Puterea Și Opoziţia În Alegerile Parlamentare Din
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
PUTEREA ȘI OPOZIŢIA ÎN ALEGERILE PARLAMENTARE DIN REPUBLICA MOLDOVA ȘI DIN ROMÂNIA Constantin SOLOMON, doctor habilitat în ştiinţe politice, Universitatea de Stat din Moldova, Viorel ENEA, doctor în ştiinţe politice, Centrul de Studii „Ştefan cel Mare”, Iaşi Summary The article analyzes the power and the opposition in parliamentary elections in Moldova and in Romania. Short history of parliamentarism show how both countries are antagonistic relationship between government and opposi- tion, state and civil society. Parliamentary election campaigns in both countries were marked by the use of manipulative communication strategies, especially from the opposition and the electoral actors in government. Their purpose in election rhetoric was to credibiliza posts and determine certain behaviors, attitudes and options for the manipulator. It is emphasized that relations between government and opposition in Mol- dova and Romania are complicated and contradictory, which remains very unstable social transformation. For productive leadership is needed as the opposition political forces to give permanent proof of initiative and power to be receptive to proposals that both opponents and be tolerated. Percepută ca fenomen politic, puterea şi problematica puterii, în gene- ral, sunt revendicate de mai multe discipline, în mod deosebit de politologie şi de sociologia politică. Chiar dacă în limbaj cotidian este mai mult utilizat sensul politologic, nu trebuie scăpat din vedere nici cel sociologic, precum şi faptul că puterea este un concept fundamental al sociologiei politice şi orga- nizaţionale, în ultimă instanţă – al kratologiei. Din perspectivă politologică, puterea componentă esenţială a sistemului politic este definită ca un feno- men sociopolitic fundamental, prin care este reprezentată funcţia socială ge- neralizată de a lua decizii şi de a asigura, în conformitate cu interesele celor care domină în sistemul puterii, îndeplinirea lor prin utilizarea diferitelor mijloace de persuasiune şi de constrângere.[1] Or, puterea este mecanism de reglare a relaţiilor sociale, capacitatea diriguitorilor de a-şi impune voinţa în organizarea şi conducerea societăţii.[2] Baza politicii o constituie puterea. Lupta pentru putere este ceva firesc pentru un stat democratic, astfel se schimbă cei ce deţin puterea. Lupta pen- tru puterea politică este în strânsă relaţie cu normele juridice prezente în acel stat, cu tendinţa partidelor politice şi a persoanei ce exercită această pu- 69 Constantin Solomon, Viorel Enea tere, să nu se încalce legea. Această tendinţă, de a deţine puterea politică, se exprimă prin faptul că partidele politice au drept scop realizarea programu- lui lor, însă ca scopuri sunt deţinerea puterii, luarea deciziilor importante, obţinerea autorităţii, banii etc. Aceste tendinţe sunt atrăgătoare pentru cei care pretind de a deţine puterea şi în acest sens se realizează „lupta pentru puterea politică”. Puterea este prezentă în societate în calitate de dominantă politică şi, tot- odată, ca sistem al organelor de stat. Anume puterea politică se caracterizea- ză prin reala posibilitate a subiecţilor (guvern, partid, clasă, grup, persoană, mişcare politică) de a-şi promova voinţa prin intermediul politicii. Decizia politică e dominantă faţă de alte decizii. În orice societate democratică cu tradiţii înrădăcinate, cu supremaţia sta- bilă a legii, opoziţia politică este apreciată ca fenomen ce contribuie la o dez- voltare şi funcţionare stabilă a societăţii indiferent de caracterul sistemului politic. Opoziţia politică este percepută ca o condiţie de perfecţionare a me- canismului de „feedback” dintre cetăţeni şi organele puterii de stat şi politice. Opoziţia în politică constituie: a) opunerea politicii sale altei politici; b) ieşirea împotriva poziţiei majoritare sau a celei de guvernământ în struc- turile legislative, de partid ş.a., declarând devotament procedurilor demo- cratice. Când vorbim despre o societate care se dezvoltă, apriori o tratăm ca o societate deschisă, după Karl Popper o societate raţională, liberă şi critică. Problema principală pentru o societate democratică este nu cui îi aparţine puterea, fie şi din motivul că şi ea este trecătoare, dar „ce împuterniciri tre- buie să posede puterea, cum să organizăm instituţiile politice, astfel ca un guvern incompetent să aducă cât mai puţine prejudicii” [3]. Este vorba de formula CONTRABALANŢEI, când există forţe care se vor opune constructiv încercărilor puterii de a-şi extinde influenţa. Într-o democraţie dezvoltată această funcţie îi revine societăţii civile. Având în vedere că în Republica Moldova societatea civilă deocamdată nu este sufi- cient de puternică, pentru a controla puterea, această funcţie în mare măsu- ră le revine nemijlocit partidelor politice, extraparlamentare şi parlamentare aflate în opoziţie. Rezultatul reuşitei – este verificat o dată la 4 ani. Este firesc ca într-un stat democratic dezbaterile politice să se desfăşoare nu în piaţă, nu în mass-media, ci în cadrul discuţiilor dintre reprezentanţii partidelor politice, şi mai concret – în cadrul Parlamentului. Anume aici în mod liber şi profesional majoritatea conduce, iar minoritatea permanent o învaţă cum să ţină volanul. Reuşita societăţii va depinde de capacitatea ma- jorităţii şi opoziţiei de a găsi limbă comună, dat fiind faptul că punctele de tangenţă în mare măsură coincid, toate formaţiunile politice proclamă de a 70 Puterea şi opozoţia în alegerile parlamentare din RM şi din România face fericit poporul. Deci, strategia este clară – fericire şi bunăstare pentru toţi, a rămas doar de a găsi posibilitatea de a-şi exprima tactica astfel, ca ea să fie luată în consideraţie de majoritatea din Parlament. Apariţia opoziţiei politice în Moldova ţine de formarea sistemului pluri- partidist, de apariţia numeroaselor formaţiuni social-politice la finele anilor ’80 ai sec. XX. Recunoaşterea legislativă a pluripartidismului [4] în calitate de component necesar şi firesc al sistemului politic al statului moldovenesc democratic a fost fixată în Constituţia ţării (iulie 1994). Pluralismul politic şi ideologic a fost determinat în calitate de principiu fundamental de funcţio- nare a democraţiei în Republica Moldova. Scurta istorie a parlamentarismului moldovenesc, începând din anul 1990 şi terminând cu zilele de azi, ne demonstrează cât de antagoniste sunt raporturile dintre putere şi opoziţie, stat şi societatea civilă. Nu vom analiza multiplele cauze ale acestui fenomen, doar reamintim, că nici o legislatură a organului nostru reprezentativ suprem şi legislativ nu a reuşit să-şi onoreze atribuţiile fără zguduiri şi crize parlamentare. Nici o campanie electorală pentru alegerile parlamentare în Republica Moldova nu s-a desfăşurat fără utilizarea unor strategii de comunicare manipulative atât din partea opozi- ţiei, cât şi din cea a unor actori electorali aflaţi la guvernare. Primele alegeri în Sovietul Suprem al RSSM au avut loc între 25 februarie şi 10 martie 1990. Alegerile s-au desfăşurat în baza sistemului majoritar. La alegeri au participat peste 600 de candidaţi. În urma scrutinului, în Legisla- tiv au fost aleşi 380 deputaţi, lista acestora fiind publicată de Comisia Elec- torală Centrală [5]. Acesta a fost primul Parlament de la Chişinău din istoria recentă ales în mod democratic, care a avut un rol remarcabil pentru destinul cetăţe- nilor Republicii Moldova. Parlamentul anilor 1990-1994 a fost principala instituţie care a contribuit la procesul istoric de transformare a unei colonii sovietice, conduse de un regim totalitar comunist, într-un stat suveran, in- dependent, democratic şi cu aspiraţii europene [6]. Procesul de implementare a tradiţiilor parlamentarismului în Moldova, activitatea Legislativului au fost determinate în mare măsură de alegerile parlamentare care au avut loc la 27 februarie 1994 – primele alegeri demo- cratice din republică. Pentru prima dată în istoria republicii, alegerile Parlamentului au avut loc într-o singură circumscripţie electorală, constituită pe întreg teritoriul ţării, cu mai multe mandate în bază de scrutin pe liste din partea partide- lor, organizaţiilor social-politice şi blocurilor electorale, în care acestea s-au asociat, precum şi pe liste de candidaţi independenţi, potrivit principiilor reprezentării proporţionale. 71 Constantin Solomon, Viorel Enea Alegerile parlamentare din 1994 au determinat specificul următoarei eta- pe de formare a opoziţiei politice în Republica Moldova. În baza alegerilor a fost stabilită ponderea politică a diferitelor formaţiuni social-politice din ţară, evidenţiindu-se trei tendinţe principale ale dezvoltării social-politice a Moldovei independente: a) alipirea la România; b) reunirea într-o formă sau alta cu Uniunea Sovietică restabilită; c) consolidarea statalităţii democratice independente moldoveneşti. Toate acestea, inclusiv activitatea opoziţiei, au favorizat constituirea în ţară a unui sistem politic democratic de tip extre- mal-pluralist, conform tipologizării lui J.Sartori. La 22 martie 1998, în republică au avut loc noile alegeri democratice ale Parlamentului. În maratonul electoral s-a manifestat lupta concurenţilor electorali pentru mandatele de deputat, pentru utilizarea siglei de partid, pentru diverse platforme politice, sistemul electoral influenţând compor- tamentul şi interacţiunea formaţiunilor politice. Are loc separarea simpa- tizanţilor politici în rândurile electoratului, formarea zonelor de susţinere, se evidenţiază geografia electoratului, factorii etnici, demografici, politici, culturali şi teritoriali.