Adrian Bejan
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
ADRIAN BEJAN DDDAAACCCIIIAAA FFFEEELLLIIIXXX Istoria Daciei romane Timişoara 1998 Istoria Daciei romane Stăpânirea romană în Dacia prezintă un dublu aspect. Ea s-a instaurat pe pământul Daciei prin violenţă, pe calea armelor şi s-a menţinut tot timpul sprijinindu-se pe o armată numeroasă şi pe un puternic sistem de apărare. Cu toate acestea, ea nu a avut un caracter distructiv. Dimpotrivă, epoca stăpânirii romane în Dacia a însemnat un progres din punct de vedere al evoluţiei generale a societăţii faţă de epoca precedentă, schimbând întreaga înfăţişare a Daciei şi ridicând-o la o treaptă superioară. ~4~ Istoria Daciei romane CUCERIREA DACIEI DE CĂTRE ROMANI Civilizaţia dacică Perioada sec. I î.Hr. – 106 d.Hr., finalizată cu cucerirea Daciei de către romani este perioada celei mai înalte manifestări, pe un întreit tărâm, a capacităţii creatoare a poporului geto-dac. Pe plan economico-material este perioada formării unei civilizaţii de tip oppidan; pe plan spiritual ea este marcată de însuşirea scrisului şi de existenţa a numeroase cunoştinţe ştiinţifice; pe plan politic, este vremea organizării celei mai înalte la care a ajuns societatea dacică, statul lui Burebista şi Decebal. Se cuvine subliniată unitatea profundă a civilizaţiei dacice. Complexul din Munţii Orăştiei este un fenomen singular, dar cercetările au dovedit că elementele care-l compun se regăsesc, pe scară mai redusă, în alte zone. Descoperirile reflectă existenţa unui sistem de apărare vast şi complex, care justifică, pentru intervalul cronologic post Burebista, continuarea existenţei statului dac transilvănean, care avea să unească din nou, pe vremea lui Decebal, majoritatea triburilor geto-dacice din celelalte regiuni ale ţării. Unitatea politică realizată pe tot spaţiul dacic în anumite momente este dovedită de sistemul de cetăţi şi fortificaţii, unitar pe întreg cuprinsul Daciei. Unitatea profundă de cultură materială a civilizaţiei dacice este dovedită şi de construcţiile civile sau sacre, precum şi de inventarele aşezărilor dacice. Această unitate nu a însemnat însă uniformizare sau identitate absolută. Cultura şi civilizaţia dacică au fost profund originale. Această originalitate nu exclude ci dimpotrivă, implică acceptarea unor influenţe din afară. Dar dacii nu s-au mulţumit doar cu preluarea unor elemente de cultură materială şi spirituală de la alte popoare; ei le-au adoptat, le-au transformat şi le-au îmbogăţit, topindu-le în creaţiile lor tradiţionale şi formând o civilizaţie profund originală. Desfăşurarea civilizaţiei geto-dacice în sec. I î.Hr. – I d.Hr. pe cele patru nivele: economic, social, politic şi cultural-spiritual permite cristalizarea a cel puţin două concluzii privitor la existenţa daco-geţilor în perioada statului dac: 1. Civilizaţia oppidană dacică constituie faza clasică (în raport cu cele anterioare) a culturii materiale şi spirituale a poporului geto-dac, reprezentând ceea ce epoca lui Pericles fusese pentru Atena antică sau principatul lui Augustus pentru Roma. ~5~ Istoria Daciei romane 2. Poziţia civilizaţiei daco-getice în ansamblul civilizaţiei antice europene. Poporul dac, civilizaţia şi statul dacilor aparţin lumii clasice. Ea se află încă la periferia acestei lumi, dar întreaga sa dezvoltare urmează calea deschisă de statele antichităţii clasice. Deşi inegale ca şi nivel de dezvoltare, prin natura sa civilizaţia dacică este egală cu cea elenistică sau cu cea romană imperială. “Şi dacă civilizaţia dacilor, mai puţin evoluată, a fost înfrântă şi distrusă în confruntarea militară cu civilizaţia Romei, caracterul ei clasic a trebuit să joace un rol de seamă în înlesnirea romanizării populaţiei autohtone” (H.Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană). Expansiunea romană la Dunărea de Jos În paralel cu “creşterea” puterii dacilor, are loc penetrarea treptată (pe etape) romană în sud estul Europei. La sfârşitul sec. III – începutul sec. II î.Hr. Roma devine pentru prima oară arbitru al situaţiei politice din Balcani. În a doua jumătate a sec. III (anul 229 î.Hr.) ocupă primele teritorii; la 148 î.Hr. transformă statul macedonian în provincie; peste doi ani creează provincia Ahaia (146 î.Hr.); spre sfârşitul sec. II î.Hr. ocupă tot litoralul est adriatic (129 î.Hr.). Dispariţia statului lui Mithridates al VI-lea Eupator al Pontului (112 - 63 î.Hr.) aduce Roma la Dunăre şi Marea Neagră; în anul 74 î.Hr. generalul C.Scribonius Curio ajunge la Dunăre, undeva în Banatul de Sud, fără a trece fluviul; peste doi ani, în 72 î.Hr. generalul M.Terentius Varro Lucullus pătrunde în Dobrogea şi instalează controlul roman asupra oraşelor vest pontice, prin guvernatorul provinciei Macedonia. După zece ani (62-61 Î.Hr.) guvernatorul Macedoniei C.Antonius Hybrida efectuează o expediţie în Dobrogea (pentru a pedepsi coloniile greceşti răsculate împotriva abuzurilor sale), dar este înfrânt de o coaliţie greco- bastarno-getă. Expediţia lui Hybrida se înscrie în tendinţa Romei de a învălui Dacia, care se profila în perspectivă un inamic greu de învins. Se explică astfel preluarea de către Burebista, prin forţa armelor sau diplomaţie, a controlului asupra litoralului pontic. Prin campania sa, regele dac reuşise să stopeze pentru o perioadă expansiunea romană spre ţinuturile nord dunărene. Apariţia unui stat puternic în imediata vecinătate a graniţelor Romei şi lezarea intereselor imperiale prin scoaterea cetăţilor greceşti pontice din sfera de interes roman nu putea să nu stârnească reacţia Imperiului. Reacţie întârziată de războiul civil de la Roma (conflictul Caesar-Pompeius), în care regele dac intervine, plasându-se de partea lui Pompeius. Astfel se explică planurile militare ale ~6~ Istoria Daciei romane lui Caesar, care preconiza o campanie împotriva dacilor, chiar înainte de proiectatul război cu parţii. Moartea celor doi conducători amână confruntarea decisivă, dar zona devine un puternic focar de tulburări (atacuri dacice şi bastarnice) periclitând liniştea posesiunilor sudice. Izvoarele vremii pomenesc frecvent ameninţarea dacică (asupra Romei) luptele cu dacii constituind un subiect foarte actual la Roma în epoca lui Augustus. În 29 î.Hr. regele dac Cotyso al dacilor care stau “aninaţi de munţi” (Florus) este înfrânt de către generalul Marcus Licinius Crassus, într-o expediţie desfăşurată la sudul Dunării. “Regii” daci se implică frecvent în viaţa politică de la Roma: un conducător, probabil din Câmpia munteană, Dicomes (Plutharch) se amestecă în războiul civil dintre Octavian şi Antonius. Un “rege al geţilor“ (Suetonius) pe nume Coson este implicat în intrigile legate de Octavianus, acesta fiind acuzat de Antonius că intenţionează să se căsătorească cu fiica regelui get Coson, care, la rândul său, urma să o ia în căsătorie pe fiica lui Octavianus. Urmărind diminuarea tulburărilor de la graniţa cu dacii, Octavianus va demara politica “spaţiului de siguranţă” prin crearea de-a lungul frontierei cu dacii, în teritoriul duşman, a unei zone mai puţin populate, mai uşor de supravegheat. Din ordinul lui Augustus, Sextus Aelius Catus transferă la nord de Dunăre 50.000 de geţi din Muntenia. La mijlocul sec. I d.Hr., legatul Moesiei, Tiberius Plautius Silvanus Aelianus transferă şi el în sudul Dunării peste 100.000 de geţi (cifră exagerată de izvoare). În paralel, Roma intervine în conflictele dintre conducătorii locali geţi din Dobrogea, Roles, Dapyx şi Zyraxes . “Prietenul şi aliatul” romanilor Roles va chema în ajutor în conflictul cu Dapyx pe generalul roman Crassus care, atacându-l şi pe al treilea conducător get Zyraxes ocupă întregul ţinut dobrogean. În scurt timp vor transforma litoralul în district militar dependent de provincia Macedonia, iar restul teritoriului, numit Ripa Thraciae va fi înglobat în regatul clientelar al Thraciei. Ocuparea romană a Dobrogei a intensificat conflictele daco-romane, daco- geţii atacând în permanenţă teritoriile cucerite de romani. Primele decenii ale sec. I d.Hr. se vor caracteriza prin numeroasele atacuri dacice precum şi prin preocuparea împăraţilor romani de-a le anihila : sunt aduse în Dobrogea numeroase trupe, se creează praefectura orae maritimae (15 d.Hr.) – împăratul Nero va crea flota Mării Negre (Classis Pontica) iar Vespasian pe cea dunăreană (Classis Flavia Moesica), sunt situaţi sarmaţii iazigi în Câmpia Tisei creându-se şi aici o zonă tampon între Imperiu şi daci. Se efectuează în Câmpia Munteană menţionatele transferuri de populaţie la sudul Dunării. În vremea împăratului Claudius, Dobrogea a fost anexată Moesiei şi apărarea sa a fost organizată temeinic, în 86 d.Hr. fiind încorporată Moesiei Inferior. ~7~ Istoria Daciei romane Preluarea puterii politice în Dacia de către Decebal, reconstituirea de către acesta a statului dac unitar a reacutizat conflictele dintre Imperiul roman şi Dacia, aducându-le în faza finală. Incursiunile dacilor la nord de Dunăre din iarna 85/86 au pus în pericol taberele de iarnă ale legiunilor şi liniştea provinciilor romane. Ca urmare a acestor incursiuni asupra Moesiei, guvernatorul acesteia Oppius Sabinus moare în luptă. Impunându-se o ripostă la adresa dacilor, împăratul Domiţian părăseşte Roma îndreptându-se spre Dacia, şi îşi stabileşte cartierul general la Naissus (Niš-Serbia). Între timp, în Dacia Decebal preia tronul şi trimite soli la împăratul roman promiţând pace. Oferta lui Decebal este însă respinsă, împăratul roman încredinţând comanda războiului generalului Cornelius Fuscus. Ca răspuns, Decebal trimite o a doua solie la Domiţian, de această dată sfidându-l: va încheia pace dacă Domiţian are să vrea ca fiecare roman să-I dea lui Decebal