Raport Privind Starea Teritoriului România 2017

RAPORT PRIVIND STAREA TERITORIULUI

ROMÂNIA 2017

Cuprins INTRODUCERE ...... 7 I. CONTEXT SOCIO-ECONOMIC GENERAL (rețea de localități, aspecte demografice și sociale) ...... 8 CARACTERISTICI ALE REȚELEI DE LOCALITĂȚI ...... 8 GRADUL DE URBANIZARE ...... 13 EVOLUȚIA INTRAVILANULUI LA NIVEL DE UNITATE ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ. DOCUMENTAȚII DE URBANISM (PUG). AUTORIZAȚII DE CONSTRUCȚIE ...... 15 RISCURI NATURALE ...... 19 EVOLUȚIA POPULAȚIEI...... 25 FENOMENE / STRUCTURI DEMOGRAFICE ...... 29 ACCESUL LA SERVICIILE DE EDUCAȚIE ...... 30 ASPECTE PRIVIND SĂRĂCIA ȘI EXCLUZIUNEA SOCIALĂ ...... 42 PRODUSUL INTERN BRUT PE LOCUITOR – EVOLUȚIE ȘI DISPARITĂȚI TERITORIALE ...... 45 INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE (ISD) ...... 47 DINAMICA ANTREPRENORIALĂ ...... 49 RESURSE TURISTICE ...... 54 FONDURI STRUCTURALE ...... 57 BUGETE LOCALE ...... 60 II. INDICATORI DE STARE – ECHIPAREA TERITORIULUI ...... 62 INFRASTRUCTURA RUTIERĂ...... 62 ACCESUL LA LOCUIRE ȘI CALITATEA LOCUIRII ...... 68 TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL ...... 77 ALIMENTAREA CU APĂ CURENTĂ ȘI RACORDAREA LA SISTEME DE CANALIZARE ...... 80 INFRASTRUCTURA ȘCOLARĂ...... 86 UNITĂȚI MEDICALE ...... 91 ASPECTE PRIVIND ACCESUL POPULAȚIEI LA TIC ȘI SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ ...... 95 III. PROGRAME FINANȚATE DIN BUGETUL DE STAT (MDRAP) CARE SPRIJINĂ ECHIPAREA TERITORIULUI ȘI CREȘTEREA ACCESULUI LA SERVICII ...... 97 Anexa ...... 116

Lista figurilor

Figura 1 UAT-uri în care s-au produs scăderi accentuate de populație ...... 11

Figura 2 Densitatea populației (2017) ...... 12

Figura 3 Gradul de urbanizare la nivel județean (2017) ...... 14

Figura 4 Densitatea populației în intravilan (2016) ...... 16

Figura 5 Media anuală a autorizațiilor de construire (2008-2016) ...... 18

Figura 6 Potențialul de expunere la hazarduri naturale ...... 19

Figura 7 Orașe și municipii pentru care intensitatea seismică este minimum 7 grade MSK ...... 21

Figura 8 Vulnerabilitatea orașelor și municipiilor la inundații ...... 22

Figura 10 Vulnerabilitatea orașelor și municipiilor la alunecări de teren ...... 24

Figura 11 Evoluția populației statelor europene între 2001 și 2015 ...... 25

Figura 12 Populația după domiciliu (2017) ...... 28

Figura 13 Piramida vârstelor...... 29

Figura 14 Structura populației școlare statelor europene pe niveluri de educație...... 30

Figura 15 Rata netă de cuprindere școlară pe niveluri de educație...... 31

Figura 16 Rata abandonului școlar pe medii de rezidență, învățământ primar și gimnazial...... 32

Figura 17 Evoluția populației școlare (2002-2016)...... 34

Figura 18 Proiectarea populaţiei şcolare în anii 2030 şi 2060 ...... 35

Figura 19 Evoluția ratei mortalității infantile pe medii de rezidență...... 37

Figura 20 Durata medie a vieții pe medii de rezidență (speranța de viață la naștere)...... 39

Figura 21 Rata de înscriere la medicul de familie...... 40

Figura 22 Acoperirea teritorială a serviciilor de sănătate (2016) ...... 41

Figura 23 Rata riscului de sărăcie și excluziune socială în anul 2016 (%)...... 42

Figura 24 Zone marginalizate rurale (sus) si urbane (jos) ...... 43

Figura 25 Evoluția ratei de ocupare și a ratei șomajului pe medii de rezidență, în perioada 1996-2016...... 44

Figura 26 PIB-ul regional pe cap de locuitor (2015) PPC (UE28=100)...... 45

Figura 27 PIB pe locuitor (2015) și evoluția PIB în perioada 2002-2015 ...... 46 3

Figura 28 Repartizarea pe județe a soldului ISD (2016)...... 47

Figura 29 Distribuția ISD din afara spațiului european (2003-2015) ...... 48

Figura 30 Numărul de întreprinderi, angajați și cifra de afaceri ca % din totalul întreprinderilor cu sub 250 angajați ...... 49

Figura 31 Dinamica înmatriculărilor de persoane fizice și juridice (2017) ...... 50

Figura 32 Întreprinderi active la un an de la înființare (2016) ...... 51

Figura 33 Întreprinderi nou create pe medii de rezidență (2015) ...... 51

Figura 34 Numărul firmelor la 1000 locuitori la nivelul unităților administrativ-teritoriale ...... 53

Figura 35 Destinații pentru călătoriile în străinătate ale rezidenților UE-28 (înnoptări), 2016 %...... 54

Figura 36 Zone cu resurse turistice ...... 56

Figura 37 Situația absorbției fondurilor structurale ...... 57

Figura 38 Situația proiectelor finanțate din PNDR 2014-2020 ...... 58

Figura 39 Număr de contracte finanțate din fonduri europene ...... 59

Figura 40 Indicele autonomiei locale...... 60

Figura 41 Cheltuieli cu servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape din bugetele locale pe locuitor (2016) ...... 61

Figura 42 Gradul de modernizare a drumurilor județene (2017) ...... 63

Figura 43 Gradul de modernizare a drumurilor comunale (2017) ...... 64

Figura 44 Model de prioritizare a investițiilor în drumuri comunale...... 65

Figura 45 Fondul de locuințe în funcție de perioada construirii...... 68

Figura 46 Ponderea populației care nu deține baie, duș sau toaletă (2010 și 2015) (%din total)...... 70

Figura 47 Ponderea gospodăriilor după dotarea utilitară a locuinţelor, pe medii de rezidenţă, în total gospodării din fiecare categorie (%)...... 70

Figura 48 Rata de supraaglomerare în 2016 (%)...... 71

Figura 49 Numărul locuințelor terminate în mediul rural în perioada 1990-2017 ...... 73

Figura 50 Suprafața locuibilă la nivel de UAT în anul 2016 ...... 74

Figura 51 Locuințe în proprietatea statului % ...... 75

Figura 52 Locuințe cu closet cu apă în interior % ...... 76

Figura 53 Transportul public local în anul 2017 (mii pasageri)...... 77

Figura 54 Evoluția lungimii liniei simple în transportul public local în perioada 1990-2017...... 78

Figura 55 Evoluția transportului public local pe categorii ...... 79

Figura 56 Populația conectată la stații de epurare a apelor uzate (tratare secundară), 2000 și 2015 (%)...... 80

Figura 57 Gradul de racordare la sisteme de alimentare cu apă (2016) ...... 81

Figura 58 Populația conectată la sisteme de canalizare (2017) ...... 82

Figura 59 Extinderea rețelei simple de apă pe medii de rezidență între 1990-2016...... 83

Figura 60 Gradul de racordare la apă, canalizare și energie electrică ...... 84

Figura 61 Evoluția numărului de unități de învățământ pe medii de rezidență...... 86

Figura 62 Localizarea unităților școlare neautorizate în anul 2017 ...... 88

Figura 63 Model de prioritizare a investițiilor în infrastructura școlară ...... 89

Figura 64 Unități sanitare (nr. total) în mediul rural (2016) ...... 93

Figura 65 Model de prioritizare a investițiilor în infrastructura de sănătate/ ...... 94

Figura 66 Frecvența accesării internetului ...... 95

Figura 67 Distribuția localităților rurale „zone albe NGN" – fără rețele de generație viitoare ...... 96

Figura 68 Situația obiectivelor finantate prin CNI în perioada 2002-2016 ...... 97

Figura 69 Unități administrativ-teritoriale cu obiective finalizate prin PNCIPS în perioada 2017-2018 ...... 98

Figura 70 Obiective finanțate în domeniul construcției de locuințe în perioada 2010-2018 ...... 100

Figura 71 Unități administrativ-teritoriale unde se finanțează hărți de risc, respectiv realizarea PUG în anul 2018 ...... 101

Figura 72 Unități administrativ-teritoriale după numărul de obiective finanțate prin PNDL 1 și 2 ...... 105

Figura 73 Sume alocate pe județe și numărul de obiective pe UAT – PNDL (domeniul Drumuri) ...... 106

Figura 74 Sume alocate pe județe și numărul de obiective pe UAT – PNDL (domeniile Apă și canalizare) ..108

Figura 75 Sume alocate pe județe și numărul de obiective pe UAT – PNDL (domeniul Unități de învățământ) ...... 109

Figura 76 Unități administrativ-teritoriale după numărul de obiective de investiții finalizate în cadrul PNDL în perioada 2013-2018 ...... 110

Figura 77 Creșterea lungimii drumurilor județene și comunale modernizate în perioada 2012-2017 ...... 111

Figura 78 Creșterea lungimii rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în perioada 2012-2016 ...... 111

Figura 79 Localizarea obiectivelor pentru sisteme de alimentare cu apă și canalizare finanțate prin PNDL 1 (2013-2019) și corelarea cu creșterea lungimilor rețelelor de utilități în perioada 2012-2016 ...... 114 5

Figura 80 Localizarea obiectivelor de investiții pentru modernizarea drumurilor județene finanțate prin POR 2014-2020 și prin PNDL 2017-2020 ...... 115

INTRODUCERE

Una dintre principalele concluzii ale Conferinței HABITAT III, desfășurată la Quito, Ecuador, în octombrie 2016, a fost că ne aflăm într-un amplu și complex proces de schimbare. Globalizarea, contextul geo-politic, accesul la informație și dezvoltarea de noi canale de comunicare, creșterea conectivității și a mobilității persoanelor și bunurilor, precum și schimbarea profilului și a activităților economice au generat multiple provocări care au condus la rândul lor la modificarea modului de gândire, a așteptărilor și nevoilor locuitorilor și a investitorilor. Toate aceste energii și- au pus amprenta asupra modului de ocupare a teritoriului, teritoriul localităților din România înregistrând o dinamică accentuată în ultimii 25 de ani. Pentru a capitaliza aceste energii într-un sens pozitiv și pentru ca autoritățile publice să poată oferi un răspuns eficient la aceste provocări, este necesar să se asigure o bună evidență teritorială. Prin urmare, pe lângă instrumentele deja lansate (Strategia de dezvoltare teritorială a României, aflată în curs de aprobare în Parlament, Observatorul teritorial, platformă digitală ce asigură accesul la date teritoriale), propunem acest proiect, ce va fi prezentat anual, respectiv un raport privind starea teritoriului care oferă o modalitate de identificare a evoluției, tendințelor și schimbărilor din teritoriu, și reprezintă un prim pas în demersul de a identifica impactul teritorial al politicilor și programelor de finanțare, în special a celor cu finanțare națională. Pentru a furniza o informație actualizată, în elaborarea raportului au fost utilizate cele mai recente date statistice disponibile, care au fost analizate și puse în contextul impactului teritorial. Raportul nu cuprinde recomandări, obiective sau acțiuni, nu reprezintă o strategie sau un document de politică publică, ci o prezentare a informațiilor în profil teritorial, în cazul de față pentru perioada 2016-2017 (inclusiv date disponibile doar la recensământ).

I. CONTEXT SOCIO-ECONOMIC GENERAL (rețea de localități, aspecte demografice și sociale)

CARACTERISTICI ALE REȚELEI DE LOCALITĂȚI Conform Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajarea teritoriului naţional – secţiunea a IV-a – Rețeaua de localități, oraşele sunt ierarhizate pe 6 ranguri – din care 4 sunt specifice localităţilor urbane: rangul 0 - Municipiul Bucureşti, rangul I – 11 municipii de importanţă naţională: Bacău, Braşov, Brăila, Galaţi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Timişoara. Restul municipiilor sunt de rangul II, iar oraşele sunt de rangul III. Rețeaua de localități din România prezintă o distribuție spațială echilibrată, dar este puternic polarizată de către București, care cuprinde în zona de influență peste trei milioane de locuitori. De altfel, pe o rază mai mare de 100 km, localitățile înregistrează dificultăți în păstrarea forței de muncă tinere și specializate. Orașele care au înregistrat o dezvoltare puternică în ultimii 15-20 ani au fost acelea care beneficiază de o distanță consistentă față de București, aspect care le-a favorizat dezvoltarea unui rol de polarizare la nivel regional. Astfel, alte centre polarizatoare de anvergură, deși mai puțin extinse decât capitala, sunt Constanța, Timișoara, Brașov, Iași, Ploiești și Cluj-Napoca, cu aproximativ 500.000 de locuitori în zona de influență. Cu toate acestea, se semnalează încă un grad ridicat de hipertrofiere urbană, prin diferența dintre capitală și restul localităților urbane. La nivelul rețelei de localități, se remarcă absența unei categorii bine configurate de oraşe mijlocii, care ar fi avut un rol major în consolidarea nodurilor secundare ale rețelei și transmiterea către întregul teritoriu a efectelor de dezvoltare. Astfel, din totalul de 320 de localităţi urbane:  118 orașe au sub 10.000 de locuitori;  145 orașe au între 10.000 și 40.000 de locuitori;  32 de oraşe au între 40.000 și 100.000 de locuitori;  14 oraşe au între 100.000 și 200.000 de locuitori;  11 oraşe au peste 200.000 de locuitori. Problema clasificării satelor aparţinătoare atât în urban (la nivel de UAT), cât și în rural (la nivel de localitate), care împiedică accesul la fondurile europene dedicate zonelor rurale, a fost abordată în proiectul de Lege privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IV-a – Rețeaua de localități. În general, județele cu nivel ridicat al urbanizării au rețele urbane formate din mai multe municipii sau orașe (Constanța, Brașov, Timiș, Hunedoara etc). Cele mai urbanizate județe ale României sunt și cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, după cum rezultă din indicatorul PIB pe cap de locuitor. Totodată, se constată faptul că zonele care se confruntă cu cele mai multe probleme economice se concentrează în județele care au un grad de urbanizare redus. Potrivit raportului Băncii Mondiale Competitive cities, au fost evidențiate o serie de zone cu potențial ridicat de urbanizare:  suburbiile polilor de creştere şi dezvoltare existente (cum sunt Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Târgu-Mureş);  conurbaţia Bucureşti-Ploieşti-Târgovişte;

 centrele emergente de urbanizare din zona de nord-est. Cooperarea dintre urban-urban, precum și dintre urban-rural este esențială în eficientizarea politicilor de dezvoltare teritorială. În cadrul reţelei de localităţi, un element aparte îl constituie oraşele pereche de pe Dunăre – Calafat-Vidin, Bechet-Rahova, Turnu-Măgurele-Nicopole, Giurgiu- Ruse, Olteniţa-Turtucaia, Călăraşi-Silistra, ce reprezintă o mare oportunitate pentru cooperare transfrontalieră, cu condiția îmbunătățirii accesului. Pe granița de vest, o altă oportunitate pentru cooperarea transfrontalieră este dată apropierea dintre importante centre urbane din România și Ungaria – Timișoara, Arad cu Szeged, respectiv Oradea cu Debrecen. Din punct de vedere al dinamicii numărului de municipii şi oraşe în perioada 1990-2016, se constată că din totalul celor 60 de noi localităţi declarate oraşe în această perioadă, nu mai puţin de 51 au fost declarate în anii 2003, 2004 şi 2005, dintre care 38 doar în anul 2004. Pe regiuni de dezvoltare, din cele 60 de localităţi noi declarate în acest interval, 14 au fost declarate doar în regiunea Nord- Est în perioada 2003-2005. Problema derivă din faptul că această trecere de la rural la urban nu a fost dublată şi de asigurarea dotărilor şi a serviciilor pe care trebuie să le îndeplinească un oraş. Totodată, prin impozite mai mari s-au mărit costurile pentru populaţie şi, nu în ultimul rând, s-au pierdut oportunităţile de a accesa fonduri europene care erau destinate mediului rural. Un număr de UAT-uri declarate orașe şi-au pierdut atributele de oraș prin depopulare (sub limita de 10.000, în unele cazuri chiar de 5.000 de locuitori) și prin diminuarea sau pierderea activităților care permiteau încadrarea în această categorie. Pe de altă parte, o serie de localități rurale înregistrează o prosperitate și o creștere semnificativă a numărului de locuitori (peste 10.000 locuitori). Astfel, există 40 de comune cu o populație de peste 10.000 de persoane, acestea reprezintă 5% din totalul populației rurale. Numeroase UAT-uri nu îndeplinesc criteriul demografic instituit prin Legea nr. 351/2001:  355 de comune au sub 1.500 de locuitori,  118 orașe au sub 10.000 de locuitori,  48 de municipii au sub 40.000 de locuitori. În ceea ce privește mediul rural, mărimea medie a unei comune din punct de vedere al numărului de locuitori este de 3.392 persoane, iar valorile la nivelul comunelor variază între 31.564 de locuitori în comuna Florești (Cluj) și 125 locuitori în comuna Bătrâna (Hunedoara) (2017). Între 1990 și 2016 numărul comunelor din România a crescut de la 2688 la 2861. Populaţia rurală nu este distribuită uniform. Majoritatea comunelor cu mai puţin de 50 locuitori/ km² sunt grupate în partea de vest a ţării și a Deltei Dunării, comparativ cu zonele din est şi din sud, unde predomină comunele cu o densitate mai mare. Astfel, densitatea medie a populaţiei este de 79,88 locuitori/ km² la nivel naţional. O tendință îngrijorătoare este reprezentată de îmbătrânirea populației, cu efecte sociale multiple. Populația vârstnică (de 65 ani si peste) înregistrează 17,6% din populatia rurală și 13,6% din populația urbană. Pe județe, vârsta medie variază între 38,1 ani (Iași) și 43,8 ani (Teleorman). Mediul rural românesc se caracterizează printr‐o puternică eterogenitate din punct de vedere social și economic între diferitele zone ale țării, aceasta reflectându-se și la nivelul evoluției demografice. Localitățile rurale situate în zone periurbane sau turistice înregistrează evoluții demografice pozitive, determinate în special de mişcarea migratorie urban‐rural din ultimii 25 ani. De cealaltă parte, în localitățile izolate, dar şi în cele aflate la distanțe mai mari de centre urbane, se înregistrează evoluții demografice negative. Se poate considera că, în linii generale, evoluția populației rurale urmăreşte evoluția socio-economică a comunităților rurale.

Conform rezultatelor proiectului Reforma administrativ-teritorială, mai multă eficiență în administrația locală din România (2015), patru din cinci comune cu până la 1.500 de locuitori și două din trei comune cu 1.501-3.000 de locuitori au un nivel scăzut sau moderat de dezvoltare, încadrându-se în profilul UAT-urilor cu probleme structurale multiple. Același raport arată că profilul UAT-urilor cu probleme structurale are următoarele caracteristici:  populație îmbătrânită;  dependența forței de muncă salariate de sectorul public;  cvasi-inactivitate economică;  lipsa unor servicii de bază;  dependența bugetului local de transferurile de echilibrare de la bugetul de stat. Unitățile administrativ-teritoriale în care s-au produs scăderi accentuate de populație sunt prezentate mai jos. Prin scăderi accentuate de populație se înțelege scăderea numărului de locuitori cu peste 30% între două recensăminte ale populației și locuințelor consecutive. Se observă o concentrare a comunelor în județele Alba, Hunedoara și Mehedinți, în zone relativ izolate.

Figura 1 UAT-uri în care s-au produs scăderi accentuate de populație 11

Figura 2 Densitatea populației (2017) 12

GRADUL DE URBANIZARE România are un grad relativ redus de urbanizare – aproximativ 52%. Orașele reprezintă centre de inovare și creație, având un rol determinant în dezvoltarea economiei de la nivel regional și național. De asemenea, orașele, prin dotările specifice, asigură accesul populației la serviciile de bază (educație, sănătate, comerț etc). Prin urmare, gradul de urbanizare este direct proporțional cu nivelul de dezvoltare economică. Potrivit metodologiei revizuite a EUROSTAT, pornind de la criteriul populației rurale, județele au fost împărțite în categoria zonelor intermediare (populație rurală între 20-50%) și în categoria zonelor predominant rurale (peste 50% populație rurală). Regiunea București-Ilfov este singura inclusă în categoria zone predominant urbane (sub 20% populație rurală). O altă tipologie urban-rural, care ia în considerare criteriul distanței, clasifică regiunile NUTS 3 (în cazul României, județele) pornind de la criteriul combinat al densității și distribuției populației. Clasificarea face distincție între teritoriile situate în apropierea centrelor urbane și teritoriile îndepărtate, generând cinci categorii de regiuni NUTS 3: 1. regiuni predominant urbane (municipiul București); 2. regiuni intermediare în proximitatea unui oraș (Constanța, Galați, Iași, Brașov, Sibiu etc.); 3. regiuni intermediare situate la distanță de orașe (pentru România acest tip nu a fost identificat); 4. regiuni predominant rurale în proximitatea unui oraș (Arad, Alba, Vâlcea, Dâmbovița etc.); 5. regiuni predominant rurale izolate (Botoșani, Tulcea, Teleorman, Harghita, Sălaj etc.). Gradul de urbanizare (DEGURBA) reprezintă o clasificare elaborată de EUROSTAT care evidențiază caracteristicile unui teritoriu - ultima versiune este realizată pe gridul de populație realizat pe baza datelor de la recensămintele din 2011 și pe limitele unităților administrativ-teritoriale locale (LAU 2) din 2014. Pe baza ponderii populației care locuiește în clustere urbane (definite ca grupările de celule reunite pe suprafețe pătrate cu latura de 1 km, cu o densitate de cel puțin 300 locuitori/km2 și o populație de cel puțin 5.000 locuitori) și în centre urbane, au fost identificate trei categorii de unități administrative:  orașe mari (areale dens populate: peste 1500 loc/kmp): municipiul București și cea mai mare parte a reședințelor de județ, cu excepția municipiilor Alexandria, Slobozia, Miercurea Ciuc, Zalău și Sfântu Gheorghe;  alte orașe și suburbii (areale cu densitate intermediară: 300-1500 loc/kmp): 405 unități administrativ-teritoriale dintre care 202 de municipii și orașe;  zone rurale (areale slab populate: sub 300 loc/kmp): restul de 2.741 de unități administrativ- teritoriale dintre care 82 sunt orașe. Extremele gradului de urbanizare exprimat prin ponderea populaţiei urbane din totalul populaţiei fiecărui judeţ sunt următoarele: Hunedoara și Braşov (peste 70%), respectiv Dâmboviţa și Giurgiu (sub 35%). Media populaţiei pe municipiu/oraş la nivel judeţean înregistrează valori ridicate în Galaţi, Cluj și Iaşi (peste 75.000 locuitori), în timp ce la baza ierarhiei se află Ilfov, Harghita, Vâlcea, Ialomiţa şi Suceava (sub 20.000 locuitori). Calculul indicatorului „număr de oraşe la 1000 km2” evidenţiază doar șase judeţe cu peste două oraşe la 1.000 kmp: Ilfov (5), Prahova (3), Maramureş, Sibiu, Hunedoara şi Vâlcea (2). Valorile cele mai mici aparţin judeţelor Tulcea (0,6), Bistriţa-Năsăud (0,7) şi Buzău, Brăila și Neamţ (0,8).

Figura 3 Gradul de urbanizare la nivel județean (2017) 14

EVOLUȚIA INTRAVILANULUI LA NIVEL DE UNITATE ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ. DOCUMENTAȚII DE URBANISM (PUG). AUTORIZAȚII DE CONSTRUCȚIE Potrivit studiilor ESPON, aproape tot teritoriul României trebuie să răspundă la două provocări esenţiale pentru menţinerea pe piaţa economică europeană, reprezentate de scăderea populaţiei cauzată de sporul natural negativ, dar mai ales de migraţia populaţiei (şi în special a forţei de muncă calificate, iar în ultimii ani a celei calificate) şi expansiunea urbană necontrolată (sprawl). Aceasta este un tip de dezvoltare cu trei caracteristici principale: (1) expansiune periferică nelimitată înspre zone nesistematizate; (2) densitate scăzută; (3) dezvoltare în salturi (Burchell et al., 2005). Elementele caracteristice zonelor în care se prezintă fenomenul de expansiune urbană necontrolată, indiferent dacă vorbim de scara macro-teritorială (la nivel de oraş) sau la microscară (la nivel de cartier, de zonă) sunt: 1. dezvoltarea de zone monofuncționale – fie că este vorba de locuinţe, comerţ, afaceri. Aceasta contribuie şi la uniformizarea zonei şi intrarea în anonimat, se construiesc zeci de locuinţe tip, neglijând particularităţile zonei şi specificul şi trăsăturile fiecărui proprietar; 2. zone cu o slabă densitate a populaţiei, fiind vorba de zone de locuinţe individuale, cu loturi mari, ceea ce determină un consum ridicat de teren; 3. zone cu comunităţi dependente de automobile – dezvoltarea acestor zone a fost făcută în mod organic, neplanificat de către administraţia locală. Prin urmare, aceste dezvoltări nu sunt făcute pe direcţia mijloacelor de transport în comun, singura posibilitate de transport fiind maşina personală, care în cazul acesta, este necesară tuturor membrilor familiei, creând mari dificultăţi la nivelul persoanelor în vârstă și a copiilor. În aceste zone atenția este concentrată în jurul asigurării necesarului de spaţii de parcare şi de manevră pentru maşini, de cele mai multe ori fiind trecută cu vederea importanța pietonului si a spatiilor utilizate de acesta. 4. dezvoltări iniţiate de către mediul privat, cu o slabă implicare a segmentului public. Analiza datelor statistice relevante la nivelul oraşelor din România indică o tendinţă de extindere necontrolată a spaţiului urban care generează o serie de aspecte negative precum degradarea mediului natural, consumul ireversibil de teren și distante ridicate care conduc la dependenţa de automobile, generând fluxuri importante de autovehicule, scăderea eficienței sistemelor de transport si a calităţii mediului natural. În perioada 1993-2015 suprafaţa totală a intravilanului municipiilor și orașelor din România a înregistrat o creştere de 231.991 ha (aproape s-a dublat). Această creştere s-a datorat pe de o parte extinderii suprafeţei intravilanului pentru unele oraşe deja existente, iar pe de altă parte declarării de noi oraşe. Trebuie specificat faptul că în această perioadă, pe de o parte, populaţia urbană a scăzut cu cca 3,5%, chiar dacă între timp au apărut aproximativ 60 de noi orașe, iar pe de altă parte, echiparea edilitară nu a crescut conform necesarului noilor extinderi. Sunt edificatoare exemplele unor municipii mari ca Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova şi Braşov sau a unor oraşe mai mici cum ar fi Mioveni (Argeş), Zărneşti (Braşov), Bocşa (Caraş-Severin), Năvodari (Constanţa), Titu (Dâmboviţa), Buftea (Ilfov), Borşa (Maramureş), Sovata (Mureş) şi Horezu (Vâlcea), a căror suprafaţă a intravilanului a crescut cu peste 1.000 hectare, în perioada 1993-2015. Motivele care au determinat luarea deciziei de creştere a spaţiului intravilan au fost variate, predominante fiind totuşi cele legate de extinderea spaţiului construit pentru locuinţe, crearea unor zone comerciale sau a unor parcuri industriale, localizate de regulă la limita oraşelor şi în lungul principalelor cai de comunicaţii.

Există şi situaţii în care suprafaţa intravilanului unor oraşe s-a diminuat, cum este cazul oraşelor Mizil (Prahova), Ploieşti (Prahova) – cu peste 900 ha, Galaţi – 432 ha, Slănic Moldova (Bacău) – aproape 400 ha, Petrila (Hunedoara), Feteşti (Ialomiţa), Mărăşeşti (Vrancea), Zlatna (Alba), Boldeşti-Scăeni (Prahova), Ianca (Brăila), Vaşcău (Bihor), Pogoanele (Buzău), Anina (Caraş Severin) şi Plopeni (Prahova), sau mai nou Miercurea Ciuc. În aceste situaţii, reducerea suprafeţei intravilanului a vizat, de regulă, suprafeţe industriale care în urma scăderii sau lichidării activităţilor industriale au determinat autorităţile să decidă scoaterea acestora din suprafaţa intravilanului localităţii. De altfel, o analiză mai atentă evidenţiază că acest fenomen este specific unor oraşe industriale, care au cunoscut un amplu proces de dezindustrializare, cu precădere în perioada de până în anul 2000.

Figura 4 Densitatea populației în intravilan (2016) La nivel național, densitatea populației în intravilanul orașelor variază considerabil, în unele cazuri relevând expansiunea necontrolată a acestora. Astfel, majoritatea orașelor din România (117) au între 1.000 și 2.000 de locuitori/kmp, 82 au sub 1.000, 86 au între 2.000 și 4.000, 34, în general orașele mari, au între 4.000 și 8.000, și doar capitala are peste 8.000. Indiferent de scara teritorială de la care este privită, fie la nivel de regiune, la scara oraşului, fie la nivelul cartierului, expansiunea urbană necontrolată aduce direct sau indirect costuri foarte mari pentru administraţiile locale, dar şi pentru populaţie. Pierderile economice sunt dublate de cele sociale, pentru că expansiunea urbană necontrolată izolează, segregă, uniformizează promovând anonimatul.

Prin complexitatea pe care o are, expansiunea urbană necontrolată nu este numai un fenomen apărut la schimbarea tendinţelor de urbanizare, ci reprezintă un model de dezvoltare urbană, chiar dacă unul nesustenabil. Aspectele sus-menționate au fost facilitate și de neactualizarea Planurilor urbanistice generale ale localităților. În ceea ce privește situația planurilor urbanistice generale, la nivelul anului 2017, 61% dintre unitățile administrativ-teritoriale dețin astfel de documentații, dintre care 31% nou aprobate și 31% cu valabilitate prelungită. Dintre acestea, 11% au fost cofinanțate de MDRAP; 22% vor expira în următorii 3 ani. Dintre unitățile administrativ-teritoriale rămase, 12% au documentații de urbanism în elaborare, 9% – în avizare, iar 17% – expirate. În ceea ce privește formatul în care sunt disponibile documentațiile, doar 7% se regăsesc în format electronic (5% CAD și 2% GIS). Lipsa unui cadru de planificare și de reglementare actualizat și corelat la tendințele de dezvoltare actuală conduc la creșterea barierelor administrative în procesul de elaborare a proiectelor de dezvoltare și implicit la limitarea accesării fondurilor europene.

Figura 5 Media anuală a autorizațiilor de construire (2008-2016)

RISCURI NATURALE La nivel european, potențialul de expunere la hazarduri naturale se menține ridicat și foarte ridicat în statele din sud și sud-est, dar și în Marea Britanie și Islanda, în timp ce partea nordică și centrală sunt caracterizate printr-un potențial moderat și scăzut. Această clasificare este rezultatul agregării mai multor indicatori (11): media inundațiilor pe an, incendii de pădure observate, frecvența perioadelor de secetă, furtuni tropicale/de iarnă, temperaturi extreme, alunecări, erupții vulcanice, avalanșe, tsunami etc.

Potențialul de expunere la hazarduri naturale

ScăzutFoarte scăzut ModeratScăzut RidicatModerat Ridicat FoarteFoarte ridicat ridicat FărăFără date date Figura 6 Potențialul de expunere la hazarduri naturale

La nivelul României, județele cele mai expuse la hazarduri naturale sunt Prahova, Brașov, Tulcea, Brăila, Vrancea, Argeș, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Caraș Severin. Potrivit rezultatelor proiectului Vulnerabilitatea aşezărilor şi mediului la inundaţii în România în contextul modificărilor globale ale mediului – VULMIN1, se evidențiază un grad de vulnerabilitate scăzut pentru județele dezvoltate, respectiv, Cluj, Mureș, Timiș, Iași, Galați, Brașov, Sibiu, Prahova, Constanța, precum și municipiul București. Acestea prezintă structuri economice, de infrastructură și sociale ce pot absorbi mai ușor efectele diferitelor forme de impact, cum sunt inundațiile, dispunând de capacități de intervenție adecvate. Județele cu un profil economic agricol predominant prezintă un grad mic al rezilienței, în timp ce majoritatea județelor au o reziliență medie. În privința riscului de producere a cutremurelor de pământ, condiţiile seismice din România sunt cunoscute ca fiind dintre cele mai severe din Europa; în medie într-un secol se pot produce 2-3 cutremure majore, cu magnitudine mai mare de 7 grade pe scara Richter, acestea afectând zone importante ale teritoriului ţării noastre. Municipiul București și sud-estul României sunt considerate cele mai vulnerabile la activitatea seismică, din cauza apropierii de falia Vrancea. 83% (10.429.218 din 12.511.238 de locuitori sunt în zone cu intensitate seismică peste 7 grade MSK) din populația urbană a țării este expusă pericolelor seismice.

1Proiect PN-II-PT-PCCA-2011-3.1-1587 (2012-2016) http://www.igar-vulmin.ro/

Figura 7 Orașe și municipii pentru care intensitatea seismică este minimum 7 grade MSK La nivel național, există trei unități administrativ-teritoriale în zone cu intensitate seismică de 9 grade MSK – municipiul Focșani, VN și orașele Mizil, PH și Urlați, PH; 79 de unități administrativ- teritoriale în zone cu intensitate seismică de 8 grade MSK, între care municipiile Brăila, BR, Calafat, DJ, Galați, GL, Giurgiu, GR și Sulina, TL; și 125 de unități administrativ-teritoriale în zone cu intensitate seismică de 7 grade MSK, între care municipiile Suceava, SV, Câmpulung Moldovenesc, SV, Fălticeni, SV, Rădăuți, SV, Timișoara, TM, Lugoj, TM, Râmnicu Vâlcea, VL și Drăgășani, VL.

Figura 8 Vulnerabilitatea orașelor și municipiilor la inundații Aproximativ 1,3 milioane de hectare de teren sunt vulnerabile la acțiunea inundațiilor, care afectează aproape 500.000 locuitori. Circa 1.226 kmp și 3.305.273 de locuitori din mediul urban sunt în zone afectate de inundații pe cursuri de apă, între care Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești și Oradea, iar 403 kmp și 1.277.365 de locuitori din mediul urban sunt în zone afectate de inundații pe torenți, între care Iași, Timișoara și Brașov. Principalele zone afectate se află de-a lungul Dunării și râurilor principale din Câmpia Română (Siret, județul Buzău; râurile Argeș, Olt, Jiu) și din Câmpia Banat-Crișana (Someș, Criș, Mureș).

Figura 9 Distribuția unităților administrativ-teritoriale afectate de precipitații abundente, scurgeri de pe versanți, torenți și pâraie, revărsări râuri și băltiri în perioada 2006-2015 Directiva 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscului la inundații este al doilea pilon de bază al legislației europene în domeniul apelor și are ca obiectiv reducerea riscurilor şi a consecinţelor negative pe care le au inundaţiile în Statele Membre. Conform datelor ANAR, situația populației vulnerabile la riscul de inundații (pe bazine hidrografice) este următoarea: în cazul fluviului Dunărea 10.301 de locuitori; în cazul spațiului hidrografic Someș- Tisa circa 99.000 de locuitori din 342 localități; bazinul hidrografic Siret 63.000 locuitori din 488 localități; bazinul Prut-Bârlad 49.300 locuitori expuși; bazinul Olt 120.200 locuitori din 304 localități; bazinul Mureș 157.000 locuitori expuși; bazinul Jiu 21.500 locuitori expuși; spațiul hidrografic Dobrogea-Litoral 4.200 locuitori; bazinul Crișurilor 112.900 locuitori din 261 localități; bazinul Buzău-Ialomița 39.600 locuitori; spațiul hidrografic Banat 32.500 locuitori; bazinul Argeș- Vedea 108.600 locuitori. În cadrul bazei de date a EM-DAT (The International Disaster Database) citată în ultimul Raport Anual privind Starea Mediului, România figurează pentru perioada 2011-2015 cu un număr mediu estimat de 14.964 de persoane afectate de inundaţii şi temperaturi extreme. Potrivit datelor IGSU, valoarea pagubelor produse de evenimente hidro-meteorologice periculoase în anul 2016 a înregistrat peste 1,2 mld. lei, cele mai mari pagube fiind înregistrate în județele Vâlcea, Vrancea, Timiș, Iași, Harghita, Hunedoara, Suceava.

Figura 10 Vulnerabilitatea orașelor și municipiilor la alunecări de teren În România, alunecări de teren semnificative au avut loc în anii 1979, 1983, 1997 și în perioada 2000-2012. Circa 757 kmp și 2.144.258 de locuitori din mediul urban sunt în zone cu potențial ridicat de producere a alunecărilor, inclusiv Iași, Cluj-Napoca, Botoșani, Suceava, Piatra-Neamț, Bistrița, Deva, Zalău, Mediaș, Lugoj și Petroșani. De asemenea, alte fenomene meteorologice extreme (grindină, tornade, căderi masive de zăpadă) afectează locuințele în mod direct daunele produse putând genera vulnerabilitatea locuirii, în special pentru gospodăriile sărace și/sau izolate. Tornadele produse în zona temperată au intensitate mai slabă şi sunt mai puţin frecvente, în România având loc circa 10 tornade/an. Potrivit PAID (societatea care administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor), printre cele mai importante evenimente din 2016 pentru care au fost solicitate despăgubiri din partea populației se numără: cutremurul din 24 septembrie 2016 (cele mai multe solicitări de despăgubiri în județele Vaslui, Iași, Buzău), cutremurul din 28 decembrie 2016 (cele mai multe solicitări de despăgubiri în Ilfov si Buzău, inundația din 30 mai - 2 iunie 2016 (Bacău fiind cel mai afectat județ), inundația din 28 iunie 2016 (cel mai afectat județ: Caraș-Severin). Conform PAID, în anul 2017, cele mai mari pagube, de peste 1,5 mil. lei, le-au produs inundațiile, urmate de alunecările de teren, cu 1,07 mil. lei, și cutremure, cu despăgubiri de 257.930 lei.

EVOLUȚIA POPULAȚIEI La nivel european au fost evidențiate câteva dimensiuni teritoriale ale schimbării demografice:  Gradientul est-vest, vizibil în special în statele care au aderat la UE după 2004,  Gradientul nord-sud relevat de diferențele considerabile între profilul regiunilor mediteraneene și cele din nordul și vestul Europei;  Disparitățile urban-rural generate de evoluția demografică predominant pozitivă a orașelor în antiteză cu declinul demografic din mediul rural;  Efectul de capitală creat de orașele capitală și zonele lor de influență care prezintă un puternic efect de atracție asupra teritoriului înconjurător și nu numai prin oportunități mai mari de ocupare și servicii corespunzătoare pentru populație.

Dezvoltarea populației în perioada 2001-2015 (%) Scăzut Date lipsă Moderat Ridicat Foarte ridicat Fără date

Figura 11 Evoluția populației statelor europene între 2001 și 2015

Cel puțin trei din aceste efecte sunt vizibile și în România. Tendința de scădere a populației României a fost evidențiată la toate recensămintele realizate după 1992. Între 2002 şi 2011 numărul total de locuitori s-a redus cu 7,2%, o valoare apropiată înregistrându-se și pentru mediul urban (- 5%). Creșterea numărului de locuitori a avut loc doar în anumite localităţi urbane și în zonele de influență imediată ale orașelor cu populație de peste 100.000 locuitori. Populația este în curs de îmbătrânire și, până în 2020, se estimează că populația în vârstă de muncă (20-64 ani) se va reduce cu încă aproximativ 4%, în timp ce numărul persoanelor în vârstă este probabil să sporească cu 13% până în 2060. La nivel local se conturează un mozaic din perspectiva ratei de creștere a populației și a densității. Arealele cu o mai mare concentrare de populație rămân cele urbanizate, cu precădere cele ocupate de orașe mari și spațiul lor periurban, la care se adaugă și teritoriile al căror declin economic nu a fost foarte accentuat (ex. coridorul București-Ploiești-Brașov). Rata de creștere a populației variază foarte mult, de la valori negative mari la valori pozitive, uneori foarte accentuate. Predominante sunt însă UAT-urile care au înregistrat scăderi ale populației. Valorile negative mari se regăsesc în areale ce se caracterizează prin:  accesibilitate redusă și nivel de dezvoltare economică scăzut (Delta Dunării, Munții Apuseni, partea de sud a Carpaților Orientali, Munții Banatului, Podișul Mehedinți etc.)  ruralism profund2 (partea de vest a Câmpiei Române, Podișul Moldovei)  declin industrial accentuat (Depresiunea Petroșani, Culoarul Mureșului etc.) Printre așezările a căror populație a fost în scădere se numără și orașele mari. Luând în considerare însă valorile pozitive ale ratei de creștere a populației din spațiile lor periurbane aceste scăderi sunt explicabile, în contextul procesului de expansiune urbană. Remarcabilă este creșterea demografică a unor orașe mici și a unor comune aflate la periferia marilor orașe, care explică procesul de suburbanizare din ce în ce mai pronunțat în ultimul deceniu. Un număr de 182 de comune din 28 de județe au suferit scăderi de peste 30% în intervalul 1992– 2015, în timp ce în 6 comune scăderile au fost de peste 50%. Precizăm că în această analiză a scăderii demografice s-a ținut cont de fragmentarea administrativă (divizarea comunelor). Nu doar zonele rurale s-au depopulat; există și un număr de 137 municipii și orașe cu scăderi de peste 10% a populației și/sau cu pierderi mai mari de 2.000 locuitori, în timp ce 8 orașe au înregistrat scăderi de peste 20% (Bălan, Vașcău, Sulina, Slănic, Vînju Mare, Predeal, Sinaia, Ștei). Dimensiunile medii ale UAT-urilor în România au urmat tendința descendentă a populației, scăderea fiind accelerată de procesul de fragmentare administrativă, care a culminat în anul 2004 cu înființarea a 138 de comune noi și declararea a 37 de orașe. Analiza evoluţiei numărului şi populaţiei urbane, pe categorii de mărime demografică a oraşelor, la nivel naţional, în perioada 1990-2016, evidenţiază o scădere accentuată a populaţiei urbane din oraşele mari (cele cu peste 100.000 locuitori), precum şi scăderea numărului de oraşe mijlocii (între 20 şi 100 mii locuitori) şi a populaţiei din acestea. În paralel s-a înregistrat o creştere accentuată a numărului de oraşe mici (sub 20 mii locuitori), precum şi a populaţiei din acestea. Aceste tendinţe sunt cauzate de un spor natural negativ, de migraţia populaţiei din oraşe către rural (ca efect al restructurării industriale) sau în zonele periurbane, cu precădere in zonele de polarizare ale marilor municipii inclusiv în oraşele din mici din această zonă, ca urmare a

2 Ruralismul profund se referă la comunităţi care au peste 70% populaţie rurală şi cunosc un accentuat declin demografic (Guran-Nica, Rusu, 2004). 26

fenomenului de expansiune urbană, dar în primul rând ca urmare a declarării unui număr de 60 localităţi drept oraşe noi. De asemenea este important de menționat faptul că un număr de 758 unități administrativ- teritoriale, reprezentând aproape un sfert din numărul total de UAT, au în componența lor sate cu o populație sub 100 de locuitori. Pe fondul general al depopulării accentuate, aceste localităţi au pierdut funcţia determinantă a existenţei lor, devenind astfel așezări cu perspective clare de dispariţie. Exceptând capitala, cu peste 2.000.000 de locuitori, cele mai mari 10 municipii din România, cu populație între 200.000 și 500.000 locuitori, sunt Iași (peste 370.000), Timișoara (peste 330.000), Cluj-Napoca (peste 320.000), Constanța (peste 310.000), Craiova și Galați (peste 300.000), Brașov (peste 290.000), Ploiești (peste 230.000), Oradea (peste 220.000) și Brăila (peste 200.000), în timp ce 14 municipii au între 100.000 și 200.000 de locuitori, iar 32 între 40.000 și 100.000.

Figura 12 Populația după domiciliu (2017) 28

FENOMENE / STRUCTURI DEMOGRAFICE Din ierarhia primelor 10 regiuni NUTS3 din UE cu cele mai mari ponderi ale populației în vârstă de muncă fac parte 6 regiuni de tip capitală (printre ele se regăsesc Londra, Copenhaga și București). Conform publicației INS Tendințe sociale (2017), în perioada 2008-2017, populaţia rezidentă de 0- 14 ani a înregistrat o scădere continuă a ponderii în totalul populaţiei reprezentând, la 1 ianuarie 2017, 15,6%, iar populaţia de 65 ani şi peste a înregistrat o creştere, reprezentând 17,8% în totalul populaţiei rezidente. Pentru România, anul de schimbare a raportului dintre ponderea tinerilor şi cea a vârstnicilor a fost anul 2009, față de anul 2005 pentru Uniunea Europeană.

Figura 13 Piramida vârstelor. Sursa: Banca Mondială Potrivit literaturii de specialitate, România prezintă o piramidă a vârstelor similară ca profil modelului care indică scăderea populaţiei, evidenţiind o populaţie cu semne avansate de îmbătrânire demografică. Vârful ascuţit al piramidei denotă o durată medie de viaţă redusă. Vârsta medie a populației feminine şi a celei masculine a crescut, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Pentru populația rezidentă, populaţia rurală este mai îmbătrânită decât cea urbană. O analiză teritorială mai profundă, la nivel de UAT scoate în evidență arii profund îmbătrânite, cu populație vârstnică ce depășește o treime din populația totală în Podișul Someșan, Munții Apuseni, Culoarul Mureșului, Munții și Podișul Mehedinți, Subcarpații Getici, Câmpia Română și în Subcarpații Buzăului. Potrivit raportului ONU „World population prospects: the 2017 revision”, România se află printre cele 10 state din lume care vor înregistra cea mai mare scădere a populației, de peste 15%, între 2017 și 2050 (alături de Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Insulele Virgine).

ACCESUL LA SERVICIILE DE EDUCAȚIE Educaţia reprezintă un element cheie al prevenirii riscului sărăciei şi al excluziunii sociale, asigurării dezvoltării umane şi promovării unei societăţi incluzive. Județele cu cea mai înaltă performanță privind accesibilitatea educației sunt centrele educaționale tradiționale: București, Iași, Cluj, Constanța și Suceava. Între acestea și județele mai dezavantajate există disparități mari în privința numărului de școli, a personalului didactic și a nivelului de dotare. Conform Raportului privind starea învățământului preuniversitar din România (2016)3 în ultimii 7 ani, efectivele de elevi cuprinse în sistemul românesc de învățământ preuniversitar au fost în scădere de la un an la altul. Principalii factori care au determinat această reducere sunt scăderea natalităţii, emigraţia şi abandonul şcolar. Conform datelor INS, în anul școlar 2016-2017, populaţia şcolarǎ a reprezentat 72,1% din populaţia de vârstă şcolarǎ. Distribuţia populaţiei şcolare pe niveluri educaţionale se prezintă astfel: învăţământul antepreşcolar (0,6%), învăţământul preşcolar (14,5%), învăţământul primar şi gimnazial (47,1%), învăţământul liceal (18,1%), învăţământul profesional (2,3%), învăţământul postliceal şi de maiştri (2,6%), învăţământul superior (14,8%). Raportul mediu dintre numărul cadrelor didactice (exclusiv învăţământul antepreşcolar) şi populaţia şcolară a fost de 15 copii/elevi/studenţi la un cadru didactic. Conform datelor EUROSTAT, la nivelul UE a fost atinsă ținta privind ponderea populației din grupa de vârstă 30-34 ani cu educație terțiară (40% în 2020). În 2017, cel puțin jumătate din populația acestei categorii a absolvit educația terțiară în Lituania, Cipru, Irlanda, Luxemburg, Suedia, în timp ce în România, Italia, Croația se înregistrează valorile minime (sub 30%).

United Kingdom Germany France Italy Spain Poland Netherlands Romania Belgium Greece Sweden Portugal Czech Republic Hungary Austria Denmark Ireland Finland Bulgaria Slovakia Croatia Lithuania Slovenia Latvia Estonia Cyprus Luxembourg Malta 0 2,000,000 4,000,000 6,000,000 8,000,00010,000,00012,000,00014,000,000

Primar Gimnazial Liceal Postliceal Universitar

Figura 14 Structura populației școlare statelor europene pe niveluri de educație. Sursa datelor : Eurostat.

3 Ministerul Educației Naționale 30

Structura populației școlare statelor europene pe niveluri de educație este influențată direct și de durata educației obligatorii în fiecare țară. În majoritatea sistemelor educaționale europene, această durată este de 9-10 ani, până la vârsta de 15-16 ani. În anul şcolar 2015/2016 s-a menţinut tendinţa de scădere a efectivelor de elevi, cu care s-a confruntat sistemul de educaţie în ultimul deceniu. La nivel general, creșteri ale efectivelor de elevi se înregistrează doar în învăţământul profesional. Există tendinţe ascendente în învăţământul primar și gimnazial, însă doar la nivelul mediului urban. Cele mai mari scăderi ale numărului de elevi s-au înregistrat la nivelul învăţământului liceal și preșcolar. Mediul rural continuă să rămână defavorizat în privinţa ratei de participare la educaţie, în special la nivelul învăţământului gimnazial, unde diferenţele între rural și urban ajung la valori de 25,4 puncte procentuale. Rata netă de cuprindere a fost în anul 2016-2017 de 61,8%, înregistrând valori mai ridicate în învăţământul primar 83,2%. De asemenea, aratele de cuprindere ale populației școlare sunt mai mari în centrele urbane în comparaţie cu mediul rural, la toate vârstele corespunzătoare învăţământului primar. Față de anul școlar 2000/2001, valoarea indicatorului a scăzut pentru învățământul primar și gimnazial și a crescut pentru învățământul preșcolar, liceal și profesional, postliceal și superior. În ultimii ani școlari, indicatorul a cunoscut, în general o evoluție descedentă, reflectând tendința de scădere a populației școlare.

100 90 80 70 60 50 40 30 20 10 0 Preşcolar (3 - 6 Primar (7 - 10 Gimnazial (11 - Primar şi Liceal şi Postliceal şi ani) ani) 14 ani) gimnazial (7 - 14 profesional (15 - superior (19 - 23 ani) 18 ani) ani)

2000/2001 2005/2006 2010/2011 2011/2012 2012/2013 2013/2014 2014/2015 2015/2016 2016/2017

Figura 15 Rata netă de cuprindere școlară4 pe niveluri de educație. Sursa datelor: INS

4 Rata netă de cuprindere şcolară reprezintă numărul copiilor/elevilor/studenţilor de vârstă oficială corespunzătoare fiecărui nivel de educaţie, cuprinşi în aceste niveluri de educaţie, calculat ca raport procentual din populaţia rezidentă din aceeaşi grupă oficială de vârstă. 31

În ultimii ani se păstrează un decalaj important al valorii duratei medii de frecventare a învăţământului pe medii de rezidență: în medie, un copil din mediul rural studiază în învăţământul primar și gimnazial cu aproximativ 1 an mai puţin decât un copil din mediul urban (raport ISE, 2015). Potrivit Strategiei naționale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei 2015-2020, dintre copiii de 7-14 ani care trăiesc în familie, cei cu dizabilităţi, copiii romi şi copiii săraci se confruntă cu un risc disproporţionat de mare de a ajunge în afara sistemului de educație. În plus, la nivel național, ponderea adolescenţilor de 15-18 ani, neînscrişi la şcoală sau la cursuri de formare, a atins 11 procente în perioada 2009-2012, ratele în zonele urbane fiind mult mai mici decât cele din zonele rurale. De asemenea, participarea la educaţie şi formare profesională iniţială este încă foarte scăzută, deşi în creştere. Conform publicației Tendințe sociale (INS, 2017), abandonul şcolar este mai frecvent în mediul rural. Se remarcă valori mai mari ale ratei abandonului la învăţământul gimnazial (2,5% în rural, comparativ cu 1,2% în urban) şi mai mici în învăţământul primar (2,1% în mediul rural şi 1,1% în cel urban). La nivel de judeţ, valori mari ale ratei abandonului în învăţământul primar şi gimnazial s- au înregistrat în: Covasna şi Călăraşi (3,7%), Braşov și Vrancea (3,2%), Mureș și Ialomița (2,9%), Maramureș (2,6%).

2.5

1.5

0.5

0 2000/2001 2005/2006 2010/2011 2011/2012 2012/2013 2013/2014 2014/2015 2015/2016

Primar URBAN Gimnazial URBAN Primar RURAL Gimnazial RURAL

Figura 16 Rata abandonului școlar pe medii de rezidență, învățământ primar și gimnazial. Sursa datelor: INS În perioada 2000-2016, odată cu scăderea numărului de elevi înscrişi, a scăzut şi numărul cadrelor didactice, în toate nivelurile de educaţie preuniversitară. Învăţământul gimnazial a avut cea mai importantă scădere a personalului didactic, înregistrând în anul şcolar 2016/2017 o scădere până la 66,7% din nivelul înregistrat în 2000. Ponderea personalului didactic calificat a înregistrat tendinţe diferite: creșteri la nivel preșcolar, liceal și postliceal și scăderi ușoare la nivel primar, gimnazial și profesional. Cu excepţia învăţământului preşcolar și primar, ponderea cadrelor didactice calificate este mai mare în mediul urban, comparativ cu mediul rural. În ultimii ani, în cazul învățământului preşcolar, numărul de copii per cadru didactic a fost semnificativ mai mare în rural, față de urban (18 copii, respectiv 14 copii la un cadru didactic).

Astfel, în anul școlar 2015/2016, cel mai redus raport elevi/profesor la nivelul întregului sistem de învățământ s-a înregistrat în învățământul gimnazial rural: 10 elevi la 1 profesor. Rata de tranziție în învățământul post-secundar non-terțiar/terțiar (rata de tranziție de la liceal la postliceal și superior) a crescut de la 50,9% în anul școlar 2014-2015 la 57,0% în anul școlar 2015- 2016. Valoarea medie la nivelul UE28, în 2016, pentru rata de părăsire timpurie a sistemului educaţional de către tineri (18-24 ani) a fost de 10,7%, în Malta înregistrându-se cea mai mare valoare (19,7%). Indicatorul înregistrează o valoare ridicată și în România (18,5%), plasând ţara noastră pe antepenultimul loc în ierarhia UE28. Raportul de țară al României din 2017 evidențiază faptul că oferta inegală de educație de calitate afectează potențialul capitalului uman. Rezultatele slabe în ceea ce privește competențele de bază și oferirea unei educații de calitate pentru grupurile defavorizate, în special pentru elevii din zonele rurale și din comunitățile rome, rămân problematice. Raportul de țară al României din 2018 identifică printre provocările pentru sistemul de învățământ ca factor al creșterii economice: nivelul scăzut al investițiilor în educație, adaptarea insuficientă a capitalului uman la nevoile unei piețe a muncii competitive, slaba corelare a învățământului cu cerințele de pe piața forței de muncă.

Figura 17 Evoluția populației școlare (2002-2016).

Figura 18 Proiectarea populaţiei şcolare în anii 2030 şi 2060

Accesul la serviciile de sănătate depinde, în principal, de distribuţia infrastructurii sanitare, de resursele umane şi financiare disponibile la nivelul UAT. Potrivit datelor Eurostat, România este statul din UE care alocă cel mai mic procent din PIB (5% în 2015) pentru sănătate, la polul opus fiind Suedia, Franța și Germania care în 2015 au alocat fiecare aproximativ 11% din PIB în acest scop. România este pe ultimul loc în ierarhia sumelor cheltuite pe cap de locuitor pe sănătate (814 euro în 2018).Speranța de viață la naștere a înregistrat 75 ani în anul 2015, în creștere de la 71,2 ani în anul 2000, cu toate acestea se situează în continuare sub media UE. Rata mortalității infantile este dublă față de media europeană. Bolile cardiovasculare și unele forme de cancer constituie principala cauza de deces în rândul populației, iar incidența tuberculozei este în continuare cea mai mare din Europa5. Din 1990 până în prezent s-au menţinut sau chiar s-au accentuat inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate a populaţiei între cele două medii de rezidenţă (rural şi urban), dar şi inegalităţile între diferite regiuni ale ţării. Aceste discrepanțe între mediile de rezidenţă se suprapun peste inegalităţi accentuate în ceea ce priveşte accesul la serviciile de îngrijire a sănătăţii, precum şi în ceea ce priveşte calitatea acestora. Cele mai afectate, în ceea ce priveşte situaţia sănătăţii percepute, sunt persoanele peste 75 ani din mediul rural, 32,8% dintre acestea declarând că au o stare de sănătate rea şi foarte rea. Deși reforma sectorului de sănătate din ultimii ani a produs numeroase schimbări organizatorice și funcționale, aceste schimbări nu s-au reflectat pozitiv în starea de sănătate a populației (Purcărea, Coculescu 2015)6. Totuși Raportul de țară din 2017 arată că reformele din domeniul sănătății au avansat în 2016. Potrivit Studiului pentru Reforma Administrativ-Teritorială, serviciile de sănătate în ambulatoriu - farmacii, medicina familiei și specialități clinice, deși nu sunt o competență exclusivă a autorităților administrației publice locale, sunt relevante pentru gradul de satisfacere a nevoilor populației la nivel local. Dezechilibrele rural-urban se mențin, cu excepția medicinei de familie. Discrepanțele sunt mai atenuate în privința farmaciilor, dar se adâncesc în cazul specialităților clinice. Lipsa medicilor de familie din 165 de comune (2014) are consecințe importante pentru starea de sănătate a colectivităților respective, reflectată în numărul deceselor evitabile și gradul de accesare a serviciilor medicale de urgență. Potrivit datelor INS, rata înscrierii populaţiei la medicul de familie a scăzut în ultimii ani, cea mai mare rată de înscriere la medicul de familie din perioada 2003-2016 a fost înregistrată în anul 2004 (84,2%), iar cea mai mică in anul 2016 (76,8). Județele cu cele mai mari valori sunt Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeș, Galați și municipiul București, în timp ce județele din sudul țării, precum și trei județe din Moldova se confruntă cu acces scăzut la medicina de familie. În 2016, numărul personalului sanitar care revenea la 10.000 locuitori, pe categorii, înregistra 29,1 medici, 8,3 stomatologi, 8,7 farmacişti şi 69,7 cadre sanitare medii (conform datelor INS), toate valorile fiind în creștere față de anul 2015.

5 State of Health in the EU – România Country Health Profile 2017 6 https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4392101/ 36

Raportul de țară din 2018 subliniază faptul că România se confruntă cu un deficit important de medici și de asistenți. Se estimează că, de la începutul anului 2000, aproximativ 24 000 de medici și asistenți români au părăsit țara (OCDE, 2017b). Distribuția teritorială a personalului medical (număr total) raportat la 10.000 locuitori evidențiază o serie de teritorii, cu precădere rurale, cu valori scăzute: părți însemnate din județul Vaslui, Vrancea și Caraș Severin, zona montană a județului Buzău etc. În 2016, datele Ministerului Sănătății prezintă un număr total de medici de familie de 11.855, având un număr de asiguraţi înscrişi pe listele lor de 17.130.940 persoane, reprezentând 77,02 % din populaţia României. Pe medii de rezidență, aceștia reprezintă 85,80% din populația urbană și doar 65,64% din populația rurală. Numărul localităţilor cu condiţii deosebite de muncă se ridică la 2.859 (cca 21% din numărul total de localități), populația înscrisă la medici de familie care funcţionează în cabinete aflate în astfel de localităţi însumând peste 6.000.000 locuitori. În aceste localități funcționează 3.881 cabinete cu 3.951 medici. Numărul de consultaţii medicale furnizate la distanţă prin sisteme de telemedicină rurală se menține scăzut (sub 5000 în anul 2016), deși nevoia pentru astfel de servicii este tot mai mare. Rata mortalității infantile, un indicator al situației socio-economice a populației și indirect al accesului la servicii medicale, a înregistrat o scădere semnificativă, deși se menține la nivel european rămâne cea mai mare: 6,9 decese la 1.000 născuți-vii, aproape de două ori mai mare față de media UE, de 3,6 / 1.000 născuți-vii. La nivel național, valoarea indicatorului în mediul rural se menține net superioară celei din mediul urban.

2012 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2013 2014 2015 2016 2017

Urban Rural

Figura 19 Evoluția ratei mortalității infantile pe medii de rezidență.

Sursa datelor: INS

Cele mai mari rate ale mortalităţii infantile în anul 2017 s-au înregistrat în judeţele: Botoșani (12,5‰), Călărași (12‰), Vrancea (10,8‰), Caraș-Severin (10,8‰), Sălaj (10,5‰), iar cele mai mici rate în Municipiul Bucureşti (4,7‰), Cluj (4,8‰), Ilfov (5,6‰), Argeș (5,6‰), Buzău (5,7‰) şi Neamț (5,8‰). Raportul global 2017 Copilării furate, realizat de organizația Salvați Copiii, evidențiază cauzele care au generat valoarea mare a indicatorului ratei mortalității copiilor sub 5 ani pentru România (11,1 la 1000 de nașteri). Astfel, lipsa unei acoperiri cu servicii medicale universale, precum și lipsa unei alimentații suficiente alături de o calitate slabă a apei potabile îi expun pe cei mai dezavantajați copii la un risc foarte ridicat de deces. Rata mortalităţii materne în anul 2016 a fost de 8,9 cazuri la 100000 născuţi vii, în scădere față de anul 2015. Pe medii de rezidență se înregistrează scăderi ale valorilor indicatorului atât pentru urban (6,8 la 100000 născuţi vii), cât și pentru rural (11,5 la 100000 născuți vii) față de anul 2015. Potrivit datelor Eurostat, la nivelul UE, România înregistrează cel mai mare număr de nașteri cu mame cu vârsta mai mică de 20 ani (14,2% din totalul nașterilor primului copil din 2016, din care 676 mame erau minore cu vârste între 10 și 14 ani). Speranţa de viaţă la naştere (sau durata medie a vieţii) a populaţiei din România a crescut uşor în ultimii ani pentru ambele sexe, atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Potrivit analizei privind Sănătatea românilor (V. Ghețău, 2016)7 se menține un decalaj mare al României față de celelalte state europene în ceea ce privește starea de sănătate a populației, sintetizată prin nivelul speranței de viață și al mortalității pe cauze principale de deces. Speranța de viață este cu 7 ani mai mică decât valoarea medie din UE-28 pentru bărbați, și cu 5 ani în cazul femeilor. În structura mortalității pe cauze de deces se evidențiază o proporție covârșitoare a deceselor prin bolile aparatului circulator (60%), această pondere mare menținându-se în tot intervalul 1990-2016.

7 http://www.contributors.ro/administratie/asigurari-sociale/analiza-sanatatea-romanilor

Urban Rural

Figura 20 Durata medie a vieții pe medii de rezidență (speranța de viață la naștere).

Sursa datelor: INS

Figura 21 Rata de înscriere la medicul de familie. 40

Figura 22 Acoperirea teritorială a serviciilor de sănătate (2016) 41

ASPECTE PRIVIND SĂRĂCIA ȘI EXCLUZIUNEA SOCIALĂ Raportul de țară al României din 2018 arată că, deși s-a înregistrat creștere economică, sărăcia și excluziunea socială au cunoscut o creștere după o scădere de patru ani. Creșterea sărăciei și a excluziunii sociale în 2016 este determinată de faptul că venitul disponibil pentru segmentul de populație reprezentat de cei mai săraci 10% din populație nu a crescut, spre deosebire de situația restului gospodăriilor. Riscul de sărăcie sau de excluziune socială este cel mai mare în rândul tinerilor, al familiilor cu copii, al romilor, al persoanelor cu handicap, al populației rurale și al persoanelor inactive (Comisia Europeană, 2017a, FRA 2016).

50 46 44.9 44.2 41.2 45 38.8 40.7 40 32.9 35 29.5 29.3 30 25 20 15 10 5 0

Figura 23 Rata riscului de sărăcie și excluziune socială în anul 2016 (%). Sursa datelor: INS În cadrul proiectului Poverty mapping in new EU member states (Comisia Europeană/Banca Mondială), demarat în 2012, au fost elaborate hărți ale sărăciei la nivel NUTS3 și pentru România. Rezultatele încadrează în categoria săracă județe din nord-estul și estul țării (Botoșani, Suceava, Vaslui, Galați, Vrancea), județe din sud (Teleorman, Giurgiu, Călărași) și din sud-vest (Mehedinți, Vâlcea). Banca Mondială a dezvoltat în perioada 2013-2014 o nouă metodologie pentru a identifica zonele marginalizate din mediul urban din România, acestea fiind definite ca zone din interiorul localităților urbane care nu satisfac un standard corespunzător pe nici unul din cele trei criterii, adică au deficit de capital uman, au un nivel scăzut de ocupare formală și oferă condiții improprii de locuire. În aceste zone, locuiesc aproape 343.000 persoane. Peste 90% din populația zonelor marginalizate este localizată în orașele cu peste 20.000 locuitori. La nivel național, 6,2% din populația rurală, 5,3% din gospodăriile din mediul rural și 5,2% din numărul total al locuințelor sunt localizate în zonele marginalizate rurale. Cele mai multe dintre comunitățile marginalizate au în componența lor familii tinere cu copii, cu venituri reduse obținute predominant din agricultură, muncă informală (zilieri) și prestații de asistență social (în special alocațiile copiilor, venitul minim garantat și pensiile agricole). În unele comunități de acest tip, accesul la apă potabilă este deficitar, lipsesc serviciile de salubritate, iar potențialul de producere al hazardurilor naturale (inundații, alunecări de teren) este ridicat.

Figura 24 Zone marginalizate rurale (sus) si urbane (jos) Sursa: Banca Mondială 43

OCUPARE ȘI ȘOMAJ În anul 2017, conform datelor INS, populaţia activă a României era de 9,12 milioane persoane (în creștere față de anul precedent), din care 8,7 milioane persoane erau ocupate (95,1%), iar 449 mii persoane erau şomeri (4,9%). În perioada 2004-2017, populaţia activă din punct de vedere economic s-a diminuat ca urmare a tendinţei de scădere a populaţiei şi a modificării structurii pe vârste. Ponderea populaţiei active este mai mare în mediul urban, comparativ cu mediul rural. În intervalul menționat, distribuţia populaţiei active pe medii de rezidenţă a avut o evoluţie oscilantă, însă cu variaţii mici. În anul 2017, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20- 64 ani a fost de 68,8%, la o distanţă de 1,2 pp faţă de ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,9%, în creştere faţă de anul anterior cu 2,3 pp. Pe medii de rezidență, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (64,8% faţă de 6,7% în mediul rural). Se evidențiază o tendinţă de adâncire a inegalităţii ocupării pe medii de rezidenţă, în sensul că populaţia din mediul rural devine din ce în ce mai afectată de fenomenul neocupării pe piaţa muncii. De asemenea se observă o tendință generală de creștere a ratei ocupării pe măsura creșterii nivelului de educație al unei persoane. În 2016, România a înregistrat o valoare mai mare față de media UE a ratei ocupării populației cu studii superioare (ISCED 5-8).

Rata de ocupare a fortei de munca Rata somajului 80 12 75 70 10 65 8 60 55 6 50 45 4 40 2 35 30 0 19961998200020022004200620082010201220142016 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012 2014 2016

Urban Rural Urban Rural

Figura 25 Evoluția ratei de ocupare și a ratei șomajului pe medii de rezidență, în perioada 1996-2016. Sursa datelor : INS În anul 2017, rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (18,3%) în rândul tinerilor (15‐24 ani). În proiectul de Raport comun al Comisiei și al Consiliului privind ocuparea forței de muncă8 se arată că România prezintă încă provocări critice în ceea ce privește rata NEET, AROP și inegalitățile, acestea din urmă înregistrând o creștere considerabilă.

8 PROIECT DE RAPORT COMUN AL COMISIEI ȘI AL CONSILIULUI PRIVIND OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ care însoțește Comunicarea Comisiei privind Analiza anuală a creșterii 2017 44

PRODUSUL INTERN BRUT PE LOCUITOR – EVOLUȚIE ȘI DISPARITĂȚI TERITORIALE Conform Raportului de țară al României elaborat de CE, PIB-ul a înregistrat o creștere de 3,9% în 2015, de 4,8 % în 2016 și se estimează că, în 2017, creșterea PIB-ului real a atins 6,7%, un nou record în perioada de după criză. Creșterea a fost determinată în principal de consumul privat, la rândul său susținut de creșterile salariale, de reduceri ale impozitelor indirecte și de rate scăzute ale dobânzilor.

Figura 26 PIB-ul regional pe cap de locuitor (2015) PPC (UE28=100).

Sursa: EUROSTAT (Coloanele arată, pentru fiecare stat membru, variația indicatorului pe regiuni (NUTS2) de la cea mai mică la cea mai mare valoare) Printre cele 19 regiuni cu valori ale PIB-ului sub 50% din media UE se numără câte 5 regiuni din Bulgaria, 4 din Polonia și Ungaria și 3 din România (37,5 % dintre regiuni). Conform ultimelor date disponibile la nivel județean (2015), PIB-ul pe cap de locuitor prezintă o distribuție teritorială care evidențiază o serie de discrepanțe semnificative: Iași față de celelalte județe din Moldova, Constanța față de județele învecinate, Cluj față de Satu Mare-Sălaj-Maramureș- Bistrița Năsăud, Brașov față de Harghita-Covasna etc. Aceste discrepanțe se mențin sau chiar se accentuează în ultimii ani. Trebuie totuși menționat că majoritatea județelor au înregistrat, după 2011, tendințe ascendente ale acestui indicator. Conform raportului Prognoza în profil teritorial – varianta de toamnă al Comisiei Naţionale de Prognoză (2017), pentru 2017 PIB-ul ar fi trebuit să aibă valori peste pragul de 10.000 de euro/locuitor în șaptejudeţe (Ilfov, Timiş, Alba, Cluj, Braşov, Prahova şi Constanţa) şi în municipiul Bucureşti unde estimarea depășea 25.000 euro/locuitor. Totodată CNP a anticipat că pe ultimele poziții ale ierarhiei se află trei judeţe unde PIB-ul pe cap de locuitor nu depăşeşte 5.000 de euro (Teleorman, Botoşani şi Vaslui) sau depășește cu puțin acest prag (Mehedinți, Neamț).

Figura 27 PIB pe locuitor (2015) și evoluția PIB în perioada 2002-2015

INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE (ISD) În perioada 1990–2016, soldul investițiilor străine directe a crescut semnificativ, cu o remarcă specială asupra evoluției spectaculoase înregistrate în anii 2006 și 20079. Distribuţia valorilor anuale a investiţiilor străine directe în ţara noastră este oarecum asemănătoare cu cea a produsului intern brut şi exporturilor realizate. Conform BNR, soldul ﬁnal al ISD la 31 decembrie 2016 a înregistrat nivelul de 70.1 milioane euro, cu 8,8 % mai ridicat decât valoarea din 2015.

Figura 28 Repartizarea pe județe a soldului ISD (2016) Conform datelor BNR, cea mai atractivă zonă pentru investiții rămâne capitala (peste 35.000 milioane euro), urmată de Ilfov și Timiș (peste 3.500 milioane) și Prahova și Brașov (peste 2.000 milioane). Valorile cele mai scăzute ale ISD se înregistrează în județele Gorj (7 milioane euro), Mehedinți (16 milioane) și Vaslui (35 milioane). Din punct de vedere al orientării pe activități economice, ISD s-au localizat cu precădere în industria prelucrătoare (31,8% din soldul total al ISD). Alte activități economice care au atras importante ISD sunt intermedierile ﬁnanciare și asigurările (reprezentând 13,1% din soldul ISD), comerțul, precum

9 http://www.revistadestatistica.ro/supliment/wp-content/uploads/2016/10/RRSS_10_2016_A05_ro.pdf

și construcții și tranzacții imobiliare, ambele reprezentând câte 12,2% din soldul ISD și activități profesionale, științiﬁce, tehnice și administrative și servicii suport (6,3%). Primele 5 țări clasate după ponderea deținută în soldul ISD în 2015 sunt: Olanda (25,0%), Austria (14,2%), Germania (12,4%), Cipru (6,9%) și Franța (6,7%), ierarhie rămasă neschimbată față de anul 2014.

Valoarea fluxurilor de ISD din afara Europei către regiunile europene în 2003 (în mil. Euro) < 50 50-100 100-500 500-1000 1000-5000 >5000 Fără informații Fără fluxuri din afara Europei

Figura 29 Distribuția ISD din afara spațiului european (2003-2015) În perioada 2003-2015, 5 dintre județe (Constanța, Dolj, Prahova, Cluj și Timiș) se regăsesc în categoria regiunilor NUTS 3 care au beneficiat de un aport semnificativ de ISD, fiind depășite doar de municipiul București (peste 5.000 mil euro).

DINAMICA ANTREPRENORIALĂ Economia României este susținută de firme de dimensiuni tot mai mici. În ultimii ani, firmele au rămas în clasele de mărime în care au fost create. Un raport recent al BNR (2017) afirmă că s-a format masa critică a companiilor care modelează viitorul economiei românești. Această masă critică este compusă din trei categorii de firme: (i) „veteranii în putere“; (ii) companiile-elită ale economiei și (iii) întreprinderile de stat. Deși numărul firmelor care formează această masă critică este relativ scăzut (circa 58.000 de entități, respectiv sub 10% din totalul companiilor active din România), rolul lor în economie este majoritar și s-a consolidat în ultimul deceniu.

Figura 30 Numărul de întreprinderi, angajați și cifra de afaceri ca % din totalul întreprinderilor cu sub 250 angajați Sursa: Eurostat Un alt raport BNR din 2016 indică faptul că, deși în ultimii 20 de ani numărul de firme active din economie s-a dublat, comparațiile europene ne arată că este necesară încurajarea mai puternică a inițiativei antreprenoriale. În 2015, în România existau 23 de IMM la 1.000 de locuitori, comparativ cu 140 în Cehia, 116 în Slovacia, 115 în Letonia, 106 în Estonia, 90 în Slovenia, 60 în Ungaria, 60 în Croația, 55 în Bulgaria, 47 în Polonia și 32 în Lituania (www.opiniibnr.ro). Pe medii de rezidență, dinamica antreprenorială a înregistrat de-a lungul ultimilor ani valori mult mai ridicate pentru mediul urban, în comparație cu mediul rural. Analiza principalilor indicatori macroeconomici (cifra de afaceri totală a întreprinderilor, numărul de salariați, volumul exporturilor FOB) indică faptul că activitatea economică din România este concentrată în marile centre urbane, în timp ce ponderea orașelor mici în economia naţională este mult mai mică.

Figura 31 Dinamica înmatriculărilor de persoane fizice și juridice (2017) Cele mai multe firme sunt înmatriculate, conform datelor furnizate de ONRC pentru anul 2017 în municipiul București (22.216), urmat de județele Cluj (8.532) şi Timiș (6.070). Cele mai slabe performanțe în privința iniţiativei antreprenoriale s-au înregistrat în județele Ialomița (1.033 înmatriculări), Covasna (1.041 înmatriculări) şi Teleorman (1.132 înmatriculări). În ceea ce privește dinamica înmatriculărilor, cele mai active județe sunt Botoșani (+56% față de 2016), Cluj (+50%) și Alba (+46%), la polul opus aflându-se Teleorman (+15% față de 2016), Giurgiu (+15%) și Galați (+17%). La nivel regional, regiunea Nord-Vest este cea mai activă, cu o medie de 38%, în timp ce regiunea Sud-Est înregistrează sub 22%, sub media națională de 28%. În ceea ce privește rata de supraviețuire a firmelor, se observă o tendință inversă la nivel regional, cea mai ridicată valoare înregistrându-se în regiunea Sud-Est (78%), în timp ce regiunea București- Ilfov înregistrează o valoare de doar 60%. Regiunile Centru și Sud-Vest Oltenia prezintă valori apropiate de media națională de 71%.

Figura 32 Întreprinderi active la un an de la înființare (2016)

Figura 33 Întreprinderi nou Screateursa datelor: pe medii INS de rezidență (2015) 51

La nivelul anului 2008, distribuția teritorială a indicatorului rata de înființare a întreprinderilor evidențiază o ”bandă” de regiuni localizate care întretaie centrul Europei, având valori mari, de 10-30%. Această arie pornește de la Bulgaria și România către Slovacia și Germania și mai departe către Olanda și Marea Britanie, fiind vizibilă și în regiunile adiacente, dar într-o măsură mai mică (Islanda, Norvegia, Danemarca, Cehia, Slovenia, Polonia înregistrează rate de 10-15%). În 2014 situația s-a schimbat: banda rămâne vizibilă, dar nu mai este așa de pronunțată, deoarece valorile indicatorului pentru România, Bulgaria, dar și pentru Polonia, Olanda, Cehia s-au redus considerabil. În România, în anul 2015, regiunea Bucureşti-Ilfov rămâne în continuare cea mai dinamică regiune, în timp ce regiunea Sud-Vest Oltenia are cea mai mică dinamică a ratei de creare, comparativ cu celelalte regiuni. Pe medii de rezidență, regiunea de Vest și cea de Sud-Est se apropie de media națională, în timp de regiunea Sud Muntenia prezintă o distribuție mai echilibrată între cele două medii. Conform datelor INS, în anul 2015 rata de supravieţuire a întreprinderilor la un an de la înființare a fost de peste 75%. Proporţia celor care şi-au încetat definitiv activitatea este de 6,2%, iar ponderea întreprinderilor inactive la un an după înfiinţare se situează în jurul valorii de 16,0%. Potrivit raportului Băncii Mondiale, Competitive Cities (2013), cele mai dezvoltate regiuni ale României creează o „punte de dezvoltare” între Bucureşti (nucleul economic al României) şi vestul ţării. Judeţele Timiş şi Cluj, care găzduiesc mari centre economice (Timişoara şi Cluj-Napoca), sunt cele mai dezvoltate, după Bucureşti, ţinând cont de nivelul PIB-ului pe cap de locuitor, fiind considerate două dintre cele mai dinamice regiuni ale ţării. Dintotdeauna aceste județe au avut de câştigat de pe urma faptului că centrele urbane au beneficiat de un anumit nivel economic şi o bună accesibilitate față de piețele economice din centrul și vestul Europei. Într-o situație similară sunt județele Braşov, Sibiu, Bihor şi Arad. În partea opusă a țării, Constanţa a avut de câştigat deoarece aici este cel mai mare port din Uniunea Europeană la Marea Neagră, ceea ce îi asigură un acces uşor la pieţele mondiale. Același raport arată că unele regiuni din România (de exemplu Depresiunea Braşov, zona Baia Mare- Satu Mare sau Valea Jiului) funcţionează de fapt ca şi grupări urbane. De asemenea, cele mai multe oraşe mari (cum sunt Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi) s-au extins către exterior în ultimele două decenii, iar acum fac parte din zone economice funcţionale care şi-au depăşit cu mult graniţele convenţionale. Multe dintre companiile noi s-au localizat la periferia acestor oraşe, iar oamenii fac naveta către aceste centre urbane, în căutarea de oportunităţi de muncă, studii, afaceri şi relaxare. Cele mai dinamice orașe atrag forță de muncă de la distanță și reușesc să iradieze dezvoltare către zonele înconjurătoare. Marile centre urbane industriale, cum ar fi Ploiești sau Pitești primesc mulți navetiști, în timp ce marile centre cu profil predominant terțiar (Cluj Napoca și Iași) primesc mai mulți migranți. Concentrarea teritorială a firmelor evidențiază o serie de areale în special în jurul marilor orașe cu rol de polarizare regională: București, Timișoara, Constanța, Cluj Napoca, Brașov. Această tendință se atenuează ușor în județele din Moldova (exceptând reședințele de județ și orașele de rang secundar), dar și în județele din Oltenia.

Figura 34 Numărul firmelor la 1000 locuitori la nivelul unităților administrativ-teritoriale 53

RESURSE TURISTICE În raportul World Economic Forum privind The Travel & Tourism Competitiveness Index 2017, România este poziționată pe locul 68 din 136 de țări analizate. Indicele are 4 componente: favorabilitatea mediului, politica de turism, infrastructura, resurse naturale și culturale. Pentru fiecare indice parțial (subcomponentă) inclus în aceste componente au fost realizate ierarhii. În aceste ierarhii, cele mai bune clasări ale României sunt locul 31 (subcomponenta Sănătate și igienă), respectiv 39 (subcomponenta Siguranță și securitate). La nivelul UE10, destinațiile turistice cele mai căutate sunt regiuni din Spania (Insulele Canare – 94 mil. înnoptări în 2016, Catalonia, Insulele Baleare și Andaluzia), Italia (Venneto) și Franța (Ile de France, Provence, Rhone-Alpes).

Figura 35 Destinații pentru călătoriile în străinătate ale rezidenților UE-28 (înnoptări), 2016 %.

Sursa: Eurostat România se poziționează pe locul 18 în UE ca destinație pentru călătoriile în străinătate ale rezidenților europeni, deasupra unor state ca Bulgaria, Slovacia, Cipru, Malta sau Finlanda etc. Turismul constituie pentru România un sector economic care dispune de un valoros potențial de dezvoltare insuficient exploatat şi care poate deveni o sursă de atracţie atât pentru turişti, cât şi pentru investitori. În prezent există programe de investiții ce pot contribui la dezvoltarea infrastructurii turistice a unităților administrativ-teritoriale care prezintă un potențial turistic important. Prin Legea nr. 190/2009 a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a VIII-a – Zone cu resurse turistice. Prin actul normativ se stabilește că în unitățile administrativ-teritoriale cu resurse turistice, care au fost identificate pe baza unor criterii obiective și care sunt enumerate în anexele la OUG nr. 142/2008, turismul este considerat activitate economică prioritară, investițiile pentru dezvotarea acestei activități vor fi orientate cu precădere spre aceste zone, iar proiectele de infrastructură specific turistică, tehnică și de protecția mediului pentru zone cu resurse turistice vor fi promovate cu prioritate prin programele de dezvoltare naționale, regionale și județene. Pentru stabilirea potențialului turistic existent la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale a fost elaborată o metodologie de analiză multicriterială de evaluare, care a fost utilizată în mod

10 http://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/8107715/4-07072017-AP-EN.pdf/1270c628-49df-44c0-826b-dbda9ce79961

unitar pe tot parcursul elaborării studiilor de fundamentare a secțiunii a VIII-a PATN. Au fost stabilite patru categorii de elemente de analiză:  resursele turistice naturale,  resursele turistice antropice,  infrastructura specific turistică,  infrastructura tehnică. Potenţialul turistic al teritoriului este rezultatul existenţei resurselor turistice la nivelul teritoriului, resurse definite ca fiind componente ale mediului natural şi antropic, care prin calităţile şi specificul lor recunoscute şi înscrise pot genera dezvoltarea uneia sau mai multor forme de turism, în măsura în care nu sunt supuse unui regim de protecţie integrală. Zonele de concentrare mare și foarte mare a resurselor turistice se suprapun aproape perfect cu arealul montan și subcarpatic, alături de zona litoralului românesc. Au fost identificate peste 130 de unități administrativ-teritoriale cu punctaj de peste 25 puncte, ceea ce semnifică o concentrare foarte mare a resurselor turistice natural și antropice: dintre acestea cele mai multe sunt localizate în județele Maramureș, Alba, Suceava (care adună atât areale montane cu arii naturale protejate, cât și monumente istorice de interes național, muzee, colecții de artă și tradiție populară). Din păcate o mare parte din UAT-urile cu resurse turistice prezintă disfuncționalități ale infrastructurii specific turistice și ale infrastructurii tehnice (transport, alimentare cu apă și canalizare, acoperirea GSM, accesul la Internet etc). În paralel cu clasificarea unităților administrativ-teritoriale a fost elaborată o listă a localităţilor atestate ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, ca anexă la Hotărârea nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice. Anexa a suferit modificări în ultimii 9 ani prin adăugarea unor noi localități care îndeplinesc criteriile prevăzute în actul normativ. Lista actualizată în 2017 cuprinde 43 stațiuni de interes național (cele mai cunoscute fiind cele de pe litoralul Mării Negre, de pe valea Prahovei și din nordul județului Vâlcea) și 57 stațiuni de interes local. Recent, lista a fost completată cu 2 stațiuni de interes național (Borsec și Sucevița) și cu 10 stațiuni de interes local (Baia de Fier, Boghiș, Colibița, Moisei, Negrești Oaș, Pojorâta, Sângeorgiu de Mureș, Băile Banffy, Băile Ocna Dej, Moinești-Băi).

Figura 36 Zone cu resurse turistice

FONDURI STRUCTURALE Cele mai mari rambursări de fonduri europene alocate în perioada 2007-2013 au fost obținute de București. Pentru cele aproximativ 3.900 de contracte de finanțare încheiate în capitală, rambursările au atins circa 5 mld euro. Pe următoarele locuri în clasament se situează județele Cluj (868 proiecte, respectiv rambursări de circa 550 mil. euro) și Iași (629 de proiecte și 520 mil. euro).

Figura 37 Situația absorbției fondurilor structurale La polul opus, județele cu cea mai slabă performanță au fost Ialomița (94 proiecte și absorbție de doar 30 mil. euro), Sălaj (202 proiecte și 78 mil. euro), respectiv Giurgiu (98 de proiecte și circa 88,5 mil. euro absorbiți).

Figura 38 Situația proiectelor finanțate din PNDR 2014-2020

În cadrul PNDR 2014-2020, județele cu cele mai mari valori ale proiectelor au fost Bihor (355.325.033 lei), Dolj (305.217.395 lei) și Timiș (283.137.321 lei), de partea cealaltă situându-se, exceptând Municipiul București, Ilfov (41.263.648 lei), Caraș-Severin (78.686.959 lei) și Sălaj (80.904.029 lei).În ceea ce privește repartiția fondurilor PNDR la populație, valorile cele mai ridicate se înregistrează în județele Bihor (103.273 lei), Dolj (95.607 lei) și Tulcea (90.208), iar cele mai scăzute, exceptând Municipiul București, în județele Ilfov (6.431 lei), Prahova (16.736 lei) și Brașov (22.001 lei). Unitățile administrativ-teritoriale care au cele mai mari venituri la bugetul local înregistrează și rezultate semnificativ mai bune în ce privește accesarea de finanțări europene pentru implementarea de proiecte.

Figura 39 Număr de contracte finanțate din fonduri europene

BUGETE LOCALE Autonomia financiară este una dintre dimensiunile autonomiei locale. Dintre cele 39 state analizate într-un raport al Comisiei Europene, România se plasează pe locul 23 în ierarhia generată de indicele autonomiei locale, în timp ce în ierarhia generată de indicele autonomiei financiare (component al indicelui menționat mai sus), țara noastră se situează pe locul 26.

Figura 40 Indicele autonomiei locale. Sursa datelor: Ladner, A. et al (2015). Local Autonomy Index for European countries (1990-2014). Release 1.0. Brussels: European Commission. Autoritățile locale au responsabilități majore în finanțarea unor servicii publice de bază. Analiza bugetelor locale este extrem de relevantă, deoarece majoritatea serviciilor de bază de care beneficiază populația sunt finanțate prin acestea. În cadrul cheltuielilor publice locale, un rol important îl ocupă cheltuielile pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape. Acestea vizează alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale, salubrizarea localităţilor, iluminatul public şi administrarea domeniului public şi privat a unităţilor administrativ- teritoriale şi alte asemenea. Cheltuielile din această categorie depind de suprafaţa străzilor, a grădinilor publice, parcurilor şi zonelor verzi, de lungimea reţelei de alimentare cu apă şi a reţelei de canalizare. În cadrul cheltuielilor pentru servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape, ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile pentru locuinţe, servicii şi dezvoltare publică (aproximativ 64%). Valorile cele mai ridicate ale acestui indicator se înregistrează în 2016 în UAT-uri din nordul județului Cluj, județul Constanța și zona centrală a județului Giurgiu. 60

Figura 41 Cheltuieli cu servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape din bugetele locale pe locuitor (2016)

II. INDICATORI DE STARE – ECHIPAREA TERITORIULUI

INFRASTRUCTURA RUTIERĂ Potrivit INS, deplasările pe cale rutieră, efectuate pe teritoriul României, reprezintă aproximativ 79% din totalul deplasărilor efectuate în scopul transportului de călători și peste 70% din deplasările destinat transportului de mărfuri (date din 2016). Aceste statistici atestă faptul că în ambele cazuri, transportul rutier reprezintă cel mai important și utilizat mod de transport. Se înregistrează o degradare a celei mai mari părţi a reţelei rutiere, în ciuda faptului că în ultimele două decenii au fost reabilitaţi sau modernizaţi peste 5.000 km de drum naţional, precum şi o distanță totală apreciabilă de drumuri judeţene, locale şi comunale (numai prin PNDL în perioada 2015-2016 au fost reabilitate aproximativ 3.400 km de drumuri). Zona sudică a României pare favorizată deoarece beneficiază de avantajele oferite de autostrăzile A1 (Bucureşti–Piteşti), A2 (Bucureşti–Constanţa), A3 (București–Ploiești) şi, în acelaşi timp este localizată pe traseul coridorului pan‐european IV. Rețeaua de drumuri publice este relativ echilibrat distribuită între regiuni, regiunea Nord-Est fiind pe primul loc cu 17% din totalul drumurilor publice. Din punct de vedere al densității drumurilor publice, județele Cluj, Sălaj, Alba, Botoșani, Iași înregistrează valori peste media națională de 36,1 km/100kmp, în timp ce județe ca Maramureș, Covasna, Brăila și Ialomița se situează sub acest prag. Analizând situația din punct de vedere al drumurilor modernizate din totalul drumurilor publice la nivel național, București este pe prima poziție, urmat de Ilfov și Teleorman, în timp ce la polul opus se regăsesc județe ca Buzău, Argeș, Sălaj, Iași (în jur de 20%). Cele mai scăzute valori ale accesibilităţii în reţeaua rutieră (exprimată ca valoarea medie a distanţei străbătute de locuitorii din acel judeţ pentru a ajunge din localitatea de domiciliu în reședinţa de judeţ, folosind legăturile reţelei de transport, pe ruta cea mai scurtă) sunt regăsite în judeţele: Maramureş, Galaţi, Iaşi, Timiş şi Dolj, în timp ce la polul opus se situează judeţele Ilfov şi Mehedinţi, cu cele mai bune valori ale accesibilităţii. Județele cu cei mai mulți km de drum județean sunt Hunedoara (1.334 km, din care 51% modernizați, 20% îmbrăcăminți ușoare, 18% pietruiți și 10% de pământ), Cluj (1.279 km, din care 39% modernizați, 38% îmbrăcăminți ușoare, 18% pietruiți și 5% pământ) și Timiș (1.274 km, din care 53% modernizați, 36% îmbrăcăminți ușoare, 7% pietruit și 4% pământ). Județele cu cei mai mulți km de drum comunal sunt Argeș (1.755 km, din care 1% modernizați, 32% îmbrăcăminți ușoare, 58% pietruiți și 9% pământ), Hunedoara (1.563 km, din care 6% modernizați, 12% îmbrăcăminți ușoare, 53% pietruiți și 30% pământ) și Bihor (1.485 km, din care 2% modernizați, 13% îmbrăcăminți ușoare, 44% pietruiți și 41% pământ).

Figura 42 Gradul de modernizare a drumurilor județene (2017) 63

Figura 43 Gradul de modernizare a drumurilor comunale (2017) 64

Figura 44 Model de prioritizare a investițiilor în drumuri comunale. Sursa: Banca Mondială 2015

După 2000, hărțile arată evoluții pozitive ale ponderii drumurilor județene și comunale modernizate pentru județe ca Teleorman, Giurgiu, Suceava, Alba, Ilfov, Caraș Severin, Timiș etc. Se evidențiază de asemenea, o serie de județe cu valori reduse ale acestui indicator la nivelul anului 2015: Buzău, Iași, Mureș, Sălaj, Neamț. Așa cum menționează și proiectul Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României (ce se află în curs de aprobare în Parlament) și raportul Băncii Mondiale Orașe competitive: remodelarea geograﬁei economice a României, drumurile reprezintă un element vital pentru dezvoltarea unei țări. Infrastructura conectivă permite îndeplinirea unui deziderat crucial: facilitează accesul oamenilor la spațiile în care se găsesc cele mai multe și variate oportunități, adică orașele (în cele mai multe țări). Avându-se în vedere faptul că bugetul necesar reabilitării căilor de comunicație rutieră excede posibilitățile de finanțare existente (din fonduri europene sau naționale) este necesar să se elaboreze și să se aplice criterii de prioritizare a investițiilor, în raport cu impactul teritorial al acestora. MDRAP a inițiat și implementat proiectul Coordonarea şi selecţia eficientă şi transparentă a proiectelor de infrastructură finanţate din instrumente structurale şi de la bugetul de stat pentru perioada 2014-2020, având drept rezultate elaborarea unor Ghiduri de investiții pentru proiectele de infrastructură (drumuri județene, drumuri comunale și infrastructură socială, infrastructură de alimentare cu apă și canalizare) și a unui set de recomandări de îmbunătățire a coordonării investițiilor publice și de eficientizare a criteriilor de prioritizare utilizate în selectarea proiectelor. Astfel, în ceea ce privește prioritizarea drumurilor județene care necesită reabilitare, este important ca lista obiectivelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) să fie coordonată cu lista proiectelor POR. În privința finanțării de până acum a proiectelor de reabilitare a drumurilor, există relativ puține cazuri în care o legătură rutieră reabilitată / modernizată cu fonduri POR 2007-2013 a fost completată de o altă legătură rutieră reabilitată / modernizată cu fonduri PNDL. Deși rețeaua de drumuri județene este relativ mare în fiecare județ, unele legături rutiere sunt mai importante decât altele. Deosebit de importante sunt acele drumuri județene care îmbunătățesc posibilitățile de acces la localitățile mai mari, ce oferă locuri de muncă, servicii de învățământ, sănătate, cultură, de administrație și acționează ca motoare pentru economia locală/județeană/regională/națională. Există astfel de obiective în PNDL, chiar dacă sunt reabilitate doar segmente de drumuri județene: de exemplu, DJ 682 (Arad-Felnac), DJ 104L (Dacia- Viscri-Bunești), DJ 608D (Băile Herculane) etc. Legătura cu infrastructura majoră (autostrăzi, drumuri europene și naționale) permite o accesibilitate de ansamblu pentru persoanele care locuiesc de-a lungul drumului județean respectiv. Este confirmată prin studii ipoteza că apropierea de un drum european sau de o autostradă reprezintă una dintre cele mai importante condiții de favorizare a dezvoltării comunității/localității respective. Astfel, cu cât un drum județean este mai circulat, cu atât ar trebui să atragă mai multă atenție în legătură cu lucrările de reabilitare/modernizare. Totodată, facilitarea accesului la oportunități nu este suficientă; important este ca această facilitare să fie asigurată pentru un număr cât mai mare de persoane. Drumurile județene care leagă o populație mai numeroasă de un centru de oportunități ar trebui să primească un punctaj mai mare. Astfel, în derularea PNDL, o serie de criterii au fost stabilite pentru prioritizarea infrastructurii de drumuri judeţene, ținând cont de propunerile Băncii Mondiale:  Legătura pe care o realizează proiectul de infrastructură propus cu oportunităţile de dezvoltare: 66

1. Legătura cu un municipiu de rang R1; 2. Legătura cu un municipiu de rang R2 sau R3; 3. Legătura cu un oraş de rang R4 cu mai mult de 10.000 de locuitori; 4. Legătura cu un oraş de rang R4 cu mai puțin de 10.000 de locuitori.  Legătura cu infrastructura majoră de circulaţie 1. Legătura cu autostrăzile propuse în Master Planul General de Transport al României; 2. Legătura cu şoselele expres propuse în Master Planul General de Transport al României; 3. Legătura cu un drum naţional.  Traficul pe drumurile judeţene  peste 3.500 de autovehicule pe zi;  2.000-3.500 de autovehicule pe zi;  între 500 şi 2.000 de autovehicule pe zi;  sub 500 de autovehicule pe zi. Potrivit rapoartelor Băncii Mondiale, cele mai mari nevoi de investiții în infrastructura drumurilor județene au fost identificate în județele Iași, Cluj, Suceava, Argeș, Bacău, Bihor (județe cu nivel de dezvoltare diferit, dar cu un volum de populație ridicat și cu o rețea de orașe bine reprezentată). De asemenea a fost definită categoria județelor cu nevoi de investiții mediu-superioare: Timiș, Brașov, Constanța, Hunedoara, Sibiu, Dolj, Arad, Buzău, Vaslui, Prahova, Maramureș, Neamț). Necesarul actual de investiții în drumuri comunale este relativ modest, ridicându-se la aproximativ 4,7 miliarde euro. În esență, aceasta ar asigura o coordonare a investițiilor în drumuri comunale oarecum mai ușoară. Există fonduri disponibile pentru astfel de investiții prin PNDL și PNDR. În plus, comunele pot aloca fonduri proprii (deși cele mai multe dintre ele au rezerve reduse) pentru astfel de investiții, iar consiliile județene efectuează asemenea lucrări atunci când le consideră necesare. Potrivit rapoartelor Băncii Mondiale, cele mai mari nevoi de investiții în infrastructura drumurilor comunale au fost identificate în județele Suceava, Bihor, Argeș, Bacău, Buzău, Iași, Botoșani, Dolj, Timiș, Neamț (județe cu nivel de dezvoltare diferit, dar cu un volum de populație ridicat și cu o rețea de orașe bine reprezentată). De asemenea a fost definită o categorie a județelor cu nevoi de investiții mediu-superioare: Olt, Dâmbovița, Vaslui, Cluj, Mureș, Vâlcea, Constanța, Prahova. Conform rapoartelor Băncii Mondiale, concentrări teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale cu prioritate ridicată în reabilitarea drumurilor comunale se constată în județele Moldovei, ruralul județelor Prahova și Dâmbovița și, surprinzător oarecum, în ruralul județelor de la granița de vest.

ACCESUL LA LOCUIRE ȘI CALITATEA LOCUIRII Conform datelor INS, fondul național de locuinţe şi-a păstrat trendul ascendent din ultimii ani, înregistrând 8.929,2 mii locuinţe, la sfârşitul anului 2016, în creştere cu 47,1 mii locuinţe (+0,5%), faţă de sfârşitul anului 2015. Se evidențiază o anumită particularitate privind raportul populație/locuințe: în timp ce numărul populației a înregistrat o evoluție descendentă, fondul de locuințe a crescut. Romania are un excedent de peste 1,5 milioane de locuințe neocupate. După anul 1989, construcția de noi locuințe poate fi considerată, în cel mai bun caz, lentă. Datele furnizate de Institutul Național de Statistică indică faptul că între anii 1990 și 2004, în medie, mai puțin de 10 noi locuinţe au fost construite anual în majoritatea localităților din România. Mai mult, numai câteva orașe mari au înregistrat o medie de peste 100 de locuinţe noi construite anual. În cea mai mare parte, sectorul imobiliar a stagnat în acești ultimi ani. După anul 2004, după o etapă de ascensiune economică, sectorul imobiliar a cunoscut un oarecare avânt. Cu toate acestea, cele mai multe locuinţe noi au fost construite într-un număr relativ mic de municipii și orașe și, respectiv în zonele geografice cu potențial turistic ridicat (de exemplu, Valea Prahovei). Problema locativă din România este legată și de extinderea spațiului urban, cu repercusiuni asupra centrului urban. De exemplu, municipiul București a adăugat la teritoriul său dezvoltat în ultimii ani un areal mai mare decât suprafața municipiului Ploiești. În perioada 1990-2016, cele mai multe locuințe au fost finalizate în județul Ilfov, zona periurbană a marilor orașe Constanța, Timișoara, Cluj Napoca, Pitești, Oradea, Suceava, Focșani. Zone mai puțin ”active” din punct de vedere al construcției de locuințe sunt localizate cu precădere în depresiunea intracarpatică a Transilvaniei (teritorii rurale din județul Hunedoara, Brașov, nordul județului Sibiu), dar și pe rama vestică (estul județului Arad și Munții Banatului). Proprietatea de stat se ridică la numai 1,13% (2,1% în municipii și orașe și 0,7% în comune) din parcul total de locuințe.

Figura 45 Fondul de locuințe în funcție de perioada construirii. Sursa datelor: INS (RPL 2011)

Cele mai multe clădiri rezidențiale aflate în prezent în uz în România au fost construite în a doua jumătate a secolului XX. Perioada socialistă (1961-1980) a fost cea mai prolifică pentru construcția de locuințe, astfel încât fondul de locuințe urban actual este caracterizat prin predominanța locuințelor construite între anii 1971 și 1990. Aproximativ 35% din unitățile de locuit din România sunt situate în clădiri multifamiliale (blocuri de apartamente), 63% sunt locuințe individuale și 2% sunt locuințe de alt tip. Numărul mediu de camere pe locuință din România este de 2-3, mult sub numărul mediu de camere pe locuință din alte țări europene. Spre deosebire de familiile din mediul urban care preferă apartamentele, familiile din mediul rural trăiesc aproape în întregime în locuințe individuale. Chiar și în cvintilele cu venituri ridicate, locuirea în apartamente rămâne sub 5%. O mare parte din fondul imobiliar construit în România înainte de 1990 se deteriorează din cauza întreținerii necorespunzătoare. Peste 35% din cele 8,5 milioane de locuinţe sunt neglijate şi necesită reparaţii urgente. Acest volum semnificativ de locuinţe deteriorate include peste 10.000 de blocuri finalizate anterior anului 1980 care necesită reparaţii structurale, ale acoperişurilor şi sistemului de încălzire. Multe dintre aceste clădiri sunt părăsite din cauza lipsei de întreţinere, fiind de asemenea instabile din punct de vedere structural, aici fiind incluse și clădirile rezidenţiale istorice. Sunt imobile care au fost abandonate mai mulţi ani iar proprietarii nu pot fi găsiţi; altele sunt pur şi simplu neglijate, deoarece costul reparării nu este accesibil proprietarului; în unele cazuri extreme, se înregistrează acte de vandalism comise deliberat pentru ca respectivele clădiri să poată fi înlocuite cu unele noi, moderne. Un număr mare de blocuri construite în perioada comunistă se confruntă cu probleme grave din cauza absenței administrării, deteriorării calității clădirilor și a rețelelor de utilități și concentrării populației cu venituri reduse sau vulnerabile (de exemplu, persoanele în vârstă). De obicei, lipsa unor intervenții la nivelul unei unități individuale duce la apariţia unor probleme pentru întreaga clădire - de exemplu, degradarea fizică a clădirii și deprecierea acesteia, în special în clădirile cu o concentrare mare de persoane sărace, sau în clădirile care găzduiesc gospodării cu niveluri de venit diferite, în care obţinerea consimţământului şi contribuţiilor de la proprietari în vederea întreţinerii reprezintă adesea o sarcină dificilă. Starea funcțională curentă a ansamblurilor rezidențiale mari existente în toate orașele importante din România a adus în atenție întrebări serioase privind calitatea vieții în aceste orașe. Multe spații publice verzi din orașele din România au fost înlocuite cu blocuri sau clădiri de birouri, mai ales în perioada 1991-2009. În comparație cu suprafața medie locuibilă de 34m2 pe persoană din Europa, România are o medie relativ scăzută pe persoană (20m2). Deși 20m2 s-ar putea să nu pară prea puțin sau nerezonabil în comparație cu cele mai multe țări din lume, este important de observat că suprafața medie locuibilă discutată aici este diferită de suprafața „netă” locuibilă pe persoană. Această medie este calculată prin împărțirea suprafeței rezidențiale construite totale (inclusiv potențialele clădiri libere) la populație. Deşi rata de vacantare este ridicată, ca în cazul României, suprafața medie „netă” pe persoană este, de fapt, mult mai mică. Lipsa spațiului de locuit este acută pentru gospodăriile din decilele cu venit redus și este atribuită în general familiilor mai numeroase cu venituri foarte reduse, fiind asociată cu accesul deficitar la locuințele publice subvenționate.

Figura 46 Ponderea populației care nu deține baie, duș sau toaletă (2010 și 2015) (%din total). Sursa: EUROSTAT La nivelul anului 2015, datele Eurostat poziționează România pe locul I în UE în privința ponderii populației care nu deține baie sau duș sau toaletă în locuință. Acest indicator înregistrează o valoare de 30,5%, România fiind urmată la mare distanță de Letonia (12,3%), Bulgaria (11,1%) și Lituania (10,6%). În ceea ce privește ponderea locuințelor cu closet cu apă în interior (conform datelor RPL 2011 – ultimele disponibile), valori de peste 65% se înregistrează în zona Municipiului București și a primei coroane de UAT-uri din jurul capitalei, în zona litoralului, în Timișoara, Arad și zonele lor de influență imediată. De asemenea, distribuția teritorială a indicatorului evidențiază zona montană ca fiind mult mai bine echipată din acest punct de vedere, împreună cu depresiunea intracarpatică a Transilvaniei.

100 91.6 91.4 90 80 70 60 50 37.3 40 33.8 30 20 10 0 Urban Rural

Cu baie / dus in interiorul locuintei Cu grup sanitar in interiorul locuintei

Figura 47 Ponderea gospodăriilor după dotarea utilitară a locuinţelor, pe medii de rezidenţă, în total gospodării din fiecare categorie (%). Sursa datelor: INS 70

O altă problemă legată de locuirea din România se referă la supraaglomerarea locuințelor, care se numără printre cele mai ridicate din țările UE-28, explicația fiind dată de:  Rata ridicată de neocupare a locuințelor, de 16%, ca rezultat al deplasării populației spre centrele de ocupare a forței de muncă, al abandonării structurilor vechi deteriorate, al cererilor de retrocedare aflate în litigiu și clădirilor deținute de stat, neocupate sau neutilizate. A fost înregistrat un număr foarte mare de locuințe libere recuperate de bănci de la clienții care nu și-au îndeplinit obligațiile de plată (dezvoltatori, precum și debitorii individuali) și care acum rămân în registrele băncii la prețuri supraevaluate. Deși nu sunt disponibile cifre oficiale, se estimează că există aproximativ 20.000-25.000 astfel de locuinţe numai în București, la care se adaugă alte câteva zeci de mii în întreaga țară.  Piața oficială de închiriere este aproape absentă, ceea ce face ca noile familii fie să continue să trăiască cu părinții sau familiile extinse, fie să cumpere o locuință care este foarte mică și apoi să continue să trăiască în aceasta chiar dacă familia se extinde.  Lipsa unor locuinţe a căror achiziţie să fie accesibilă ca preţ poate fi explicată pe de o parte de existența unor factori financiari, precum ratele nefavorabile ale dobânzii la economii și comisioanele bancare ridicate, iar pe de altă parte de costul ridicat al unei locuinţe cu o dimensiune rezonabilă.

Figura 48 Rata de supraaglomerare în 2016 (%). Sursa: EUROSTAT (EA – Zona Euro)

Numărul mediu de persoane pe camera de locuit este mai mare în orașe decât în mediul rural în toate decilele de venit. Aceste valori sunt semnificativ mai mari pentru gospodăriile cu venituri reduse. Nivelul relativ constant al numărului mediu de persoane pe cameră de locuit pentru decilele cu venituri medii spre ridicate indică lipsa opțiunilor de locuit, indiferent de venitul sau dimensiunea gospodăriei. Conform unui sondaj IRSOP recent11, 1 din 4 intervievaţi a declarat că trăieşte în locuinţe în care numărul persoanelor este mai mare decât cel al camerelor. Supraaglomerarea este mai frecventă în rândul persoanelor cu vârste între 18 şi 34 de ani. De asemenea, 3 din 4 români spun că își folosesc

11http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21791333-studiu-84-din-clientii-bancilor-pentru-locuinte-mentioneaza- cel-putin-problema-spatiul-locativ-procentul-similar-situatia-mentionata-sondaje-populatie-generala.htm

economiile pentru repararea, renovarea sau reabilitarea locuinţei, având în vedere faptul că 85% din clienții băncilor pentru locuințe menționează cel puțin o problemă cu spațiul locativ. Printre problemele identificate în studiile pentru fundamentarea proiectului Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României se numără și:  Modificarea locuirii rurale, prin schimbări tipologice ale așezărilor (ex. satele răsfirate din anumite zone tind să se transforme în sate adunate), renunțarea la materiale și tehnici tradiționale și ameliorarea lentă a confortului edilitar;  Diminuarea calității echipării în orașe, unde realizarea de dotări publice (educație, sănătate) nu are același ritm cu extinderea fondului de locuințe;  Lipsa acţiunilor administraţiei publice locale de construire a locuinţelor sociale;  Creșterea preţului serviciilor publice de furnizare a utilităţilor, în special în oraşe şi în marile ansambluri de locuinţe.

Figura 49 Numărul locuințelor terminate în mediul rural în perioada 1990-2017

Figura 50 Suprafața locuibilă la nivel de UAT în anul 2016

Figura 51 Locuințe în proprietatea statului %

Figura 52 Locuințe cu closet cu apă în interior % 76

TRANSPORTUL PUBLIC LOCAL Potrivit raportului Competitive cities (Banca Mondială), orașele românești se confruntă cu probleme serioase în ceea ce privește traficul rutier, dat fiind faptul că, în perioada comunistă, orașele au fost planificate pentru a utiliza în principal transportul public, dar și pentru că majoritatea orașelor românești au o dezvoltare de tip sprawl, noile suburbii fiind accesibile doar cu autoturismul personal, ceea ce a dus la creșterea numărului de autovehicule și congestionarea infrastructurii existente. Străzile construite înainte de 1990 nu au fost concepute să preia traficul actual, iar locurile de parcare amenajate sunt insuficiente, mai ales în cartierele foarte populate. Conform datelor INS, vehiculele rutiere înmatriculate în circulaţie, la sfârşitul anului 2016 însumau peste 7 milioane vehicule, ponderea celor deţinute de persoanele fizice fiind de 76,2%. Autoturismele reprezentau 78,1% din total vehiculelor rutiere, 84,7% dintre autoturisme aparținând persoanelor fizice. Tot în anul 2016 se constată creşteri ușoare ale numărului accidentelor de circulaţie rutieră cauzatoare de vătămări corporale şi ale numărului persoanelor accidentate. Aproape toate oraşele care au beneficiat de un sistem de transport public au fost martore ale diminuării sau dispariţiei complete a acestuia12. Într-o anumită măsură, aceste sisteme au dispărut pentru că nu s-au dovedit a fi profitabile, autorităţile locale neştiind cum să le menţină funcţionale într-un mediu al constrângerilor bugetare și cum să le integreze într-un sistem multimodal de transport. Se poate afirma că dispariţia sistemului de transport public a contribuit la scăderea mobilităţii populaţiei şi la o creştere a dependenţei de maşina personală. Scăderea numărului de utilizatori nu poate fi atribuită doar deteriorării rețelei de transport public (adesea cauzată de lipsa fondurilor, administrarea deficitară, precum și de creșterea numărului de posesori de autoturisme), ci și declinului demografic.

Figura 53 Transportul public local în anul 2017 (mii pasageri). Sursa datelor: INS

12Raportul Competitive cities (2013), Banca Mondială

În anul 2017, conform datelor INS, din totalul de 1.880,1 milioane pasageri transportaţi înregistraţi în transportul public local, 1.075,8 milioane pasageri (57,0%) au călătorit cu autobuze şi microbuze, în ușoară creștere față de anul precedent. În ceea ce privește evoluția lungimii liniei simple în transportul public local, pe tipuri de vehicule reprezentată în graficul de mai jos, aceasta a suferit scăderi atât în cazul liniilor de tramvai, cât și în cazul liniilor de troleibuz. La nivel național, micșorarea lungimii liniei simple a fost de circa 195 km pentru liniile de tramvai și de 113 km pentru liniile de troleibuz.

Figura 54 Evoluția lungimii liniei simple în transportul public local în perioada 1990-2017. Sursa datelor: INS Infrastructura de transport public s-a deteriorat, în special în orașele mai mici. Față de anul 1990, 97 de orașe nu mai furnizează servicii de transport public local, cele mai multe fiind localizate în județe din vestul (județul Arad – toate orașele mici, Bihor și Satu Mare – câte 4 orașe mijlocii și mici), centrul (județele Alba și Harghita – câte 6 orașe mici și mijlocii), sudul României (județele Prahova și Olt – câte 7 orașe mici și mijlocii). Acest declin a avut loc și pe fondul dezindustrializării și a atenuării activităților economice în general în aceste orașe. Prin excepție, municipiile reședință de județ și-au menținut și chiar și-au extins serviciile de transport public local. În afară de municipiul București, se evidențiază și alte orașe (în special cele mari) care, în perioada 1990-2017, au cunoscut creșteri ale numărului de mijloace de transport în comun utilizate în transportul public local: Alba Iulia, Mediaș, Blaj, Satu Mare, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Suceava, Mangalia, Lugoj, Oradea, Baia Mare, Brașov, Iași, Buzău. Cererea mai mare de servicii de transport public local este corelată și cu o evoluție economică pozitivă, dar și cu extinderea teritorială a unora dintre orașele mari, mai ales a reședințelor de județ.

Figura 55 Evoluția transportului public local pe categorii 79

ALIMENTAREA CU APĂ CURENTĂ ȘI RACORDAREA LA SISTEME DE CANALIZARE Dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă şi colectare şi tratare a apelor urbane reziduale reprezintă angajamente asumate în mod explicit prin Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană (Capitolul 9 – Mediu). Calitatea locuirii este foarte scăzută raportat la țările UE, cauza principală fiind echiparea tehnico-edilitară precară cantitativ și calitativ, la nivel urban și rural. Printre indicatorii Eurostat din domeniul statisticii mediului se numără rata conectării la stații de epurare a apelor uzate, care în anul 2015 varia la statelor membre UE de la mai puțin de 40% în Croația și România până la 100% Marea Britanie. Pentru intervalul 2013-2015, 9 state membre au raportat că peste 90% din populație era conectată la stații de epurare care au cel puțin treaptă secundară de tratare, în timp ce 15 au raportat valori de peste 80 %.

Figura 56 Populația conectată la stații de epurare a apelor uzate (tratare secundară), 2000 și 2015 (%). Sursa: EUROSTAT O parte semnificativă a locuitorilor României nu beneficiază de utilitățile de bază (alimentare cu electricitate, apă, canalizare, gaze naturale), care sunt în același timp scumpe comparativ cu media europeană, preponderent din cauza ineficienței serviciilor. Dezvoltarea teritoriului naţional nu se poate realiza în lipsa unei echipări corespunzătoare la nivelul tuturor localităților. Din aceste motive, disparitățile în accesul la utilități publice pot fi considerate o provocare teritorială majoră.

Conform ultimelor date INS, 317 din 320 municipii și orașe dețin rețea de distribuție a apei, în timp ce 2189 comune (76,5% din numărul total) îndeplinesc acest indicator de echipare. În cazul sistemelor de canalizare, situația este deficitară în special pentru mediul rural (doar 871 comune reprezentând 30,4% din total au canalizare publică), alături de 313 municipii și orașe. Totuși, se constată o creștere a echipării teritoriului, față de anul 2015 un număr de 32 comune noi dețin rețea de distribuție a apei și 62 comune dețin rețea de canalizare.

Figura 57 Gradul de racordare la sisteme de alimentare cu apă (2016)

La nivel național, județele cu cel mai ridicat grad de conectare la sistemul de alimentare cu apă sunt Cluj (85%), Municipiul București (83%) și Brăila (79%), la polul opus aflându-se Teleorman (30%), Vaslui și Suceava (29%), față de media națională de media națională de 55%. În general, jumătatea vestică a țării prezintă valori mai ridicate, iar nord-estul și sudul, valori mai mici. Conform datelor INS, în anul 2016 populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 12.853.110 persoane, reprezentând 65,2% din populația totală, în creștere cu peste 200.000 persoane mai mult decât în anul 2015. În mediul urban s-au înregistrat peste 10.000.000 persoane conectate la sistemul public de alimentare cu apă, reprezentând 95% din populația urbană, iar în mediul rural 2.812.718 persoane, reprezentând 30,8% din populația rurală totală. În anul 2016, un număr de 9.702.739 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, aceştia reprezentând 49,2% din populaţia României. În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare, în anul 81

2016, a fost de 9.415.524 persoane, reprezentând 47,8% din populaţia ţării. În mediul urban s-au înregistrat peste 9.000.000 locuitori cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 85,5% din populaţia urbană a României, iar în mediul rural un număr de 657.623 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 7,2% din populaţia rurală a României. Raportul Național privind Starea Mediului în anul 2016 arată că evoluţia gradului de racordare al populaţiei la sistemele de colectare şi epurare a apelor uzate în funcție de tipul procesului de epurare aplicat indică o creștere constantă a numărului populației care beneficiază de servicii de colectare și epurare a apelor uzate, consecință a extinderii și construirii infrastructurii aferente. Se observă că în ultima perioadă a crescut îndeosebi proporția de sisteme de colectare cu epurare terțiară.

Figura 58 Populația conectată la sisteme de canalizare (2017) Conform datelor INS, județele cu cel mai ridicat grad de conectare la sistemul de canalizare sunt Municipiul București (83%), Brașov (70%) și Cluj (67%); de cealaltă parte se află județele Vaslui (24%), Dâmbovița (24%) și Teleorman (22%), față de media națională de 41%. În general, centrul și vestul țării, precum și Dobrogea, prezintă valori mai ridicate, iar nord-estul și sudul, valori mai scăzute. Potrivit datelor de la ultimul recensământ (2011), locuințele urbane din România au un acces mai bun la utilități, inclusiv apă, canalizare și electricitate față de cele rurale. În mediul urban, 97% din gospodării dețin instalație de alimentare cu apă, 93,9% sunt conectate la rețeaua publică de canalizare, 37,8% primesc gaze de la rețeaua publică și 99,8% sunt conectate la rețeaua electrică.

Chiar dacă lungimea rețelei de distribuție a apei din zonele rurale a crescut de aproape 5 ori între 1990-2016, accesul populației rurale la rețeaua de distribuție a apei este în continuare mult inferior față de populația urbană.

Figura 59 Extinderea rețelei simple de apă pe medii de rezidență între 1990-2016. Sursa datelor: INS În mediul urban mic încă există deficienţe în ceea ce priveşte alimentarea cu apă a locuinţelor, racordarea la sistemul de canalizare sau dotarea locuinţelor cu baie şi bucătărie. Deși valorile pentru mediul urban sunt superioare celor înregistrate în comune, există numeroase orașe cu acces deficitar la sistemul de alimentare cu apă și canalizare (majoritatea acestora aparțin categoriei orașelor declarate după 2000 sau orașelor mici cu funcții agricole localizate preponderent în regiunile extracarpatice). Harta gradului de racordare la apă, canalizare și energie electrică relevă discrepanțe semnificative între interiorul arcului carpatic (centrul și vestul țării) și Dobrogea, pe de o parte, cu valori în general între 40 și 100%, și restul țării (estul și sudul), cu valori sub 40% și, pe arii extinse, sub 20%. Discrepanțele menționate se suprapun la nivel național gradului de urbanizare, zonele sudice, sud- estice și estice evidențiind ruralitate mai accentuată. În general, zonele urbane fac excepție de la această repartizare, gradul de racordare fiind în general peste 80%. Accesul la utilități este dificil și pentru locuitorii zonelor slab populate. Alimentarea cu apă potabilă (o gravă problemă a satelor din Deltă) și canalizarea pot fi considerate la fel de prioritare ca și, de exemplu, realizarea unei infrastructuri care să permită localnicilor să se deplaseze într-un timp rezonabil la o localitate unde ar putea beneficia de asistență socială. Nevoile de investiții în domeniul infrastructurii de alimentare cu apă și de epurare a apei uzate sunt mari, necesitând contribuții din mai multe surse. România are un deficit semnificativ în ceea ce privește infrastructura din aceste domenii (parțial din cauza numărului mare de persoane care locuiesc în localități rurale mici). De asemenea, cerințele stabilite de UE în sectorul apei și apei uzate prin directive specifice sunt foarte stricte, dublând astfel presiunea asupra României în ceea ce privește alocarea de resurse pentru asemenea investiții.

Figura 60 Gradul de racordare la apă, canalizare și energie electrică a locuințelor populației

Țintele propuse pentru implementarea prevederilor Directivei 91/271/CEE, 98/15/CE şi 2000/60/CE sunt creşterea gradului de racordare al aglomerărilor umane cu mai mult de 2.000 l.e. la sistemele de canalizare (de la 69,1% din locuitorii echivalenţi racordaţi în 2013, până la 80,2% în 2015 şi 100% în 2018), dar și la sistemele de epurare prin construirea de noi staţii de epurare a apelor uzate şi prin reabilitarea și modernizarea celor existente (pentru a realiza o acoperire de 60,6% l.e. în 2013, 76,7% l.e. în 2015 şi 100% l.e. în 2018). O aglomerare poate include localități aparținând unor unități administrativ-teritoriale (UAT) diferite, ceea ce impune o coordonare a investițiilor în sistemul de ape uzate la nivelul mai multor jurisdicții. Cu toate acestea, în practică, și în special în cazul programelor de investiții adresate unităților-administrativ teritoriale (precum PNDL, PNDR sau proiectele finanțate din Fondul pentru Mediu), proiectele sunt concepute și realizate la nivel de localitate, nu de aglomerare. De obicei, doar investițiile efectuate de societatea regională de apă sau în care aceasta este beneficiar sunt direcționate către aglomerări și clustere. La nivel de județ, cele mai ridicate grade de racordare la reţele de canalizare (peste 80%) sunt identificate in judeţele Mureș, Sibiu, Braşov, Constanţa, Vrancea şi în aglomerarea Bucureşti, în timp ce la polul opus (sub 30%) se află judeţele Giurgiu şi Dâmbovița. Referitor la gradele de racordare la staţiile de epurare, situaţia este următoarea: în judeţele Mureș și Sibiu s-au înregistrat valori de peste 80%, iar in judeţele Ilfov şi Dâmbovița, valori mai mici de 30%. În privința tipului de stație de epurare, predomină aglomerările umane cu stație de epurare cu treaptă mecano-biologică (cu precădere în orașele din centrul Transilvaniei, dar și în localități din nordul județelor Vâlcea, Argeș, Prahova, Dâmbovița sau pe litoral). Mai puțin răspândite sunt aglomerările umane cu stații de epurare cu treaptă mecanică (județele din vestul țării) și cele cu treaptă mecano-biologică și terțiară (cele mai eficiente). În raportul Băncii Mondiale Criteriile de prioritizare a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii locale se arată că un prim pas în prioritizarea proiectelor de investiții în aceste domenii este stabilirea localităţilor cu o populaţie peste 50 de locuitori. Conform Acquis-ului UE în materie de apă, aceste localităţi ar trebui tratate cu prioritate în ceea ce priveşte alimentarea cu apă, localităţile cu o populaţie sub 50 de locuitori nefiind o prioritate. Cele mai mari nevoi de investiţii în domeniul alimentării cu apă au fost calculate pentru judeţele Iaşi, Argeş, Suceava, Timiş, Bacău, Prahova, Braşov, Mureş (acestea fiind printre cele mai întinse judeţe din ţară, având totodată și o populaţie numeroasă). Acestea sunt urmate de judeţele din categoria nevoilor medii-superioare (Constanţa Ialomiţa, Teleorman, Neamţ, Buzău, Dolj, Olt, Satu Mare, Giurgiu, Maramureş, Alba, Botoşani, Galaţi – o categorie mixtă de judeţe dezvoltate / mediu dezvoltate / mai puţin dezvoltate, cu grad de urbanizare predominant mai redus faţă de categoria anterioară). Referitor la nevoile de investiţii din domeniul epurării apelor uzate, conform calculelor specialiştilor Băncii Mondiale, în grupa judeţelor cu cele mai mari necesităţi se află o parte din judeţele cu necesităţi mari de alimentare cu apă (ceea ce arată corelarea indicatorilor utilizaţi): Bacău, Suceava, Iaşi, Prahova, Timiş, Argeş. De asemenea componenţa categoriei judeţelor cu nevoi medii- superioare este similară celei identificate pentru alimentarea cu apă curentă.

INFRASTRUCTURA ȘCOLARĂ Potrivit publicației Tendințe sociale (INS, 2017), scăderea continuă a populaţiei şcolare a condus la restructurarea reţelei de învăţământ, astfel încât, în perioada 2000-2016 numărul unităţilor educaţionale s-a redus la o treime. Tendinţa de reducere a numărului de şcoli se manifestă şi în învăţământul primar şi gimnazial, prin transformarea unor unităţi şcolare în secţii ale altor şcoli primare şi gimnaziale mai mari, respectiv în grupuri şcolare în care funcţionează mai multe niveluri de educaţie.

20000

18000

16000

14000

12000

10000

8000

6000

4000

2000

0 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Urban Rural

Figura 61 Evoluția numărului de unități de învățământ pe medii de rezidență. Sursa datelor: INS Reorganizarea sistemului de învăţământ şi de sănătate s-a realizat cu deficienţe majore în ceea ce priveşte palierele teritoriale inferioare (mediul rural, oraşele de mici dimensiuni). În sudul României sunt localizate câteva județe mai vulnerabile din perspectiva accesului la educație precum Teleorman și Olt, unde numărul de școli și săli de clase este mai redus. În aceste județe populația este mai mică decât media. Totuși, aplicând corecțiile impuse de capitalul demografic, disparitățile rămân semnificative. Anumite localități rurale nu au nicio școală, de cele mai multe ori ca în urma închiderii unităților de învățământ din cauza unui număr de copii prea mic. Din punct de vedere teritorial, principalul grup de risc este reprezentat de copiii din zonele rurale izolate şi sărace cu acces scăzut la o educaţie de calitate, cu acces dificil la învăţământul secundar. În cazul orașelor mici sau a zonelor rurale, accesul la educație și la serviciile de sănătate poate fi favorizat sau îngreunat de rețeaua de transport prin reducerea timpului de deplasare între localitatea de origine și cel mai apropiat oraș mai dezvoltat. Măsurând timpul de acces de la o localitate până la reședința de județ se observă ca distanța de timp depășește în multe situații 60 de minute. În domeniul preuniversitar, procesul de restructurare din perioada 1999-2009 a dus la diminuarea semnificativă a numărului unităților educaționale cu peste 70%.

Diferenţele de densitate între populaţia din mediul urban (mai ridicată) şi cea din mediul rural (mult mai scăzută) determină, pe de o parte, supraaglomerarea școlilor din mediul urban (multe dintre ele fiind nevoite să funcţioneze în două schimburi) și, pe de altă parte, creșterea costurilor de şcolarizare din rural pentru unităţile care funcţionează cu puţini copii pe clasă sau în regim de clase simultane. În ceea ce privește învățământul preuniversitar, lipsa școlilor gimnaziale este cauzată în principal de nivelul redus al cererii. Pentru colectivitățile locale respective, precum și pentru cele cu număr scăzut de elevi de gimnaziu, ponderea redusă a populației tinere le pune în discuție viabilitatea pe termen lung. Din cele 54 de comune în care efectivele în gimnaziu nu depășeau 50 de elevi în anul 2014, 90% aveau populație sub 1.500 de locuitori. Potrivit Raportului naţional privind starea calităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar public din mediul rural (2016), profilul tipic al unei școli rurale românești poate fi descris astfel: are peste 3 structuri (respectiv alte unități arondate, fără personalitate juridică), se confruntă cu probleme de acces și funcționează în comunități defavorizate din punct de vedere economic și educațional, numărul de elevi pentru fiecare colectiv este de 17-18, cu o medie de aproape 13 elevi pentru fiecare cadru didactic, rezultatele la evaluări și examene naționale sunt cu circa 1 punct mai slabe decât la unități similare din mediul urban, dotarea este apreciată de cadrele didactice ca „suficientă” sau „medie”, prezintă probleme de funcționalitate a spațiilor școlare și auxiliare etc. Calitatea rezultatelThe quality of education outcomes — measured in terms of basic skills — shows significant differences between rural and urban areas. The quality of education in rural areas is undermined by the difficulty in attracting highly skilled teachers, inadequate school infrastructure and difficult family situations. There are fewer qualified full-time teachers than in urban areas, so schools have had to employ a large number of part-time, poorly qualified teachers who commute (World Bank 2014).

Figura 62 Localizarea unităților școlare neautorizate în anul 2017

Figura 63 Model de prioritizare a investițiilor în infrastructura școlară Sursa: Banca Mondială 2015 89

Necesarul de investiții în infrastructura socială este greu de estimat, deoarece aceasta este constituită practic din mii de clădiri răspândite pe întregul teritoriu al României, în diferite stări de reparare sau degradare. În plus, nevoia de infrastructură socială suplimentară este cel mai bine cunoscută de către autoritățile și comunitățile locale, iar aceste nevoi sunt în continuă schimbare. În raportul „Îmbunătățirea criteriilor de selecție pentru proiectele PNDL” a fost dezvoltată o metodologie pentru evaluarea necesarului de investiții potențiale, pe baza profilului unităților administrativ-teritoriale individuale. În cazul infrastructurii sociale, nevoile specifice pot varia substanțial de la o localitate la alta și între diferite tipuri de infrastructuri. Într-un caz poate fi necesară reabilitarea unei săli de clasă, sau în alt caz poate fi nevoie de un sistem de alimentare cu apă și de canalizare adecvat, iar într- un alt caz, poate fi nevoie de repararea unui acoperiș și de instalarea unui sistem de încălzire. În ultimul trimestru al anului 2016, din numărul total de 3471 unități de învățământ preuniversitar comunicate de Ministerul Educației că nu dețin autorizații sanitare de funcționare: pentru 1.043 unități au fost transmise de către UAT-uri și prefecturi adrese că nu se solicită finanțare din diferite motive, pentru 381 de unități a fost alocată suma de 257 milioane lei, pentru 1.745 de unități a fost transmisă documentația incompletă, iar pentru pentru 302 unități nu a fost transmisă documentația conform legislației în vigoare. Proiectele din domeniul infrastructurii școlare sunt prioritizate la nivel de judeţ şi de localitate ţinând cont de următoarele criterii:  Criterii de prioritizare la nivel de judeţ 1. ponderea populaţiei preşcolare şi şcolare din totalul populaţiei; 2. rata abandonului şcolar; 3. valoarea IDUL; 4. valoarea Indicelui privind sustenabilitatea financiară a bugetului local; 5. număr de computere raportat la 100 de elevi; 6. număr de discipline sportive raportat la 1.000 de elevi.  Criterii de prioritizare a proiectelor la nivel de localitate 1. Numărul de copii cu vârstă şcolară şi preşcolară; 2. Ponderea populaţiei cu nivel de educaţie preuniversitară; 3. Numărul de elevi raportat la numărul de clase disponibile; 4. Valoarea IDUL. Criteriile de selecție pentru infrastructura educațională în cadrul PNDL şi PNDR sunt similare, luând în considerare populația la nivel de UAT și nivelul de dezvoltare. În prioritizarea propusă pentru PNDL sunt luate în considerare însă o serie de criterii care sunt ignorate de PNDR (de exemplu, populația de vârstă școlară) și care ar permite o selecție mai riguroasă a proiectelor. Cele mai mari nevoi de investiţii în domeniul reabilitării infrastructurii educaţionale au fost calculate pentru judeţele Botoşani, Suceava, Vaslui, Bacău, Vrancea, Iaşi, Ialomiţa (printre cele mai întinse sărace din ţară, cu două excepţii), fiind urmate de judeţele din categoria nevoilor medii superioare (Călăraşi, Galaţi, Satu Mare, Neamţ, Bistriţa Năsăud – o categorie mixtă de judeţe mediu dezvoltate / slab dezvoltate).

UNITĂȚI MEDICALE În ultimele două decenii, numărul unităţilor sanitare și al dotărilor acestora a scăzut treptat, astfel în comparație cu anii 1970 numărul spitalelor a scăzut cu 40%, în timp ce numărul de paturi este cu o treime mai mic decât în anul 199013. În ambulatoriu, policlinicile și dispensarele aproape au dispărut (în special în mediul rural), ca urmare a transformării lor în cabinete de specialități clinice și medicină de familie; în schimb, spitalele au înființat peste 370 de ambulatorii integrate, prin care rezolvă cazuri care nu necesită spitalizare. În paralel a existat o creştere explozivă a numărului de unităţi medicale în mediul privat. Principalii operatori de servicii medicale au drept obiective diversificarea serviciilor și înființarea de noi clinici, concurența dintre aceștia fiind acerbă (atât în atragerea de medici, cât și pe atragerea de pacienți). Din cauza unor decalaje în dezvoltarea economică a diverselor regiuni/ zone ale țării și unor dificultăți de natură geografică, se constata o repartitie neuniforma a cabinetelor medicilor de familie, cu concentrare spre mediul urban și zonele rurale mai prospere (acestea fiind mai atractive). Studii recente arată că zonele/localităţile defavorizate din punct de vedere al accesului la servicii de sănătate sunt cele localizate în zone cu relief accidentat cum ar fi cele montane și subcarpatice unde satele sunt situate la distanţe mari unele faţă de celelalte, la care accesul se face cu dificultate mai ales iarna când drumurile sunt înzăpezite şi devin greu accesibile. În aceste situaţii este limitat accesul populaţiei mai ales la servicii de urgenţă. Strategia Națională de Sănătate identifică dezvoltarea serviciilor de sănătate la nivel comunitar ca o alternativă cost eficace de asigurare a accesului populatiilor vulnerabile, inclusiv Roma şi din mediul rural la servicii de sănătate de bază. La nivelul anului 2015 au fost raportate 956 comunităţi rurale cu acces la servicii de asistență medicală comunitară și 178 astfel de comunități în orașe. Conform clasificării introduse de Ministerul Sănătății în 2011, spitalele din categoriile I şi II sunt prezente cu precădere în oraşele cu funcţii de coordonare regională, în strânsă legătură cu centrele universitare cu tradiţie în domeniul medicinii: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Craiova etc. În fiecare reşedinţă de judeţ este amplasat cel puţin un spital din categoria III, în timp ce într-o serie de oraşe mici nu există nici o unitate spitalicească: Nădlac, Dărmăneşti, Ianca, Boldeşti Scăeni, Tăşnad etc. (la acestea adăugându-se şi oraşele cu unităţi închise în 2011). Reţeaua spitalicească actuală este formată din spitale locale/municipale, judeţene şi universitare, dar condiţiile tehnice ale spitalelor nu sunt conforme cu furnizarea unui serviciu sanitar modern şi eficient. În general, infrastructura spitalicească este cunoscută ca fiind deficitară. Unele servicii sunt furnizate în clădiri vechi de mai mult de 100 de ani, care sunt dispersate şi nu pot funcţiona la standardele aplicabile unor spitale moderne (de exemplu, clădiri dispersate la kilometri distanţă una faţă de cealaltă, împiedicând un diagnostic / tratament multidisciplinar prompt în cazurile urgente grave, circuite defectuoase în spitale, dotări insuficiente etc.).

13 România - Starea de fapt în asigurările de sănătate (http://www.medicalmanager.ro/docs/raportul_apsr_- _sistemul_de_asigurari_de_sanatate_din_romania_2014.pdf)

Criteriile de ordonare după prioritate pentru alocarea fondurilor propuse de experții Băncii Mondiale (2015) pentru a fi utilizate în prioritizarea investițiilor dedicate infrastructurii de sănătate sunt abordate pe două paliere, respectiv nivelul judeţean şi nivelul de UAT.  Criterii de prioritizare la nivel de judeţ: 1. speranţa de viaţă; 2. numărul de locuitori raportat la numărul de doctori; 3. numărul de paturi în spitale raportat la 100 de locuitori; 4. ponderea populaţiei de peste 65 de ani din populaţia totală; 5. numărul de locuitori raportat la numărul de farmacii.  Criterii de prioritizare la nivel de localitate: 1. ponderea populaţiei de peste 65 de ani din totalul populaţiei; 2. număr de locuitori raportat la numărul de doctori; 3. număr de locuitori raportat la numărul de farmacii; 4. distanţa până la cel mai apropiat spital; 5. rata medie a mortalităţii. Cele mai mari nevoi de investiţii în domeniul reabilitării infrastructurii de sănătate au fost calculate pentru judeţele Satu Mare, Giurgiu, Tulcea, Suceava, Dâmboviţa, Constanţa, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Harghita, fiind urmate de judeţele din categoria nevoilor medii superioare (Ialomiţa, Ilfov, Bihor, Vaslui, Călăraşi, Iaşi, Buzău, Galaţi, Bacău, Timiş, Braşov, Arad, Botoşani, Gorj, Sibiu, Sălaj). Numărul mare de judeţe cu nevoi ridicate legate de infrastructura sanitară, indiferent de nivelul lor de dezvoltare socio-economică relevă slaba acoperire a serviciilor de sănătate în special în mediul rural, unde, după 1990, s-au închis şi s-au deteriorat în timp dispensarele sanitare sau cabinetele medicale, situaţie generalizată în întreaga ţară.

Figura 64 Unități sanitare (nr. total) în mediul rural (2016)

Figura 65 Model de prioritizare a investițiilor în infrastructura de sănătate/ Sursa: Banca Mondială 2015

ASPECTE PRIVIND ACCESUL POPULAȚIEI LA TIC ȘI SOCIETATEA INFORMAȚIONALĂ

Conform publicației INS Accesul populației la tehnologia informațiilor și comunicațiilor 2017, după mediul de rezidență, 97,9% dintre gospodăriile urbane și 96,2% dintre gospodăriile rurale au acces la internet prin conexiune broadband, în creștere față de anii anteriori. După frecvența folosirii internetului și niveluri de instruire, 54,5% dintre cei cu nivel de instruire scăzut, 69,5% dintre cei cu nivel de instruire mediu și 88,3% dintre cei cu nivel de instruire superior folosesc internetul în fiecare zi sau aproape în fiecare zi. După mediul de rezidență, frecvența de folosire a internetului în fiecare zi sau aproape în feicare zi este de 77,9% în urban și 65,2% în rural.

Figura 66 Frecvența accesării internetului Sursa datelor: Eurostat

Conform datelor Eurostat, România are cel mai scăzut procent de utilizatori care folosesc zilnic internetul, de sub 50%, dar în creștere constantă din anul 2015. Conform ANCOM, există un număr de 3.251 de localități posibil nedeservite de rețele de acces la puncte fixe în măsură să asigure servicii de comunicații electronice utilizatorilor finali la viteze de transfer a datelor de minimum 30 MBps. Dintre acestea, 1.781 sunt deservite de o rețea de comunicații electronice la puncte fixe care poate asigura conexiuni cu viteze de transfer a datelor de minimum 2 MBps, dar nu mai mult de 30 MBps, iar 2.418 sunt deservite de cel puțin o rețea de acces la puncte mobile 4G (LTE). Localitățile menționate sunt concentrate în regiunile de dezvoltare Sud-Vest, Nord-Est, Centru și zona Munților Apuseni și se suprapun în general zonelor sărace sau depopulate.

Figura 67 Distribuția localităților rurale „zone albe NGN" – fără rețele de generație viitoare

III. PROGRAME FINANȚATE DIN BUGETUL DE STAT (MDRAP) CARE SPRIJINĂ ECHIPAREA TERITORIULUI ȘI CREȘTEREA ACCESULUI LA SERVICII Programul național de construcții de interes public Programul este implementat prin Compania Națională de Investiții și vizează săli de sport, așezăminte culturale, complexuri sportive, lucrări în primă urgență, unități sanitare din mediul urban, blocuri în zone defavorizate, investiții în infrastructura justiției și alte tipuri de obiective.

Figura 68 Situația obiectivelor finantate prin CNI în perioada 2002-2016 Sursa: CNI La sfârșitul primului semestru al anului 2018, situația obiectivelor finanțate prin acest program era următoarea:  131 obiective finalizate în perioada noiembrie 2015 – decembrie 2016, în valoare totală de peste 300 milioane lei;  90 obiective finalizate în cursul anului 2017, în valoare totală de cca 550 milioane lei ;  30 obiective finalizate în prima parte a anului 2018, în valoare totală de 132,7 milioane lei ;  254 obiective contractate sau aflate în execuție, în valoare totală de circa 1,5 miliarde lei;  109 obiective aflate în proceduri de achiziție, cu o valoare estimată de 772,3 milioane lei;  109 obiective cu indicatori tehnico-economici aprobați, cu o valoare estimată de 563,5 milioane lei  335 obiective aflate în promovare. Printre obiectivele majore finalizate se numără complexul sportiv Craiova (inclusiv stadionul de fotbal), sala de sport multifuncțională din municipiul Sfântu Gheorghe, bazinul de polo din Focșani, patinoarul din Târgu Secuiesc, reparații capitale la fațadă și modernizarea instalației electrice în cadrul Palatului de Justiție Brăila, mansardarea tribunalului Caraș-Severin, reabilitarea și modernizarea cinematografului Victoria din municipiul Petroșani. De asemenea, în execuție se află 5 obiective de reabilitare, extindere sau dotare a unor spitale din municipiile Botoșani, Zalău și Vaslui și din orașele Lipova (județul Arad) și Vișeu de Sus (județul Maramureș).

Figura 69 Unități administrativ-teritoriale cu obiective finalizate prin PNCIPS în perioada 2017-2018

Programe din domeniul locuirii gestionate de MDRAP în anul 2017

În prezent, în România există numeroase programe dedicate locuirii, aflate în diferite etape de implementare. Cele mai importante rezultate (în raport cu bugetele alocate și facilitatea accesării lor de către beneficiari) sunt înregistrate de către programele de finanţare a locuinţelor, cum ar fi programul „Prima Casă” şi programul BauSpar.

Programul de construcţii locuinţe sociale-derulat conform Legii 114/1996 Scopul acestui program este construirea de locuinţe sociale – locuinţe cu chirie subvenţionată, destinate unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege, care nu își permit accesul la o locuinţă în proprietate sau închiriată în condiţiile pieţei. Obiectivul ce se doreşte a fi atins este asigurarea unor condiţii de locuit decente pentru categoriile sociale dezavantajate.

Suma alocată în anul 2017: 31,79 milioane lei, dn care s-au finanțat obiective din 24 unități administrativ-teritoriale din 14 județe, pentru un total de 1192 unități locative.

Programul de construcţii locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din casele naţionalizate - OUG 74/2007 Programul vizează crearea unui fond de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, în acele unităţi administrativ-teritoriale în care s-au înregistrat cereri formulate de persoane îndreptăţite prevăzute de ordonanţă.

Suma alocată în anul 2017: 7,4 milioane lei, dn care s-au finanțat obiective din 4 unități administrativ-teritoriale: Sighetu Marmației, Bușteni, Odobești și Panciu.

Programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe -OUG 18/2009 Programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe are ca ţintă creşterea performanţei energetice a clădirilor de locuit construite după proiecte elaborate până în anul 1990 - reducerea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor; diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră; ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor. Suma alocată în anul 2017: 8,05 milioane lei, prin care s-au finanțat obiective din 19 unități administrative-teritoriale care fac parte din 13 județe.

Programul privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală şi dobândă subvenţionată - OUG nr. 69/2010 Scopul programului este facilitarea accesului asociaţiilor de proprietari şi a proprietarilor locuinţelor unifamiliale - persoane fizice, la contractarea de credite bancare acordate de instituţii de credit cu garanţie guvernamentală şi cu dobândă subvenţionată, pentru executarea lucrărilor de intervenţie privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit, construite şi recepţionate până la sfârşitul anului 2000; reducerea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor/ locuințelor; diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră; ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor.

Suma alocată pentru acest program în anul 2017 a fost de 4.000 lei.

Figura 70 Obiective finanțate în domeniul construcției de locuințe în perioada 2010-2018 100

PROGRAMUL PRIVIND ELABORAREA ŞI/SAU ACTUALIZAREA PLANURILOR URBANISTICE GENERALE ŞI A REGULAMENTELOR LOCALE DE URBANISM / PROGRAMUL PRIVIND FINANȚAREA HĂRȚILOR DE RISC (2017)

Suma alocată în anul 2017: 18 milioane lei, din care s-au decontat 14,3 milioane lei. În ceea ce privește anul 2018, au fost încheiate contracte cu 38 consilii judeţene în valoare de 18.000.000 lei, prin care un număr de 982 UAT-uri vor beneficia de finanțare pentru elaborarea sau actualizarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism. De asemenea, MDRAP finanțează realizarea hărților de risc în 4 județe: Brăila, Galați, Gorj și Prahova.

Figura 71 Unități administrativ-teritoriale unde se finanțează hărți de risc, respectiv realizarea PUG în anul 2018

101

Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) Guvernul României a aprobat în 2013 Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Pentru o utilizare mai eficientă a fondurilor publice a fost necesară o implementare integrată a programelor de dezvoltare a infrastructurii în mediul rural şi urban, în cadrul PNDL fiind comasate toate programele de infrastructură derulate de către MDRAP până la data demarării PNDL:

 Programul privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate, precum şi în unităţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice - Hotărârea Guvernului nr. 577/1997;

 Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural - Ordonanţa Guvernului nr. 7/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2007, cu modificările ulterioare;

 Programele multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor - Ordonanţa Guvernului nr. 40/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 61/2007, cu modificările ulterioare pentru programul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c). În cadrul acestor programe erau finanțate obiective de investiții aflate în diferite stadii de execuție, pentru care nu s-au asigurat în anii anteriori sursele necesare finalizării acestora. Toate aceste programe şi modul în care a fost urmărită implementarea lor nu au contribuit la dezvoltarea echilibrată a infrastructurii din mediul urban şi rural şi nu au permis atingerea standardelor de calitate a vieţii pentru populaţia care locuieşte în zonele respective. PNDL are drept obiectiv dezvoltarea locală prin echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, astfel încât pe termen mediu fiecare localitate să atingă standardele prevăzute de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Programul comasează toate obiectivele care vizează infrastructură locală, asigurând o strategie integrată şi unitară de dezvoltare a României, respectând în același timp şi obligațiile asumate de țara noastră față de Uniunea Europeană şi instituțiile financiare internaționale. Beneficiarii acestui program sunt comunele, orașele municipiile şi județele. Programul este alcătuit din 3 subprograme: 1. Subprogramul „Modernizarea satului românesc”; 2. Subprogramul „Regenerarea urbană a municipiilor şi orașelor” ; 3. Subprogramul „Infrastructură la nivel județean”. Obiectivele de investiții care pot fi finanțate în cadrul acestui program trebuie să vizeze unul din următoarele domenii specifice:

 realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi stații de tratare a apei;

102

 realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de canalizare şi stații de epurare a apelor uzate;  realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii naţionale, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii;  realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităţilor sanitare, inclusiv a spaţiilor afectate desfăşurării activităţii unor cabinete medicale/dispensare medicale din mediul rural şi centre medicale de permanenţă;  construirea/ modernizarea/reabilitarea drumurilor publice clasificate şi încadrate în conformitate cu prevederile legale în vigoare ca drumuri județene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităților;  realizare/modernizare/reabilitare de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale;  realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea unor obiective culturale de interes local, respectiv biblioteci, muzee, centre culturale multifuncționale, teatre;  realizarea/extinderea/modernizarea platformelor de gunoi;  realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea piețelor publice, comerciale, târguri, oboare, după caz;  realizare/extindere/reabilitare/modernizare a bazelor sportive;  realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sediilor instituțiilor publice ale autorităților administrației publice locale, precum şi a instituțiilor publice din subordinea acestora;  construcția/extinderea/reabilitarea infrastructurii turistice dezvoltată de autoritățile publice locale ca instrument de punere în valoare a potențialului turistic local  construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea sistemelor de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural. Totodată prin PNDL se urmărește evitarea fragmentării teritoriale a investițiilor precum și a eventualelor suprapuneri care să genereze cazuri de ”dublă finanțare”, dar și sprijinirea acelor UAT- uri care nu sunt eligibile la finanțare prin programele ce pun la dispoziție fonduri europene. Începând cu anul 2015, programul a devenit multianual, fiind alocate 12 miliarde lei pentru programele începute și nefinalizate derivând din HG 577, OG 7 și OG 40. Obiectivele de investiții finanțate prin PNDL sunt publicate pe site-ul ministerului. PNDL este un program a cărui necesitate este evidentă, în condițiile în care nevoile de finanțare în infrastructură în România sunt prea mari pentru a putea fi acoperite doar din fonduri UE (fiind estimat un necesar total de aproximativ 40 miliarde de euro pentru investiții, dintre care 23,8 miliarde euro pentru apă și canalizare, 6,4 miliarde euro pentru drumuri județene, 4,7 miliarde euro pentru drumuri de interes local, 3,7 miliarde euro pentru infrastructură socială, conform rapoartelor Băncii Mondiale din 2015). Fondurile europene au anumite destinații, prin programele și axele de finanțare, care acoperă, conform principiilor de alocare, nevoi similare în toate țările UE și care nu asigură, din păcate, cuantumurile necesare finanțării tuturor nevoilor identificate în asigurarea accesului la infrastructura de bază a tuturor comunităților din România. 103

La sfârşitul primului semestru al anului 2018, etapa 1 a Programului Național de Dezvoltare Locală (2015-2019) poate fi sintetizată astfel:  4.784 obiective contractate, cu o valoare totală contractată de 15,7 miliarde lei;  4.119 obiective care au primit decontări, suma totală decontată fiind de 9,7 miliarde lei (62 % din total alocat)  2.025 obiective finalizate, în valoare totală de 4,3 miliarde lei – 42 % din numărul total de obiective. Alocări PNDL 2015-19 şi număr de obiective pe domenii Domeniu Nr. obiective de Alocații de la bugetul de Total decontat 2015- investiții stat 2015-2019 2018 2015-2019 Alimentare apă + canalizare 1172 4.750.346.092 2.530.354.184 Drumuri 2032 9.556.196.169 6.486.004.541 Unități de învățământ 1141 1.056.047.342 445.274.791 Unități sanitare 11 10.022.088 9.480.637 Poduri și podețe 119 212.150.419 137.193.493 Alte domenii 76 135.119.988 90.460.478 TOTAL 4.551 15.719.882.099 9.698.768.123 Sursa datelor: MDRAP Pornind de la analiza finanțării PNDL (etapa 1 2015-2019) pe domenii, situaţia reabilitării şi modernizării drumurilor era următoarea: - cele mai multe drumuri judeţene (segmente) incluse în program se află pe teritoriul judeţelor Dâmboviţa (17), Timiş (14) și Satu Mare (12); la polul opus se află 4 județe fără drumuri județene incluse în etapa 1 a PNDL (Ilfov, Mehedinți, Mureș, Vâlcea); - cele mai numeroase obiective din categoria drumuri comunale și străzi sunt în județele Neamț (100), Vâlcea, Olt, Iași (peste 75), în timp ce în județele Sibiu, Ilfov, Argeș și Covasna numărul acestor obiective era cel mai scăzut (sub 25). După cum se poate vedea din figurile 73-76, repartizarea teritorială a obiectivelor de investiții finanțate prin PNDL este echilibrată, acoperind toate regiunile țării. Astfel, programele MDRAP contribuie la eforturile de reducere a discrepanțelor social-economice, conform principiului coeziunii teritoriale.

104

Figura 72 Unități administrativ-teritoriale după numărul de obiective finanțate prin PNDL 1 și 2 105

Figura 73 Sume alocate pe județe și numărul de obiective pe UAT – PNDL (domeniul Drumuri) 106

Prin etapa 1 a PNDL erau finanţate 1.282 obiective din domeniul apă-canalizare. Judeţele Bihor, Timiş, Gorj și Dolj și Argeș au cel puțin 50 obiective, în timp ce județele Bacău și Brăila se finanțează sub 10 astfel de obiective.

În ceea ce privește unitățile de învățământ, în etapa 1 a PNDL sunt finanțate 1145 obiective de învățământ, cu o sumă totală de 1,05 miliarde lei, dintre care 787 obiective, cu o valoare totală de 695 milioane lei, sunt finanțate în perioada 2016-2019 în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare. Din totalul de 1145 obiective, peste 30 % (349 obiective) sunt grădinițe, suma totală contractată pentru acestea fiind de 264,7 milioane lei.

Alte tipuri de lucrări din domeniul infrastructură (cuprinzând poduri și podețe, unități sanitare, sedii de instituții publice, obiective culturale etc) sunt finanțate pentru 216 obiective de investiții, cu o valoare totală contractată de 357 milioane lei.

De asemenea, în cursul anului 2017 a fost demarată etapa a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală, cuprinzând obiective de investiții finanțate în perioada 2017-2020. Astfel, în perioada 2017-2018 au fost contractate 6590 obiective de investiții cu o valoare totală de 28,45 miliarde lei, din care s-au decontat până în 30 iunie 2018 aproximativ 750 milioane lei. La acestea se adaugă 140 obiective de investiții aflate în curs de contractare, cu o valoare totală de 428,5 milioane lei. Alocări PNDL 2017-2020 şi număr de obiective pe domenii Domeniul Nr obiective Suma totală alocată Total decontat 2017-2020 2017-2018 Alimentare apă + Canalizare 1306 8.619.898.502 121.653.997 Drumuri 1948 14.349.564.988 442.473.845 Crese + gradinite 872 1.212.760.070 46.454.681 Unități învățământ 1336 2.310.701.087 33.129.340 Unități sanitare 579 1.047.858.729 59.564.560 Poduri și podețe 450 1.142.376.894 20.006.333 Alte domenii 242 199.585.818 24.659.027

Principalele rezultate ale PNDL, dacă luăm în considerare doar proiectele finalizate până în primul semestru al anului 2018, sunt următoarele : - 83 obiective drumuri județene, cu un total de 1000 km drum județean modernizat, la care se adaugă 1057 obiective drumuri comunale și străzi, cu un total de 3.600 km drum modernizat; - 300 obiective de alimentare cu apă (din care 13 integrate alimentare cu apă / canalizare), cu un total de aproximativ 2.000 km rețele alimentare cu apă realizate - 138 obiective de apă uzată, totalizând 850 km rețele canalizare realizate

Până la finalul etapei I a PNDL, se așteaptă realizarea a peste 5.500 km de rețea de alimentare cu apă și a 3.700 km rețea de canalizare, precum și modernizarea drumurilor pe o distanță totală de 9650 km, din care 2350 km drumuri județene. La acestea se adaugă 127 poduri și podețe, 1.145 unități de învățământ din care 349 grădinițe și creșe, 45 sedii de instituții publice, etc. 107

Figura 74 Sume alocate pe județe și numărul de obiective pe UAT – PNDL (domeniile Apă și canalizare)

108

Figura 75 Sume alocate pe județe și numărul de obiective pe UAT – PNDL (domeniul Unități de învățământ)

109

Figura 76 Unități administrativ-teritoriale după numărul de obiective de investiții finalizate în cadrul PNDL în perioada 2013-2018

110

Efectele programelor de finanțare, și în principal al Programului Național de Dezvoltare Locală, care are alocări financiare semnificative și care le permite autorităților publice locale o planificare pe termen mai lung, datorită mecanismului de finanțare multianuală instituit începând cu anul 2015, încep să fie vizibile. Astfel, graficele de mai jos demonstrează creșterea față de anul 2012 (înainte de instituirea PNDL) a lungimii drumurilor județene și comunale modernizate, precum și a rețelelor de utilități publice (alimentare cu apă și canalizare) pe cea mai mare parte a teritoriului României.

Figura 77 Creșterea lungimii drumurilor județene și comunale modernizate în perioada 2012-2017

Figura 78 Creșterea lungimii rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în perioada 2012-2016 111

Un alt exemplu al efectelor PNDL este evidențiat de figura 79, din aceasta rezultând o corelare destul de clară între localizarea obiectivelor de investiții pentru sisteme de alimentare cu apă și canalizare finanțate prin PNDL și ariile în care extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare a fost mai consistentă.

Trebuie de asemenea evidențiat faptul că deși programele de finanțare din fonduri europene și bugetul de stat au alocări consistente, ele nu acoperă necesarul de finanțare pentru asigurarea serviciilor de bază pentru întregul teritoriu al țării, așa cum rezultă din analiza Băncii Mondiale realizate în cadrul proiectului Coordonarea şi selecţia eficientă şi transparentă a proiectelor de infrastructură finanţate din instrumente structurale şi de la bugetul de stat pentru perioada 2014- 2020.

Sector prioritar Nevoi de Alocări din Bugetul de Împrumuturi Parteneriat Deficit de investiții (în Programe stat/județean Public – finanțare mil. Euro) Europene /local Privat pentru 2014-2020* Autostrăzi € 13.2541 € 1.7421 € 8241 € 2.9351 € 1.8971 € 5.856 Drumuri expres € 10.3671 € 5861 € 4911 € 7721 - € 8.518 Drumuri naționale € 2.2921 € 4451 € 731 € 2681 - € 1.506 Variante de ocolire € 3321 € 1811 € 341 € 1171 - € 0 Drumuri județene € 6.4132 € 9463 € 1.77410 - - € 3.693 Drumuri comunale € 4.7284 € 4405 € 3.42810 - - € 4.288 Căi ferate € 14.3821 € 2.0701 € 1.6261 - € 8101 € 9.876 Metrou € 9.88014 € 6831 € 20015 - - € 8.997 Infrastructură portuară € 3.3811 € 6191 € 4861 - - € 2.276 Infrastructură aeroportuară € 1.4211 € 5521 € 4341 - - € 435 Infrastructură multimodală € 3161 € 701 € 551 - - € 191 Apă-Canal € 23.8046 € 3.0147 € 288011 € 1.20012 - € 16.710 Deșeuri € 35218 € 352 ? Cadastru € 1.30019 € 3133 € 60020 € 387 Situri poluate istoric € 8.50021 € 33822 € 3520 € 8.127 Termoizolare locuințe € 5.30024 € 1.18723 € 1.006 € 184 € 2.923 Sisteme de termoficare € 1.00025 € 25026 - - - € 750 Infrastructură turistică € 65027 € 11923 - - - € 531 Consolidare clădiri risc € 18028 - - - - € 180 seismic Locuințe publice/sociale € 4.50029 € 2523 - - - € 4.475 Reabilitare centre istorice € 1.12530 - - - - € 1.125 Infrastructură socială în zone € 3.7058 € 5229 € 78811 - - € 2.395 rurale (educație, sănătate, cultură, sport) Program de investiții € 5.654 € 500 € 5.154 - ? € 0 integrate* (inclusiv Planul de Mobilitate) în București Programe de investiții € 5.97713 € 2.746 € 2.890 - € 251 € 0 integrate (inclusiv Planuri de Mobilitate) în reședințele de județ

112

Programe de investiții € 3.56813 € 2.61416 € 954 - - € 0 integrate în celelalte municipii (63) și orașe (217) ITI Delta Dunării € 1.11417 € 1.1141 € 0 TOTAL € 133.394 € 19.962 € 22.312 € 5.292 € 3.143 € 83.239 1) Master Planul General de Transport al României 2) Date estimate, folosind standardele de cost ale MDRAPFE pentru reabilitarea/modernizarea drumurilor județene, bazat pe analiza individuală a consiliilor județene în ceea ce privește nevoile județene pentru reabilitarea/modernizarea drumurilor județene. 3) Programul Operațional Regional 2014-2020 4) Valori estimate, folosind standardele de cost ale MDRAPFE pentru modernizarea drumurilor comunale, pe baza datelor Institutului Național de Statistică privind kilometrii de drumuri comunale de piatră sau pământ 5) Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 6) Valori estimate din master planurile regionale pe apă-canal 7) Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 8) Estimări făcute de Banca Mondială pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice 9) Programul Operațional Regional 2014-2020, Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 10) Potențiale alocări ale Programului Național de Dezvoltare Locală pe 2014-2020 și potențiale alocări ale consiliilor județene în aceeași perioadă 11) Potențiale alocări ale Programului Național de Dezvoltare Locală pe 2014-2020 și potențiale alocări ale autorităților publice sub- naționale în aceeași perioadă 12) Împrumuturi ce ar putea fi făcute de către companiile regionale de apă 13) Propunere făcută de Banca Mondială pentru Axa 4 a POR 2014-2020 14) Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru București 15) Potențiale alocări de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor 16) POR 2014-2020 – estimări 17) Nevoi identificate în programele operaționale europene pe 2014-2020 (POCU, POC, POIM, POR, POCA, POAT, PNDR, POPAM) 18) Nevoi definite în POIM 2014-2020. Nu a fost elaborată o strategie clară pe acest domeniu. 19) Estimări MDRAPFE 20) Potențiale alocări de la bugetul de stat și bugetele locale 21) Plan Național de Acțiune pentru Gestionarea Siturilor Contaminate din România 22) POR 2014-2020 și POIIMM 2014-2020 23) POR 2014-2020 24) Estimare pornind de la datele de la recensământul din 2011 și folosind standardele de cost pentru reabilitare termică ale MDRAPFE 25) Circa 50 de SACET funcționale cu peste 1.000 de apartamente, dintre care 8 primesc finanțare nerambursabilă prin POIM. (50 sisteme x 20 mil. Euro/sistem) 26) POIM 2014-2020 27) 41 de stațiuni de interes național x 10 mil. Euro/stațiune + 48 de stațiuni de interes local x 5 mil. Euro/stațiune 28) 15.000 apartamente x 60 mp/ap x 200 Euro/mp 29) 100.000 de locuințe noi pentru 565.000 persoane ce locuiesc în comunități marginalizate pe locuire conform estimărilor Băncii Mondiale 30) 75 orașe cu ansambluri urbane cu peste 50 de clădiri monument-istoric x 15 mil. Euro/oraș

Programele de finanțare derulate de MDRAP sunt instrumente prin care se sprijină demersurile care ameliorează situația teritorială din perspectiva problemelor identificate în partea de analiză a acestui raport. Există o corelare între programele de finanțare prin care se încearcă acoperirea nevoilor teritoriale, programele cu finanțare națională fiind complementare finanțărilor din fonduri structurale, după cum rezultă și din figura 80. În perspectivă, se impune întărirea legăturii dintre problemele identificate și instrumentele financiare, astfel încât se valorifice cât mai eficient resursele financiare alocate și ca efectele acestora să se resimtă în viața cetățenilor de pe întregul teritoriu al României.

113

Figura 80 Localizarea obiectivelor de investiții pentru modernizarea drumurilor județene finanțate prin POR 2014-2020 și prin PNDL 2017-2020 115

Anexa: Evoluția ponderii lungimii drumurilor județene și comunale modernizate din lungimea totală a drumurilor, pe regiuni de dezvoltare în perioada 2012-2017, % (Sursa datelor: INS)14

Regiunea Nord Vest

50.0 45.0 40.0 35.0 30.0 25.0 20.0 15.0 10.0 5.0 0.0 Bihor Bistrita-Nasaud Cluj Maramures Satu Mare Salaj

Anul 2012 Anul 2013 Anul 2014 Anul 2015 Anul 2016 Anul 2017

Regiunea Centru

60.0

50.0

40.0

30.0

20.0

10.0

0.0 Alba Brasov Covasna Harghita Mures Sibiu

Anul 2012 Anul 2013 Anul 2014 Anul 2015 Anul 2016 Anul 2017

14 Conform INS, datele sunt colectate de la întreprinderi care administrează reţeaua drumurilor publice, astfel pot apărea diferențe mari de raportare de la un an la altul pentru același județ.

116

Regiunea Sud Est

60.0

50.0

40.0

30.0

20.0

10.0

0.0 Braila Buzau Constanta Galati Tulcea Vrancea

Anul 2012 Anul 2013 Anul 2014 Anul 2015 Anul 2016 Anul 2017

117

Regiunea Sud Vest

60.0

50.0

40.0

30.0

20.0

10.0

0.0 Dolj Gorj Mehedinti Olt Valcea Anul 2012 Anul 2013 Anul 2014 Anul 2015 Anul 2016 Anul 2017

Regiunea Vest

50.0 45.0 40.0 35.0 30.0 25.0 20.0 15.0 10.0 5.0 0.0 Arad Caras-Severin Hunedoara Timis Anul 2012 Anul 2013 Anul 2014 Anul 2015 Anul 2016 Anul 2017

118

Evoluția lungimilor sistemelor de alimentare cu apă pe regiuni de dezvoltare, în perioada 2012-2016 (Sursa datelor: INS)

Evoluția lungimilor sistemelor de alimentare cu apă în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, 2012- 2016 3,500.00 3,000.00 2,500.00 2,000.00 2012 1,500.00 1,000.00 2013 500.00 2014 0.00 2015 2016

Județe

Evoluția lungimilor sistemelor de alimentare cu apă în Regiunea de Dezvoltare Centru, 2012- 2016 2,500.00

2,000.00

1,500.00 2012 2013 1,000.00 2014 2015 500.00 2016 0.00 Alba Brașov Covasna Harghita Mureș Sibiu Județe

119

Evoluția lungimilor sistemelor de alimentare cu apă în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, 2012- 2016 2,500.00

2,000.00

1,500.00 2012 2013 1,000.00 2014 2015 500.00 2016 0.00 Bacău Botoșani Iași Neamț Suceava Vaslui Județe

Evoluția lungimilor sistemelor de alimentare cu apă în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, 2012- 2016 3,500.00

3,000.00

2,500.00 2012 2,000.00 2013 1,500.00 2014 1,000.00 2015 500.00 2016 0.00 Brăila Buzău Constanța Galați Tulcea Vrancea Județe

120

Evoluția lungimilor sistemelor de alimentare cu apă în Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, 2012-2016 4,500.00 4,000.00 3,500.00 3,000.00 2012 2,500.00 2013 2,000.00 2014 1,500.00 1,000.00 2015 500.00 2016 0.00 Argeș Călărași Dâmbovița Giurgiu Ialomița Prahova Teleorman Județe

Evoluția lungimilor sistemelor de alimentare cu apă în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, 2012-2016 2,500.00

2,000.00

1,500.00 2012 2013 1,000.00 2014 2015 500.00 2016 0.00 Dolj Gorj Mehedinți Olt Vâlcea Județe

121

Evoluția lungimilor sistemelor de alimentare cu apă în Regiunea de Dezvoltare Vest, 2012-2016 3,500.00

3,000.00

2,500.00 2012 2,000.00 2013 1,500.00 2014 1,000.00 2015 2016 500.00

0.00 Arad Caraș-Severin Hunedoara Timiș Județe

Evoluția lungimilor sistemelor de canalizare pe regiuni de dezvoltare, în perioada 2012-2016

Evoluția lungimilor sistemelor de canalizare în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, 2012-2016 1200

1000

800 2012 600 2013 2014 400 2015

200 2016

0 Bacău Botoșani Iași Neamț Suceava Vaslui Județe

122

Evoluția lungimilor sistemelor de canalizare în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, 2012-2016 1800 1600 1400 1200 2012 1000 2013 800 2014 600 2015 400 2016 200 0 Brăila Buzău Constanța Galați Tulcea Vrancea Județe

Evoluția lungimilor sistemelor de canalizare în Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, 2012- 2016 1200

1000

800 2012 600 2013 2014 400 2015 200 2016 0 Argeș Călărași Dâmbovița Giurgiu Ialomița Prahova Teleorman Județe

123

Evoluția lungimilor sistemelor de canalizare în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, 2012- 2016 900 800 700 600 2012 500 2013 400 2014 300 200 2015 100 2016 0 Dolj Gorj Mehedinți Olt Vâlcea Județe

Evoluția lungimilor sistemelor de canalizare în Regiunea de Dezvoltare Vest, 2012-2016 1600

1400

1200

1000 2012 800 2013

600 2014 2015 400 2016 200

0 Arad Caraș-Severin Hunedoara Timiș Județe

124

Evoluția lungimilor sistemelor de canalizare în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, 2012-2016 1600

1400

1200

1000 2012 800 2013

600 2014 2015 400 2016 200

0 Bihor Bistrița-Năsăud Cluj Maramureș Județe

Evoluția lungimilor sistemelor de canalizare în Regiunea de Dezvoltare Centru, 2012-2016 1400

1200

1000 2012 800 2013 600 2014 400 2015 2016 200

0 Alba Brașov Covasna Harghita Mureș Sibiu Județe

125

Bibliografie selectivă: Burchell, R. et al., (2005), Sprawl Costs: Economic Impacts of Unchecked Development Popescu R., (2013), Servicii sociale, de sănătate şi de educaţie, Studii de fundamentare pentru Strategia de dezvoltare teritorială a României 2035, beneficiar MDRAP (2013) Orașe competitive. Remodelarea geografiei economice a României, Banca Mondială

(2014) TIPSE - The Territorial Dimension of Poverty and Social Exclusion in Europe, Final report, programul ESPON 2013 (2014) Criteriile de prioritizare a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii locale, Raport final elaborat în cadrul componentei 2 Evaluarea portofoliului de proiecte de investiții în materie de dezvoltare regională a proiectului Coordonarea şi selecţia eficientă şi transparentă a proiectelor de infrastructură finanţate din instrumente structurale şi de la bugetul de stat pentru perioada 2014-2020 (2014) Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 http://www.ms.ro/strategia-nationala-de- sanatate-2014-2020/ (2014) România - Starea de fapt în asigurările de sănătate (http://www.medicalmanager.ro/docs/raportul_apsr__sistemul_de_asigurari_de_sanatate_din_ro mania_2014.pdf) (2015) Analiză comprehensivă a organizării şi funcţionării administraţiei publice din România, raport realizat în cadrul proiectului Reforma administrativ-teritorială, mai multă eficiență în administrația locală din România, beneficiar MDRAP (2015) Atlas of Rural Marginalization and Local Human Development in Romania, Banca Mondială (2016), Raport privind starea învățământului preuniversitar din România, Ministerul Educației și Cercetării (2016) Raport naţional privind starea calităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar public din mediul rural, Ministerul Educației și Cercetării (2016) Raportul național al stării de sănătate a populaţiei, Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică (2017) Proiect de document de poziție privind Strategia ANCOM pentru comunicațiile digitale 2020, http://www.ancom.org.ro/formdata-269-49-294 (2017) World Population Prospects The 2017 Revision, Department of Economic and Social Affairs, United Nations (2018) Strategia Națională a Locuirii 2018-2030 (proiect) http://www.mdrap.ro/hg-pentru- aprobarea-strategiei-nationale-a-locuirii Raportul de țară din 2017 privind România https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2017- european-semester-country-report-romania-ro.pdf Raportul de țară din 2018 privind România https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/2018- european-semester-country-report-romania-ro.pdf

Publicații INS în format electronic: https://www.edu.ro/sites/default/files/_fi%C8%99iere/Minister/2017/transparenta/Stare%20preu niv%202016.pdf 126

http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/accesul_tinerilor_pe_piata_fortei_d e_munca_2016.pdf http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/sistemul_educational_in_romania_2 016_2017.pdf http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/fondul_de_locuinte_1.pdf http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/activitatea_unitatilor_sanitare_anul _2017.pdf http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/proiectarea_populatiei_romaniei_in _profil_teritorial_la_orizontul_2060.pdf http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/tendinte_sociale.pdf http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/social_trends_in_2018_0.pdf

127