Dezbateri Parlamentare
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVIII-a SESIUNEA a II-a ORDINARĂ – IUNIE 2010 Şedinţa din ziua de 30 iunie 2010 (STENOGRAMA) SUMAR 1. Dezbateri asupra ordinii de zi şi aprobarea ei. 2. Dezbaterea, aprobarea în primă lectură şi adoptarea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.1844 din 21 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr.133-XVIII din 23 decembrie 2009. Şedinţa începe la ora 10.00. Lucrările sînt prezidate de domnul Mihai Ghimpu, Preşedintele Parlamentului, asistat de domnul Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte al Parlamentului, de domnul Iurie Ţap şi de domnul Alexandru Stoianoglo, vicepreşedinţi ai Parlamentului. Domnul Maxim Ganaciuc – director general adjunct al Aparatului Parlamentului: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Bună dimineaţa. Vă anunţ că la lucrările şedinţei de astăzi a Parlamentului, din totalul celor 101 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 93 de deputaţi. Nu s-au înregistrat deputaţii: Oleg Bodrug, Vladimir Eremciuc, Anatolie Popuşoi – din motive de sănătate; Agache Angel, Valeriu Ghileţchi, Marian Lupu, Veaceslav Platon, Călin Vieru. Domnul Mihai Ghimpu: Nu s-au înregistrat, dar sînt prezenţi în sală. Stimaţi colegi, Vă rog, să luăm loc. Strîngeri de mîini, bine. Numai că luaţi loc, vă rog. Stimaţi colegi, Îmi daţi voie, înainte de începerea şedinţei, să onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova. (Se onorează Drapelul de Stat al Republicii Moldova.) Mulţumesc. Stimaţi deputaţi, Între timp, şi-au sărbătorit zilele de naştere colegii noştri domnul Marian Lupu, Vasile Balan, Anatolie Zagorodnîi, Oleg Babenco, Călin Vieru. Le aducem sincere felicitări şi cele mai frumoase urări de bine. La mulţi ani, stimaţi colegi! 1 Ordinea de zi pentru astăzi. Poftim. (Rumoare în sală.) Eu sînt de acord, patru luni de zile nu aţi vorbit şi astăzi cu toată plăcerea vă ofer microfoanele, văd că de la doi... numai primul nu e ocupat. Cu care începem? Nu, cu doamna Postoico. Microfonul nr.3, vă rog. Doamna Maria Postoico – Fracţiunea PCRM: Vă mulţumesc. Pentru ordinea de zi de astăzi, Fracţiunea PCRM propune de a introduce în ordinea de zi proiectul de Lege şi de Hotărîre, de fapt, nr.11 ... Domnul Mihai Ghimpu: Nr.1188. (Rîde.) Doamna Maria Postoico: Nr.1188, exact domnule Preşedinte, de la 2 octombrie 2009 privind revocarea Preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu. Rog să puneţi la vot această propunere pentru ordinea de zi de astăzi. Domnul Mihai Ghimpu: Mulţumesc, mulţumesc. Păi, atunci dar celelalte microfoane nu mai au ce vorbi, după cîte văd eu. Vă retrageţi? Microfonul nr.2. Domnul Iurie Stoicov – Fracţiunea PCRM: Mulţumesc, domnule Preşedinte. Eu vreau să spun că în cazul în care această întrebare nu va fi inclusă în ordinea de zi, şedinţa fracţiunii a luat decizia ca noi să părăsim sala. De aceea, vă rugăm frumos să introduceţi în ordinea de zi această întrebare. (Rumoare în sală.) Domnul Mihai Ghimpu: Nu am înţeles, domnule Stoicov. Nu am înţeles. Vă rog, repetaţi, părăsiţi sala? Eu pot să vă spun că puteţi de acum pleca. Microfonul nr.4. Domnul Veaceslav Untilă – deputat neafiliat: Domnule Preşedinte, Vreau să aflu cînd va fi pusă în ordinea de zi Hotărîrea Parlamentului cu privire la condamnarea comunismului? Domnul Mihai Ghimpu: Domnule Untilă, Aveţi dreptate, căci altfel ei nu au să plece din sală dacă includem în ordinea de zi proiectul acesta. Avem şi noi un proiect, vedeţi? 2 Stimaţi colegi, Data trecută, noi am convenit că astăzi examinăm doar rectificarea bugetului. Şi joi, şi vineri, mîine şi poimîine, discutăm celelalte proiecte: şi cu mesajul Preşedintelui în baza raportului Cojocaru şi celelalte chestiuni incluse în ordinea de zi în baza Hotărîrii Biroului permanent. Microfonul nr.3. Domnul Dumitru Diacov – Fracţiunea PDM: Domnule Preşedinte, Eu am vrut să solicit o luare de cuvînt, înainte de a pune la vot ordinea de zi. Da, ca să exprim satisfacţia în legătură cu ... Domnul Mihai Ghimpu: Noi sîntem un Parlament democratic şi eu cred că este, poate, şi mai corect, decît să se folosească microfonul fără ca să ne anunţe. Ce ziceţi, oferim cuvîntul domnului Diacov? Mulţumim. Poftim, domnule Diacov. Domnul Dumitru Diacov: Mult stimaţi prieteni, Nu pot să nu folosesc acest moment cît sînt comuniştii în sală ca să îi salut, să îl salut pe vechiul meu prieten domnul Voronin. Se uită foarte crunt la mine, nu ştiu de ce. Să urez sănătate şi succes colegilor din fracţiune,... Să spun că este un lucru bun cînd deputaţii participă cu toţii la şedinţele Parlamentului. Şi să spun că Republica Moldova şi noi toţi trăim o perioadă foarte responsabilă, foarte serioasă. Noi, în aceste zile, am avut multe discuţii, multă zarvă politică, toţi au dreptate, toţi sînt patrioţi, toţi vin cu adevărul. Unii spun că e adevărul istoric, alţii spun că şi mai adevăr decît adevărul istoric. Eu vreau să spun că aceasta este soarta ţării în care noi trăim, în care există mai multe adevăruri şi acesta este adevărul adevărat. Şi acest adevăr cîteodată ne conduce pe baricade şi ne face ca noi să luptăm cu încrîncenare, în loc să folosim efortul nostru comun şi potenţialul fiecărei fracţiuni parlamentare, al fiecărui partid politic, ca să facem ca ziua de astăzi să fie mai bună decît ziua de ieri şi ziua de mîine să fie mai bună decît ziua de astăzi. Au fiecare dintre noi ce spune, ce propune pentru a schimba viaţa spre bine în Republica Moldova şi liberalii, şi liberal democraţii şi democraţii, şi comuniştii. Noi trebuie să înţelegem odată şi odată că poporul îi votează pe reprezentanţii săi şi îi trimite în Parlament ca ei să găsească limbă comună, dar nu să se certe în jurul unor adevăruri. Nu sînt eu vinovat că nu sînt proromân, nici prorus, că eu spun că sînt moldovean, dar vorbesc limba română. Este un adevăr, domnilor. Din păcate, la noi lucrurile acestea foarte mult se speculează. Da, Alianţa a fost formată pentru a face ceea ce nu au putut să facă comuniştii, este clar, să propună o altă alternativă. Ce trebuiau să facă comuniştii 3 în situaţia aceasta? Trebuiau să spună: da, oamenilor, aţi votat, poftim, noi sîntem responsabili. Noi sîntem gata să îi criticăm, noi sîntem gata să fim de acord atunci cînd este necesar şi în felul acesta noi să ne mişcăm înainte. Ce s-a întîmplat? Noi nu votăm Preşedintele Republicii. Nu, bine, i-am făcut rău unui partid sau unui om, sau unei Alianţe, noi am făcut rău Republicii Moldova. Noi am făcut rău Republicii Moldova, fiindcă noi din prima zi de cînd s- a constituit această Alianţă şi care a anunţat un plan de patru ani de zile... el este sub pericol, fiindcă noi nu putem lucra. Noi sîntem puşi în situaţia să ne gîndim: ce facem mîine? Ce facem poimîine? Şi din cauză că avem, practic, programate alegerile parlamentare anticipate din prima zi, fiecare partid a început să se gîndească la fel de fel de adevăruri care să îl avantajeze în campania electorală. Este absolut clar pentru mine personal că ultimul conflict sau ultimele discuţii aprinse sînt artificiale, sînt dictate de anume această atmosferă – de campania electorală. Cine nu cunoaşte acest adevăr de care s-a vorbit? Cunoaşte toată lumea. Nu era necesar nici de a pune Alianţa în această situaţie, nici de a crea în societate o atmosferă de mare bătălie. De aceea, stimaţi prieteni, noi înţelegem foarte bine, comuniştii au venit ca să propună astăzi demisia Preşedintelui Parlamentului. Într-o măsură oarecare ar merita să votăm pentru această chestie. Eu vă spun personal că, în principiu, un Preşedinte al Parlamentului care creează în coaliţie o atmosferă de competiţie, de concurenţă, de bătălie ş. a. m. d. este destul de problematic. Dar, desigur, noi nu o să votăm demisia Preşedintelui Parlamentului, fiindcă noi înţelegem care este substratul acestei propuneri: de a crea condiţii de total dezmăţ. Fiindcă atunci nu mai este Guvernul – Guvern, nu mai este coaliţie, nu mai este guvernare. De aceea, stimaţi prieteni, eu vă spun, absolut sincer, că înţelegem toată această situaţie legată, repet încă o dată, de competiţia electorală, comportamentul unei părţi şi comportamentul altei părţi. Dar noi am spus că vrem să oprim acest război politic şi vă rugăm încă o dată să vă liniştiţi, să ne gîndim la ţară, să nu admitem destabilizarea situaţiei. Şi dacă Domnul şi comuniştii ne au dat ca să mergem la alegeri anticipate, trebuie să mergem la alegeri anticipate, dar în condiţii civilizate. Şi atunci toţi: şi Ghimpu, şi Filat, şi Lupu, şi Voronin vor răspunde pentru ceea ce fac în Ţara Moldovenească. Eu vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze.) Domnul Mihai Ghimpu: Mulţumim. Eu credeam că va fi cu totul altă declaraţie, dar, stimaţi colegi ... Poftim? Eu credeam că susţii demisia mea. Da, demiterea, da. Corect. Stimaţi colegi, Astăzi, este înaintată Parlamentului de către Biroul permanent chestiunea ce ţine de rectificarea bugetului şi îmi daţi voie să supun votului, dacă nu sînt propuneri la ordinea de zi, proiectul ... La ordinea de zi? Dacă nu e la ordinea de zi, microfonul se deconectează. 4 Microfonul nr.3. Domnul Eduard Muşuc – Fracţiunea PCRM: În primul rînd, eu am două minute pentru ca să vorbesc şi nu aveţi dreptul ca să îmi deconectaţi microfonul. Noi vrem să vorbim la ordinea de zi. Lucru pe care l-a făcut domnul Diacov, cînd s-a referit la propunerea noastră care vizează ordinea de zi. Eu vă rog frumos, deoarece puţin s-a încălcat Regulamentul, dar totuşi noi considerăm că Fracţiunea PCRM are dreptul de a ieşi şi de a explica propunerea noastră. Şi de a ieşi, şi de a da o replică domnului Diacov, deoarece ne- a vizat pe noi. Insistăm asupra acestei chestiuni şi considerăm că cel puţin astăzi trebuie să vă comportaţi în mod democratic.