Viața La Sat În Perioada Comunistă
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Flavius-Cristian MĂRCĂU Sorin PUREC VIAȚA LA SAT ÎN PERIOADA COMUNISTĂ COORDONATORI: Flavius-Cristian MĂRCĂU Sorin PUREC VIAȚA LA SAT ÎN PERIOADA COMUNISTĂ Editura Academica Brâncuși Editor: Flavius-Cristian MĂRCĂU Corectură: Iuliu-Marius MORARIU ISBN 978-973-144-783-4 EDITURA ACADEMICA BRÂNCUȘI ADRESA: Bd-ul Republicii, nr. 1 Târgu Jiu, Gorj Tel: 0253/218222 COPYRIGHT: Sunt autorizate orice reproduceri fără perceperea taxelor aferente cu condiţia precizării sursei. Responsabilitatea asupra conţinutului lucrării revine în totalitate autorilor. CUPRINS I 1 Sorin PUREC Prefață 7 2 Flavius-Cristian Moștenirile comuniste și memoria 13 MĂRCĂU nostalgică din statele Cetral- Europene 3 Iuliu-Marius Elemente ale opresiunii comuniste în 31 MORARIU localitatea Salva, județul Bistrița- Năsăud 4 Bianca OSMAN Manifestări ale mentalului colectiv. 45 rolul mass-media în formarea conștiinței individuale și de grup în perioada 1965-1990 II 5 Bianca OSMAN Interviu cu ADRIAN GORUN 65 6 Bianca OSMAN Interviu cu GEORGE NICULESCU 87 7 Claudia Interviu cu GHEORGHE GORUN 103 ȘOIOGEA 8 Claudia Interviu cu NICOLAE BRÎNZAN 121 ȘOIOGEA 9 Iuliu-Marius Interviu cu GRIGORE FURCEA 137 MORARIU 5 10 Iuliu-Marius Interviu cu DOREL MITITEAN 149 MORARIU 11 Bianca Interviu cu P. C. 161 LĂZĂROIU 12 Bianca OSMAN Interviu cu SIMA AUREL 167 13 Claudia Interviu cu CĂLUGĂRU ANGELA 173 ȘOIOGEA 14 Oana CALOTĂ Interviu cu NICU PÎRVULEȚ 179 15 Iuliu-Marius Interviu cu RADU BOTIȘ 189 MORARIU 16 Maria Interviu cu CIOCOIU OTILIA 195 VÎLCEANU 17 Costina Vergina Interviu cu CONSTANTIN 201 ȘTEFĂNESCU STEFĂNESCU 6 PREFAȚĂ „Cei care uita trecutul sunt condamnați sa îl repete”. George Santayana Ca să nu uităm dramele care ne-au marcat pe noi sau pe părinții și pe bunicii noștri, cartea de față adună, prin eforturile studenților noștri, o serie de interviuri realizate cu oameni care au petrecut ani ai regimului comunist la țară. Comunismul din satele României a avut o față diferită, uneori mai urâtă, alteori pitorească, în comparație cu ceea ce s-a simțit în orașe, din cauza, probabil, a lipsei mai acute de educație a misionarilor lui rurali. Persoanele intervievate au vârste diferite din dorința de a surprinde moduri diferite de a vedea regimul în funcție de momentul vieții pe care l-au trăit la țară. Unii nu au uitat practica elevilor la adunat de cartofi, murdară, prăfuită și puturoasă, alții își amintesc armata, spargerea eroică a munților pentru a tăia cale ferată, munca grea din mină și, totodată, satisfacția salariului mare de miner… dar nimeni nu uită abuzurile, absurdul deciziilor, lipsa de logică a regimului, nepriceperea celor numiți politic în funcții. Amintirile acestea sunt învălmășite cu tinerețea sau copilăria lor, întotdeauna frumoasă, iar mizeria regimului a fost curățată de timp. Ei au uitat urâtul, au iertat în 25 de ani orice rău li s-a făcut. Întrebat când a fost mai bine, în perioada lui Ceaușescu sau după 1989, un bătrân a răspuns: înainte de Ceaușescu, pe vremea Anei Pauker… pentru că aveam 25 de ani! Timpul le va uita pe toate. Dar oare este bine să uităm atât de repede, să iertăm pentru că e prea dureros să ținem în suflet suferința veche? Terapeutic, da, pentru că îndepărtăm o povară care ne îngreunează pașii spre viitor, însă memoria nu trebuie ștearsă pentru că riscăm să ne întoarcem la acel trecut odios. Cartea urmărește să readucă în memoria noastră, sub forma unor dialoguri fruste, imaginea trecutului comunist așa cum a fost el văzut de cei care au trăit la țară. Am preferat un interviu cu întrebări prestabilite pentru a surprinde același lucru prin ochii tuturor celor care au avut bunăvoința să ne răspundă. Același fenomen este văzut pe multiplele lui fețe, perceput diferit de oameni cu ocupații, studii, sensibilități și interese diferite. Le aducem în special în fața publicului tânăr, care fie avea vârsta copilăriei când regimul a picat, fie s-a născut după căderea lui, un public diferit și atipic: este publicul care, victima mass-media de toate felurile, a internetului și rețelelor de socializare, citește puțin. De aceea, cartea are lungimea suportabilă, iar preferarea dialogului unui tratat s-a făcut pentru o prezentare mai „prietenoasă” a trecutului recent. Tinere cititor, am ales varianta e-book, pentru că e la îndemâna ta și pe gustul tău să răsfoiești cartea! Citirea acestei 8 cărți poate fi acea după-amiază care te schimbă, te face să înțelegi diferit lucrurile de care te bucuri azi! Scriem această carte din poziția dascălilor care au în față generații diferite ce cele de dinainte de 1989 și ne punem continuu întrebarea dacă vom reuși să găsim calea prin care să comunicăm cu ei. Demult am renunțat să mai credem că vom putea schimba generația după chipul nostru și am început să ne schimbăm noi după ea. Chiar dacă plângem după praful cărților și mirosul lor nobil de hârtie veche, preferăm e-book-ul pentru a pătrunde cu el în mediul de comunicare tineresc. Tânăra generație postdecembristă a fost botezată în toate felurile: generația de sacrificiu, generația MTV, generația pierdută... Numai o scurtă trecere prin memoria generațiilor ne arată că mai toate s-au considerat de sacrificiu, iar eșecurile lor au fost aruncate pe alți umeri. Generația nu este de sacrificiu, ea alege să se sacrifice pentru ceva: ideal social, ideal politic, cultură înaltă, sau mai rău, pentru distracție, viață ușoară lipsită de responsabilități. În mod firesc, oricine tinde să obțină confortul cu eforturi minime, iar dacă răspunsul societății este că se poate, omul acela este pierdut: superficial și leneș se va mulțumi cu puținul obținut, dar care îi este suficient. Orice generație are propriile idei, propria istorie, propriile gânduri, credințe, idealuri, mituri în care crede. Sperăm de la generațiile care ne trec prin față că vor marca istoria prin idealurile în care crede. O generație fără idealuri, oricât de smintite ar fi, este tristă, fără identitate și personalitate; abia 9 aceasta este o generație auto-sacrificată, dar nu de sacrificiu. Ea nu lasă urme în memoria nimănui, viețuiește fără să trăiască autentic. În fața elevilor și studenților noștri ne lovim de o problemă: generația aceasta nu are memorie, nu cunoaște nimic precis din ce s-a întâmplat înainte de nașterea lor, trăiesc într-un prezent cu o învălmășeală cumplită de evenimente anoste, asemănător Internetului, bogat și plictisitor, dar de care nu te poți desprinde. Prin fața lor au trecut universuri întregi, de care savanții trecutului nu au avut parte. Și, totuși, aproape că nu știu nimic! Memoria lor este asemănătoare ecranului pe care li se perindă lumi după lumi: când imaginea a trecut, ecranul o uită, el nu o poate păstra și nu o poate folosi pentru nimic. Comparația aceasta este foarte dură, însă, ce tragedie dacă ascunde un adevăr! A le vorbi despre știința politică, regimurile politice, rolul partidelor etc. este un demers abstract, fără vreo referință concretă, în care receptorul nu primește mesajul pentru că nu-l înțelege și nici nu face legătura cu obiectul despre care conceptualizăm obținut prin instrucție fundamentală. De cele mai multe ori familia nu este un sprijin pentru formarea tânărului din cauză că familia s-a atomizat, nu comunică decât pentru cotidian și lasă totul în sarcina școlii. Lucrul așezat, exemplar și inițiatic a dispărut. Nimic din ce nu se desfășoară repede nu place acestor tineri. De aceea si educația este atât de grea. Ei nu înțeleg ce i-a adus aici și nici nu își pun probleme. Imaginea despre societate pe care o au captivii internetului este tulbure și inconsistentă. 10 Trăiesc în democrație cu care sunt de acord că e bună, dar au unele informații, nu prea sigure, că și în comunism a fost bine, iar fascismul este cu atât mai interesant cu cât e mai nebulos, marginal și interzis, un sistem de idei atipic potrivit cu tatuajele simbolice, capul ras și ținuta milităroasă. Pentru acești tineri Ceaușescu și regele Ferdinand sunt personaje rupte din trecutul altora, la fel de interesante, dar nu le este foarte clar care a trăit mai întâi. Epocile istoriei sunt indistincte, personajele defilează în fața lor ca într-un muzeu, toate deodată prezente și totodată absente. Suntem atât de aproape de apusul unui regim comunist totalitar care ne-a transformat profund, a mutilat sufletul generațiilor care s-au format și au trăit între 1947 și 1990. Oamenii aceia au preferat să moară în decembrie 1989 decât să mai accepte ca regimul să mai trăiască. Sacrificiul lor a fost unul real care a numărat în jur de 1000 de morți numai în acele zile de Decembrie. Generația aceasta mutilată a răsuflat ușurată când, în ziua Crăciunului, primea vestea că Ceaușescu a fost executat. Crăciunul își pierduse din semnificația profundă, religioasă, iar o execuție în această zi nu mai înfiora decât bătrânii care primiseră cu adevărat o educație religioasă. Nu trebuie să uităm că poporul nostru nu are o tradiție democratică. Puținii ani de democrație interbelică au fost depășiți de vârsta democrației postdecembriste. Oricum, generațiile care au trăit înainte de regimul comunist au dispărut de mult și ei nu ne mai pot fi dascăli. Ne rămâne doar democrația timpului nostru ca model și 11 realizare propriu zisă. Pe aceasta, cu toate nemulțumirile noastre, am făurit-o noi cum ne-am priceput, trăgând cu ochiul la țările cu adevărat democratice. Am inventat limba nouă a democrației, modele de comportament, mentalități. Nu am pornit de la zero pentru că, din fericire, în acei ani încă mai trăiau câțiva lideri păstrători ai tradițiilor de dinaintea regimului comunist. Fără a pleda împotriva regimului comunist, dorim să conștientizăm tinerii zilelor noastre despre ce a însemnat acesta, cum apare în cotidianul în care trăiesc oameni simpli și onești, pentru ca orice comparație cu democrația actuală să fie făcută în cunoștință de cauză.