ISPMN Nastasa.Indb
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
CUVÂNT ÎNAINTE Antisemitismul universitar în România (1919–1939) Lucian Nastasă (editor) 1 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 2 CUVÂNT ÎNAINTE Lucian Nastasă (editor) Antisemitismul universitar în România (1919–1939) Mărturii documentare Cu un cuvânt înainte de Carol Iancu EDitura Institutului PENTRU STUDIEREA ProBlemelor MINORITăţilor NAţIONALE KRITERION Cluj-Napoca, 2011 3 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) Titlu: Antisemitismul universitar în România (1919–1939). Mărturii documentare Ediţie îngrijită de Lucian Nastasă, cu o prefaţă de Carol Iancu Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale Editura Kriterion Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Nastasă, Lucian Antisemitismul universitar în România (1919–1939) : mărturii documentare / Lucian Nastasă ; ed.: Lucian Nastasă ; pref.: Carol Iancu. - Cluj-Napoca : Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale : Kriterion, 2011 Bibliogr. ISBN 978-606-92744-5-3 ISBN 978-973-26-1037-4 I. Nastasă, Lucian (ed.) II. Iancu, Carol (pref.) 323.1 Lector: Prof. univ. dr. Vasile Puşcaş Coordonator serie: Horváth István, Jakab Albert Zsolt Design: Könczey Elemér Tehnoredactare: Sütő Ferenc Tipar: IDEA şi GLORIA, Cluj-Napoca © Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale Opiniile exprimate în textul de faţă aparţin autorului şi ele nu reflectă în mod obligatoriu punctul de vedere al ISPMN şi al Guvernului României. 4 CUVÂNT ÎNAINTE Cuprins Cuvânt înainte (Carol IANCU) 7 Antisemitismul universitar în România (1919–1939). Studiu introductiv 13 Notă asupra ediţiei 99 Lista documentelor 103 List of documents 129 Documente 155 Abstract: University anti-Semitism in Roumania (1919–1939) 621 Indice de nume 633 5 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) 6 CUVÂNT ÎNAINTE Cuvânt înainte Istoria evreilor şi a antisemitismului din România interbelică sunt încă subiec- te de cercetat, chiar dacă o bogată literatură le-a fost consacrată, la care şi noi ne-am adus contribuţia în ultimele două decenii. Aşa cum dovedeşte şi volumul de faţă, numeroase sunt aspectele care se cuvin investigate, cu atât mai mult cu cât arhivele din România, dar şi cele din afară mai pot dezvălui fapte şi evenimente care merită a fi cunoscute. Este şi motivul pentru care am considerat şi consider a fi de maxim interes orice restituţie documentară pe marginea trecutului evreilor din spaţiul românesc în perioada premergătoare Şoahului. Volumul pus acum la dispoziţie cercetătorilor reprezintă o apariţie editorială îndelung aşteptată, şi este de datoria noastră a sublinia larga deschidere temati- că şi deosebita investiţie intelectuală a Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj-Napoca. Mai mult chiar, asistăm la o fericită întâl- nire dintre un proiect cultural de anvergură şi profesionalismul unui istoric deja consacrat – este vorba de Lucian Nastasă, editorul acestei cărţi –, pe de o parte în trecutul diverselor grupuri etnoculturale din România, pe de alta în mai tot ce ţine de istoria intelectualităţii, dintr-o perspectivă realmente interdisciplinară. Fără a răpi lectorilor plăcerea de a parcurge întregul volum, trebuie precizat faptul că tomul de faţă cuprinde un număr de 369 documente culese din diferite arhive româneşti, precedate de un preţios studiu introductiv. Abordând „antise- mitismul universitar”, Lucian Nastasă examinează de fapt atât fenomenul general al antisemitismului, cât şi problematica specifică a raporturilor dintre lumea uni- versitară şi puterea politică. De altfel, multe din consideraţiile sale fac frecvente referiri la sfârşitul veacului XIX, relaţionând stările de fapt ale anilor interbelici cu perioadele anterioare, tocmai pentru a explica succesiunile. În acest context, el afirmă că „universităţile nu pot fi ataşate direct şi decisiv dezvoltării moderne a societăţii româneşti, întrucât au contribuit în principal la formarea elitelor politice şi administrative ale statului, şi oarecum secundar la pregătirea specializată, prag- matică a noilor categorii socio-profesionale (întreprinzători, ingineri, tehnicieni, manageri etc.) direct angajate în dezvoltarea economiei de piaţă”. În interacţiunea dintre universitate şi societate, puterea politică joacă astfel un rol preponderent, în ciuda proclamării libertăţii învăţământului şi autonomiei uni- versitare. Pentru a înţelege tulburările antievreieşti recurente ale studenţilor creştini şi măsurile antisemite din perioada interbelică, care au culminat cu legislaţia rasială din 1938, autorul insistă asupra circumstanţelor social-politice ale antisemitismului european din a doua jumătate a secolului XIX, înainte de a prezenta pentru această perioadă câteva aspecte ale manifestărilor sale în spaţiul românesc. Se ştie că prin votarea tristului, dar celebru de acum articol 7 al Constituţiei din 1866, s-a închis, pentru mai mult de jumătate de veac, drumul emancipării politice a evreilor: „Cali- tatea de român se dobândeşte, se păstrează şi se pierde în conformitate cu regulile enunţate prin legile civile. Numai străinii de rit creştin pot dobândi calitatea de român” 7 ANTISEMITISMUL UNIVERSITAR ÎN ROMÂNIA (1919–1939) (s.n., C.I.) Într-adevăr, acest articol nu permitea evreilor străini să fie naturalizaţi ro- mâni, plasând pe evreii pământeni într-o situaţie de nesiguranţă: în viitor ei vor pu- tea fi (şi au fost) trataţi ca adevăraţi străini, împotriva cărora vor fi luate numeroase măsuri discriminatorii. Acestea s-au concretizat prin diferitele circulare şi legi şco- lare care au avut drept consecinţă reducerea numărului de elevi din învăţământul secundar şi superior, excluzând cu totul pe evrei din diferite şcoli profesionale (pre- cum cele de agricultură şi silvicultură), ca şi din şcolile normale de institutori (art. 37 al Legii cu privire la învăţământul primar din 1896). Astfel, principiul numerus clausus, care a fost unul din principalele sloganuri ale naţionaliştilor antisemiţi între cele două războaie mondiale, a fost admis şi aplicat încă înainte de 1900. Emanciparea a intervenit numai în 1919, la sfârşitul primului război mondial, la care evreii au participat ca „străini nesupuşi unei protecţiuni străine” (după formula noului articol 7 al Constituţiei din 1879), principiul egalităţii în drepturi fiind înscris ulterior în Constituţia din 1923. Cu toate acestea, asistăm la perpetuarea unui curent antievreiesc şi după 1919, factorii tradiţionali, religioşi, economici, xenofobi ai aces- tei ostilităţi persistând. Vechilor acuzaţii li s-au adăugat, odată cu naşterea României Mari, noi invective. Ţara şi-a dublat teritoriul (de la 130.177 km2 în 1913, la 295.049 km2 în 1920), dar şi populaţia sa (de la 7.160.000 locuitori în 1912 la circa 15.541.000 în 1920). Dintr-un stat naţional relativ omogen (în 1912 minorităţile nu reprezen- tau decât 8%), România devine un stat cu naţionalităţi multiple: aproximativ 30% din populaţie erau alogeni. Conform datelor recensământului din 1930, minoritatea maghiară era cea mai numeroasă - 1.425.507 suflete (7,9%), care constituiau 11,2% din populaţia oraşelor şi 7,1% din cea a satelor, dar un sfert din locuitorii Transilva- niei (24,5%) -, urmată de germani, al căror număr se ridica la 745.241 (4,1%), care reprezentau 5,3% din populaţia oraşelor şi 3,8% din cea a satelor, majoritatea locu- ind în Transilvania. Evreii erau prin ponderea lor numerică a treia mare minoritate, numărând 728.115 suflete (4,0%) potrivit criteriului naţionalităţii şi 756.930 (4,4%) după cel al religiei. Ei reprezentau 13,6% din populaţia oraşelor (a doua colectivitate urbană după români) şi doar 1,6% din aceea a satelor. La cei 239.967 de evrei (po- trivit recensământului din 1912, reprezentând circa 3,3% din populaţia totală) din Vechiul Regat s-au adăugat peste 500.000 de evrei din noile provincii: 206.958 din Basarabia, 192.833 din Transilvania şi 93.101 din Bucovina1. După 1919, antisemitismul a evoluat din cauza contextului iritant al unei vari- ate palete de minorităţi naţionale, căutând a-şi păstra identitatea şi, după opinia noastră, el a fost adevăratul vector al naţionalismului între cele două războaie mondiale. În Basarabia, evreii au fost făcuţi răspunzători de progresele comu- nismului, iar conspiraţia „iudeo-bolşevică” – acuzaţie deloc originală – a fost de atunci înainte şi în mod permanent lansată împotriva lor şi extinsă la evreii din toate provinciile. Este neîndoielnic că numeroşi preoţi ai Bisericii Ortodoxe Româ- ne au furnizat cadrele organizaţiilor de extremă dreapta, contribuind la întreţine- rea obsesiei „iudeo-bolşevismului” în sânul maselor populare. În schimb, în Tran- silvania, evreii, în mare măsură asimilaţi culturii maghiare (ei au fost recunoscuţi ca cetăţeni începând din 1867 şi primiţi fără discriminare în şcolile ungureşti), au 1 Cf. Recensământul general al populaţiei din 29 decembrie 1930, II, Bucureşti, Edit. Monitorul Oficial, 1938. 8 CUVÂNT ÎNAINTE fost acuzaţi de iredentism. Nici una, nici cealaltă din aceste acuzaţii nu erau total lipsite de temei, dar numărul comuniştilor evrei, ca şi cel al evreilor unguri ire- dentişti a fost minim. Cu toate acestea, ele au fost cele două axe constante pe care s-a construit propaganda antisemită după Marele Război. Această propagandă a cunoscut un succes deosebit printre studenţi, învăţători, profesori, preoţi, funcţio- nari guvernamentali şi mai ales şomeri intelectuali, care au constituit armătura organizaţiilor de extremă dreapta, propovăduind anticomunismul, antisemitismul şi statul autoritar. După trei ani