Idolii Forului De Ce O Clasă De Mijloc a Spiritului E De Preferat „Elitei” Intelectualilor Publici
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
Idolii Forului De ce o clasă de mijloc a spiritului e de preferat „elitei” intelectualilor publici 13 eseuri de Sorin Adam Matei, Daniel Barbu, Caius Dobrescu, Mircea Flonta, Gabriel Andreescu, Stelu Şerban, Lucian Năstasă Kovacs, Marius Ghilezan,Vasile Morar, Bruno Ştefan, Alexandru Matei, Istvan Aryanosi, Mona Momescu urmate de o anchetă a revistei Pagini.com Prefaţa Michael Shafir Sorin Adam Matei Mona Momescu editori InterAcademic Press 2009 Idolii.com 2009 InterAcademic Press ISBN LCCN ©Ideagora, 2009 InterAcademic Press An Ideagora division PO BOX 40551 Indianapolis, IN 46240 USA Email: [email protected] Acest volum poate fi discutat pe Internet la http://idolii.com cu ajutorul telefonului mobil Puteţi citi opiniile altor cititori despre această carte şi participa la discuţie, inclusiv cu autorii, vizitând versiunea acesteia pe internet la http://idolii.com. Pentru aceasta puteţi folosi fie un computer, fie un telefon mobil şi codurile 2D presărate prin acest volum. Codurile 2D pot fi interpretate de telefoanele mobile şi sunt o modalitate de a crea o legătură (hyperlink) între un obiect fizic şi internet. Codurile, care arată ca imaginile de mai jos, încorporează în pătrăţelele lor informaţia necesară pentru a aduce o pagină de web pe telefon fără a trebui să introduceţi adresa acesteia cu ajutorul tastaturii. Fără a pune cartea jos şi fără să aveţi nevoie de un computer, puteţi vizita orice pagină făcând o fotografie codurilor cu ajutorul mobilului. Ca să participaţi la conversaţie cu ajutorul telefonului mobil, acesta trebuie să aibă o cameră foto, o conexiune la internet şi un soft de tip 2d or QR code. Softul trebuie să fie compatibil cu telefonul dvs. şi poate fi descărcat gratis de majoritatea telefoanelor compatibile de la adresele http://i-nigma.mobi (cea mai bună resursă), http://reader.kaywa.com, http://quickmark.com.tw, http://upc.com, http://scanlife.com. Dacă aveţi un IPhone, recomandăm folosirea aplicaţiilor I-nigma sau Quick Mark. După ce încărcaţi softul pe telefon, nu trebuie decât să faceţi o fotografie codurilor 2d, cum sunt cele de mai jos. Automat, telefonul vă va duce la pagina de care sunt legate. Dacă telefonul dvs. nu poate descărca niciun soft, dar are o conexiune de internet, puteţi naviga către discuţiile pe marginea ideilor din carte folosind adresele de web precizate la fiecare capitol. Adresa sitului cărţii este http://idolii.com. Adresa de ajutor pentru codurile 2d este http://idolii.com/ajutor, de unde ne puteţi trimite şi email cu întrebări tehnice. Idolii forului INTELECTUALII? PUBLICI? Michael Shafir Discutaţi acest capitol cu autorul şi alţi cititori la http://idolii.com/shafir. Dacă aţi încărcat pe telefonul celular sau pe iPhone softul 2d code, aşa cum este descris pe pagina de gardă, scanaţi acest cod ca să citiţi comentariile capitolului pe net sau ca să vă exprimaţi propria opinie. N-aş fi crezut niciodată că un Deus ex machina mă va trimite cu câteva decenii înapoi. Definiţia intelectualului, diferenţa dintre aceasta şi noţiunea de intelighenţie (rusească la origini, dar implicit îmbrăţişată mai întâi în vestul Europei, mai apoi pe continentul american), legăturile acestuia cu sfera politică şi cea civică–iată numai câteva din problemele care mă determinaseră să amân cu câţiva ani buni susţinerea tezei de doctorat. În versiunea ei iniţială, lucrarea (Intelectualul şi Partidul: Partidul Comunist Român şi intelighenţia creativă în perioada Ceauşescu, Universitatea Ebraică din Ierusalim, 1981) fusese terminată cu patru ani înainte, şi conducătoarea ei, profesor Galia Golan, era entuziastă. Se preconizase deja data susţinerii, nu mai rămânea decât să corectez inevitabilele greşeli de tipar, cu atât mai inevitabile cu cât teza era scrisă în limba ebraică. Naiv ca (mai) orice doctorand care vede în teza sa apoteoza carierei academice şi nu primul ei pas, recitirea lucrării m-a nemulţumit profound. Scriam despre „intelectual” şi nu defineam termenul; scriam despre relaţia acestuia cu „politicul” şi nu ridicam întrebarea: „se deosebeşte această relaţie în sistemele monopoliste de tip comunist de relaţia dintre intelectual şi sfera politică în sisteme pluripoliste?”. Aşa cum îmi păreau lucrurile pe atunci, teza mea era o „poveste”. E drept, binişor trasă din condei, dar o „factologie” cu relevanţă, cel mult, provincială. Drept care, am anulat susţinerea lucrării şi m-am pus din nou cu burta pe carte. De unul singur, 1 Idolii forului am studiat sociologia cunoaşterii, am parcurs zeci de cărţi şi sute de articole, teza transformându-se în consecinţă radical. Spre disperarea conducătoarei mele de doctorat, care nu prea agrea acest gen de abordare. E adevărat că nu mi-a pus nicio piedică. Odată ajuns la mal, aveam să constat spre marea mea surprindere că teza deranja. Ea ridica acum probleme delicate, ceea ce nu fusese cazul când abordase avatarurile unor literaţi într-o ţară îndepărtată (nu geografic, ci mai degrabă spiritual) condusă de un dictator semianalfabet. Un singur exemplu e suficient: putea decanul de atunci al Facultăţii de ştiinţe politice (un eminent cunoscător al lui Hegel şi Marx, care între timp funcţionase câţiva ani buni ca director general al Ministerului Afacerilor Externe) afirma că aparţine categoriei intelectualilor? Potrivit noii versiuni a tezei, în cazul cel mai bun intelectualul (sau ceea ce numeam eu „intelighenţia creativă”) nu putea fi nicicum înregimentat politic. Shlomo Avineri (pentru că despre el este vorba) îşi „suspendase” calitatea de intelectual pentru o perioadă. E drept că eu foloseam exemplul lui Henry Kissinger pentru a ilustra problema, dar Avineri poate fi suspectat de orice altceva decât de lipsă de inteligenţă. Recenta controversă privind „intelectualii lui Băsescu” mă retrimite, aşadar, către anii tinereţii. Îmi pare că pentru a elucida controversa, este nevoie de cel puţin două clarificări. La prima am făcut deja aluzie: poate intelectualul fi politic înregimentat? A doua elucidare impune o oarecare nuanţare a termenului „public”. Sărind în apărarea lui Traian Ungureanu, căruia ziarul Cotidianul i-a închis în nas uşa după ce îşi anunţase candidatura la Europarlamentare pe listele Partidului Democrat-Liberal, Vladimir Tismăneanu se indigna în blogul său, din care cineva mai răbdător ca mine pescuieşte din când în când memorabile panseuri pentru o viitoare colecţie: „Citesc cu stupoare diverse luări de poziţie care încearcă să sugereze o incompatibilitate între obiectivitatea jurnalistică şi susţinerea unei pozitii politice. Nu l-a susţinut Raymond Aron (editorialist vreme de decenii la Le Figaro) pe generalul de Gaulle? Nu a susţinut Gazeta Wyborcza în Polonia direcţia civic-liberală? Şi-au ascuns vreodată Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca opţiunile anticomuniste? A renunţat Traian Ungureanu la facultăţile sale analitice care îl plasează la etajul de vârf a ceea ce înseamnă jurnalismul democratic românesc? Strategia dublelor standarde este întodeauna păguboasă”. Este mai ales păguboasă atunci când standardele folosite cântăresc unităţi incomparabile calitativ sau cantitativ, sunt tentat să adaug. Când a candidat Raymond Aron pe listele partidului gaullist? A susţine o direcţie politică este una, a te înrola în rîndurile celor care aspiră la o poziţie în 2 Idolii forului cadrul acestei direcţii este cu totul altceva. Susţinerea lui Băsescu de către Ungureanu nu datează de ieri-alaltăieri. Jurnalistul a avut zeci de ocazii să o facă în paginile Cotidianului şi nimeni, din câte ştiu, nu a ridicat vreo obiecţie. Opinille lui au văzut lumina tiparului alături de ale unor înverşunaţi critici ai aceluiaşi Băsescu. Este ABC-ul unui jurnalism democratic, şi păcat de anii irosiţi în Occident dacă dl. Tismăneanu nu pricepe elementarul. Dar, se vor auzi voci din rândurile celor obişnuiţi să gândească în termenii dublelor standarde inaplicabile, cum se explică atunci faptul că unii politicieni (Adrian Severin este numai un exemplu) au rubrici permanente în diferite cotidiene? Simplu: identitatea politică a acestora este cunoscută şi etalată ca atare. Nu există nicio şansă ca cititorul cât de cât informat să îl suspecteze pe domnul Severin de obiectivitate politică. Nu la fel stau lucrurile cu domnul Ungureanu, care, în ciuda elogiilor tismăniene („facultăţile sale analitice care îl plaseaza la etajul de vârf a ceea ce înseamna jurnalismul democratic românesc”) rămâne deocamdată cunoscut mai degrabă ca filosof al balonului rotund. Cât despre angajarea politică a celor de la Gazeta Wyborcza sau (vorbesc în cunoştinţă de cauză!) a celor de la Europa Liberă: da, ea a existat desigur, dar sub forma unei ideologii asumate de întregul colectiv. Nimeni nu deschidea Radio Europa Liberă pentru a afla de acolo care editură anonimă din Asia a polimerit-o pe „marele savant de statură mondială.” Problema „intelectualului angajat” este dezbătută de foarte mult timp. În ce mă priveşte, şi dacă scoatem din categoria intelectualilor pe aşa- numiţii „intelectuali tehnici”, termenul este un pleonasm. Istoriceşte vorbind, termenul de intelectual este relativ recent, dar nu şi funcţia principală îndeplinită de intelectual în societate. Sociologul american Lewis A. Coser consideră că această funcţie este în primul rând una de definire a „valorilor de bază ale societăţii.” Dar tocmai aceasta este şi una din funcţiile principale ale oricărui regim politic, indiferent de natura sa. De unde rezultă că în timp ce între intelectuali (în sensul de „intelighenţie”) şi putere conflictul sau potenţialul conflictual este unul de natură sistemică, lucrurile diferă în cazul intelectualităţii