https://biblioteca-digitala.ro Anul IX-XII Nr. 9 Buletinul 2003-2007 Muzeul „Teohari Antonescu“ GIURGIU
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Anul IX-XII Nr. 9 Buletinul 2003-2007 Muzeul „Teohari Antonescu“ GIURGIU
editura PELICAN 2007
https://biblioteca-digitala.ro Editura PELICAN est e acreditată de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifi ce din Învăţământul Superior
Ilustraţii: coperta 1 – Giurgiu, Malu Roşu, imagini de săpătură, atelier de prelucrare a silexului şi vatră, campania 2004 coperta 4 – Biserica şi ruinele curţii boiereşti de la Balaci-Teleorman
Directorul publicaţiei dr. ing. Petre Mimiş Redactor responsabil dr. Emilian Alexandrescu Grafi cian Florin Grofu Tehnoredactor Gabriel Ionescu
Tipărit în România de SC DESKTOP PUBLISHING SRL [email protected] 0726-221191
ISBN 978-973-88115-5-3
https://biblioteca-digitala.ro Alexandru Păunescu, în curtea localului din N. Iorga, 21 – anul 1977
In memoriam Alexandru Păunescu (1931-2003)
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Cuprins
STUDII Alexandra-Cristina Paunesco – Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). Etude paleontologique et paleoclimatique / Rozătoarele (rodentia, mammalia) din aşezarea Orgnac-3 (Ardeche, Franţa). Studiu paleontologic şi paleoclimatic ...... 11
ARTICOLE Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu – Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice / Giurgiu Malu Roşu, campagne 2004. Observations sur l’industrie lithique ...... 97 Eugen Comşa – Figurinele masculine din epoca neolitică descoperite pe teritoriul Munteniei / Figurines masculines de l’époque néolitique découvertes sur le térittoire de la Munténie (Grande Valachie) ...... 129 Eugen Comşa – Figurine antropomorfe din arealul culturii Sălcuţa din Oltenia / Figurines anthropomorphes de l’areal de la culture de Sălcuţa de l’Olténie .. 137 Cristinel L. Fântâneanu – Câteva contribuţii la istoricul cercetărilor privind epoca bronzului în bazinul Oltului inferior / Ein Beitrag zur Forschungsgeschichte der Bronzezeit am Olt-Unterlau ...... 147 Cristian Schuster, Traian Popa – Contribuţie la repertoriul arheologic al judeţului Giurgiu. I. Cultura Tei ...... 155 Laurenţiu Mecu – Notă cu privire la piesele litice de la Mironeşti - Malu Roşu .... 161 Nicolae Constantinescu, Ecaterina Ţânţăreanu – Reşedinţa nobiliară de la Balaci-Teleorman (sfârşitul secolului XVII). Contribuţii arheologice / Nobles court from Balaci-Teleorman (end of XVIIth century). Archaeological contributions ...... 165
RECENZII Gabriela Gheorghiu, Dacii pe cursul Mijlociu al Mureşului (sfr. sec. II a. Chr. – înc. sec. II p. Chr.), Cluj-Napoca, 2005, 524 p. (din care 246 de planşe) — Constantin A. Bărbulescu ...... 175 Pavel Mirea, Ion Pătraşcu, Alexandria. Repere arheologice şi numismatice, Editura Musica Viva, Alexandria, 2006, 63 p., 55 fi g. — Cătălin I. Nicolae ...... 179
ISTORIA ARHEOLOGIEI Ovidiu Boldur, Emil Păunescu – Teohari Antonescu la Universitatea din Iaşi ...... 183 Nicolae Constantinescu – Un om, un nume … ...... 189
2007, vol. 9, anul IX-XII
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro STUDII
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). Etude paleontologique et paleoclimatique.
Alexandra-Cristina Paunesco
Résumé
Le site d’Orgnac-3 (stades isotopiques 10 à 8) a fourni des restes appartenant à dix-sept espèces de rongeurs : Eliomys quercinus Linnaeus, 1766, Sicista sp., Castor fi ber Linnaeus, 1758, Cricetulus (Allocricetus) bursae Schaub, 1930, Arvicola terrestris ssp. A, M. (Iberomys) brecciensis Giebel, 1847, Microtus agrestis Linnaeus, 1766, Microtus (S.) gregalis Pallas, 1778, M.(Terricola) maria- claudiae Chaline, 1972, Microtus (S.) malei Hinton, 1907, Dicrostonyx torquatus Pallas, 1778, Lemmus lemmus Linnaeus, 1758, Pliomys lenki Heller, 1930, Pliomys episcopalis Mehely, 1914, Pliomys chalinei Jeannet, 1984, Clethrionomys glareolus Schreber, 1780, Apodemus sylvaticus Linnaeus, 1758. Entre celles-ci, M. (Iberomys) brecciensis (espèce méditerranéenne), est la mieux représentée. L’indice de l’épaisseur de l’émail (S.D.Q.) du genre Arvicola a montré des valeurs proches entre la population d’Orgnac-3 (couches inférieures et supérieures) et celles des populations italiennes d’un âge comparable (Visogliano). Par contre, ces valeurs sont différentes de celles citées pour l’Europe Centrale et du Nord-Ouest pour la même période. Cela nous a déterminé a proposer l’élaboration d’une nouvelle biostratigraphie pour le Sud de l’Europe (bassin méditerranéen). En ce qui concerne le paléoenvironnement, les différentes méthodes employées (le regroupement des espèces dans des catégories climato-écologiques, calibration climatique, cénogrammes, analyses multivariées) ont permis la reconstitution du climat et du paysage de la séquence analysée. Généra- lement, à Orgnac-3, le climat était froid (avec la présence des espèces arctiques: Lemmus lemmus, Dicrostonyx torquatus, Sicista sp. et des espèces des espaces marécageux boréales: Microtus malei).
I.1. Généralités concernant le site.
Le gisement est situé à 325 m d’altitude et se valeurs, 339.000 ans pour le plancher stalag- présente sous la forme d’une cuvette d’une mitique); résonance de spin électronique (36; quarantaine de mètres de longueur, sur environ 15 37) (309.000 ± 34.000 ans – pour la stalagmite de de largeur, creusée dans le calcaire urgonien la couche 6); la datation relative sur des minéraux lapiazé (pl. 1). volcaniques (27; 28); la méthode de trace de fi ssion Les fouilles ont été effectuées par Jean (52); ainsi que les méthodes U-Th et ESR (66). Selon Combier à partir de 1967, et Henry de Lumley et Massaoudi (66), l’âge du remplissage archéologique Jean Combier, entre 1986 et 1989. La stratigraphie est compris entre 300.000 et 370.000 ans. a été établie par Combier (1967) (19 couches Ce site a livré, des restes de grands mammi- géologiques), Debard (1987) et Khatib (1989) (qui fères (100; 5; 6), de microvertébrés (34; 35; 74; 47; 48; 49; 84), les regroupe en 4 ensembles stratigraphiques) (24; mais également, des restes humains de Néander- 27; 52; 53). Les niveaux archéologiques sont numéro- taliens (7 dents) (62) et de l’industrie lithique (24; 69). tés: 1 (le Moustérien); 2, 3, 4a, 4b, 5a, 5b, 6, 7 et Actuellement, l’ensemble du matériel recueilli 8 (l’Acheuléen) (pl. 2; 3; tabl. 1); selon ceux-ci on dans le gisement est soumis à une étude pluri- a poursuivit l’échantillonnage des rongeurs. disciplinaire. Plusieurs méthodes de datations ont été utilisées: Uranium/Thorium (96) (moyennes des
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 12 Alexandra-Cristina Paunesco
I.2. Matériel et méthodes de travail
1. Le matériel. Genre Microtus Schrank, 1798 A plusieurs reprises, au long de cette étude, M. (Iberomys) Chaline, 1972 nous ferons référence à d’autres sites du sud de la * M. (Iberomys) brecciensis Giebel, France et de l’Italie, ainsi qu’à du matériel holo- 1847 cène. * Microtus agrestis Linnaeus, 1766 Il s’agit de dents des rongeurs de la Caune de Microtus (Stenocranius) Kastschenko, l’Arago (Tautavel, Pyrénées Orientales; stades 1901 isotopiques 14 à 12), de la grotte de la Baume * Microtus (S.) gregalis Pallas, 1778 Bonne (Quinson, Alpes de Haute Provence; stades Genre Microtus (Terricola) Fatio, 1967 isotopiques 8 à 3 et sub-actuel), du Lazaret (Nice, * M.(Terricola) maria-claudiae Alpes Maritimes; stades isotopiques 6 et 5), de Chaline, 1972 Fontbrégoua (Var; niveau moustérien), de l’Arma Genre Microtus (Suranomys) Chaline, delle Manie et de l’Abri Mochi (Ligurie, Italie; 1972 niveau moustérien), de Toureil (Ariège; niveau * Microtus (S.) malei Hinton, 1907 néolithique), de la grotte de la Canadienne Tribu Dicrostonychini Kretzoi, 1955 (Tautavel, Pyrénées Orientales; actuel), et de la Genre Dicrostonyx Gloger, 1841 grotte de la Colombière (Var; actuel), du Périgord, * Dicrostonyx torquatus Pallas, 1778 de la Mayenne et d’Aude (France; actuel). Genre Lemmus Link, 1795 La liste des espèces de rongeurs, selon la * Lemmus lemmus Linnaeus, 1758 nomenclature de Wilson & Reeder (99) et Mc Tribu Clethrionomyini Hooper & Hart, Kenna & Bell (68), est la suivante: 1962 Genre Pliomys Méhely, 1914 1. Famille Myoxidae Gray, 1821 * Pliomys lenki Heller, 1930 Sous-famille Leithiinae Lydekker, 1896 * Pliomys episcopalis Mehely, 1914 Tribu Leithiini Lydekker, 1895 * Pliomys chalinei Jeannet, 1984 Genre Eliomys Wagner, 1840 Genre Clethrionomys Tilesius, 1850 * Eliomys quercinus Linnaeus, 1766 * Clethrionomys glareolus Schreber, 2. Famille Dipodidae Waterhouse, 1842 1780 Genre Sicista Gray, 1827 Sous-famille Murinae Illiger, 1811 * Sicista sp. Genre Apodemus Kaup, 1829 3. Famille Castoridae Hemprich, 1820 * Apodemus sylvaticus Linnaeus, Genre Castor Linnaeus, 1758 1758 * Castor fi ber Linnaeus, 1758 4. Famille Muridae Illiger, 1815 L’appareillage utilisé pour la prise des Sous-famille Cricetinae Fischer de Waldheim, mesures, consiste dans une binoculaire Wild M8 1817 type 346910 reliée par une camera de type DXC- Genre Cricetulus Milne-Edwards, 1867 107AP n° 401853 à un écran, et au vidéo-mesureur * Cricetulus (Allocricetus) bursae Kappa MFK II. Les mesures ont été prises Schaub, 1930 directement sur l’écran. Sous-famille Arvicolinae Gray, 1821 Les analyses factorielles (AFD, CB, ACP), les Tribu Arvicolini Gray, 1821 tests statistiques de Kolmogorov-Smirnov, et les Genre Arvicola Lacépède, 1799 tests de Chi 2 ont été réalisés sur le logiciel * Arvicola terrestris ssp. A Statlab.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 13
II. Données morpho-métriques concernant les dents des rongeurs
Eliomys quercinus Linnaeus, 1766 Conclusion. Les directions évolutives du genre Eliomys, Si nous acceptons pour le matériel datant du du Pliocène jusqu’à l’actuel, ont été décrites en Pléistocène moyen, la nomenclature d’Eliomys détail par Chaline (13). Cet auteur laisse entrevoir quercinus helleri (forme avec des crêtes accessoires une transition entre la forme de grande taille et à et une taille intermédiaire entre celles des deux crête accessoire (entre le postérolophide et le sous-espèces actuelles quercinus et lusitanicus), mésolophide), d’Eliomys intermedius Friant, 1953 la population d’Orgnac-3 en fait partie. Cette (de la fi n du Pliocène), vers la forme actuelle population ne diffère pas de deux autres - celle de d’Eliomys quercinus quercinus (sans crêtes la Caune de l’Arago et de la Baume Bonne - datant accessoires et de petite taille), en passant par la du Pléistocène moyen, toutes les trois étant pro- forme omniprésente dans les sites pléistocènes, ches de la sous-espèce actuelle d’E. q. quercinus. d’Eliomys quercinus helleri. Celle-ci, à part la taille intermédiaire, se caractérise aussi par la Sicista sp. présence de crêtes d’émail accessoires. La siciste d’Orgnac-3 a été décrite sous le Le nombre minimum d’individus, par couche nom de Sicista sp. par Jeannet(48). Nous ne archéologique dans le site d’Orgnac-3 est donné disposons pas de ce matériel. dans le tableau 50. Description morphologique (pl. 4: variabilité Castor fi ber Linnaeus, 1758 morphologique). Durant le Pléistocène, le Castor a été cité dans Sur une P/4 et une M/1, nous avons mis en plusieurs sites européens, sa présence étant plus évidence une crête accessoire d’émail entre le abondante dans le Würm(13). La seule espèce citée postérolophide et le mésolophide. pour le continent européen durant le Quaternaire, Un vestige d’émail entre le mésolophide et le est Castor fi ber. métalophide a pu être remarqué sur 3 des P/4 (sur A Orgnac-3, une seule M3 supérieure frag- le total de 4), sur 3 des M/1(sur un total de 24), mentaire a été découverte. Selon sa morphologie sur 2 M/2 et une M/3. (pl. 5), et ses dimensions relatives, elle a été Sur une seule P/4 les racines sont accolées, attribuée à Castor fi ber. avec deux orifi ces correspondant aux deux racines, les autres P/4 présentant les 2 racines fusionnées. Cricetulus (Allocricetus) bursae Schaub, 1930 Par la présence du métalophide (sur les P/4), Les populations de C. (Allocricetus) bursae l’existence des crêtes d’émail surnuméraires entre sont toutes fossiles. Elles apparaissent en France le mésolophide et le postérolophide, la population à plusieurs reprises au cours du Pléistocène moyen d’Orgnac-3 se rattache à Eliomys quercinus helleri et supérieur, à l’occasion de migrations d’origine (84; 89). orientale (13; 14). Chaline a mis en évidence dans les Biométrie. Les longueurs et les largeurs des faunes du Pléistocène moyen, l’existence de cinq prémolaires et des molaires inférieures et supé- sous-espèces chronologiques: Allocricetus bursae rieures sont données dans les tableaux 2 et 3. balaruciensis (à la fi ssure 1 de Balaruc); A. b. Toute une série de tests t de Student (tableau duranciensis (à Saint-Estève Janson); A. b. 4) a été appliquée sur les P4 et M3 supérieures et pyrenaicus (à la Caune de l’Arago); A. b. inférieures d’Orgnac-3 avec celles de plusieurs colombriensis (à la fi ssure de la Colombière) et A. populations d’Eliomys quercinus quercinus, E. q. b. correzenzis (à la Fage)(12; 13; 14). helleri et E. q. lusitanicus. C. (Allocricetus) bursae a été retrouvé aussi Les résultats de ces tests prouvent la taille dans les remplissages de l’Abri Vaufrey, de Mont- proche d’Eliomys d’Orgnac-3 des autres popu- gaudier – Gaudry, de Suard, de Camp-de-Peyre, lations appartenant à la sous-espèce E. quercinus de la Baume de Loisia (13; 14; 20; 63) et d’Arcy-sur- helleri (comme celle de la Caune de l’Arago, de Cure (Apud, 50). la Baume Bonne), et de fortes divergences avec la Selon Chaline et Marquet, l’espèce a persisté sous-espèce de grande taille E. q. lusitanicus. en France au Würm ancien.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 14 Alexandra-Cristina Paunesco
Une citation plus récente encore (51), montre la tableaux 5 et 6. présence de C. (Allocricetus) bursae à l’Abri La fi gure 1 reproduit les histogrammes des Moula, associé à Cricetulus migratorius et Crice- longueurs et des largeurs des dents inférieures tus major, ainsi qu’au Cotencher et à la grotte de d’Orgnac-3. Les résultats du test d’Adéquation de Marie-Jeanne, dans des couches mousté riennes Chi 2 sont donnés dans le tableau 7; les distri- qui ont permis la localisation de ces sites à la li- butions sont normales, gaussiennes, à l’exception mite Pléistocène moyen - Pléistocène supé rieur. de la longueur des M/1. Très visiblement, les Nous avons également identifi é C. (A.) bursae valeurs maximales des M/1 d’Orgnac-3 caracté- à la grotte de la Baume Bonne; ici l’espèce est risent des individus âgés, avec un degré d’usure associée à Cricetulus migratorius dans les bien plus fort et avec des contours très larges. ensembles II-III et IV (84; 86). Malheureusement, les sites qui ont fourni des Le nombre de restes recueilli à Orgnac-3 est restes de C. (Allocricetus) bursae ne sont pas très assez important, comme le montre le tableau 50, nombreux et la quantité de matériel recueillie est et la plus grand partie de molaires est fi xées dans faible. Seuls quelques gisements (la Caune de des mandibules ou maxillaires. l’Arago, Orgnac-3, Saint-Estève Janson, La Fage Description morphologique (pl. 6: variabilité – en France, et Atapuerca en Espagne) ont fourni morphologique). un assez grand nombre de restes, ce qui rend Remarque. La morphologie des molaires des possible l’interprétation statistique. populations du Pléistocène moyen d’Orgnac-3, de Pour comparer la population d’Orgnac-3 avec la Caune de l’Arago et de la Baume Bonne se les autres ci-dessus mentionnés, nous avons ressemble, les traits généraux sont caractéristiques appliqué le test t de Student (tableaux 8 et 9). de l’espèce Cricetulus (Allocricetus) bursae Remarque. D’une façon générale, la population Schaub, 1930. Cette morphologie est intermédiaire d’Orgnac-3 se rapproche de celles de la Baume entre celles des sous-espèces duranciensis et Bonne et de la Caune de l’Arago. Ces trois popu- correzensis (13; 14). lations sont proches de celles du groupe correzenzis Selon Chaline, en plus des différences de (La Fage, Moula), alors qu’elles présentent de taille entre la forme correzensis et la forme fortes différences avec les populations plus duranciensis, la diagnose de la forme de Saint- anciennes de type balaruciensis et duranciensis Estève se distingue par la présence du mésolophide (Saint-Estève, Abri Gaudry, grotte Vaufrey). sur un plus grand nombre de M2 et M3 inférieures. Une image assez concluante est donnée par Malheureusement, nous ne connaissons pas le les aires de distributions des longueurs en fonction pourcentage de représentation de ce caractère pour des largeurs (fig. 2 et 3) de l’ensemble de les populations des deux groupes, ni pour la populations françaises de C. (Allocricetus) bursae population de la Colombière considérée comme citées dans la littérature. «intermédiaire» (C. (A.) b. colombierensis). Nous pouvons constater que les deux sous- Donc, la révision du genre s’impose, en espèces duranciensis (la localité type: Saint mettant l’accent sur d’éventuels caractères pri- Estève) et correzensis (la localité type: La Fage) mitifs, et établir – si c’est le cas – des directions se séparent parfaitement, indifféremment du type évolutives pour ce groupe. de dent que nous avons pris en considération. Marquet, dans son étude(63) a pris en considé- Les deux populations d’Orgnac-3 et de la ration seulement la biométrie des molaires de C. Caune de l’Arago qui sont représentées par des (Allocricetus), sans tenir compte de la morphologie effectifs importants, couvrent les écarts entre les dentaire. populations de Saint Estève et de la Fage. La diagnose de la population de la Colombière Malheureusement, les populations anciennes était basée seulement sur les molaires supérieures de Balaruc, Bourgade, Gaudry, mais aussi, celle (13), ce qui est insuffisant et ne permet pas sa plus tardive de la Colombière, sont très faiblement comparaison avec d’autres sites ayant livré, que représentées. Malgré cet aspect, l’augmentation des molaires inférieures. de la taille au cours du temps, est évidente. Biométrie. Les dimensions dentaires du Chaline (17) a décrit la population de la Caune matériel d’Orgnac-3 sont données dans les de l’Arago comme une nouvelle sous-espèce:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 15
C. (A). bursae pyrenaicus (dans ce groupe rentre En tenant compte d’autres sites que ceux aussi la population d’Orgnac-3), considérée par le présentés dans la fi gure 4, ou en ajoutant d’autres même auteur, comme intermédiaire entre celle de à ceux utilisés comme exemple, les équations Saint-Estève (Mindel fi nal: la sous-espèce dur- données seront légèrement différentes, mais, anciensis) et celle de la Fage (Riss fi nal: la sous- malgré cela, le gradient de la taille sera toujours espèce correzensis). croissant. Les équations du trend linéaire calculées, Si nous acceptons cette nomenclature (de C. ne tiennent compte que de la succession des (Allocricetus) bursae pyrenaicus) pour la popu- valeurs dans le temps, sans tenir compte des lation d’Orgnac-3 (malgré les fortes similitudes distances temporelles existantes entre ces avec la sous-espèce correzensis), il faut préciser termes. que cette distinction est purement chronologique, Des équations légèrement modifiées sont pour désigner une population recueillie dans une obtenues (dans l’exemple ci-joint), en tenant séquence stratigraphique plus ancienne que l’autre. compte pour les mêmes termes de la série des A notre avis, du point de vue biométrique, les distances temporelles données par les différentes populations de C. (Allocricetus) bursae en France, méthodes de datations: peuvent correspondre à deux groupes. M/1: y = 0,0222247x + 2,0300975; M/2: y = Le premier correspond à des populations de 0,0290227x + 1,7002066; M/3: y = 0,0506621x + petite taille (comme celle de Balaruc, de Saint 1,7841314; M1/: y = 0,0244034x + 2,1915994; Estève, de l’Abri Gaudry, de Vaufrey, de Camp de M2/: y = 0,0359407x + 1,6727261; M3/: y = Peyre) (13; 14; 63). 0,0115624x + 1,3260092 (ou «y» représente la Le deuxième, de plus forte taille, correspond taille en mm et «x» c’est le facteur temps / 105). aux populations de la Caune de l’Arago, de la Seule une révision basée sur une étude Colombière, d’Orgnac-3, de la Baume Bonne, de biométrique et morphologique globale, pourra La Fage et de Moula). Ce deuxième ensemble résoudre le problème de l’évolution du genre C. couvre un laps de temps assez long, du Mindel (Allocricetus). jusqu’à la limite Pléistocène moyen / Pléistocène supérieur. Ces diverses populations présentent des Genre Arvicola Lacépède, 1799 variations de taille. Ces variations sont essenti- Le matériel étudié provient des couches i-j et ellement d’ordre géographique, mais aussi chrono- g-h d’Orgnac-3 (le N.M.I par couche archéologique logique – en n’oubliant pas que l’espèce était en est indiqué dans le tabl. 50). pleine évolution (voir le taux d’augmentation de Description morphologique (pl. 7: variabilité la taille: fi g. 4). Ces affi rmations restent au stade morphologique). de présomptions, car l’étude métrique doit être La morphologie des premières molaires in- corroborée à celle morphologique. férieures d’Arvicola connaît une certaine varia- Nous pouvons constater également une aug- bilité, remarquée surtout au niveau du complexe men tation de taille avec le temps, à partir des antérieur. La M/1 est constituée du lobe postérieur, populations plus anciennes, vers les plus récentes. de trois triangles clos, et du complexe antérieur Cette croissance de taille n’est pas linéaire, elle (C.A.), à son tour représenté par les triangles T4 connaît des oscillations dans le temps. et T5 et la boucle antérieure. En essayant d’atténuer les pics, pour mieux Deux morphotypes principaux ont été mis en mettre en évidence le sens de l’évolution, pour évidence: chaque type de dent, nous avons calculé le trend - le morphotype grenii (avec l’ouverture du correspondant. L’ajustement des valeurs par cette T4 moins large, ainsi que, avec les angles rentrants méthode analytique (fig. 4) indique une aug- A6 et A7, plus prononcés et avec la largeur A6-A7 mentation de la taille dans le temps (l’exemple (BRA3-LRA4) assez étroite; la longueur de la choisi couvre le laps de temps compris entre «les partie antérieure de la dent est assez faible); moments» Saint-Estève-Janson et Moula), plus - le morphotype praeceptor (avec un plus fort forte pour les M/3 et les M2/ (la pente la plus forte développement de la partie antérieure de la dent, est celle établie pour la M/3, suivie par la M2/), et avec une ouverture du T4 et de la boucle que pour les autres molaires. antérieure plus large).
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 16 Alexandra-Cristina Paunesco
Les deux morphotypes sont reliés entre eux inférieurs. Seulement dans trois cas, ce repli est par toute une série de formes intermédiaires, dans bien marqué (pl. 7.7), ou alors se présente comme certains cas, des complications au niveau du C.A. une très faible évagination de l’émail sur le bord sont constatées (la présence du T7; l’ébauche du antérieur du T4. T6 ou les deux; l’existence du A8 ou bien du A8 Biométrie. Les dimensions dentaires sont (BRA4) et A9 (LRA5). Les synclinaux sont données dans les tableaux 10 et 11. colmatés par du cément; les dents sont arhysodontes Comme nous avons pu remarquer sur les et hypsodontes. histogrammes des longueurs et des largeurs (fi g. Les variations de l’épaisseur de la bande 5), la population d’Orgnac-3 s’intègre dans le d’émail sur les bords antérieurs et postérieurs des groupe cantiana / terrestris, avec d’autres popu- triangles seront évoquées dans un chapitre à lations comme celles de la Caune de l’Arago, part. Baume Bonne, Toureil, Fontbrégoua. Ce groupe Sur les molaires appartenant à de très jeunes est différent de celui de type sapidus (Fontbrégoua); individus, la boucle antérieure peut être bilobée, ce dernier est d’une taille plus forte pour la plus et des «replis mimomyens», surtout sur le bord grande partie des variables analysées. antérieur du T4, ont été remarqués. La taille de ces Sur la population d’Orgnac-3 – niveau molaires, et l’épaisseur de l’émail sont plus faibles inférieur a été appliqué le test d’Adéquation de que chez l’adulte, les contours plus découpés, les Chi2 (tabl. 12). Pour la largeur des M/1, les triangles plus largement communiquants entre distributions obtenues sont bimodales, non- eux, et le cément moins abondant. gaussiennes, la population étant hétérogène. Dans les niveaux inférieurs, 4 individus sur Le coeffi cient de corrélation longueur-largeur un total de 7 présentent une large ouverture du T4 indique une liaison nulle dans le cas de la et une boucle antérieure étroite; 2 autres individus population d’Orgnac-3 provenant du niveau ont la distance A6-A7 et la communication T4-T5 supérieur. Nous pouvons donc envisager que les étroites; et sur une M/1 la boucle antérieure est deux variables n’ont pas évoluées de la même large. façon dans le temps. Peut être existent-il des Dans les niveaux supérieurs, 29% des M/1 moments où les deux variables ont eu une possèdent la distance A6-A7 et l’ouverture du T4 augmentation, suivie de périodes durant lesquelles étroites, les triangles T4-T5 sont alternes; 19,35% l’une d’entre elles – en particulier la longueur – a présentent les deux distances moyennes; et larges connu une augmentation plus forte. dans 19,35%. Pour l’ensemble des populations, la distri- 16,12% des M/1 ont la boucle antérieure et la bution montre une forte liaison positive (coeffi cient distance A6-A7, large et l’ouverture du T4 de corrélation supérieur à 0,8); ce qui prouve qu’à moyenne ou assez étroite; dans 16,12% la cette large échelle temporelle, les deux variables communication T4-T5 est large, et la distance A6- ont suivies une augmentation corrélée. A7 est étroite ou presque moyenne. Comme l’a montré le test de Kolmogorov- Le T4 est incliné; 64,28% du matériel pro- Smirnov (tableau 13), la population du niveau venant des niveaux supérieurs et 40% des niveaux inférieur d’Orgnac-3 (couches i-j) ne pressentent inférieurs, connaissent des valeurs négatives pour de différences signifi catives avec les deux popu- la différence LT4-LA4. Les deux longueurs sont lations de la Caune de l’Arago (ensemble I et III), égales, seulement sur deux M/1 des couches pour aucune des variables interrogées. supérieures (différence LT4-LA4 nulle). La population du niveau supérieur d’Orgnac- Le T7 a été mis en évidence sur 16,12% des 3, pour certaines variables concernant les largeurs M/1 provenant des couches supérieures et sur 3 du C.A. a aussi des similitudes avec celle de la individus (sur un total de 7), des couches Caune de l’Arago – ensemble I. La même inférieures. Le T7 et l’ébauche du T6 sont présents remarque, mais concernant également la longueur sur 38,7% des M/1 provenant des couches g-h. de la boucle antérieure, peut être faite entre les Le «repli mimomyen» a été observé sur 7 M/1 niveaux supérieurs d’Orgnac-3 et Arago III. (sur 20% du matériel) provenant des couches Certaines différences ont été mises en évi- supérieures (g-h) et sur une seule M/1 des niveaux dence entre les deux niveaux d’Orgnac-3. Mais en
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 17 ce qui concerne le niveau inférieur d’Orgnac-3, le actuelles du genre Arvicola, il y a de grands écarts nombre de restes est très faible et les interprétations entre les valeurs du S.D.Q. plus fortes à l’est qu’à doivent être faites avec précaution. l’ouest, et au sud qu’au nord de l’Europe (94) ainsi Le développement de la partie antérieure des que des augmentations avec l’altitude (58; 59). M/1 recueillies dans le niveau supérieur d’Orgnac- Nous pouvons penser que la géographie peut 3, est plus fort que celui des populations de la jouer un rôle important (surtout dans le cas des Caune de l’Arago, étant comparable aux popu- isolats géographiques), ainsi que les conditions lations plus récentes: la Baume Bonne, Toureil, écologiques - et n’est pas en dernier -l’éthologie Fontbrégoua, ou bien des formes actuelles. de l’espèce (58; 59; 95). De cette succincte présentation, nous pouvons En ce qui concerne cette période du Pléistocène en déduire que les populations anciennes comme moyen qui fait l’objet de notre discussion, il ne celles d’Orgnac-3 ou de la Caune de l’Arago faut pas oublier que le genre Arvicola venait de se présentent des affi nités entre elles. différencier du groupe Mimomys, et s’inscrivait Pour la principale variable (la longueur des dans un chemin évolutif complexe et rapide. Selon M/1), nous pouvons remarquer des fl uctuations Kolfschoten (55), ce moment se situe dans la dans le temps c’est-à-dire des oscillations (fi g. 6) deuxième moitié du «Complexe Cromérien», pour qui vont se reproduire durant le Pléistocène moyen l’Europe Centrale et du Nord-Ouest. et supérieur. Sur la descendance du genre Arvicola, du groupe Mimomys, et plus précisément du Mimomys L’indice de différentions de l’émail (S.D.Q.). savini, par la forme Arvicola terrestris-cantiana L’indice de différenciations de l’émail – dans la nomenclature de Kolfschoten (55) (S.D.Q. (S.D.Q.) est l’élément qui donne l’échelle bio- supérieur à 120) – ou A. cantiana – selon Heinrich stratigraphique du Quaternaire. (42; 43; 44) - les chercheurs sont bien d’accord. Par L’indice d’épaisseur de l’émail, sur les contre, sur le moment où la transition s’est pro- populations françaises analysées, a mis en duite vers A. terrestris, les dates différent. Dans le évidence une série successive de valeurs, con- Saalien pour l’Europe du Nord-Ouest, selon stituée par les deux séquences de la Caune de Kolfschoten (55; 56), et durant l’Eemien pour les l’Arago et d’Orgnac-3 (fi g. 6; 7; 8). populations d’Europe Centrale, selon Heinrich Les couches inférieures (i-j) d’Orgnac-3, ou (42; 43). l’étude pluridisciplinaire, à démontré l’apparte- Pour l’Europe de l’Est, les données concernant nance au stade isotopique 9 (Holsteinien) et les l’indice S.D.Q. d’Arvicola ne sont pas nombreuses, couches supérieures (g-h), comprises dans la et comme nous avons pu le remarquer sur les séquence datée à la fi n du stade 9 – début du stade populations d’Arvicola de plusieurs grottes des 8, possèdent un S.D.Q. égal à 118,738 dans le Carpates, le nombre d’individus mesurables est premier cas, et 115,145 dans le deuxième. Selon très faible; à l’heure actuelle, pour des sites ces indices, les séquences semblent appartenir, antérieurs au Weichselian, l’information est pour les premiers, à la fi n de l’Holsteinien – début manquante. Malgré celles-ci, les valeurs obtenues du Saalian, et pour les deuxièmes, au Saalien; si pour l’Est de l’Europe (fi g. 9) sont comparables à nous comparons nos données avec celles de celles de l’Europe Centrale. l’Europe Centrale. Pour des périodes plus anciennes, Holsteinian Par contre, si nous essayons de projeter les - Elsterian, les valeurs mises en évidence en résultats du S.D.Q. sur l’échelle du Nord et du Europe du Nord-Ouest, sont légèrement supé- Centre de l’Europe, ces valeurs se rapprochent de rieures à celles de l’Europe Centrale. celles connues pour des périodes plus tardives. En revanche, un bref regard sur les indices Le problème est très complexe et il faut aussi S.D.Q. des populations d’Arvicola cantiana/ tenir compte d’un maximum de données sur terrestris de l’Italie (67) montre des valeurs assez chaque séquence étudiée, et du fait que plusieurs proches de celles que nous avons retrouvées au migrations ont eu lieu durant les périodes en sud-est de la France. discussion, et ont pu amener des populations avec Dans le site de Visogliano – niveau A1 (stade un S.D.Q. bien différent. Aussi pour les formes isotopique 12 ou 10 – 450.000-350.000 B.P.) (67)
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 18 Alexandra-Cristina Paunesco l’indice S.D.Q de 116,53 (assez faible) a une gueur, et négative pour l’indice S.D.Q. – sera valeur intermédiaire entre ceux d’Orgnac-3. Les gardé. niveaux B et A2 – d’un âge comparable à celui de En accord avec celles-ci, le diagramme de la Caune de l’Arago, ont donnés des valeurs dispersion des moyennes des longueurs, en moyennes (S.D.Q.: 125,45 – pour le premier; fonction de l’indice d’épaisseur d’émail, pour la 122,77 – pour le deuxième), proches de celles des même série de sites, montre une forte liaison deux ensembles (I et III) de la Caune de l’Arago négative entre ces deux variables (r = -0,997), et (S.D.Q.: 122,014 et 120,955). la droite de régression a une forte pente (L en Cette succincte présentation sur les valeurs fonction de S.D.Q.: -7,13928) (fi g. 8). des S.D.Q. des populations d’Arvicola d’Italie Conclusion. nous détermine à regarder les données concernant En tenant compte des valeurs obtenues pour le sud de la France, à une échelle plus large, l’indice de différenciation de l’émail, nous pou- correspondant au Sud de l’Europe (Bassin médi- vons conclure, en gardant la nomenclature terranéen) et qui offre plus de cohérence qu’avec proposée par Kolfschoten (55; 56; 57), qu’à Orgnac-3 les séquences de l’Europe Centrale et de Nord- nous avons affaire à A. terrestris ssp. A (indices Ouest. compris entre 120 et 95). Dans ce contexte, nous pouvons remarquer A cause du décalage temporel entre les pour des périodes plus anciennes (stade isotopique associations fauniques du Sud de la France (notre 14 à 8) – que les indices de S.D.Q. connus au sud cas), et la biostratigraphie du Centre et du Nord- de l’Europe, sont plus faibles et qu’en revanche, Ouest de l’Europe (donnée par les valeurs du pour les périodes plus récentes, ils sont plus forts S.D.Q.), ainsi qu’aux corrélations qui peuvent être que ceux de l’Europe Centrale et du Nord-Ouest. établies avec des sites italiens, nous proposons Cela nous fait penser qu’il y a eu, au minimum, l’intégration de ces données dans un cadre deux migrations ayant touché les régions biostratigraphique du Sud de l’Europe (bassin méditerranéennes (sud de la France et l’Italie). méditerranéen). Dans ce sens, dans la fi gure 6, nous avons présenté les variations de l’indice S.D.Q. pour la Microtus (Iberomys) brecciensis Giebel, 1847 France, en réunissant les données de plusieurs Le gisement d’Orgnac-3, a fourni des restes auteurs (2; 3; 4; apud, 3; 22). du campagnol méditerranéen, attribué par Chaline La lecture de ce diagramme qui inclus des (13) à M. brecciensis orgnacensis. Cette population populations françaises montre une diminution a successivement fait l’objet de plusieurs études: progressive des valeurs de S.D.Q. à partir du Jeannet (48; 49), El Hazzazi (35) et Paunescu (84). Pléistocène moyen, jusqu’à la fi n du Pléistocène Deux sous-espèces chronologiques de M. (I.) supérieur; processus qui se poursuit parallèlement, brecciensis sont connues en France: mediterraneus que l’augmentation des longueurs des M/1. Les (localité type: Saint-Estève-Janson) et orgnacensis faibles oscillations remarquées – aussi bien pour (13). La particularité morphologique la plus la longueur, que pour l’indice S.D.Q. – peuvent importante chez la forme orgnacensis, est le être ajustées par la méthode analytique du trend développement de l’angle rentrant A8. linéaire (fi g. 7). Depuis, en France, d’autres gisements ont Cette méthode est relative, et surtout subjective fourni des restes appartenant au campagnol dans le choix de la série de populations analysées; méditerranéen: La Colombière (13); Grotte d’Aldène elle ne tient pas compte des distances temporelles (16); Caune de l’Arago (31; 82; 84); Baume Bonne, réelles, existantes entre les différents termes de la Lazaret (4); Grotte d’Adaouste (29); Baume Moula- série. C’est pour cela que les équations des droites Guercy (32) et la grotte de Cèdres (91). La population de régression, subiront de légères modifi cations, de ce dernier site, plus évoluée, a été attribuée à dans le cas où, pour la même série, les distances M.(I.) brecciensis defl euri (91). temporelles seront précisées; mais pour cela, il Le nombre de restes recueilli à Orgnac-3 est faudra que des datations absolues soit effectuées très important (tabl. 50), M. (I.) brecciensis étant pour tous les sites cités. Sinon, le sens donné par l’espèce la mieux représentée. La majorité des les droites de régressions, positive pour la lon- molaires est fi xée dans des alvéoles.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 19
Description morphologique (pl. 8: variabilité généralement fort, présente une B.A. très large. morphologique). L’angle A8 est absent, une faible ondulation étant Les molaires de M. brecciensis comme celles observée sur le bord du T6. Celui-ci est fort et bien de M. cabrerae sont arhysodontes, et les angles large. Le T6 est antérieur au T5, mais le BSA4 est rentrants sont abondamment colmatés par du postérieur à BRA3 (pl. 9.23). cément. Les représentants actuels de ce groupe ont Morphotype 3 (pl. 9.3): Quelques différences une taille plus forte. L’émail est différencié, de sont remarquées par rapport au type 1. La type Microtus (la bande d’émail est plus épaisse à principale particularité consiste dans la présence la partie antérieure des prismes dentaires) et de l’angle rentrant A8 (donc BRA4). présente les interruptions caractéristiques pour ce Le A7 est très profond, comme dans les cas groupe. antérieurs; le A6 (BRA3) arrive dans de nombreux Les M/1 sont constituées par le lobe postérieur, cas à la moitié de la distance LSA4-LRA4. Le T7 cinq triangles clos (T1 à T5) et le complexe est bien développé; A9 est large et arrondi. La antérieur - formé par les triangles T6 et T7 et la boucle antérieure a une largeur variable (de très boucle antérieure - d’une très forte variabilité étroit à large). Les deux angles rentrants A7 et A8 morphologique. La dissymétrie de la dent est très (LRA4 et BRA4) s’opposent; la distance LRA4- prononcée, les triangles internes sont plus déve- BRA4 est faible. Le T6 est arrondi et est orienté loppés, ainsi que les angles rentrants, côté lingual, antérieurement. Les deux différences de longueurs sont nettement plus profonds. mentionnées ci-dessus (BSA4-BRA3 et BSA4- A cause de la très grande variabilité des LSA4) sont positives. Le T7 est incomparablement formes remarquées, plusieurs morphotypes ont pu plus fort que le T6. être établis. Morphotype 4 (pl. 9.4): L’angle A7 est Morphotype 1 (pl. 9.1): L’angle rentrant A7 toujours profond, mais moins long que dans les est très profond, nettement plus long (plus d’un cas précédents; le T7 est bien développé et peut tiers) que n’importe quel autre angle rentrant du être allongé et étroit. L’angle A9 est moins large, côté interne. Le triangle T7 est fort et l’angle A9 formant un angle droit. Parfois, il peut être assez est large. Le T6 est arrondi et orienté en arrière. profond. La boucle antérieure est plus large; Le A7 est si profond qu’il isola presque le T6. l’angle A8 est absent. La différence des longueurs LT6-LT5 est soit Morphotype 5: Il ressemble au morphotype négative (donc le T6 est postérieur au T5), soit 4; la différence consiste dans la présence d’un nulle (les deux triangles étant au même niveau), faible angle rentrant A8 (BRA4) qui délimite ou plus rarement, très faiblement positive. Dans le T6. certains cas, l’angle A6 (donc BRA3) arrive à la Ces deux angles rentrants A7 et A8 (LRA4 et moitié de la distance comprise entre LSA4 et BRA4) peuvent être alternes ou presque opposés, LRA4. La différence des longueurs BSA4-BRA3 et les deux différences de longueurs (BSA4-BRA3 est toujours négative. L’angle rentrant A8 (BRA4) et BSA4-LSA4) sont positives (pl. 9.5). est absent. Une variante très proche de ce morphotype se Morphotype 2 (pl. 9.2): Généralement, il caractérise par une disposition peu alterne des présente les caractéristiques décrites au type 1, angles A7 et A8, et d’une orientation au même mais le T6 orienté fortement vers l’arrière, est aigu niveau, ou un peu postérieure au BSA4 par rapport et la boucle antérieure est un peu plus large que au BRA3 (ainsi, la différence des longueurs est dans le cas précédent. La différence des longueurs soit nulle, soit faiblement négative) (pl. 9.13). BSA4-BRA3 est toujours négative. L’angle BSA4 Morphotype 6 (pl. 9.6): Généralement, ce arrive plus ou moins au même niveau que LSA4. type ressemble au précédent (type 5), mais le Un autre type, mais rarement identifié à triangle T6 est fortement orienté vers l’arrière Orgnac-3 (qui sera présenté pour l’instant comme (valeurs négatives de la différence des longueurs une variante du morphotype 2), se caractérise par BSA4-BRA3). Le BSA4 arrive presque au même un A7 (LRA4) assez large et moins profond que niveau que LSA4. L’angle rentrant A8 est faible- les autres angles rentrants du côté interne; par un ment large. Le complexe antérieur est particu- T7 moins fort et un A9 moins profond. Le C.A. lièrement allongé.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 20 Alexandra-Cristina Paunesco
Morphotype 7 (pl. 9.7): Correspond à des A10 peut être ou non présent. D’autres ondu- formes à aspect «gregalo-arvaloïdes». Ce type se lations du contour, comme celle sur le T4, peuvent caractérise par une longueur plus faible du C.A.; être remarquées. Généralement, l’aspect du C.A. par un angle rentrant A7 (LRA4) moins profond est très dissymétrique, ainsi que celui des triangles que les autres angles rentrants du côté interne du côté interne et externe. (LRA1, LRA2, LRA3), et plus large, ainsi que par Sur une autre molaire, le C.A. n’est constitué la présence de l’angle rentrant A8 (BRA4), soit que d’un T6 réduit et un A8 faible; la formation comme une faible invagination, soit faible ou correspondante - du côté interne - étant très large moyen, sans jamais être fort ou comparable au A9 et ronde, sans le A9. (LRA5). Remarque. Comme nous l’avons déjà Donc, le T6 est faible, disproportionné par souligné, la variabilité morphologique du com- rapport au T7; les différences des longueurs plexe antérieur des M/1 est très forte, et l’ensemble BSA4-BRA3 et BSA4-LSA4 sont positives, le T6 des types décrits est relié par toute une série de étant orienté vers l’avant. Dans certains cas, la formes intermédiaires. différence des longueurs BSA4-BRA3 est nulle. Le pourcentage de représentation de chaque Les deux angles A7 et A8 (LRA4 et BRA4) morphotype est donné dans le tableau 14. Le s’opposent. La boucle antérieure est moyennement tableau 15 reproduit le pourcentage des morpho- large. Le A9 (LRA5) est large est arrondi. types sans A8 et avec A8 fort. Morphotype 8 (pl. 9.8): Ce sont des formes Les triangles internes et externes des M/2 de à aspect «arvalo-agrestoïdes». Ces formes se M.(I.) brecciensis sont remarquablement dissymé- caractérisent par la présence de l’angle A8 (BRA4) triques (pl. 10), le quatrième triangle présent une plus fort que dans le cas du morphotype antérieur. ouverture assez large (pl. 10.3). Le T6 est également plus fort, et la boucle Sur les M/3, les triangles T1 et T2 peuvent antérieure est assez large. Le T7 reste toujours très communiquer largement ou moyennement entre fort, et parfois, un faible T9 peut être mis en eux (pl. 10.2; 10.3; 10.4). évidence. Dans certains cas, nous avons observé La présence de M/3 avec des triangles fermés un faible A11 (LRA6). et de taille plus forte, au sein de la population Les deux angles rentrants A7 et A8 (LRA4 et d’Orgnac-3 (pl. 10.1), peut avoir plusieurs BRA4) sont assez opposés, et les différences des explications: soit, que la différenciation des deux longueurs BSA4-BRA3 et BSA4-LSA4 sont formes: brecciensis – dentatus s’est déjà faite, soit positives (parfois, BSA4 et BRA3 se situent au encore, qu’au sein de la même population, on même niveau). retrouve tout simplement les deux formes. Nous Morphotype 9 (pl. 9.9): Ce sont des formes considérons que la dernière hypothèse est plus à aspect «agrestoïde prononcé». L’angle rentrant juste; en effet, l’existence des formes intermé di- A8 est large, arrondi et plus profond que dans le aires apporte la preuve qu’il s’agit d’une variabilité cas précédent. Les deux angles rentrants A7 et A8 morphologique au sein d’une population. (LRA4 et BRA4) s’opposent et viennent en con- Biométrie. 28 mesures ont été prises sur les tact, ainsi le T6 est parfaitement isolé. La taille du M/1. 19 mesures ont été prises sur le C.A. selon T6 est, plus faible que celle des autres triangles du le modèle offert par Brunet Lecomte (8) pour le côté externe ou bien comparable. Le T6 est déme- genre M. (Terricola), en construisant un angle suré par rapport au T7. Le BSA4 est soit antérieur, droit avec la droite imaginaire passant par les soit postérieur au BRA3, en fonction du dévelop- triangles T4-T5 (pl. 11). Les principales valeurs pement du A8 (BRA4). Le T6 est antérieur au T5. sont données dans le tableau 16. Sur les autres La boucle antérieure est moyennement large. molaires inférieures (M/2 et M/3) ainsi que sur les «Les formes bizarres» (pl. 9.24 à 9.26): Le mandibules entières, nous avons indiqué la T5 présente un fort développement, un petit T6 longueur (tabl. 17). venant s’ouvrir dans celui-ci; les angles rentrants Des histogrammes comparatifs de fréquences A7 et A8 sont opposés. Sur le C.A., on remarque (fi g. 10) ont été construit pour six variables les un fort T7, ainsi qu’un T8 plus ou moins déve- plus importantes (longueur, largeur, longueur de loppé. L’angle A9 est bien marqué, tandis que le la partie antérieure des M/1, largeur T6-T7, profon-
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 21 deur des angles rentrants A6 et A8), entre la popu- cabrerae de Fontbrégoua et du Vallonnet pour la lation d’Orgnac-3 et celles d’autres populations totalité des variables prises en compte. françaises de type brecciensis et dentatus. Les - Selon le développent de la partie antérieure hystogrammes montrent clairement la présence de de la dent, la population de la Baume Bonne nous deux groupes: brecciensis (avec les populations parait plus évoluée que celle d’Orgnac-3. de la Caune de l’Arago, Orgnac-3, Baume Bonne) En essayant d’obtenir des représentations et cabrerae de plus forte taille (l’échantillon du graphiques plus concluantes, afi n de mieux mettre Fontbrégoua, le matériel du Vallonnet et certaines en évidence les affi nités des populations de type M/1 provenant de la Baume Bonne). brecciensis, nous avons réalisé plusieurs analyses Sur l’histogramme qui reproduit la distribution factorielles discriminantes (fi g. 11). Celles-ci ont des fréquences des valeurs de la profondeur de été effectuées sur les axes 1 et 2, soit en tenant l’angle rentrant A8, au sein du groupe brecciensis, compte de l’ensemble des variables (un nombre deux groupes peuvent être remarqués; la pro- de 13), soit en prenant comme variable filtre fondeur de cet angle étant très variable selon le chacune d’elles. morphotype. Sur l’A.F.D. qui tient compte de toutes les Les valeurs du test d’Adéquation de Chi 2 variables, les populations de M.(I.) brecciensis sont données dans le tableau 18. Les distributions (Caune de l’Arago, Orgnac-3, Baume Bonne), se correspondantes sont normales, gaussiennes, sans séparent des populations de M.(I.) cabrerae mettre en évidence des mélanges des deux formes, (Fontbrégoua, Vallonnet et certaines molaires de au sein de la même population. la Baume Bonne). L’indice de corrélation entre la longueur et la Les seuls résultats qui méritent d’être présentés largeur est donné dans le tableau 19, et montre des ici, concernent les différentes largeurs: la largeur liaisons positives d’intensité moyenne entre ces de la dent; celle comprise entre T4-T5; T6-T7; la deux variables. De fortes liaisons positives ont été largeur du T4; la profondeur des angles rentrants constatées pour la longueur de la dent et le déve- A6 et A8; et dans une mesure plus faible, celles loppement de la partie antérieure. Logique ment, des longueurs (la longueur totale de la dent et la l’accroissement des M/1 se fait par de nouvelles longueur de sa partie antérieure). Chacune de ces acquisitions au niveau du complexe antérieur. variables, prise comme variable fi ltre, montre une Des moyennes plus faibles ont été obtenues, disposition du côté des grandes valeurs des mo- également pour la profondeur des angles rentrants laires de M.(I.) cabrerae. Toujours, l’ensemble des A6 (BRA3) et A8 (BRA4). Le plus fort déve- populations de M. brecciensis forment un nuage loppement de ces angles sur les M/1 d’Orgnac-3, - où la projection des molaires appartenant à ces par rapport à ceux des molaires de Saint-Estève- différentes populations - se mélange forte ment. Janson, a été déjà remarqué par Chaline (13); ceux- Une image synthétique concernant les affi nités ci constituant l’un des critères qui a conduit à la entre les six populations brecciensis / cabrerae, séparation des deux sous-espèces du groupe est donnée dans la fi gure 12. Le dendrogramme a brecciensis. été construit en tenant compte d’un ensemble de Toute une série de test t (de Student) et de 16 variables (présentées dans le tableau 16). La Cochran ont été appliqués pour six des principales présence de deux groupes est bien évidente: variables: longueur, largeur, longueur de la partie brecciensis (avec les populations de la Caune de antérieure de la M/1, largeur T6-T7, largeur du T4 l’Arago, Orgnac-3 et de la Baume Bonne) et et la profondeur de l’angle rentrant A8 (BRA4) cabrerae (avec les populations du Vallonnet et (tableaux 20 et 21). Fontbrégoua). Une coupure réalisée sur le den- Quelques conclusions peuvent être tirées. drogramme, et délimitant les deux groupes, a - Pour les variables mentionnées, la population montré une forte variance inter-classes (71,8%). d’Orgnac-3 se rapproche de celle des niveaux La même observation faite à plusieurs reprises supérieurs (ensemble III) de la Caune de l’Arago. (au chapitre de morphologie et biométrie) concer- - Les populations de M.(I.) brecciensis nant les affi nités entre la population d’Orgnac-3 d’Orgnac-3 et de la Caune de l’Arago (niveaux et celle de la Caune de l’Arago – ensemble III, est inférieurs et supérieurs) diffèrent de celles de M. confi rmée sur ce dendrogramme.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 22 Alexandra-Cristina Paunesco
Conclusion. large. Le T6 est bien marqué, mais est plus étroit Le matériel d’Orgnac-3 est attribué à M.(I.) et plus allongé que le T7, toutefois orienté brecciensis orgnacensis. Cette sous-espèce se carac- postérieurement. Le C.A. est dissymétrique. térise par un pourcentage de représentation des Morphotype 6. C’est le morphotype connu A8 au niveau des M/1 plus fort que dans le cas de sous le nom de maskii et caractérisé par la la sous-espèce M. (I.) brecciensis mediterra neus. distance A8-A9 très faible (cette communication est presque fermée); les angles rentrants A8 et A9 Microtus agrestis Linnaeus, 1766 sont donc très profonds, et les triangles T6 et T7 En ce qui concerne les formes fossiles en sont opposés et largement communicants. Le C.A. France, les études menées par Chaline (13) ont mis est symétrique. en évidence deux sous-espèces chronologiques Morphotype 7. La communication entre le pour M. arvalis (les sous-espèces: santenayensis T6 et le T7 est très faible; le T6 n’étant pas encore et dommensis), et deux pour M. agrestis (les sous- parfaitement isolé. Le T7 est bien fort; la distance espèces: jansoni et aubinensis). A8-A9 est variable. Des éléments supplémentaires A Orgnac-3, M. agrestis est bien représenté; sont reconnus au niveau du C.A.: comme la l’espèce est la deuxième comme représentation présence du T9 et du A10, ou bien du T8 et du T9 entre les Arvicolinae, après M. (I.) brecciensis. avec seulement le A10, ou avec le A10 et le A11 Description morphologique. bien marqués. Le C.A. est dissymétrique. 1. La première molaire inférieure (pl. 12: Morphotype 8. C’est le morphotype variabilité morphologique). agrestoïde, caractérisé par un T6 isolé et un C.A. Concernant la morphologie dentaire, nous très dissymétrique. L’angle rentrant A8 peut être allons nous contenter de décrire un nombre de huit presque droit, et l’ouverture du T7 dans la boucle morphotypes (pl. 13), les plus fréquemment antérieure est variable. Dans certaines cas, le T7 reconnus sur notre matériel. peut être aussi isolé. Les mêmes éléments Morphotype 1. Les triangles T6 et T7 sont supplémentaires peuvent être observés sur ces largement confl uents et opposés. La largeur A8- M/1 comme dans le cas précédent. A9 est grande et les angles rentrants A8 et A9 sont A Orgnac-3, le morphotype 6 décrit sous le peu profonds; le A8 est un peu plus profond que nom de maskii est bien représenté (14%) et très A9. Le complexe antérieur est symétrique. conforme à la description faite. La boucle Morphotype 2. La largeur de l’ouverture du antérieure peut avoir une forme ronde, globulaire T6 dans le C.A. reste encore assez large, mais elle ou bien triangulaire. est plus faible que dans le cas précédent; la largeur La morphologie des premières molaires A8-A9 est faible, les angles rentrants A8 et A9 inférieures ne permet pas à elle seule à séparer étant profonds. Les triangles T6 et T7 sont le plus vraiment les espèces: M. arvalis et M. agrestis; les souvent opposés ou faiblement alternes. Le C.A. fortes acquisitions et la dissymétrie du complexe est symétrique. antérieur, étant sans doute l’apanage du M. Morphotype 3. Les triangles T6 et T7 sont agrestis, mais le problème se pose surtout avec alternes et confl uents, et la distance A8-A9 est toute la série des formes préliminaires à ce moyennement large. Les triangles T6 et T7 morphotype extrême. Il est donc nécessaire connaissent un développement comparable. Le d’associer aux critères morphologiques des complexe antérieur reste encore symétrique. C’est données biométriques plus complexes, afi n de le morphotype arvaloïde proprement dit. pouvoir séparer les deux espèces. Morphotype 4. L’ouverture du T6 dans le C.A. est étroite; les deux triangles T6 et T7 sont 2. La deuxième molaire supérieure (pl. 14). alternes; la distance entre A8 et A9 est faible. Le La présence d’un grand nombre d’espèces de C.A. est dissymétrique. Au niveau du complexe Microtini dans le site d’Orgnac-3, a rendu impos- antérieur, peuvent apparaître des éléments sible l’identifi cation des M2/. Parmi elles, seule- supplémentaires, comme l’ébauche du T9. ment les M2/ présentant un quatrième triangles Morphotype 5. La communication entre le postéro-intern, ont été retenues. Sur ces deuxièmes T6 et le T7 est étroite, mais la distance A8-A9 est molaires supérieures, le triangle supplémentaire
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 23 peut être fort ou très fort, mais aussi sous forme Quatre populations (Arago – ensemble I; d’une simple ébauche postéro-interne. Orgnac-3; Baume Bonne et Toureil) ne montrent Dienske (33) considère la présence de ce trian- pas de différences signifi catives avec la population gle supplémentaire comme l’apanage de M. actuelle de M. agrestis d’Aude, par le test t (tabl. agrestis, tandis que d’autres auteurs n’en tiennent 23). Par contre, l’ensemble des populations pas compte (92). fossiles diffère pour la longueur, de celles de M. Une remarque faite sur le matériel actuel de arvalis actuelles de France. La même remarque Nandru (Roumanie) et appartenant à Microtus peut être faite, également vis-à-vis de tout un arvalis, consiste dans le fait qu’un nombre très cortège de populations Pléistocène appartenant à faible de M2/ peut avoir une ébauche de T4, tandis Microtus arvalis. que l’autre M2/ du même crâne, n’en présente pas Ces valeurs élevées pour la longueur, la moindre trace. La longueur des molaires avec remarquées sur les populations fossiles analysées, ce petit triangle accessoire est plus forte que dans sont comparables à M. agrestis actuel de France. l’autre cas (84). Des comparaisons par le test de Kolmogorov- En tenant compte de cette grande variabilité Smirnov ont été effectuées pour la longueur et la morphologique et de certaines contradictions largeur des M/1, pour la longueur de la partie remarquées, nous considérons plus prudent de ne antérieure de la dent, pour la longueur comprise pas utiliser ce caractère comme discriminant entre entre le T6 et T7, pour l’inclinaison du T4, et pour les deux groupes arvalis et agrestis. le rapport entre les largeurs des triangles T4 et T5. La palette des différences constatées est très Biométrie. hétérogène (tableau 24), mais le rapprochement Les mesures prises sur les M/1 sont données avec le groupe agrestis, pour la plupart des dans le tableau 22. Ce sont: la longueur, la largeur variables est évident. et la hauteur des premières molaires inférieures, Pour les mêmes variables nous avons appliqué la longueur entre A4 et la boucle antérieure; la le test d’Adéquation (tableau 25). Les distributions largeur entre le A8 et A9; la largeur entre T6 et T7; sont normales, gaussiennes. la largeur de l’ouverture du T6; la largeur de la Pour la totalité des mesures prises au niveau boucle antérieure; l’inclinaison du T4, ainsi que du complexe antérieur, les limites de variations au la largeur des triangles T4 et T5. sein de la même population, sont grandes et Les histogrammes des longueurs des M/1 ont infl uencées par la fréquence plus forte d’un certain été construits (fi g. 14) pour Orgnac-3 avec les morphotype. A part ceci, nous pouvons également deux populations actuelles de M. arvalis (de envisager la présence, dans une certaine proportion, Mayenne et Périgord) et avec celle de M. agrestis d’individus appartenant au groupe arvalis (diffi cile (d’Aude). Si les populations actuelles de M. à isoler de l’ensemble de la population). arvalis ont une distribution différente en compa- Toute une série d’analyses factorielles raison avec celle de M. agrestis, occupant le côté discriminantes (fi g. 15) a été construite (sur les des valeurs faibles et moyennes, la distribution des axes 1 et 2) pour la population d’Orgnac-3 et les valeurs pour la population fossile, se fait surtout deux populations actuelles de M. arvalis (Mayenne du côté des grandes valeurs. Les limites supérieures et Périgord), et avec celle de M. agrestis de de variation pour les variables longueur et largeur l’Aude, en tenant compte, soit de l’ensemble des T6-T7 des M/1 d’ Orgnac-3, dépassent celle con- variables, soit en prenant comme variable fi ltre nues pour la population de M. agrestis actuelle. chacune d’elles. Pour le développement de la partie antérieure Un écart s’observe pour la population de la dent, l’hystogramme d’Orgnac-3 montre une d’Orgnac-3 par rapport aux trois populations de répartition du côté des valeurs moyennes de type comparaison. La localisation se fait surtout du «arvalis». côté d’agrestis, sauf pour les variables: largeur, Le chevauchement au niveau des valeurs largeur du T6, et dans une mesure plus faible, pour moyennes pour le groupe arvalis et agrestis la largeur A8-A9. n’éclaircie pas leur identité, et d’autres méthodes La population d’Orgnac-3 est surtout proche doivent être associées à celles-ci. de celles plus récentes de Toureil et de l’Aude.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 24 Alexandra-Cristina Paunesco
Les valeurs de l’inclinaison du T4 rentrent chez Microtus arvalis; l’aspect gregaloïde de la dans les limites de variation de la population dent étant conservé; c’est le morphotype actuelle de M. agrestis. arvaloïde. Le rapport des largeurs lT4/lT5 est élevé et Ces deux morphotypes sont liés entre eux par comparable à celui obtenu pour M. arvalis toute une chaîne de formes intermédiaires. actuel. Les cinq prismes d’émail sont fermés; Conclusion. En fonction de différents argu- seulement sur une M/1, nous avons pu constater ments que nous venons d’apporter et particulière- une communication plus ou moins large, entre le ment sur la biométrie, la population d’Orgnac-3 T4 et le T5, mais sans atteindre la largeur du sera attribuer à M. agrestis. «rhombe pytymien» connu chez le genre M. (Terricola). Microtus (S.) gregalis Pallas, 1778 L’émail est interrompu à la partie apicale de Si durant le Pléistocène moyen et le Pléisto- la boucle antérieure et bilatéralement sur le lobe cène supérieur, l’espèce a occupé une grande postérieur; l’épaisseur de l’émail est de type partie de l’Europe au niveau des latitudes Microtus. Les angles rentrants sont colmatés par moyennes, y compris en France, aujourd’hui on du cément. l’a retrouve à partir de l’Ukraine, en Asie septen- Parmi les neuf molaires d’Orgnac-3, aucun trionale et centrale (78; 41). complexe antérieur ne possède la morphologie Malheureusement, M. (S.) gregalis n’a pas fait typique gregaloïde (sans A8 (BRA4) ni T6). l’objet d’une étude détaillée à une grande échelle temporelle et spatiale, seulement des citations et Biométrie. Dix mesures ont été prises sur les quelques informations d’ordre morphologiques et premières molaires inférieures; ces valeurs se métriques étant fournies par la littérature. trouvent dans le tableau 26. Chaline (13; 14), dans ses études sur les popu- Dans le but de mettre en évidence les éventu- lations de La Fage (fi n du Pléistocène moyen), de elles différences entre la population d’Orgnac-3 la Quina (fi n du Würm ancien) et d’Ightham – et d’autres populations du Pléistocène moyen Angleterre (Pléistocène supérieur), a identifi é (Caune de l’Arago ensembles III et I; Baume deux espèces chronologiques: Microtus gregalis Bonne), toute une série de tests (soit le test de martelensis et M. g. anglicus. Kolmogorov-Smirnov, soit le test t de Student) a Par contre, dans la faune actuelle d’Ukraine, été appliquée (tableaux 27 et 28). trois sous-espèces sont mises en évidence: M. Dans ce sens, quelques remarques peuvent gregalis gregalis Pallas; M. gregalis kriogenicus être soulevées: Rekovetz; M. gregalis major Ognev, avec des - la population d’Orgnac-3 ne diffère pas tailles et des préférences écologiques différentes signifi cativement de celle de la Caune de (apud, 93). l’Arago - ensembles III et I (à l’exception A Orgnac-3, ont été identifi és seulement neuf de la largeur de la boucle antérieure (lB. fragments de mandibule avec M/1. A.); Description morphologique. - entre les populations d’Orgnac-3 et celle La première molaire inférieure de M. (S.) de la Baume Bonne des différences ont été gregalis (pl. 15), présente le lobe postérieur suivi mis en évidence seulement pour la largeur de cinq triangles d’émail et du complexe antérieur des M/1; de forme variable. Selon la morphologie du La population d’Orgnac-3 et l’échantillon de complexe antérieur deux morphotypes principaux l’ensemble I de la Caune de l’Arago, ne diffèrent peuvent être décrits: pas entre eux et ni de la population de la Fage Type 1 (44%): un faible A8 est remarqué, il attribuée par Chaline (13; 14.) à la sous-espèce M. est moins profond que le A9 (LRA5); le T6 est peu gregalis martelensis. développé et n’atteint pas la taille du T7; c’est le La population d’Orgnac-3 et l’échantillon morphotype intermédiaire gregalo-arvaloïde. provenant de l’ensemble III de la Caune de Type 2 (56%): le A8 et le T6 sont marqués, l’Arago ne diffèrent pas de l’espèce actuelle de M. mais leur taille est moins forte que celle connue gregalis gregalis des steppes d’Ukraine (93).
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 25
Conclusion. Les trois populations du Pléis- extrêmes: 766 et 1034 µ) est toujours intermédiaire tocène moyen (Caune de l’Arago; Orgnac-3; entre les deux espèces: M. (T.) vaufreyi et M. (T.) Baume Bonne) ne montrent pas de fortes diffé- duodecimcostatus; et l’ouverture du T6 (minimum rences morphologiques et métriques entre elles. 170 µ – maximum 336 µ) est assez large, mais pas L’étude comparative des populations nous a comparable à celle de M. (T.) duodecimcostatus. permis de mettre en évidence les affi nités de la Le plus souvent, les triangles T6 et T7 sont population d’Orgnac-3 avec les sous-espèces opposés. Dans 32,25% des cas, les deux triangles martelensis / gregalis (la première, fossile, la sont peu alternes, avec l’angle rentrant A8 plus deuxième, actuelle). profond que le A9 – mais, en restant toujours assez symétrique. Dans la majeure partie des cas, la M.(Terricola) maria-claudiae Chaline, 1972 boucle antérieure est arrondie, et sur 32,25% des A partir de 1988, Brunet-Lecomte réalise une individus, une ébauche de T9 a été remarquée. étude du genre Terricola, en utilisant des analyses Dans ce dernier cas, la boucle antérieure est statistiques (analyse de variance, analyse discri- globulaire (presque 80%) minante) associée à des tests statistiques – comme Le T6 est antérieur au T5 (les différences des le test de Scheffé, de Student ou Duncan – qui a longueurs entre le T6 et T5, sont positives) à contribué à une meilleure connaissance de ce l’exception d’un seul cas où ils étaient au même groupe, du point de vue paléontologique et niveau (différence égale à zéro); sur un nombre évolutive, durant le Quaternaire. restreint de M/1 (13%), le T6 est orienté vers La population d’Orgnac-3 étudiée par Chaline l’arrière, il est plus étroit et plus allongé que le T7, (13) (décrite comme sous-espèce de T. subterraneus), avec une faible dénivellation d’émail (bosse) sur sera inscrite au rang d’espèce (M. (T.) maria- sa partie antérieure. claudiae) par Brunet-Lecomte (8; 9; 11); Brunet- Le «rhombe pitymyien» est large, mais Lecomte et Chaline (10). intermédiaire entre les deux espèces de M. La majeure partie du matériel provenant (Terricola) mentionnées ci-dessus. La commu- d’Orgnac-3 est représentée par des dents fi xées nications entre les deux triangles est comprise dans des mandibules. Malheureusement, la entre 154 et 252 µ, tandis que l’inclinaison du T4 présence d’un grand nombre de Microtini, n’a pas est beaucoup moins forte que celle remarquée rendu possible l’identification des molaires pour M. (T.) doudecimcostatus de la Baume supérieures de Terricola. Bonne. 25,8% du matériel présente des valeurs Description morphologique et biométrie négatives (comprises entre (–85) et (–5 )µ) (pl. 16: variabilité morphologique). impliquant un T4 est bien incliné. La distance Une étude comparative entre la population LT5-LT4 est assez forte, mais elle n’atteint pas les d’Orgnac-3 et celles de T. vaufreyi de la Caune de valeurs connues chez M. (T.) duodecimcostatus. l’Arago et T. duodecimcostatus de la Baume Les deux angles rentrants A7 et A6, sont Bonne sera proposée. presque au même niveau, la différence LA7-LA6 Les mesures prises sur les M/1 ont été (var11-var9) étant la plus faible dans le cas de la effectuées selon le schéma proposé par Brunet- population de M. (T.) maria-claudiae; la différence Lecomte (8) (pl. 17). de longueur entre A9 et A8 (var12-var10), est la Les dimensions des M/1 sont présentées dans plus faible pour cette même espèce; des valeurs le tableau 29. bien plus fortes sont constatées dans le cas de la La taille des M/1 est élevée (valeur minimale population de M. (T.) duodecimcostatus. Donc, les 2660 µ - valeur maximale 3005 µ); la longueur de deux angles rentrants se situent pratiquement au la partie antérieure de la dent, ainsi que celle du même niveau, la symétrie étant plus accentuée sur complexe antéroconidique sont comparables à cet échantillon de M. (T.) maria-claudiae celles de M. (T.) vaufreyi. La boucle antérieure est d’Orgnac-3. large ou moyennement large (valeurs extrêmes de Dans certains cas (tabl. 30), les résultats du la distance A8-A9: 166 et 444 µ, sans atteindre les test d’Adéquation pour certaines variables (lon- valeurs connues pour M. (T.) duodecimcostatus de gueur, largeur, largeur B.A.), ont indiqué des la Baume Bonne); la largeur T6-T7 (valeurs distributions bimodales non-gaussiennes; ce qui
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 26 Alexandra-Cristina Paunesco soulève des doutes sur l’homogénéité – pour le connues pour la Caune de l’Arago (pour la totalité caractère respectif– de la population. Une des des variables étudiées); le morphotype dominant explications se trouve dans le pourcentage de est oeconomoïde, mais, comme nous l’avons déjà représentation d’un certain morphotype, mieux vu, le nombre de molaires recueillis est très faible. représenté dans l’ensemble de la population. Du point de vue métrique, d’autres similitudes Conclusion. peuvent être établies avec de nombreuses popu- La population d’Orgnac-3, appartenant à M. lations de M. oeconomus. (Terricola) maria-claudiae, est caractérisée par un grand développement de la partie antérieure de la Dicrostonyx torquatus Pallas, 1778 M/1, avec un complexe antérieur (var6-var5) plus L’espèce a été identifi ée par Jeannet (48) dans allongé, ainsi que par une inclinaison du «rhombe un niveau situé au-dessous de la couche archéo- pitymyien» assez forte, mais, la moyenne de ces logique 8. Nous ne sommes pas en possession de valeurs reste toujours positive. La largeur de la ce matériel. boucle antérieure, la largeur de l’ouverture du T6 et celle comprise entre le T6 et le T7, sont moins Lemmus lemmus Linnaeus, 1758 fortes que celles connues pour M. (Terricola) La seule pièce découverte à la base de la duodecimcostatus. couche h, corresponde à une mandibule avec M1- 2, l’identifi cation étant faite par El Hazazzi (35). Microtus (S.) malei Hinton, 1907 La M/1 (pl. 19) présente le lobe postérieur, 3 A Orgnac-3, cinq molaires inférieures ont été triangles fermés, suivis par les T4 et T5 largement recueillies. communicants entre eux, dans une structure à Description morphologique (pl. 18: varia- aspect de rostre. Selon El Hazazzi (35), la longueur bilité morphologique). de la M/1 est de 2915µ. Les premières molaires inférieures possèdent Selon le même auteur, la présence du L. le lobe postérieur suivi de quatre triangles d’émail lemmus dans le site d’Orgnac-3 corresponde à une fermés; un cinquième triangle s’ouvre plus ou phase de migration intermédiaire entre Vergranne moins largement dans le complexe antérieur, et le (stade isotopique 14 à 12) et de l’Abri Vaufrey - complexe antérieur lui-même. Celui-ci peut avoir couche VIII (stade isotopique 6). une forme variable; le T7 est présent et le A9 (LRA5) est bien marqué. Pliomys lenki Heller, 1930 Deux morphotypes principaux sont décrit en En France, Pliomys lenki a été identifi é: aux fonction de la présence ou de l’absence de l’angle Valerots (Côte-d’Or); à Vergranne (Doubs), à la rentrant A8 (BRA4): Caune de l’Arago (Pyrénées-Orientales), à Type 1: le T6 et le A8 sont absents; la boucle Orgnac-3 (Ardèche), à La Fage (Corrèze), dans antérieure est arrondie; il correspond au morpho- la grotte d’Aldène (Carcassonne), à Gerde, à type oeconomoïde (ratticepoïde): 4 M/1. La Nestier (Hautes Pyrénées), au Lazaret (Nice), à boucle antérieure est courte (la variable B.A.-T7 Chaignay (Côte-d’Or) (15; 16; 17; 18); mais aussi à est faible). l’Abri Vaufrey (Dordogne) et à la Baume-de- Type 2: l’angle rentrant A8 est faiblement Gigny (Jura) (20); à Camp de Peyre (Sauveterre-la- marqué, c’est le morphotype intermédiaire malei- Lemance), à la grotte de l’Eglise (Cenac-et-Saint- oeconomus: une seule M/1. Julien), à la grotte du Salpêtre (Pompignan), à la L’émail est interrompu au niveau de la boucle grotte Font-de-Gaume et Moulin-du Milieu antérieure et bilatéralement sur le lobe postérieur. (Gavaudun) (63); à la grotte Moula-Guercy (32); à la L’émail est de type Microtus et les angles rentrants grotte de Payre (Rompon à Valence) (35); à la sont colmatés par du cément. Baume Bonne (Les Alpes de Haute Provence) (1; Biométrie. Nous avons pris douze mesures 84; 86). Donc, le laps de temps couvert par la (valeurs données dans le tabl. 31) sur les premières présence de Pliomys lenki, s’étend de la phase molaires inférieures. froide du Günz (les faunes du Valerots) jusqu’au Les cinq exemplaires d’Orgnac-3 ont des dimen- Würm ancien (Vaufrey, Baume de Gigny et sions qui rentrent dans les limites de variations Salpêtre de Pompignan) (63).
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 27
En France, la citation la plus récente corres- l’émail, que Kretzoi (apud, 46) a dénommée pond à la population de la grotte de Toureil (stade «Mimomyskante». En vue latérale de la dent, ce isotopique 5 et néolithique) (84; 87). sillon ne descend pas jusqu’à la base de la couron- Description morphologique des M/1 (pl. 20: ne, mais seulement sur un tiers de sa longueur. Les variabilité morphologique), et biométrie. triangles sont communiquants, les anticlinaux plus Les molaires sont rhysodontes; les adultes allongés et les synclinaux plus larges. présentent des M/1 à deux racines (la racine Comme il a été observé seulement sur quel- antérieure cylindrique et la postérieure est aplatie ques M/1 très jeunes (de stade A), nous n’allons latéralement). Les molaires sont dépourvues de pas considérer (dans nos cas) cette forme comme cément dans les angles rentrants. un morphotype proprement dit, mais comme une Les M/1 sont constituées par un lobe variation morphologique des jeunes individus (de postérieur, cinq triangles alternes, habituellement type «infl exa»). fer més (surtout chez les adultes), et un complexe Le morphotype «ratticepoïde» se caractérise antérieur de forme et de longueur variables, selon par: le mor pho type et la catégorie d’âge correspon- Le C.A. est long et dissymétrique. Les T6 et dante. T7 sont alternes, le T6 est orienté vers l’avant, et L’émail est différencié, de type Microtus il est presque isolé, comme dans le cas du type (avec la bande d’émail de la partie antérieure des «progressus». Les angles rentrants A8 et A9 sont prismes dentaires plus épaisse que celle des bords profonds, mais le BRA4 est encore plus profond postérieurs), et avec l’âge, l’épaisseur de l’émail est moins large, en délimitant un T9 fort et qui est va s’accroître. Les trois interruptions habituelles suivi à son tour, par le A11 (LRA6). Du côté de l’émail (l’une à la boucle antérieure, et les deux antéro-externe, la boucle antérieure est arrondie, autres, bilatéralement, sur le lobe postérieur) sans aucune ébauche de T8 (pl. 20.8). peuvent être remarquées seulement chez les Tous ces morphotypes décrits ci-dessus, sont individus adultes; les très jeunes individus ne reliés entre eux par toute une série de formes possè dent aucune interruption. Progressivement, intermédiaires. avec l’âge, les interruptions vont se faire Dans le tableau 32, nous avons présenté le remarquer, d’abord sur le côté antéro-externe de pourcentage de chaque morphotype dans la la B.A., après sur le bord externe du lobe population d’Orgnac-3. postérieur, la dernière étant celle du côté interne Dans cette population apparaissent les formes du L.P. «ratticépoïdes», et qui se retrouveront avec un Afi n de classer les différents individus par plus fort pourcentage de représentation dans la groupe d’âge, nous avons adopté la méthode de population de Toureil. von Koenigswald, suivant laquelle, les individus Pour Orgnac-3, il est diffi cile d’établir avec sont classés en fonction du degré de développent précision l’appartenance à une catégorie d’âge, des racines (7). 76% des M/1 étant fi xées dans les alvéoles. La morphologie du complexe antérieur est Description morphologique des M3/ (varia- variable, plusieurs morphotypes pourront être bilité morphologique: pl. 21). décrits. Dans ce sens, nous avons adopté certains Les M3/ sont constituées du lobe antérieur types morphologiques décrits par Heller (45; 46) et (AL1) et d’une succession de quatre triangles (T2 Kretzoi (apud, 46). à T5); les triangles T4 et T5 communiquent Les principaux morphotypes sont: «depressa», largement entre eux et avec le complexe postérieur «intermedia», «infl exa», «progressus», «forma (PC1). Le lobe antérieur est élargi, à cause de la proavius» et un nouveau morphotype que nous faible profondeur de l’angle rentrant BRA1, ce avons nommé «ratticepoïde». dernier étant assez large et arrondi, et détermine L’aspect de type «proavius» se retrouve sur une faible délimitation du T2. Les angles rentrants des individus très jeunes (pl. 20.10), et dans aucun BRA2 et LRA3 sont aussi larges et arrondis. Dans cas, nous ne l’avons remarqué sur des adultes. Il tous les cas, l’isthme de dentine entre AL1 et T2 ressemble au type «infl exa», mais il présente du est large. La communication entre les triangles T2 côté antéro-externe de la B.A. une infl exion de et T3 est variable: de large à presque fermée.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 28 Alexandra-Cristina Paunesco
Le complexe postérieur avec les triangles T4 Pliomys episcopalis Mehely, 1914 et T5 est nettement plus court et plus arrondi sur Les derniers tries que nous avons effectuer en les individus plus âgés. 1999, nous on permis l’identification d’une L’émail est différencié, il est plus épais sur le mandibule complète et d’une M/1 isolée, que nous bord postérieur des prismes dentaires, et l’épaisseur avons attribué à Pliomys episcopalis (pl. 22). augmente avec l’âge. Chez les adultes, se A Orgnac-3, l’espèce a été citée pour la retrouvent trois interruptions de l’émail: deux première fois par Jeannet (48; apud, 35), mais nous ne bilatéralement, au niveau du lobe antérieur, et une disposons pas de ce matériel. autre, au niveau du complexe postérieur. En France, d’autres sites ont fourni de restes Biométrie. Dix mesures ont été prises sur la appartenant à Pliomys episcopalis: Colombière, surface occlusale des M/1 (Longueur; Longueur Vergranne (apud, 35); Saint-Estève-Janson (13). A4-B.A.; LT6-B.A.; LT7-B.A.; LT9-B.A.; LA6- Les dimensions des M/1 d’Orgnac-3 sont: B.A.; largeur; lT6-T7; lT6; lB.A.; lA8-A9); les 2510µ de longueur / 1193µ de largeur; 2450µ de valeurs obtenues sont données dans le tableau 33. longueur / 875µ de largeur. La longueur de la M/2 Les longueurs des M3/ sont présentées dans le est de 1125µ. tableau 34. Les caractéristiques statistiques sont Les dents sont dépourvus de cément. Le données dans les tableaux 35 et 36. complexe antérieur est dissymétrique, constitué Dans la fi gure 16 (de A à E), nous avons seulement par le triangle T6 (orienté postéri- représenté sur les mêmes histogrammes, les eurement) et la boucle antérieure arrondie. catégories des valeurs correspondant à plusieurs populations de Pliomys lenki, et cela pour les cinq Pliomys chalinei Jeannet, 1984 principales variables (longueur, largeur, largeur Jeannet (49) décrivait cette nouvelle espèce du T6-T7, longueur A4-B.A., longueur T7-B.A.). Les genre Pliomys, comme ayant une petite taille et le distributions pour l’ensemble des populations sont complexe antérieur triangulaire et aplatie antéro- comparables. postérieurement. Les triangles T6-T7 sont large- Toute une série de tests t (de Student) ou de ment communicants. L’étude de la microstructure Cochran a été faite pour la longueur, la largeur, la de l’émail (54) a confi rmé l’appartenance à une longueur LA4-B.A. et pour la largeur T6-T7 des autre espèce, différente dans le genre Pliomys. plusieurs populations (tableau 37). Des compa- Ultérieurement, l’espèce a été retrouvée aussi raisons de la moyenne des longueurs, avec à Vergranne (21). d’autres populations de Pliomys lenki (La Fage, Nous ne disposons d’aucune molaire de Abri Vaufrey, Moulin de Milieu, Payre et Lazaret) Pliomys chalinei en provenance d’Orgnac-3. ont été également effectuées (tableau 38). Les résultats obtenus par ces tests imposent Clethrionomys glareolus Schreber, 1780 quelques remarques: Cette espèce a été identifi ée par Jeannet (48) La population d’Orgnac-3 est comparable à ans les niveaux de la base du remplissage. celle de Vergranne (mais il faut tenir compte que Le matériel n’est pas en notre possession. celle-ci est représentée presque exclusivement par de jeunes individus). Des différences non Apodemus sylvaticus Linnaeus, 1758 signifi catives ont été constatées pour la longueur L’échantillon analysé provient des couches 6 des M/1, également avec la population de la et 7. Baume Bonne, la Fage et Payre. La population de mulots d’Orgnac-3 présente Conclusion. Du point de vue métrique, la les mêmes caractères que celles décrites, par population d’Orgnac-3 est comparable aux autres Pasquier (79), pour les mulots du Pléistocène moyen populations de Pliomys lenki du Pléistocène de France. moyen. A Orgnac-3 nous remarquons l’apparition Les principales caractéristiques morpholo- du morphotype «ratticepoïde», plus complexe et giques sont présentées dans les tableaux 39 à 42 évolué. (pl. 23 et 24: variabilité morphologique).
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 29
Biométrie. d’Apodemus fl avicollis actuel de France. Cela Les longueurs et les largeurs des molaires sont paraît aussi évident que les populations plus données dans les tableaux 43 et 44. anciennes, du Pléistocène moyen, comme la Dans la fi gure 17 nous avons présenté les his- Caune de l’Arago, le Vallonnet, l’Orgnac-3 et la togrammes de fréquences construits pour la lon- Baume Bonne, présentent davantage des affi nités gueur et la largeur des M/1 et M/2 d’Orgnac-3. entre elles qu’avec les populations actuelles. Le test d’Adéquation (Chi2) à été appliqué Cette situation s’interprète par le fait que la pour chaque type de molaire. Dans le cas de la taille d’Apodemus sylvaticus (donc les valeurs longueur des M/2 (tableau 45), la distribution concernant la longueur et la largeur) a changé au obtenue est bimodale (non-gaussienne). cours du temps, ce qui explique que les populations Pour les longueurs et les largeurs des M1 et fossiles d’une plus forte taille seront différentes M2 inférieures et supérieures a été appliqué le test de celles actuelles, et par contre, proches des de Kolmogorov-Smirnov. Les résultats (différences populations actuelles d’Apodemus fl avicollis. Ce constatées) sont présentés dans le tableau 46. dernier a une taille supérieure à celle d’A. Le test t de Student a été appliqué entre la sylvaticus actuel. population d’Orgnac-3 et les données métriques L’application de la méthode «biométrique fournies par Pasquier (79) sur les formes actuelles complexe» proposée par Paunescu (84; 85) (avec un d’Apodemus sylvaticus et A. flavicollis de la nombre de 8 mesures prises sur les M1 inférieures France (tabl. 47). et supérieures et de 6 sur les M2 supérieures), et Les différences constatées sont très signi- le calcul de différents rapports (tableaux 48 et 49), fi catives avec la population actuelle d’Apodemus a permit l’attribution de la population d’Orgnac-3 sylvaticus; et par contre, elles se rapprochent à Apodemus sylvaticus (fi g. 18 et 19).
III. Contexte paléoclimatique
Actuellement, les rongeurs sont bien connus spécialistes; ainsi de nombreux articles ont vue la pour leur rôle d’indicateur climato-écologique. lumière, surtout dans les dix dernières années. Les espèces constituant ce groupe sont inféodées Plusieurs méthodes ont été appliquées simulta- à un certain milieu, et à des conditions climatiques nément, pour comparer et mieux interpréter les particulières. Ces conditions sont régies par des résultats. Les différentes méthodes utilisées sont: facteurs tel que la température, les précipitations, - Le regroupement des espèces dans des l’humidité et la nature du sol (39). D’autres para- catégories climato-écologiques et la construction mètres interviennent également dans la répartition des climatogrammes. des espèces, comme la latitude, l’altitude, l’orien- - Les analyses multivariées (63; 30; 31; 23; 35; 4; 84). tation, l’exposition des pentes, la présence d’un - La méthode des cénogrammes (proposée par cours d’eau, etc. Valverde (97; 98) et modifi ée par Legendre (60; 61) tient Si les préférences écologiques et la répartition compte de l’ensemble des espèces à l’exception des rongeurs actuels sont plus ou moins bien des carnivores et des chiroptères. connues, celles des espèces fossiles ne sont pas - La méthode des températures (voir Montuire évidentes; pour ces dernières, les auteurs appli- (70; 71); Montuire & Desclaux (72; 73)) tient compte quent le principe de «l’actualisme». Certains soit du nombre d’espèces d’Arvicolinae, soit de auteurs considèrent plus prudent de ne pas les celui des Murinae. Cette méthode permet de attribuer à une catégorie bien défi nie, mais de calculer les températures saisonnières minimales, constituer un groupe propre aux formes fossiles à maximales et la température moyenne annuelle, écologie indéterminée (18; 63; 64). C’est le cas des mais également d’estimer le niveau des précipi- espèces comme Pliomys episcopalis et Pliomys tations annuelles. chalinei. Nous avons appliqué chaque méthode pour la Les méthodes de reconstitution du paléoenvi- reconstitution paléoenvironnementale et clima- ronnement ont suscité l’intérêt de plusieurs tique.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 30 Alexandra-Cristina Paunesco
III.1. Les espèces réunies dans des catégories climato-écologiques.
Chaline (18; 19), Marquet (63; 64; 65) ainsi que (*) Par contre, selon Fejfar & Horacek (38) et d’autres auteurs ont appliqué ce principe. Les Cuenca-Bescos & al. (25), la présence de P. epis- rongeurs trouvés dans des sites préhistoriques sont copalis indique de conditions climatiques chaudes regroupés, selon leurs affi nités climatiques et leurs et humides. préférences écologiques, dans des catégories Le tableau 50 présente le N.M.I. (nombre climato-écologiques. minimum d’individus) pour chaque niveau C’est la raison pour laquelle nous avons (couche) et le pourcentage correspondant de préféré reprendre les catégories climato écolo- chaque espèce identifi ée à Orgnac-3, tandis que le giques défi nies par Chaline (18; 19) avec quelques tableau 51 présentent le pourcentage de chaque modifi cations. Selon les données de Desclaux (31), catégorie climato-écologique ainsi défi nie. Pliomys lenki sera introduit dans le groupe des espèces des steppes. Arvicola fera partie du groupe Le climatogramme d’Orgnac-3. de prairie et d’espaces découverts humides, et La construction des climatogrammes pour ce Castor fi ber de celui de bordure d’eau. site a déjà été réalisée en détail (aussi bien pour Les espèces de rongeurs regroupées dans des chaque niveau de 5 en 5 cm, que synthétique pour catégories climato-écoloqiques: les couches archéologiques, de 2 à 8) par El Huit catégories climato-écologiques sont Hazzazi (35). C’est la raison pour laquelle nous ne décrites: présenterons que le climatogramme général, par couches archéologiques (fi g. 20) en intégrant le I. Espèces arctiques: matériel recueilli dans la dernière campagne de tri Dicrostonyx torquatus (1999) (84). Lemmus lemmus L’ensemble de la séquence est caractérisé par Sicista sp. la dominance des espèces méditerranéennes (39% II. Espèces des espaces découverts maréca- dans la couche 5a, le maximum étant de 75% dans geux boréaux: la couche 2). Microtus (Suranomys) malei La couche 8 est caractérisée par la présence III. Espèces des steppes continentales: du lemming arctique (D. torquatus) et de la siciste Microtus (Stenocranius) gregalis (Sicista sp.), et d’espèces de steppes continentales Pliomys lenki (le hamster – C. (Allocricetus) bursae) qui Cricetulus (Allocricetus) bursae confèrent à ce niveau un caractère très froid de IV. Espèces de bordure d’eau: type arctique. Les autres groupes sont également Castor fi ber représentés, y compris M. (I.) brecciensis qui V. Espèces des prairies et d’espaces décou- représente à lui seul 52%. verts humides: La couche 7 est beaucoup plus riche en restes Microtus agrestis que la précédente. Elle diffère de la couche 8 par Arvicola terrestris ssp. A l’absence du lemming arctique et de la siciste; ce VI. Espèces des forêts tempérées: qui implique un radoucissement du climat avec Eliomys quercinus une nette augmentation du pourcentage des Apodemus sylvaticus espèces forestières (surtout du mulot sylvestre). Clethrionomys glareolus La couche 6 se caractérise par l’apparition de VII. Espèces méditerranéennes: M. malei - espèce des espaces marécageux Microtus (Iberomys) brecciensis boréaux. Ceci montre que le climat n’a pas VIII. Espèces fossiles à biologie indéter- beaucoup changé et qu’il est toujours froid, avec minée: notamment, la présence des espèces steppiques. Les Pliomys episcopalis (*) autres groupes sont biens représentés, surtout celui Pliomys chalinei des espèces méditerranéennes et celui des forêts. M. (Terricola maria-claudiae) La couche 5b est de loin moins riche que la précédente, le N.M.I. de chaque espèce a chuté
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 31 d’un tiers sinon plus. Le lemming des toundras Dans le couche 2, nous remarquons une légère (Lemmus lemmus) fait son apparition, ceci montre reprise - ainsi réapparaissent M. (I.) brecciensis, que le climat reste rude et très froid. E. quercinus et M. (Terricola) maria-claudiae. Dans la couche 5a et 4b, la chute du N.M.I. En conclusion, les couches 8 et 5b sont des espèces continue; le climat est inchangé caractérisées par un climat très froid de type malgré la disparition du lemming des toundras; en arctique. En revanche, à partir de la couche 4a le effet, M. malei ainsi que les autres espèces climat change, ce qui aboutit à une diminution, steppiques sont toujours présents. voire une absence, de beaucoup d’espèces dans La chute du N.M.I. des espèces se poursuit les niveaux correspondants. dans la couche 4a et 3 avec l’absence de certaines Remarque: La présence constante et plus ou d’entre elles comme: Microtus malei, Eliomys moins forte des espèces méditerranéennes, ne doit quercinus, Arvicola et M. (Terricola) maria clau- pas trop infl uencer notre interprétation dans un diae. Cette chute progressive depuis le niveau 7 sens ou dans un autre, étant donné que le site jusqu’au niveau 3 est probablement due à une dété- étudié se situe dans la région méditerranéenne. rioration des conditions climatiques. Ceux-ci se Ainsi, dans les épisodes les plus froids, le climat sont accentué à partir du niveau 5a. Dans le niveau était plus doux dans le Sud que dans le Nord; à 3 ne persiste que trois espèces Apodemus l’exception, bien sûr, des grands couloirs qui sylvaticus, C. (Allocricetus) bursae et Pliomys favorisaient une grande circulation des fl ux d’air lenki. du nord vers le sud.
III.2. La méthode de calibration climatique (Méthode des températures).
Selon la formule proposée par Montuire (70) 4a et 2; elles atteignent respectivement +0,98°; utilisant le nombre d’espèces d’Arvicolinae (selon +3,71° et +6,44°. la terminologie de Wilson & Reeder (99)) par La liste des espèces d’Arvicolinae d’Orgnac-3 niveau, cette méthode permet le calcul des tempé- soulève un problème: il s’agit de la présence des ratures mensuelles minimales et maximales ainsi trois espèces de Pliomys (P. lenki; P. episcopalis et que la température moyenne annuelle (tableau 52). P. chalinei). Si les M/1 de Pliomys lenki sont Elle permet ainsi la visualisation des fl uctuations constamment retrouvées dans le remplissage (de la des températures d’un niveau à un autre. couche 8 à la couche 3), l’identifi cation des deux Dans la réalisation de ces graphiques, nous ne autres espèces (P. chalinei et P. episcopalis) est tenons donc pas compte de l’abondance des espè- relative. Ainsi, une détermination précise doit être ces, mais seulement du nombre d’espèces d’Arvico- effectuée aussi bien pour les M/1 que pour toutes linae existant dans chaque niveau. D’une façon les autres molaires, afin d’établir pour chaque générale, plus le nombre d’espèces d’Arvico linae niveau, la présence de l’une ou de l’autre, ou des est grand, plus les températures sont basses. toutes à la fois (les molaires de P. chalinei citées Dans cette séquence (fi g. 21), les températures par Jeannet (48; 49), ne sont pas en notre possession). moyennes annuelles descendent jusqu’à -4,48° Nous considérons qu’après cet examen, nous dans les couches 6 et 5b et jusqu’à -1,75° pour les pourrons corriger le graphique des températures couches 8, 7 et 5a. (surtout pour les couches inférieures), étant donné A partir de la couche 5a, les températures qu’une espèce de plus détermine une baisse de la augmentent progressivement dans les couches 4b, température.
III.3. La méthode des cénogrammes.
Cette méthode détaillée par Legendre (60; 61) - les grands mammifères (à l’exception des carni- et reprise ensuite par plusieurs chercheurs - permet vores) que les micromammifères (à l’exception de visualiser sur un même graphique, l’ensemble des chiroptères). des mammifères retrouvés dans un site, aussi bien
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 32 Alexandra-Cristina Paunesco
Les valeurs représentées dans les diagrammes les espèces de grande et petite tailles sont bien sont les logarithmes népériens du poids moyen de représentées, tandis que celles de taille intermé- chaque espèce de mammifère, placées en ordre diaire sont rares; ce cas de fi gure indique donc un décroissant des valeurs. milieu ouvert et humide. Les cénogrammes pour le site d’Orgnac-3 Dans la couche 5 (5b et 5a) les espèces de sont donnés dans la fi gure 22. grande et de petite tailles sont abondantes, les Dans la réalisation de ces diagrammes nous espèces de taille intermédiaire sont moyennement avons repris la liste fournie par El Hazzazi (35), en représentées, le milieu reste toujours humide mais modifi ant seulement les valeurs du Log Y, pour les plus fermé que dans les couches précédentes. rongeurs, en fonction de nos nouvelles données Pour les couches suivantes: 4 (4b et 4a) et 2, (tableau 53). le milieu est ouvert et humide; une réduction du La lecture des deux premiers graphiques, nombre d’espèces de petite taille est observée correspondants aux couches 8-7 et 6, montre que dans la couche 2.
III.4. Les analyses de correspondances.
Ce sont des analyses de correspondances 2, de 30,51%, ce qui donne une inertie de 72,75% binaires et des analyses en composantes principales sur les deux axes. La projection dans le plan (ACP) réalisées entre les différents niveaux et les factoriel concorde avec celle obtenue par la catégories climato-écologiques pour le site correspondance binaire, elle étant encore plus d’Orgnac-3. Ces analyses sont faites à partir des lisible. données brutes. Remarques concernant les méthodes 1. Les correspondances binaires (fi g. 23 A). utilisées. L’inertie pour l’axe 1 est de 50,24%, et de Les quatre méthodes décrites ci-dessus, 26,95% pour l’axe 2 - ce qui fait un total de apportent chacune un complément d’information 77,19% selon les deux axes. pour la reconstitution du paléoclimat. Ainsi, le La lecture du diagramme, montre qu’il n’y a regroupement des espèces dans des catégories pas une très grande dispersion des différents climato-écologiques, et la construction des niveaux les uns par rapport aux autres, toutefois climatogrammes permet une lecture rapide des deux grands groupes se séparent: différentes variations climatiques survenues d’un Un premier groupe est formé par les couches niveau à l’autre. 8, 5a, 4b et 4a. Au sein duquel nous distinguons La méthode des températures (calibration deux sous-groupes: un caractérisant les steppes climatique), permet, en fonction du nombre continentales (couche 8 et 4a) et l’autre caracté- d’espèces d’Arvicolinae, de calculer les tempé- risant des espaces humides (couches 5a et 4b). Ce ratures moyennes annuelles, ainsi que l’estimation groupe est caractérisé par un climat très froid. des températures minimales et maximales Un deuxième groupe est formé par les couches saisonnières. Malheureusement, elle ne prend en 7, 6, 5b et 2. Ils représentent un milieu forestier considération que les Arvicolinae, et parfois, mais plus chaud que le premier groupe. comme dans le cas de la couche 8 d’Orgnac-3, la L’axe 2 représente donc un gradient de présence de la siciste, espèce arctique, passe température (il sépare les catégories des espaces inaperçue. A cause de cela, la couche 8, qui arctiques et boréaux, des espèces méditerrané- ressemble à la couche 5b - apparaît plus chaude ennes), et l’axe 1 comme un gradient d’humidité que celle-ci. La même remarque a été faite égale- (il sépare les catégories des espaces arctiques et ment par Abbassi (1), pour le niveau III d’Arma steppiques, de celles des forêts, des marécages delle Manie. boréaux et des espaces humides). La méthode des cénogrammes, permet l’utili- sation globale de tous les mammifères (excepté 2. L’ACP (fi g. 23 B). les carnivores et les chiroptères), pour retrouver L’inertie sur l’axe 1 est de 42,24%, sur l’axe les particularités du milieu, ouvert ou fermé, aride
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 33 ou humide. Nous préférons ne pas parler des tem- - La présence du cerf (Cervus elaphus) et du pératures dans la description des cénogrammes (84). renne (Rangifer tarandus) à la base du remplissage Les correspondances binaires (couche - caté- (couche 8 compris) impliquant un climat froid. gorie climato-écologique), ont donné de bons - L’abondance du cerf dans les couches 7 et 6, résultats, conformes à ceux obtenus par la méthode correspondant donc à un climat tempéré et classique des climatogrammes. Elles ont permis humide. d’avoir une image synthétique sur les rapports - Les couches 5, 4 et 3 se sont déposées sous existant entre les couches et leurs signifi cations ou un climat froid et humide, elles constituent une affi nité climato-écologiques. phase de transition vers un climat plus froid et sec correspondant aux couches 2 et 1, avec un retour Approche paléoécologique. massif des chevaux (Equus caballus). Les résultats que nous avons obtenus, dans la - Les couches 6 et 5b ont également livré le reconstitution des paléoclimats, correspondent lièvre siffl eur (Ochotona pusilla), indiquant un généralement à ceux fournis par les autres climat très froid et sec. disciplines: sédimentologie, palynologie et l’étude des grands mammifères. Remarque concernant l’origine de l’accu- Comme, nous l’avons déjà affi rmé, le site mulation. d’Orgnac-3 fait l’objet d’études pluridisciplinaires, A Orgnac-3, l’origine de l’accumulation, ainsi ce qui apportera, sans doute, plus d’informations que les conditions de fossilisation, constituent un et de précisions dans tous les domaines (faune, sujet intéressant; ici, comme on l’a déjà précisé à sédimentologie et palynologie). plusieurs reprises, presque la totalité du matériel Les résultats palynologiques (40) ne sont pas recueilli est constitué par des dents fi xées à des très concluants. Ils ont montré la présence d’une mandibules ou des maxillaires. végétation de type méditerranéen, dans ce con- La reprise de ce matériel dans une étude texte, les rongeurs sont également bien représentés taphono mique et de l’origine du remplissage de la base au sommet de la séquence. s’impose. L’étude des grands mammifères (5; 6) a mis en évidence:
IV. Conclusions generales
Le site d’Orgnac-3 a fourni des restes supérieures) et celles des populations italiennes appartenant à dix-sept espèces de rongeurs. d’un âge comparable (Visogliano). Par contre, ces Les caractéristiques morphologiques des M1 valeurs sont différentes de celles citées pour la inférieures de M. (I.) brecciensis a permit à même période pour l’Europe Centrale et le Nord- Chaline (13) la création d’une nouvelle sous-espèce Ouest. chronologique: M. (I.) brecciensis orgnacensis. Cela nous a déterminer a proposer l’élaboration Les particularités morphologiques et métriques d’une nouvelle biostratigraphie pour le Sud de des M/1 de M. (Terricola) a conduit les auteurs l’Europe (bassin méditerranéen). Brunet-Lecomte (8; 9; 11); Brunet-Lecomte et Chaline (10), de créer une nouvelle espèce: M. (T.) En ce qui concerne le paléoenvironement, les maria-claudiae. différentes méthodes (de regroupement des De même, Jeannet (49) décrivait pour ce site espèces dans des catégories climato-écologiques, une nouvelle espèce du genre Pliomys: Pliomys la méthode de calibration climatique et des chalinei. cénogrammes), ont permis la reconstitution du L’indice de l’épaisseur de l’émail (S.D.Q.) climat et du paysage de la séquence analysée. calculé sur l’ensemble des populations du genre Pour Orgnac-3 les analyses ont généralement Arvicola, a montré des valeurs comparables entre montré un climat froid. la population d’Orgnac-3 (couches inférieures et
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 34 Alexandra-Cristina Paunesco
Bibliographie 1. ABBASSI, M., Contribution à l’étude des micro- micromammifères à la limite du Pléistocène mammifères de la Baume Bonne. Données inférieur-moyen, Bull. Musée d’Anthropologie paléontologiques, paléoclimatiques et biostrati- Préhist. Monaco, fasc. 97, p 65-69, 1971. graphiques; premiers résultats, D.E.A. M.N.H.N. 13. CHALINE, J., Les rongeurs du Pléistocène moyen Paris, 1992. et supérieur de France (Systématique Biostrati- 2. ABBASSI, M., DESCLAUX,E., Arvicola Lacépède, graphie-Paléoclimatologie), Cahiers de Paléonto- 1799 (Rodentia, Mammalia) de quatre séquences logie, Ed. C.N.R.S., 410 p., Paris, 1972. du sud-est de la France et de Ligurie datant de la 14. CHALINE, J., Les rongeurs de l’Aven I des Abimes fi n du Pléistocène moyen et du début du Pléistocène de la Fage, à Noailles (Corrèze), Nouv. Archi. supérieur, Quaternaire, 7, (1), p. 29-37, 1996. Mus. Hist. Nat. Lyon, fasc. 10 p. 61-78, fi g. 21-33, 3. ABBASSI, M., DESCLAUX, E, MARQUET, J.-C., pl. 14-16, 1972. CHALINE, J., Répartition et évolution des Arvicola 15. CHALINE, J., Les rongeurs, l’âge et l’environ- Lacépède, 1799 (Rodentia, Mammalia) au cours du nement de la très haute terrasse de Grâce à Pléistocène moyen et supérieur en France et en Montières (Somme), Bull. Assoc. Française pour Ligurie, Quaternaire, 9, (2), p. 105-116, 1998. l’étude du Quaternaire 11, no. 40-41; 3-4; p. 151- 4. ABBASSI, M., Les rongeurs du Sud-Est de la 155, 1974. France et de Ligurie: implications systématiques, 16. CHALINE, J., Les rongeurs de la grotte d’Aldène, biostratigraphiques et paléoenvironnementales, une nouvelle séquence climatique du Pléistocène Thèse M.N.H.N. Paris, 230 p., 1999. moyen, Bull. Musée d’Antropol. préhist. de 5. AOURAGHE, H., Les cervidés du site Pléistocène Monaco. Fascicule no. 19. p. 6-20, 1974. moyen d’Orgnac-3 (Ardèche, France), Quaternaire, 17. CHALINE, J., Les rongeurs, l’âge et la chronologie 3-4, p. 231-245, 1990. climatique du remplissage de l’Aven I de la Fage 6. AOURAGHE, H., Les faunes de grands mammifères (Corrèze), Nouv. Arch. Mus. Hist. Nat., fasc. 13, p. du site Pléistocène moyen d’Orgnac-3 (Ardèche, 13-15, fi g. 5-6, Lyon, 1975. France), étude paléontologique et paléthnogra- 18. CHALINE, J., Taxonomie des campagnols phique, implications paléoécologiques et biostrati- (Arvicolidae, Rodentia) de la sous-famille des graphiques, Thèse M.N.H.N. Paris, 1992. Arvicolidae dans l’hémisphère Nord, C. R. Acad. 7. BARTOLOMEI, G., CHALINE, J., FEJFA, O., Sci. Paris, t. 281, série D, p. 115-118, 1975. JANOSSY, D., JEANNET, M., KOENIGSWALD, 19. CHALINE, J., Le stade arctique de Cottier: une W. v., KOWALSKI, K., Pliomys lenki Heller, 1930 nouvelle climatozone würmienne, Nouv. Arch. Mus. (Rodentia, Mammalia) en Europe, Acta Zoologica Hist. Nat. Lyon fasc. 14, p.43-48, Lyon, 1976. cracoviensa, Krakow, 31-VIII, t. XX, n° 10, p. 20. CHALINE, J., MARQUET, J.-C., Les conséquences 393-468, 1975. stratigraphiques de la persistance en France dans 8. BRUNET-LECOMTE, P., Les campagnols le Würm ancien des rongeurs reliques Pliomys lenki souterrains (Terricola, Arvicolidae, Rodentia) et Allocricetus bursae (Rodentia), C. R. Acad. Sc. actuels et fossiles d’Europe occidentale, Thèse de Paris, t. 282, série D –1941, 1976. Doctorat Université de Bourgogne, Dijon, 146 p., 21. CHALINE, J., Les rongeurs, les paléoenviron- 1988. nements et les climats du Pléistocène moyen de 9. BRUNET-LECOMTE, P., La répartition géo- Vergranne (Doubs), Annales scientifiques de graphique des campagnols souterrains (Arvicolidae, l’Université de Franche-Comté-Besançon, Géologie Rodentia) au Quaternaire en Europe occidentale, 4 (5), p. 31-45, 1983. Mammalia, t. 53, n°. 4, 1989. 22. CHALINE, J., Les Arvicolidae (Rodentia) dans le 10. BRUNET-LECOMTE, P., CHALINE, J., Nouveau gisement paléolithique moyen de Biache Saint- nom spécifi que du campagnol souterrain d’Orgnac- Vaast (Pas de Calais), Mem. Soc. Préh. France, 21 3 (Arvicolidae, Rodentia), Mammalia, 53 (3), p. (1), p. 103-105, 1988. 468, 1988. 23. CHALINE, J., BRUNET-LECOMTE, P., CAMPY, 11. BRUNET-LECOMTE, P., Statut des campagnols M., The last glacial/interglacial record of rodent souterrains (Rodentia, Arvicolidae) du gisement du remains from the Gigny karst sequence in the Pléistocène moyen de l’Arago à Tautavel (Pyrénées French Jura used for palaeoclimati and palaeoeco- Orientales, France), Bull. Mens. Soc. linn. 59 (4), logical reconstructions, Palaeogeography, Palaeo- p. 100-104, Lyon,1990. climatology, Palaeoecology Dijon, 117, p. 229-252, 12. CHALINE, J., La microfaune du Vallonnet (Alpes- 1995. Maritimes) et le problème des corrélations
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 35
24. COMBIER, J., Le paléolithique de l’Ardèche dans données paléontologiques, paléoclimatiques et son cadre paléoclimatique, Publ. Instit. Préhist. paléthnographiques, Mém. D.E.A,. M.N.H.N. Bordeaux, Mém. N° 4, 462 p., Bordeaux, 1967. Paris, 1991. 25. CUENCA-BESCOS, G., CANUDO, J.-I., 35. EL HAZZAZI, N., Paléoenvironnement et LAPLANA, C., Los Arvicolidos (Rodentia, chronologie des sites du Pléistocène moyen et Mammalia) de los niveles inferiores de Gran supérieur: Orgnac-3, Payre et Abri des Pêcheurs Dolina (Pleistoceno inferior, Atapuerca, Burgos, (Ardèche, France) d’après l’étude des rongeurs, Espana), Revista Espagnola de Pleontologia, 10 Thèse M.N.H.N. Paris, 1998. (2), p. 202-218, 1995. 36. FALGUERES, C., Datations de sites acheuléens 26. CUENCA-BESCOS, G., LAPLANA CONESA, et moustériens du Midi méditerranéen par la C., CANUDO, J. I., Biochronological implications méthode de résonance de spin électronique, Thèse of the Arvicolidae (Rodentia, Mammalia) from the doct. M.N.H.N. Paris, 173 p., 1986. Lower Pleistocene hominid-bearing level of 37. FALGUERES, C., SHEN, G., YOKOYAMA, Y., Trichera Dolina 6 (TD6, Atapuerca, Spain), Jurnal Datation de l’aven d’Orgnac-3: comparaison par of Human Evolution, 37, p. 353-373, 1999. les méthodes de la résonance de spin électronique 27. DEBARD, E., Le quaternaire du Bas-Vivarais. (ESR) et du déséquilibre des familles de l’uranium, Dynamique sédimentaire, paléoclimatique d’après L’Anthropologie, 92, p. 727-730, 1988. l ‘étude sédimentologique des remplissages 38. FEJFAR, O., HORACEK, P., Review of fossil d’avens, de porches, de grottes et d’abris sous arvicolids (Mammalia, Rodentia) of the Pliocene roche. Comparaison avec le Velay Oriental, Thèse and Quaternary in Chechoslovakia, In Internat. Univ. C. Bernard, Lyon I, 25-125, 460 p., 1987. Symp. Evolution Phylogeny and Biostrat. of 28. DEBARD, E., PASTRE, J. F., Un marqueur Arvicolids (Rodentia, Mammalia), Rohanov chrono-stratigraphique du Pléistocène moyen à la (Chechoslovakia), may 1987 (Eds. Fejfar & périphérie du Massif Central: la retombée à Heinrich), p. 125-132, 1990. clinopyroxène vert du sancy dans le site acheuléen 39. FONS, R., LIBOIS, R., SAINT GIRONS, M.-C., d’Orgnac-3 (Bas-Vivarais, SE France), C. R. Acad. Les micromammifères dans le département des Sci., 306, série II, 1515-1520, Paris, 1988. Pyrénées-Orientales. Essai de réparation 29. DEFLEUR, A, BEZ, J.-F., CREGUT-BONNOURE, altitudinale en liaison avec les étages de végétation, E., DESCLAUX, E., ONORATINI,G., Vie Milieu, 30 (3-4), p. 285-299, 1980. RADULESCU, C., THINON, M., VILLETTE, Ph., 40. GAUTHIER, A., Paléoenvironnements du Le niveau moustérien de la grotte de l’Adaouste Pléistocène moyen dans le sud de la France. Apport (Jouques, Bouches-du-Rhône). Approche culturelle et limites de l’analyse pollinique de trois sites et paléoenvironnements, Bull. Mus. Anthropol. préhistoriques: Caune de l’Arago, Orgnac-3, grotte Préhist. Monaco, no. 37, 1994. du Lazaret, Thèse doct. M.N.H.N. Paris, 264 p., 30. DENYS, C., Implications paléoécologiques et 1992. paléogéographiques de l’étude des rongeurs plio- 41. GROMOV, I. M., BIBIKOV, N. I., pléistocènes d’Afrique orientale et australe, Thèse KAKABUKHOV, N. I., MEYER, M. N., Nazemnyie d’Etat, Univ. Paris VI, 428 p., 1990. belichi (Marmotinae), Fauna SSSR. Nov. séria, no 31. DESCLAUX, E., Les petites vertèbres de la Caune 92, III (2), Moscow-Leningrad, 1965. de l’Arago (Tautavel, Pyrénées Orientales) 42. HEINRICH,W. D., Zur Evolution und Bios- Paléontologie, Paléoecologie, Taphonomie, Thèse tratigraphie von Arvicola (Rodentia, Mammalia) doct. M.N.H.N. Paris, 365 p., 1992. im Pleistozän Europas, Z. Geol. Wiss, Berlin 10, 32. DESCLAUX, E., DEFLEUR, A., Etude p. 683-735, 1982. préliminaire des micromammifères de la Baume 43. HEINRICH, W. D., Neue Ergebnisse zur Evolution Moula-Guercy à Soyon (Ardèche, France). und Biostratigraphie von Arvicola (Rodentia, Systématique, biostratigraphie et paléoécologie, Mammalia) im Quatär Europas, Z. geol. Wiss., Quaternaire, 8 (2-3), p. 213-223, 1997. 15/3, p. 389-406, 1987. 33. DIENSKE, H., Notes on differences between some 44. HEINRICH, W. D., Some aspects of the Evolutiion external and skull characters of Microtus arvalis and Biostratigraphy of Arvicola (Mammalia, (Pallas, 1778) and M. agrestis (Linnaeus, 1761) Rodentia) in the Central European Pleistocene, In from the Netherlands, Zool. Mededek. Rijksmuseum. Feijfar O. & Heinrich W. D. Eds Internat. Symp.- Nat. Hist., Deel., 44 (61), p. 83-108,1969. Evolution, Phylogeny and Biostratigraphy of 34. EL HAZZAZI, N., Contributions à l’étude de la Arvicolids, p. 165-183, Prague, 1990. microfaune d’Orgnac-3 (Ardèche, France):
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 36 Alexandra-Cristina Paunesco
45. HELLER, F., Eine Forest-Bed-Fauna aus Miesenheim I and their biostratigraphical der Sackdillinger Höhle, N. Jajrbuch f. Mineralogie implications, The early Middle Pleistocene in etc., Beit.-Bd. LXIII, Abt. B. Taf. XIX, p. 270- Europe, Turner (ed.), Rotterdam, p. 227-253, 271, 1930. 1996. 46. HELLER, F., Eine neue altquartäre 58. KRATOCHVIL, J., Arvicola cantiana vit- Wirbeltierfauna von Erpfi ngen, p. 46-55, 1958. elle encore? Folia Zoologica 30 (4), p. 289-300, 47. JAMMOT, D., Les musaraignes 1981. (Soricidae, Insectivorae) du Plio-Pléistocène 59. KRATOCHVIL, J., Variabimity of some d’Europe, Thèse doct. Univ. Bourgogne, 341 p., criteria in Arvicola terrestris (Arvicolidae, 1977. Rodentia), Acta Sc. Nat. Brno, 17 (12), p. 1-40, 48. JEANNET, M., Les rongeurs d’Orgnac 3 1983. (Ardèche), Dipl. Et. Sup. Sci. Nat. - Sci. Ter., 60. LEGENDRE, S., Analysis of mammalian Univ. Dijon, 114 p., 1974. communities from the late Eocene et Oligocene of 49. JEANNET, M., Pliomys chalinei nov. sp. Southern France, Paleovertebrata, p. 191-212, (Arvicolidae, Rodentia) du Pléistocène moyen Montpellier, 1986. d’Orgnac –3 (Ardèche), C. R. somm. S. G. F., 61. LEGENDRE, S., Les communautés de 1974. mammifères du Paléogène (Eocène supérieur et 50. JEANNET, M., Les rongeurs et Oligocène) d’Europe occidentale: structures, l’environnement au Mon des Espelugues (Lourdes, milieux et évolution, Münchner Hautes-Pyrénées), Bull. Soc. Hist. Nat. Toulouse, geowissenschaftliche Abhadlungen, (A), p. 1-110, T. 15, Fasc. 1-2, p. 53-64, 1979. 1989. 51. JEANNET, M., Les Cricétidés (Mammalia, 62. LUMLEY, M.-A., Les Anténéandertaliens Rodentia) des gisements moustériens de Soyons dans le Sud, La Préhistoire Française. C.N.R.S. (Ardèche, France), Bull. mens. Soc. Linn. Lyon, Paris, t. 1, p. 547-561, 1976. 64, (1), p. 41-48, 1995. 63. MARQUET, J.-C., Paleoenvironnement 52. KHATIB, S., Le site d’Orgnac-3 (Ardèche, et chronologie des sites du domaine atlantique France). Etude sédimentologique et géochimique. français d’âge Pléistocène moyen et supérieur Cadre chronologique et évolution paléoclimatique, d’après l’étude des rongeurs, Thèse de doctorat, Thèse doct. M.N.H.N. Paris, p. 155-168, 1989. Univ. Bourgogne, 535 p., 1988. 53. KHATIB, S., Datation des cendres 64. MARQUET, J.-C., Etude des rongeurs, La volcaniques et analyses géochimiques du grotte de Pégourié. Caniac-du-Causse, Lot. remplissage d’Orgnac-3 (Ardèche, France), Préhistoire Quercinoise. Supplément no. 2, p. 155- Quaternaire, 5, (1), p. 13-22, 1994. 166, 1995. 54. KOENIGSWALD, W. von, Schmelzstruktur 65. MARQUET, J.-C., Paléoécologie et und morphologie in den molaren des Arvicoliden paléoclimatologie des couches I à D du gisement (Rodentia), Abh. Senckenberg Naturforsch Ges., de La Ferrassie (Savignac-de-Miremont, p. 1-94, 1980. Dordogne) d’après les faunes de Rongeurs. p. 93- 55. KOLFSCHOTEN, T. v., The evolution of 97, 1999. the mammal fauna in the Netherlands and the 66. MASSAUDI, H., Application des middle Rhine Area (Western Germany) during the méthodes du déséquilibre des familles de l’uranium late Middle Pleistocene. Meded, Rijks. Geol. (230Th/234U) et de la résonance de spin Dienst. N.S. 43, p. 1-69, 1990. électronique (ESR) à la datation des sites 56. KOLFSCHOTEN, T. v, Aspects of the d’Orgnac-3, de Payre et de l’abri des Pecheurs migration of mammals to northwestern Europe (Ardèche), Thèse doct. M.N.H.N. Paris, 155 p., during the Pleistocene, in particular the 1995. reimmigration of Arvicola terrestris, Inst. 67. MAUL, L., MASINI, F., ABBAZZI, L., TURNER, Senckenberg, 153, p. 213-220, Frankfurt a M., A., The use of different morphometric data for 1992. absolute age calibration of some South- and Middle 57. KOLFSCHOTEN, T. v., Early Middle European arvicolid populations, Paleontographia Pleistocene mammalian faunas from Kärlich and Italica, 85, tav. 1-6, p. 111-151, Pisa, 1998.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 37
68. Mc KENNA, M., BELL, S. Classification of 81. PAUNESCU, A.-C., Les rongeurs de la Caune de Mammals above the species level, Columbia Univ. l’Arago (Tautavel, Pyrénées Orientales): paléon- Press New York, 631 p., 1997. tologie, biostratigraphie, paléoécologie, Mém. 69. MONCEL, M. H., L’industrie lithique d’Orgnac-3 D.E.A. M.N.H.N. Paris, 1997. (Ardèche, France), Contribution à la connaissance 82. PAUNESCO, A.-C., Les micromammifères de la des industries du Pléistocène moyen et de leur grotte Valea Coacazei (village de Moeciu, évolution dans le temps. Thèse doct. M.N.H.N. département de Brasov, Roumanie), Cercetari Paris, 729 p., 1989. Istorice, WVII/1, p. 227-282, Iasi, 1998. 70. MONTUIRE, S., Rodents and climate II: 83. PAUNESCO, A.-C., Les microvertébrés de la Quantitative climatic estimates for Plio-Pleistocene grotte Gura Cheii-Rasnov (département de Brasov, faunas from Central Europe, Acta zool.Cracov., 39 Roumanie): paléontologie et paléoécologie, (1), p. 373-379, Krakow, 1995. Buletinul Muzeului «Theohari Antonescu», II-IV, 71. MONTUIRE, S., Rodents and climate II: N° 2-4, Giurgiu, 1998. Quantitative climatic estimates for Plio-Pleistocene 84. PAUNESCU, A.-C., Les rongeurs du Pléistocène faunas from Central Europe, Acta. Zool. Cracov., inférieur et moyen de trois grottes du Sud-Est de la 39 (1), p. 373-379, Krakow,1996. France (Vallonnet, Caune de l’Arago, Baume 72. MONTUIRE, S., DESCLAUX, E., Analyse Bonne), Implications systématiques, biostratigra- paléoécologique des faunes de mammifères et phiques et paléoenvironnementales. Thèse évolution des environnements dans le sud de la M.N.H.N. Paris, 514 p., 2001. France au cours du Pléistocène, Quaternaire, 8, (1), 85. PAUNESCO, A.-C.,Contribution à l’identifi cation p. 13-20, 1997. des deux espèces du genre Apodemus Kaup: 73. MONTUIRE, S., DESCLAUX, E., Palaeoecological Apodemus sylvaticus Linnaeus, 1758 et Apodemus analysis of mammalian faunas and environmental flavicollis Melchior, 1834, selon une nouvelle evolution in the South of France during the Pleis- méthode basée sur une biométrie complexe, Sous- tocene, Boreas 26, p. 355-365, 1997. presse In Trav. Inst. Spéol. «Emile Racovitza», 74. MOURER-CHAUVIRE, C., Faunes d’oiseaux du Bucarest. Pléistocène de France: systématiques, évolution et 86. PAUNESCO, A.-C., Les rongeurs (Rodentia, adaptation, interprétation paléoclimatique, Extrait Mammalia) de la grotte de la Baume Bonne (Quin- de Géobios vol. 8, fasc. 5, Fac. Sciences Lyon (pour son, Alpes de Haute Provence, France), Sous-presse Orgnac-3 – p. 347), 1975. In Trav. Inst. Spéol. «Emile Racovitza», Bucarest. 75. NADACHOWSKI, A., Late Quaternary rodents 87. PAUNESCO, A.-C., Les rongeurs (Rodentia, of Poland with special reference to morphotype Mammalia) de la grotte de Toureil (Mijanes, dentition analysis of voles, Polska Academia Nauk, Ariège, France): données morpho-metriques et Zaklad Zoologii Systematycznej i Doswiadczalnej, climatiques, Sous-presse In Trav. Inst. Spéol. 106 p, Warszawa, 1982. «Emile Racovitza», Bucarest. 76. NADACHOWSKI, A., Taxonomic vlue of 88. PAUNESCO, A.-C., ABBASSI, M., Les rongeurs Anteroconid Measurements of M/1 in Common and (Rodentia, Mammalia) de la grotte de Fontbrégoua Field Voles, Acta Theriologica, vol. 29, 10, p. 123- (Var, France), Sous-presse In Trav. Inst. Spéol. 143, Krakow, 1984. «Emile Racovitza», Bucarest. 77. NIETHAMMER, J., KRAPP, F. Handbuch der 89. PAUNESCO, A.-C., ABBASSI, M., Les variations Säugetiere Europas, Akademische Verlags- d’Eliomys (Myoxidae, Rodentia) durant le gesellschaft, 649 p., Wiesbaden, 1982. Quaternaire. Aperçu sur des populations du Sud de 78. OGNEV, S. I., Mammals of the U.S.S.R. and La France, de Ligurie et de l’Espagne, Sous-presse adjacent countries, VII Rodents. Israël Progr. Sci. In Bull. Mus. d’Anthropologie préhistorique de Transl, Jerusalem, 626 p., 1950. Monaco, Monaco. 79. PASQUIER, L., Dynamique évolutive d’un sous- 90. PRADEL, A., Morphology of the Cricetus cricetus genre de Muridae - Apodemus (Sylvaemus), Etude (Linnaeus, 1758) from Poland with some remarks biométrique des caractères dentaires de populations on the evolution of this species, Acta Zool. Cracov., fossiles et actuelles d’Europe occidentale, 164 p., 29, 3, p. 29-52, Krakow, 1985. 1974. 91. RADULESCU, C., Preliminary note on the rodent 80. PAUNESCU, A.-C., Précisions sur les Arvicola faun from «La grotte des Cèdres» (le plan d’Aups, terrestris (Linnaeus) (Rodentia, Mammalia) du Var, France), Miscellanea Speologica Romanica, dernier cycle glaciaire de Roumanie, Theoretical Inst. Spéol. «Emile Racovitza», tome 1, p. 327-333, and Applied Karstology, vol. 8, p. 179-180, 1995. Bucarest, 1989.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 38 Alexandra-Cristina Paunesco
92. REICHSTEIN, H., REISE, D., Zur Variabilität der butions méthodologiques, Thèse doct. D’Etat Univ. Molaren-Schwelzschlingen-musters de Erdmaus, P. et M. Curie, Paris VI, 162 p., 1985. Microtus agrestis (L.). Z. Säugetierkunde, 30, p. 97. VALVERDE, J. A., Remarques sur la structure de 36-47, 1965. l’évolution des communautés de vertébrés terrestres. 93. REKOVETZ, L. I., Microteriofauna paleoliticului I. Structure d’une communauté. II. Rapport entre superior din regiunea Desnei si Niprului. (traduction prédateurs et proies, Terre et vie 111, p. 121-154, du russe), Edit. Naukova Dumka, 168 p., Kiew, 1985. 1964. 94. RÖTTGER, U., Schmelzdzbandbreiten an Molaren 98. VALVERDE, J. A., Estructura de une communidad von Schermäusen (Arvicola Lacépéde, 1799), de vertebrados terrestres, Monographias de la Bonn. Zool. Beitr., Jg. 38, H. 2, p. 95-105, Bonn, Estacion biologica de Donãna (1), p. 1-129, 1967. 1987. 99. WILSON, D. E., REEDER, D. M., Mammal 95. SAINT GIRONS, M.-C., Les Mammifères de species of the world, Smithsonian Institution Press France et du Bénélux (faune marine exceptée), and The Society of Mammalogists, 1260 p., Doin, éd., p. 275-384, Paris 1973. Washington, 1993. 96. SHEN, G., Datation des planchers stalagmitiques 100. ZOUHRI, S., Contribution à l’étude de la faune de sites acheuléens en Europe par les méthodes des d’Orgnac-3. Equidés et grands Bovidés, Mém. déséquilibres des familles de l’uranium et contri- D.E.A. M.N.H.N. Paris, 103 p., 1986.
Liste des tableaux.
Tableau 1. La stratigraphie du site d’Orgnac-3. Tableau 14. Pourcentage de chaque morphotype (de Tableau 2. Dimensions (en µ) des molaires de la 1 à 9) dans la population de M. (I.) brecciensis rangée dentaire inférieure d’Eliomys quercinus d’Orgnac-3. d’Orgnac-3. Tableau 15. Pourcentage des morphotypes sans A8 et Tableau 3. Dimensions (en µ) des molaires de la ran- % de morphotypes avec A8 fort dans la population gée supérieure d’Eliomys quercinus d’Orgnac-3. de M. (I.) brecciensis d’Orgnac-3. Tableau 4. Comparaison par le test t (de Student) et Tableau 16. Dimensions (en µ) des M/1 de Microtus (*) par le test de Cochran, des P4 et M3 inférieures (I.) brecciensis orgnacensis d’Orgnac-3. d’Eliomys quercinus d’Orgnac-3. Tableau 17. Dimensions (en µ) des molaires inférieures Tableau 5. Dimensions (en µ) des molaires inférieures de M. (I.) brecciensis d’Orgnac-3. de C. (Allocricetus) bursae d’Orgnac-3. Tableau 18. Les résultats du test de Chi 2 et le type de Tableau 6. Dimensions (en µ) des molaires supérieures distribution pour certaines variables prises sur les de C. (Allocricetus) bursae d’Orgnac-3. M/1 de M. (I.) brecciensis d’Orgnac-3. Tableau 7. Les types de distribution et les résultats des Tableau 19. Les valeurs des indices de corrélation tests de Chi 2, sur les molaires de C. (Allocricetus) longueur/largeur et longueur/longueur de la partie bursae d’Orgnac-3. antérieure de la dent (LA4-B.A.), et le type de Tableau 8. Comparaison par le test t (de Student) et liaison constatée, dans la population de M. (I.) (*) par le test de Cochran, entre les longueurs et les brecciensis d’Orgnac-3. largeurs des molaires inférieures de C. (Allocricetus) Tableau 20. Comparaison par le test t (de Student) et bursae de différents sites. (*) par le test de Cochran, entre la population de M. Tableau 9. Comparaison par le test t (de Student) et (I.) brecciensis d’Orgnac-3 et celles de M. (I.) (*) par le test de Cochran, entre les longueurs et les brecciensis et M. (I.) cabrerae de différents sites. largeurs des molaires supérieures de C. (Allo- Tableau 21. Comparaison par le test t (de Student) et cricetus) bursae de différents sites. (*) par le test de Cochran, avec les populations de Tableau 10. Dimensions dentaires (en µ) des M/1 M. (I.) brecciensis de Saint-Estève (Chaline, 1972) d’Arvicola d’Orgnac-3. et du Lazaret (Abbassi, 1999), pour la longueur des Tableau 11. Dimensions (en µ) des M/2, M/3 et M/1- M/1. 3 d’Arvicola d’Orgnac-3. Tableau 22. Dimensions (en µ) des M/1 de Microtus Tableau 12. Caractéristiques statistiques des popu- agrestis d’Orgnac-3. lations d’Arvicola d’Orgnac-3 concernant les Tableau 23. Comparaison par le test t (de Student) et longueurs et les largeurs des M/1. (*) par le test de Cochran entre les moyennes des Tableau 13. Les résultats des tests de Kolmogorov- longueurs des M/1 de Microtus arvalis / M. agrestis Smirnov entre les différentes populations d’Arvicola de différents sites et de l’actuel. de plusieurs sites.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 39
Tableau 24. Comparaison par le test de Kolmogorov- Tableau 39. Les principales caractères (donnés en %) Smirnov entre les valeurs de différentes variables des M/1 d’Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3. prises sur les M/1 de Microtus arvalis / Microtus Tableau 40. Les principales caractères (donnés en %) agrestis, de plusieurs sites. des M/2 d’Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3. Tableau 25. Distributions de différents paramètres Tableau 41. Les principales caractères (donnés en %) selon le test d’Adéquation de Chi 2, dans la des M1/ d’Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3. population de M. agrestis d’Orgnac-3. Tableau 42. Les principales caractères (donnés en %) Tableau 26. Dimensions (en µ) des M/1 de Microtus des M2/ d’Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3. gregalis d’Orgnac-3. Tableau 43. Dimensions (en µ) des molaires inférieures Tableau 27. Comparaison par le test de Kolmogorov- d’Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3. Smirnov, pour différentes variables, entre les Tableau 44. Dimensions (en µ) des molaires populations de M. gregalis d’Orgnac-3 et celles de supérieures d’Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3. la Caune de l’Arago (ensemble I et III) et de la Tableau 45. Les résultats du test d’Adéquation (Chi Baume Bonne. 2) appliqué pour les longueurs et les largeurs des Tableau 28. Comparaison par le test t (de Student) et M1 et M2 inférieures d’Apodemus sylvaticus (*) par le test de Cochran, pour la moyenne des d’Orgnac-3. longueurs des M/1 de M. gregalis d’Orgnac-3, avec Tableau 46. Différences constatées pour les longueurs celles de différents sites et de l’actuel. et les largeurs des M/1; M/2; M1/; M2/ d’Apodemus Tableau 29. Dimensions dentaires (en µ) des M/1 de sylvaticus d’Orgnac-3, avec celles de la Caune de Terricola maria-claudiae d’Orgnac-3. l’Arago, du Vallonnet, de la Baume Bonne, de Tableau 30. Types de distribution et résultats des tests Fontbrégoua, de Toureil, de la Colombière, de la d’Adéquation de Chi 2, sur l’échantillon de Canadienne – par le test de Kolmogorov Smir nov. Terricola maria-claudiae d’Orgnac-3. Tableau 47. Différences constatées pour les longueurs Tableau 31. Dimensions (en µ) des M/1 et M/2 de et les largeurs des M/1; M/2; M1/; M2/ d’Apodemus Microtus (S.) malei d’Orgnac-3. sylvaticus d’Orgnac-3, avec celles d’Apodemus Tableau 32. Pourcentage de chaque morphotype dans sylvaticus actuel de Languedoc, et d’A. fl avicollis la population de Pliomys lenki d’Orgnac-3. actuel du Nord de la France (selon Pasquier, 1974), Tableau 33. Dimensions (en µ) des M/1 de Pliomys par le test t (de Student). lenki d’Orgnac-3. Tableau 48. Valeurs moyennes des rapports (x 100) Tableau 34. Dimensions de M3/ (en µ) de Pliomys des mesures prises sur les M/1 inférieures et lenki d’Orgnac-3. supérieures d’Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3. Tableau 35. Les résultats du test d’Adéquation et les Tableau 49 A et B. Valeurs moyennes des différents types de distribution pour huit principales variables rapports calculés à partir de mesures prises sur les prises sur les M/1 de Pliomys lenki d’Orgnac-3. M2/ d’Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3 et de Tableau 36. Type de liaison entre deux types de Fontbrégoua, et d’Apodemus flavicollis de variables, pour la population de Pliomys lenki Fontbrégoua. d’Orgnac-3. Tableau 50. La représentation par couche archéo- Tableau 37. Comparaison par le test t (de Student) et logique, selon le N.M.I., de chaque espèce de (*) par le test de Cochran entre les principales rongeurs d’Orgnac-3. variables de la population de Pliomys lenki Tableau 51. Pourcentage de chaque groupe écologique d’Orgnac-3 avec celles d’autres sites. de rongeurs d’Orgnac-3. Tableau 38. Comparaison par le test t (de Student) et Tableau 52. Les températures mensuelles minimums, (*) par le test de Cochran entre la population de maximums, et les températures moyennes annuelles, Pliomys lenki d’Orgnac-3 avec celles de la Fage d’après le nombre d’espèces d’Arvicolinae. (Chaline, 1972a), du Lazaret (Abbassi, 1999), de Tableau 53. Log Y calculé pour les espèces de l’Abri Vaufrey, du Moulin du Milieu (Marquet, rongeurs d’Orgnac-3. 1989) et de la Payre (El Hazzazi, 1998), pour la variable longueur.
Liste de fi gures.
Fig. 1 Histogrammes des longueurs et largeurs des Fig. 2 C. (Allocricetus) bursae de différents sites. Aires molaires inférieures de C. (Allocricetus) bursae de distribution des longueurs en fonction des d’Orgnac-3. largeurs des molaires de la série supérieure.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 40 Alexandra-Cristina Paunesco
Fig. 3 C. (Allocricetus) bursae de différents sites. Aires Fig. 12 Dendrogramme des populations de M. (I.) de distribution des longueurs en fonction des cabrerae et M. (I.) brecciensis, en fonction de seize largeurs des molaires de la série inférieures. variables. Fig. 4 Ajustement par la méthode analytique du trend Fig. 13 Pourcentages de représentation des principaux linéaire, des valeurs moyennes des longueurs des morphotypes dans la population de Microtus molaires inférieures (Fig. A) et supérieures (Fig. B) agrestis d’Orgnac-3. de C. (Allocricetus) bursae, dans le temps. Fig. 14 Histogrammes comparatifs des longueurs, des Fig. 5 Histogrammes comparatifs des longueurs (Fig. longueurs de la partie antérieure des M/1 (L4-B.A), A) et largeurs (Fig. B) des M/1 d’Arvicola de et des largeurs T6-T7, des M/1 de M. arvalis / M. différents sites. agrestis. Fig. 6 Variations des moyennes de S.D.Q. et des Fig. 15 Analyse factorielle discriminante de différentes longueurs des M/1 d’Arvicola au cours du variables prises sur les M/1 de M. arvalis /M. Pléistocène moyen et supérieur. agrestis de l’actuel et d’Orgnac-3. Fig. 7 Représentation synthétique des variations des Fig. 16 Histogrammes comparatifs des longueurs (Fig. longueurs (Fig. A) et de S.D.Q. (Fig. B) des M/1 A), des largeurs (Fig. B), des largeurs T6-T7 (Fig. d’Arvicola, au Pléistocène moyen et supérieur, par C), des longueurs de la partie antérieure des M/1 la méthode analytique du trend linéaire. (L4-B.A) (Fig. D), et des longueurs T7-B.A. (Fig. Fig. 8 Diagramme de dispersion des moyennes des F), chez Pliomys lenki de plusieurs sites. longueurs en fonction de l’indice S.D.Q. des M/1 Fig. 17 Histogrammes des longueurs et largeurs des d’Arvicola, de plusieurs sites français du Pléistocène M1 et M2 d’Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3. moyen et supérieur. Fig. 18 Apodemus sylvaticus et Apodemus fl avicollis Fig. 9 Variations de l’indice S.D.Q. chez Arvicola dans de différents sites et de l’actuel. Projections des l’Europe Centrale (selon von Heinrich, 1990), du valeurs moyennes du rapport «lp-lm» / «lt» x 100 Nord-Ouest (selon van Kolfschoten, 1990; 1992; des M/1 en fonction du rapport «l2-l3» / «l1» x 100 1996), de l’Est de l’Europe (in Paunesco, 1995; des M1/. Paunesco, 1998), et de l’Italie (selon Maul & al., Fig. 19 Apodemus sylvaticus et Apodemus fl avicollis 1998), durant le Pléistocène moyen, le Pléistocène de différents sites et de l’actuel. Projections des supérieur et l’Holocène.. valeurs moyennes des «l2-l1» en fonction de celles Fig. 10 Histogrammes comparatifs des longueurs (Fig. des «l4-l2» des M2/. A), des largeurs (Fig. B) et des longueurs de la Fig. 20 Climatogramme d’Orgnac-3. partie antérieure des M/1 (LA4-B.A.) (Fig. C), de Fig. 21 Estimations des températures moyennes M. (I.) brecciensis et M. (I.) cabrerae. Histogrammes annuelles, pour la séquence d’Orgnac-3, en utilisant comparatifs des largeurs T6-T7 (Fig. D), des la diversité spécifi que des Arvicolinae. profondeurs des A8 (Fig. E) et des profondeurs des Fig. 22 Cénogramme d’Orgnac-3. A6 (Fig. F). Fig. 23 Correspondances binaires entre les différente Fig. 11 Analyse factorielle discriminante de différentes couches et les principales catégories climato écolo- variables prises sur les M/1 de M. (I.) brecciensis / giques d’Orgnac-3 (Fig. A), et analyse en compo- M. (I.) cabrerae de plusieurs sites. santes principales (ACP) (Fig. B) d’Orgnac-3.
Liste des planches.
Planche 1. Orgnac-3 (Ardèche) – les fouilles archéo- Planche 7. Arvicola d’Orgnac-3. – variabilité logiques. morphologique. Planche 2. La coupe stratigraphique d’Orgnac-3 Planche 8. Microtus (Iberomys) brecciensis d’Orgnac- (d’après Combier, 1967; modifiée par Khatib, 3. Variabilité morphologique. 1994). Planche 9. Les principaux morphotypes chez Microtus Planche 3. Localisation des zones fouillées et des (Iberomys) brecciensis. sondages (d’après Combièr, 1967; complétée par Planche 10. Microtus (Iberomys) brecciensis d’Orgnac- Khatib, 1994). 3 – variabilité morphologique. Planche 4. Eliomys quercinus quercinus d’Orgnac-3 Planche 11. Différentes mesures prises sur les M/1 de – variabilité morphologique. Microtus (Iberomys) brecciensis et M. (I.) cab- Planche 5. Castor fi ber d’Orgnac-3. rerae. Planche 6. C. (Allocricetus) bursae d’Orgnac-3 – Planche 12. Microtus agrestis d’Orgnac-3 – variabilité variabilité morphologique. morphologique.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 41
Planche 13. Les principaux morphotypes chez Planche 19. Lemmus lemmus d’Orgnac-3. Microtus arvalis/agrestis. Planche 20. Pliomys lenki d’Orgnac-3; variabilité Planche 14. Microtus agrestis d’Orgnac-3 – variabilité morphologique. morphologique. Planche 21. Pliomys lenki d’Orgnac-3 (M3/); Planche 15. Microtus gregalis d’Orgnac-3 – variabilité variabilité morphologique. morphologique. Planche 22. Pliomys episcopalis d’Orgnac-3. Planche 16. Microtus (Terricola) maria-claudiae Planche 23. Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3; d’Orgnac-3 – variabilité morphologique. variabilité morphologique. Planche 17. Mesures prises sur les M/1 de Microtus Planche 24. Apodemus sylvaticus d’Orgnac-3. (Terricola) (selon Brunet-Lecomte, 1987, modifi é). Planche 18. Microtus (S.) malei d’Orgnac-3; variabilité morphologique.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 42 Alexandra-Cristina Paunesco
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 43 1 1 1 /O 0 0 (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /RQJXHXU /RQJXHXU (FW\SH 0R\HQQH 1 1 1 /0/ /0/ (FW\SH (FW\SH 0 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 O/ O/ 1 (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 0 0 1 1 1 (FW\SH (FW\SH /O /DUJHXU /DUJHXU 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH (FW\SH 0R\HQQH 1 1 1 (FW\SH (FW\SH 0 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /RQJXHXU /RQJXHXU (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH G¶2UJQDF 1 1 1 /0/ /0/ (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH TXHUFLQXV /RQJXHXU G¶2UJQDF G¶2UJQDF (OLRP\V 1 1 1 O/ O/ /O (FW\SH (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH 0R\HQQH 0 0 1 1 1 $OORFULFHWXV EXUVDH 0 (FW\SH (FW\SH /DUJHXU /DUJHXU (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /DUJHXU & $OORFULFHWXV EXUVDH 0LQ0D[ & 0R\HQQH 1 1 1 (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /RQJXHXU /RQJXHXU (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 1 1 1 /0/ /0/ (FW\SH (FW\SH /O 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH (FW\SH 0R\HQQH GHVPRODLUHVGHODUDQJpHGHQWDLUHLQIpULHXUHG¶ GHVPRODLUHVVXSpULHXUHVGH GHVPRODLUHVLQIpULHXUHVGH P P P 1 1 O/ O/ (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH 1 3 (FW\SH 0 0 /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 'LPHQVLRQV HQ 'LPHQVLRQV HQ 'LPHQVLRQV HQ 1 1 (FW\SH (FW\SH /DUJHXU /DUJHXU 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 1 (FW\SH 7DEOHDX 7DEOHDX 7DEOHDX 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 1 1 (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /RQJXHXU /RQJXHXU
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 44 Alexandra-Cristina Paunesco 1 6'4 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 +/ (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 1 7 $ O$ (FW\SH (FW\SH (FW\SH $O%$ 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 0R\HQQH 9DU 3URIRQGHXU /DUJHXU7 1 7 (FW\SH O7O7 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 7 (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 9DU /DUJHXU7 3URIRQGHXU$ 1 7 O$ (FW\SH /$7 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 7 1 9DU (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /7 ,QFOLQDLVRQ %$/ (FW\SH 0LQ0D[ 3URIRQGHXU$ 0R\HQQH 1 /$ 1 1 %$/ (FW\SH 7 +/ 0LQ0D[ 0R\HQQH (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH ,QFOLQDLVRQ 1 + (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 (FW\SH (FW\SH +DXWHXU 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /7/7 1 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /7/7 1 1 1 (FW\SH (FW\SH O7O7 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /7/7 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /7/7 1 1 1 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /7/7 (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /7/7 ODUJHXU7 G¶2UJQDF 1 /RQJ (FW\SH 7%$ 1 1 0LQ0D[ 0R\HQQH (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH ODUJHXU7 /7%$/ 1 /RQJ (FW\SH 7%$ 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 7 (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 1 0R\HQQH 0R\HQQH /7%$ G¶2UJQDF /RQJ (FW\SH $%$ ODUJHXUFROO7 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 7 1 1 $UYLFROD 7 ,QFOLQ (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /7%$/ O$$ O7 1 7 0LFURWXV , EUHFFLHQVLVRUJQDFHQVLV (FW\SH ODUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 GHV0G¶ (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /7%$ P O7/77 1 %$ (FW\SH ODUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 GHV0GH (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 1 /DUJHXUFRO /$%$/ $$ (FW\SH ODUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 1 77 ODUJHXU (FW\SH (FW\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 0R\HQQH /$%$ /DUJHXU%$ 'LPHQVLRQVGHQWDLUHV HQ P 'LPHQVLRQV HQ 1 (FW\SH ODUJHXU 1 1 0LQ0D[ 0R\HQQH 7 (FW\SH (FW\SH /DUJHXU /DUJHXU 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 1 /RQJ 7DEOHDX 7DEOHDX (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 1 $$ (FW\SH (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /RQJXHXU 2UJQDF FRXFKHVLM 2UJQDF FRXFKHVJK
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 45 0 3RORJQH DJUHVWLV 0 *UHQDO &RPEH DJUHVWLV 0 1 6DLQW (VWqYH DJUHVWLV (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 0 GHGLIIpUHQWVVLWHVHW 1 DJUHVWLV 0 0 6DQWHQD\ (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 0 FD
+6 6 6 6 +6 0DJUHVWLV 1 DUYDOLV O$ $WDSXHU (FW\SH $ O%$ 1 0R\HQQH DFWXHO ±VHORQ3DXQHVFX /7 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /7/7 1 +6 7 *DUHQQH3qUH*XVWH6DQWHQD\6DLQW (FW\SH 0DUYDOLV O7O7 3qUH*XVWH
0R\HQQH 1 O%$ O%$ (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH 0LFURWXVDUYDOLV 1 7 +6 (FW\SH 0R\HQQH O$ O7 1 0DUYDOLV
/D*DUHQQH O%$ O77 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 /$ 0 6 %$/ (FW\SH
0R\HQQH /D]DUHW 1 DJUHVWLV /7 %$/ (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 +/ 0 (FW\SH
+6 5HFL 0R\HQQH DUYDOLV 1 /$ %$/ (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 0 (FW\SH
+6 +DXWHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH DUYDOLV 1DQGUX 1 (FW\SH ODUJHXU UKRPEH 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 0 (FW\SH O7O7
+6 0R\HQQH DUYDOLV HQWUHOHVPR\HQQHVGHVORQJXHXUVGHV0GH 3pULJRUG 1 %$ (FW\SH ODUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 7 0 0
+6 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH DUYDOLV ,QFOLQDLVRQ 0D\HQQH 1 G¶2UJQDF
(FW\SH 0LQ0D[ VWLVG¶2UJQDF 0R\HQQH ODUJHXU7 0
1 36 $XGH %$ DJUHVWLV (FW\SH ODUJHXU UHQFHVLJQLILFDWLYH +6±GLIIpUHQFHKDXWHPHQWVLJQLILFDWLYH 0LQ0D[ 0R\HQQH
1 (FW\SH O77 0LQ0D[ 0R\HQQH 0
+6 UD\D 1 DJUHVWLV 7 0LFURWXVDJUH 0LFURWXVJUHJDOLV (FW\SH ODUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 %$ 36 (FW\SH ODUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 7RXUHLO =DIDU 1 77 (FW\SH ODUJHXU 0LQ0D[ GHV0GH 0R\HQQH GHV0GH P P 36 1 %RQQH %DXPH (FW\SH ODUJHXU FHSDVVLJQLILFDWLYH 6GLIIp 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 $$ (FW\SH ODUJHXU ,,, 0LQ0D[ 0R\HQQH 36 1 (FW\SH 7%$ 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 1 'LPHQVLRQV HQ 'LPHQVLRQV HQ &RPSDUDLVRQVSDUOHWHVWW GH6WXGHQW HWOHWHVWGH&RFKUDQ +6 (FW\SH $%$ 0LQ0D[ 0R\HQQH $UDJR, $UDJR /RQJXHXU 1 (FW\SH $%$ 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 1 (FW\SH /DUJHXU GHO¶DFWXHO $UDJR , HW ,,, %DXPH %RQQH 7RXUHLO =DIDUUD\D (VSDJQH $XGH 0D\HQQH 3pULJRUG 1DQGUX 5RXPDQLH DFWXHO 5HFL 5RXPDQLH (VWqYH&RPEH*UHQDO±VHORQ&KDOLQH D $WDSXHUFD (VSDJQH ±VHORQ&XHQFD%HVFRV DO 3RORJQH DFWXHO ±VHORQ1DGDFKRZVNL /D]DUHW±VHORQ$EEDVVL 7DEOHDX 7DEOHDX $EUpYLDWLRQV 36±GLIIpUHQ 7DEOHDX 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 2UJQDF (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 1 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 46 Alexandra-Cristina Paunesco 1 1 7 9DU (FW\SH (FW\SH O7O7 0R\HQQH 0R\HQQH 1 1 9DU 9DU (FW\SH (FW\SH
0R\HQQH 0R\HQQH /7/7 1 1 9DU 9DU (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH /7 /7
1 1 9DU (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH /$ /$ 9DU 1 1 9DU (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH /7/7 9DU 1 0 (F7\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 1 1 (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH /$/$ 9DU ODUJHXUFRO 9DU 1 1 1 1 /$ 77 %$/ (FW\SH (FW\SH /77 (F7\SH O$$ O 0R\HQQH 0R\HQQH 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 9DU ODUJHXU%$ 1 1 7 1 1 G¶2UJQDF (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH 9DU ODUJ7 ODUJHXU7 (F7\SH (F7\SH /7%$/ 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH %$/7/ G¶2UJQDF 1 1 $$ 1 1 (FW\SH (FW\SH /DUJHXU 0R\HQQH 0R\HQQH 9DU /$%$/ (F7\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH ODUJ%$ %$/7/ 1 1 +/ 77 (FW\SH (FW\SH ODUJHXU 9DU 0R\HQQH 0R\HQQH 7HUULFRODPDULDFODXGLDH 1 1 7 0LFURWXV 6 PDOHL (F7\SH (F7\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /DUJ7 %$/7/ 1 1 7 9DU (FW\SH (FW\SH ODUJHXU +DXWHXU 0R\HQQH 0R\HQQH GHV0GH 1 1 P (F7\SH (F7\SH 1 1 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH %$/7 ODUJHXUFRO 9DU (FW\SH (FW\SH ODUJHXU ODUJHXU UKRPEH 0R\HQQH 0R\HQQH GHV0HW0GH
1 1 1 1 7 (F7\SH 0LQ0D[ (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH %$/7 9DU /$%$ 0R\HQQH 0R\HQQH ODUJHXU7 ,QFOLQDLVRQ 1 1 P 'LPHQVLRQV HQ 'LPHQVLRQVGHQWDLUHV HQ 1 1 9DU (FW\SH (FW\SH 7%$ 9DU 0R\HQQH 0R\HQQH /RQJXHXU (F7\SH (F7\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH %$/7 1 1 9DU (FW\SH (FW\SH $%$ 7DEOHDX 7DEOHDX 9DU 0R\HQQH 0R\HQQH /RQJXHXU 1 1 (F7\SH (F7\SH 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH /RQJXHXU OFROO77 1 1 9DU 9DU (FW\SH (FW\SH 0R\HQQH 0R\HQQH /RQJXHXU
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 47 W\SH &S 1 W\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /7 %$ W\SH &S ©Gª 1 W\SH (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /7/7 ©Fª ©Gª W\SH FOP 1 7 (FW\SH 0LQ0D[ ©Eª 0R\HQQH ,QFOLQDLVRQ ©Fª 1 ©Dª O$ W\SHFOP (FW\SH $ O%$ 0LQ0D[ 0R\HQQH ©Eª G¶pPDLO 3URWXE 1 ©Dª (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH O7O77 G¶pPDLO 3URWXE 1 7 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH O$$ O7 G¶2UJQDF 1 %$ 1RFRQXOHV (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 1RFRQXOHV 1 7 G¶2UJQDF /DUJ (FW\SH $SRGHPXVV\OYDWLFXV 0LQ0D[ 0R\HQQH RXYHUWXUH 1 $$ (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH $SRGHPXVV\OYDWLFXV 1 G¶2UJQDF DFFROp 77 (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH SDVpWLUp W( 1 WPD /7 %$/ (FW\SH IXVLRQQp 3OLRP\VOHQNL 0LQ0D[ 0R\HQQH pWLUp 1 LVROp (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /7%$ IRUW GHV0GH P /HVSULQFLSDOHVFDUDFWqUHV GRQQpVHQ GHV0G¶ 1 DEVHQW /$ %$/ (FW\SH 0LQ0D[ W( 0R\HQQH PR\HQ 7DEOHDX IRUW 1 (FW\SH 'LPHQVLRQV HQ 0LQ0D[ 0R\HQQH /HVSULQFLSDOHVFDUDFWqUHV GRQQpVHQ GHV0G¶ WPD /$%$ UpGXLW PR\HQ 1 (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 7DEOHDX 7DEOHDX UpGXLWH 1 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 48 Alexandra-Cristina Paunesco DFFROp W\SH VLOORQ W SDUUDSSRUWjW W\SH 1 /0 (FW\SH /0 0R\HQQH &S W\SH DEVHQWV 1 /0 (FW\SH /0 0R\HQQH IXVLRQQp WHWW W\SH 1 G¶2UJQDF WW DFFROp (FW\SH /0 0R\HQQH W W\SH ©FRUQHVªG¶pPDLO VLOORQ 1 0 /0 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH G¶2UJQDF W /RQJXHXU DFFROp WSDU $SRGHPXVV\OYDWLFXV UDSSRUWjW UpGXLW 1 /O W (FW\SH 0R\HQQH IXVLRQQp HQWUHWW DEVHQW 1 $SRGHPXVV\OYDWLFXV 0 (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH G¶2UJQDF DFFROp W HQWUHWW WULDQJXODLUH WSDUUDSSRUWjW 1 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU LVROp IRUW WHWWELV W WXEHUFXOHVDFFHVVRLUHV 1 /O $SRGHPXVV\OYDWLFXV (FW\SH 0R\HQQH /HVSULQFLSDOHVFDUDFWqUHV GRQQpVHQ GHV0G¶ UpGXLW WELV DQWpULHXU 1 IRUW 0 (FW\SH 7DEOHDX /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH W WELV V\PpWULTXH WSDUUDSSRUWjW UpGXLW 1 (FW\SH 0LQ0D[ GHVPRODLUHVLQIpULHXUHVG¶ 0R\HQQH /HVSULQFLSDOHVFDUDFWqUHV GRQQpHVHQ GHV0G¶ /RQJXHXU P IXVLRQQp SRVWpULHXU 1 /O (FW\SH WW 0R\HQQH 7DEOHDX DFFROp DQWpULHXU 'LPHQVLRQV HQ 1 H 0 VLOORQ (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH V\PpWULTX 7DEOHDX WSDUUDSSRUWjW 1 W (FW\SH UpGXLW 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU SRVWpULHXU
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 49 1 /0 (FW\SH /0 0R\HQQH 1 /0 (FW\SH /0 0R\HQQH 1 (FW\SH /0 0R\HQQH 1 0 /0 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU 1 /O (FW\SH 0R\HQQH G¶2UJQDF 1 0 (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 1 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU $SRGHPXVV\OYDWLFXV 1 (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 0 1 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU GHVPRODLUHVVXSpULHXUHVG¶ P 1 /O (FW\SH 0R\HQQH 'LPHQVLRQV HQ 1 0 (FW\SH /DUJHXU 0LQ0D[ 0R\HQQH 7DEOHDX 1 (FW\SH 0LQ0D[ 0R\HQQH /RQJXHXU
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 50 Alexandra-Cristina Paunesco 1 1 1 H &RXFKH &RXFKH 5HPDQLp 1 1 1 HFKDTXHHVSqFHGHURQJHXUVG¶2UJQDF DYHFOHVGRQQpHVGH-HDQQHW (O+D]]D]L HW 1 1 1 &RXFKH &RXFKH &RXFKHD &RXFKHE &RXFKHD &RXFKHE &RXFK 1 /DUHSUpVHQWDWLRQSDUFRXFKHDUFKpRORJLTXHVHORQOH10,G FHOOHVUpVXOWDQWGHVGHUQLHUVWULHV 7DEOHDX (VSqFHV $SRGHPXV V\OYDWLFXV & $OORFULFHWXV EXUVDH (OLRP\VTXHUFLQXV 0LFURWXVEUHFFLHQVLV 0LFURWXVJUHJDOLV , 0PDULDFODXGLDH $UYLFROD 7HUULFROD WHUUHVWULV VVS$ 0LFURWXVDJUHVWLV 0LFURWXV 6 PDOHL 3OLRP\VOHQNL 3OLRP\VHSLVFRSDOLV 3OLRP\VFKDOLQHL &OHWKULRQRP\V JODUHROXV &DVWRUILEHU /HPPXVOHPPXV 'LFURVWRQ\[ WRUTXDWXV 6LFLVWDVS 727$/
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 51 &RXFKH &RXFKH &RXFKH &RXFKHE 1,9($8; &RXFKHD &RXFKHE &RXFKHD &RXFKH 3RXUFHQWDJHGHFKDTXHJURXSHpFRORJLTXHGHURQJHXUVG¶2UJQDF 7DEOHDX &DWpJRULHFOLPDWRpFRORJLTXH ,(VSqFHVDUFWLTXHV ,,(VSqFHG¶HVSDFHGpFRXYHUW PDUpFDJHX[ERUpDO 9(VSqFHVGHVWHSSHFRQWLQHQWDOH 9,(VSqFHGHERUGXUHG¶HDX 9,,(VSqFHGHSUDLULHHWG¶HVSDFH GpFRXYHUWKXPLGH 9,,,(VSqFHVGHIRUrW ,;(VSqFHVPpGLWHUUDQpHQQHV
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 52 Alexandra-Cristina Paunesco
0 0 /RQJXHXU /DUJHXU /O /RQJXHXU /DUJHXU /O 1 1 1 1 1 1 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 0R\HQQH 0R\HQQH 0R\HQQH 0R\HQQH (FW\SH (FW\SH (FW\SH (FW\SH (FW\SH (FW\SH 7DEOHDX'LPHQVLRQV HQP GHVPRODLUHVGHODUDQJpHVXSpULHXUHG¶(OLRP\VTXHUFLQXVG¶2UJQDF &RPSDUDLVRQSDUOHWHVWW 6LWHVFRPSDUpV 3 0 /RQJXHXU ODUJHXU /RQJXHXU ODUJHXU 2UJQDF$UDJR 36 36 36 36 2UJQDF±DFWXHO 36 36 36 36 &RORPELqUH 2UJQDF±7UHQWR 36 36 +6 36 2UJQDF%DOHDUHV +6 6 +6 +6 2UJQDF±6DLQW 36 36 36 6 (VWqYH 2UJQDF/D]DUHW 36 36 6 36 2UJQDF0DQLH 36 36 36 36 2UJQDF±$0RFKL 36 36 2UJQDF±%DXPH 36 36 %RQQH 7DEOHDX&RPSDUDLVRQSDUOHWHVWW GH6WXGHQW HW SDUOHWHVW&RFKUDQGHV3HW0LQIpULHXUHVG¶(OLRP\V TXHUFLQXVG¶2UJQDF $UDJR &RORPELqUH %DXPH %RQQH ± VHORQ 3DXQHVFX /D]DUHW 0DQLH $EUL 0RFKL VHORQ $EEDVVL 6DLQW(VWqYH±VHORQ&KDOLQH D 7UHQWR DFWXHO %DOpDUHV DFWXHO ±VHORQ1LHWKDPPHU .UDSS $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYH j +6 ± GLIIpUHQFH KDXWHPHQWVLJQLILFDWLYH j 7\SHGHGLVWULEXWLRQ /RQJXHXU /DUJHXU ,QGLFH GH FRUUpODWLRQ &KL &KL ORQJXHXUODUJHXU GO GO 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ U 0 OLDLVRQSRVLWLYH QRQJDXVVLHQQH JDXVVLHQQH G¶LQWHQVLWpPR\HQQH U 0 OLDLVRQSRVLWLYH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH G¶LQWHQVLWpPR\HQQH 0 U JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH 7DEOHDX /HV W\SHV GH GLVWULEXWLRQ HW OHV UpVXOWDWV GHV WHVWV GH &KL VXU OHV PRODLUHV GH & $OORFULFHWXV EXUVDHG¶2UJQDF GO GpJUpHVGHOLEHUWp
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 53
0 0 0 6LWHV /RQJXHXU ODUJHXU /RQJXHXU ODUJHXU /RQJXHXU ODUJHXU 2UJQDF$UDJR +6 36 +6 36 6 +6 2UJQDF±%DXPH 36 36 36 36 %RQQH 2UJQDF±6W(VWqYH +6 +6 +6 +6 +6 +6 2UJQDF±/D)DJH +6 36 36 36 6 36 2UJQDF9DXIUH\ +6 +6 +6 +6 6 +6 2UJQDF0RXOD 36 +6 6 +6 36 36 2UJQDF$WDSXHUFD 36 36 6 +6 +6 36 2UJQDF±.R]L +6 +6 6 2UJQDF±&GHO +6 6 3LQDU 2UJQDF6XDUG 36 36 36 +6 2UJQDF=DQLNRYD +6 +6 +6 +6 7DEOHDX&RPSDUDLVRQSDUOHWHVWWGH6WXGHQWHW &RFKUDQHQWUHOHVORQJXHXUVHWOHVODUJHXUVGHVPRODLUHV LQIpULHXUHVGH& $OORFULFHWXV EXUVDHGHGLIIpUHQWVVLWHV $UDJR %DXPH %RQQH ± VHORQ 3DXQHVFX 6DLQW(VWqYH /D )DJH &DPSDQD GHO 3LQDU ± VHORQ &KDOLQH D $WDSXHUFD (VSDJQH ±VHORQ&XHQFD%HVFRV DO 0RXOD±-HDQQHW 9DXIUH\6XDUG± 0DUTXHW .R]L*U]ELHU=DQLNRYD'ROQD&DYH±3UDGHO $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYH j +6 ± GLIIpUHQFH KDXWHPHQWVLJQLILFDWLYH j 'LIIpUHQFHVFRQVWDWpHV9DOHXUWHVWW 0 0 0 6LWHV /RQJXHXU ODUJHXU /RQJXHXU ODUJHXU /RQJXHXU ODUJHXU 2UJQDF$UDJR 36 36 36 36 36 36 2UJQDF±6W(VWqYH +6 +6 +6 +6 +6 +6 2UJQDF±/D)DJH 36 36 36 36 2UJQDF9DXIUH\ +6 +6 2UJQDF$WDSXHUFD 36 36 36 36 2UJQDF.R]L +6 +6 2UJQDF±6XDUG +6 36 36 36 36 36 2UJQDF=DQLNRYD +6 +6 36 6 7DEOHDX &RPSDUDLVRQSDUOHWHVWWGH6WXGHQWHW &RFKUDQHQWUHOHVORQJXHXUVHWOHVODUJHXUVGHVPRODLUHV VXSpULHXUHVGH& $OORFULFHWXV EXUVDHGHGLIIpUHQWVVLWHV $UDJR±VHORQ3DXQHVFX 6DLQW(VWqYH/D)DJH±VHORQ&KDOLQH D $WDSXHUFD (VSDJQH ±VHORQ &XHQFD%HVFRV DO 9DXIUH\6XDUG±0DUTXHW .R]L*U]ELHU=DQLNRYD'ROQD&DYH±3UDGHO $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYH j +6 ± GLIIpUHQFH KDXWHPHQWVLJQLILFDWLYH j
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 54 Alexandra-Cristina Paunesco
0 0 0 /RQJXHXU /RQJXHXU /RQJXHXU 1 1 1 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 0R\HQQH (FW\SH (FW\SH (FW\SH 2UJQDF &RXFKHLM 2UJQDF &RXFKHJK 7DEOHDX'LPHQVLRQV HQP GHV00HW0G¶$UYLFRODG¶2UJQDF /RQJXHXU /DUJHXU &RHIILFLHQWGH 6LWH 7HVW&KL 7\SHGH GO 7HVW&KL GO 7\SHGH FRUUpODWLRQ GLVWULEXWLRQ GLVWULEXWLRQ ORQJXHXUODUJHXU 2UJQDF FRXFKHLM *DXVVLHQQH 1RQJDXVVLHQQH 7DEOHDX&DUDFWpULVWLTXHVVWDWLVWLTXHVGHVSRSXODWLRQVG¶$UYLFRODG¶2UJQDFFRQFHUQDQWOHVORQJXHXUVHWOHV ODUJHXUVGHV0 GO GpJUpHVGHOLEHUWp &RPSDUDLVRQSDUOHWHVWGH.ROPRJRURY6PLUQRY 6LWHVFRPSDUpV /RQJXHXU /$ /7 ODUJHXU ODUJHXU ODUJHXU ODUJHXU ODUJHXU %$ %$ 77 $$ 7 %$ 2UJQDF LQI $UDJR, 36 36 36 36 36 36 36 36 2UJQDF LQI $UDJR,,, 36 36 36 36 36 36 36 36 2UJQDF LQI 2UJQDF VXS 36 -6 36 36 6 36 36 36 2UJQDF LQI %DXPH%RQQH 6 6 6 -6 6 -6 6 6 2UJQDF LQI )RQWEUpJRXD 36 -6 6 36 76 -6 36 6 2UJQDF LQI )RQWEUpJRXD $VDSLGXV 76 76 76 76 76 6 76 76 2UJQDF LQI 7RXUHLO 6 76 -6 36 6 -6 36 6 2UJQDF VXS $UDJR, 6 6 -6 -6 6 36 36 6 2UJQDF VXS $UDJR,,, 76 -6 36 -6 -6 36 36 36 2UJQDF VXS %DXPH%RQQH 36 36 36 36 36 6 6 -6 2UJQDF VXS )RQWEUpJRXD 36 36 36 36 76 -6 36 76 2UJQDF VXS )RQWEUpJRXD $VDSLGXV 76 76 76 76 76 76 76 76 2UJQDF VXS 7RXUHLO 6 76 76 36 76 -6 36 -6 7DEOHDX /HV UpVXOWDWV GHV WHVWV GH .ROPRJRURY6PLUQRY HQWUH OHVGLIIpUHQWHVSRSXODWLRQV G¶$UYLFRODGH SOXVLHXUVVLWHV $UDJRQLYHDX,$UDJRQLYHDX,,,%DXPH%RQQH)RQWEUpJRXD7RXUHLO±VHORQ3DXQHVFX $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH -6 ± GLIIpUHQFH MXVWH VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYH 76±GLIIpUHQFHWUqVVLJQLILFDWLYH GHFKDTXHPRUSKRW\SH )RUPHV ©EL]DUUHVª 2UJQDF 0 , EUHFFLHQVLV 7DEOHDX3RXUFHQWDJHGHFKDTXHPRUSKRW\SH GHj GDQVODSRSXODWLRQGH0 , EUHFFLHQVLVG¶2UJQDF
0RUSKRW\SHVVDQV$ 0RUSKRW\SHVDYHF$ 0W\SHV IRUW 0W\SH 2UJQDF 0 , EUHFFLHQVLV 7DEOHDX3RXUFHQWDJHVGHVPRUSKRW\SHVVDQV$HWGHPRUSKRW\SHVDYHF$IRUW±GDQVODSRSXODWLRQGH 0 , EUHFFLHQVLVG¶2UJQDF
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 55
0 0 0 /RQJXHXU /RQJXHXU /RQJXHXU 1 1 1 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0LQ0D[ 0R\HQQH 0R\HQQH 0R\HQQH (FW\SH (FW\SH (FW\SH 2UJQDF 0 , EUHFFLHQVLV 7DEOHDX'LPHQVLRQV HQ GHVPRODLUHVLQIpULHXUHVGH0 , EUHFFLHQVLVG¶2UJQDF /RQJXHXU /DUJHXU /$%$ /DUJHXU77 3URIRQGHXU$ 3URIRQGHXU$ &KL &KL &KL &KL &KL &KL GO GO GO GO GO GO 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 2UJQDF 0 , EUHFFLHQVLV JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH 1RQJDXVVLHQQH 7DEOHDX/HVUpVXOWDWVGXWHVWGH&KLHWOHW\SHGHGLVWULEXWLRQ GOUHSUpVHQWHOHVGHJUpVGHOLEHUWp SRXUFHUWDLQHVYDULDEOHVSULVHVVXUOHV0GH0 , EUHFFLHQVLVG¶2UJQDF ,QGLFHGHFRUUpODWLRQ 7\SHGHOLDLVRQ ,QGLFHGHFRUUpODWLRQ 7\SHGHOLDLVRQ /RQJXHXUODUJHXU /RQJXHXU/$%$ 2UJQDF 0 , EUHFFLHQVLV a/LDLVRQQXOOH )RUWHOLDLVRQSRVLWLYH 7DEOHDX /HVYDOHXUVGHVLQGLFHVGHFRUUpODWLRQORQJXHXUODUJHXUHWORQJXHXUORQJXHXUGHODSDUWLH DQWpULHXUH GH OD GHQW /$%$ HW OH W\SH GH OLDLVRQ FRQVWDWpH GDQV OD SRSXODWLRQ GH 0 , EUHFFLHQVLVG¶2UJQDF
&RPSDUDLVRQSDUOHWHVWW GH6WXGHQW HW SDUOHWHVWGH&RFKUDQ 6LWHVFRPSDUpV /RQJXHXU ODUJHXU /RQJ$ /DUJHXU7 /DUJHXU7 3URIRQGHXU %$ 7 $ 2UJQDF9DOORQQHW +6 +6 +6 +6 +6 +6 2UJQDF$UDJR, +6 6 36 36 6 36 2UJQDF$UDJR,,, 36 +6 36 36 +6 36 2UJQDF±%DXPH%RQQH 36 6 36 +6 6 36 2UJQDF±)RQWEUpJRXD± +6 +6 +6 +6 +6 +6 0 , FDEUHUDH 7DEOHDX&RPSDUDLVRQVSDUOHWHVWW GH6WXGHQW HW SDUOHWHVWGH&RFKUDQHQWUHODSRSXODWLRQGH0 , EUHFFLHQVLVG¶2UJQDFHWFHOOHVGH0 , EUHFFLHQVLVHW0 , FDEUHUDHGHGLIIpUHQWVVLWHVSRXUOHVYDULDEOHV ORQJXHXUODUJHXUORQJXHXUGHODSDUWLHDQWpULHXUHGHODGHQWODUJHXU77ODUJHXUGX7HWODSURIRQGHXUGH O¶DQJOH$ $UDJR9DOORQQHW%DXPH%RQQH)RQWEUpJRXD±VHORQ3DXQHVFX $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYH j +6 ± GLIIpUHQFH KDXWHPHQWVLJQLILFDWLYH j
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 56 Alexandra-Cristina Paunesco
6LWHVFRPSDUpV &RPSDUDLVRQSDUOHWHVWW GH6WXGHQW HW SDUOHWHVWGH&RFKUDQ /RQJXHXU 9DOHXUWHVWW 2UJQDF6W(VWqYH +6 2UJQDF/D]DUHW +6 7DEOHDX&RPSDUDLVRQSDUOHWHVWW GH6WXGHQW HW GH&RFKUDQDYHFOHVSRSXODWLRQVGH0 , EUHFFLHQVLV GH6DLQW(VWqYH &KDOLQH HWGX/D]DUHW $EEDVVL SRXUODORQJXHXUGHV0 $EUpYLDWLRQV +6±GLIIpUHQFHKDXWHPHQWVLJQLILFDWLYH j &RPSDUDLVRQSDUOHWHVWGH.ROPRJRURY6PLUQRY 6LWHVFRPSDUpV /RQJXHXU /RQJXHXU$ /DUJHXU ,QFOLQDLVRQ7 /DUJHXU7 O7O7 %$ 7 2UJQDF$UDJR, 36 76 76 36 36 76 2UJQDF$UDJR,,, -6 76 36 36 36 76 2UJQDF%DXPH%RQQH 36 36 76 36 36 36 2UJQDF7RXUHLO 36 36 36 36 6 76 2UJQDF$XGH 36 36 76 36 36 76 2UJQDF±3pULJRUG 76 76 36 -6 6 76 2UJQDF±0D\HQQH 76 76 36 36 76 76 2UJQDF±=DIDUUD\D 6 6 76 36 6 76 7DEOHDX&RPSDUDLVRQVSDUOHWHVWGH.ROPRJRURY6PLUQRYHQWUHOHVYDOHXUVGHGLIIpUHQWHVYDULDEOHVSULVHV VXUOHV0GH0LFURWXVDUYDOLV0DJUHVWLVGHSOXVLHXUVVLWHV VHORQ3DXQHVFX $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH -6 ± GLIIpUHQFH MXVWH VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYH 76±GLIIpUHQFHWUqVVLJQLILFDWLYH
7\SHGHGLVWULEXWLRQHWOHVUpVXOWDWVGXWHVWGH&KL /RQJXHXU /RQJXHXU /DUJHXU ,QFOLQDLVRQ7 ODUJHXU$$ ODUJHXU77 ODUJHXU7 O7O7 $%$ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ &KL &KL &KL &KL &KL &KL &KL &KL GO GO GO GO GO GO GO GO *DXVVLHQQH *DXVVLHQQH *DXVVLHQQH *DXVVLHQQH *DXVVLHQQH *DXVVLHQQH *DXVVLHQQH *DXVVLHQQH 7DEOHDX'LVWULEXWLRQVGHGLIIpUHQWVSDUDPqWUHVVHORQOHWHVWG¶$GpTXDWLRQGH&KLGDQVODSRSXODWLRQGH0 DJUHVWLVG¶2UJQDF 6LWHV &RPSDUDLVRQSDUOHWHVWGH.ROPRJRURY6PLUQRY /RQJXHXU ODUJHXU /RQJXHXU /RQJXHXU /DUJHXU /DUJHXU /DUJHXU /DUJHXU $%$ 7%$ %$ 77 7 %$ 2UJQDF 36 36 36 36 6 36 36 36 $UDJR, 2UJQDF 36 36 36 36 36 36 36 36 $UDJR,,, 2UJQDF 36 -6 36 36 36 36 36 36 %DXPH%RQQH 7DEOHDX&RPSDUDLVRQVSDUOHWHVWGH.ROPRJRURY6PLUQRYSRXUGLIIpUHQWHVYDULDEOHVHQWUHOHVSRSXODWLRQV GH0JUHJDOLVG¶2UJQDFHWFHOOHVGHOD&DXQHGHO¶$UDJR HQVHPEOHV ,HW,,, HWGHOD%DXPH%RQQH VHORQ 3DXQHVFX $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH -6 ± GLIIpUHQFH MXVWH VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYH
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 57
6LWHVFRPSDUpV &RPSDUDLVRQSDUOH 9DOHXUGXWHVWW WHVWW GH6WXGHQW /RQJXHXU 2UJQDF&DXQHGHO¶$UDJR, 36 2UJQDF&DXQHGHO¶$UDJR,,, 36 2UJQDF±%DXPH%RQQH 36 2UJQDF±/D)DJH 0JUHJDOLVPDUWHOHQVLV 36 2UJQDF/D4XLQD 0JUHJDOLVDQJOLFXV +6 2UJQDF±,JKWKDP 0JUHJDOLVDQJOLFXV +6 2UJQDF±3RORJQH 3OHQLJODFLDLUHLQIpULHXUH 6 2UJQDF8NUDLQH 0JUHJDOLVJUHJDOLV 36 2UJQDF8NUDLQH 0JUHJDOLVNULRJHQLFXV 6 2UJQDF8NUDLQH 0JUHJDOLVPDMRU +6 7DEOHDX&RPSDUDLVRQVSDUOHWHVWW GH6WXGHQW HW &RFKUDQSRXUODPR\HQQHGHVORQJXHXUVGHV0 GH0JUHJDOLVG¶2UJQDFDYHFFHOOHVGHGLIIpUHQWVVLWHVHWGHO¶DFWXHO $UDJR,HW,,,%DXPH%RQQH±VHORQ3DXQHVFX /D)DJH4XLQD,JKWKDP±VHORQ&KDOLQH DHWE 3RORJQH +RORFqQH ±VHORQ1DGDFKRZVNL 8NUDLQH DFWXHO ±VHORQ5HNRYHW] $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYHj +6 ± GLIIpUHQFH KDXWHPHQWVLJQLILFDWLYHj
'LVWULEXWLRQGHVGLIIpUHQWHVYDULDEOHV /RQJXHXU /$%$ /DUJHXU /DUJHXU /DUJHXU7 /DUJHXU /DUJHXU /DUJHXU /DUJHXU7 ,QFOLQDLVRQ $$ 7 %$ RXYHUWXUH UKRPEH 7 7 7 &KL &KL &KL &KL &KL &KL &KL &KL &KL &KL GO GO GO GO GO GO GO GO GO GO 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ QRQ JDXVVLHQQH QRQ JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH QRQ JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH 7DEOHDX7\SHVGHGLVWULEXWLRQHWUpVXOWDWVGHWHVWVG¶$GpTXDWLRQGH&KLVXUO¶pFKDQWLOORQGH7HUULFROD PDULDFODXGLDHG¶2UJQDF GO GHJUpVGHOLEHUWpV 0RUSKRW\SHV GHSUHVVD LQWHUPHGLD LQIOH[D SURDYLXV SURJUHVVXV UDWWLFHSRwGH 7DEOHDX3RXUFHQWDJHGHFKDTXHPRUSKRW\SHGDQVODSRSXODWLRQGH3OLRP\VOHQNLG¶2UJQDF 1 0 0LQ0D[ /RQJXHXU 0R\HQQH (FW\SH 7DEOHDX'LPHQVLRQVGHV0 HQ GH3OLRP\VOHQNLG¶2UJQDF /RQJXHXU ODUJHXU /RQJXHXU /RQJXHXU /DUJHXU /DUJHXU /DUJ /DUJHXU $%$ 7%$ 77 $$ RXYHUWXUH %$ 7 &KL &KL &KL &KL &KL &KL &KL &KL GO GO GO GO GO GO GO GO 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ 'LVWULEXWLRQ JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH QRQ JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH 7DEOHDX /HVUpVXOWDWVGXWHVWG¶$GpTXDWLRQHWOHVW\SHVGHGLVWULEXWLRQ GO±GHJUpGHOLEHUWp SRXUKXLW SULQFLSDOHVYDULDEOHVSULVHVVXUOHV0GH3OLRP\VOHQNLG¶2UJQDF
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 58 Alexandra-Cristina Paunesco
,QGLFHGHFRUUpODWLRQ ,QGLFHGHFRUUpODWLRQ /RQJXHXUODUJHXU /RQJXHXU/RQJXHXU$%$ 2UJQDF U U 3OLRP\VOHQNL OLDLVRQSRVLWLYHDVVH]IRUWH 7DEOHDX7\SHGHOLDLVRQHQWUHGHX[W\SHVGHYDULDEOHVSRXUODSRSXODWLRQGH3OLRP\VOHQNLG¶2UJQDF
6LWHVFRPSDUpV &RPSDUDLVRQSDUOHWHVWW GH6WXGHQW HW &RFKUDQ /RQJXHXU ODUJHXU /RQJXHXU$%$ /DUJHXU77 2UJQDF$UDJR, +6 +6 36 +6 2UJQDF$UDJR, +6 +6 36 +6 2UJQDF±%DXPH%RQQH 36 36 36 6 2UJQDF±9HUJUDQQH 36 36 36 36 2UJQDF±7RXUHLO +6 +6 6 36 7DEOHDX &RPSDUDLVRQSDUOHWHVWW GH 6WXGHQW RXSDUOHWHVW&RFKUDQ HQWUHOHVSULQFLSDOHVYDULDEOHV ORQJXHXUODUJHXUORQJXHXUGHODSDUWLHDQWpULHXUHGHODGHQWODUJHXUHQWUH77 GHODSRSXODWLRQGH3OLRP\V OHQNLG¶2UJQDFDYHFFHOOHVG¶DXWUHVVLWHVVHORQ3DXQHVFX GLIIpUHQFHVVLJQLILFDWLYHVjHWKDXWHPHQW VLJQLILFDWLYHVj /RQJXHXU 6LWHVFRPSDUpV &RPSDUDLVRQSDUOHWHVWW GH6WXGHQW HW &RFKUDQ 'LIIpUHQFHFRQVWDWpH 9DOHXU /D)DJH±2UJQDF 36 9DXIUH\±2UJQDF +6 0GH0LOLHX±2UJQDF +6 3D\UH±2UJQDF 36 /D]DUHW±2UJQDF 6 7DEOHDX &RPSDUDLVRQ SDU OH WHVW W GH 6WXGHQW HW &RFKUDQ HQWUH OD SRSXODWLRQ GH 3OLRP\V OHQNL G¶2UJQDFDYHFFHOOHVGH/D)DJH &KDOLQH D GX/D]DUHW $EEDVVL GHO¶$EULH9DXIUH\GX0RXOLQ GX 0LOLHX 0DUTXHW HW GH OD 3D\UH (O +D]]D]L SRXU OD YDULDEOH ORQJXHXU GLIIpUHQFHV VLJQLILFDWLYHVjHWKDXWHPHQWVLJQLILFDWLYHVj 0 0 /RQJXHXU /DUJHXU /RQJXHXU /DUJHXU &KL &KL &KL &KL GO GO GO GO GLVWULEXWLRQ GLVWULEXWLRQ GLVWULEXWLRQ GLVWULEXWLRQ JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH QRQ JDXVVLHQQH JDXVVLHQQH 7DEOHDX/HVUpVXOWDWVGXWHVWG¶$GpTXDWLRQ &KL DSSOLTXpSRXUOHVORQJXHXUVHWOHVODUJHXUVGHV0HW0 LQIpULHXUHVG¶$SRGHPXVV\OYDWLFXVG¶2UJQDF GO GpJUpHVGHOLEHUWp
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 59
0 0 0 0 6LWH /RQJXHXU /DUJHXU /RQJXHXU /DUJHXU /RQJXHXU /DUJHXU /RQJXHXU /DUJHXU 2UJQDF$UDJR,,, -6 36 36 36 36 36 36 36 2UJQDF$UDJR, 6 6 2UJQDF%DXPH%RQQH 36 -6 36 36 36 36 36 36 2UJQDF9DOORQQHW 36 36 36 36 36 36 36 36 2UJQDF7RXUHLO -6 36 36 36 6 36 36 36 2UJQDF)RQWEUpJRXD 36 36 6 36 36 36 36 36 2UJQDF&DQDGLHQQH 6 36 36 36 2UJQDF&RORPELqUH 76 76 36 -6 36 36 36 -6 7DEOHDX'LIIpUHQFHVFRQVWDWpHVSRXUOHVORQJXHXUVHWOHVODUJHXUVGHV0 0 0 0G¶$SRGHPXV G¶2UJQDFDYHFFHOOHVGHOD&DXQHGHO¶$UDJRGX9DOORQQHWGHOD%DXPH%RQQHGH)RQWEUpJRXDGH7RXUHLO GHOD&RORPELqUHGHOD&DQDGLHQQH±SDUOHWHVWGH.ROPRJRURY6PLUQRY 3DXQHVFX $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH -6 ± GLIIpUHQFH MXVWH VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYH 0 0 0 0 /RQJXHXU /DUJHXU /RQJXHXU /DUJHXU /RQJXHXU /DUJHXU /RQJXHXU /DUJHXU 2UJQDF±$ +6 +6 +6 +6 +6 +6 +6 +6 V\OYDWLFXV DFWXHO 2UJQDF±$ 6 36 36 36 36 6 36 36 IODYLFROOLV DFWXHO 7DEOHDX'LIIpUHQFHVFRQVWDWpHVSRXUOHVORQJXHXUVHWOHVODUJHXUVGHV 0 0 0 0G¶$SRGHPXV V\OYDWLFXVG¶2UJQDFDYHFFHOOHVG¶$SRGHPXVV\OYDWLFXVDFWXHOGH/DQJXHGRFHWG¶$IODYLFROOLVDFWXHOGX1RUG GHOD)UDQFH VHORQ3DVTXLHU SDUOHWHVWW GH6WXGHQW $EUpYLDWLRQV 36 ± GLIIpUHQFH SDV VLJQLILFDWLYH 6 ± GLIIpUHQFH VLJQLILFDWLYHj +6 KDXWHPHQW VLJQLILFDWLYHj 0 0 //OO[ OOO[ OSOP OSOP/P/S[ OSOPOW[ 7DEOHDX 9DOHXUV PR\HQQHV GHV GLIIpUHQWV UDSSRUWV [ GHV PHVXUHV SULVHV VXU OHV 0 LQIpULHXUHV HW VXSpULHXUHV G¶$SRGHPXV V\OYDWLFXV G¶2UJQDF OHV YDOHXUV PR\HQQHV FRQFHUQDQW OD GLIIpUHQFH OSOP VRQW GRQQpHVHQP VHORQ3DXQHVFX 3DXQHVFRVRXVSUHVVHD $EUpYLDWLRQV 3RXUOHV0 // ODGLIIpUHQFHHQWUHODORQJXHXUSULVHDXQLYHDXGXWHWFHOOHSULVHDXQLYHDXGXW OO ODGLIIpUHQFHHQWUHODODUJHXUWWHWFHOOHFRPSULVHHQWUHWW O ODUJHXUHQWUHWW 3RXUOHV0 OSOP ODGLIIpUHQFHHQWUHODODUJHXUW$ F W%HWFHOOHFRPSULVHHQWUHW&W' /P/S ODGLIIpUHQFHHQWUHODORQJXHXUSULVHDXQLYHDXGXW'HWFHOOHSULVHDXQLYHDXGXW% OW ODUJHXUGHODGHQW
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 60 Alexandra-Cristina Paunesco
0 6LWH OO OOO[ OOOW[ OO/[ OO OOOW[ OO/[ 2UJQDF )RQWEUpJRXD $V\OYDWLFXV )RQWEUpJRXD $IODYLFROOLV 7DEOHDX$ 0 6LWH OOW[ OOW[ OO[ /O 2UJQDF )RQWEUpJRXD $V\OYDWLFXV )RQWEUpJRXD $IODYLFROOLV 7DEOHDX% 7DEOHDX $HW%9DOHXUVPR\HQQHVGHVGLIIpUHQWVUDSSRUWVFDOFXOpVjSDUWLUGHVPHVXUHVSULVHVVXUOHV0 G¶$SRGHPXV V\OYDWLFXV G¶2UJQDF HW GH )RQWEUpJRXD HW G¶$SRGHPXV IODYLFROOLV GH )RQWEUpJRXD VHORQ 3DXQHVFX 3DXQHVFR VRXVSUHVVH D 3DXQHVFR $EEDVVL VRXVSUHVVH D OHV YDOHXUV PR\HQQHV FRQFHUQDQWOHVGLIIpUHQFHVOOHWOOVRQWGRQQpHVHQP $EUpYLDWLRQV 3RXUOHV0 OO ODGLIIpUHQFHHQWUHODODUJHXUWWHWFHOOHFRPSULVHHQWUHWW O ODUJHXUWW OW ODUJHXUGHODGHQW / ORQJXHXUGHODGHQW OO ODGLIIpUHQFHHQWUHODODUJHXUWWHWFHOOHFRPSULVHHQWUHWW O ODUJHXUWW 1RPEUHG¶HVSqFHV 7PHQVXHOOHPLQLPXP 7PR\HQQHDQQXHOOH 7PHQVXHOOHPD[LPXP G¶$UYLFROLQDH 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 7DEOHDX /HV WHPSpUDWXUHV PHQVXHOOHV PLQLPXP PD[LPXP HW OHV WHPSpUDWXUHV PR\HQQHV DQQXHOOHVG¶DSUqVOHQRPEUHG¶HVSqFHVG¶$UYLFROLQDH &DOFXOGHVWHPSpUDWXUHVVHORQOHVIRUPXOHV 0RQWXLUH 7PR\HQQHDQQXHOOH [1VS$UYLFROLQDH 7PHQVXHOOHPLQLPXP [1VS$UYLFROLQDH 7PHQVXHOOHPD[LPXP [1VS$UYLFROLQDH
(VSqFH /RJ< $UYLFRODWHUUHVWULVVVS$ 0 ,EHURP\V EUHFFLHQVLV 3OLRP\VOHQNL 0LFURWXV 6XUDQRP\V PDOHL 0LFURWXV 7HUULFROD PDULDFODXGLDH 0LFURWXVDJUHVWLV 0LFURWXV 6WHQRFUDQLXV JUHJDOLV (OLRP\VTXHUFLQXV &ULFHWXOXV $OORFULFHWXV EXUVDH $SRGHPXVV\OYDWLFXV &OHWKULRQRP\VJODUHROXV 7DEOHDX/RJ<FDOFXOpSRXUOHVHVSqFHVGHURQJHXUVG¶2UJQDF
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 61
0 0
0 0
0 0
(IIHFWLI (IIHFWLI
/RQJXHXU ODUJHXU
)LJ +LVWRJUDPPHVGHVORQJXHXUVHWODUJHXUVGHVPRODLUHVLQIpULHXUHVGH& $OORFULFHWXV EXUVDH G 2UJQDF
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 62 Alexandra-Cristina Paunesco
Fig. 2
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 63
Fig. 3
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 64 Alexandra-Cristina Paunesco
Fig. 4
Selon : Paunescu, 2001 ; Chaline, 1972 a et b ; Jeannet, 1995.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 65
Fig. 5
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 66 Alexandra-Cristina Paunesco al. , 1998 ; Desclaux, 1999 Chaline, 1988. Fig. 6 Fig. Selon : Paunescu, 2001 ; Abbassi, 1999 ; Abbassi & Desclaux, 1996 ; Abbassi & Abbassi & Desclaux, 1996 ; Abbassi, 1999 ; Selon : Paunescu, 2001 ;
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 67 Fig. 8 Fig. Légende : voir fig. 6. "trend linéaire". Légende : voir fig. 6. Fig. 7 Fig.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 68 Alexandra-Cristina Paunesco
Fig. 9 Variations de l'indice d'épaisseur d'émail (S.D.Q.) chez Arvicola dans l'Europe Centrale (selon von Heinrich, 1990), du Nord-Ouest (selon van Kolfschoten, 1990 ; 1992 ; 1996), de l'Est de l'Europe (In Paunesco, 1995 ; Paunesco, 1998 ; Paunescu, 2001), et en Italie (selon Maul & al., 1998), durant le Pléistocène moyen, le Pléistocène supérieur et l'Holocène.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 69 Fig. 10 Fig.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 70 Alexandra-Cristina Paunesco Fig. 11 Fig. - Orgnac-3. ; Orgnac - Fontbrégoua : B.Bonne - Baume Bonne ; Fbrégoua Abréviations
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 71
Fig. 12
0RUSKRW\SH 0RUSKRW\SH 0RUSKRW\SH 0RUSKRW\SH 0RUSKRW\SH 0RUSKRW\SH 0RUSKRW\SH 0RUSKRW\SH
)LJ 3RXUFHQWDJHVGHUHSUpVHQWDWLRQGHVSULQFLSDX[PRUSKRW\SHVGDQVODSRSXODWLRQGH 0LFURWXVDJUHVWLV G 2UJQDF
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 72 Alexandra-Cristina Paunesco
Fig. 14 Histogrammes comparatifs des longueurs, des longueurs de la partie antérieure des M/1 (LA4-B.A.), et des largeurs T6-T7, des M/1 de M. arvalis / M. agrestis.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 73 Fig. 15 Fig. Abréviations : orgnac - Orgnac-3 ; mayen - Mayenne ; perigo - Périgord. - Mayenne ; mayen - Orgnac-3 : orgnac Abréviations
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 74 Alexandra-Cristina Paunesco
Fig. 16 Histogrammes comparatifs des longueure (Fig. A), des largeurs (Fig. B), des largeurs T6-T7 (Fig. C), des longueurs de la partie antérieure des M/1 (LA4-B.A.) (Fig. D), et des longueurs T7-B.A. (Fig. F), chez Pliomys lenki de plusieurs sites.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 75
Fig. 17 Histogrammes des longueurs et largeurs des M1 et M2 d'Apodemus sylvaticus d'Orgnac-3.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 76 Alexandra-Cristina Paunesco
Fig.24 2318 Apodemus sylvaticus et Apodemus flavicollis de différents sites et de l'actuel. Projections des valeurs moyennes du rapport "lp-lm"/"lt" x 100 des M/1 en fonction du rapport "l2-l3"/"l1" x 100 des M1/.
Fig. 19 19. Apodemus sylvaticus et Apodemus flavicollis de différents sites et de l'actuel. Projections des valeurs moyennes des "l2-l1" en fonction des celles des "l4-l2" des M2/.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 77
&OLPDWRJUDPPH2UJQDF
&RXFKH
&RXFKHD
&RXFKHE $5&7 %25 &RXFKHD 67(33( ($8 &RXFKHE +80 )25(7 0(',7 &RXFKH
&RXFKH
&RXFKH
)LJ &OLPDWRJUDPPHG 2UJQDF
Fig. 21
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 78 Alexandra-Cristina Paunesco Fig. 22 Cénogrammes d'Orgnac-3.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 79 Fig. 23 Fig.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 80 Alexandra-Cristina Paunesco
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 81
N W
Ensembles et Niveaux Datations sous ensembles industrie Niveaux strats
Planche 2.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 82 Alexandra-Cristina Paunesco
Planche 3.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 83
Planche 4. Eliomys quercinus quercinus d'Orgnac-3 - variabilité morphologique.
Planche 5. Castor fiber d'Orgnac-3 : M3/D.
Planche 6. C. (Allocricetus) bursae d'Orgnac-3 - variabilité morphologique.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 84 Alexandra-Cristina Paunesco
Planche 7. Arvicola d'Orgnac-3 - variabilité morphologique. 1 ; 3 ; 4 ; 7 - M/1 D ; 2 ; 5 ; 6 - M/1 G.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 85
Planche 8. Microtus (Iberomys) brecciensis d'Orgnac-3. Variabilité morphologique.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 86 Alexandra-Cristina Paunesco
Planche 10. Microtus (Iberomys) brecciensis d'Orgnac-3 - variabilité morphologique. 1 - M/3D ; 2 - M/3G ; 3 - M/2-3G ; 4 - M/3G.
Planche 11.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 87
Planche 12. Microtus agrestis d'Orgnac-3 - variabilité morphologique.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 88 Alexandra-Cristina Paunesco
Planche 13.
Planche 14. Microtus agrestis d'Orgnac-3 - variabilité morphologique. 1 ; 3 - M2/D ; 2 - M2/G.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 89
Planche 15. Microtus gregalis d'Orgnac-3 ; variabilité morphologique. 1 ; 2 ; 4 ; 5 - M/1G; 3 ; 6 ; 7 - M/1D.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 90 Alexandra-Cristina Paunesco
Planche 16. Microtus (Terricola) maria-claudiae d'Orgnac-3 - variabilité morphologique.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 91
Planche 17.
Planche 18. Microtus (S.) malei d'Orgnac-3 ; variabilité morphologique. 1-3 : M/1D.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 92 Alexandra-Cristina Paunesco
Planche 19. Lemmus lemmus d'Orgnac-3 : M/1G.
Planche 19.20. Pliomys lenki d'Orgnac-3 ; variabilité morphologique.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Les rongeurs (rodentia, mammalia) du site d’Orgnac-3 (Ardeche, France). 93
Planche 20.21. Pliomys lenki d'Orgnac-3 ; variabilité morphologique. 1 ; 2 - M3/G ; 3 ; 4 - M3/D.
Planche 22.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 11-94
https://biblioteca-digitala.ro 94 Alexandra-Cristina Paunesco
Planche 23. Apodemus sylvaticus d'Orgnac-3 ; variabilité morphologique.
Planche 24. Apodemus sylvaticus d'Orgnac-3 : M1-3/G.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro ARTICOLE
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu
Giurgiu Malu Roşu, campagne 2004. Observations sur l’industrie lithique – Resumé
Pendant les fouilles archéologiques de 2004 on a déterminé deux couches culturelles Épiaurignaciennes (AII et AI), don’t la dernière a trois niveaux (a,b,c). De ce point de vue, la situation concorde entièrement avec les résultats antérieurs. Pour la prémière fois ont été découvert foyer appartenant au niveaux AIc et AIb. Aussie nous avons réalisé plusieurs remontages avec des pièces lithiques appartenant au niveaux AIc et AIb.
• Campania arheologică din anul 2004 s-a pentru prima dată, au fost descoperite în nivelurile desfăşurat în perioada 5 iulie-10 septembrie şi a amintite vetre cu gresii, în cazul vetrei din AIb avut ca scop continuarea săpăturilor în zona existând chiar două rânduri de pietre având între cercetată în anul 2002, SVIII. A fost deschisă o ele un strat gros de arsură (fi g. 4, 5, 27). nouă suprafaţă (SIX, 36 m²) prin care se urmărea • Concentraţii de piese de silex. Au fost pe de o parte continuarea cercetărilor pe platoul descoperite mai multe zone cu o cantitate mare de terasei, înspre nord, pe de altă parte determinarea piese litice concentrate mai ales în jurul vetrelor suprafeţei atelierelor apărute în 2002. Continuarea amintite. Dacă legăm aceste descoperiri de săpăturilor înspre nord urmăreşte crearea, în anii campaniile din 1992-1993, 1999, 2002, putem următori, a unui nou profi l director perpendicular observa că zonele cercetate sunt cele mai bogate, pe frontul terasei (fi g. 1, 2). sugerând că am putea să ne afl ăm în zona cea mai • Stratigrafia a fost stabilită după cum populată a aşezării (fi g. 6, 7, 26). urmează: • Analiza pieselor litice ne arată că nu putem o Depozitul vegetal cu o grosime de 0,60- vorbi de diferenţe tehnico-tipologice fi e de la un 0,80 m, în care au fost descoperite fragmente nivel la altul, fi e de la o suprafaţă la alta. Putem ceramice aparţinând perioadei La Tène şi să consemnăm totuşi că a fost descoperit în anul culturii Dridu. 2004 un număr mai mare de unelte raportat la o Depozitul loessoid de tranziţie numărul general de piese litice. Pe de altă parte, o Depozitul loessoid galben-roşcat debitajul laminar, deşi în creştere faţă de campa- Depozit loessoid gălbui-alburiu, fin niile trecute, rămâne minoritar şi se păstrează granulat, steril din punct de vedere arheologic caracterul anarhic al produselor de debitaj (vezi Depozit loessoid galben-roşcat, cu granu- histogramele din fi gurile 8-23). A fost consatată laţie mai mare (fi g. 3, 25). dominaţia, în proporţie de peste 85% a silexului • Complexe arheologice. Au fost determinate din categoria „A”. Silexul din categoria „M”, în două gropi simple aparţinând nivelului geto-dacic proporţie de aproximativ 12%, şi alte categorii de cu material arheologic sărac şi atipic (fi g. 3). În materie primă (jasp, andezit, gresii), aproximativ ceea ce priveşte nivelurile paleolitice au fost 3%. În ceea ce priveşte tehnica de cioplire, se pare determinate mai multe ateliere, două dintre ele ca au fost folosite percutoare dure, care au (nivelurile AIc şi AIb) având în centru vetre de provocat, în general, formarea de taloane netede formă aproximativ circulară, acoperite cu pietre şi sau diedre cu bulb de percuţie pronunţat şi cu având un strat gros de cenuşă de unde au fost prezenţa aproape generală de piese microlitice de colectate, pentru datare 14C, fragmente de cărbune tip esquillée. Pe de altă parte au fost descoperite foarte bine conservate. Trebuie consemnat că, şi piese cu talon punctiform, nuclee de mici
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 98 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu dimensiuni pentru debitaj de lamele, care dovedesc vetre din nivelurile AIc şi AIb, care, deocamdată, utilizarea (în proporţie mult mai mică) şi a sunt singurele descoperite în aceste niveluri. Au percuţiei cu percutoare şi retuşoare de mici fost colectate probe de cărbune din vetrele dimensiuni şi din materiale organice dure. Au fost menţionate. Vom avea posibilitatea, pentru prima descoperite şi câteva percutoare din gresie dată, să datăm şi celelalte două niveluri (AIc, AIb) silicioasă, care se alătură celor peste 70 de piese ale stratului Epiaurignacian I, care are, în faza sa de acest fel descoperite în anii trecuţi. Această cea mai veche (AIa), vârsta de aproximativ 23000 împrejurare poate fi considerată un argument că la ani BP1. Giurgiu-Malu Roşu avem de a face cu ateliere de • Probleme de încadrare culturală. În fi nal prelucrare a silexului. Tot în acest sens menţionăm considerăm necesar să subliniem încă o dată procentul foarte ridicat de aşchii cu cortex, uneori evoluţia foarte târzie a populaţiilor de la Giurgiu- pe întreaga suprafaţă ventrală, şi prezenţa Malu Roşu, ca şi a celor de la Ciuperceni, punctul resturilor de prelucrare a silexului aparţinând „La Vii”, Lapoşu, Vădastra şi Nicolae Bălcescu. etapelor 1 şi 2 din lanţul operaţional (fi g. 8-23). Cu siguranţă, tehnica de cioplire utilizată este de • Uneltele. Menţionăm prezenţa uneltelor factură aurignaciană, dar intervalul cronologic de din grupa Paleoliticului superior (cinci gratoare pe evoluţie este întârziat foarte mult, fapt care ne capăt de lamă, şase gratoare carenate, un gratoar îndreptăţeşte să utilizăm termenul, destul de nucleiform, două lame etranglée, două burine contestat, de Epiaurignacian2. diedre şi cinci lamele Dufour). Piesele din grupa • Pentru prima dată la Giurgiu-Malu Paleoliticului mijlociu (două piese denticulate, Roşu au fost remontate câteva lame şi aşchii la două piese cu encoche şi un racloar) sunt mai slab nucleele de origine (vezi fi g. 28-29). Considerăm reprezentate comparativ cu alte campanii (fi g. 24). că am determinat în acest fel, mai ales pentru nive- Analiza tipologică preliminară a pus în evidenţă lul AIb, existenţa unui atelier de prelucrare a şi prezenţa unor unelte a posteriori (piese litice cu silexului intr- secvenţă stratigrafi că precis deter- retuşe de folosire sau cu mici porţiuni retuşate fi e minată. Prezenţa vetrei nr.8 în mijlocul acestui în zona distală, fi e în cea proximală). atelier va permite datarea, pentru prima dată, a • Probleme de cronologie. Descoperirile nivelului respectiv. Subliniem ca tot in premiera cele mai interesante din anul 2004 sunt cele două am descoperit atelier cu vatra şi în nivelul AIc.
Note 1 Emilian Alexandrescu, Sanda Bălescu, Alain 2 Martin Oliva, Épiaurignacien en Moravie. Le Tuffreau, Nouvelles données chronologiques, changement économique pendant le deuxième technologiques et typologiques sur le Paléolithique interpléniglaciaire Würmien, The Colloquium of the supérieur ancien de la Plaine roumaine du Danube: XIII International Congress of Prehistoric and le gisement de Giurgiu-Malu Roşu, L’Anthropologie, Protohistoric Sciences, Forli, 1996, p. 70-73. 108, 3-4, p. 407-425.
Lista fi gurilor
Fig. 1: Giurgiu Malu-Roşu, Săpăturile arheologice din Fig. 7: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, anul 2004. Vedere generală. atelier de prelucrare a silexului. Fig. 2: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, planul general Fig. 8: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AII, al săpăturilor. categorii de piese litice. Fig. 3: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, profilul Fig. 9: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AII, peretelui nordic. categorii de dimensiuni. Fig. 4: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, vatră aparţinând Fig. 10: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AII, nivelului AIc. tipul de materie primă. Fig. 5: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, vatră aparţinând Fig. 11: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AII, nivelului AIb. tipuri de talon. Fig. 6: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, Fig. 12: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, atelier de prelucrare a silexului. categorii de piese litice.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 99
Fig. 13: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, Fig. 22: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIa, categorii de dimensiuni. tipuri de materie primă. Fig. 14: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, Fig. 23: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIa, tipuri de materie primă. tipuri de talon. Fig. 15: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, Fig. 24: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, piese litice: 1, tipuri de talon. 3-7, niv. AIc, 2, niv. AIb. Fig. 16: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, Fig. 25: Giurgiu-Malu Roşu SIX/2004, Profi l perete categorii de piese litice. nordic. Fig. 17: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, Fig. 26: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, niv. AIb, categorii de dimensiuni. Vatra nr. 8 Fig. 18: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, Fig. 27: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, niv. AIb, tipuri de materie primă. Vatra nr. 8 Fig. 19: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, Fig. 28: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, niv. AIb, tipuri de talon. atelier de prelucrare a silexului, remontaj Fig. 20: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIa, Fig. 29: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, niv. AIc, categorii de piese litice. atelier de prelucrare a silexului, remontaj. Fig. 21: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIa, categorii de dimensiuni.
Lista fi gurilor Fig. 1: Giurgiu - Malu Roşu, fouilles archéologiques, Fig. 16: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIb, campagne 2004. Vue general. histogramme présentant catégories des pièces Fig. 2: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, plan général lithiques. des superfi cies fouillés. Fig. 17: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIb, Fig. 3: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, profi le de la histogramme présentant catégories des dimensions. paroi nordique. Fig. 18: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIb, Fig. 4: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, foyer histogramme présentant catégories des matière appartenant au niveau AIc. première. Fig. 5: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, foyer Fig. 19: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIb, appartenant au niveau AIb. histogramme présentant catégories des talons. Fig. 6: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIc, Fig. 20: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIa, atelier de taille du silex. histogramme présentant catégories des pièces Fig. 7: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIb, lithiques. atelier de taille du silex. Fig. 21: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIa, Fig. 8: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AII, histogramme présentant catégories des dimensions. his togramme présentant catégories des pièces Fig. 22: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIa, lithiques. histogramme présentant catégories des matière Fig. 9: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AII, première. histogramme présentant catégories des dimensions. Fig. 23: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIa, Fig. 10: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AII, histogramme présentant catégories des talons. histogramme présentant catégories des matière Fig. 24: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, outils de première. silex. Fig. 11: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AII, Fig. 25: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, profi le de la histogramme présentant catégories des talons. paroi nordique. Fig. 12: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIc, Fig. 26: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIc, histogramme présentant catégories des pièces foyer no.7. lithiques. Fig. 27: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIb, Fig. 13: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIc, foyer no. 8. histogramme présentant catégories des dimensions. Fig. 28: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIb, Fig. 14: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIc, atelier de taille du silex, remontage. histogramme présentant catégories des matière Fig. 29: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIc, première. atelier de taille du silex, remontage. Fig. 15: Giurgiu - Malu Roşu, SIX/2004, niveau AIc, histogramme présentant catégories des talons.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 100 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu *LXUJLX 0DOX5RúX6,; Giurgiu Malu-Roşu, Săpăturile arheologice din anul 2004. Vedere generală. Vedere Malu-Roşu, Săpăturile arheologice din anul 2004. Giurgiu Fig. 1:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 101 Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, planul general al săpăturilor. Giurgiu S IX/2004 VIII/2002 S Fig. 2:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 102 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu
*LXUJLX 0DOX5RúX6,; 3URILOSHUHWHQRUGLFVF
Fig. 3: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, profi lul peretelui nordic.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 103
$ % & '
YDWUD
P
6HGLPHQWFXSXWHUQLFHXUPHGH DUVXUăúLFăUEXQHGLVHPLQDW P 3LHVHOLWLFH %RORYDQLGLQJUHVLH
Fig. 4: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, vatră aparţinând nivelului AIc.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 104 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu
YDWUD
P
6HGLPHQWFXSXWHUQLFHXUPHGH DUVXUăúLFăUEXQHGLVHPLQDW P 3LHVHOLWLFH %RORYDQLGLQJUHVLH
Fig. 5: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, vatră aparţinând nivelului AIb.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 105
*LXUJLX0DOX5RúX6,;[PQLYHO$,F P 3ODQ*HQHUDOVF
Fig. 6: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, atelier de prelucrare a silexului.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 106 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu
*LXUJLX0DOX5RúX6,;QLY$,EP 3ODQ*HQHUDOVF
Fig. 7: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, atelier de prelucrare a silexului.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 107 Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AII, categorii de piese litice. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 8:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 108 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AII, categorii de dimensiuni. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 9:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 109 Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AII, tipul de materie primă. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 10:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 110 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AII, tipuri de talon. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 11: Fig. 11:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 111 Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, categorii de piese litice. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 12:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 112 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu FP vQWUHùL SLHVHPLMORFLL SLHVH PDFUROLWLFH SHVWHFP SLHVH PLFUROLWLFH VXEFP Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, categorii de dimensiuni. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 13:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 113 $ 6 LOH[GHWLS $OWH PDWHULDOH 0 6 LOH[GHWLS Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, tipuri de materie primă. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 14:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 114 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu WDORQ QHWHG P WDORQ SXQFWLIRU WDORQ GLHGUX DW WDORQ PXOWLIDŖHW FRUWH[ WDORQSH Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIc, tipuri de talon. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu IąUąWDORQ Fig. 15:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 115 Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, categorii de piese litice. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 16:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 116 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, categorii de dimensiuni. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 17:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 117 6LOH[GHWLS³0´ Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, tipuri de materie primă. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 18:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 118 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIb, tipuri de talon. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 19:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 119 Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIa, categorii de piese litice. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 20:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 120 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIa, categorii de dimensiuni. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 21:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 121 Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIa, tipuri de materie primă. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 22:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 122 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul AIa, tipuri de talon. Malu-Roşu, SIX/2004, nivelul Giurgiu Fig. 23:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 123
Fig. 24: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, piese litice: 1, 3-7, niv. AIc, 2, niv. AIb.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 124 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu Giurgiu-Malu Roşu SIX/2004, Profi l perete nordic. Roşu SIX/2004, Profi Giurgiu-Malu Fig. 25:
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 125 Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, niv. AIb, Vatra nr. 8 nr. Vatra AIb, Malu-Roşu, SIX/2004, niv. Giurgiu Fig. 26:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 126 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu
Fig. 27: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, niv. AIb, Vatra nr. 8
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Giurgiu Malu Roşu, campania 2004. Observaţii asupra industriei litice 127 Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, niv. AIb, atelier de prelucrare a silexului, remontaj Malu-Roşu, SIX/2004, niv. Giurgiu Fig. 28:
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 97-128
https://biblioteca-digitala.ro 128 Emilian Alexandrescu, Traian Popa, Alexandru Ciornei, Ancuţa Hriţ, Monica Nicolaescu
Fig. 29: Giurgiu Malu-Roşu, SIX/2004, niv. AIc, atelier de prelucrare a silexului, remontaj.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Figurinele masculine din epoca neolitică descoperite pe teritoriul Munteniei
Eugen Comşa
Figurines masculines de l’époque néolitique découvertes sur le terittoire de la Munténie (Grande Valachie) - Résumé
Pendant les différentes fouilles archéologiques éxécutés dans des agglomérations appartennant à l’epoque néolithique de la Munténie (Grande valachie), ont été mises au jour un nombre apréciable des fi gurines anthropomorphes, appartennant à la culture: Dudeşti, Boian et surtout à la culture Gumelnitza. Il y a peu des fi gurines représentant des personnes masculines. D’après l’auteur, le nombre reduit des fi gurines représentant des hommes peut ètre expliqué par le rôle réduit présté par les personnages masculines pendandt les manifestation (rituels) religieuses pratiquées pendant l’époque néolithique au sud de la Roumanie.
Prin grija profesorului Vasile Pârvan, după prelungire conică. În schimb, în zona braţului anul 1920 s-a început cercetarea arheologică drept este o arcuire, care avea rolul să redea o sistematică a unor aşezări neolitice de pe teritoriul mână îndoită şi aşezată pe partea inferioară a Munteniei. pieptului. Încă din primii ani, după aceea, s-a ajuns la Pe piept nu sunt reprezentaţi sânii. În faţă, mai rezultate importante, care au permis defi nirea, încă jos de mijloc, este redată o proeminenţă mică, din deceniul trei, a culturilor din epoca neolitică: care, considerăm că redă sexul. Spatele, în zona Boian şi Gumelniţa. respectivă, nu este proeminent. Porţiunea inferi- În astfel de aşezări, prin săpături arheologice oară a fi gurinei, spartă în parte, redă picioarele sistematice, s-au descoperit diferite şi numeroase alăturate. materiale importante, inclusiv destul de multe Caracteristice prezentate ne permit să conside- fi gurine antropomorfe1. Majoritatea unor astfel de răm că fi gurina reprezintă un personaj masculin. fi gurine redau personaje feminine, care refl ectă un Până în prezent, în aşezările culturii Boian din cult al fertilităţii. În schimb, datorită matriarhatului, fazele Bolintineanu, Giuleşti şi Vidra, datorită specifi c pentru acea perioadă, în aşezările neolitice numărului redus al săpăturilor din astfel de com- din Muntenia s-au găsit puţine fi gurine masculine, plexe, nu s-au descoperit fi gurine masculine. Ele care constituie tema lucrării noastre. se vor găsi, cu certitudine, prin săpăturile viitoare, I – Cea mai veche fi gurină masculină, din deoarece, în zona alăturată, de dincolo de Olt, din epoca neolitică descoperită până acum pe teritoriul estul Olteniei, în aşezarea de la Vădastra3 şi la Munteniei, datează din timpul fazei Fundeni a Crusovu4, s-au descoperit două astfel de piese, în culturii Dudeşti. stratul din faza Vădastra I, care a fost paralelă, în Piesa (de 73 cm înălţime) a fost găsită în timp, cu faza Bolintineanu a culturii Boian. stratul superior al aşezării de la Dudeşti, din II – Din faza de tranziţie de la cultura Boian marginea oraşului Bucureşti2. la cultura Gumelniţa datează o fi gurină fragmentară Figurina (fi g. 1), mult stilizată, redă un per- descoperită, prin săpăturile autorului lucrării, în sonaj în picioare. Capul şi gâtul sunt repre zentate aşezarea de la Ipoteşti (jud. Olt)5. Din piesa de un fel de prelungire îngustă, în sus, aproape amintită s-a păstrat numai partea de la brâu în jos ascuţită la vârf. Mâna stângă o are scurtă, ca o (de 9,5 cm înălţime).
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 129-136
https://biblioteca-digitala.ro 130 Eugen Comşa
Piesa reprezintă un personaj masculin (fi g. nu sunt redate. Piesa datează din faza Gumelniţa 2/2), care avea legat, în jurul mijlocului, un brâu II. Piesa are 8,2 cm înălţime. nu prea lat (de culoare deschisă), ornamentat cu VI – În aşezarea de la Gumelniţa a fost trei dungi longitudinale (de culoare închisă). descoperită şi o fi gurină masculină9 (fi g. 4). Piesa Extremităţile sale au fost atârnate: în faţă (pentru este aproape întreagă (de 9,5 cm înălţime). Îi a acoperi sexul) şi în spate. O altă piesă similară lipsesc doar porţiuni din picioare şi mâini, rupte de ţesătură este redată orizontal pe partea inferi- din vechime. Capul îl are modelat neglijent, cu oară a picioarelor. nasul prelung. Ochii nu sunt indicaţi. Pe corp s-a III – O altă fi gurină masculină importantă a reliefat numai sexul. fost descoperită de autorul lucrării, tot în aşezarea În lucrare nu se precizează stratul şi respectiv din faza de tranziţie de la cultura Boian la cultura faza din cultura Gumelniţa, din care datează piesa Gumelniţa, de la Ipoteşti6. descrisă. Figurina reprezintă un bărbat în picioare În aşezarea de la Vidra (jud. Giurgiu), prin (fi g. 2/1), într-o poziţie deosebită. Piesa este mult săpături ample, au fost descoperite mai multe stilizată. Capul are deasupra o faţetă dreaptă, fi gurine masculine. orizontală. Pe faţă nu sunt indicaţi nici ochii şi nici VII – Figurină10 reprezentând un bărbat în gura. Este doar reprezentat nasul, destul de mare picioare (din faza Gumelniţa B 1), mult stilizat şi prelung. Porţiunea din dreptul gâtului a fost (fi g. 5/1). Pe cap are redată o mască, de formă puţin subţiată. Figurina (6 cm înălţime) are mâinile aproximativ rectangulară, cu colţurile mult rotun- redate ca fi ind întinse lateral şi îndoite din coate, jite. Pe fotografi a publicată nu se observă dacă formându-se, la amândouă mâinile, câte un unghi sunt indicaţi ochii. Nasul este masiv, în dreptul drept. Corpul este puţin mai îngust spre partea gurii are o crestătură. Piesa are corpul indicat ca inferioară. Este indicat sexul. fi ind înclinat spre partea din faţă. Picioarele le are întinse lateral şi îndoite, în Mâinile sunt ca două prelungiri laterale, unghi drept, din genunchi. scurte. Pe prelungirea din partea dreaptă a fi gurinei Această figurină redă un personaj care se văd două orifi cii mici. Corpul este redat destul execută un dans, format în parte, din sărituri. de masiv, puţin lăţit în dreptul şoldurilor. Este IV – O piesă care merită atenţie, a fost desco- indicat sexul. Picioarele le are alăturate, nedes- perită în aşezarea de la Gumelniţa (din apropiere părţite. de oraşul Olteniţa). Aceasta se află la 90 cm Piesa este de culoare neagră şi a fost vopsită adâncime şi aparţinea nivelului Gumelniţa A 2 c. cu o substanţă albă. Pe această fi gurină se observă Piesa reprezintă o pereche (o femeie şi un urme de culoare roşie. Piesa are 6,5 cm înălţime. bărbat)7. Persoanele erau alăturate (fi g. 3) şi aveau VIII – Reprezentarea unui personaj masculin11 câte o mână petrecută pe la spatele celuilalt. Partea (fi g. 5/3), aşezat (din faza Gumelniţa B1). Pe faţă reprezentând bărbatul avea mâna stângă îndoită are redată o mască, de formă aproximativ rombică, din cot şi aşezată pe piept. Capul porţiunii respec- având colţurile rotunjite şi nasul masiv. Pe tive este mult mai stilizat. Are nasul masiv şi două marginile ei (în stânga şi în dreapta) are câte trei adâncituri mici redând ochii. Piesa are indicat orifi cii mici, dispuse în şir. sexul. Mâna stângă o avea îndoită din cot, cu palma Această piesă dublă (de 6,9 cm înălţime), aşezată lângă marginea de jos a măştii. Mâna reprezintă până acum, un unicat în domeniul dreaptă o avea tot îndoită, sprijinită de cotul stâng. plasticii antropomorfe din arealul culturii Gumel- Picioarele erau îndoite din genunchi şi redate la niţa. un interval, destul de mare, între ele. Personajul V – Figurină masculină8 (fi g. 2/3) descoperită are reprezentat şi sexul. în alezarea de la Blejeşti (jud. Teleorman). S-a considerat că piesa a fost fi xată pe un Piesa a fost modelată neglijent. Are capul ca capac de vas. Înălţimea piesei este de 9,5 cm. o prelungire, pe care, prin presare între două IX – Figurina (din faza Gumelniţa B 1), degete, s-a făcut nasul. Are mâinile rupte. Corpul redând un personaj masculin12 (fi g. 5/2) aşezat pe este relativ masiv, ca un fel de cilindru. Pe partea un obiect fragmentar cilindric, considerat de D.V. inferioară este indicat, neglijent, sexul. Picioarele Rosetti că ar fi mâna unei alte figurine mari.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Figurinele masculine din epoca neolitică descoperite pe teritoriul Munteniei 131
Alţi cercetători consideră că obiectul reprezintă apoi urmează o perioadă din timpul căreia încă nu un organ sexual masculin. Figurina are redată pe dispunem de astfel de figurine (respectiv din faţă o mască, de formă aproximativ triunghiulară, fazele Bolintineanu, Giuleşti şi Vidra, ale culturii cu laturile arcuite. Nasul este spart din vechime. Boian). Piesa are indicată gura. Pe margini (în dreapta şi Această perioadă este importantă pentru în stânga) masca are câte două înţepături mici, evoluţia comunităţilor neolitice din Muntenia, rotunde. Pe fotografi a publicată se vede mâna deoarece atunci s-a trecut la o nouă metodă de stângă, ciobită. S-ar părea că era îndoită din cot şi cultivare a grânelor. aşezată cu palma pe piept. Are picioarele îndoite Dacă în neoliticul timpuriu şi în prima parte şi despărţite. Este indicat sexul. a neoliticului mijlociu, pentru a fi cultivat, Piesa are culoare neagră şi a fost vopsită cu pământul era săpat cu sapa, mai ales de către alb şi roşu. Înălţimea este de 9 cm. femei, în cea de a doua perioadă a neoliticului X – Cu prilejul săpăturilor din anul 1981, de mijlociu (aproximativ spre sfârşitul fazei Giuleşti), la “Măgura Cuneştilor” de lângă localitatea Cu- pe teritoriul Munteniei s-a trecut la folosirea unui neşti (jud. Călăraşi), în stratul de cultură Gumel- plug primitiv (cu brăzdar din corn de cerb), cu niţa, datând de la sfârşitul fazei Sultana, a fost tracţiune animală (bovine). Din timpul fazei de descoperită o fi gurină masculină13, în picioare. tranziţie de la cultura Boian la cultura Gumelniţa Spatele este ca o suprafaţă dreaptă. Capul are o sunt documentate câteva piese importante, care formă rombică, având colţurile rotunjite. Partea merită toată atenţia. Ne referim la cele două din faţă, de jos, prelungită. Braţele sunt redate prin fi gurine descoperite la Ipoteşti. prelungiri scurte, laterale, orizontale. Avea picioa- Pe prima din ele este reprezentat un brâu lat, rele alăturate, dar cel stâng a fost rupt din ve- de ţesătură purtat, legat la mijloc, având extremi- chime. Pe fi gurină este redat sexul. tăţile atârnate în faţă (pentru a acoperi sexul) şi în XI – Un vas antropomorf (fi g. 7) din faza spate. Prin urmare, această piesă ne oferă indicii Gumelniţa B 114. Îi lipseşte capul. Acesta a fost asupra unei piese de îmbrăcăminte a bărbaţilor făcut sub formă de capac. Pe partea de sus a (din timpul verii) din perioada respectivă. vasului are indicată gura prelungă, cu buzele puţin Cea de a doua fi gurină de la Ipoteşti redă reliefate. În dreptul gâtului are două mici prelun- chipul unui bărbat, care execută un dans, într-o giri, cu câte un orifi ciu mic. Braţele sunt redate va poziţie cu totul deosebită (cu braţele şi picioarele fi ind îndoite din coate şi cu palmele aşezate pe întinse lateral şi îndoite în unghi drept) format, în piept. Degetele la ambele mâini sunt indicate prin parte, din sărituri. Este evident vorba de un dans crestături. Mai jos a fost indicat sexul. Pe partea legat de manifestările religioase ale epocii. Prin inferioară a vasului sunt două prelungiri, redând urmare, reprezintă – nu o divinitate – ci un labele picioarelor. personaj real, din cadrul comunităţii, care se ocupa Prin urmare, până în prezent, pe teritoriul cu probleme de ordin religios. Munteniei, între numeroasele fi gurine feminine Această fi gurină este importantă nu numai descoperite în aşezările din epoca neolitică, s-au prin poziţia braţelor şi a picioarelor, ci şi datorită găsit zece fi gurine şi un vas, redând personaje unui alt motiv. masculine. Pe baza analizei semnificaţiei lor Consultând lucrarea de sinteză referitoare la suntem în măsură să ajungem la unele concluzii plastica antropomorfă din arealul culturii Cucuteni, utile. din Moldova, realizată de dr. Dan Monah, am În privinţa epocii la care ne referim, numărul constatat că pe teritoriul Moldovei s-au descoperit, mare al fi gurinelor feminine se referă la cultul în unele aşezări (cum sunt: Dumeşti15, Scânteia16 fertilităţii, predominant în acea epocă, iar numărul şi Ghelăieşti17) aparţinând culturii Cucuteni şi mic al fi gurinelor masculine refl ectă rolul modest anume din faza Cucuteni A, unele fragmente de al bărbaţilor, în domeniul manifestărilor religioase vase mari, pe care este reprezentat în relief, chipul ale epocii. unui bărbat în aceeaşi poziţie cu cea a fi gurinei Din prezentarea făcută rezultă că primele masculine de la Ipoteşti. fi gurine masculine sunt documentate încă din Prin urmare, în timpul epocii neolitice, pe perioada neoliticului timpuriu (cultura Dudeşti), teritoriul Munteniei, în cursul fazei de tranziţie de
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 129-136
https://biblioteca-digitala.ro 132 Eugen Comşa la cultura Boian la cultura Gumelniţa, se practica, După părerea noastră, câteva piese prezentate de către bărbaţi, un dans, în cadrul manifestărilor în lucrare şi anume cele redând dansul şi perechea, cu caracter religios, care (în stadiul actual al constituie dovezi că în perioada respectivă cercetărilor) a fost practicat, mai târziu şi de către fi gurinele amintite reprezentau personaje reale şi purtătorii culturii Cucuteni, de pe teritoriul nu divinităţi. Moldovei. Considerăm că nu trebuie exclusă Acestea sunt problemele care se pun – în sta- posibilitatea ca dansul respectiv să fi fost practicat diul actual al cercetărilor – în legătură cu fi gurinele şi de comunităţile neolitice mai vechi (decât cele masculine, modelate şi folosite de comunităţile ale culturii Cucuteni) de pe teritoriul Moldovei. din epoca neolitică, de pe teritoriul Munteniei.
Note 1 Eugen Comşa, Figurinele antropomorfe din epoca danubienne de type Gumelniţa, în JPEK, 8, 1932- neolitică pe teritoriul României, Bucureşti, 1995. 1933, Berlin-Leipzig, 1934, pl. 13/2. 2 Idem, Donées sur la civilisation Dudeşti, în PZ, 46, 10 Dinu V. Rosetti, Steinkupferzeitliche Plastik aus 1971, 2, p. 234, fi g. 29/1. einem Wohnhügel bei Bukarest, în JPEK, 12, 1938, p. 3 Corneliu N. Mateescu, Săpături arheologice la 37 şi pl. 9/7. Vădastra, în Materiale, V, 1959, p. 65, fi g. 3/1. 11 Ibidem, p. 37 şi pl. 19/2. 4 Idem, Săpături arheologice la Cruşovu, în Materiale, 12 Ibidem, p. 37 şi pl. 19/6. III, 1957, p. 106, fi g. 4. 13 Eugen Comşa, Aşezarea gumelniţeană “Măgura 5 Eugen Comşa, iop. Cit., 1995, p. 146, fi g. 16/3. Cuneştilor”, în Materiale, I, 1999, Bucureşti, 2001, 6 Idem, op. cit., 1995, p. 215, fi g. 105/5. p. 36, fi g. 20/1. 7 Vl. Dumitrescu, Gumelniţa. Sondajul stratigrafi c din 14 Dinu V. Rosetti, op. cit., 1938, p. 41 şi pl. 29/9. 1960, în SCIV, 1966, 1, p. 92, fi g. 28. 15 Dan Monah, Plastica antropomorfă a culturii 8 D. Berciu, Săpăturile de la Blejeşti, raionul Vida Cucuteni-Tripolie, Piatra Neamţ, 1997, p. 494, (1948), în materiale, II, 1956, p. 554, fi g. 88/1. fi g. 247. 9 Vl. Dumitrescu, La plastique anthropomorphe en 16 Ibidem, p. 495, fi g. 243/3. argile de la civilisation énéolitique balkano- 17 Ibidem, p. 500, fi g. 248/1.
Lista fi gurilor Fig. 1 Figurină masculină. Aşezarea Dudeşti, cultura Gumelniţa (după Vl. Dumitrescu, op. cit., 1934, Dudeşti, faza Fundeni (după E. Comşa, op. cit., PZ, pl. 13/2). 2 6, 1971, 2, p. 234, fi g. 9/2). Fig. 5 Figurine masculine. Aşezarea Vidra, cultura Fig. 2 Figurine masculine. Cultura Boian, faza de Gumelniţa, faza Gumelniţa B1 (după Dinu V. tranziţie: 1 – Ipoteşti (după E. Comşa, op. cit., Rosetti, op. cit., 1938; 1 – pl. 19/7; 2 – pl. 19/6 şi 3 1995, p. 214, fi g. 105/5); 2 – Ipoteşti (după E. – pl. 19/2). Comşa, op. cit., 1995, p. 146, fi g. 16/3); 3 – Blejeşti Fig. 6 Figurină masculină. Aşezarea „Măgura (după D. Berciu, op. cit., 1956, p. 554, fi g. 88/1). Cuneştilor“, cultura Gumelniţa, faza Gumelniţa A2 Fig. 3 Două fi gurine alăturate: Aşezarea Gumelniţa, (după E. Comşa, op. cit., 1999, p. 36, fi g. 20/1). cultura Gumelniţa, faza Gumelniţa A2 (după Vl. Fig. 7 Vas antropomorf redând un personaj masculin. Dumitrescu, op. cit., 1966, p. 92, fi g. 28). Aşezarea Vidra, cultura Gumelniţa, faza Gumelniţa Fig. 4 Figurină masculină. Aşezarea Gumelniţa, cultura B (după Dinu V. Rosetti, op. cit., 1938, pl. 29/9).
Liste des fi gures
Fig. 1 Figurine masculine. Agglomération de Dudeþti, E. Comşa, op. cit., 1995, p. 146, fi g. 16/3); 3 – Blejeşti culture Dudeşti, phase Fundeni (d’après E. Comþa, (d’après D. Berciu, op. cit., 1956, p. 554, fi g. 88/1). op. cit., PZ, 2 6, 1971, 2, p. 234, fi g. 9/2). Fig. 3 Deux fi gurines acotés l’une de l’autre. Agglo- Fig. 2 Figurines masculines. Culture Boian, phase de mération de Gumelnitza, culture Gumelnitza, phase tranzition: 1 – Ipoteşti (d’après E. Comþa, op. cit., Gumelnitza A2 (d’après Vl. Dumitrescu, op. cit., 1995, p. 214, fi g. 105/5); 2 – Ipoteşti (d’après 1966, p. 92, fi g. 28).
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Figurinele masculine din epoca neolitică descoperite pe teritoriul Munteniei 133
Fig. 4 Figurine masculine. Agglomération de Gumel- Fig. 6 Figurine masculine. Agglomération de „Măgura nitza, culture Gumelnitza (d’après Vl. Dumitrescu, Cuneştilor“, culture Gumelnitza, phase Gumelniţa op. cit., 1934, pl. 13/2). A2 (d’après E. Comşa, op. cit., 1999, p. 36, fi g. 20/1). Fig. 5 Figurines masculines. Agglomération de Vidra, Fig. 7 Vase anthropomorphe reprézentant un personage culture Gumelnitza, phase Gumelnitza B1 (d’après masculin. Agglomération de Vidra, culture Gumel- Dinu V. Rosetti, op. cit., 1938; 1 – pl. 19/7; 2 – pl. nitza, phase Gumelnitza B (d’après Dinu V. Rosetti, 19/6 þi 3 – pl. 19/2). op. cit., 1938, pl. 29/9).
fi gura 1
fi gura 2
fi gura 3
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 129-136
https://biblioteca-digitala.ro 134 Eugen Comşa
fi gura 4
fi gura 5
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Figurinele masculine din epoca neolitică descoperite pe teritoriul Munteniei 135
fi gura 6
fi gura 7
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 129-136
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Figurine antropomorfe din arealul culturii Sălcuţa din Oltenia
Eugen Comşa
Figurines anthropomorphes de l’areal de la culture de Sălcuţa de l’Olténie - Résumé
À cause des fouilles archéologiques systematiques éffectuées en nombre reduit dans les agglomérations appartennant à la culture de Sălcuţa de l’Olténie (Petite Valachie), il y a un nombre réduit des fi gurines anthropomorphes en terre cuite representant des femmes. Deux de ces fi gurines ont été nommées “Venus de Sălcuţa”. Ces fi gurines ont représentant, en général, fi gures des femmes en position déboute, Leur tęte a des formes différentes. Quelqunes d’eux ont des petites trous dans le menton qui, d’àprès l’auteur, représente le tatuage. Les mains sont représentées comme deux prolongements latéraux, courtes. Quelqu’unes des fi guines sont représentées habillées avec des robes longues, larges à la partie unférieure, quelqu’une ayant des ornaments. Sur une fi gurine l’auteur a pu observer męme la coifure.
Perioada eneolitică, teritoriul Olteniei a fost din cele două aşezări de la Vădastra, au fost locuit de comunităţile culturii Sălcuţa, înrudite cu prezentate la un loc (în cadrul fi ecărui complex) cele ale culturii Gumelniţa din Muntenia. fi gurinele antropomorfe descoperite în staţiunile Cumonităţile culturii Sălcuţa, în domeniul amintite, deşi ele, de fapt provin din două straturi credinţei, practicau cultul fertilităţii, reprezentat de cultură deosebite, corespunzătoare: cel inferior prin diferite fi gurine antropomorfe, redând chipuri culturii Vădastra, iar cel superior culturii Sălcuţa. de femei. Figurinele respective au fost publicate sub Subliniem că, din cauza numărului redus al formă de fotografi i, de dimensiuni mici, în revista săpăturilor arheologice sistematice din aşezările Dacia, III-IV, 1927-1932. culturii Sălcuţa, până în prezent au fost descoperite Atunci, în aşezarea „Măgura Fetelor” au fost destul de puţine astfel de fi gurine. descoperite 22 fi gurine antropomorfe, întregi şi În primele decenii ale secolului XX au fost gă- fragmentare”3. Datorită decorului specifi c (excizat) site, prin săpături, primele fi gurine de tip Sălcuţa. este clar că numai 5 din ele provin din stratul de Merită toată atenţia o fi gurină, aparţinând cultură Vădastra4. Unele fotografi i nu sunt clare, culturii Sălcuţa, descoperită într-o aşezare de acest de aceea este posibil ca încă 2-3 piese să provină tip de pe Ostrovul Simian, despre care s-a făcut din acelaşi strat. precizarea că era formată din „două părţi alipite şi Considerăm că restul de fi gurine provin din fi xate cu ajutorul unui „cep”, singurul exemplar stratul Sălcuţa. Unele din ele se aseamănă ca de acest fel din Oltenia”1. formă cu acelea descoperite, mai târziu, în aşe- Prin săpăturile arheologice din anul 1926, de zarea de la Sălcuţa. sub conducerea Vasile Christescu, au fost cercetate În cursul săpăturilor de la Vădastra, din anul două aşezări de la Vădastra, numite „Măgura 1926, din aşezarea de pe „Măgura Cetate” au fost Fetelor” şi „Măgura Cetate”2. În stadiul de atunci descoperite numai 5 fi gurine care, după aspect, pot al cercetărilor din sudul ţării noastre, încă nu proveni din stratul Sălcuţa5. fuseseră defi nite diferitele culturi. Din această Prima din ele reprezintă un personaj feminin6. cauză, cu prilejul publicării rezultatelor săpăturilor Lipseşte capul. Mâna dreaptă a fost ruptă din
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 137-146
https://biblioteca-digitala.ro 138 Eugen Comşa vechime. Cea stângă este fragmentară. Sânii sunt O serie de figurine antropomorfe, de tip micuţi şi indicaţi, cam sus. Pe corp mai este Sălcuţa, au fost publicate de către prof. Dumitru indicat un buton mic, care reprezintă ombilicul. Berciu, în lucrarea „Arheologia preistorică a Partea de jos redă o rochie largă la partea Olteniei”, în anul 1939. despre acestea însă lipseau inferioară. Piesa este neornamentală şi goală pe atunci datele necesare pentru precizarea fazei din dinăuntru. Dimensiuni: 6 cm – Figurină fragmen- care datează. tară, îi lipseşte numai capul, rupt din vechime7. Piesele publicate în acea lucrare sunt urmă- Braţele sunt redate prin două prelungiri laterale, toarele: scurte. Pe piept, se pare, că sunt indicaţi sânii. - Figurină feminină (fi g. 3/1), de dimensiuni Corpul este masiv şi picioarele scurte, despărţite. reduse, fragmentară13. Acesteia îi lipsesc picioarele, Piesa este neornamentală. Dimensiuni: 4,5 cm. rupte din vechime. Fotografi a publicată nu este Capul unei fi gurine8. Ochii s-au indicat prin prea clară. Din această piesă s-a păstrat capul şi două alveole făcute prin apăsare cu degetul. Pe corpul. Capul a fost modelat, se pare, cam negli- cap are o prelungire, care a fost considerată de V. jent. Corpul este îngust. Pe el sunt redaţi numai Christescu că poate reprezenta un fel de bonetă. sânii. Piesa este neornamentală. Dimensiuni: 6,5 cm. - Fragment dintr-o fi gurină feminină14, din Ultimele două piese redau capetele izolate de care s-a păstrat numai partea superioară a corpului fi gurine9. Fiecare are câte doi lobi şi ochii realizaţi (fi g. 3/2), pe care sunt redaţi sânii reliefaţi şi prin apăsare cu degetul. braţele ca două prelungiri laterale, scurte, puţin Mai târziu au fost descoperite unele fi gurine lăţite la extremităţi şi prevăzute, fi ecare, cu câte feminine în aşezarea de la Sălcuţa. Două dintre un mic orifi ciu. Nu este clar la ce serveau aceste acestea au primit denumirea de „Venus de la orifi cii. S-ar putea să fi i fost legate cu o sfoară Sălcuţa”. pentru a atârna fi gurina. Prima dintre ele este fragmentară (fi g. 1). S-a - Figurină feminină fragmentară15, din care păstrat numai corpul. Capul, mâinile şi picioarele s-a păstrat numai corpul (fi g. 3/3). Subliniem că au fost rupte din vechime. Corpul nud, a fost suprafaţa piesei a fost lustruită (o metodă rar modelat cu multă grijă. Pe el sunt reprezentaţi, folosită). Pe corp sunt indicaţi sânii şi triunghiul prin proeminenţe micuţe, sânii, apoi abdomenul sexual (prin linii incizate). şi sexul redat printr-un triunghi mare, delimitat - Figurină feminină fragmentară16. Din aceasta prin linii trasate cu o culoare. Steatopigia este s-a păstrat numai partea de sus a corpului (fi g. ľ) accentuată10. pe care sunt indicaţi sânii. Partea de jos a porţiunii Referindu-se la această piesă, prof. Dumitru păstrate este puţin lăţită. Mâinile le avea redate Berciu arată că „dovedeşte cu prisosinţă până unde prin prelungiri laterale scurte, de formă conică. putea ajunge gustul rafi nat şi putinţa de a reda în Acestea nu erau prevăzute cu orifi ciu. Porţiunea plastică atâta mişcare naturală, atât realism şi din partea dreaptă a piesei era ruptă. graţie”11. - Figurină feminină17, fragmentară (fi g. 3/5). Cea de a doua fi gurină (fi g. 2) s-a păstrat Piesa este mult stilizată. Lipseşte capul. Corpul întreagă12. Reprezintă un personaj feminin, era de formă cilindrică, masivă. Pe corp se pare că îmbrăcat cu o rochie lungă, având partea de la sunt indicaţi sânii. Mâna dreaptă este redată ca o Brâu în jos, largă. Capul este micuţ, cu nasul prelungire scurtă, laterală, iar cea stângă a fost proeminent, cu câte două orifi cii micuţe, laterale. ruptă din vechime. Pe partea inferioară a piesei se Pe gât are două linii incizate, orizontale. Mai jos vede o prelungire scurtă, redând un picior. Pe de gât s-au făcut câteva crestături scurte, oblice, fotografi a publicată nu se observă cel de-al doilea care, probabil, indică unele cute ale rochiei. picior. Braţele sunt redate prin două prelungiri scurte, Figurină feminină mult stilizată18. Avea, se laterale, prevăzute cu câte un mic orifi ciu, pe pare, corpul plat, puţin lăţit la bază (fi g. 3/6). Pe mijloc. Sânii sunt mici şi proeminenţi. Pe rochie, partea superioară a fi gurinei sunt indicaţi sânii. în faţă este făcută printr-o linie incizată o spirală, Capul şi braţele au fost rupte din vechime. mai jos de care a fost trasată o linie orizontală şi Un număr ceva mai mare de fi gurine antro- de la mijlocul ei, în jos, o linie verticală. pomorfe au fost scoase la iveală în anul 1951, cu
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Figurinele masculine din epoca neolitică descoperite pe teritoriul Munteniei 139 prilejul săpăturilor sistematice efectuate în aşe- mijloc, un orifi ciu mic. Mâna stângă este repre- zarea de la Sălcuţa, sub conducerea prof. Dumitru zentată ca o prelungire laterală, scurtă, având Berciu. forma aproape triunghiulară, pe când cea dreaptă Este vorba de un total de 23 de figurine, este ruptă. Aceasta din urmă se pare, că avea altă incluzând şi unele fi gurine zoomorfe şi unele formă sau poziţie. Provine din nivelul Sălcuţa II reprezentând păsări19. b. Dimensiuni: 4,8 cm. Merită toată atenţia datele privind numărul - Picior masiv de fi gurină (fi g. 4/4). S-a păstrat fi gurinelor antropomorfe descoperite în diferite numai o porţiune, de la genunchi în jos25. Laba straturi (deci în ordine cronologică, pe niveluri, piciorului este masivă, fără indicarea degetelor sau respectiv faze de evoluţie a culturii). încălţămintei. Provine din nivelul Sălcuţa II b. Prof. Dumitru Berciu a subliniat în studiul Dimensiuni: 5 cm. său, că în nivelul Săcuţa I nu s-a găsit nici o astfel - Cap de fi gurină (fi g. 5/1) cu nasul realizat 20 de figurină . Tot atunci a făcut precizarea că prin apăsare între două degete26. Pe marginile faptul este întâmplător, deoarece în late aşezări, în laterale ale piesei este câte un şir de câte trei niveluri corespunzătoare cronologic, cum este de orifi cii mici. Pe partea de jos a feţei sunt trei exemplu cea de la Verbicioara, s-au găsit astfel de înţepături mici, care redau un fel de tatuaj specifi c 21 fi gurine . acestei culturi. Provine din nivelul Sălcuţa II c. În săpăturile de la Sălcuţa, din anul 1951, s-au Dimensiuni: 4,5 cm. descoperit 5 fi gurine feminine în nivelul Sălcuţa - Cap de fi gurină (fi g. 5/2) realizat prin apă- II c şi 3 în nivelul Sălcuţa III. sare între două degete27. Pe partea inferioară a feţei În cele ce urmează prezentăm figurinele s-a făcut o adâncitură mică, redând gura. Provine întregi şi fragmentare descoperite în aşezarea de din nivelul Sălcuţa II c. Dimensiuni: 4,3 cm. la Sălcuţa, în 1951, publicate de prof. Dumitru - Figurină feminină28 fragmentară (fi g. 5/3). Berciu în volumul său; Contribuţii… S-a păstrat numai partea de sus a corpului. Por- - Figurină mult stilizată (fi g. 4/1). Capul are ţiunea găsită provine dintr-o fi gurină având partea marginile rotunjite22. Nasul a fost realizat prin de jos reprezentând o rochie largă. Capul şi o apăsarea între două degete. Braţele sunt ca două mână sunt rupte, sunt indicaţi sânii. Mâna stângă prelungiri laterale, scurte şi orizontale. Ele nu sunt găurite. Corpul este redat ca o placă, cu marginile este redată ca o prelungire scurtă, laterală, cu un drepte. Piesa nu este ornamentată. Provine din orifi ciu mic spre extremitate. Mâna dreaptă o are nivelul Sălcuţa II b. Dimensiuni: 5,5 cm. ruptă din vechime. Provine din nivelul Sălcuţa II - Figurină feminină (fi g. 4/2) din care s-a c. Dimensiuni: 5 cm. 29 păstrat partea de la mijloc în sus23. Capul are - Figurină fragmentară (fi g. 5/4), masivă . marginile de formă rombică. Ochii sunt redaţi prin Capul îl are rupt din vechime. Braţul drept îl avea două adâncituri mici, lângă nasul reliefat şi întins lateral, dar este rupt , în mare parte. Pe corp coroiat. Spre colţurile laterale ale rombului s-a nu sunt redate amănunte anatomice. În spate, făcut câte o gaură micuţă, iar pe bărbie sunt patru corpul formează un unghi drept, indiciu că înţepături mici, rotunde, dispuse în şir. Sânii sunt personajul era redat ca fi ind aşezat. Picioarele sunt reliefaţi. Mâinile au fost redate ca două prelungiri rupte din vechime. Provine din nivelul Sălcuţa II scurte, laterale, care sunt perforate. O parte din c. Dimensiuni: 5 cm. mâna dreaptă este ruptă din vechime, iar cea - Figurină feminină (fi g. 5/5) micuţă30. Capul stângă s-a păstrat întreagă. Această fi gurină se are marginile ciobite. Corpul este destul de înalt, deosebeşte de celelalte, deoarece are o caracteris- lăţit puţin la partea inferioară. Din braţe s-au tică, în partea de mijloc, de la creştet până la bază păstrat două prelungiri laterale, scurte. Pe piept a fost lăsat anume un spaţiu liber, al cărui rost nu sunt indicaţi sânii. În partea inferioară, mai groasă, suntem în măsură să-l precizăm. Piesa are şi un s-a făcut dedesubt o adâncitură mică, indiciu că orifi ciu micuţ în dreptul gurii. Provine din nivelul fi gurina reda o persoană îmbrăcată cu o rochie Sălcuţa II b. Dimensiuni: 7,2 cm. largă. Piesa provine din nivelul Sălcuţa II c. Di- - Figurină fragmentară (fi g. 4/3). S-a păstrat mensiuni: 5 cm. partea de la piept în sus24 a piesei. Capul este redat - Figurină modelată neglijent, joasă şi masivă cu doi lobi laterali, puţin lăţiţi. Pe piept are, în (fi g. 5/6), pentru înălţimea ei31. Partea de sus este
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 137-146
https://biblioteca-digitala.ro 140 Eugen Comşa arcuită. În partea din faţă are două adâncituri mici, găsite în cuprinsul aşezărilor din arealul culturii de formă ovală, care reprezintă ochii. Partea de Gumelniţa din Muntenia. sus este perforată orizontal, lateral. Pe corp nu are Din punct de vedere cronologic fi gurinele de alte indicii. Provine din nivelul Sălcuţa II c. tip Sălcuţa, descoperite prin săpături arheologice Dimensiuni: 4,7 cm. sistematice, în condiţii stratigrafi ce clare, sub - Figurină feminină (fi g. 6/2) modelată cam conducerea profesorului Dumitru Berciu şi neglijent32. Capul are o formă neregulată. Gâtul reproduse în publicaţiile sale, în cuprinsul aşezării este gros. Braţele sunt redate ca două prelungiri de la Sălcuţa, se repartizează astfel: în stratul laterale, scurte, asimetrice. Corpul îl are masiv, cu corespunzător fazei Sălcuţa II b s-au găsit 5 fi - partea inferioară lată. Provine din nivelul Sălcuţa gurine37, în stratul corespunzător fazei Sălcuţa II III. Dimensiuni: 7,9 cm. c s-au găsit 6 fi gurine38, iar în stratul corespunzător - Dintr-o altă fi gurină (fi g. 6/1) s-a păstrat fazei Sălcuţa III numai una39. numai corpul33, fără amănunte anatomice, în afară Din punct de vedere tipologic figurinele de fesele proeminente. Provine din nivelul Sălcuţa feminine de care ne ocupăm se împart în mai III. Dimensiuni: 3,1 cm grosime. multe categorii. - Figurină feminină (fi g. 6/3) din care s-a Cele din faza Sălcuţa II b, documentate până păstrat numai partea de sus a corpului34. Capul acum, sunt de trei tipuri: este rupt din vechime. - Figurine mult stilizate (fi g. 4/1), simple, Piesa este ca o placă destul de groasă, cu plate, cu cap bilobat, fără orifi cii şi cu braţele ca ambele margini laterale lăţite la mijloc. două prelungiri laterale, scurte. Corpul este ca un Prin două grupuri de linii oblice, subţiri, pe patrulater, plat, cu grosime redusă, până jos, fără partea din faţă şi prin mai multe linii oblice, dese, amănunte anatomice40. pe spate, este redat părul personajului. În lucrare - Mai complicate sunt cele prevăzute cu un nu s-a precizat nivelul din care provine. Dimen- orifi ciu vertical (fi g. 4/2), care străbate capul şi tot siuni: 4,4 cm. corpul41. Ele au capul bilobat, cu câte un mic Prin săpăturile sistematice efectuate sub orifi ciu lateral şi câteva înţepături redând tatuajul conducerea regretatului Corneliu N. Mateescu, în de pe bărbie. Pe porţiunea păstrată din corp sunt aşezarea „Măgura Fetelor”, de la Vădastra, în redaţi sânii. stratul de cultură Sălcuţa s-au descoperit fi gurine - Altele sunt mai simple, tot cu cap bilobat, cu feminine puţine, care nu au fost reproduse în corpul plat subţire şi cu mâinile în poziţii deose- rapoartele publicate. bite. Ele au pe piept un orifi ciu mic (fi g. 4/3). Despre aceste fi gurine s-au făcut unele pre- În faza Sălcuţa II c, se pare că s-au schimbat, cizări în rapoartele publicate. în parte, tipurile de fi gurine de până atunci. În raportul publicat în 1959 se arată „În stratul a – Redau un personaj feminin42, în picioare, Sălcuţa figurinele sunt comune, fără nimic cu capul bilobat, cu şiruri laterale de găuri micuţe deosebit, una cu steatopogie accentuată, alta cu şi cu câte un grup de înţepături, dispuse în şir, pe neîndemânare”35, iar în raportul publicat în 1961 bărbie, indicând un fel de tatuaj (fi g. 5/1). Ele sunt se arată că în stratul de cultură avut în vedere „plas- caracterizate prin braţe redate prin două prelungiri tica e reprezentată prin două fi gurine fragmen tare, scurte laterale, adesea cu câte un mic orifi ciu, în una antropomorfă, cealaltă zoomorfă”36. fi ecare din ele. b - Figurine feminine43 care redau tot per- Concluzii: sonaje în picioare, dar partea lor inferioară este Din cercetarea celor 20 de fi gurine (întregi şi lărgită, reprezentând ochii largi (fi g. 5/3). fragmentare) rezultă că, până acum, piesele avute c – Figurine feminine, mici44, stilizate, cu în vedere, toate sunt fi gurine feminine. capul de formă obişnuită, cu braţele ca prelungiri După părerea noastră, dat fi ind numărul destul laterale scurte şi sâni reliefaţi. La partea inferioară de mic de piese avute în vedere, nu este exclus ca piesele au câte o lărgire goală pe dinăuntru, prin săpăturile arheologice viitoare, în aşezările indicând probabil o rochie (fi g. 5/5). comunităţilor culturii Sălcuţa, din Oltenia, să se d – Figurine mult stilizate45, care redau per- găsească şi unele fi gurine masculine, ca şi acelea sonaje aşezate (fi g. 5/4). Piesei de acest tip îi
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Figurinele masculine din epoca neolitică descoperite pe teritoriul Munteniei 141 lipseşte capul şi partea din faţă a picioarelor. Nu Atrage atenţia partea inferioară a rochiei, care are alte amănunte. este îngustă în dreptul mijlocului, iar după aceea e – Ultimul tip de fi gurină46 din această fază se lărgeşte mult, uniform, până jos. Pe rochie, în este foarte simplu. Are forma unui cilindru, cu dreptul abdomenului, au fost incizate trei cercuri partea de sus rotunjită şi cea de jos dreaptă. Are concentrice, cu un punct la mijloc. Această indicaţi doar ochii, ca două adâncituri alăturate combinaţie trebuie să aibă o anumită semnifi caţie (fi g. 5/6). magico-religioasă. Pe partea largă a rochiei a mai Din faza Sălcuţa III datează o singură fi gu- fost trasată o linie orizontală, iar la mijlocul lun- rină47. Aceasta este foarte stilizată. Capul îl are gimii ei coboară o altă linie incizată, verticală. redat neglijent, ca o prelungire mică, redând nasul. Spre deosebire de arealul culturii Gumelniţa, Braţele sunt sub forma unor prelungiri scurte, în cadrul căruia sunt documentate o serie de inegale. Partea de jos este mult lăţită, fără amă- fi gurine feminine de lut ars, având redată pe faţă nunte anatomice (fi g. 6/2). câte o mască, de diferite forme, în aria culturii Modul cum femeile îşi aranjau părul (fi g. 6/3) Sălcuţa este menţionată o piesă, despre care în acea vreme, în cadrul arealului Sălcuţa, de pe profesorul Dumitru Berciu arăta: „În Muzeul de teritoriul Olteniei, îl avem indicat pe o fi gurină la Craiova se afl ă o mască de lut roşu (pământ fragmentară48. Din aceasta s-a păstrat numai amestecat cu păioase) cu faţa înaltă de 0,10 m, porţiunea de la gât până la mijloc. Părul indicat triunghiulară, nasul redat plastic, ca şi ochii. În prin linii incizate, subţiri, era lung lăsat pe spate dreptul gurii este o serie de adâncituri în forma şi răsfi rat. În schimb, în faţă, pe fi gurină sunt dinţilor, în care, desigur, vor fi înfi pţi dinţi de redate două grupuri de fi re de păr, unul pe umărul piatră sau altă materie. Această mască provine de drept, puţin mai jos şi altul de la umărul stâng mai la Sălcuţa. Poate fi făcut parte dintr-o coloană sau jos. Ambele mai scurte decât grupul de fi re din alt element arhitectonic, având, probabil, un spate. caracter profi lactic”50. În stadiul actual al cercetărilor dispunem de Se cuvine să subliniem că deşi cultura Sălcuţa date puţine cu privire la îmbrăcămintea femeilor a avut relaţii strânse cu cultura Gumelniţa de pe din acea cultură. teritoriul Munteniei, cu care era vecină şi înrudită, A fost publicată, cu multe decenii în urmă, o în domeniul plasticii antropomorfe, în cadrul celor figurină numită „Venus de la Sălcuţa”49, care două culturi, predomină deosebirile. reprezintă o femeie îmbrăcată într-o rochie care Acestea sunt problemele care se pun, în acoperea tot corpul, de la gât până la călcâie (fi g. stadiul actual al cercetărilor, cu privire la fi gurinele 2). Pe partea superioară a rochiei, între gât şi sâni, feminine din cadrul arealului Sălcuţa din Oltenia, se văd câteva linii care, desigur, redau unele cute. dat fi ind faptul că, până acum, în astfel de aşezări Pe prelungirile laterale, care reprezintă mâinile, s-au găsit puţine fi gurine feminine. pe fi ecare este trasată câte o linie, care indică marginea mânecii.
Note 1 Dumitru Berciu, Arheologia preistorică a Olteniei, 10 Dumitru Berciu, op. cit., p. 62, fi g. 71. în AO, XVIII, 101-103, 1939, p. 57. 11 Ibidem, p. 57. 2 Vasile Christescu, Les stations préhistoriques de 12 Ibidem, p. 62, fi g. 72 Vădastra, în Dacia, III-IV, 1927-1932, p. 167-225. 13 Ibidem, p. 63, fi g. 73/1. 3 Ibidem, p. 195. 14 Ibidem, p. 63, fi g. 73/2. 4 Ibidem, p. 201, fi g. 43/8, 9, 10, 13, 16. 15 Ibidem, p. 63, fi g. 73/3. 5 Ibidem, p. 212, fi g. 49/5, p. 222, fi g 62/8, p. 223, 16 Ibidem, p. 63, fi g. 73/4. fi g. 63/1-5. 17 Ibidem, p. 63, fi g. 73/5. 6 Ibidem, p. 212, fi g. 49/5. 18 Ibidem, p. 63, fi g. 73/6. 7 Ibidem, p. 222 fi g. 62/8. 19 Dumitru Berciu, Contribuţii la problemele neo- 8 Ibidem, p. 222, fi g. 62/11. liticului în România, în lumina noilor cercetări, 9 Ibidem, p. 223, fi g. 63/4, 5. Bucureşti, 1961, p. 329.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 137-146
https://biblioteca-digitala.ro 142 Eugen Comşa
20 Ibidem, p. 330. 36 Idem, Săpături arheologice la Vădastra, în 21 Ibidem, p. 330. Materiale, VII, 1961, p. 59. 22 Ibidem, p. 329, fi g. 152/2. 37 Dumitru Berciu, Contribuţii…, 1961, p. 330. 23 Ibidem, p. 329, fi g. 152/1. 38 Ibidem, p. 330. 24 Ibidem, p. 329, fi g. 152/4. 39 Ibidem, p. 330. 25 Ibidem, p. 330, fi g. 153/4. 40 Ibidem, p. 329, fi g. 152/2. 26 Ibidem, p. 331, fi g. 154/3. 41 Ibidem, p. 329, fi g. 152/1. 27 Ibidem, p. 334, fi g. 157/6. 42 Ibidem, p. 329, fi g. 152/4. 28 Ibidem, p. 330, fi g. 153/3. 43 Ibidem. 29 Ibidem, p. 330, fi g. 153/2. 44 Ibidem. 30 Ibidem, p. 333, fi g. 156/3. 45 Ibidem. 31 Ibidem, p. 329, fi g. 152/3. 46 Ibidem, p. 329, fi g. 152/3. 32 Ibidem, p. 330, fi g. 153/1. 47 Ibidem, p. 330, fi g. 153/1. 33 Ibidem, p. 331, fi g. 154/2. 48 Ibidem, p. 331, fi g. 154/1. 34 Ibidem, p. 331, fi g. 154/1. 49 D. Berciu, op. cit., 1939, p. 62, fi g. 72. 35 Ciorneliu N. Mateescu, Săpături arheologice la 50 Ibidem, p. 58. Vădastra, în Materiale, V, 1959, p. 71.
Lista fi gurilor Fig. 1 Aşezarea Sălcuţa, Figurină feminină numită Fig. 5 Aşezarea Sălcuţa, fi gurine din nivelul Sălcuţa II „Venus de la Sălcuţa” (după Ion Andrieşescu, c (după D. Berciu, op. cit., 1961, p. 183, fi g. 54/1, Artele preistorice la noi, în Artă şi tehnică grafi că, 2, 4, 8, 10, 11). 4-5, Bucureşti, 1938-1939, p. 10, fi g. 33). Fig. 6 Aşezarea Sălcuţa, fi gurine feminine din nivelul Fig. 2 Aşezarea Sălcuţa, Figurină feminină numită Sălcuţa III (după D. Berciu, op. cit., 1961; 1 = p. „Venus de la Sălcuţa” (după D. Berciu, op. cit., 331, fi g. 154/2; 2 = p. 220, fi g. 153/1; 3 = nivel 1939, p. 62, fi g. 72). neprecizat, p. 331, fi g. 154/1). Fig. 3 Aşezarea Sălcuţa, fi gurine feminine (după D. Berciu, op. cit., 1939, p. 63, fi g. 73). Fig. 4 Aşezarea Sălcuţa, fi gurine feminine din nivelul Sălcuţa II b (după D. Berciu, op. cit., 1961, p. 183, fi g. 54/3, 5, 7, 12).
Liste des fi gures
Fig. 1 L’agglomération de Sălcuţa, Figurine fémi- Fig. 4 L’agglomération de Sălcuţa, Figurines fé- nine nomée „Venus de Sălcuţa” (d’après Ion minines, niveau Sălcuţa II b (d’après D. Berciu, Andrieţescu, Artele preistorice la noi, dans op. cit., 1961, p. 183, fi g. 54/3, 5, 7, 12). Artă şi tehnică grafi că, 4-5, Bucureşti, 1938- Fig. 5 L’agglomération de Sălcuţa, Figurines fémi- 1939, p. 10, fi g. 33). nines, niveau Sălcuţa II c (d’après D. Berciu, Fig. 2 L’agglomération de Sălcuţa, Figurine fémi- op. cit., 1961, p. 183, fi g. 54/1, 2, 4, 8, 10, 11). nine nomée „Venus de Sălcuţa” (d’après D. Fig. 6 L’agglomération de Sălcuţa, Figurines fémi- Berciu, op. cit., 1939, p. 62, fi g. 72). nines, niveau Sălcuţa III (d’après D. Berciu, Fig. 3 L’agglomération de Sălcuţa, Figurines op. cit., 1961; 1 = p. 331, fi g. 154/2; 2 = p. 220, féminines (d’après D. Berciu, op. cit., 1939, p. fig. 153/1; 3 = niveau pas précisé, p. 331, 63, fi g. 73). fi g. 154/1).
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Figurinele masculine din epoca neolitică descoperite pe teritoriul Munteniei 143
fi gura 1
fi gura 2
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 137-146
https://biblioteca-digitala.ro 144 Eugen Comşa
fi gura 3
fi gura 4
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Figurinele masculine din epoca neolitică descoperite pe teritoriul Munteniei 145
fi gura 5
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 137-146
https://biblioteca-digitala.ro 146 Eugen Comşa
fi gura 6
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Câteva contribuţii la istoricul cercetărilor privind epoca bronzului în bazinul Oltului inferior
Cristinel L. Fântâneanu
Ein Beitrag zur Forschungsgeschichte der Bronzezeit am Olt-Unterlau (Zusammenfassung)
Das Gebiet des unteren Olt ist eines der interessantesten für die Bronzezeit. Hier waren die ersten kulturellen Erscheinungen dieser Epoche im heutigen rumänischen Raum zu verzeichnen. Unser Beitrag versucht einige Seiten der Forschungsgeschichte zu erhellen. Es wird auf die ersten Schritte, ab dem Ende des 19. Jhs. und bis in die Gegenwart, hingewiesen. Es sind der Analyse sowohl Geländebegehungen, Rettungsgrabungen wie auch die systemathischen archäologischen Forschungen unterzogen.
Cercetările privind perioada timpurie a epocii preistorică – la Orbeasca, Calomfi reşti, Ţigănia, bronzului în estul Olteniei şi vestul Munteniei (în Alexandria, Frumoasa, Balaci, Zimnicea, Izlazu fapt acesta fi ind spaţiul de care ne ocupăm) nu etc. (TOCILESCU 1880, 420-421, 523). Evident, sunt foarte bogate şi nici nu datează de foarte mult multe din aceste staţiuni se vor dovedi ulterior ca timp. aparţinând altor epoci (neolitic, La Tene etc.) dar În cadrul acestui articol vom face, de fi ecare sunt şi unele – precum Vădastra – care au şi nive- dată când este nevoie, referiri şi la descoperiri şi luri sau doar materiale aparţinând perioadei tim- cercetări din spaţiile învecinate ariei de care ne purii a epocii bronzului (MATEESCU 1959, 62). ocupăm sau la lucrări generale care tratează În 1910 C. Moisil va face o trecere în revistă, perioada care ne interesează. Aceasta deoarece de fapt un istoric al cercetărilor de preistorie din considerăm că problemele ridicate de Bronzul România până la acea dată (MOISIL 1910), Timpuriu din spaţiul enunţat nu pot fi judecate menţionându-i pe Cezar Bolliac, D. Butculescu, decât în contextul mai larg al perioadei timpurii a Teohari Antonescu, I. Moisil, Al. Ştefulescu şi ing. epocii bronzului din aria carpato-balcanică. Diaconovici printre pionierii cercetărilor de Vom încerca, de asemenea, pe cât va fi posibil, preistorie din spaţiul care ne interesează aici să nu ne suprapunem cu notaţiile privind acest (MOISIL 1910, 116-117). Astfel, dacă primii doi subiect făcute de P. Roman (ROMAN 1976), J. vor întreprinde săpături în aşezări din sud (Vă- Machnick (MACHNICK 1991) sau C. Schuster dastra, Bălaci, Calomfi reşti, Zimnicea, Zâmbreasca (SCHUSTER 1997). ), ceilalţi s-au ocupat de studierea spaţiului nord- Printre primele studii care tratau descoperiri vestic al ariei care face obiectul interesului nostru preistorice în bazinul Oltului inferior se numără (MOISIL 1910, 116-117). Se aduce informaţia că cele ale lui Gr. Tocilescu, fără însă ca autorul citat Cezar Bolliac ar fi găsit la Vădastra topoare – să facă încadrări culturale precise ale materialelor ciocan de piatră, specifi ce şi pentru epoca timpurie pe care le avea la dispoziţie (TOCILESCU 1880). a bronzului (PETRE-GOVORA 1995, 33). În ceea Ar fi fost de altfel imposibil să facă acest lucru ce priveşte necropola de incineraţie de la Zimnicea având în vedere stadiul absolut incipient în care (MOISIL 1910, 122), autorul consideră că este se afl a studiul preistoriei în ţara noastră la acea vorba despre “un cimitir roman”. Ar putea fi vorba dată. Să amintim numai faptul că până atunci tot însă de necropola aparţinând epocii bronzului. De ceea ce era “barbar” (deci nu aparţinea perioadei asemenea se menţionează câteva aşezări preistorice romane a Daciei) era considerat ca fi ind total lipsit din judeţul Gorj : Aninoasa, Andreeşti, Roşia de de importanţă şi deci aruncat. Astfel, Tocilescu Amaradia, din judeţul Argeş : Bălceşti (topoare de menţionează diferite materiale preistorice la piatră), iar din colecţia Muzeului din Tg. Jiu Vădas tra – pe care o consideră o mare staţiune câteva topoare-ciocan din piatră, care ar putea
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 147-154
https://biblioteca-digitala.ro 148 Cristinel L. Fântâneanu aparţine Bronzului Timpuriu (MOISIL 1910, 174- de origine nordică (BERCIU 1943a, 259). 175 fi g. 8 şi 13 ). Tot C. Moisil va publica în anul În urma săpăturilor arheologice efectuate în următor câteva date generale despre colecţia de anul 1955 în peştera de la Baia de Fier, colectivul antichităţi a Mariei Istrati Capşa, făcând, în acest de cercetare de aici, condus de C. S. Nicolăescu- cadru, şi câteva referiri asupra unor descoperiri Plopşor, va publica şi câteva fragmente ceramice preistorice de la Dăbuleni, Coteana, Casa Veche, de “tip Aninoasa” (NICOLĂESCU-PLOPŞOR et dar şi asupra unor staţiuni din estul judeţelor Dolj al. 1957, 17, 20-21 fig.6), de fapt ceramică şi Gorj (MOISIL 1911, 84). aparţinând culturii Glina, decorată cu găuri-buton În anul 1923 C.S. Nicolăescu-Plopşor publică şi brâuri alveolare. câteva fragmente ceramice de la Aninoasa, care În anii 1946 şi 1948, în cadrul cercetărilor după descriere şi după desen au toate caracteristicile arheologice efectuate la Vădastra, punctul “Măgu- ceramicii aparţinând culturii Glina – inclusiv ra Fetelor”, Corneliu Mateescu va vorbi despre decorul cu găuri-buton – pe care însă autorul îl infi ltraţii în nivelul culturii Sălcuţa a unor ele- consideră un ornament neolitic datorită modalităţii mente aparţinând unor culturi mai noi, printre care primitive de realizare (NICOLĂESCU-PLOPŞOR şi Glina (MATEESCU 1959, 62). 1923, 297-298). În anul 1961 D. Berciu publică lucrarea sa La sugestia lui Vasile Pârvan, Ion Nestor va despre neoliticul de pe teritoriul României, ocazie începe în 1926 săpături în tell-ul de la Glina, cu care face şi câteva consideraţii privitoare la primele rezultate ale acestora fi ind publicate în cultura Glina. Astfel, autorul menţionat vorbeşte anul 1928, nivelul III de aici fi ind atribuit unei noi de o fază “Proto-Glina III” care ar veni direct din culturi denumită Glina III ( NESTOR 1928, 110- cultura Cernavoda II (BERCIU 1961, 133) şi 143 ). În sinteza sa privind stadiul cercetărilor de căreia i-ar aparţine şi mormintele tumulare de la preistorie din România, Ion Nestor pune semnul Verbiţa (BERCIU 1961, 150). În aceaşi lucrare de egalitate între cultura Glina III şi cultura însă, D. Berciu face şi afi rmaţia că în Oltenia Schneckenberg, văzând o identitate culturală între cultura Glina are un aspect mai târziu, deja ajuns acestea (NESTOR 1933, 71). Acest lucru venea la o defi nitivă cristalizare (BERCIU 1961, 134). însă în contradicţie cu opiniile lui H. Schroller, Tot în anul 1961 sunt făcute publice şi rezulta- care încă din 1930 văzuse diferenţe notabile între tele unor cercetări de suprafaţă efectuate de către cele două manifestări culturale (SCHROLLER D. Berciu şi M. Butoi în împrejurimile oraşului 1930, 72-75). De asemenea, Nestor consideră Slatina (BERCIU - BUTOI 1961). Este menţionată cultura Glina ca aparţinând eneoliticului şi nu o aşezare cu ceramică Glina (din pastă cu mult epocii bronzului (NESTOR 1933, 69-71). nisip şi pietricele, ornamentată cu găuri-buton, În 1934 D. Berciu publică o primă trecere în brâuri crestate şi impresiuni neregulate aşezate sub revistă a descoperirilor de tip Glina din Oltenia buza vasului), în nord-estul oraşului Slatina, în (BERCIU 1934) pe care o va relua în vasta sa dreapta şoselei naţionale Craiova - Slatina - Piteşti, sinteză privitoare la preistoria Olteniei (BERCIU pe panta unui deal şi pe coama acestuia (BERCIU- 1939). În această din urmă lucrare, D. Berciu BUTOI 1961, 139-140 fi g. 2/4-6). menţionează aşezări cu ceramica Glina între Jiu Săpăturile efectuate de către D. Berciu şi E. şi Olt la Dudoviceşti, Frăsinetul de Pădure, Moscalu în aşezarea dacică de la Cozia Veche Vădastra, Corabia (BERCIU 1939, 247). Tot aici (jud. Vâlcea) în anul 1966 vor scoate la lumină şi autorul menţionat deosebeşte trei specii ceramice ceramică aparţinând culturii Glina (MOSCALU în cadrul culturii Glina şi arată că această manifes- 1968, 629), fără însă ca în aşezarea menţionată să tare culturală aparţine epocii bronzului, suprapu- se constate şi un nivel corespunzător acestei nând stratigrafi c cultura Coţofeni (BERCIU 1939, culturi. 249-251). În anul 1943 acelaşi autor, publicând un În 1966 vor fi publicate rezultatele săpăturilor “câmp de urne” din fostul judeţ Romanaţi, arheologice executate de către Eugenia Popescu menţionează şi două fragmente ceramice de tip şi Al. Vulpe în necropola tumulară de la Milostea Glina descoperite de Gh. Georgescu la Dăbuleni, (jud. Vâlcea). Necropola este formată din 69 de punctul “Grindul Lupului” (BERCIU 1943, 90). tumuli de dimensiuni mici, în grupuri de câte 6-8 Berciu considera cultura Glina ca fi ind un complex tumuli (POPESCU-VULPE 1966, 148). Unul
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Câteva contribuţii la istoricul cercetărilor privind epoca bronzului în... 149 dintre vasele descoperite este o cupă pântecoasă, deră că ceramica cu impresiuni textile, în asociere cu gura în formă de pâlnie şi decorată cu şnurul cu ceramica din categoria 2 (cu scrijelituri) fi n (POPESCU-VULPE 1966, 150). În opinia caracterizează aşezări mai noi decât Glina şi mai autorilor săpăturilor forma şi decorul vasului, vechi decât Verbicioara, printre care şi Ocnele precum şi ritulalul folosit (mormânt cu inel de Mari-“Zdup” şi Orleşti (ROMAN 1984, 271). M. piatră în tumulul VI) au analogii în culturile şnur Nica publică şi el câteva fragmente ceramice apar- ceramice din Europa Centrală sau în cultura ţinând orizontului Gornea-Orleşti (NICA 1996, 19 Glockenbecher (POPESCU - VULPE 1966, 153). şi fig. 10/2, 4) de la Reşca “Romula-Villa De asemenea, autorii citaţi consideră grupul de la suburbana”, restul materialului de aici fi ind încă Milostea precum şi grupul de tumuli fără inventar inedit. Gh. Lazarovici, reluând problematica de la Ferigile ca participând la compunerea ceramicii de la Gornea - “Vodneac”, menţionează culturilor epocii bronzului în Oltenia (POPESCU şi descoperiri din nord-estul Olteniei - Ocnele - VULPE 1966, 153). Petre Roman revine asupra Mari “Zdup”, Orleşti “Sâlea” (LAZAROVICI acestor descoperiri arătând că ele îşi găsesc cores- 1998, 50-51), afi rmând că aici avem de-a face cu pon denţe spre sfârşitul culturii Coţofeni, nefi ind două orizonturi: cel mai timpuriu cu elemente de exclus ca “acest grup să reprezinte o pană între tip Glina şi următorul contemporan cu descoperirile Coţofeni III şi Glina III” (ROMAN 1976a, 59). de tip Besenstrich. În acelaşi studiu, Lazarovici Cu ocazia publicării monografi ei aşezării dacice consideră materialele de la Gornea-“Vodneac” la de la Ocniţa, D. Berciu va arăta că de fapt cera- acelaşi nivel cronologic cu Toszeg A, mai timpurii mica şnurată fi nă de la Milostea, ca şi cea de aici, decât cele de la Foieni şi cele din Oltenia aparţine culturii Coţofeni (BERCIU 1981, 13). În (LAZAROVICI 1998, 51), acestea din urmă aceeaşi lucrare sunt menţionate (BERCIU 1981, reprezentând o etapă evoluată a aceluiaşi proces. 13-14) şi fragmente ceramice Glina de la Ocniţa. În anul 1974 văd lumina tiparului descoperirile V. Boroneanţ identifi că la începutul anilor ‘70 aparţinând Bronzului Timpuriu din necropola de prin săpăturile de la Gornea -“Vodneac”, un nou la Zimnicea (ALEXANDRESCU 1974), în care aspect cultural aparţinând perioadei timpurii a se regăsesc infl uenţe sudice, vestice şi estice, con- epocii bronzului, aspect caracterizat în primul stituându-se într-un prim aspect care din punct de rând prin decorarea ceramicii în tehnica “Besen- vedere cultural marchează debutul perioadei în strich” (BORONEANŢ, 1971). Astfel de materiale discuţie în sud-vestul Munteniei (ALEXAN- aparţinând Bronzului Timpuriu vor fi descoperite DRESCU 1974, 93). şi de pr. Gh. Petre Govora, mai întâi la Orleşti - Revenind la cultura Glina trebuie să amintim “Sâlea” (PETRE 1976, 16-17, 19-20; PETRE aici publicarea rezultatelor unor cercetări de supra- GOVORA 1995, 38), apoi la Ocnele Mari - faţă efectuate de către M. Nica pe valea râului “Zdup” (PETRE GOVORA, 1976,16-17, 19-20; Teslui. Cu această ocazie arheologul menţionat 1995, 38) şi la Govora Sat - “Treime” (PETRE descoperă aşezări Glina pe terasele acestui râu, la GOVORA 1995, 41). Tot aici autorul citat va Nichitoaia (NICA 1972, 203), Pârşani (NICA publica astfel de materiale de la Cârcea, Locusteni 1972, 205), Bojoiu (NICA 1972, 208), Bobeanul şi Curmătura (PETRE GOVORA 1995, 41). El (NICA 1972, 211) şi într-un punct afl at între satele consideră că acest orizont cultural s-a format în Drăgoteşti şi Beneşti (NICA 1972, 212). Podişul Transilvaniei, pe cursul inferior al Mure- Tot în anul 1972 vor debuta săpăturile arhe- şului, între Dunăre şi Câmpia Tisei cu infl uenţe ologice în importanta aşezare de la Braneţ, sub din Europa Centrală şi din cultura Vucedol, iar în conducerea lui Aug. Ulanici. În anii următori zona noastră ar fi pătruns pe văile Dunării şi campaniile de săpături vor continua aici cu bune Oltului (PETRE GOVORA 1995, 41). Petre rezultate. Astfel, stratul aparţinând culturii Glina Roman a fost însă cel care a elaborat un sistem de suprapune nemijlocit stratul Coţofeni II şi conţine studiere ştiinţifi că a acestui fenomen cultural, pe trei niveluri de locuire având o grosime medie de baza combinaţiilor diferitelor motive ornamentale 0,50 m (ULANICI 1975, 46). Cele trei locuinţe (ROMAN 1984, 269-272), cu certe rezultate în de suprafaţă descoperite în al II-lea nivel de lo- ceea ce priveşte periodizarea şi legăturile culturale cuire Glina aveau forme rectangulare orientate pe ale acestuia. Astfel, cercetătorul menţionat consi- axa nord-sud (ULANICI 1975, 59), autorul
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 147-154
https://biblioteca-digitala.ro 150 Cristinel L. Fântâneanu cercetărilor considerând că este vorba despre Iniţial cercetătorul menţionat va paraleliza această locuinţe sezoniere. Pe baza materialelor acestei aşezare cu manifestările de tip Mako şi Nyrseg, prime campanii de săpături, Ulanici consideră că dar prin săpăturile de la Ostrovul Corbului a fost aşezarea de la Braneţ corespunde unei etape documentată o locuire şi mai târzie a culturii Glina mijlocii şi târzii a culturii Glina (ULANICI 1975, (ROMAN 1984, 267). În 1985, în urma publicării 70). În cercetările din anii care au urmat (1973- integrale a rezultatelor cercetărilor de la Govora 1975) se va confi rma stratigrafi a identifi cată la Sat - “Runcuri”, P. Roman va arăta că motivistica debutul cercetărilor şi vor mai fi descoperite încă ornamentală a ceramicii de aici a fost puternic şase locuinţe de suprafaţă (ULANICI 1976, 37). infl uenţată de aceea a culturii Coţofeni cu foarte Fiecare din cele trei niveluri de locuire Glina sunt clare elemente Vucedol (ROMAN 1985, 293). puse în evidenţă de câte două locuinţe de suprafaţă Descoperirile de la Govora Sat - “Runcuri” nu (ULANICI 1976, 49). Cercetătorul amintit con- sunt singulare, după cum menţionează P. Roman, sideră de data aceasta că în aşezarea de la Braneţ la ele mai putându-se adăuga aşezarea de la sunt prezente etapele timpurie şi mijlocie ale Călina, pe Valea Oltului (PETRE 1976, 14; culturii Glina (ULANICI 1976, 64), prima, ROMAN 1985, 293) sau Bârseşti (PETRE 1976, corespunzând fazei A a culturii Schneckenberg, 14). În urma acestor constatări P. Roman conclu zi- iar cea de-a doua fazei Schneckenberg B. În anii onează că aşezările de tip Govora Sat - “Runcuri” următori Aug. Ulanici va lega aspectele de la din nord-estul Olteniei nu formează un aspect Braneţ de manifestările de “tip Cernavodă şi local ci ele se constituie într-o fază distinctă a Folteşti” (ULANICI 1979, 36), dar şi cu cultura evoluţiei culturii Glina (ea fi ind iniţial încadrată amforelor sferice, cu grupurile Belotic-Bela Crkva cronologic greşit) şi că un proces de schimburi şi Bubanj Hum, la care se adaugă “puternice între comunităţile Glina şi Coţofeni nu se exclude infl uenţe sudice din Ciclade” (ULANICI 1981, (ROMAN 1985, 294). Aşezările de acest tip ridică 27). Din păcate o bună parte (chiar majoritatea) şi problema disponibilităţilor comunităţilor Glina materialelor din aşezarea Glina de la Braneţ este în asimilarea unor bunuri culturale Coţofeni, dar încă inedită, iar cele care au văzut lumina tiparului numai într-o perioadă când acestea erau infl uenţate (atâtea câte sunt) nu au fost publicate pe niveluri, vizibil de stilul de ornamentare al culturii Vucedol astfel încât să ne putem face o imagine cât mai (ROMAN 1985, 295). reală asupra situaţiei existente în situl în discuţie. Tot Petre Roman este cel care se va ocupa P. Roman a publicat prima sinteză cu privire de-a lungul anilor de problematica perioadei la cultura Glina (ROMAN 1976), autorul propu- timpurii a epocii bronzului (ROMAN 1973; 1975; nând o individualizare a acestei manifestări 1981), atingând, aşa cum era fi resc, în mod direct culturale în raport cu cultura Schneckenberg, sau indirect, şi spaţiul de care ne ocupăm aici, aducând în acelaşi timp modifi cări şi completări respectiv estul Olteniei şi vestul Munteniei. periodizării ei (ROMAN 1976, 37). În 1980 sunt făcute publice topoare ciocan de În 1979 vor vedea lumina tiparului cercetările piatră aparţinând culturii Glina, descoperite pe lui E. Moscalu şi C. Beda privind anumite forti- teritoriul satelor Feţeni şi Goranu (jud. Vâlcea) fi caţii traco-getice. În cadrul unora dintre acestea, (MANOLE-STĂNESCU 1980, 30). cum ar fi cele de la Trivalea Moşteni (MOSCALU- Un topor de piatră perforat şi unul plat BEDA 1979, 362) şi Orbeasca de Sus (MOSCALU- confecţionat din cupru, cu marginile ridicate BEDA 1979, 368) se găsesc şi niveluri aparţinând (Randlestenbeil) (BUDOIAŞ 1982, 26-27) culturii Glina. descoperite pe teritoriul comunei Boişoara În anul 1977 P. Roman va întreprinde săpături documentează existenţa culturii Glina şi aici, în arheologice în aşezarea de la Govora Sat - “Run- plus acestea întregind harta arheologică a Loviştei curi”. Situl fusese descoperit de către pr. Gh. Petre (ROMAN 1968). Tot în Loviştea este menţionată în anul 1963 (PETRE 1976, 9-10). În 1976 Gh. o aşezare Glina în satul Blănoi, com. Racoviţa, Petre a deschis două şanţuri din care a recoltat un punctul “La răzoare” (BUDOIAŞ 1982, 27). bogat material arheologic (PETRE GOVORA Contribuţii importante în ceea ce priveşte 1995, 22-24). În anul următor P. Roman va mai cunoaşterea Bronzului Timpuriu în nord-estul deschide încă patru secţiuni (ROMAN 1985, 279). Olteniei va aduce de-a lungul timpului, aşa cum
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Câteva contribuţii la istoricul cercetărilor privind epoca bronzului în... 151 am mai arătat, pr. Gh. Petre Govora. În urma Olt (NICA-SCHUSTER-ZORZOLIU 1995). Pe cercetărilor personale el descoperă aşezări lângă descoperirile din alte epoci şi culturi aparţinând culturii Glina la Govora Sat - “Runcuri”, (eneolitic, Cernavoda III etc.), în zona periferică Bârseşti, Gurişoara, Govora Băi, Căzăneşti - a tell-ului s-au descoperit şi vestigii aparţinând “Cărămidărie”, Căzăneşti - “Platformă”, Gura Bronzului Timpuriu (NICA-SCHUSTER- Văii - Căzăneşti, Arsanca, Buleta, Călina, Ciunget, ZORZOLIU 1995, 14-15, 18-19). Materialul Bistriţa - Peştera Haiducilor, Rm. Vâlcea, Ocnele arheologic scos la lumină în campaniile din anii Mari, Cosota, Ţeica (PETRE 1976, 7-16; PETRE 1993-1994 duce spre concluzia ca la Drăgăneşti- GOVORA 1995, 22-30). El consideră că cultura Olt punctul “Corboaica” avem de-a face cu o Glina se manifestă în acest spaţiu prin trei etape locuire Glina care aparţine perioadei clasice (PETRE GOVORA 1986, 154 sqq.): timpurie, (= faza a doua) a respectivei culturi (NICA- clasică şi de tranziţie spre Bronzul Mijlociu. În SCHUSTER- ZORZOLIU 1995, 19). În anii acest fel însă, ultima fază a culturii Glina (cea “de următori cercetările din acest sit au continuat, ma- tranziţie spre Bronzul Mijlociu”) ar fi sincronă – în terialele fi ind încă inedite, în curs de prelucrare. linii mari - cu grupul Gornea - Orleşti, lucru ce ni C. Schuster este cercetătorul care de-a lungul se pare a fi cu totul improbabil. ultimilor ani s-a ocupat cu studierea diferitelor Acelaşi autor va publica ceea ce el numeşte o aspecte ale vieţii materiale şi spirituale din aria apărătoare de braţ din mediul culturii Glina culturii Glina, incluzând, evident şi aria noastră (PETRE GOVORA 1985), considerând că acestea de interes. Astfel, în studiile sale, a abordat ar fi putut pătrunde până aici dinspre sud (PETRE probleme privind aria de răspândire (SCHUSTER GOVORA 1995, 35). De asemenea se va ocupa şi 1994), aşezările (SCHUSTER 1996) etc. În 1997 de uneltele şi armele aparţinând Bronzului Tim pu- apare lucrarea sa cu privire la Bronzul Timpuriu riu (PETRE GOVORA 1995, 33, 35-38), adăugând din bazinele Argeşului şi Ialomiţei superioare noi puncte de interes pentru nord-estul Olteniei (SCHUSTER 1997), în care, de asemenea face (Armăşeşti, Mateeşti, Găujani, Olăneşti etc.). dese şi ample referiri la descoperiri din bazinul D. Berciu şi P. Roman vor publica cercetările Oltului inferior. efectuate la Verbiţa (BERCIU-ROMAN 1984), Radu Băjenaru va aborda într-un studiu considerând că monumentele funerare de aici problema cronologiei absolute a culturii Glina aparţin fazei fi nale a culturii Glina. (BĂJENARU 1998), fără însă a dispune de vreo În 1986 Petre Roman propune împărţirea dată C14 din aşezări aparţinând acestei manifestări perioadei timpurii a epocii bronzului în trei etape culturale. (ROMAN 1986), fi ecare etapă cu mai multe sube- M. Butoi, fost director al muzeului din Slatina, tape. Aceasta, în opinia noastră , va rămâne până va publica în 1999 o încercare de repertoriere a în prezent baza unei abordări competente a descoperirilor arheologice din judeţul Olt (BUTOI problematicii epocii respective, marea majoritate 1999), adăugând noi puncte cu descoperiri Glina a arheologilor care se ocupă de problema în pe harta de răspândire a acesteia. Astfel, vestigii discuţie folosind-o (ANDRIŢOIU 1992; CIUGU- aparţinând Bronzului Timpuriu (respectiv cultura DEAN 1996; SCHUSTER 1997). Glina), sunt menţionate la Brebeni, Brâncoveni, În anul următor, P. Gherghe publică o serie de Văleni, Cârlogani, Corneş (com. Găneasa), topoare de piatră din colecţia muzeului din Tg. Jiu Rădeşti, Perieţii de Jos (com. Perieţi), Criva de (GHERGHE 1987), printre ele afl ându-se şi unele Sus (com. Piatra Olt), Sineşti (com. Potcoava), din perioada şi aria care ne intereseză aici. Slatina (mai multe puncte), Voineasa (BUTOI Relaţiile culturii Glina-Schneckenberg (ca un 1999, 7, 10, 14, 20-22, 24-27, 35). tot unitar) cu zonele limitrofe ariei sale vor face Apariţia monografi ei Bronzului Timpuriu din obiectul studiilor lui Jan Machnick (MACHNICK centrul şi sud-vestul Transilvaniei care cuprinde 1985; 1991). şi un subcapitol privitor la terminologia şi În 1995 vor vedea lumina tiparului rezultatele defi nirea acestei perioade (CIUGUDEAN 1996, cercetărilor întreprinse în tell-ul de la Drăgăneşti- 15-21) ne scuteşte de un asemenea demers.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 147-154
https://biblioteca-digitala.ro 152 Cristinel L. Fântâneanu
Note
1. Alexandrescu 1974 = A. D. Alexandrescu, La 19. Machnick 1991 = J. Machnick, The Earliest Bronze necropole du Bronze Ancien de Zimnicea (dep. de Age in the Carpathian Basin, Archeological Teleorman), Dacia, XVIII, p. 79-93. Sciences Bradford. 2. Andriţoiu 1992 = I. Andriţoiu, Civilizaţia tracilor 20. Manole-Stănescu 1980 = P. Manole, N. Stănescu, din sud-vestul Transilvaniei în epoca bronzului, Descoperiri arheologice în comunele Goranu şi Biblioteca Thracologica, II, Bucureşti. Goleşti, Studii Vâlcene, IV, p. 29-32. 3. Băjenaru 1998 = R. Băjenaru, Discuţii privind 21. Mateescu 1959 = C. Mateescu, Săpături arheologice cronologia absolută a culturii Glina, SCIVA., 49, la Vădastra, Materiale, V, p. 61-74. 1, p. 3-22. 22. Moisil 1910 = C. Moisil, Privire asupra anti- 4. Berciu 1934 = D. Berciu, Materiale pentru preistoria chităţilor preistorice din România, BCMI, III, Olteniei.II.Civilizaţia de tip GlinaIII, Memoriul p. 115-124. XXI al Institutului de Arheologie Olteană, Craiova, 23. Moisil 1911 = C. Moisil, Privire asupra 14 p., 3 fi g. 1 hartă. antichităţilor preistorice din România, BCMI, IV, 5. Berciu 1939 = D. Berciu, Arheologia preistorică a p. 83-94. Olteniei, AO, 18, 104-106, p.247-252. 24. Moscalu 1968 = E. Moscalu, Aşezarea dacică de 6. Berciu 1943 = D. Berciu, Un câmp de urne în la Cozia Veche (jud. Vâlcea), SCIV., 19, 4, judeţul Romanaţi, AO, 22, 125-130, p. 87-96. p. 629-642. 7. Berciu 1943a = D. Berciu, Din problemele 25. Moscalu-Beda 1979 = E. Moscalu, C. Beda, Noi preistoriei Olteniei, Oltenia, Craiova, p. 245-268. cetăţi traco-getice, CA, III, p. 361-373. 8. Berciu 1961 = D. Berciu, Contribuţii la problemele 26. Nestor 1928 = I. Nestor, Zur Chronologie der neoliticului în România în lumina noilor cercetări, rumanischen Steinkupferzeit, PZ, 19, p. 110-143. Bucureşti. 27. Nestor 1933 = I. Nestor, Der Stand der Vorges- 9. Berciu 1981 = D. Berciu, Buridava dacică, chichtforschung in Rumanien, BerRGK, 22. Bucureşti. 28. Nica 1972 = M. Nica, Cercetări arheologice de 10. Berciu-Butoi 1961 = D. Berciu, M. Butoi, Cercetări suprafaţă pe Valea Tesluiului, Contribuţii istorice, arheologice în oraşul Slatina şi în împrejurimi, I, p. 200-217. Materiale, VII, p. 139-143. 29. Nica 1996 = M. Nica, Date noi cu privire la geneza 11. Berciu-Roman 1984 = D. Berciu, P. Roman, şi evoluţia culturii Verbicioara, Drobeta, VII, p. Mormintele tumulare de la Verbiţa (jud. Dolj), 18-33. Thraco-Dacica, V, 1-2, p. 15-21. 30. Nica-Schuster-Zorzoliu 1995 = M. Nica, C. 12. Boroneanţ 1971 = V. Boroneanţ, Gornea - Vodneac, Schuster, Tr. Zorzoliu, Cercetările arheologice în un nou aspect al epocii bronzului descoperit în tell-ul gumelniţeano-sălcuţean de la Drăgăneşti- zona Porţilor de Fier, Rev.Muz., 1, p. 5-12. Olt, punctul “Corboaica” - campaniile din anii 13. Butoi 1999 = M. Butoi, Descoperiri arheologice 1993-1994, Cercetări arheologice în aria nord-tracă, din judeţul Olt, Slatina. I, Bucureşti, p. 9-45. 14. Budoiaş 1982 = C. Budoiaş, Mărturii arheologice 31. Nicolăescu-Plopşor 1923 = C.S. Nicolăescu- descoperite în comuna Boişoara, Studii Vâlcene, Plopşor, Însemnări mărunte, AO, 2, 8, p. 295- V, 25-27. 300. 15. Ciugudean 1996 = H. Ciugudean, Epoca timpurie 32. Nicolăescu-Plopşor et al. 1957 = C.S. Nicolăescu- a bronzului în centrul şi sud-vestul Transilvaniei, Plopşor şi colaboratorii, Şantierul arheologic Baia Biblioteca Thracologica XIII, Bucureşti. de Fier, Materiale, III, p. 13-27. 16. Gherghe 1987 = P. Gherghe, Unelte de piatră afl ate 33. Petre 1976 = Gh. I. Petre, Aspecte ale începutului în colecţia Muzeului Judeţean Gorj, Tg. Jiu, epocii bronzului în nord-estul Olteniei, Buridava, SCIVA., 38, 2, p. 159-165. 2, p. 7-33. 17. Lazarovici 1998 = Gh. Lazarovici, Once again 34. Petre-Govora 1985 = Gh. Petre-Govora, Apărătoare about the ceramics from Gornea - Vodneac, of the de braţ în mediul culturii Glina, SCIVA., 36, 4, p. Early Bronze in Banat, Die Kulturen der Bronzezeit 346-350. in dem Gebiet des Eisernen Tores. Kolloquium in 37. Petre-Govora 1986 = Gh. Petre-Govora, Asupra Drobeta Turnu Severin, Bukarest, p. 47-70. problemelor culturii Glina în nord-estul Olteniei, 18. Machnick 1985 = J. Machnick, Zum Forschungstand Thraco-Dacica, VII, 1-2, p. 154-166. uber die Schneckenberg-Glina III - Kultur, AAC, 38. Petre-Govora 1995 = Gh. Petre-Govora, O XXIV, p. 21-59. preistorie a nord-estului Olteniei, Rm. Vâlcea.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Câteva contribuţii la istoricul cercetărilor privind epoca bronzului în... 153
39. Popescu-Vulpe 1966 = Eug. Popescu, Al. Vulpe, 47. Roman 1985 = P. Roman, Cercetări la Govora Necropola tumulară de la Milostea, Rev.Muz, 2, Sat-Runcuri în 1977, SCIVA, 36, 4, p. 279-297. p. 148-155. 48. Roman 1986 = P. Roman, Perioada timpurie a 40. Roman 1968 = P. Roman, Cercetări arheologice epocii bronzului pe teritoriul României, SCIVA, 37, de suprafaţă în Ţara Loviştei, Comunicări. Seria 1, p. 29-55. arheologică. Craiova. 49. Schuster 1994 = C. Schuster, Despre aria de 41. Roman 1973 = P. Roman, Das Problem des răspândire a culturii Glina, Istros, VII, p. 63-70. Beginns der Fruhbronzezeit in Rumanien, Tagung 50. Schuster 1996 = C. Schuster, Consideraţii privind uber die Fruhe Bronzezeit von Mittel und Osteuropa, aşezările culturii Glina, Drobeta, VII, p. 12-17. Krakow-Igolania, 25-28 sept. 51. Schuster 1997 = C. Schuster, Perioada timpurie a 42. Roman 1975 = P. Roman, Zum Problem des epocii bronzului în bazinele Argeşului şi Ialomiţei Beginns der Fruhbronzezeit in Rumanien, AAC, superioare, Biblioteca Thracologica, XX, Bucu- XV, p. 145-158. reşti. 43. Roman 1976 = P. Roman, Die Glina III-Kultur, PZ, 52. Schroller 1930 = H. Schroller, Die Schnurkeramik 51, 1, p. 26-42. in Siebenburgen, Brandenburgia, 39, p. 72-75. 44. Roman 1976a = P. Roman, Cultura Coţofeni, 53. Tocilescu 1880 = Gr. Tocilescu, Dacia înainte de Bucureşti. Romani, Bucureşti. 45. Roman 1981 = P. Roman, Zur rumanischen 54. Ulanici 1975 = A. Ulanici, Săpăturile de la Braneţ, Fruhbronzezeit (der Forschungstand), în Die jud. Olt, CA, I, p. 45-76. Fruhbronzezeit im Karpatenbecken und in den 55. Ulanici 1976 = A. Ulanici, Noi cercetări arheo- Nachbargebieten, Intern. Symposium 1977, logice la Braneţ, CA, II, p. 33-72. Budapest-Velem, MittArchInst Beih. 2, Budapest, 56. Ulanici 1979 = A. Ulanici, Săpăturile arheologice p. 157-169. efectuate la Braneţ în anul 1979, CA, III, p. 27-38. 46. Roman 1984 = P. Roman, Probleme în legătură cu 57. Ulanici 1981 = A. Ulanici, Cercetările arheologice perioada timpurie a epocii bronzului şi începuturile din anul 1979 de la Braneţ, jud. Olt, CA, IV, culturii Otomani, SCIVA, 35, 4, p. 266-274. p. 20-30.
Abrevieri AAC = Acta Archaeologica Carpathica. AO = Arhivele Olteniei, Craiova. BerRGK = Bericht der Romisch-Germanischen Kommission des DAI. BCMI = Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. Brandenburgia = Brandenburgia, Berlin. Buridava = Buridava, Muzeul Judeţean Vâlcea. CA = Cercetări Arheologice, Muzeul Naţional de Istorie a României Contribuţii istorice = Contribuţii istorice, Craiova. Dacia = Dacia, Revue d’archeologie et d’histoire ancienne. Nouvelle serie Drobeta = Drobeta, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier. Istros = Istros, Muzeul Judeţean Brăila. Materiale = Materiale şi cercetări arheologice. PZ = Prahistorische Zeitschrift. RevMuz = Revista Muzeelor. SCIV = Studii şi Cercetări de Istorie Veche. SCIVA = Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie. Studii Vâlcene = Studii Vâlcene, Rm. Vâlcea. Thraco-Dacica = Thraco-Dacica, Bucureşti.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 147-154
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Contribuţie la repertoriul arheologic al judeţului Giurgiu. I. Cultura Tei
Cristian Schuster, Traian Popa
Adunaţii-Copăceni, com. Adunaţii-Copăceni Comana, com. Comana. (pentru toate punctele indicate, a se vedea harta de la 1. Pe terasa malului drept al Neajlovului, la cca sfârşitul articolului). 400 m est de hotarul satului, se găseşte o aşezare 1. Punctul „La Livadă”: s-au descoperit câteva (Schuster, Popa 1995, 43; 2000, 145; Schuster 1998, fragmente ceramice (Schuster, Popa 1995, 40; Leahu 147; Leahu 2003, 20). 2003, 17). 2. Pe aceiaşi terasă, la cca 400 m vest a confl uenţei 2. Punctul „Dăneasca”: au fost cercetate resturile Neajlovului cu Argeşul, s-a descoperit ceramică Tei unor probabile construcţii de suprafaţă (Schuster, Popa (Schuster, Popa 1995, 44; 2000, 145; Schuster 1998, 1995, 31-33; Leahu 2003, 17). 147; Leahu 2003, 20). 3. Sub o aşezare Dridu, la cca 100 m est de podul 3. Deasupra punctului de confl uenţă a râurilor de peste şoseaua Bucureşti-Giurgiu, în punctul „Pod” amintite, la cca 2 km est de satul Comana, tot pe terasă, s-au identifi cat cioburi Tei III (Schuster, Popa 1995, a fost localizată altă aşezare (Schuster, Popa 1995, 44; 40). 2000, 145; Schuster 1998, 147; Leahu 2003, 20). Arcuda, com. Joiţa. Au fost descoperite mai multe 4. Punctul „Puţul Popii”: s-a identifi cat ceramică fragmente ceramice (Leahu 2003, 17). Tei IV (Schuster, Crăciunescu, Fântâneanu 2005, Bâcu, com. Joiţa. Punctul „La Conac”: s-a găsit 92). ceramică Tei (Leahu 2003, 18). Crivina, oraş Bolintin-Vale. Pe malul stâng al Bila, com. Cămineasca. râului Sabar s-a găsit o aşezare (Schuster, Popa 1995, 1. Punctul „La Fântână”: s-au găsit resturile unei 43; 2000, 145; Schuster 1998, 147; Leahu 2003, 20). aşezări Tei & Coslogeni (?) (Schuster, Popa 1995, 41; Daia-Valea Dăi/ Valea Făgădău, com. Daia. La Schuster 1998, 147; Leahu 2003, 18). cca 500 m NNE de sat s-au cercetat resturile unei 2. Punctul „Măgura lui Boboc”: s-a descoperit aşezări Tei târzii (Leahu 1981; Schuster, Popa 2000, ceramică Tei (Berciu 1961, 487; Schuster 1998, 146; 145). Schuster, Popa 2000, 145; Leahu 2003, 18). Dobreni-C.A.P., com. Vărăşti. Au fost recuperate Bolintin Vale, oraş Bolintin Vale. Căteva frag- două vase (Leahu 2003, 20). mente ceramice Tei, culese în perighiezele din anii ‘80 Dragomireşti Vale, com. Dragomireşti Vale. ai secolului trecut, se găsesc depozitate în Muzeul Cioburi au fost recuperate de undeva de pe teritoriul Giurgiu (Schuster, Popa 2000, 142). localităţii (Leahu 2003, 20). Braniştea-Măgura Mare, com. Oinacu. Tell-ul Frasinu, com. Băneasa. La hotarul dintre sat şi neo-eneolitic afl at la sud de localitate, nu departe de localitatea Băneasa s-a descoperit ceramică (Schuster cimitir, pe malul râului Comasca, adăposteşte şi 1998, 144; Schuster, Popa 2000, 146; Leahu 2003, ceramică Tei III (Schuster, Crăciunescu, Fântâneanu 21). 2005, 87). Frăteşti, com. Frăteşti. Cartojan, com. Roata de Jos. 1. Punctul „Dealul Duduita/ Dealul Dăii”: Emil 1. Punctul „La Carieră”: la cca 1 km nord de sat Moscalu a investigat o aşezare (Leahu 2003, 21). a fost culeasă ceramică Tei III (Schuster, Crăciunescu, 2. Punctul „Dealul Lagărului”: Valeriu Leahu a Fântâneanu 2005, 90). efectuat săpături aici (Isăcescu, Burlacu 1978, 43, 46 2. În „La Troiţă”: s-a găsit, de asemenea, ceramică sq.; Leahu 1979; 1992, 62, 69; 2003, 21; Schuster, (Schuster, Crăciunescu, Fântâneanu 2005, 90). Popa 2000, 146). Călugăreni, com. Călugăreni. La sud de sat a fost 3. Dintr-un punct necunoscut provin alte fragmente identifi cată o aşezare (Schuster 1998, 147; Schuster, ceramice (Tei I) (Leahu 1988, 225; Schuster, Popa Popa 2000, 145; Leahu 2003, 19). 2000, 145). Clejan-La Carieră, com. Clejani. S-a identifi cat Găujani-Valea lui Guţu Gheorghe, com. Găujani. ceramică Tei IV (Schuster, Crăciunescu, Fântâneanu În acest punct, afl at l nord de sat, s-a găsit ceramică Tei 2005, 91). (Schuster, Crăciunescu, Fântâneanu 2005, 94).
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 155-160
https://biblioteca-digitala.ro 156 Cristian Schuster & Traian Popa
Ghimpaţi, oraş Ghimpaţi. Materiale Tei s-a Mârşa-La Marginea Satului, com. Mârşa. În identifi cat la confl uenţa râurilor Glavacioc şi Milcovăţ dreapta drumului spre Roata de Jos există ce amică Tei (Schuster, Popa 1995, 44; 2000, 146) III (Schuster, Crăciunescu, Fântâneanu 2005, 97). Giurgiu, municipiul Giurgiu. Mihăileşti-Tufa, oraş Mihăileşti. 1. Punctul „Malu Roşu”: pe terasa Dunării s-au 1. Un str at subţire Tei III s-a putut investiga nu descoperit fragmente Tei (Păunescu, Rădulescu şi departe de digul de la Cornetu-Mihăileşti (Schuster, Ionescu 1962, 134; Schuster, Popa 2000, 146; Schuster Popa 1995, 21; 2000, 143; Leahu 2003, 22). 1998, 147; Leahu 2003, 21). 2. Nu departe de puntul menţionat s-a descoperit 2. Nu departe de cimitirul oraşului s-a găsit un depozit cu piese din aur şi bronz (Tei?) (Schuster, ceramică (Comşa şi Morintz 1953, 759; Schuster, Popa Crăciunescu, Fântâneanu 2005, 97 cu bibl. mai 2000, 146; Leahu 2003, 21). veche). 3. De asemenea, în cimitir (Schuster, Popa 2000, Mironeşti, com. Gostinari. 146). 1. Punctul „La Panait”: s-au cercetat mai multe 4. Fără localizare certă: o sabie de tip Reutlingen case şi un atelier de prelucrare a silexului (Tei III) (Alexandrescu, Avram 1999-2000; Schuster, Popa (Schuster, Popa 1995, 38-40; 2000, 143; Schuster 2000, 146). 1998, 147; Leahu 2003, 22). Gostinu, com. Gostinu. O primă aşezare s-a 2. Urme Tei s-au identifi cat şi în punctul „Coastă” identifi cat într-un punct neprecizat cu claritate (Leahu (Schuster 1987, 237; 1998, 147; Schuster, Popa 1995, 1988, 237 şi n. 105; Schuster, Popa 2000, 146). 37-38; 2000, 143; Leahu 2003, 22). Grădiştea, com. Comana. 3. Punctul „Cariera de Lut”: l cca 1 km vest de 1. Punctul „Valea Verzişorului”: Au fost sat se găsesc, de asemenea, piese ceramice Tei investigate resturile unei aşezări (Berciu 1956, 496- (Schuster, Popa 1995, 44; Schuster 1998, 147; 2000, 500; Schuster 1998, 144; Schuster, Popa 2000, 146; 143). Leahu 2003, 21). 4. Punctul „În Vale”: s-au descoperit câteva 2. La vest de sat s-a găsit ceramică Tei III fragmente Tei III (Schuster, Crăciunescu, Fântâneanu (Schuster, Popa 1995, 44). 2005, 97). Greaca-Institutul de Cercetări Hortiviticole/ 5. Pe un bot de deal, în punctul „C.A.P./La Valea Fântânilor, com. Greaca. Urmele unei aşezări Conac”, s-au identificat fragmente Tei (Schuster, Tei (IV) (Morintz, Ionescu 1968, 118; Schuster, Popa Crăciunescu, Fântâneanu 2005, 97). 2000, 147; Leahu 2003, 22). 6. Punctul „Malu Roşu”: locul unei probabile Hulubeşti, com. Călugăreni. aşezări Tei III (inedită). 1. Pe malul drept al Neajlov s-a găsit un sit Tei Mogoşeşti, com. Adunaţii Copăceni. II-III (Schuster, Popa 1995, 44; 2000, 147). 1. Punctul „Spital”: la cca 500 m est de spitalul 2. La nord-est de sat, în punctul „La Beci”, sunt localităţii s-a descoperit ceramică Tei (Schuster, Popa de descoperit fragmente Tei IV (Schuster, Crăciunescu, 1995, 43; 2000, 144; Leahu 2003, 23). Fântâneanu 2005, 95). 2. La cca 400 m aval de punctul anterior, în Izvoarele, com. Hotarele. punctul „Livadă I”, s-a identificat material Tei 1. Punctul „Valea Coşcovei”: pe un bot de deal se (Schuster, Popa 1995, 43; 2000, 144). găseşte o aşezare (Leahu 1975; 2003, 22; Schuster, 3. La est de punctul anterior, în local cunoscut sub Popa 2000, 143). denumirea „Livadă II”, s-a localizat o aşezare 2. Un oumnl de bronz s-a cules din punctul „Valea (Schuster, Popa 1995, 43; 2000, 144). Seacă” (Leahu 1988, 531 sq.; Schuster, Popa 2000, 4. Un sit bogat s-a găsit la 600 m vest de amintitul 143). spital (Schuster, Popa 2000; Leahu 2003, 23). Izvorul, com. Izvorul. Un celt de bronz şi cera- 5. Nu departe de situl anterior, în punctul „La mică fost identifi cată la marginea satului (Isăcescu şi Cimitir”, s-a putut cerceta parţial o altă aşezare Burlacu 1978, 55; Schuster, Popa 2000, 148; Leahu (Schuster, Crăciunescu, Fântâneanu 2005, 98). 2003, 22). Naipu, Com. Ghimpaţi. Letca Nouă, com. Letca Nouă. Pe malul drept al 1. O aşezare este situată sub actualul sat (Schuster râului Milcovăţ s-a găsit ceramică Tei III (Schuster, 1998, 147; Schuster, Popa 2000, 148; Leahu 2003, Popa 1995, 44; 2000, 146; Schuster 1998, 147). 22). Letca Veche-La Pădure, com. Letca Nouă. Pe 2. Punctul „Lacul Ileana”: s-a găsit ceramică Tei malul stâng al râului Glavacioc s-a găsit ceramică Tei (Schuster, Popa 2000, 148). III (Schuster, Popa 1995, 44; 2000, 146; Schuster 3. Pe tell, afl at la confl uenţa Câlniştei cu Ismarul, 1998, 147). a fost culeasă ceramică Tei (Schuster, Popa 2000, 148).
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Contribuţie la repertoriul arheologic al judeţului Giurgiu. I. Cultura Tei 157
Novaci, oraş Mihăileşti. Un Tumulus getic se afl ă Slobozia, com. Slobozia. deasupra unui probabil cenuşar Tei (Vulpe, Veselovschi- 1. Punctul „Râpa Bulgarului”: s-a descoperit Buşilă 1967; Leahu 1988, 235; 2003, 23; Schuster ceramică (Păunescu, Ionescu, Rădulescu 1962, 136; 1998, 147; Schuster, Popa 2000, 144). Schuster, Popa 2000, 150). Popeşti-Nucet, oraş Mihăileşti. O posibilă aşezare 2. La intrarea în sat există de asemenea urme Tei Tei târzie se găseşte sub o dava getică (Palincaş 1996; (inf. Bogdan Tănăsescu). 1997; Vulpe 1997). Tangâru, com. Stoeneşti. Pe tell-ul neo-eneolitic Prundu-La Stână, com. Prundu. S-au cules câte- s-a descoperit şi ceramică Tei (Berciu 1961, 485; va fragmente ceramice (Schuster, Popa 2000, 148). Schuster, Popa 2000, 149; Leahu 2003, 25). Puieni, com. Prundu. S-a găsit întâmplător un Tomuleşti, com. Toporu. Punctul „C.A.P.”: printre mormânt Tei (Leahu 2003, 24). altele s-au găsit şi fragmente Tei II-III? (Schuster, Popa Roata de Jos, com. Roata de Jos. Ceramică Tei 1995, 44; 2000, 150). este de găsit la intrarea în localitate (Schuster, Vărăşti, com. Vărăşti. În zona de incidenţă a Crăciunescu, Fântâneanu 2005, 101). râurilor Sabar şi Cocioc există o probabilă aşezare Schitu, com. Schitu. (Schuster, Popa 1995, 43; 2000, 150; Leahu 2003, 1. Punctul „La Conac”: s-au identifi cat mai multe 26). fragmente ceramice Tei (Schuster, Popa 1995, 40; Vâlcelele, com. Vânătorii Mici. Pe malurile râului 2000, 149; Leahu 2003, 24). Neajlov s-a identifi cat atât ceramică Tei timpurie, cât 2. În punctul „Gaura Despei”: s-au investigat mai şi din fazele târzii (Trohani, Oancea 1976; Schuster, multe construcţii de suprafaţă (Schuster, Popa 1995, Popa 2000, 150; Leahu 2003, 26). 40; 2000, 149; Leahu 2003, 24). Vlad Ţepeş, com. Comana. În apropierea râului 3. Un posibil cenuşar a fost sondat în punctul „La Câinelui s-au găsit cioburi Tei (Berciu 1956, 496; Vie” (Schuster, Popa 1995, 41; 2000, 149; Leahu 2003, Schuster, Popa 2000, 150; Leahu 2003, 26). 24). Vlaşinu, com. Schitu. Punctul „La Iaz”: s-a des- coperit ceramică Tei III (Schuster, Popa 1995, 44).
Bibliografi e Alexandrescu, Avram 1999-2000 = E. Alexan drescu, Leahu 2003 = V. Leahu, Cultura Tei. Grupul cultural A. Avram, O spadă de tip Reutlingen descoperită Fundenii Doamnei. Probleme ale epocii bronzului în la Giurgiu, BMTAG V-VI/5-6, 271-277. Muntenia, Bibliotheca Thracologica 38, Bucureşti. Berciu 1956 = D. Berciu, Cercetări şi descoperiri ar- Morintz, Ionescu 1968 = S. Morintz, B. Ionescu, heologice în regiunea Bucureşti, MCA 2, 493-562. Cercetări arheologice în jurul oraşului Olteniţa Berciu 1961 = D. Berciu, Contribuţii la problemele (1958-1967), SCIV 19/1, 99-121. neoliticului în România în lumina noilor cercetări, Palincaş 1996 = N. Palincaş, Valorifi carea arheologică Bucureşti. a probelor 14C din fortifi caţia aparţinând Bronzului Comşa, Morintz 1953 = E. Comşa, S. Morintz, târziu de la Popeşti (jud. Giurgiu), SCIVA 47/3, Cercetări arheologice în raionul Giurgiu (regiunea 239-288. Bucureşti), SCIV 4/3-4, 758-764. Palincaş 1997 = N. Palincaş, Scurtă prezentare a Isăcescu, Burlacu 1978 = C. Isăcescu, D. Burlacu, Noi săpăturilor din sectorul Σ al aşezării de la Popeşti descoperiri arheologice în zona. În: Vrabie (ed.), (jud. Giurgiu). Campaniile 1988-1993, CA 10, 173- Ilfov. File de Istorie, Bucureşti, 43-55. 190. Leahu 1975 = V. Leahu, Sondajul arheologic de la Păunescu, Ionescu, Rădulescu 1962 = A. Păunescu, B. Izvoarele, CA 1, 101-115. Ionescu, Gh. Rădulescu, Săpăturile din Leahu 1979 = V. Leahu, Sondajul arheologic de la împrejurimile oraşului Giurgiu, MCA 8, 127-136. Frăteşti, jud. Ilfov, CA 3, 43-50. Schuster 1994 = C. Schuster, Aria de răspândire a Leahu 1981 = V. Leahu, Sondajul arheologice efectuate culturii Tei, Analele Banatului SN III, 171-178. la Daia, CA 4, 30-39. Schuster 1995 = C. Schuster, Die Bronzezeit in der Leahu 1988 = V. Leahu, Obiecte de metal şi mărturii Grossen Walachei. Ein Forschungsbericht, in ale practicării metalurgiei în aria culturii Tei, Kulturraum Mittlere und Untere Donau. Traditionen SCIVA 39/3, 223-241. und Perspektiven des Zusammenlebens, Reşiţa, Leahu 1992 = V. Leahu, Date şi consideraţii noi cu 79-89. privire la periodizarea evoluţiei culturii Tei, CA 9, Schuster 1998 = C. Schuster, Unele probleme ale 62-72. Bronzului Mijlociu (BM) şi Final (BF) din centrul
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 155-160
https://biblioteca-digitala.ro 158 Cristian Schuster & Traian Popa
Munteniei (I), BMJTAG II-IV/2-4 (1996-1998), Schuster, Crăciunescu, Fântâneanu 2005 = C. Schuster, 141-153. G. Crăciunescu, C. Fântâneanu, Zur Bronzezeit in Schuster 2000 = C. Schuster, Middle and Late Bronze Südrumänien. Drei Kulturen: Glina, Tei und Age of Southeastern Europe (Romania and Verbicioara, Târgovişte. Bulgaria). În: L. Nikolova (ed.), Technology, Style Trohani, Oancea 1976 = G. Trohani, A. Oancea, and Society. Contributions to the Innovations Descoperiri arheologice pe teritoriul comunei between the Alps and the Black Sea in Prehistory, Vînătorii Mici, judeţul Ilfov, CA 2, 19-32. BAR International Series 854, Oxford, 281-285. Vulpe 1997 = A. Vulpe, Săpăturile de la Popeşti. Schuster, Popa 1995 = C. Schuster, T. Popa, Cercetări Prezentarea campaniilor 1988-1993, CA 10, 163- privind epoca bronzului în judeţul Giurgiu 172. (investigaţiile din anii 1986-1994), BMTAG, I/1, Vulpe, Veselovschi-Buşilă 1967 = A. Vulpe, V. 20-5. Veselovschi-Buşilă, Date noi privind periodizarea Schuster, Popa 2000 = C. Schuster, T. Popa, Mogoşeşti. culturii Tei şi cunoaşterea culturii Basarabi Studiu monografi c, Bibliotheca Musei Giurgiuvensis (Săpăturile de la Novaci, 1961), SCIV18/1, 83- I, Giurgiu. 112.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Contribuţie la repertoriul arheologic al judeţului Giurgiu. I. Cultura Tei 159
Descoperiri Tei în judeţul Giurgiu: 1 = Adunaţii-Copăceni, 2 = Arcuda, 3 = Bâcu, 4 = Bila (a-c), 5 = Bolintin Vale, 6 = Braniştea, 7 = Cartojan (a-b), 8 = Călugăreni, 9 = Clejani, 10 = Comana (a-d), 11 = Crivina, 12 = Daia, 13 = Dobreni, 14 = Dragomireşti Vale, 15 = Frasinu, 16 = Frăteşti (a-c), 17 = Găujani, 18 = Ghimpaţi, 19 = Giurgiu (a-d), 20 = Gostinu, 21 = Grădiştea (a-b), 22 = Greaca, 23 = Hulubeşti (a-b), 24 = Izvoarele, 25 = Izvoru, 26 = Letca Noua, 27 = Letca Veche, 28 = Mârşa, 29 Mihăileşti (a-b), 30 = Mironeşti (a-f), 31 = Mogoşeşti (a-e), 32 = Novaci, 33 = Popeşti, 34 = Prundu, 35 = Puieni, 36 = Roata de Jos, 37 = Săbăreni, 38 = Schitu (a-c), 39 = Slobozia (a-b), 40 = Tangâru, 41 = Tomuleşti, 42 = Vărăşti, 43 = Vâlcele, 44 = Vlad Ţepeş, 45 = Vlaşinu.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 155-160
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro NOTĂ CU PRIVIRE LA PIESELE LITICE DE LA MIRONEŞTI-MALU ROŞU
Laurenţiu Mecu
Zusammenfassung
Die im Jahr 2005 durchgeführten Grabungen erlaubten das Entdecken von 10 Silexobjekte. Es handelt sich um Klingen (Taf. I/1-4, 6, II/1-3), fragmentarisch erhalten, Splitter (Taf. I/5) und Abfälle (Taf. II/4). Einige der Funde gehören der Cernavodă I-, die weiteren der Cernavodă III-Kultur an. Die Rohstoffquelle der erarbeiteten Silexwerkzeuge ist dieselbe, u.z. „präbalkanisch”, wie die der gleichen Objekte aus anderen Cernavodă I- und Cernavodă III-Kulturen. Die Machart und Typologie der Werkzeuge aus Mironeşti reiht sich in dieselbe kulturellen Kategorien ein.
În succinta intervenţie de faţă, ne referim desprinderile anterioare sunt predeterminate, strict la piesele din silex recuperate în urma subparalele. cercetărilor arheologice din campania arheologică Pe latura stângă piesa conservă cortex, fi ind 2005 din punctul Malu Roşu, de la Mironeşti, astfel printre primele lame desprinse din nucleu, judeţul Giurgiu. iar pe latura dreaptă prezintă retuşe directe, drepte, Lotul celor 10 piese ne-a fost pus la dispoziţie neregulate, surte, continui. spre analiză de către autorii investigaţiei: Cristian Deşeul de debitaj a fost descoperit la adân- Schuster şi Traian Popa1. Dintre aceste piese, una cimea de 1,60 m şi conservă pe 65% din suprafaţa (10%) este un deşeu de debitaj, una (10%) o sa cortex (pl. II/4). aşchie, una (10%) un fragment proximal de lamă, Pe una din laturile aşchiei se pot observa iar resul de 7 (70%) sunt fragmente meziale. retuşe directe, scurte, discontinui (pl. I/5). Aşchia simplă, retuşată este passim (pl. Fragmentul de lamă descoperit în careul 5 din I/5), în vreme ce celelalte piese au fost descoperite S6 (pl. I/6) are aplicate pe una din laturi retuşe în stratele de cultură, aparţinând manifestărilor directe, marginale, continui, iar pe cealaltă latură culturale Cernavodă I şi Cernavodă III, astfel: în prezintă retuşe inverse, continui, solzoase. S1 = 2 piese (pl. II/1-2); în S2 = 2 piese (pl. I/4, Un alt fragment, descoperit în S2, careul 2 (pl. II/2); în S4 = 3 piese (pl. I/1, 3, II/4); în S6 = 2 I/4), are aplicate pe una din laturi retuşe inverse, piese (pl. I/4, 6). Adâncimile la care au fost găsite marginale, laterale, paralele, continui. piesele variază între 0,30 m şi 1,60 m. Artefactele Pe alte 3 fragmente au fost aplicate în general de la pl. I/2-3, 6 şi pl. II/2-3 aparţin culturii retuşe directe, scurte, marginale, discontinui. Cernavodă III, iar restul (pl. I/1, 4, II/1, 4) Două dintre fragmentele meziale nu au fost manifestării Cernavodă I. Aşchia passim nu a retuşate. putut fi atribuită cultural. Analiza retuşelor aplicate pe aceste piese ne În ceea ce priveşte materia primă, se poate permite să afi rmăm că s-a folosit percuţia directă, preciza că silexul folosit pentru realizarea acestor cu un percutor dur. utilaje provine, cel mai probabil, de la sud de Din literatura de specialitate sunt mai bine Dunăre, nu este de foarte bună calitate şi are în cunoscute analizele materialului litic cioplit al general culoarea bej. culturilor Cernavodă I de la Ulmeni şi Olteniţa- Fragmentele meziale au lungimi cuprinse Renie2, respectiv Cernavodă III de la Dobroteşti între 4,5 cm şi 6,7 cm şi lăţimi cuprinse între 1,4 şi Slobozia-Râpa Bulgarului3. La Ulmeni- cm şi 4,4 cm. Tăuşanca, de exemplu, s-au găsit lame retuşate şi Fragmentul proximal (pl. I/4) are lungimea de neretuşate, străpungătoare pe aşchie, gratoare şi 5,8 cm şi prezintă pe faţa inferioară un bulb proe- nuclee4; iar lamele retuşate şi gratoarele constituiau minent. Talonul este faţetat, iar pe faţa superioară grosul celor 54 de piese investigate5.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 161-164
https://biblioteca-digitala.ro 162 Laurenţiu Mecu
Uneltele cioplită din siturile culturilor amintate Malu Roşu se înscriu în aceiaşi categorie, aidoma sunt, asemenea celor de la Mironeşti, lucrate din celor din alte situri Cernavodă I şi Cernavodă III materie primă prebalcanică6. Aşadar, nu numai din Muntenia. silexul, dar şi tipul de piese din aşezarea de la
Note
1 La Mironeşti, atât în punctual Malu Roşu, cât şi în Giurgiu, 2000, p. 143-144; V. Sîrbu, C. Schuster, T. alte locuri (Cariera de Lut, Coastă, La Panait, Ruine, Popa, Noi descoperiri getice din judeţul Giurgiu Vale, Conac) s-au efectuat de-a lungul anilor mai (aşezările de la Schitu, Bila, Cămineasca, Mironeşti, multe campanii de săpături: V. Barbu, Aspecte ale Mihăileşti, Adunaţii Copăceni, Mogoşeşti, Milcovăţu, culturii Sîntana de Mureş în estul Cîmpiei Munteniei, Letca Noua, Letca Veche), Istros, VIII, 1997, p. 237- SympThrac, 6, Piatra Neamţ, 1988, p. 173; idem, 255; C. Schuster, T. Popa, F. Grofu, M. Panait, Cuptoare de ars ceramica din secolul al IV-lea e.n. Mironeşti, com. Gostinari, jud. Giurgiu. Punct: la descoperite în jud. Giurgiu, SympThrac, 7, Tulcea, Conacul lui Palade, Malu Roşu, în Cronica 1989, p. 379-380; idem, Cultura Sîntana de Mureş cercetărilor arheologice din România. Campania în judeţul Giurgiu, SympThrac, 8, Satu Mare-Carei, 2002. A XXXVII-a Sesiune Naţională de Rapoarte 1990, p. 205-206; idem, Cuptoare de ars ceramica Arheologice, Covasna, 2-6 iunie 2003, Bucureşti, din secolul al IV-lea e.n. pe cursul inferior al 2003, p. 198-199, 435; C. Schuster, G. Crăciunescu, Argeşului, BMTAG, V-VI/5-6, 1999-2000, p. 231- C. Fântâneanu, Zur Bronzezeit in Südrumänien. Drei 249; C. Schuster, Aşezări din epoca bronzului pe Kulturen: Glina, Tei und Verbicioara, Bd. I, cursul inferior al Argeşului, SympThrac 7, Tulcea, Târgovişte, 2005, p. 32-33, 97; C. Schuster, A. 1989, p. 236-237; idem, Piese de metal recent Comşa, A. Morintz, T. Popa, M. Panait, Mironeşti, descoperite aparţinînd culturii Tei, SCIVA 43/1, jud. Giurgiu, Punct: Malu Roşu, în Cronica cercetă- 1992, p. 81-83; idem, Perioada timpurie a epocii rilor arheologice din România. Campania 2005. A bronzului în bazinele Argeşului şi Ialomiţei XL-a Sesiune naţională de rapoarte arheologice, Superioare, Bibliotheca Thracologica XX, Bucureşti, Constanţa, 31 mai-3 iunie 2006, Bucureşti, 2006, p. 1997, p. 198; idem, Consideraţii cu privire la unele 230-231. vetre de foc din Bronzul timpuriu şi mijlociu, Istorie 2 A. Păunescu, Evoluţia uneltelor şi armelor de piatră şi Tradiţie în Spaţiul Românesc 3, 1996, p. 101-107; cioplită descoperite pe teritoriul Romîniei, Bucureşti, idem, Unele probleme ale Bronzului Mijlociu (BM) 1970, p. 57-58. şi Final (BF) din centrul Munteniei (I), BMJTAG, 3 Ibidem, p. 58-59. II-IV/2-4, 1998, p. 146-147; C. Schuster, T. Popa, 4 Ibidem, p. 192 şi fi g. 37/1, 12. Cercetări privind epoca bronzului în judeţul Giurgiu 5 Ibidem, p. 193 şi fi g. 37/4, 9, 15. (investigaţiile din anii 1986-1994), BMTAG, I/1, 6 Ibidem, p. 59. 1995, p. 20-54; ibidem, Mogoşeşti. Studiu monografic, Bibliotheca Musei Giurgiuvensis I,
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Notă cu privire la piesele litice de la Mironeşti-Malu Roşu 163
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 161-164
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Reşedinţa nobiliară de la Balaci-Teleorman (sfârşitul secolului XVII). Contribuţii arheologice
Nicolae Constantinescu, Ecaterina Ţânţăreanu
Nobles court from Balaci-Teleorman (end of XVIIth century). Archaeological contributions – Abstract
The center of the Balaci village, in the Teleorman county, on the tableland that dominates the Burda Plain, is still guarded, after more than hundred years, by the church “Adormirea Maicii Domnului” (“Dormition of the Mother of God”, c. 1684 A.D.), former manor chapel and the ruins of the cellars of what used to be the courtyard of the landowner Constantin Bălăceanu. The proportions of the constructions, the great quality of the work are on the gize of the princely ambition of voivode Şerban Cantacuzino’s son-in-law. The archaeological site, organised for getting information in the year 2000-2002 in the house’s cellars proved that the dwelling place from Balaci can be found in the thelnes of the residential sites from that epoch and represents a mare complex type, being extended on the north side with other rooms. The poor archaeological material does not indicate an intense habitation.
Satul şi comuna Balaci se situează către limita de prima jumătate a veacului al XVI-lea8, deşi tradiţia nord-vest a actualului judeţ Teleorman1, la intersecţia familiei, una din cele mai vechi familii boiereşti DN Roşiori de Vede - Piteşti cu şoseaua ce vine dinspre valahe, aminteşte un şir de strămoşi, cel dintâi dintre Siliştea-Gumeşti şi făcea legătura cu drumul spre ei fiind o căpetenie a oştirii lui Mircea Vodă cel capitală, vechea cale a Olacului2. Ţinutul în care a Bătrân9. Constantin Bălăceanu era fiul lui Badea apărut şi s-a dezvoltat aşezarea de la Balaci3 face parte Bălăceanu zis Uşurelu, boier mare, care a ocupat înalte din Câmpia Română, mai precis din sectorul ei central- dregătorii, până la aceea de vel vornic10 şi devenise sudic, numit Câmpia Găvanu Burdea. Aceasta se ginerele domnitorului Şerban Cantacuzino, căsătorit prezintă ca un platou uşor ondulat şi înclinat spre sud- fiind cu domniţa Maria. Pornit şi el pe treptele est, ce face tranziţia între Câmpia înaltă a Piteştilor şi onorurilor, ajunge mare agă, dregătorie cu care rămâne Câmpul jos al Burnasului4 şi este străbătută de râul până la moarte11. Devotat socrului său, a cărui politică Burdea şi afluentul său Zîmbreasca, două cursuri fi lo-austriacă o împărtăşeşte, după moartea voievo- leneşe şi meandrate. O particularitate însemnata a dului12 el transformă solia de la Viena13 Într-o adevărată Câmpiei Găvanu-Burdea este structura solurilor brun- uneltire împotriva noului voievod Constantin Brânco- roşcate (de silvostepă) care reprezintă arealul fostelor veanu, a cărui detronare o urmăreşte cu sprijinul păduri de stejar, emblematice pentru însăşi denumirea austriecilor14, atitudine curmată tragic pe câmpul de judeţului5. bătălie de la Zărneşti, în 169015, după care se va revărsa Satul Balaci se întinde pe malul drept al Burdei, din plin ura domnului faţă de tot ce reprezenta pe un pinten fl ancat la vest de un mic afl uent al aces- amintirea “hicleniei” marelui agă16. teia. Pe platoul cel mai înalt, pe stânga şoselei, Biserica ce poartă hramul Adormirii Maicii dominând peisajul, se afl ă biserica satului, iar pe partea Domnului, construită ca paraclis al curţii în anul 1684, dreaptă, între primărie şi vechea şcoală, se văd ruinele rămâne părăsită17 până în anul 1825 când se învred- unei construcţii impozante. Acestea, cunoscute sub niceşte un urmaş îndepărtat s-o termine şi s-o numele de Curtea boierilor Bălăceni, ar fi trebuit sa fi e sfi nţească, punându-i şi o pisanie18 după care devine o reşedinţă reprezentativă pentru sfârşitul veacului al biserică parohială. XVII-lea6. Pe plan drept, cu pridvor deschis şi turn clopotniţă Ctitorul construcţiilor a fost marele Agă Constantin pe pronaos, biserica din Balaci - necunoscută în Bălăceanu, una din fi gurile cele mai interesante şi mai literatura de specialitate - are drept model Biserica dramatice din tot neamul Bălăcenilor ca şi din istoria Doamnei din Bucureşti, ridicată de Maria Cantacuzino Ţării Româneşti7. Primele atestări documentare la 168319. De dimensiuni medii (26,82 x 8,23 m), indiscutabile care îi privesc pe Bălăceni datează din edifi ciul începe cu un pridvor dreptunghiular deschis,
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 165-172
https://biblioteca-digitala.ro 166 Nicolae Constantinescu, Ecaterina Ţânţăreanu cu arcele cu arhivolte în retragere susţinute pe stâlpi Cercetarea arheologică*. Începută în anul 2000 octogonali. Pronaosul are planul pătrat şi comunică cu şi continuată în următorii doi ani şi-a propus să naosul prin trei deschideri, cu arce semicirculare răspundă la câteva întrebări în legătură cu edifi ciul susţinute de doi stâlpi masivi şi este acoperit cu o nobiliar de la Balaci, şi anume: datarea ruinei păstrate, calotă pe pandantivi, deasupra căreia stă turla- confi guraţia şi planimetria ei, cu eventualele faze sau clopotniţă, la care accesul se face printr-o scară modifi cări şi durata vieţuirii în cuprinsul fostei curţi. spiralată înglobată în grosimea zidului de nord. Naosul, Săpăturile efectuate au fost restrânse de construcţiile, pe plan dreptunghiular, este acoperit cu o boltă gardurile şi aleile betonate, care limitează foarte strâns semicilindrică şi este despărţit de altarul poligonal afl at amplasamentul ruinei. în retragere printr-o tâmplă de zid uşor arcuită în Prima secţiune (I) s-a înscris transversal pe dreptul uşilor împărăteşti. În exterior, tratarea paramen- direcţia nord-sud peste pivniţa mare, urmărind alini- tului este şi ea specifi că epocii20: două registre de amentul pilonului central păstrat (ceea ce a presupus arcaturi subliniate de ciubuce, despărţite printr-un brâu un efort în plus în degajarea umpluturii de gunoi, mai median perimetral sub forma unui tor semicircular; vechi şi mai noi), capătul ei de nord căzând pe un zid aceleaşi elemente de arcatură decorează tamburul perpendicular pe peretele pivniţei, demolat în parte pătrat, masiv, şi turla octogonală, la aceasta din urmă până la soclul fundaţiei, reprezentând chiar racordul registrul superior cuprinzând şi arce gemene pe con- cu o altă construcţie şi observaţia (chiar de la începutul sole. Ancadramentele de piatră ale ferestrelor, cu o lucrărilor arheologice) că de la origine reşedinţa vagă inspiraţie gotică la festonul în acoladă din partea boierească de la Balaci reprezenta un tip de construcţie superioară, sunt decorate cu rozete în partea de jos a mai complex, ea dezvoltându-se în partea de nord cu montanţilor21. Biserica din Balaci a rămas nepictată un parter parţial în jurul beciului, cu destinaţia de 28 până azi22, căci la 1825 s-au zugrăvit doar ctitorii23. Din locuinţă pentru slujitori şi apropiaţii casei . Toate celelalte secţiuni din zona nordică (IV, V, VI, caseta 1) păcate, o cercetare arheologică raportată strict la monu- şi chiar secţiunea II, perpendiculară pe capătul de nord ment ar fi ca şi nulă datorită consolidării întreprinse de - vest al pivniţei mici, au permis cercetarea zidurilor Comisiunea Monumentelor Istorice în anul 192524. care depăşeau aliniamentul pivniţelor, inclusiv latura Casa boierească. Impozantele ruine din centrul de nord a clădirii şi în cele din urmă rezultatul a fost satului Balaci, cunoscute aproximativ în aceeaşi stare conturarea planului ce reprezintă acest parter, care se din secolele trecute25, sunt ceea ce a mai rămas din înscrie pe lungimea celor două pivniţe şi se extinde spre pro iectul ctitorului, Aga Constantin Bălăceanu, de a nord pe o lăţime de 7,20 m. De asemenea a putut fi construi o reşedinţă, poate un palat, pe măsura ambi- constatată şi compartimentarea spaţiului exterior în ţiilor sale voievodale, neexprimate de el în mod expli- patru încăperi aproximativ egale. Sondajele din micro- 26 cit, dar susţinute de mulţi dintre contemporanii săi . zona de nord au permis o serie de observaţii referitoare Primul nivel al casei, în plan dreptunghiular, cu la caracteristicile acestui sector al casei. în secţiune a lungime a de 31,38 m şi lăţimea de 13,38 m, este V, unde a fost surprins şi racordul cu peretele exterior, compus din două încăperi: pe latura de vest pivniţa crestele zidurilor demolate se afl ă la adâncimi variabile, mică (nr. 1), ocupă un spaţiu aproape pătrat, acoperit dar sub cota de 0,70 m faţă de solul vegetal actual, cu o boltă semicilindrică susţinută de două arce demantelarea acţionând în trepte; mari cantităţi de dublouri şi, spre est, pivniţa mare (nr. 2), de formă moloz marchează în straturi şi pungi locul de implan- dreptunghiulară, care ar fi avut o boltă dublă, sprijinită tare al zidurilor, în timp ce talpa acestora se afl ă la 2 m pe doi stâlpi centrali masivi, în secţiune în formă de adâncime în raport cu nivelul actual de călcare. cruce şi pe câte doi pilastri situaţi pe laturile de sud şi Grosimea zidurilor variază între 1,18 - 1,28 m în nord şi câte unul pe cele transversale, unde se mai pot elevaţie, dar sunt ceva mai groase fundaţiile (zidul observa pornirile arcurilor dublou la racordul timpa- longitudinal are 1,20 m în elevaţie şi 1,30 m la nelor, mai evident pe latura estică, unde s-au păstrat fundaţie). Cota de adâncime a fundaţiilor prezintă şi ea mai bine. Accesul în amândouă pivniţele se face din inegalităţi, zidurile exterioare se ridică pe fundaţii de gârliciul care ocupă sectorul de sud-vest al edifi ciului. 0,80 - 1,00 m, în timp ce la zidurile mediane adâncimea Fără a intra în detalii de arhitectură27, trebuie totuşi fundaţiei este de 0,300,50 m. Datorită demolării care a observat că dincolo de aspectul impunător al ruinei, acţionat în profunzime, nu s-a identifi cat urma vreunei metodele şi procedeele folosite de meşterii care au pardoseli interioare, astfel încât în această zonă nu s-a lucrat la Balaci ilustrează o tehnică constructivă putut stabili un nivel de călcare originar. deosebită, vizibilă şi azi, în mod special în calitatea * În campaniile de cercetare arheologică au cărămizilor şi a mortarului, dar şi în acurateţea participat din partea Muzeului Judeţean Teleorman suprafeţelor din parament. Veronica Predoi (2000-2002) şi Pavel Mirea (2000).
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Reşedinţa nobiliară de la Balaci-Teleorman (sfârşitul secolului XVII). Contribuţii... 167
În ceea ce priveşte racordul parterului parţial cu identificat nici un element constructiv, care să pivniţele, aspectul este unitar, zidăria este ţesută atât contureze existenţa unei scări, doar s-a surprins, la între zidul celor două pivniţe care fac corp comun cât adâncimea de 1 m sub solul vegetal, restul unui pavaj şi între acestea şi zidul perpendicular pe ele, iar lentila format din fragmente de cărămidă prinse într-un strat de mortar scursă din cofrag este de asemenea continuă, subţire de mortar. indicând construirea simultană a tuturor comparti- În ceea ce priveşte stratigrafi a, a ieşit în evidenţă mentelor ce compun fosta reşedinţă balăceană. că fundarea casei - a pivniţei - a pornit de la un strat Sondajele din interiorul pivniţei mari au permis de humus negru intens, steril din punct de vedere identifi carea sistemului constructiv al pilonilor centrali arheologic. Stratul de construcţie al casei este decelabil prin faptul că în secţiune a I pilonul din traveea estică stratigrafic, legat de regulă de soclul fundaţiei şi a fost surprins în elevaţie, de formă dodecagonală ce compus din mortar (var cu prundiş fin), cărămizi se înscrie într-un pătrat cu latura de 2,20 m şi penetrat sfărâmate, vagi urme de cenuşă şi cărbuni şi zgură de pe toate cele patru laturi de nişe terminate în partea fier, semn al existenţei unui atelier de fierar prin superioară cu un arc semicircular, iar în caseta II s a preajmă. De asemenea au fost sesizate clar construcţiile identifi cat baza pitonului din traveea vestică, unde gropilor de fundaţie în profi lele secţiunilor I sud, III peste pământul viu, format dintr-o argilă galben roşcată vest şi IV nord. O situaţie deosebită se prezintă la zidul foarte densă s-a turnat o platformă de mortar (fundaţia) sudic al gârliciului, pe intersecţia parter-pivniţă din cu grosimea cuprinsă între 0,14 - 0,45 m, deasupra secţiunea 1 şi în secţiune a IV, unde soclul fundaţiei căreia sau aşezat cărămizile din elevaţie şi s-a putut face pătrunde sub humusul negru în solul nativ, brun roşcat observaţia că distrugerea lui s-a făcut într-o fază veche, de pădure, stratul de demolare fi ind limpede observabil chiar la bază afl ându-se un strat compact de moloz. prin cantitatea de moloz şi, mai ales, prin lentila Tot în interior a fost cercetat accesul dinspre acoperitoare de pământ brun-roşcat purtat. pivniţa mare spre gârlici, extradosul arcului dublu fi ind Este de menţionat, fără să intereseze în mod vizibil la cota actuală de călcare. S-a localizat pragul special situl medieval, existenţa unor vagi urme de şi la 0,32 m sub acesta a apărut un pavaj format din locuire (mici fragmente ceramice) databile în mileniul cărămizi fragmentare aşezate neordonat într-un strat 1 d. Chr., probabil din epoca migraţiilor, sesizate în de mortar. Acest nivel de călcare corespunde primelor secţiunile II şi VI (prelungirea din exteriorul casei), cărămizi din elevaţia zidurilor pivniţei. sub humusul vechi, într-un pământ negru-cenuşiu Două secţiuni au interesat confi guraţia gârliciului închis. care se ascundea vederii, deşi era clar că intrările din În fi nal se poate afi rma că investigaţia arheologică cele două pivniţe, vizibile dinspre interiorul lor debu- de la Balaci datorită observaţiilor directe şi rezultatelor şau într-un asemenea spaţiu. Secţiunea III, orientată pe - este o contribuţie importantă la cunoaşterea cuibului direcţia nord-sud, a fost amplasată perpendicular pe rezidenţial al boierilor bălăceni, prin îndeplinirea, fi e golul intrării în pivniţa mică, marcat la exterior de un şi doar parţială a obiectivelor propuse. lintel din piatră fasonată, de secţiune pătrată, pentru a În primul rând alcătuirea planimetrică a casei observa latura de sud a gârliciului pe care se sprijinea ridicate de Aga Constantin Bălăceanu este mai bolta în leagăn longitudinală. S-a constatat existenţa complexă decât ceea ce reprezintă ruinele beciurilor, unui zid din cărămidă, gros de 0,85 m, adânc înfi pt în prin existenţa parterului care se dezvoltă pe latura ei solul viu, care continuă latura sudică a pivniţei mari, de nord, mărind suprafaţa edifi ciului cunoscut cu mai fără decroş şi fără să urmeze panta de acces, iar la baza mult de o treime, precum şi cu traseul zidului sudic al săpăturii, spre pivniţa mică s-a dat de peretele dărâmat gârliciului, intuit doar până la săpătura arheologică. al reazemului bolţii, care s-a păstrat mai bine în partea Referitor la cronologie, este evident că monumentul opusă, spre sud. Deşi a doua secţiune (VII) practicată nu a cunoscut o succesiune de faze de construcţie29, el nu a fost dusă la bun sfârşit, ea a permis, înregistrarea fi ind rezultatul iniţiativei lui Constantin Bălăceanu prezenţei unui zid, parţial demolat, care închidea la Aga, posibil împreună şi cu tatăl său30, într-un moment vest gârliciul, în continuarea pivniţei mici. Zidul, din în care trebui a să-şi întărească prestigiul pe care îl cărămidă pe fundaţie de mortar cu nisip grosier ave a confereau averea, titlurile, şi rangurile dregătoriilor. o grosime totală, în elevaţie, de 1,15 m, fundaţia ca Materialul arheologic recoltat în timpul cercetării atare măsurând în adâncime 0,85 m. Distrugerile este inconsistent şi sporadic ca răspândire şi puţin ulterioare au făcut să dispară panta gârliciului, care semnifi cativ, lipsind astfel fosta curte boierească de la poate fi aproximată la 14-16°. Balaci de dovezile unei locuiri intense şi de oarecare Presupunând că peste gârlici s-a afl at un foişor, durată31. prin secţiunea IX, trasată perpendicular pe zidul sudic Dacă se ia în consideraţie lipsa unor straturi de al pivniţei mari, spre extremitatea lui vestică, nu s-a demolare care ar fi urmat distrugerii - dacă aceasta ar
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 165-172
https://biblioteca-digitala.ro 168 Nicolae Constantinescu, Ecaterina Ţânţăreanu
fi avut loc - pereţilor şi bolţilor din pivniţa mare, dus la sfârşitul tragic al lui Constantin Aga Bălăceanu, neinterceptarea în sondajele exterioare a vreunui au întrerupt şi lucrările de construcţie ale reşedinţei element constructiv de atestare a unor ziduri de incintă sale de la Balaci, lucrări ce nu au mai fost reluate sau acareturi gospodăreşti, componente obligatorii ale vreodată de urmaşi, aşa cum se întâmplase, în mod imaginii unei curţi boiereşti de la sfârşitul secolului al fericit cu biserica. XVII-lea32, rezultă că evenimentele din 1690, care au
Note
1 Judeţul Teleorman a cunoscut câteva fluctuaţii macedonean şi stăpânitorul teleormănean. Ipoteza teritoriale de-a lungul timpului; atunci când el este neverifi cată de izvoare şi neveridică. Marco a reprezenta o bandă îngustă limitată la bazinul fost într-adevăr transportat în baştina lui, un mic Vedei, satul Balaci se afl a aproximativ la jumătatea principat de lângă Skopje; în afară de Luccari, cf. judeţului (cf. Ioan Spiru, Constanţa Rusănescu, spusele lui Du Cange, destul de documentat în Evoluţia limitelor administrative ale judeţului scrierile lui (1767). “Periit ille (Marco). .. Illius Teleorman, în Studii şi Cercetări de geologie, corpus tumulatum fuit in monasterio Blaciani seu geofi zică şi geografi e, XXVI, 1979, p 98). Bulacini, iuxta Scopiam”; la fel Mauro Orbini 2 C. N. Minescu, Istoria Poştelor Române, Buc., 1916, (1601): “il suo corpo fu sepelito nel monasterio di p. 138. Vezi şi C.C. Giurescu, Principatele române Blaciani apresso Schopie”. Este vorba de înhumarea la începutul sec. XIX, Constatări istorice, geografi ce, lui Marco în ctitoria sa, M-rea Sf. Arhangheli de la economice şi statistice pe temeiul hărţii ruse din Prilep, numită în adevăr Bulaciani (sau Balaciani), 1835, Buc., 1957, p. 278. cf. Aleksander Mirković, în Starinar, s. III, kn III, 3 Satul este atestat documentar pentru prima oară în 1924-25, Belgrad, 1925, p. 32-33. anul 1538, ian, 10 (Arh. St. Buc., Secţia Istorică, 10 N. Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din nr. 449 M-rea Tismana, XXXVII/4). Referitor la Ţara Românească şi Moldova, Buc., 1971, p. 111. toponimicul Balaci vezi Iorgu Iordan, Toponimie 11 Ibidem, p. 113. Românească, Buc., 1963, p. 107. 12 C. Bălăceanu-Stolnici, op. cit, p. 62-63. 4 P. Gâştescu , Constanţa Rusănescu, Ariadna Breier, 13 Constantin Aga Bălăceanu a participat la asediul Judeţul Teleorman, Buc., 1976, p. 23. Vienei (1683) şi a făcut parte din delegaţia trimisă 5 B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romamae, în anul 1688 de Şerban Cantacuzino în capitala Tom III, Buc., 1893, p. 2985. imperiului habsburgic pentru tratative cu împăratul 6 Anca Brătu1eanu, Curtea din Balaci, jud. Teleorman, Leopold I, care-i oferise pe rând titlurile de colonel, în BMI, N, 3-4, 1993, p. 17-22; idem, Curţi conte şi general (Şt. Greceanu, op. cit, p. 118). domneşti şi boiereşti în România. Valahia veacurilor 14 Relaţia dintre Constantin Aga Bălăceanu şi al XVII-lea şi al XVIII-lea, Buc., 1997, p. 15,22,27, Constantin Brâncoveanu, încheiată cu episodul pl. II. tragic al morţii Bălăceanului este copios tratată şi 7 Constantin- Bălăceanu Stolnici, Cele trei săgeţi. Saga cu evidentă părtinire de cronicarii vremii (vezi BăIăcenilor, Buc., 1990, p. 48. Istoria Ţării Româneşti de la octombrie 1688-1717, 8 În hrisovul din 1532 februarie 9, domnitorul Vlad Ed. C. Grecescu, 1959, p. 18; Letopiseţul Cantacu- Înecatul întăreşte fraţilor Spată, Moş, Stan şi zinesc, Ed. Mihail Gregorian, (Cronicari Munteni, Gialapi “ot Balaci” stăpânirea în devălmăşie a I), Buc., 1961, p. 126; Radu Greceanu, Istoria moşiei din Balaci şi a unor pământuri vecine, iar domniei lui Constantin Brâncoveanu, Ed. Mihail prin hrisovul din 1556 ianuarie 20, Pătraşcu cel Bun Gregorian (Cronicari munteni), Buc., 1968, p. 112- întăreşte fraţilor amintiţi moşia lor de baştină (Şt 115. Vezi pe larg şi la Ion Neculce, respectiv Greceanu, Genealogiile documentate ale familiilor Cronica lui Ion Neculce copiată de Ioasaf Luca, boiereşti, Buc., 1913, p. 96 şi 97). Manuscrisul “Mihail”, Ed. Zamfi ra Mihai şi Paul 9 Evocând un înaintaş, pe Constantin ot Balaci, precum Mihail, Doc., Litera, 1980, p. 46-48. şi împrejurarea că Marco Kraljevic din Prilep a 15 Constantin Rezachevici, Constantin Brâncoveanu , murit la Rovine (10 oct. 1394) şi - potrivit Zărneşti 1690, Buc., 1989, p. 154. informaţiei târzii a lui Luccari (1605) “a fost dus 16 Urgia Brâncoveanului îl urmăreşte şi pe fi ul lui pentru a fi înhumat în mănăstirea Bullaciani”. Acad. Constantin, Ion, Graf al imperiului austriac (St. C. BăIăceanu-Stolnici (op. cit, p. 12-13) identifi că Greceanu, op. cit, p. 126), ca şi pe fi icele acestuia acest ultim toponim cu Balaci, presupunând o din urmă, “contesele” Smaranda, Maria şi Elena strânsă legătură de prietenie între crăişorul care şi-au petrecut ce-a mai mare parte din viaţă în
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Reşedinţa nobiliară de la Balaci-Teleorman (sfârşitul secolului XVII). Contribuţii... 169
pribegie, dincolo de hotarele Ţării Româneşti şi cu 25 Ghenadie, op. cit, p. 723, “... era şi o pivniţă mare care se încheie ramura din Balaci a familiei, care se de piatră isprăvită şi boltită pustie”, iar în 1871, continuă cu ramura care începe cu Pătraşcu, fratele învăţătorul satului răspunzând la chestionarul lui Badea Uşurelu (N. Iorga, Studii şi documente Odobescu descrie ruina astfel: “Un beci în lungime privitoare la istoria românilor, III, Buc., 1901, ca de 30 stânjeni, în lărgime ca de 20 şi în adâncime p. 60-65 şi ibidem, VIII, 1906, p. IX). ca de 2 1/2 stânjeni , despărţindu-se înăuntru prin 17 Ghenadie, Mitropolitul Ungro-Vlahiei, Neofi t I, în mai multe bolţi, între care jumătate există şi până BOR XIV, 8, 1890, p. 723,” .. .am dat pe la Balaciu, astăzi cu boltă. Construcţia îi este din zidăria cea pe la moşia Hrizăi Bălăceanu. Şi ieste biserică de mai solidă cu cărămidă în patru colţuri de mijloc şi piatră mare, pustie” (la 1747). pe alocurea la încheieturile bolţilor cu câte o piatră 18 Antonian Marinescu Nour, Balaciu şi Bălcenii, în vadrată în lungime şi grosime de patru palme, astfel Revista Istorică, XVIII, 1932, p. 26. Pisania a fost încât cele mai grele grindini şi ploi, după trecere de iniţial publicată de V. Drăghiceanu în BCMI, VII, secole uitaţi, n-au putut parte din boltă ruina nici 1914, p. 195-196. “Această S(fân)tă şi d(u)mne- până astăzi şi nici chiar cu orice instrument dezlipi zeiască biserică s-a zidit din temelie de răposatul o cărămidă de alta deoarece materialul cu care s-au vel Aga Costandin Bălăceanul, fi ul răposatului vel încheiat a devenit mai tare decât cărămida... (BAR, Dvornic Badea Bălăceanul în zilele preafericitului Ms. Rom. 229, f. 536-536 V; ap. N. Stoicescu, 10 Şerban Cantacuzino, ţinând în căsătorie pe Monumentele Ţării Româneşti şi Moldovei acum preaiubita fi ică a M(ă)rii sale, Domniţa Maria, la un secol (I) Cetăţi, curţi domneşti şi boiereşti, în leat 7192 (1684) August 5, care biserică de atunci BMI, XLI, 1, 1972, p. 65; vezi şi Tereza Sinigalia, şi până acum nefi ind tencuită, lipsindu-i pisania, am Arhitectura civilă de zid din Ţara Românească în tencuit-o, am zugrăvit-o, am pus şi pisania eu, sec. XIV-XVIII, Buc., 2000, p. 324). Constandin Bălăceanu vel Ban, împreună cu fi ul 26 C. Bălăceanu- Stolnici, op. cit, p. 51. meu biv vel Armaş Ştefan Bălăceanu, D(u)mnealui 27 În studiile mai sus citate, atât Anca Brătuleanu cât şi vel Comis Iancu Bălăceanu şi D(u)mnealui Grigore Tereza Sinigalia tratează ansamblul nobiliar de la Bălăceanu, spre veşnică pomenire, în zilele prea- Balaci cu accent pe casă, în cadrul larg al preocu- fericitului domn Grigore Dimitru Ghica la leat părilor pentru arhitectura rezidenţială. 1825, dec. 1”. 28 Amenajarea unui “parter parţial” în jurul beciului, 19 N. Ghika-Budeşti, Evoluţia arhitecturii în Muntenia introdus prima oară de postelnicul C. Cantacuzino şi Oltenia, sec. XVII, în BCMI, 1933, 46-47. la re şedinţa sa de la Filipeştii de Pădure (1641 ) s-a 20 Anca Brătuleanu, Curtea din Balaci, p. 17. generalizat la clădirile nobiliare ulterioare, inclusiv 21 Ancadramentele cu baghete încrucişate din Ţara sub C. Brâncoveanu. Vezi Cristian Moisescu în Ars Românească au modelele în arhitectura moldo ve- Transsilvaniae, VIII-IX, 1998 1999, Cluj-Napoca, nească (N. Ghika-Budeşti, op. cit, p. 56 şi 78). p. 59 (extras), idem, Arhitectura epocii lui Matei, 22 N. Stoicescu, Bibliografi a localităţilor şi monumen- Buc., 2002, p. 41. telor feudale din Ţara Românească, 1, Craiova, 29 T. Sinigalia, op. cit, p. 324-325. 1970, p 49. 30 Badea Bălăceanu a murit ante 1687, august, 14 23 V. Drăghiceanu, Biserica din Balaci, judeţul (N. Stoicescu, Dicţionar... p. 111) şi ar fi putut să Teleorman, ACMI, 1914, p. 81-84. coparticipe la edifi carea Curţii de la Balaci, deşi 24 Prin sondajul arheologic din anul 2000, realizat în nici un document scris nu-l aminteşte drept ctitor axul central al altarului, s-a constatat la exteriorul la Balaci. lăcaşului existenţa unei subzidiri care se desfăşoară 31 Anca Brătuleasnu, Curtea din Balaci, p. 22. În trepte şi pătrunde şi sub talpa fundaţiei, cel puţin 32 Corina Nicolescu, Case, conace şi palate vechi până la o adâncime de 1,80 m faţă de nivelul actual româneşti, Buc., 1979, p. 56. de călca re, iar şanţul de fundare se întinde pe o lungime de 1- 1,20 m.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 165-172
https://biblioteca-digitala.ro 170 Nicolae Constantinescu, Ecaterina Ţânţăreanu
fi gura 1 - Biserica
fi gura 2 - Pivniţa mare
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Reşedinţa nobiliară de la Balaci-Teleorman (sfârşitul secolului XVII). Contribuţii... 171
fi gura 3 - Plan biserică
fi gura 4 - Plan săpături
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 165-172
https://biblioteca-digitala.ro 172 Nicolae Constantinescu, Ecaterina Ţânţăreanu
fi gura 5 - Ruine curte
fi gura 6 - Secţiunea V
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro RECENZII
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Gabriela Gheorghiu, Dacii pe cursul Mijlociu al Mureşului (sfr. sec. II a. Chr. – înc. sec. II p. Chr.), Cluj-Napoca, 2005, 524 p. (din care 246 de planşe)
Zona cursului mijlociu al Mureşului reprezintă în (p. 51). Metodologia alcătuirii Repertoriului este mod evident spaţiul în care se afl ă cel mai numeros ordonarea alfabetică a localităţilor, menţionându-se şi ansamblu de vestigii şi descoperiri ale istorie geto- notându-se pentru fi ecare aşezare punctele în care s-au dacice. Apariţia unui volum dedicat regiunii mai sus făcut descoperiri, tot într-o abordare identică cu cea amintite, corespunzătoare din punct de vedere amintită mai sus. Unul din principalele inconveniente cronologic perioadei de maximă dezvoltare a civilizaţiei ale sistemului adoptat de autoare în repertorierea dacice constituie o încercare necesară şi oferă un cadru descoperirilor este chiar lipsa sistemului, pentru că de discuţie mai general pentru întreaga cultură geto- vom regăsi în cadrul catalogului un amestec de obiecte dacică. Lucrarea Gabriela Gheorghiu se constituie cu aşezări. într-o monografi e zonală care nu prezintă doar un Totodată vom regăsi în detaliu descrierea aşezării repertoriu al descoperirilor, ci face pe cât posibil şi o sau a punctului unde a fost făcută descoperire4, dar şi analiză a acestora. enumerarea unui număr de obiecte. Lipseşte de ase- Comparativ cu alte zone ale ţării, se poate constata menea structura de prezentare a materialului, în cele că cercetătorii care s-au ocupat de ansamblul cetăţilor mai multe cazuri nu avem o cronologie a descoperirilor dacice din centru Transilvaniei, au reuşit să tipărească sau aşezării, fi e ea şi relativă cu toate că elemente de sistematic, o serie de lucrări, care prezintă stadiul datare sunt menţionate5. Aceste lipsuri se datorează şi cercetărilor, dar şi principalele opinii ale istoriografi ei1. volumului foarte mare al materialului prelucrat, dar şi Totodată acestora li s-au adăugat o serie de studii şi faptului că lucrarea se rezumă la o simplă prezentare articole (p. 20), de monografi i ale unor judeţe, precum monografi că. Se face simţită nevoia unei structurări de şi câteva sinteze privind istoria Daciei preromane2. Din prezentare a aşezărilor şi obiectelor identifi cate, care nefericire singura lucrare monografi că dedicată unei să permită evidenţierea sitului, a cronologiei acestuia cetăţi dacice din sistemul de fortifi caţii de la Orăştie, şi a pieselor, a contextului descoperiri şi a unor rămâne cea din 1954, consacrată aşezării de la Piatra trimiteri la imaginile aferente şi la lista fi gurilor. Roşie3. Nu este mai puţin adevărat că în capitolele Lucrarea se compune dintr-un număr de opt următoare autoarea încearcă, după cum vom vedea, o capitole, la care s-au adăugat abrevierile, rezumatul în analiză pe categorii de obiecte şi chiar o discuţie asupra limba germană şi partea cea mai consistentă, peste 245 aşezărilor, fortifi caţiilor şi vieţii economice şi spiri- de planşe (fi guri) împreună cu lista ilustraţiilor. tuale. Capitolele I şi II prezintă cadrul geografi c şi un Repertoriul se compune dintr-o primă parte în care scurt istoric al cercetărilor, unde sunt trecuţi în revistă sunt prezentate descoperirile dintr-o arie mai extinsă majoritatea cercetătorilor, care au făcut săpături şi au (fără a se preciza aceasta6), încercându-se o delimitare studiat descoperirile din acest spaţiu. Ceea ce atrage geografi că ulterioară a zonelor. Astfel la pagina 51, atenţia în mod deosebit sunt referirile care se fac la o regăsim Zona capitalei regatului dac, subîmpărţită în serie de descoperiri din secolul al XIX-lea, cea mai alte trei zone, Zona I- Valea Apei Grădiştii (p. 51), mare parte pierdute şi datorate căutătorilor de comori Zona II – teritoriul de la vest de apa Grădiştii (p. 67) şi trimişilor ofi ciali ai Fiscului imperial, cum este cazul şi Zona III – teritoriul de la est de apa Grădiştii, la lui B. Aigler (pp. 17-18). rândul lor aceste subzone sunt împărţite în sectoare şi Capitolul III este dedicat repertoriului desco- în puncte, fi ecare punct având eventual şi subpuncte peririlor, bazat în partea a doua pe volumul din 1989 (p. 57). Din nefericire această ierarhizare complică al cercetătorilor H. Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glo- mult lucrarea şi oferă pe alocuri fi e un surplus de dariu, Cetăţi şi aşezări dacice în sud-vestul informaţie, fi e o insufi cientă informaţie. Transilvaniei, cărora li se adaugă ultimele descoperiri În capitolul IV, autoarea aduce în discuţie aşe- mai importante, după cum menţionează chiar autoarea zările, amplasarea acestora, caracterul, tipul locuinţelor,
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 175-178
https://biblioteca-digitala.ro 176 C-tin A. Bărbulescu organizarea internă şi cronologia acestora, bazându-se locuinţa de la Rudele, fi g. 27/1 (p. 88), locuinţa de la în special pe volumul dedicat arhitecturii civile şi Meleia şi 27/2 (p.88) din acelaşi punct. În cazul militare a dacilor, publicat de Ioan Glodariu7, fără a celorlalte locuinţe nu regăsim zgură sau unelte de face o serie de trimiteri absolut necesare şi la volumul făurire, în unele cazuri lipsind chiar şi cuiele, fi g. 28/2 lui Dinu Antonescu din 19848. (p. 87) locuinţa da la Meleia. Pentru o eventuală În cadrul subcapitolului IV.4. Locuinţe, autoarea concluzie în acest caz ar trebui luate în discuţie şi o clasifică într-o primă etapă locuinţele în adâncite serie de descoperiri din alte puncte ale Daciei. Nici (IV.4a) şi de suprafaţă (IV.4.b). În cea de-a doua chiar prezenţa minereului feros în zonă nu este un categorie regăsim: locuinţe permanente (IV.4.b.1) şi argument convingător pentru clasifi carea acestor tipuri sezoniere (IV.4.b.2). La rândul lor cele permanente sunt de locuinţe sau pentru destinaţia lor. Ar trebui luată în de tipul I – locuinţe rectangulare (a. cu o încăpere şi discuţie şi poziţionarea vetrelor din aceste locuinţe, b. cu două sau mai multe încăperi) şi tipul II – locuinţe situate fi e în partea de răsărit, fi e în partea centrală10. poligonale şi circulare. Capitulul V este dedicat fortifi caţiilor, într-o încer- Dacă primul tip este detaliat ulterior în mod clar, care de sistematizare a acestora şi de punere în legătură tipul II – al locuinţelor poligonale prezintă trei variante cu cadrul geografi c, fi ind abordată totodată şi problema (p. 84), a cu două sau trei încăperi concentrice, din cronologică. Regăsim cele trei tipuri de fortifi caţii care una centrală, destinată locuirii propriu-zise are descrise şi în tratatul de istorie al Academiei Române plan absidal (descrisă la pp. 84-85), b cu o încăpere, (p. 729-745), unde se afirma că dacii chiar dacă circulară când pereţii erau din lut şi poligonală când cunoşteau tehnica asediului, probabil nu au folosit-o11, erau din lemn (pp. 85-86). Categoria c anunţată la p. lucru reluat şi de autoare (p. 99). În această privinţă o 84, lipseşte sau poate ar trebui identifi cată cu cea a serie de scene de pe Columnă, respectiv CXXXV, locuinţelor descrise la p. 86 şi pe care le regăsim în fi g. XXXII şi LXVI, cât şi Cassius Dio (LXVY 9, 5-6)12, 23 şi 12, care după afirmaţiile autoarei nu pot fi demonstrează contrar, dacii folosind maşini de război determinate ca formă şi dimensiuni. Lipsesc cel puţin şi asediau cu succes în cursul incursiunilor militare două din studiile mai recente dedicate construcţiilor cu contra cetăţile romane de la sudul fl uviului. absidă şi celor cu plan concentric, la care autoarea ar Unul dintre capitolele cele mai ample (VI) este fi putut face referire, ambele aparţinând Cristinei dedicat vieţii economice, ocupaţiilor, meşteşugurilor Bodó.9 şi produselor. Structura este din nou greoaie, dacă în De asemenea la p. 87, categoria locuinţelor subcapitolul (VI.1) în care unde se pune accent pe sezoniere este împărţită în alte trei grupe, chiar dacă agricultură regăsim un subcapitol dedicat uneltelor se recunoaşte că au planuri asemănătoare sau chiar agricole (cuţite de plug, seceri, coase ..p. 134-135), dar identice cu cele ale locuinţelor permanente (p. 87) şi şi unelte folosite în ocupaţii complementare că cele din subcategoriile b şi c cu pridvor şi cu o agriculturii, (foarfece, cosoare, cârlige de pescuit) la încăpere concentrică sau cu două încăperi sunt aceleaşi p. 178 găsim obiecte de utilizare curentă, fusaiole, cu tipul II, varianta a de la categoria locuinţelor greutăţi din lut, cute, cuţite, lopăţele, tocile, (p. 178- permanente (p. 87). La p. 88 în cazul locuinţei din 179). Probabil o mai bună structurare a acestora s-ar fi movila nr. 3 din „Preluca Brânduşiţa” – Rudele, este putut realiza printr-un catalog special, devreme ce vorba de fi g. 30 şi nu de fi g. 29 după cum indică numărul fi gurilor asociate acestor categorii este redat autoarea. atât de amplu în planşe. Sfârşitul capitolului este dedicat unei discuţii O serie de probleme apar mai cu seamă la asupra categorie locuinţelor sezoniere, afl ate la peste preluarea de către autoare a unor obiecte identifi cate 1300 -1400 m altitudine (pp. 89-90). Sunt enunţate pe greşit. În cazul fi g. 186/12 nu avem de-a face cu o rând opiniile lui H. Daicoviciu, care le considera armă, ci cu un fi erăstrău, fi gura respectivă apare în complexe pastorale, K. Horedt sanctuare, M. Babeş, acelaşi fel redată şi la Ioan Glodariu, Eugen Iarosla- D. Antonescu şi Al. Vulpe considerându-le construcţii vschi, Civilizaţia fierului la daci, Cluj, 1979, fig. de cult. În cele din urmă autoarea pledează pentru 71/1213. În cazul fi g. 215/5, trebuie făcută menţiunea asocierea acestora cu locuinţele unor mineri sau că nu avem de-a face cu o toartă din bronz, ci cu o meşteşugari(p. 90), datorită descoperiri unor mari cataramă. Obiectul din fi g. 239, descoperit la Costeşti- cantităţi de zgură, a unor unelte de făurire (p. 90). Blidaru, este o fi gurină de car, menţiunea din lista La paginile 87-88-89 ne sunt prezentate în detaliu fi gurilor fi ind ambiguă. În fi ne, fi g. 242, discul de fi er locuinţele sezoniere cu inventarul acestora. Pentru cele de la Luncani-Piatra Roşie, ar putea fi un scut, forma 10 locuinţe de la Meleia şi Rudele luate în discuţie de propusă de autori în desen, fi ind curioasă. Probabil că autoare în acest caz, nu regăsim urme de zgură sau discul-scutul avea formă rotundă şi nu ovală, după cum obiecte de făurire decât în cazul fi g. 29 (p. 87-88) este reconstituit.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Recenzie 177
Capitolul VII prezintă viaţa spirituală, într-o zentare, nu oferă o privire foarte clară asupra desco- încercare de analiză a sanctuarelor, mormintelor, peririlor din zona respectivă. Lucrarea ar fi putut gropilor de cult şi a preocupărilor ştiinţifi ce ale dacilor. prezenta în mod distinct un repertoriu al aşezărilor şi Este realizat într-o formă cu mult mai succintă, lucru descoperirilor, cât şi un catalog al obiectelor. Capitolul datorat şi numărului foarte mare de studii şi articole de III, care este dedicat repertoriului, complică foarte care s-a bucurat subiectul. Sunt citate studii şi articole multe toate aceste elemente. Nici capitolul VI, nu face mai recente referitoare la spiritualitatea geto-dacică. decât să îngreuneze identifi carea şi cercetarea obi- Ultimul capitol este dedicat concluziilor şi inter- ectelor, neînregistrându-se o clasifi care şi ordonare a pretării datelor prezentate în capitolele anterioare, acestora. insistându-se pe caracterul protourban al aşezărilor de În sfârşit există un număr foarte mare de fi guri, la Sarmizegetusa şi Feţele Albe, dar încercându-se şi care nu se regăsesc citate în volum, dar acestea o comparaţie a densităţii aşezărilor şi a mărimii probabil constituie pentru cititor o simplă exemplifi care. acestora cu cele din zonele extracarpatice. Factorul Nu ştim dacă era mai potrivită o listă a planşelor, cu care a permis dezvoltarea unui număr apreciabil de explicaţia fi ecărei fi guri, decât o listă a fi gurilor, cu aşezări şi a complexului din zona Orăştie, în opinia explicaţii preluate după alţi autori, uneori greşite. Este autoarei, este bogăţia minereului de fi er (p. 225). De necesară reluarea fi gurilor şi discutarea acestora, în asemenea din punct de vedere al formei, modului şi condiţiile în care o serie de piese (fi g. 163/ 1-4, 6-8; tipurilor de construcţii, cetăţi, aşezări civile, fortifi caţii, fi g. 160/ 11-12; fi g. 165/ 1, 4, 6, 7, 9), precum secerile, acestea sunt infl uenţate atât de moştenirea hallstattiană, coasele, cosoarele, armele şi cuţitele, sunt clasifi cate cât şi de apropierea economică de civilizaţia grecească ca şi în volumul lui Ioan Glodariu14. şi romană (p. 223). În concluzie, remarcă autoarea, Din nefericire acest tip de prezentare amalgamată începutul secolului I a. Chr., constituie momentul când a aşezărilor şi descoperirilor din cetăţile dacice, îngre- se înregistrează o accelerare a dezvoltării civilizaţiei unează formarea unei imagine clare asupra stadiului dacice (p. 232). dezvoltării acestei civilizaţii. Se impune publicarea Studiul monografic al Gabriela Gheorghiu se unor cataloage de obiecte şi a unor mono grafi i indivi- remarcă printr-un număr impresionant de elemente duale dedicate fi ecărei cetăţi sau aşezări cercetate. aparţinând civilizaţiei geto-dacice, aduse în discuţie, Volumul ne oferă totuşi, o imagine asupra situaţiei pentru spaţiul cursului mijlociu al Mureşului. dezvoltării aşezărilor dacice din spaţiul cursului Apariţia unui catalog al descoperirilor, ar face mijlociu al Mureşului, în special din zona capitalei mult mai uşoară activitatea de cercetare şi comparare statului dac, în perioada de maximă dezvoltare a a obiectelor din Dacia preromană. Volumul de faţă acestei civilizaţii. chiar dacă remarcabil prin bibliografi a citată şi pre- Constantin A. Bărbulescu
Note
1 C. Daicoviciu, Al. Ferenczi, Aşezările dacice din materiale propriu-zise. Acelaşi lucru se întâmplă şi Munţii Orăştie, Bucureşti, 1951/ C. Daicoviciu, H. la paginile 25, 28, 32, 33, 35, 36. Daicoviciu, Sarmizegetusa. Cetăţile şi aşezările 5 Aşa este cazul descoperirilor de la Berghin, jud. Alba, dacice din Munţii Orăştie, Bucureşti, 1962/ I. la pag. 26, unde s-au descoperit un denar roman Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu, Cetăţi şi aşezări republican, un ataş de bronz de la o situlă, etc., este dacice în Munţii Orăştie, Bucureşti, 1988/ H. drept fără menţiuni clare ale cronologiei dena- Daicoviciu, Şt. Ferenczi, I. Glodariu, Cetăţi şi rului. aşezări dacice în sud-vestul Transilvaniei, Bucu- 6 Între paginile 24-50, sunt prezentate descoperiri ce reşti, 1989 aparţin judeţelor Hunedoara şi Alba, de altfel ca şi 2 Prima analiză coerentă în baza cercetărilor din zona în cazul părţii a doua a catalogului. cetăţilor dacice, realizează Vasile Pârvan, Getica. 7 I. Glodariu, Arhitectura dacilor – civilă şi militară O protoistorie a Daciei, Bucureşti, 1926. (sec. II a. Chr. – I p. Chr.), Cluj, 1983 3 Constantin Daicoviciu, Cetatea dacică de la Piatra 8 Dinu Antonescu, Din arhitectura dacilor, Bucureşti, Roşie, Bucureşti, 1954 1984 4 La pagina 24, localitatea Ardeu, com. Bălaşa, jud. 9 Cristina Bodó, Construcţiile cu plan concentric din Hunedoara, la litera a, se descrie punctul unde a fost Munţii Orăştie (cu piesa interioară absidată), făcută descoperirea în amestec cu descoperirile AANTIM, 1999, p. 63-70 / Idem, Construcţiile cu
2007, vol. 9, anul IX-XII, p.175-178
https://biblioteca-digitala.ro 178 C-tin A. Bărbulescu
absidă din Dacia preromană, Istros, 2000, 10, p. 13 În urmă cu câţiva ani dl. prof. Liviu Petculescu 251-275 atrăgea atenţia asupra acestei erori în cadrul Sim- 10 Acest lucru se poate datora şi condiţiilor clima- pozionului de Tracologie de la Severin. Mulţumim terice. pe această cale domniei sale pentru lămuririle şi 11 Istoria Românilor, vol. I, Bucureşti, 2001, p. 731 informaţiile oferite. 12 C. C. Petolescu, Dacia şi Imperiul Roman, Bucureşti, 14 Ioan Glodariu, Eugen Iaroslavschi, Civilizaţia 2001, pp. 93, 129, 135. fi erului la daci, Cluj, 1979, fi g- 1-75
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Pavel Mirea, Ion Pătraşcu, Alexandria. Repere arheologice şi numismatice, Editura Musica Viva, Alexandria, 2006, 63 p., 55 fi g.
La mai puţin de 10 ani de la lucrările dedicate În cadrul secţiunii dedicată neo-eneoliticului arheologiei şi istoriei Alexandriei şi Teleormanului de (p. 11-16) sunt prezentate descoperirile atribuite către Ioan Spiru şi Ecaterina Ţânţăreanu avem un nou culturilor Starčevo-Criş, Dudeşti, Boian şi Gumelniţa. volum dedicat acestei zone, tot mai intens cercetată în Încadrarea culturală a unor materiale ceramice merita ultimii ani. o mai mare atenţie – în special acelor atribuite culturii Lucrarea este împărţită în 13 mici secţiuni, urmate Dudeşti şi culturii Boian-Spanţov. În pofi da faptului de un catalog al descoperirilor, un rezumat în limba că primele materiale atribuite culturii Dudeşti au fost engleză, bibliografi a (cu 112 titluri) şi anexele. descoperite acum mai bine de patru decenii, timp în Autorii încep cu prezentarea cadrului natural (p. care mai mulţi cercetători, între care şi unul dintre 7-8), continuă cu istoricul cercetărilor şi apoi cu autori, s-au ocupat de lămurirea diverselor sale pro- descrierea pe epoci a materialelor arheologice. În fi nal bleme, aceasta nu a câştigat încă în consistenţă şi, avem un mic capitol dedicat descoperirilor numismatice considerăm noi, întreaga problemă ar trebui regândită. şi un altul concluziilor. Pentru cultura Dudeşti lipsesc de fapt cercetările de Autorii nu precizează încă de la început cui se amploare, lipsesc mormintele, nemaivorbind de adresează în principal lucrarea, care, deşi valorifi că un necropole, lipsesc chiar şi clasicele tipologii ale fond de materiale de importanţă locală, mai interesant diferitelor categorii de materiale, lipsesc datele C14, pentru comunitatea teleormăneană, public larg sau dar şi secvenţele clare de stratigrafie. Observaţii specialişti, este redactată într-un limbaj tehnic, de similare se pot face şi pentru cultura Boian, faza specialitate, mai degrabă accesibil profesioniştilor, Spanţov. Tot pentru cultura Dudeşti considerăm că decât benefi ciarilor activităţii muzeului judeţean. atribuirea unei perioade de existenţă de 500 de ani, După cum au precizat încă din titlu, autorii nu între 5500 – 5000 b.c. (aproape cât cultura Gumelniţa), şi-au propus să creioneze tabloul evoluţiei istorice a este cu totul exagerată, cel puţin la nivelul cercetărilor zonei şi mai târziu a oraşului Alexandria, ci doar să actuale şi în lipsa unor date C14. Intervalele pentru prezinte o sumă de repere, motiv pentru care nici nu cultura Boian şi Gumelniţa sunt însă corect apreciate vom găsi în lucrare decât foarte mici pasaje de de autori. reconstrucţie istorică. Ei prezintă concis şi tehnic Pentru epoca bronzului (p. 17) sunt amintite dovezile de cultură materială descoperite, grupate în puţinele materiale descoperite, atribuite culturilor mod clasic pe epoci şi culturi. Coţofeni, Glina, Tei şi Coslogeni. O pondere mai mare în economia lucrării o au Epoca fi erului (p. 18-22) este bine reprezentată în secţiunile privind epoca neo-eneolitică şi cel privind a zona Alexandriei, mai ales perioada Latène. Acesteia doua epocă a fi erului, lucru în acord cu specializarea îi aparţine între altele şi piesa ilustrată pe coperta celor doi autori. lucrării, un fragment de cupă cu decor în relief, aşa- În cadrul secţiunii privind istoricul cercetărilor (p. zisă “deliană”. Autorii pun sub semnul întrebării 8-10) autorii amintesc activitatea meritorie a preotului existenţa culturii Alexandria, de care se leagă debutul Ioan Spiru, arheolog amator, care timp de mai bine de utilizării roţii olarului de către geţii din Câmpia 40 de ani a cercetat teritoriul judeţului Teleorman. Tot Dunării. Ţinând cont că această cultură este defi nită aici autorii amintesc şi de problemele legate de doar pe baza descoperirilor de la Alexandria şi protejarea patrimoniului arheologic din perioada Bălăneşti (jud. Olt) considerăm poziţia autorilor mai comunistă. mult decât îndreptăţită. Pentru paleolitic (p. 10-11) autorii amintesc cele Surprinde prezentarea Evului mediu, împărţit în câteva piese din silex încadrate în paleoliticul supe- timpuriu şi târziu – distanţa în timp între cele două rior. perioade este apreciabilă (aproximativ patru secole),
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 179-180
https://biblioteca-digitala.ro 180 Cătălin I. Nicolae dar autorii nu fac nici un comentariu asupra acestui grupate în mod inspirat pe văi – valea pârâul Nanov, aspect. Pentru economia lucrării considerăm că cele valea pârâului Vistireasa şi valea râului Vedea – tota- două mici secţiuni (p. 24-26) ar fi putut fi comasate. lizând un număr de 62 de puncte. Pentru fi ecare punct La fel, prezentarea materielelor Sântana de Mureş- sunt prezentate materialele descoperite, descrise pe Cerneahov (p. 22-23) şi Ipoteşti-Cândeşti (p. 23-24) în scurt, bibliografi a şi numerele de inventar. Predo mină secţiuni diferite, de mică întindere, putea fi evitată, mai materialele aparţinând epocii fi erului, neo-eneoliticului ales că secolele V-VII p. Chr. nu reprezintă, încă, o şi perioadei medievale. epocă aparte în cronologia clasică a istoriei teritoriului Anexele cuprind un număr de 55 de planşe dintre Carpaţi şi Dunăre. Exprimările de tipul (numite de autori fi guri), în care sunt ilustrate materi- “populaţie locală daco-romană”(p. 23) considerăm că alele arheologice şi numismatice repertoriate în lu- sunt discutabile, formulele simple “populaţie locală crare. În afară de harta descoperirilor (fi g. 1), destul de sau populaţie romanică”(după Radu Harhoiu) fi ind neclară şi cu multe detalii inutile, planşele sunt de bună mult mai adecvate. calitate. După prezentarea materialului pe epoci autorii Unele observaţii trebuiesc însă făcute. La fi g. 21 trec în revistă şi descoperirile numismatice (p. 26-27), credem că s-a strecurat o eroare de redactare – mate- puţine la număr, între care se remarcă trei depozite, rialele determinate ca Gumelniţa B1 fi ind de fapt datate între sec. IV a. Chr. – sec. XIX p. Chr. Deşi Gumelniţa A2 şi invers – amintim că decorul cu brâu sumar, autorii corelează descoperirile monetare cu cele alveolar, mânerele tubulare şi proeminenţele de orice arheologice, fapt ce ajută la înţelegerea evoluţiei tip, perforate sau nu, sunt caracteristice fazei B1 a istorice în epocă. Cu toate acestea, ponderea redusă culturii Gumelniţa. Aceeaşi eroare o suspectăm şi la acordată descoperirilor numismatice justifi că cu greu fi g. 22. Pentru întreaga lucrare menţionăm şi existenţa includerea lor în titlul lucrării, care este concentrată pe unor greşeli de tehno-redactare. reperele arheologice. Lăsând la o parte aceste observaţii considerăm că În capitolul de concluzii (p. 28-29) autorii subli- lucrarea celor doi autori are meritul de a aduce la niază lipsa cercetărilor arheologice de amploare şi lumină o serie întreagă de materiale inedite şi de a “diferenţele apreciabile în dinamica şi intensitatea pune astfel în valoare acele mici loturi, de multe ori locuirii” pe teritoriul actualului oraş Alexandria. Sunt uitate prin depozite şi ignorate de specialişti, rezultate amintiţi şi destul de numeroşii tumuli din jurul ora- ale nenumăratelor periegheze din zonă. Aceste mate- şului, despre care însă nu deţinem date sufi ciente. Tot riale reprezintă liantul construcţiilor de mari dimen- în această parte fi nală autorii creionează tabloul evo- siuni, al lucrărilor de sinteză. Ele sunt fragmente, luţiei comunităţilor umane din zona studiată, fără însă disparate şi inegale, ale unei istorii locale, istorie ce a face necesarele legături între epoci şi culturi şi fără trebuie revalorizată şi pe cât posibil îndreptată şi către a explica unele goluri, cum ar fi lipsa dovezilor de marele public. cultură materială privind perioada dintre secolele Autorii au încercat acest lucru şi, în bună masură, XI-XIV. Tot aici găsim şi o expresie pe care o credeam chiar au reuşit. Fără îndoială, pe viitor, odată şi cu dispărută din vocabularul autorilor – “Comunităţile extinderea cercetărilor, o abordare din alt unghi este purtătoare ale culturii Gumelniţa”; ea este singulară şi, necesară. ne place să credem, o scăpare. Cătălin I. Nicolae După acest capitol de concluzii urmează catalogul Seminarul de Arheologie “Vasile Pârvan” descoperirilor arheologice şi numismatice (p. 30-44), Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro ISTORIA ARHEOLOGIEI
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Teohari Antonescu la Universitatea din Iaşi
Ovidiu Boldur, Emil Păunescu
Titu Maiorescu, dorind încă din penultimul la litere, ar fi trebuit să am numai 14, [cel] mult 15 deceniu al secolului XIX sânge proaspăt pentru studenţi; în realitate sunt peste 50”6. “Junimea”, a selectat valorile în devenire din rândul Desigur un aşa mare număr de studenţi ar fi dat de studenţimii bucureştene. Intrau în vederile sale, printre gândit oricărui profesor debutant, care, fără îndoială, alţii, Mihail Dragomirescu, Constantin Rădulescu- şi-ar fi pus problema necesităţii şi a scopului cursului Motru, Petre P. Negulescu, Dumitru Evolceanu, pe care îl preda. Putem doar presupune că necesitatea Teohari Antonescu. Într-o scrisoare către magistru, cursului de arheologie şi antichităţi a fost gândită de Evolceanu se întreba: “N-ar fi o idee nemerită să fi e diriguitorii ţării, dar scopul acestuia rămânea a fi trimis Teohari Antonescu la Iaşi, pentru a face un curs stabilit de profesor însuşi. Şi Teohari Antonescu nu de arheologie de care studenţii ieşeni nici n-au auzit s-a sustras acestui deziderat, căci scopul principal al măcar vreodată? În Bucureşti nu poate rămânea nici arheologului era crearea unui muzeu de istorie, apoi într-un caz, căci luxul de a avea doi arheologi la o îndeplinirea obligaţiilor profesorale la catedră şi nu în Universitate şi nici unul la alta ar fi de neiertat. Să ultimul rând formarea de noi discipoli. rămâie cultura lui neîntrebuinţată ar fi iarăşi păcat”1. Iniţial cu titlu de conferenţiar, acordat şi de Parcă reacţionând la rândurile de mai sus, P.P. Camera Deputaţilor7, numit apoi la 1 noiembrie 1896 Negulescu îşi va exprima propria părere: “Numirea lui profesor cu titlu provizoriu în urma concursului de la Teohari Antonescu ar fi şi n-ar fi o compensare [la Universitatea din Bucureşti şi a “recomandaţiunei faptul că D. Evolceanu nu vine la Iaşi!]. Această unanime a juriului examinator”8, Antonescu e confi r- numire capătă o valoare excepţională prin faptul mat profesor titular în 1899, alături de Alexandru relevat de dumneavoastră, că cu [sic!] arheologia s-ar Philippide şi Petre P. Negulescu, prin Înaltul Decret nr. împlini tocmai lipsurile Facultăţii de litere din Iaşi şi 366, semnat de către regele Carol I9. că atunci numirea directă de Ministeriu ar veni cu mult Crearea unui muzeu de istorie - sau etnografi c, aşa mai natural”2. Apoi, după o întrevedere avută cu cum l-ar fi dorit Antonescu - a reprezentat unul din Teohari Antonescu, “el mi-a spus ca concluzie [sic!], idealurile cele mai presante ale universitarului ieşean. după mai multe ocoluri, că decât o catedră de Această acţiune a sa este refl ectată în două cereri universitate la Iaşi, preferă mai bine o catedră de liceu adresate decanului Facultăţii de Litere din Iaşi. Prima la Bucureşti, şi că în acest scop se şi prepară cât poate, cerere10 este aceea prin care, la 13 noiembrie 1897, pentru catedra de limbă elenă de la Sf. Sava, pe care o pledează pentru necesitatea unui muzeu etnografi c şi suplineşte acum […] în orice caz n-ar primi o catedră istoric pe baze ştiinţifi ce în cadrul Universităţii şi în de arheologie la Iaşi, decât numai odată cu mijloacele care urmau să intre şi “produsele noastre naţionale de a crea un muzeu acolo”3. moderne”, căci “vestigiile trecutului pot ajuta la Fiind cu greu convins să înceapă o carieră educaţia estetică şi la înregistrarea imaginii noastre universitară, Antonescu îşi va îndrepta totuşi paşii spre asupra fi inţei morale a naţiunii”. Justifi că astfel şi Iaşiul anului 1894. Prima sa prezenţă la cursurile nou acordarea unei “sume cu care să se puie bazele unei createi conferinţe de arheologie şi antichităţi, alături asemenea instituţii. Aţi făcut [spune, adresându-se de celălalt “înfi at” al oraşului, P.P. Negulescu, numit decanului] nu numai o operă de folos universitar, dar conferenţiar pentru istoria fi lozofi ei contemporane, o şi un aşezământ de nepreţuită importanţă naţională”11. găsim într-o cerere emisă de Cancelaria Rectorului la Documentele păstrate nu ne indică dacă cererea 16 octombrie, prin care se propune Ministerului man- respectivă a fost luată în considerare … Într-o scrisoare datarea lor pentru aceste catedre.4 Ministrul Cultelor adresată lui Titu Maiorescu12 menţionează că înfi inţarea şi Instrucţiunii Publice, conservatorul Take Ionescu5, unei asemenea instituţii ar presupune existenţa “obiec- îşi va da acordul pentru crearea noilor posturi. telor cu interes istoric şi […] localul care să le puie în Reticenţa tânărului conferenţiar faţă de Moldova lumină”. Propune ca local “Sala Paşilor Pierduţi”, iar se va diminua treptat, astfel că în noiembrie 1894 el îi obiectele puteau fi adunate din colecţii private, care ar scria deja lui Titu Maiorescu: “Cursurile mele la fi fost donate statului, şi “cumpărăturile făcute anual facultate le-am început de mult, şi, după câte pot să din copii de pe operele statuarice”; în schimb, ceea ce judec, pare că interesează pe studenţi şi studente; în frapează este modul de realizare al acestui muzeu, prin orice caz numărul lor la curs tinde mai mult spre “sacrifi carea” directorului Bibliotecii Universităţii din creştere decât spre descreştere. După câţi sunt înscrişi Iaşi, Antonescu autopropunându-se în funcţia de
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 183-188
https://biblioteca-digitala.ro 184 Ovidiu Boldur, Emil Păunescu
“custode al muzeului”, cu promisiunea de a realiza şi În cadrul schimburilor interuniversitare, arheologul un catalog complet al cărţilor, asumându-şi “cumpă- va propune, iar decanatul şi ministerul vor accepta, rarea, împrumutarea şi conservarea [acestora]”13. efectuarea unui schimb de obiecte preistorice, afl ate în Într-o altă cerere nedatată14, adresată decanului, “colecţiunea Universităţii noastre” în dublete sau în revine argumentând nevoia unor aparate fotografi ce şi mai multe exemplare, schimb realizat cu Societatea de proiecţie, şi solicitând în acelaşi timp 20.000 de lei Antropologică din Paris, fără “ca colecţiunea [sic!] pentru dotarea muzeului. Datorită acestor iniţiative, se noastră să sufere, făcând excepţie fi reşte de câteva va reuşi înfi riparea unui muzeu (ca anexă a catedrei la vase, vârfuri de săgeţi şi topoare de piatră, cari se care era titular), în care vor fi expuse urme de cultură înfăţişează ca tipuri unice în felul lor şi prin aceasta cu materială, o colecţie de gipsuri, ceramică pictată neputinţă de împrumutat”21. provenită din săpăturile de la Cucuteni, câteva tezaure Înainte de a se căsători, Antonescu avea unele monetare, embleme, steme şi pietre funerare cu probleme fi nanciare, dovadă fi ind împrumutul de 1.000 inscripţii. Acest nucleu muzeal, cu principiile şi de lei contractat la începutul anului 1899 la “Societatea metodele care au stat la baza organizării lui, a fost de Economie şi Împrumut” din Iaşi, sumă ce trebuia dezvoltat de către Orest Tafrali, care a pus bazele plătită până la 11 iulie22 din onorariul pe lunile mai- Muzeului de antichităţi ieşean în 191315. iunie ale aceluiaşi an. În epocă, profesorul Ion Găvănescul arăta că Cu toate acestea, profesorul făcea faţă cu brio “rolul catedrei universitare nu stă numai în comunicarea vieţii universitare, pentru că, în urma rugăminţii de cunoştinţe, ci în formarea spiritului de cercetare, în decanului de a înainta o expunere “pe scurt a cursului deprinderea cu metoda ştiinţifică, în disciplinarea predat şi a lucrărilor făcute în conformitate cu dispozi- intelectului ca instrument de lucru pentru căutarea ţiunile art. 85, alin. e, din Legea învăţământului adevărului”16. Iar Antonescu a căutat să se supună secundar şi superior”23, votată în 1898, el semnează acestui ideal în toată perioada pe care a petrecut-o în pentru cursul de istorie veche (îl suplinea pe titularul amfi teatre, în relaţiile directe cu materia primă ce Petru Râşcanu24, care fusese numit “inspector general trebuia modelată - studenţimea ieşeană. al învăţământului secundar”25), precizând că predă Dar, din activitatea universitară a lui Teohari “istoria civilizaţiunii indiene, din timpurile cele mai Antonescu, se pot desprinde însă şi alte aspecte. În vechi şi până la sfârşitul timpurilor medievale”, precum 1897 studenta Eleonora Strătilescu reclamă decanului şi “un curs de epigrafi e greacă”, iar pentru catedra de faptul că, după trecerea examenului la Istoria româ- arheologie şi antichităţi, unde era titular, “istoria sculp- nilor, profesorul Antonescu nu-i iscăleşte procesul- turii grece şi instituţiilor politice şi religioase grece”26. verbal din dosarul de absolvire “fi indcă [de atunci şi Din analiza orarului pe anul universitar 1902- până acum] mereu s-a tot gândit dacă merit să trec sau 1903, se poate observa că “arheologia şi antichităţile nu”17. “Problema” Strătilescu se va rezolva prin [erau predate] marţi, joi şi sâmbătă de la 2-4 şi de la constituirea unei comisii extraordinare, care o va 4-6 p.m., iar istoria veche, marţi şi sâmbătă de la 4-6 reexamina pe studentă, astfel că la 10 iunie ea va cere p.m.”27. Examinarea în sesiune era la buna dispoziţie eliberarea unui certifi cat de licenţă “ce-am trecut în a titularului, după cum afl ăm din adresa decanatului ştiinţele istorico-fi lozofi ce”, pentru a participa la un din 3 octombrie 1905, Antonescu examinând “în zilele concurs de fi lozofi e la Universitatea din Bucureşti18. de 18, 19 şi 20 octombrie 1905, orele 4-6 p.m.”28. În acelaşi an, Antonescu îl surprinde copiind, la teza Dar, pe lângă cursurile de la universitate, pro- de pedagogie din cadrul examenului de licenţă, pe I. fesorul nostru face deplasări la Bucureşti, pentru a-l Mitescu, student ce utiliza “foiţele scoase dintr-un audia din nou pe magistrul Maiorescu, după 20 de ani caiet”; profesorul cere punerea “în dezbaterea comi- de la absolvirea studiilor. Ne putem pune întrebarea: siunei examinatoare [a] acest[ui] lucru, pentru ca să se oare câţi dintre foştii studenţi, care predau la rândul ia o hotărâre în această privinţă”19. lor, audiază la o distanţă aşa de mare în timp cursurile Totuşi profesorul avea şi simţul umorului. Atunci celor care le-au îndrumat primii paşi? Iată ce notează când face pe placul lui Iorga şi caută în Biblioteca Antonescu într-o scrisoare adresată soţiei sale, la 3 Universităţii date referitoare la Trapezunt, extrăgând noiembrie 1904.: “Am fost la curs la Maiorescu, să-mi “faptele măreţe ale Comnenilor”, îi scrie marelui împrospătez amintirile de student. Doamne, ce de savant: “dacă mai ai trebuinţă de ceva, dă-mi încai o lume… Maiorescu pare pe catedră mai alb, mai obosit carte mai frumoasă şi pe dinăuntru, mai frumoasă şi decât este în realitate, când vorbeşti cu el în special; [pe] dinafară […] treaba dumitale, dar mie de-mi dai dar, vorba aceea: tot tânăr şi ferice. Cu aceeaşi vigu- vreun serviciu să-ţi fac, dă-mi o carte, ştii, frumos roasă intonare a cuvintelor, cu aceeaşi măiestrită formă tipărită şi să vorbească şi ceva despre dragoste, care a vorbei şi cu acelaşi accent cald şi convingător, ca şi deocamdată mă interesează teribil”20. pe timpurile, acum depărtate, ale studenţiei mele”29.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Teohari Antonescu la Universitatea din Iaşi 185
Tot ca o activitate extrauniversitară poate fi con- 1908, pentru o perioadă de doi ani, în locul lui Petru siderată expunerea machetei cetăţii Sarmizegetusa la Râşcanu, căruia îi expirase mandatul41. Chiar din prima Expoziţia jubiliară din Bucureştii anului 1906. şedinţă la care participă, având pe ordinea de zi Antonescu a fost preocupat de acest subiect, lucrarea “cercetarea lucrărilor tuturor candidaţilor la catedra de sa Cetatea Sarmizegetusa reconstituită după Columna arheologie a Facultăţii de Litere din Bucureşti”, poate Traiană şi ruinele din Grădiştea30, fiind una de să se pronunţe într-o problemă majoră şi să opteze nu referinţă în publicistica vremii. Macheta, realizată la atât între trei persoane – Grigore Tocilescu, George Iaşi, este trimisă cu trenul la Bucureşti31, deteriorându- Murnu şi Alexandru Tzigara-Sanurcaş – cât între trei se din cauza transportului. A fost aşezată “nefericita moduri de a privi propriul domeniu de activitate. În mea Sarmizegetusa în pavilionul «închisorilor», adică urma propunerii sale de a se cerceta lucrările candi- în puşcărie”, apoi cu acordul dr. Constantin Istrati, daţilor şi, în baza lor, să se facă un raport, este aleasă comisarul general, în holul central al pavilionului arte- o comisie din care va face parte împreună cu A.D. lor. Prin munca sa de “salahor”, macheta este refăcută Xenopol şi P. Râşcanu42. La 3 martie 1909, într-o şi expusă la loc de cinste în cadrul expo ziţiei32. şedinţă furtunoasă, concluzia raportului va stârni S-a preocupat, printre altele, şi de înzestrarea reacţii divergente. Cu toate polemicile din trecut, seminarului arheologic, decanul intervenind pe lângă Antonescu îl recomandă pe fostul său profesor directorul vămilor de la Ministerul de fi nanţe, pentru Tocilescu, “care , de fapt, ocupă această catedră de un a acorda “dispensă de vamă pentru cărţile, unele mare număr de ani”. Supusă la vot, propunerea nu va broşate, altele legate, care vor sosi în două transporturi, da câştig de cauză nimănui. După decesele celor doi pe numele d-lui Teohari Antonescu”33. El va primi la arheologi, problema se redeschide într-o şedinţă din 30 25 iunie 1909, pe bază de proces-verbal, suma de 5.000 septembrie 1910, de această dată raportul fiind de lei pentru dotarea catedrei de arheologie şi prezentat de Ilie Bărbulescu43, care nu recomandă pe antichităţi “cu materialul didactic necesar”34. nici unul dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă44. Deşi În 1902, cu prilejul discutării criteriilor de numire Ion Găvănescul a citat părerea lui Antonescu din a unuia dintre profesorii facultăţii în Senatul universitar, vechiul raport, prin care-l “elimina” pe Murnu şi-l propunerea lui Antonescu (“să se pună în urnă biletele “aprecia” pe Tzigara-Samurcaş, opiniile rămân împăr- cu numele tuturor profesorilor Facultăţii noastre şi cel ţite. Punându-se la vot “recomandarea unuia dintre care va ieşi la soarţă să fi e alesul”)35 nu întruneşte candidaţi sau nerecomandarea nici unuia”45, cu 9 voturi majoritatea, rămânând valabilă cutuma ca cei cu vechi la 1 ambii sunt respinşi. state de serviciu să aibă prioritate în faţa mai noilor Revenind asupra activităţii desfăşurate în cadrul veniţi. Din ceea ce s-a păstrat în arhiva Facultăţii de Senatului universitar, un moment interesant este cel al Litere, putem să ne dăm seama că era un spirit activ, acuzaţiilor pe care Paul Bujor le aduce Societăţii aprobând prelungirea bursei unor studenţi36, sprijinindu- studenţeşti “Solidaritatea”, în activitatea căreia şi prietenii D. Evolceanu37 şi Mihail Dragomirescu38, constată “neregularităţi”, de existenţa cărora nu ar fi care candidau la catedre ale universităţii bucureştene. străină infl uenţa nefastă a profesorilor N. Iorga şi A.C. Printre luările de poziţie partizane se numără cea Cuza. Antonescu a propus atunci ca rectorul “să facă referitoare la numirea lui Garabet Ibrăileanu ca supli- un control mai serios asupra acestei societăţi, care nitor la catedra de istoria literaturii române moderne, trebuie [totuşi] menţinută şi să prevină [pe studenţi] că în condiţiile încălcării prerogativelor facultăţii, înscrise pe viitor trebuie neapărat să se pună în regulă”, în Regulamentul de numiri ale docenţilor şi agrega- propunere ce a fost votată în unanimitate46. Contro- ţilor39. În şedinţa Consiliului din 6 decembrie 1908, versele privind “Solidaritatea” nu s-au oprit însă la Antonescu a susţinut că “facultatea ar săvârşi o eroare acest incident, căci în şedinţa din 20 octombrie 1909 recomandând ca profesor de literatură şi estetică Paul Bujor se plânge că fusese insultat printr-un literară pe un candidat care, din lucrările şi scrierile memoriu publicat în gazetele locale de către patru publicate până acum, arată că nu e pregătit a călăuzi studenţi şi cere pedepsirea lor imediată. Antonescu pe studenţi în normele unei literaturi sănătoase. Din intervine şi cere “o minuţioasă anchetă pentru a se modul cum scrie dl. Ibrăileanu se prevede şi modul său constata responsabilităţile”47. Trei zile mai târziu, când de a vorbi la catedră. Cine nu-şi stăpâneşte cuvântul se propune iarăşi pedepsirea vinovaţilor, intervenţia lui scris, nu-şi stăpâneşte nici pe cel vorbit”40. Se pare că Antonescu este din nou plină de tact şi demnitate: “Au această atitudine se datorează disensiunilor dintre fost câţiva studenţi la mine acasă, care voind, până la cercul “Junimii” şi cel al “Vieţii Româneşti” şi nu unui un punct, să intimideze Senatul, mi-au declarat că toţi confl ict personal. studenţii se solidarizează cu aceşti patru – de unde În Senatul Universităţii, Teohari Antonescu este urma că Senatul nu-i va putea pedepsi. Trebuie însă ales delegat al facultăţii sale abia la 18 decembrie dată studenţilor o lecţie de bună purtare – spre a se
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 183-188
https://biblioteca-digitala.ro 186 Ovidiu Boldur, Emil Păunescu
învăţa să respecte pe acei cărora le datoresc respectul. În perioada activităţii sale universitare Teohari Cu toate acestea eu cred că trebuieşte dată o pedeapsă Antonescu nu a benefi ciat decât de două concedii mică, care să aibă mai mult efect moral …”48. După pentru motive de sănătate, în anii începutului57, un al dezbateri, confl ictul s-a soldat cu măsura ca studenţii treilea fi ind cel premergător tragicului deznodământ58. împricinaţi să fi e suspendaţi la examenele sesiunii din După declanşarea bolii fatale, în toamna lui 1909, el iarna anului 1910. nu mai semnează convocarea pentru Consiliul Facul- Formarea de discipoli a fost o permanenţă în tăţii de Litere, transmiţând doar că doreşte ca orarul să preocupările profesorului. Dintre cei care i-au frec- rămână neschimbat. De la 6 noiembrie nu se mai ventat şi audiat cursurile îl amintim pe Constantin prezintă nici ca delegat la şedinţele Senatului59. Ştirea Dascălu49, al cărui nume este legat nemijlocit de morţii sale premature va cădea ca un trăsnet peste săpăturile pe care le-a întreprins Hubert Schmidt la întreaga lume universitară ieşeană. După dispariţia lui Cucuteni50. Despre acest fost student îi scria în 1907 Teohari Antonescu, profesorii facultăţii au fost rugaţi lui Dimitrie Onciul: “Noi avem la Iaşi un tânăr foarte să se întrunească pentru “discutarea utilităţii, desfi inţării … foarte bun; este elevul meu, ciracul meu. N-am vrut sau schimbării catedrei de arheo logie”60 sau, cum cerea să vi-l prezint, pentru ca să vă las libera apreciere. Sper în chip expres o adresă trimisă de la Minister, să că aţi făcut cunoştinţă mai de aproape cu tânărul răspundă “dacă menţionata catedră trebuie conservată, Dascăl[u]. Are două însuşiri bune: multă putere de suprimată sau dacă trebuie să i se schimbe destinaţia”61. adaptare şi deci cunoştinţe şi dorinţă vie de studiu”51. Ca o consecinţă fi rească a acti vităţii depuse de titularul Dacă ţinem cont de ciornele unor cursuri păstrate în catedrei în cei 15 ani în care a slujit-o, la 2 iunie 1910 fondul documentar donat de soţii Naum Muzeului decizia forului condu că tor al Universităţii din Iaşi a Literaturii de la Casa Pogor şi de notele de curs ale fost fără echivoc: “Senatul în unanimitate se uneşte în fostei studente Maria Onciu52, putem afi rma – fără totul cu părerea Facultăţii de Litere, hotărând menţi- putinţă de tăgadă – că profesorul de arheologie şi nerea acestei catedre ca şi în trecut”62. antichităţi devenise o personalitate complexă, despre Fără îndoială că mediul intelectual ieşean, atât cel care s-a putut spune că “pare să fi e totdeauna familiar de la Universitate, cât şi cel din afara acesteia, a cu disciplina tratată” şi că utiliza “surse sau autori infl uenţat puternic activitatea la catedră a profesorului moderni foarte exact indicaţi”53. Teohari Antonescu. Dacă aruncăm o privire asupra Dacă relaţia profesorului Antonescu cu foştii “Statutului Personalului Didactic al Facultăţii de litere învăţăcei, dintre care cel mai dotat a fost fără îndoială şi fi losofi e din Iaşi pe luna decembrie 1909”63, vom Vasile Bogrea54, este greu de documentat astăzi din regăsi acolo printre alţii, pe Alexandru D. Xenopol, neşansa de a se fi păstrat prea puţine mărturii, există Alexandru Philipide, Petre P. Negulescu, Garabet totuşi o excepţie fericită: Ioan Andrieşescu, cel care Ibrăileanu, Ioan Petrovici, adevărate somităţi ale a continuat munca magistrului, omagiindu-l atât în disciplinelor în care s-au afi rmat. Profesorul giurgiu- lecţia de deschidere a anului universitar 1918/1919 de vean a încercat necontenit şi, în cea mai mare parte, a la Iaşi55, cât şi – mai târziu – la radio şi în presa reuşit să ţină pasul cu cei amintiţi, să-şi făurească şi bucureşteană56. să-şi menţină blazonul de veritabil universitar.
Note
1 Zigu Ornea, Titu Maiorescu şi prima generaţie de 9 Ibidem, dos. nr. 43/1898-1899, f. 53. maiorescieni. Corespondenţă, Ed. Minerva, Buc., 10 Ibidem, dos. nr. 40/1897, f. 41 şi 51; Ionel Grigoriu, 1978, p. 256. Un înaintaş al muzeisticii româneşti: Teohari 2 Ibidem, p. 304. Antonescu, în “Revista Muzeelor”, nr. 3/1970, p. 3 Ibidem. 216. 4 DJAN Iaşi, fond Rectorat (R.U.), dos. nr. 621/1894- 11 DJAN Iaşi, fond F.L., dos. nr. 97 (I)/1905, f. 156; 1895, f. 38. Ionel Grigoriu, art. cit. 5 Ion Mamina, Ion Bulei, Guverne şi guvernanţi (1866- 12 Z. Ornea, op. cit., p. 212. 1916), Bucureşti, 1994, p. 81. 13 Ibidem. 6 Z. Ornea, op. cit., p. 11. 14 Vezi supra nota 11. 7 DJAN Iaşi, fond R.U., dos. nr. 621/1894-1895, f. 15 Ionel Grigoriu, art. cit. 64. 16 “Anuarul General al Jubileului Universităţii din Iaşi 8 Ibidem, fond Facultatea de Litere (F.L.), dos. nr. (1860-1910)”, Iaşi, 1911, p. CXXII. 38/1896, f. 11. 17 DJAN Iaşi, fond F.L., dos. nr. 38/1896-1897, f. 51.
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Teohari Antonescu la Universitatea din Iaşi 187
18 Ibidem. 42 Ibidem, dos. nr. 741/1908-1911, f. 34. 19 Ibidem, f. 59. 43 Ilie Bărbulescu, profesor de slavistică la Universitatea 20 I.E. Torouţiu, Studii şi documente literare, vol. VIII, din Iaşi, începând cu anul 1905 şi membru cores- Bucureşti, 1939, p. 141-142. pondent al Academiei. A condus revista “Arhiva” 21 DJAN Iaşi, fond R.U., dos. nr. 639/1897-1898, f. (Enciclopedia istoriografi ei româneşti, Bucureşti, 349-350. 1978, p. 51). 22 Ibidem, fond F.L., dos. nr. 43/1898-1899, f. 81. 44 DJAN Iaşi, fond R.U., dos. nr. 741/1908-1911, f. 114 23 Ibidem, dos. nr. 48/1901-1902, f. 166. v. 45 24 Petru Râşcanu publică, între 1890-1895, Curs Ibidem, f. 118 r. complet de istorie universală prelucrat pentru 46 Ibidem, f. 52 r. liceul superior, considerat de către Eugen Lovinescu 47 Ibidem, f. 60 r. “prolix”, “greu digerabil”, “încărcat de detalii 48 Ibidem. inutile”, dar apreciat de Teohari Antonescu, ca fi ind 49 Constantin Dascălu, absolvent al Liceului “Costache “o muncă excelentă, care a utilizat sursele ori- Negruzzi” în anul 1900; urmează cursurile Facul- ginale”. Vezi Mihail Vasilescu, L’histoire ancienne tăţii de Litere şi Filozofi e, specializarea istorie, la et l’archéologie à l’Université de Iaşi (1884-1948), universitatea ieşeană. Cu sprijinul lui Teohari în “Studia Antiqua et Archaelogica”, III-IV (1996- Antonescu a benefi ciat de bursă în străinătate. Îşi 1997), Iaşi, p. 6-7. trece examenul de licenţă în 1906, urmând apoi 25 DJAN Iaşi, fond R.U., dos. nr. 656/1900-1901, fi losofi a la Universitatea din Berlin, unde l-a avut f. 314. printre profesori şi pe Hubert Schmidt (Constantin 26 Ibidem, fond F.L., dos. nr. 48/1901-1902, f. 166. Iconomu, Contribuţii la istoricul cercetărilor 27 Ibidem, f. 170 arheologice de la Cucuteni, în Cucuteni aujourd’hui, 28 Ibidem, dos. nr. 57 (II)/1905, f. 189. Piatra Neamţ, 1996, p. 165). 50 29 Apud Camil Mureşanu, Din corespondenţa Lucian Năstasă, Hubert Schmidt şi civilizaţia arheologului Teohari Antonescu…, în “AIIX”, t. “cucuteniană”, în “Dacia literară”, an V (serie XXXIV, 1997, p. 336-337. nouă), nr. 13 (2), 1994, p. 26. 51 30 Apărută la tipografi a H. Goldner din Iaşi, în 1906. Camil Mureşanu, op.cit., p. 331. 52 31 Camil Mureşanu, op. cit., p. 338. Mihail Vasilescu, op.cit., p. 9-10. 53 32 Ibidem. Ibidem. 54 33 DJAN Iaşi, fond F.L., dos. nr. 70/1909-1910, f. 17. Emil Păunescu, Investigaţii pasionante, în “Clio”, 34 Ibidem, dos. nr. 68/1908-1916, f. 9 v. - 10 r. an III, nr. 6, mai 1996, p. 3. 55 35 Ibidem, dos. Nr. 48/1901-1902, f. 161 r. Contribuţii la istoria dezvoltării Universităţii din Iaşi (1860-1960), vol. I, Bucureşti, 1960, p. 207. 36 Ibidem, f. 19. 56 Ioan Andrieşescu, Teohari Antonescu – 25 de ani de 37 Ibidem, f. 144 şi 195. la moartea sa, în “Ţara noastră”, an XIV, nr. 1015 38 Z.Ornea, op.cit., p. 512. din 13 noiembrie 1935, p. 1-2. 39 DJAN Iaşi, fond F.L., dos. nr. 63 (1)/1908-1909, f. 57 DJAN Iaşi, fond F.L., dos. nr. 38/1896-1897, f. 8. 110 şi dos. nr. 68/1908-1916, f. 5 r.; vezi şi Gh. 58 Ibidem, dos. nr. 70/1909-1910, f. 60. Platon, Cultul valorii la Universitatea din Iaşi. 59 Documente privind promovarea profesorilor în Ibidem, f. 13. 60 Universitatea din Iaşi. Pagini din istoria învăţă- Ibidem, f. 83. mântului românesc, supliment la “AŞUI- Istorie”, 61 Ibidem, dos. nr. 77/1910, f. 160. tom. XXXII, Iaşi, 1987, p. 79-81. 62 Ibidem, fond R.U., dos. nr. 741/1908-1911, f. 91. 40 DJAN Iaşi, fond F.L., dos. nr. 68/1908-1916, f. 6. 63 Ibidem, fond F.L., dos. nr. 70/1909-1910, f. 108. 41 Ibidem, fond R.U., dos. nr. 734/1908-1909, f. 110.
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 183-188
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro Un om, un nume…
Nicolae Constantinescu
L-am remarcat – ţin minte – într-un grup gălăgios, ştiinţifi c promovat de conducătorul său – regretatul pe culoarul etajului III al Facultăţii de Istorie din de-a pururea profesorul şi academicianul C. S. Nico- Bucureşti (pe atunci şi apoi ani în şir cursurile şi lăescu-Plopşor. Altminteri, lesne de înţeles, bogata sa seminariile aveau loc în aripa dinspre Şcoala de activitate – zecile şi zecile de studii, alături de cărţi Arhitectură, pe strada Edgar Quinet): un tip solid, solide (începând desigur cu Teza de doctorat Evoluţia fălcos şi cu glas gros de basist perora şi arăta cu mâna uneltelor şi armelor de piatră cioplită…, 1970, o spre un tabel afi şat, pe când un altul – mai scund dar lucrare de căpătâi) – se întemeiază pe muncă asiduă, îndesat şi el, cu păr întunecat şi des, sârmos, îl asculta multilaterală şi ordonată. Perseverenţa în toate – iată distrat, cu ochii aţintiţi în jos… Atmosferă tipică calitatea defi nitorie a lui Alexandru Păunescu; a luat prilejuită de comunicarea rezultatelor la admitere – şi lucrurile mereu în serios, muncind pe brânci, fără orar, era vorba de anul universitar 1950-1951. Nu le ştiam oriunde (ceea ce, în fi nal, i-a fost fatal, şubrezindu-i numele celor doi (erau oricum cu un an în urma mea), grav sănătatea şi doborându-l). Nu am lucrat direct cu dar ulterior le-am afl at – mai ales că îi vedeam mai el pe şantiere arheologice, dar împreună, inclusiv cu mereu împreună, pe la căminul “Călăraşi” iar despre Florea Mogoşanu, Gheorghe Diaconu ş.a. am făcut basist ştiam deja de la un văr că este corist, ca şi mine, parte din colectivul Bicaz (am văzut pe viu importantele numai că activa în corul municipal: Florea Mogoşanu săpături de la Ceahlău-Dârţu), ca să nu mai amintesc era acesta, iar celălalt, Alexandru Păunescu. Episod şi de marele colectiv de la Porţile de Fier, stins odată cu secvenţe trecătoare, cele mai de sus, dar cum aş putea dispariţia, în mai 1968, a lui Plopşor. Rămân de pomină defi ni faptul că tocmai cei doi colegi de facultate mi-au săpăturile lui Alexandru Păunescu de la Ripiceni, pe devenit apoi, pe rând, după 1954 şi colegi în meserie Prut, îndeosebi prin imagistica acelor colţi imenşi de – fi ind încadraţi la Muzeul Naţional de Antichităţi / mamut valorifi caţi, fotografi c, prin exemplara geome- Institutul de Arheologie (conform articolului subsem- trie a săpăturii în terase – adevărată sculptură în pă- natului din numărul precedent al acestei reviste); mai mânt! În scurt, a avut întotdeauna cu ce se lăuda… mult, pe tustrei ne-a legat o amiciţie durabilă (umbrită Îndeajuns de sociabil, participa adesea în tinereţea în răstimpuri de duşmănia dintre mine şi Florică la noastră la cuvenitele cinstiri chenzinale; hâtru, ştia de masa de şah…). Destinul nemilos l-a smuls dintre noi glume şi gusta de regulă farsele pe care i le făceam noi, pe Florea Mogoşanu (la 10 iulie 1986), iar acum – vai! colegii, mai ales în materie de venituri băneşti (când – vorbesc la timpul trecut şi despre Alexandru eram în jenă fi nanciară şi eu şi el apelam la buna noas- Păunescu… (am afl at trista veste cu trei săptămâni mai tră administrator Irina Pârlogea - în treacăt fi e spus, târziu decât trecerea lui în neant, aflându-mă pe chiar ea a facilitat, prin relaţii sus puse, “ateri zarea” şantierul arheologic de la Mănăstirea Căpriana, în lui Sandu de la periferie în plin centrul Bucu reştilor, Basarabia). lucru recunoscut cu sinceritate şi îndatorire de acesta …Gânduri, fapte, întâmplări-crâmpeie se învăl- din urmă - deopotrivă şi la neuitatul director adjunct măşesc încercând, în aceste vremuri nu prea limpezi, Dorin Popescu, iar mai târziu la regretatul Mihai să scurtez parcursul a mai bine de o jumătate de veac Sâmpetru, care îi zicea “Pavone” colegului meu). şi să desprind un contur mai pronunţat al omului, Poate că nu doar mobiluri strict ştiinţifice îi savantului şi prietenului Alexandru Păunescu. Faţetele îndemnau pe Păunescu şi Mogoşanu să respecte ani personalităţii sale – de cercetător şi specialist eminent buni în şir ritualul deplasării pe teren în Dobrogea – în domeniul paleoliticului (şi nu numai) – se explici- culmea, chiar în toiul sezonului estival (la Peştera lui tează, cred, atât prin formaţia sa intelectuală, nativă, Adam, Gura Dobrogei dar şi în preajma Mamaiei…), cizelată la faimosul Liceu “Mihai Viteazul” (s-a stârnind nu rare şuşoteli. Dar deliciul unor astfel de mândrit mereu cu Diploma de absolvire a liceului “periegheze” nu se compara cu mult aşteptatul praznic bucureştean – el, fi ul de învăţător dintr-un sat ascuns de Sfânt Nicolae – căci acelaşi tandem onora cu în Codrii Vlăsiei sau în ce a mai rămas din Cernuleasa, regularitate invitaţia colegului de an, profesorul Nae la Nana; îmi râdea în nas când îi arătam şi eu Diploma Dimancea, ajuns director al Liceului din Călugăreni de bacalaureat, din 1948, al aceluiaşi liceu, numai că – Giurgiu (şi noi ceilalţi, desprinşi cu austeritatea proveneam, ca absolvent, de la Seminarul Central impusă de regimul ceauşist, ne lăsa gura apă când, zile respectiv Liceul “Spiru Haret”…), cât mai ales prin întregi, ni se relata cum şi cu ce au fost trataţi). Tustrei, anturajul propice afirmării şi manifestării în plan şi aceştia, ne privesc azi de dincolo…
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 189-192
https://biblioteca-digitala.ro 190 Nicolae Constantinescu
Dar în materie de participare, de precizat, fi bra Bd. Dacia, lângă Piaţa Romană). Ce tevatură: sănătoasă – şi aproape inegalată de altcineva – a lui bibliotecă, birouri, depozite etc. – totul a trebuit să fi e Alexandru Păunescu s-a manifestat în felurite chipuri golit, ambalat şi cărat, cu zeci şi zeci de camioane şi, să adaug, nu în forma “a sta pe margini şi a (inclusiv ale armatei) şi reaşezat în localul din Spiru încuraja”, cu atât mai puţin la modul simplist de “a Haret 12 (fost cândva al Ministerului Instrucţiunii, pune şi el umărul”; nu, el se implica direct – ba chiar ocupat însă în bună parte de Editura Didactică!). Totul lua iniţiativa – începând chiar de la măturatul de jos a fost gândit şi realizat în principal de Al. Păunescu, (nu rareori, tocmai în astfel de împrejurări am constata ajutat – o afi rm fără falsă modestie – de subsemnatul personal, sau am simţit, dispreţul găunos al “elitiştilor” (îndeosebi cu referire la reamplasarea monumentelor de lângă noi). Lui, într-adevăr, i se datorează reorga- de patrimoniu în curtea casei Brânza, lângă MEC, unde nizarea compartimentului Documentare din Institutul a fost instalată Biblioteca – sarcofage romane etc.), dar de Arheologie (începând chiar din 1971-1972, odată şi de alţi colegi. În mai puţin de un deceniu, în anii ‘90, cu recuperarea obligatorie a materialului ilustrativ trista experienţă a mutatului impus de sus s-a con- publicat în revistele de profil – returnat la cerere cretizat prin evacuarea spaţiilor din strada Spiru Haret (altmin teri, de regulă, acesta se pierdea la Tipografi e şi ocuparea celor atribuite Institutului în impunătoarea sau Editură sau se deteriora într-un colţ de depozit); Casă a Academiei de pe 13 Septembrie – spaţii încă era realizată o economie fi nanciară apreciabilă şi se nefi nisate (mai ales subsolurile 1 şi 2, unde se afl ă constituia totodată un suport material al memoriei depozitele), exceptând câteva încăperi-birouri deja artistice – cazul faimoaselor desene ale bătrânului mobilate; trei dintre acestea au fost ocupate de Al. maestru Dionisie Pecurariu. Alexandru Păunescu a şi Păunescu – acela care, se putea altfel? A câta oară? murit în post, ca şef al acestui compartiment după Şi-a asumat o “misie” (cum îi zicea) ingrată şi isto- 1989, serviciu de larg interes, ştiinţifi c şi practic mai vitoare. Şi aceasta, ca familist şi el, cu grijile mărunte ales, căci însumează şi evidenţa/clasarea documentarului şi mari de acasă sau – cum ne punea la curent, cu un ştiinţifi c de şantier (planuri, profi le, carnete de săpături uşor aer de superioritate ţărănească – de la “tata- etc., de multe ori greu accesibile dacă îi avem în vedere socru”, undeva lângă Bucureşti, unde mereu avea de pe unii titulari, care preferă ţinerea lor în sertare…). lucru: la via stropită de el însuşi şi dichisită mereu (ani Ce să mai vorbesc de momentul 1977! Catastrofalul în şir ne îmbia cu must şi vin de buturugă...), sau în cutremur din 4 martie a lovit în structurile de rezistenţă grădina de alături, călcată deseori de hoţi. Şi toate ale localurilor Institutului (cu deosebire în sediul acestea, la urma urmei, cu ce grozave împliniri strict principal – azi str. H. Coandă, 11), Luni în şir, până profesionale? Căci – fapt notoriu – Alexandru Pău- spre toamna acelui an, voluntarii coordonaţi de Al. nescu, deşi cu atâţia colaboratori şi ucenici, a avansat Păunescu (printre ei m-am numărat şi eu) au fost pe târziu pe treptele cercetării ştiinţifice (nu era şi posturi de zilieri necalifi caţi, ajutând echipa de zidari singurul!), iar peste hotare a fost trimis o singură dată, venită tocmai din Oradea, condusă de brunetul la Praga … (ce-i drept, fi re retractilă, nu s-a zbătut, Pătruţ. necum cu pumnii în piept, pentru drepturile sale de Iată-l pe acesta din urmă, în fotografi a făcută în cercetător de elită; modestia sa era soră bună cu curtea localului din N. Iorga, 21, la sfârşitul lucrărilor: resemnarea). încadrat de doamna Dobre (locatară în imobil) şi de Cert, sufl etistul din el, după 1989 şi uşor implicat Lenuţa, femeia de serviciu, plecată ulterior din ţară; în politiceşte, el, care ţintea spre împlinirea planurilor de faţă, primul din stânga este faimosul Gioni, care viitor, în pofi da opreliştilor de tot felul (de care era prepara mortarele, iar ultimul, din dreapta – Tudorache conştient: s-a opus permanent imposturii, aparenţei al nostru, mecanic şi om la toate (a decedat de mult); abil mascate de soliditate a varii domenii vecine cu în şirul din spate, însă, ne vedem noi, cei care mai arheologia, relaţiilor de tip mafi ot) a ieşit, aievea, din trăim – de la dreapta: subsemnatul, cu pălărie pe cap această lume cu visuri neîmplinite. Vremurile au fost (era cam frig…), St. Olteanu, P. Roman, în fine, peste el… regretaţii colegi Fl. Mogoşanu şi, cu zâmbet pe faţă, Dar acolo, între mormane de pietre cioplite, Al. Păunescu (vezi fi gura 1). printre munţi de obsidiană, pe suprafeţe nesfârşite de Dar probe de foc, aşa zicând, s-au ivit mai târziu, grafice cumulative – acolo, fără doar şi poate, se în 1985, când Institutul de Arheologie – Academia ca perindă, proiectată la o scară convenabilă, umbra unuia atare – a pierdut casa-palat din strada N. Iorga (cedată care pe pământ s-a dovedit un om şi un nume: abuziv de regimul comunist artiştilor plastici – şi ei ALEXANDRU PĂUNESCU. loviţi, prin dărâmarea localului propriu, din prelungirea
Buletinul Muzeului „Teohari Antonescu“
https://biblioteca-digitala.ro Un om, un nume… 191 fi gura 1 - fi
2007, vol. 9, anul IX-XII, p. 189-192
https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro