Tradiţii Ale Rromilor Din Spaţiul Românesc
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
TRADIŢII ALE RROMILOR DIN SPAŢIUL ROMÂNESC Bucureşti, 2004 Coordonator GABRIELA ALEXANDRESCU Preşedinte Executiv – Organizaţia Salvaţi Copiii Consilier pentru limba rromani: Prof. Dr. Gheorghe Sarău Redactor: Miralena Mamina, Coordonator program Organizaţia Salvaţi Copiii ISBN 973-0-03353-6 3 Cuvânt înainte Un popor se deosebeşte de altul prin tradiţiile sale care-i caracterizează modul de a trăi şi gândi. Acestea reprezintă emblema şi mândria lui. Chiar dacă evoluţia societăţii influenţează aceste tradiţii, le schimbă, ele rămân în mentalul colectiv al neamului ca marcă de valoare, de recunoaştere, de identificare. Multe naţiuni dezvoltate regretă pierderea tradiţiilor anihilate de civilizaţie şi încearcă revigorarea lor, dovadă fiind numeroasele festivaluri folclorice organizate periodic. Rromii, popor fără un stat sau o guvernare proprie care să-i protejeze, au supravieţuit de milenii tocmai prin păstrarea, aproape intactă, a tradiţiilor. Chiar şi acum, în secolul XXI, cei aproape 8.000.000 rromi care trăiesc în Europa constituie o etnie net distinctă, cu reguli şi legi proprii, printre care mobilitatea, starea de permanentă căutare a unui loc care să le asigure o viaţă mai bună, constituie, credem noi, principala caracteristică ce le conferă, de altfel, statutul de popor transnaţional. Numeroasele subdiviziuni ale etniei rrome aduc în tezaurul cultural al Europei tot atâtea tradiţii. Şi totuşi, chiar în rândul rromilor se face simţită schimbarea, adaptarea la viaţa modernă. Rromii din România nu fac excepţie. Există grupuri care, renunţând la vechi obiceiuri, încep încet, încet să se alinieze majorităţii, adoptând un mod de viaţă asemănător acesteia, dar şi familii conservatoare care doresc să-şi menţină tradiţiile ancestrale. Cu tot respectul şi admiraţia pentru modul în care rromii au supravieţuit vicisitudinilor vremurilor, pentru istoria lor zbuciumată şi plină de privaţiuni, trebuie totuşi să ne exprimăm opinia că o parte din aceste tradiţii aduc atingere copilului privându-l, în unele cazuri, de accesul liber la drepturile sale fundamentale: educaţie, opinie, dezvoltare, împlinire. Chiar dacă a avut raţiunile ei în vremurile de demult, căsătoria la vârsta copilăriei – practicată – e adevărat şi în rândul altor popoare în urmă cu secole – constituie o piedică în dezvoltarea şi formarea copiilor. Suntem încrezători că, prin facilitarea accesului la educaţie al tuturor copiilor şi tinerilor rromi, în timp, aceste tradiţii se vor schimba spre binele tinerelor generaţii. Derularea unor campanii de promovare a educaţiei părinţilor, de conştientizare a riscurilor pe care le reprezintă această tradiţie pentru sănătatea copiilor, poate contribui la schimbarea acestor mentalităţi. Este însă nevoie de timp şi de voinţă. Prezentarea tradiţiilor câtorva neamuri de rromi, din cele peste 40 care trăiesc pe teritoriul României – obiectul acestei lucrări – se doreşte o dovadă de respect şi apreciere şi o contribuţie la mai buna cunoaştere şi înţelegere a etniei rrome. Aşa cum am spus, unele tradiţii vor dispărea, altele se vor schimba dar vor rămâne totuşi ca parte a istoriei şi culturii rrome de care cei mai tineri trebuie să-şi amintească. Autorii acestor prezentări fac parte din neamurile despre care ne-au dat informaţii. Conştienţi însă de marea diversitate de familii şi obiceiuri, chiar şi ei s-au limitat la anumite zone sau localităţi. 3 Suntem convinşi că tezaurul culturii rrome, al filosofiei acestui neam este mult mai bogat decât ceea ce este cuprins în această broşură; de asemenea, există mulţi alţi autori care vor să contribuie la prezervarea lui. Acesta este un început, continuarea este deschisă tuturor. Gabriela Alexandrescu Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii 4 5 RROMII URSARI Profesor Anghel Năstase Prezentarea generală a ramurii de rromi ursari Rromii ursari reprezintă un număr însemnat din categoria rromilor sedentari, sedentarizarea lor realizându-se cu multe secole în urmă. Majoritatea acestora şi-au desfăşurat activitatea în vetrele localităţilor, pe lângă curţile boiereşti sau pe lângă mănăstiri sau la curţile domneşti. De aceea li se mai spune (în unele zone ale ţării) rromi vătraşi. Mai existau si alte grupări de rromi vătraşi, dar la unii gradul de asimilare fiind foarte avansat, au uitat chiar şi să vorbească limba rromani, aceştia fiind aşa zişii „kaśtalé”. Între ursari şi „kaśtalé” există diferenţe relativ mari referitoare la păstrarea tradiţiilor, culturii şi istoriei civilizaţiei rrome. De altfel, şi între ursari şi alte categorii de rromi, cum ar fi de exemplu căldărarii, există deosebiri destul de evidente în ceea ce priveste conservarea tradiţiilor, obiceiurilor, folclorului etc. (la căldărari aceste valenţe s-au păstrat relativ mai bine deoarece ei au trăit până în anii şaptezeci-optzeci în sistem nesedentarizat şi „închis în cadrul castei”). Rromi ursari, având contact direct cu populaţia majoritara, nerromă, au pierdut foarte multe obiceiuri, tradiţii, elemente de cultură şi educaţie proprii etniei rrome, asimilând o serie de elemente de civilizaţie, tradiţii culturale, obiceiuri caracteristice populaţiei nerrome lângă care şi-au dus existenţa (aculturaţie). Cu toate acestea, o serie de elemente proprii culturii, tradiţiilor şi civilizaţiei rromilor ursari au rămas neschimbate de-a lungul secolelor. Referitor la meseriile tradiţionale, se constată ca cei mai mulţi ursari sunt lăutari (muzicanţi), dar mai există şi ursari care practicau şi încă mai practică alte meserii tradiţionale. Aceştia sunt: pieptănari (cei ce confecţionau piepteni şi alte obiecte din os sau din coarne de animale); ceaunari (cei ce se ocupau cu prelucrarea metalelor, având mici turnătorii de fontă şi confecţionând ceaune, cratiţe şi oale de fontă); negustori ambulanţi care, de regulă comercializau prin târguri şi bâlciuri produse confecţionate de ei înşişi ( în timp au început să comercializeze produse realizate de alţii); vindecători de boli (aceştia foloseau plante medicinale pe care le preparau într-un mod numai de ei cunoscut în combinaţie cu diverse descântece şi cu masaje asemănătoare cu presopunctura practicată de popoarele din Extremul Orient); artişti ambulanţi (circari) care dădeau reprezentaţii de regulă prin bâlciuri şi târguri. Ursarii constituie una dintre grupările de rromi (pe lângă multe altele), care aveau meserii cu care puteau sa-şi câştige existenţa. De unde vine denumirea de ursari? Se poate avansa ideea că rromii talentaţi la muzică erau solicitaţi de dresori (circari) pentru a realiza dresajul urşilor. Astfel, puiul de urs adus din sălbăticie era pus cu picioarele pe jăratec în timp ce muzicantul îngâna o melodie la un instrument. După un timp jăratecul era îndepărtat, rămânând doar muzicantul cu melodia, care declanşa mişcarea ursului ca şi cum ar fi fost tot pe jăratec. După ce se realiza dresajul, circarul şi lăutarul dădeau mici reprezentaţii prin diferite localităţi, târguri şi bâlciuri adunând 4 5 bani sau produse necesare existenţei. Grupului respectiv, însoţit de urs, i s-a dat numele: grupul de ursari. Pentru a realiza un spectacol mult mai amplu şi mai atractiv, pe lângă acest număr de dresaj au mai introdus în program dansatori şi cântăreţi vocali. Unii spectatori au început să aprecieze arta interpretativă a muzicanţilor pe care i-au solicitat separat să cânte la diferite petreceri. Astfel, lăutarii aveau posibilitatea să-şi câştige existenţa prestând servicii diferitelor categorii de populaţie şi fără să-i însoţească pe circari. Rromii care practicau alte meserii tradiţionale pentru a-şi vinde marfa îşi instalau atelierele în preajma grupului de ursari. Acestora li s-a spus tot ursari. O justificare a ultimei idei este faptul că în localităţile cu rromi ursari lăutari, se găsesc şi ursari de alte profesii ( ceaunari, negustori, vindecători etc.), toţi vorbind acelaşi dialect. Subdiviziuni Ursarii sunt împărţiti pe bresle fiind denumiţi după meseria pe care o practicau: lăutari (muzicanţi); pieptănari; vindecători sau/şi vrăjitori; ceaunari; argintari şi aurari (cei ce confecţionează bijuterii din argint şi din aur) etc. Ursarii sunt în general oameni blajini, paşnici, prietenoşi şi cooperanţi. Iubesc muzica şi dansul. Convieţuiesc în relaţii foarte bune cu celelalte etnii. Muzicanţii alcătuiesc, după cum spunea un coleg căldărar, „Aristocraţia rromilor”, nu sunt bogaţi, dar prin comportament şi grad de civilizaţie, sunt apreciaţi de societate. Lăutarul este cel care cu generozitate şi respect pentru „consumatorul de muzică” cântă cu multă pasiune, instrumentul şi vocea sa vibrând pe aceeaşi lungime de undă cu bucuria sau tristeţea celui care-l ascultă. Amintesc doar câteva dintre versurile grăitoare despre lăutari: „Cântă-mi lăutare de jale şi de dor”; „Ţigane cântă-mi romanţa/ unei femei ce- am iubit”; „Cu opinca de mai vreu / cu tilinca tot mă ieu”; „Ceteraş cu struna ta/ mi-ai alinat inima” etc. Aria de răspândire În toate judeţele ţării există ursari. În judeţele Moldovei, în comparaţie cu restul ţării, ponderea ursarilor este cu mult mai mare decât a altor grupări. De exemplu, în judeţul Bacău, sate cum ar fi Bacioi comuna Corbasca; Pădureni comuna Bereşti Bistrita; Basca comuna Berzunţi; Rădoaia comuna Parava; Temelia comuna Gura Văii; comuna Valea Seacă; Prăjoaia comuna Livezi; Serbeşti comuna Sauceşti; comuna Dofteana; comuna Asau comuna Podu Turcului; comuna Panceşti; oraşe cum ar fi: Buhuşi; Bacău; Târgu Ocna; Dărmăneşti; Moineşti; Oneşti; Comăneşti, sunt doar câteva dintre localităţile unde locuiesc rromi ursari. În aceste localităţi şi în altele din judeţul Bacău locuiesc