Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

DOCUMENTARY RECONSTRUCTION AND FICTION IN THE NOVEL SE FACE ZIU Ă. ROMANUL ANULUI 1848 BY OVIDIU BÎRLEA

Iulia Mirela Tarko PhD Student, ”1 Decembrie 1918” University of Alba Iulia

Abstract:Together with his work as a folklorist, in which he allotted a significant place to revealing the richness and originality of the spiritual creation of the gold washers and shepherds in the Apuseni Mountains, Ovidiu Birlea intended to offer a social and historical reconstruction of the people and places as well as the most important events that developed throughout a tumultuous century. By means of the artistic moments he chose to focus on, we infer an intimate knowledge of the people's history and of the historic literature about them as well as a deep knowledge of the local legends and stories, which were attentively approached by the author. The stories about the 1784-1785 and 1848- 1849 revolutions, passed down orally, are highly valued by the folklorist and prose writer Birlea who, unlike historians, uses them as a source of inspiration, knowing that, besides slight inaccuracies of detail or inherent slips of the story-tellers, the essence of the historic data is kept alive in the people's memory. What is fundamental in his prose is the sense of authenticity, credibility, guaranteed by the fact that the place presented is the one where Birlea spent his childhood and youth and where he would return many times to spend his holidays, thus watching the life of the inhabitants with the thorough eye of a writer and scientist. The main message of the work is mentioned on the very first page of the novel by means of a quotation from J.J. Rousseau, the French philosopher and educator: «L’homme est né libre et partout il est dans les fers.» (The man was born free but is in chains everywhere). Ecaterina Varga, Avram Iancu and other tribunes bear the messages of the local serfs, burdened by labour and tax, prevented from using their own forests, compelled to work hard for their masters. They who, according to history, had 'written word from the leaders of Ardeal, dated two hundred years back, that they were free' find themselves oppressed by the judge, the local lord, the mine controller, are obliged to do army service, in spite of an 1830 law that had freed them of that obligation, and are forbidden to wear clothes above their social status. That strong and durable humanity, deeply rooted in the mountain land, comprises individuals who are quite aware of their role in history, who refuse to obey the rules and regulations of a cumbersome government, always ready to deprive the people of their inherited rights, being adamant to defend, stubbornly and perseveringly, their freedom and archaic traditions which no law or foreign rule is allowed to render void.

Keywords: history, revolution, tradition, Ecaterina Varga, Avram Iancu

Publicat postum, abia în anul 2001, la Editura Grai şi Suflet - Cultura Na ţional ă din Bucure şti, romanul Se face ziu ă. Romanul anului 1848 este reeditat, împreun ă cu celelalte opere în proz ă ale folcloristului Ovidiu Bîrlea, la ini ţiativa Asocia ţiei „Baia Domnilor”, de către Editura Casa C ărţii de Ştiin ţă din Cluj-Napoca, în 2015. Dup ă publicarea romanului, a ap ărut o scurt ă recenzie, semnat ă de Marcel Du ţa, cercet ător la Institutul de Istorie şi Teorie Literar ă, „G. C ălinescu”, Un remarcabil roman istoric-etnografic 1, în care Ovidiu Bîrlea este prezentat de recenzent drept un autentic şi

1Apud. Iordan Datcu, Ovidiu Bârlea, etnolog şi prozator , Bucure şti, RCR Editorial, 2013, p. 142, în „Caiete critice”, nr. 11-12, 2002, p. 98-99. Section: LITERATURE

610 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 original prozator, iar calitatea esen ţial ă a romanului „consist ă în densitatea epic ă de via ţă cotidian ă, cu întâmpl ări semnificative, cu personaje tip, cu descrieri de natur ă antropomorfice, într-o atmosfer ă de via ţă arhaic ă plin ă de o densitate nedezmin ţit ă”2. Scriitorul este situat în succesiunea reprezentanţilor de seam ă ai prozei ardelene şti: „Lec ţia de umanitate etic ă a lui Slavici şi îndemnurile spiritual-cre ştine ale lui Agârbiceanu, ca şi amploarea de epopee a lui Rebreanu au fost creator asimilate.” 3 Aprecierile din concluzia recenziei sunt extrem de generoase, cartea fiind considerat ă: „o scriere remarcabil ă în integralitatea ei, pe care îndr ăznim s-o situ ăm [...] în vecin ătatea capodoperei”. 4 Cu o viziune oarecum diferit ă recenzentului, criticul literar Mircea Popa apreciaz ă superioritatea prozei scurte a scriitorului, calificat ă drept „spectaculoas ă şi minu ţios lucrat ă”5, îns ă stabile şte anumite limite ale romanului, f ăcând observa ţia c ă scenele epice evolueaz ă lent, f ără vlag ă, întrerupte pe alocuri de trimiteri la articole din ziar sau la documente istorice, de fragmente din cântece şi hore locale. „Fantezia scriitorului e strict z ăgăzuit ă de aceste repere faptice de ordin conceptual, urmând prea strict cronologia evenimentelor avute în vedere, pe care le îmbrac ă doar narativ prin personagii şi fluxul diurn al unor existen ţe domestice, dominate de cenu şiul şi stereotipia cotidian ă pe care nici dialogurile, nici descrierile de natur ă şi nici portretistica nu reu şesc s ă o anime şi s ă-i confere atrac ţia dorit ă de cititor.” 6 Totu şi, dincolo de caracterul pregnant descriptiv care se reflect ă asupra arhitectonicii şi mobilit ăţ ii artistice a textului, romanul este apreciat ca o cronic ă a evenimentelor tr ăite de mo ţii din Mun ţii Apuseni în anul 1848, cu numeroasele procese, memorii şi înc ălc ări legislative înregistrate de locuitorii mun ţilor în lupta cu fiscul şi o palpitant ă relatare a luptelor armate conduse de Avram Iancu şi de c ăpitanii s ăi. 7 Al ături de opera sa de folclorist, unde a acordat un loc semnificativ relev ării bog ăţ iei şi originalit ăţ ii crea ţiei spirituale a b ăie şilor şi mocanilor din Mun ţii Apuseni, spa ţiu pe care l- a apreciat, într-un articol din 1968, ca „un câmp al nestematelor” 8, Ovidiu Bîrlea a voit s ă ofere şi o reconstituire istorico-social ă, a oamenilor şi locurilor, a evenimentelor lor mai importante, pe o perioad ă de un secol. Se degaj ă din evocarea momentelor la care s-a oprit, înscenate romanesc, o intim ă cunoa ştere a istoriei mo ţilor, a literaturii istorice despre ei şi, totodat ă, o perfect ă cunoa ştere a istoriei orale, a legendelor şi povestirilor locale, tratate de prozator cu aten ţie şi cu în ţelegere. Istoria oral ă despre revolu ţiile din 1784-1785 şi 1848- 1849 are credit în fa ţa folcloristului şi prozatorului Bîrlea care, spre deosebire de istorici, le ia în seam ă ştiind c ă, dincolo de unele infidelit ăţ i de am ănunt, de unele denatur ări operate de memoria popular ă, esen ţa faptului istoric se p ăstreaz ă vie în amintirea poporului. Fundamental ă este, în proza sa, senza ţia de autenticitate, de verosimil, garantat ă de împrejurarea c ă spa ţiul evocat este acela în care Bîrlea şi-a petrecut copil ăria şi tinere ţea. 9 Oricum, p ărerea c ă produc ţiile folclorice sunt şi documente istorice este semnalat ă de scriitor prin referire la Nicolae Iorga, c ăruia îi realizeaz ă un edificator portret în volumul Efigii , plasându-l în acest context pe marele istoric în descenden ţa lui N. B ălcescu care, sub

2Ibidem , p. 142. 3 Ibidem , p. 142-143. 4Ibidem , p. 143. 5 Mircea Popa, Ovidiu Bârlea – prozatorul , în „Discobolul”, Revist ă de cultur ă, Alba Iulia, serie nou ă, anul XX, nr. 235-236-237, iulie-august-septembrie, 2017, p. 223. 6Ibidem , p. 223. 7Ibidem , p. 221. 8Apud. Iordan Datcu, Ovidiu Bârlea, prozator , http://www.pro-saeculum.ro/arhiva/pdf/saeculum77.pdf 9 Iordan Datcu, Ovidiu Bârlea, prozator , http://www.pro-saeculum.ro/arhiva/pdf/saeculum77.pdf, p. 77. Section: LITERATURE

611 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 imboldul viziunii romantice aprecia tradi ţiile şi crea ţiile populare ca veritabil izvor în scrierea istoriei unui neam. 10 Scriitorul nu avea cum s ă r ămân ă dator istoriei locurilor natale. Figura lui Avram Iancu, „Cr ăişorul mun ţilor” a evocat-o în Prefa ţa cărţii Horea şi Iancu în tradi ţiile şi cântecele poporului , în care a remarcat calit ăţ ile alese, îmbinate într-un caracter armonios şi puternic, al ături de patriotismul înfl ăcărat, ilustrat prin ata şamentul profund fa ţă de destinul poporului împilat. 11 Valorificarea în texul romanului a legendelor, a pove ştilor şi a versurilor populare de tipul: „ Pe dealul Feleacului / Trec carele Iancului / [...] Boii-s cu coarne de cear ă,/ Om ca Iancu nu-i în ţar ă,/ Boii-s cu coarne de spume ,/ Om ca Iancu nu-i în lume ...” 12 , calific ă literatura popular ă drept surs ă de inspira ţie inepuizabil ă care a supravie ţuit trecerii timpului, definind un popor şi creându-i o identitate. Urmând direc ţia trasat ă de genera ţia scriitorilor pa şopti şti, Ovidiu Bîrlea dezv ăluie cu mândrie marea bog ăţ ie a crea ţiilor folclorice în care se reflect ă via ţa spiritual ă a locuitorilor din Mun ţii Apuseni, crezând sincer, ca şi înainta şii s ăi, c ă „o adev ărat ă literatur ă trainic ă, care s ă ne plac ă nou ă şi s ă fie original ă şi pentru al ţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradi ţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui.” 13 De altfel, rela ţia literaturii culte cu folclorul reprezint ă o alt ă tem ă a preocup ărilor ştiin ţifice ale lui Ovidiu Bîrlea, pe care o ilustreaz ă în lucrarea Pove ştile lui Creang ă (1967) sau în diferite studii despre operele scriitorilor: Ion Budai-Deleanu, Ion Luca Caragiale, Octavian Goga, Mihai Eminescu, Lucian Blaga şi Liviu Rebreanu. Aşa cum ne-a obi şnuit, Ovidiu Bîrlea în scrierile sale literare prezint ă sub cele mai felurite aspecte plaiurile de obâr şie, cu focalizare atent ă şi îndelungat ă pe Mogo şul natal şi pe comuna Bucium unde, şi mai târziu, atunci când a fost cercet ător la Institutul de Etnografie şi Folclor din Bucure şti, între 1949 şi 1969, şi mul ţi ani dup ă aceea, şi-a petrecut vacan ţele la rudele sale, participând la via ţa localnicilor cu magnetofonul şi ochiul s ău atent de scriitor, de aceea romanul are în fa ţă o dedica ţie: „În amintirea fratelui Vasile Cetera ş (1927- 1985).” 14 Pentru aceste locuri, a şa cum rezult ă din tot ce a scris, are un adev ărat cult şi ţine cu dinadins să lase posterit ăţ ii o seam ă de informa ţii pe care le-a de ţinut, atât din vasta sa cultur ă de om erudit, cât şi din contactul s ău direct cu oamenii şi cu locurile ce i-au fost atât de dragi. Scriitorul dezv ăluie şi în acest roman o umanitate mo ţeasc ă foarte divers ă sub raport istoric şi social, puternic fixat ă în solul muntelui, care î şi ap ără cu demnitate condi ţia şi dreptul lor la istorie. Nu poate fi ignorat ă prezen ţa unei romanit ăţ i robuste şi trainice, cu indivizi con ştien ţi de rostul şi rolul lor istoric, cu oameni dârji şi pu ţin dispu şi s ă se plieze dup ă regulile şi legile unei ocârmuiri împov ărătoare, gata cu orice prilej s ă mai reteze din drepturile mo ţeşti mo ştenite din tat ă în fiu, ale unei colectivit ăţ i aprige, hot ărât ă s ă-şi apere cu tenacitate şi perseveren ţă statutul de oameni liberi şi posesori ai unor tradiţii str ăvechi, arhaice, care nu pot fi anulate de niciun fel de lege sau hot ărâre str ăin ă.15 Mesajul principal al c ărţii este men ţionat pe prima pagin ă a romanului printr-un citat din filozoful şi pedagogul francez J.J. Rousseau (1712-1778):«L’homme est né libre et

10 Ovidiu Bîrlea, Efigii , [Bucure şti], Editura Cartea Româneasc ă, 1987, p. 36-37. 11 Doina Blaga, Ovidiu Bîrlea, prozator realist , în „Discobolul”, Alba Iulia, serie nou ă, nr. 121-122-123 (126- 127-128) / ian.- febr.- mart., 2008, p. 255. 12 Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. Romanul anului 1848 , Cluj-Napoca, Editura Casa C ărţii de Ştiin ţă , 2015, p. 399- 400. 13 Apud .I.D. B ălan, Prefa ţă , Mihai Eminescu, Literatur ă popular ă, Culegeri şi prelucr ări , edi ţie îngrijit ă şi prefa ţă de I.D. B ălan, Bucure şti, Editura Tineretului, 1956, p. 17. 14 Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. Romanul anului 1848 , Cluj-Napoca, Editura Casa C ărţii de Ştiin ţă , 2015, p. 5. 15 Mircea Popa, Ovidiu Bârlea – prozatorul , în „Discobolul”, Revist ă de cultur ă, Alba Iulia, serie nou ă, anul XX, nr. 235-236-237, iulie-august-septembrie, 2017, p. 208. Section: LITERATURE

612 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 partout il est dans les fers.» 16 Ecaterina Varga, Avram Iancu şi al ţi tribuni sunt purt ătorii de mesaj ai mo ţilor iob ăgi ţi, împov ăra ţi de robote, de taxe mari, strâmtora ţi din toate p ărţile de impozite pentru mori, crâ şmărit, cazanele de vinars, împiedica ţi de a folosi p ădurile lor, obliga ţi s ă presteze c ărăuşii de lemne pentru cuptoarele de topit din Zlatna. Ei care, cum spun, aveau „scrisori de la craii Ardealului de acum vreo dou ă sute de ani, c ă sunt liberi” 17 , sunt asupri ţi de jude, de şpan, de controlorul minelor, de colceriu; sunt obliga ţi s ă fac ă armat ă, chiar dac ă o lege din 1830 îi absolvise de aceast ă îndatorire; nu au voie s ă poarte cizme, p ălărie „dupl ă”, haine de postav, c ămăş i de jolj, „coloape de m ătas ă”. 18 Acest volum de 400 de pagini al lui Ovidiu Bîrlea are un titlu structurat în dou ă secven ţe edificatoare pentru problematica abordat ă: Se face ziu ă şi Romanul anului 1848 , ceea ce ne îndrept ăţ eşte s ă delimit ăm cele dou ă p ărţi ale romanului, inseparabile fiindc ă au o zon ă de interferenţă ca timp, spa ţiu şi personaje. Sintagma Se face ziu ă este o metafor ă pentru ie şirea românilor din iob ăgie ca o consecin ţă a Revolu ţiei de la 1848 din Transilvania şi se reg ăse şte textual în replica unui personaj din epilogul romanului, care simte plin de satisfac ţie bucuria libert ăţ ii, contemplând imensitatea naturii: „Înaintea lui, spre cre ştetul Cor ăbiei, cerul c ăpătase zim ţi ro şietici ce se îng ălbeneau u şor acolo unde întâlneau p ământul. «Iac ă se face ziu ă!» - îi sc ăpă f ără voie. Se uita ca beat înaintea lui: niciodat ă nu v ăzuse zori mai frumoase.” 19 Prima parte a romanului, pân ă la capitolul XI (din cele dou ăzeci de capitole), este plasat ă sub auspiciile „zorilor” şi relateaz ă povestea faptelor Caterinei Varga, faimoasa unguroaic ă devenit ă ap ărătoarea drepturilor mo ţilor, autoare a numeroase memorii adresate cur ţii de la Viena. Ac ţiunile mo ţilor cât şi ale Caterinei Varga î şi g ăsesc sfâr şit în gestul, considerat de autor drept „tr ădător”, al vicarului ortodox al Sibiului, Andrei Şaguna, care a profitat de o adunare a oamenilor la biseric ă pentru a o prinde şi a o preda autorit ăţ ilor pe cea care dorise s ă u şureze soarta locuitorilor mun ţilor. Caterina Varga a fost pentru cei din Apuseni o prevestitoare de nou ă furtun ă, un sol al libert ăţ ii. Tensiunile create nu î şi vor g ăsi rezolvare, deoarece flac ăra Revolu ţiei de la 1848 va aprinde ca o vâlv ătaie satele moc ăne şti. 20 Începând cu capitolul XI sunt introduse personajele Romanului anului 1848 , tematica se diversific ă, subiectul devine mai palpitant fiindc ă transform ă povestea anului 1848 în povestea luptelor armate conduse de Avram Iancu şi de c ăpitanii s ăi contra ungurilor. Ac ţiunea cap ătă aspectul unui tumult social, al unui r ăzboi la care ia parte toat ă suflarea muntelui, de la b ătrâni la copii, de la tineri la oameni în toat ă firea, atât b ărba ţi, cât şi femei. Mi şcarea popular ă dobânde şte relief şi consisten ţă , ie şind din perimetrul îngust al unui singur personaj spre a acumula dimensiune şi adâncime scenic ă, cu fundal epopeic. Episoadele sunt bine reliefate, dinamica lor ni se înf ăţ işeaz ă ca antrenant ă, fiind dublat ă de un anume eroism popular. Transpunere epic ă urmeaz ă fidel cronologia evenimentelor istorice, beneficiind din plin de documentare istoric ă.21 Ac ţiunea se desf ăş oar ă, în cea mai mare parte în satul Izbita din comuna Bucium, dar şi în localit ăţ ile din împrejurimi: Cole şeni, Poieni, Muntari, Galda sau la Zlatna şi Abrud, în anii premerg ători şi în timpul Revolu ţiei de la 1848.

16 Jean-Jacques Rousseau, Contractul social. Omul s-a n ăscut liber, dar pretutindeni este în lan ţuri , Bucure şti, Editura Antet, 2013. 17 Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. Romanul anului 1848 , ed. cit ., p. 13. 18 Ibidem , p. 20. 19 Ibidem , p. 400-401. 20 Mircea Popa, Ovidiu Bârlea – prozatorul , în „Discobolul”, Revist ă de cultur ă, Alba Iulia, serie nou ă, anul XX, nr. 235-236-237, iulie-august-septembrie, 2017, p. 221. 21 Ibidem , p. 222. Section: LITERATURE

613 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

Personajele principale intr ă în ac ţiune sosind în Bucium Izbita, pe la jum ătatea lui decembrie, într-un mod cu totul nea şteptat, nu pe drumul principal, ci coborând de pe munte pe Valea Izbicioarei. Sunt doi b ărba ţi, Teodor Crâsnic şi Simion Ţandr ău, zis Pitoc, din Poieni, care îi prezint ă unei doamne ţinutul şi îi explic ă toponimia, satul se nume şte Izbita „doar ă pare c ă ar fi izbit-o chiar dracul aici în strâmtoarea aiasta”. 22 Cu o zi în urm ă fuseser ă la înc ă o înf ăţ işare a procesului din Aiud pentru drepturile pe care le avuseser ă minerii din Apuseni, probate cu documente date de principii din Ardeal, drepturi de care nu voiau s ă ţin ă seama autorit ăţ ile maghiare din Abrud şi din Cluj, fiindc ă în 1789, cei de la şpănatul din Abrud i-au silit pe câ ţiva mo ţi strân şi la târgul de ţar ă s ă semneze un contract nedrept prin care se obligau la o serie de robote. Pentru a întregi imaginea de ansamblu asupra condi ţiilor de trai ale mo ţilor din Apuseni şi sporind caracterul documentar al romanului, scriitorul prezint ă detaliat aceste împil ări. Pe lâng ă zeciuiala din minerit r ămas ă din b ătrâni, conform căreia fiecare trebuia s ă dea fiscului „trei pisete de aur” 23 , acum li se cerea b ăie şilor din zon ă să presteze robot ă de iobag, s ă scoat ă lemnele din ap ă aduse cu plutele pe Arie ş, la „greblele de la Of ănbaia” 24 şi s ă le fac ă stânjeni, s ă taie şase sute de bu şteni, s ă-l ajute pe me şter s ă prelucreze scândurile pe care s ă le predea la depozitul din Abrud şi s ă duc ă lemne de foc la topitoria din Zlatna. Contractul stipula c ă pentru fiecare munc ă vor fi pl ăti ţi, bineîn ţeles, cu o sum ă infim ă, îns ă nici aceea nu o primeau fiindc ă „domnii-s ho ţi din n ăscuta lor” 25 , amânau mereu plata, astfel c ă mai bine renun ţau la bani decât s ă tot fac ă drumul pân ă în Abrud „de calea mânzului”. 26 La Aiud, buciumanii o întâlnesc pe Ecaterina Varga care afl ă de necazurile lor din discu ţiile dintr-o cârcium ă, unde au poposit înainte de a se întoarce acas ă. Femeia care citea şi scria în german ă şi în ungure şte „s-o leg ătuit c ă a umbla ea în rândul procesului, dar ă prin rug ări b ăgate acolo la curtea din Viena, unde are un frate ...” 27 Energic ă şi hot ărât ă vine la Bucium ca s ă culeag ă toate informa ţiile de care avea nevoie, despre abuzurile s ăvâr şite de „fiscu şul” din Abrud şi de „gubernul” de la Cluj. Litigiul era vechi, de prin 1810, iar autorit ăţ ile t ărăgănau procesul. Mult mai multe detalii prime şte Caterina de la Manase, un om în puterea vârstei, silit a umbla în cârje fiindc ă fusese b ătut crunt de „c ătanele” trimise s ă restabileasc ă ordinea în urm ă cu trei ani, în 1837, când buciumanii s-au revoltat împotriva fiscului. Pentru c ă a îndr ăznit s ă-şi cear ă drepturile, omul a r ămas infirm, incapabil de munca în min ă, fiind ajutat mereu de ceilal ţi s ăteni. Acas ă la Furcoi, în jurul unui „blid” cu pl ăcinte f ăcute de gazda M ărie, Manase îi explic ă pe scurt doamnei, „în câteva cuvinte de foc” 28 , situa ţia în care se afl ă buciumanii, „care nu au pe nime, f ără numa pe bunul Dumnezeu, da el îi departe, acolo sus, şi pân ă la El ne m ănânc ă sfin ţii” 29 , iar doamna î şi noteaz ă cu aten ţie totul. Gândul sc ăpării de iob ăgie, întrez ărirea unei speran ţe în acest sens îi face pe mo ţi şă -şi deschid ă sufletele şi s ă o priveasc ă pe Caterina cu mare încredere şi admira ţie: „O, de ţi-ar ajuta bunul Dumnezeu s ă iei piatra aiasta de pe noi, te-om pomeni to ţi din tat ă-n fiu, c ă iac ă doamna noastr ă ne-o scos din jug.” 30 Pe de alt ă parte, multiplele împil ări ale mo ţilor, multe dintre ele neconsemnate în contract, cum ar fi: interdic ţia de a t ăia lemne din p ădurile lor, obliga ţia de a cump ăra scânduri de la

22 Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. Romanul anului 1848 , ed. cit ., p. 7. 23 Ibidem , p. 11. 24 Ibidem , p. 14. 25 Ibidem , p. 15. 26 Ibidem , p. 15. 27 Ibidem , p. 11. 28 Ibidem , p. 12. 29 Ibidem , p. 12. 30 Ibidem , p. 12. Section: LITERATURE

614 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

„fiscu ş” chiar şi pentru construirea unui gard, imposibilitatea ridic ării unei case pe aceea şi sesie iob ăgeasc ă, necesitatea ca femeile s ă toarc ă şi s ă ţeas ă „cât le vine de la domnii de la şpanat, c ă doamnele lor, bag sama, nu ştiu” 31 , trimiterea lor pe hotar dup ă fragi, zmeur ă, mure, ciuperci, ca şi obliga ţia de a le trimite ou ă, în func ţie de num ărul de g ăini de ţinute, o intrig ă pe Caterina, care, cuprins ă de indignare, ţine un discurs înfl ăcărat, b ătând cu pumnul în mas ă şi f ăcându-i pe to ţi cei de fa ţă s ă încremeneasc ă: „Ascultau întâia şi dat ă frânturi dintr-un catechism nou şi nu le venea s ă cread ă c ă vorbele pot fi atât de cutez ătoare!” 32 Pasiunea cu care vorbe şte despre libertate: „Pentru c ă Dumnezeu l-a f ăcut pe om liber şi numai tiranii p ământului l-au supus şi l-au b ăgat în lan ţuri.” 33 sau: „Doar p ământul e al nim ănui şi al tuturora şi to ţi trebuie s ă se bucure de roadele lui!” 34 o determin ă pe eroin ă s ă devin ă în viziunea autorului, „un apostol rousseauist poate f ără s ă ştie, c ăci vorbele [ei] cele mari izvorau din scrierile lui Jean-Jacques Rousseau, filosoful revolu ţiilor ce aveau s ă schimbe fa ţa continentului.” 35 Numit ă „Joana d’Arc a buciumanilor”, scriitorul crede c ă, dat fiind ceea ce a f ăcut ea pentru buciumani, merit ă mai mult decât s-a scris pân ă azi, de aceea îi realizeaz ă Ecaterinei Varga un portret favorabil detaliat. Aceast ă femeie între dou ă vârste, „De statur ă mijlocie, cu părul strâns într-o cunun ă ce se z ărea de sub broboada neagr ă, avea fa ţa cam b ărnace, cu o ro şea ţă în pome ţii obrazului care o întinerea.” 36 impresiona mai ales prin „privirea ei adânc ă ce izvora din ochii aceia negri; p ărea c ă din ei vine ca de undeva de departe un fel de lumin ă tainic ă, aidoma unei pâlpâiri de o clip ă.” 37 Probabil c ă acea lumin ă tainic ă z ărit ă de buciumani în ochii Caterinei era speran ţa libert ăţ ii, încrederea c ă ea, „doamna noastr ă”, cum au început s ă o numeasc ă, „va scoate carul din mocirl ă [...]. Doar ă v ăzur ăţ i bine cum vorove şte cu toat ă f ăptura, de s-ar mi şca şi pietrele dac-ar auzi-o.” 38 Nedumerirea lor era de ce aceast ă femeie cult ă, care „pe domne şte o trage, cum scrie în c ărţi” 39 a venit la ei în mun ţi şi le-a oferit ajutorul f ără a pretinde plat ă, spunându-le f ăţ iş: „nu vreau s ă v ă storc ca avoca ţii, decât s ă-mi da ţi ţinere, cum se zice, cas ă şi mas ă”40 , iar când va trebui s ă mearg ă la Cluj, la guvern, sau la Viena, s ă îi strâng ă bani pentru c ălătorie. Anticipând probabil aceast ă preocupare a lor, Caterina le m ărturise şte deschis: „S ă nu v ă mira ţi c ă am venit aici prin mun ţii vo ştri, dar a şa m-a îndemnat inima mea, un glas care mi-a poruncit s ă v ă vin în ajutor, a şa de pl ăcerea de a face bine şi din dragoste pentru voi.” 41 Cârciuma este un topos nelipsit din comunitatea rural ă care îi adun ă pe b ărba ţii din sat la momente de r ăgaz dup ă munca istovitoare în min ă, pe hotar sau în gospod ării. În Izbita, cârciuma era ţinut ă de Candin Danciu, poreclit Horomoa ţă , şi el nemul ţumit de taxa prea mare pentru crâ şmărit şi de faptul c ă avea voie s ă vând ă doar vinul adus de „fiscu ş”, vin care de cele mai multe ori era o „liorb ăitur ă”, dup ă cum îi zice Furcoi, care dup ă plecarea Catarinei, l-a luat pe Manase şi pe Pitoc şi s-au dus la cârcium ă. Aici î şi face apari ţia un alt personaj enigmatic şi tragic în acela şi timp, poreclit Huhu, c ăci numele adev ărat nu i-l cuno ştea nimeni. Prezen ţa sa este anun ţat ă de cârciumar prin exclama ţia: „- Iaca vine

31 Ibidem , p. 15. 32 Ibidem , p. 22. 33 Ibidem , p. 22. 34 Ibidem , p. 22. 35 Ibidem , p. 22. 36 Ibidem , p. 10. 37 Ibidem , p. 10. 38 Ibidem , p. 25. 39 Ibidem , p. 25. 40 Ibidem , p. 23. 41 Ibidem , p. 23. Section: LITERATURE

615 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 primejdia!” 42 , iar omul cu haine zdren ţă roase şi mari î şi face intrarea teatral, cu replica: „- Haida la Candin, S ă ne deie vin!” 43 Fusese adus de controlorul minelor, Ion Sterca Şiulu ţiu, să-i fie ştempar la şteampurile pe care şi el le avea în zon ă. Fiindc ă se îmb ăta şi nu î şi f ăcea treaba, a fost dat afar ă, iar acum muncea pe la cine se nimerea, îns ă banii primi ţi îi d ădea pe băutur ă de cele mai multe ori. Recurgând la inser ţie pentru a putea valorifica o legend ă local ă, autorul îl transform ă pe Huhu în narator al unei întâmpl ări din trecutul s ău neguros, care l-a zguduit profund. Tân ăr şi naiv fiind, intrase într-o band ă de ho ţi de vite pe care le treceau Mun ţii Sibiului şi le vindeau în Ţara Româneasc ă. Aflându-se cu o ciurd ă în drum spre locul de înnoptat, Suptu, şeful bandei, z ăre şte o pereche de boi gra şi p ăscând, p ăzi ţi de o feti ţă de vreo zece ani „de părea c ă-i un înger” 44 şi f ără s ă mai stea pe gânduri, îi ia fetei boii. Copila începe s ă plâng ă şi porne şte dup ă ei, rugându-i s ă îi lase animalele. Fiindc ă devenise o amenin ţare în deconspirarea lor, Suptu o p ăcăle şte pe fat ă, o prinde şi o duce în p ădurea de pe Pâr ăul Iadului unde o leag ă de un copac. Huhu, impresionat de inocen ţa şi groaza care se citea în ochii bietei f ăpturi, îi promisese prin semne c ă va veni el mai târziu şi o va dezlega, ceea ce şi făcuse, îns ă se iscase o furtun ă ca de sfâr şitul lumii, de nu se vedea şi nu se auzea la doi pa şi în p ădure şi a c ăutat-o zadarnic. La un moment dat, Huhu alunec ă şi se rostogole şte, lovindu- se cu capul de un bu ştean. S-a trezit abia c ătre diminea ţa când trebuia s ă fie la boi. Nu le-a zis nimic celorlal ţi ho ţi, iar a doua zi au plecat, trebuind sa ajung ă cu animalele la locul stabilit, numai c ă fuseser ă prin şi şi întemni ţaţi, probabil îi pârâse cineva sau a fost blestemul fetei „c ă prea o fost curat ă.” 45 Eliberat, se duce direct la Pâr ăul Iadului unde caut ă o zi întreag ă corpul fetei. Un b ătrân îi spuse c ă fuseser ă g ăsite mai demult, de c ătre ni şte p ăstori, oasele unei fete „a şa albe şi funia cu care o fost legat ă”46 , dar ace ştia le-au îngropat în vârful dealului, care de atunci se nume şte „Crucea Fetii”. „Doamna noastr ă”, cum îi spuneau buciumanii Ecaterinei Varga, face mai multe drumuri la Viena şi la guvernul din Cluj, dar nu realizeaz ă mare lucru, în schimb î şi atrage du şmănia autorit ăţ ilor maghiare, care pun la cale arestarea ei, lucru ce se va înf ăptui în ziua de Boboteaz ă a anului 1847, cu sprijinul direct al viitorului mitropolit al Ardealului, Andrei Şaguna, pe atunci vicar al Sibiului. Din romanul lui Ovidiu Bîrlea rezult ă c ă arestarea Ecaterinei Varga ar fi fost condi ţia impus ă de autorit ăţ ile de la Viena pentru ob ţinerea înaltului scaun în ierarhia ortodox ă.47 Popa Gheorghe Suciu din Izbita întruchipeaz ă idealul preotului de la ţar ă, iubit şi apreciat de toat ă comunitatea pentru virtu ţile sale. Chiar dac ă nu înv ăţ ase mult ă carte, ci făcuse doar şase luni la şcoala de preo ţi din Sibiu, oamenilor le pl ăcea c ă vorbea r ăspicat, nu gr ăbea slujba, glasul s ău era „r ăsun ător, de clocotea biserica în timpul slujbei, dar cald şi pu ţin tremurat, de le mergea buciumanilor la inim ă.” 48 La cei patruzeci şi şase de ani, era „om voinic, sp ătos, cu statura înalt ă, încât putea fi dintr-odat ă z ărit în mul ţime” 49 şi se îmbr ăca ţă răne şte ca to ţi oamenii locului. Avea dou ă fete c ăsătorite şi amândurora le-a construit case

42 Ibidem , p. 28. 43 Ibidem , p. 28. 44 Ibidem , p. 34. 45 Ibidem , p. 36. 46 Ibidem , p. 37. 47 O Carte ... Ca într-un muzeu: Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. romanul anului 1848 , în „Ziarul 21”, 9 februarie 2017, http://www2.ziarul21.ro/index.php/lifestyle-a-timp-liber/cultur/20733-o-carte-ca-intr-un-muzeu-ovidiu- barlea-se-face-ziu-romanul-anului-1848 48 Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. Romanul anului 1848 , ed. cit ., p. 48. 49 Ibidem , p. 48. Section: LITERATURE

616 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

şi le-a dat zestre consistent ă. Cel mai mult „îl aveau la inim ă”50 buciumanii pentru c ă în timpul s ăpt ămânii lucra la baie al ături de ei, iar preoteasa îl ajuta la sp ălarea m ăcini şului la hurc ă. Norocul a dat peste el, fiindc ă a descoperit un filon bogat în aur, îns ă „Bog ăţ ia nu l-a smitit dintr-ale lui [...] Nici nu-i plăcea s ă se ţin ă mai sus decât ceilal ţi, ştia c ă bog ăţ ia lui venise de la norocul cel orb care într-o bun ă zi îl poate p ărăsi [...] Tocmai de aceea nu înnoda banul cu zece noduri [...].” 51 Muncea cu râvn ă la min ă, iar diminea ţa dup ă ce prânzea, avea obiceiul s ă î şi anun ţe preoteasa c ă pleac ă prin versurile auzite de la al ţii: „Strai ţa şi bâta/ colopul şi norocul!” 52 , pronun ţând mai ap ăsat ultimul cuvânt, con ştient fiind de valoarea lui. Dragostea de via ţă şi jovialitatea-i caracteristic ă i-au determinat porecla „popa Pi ţul ă” c ăci, aflându-se în Abrud la fiica sa, ar fi glumit c ă este atât de bogat, încât Dumnezeu nu ar avea mai mult decât el decât cu o pi ţul ă. Vorbele s-au transmis din gur ă în gur ă şi cineva i-a dat aceast ă porecl ă, pentru care nu s-a sup ărat „ca al ţii pestri ţi la ma ţe” 53 , ci mai degrab ă s-a amuzat. Rela ţia preotului cu Caterina Varga era cât se poate de cordial ă, o respecta şi o aprecia atât pentru ştiin ţa ei de carte, cât şi pentru „farmecul ce izvora din toat ă f ăptura ei” 54 , convins fiind c ă ea nu voia decât u şurarea vie ţii buciumanilor. De aceea, o sprijin ă în ac ţiunile ei, anun ţă în biseric ă strângerea banilor pentru drumurile la Viena şi chiar promite c ă dac ă nu se vor aduna suficien ţi bani, va da de la el cât mai trebuie. De altfel, to ţi buciumanii o iubeau pe Caterina, iar vestea plec ării ei la Viena se r ăspândi peste tot, oamenii vorbeau la crâ şmă, la moar ă despre ea, Furcoi aprecia: „Da-i o doamn ă cum nu se poate mai bun ă, ţine cu noi din toat ă inima, Doamne d ă-i s ănătate. Şi când spune ceva, îi ca de pe carte şi te love şte oblu la inim ă, de nu ştiu cum te r ăcore şti ascultând-o.” 55 , iar morarul Petre, zis B ăbănu ţ, a ad ăugat: „am auzit c ă aprinde oamenii cu vorba ei.” 56 Veritabil ă pagin ă etnografic ă, scriitorul descrie cu minu ţiozitate adunarea buciumanilor la sfin ţirea minei Cocu, îmbr ăca ţi în mândre straie populare venind în şira ţi pe coasta muntelui, c ălare sau pe jos. „ Şi vin mul ţi, pentru c ă le place şi lor voia bun ă. Destul stau posomorâ ţi acolo sub p ământ, la ortul mustind de umezeal ă, încrâncenându-se s ă bat ă găurile de pu şcat, încât nimic nu poate fi mai dulce decât s ă ada şti pe paji ştea molcom ă de pe poala Corabiei, între atâta lume venit ă s ă petreac ă.” 57 Preotul Pi ţul ă cere lui Dumnezeu s ă-i ocroteasc ă pe b ăie şi, s ă le dea gândul cel bun de a g ăsi vâna de aur care s ă le aduc ă noroc, spre a nu munci în zadar. Mogo şenii au adus „pe sub mân ă”58 , cu berbin ţele pe cai, „vin curat, din struguri, fiert în legea lui, nu amestecat cu leob ăituri, cum era cel adus de fisc la crâ şmele din sat” 59 , iar buciumanii s-au a şezat pe paji ştea din fa ţa intr ării în min ă, de la copii pân ă la b ătrâni, dar cei mai bucuro şi erau tinerii dornici de joc. Culu ţ al lui Furcoi şi cu Gheorghea Lupului cântau la fluier, „[...] o zical ă limpede care curgea lin ca apa pe ţâraiele Corabiei, cu unduiri dulci, iar la sfâr şit cu un sunet alungit şi îngro şat, parc ă suna dintr-un fund de pâr ău. Volburi dup ă volburi se rotir ă în v ăzduhul blând şi oamenii tres ărir ă cutremura ţi de fiori.” 60 Jocul s-a încins în frunte cu popa, un juc ător înn ăscut, care arunca şi

50 Ibidem , p. 48. 51 Ibidem , p. 48-49. 52 Ibidem , p. 49. 53 Ibidem , p. 49. 54 Ibidem , p. 49. 55 Ibidem , p. 60. 56 Ibidem , p. 60. 57 Ibidem , p. 129. 58 Ibidem , p. 131. 59 Ibidem , p. 131. 60 Ibidem , p. 132. Section: LITERATURE

617 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 câte o strig ătur ă „ca şi cum ar fi vrut s ă nu se lase întrecut, cum nu-l întrecea nimeni nici în rândul b ăitului.” 61 Cu acest prilej, între Oan ă, fiica morarului Petre, zis B ăbănu ţ, şi Culu ţ se leag ă o mare şi greu încercat ă poveste de iubire, fiind din sate diferite, fl ăcăul o conduce acas ă, z ăbovind într-o poian ă lâng ă izvor. Ca s ă se mai vad ă, se în ţeleg s ă se duc ă împreun ă la târgul de var ă din Zlatna, f ără s ă le treac ă prin cap ce li se va putea întâmpla. Culu ţ este prins de jandarmi şi dus în armat ă undeva în Gali ţia. De şi potrivit legii, b ăie şii erau scuti ţi de serviciul militar, iar „luarea la c ătănie cu funia” 62 fusese oprit ă de lege înc ă din 1830, autorit ăţ ile recurg la aceast ă practic ă pentru a-i reduce la t ăcere şi a-i intimida pe buciumani. R ămas ă îns ărcinat ă, Oan ă este b ătut ă cumplit de tat ăl ei şi alungat ă de acas ă pentru ru şinea priciunuit ă şi fiindc ă fata nu vrea s ă spun ă cine este tat ăl viitorului copil. Când Oan ă, legat ă de un prun, era b ătut ă cu sălb ăticie de tat ăl ei, întâmpl ător trecea pe drum tocmai Furcoi, tat ăl lui Culu ţ, c ăruia i se face mil ă de fat ă şi o ia la el, mai mult ca ajutor în cas ă pentru M ărie. Prin martie, dup ă o ninsoare zdrav ănă, Oan ă merge la vaci pentru a le mulge şi a le hr ăni, dar tocmai atunci îi venise sorocul, trebuia s ă nasc ă singur ă, iarna, departe de cas ă, în şura din coliba de pe deal. Scena na şterii este zguduitoare. Durerile, amalgamul de gânduri şi sentimente ale mamei sunt transpuse cu o emo ţionant ă franche ţe, dar şi cu o oarecare naivitate ilustrat ă de numeroasele compara ţii utilizate: „Cu ţite lungi şi încârligate îi umblau prin m ăruntaie, sfâ şiau ce apucau şi i se p ărea c ă aude cum rupturile se desfac una dintr-alta, ca o pânz ă sfârtecat ă cu ciud ă de mai multe mâini.” 63 Dup ă ce mica fiin ţă , un b ăie ţel voinic, vine pe lume în urma unor cumplite dureri, tân ăra mam ă taie buricul copilului cu un vârf de coas ă g ăsit împlântat între bârnele şurii apoi „Îl ridic ă prinzându-l de sub ţiori, şi când îl v ăzu plin de gozurile de fân, îi veni întâi să râd ă, apoi o n ăpădi plânsul. A şa nu-l poate înf ăş a, va trebui s ă-l cure ţe cât de cât. […] dar cum s ă-l cure ţe de firele de fân ce se lipiser ă peste tot? Deodat ă gândul cel bun îi lumin ă mintea. Ie şi cu el afar ă şi f ără s ă-i pese de or ăcăielile lui, se lăsă în genunchi unde locul era neatins şi începu s ă-l frece cu z ăpad ă, ţinându-l într-o mân ă ca pe un b ălătruc. – Oa, oa, puiu ţu mamii, oa, oa! – începu s ă-l îngâne ca s ă n-o asurzeasc ă ţipând doar el. Apoi o podidi plânsul şi lacrimile c ădeau cu picuri grei pe trupul pl ăpând. […] A şa ţi-o fost dat, puiu ţul mamii, s ă te spele maic ă-ta cu lacrimile ei la scalda dintâie – şi hohotele îi înecar ă vorbele …” 64 Scriitorul strecoar ă în acest ă secven ţă narativ ă o serie de obiceiuri şi supersti ţii legate de na ştere sau de noul-născut: l-a sc ăldat punând în covat ă ap ă sfin ţit ă, busuioc, o cruciuli ţă şi „un maria ş de argint cu chipul Mariei Tereza [...] ca s ă fie cel sc ăldat curat şi luminat ca argintul strecurat” 65 , îi leag ă scutecul cu o fa şă alb ă „vârstat ă” cu ro şu, sub b ărbie „petrecu fa şa prin g ăuricea marie şului de argint [...], apoi mai înnod ă un ciucur ro şu, mare, s ă fie v ăzut de departe ca s ă nu-l deoache cine se va uita la el” 66 , apa de scald ă fu golit ă de M ărie la rădăcina m ărului de dup ă cas ă pentru a face rod bun şi pentru ca pruncul s ă aib ă obrajii ro şii ca m ărul, iar înainte de a ie şi din înc ăpere, M ărie puse t ămâie pe plita sobei şi zise o rug ăciune.

61 Ibidem , p. 138. 62 Ibidem , p. 156. 63 Ibidem , p. 185. 64 Ibidem , p. 186. 65 Ibidem , p. 190. 66 Ibidem , p. 192. Section: LITERATURE

618 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

Peste aceast ă ac ţiune se suprapune apari ţia unor personaje din Romanul anului 1848 , respectiv tinerii studen ţi Avram Iancu, Iosif Sterca Şiulu ţiu 67 , fiul controlorului de mine, şi Ion Faur, viitori conduc ători al Revolu ţiei de la 1848. Ei o viziteaz ă în Bucium pe Ecaterina Varga despre care auziser ă c ă preg ăte şte „o a doua edi ţiune a revolu ţiunii lui Horea” 68 şi pentru care aveau mult ă admira ţie, venind, dup ă cum în şişi m ărturisesc „s ă îi aduc ă omagiile”. 69 Caterina le arat ă modestia-i caracteristic ă, neag ă orice îndemn la violen ţă sau revolt ă, subliniind c ă ea a recurs doar la mijloacele legale, reclama ţii şi peti ţii, spre a le u şura cât de pu ţin via ţa mo ţilor. Avram Iancu şi Iosif Şterca Şulu ţiu, „drepturi şti” la Cluj, iar Ioan Faur, teolog la Blaj, întorcându-se din vacan ţa de prim ăvar ă şi trecând pe la Bucium c ălare, se îndreapt ă c ătre Galda de Jos, unde sunt a ştepta ţi de al ţi colegi, printre care viitoare personalit ăţ i de prim ă mărime precum: Maxim Hulea, pe atunci teolog la Blaj, Ilie M ăcelaru, Ioan Pinciu şi Iuliu Mihali, to ţi trei studen ţi la drept în Cluj. În acea vreme, elevii şi studen ţii care aveau drum comun c ătre şcoal ă se strângeau la colegii din satele mai apropiate, de unde porneau pe jos, călare sau, cel mai des, cu c ăru ţele fiindc ă trebuia s ă î şi duc ă haine şi mâncare cu ei. La Galda, în casa preotului, care avea şi el doi fl ăcăi, pe Ion G ăinaru, „gimnazist în ultima clas ă de filosofie la Blaj” 70 şi pe Gheorghe, student teolog la Blaj, se încinge o petrecere studen ţeasc ă cu vin, miel fript şi pupuri tocmai scoase din cuptor. Studen ţii se întrec în a-şi da replici în limba latin ă, care de care mai savuroase, se salut ă: „Ura, mocanissimi !”71 şi „Sevus!” 72 , la ciocnirea paharelor î şi ureaz ă: „ Vivat er floreat !” 73 , iar pe Avram Iancu îl prezint ă celorlal ţi: „ Abrahamus Iancu, eminens iuris peritus et mocanorum futurus dux !” 74 În urm ătoarea zi, dis-de-diminea ţă erau to ţi preg ăti ţi de drum, veniser ă cetera şi şi fete care îi înso ţiser ă pân ă la r ăscrucea drumurilor, apoi c ăru ţele se desp ărţir ă, una o luase pe drumul Clujului, iar cealalt ă, c ătre podul mobil de pe Mure ş, înspre Blaj. Din c ăru ţa care se îndep ărta, Iancu admira drumul plin de şcolari, cei mai mul ţi pe jos, iar în spatele lor veneau căru ţele cu provizii de mâncare pe care şi-o g ăteau la gazdele din Blaj, aici „ ţip ăii f ăcu ţi în dar de pe mo şia episcopiei le veneau la to ţi ca o sâmbrie cald ă pentru mai mult ă osârdie la înv ăţă tur ă.” 75 Iancu nu putuse s ă nu exclame: „Începe a se dezmor ţi şi na ţiunea noastr ă.” 76 Scriitorul compar ă drumul c ătre şcolile Blajului cu un drum de nunt ă, glasurile tinere şti amestecându-se cu cele ale ceterii şi cu sentimentele de bucurie şi optimism provocate de certitudinea c ă lumina c ărţii va ridica în picioare neamul românesc. Anul 1846 aduce mari schimb ări în via ţa social ă şi politic ă a Transilvaniei. Guvernatorul Teleki raporteaz ă Vienei c ă pe domeniile Zlatnei nu poate restabili ordinea decât cu sprijinul armatei, pe de alt ă parte, cancelarul vienez Jósika îl someaz ă pe guvernator să îi oblige pe iobagi la presta ţiile domaniale şi s ă o aresteze pe agitatoarea Caterina Varga. Guvernatorul şi noul comite al Albei de Jos, baronul Nicolae Bánffy, g ăsesc o alt ă modalitate de a-i manipula pe mo ţii revolta ţi din Apuseni, astfel ei îi scriu noului vicar de la Sibiu,

67 Iosif Şterca Şulu ţiu scrie o lucrare despre Ecaterina Varga, lupt ătoarea pentru ap ărarea drepturilor iobagilor din Mun ţii Apuseni intitulat ă O lacrim ă fierbinte , Bra şov, 1877, precum şi Biografia lui Avram Iancu , Sibiu, 1897. 68 Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. Romanul anului 1848 , ed. cit ., p. 210. 69 Ibidem , p. 209. 70 Ibidem , p. 221. 71 Ibidem , p. 222. 72 Ibidem , p. 223. 73 Ibidem , p. 223. 74 Ibidem , p. 223. 75 Ibidem , p. 240. 76 Ibidem , p. 240. Section: LITERATURE

619 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

Andrei Şaguna, o scrisoare prin care îi cer s ă îi lini şteasc ă imediat pe minerii iobagii din zona Abrudului. Vicarul s-a gr ăbit s ă fac ă o c ălătorie la Izbita, iar rela ţiile vicarului cu popa Pi ţul ă au devenit tensionate, Excelen ţa Sa suspectând c ă popa le-ar fi spus credincio şilor s ă plece acas ă dup ă slujb ă, dar mai ales l-a deranjat atitudinea preotului în momentul în care i-a cerut să o tr ădeze pe instigatoarea Ecaterina Varga: „- Asta n-o fac, M ăria Sa! Iac ă sunt om de cincizeci de ani, mai b ătrân ca M ăria Sa, da s ă-mi vând eu pe cineva care nu mi-o f ăcut niciun r ău, nici mie, nici altuia, f ăr' numai bine, adic ă s ă m ă fac iud ă, cum se zice - aiasta ferit-a Sfântul! Şi dac ă mere treaba a şa, iac ă pun patrafirul jos şi-mi dau abzicerea de la parohie, decât s ă-mi încarc sufletul cu un p ăcat.” 77 Refuzul categoric şi dârzenia preotului îi fac pe vicar s ă fie mai domol, s ă încerce s ă îl conving ă c ă el nu ar trebui decât s ă îl în ştiin ţeze pe protopopul Iosif Ighian când aceast ă pernicioasa seductix este în Bucium, dar este refuzat din nou, ceea ce îl determin ă pe vicar s ă afirme cu sinceritate: „- Atunci nu face nimic, cerem la al ţii.” 78 şi într-adev ăr îi convoc ă pe to ţi preo ţii din zon ă cu care avu întrevederi individuale. Scriitorul prezint ă detaliat întâlnirea pe diplomatic ă pe care vicarul Andrei Şaguna o are cu guvernatorul Teleki la Cluj, de a c ărui sus ţinere avea nevoie pentru a urca în scaunul episcopal. Teleki îi apreciaz ă acurate ţea cu care vorbea limba maghiar ă înv ăţ at ă în paralel cu latina şi germana, la universitate unde a urmat filosofia şi dreptul, dar îi repro şeaz ă c ă „st ă cam slab cu româna” 79 , el fiind aromân din Mun ţii Pindului. De asemenea, îl suspecteaz ă de oportunism trecând de la catolicism la ortodoxism, „astfel a ţi câ ştigat perspectiva de a urca pe un scaun episcopal, ceea ce la catolici ar fi fost neasemuit mai greu” 80 , spunându-i franc c ă la aceast ă numire are şi el un cuvânt de spus, iar pentru a fi în favoarea sa, trebuie s ă rezolve definitiv problema iobagilor recalcitran ţi din Abrud, ceea ce nu se poate realiza decât cu arestarea Ecaterinei Varga. În încheierea audien ţei, guvernatorul îi recomand ă lui Şaguna ca aceast ă rezolvare s ă se petreac ă înainte de ţinerea sinodului pentru alegerea candida ţilor la episcopie, scriitorul prezentând, prin recurgerea la stilul indirect liber, şi gândurile care îi str ăbăteau mintea guvernatorului: „Î şi d ăduse seama de la început c ă are înaintea lui un mare ambi ţios, în stare s ă joace pân ă la ultima carte în folosul s ău, de aceea îl privea cu acea satisfac ţie amestecat ă cu sadism care este dat ă numai poten ţaţilor zilei. Avea acum siguran ţa că, la nevoie, va putea prinde cu el chiar iepuri.” 81 În decembrie, Andrei Şaguna fusese informat de protopopul Ighian c ă, abia întoars ă în mun ţi, Caterina strângea bani pentru o alt ă c ălătorie la Viena şi c ă cei din Bucium „au devenit iar ăş i înd ărătnici, nu vreau s ă mai aud ă de robotele impuse de fisc.” 82 Socotind c ă nu mai e vreme de pierdut, vicarul îi cere printr-o scrisoare protopului s ă îl invite la Bucium de Boboteaz ă şi îl în ştiin ţeaz ă pe guvernator c ă pleac ă în mun ţi s ă rezolve problema cu „poporul recalcitrant.” 83 Înainte de a merge în Izbita, r ămâne o noapte la protopop, fiind foarte agitat şi având un co şmar ciudat. Dac ă pân ă în acest punct, romanul avea preponderent caracterul unei cronici a evenimentelor din acea perioad ă, sau cel pu ţin aceasta era aparen ţa creat ă, datorit ă numeroaselor trimiteri la documentele vremii, fragmente din scrisori, cereri şi plângeri adresate autorit ăţ ilor, scena captur ării Ecaterinei Varga este fascinant construit ă, cu elemente specifice prozei fantastice în episodul ar ătării diavolului în vis, imagina ţia inundând spa ţiul

77 Ibidem , p. 247. 78 Ibidem , p. 248. 79 Ibidem , p. 255. 80 Ibidem , p. 255. 81 Ibidem , p. 259. 82 Ibidem , p. 260. 83 Ibidem , p. 261. Section: LITERATURE

620 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 realit ăţ ii. Vicarul adoarme dup ă o mas ă zdrav ănă stropit ă cu vin şi „borviz”, când simte ni şte aburi calzi care îi ating urechea şi îl avertizeaz ă c ă r ăspoimâine va avea o zi grea, fiindu-i în joc avansarea. Glasul cel misterios continu ă cu un şir de întreb ări, rânjind straniu: «Vrei s ă ajungi episcop, a şa-i? [...] Vrei s ă r ăzba ţi cu orice pre ţ, ai? [...] Adic ă s ă o prinzi pe Catarina Varga, a şa-i?» 84 În continuare, este aten ţionat de glasul acela c ă nu va reu şi s ă o prind ă pe Catarina decât dac ă o va lua în bra ţe şi o va urca în sanie, urmând ca apoi s ă plece ca fulgerul: „« Bag ă de seam ă, î ţi spun înc ă o dat ă: pân ă ce nu vei strânge bucu ţele doamnei în mâinile tale sfin ţite, nu vor ajunge niciodat ă prea-sfin ţite. Ai în ţeles?» Şi glasul cald îi r ăsun ă mai adânc în ureche, ba simte şi o gâdil ătur ă în adâncul ei, apoi o ciupitur ă fin ă de vârful nasului.” 85 Vicarul se treze şte cu p ărul vâlvoi, cu ochii plini de spaim ă, strigând: „- Piei satan ă!” 86 , nu z ăre şte nimic prin bezna od ăii, se gândeşte c ă poate a şteapt ă prin vreun col ţ al înc ăperii şi îi pare r ău c ă nu a l ăsat o lumânare aprins ă. Î şi face cruce şi încearc ă s ă se lini şteasc ă, sperând c ă a fost un vis, bea ap ă, regret ă c ă a mâncat prea mult şi încearc ă zadarnic s ă adoarm ă din nou, r ăsucindu-se de pe o parte pe alta, pân ă diminea ţa. De şi spera s ă nu fie p ărta ş la acest ă ac ţiune nedemn ă, protopopul este chemat s ă-l înso ţeasc ă pe vicar la Izbita, lor li se al ătur ă o delega ţie întreag ă de domni. Vestea c ă de Boboteaz ă va fi o slujb ă mare în sat se r ăspândise peste tot, iar popa Pi ţul ă primise sarcina s ă preg ăteasc ă o mas ă bun ă pentru to ţi înso ţitorii vicarului. Lumea se strânse la biseric ă, slujba fu lung ă, cu sfin ţirea apei şi o predic ă preg ătit ă în prealabil despre faptul c ă orice st ăpânire este de la Dumnezeu. Dup ă terminarea oficiului religios, în curtea bisericii, vicarul s-a oprit la discu ţii cu buciumanii, întrebându-i de soarta procesului şi de doamna Caterina care era printre ei. Vicarul a luat-o de bra ţ zâmbind şi au început s ă converseze în ungure şte, în timp ce se îndreptau c ătre drum. Buciumanii au r ămas pe loc, privindu-i de la dep ărtare. Când au ajuns în dreptul saniei, doamna a refuzat s ă urce, a şa c ă vicarul a luat-o în bra ţe şi a împins-o lâng ă protopop, s ărind şi el lâng ă ei şi pornind în galop. Buciumanii încremeni ţi au v ăzut doar cum doamna se zbate s ă sar ă din sanie şi strig ă dup ă ajutor. Câ ţiva s ăteni şi-au luat repede pu ştile şi au plecat c ălare în urm ărirea lor, sperând c ă dac ă o vor lua pe o scurt ătur ă, îi vor ajunge înainte de Dealu Mare, dar sania vicarului avea patru cai, iar poteca pe care au luat-o ei era destul de accidentat ă, astfel c ă au ie şit în drumul mare, abia dup ă ce sania trecuse în grab ă. Decep ţiona ţi, buciumanii s-au întors în sat „ca ploua ţi, cu gurile încle ştate, ca unii care nu mai aveau ce s ă-şi spun ă în ziua aceea” 87 , sim ţindu-se neputincio şi şi fiindu-le necaz c ă s-au lăsat am ăgi ţi atât de u şor „de vic ăre ş, c-aiesta de bun ă seam ă-i drac, nu pop ă”88 , convin şi fiind c ă: „s-o face el sluga domnilor de la fiscu ş, Dumnez ău cui l-o adus vic ăre ş!” 89 Oricum am încerca s ă interpret ăm, portretul personajului Andrei Şaguna este conturat într-o lumin ă defavorabil ă, viziunea autorului fiind subiectiv ă, proprie literaturii, de aici şi necesitatea stabilirii unei delimit ări între conceptul de personaj şi cel de personalitate istoric ă, vizat fiind în cazul de fa ţă primul statut. Personajul Şaguna reprezint ă tipul ambi ţiosului lipsit de scrupule care î şi dore şte s ă accead ă pe scara ierarhiei clericale, fiind dispus la orice compromis în acest sens. De aceea, el o pred ă pe Ecaterina Varga închisorii din Aiud şi îi scrie guvernatorului Teleki, în aceea şi zi, un raport „plin de bravuri închipuite, pentru c ă

84 Ibidem , p. 264. 85 Ibidem , p. 264. 86 Ibidem , p. 264. 87 Ibidem , p. 272. 88 Ibidem , p. 271. 89 Ibidem , p. 271. Section: LITERATURE

621 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 nicio porunc ă bisericeasc ă nu socote şte minciuna drept p ăcat, fie cât de mic” 90 , apreciaz ă în mod ironic naratorul. Bîrlea opune raportului semnat de Şaguna, relatarea f ăcut ă de Simion Balint, preotul din Ro şia Abrudului la acea vreme, sus ţinând c ă istoricii apologe ţi ai lui Şaguna au dat crezare „îns ăil ărilor viteje şti din acest raport” 91 , socotindu-l pe preot un senil slab de minte, fără îns ă a cerceta pe la b ătrânii din sat care ar fi adev ărul. Sunt dezaprobate de narator felicit ările primite de preo ţii tr ădători din Bucium, care au fost recompensa ţi cu anumite sume de bani, mai mici totu şi în compara ţie cu cele primite de tr ădătorii lui Horea şi Clo şca, dar cel mai mult este dezaprobat gestul lui Şaguna care a fost s ărb ătorit de guvernator cu toat ă pompa cuvenit ă pentru c ă şi-a îndeplinit misiunea în chip exemplar: „De acum, putea dormi lini ştit, ştiind c ă scaunul episcopal va fi ocupat de el. Atât c ă alegerea nu s-a f ăcut îndat ă [...]. Întârzierea î şi avea tâlcul ei, probabil trebuia s ă se mai piard ă din dezgustul pricinuit de isprava vicarului [...]” 92 În finalul capitolului, naratorul concluzioneaz ă: „Istoricii de mai târziu vor trece sub t ăcere şi inova ţia c ă era unica r ăpire în care viclenia s-a îmbinat cu sacralul. Se vede c ă şi istoria are uneori umorul ei, pu ţin cam negru...” 93 , f ăcând referire şi la faptul c ă ierarhul a sfin ţit o cruce din lemn la acea slujb ă de Boboteaz ă, care ulterior a fost înlocuit ă cu una de piatr ă, spre a r ămâne în eternitate acest eveniment nefericit. Prim ăvara anului 1848 aduce ecouri ale mi şcărilor revolu ţionare din Paris, apoi Viena şi chiar din Budapesta. Popa Pi ţul ă le cite şte izbi ţenilor pe podul din fa ţa por ţii din Gazeta de Transilvania din 15/27 martie, hot ărârea Dietei Ungariei publicat ă de George Bari ţ, în care scria c ă robotele vor înceta, iar iobagii vor deveni oameni liberi. Hot ărât s ă pun ă gazeta lâng ă cărţile sfinte, popa î şi aminte şte de prevestirile doamnei Catarina şi îi d ă dreptate când spunea că omul este n ăscut liber. Se gândesc s ă fac ă un drum pân ă la B ălgrad, stârnind teama autorit ăţ ilor care pun problema transfer ării Caterinei Varga la Gherla, Arad sau chiar la Timi şoara. Procesul ei este mereu amânat, la acesta contribuind şi evenimentele din acel an. Romanul prezint ă în continuare strict întâmpl ările prilejuite de Revolu ţia din 1848, autorul nemaiinsistând asupra destinului Ecaterinei Varga, care a r ămas închis ă la Alba Iulia timp de patru ani, între anii 1847-1851, f ără a exista m ăcar un proces în care s ă se poat ă ap ăra. Într-un final, în 1851, a fost judecat ă şi a mai primit trei luni de închisoare pe lâng ă cei patru pe care îi executase deja. Dup ă eliberare, a fost exilat ă în satul ei natal, H ălmeag, din Bra şov. Nu a mai tr ăit decât un an şi se spune c ă s-a îmboln ăvit de pl ămâni în închisoare. 94 Recurgând la acela şi stil cronic ăresc, este prezentat contextul social-politic din prim ăvara anului 1848, când Dieta Ungariei votase unirea Transilvaniei cu Ungaria, f ără a asigura drepturile cuvenite na ţionalit ăţ ii române. Ini ţial articolele votate referitoare la desfiin ţarea iob ăgiei şi egalitatea în drepturi a tuturor locuitorilor i-a încântat pe to ţi românii, abia ulterior au în ţeles c ă era legiferat ă doar libertatea individual ă, nu şi cea na ţional ă, prin care fiecare popor î şi poate p ăstra identitatea. Studen ţii români de la Cluj manifestau zgomotos împotriva acestei uniri, nici cei sa şi nu au vrut s ă subscrie unirea, pe când cei maghiari au adoptat lozinca: «Unire sau moarte». 95

90 Ibidem , p. 273. 91 Ibidem , p. 275. 92 Ibidem , p. 275. 93 Ibidem , p. 276. 94 Simona Suciu, Ecaterina Varga, femeia care a ajuns la Viena pentru via ţa ţă ranilor români. Tr ădat ă de Andrei Şaguna, a înfundat pu şcăria şi a murit într-o s ărăcie lucie , în „Adev ărul”, 26 mai 2015, http://adevarul.ro/locale/brasov/ecaterina-varga-femeia-ajuns-viena-viata-taranilor-romani-tradata-andrei Saguna-infundat-puscaria-murit-intr-o-saracie-lucie-1_5562e4d0cfbe376e3591fb49/index.html. 95 Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. Romanul anului 1848 , ed. cit ., p. 278. Section: LITERATURE

622 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

În mun ţi, la Abrud, Câmpeni, Bistra şi Zlatna s-au organizat adun ări populare la care au vorbit Ioan Buteanu, Avram Iancu şi Simion Balint despre p ăstrarea drepturilor na ţionale şi inten ţia de maghiarizare a tuturor na ţionalit ăţ ilor prin unirea cu Ungaria. Prin Bucium, a trecut în s ăpt ămâna Pa ştilor, teologul Ioan Faur care i-a adus preotului Ioan Suciu num ărul din 29 martie al revistei Foaie pentru minte, inim ă şi literatur ă, în care Alexandru Papiu Ilarian, cancelistul de la Tabla regeasc ă din Târgu Mure ş, relata revendic ările tinerilor maghiari şi români din capitala secuimii şi Provoca ţiune , un articol-manifest scris de Simion Bărnu ţiu. Foarte emo ţionat, p ărintele le-a citit articolele buciumanilor şi a ţinut o predic ă înfl ăcărat ă tocmai în Duminica Pa ştilor, când biserica era plin ă de oameni, subliniind c ă ziua Învierii Domnului este şi „ziua învierii popoarelor celor moarte!” 96 La vecernie, popa Pi ţul ă le cite şte dintr-o Proclama ţie circulatoriu din care aflar ă c ă protopopii împreun ă cu preo ţii şi cu doi oameni din fiecare sat sunt chema ţi în Duminica Tomii la adunarea de la Blaj. La prima adunare de pe Câmpia Libert ăţ ii de la Blaj, cea din Duminica Tomii, au fost prezen ţi doar câ ţiva izbi ţeni, umând ca dup ă dou ă s ăpt ămâni, la cea de-a doua adunare, s ă participe mult mai mul ţi, în frunte cu Iancu şi cu Buteanu, mergând to ţi c ălări „umplând pia ţa Blajului cu tropotele şi vivatele lor.” 97 Muntenii au fost entuziasma ţi şi plini de speran ţă , au votat şi ei cunoscutele puncte referitoare la drepturile na ţiunii române şi s-au bucurat în special de desfiin ţarea zeciuielii metalelor exploatate pe teritoriul patriei noastre, gândindu-se că vor fi b ăie şi egali şi o comisie va veni şi va m ăsura pentru fiecare teritoriul minei. Reac ţia ungurilor unioni şti nu a întârziat, iar cei care au participat la adunarea de la Blaj au fost urm ări ţi şi supu şi la cazne. Memorabil este m ăcelul din Mihal ţ, când doisprezece români au fost împu şca ţi şi nou ă r ăni ţi de c ătre armata secuiasc ă, la ordinul prefectului de Alba de Jos, Nicolae Bánffy, din cauza unei livezi pe care groful de acolo le-o luase abuziv cu câ ţiva ani înainte. Violen ţele s-au ţinut lan ţ de la acel tragic eveniment, în mai multe localit ăţ i, Comitetul permanent de la Sibiu al c ărui vicepre şedinte fusese Simion B ărnu ţiu nu a putut face nimic, iar în curând fusese desfiin ţat, iar membrii s ăi alunga ţi peste hotare. În iunie, Avram Iancu s-a întors în mun ţi pentru a-i organiza pe oameni, îndemnându- i s ă se înarmeze, iar pe faurii satelor sf ătuindu-i s ă fac ă l ănci şi s ă îndrepte coasele, c ăci primise ve şti despre sosirea în Abrud a unor companii de soldaţi înarma ţi. În aceea şi lun ă, o comisie condus ă de directorul fostului domeniu fiscal, Nemegyei, venit ă, dup ă cum spuneau, să dea în proprietate locurile iobagilor, „a început vân ătoarea dup ă c ăpeteniile românilor”. 98 Unii s-au ascuns prin locuri tainice, cum a f ăcut Avram Iancu, care întreaga var ă şi-a petrecut-o prin p ădurile dintre Bulze şti şi Bl ăjeni, p ăstrând leg ătura cu oamenii şi primind ve şti prin curieri secre ţi. Preotul Simion Balint a fost târât de barb ă de solda ţi pe str ăzile Abrudului şi închis într-o cas ă transformat ă în temni ţă , al ţi frunta şi ai buciumanilor au fost închi şi în alt ă parte, de unde au fost elibera ţi dup ă câteva zile, fiindc ă santinelele au fost ademenite cu vinars. Nemul ţumi ţi c ă nu l-au salvat şi pe preot, buciumanii i-au avertizat pe români s ă p ărăseasc ă Abrudul, punând la cale un fel de asediu al ora şului pe care l-au înconjurat f ăcând focuri şi tr ăgând din când în când cu armele în aer. Zvonul c ă s-ar putea s ă soseasc ă Avram Iancu cu vreo cinci sute de mo ţi a stârnit frica ungurilor, care l-au transferat, în miezul nop ţii, pe Simion Balint la închisoarea din Aiud unde a r ămas pân ă la solicitarea eliber ării sale formulat ă la cea de-a treia adunare de la Blaj, din 16-28 septembrie 1848. Românii au în ţeles c ă, dac ă î şi doresc libertate na ţional ă, acesta trebuie ob ţinut ă prin lupt ă fiindc ă simpla solicitare nu produce niciun efect, astfel c ă la adunarea de la Blaj, din toamn ă, au venit mai bine organiza ţi, cei şase mii de mo ţi de sub comanda lui Avram Iancu,

96 Ibidem , p. 280. 97 Ibidem , p. 282. 98 Ibidem , p. 288. Section: LITERATURE

623 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 fiind înarma ţi şi instrui ţi milit ăre şte. Hot ărârile adun ării au devenit soma ţii de neclintit, respingând unirea cu Ungaria, cerând s ă fac ă parte şi ei din diet ă, în func ţie de num ărul lor, iar de la tribun ă, Avram Iancu a accentuat, tr ăgând un foc de pistol în v ăzduh, c ă: «Preten ţiile noastre sunt sfinte, precum e sfânt ă dreptatea - şi noi, românii, vom fi gata a le ap ăra cu orice pre ţ.» 99 Tot atunci s-a stabilit ca românii s ă fie condu şi de un Comitet de Pacifica ţiune , prezidat de Simion B ărnu ţiu, secretarul fiind George Bari ţiu. S-a luat decizia form ării unei Gărzi Na ţionale pentru siguran ţa public ă, constituit ă în colaborare cu generalul-comandant al Transilvaniei, baronul Anton von Puchner, dup ă modelul prefecturilor şi legiunilor romane, fiecare b ărbat cu vârsta între 17 şi 50 de ani trebuind s ă primeasc ă o arm ă, «cum au de la 3/15 martie sa şii şi to ţi supu şii în ălţatului împ ărat.» 100 Avram Iancu s-a întors în mun ţi pentru a se ocupa de organizarea g ărzii de glota şi, denumit ă land şturm , în Legiunea Auraria Gemina , amintind de cea care sta ţionase la Alba Iulia, „Era întâia punere în practic ă a înv ăţă turilor Şcoalei latiniste.” 101 Prefectura lui se întindea de la poalele Mun ţilor Apuseni, din valea Mure şului, între Aiud şi Alba Iulia, pân ă în culmea Bihorului. Chiar dac ă generalul baron von Puchner promisese c ă le va da armament, românii au primit foarte pu ţine pu şti, unele cu defecte, şi insuficient ă muni ţie, min ţind mereu că nu are de unde, de şi sa şii au primit to ţi, arme noi. Avram Iancu devine totodat ă conduc ătorul administrativ al mun ţilor, respectat de oameni datorit ă inteligen ţei, spiritului practic şi iscusin ţei militare. Unii tribuni au primit doar sarcini administrative, aprovizionând ţinutul cu cereale, de asemenea, a fost reînfiin ţat „scaunul s ătesc de judecat ă”102 , format din oameni ale şi de popor, iar drept instan ţă suprem ă a fost creat Magistratul din Câmpeni, condus de fostul s ău coleg de la drept, Iosif Sterca Şiulu ţiu. În iarna anului 1848-1849 luptele dintre armata revolu ţionarilor maghiari şi habsburgii sprijini ţi de români au fost crunte. Odat ă ce generalul Bem este numit comandantul diviziilor trimise în Transilvania, loviturile ungurilor devin zdrobitoare, generalii austrieci sunt învin şi, Bem a cucerit Clujul, apoi Bra şovul şi Sibiul, comitetul român din Sibiu fiind silit s ă se refugieze peste mun ţi, doar Mun ţii Apuseni şi cetatea B ălgradului i se mai opun, dar rezisten ţa era destul de sl ăbit ă. C ăile de p ătrundere în mun ţi sunt ocupate de trupele maghiare, iar capitularea românilor era considerat ă iminent ă. Tân ărul absolvent de drept, Avram Iancu, acum prefect general, era, de fapt, conduc ătorul tuturor românilor liberi şi trebuia s ă chibzuiasc ă bine cum se vor putea împotrivi du şmanului pentru a ţine sus steagul na ţiunii sale. Este redat ă cu numeroase detalii strategia de lupt ă a muntenilor, cu zonele pe care trebuie s ă le apere şi cu tribunii care au aceast ă responsabilitate. Buciumanii, condu şi de teologul Ioan Faur au în paz ă culmea Dealu Mare şi drumul care vine pe Ampoi de la B ălgrad la Zlatna. Prefectul cel mai viteaz din afara mun ţilor, Ioan Axente Sever, care a luptat contra ungurilor pe valea Mure şului, Uioara, Blaj, pân ă la Ocna Sibiului a fost nevoit s ă se retrag ă în mun ţi, pe valea Ampoiului, prelungind linia de ap ărare pân ă aproape de Alba Iulia. Prozatorul inten ţioneaz ă s ă eviden ţieze rolul şi sacrificiul buciumanilor în acest r ăzboi pe care îl considerau sfânt, prezentând greut ăţ ile întâmpinate, multe dintre ele provocate de insuficien ţa armelor şi muni ţiei, dar şi curajul, vitejia şi d ăruirea lor, alimentate de credin ţa în idealurile na ţionale, f ără a-şi propune s ă ofere neaparat o imagine obiectiv ă, complex ă, proprie istoriei, asupra evenimentelor pe trecute în timpul Revolu ţiei de la 1848. Observa ţiile realiste asupra luptelor sunt veridice şi numeroase, situa ţia românilor din mun ţi este limpede

99 Ibidem , p. 291. 100 Ibidem , p. 291. 101 Ibidem , p. 292. 102 Ibidem , p. 292. Section: LITERATURE

624 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 conturat ă, dimensiunea politic ă fiind completat ă de cea social ă şi economic ă. Cum poalele mun ţilor erau ocupate de unguri, ve ştile despre ce se petrece în ţar ă erau sporadice, aprovizionarea cu bucate a fost sistat ă, sarea a devenit foarte scump ă, iar aurul nu mai putea fi predat la c ămara din Abrud, astfel c ă muntenii au apreciat c ă nicio prim ăvar ă nu a fost atât de grea ca cea din 1849. Pe fundalul acestor evenimente sunt grefate şi câteva istorii personale care sporesc tragismul romanului, cum este, de exemplu destinul lui Huhu. O centurie de buciumani aflat ă în mar ş spre Zlatna îl întâlne şte pe Huhu poposit lâng ă o fântân ă, nec ăjindu-se s ă î şi aprind ă pipa. Cineva îl cheam ă s ă li se al ăture c ă va g ăsi el un foc pe undeva. F ără a ezita, Huhu porne şte la drum cu ei, iar la sugestia centurionului c ă nu poate merge a şa cu mâna goal ă, Huhu r ăspunde cu non şalan ţă c ă doar î şi va lua el o arm ă de la inamici. Într-adev ăr, noaptea, când ceilal ţi privegheau la focul aprins în marginea ora şului, Huhu se îndep ărt ă de ei şi coborî pe uli ţa principal ă. În întuneric, z ări nasturii lucind ai unui ofi ţer ungur, se ascunde dup ă un dud, iar când ofi ţerul fu destul de aproape, îi s ări în fa ţă şi îl prinse de beregat ă, strângându-l cu putere pân ă l-a sim ţit inert, dup ă care i-a luat sabia şi a fugit înapoi, mândru că are sabie ofi ţereasc ă pe care spera s ă o foloseasc ă cât mai curând. Nu au mai atacat îns ă în ziua urm ătoare pentru c ă nu aveau suficient ă muni ţie şi a început o ploaie deas ă, m ărunt ă şi interminabil ă. În zilele urm ătoare, buciumanii au avut de lucru la realizarea fortifica ţiilor, au tăiat copaci gro şi cu care au blocat drumul spre Zlatna, au distrus poduri şi au s ăpat gropi de ap ărare. Pe la începutul lui mai, dup ă ce oastea lui Hatvany ajunsese în Abrud, Huhu b ăuse bine la crâ şma lui Tutuc şi „poate tras de o a ţă nev ăzut ă”103 , pornise c ătre pia ţa ora şului unde întâlnise o patrul ă de husari p ăş ind ţan ţoş pe caldarâmul de piatr ă. F ără a se putea ab ţine, Huhu ridic ă bra ţul şi le strig ă ostentativ: „- Să tr ăiasc ă împ ăratul! Cât e pe p ământ şi supt pământ - tot e al rumânului!” 104 Husarii scot cu repeziciune s ăbiile şi încep s ă îl loveasc ă, scena este de o cruzime înfior ătoare. Vor s ă îi reteze capul, dar Huhu se ap ără cu mâinile, astfel îi taie degetele şi îl ciopâr ţesc sub şiroaiele de sânge. Huhu înc ă sta în picioare, când unul dintre ei îi str ăpunge burta, ivindu-i-se ma ţele, iar omul cade la p ământ sub copitele cailor, dup ă care patrula se îndep ărteaz ă, l ăsând pe pietrele drumului un morman de carne într-o b ăltoac ă de sânge, peste care se adun ă mu ştele. Cu pu ţin timp înainte de incidentul cu Huhu, au loc câteva tratative între frunta şii români din Apuseni în frunte cu Avram Iancu şi deputatul român în Parlamentul ungar, Ioan Drago ş, împuternicitul lui Kossuth Lajos, pentru a le cere românilor s ă depun ă armele. Tratativele r ămân f ără niciun rezultat, deoarece ungurii au înc ălcat armisti ţiul încheiat, trupele maghiare preg ătite de lupt ă, conduse de maiorul Hatvany ocupând Abrudul cu inten ţia de a-l aresta pe Avram Iancu şi pe celelalte c ăpetenii ale românilor. Printre cele mai sângeroase conflicte conduse de Avram Iancu au fost cele dou ă bătălii din mai 1849, de la Abrud şi din împrejurimile ora şului împotriva armatei conduse de Imre Hatvany. În planul de lupt ă, românii s-au organizat în şase grupe, care au fost postate de jur-împrejurul ora şului Abrud. Atacul românilor urma s ă se desf ăş oare pe drumul dinspre Câmpeni, amplasarea trupelor fiind precizat ă fidel. La Surupostu, în fa ţa Abrudului, se afla tribunul Faur cu mo ţii din Bucium; pe în ălţimile de lâng ă şoseaua c ătre Câmpeni, cea mai puternic ă forma ţiune, condus ă de fostul prefect al Legiunii de Câmpie, preotul Nicolae Vl ădu ţiu; pe dealurile dinspre Ro şia Montan ă, gloatele tribunului Mihai Andreica; la Cerni ţa au ocupat pozi ţia tribunul Nicolae Corche ş şi primdecurionul Iambor; dincolo de şoseaua

103 Ibidem , p. 301. 104 Ibidem , p. 301. Section: LITERATURE

625 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

Abrud-Brad au fost pu şi în pozi ţie tribunul Clemente Aiudeanu şi Rusu; pe dealul Ştiur ţ, a fost postat viceprefectul Simion Groza, preot, cu trupele sale. Prefectul Axente Sever, care se afla cu trupa sa la Zlatna, a închis drumul de aici spre Abrud. Armata maghiar ă s-a trezit astfel complet înconjurat ă şi blocat ă în Abrud. Luptele au fost extrem de sângeroase, atacul a început în 8 mai şi a continuat în ziua urm ătoare, pe o vreme câineasc ă, cu o ploaie deas ă care a ţinut pân ă diminea ţa, când s-a l ăsat cea ţa. Dându-şi seama c ă nu are cum s ă reziste, maiorul Hatvany a organizat în cursul nopţii retragerea spre Brad, luând cu el şi civili din ora ş. La început fugarii nu au fost depista ţi de străjile române şti, dar ulterior, la podul de la Cerni ţa, mi şcarea de retragere a fost sim ţit ă de români şi a reînceput lupta. Panica s-a instaurat foarte repede în rândul trupelor maghiare care încercau s ă se salveze. O parte din civili au fugit înapoi spre ora ş, o parte au fost c ălca ţi în picioare de trupele maghiare care fugeau.Maiorul Hatvany a reu şit s ă scape cu via ţă doar prin fug ă, înso ţit de câ ţiva dintre oamenii s ăi. Dup ă fuga lui Hatvany, românii au intrat în Abrud, care a fost incendiat, iar luptele au mai continuat împotriva maghiarilor care opuneau rezisten ţă . V ăzând pe uli ţele ora şului mul ţimea de români uci şi, printre care prefectul Nicolae Dobra şi tribunul Moray şi răspândindu-se zvonul c ă însu şi Kossuth e în Abrud, glota şii au sc ăpat de sub control, astfel că un num ăr destul de mare de civili maghiari au fost uci şi. Printre mor ţi s-a num ărat şi deputatul Ioan Drago ş, ucis de l ăncieri în curtea lui Simion Sterca Şiulu ţiu, pentru c ă a fost considerat de ace ştia principalul vinovat de atacul maghiar asupra Abrudului. O parte din maghiari au sc ăpat cu via ţă fiind ad ăposti ţi de românii din Abrud în casele lor. Ordinea în ora ş a fost restabilit ă numai dup ă sosirea trupei foarte disciplinate conduse de prefectul Ioan Axente Sever. În timpul retragerii, maiorul Hatvany a promis c ă se va întoarce pentru a se r ăzbuna, ceea ce va şi face peste mai pu ţin de o s ăpt ămân ă, generând a doua b ătălie de la Abrud. Iancu îşi trimise oamenii pe la casele lor s ă se odihneasc ă şi s ă î şi aduc ă merinde, astfel c ă în 16 mai Hatvany a intrat în Abrud f ără nicio piedic ă. La 18 mai 1849 b ătălia a început imediat dup ă r ăsăritul soarelui, românii urmând aproape aceea şi strategie ca în b ătălia anterioar ă. Atacurile maghiare au fost deosebit de puternice spre Ro şia Montan ă şi Corna, cu scopul de ţine deschis ă comunica ţia honvezilor spre Zlatna. Toate aceste atacuri au fost respinse, iar spre dup ă-amiaz ă Hatvany decide s ă atace partea cealalt ă.Prefectul Simion Balint, sosit la fa ţa locului, l-a informat pe Avram Iancu c ă legiunea sa le vine în ajutor. Având rezervele disponibile, Avram Iancu a decis ca pe data de 19 mai s ă se dea atacul general asupra Abrudului.În jurul prânzului trupele lui Hatvany erau b ătute cam în toate punctele, iar unit ăţ ile sale se adunau pe str ăzile ora şului, preg ătind retragerea. Trupele maghiare în retragere, înso ţite de refugia ţi civili ce mergeau în c ăru ţe, au fost ajunse din urm ă la Corna. Aici s-au trezit atacate din dou ă p ărţi, din stânga de buciumanii comanda ţi de prefectul Vl ădu ţiu, din cealaltă parte de l ăncierii care au pornit la lupt ă corp la corp. Panica ţi, honvezii au încercat s ă fug ă cu ajutorul c ăru ţelor refugia ţilor civili, pe care i-au abandonat în voia sor ţii. Cei mai mul ţi civili au pierit în înv ălm ăş eala creat ă de panic ă sau în timpul atacului lăncierilor. Hatvany a dat comanda s ă scape fiecare cum poate. Fugarii au fost întâmpinaţi la punctul Bolfu de femeile din Bucium în frunte cu M ărie a lui Furcoi şi Cole şeri ţa, care au pr ăvălit bolovani asupra lor, de pe coasta muntelui, mulţi honvezi g ăsindu-şi aici sfâr şitul. Cei care au sc ăpat au continuat s ă fug ă pe o cale l ăturalnic ă, doar pentru a fi lovi ţi de bolovanii rostogoli ţi asupra lor de alte femei, în locul Dup ă Piatr ă. Aici restul solda ţilor maghiari au fost împr ăş tia ţi de cetele trimise înainte de Simion Groza, Hatvany sc ăpând doar printr-un noroc.

Section: LITERATURE

626 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

În consiliul prefec ţilor din 22-23 mai de la Câmpeni, s-a luat decizia de a alunga trupele ungure şti care asediau cetatea B ălgrad, propunerea fusese f ăcut ă de Simion Balint şi reflecta dorin ţa buciumanilor de a o elibera pe „doamna lor”. Planul atacului fusese f ăcut de Axente Sever, care în mai, reu şise s ă rup ă cordonul maghiar şi s ă intre în cetate unde st ătuse aproape o s ăpt ămân ă, dar prezen ţa românilor condu şi de prefectul Axente Sever în cetate nu a mai fost dorit ă de conducerea militar ă austriac ă, care se temea „de dacoromânism [...] c ă spectrul Daciei traiane începe s ă capete consisten ţă în con ştiin ţele noastre” 105 , dup ă cum afirm ă Avram Iancu. Lupt ătorii români ies din cetate, str ăpung prin lupt ă încercuirea maghiar ă şi ajung cu bine în mun ţi, unde glota şii sunt trimi şi la casele lor s ă-şi ia merinde, iar Axente Sever se întâlne şte cu Iancu. Între timp al ţi românii organiza ţi în coloane de atac pornesc iar s ă despresoare cetatea Alba Iulia, au loc lupte deosebit de înver şunate şi în final, românii sunt obliga ţi s ă se retrag ă f ără a mai ajunge la cetate. În acela şi timp, Iancu este în ştiin ţat c ă o armat ă maghiar ă numeroas ă şi bine dotat ă, condus ă de baronul Kemeny Farkas pleac ă din Brad spre Abrud spre a ocupa ora şul. Kemeny era un ofi ţer cu experien ţă şi un bun tactician. Se confrunt ă cu românii la Bl ăjeni, dup ă ce pe drum a fost h ărţuit de trupele viceprefectului Groza, prea reduse ca num ăr pentru a i se putea opune, dar care atacă transporturile de alimente ale lui Kemeny şi le captureaz ă dup ă lupte cu escorta convoaielor. Sim ţind amenin ţarea serioas ă, toat ă suflarea Mun ţilor Apuseni a fost mobilizat ă pentru ap ărare, inclusiv femei şi copii. Oastea maghiar ă compus ă din infanteri şti, cavalerie, sprijini ţi de tunuri şi baterii de rachete era preg ătit ă de lupt ă şi pus ă pe jafuri, locuitorii fugind din calea ei, ducându-şi vitele şi bunurile mai de pre ţ în şurile de prin locurile mai ascunse. Baronul Kemeny a intrat în Abrudul distrus de cele dou ă b ătălii anterioare şi şi-a postat oamenii în afara ora şului. Românii au deschis lupta prin focurile tunurilor pe care le capturaser ă de la maiorul Hatvany în timpul primelor dou ă b ătălii.Luptele au ţinut cam nou ă zile cu atacuri şi retrageri succesive de ambele p ărţi, dar con ştient de pu ţinele şanse de izbând ă,Kemeny ia decizia retragerii. A ordonat un atac puternic asupra pozi ţiilor lui Simion Groza, pentru a distrage aten ţia românilor, în timp ce o alt ă puternic ă coloan ă maghiar ă fusese trimis ă pe drumul spre Zlatna, pentru a deschide calea. Ieşirea trupelor maghiare din Abrud a avut loc f ără zgomot, îns ă cele câteva case incendiate pe drum le-a dat de veste buciumanilor de pe dealul Bolunde ţ, care preg ătesc cu repeziciune un asalt în strâmtoarea din apropiere de Bolfu, unde a pierit şi grosul armatei lui Hatvany, cu dou ă s ăpt ămâni înainte. Atacul a provocat alte pierderi inamicului, iarpericolul ocup ării centrului Mun ţilor Apuseni de c ătre maghiari a fost definitiv înl ăturat. De şi sunt antrenante şi pline de dinamism, aceste pagini ale romanului aduc a cronic ă de r ăzboi, evident ă fiind influen ţa documentului istoric, prin densitatea, exactitatea şi rigurozitatea informa ţiilor, care respect ă întru totul cronologia evenimentelor. Scenele de lupt ă au anvergur ă, sunt prezentate mi şcările maselor de oameni, ale trupelor, ale armatelor, pu ţine fiind secven ţele în care ac ţiunea implic ă doar câteva personaje, iar acestea reliefeaz ă curajul, determinarea şi spiritul de sacrificiu al românilor, fiind probabil inspirate de legendele şi povestirile locale. O secven ţă narativ ă adiacent ă luptelor este cea care îl vizeaz ă pe Dinu ţ, copilul de paisprezece ani al lui Cole şeriu, r ănit de un glon ţ în picior şi nec ăjit c ă nu reu şise s ă omoare decât şapte unguri. El este transportat cu c ăru ţa în casa tribunului Ioan Sterca Şiulu ţiu, fostul controlor de mine, care „se ar ăta din cale-afar ă de silitor pentru români şi Iancu îl l ăuda

105 Ibidem , p. 312. Section: LITERATURE

627 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 mereu pentru tunurile turnate la Bucium” 106 . Copilul este operat la picior cu instrumente improvizate de doctorul Szabo, adus de fiul tribunului Şiulu ţiu, dintr-o cas ă p ărăsit ă din Săli şte, pe unde se ascunsese. Lipsurile şi foamea st ăpâneau peste tot, de aceea sosirea Cole şeri ţei din Izbita, cu desagii plini cu mâncare, r ăspândi valuri de bucurie în casa gazdei căreia îi l ăsă un ca ş, dar mai ales doctorului Szabo care m ărturise şte cu am ărăciune c ă de zile bune nu a mâncat decât pâine din f ăin ă muceg ăit ă, iar smântâna şi ou ăle primite valoreaz ă mai mult decât „un bru ş de aur” 107 . Doctorul o lini şte şte pe mam ă c ă Dinu ţ se va îns ănăto şi repede, dar îi sugereaz ă s ă nu-i mai urasc ă pe unguri: „- Numa spune la el s ă nu suduie a şa pogan la unguri, c ă şi ungurul om, da' dac ă venit politica a şa, nu-i ce face.” 108 Evenimentele istorice ulterioare sunt omise de autor, p ărăsind istoria şi întorcându-se la fic ţiune, inten ţia sa fiind de a prezenta doar conflictele în care au fost implica ţi buciumanii, astfel c ă în roman se mai precizeaz ă doar data de 13 august 1849, când ungurii au capitulat. Imposibilitatea cuceririi Mun ţilor Apuseni s-a datorat organiz ării militare a românilor care a fost bine chibzuit ă, dar trebuie subliniat faptul c ă mo ţii au luptat pe propriul p ământ, cuno şteau fiecare potec ă şi fiecare creast ă de munte. Avram Iancu s-a dovedit un strateg desăvâr şit, reu şind s ă fructifice la maximum terenul de lupt ă, iar mo ţii au manifestat ingeniozitate şi vitejie într-un r ăzboi cu inamici mai bine dota ţi şi instrui ţi. Iancu a întruchipat prin destinul s ău, icoana poporului român, a propriilor sale lupte pecetluite cu atâtea jertfe şi răspl ătite cu atâtea speran ţe în şelate. Lupta pentru libertate na ţional ă s-a împletit la „Cr ăişorului Mun ţilor” cu sentimentul cre ştinesc pentru suferin ţele aproapelui, indiferent cărei na ţii ar apar ţine. 109 Integrarea maghiarilor în comunit ăţ ile române şti s-a realizat firesc, rela ţiile dintre români şi unguri s-au armonizat ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, edificator în acest sens fiind atât ajutorul de natur ă medical ă acordat de doctorul Szabo copilului Dinu ţ, cât şi stabilirea cizmarului Şandor-baci cu so ţia Coati-neni, în satul Izbita, chiar în casa construit ă pentru Ecaterina Varga. Cizmarul a fost primit bine în sat, chiar dac ă la început unii îl priveau cu o anumit ă curiozitate, nu i s-a cerut nici chirie, doar s ă îngrijeasc ă locuin ţa şi s ă le fac ă cizme bune şi mai ieftine. În curând ajunse chiar subiect de glum ă, pentru c ă Şandor-baci î şi făcuse şi firm ă - o cizm ă sculptat ă din lemn, pe care o atârnase la poart ă s ă-i vesteasc ă me şte şugul. Zâmbind cu în ţeles, mereu zicea c ă acum e cizma la putere, astfel c ă oamenii care treceau pe drum îl salutau: „Tr ăiasc ă cizma!” 110 , iar el le r ăspundea, cu o pozi ţie milit ăreasc ă: „Jos opinca!” 111 Treptat buciumanii şi-au ref ăcut situa ţia material ă fiindc ă acum nu mai d ădeau dijm ă fiscului. Tezaurariatul din Sibiu i-a declarat mo şteni pe minele în care lucrau şi f ără a mai aştepta documentele, b ăie şii s-au asociat în târ şejii şi au reînceput munca. În gospod ăria lui Furcoi treburile mergeau bini şor, Oan ă r ămase la ei în cas ă, iar Ghiu ţ, copilul „fochiu”, împlinise şase ani şi sta cu vitele la p ăscut, jucându-se cu câinele, când îl întâlne şte prima oar ă pe tat ăl s ău întors de la oaste. Ac ţiunea romanului se încheie cu nunta celor doi tineri, preg ătit ă îndelung de Furcoi, care g ăsise aur mai mult decât se a şteptase, c ăci: „Toate îi umblau numai cu plinul, anume s ă

106 Ibidem , p. 319. 107 Ibidem , p. 323. 108 Ibidem , p. 323. 109 Simion Bui, Avram Iancu şi luptele din Apuseni , în „Cuvântul liber - Cotidian mure şean democratic şi independent”, nr. 183, 20.09.2012, http://www.cuvantul-liber.ro/ 110 Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. Romanul anului 1848 , ed. cit ., p. 330. 111 Ibidem , p. 330. Section: LITERATURE

628 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 poat ă face o nunt ă cum n-au mai pomenit buciumanii.” 112 Vinul, din Şard sau Cric ău „cât ar trebui pentru osp ăţ de-acela pogan” 113 , fusese tocmit, aranjase cu brutarul din Abrud ca pâinea şi pupurile s ă fie tocmai scoase din cuptor, pl ătise m ăcelarului s ă taie un porc şi un vi ţel, vorbise cu o buc ătăreas ă s ă le g ăteasc ă „cum le cade bine buciumanilor” 114 , nici na şii nu fuseser ă omi şi, de şi, m ărturise şte cu regret c ă ar fi vrut s ă îi aib ă na şi pe Manase, cel rămas infirm, împreun ă cu „doamna lor”, despre al c ărei proces a auzit c ă trebuie s ă înceap ă. Negocierile cu taraful cel mare al lui U şurelu, cu care f ăcuse târgul s ă-i cânte trei zile, fuseser ă mai pozna şe. Ne ştiind cât s ă-i cear ă plata, Furcoi le propune s ă umple un vas mare cu coroane şi fiecare din cei doisprezece l ăutari s ă ia atâtea coroane câte poate prinde într-o mân ă, o singur ă dat ă. P ărţile au c ăzut la învoial ă şi plata s-a f ăcut în avans, cu martori, în cârciuma lui Tutuc, unde, mai apoi s-a încins o petrecere pân ă în zorii zilei. Bun cunosc ător al obiceiurilor de petrecere a buciumanilor, autorul descrie o practic ă neobi şnuit ă, denumit ă „cântatul din brad” 115 , o figur ă pe care muzican ţii au înv ăţ at-o din bătrâni şi care li se cerea dup ă ce b ăie şii d ădeau aurul la c ămar ă. Pe masa mare din fundul od ăii era a şezat ă o mas ă mai mic ă, iar peste ea, un scaun, U şurelu s-a urcat cu vioara lui în vârf, pe masa mic ă, clarinetistul şi cel ălalt violonist, pe scaunele de pe masa mare stau cei doi secunzi, bracistul şi violoncelistul, iar jos, lâng ă mas ă, ţambalagiul şi contrabasistul. Cântând to ţi, se crea impresia c ă tot peretele din fundul camerei ar cânta cu sunetele alunecând în straturi. Paharul cu vin trebuia s ă umble „cum umbl ă c ărămida, de jos pân ă sus pe zid” 116 , spre buna dispozi ţie a tuturor. O alt ă practic ă specific ă petrecerilor care a stârnit valuri de hohote în cârcium ă a fost „A zorilor”. De fapt, violonistul şi contrabasistul încep ţarina zorilor, pe când to ţi ceilal ţi muzican ţi se îngr ămădesc pe sub mas ă şi cânt ă coco şeşte, unii pe tonuri mai înalte, al ţii pe tonuri mai grave. Râsetele se înte ţesc când Furcoi se plimb ă pe lâng ă mas ă împingând vreun picior sau vreo mân ă r ămas ă afar ă şi f ăcând glume: „- Aiesta-i numa coco şel, Todore! Oare t ăiemu-i grumazul, c ă nu poate cânta de treab ă? [...] Aiesta trebuie pu şcat, Todore, sam ănă a lup, bate-l Doamne!” 117 Diminea ţa, acompaniat de ţarina Abrudului, cântat ă de l ăutari, Furcoi porne şte c ătre Izbita, oprindu-se pe la toate cârciumele: „S ă ştie lumea c ă se duce Furcoi acas ă.” 118 Bun ătatea-i caracteristic ă se v ăde şte când întâlnesc pe drum o femeie v ăduv ă din r ăzboiul cu Kemeny, nec ăjit ă c ă i s-a nenorocit vaca şi nu mai avea lapte pentru copii. Furcoi scoate punga cu coroanele r ămase şi i le d ă femeii pentru a-şi cump ăra o alt ă vac ă. Săpt ămâna urm ătoare, preg ătirile pentru nunt ă a ţinut toat ă familia ocupat ă. B ărba ţii au construit în curte o barac ă din scânduri, mese şi b ănci ca pentru trei sute de oameni, iar femeile zoreau cu treaba la buc ătărie. Cununia a fost celebrat ă pe îndelete de popa Pi ţul ă, iar apoi jocul şi voia bun ă s-au încins în ograda lui Furcoi pân ă noaptea târziu. Dup ă fripturile de porc şi vi ţel, popa Pi ţul ă a ţinut un discurs ca la nun ţile domne şti, apoi a vorbit na şul, ambii lăudându-l pe mire pentru calit ăţ ile sale. Şi pentru c ă voiau s ă se distreze, l-au provocat şi pe Şandor-baci s ă le ţin ă o cuvântare, urcându-l pe mas ă cu cârja de care se sprijinea pentru a putea merge. Discursul a fost spumos cu exprimarea lui stângace în limba român ă, pres ărat ă cu expresii şi cuvinte în maghiar ă: „ Ştiut eu c ă nu este port a şa fain ca la Bucium, da' azi mai fain cum nu a fost niciodat ă [...] A şa b ărba ţi frumo şi şi femei şi mai frumoase, ioai! [...] Dac ă

112 Ibidem , p. 359. 113 Ibidem , p. 360. 114 Ibidem, p. 361. 115 Ibidem , p. 368. 116 Ibidem , p. 369. 117 Ibidem , p. 371. 118 Ibidem , p. 373. Section: LITERATURE

629 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018 aş fi fecior numa buciuman ă a ş lua - bisto ş!” 119 El î şi exprim ă bucuria c ă to ţi nunta şii sunt înc ălţaţi cu cizme. „Acum v ăzut şi io c ă iob ăgie dus la dracu', c ă chind fost iob ăgie, musai umbl ă cu opinci, numa domnii fost slobod cu cizme [...].” 120 La între ţinerea atmosferei destinse, pline de voie bun ă, o contribu ţie esen ţial ă o au pove ştile, astfel c ă autorul g ăse şte prilejul perfect s ă insereze alte istorii orale, culese din zon ă şi în felul acesta, s ă le salveze de la uitare. Dup ă suferin ţele şi traumele tr ăite în timpul luptelor cu ungurii, oamenii se deta şeaz ă acum de evenimente, privind înapoi împ ăca ţi şi cu o atitudine optimist ă, din care nu lipse şte veselia. Dornici s ă asculte povestiri pline de haz, nunta şii îl provoac ă pe l ăutarul U şurelu s ă le istoriseasc ă întâmplarea cu Hatvany, când a intrat a doua oar ă în Abrud şi i-a cerut s ă îi cânte. Cu talent narativ, autorul surprinde panica şi tensiunea care domneau în ora ş, cu str ăzile şi casele în ruin ă, cu oameni dispera ţi, ascun şi prin cele mai nea şteptate locuri. Hatvany se stabilise la protopul ungur Amos Tobias şi acolo, între biseric ă şi casa popii îi executa pe prizonierii români. U şurelu m ărturise şte c ă el se culca în pod, iar seara tr ăgea scara pentru a fi în siguran ţă , când, într-o noapte târziu, fu trezit de slujnica pastorului, cu porunc ă de la Hatvany s ă mearg ă cu taraful s ă-i cânte, c ă altfel îi va aprinde casa. Aflat în dificultate, U şurelu porne şte s ă î şi adune l ăutarii, într-o adev ărat ă aventur ă grotesc ă. Pe Io şca, cel cu contrabasul, îl g ăse şte ascuns în „privad ă”, de unde se uita afar ă doar printr-o gaur ă, „credea c ă acolo-i ferit!” 121 Pe cel cu braciul îl descoper ă în cote ţul g ăinilor, pitit covrig, încât nu mai reu şea s ă se dea jos, ceilal ţi doi fiind nevoi ţi s ă-l trag ă de picioare, aproape s ă răstoarne cote ţul pe ei. Ie şit afară, au constatat c ă mirosea a g ăina ţ şi era plin de pene, „credeai c ă-i dracul f ăcut coco ş!” 122 La Pi şta îi întâmpin ă o alt ă surpriz ă, u şile erau toate descuiate, dar omul nu era nic ăieri, îl strig ă, îl caut ă pretutindeni, de team ă „ho ţul t ăcea ca porcu-n cucuruz” 123 , ulterior îl g ăsesc ascuns în horn, cu un picior spânzurând în jos, fiindc ă în grab ă, nu mai apucase s ă se trag ă cu totul în pod. Pornesc palizi de groaz ă pe uli ţele pustii ale Abrudului, iar când o pisic ă neagr ă le taie calea, au certitudinea c ă îi va spânzura Hatvany. În odaia mare, plin ă de ofi ţeri, Hatvany le ordon ă s ă cânte cea mai frumoas ă melodie, iar ţiganii, f ără s ă aib ă habar de politic ă, încep cântecul „ Ţine, Doamne, pre- mp ăratul ”124 . Hatvany are o reac ţie violent ă, sare în picioare, îi amenin ţă cu moartea şi le d ă titlurile unor cântece pe care vrea s ă le asculte. Extrem de hilare sunt replicile ţiganilor: „N- am auzit d ă el, s ărut mânurile şi t ălpile!” 125 ; „Z ău, nu ştim, ţucu-te, d ă unde s ă ştim noi d ă Kmetti!” 126 În culmea nervozit ăţ ii, Hatvany le porunce şte, b ătând cu pumnul în mas ă, s ă cânte ce ştiu ei, adic ă: „ Sub o culme de cetate, a Iancului ...” 127 Fermecat de armonia cântecului, Harvany exclam ă cu invidie: „Hm, tr ăzneasc ă-l Dumnez ău d ă oláh, da' ce zâcal ă frumoas ă mai are!” 128 , urmând ca pân ă diminea ţa s ă le cear ă s ă îi cânte numai cântece române şti. H ărm ălaia de hohote şi icnituri ale nunta şilor marcheaz ă finalul povestirii, buciumanii amintindu-şi cu regret şi de Ecaterina Varga c ăreia, cred ei de cuviin ţă , ar fi bine, să-i dedice melodia Iancului .

119 Ibidem , p. 394. 120 Ibidem , p. 394. 121 Ibidem , p. 396. 122 Ibidem , p. 397. 123 Ibidem , p. 397. 124 Ibidem , p. 397. 125 Ibidem , p. 398. 126 Ibidem , p. 398. 127 Ibidem , p. 398. 128 Ibidem , p. 398. Section: LITERATURE

630 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

Romanul se încheie cu un epilog, în care Colceriu, trezit în faptul zilei spre a merge la min ă, contempl ă de pe Vârful Plaiu întreaga vale, minunându-se de spectacolul dimine ţii care niciodat ă nu l-a impresionat atât de mult, l ăsând s ă-i scape: „Iac ă se face ziu ă!” 129 Alintat de ecourile rotunde care se mai auzeau de la Furcoi, sim ţindu-se mul ţumit şi împ ăcat, se l ăsă în genunchi involuntar, rostind pentru sine: „Doamne, fii l ăudat c-am sc ăpat de iob ăgie!” 130 Frumuse ţea şi m ăre ţia neatins ă a locurilor îl poart ă cu gândul la ziua cea dintâi a z ămislirii şi cu credin ţă şi mult ă speran ţă , se contureaz ă imaginea unui nou început. Din dragostea subteran ă fa ţă de via ţa, obiceiurile, aspira ţia c ătre libertate, modul de a fi al oamenilor din Apuseni, izvor ăște dorin ța scriitorului de a ne propune o reconstituire istoric ă veridic ă și conving ătoare a evenimentelor, bazat ă în cele mai multe cazuri pe documente scrise sau orale, concepând un tip de roman etnografic, cu inten ția programat ă de a reînvia o lume cât mai realist cu putin ță, de a o perpetua în con știin ța celor care vor s ă ia cuno știn ță de ea în datele sale nefalsificate, duse pân ă la reconstituiri documentare extinse și parazitare. 131 Scriitorul Ovidiu Bîrlea evoc ă lumea lui Avram Iancu și a mai pu ţin cunoscutei, Ecaterina Varga, eroi ai poporului român din Transilvania, care în clipe grele și învolburate ale istoriei au r ăsărit ca o raz ă de speran ţă a neamului. Atunci când ap ăsarea și nedreptatea au devenit un apanaj excesiv al st ăpânitorului, ei au luat asupra lor destinul protestatar al neamului, sacrificându-se cu bun ă știin ță de dragul unor idei și al unor idealuri. Însufle țind mul țimile cu harul lui de orator și îndrum ător de gloate, Avram Iancu a ajuns s ă adune în jurul s ău toat ă suflarea omeneasc ă a mun ților, punând-o în slujba emancip ării omului, a progresului social și istoric, a dezrobirii unui neam din chingile unei st ăpâniri pernicioase și nedrepte. Felul lor de a fi, acela de oameni ai jetfei, care ies cu pieptul gol în fa ța du șmanului, con știen ţi c ă vor fi urma ți îndeaproape de fra ții lor de suferin ță, a devenit una din ideile centrale ale prozei lui Ovidiu Bîrlea, axa cardinal ă a unei construc ții romane ști cu efect programat și spectaculos. 132

BIBLIOGRAPHY

1. Bălan, Ion Dodu, Prefa ţă , Mihai Eminescu, Literatur ă popular ă, Culegeri şi prelucr ări , edi ţie îngrijit ă şi prefa ţă de I.D. B ălan, Bucure şti, Editura Tineretului, 1956 2. Bîrlea, Ovidiu, Efigii , [Bucure şti], Editura Cartea Româneasc ă, 1987 3. Bârlea, Ovidiu, Se face ziu ă. Romanul anului 1848 , Cluj-Napoca, Editura Casa Cărţii de Ştiin ţă , 2015 4. Blaga, Doina, Ovidiu Bîrlea, prozator realist , în „Discobolul”, Alba Iulia, serie nou ă, nr. 121-122-123 (126-127-128) / ian.- febr.- mart., 2008 5. Bui, Simion, Avram Iancu şi luptele din Apuseni , în „Cuvântul liber - Cotidian mure şean democratic şi independent”, nr. 183, 20.09.2012, http://www.cuvantul-liber.ro/ 6. Datcu, Iordan, Ovidiu Bârlea, etnolog şi prozator , Bucure şti, RCR Editorial, 2013

129 Ibidem , p. 400. 130 Ibidem , p. 401. 131 Mircea Popa, Ovidiu Bârlea – prozatorul , în „Discobolul”, Revist ă de cultur ă, Alba Iulia, serie nou ă, anul XX, nr. 235-236-237, iulie-august-septembrie, 2017, p. 209. 132 Ibidem , p. 210-211. Section: LITERATURE

631 Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda, Cornel Sigmirean (Editors) MEDIATING GLOBALIZATION: Identities in Dialogue Arhipelag XXI Press, 2018

7. Datcu, Iordan, Ovidiu Bârlea, prozator , http://www.pro- saeculum.ro/arhiva/pdf 8. Popa, Mircea, Ovidiu Bârlea – prozatorul , în „Discobolul”, Revist ă de cultur ă, Alba Iulia, serie nou ă, anul XX, nr. 235-236-237, iulie-august-septembrie, 2017 9. Rousseau, Jean-Jacques, Contractul social. Omul s-a n ăscut liber, dar pretutindeni este în lan ţuri , Bucure şti, Editura Antet, 2013 10. Suciu, Simona, Ecaterina Varga, femeia care a ajuns la Viena pentru via ţa ţă ranilor români. Tr ădat ă de Andrei Şaguna, a înfundat pu şcăria şi a murit într-o s ărăcie lucie , în „Adev ărul”, 26 mai 2015, http://adevarul.ro/locale/brasov/ecaterina-varga-femeia-ajuns-viena-viata- taranilor-romani-tradata-andrei Saguna-infundat-puscaria-murit-intr-o-saracie- lucie 11. O Carte ... Ca într-un muzeu: Ovidiu Bârlea, Se face ziu ă. romanul anului 1848 , în „Ziarul 21”, 9 februarie 2017, http://www2.ziarul21.ro/index.php/lifestyle-a-timp-liber/cultur/20733-o-carte- ca-intr-un-muzeu-ovidiu-barlea-se-face-ziu-romanul-anului-1848

Section: LITERATURE

632