Philobiblon Transilvan
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
JAKÓ ZSIGMOND PHILOBIBLON TRANSILVAN Traducerea: LIVIA BACÂRU Studiile Începuturile tipografiei de la Blaj şi Istoricul bibliotecii lui Timotei Cipariu au fost traduse de Kiss András Indice de nume: Luminiţa Stoichiţescu BIBLIOTECA KRITERION apare sub îngrijirea lui Domokos Géza JAKÓ ZSIGMOND PHILOBIBLON TRANSILVAN Cu o introducere de prof. dr. VIRGIL CÂNDEA EDITURA KRITERION Bucureşti, 1977 Coperta de VASILE SOCOLIUC INTRODUCERE Volumul de faţă cuprinde cele mai însemnate contri- buţii la cunoaşterea istoriei cărţii, tiparului şi biblioteci- lor maghiare din Transilvania publicate vreodată în limba româna. Ele sînt datorate unui cărturar care s-a devotat de mulţi ani, cu aceeaşi pasiune şi competenţă istoriei culturii, bibliologiei, codicologiei. Privilegiu rar în cîmpul ştiinţelor umane, Jakó Zsigmond întruneşte toate calităţile de erudiţie şi metodă capabile să-i în- găduie, cu autoritate, cercetarea domeniului atît de exi- gent al evoluţiei ideilor descifrată în documente, în manuscrise sau tipărituri vechi. Specialiştii şi în general iubitorii de cultură români, cărora li se adresează deopotrivă această carte, vor afla în toate paginile ei, şi mai cu seamă în studiul sintetic din încheiere, o amplă evocare a contribuţiei pe care cărturarii maghiari din Transilvania au adus-o la crea- ţia culturală prin scris şi tipar din ţara noastră, la răs- pândirea învăţăturii şi a ideilor prin cărţi şi biblioteci. Vechi scriptorii din mănăstirile catolice ardelene care au cultivat la noi, odată cu limba şi literele latine, stu- diul patristicei şi scolasticei apusene, apoi al clasicilor antichităţii căutaţi fie pentru îmbogăţirea moralei creş- tine cu argumente stoice, fie, mai tîrziu, din curiozitate renascentistă; venerabile biblioteci conventuale, epis- copale, princiare, colegiale, apoi, mereu mai multe, par- 5 ticulare, care au adunat în rafturile lor toate operele majore ale cugetării şi beletristicei antice, medievale sau moderne din Europa şi multe din Orientul arabo-per- san, favorizînd lărgirea orizontului cultural, geneza unor atitudini noi în problemele grave ale vieţii şi schimbul activ de valori între Apus şi Răsărit; o impresionantă galerie de cărturari populată cu anonimi copişti de ma- nuscrise sau harnici meşteri tipografi, celebri mecenaţi, teologi conservatori sau îndrăzneţi reformatori ai cre- dinţei, filozofi umanişti sau adepţi ai Luminilor, pasio- naţi bibliofili şi modeste doamne care şi-au făcut din cultivarea lecturilor edifiante, în liniştea reşedinţelor lor provinciale, o nobilă pasiune; învăţaţi moderni a căror sete de cunoaştere le-a întins relaţiile pînă în marile cen- tre ale Occidentului, Mediteranei şi Orientului apropiat, din care au recoltat doctrine noi, descoperiri ştiinţifice, amiciţii literare şi cărţi de valoare, iată ce înfăţişează larga frescă zugrăvită de Jakó Zsigmond în al său Philobiblon transilvan. Valoarea deosebită a cărţii constă însă şi în detaliile ei, în rezultatele cercetărilor întreprinse cu pasiune şi sagacitate de autor. Ipoteze de lucru severe care pot conduce la reconstituirea bibliotecilor medievale din Ora- dea – între care aceea a umanistului Vitéz János– şi la evaluarea rolului lor în viaţa culturală a Transilva- niei; identificarea cărturarului care în 1518 recomanda în versuri ediţia operelor lui Pomponius Mela, în per- soana lui Martinus Haczius, umanist de origine română (din Haţeg), foarte probabil posesor al unui rar codice Ptolemeu păstrat azi la Biblioteca Naţională din Viena; recapitularea avatarului transilvănean a trei cărţi cor- viniene şi examenul critic al legendelor privind amploa- rea şi destinul celebrei biblioteci a regelui Matei; ar- gumentarea limpede că cea mai veche tiparniţă arde- leană a funcţionat la Sibiu, înainte de aceea braşoveană a lui Johannes Honterus; date noi privind soarta Bi- bliotecii Colegiului Bethlen din Aiud, continuatoarea ce- 6 lei princiare din Alba Iulia care n-a fost integral dis- trusă în 1658 de pîrjolul turco-tătărăsc, aşa cum s-a crezut pîna la cercetările lui Jakó Zsigmond; impresio- nanta, calda evocare a „Fenixului transilvănean”, căr- turarul şi tipograful Misztótfalusi Kis Miklós, celebru în arta europeană a imprimeriei, a cărui viaţă şi operă înfăţişează exemplar ciocnirea brutală, dramatică din- tre inteligenţa creatoare şi dezinteresată a vizionarului patriot şi incomprehensiunea, răutatea sau indiferenţa contemporanilor săi; originile Bibliotecii Colegiului din Odorheiul secuiesc în colecţiile lui Tolnai István Fabri- cius şi Rozgonyi János şi îmbogăţirea treptată a acestui aşezămînt cu numeroase fonduri de cărţi cărora autorul le arată cuprinsul şi importanţa; cartea învăţatului clu- jean corectează vechi imagini culturale, adaugă detalii şi nuanţe altora, deschide perspective şi sugerează căi de urmat în numeroase direcţii cercetătorilor de mai tîrziu. Specialiştii vor înregistra cu legitim interes informa- ţiile noi privind istoria culturii româneşti în contactele ei cu cultura maghiară. Am amintit mai sus de umanistul Martinus Haczius, născut din aristocraţi români de la Ostrov, în Haţeg. În afara celebrului Nicolaus Olahus încă un cărturar umanist, de origine română, Csulai Móré Filip, este men- ţionat de profesorul Jakó. O informaţie din anii 1752– 1763, pentru prima oară semnalată, priveşte existenţa în Biblioteca din Sibiu a contelui Bánffi Dénes a Catehismului luteran în versiune românească, pierdut în prezent, imprimat de Filip Moldoveanul la Sibiu în 1544. Se dă cu acest prilej o confirmare a ipotezei din 1848 a lui Timotei Cipariu în legătură cu formatul ediţiei. Examenul producţiei tiparniţei cu litere latine din Sibiu (1528–1580, cu întreruperi) arată că din 35 de tipă- rituri numai trei au fost editate cu caractere chirilice de Filip Moldoveanul, în anii 1544–1553, dar ele re- prezentau 1/3 din totalul paginilor imprimate, ceea ce, 7 remarcă autorul, „aruncă suficientă lumină asupra natu- rii diferite a producţiei tipografiei cu caractere latine faţă de cea cu caractere chirilice”, cuprinzînd cărţi fun- damentale, alături de firave ediţii didactice sau foi vo- lante ocazionale. Sînt evocate personalitatea, opera şi mai ales relaţiile culturale ale medicului sibian Köle- séri Sámuel (1663–1732) cu cărturari munteni ca stol- nicul Constantin Cantacuzino, voievozii Constantin Brâncoveanu şi Nicolae Mavrocordat sau învăţaţii din anturajul acestora ca Ioan Avramie, Mihail Schendo, Theodor Basilios, Niccoló de Porta, Stephan Bergler. Petru Pavel Aaron, episcopul unit de Blaj, a folosit pen- tru modernizarea tiparniţei sale româneşti serviciile a trei meşteri maghiari, Székely Páldi István, format în Olanda, Becskereki Mihály, tipograf arădean, probabil bănăţean de origine, şi Tekelt Péter, cel numit în edi- ţiile blăjene ale vremii Petru Sibianul. În această peri- oadă au fost introduse în imprimeria Blajului literele latine turnate cu matriţele marelui artist Misztótfalusi Kis Miklós. Un ucenic al lui Páldi, anume Ioaniţiu Endredi era român, devenit după 1761 conducătorul tiparniţei din Blaj, după care activitatea a fost preluată de meşteri aduşi de la Rîmnicu Vîlcea. Principala contribuţie a lui Jakó Zsigmond la istoria culturii româneşti este negreşit, în acest volum, istoricul bibliotecii lui Timotei Cipariu. Alcătuit pe baza izvoare- lor arhivale păstrate şi după migăloase încercări de iden- tificare a volumelor păstrate, studiul pune în toată lu- mina posibilă deocamdată colecţia de documente, ma- nuscrise şi cărţi a filologului şi luptătorului blăjean, care-şi subordonase activitatea unui ideal românesc cul- tural, dar deopotrivă politic. Este, declară prof. Jakó, un omagiu personal adus părintelui filologiei ştiinţifice româneşti, dar totodată şi un îndemn pentru tinerii specialişti care vor trebui să continue cercetarea acestei importante colecţii pornind de la demonstraţiile defi- nitive ale învăţatului clujean: „1. Biblioteca lui Cipariu 8 constituie unui dintre cele mai însemnate produse ale procesului de dezvoltare a bibliotecilor româneşti din se- colul al XIX-lea; 2. Colecţia aceasta nu a fost com- plet distrusă în 1849 (cum s-a crezut pînă acum, n.n.), suferind doar pagube importante; 3. Din cele de mai sus reiese, de asemenea, că această colecţie este, poate, cea mai veche bibliotecă ştiinţifică românească de spe- cialitate, provenită în mare parte dinainte de 1848 şi conservată într-o stare destul de bună; 4. De aceea în viitor ea va trebui îngrijită şi valorificată ca unul dintre cele mai importante monumente ale istoriei ştiin- ţei româneşti din secolul al XIX-lea”. Am ajuns astfel la urzeala de idei care au călăuzit cercetările şi studiile de istoria tiparului ale lui Jakó Zsigmond. Învăţatul din Cluj-Napoca consideră, pe bună dreptate, istoria cărţii, a tiparului, a bibliotecilor drept discipline deschise, vii, menite unei notabile dezvoltări în condiţiile de azi, cînd cartea veche este considerată parte integrantă a patrimoniului cultural naţional şi cercetarea ei o cale sigură de valorificare a creaţiei şi tradiţiei culturale a generaţiilor precedente. Acestea sînt, fireşte, numai principiile unei activări a studiilor asupra moştenirii culturale concretizată în manuscrise, cărţi şi biblioteci, în vederea refacerii celor mai vechi colecţii, analizării lor ca produs şi vehicol al cugetării şi atitu- dinilor mentale ale înaintaşilor noştri. În practică multe sînt încă de făcut, deoarece, cum bine observă autorul, puţini sînt şi astăzi aceia care, în una sau alta din vechile biblioteci, văd întruchipată istoria culturală a oraşului, regiunii sau ţării lor, iar în volumele înşirate