EU - Moldova Parliamentary Cooperation Committee
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
Load more
Recommended publications
-
IULIE 2014 Ședi
DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a SESIUNEA a VIII-a ORDINARĂ – IULIE 2014 Ședința din ziua de 2 iulie 2014 consacrată ratificării proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte (STENOGRAMA) SUMAR 1. Declararea ședinței ca fiind deliberativă. (Onorarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova.) 2. Alocuțiunea domnului Președinte al Republicii Moldova Nicolae Timofti. 3. Prezentarea și dezbaterea proiectului de Lege nr.252 din 28 iunie 2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte. (Raportor – domnul Iurie Leancă, Prim-ministru al Republicii Moldova.) 4. Runda de întrebări – răspunsuri. 5. Prezentarea raportului Comisiei politică externă și integrare europeană privind proiectul de Lege nr.252 din 28 iunie 2014. (Raportor – doamna Ana Guțu, președintele Comisiei politică externă și integrare europeană.) 6. Luare de cuvînt – domnul Vladimir Voronin, Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. (După luarea de cuvînt a domnului deputat Vladimir Voronin, Fracțiunea PCRM părăsește Sala de ședințe.) 7. Luare de cuvînt – domnul Valeriu Streleț, Fracțiunea Partidului Liberal Democrat din Moldova. 8. Luare de cuvînt – domnul Marian Lupu, Fracțiunea Partidului Democrat din Moldova. 9. Luare de cuvînt – domnul Ion Hadârcă, Fracțiunea Partidului Liberal Reformator. 10. Luare de cuvînt – domnul Igor Corman, Președintele Parlamentului Republicii Moldova. 11. Dezbaterea și aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.252 din 28 iunie 2014. -
Jurnalistii 9.Indd
Jurnaliștii contra corupţ iei9 Chişinău, 2014 CZU 328.185(478)(082)=135.1=161.1 J 93 Pictor: Ion Mîţu Această lucrare este editată cu suportul fi nanciar al Fundaţiei Est-Europene, din mijloacele oferite de Guvernul Suediei şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei. Opiniile exprimate în ea aparţin autorilor şi nu refl ectă neapărat poziţia Transparency International – Moldova şi a fi nanţatorilor. Difuzare gratuită Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Jurnaliştii contra corupţiei: [în Rep. Moldova] / Transparency Intern. Moldova; pictor: Ion Mâţu. – Ch.: Transparency Intern. Moldova, 2014 (Tipogr. “Bons Offi ces” SRL). – ISBN 978-9975-80-108-9 [Partea] a 9-a. – 2014. – 280 p. – Text: lb. rom., rusă. ISBN. 978-9975-80-864-4 800 ex. – 1. Jurnalişti – Corupţie – Republica Moldova – Combatere (rom., rusă). Copyright © Transparency International - Moldova, 2014 Transparency International - Moldova Str. „31 August 1989”, nr. 98, of. 205, Chişinău, Republica Moldova, MD-2004 Tel. (373-22) 203484, e-mail: offi [email protected] www.transparency.md ISBN 978-9975-80-108-9 ISBN 978-9975-80-864-4 Cuprins: Cuvânt înainte .................................................................................................... 6 Copiii satului şi afacerile primarului, Tudor Iaşcenco .................................. 7 Imperiul lui Plahotniuc, Mariana Rață........................................................ 11 Interesele avocatului copilului sau pentru cine lucrează Tamara Plămădeală?, Natalia Porubin ..................................................................... 16 Locuinţe ieftine pentru procurori bogaţi, Olga Ceaglei ..............................21 Localitatea Ghidighici, „afacerea” familiei Begleţ, Lilia Zaharia .............. 25 Сага о недоступе к информации, Руслан Михалевский ........................ 27 Cât l-a costat pe Nichifor luxul de la puşcărie?, Iana Zmeu ....................... 33 Averile şi veniturile ascunse ale procurorului Gherasimenco. „El se temea să nu-l afl e lumea că are casă aşa de mare”, Pavel Păduraru .......... -
E-Journal, Year IX, Issue 176, October 1-31, 2011
View metadata, citation and similar papers at core.ac.uk brought to you by CORE provided by Policy Documentation Center Governance and democracy in Moldova e-journal, year IX, issue 176, October 1-31, 2011 "Governance and Democracy in Moldova" is a bi-weekly journal produced by the Association for Participatory Democracy ADEPT, which tackles the quality of governance and reflects the evolution of political and democratic processes in the Republic of Moldova. The publication is issued with financial support from the Ministry of Foreign Affairs of the United Kingdom of the Netherlands, in framework of the project "Promoting Good Governance through Monitoring". Opinions expressed in the published articles do not necessarily represent also the point of view of the sponsor. The responsibility for the veracity of statements rests solely with the articles' authors. CONTENTS I. ACTIVITY OF PUBLIC INSTITUTIONS........................................................................................................ 3 GOVERNMENT ................................................................................................................................................ 3 1. Events of major importance ...................................................................................................................... 3 Premier’s report regarding assaults on share stocks of some banks ........................................................ 3 2. Nominations. Dismissals .......................................................................................................................... -
De Ani PROGRAM
Universitatea Tehnică a Moldovei 1964 - 2014 50 de ani de învăţământ superior ingineresc PROGRAM Săptămâna Jubiliară 20 - 25 octombrie Chişinău 2014 Coordonator Festivităţi Jubiliare Ion BOSTAN Prof. univ., dr. hab., academician al AȘM, Rector al Universităţii Tehnice a Moldovei 2 Universitatea Tehnică a Moldovei 1964 - 2014 Conferința Tehnico-Științifică Jubiliară a Colaboratorilor, Doctoranzilor și Studenților Luni, 20 octombrie 2014 830 – 900 Înregistrarea participanţilor la Conferință. (bd. Ștefan cel Mare, 168, Sala festivă) 900 Intonarea imnului Gaudeamus. 905 – 910 Deschiderea oficială a Conferinței. Ion BOSTAN, academician, Rector al Universităţii Tehnice a Moldovei. 910 – 940 Mesaje de felicitare: Igor GROSU, Vice Ministru al Ministerului Educației al R. Moldova. Valeriu CANȚER, academician, Preşedinte al CNAA. Ion VALUȚĂ, Prorector UTM pentru cercetare științifică în anii 1966-1974. Aurel MARINCIUC, Primul Decan al Facultății de Mecanică. Grigore MUSTEAȚĂ, Ex-decan al Facultății TMIA. Ion COZMA, doctorand al Facultății IMIT. 940 – 950 Ceremonia de premiere. Ion BOSTAN, academician, Rector al Universităţii Tehnice a Moldovei. 950 – 1000 Totalurile Conferinței CD&S UTM - 2013. Valerian DOROGAN, Prorector pentru cercetare științifică al UTM. 1000 – 1200 Sesiune Plenară: Conf. univ., dr. Nicolae SECRIERU, Universitatea Tehnică a Moldovei. Cercetarea, proiectarea și fabricarea componentelor funcționale ale microsatelitului “Republica Modova”. Conf. univ., dr. hab. Viorel BOSTAN, Universitatea Tehnică a Moldovei. Modelări şi simulări numerice în aero-hidrodinamică. Prof. univ., dr. hab. Pavel TATAROV, Universitatea Tehnică a Moldovei. Inginerie tehnologică și calitatea produselor alimentare. Vadim CURACIOV, masterand, Facultatea TMIA, UTM. Impactul lizozimei în tehnologia de fabricare a brânzeturilor. 3 Valeria IDJILOV, Adrian ROȘCA, studenți, Facultatea IU, UTM. Analiza influenței fonturilor de caractere asupra percepției vizuale a mesajelor promovate în afișele publicitare. -
1 DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul Republicii Moldova De
DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a SESIUNEA a VII-a ORDINARĂ – SEPTEMBRIE 2013 Ședința din ziua de 26 septembrie 2013 (STENOGRAMA) SUMAR 1. Declararea deschiderii sesiunii de toamnă și a ședinței plenare. Intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova. (Intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și onorarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova.) 2. Luare de cuvînt din partea Fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova – domnul Vladimir Voronin. 3. Luare de cuvînt din partea Fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova – domnul Valeriu Streleț. 4. Luare de cuvînt din partea Fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat din Moldova – domnul Dumitru Diacov. 5. Luare de cuvînt din partea Fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal – domnul Ion Hadârcă. 6. Dezbateri asupra ordinii de zi și aprobarea ei. 7. Dezbaterea, aprobarea în primă lectură și adoptarea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.341 din 15 iulie 2013 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale. 8. Dezbaterea, aprobarea în primă lectură și adoptarea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.343 din 26 iulie 2013 pentru ratificarea Acordului cu privire la colaborarea în domeniul pregătirii specialiștilor subdiviziunilor antiteroriste în instituțiile de învățămînt ale organelor competente ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente. 9. Dezbaterea și aprobarea în primă lectură a proiectului Codului transporturilor rutiere. Proiectul nr.267 din 14 iunie 2013. 10. Dezbaterea proiectului de Lege nr.352 din 2 septembrie 2013 cu privire la locuințe. În urma dezbaterilor, s-a luat decizia de a transfera proiectul pînă la pregătirea raportului comisiei. -
Can Moldova Stay on the Road to Europe
MEMO POL I CY CAN MOLDOVA STAY ON THE ROAD TO EUROPE? Stanislav Secrieru SUMMARY In 2013 Russia hit Moldova hard, imposing Moldova is considered a success story of the European sanctions on wine exports and fuelling Union’s Eastern Partnership (EaP) initiative. In the four separatist rumblings in Transnistria and years since a pro-European coalition came to power in 2009, Gagauzia. But 2014 will be much worse. Moldova has become more pluralist and has experienced Russia wants to undermine the one remaining “success story” of the Eastern Partnership robust economic growth. The government has introduced (Georgia being a unique case). It is not clear reforms and has deepened Moldova’s relations with the whether Moldova can rely on Ukraine as a EU, completing a visa-free action plan and initialling an buffer against Russian pressure, which is Association Agreement (AA) with provisions for a Deep and expected to ratchet up sharply after the Comprehensive Free Trade Agreement (DCFTA). At the start Sochi Olympics. Russia wants to change the Moldovan government at the elections due in of 2014, Moldova is one step away from progressing into a November 2014, or possibly even sooner; the more complex, more rewarding phase of relations with the Moldovan government wants to sign the key EU. Implementing the association agenda will spur economic EU agreements before then. growth and will multiply linkages with Moldova’s biggest trading partner, the EU. However, Moldova’s progress down Moldova is most fearful of moves against its estimated 300,000 migrant workers in the European path promises to be one of the main focuses Russia, and of existential escalation of the for intrigue in the region in 2014. -
Report 3, Promo-Lex, September 14
REPORT No 3 Observation Mission for the Presidential Election in the Republic of Moldova on 30 October 2016 Monitoring period: 14 September –4 October 2016 Published on 5 October 2016 Chisinau 2016 RAPORTUL nr. 3 de observare a alegerilor pentru funct ia de Pres edinte al Republicii Moldova All rights reserved. The content of the Report may be used and reproduced for not-for-profit purposes and without the preliminary consent of Promo-LEX Association, provided that the source of infor- mation is indicated. The Observation Mission for the Presidential Election in the Republic of Moldova on 30 October 2016 is funded by the United States Agency for International Development (USAID), British Embassy in Chis- inau, National Endowment for Democracy, Council of Europe. The opinions presented in the public reports of Promo-LEX belong to their authors and do not neces- sarily reflect the donors’ view. REPORT No 3 on the observation of the presidential election in the Republic of Moldova TABLE OF CONTENTS INTRODUCTION………………………………………………………………………………...………………….....………2 OBSERVATION METHODOLOGY………………….………………………………….…………................................2 SUMMARY…………………………………………………………………………………………………..…………………...3 I. LEGAL FRAMEWORK ………………………………………………………………………............................4 II. ELECTORAL BODIES……………………………………………………..…………………….…...….............7 III. PUBLIC ADMINISTRATION………………………………………………………………......................…11 IV. ELECTION CANDIDATES…………………………………………………………………...………....…….15 V. FUNDING OF THE ELECTION CAMPAIGN FOR THE PRESIDENT OF THE -
“Public Policy Challenges – European and Regional Dimensions” Written Revised Versions of Seminar Proceedings 9 Eminar 201 Summer S
XX Summer Seminar for Young Public Policy Professionals from Southeastern Europe and the Black Sea Region “Public Policy Challenges – European and Regional Dimensions” Written revised versions of seminar proceedings 9 eminar 201 Summer S The XX Summer Seminar is organised by the Economic Policy Institute with the kind support of the: Summer Seminar for Young Public Policy Professionals from Southeastern Europe and the Black Sea Region Public Policy Challenges – European and Regional Dimensions Written revised versions of the presentations delivered at the XX Edition of the Summer Seminar for Young Public Policy Professionals from Southeastern Europe and the Black Sea Region, held in the period June 3 – 7, 2019 in Albena resort (Bulgaria) Sofia 2019 © 2019 Economic Policy Institute TABLE OF CONTENTS 1463 Sofia, 126 Vitosha Boulevard, fl. 6, unit 11 Responsible: Mariana Trifonova LIST OF CONTRIBUTORS ............................................................................................................. 5 Design & prepress: ID TEAM Ltd. Print: Simolini 94 LIST OF PARTICIPANTS ................................................................................................................ 6 PREFACE © All the materials in this publication may not be reproduced, transmitted or Yasen Georgiev, Economic Policy Institute .......................................................................11 disseminated in any form, without the permission of the authors. The content of this volume does not fully cover the list of topics on the Semi- nar’s -
Media Monitoring of the Election Campaign for the Early Parliamentary Elections of November 28, 2010
Media Monitoring of the Election Campaign for the Early Parliamentary Elections of November 28, 2010 Report II October 11-24, 2010 This Report has been developed within the Project “Media Monitoring in the Election Campaign”, with the financial support of the United Kingdom Embassy to Chisinau, the Council of Europe and the East Europe Foundation, with the resources provided by the Swedish International Development Cooperation Agency (Sida/Asdi), the Ministry of Foreign Affairs of Denmark, the National Endowment for Democracy (NED), and the United States Agency for International Development (USAID) through Eurasia Foundation. The development of this Report has also been possible due to the kind support of the American people provided through the US Agency for International Development within the AED/Moldova Civil Society Strengthening Program (MCSSP).The opinions expressed herein are those of the authors and do not necessarily reflect the views of the donors. 1. General Data 1.1 Goal of the project: to assess the way in which mass media covers the campaign for early elections in Moldova in order to establish whether the electoral candidates have fair access to the media and whether voters are provided with sufficient information about the candidates and their electoral platforms. 1.2 Monitoring timeframe: 28 September – 28 November 2010 1.3 Criteria for selection of media outlets subject to monitoring: ownership (public/private) audience/impact language 1.4 Media outlets monitored: TV: Moldova 1, Prime TV, 2 Plus, NIT, N4, Jurnal TV, Publika TV Radio: Radio Moldova, Prime FM, Vocea Basarabiei Print Press: Moldova Suverană, Nezavisimaia Moldova, Flux, Jurnal de Chişinău, Timpul de dimineaţă, Komsomolskaia pravda v Moldove, Evenimentul Zilei, Panorama, Golos Bălţi (Bălţi), Vesti Gagauzii (Comrat), Cuvântul (Rezina), Gazeta de Sud (Cimişlia). -
Cultura În Moldova
ISSN 1857-1506 CULTURA ÎN MOLDOVA BULETIN DE INFORMARE ŞI DOCUMENTARE IANUARIE-DECEMBRIE 2015 Biblioteca Naţională a Republicii Moldova Chişinău, 2016 CZU 008(478) Director general: Elena Pintilei Alcătuitor: Maria Sargun Redactor : Tatiana Bahmuteanu Coperta: Dragoş Popa Miu Cultura în Moldova: Buletin de informare şi documentare: ianuarie-decembrie 2015 / Biblioteca Naţională a Republicii Moldova; dir. gen.: Elena Pintilei; alcăt.: Maria Sargun. – Chişinău: BNRM, 2016 (Chişinău: Imprimeria BNRM). – 368 p.; 20 cm: F. preţ, 30 ex. © Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, 2016 ARGUMENT Buletinul bibliografic „Cultura în Moldova” constituie o parte componentă a sistemului de publicaţii bibliografice, editate de Biblio- teca Naţională a Republicii Moldova. Lucrarea prezintă un buletin de informare şi documentare destinat diverselor categorii de beneficiari (cercetători, teoreticieni ai culturii, lucrători în domeniul culturii şi artei, oameni de creaţie, bibliotecari, studenţi etc.). Buletinul este o lucrare curentă cu o periodicitate anuală. Referinţele bibliografice sunt clasificate conform tabelelor CZU. Baza de date „Cultura în Moldova” se efectuează în programul de bibliotecă SIBIMOL, cu afişare în aplicaţia locală (OPAC). Buletinul este alcătuit pe baza descrierilor bibliografice selectate din producţia de tipar naţională, intrată curent în fondurile Bibliotecii Naţionale. În buletin sunt incluse titluri de cărţi, articole din culege- ri, din publicaţii seriale, recenzii, ce vizează diverse probleme privind domeniile culturii şi artei în Republica Moldova. Au fost selectate ma- terialele ce oglindesc prezenţele cultural-artistice ale Moldovei peste hotare (participare la expoziţii, festivaluri, concursuri internaţionale, colocvii, simpozioane, turnee, călătorii de documentare etc.), apărute în publicaţiile seriale din Republica Moldova. Materialele despre cultura şi arta Moldovei publicate în presa de peste hotare sunt oglindite în buletinul de informare „Moldavistica” (Exteriorica), compartimentul Bibliografiei Naţionale a Moldovei. -
OCTOMBRIE 2011 Ședința Din Ziua De 6 Octombrie 2011 (STENOGRAMA) SUMAR 1
DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIX-a SESIUNEA a III-a ORDINARĂ – OCTOMBRIE 2011 Ședința din ziua de 6 octombrie 2011 (STENOGRAMA) SUMAR 1. Dezbateri asupra ordinii de zi şi aprobarea ei. 2. Solicitarea domnului deputat Ion Butmalai de a i se retrage imunitatea de deputat. 3. Părăsirea, în semn de protest, a Sălii de ședințe a Parlamentului de către deputații din Fracțiunea Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. 4. Întreruperea ședinței, deoarece nu se constată caracterul deliberativ al acesteia. Ședința începe la ora 10.00. Lucrările sînt prezidate de domnul Marian Lupu, Președintele Parlamentului, asistat de Vladimir Plahotniuc prim-vicepreședinte al Parlamentului. Domnul Marian Lupu: Stimați colegi, Rog să ocupați locurile. Domnul Maxim Ganaciuc – secretar general adjunct al Parlamentului, șeful Direcției documentare parlamentară: Doamnelor și domnilor deputați, Bună dimineața. Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a plenului Parlamentului, din totalul celor 100 de deputați, și-au înregistrat prezența 89 de deputați. Nu s-au înregistrat deputații: Corman Igor, Fusu Corina, Ghilețchi Valeriu, Ghimpu Mihai, Lupan Vladimir, Munteanu Valeriu, Palihovici Liliana – în delegație; Apostolachi Iurie, Balan Ion – din motive de sănătate; Grișciuc Simion, Mușuc Eduard. Domnul Marian Lupu: Stimați colegi, Ședința este deliberativă. Rog să onorăm Drapelul Țării. (Se onorează Drapelul de Stat al Republicii Moldova.) Mulțumesc. Stimați colegi, Înainte de a purcede la ordinea de zi, vreau să vă anunț -
Vademecum Contemporary History Moldova a Guide to Archives, Research Institutions, Libraries, Associations, Museums and Sites of Memory
Vademecum Contemporary History Moldova A guide to archives, research institutions, libraries, associations, museums and sites of memory Edited by Klaus Bochmann and Marina Dumbrava Commissioned by Bundesstiftung zur Aufarbeitung der SED-Diktatur/ Federal Foundation for the Study of the communist Dictatorship in Eastern Germany. Second amended and expanded edition, Berlin 2015. Source: geoatlas.com Source: Nistru Briceni ukRaine Prut Edineţ Soroca RâŞcani Bălţi Rîbniţa Orhei Călăraşi Dubăsari Chişinău Tiraspol Romania Hânceşti Tighina Cimişlia Comrat ukRaine Cahul Black Sea Republic of Moldova Donaudelta 0 15 30 45 km Donau Va demecum contempoRaRy HistoRy moldoVa A guide to A rchives, reseArch institutions, libr Aries, AssociAtions, museums A nd sites of memory 3 Vademecum contemporary History moldova A guide to archives, research institutions, libraries, associations, museums and sites of memory second amended and expanded edition, 2015. editors: Prof. dr. Klaus bochmann and dr. marina dumbrava lectorship: dr. sabine Kuder by request of the bundesstiftung zur Aufarbeitung der SED-diktatur/ federal foundation for the study of the communist dictatorship in eastern germany OrderS: bundesstiftung zur Aufarbeitung der SED-diktatur/ federal foundation for the study of the communist dictatorship in eastern germany Kronenstraße 5 d-10177 berlin tel.: 0049 30 3198950 fax: 0049 30 319895224 www.bundesstiftung-aufarbeitung.de [email protected] Price: 2,50 € berlin. 2015 © typesetting and layout: ultramarinrot – büro für Kommunikationsdesign 2015 © 4 federAl foundAtion for the study of the communist dictAtorshiP in Eastern germAny As defined by federal law, the Federal Foundation for the Study of the communist Dictatorship in Eastern Germany promotes a comprehensive reappraisal of the causes, history, and impact of the dictatorship in the Soviet zone of occupation in East Germany and the former GDR.