1 DUILIU MARCU - SEMICENTENAR 1966-2016 2016 - ANUL „DUILIU MARCU” 2 „Preocuparea mea de a găsi soluţii originale româneşti, de a lua din arhitectura clasică numai claritatea, simplitatea, ponderea, euritmia, propor iile, meticulozitatea studiilor de detaliu, precizia execu iei [...] au constituit pentru mine o linie de conduită,ț un crez care mi-a servit ca îndreptar în întreaga meaț activitate. Iată în ce împrejurări am încercat să creez.” (Duiliu Marcu, Duiliu Marcu – Arhitectură, 1912-1960, Ed. Tehnică, 1960, Bucure ti, p. 21) ș 3 Ştampila Duiliu Marcu în 1915. Arhivele Naţionale ale României - „Donaţia Duiliu Marcu” 4 1. PREZENTARE ARHITECT 1.1. BIOGRAFIE Duiliu Marcu este cel care dovede te o polivalen ă ie ită din comun în arhitectura românească, fiind personalitatea acesteia care se confundă practic cu aproape întreaga evolu ie a arhitecturii noastre. În acest sens, activitatea sa profesionalăș se desfăț oarăș pe parcursul a peste 50 de ani (1912- 1966), timp în care la conducerea României democratice se schimbă patru regi (Carolț I (1866-1914), Ferdinand I (1914-1927), Mihai I (1927-1930 i 1940-1947) i Carolș al II-lea (1930-1940)) i, ulterior, se instaurează regimul comunist. Mai mult decât atât, destinul arhitectului este legat de familia regală i mai ales de personalitatea lui Carol al II-lea. ș ș ș Născut la Calafat (25 martie 1885), Marcu provine dintr-o familie modestă. Mamaș sa era fără ocupa ie, iar tatăl său căpitan în armata regală. Studiază la coala primară din Fălticeni, iar clasa întâia de liceu la Dorohoi. În anul 1900 se înscrie la sec ia reală a Liceul Carol I din Craiova - inaugurat cu numai cinci ani înainte,ț chiar în prezen a suveranului, pentru a continua studiile.ș Aici se remarcă prin note foarte bune la desen, ob inute în fiecare an de studiu, în bazaț cărora i se conferă numeroase premii. În 1905, decideț să urmeze cursurile colii de Arhitectură din Capitală, fiind primul admis. După doar un anț pleacă la Paris, unde studiază la celebra coală de Arte Frumoase. Se întoarce în ară în 1912, în calitate de arhitect diplomat al guvernului francez.Ș Istoria activită ii profesionale a lui Duiliu MarcuȘ este inventariată chiar de arhitect, țîn monografiile Architecture 1930-1940 (publicată în 1946, în limba franceză, la Imprimeria „Bucovina” I. E. Toroutiu, Bucure ti), care cuprindeț 20 de lucrări realizate în acea perioadă, i Arhitectură 1912-1960, publicată în 1960. În aceasta din urmă, sunt prezentate 50 de lucrări ale lui Marcu, din cele 150 realizate în anii în care a profesat.ș Acesta î i împarte cariera în trei etape, care se suprapunș într-o mai mică sau mai mare măsură: - etapa „lucrărilor de concep ieș clasică”, a arhitecturii academice, eclectice, care se întinde din 1912 până în 1925; - etapa „lucrărilor de arhitecturăț de tradi ie”, a arhitecturii neoromâne ti, desfă urată între 1920 i 1930; - respectiv etapa „lucrărilor de arhitectură românească modernă”, dintre 1925 i 1960, anul apari iei lucrării. Cu toate acestea, lucrările arhitectuluiț au fost realizate, aproapeș înș întregime, înainteș de anul 1945. ș ț Ulterior, el s-a dedicat în principal activită ii didactice i a efectuat unele studii urbanistice. ț ș 5 Casa Duiliu Marcu, Şoseaua Kisellef nr.55 6 1.2. OPERA Opera lui Duiliu Marcu nu poate fi în eleasă i nici nu ar fi putut fi realizată, fără „problema antierului”. Era o chestiune esen ială pentru el. Nu avea lini te, până nu executa lucrarea cu oamenii ale i sau accepta i de el, pe care începea, apoi, să-i țchinuie,ș să-i piseze. Maestrul spunea: „Orice antier trebuie tratatș ca un copil. Întâi îl cer i, îl asupreț ti, îl educi - apoi îl lauziș i iară i îl chinuie ti.” ș ț (Adrian Oprea, Duiliu Marcu 1885-1966 – revista Arhitectura, nr. 4/ 86, șBucure ti, p. 62) ț ș ș ș ș ș 1. Arhitectura clasică Prima perioadă, cea a academismului francez, stă sub semnul influen ei studiilor superioare urmate la Paris. În monografiile amintite, arhitectul mărturise te că „în epoca 1912-1919, lipsită de lini tea necesară unei activită i continue, am încercat să studiez mediul în care aveam să țtrăiesc i să produc, trasându-mi ca program de a mă folosi de cele două curenteș de arhitectură ce se desenau la noi în aceaș epocă: curentul academicț i cel al arhitecturii de tradi ie. Cu cel dintâi eram familiarizat încă dinș coala pe care o urmasem [...]” . Prima activitateș profesională din carieraț sa este colaborarea cu Nicolae Ghica-Budeș ti la extinderea clădirii Universită ii din Bucure ti. Aceasta s-a desfă urat între anii 1912 i 1913. Coinciden ă sau nu, edificiul precizat reprezintă cea mai veche construc ie realizată de un arhitect român cu studii superioare,ș efectuate la Berlin, Alexandruț Orăscu, astfelș că Duiliu Marcu areș posibilitatea ca,ș cu ocazia primeiț sale manifestări pe plan profesional, să î i pună amprenta chiarț asupra celei dintâi clădiri publice realizate de un arhitect român. Ce mod fericit de a începe o carieră de succes! De fapt, Universitatea din Bucure ti este imobilul care „deschide” veaculș de modernitate al arhitecturii române ti. Pe lângă colaborarea cu Nicolae Ghica-Bude ti la extinderea Palatului Universită ii dinș Bucure ti, cele mai importante lucrări ale lui Duiliu Marcu din perioada clasicăș sunt casa inginerului Constantin M. Vasilescu, construită în Bucure ti, pe Bd. Lascăr Catargiu,ș la nr. 54, precum i alte două locuinț e din Craiovaș . Dintre acestea din urmă, una reprezintă o transformare a fa adelor unei construc ii din secolul al XVIII-lea, casa Vrăbiescu, i a fost realizatăș între 1914 i 1915, cealaltă fiind un edificiuș nou, construit întreț 1913 i 1915. ț ț ș ș ș 7 2. Arhitectura de tradi ie Cea mai ț valoroasă ini iativă stilistică proprie este, fără îndoială, sinteza modernismului cu arhitectura clasică, deoarece din această nouă concep ie rezultă cele mai importante i mai spectaculoase opere ale arhitectuluiț. Cu toate acestea, modernismul nu este singurul curent asupra căruia Marcu î i lasă amprenta, elaborând o viziune i o concep ieț proprii. Dimpotrivă, acela i este iș cazul neoromânescului, unde Duiliu Marcu propune o alternativă, o manieră originală de a aborda stilul na ional: este vorbaș despre „stilul neobizantin” sau „arhitecturaș româneascăț de tradi ie”. Cu aceastăș șocazie, arhitectul caută originile vechii arte feudale române ti i, în acest sens, identifică influen ele bizantine,ț cărora li s-a dat, în ările Române, o interpretare regională. În orice caz, arhitecturaț neoromânească a lui Duiliu Marcu este una epurată, lucru care se observă celș maiș u or din interpretarea elementelorț decorative. De altfel, crea ia saȚ preconizează evolu ia ulterioară a stilului, care se îndreaptă cu pa i repezi spre simplitatea, ra ionalismul i func ionalismul caracteristice operelorș târzii ale lui Paul Smărăndescu, spre exemplu. ț ț ș Demersurileț luiș Marcuț în planul stilului na ional încep, caracteristic pragmatismului său, prin studiul intens al arhitecturii vechi române ti, ocazie cu care arhitectul întreprinde mai multe călătorii în întreaga ară. Această cercetare se concentrează ț în special pe stilul brâncovenesc (Palatul de la Mogo oaia), pe culele i casele ărăne tiș din regiunea sa natală, Oltenia, precum i pe mănăstirile din Moldova ț(Ia i, Baia, Râ ca, Văratec, Agapia, Secu, Sihăstria, etc.). Astfel se explică prezen a atât a influenș elor bizantine câtș i a celorț regionaleș în lucrările neoromâne ti ale lui Marcuș. Din acela i motiv, arhitectul atribuieș stilului șna ional i denumirea de „stil ecleziastic sau neobizantin”. Această denumireț este folosităț atât pentru stilul naș ional în ansamblul lui, cât i pentru crea iileș neoromâne ti ale lui Duiliuș Marcu, realizate în special în perioadaț 1920ș -1930, doarece acestea prezintă elemente decorative de provenien ă bizantină. În pofida acestui fapt,ț arhitectul este un promotorș al unui stilț sobru, concis i șsimplificat. Din punctul de vedere al arhitectului, simplitatea este mult mai în măsură decât abundența decorativă să ofere o satisfac ie estetică: „De i aveam o mare înclina ie i chiar u urinș ă la desen i pasiune pentru ornamenta ii i decor, totu i am devenit mai târziu adeptul arhitecturii simple, fără bel ug deț ornamente, care, prin juste eaț propor iilor i [prin]ș armonia plasticii, trebuiaț ș să deaș ochilorț i ra iuniiș cea mai deplină satisfac ie.”ț Înș ciuda faptuluiș că această concep ie justifică, în principal, trecerea arhitectuluiș la modernism, ea este relevantăț i pentruț ș în elegerea operelor sale neoromâne ti, careș parcăț anun ă ulterioara abordareț modernistă. ț În monografia deja amintită,ș Marcuț analizează nu mai pu in de optsprezeceș lucrări ale saleț realizate în „arhitectura de tradi ie”. Cele mai importante sunt Casa Dr. Dobrovici, din Capitală, de pe Bd. Lascăr Catargiu, nr. 40, realizată între 1922 i 1925, coala Politehnică dinț Timi oara, construită între 1922 i 1930, refacerea Teatrului de Statț din Timi oara, (între 1923 i 1927 este realizat, în prima etapă, interiorul), Pavilionul României la Expozi ia interna ionalăș deȘ la Barcelona (1929), Cinematografulș „Capitol” dinș Timi oara (1930) i Vila Constantin Bu ilă dinș Sinaia (1926-1930ș). La acestea se adaugă vile realizate la Re i a, la Anina, la Costine ti, la Balcic,ț la Sinaia, țprecum i alte proiecte care nu au fost realizate. ș ș ș ș ț ș ș 8 Toate acestea anun ă etapa următoare a stilului na ional, etapa simplificată, epurată. Transformările se observă în special în plan formal, ca urmare a pătrunderii în peisajul arhitectural românesc a ideilor moderniste, care pun accentulț pe rezolvarea func ională i maiț pu in pe decora ie.