Monitorul Oficial Partea I
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
Load more
Recommended publications
-
Clujenii Au Participat În Număr Mare La
Prima zi, marţi, 2 Anna-Leena înţr-unul din 10), apoi, de la orele 18, tot I "contrar aşteptărilor, cea . dor al Finlândei la Bucureşti, fiind o "borabă" dezamorsată decembrie, a cuprins rolurile principale). Ziua de la cinematograful “Arta”, ' He a 80-a aniversare a zilei a deschis festivităţile celor încă din start. două zile finlandeze la Cluj- Invitata de onoare este prezentarea filmului “Mona astăzi, 3 decembrie, are prezentarea filmului; raionale a Finlandei la Cluj- “Dragoste de acvariu” Jpoca a debutat în linişte Ziua naţională a Finlandei Ia Ciuj-N apoca (producţie 1993, regia: Claes ti pace. în orice caz, O lsson), la baza filmului parte de tensiunile Napoca, printr-un speech scriitoarea, actriţa şi solista şi vrem ea dragostei înscrise în p ro gra m , o stînd romanul cu acelaşi titlu sobru, într-o franceză Anna-Leena Harkonen, un înflăcărate” (producţie 1983, întîlnire a invitatei -la al Annei-Leena Harkonen. Î^Excelenţa-sa, domnul impecabilă, limba maghiară nume deosebit de apreciat, regia: Mikko Niskanen, cu Facultatea de Litere (ora Demostene ŞOFRON J^Mikko Heikinheimo, amtosa- Vremea va fi în general închisă, cu cerul mai mult acopcrit. Răzleţ va ploua. în zona montană precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţâ şi ninsoare. Vîntul va sufla slab la moderat din sector SE, iar temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 8® C. Izolat dimineaţa se va semnala ceaţă. Ieri la ora 12, la Ciuj-Napoca, se înregistrau 6” C, iar presiunea atmosferică era de 717 mmHg în scădere). 1 ANUL IX NR. 2143 MIERCURI de serviciu: Octavian NICULESCU. 3 DECEMBRIE 1997 In pagina a 16-a: harta ISSN 1220-3203 privind starea probabilă a 16 PAGINI 600 LEh vremii, valabilă pentru azL v~ C\ 1 Clujenii au participat în număr mare I O p t n o i I la sărbătorirea Zilei Naţionale a României I I ILIE CALIAN ~ V Deşi era cea din ran ă zi a 1 Decembrie a mai cuprins I unui wcek-end prelungit (pe . -
Din Nou Slujbe Religioase În Aer Liber Veteranii De Razboi
România şi-a respectat angajamentele internaţionale Calendar 1 9 9 9 -O - militare indiferent de dificultăţile interne < S D s E > îes BapiEsSa 8 m jelg Ha 50, iele începînd cu * la ieri, I ianuarie îiie TARIFELE b/ic '999 PENTRU bonamentul i ziarul SERVICIILE Adevărul z i a r m dependen t TELEFONICE je Cluj* (începînd cu iste LUNI, ANUL IX NR. 2 468 28 DECEMBRIE 1S S 8 1 ianuarie 1999) 20.000 lei (http://www.dntaj.ro/adevarutf ISSN 1220-3203 16 PAGINI 1 .0 0 0 LEI i a S60SH13 C o lin d u l b e lş u g u lu i VALER CHIOREANU C ' u siguranţă, anul 1998 a fost unul foarte greu pentru PNŢCD. Nu neapărat pentru faptul că aflîndu-se în a m a r _ fruntea unei coaliţii zguduite periodic de seisme Aţi trăit cu impresia câ sărbătoarea mai mult sau mai puţin importante, a fost nevoit sâ poarte Crăciunului a fost mai ştearsă anul acesta? tratative îndelungate, uneori istovitoare, cu aliaţii. De regulă, Că petrecerea n-a mai avut vibraţia specială politicienii aflaţi în fruntea bucatelor se înţeleg între ei. M ai de altădată? Dacă da, atunci aţi rezonat cu lasă unul, mai lasă celălalt şi, la capătul unor şedinţe unde cei nouă jurnalişti clujeni care au plecat cu se schimbă replici nu întotdeauna prieteneşti, sfîrşesc prin colindul în Ziua de Crăciun. a se pupa şi ies în faţa poporului strîngîndu-şi mîinile şi Nouă ziarişti obişnuiţi să petreacă în felicitîndu-se că au izbutit să depăşească momentul c ritic. -
Political Ideology and Fiscal Policy. the Case of Romania
POLITICAL IDEOLOGY AND FISCAL POLICY. THE CASE OF ROMANIA Tudor CIUMARA, PhD* Abstract The main question asked in this paper regards the possible influence of political ideology on the fiscal policy measures proposed and implemented by the Romanian government. We observe the political affiliation of the ministers of finance and the positioning of their parties on the left-right axis. We find there is a certain equilibrium in terms of the duration the Ministry of Finance portfolio was occupied by a representative of the centre-left versus centre-right parties. The analysis of the influence of ideology on policy is complicated by external facts such as political, social and economic context. Keywords: government, finance, political party JEL Classification: D72, E62, G18 The easiest way of segmenting the political spectrum is to use the left-right axis. A preferred field of displaying the ideological orientation of the politicians is the economic one, largely the fiscal area. Normally, we can expect a “left-wing” government to be more interventionist, to promote a fiscal policy relying on larger deficits, while the “right-wing” government is expected to promote a policy of state withdrawal from the economy and to reduce the budget deficits. Theoretically, the left-wing governments might be expected to direct their fiscal policy in a counter-cyclical manner, more restrictive during the periods with low unemployment rates, and in a stimulative manner during the periods with high unemployment rates. Similarly, the right- wing governments might be inclined towards a pro-cyclical approach, in which the fiscal policy stimulates during the periods of boom and restricts during the periods of crisis. -
Continuity and Change in Family Policies of the New European Democracies: a Comparison of Poland, Hungary and Romania
CONTINUITY AND CHANGE IN FAMILY POLICIES OF THE NEW EUROPEAN DEMOCRACIES: A COMPARISON OF POLAND, HUNGARY AND ROMANIA PART II: PATH DEPENDENCE AND PATH DEPARTURE IN FAMILY POLICIES SINCE 2000 An NCEEER Working Paper by Tomasz Inglot, Minnesota State University-Mankato Dorottya Szikra, Eötvös University-Budapest (Hungary) Cristina Raţ, Babeş-Bolyai University Cluj-Napoca (Romania) National Council for Eurasian and East European Research University of Washington Box 353650 Seattle, WA 98195 [email protected] http://www.nceeer.org/ TITLE VIII PROGRAM Project Information* Principal Investigator: Tomasz Inglot NCEEER Contract Number: 825-10 Date: November 14, 2011 Copyright Information Individual researchers retain the copyright on their work products derived from research funded through a contract or grant from the National Council for Eurasian and East European Research (NCEEER). However, the NCEEER and the United States Government have the right to duplicate and disseminate, in written and electronic form, reports submitted to NCEEER to fulfill Contract or Grant Agreements either (a) for NCEEER’s own internal use, or (b) for use by the United States Government, and as follows: (1) for further dissemination to domestic, international, and foreign governments, entities and/or individuals to serve official United States Government purposes or (2) for dissemination in accordance with the Freedom of Information Act or other law or policy of the United States Government granting the public access to documents held by the United States Government. Neither NCEEER nor the United States Government nor any recipient of this Report may use it for commercial sale. * The work leading to this report was supported in part by contract or grant funds provided by the National Council for Eurasian and East European Research, funds which were made available by the U.S. -
Deva I Scrisoare Deschisă Adresată Conducerii S.C
SALA DE lectură ÎN ZIARUL DE ASTĂZI: ©GLUMA 2ILUI© ÎN EDIȚIA DE MÂINE: • Mentalități. Iureșul vulgarității • în prim- • Scrisoare deschisă către conducerea S.C. plan, omul cu problemele sale •Și în medicină Haber International SA Hațeg • Constituirea • - Costele, de ce n-o avea Albania nici un avem specialiști valoroși • Al treilea Festival al Consiliului consultativ al organizației de tineret campion mondial la înot? familiilor etnic-mixte din România „Armonia”- P.U.R. • Despre starea de gospodărire a gărilor - Simplu. Orice albanez care înoată ceva mai Tg. Mureș • Cosînzeana • Viața Hunedoarei • din județ • Sport • Pulsurile Devei • Femina bine a ajuns în Italia... ^Programe săptămânale TV_________________ COTIDIAN INDEPENDENT APARE LA DEVA I SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ CONDUCERII S.C. HABER INTERNATIONAL S.A. HAȚEG DOMNULE DIE ECTOR bere “Hațegana "aproape în GENERAL, toată tara. Pe ilnhi de 7 decembrie Dar să începem cu con 1997se împlinesc 20 de ani structorii: ca șefi ai de etînd s-a produs primii șantierului Fabricii de bere CUVÂNTUL “ȘARJA" de bere iu Hațeg. ii amintim pe ing. Marcu Dar istoria acestei fabrici a Adrian, ing. Dăuescu Petri' [început în 4 august 1974, (Dumnezeu să-l odih când s-a excavat prima cupă nească!), iar Ia instalații, pe ■ de pământ. Eram pe atunci ing. Otrocol Valentin și pe salariati: subsemnatul, ee. maistrul Tache. Coor Rojin Ioan - contabil fief și donarea de la Timișoara a Popa Elena - secretar dacti fost realizată de conducerea lograf. Proiectant general - trustului, director ing. ISPC AIA RUCUREȘTI, co Moidt Gheorghe (decedat), ‘ LIBER lectiv condus de ing. de ing. Roșea și de șefii de ANUL IX ■ Nr. -
Monitorul Oficial Partea I
PARTEA I Anul IX Ñ Nr. 84 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI ªI ALTE ACTE Miercuri, 7 mai 1997 SUMAR Nr. Pagina Nr. Pagina DECRETE HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI 167. Ñ Hotãrâre privind constituirea Comisiei Centrale 173. Ñ Decret privind trecerea în rezervã a unui gene- Tripartite GuvernÑSindicateÑPatronate din ral de divizie din Ministerul Justiþiei ...................... 1 ramura Mine-Geologie............................................... 3Ð5 169. Ñ Hotãrâre privind unele mãsuri pentru organiza- 174. Ñ Decret privind trecerea în rezervã a doi gene- rea unor acþiuni de protocol de cãtre Guvern ....... 6Ð7 rali din Ministerul Apãrãrii Naþionale ...................... 2 170. Ñ Hotãrâre privind modificarea anexei la Hotãrârea Guvernului nr. 626/1995 pentru aprobarea listei 175. Ñ Decret privind acordarea gradului de general de societãþilor comerciale care se privatizeazã potrivit brigadã unui colonel din Ministerul Apãrãrii Naþionale Legii nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de ºi trecerea în rezervã a acestuia .......................... 2 privatizare ................................................................. 7 171. Ñ Hotãrâre pentru aprobarea contractãrii serviciilor 176. Ñ Decret privind înaintarea în gradul de general de cazare de cãtre Senat ºi Camera Deputaþilor 7Ð8 de divizie a unui general de brigadã din Ministerul 174. Ñ Hotãrâre pentru modificarea ºi completarea de Interne ................................................................ 3 anexei la Hotãrârea Guvernului nr. 1.048/1996 .... 8 DECRETE PREªEDINTELE ROMÂNIEI DECRET privind trecerea în rezervã a unui general de divizie din Ministerul Justiþiei În temeiul art. 99 alin. (1) din Constituþia României ºi al art. 43 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, având în vedere propunerea ministrului justiþiei, Preºedintele României d e c r e t e a z ã : Articol unic. -
Issues on Romania's Integration Into The
ROMANIAN ACADEMY The Reflection Group The Evaluation of the State of the National Economy ESEN-2: An Open Project ISSUES ON ROMANIA’S INTEGRATION INTO THE EUROPEAN UNION. REQUIREMENTS AND EVALUATION - 2001-2002 SYNTHESIS - The Department of Economic and Juridical Sciences and Sociology of the Romanian Academy National Institute of Economic Research Centre for Economic Information and Documentation ROMANIAN ACADEMY The Reflection Group The Evaluation of the State of the National Economy General Co-ordination: Academician Eugen SIMION President of the Romanian Academy Executive Co-ordination: Academician Aurel IANCU Scientific Orientation and Evaluation Council The Department of Economic and Juridical Sciences and Sociology of the Romanian Academy Acad. Tudorel POSTOLACHE, President of the Department; Prof. Dr. Constantin BĂRBULESCU, c.m.; Acad. Mircea Paul COSMOVICI; Prof. Dr. Daniel DĂIANU, c.m.; Acad. Emilian DOBRESCU; Prof. Dr. Ion DOGARU, c.m.; Acad. Ion FILIPESCU; Acad. Aurel IANCU, Executive Vicepresident; Prof. Dr. Constantin IONETE, Honorary Member of the Romanian Academy; Prof. Dr. Mugur C. ISĂRESCU, c.m.; Acad. Costin KIRIŢESCU; Prof. Dr. Vasile STĂNESCU, Honorary Member of the Romanian Academy; Acad. Iulian VĂCĂREL; Prof. Dr. Gheorghe ZAMAN, c.m.; Prof. Dr. Cãtãlin ZAMFIR, c.m. National Institute of Economic Research Prof. Dr. Mircea CIUMARA, General Director; Prof. Dr. Valeriu IOAN-FRANC, Deputy General Director; Prof. Dr. Gheorghe DOLGU Scientific Directorate and Secretariat Prof. Dr. Valeriu IOAN-FRANC; Prof. Dr. Sorica SAVA; Mircea FÂŢĂ; Drd. Aida SARCHIZIAN; Dan OLTEANU This edition was financially supported by the European Community, Grant B7-030-ZZ00 24.03.08.15. The work includes the authors’ opinions only and, therefore, it does not express the official position of the European Community. -
Reciprocity and Social Order: What Do
Forum Series on the Role of Institutions in Promoting Economic Growth Extending the Analysis: Romania Lessons from the Investors Roadmap: Implementation Challenges and An Exploratory Assessment of the Major Barriers to Rural Entrepreneurship from a New Institutional Economic Perspective By Paul Dragos Aligica, Fellow Peter Leeson, Christopher Coyne, Graduate Fellows Mercatus Center at George Mason University Forum 8 New Institutional Economics and Development: Case Studies and Applications 17 September, 2003 Washington D.C. Forum Series on the Role of Institutions in Promoting Economic Growth Directed by the Mercatus Center at George Mason University and The IRIS Center Sponsored by USAID’s EGAT EG SEGIR/LIR PCE-I-00-97-00042-00, TO 07 About the Series The objectives of the Forum Series are to help USAID make its donor assistance more effective and sustainable by incorporating insights from the New Institutional Economics into USAID’s programming and delivery of development assistance. Services for Forums 6,7, and 8 are provided by the Mercatus Center at George Mason University and its consultants and the Center for Institutional Reform and the Informal Sector (IRIS). Editor for Forums 6, 7, and 8 is Peter Boettke, the project director for this portion of the Series with support from the overall project director, Clifford Zinnes, and the Forums Steering Committee (Ed Connerley, Jim Ellliott, Jonathan Sleeper, and Mark Gellerson), chaired by the activity’s COTR, Fred Witthans. Funding for the Series is provided by USAID’s Bureau for Economic Growth, Agriculture, and Trade, Office of Economic Growth through SEGIR/LIR contract PCE-00-97-00042-00, Task Order 07. -
Romania Assessment
COUNTRY ASSESSMENT: ROMANIA April 2000 Country Information and Policy Unit CONTENTS I. SCOPE OF DOCUMENT 1.1 - 1.5 II. GEOGRAPHY 2.1 III. HISTORY A. Recent Political History 3.1-3.2 B. Economic History 3.28 - 3.39 IV. INSTRUMENTS OF THE STATE A. Political Affairs 4.1 - 4.4 B. The 1996 Elections 4.5 - 4.9 C. The Right of Citizens to change their Government 4.10 - 4.11 D. The Romanian Constitution 4.12 - 4.13 E. Security Services 4.14 - 4.24 i) Police and Human Rights 4.25 - 4.26 ii) Complaints and abuses by the Police 4.27 - 4.39 iii) Employment of Police Officers 4.40 - 4.41 iv) Corpul Gardienilor Publici (CGP) 4.42 F. The Judiciary 4.43 - 4.66 G. Legal Rights/Detention 4.67 - 4.81 H. Prisons 4.82 - 4.87 I. Social Welfare 4.88 J. Education 4.89 - 4.101 K. Refugees 4.102 - 4.106 L. Europe and NATO 4.107 - 4.110 1 V. HUMAN RIGHTS A. Actual Practice with regard to Human Rights 5.1 – 5.25 B. Women 5.26 – 5.38 C. Children 5.39 – 5.45 D. Homosexuals 5.46 – 5.62 E. People with Disabilities 5.63 F Freedom of Religion 5.64 – 5.75 . G. Jews 5.76 – 5. 79 H. Jehovah’s Witnesses 5.80 – 5.83 I. Main Religions 5.84 – 5.86 J. Ethnic Minority Groups (General) 5.87 – 5.102 K. Hungarians 5.103 –5.114 L. Roma (Gypsies) 5.115 –5.139 . -
PDF Compression, OCR, Web-Optimization with CVISION's
PARTEA I Anul XII Ñ Nr. 266 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI ªI ALTE ACTE Marþi, 13 iunie 2000 SUMAR Nr. Pagina HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI 456. Ñ Hotãrâre pentru aprobarea Planului de acþiune al Programului guvernamental pe anul 2000 ºi pe perioada 2001Ñ2004...................................... 1Ð48 HOTÃRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI GUVERNUL ROMÂNIEI HOTÃRÂRE pentru aprobarea Planului de acþiune al Programului guvernamental pe anul 2000 ºi pe perioada 2001Ñ2004 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituþia României, Guvernul României adoptã prezenta hotãrâre. Articol unic. Ñ Se aprobã Planul de acþiune al 2001Ñ2004, prevãzut în anexa care face parte integrantã Programului guvernamental pe anul 2000 ºi pe perioada din prezenta hotãrâre. PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISÃRESCU Contrasemneazã: Ministru de stat, preºedintele Consiliului p. Ministrul transporturilor, de Coordonare Economico-Financiarã, Adrian Marinescu, Mircea Ciumara secretar de stat Ministru de stat, ministrul afacerilor externe, Ministrul muncii ºi protecþiei sociale, Petre Roman Smaranda Dobrescu Ministru de stat, ministrul justiþiei, Ministrul educaþiei naþionale, Valeriu Stoica Andrei Marga Ministru de stat, ministrul sãnãtãþii, Ministrul apelor, pãdurilor Hajdœ G‡bor Ministrul industriei ºi comerþului, ºi protecþiei mediului, Radu Berceanu Romicã Tomescu Ministrul finanþelor, Ministrul funcþiei publice, Decebal Traian Remeº Vlad Roºca p. Ministrul agriculturii ºi alimentaþiei, Ministrul lucrãrilor publice ªtefan Pete, ºi amenajãrii teritoriului, secretar de stat Nicolae Noica Bucureºti, 2 iunie 2000. Nr. 456. PDFCompression compression, by CVISION OCR, Technologies’ web-optimization PdfCompressor. with CVISION's For Evaluation PdfCompressor Purposes Only 2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 266/13.VI.2000 ANEXà Reprodus în facsimil PLAN DE ACÞIUNE al Programului guvernamental pe anul 2000 ºi perioada 2001Ñ2004 PDFCompression compression, by CVISION OCR, Technologies’ web-optimization PdfCompressor. -
Romania and the Enlargement of the European Union
SECRETARIAT WORKING PARTY TASK-FORCE "ENLARGEMENT" THE COORDINATOR Luxembourg, 19 April 2000 JF/bo Briefing No 3 ROMANIA AND THE ENLARGEMENT OF THE EUROPEAN UNION (Update No 3) * The views expressed in this document are not necessarily those held by the European Parliament as an institution. INTRANET: http://www.europarl.ep.ec/enlargement INTERNET: http://www.europarl.eu.int/enlargement EPADES: epades\public\elargiss PE 167.297/rév.3 Or. EN EN EN The briefings drafted by the European Parliament Secretariat's Task Force on Enlargement aim to present in a systematic, summary form, the state of discussions on the various aspects of enlargement of the Union and the positions adopted by the Member States, the applicant countries, and European institutions. Briefings will be updated as the negotiations progress. The following briefings have already been published: Number Title PE No Date Languages 1 Cyprus and membership of the European Union 167.284/rev.4 18.03.99 All 2 Hungary and the enlargement of the European Union 167.296/rev.2 01.02.99 All 3 Romania and its accession to the European Union 167.297/rev.2 26.02.99 All 4 The Czech Republic and the enlargement of the European Union 167.335/rev.3 18.10.99 All 5 Malta and the relations with the European Union 167.350/rev.3 01.07.99 All 6 Bulgaria and the enlargement of the European Union 167.392/rev.3 11.10.99 All 7 Turkey and relations with the European Union 167.407/rev.2 17.06.99 All 8 Estonia and the enlargement of the European Union 167.409/rev.1 08.10.98 All 9 Slovenia and accession to -
Victor Ciorbea a Acceptat Demisia Lui Traian Băsescu
^ m n n m a r , i ^ .în n m m -w i mumir-it m in a *t h i. m itrn -—«rni VICTOR CIORBEA A ACCEPTAT DEMISIA LUI TRAIAN BĂSESCU Premierul Victor Cioibea a anunţat, luni seara, că a acceptat demisia toate afirmaţiile făcute, în caz contrar urmînd Să declanşeze procedurile ministrului Transporturilor, Traian Băsescu, survenită ca urmare a ' de demitere a acestuia Traian Băsescu a refuzat să retracteze declaraţiile, declaraţiilor critice pe care acesta le-a formulat la adresa Executivului. ‘ anunţîndu-şi demisia. Şeful Executivului i-a mulţumit lui Traian Băsescu Premierul Victor Ciorbea l-a criticat, în şedinţa de guvern,:pe Traian pentru activitatea desfăşurată timp de un an. Ciorbea a precizat că îi va Băsescu pentru afirmaţiile făcute într-un-interviu publicat, luni, de solicita acestuia să gestioneze “treburile, curente” ale Ministerului cotidianul “Evenimentul Zilei”. Şeful Executivului i-a cerut ministrului Transporturilor pînă la numirea unui succesor, care urmează sâ fie Transporturilor ca în maxim 10 zile fie să demisioneze, fie să retracteze nominalizat de PD, căruia îi revine acest portofoliu. 5 Vremea va fi închisă şi ; o n a m e n te relativ caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult acoperit Local 0ĂRUL vor cădea precipitaţii mixte, iar la munte va ninge. Vîntul UL R Ă M ÎN E va sufla slab' Temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 5 grade C. Izolat se va ziar independent semnala ceaţă pe văi. Meteorolog de serviciu MARTI Narcis MAIER 13.000 ANUL IX NR. 2164 lei/lună 30 DECEMBRIE 1997 în pagina a 16-a: hatta ISSN 1220-3203 16 PAGINI 600 LEI privind starea probabilă a a -iap-va ACUM! vremii, valabilă pentru azi.