Anul XVII, nr. 1 (188), ianuarie 2019 Preţ 2 lei Nord Literar Apare sub egida Consiliului Judeţean Maramureş şi a Uniunii Scriitorilor din România Din sumar: PAG. 9, 12 CRONICĂ LITERARĂ PAG. 14 DEBUT PAG. 3 LECTURI • Mihaela BUDE • Răzvan VISCHI - proză • Gheorghe GLODEANU - Ioan Dragoș, un poet al esențelor - Fascinația povestirii PAG. 15 COMENTARII • Delia MUNTEAN • Terezia FILIP PAG. 4, 5 VITRINA - Lepădările de sine ale poetului - Arcadie Suceveanu - frenezia lirică • Andrei MOLDOVAN a apocalipsei postmoderne - Așteptările și profețiile unui elegiac PAG. 10-11 ANIVERSARE PAG. 17 INTERPRETĂRI • Mircea POPA (80) - cercetător • Gheorghe PÂRJA • Alexandru ZOTTA - Ziarul - martor al istoriei al literaturii exilului (Gheorghe GLODEANU) - Receptarea francofonă a unui scriitor român PAG. 6 INTERVIU • Mihai Eminescu în preocupările • Monica D. CÂNDEA în dialog cu lui Mircea POPA PAG. 19 VARIA Daniela SITAR-TĂUT (Săluc HORVAT) • Raluca HĂȘMĂȘAN PAG. 7 ORFEU PAG. 13, 16 POEZIE - Revista revistelor • NicolaeVĂLĂREANU-SÂRBU • Ioana HAITCHI • Lucian PERȚA - Parodii • Valeriu RÂPEANU - „Abur de vis” • Grigore GRIGORE PAG. 20 TRADUCERI PAG. 8 IN MEMORIAM • Anda COMȘA-CHIȘ • Versuri de Lucian BLAGA • Emil BRUMARU (1938-2019) • Daniela MICU (în franceză de Jean PONCET)

Valentin MUSTE Acest număr este ilustrat cu lucrări din expoziția colectivă de iarnă a UAP, decembrie 2018 - ianuarie 2019 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 1 Viaţa culturală CĂRȚI ȘI REVISTE PRIMITE LA REDACȚIE

CĂRȚI: • Ioan Barb, Imnul frumoasei Olivetti, versuri, • Cornel Ungureanu, Mittel- Editura Cartea Românească, București, 2018. europa periferiilor, Editura Brumar, Timișoara, ediția a II-a, REVISTE: revăzută și adăugită, 2018; • „România literară”, nr. 51, 52/noiembrie, decembrie • Dan Grădinaru, Maraton, Edi- 2018, nr. 1/ianuarie 2019, București; tura Nord Sud, București, 2018; • „Tribuna”, nr. 391/decembrie 2018, 392/ianuarie • Mihaela Albu, Armoarul cu po- 2019, Cluj-Napoca; eme, Editura Timpul, Iași, 2018; • „Familia”, nr. 10/octombrie 2018, Oradea; • Dan Anghelescu, Inefabila • „Jurnalul literar”, nr. 21-24/noiembrie-decembrie Povară, poeme, Editura Eikon, 2018, București; București, 2018; • „Apostrof”, nr. 12/decembrie 2018, Cluj-Napoca; • Sebastian Golomoz, Buze-n tem- • „Orizont”, nr. 11/noiembrie 2018, Timișoara; plul dimineții, versuri, Editura • „Actualitatea literară”, nr. 87/noiembrie-decembrie Princeps Multimedia, Iași, 2018; 2018, Lugoj; Nicolae SUCIU • Ioan F. Pop, Poeme abandonate în cuvinte, Edi- • „Boem@”, nr. 11/noiembrie 2018, Galați; tura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018; • „Litere”, nr. 11-12/noiembrie-decembrie 2018, Instituţie a Consiliului Judeţean Maramureş • Vasile Morar, Cartea dragostei, Editura Eurotip, Târgoviște; Revista NORD LITERAR Baia Mare, 2018; • „Ex Ponto”, nr. 4/octombrie-decembrie 2018, Constanța; • Florina Copcea, Pulbere de... gânduri, Editura • „Antilethe”, nr. 1/2018, Craiova; Editată de Asociaţia Scriitorilor Baia Mare Grafix, Craiova, 2019; • „Acolada”, nr. 12/decembrie 2018, Satu Mare; – apare lunar – • Mihai Sultana Vicol, Apocalipsa de după iubire (100 de • „Cronica satului Desești”, nr. 9/decembrie 2018, poezii de dragoste), Editura Opera Magna, Iași, 2018; Baia Mare. COLEGIUL DE REDACŢIE: Director: Gheorghe GLODEANU Director executiv: Săluc HORVAT Redactor-şef adjunct: Gheorghe PÂRJA Secretar general de redacţie: Delia MUNTEAN Redactori: Daniela SITAR-TĂUT Raluca HĂȘMĂȘAN Redactori asociaţi: Augustin BOTIŞ, Florica BUD, Gavril CIUBAN, Tatiana DRAGOMIR, Ioan DRAGOŞ, Marian ILEA, Ştefan JURCĂ, Adela NAGHIU, Adrian OŢOIU, Lucian PERŢA, Florian ROATIŞ, Nicolae SCHEIANU, Echim VANCEA Prezentare artistică: Mircea BOCHIŞ Secretariat şi tehnoredactare: Raluca HĂŞMĂŞAN FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE LITERATURĂ „MIHAI EMINESCU” În perioada 13-15 ianuarie 2019 a avut loc la Drobeta Turnu Severin cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Redacţia şi administraţia: Internațional de Literatură „Mihai Eminescu”. Inițiatorul evenimentului este prof. dr. Florian Copcea – poet, cod 430311, Baia Mare, critic literar și jurnalist –, care a coordonat, cu dăruire și profesionalism, toate edițiile de până acum. str. Gh. Şincai, nr. 46, tel. 0262-215870, La manifestări au participat oameni de cultură din România, Republica Moldova și Serbia. Din județul E-mail: [email protected] nostru au fost invitați prof. dr. Delia Muntean – critic literar, secretar general de redacție la revista „Nord Literar”, www.revista.nord-literar.ro poetul Nicolae Scheianu – consultant artistic la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș și poetul Vasile Morar, premiat la ediții anterioare ale festivalului. ISSN 1583-817X Din program: Marcă înregistrată--- OSIM M2007 10928 - vernisajul expoziției „Marea Unire” a Muzeului Regiunii Porțile de Fier; Tipar: S.C. KUMAR PRINT S.R.L., Baia Mare - minispectacolul eminescian al Corului „Kinovia”, al Episcopiei Severinului și Strehaiei; Revista „Nord Literar” - simpozionul „Mihai Eminescu – omul deplin al culturii române” (la Drobeta Turnu Severin); - colocviul „Ziua Culturii Naționale: Mihai Eminescu” (la Băile Herculane), în cadrul căruia a avut o intervenție și Delia Muntean; Abonamente la revistă se pot face prin factorii - lansarea antologiei „În liră-mi geme și suspin-un cânt”, care cuprinde și creații ale celor trei scriitori din poştali şi se difuzează prin S.C. DAMISESO SERV Maramureș; lansarea altor cărți, albume și reviste de cultură (printre care și „Nord Literar”); S.R.L., S.C. SALDEL S.R.L. şi în librăriile din Baia - depuneri de coroane la statuile lui Mihai Eminescu din Orșova și Băile Herculane; Mare şi Satu Mare. - slujba de pomenire a poetului, la Mănăstirea „Sf. Ana” (Orșova), ctitorită de către jurnalistul Pamfil Șeicaru, fost Costul unui abonament - 2019: sublocotenent în Primul Război Mondial, în memoria luptelor și a camarazilor căzuți în împrejurimile Orșovei. Prin poştă: 3 luni - 12 lei; 6 luni - 24 lei; 12 luni - 48 lei Juriul ediției a XXIX-a a festivalului: acad. Mihai Cimpoi (Republica Moldova), Florian Copcea (secretar, Revista este înscrisă Drobeta Turnu Severin), Emanuela Bușoi (Drobeta Turnu Severin), Vasile Barbu (Uzdin, Serbia), Vasile Bahnaru în Catalogul de Presă al Poştei Române, (Chișinău,Republica Moldova), Vasile Morar (Ulmeni), Tudor Nedelcea (Craiova), Florentin Popescu (București). cod 14323 (p. 25) Premiul „Opera Omnia” a fost acordat scriitorului Dumitru Radu Popescu. 20 pagini - 2 lei Delia Muntean a obținut Premiul „Eminescu” pentru critică literară și Brevetul - Medalie „Mihai Eminescu”. Poetul Nicolae Scheianu a primit „Diploma de onoare” pentru promovarea culturii române, iar Vasile Morar – „Diploma Responsabil de număr: Delia MUNTEAN de onoare” pentru creație literară. Cei trei scriitori au primit, de asemenea, câte o „Diplomă de excelență” din partea SLA „Tibiscus” din Uzdin (Voivodina, Serbia), acordată de președintele acesteia, scriitorul și jurnalistul Vasile Barbu.

Rugăm editurile, revistele şi autorii care doresc să le semnalăm cărţile IMPORTANT! şi publicaţiile periodice în numere viitoare ale revistei noastre să le trimită Informăm colaboratorii noştri că responsabilitatea asupra conţinutului materialelor publicate revine autorilor. Colaboratorii ne pot pe adresa redacţiei (str. Gh. Şincai, nr. 46, cod 430311, Baia Mare). trimite materiale doar în format electronic, culese cu semne diacritice şi cu respectarea normelor ortografice impuse de Academia Română. 2 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 Lecturi Gheorghe GLODEANU și pentru Panait Istrati, viața. Diferă însă, în mod radical, atât realitatea de la care pornesc cei doi mari scriitori, cât și maniera de a o reflecta. FASCINAȚIA POVESTIRII În deplină consonanță cu viziunea sa despre artă, personajele povestitorului sunt selectate Opera de imaginație a lui Panait Istrati din „amintirea chipurilor întâlnite”. Fiecare (1884-1935) este grupată în trei mari cicluri legate între protagonist poartă o taină, pe care scriitorul ele prin prezența aceluiași personaj narator și martor, încearcă să o descifreze. În ceea ce privește scriitorul Adrian Zografi. Este vorba de Povestirile structura romanului, Romain Rolland mai are lui Adrian Zografi, Copilăria și adolescența lui o observație pertinentă. Prozatorul menționează Adrian Zografi și Viața lui Adrian Zografi. Chira faptul că „fiecare capitol de roman constituie Chiralina este cartea de debut a lui Panait Istrati, o carte un fel de nuvelă”. De fapt, nu o nuvelă, ci o în măsură să atragă atenția cititorilor din Occident și să îl povestire sau o suită de povestiri independente. impună ca scriitor. Romanul a apărut mai întâi în limba Mai târziu, un alt cunoscut prozator român, franceză, la Editura Rieder din Paris, în 1924, în colecția D. R. Popescu, va proceda la fel în romanele „Prozatori francezi contemporani”, cu o prefață semnată de ciclului F, construindu-și cărțile sub forma unor către Romain Rolland, recomandare prestigioasă, în măsură capitole-nuvele. Semn de maximă apreciere, să decidă destinul cărții. Versiunea românească a romanului deținătorul Premiului Nobel pentru Literatură a văzut lumina tiparului în toamna aceluiași an, într-o tra- afirmă că „trei sau patru din aceste nuvele, ducere foarte slabă, ce a denaturat maniera de exprimare a din volumele pe care le cunosc, sunt demne de personajelor, de unde și reacțiile vehemente ale autorului. maeștrii ruși”. Iar acest lucru nu este puțin atunci Drept consecință, Panait Istrati decide să se ocupe personal când vorbim de un autor aflat la început de drum! de tălmăcirea scrierilor sale. Ca urmare a acestui deziderat, Originalitatea narațiunilor este explicată în felul versiunea re-creată în limba română a romanului a apărut următor: „Ele se deosebesc prin temperament și KOVACS Bertalan abia în 1934, la un deceniu de la tipărirea versiunii franceze, lumină, prin decizia spiritului, prin acea veselie tragică, acea într-o perioadă de glorie deplină a romanului românesc. voioșie a povestitorului, care-și liberează sufletul muncit”. Nu care se îndepărtează însă de cea divină, fiind vorba doar de Panait Istrati este primul scriitor român care reușește să în ultimul rând, autorul prefeței menționează că „omul care a o demiurgie în sfera imaginarului. Speră că acest curaj îi va facă o importantă carieră internațională, contribuind la scris aceste pagini așa de vii, a învățat singur franțuzește, fi iertat personajului său, Adrian Zografi. Păstrându-și în- europenizarea literaturii române. Mai mult, prozatorul se acum șapte ani, citind pe clasicii noștri”. treaga libertate, acesta își permite îndrăzneala „de a iubi și afirmă mai întâi ca scriitor de limbă franceză, impunerea Pe lângă recomandarea elogioasă a lui Romain de a fi mereu, în toate țările, prietenul tuturor oamenilor pe tărâm național realizându-se abia mai târziu. Depășirea Rolland, Panait Istrati simte nevoia să așeze în fruntea de inimă”. Acest picaro balcanic este convins că numărul provincialismului se realizează și la nivelul tematicii asuma- romanului Chira Chiralina un text cu încărcătură lor este destul de redus și că tipologia umană nu este chiar te, întâmplările povestite desfășurându-se doar parțial pe po(i)etică, în măsură să îi explice opera. Pe urmele maestru- atât de diversificată pe cât se crede. În așteptarea relatării tărâm autohton, personajele romancierului devenind niște lui său spiritual – pe care nu ezită să îl numească prieten –, propriei sale povești, Adrian Zografi se mulțumește cu cetățeni ai universului. prozatorul vorbește despre necesitatea de a dezvălui tema- postura de martor și de povestitor al poveștilor altora. În Deja titlul prefeței semnate de către Romain Rolland tica generală a cărților sale. Mărturisește că nu s-a gândit finalul observațiilor sale, scriitorul își îndeamnă cititorul este în măsură să atragă atenția asupra unui scriitor ce niciodată că va trebui să ofere explicații legate de propria sa să asculte cu atenție confesiunile dublului său de hârtie. reușește să aducă un univers insolit în literatura occidentală operă. Excesiv de modest, recunoaște că nu este „un scriitor Romanul Chira Chiralina este alcătuit din trei dintre cele două războaie mondiale. Cunoscutul romanci- de meserie” și crede că nu va deveni niciodată. În câteva secțiuni distincte, fiecare dintre ele purtând numele unuia er francez își numește confratele sosit destăinuiri cu valoare po(i)etică, Panait dintre protagoniștii relatărilor: Stavru, Chira Chiralina și din România „un Gorki balcanic”. El Istrati vorbește de rolul pe care l-a avut Dragomir. De altfel, onomastica personajelor se dovedește povestește maniera dramatică în care întâmplarea în devenirea lui artistică. semnificativă, originea greacă a antroponimelor facilitând l-a cunoscut pe Panait Istrati, în 1921, Se consideră o descoperire a lui Romain nota de exotism a cărții. Astfel, Chira este varianta feminina după tentativa de sinucidere a acestuia. Rolland, o veritabilă creație a acestuia. a numelui Chiriac și provine de la antroponimul de origine Printre obiectele găsite asupra omului Mărturisește că, pentru a putea scrie, are greacă Kyrialios, care semnifică dumnezeiesc,„ aparținând lui ajuns la disperare s-a găsit și o scrisoare nevoie de stima marelui model, o stimă ce Dumnezeu”. La acest lucru trimite și substantivul Kyrios, care adresată lui Romain Rolland. Angajații se poate cuceri doar prin elaborarea unei înseamnă Dumnezeu. În greaca veche, „kirios” era utilizat spitalului din Nisa i-au trimis mesajul, creații de real prestigiu. Autorul cunoscu- cu sensul de „stăpân”, în creștinism el devenind echivalentul un mesaj care îl marchează puternic pe tului roman-fluviu Jean-Christophe lui „Deos”, adică „Dumnezeu”. Varianta Chiralina reprezintă reputatul romancier francez, deoarece este cel care îl îndeamnă să scrie, să un derivat al aceluiași antroponim. Protagonistul primei descoperă în el „zbuciumul geniului”. realizeze o operă. Aceasta deoarece, în părți a romanului este Stavru. Numele acestuia provine de la Scrisoarea îi apare asemenea unui viziunea deținătorului Premiului Nobel antroponimul de origine greacă Stavros, care are semnificația „pârjol cotropitor peste câmpii”. Este pentru Literatură, creația este mai dura- de „încoronat”. Ultima secțiune a narațiunii se intitulează vorba de „spovedania unui nou Gorki, bilă și mai importantă decât omul care se Dragomir, cuvânt de origine slavă însemnând „drag lumii”. din țările balcanice”. Cum sinucigașul ascunde în spatele ei. Dacă stimulentul Cititorul află doar pe parcursul relatării faptul că Dragomir scapă cu viață, romancierul dorește să îl spiritual al scrisului vine de la Romain este numele adevărat al celui care, la maturitate, pornit în cunoască și, după un intens schimb epistolar, cei doi devin Rolland, cel material i se datorează generosului prieten căutarea surorii sale, a fost denumit Stavru. Pe de altă parte, prieteni. Prozatorul rezumă apoi existența plină de aven- Gheorghe Ionescu. Drept consecință, povestirile lui Adrian personajul-narator se numește Adrian, cuvânt care provine turi extraordinare trăită de către acest hoinar posedat de Zografi nu i se datorează doar lui Panait Istrati, ci și celor din numele latin „Hadrianus”, care trimite la Marea Adria- demonul pribegiei, în care identifică „trebuința lacomă de doi prieteni care l-au îndemnat să scrie. Extrem de rezervat, tică, semnificând „bărbat din nordul Italiei”. Acesta este cel a cunoaște și de a iubi”. Deși lipsite de mijloace materiale, autorul consideră că nu este în stare să facă nimic deosebit: care repovestește cititorilor (adică zugrăvește) evenimentele rătăcirile labirintice prin Egipt, Siria, Beirut, Liban, Orient, „Lăsat în seama mea, eu nu sunt în stare să fac altceva auzite de la Stavru. Grecia și Italia duc la acumularea unei bogate experiențe de decât să zugrăvesc case, să fac fotografii în plin aer și alte Scriitorul folosește tehnica povestirii în ramă. La viață, ce se va converti, ulterior, în text. Printre modelele treburi comune, la îndemâna tuturor”. Fiind vorba de un început, facem cunoștință cu personajele și ni se prezintă spirituale ale scriitorului în devenire sunt amintiți „maeștrii scriitor realist prin excelență, este important de relevat rolul conflictul care generează relatarea. Narațiunile sunt însă ruși” și „scriitorii Occidentului”. jucat de arta fotografică în opera lui Panait Istrati. Fapt cert, povestite de către Stavru și nu de Adrian Zografi, așa cum Panait Istrati este un autodidact ce se formea- aceasta l-a ajutat în descrierea decorurilor exotice pe care ne-o sugerează titlul generic al operei. Ajuns la o anumită ză prin lecturi și care se impune mai mult prin forța le-a cunoscut, dar și în portretizarea personajelor. înțelepciune a vieții, Stavru ne apare, datorită glumelor sale talentului decât printr-o formație culturală solidă. El În continuare, prozatorul schițează profilul spi- ieftine, ca un Mitică brăilean, ca un „derbedeu cumsecade”, este considerat un scriitor înnăscut, „un povestitor din ritual al lui Adrian Zografi, dublul său de hârtie. Acesta cum îi place să se autodefinească. În spatele farseurului se Orient”, care participă intens la evenimentele relatate, este înfățișat drept un tânăr fascinat de lumea mirifică ascunde însă un destin tragic, dorința de spectacol camuflând fiind fascinat de ele. Odată începută, nimeni nu știe dacă a Orientului, de unde apropierile posibile de o serie de dureri adânc refulate. Surprins în înclinația sa către deprava- povestea ține o oră sau o mie și una de nopți. Acest demn creatori precum Mateiu I. Caragiale și Ion Barbu. Ase- re, Stavru este obligat să se explice. În acest sens, narațiunile continuator al Șeherezadei este considerat un povestitor menea autorului însuși, personajul este un autodidact, sunt generate de dorința firească a eroului de a se disculpa, genial, care, după modelul celebrelor povești orientale, „care-și găsește Sorbona unde poate”. Cu alte cuvinte, cititorul asistând la o justificare a vinei prin povestire. În- reușește să impună în centrul interesului lumea miri- după celebrele cuvinte ale lui Gore Pirgu, cunoscutul tâmplările nu sunt relatate în mod cronologic, povestirea lui fică a Dunării și a Bărăganului. Fascinația povestirii se personaj matein, scriitorul nu se formează în biblioteci, Stavru despre căsătoria sa nefericită cu Tincuța trebuind, în dovedește atât de puternică încât, deși aflat în pragul ci la „școala vieții”. Ca orice om obișnuit, acesta „trăiește, mod firesc, să încheie seria narațiunilor. Cititorul rămâne sinuciderii, autorul scrisorii își întrerupe jelania pentru a visează, dorește multe lucruri”. Abia după acumularea surprins de pitorescul și de violența necenzurată ale limba- relata „două întâmplări glumețe din viața sa trecută”. unei bogate experiențe de viață, el va avea curajul să ex- jului utilizat, adevărul fiindu-i înfățișat fără menajamente Având certitudinea că a descoperit un talent au- prime judecăți de valoare și va cuteza să spună că „multe și fără ornamente lexicale inutile. Relatarea este subiectivă, tentic, Romain Rolland își îndeamnă mai tânărul discipol să lucruri sunt rău făcute de oameni și de Dumnezeu”. Sunt spusă din perspectiva cuiva, în spatele ei ascunzându-se în- scrie, adică să își transpună povestirile pe hârtie. Este vorba de cuvinte din care răzbat viziunea despre societatea vremii, totdeauna o experiență de viață autentică. Stavru însuși ne niște relatări neobișnuite, inspirate din biografia senzațională dimensiunea ideologică a scriitorului-militant. Panait apare ca un „sac cu povești”, ca un povestitor de vocație ce a scriitorului. O viață și o operă dedicate prieteniei, deoarece Istrati știe că este periculos să îi contrazici pe oameni și găsește pentru fiecare situație câte o relatare exemplară. mai ales pe Dumnezeu, dar recunoaște că în viață nu poți scriitorul nutrește un adevărat cult al prieteniei autentice. Ca (Continuare în pagina 18) și în cazul lui Liviu Rebreanu, marele model al artei rămâne, mulțumi pe toată lumea. Scrisul se dovedește o demiurgie, Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 3 Vitrina Andrei MOLDOVAN

AŞTEPTĂRILE ŞI PROFEŢIILE UNUI ELEGIAC

Prozator, poet, traducător şi om de teatru, vin şi viziunile puternic neoexpresioniste, cu prezent în multe reviste de cultură din ţară, „lup reperele îmbătrânite ale lumii în pragul pră- singuratic” în acelaşi timp pe tărâm literar, greu buşirii (Pânză de corabie). „Proprietar” de identificat ca aparţinând unei grupări sau unei a două lumi, poetul tânjeşte după echilibrul direcţii, Alexandru Jurcan cred că se definește mai şi armonia celei pe care o stăpâneşte doar în bine în poezie, fiinţa lui creatoare fiind mai vulne- cuvinte, asistând la degradarea catastrofică rabilă într-o astfel de ipostază. Postura de elegiac a valorilor din universul în care respiră: a poetului (pentru că ea există!) nu este totuşi una „Atenţie, cade tencuiala / vin călduri tropi- comună, mai ales că numeroase perspective asu- cale / scriitorul Hrabal a căzut de la etaj / mate, cu referire la degradarea fiinţei şi a lucrurilor hrănind porumbei / un om se prăbuşeşte pe în timp, într-o lume care îmbătrâneşte iremediabil, trotuar / ambulanţa 112 perfuzii / iată podul – nu sunt tot atâtea alunecări spre neant ale omului aici trebuia / să m-aştepţi...” (Cădere de fără de sine, ci mai degrabă o invitaţie la călătorie tensiune). Sunt, desigur, şi situaţii în care în căutarea sinelui, o regăsire acolo unde „tout n’est nostalgia copleşeşte, precum un cântec tără- qu’ordre et beauté, / luxe, calme et volupté”, cum gănat şi fără sfârşit (Prietene Ioane). spunea cândva Charles Baudelaire, vers definin- Aş spune că miezul profund al volu- du-l în parte pe poetul clujean: „Abia atunci văd mului îl reprezintă poezia de iubire. Sen- calul înşeuat / cu care voi ajunge dincolo / vor fi timentul coboară parcă dintr-o irealitate Raluca GRIGORIU mesteceni alungaţi de vise / vor fi vase gata să (Rapsodia albastră), de aceea uneori ai senzaţia înflorească / fi-vei tu îmbrăcată în lumină ver- că urmăreşti un discurs despre iubire în absenţa viaţa mea e un tainic crâmpei” (Craniu de lut). de...” (Premoniţie matinală). Avem în vedere iubirii (Deşertul verde) sau că se transformă La fel este şi nevoia de cântec, vădită uneori (Ulti- volumul de poeme Să nu visezi şerpi albaştri într-o chemare ritualică în care spunerea este mele stele), dar nu lipsită de primejdii, pentru că (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2017). aproape totul, fără perspectiva împlinirii dincolo riscă să alunece uşor în locuri comune (Spaima, O detaşare există totuşi în tonul elegiac al de ea: „să te întorci măcar de sărbători / să ştergi Speranţă cu ceainic), ba chiar ieşirea de sub lui Alexandru Jurcan, pentru că el se constituie în frigul negru de pe fruntea-mi zadarnică / să uit controlul autorului a unor poezii „cu tiv”, în care vocea profetică a unei armonii care s-ar contura de viermii albi ce-mi aşteaptă trupul / vino măcar strădania de a metaforiza devine una destul de doar într-un „dincolo” aşteptat. Este o aşteptare pentru şampania roşie nocturnă / pentru ultimul vizibilă (Curcubeu de spini) care îmbracă şi ea forme diferite şi nu se confun- anotimp nepătat de moarte” (Un ochi galben). Pentru un poet de erudiţia lui Alexandru dă cu pasivitatea. Iat-o în forme ritualice, ieşind De la iubirea ca amintire, ecou, o târzie speranţă Jurcan este greu să se extragă dintr-o seamă de parcă dintr-un bocet, marcată de într-un spaţiu care se rostogoleşte influenţe din marea literatură a lumii, este greu un uşor retorism al interogaţiei: spre altceva (Spirale scheletice), să nu observi în poezia sa un livresc bine filtrat şi „Alergi, Alexandre, alergi? / unde se relativizează (O simplă tre- topit în originalitatea poemelor. Fie că avem de-a ţi-e limita dorinţelor / când muş- cere), poetul trece printr-o mul- face cu puseuri blagiene (Lespede de miere) sau te otrăvite aşteaptă / sub bolta titudine de ipostaze, răscolitoare cu ecouri din Federico Garcia Lorca (Aşteptare pădurii de granit? / azi mama ta şi profunde deopotrivă: iubirea verde) ori din imagismul esenian (Absenţa), merge la biserică / sub ram de nocivă care carbonizează, alterează dacă ar fi să stabilim neapărat o revendicare, ea liliac ce doarme / îţi leagănă chi- (Iubiri carbonizate), iubirea ca ar veni dinspre „poeţii blestemaţi”, cu filtre prin pul de copil / desenat pe sfinţii din intrare sau refugiu în lucruri (În G. Apollinaire şi Ch. Baudelaire (Halbă de smoa- icoane. / Mai alergi, Alexandre, absenţa cifrelor), iubirea ca lă). Nu sunt însă influenţe decisive, care să-l aşeze grăbit / când lumea se stinge şop- regret cauzat de o alegere diferită pe poet în postura unui epigon, ci asimilări care tit?” (Alergi). Alteori, aşteptarea (Iernile din urmă) sau iubirea lasă urme mai cu seamă la o lectură de palimpsest. îmbracă formele unei primejdii de ca stare uneori stranie: „Alţi nori Tot atât de adevărat este faptul că poetul pare să neînlăturat, ca o fatalitate, precum peste insula ta / fuioare pietroase cunoască şi să stăpânească foarte bine mijloacele un destin: „Paşi apăsaţi pe scări / şi reci / nicio lumină la geamul de comunicare lirică, unele „ieşiri în decor” în acest (îi aud de la etajul nouă) / ţipete tău oval / mă ţin cu palmele de sens fiind doar expresia unor slăbiciuni, omeneşti la primul etaj / apoi tăcerea ca o gheţuri lacome / strig / în noaptea şi ele. Iată, să amintim un admirabil poem compus viperă mocnită / strigăte la etajul tăioasă / ecoul meu îşi caută zid” după un tablou (ne amintim că experienţa este de doi / urcă, urcă, urcă, / ultimele pregătiri / vinul (Gheţuri lacome). notorietate în artă, mai ales dincolo de literatu- pe masă / viaţa în ramă / deodată / bătaia la uşa Numai că Alexandru Jurcan trece fiinţele, ră): „Mai stăm aici în fum de gânduri, / azi nu mea/ deodată / ireversibilul” (Bătaia în uşă). obiectele, ba chiar şi sentimentele dintr-o lume ne aştepta, mamă, la masă – / caii îşi ling rănile Poetul simte lumea în care trăieşte precum un spa- în alta şi o face, cum altfel decât prin intermediul albastre / Românii îşi trag Dunărea în casă. // În ţiu unde fenomenele, obiectele şi alte componente morţii, spre a renaşte într-o armonie eternă. Me- ochi mai avem încă scântei, / lumina s-a retras în care propulsează universul îşi schimbă însuşirile morabilă, profundă şi plină de o bogăţie a trăirii noi ploioasă – / caută, mamă, la Plevna ori Vidin / între ele (Cămaşa lumii), într-o intersectare de este moartea/renaşterea iubirii: „Te-ai oprit în hă- scheletul imperiului răpus de coasă” (Prizonieri planuri în care cei vii şi cei morţi tind (doar tind!) ţiş / unde murea căprioara prinsă în spini / capul turci. După tabloul lui N. Grigorescu). spre o percepţie comună (Aniversare). ei ca o pendulă bolnavă / desena ultima suflare // Sunt tentat să amintesc şi efectul pe care-l Mi se pare relevantă observaţia Andreei vino! – te-am strigat – / sângele s-a înfrăţit cu obţine autorul prin amânarea verbelor spre finalul H. Hedeş, care, cu referire la un volum de proză ţărâna / scapă de spectrul perfid al morţii / mai frazelor, ca o aşteptare prelungită (Nerostirea), al lui Alexandru Jurcan (Plouă peste crimele există oceane de viaţă // n-ai vrut să vii / culcuş admirabila folosire a valorilor conjunctivului când oraşului), remarcă o putere de disimilare a au- ţi-ai săpat / sub botul ei de rece catifea / aşteptând totul trebuie să stea sub semnul potenţialului, al torului, „voită sau nu” (A. H. Hedeş, Celei mai o crudă înviere” (Cruda înviere). probabilităţii în abordarea poetică a lucrurilor frumoase, Editura Neuma, 2018, p. 7), ceea ce Căile lirismului lui Alexandru Jurcan, cu grave (Cineva din icoană), dar mai cu seamă dă o impresie de detaşare a autorului, o implicare toate că reuşesc să contureze imaginea unitară a adresarea directă, de oracol, atunci când poemul mai puţin evidentă a lui în problematica textului, unei fiinţe creatoare de profunzime, trimit, ca la împrumută un ton ritualic, profetic: „Du-te fără dând astfel cititorului posibilitatea, ispititoare, mulţi alţi poeţi, şi spre orizonturi diferite, chiar grijă printre tigri, lupi, lei / aşa cum te plimbi de a urma o pistă a lecturii ceva mai facilă. În dacă nu neapărat susţinute, izolate în problema- printre flori / cu fruntea ademenită de rouă / cu acelaşi timp, Irina Petraş îl vede ca un „iremedi- tica volumului, dar contribuind în acelaşi timp la suflet primenit de duminică / vei străbate orice abil visător”. Sunt acestea realităţi prezente şi în realizarea unei armonii generale prin pigmentarea junglă cu linişte albastră / nu uita vorbele albe volumul de poeme Să nu visezi şerpi albaştri, întregului, ca nişte ruperi de ritm, necesare şi ele. ale Mariei: / numai cuvintele pot răni...” (Doar cu aceeaşi posibilitate de a urma o mai comodă Aşa am interpreta prezenţa a puţine poeme în cea cuvintele). Izbutită îngemănare între un elegiac cale a înţelegerii. Eu aş spune că nu este neapărat mai bună tradiţie a ardelenismului neomodern: şi un profet! „voită”, deliberată, ci vine din natura profundă a „Peste pădure – trans silva – / e Transilvania creatorului, cu tot ce implică ea. Din aceeaşi natură bunilor mei / pe lângă umbrele lor de ceară /

4 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 Vitrina Gheorghe PÂRJA

ZIARUL – MARTOR AL ISTORIEI

Istoric în varii ipostaze. Ziarele vremii au sindicale, editori, tipografii și cluburi. O viață de fost martore la creșterea Ținutului, când se presă în toată puterea cuvântului. În numele drep- pregătea să iasă dintr-o crisalidă istorică tului adevăr, consemnează presa maghiară și pe pentru a prinde cadența cu Regatul Româ- cea evreiască. Citatele din această presă ilustrează niei. Apoi reușita și dificila perioadă inter- starea de spirit a Maramureșului. Aflăm că Ținutul belică. Atunci a prins contur o serioasă a fost conectat la cultura imperiului, dar trecând mișcare a presei din Maramureș. Și înainte obligatoriu prin cultura maghiară. Partea consis- de Marea Unire societățile de lectură tipă- tentă a cărții se reazemă pe cele patruzeci și șase reau timide periodice în limba română, din de portrete de ziariști, care au marcat perioada de care aflăm câte piedici punea administrația care se ocupă autorul. După cum spunea, le-a apli- maghiară pentru aprobarea statutelor unor cat metoda bunei cumpene. Fiecare portret este o societăți românești și ale ziarelor. Autorul mică monografie, în care se mișcă în voie, cu ne spune că lucrarea și-a propus o privire informații mai puțin cunoscute, o lume a ideilor amănunțită și cât mai exactă posibil asupra reformatoare. Volumul semnat și îndelung lucrat presei maramureșene. În acest sens, pe lân- de Ioan Ardeleanu-Pruncu aduce la lumină o lume gă idei, martore ale timpului, volumul închegată în demnitate și viziune curajoasă, care zugrăvește patruzeci și șase de portrete de ne-a scos din partea nevăzută a timpului. Volumul Valentin ROZSNYAI ziariști, activității cărora i-a aplicat metoda umple un gol din lucrările de specialitate apărute obiectivității. După cum singur mărturisește, a în ultimul timp, în care presa din Maramureș este creionat „portrete normale, cu umbre și lumini, tratată sumar, cu multe lipsuri. Maramureșul pu- La începutul Anului Centenar s-a conturat acoperind atitudini și fapte de mare eroism, dar blicistic figurează în treacăt în istoria presei o febră a marilor așteptări. Trăiam emoția istorică și momente de slăbiciune, de derută, de eroare, românești (Victor Vișinescu) ori în dicționarul pentru a ne întâlni cu fapte mirabile, cu semnul tocmai pentru a le putea acorda recunoștința cronologic (Ion Hangiu). Apoi este prima lucrare duratei, care să lumineze timpul care vine. Anul a cuvenită fiecăruia”. Astfel, volumul stă sub semnul care unește sub cupola informației și a comentari- trecut, iar multe dintre așteptări au fost zadarnice. spusei lui Tacit: „Sine ira et studio”. Tomul este și ilor cele două maluri ale Tisei. Mulți dintre ziariștii Voia bună, cu cântec și joc, are rostul ei. Dar sem- un document al relațiilor dintre intelectualii din volum își au obârșia în Maramureșul mușcat. nele de pe pământ? Cei care depun mărturie că maramureșeni și cei din România. Ioan și Victor Autorul a adunat dovezi fotografice în facsimil ori generațiile Centenarului nu au fost nepăsătoare la Mihalyi de Apșa erau membri corespondenți ai reproduceri de texte greu de găsit. Admirabilă te- împlinirea unui veac de la marele eveniment. Cu Academiei Române. Apoi Tit Bud era apreciat de nacitate pentru o idee! Autorul vine din fibra inte- bucurie am constat că scriitori, sculptori ori editori Nicolae Iorga și de mediul academic. Studentul lectualilor de pe văile noastre, care au cunoscut și-au făcut datoria. Una dintre cărțile mari, în Alexandru Ciplea coresponda cu Ion Bianu, Ion realitatea la sursă, având priceperea transfigurării toate felurile, editată în Anul Centenar, este volu- Bârlea avea o frumoasă prietenie cu G. T. Kirileanu, ei în cuvinte. Un capitol ilustrativ pentru forma de mul Maramureșul – Ziare și ziariști de la iar Gheorghe Tite se înțelegea cu Petre Țuțea. organizare, specifică breslei, este cel despre începuturi până în 1945, apărută în 2018 la Vasile Pârvan, înainte de Asociația Presei din Editura Valea Verde din Sighetu Marmației (direc- 1 Decembrie 1918, îi scria lui Maramureș, un studiu care tor: Ion Mariș). Autor: profesorul, omul de mare Vasile Chindriș. Mărturie adeverește coagularea nece- energie culturală, jurnalistul cu har Ioan stau superbele scrisori ale sară pentru izbânzile publi- Ardeleanu-Pruncu. Autorul a avut o idee în premi- marelui istoric, care se află cistice ale timpului. Cum eră: să rețină istoria consemnată în ziare. După ce în arhiva mea personală. spuneam și cu prilejul lansă- se așază evenimentele, presa devine un izvor de Intelectualii maramureșeni, rii cărții în Marmația, este o documentare pentru istorici. Până la scrierea aces- cu profesii diferite, și-au dat lucrare care unește neamuri. tor rânduri, cartea a avut parte de întâlniri cu seama că presa este un in- A cinstit cuvenit Centenarul, publicul, care i-a acordat cuvenita prețuire. Am strument rapid și convingă- dar și pe autorul ei la cei scris despre aceste întâlniri cu emoția descoperirii tor de răspândire a ideilor, 75 de ani de viață. Istoricul unor ziare și a unor ziariști din Maramureșul Vo- de ilustrare a faptelor din Ioan Aurel Pop, președintele ievodal, care au marcat epoca. În cele 620 de pagini realitatea imediată. Așa isto- Academiei Române, scrie în este reînviat, prin ochii presei, un timp aproape rici vrednici ca Ioan Mihalyi prefață: „Intreprinderea este uitat și neștiut al Maramureșului Istoric, având de Apșa ori Alexandru una temerară, dar fructuoa- reședința, în ultimele veacuri, în Marmația. De Filipașcu au scris la ziare. să, fiindcă investighează o altfel, s-a propus ca Sighetul să se numească Mihai Pop ori Ilie Lazăr au lume intelectuală româneas- Marmația. Cartea este și o replică inteligentă dată recurs la tribuna presei. Au- că cu metodele istoricului și celor care au epuizat, sfidând istoria, destinul torul, în minuțioasele por- relevă valori aproape uita- acestui spațiu în câteva dăunătoare clișee. Acele trete, nu uită să spună la fi- te”. Iar colegul autorului de abordări au făcut mari deservicii cunoașterii pro- ecare de unde vine prin la liceul sighetean, criticul funde și reale a acestui loc descălecător. Cărțile naștere, din ce neam este, ce literar A.I. Brumaru, observă fundamentale despre Maramureș, puține din ele, avere spirituală ne-a lăsat. că „Ioan Ardeleanu-Pruncu aveau o circulație restrânsă din rațiuni mai puțin Rădăcinile lor sunt expresia unei geografii spiri- demonstrează convingător că jurnaliștii începu- favorabile. Autorul a cercetat cu acribie colecții de tuale a Maramureșului. Astăzi ne putem mira cum turilor din Maramureș se aflau în România Mare ziare și reviste, decupând știri și articole din vuie- atunci erau vrednici luminători prin satele văilor cu mult înainte de realizarea acesteia ca stat. tul ideilor de aspirație națională. La această carte noastre. De la Giulești la Petrova, din Bârsana în Maramureșul s-a integrat în ritmul în care bătea autorul a lucrat ca meșterii cei mari la o mănăstire. Sârbi, din Berbești în Săpânța. Sighetul fiind locul România Mare”. Zic și eu ca domnul academician: Adică un timp mai îndelungat pentru a zidi o în care se coagulau întâlnirile, unde se editau zia- „pe autor îl lăudăm și-l plasăm între maramureșenii construcție temeinică, demnă de pomenire. În ea rele și revistele. De care autorul se ocupă în de frunte și între scriitorii români contemporani se săvârșește rugăciunea timpului maramureșean amănunțime. Începe cu apariția primului ziar de marcă”. Cartea demonstrează cum ziarele sunt în care se întrevede zbuciumul pământean de idei românesc, „Sfatul”, care a prins viață după întoar- martore la istorie. Evident, prin jurnaliști. curajoase pentru a ieși în partea luminoasă de cerea fruntașilor români maramureșeni de la lume. Într-o iarnă la Alba Iulia. Creionul ascuțit și Alba Iulia. S-a simțit nevoia ca noua structură de îndrăzneala gândirii s-au întâlnit fericit sub nume- conducere să aibă legătură cu poporul le lui Ioan Ardeleanu-Pruncu. După doisprezece maramureșean. Autorul trece în revistă, cu ani de muncă migăloasă, autorul a aflat unghiul amănunțime, publicațiile din Maramureșul inter- potrivit de unde a privit devenirea Maramureșului belic, de toate felurile, asociațiile profesionale și

Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 5 Interviu anodin şi îmi amintesc că, într-o excursie de prin 1986, de multe MONICA D. CÂNDEA ÎN DIALOG CU DANIELA SITAR-TĂUT ori, la muzee, lua locul ghizilor. E din tagma celor care știu fi- indcă știu, nu fiindcă au învățat. La doctorat, la Timișoara, am „LA FEL DE PARAZITAR MI SE PARE UN DOMENIU PE CARE avut un coordonator extraordinar, dl Iosif Cheie, un profesor și L-AM FRECVENTAT ANI BUNI, CRITICA... CRITICII” un Domn de excepție, de modă veche, cu doctorat la Pisa, care m-a acceptat cu toate păcatele mele lingvistice și n-a încercat Monica Cândea: Daniela Sitar-Tăut, în pagini- ajunge apăsătoare. Acasă vorbeam română, în catedră la fel, să-mi pună căpăstru. M-am format însă la „Nord Literar”, le revistei „Nord literar” numele tău este o constantă încă cu studenții − idem. Pentru cei înscriși la cursurile opționale unde am fost de la început, din 2003, mai întâi în calitate de de la apariție, asociat unor cronici inconfundabile ca stil, de limba română, franceza nu m-a ajutat prea mult și, în colaborator, apoi redactor, redactor onorific... datorită limbajului pitoresc și acuității observațiilor. Au primele trei luni, acasă mi s-a vorbit doar în engleză până urmat apoi, de-a lungul anilor, colaborări și cu alte reviste am ajuns la un nivel satisfăcător, să pot da explicații coerente M.C.: Literatura propune o lume paralelă cu cea literare, câteva volume de studii critice, interviuri, eseuri: studenților, să mă descurc la medic, la agenția imobiliară, la reală, din care își trage sevele. Până la un produs artistic Don Juan – Mitografia unui personaj(Premiul pentru poliția pentru străini sau la asigurări în această limbă. finisat, autorul își trăiește propriile experiențe de care debut - critică literară, la Festivalul Internaţional „Frontiera Și m-a mirat foarte că, în sesiune, pe holurile publicul larg nu prea știe. Ultima ta carte, dar și altele Poesis”, Satu Mare), 2003; Don Juan – O mitografie a universității, nu erau drame, plânsete, așteptări cu orele, iar anterioare, precum și publicistica, au scos la iveală interesul seducţiei, 2004; Estetica donjuanismului. O analiză studenții, nu mai buni decât ai noștri, erau onești. Moderați. față de oamenii din spatele cărților și față de experiențele lor a fenomenului autohton, 2007; Avatarurile seducă- Nu încercau să pară, așa cum se întâmplă la români, mai mult intelectuale. Ce importanță are pentru tine dialogul de acest torului. Ipostaze ale donjuanismului în literatura decât ceea ce sunt. Am învățat din mers cum să-mi adaptez tip cu scriitorii sau cu oamenii de cultură, în general? universală, 2007 (Premiul al II-lea la Festivalul Naţional metodele de captare a atenției, cum să-i învăț să învețe ro- D.S.-T.: E, practic, cel de-al patrulea volum, după cel „Liviu Rebreanu”, Bistriţa, 2008); Valori şi prezenţe con- mână. Fiindcă de la această secție, cu o tradiție de 95 de ani, de Interviuri din 2010, Dialogurile bratislăvene – 2013 juncturale. Cronici literare 2002-2008, I, 2009; In- într-o universitate care i-a făcut doctor honoris causa pe și Dialoguri maramureșene – 2016. Interviul are ceva terviuri, I, 2010; Dialoguri bratislăvene (volum colec- N. Titulescu și N. Iorga, ies viitorii diplomați, literați, profesori magic. Ale mele au stârnit deseori controvestre. Îmi place tiv – Daniela Sitar-Tăut, Romana Rýdza, Miroslav Uram, și tălmaci. De aceea, la întoarcerea în țară mi-a fost mult mai să-mi incit și irit câteodată interlocutorii, să-i trag de limbă Michaela Ďuračková, Silvia Steinerová Univerzita ușor, după această experiență, să predau franceză. pentru a mi se dezvălui mai bine. Problema e că atunci când Komenského v Bratislave), 2013; Receptarea culturii Bratislava m-a schimbat și, exceptând reumatis- încep să se comunice, e greu să-i opresc. Și nici nu încerc. române în Slovacia după 1989, 2015; În direct, in- mul căpătat ca urmare a climei danubiene, m-a schimbat Am avut veritabile interviuri-fluviu cu LibušaVajdová, Flori terviuri 2011-2018. Ai fost și coordonator al unor volume în bine, cred eu. Bălănescu, Nicolae Tzone. Uite, vezi, acum, că m-ai provocat, colective precum: Memorialistica închisorilor. Diaspo- și eu sufăr de același păcat al plăcerii zicerii. Cred că ultimul ră. Disidenţă, 2009; Exilul literar românesc – înainte M.C.: Cum a început pasiunea pentru literatură meu volum, În direct (Actaeon Books, 2018), umple și şi după 1989, Univerzita Komenskévo v Bratislave, 2011; și, mai ales, pentru critica literară? niște lacune în domeniul istoriei literare, cum e cazul celui cu Zilele limbilor romanice II, Univerzita Komenského D. S.-T.: Am trăit şi trăiesc printre cărţi. Ai mei erau doamna Florica Ichim despre soarta manuscriselor camilpe- v Bratislave, 2012; Dialoguri maramureșene, 2016; profesori în Carei şi-şi cumpărau în rate atât mobila, cât şi tresciene și circumstanțele morții acestuia. Aduce totodată în Literatura închisorilor. Diasporă. Disidență, 2018; cărţile. În clasa întâi, după ce am terminat de învăţat alfabetul, ecuație, problematizând, aspecte sensibile de geopolitică mon- Mărturii despre trecut... Lettres de la prison, 2018, sau o după-amiază întreagă mi-am notat literă cu literă numele pe dială, cum e cazul celui cu domnul Andrei Marga, vorbește, inițiator și organizator al unor proiecte cultural-educaționale fiecare carte din bibliotecă. Le-am amprentat, așa, cu mintea prin intermediul Doinei Lemny, despre arhiva Brâncuși de la de amplitudine internațională (destinate atât profesorilor mea de atunci. Erau ale mele. Mai apoi, am ajuns să mă identific Biblioteca Kandinski din cadrul Centrului Pompidou etc. și elevilor din învățământul preuniversitar, universitarilor, empatic cu eroii romanelor de capă şi spadă (motiv pentru care O cronică poate fi mai mult sau mai puțin subiectivă, dar și altor intelectuali și literați ai momentului). Reprezinți, am şi practicat scrimă o vreme) şi sufeream cumplit că nu eram în vreme ce un interviu îți apropie interlocutorul și îi dă posi- cu alte cuvinte, modelul unui intelectual care contribuie crezută când puneam pe seama mea aventurile muschetare. bilitatea de a clarifica anumite aspecte ale operei, ale biografiei, cu perseverență la viața culturală a cetății, care știe să îi Am început să iubesc cărţile şi ştiam din clasa a VII-a că vreau ale crezului său etic. Interviurile dau un plus de credibilitate și valorizeze și să îi încurajeze și pe alții. Nu știu de câte ori ai să urmez filologia. Tot atunci m-am lăsat de scris poezii. De înseamnă document, viață, trăire. Îmi par un fel de apendice făcut confesiuni publice, dar mi-am asumat curajul de a te ce? Mi se cereau versuri patriotice, cu tematică impusă. Uite al memoriilor, al jurnalelor, al literaturii nonfiction. provoca la acest exercițiu, pe care l-ai făcut în nenumărate un exemplu de producţie proprie din acea vreme, care cred rânduri cu alții. că te va convinge de lipsa-mi de har în această direcţie: „Ţara M.C.: Cum percepi critica de întâmpinare? Primele cărți pe care le-ai scris au fost concentrate mea cu oamenii de frunte / Şi cu ai patriei şoimi ce ne sunt / O D.S.-T.: Critica noastră de întâmpinare și critica lite- asupra unei teme destul de scandaloase din literatura mândrie pentru a noastră ţară / Cu cravate-le-n vânt fluturând.” rară, în genere, suferă de excese, grețos de supradimensionate secolelor și arealelor culturale – mitul lui Don Juan. La ce Curat proletcultism! „Înșirând cuvinte goale ce din coadă au câteodată. E hiperlaudativă, fără obiectivitate și curajul de-a adevăruri ai încercat să ajungi prin aceste investigații? să sune”. La faza judeţeană a olimpiadelor de română scriam diseca prob materialul analizat. Se scrie mult și des pentru Daniela Sitar-Tăut: A fost un mit care m-a fascinat câte nouăsprezece pagini, dar − spre deosebire de tine, olimpi- prieteni, se scrie despre „vârfurile” momentului sau high și care mi-a luat un deceniu de cercetare. L-am urmărit atât în ca-olimpicilor, mă clasam mereu pe locul II sau III. Divagam life-ul USR. Sunt voci hârșite, de tonomat alimentat de terți. literatura universală, cât și, în teza de doctorat, în cea română. vârtos, mă lansam în comparatisme şi nu puteam să respect La fel și premiile literare – un troc între diversele instituții cul- M-am aplecat asupra eternului seducător, acesta rezonând, ceea ce le solicit acum elevilor mei, adică „cerinţele”. De fapt, turale subvenționate de stat. Poate c-or fi valoroși Măriile-Lor probabil, și cu căutările mele interioare din acea vreme. De asta a fost una dintre probleme mele dintotdeauna: refuzul autorii, dar niciunul nu-mi pare a avea statura valorică a unui fapt, inconștient, cred că-mi căutam Bărbatul, pe care, am avut constrângerilor, al lucrurilor impuse. Şi la școală, şi în viaţă... În Rebreanu sau Camil Petrescu. Poate mă-nșel. Dar, indiferent norocul, rar, să-l și găsesc. Mă amuzam în fața comisiei doctorale schimb, dacă mă pasionează ceva, pierd noţiunea timpului. de revistă, tonalitatea e cam aceeași. La fel de parazitar mi se de la Timișoara, eminamente masculină, fiindcă femeile, La liceul teoretic din Carei, pe atunci industrial, pare un domeniu pe care l-am frecventat ani buni, critica... vezi, Doamne, nu prea gustau limbajul meu antipudibond și am avut o profesoară de română de excepţie, doamna criticii. Păi, ce să mai critici criticul care, prin natura profesiei interpretările insolente, să vorbesc despre efeminare, emasculare, Florica Raţiu, cu o cultură şi o deschidere transdisciplinară lui, nu e un creator, ci un parazit care trăiește pe seama auto- impotență, homosexualitate…, căci cam asta a cam ajuns Don extraordinare. M-a format, mi-a condus lecturile, cultura rilor? Adică prozatori, poeți, dramaturgi. Tot o struțocămilă Juan-ul contemporan, o replică fadă a arheului de odinioară, un muzicală. O iubeam şi o uram deopotrivă. Mereu îmi ridica îmi pare și eseistul. Care, de felul lui, cam elucubrează... bărbat care nu mai e bărbat și nici interesat de femei nu mai este. ştacheta şi în veci nu era mulţumită de prestaţiile mele. Procesul lui de demitizare începe odată cu piesa, savuroasă de Mi-am descoperit recent caietele de română din ultimii ani M.C.: În ultima vreme ai avut trei lansări de altfel, a lui Max Frisch, Don Juan sau dragostea pentru de liceu şi am găsit cu surprindere analize profunde, proas- carte, fie în calitate de autor, fie de coordonator. geometrie. Și de atunci, pulverizarea și escamontarea esenței pete, pertinente, pe care, după sute şi mii de cărţi pe care D. S.-T: Da, cele trei cărți amintite, Literatura în- sale mitice s-au tot realizat. le-am ingerat de atunci, nu ştiu dacă le-aș mai putea face atât chisorilor – diasporă − disidență, Mărturii despre de vii. În clasa a VIII-a, tata mi-a adus Istoria... lui Călinescu. trecut... Lettres de la prison și volumul meu de intervi- M.C.: În parcursul profesional ai avut prilejul I-au dat-o condiţionat, cum se făcea pe atunci, cu şase re- uri, În direct, sunt apărute toate în toamna 2018 la editura de a fi lector de limba română la Universitatea din viste „Steaua”. Am fost impresionată de monumentalitate şi noastră, Actaeon Books, alături de piesa „redescoperită” a lui Bratislava. Ce a însemnat această experiență? mi-a fost jenă să recunosc că nu pricepeam mare lucru. Am Camil Petrescu, Aici se repară ieftin roata norocului. D. S.-T.: Aceasta a fost practic etapa maturizării, şi acum o reacţie retractilă faţă de cei care, din dorinţa de Proiectele sunt multe, iar catalogul editurii reunește peste ca să nu zic a înțelepțirii mele. În Baia Mare am trăit ca etalare a erudiţiei, înşiră, mai ales în interviuri, comparatist, trei sute de titluri din literatura română și din cea universală. într-o seră, exceptând problemele anuale cu depunerea cinci-șase rânduri de nume sonore. Încercăm, în plină eră postgutenberg, să aducem la lumină dosarului la ISJ și frustrarea că, pe măsură ce acesta texte (cvasi)necunoscute, needitate sau netraduse vreodată creștea, eram dată tot mai mult la o parte. La un moment M.C.: Poți să-mi vorbești de modele în materie în cultura română, texte vitregite de istoriile literare. Într-un dat, îmi luasem chiar o titularizare-fantomă, într-o zonă de critică și „maeștri” de la care ai furat meserie în acest mod imaginativ, potrivit lectorului contemporan. Vezi tu, grozav de mioritică de altfel, Poienile de sub Munte. domeniu atât de fluid care este critica? dincolo de tipărire, se pune problema distribuției cărților. Lectoratul la Bratislava mi-a închis și deschis porți. D.S.-T.: Mă pui, școlărește, să-ţi vorbesc de modele. O carte care nu e în librării, pe elefant.ro, emag, pe tarabe, Am aflat atunci cât de adevărat e proverbul: cei morți și cei Desigur, pe la începuturi, aspiram să fiu un Ibrăileanu sau în chioșcuri, nu există. Tirajele mari, din pricina costurilor plecați nu mai au prieteni. Și a fost bine că, în capitala slo- Maiorescu, un Simion sau Manolescu. La Cluj îl ascultam tipografice mai convenabile, le facem la București. Suntem vacă, n-am avut o comunitate românească. Cei din catedră vrăjită pe Mircea Muthu şi nu pot să uit farmecul şi cultura deschiși oricăror propuneri de colaborare și nu facem rabat m-au întâmpinat cu flori și, după delațiuni insalubre ale acestui profesor, pe care îl stimez enorm şi de care eram de la valoare, estetică, type setting, calitatea hârtiei. apropiaților mei, mi s-a spus: „Daniela, fii binevenită la noi, semiîndrăgostită en cachet, ca multe alte colege de altfel. La că aici nu te supără nimeni!”. Am participat și organizat co- Baia Mare am asimilat mult în ceea ce privește partea de te- M.C: Ce mai pui la cale în viitorul imediat? locvii și conferințe de romanistică sau dedicate exilului literar orie literară, poetică și naratologie de la profesorul Gheorghe D. S.-T.: N-aș vrea să vorbesc despre proiecte/ românesc, am cunoscut o sumedenie de româniști îndrăgostiți Glodeanu, care m-a susţinut atunci şi câțiva ani mai pe urmă, cărți decât atunci când sunt deja terminate... Unul sau foarte de cultura noastră la universitățile din Praga, Bratislava, de numeroase ori. Mă amuzam în primele cronici să-i imit două, de altfel, te vizează și pe tine* și sper că vei răspunde Granada, Paris, Bruxelles, București sau Craiova. Am avut no- stilul exegetic narativ, cu asezonări neologice, barbarizante, aruncării mele de mănușă. rocul de a nu rămâne deloc singură de la început, pe parcursul specifice însă mie. Pe dl George Achim însă, nu pot să îl includ celor patru ani. Una dintre marile probleme, nemărturisite, decât în categoria Heavy Weight‚ a „greilor”, puţini în Româ- * Volumul în pregătire Ilea in the mirror, Daniela Sitar-Tăut, ale lectorului într-o țară străină e solitudinea. Care, în timp, nia, în trecut şi astăzi. Nu ţin minte să fi rostit vreun discurs Monica V. Cândea, Editura Actaeon Books, 2019 6 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 Orfeu am rămas un înstrăinat de realitate, Valeriu RÂPEANU Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU să mă caut în fiecare om întâlnit. O dragoste albastră ABUR DE VIS Caut mereu cu gândurile noutatea, mă-nfăşor în tristeţe şi bucurie cum, când poetul Dacă aş simţi gândurile străine A şi doresc să locuiesc înlăuntrul cuvântului Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) nu m-aş teme, cu o alinare de suflet bolnav. înfăţişează cititorilor o nouă cu- aş avea la mine posibilităţile de legere din bogata sa recoltă lirică, respingere, Cândva o să-mi înţelegeţi cu toţii limba se cuvine să zăbovim măcar o e necesar între oameni să împarţi pe care o vorbesc din priviri clipă asupra unui drum şi a unui ce ai mai bun cu aceeaşi durere înflorită-n răni destin literar. Să spunem încă de şi să creşti în ochii lor ce nu se văd înafară. la început: poezia a fost chema- ca o floare udată la timp rea spirituală a lui Llelu Nicolae care uimeşte prin frumuseţea dăruită. Naşterea şi moartea nu sunt doar început şi sfârşit Vălăreanu (Sârbu), întruchipată

între ele viaţa dezvoltă micul infinit într-un tumult de versuri ce izvorăsc dintr-o inimă neliniştită. Cu Nopţile senine se bucură de stele, cu adâncimi atât de mari atât mai mult cu cât Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) s-a realizat întunericul se manifestă ca o umbră ascunsă şi pe un alt tărâm, aflat la antipodul poeziei, cel al lumii exacte, al ce depăşesc cerul şi pământul. care nu presimte pericolul, cifrelor, al statisticilor, acolo unde zborul închipuirii este alungat, timpul are mângâierile lui nevinovate orice pas spre domeniul imaginaţiei fiind prohibit. până unde se-ntinde măreţia cuvintelor Este oare poezia, pentru autorul acestui volum, pe care le rostesc din curtoazie obişnuită Cuvintele îmbracă sunetele-n auz „un joc secund”, o cale de a evada din monotonia, din uni- în faţa tăcerii din privirile tale mirate formitatea, din cenușiul unei lumi încorsetate, de regulă din care curge fericirea. Nu mă lăsa-n urmă să-ţi rup coastele durerii, imuabile? După ce îi citeşti nu numai această culegere de să întorc pe dos trândavele temeri, versuri, ci şi pe cele precedente, răspunsul este unul ne- În fiecare ipostază de trăire lăuntrică împarte otrava să nu fie periculoasă gativ. Căci pentru Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) poezia ştiu cum să rup din inimă şi uită-ţi amarul din timpul trecut este starea sufletească ce îi este caracteristică. Cealaltă o dragoste albastră în rădăcini sub pietrele drumului. dimensiune a pregătirii sale universitare, filozofice, este ce-mi risipeşte singurătatea încorporată sau, mai degrabă, topită în fibra poeziei sale, şi o lasă pradă lupilor flămânzi Cuvintele îmbracă sunetele-n auz mai ales în dimensiunile ei perpetue: întrebare, neostenită din pădurile în care s-au tăiat arborii cu clinchete din clopoţei de crin, frământare, permanentă căutare. şi hrana a plecat în bejenie. aroma polenului strâns pe aripi de fluturi Prefaţând precedentul volum al poetului, intitulat risipă-i prin aer şi buzele moi pun dorinţe Frigul însingurării (Editura Lindenfeld, 2013), confrate- în toate fructele pe care le muşti, le nostru, criticul Nicolae Georgescu, privea evoluţia poetului din perspectiva devenirii şi, am adăuga noi, a împlinirii Lumea nu ştie să privească nu vei mai fi vulnerabilă la nimic. sale pe tărâmul liricii. Aprecierile sale judicioase relevau Cât despre lumina mea, nu mai există, o realitate: Nicolae Georgescu era „mult mai simplu, mai Mă-ntorc în bucuria-n care am crescut respir prin sânge de nimeni ştiut concentrat tematic, mai rotund”, criticul stabilind intere- ca o primăvară după iarna lungă şi atingerea-i de frunză ruginită sante disocieri între „filozofii” care fac „poezie” şi versurile şi zilele se deschid într-o carte albă prevesteşte o toamnă fără colţuri, poetului care se revarsă impetuos. în care-mi voi desena gândurile. cu împliniri şi treceri prin destin. Continuă volumul de faţă trăsăturile acestui drum liniar? Fără îndoială că da. Ca şi în precedentul volum, poetul Faptele din trecut au devenit urme trăieşte departe de „lumea dezlănţuită”, de spectacolul social şi inima o fortăreaţă de vizitat pe care îl evocă şi îl defineşte, tocmai pentru a ne face să-l în care totul se dezvăluie ochilor. O tăcere şlefuită pe margini înţelegem de ce este un „privitor” ca la „teatru”, fără să se angajeze, fără să aplaude. Dar nici nu-şi strigă revolta şi nici Lumea nu ştie să privească Las poruncă să nu uiţi învăţăturile mamei, nu-şi manifestă retoric inaderenţa. îi obişnuită să pipăie cu mâna, să-ţi croieşti un drum prin viaţă „Întoarcerile în timp”, ca să-l parafrazăm pe Ionel mă tem că va descoperi asperităţile care să fie numai al tău Teodoreanu, sunt puţine aici. Ele aparţin în primul rând unei şi le ascund în interior. unde timpul se va umple cu fapte. realităţi morale. Undeva poetul defineşte viaţa ca o „rană sângerândă”, care „tot mai mult” e o povară dusă cu crucea Nu ştiu alte posibilităţi imediate Nimeni nu-i mai bogat în memorie în spate. De aceea evocă locul unde a văzut „lumina” şi care în care să-mi rup din suflet decât cel ce pune sămânţa-n pământ „Pe o rază de soare mereu te aşteaptă / În floriş i fructe să-ţi dragostea să-i rodească privirile-n toamnă urci rădăcina”. Aici a auzit „cuvântul de început”, acel cuvânt care să inunde anotimpurile cu lumină. galbene pe câmpiile din rai. care-l urmăreşte neîncetat şi pe care îl metamorfozează în frumoasa tradiţie a poeziei autohtone. Când totul se petrece într-un trup muritor Poezia lui Nicolae Vălăreanu Sârbu trăieşte la hotarul sufletul ca un strugure atârnat de cer dintre vis şi realitate. Hotărât, nu este unul precis delimitat, ci Fug de invidie şi orgolii cade cu o lacrimă sub cearcănul ochiului, nestatornic, fluid, mişcător. Dar nu o dată „visarea şi timpul pune sare pe o frunză ruginită. se opresc în loc”. Atunci când se „întoarce”, nu vede decât Mă-mpac în gând cu duşmanii necunoscuţi, arareori o „realitate concretă”, ci o stare sufletească. Poezia pe cei pe care-i cunosc îi iubesc, O tăcere şlefuită pe margini de plăceri lui este deopotrivă luminoasă, stenică, aceste trăiri sufleteşti durerea lor e şi durerea mea lângă copsele femeii-n amiază fiind exprimate cu o francheţe juvenilă ca în versurile celor rămasă din păcatul originar. pune-n gându-i dragostea ce-i fură visul, ce au aşezat temeliile poeziei româneşti. i se adânceşte prin sângele mov. „Suntem făcuţi mai mult din noapte”, spunea în Mă adăpostesc învăţăturile vechi, urmă cu decenii poetul Alexandru Philippide. Poezia lui Nicoale fug de invidie şi orgolii O armură luminoasă ca sfârcul unui clopot Vălăreanu Sârbu se înscrie în această lume a nopţii, poetul tră- gust anafura păcii. scoate sânii din spasme cu miros de flori ieşte, meditează, visează în lumea nopţilor. „Eu nu mai ştiu în şi îngăduie uitarii din şoapte înşelate care nopţi curbate / M-am rătăcit pe o buză de lumină” sunt Pornirile rele îmi macină dorinţa, să se piardă fără amprente umbroase. versuri ce tălmăcesc starea sa de spirit, una în care contrastele vreau să scap de trufia potrivnică se îngemănează. Aceasta este de fapt o trăsătură definitorie a la una cu voi împărtăşesc bucuria poeziei lui Nicolae Vălăreanu Sârbu. Lirica sa pune în evidență cu prisosinţă imaginea femeii. Este această femeie una anume? înţelepciunii din sufletele mari. Fiecare îşi joacă-n viaţă rolul Suntem tentaţi să răspundem negativ, chiar dacă nu o dată citim Vreau să citesc pe buzele voastre versuri nostalgice închinate dragostei împlinite. Mai degrabă fe- Noaptea s-a scuturat de pe umerii cerului, dragostea întâlnirii meia reprezintă un ideal de frumuseţe spirituală. Un ideal pe care odată ajunsă pe pământ, se îmbracă-n întuneric, şi-n ochii senini de împlinire nu oboseşti să-l cauţi, ştiind că doar rareori îl vei putea împlini. nu ştiu unde o să fiu când mă cauţi Dumnezeu să-şi vadă lucrarea. Aflăm aici trăsătura esenţială a acestei cărţi de poezie: mărturi- poate o să mă ascund după cuvinte, sirea sufletului unui poet. Astfel, devenim părtaşi la zbuciumul fiecare îşi joacă-n viaţă rolul. său, la necontenita căutare, la bucuriile şi înfrângerile sale. Nicolae Vălăreanu Sârbu dăruieşte cititorului lamu- Cândva o să-mi înţelegeţi cu toţii limba Nimeni nu mă scapă din ochi ra unui gând curat, a unei minţi care nu cunoaşte odihna în port necicatrizată rana perpetua dorinţă de a urca tot mai mult pe spirala unui ideal. Am plecat în lume închisă-n suflet cu cercuri de tăceri. Volumele sale de până astăzi arată că poetul, exigent, nu se nepregătit de luptă, cantonează într-o formulă artistică şi nu îşi opreşte căutările, a fost ca-ntr-o călătorie cu peripeţii Tu strângi în palme dragostea departe crezând că a ajuns pe culmi. Neliniştea ce reprezintă starea sa în care poţi să mori din greşeală. ca pe un trup subţire, de spirit va face fără îndoială ca viitoarele sale cărţi să capete mă tem să nu-ţi alunece printre degete şi alte valenţe apte să emoţioneze sufletul cititorului. Poeziile Am intrat în viaţă cum ai muşca dintr-un măr coricov pentru că nu aş putea să sufăr mai mult. lor vor împlini armonios un destin literar care este departe de din curiozitate de gust, a se fi încheiat. Parafrazând celebrul vers arghezian, dorim ca această carte să fie o treaptă spre biruinţa viitoare. Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 7 In memoriam Coapselor închise să mă-nchin Emil BRUMARU Să le-ating uimit ce albe sunt (1938 – 2019) Doar cu floarea grea a unui crin Să le-mbrățișez îngenunchind În dimineața zilei de 3 ianuarie mi-a fost dat să văd la Televiziunea clujeană un interviu Și apoi ca fluturii să pier cu poetul Emil Brumaru. L-am urmărit cu in- Luat de dup-amiază și de vânt teres, mai ales că poetul face parte din galeria Aveai părul lung până la cer sensibilității mele. A doua zi, 4 ianuarie, poetul Spânzurând de dânsul pe pământ... Emil Brumaru s-a stins din viață la vârsta de optzeci de ani. Avea rădăcini basarabene, a urmat medicina *** la Iași și a fost medic la Dolhasca. Din 1975 a părăsit medicina pentru scris. Cu cine seamănă poezia lui Bar Emil Brumaru? A fost situat în grădina oniricilor, alături de Vintilă Ivănceanu și Leonid Dimov. Radu Tu, care-mi cânți la magnetofon Vancu îl consideră un poet cu adevărat extraordinar, „Hello”, în dimineața asta-i joi... original și singurul care nu mai avea nevoie să-și Trec chelnerițe... Trage-n buze moi semneze poemele, pentru a fi recunoscut. S-a spus Țigara fină, sonda cu sifon, că Emil Brumaru rămâne printre puținii poeți care au dat certitudinea că sunt mari încă de la debut. O copilandră-punk-omidă-albastră. SZANTO Andreasz A instituit celebrul stil brumarian fermecător: „Starea Îngerii-și bagă-n ziduri o aripă. de poezie e o stare de dragoste luminoasă”, spune po- Vai, unde e neprihănirea noastră: Ecuson etul. Fie această pagină un omagiu din partea revistei Parfum greoi ce fluturi-i constipă? noastre. (Gheorghe PÂRJA) Îți trimit un ecuson, Și unde-i sufletul prelins din noi Cel mai gingaș și mai trist. *** Ca păcura din osii de vagon? E barat cu bulion Tu, care-mi cânți la magnetofon Și-n triunghiul de deasupra Balada crinilor care și-au scris frumos „Hello”, în dimineața asta-i joi... Are-un melc cu crucifix Care ține pe un corn Trăia într-un oraş din miazăzi *** Patru fluturi ce-și beau supa Un crin înzăpezit în datorii Cu cravatele la fix. Iar în cel de dedesubt, Care primea, scrise pe pluş cu lapte, Lâng-un domn cu portocală, Scrisori de la alt crin, din miazănoapte; Două râme pentru supt În clipe de plictiseală. Oh, pentru cruda lor corespondenţă Aveau cea mai naivă diligenţă! ***

Ei îşi tăiau cu zimţii de la timbre Scrisoare Miresmele-ntre dânşii să le schimbe, Cum se aude pe ciment o bilă, Poştaşi înflăcăraţi puneau ştampile, Rostogolindu-se,-mi țopăie clipa Cântând din corn, pe sacii cu pistile, Pe creierii bitiți. N-ai tiv de milă. Râzi că-s pocnit în creștet cu aripa Plicuri adânci pudra, sculat din zori Gânsacilor. Îți folosește trupul, Însuşi directorul caleştilor! Atâtea-ntortocheri și dâmburi calde, Dacă-l topești, departe,-n ceaiuri fade, Dar crinul ce trăia în miazăzi, Cântec de toamnă Sorbite-n buze blegi, guri fără scrupul, Fiind înzăpezit în datorii, De niște popândăi, de niște broaște! Blând clătinat pe marile cântare Ce freacă lacuri limpezi în gargara Îi răspundea din ce în ce mai rar În toamna asta fără de folos, Lor putredă? Te-afunzi încet în mlaște Celuilalt crin ce bea pe-ascuns mărar. Nemaiiubind, cu actele pierdute, Găinătate. Fluturii duc seara Eu, care nu mai știu să scriu frumos, Să-ți moară între sâni, iar dimineața Apoi tăcu de tot. O rouă grea Scălâmbăie-n patul surpat Paiața! Strivi parfumul amândurora. Și-mi clipocesc în suflet untdelemnuri Stoarse secret și surde bulioane, *** Şi astfel cei doi crini nu şi-au mai scris, Renunț; copilăros, de ce să caut Poştaşii au murit, poşta s-a-nchis, Mingi chiflicite putred prin burlane? Jurnal

Doar uneori mai trece monoton Și cărei vidme dulci i-aș mai trimite Trecerea mea prin lume a fost o aventură Prin bulion un vechi poştalion... Plicuri lipite cu albuș de ou? Cu sute de primejdii în fiecare clipă. Brumele-și pun în pieptul meu urechea: Îmi atârna albastră în iarbă o aripă, *** Lămpi moi se surpă c-un suav ecou... Pe când cealaltă-n soare se-nfășura mai pură. Cântec naiv *** O pânză de păianjen mi se părea pe umăr Iubirea noastră este cu păcat. Atât de grea, dar mâna n-o ridicam s-o scutur. Oh, toată ziua stăm trântiți în pat Verlaine mi-a spus Și mă mâhnea o gâză și zile fără număr Ca într-un rai adânc și afanat. Simțeam pe suflet umbra lăsată de un flutur. Verlaine mi-a spus în după-amiaza tristă: Veșmintele pe trupul tău boghet „De ce îți lași femeia ta frumoasă *** Nu ți le pui, ci numai în sipet Închisă-vis. Un fluture există Le ții, pe șolduri mângâiată-ncet. Numai o clipă-n vântul de mătasă. Ultima elegie Tu uiți mereu că-ntr-un izvor căzută Papucii de-i încalți, cu chiu, cu vai, Căpșuna, de n-o sorbi, lin putrezește A fost un timp când vă spuneam și vouă Faci doar un pas și te oprește-un pai, Chiar de-i atinsă doar de-un voal de pește Umila mea părere despre rouă Căci iar te-așezi, sufletu-n cești să-mi dai. Portocaliu sau de un bot de ciută. Fiindcă pe tine-anume te așteaptă. Și chiar purtam, topită-n fragi, pe scuturi *** Nu-ntârzia, ci-mbracă-te-n veșminte Umila mea părere despre fluturi, Aveai părul lung până la cer De in curat și amândoi, cuminte, Iubiți-vă, cât roua-i înțeleaptă. Iar uneori v-a speriat puțin Aveai părul lung până la cer Paharul golit laș, pe jumătate, Umila mea părere despre crini Atârnai de dânsul pe pământ Rămâne-n veci cu buzele umflate.” Mă gândeam să-ți mângâi trupul sfânt Și parcă și acum plutește-n burg Sânii cu sfială să ți-i cer *** Umila mea părere despre-amurg...

8 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 Cronică literară Mihaela BUDE trăiești printre ele / învingând cutume ce secretă cochilii” am cedat-o celor ce nu / au vrut să înțeleagă” (a treia (Risipa scării) prin iluminarea rostului existenței, pe care față a monedei). Depășirea condiției sociale limitative se îl vede mai presus de legile sociale: „ne amintim pentru ce realizează prin conștientizare, prin cunoaștere: „glasul mielu- IOAN DRAGOȘ, ne-am născut, / firul înțelegerii a toate / și iată, e timpul lui / al cocoșului/de trei ori” (firimituri și podoabe) și prin UN POET AL ESENȚELOR ca lacrima iluminând / să învingă cutuma”, subminând-o, evaziunea într-o altă lume, unde poate trăi autentic: „mărtu- prin raționalizare: „stăpâna încăperii acesteia / spulberând risesc / știu un loc al raiului pe pământ / departe de cele învă- Volumul Ulise în bucătărie al poetului Ioan cutume” (Stăpâna încăperii și fructul oprit), pentru țate / sub alte stăpâniri și alte înțelesuri”, anume în interior, Dragoș deconcertează începând cu titlul. Ulise, personajul că i se pare absurdă o lume condusă doar de aceasta: „După de aceea: „mărturisesc / mă tem să deschid ochii / o bunătate mitologic din epopeea greacă, un simbol al vitejiei și al lege / printre apele dulci / lupul mănâncă mielul / acolo fără seamăn a trecut / pe lângă mine” (alte stăpâniri și eroismului, este transmutat într-un spațiu anodin, casnic. și-au înălțat toți Paradisul” (Lacătul și cheile). Ciclu- alte înțelesuri). Prin cauterizarea părții exterioare, reușește Urmărind sinuozitățile limbajului poetic, uneori foarte rile Zi de luni și Lecția de respirație evidențiază și centrarea și comuniunea cu ceva mai înalt decât ființa umană: tehnic, într-un stil administrativ-juridic, ca și țesătura mai pregnant blazarea poetului datorată rutinei cotidiene, „la sfârșitul lumii / cuvântul / la sfârșitul cuvintelor/lumea complicată a Penelopei, a celei care nu se lasă ușor cu- tema inconștienței umane limitate de iluzia realității, prin celui ce e însuși ceară/pentru o flacără mai mare”, conto- cerită, dar care în același timp, așteptându-l pe Ulise, te constrângerea legilor sociale. Cutuma este o modalitate de pindu-se cu universul (părțile din inima zarului). Sondarea atrage, descoperi universul lăuntric al poetului, marcat de control social, așa că oamenii trebuie să deconspire vălul profunzimilor interioare este fecundă și revelatorie: „în miezul o sensibilitate profundă, în pofida blazării afișate uneori. iluziei: „Adevărul respiră greu din pricina iluziilor”. lucrurilor crește o lumină / așa nu ne putem rătăci”. Lumina, Volumul cuprinde mai multe cicluri de poezii, Totuși, atitudinea poetică este de așteptare răbdă- adevărul aparțin esențelor, precum poeziei: „adevărul fără de publicate între anii 1986-2003. Dacă între primele cicluri, toare, dar transformatoare: „Așteptarea mi-a sculptat un margini al poeziei” (adevărul păpădiei și brândușii). Povara uimirii, Firul de plumb, se observă doar o chip / greu de înțeles pentru toate viețile următoare” (Firul Poetul deconspiră iluzia realității: „în miezul lucrurilor nu unitate formală, prin una din tehnicile poetice folosite, înțelegerii în timpuri oculte). Cunoscând societatea ceri / dovada / vezi că viața ta / nu a fost viața ta” (in- sugestia vizuală, în imagini de multe ori suprarealiste: „Pereții / și obiceiurile ei, poetul preferă, pe urmă, solitudinea: „Am secte sârguincioase), a aparențelor înșelătoare sociale: asudă, gâfâie, se bombează / și explodează-n ferestre” bătut la porți, am străbătut teritoriul marcat, am învă- „vezi oameni mari/ieșind din turta dulce a unor gesturi/ sau „descompunerea lentă a fântânii” (Iulie), începând cu țat / singurătatea, arma dimineților”, considerând norma pitice.” Trăind în limitări, piedici exterioare: „caietul de te- ciclul Cavalerii triunghiului, există și unitate tematică: sterilă: „în urmă cochilia goală, / uscată a cutumei” (proba me / capcana discuției cuvântul” (caietul de teme), poe- călătoria interioară. La început aceasta este dureroasă. vindecătorului), găsind în interior liniștea sufletească zia devine terapeutică și eliberatoare: „aruncă în apă peștii Poetul, un fin psihanalist, extrage din străfundurile ființei și unitatea mult căutate: „Târziu odihnă / sufletul nostru mărunți / ia-ți cuvântul și umblă”. Permutarea deliberată răni mai vechi, nevindecate: „semnele rănii / nu rămân pe cere, / un cerc de vorbe ne conține”, spre deosebire de a limbajului specific unui domeniu, de exemplu, expresia spadă, nici înțelesul iertării” (Semnele rănii și înțelesul cei trăitori după legile sociale, adaptați, dar dezorientați: biblică, profetică, în universul anodin, are ca efect transfigu- iertării), uneori concretizate în angoase existențiale: „În „tremură, tremură / cei subordonați cutumei/smeriți cu rarea cotidianului. Prin înșiruirea, ca într-un proces-verbal, culcușul din sângele spaimei, / sunt povara de care nu te vâslele-n vânt” (Aprindeți lumina). Lumea exterioară stă a unor obiecte din câmpuri lexicale diferite, într-o îmbinare lepezi” (Vară indiană), pe care încearcă să le vindece sub semnul timpului inexorabil, necruțător, simbolizat prin heteroclită, creează o lume paralelă, suprarealistă, copiată prin iubire: „câtă iubire asupră-mi spre vindecarea de ornic: „Deasupra ornicului nu se mai află / decât un ghid parcă din tablourile lui Picasso: „primăvară cu lacăte, privi- spaime” (Lumina și pragul), prin acceptare. „Sunt piatra admirabil” (Semnele rănii și înțelesul iertării). Poetul rea mielului, ghilotină deasupra oglinzii, foaia de observație care te aștept / de la începutul lumilor / și nu pot să tac preferă, în locul trăirii în timpul obișnuit (Vorbim despre cu mocirla aprinsă a vieții, apa” (lacătul și erezia). despre tine” sau prin transformare, suferința rămânând amarul amiezii), timpul interior, care se măsoară în „foi Uneori, invazia obiectelor este sufocantă, exasperantă, „limpede, castă și liberă” (Piatra, îngerul și suferința nescrise”, deoarece acesta este salvator (recuperarea cu- apocaliptică: „mănăstirea în construcție cablurile civiliza- bună). Unele răni profunde devin creatoare: „oricum tiei negre), aducând trăirea autentică și dezvăluind rostul ției / păhăruțul de plastic / mistria / lopata / potop de ape rănile / nevindecate nu se țin la vedere. / Semințe noi / și poetului: „spre a descifra aceste minunate fapte?” (Inelul potop de întrebări / pe peretele adevărului nu mai este cuvinte noi”. Poetul este neliniștit, divizat lăuntric: „Trupul clepsidrei și amarul amiezii), prin purificarea interi- loc” (potopul), nemaiavând loc lucrurile importante. Dar, cunoaște un chin / mintea altul sufletul urmei / ne păzește oară: „Zăbală secundei doar arderea. / Cercul neliniștit în Cumințenia ospățului, transpunând în cuvinte imagi- ușa, pâinea și vinul, / iubirea și spaima. Așa trăim între se prăvale / asupră-ți: vederea nevăzută / nu locuiește nea 3D a celebrei sculpturi a lui Brâncuși: „câtă cumințenie vise / și trup”, căutând împăcarea, unimea, dar soarta în haină rece / și nimeni nu mai știe / greutatea acestei se scurge în țărână”, poetizează profunzimea esențelor, a este inexorabilă: „Este harul tău să fii / un hotar negăsin- lacrimi” (Cercul neliniștit de greutatea acestei la- tiparelor primordiale. Distanța dintre lumea interioară și cea du-și somnul” (Hotar negăsindu-și somnul). Oglinda, crimi). Eliberat de constrângerile sociale, așteptând „ora exterioară se accentuează în ciclul Prăpastia dintre tim- care apare în multe poezii din acest ciclu, este un simbol izbăvitoare / când liber îmi pricep rostul” (Proba risipei purile verbului: „zile duse / ne strigă din cărți din reviste / al inconștientului în care trebuie să privească, pentru a se și pământul făgăduinței), va cunoaște sensul existenței din cutia poștală / de pe mesele juriilor de poezie / din țară,” descoperi: „descriem oglinda / și ne afundăm în apele ei”. sale. Cubul, echivalentul treimii din Biblie, devine simbol al ceea ce duce la blazarea poetului și la o luptă între afirmarea Doar calmul, pacea, îl face să pătrundă în interior: „numai vederii iluminatoare: „Mi-amintesc cubul, / un exil fericit, și exprimarea libertății interioare, pe de o parte, și încorse- râul blând / înțelege rădăcina oglinzilor”; astfel, conștiința hotarul nesfârșit / al ferestrei” (Răzvrătirea magilor), tarea prin normele sociale: „cuvintele sufocă alte cuvinte / se lărgește. Interiorizarea devine fecundă, comparată cu „În cubul luminat s-au născut / vise curgătoare, / monezi atârnăm de micile obiceiuri ca / timpul de istoria pendule- prolificitatea naturii: „Trecătoare-i limpezimea celui sin- fierbinți / cuvinte de ademenit sărbătoarea” (Zei culeși lor” (Alfabetul ars). Se simte vulnerabil în fața vieții lipsite gur / ca zăpada de sub zăpadă / așa cum arborele s-ar din grădini). Și prin credință, văzută ca salvatoare, poetul de iubire: „să spargi pereți de sticlă / ai cuști în care ești retrage în sine / făcându-și sămânță / (...) Poemul este se ridică deasupra normelor sociale. Chiar dacă Dumnezeu expus, nu găsești bucuria existenței”, având opțiuni limitate: trupul nostru / pentru altă vecie” (Trup pentru o altă este abscons, ne veghează până în momentul trezirii: „Ci- „să alegi / între frig și frică / ecleziastul prea târziu ne învață vecie). Acum sondarea interioară este benefică, dându-i neva din ascuns totdeauna ne numără / pașii. (...) / Ne unde să ne oprim / oda bucuriei” (în legitimă apărare). cunoaștere: „Mă cunosc doar atunci când tac” (Pasărea trebuie / mult timp ca să simțim trezia, / precum țărânii Posibilitatea eliberării este îngrădită și datorită lipsei de an- și întâmplările) și o mare împlinire: „Suflete pline, vămuind sămânța” (Aerul treaz). Nu toate trăirile sunt corare în existență: „ce frumoasă întorsătură au luat lucru- matcă faptelor / spre o altă ieșire, spre înțelepciunea / de conștientizate; astfel, unele sunt eliberate în vise, în Stră- rile / barca nelegată / nu ai cum s-o dezlegi” (Barca nelega- a călători mai mult înăuntru / și tot mai puțin în afară” jile și faptele visului: „Rabdă și nu te uimi/căci faptelor tă și grăuntele de muștar). Nu scăpăm de predestinare, (Faptele și târziul lumii). Rezultatul conștientizării visului nu le pasă de străji”, visele fiind o modalitate de ceea ce este o altă limitare: „iedera înalță zidul / de care nu vei este evoluția: „Treptele se termină și apoi / continuă în decriptare a stărilor inconștientului: „Un fel de clar / se trece” (Buncărele nu pot scăpa de betomul lor). Aspiră gând. / Lucrează / fără încetare rădăcinile / îngropate sub revarsă, iar coridorul / e plin de vise întortocheate” (Co- spre dragoste, dar trăiește contradictoriu, este divizat: „știu / o piatră amară” (Învierea și piatra amară) și poezia, ridorul). Poetul, ambivalent, oscilează mereu între stări si încă nu-i în mine destulă bunătate / și dragoste / încă trupul cerând binecuvântarea divinității pentru a zămisli: „Dă trăiri antinomice: „în amarul și mierea/cuvintelor e păcat / mi-e străin / și vrăjmaș” (Cămila și urechile acului). roadă, doamne, / limbii mele încâlcite; / aerul treaz / din și nu-i păcat să trăiești” (Vară indiană), folosind de multe Acum contradicțiile provoacă și eliberarea, deoarece, prin aso- jurul unor vorbe fierbinți” (Aerul treaz). Trecând peste ori oximoronul: „în cercul vederii nu poți săvârși greșeala ciere, acestea se anulează: „palmele fierbinți ale subconștien- emoții și peste trăiri: „Sunt praguri și granițe / dar nicio perfectă” (Cercul vederii și picătura de apă), o mo- tului / resturi nedigerate de zi / unul din noi tace / și-i mân- stare nu-ți pune / peceți”, cuvântul poetic te îndrumă, este dalitate de anulare a stărilor contradictorii fiind asocierea tuit” (Orarul). revelatoriu: „Cuvântul nu-i decât un abajur / peste o lumină lor: „Libertatea de a îmbrățișa / ce gândește, / un adăpost / Și în ciclul Numărul de pe ușă, poetul prea puternică / la sărbătoarea treziei” (Fructul copt sau o închisoare?” (Lacătul și cheile). reflectă într-un mod mult mai acut revolta împotriva la sărbătoarea treziei). Cunoașterea, luminatorie, este Și în ciclul Acestea sunt amănuntele se con- fastidiosului cotidian, guvernat de legile sociale care sortită doar celor cu mintea deschisă: „Doar celor limpezi tinuă sondarea interioară. Viața este imaginată epopeic, te privează de frumusețea și profunzimea unei vieți li se arată lumina / cel care știe este cel care crede” (Lu- ca o călătorie plină de încercări, dar limitată, în Uneltele autentice. Această lume i se pare, în ciuda normelor mina și pragul). Prin conștientizare, poetul aspiră spre călătoriei: „la mijlocul călătoriei te rezemi de fatalitate”, ordonatoare, absurdă, perfidă, pentru că doar mimează unitate, spre împăcare cu sine prin ceilalți: „Nu sunt trist, te îndepărtezi de tine ca „fiul plecat în lumea risipitoare” să viața: „norme și reguli / infernul viitor nu e un lucru am învățat / să mă trezesc / printre descrescătoare um- cunoști lumea, pe care vrei să o înțelegi și care nu te înțelege: care va fi / dacă există unul atunci este cel care e deja bre / spre cortul întregului” (Nenăscute chei spre cortul „trăiești mereu lângă o frontieră / zile ciudate / tremură- aici / infernul în care locuim în fiecare zi” (infernul întregului), încercând mai multe căi, precum dragostea, toare ca un iepure hăituit” (mirarea din care venim), în care locuim în fiecare zi). Poetul caută soluții deși întâlnește numeroase obstacole, precum blocajul ener- după care te întorci, resemnat, spre interior: „alte voci nu de evadare, găsindu-le, paradoxal, în interiorul lor: „a getic: „Dincolo de partea ochiului / În cuvântul dragoste mai cunosc / purtându-mă spre propriile-mi forme / mie accepta infernul și a deveni parte din el / până la a nu-l există/cuvântul zid” (Legea îndepărtării) sau solitudi- necunoscute” (frăgezimea zidului). Trăiește acut senti- mai vedea”, prin trăirea iubirii sau a unor momente nea de care nu scapă: „Singur trec prin ceața acestei zile, / mentul neîmplinirii: „sunt doar ciorna a ceea ce puteam / neașteptate. Apar bucuria împărtășirii cu o altă ființă, rătăcirea plantă în cubul cu ferestre”. Ceea ce îl distanțează să fiu” (picătura și paharul), modest, minimalizându-și comuniunea: „căci o clipă ai trăit posibilitatea înaltă / sunt normele sociale: „Fantoma / cutumei bântuie lumea” importanța: „ce fac eu cu mine / o țintă trecătoare / în praful a înțelegerii stelare a altei ființe”, depășirea condiției (La poarta legii tale). Cutuma este cuvântul-cheie care cărților din biblioteci” (sărbătoarea ancorelor). Se simte anodine prin ascensiune spre spiritual. străbate tot volumul, firul roșu al acestuia. Cutuma, normă divizat („părți fără întreg numărate pe ascuns”), dezamăgit coercitivă, poetul aspiră să o depășească: „Așezi / cuvinte și de viața pe care a trăit-o sacrificându-se: „jumătate din viață (Continuare în pagina 18) Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 9 Aniversare

aleagă și să dea strălucire amănuntului istoricului literar sunt concise, exacte, relevând trăsăturile în aparență insignifiant. De exemplu, în esențiale și complexitatea fiecărui personaj. cazul autorului Nopții de Sânziene, nu Influența spiritului francez asupra culturii româ- sunt cercetate operele majore ale scriitoru- ne devine un pretext pentru a se înfățișa opera lui Eugen lui – destul de mult comentate în ultimul Ionescu, scriitorul care și-a asumat o nouă identitate după timp – ci se schițează un portret al Tânăru- stabilirea lui în Franța. Dimpotrivă, în cazul lui Aron Cotruș, lui Mircea Eliade. Pornind de la lucrările investigația pornește de la integrarea scriitorului în tradiția autobiografice ale reputatului om de cultu- militantă a literaturii transilvănene. Și de această dată, ea ră, criticul remarcă precocitatea cu care se vizează, cu predilecție, două momente esențiale: debutul manifestă la Mircea Eliade pasiunea scri- poetic și anii exilului. Informația se dovedește la fel de sului. De altfel, fascinația cărții, a bibliote- exactă și de bogată și în cazul lui Vintilă Horia, considerat cii domină întreaga copilărie și adolescență un scriitor al exilului prin excelență. De altfel, gustul pentru a viitorului savant, „preocuparea cărtu- detaliul insolit, pentru amănuntul mai puțin cunoscut, ca- rărească” surclasând celelalte tentații racterizează din plin scrisul lui Mircea Popa, istoric literar specifice vârstei. Mircea Popa reușește să ce a trăit din plin tentația ascezei în marile biblioteci. Ioan POP PRILOG schițeze un portret complex al artistului la Chiar dacă unele absențe se dovedesc semnifica- tinerețe, artist care debutează la numai paisprezece ani în tive (Ion Caraion, Petru Dumitriu, Paul Goma, Dumitru „Ziarul științelor populare și al călătoriilor” printr-o serie Țepeneag, Monica Lovinescu, Ioan Petru Culianu etc.), Gheorghe GLODEANU de articole de popularizare a științei și mai multe povestiri selecția realizată de către Mircea Popa se dovedește eloc- fantastice. În articolele savantului în devenire, Mircea Popa ventă pentru formația sa de istoric literar. Ca urmare, MIRCEA POPA (80) – remarcă simțul observației și atenția acordată detaliilor. preferințele autorului nu se îndreaptă, cu predilecție, spre CERCETĂTOR Setea faustiană de lectură impune o rigoare a muncii și o scriitorii postbelici, ci înspre autorii care s-au impus, de disciplină de lucru ce nu vor mai fi abandonate niciodată. regulă, deja în perioada interbelică. Pe lângă adevărații AL LITERATURII EXILULUI Pentru a vedea exact ce a publicat tânărul Eliade, Mircea corifei ai exilului românesc (Eliade, Ionescu, Cioran), Popa întreprinde o serioasă investigație în presa vremii, Mircea Popa se oprește și la o serie de creatori mai puțin Ceea ce surprinde în mod plăcut în prodigioasa iar eforturile sale sunt răsplătite prin numeroase informații cunoscuți de către cititorii de azi, precum Leon Feraru, activitate literară desfășurată de către profesorul Mircea inedite, ce completează bibliografia publicată de către Emil Turdeanu, Nicolae Novac sau Paul Miron. Dincolo de Popa este marea diversitate a preocupărilor. Deși pare o Mircea Handoca în 1980. Ulterior însă, două volume apă- documentarea extrem de minuțioasă, specifică unui istoric întruchipare a istoricului literar care – vorba poetului – rute la Editura Humanitas sub îngrijirea aceluiași Mircea literar ce se respectă, aici trebuie căutat principalul element șterge colbul de pe cronicile bătrâne, exegetul este atras Handoca (Cum am găsit piatra filosofală, 1996 și de noutate al cărții. Ca urmare, Mircea Popa atrage atenția și de cea mai stringentă actualitate. O dovedește din plin Misterele și inițierea orientală, 1998) au repus în asupra unor scriitori uitați sau insistă pe operele unor au- și lucrarea intitulată Reîntoarcerea la Ithaca (1998), circulație scrierile de tinerețe ale autorului din perioada tori mai puțin cunoscuți. Exemplar rămâne, în acest sens, una din primele sinteze consacrate scriitorilor români din 1921-1926, facilitând accesul cititorului contemporan la tex- eseul consacrat lui Grigore Cugler. Deși este considerat diaspora. După cum suntem preveniți într-un scurt aver- te. Ba mai mult, a apărut și o nouă ediție, sensibil îmbogățită, de către cercetători unul dintre cei mai interesanți scrii- tisment, lucrarea nu își propune să fie o istorie a exilului a Bibliografiei și a fost valorificată și dramaturgia tori ai avangardei românești, autorul celebrului personaj românesc și nici nu se ocupă de toți scriitorii care au scris scriitorului, un sector mai puțin cercetat până în prezent. Apunake este destul de puțin cunoscut de către cititorii în limba română dincolo de hotarele țării. Mircea Popa se Punctul de vedere asumat de către Mircea Popa este acela al de azi. Numele scriitorului lipsește în mod nejustificat mulțumește să desprindă dintr-o amplă galerie de portrete istoricului literar preocupat în primul rând de descoperirea atât din primul volum al Dicționarului scriitorilor câteva figuri reprezentative, fenomen firesc având în vedere surselor, a documentelor inedite și abia pe urmă de relevarea români (1995), cât și din antologiile consacrate avangar- complexitatea subiectului de care se ocupă. Abordarea nu semnificațiilor acestora. Sub acest aspect, efortul cercetă- dei de către Ion Pop și Marin Mincu. În schimb, asupra lui este monografică – lucru iarăși extrem de greu de realizat torului merită toată lauda. Există însă un anumit decalaj – Grigore Cugler atrăgea atenția Monica Lovinescu într-un în spațiul mult prea îngust al unui singur volum –, criticul măsurabil în ani – între momentul redactării cărții și acela volum de Întrevederi, publicat în 1992 la Editura Cartea rezumându-se să aducă în actualitate doar anumite aspecte al publicării ei, fapt ce face ca o serie de reproșuri aduse lui Românească. Mai mult, autorul lui Apunake figurează și ale creației scriitorilor investigați. Exegeza pornește de la Mircea Handoca să își piardă obiectul tocmai prin publica- în Antologia literaturii române de avangardă re- constatarea – făcută nu fără o nuanță de amărăciune – rea unora dintre textele incriminate. Mircea Popa remarcă alizată de către Sașa Pană în 1969. Condiția acestui scriitor că, deși autorii analizați au reușit să își creeze o serioasă exactitatea intuițiilor tânărului critic Mircea Eliade, care uitat este paradoxală, el fiind considerat un continuator al reputație în alte culturi, opera lor rămâne încă prea puțin semnalează printre primii valoarea romanului Pădurea lui Urmuz, fără ca el să își cunoască predecesorul. Aceasta cunoscută în țară. Ba mai mult, nu este cunoscută nici spânzuraților de Liviu Rebreanu, atrage atenția asupra deoarece Grigore Cugler nu a cunoscut prea bine avangar- activitatea desfășurată de aceștia înainte de a fi obligați piesei lui Lucian Blaga Tulburarea apelor, a romanului da literară românească, dar nici nu a fost (re)cunoscut de să aleagă drumul exilului, în periodicele vremii zăcând La Medeleni de Ionel Teodoreanu, remarcă versurile lui ea. Din 1926, scriitorul a intrat în diplomație, fapt ce l-a încă, nedescoperită, o mare cantitate de informații. Criti- Radu Gyr. Nu este ignorată nici polemica purtată cu Nicolae îndepărtat de viața literară românească. Ca urmare, apărut cul este de părere că, în cazul fiecărui autor cercetat, s-ar Iorga, criticul relevând tot mai accentuata siguranță de sine în 1934, volumul Apunake și alte fenomene nu a avut impune scrierea unei cărți sau redactarea câte unei teze a tânărului savant. Mircea Popa este de părere că etapa de un ecou deosebit, cu toate că a impus un personaj-mit de doctorat, în paralel cu scoaterea la lumină a operei și cu formație a lui Mircea Eliade se încheie în jurul vârstei de ce s-a dovedit atât de viabil încât a reușit să își devoreze etalarea ei la adevărata valoare. Evident, cartea lui Mircea douăzeci de ani. Principalele trăsături ce caracterizează pe- autorul. Mai mult, volumul Afară-de-unul-singur, Popa nu are asemenea ambiții, ea indicând mai degrabă rioada de ucenicie a scriitorului sunt lecturile numeroase și din 1946, a apărut într-un tiraj confidențial de numai o direcție de cercetare. Scopul declarat al exegetului este impresionante, obsesia enciclopedismului și asumarea unei cincizeci de exemplare, rămânând, practic, necunoscut. unul recuperator și integrator, domnia sa dorind să aducă responsabilități scriitoricești tot mai pronunțate. Istoricul După 1948 au urmat anii exilului, existența dusă în Peru în actualitate o serie de aspecte necunoscute sau mai puțin literar relevă apoi rolul exilului în biografia spirituală a lui adâncind prăpastia creată între scriitor și literele românești. luate în seamă de către cercetători. Mircea Popa aduce în Mircea Eliade, acesta având darul de a facilita depășirea pro- Într-un studiu competent – cel mai amplu, probabil, care fața cititorilor niște destine literare bulversate, eliminând vincialismului și integrarea în circuitul valorilor universale. i-a fost consacrat până la acea dată autorului – Mircea astfel hiatusul unor discontinuități în plan tematic, stilistic Reconstituirea profilului spiritual al marelui om de cultură Popa vorbește despre necesitatea recuperării scrierilor și lingvistic. Activitatea desfășurată de către istoricul literar este întregit prin evocarea activității din exil a scriitorului, lui Grigore Cugler și de integrarea firească a acestora trădează efortul depus pentru reconstituirea și restituirea istoricul literar comentând câteva articole emblematice în peisajul literaturii române. În paralel, criticul relevă mai exacte ale unor biografii și ale unor opere, activitate reunite în volumul Împotriva deznădejdii. principalele coordonate ale acestei creații, autorul ei îngreunată de precaritatea resurselor. Astfel, Mircea Popa Ochiului migălos al criticului literar nu îi scapă fiind considerat „unul din cei mai interesanți scriitori ai deplânge absența din bibliotecile noastre a unor colecții nimic nici atunci când este vorba de opera lui Emil Cioran, avangardei românești”. Pe lângă Urmuz, alt nume la care complete ale revistelor românilor din exil. El propune lacunele constatate în antologia realizată de către Marin se fac trimiteri sunt Morgenstern, Alfred Jarry și Charles constituirea unui fond național al exilului românesc sau Diaconu (Singurătate și destin) fiind imediat amendate. Cros, dar nu este uitat nici I.L.Caragiale, de la care Grigore a unei biblioteci a scrisului românesc din exil, idee demnă Și de această dată, portretul vizează, cu predilecție, anii Cugler învață comedia limbajului, inventând, asemenea de luat în seamă. Neavând orgoliul asumării unei abordări de ucenicie, o perioadă mai puțin cunoscută din existența acestuia, situații comice și absurde, în care domină invenția exhaustive a literaturii diasporei, Mircea Popa vrea să filosofului. Mircea Popa remarcă efortul depus de tânărul verbală, jongleria lexicală. Investigația se extinde și asupra facă un pas înainte în cercetarea unui fenomen pe cât de Cioran pentru a depăși mediocritatea, pentru a ieși din ultimului volum al scriitorului, Vi-l prezint pe Țeavă, interesant, pe atât de puțin cunoscut (chiar dacă în ultimii anonimat. Ca și în cazul lui Mircea Eliade, portretul este volum apărut postum, în 1975, sub îngrijirea poetului ani s-au făcut eforturi notabile în acest sens), contribuind, dinamic, el reconstituind devenirea, împlinirea unui destin Ștefan Baciu. El reunește versurile lui Grigore Cugler din astfel, la recuperarea și la reîntoarcerea acestei literaturi de excepție. Totul se bazează pe ample citate din cele mai volumele Apunake și Afară-de-unu-singur, versu- la Ithaca, adică în spațiul firesc și ocrotitor al literaturii semnificative texte cioraniene scrise în perioada anilor de rile fiind completate de unsprezece schițe ce circumscriu române. Criticul evită și terenul lunecos al disputelor te- ucenicie. Filosoful este numit „un mistic al ideilor, un om același univers absurd, cunoscut deja din volumul de debut. oretice din jurul unor concepte precum exil, exil interior al paradoxurilor, al exagerărilor”. Violența stilistică este Pornind de la acest text de referință, nu este întâmplător sau diaspora, interesul său mergând înspre comentariul considerată principala trăsătură a scrisului cioranian, scopul faptul că, ulterior, Mircea Popa a devenit unul dintre cei de text, textele alcătuind adevăratul câștig reprezentat de deliberat fiind acela de a zgudui conștiințele, de a le trezi mai importanți editori ai operei lui Grigore Cugler. o literatură încă insuficient cunoscută. Mai ales la data din letargie. Criticul semnalează demonismul unui caracter Prezentând un număr de douăzeci și doi de autori apariției cărții. înclinat spre demolarea marilor mituri, spre propovăduirea români din exil, cartea lui Mircea Popa anticipează, dar și Cum abordarea nu este monografică, exegetul se îndoielii, a neîncrederii. Originea disperării din opera lui completează în mod fericit lucrările similare apărute pe oprește doar la o serie de aspecte particulare ale operelor Emil Cioran este identificată de Mircea Popa în traumatis- aceeași temă în ultimii ani. Ea atrage atenția asupra unor investigate. Ele nu sunt întotdeauna cele mai interesante, mul suferit de celebrul filosof în tinerețe prin îndepărtarea opere de certă valoare și vorbește despre necesitatea in- dar, istoric literar de certă vocație, Mircea Popa știe să de Rășinari, de spațiul paradisiac al copilăriei. Caracterizările tegrării lor cât mai rapide în spațiul cultural românesc. 10 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 Aniversare Săluc HORVAT MIHAI EMINESCU ÎN PREOCUPĂRILE LUI mIRCEA pOPA Personalitate marcantă a vieții literare con- 29); Motivul cavalerului medieval (p. temporane, autor al unei opere ce include o tematică 95); Delta biblicelor sânte – Heliade largă din sfera criticii și a istoriei literare, Mircea Popa (p. 39); Reverberaţii ale ,,Luceafăru- se alătură generațiilor de iluștri înaintași ai școlii literare lui” (p. 46). Reţine atenţia amplul studiu clujene, precum criticii și istoricii literari Gh. Bogdan- comparatist Eminescu şi Baudelaire Duică, Dimitrie Popovici, Ion Breazu, Mircea Zaciu (p. 69 – 92), în care sunt detaliate apropierea ș.a., și marilor scriitori Octavian Goga, Lucian Blaga, şi, desigur, diferenţele dintre cei doi mari scrii- Ion Agârbiceanu, cu contribuții de excepție în critica și tori. Apropierea dintre Eminescu şi Baudelaire istoria literară, în poezia și proza românească. este semnalată odată cu publicarea postume- În prodigioasa sa activitate, care impresionează lor, când o nouă generaţie de critici scoate la ca diversitate, un loc aparte îl ocupă spațiul cultural, spiri- lumină vastul teren artistic al creaţiei emi- Gheorghe CRĂCIUN tual și literar al Transilvaniei, personalitățile care își leagă nesciene, când încep studiile comparatiste ale poeziei lui existența de aceste locuri, precum Ioan Molnar-Piuaru, Eminescu cu romanticii europeni, francezi, germani, italieni. din ziare şi reviste (cea mai importantă ediţie din publi- Ilarie Chendi, Timotei Cipariu, cărora le-a consacrat stu- Pompiliu Constantinescu susţinea că ,,Eminescu nu va pu- cistica eminesciană, o ediţie critică, autentică în texte, com- dii monografice. Presa, în special cea a Transilvaniei, a tea fi apreciat decât de critica europeană, de o critică ce va pletă în cuprins, orânduită după toate normele obişnuite constituit un alt subiect la care a revenit mereu și căreia putea gusta în original valorile lirice, care sunt superioare aiurea, spre mulţumirea ştiinţei şi a marelui public). i-a consacrat cercetări importante. Amintim, între altele, liricii franceze contemporane lui (Musset, Vigny, Hugo, Predarea de către Titu Maiorescu a manuscri- volumele: Istoria presei literare românești din Lamartine) şi egale numai lui Baudelaire, care este cel selor eminesciene Academiei Române a deschis drumul Transilvania de la începuturi până în anul 1918, mai mare liric francez al secolului al XIX-lea”, şi continuă unor noi ediţii, de data aceasta incluzându-se numeroa- Presa românească și ideea națională, Incursiuni afirmând: ,,Într-un palmares al liricii europene, al veacului se texte inedite. Se editează parte din proza literară, apar în presa românească, Presa clujeană de la înce- trecut, pe Eminescu l-aş trece alături de Baudelaire”. culegeri de literatură populară, studii şi comentarii pe puturi și până azi (170 de ani). Apropierea lui Eminescu de marele poet francez este marginea manuscriselor, la care şi-au adus contribuţia Numeroasele studii asupra unor scriitori importanți motivată de numeroasele fapte de ordin biografic ce pot fi iden- ardelenii Ilarie Chendi, Nerva Hodoş, Ioan Scurtu ş.a. (precum Octavian Goga, Lucian Blaga, tificate, cât mai ales de rolul înnoitor al Receptarea lui Eminescu în Transilvania a Ion Agârbiceanu), studiile tematice celor doi la modernizarea limbajului constituit o temă la care Mircea Popa a revenit mereu. (Tectonica genurilor literare, liric, la fundamentarea conceptului Amintim amplul studiu cuprins în volumul Mihai Convergențe europene, Aspecte modern de poezie. Biografia poeţilor Eminescu în Transilvania (2000), în care se face o și interferențe iluministe, Re- are multe elemente comune: amândoi radiografie amplă a legăturilor poetului cu acest spaţiu. întoarcerea la Ithaca. Scriitori rămân orfani, Eminescu de mamă, În volumul actual, criticul reia unele aspecte pe care le români din exil), studiile de istorie Baudelaire de tată, şi unul, şi celălalt localizează şi le personalizează în funcţie de anumite literară sau glosările pe marginea unor trăiesc în medii familiale de frustare, momente din biografia poetului: La „Familia” lui cărți, adunate în volumul Prezențe ceea ce îi determină să-şi asume Iosif Vulcan; În Mica Romă – Blajul, În oraşul literare. Oameni și cărți, la un destin propriu încă din frageda Marii Uniri: Alba Iulia; În presa sălăjeană etc. care se alătură lucrările de referință copilărie: Eminescu părăseşte şcoa- Legăturile lui Eminescu cu Iosif Vulcan şi cu re- coordonate în cadrul Institutului la, se alătură unei trupe de teatru, vista „Familia” constituie unul dintre capitolele cele mai de Lingvistică și Istorie Literară din Baudelaire este trimis într-un inter- importante din biografia poetului. Iosif Vulcan îi sprijină Cluj-Napoca – toate acestea contu- nat, fiecare din ei este marcat de boală debutul, deschizându-i ,,cu bucurie” coloanele foii sale. rează îndelunga și prodigioasa acti- şi de suferinţă, amândoi mor de tineri. Aici Eminescu îşi va publica o bună parte din poeziile de vitate a lui Mircea Popa, acum, când Niciunul nu este ferit de injustiţia şi de tinereţe, dar şi cele de la ,,sfârşitul” creaţiei sale poetice (1883), împlinește optzeci de ani de viață (născut la 29 ianuarie 1939 oprobiul public, ambii fiind acuzaţi de imoralitate. Baudelaire când revista îi plăteşte un onorariu pentru poeziile pu- în comnuna Lazuri de Beiuș, județul Bihor). suportă consecinţele unui proces, fiind amendat cu suma de blicate, singurul primit de poet vreodată. Iosif Vulcan Între numeroasele sale preocupări, un loc aparte trei sute de franci şi cu interzicerea unor poezii, Eminescu e va fi acela care, la decesul poetului, în necrologul publi- îl ocupă Mihai Eminescu, căruia îi consacră câteva lu- încriminat de canonicul Al. Grama, care consideră poeziile cat în „Familia”, scria: ,,Naţiunea mea îmbracă doliu/ crări de referință, care întregesc biografia eminesciană. ,,triviale şi obscene”, „greţoase”, „ieşite dintr-o minte stricată, Literatura noastră jeleşte/ Poezia noastră plânge/ Vi Între acestea: Mihai Eminescu. Contextul recep- coruptă şi desfrânată, dintr-un suflet mohorât şi putred”. s-a dărâmat o columnă, vi s-a stins un luceafăr, vi s-a tării (1999), Mihai Eminescu în Transilvania În demersul de a arăta legătura dintre cei doi poeţi, răpit o podoabă... Genialul poet a încetat din viaţă”. (1866-1918) (2000), Mihai Eminescu. Text și Con- Mircea Popa se întreabă dacă a cunoscut Eminescu poeziile Răsfoind presa, Mircea Popa identificăş i subliniază text (2014). Ultimul volum menționat, care cuprinde un fel poetului francez, în ce măsură se poate vorbi de o influenţă o serie de aspecte inedite sau mai puţin cunoscute legate de de sinteză asupra cercetărilor sale eminesciene, întregește directă a acestora asupra lui Eminescu. La prima întrebare biografia poetului, de receptarea operei în diversele zone ale viziunea exegetului asupra poetului, a operei sale și, mai răspunsul pare a fi afirmativ. Cu certitudine, Eminescu nu ţării, cu precădere în Transilvania, de care poetul este legat ales, asupra receptării acestuia de-a lungul anilor. a fost străin de lirica franceză şi, implicit, a lui Baudelaire sufleteşte. Să ne amintim drumul pe jos pe care tânărul În demersul său critic, Mircea Popa, pornind de la (volumul Les Fleurs du mal a apărut în 1857 şi a avut Mihai îl face până la Blaj, peregrinările cu trupele de teatru, o atentă cercetare a unor documente de arhivă sau recur- un mare ecou în întreaga Europă). Criticul este de părere numeroasele trimiteri la aceste locuri în scrierile sale. gând la presa vremii, a reuşit să descopere date de un real că nu se poate vorbi de o influenţă directă a lui Baudelaire Cercetând presa vremii, Mircea Popa descoperă interes pentru istoria literară. Cum rezultă din argumentul asupra lui Eminescu, chiar dacă se întâlnesc la amândoi fapte ce atestă afecţiunea poetului pentru aceste locuri. volumului, Mircea Popa şi-a propus să aducă la lumină teme comune, fiecare punându-şi pecetea proprie asupra Spre exemplificare, criticul se opreşte la presa sălăjeană, în prin cercetările sale fapte şi date mai puţin cunoscute sau creaţiilor. În argumentarea demersului critic, Mircea Popa care se fac referiri la primele traduceri în limba maghiară trecute cu vederea despre Eminescu, cu trimitere specială face trimitere la diverse texte poetice, concluzionând: ,,Cu ale lui Eminescu, citând numele lui Laurenţiu Bran, care a la Transilvania, „acolo de unde a pornit cea dintâi critică Eminescu poezia europeană încheie un ciclu de cultură, tradus mai multe poeme eminesciene: De ce nu-mi vii?; distrugătoare la adresa lui, fiind decretat pur şi simplu dar şi deschide altul, deoarece poezia sa e un moment de Melancolie; Departe sunt de tine; Somnoroase imoral şi vinovat de degradarea moravurilor publice” început în arta europeană a sfârşitului de secol XIX, dis- păsărele (1989); Luceafărul etc., pe care le-a publicat (referirile se fac la Alexandru Grama). locând straturile învechite ale vechii retorici şi silindu-le în ziarul „Szilagy – Somlyo” (1880), ce apărea în Sălaj. Volumul are o structură complexă, ce cuprinde să coboare la esenţă, la alegorie şi simbol”. Traduceri din Eminescu se întâlnesc şi în alte capitolele: Polifonii textuale; Context exegetic şi În capitolul Context exegetic şi editorial, publicaţii ardelene. Sandor Ioszef publică în „Kolosvari editorial; O geografie a receptării; Eminescu Mircea Popa insistă asupra câtorva dintre cercetătorii şi hözlöny”, ce apărea la Cluj, traducerea poeziei Atât de după Eminescu. editorii operei eminesciene: A.D. Xenopol; Ilarie Chendi; fragedă sub titlul Csarasznyefa feher viraga (Floa- În încercarea de a defini personalitatea lui Ioan Scurtu ş.a. A.D. Xenopol s-a numărat între admi- re albă de cireş) şi exemplele pot continua. În cuprinsul Eminescu, Mircea Popa preia afirmaţia poetului Lucian ratorii constanţi ai lui Eminescu, fiind al treilea editor al cărţii criticului Mircea Popa se regăsesc informaţii de larg Blaga, ,,Ideea de Eminescu”, despre care spune că ea există poeziilor eminesciene după Maiorescu şi V.A. Martun, interes, unele dintre acestea, aşa cum am mai spus, ine- şi că s-a ,,zămislit sub zodii româneşti”. În opinia criticului, dar primul care a încercat să realizeze un tablou complet dite, mai puţin cunoscute sau neluate în seamă, dar care ,,Ideea de Eminescu” reprezintă un întreg conglomerat de al operei poetice. Urmărind preocupările lui Xenopol, întregesc benefic bibliografia eminesciană. trăsături universale şi naţionale totodată, dar înainte de Mircea Popa subliniază meritele acestuia în lansarea Volumul se încheie cu un capitol cu referire la toate, spiritul creator constructiv, vizionarismul romantic operei marelui poet, ediţia realizată de el deosebindu- receptarea actuală a lui Eminescu, semnalând mai multe înaripat, expresivitatea lirică armonioasă, trăsături care se de cele anterioare ,,mai întâi prin întocmirea şirului lucrări recent apărute: Eminescu după Eminescu de fac din Eminescu ,,unul dintre marii poeţi ai omenirii, lor cronologic, după data publicării în diverse reviste Adrian Dinu Rachieru; Solitudine întru înţelepciune una din vocile lirice cele mai profunde şi mai sensibile ale şi scrieri din care au fost culese”, încercând astfel să de Dana Câmpan; Eminescu în raza gândului etern umanităţii” (vezi În loc de prefaţă, p. 9). dovedească ,,cum s-a dezvoltat geniul lui Eminescu”. de Dumitru Micu; Eminescologi clujeni de Constantin În capitolul Polifonii textuale, Mircea Ioan Scurtu este autorul primului studiu de sin- Cubleşan; Dicţionar cronologic de Săluc Horvat. În Popa glosează pe marginea unor motive şi a unor teză important despre Eminescu, realizatorul unor ediţii concluzie, se poate spune că Mihai Eminescu. Text şi teme întâlnite în poezia eminesciană: Dacă treci de referinţă ale operei eminesciene, între care Scrieri context este o carte scrisă pe baza unei cercetări riguroa- râul Selenei (p. 21); Identitate şi ambivalenţă (p. politice şi literare, manuscrise inedite şi culegeri se, de unul dintre cei mai documentaţi eminescologi. Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 11 Cronică literară carte. (Avem de-a face implicit cu o transformare Delia MUNTEAN a relației individului cu divinitatea – observabilă încă din scrierile unor interbelici: Tudor Arghezi, LEPĂDĂRILE DE SINE Vasile Voiculescu, Lucian Blaga –, precum și cu o ALE POETULUI slăbire generală a metanarațiunilor, aspect intens exploatat de literatura postmodernă.) „am spart oglinda Pentru exprimarea fragilității și a dramatis- și am strâns cioburile în palmă mului condiției umane, Constantin Romulus Preda până mi-am simțit chipul apelează la motivul clepsidrei („zilele sunt clepsidre cum sângerează”. negre / prin care curge vidul” sau: „nisipul din care voi fi făcut / își va înghiți propria clepsidră”), Pe viață și pe moarte iubește Constantin al vieții ca vis („tu nici nu ești / doar dispari / te Romulus Preda (n. 8 martie 1990, Craiova) poezia răsucești / dintr-un haos în abis / și devii ce-ai fost / și femeia. Femeia și poezia. un vis”) sau – o abordare originală aceasta – inver- Este o iubire de dincolo de timp. Una care-l sează cele două tărâmuri: al ființei și al neființei („și ucide și-l învie, îi condiționează comunicarea cu dacă noi ne trăim moartea / așteptând să trecem / sine și cu universul. Le caută fără tihnă, iar spai- înspăimântați / pragul vieții?”). mele, incertitudinile și nepotrivirile și le descântă Imposibilitatea evadării, a dezlegării de în registru când grav-nostalgic, când jucăuș-ironic. ceea ce este hotărât e transfigurată artistic și prin Poeziile i se convertesc în tot atâtea interogații valorificarea conotațiilor zborului, cumulate cu și descinderi în universul dinăuntru. Cu prime- cele ale îngerului („să vezi un înger de piatră / niri dinspre copilărie și alunecări înspre moarte. care sângerează de dorul zborului / și să îi simți Declarațiile și invocările dezvăluie un creator tot aripile bătând în gol / într-o moarte care nu a Irina OȚOIU mai stăpân pe uneltele sale, unul care promite „să fost niciodată a lui” sau: „stau cu aripa-n pământ / arborele ce va fi sacrificat pentru lemnul sicri- devină rădăcina propriului zbor” în spațiul literar și mă zbor doamne pe mine”). Artistul însuși se ului; sfidător, el își arde crucea, amenință, se autohton. consideră un înger care își dăltuiește mesajul pe împotrivește: „am strigat în gura mare / că moar- Astfel ni se înfă- viitoarea cruce (constantin). tea mea nu va fi niciodată/ ca celelalte / ea îmi țișează recentul vo- Alteori, existența capătă atributele unei curge prin vene / și va muri odată cu mine”. lum de versuri al piese de teatru, în care omul devine actor și spec- În câteva creații, mesagerul morții (în con- poetului, intitulat tator al propriei treceri. „Stă pe marginea scenei / sens cu perspectiva europeană asupra simbolului) Te iubesc aproa- și își privește rolurile / cum îi joacă spaima de este corbul. Dacă în poezia ce dă titlul volumului, pe orb (Editura moarte”. Refuzul îmbătrânirii, însoțit de teama reprodusă și pe coperta a patra, crucea e purtată, Hoffman, Craiova, secătuirii puterii de creație, îl găsim ilustrat, în simbolic, în spinare, în vreme ce corbul ciugulește 2018). Este a cincea volumul de față, într-o bună parte din texte, au- consecvent inima poetului (te iubesc aproape lui carte și apare la tentice atât prin delicatețea limbajului, cât și prin orb), într-un alt text, așezat mai spre finalul cărții, trei ani după publi- puterea de sensibilizare a cititorului. În poemul universul însuși, în multitudinea manifestărilor carea, într-un ritm repet și astăzi copilăria, eul liric abandonează sale, împrumută culoarea negru-corb: cerul, de invidiat, a patru înțelepciunea – socotită, de regulă, o consecință câmpurile de lalele, respirația dintre clipe (vor volume, toate la Edi- firească a dezlegării tuturor tainelor, întruchipa- veni corbii). Semnificativă e și imaginea în care, tura Autograf MJM re superioară și orgolioasă a minții umane –, în priveghind la propriul căpătâi, eul liric arde aripile din Craiova: Mii favoarea jocului și a potrivirii cuvintelor: „prefer corbilor, spre deruta mulțimii venite să-l însoțească de baionete îmi să rămân copil / și să-mi fac jucării din cuvinte / pe ultimul drum (corbii). decorează inima (2013), Iubirea noastră i le voi lăsa ca moștenire / străinului din oglindă / Aproape la fel de încărcată de conotații înflorește dincolo de stele (2013), Cap sau care poartă cu mândrie masca morții / de fie- se dovedește moartea cuvântului. Dispariția aces- pajură, sabie sau inel de logodnă (2015) și care dată când îl întreb / dacă vrea să se joace tuia dă peste cap – în viziunea autorului craiovean – Martirul garoafei (2015). Titlurile trădează o cu mine”. În eu mă întorc, autorul propune o rânduiala cosmică, provocând potop de lacrimi oarecare amprentă dinspre lumea cazonă, identifi- viziune inedită: la capătul vieții l-ar întâmpina, ju- (te iubesc aproape orb). Poetul se imaginează cabilă și în versurile abia publicate: „tu ești glonțul cându-se și deprinzând (prin joc!) alfabetul morții, creând chiar și dincolo de viață („se făcea că stau și pe care l-aș săruta / de miliarde de ori / înainte tocmai copilul care a fost și care îi readuce lumina scriu / pe o muchie de sicriu”), oferindu-și somnul să-mi străpungă inima”. dintâi. În simt cum devin în fiecare zi altul, propriu înveșnicirii cuvântului: „dar deodată mă Constantin Romulus Preda crede, orgolios, poetul își leapădă pe rând măștile, căutându-se pe trezesc / mă smucesc și răsucesc / un pumnal din în durabilitatea actului artistic („doar mie o să-mi sine, cel adevărat, pe când declar cu mâna pe flori de mac / în trunchiul unui copac / și aștept fie / moartea moartă-n poezie”) și în puterea po- inima mea de stele se constituie într-un dialog să curgă sânge / din sicriul ce mă plânge” (am etului de a naște lumi care să compenseze realul: emoționant între fiu și părinți privitor la felul în rămas prizonier). „zeii îmi șterg numele / în fiecare noapte / din car- care acesta se acomodează cu trecerea: Jertfa întru creație, căreia, ca și femeii, tea morții / înspăimântați că / odată cu moartea „în numele tatălui i se supune orbește (străinul), derivă așadar mea / versurile îmi vor sparge mormântul / în și al mamei mele din imposibilitatea de a-și concepe existența în căutarea acelei clipe / din care a început să curgă declar cu mâna pe inima mea de stele afara acestora („mi-aș lua lumea în cap de-atâta lumina” (eu pot vedea). că mi-e atât de frică de moarte tu”). Poezia și femeia sunt invocate continuu, cu Aceasta nu înseamnă însă valuri de încât aș amuți când și-ar da vălul la o parte exasperare (am așteptat să pleci, femeia cu recunoaștere – din partea contemporaneității („vor de ce nu m-ai lăsat mamă copil picioare verzi, am început să dau ceasul trece multe milenii / până când sihaștrii vor realiza / să mă mir înapoi, paradox). Cu patimă: „o să-ți repet / că poezia mea a fost singura / care a oprit / preț să râd în gând / numele / până vor începe / să-i ardă / de câteva clipe / timpul”) sau a urmașilor („uită-te să trec tiptil literele”. în ochii statuii / și vei vedea ce vei ajunge / […] ci- prin fața morții care vrea să vină Căutarea poate dura întreaga viață; în- neva îți va rosti numele în treacăt / într-o discuție să scoată umbra mea din rădăcină? seamnă meandre („îți declar dragoste și război”), ridicolă” – ascultă cum strigă statuia). de ce nu m-ai lăsat tată să plâng lepădări de sine, inadvertențe: „te căutam întruna E inedită revolta artiștilor adunați în piața să mă zbat pe o coală / și tu mă tot strigai pe coala următoare / publică pentru a impune o versiune proprie a să răcnesc goală” (săgeată). Ea pretinde travaliu anevoios Facerii, cu poezia ca act și spațiu primordiale, și să frâng cu lumea dinăuntru („mereu cu un pumnal înfipt din care s-ar fi desprins doi„ fluturi / care s-au coastele morții care cresc în mine în inimă”) și cu verbul („mi-am izbit versurile între sărutat atunci când au rămas fără aripi / și au și mă fac să devin chiar eu ele / până au ieșit scântei / fluturi / și demoni”). întemeiat prima colonie a vieții”. Nevoia de a moartea ce vine?” Implică dăruirea întregii ființe auctoriale: „te iu- configura o altă lume, neîmpovărată de margini Granițele poroase, flexibile dintre cele besc din buncărul inimii mele / de acolo doar așa date, o identificăm și în piesa fără început și două tărâmuri transpar și din poemul picătura te pot iubi”. fără sfârșit, structurată pe un fals fir narativ, morții, ce amintește – prin imaginea artistică „Pe viață și pe moarte”. unde asistăm la o ardere simbolică a paginilor a venelor traversate de moarte încă din timpul Sunt – toate acestea – semne limpezi că inițiale și finale ale Bibliei. Surprindem aici lip- vieții – de Gorunul blagian. La Constantin astăzi se scrie și poezie bună. sa de reacție a preotului, „adormit” el însuși în Romulus Preda, eul liric nu empatizează însă cu

12 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 Poezie scufundate într-un cer fără praguri ar face bătături în palme Grigore GRIGORE zburând peste potop?

Singurătăţi Flăcările Flăcările noaptea sunt Mai rupe o bucată din mine mult mai vii decât ziua Să îţi fie de cină Sau de un loc pentru inimi, șerpii nopții sunt negri Nu mai ştiu când e de plâns șerpii zilei sunt albi Şi nici când e de răsărit, de apus, Curg întruna, ele, curg ei învârt roata morii care Şi nu au unde se opri… sparge bobul de grâu cu piua Mai rupe şi aşază o stavilă Să ne putem privi. numai morarul se roagă mereu să fie apă câtă dă Dumnezeu Cât de bătrân poate fi Dumnezeu Şi Lui îşi roagă toate cele, flăcările pâinii sunt încuiate Să-i fie de cină, să-i fie de inimi, între se poate și nu se poate Tălpile goale o lacrimă să-i spele, Precum sfânta născută în temniţă Mi-am drămuit citirile poemelor, Mai rupe, să se oprească, rupe suspine, Sunt o groapă Am o poftă de singurătăţi, Fie ele cu tine. Sunt o groapă în care sper să cadă femeia pe care Ioana HARAGÂȘ Cu un cer mai sus am iubit-o

Ioana HAITCHI La Bistriţa era un orfelinat în capătul grădinii noastre, Astăzi am fost Singurul loc de fapt, pe o parte din fosta noastră grădină pe care ne-au luat-o comuniştii, Astăzi am fost la mama Singurul loc prin care pot intra în mine la casa bunicii mele de pe strada Toamnei. la cimitir e un sărut strecurat pe sub uşile cerului, nu era singură când larma zorilor se face mai fină ca nisipul Saharei Nu ştii cât am auzit din verandă, era cu tot poporul ei şi mult prea toridă ani de-a rândul, Nu mai da! atunci când apucă a se risipi Odată nu m-am putut abţine şi m-am dus acolo. cu tata într-o cunună de aripi. Când am intrat, cu vărul copiii erau la ora pe oliţă, cu bunicii Am lăsat doar sufletul cu gândurile lui, înşiraţi de-a lungul unui coridor cu toți ceilalți ai noștri nestăvilite dorinţe de-a se privi înlăuntru şi când m-au văzut, până dincolo de rădăcini şi un grăunte de teamă, cât mila sacrificatului. ca la comandă Încă se mai aude, în ecou se aude cu mânuţele sus, au strigat: Mama! arborele genealogic iarna iarba din faţa paşilor mei, ce a rămas Ochii mi s-au umplut de lacrimi, hibernează şi mereu trasează anotimpurile crude. am rămas blocată lângă uşă, nici nu mai ştiam de ce eram acolo. astăzi am fost la mama Cu gândurile tale, cu ele vorbeam, Plângeam cu toţii de durere, și lumânarea vibrează nestăvilite dorinţe ei cu speranţa că vor fi salvaţi, de-a mă privi înlăuntru eu pentru neputinţa de a îndura şi două boabe cât două seminţe prostia omenească. Eu mă joc ce-mi sprijină acum cuvântul, sunt singurul loc prin care În locul acela sunt înghesuite toate durerile lumii, Eu mă joc cu clepsidra mai putem intra în noi în sufletele acelea mici, clepsidra se joacă cu mine desculţi şi curaţi obligate să-şi pună aripi şi inimi de rezervă în clepsidră e praf de pușcă atingând şi deopotrivă strivind pentru a supravieţui. în mine praf de lacrimă omătul ce s-a aşezat mai senin ca un colind Acolo se naşte o luptă de când mă știu cineva ce sărută pământul. pentru o gură de aer în plus mă vrea hopa-mitică şi alte ceruri se încumetă uneori mă vrea cale ferată Singurul loc prin care mai putem intra să se nască pentru ca acel plânset să înceteze. și autostradă națională E zborul din prima duminică, un Leru-i ler, tăcută stea Viaţa m-a învăţat să fiu orfană așa că merg pe jos ce aripa cuminecă. şi de părinţi şi de fraţi sau de surori, cu clepsidra-n spinare dar niciodată n-am părăsit locul acela până-mi întâlnesc picioarele hărăzit unei trepte mai sus. și soarele răsare Zborul de duminică Fie că m-a durut, te miri pe unde şi de ce, fie că n-am mai putut, Să nu laşi lupta să-ţi omoare zborul, dar de făcut acel pas, l-am făcut. Atunci te-am dezbrăcat chiar dacă în palme îţi atârnă sârma ghimpată, zvâcnind ca o inimă falsă, Ieri mi-am adus aminte de acele suflete Atunci te-am dezbrăcat de cuvinte lăcrimând cu toţi macii, ogorul. înşirate pe un coridor lung, foarte lung nu mai înțelegeam nimic şi iar sunt cu mâinile sus. despre răsărit Munţii sunt înşelători, … urcuşul ţi-l face cu pasul Nu sărutul pe umăr m-a umilit apusul se oprise la porțile raiului dăruindu-ţi un zbor în cădere, şi nici mâinile ridicate se auzeau pași grei ce rost ar mai avea aripa atunci când pe vârfuri încercam desprinderea. evadați din nimic şi cât de tare ar fi glasul Mărturisesc, am obosit, tu mă îndemnai să fiu rostit în tăcere? dar cât de tare am obosit să fiu de vină pentru (ne)fericirile altora. cel din crucea pe care o făceai Să ne punem pe aripi, ape … cu mâna dreaptă şi apele să aibă valuri Mai bine mai sus, doar un pic mai sus în fața bisericii şi lacurile ochiuri de vulturi chiar dacă eşti singur şi sinelui tău te rogi, în care luna să le fie periscop, precum unui Dumnezeu ce te cunoaşte şi îl cunoşti și ce dacă submarine cu aripi şi doar ţie îţi eşti supus.

Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 13 Debut

Zborul O secunda din Eternitate

Ajunseserăm în vârful turnu- Aştept. Aştept să-mi vină gândurile. Am des- lui, oraşul se vedea mic la picioarele chis toate canalele de comunicaţie, sunt un receptor ce noastre şi un alb murdar, ultima palpită, un radar şi de-acum tot ce am de fãcut este să zăpadă căzută acum o săptămână, aştept. Aşa gândeam eu. Gândeam despre gândire aşa acoperea totul. Turnul cu pricina nu cum unii scriu romane despre cum se scrie un roman. era un turn de fildeş. Era tot ce mai Mă îndoiesc, cuget, exist, Dumnezeu există. Aveam fan- rămăsese dintr-o biserică medievală tezii despre imaginaţie. În visurile mele visam visuri. Şi care se făcuse scrum acum câteva când a apărut, totul s-a surpat. Într-o clipă, brusc. Tot veacuri. Doar turnul mai supravieţui- sistemul de valori, toată arhitectura realizată cu atâta se incendiului şi mă bucuram pentru migală într-un timp atât de îndelungat. Apoi am gândit, el şi nu mă întristam pentru biserica de fapt urmãtoarele cuvinte mi-au apărut clar şi distinct întoarsă în pământ, pentru că asta e în minte: menirea bisericilor, să dispară de pe Instantaneu izbucneau zorile sferei. Întuneric, Aurel DAN faţa pământului şi această biserică îşi mai mult întuneric. Sânge din inimă să sorb cu poftă. urmase menirea, de fapt bisericile îmi sunt indiferente. Setea să-mi curme, paşi fără urme. Foame de puncte, Zăpada scârţâise sub paşii noştri, uşa masivă foame de linii. Strigă şi urlă şi zbiară şi geme. Lasă flă- Răzvan VISCHI din lemn scârţâise atunci când am intrat în turn şi sca- cările să dea formă focului, clepsidra să dea substanţă ra spiralată scârţâise în timp ce tălpile noastre călcau timpului. Muşcă şi sfâşie, sfărâmă, înghite. Smulge-le Răzvan Vischi (1976) este un băimărean pa- apăsat fiecare treaptă, stârnind prafulş i porumbeii din masca, picură ceara, pune-ţi pecetea. Limba ta, cuvin- sionat de literatură. Îl puteți găsi cu încercări turn. Dar acum eram chiar în vârf şi priveam printre cre- tele tale – limită, margini. Niciodată, nimeni, nicăieri. literare pe site-urile http://www.poezie.ro și neluri şi mă gândeam că a venit clipa pe care o aşteptam Profetul deşertului, vocea pustiului. Piei, ispită! Rană, http://www.poetii-nostri.ro. Are un roman în de-atâta timp, că voi putea să zbor în sfârşit. Că voi putea răneşte-mă, rană, vesteşte-mă, rană, doreşte-mă! Mu- pregătire, Fragmente de creier. Revista noastră să zbor, în sfârşit, la asta mă gândeam în timp ce ea îmi zica, fără ritm, fără melodie. Muzica fără sunete. Dansul îi deschide paginile spre debut. Textele de mai jos spunea cuvinte despre Icar şi ce a păţit el zburând şi nemişcat. Tăcere. atrag atenția prin lirismul accentuat, perspectiva eu mă gândeam că Icar a fost un prost dacă a păţit ce a Și toate astea mi-au confirmat faptul că trebuie subiectivă, interiorizată a stilului narativ situat la păţit, dar ea mă tot privea în ochi şi-mi spunea cuvinte să plec. M-am prelins în celălalt spaţiu. Acum continui granița dintre genuri (liric/epic). despre turnul medieval pe care-l compara cu turnul să fiu o secundă a eternităţii. babilonienilor şi eu mă gândeam că babilonienii erau Cealaltă geneză nişte proşti. Atât de multe cuvinte ieşeau din gura ei cu buze roşii, cărnoase, spunând: mai bine hai să construim La început, omul era gol şi pe dinafară, şi pe împreună un turn până la cer, din care o să poţi învăţa Monstrul dinăuntru. Şi a venit femeia lui şi i-a spus: Tu eşti gol să zbori şi chiar o să zbor şi eu împreună cu tine, căci, şi pe dinafară, şi pe dinăuntru. Şi atunci el s-a privit dacă o să fim doi, atunci şi zborul se va înjumătăţi şi Stăteam la o ceaşcă de cafea, vorbeam discuţii şi pe sine şi a văzut că femeia lui avea dreptate. Şi a în- vom zbura fiecare doar câte o jumătate de zborş i eu mă ţigările fumegau între degete îngălbenite, prefăcându-se trebat-o pe femeie, care şi ea era goală şi pe dinafară, gândeam că eu vreau un zbor întreg numai pentru mine. în scrum. Şi-apoi cineva a strigat, privindu-mă în ochi: şi pe dinăuntru, de ce ne-a făcut aşa Dumnezeu. Şi Și-mi spunea cuvinte cu ochii ei mari şi verzi: atunci o Tu nu eşti un monstru! Ochii ăia, zâmbetul ăla, gesturile femeia a spus: nu ştiu şi dacă aş şti nu ţi-aş spune. Şi a să-ţi construiesc un labirint, cel mai frumos labirint, alea şi vorbele lui, toate spuneau împreună Tu nu eşti un mai întrebat-o pe femeie: Ce să fac în legătură cu toate cu mâinile mele am să ţi-l construiesc şi mi-a arătat monstru. Nimeni nu-i ceruse părerea, nimeni nu dorea acestea? Şi atunci femeia a dat acelaşi răspuns. Şi omul mâinile ei, pe care le sărutasem de atâtea ori, pe care să ştie. Era pe lângă subiect. Dacă nu rostea cuvintele a plecat pe drumul care era în faţa lui. Şi a văzut la le încălzisem cu suflarea mea de-atâtea oriş i în spatele astea, dacă nu le-ar fi rostit, vă rog să mă credeţi că nu marginea drumului un lucru ascuţit, pe care l-a ridicat cărora se ascunsese de-atâtea ori ca să plângă. O să fie s-ar fi întâmplat nimic. Credeţi-mă că întâlnirea banală şi pe care l-a privit cu uimire. Apoi a lipit lucrul ascuţit cel mai labirint dintre labirinturi şi eu o să mă ascund în ar fi continuatş i vorbele banale ar fi curs la fel ca până de carnea gâtului său şi a tăiat în ea, lăsând sângele să el şi tu o să mă cauţi până o să mă găseşti, o să mă cauţi, atunci între noi fără să însemne nimic, fără să justifice curgă. Şi sângele lui a curs pe corpul lui, acoperindu-l nu-i aşa? Și eu mă gândeam că de-ar fi să caut pe cineva nimic, nimic, absolut nimic. Dar ele au fost rostite, au cu o mantie roşie şi omul nu a mai fost gol pe dinafară. într-un labirint am să mă caut pe mine, nu pe ea, pe mine izbucnit fără preambul, întrerupând cântecul sirenelor A fost îmbrăcat cu mantia roşie a sângelui său. Mantia am să mă caut şi când am văzut lacrimile din ochii ei şi ca o incantaţie, ca o parolă. Şi-am fost nevoit să le răs- flutura în vânt în timp ce el păşea pe drumul din faţa când am ascultat tremurul glasului ei spunând cuvintele pund tuturor, privindu-i pe rând în ochi: Într-adevăr, lui. A mers aşa mult timp, până ce luna s-a fãcut albă mai stai, atunci am zburat peste creneluri, căzând spre nu sunt un monstru, strivindu-mi ţigara de palma mea şi apoi albastră, intrând înapoi în cer. Şi atunci a văzut pământ, rotindu-mă în aer, n-am mai văzut-o în vârful stângă şi zgâriind tăblia mesei cu cele şaptesprezece venind spre el un nebun. Şi nebunul s-a oprit în faţa turnului, dispăruse, rotindu-mă spre pământ, ea stătea gheare, Ai dreptate, i-am zis, nu sunt un monstru, lui şi i-a zis: Te cunosc, omule, tu eşti omul gol şi pe la poalele turnului şi mă aştepta, cu buzele ei cărnoase muşcându-l de beregată şi plăcându-mi sângele lui dinafară, şi pe dinăuntru. Dar acum văd că pe dinafară şi roşii zâmbind, privindu-mă cu ochii ei mari şi verzi şi cald. Unde plecaţi?! am urlat spărgându-le timpanele, te-ai acoperit cu mantia sângelui tău. Şi omul a zis: Ai tăindu-mi aripile cu coasa ei mare şi lucioasã. eu nu sunt un monstru. Erau panicaţi şi vreo doi dintre dreptate, nebunule. Acum umblu pe drumul din faţa ei nu-şi mai putuseră controla sfincterele, duhnea acolo mea şi vreau să ajung la locul unde nu voi mai fi gol pe ca în iad, mirosul fricii, feţele lor crispate de spaimă, dinăuntru. Şi nebunul i-a răspuns: Tu nu ai nevoie de Masca cu ochii bulbucaţi, urlând cu toţii la unison. Am mai un loc unde să ajungi ca să nu mai fii gol pe dinăuntru. ucis câţiva, i-am strâns de gât, le-am sfărâmat coşul Eu am fost trimis la tine ca să îţi spun ceea ce ai auzit Frunză verde de departe. pieptului, mi-a plăcut să le arăt celorlalţi inima unuia şi ceea ce vei auzi. Tu ai nevoie de un lucru, pe care Eu am un suflet de rezervă. Pe care îl folosesc dintre ei încă palpitând în ghearele mele, şoptindu-le eu ţi l-am adus. Şi omul a întrebat: Cine te-a trimis la pe timp de furtună. fiecăruia în parte: Nu sunt un monstru. Apoi m-am mine şi care este lucrul pe care mi l-ai adus? Şi a primit Cu toţii aveţi câte două suflete. Privesc în jurş i eliberat de haine, cusăturile pocniseră oricum şi cele răspunsul pe care îl aştepta: M-a trimis demonul care le văd. Feţe cu două suflete. Măşti cu suflete gemene. trei perechi de mâini au smuls fiecare câte o parte din şi-a fãcut casă din trupul meu. Despre el oamenii ştiu Sau poate doar frate şi soră. Poate că sunt nişte fraţi şi masca ce o purtasem, acum puteam să văd cu toţi cei că nu a vrut să mă părăsească atunci când fiul omului surori incestuoşi. Sufletele. Câte două în fiecare trup. În cinci ochi şi să muşc şi cu mandibulele laterale, vorbeam l-a chemat la el. Şi a mai spus nebunul: Primeşte lucrul spatele măştilor sunt feţe. Adevăratele feţe. În spatele mai greu acum, dar totuşi am grohăit: Într-adevăr, nu pe care am fost trimis să ţi-l aduc. Şi s-a apropiat de sufletelor de rezervă sunt sufletele. Cele adevărate. Ei sunt un monstru. În jurul meu nicio mişcare, inimile om şi i-a dat mantia sângelui la o parte. Apoi i-a sfâşiat îşi imaginează că oamenii sunt măştile şi sufletele de lor încetaseră să mai bată şi cadavrele ciopârţite zăceau cu mâinile carnea pieptului şi omul nu a zis nimic, ci rezervă adiacente. Atât îşi pot ei imagina. Atât văd ei. în grămezi informe de maţe, vomă, viscere şi sânge. Nu doar a privit la ceea ce făcea nebunul. Apoi, nebunul cu Dacă ar exista cineva care să poată face deosebirea, ar mai era nimeni care să-mi asculte ruga, doream să mă mâinile lui şi-a sfâşiat propria carne a pieptului şi abia avea o surpriză imensă... audă cineva. Nu sunt un monstru, i-aş fi zis.Nu sunt un atunci omul a zbierat de durere. Şi durerea lui a fost şi Îl văd, vine spre mine, masca i se destinde în- monstru, l-aş fi implorat. M-am ghemuit lângă masă, mai mare când nebunul şi-a smuls inima din piept şi tr-un zâmbet. Ştiu ce am de fãcut. Masca mea devine lăsând lacrimile de atâta timp înăbuşite să-mi curgă a pus-o în pieptul omului. Apoi nebunul a spus: Iată oglinda celei din faţă. Acelaşi zâmbet, aceeaşi expresie printre riduri. Plângeam: Nu sunt un monstru. lucrul pe care am fost trimis să ţi-l aduc. Acum tu nu de salut, politeţe, interes. Mâna virtuală cuprinde mas- mai eşti gol pe dinăuntru, ci inima mea şi-a făcut loc în ca şi i-o smulge. Un chip gol, unde îi e faţa? Moartea pieptul tău. Şi a închis carnea pieptului peste inima pe metaforă cuprinde sufletul de rezervă şi i-l smulge. E care i-o dăruise omului, apoi a lăsat mantia sângelui să gol, unde îi e sufletul? Un vid cu mască, asta era, ăsta îl acopere. Şi, cu pieptul deschis ca o carte, a plecat de este încă. În jurul meu, măşti, camuflând viduri, scriu unde venise. Şi omul nu a mai fost gol pe dinafară şi pe poezii. dinăuntru. Ci era îmbrăcat cu mantia sângelui său şi Oamenii continuă să zâmbească. Le e foame inima nebunului bătea în pieptul său. Omul încă urla de şi sete. Mănâncă şi beau. Fac dragoste. Bărbaţii merg durere, căci inima nebunului îl umplea de gânduri... la război, femeile nasc şi îşi cresc copiii. Miliarde de oameni însufleţiţi. O mulţime de viduri mascate.

14 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 Comentarii Terezia Fillip ARCADIE SUCEVEANU – FRENEZIA LIRICĂ A APOCALIPSEI POSTMODERNE A apărut recent, la Editura Junimea din Iași, a privirii eufemizante, când gesticulația și antologia lirică a lui Arcadie Suceveanu, Căzut în rimă interogația grav-retorică ale unui Hamlet la Paris, volum lansat la Bookfest, în Chișinău, la final de secol XX. de august 2018, tocmai de Ziua Limbii Române. Preli- Poetul provoacă și înfruntă necon- minată de un „cuvânt însoțitor” al lui Nichita Danilov, tenit, interoghează și persiflează, clăti­nând cartea cunoscutului­ poet basarabean și președinte al vechile scheme încremenite, fantoșele Uniunii Scriitorilor din Moldova include în cele peste sfârșitului de veac XX: „se clatină corăbiile 230 de pagini poeme selectate din unsprezece volume grele / încărcate cu miere și ceară / și grâ- lirice publicate anterior, între anii 1982-2014. ne”. „Greier magnific” – metaforă a condiției Veritabil eveniment edito­rial pentru vârsta postmo- lirice asumate în notă autoironică −, ucenic dernistă a poeziei româ­nești, volumul cu titlu ironic și ușor al lui Homer, admirator al lui Dante sau frate autoper­siflant al poetului din Est „căzut în rimă” tocmai în ini- lui Hamlet, poetul e tutelat „de-un înger ex- ma Occidentului, în cel mai celebru, în plan cultural, centru al centric și dadaist, / înger ironic, dat naibii” KOVACS Bertalan Europei, este o sugestivă selecție de poeme din creația de peste (p.85). Conștient de fatuitatea specta­colului în care a intrat, el treizeci și cinci de ani. Ele expun atât efigia care-l personali­ schimbă măști multiple: poartă „pe cap scufia nebunului”, își un fapt ce se perpetuează din vremuri noutestamentare, căci zează de departe pe autor și îl distinge ca poet, cât și imaginea pune „monoclul lui Tristan Tzara” (id), dând la tot pasul de în subteranele muntelui sau ale lumii ca Golgotă, sunt îngeri de ansamblu a ceea ce este și reprezintă creația lui Arcadie vechi defecțiuni perpetuate prin veacuri dintr-o generație-n complici, ei lucrează necontenit și paradoxal, nu la vindecarea Suceveanu în peisajul liric de dincolo și de dincoace de Prut. alta. El detectează angrenajul dialectic ce subminează înseși suferințelor și a crucificărilor de tot felul, ci complotează la Căci atunci când vorbim de creația lirică, de imagi­narul ei și temeliile lumii: îngeri malefizați, complici răului, lumea ca susținerea unei eterne Golgote: „Arhivele Golgotei sunt la de resursele care-l generează, niciun Prut și nici mai multe nu o eternă Danemarcă putrezind de răul din ea, mărul îndră- un pas de noi / Vedeți pereții roșii parcă vopsiți cu sânge? / pot separa elanul omenesc, suferința ori visul de libertate, așa gostit de vierme – „în mărul alb / doarme viermele roșu”, Acolo rana lumii suspină-n nopți și plânge, / E mare-nghe- cum temporar ne separă teritoriile. Și aceasta pentru simplul iar „mărul roșu e îndrăgostit de viermele alb” (p.81), ceea suială în sala de morminte / De la Isus încoace s-au mai fapt că poezia care se iscă și reverberează în ele nu poate fi ce pare parabolă politică de secol XX. Căci „revoluția de făcut schimbări, / Mereu nu ajung cadre la secția trădări / împărțită sau limitată de niciun fel de granite, de niciun fel de sânge” a devenit succesiv „de catifea” și apoi „de mătasea Dar îngerii sunt veseli lucrează înainte” (p.40). Spectacolul forțe. Exuberanța și însuflețirea, revolta și deznădejdea sunt broaștei”, iar lucrurile au rămas neclintite. Ludovic al XVI-lea dedesubtul muntelui s-a perpetuat în actualitate: „În grotele fenomene ale omenes­cului aidoma celor ale pare să fi murit degeaba, urmat de șirul altor de jos se văd lumini / Aici se iau amprentele ideii / Se spală naturii − ­ano­­timpurile, vânturile, furtunile, Ludovici „desprinși unul din altul / ca într-o creieri, umblă fariseii, / Se împletesc de zor cununi de spini” (p.54). precum lumina sau întunericul, care, atingând matrioșka rusească” (p.87). Cântecul poetu- Ochiul sau flerul liric detectează un rău năucitor în lume, în ineluctabil teritoriile, se manifestă pretu­tin­ lui „răstoarnă sisteme / ierarhii și sintaxe”, imediata vecinătate, un fel de mal du siècle locuind complicata deni fără a putea fi îngrădite. iar lecția de autoghi­lotinare primită de la arhitectură a realului. De aceea, lumea pare fie o perpetuă Gol- Decriptez în ansamblul cărții, în succesiu- maestru îl învață să adopte simultan dublul gotă, fie o simbolică Danemarcă: „Ce mai face Danemarca?... nea poemelor și în tensiunea lor lirică designul rol, de victimă și de călău: „Iată ghilotina / / Putrezește mai departe și e sănătoasă tun. / Doar c-o mai unui traseu liric tumultuos și frenetic, ludic zise Profesorul. / Totul e să poți să-ți ții cu-o înjură Hamlet și-o amenință, săraca, / C-o să-i sfarme odată și delirant, perpetuu înnoit de la un volum la mână capul / iar cu cealaltă să acționezi tronul… Și-o să-l sfarme, / că-i nebun” (p.43). Cu volumul altul. Originar legat de lumea sa, cu orizontul manivela, / să fii în același timp și victimă Arhivele Golgotei, poezia prinde formă și contur clasice. ei istoric, cultural și spiritual, în care s-a înălțat și călău” (p.17). Mecanismul necruțător Pamfletul e bine camuflat în sonetul petrarchian, versul sună în lume poetul, imaginarul liric al lui Arcadie acționat cu fiecare poem, cu fiecare vers in- melodios impecabil. Simbolurile din Biblie sau din mitologie, Suceveanu, unul de tip postmodernist, e pe dică poezia ca pe un simultan act de sacrificiu din istorie ori din cultura lumii sunt încărcate de cotidian și cât de inedit și ludic, pe atât de captivant și de și de permanentă restartare a sinelui. contaminate de istorie contemporană: Iona devine un acut surprinzător în semantica sa. În puține cazuri Arcadie Suceveanu se imaginează și aluziv simbol istoric, peștele cel mare îl înghite la nesfârșit se întâmplă ca o carte să vibreze în mâinile tale de cititor sau pe-o arcă de la bordul căreia își scrie poemele ca pe niște pe cel mic, iar hăul sau gura e o prăpastie istorică ce înghite de critic, iar cuvintele și frazele ei să tresară-n pagini, stârnite secvențe dintr-un Jurnal de bord - I, II, III, VII etc. Na- nu doar indivizi, ci popoare întregi. Obiectele sunt simboluri parcă de-un fior sau de o frenezie ce excede câmpul lor abstract vigând cu poetul în imaginarul său univers, găsim o lume specific arcadiene:cheia de boltă – poetul însuși, o arca dies, și se repercutează-n lume cu forța unor torente. Sunt cărți care, în care așezarea de-a-ndoase­ ­lea a lucrurilor, contrariile, corabia lui Sebastian Brant, duioasa ghilotină, locomotiva în acest chip, bucură, sunt cărți ce astfel amuză, unele revoltă, paradoxurile și contrafacerile­ de orice fel locuiesc în țesătura Stephenson, toate indicând: supliciu, singurătate, izolare, altele mișcă munții din loc, iar altele stârnesc sentimente, iscă realului care-i provoacă necontenit eul și-i stârnește fantazia. navigare și peregri­nare etc. Burlescul și grotescul sunt chipuri umiri și iubiri, căci sunt vii și convingătoare. În una din astfel Dacă nu cumva tocmai intruziunea poetică în lume și privirea în care umblă prin lume Cavalerul Înzadar, atenuând ludic to- de serii, a cărților vii, intră cu certi­tudine­­ și prezenta anto­lo­ ciclopică în adâncul lor stârnesc fantasmele lucrurilor, țintind nalitatea critică a poemelor, autopersiflându-se și provocând-o gie lirică a lui Arcadie Suceveanu, eveniment liric al acestei dede­subturile,­ devoalând mecanismele ce fac să funcționeze pe Doamna Apocalipsă (p.68). Gesturile burlești parodiază ori toamne. Poți trăi vreo atare experiență doar cu lecturi precum: pervers mașinăria lumii. Navigând astfel, eul descoperă realul camuflează strigătul profetic al poetului „cu epitetul bufant”. poemele lui Nichita Stănescu, piesele lui Shakespeare, volumul nu doar incitant și plin de paradoxuri, ci și de un absurd spe- Un potop modern pare un spectacol grotesc și absurd, văzut Isus, Fiul Omului de Gibran Khalil, elegiile lui R.M. Rilke, cific postmodernității: lucrurile devoalează ascunse însușiri la îndemnul biblicului Noe: „Când scăpără chibritul / mări baladele lui Villon, roma­nele lui Thomas Mann, cele ale lui bio sau zoo-logice, suflet, celule, sânge, carne în obiecte, ce se văzu? / Un turn babel plutitor în care / eram eu, el și Proust ș.a. Cuvintele și enunțurile­ sunt atât de uimitor înnădite, pe când ființele ascund în ele mecanisme, rotițe, sârme, tu / - unul ținea discursuri în groapa cu lei, / altul decapita aidoma unor anse ce, atingând suprafața realu­lui, devoalează șuruburi, mașinării, roți, electroni: „în burta calului au fost bisericile de turle, acoperit de tobe și surle, / unul făcea har- subiacent un clivaj meta­fizic ce activează latent forme, figuri găsite trenuri… / kilometri întregi de șine și roți, roți, roți” ta petelor de soare, / altul deschidea măcelării în altare, / și evenimente de pe întinsul planetar din Danemarca până în (p.25); „sentimente cu burtă, idei cu cârjă”, iar în dulapuri, unul gâdila corabia după / altul punea îngerul să fiarbă în Bizanț, din Ialta în Fanar, și mai departe. unde stă închisă copilăria, activează „molii atomice”; apa de supă” (p.76). Testat de bătrânul maestru de la pupitru dacă E destul să treci cu privirea peste titlurile volu- izvor trebuie spălată; un om cu „inimă mecanică făcut din poate să rămână-n umbra Marelui Scrib, Arcadie Suceveanu melor și ale poemelor antologate și tensiunea din cuvinte scripete și roți”, cu „mersul ruginit și parafă pe limbă”; „zei e admis, pentru că are, al naibii de acut, „simțul realității”, se și sintagme îți oferă de îndată indicii despre ce fel de cu pistoane”, „suflet subțiat” (p.34) etc. Calul troian nu e doar tulbură când înfloresc salcâmii, visează scene groteși de auto- poetică, ce fel de simbolistică și ce viziune lirică frenetică un dar pervertit, o capcană istorică, ci o sursă de nesfârșite ghilotinare, nemiloase lecții de poetică, nu altceva, bea cafeaua și bulversantă le animă și energizează versurile din ele. cuceriri și trișări. Cu „demonul sincerității pe limbă”, poetul Nevermore alături de Edgar Poe, „miroase a ceață și a nor” Țărmul de echilibru (1982); Mesaje la sfârșit de detectează tot felul de inadecvări și imperfecțiuni. Geografia sau gesticulează și rostește shakespearian, precum Hamlet. mileniu (1987); Arhivele Golgotei (1990); Eter- lui Arcadie Suceveanu se desenează de dincolo de Prut, din Versurile din cartea Căzut în rimă la Paris tresar, exultă na Danemarcă (1995); Mărul îndrăgostit de Est până înspre Golgota, Fanar și Alexandria, din Danemar- sau, dimpotrivă, lansează imprecații indicând ce e putred, vierme (1999); Cavalerul Înzadar (2001); Ființe, ca în Paris, în Viena și spre Noul Babilon, iar evenimentele ascuns, malefic, ce e prefăcut, inautentic în lume: „Ce ziceați umbre, epifanii (2011); Ziduri pictate (2003); Alte frecvente sunt din acelea care au făcut celebre: Golgota – de-aceste țeste? Grohăie ca niște porci? / Ah, te simt bătând viziuni din Cernăuți; Ferestre stinse de îngeri crucificarea și suplicierea adevărului; Danemarca − trădarea, sub tâmplă, / Danemarcă-a vremii mele, / Ah, miroase a (2014) sunt titluri și metafore ale unui real scăpat în afara adulterul; Fanarul − vânzarea de frate pe treizeci de arginți. Danemarcă orișiunde te întorci!” (p.42). Hamletian, poetul e paradigmei ce l-a modelat și conservat în lungul vremii. Acolo „iarba scrie ode despre coasă”, „ochiul e corupt și actor neîntrecut, e teatral, îndrăzneț, profetic, strigă-n pustiu, e Cum intră poetul în aventura lirică e întotdeauna vorba minte”, iar steaua „e de lut și var”, pe când trădarea amenițător, rebel și vrăjmaș ipocriziei, gesticulează și rostește simptomatic pentru crea­ția pe care o va livra lumii – sim- pentru un blid de linte „e veche ca minciuna în Fanar” (p.39, adevăruri simptomatice, care ating, trezesc și chiar rănesc. bolizare valabilă în cazul tuturor creatorilor lirici. Arcadie Aici în Fanar). Lirica lui Arcadie Suceveanu e populată de Criticul sau cititorul se poate întreba ce fel de real, Suceveanu intră debordant și retoric, răscolitor și răscolind personaje-simbol, unele biblice: Pieta, Noe, Iona, Îngerul, ori istoric, social, omenesc, personal, conține astfel de tensiuni? realul ca un cavaler rătăcitor sau ca un luptător rebel, „cu de altele, mitice și istorice: Heraclit, Makedon, Napoleon, Ce realitate iscă-n poemele lui Arcadie Suceveanu atâta Bizanțul în oase”, cu „Adevărul arzându-i în mâini, ca o Bonaparte, Iosif Visarionovici, de simbolice fantasme precum tulburare, atâta patimă și paradox? Răspunsul este „cheia spadă-nflorită”. (p.14, Cavalerul florii de mătrăgună). Doamna Apocalipsă, Cavalerul Înzadar, Înalta Prințesă. de boltă” sau cheia simbolică în care se citesc versurile. Cel care se consideră „vestit armator de fregate imagi- Poemele din Arhivele Golgotei sunt satire sau Apocaliptice și stihiale clocotiri depistate în neliniștea lumii nare”, visând lumea „de parc-ar inventa-o”, descinde din parodii, unele, ca problematică și viziune - Neamul lui contemporane, venind din vechile focare în care se cuibărise Erasm − „Nu era închipuire, nici basm / eram chiar perso- Iona, Eterna Danemarcă, Un greier pe ghilotină, cândva demult răul – Golgota, Fanarul, Danemarca, ele sunt najele lui Erasm…” (p.83) – ori poate din Rabelais sau din iar altele, numeroase, adoptă forma sonetului petrarchian, și sursele apocalipsei postmoderne. Shakespeare, afișând când masca ironiei, a persiflării și cu sens simbolic și conținut de parabolă. Golgotizarea pare Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 15 Poezie Anda COMȘA-CHIȘ Rochia ta (mamei) Îngerii când mi te-au luat Ucigaș de cuvinte mi-au aruncat din ceruri rochia ta cînd am devenit mare Strada e plină de intenții ascunse rochia a rămas după fiecare impresie un petec de amintire inert stă la pândă un cuțit totuși gata să se împlânte aștept ploi până în mijlocul cuvântului cu haine amestecate să-i scoată măruntaiele de sensuri să pot deveni femeie. și să le întindă pe trotuar strada e plină de cuvinte Acasă (tatei) măcelărite încă de la răsărit rușinate că înghit zilnic Mă duc acasă tentațiile unui ucigaș de cuvinte. să-mi mai fac o gaură în inimă ia de aici o bucată de pământ Despre a muri îmi zice tata să nu-ți mai stea nervii Lucia KOZMA Am să mor într-o zi de luni cu gurile căscate mâinile mele vor prinde țărâna mai bine le îndesăm noi în gură și o vor îndesa sub pleoape câte un pom să tacă și să se mire zilele mele se vor umple de smoală și de puf ia privește ce mare e Daniela MICU îngerul mă va striga de două ori holda de nețărani iar a treia oară îmi va lustrui pantofii puși să se scuture de neiubire. pentru călătoria în abis Conturul aș putea să mor în oricare zi prefer să știu că oasele mele Nici măcar Ți-am însăilat conturul. vor avea șase zile în care Mi-era teamă ca marea din tine să dispară. să rumege iarbă. Nici măcar Dumnezeu nu ascultă, De aceea am pus pe fiecare colț o piatră, urechile îi sunt astupate La fel puneam în copilărie pe o pătură. Iluminare de urletele Viilor în plină zi. Aș vrea ca acum, când te am lângă mine, să te alint Nici măcar Dumnezeu nu vede Cu șoapte de vânt. Prin ochiul unui bec plouă torențial cu vise spulberate. Vântul este cel mai bun maseor. vezi lumea în chibrituri Nici măcar Dumnezeu nu zâmbește, împiedicând catranul pute a lehamite și a lene de mântuire El știe să poarte pe aripi orice dor. să ajungă la oase pe un ciob de sticlă spartă Mâinile tale alungate opresc secunda prin gaura cheii trec un înger adormit camuflează tot peisajul. Și mângâie luna. dedublări negații ale riscurilor Văd cum îți tragi seva de sub talpa pădurii înclinate spre dinafară când fatalitatea ne amintește Și-apoi renaști dreptul la iluminare. A scrie Prin cascade și ploi. Curgi, plutești și te-ntorci De mă va țintui Cuvântul spart Floarea Ca un râu la propriul izvor. am să nasc în umbra lui arabescuri dincolo de tăceri oarbe Știi să strecori lumina Floarea nu are spini cercurile deschise devin bastarzi Și roua. are cuțite care ne taie dintr-un Neînceput Apoi le frămânți, te-nfierbinți buricul degetelor nu mai încape vorbă nu mai putem ține în palme Și văd cum, printre degete, te pierd. va țâșni curba iluzorie a literei lacrimile îngerilor Dar desenul tău l-am salvat, până în punctul unde se amestecă saltul în neant cu prăbușirea Tatuându-l pe-un gând. mi se ucide la tocirea cuțitelor virtutea de a scrie. Încet, marea din tine o scufunzi vom auzi picăturile În oceanul ce-ți iubește trupul, și ne vom lepăda de flori Al cărui izvor este sufletul... la cântatul cocoșilor. Mersul ca o pradă Și totuși Bărbații cu pantofi Un vis ce pare viu Piticii au barba lungă din piele de pisică și totuși nu se piaptănă așadar felinul după ce E iarnă și umerii mi-s grei, își pune pielea în băț nu-și suflecă mânecile Cu pașii mei de lut, prin zi îmi fac cărări. când spun povești urcă și încoardă E frig, iar părul mi-a albit în picioare stau și totuși coloana vertebrală nu ajung să măsoare până la zona de sticlă Și ninge viscolit, schimbul pașnic de flori și de păcate când crapă de invidie Doar ceaiul cald îmi duce gândul întind mâinile și totuși bărbații vânează pisici Spre alte primăveri. nu cer un pahar de apă curată își schimbă țigările Adorm în visul iernii și exersează mersul ca o pradă piticii au barbă lungă Și-ajung la țărmul unei mări. și inima impură în pantofi de felină. Așez valurile, de admirație la reflexia în oglindă Împart vânturile, Îndoială Întind brațele și învăț zborul. Moment de liniște Plutesc deasupra grijilor Mă privești și-mi spui Și zbor, zbor... Linistea mă zgârie la buze Că toate păsările au plecat Sub pleoapa trezirii cel mai mic deliciu De fapt le urmărești de după perdea Visul pare viu, devine o pacoste de închis în beci Cum stau pe sârmă Iar într-un târziu un ceas ticăie Și aplaudă dansul pisicii la bară două cuvinte se sărută Păsările astea au nevoie clară de o oglindă Îmi păstrez în memorie momentele. al treilea e dreptul de a mă împotrivi Să poată călători în țara de dincolo de perdea Simt aripile crescute cu greu, bătăilor de inimă la deschiderea În anotimpul de nu mă uita Cu ele îmi ridic sufletul ușilor în afară. După a doua vară. Spre cer și dincolo de el...

16 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 Interpretări ridicate ale specialiștilor și interesul La „precedentul” identificat de comentatoa- cititorilor. Numeric, scrierile de până rea membră a PEN Clubului și a biroului Asociației acum în această limbă ar fi suficien- Internaționale a Criticii Literare au contribuit și unele te pentru a alcătui o întreagă operă dimensiuni ale spiritualității noastre naționale, precum și a consacra un poet „cu certificat concepția mioritică privind posibilitatea de ameliorare european”, cum îl caracterizează cu a tragicului și a evitării spaimei de moarte ca urmare a deplină îndreptățire profesorul Ioan posibilității vieții dincolo de acest inevitabil prag și, mai Holban, unul dintre cei mai apreciați cu seamă, concepția blagiană privind „transcendentul critici literari români. Acestea însă care coboară”, ilustrând o relație mult mai apropiată a doar întregesc opera autorului, adău- divinității cu ființa și amendarea umanistă a dimensiu- gându-se poeziei, prozei și eseisticii în nilor înspăimântătoare ale numinosului. În felul acesta, limba maternă, scrieri care, la scurte fără a ignora impactul tragic și ireversibil al morții, „pus- intervale, au primit în mare parte și tietatea” e totuși locuită de prezența transcendentală, iar expresie franceză. neantul, perceput ca tărâm al negației, e substituit de În critica literară franceză a abis, spațiu spre care cunoașterea omenească îndreaptă fost receptat mai întâi ca poet, calitate tremurătoare priviri și cutremurătoare întrebări. În ne- care rămâne efigie dominantă a creației mărginirea acestuia, poezia, vecinătate inseparabilă între Simion POP sale. Dacă la volumul Le Visage du rostire și tăcere, poate găsi „amintirea, (...) o noțiune care temps (1993) s-a remarcat fidelitatea față de tradiția ne permite să rezistăm neantului, chiar dacă vom rătăci Alexandru ZOTTA marelui lirism românesc, al lui Eminescu și Blaga (André într-un nemărginit abis” (Max Alhau). Doms), căruia Horia Bădescu îi asigură continuitatea și Sunt valori de gândire și de sensibilitate create configurarea modernă, următorul (Le fer des épines, și promovate în spațiul național, în bună parte și de RECEPTAREA FRANCOFONĂ 1995) a fost rapid întâmpinat și a întrunit numeroase co- creștinismul ortodox, pe care Occidentul nu le cunoaște A UNUI SCRIITOR ROMÂN mentarii integral și înalt apreciative, aparținând unor poeți îndeajuns și le descoperă acum, cu surprindere, inclusiv și critici cu un statut de ridicată altitudine în literatura de pe calea poeziei. Adunate prin grija profesorului Ilie Rad într-un expresie franceză, mulți dintre aceștia având funcții uni- Identificând și adăugând accente și nuanțe de gân- volum cuprinzător (Reflexe francofone, Școala Arde- versitare sau de înalt prestigiu literar și cultural. Numărul dire existențialistă provenite din dimensiunile spiritualității leană, 2018), referințele critice din lumea francofonă la lor va crește cu fiecare dintre cele unsprezece volume de est-europene, referințele criticii franceze au reliefat în creația de expresie franceză a lui Horia Bădescu repre- poezie scrise în limba franceză, depășindu-l deseori pe cel primul rând profilul de poet al scriitorului. În raport cu zintă nu numai o rară întreprindere editorială, ci și un al intervențiilor critice din propria țară. N-au întârziat nici demersurile autohtone, ele alcătuiesc nu doar substanțiale prestigios omagiu adus operei și activității unuia dintre studiile de sinteză, aparținând unor autori cu un statut de compliniri și detalieri, ci contribuții pe deplin întemeiate la cei mai importanți scriitori ai literaturii noastre actuale. autoritate precum Max Alhau și Maurice Couquiaud, din exegeza critică a creației poetice a autorului. Implicarea poetului, prozatorului, eseistului și diplomatu- partea PEN Clubului Francez, ori unor consecvenți analiști * * * lui în cultura francofonă nu este un fapt singular. Relațiile ai creației autorului român, cum sunt Gérard Bayo, Werner O contribuție ce depășește cu certitudine nivelul româno-franceze au o tradiție îndelungată, constituită pe Lambersy, Jean-Luc Wauthier, Jean Poncet, unii dintre de receptare din critica noastră literară a prilejuit-o proza baza romanității comune a popoarelor și a limbilor, dar și ei traducători ai creației poetice, ai prozei și ai eseisticii lui Horia Bădescu. Romanul Zborul gâștei sălbatice a prestigiului înalt al civilizației și al culturii franceze. Cu autorului. Contribuția acestora la analiza și interpretarea (Le vol de l'͗ oie sauvage), tradus de poetul și eseistul deosebire în istoria modernă Franța a constituit multă vre- operei lui Horia Bădescu trebuie menționată mai cu seamă Gérard Bayo și publicat în 2000 la prestigioasa editură me un model pentru multe popoare, nu numai europene, că, așa cum precizează profesorul Ilie Rad în prefața vo- „Gallimard”, a întrunit până acum mai multe și, mai cu urmat cu apreciabilă consecvență și de societatea româ- lumului, „exegeza critică (...) nu mai operează, în spațiul seamă, mai substanțiale comentarii și interpretări decât nească, pentru care prestigiul lumii francofone rămâne și francofon, cu discursul de tip academic”. în critica românească. Traducătorul o consideră „o carte în prezent unul de cea mai ridicată altitudine. Explicația numeroaselor ecouri imediate constă magică și fraternă, care ne vorbește cu simplitate și Pentru lumea românească Franța a reprezentat cu certitudine în valoarea creației autorului. La apariția luciditate”, deschizând calea unor deosebite aprecieri și întotdeauna un spațiu de manifestare creatoare și, mai cu primului volum în limba franceză acesta avea o experiență atenționează totodată asupra unor posibile interpretări seamă, de consacrare a valorilor de civilizație și de cultu- de peste un sfert de veac de creație poetică întemeiată estetizante ale romanului: „Să nu-i reproșăm magia ră. În anii izolării totalitariste, exilul românesc a găsit în pe o viziune de o mare profunzime, centrată pe teme inexplicabilă, savantă, redutabilă de asemenea”. Franța, în primul rând, și în țările francofone principalul esențiale, pe căutarea și dezvăluirea dimensiunilor Ființei. Critica noastră a interpetat romanul ca o scriere teren de manifestare creatoare, științifică și culturală. Re- În bună parte, viziunea auctorială se apropie de filosofia poetică, apreciind contribuția lirismului la crearea de prezentată la nivelul recunoașterii universale de renumita existențialistă. Încă din perioada echinoxistă criticul Petru atmosferă și la configurarea semnificațiilor simbolice triadă – Ionescu, Cioran, Eliade –, dar și de numeroase alte Poantă, coleg de generație al autorului, observa că „poezia ale comportamentului personajelor, reproșându-i însă personalități din cele mai diverse domenii de activitate, di- sa este una de natură existențială, în care spaimele și un deficit de construcție epică, situație extinsă și asu- aspora românească, extinsă în urma persecuțiilor politice, interogațiile omului contemporan sunt aceleași pretu- pra celorlate două opere în proză ale autorului, Joia a contribuit atât la afirmarea spiritualității naționale, cât tindeni”. Filosofia existențialistă a reprezentat puntea de patimilor (1981) și O noapte cât o mie de nopți și la susținerea și sporirea valorilor lumii francofone. Din legătură cu poezia occidentală și francofonă, aspect care, (2011), de altfel prea puțin comentate. acest motiv, afirmarea elementului românesc în spațiul alături de performanța estetică a poemelor sale, a contri- Dintre pozițiile comentatorilor francofoni se francez are de depășit exigențe ridicate, create în bună buit la depășirea circumspecțiilor și la receptarea rapidă și detașează analiza aplicată și interpretarea adecvată între- parte și de conaționalii noștri. susținută a fiecărui volum. Principală orientare a gândirii prinse de profesoara Prisca Mamengui-Otouma de la Uni- Produs după încheierea perioadei totalitariste, filosofice moderne, existențialismul s-a dovedit destul de versitatea Paris-Est, Créteil, în eseul La quète de l'͗ être contactul poetului cu lumea francofonă s-a desfășurat diversificat și permisiv spre a cuprinde și percepția lui dans „Le vol de l'͗ oie sauvage” de ᷾ Horia Bădescu. într-un context politic cu totul diferit. Horia Bădescu ajunge est-europeană, care-l și întregește. Cu un aport substanțial Acceptând aprecierea lui Robert André privind „sensibilita- în Franța ca diplomat învestit cu atribuții culturale impor- la racordarea reflecției filosofice și a experienței estetice tea poetică” și lirismul romanului, calitate „rezervată prea tante, condiție pentru care era recomandat de o creație naționale cu spiritualitatea Occidentului european, creația ades doar scriitorilor sud-americani”, autoarea găsește, la poetică apreciată și distinsă cu premii naționale și locale poetică, epică și eseistică a lui Horia Bădescu este receptată rândul ei, în toposurile imaginare ale romanului – Pavilionul dintre cele mai prestigioase, precum și de o experiență publi- în primul rând sub aceste aspecte. și Fazaneria –, dar mai ales în „halucinațiile personajelor” cistică substanțială, dobândită prin colaborarea la publicații În aproape toate comentariile critice s-a reținut certe similitudini cu „realismul magic” sud-american. Dacă apreciate, și prin funcțiile de răspundere la conducerea unor luciditatea cu care poetul înțelege condiția tragică a morții Fazaneria rămâne un spațiu învăluit în mister, inaccesibil importante instituții artistice, naționale sau regionale. și inevitabilitatea acestui impact dureros, aspecte pe care personajelor, Pavilionul are oarecum o configurație ase- Întemeiată pe specializarea în filologie franceză, pe le exprimă tranșant într-un limbaj esențializat, direct, fără mănătoare celei din Salonul nr. 6 al lui Anton Pavlovici creație literară și experiență culturală recunoscută, învesti- eufemisme estetizante. Astfel, s-a observat „o scriitură Cehov, numai că maladia personajelor nu mai este nebunia, tura diplomatică atribuită după evenimentele din decembrie profundă și plină de înțelepciune” (Georges Sédir), „o ci nostalgia după o dimensiune a cărei absență se resimte 1989 a însemnat o condiție favorabilă pentru intensificarea poezie fără înflorituri”, care „se înscrie într-o necurmată dramatic în configurația contemporană a ființei. relațiilor între cele două societăți, pe care Horia Bădescu a căutare a ființei” (Yvan Mecif), o „carte de reflecție a unui Toposul Pavilionului, în care se desfășoară servit-o folosindu-și cariera, vocația și devotamentul pentru liber cugetător, carte de înțelepciune și interogație” (Lucie existența cotidiană a unor personaje de condiții des- promovarea valorilor românești în spațiul francofon. Sub Spède), „o carte esențială, deopotrivă emoționantă și tul de diverse, performează mai cunoscuta structură patronaj diplomatic, în colaborare cu instituții academice exigentă... care vindecă și rănește în același timp, (...) o sadoveniană a „locului unde nu se întâmplă nimic”, și cu personalități de prim rang ale literaturii și ale gândirii carte de umbră și uitare” (Jean-Luc Wauthier), „un mesaj constituind totodată un spațiu al așteptării. În același occidentale moderne, a inițiat acțiuni și proiecte de reală omenesc și lucid despre condiția noastră umană” (Max timp, romanul imprimă un curs particular unor struc- eficiență pentru cunoașterea valorilor culturii și ale literaturii Alhau), iar șirul aprecierilor, după cum se vede, nu doar turi prezente în proza noastră din perioada totalitară, române în spațiul francofon, unele de amploare și durată estetice, ar putea continua destul de mult. precum cea a romanului „comunităților mici” în care se mai mare, aflate în derulare și în prezent. E suficient să Cred că dintre numeroasele aprecieri cuprinse desfășoară „anchetele” unor evenimente singulare, sur- menționăm doar proiectul, în bună parte realizat, privind în volum, aparținând unui număr impresionant de poeți prinzătoare, orientate spre dezvăluirea unor adevăruri traducerea integrală a operei poetice și filosofice a lui Lucian și critici literari, oameni de cultură și literatură, cea a greu accesibile. Într-un timp bine cunoscut autorului, Blaga, eveniment literar de rezonanță internațională. poetei belgiene Luc Norin sintetizează în modul cel astfel de romane au scris A.E. Baconski (Biserica Continuându-și activitatea creatoare în no- mai concis și inspirat creația poetului și prefigurează Neagră), Sorin Titel (Lunga călătorie a prizo- ile condiții, Horia Bădescu s-a integrat cu pasiune și totodată locul acestuia în literatura actuală, nu numai nierului), D. R. Popescu (Vânătoarea regală), perseverență în viața literară franceză, a creat în această francofonă: „Horia Bădescu ne precedă în pustietățile Ștefan Bănulescu (Cartea de la Metopolis) etc. limbă volume întregi de poezie, care au întrunit exigențele noastre. Și așază reperele”. (Continuare în pagina 18) Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 17 Continuări Concluzii. Simțindu-se încătușat de limitările reprezenta „Educația sentimentală a timpului nostru”, Gheorghe GLODEANU existenței zilnice, poetul găsește calea de eliberare prin creație, motiv pentru care o cuprinde în Istoria Literaturii prin iubire, prin descoperirea lucrurilor simple, dar uimitoa- Franceze, aducând astfel cel mai înalt elogiu acestei FASCINAȚIA POVESTIRII re. Poezia e pentru Ioan Dragoș atât o evadare din cotidian, cât realizări literare românești și autorului ei. și o exprimare sublimată a meandrelor sale interioare. Prin * * * (Urmare din pagina 3) înșiruirea haotică a trăirilor și a obiectelor, într-un registru La receptarea creației lui Horia Bădescu în lu- De altfel, el reușește să își cucerească auditoriul toc- juridic, administrativ dezvăluie anxietatatea individului care mea francofonă și, prin intermediul acesteia, și pe alte mai prin talentul său de povestitor. Datorită înclinațiilor sale își pierde încetul cu încetul sufletul, identitatea proprie. În meridiane, a contribuit substanțial eseistica poetului, sexuale, protagonistul relatării face parte dintr-o categorie de ultimul ciclu, se dezvăluie cheia și titlul volumului. Călătorul precum și conferințele și intervențiile la manifestări personaje mai rar întâlnită în literatura română interbelică, modern nu mai este personajul epopeic care se luptă cu literare și filosofice de înaltă ținută academică, la co- o literatură excesiv de pudică. Nouă se dovedește și tipologia monștrii ciclopici sau rezistă tentațiilor sirenelor, ci cu me- locviile internaționale consacrate poeziei, condiției și feminină, Chira Chiralina și mama ei fiind mai aproape de canismele sociale coercitive sau cu forțele inconștientului. finalității ei contemporane. Acestora li se adaugă și cadânele poveștilor orientale decât de protagonistele întâlnite În urma acestor antagonisme, Ulise se întoarce cu adevărat valoroase inițiative și proiecte culturale, literare și es- în romanele românești interbelice. acasă, acceptându-și consistența exterioară ca fond/fundal al tetice de rezonanță europeană și universală. Tradus în Început cu istorisirea despre Stavru, „Decameronul dezvăluirii forței interioare: „când conturul e destul de precis / franceză de autor în colaborare cu Gérard Bayo (Ėditions balcanic” continuă cu povestirea despre Chira Chiralina. și îngăduie să recunoști cu certitudine forma / găsești ușor du Rocher, Monaco, 2000), în același an cu Zborul Prin accentul pus pe epic și pe elementele de senzație, rela- și ființa / ceva mai încolo” și partea sa feminină: „toc vinete gâștei sălbatice, eseul Memoria ființei (La Mé- tarea pare să reia seria romanelor de haiducie din secolul al și fac maioneză / și rad ceapă / minunat pretext pentru moire de lʼêtre). Poezia și sacrul a însemnat pentru XIX-lea. Cadrul este ales întotdeauna cu multă grijă, fiind lacrimile / ce-mi curg pe obraji”. Unificarea contrariilor este mulți eseiști, poeți, critici literari, filosofi, esteticieni o nevoie de crearea unei atmosfere în măsură să faciliteze prolifică, creatoare: „tot ce a devenit lumea mai târziu / din provocare singulară la o dezbatere substanțială despre relatarea. Invitația la povestire nu poate fi niciodată refu- pricina ta a devenit” (Ulise în bucătărie). Unele poezii dau condiția poeziei. Dintre comentariile integral apreci- zată, deoarece aceasta se constituie într-un adevărat mod impresia că sunt decupaje din diverse arte vizuale, folosind ative ale eseului e de reținut în primul rând ideea că de existență, într-un refugiu suprem din fața unei lumi sugestia picturalului, a sculpturalului sau din arta cinema- „reflecția autorului (...) încearcă să facă din poezie o nedrepte, care refuză deliciile oferite de universul magic al tografică, în pofida discursului poetic uneori excesiv tehnic, paradigmă ontologică (sublinierea mea, a.z.), una povestirii. Există la Stavru o reală predispoziție spre relatare, preluat din realitatea cotidiană sau din limbajul administrativ. care să-i justifice astfel necesitatea” (Andrea Genovese). cu atât mai intensă cu cât „sufletul îi da brânci către aceste Precum un sculptor cioplind materialul brut sau precum un Același comentator afirmă că „toată gândirea occiden- evocări îndepărtate”, în care cețurile memoriei și perspec- Picasso în pictură, montând absurditatea existenței cotidiene tală hrănește reflecția autorului”, recunoscând astfel tiva timpului conferă evenimentelor o aureolă legendară. lipsite de autenticitate în imagini suprarealiste, Ioan Dragoș aria cuprinzătoare a investigației auctoriale, la care se Deși așteaptă cu nerăbdare să fie provocat, povestitorul este un liric al esențelor, al temelor primordiale, pe care le adaugă însă surse de sugestivitate și reflecție filosofică, recurge la o savantă strategie a relatării. El se lasă îndelung caută cu obstinație în încercarea de împlinire: adevărul, naționale și orientale, ajungând până la îndepărtatele rugat înainte de a-și începe istorisirea, răgaz necesar pentru frumosul, iubirea. Vede indiene. a trezi interesul auditoriului și pentru a proiecta în centrul Într-o complementaritate deplină se situează interesului figura povestitorului. Povestea Chirei Chiralina părerea lui Dominique Daguet că „poezia ar fi parte se deschide cu prezentarea unui paradis al amorului, cu Alexandru ZOTTA intrinsecă a misterului celui mai profund care fon- zugrăvirea unei epoci de aur, în care personajele adoptă o dează spiritul omului și care privește ceea ce carac- filozofie a trăirii clipei, a plăcerilor imediate, singura che- RECEPTAREA FRANCOFONĂ terizează ființa în originea sa”. Reconstituind de la mare autentică fiind considerată cea a inimii. Beția senzuală începuturi memoria ființei, poezia devine „un fel de ge- conține însă și propria ei negație, de aceea sfaturile mamei A UNUI SCRIITOR ROMÂN neză, (...) cu profeția cuvântului just și împlinirea vorbei către cei doi copii ai ei, Chira și Dragomir, sunt următoarele: (Urmare din pagina 17) trăite” (Claude Albarède). O astfel de condiție atribuită „Orice fericire își are și fața ei tristă; chiar și viața o plă- poeziei „i-ar fi plăcut și lui Heidegger”, spune Salah Stétié, tim, cu moartea... De aceea trebuie să trăim. Trăiți, copiii Horia Bădescu orientează proza spre investi- poet și eseist de expresie francofonă, diplomat de carieră, mei, după cum vă place, ca să nu regretați nimic în ziua garea unor adevăruri fundamentale, obscurizate prin provenit din spațiul Orientului Apropiat. Eseul valorifică judecății de apoi”. Aceste cuvinte premonitorii anunță, de starea de așteptare, care se dovedește în cele din urmă ideile heideggeriene privind poezia ca limbaj originar al fapt, sfârșitul tragic al unui mod de existență de tip dionisiac revelatoare a crizei de identitate deplină a personaje- ființei, substanța căruia o alcătuiește memoria. prin răzbunarea cruntă a unui soț gelos care, desfigurân- lor. „Articulată sacrului”, cum observă Jaques De du-și soția, o determină să se sinucidă de deznădejde. Observând că așteptarea are alte motivații decât Decker, președinte al Academiei Regale de Limbă și Bazându-ne pe niște fapte cunoscute direct într-o la Samuel Beckett sau Dino Buzzati, comentatoarea Literatură Franceză din Belgia, realizând „sacrul de Brăilă legendară, povestirile lui Panait Istrati reconstituie dezvăluie criza de prezență a personajelor, concept care coeziune”, potrivit lui Michel Camus și cercetătorilor o lume în care realul se împletește cu imaginarul, opera exprimă o consecință gravă a condiției actuale a ființei, transdisciplinarității, poezia îndeplinește o funcție edifi- constituindu-se într-un cod de morală practică. ideea cea mai substanțială a întregului eseu și a întregii catoare, salvatoare de ființă pentru actualitatea noastră. receptări francofone a romanului. Criza de prezență Nu întâmplător diplomatul Jean Poncet, poet și tradu- justifică și așteptarea, ca promisiune de identificare a cător de poezie românească, îmi amintea la o recentă Mihaela BUDE unui sens al existenței. Personajele în criză de identitate întâlnire la Satu Mare că despre poetul nostru s-a spus: deplină își doresc „o prezență care se sustrage, care se „El nu cântă pentru a seduce, ci pentru a salva”. IOAN DRAGOȘ, refuză în ele”. Prezență absentă sau absență prezentă, Față de perisabilitatea vieții, accentuată de această condiție, păstrându-și oximoronic contradicția condițiile actuale, ilustrată și în volumul de interviuri UN POET AL ESENȚELOR și complementaritatea termenilor, menține personajele cu personalități reprezentative pentru poezia actuală (Urmare din pagina 9) într-o continuă așteptare tensionată, la capătul căreia (Dacă Orfeu, Limes, Cluj-Napoca, 2015), revelarea „speră să găsească o umanitate actualizată.” acestei funcții a poeziei îl detașează pe autor printre Poetul oscilează între acceptarea, resemnarea în Deși s-au făcut observații pertinente asupra eseiștii contemporani. Nu este de mirare că două ca- rutina cotidiană: „îmi plătesc taxele curentul electric / caracterului aluziv al situației epice în raport cu soci- pitole din acest eseu, unic în reflecția actuală despre umblu pe la colțul străzilor / să-mi gâtui spaima de a nu etatea totalitară, interpretarea autoarei depășește cu condiția ființei, au fost cuprinse în esențialaAntologie fi surprins” și evaziunea într-o lume sublimă, în frumusețea îndreptățire percepția istorico-sociologică: „Această Manifeste. Habiter poétiquement le monde, ală- interioară a iubitei, a lucrurilor uimitoare din viață: „cu aspirație trece dincolo de o criză identitar-socială sau turi de incontestabile celebrități ale gândirii moderne, jumătate de viață azvârlită / peste întregi regimente existențială. E mai degrabă o sfâșietoare nostalgie precum Holderlin, Keats, Leopardi, Hugo, Hegel, Poe, de cuvinte / cu jumătate de viață / așezată la picioarele a ființei”, expresie care, punând parcă punctul pe „i”, Baudelaire, Mallarmé, R. Caillois, Gide, Rilke, Apollinaire, tale” (plata taxelor). Simte limitarea trupească, datorită conduce spre condiția ființei. Totodată, ea depășește și Tagore, Claudel, Ungaretti, Cocteau, Breton, Borges, expansiunii sentimentelor, trăirilor: „inima bate sălbatic mitul romantic al „vârstei de aur”, arătând că omul din Neruda, Brodski ș. a.m.d. în cămara îngustă” (în cămara îngustă). Imprimanta spațiul Pavilionului dorește să afle „nu despre ce el ar Adăugând acestor substanțiale contribuții la devine simbol al societății egalizatoare, rigide, într-o ima- trebui să fie, ci despre ceea ce este cu adevărat și nu receptarea unui scriitor român în lumea francofonă și gine kafkiană: „circularele ordinele hotărârile / ies din știe că este”. Pentru aceasta lumea romanului e alcătuită numeroasele distincții și premii acordate de foruri de burta imprimantei / ea știe tot cât lucrezi cât iubești / cât din „personaje dispuse să se recucerească, să încerce cel mai înalt prestigiu cultural și literar, culminând cu mănânci cât te bucuri cât bei”, care controlează totul ca un să se reconstruiască”, poate să-și recupereze condiția Premiul de poezie francofonă europeană „Leopold Sedar mecanism monstruos, coercitiv, atât viața, cât și moartea: de ființă pe care au uitat-o. Senghor”, în 2004, și cu titlul de Membru de Onoare „ea știe cum va arăta banalizatorul / cu vapori sub înalta O încercare de acest gen face pictorul Marchidaș. al Uniunii Scriitorilor Francezi, întregim portretul presiune din curtea / spitalului și cum va transforma el El are de ilustrat un model uman pe care nu-l găsește în unui eminent scriitor român, ale cărui operă literară și totul / prin granulare în deșeu comunitar inert / din punct lumea actuală și investighează un trecut îndepărtat, care activitate diplomatică aduc excelente servicii culturii de vedere biologic” (Îmblânzirea imprimantei). Dacă, l-ar orienta spre origini; nu-l realizează însă, întrucât românești. în primul ciclu al volumului, unele poezii sunt străbătute de acest model ar trebui să fie cel al Ființei, purtător al Reflexe francofone reprezintă totodată un o vagă figură feminină, aceasta însuflețindu-le discret: „In- unității și al sacralității primare, originare, nealterate binemeritat omagiu adus scriitorului ajuns la 75 de ani tră o fată / Și paginile se răvășeșc” (Haiku) sau de jelania de lupta pentru putere și de artificilitatea vieții actuale, de viață și la aproape jumătate de veac de impresionantă unei iubiri trecute, în ciclul Firul cu plumb, acum, poetul la care nu are însă acces deplin. activitate literară și culturală. găsește erosul, senzitiv și carnal: „te regăsesc proaspătă / Asemenea interpretări critice, la care, în volu- în preajma terminațiilor mele nervoase” (curenți de o mul în cauză, se adaugă destule nuanțări și compliniri, inexplicabilă justețe), acesta fiind una dintre lumile atestă valoarea și actualitatea romanului. Pentru criticul în care evadează: „de câteva ori pe lună mă retrag între și istoricul literar Pierre de Boisdeffre, cartea poate coapsele tale” (zgomotele biografiei).

18 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 Varia

REVISTA REVISTELOR Lucian PERŢA PARODII • O nouă revistă primită la redacția noastră, capetele încoronate și șefii cancelariilor acestei lumi”. prin intermediul colegei Daniela Sitar-Tăut, ne impre- Ultimul interviu dat de Camilian Demetrescu face parte sionează plăcut, ne stârnește interesul și o propunem din volumul Dialoguri cardinale (Brașov, 2012) al Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU cititorilor. Este vorba despre publicația ANTILETHE scriitorului Mircea Brenciu și este reprodus în prezentul (editată la Craiova), subintitulată „revistă pentru număr al revistei „Antilethe” (Drumul maestrului Cuvintele îmbracă sunetele-n auz rememorarea exilului românesc”. Apare sub egida între două milenii – o singură credință). Dialogul Asociației Culturale „Carmina Balcanica”. Mihaela Albu se întinde pe douăzeci și patru de pagini și atinge aspecte Nu mă lăsa în urmă, muza mea, te rog, este directorul fondator, Dan Anghelescu – redactor-șef, precum: condiția artistului, libertate, expoziții, datoria mă cam dor coastele de-o vreme bună, Marius Chelaru – secretar general de redacție. Prin- față de România, postcomunism ș.a. dar nu-ți cer aceasta ca și un milog tre redactori se regăsesc Alexandru Buican, Theodor Colectivul de redacție și-a propus să ilustreze și nu țin de idee, cum ține-ar un buldog, Codreanu, Cornel Ungureanu, Daniela Sitar-Tăut, Ștefan totodată și presa românească din exil. Mihaela Albu ci bine-ar fi în drumu-ți să mergem împreună. Ghilimescu, Marilena Rotaru, Ileana Corbea Florescu prezintă, cu această ocazie, o importantă revistă româ- ș.a. Profilul revistei este inedit și necesar, în contextul nească din exilul parizian, „Limite”, apărută în perioada Cuvintele ce scris-am, de nu sunt îmbrăcate recuperării unor documente, scrieri și scriitori ai exilu- 1969-1986, sub îngrijirea lui Virgil Ierunca, „având un în clinchetul și-aroma ce numai tu le-o dai, lui, în condițiile în care reintegrarea acestora în cultura conținut de certă valoare”. Autoarea articolului aduce nu pot fi poezie și în zadar sunt toate, română nu prinde forma unui demers instituțional, cu lămuriri în ce privește semnificația titlului „Limite”, se nisip în vântul lumii-s, de care parte n-ai, oprește asupra unor materiale relevante pentru a contura strategii și obiective ferme, o mare parte fiind necunos- sau fructe ce la coacere s-ajungă, cute în țară și riscă astfel să se piardă în neant. De altfel, importanța acestei publicații, stăruind asupra numărului n-ajung, oricât ar fi toamna de lungă. titlul sugestiv, „Antilethe”, preluat din jurnalul de exil al 20 (decembrie 1975). Sunt redate apoi diverse texte din lui Vintilă Horia, anunță scopul/profilul publicației – o presa exilului, scrisori din exil (Mihaela Demetrescu că- Cât despre varianta că m-ai lăsat pe drum, piedică „împotriva uitării”. Despre această „datorie a tre Mircea Brenciu, Nicolae Petra către Mircea Popescu, se sperie și gândul și chiar mă ia cu frig, memoriei” ne convinge Mihaela Albu în editorialul nu- Baruțu T. Arghezi către Octavian Blaga etc.), restituiri, mărului pe care-l parcurgem – 1(4)/2018 –, enunțând texte originale în versiune românească. Rubrica „File din e frigu-nsingurării, un frig ce nicidecum argumentele ce au stat la baza conceperii acestui proiect literatura exilului” recuperează poezii publicate în re- n-o să mă părăsească, de-aceea, acum strig: publicistic. Acest număr este dedicat artistului și omului vista „Limite” (Virgil Ierunca – Pronume personal; rămâi cu mine, muzo, tot costul mi-l asum! de cultură Camilian Demetrescu. Horia Stamatu – Occident, La cules de cer; Ștefan Baciu – Întâlnire pe o stradă care duce din Honolulu în Brașov). De asemenea, este reprodus O tăcere șlefuită pe margini un fragment din Memoriile unui fost săgetător (Vintilă Horia). Îți las poruncă, fiul meu, să faci Așadar „Antilethe” este, cu singuranță, o ce faci în viața asta, dar iubirea publicație cu informații inedite pentru cititori și așteptăm pentru părinți mereu să o îmbraci cu interes dezvăluirile din numerele viitoare. în fapte bune, fiindcă fericirea

• Nr. 87/noiembrie-decembrie 2018 al Să știi că doar din asta va ieși, ACTUALITĂȚII LITERARE (Lugoj) este o gazdă precum sămânța iese din pământ bună pentru câțiva scriitori maramureșeni, colaborare și tu, la rându-ți, spune-le-ntr-o zi ce ne bucură. Invitată de onoare la „Școala de poezie” copiilor ce-nseamn-acest cuvânt. este Adela Naghiu, versurile ei fiind mereu surprin- zătoare. I se alătură Ileana Pop-Nemeș, o altă voce a Când văd că totu-i azi contrafăcut liricii maramureșene de luat în seamă. Printre cărțile și sufletul nu mai privește cerul, semnalate și propuse cititorilor se află și volumul co- înlăcrimat îți spun ce-ai de făcut: legei noastre Delia Muntean (Incursiuni în lumea să îți păstrezi și cugetul, și flerul! cărților, Editura Mega, 2018 – cronici literare publi- cate în perioada 2005-2017), care are parte de ecouri Tăcerile din jur de te-or împunge, favorabile. „De mult nu am mai ținut în brațe o carte nu te lăsa împuns, ci, binișor, Dan Anghelescu realizează un Mozaic por- de critică cu un așa aer de noblețe” – susține Remus tretistic celui care în anul 1968, „cu un curaj rarisim V. Giorgioni, apreciind valoarea exegezelor și a scriito- le șlefuiește marginea, ușor la vremea aceea, în semn de protest față de politicile rilor abordați. În altă pagină găsim o recenzie semnată și astfel, chiar și-n dragoste-i învinge. culturale care se aplicaseră în România, avea să refuze de Maria Bologa la volumul lui Vasile Muste, Eu nici primirea ordinului Meritul cultural. În anul următor, în moarte n-am să pot muri (Editura Școala Arde- Armură luminoasă, strai de dor, 1969, solicita azil politic în Italia”. Aflăm despre des- leană, Cluj-Napoca, 2018). să-ți fie poezia și nu-n van, tinul impresionat al acestuia, despre mutațiile înregis- Rețin atenția și opiniile lui Remus V. Giorgioni iar dacă vrei să-ți spun un autor, trate la nivelul limbajului artistic, despre activitatea din textul Cel născut în exil sau Emanuel, „Dum- citește-l și pe Perța Lucian! publicistică, despre premiile și recunoașterile obținute nezeu e cu noi”. Cornel Ungureanu prezintă antologia în Italia și că, în anul 2000, și președintele României lui Arcadie Suceveanu, O sută și una de poezii (Edi- i-a conferit „Ordinul Național Steaua României în tura Academiei Române; antologare, prefață și selecția Lumea nu știe să privească grad de Mare Ofițer, pentru contribuția deosebită reperelor critice – Ioan Holban). Radu Ciobanu scrie adusă promovării democrației și culturii românești în despre volumul Ioanei Pârvulescu, Dialoguri secre- Mă-ntorc în anu-acela în care-am început lume”. Urmează câteva interviuri prin care se întregește te, în care autoarea a explorat un tărâm inedit și vast, să scriu eu poezie, în anii de liceu, portretul artistului/omului Camilian Demetrescu. rugăciunea în literatură, subtitlul lucrării fiind Cum se era o primăvară cum nu am mai văzut, „Am servit un geniu” mărturisește Mihaela Mamali- roagă scriitorii și personajele lor. Autoarea urmărește și în care-nflorea totul, nimic nu era greu. Demetrescu (soția regretatului pictor), într-un dialog exemplifică formele pe care le iau rugăciunea și credința cu Mihaela Albu, divulgând și faptul că acesta va fi și la Tolstoi, Ion Budai-Deleanu, Cioran, Rilke, Arghezi, Dragostea era albastră și cerul, ochii ei titlul cărții pe care o are în lucru. Doamna Demetrescu Dostoievski etc. Constantin Cubleșan (în Poezia uni- și inima-mi în ritmuri trohaice bătea, aduce inedite informații din biografia artistului, oprin- versului mic) analizează versurile lui Robert Șerban pământu-ntreg în juru-i se-nvârtea… du-se asupra prieteniilor legate în exil și asupra istoriei din volumul Tehnici de camuflaj (Editura Tracus faimoasei biserici de la Gallese. Marilena Rotaru a avut Arte, București, 2018), subliniind lirismul „ce decurge Apoi urmat-a Clujul și acum priveam șansa să-l cunoască și să pătrundă în universul artistic din descriptivismul aproape prozaic al micilor întâm- cu alți ochi, ai studenției, poezia, al lui Camilian Demtrescu, să observe modul în care plări de fiecare zi”. George Motroc a realizat un interviu alte repere pentru ea aveam s-a produs „revelația sacrului în cotidian” și urmările cu Adrian Alui Gheorghe, dialogul purtându-se mai ales și îi descopeream și sărăcia. avute în plan artistic. Interviul realizat de aceasta în în jurul volumului de proză Zugzwang sau Strada 1995 („Aici am îmbrăcat cămașa creștină!”) cu o singură ieșire. evidențiază, printre altele, toate formele exilului (poli- Proză semnează Radu Ulmeanu (Un banal Posibilități azi am, nenumărate, tic, cultural, religios, exil în exil) și felul în care acestea accident rutier – fragment de roman). Alte versuri: din suflet poezia s-o-ndrăgesc, au fost trăite de pictor. Aflăm că, din 2007, „tapiseriile Artur Cojocaru, Alensis De Nobilis, Gheorghe Șimon. dar, din păcate, sale, din ciclul Hierofaniilor, se află expuse în sala Traduceri din Ramon Martinez Lopez. azi nu mai știu ca-n vremuri s-o privesc. de audiențe a Vaticanului, acolo unde Papa primește regii, împărații și președinții planetei. Un mare artist Raluca HĂȘMĂȘAN român salută pentru totdeauna, din inima Vaticanului,

Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019 19 Traduceri Jean PONCET

Jean Poncet (29 mai 1949, Marsilia, Franța) este profesor de limba engleză la Universitatea din Grenoble. A lucrat ca diplomat în mai multe funcții culturale în Europa, Asia și Oceania, a colaborat la revista „Sud” (1988-1997) și a fost redactor la revistele „Autre Sud” („Alt Sud”) și „Phoenix”. Poeziile sale au fost traduse în limbile chineză, română, italiană, croată, spaniolă, arabă. Este traducătorul a numeroși poeți români. A realizat o antologie din poezia lui Blaga – până acum cea mai amplă în limba franceză – pentru care a fost distins cu premii literare în România. În 1997 i s-a oferit Premiul „Lucian Blaga” pentru întreaga sa activitate de promovare a poeziei românești. Este membru onorific al Uniunii Scriitorilor din România. În 2016 a început să publice în ediție bilingvă integrala operei poetice a lui Lucian Blaga, care va cuprinde treisprezece volume. Pentru revista „Nord Literar” a oferit patru poeme din volumul Lauda som- nului, traduse în franceză, ce vor apărea în volum în luna mai la Editura Școala Ardeleană, în colaborare cu editorul Jacques André (Lyon), precum și câteva poeme inedite proprii.

Lucian BLAGA L’automne saigne sur ma route lasse. ÉLOGE DU SOMMEIL Dans les ombres qui s’étirent je suspends mon destin. SOMMEIL Un vol s’est élancé vers je ne sais quelle fin. Comme un cierge qui vacille Nuit absolue. Les étoiles dansent dans l’herbe. Călin MOLDOVAN Les sentiers se retirent sous les futaies et dans les un arbre s’est éteint. grottes, nous les saints, nous les eaux, le gardien de la forêt se tait. Au-dessus du puits j’ai incliné nous les brigands, nous les pierres, De grands hiboux gris se posent semblables à des mes pensées et leurs mots. nous avons perdu le chemin du retour, urnes sur les sapins. Le ciel ouvre Élohim, Élohim ! Dans le noir sans témoins un œil au profond de la terre. retournent au calme les oiseaux, le sang, le pays et les aventures auxquelles sans cesse tu FIN t’abandonnes. LAMENTATIONS DE JEAN DANS LE DÉSERT Perdure une âme dans la brise, Frère, tout livre te semble une maladie vaincue. sans présent, Où es-tu, Élohim ? Mais celui qui t’a parlé est maintenant sous la terre. sans passé. Le monde s’est envolé d’entre tes mains Il est dans l’eau. Il est dans le vent. Levant de sourdes rumeurs dans les ramures comme la colombe de Noé. Ou plus loin encore. se dressent les siècles ardents. Peut-être l’attends-tu encore. Dans mon sommeil mon sang comme une vague Où es-tu, Élohim ? Avec cette page je ferme la porte et jette la clef. se retire de moi Troublés, nous cheminons malgré nous, Je suis quelque part là-bas ou bien là-haut. et s’en retourne vers mes parents. nous te guettons parmi les ombres de la nuit, Toi, éteins la chandelle et interroge-toi : dans la poussière nous baisons l’étoile qu’a laissée ton pas, le mystère vécu, où s’en est-il allé ? nous demandons après toi – Élohim ! TÊTE INCLINÉE Le vent qui jamais ne s’endort, nous l’arrêtons Tes oreilles ont-elles retenu quelque mot ? pour flairer ta trace, Délaisse le dit du sang Je m’efforce d’être Élohim ! tourne ton âme vers le mur et pour un instant encore je suis. Aux animaux inconnus qu’en route nous arrêtons et tes larmes vers le couchant. Quelque part dans les champs nous demandons après toi, Élohim ! le vent mon frère est mort. De nos yeux nous fouillons jusqu’aux ultimes frontières, (Traduit du roumain par Jean Poncet)

FRAGMENTS DE PALESTINE et toi étranger effaré rouge dans les veines tu marches au cœur de la vieille cité noir sur la terre peuple d’akènes parmi enfants et gravats semé au vent lâche quand de son divan éventré qui sans cesse de l’histoire à l’ombre d’un maigre olivier le boit on entre dans la demeure le vieillard tranche pour toi de vos pères le soleil juteux d’un kaki comme en une prison LA POÉSIE *** mais qui est le détenu alentour La poésie est un érémitisme. sinon aussi le maton ? roc roc et poussière partout *** *** identiques L’ermite n’écrit pas de poésie, il est poésie. la tombe de vos aïeux seul le béton est frontière vous est interdite *** pourtant *** Le poète écrit – essaie d’écrire – de la poésie. Il n’est anonymes et solidaires roc roc roc et poussière pas un ermite. Peut-être est-il poète lorsqu’il cesse des mains les villes sont de pierre d’écrire. la fleurissent les murs seuls de la prison sont de béton *** *** Écrire de la poésie, c’est faire de la langue un usage sept années durant *** médiumnique qui nous met en rapport, sans nous la ils t’ont exilé le golgotha même dévoiler, avec la part inconnaissable de l’être. du regard maternel est en prison et ce soir sous une dalle de verre sale *** en cette ville inconnue et les ors d’une religion Les mots savent des choses que je ne sais pas. qui fut la tienne à l’âme fanée une femme de rencontre te guide *** souriant *** Les mots sont des notes. Ils sont la musique de comme un défi à leur nuit et la couronne a troqué ses épines l’inconnaissable, pas son dictionnaire. pour du fil barbelé *** mais le sang est le même Jean PONCET

20 Nord Literar - anul XVII, nr. 1 (188), IANUARIE 2019