Revista Fundaţiilor Regale
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE ANUL IX i MARTIE 1942 Nr. 3 LUCIAN BLAGA Introducere 481 I. PETROVICI Problema existenţei 484 GH. I. BRĂTIANU Plevna 490 D. CIUREZU S'a deschis în cer o poartă 496 CINCINAT PAVELESCU Mărturisiri 497 IULIAN VESPER Exodul 529 LEON DICULESCU Reforma gândirii lui De Sanctis 531 ANTON BALOTĂ Răscolire 545 PETRU P. IONESCU Mişcare şi Repaos 563 MIHAIL CELARIANU Versuri 583 VICTOR JINGA Printre Românii de dincolo de Nistru (I) 585 PROPERŢIU Tălmăciri de Victor Buescu 609 CAM IL PETRESCU Puncte de reper 611 C. GEROTA Nuvelele lui Leon Negruzzi 621 D. CARACOSTEA Creativitatea eminesciană 629 COMENTARII CRITICE PERPESSICIUS Jurnal de lector. (Noui traduceri din Goethe) 658 CRONICI POEŢI DIN TRANSILVANIA NORDICĂ de Petru Comarnescu ; CÂTEVA PĂRERI ASUPRA ARMATEI RUSE, DUPĂ RĂZBOIUL DIN CRIMEIA de Col. D. Cantea; POETUL EXISTENŢEI PURE: RAINER MARIA RILKE de Wolf von Aichelburg ; NOPŢILE DE SÂNZIENE de Vera Russo ; WANDA LANDOWSKA ŞI MUZICA PENTRU CLAVECIN de AT. Papatanasiu ACTE ŞI MĂRTURII DIN RĂZBOIUL NOSTRU Vânătorii de tancuri (Cons:. Virgil Gheorghiu) REVISTA REVISTELOR NOTE Th. Capidar. : Die Mazedo-RumSntn — D-l Petru Puiu şi cuantificarea spaţiului — I. Lupaş: La Transilvania — Istoriografia artelor din Transilvania — Ştefan Po pescu — Sever Zotta : Din trecutul Arhivei Statului — Expoziţia asociaţiei « Arta »— Românii şi minorităţile etnice din Transilvania — Ernest Bernea: Moldovă Tristă — Cronica ultimelor discuri — Ieromonahul transilvan Nicodim — Un portret al lui Matei Basarab — Ştefan Lud wig Roth şi Românii — George Sofronie: Contri- buţiuni la teoria şi practica frontierei — Buletinul Institutului Român din Sofia — Politica materiilor prime sintetice în economia de războiu — Bulgarii şi Ilarion, Episcopul Argeşului — Poemele d-lui D. Nestorescu — Ivan Vazov şi România — 75 de ani delà înfiinţarea Academiei Române — D-l Dr. N. Lupii şi originea Ro mânilor — Cărţi noui despre Schubert — Prof. Ion Simionescu, preşedinte al Academiei Române NUMĂRUL — 240 PAGINI — 60 LEI BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII CLUJ • DONAŢIUNEA REVISTA PROF. ALEX. LAPEDATU ^TIILOR REGALE FNARĂ DE LITERATURĂ, ARTĂ T_ CULTURĂ GENERALĂ COMITETUL DE DIRECŢIE1 I. AL. BRĂTE SCU-VOINEŞTI, D. GUŞTI, E. RACOVIŢĂ, C. RĂDULESCU-MOTRU, I. SIMIONESCU Redactor şefi CAMIL PETRESCU ALLIILLILLLLLLLLLLHLLLLLILLILLLLLILIILIILLLLLLW REDACŢIA ADMINI ST RAŢIA DIRECTORATUL GENERAL AL FUNDAŢIILOR REGALE BUCUREŞTI III (0. BULEVARDUL LASCAE CATARGI, S9 TELEFON 2-06.40 llllllllll!lllllll!llllllllllll!l!!!lllll!l!l!!!llllilll!l!!llll!!!l!l!!!!ll!!l!il!l!!!ll!l!iIllll!IIM ABONAMENTUL ANUAL LEI 480 PENTRU INSTITUŢII ŞI ÎNTREPRINDERI PARTICULARE LEI 2.000 EXEMPLARUL 60 LEI CONT CEC POŞTAL Nr. 1210 ABONAMENTELE SE POT FACE ŞI ACHITA PRIN ORICE OFICIU POŞTAL DIN ŢARĂ MANUSCRISELE NEPUBLICATE NU SE ÎNAPOIAZĂ EDITATĂ DE DIRECTORATUL GENERAL AL FUNDAŢIILOR CULTURALE REGALE REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE ANUL IX, NR. 3, MARTIE 1942 BUCCRBŞTI UNIUNEA FUNDAŢIILOR CULTURALE REGALE 39, Bulevardul Lascor Cataigi, 39 ÎNTOARCERE Lângă sat iată-mă iarăşi, prins cu umbrele tovarăş. Regăsescu-mă pe drumul începutului, străbunul. Câte-s altfel — omul, leatul ! Neschimbat e numai satul, dup' aţâţi Prieri şi toamne neschimbat ca Tine, Doamne. Aur scutură alunul. Fluier zice. Cade fumul. Greerii părinţilor mulcom cântă, mulcom mor. Cu aroma-i ca veninul aminteşte-mi-se-arinul. Mult mă mustră frunza 'ngustă. Vântul lacrima mi-o gustă. LUCIAN BLAGA PROBLEMA EXISTENŢEI Problema existenţei, asupra căreia urmează să întreţin pe cetitor, este eminamente şi exclusiv filosofică. Alte probleme preocupă deopotrivă pe filosof şi pe omul de ştiinţă, chiar dacă pe fiecare din alt punct de vedere. Aşa de pildă problema vieţii şi a morţii aparţine şi biologiei şi speculaţiei filosofice. De ase meni problema evoluţiei, — după cum problema materiei face parte în mod egal şi din sfera fizicianului şi din Iotul filosofului. Altfel stau lucrurile cu « existenţa în sine ». Pentru omul de ştiinţă existenţa este un fapt indiscutabil, pe care îl primeşte pur şi simplu şi care nu constitue, în această calitate, nicio problemă. Problemă pentru omul de ştiinţă alcătueşte bunăoară structura existenţei, elementele ei şi raporturile lor, dar nu faptul existenţei ca atare. In schimb, filosofia îşi poartă întrebările mai departe, şi urcându-se din treaptă în treaptă până la extremităţile cuge tării, ajunge să examineze şi faptul existenţei, în raport cu ideia nefiinţei şi a neantului, aşa dar face din existenţă o problemă. La ce soluţie are să se oprească, aceasta e indiferent deocamdată. Important e că « existenţa » devine pentru filosof un obiect de reflecţiune şi de meditaţie, un izvor de întrebări şi de ipoteze. Iată pentru ce putem vorbi filosoficeşte — şi numai filosoficeşte — despre o problemă a existenţei. Existenţa, pe plan filosofic, constitue o problemă, fiindcă existenţa nu este un fapt necesar. Dacă ea s'ar impune cu nece sitate minţii, aşa precum se impun axiomele matematice, între bările noastre s'ar opri ca în faţa lucrurilor de sine înţelese. Mintea noastră caută pretutindeni explicări raţionale, dinamismul ei e îmboldit de aflarea unor poziţii odihnitoare, delà care să se stingă curiozitatea şi să se potolească întrebările. Numai atunci existenţa lumii n'ar deştepta întrebări asupra provenienţei şi a rostului ei, dacă ea ar cuprinde în ea însăşi propria-i raţiune de a fi, sau, pentru a exprima acelaşi lucru cu alţi termeni, dacă ea ar apărea inteligenţei noastre ca un fapt necesar, ca un fapt de care mintea noastră nu poate face abstracţie şi a cărei absenţă ar fi incon- ceptibilă. In realitate însă lucrurile nu stau aşa. Existenţa nu este un fapt necesar, ci numai un simplu fapt, un fapt contingent, pentru a folosi o expresie tehnică, ce voieşte să spue că e vorba de un fapt a cărui dispariţie o putem foarte bine concepe. Tocmai pentru acest motiv, existenţa, în toate timpurile, a apărut ca o enigmă, care se impune simţurilor, fără a se lămuri însă şi inteligenţii noastre, în aşa mod, încât aceasta să nu des- lănţue în faţă-i un întreg şirag de întrebări. De cu vreme oamenii şi-au pus întrebarea: De ce oare există ceva şi n'a rămas neant, n'a rămas pustiul nimicului ? De ce exi stenţă şi nu nonexistenţă ? Cea mai bună dovadă că existenţa nu conţine în ea însăşi propria-i explicare, sunt tocmai aceste între bări. Existenţa nu este deci un termen final pentru raţiunea noa stră, nu este o poziţie odihnitoare, aşa cum e bunăoară « nimicul » care cel puţin nu te îmbie cu întrebări mai departe. Cu problema existenţei cugetarea se găseşte într'un impas, şi în neputinţă de a deslega de-a-dreptul enigma, n'au lipsit totuşi încercări — conştiente sau instinctive — pentru ca măcar pe cale ocolită să se rezolve greutăţile problemei. De sigur calea cea mai curajoasă şi care mergea aproape direct la ţintă a fost aceea de a lega existenţa concretă printr'o serie de inele intermediare de formele logice ale minţii noastre, aşa că derivând-o riguros din ele să se împărtăşească şi dânsa în cele din urmă de caracterul lor raţional şi necesar. E calea pe care à apucat-o bunăoară filo soful german Christian Wolff, celebru în secolul al 18-lea, prin unele calităţi didactice necontestate, căci în lipsă de invenţii ge niale, el a posedat geniul sistematizării, în orice caz un mare talent de clasificator, care a făcut dintr'însul un admirabil gospodar în domeniul cunoştinţelor, pe care le aranjează neobosit în rafturi, în rubrici migălos divizate şi ingenios distribuite. Un cap aşa de sistematic cum era Wolff nu se putea să nu aibă simpatii pentru filosofia raţionalistă, care prin structura ei, intro duce mai multă unitate şi o legătură mai strânsă între cunoş tinţe. La doctrina raţionalistă cunoştinţa nu pleacă delà diversi tatea faptelor concrete, ci delà un principiu de bază, delà o idee supremă şi apoi se coboară treptat şi construeşte în mod deductiv ansamblul adevărurilor valabile, care purced astfel printr'o nece sitate logică din ideea de bază, desvoltându-se ca un evantaliu. Când însă e vorba să stabilească ideea de bază, principiul din care în mod necesar să derive toate celelalte cunoştinţe, Wolff se lansează într'o aventură imposibilă, dând delà început dovada unei certe miopii filosofice. Căci în deosebire de alţi filosofi raţio nalişti — un Descartes ori Spinoza — care au înţeles că este cu neputinţă a se deduce existenţa concretă din altceva decât tot dintr'un principiu concret, Wolff propune ca adevăr de bază — într'un mod foarte ciudat — o formă logică abstractă, o formă goală, — principiul contradicţiunii. Este drept că principiul acesta logic e stringent şi necesar, dar cum e posibil să se derive dintr'o formă goală, realitatea plină, realitatea consistentă? Principiile logicii sunt un instrument al cunoaşterii, dar nu pot să alcătuiască o bază a ei. Cunoştinţele trebuesc înlănţuite în mod logic, dar nu pot să derive din principii logice, de îndată ce posedă un con ţinut concret şi substanţial. In speţă, principiul contradicţiei determină ceea ce nu poate să existe, dar nu ceea ce există. De altfel, sistemul însuşi al lui Wolff e cea mai pipăită dovadă că nu şi-a putut ţine de loc promisiunea, căci toată deducţia făgă duită — cum a fost şi mai târziu la Hegel — este pur şi simplu aparentă, elementul concret al existenţei fiind introdus mereu prin contrabandă în interstiţiile înlănţuirii raţionale. Este oarecum făcută dovada că din principii logice abstracte nu poate deriva nicicând faptul intuitiv, care rămâne un datum brut al experienţei concrete, pe care îl constaţi şi înregistrezi ca atare. Transformarea existenţei empirice într'o necesitate simi lară cu aceea a principiilor logico-matematice, este o imposibi litate. Existenţa rămâne fapt contingent, iar pentru filosof o pro blemă cu caracter de enigmă şi mister. O altă cale folosită cu obstinaţie, pe lângă acea a raţionalizării integrale, a fost — să-i zicem — cajea volatilizării, a subţierii până la nefiinţă a existenţei substanţiale. Ducând-o în nemijlocita vecinătate a neantului părea, în forma aceasta vaporizată, aproape ca şi cum n'ar fi, mai puţin enigmatică decât pare în materiali tatea grosieră a fenomenului obişnuit.