Rex Dacie / Regina Dacie. Contribuţii La Studiul Ideologiei Monarhice Daneze La Finele Evului Mediu Raport Preliminar De Cercet
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Dan Ioan Mureşan Rex Dacie / regina Dacie. Contribuţii la studiul ideologiei monarhice daneze la finele Evului Mediu Raport preliminar de cercetare Forma finală a textului, depusă editorilor în decembrie 2019, apare în preprint-ul din 7 ianuarie 2020, care nu a mai fost publicat Rex Dacie / regina Dacie. Contribuţii la studiul ideologiei monarhice daneze la finele Evului Mediu, în : Macarie Motogna, Mihai Hasan, Victor Vizauer (éds.), Cel care a trecut făcând bine – Nicolae Edroiu, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019, p. 65-163. Parte a proiectului “Migrating Dacia” © Toate drepturile rezervate – Dan Ioan Mureşan 2019 Orice reproducere, în întregime sau parţială, sub orice formă, este interzisă fără autorizaţia prealabilă a autorului. CEL CARE A TRECUT FĂCÂND BINE NICOLAE EDROIU Volum îngrijit de Arhim. dr. Macarie MOTOGNA Dr. Mihai Florin HASAN Dr. Victor VIZAUER Colecția Școala Ardeleană de Istorie Editura Şcoala Ardeleană, 2019 Cluj-Napoca, str. Mecanicilor nr. 48 Redacţia: tel. 0364-117.252; 0728.084.801 e-mail: [email protected], [email protected] Difuzare: tel./fax 0364-117 246; 0728.084.803 e-mail: [email protected], [email protected] www.scoalaardeleanacluj.ro Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ISBN 978-606-797-476-8 Imagine coperta I: Nicolae Edroiu – Portret 2014, pictor Liliana Marin; Imagine coperta IV: Mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului și academicianul Nicolae Edroiu în anul 2008, în Catedrala din Cluj-Napoca. Editor: Vasile George Dâncu Corectură: Mihai Florin Hasan, Victor Vizauer Tehnoredactare și copertă: Larisa Crăciunaș CEL CARE A TRECUT FĂCÂND BINE NICOLAE EDROIU Volum îngrijit de Arhim. dr. Macarie MOTOGNA Dr. Mihai Florin HASAN Dr. Victor VIZAUER Cluj-Napoca, 2019 CUVÂNT DE ÎNCEPUT La 7 decembrie 2019 Domnul Academician Nicolae Edroiu împlinește 80 de ani. Folosim timpul prezent pentru că Domnia Sa, ca un creștin adevărat doar a plecat, a trecut spre casa Tatălui Ceresc, urmând cu credincioșie îndemnul Fiului: „Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu”. Ioan, 14; 1-3. A plecat la Domnul pe 10 ianuarie 2018, după o zi obișnuită de muncă, iar Atotputernicul, în nemărginita-i milostenie și răsplată pentru cei buni și drepți, l-a luat la Dânsul într-o fărâmitură de timp, neostenindu-l cu dureri și teamă, cu recapitulări dureroase și autocompătimiri, fără ca pentru cei din jur să aducă povară și osteneală. A trecut în cealaltă parte a vieții, cea lipsită de efemer și plină de duh bun și pentru care, în modul cel mai cu minte, a trudit toți cei 78 de ani, o lună și trei zile, făcând bine și aducând bine în viața celor cu care s-a întâlnit, intersectat și comunicat. Cei care l-au întâlnit pe parcursul carierei Sale instituționale și academice au avut, indiferent de deceniul în care a avut loc cunoașterea, aceeași constantă apreciere și idee despre Nicolae Edroiu: om care emană bunătate și seamănă bunătate. Pentru toți cei care l-au avut profesor sau conducător de instituție bunătatea Sa era proverbială, continuă și inepuizabilă. Balanța sufletului Domniei Sale înclina mereu spre cel care-i cere sprijinul, cu toate că acest sprijin putea să aibă un cost emoțional sau instituțional. Academicianul Nicolae Edroiu a avut, în arhitectura sufletului său, această dimensiune nu numai ca o componentă congenitală, ci și ca un reflex desprins dintr-o experiență de viață care asumă șase decenii din viața academică clujeană și românească. După o copilărie în care idilicul primei vârste s-a împletit cu dramatismul transformării patriei în țară sfâșiată și sfârtecată teritorial, obligându-L la un refugiu aproape bidecenal ce-l rupea de lumea moților din care provenea pe parte maternă, la finalul unei adolescențe brașovene trăite cu o seriozitate asumată și matură, a devenit student al Universității „Babeș”, apoi în scurt timp „Babeș-Bolyai”, unde s-a specializat în istoria universală avându-i ca îndrumători pe „nemuritorii” Constantin Daicoviciu, David Prodan și Ștefan Pascu. Fiecare dintre cei trei a văzut și deslușit dintru început, dincolo de prezența fizică remarcabilă, maturitatea și sagacitatea studentului Nicolae Edroiu, disponibilitatea acestuia de a fi cheagul comunității studențești și interfață cu corpul academic. S-a decis, așadar, la nivelul cel mai înalt al Facultății și Universității, investirea de încredere în viitorul membru al Academiei Române, prin ascensiunea, pe temei de merite personale, la nivel profesional și apoi politic. Nicolae Edroiu va deveni lider politic la nivelul studenților, apoi al corpului universitar al Facultății și în cele din urmă al întregului Cluj universitar. Timp de aproape trei decenii, tânărul, apoi experimentatul Nicolae Edroiu va marca, cu echilibrul său și cu dăruirea sa față de semeni, viața publică academică clujeană dintr-o postură mult râvnită și de responsabilitate comunitară care-i va oferi, într-un context social și politic anxios, cheia spre a face bine și a distribui binele în jurul său. La vârsta de 40 de ani, în 1979, va fi numit în vârful ierarhiei universitare clujene drept conducător politic al acesteia, fiind responsabilul cursului pe care universitățile din Cluj îl luau în dinamica evoluției în următorul lustru. Nu a fost puțin lucru având în vedere că toți cei care au fost atinși de aripa ocrotitoare a universităților clujene, între 1979-1984, au trecut prin filtrul bunătății instituționale a lui Nicolae Edroiu. Semnificativ este că, dintru începutul acestui parcurs 6 Arhim. dr. Macarie Motogna, Dr. Mihai Hasan, Dr. Victor Vizauer instituțional, investiția de autoritate și de încredere a fost atât de puternică încât la aceeași vârstă, de 40 de ani, a fost decorat cu Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”. Și pentru că Nicolae Edroiu nu a uitat niciodată lecția copilăriei și a devoțiunii față de Țară și Biserică, în aceeași ani, ai măririi politice în partidul-stat, publica în Îndrumătorul bisericesc al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului studii mature, valabile și astăzi, necompromise nici ideologic, nici științific (Nicolae Edroiu, „Viața socială și organizarea bisericească a locuitorilor din Dâbîca – județul Cluj în secolele IX-XIV”, Îndrumător Bisericesc – 1978, Editat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1978, p. 228-231; Dr. Nicolae Edroiu, „Ioan Rațiu (1828-1902)”, Îndrumător Bisericesc – 1979, Editat de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Cluj-Napoca, 1979, p. 185-188). Demonstra astfel, prin exemplul său normal, pe care-l putem evalua greșit drept curajos, că o carieră universitară și politică poate fi construită pe adevărul genuin al românității transilvane crescute de Biserică, și că a onora Biserica, în plin regim ateocrat, este o datorie de la care un istoric autentic nu se poate sustrage. Achitându-se cu conștiința împlinită de mandatul de lider politic al lumii universitare clujene, în anul 1984 a fost numit, fără a parcurge etape intermediare, prorector al Universității „Babeș-Bolyai”, poziție în care a fost reconfirmat, din nou, în 1989. A urmat un lustru greu de administrație universitară, în care neputințelor economice și sociale ale vieții publice li se putea opune doar gândul cel bun, transpus în fapte așijderea, iar Nicolae Edroiu, dincolo de a fi moderatorul vieții universitare – ca prorector responsabil cu partea educativă –, din Alma Mater Napocensis, s-a străduit să înlesnească, atât cât era posibil, truda cadrelor didactice și ale studenților întru lumina cunoașterii. Sfârșitul anului 1989 și tăvălugul politico-social asociat mai mult sau mai puțin unei revoluții, l-au obligat pe Nicolae Edroiu la o perioadă de reflecție și de asumare a unei poziții de retragere publică după ce a gestionat, în decembrie 1989-ianuarie 1990, tranziția vieții universitare de la „Babeș-Bolyai” către o nouă administrație. Timp de un deceniu activitatea lui Nicolae Edroiu se va concentra exclusiv pe viața de catedră și de facultate, ajutând studenții și cadrele didactice care avuseseră carierele înghețate să promoveze pe treptele ierarhiei academice. Cu toate că tentațiile ierarhiilor noii administrații de stat și pluripartinice nu l-au ocolit, a preferat să decline orice ofertă, cu conștiința că și-a făcut datoria, iar cei pe care i-a crescut instituțional, merită să acceadă la demnitățile pentru care se califică. La exact un deceniu de când asumase un profil exclusiv științific i-a fost comunicat faptul că Academia Română, prin Secția de Științe Istorice și Arheologie, are nevoie de experiența Domniei Sale, de cunoștințele și de metoda de lucru prin care se impusese în istoriografia națională. A fost ales ca urmaș firesc al academicianului Ștefan Pascu, sub tutela căruia își începuse și dezvoltase cariera. Obligat să iasă din zona de confort în care se retrăsese, Nicolae Edroiu acceptă să slujească cu devoțiune cel mai înalt for științific al țării și, prin colaborarea cu eminentul istoric Camil Mureșanu, reușește să impună pe parcursul unui deceniu Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române drept cel dintâi institut de cercetare istorică a țării. În momentul în care academicianul Mureșanu a decis să se retragă din viața instituțională, în anul 2007, a devenit firesc ca direcțiunea Institutului „George Barițiu” să-i revină lui Nicolae Edroiu. În el, ca și în predecesorul său direct, reverbera o întreagă tradiție instituțională ce îmbrățișa un secol de evoluție istoriografică transilvană de la Ioan Lupaș, Alexandru Lapedatu trecând prin David Prodan și Ștefan Pascu. În cei peste 11 ani în care a condus cea mai titrată instituție de cercetare istorică academică transilvană, Nicolae Edroiu a demonstrat cu prisosință ceea ce îl caracterizase în anii în care deținuse înaltele demnități universitare clujene: bunătatea, disponibilitatea, echilibrul, omenia pe care creștinul autentic o emană în mod natural.