Criza Constituţională Din Republica Moldova
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
212 ROMÂNĂ Dorin CIMPOEŞU Criza constituţională din Republica Moldova În proiectul politic vizând constituirea celei de-a doua formaţiuni statale româneşti, Re- publica Moldova, un rol important l-au jucat instituţiile puterii în stat – Preşedinţia, Parla- mentul, Guvernul, între care cea prezidenţia- lă, de regulă, stabileşte şi caracterul regimului D.C. – prof. univ. dr. în politic. istorie, Academia „Al. I. Cuza”, Bucureşti, autor, printre În cei peste douăzeci de ani de istorie recentă altele, al volumelor a Republicii Moldova, regimul din cel de-al Guvernarea de centru-dreapta doilea stat românesc a avut o evoluţie foarte în Basarabia (Republica Moldova) 1998-1999 (2009); sinuoasă, marcată periodic de crize constituţi- Restauraţia comunistă onale, şi a numărat cinci forme de expresie po- sovietică în Republica litică, dintre care trei cu caracter parlamentar, Moldova (2008); Republica una prezidenţială şi una semiprezidenţială sau Moldova, între România şi semiparlamentară, după cum urmează: Rusia (Premiul Salonului Internaţional de Carte, – republica parlamentară totalitară comunistă Chişinău, ediţia a XIX-a, (până la 3 septembrie 1990); 2010). Specialist în Istoria – republica parlamentară de tranziţie (3 sep- contemporană a României, inclusiv a Basarabiei (1918 – tembrie 1990 – 8 decembrie 1991); prezent), profesor de Istoria – republica prezidenţială (8 decembrie 1991 – contemporană a românilor şi 29 iulie 1994); Istoria instituţiilor româneşti contemporane. – republica semiprezidenţială sau semiparla- mentară (31 august 1994 – 4 iulie 2000); – republica parlamentară democratică (5 iulie 2000 – prezent). Desprinzându-se dintr-un regim totalitar co- munist, Republica Moldova s-a îndreptat, ca toate celelalte foste ţări ale vechiului sistem, LECŢIILE ISTORIEI 213 spre o construcţie statală democratică de tip occidental. Numai că, spre deosebire de majoritatea celorlalte ţări, în Republica Moldova acest proces a fost destul de anevoios şi de lungă durată, deoarece a fost condiţionat de o serie de factori specifici, precum: – opoziţia la nou şi mentalităţile vechi, totalitar-comuniste, ale forţelor conservatoare; – duplicitatea şi lipsa de experienţă politică democratică a noilor lideri, în marea lor majoritate ex-nomenclaturişti; – dependenţa economică, energetică, militară şi politică încă puterni- că faţă de fosta metropolă sovietică, Moscova; – pârghiile de natură energetică, economică şi politică folosite de Fe- deraţia Rusă pentru a menţine Republica Moldova în sfera sa de influ- enţă, a încetini procesele democratice, precum şi a împiedica apropie- rea faţă de România şi democraţiile europene consolidate; – crearea de către Federaţia Rusă a republicilor separatiste, Transnis- tria şi Găgăuzia, şi declanşarea conflictului militar din 1992 împotriva Republicii Moldova, precum şi multe altele. În ciuda acestor impedimente şi greutăţi, în Republica Moldova a avut loc o reformă constituţională, care a dus, în cele din urmă, la crearea principalelor instituţii democratice ale puterii în stat. Aceasta s-a făcut, la început, pe scheletul Constituţiei comuniste din 1978, care a fost modificată pentru a permite instituirea unui regim po- litic prezidenţial. Noul regim a fost introdus la 8 decembrie 1991, în urma primelor alegeri prezidenţiale din istoria Republicii Moldova, care au dat şi cel dintâi preşedinte al acesteia, pe Mircea Snegur. Regimul politic prezidenţial s-a menţinut până la adoptarea primei Constituţii democratice a Republicii Moldova, la 29 iulie 1994, de că- tre Parlamentul rezultat din primele alegeri, de asemenea, democratice, desfăşurate la 27 februarie 1994. Dar, prima Lege fundamentală a Re- publicii Moldova nu a fost supusă unui referendum naţional, pentru a primi legitimitatea şi girul întregii populaţii cu drept de vot, ci a fost creaţia unei majorităţi parlamentare conjuncturale, care a reprezentat forţele conservatoare, neocomuniste şi mentalităţile acestora tributare vechiului sistem. Pe lângă unele erori voite privind identitatea reală a populaţiei majori- tare din Republica Moldova, care au consecinţe grave şi după douăzeci 214 ROMÂNĂ de ani de la adoptare, Constituţia restrângea foarte mult şi prerogativele preşedintelui, extinzându-le pe cele ale Parlamentului şi ale Executivu- lui. Drept consecinţă, regimul politic a luat un caracter semiprezidenţi- al, care s-a menţinut până în luna iulie 2000. Din această cauză, în următorii şase ani, în ultima parte a preşedinţiei lui Mircea Snegur, dar mai ales în timpul mandatului lui Petru Lucinschi (ales preşedinte la 17 noiembrie 1996), Republica Moldova a cunoscut o confruntare politică fără precedent între instituţia Preşedinţiei, pe de o parte, Parlament şi Guvern, pe de altă parte, prima dorind recâştigarea prerogativelor pierdute şi, eventual, o extindere a acestora, iar celelalte două menţinerea sau chiar o întărire a status-quo-ului politic. Acest conflict, care a dominat copios viaţa politică internă, precum şi schimbarea raportului de forţe din Legislativ, în urma manevrelor poli- tice ale comuniştilor şi acoliţilor lor frontişti, au tranşat criza constituţi- onală în favoarea Parlamentului. O nouă reformă constituţională, înfăp- tuită la 5 iulie 2000, a marcat revenirea Republicii Moldova la situaţia din 1990, respectiv la regimul parlamentar, dar de data aceasta într-un context politic democratic. Această revenire a determinat o puternică criză constituţională, deter- minată de neputinţa Parlamentului de a alege şeful statului, după con- sumarea a două tururi de scrutin, şi care s-a rezolvat numai după orga- nizarea, la 25 februarie 2001, a unor alegeri parlamentare anticipate, câştigate într-o manieră categorică de către comunişti (peste 70% din- tre mandatele de deputat), care le-a permis să dea şi noul preşedinte al ţării, în persoana lui Vladimir Voronin, liderul partidului. Odată cu revenirea la putere a comuniştilor, caz unic în Europa post-totalitară, s-a stabilizat şi situaţia constituţională şi politică din Republica Moldo- va. Majoritatea parlamentară absolută şi concentrarea în aceleaşi mâini a funcţiilor de lider al partidului de guvernământ (P.C.R.M.) şi de şef al statului au făcut din Vladimir Voronin un preşedinte autoritar, care amintea de vremurile totalitare nu demult apuse. Cu toate că în timpul regimului politic parlamentar comunist, cunoscut şi sub numele de restauraţia comunistă, situaţia politică şi constituţio- nală s-a stabilizat, lucru caracteristic regimurilor totalitare, Republica Moldova a cunoscut cele mai grave derapaje ale democraţiei şi statului de drept, în cei opt ani de guvernare comunistă. LECŢIILE ISTORIEI 215 Această stare de lucruri explică puternica revoltă populară izbucni- tă, la începutul lunii aprilie 2009, care a determinat debarcarea de la putere a comuniştilor, organizarea de alegeri generale anticipate şi venirea la conducerea Republicii Moldova a unor forţe politice democratice, de orientare proeuropeană. Numai că noua majoritate parlamentară, Alianţa pentru Integrare Europeană (A.I.E.), formată din coaliţia a trei partide politice, destul de fragilă din punctul de vedere al numărului de deputaţi, avea să se confrunte, încă de la pre- luarea puterii, cu o criză constituţională, nereuşind să aleagă un nou şef al statului. Abia după trei ani de negocieri interminabile, tentative de modificare a Constituţiei, organizarea unui referendum constituţional1 nevalidat, noi alegeri parlamentare anticipate (desfăşurate la 25 noiembrie 2010 – n. – D.C.) şi obţinerea unui număr de voturi din partea unor deputaţi transfugi din grupul parlamentar al comuniştilor, A.I.E. a reuşit, la 16 martie 2012, alegerea actualului preşedinte al ţării, Nicolae Timofti, de profesie judecător, primul şef de stat provenit din afara spectrului politic. Aceasta demonstrează că reforma constituţională din anul 2000 are mul- te lacune şi creează serioase impedimente în alegerea şefului statului, în condiţiile în care nu există o majoritate parlamentară consistentă, care să prevină noi crize constituţionale. De asemenea, rezultă că, deşi a fost ales un preşedinte, problema constituţională nu a fost rezolva- tă în mod definitiv, fiind necesară imperios modificarea Constituţiei actuale, în sensul evitării pe viitor a unor noi perioade de instabilitate constituţională, implicit politică. Prin alegerea judecătorului Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, la 16 martie 2012, criza constituţională şi insta- bilitatea politică au fost depăşite, cel puţin pentru o perioadă de patru ani, cât durează mandatul acestuia. Aceasta nu înseamnă însă că, în mod automat, s-a rezolvat şi problema constituţională cu care se confruntă Republica Moldova încă din anul 2000, când s-a revenit la regimul politic parlamentar, în urma unei re- forme constituţionale. Lacunele şi impedimentele create de revizuirea Constituţiei în anul 2000 rămân valabile în continuare şi ele pot duce la noi perioade de 216 ROMÂNĂ instabilitate constituţională şi politică, dacă nu sunt înlăturate de Par- lament, până la expirarea mandatului actualului şef al statului. Chiar Nicolae Timofti recunoştea acest lucru în faţa deputaţilor, cu oca- zia alegerii sale în înalta funcţie în stat, când spunea că „...acea reformă a Constituţiei, care a fost începută în anul 2000, aşa şi nu a fost dusă până la capăt şi astăzi ne confruntăm cu mai multe probleme grave care vizea- ză nu doar cele mai importante instituţii în stat, ci şi drepturile funda- mentale ale cetăţenilor. Voi aduce doar un exemplu – dreptul cetăţenilor la iniţiativa populară de organizare