveghere), aceasta era impusă în toate entităţile veghea stalinismului, durata şi câmpul ei de acţiune, ca un proces brutal, aplicat cu o violenţă nemai­ instituţionale, în sindicate, fabrici, colectivele agricole, ca şi profunzimea influenţelor ei spirituale s­au dorit Îîntâlnită în întreaga istorie, fiind instrumentată uniunile de creaţie etc.). Întreaga populaţie era forţată cât mai adânci. Pentru a nu se permite nicio abatere ca atare oriunde totalitarismul a ajuns la putere. să se supună, să suporte aproape zilnic, în diferite de la linia justă, prestabilită şi vegheată cu maximă Începuturile ei s­au concretizat, întotdeauna, fără chipuri şi metode, această înnebunitoare pedagogie vigilenţă, publicaţiile aparţinând indiferent cărui excepţie, în înfiinţarea unor structuri politice destinate de imbecilizare a maselor, domeniu erau împănate de „modele” sovie­ să distrugă, să pulverizeze în întregime tradiţiile fiind una dintre formele cele tice. Iată, spre exemplu, în paginile unei sociale, culturale, juridice şi politice ale ţărilor în care mai frecvente de opresiune reviste pretins literare, mai precis, într­un a fost pusă în acţiune. Aşa cum notează Hannah totalitară, mutilantă, număr datând din anul 1952 al Vieţii Româ­ înnebunitoare, menită ceas Arendt, „indiferent care ar fi fost tradiţia naţională neşti (anul V/1952, p. 213), se publica un de ceas, pe toate canalele specifică sau sursa spirituală anume a ideologiei sale, articol semnat de academicianul sovietic posibile de comunicaţie, regimul totalitar a transformat totdeauna clasele în G.F. Alexandrov. Titlul, ca şi stilul sunt cât se să contrazică realitatea. mase, a înlocuit sistemul partidelor nu cu dictatura poate de semnificative: I.V. Stalin despre rolul unui singur partid, ci cu o mişcare de masă, a mutat Supuşii, subiecţii acestor demersuri erau obligaţi suprastructurii în dezvoltarea societăţii. De la centrul puterii de la armată la poliţie”. (Arendt, p. 567) primele rânduri suntem învăluiţi în tonalităţile Aculturaţia va reprezenta unul dintre cele mai să petreacă sute de ore repetând, auto­inoculându­şi joase, ditirambice ale limbii de lemn: „În sofisticate şi toxice mijloace de dominaţie, un veritabil geniala lucrare a tovarăşului Stalin, Marxismul laborator alchimic al totalitarismului al cărui instru­ aberantele formulări ale şi problemele lingvisticii, sunt analizate din mentar (ideologia, teroarea, memoricidul, distrugerea alienantei limbi de lemn; toate punctele de vedere tezele marxiste reperelor intelectuale şi morale) a fost pus în funcţiu­ recitind preceptele ideologice despre suprastructură. […] «Suprastructură – ne cu maximă rigoare din momentul în care România până la refuz, psalmodiindu­le a fost forţată să devină republică populară. Evident – în cele mai diferitele ocazii ne învaţă tovarăşul Stalin – sunt concepţiile şi aici – limbajul a servit din plin şi exclusiv la acope­ şi acestea, evident, impuse politice, juridice»…” etc., etc. Articolul va rirea/mascarea fracturii dintre sistem şi realitate. sub o continuă supraveghere continua plicticos, în maniera specifică, pe Rosturile lui se decriptează într­o turnură cvasi ameninţătoare. Fenomenul interminabile pagini. Vom mai zăbovi însă „magică”, având ca obiectiv să plieze, deasupra ca atare ilustrează şi confirmă asupra lui, doar pentru a nu pierde din întregii realităţi, o imagine cu totul diferită, o imagine pe deplin afirmaţia lui Alain vedere un aspect deosebit de semnificativ fabricată şi impusă de ideologia stalinistă, determi­ Finkielkraut (din convorbirile în reţetarele obligatorii pentru publicistica nând un alt mod de a privi, de a percepe şi a gândi, cu Mario Vargas Llosa) potrivit căreia, în totalitarism, momentului. Indiferent de subiectul tratat, contextul de aici înainte, noile, pretinsele, falacioasele politicul este practic evacuat cu totul, dat fiind că conflictual (fie că era sau nu vorba de lupta de clasă) adevăruri ale lumii. Întregul câmp al inteligibilului, nici „nu mai există politică, (şi) nu mai există decât trebuia neapărat adus în discuţie de către autori; toate nivelurile realităţii erau astfel supuse unor recitare!” (Apud. Lovinescu, p. 83) în caz contrar, materialul publicistic era amendat destructurări – mereu repetate cu diabolică obstinaţie ideologic. Nici autorul articolului menţionat nu a şi uneori chiar în alt fel – aspect ce va atinge până şi stfel era asigurată funcţionarea acestui încălcat regula. Şi, drept urmare, încă de la început ultima limită a falsificării. Astfel stând lucrurile, se vor diabolic sistem în interiorul căruia oamenii, va „psalmodia” formula consacrată, afirmând: „Analiza înţelege rosturile şi raţiunea impunerii, în literatură, Acaptivi, clipă de clipă, trebuiau ei în înşişi stalinistă a suprastructurii dă o lovitură nimicitoare a reportajului. Textele lui George Macovescu sunt să îşi traverseze gândirea, să şi­o auto­mutileze, (s.n.) tuturor afirmaţiilor scolastice artificiale, care edificatoare în acest sens: „Reportajul literar, scria golind­o de sens, anihilându­şi propria umanitate. susţin că suprastructura are un caracter neistoric.” viitorul ministru comunist, ulterior impus de partid Apar – implacabile – adevărurile afirmaţiei lui Alain Besançon: „nu poţi rămâne inteligent sub imperiul şi ca preşedinte al tagmei scriitoriceşti, stabileşte bsesia confruntării, veritabilul catehism ideologiei”; „Inepţia este fundalul distrugerii morale un contact direct şi imediat între cititor şi realitatea al urii, trebuia obligatoriu să fie prezentă şi condiţia acesteia. Dereglarea conştiinţei naturale înconjurătoare. De aici decurge forţa de agitaţie a în orice material publicat. Limba de lemn şi obişnuite nu are loc decât în cazul în care con­ O reportajului literar. Puşkin spunea că omul plânge nu permitea derogări. Iată clişeul aplicat cu rigurozita­ cepţia despre lume, raportul cu realitatea au fost asupra ficţiunii, voind să arate prin aceasta influenţa te şi în critica literară. Astfel, în paginile revistei Viaţa literaturii asupra cititorilor.” (Macovescu, p. 277) în prealabil perturbate.” (Besançon, 2007, p. 39) Evident, ideologia a fost elaborată într­o manieră Românească (anul V/1952, p. 254), Silvian Iosifescu semna articolul intitulat Pe drumul înfloririi gospodă­ vident, pe această putere de influenţare şi într­un scop care să o facă uşor pliabilă în toate sensurile, constituind, împreună cu logocidul (limba riei agricole colective. Judecând după un asemenea se miza în demersul de falsificare a realităţii titlu, numai cu greu ai admite că este vorba despre în aşa­zisul realism socialist. Dar, să nu de lemn), unul dintre instrumentele sinistre, frizând E cronica unui roman (Pâine albă de Dumitru Mircea). uităm, acolo limba de lemn se afla în plină acţiune. absurdul până în zona, devenită de neevitat, a Să vedem însă discursul critic: „Deşi romanul lui Mecanismul ei era totuşi deosebit de simplu. Când, umorului involuntar. Este cunoscută, de altfel a rămas Dumitru Mircea arată prezenţa duşmanului, el nu dă de exemplu, Stalin, vorbind despre Constituţia sa în amintire, explozia de bancuri din vremea dictaturii. o imagine veridică a forţei şi virulenţei sale. Duşmanul o proclama drept „cea mai democratică din lume”, Desigur, o subliniere, apropo de aceasta, este e arătat relativ puţin numeros, iar mijloacele pe care preamărea de fapt democraţia sovietică, pretinzând imperios necesară şi trebuie să o reamintim de câte că este singura şi cea mai adevărată democraţie. ori va fi abordat acest subiect, pentru că – şi de aici le foloseşte nu oglindesc îndestul perfidia şi abilitatea Privitor la aceasta, Alain Besançon ne explică cu o îşi face apariţia – un adevăr profund: „umorul”! În lui. Formal, există în satul Plopşor mai mulţi chiaburi. limpezime cât se poate de la îndemână: „El (Stalin) circumstanţele despre care am vorbit, acesta nu mai De fapt, mai puţini decât îi cuprinde satul în realitate. nu încearcă să convingă, ci să intimideze prin fals, poate fi gândit, ca de obicei, ca o expresie, cu totul Să ne amintim că raportul tovarăşului Gheorghe un fals atât de enorm, atât de copleşitor, încât îşi specială, a unei bucurii. Dimpotrivă, acum va trebui Gheorghiu­Dej arăta în 1949 cifra de 5,5% – în trage forţa sa uluitoare din insolenţa neverosimilă să­l tratăm, în consideraţiile noastre, ca pe o reacţie, medie un chiabur la douăzeci de săteni. […] asa, şcoala şi comunitatea, destinate a fi locuri în care fiecare de azi nu provine din exterior, ci din interior. „Distrugerea familiei tradiţionale, îi susţine şi îi ajută pe alţii, se deteriorează din ce în ce mai mult, relativismul cultural, masochismul istoric, gândirea politică corectă, tendinţa „Cdin cauza competiţiei excesive în căutarea câştigului şi a eficienţei”, de a cenzura orice opinie care nu place, înlocuirea comunităţilor omogene, deci îl recitez pe Papa Francisc, fără nicio intenţie de prozelitism. Poate înşirăm lucruri solidare, cu o juxtapunere a unor grupări căutând numai propriul profit, polariza­ şi sigur fără a reuşi punerea în evidenţă a legăturilor, oricum nu ne putem opri rea socială, cinismul cu care orice noţiune de adevăr absolut este înlocuită de aici. compromisuri negociate – iată veritabilele raţiuni ale fragmentării (délitement) Cu puteri vădit limitate, vă propun o încheiere provizorie în termenii următori. Europei” (Le Figaro, David Engels: Le déclin de l’Occident n’est pas un accident David Engels, istoric şi profesor la Institutul Zachodni în Polonia şi la Université de parcours de Louise Darbon, 02/08/2019). libre de Bruxelles este autorul mai multor cărţi dintre care cităm Le Déclin. La Ne punem întrebarea dacă o păstrare mai fidelă a tradiţiilor derivate din crise de l’Union européenne et la chute de la République romaine (Éditions du rădăcinile noastre creştine nu ne­ar fi apărat mai bine de fenomenele negative Toucan, 2013) şi Que Faire? Vivre avec le déclin de l’Europe (Blue Tiger Media, înşirate (bineînţeles, dacă le considerăm negative şi nu ne îmbarcăm în naufragiul 2019). Teza principală pe care o susţine este aceea că actuala criză a Europei unui alt Le Radeau de la Méduse). Cu ce ne­ar fi prejudiciat azi acele tradiţii, seamănă cu cea trăită de Republica romană din primul secol şi că declinul dacă le­am fi păstrat cu puţin respect?... Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 7 Curtea de la Argeş

Istoria de lângă noi

onstituie o greşită prezentare a realităţii să exprime, doar prin denumirile lor, un rost devenit pentru care se vor produce falşi ziarişti, falşi istorici, şi o minimalizare a duşmanului faptul că eminamente formal. Vechiul nume e destinat să o falsă literatură şi opere de artă la fel de false, care Cacesta apare în roman mai puţin numeros şi ofere doar iluzia că funcţionalităţile fireşti ale lumii pretind că surprind şi reflectă fotografic o realitate mai puţin primejdios decât este în realitate. Tovarăşul de dinainte (care, în fond, a fost aruncată în neant inexistentă. Exemplele se fabrică mereu şi se Stalin a arătat limpede că […] elementele capitaliste cu toate structurile ei) ar mai continua, încă, să multiplică la infinit. Iată, se va vorbi la un anume simt primejdia de moarte şi­şi înteţesc împotrivirea. existe. Astfel se vor fi păstrat denumirile unor tipuri moment despre un anume Stoian Constantin, fruntaş […] Faptul că atenţia scriitorului nu se îndreaptă de structuri organizaţionale (sindicate, academii, în muncă la Atelierele „Griviţa Roşie”. El avea să suficient – după cum am văzut – asupra multiplelor parlamente, cooperative, uniuni), omonimia urmărind apară într­un reportaj semnat de Petru Dumitriu, şi perfidelor mijloace prin care chiaburii lovesc în să mimeze normalitatea, să lase impresia că în scris pentru volumul Constructorii vieţii noi. Despre construcţia socialismului, la sate, lipseşte romanul comunism natura politică a omului (zoon politicon?!) el autorul relatează că „ţinteşte undeva înainte, de aspectele esenţiale.” este păstrată, că noua societate asigură tuturor mai departe, spre viitor, (…) îşi deranjează vecinii „Niciun cuvânt din limba de lemn – spun anali­ membrilor posibilitatea de a comunica, de a stabili din tramvai cu schiţele de un sfert de metru pătrat, zele operate de Françoise Thom – nu este inocent, legături sociale şi, pe care le studiază în drum spre casă”. nu scapă de sub influenţa maniheismului practicat mai ales, că ar mai Un alt condeier, dorindu­se agreat de cenzura cu consecvenţă de gândirea totalitară. Ideologia exista raporturi fireşti ideologică, A.E. Baconsky, la rândul său, avea să plasează cuvintele între polii unui veritabil câmp (democratice) între fabrice un reportaj intitulat Cu slove de foc, unde magnetic (pozitiv şi negativ). Postulatul fundamental, guvernanţi şi o va prezenta pe fruntaşa în muncă Hajdu Jolanda. mereu prezent, mereu reafirmat prin limba de lemn guvernaţi. Desigur, Acestora doi li se va alătura, cu entuziasmul de este că tot ceea ce provine din capitalism este rău substanţa reală a rigoare, Maria Banuş. Sub titlul Tractorul păcii, ea şi este corupt; dimpotrivă, socialismul produce acestora a fost scrie despre Octavian Creţulescu, „un tânăr înalt, întotdeauna Binele. Imaginea lumii e definitiv tran­ eminamente distrusă şată: de o parte lacheii imperialismului, în subtera­ în totalitatea esenţelor brun, cu trăsături regulate, cu o privire sclipitoare nele speluncilor cosmopolite, unde se dezlănţuie în ei. Nu vor exista de inteligenţă, (…) ajustor mecanic lucrând la bacanale antisovietice, aţâţate de apostolii viţelului nici justiţie, nici recondiţionarea pieselor scoase din funcţiune. de aur; nu lipsesc contrastele groteşti: batalioanele învăţământ, nici Are până acum câteva inovaţii. A studiat metoda de fier ale proletariatului, rictusul bestial al capita­ cultură, ci numai sovieticului Kuzneţov şi o aplică.” (Viaţa lismului; de cealaltă parte se practică glorificări simulacre ale Românească, anul V, 1952) pompoase şi în esenţă ridicole: proletariatul care acestora, neutralizate duce lupta sa eroică, sub înţeleapta conducere a şi aservite prin iciun domeniu de activitate nu a fost partidului comunist, înaripat de gândurile inspirate ideologie. Ca atare, scutit de „sarcina” (cum altfel decât) de geniala călăuză a clasei muncitoare, nemuritorul inclusiv instituţia criticii N„măreaţă” de a ilustra realităţile V.I. Lenin.” (Thom, p. 49) literare în totalitarism înălţătoare ale aşa­numitei construcţii socialiste. Potrivit deja aceloraşi analize, caracteristica va fi falsificată, în Acestei exigenţe i se conformează şi noua esenţială a limbii de lemn se poate exprima succint: primul rând, pentru instituţie a criticii literare. Se va vorbi şi aici despre nu comunică şi nu descrie, combate tot ceea ce faptul că va avea de­a omul nou, care se formează în procesul făuririi există şi ceea ce devine, este mereu fie în defen­ face cu limba de lemn socialismului şi – reluând ideile unui articol (nu sivă, fie în atac, se apără împotriva lucrurilor, atacă şi, desigur, cu forţele se putea altfel) din Pravda – se combate, nici oamenii, îi reduce la tăcere, falsifică realitatea, se infinit pustiitoare mai mult, nici mai puţin decât…”înţelegerea falsă sustrage oricărei precizii şi optează pentru echivocul ale dominaţiei ideo­ a realismului socialist”. În continuare, în aceeaşi atemporalităţii, eschivând cu grijă naraţiunea. Ea logicului. publicaţie (literară!), tonalităţile ditirambice nu însoţeşte o gândire pe cale de a se constitui, acoperă pagini întregi, unde se spune că „la nu poartă urma unei reflecţii, nu îi rămâne nimic eşi (cu preţul anihilării, inclusiv fizice, de gândit, nu formulează, nu ajută la naşterea a unor mari şi importante segmente de Hunedoara numărul şarjelor e mai mare”, „calitatea unei idei, fuge de concret, a divorţat de gândire Dpopulaţie) răsturnarea revoluţionară a oţelului e mai bună”, „la Arad o muncitoare lucrează şi – practic – drapează o fantomă. (Ibidem, p. 84) normalităţii în România (devenită republică populară) la 104 războaie”, „la Petroşani, Aninoasa şi Lupeni devenise fapt împlinit, în ciuda tuturor promisiunilor şi se mişcă trenurile cu cărbuni”, „pe câmp au ieşit Instituţia criticii literare şi „glorificarea predicţiilor, instaurarea raiului socialist nu s­a produs tractoarele la arat şi semănat”, aşa cum au învăţat obligată” a unei realităţi fictive şi nici nu s­au ivit vagi semne că ea se va produce din cărţile sovietice (!?). Iar ţăranii, pentru a alunga Critica literară din România anilor ’50 ilustrează vreodată. În asemenea circumstanţe, se va decide sărăcia din sate, „s­au strâns în gospodării colective”. perfect esenţa fenomenului de aculturaţie. Şi aici că el rămâne să fie construit potrivit liniei indicate Iar „reporterul” continuă neobosit: „Sunt toate totalitarismul se manifestă preocupat de aparenţe, de partid. Aşa se face că ceea ce s­a spus, în acestea, şi încă multe altele, semne ale vremurilor de ascunderea şi falsificarea continuă a tuturor continuare, că avea să mai urmeze, se va concretiza pe care le trăim. Viaţa clocoteşte pretutindeni” etc. realităţilor. Preocuparea obstinată, cu evident caracter într­o eşafodare, cărămidă cu cărămidă, a unui întreg (Vom vedea cum, în numărul viitor.) propagandistic, este preponderent orientată – atât univers de falsuri, în esenţă o scenografie, un decor înlăuntru, cât şi în exteriorul ţării – să lase impresia prin care tot ceea ce se va pretinde că exprimă o Bibliografie că totul funcţionează ca într­o societate normală. realitate devenea tot mai ireal şi tot mai de­ne­văzut. 1. H. Arendt, Originile totalitarismului, Humanitas, Potrivit acestui scop, în mod deliberat se utilizează Ideologia inoculată prin limba de lemn devenea Bucureşti, 2006. denumirile comune ale instituţiilor din fosta societate principalul – şi de fapt unicul – instrument al edificării 2. A. Besançon, Originile intelectuale ale normală. Dar comunismul, având numai o existenţă tot mai uriaşelor minciuni generalizate. leninismului, Humanitas, Bucureşti, 2007. virtuală, respectivele structuri nu există în realitate În aceasta se poate descifra de fapt veritabila 3. M. Lovinescu, Insula Şerpilor, Humanitas. decât în forme falsificate şi, sub presiunile constrân­ liturgică (specifică fenomenului totalitar), destinată Bucureşti, 1996. gătoare care se exercită fără oprire asupra lor, să demonstreze continuu că socialismul este pe cale 4. G. Macovescu, Reportajul literar, mijloc de acestea nu mai oferă decât o aparenţă de funcţio­ de a se înfăptui, că se consolidează, că deja există educare şi mobilizare a maselor, Viaţa Românească, nalitate, mimând fostele instituţii pe care ideologia o nouă societate liberă, că acolo cresc oameni noi, anul V, 1952. le­a golit de orice semnificaţie originară. În acest care gândesc şi acţionează spontan etc. etc. 5. F. Thom, Limba de lemn, Humanitas, Bucureşti, sens, urmărind oportunităţile politice, s­au stabilit Pentru edificarea acestei pseudo­realităţi se va 2005. tipurile instituţionale şi modalitatea în care acestea crea un întreg corp specializat în falsificare. Drept

până la art. L 492 bis din Codul pensionarilor de invaliditate şi al victimelor de război, a soldaţilor Drept la replică care au decedat în timpul conflagraţiei mondiale. Aici se încadrează şi cei 3.030 de soldaţi români care ragi prieteni cititori, urmăresc cu atenţie la începutul articolului său. Cartea mea are titlul au decedat pe teritoriul francez, în lagărele germane, apariţia fiecărui număr al strălucitei reviste Mémoriel des 3.030 soldats roumains „Morts pour în perioada 1916­1918. Aşa că pentru ţara mea Curtea de la Argeş. În ediţia din ianuarie la France” durant la Grande Guerre 1916­1918 D sunt legal declaraţi şi „morţi pentru Franţa” – şi nu 2020, prietenul meu, Ion Andreiţă, a publicat articolul (Memorialul celor 3.030 de soldaţi români „Morţi am putut schimba menţiunea aceasta, la sugestia „Calvarul prizonierilor români în lagărele germane pentru Franţa” în timpul Marelui Război 1916­1918). prietenului Ion Andreiţă, care este înscrisă cu litere din Franţa” (paginile 9­10 – Centenarul Marii Uniri). Am scris­o în limba franceză şi a apărută la finele negre pe fiecare mormânt. Am citit articolul cu mare atenţie, fiind vorba despre o anului 2019, în România, la Editura Tracus Arte Cu inima mea şi de român – chiar dacă nu sunt carte a mea apărută în limba franceză. Argumentele din Bucureşti. încă oficial –, bineînţeles că sunt convins că au murit lui Ion Andreiţă despre titlul cărţii mele le ştiam deja. în primul rând pentru România, pentru ţara pe care Îngăduiţi­mi să vin cu contra­argumente. Desigur, ar să explic în câteva cuvinte de ce am o iubesc la nebunie. Aşadar, pot să vă asigur că titlul polemica nu­şi are rosul, mai cu seamă că această pus titlul acesta pentru versiunea franceză nu a fost tradus mot à mot pentru versiunea în limba critică vine din partea unui prieten de seamă, (încă o dată, precizez: pentru versiunea D română a cărţii mele, care se află, din câte ştiu, reputatul scriitor şi ziarist Ion Andreiţă. Domnia sa franceză). Pe unele morminte, în fiecare cimitir pe sub tipar. cunoştea munca mea sisifică de cercetare pe care care l­am cercetat cu atenţie – niciun român nu a Jean­Yves Conrad am efectuat­o, ani de zile, pentru a cinsti Centenarul parcurs toate cimitirele, cum am făcut eu – este notat Sartrouville, Franţa României Mari, ţara mea de suflet, cu „o carte de o „mort pour la France”, menţiunea fiind acordată de 8 februarie 2020 reală valoare istorică”, cum singur recunoaşte chiar către administraţia foştilor luptători, conform art. L 488 8 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

Istoria de lângă noi Degeaba? Da, degeaba! Mihaela MALEA STROE ntrucât, cum spuneam Uită A.C. să ne spună că şi la capitolul îmbră­ n fine, pe formula finis coronat opus, al şi în alte ocazii, am căminte­încălţăminte „e mai bine acum”, că avem tot treilea muschetar şi cel mai vajnic din echipă ΄divorţat” de mult de felul de firme fiţoase la dispoziţie. Da, dar degeaba, Î(D.F., ex­ministrul), cu o violenţă verbală soră­ mass­media, am aflat cu fiindcă firmele practică preţuri prohibitive. Pentru geamănă cu violenţa fizică a „minerilor” chemaţi întârziere de scandalul pe majoritatea românilor, sursa de bază a „eleganţei” o odinioară să apere „democraţia” iliescistă de „golanii” care l­a provocat spectacolul constituie magazinele second­hand (unii nu au acces din Piaţa Universităţii, sare la luptă, ca pişcat de... Degeaba 30 al lui Tudor nici măcar la acelea!), vastă reţea/afacere prin care coronavirus. Desigur, el (s­)a lepădat (de) căciulă Gheorghe. Spun „scandal” vestul ne livrează generos şi bucuros, pentru câţiva miţoasă, că el s­a de­branduit de mult, s­a „civilizat”, pentru că protagonistul s­a ales şi cu binemeritate creiţari (buni şi­ăia decât nimic!), tone de lucruri „integrat”, „şcolit” prin vestul lăudat (ca pomul la care aplauze, dar şi cu admonestări şi acuze exprimate pe care, altminteri, le­ar arunca la gunoi sau le­ar – dacă ai dobândit un dram de înţelepciune după într­un stil nu tocmai urban, campion la anti­eleganţă incinera (cheltuind în pagubă). experienţa similară cu „estul” – nu te duci cu sacul). fiind D.F., cândva ministru... al Învăţământului (!). A.C. are, fără îndoială, motive serioase să spună De apuseano­integrat ce e, ex­ministrul Învăţămân­ Abia deunăzi, când un amic mi­a scris că el că (lui îi) „e mai bine acum”. Motive ar avea şi Tudor tului ne oferă gratis o straşnică lecţie de... (vorba lui n­a gustat „Păpuşarul” din spectacol, am căutat, Gheorghe, care, zice A.C., face „bani frumoşi din T.B.) „curaj” prin mitocănie: „Băi Tudor Gheorghe”, de curiozitate, pe net ca să mă lămuresc despre spectacole”. Ce nu pricepe A.C. este că, deşi lui „Băi talent”, „băi nenicule!”, „mizerabile rapsod”, „cine ce este vorba, şi am vizionat spectacolul într­o Tudor Gheorghe îi merge bine, omul n­a orbit, încă eşti tu, mă”, „canalie talentată” (şi alte mostre de... înregistrare video din 22 decembrie 2019. Colateral, vede că multora „acum” le merge rău sau mai rău civilizaţie occidentală la sânul căreia D.F. s­a adăpat am dat şi peste câteva reacţii cu ţâfnă politică. (într­un alt fel) decât „înainte” . El n­a orbit, în vreme de pe la 17 ani, când a plecat din ţară la mai bine). Să vedem cine­l acuză pe Tudor Gheorghe şi de ce. ce mai toţi cărora le „e mai bine Noroc­chior că, din seria vocativelor lui, Unul (A.C.) zice că Tudor Gheorghe „face propa­ acum” nu văd nimic dincolo de lipseşte expresia „băi, bandit/reacţionar!”. gandă pro­comunism şi Ceauşescu”. Pesemne aşa vârful propriului nas proptit în De n­ar lipsi, ai putea jura că spadasino­ se văd lucrurile „în lumina directivelor” partidului în prăjina bunăstării. Şi nu le pasă gladiatorul nostru nemioritic s­a format, care s­a înregimentat A.C., pentru că, altminteri, de nimic altceva decât de lumea şcolit, integrat şi antrenat (prenatal, concertul incriminat nu face alt „rău” decât să critice lor prosperă şi de ei­înşişi. Aceia printr­o stranie buclă temporală) nu situaţia actuală, deloc paradisiacă. A.C. crede cu tăria sunt, de fapt, „ticăloşi şi ipocriţi”, la München, ci direct în anturajul gardie­ activistului fidel că el ştie „cum stă treaba” şi îi explică cum sugerează, maliţios, A.C. nilor bolşevizaţi şi ultrazeloşi de la Aiud, ironic, domnului „cu ghitară şi mustaţă”, că: că ar fi Tudor Gheorghe. Sighet, Gherla sau Jilava. • „E mai bine acum pentru că avem ce mânca.” Colac peste pupăză, D.F. îi reproşează Da, magazinele sunt pline, dar degeaba, câtă vreme ai diplomat este T.B. lui Tudor Gheorghe: Nu ai înţeles că lumea sunt mulţi români care nu au bani să­şi cumpere nici care, pe FB, ne evoluează şi respiră fericire, nu plenare alimentele de bază şi, ca să aibă ce mânca, sunt Mînştiinţează: Evident PCR! (s.n.) Unde­o fi „fericirea respirată” nevoiţi să vâneze reducerile aplicate la produsele că n­am văzut „spectacolul” TVR de români pe care o invocă D.F. numai în prag de expirare. în care, pe versuri plângăreţe, imaginaţia lui bogată ştie, că, altminteri, • „E mai bine acum pentru că nu e frig în case şi aflăm de la Tudor Gheorghe că în realitatea trăită concret de majoritatea e lumină pe străzi noaptea.” Da, dar degeaba, câtă au trecut „degeaba” 30 de ani de românilor, e cam greu de găsit! vreme sunt mulţi români, mai ales vârstnici, care stau la căderea comunismului. Căci, Nu e cazul să ne mire tablourile idilice în frig şi întuneric de frica facturilor­gigant pe care nu mai suntem „independenţi” şi smângălite de înflăcăraţii apologeţi ai nu le pot plăti. „suverani”, stăm cu mâna întinsă fericirii noastre prezumtive. De când • „E mai bine acum pentru că putem vizita şi lucra în faţa unor Înalte Porţi închise hăul şi părăul, ăsta­i bine­plătitul rol al în alte ţări”. Da, dar... degeaba, cât timp prea puţini îşi (Bruxelles, Washington) etc. Pe propagandistului: minţind cu desăvârşită permit, financiar, să viziteze. Iar de plecat să lucreze scurt, era mai bine înainte. [...] seninătate şi cu aplomb voios, musai să­i afară, cei mai mulţi pleacă pentru că în propria ţară Bardul de factură păunesciană convingă pe cei care o duc rău, că o duc sunt foarte prost plătiţi. În urma lor, se ştie, rămân reciclează aceste lamentaţii bine, că trăiesc într­o epocă de aur sau de izbelişte mulţi părinţi bătrâni sau copii nevârstnici ceauşiste prăfuite şi nedrepte că, ieşind din epoca aceea ca din grotă, marcaţi de traumele înstrăinării. faţă de evoluţia reală a ţării. respiră fericire. Nu e cazul să ne mire nici • „E mai bine acum pentru că suntem liberi Interesant cum poate cunoaşte numitorul comun al acuzelor: oricine îi să vorbim şi să votăm. Să protestăm dacă vrem. cineva „versurile plângăreţe” şi alte detalii de conţinut critică pe zidarii postdecembrişti ai fericirii noastre Să cerem politicienilor să şi facă ceva pentru noi.” dintr­un spectacol pe care... evident (?!) nu l­a văzut. părelnice este, din punctul lor de vedere, fie ceauşist, Da, suntem liberi să vorbim, să protestăm, să cerem. Le­o fi aflat telepatic sau din niscaiva „note informa­ fie nostalgic­comunist, fie naţionalist­extremist. În Dar vorbim, protestăm, cerem de­a surda, adică... tive” reciclate?! Interesantă şi răstălmăcirea (care, de mintea lor nu încap alte variante (de pildă, a criticului degeaba! Aaaa, pardon, dacă vorbeşti/protestezi/ altfel, nu e doar a lui): dacă cineva critică prezentul, obiectiv, în mod firesc prezent în democraţie) şi sunt critici cu voce tare şi ai audienţă bogată (ca Tudor rezultă că bistoş regretă ceauşismul şi consideră atât de loruşi­suficienţi încât în ruptul capului n­ar Gheorghe), nu­i chiar degeaba, că imediat îţi sar la că „era mai bine înainte”! Măi, să fie! Deducţie mai accepta că ei sunt principalii vinovaţi dacă, pentru beregată „vigilenţii” apărători ai democraţiei originale, i­logică decât asta încă n­am întâlnit! majoritatea românilor, au trecut degeaba 30 de ani frustraţi pesemne de lipsa cenzurii care, împiedicând T.B. însă are de­mpărţit mai multe cu TVR de... postcomunism. astfel de manifestări cu mare priză la public, i­ar (învinovăţită că a „asumat” şi transmis spectacolul! otuşi, uneori, gura celui care minte scuti pe ei de griji. Vorba­ceea nostalgică: „unde eşti televiziune/ cu • „E mai bine acum pentru că putem lucra la firme sistematic i­o ia pe dinainte, vorbeşte fără cenzura ta cu tot?”) şi cu Cenaclul Flacăra decât private şi – dacă nu ne convine – putem schimba stăpân şi rosteşte, fără intenţie, câte­un cu Tudor Gheorghe. În postare, i­a căşunat rău T locul de muncă sau să începem o afacere.” Da, adevăr incontestabil. Acelaşi D.F. spune clar, într­un pe Căciula de la răposatul cenaclu, cântec „odios­ mulţi lucrăm la firme private, zi­lumină, pe mai nimic. alt context, justificând masiva şi regretabila plecare în ruralist”, cu „versificaţie stupidă”, din care selectează Dacă nu ne convine, da, putem schimba firma, nu pribegie postdecembristă a românilor: „Pleacă pentru două versuri ca să­şi proptească pe ele teoria şi raportul muncă până la epuizare/plată străvezie. că nu văd oportunităţi de viitor, este o ambianţă foarte Să începi, ca om de rând, o afacere... te mănâncă gonflată (nici asta doar a lui) că s­ar vrea, chipurile, toxică. De ce să stai într­un loc în care dacă furi e de de viu birocraţia şi băncile! Deh, nu toţi avem o să facem din cuşma de oaie, ciobănească, brandul bine, nu păţeşti nimic, dacă eşti şmecher o duci mai „mătuşă Tamara” cu cheag, care să dea ortul popii etern al unei societăţi de analfabeţi mândri, care îşi bine decât unul care e capabil? Foarte mulţi oameni fix la timpul potrivit şi să ne fericească prin moştenire definesc „curajul” prin mitocănie. Suficient cât să­i sunt descurajaţi.” grasă startul în afaceri. Şi nici nu ne facem „n” convingă pe cititorii inocenţi de FB că aşa stau Păi, domnule, unde s­o fi pitit acea fericire a căsoaie din meditaţii. Deci..., pentru omul de rând, lucrurile! Că azi avem potop de cântece „odios­ majorităţii dacă „foarte mulţi oameni sunt descu­ tot cam degeaba! urbaniste”, cu „versificaţie stupidă” şi invazie rajaţi”? Ce şi cum să respiri, dacă „ambianţa e foarte • „E mai bine acum pentru că putem asculta orice de analfabeţi funcţionali (descăciuliţi, dar mândri toxică”? Unde sunt „oportunităţile de viitor”? Unde muzică, vedea orice film, citi orice carte. Nu doar şi ei), nu­i niciun bai pentru T.B.! e „evoluţia lumii” pe care – după cum pretinde D.F. – ce ne dă tătuca ca propagandă.”(sic!) Da, dar există Însă T.B. teologul­onest cu siguranţă ştie, în sinea Tudor Gheorghe n­o înţelege?! Unde or fi minunata şi azi autori „puşi la index”. Culmea (sau nu?!), unii lui, că, prin obârşie, românul are mult bun­simţ şi democraţie, economia prosperă, stabilitatea şi tocmai dintre cei puşi la index şi „înainte”. Campania/ că, prin tradiţie, îşi scoate respectuos căciula/cuşma/ bunăstarea generală la care au sperat şi pentru care propaganda anticulturală se practică în altă formă. pălăria/acoperământul capului în biserică sau în faţa au murit tinerii în ’89, iată, degeaba! dacă, în prezent, Nu prin interzicerea unor autori, ci prin diverse morţilor sau în faţa (a)celor vii care merită preţuire. şmecherul o duce mai bine decât cel capabil, iar variante de discreditare a lor. Şi prin promovarea O face natural, nesilit. Totuşi, simulând o dulce hoţia (se subînţelege: cea de mare anvergură, nu insistentă a sub­culturii. Dacă am sperat, după nepricepere hermeneutică în... decodificarea găinăriile) rămâne nepedepsită, fiind bine tolerată? ’89, la o cuvenită aşezare a valorilor, am sperat... „odiosului cântec”, T.B. încropeşte un cocteil de În micuţa lui criză de sinceritate (hai s­o numim degeaba! Da, putem „vedea orice film”, dar s­or fi lectură literală şi (mai puţin) literară ca să poată aşa, deşi poate fi o faţă a duplicităţii sau cameleo­ uitat vreodată, măcar o dată, A.C. şi alţii ca el, la concluziona că textul cu pricina ar fi o instigare nismului), prin realist­sumbrul peisaj social pe care serialul documentar „Izolaţi în România” (Dite Dinesz) la „mitocănie”. În realitate, mesajul Căciulii îl zugrăveşte, D.F. confirmă şi susţine (involuntar, ca să vadă „mai binele” acelor oameni? Întrebarea este simplu: refuzul căciulelii/slugărniciei, refuzul dar bine şi corect argumentat) tocmai mesajul e retorică, probabil A.C. & comp preferă comedioara unei atitudini pe care, dacă nu cumva mă­nşel, lui Tudor Gheorghe pe care îl combate atât manelizantă de tip Las Fierbinţi. o condamnă (şi) cei... civilizaţi. de agresiv: Degeaba 30! Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 9 Curtea de la Argeş 8 Istoria de lângă noi Alianţa sovieto­nazistă şi efectul ei asupra României Ilie POPA ucrarea de faţă încearcă să prezinte pe scurt la nivel european şi, în mod special, în relaţiile accelerate a Germaniei condiţiile la nivel european din prima jumătate cu vecinii. naziste, semnează un tratat La secolului XX, negocierile dintre marile puteri O primă implementare a celor trei direcţii a avut de asistenţă mutuală la 2 mai pentru împărţirea zonelor de influenţă şi dominare loc chiar în Germania, unde, cu ajutorul Kominternului 1935, iar la 16 mai, acelaşi şi, îndeosebi, dimensiunea criminală a alianţei dintre şi prin intermediul Partidului Comunist German, an, cu Cehoslovacia. [Nicolae Rusia bolşevică a lui Stalin şi Germania nazistă a a avut loc o critică permanentă a Republicii de la Titulescu, Politica externă lui Hitler, care a condus, printre altele, la anexarea Weimar, până în anul 1933, ajungând uneori chiar a României – 1937, p. 7] Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, la conflicte directe cu naziştii. Începând cu iulie 1935, Kominternul, în frunte cu vechi provincii istorice româneşti, de către Imperiul Dar, în acelaşi timp, constatând că aceste Gheorghi Dimitrov, oficializează direcţia antifascistă Sovietic Rus. acţiuni nu au efectele aşteptate şi pentru a submina adoptată de acum de toate partidele comuniste. Are Relaţiile speciale dintre liderii bolşevici organizarea noii Europe sub loc ofensiva partidelor comuniste din statele europene şi Germania îşi au originea în aprilie 1917 auspiciile Marii Britanii şi şi, cu concursul Kominternului, Frontul Popular câştigă când, pentru a se accelera destrămarea Franţei, U.R.S.S. încheie cu alegerile în Spania, unde se ajunge mai întâi la revo­ armatei imperiale ruse, serviciile secrete Germania la 16 aprilie 1922, luţie şi apoi la război civil deschis. Stalin încurajează germane au hotărât şi sprijinit considerabil spre surpriza generală, tratatul şi susţine crearea Brigăzilor Internaţionale formate întoarcerea în Rusia a câtorva zeci de de la Rapallo (Italia), prin care din voluntari comunişti care participă activ la războiul revoluţionari comunişti în frunte cu Vladimir se recunoşteau reciproc, îşi civil din Spania, trimite republicanilor spanioli arme Ilici Ulianov, cunoscut sub numele de Lenin anulau datoriile unuia faţă de şi muniţii, consilieri militari pentru a­i contracara pe [Stéphane Courtois, Pata oarbă a memoriei celălalt (nota 1) şi îşi propuneau ofiţerii germani susţinători ai generalului Franco. Dar, europene. 23 august 1939: alianţa sovieto­ să colaboreze la nivel tehnic şi în final, forţele revoluţionare republicane de stânga nazistă, Fundaţia Academia Civică, militar. Materializarea practică sunt învinse şi ajunge la conducerea ţării, pentru Bucureşti, 2009, p. 6]. Sau, poate mai a acestui tratat s­a făcut imediat câteva decenii, un regim dictatorial de dreapta, al marii nevăzuţi ai lumii hotărâseră să în anul următor: generalului Franco, o mare parte dintre revoluţionarii implementeze un nou tip de stat bazat „Începând cu 1923, sub republicani refugiindu­se în U.R.S.S. pe un nou tip de relaţii socio­economice, egida Reichswehr­ului, sunt În Franţa anilor 1935­1936, la preşedinţia conform teoriilor lui Marx şi Engels şi semnate primele contracte Consiliului ajunge pentru prima dată un socialist consideraseră că mediul cel mai adecvat cu Uniunea Sovietică, privind în persoana lui Léon Blum şi are loc o creştere pentru acesta este cel al Rusiei ţariste. construirea lângă Moscova a considerabilă a numărului de deputaţi socialişti A urmat Revoluţia din Februarie cu unei uzine de avioane de luptă în Parlamentul francez, de la 10 la 72. [Stéphane înlăturarea autocraţiei ţarului şi declararea şi vânzarea către sovietici a Courtois, Op. cit., p. 15] republicii, puciul din Octombrie, venirea la sute de mii de puşti, explozivi Începând cu vara anului 1936, Stalin se pregăteşte putere a bolşevicilor la 7 noiembrie 1917, şi alte materiale de război. de război şi instaurează teroarea în propriul imperiu. tratatul din 3 martie 1918 de la Brest­ În schimb, până în 1933, Declanşează uriaşa epurare a statului major şi Litovsk, prin care Lenin ceda un teritoriu Germania beneficiază de a ofiţerilor Armatei Roşii, trimiţând la moarte, în 2 de circa 780.000 km cu circa 56 milioane oportunitatea de a nu respecta perioada cuprinsă între iulie 1937 şi octombrie 1938, de locuitori ai imperiului ţarist (Germaniei: clauzele tratatului de la a circa 700.000 de persoane, alţii, cam în aceeaşi Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda, Versailles, prin care îi erau măsură, fiind deportaţi. Aplică aceleaşi metode şi Polonia, Belarus; Turciei: districtele turceşti considerabil limitate posibilităţile asupra unor minorităţi naţionale şi categorii sociale Artagan şi Kars, districtul georgian Batumi) [Sorina de reînarmare. Astfel, departe de privirile indiscrete, considerate ca opozanţi ai politicii sale. [Ibidem, Lacovei, Pacea de la Brest­Litovsk – implicaţii Reichswehr­ul pune la punct şi experimentează p. 17] Hotărăşte dizolvarea Partidului Comunist internaţionale, Teză de doctorat, Universitatea în U.R.S.S. tehnologii şi prototipuri de avioane de Polonez în anul 1938 sub dubla acuzaţie de „luxem­ „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie, luptă şi de tancuri; instalează aici tabere clandestine, burgism” şi trădare [http://www.contributors.ro/global­ Iaşi, 2004], războiul civil şi în final consolidarea unde sute de ofiţeri se familiarizează cu tehnica europa/rosa­luxemburg­lenin­%C8%99i­cauzele­ puterii bolşevice în frunte cu Lenin. ultramodernă şi se antrenează în vederea folosirii pierdute­un­eseu­de­vladimir­tismaneanu­şi­marius­ În virtutea principiului autodeterminării promovat ei; printre aceştia, faimosul general Guderian, care stan/, ianuarie 5, 2015, Dosar Lenin »Global / Europa atunci de Lenin, la 24 ianuarie 1918, a fost va conduce ofensiva Panzerelor din Franţa în 1940. »Politica & Doctrine] dând ordin de împuşcare a celei proclamată independenţa Republicii Autonome Tot în U.R.S.S. este reconstruită clandestin viitoarea mai mari părţi a conducătorilor acestuia, care erau Democratice Moldoveneşti [Mircea Muşat, Ion Luftwaffe şi sunt experimentate primele avioane refugiaţi în U.R.S.S. Ardeleanu, De la Statul Geto­Dac la Statul Român de vânătoare­bombardier. În sfârşit, tot aici, şi tot Unitar, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, clandestin, armata germană pune în aplicare manevre n paralel cu acţiunile de apropiere faţă 1983, p. 564], iar organul suprem de conducere a care duc la inventarea unor noi tehnici de luptă şi la de Germania, care se cam răciseră în ultimii Basarabiei, Sfatul Ţării, a hotărât şi votat la 27 Martie elaborarea unei doctrine de război aerian ce îşi vor Îani, regimul bolşevic de la Moscova iniţiază şi 1918 [Ibidem, p. 567], revenirea acestei provincii da întreaga măsură a eficacităţii în timpul atacurilor demersuri de colaborare cu democraţiile occidentale din Imperiul Rus la Patria Mamă, România. împotriva Poloniei, în 1939, a Franţei, în 1940, şi reprezentate în mod special de Franţa şi Marea chiar a… Uniunii Sovietice, în iunie 1941. În schimb, Britanie, folosind principiul apropierii faţă de aceia enin impune politicii externe a republicii Rusia cumpără cantităţi însemnate de material de de la care poate obţine mai mult. Dar, deoarece bolşevice trei direcţii principale [Stéphane război din Germania, îndeosebi motoare de avion. demersurile de apropiere faţă de acestea din urmă Courtois, Op. cit., pp. 6­10]: L În plus, beneficiază de formarea pe loc, de către nu au dat rezultatele aşteptate, iar raportul de forţe 1. Apărarea patriei socialiste, materializată pe instructori germani, a cadrelor sale, mai ales în europene se înclina tot mai mult de partea Germaniei, plan intern prin teroare asupra adversarilor politici domeniul noilor tehnologii. Aproape nouăzeci de Stalin şi­a schimbat politica externă la 180 de grade, şi asupra populaţiei, iar pe plan extern, prin conso­ generali sovietici efectuează stagii de pregătire în iniţiind accentuat demersuri privind reapropierea lidarea şi dezvoltarea Armatei Roşii. cadrul statelor majore germane; printre aceştia se de Germania nazistă. 2. Expansiunea „marii revoluţii proletare mondiale”, numără unii dintre principalii ofiţeri superiori, precum Acum, însă, politica agresivă a lui Hitler era deja printr­un proces revoluţionar de schimbare a întregii Egorov, Iakir, Uberovici. […] Între cele două corpuri activă. În martie 1938, Germania cucereşte Austria Europe şi îndeosebi a Germaniei, care ar fi întărit de ofiţeri se instalează o anumită frăţie de arme…” şi Regiunea Sudetă a Cehoslovaciei, parafată la puterea bolşevică. Se preconiza ca expansiunea să [Stéphane Courtois, Op. cit., pp. 9­11] sfârşitul lui septembrie prin Acordurile de la München fie pusă în practică pe două căi: acţiuni subversive interne ale fiecărei ţări prin intermediul partidelor e fapt, colaborarea intensă în direcţia dintre Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia comuniste din cadrul Kominternului şi ofensiva pregătirii militare dintre cele două state, [http://avalon.law.yale.edu/imt/munich1.asp, 2015] Armatei Roşii, ce urma să se angajeze într­un Ddeşi cu organizări sociale complet diferite, prin care sunt recunoscute drepturile Germaniei război civil internaţional. se datora faptului că amândouă vizau aceleaşi ţinte: asupra acestei regiuni locuite în marea majoritate 3. „Exacerbarea contradicţiilor inter­imperialiste”, împărţirea zonelor de influenţă şi dominare, inclusiv de etnici germani. printr­o politică de identificare, creare şi amplificare dispariţia Poloniei, neînţelegerile pe această temă În Spania, războiul civil se încheie după ultima a dezacordurilor dintre statele capitaliste, burgheze, constituind una dintre principalele cauze pentru mare bătălie, pierdută de republicani pe Ebru, la 18 în vederea stimulării luptei dintre ele, astfel încât care, în ceva mai puţin de două decenii, Germania noiembrie 1938, iar Brigăzile Internaţionale se retrag. acestea să se macine şi slăbească reciproc până la îşi atacă chiar şi asociatul, U.R.S.S. În 10 martie 1939, la Congresul XVIII al Partidului nivelul la care ar fi posibilă intervenţia, chiar directă, Excelentele relaţii dintre Germania şi U.R.S.S. Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), Stalin ţine un pentru impunerea regimurilor revoluţionare dictatoriale se răcesc începând cu 1933, prin venirea la putere, discurs în care proclamă eşecul politicii de securitate proletare. în luna ianuarie, a lui Adolf Hitler, care tot mai colectivă şi afirmă că Europa se află în pragul unui Este de remarcat faptul că, din păcate, Rusia des susţine public violente discursuri împotriva nou „război imperialist”, dar „U.R.S.S. va continua bolşevică creată de Lenin, Uniunea Sovietică a lui marxismului, a comunismului şi, implicit, împotriva politica de pace şi de consolidare a relaţiilor de Stalin şi chiar Rusia post­sovietică de astăzi a lui Uniunii Sovietice. În aceste condiţii, Stalin intensifică afaceri cu toate statele”. [Stéphane Courtois, Putin promovează acelaşi tip de politică internaţională apropierea de Franţa, cu care, în condiţiile înarmării Op. cit., p. 19] 10 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

Istoria de lângă noi a 15 martie 1939, Germania invadează şi sovietică, şi anume opoziţia faţă de democraţiile Totuşi, Stalin hotărâse deja. El prezintă membrilor Boemia şi Moravia şi înfiinţează aici un capitaliste.” [Ibidem] Pentru restabilirea relaţiilor Biroului Politic al Uniunii sovietice la 19 august 1939, Lprotectorat nazist, după ce, cu o zi înainte, amicale dintre cele două ţări, von Schnurre propune următoarele aspecte: „Dacă semnăm cu Franţa şi cu Slovacia îşi declarase independenţa. De facto, tânărul un plan în trei etape. Astanov îl întreabă dacă Anglia un pact de asistenţă reciprocă, Germania va stat cehoslovac dispare de pe harta Europei. Prin Germania are planuri politice referitoare la ţările renunţa cu siguranţă la Polonia şi va căuta un modus acest act, Hitler încalcă Acordul de la München, baltice şi la România, Schnurre neagă, dar preci­ vivendi cu puterile occidentale. Războiul va fi evitat, alertând opinia publică şi autorităţile statelor vest­ zează că Danzig şi Coridorul vor reveni Germaniei. dar după aceea evenimentele ar putea lua o turnură europene, în special pe cele ale Marii Britanii, care Molotov îl primeşte pe von Schulenburg la 4 periculoasă pentru U.R.S.S. Dacă acceptăm declară, la 31 martie, garantarea graniţelor Poloniei, august 1939, subliniază în mod special faptul că propunerea Germaniei cu privire la încheierea unui iar la 13 aprilie, pe cele ale Greciei şi României. U.R.S.S. doreşte ameliorarea relaţiilor dintre cele pact de neagresiune, aceasta va ataca în mod clar În aceste condiţii, au loc acţiuni diplomatice două state, iar ambasadorul Germaniei îl asigură că Polonia, ceea ce va duce, inevitabil, la intervenţia intense de negocieri secrete dintre Stalin şi Hitler, Germania este „gata, dacă va fi cazul, să satisfacă Franţei şi a Angliei. Europa va cădea atunci pradă care încep pe 17 aprilie 1939, dar, în acelaşi timp, concesii pentru protejarea intereselor vitale ale dezordinii şi unor grave tulburări. În aceste condiţii, Stalin răspunde favorabil, în cadrul unor negocieri statelor sovietice şi ale Balticii”. [Ibidem] Molotov vom avea mari şanse să stăm în expectativă şi publice, şi propunerilor britanice privind încheierea încearcă să afle intenţiile Germaniei faţă de Lituania, să intrăm în război atunci când acest lucru va fi unui acord de asistenţă militară între Franţa, Marea dând de înţeles că preţul plătit de Germania pentru avantajos pentru noi.” [J. Rossi, Qu’elle était belle, Britanie şi U.R.S.S. Acelaşi acord cuprindea şi a obţine neutralitatea Rusiei în situaţia invadării cette utopie!, Le Cherche midi, Paris, 2000] garantarea graniţelor statelor limitrofe Uniunii Poloniei este extinderea influenţei Uniunii Sovietice Din citatul de mai sus, reiese faptul că intenţia Sovietice, de la Marea Baltică şi Marea Neagră, dar, asupra celor trei ţări baltice. lui Stalin era cât se poate de clară. În contradicţie pentru că avea stipulat şi dreptul Armatei Roşii de a Având cale liberă, Hitler se pregăteşte intens cu cele afirmate în 10 martie 1939, la Congresul pătrunde pe teritoriile acestor state, el devenea din să invadeze Polonia. al XVIII­lea al PCUS, declarând că „U.R.S.S. va start inacceptabil pentru aceste ţări, contând în mod După 11 zile, la 15 august 1939, von Schulenburg continua politica de pace şi de consolidare a relaţiilor deosebit Polonia şi România, fiind state mai mari. primeşte o telegramă „ff urgent” din partea lui von de afaceri cu toate statele”, el prefera declanşarea În aceeaşi zi de 17 aprilie 1939, ambasadorul Ribbentrop, ministrul Afacerilor Externe al celui de­Al unui război cel puţin la nivel european, în care U.R.S.S. la Berlin face o vizită secretarului de „statele capitaliste să se slăbească unul pe altul. stat pentru afacerile externe al Germaniei, Ernest N­ar fi deloc rău dacă, datorită Germaniei, situaţia von Weiszäcker, şi îi face propuneri concrete ţărilor capitaliste cele mai bogate (şi în special referitoare la unele acorduri de asistenţă militară, a Angliei) s­ar clătina. Fără să vrea şi fără să fie surprinzătoare mai ales pentru oficialii francezi si conştient de aceasta, Hitler zguduie sistemul britanici: „Politica rusă nu s­a abătut niciodată de capitalist. […] Noi îi putem manevra, îi putem aţâţa la calea cea dreaptă. Divergenţele ideologice nu pe unii împotriva celorlalţi, ca să se slăbească şi au exercitat practic nicio influenţă asupra relaţiilor mai tare.” [Gheorghi Dimitrov, Journal 1933­1949, ruso­italiene, după cum nu au constituit nici pentru Paris, Berlin, coll. Histoire & société, 2005] Germania, în trecut, un obstacol. Rusia din epoca Şi astfel, Stalin, „omul care doreşte pacea”, Sovietelor nu a folosit împotriva Germaniei deza­ încurajează confruntarea militară, propunându­şi cordurile care există în prezent între acestea şi să extragă foloasele maxime dintr­un război la scară democraţiile occidentale, nici nu a dorit vreodată mondială care s­a dovedit în final că „a durat 2.174 s­o facă. Rusia nu vede niciun motiv care ar de zile, a costat 1,5 trilioane de dolari şi a ucis peste împiedica­o să întreţină relaţii normale cu 50.000.000 de oameni. Asta înseamnă cel puţin Germania, relaţii ce s­ar putea ameliora continuu.” 23.000 de morţi în fiecare zi sau mai mult de şase [Nazi­Soviet Relations, 1939­1941. Documents oameni morţi în fiecare minut pe parcursul a şase from the Archive of the German Foreign Office, Treilea Reich, prin care îi cere să se prezinte foarte ani ce păreau o eternitate.” [Istorie universală. Bilan­ presenté par Raymond James Sontag et Stuart urgent la Molotov pentru a­i remite următorul ţul celui de­Al Doilea Război Mondial, May 7, 2014, Beddie, Washington, Département d’Etat, 1948] comunicat: http://www.istorie­pe­scurt.ro/bilantul­celui­de­al­ În realitate, Stalin face un joc dublu: la vedere „Evoluţiile din ultimul timp par să indice faptul că doilea­razboi­mondial/] cu democraţiile vest europene care doreau cu orice anumite divergenţe de concepţie ideologică nu exclud preţ menţinerea păcii şi strict secret cu Germania existenţa unor relaţii rezonabile între cele două state, on Schulenburg primeşte pe 21 august nazistă care dorea, ca şi Uniunea Sovietică, extin­ nici restabilirea unei colaborări amicale de tip nou. 1939 o telegramă ultrasecretă de la derea sferelor de dominaţie în Europa Centrală şi […] Spaţiile vitale ale Germaniei şi Rusiei se înve­ VRibbentrop, cerându­i să meargă cât se de Est. Dar, în timp ce termenii folosiţi de el sunt cinează, iar nevoile lor naturale sunt aceleaşi. […] poate de repede la Molotov pentru a­i înmâna un oarecum vagi, Hitler îi face o propunere concretă: Guvernul Reich­ului consideră că nu există, între mesaj personal al lui Hitler către Stalin. De fapt, împărţirea Poloniei. Stalin simte dorinţa lui Hitler şi Marea Baltică şi Marea Neagră, niciun aspect care mesajul conţinea acceptul lui Hitler cu privire la faptul că poate obţine mai mult din colaborarea cu să nu poată fi reglat spre deplina satisfacţie a celor termenii protocolului cerut de Stalin, îl informa că Germania şi hotărăşte accentuarea demersurilor două părţi. Printre aceste chestiuni se numără mai Germania va declara război Poloniei şi solicita ca diplomatice de relaţii privilegiate cu aceasta în cu seamă Marea Baltică, regiunea Balticii, Polonia, Ribbentrop să fie primit la Moscova pe 22 sau cel comparaţie cu Franţa şi Marea Britanie. Arată că Sud­Estul Europei etc. […] Nu încape îndoială că mai târziu pe 23 august. Stalin îşi exprimă acordul doreşte să­i fie pe plac lui Hitler prin demiterea politica germano­sovietică a ajuns azi la o răscruce în aceeaşi zi şi Ribbentrop soseşte la Moscova la 3 mai 1939 a lui Maxim Litvinov din funcţia de istorică. Deciziile privitoare la politica ce va fi urmată, pe 23 august. comisar al poporului pentru afacerile externe şi în viitorul imediat, de către Berlin şi Moscova, vor Încep imediat negocierile, apoi se redactează şi reprezentant al U.R.S.S. în Societatea Naţiunilor, marca hotărâtor, timp de generaţii, natura relaţiilor semnează bine­cunoscutul Pact Ribbentrop­Molotov, acesta fiind simbolul adeziunii Uniunii Sovietice la dintre poporul german şi popoarele Uniunii Sovietice. cu două secţiuni [http://ro.wikipedia.org/wiki/ politica de securitate colectivă şi al apropierii faţă de […] Diferendele [dintre Polonia şi Germania] ar putea Tratatul_de_pace_de_la_Moscova_(1940), 2015], Franţa. În plus, adevăratul nume al lui Litvinov era lua o turnură care le­ar priva pe cele două guverne care a stat la originea celui de­Al Doilea Război Meir Henoch Wallach Finkelstein. În locul lui Litvinov [german şi sovietic] de posibilitatea restabilirii Mondial şi, în final, a hotărât soarta a peste îl aduce pe Viaceslav Molotov, cel mai apropiat prieteniei germano­sovietice şi, poate, de rezolvarea 100.000.000 de oameni din Europa Centrală colaborator al său. De acum, negocierile U.R.S.S. de comun acord a chestiunilor teritoriale din Europa şi de Est pentru aproape o jumătate de secol. cu Franţa şi Anglia sunt momentan întrerupte. de Est. În consecinţă, conducătorii celor două ţări Actul în sine, cu 7 articole fără valoare politică, nu ar trebui să lase lucrurile la voia întâmplării, ci doar cu una propagandistică, conţinea, însă, olotov, aproape imediat, pe 20 mai 1939, ci să acţioneze la momentul oportun.” [Stéphane un protocol­anexă strict secret, cu 4 articole care se întâlneşte la sediul său cu ambasadorul Courtois, Op. cit., pp. 29­31] împărţea Europa Centrală şi de Est în sferele lor MGermaniei la Moscova, von Schulenburg, de influenţă (nota 2). Articolul al III­lea al acestui căruia îi face o primire deosebit de cordială. În ibbentrop solicită o întrevedere urgentă protocol­anexă arată interesul major al Uniunii raportul său, von Schulenburg precizează că „Molotov cu Molotov şi în mod special cu Stalin Sovietice pentru Basarabia. Cele două state ar dori să­i facem propuneri politice de mai mare Rla Moscova. Molotov este de acord şi hotărâseră astfel soarta ţărilor baltice (Estonia, anvergură”, dar „trebuie să fim extrem de circum­ precizează că este gata să semneze un pact de Letonia şi Finlanda) în sfera de influenţă a U.R.S.S., specţi cu privire la acest din urmă aspect, câtă vreme neagresiune cu Germania. Ribbentrop confirmă Poloniei şi Lituaniei, împărţită între Germania nu e sigur că puterea de la Kremlin nu va folosi la 17 august acordul Berlinului cu propunerea lui şi U.R.S.S., şi părţii de est şi nord a României, eventualele noastre propuneri exclusiv pentru a Molotov, subliniind faptul că Hitler este foarte grăbit în sfera de influenţă a U.R.S.S. face presiuni asupra Angliei şi Franţei.” [Ibidem] pentru că din zi în zi pot avea loc incidente serioase Deşi von Schulenburg ezită, totuşi von Weiszäcker cu Polonia. [Nazi­Soviet Relations,…, op. cit.] Molotov Note solicită cât mai urgent o întâlnire cu Astahov, însăr­ răspunde că este de acord să­l primească pe 1. http://www.crispedia.ro/Tratatele_sovieto­ cinatul cu afaceri la Berlin al Uniunii Sovietice. Au Ribbentrop învestit cu toate puterile şi cu condiţia germane_in_perioada _interbelica o primă întrevedere la 30 mai şi la 22 iulie presa să se încheie un protocol special integrat pactului Art. 1 Cele două guverne sunt de acord că europeană publică ştirea de reluare a relaţiilor ce urmează a fi semnat, prin care să se precizeze divergenţele dintre Germania şi Republica Sovietică comerciale dintre Germania şi U.R.S.S., spre interesele părţilor semnatare în ceea ce priveşte Rusă, în problemele ce au apărut în timpul când stupoarea generală. La 26 iulie 1939 are loc o cină anumite chestiuni de politică externă. Totodată, se aceste state au fost în stare de război, să se secretă între Astahov şi von Schnurre (un diplomat dezamorsează şi problema deosebirilor ideologice, reglementeze pe următoarele baze: german însărcinat cu relaţii comerciale), în legătură prioritar fiind principiul coexistenţei paşnice. a) Statul german şi R.S.F.S.R. renunţă, în mod cu care von Schnurre notează: „În ciuda tuturor Dar, în paralel, de câteva zile fuseseră reluate reciproc, la despăgubirea pentru cheltuielile de divergenţelor care ţin de concepţiile filosofice, la Moscova şi negocierile dintre Armata Roşie război, precum şi la dezdăunarea pagubelor de există o legătură între ideologiile germană, italiană şi delegaţiile militare ale Franţei şi Marii Britanii. război. [...] Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 11 Curtea de la Argeş 8 Istoria de lângă noi Întru cinstirea memoriei scriitorilor români eroi Florentin POPESCU rintre acţiunile şi evenimentele prilejuite ambele fiind semnate de Dan Gulea şi apărute în mai bine şi mai exact ce a de Centenarul Marii Uniri (unele deja 2018 la Editura Muzeului Literaturii Române – volume însemnat războiul, atât Ppetrecute şi consemnate în presă, altele în de un real folos atât în documentarea propriu­zisă, pentru cei care i­au suportat curs de desfăşurare) ne este deosebit de plăcut să cât şi în confruntarea unor informaţii deţinute ororile şi consecinţele în plan consemnăm aci şi un gest (poate termenul nu este de mai înainte. fizic şi moral, dar mai ales cel mai potrivit, însă este primul pe care îl avem la Ca un adevărat şi serios istoric (se pare că şi pentru literatura noastră îndemână) ceva mai aparte şi de multiplu interes meseria de geolog pe care a practicat­o cu devoţiune din perioada de după Unire, cea interbelică, unanim istoric şi mai ales cultural. Este vorba de conceperea până la pensionare l­a ajutat), dl Ion Lazu a conceput considerată ulterior printre cele mai fructuoase etape şi realizarea unei plăci comemorative pe care să fie Placa memorială în aşa fel încât să fie înscrise pe din întreaga istorie culturală a României. „În această înscrise numele scriitorilor combatanţi în Războiul ea toate datele esenţiale pentru azi şi pentru viito­ înşiruire (de pe placa memorială, n.n., F.P.) – ne mai Balcanic (1913) şi în Marele Război al Întregirii (1916­ rime: lista completă a celor 120 de condeieri implicaţi spune dl Ion Lazu – avem de fapt numele cele mai 1918). în ostilităţile Primului importante ale vieţii literare din perioada imediat Spunem şi scriem „gest mai aparte”, Război Mondial, lista prin­ următoare Unirii… Dacă tânărul Camil Petrescu întrucât respectiva placă depăşeşte cu mult cipalelor opere inspirate ar fi murit pe front, ce ar fi rămas în urma lui?! Deja (cum vom arăta mai jos) simplul interes de tema războiului, un ştim că a fost grav rănit, s­a refăcut de bine de rău, istorico­social, readucându­ne în memorie, tabel centralizator al a reintrat în lupte, după care a căzut prizonier, a fost pe lângă evenimentele din urmă cu o sută şi morţilor, răniţilor, prizo­ declarat mort (!) şi a revenit în ţară şi în literatura mai bine de ani, ce a însemnat, în plan mai nierilor, voluntarilor din română abia după 2 ani în Germania. Cu ce ar fi larg, experienţa războiului/războaielor pentru rândul scriitorilor, lista rămas în literatura română dacă nu avea norocul o mare parte dintre scriitorii români, pe de decoraţiilor, ordinelor şi să supravieţuiască rănilor, prizonieratului etc.?! o parte, iar pe de alta demonstrând în ce medaliilor conferite eroilor Camil publicase până în 1916 un singur articol, măsură tot ce s­a întâmplat atunci şi­a aflat scriitori de pe linia întâi sub pseudonim, în Flacăra; iar Ciclul Morţii, versuri, ecoul în literatură, aceasta îmbogăţindu­se a frontului. apare în 1923 (romanul Întâia noapte… apare abia cu opere de o netăgăduită valoare şi semni­ „Avem a face – ne în 1930)… Gib Mihăescu a debutat editorial abia ficaţie, multe ajunse ulterior de referinţă. spune dl Ion Lazu – cu o în 1928, iar G.M. Zamfirescu în 1924…” Ideea realizării şi dezvelirii unui astfel listă realmente impresio­ Şi ceva mai la vale autorul proiectului Plăcii de plăci memoriale a aparţinut dlui Ion Lazu, nantă ca număr, cu ade­ memoriale se simte dator să adauge: „Ce operă poet, prozator şi eseist care acum, la cei vărat bogată, a participă­ edificatoare, durabilă ar fi lăsat Lascăr Luţia, mort în optzeci de ani pe care i­a împlinit de curând, rii tinerilor scriitori la 1916, la 21 de ani? Ce operă impunătoare ar fi putut îşi poate trece în palmaresul realizărilor sale luptele de pe front; de­ar lăsa în urma sa un Horaţiu Deac, mort la 25 de ani, şi acest „gest” pe care, probabil, ar fi trebuit fi să ne raportăm fie şi la nume ca şi necunoscut, dacă Gh. Brăescu, născut în să­l facă oficialităţi şi instituţii naţionale cu numărul total de actanţi ai acelaşi an 1891 (prizonier în Germania, cu un picior răspunderi în domeniu. acelor vremuri în câmpul amputat) a debutat editorial abia în 1919?; sau Dl Ion Lazu, care, pe lângă multe alte literaturii, artei, publicis­ D.P. Perpessicius (acesta cu braţul drept reconstruit, calităţi umane şi literare o deţine şi pe aceea de a ticii, această listă a scriitorilor combatanţi pare nefolosibil), care a debutat în 1925 cu Repertoriu fi un ins cu o solidaritate de breaslă admirabilă, de să cuprindă mai mult de o treime din totalul scriitorilor critic (iar placheta de poezii Scut şi targă a apărut în nemaiîntâlnit la alţi confraţi, are, ca să zicem aşa, în viaţă la acel moment, aspect de mare laudă – şi de 1926)? Tot aşa, Ion Vinea, Victor Ion Popa, Octav antecedente de toată preţuirea, între care realizarea mândrie, de bun îndemn pentru membrii actuali ai Dessila, născuţi în 1895, au debutat mult după marea şi amplasarea a peste două sute de plăci memoriale breslei noastre.Care şi în acest fel le aduc un prea­ Unire. De­ar fi pierit în conflagraţie, nimeni n­ar mai pe casele în care au trăit şi au creat scriitori români meritat omagiu, la Centenar!” fi ştiut de aceşti literaţi in nuce, poate i­am fi pomenit care au locuit până la moarte în Bucureşti. Că doar la Centenar…” această activitate (în care a fost sprijinit de către ste de domeniul evidenţei că scriitorii Uniunea Scriitorilor) a fost şi a rămas de o importanţă acelui început de secol au răspuns şi ei ă dl Ion Lazu, prin broşura publicată de majoră în ce priveşte păstrarea memoriei celor care E„Prezent!” la entuziasmul general şi la curând (din care am luat aceste informaţii, pe potriva talentului lor au contribuit la sporirea chemarea întru înfăptuirea idealului naţional: Unirea. Ctipăritură care ar urma să fie distribuită tezaurului de valori culturale naţionale este aproape Nu e de mirare că în astfel de împrejurări, chemării la gratuit celor care vor participa la dezvelirea plăcii), de prisos s­o mai demonstrăm şi noi. Călătorind prin arme i­au răspuns nu numai cei acceptaţi, ca vârstă face şi operă de istoric o dovedeşte acribia cu care Capitală, oamenii de azi şi cei de mâine nu numai şi pregătire, de către lege, ci şi mai tineri combatanţi, a urmărit destinul scriitorilor pe frontul Reîntregirii, că, descoperind şi citind textele de pe respectivele voluntari, unii dintre ei declarându­şi, spre a fi accep­ dar şi după aceea, prezentând şi lista a 11 scriitori­ plăci, se vor informa în legătură cu viaţa şi activitatea taţi, o vârstă mult mai mare decât cea din actele de eroi, ajunşi deţinuţi politici sub regimul comunist slujitorilor de ieri ai condeiului, ci, mai mult, vor simţi identitate. Dl Ion Lazu consemnează numele a 29 (şase dintre ei au murit în detenţie). nevoia să meargă şi mai departe, să descopere de voluntari (deşi nu este exclus să mai fi fost şi alţii), Că dl Ion Lazu face, pe de altă parte, şi operă de opera acestora în biblioteci, în muzee şi în alte locuri. iar bilanţul de la finele războiului inventariază 37 istoric literar o dovedesc fişele sintetice, biografice de morţi şi 10 grav răniţi, 10 răniţi şi 8 mutilaţi. al scriitorilor, de un mare, real folos istoricilor literari u această bogată şi interesantă Iată, spre edificare, o serie întreagă de comba­ de azi şi de mâine, ca şi scurta antologie lirică din experienţă în spate, dl Ion Lazu a purces, tanţi: D.P. Perpessicius, George Topîrceanu, Octavian creaţiile poetice ale combatanţilor din 1916­1918. Canimat de aceleaşi sentimente patriotice Goga, Camil Petrescu, Hortensia Papadat­Bengescu, De fapt, broşura amintită, în totalitatea ei, ne apare şi din solidaritate de breaslă, şi la realizarea Plăcii Felix Aderca, Ion Agârbiceanu, Ion Barbu, Vasile şi ca o mini­monografie peste care nu se va putea comemorative de care am amintit mai la începutul Băncilă, A.P. Bănuţ, Martha Bibescu, Demostene trece de aci înainte ori de câte ori va fi vorba despre acestor rânduri. Botez, Gh. Brăescu, G.M. Cantacuzino, Mihail Cela­ o bună parte a istoriei literaturii noastre. Este aproape de la sine înţeles că munca lui rianu, Aron Cotruş, N. Condiescu, Nicolae Davidescu, Ajunşi la capătul acestor însemnări ne simţim de documentare n­a fost uşoară, de vreme ce nicăieri Artur Enăşescu, Haralambie Lecca, George Magheru, datori către cititorii noştri cu încă o precizare: nu se afla vreo listă, vreun catalog al scriitorilor Gib I. Mihăescu, Adrian Maniu, Mihail Ralea, Mihail Placa memorială aşteaptă să fie amplasată la km 0 participanţi la cele două războaie. A răscolit prin Sadoveanu, Vladimir Streinu, Ionel Teodoreanu, al Capitalei, în faţa Bisericii „Sf. Gheorghe Nou”. arhive şi biblioteci, a citit cărţi de amintiri şi memorii Constantin T. Stoika, Ion Vinea, Vasile Voiculescu, A fost turnată fundaţia, dar mai urmează să sosească şi în ultima clipă i­au căzut în mână şi două cărţi – I.Al. Brătescu­Voineşti şi încă mulţi alţii. o serie de aprobări de la Ministerul Culturii şi de Citind Marele Război. Antologia scriitorilor români Dincolo de cifre şi bilanţuri, pe cât de dureroase la Primăria Generală a Bucureştiului. Să sperăm şi Eroinele României Mari. Destine din linia întâi, tot pe atât de reale, dl Ion Lazu ne face să înţelegem că ele nu vor întârzia.

rt. 4 Ambele guverne sunt de acord mai departe să aplice clauza Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în naţiunii celei mai favorizate, cu privire la situaţia juridică generală a regiunile ce aparţin Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. Acetăţenilor uneia dintre Părţi pe teritoriul celeilalte şi în reglementarea vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula şi San. Chestiunea privind generală a relaţiilor economice şi comerciale reciproce. modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului independent Art. 5 Cele două guverne vor lua în consideraţie cu bunăvoinţă, în mod Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul reciproc, nevoile economice ale ambelor ţări. Guvernul german se declară gata viitoarelor discuţii politice. În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această să sprijine, pe cât posibil, convenţiile proiectate de unele firme particulare – care întrebare printr­un acord prietenesc. i­au fost aduse la cunoştinţă în ultima vreme – şi să înlesnească executarea lor. Articolul III. Privitor la Sud­Estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară 2. Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în dezinteresul politic total în această regiune. regiunile ce aparţin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influenţă ale Germaniei secret. şi U.R.S.S. În această privinţă interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este (Va urma) recunoscut de ambele părţi. 12 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş 8 Remember Scrisori de taină ale Iuliei Hasdeu Crina DECUSARĂ BOCŞAN ulia Hasdeu (1869­ şi ţie pe Thesa pantalonată, jobenată şi ochelarată. eu mă pot crede la ţară. Am o curte uriaşă. Două 1888) nota într­unul din Despre banca Fericirii şi despre Eis­cafeul nostru grădini, o mică vie şi în mijlocul curţii este vechea Icaietele în care făcea din toate serile . capelă a mănăstirii unde se mai slujeşte în zilele de însemnări: „Qui te devoileras sărbătoare: este în stil bizantin cu o cupolă argintată devant leurs yeux?” Cine n scrisorile către tată, eleva la Colegiul şi înconjurată de vechiul cimitir umbrit de sălcii te va descoperi cu proprii Sevigne parcă ar da un raport despre situaţia şi chiparoşi enormi. Închipueşte­ţi că împreună cu săi ochi?, aşa s­ar traduce, Îei şcolară, povesteşte că mama are probleme nişte amici pe care i­am regăsit am petrecut câteva redând sensul cuvântului de sănătate ş.a.m.d. În schimb, în timp ce tatălui îi zile plăcute în această vacanţă. a dezvălui din franceză. Cu fiecare filă din arhiva maschează cumva starea de lucruri, în ciorna unei Iulia Hasdeu s­a autoevaluat corect la diferite Hasdeu scrisă de Iulia, fie că este semnată Lilica, scrisori din 1885 către o amică ea vorbeşte despre vârste. Astfel, când pregătea volumul de istorioare ori Iulia, Julia sau Julie – ori chiar nesemnată – fiica situaţia reală: Însă biata mea mamă se plictiseşte şi mici scenete pentru domnişoarele avansate, cât lui Bogdan Petriceicu Hasdeu se dezvăluie posteri­ şi înţeleg asta. Ei bine, da! Îmi place la Colegiu, dar, şi în scrisoarea către domnul Clavel, cel care îi tăţii. Povaţa tatălui, mai corect spus, rugămintea întorcându­mă acasă, publicase în Etoile roumaine câteva poezii, părintească, pentru ca Lilica să facă însemări despre Dumnezeule mare! ea are aceeaşi prezentare: Dumneavoastră aţi tot ce se petrece şi a­i povesti lui în scrisori a trans­ Simt un gol, un fel de observat foarte bine că în tot ce fac şi orinde eu format corespondenţa dintre fiica (aflată de la 11 ani vid în inimă. Iubesc detest felul afectat şi să pozez, îndeosebi şi mai la studii la Paris) şi Bogdan Hasdeu în adevărate Parisul, te asigur, cum presus de orice iubesc francheţea şi adevărul. documente despre evenimentele trăite în capitala să nu­l iubesc?... În Prietenele Iuliei rămase la Bucureşti încearcă Franţei. Arhiva s­a păstrat şi a fost editată în repetate sfârşit nu pot exprima un sentiment de jenă şi de inferioritate faţă de rânduri, parţial (în reviste ca Tribuna Basarabiei, tot ce simt, căci e ceva ea şi îi scriu tot mai rar, ceea ce o determină Gazeta literară, Limba şi literatura română) sau atât de confuz şi de pe adolescentă să le reproşeze: Draga mea, exhaustiv (la Institutul Călinescu, în Editura Asociaţiei bizar... Dacă ai fi în scumpă Maria, tu nu mă iubeşti aşa cum te Iulia Hasdeu, Epistolar I­III, şi la Editura Vestala, locul meu ai înţelege. iubesc eu. Nu, eu simt asta, poţi să spui ce vrei. O corespondenţă pentru eternitate). Numai prietenelor Prietenia ta nu face faţă oricărei încercări, aşa Acestora li se adaugă ciornele unor scrisori din România le scrie cum este a mea. Ai făcut foarte bine, nu mă neexpediate sau trimise altor persoane decât celor despre simţămintele înţelegi şi citind aceste rânduri nu poţi să nu din familie; sunt destăinuiri destinate a fi împărtăşite apăsătoare ce o zâmbeşti. Oh! Nu susţine că nu­i aşa. Ştii foarte unor persoane dragi, cum ar fi prietenele, cunoştinţele încercau. Nu voia bine că am dreptate. Şi totuşi te ador, Maria! de acasă ori de la Colegiu. Epistolele neexpediate şi să­şi necăjească Altei Marii, Mariei Chelles (colega din Franţa) ciornele scrisorilor către prietene nu erau „mascate”, părinţii, însă Julie era îi scrie chiar şi o poezie. Recunoscută printre „autocenzurate” (precum scrisorile către B.P. Hasdeu) nefericită. Iată ce îi colegi pentru uşurinţa cu care compunea versuri de intenţia să nu îi îngrijoreze pe părinţi. În curtea mărturiseşte Floricăi: pentru diferite evenimente – cum, de altfel se Mănăstirii Mihai Vodă, unde se aflau Arhivele Statului Draga mea, sunt de dedicau catrene în caietele de amintiri – Iulia (B.P. Hasdeu fusese numit director în anul 1876), plâns că sunt aici, în compune versuri cu ocazia naşterii frăţiorului Lilica Hasdeu a petrecut cele mai frumoase zile ale oraşul acesta mare, acesteia. Sunt versuri din prima strofă: Quel est copilăriei în tovărăşia amicelor ei – mai mari ca vârstă unde nu văd decât ton bonheur, o Marie!/ Dieu ecouta ton humble – cu ale căror părinţi familia Hasdeu avea relaţii ziduri negre în jurul meu, unde sunt strivită între case appel/ Tu voulus un frere, cherie?/ Et Dieu te l’envoya stânse. Erau Hermina (cu mama ei, Iulia lua lecţii înalte, unde respir un aer infect, nesănătos, unde mă du ciel.... ca apoi să îi dea şi sfaturi: Chere Marie, et de germană şi engleză), Matilda Pană, Florica plimb pe caldarâmul care îmi sfâşie tălpile, şi mai toi, aimes ton petit frere,/ Le soigner surveiller ses Zaharescu şi Alexandrina, Lucia Laurian (cu care ales, oh, mai ales, unde nu sunt liberă! pas encor tremblants/ Etre pour lui une bonne et a petrecut vacanţe). Aflăm despre această perioadă Gabrielei Lanz, colega la Colegiul Sevigne, îi patiente mere/ Tu sais, c’est un devoir, devoir des din ciornele câtorva scrisori în caietele cu teme povesteşte că mama e bolnavă şi că nu va putea plus touchants! (Arhivele Statului, DAIC, mss. 1446, şcolare. Ea scrie: O, bătrâna mea biserică Mihai Vodă ajunge la serbarea de Crăciun, dar sigur va fi la f. 190 ) şi curtea mea veche, şi grădiniţa mea, pe care am serata din 31 decembrie şi încheie: Te sărut şi rămân săpat­o şi am stropit­o cu atâta înflăcărare cândva! a ta prietenă. Draga mea Gabrielle, îţi dau o veste, neori, scrisorile Iuliei către prieteni O, cimitir unde mă distram căţărându­mă în copaci care desigur te va mâhni foarte mult. Mama fiind cam sunt adevărate reportaje, iar descrierea şi descifrând numele săpate pe pietrele de mormânt. suferindă, ba chiar şi eu însămi îmi va fi imposibil să călătoriilor în Europa ocupă un loc aparte. O, câinii şi pisicuţele mele, frumosul meu motan U merg mâine la pomul de Crăciun al celor din Alsacia­ Aceste scrisori neexpediate din anumite motive negru! O, şi cele două bătrâne între care mi­am Lorena, cum ne înţelesesem, aşa că tu trebuie să te completează tabloul epocii, sunt adevărate docu­ petrecut copilăria! resemnezi şi să te lipseşti de agreabila mea prezenţă. mente sub dublu aspect: prezintă Europa acum Peste ani, Iulia va relua regretele şi sinceritatea Sper că asta nu o să te necăjească prea tare. Şi mai o sută şi ceva de ani, iar, pe de altă parte, capacita­ ei răbufneşte în 11 octombrie 1887: Ah, Florico, sper, pentru că se spune că totdeauna trebuie să tea adolescentei de a reţine anumite aspecte. Se mă gândesc la acele minunate zile şi îmi vine să speri pe lumea asta, că nu vei refuza să asişti la poate vorbi ca despre scrisori netrimise când Iulia plâng. Cele din urmă zile petrecute împreună, noi comedioara pe care o vom juca luni 31 decembrie Hasdeu povesteşte călătoriile făcute împreună cu nedespărţitele! Noi, surori de cruce! Ştii când ne­am acasă. Te rog să nu­ţi faci iluzii, căci reprezentaţia părinţii în Europa, călătorii în care le­ar fi vrut alături tăiat la mână amândouă şi ne­am supt sângele nicicum nu urmăreşte să concureze cu domnii Got pe prietenele ei Florica şi Maria Zaharescu, Marie în vechea curte de la Mihai Vodă? Ţii minte când şi Lorel. Pur şi simplu avem o serată în familie, la Chelles şi Gabriela Lanz: au rămas în ciornă în făceam cuptoare de nisip în grădină? A! Toate aceste care nu vor fi decât câţiva prieteni şi câteva eleve caietele Iuliei. Tânăra are mult umor, este ironică suvenire... nu le voi uita niciodată. Cât despre Sf. Hier de la colegiu. Este o simplă reuniune să petrecem uneori, alteori o apasă însingurarea. Aceste însemnări şi Sfânta Cheie îmi aduc bine aminte şi îţi amintesc timpul între prieteni, cum spune dragul domn M. ocupă un loc aparte în conturarea portretului tinerei Albert. Aşadar, pot conta pe tine? Îmi doresc mult românce. Nu mă­mpiedica de­a plânge asta şi o rog pe doamna Lanz să nu pună multe Cu amprenta unor confidenţe sunt cugetările Iuliei piedici dorinţelor mele. Dragă Gabriela, te sărut Iulia Hasdeu Hasdeu, însă unele pot fi considerate ca scrisori şi rămân a ta prietenă, Julie Hasdeu. (Arhivele netrimise, întocmite din dorinţa de a împărtăşi Statului, DAIC fond Hasdeu) Nu mă­mpiedica de­a plânge o atitudine, un simţământ, dar care uneori poartă o tentă de artificialitate (mai ales în copilărie): Sus dacă am darul lacrimei u timpul, Iulia Hasdeu se acomodează durerea în plâns o poţi înfrânge am vrut să mă rădic şi m’am pierdut; sgomot, larmă cu stilul de viaţă în Paris şi mărturiseşte în trebuia inimei întristate ca să­şi năbuşească chinurile. şi speri ceva în boaba ei. Cscrisori că îi este teamă că a îndrăgit prea Ca corabia pe care marea umflată o’nghite şi urmă mult Parisul, şi – oricum – ea considera Franţa ca nu lasă pe suprafaţa sa. Cine poate trece prin Nu ştii că­n plâns de­atîtea ori soră mai mare a României. Petrecându­şi în ţară mocirlă fără a se umplea? (DAIC, mss. 1443, f. 75v, poţi să­ntrevezi o rază nouă vacanţa din 1887, ea se pregăteşte să trimită impre­ Cugetarea XXXI). Soarta Iuliei Hasdeu, asemuită şi că­i la fel cum pentru flori siile prietenelor de la Colegiul Sevigne: Draga mea de Angelo de Gubernatis soartei mugurilor de e­o reîmprospătată rouă? Gabrielle, dacă eu am întârziat atât de mult să­ţi aprilie prea curând îmbobociţi, sună în cugetările scriu, este pentru că am avut parte în timpul şederii adolescentei ca o premoniţie: Cei care plâng la 16 ani Nu ştii că plânsu­i izbăvire în România de petreceri de tot felul, care m­au făcut cu lacrimi fierbinţi menite altei vârste sunt ca florile la orice inimă înfrântă – mărturisesc umil – să uit îndatoririle mele cele care îmbobocesc prea repede şi înfloresc înainte mai modeste faţă de prietenele din dulcea Franţă. e ultima înveselire de vreme; soarele care ar trebui să le deschidă, Scrisoarea de la tine pe care am găsit­o la întoar­ ce­adesea durerea o cântă? le ofileşte (trad). Ceux qui pleurent a seize ans des cerea dintr­o călătorie de şase zile la Iaşi, capitala larmes profondes destinnees a un autre age, sont Moldovei, m­a surprins şi totodată m­a fermecat. Nici comme ces fleurs qui poussent trop vite et fleurissent Când plângi speranţa nu te­nfrânge nu ai fi putut face mai bine decât să o trimiţi la Arhive avant le temps, le soleil, qui devrait les faire epanouir, şi vezi ceva în raza ei şi nu­i deloc surprinzător că tatăl meu este atât de les fane (volumul Destăinuiri, 1993). o, lasă­mă, amice­a plânge cunoscut, căci este director general. Şi deşi toţi sunt Viaţa ei pe pământ s­a încheiat înainte ca orologiul dacă am darul lacrimei. de acord când numesc Bucureştiul micul Paris, totuşi să bată de 19 ori, în 1888. Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 13 Curtea de la Argeş 8 Remember Paul H. Stahl. Scrieri privind tradiţiile din satele româneşti Filofteia PALLY expresivă imagine a contribuţiei ştiinţifice decât o gaură numai în pământ, cât poate încăpea care merită a fi ştiută, ea remarcabile a lui Paul H. Stahl o putem cu nevasta şi cu copiii împrejurul vetrei şi un coş de fiind, de fapt, cea de primă Osublinia prin cunoaşterea celor mai nuiele scos afară din faţă pentru hrana familiei şi lipit importanţă pentru înţelegerea semnificative teme, din două scrieri de referinţă ale cu balegă. Şi după sobă, încă o altă gaură, prin care vieţii şi civilizaţiei săteşti de cercetătorului: Civilizaţia vechilor sate româneşti trebuie el să scape fugind, de cumva va simţi că au odinioară. Anume: vatra şi (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968) şi Triburi şi sate venit cinevaşi la uşă­i, căci ştie că nu poate fi alt moşia satului formează laolaltă un singur tot, organic din sud­estul Europei (Editura Paideia, Bucureşti, decât un trimis spre împlinire de bani.” (Constantin închegat, tot atât de riguros pe cât sunt organele 2000). Radovici din Goleşti, Însemnare a călătoriei mele unui trup omenesc. Moşia satului este, într­adevăr, Prima lucrare, realizată în colaborare cu tatăl său, făcută în anul 1824, 1825, 1826, ediţia a II­a, organizată colectiv, atât economic, cât şi juridic.” Henri H. Stahl, este o incursiune în istoria socială a aniversară, Nerva Hodoş, Goleşti, Editura Tiparg, (H.H. Stahl, Paul H. Stahl, op. cit., pp. 11­12). satului românesc, aşa cum se reflectă ea în scrierile 2010, p. 113) Este remarcabilă înţelegerea rolului definitoriu înaintaşilor sau ale călătorilor străini prin Ţările Analiza dramei trăite, cotidian, de românii aserviţi al creativităţii în evoluţia satului tradiţional. Nu poţi Române. marilor domenii medievale continuă cu alte detalii să te aştepţi, consemnează autorii, ca un sat Structura tematică, deosebit de amplă, are care adâncesc, fără rezervă, situaţia de degradare românesc să rămână imuabil cu trecerea timpului, în vedere următoarele direcţii de abordare: a unui popor sărăcit de lăcomia şi cruzimea unor ar fi neveridic, ca şi când viaţa socială ar fi paralizată I. Pământul şi oamenii categorii sociale privi­ la o dimensiune atemporală. De aceea, cercetarea II. Organizarea socială a satului, cu legiate, ori ale tumultului de satului tradiţional nu va putea decât ilustra urme ale următoarele subcapitole: neamuri ce coborau spre vechilor civilizaţii, aflate într­un continuu dinamism 1. Ce înseamnă sat Dunăre, jefuind şi prigonind social şi istoric. 2. Tehnicile economice ale vechilor sate pe băştinaşii refugiaţi sub Civilizaţiile sunt mobile, acumulează valori a). Trupurile de moşie şi vechimea lor pământ, sau ascunşi în şi principii în continuă schimbare, într­o firească b). Organizarea internă a unei moşii săteşti tendinţă către modernitate 3. Organizarea socială a satelor în obşti şi progres, într­un proces genealogice devălmaşe social­istoric imanent. a). Stăpânirile locureşti Important este ca izvorul b). Cetele de neamuri şi confederările de sate acestei ascensiuni să fie viu, c). „Neamuri” şi „Umblarea pe bătrâni” să erupă din propria tradiţie, III. Civilizaţia materială a vechilor noastre sate să se îndrepte în direcţia 1. Vetrele de sat şi gospodăriile proprie, specifică, menţinând 2. Acareturile omogenitatea simbolurilor 3. Casele şi rigoarea adevărului comu­ 4. Interiorul nitar. Doar astfel, civilizaţia 5. Îmbrăcămintea rurală se poate dezvolta, 6. Meşteşugurile şi industria casnică adăugând noi forme IV. Arta şi ştiinţa populară. Obiceiuri şi superioare celor arhaice. ceremonii Vom analiza, în conti­ V. Din istoria socială a vechilor noastre sate codrii întunecoşi. nuare, concepţia sociologului Paul H. Stahl derivată Lucrarea, excelent ilustrată grafic, aşa cum „Şi apoi, intrând cinevaşi într­acele bordeie ale lor, din cercetările întreprinse în sud–estul Europei, se remarcă din cele câteva desene alăturate, face peste putinţă era de a găsi pe trupurile lor şi în casă în fascinanta lume rurală balcanică, acolo unde referire la opiniile unor nume consacrate, aşa cum lucru de zece lei. Căci şi căldarea, în care o să­şi s­a aplecat, îndeosebi, asupra structurilor sociale, este A.D. Xenopol, care consideră că este un facă mămăligă, nu o are fieşcine, ci sunt 5­6 tovarăşi magice şi religioase. adevărat „miracol şi o enigmă a istoriei” faptul că pe una. Şi când aceştia, din norocire, prindeau urmaşii dacilor romanizaţi au putut să­şi păstreze veste că vine în satul lor zapciu, polcovnic, căpitan, ncă din introducere, autorul ne avertizează fiinţa, chiar dacă ţara lor se afla „în calea răutăţilor” mumbaşir isprăvnicesc, mumbaşir domnesc, fugeau că cercetarea lui nu este perfectă, că nu a (Miron Costin), năvălirile migratoare cotropind­o în atât ei, cât şi muierile lor şi copiii care puteau fugi, valuri succesive, aproape un mileniu, după plecarea Îputut găsi întotdeauna soluţii definitive, întrucât prin păduri şi munţi, întocmai ca dobitoacele cele administraţiei romane. cunoaşterea populaţiilor balcanice, fiind inegală, sălbatece, când le gonesc vânătorii cu câinii.” nu i­a permis o prezentare comparativă la fel de Popoarele stepei, venind din Asia, în drumul lor (Ibidem) către Bizanţ şi Roma, au evitat trecerile dificile prin cuprinzătoare, în toate privinţele. Şi alţi cercetători Carpaţi şi au folosit drumul mai uşor spre Balcani, s­au confruntat cu limitele proprii, dar au scris şi au rin urmare, concluzionează autorii, călătorii lăsat mărturii importante, chiar fiind conştienţi de ele. prin Dobrogea, Bărăgan şi toată Câmpia Dunării, străini arareori vedeau satele adevărate, traversând Dunărea, urmele acestora regăsindu­se În sprijinul acestui punct de vedere, invocă opinia lui Paşezate în zonele ferite ale munţilor şi Ami Boue (1840, La Turquie d’Europe, Paris, vol. I, în denumiri arhaice păstrate, aşa cum este şi acum podgoriilor, locuite de ţărănimea liberă, puternică, p. XVI, apud Paul Stahl, Triburi şi sate din sud­estul Vadul Cumanilor, ca urmare a acestui culoar de de moşneni şi răzeşi, care existau, ferite din calea deplasare. Din acest motiv, satele din câmpie au Europei, op. cit., p. 12), care mărturisea: „E imposibil drumurilor mari, circulate. Teritoriul lor fiind bine să nu ne fi înşelat uneori sau să fi înţeles bine devenit o imagine dezolantă de bordeie primitive, protejat de pericole, sătenii au putut păstra nealte­ la care numeroşi călători sau observatori diplomatici totdeauna informaţiile primite: dar, dacă am pretinde rate tradiţiile culturale, cu rădăcini arhaice, venind să publicăm numai lucruri desăvârşite, viaţa ar fi făceau referire în consemnările lor, sugerând că dintr­o veche istorie. Astfel, au creat o valoroasă românii nu trăiau în condiţii civilizate. cel mai adesea prea scurtă şi multe informaţii utile civilizaţie rurală, remarcabilă prin originalitate şi ar rămâne necunoscute din cauza celor pe care ste greşită generalizarea aceasta, afirmă prospeţime creativă, o cultură cu care puţine neamuri n­am ştiut să le aprofundăm suficient. Alţi călători autorii, ea nefiind reprezentativă decât se pot mândri. Mai exact, cultura şi civilizaţia româ­ vor corecta sau vor confirma povestirile noastre, E„pentru zonele marilor drumuri, de­a lungul nească sunt rodul vechilor noastre sate, ale satelor aşa cere progresul cunoaşterii.” cărora se scurgeau dezastrele războaielor şi se libere care, ferite de pericole, s­au dezvoltat material Amplasarea comunităţilor tradiţionale de diverse statornicea împilarea boierească, adică a unor şi spiritual. mărimi demografice, într­un areal geografic mai mult zone din care populaţia fugea, lăsând locul pustiu Este analizată semnificaţia cuvântului sat, sau mai puţin întins, presupune o diversitate de relaţii în timpuri de prea grea restrişte, dar în care, totuşi, în vorbirea ţărănească, subliniindu­se multiplele de vecinătate, oscilând între buna înţelegere şi starea se întorceau iarăşi, când vremurile se mai linişteau”. sensuri, înţelesuri mult mai variate decât în limba de duşmănie, uneori, chiar de război. Aceste relaţii se (H.H. Stahl, Paul H. Stahl, op. cit., p. 9) literară de astăzi. „Şi anume: satul cel vechi este transferă, în mod evident şi continuu, în planul culturii un fenomen social complex, cuprinzând laolaltă În analiza consemnărilor istorice, un spaţiu şi civilizaţiei comunităţilor umane respective, creând o populaţie, o vatră de sat, adică locul de aşezare generos i se consacră cărturarului Constantin tradiţii, instituţii, modele de viaţă şi o simbolistică a gospodăriilor, şi un trup de moşie, adică locurile Radovici din Goleşti, a cărui Însemnare a călătoriei… culturală comune sau uşor nuanţate, în aceeaşi zonă. de muncă ale acestor oameni. Moşie este, de ne oferă, la începutul secolului al XIX­lea, descrieri Cercetarea etnologică, sociologică sau istorică de asemenea, un cuvânt care are alt înţeles în limba amănunţite, însoţite de concluzii cu valoare socială, teren şi de arhivă ilustrează marea complexitate a populară şi în cea veche decât în cea de azi, de pe care le vom invoca spre ilustrare. „Viaţa ţăranilor fenomenului de aculturaţie, identificat în comunităţile birnici, adică a celor din satele şerbite, i­au adus pe moşie fiind socotit orice bun care vine de la moşi, de români, greci, albanezi, slavi, ca urmare a fluxului ticăloşii locuitori întru aşa stare, încât intrând cinevaşi de la strămoşi, adică un bun moştenit. Astfel, o casă marilor migraţii venite din stepa rusă, spre Balcani, într­acele locuri, unde se numesc sate, nu va vedea poate fi de moşie; ba, pe vremea când existau şi robi dar şi consecinţă a procesului de etnogeneză, nici biserică, nici casă, nici gard împrejurul casei, nici ţigani, puteai avea şi un ţigan de moşie. Prin trup parcurs în mileniul I al erei noastre. Rădăcinile etnice car, nici bou, nici vacă, nici oaie, nici pasăre, nici de moşie se înţelege însă nu un petec oarecare de le­au conferit particularităţi evidente, dar convieţuirea pătul cu semănăturile omului pentru hrana familiei, pământ, ci suprafaţa întreagă a satului, adică ceea ci numai nişte odăi în pământ ce le zic bordeie, ce se numea pe vremuri şi hotarul satului. Denumirea milenară, care le­a apropiat geografic şi istoric, unde intrând cinevaşi, nu are ce vedea altceva de trup care se dă moşiei are şi ea o semnificaţie le­a modelat asemănător unele caracteristici. 14 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

Remember

aul H. Stahl a cercetat comunităţile domestic al românilor şi grecilor. că leagă din acel moment cele două grupuri, al tradiţionale balcanice şi a consultat o vastă Gospodăriile, însă, oricărei etnii ar fi aparţinut, băiatului şi al fetei. Dacă logodnicul moare, ea Pbibliografie, încercând să evidenţieze deţineau obligatoriu bunuri patrimoniale familiale, aparţine fratelui mai mic al logodnicului. Dacă este asemănările şi deosebirile grupurilor de populaţii dar şi proprietăţi devălmaşe: izlaz, pădure, ape etc., văduvă şi are copii, rămâne în familia soţului să­şi din cadrul acestora. aparţinând entităţii sociale de apartenenţă: trib crească copiii, pentru că aceştia aparţin familiei Aparţinând ultimei generaţii de studenţi la (albanezi), fratrie şi sat (slavi), neam şi sat (greci), soţului; în caz de divorţ, copiii rămân proprietatea sociologie, format sub directa îndrumare a înteme­ sat (români). soţului. Dacă văduva vrea să se recăsătorească, ietorilor acestei discipline din România, Paul Stahl În cadrul acestora, patrimoniul funciar al gospo­ poate să o facă numai cu acordul familiei soţului.” a avut şansa de a continua cercetarea aplicată dăriei, ca şi proprietatea devălmaşă erau reglemen­ (Ibidem, pp. 94­95) pe principiile Şcolii monografice de la Bucureşti, tate prin norme inalienabile, gândite să împiedice Situaţia femeii este la fel de umilitoare şi când ne acordând un interes special entităţilor sociale accesul străinilor în comunitate. referim la familiile nobile, aspect relevat de o relatare fundamentale: gospodăria în toate dimensiunile ei – Membrii grupului domestic se individualizează din secolul al XIX­lea, a unui francez, Saint René de la membrii familiei, relaţiile interumane şi normele prin statutul social şi rolul funcţional, situaţia ilustrând, Taillandier, aflat în vizită la curtea principelui sârb care le reglementează, bunurile materiale, satul, şi din această perspectivă, asemănări şi deosebiri Miloš Obrenović: „Ea (soţia principelui, n.n.) dirijează fratria, neamul, tribul, uniunile tribale. în cadrul celor patru populaţii. Dacă, de regulă, tatăl toate treburile domestice: ţese, toarce şi suprave­ Analiza acestor unităţi sociale vizează doar era persoana decidentă, diferenţele apar când se ghează bucătăria, participă, în mare măsură, secolul al XIX­lea, până la începutul secolului XX, compară dimensiunea autorităţii paterne asupra la educaţia şi instrucţia copiilor ei… Pe la ora mai exact, până la Al Doilea Război Mondial, întrucât, grupului. Autorul subliniază, în aceste sens, poziţia unsprezece, clopotul cheamă la masă… Principele doar în această perioadă, ele îşi mai menţin formele discreţionară a tatălui în cadrul populaţiei albaneze, s­a aşezat în picioare, la extremitatea superioară arhaice de manifestare, după care apare, treptat, el fiind cel care „administrează bunurile grupului a mesei. Toţi s­au descoperit, micul Mihail (prinţul) emanciparea socială. Procesul continuu de moder­ său, vinde, cumpără terenuri, animale, unelte, poate a rostit o rugăciune. Apoi, prinţesa i­a oferit principelui nizare a popoarelor din Balcani s­a datorat adoptării să împrumute sau să fie garant, construieşte case, un pahar de rakija; în momentul acela, principele a unei legislaţii civile de influenţă europeană şi evoluţiei dependinţe, stabileşte munca oamenilor din gospo­ rostit o alocuţiune care cuprindea urări persoanelor economice ca urmare a pătrunderii noilor tehnologii. dărie, repartizează vinul, rachiul, îi pedepseşte pe prezente şi pentru întreg poporul sârb. După asta, Autorul realizează o lucrare complexă, bazată pe membrii grupului său (privându­i de hrană, de arme, a luat loc … în capul mesei, pe un jilţ…; de o parte cercetări şi documentare, făcute pe parcursul multor legându­i sau închizându­i în casă, sau chiar şi de alta, erau cei doi mici prinţi…, arhimandritul decenii, după părăsirea ţării, în Franţa, el fiind alungându­i)”. (Paul H. Stahl, op. cit., p. 22) Fizic, şi îngrijitorul Vasco. Ceilalţi comeseni veneau în cercetător la renumite centre de cercetare ştiinţifică, el munceşte doar ocazional, fiind preocupat de arme continuare. Prinţesa şi fiica ei stăteau în picioare… precum Centre National de la şi reglarea manu În timpul mesei, ele l­au servit pe principe şi pe cei Recherche Scientifique şi École militari a conflictelor doi fii ai săi… De când este prinţesa soţia lui Miloš, des Hautes Études en Sciences cu bărbaţii altor niciodată n­a mâncat la aceeaşi masă cu soţul ei.” Sociales. gospodării, situaţie (Apud Saint René Taillandier, La Serbie, Kara­George În partea I, Paul Stahl parcurge specifică Albaniei et Milosch, Paris, 1872, pp. 145–155, în Paul H. analiza entităţilor sociale în istoria Stahl, op. cit., p. 73) fiecărui popor: albanezii, slavii din Pe parcursul volumului, autorul sud, grecii şi românii; în partea a evidenţiază că, chiar dacă nu cu mult doua, descrie structurile sociale, diferită de a celorlalte femei, situaţia magice şi religioase, prezentând femeilor din Bulgaria şi România foarte detaliat structura religioasă era mai bună, informaţia venind, în a teritoriului sătesc românesc, în general, din consemnările călătorilor cadrul căreia insistă pe teritoriu, străini prin ţările române. sat, biserică, cimitir şi rai; ultima O particularitate a abordării parte a lucrării constituie un cercetării o constituie studiul ansamblu de comparaţii şi ipoteze, cu referire la gospodărie comparativ al celor patru populaţii, sau familie, sângele şi consangvi­ nuanţându­se asemănările şi deo­ nitatea, fata fără fraţi şi matriarhatul, băştinaşul până în perioada interbelică. sebirile, îndeosebi în problematica şi străinul, democraţia primitivă şi bătrânii. La populaţiile slave, gospodăriei şi raporturile acesteia Organizarea tematică a volumului îi conferă statutul bărbatului are nuanţe cu entităţile sociale superioare, ceea o imagine unitară, dificil de prezentat diferenţiat, generate de recunoaşterea ce conduce la o sinteză sociologică fără a păstra conexiunea cu întregul. rolului femeii ca autoritate excepţională şi fără precedent a „Multe aspecte sociale contradictorii coexistă şi în cadrul menajului, dar elementelor tradiţionale din Balcani. reţin atenţia cercetătorului, făcându­i misiunea dificilă: şi de implicarea sa în sfera Mai mult, analiza lui Paul Stahl mentalităţi şi practici care amintesc de preistorie sau economică, deoarece „se merge mai departe şi ilustrează felul de antichitatea păgână convieţuiesc cu cele creştine ocupă de toate interesele în care structura socială se regăseşte şi ştiinţifice; industrii moderne s­au instalat acolo zadrugii: registrele de în cea spirituală, respectiv, magică unde se călătoreşte cu care cu boi sau călare pe socoteli, impozitele, banii, şi religioasă a populaţiei balcanice. măgari; zone puternic tradiţionale se învecinează afacerile etc. El se trezeşte În ultima parte a lucrării, ipotezele cu zone din care trecutul pare să fi dispărut; popoare primul şi organizează munca. de lucru şi concluziile se referă, cu de aceeaşi origine vorbesc limbi diferite; există mai El dă femeii care este de serviciu ... ceea ce trebuie multă rigoare ştiinţifică, la: Gospodărie sau familie, multe religii şi ele se opun de secole… Studiul de pentru hrana lucrătorilor, merge la câmp să vadă cum Sângele şi consangvinitatea, Fata fără fraţi şi teren dezvăluie aspecte comune care se întâlnesc se lucrează. El repară şi cumpără uneltele, vinde matriarhatul, Băştinaşul şi străinul, Democraţia de la un capăt la altul al regiunii, concomitent cu animalele, distilează rachiul, face vinul etc.” (Ibidem, primitivă şi bătrânii. adevărate rupturi culturale. Interesul cercetării se p. 63) datorează în bună măsură coexistenţei acestor Spre deosebire de populaţiile prezentate mai sus, ici, autorul subliniază, din nou, că diferenţe şi opoziţii. Uneori, pe deasupra raselor, grupul domestic al românilor diminuează şi mai mult termenul „familie este imprecis, pentru religiilor, barierelor politice, reuşesc să se impună autoritatea masculină, de altfel, considerat şi aici Acă, dacă el denumeşte eventual grupul elemente unitare. Tot acest ansamblu este rezultatul capul gospodăriei, dar, chiar dacă el ia deciziile, domestic al unei gospodării, el denumeşte şi unei istorii îndelungate, în multe privinţe comună.” uneori, cu forţa, îl regăsim lucrând efectiv, alături de persoane din afara acestei gospodării; în plus, (Paul Stahl, op. cit., p. 8) ceilalţi, rolul lui devenind un amestec de paternalism el sugerează exclusiv grupul uman, şi nu celelalte şi autoritate. În cadrul cercetării, unitatea socială de referinţă, componente ale unei gospodării... Dacă vrem să familia, se poate asemăna celulelor organismului viu, denumim cu precizie persoanele care trăiesc într­o ucrarea acordă un spaţiu considerabil întâlnită în forme relativ similare la populaţiile studiate gospodărie, trebuie să folosim noţiunea de grup statutului femeii în familie şi societate, şi caracterizată prin autonomie funcţională, un fel domestic, noţiune ce permite înţelegerea faptului de fenomen social total. Lremarcând situarea acesteia pe o treaptă de inferioritate faţă de bărbat, desigur, nuanţată că aceste persoane trăiesc împreună, muncesc împreună, stăpânesc aceeaşi proprietate, au aceleaşi gospodărie cuprinde un grup uman de la o populaţie la alta. Dacă venirea pe lume a sărbători religioase, fără să eliminăm ideea că sunt cu menaj şi activitate în comun, care unui băiat este privită cu entuziasm, el consacrând înrudite.” (Paul H. Stahl, op. cit., p. 193) are spaţiul propriu de viaţă, proprietăţi continuitatea de neam şi de nume, naşterea unei fete O Considerând contribuţia lui Paul H. Stahl ca fiind materiale şi care funcţionează pe baza unor norme este considerată o neşansă pentru familie, soarta ei cutumiare. Sunt semnalate diferenţe chiar în cadrul nefiind uşoară, nici în casa părintească, nici în cea definitorie pentru cunoaşterea complexă a populaţiilor aceleiaşi populaţii, nu doar la populaţii diferite, şi care a soţului. Menirea ei pe lume, fără excepţie, va fi din Balcani, remarcăm, totodată, atenţia specială pe s­au decantat de­a lungul timpului. Dacă albanezii aceea de a­şi sluji soţul, executând toate sarcinile care a acordat­o eliminării oricărui subiectivism indus din nord, care au avut o organizare tribală până la gospodăriei, inclusiv cele privind agricultura şi de surse sau opinii preconcepute. Concluziile lui începutul secolului XX, menţineau trei generaţii în creşterea animalelor. Mai mult, ea trebuie să nască se bazează, în cea mai mare măsură, pe observaţii aceeaşi gospodărie, încât numărul membrilor din şi să crească copii, îndeosebi băieţi, în caz contrar, directe, făcute în timpul deplasărilor, eliminând, grup ajungea la zeci, poate chiar peste o sută de aceasta putând fi chiar repudiată, tradiţia spunând cu acribie, influenţa unor teorii vehiculate în scrieri persoane, populaţiile slave – bulgari, sârbo­croaţi, că vina infertilităţii aparţine doar femeii. cunoscute sau informaţii particulare, cu singura muntenegreni – reuneau în grupul uman al gospo­ La greci, „cumpărarea miresei pare să fi fost preocupare de a înţelege şi prezenta, apoi, ceea dăriei (cunoscut sub numele de zadrugă), doar cuplul practicată în vechime, dar nu şi în vremurile recente, ce reprezintă realitatea socială şi culturală în cu copiii necăsătoriţi, situaţia fiind similară şi la grupul precizează autorul. Logodna este importantă, pentru comunităţile tradiţionale balcanice. Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 15 Curtea de la Argeş 8 Cărţi şi autori Hotarele luminii din împărăţia veşniciei poetice Ion C. ŞTEFAN ste o îndrăzneală, susţinută numai de de o rară împlinire! tradiţiilor sau pornind de competenţă, informare şi talent – dar mai Luceafărul înainte şi după Luceafărul – o alcătuire la un fragment de vers: Eales dintr­un efort deosebit, de­a contura piramidală, pornind din vârful cel mai înalt, sărutat Fecioara n­are corp (p. 138); hotarele luminii eminesciene în împărăţia veşniciei de soare. În concepţia autorului, intuiesc idea că de Visul dintâi şi visul din urmă culturale. aici (şi altfel decât toţi interpreţii lui Mihai Eminescu), (p. 188); Mii de doruri sau un Despre Mihai Eminescu s­a scris mult şi cu lumina se va revărsa pe treptele descrescătoare dor nemărginit (p. 214); Legat o patimă evocatoare, interpretativă, apelând direct ale piramidei şi înţelegerii noastre. de veşnicie ori dezlegat de moarte (p. 326); Mihai la izvoarele inimii celor îndrăgostiţi de genialitatea De fapt, câteva dintre titlurile capitolelor susţin Eminescu e un peregrin în universalitate (p. 479): sa, transfigurându­l, analizându­l ca şi cum fiecare această părere a mea (poate numai a mea, fiindcă „Mai mult, aşa cum nu există un hotar al intrării, nu comentator l­ar descoperi pentru prima dată – mereu nu m­am consultat cu autorul, punându­mă în dificila există nici unul al ieşirii, capul lumii nu are aici niciun altfel, mereu mai mult… ipostază de a­l înţelege şi comenta singur!): Vocaţia înţeles, căci niciun hotar nu desparte începutul, ziua Imprevizibil efort, continuând ca un curcubeu luminii (p. 17); Cel ce merge de­asupra (p. 42); cea dintâi, de sfârşit” (Mihai Eminescu e un peregrin peste decenii, secole şi mai departe, mereu pe Transdisciplinaritatea care transcende miticul (p. 51); în universalitate. Petreceri în adâncul textului. urma zborului lui Hyperion spre Demiurg. Fiindcă, Nemargini de gândire (p. 79); Neputinţa de a iubi e o Simboluri şi metafore; p. 480) mai presus de acest zbor, nu poate exista altul în damnare (p. 95); Visul dintâi şi visul din urmă (p. 188). A face o astfel de ecranizare presupune un efort literatura română, nici măcar al celor mai îndrăzneţe Am ales doar câteva citate, pentru a­mi susţine filosofic de interpretare: Mihai Eminescu rezistă gânduri de după el: zborul geniului, al imagina­ afirmaţiile anterioare: timpului şi înţelegerii noastre prin el însuşi, prin ţiei tulburătoare şi total molipsitoare, al astrului „Neputinţa de a iubi e o ceea ce a gândit şi a scris, cu mult înaintea noastră. transfigurat în om, sacrificându­şi nemurirea damnare. A rămâne rece Limbajul comentatorului este adecvat conţinutului; pentru o preafrumoasă fată pământeană, al e cu neputinţa iubirii, oricum domnul profesor nu a vrut să se evidenţieze pe sine dorinţei întrezărite printre lacrimi – sublimul o rămânere în afara cunoaş­ prin stil, ci doar să ne dea măsura înţelegerii sale: sentiment netrăit deplin nici măcar de un geniu. terii ei ca emoţie trăită, cu „Lucrarea de faţă continuă cercetarea noastră referi­ Toate aceste gânduri ale mele au înconjurat lipsa oricărei emoţii, un eu toare la creaţia eminesciană (…), în special cu refe­ de lumină dilematică întrebarea: Ce se mai asentimental, nu incapabil rire la marele poem Luceafărul, dar cu trimiteri de poate scrie nou despre Mihai Eminescu? de iubire, căci asta ar pre­ adâncime în întreaga sa creaţie” (Cuvânt înainte, p. 7). supune reţinere, dorinţa ată că se poate! – îmi răspunde un de a nu iubi” (Dorinţa de ceastă carte nu este o izbucnire vulcanică, distins dascăl de Limba şi literatura a nu iubi e damnare. spontană şi strălucitoare, a cărei lavă de Iromână, din municipiul Piteşti, domnul Conştiinţa durerii; p. 95) Aiubire s­a transformat în statuia Poetului Lucian Costache, dăruindu­mi volumul, de (a acelui nepereche din mintea autorului), ci rodul aproape 600 de pagini, Luceafărul înainte şi ar acestea sunt unor încercări succesive şi al unei trude îndelungate. după Luceafărul (Magic Print, Oneşti, 2019). doar lespezile Ce se mai poate spune despre Mihai Eminescu? Această carte grea a ajuns greu la mine, fiindcă Ddin afară, cele Iată că se mai poate!, îmi răspunde autorul acestui este rodul unui efort atât de mare, făcut cu o ornamentale, fiindcă trăinicia minuţios studiu. aşa dragoste şi deplină dăruire, încât aproape construcţiei eminesciene, Îl felicit pe dascălul cu har, de la Piteşti, şi­l te doare sufletul să­l încredinţezi altcuiva. în concepţia autorului, este compar cu Dascălul din Scrisorile lui Eminescu. Cu câtă bucurie m­am aplecat peste dată şi de lespezile de granit Sunt emoţionat şi nu încerc să vă spun mai multe… paginile lui, pentru a vă împărtăşi acum câteva dinlăuntru: adică un fel de Doar atât: admiraţia mea şi bucuria că mai dintre etapele unei construcţii arhitectonice comentarii pe tema miturilor, întâlnesc astfel de analişti!

la invitaţia Patriarhului de veşnică pomenire, Teoctist. Între 7­14 octombrie 2002, Patriarhul Teoctist i­a Semn(al) de carte întors vizita la Vatican, iar relaţiile dintre cele două biserici au devenit extrem de cordiale şi de pildui­ Corneliu Coposu, Poeme, Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, toare. Atunci, la Bucureşti s­a lansat ideea şi 2019 (Cartea cuprinde un CD cu cele mai frumoase poezii din volum recitate s­au pus bazele pentru unitatea lumii creştine, prin intermediul celor doi mari de Ion Caramitru) conducători ai celor două biserici şi care exprimă voinţa tuturor credincioşilor. […] Ţin minte cât de impresionată am fost când am citit pentru prima dată, Principalul este că ideea unităţii lumii creştine, întreruptă prin Marea Schismă într­o carte de memorii de detenţie, scena sosirii unor deţinuţi noi, mutaţi din din 1054 (necanonică), să resuscite mintea tuturor românilor de religie creştină alte penitenciare – în cadrul neobositei mişcări browniene menite să mărească şi ea să se materializeze prin crearea unui grup statuar alegoric, reprezentându­i suferinţele şi să prevină organizarea rezistenţei – când cei ce se întâlneau făceau pe cei doi corifei contemporani ai ortodoxiei şi catolicismului. Sperăm că se vor schimb cu aviditate nu numai de informaţii, ci şi de poezii. De originalitatea şi găsi instituţii publice, oameni de afaceri sau buni creştini care să sprijine financiar importanţa acestui fenomen uimitor, spunând enorm despre cine şi cum am acest proiect european. (Autorul, pe coperta a patra) fost ca popor, nu suntem, în mod evident, suficient de conştienţi azi şi nici, cu siguranţă, destul de mândri. Mircea Dinutz, Cititorul de calitate, Editura Semne, Bucureşti, 2020. Poemele lui Corneliu Coposu care văd acum pentru prima oară lumina tiparului Selecţie de Rodica Lăzărescu şi Nina Deşliu, prefaţă (Lectura ca oxigen) au fost compuse în închisoare pe parcursul celor 17 ani de detenţie. Unora li se de Constantin Călin precizează anul, rămas în memorie întâmplător sau legat de cine ştie ce suferinţe, Vom intra în normalitate doar atunci când ne vom privi unii pe alţii cu sincera altora nu. Dar ceea ce trebuie precizat şi ceea ce se simte de la prima lectură, dorinţă de a ne cunoaşte, citindu­ne cărţile şi comunicându­ne cu onestitate chiar dacă n­am cunoaşte istoria acestei detenţii, este faptul că naşterea lor impresiile, fără râvna de a umili, de a distruge şi a ne distruge. Pentru că, unde a avut loc în condiţii sensibil diferite, netipice, ceea ce a făcut ca şi ele să se e multă vanitate, tot atâta deşertăciune. La ce bun să avem principii şi să ne deosebească de cunoscutele poezii de închisoare ale celorlalţi şi destinul lor conducem după norme etice? Se poate vieţui şi aşa (ce cultură? ce conştiinţă?), să fie altul. (…) (Ana Blandiana, în Cuvânt înainte) de trăit e mai greu! (Autorul, la începutul cărţii) Cronicile adunate în acest volum acoperă o perioadă de timp cuprinsă între Vasile Szolga, De la Sov­Rom la show­room. Antologie de povestiri de ieri 2001 şi 2012 şi au apărut, în cea mai mare parte a lor, în revista Saeculum/Pro şi de azi, Editura UZP, Bucureşti, 2019 Saeculum, multe dintre ele figurând la rubrica Breviar editorial sub pseudonimul ...Nu ştim cât timp îi ia lui Vasile Szolga să scrie aceste mici bijuterii, poate Dinu Mirea. Ordonarea textelor în volum s­a făcut respectând criteriul cronologic. le prelucrează îndelung, poate îi ies din prima, repede şi bine, dar ele palpită de viaţă ade­ vărată, de viaţa de lângă noi, problematizantă. Provocatoare, dar în esenţă având un farmec unic. (Victoria Milescu)

Tudor Nedelcea, Biserica şi societatea, Editura Sitech, Craiova, 2019 La cumpăna ultimelor două milenii, la Bucureşti s­a consumat, după aproape un mileniu, un eveniment considerat, în unani­ mitate, istoric: vizita primului papă într­o ţară majoritar ortodoxă. Este vorba despre Papa Ioan Paul al II­lea, care a efectuat o vizită în capitala României, între 7­9 mai 1999, 16 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

Cărţi şi autori Ana Blandiana sau poetica fantasticului Florian COPCEA artea Proza Anei din care făceau parte Leonid Dimov, Emil Brumaru, observă Daniela Zaharia, prin dimensiune (însumând Blandiana, trans­ Vintilă Ivănceanu, Dumitru Ţepeneag, Virgil Mazilescu peste cinzeci de volume de poezie, proză, eseistică Ccendenţa realului şi Daniel Turcea; Şcoala de la Târgovişte, ai cărei şi publicistică), printr­un înalt nivel artistic şi permite (Ed. MAN, Drobeta Turnu exponenţi au fost Mircea Horia Simionescu, Radu plasarea artistei printre cei mai importanţi scriitori Severin, 2019) a profesoarei Petrescu, Costache Olăreanu; Grupul de la Braşov postbelici. Vocea ei este reprezentativă pentru Daniela Zaharia, este un studiu remarcabil despre sau Cenaclul 19, din care făceau parte Andrei destinul scriitorului care a rezistat unei societăţi codurile expresive utilizate de unul dintre exponenţii Bodiu, Caius Dobrescu, Alexandru Muşina, Simona totalitare şi care şi­a propus să fie atent la ceea şaizecişti ai literaturii române în (re)crearea unei lumi Popescu, Angela Nache Mamier, Gheorghe Crăciun; ce se întâmplă în jurul său, la drama artistului, a dominate de sentimentul de déja­vu, în care Cenaclul de luni, condus de Nicolae Manolescu, unde intelectualului, dar şi a întregii societăţi româneşti percepţiile, viaţa noastră interioară, s­au aflat în şi­au valorificat talentul Mircea Cărtărescu, Traian aflate sub opresiune.” Ana Blandiana, în naraţiunile pericol de a fi definitiv alterate de declinul oarecum T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan, Bogdan Ghiu, sale, aflându­se „în opoziţie cu ordinea lumii”, histrionic al unui timp aflat „sub vremi”. Confruntată Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Romulus Bucur; transfigurează realitatea care „se desfăşoară pe cu o asemenea fatalitate, simptom al ideologiei Cenaclul Junimea, sub două planuri paralele”. Astfel, se concluzionea­ „de cazarmă” în care se afirmase, Ana Blandiana, ale cărui „furci caudine” ză, „în centrul povestirilor este mereu o conşti­ „martorul lumii prin care trece”, a preferat să se au evoluat, printre alţii, „de­ inţă agresată care trebuie să­şi apere integrita­ refugieze, paradoxal, în liniştea cuvintelor. Vădind santiştii” Mircea Nedelciu, tea, libertatea, valorile, demnitatea”, ale cărei o profundă predilecţie pentru mitul creaţiei literare, Nicolae Iliescu, Cristian voci narative relativizează ficţiunea realităţii. fără a aştepta (în)făptuirea vreunei profeţii, poeta Teodorescu, Călin Vlasie, Capitolul doi al studiului Proza Anei plonjează, din impuls terapeutic?, într­un eleatism George Cuşnarencu. Blandiana, transcendenţa realului, se axează existenţial, cognoscibil, în măsură să­i insufle „senti­ Cu siguranţă, intenţia pe explicarea definiţiei fantasticului în literatura mentul prezenţei altuia în lumea înconjurătoare”. Am Danielei Zaharia, prin universală, pe raportarea sa estetică la exis­ putea numi dedublare această manifestare pe care punerea sub lupă a acestor tenţă, desigur, cât permite imaginaţia, utilizarea i­a provocat­o „al şaselea simţ” – poezia, numai că mişcări apărute în „epoca de elemente neverosimile, misterioase, insolite, „scrisul nu este atât un mod de a supravieţui, cât unul dogmatică”, nu este aceea stranii. Reflecţiile autoarei, destul de relevante în de a muri fără încetare, secundă de secundă, până de a scrie strict o pagină arhitectura scriiturii, deschid o perspectivă clară când nu mai poţi înceta vreodată să mori”, nemurirea de istorie literară, ci de a asupra fenomenologiei fantasticului din literatura nefiind altceva, în concepţia Anei Blandiana, „decât ne introduce în atmosfera românească clasică ai cărei pioneri sunt Mihai o moarte care nu se mai termină”. Alunecarea în generaţiei în care s­a afirmat Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale. fantastic este, până la urmă, din perspectivă fractală, Ana Blandiana. Dar nu „Vocaţia fantastică a umanităţii” (Adrian numai ea, ci şi Eugen o ficţiune transferată în real, ficţiunea şi realul, create Marino) este ingenios cultivată, în perioada Simion, Nichita Stănescu, de imaginaţie, neputând avea, deseori, sensuri interbelică, printre alţii, de Gala Galaction, Vasile Cezar Baltag, Ion Alexandru, contrare. Tzvetan Todorov este de părere că Voiculescu şi Mircea Eliade. O incursiune în fantasticul are un sens mai larg, desemnând situaţia Adrian Păunescu, Ion Gheorghe, Gheorghe Pituţ, proza fantastică românească după a doua con­ de incertitudine provocată de intruziunea supra­ flagraţie mondială şi după anul 1989 scoate în naturalului într­un cadru realist, de apariţia unor Marin Sorescu, Mircea Ivănescu, Geo Dumitrescu, evidenţă alţi experimentalişti ai genului: Oscar fapte inexplicabile într­un context familiar cititorului. Lemnaru, Ana Blandiana, Ioan Petru Culianu etc. Abolirea realităţii, aceasta neputând fi re­creată, Constanţa Buzea, Grigore Hagiu, Ileana Mălăncioiu, reclamă descompunerea fantasticului, obligatorie nţelegem, din analiza autoarei, că nu ne aflăm fiind în reacţie prezenţa imaginaţiei. Acest procedeu Mircea Ciobanu, Dan Laurenţiu, Ioanid Romanescu, Cezar Ivănescu, Gheorghe Tomozei şi mulţi alţii, în faţa unei panorame a literaturii fantastice, artistic favorizează, înainte de orice, accesul către de fapt, nici nu ar fi fost posibil de vreme ce mister, către fantezie, deşi aceasta nu este tot una ale căror opere şi­au dovedit în timp perenitatea. Î planul ei declarat a fost doar acela să fixeze locul cu imaginaţia. suprarealistei Ana Blandiana în literatura realismului Realitatea literară a Anei Blandiana, compusă ntre toţi aceştia, al căror talent nici azi nu fantastic. Notaţiile din capitolul trei al compoziţiei din „imagini disparate şi stranii prin înţepenire şi poate fi contestat, în pofida supliciului „este­ Danielei Zaharia marchează tocmai „dimensiunile segmentare şi într­un şir de stări sufleteşti”, nu Îticii roşii” (sintagmă introdusă în literatură de este pur decorativă. Într­adevăr, realitatea are, cum profesorul Eugen Negrici) la care fuseseră supuşi de abisale… a formei manifestării fantasticului în care se sugeram, şi o doză de ficţionalitate, depinde cum o ideologie funestă/dogmatică, Ana Blandiana a făcut regăsesc toate obsesiile poetei, trecute prin proiecţiile priveşti lucrurile, cele ascunse, cele vizibile şi o figură aparte. Ea a fost percepută „ca o poetă a imaginarului subconştient”. Observaţiile debutează palpabile, cum le înţelegi semnificaţiile. În consecinţă, ideilor, a problematizării, a dilemelor condiţiei umane, cu comentarea nuvelelor din volumul Cele patru definind literatura „opţiune şi deconspirare”, este o senzorială” care, propunând o dihotomie nespe­ anotimpuri. „Recuzita”, specifică fantasticului, vocea uşor de imaginat impactul realităţii asupra fanteziei culativă între real şi imaginar, face credibil neverosi­ narativă implicată în text, toate la un loc, vin să auctoriale care estetizează tot ceea ce nu se vede, milul. Ana Blandiana, constata Gheorghe Glodeanu probeze meşteşugul Anei Blandiana de a împleti dar există în tainiţele lăuntrice şi posibile ale lumii în Orientări în proza fantastic românească (Ed. „fiorul fantasticului cu incursiunile la nivel oniric”. trăite şi ale lumii gândite. TipoMoldova, 2014), vorbind despre naraţiunea Nuvela Capela cu fluturi, în fapt, o confesiune scrisă Proiecte de trecut, descrie o lume pe dos, în care la persoana întâi, este un pretext de demitizare a ncomodă prin definiţie şi discurs, Ana valorile sunt răsturnate, o lume traumatizată, realului. Protagonista­eseistă, rătăcită în biserica Blandiana şi­a făcut din imaginar, cu intuiţie subjugată de istorie. Daniela Zaharia, susţinând părăsită şi misterioasă din Grădina Fecioarei, în care Işi convingere, o incontestabilă raţiune de a percepţia raţională a realului din proza poetei, este ninge fabulos, al cărei altar este acoperit de fluturi fi, de a fi „altcineva” al cărui rol este de a „scrie prin categorică: „Creaţia Anei Blandiana este documentul albi, se lasă sedusă de alunecarea din realitate în mine lucruri la care eu nu m­am gândit şi pe care unei conştiinţe care şi­a asumat propriul destin şi vis, sugerând ruperea de lume, intrarea într­un spaţiu nici nu le bănuiesc cu o clipă înainte de a le scrie”. orizontul misterului, dar şi convulsiile unei istorii sacru, mitic, ireal: „din nou timpul începea să­mi La creatoarea în discuţie, nu este valabilă teza că delirante. Meditaţia, contemplaţia şi scrisul se scape, începeam să mă îndoiesc de propria mea deformarea realităţii poate genera apariţia entităţilor împletesc cu radiografia realului empiric. […] Trăirile, memorie, de propria mea judecată”. Povestirea Dragi ficţionale. Şi această idee este embrionată în volumul experienţele rezultate din interacţiunea scriitoarei spectatori e un „labirint textual” (Umberto Eco) în cu orizontul existenţial, sunt transfigurate în structuri Proza Anei Blandiana..., unde cercetătoarea ne care „fantasticul nu este opus realului, este doar lirice, ansambluri epice şi dezvoltări eseistice ce transpune, subtil, într­un imaginar permeabil faţă înfăţişarea mai plină de semnificaţii a acestuia, şi includ generalul (aspect cu valoare universală), dar de sensurile tangibile ale realităţii în sine. dacă memoria mea logică este într­adevăr lacunară, şi esenţiale. Accidentalul, efemerul, eticul, anomaliile Structurată în patru capitole, lucrarea Danielei cea senzorială şi cea a visului îşi păstrează întreaga Zaharia îşi dezvoltă eseistic tema între mai multe sunt transformate în durabile forme estetice. Sursa acurateţe, rămânând într­o perpetuă şi halucinantă extreme: pe de o parte, tragicul şi vizionarismul de cunoaştere e calitatea de martor, pretext pentru stare de veghe”. Şi în fotogramele acestei scrieri creatoarei, iar, pe de altă parte, refugiul spiritual şi crearea unor structuri mitico­simbolice şi pentru timpul este suprimat, viziunile alunecătoare în urmă, ipostaza de martor în culpă a acesteia în „disecţia” întemeierea de sensuri artistice.” ontologică a unui experiment eşuat: comunismul. Interpretările Danei Zaharia au, cu siguranţă, un dând încontinuu „eului narator” sentimentul senzorial Exegeta porneşte de la observaţia că „inchiziţia efect cert: în primul rând, ne dezvăluie poetica privirii al apocalipsei. De­a dreptul emoţional în decorul artistică” a vremii a impus în literatura română, unei poete permanent aflate în căutarea absolutului asigurat de natură este închipuirea fabuloasă a „începând cu deceniul al şaptelea”, direcţii şi ideologii în „cercul abstract de adevăruri în afara căruia eroinei că iarba şi florile prind glas şi că, aievea, care au dus la moartea esteticului prin deturnarea începe să se depună densitatea unui verb solitar” pe tijele fragile ale acestora, apar capete vorbitoare mersului firesc al acesteia, fapt care, o lungă peri­ (R. Barthes). Urmărită din acest unghi, putem afirma de copii. Daniela Zaharia explică: „În această creaţie, oadă, a întârziat integrarea ei în spaţiul literaturii că demersul exegetic, pe de o parte, adânceşte sugestiile thanatomorfe sunt mai accentuate. Prota­ europene. Analiza este la obiect, iar studiile de caz explorarea organică a spiritului revoltat blandian, iar, gonista e condusă spre un cimitir de către un străin, sunt concludente pentru susţinerea rolului pe care pe de altă parte, identifică mecanismele narative ale acesta fiind echivalentul luntraşului mitic ce conducea l­au avut, în afirmarea valorilor artistice şi autentice prozelor care fac obiectul epic al lucrării recenzate. sufletele de pe tărâmul celor vii spre celălalt tărâm. „grupările estetice”: Grupul oniric (apărut în 1964) „Opera Anei Blandiana rămâne remarcabilă, mai întâi, […] Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 17 Curtea de la Argeş

Podul de reviste Note de lectură: Eliza Roha, Farsa Florentin POPESCU ste neîndoielnic faptul că prezenţa şi asemenea carte de vizită se află şi în centrul atenţiei dar şi ca actor), Titus Tudoran este, pe de altă parte, prolificitatea unora dintre scriitorii noştri iubitorilor de literatură originală, îndeosebi ai celei în existenţa lui cotidiană şi în ambianţa în care i­a Ede azi ridică o serie de semne de întrebare, pe teme şi idei de actualitate. fost dat să trăiască, un ins cu moralitate îndoielnică: mai ales celor care văd literatura ca pe o activitate Cu noul roman Farsa (Editura Betta, 2019), un Barbă Albastră, un Don Juan fără scrupule. ale cărei „produse” ar trebui să iasă la iveală, dacă dna Eliza Roha continuă, dacă se poate spune aşa, După experienţa a trei căsnicii eşuate (al căror se poate, mai rar. Aşijderea, există în unele cercuri preocupările anterioare legate de surprinderea unor deznodământ şi­l „scuză” sieşi prin judecăţi părti­ şi rezerve legate de valoarea şi importanţa romanelor, aspecte semnificative din societatea românească a nitoare), el nu se dă înapoi de la nicio aventură volumelor de versuri etc. scoase de sub tipar de către ultimelor decenii. De data aceasta, subiectul i­a fost amoroasă, indiferent de împrejurări şi de femeia pe un autor la intervale foarte scurte. inspirat de lumea teatrului (să nu uităm că scriitoarea care şi­o alege ca partener trecător de plăcere. Abia Trebuie, însă, spus din capul locului că lucrurile este şi dramaturg şi chiar a fost jucată pe scena unui când o întâlneşte pe Iza, o tânără actriţă, aflată la e necesar să fie privite cu mult discernământ. În fond, teatru important din ţară). începuturile carierei, fiinţă inocentă care visează să Autoarea volumului recent apărut sparge sau privind comparativ, ne putem întreba cu ce ar putea fi se afirme în lumea scenei, indiferent de sacrificiile rupe convenţiile încetăţenite nu se ştie de când (dacă ar fi!) mai prejos Sadoveanu faţă de un Mateiu presupuse de un astfel de efort, „celebrul” Tudoran şi nici nu apelează la textul unui critic, ci îşi scrie Caragiale, sau Arghezi faţă de Bacovia – cei dintâi cu singură un „Cuvânt înainte” – de fapt, o lungă pare a deveni devotat unei singure femei, pe care o operă bogată în texte, iar cei de ai doilea semnatari confesiune, în care citim printre altele: „Personajele nu ezită s­o ceară în căsătorie. Iluzie, însă, întrucât doar a uneia, două sau trei cărţi. Şi pe unii şi pe din această carte întruchipează idei, ideea de actriţă, Tudoran va rămâne în continuare acelaşi fustangiu, ceilalţi îi judecă posteritatea, după cum nici pe unii de actor, de regizor, de om de teatru, chiar implicând chiar dacă nu de puţine ori îşi asigură soţia de şi nici pe ceilalţi nu­i putem ignora ori scoate din şi atitudini şi ale celor din tehnic şi administrativ, profunzimea şi sinceritatea sentimentelor lui. Iza istoria literaturii. pentru că în teatru este o familie, o comunitate suportă cu stoicism nenumăratele „ieşiri” ale soţului, Dna Eliza Roha, prozatoare, poetă şi publicistă cu reguli precise, iar întâmplările vin să le susţină.” trăind cu speranţa că va veni şi ziua în care lucrurile de o hărnicie uimitoare, a tipărit, în răstimp a două vor intra pe un făgaş normal. Iluziile i se spulberă decenii, din 2000 până azi, nu mai puţin de 22 de ntâmplările, scenele, stop­cadrele, judecăţile, una după alta şi de aceea acceptă avansurile romane, o performanţă demnă de Cartea recordurilor, situaţiile şi răsturnările lor, în fine, întreg stomatologului Constantin, cel care din prieten fără a mai socoti poeziile, povestirile, recenziile etc. Îeşafodajul romanului se edifică de la o pagină de familie îi devine, într­un moment de alienare, risipite prin reviste (îndeosebi în Arena literară, la alta în jurul personajului partener sexual, rămânând însărcinată – fapt Rotonda valahă, Vatra Veche, Pro Saeculum), principal, Titus Tudoran, ce nu pare să­l surprindă prea mult pe soţul ca şi prefeţele semnate cu generozitate la volumele un regizor cu prestigiu acesteia. Au loc apoi mai multe răsturnări de unor confraţi din cel mai nou val al scriitorilor veniţi şi experienţă, creator de situaţie şi în cele din urmă Iza se sinucide, iar în literatură. spectacole memorabile Tudoran se află într­o situaţie fără ieşire: este Pe de altă parte, dna Eliza Roha este unul dintre şi totodată actor supraso­ „acaparat” de una dintre concubine, vila lui principalii animatori şi promotori ai mişcării literare licitat în cinematografie, ins de la ţară fiind invadată de rudele acesteia. care s­a creat de câţiva ani în jurul Editurii Betta şi disputat şi dorit de multe teatre din ţară. Urmărindu­i al revistei Arena literară (cenaclu, lansări de carte, na Eliza Roha, înzestrată cu traiectoria biografică şi simpozioane ş.a.) – de unde şi ideea că avem a face un deosebit simţ de observaţie, cu un spirit neliniştit, în continuă mişcare, racordat la profesională pe parcursul mai multor ani, autoarea Dsesizează, cu „minuţie”, am zice, tot ce se întâmplă în lumea mânuitorilor cuvântului. cată să pătrundă şi dincolo mişcările sufleteşti ale personajelor, iar stilul de spectacolele care­i său nesofisticat face lectura uşor accesibilă vident, în asemenea împrejurări, dna Eliza luminează regizorului şi plăcută. Personajele, care până la urmă Roha şi­a depăşit simpla condiţie de scriitor, existenţa şi – mergând cad victime unei farse (a vieţii? a destinului? Efiind un „om cultural” (expresia îi aparţine cu atenţie prin meandrele a împrejurărilor?) au pregnanţă, sunt bine regretatului poet Radu Cârneci) care poate deveni sufleteşti ale personajului, conturate şi reuşesc să convingă. oricând personajul unei monografii detaliate (de altfel, ne dă şi o idee despre Scris „din iubire adevărată pentru lumea despre domnia sa au scris cărţi Emil Lungeanu şi culisele, despre necunos­ teatrului”, cum mărturiseşte autoarea, romanul Aureliu Goci), d­sa fiind, de altfel, semnatara unei cutele condiţiei de om surprinde momente de viaţă dintr­un spaţiu „opere deschise”, care se îmbogăţeşte la fiecare al teatrului. artistic pe cât de fascinant când e văzut din nouă apariţie editorială. Având o vocaţie certă afară, tot pe atât de dramatic şi de necunoscut Se înţelege de la sine că o autoare cu o pentru teatru (ca regizor, când e privit dinlăuntru. egăsim în această scriere motivul spaimei de senzualitate, al verificări, iar un element obiectiv ajuns în irealitate se încarcă de semnificaţii somnolenţei, dar şi predilecţia pentru viziunile onirice (de exemplu, capabile să­i prefacă existenţa din care, pentru o clipă, doar a evadat.” Prozele Repisodul cu tânărul care pare să se agaţe de bara tramvaiului fără Anei Blandiana, teoretizează Daniela Zaharia, sunt mereu creatoare de vieţi să o atingă şi care piere apoi ca şi când s­ar fi evaporat). Erosul uşor morbid şi de lumi posibile, de alternative în variante de coşmar, vis, irealitate, refugiu­ al primăverii devine înrudit cu moartea. Imaginile au două deschideri, două feţe: ghetou. Ele sunt, în acelaşi timp, naştere şi cunoaştere ale lor. una orientată spre o vitalitate ameţitoare, alta spre neant.” Naraţiunea Oraşul topit este un motiv scriptural prin care Ana Blandiana îşi dezvăluie capacitatea de apitolul patru al lucrării Proza Anei Blandiana, transcendenţa a­şi proiecta timpul în afara şi înlăuntrul fanteziei, dinspre ordinea lumii şi miracol realului, este dedicat realismului, criticii sociale şi biografismului. Şi aici către un vădit haos. E un paradox aici: povestitoarea, stabileşte Daniela Zaharia, Cexegeta îşi susţine teoriile vizavi de proza fantastică a romancierei­poet pătrunzând în spaţiul fantasmelor şi al visului, unde lucrurile „devin halucinante, comentând romanul Sertarul cu aplauze, un documentat rechizitoriu al unei epoci pierzându­şi ponderea, dilatându­se şi contractându­se în conformitate cu logica dogmatice, în care „realitatea trăită... este sustrasă uitării” şi motivată de istorie, imaginarului himeric”, întruchipează ipostaza fantastică a creatorului­demiurg tehnica auctorială utilizată găsindu­şi justificare în axioma „numai ce e scris are (ne)temător de curgerea fluidă a clipelor. Misterul sugerat este transmis, desigur, existenţa ontologică”. Aşadar, romanul este cronica unui timp orwellian, iniţiatic, în alte dimensiuni, şi în Amintiri din copilărie. Aici spaţiul şi timpul se contopesc, o frescă istorică sui­generis, care îşi propune să salveze condiţia esopică a lumea îşi pierde identitatea, se metamorfozează şi capătă, magic, alte înfăţişări intelectualului român din preajma anului 1980. Analiza cărţii scoate în primă decât cele avute până atunci. Eroina­martor al arderii cărţilor de către tatăl ei ne instanţă, dacă mai era nevoie, adevărul că „scrisul face viaţă” (Eugen Simion). transferă imaginea­parabolă (de sorginte borgesiană) a avatarurilor unei lumi de De remarcat că, spre final, naraţiunea „devine un roman al scrierii unui roman”, coşmar. Cărţile nu mai pot fi salvate de flăcările aducătoare de uitare ale focului, procedeu modern, propriu intertextualităţii, fapt care denotă că scriitoarea, fără în schimb conţinutul lor are şansa, să ne imaginăm, de a fi memorat spre aducere să ia în seamă riscurile la care era expusă în perioada de tristă amintire pentru aminte a ceea ce a reprezentat „fiinţa” lor pentru umanitate, la urma urmei destinul poporului român, îşi centrează discursul pe dezvăluirea epică a unor amintirea devenind, admite în excursul său Daniela Zaharia, o modalitate de monstruozităţi promovate de un regim totalitar, abrutizant, pe condamnarea pătrundere în universuri paralele, în lumea oglinzilor deformatoare, în care severă, cu armele prozodiei, a unui sistem care o făcea să simtă că „trăieşte la obiectele capătă o falsă verosimilitate, păstrându­şi fărâmele de mister, alături marginea lumii şi a istoriei, că lumea este împinsă cu forţa în delir”. Introducerea de iluzia verdictului dată de reprezentarea lor mimetică şi mistificatoare. adevărului în ficţiune constituie pentru Ana Blandiana un atu în dovedirea Aceiaşi preocupare a exegetei de a pune faţă în faţă realitatea şi irealitatea veridicităţii că realitatea poate fi sinistră deopotrivă în artă şi în viaţa de toate plăsmuirilor Anei Blandiana, centrate pe un anumit program estetic, este dovedită zilele şi că refugiul în ficţiune poate însemna salvarea ori vindecarea individului şi în interpretările celor unsprezece naraţiuni care alcătuiesc volumul Proiecte de de tarele unei istorii nemiloase. Concluzionează Daniela Zaharia: „Ana Blandiana trecut: O rană schematică, Zburătoare de consum, La ţară, Reportaj, Cel visat, este un scriitor al existenţei şi al conştiinţei ce­şi caută esenţa şi care se zbate Proiecte de trecut, Gimnastica de seară, Imitaţie de coşmar, Lecţia de teatru, să rămână fidelă atât adevărului lumii, cât şi imperativelor estetice, reuşind să Rochia de înger, Biserica fantomă. Meditaţiile existenţiale ale stilistei Ana împace admirabil datoria de a fi moral cu exigenţele frumosului. Ideea, apariţia, Blandiana referitoare la abisul vieţii fragmentate între real şi ireal, între amintire atitudinea, sentimentul, opţiunea sunt transfigurate mereu în imagini artistice, şi realitate, sunt bine exprimate în acest pasaj din ultima nuvelă menţionată: simboluri, mituri, macrometafore, viziuni mitico­poetice de o surprinzătoare „Realitatea şi irealitatea coexistă paralel, independente una de alta şi indiferente noutate, deschise unor multiple moduri de interpretare.” chiar una alteia în cea mai mare parte a timpului. E adevărat însă că în rarele Volumul Proza Anei Blandiana, transcendenţa realului vine să certifice calităţile momente când se ating, amestecul lor este reciproc revelator, un element unui biograf marcat de spiritul şi imaginea unui om al cărţii, cu o viziune originală fantastic trecut prin realitate se întoarce în imaginar întărit de autoritatea acestei asupra lumii şi creaţiei, în genere. 18 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

Cherchez la femme Prinţesa Elena Bibescu, vice­mama lui George Enescu Paula ROMANESCU ine să fi fost totodată, adică imparţial ca tot românul, Manolache teatrului, admiratorii – grămadă la uşa cabinei sale! bărbatul acela fără Costaki Epureanu, personaj de o uluitoare elasticitate Unul singur nu s­a dat dus până nu i­a căzut la Cde care Marcel ideologică, pe care astăzi contemporanii noştri lideri picioare cerându­i mâna: prinţul Alexandru Bibescu. Proust, obosit de a tot rătăci multicolori politic au perfecţionat­o dându­i statut Acum, biata Elena ce era să facă? Generoasă cum à la recherche du temps perdu, de giruetă, şi a Mariei Sturdza Bârlădeanu. Unirea era, i­a acordat­o şi a trecut mai departe. Cu prinţ nu mai voia să ştie de nimic, dintre Manolache şi Maria prin taina cununiei – nouă cu tot. fiind aproape gata să plece cu pat cu tot din camera imagine a Unirii Principatelor de când cu Hai să Cuplul şi­a stabilit cuibul la Paris. Curând, doi lui capitonată, antifonată cât să­l izoleze de zgomotul dăm mână cu mână/ cei cu inima română, redusă feciori aveau să li se nască – Anton şi Emanuel. Au străzii Courcelles de la Paris, direct la Corcova, între la esenţializarea unirii a două inimi, dintre un oltean crescut înconjuraţi de lumea bună a Parisului, care viile amirosind a rai din ţinutul mehedinţean, unde şi­o moldoveancă. frecventa salonul mamei lor. Despre Emanuel, rămas imprevizibilul său prieten se retrăgea din când în Rodul iubirii lor (şi de moşie!) a fost să fie fru­ în ţară să se ocupe de moşie, de cele peste 2000 de când să uite de meandrele diplomaţiei căreia îi fusese moasa Elena, bruneţică, subţirică, firăvioară, dar hectare de vie nobilă de la Corcova, nihil sine bene! destinat graţie sclipitoarei lui inteligenţe şi, deloc în înamorată temeinic de muzică. Se va fi găsit cu Chinuit de o boală nemiloasă, el avea să­şi pună ultimul rând, a descendenţei princiare, dar şi a unei siguranţă vreun profesoraş pe la moşia Epurenilor capăt zilelor la Londra, în 1915. Anton a rămas pe vaste culturi dobândite prin apropierea din fragedă dispus să­i descifreze copilei rostul mărgeluţelor baricadele diplomaţiei până la marea cotitură de după pruncie a unor celebrităţi artistice şi culturale de prim cu codiţă înşirate pe un portativ şi preschimbarea încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când rang care frecventau salonul mamei sale, pianistă acestora în sunete la a fost deposedat de noii stăpâni ai României celebră de care Oraşul­Lumină trebuia să ţină seama? atingerea clapelor de de toate proprietăţile. Îndrăgitul conac dintre vii Cine să fi fost bărbatul acela cu chip de sfinx pian, dar la vremea unde­şi scrisese Mihail Sebastian, prieten privi­ seducător şi privire arogantă de leu nesătul de când moftul copilei legiat al amfitrionului corcovean, Steaua fără vânătoare, de care se înfiorau toate căprioarele i­a devenit acesteia nume, devenise sediu de IAS. savanei de la haute société parisienne, başca chiar patimă, Regimul roşu l­a făcut pe Anton Bibescu să mândrele ladies din Perfidul Albion – altă junglă din iubitorul său tată a înţeleagă că nicio stea nu se abate vreodată din care marele vânător avea să­şi aleagă după o matură pus la bătaie recolta drumul său şi să­l determine să se îngrijească de chibzuinţă, că doar trecuse binişor de patruzeci de de vin de un an de construirea ultimei sale „locuinţe” pentru când va veri, jumătatea – o jună aflată la… jumătate plus unu pe podgoriile sale trebui să ia veşminte de lut… Şi timpul acela a fost a vârstei lui! Momentul rostirii acelui Da… legător de de câteva sute de să fie în 2 septembrie 1951, când fostul diplomat soarte pân’ la moarte, sub înaltele bolţi ale Catedralei hectare şi a trimis­o se adăuga celor plecaţi spre a rămâne de­a pururi Sfânta Margareta de la Westminster, a fost urmat de pe Elena direct la pe „moşia” pariziană de la Père Lachaise. Soţia o nuntă mare, socotită evenimentul anului 1919, la Conservatorul lui, englezoaica Elisabeth, murise în 1945 de care invitaţii, tot unu şi unu, erau fie prinţi, fie purtători Imperial din Capitala pneumonie, la vârsta de 48 de ani, şi fusese de coroană, fie diplomaţi ori politicieni, neapărat Valsului (a nu se citi aşezată în pământ românesc sub lespede de însoţiţi de purtătoare de bijuterii de aur şi diamante a Vasluiului!). După marmură la Mogoşoaia, unde odihneşte şi astăzi. echivalente cantitativ cu greutatea lor în viu! Şi noi doi ani de studii Trecători, dacă vă este cunoscut graiul englezesc, care credeam că evenimentul anului acela era chiar serioase, talentul rugaţi­vă şi pentru dânsa să­i fie somnul lin apariţia volumului Poemele luminii ale tânărului pe său interpretativ şi lăsaţi să cadă pe lutul ei şi o lacrimă de vin. atunci poet Lucian Blaga, viitor filosof român, univer­ dădea semne de sitarul clujean aruncat de dihonia comunistă sub bogată înflorire şi, musai trebuia să se preschimbe­n ar să ne întoarcem iar şi iar prin Parisul scara Bibliotecii Universitare de unde avea el să dea fruct, iar pentru aceasta avea nevoie de un „horti­ din ultimul sfert de secol al XIX­lea şi, în limba română o încă neegalată traducere a operei cultor” de geniu. Profesorul ales avea să fie Anton Ddacă vom reuşi cu imaginaţia (că altfel Faust de Goethe. De! N­or fi aflat englezii de lumina Rubinstein, pe atunci Director al Concertelor cum?) să întredeschidem uşa salonului literar­artistic din verbul românesc preschimbată­n poem de un Imperiale Ruse. Că s­o mai fi evaporat altă recoltă al doamnei Elena Bibescu, vă poftim să priviţi şi pe tânăr poet genial, fiu de preot ortodox din Lancrămul de vin din largele pivniţe ale Epurenilor, câteva dumneavoastră cei încă împătimiţi de cea mai de de lacrimi fără leac de pe Valea Frumoasei. mertice de grâu şi vreo litră de ulei, faptul era ne­ folos zăbavă, cum numea cronicarul cetitul cărţilor. Aleasa alesului diplomat­prinţ­scriitor român de semnificativ dacă avem în vedere că tânăra Elena Păşiţi cu grijă, să nu vi se simtă prezenţa, fiindcă limbă franceză Antoine Bibesco (adică Anton din Epureanu devenise o interpretă de prim rang al cărei pe­acolo nu erau acceptate decât personalităţi de stirpea Bibeştilor, căci despre el este vorba!) se talent fascina lumea melomană din simandicoasele marcă din lumea cultural­artistică: Franz Liszt, vrăjitor numea Elisabeth Asquith şi era fiica prim­ministrului capitale europene. Doar Micul Paris părea să fi rămas al pianului, Richard Wagner cu Cosima lui alături şi liberal al Marii Britanii, Henry Asquith. Nu, Elisabeta prea mic pentru un talent atât de mare. Părea doar. cu Blonda Isolda – Mathilde Wesendonck în suflet, a II­a, celebra purtătoare de coroană şi de pălării Fiindcă în anul 1873, tânăra Elena Epureanu, pianistă Claude Debussy cu muza lui fredonând acorduri la sofisticate de la Buckingham nu se născuse încă, de talie europeană, venea să dea un concert pe o după­amiază a unui faun, Ambroise Thomas cu al altfel cine ştie de şi­ar mai fi căutat astăzi strămoşii scena Teatrului din Bucureşti pentru săracii urbei lui Hamlet cântând grav şi tragic mult ştiuta întrebare: tocmai prin Moldova lui Ştefan cel Mare cu escală în dâmboviţene. A fi sau a nu fi? Dar cine ştie cum o fi mai bine? A fi, Transilvania, la Viscri, prinţul Charles, moştenitorul nebunie şi tristă, şi goală,/ Urechea te minte şi ochiul tronului britanic, rămas în prea lungă aşteptare şi nu se înţelege că în sală erau aşteptaţi te­nşeală, zice Poetul. Eu zic doar că a fi este mai devenit bunic fericit alături de o Camilă care nu­i şi acceptaţi toţi sărăntocii canaliei de uliţi bine decât a nu, fiindcă fiind, avem măcar privilegiul şi mama copiilor săi! Aca să­şi ogoiască sufletul la focul înalt al de a ne pune întrebări chiar dacă răspuns la ele nu Sonatei Kreutzer de Beethoven. Nu! Locurile erau vom afla nicicând. Dar să nu uităm nici de M.R.P. ar să­i lăsăm pe fericiţii proaspăt căsătoriţi rezervate de înalta protipendadă bucureşteană de cu al său: Eu vă zic: şi rupt în coate/ Însă viu pe Bibescu să­şi vadă de­ale lor: Antoine de la vlădică pân’ la cei cu sacul de bani ai societăţii cât se poate… Ddiplomaţie, Elisabeth de scris – fiindcă îi instruite pe la Paris, Berlin, Viena, ba chiar şi de Mai venea pe acolo şi Anton Rubinstein, să­şi băgase el în capul ei limpede, când se­ntâmpla şi dincolo de Mânecă, pe malurile Tamisei. La ce asculte fosta elevă vrăjind clapele pianului, şi Charles astfel de minune, că poate fi şi scriitoare. Dar tânăra bun să­i amintim pe toţi participanţii la mondenul Gounod cu Faustul lui adjudecat de Mefisto la licitaţia doamnă Elisabeth chiar avea un mare talent: la golit eveniment! Ne vom mărgini să amintim că a fost aceea păcălitoare cu o vânzare de suflet în schimbul pahare, meteahnă preschimbată de ea în adevărată prezent atunci în sala teatrului şi Alexandru, fiul unei tinereţi iluzorii şi a unei promisiuni de iubire, cât artă dacă n­am avea în vedere şi arta seducţiei exer­ fostului prea puţin falnic Domn Gheorghe Bibescu să tot hohotească mai apoi împieliţatul sub ferestrele citată, de asemenea, cu oarecare profesionalism, din Muntenia, cel plecat din ţară şi de pe tron când Margaretei cea rămasă cu floarea purităţii întinată întrecută bineînţeles cu mult de fineţea diplomatică cu Revoluţia din ’48 şi stabilit la Paris până când N’ouvre pas ta porte, ma belle, que la bague au şi amploarea intercontinentală a profesionalismului moartea i­a aşezat trupul în Cetatea de umbre de la doigt / Nu deschide poarta, mândro, dacă n­ai inel. într­ale acestei fascinante arte a lui Antoine, ajuns Père Lachaise, în ultima lună a anului 1873, şi Carol Să nu­l uităm pe Marcel Proust, care nu apucase când prin America să înnoade varii relaţii între România de Hohenzolern cu Elisabeta lui – poeta Carmen încă să guste madlena înmuiată în ceai de la care şi Lumea Nouă, cu un regard hautain – o privire Sylva, şi Alecsandri îmi pare, şi… nu, Eminescu nu, i s­a tras întreaga împătimire de a porni în căutarea filtrată printre gene adică, îndreptată spre Nicolae fiindcă pe atunci se afla la Berlin şi audia cursuri de timpului pierdut de care a aflat tot cititorul din secolul Titulescu, care, la rândul lui, trăgea cu ochiul spre filosofie, cercetând totodată arhivele bibliotecilor de al XX­lea, ba poate chiar şi cei care citesc astăzi cu Moscova, când pe la Madrid prin Spania, cu trecere prin Germania în căutare de documente referitoare degetele fără să fie beneficiari ai alfabetului Braille. pe la vreo coridă unde s­ar fi putut întâlni cu Picasso la istoria poporului român şi visa la blonda lui minune Acesta era doar un filfizon pomădat, cu o camelie la cel hotărât să ia taurul Artei de coarne şi să măture cu ochi mari şi mână rece din Dulcele Târg al Ieşilor. butonieră şi cu privirea topită după Antoine, deşi mai cu el academismul, pus pe făcut crochiuri pentru o Concertul gătat, sala teatrului bucureştean sta să erau pe acolo şi Reynaldo Hahn, şi Martha Bibescu, Guernica avant la lettre la vederea căreia să tot plângă se năruiască sub ropotele de aplauze ale publicului. dansând şi flirtând cu alţii (cum aflăm chiar din până la descompunerea surâsului ei misterios chiar şi La Casa Capşa, restaurant­cofetărie care obţinuse romanul ei La bal cu Marcel Proust), dar întârziind Mona Lisa metamorfozată în Dora Maar de mai târziu… în acel an Medalia de Aur la Expoziţia Internaţională şi ea cu privirea tot la superbul şi intangibilul Anton…, Dar asta e altă poveste din povestea care s­a de la Viena, se frapa şampania pentru mult însetaţii vărul soţului ei Valentin, aviatorul care, la rândul lui, numit Elena Bibescu (1855­1902). de muzică. Tânăra pianistă era copleşită de omagii, avea ochi pentru alte frumuseţi mai uşurele, aşa Elena era fiica omului politic conservator şi liberal i se aşternea covor de flori de la pian până­n faţa cam qual piume al vento… Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 19 Curtea de la Argeş

Vecina mea, Africa Moare Zambezi? Nicolae MELINESCU n martie 1980, am fost unul, dacă nu primul verii australe a lui 2019 (decembrie în emisfera Efectele fenomenului sunt român care a filmat, până atunci, Cascada nordică), pentru că din imensa turbulenţă fluvială devastatoare pentru întreg ÎVictoria, de pe malul sudic al fluviului Zambezi. nu a mai rămas decât un firicel de apă, cam cât microclimatul riveran şi pentru La începutul toamnei australe, Mosi­oa­Tunya – Argeşul nostru, mai sus de cetatea lui Negru Vodă. populaţiile care trăiesc pe „Norul care tună” –, cum i­au spus localnicii lozi, malurile zambian (nord) şi prăvălea peste o mie de metri cubi de apă ariaţiile de debit între cota maximă şi cea zimbabwian (sud). Fluviul este învolburată în fiecare secundă peste pragul înalt minimă se plasează, de obicei, între 1 la sursă de apă pentru irigaţii, de o sută de metri tăiat în bazaltul african. Mugetul V4, până la 1 la 6. Fluviul Zambezi, lung de este rezervă de alimentaţie prelungit, aruncat peste veld, anunţa spectacolul peste 2.500 de kilometri, a mai traversat anotimpuri prin cele peste 40 de specii de grandios cu mult înainte să ajung şi să­i admir secetoase, dar secarea lui până la 82% în pragul peşte comestibil. Moshi­oa­Tunya a dus la dezvolta­ măreţia. O coloană de pulbere fină proiectată la cascadei este fără precedent în istoria sa înregistrată rea staţiunilor turistice Livingstone, în Zambia, şi aproape un kilometru în atmosferă marca, peste prin observaţii metodice. Cea mai gravă secetă din Victoria Falls, în Zimbabwe. Hoteluri, restaurante, coroanele copacilor, o cotă gigantică a reliefului ultimele două sute de ani a alimentat temerile că parcuri naturale, trasee exotice aduc venituri impor­ african. La poalele pădurii de un verde intens, lustruit numeroasele modificări climatice ar putea fi la tante pentru localnici atunci când cascada oferă spec­ de abundenţa particulelor de apă, se întindea o originea actualei stări de fapt şi ar putea să modifice tacole de neuitat. Prăbuşirea nivelului apelor a dus vegetaţie bogată, colorată de flori exotice cu nuanţe aspectul întregului bazin al fluviului în următoarele şi la scăderea dramatică a numărului vizitatorilor şi incandescente, potolite elegant de clar­obscurul decenii. Preşedintele Zambiei, ţara riverană din nord, la reducerea corespunzătoare a veniturilor din turism. tainic al unui tunel vegetal nesfârşit. a atras atenţia că fenomenul prezent ar putea să Cunoscută de olandezi şi portughezi de prin descrie consecinţele directe ale modificărilor climei. erimetrul cascadei păstrează şi un reper secolul al XVII­lea, cascada a fost popularizată Cercetătorii sunt mai prudenţi şi consideră că al istoriei recente, care a marcat drumul ţării de scoţianul David Livingstone după 1855, când scăderile actuale de debit sunt provocate de un Pde la sud, de la statutul de colonie britanică, a şi botezat­o „Victoria”, spre gloria trufaşei suverane cumul de factori. Harold King, expert în studierea Rhodesia de Sud, la cel de nou stat Zimbabwe, britanice de la acea vreme. Pentru localnici, fluviului Zambezi, aminteşte că puseurile secetoase recunoscut internaţional după alegerile multirasiale cascada a fost şi a rămas un personaj nu sunt excepţionale, şi independenţa din 1980. Primele contacte între legendar numit Seongol, Chongwe sau pentru că o situaţie guvernul minoritar al albilor, condus de Ian Smith, „Sălaşul curcubeului”, datorită irizărilor pe asemănătoare, dar nu şi reprezentaţii majorităţii din Congresul Naţional care le capătă norul de apă în bătaia razelor la fel de dramatică, s­a African, conduşi de Abel Muzorewa, delegaţi ai soarelui. Cascada este unică, nu atât prin înregistrat în 1995. Dacă Uniunii Naţionale Zimbabwe a lui Joshua Nkomo înălţime, cât mai ales prin lăţimea sa de peste asemenea episoade devin şi ai Uniunii Poporului din Zimbabwe a lui Robert un kilometru şi jumătate. Livingstone a crezut nu numai frecvente, ci Mugabe s­au desfăşurat într­un tren garat timp de că ea nu depăşeşte câteva zeci de yarzi stabilesc o nouă paradig­ o zi la mijlocul podului peste Zambezi, în tărâmul pentru că a făcut măsurătorile cu o frânghie mă, atunci ele pot fi con­ nimănui, contacte susţinute de preşedintele zambian, înnodată la fiecare yard (0,9144 m). Funia tabilizate ca efecte ale Kenneth Kaunda, şi de ţările aşa­numite din prima s­a agăţat de stânci şi măsurătoarea s­a modificărilor climei globului. linie. Negocierile din august 1975 au fost iniţiate dovedit eronată. Abia după 1900, când au „Acum trei ani, a mai fost de premierul sud­african Balthazar Johannes Vorster fost construite calea ferată de la Cape Town o perioadă, e adevărat, şi urmăreau depăşirea unei stări de tensiune, păgu­ până în Congo şi podul de peste Zambezi, mai scurtă, de secetă. Pe boasă pentru ţările din zonă. Africa de Sud se temea, s­au refăcut măsurătorile şi au fost corectate măsură ce apa s­a încălzit pe bună dreptate, că mişcarea naţionalistă a africa­ primele date. Rămâne meritul pastorului meto­ sub razele soarelui, fluviul nilor rhodesieni s­ar fi putut revărsa pe propriul dist scoţian Livingstone nu numai de a fi re­ a pierdut în pragul casca­ teritoriu. Zambia, susţinătoare a naţionaliştilor descoperit cascada de pe Zambezi, dar şi de dei 437 de metri cubi de africani, îşi vedea ameninţat exportul de cupru a o fi descris şi amplasat geografic în preum­ apă pe secundă prin eva­ prin Africa de Sud, singura cale sigură de tranzit blările sale prin Africa subtropicală. Şi azi el porare.” (https://www.the în condiţiile în care ieşirea la Oceanul Indian era contemplă spectacolul învolburat al fluviului guardian.com/ world/ 2019/ compromisă de lupta pentru putere din Mozambic de pe soclul statuii ridicate în memoria sa pe dec/07/ victoria­falls­dries­ între Frelimo, marxist, şi Renamo, filo­sudafrican, malul sudic. Nu mică cred că i­ar fi fost uimirea to­a­trickle­after­worst­ iar cea la Atlantic de războiul intern dintre Mişcarea dacă s­ar fi confruntat în realitate, pe timpul drought­in­a­century, Populară pentru Eliberarea Angolei, marxistă, UNITA, explorărilor sale, cu imaginea de la începutul accesat 8 decembrie 2019) filo­americană şi FNLA, filo­chineză.

, dar poveştile astea se întreţes cu atâta complicaţie că e greu să le nu strâmba din nasul tău subţire! Elena Bibescu era mândră de originea ei mai urmăreşti desenul. Lui Anton Bibescu îi datorează Proust primele română. Moartea a ajuns­o în ţară şi trupul său a fost dat pământului românesc. Oapariţii editoriale ale scrierilor sale după ce André Gide îi trântise uşa­n Odihneşte în Cimitirul Eternitatea din Bârlad, alături de cei care i­au dat viaţă. nas de la Nouvelle Revue Française, din eroarea regretabilă de a fi confundat Despre Alexandru Bibescu nu se ştie mare lucru. Era şi el pe undeva în umbra filfizonul cu marele scriitor care se anunţa a fi autorul volumului Du coté de chez acelei sclipitoare de inteligenţă, talent şi generozitate Elena Bibescu. Rămas Swan, retras după aceea À l’ombre des jeunes filles en fleur şi rămas de­a pururi văduv, el s­a recăsătorit cu o altă Elena – Hélène Reye, şi a închis ochii în 1911, pe culmea literaturii franceze din secolul al XX­lea. undeva prin Savoia. Urmând exemplul mamei sale de a­i ajuta pe cei talentaţi, Anton Bibescu ar fi vrut să promoveze şi scrierile lui Mihail Sebastian în limba franceză, dar moartea rinţesei Elena Bibescu, investită de George Enescu cu calitatea de n­a mai avut răbdare. vice­mamă, i­a dedicat acesta întreaga sa creaţie de până la Oedipe. O prezenţă nelipsită din salonul parizian al Elenei Bibescu era şi Ignacy Jan PAceastă lucrare îi va fi dedicată în anul 1934, drept ofrandă cât s­o Paderewski, pianist polonez care avea să devină mai târziu şi prim­ministru în lecuiască de amarurile de care nu el era răspunzător, mult dragei sale doamne­ ţara lui, spre marea dezamăgire a lumii bune din Oraşul­Lumină, care socotea domniţe Maruca, marea şi unica lui iubire, care avea să accepte, după aproape că­i adevărată decădere să ajungi din muzician celebru un politician oarecare, patruzeci de ani de rătăciri prin alte iubiri, să­i devină soţie. Se întâmpla aceasta momit de greutatea sacului cu bani… după ce filosoful Nae Ionescu, universitarul de a cărui lumină s­au „contaminat” Şi, în mod cu totul excepţional, era primit şi adolescentul George Enescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Eugen Ionescu, Emil Cioran şi mulţi alţii (aceştia interpret şi muzician foarte promiţător, de a cărui promovare amfitrioana s­a mulţi rămaşi în ţară şi ajunşi în temniţele comuniste după instaurarea în România preocupat cu princiară generozitate. Ei i se datorează organizarea în anul 1898 a dictaturii roşii zisă a proletariatului), să o părăsească pe Cantacuzina Maruca la Paris a primei audiţii a Poemei Române de George Enescu, compusă de el pe născută cu 13 ani înaintea lui, pentru abia pârguita pianistă Cella Delavrancea, când avea 16 ani, în interpretarea Orchestrei Colonne, dirijată de Eduard Colonne lângă care filosoful avea să şi închidă ochii în 1940, „ratând” în felul acesta însuşi, tot ei concertul dat de tânărul Enescu la Bucureşti, pe podiumul Ateneului „universitatea” de la Aiud de care au „beneficiat” adepţii filosofiei sale. Despre Nae Ionescu nota mult îndrăgostita Maruca în jurnalul ei: Gândea şi Român, când, în sală, pe lângă purtătorii de coroană, se mai afla şi năucitor de trăia absolutul, la aşa înălţimi şi în aşa adâncuri, că te lua adeseori ameţeala în frumoasa Maruca şi­al ei soţ Cantacuzin, iar Carmen Sylva s­a grăbit să­l aducă preajma lui. [...] Avea aripi întunecate, sumbra şi nealterata frumuseţe a lui Lucifer, pe George de la Liveni la Palat ca să­l pună să­i cânte şi să­i încânte Curtea. Ca chiar şi mândria aceluia care, după ce l­a adorat pe Dumnezeu, se măsoară din întâmplare (?!) era pe acolo şi Maruca, fermecătoare şi fermecată de tânărul cu El şi îl sfidează. zeu al viorii… Bineînţeles, era şi prinţesa Elena Bibescu, prietenă a reginei Să ne mai mirăm că după ce a fost abandonată de Lucifer, ea… a luat foc, Elisabeta, sensibilă ca şi aceasta la povestea de iubire dintre prinţul moştenitor încercând să se sinucidă cu nu ş’ ce soluţie în care se regăsea uşor diluată al tronului, Ferdinand, şi Elencuţa din neamul boierilor cărturari Văcăreşti. De formula chimică H2SO4? Dar să nu uităm că mai era şi Enescu pe acolo. Iubitor, la aceasta li s­a tras la toate trei exilul impus lor de intransigentul Carol de răbdător, devotat, grijuliu, balsam şi binecuvântare pe sufletul ei rănit de moarte, Hohenzolern. Elena a rămas neconsolată, departe de ţara în care strămoşii îi mângâiere şi remediu pe obrazul ei devastat de acidul administrat cu princiară lăsaseră moştenire Creşterea limbii româneşti/ Şi­a patriei cinstire, deşi, prin nepricepere… Franţa unde a trăit, chiar a adus cinstire patriei sale. Regina exilată s­a bucurat Dar noi nu de Maruca ne ocupăm acum. Am amintit de ea doar pentru că de prietenia fascinantului aventurier scriitor Pierre Loti, autorul romanului Cio­Cio­ Enescu a divinizat­o după o lege de care ştia doar inima lui. San/ Madama Butterfly a lui Puccini, şi astfel exilul i s­a părut mai uşor de îndurat. Binecuvântată fie­i memoria prinţesei Elena Bibescu, protectoarea genialului Prinţesa Elena Bibescu şi­a văzut de ale ei la Paris, fiind o adevărată protectoare compozitor al Rapsodiilor Române (de­ar fi să le amintim doar pe acestea şi­ar a multor tineri români studioşi ajunşi prin capitala Franţei, mândră de cetăţenia fi prea îndeajuns!), vice­mama lui George Enescu şi mamă deplină a celor doi ei română la care nu a renunţat niciodată. Nu, Anna de Noailles Brâncoveanu, fii ai săi, Anton distinsul diplomat, şi Emanuel cel legat de pământul strămoşesc. 20 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

La curtea epigramei Epigrama potatorică (II) Elis RÂPEANU u timpul, coborau supuşi ai zeului Bachus (dar nu şi invers). oglindesc şi se reflectă, fără posibilitate de prefă­ în crama de la Bolta După cum se ştie, un adevărat cavaler al vinului a cătorie, însuşirile psihice ale omului.“ CRece şi studenţii şi fost renumitul scriitor şi epigramist Al.O. Teodoreanu Ioan Dan (192): „Vinurile de Arad şi Lipova sunt tinerii absolvenţi ai universităţii, (Păstorel). La un pahar de vin cu Robert de Flers, grase ca laptele… Vinurile de Huşi au nimicit două care organizau, la diferite afirma: „Vinul trăieşte, are o conştiinţă personală, oşti polone care au călcat Moldova în urmă cu câteva ocazii, petreceri, şi Universitas ale cărui virtuţi ascunse sau calde slăbiciuni trebuie sute de ani.“ vinorum răsuna de cântecul ghicite“. Iar neîntrecutul, spumosul epigramist dădea Tot aici e citat şi Marin Sorescu: Gaudeamus igitur. În această dovadă de spirit de „sacrificiu“ în „lupta“ cu misterele Dacă nu cer prea mult atmosferă aveau loc adevărate recitaluri de poezie, vinului: Cum să suport eu drumul şi diferenţele îngemănate cu parodii. Astfel, poetul Petru Fântânaru Ne cheltuim în vaste fantezii, de temperatură, luminozitate şi presiune (născut în 1867 la Fălticeni, cel care a scris în 1891 Entuziaşti, mai tineri sau mai maturi, dintre Rai şi Iad volumul Radicale, publicat în 1894 sub pseudonimul Dar savurând licoarea­atâtor vii, Dacă n­am vinul să­mi dea curaj? Vladimir) a parodiat Somnoroase păsărele: N­ai descifrat destul… Şi nu te saturi. Constantin Neamţu: „Vinul este singurul lichid Drăgălaşe păhărele Vinul, dar mai ales efectul lui, i­au preocupat care nu se supune principiului vaselor comunicante: Dinainte­mi să se pună, pe filosofi, sociologi, medici, scriitori ş.a., dictoanele îl torni pe gură şi nu coboară, urcă…“ Să se toarne vin în ele, şi citatele celebre, aforismele, epigramele, poeziile, Poftă bună! cronicile ritmate etc. întregesc un tablou de o diver­ n prieten al vinului a fost şi Ionel Fernic, sitate surprinzătoare; totuşi, aceste creaţii pot fi compozitorul şi poetul care se ducea cu Să golim toţi în tăcere, reunite sub titlul „Şpriţuri cu sughiţuri“. Şi, ca un fel Utrăsura de la Ploieşti la Valea Călugă­ Iar cuiva vin de nu­i place, de concluzie a acestei introduceri, ne întrebăm în rească, la vărul său, şi se întorcea, după câteva Beie­atunci mai bine bere, zile, tot cu trăsura, având la picioare clondire cu tărie Beie­n pace! sinea noastră de umorişti: nu cumva vinul a avut şi el partea sa de vină în comiterea păcatului originar? şi damigene cu vin de tămâioasă. Iată o strofă din două parodii ale sale: Romanţa vedrei care minte Cine­i ameţit prea tare, Altfel cum se poate explica faptul că Adam şi Eva (după Romanţa celei care minte de Ion Minulescu): Pe sub mese să se culce n­au avut la îndemână, pentru a­şi ascunde părţile Eu ştiu c­ai să mă­mbeţi chiar mâine, Şi în zgomot de pahare ruşinoase, decât frunza de viţă? Dar fiindcă azi te voi bea toată Doarmă dulce! upă cum se spune Am să te beau, E vechi... proverbul Să nu fie vorbă lungă, că „nu e om să nu fi Şi nu eşti prima savurată! Doară ştim ce scurtă­i viaţa, Dscris o poezie, măcar Balada beţivului grăbit (parodie după Balada Să bem până să ne­ajungă o dată, doar o dată­n viaţa lui“ chiriaşului grăbit de George Topîrceanu): Dimineaţa! şi, de ce nu? – o epigramă, tot astfel, credem că nu e om – Trec anii, trec zilele­amare La parodie răspunde poetul Băduşcă (Grigore personalitate culturală, scriitor, Şi­n zbor săptămânile trec, Petcu, n. 1 iunie 1855 în Iaşi, fratele lui Ion Grigoriu­ om de ştiinţă ş.a. – care să nu Rămâi sănătos, cârciumare, Îmi iau clondiraşul şi plec. Havas – decanul ziariştilor din Moldova), cu următorul se fi referit la vin. Iată câteva La loc de cinste, în literatura „potatorică“, se catren ce­şi va fi prelungit, poate, ecoul, în epigra­ exemple din însemnările noastre situează şi creaţia lui Ion Pribeagu. Consemnăm mele de mai târziu pe tema „Pe Dunăre de­ar curge (extrase din Rebus, nr. 21 un „dublu catren” din Balada vinului: vin“: (2005), 1 noiembrie 1986). Te cânt, amice Vin, de­a pururi Mările de vin să fie Alexandru Macedonski, Lucru negândit Şi­n faţa ta sfios mă­nchin, Închinare: Te cânt în sticlă şi în Ploscă C­ar ajunge tot ieşeanul Nu e de aur: e de raze Marinar vestit! Şi în clondir, amice Vin. O­ntind grifonii ce­o susţin Te sorb, când eşti Bordeaux sau Cipru E dătătoare de extaze ste de la sine înţeles că, în literatură, via şi Te vreau, Fetească sau Cotnar vinul – „vast material de cultură“ – constituie Cu ea­n onoarea ta închin Şi te sărut cu frenezie Eo temă frecvent abordată, cu o arie întinsă, În scânteierea­i de topaze Când îmi zâmbeşti dintr­un pahar. mai ales în creaţia umoristică. Vinul este un dar Aprinde­al nemuririi vin. În ceea ce priveşte băuturile­băutorii, vinul dumnezeiesc, cere înţelepciune şi cumpătare. Nicolae Iorga: „Patru lucruri face parte parcă din fiinţa românului. Marele Alb, A însoţit civilizaţia omenirii, a fost cântat de poeţi, veselesc ochii: un câmp împo­ scriitorul Fănuş Neagu, cel care spune că vinul dar creaţiile umoristice i­au dezvăluit aspecte mai dobit cu flori, o apă limpede şi bun trebuie să îndeplinească cinci condiţii – alb, puţin lăudabile, mai ales în epigramele încărcate curgătoare, un vin bun şi natural sec, rece, mult, gratis, afirmă: „Ideea mea fixă, de sensuri, cu învăţăminte demne de luat în seamă. şi sosirea celor dragi.“ în zilele de toamnă, despletind legende, e că E adevărat că, aşa cum se ştie, vinul este dătător George Enescu: „Muzica noi, românii, suntem de o stea şi de un răsărit de voie bună, sub influenţa unui pahar de vin rosé, şi vinul sunt manifestarea cea cu viţa de vie, că suntem de­o naştere şi­o mintea este mai avântată, cheamă inspiraţia. Aşa se mai directă şi cea mai sinceră moarte cu vinul“. explică faptul că majoritatea scriitorilor sunt slujitori a sentimentelor. În ele se (Va urma)

ici Congresul Naţional African rhodesian şi nici guvernul minoritar, a lui 2020, reducerea severă a volumului de apă a provocat prăbuşirea producţiei plasat sub embargou internaţional în urma declaraţiei unilaterale de de energie a celor două centrale de la Kariba, zambiană şi zimbabwiană, şi Nindependenţă din 1965, nu au cedat după acest puseu modest de a lăsat fără electricitate comunităţile de pe ambele maluri. Sistemele de irigaţii destindere, Ian Smith, declarând după discuţii că Rhodesia avea să fie condusă au funcţionat numai la cote de alarmă şi a fost raţionalizată alimentarea cu apă de albi cel puţin încă o mie de ani. Dar, în 1979, la Londra, a fost încheiat acordul potabilă. de la Lancaster House, care a definitivat planul alegerilor libere multirasiale şi ale independenţei de stat, proclamată la 28 aprilie 1980. Începutul a fost făcut oile dificultăţi provocate de agonia marelui fluviu provoacă tensiuni şi renovarea regiunii a pornit, în mod simbolic, de sub privirea de bronz a lui politice. În Zimbabwe, succesorul lui Mugabe, preşedintele Emerson David Livingstone, predicatorul celor trei C ai cuceririi africane: Creştinism, NMnangagwa, nu se poate lăuda cu redresarea economică promisă. Comerţ, Civilizare. Costul electricităţii s­a dublat. Seceta a generat o criză alimentară gravă şi valul Zambezi a găzduit şi cântecul de lebădă al colonialismului în Africa australă. de proteste populare a fost cu greu şi brutal reprimat de poliţia politică. Pentru Între 1955 şi 1959, firma italiană Impresit a construit pe Zambezi un baraj în arc zambianul Edgar Lungu, ales în 2015, opoziţia pare să­i ameninţe longevitatea de cerc înalt de 128 de metri şi lung de 579 de metri, între Rhodesia de Nord politică. Ca să scape de orice acuze, el a dat vina pe ONG­uri ostile şi pe forţe şi cea de Sud. După finalizare, fluviul a creat o adevărată mare interioară lungă inamice din exterior, acuzate că au pus la cale violenţe de stradă ca să discre­ de 130 de kilometri. Centralele electrice amenajate în 1970 şi modernizate în diteze guvernul şi politica sa, acţiuni în care au fost atrase media externe, tocmai mai multe rânduri, produc în prezent 6.400 de megawaţi/oră pe an. Construcţia la apogeul unor provocări economice a căror depăşire reclamă stabilitate şi barajului, la preţul de 135 de milioane de dolari, la valoarea din 1960, a implicat unitate. „Agenţi imperialişti luptă să profite de situaţia noastră actuală, pentru ca, relocarea a 57.000 de membri ai tribului tonga, trăitori pe malurile fluviului. în egoismul lor bolnav, să preia controlul asupra resurselor noastre naturale, în Puterea colonială nu avea niciun obstacol în calea exproprierilor, dar au fost special a celor minerale.” (https://www.lusakatimes. com/2019/12/08/external­agents­ anunţate şi câteva manevre de cosmetică politică. „Nimic din ce s­ar fi putut face stirring­up­unrest­to­force­regime­change­in­zambia/, accesat 8 decembrie 2019) cu un buget limitat nu a fost ignorat de autorităţi. Localnicii au fost instruiţi în Secarea Cascadei Victoria, chiar dacă nu are încă frecvenţa îngrijorătoare ferme demonstrative, au fost învăţaţi să crească noi culturi de papaya, banane, portocale şi legume pe dealurile terasate şi irigate. În pieţe cooperatiste tonga pentru hidrologi şi unii climatologi, a devenit pentru conservaţionişti unul dintre s­au organizat şi şi­au creat propriile facilităţi de comercializare. (David Howarth, semnalele cele mai alarmante ale catastrofei ecologice universale. Ei, şi nu numai The Shadow of the Dam, Collins, London, 1961) Ceea ce a omis descrierea idilică ei, solicită cu insistenţă acţiuni conjugate ale decidenţilor din centrele de putere este efectul noii mări interne în amonte şi, mai ales, în aval de baraj. În 2010, şi promovarea unor programe ample, utile, mai necesare decât apelurile patetice ploile abundente au impus deschiderea porţilor de control al debitului şi 130.000 ale unei adolescente întârziate, care se agită pe teme incomplet înţelese de localnici au fost evacuaţi din cauza apelor umflate. În pragul verii australe şi vânturate doar pentru gonflarea propriului ego. Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 21 Curtea de la Argeş

Orizont SF Un Paradox desfăşurat în timp Mircea OPRIŢĂ aradox este publicaţia Cenaclului Claudiu Iordache (viitorul parlamentar), iar ceva mai rămân doar în seama Cena­ „H.G. Wells”, apărută iniţial sub egida Casei târziu Constantin Cozmiuc, Leonard Oprea, Antuza clului „H.G. Wells”. Redactate Pde Cultură a Studenţilor din Timişoara, ca Egher Genescu, Györfi­Deák György, Dănuţ de Dorin Davideanu, ele fanzin. A cunoscut ulterior şi alte forme de prezentare: Ungureanu, Laurenţiu Nistorescu şi alţii. Revista includ, pe lângă obişnuiţii supliment de revistă studenţească, magazin SF, introduce în fiecare număr câte două medalioane autori timişoreni (Marcel Luca, revistă în format electronic. Sub îngrijirea lui Marcel de autori aflaţi în plină şi promiţătoare ascensiune, Duşan Baiski, Silviu Genescu, Luca şi Cornel Secu, având copertă şi desene de între cei prezentaţi astfel aflându­se Lucian Petrescu, Mihai­Corneliu Donici, Traian Sandu Florea, primul număr se editează în noiembrie Alexandru Ungureanu, Voicu David, Alexandru Urdea, Laurenţiu Tudor, 1972, ca broşură pe format A4, reprezentând cel Pecican, Silviu Genescu, Lucian Merişca, Constantin Constantin Cozmiuc, Mihai dintâi fanzin românesc tipărit (fanzinul bucureştean Cozmiuc, Traian Urdea, Viorel Pârligras, Györfi­Deák Alexandru, Robert Kocher ş.a.), nume mai noi, Solaris, care deţine prioritatea cronologică absolută, György şi Dănuţ Ungureanu. Traducerile se fac din precum Val Antim, Adrian Chifu şi Radu Pavel Gheo. a fost executat prin şapirografiere). Numărul inau­ Fredric Brown, Robert Sheckley, Kurt Vonnegut Jr., După anul 2000, interesul wellsiştilor se mută gural e încă sărac, cu schiţe de Marcel Luca, Sandu precum şi din autori mai puţin semnificativi pentru spre resursele mai ieftine ale publicaţiei electronice. Florea, Doru Treta, Traian Ciuguianu şi, ca invitat de gen. Publicaţia îşi dezvoltă un fond de eseuri, Iniţiatorul şi realizatorul acestei „aventuri” digitale la Cenaclul „Sirius” din Bucureşti, Gabriel Manolescu. recenzii critice, interviuri, reportaje despre principa­ a fost Duşan Baiski, sprijinit de Dorin Davideanu, Câteva opinii critice completează sumarul. Apariţiile lele manifestări ale fandomului. Unele numere din Antuza şi Silviu Genescu, nu în ultimul rând de următoare, corespunzătoare anilor 1973 şi 1974, vor această serie sunt György Györfi­Deák. S­au publicat patru fi doar şapirografiate, ceea ce pune în evidenţă un ilustrate cu grafică de numere din Paradox în această formulă, regres de imagine, compensat totuşi printr­o creştere Marina Nicolaev, George corespunzând lunilor ianuarie, februarie, în volum a cuprinsului şi, de asemenea, prin lărgirea Aaron, Traian Abruda. septembrie 2004 şi ianuarie 2005. Pe lângă echipei de colaboratori. Un alt număr, obţinut prin articolele de retrospectivă „istorică” privind fotocopiere, se publică în 1977, având texte semnate mediat după 1989, anticipaţia timişoreană, o noutate: în sumarul de Lucian Ionică, Silviu Genescu, Duşan Baiski şi Paradox încearcă acestora figurează povestiri şi articole în limbile Cornel Secu (sub pseudonimul Dan Deban). Începe Iaventura privatizării, sârbă, franceză şi engleză. să se contureze un nucleu publicistic, cu articole desprinzându­se de privitoare la specificul anticipaţiei. instituţia care patronase upă anul 2010, publicaţia reia iniţia­ În 1978, cenaclul reuşeşte să deschidă seria cenaclul încă de la înfi­ tiva numerelor tipărite, publicând a Paradox­urilor publicate ca suplimente de literatură inţare şi străduindu­se Dpatra sa serie, în volume anuale prin SF ale revistei Forum studenţesc, ceea ce înseamnă să supravieţuiască care Antuza Genescu, Viorel Marineasa, Duşan un câştig pe mai multe planuri: revenită la litera independent. Devenită Baiski, Laurenţiu Nistorescu, Lucian Ionică, tipărită, întâi ca broşură pe format A4, apoi pe un „magazin science fiction”, Dorin Davideanu şi alţi se străduiesc să păstre­ format mai extins decât cel iniţial şi având uneori publicaţia îşi schimbă ze tradiţia vechiului cenaclu timişorean, intere­ la dispoziţie 24 de pagini mari, publicaţia începe încă o dată aspectul santă acum nu atât pentru creaţia literară să semene cu o revistă propriu­zisă. Între anii 1980­ grafic şi tipografic, reve­ a semnatarilor, cât pentru contribuţia lor 1982, Paradox­ul apare de două ori pe an, primăvara nind la formula broşurii, memorialistică. şi toamna, îngrijit de un colectiv mobil în care Viorel dar pe format A5. Redac­ Paradox a fost încununat cu mai multe Marineasa, Dorin Davideanu şi Sergiu Nicola (pentru ţia se bazează pe câţiva premii în ţară şi peste hotare. În 1980 a obţinut partea grafică) reprezintă prezenţe permanente. Din membri ai Cenaclului premiul pentru cel mai bun fanzin la cea de­a păcate, numărul curent al revistei nu a mai putut fi „H.G. Wells” care şi­au dovedit disponibilităţile X­a convenţie naţională, desfăşurată la Timişoara; menţionat, dintr­o interdicţie a cenzurii (la fel ca în organizatorice şi de colaborare şi în vechea formulă: situaţie repetată de încă două ori pe parcursul cazul celeilalte publicaţii timişorene, Helion, care a Lucian Ionică (anunţat ca redactor­şef în nr. 1 din următorilor ani. În 1987, la Eurocon X (Montpellier, trebuit să facă artificii grafice abile spre a­şi marca august 1990), Dorin Davideanu, Duşan Baiski, Silviu Franţa), publicaţiei i s­a decernat tot premiul pentru sugestiv ordinea apariţiilor). Ca urmare, există unele Genescu, Marcel Luca, Viorel Marineasa. Numărul cel mai bun fanzin, de data aceasta de către Socie­ dificultăţi în urmărirea Paradox­ului, cercetătorul 2 (1991) prezintă o redacţie simplificată, în care intră tatea Europeană de Science Fiction, organizatoarea fiind obligat, spre a stabili o succesiune corectă a şi Tudor Beşuan, dar pare să se lipsească de funcţia amintitei serii de întâlniri internaţionale. numerelor, să ţină seama nu doar de anul apariţiei, redactorului­şef. Alte două broşuri, din 1994, îşi Un lucru demn de a mai fi menţionat este relaţia ci şi de culoarea imprimată pe prima pagină (oranj, micşorează şi mai mult formatul şi îl au ca redactor­ de exemplară colegialitate menţinută de redacţie, albastru, maro, violet). Redacţia s­a văzut constrânsă şef pe Dorin Davideanu. Ele se publică în preajma pe parcursul întregii existenţe a Paradox­ului, cu să­şi „numeroteze” aposteriori şi pur convenţional, convenţiei europene de SF (euROcon) organizate celelalte reviste SF publicate la Timişoara, Helion de la 4 la 14, apariţiile publice dintre 1980­1989. la Timişoara. Zbătându­se în dificultăţile financiare şi Biblioteca Nova, ambele iniţiate de clubul vecin În această etapă colaborează cu proză, alături ale „tranziţiei”, magazinul nu poate păstra ritmul şi partener, „Helion”. Dincolo de orice orgolii şi rivali­ de „profesioniştii” de atunci ai Timişoarei (Mircea trimestrial promis cititorilor. Au mai apărut trei numere tăţi, cenaclul acesta a fost pornit în 1980 cu sprijinul Şerbănescu, Ovidiu Şurianu, Laurenţiu Cerneţ), autori tipărite, în anii 1997­1999, revenite încă o dată la fondator al unor wellsişti cunoscuţi (Corneliu Giagim, tineri în epocă, precum Lucian Ionică, Silviu Genescu, formatul A4. Primul dintre ele are din nou înscrisă în Lucian Ionică, Silviu Genescu, Wilhelm Jäger, Liviu Ovidiu Bufnilă, Duşan Baiski, Ovidiu Pecican, Dorin titlu, poate din inerţie, formula „supliment de literatură Pârvan), a căror semnătură o vom întâlni frecvent Davideanu, Gheorghe Secheşan, Voicu A. David, science fiction al revistei Forum studenţesc”, celelalte şi în paginile publicaţiilor amintite. Poezie fără frontiere Traduceri de Gabriela CĂLUŢIU SONNENBERG şi Germain DROOGENBROODT

Inima Fereastra Exil Alaida Foppa Forough Farrokhzad (Iran) Bengt Berg (Suedia) (Guatemala) Când mi­a rămas credinţa suspendată În oraşul străin cu grai neînţeles Se spune că ar fi de firul gingaş al dreptăţii atârnând rătăcind pe necunoscutele­i străzi; nici măcar apei din râul cât pumnul. iar prin oraş, răpusă la pământ, Casa lumii ce curge sub arcul de piatră al punţii Foarte mică, inima razei mele a zăcut Eugenio de Andrade (Portugalia) numele nu i­l cunoşti. însă neobosită călcată în picioare, Minuscula inflorescenţă pune­n mişcare toate când din nevinovaţii ochi ai dragostei Şi iată­te, stând a candelei, lucrurile. sub vălul negru şi reglementar ascunşi singur cu tine, în umbra­ţi stingheră pâinea şi vinul de pe masă Ea este truditoarea prinse­a ţâşni izvorul sângelui ce­ncet se prelinge pe­asfalt ca un cântec venit de departe un trandafir, ce impecabil bate ce­a inundat locaşul cel mai sfânt, emis de un fluier ce sună strident. albul marcant tânjind după odihnă, viaţa­mi pierdu orice valoare, şi prizonieră este şi numai sunetul pendulei al patului nearanjat – Dar brusc te zăreşte nedesluşit visând a mai bătut secundele eternitatea, o pasăre mică, în care­am înţeles că negreşit milimetric porţionată la evadare. privirea ţi­o­ntoarce de împărţit cu tine. va trebui himeric să iubesc. cu ochi de piper, zburând mai apoi spre lumina din zori. 22 4Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 Curtea de la Argeş

Orizont SF O realitate spirituală Dan D. FARCAŞ n precedentele complet artificială? Cum funcţionează? Conţine channeling, în timpul unor răpiri OZN etc., informaţii episoade, am trecut cumva şi o parte din mintea conştientă a oamenilor? despre evenimente viitoare. Previziunile profeţilor Îîn revistă opinii potrivit Altfel spus, poate oare o persoană să posede şi prezicătorilor din antichitate conţineau, de foarte cărora ar exista în jurul conştiinţă fără a face apel la această supermemorie? multe ori, avertismente catastrofice. Un exemplu nostru un soi de „memorie Şi aşa mai departe. Aproape cu siguranţă nimeni nu faimos, din antichitate, este „Apocalipsa” lui Ioan de universală”, numită uneori are răspunsuri ultime la aceste întrebări. Dar putem Patmos. Dar acelaşi tip de avertismente a fost primit Akasha, inconştient colectiv, să emitem ipoteze. şi în timpul unor răpiri OZN. Martorii spuneau că câmp morfogenetic, cartea De exemplu, putem specula că un gând sau li s­a arătat un viitor cu oraşe distruse, cu incendii vieţii ş.a.m.d. Această structură ar avea însuşirea de o amintire poate fi simultan atât în creierul nostru devastatoare, cu o omenire exterminată ş.a.m.d. Am a accesa şi înmagazina toate evenimentele. Ea ar fi cât şi în „dincolo”, în acea supermemorie, folosind întâlnit astfel de relatări inclusiv în România. Dacă sursa informaţiilor primite de clarvăzătorii militari, ori fenomenul de „nonlocalitate” (entanglement), funda­ acceptăm toate acestea, următoarea întrebare va de acei channelers de tipul lui Edgar Cayce, sursa mental în fizica cuantică. fi: cine a alcătuit aceste scenarii şi cine le­a inclus în dicteului automat, a xenoglosiei, dar tot în ea s­ar Natura realităţii virtuale memorate în „inconşti­ „supermemorie”? Sunt ele rezultatul unei emergenţe crea treptat cópii, de tipul realităţii virtuale, ale vieţii entul colectiv” ridică, de asemenea, unele probleme. naturale sau cumva creaţii ale unor hipercivilizaţii? oamenilor, ceea ce ar fi o explicaţie alternativă pentru O persoană care aparent a suferit o răpire OZN apariţia de spirite, ori pentru aparentele reîncarnări. relata profesorului John Mack că „entităţile spirituale” n literatură există ipoteze încă şi mai Ar fi posibil? Noi înşine am putea deja, aşa cum întâlnite i­au spus: „Noi nu suntem făcuţi din date îndrăzneţe. Sociologul dr. Courtney Brown menţionam într­un episod mai vechi, să transferăm fizice ... nu suntem în spaţiu/timp. Noi nu avem nicio Î(n. 1952), profesor de politologie, din 1986, în lumi virtuale computerizate „cópii” ale vieţii unor formă.” Sau că „trecutul, prezentul şi viitorul sunt la Universitatea Emory din Atlanta (Georgia), afirmă oameni. Mai spuneam că, într­un viitor îndepărtat, una”, ori că, în lumea lor, „totul este întotdeauna în cărţile sale că – prin tehnici de remote viewing – visăm chiar să conferim unei asemenea dubluri prezent”. Şi Raymond Fowler relata că martorei Betty a ajuns într­un loc despre care i s­a spus că este fie şi o fărâmă de voinţă autonomă, de iniţiativă şi Andreasson Luca o entitate i­a transmis că timpul „Sediul Federaţiei Galactice”. În mod obişnuit, un o scânteie de conştiinţă. În acest caz, ea ar putea lor nu este ca timpul nostru, deşi ei ştiu bine ce este clarvăzător sau o persoană în stare de extracorpora­ să se facă vizibilă unora şi din proprie iniţiativă. timpul nostru, adăugând că ei pot inversa sensul litate vede obiectele şi oamenii din zona ţintei, dar Speculam că un asemenea proces ar putea explica scurgerii timpului. nu poate interacţiona fizic cu acestea, iar el însuşi apariţia „stafiilor” unor persoane, în locurile de care nu este văzut, având cel mult un corp spiritual. Făptu­ acestea au rămas ataşate, ori faptul că unii creatori nformaţii asemănătoare au obţinut şi dr. rile întâlnite de Brown aici – şi ele de consistenţă decedaţi ar putea încerca să­şi continue activitatea, Raymond Moody, prof. Dumitru Constantin­ spirituală – l­au întâmpinat însă imediat şi l­au salutat, artistică, ori de altă natură, prin channeling sau IDulcan, din Bucureşti, sau alţii, de la persoane spunându­i că sunt bucuroşi „că şi noi am sosit în chiar prin luarea în posesie a unor persoane fizice, revenite din stări de moarte iminentă. Ei afirmau că sfârşit”, menţionând că această cale, spirituală, este din lumea materială. au ajuns într­un loc în care „nu există timpul liniar, singura prin care îi vom putea vreodată contacta. O ipotetică hipercivilizaţie, care ar fi ajuns pe ci un continuu prezent, în care sunt incluse cele Entităţile i­au confirmat că se află demult pe Pământ, Pământ cu milioane de ani în urmă, putea să creeze, trei timpuri – trecut, prezent, viitor”. dar nu vor intra în legătură cu noi „până nu ne încă de atunci, asemenea lumi virtuale, ca parte a Aceste afirmaţii, aparent paradoxale, devin perfect maturizăm”. Au confirmat inclusiv răpirile de oameni, „sistemului său de control”, şi să fi stocat în ele tot inteligibile în ipoteza că toate acele entităţi fiinţează experimentele genetice etc. ce a fost interesant în lumea noastră. Bazat pe ce tip de fapt în interiorul unor înregistrări, din supermemo­ Un personaj de vază i­a spus că pământenii sunt de echipamente? Desigur, nu ar fi avut nevoie de un rie. Cu o comparaţie niţel simplistă, şi un disc DVD deocamdată brutali şi indisciplinaţi; prin urmare, vor supercomputer electronic, similar cu cele ale noastre. conţine, în orice moment, întreaga succesiune de trebui să treacă prin transformări importante înainte Ea va fi găsit mijloace mult mai subtile pentru a­şi evenimente dintr­un film. Trecutul, prezentul şi viitorul de a putea începe călătoriile cosmice şi înainte de păstra bazele de date, poate folosind cea de­a cincea oricărui episod sunt, simultan, pe disc. Ne putem a intra în contact nemijlocit cu reprezentanţii altor stare a materiei, inaccesibilă simţurilor comune, cea întoarce la începutul filmului, putem „derula” întâm­ civilizaţii. Deocamdată evoluăm supărător de încet; pe care cei vechi o numeau chiar akasha, sau poate plările din film şi într­un sens şi în cel opus, cu orice dar toate civilizaţiile evoluate aşteaptă răbdătoare, echipamentele lor puteau fi plasate într­o dimensiune viteză, „inversând scurgerea timpului” ş.a.m.d. la nivel galactic, deoarece ele contează în viitor pe paralelă. Dar cel mai probabil, în spatele unei pre­ Folosind o asemenea „supermemorie”, unii contribuţia noastră. În primul moment, lui Brown supuse realităţi virtuale, construită de o hipercivili­ oameni ar putea „călători în trecut”, retrăind eveni­ zaţie, trebuie să se afle o ştiinţă şi o tehnologie care mentele de atunci de parcă ar fi aievea. Clarvăzătorii această afirmaţie i s­a părut neverosimilă, dat fiind depăşesc cu mult ceea ce ne­am putea imagina. militari americani erau instruiţi pentru astfel de „călă­ imensul decalaj dintre nivelurile noastre de dezvol­ torii”, accesând nu doar orice punct din spaţiu, ci şi tare. Totuşi, un asemenea mesaj a fost menţionat onitorizând progresele civilizaţiei pămân­ orice moment din trecut. Dar – în această ipoteză – şi în alte mărturii privind presupuse întâlniri cu tene, reprezentanţii hipercivilizaţiilor puteau o călătorie în timp nu se realizează în realitatea extratereştri. Mînregistra şi memora sistematic, în aceste fizică (aşa cum se presupune în unele povestiri SF), lumi virtuale, faptele, imaginile şi gândurile oamenilor ci în copia ei, din realitatea virtuală, stocată în acea altă informaţie foarte interesantă pe care care considerau că prezintă o anumită valoare, supermemorie. „Călătorii în timp” ar putea fi chiar Courtney Brown spune că a primit­o este realizările lor remarcabile, în ştiinţă, artă, meşteşuguri implicaţi în anumite interacţiuni. Dar ei nu vor deranja Ocă aşa­numita „Federaţie Galactică” este, etc., deci, în ultimă instanţă, toată istoria omenirii astfel, de fapt, evenimentele, aşa cum s­au petrecut înainte de toate, o organizaţie a unor lumi spirituale, şi toate valorile spirituale care au contat vreodată. ele în realitate (un act care ar duce la grave parado­ invizibile, astrale. O creatură i­a spus: „Fiinţe fizice Desigur, presupunerea că amintirile noastre xuri), ci doar „copia” virtuală a acestora, care va nu ar fi în stare să coordoneze Galaxia”. Deşi lumea şi întreaga noastră viaţă ar fi scrise într­o „super­ prezenta forma sa iniţială pentru următorii vizitatori. fizică este cea a adevăratei existenţe, a progreselor memorie” ridică nenumărate alte probleme. Este Prin simetrie, o asemenea călătorie ar putea individuale şi colective, a realizărilor majore, ea este această supermemorie o însuşire proprie doar speciei fi făcută şi în viitor, desigur presupunând că în o lume temporară, în care spiritele petrec un timp umane sau tuturor creaturilor vii? Este instalată supermemoria despre care vorbim, sunt stocate limitat, după care se întorc în perenele sfere astrale. cumva de o inteligenţă nepământeană, prin folosirea scenarii de viitor (nicidecum evenimente implacabile). Brown însuşi nu garanta pe deplin acurateţea viziunii proprietăţilor naturale ale materiei? Dacă da, este Multe persoane au afirmat că au primit, prin revelaţie, sale; dar dacă este aşa?... (Va urma) în urma cercetărilor din teren şi a sporadicelor surse documentare, ne­au oferit posibilitatea realizării unui inventar lingvistic şi extralingvistic Semn(al) de carte în măsură să demonstreze importanţa lor pentru istoria acestor melea­ guri şi nu numai. Fără îndoială, numele de locuri conţin, în esenţa lor, Nicolae Dinculeanu, Memoriile unui matematician, Editura Curtea Veche, aspecte şi informaţii indubitabile din viaţa materială şi spirituală a Bucureşti, 2019 comunităţii, întregind astfel tezaurul toponimic românesc. Este drept, există toponime care deşi încă se mai păstrează în vorbirea curentă, sunt golite de Memoriile profesorului Nicolae Dinculeanu trasează reperele unui secol teribil sensul iniţial şi îşi dezvăluie din istoria României – sfârşitul perioadei interbelice, Al Doilea Război Mondial şi semnificaţiile, prin investigaţii comunismul. În plus, matematicianul autoexilat în Occident pune faţă în faţă, prin etimologice, numai specia­ peregrinările lui, două lumi care, până la un moment dat, păreau ireconciliabile – liştilor în materie. lumea tihnită şi plină de minunăţii a Vestului şi lumea (cândva idilică) a României, După cum vom vedea, strivită sub bocancii comunismului. În profunzime, însă, dincolo de numeroasele toponimele reţinute de noi, întâmplări prin care a trecut povestitorul în viaţa lui, se simte întotdeauna – uneori în baza utilizării criteriilor blândă, alteori austeră, dar mereu îmbucurătoare – prezenta Reginei Ştiinţelor. etimologico­stratigrafice, au (Extras de pe coperta a patra a cărţii) la bază apelative româneşti sau, în puţine cazuri, de Florian Copcea, Dicţionar toponimic, Editura Hoffman, Caracal, 2019 provenienţă sud­slavă. Elementele toponimice identificate în comuna Şimian, spaţiu situat din punct Unele dintre ele sunt ieşite de vedere geografic şi dialectal la confluenţa subdialectului bănăţean cu graiurile din uz, altele se mai găsesc din nord­vestul Olteniei, nu au fost pe deplin tezaurizate sau studiate, lucru care în hărţile vechi ale zonei. a condus la dispariţia multora din memoria colectivă. Constatările noastre făcute (Autorul, în Argument) Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 23 c Curtea de la Argeş y m k Ars longa... Xiloformele lui Constantin Rădulescu Eugen CONSTANTINESCU unt mulţi cercetători ai specificului culturii a fost singular ca mod române care descriu legătura dintre om şi de întrunire a muzelor. Scodru pe aceste plaiuri ca una de frăţietate. La vernisajul de la Muzeul De aceea, obstinaţia cu care s­a purces în ultimii 30 de Artă din Braşov au de ani la distrugerea pădurilor pare să întoarcă drumul participat un poet (George firesc al naţiei. Preeminenţa lemnului asupra altor Tei) şi doi reputaţi actori, materiale de construcţie s­a dovedit salutară, atât Cristina Deleanu şi Eugen casele, cât şi bisericile noastre primind o căldură Cristea. binecuvântată. Lemnul s­a transformat în muzică Se vor întreba, poate, (toacă, fluier, caval), dar şi în obiecte migălos cititorii acestor rânduri meşteşugite (porţi, tacâmuri, unelte agricole, beţele de ce nu folosesc statistici căluşarilor, măşti folosite şi date despre artist. în sărbători). Nu se putea ca el să nu inspire pe Ele pot fi uşor găsite modelatorii formelor cunoscuţi îndeobşte sub în Dicţionarul artiştilor numele de sculptori. Aceştia conservă acest plastici din România, „frate”, nemurindu­l prin forţa exprimării propriilor acolo unde este ilustrată sentimente. Pentru lemn, este valorificarea supremă. o faţetă încă neprezentată Îmi revine, dar, plăcerea de a prezenta atenţiei a sculptorului: aceea de cititorului un artist îndrăgostit portretist al bunului său prieten, pictorul argeşean Tudor Meiloiu, în de lemn, pe care l­am urmărit portofoliu având încă două lucrări reprezentându­i pe Elisabeta Rizea şi cu interes în ultimii 20 de ani. Paul Everac. Iar din lista expoziţiilor, pot spune că cea mai amplă a fost Elev al cuplului de sculptori „personala” de la Muzeul Cotroceni, la care, printre alţi iluştri vorbitori Gabriela Manole Adoc şi s­a aflat mentorul său artistic, sculptorul Gheorghe Adoc. Gheorghe Adoc, precum şi al profesorului Nicolae entimentul mistic, cel care guvernează îndeobşte orice creaţie Şaptefraţi, şi­a descoperit umană, fie ea artistică ori ştiinţifică, i­a inspirat o Rugăciune, un stil propriu, marcat de Scare, departe de bigotismul neputincios, dovedeşte forţa trans­ prelucrarea minuţioasă cendentă a morfismelor senzuale, izvorâtoare de ethos, cântată astfel a materialului. Suprafaţa de poetul Liviu Vişan: lemnului capătă astfel Lucrare de cântec o textură marmoreană, Îţi voi ciopli în aer un poem permiţându­i să gloseze căruia îi voi spune rugăciune, asupra Universului. Formele tăiem un nuc, îl dăm cu untdelemn cu o faţă unică (Möbius) şi unde crapă, clei sfinţit vom pune, par proiecţii ale unui spaţiu vei ţine dalta ca pe un condei cu mai multe dimensiuni, ce nu se­ncumentă să deseneze inabordabil şi tragic. Univer­ iar cutele din sânii rugăciunii surile închise (sferele) se vor face păcătoşii să viseze leagă în durerea lor prin aripa doar la minunile, ascunse­n straie, bucuriei. Cronos curmă ce cu talent ai vrea să le îmbraci desfăşurarea spaţiului, împietrindu­l. Simbolul când vei lăsa uneltele din mână ancestral al cocoşului marchează săgeata inexo­ şi lemnul va grăi în taină, taci! rabilă a timpului, pe când spirala (lui Arhimede) Îmi permit, în încheiere, să fac o parafrază a unei se desfăşoară în pitagoreice acorduri muzicale. teoreme „cu demonstraţie în limba română”, aparţi­ nând mentorului acestei reviste, şi să observ că, în m privit Zeiţa egipteană ca pe o glorificare timp ce indicatorii sunt imposibil de agregat, adevărul a unor vremuri ce, de mult apuse, iradiază artistic este pe de­a întregul recunoscut. Iar concluzia Aabia acum marea lor încărcătură spirituală privitoare la sculpturile mai sus prezentate a zecilor şi am fost cuprins de emoţie la vederea Maternităţii. de cronicari, niciuna circumstanţială, a fost unanimă Dar m­am trezit faţă­n faţă cu Păuna, întruchiparea în a exprima emoţia în faţa acestui adevăr. Şi, pentru Mamei dintotdeauna, emaciată, chinuită de nevoi şi că toate aceste sculpturi „trebuiau să poarte un mai ales de grija, izvorâtă din iubire, faţă de copii, iar nume”, ele s­au numit Constantin Rădulescu. emoţia m­a copleşit. Pornind de la metafora din titlul unei piese de teatru, Un fluture pe lampă avertizează asupra pericolului pierderii organicităţii şi nimic nu serveşte mai bine această idee decât efemeritatea lemnului. Câteva cuvinte despre lucrările care nu au fost expuse în cadrul ultimei expoziţii, cea din care am selecţionat imagini ilustrative. Cine pătrunde semnificaţia donquijotismului înţelege că lucrarea ce poartă numele eroului lui Cervantes, realizată într­o tehnică mixtă lemn­metal, pare atât un auto­ portret, cât şi o sugestie interogativă: Est­ce que Don Quijote c’est moi?, care lasă adeziunii necondiţionate şansa unei alegeri. Majestatea marmo­ reană a Lebedei, prin esenţializarea formei şi evidenţierea măiestrită a texturii, a dat prilej criticilor să îl încadreze în universul lui Brâncuşi. Un grup de statuete de mici dimensiuni reprezentând animale fabuloase au fost expuse în ansamblul artistic de la Podul Dâmboviţei şi au fost vernisate într­un spectacol de sunet şi lumină intitulat Fata şi himerele, iar acesta nu Număr ilustrat cu lucrări de Constantin Rădulescu. Semnează în acest număr n Horia BĂDESCU – scriitor, Cluj­Napoca n Filofteia PALLY – istoric, Piteşti n Victor RAVINI – scriitor, Franţa n Ion C. ŞTEFAN – scriitor, Bucureşti n Marian NENCESCU – scriitor, Bucureşti n Florian COPCEA – scriitor, Drobeta Turnu­Severin n Dragoş VAIDA – prof. univ., Bucureşti n Paula ROMANESCU – scriitor, Bucureşti n Dan ANGHELESCU – scriitor, Bucureşti n Nicolae MELINESCU – publicist, Bucureşti n Mihaela MALEA STROE – scriitor, Braşov n Elis RÂPEANU – scriitor, Bucureşti n Ilie POPA – prof. univ., Piteşti n Mircea OPRIŢĂ – scriitor, Cluj­Napoca n Florentin POPESCU – scriitor, Bucureşti n Dan D. FARCAŞ – scriitor, Bucureşti n Crina DECUSARĂ BOCŞAN – scriitor, Bucureşti n Eugen CONSTANTINESCU – publicist, Bucureşti 24 Anul XI n Nr. 4 (113) n Aprilie 2020 24 pag. - 5 lei