Mihail Sebastian1
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Despre Sebastian, Sorescu, Dosoftei, Derrida i limba român Bagiu, Lucian 2016 Document Version: Publisher's PDF, also known as Version of record Link to publication Citation for published version (APA): Bagiu, L. (2016). Despre Sebastian, Sorescu, Dosoftei, Derrida i limba română. (Opera omnia. Publicistică i eseu contemporan). Tipo Moldova. Total number of authors: 1 Creative Commons License: Unspecified General rights Unless other specific re-use rights are stated the following general rights apply: Copyright and moral rights for the publications made accessible in the public portal are retained by the authors and/or other copyright owners and it is a condition of accessing publications that users recognise and abide by the legal requirements associated with these rights. • Users may download and print one copy of any publication from the public portal for the purpose of private study or research. • You may not further distribute the material or use it for any profit-making activity or commercial gain • You may freely distribute the URL identifying the publication in the public portal Read more about Creative commons licenses: https://creativecommons.org/licenses/ Take down policy If you believe that this document breaches copyright please contact us providing details, and we will remove access to the work immediately and investigate your claim. LUND UNIVERSITY PO Box 117 221 00 Lund +46 46-222 00 00 LUCIAN VASILE BÂGIU DESPRE SEBASTIAN, SORESCU, DOSOFTEI, DERRIDA ȘI LIMBA ROMÂNĂ Colecția OPERA OMNIA publicistică și eseu contemporan 1 Tehnoredactare: Roxana Costinescu Redactor: Aurel Ştefanachi Coordonator serie: Cassian Maria Spiridon Coperta: Andrei Ştefanachi Prezentare grafică computerizată: Roman Cutasevici ISBN 978-606-676-854-2 © Tipo Moldova Editura TipoMoldova este recunoscută academic de Consiliul Național al Cercetării Științifice pentru domeniile filologie (PN-II-ACRED-ED-2012-0285) și istorie și studii culturale (PN-II-ACRED-ED-2012-0355). Iaşi, 2016 Editura Tipo Moldova, E-mail: [email protected] www.tipomoldova.ro 0232.278.709 2 LUCIAN VASILE BÂGIU DESPRE SEBASTIAN, SORESCU, DOSOFTEI, DERRIDA ȘI LIMBA ROMÂNĂ Colecția OPERA OMNIA publicistică și eseu contemporan 3 Memoriei prof. emerit Arne Halvorsen (6 februarie 1939 – 9 martie 2014) 4 CRITICĂ ŞI ISTORIE LITERARĂ, CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE 5 6 Ştefan Valeriu şi „Jocul de-a vacanţa”: prototipul evaziunii în dramaturgia lui Mihail Sebastian1 Ştefan Valeriu and “Jocul de-a vacanţa” (The Holiday Game): the Prototype of the Evasion in Mihail Sebastian's Dramaturgy The brief study aims to identify the genesis of the first dramatic protagonist Mihail Sebastian imagined, both the autobiographical and the literary earlier experiences and expressions of his playwriting philosophy of the evasion, a philosophy that is to be regarded as a prototype for his future drama. For this a rather exhaustive synthesis of the critical references is required as well as a minute hermeneutic approach of the text itself. Analiza personajului principal al primei opere dramatice create de Mihail Sebastian presupune asumarea unei caracteristici funciare a raportului stabilit între scriitor şi imaginarul creaţiei sale literare: rostirea de sine, confesiunea vag disimulată în spatele măştii, fiinţarea alternativ imaginară şi compensatorie a creatorului prin intermediul creaţiei sale ficţionale. Cornelia Ştefănescu esenţializează, într-un paragraf dens, periplul complex presupus de metamorfoza unei idei de teorie literară înspre expresia estetică, prin integrarea intrinsecă, în 1 Versiune integrală a articolului omonim publicat în „Annales Universitatis Apulensis. Series Philologica”, 8, Tom 1, 2007, p. 71-80. 7 subtila retortă creatoare, a sâmburelui autobiografic: „Încă din Jocul de-a vacanţa, Sebastian lasă să se întrevadă că şi în ipostaza de dramaturg va configura în forme de înscenare neo-romantică tulburătoarele confesiuni ale eului său intim, aspirând la ieşirea din condiţia singurătăţii şi a neantului cotidian cu un lirism nelipsit de luciditate şi de umor fin, traducând în fapt dezideratul unei cronici din 1935: «Masca exprimă şi satisface această nevoie de a păşi dincolo. Ea răspunde instinctului nostru de evaziune. Instinct al foamei, ca al setei, ca al iubirii – instinct somptuar, desigur, luxos şi scump, dar nu mai puţin natural»” (Ştefănescu 1968: 65). Mihail Sebastian scrie prima sa piesă de teatru într-un timp relativ scurt, între 20 martie 1936 şi 29 august 1936, iar circumstanţele de atelier literar şi de alchimie biografică ce se regăsesc în spatele redactării acesteia impun indubitabil constatarea că într-o bună măsură protagonistul Ştefan Valeriu se instituie în proiecţie ficţională a aspiraţiei lui Mihail Sebastian înspre evaziune. În cvasitotalitatea sa Jocul de-a vacanţa este imaginată şi aşternută pe hârtie în răgazurile pe care autorul şi le oferea prin evadarea din datele cotidianului derizoriu al Bucureştiului, înlocuit de trăirea reconfortantă pe Valea Prahovei, la Breaza, şi îndeosebi în universul solitar (dar fecund) al unei liniştite pensiuni de lângă Lacul Roşu, condusă de Fraulein Wagner. Ştefan Valeriu va evada similar în propriul univers, imaginat şi întreţinut în contextul vacanţei pe care şi-o oferă într-o pensiune din munţi, aflată undeva între Ghilcoş şi Gheorghieni şi condusă de Fraulein Weber. Dealtfel Mihail Sebastian, coleg fiind, în timpul procesului de creaţie, cu Ionel Teodoreanu, ce redacta romanul Arca lui Noe, a cărui acţiune se petrece la Borsec în pensiunea lui Frau Blecher, i se va destăinui acestuia, într-o preventivă tentativă de disculpare: „Pentru că venise vorba de Cezar Petrescu, care utilizează – aproape fără să-şi dea seama – în cărţile lui, sugestii din diverse convorbiri sau confesii literare, m-am grăbit să-i spun, ca măsură de prudenţă: / - Să ştii că şi în ceea ce scriu eu acum este o pensiune, într- o localitate de munte - Pensiunea Weber - condusă de Fraulein Weber, pensiune pe care, la un moment dat, un personaj o compară cu un 8 vapor... / Am râs amândoi de coincidenţă – dar nu e rău că am precizat.” (Sebastian 1996: 74). Coincidenţele de amănunt sunt frapante între postura dramaturgului, care se surprinde în reverii nostalgice, şi cea a lui Ştefan Valeriu în pensiunea Weber. În confesiune nudă din Jurnal aflăm un Mihail Sebastian complet agasat şi descumpănit de cotidian, tânjind nostalgic după o existenţă paralelă în care să se complacă în trăirea a două repere simple, dar esenţiale, ce i-ar asigura fericirea altfel dureros absentă: „... nici un chef de nimic, decât poate pentru soare şi amor. / «Soare şi amor» - e un rezumat perfect pentru idealul meu de fericire. (...) Odăi albe, mobilă largă, simplă, fotolii albastre, multe flori, scaune de pânză, un chaise-longue, un mic debarcader propriu cu două bărci, o peluză, umbrelă de soare, instrumente de pescuit, linişte, apă, pădure... E ca într-un vis. / (...) ... am visat că stăpânesc casa, că sunt instalat acolo şi că o am pe Leni cu mine într-o vacanţă care de-abia a început şi n-o să se mai termine. Sunt atât de leneş? Nu ştiu. Sunt mai ales obosit şi mi-e dor să fiu fericit, cu tot ce a trebuit să rămână în mine inutil, frânt, descurajat de când mă ştiu.” (Sebastian 1996: 65). În parte, dorinţa unei asemenea imaginare fericiri pare a-i fi împlinită prin evadarea în atmosfera pensiunii din Breaza: „Vila Wagner regăsită. (...) Dar peisajul e acelaşi, aerul e salubru, brazii aproape. (...) Noaptea, spre lacul sub lună plină. Dimineţile, pe chaise- longue, la soare. Îmi regăsesc cu uşurinţă calma mea fericire de anul trecut. / De mâine vreau să scriu. (...) / «Le plus difficile – spune Renard – c’est de prendre la plume, de la tremper dans l’encre et de la tenir ferme au-dessus du papier.»” (Sebastian 1996: 71). „Satisfacţia de a fi leneş”, urmărită perseverent de autor prin adăstarea în pensiunea Wagner (sau la Balcic: „Am stat în soare – şi asta a fost aproape tot. Câteva zile fericite. Voluptatea mea supremă e lenea.”, Sebastian 1996: 81) este o coordonată specifică a personalităţii lui Ştefan Valeriu. Sebastian notează cu delectare: „Soarele a revenit. Azi-dimineaţă, două ore pe terasă, gol, în chaise-longue. Îmi voi recâştiga, sunt convins, forma mea de vacanţă, care totdeauna a fost excelentă, când am avut destul soare.” (Sebastian 1996: 75). Compensatoriu şi 9 terapeutic pentru ceea ce lipsea din ecuaţia fericirii sale în pensiunea din munţi, anume femeia, „amorul”, Mihail Sebastian va scrie, intens, febril, întregind astfel imaginea unei paradigme ideale, prin crearea lui Ştefan Valeriu, a Corinei şi a Jocului de-a vacanţa. În acest context este necesar a fi menţionat un alt amănunt al circumstanţelor genezei piesei: în timp ce scria Jocul de-a vacanţa, Mihail Sebastian lectura asiduu Jurnalul lui Jules Renard, iar observaţiile pe care avea să le noteze ulterior eseistul Sebastian se pot aplica întru totul atmosferei pe care dramaturgul o impune în diegeza piesei sale, falsă comedie, pseudo-dramă, prin intermediul lui Ştefan Valeriu şi a tuturor celorlalte personaje: „Când se întâmplă ca un umorist să ne permită a pătrunde în camera obscură a operei sale, aflăm acolo cu stupoare procese sufleteşti mult mai complexe, mai ascunse, mai grave, decât scrisul său obişnuit ne-ar fi lăsat să bănuim. Am fi cunoscut vreodată lirismul, disperarea, inima rănită a lui Jules Renard, dacă nu am fi citit miraculosul său jurnal?” (Ştefănescu 1968: 111-112). Citind miraculosul jurnal al lui Sebastian, aflăm procesele complexe, ascunse, grave, care l-au determinat pe dramaturg să configureze portretul lui Ştefan Valeriu şi îndeosebi dragostea sa pentru Corina, expresia literară a sentimentului nostalgic fiind determinată de lirismul, disperarea şi inima rănită a lui Sebastian în strania sa iubire lucid-pasională pentru Leni Caler. Umorul fin ascunde o tulburătoare tristeţe în Jocul de-a vacanţa, iar acestea devin explicabile prin prisma analizei biografiei personale a autorului, care, comentându-l pe Jules Renard, într-un articol ce datează din perioada redactării piesei sale, se va fi referit subliminal şi la propria creaţie: „Pe aceste pagini vii, alerte, fanteziste, nu o dată trece un fior de moarte” (Ştefănescu 1968: 112).