https://biblioteca-digitala.ro https://biblioteca-digitala.ro
Muzeul Vrancei
Cronica Vrancei XX
https://biblioteca-digitala.ro
Pagina goala
https://biblioteca-digitala.ro
Muzeul Vrancei
Cronica Vrancei XX
Coordonator : Horia Dumitrescu
Editura PALLAS Focşani 2015
https://biblioteca-digitala.ro
Consilier editorial: Horia Dumitrescu
Culegere text: Aurora - Emilia Apostu Niculina Hapău
Coperta şi tehnoredactare: Paul Oprea
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Cronica Vrancei, vol. 20 Coordonator: Horia Dumitrescu Editura Pallas, Focşani, 2015 ISBN 978-973-7815-67-5
Volum editat cu sprijinul Consiliului Judeţean Vrancea
https://biblioteca-digitala.ro
CUPRINS
Argument ...... 7
Mădălina Stănescu Aurora - Emilia Apostu Schitul Brazi. Cercetarea arheologică ...... 9
Laura Dinu Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă ...... 24
Mihaela Boldeanu Ionuţ Iliescu Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare ...... 70
Ionuţ Iliescu Aurora - Emilia Apostu Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) ...... 110
Ionuţ Iliescu Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) ...... 128
Horia Dumitrescu Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti ...... 187
https://biblioteca-digitala.ro
Horia Dumitrescu Marilena Sima Activitatea doctorului Marcu Câmpeanu până la sfârşitul Primului Război Mondial ...... 207
Mihăiţă - Florin Negrei Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 – 1920 ...... 222
Horia Dumitrescu Focşanii şi Misiunea Naţională Italiană (1921) ...... 261
Ionuţ Iliescu Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos: august 1938 - septembrie 1940 (II) ...... 275
Angel Tîlvăr Aspecte privind activitatea Asociaţiilor Cultural - Sportive „Maccaby” din judeţul Putna ...... 351
Horia Dumitrescu Marilena Sima Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) ...... 362
Dumitru Huţanu Emil Botta în pagini de istoriografie literară ...... 387
https://biblioteca-digitala.ro
Argument
Apari\ia unei publica\ii ştiin\ifice cu un con\inut diversificat a devenit o necesitate reclamat` tot mai insistent de realitate. O necesitate impus` de multitudinea şi valoarea intrinsec` şi semantic` a patrimoniului cultural vrâncean. O necesitate impus` de num`rul din ce în ce mai mare de intelectuali vrânceni implica\i în cercetarea şi eviden\ierea acestuia. O necesitate resim\it` acut de procesul instructiv – educativ din şcolile vrâncene. O necesitate pentru reg`sirea în conştiin\a oamenilor locului a raportului trecut – prezent – viitor, ca temelie a permanen\ei şi progresului civiliza\iei româneşti.
https://biblioteca-digitala.ro
Acestor necesit`\i încearc` s` le r`spund` noua publica\ie a institu\iei noastre, ,,Cronica Vrancei”. În concep\ia noastr`, publica\ia se doreşte a fi o fresc` sugestiv` a trecutului şi prezentului cultural – istoric al jude\ului. În paginile sale se vor reg`si evenimente, oameni de seam` din toate domeniile, informa\ii legate de istoria institu\iilor administrative, juridice, de înv`\`mânt, de cultur`, de monumentele de cult şi laice. O edit`m şi cu speran\a ca, în timp, „Cronica Vrancei” s` devin` o adev`rat` reflectare a poten\ialului uman vrâncean, implicat în via\a cultural – ştiin\ific` a acestui spa\iu geografic românesc.
8
https://biblioteca-digitala.ro
SCHITUL BRAZI. CERCETAREA ARHEOLOGICĂ
Mădălina Stănescu Aurora - Emilia Apostu
Pe malul drept al pârâului Hăulișca, afluent al Șușiței, nu departe de centrul orașului Panciu, se ridica în trecut, fostul complex monastic menționat în documente ca „Schitul de la Cruce”, „de la Crucea de Jos”, „Schitul Brazilor de la Cruce”, „Schitul Brazi” sau „Schitul Brazii”. A fost loc de popas pentru cei ce călătoreau de o parte și de alta a Milcovului deoarece, se afla pe traseul vechiului drum medieval ce unea Valea Siretului cu drumurile ce porneau spre fostul Târg Putna și, mai târziu, din Focșani spre orașele Munteniei. Legat prin legendă și adevăr de istoria fostului ținut Putna, ținutul de obârșie al voievozilor Ștefan Tomșa , Gheorghe Ștefan și Eustatie Dabija , al cărturarilor Varlaam și Miron Costin, schitul a cunoscut perioade de înflorire dar și decădere.
Ștefan Tomșa. Domn al Moldovei între 21 / 23 decembrie 1611 – 12 / 22 octombrie 1615 şi octombrie 1621 – septembrie 1623. Gheorghe Ștefan. Domn al Moldovei în două rânduri: 3 / 13 aprilie - 28 aprilie / 8 mai 1653 şi 8 / 18 iulie 1653 - 3 / 13 martie 1658. Eustatie Dabija. Domn al Moldovei, între 19 / 29 septembrie 1661 – 11 / 21 septembrie 1665). Varlaam. Mitropolit al Moldovei (1580 – 1657).
https://biblioteca-digitala.ro Mădălina Stănescu, Aurora – Emilia Apostu La Schitul Brazi a funcționat în anul 1834 o școală de cântareți, având un local propriu în care și-a desfășurat activitatea prima școală de copii din zonă. La acest schit și-a găsit odihna, după cum relevă documentele, scriitorul Ioan Slavici. Acesta își petrecuse ultimii ani ai vieții la foișorul ginerelui său, Grigore Gheorghiu de la Crucea de Jos. Este perioada când el elaborează volumele „Lumea prin care am trecut”. S-a stins din viață la 17 august 1925 și a fost înmormântat, potrivit dorinței sale, la schit. Începuturile acestui lăcaș sunt învăluite în legendă, neconfirmate de documente sau de descoperiri arheologice. Tradiția locală spune că, încă din vremea voievodului Ștefan cel Mare aici era un schit sihăstresc în care viețuia pustnicul Gheorghe. Se spune că, într-o zi, Ștefan, înconjurat de un grup de sfetnici, a pornit să-și viziteze podgoriile din zona Vrancei. Printre ei se afla însă și un sfetnic rănit, care a fost lăsat în grija pustnicului Gheorghe, cunoscut drept un tămăduitor al acelor meleaguri. La întoarcere, Domnul își găsește omul sănătos și, drept mulțumire, îi promite binefăcătorului că va ridica o biserică, Schitul Brazi, despre care se spune că poartă Hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Dar, temeinică, este legenda celor doi anahoreți Teofilact și Sava care s-au așezat în acest loc și „…și-au durat un bordei drept adăpost și alături au săpat în pământ o « peșteră » întărind-o cu zid
Ștefan cel Mare. Domn al Moldovei între 12 aprilie 1457 – 2 iulie 1504. 10
https://biblioteca-digitala.ro Schitul Brazi. Cercetarea arheologică de piatră, precum rugăciune – un mic paraclis subteran” 2. Astfel s-ar explica atât existența vestitei peșteri, cu întregul sistem subteran care exista și astăzi, cât și portretele celor doi pustnici de pe peretele de nord al paraclisului subteran, susținând ctitoricește imaginea bisericii de lemn și având în rând cu ei pe starețul ctitor de mai tarziu, Dimitrie. Imaginea a fost zugrăvită în 1837 prin osândia lui Dimitrie, dovedind tradiția de origine anahoretică a Paraclisului subteran persistă 3. Cei doi „frați buni” au fost nu numai ctitorii dintâi ai hrubei dar și ai primei biserici de lemn de la suprafață, construită cu mult înainte de anul 1672. În a doua jumătate a veacului al XVII-lea, la Schitul Brazi s-a așezat fostul mitropolit Teodosie al II-lea al Moldovei. Venerabilul ierarh, născut probabil, pe aceste meleaguri, fusese mai întâi frate în așezământul călugăresc de lângă Panciu apoi, el s-a mutat la Mănăstirea Bogdana, în ținutul Bacăului, de unde avea să ajungă egumen. Ierarhia sa nu se oprește aici. În anul 1670 este ales episcop al Rădăuților iar, doi ani mai târziu, episcop al Romanului. Cu sprijinul domnului Dumitrașcu Cantacuzino este ales, în 1674, mitropolit al Moldovei. Nemulțumit de faptul că mitropolitul îi critica deciziile, Domnul îl înlătură din scaunul de mitropolit în 1676. După o perioadă petrecută la Mănăstirea „Sfântul Sava” din Iași, acesta revine la Brazi. Pe cheltuiala sa, Teodosie al II-lea reface, după anul 1676, Biserica Schitului Brazi pe partea sa de moșie, dotând Schitul cu 55 de pogoane arătură în afara vetrei. Tot el este și ctitorul așezămintelor monahale Trotușanu, Mușinoaele și Scânteia, primele existând și astăzi, iar al treilea desființat și dispărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Așezarea monahală de la Brazi apare de la început ca un complex monastic independent.
2 Preot Grigore Popescu, Gion D. Ionescu, Schitul Brazi, Editura Episcopiei Buzăului, Buzău, 1991, p. 7. 3 Ibidem. Dumitrașcu Cantacuzino (noiembrie 1673 – ianuarie 1674, februarie 1674 – noiembrie 1675 şi aprilie 1684 – mai 1685). 11
https://biblioteca-digitala.ro Mădălina Stănescu, Aurora – Emilia Apostu Se pare că, în anul 1694, o ceată de tătari prădalnici, ajunsă la porțile Panciului și călăuzită anume de un localnic din satul Neicu spre schit, l-a prins pe mitropolit pentru a-l jefui. Refuzând să le dea tâlharilor obiectele sfinte de valoare, aceștia i-au tăiat capul. Data la care s-au petrecut aceste evenimente este incertă. Cea mai veche mențiune cunoscută despre Schitului Brazi, după dispariția mitropolitului, apare într-o condică de copii de pe documentele acelui schit. Acestea datează din 10 mai 1802. Ea este scrisă de ieromonahul Dositei, devenit ieroshimonahul Dimitrie, stareț al lăcașului de cult. Având rânduiala de secretar al cancelariei mănăstirii Bogdana, iar între anii 1821 – 1823 de stareț, el a reușit să copieze toate documentele privitoare la Schitul Brazi 4. Din aceste documente și-a dat seama că Schitul nu fusese închinat Mănăstirii Bogdana, iar starea de decădere în care se afla se datora neglijenței din partea conducerii mai vechi a Bogdanei, în administrarea averii acelui schit 5. După ce a venit stareț la Brazi, Dimitrie a reușit să reintre în posesia moșiilor ce le deținea schitul și a adăugat la zestrea veche „…noi și numeroase ocine și a reușit să refacă schitul dispărut prin incendiere…” 6. Acesta a reușit să refacă schitul atât la exterior, construind chilii și un nou paraclis, dar și la interior, prin împodobirea cu „acareturi și podoabe cele sfinte”. A construit 18 chilii, 3 șoproane, gardul ce împrejmuiește schitul și un grajd. Dotase noua gospodărire cu stupi, boi, care, căldare de rachiu, poloboace. Într-un act de danie, donatorii recunoșteau că „…au osârdit de au ridicat sfânta biserică de la Brazi din nou … aducând și părinți călugări” 7. După 20 de ani de stăreție, când puterile încep să-i scadă, Dimitrie înțelege necesitatea de a închina Schitul. Astfel, la 26 octombrie 1816, întocmește actul de închinare la Episcopia Romanului 8.
4 Grigore Popescu, Gian D. Ionescu, op. cit., p. 11. 5 Ibidem, p. 12. 6 Ibidem, p. 13. 7 Ibidem. 8 Ibidem. 12
https://biblioteca-digitala.ro Schitul Brazi. Cercetarea arheologică Starețul Dimitrie și-a desfășurat activitatea de stareț cu vigoare și pasiune. El reușește să recupereze de la Mănăstirea Bogdana toate părțile de moșie lăsate de Teodosie al II-lea și cele 43 de documente originale, cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin 9. În 1825, Schitul Brazi poseda în incintă o biserică mare, construită din lemn, pe temelie din piatră, un paraclis de piatră, 20 de chilii în grupuri, cu pivnițe și cămări, clopotnița din piatră și peștera, aflată sub clopotniță. Biserica poseda 77 de cărți de cult ” 10. Câțiva ani mai târziu, progresul schitului este vizibil. Dimitrie mută biserica de lemn, cu Hramul „Sfântului Gheorghe”, la 500 m mai la nord de schit, refăcând-o și dându-i hram nou, „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, pentru maici bătrâne și bolnave. Construiește acolo chilii și clopotniță pe temelii de piatră. În locul bisericii mutate, starețul construiește o biserică de zid și trei paraclise, primele două fiind de zid; primul cu Hramul „Vovidenia” (Intrarea Maicii Domnului în Biserică), iar al doilea „Preobrajenia” (Schimbarea la față a Domnului Isus). Cel de-al treilea Paraclis a fost realizat prin restaurarea „peșterii” de sub clopotniță, având Hramul „Învierea Domnului”. Informații despre acest paraclis ne sunt oferite de o Catagrafia din iunie 1845 ce prezintă interiorul peșterii „…1 prestol acoperit cu fețe, cruce de tisă săpată (sculptată), perdea de mătase, catapeteazma din lemn săpată, zugrăvită și poleită, policandru de maden, 2 analoage cu trichele, sfeșnice de voho,
9 Ibidem, p. 15. 10 Ibidem, p. 17. 13
https://biblioteca-digitala.ro Mădălina Stănescu, Aurora – Emilia Apostu 9 strani, 1 proschenatari cu picior, ușă cu zăvor și balamale de-a curmezișul, o fereastră mică în oltari cu gratie di fier și geamuri (spre Hăulita)” 11. Dintr-o altă Catagrafie, din 13 septembrie 1838, aflam că starețul Dimitrie s-a sprijinit pe un sobor mic 33 de călugări și 6 frați sau ispitelnici. Noua biserică de zid a fost pictată de N. Teodorescu între 1837 – 1838 12. În timpul construcției, Schitul a fost vizitat de Domnul Mihail Grigore Sturza . Biserica a fost sființită cu binecuvântarea episcopului de Roman, la 5 februarie 1836 13. Cutremurul foarte puternic din anul 1838 a lovit greu și Schitul Brazi, de refacerea lui ocupându-se acelasi harnic egumen, care a reparat și paraclisul subteran, pictându-l și făcându-i strane, iar lângă paraclis amenajând câteva chilii, tot subterane, pentru refugiul și adăpostirea călugărilor în timpuri grele. La 15 august 1842, starețul Dimitrie moare, în vârstă de 66 ani (din care 35 ani petrecuți la Brazi). După moartea acestuia, Schitul Brazi intră într-o treptată decădere. Instabilitatea instalată, faptul că la conducerea Schitului, în decurs de 10 ani, s-au perindat 12 stareți, culminând cu legea secularizării averilor mănăstirești din timpul lui lui Cuza (1864) au fost factorii principali care au dus la acest deznodamânt. După secularizare, situația se agravează, schitul se desființează, rămânând aici numai 10 viețuitori. Astfel, acoperișurile
11 Ibidem, p. 22. 12 Ibidem, p. 19. Mihail Grigore Sturza (aprilie 1834 – iunie 1839). 13 Grigore Popescu, Gian D. Ionescu, op. cit., p. 19. 14
https://biblioteca-digitala.ro Schitul Brazi. Cercetarea arheologică se dărâmau sau chiar se prabușeau, pereții dărâmați făcând chiliile de nefolosit, paraclisele începând să cadă iar în biserică să se strecoare apele ploilor 14. Cu toate acestea, cele patru schituri din mănunchiul Brazilor - „Schitul Brazi”, „Sfântul Ion”, „Mușinoaiele” și „Trotușanu” -, cu toată ruina și sărăcia ce le măcinau, dăinuiau încă în 1860. Ca să nu fie muritori de foame, celor câțiva călugări rămași la Brazi li s-a dat, în 1867, ceva teren și livada din jurul Schitului. Abia în 1890, când la conducerea Schitului vine ieromonahul Irinarh Borsescu, Biserica cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a fost reparată si tot acesta a ridicat la Schitul „Sfântul Ioan” o biserică nouă, de zid, în locul vechii biserici din lemn a Mitropolitului Teodosie, ruinată complet.
zidul vestic al schitului –
Luptele din Primul Război Mondial (1916 – 1918), au făcut ca populaţia din zona Panciu și, implicit, călugarii de la Brazi, să fugă. Schitul este ocupat de trupele germane doi ani, aceștia contribuind din plin la degradarea lăcașului de cult. Au ars stranele, ferestrele și tot lemnul ce l-au găsit. Abia în 1919, Schitul a fost redeschis și primul stareț, ieromonahul Glicherie Țibiriac, împreună cu Evghenie Brânzescu,
14 Ibidem, p. 32. 15
https://biblioteca-digitala.ro Mădălina Stănescu, Aurora – Emilia Apostu ajutați și de epitropul Adolf Căpățână și de familia Filip, întreprind primele reparații 15. Cutremurul din 1940 a adus pagube însemnate. Biserica de zid, chiliile și podul peste pârâul Hăulişca s-au dărâmat complet. Noul stareț, Teodosie Filimon, cu ajutorul unor oameni cu suflet mare, restaurează biserica construită de starețul Dimitrie, dar și o parte din chiliile afectate de cutremur. După plecarea starețului la Cernica, călugării sunt mutați, iar în locul lor sunt aduse maici „…așa că din 1949 Brazii deveniseră schit de monahii, având ca duhovnic pe un vrednic și dornic cu ardoare de reînvierea schitului din ruină și părăsire ieroshimonahul Clement Cucu…” 16. Anul 1959 a dus la desființarea Schitului Brazi de către fostul regim. Locuitorii de la marginea Panciului au distrus până în temelie tot așezământul mănăstirii. În locul Schitului de altădată mai rămăseseră un maidan de moloz și multi mărăcini. În anul 1990, la Schitului Brazi au venit două maici, Iustina Angheluță și Pavelina Cafagiu. Acestea s-au așezat în beciul subteran, singurul loc locuibil și au reconstruit vechiul așezămant monahal. Au fost reconstruite biserica, chiliile, stăreția, paraclisul subteran a fost restaurat, a fost construit un nou Paraclis, cu Hramul „Sfântul Mucenic Teodosie”, s-a ridicat un altar de vară și câteva anexe gospodărești. În anul 2000, în paraclisul subteran au fost descoperite osemintele fostului mitropolit Teodosie, iar trei ani mai
15 Ibidem, p. 35. 16 Ibidem, p. 37. 16
https://biblioteca-digitala.ro Schitul Brazi. Cercetarea arheologică târziu, pe data de 3 octombrie, a avut loc slujba de canonizare a Sfântului Mucenic Teodosie precum și cea a Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Marului. În perioada 2010 – 2014 a fost construită o nouă biserică, având două Hramuri „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Sființit Mucenic Teodosie”. Slujba de sfințire a noului lăcaș de cult a avut loc în ziua de 22 septembrie 2014.
Deși intențiile specialiștilor de la Muzeul Vrancei s-au manifestat încă din anii 1970 – 1980, abia în 1989, încep primele săpături arheologice la Brazi. Legat prin obârșie, urmaș al unei familii cu coborâre în timp, născut și crescut în spațiul geografic și uman al zonei Panciu, regretatul muzeograf și cercetător al Evului Mediu de la Curbura Carpaților, Anton Paragină a întreprins prima cercetare arheologică sistematică la Schitul Brazi, cu vădita intenție de a adăuga documentului scris și suportul material, arheologic, al istoricului acestui monument. Din păcate, destinul și trecerea în lumea umbrelor a cercetătorului, au făcut să rămână, în arhiva stiințifică a muzeului,
17
https://biblioteca-digitala.ro Mădălina Stănescu, Aurora – Emilia Apostu doar Raportul de cercetare arheologică întocmit de acesta, publicarea lui rămânând nefinalizată. Oricât de succinte și puțin numeroase ar fi mărturiile arheologice descoperite, acestea meritau lumina tiparului ca argumente istorice și, subiectiv, ca datorie de împlinit a noastră, urmași în profesiune ai medievistului Anton Paragină. Raportul începe cu sublinierea scopului cercetării – vechimea așezării monahale și etapele ei de construcție, prin trasarea a patru secțiuni. Prima secțiune (S I / 1989), longitudinală, de 28 m / 2 m, a fost trasată paralel cu zidul vestic al incintei Schitului și traversează contururile vizibile a două biserici: una de la începutul secolului al XIX-lea, construită în perioada când la conducerea Schitului se găsea egumenul Dimitrie și a doua ridicată în urma cutremurului din anul 1940. Datorită înmormântărilor succesive și a construcțiilor repetate, considerații din punct de vedere stratigrafic s-au putut face doar pe anumite porțiuni. Cel mai vechi nivel de locuire descoperit este constituit de partea unei fundații ce a aparținut celei de a treia biserici, de plan triconc, datând, după cum au relevat câteva fragmente ceramice găsite la nivelul acesteia, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Fundația era constituită din piatră de râu, de mici dimensiuni, puse în ordine fără a fi prinse cu un liant. Nivelul imediat următor este dat de Mormântul nr. 1 (M 1 / 1989), orientat creștinește cu capul spre dreapta. Adâncimea la care a fost descoperit a fost de -1,30 m. Înhumatul avea lungimea de 1,65 m. În mormânt a fost descoperită o monedă de la sfârșitul secolului al XVII-lea. În capătul nordic al secțiunii, sub fundația bisericii ridicată de starețul Dimitrie, a fost descoperit un zid care coboară până la 2,50 m, acesta aparținând, după tehnica de construcție, unei biserici anterioare. Zidul despărțea naosul de pronaos și constituia în același timp peretele vestic al unui beci construit din bolovani și cărămidă.
18
https://biblioteca-digitala.ro Schitul Brazi. Cercetarea arheologică Mormântul cu numărul 2 (M 2 / 1989) avea capul orientat în față și mâinile pe piept, lungimea înhumatului fiind de 1,70 m și se găsea la adâncimea de - 1,10 m. Fusese îngropat în locul altuia, căci alături de coșciug s-a găsit un fragment de cărămidă inscripționată. Din păcate, inscripția nu este clară. Este posibil ca aceasta să fi aparținut fostului mitropolit Teodosie (se știe că el a murit și a fost înmormântat aici). Mormântul cu numărul 3 (M 3 / 1989) este mai exact un cavou aparţinând secolului al XIX-lea, cu doi înhumați, călugări, descoperit la o adâncime de - 1,30 m. Înhumatul din Mormântul cu numărul 4 (M 4 / 1989) nu prezenta bazin, cap și coșul pieptului. Mâinile erau așezate pe abdomen. În locul capului era pusă o cărămidă inscripționată cu anul 1826. Lungimea sa era de 1,55 m. Nu a avut sicriu. Mormântul cu numărul 5 (M 5 / 1989) este un reînhumat. Adâncimea la care a fost descoperit a fost de - 1,20 m. În Mormântul cu numărul 6 (M 6 / 1989), înhumatul avea capul orientat în față și mâinile pe piept, fiind descoperit la o adâncime de - 1,30 m. În Mormântul cu numărul 8 (M 8 / 1989) era un reînhumat, descoperit la o adâncime de -1,60 m. În partea nordică a secțiunii, dincolo de fundația bisericii a fost descoperit un alt mormânt (M 9 / 1989), la adâncimea de -1,10 m. Înhumatul avea capul orientat în față și lungimea de 1,60 m. Nu au fost descoperite vestigii asupra sa. Se pare că acesta, ca și multe altele descoperite cu ocazia cercetărilor, sau întâmplător, să fi făcut parte dintr-un cimitir mai vechi.
19
https://biblioteca-digitala.ro Mădălina Stănescu, Aurora – Emilia Apostu
Perpendicular pe această secțiune, pe direcția fundației bisericii de la 1840, au fost trasate alte două secțiuni (S II / 1989 și S III / 1989). Ele au scos în evidență două beciuri: unul sub pronaosul bisericii și al doilea în fața absidei altarului, zidurile unei biserici anterioare, cât și urmele unor pari care susțineau catapeteasma ce despărțea absida altarului de naos. Pronaosul bisericii se află deasupra beciului menționat, fiind despărțit de naos printr-un zid. S-a putut constata, de asemenea, că vechea biserică era sub formă de navă, iar cea din anul 1943 de plan treflat. Secțiunea a IV-a (S IV / 1989) paralelă cu prima, a fost trasată pe locul fostelor chilii, perpendicular pe paraclisul cu Hramul „Învierea Domnului”. În urma săpăturilor de aici s-a putut constata că cel mai vechi nivel datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea, contemporan cu Paraclisul. În forma actuală a cercetărilor nu ne putem da seama dacă chiliile au fost zidite în subteran sau dacă au fost ridicate în malul platoului ce era ocupat de cimitir la sfârșitul secolului menționat. Credem că, în ultima variantă, după spusele unor localnici, confirmată şi de unele fotografii de epocă, intrarea principală în schit se făcea printr-o ușă de mici dimensiuni, la sud de Paraclisul numit și
20
https://biblioteca-digitala.ro Schitul Brazi. Cercetarea arheologică „Peștera”, iar de aici în pantă lină se urca până în mijlocul cimitirului la vechea bisericuță. Nu cunoaștem numărul chiliilor şi nici faptul că acestea existau la sfârșitul secolului al XVII-lea, dar știm că ele se întindeau de o parte și de alta a Paraclisului. În secolul următor, după cum dovedesc cercetările, o parte din ziduri - din cauze necunoscute -, s-au găsit dărâmate. Sunt refăcute, însă tehnica și materialul de construcție fiind diferite.
În secolul al XIX-lea, chiliile din pământ nu mai sunt folosite. Nu știm exact ce a determinat pe viețuitorii acestui schit să le părăsească, dar ne închipuim că nu i-au scutit nici focul (o grindă arsă în chilia cu numărul 1 poate fi un exemplu), nici ploile torențiale, care vor creea greutăti și mai tîrziu (șanțurile de pe malul vestic ca și zidul ce îl sprijină este edificator) şi nici cutremurele ce nu trebuiesc neglijate. Este posibil ca aceste chilii din partea vestică să fi fost unite între ele printr-un coridor, cunoscut de locuitorii din împrejurimi și care a dat naștere la multe legende. Prima ar fi aceea că, el ar fi unit Valea Hăulişcei cu cea a Șușiței, iar cea de a doua, faptul că se ajungea până la Schitul de maici
21
https://biblioteca-digitala.ro Mădălina Stănescu, Aurora – Emilia Apostu „Sfîntul Ion” ( 500 – 1.000 m). Ultimul nivel arheologic descoperit în această secțiune este constituit din fundațiile ultimelor chilii părăsite în 1959, odată cu trecerea patrimoniului acesteia în proprietatea C. A. P. Panciu. Folosindu-ne atât de cercetările istorice, cât și de cele arheologice se poate concluziona că, așezarea monahală de la Panciu cunoscută sub numele de „Brazi”, a fost locuită numai de călugări, abia în ultima ei fază, după 1949, a fost locuită de călugărițe. Sintetizând, într-o concluzie generalizatoare, cercetările arheologice întreprinse susțin mărturia documentară – scrisă – a două mari etape ale existenței monumentului: - cea mai veche este formată de bisericuța de mici dimensiuni din secolul al XVII-lea, în jurul căreia s-a format vechiul cimitir peste care s-a dezvoltat ulterior schitul. Se pare că acesta a fost construită de cei doi eromonahi Teofilact și Sava. Așa ne explicam prezența celor doi pustnici pe peretele de nord al Paraclisului subteran, susținând ctitoricește imaginea bisericii de lemn și având în rând cu ei pe starețul ctitor de mai târziu Dimitrie. A doua etapă durează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
zidul estic al Schitului –
22
https://biblioteca-digitala.ro Schitul Brazi. Cercetarea arheologică Restaurarea Paraclisului subteran și a zidului estic al Mănăstirii a fost însoțită de obligativitatea unei supravegheri arheologice. Începută în anul 2012 şi finalizată în luna septembrie a anului 2013, supravegherea arheologică efectuată pe toată latura estică, exterioară a Paraclisului, dar și în interiorul acestuia, nu a dus la identificarea unor urme materiale importante din punct de vedere arheologic. În interiorul Paraclisului, în prima încăpere în care se află mormântul Sfântului Teodosie, au fost identificate câteva fragmente ceramice de sfârşit de secol XIX, ne-întregibile şi fragmente de oase de animale mici. Supravegherea arheologică a decurs conform tuturor etapelor de restaurare - consolidare ale monumentului. Fără îndoială, fascicolele de lumină şi strălucire ale imaginii actuale li se adaugă prin această restituire și plăpândele raze de lumină ale secoleleor trecute, conferindu-i Schitului Brazi argumentul dăinuirii.
23
https://biblioteca-digitala.ro
PARTICIPAREA REGIMENTULUI 10 DOROBANȚI PUTNA LA OPERAȚIUNILE MILITARE DIN RĂZBOIUL DE INDEPENDENŢĂ
Laura Dinu
Tot ceea ce a însemnat „lupta pentru Independenţa naţională” a trăit intens şi Regimentul 10 Dorobanţi Putna, făcând eforturi colosale, din toate punctele de vedere, alături de întreaga armată română, dar şi de cei ce au rămas acasă, aşteptând cu nerăbdare veşti de la cei plecaţi pe câmpul de luptă pentru a elibera definitiv această naţiune de povara dependenţei de „sultan”. Vrâncenii au dat dovadă de mult curaj, de multă înverşunare, de multă putere pe care au ştiut să o folosească atunci când a fost nevoie. Atât dorobanţi cât şi cei rămaşi acasă au dus o luptă perpetuă pentru a ajuta ţară, fiecare a ajutat cum a putut şi a contribuit în funcţie de avuţia sa. Însă, despre participarea propriu - zisă a populaţiei din judeţul Putna la Războiul de Independenţă, voi face referire la sfârșitul acestui capitol. Primele legi militare privind organizarea armatei, recrutarea, poziţia ofiţerilor şi a stării de asediu au fost elaborate în 1864. Legea organizării prevedea ca armata să cuprindă două elemente: armata permanentă, cu rezerva ei, şi miliţiile compuse din grăniceri, dorobanţi, cu rezervele respective, rezerve care puteau fi chemate numai în caz de război. Primul lucru bun care l-a adus această lege a fost creșterea forțelor armate ale României 1.
1 Nicolae Ciachir, Războiul pentru independența României în contextul european (1875-1878), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 180.
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Armata permanentă era formată din tineri cu vârste cuprinse între 20 - 27 de ani, serviciul militar fiind 3 ani în activitate şi 4 ani în rezervă 2. Dorobanții făceau parte din milițiile active, numite și trupe „cu schimbul”, pentru că făceau serviciul prin rotație, o săptămână pe lună, în restul timpului fiind liberi să se ocupe de gospodăria proprie, trebuiau să poarte uniforme simple, inspirate din costumul țărănesc, confecționate pe cont propriu 3. „Dorobanţii au fost luaţi din toată întinderea ţării prin tragere la sorţi, odată cu aceia ai armatei permanente, alegându-se dintre oamenii tineri căzuţi la sorţi, 6 armeţi pentru corpul dorobanţilor” 4. Între 1860 si 1864, dorobanţii şi grănicerii au fost încorporaţi în armata propriu-zisă, fiind trecuţi sub autoritatea Ministerului de Război. Dorobanţii erau organizaţi în escadroane călări sau pedestre, grupate în 8 divizii de câte 4 – 6 escadroane fiecare. La rândul lor, grănicerii erau organizaţi în 38 de companii, reunite în 10 batalioane a câte 3 - 4 companii. În perioada 1865 - 1867, Dorobanţii erau călări, iar caii şi-i procurau singuri, erau grupaţi în escadroane corespunzând fiecărui judeţ. „Astfel batalionul purta numele județului respectiv. Batalioanele erau formate din companii, în funcţie de câte plăşi avea fiecare judeţ” 5. Conform maiorului D. I. Georgescu, în 1877 efectivul unui Regiment de Infanterie Linie era format din 34 de ofiţeri şi 740 de soldaţi ce formau trupa 6. După aplicarea legii din 1864, privind organizarea armatei, în 1876, armata română dispunea de 8 regimente de infanterie de linie, 8 regimente de dorobanți, 4 batalioane de vânători, un batalion de geniu, 8 regimente de călărași, 2 regimente de roșiori, 2 escadroane de jandarmi, 2 regimente de artilerie și 6 baterii de rezervă, în total 37 de
2 Mr. D. I. Georgescu, Istoria Armatei Române şi a războaielor poporului românesc, Ediţia a I-a, Tipografia Geniului, Bucureşti, 1928, p. 113. 3 Ibidem. 4 Ibidem. 5 Ibidem, p. 131. 6 Ibidem, p. 133. 25
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu batalioane, 42 de escadroane și 18 baterii, însumând 37.730 de oameni și 120 de tunuri 7. Chiar dacă participarea propriu zisă a armatei române la Războiul de Independentă s-a încadrat între anii 1877 - 1878, este cunoscut faptul că intrarea României în război a fost precedată de o serie de măsuri diplomatice și de nenumărate acțiuni care își doreau să ducă la îmbunătățirea structurii organismului militar și la crearea unei vaste capacități de luptă a armatei încă din timpul anului 1876. Debutul pregătirilor a avut loc la 24 februarie 1876 când a fost promulgată „Legea pentru recrutarea armatei”, practic fiind momentul marcator al orientării fățișe a României spre măsuri și acțiuni ce aveau în vedere pregătirea unor acțiuni militare. La 4 septembrie, prin decizia nr. 52, Ministerul de Război, stabilește efectivele regimentelor de dorobanți, numărul de companii și modalitățile de constituire a schimburilor ordinare: „Regimentul 6 dorobanți ( … ) avea într-un schimb 223 militari iar efectivul total se ridica la 2267” 8. Regimentul 6 Dorobanți era organizat din patru batalioane: Batalionul 1 – Râmnicul Sărat cu trei companii, Batalionul 2 Putna cu patru companii, Batalionul 3 Tecuci cu două companii și Batalionul 4 Tutova cu două companii. În data de 8 octombrie 1876, Ministrul de Război prin decizia nr. 8.656 a stabilit ca după finalizarea concentrărilor din toamnă, batalioanele de vânători și regimentele de linie să ocupe urătoarele garnizoane: „(…) comandamentul Diviziei I împreună cu Regimentul 1 linie, la Craiova; regimentul 2 linie, provizoriu, la București; Batalionul 1 Vânători la Pitești, Comandamentul Diviziei 2 infanterie, împreună cu regimentele 3 și 4 linie și Batalionul 2 vânători la București; Comandamentul Diviziei 3 infanterie, împreună cu Regimentul 5 linie, la Brăila; Regimentul 6 linie la Galați, iar
7 Nicolae Ciachir, op. cit., p. 181. 8 General - Maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, Cronica participării armatei române la Războiul pentru Independență 1877 - 1878, Editura Militară, București, 1977, p. 21 - 22. 26
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Batalionul 3 vânători provizoriu, la Ploiești; Comandamentul Diviziei 4 infanterie, împreună cu Regimentul 7 linie, la Iași; Regimentul 8 linie, provizoriu, la Ismail, iar Batalionul 4 vânători la Focșani” 9. La data de 9 octombrie în baza Înaltului Decret nr. 1.945 se hotărăște următoarea ordine de bătaie a armatei, ordine în care este inclusă și Brigada 1 Infanterie, comandată de George Anghelescu (ofițer de ordonanță fiind căpitanul Ioan Borănescu), având în componența sa Regimentul 2 Linie, Batalionul 3 Vânători și un Batalion din Regimentul 6 Dorobanți 10. Regimentul 10 Dorobanți Putna a fost înfiinţat în anul 1872, iniţial sub denumirea de Regimentul 6 Dorobanţi, cu ajutorul unificării batalioanelor de grăniceri şi miliţieni din mai multe judeţe: Putna, Râmnicu - Sărat, Tecuci şi Tutova. La doar patru ani de existenţă în această formulă, în conformitate cu noua organizare a Regimentelor de Dorobanţi din 1876, numele de Regimentul 6 Dorobanţi este transformat în numele de Regimentul 10 Dorobanţi Putna 11. La data de 6 aprilie 1877 guvernul român a decretat mobilizarea generală: „(…) Art. I Armata permanentă și cea teritorială cu rezervele lor este mobilizată (…)” 12. În acea situație cu toate eforturile, s-a reușit strângerea a 58.700 de oameni cu 190 de tunuri de câmp, 12.300 de cai. În plus au fost chemaţi sub arme, pentru instruire, în vederea completărilor, încă 14.000 de tineri din contingentul anului 1877. Aceste forțe au fost grupate în două corpuri de armată și o divizie de rezervă. Fiecare corp de armată era format din două divizii, o rezervă de artilerie a 6 tunuri și o ambulanță iar fiecare divizie avea două brigăzi de infanterie (fiecare brigadă de infanterie avea două regimente de dorobanți și unul de linie), un batalion de vânători,
9 Ibidem, p. 25. 10 Ibidem, p. 26-31. 11 Serviciul Județean al Arhivelor Naţionale Vrancea (în continuare se va cita: S. J. A. N. Vn.), fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 1. 12 Documente privind istoria României. Războiul pentru Independență, vol. II, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1952, doc. nr. 205, p. 127. 27
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu o brigadă de cavalerie a două regimente, două baterii de artilerie a 6 tunuri și o companie de geniu 13. Agravarea bruscă a relaţiilor internaţionale şi, îndeosebi, iminenţa declanşării unui nou război între imperiile rus şi otoman au determinat guvernul român să intre în negocieri cu Rusia, la Livadia (în Crimeea), în septembrie 1876, în vederea semnării unei convenţii prin care să se stabilească condiţiile de trecere a armatelor imperiale pe teritoriul român spre Dunăre. Vizita delegaţiei româneşti la Livadia în Crimeea, a coincis cu o masivă concentrare a armatei române, fapt ce a determinat apariţia unor zvonuri conform cărora „la Bucureşti se proclamase independenţa şi regalitatea” 14. În realitate, România continua să spere într-o obţinere a independenţei pe calea indirectă a recunoaşterii de către Marile Puteri a neutralităţii sale absolute. Eşecul Conferinţei de la Constantinopol din decembrie 1876, prin care Marile Puteri încercau să impună Imperiului Otoman un amplu program de reforme, dar mai ales publicarea noii Constituţii otomane care clasa România printre „provinciile privilegiate ale Imperiului”, au întărit convingerile poporului român că independenţa sa naţională nu putea fi obţinută decât pe calea armelor. Convenţia semnată la Bucureşti, la 4 aprilie 1877 15, acorda „libera trecere” trupelor ruse spre Dunăre, iar Rusia garanta apărarea şi menţinerea integrităţii teritoriale a României. Din cele patru puncte ale convenţiei „care formau obiectul tratatului politic, formularea celui de-al doilea a prezentat o deosebită dificultate pentru că ministrul preşedinte (Brătianu) a insistat ca instituţiile şi drepturile Statului Român să fie strict respectate şi pentru că Principele Carol I a cerut ca Rusia să se oblige a garanta integritatea actuală a României, făcând astfel să
13 Nicolae Ciachir, op. cit., p. 181. 14 Gh. D. Stoean, I. Gh. Pană, Epopeea Independenţei României, Editura Dacia, Cluj –Napoca , 1977, p. 35. 15 Horia Dumitrescu, Aplicarea Convenţiei româno - ruse din 4 / 16 aprilie 1877 în Vrancea, în Cronica Vrancei, Coordonator: Horia Dumitrescu, vol. VII, Editura Pallas, Focșani, 2008, p. 36 - 37. 28
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă dispară temerea apropiată, că Rusia va ridica eventuale pretenţii pentru retrocedarea unei părţi din Basarabia, care prin Convenţia de la Paris a fost dată Moldovei. O Convenţie deosebită compusă din 25 de articole va regla detaliile trecerii armatei ruse” 16. Ca măsură de prevedere, la 6 aprilie 1877, guvernul român, a decretat mobilizarea armatei permanente şi teritoriale cu rezerva ei. Această acţiune complexă s-a efectuat în ordine, rapid şi cu precizie, ceea ce a demonstrat o dată mai mult înalta conştiință civică a generaţiei independenţei. Până la 25 aprilie mobilizarea a fost încheiată, armata fiind organizată conform cerinţelor de război 17. Caracterul drept al războiului, dorinţa fierbinte de a vedea patria liberă şi independentă, speranţa că după aceasta va începe o viaţa mai bună pentru masa celor mulți, prin acordarea în special de pământ, drepturi şi libertăţi democratice, au generat un deosebit entuziasm pentru prezentarea la oaste, în momentul decretării mobilizării, şi un interes deosebit în completarea instrucţiei şi pregătirii militare în timpul afectat acestor activităţi. Pentru a preveni o eventuală incursiune militară otomană, armata română a fost organizată în două Corpuri de Armată, care au intrat imediat în dispozitiv de acoperire strategică pe malul nordic al Dunării. Corpul 1 Armată, format din Diviziile1 şi 2 Infanterie, comandat de generalul George Lupu, s-a concentrat în Oltenia, având misiunea de a se opune unei eventuale agresiuni otomane dinspre Vidin, în timp ce Corpul 2 Armată comandat de generalul Alexandru Radovici, alcătuit din Diviziile 3 şi 4 Infanterie, a primit misiunea de a apăra Capitala împotriva unei invazii dinspre Rusciuk şi Turtucaia 18. Sub protecţia operaţiei de acoperire executată de trupele române, forţele militare ruse, destinate să acţioneze în Balcani sub comanda Marelui Duce Nicolae, au început să treacă Prutul în noaptea
16 Memoriile Regelui Carol I al României. De un martor ocular. 1877 - 1878, vol. III, Ediţie şi indice de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1995, p. 60. 17 Ștefan Pascu, Independența României, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1977, p. 65. 18 Ibidem, p. 68. 29
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu de 11 / 12 aprilie 1877, înaintând pe teritoriul României pe 4 coloane. La 12 aprilie 1877, Rusia declara război Imperiului Otoman 19. Regimentul 10 Dorobanţi Putna era format din Batalionul I cu sediul la Focşani, Batalionul II cu sediul la Tecuci, însă garnizoana centrală a Regimentului se afla la Focşani, în actualul sediu al Unităţii Militare 01270. Ce mai veche companie teritorială din judeţul Putna este compania Soveja, care a luat fiinţă în 1864, prin Decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza nr. 593, din 14 / 7, ca unitate de grăniceri pentru pază 20. Cadrele permanente ale unei companii erau: 1 - locotenent, 1 sublocotenent, 1 sergent major, 1 sergent, 1 caporal şi 2 soldaţi gornişti şi toboşari 21. Conform Istoricului Regimentului 10 Dorobanţi Putna, întocmit de Dumitru Stăncioiu la 24 iunie 1878, aflăm că în aprilie 1877, exista următorul dispozitiv 22: În conformitate cu ordinul Ministrului de Război, Alexandru Cernat, nr. 2.981 din 3 aprilie 1877, ambele batalioane ce formează acest regiment, se aflau la reşedinţele lor, concentrate. Fiecare companie având un număr de 150 combatanţi, cu gradele necesare, iar efectivul general al corpului, după situaţia expusă mai jos 23:
19 Nicolae Ciachir, op. cit., p. 120. 20 S. J. A. N. Vn., fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 2. 21 Mr. D. I. Georgescu, op. cit., p. 131. 22 S. J. A. N. Vn., fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 2. 23 Arhivele Militare Române (în continuare se va cita: A. M. R.), inv. nr. 5.361, Registrul istoric al Regimentului 10 Dorobanţi, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 179. 30
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă
Regimentul 10 Dorobanţi Putna cu Reşedinţa în Focşani sub comanda lt. col. Gheorghe Măldărescu Batalionul I cu reşedinţa la Focşani la stabilimentul Batalionul II cu Regimentului, sub comanda maiorului George Şonţu, reşedinţa la format din: Tecuci sub comanda
maiorului Lipan
Compan Compania Compania Compania a IV Patru companii ia I-a cu a II-a cu a III-a cu – a cu reşedinţa teritoriale reşedinţa reşedinţa reşedinţa în Adjud în în Vrancea în Soveja Focşani Componenţa acestui Regiment mai era completată şi de secţiunea sanitară. Astfel, fiecare batalion avea câte un medic cl. I şi un medic cl II iar fiecare medic avea la dispoziţie câte o secţie de sanitari 24. SUPERIORI Colonei Lt.Colonel Maiori Total - 1 2 3 INFERIORI Căpitani Locotenenţi Sublocotenenţi Total Total Ofiţeri 5 5 5 15 18
Sergenţi Sergenţi Caporali Soldaţi Toboşari Total majori şi trupă gornişti 5 60 80 1.023 32 1.200
24 Ibidem. 31
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu
Armamentul folosit era specific perioadei, Regimentul fiind dotat cu echipament complet având arme cu ac sistem „Drayse” 25. Nu toți ostașii români foloseau acest tip de armă. În ziua mobilizării, armata română era dotată cu 25.000 de puști „Peabody” iar artileria grea lipsea cu desăvârșire. Vânătorii erau înarmați cu arma „Peabody”, alții cu arma „Krânka”, acestea fiind arme cu bătăi și calibre deosebite. Artileria dispunea de tunurile „Krupp” socotite cele mai bune tunuri ale perioadei respective. Cavaleria era înarmată cu carabine „Drayse”, care aveau o bătaie de doar 675 m, dar aveau și săbii și revolvere 26. La 21 februarie 1877, prin Decizia nr. 4, Ministerul de Război hotăra uniformizarea sistemelor de arme care se găseau în dotarea diviziilor, urmărindu-se astfel o bună instruire a militarilor pentru viitoarele lupte. Așa cum am arătat câteva rânduri mai sus, armata avea trei sisteme de puști, fapt ce ducea la multe situații confuze în momentul distribuirii. Astfel în baza acestei decizii trupele de infanterie permanente și cele teritoriale din Diviziile 1 și 2 vor fi dotate cu puști sistem „Peabody” model 1868, iar trupele permanente și teritoriale din Diviziile 3 și 4 vor fi dotate cu arme cu ac „Drayse” model 1867 27. La data de 25 iunie 1877, Ministrul General Alexandru Cernat, trimite o înștiințare către comandantul Radovici: „Domnule Comandant, Vi se face cunoscut că s-a dispus ca armele Krânka să înlocuiască armele Md 1867. Armele ce se cuvin trupelor de sub comanda Dv. și care urmează să-și schimbe armamentul sunt următoarele: Regimentul Nr. 9 de Dorobanți și unui batalion din al II-lea Regiment de Dorobanți……..2000
25 Ibidem. 26 Acad. Ștefan Pascu, op. cit., p. 160 - 163. 27 General – Maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, op. cit., 1977, p. 58. 32
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Regimentul Nr. 10 Dorobanți……………………...1.073 Regimentul Nr. 12 Dorobanți…………………….. 800 3.873
Pentru fiecare armă se va distribui câte 130 cartușe, din aceste cartușe se va întrebuința 30 la tir pentru ca oamenii să se obișnuiască cu întrebuințarea și cunoștințele acestei arme.(……). Ministru, General Cernat” 28. Divizia 3 teritorială militară, cu sediul la Galați era formată din Regimentul 9 Dorobanți Brăila, Regimentul 11 Dorobanți Galați, Regimentul 12 Dorobanți Bârlad și Regimentul 10 Dorobanți Putna. Prin decretul nr. 97 din 18 ianuarie 1877 în fruntea Regimentului 10 Dorobanți Putna este numit locotenent-colonel George Măldărescu 29. După mobilizarea armatei s-au mai făcut comenzi de armament şi muniţii la firme din Anglia, Franţa, Belgia şi Germania, care au parcurs o rută ocolitoare, prin Rusia, pentru a ajunge în România, din cauza interdicţiei pusă de Austro - Ungaria, astfel că au ajuns în România spre sfârşitul războiului 30. În ceea ce privește uniformele, existau niște prevederi exacte stipulate de regulamentul uniformelor din acea perioadă, în practică exista o diversitate destul de mare a ținutelor, care era determinată de materialele folosite, disponibile în gospodăria țărănească, de influențele portului țărănesc regional și de preferințele dorobanțului care căuta adesea să-și individualizeze și înfrumusețeze costumul. Însă în genere, modelul uniformelor folosite în timpul Războiului de Independenţă de către dorobanţii ce alcătuiau trupa au fost introduse încă din 1872 şi erau compuse din: „Uniforma avea paspoale, petliţe, guler, manşete şi contra - epoleţi din postav albastru deschis. Mantaua gri, are spatele
28 Documente privind istoria României…, vol. IV, doc. nr. 400, p. 210 - 211. 29 General - Maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, op. cit., 1977, p. 55. 30 Nicolae Ciachir, op. cit., p. 122. 33
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu croit dintr-o singură bucată, fără martingală, şi fără nasturi, încreţindu-se în talie cu două șireturi interioare, petrecându-se printr-o culisă. Se încheie în faţă cu un rând de cinci nasturi şi are buzunare laterale, pe partea stângă, acoperite de un capac acoladat, paspoalat. Bluza de pânză este cea decretată în 1872. Căciula, din blană neagră de miel, are forma zisă < cucă > , cu partea de sus bombată şi aplecată spre dreapta. În faţă este montată iniţial, (...), la 60 mm de margine, o cocardă tricoloră, având în mijloc numărul corpului, din metal alb. Sub cocardă se fixează pana de vultur, lungă de 200 mm, iar la bază subbărbie. Legătura de gât, de culoare albastru deschis, se pune peste cămaşă şi se înnoadă în faţă, formând un nod drept, fără fundă, iar capetele se introduc sub bluză sau manta. Iţarii, din dimie albă, croiţi pe picior, sunt fără paspoal, iar opincile din piele tăbăcită, legate de picior cu nojiţe de curea neagră, care formează încrucişări până sub genunchi” 31. Uniforma era accesorizată cu alte elemente de care Dorobanţul se folosea pe tot parcursul războiului: cartuşiere din piele neagră, de formă rectangulară, fixate pe centură, în faţă şi la spate, port - baionetă, din piele neagră, purtată pe şoldul stâng, sac de merinde din pânză albă, purtat în bandulieră pe şoldul drept, bidon din metal sau sticlă, purtat în bandulieră, pe şoldul stâng, raniţă de formă rectangulară, din pânză impermeabilizată neagră, cu curele din piele neagră 32. Armătura şi muniţia folosite de armata română erau suportate financiar de către Statul Român 33, în timp ce, cheltuielile armatei ruseşti erau suportate conform Convenţiei încheiate între Rusia şi România din 4 / 16 aprilie 1877, articolul I: „Toate cheltuielile cari ar putea fi ocasionate de trebuinţele armatei rusă, de transportul sẻữ, precum şi pentru satisfacerea tuturor dorinţelor sale, cad naturalmente în sarcina Guvernului
31 Cristian M. Vlădescu, Uniformele armatei române de la începutul secolului al XIX-lea până la victoria din mai 1945, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977, p. 50 - 51. 32 Ibidem, p. 52. 33 Mr. D. I. Georgescu, op. cit., p. 132. 34
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Imperial” 34. Fiecare judeţ se ocupa de cheltuielile pentru întreţinerea cazarmelor pentru trupe. Cei care făcea parte din Armata română şi aveau grade militare importante primeau lunar o soldă după cum urmează: Maiorilor li se ofereau 400 de lei, Căpitanii primeau 260 de lei, Locotenenţii primeau 180 de lei şi Sublocotenenţii 160 de lei. La 6 aprilie „Reflectând dorința arzătoare a întregului popor român de a dobândi independența de stat și de a rezista tuturor tentativelor de incursiune otomană la nord de Dunăre”, în baza înaltului decret 787 se hotărăște mobilizarea armatei” 35. După mobilizare, armata operativă era organizată din: Marele Cartier General; seful Statului Major General, colonelul George Slăniceanu, Corpul 1 Armată și Corpul 2 Armată. Corpul 1 Armată cuprindea Diviziile 1 și 2 și era comandat de generalul George Lupu. Corpul 2 Armată era format din Diviziile 3 și 4, era comandat de generalul Alexandru Radovici 36. Tot în această zi, fără îndoială, o zi mare pentru întregul spațiu românesc, comandantul Diviziei 3 Infanterie, colonelul George Anghelescu, ordonă comandantului Brigăzii 1, colonelul Grigore Ipătescu, să trimită în zona Giurgiu, pentru întărirea garnizoanei, un detașament format dintr-un batalion din Regimentul 10 Dorobanți și un escadron din Regimentul 5 Călărași 37. În mod sigur mințile sclipitoare ale celor ce formau comandamentul român, au presupus că forțele otomane de dincolo de
34 Vasile M. Kogălniceanu, Acte şi documente din corespondenţa Diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la Resboiul de Independenţă a României 1877 - 1878 , volumul II, Fascicula I, Tipografia şi Fonderia de Litere Thoma Basilescu, Bucureşti, 1824, p. 3. 35 General – Maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, op. cit., 1977, p. 70. 36 General Gh. Angelescu, Amintiri din viață. Memorii., p. 206, în „Revista Arhivelor”, Ediția a II a, nr. 2 / 1977. 37 General – Maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, op. cit., 1977, p. 70 – 73. 35
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu Dunăre pot acționa imediat în sectoarele Gruia Calafat, Bechet și în zona cuprinsă între Nicopole și Silistra. Din acest motiv, au considerat că trebuie luate măsuri imediate pentru a putea respinge rapid acțiunile inamicului. În ziua de 7 aprilie 1877, conform planului întocmit de Ministerul de Războiu, pentru a face față eventualelor atacuri ale trupelor otomane pe teritoriul României, „( …) Corpul 2 armată (Diviziile 3 și 4) comandat de generalul Alexandru Radovici, urma să fie concentrat în zona Bucureștiului și în împrejurimi spre a se opune înaintării dinspre Rusciuk și Turtucaia” 38. Conform planului adoptat de conducerea oștirii, în zona București începe concentrarea trupelor Diviziei 3 infanterie, la data de 9 aprilie 1877. Aceste operațiuni au luat sfârșit la 15 aprilie, ocupând următorul dispozitiv: Divizia 3 Infanterie în zona Sabar, între Oltenița și Giurgiu. La 10 aprilie 1877, Regimentul 10 Dorobanți, pleacă din Focșani întrunindu-se la Tecuci, urmând ruta Tecuci - Galați – Buzău - București, având în frunte pe locotenent – colonel Măldărescu, comandantul său, pleacă de aici cu calea ferată și la 11 sosește la București 39. De aici, prin marșuri s-a îndreptat spre Dunăre, pentru apărarea frontierelor contra invaziei trupelor neregulate turcești 40. La data de 11 aprilie, cu o zi înainte de declararea oficială a războiului, trupele de cavalerie ruse au trecut frontierele țării noastre, ajungând la podul de la Barboși pe Siret pentru a-l apăra de a nu fi distrus de trupele turcești. În cazul în care acesta ar fi fost distrus, ar fi întârziat mult transporturile pe calea ferată ale armatei rusești și înaintarea ei 41. La data de 13 aprilie 1877 în cadrul măsurilor de ocupare a graniței pe Dunăre și pentru asigurarea marșului trupelor rusești spre zonele prevăzute, cât și pentru prevenirea unui atac otoman pe
38 Ibidem, p. 73 - 74. 39 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 180. 40 S. J. A. N. Vn. , fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 3. 41 Acad. Dan Berindei (coord.), Istoria Românilor, vol. VII, Tom I, Constituirea României Moderne (1821 - 1877), Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 653. 36
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă teritoriul României, Marele Cartier General Român hotărăște dispozitivul trupelor române concentrate în Oltenia. Astfel conform hotărârilor luate, Corpul 2 Armată (Diviziile 3 și 4), comandat de același general Alexandru Radovici, este dislocat în Muntenia având misiunea de a interzice direcțiile Giurgiu - București și Oltenița București. Pe măsura înaintării trupelor ruse în Muntenia, armata română s-a regrupat la vest de Olt, astfel că la mijlocul lunii, ea se găsea în următorul dispozitiv: Divizia 3 Infanterie și Divizia 4 Infanterie răspundeau de zona Izlaz, Bechet 42. Marele Cartier General s-a instalat la Poiana. Trupele române rămâneau în acest dispozitiv până în ajunul zilei trecerii la sud de Dunăre, apărând în tot acest timp malul stâng și ostroavele Dunării 43. Ajunși aici, generalul Alexandru Radovici, a ordonat comandantului Diviziei 3, comandată de George Anghelescu, „ca imediat ce militarii care vor ajunge într-un cantonament să se facă exerciții cu armamentul din dotare” 44, având ca scop îmbunătățirea tacticii militare și a rezistenței trupelor la luptă. În aceste momente scopul conducerii armatei era acela de apărare a teritoriului țării și de zdrobire a armatei otomane în eventualitatea unui atac, luând în vedere îndeplinirea acestei misiuni au stabilit anumite măsuri. La 17 aprilie 1877, Corpul 2 Armată, comandat de generalul Alexandru Radovici, primește următoarea zonă de dispunere a trupelor: „Cartierul general al corpului la Jilava; Divizia 3 infanterie, comandată de George Anghelescu, cu cartierul general la Măgurele, Brigada 1, comandată de colonelul Grigore Ipătescu la
42 Mr. R. Băldescu, Războiul ruso - româno - turc. 1877 - 1878, Tipografia Școalei Militare de Infanterie No. 2, Sibiu, 1926, p. 21. 43 General – Maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, op. cit., 1977, p. 83. 44 Ibidem, p. 87. 37
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu Măgurele - Oteteleșanu, Brigada 2, comandată de Alexandru Gramont, la Măgurele, Asan și Filipești” 45. La 18 aprilie 1877 Rusia declară război Imperiului Otoman, trupele sale trecând granița României și îndreptându-se spre Dunăre. Semnarea Convenției româno - ruse a determinat Imperiul Otoman să atace localitățile de pe malul stâng al Dunării. La doar câteva zile distanță, în ziua de 20 aprilie 1877, Marele Cartier General român ordona ca armata română să ocupe pozițiile pentru apărarea Vidinului și acoperirea liniei Dunării. Pentru apărarea Vidinului Divizia 3 Infanterie comandată de George Angelescu ocupa poziția între linia Frățești – Daia - Stănești. La Stănești – Slobozia, lângă Giurgiu, a fost detașat să ocupe poziția Regimentul 10 Dorobanți, practic doar un batalion al acestui regiment, Batalionul I condus de maior George Șonțu 46. După ocuparea pozițiilor, au realizat serviciul de avanposturi până la data de 8 mai. Vasele de război turcești au reacţionat îndată, bombardând la 21 aprilie 1877 Brăila. La 22 aprilie comandantul Corpului 2 Armată, general Alexandru Radovici hotărăște următoarea structură organizatorică a Diviziei 3 Infanterie, aflată sub comanda colonelului George Anghelescu: șef de stat major locotenent colonel Gheorghe Mărculescu, Brigada 1 infanterie, comandată de colonel Grigore Ipătescu, este formată din Regimentul 8 linie, Regimentul 10 Dorobanți și Regimentul 12 Dorobanți. La doar trei zile distanță, în ziua de 25 aprilie, pentru a îndeplini misiunea de apărare a liniei Dunării, comandantul Diviziei 3 Infanterie hotărăște ca Batalionul 3 Vânători și un batalion din Regimentul 10 Dorobanți să formeze avangarda Regimentelor 8 Linie, 9 și 10 Dorobanți care urmează să se deplaseze la Călugăreni și să intre în dispozitiv în acea zonă. Tot acum, comandantul mai ordona ca
45 Gh. D. Stoean, I. Gh. Pană, op. cit., p. 80. 46 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 180. 38
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă la 27 aprilie Brigada 1 comandată de colonelul Grigore Ipătescu, să intre în dispozitiv în zona Stănești 47. La 26 aprilie 1877, armatele turceşti atacă de această dată Calafatul, Bechetul, Oltenița și Călărași. În aceeași zi, artileria română a răspuns bombardând Vidinul 48. La 27 aprilie, în baza decretului nr. 952 se hotărăște o nouă organizare a armatei române. Conform noii organizări, Corpul 2 Armată, comandat de Alexandru Radovici avea următoarea structură: „Șef de stat major – Eustațiu Pencovici, (…), Divizia 3 infanterie era comandată de George Anghelescu cuprinzând următoarea organizare: Șef de stat major – Gheorghe Mărculescu, Brigada 1 infanterie comandată de Grigore Ipătescu avea în organica sa Regimentul 8 linie, Regimentele 10 și 12 dorobanți” 49. Pentru a verifica nivelul de pregătire a trupelor române pentru luptă, Marele Cartier General inspectează unitățile Diviziei 3 infanterie, aflate în dispozitiv la Giurgiu. La data de 28 aprilie, în urma acestei inspecții, reprezentanții Marelui Cartier General apreciau că trupele sunt gata de luptă iar starea morală a soldaților era foarte bună 50. Toate acţiunile politice şi militare româneşti au stârnit reacţia Imperiului otoman care a trecut la măsuri ce descurajau acţiunile româneşti: suspendarea diplomaţilor români de la Istanbul, intensificarea actelor agresive de-a lungul Dunării, sechestrarea unor nave româneşti cu cereale, bombardarea orașelor Brăila şi Reni, atacarea pichetelor de frontiera etc. La 29 aprilie, Adunarea Deputaţilor şi la 30 aprilie, Senatul, au declarat că legăturile dintre România şi Poarta otomană erau rupte, recunoscând starea de război dintre cele două state. Procesul complex al cuceririi Independenţei României, început printr-o iniţiativă armată
47 General – Maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, op. cit., 1977, p. 95. 48 Acad. Ștefan Pascu, op. cit., p. 149. 49 Ibidem, p. 98 - 99. 50 Acad. Dan Berindei (coord.), op. cit. , p. 655 - 656. 39
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu şi instituirea stării de război, a continuat firesc prin proclamarea neatârnării la 9 / 21 mai 1877, urmată de totala angajare militară a ţării. Proclamarea Independenţei consfinţea ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României, hotărâre votată în unanimitate de Parlament 51. Acestea fiind condiţiile, apărea ideea de „cooperare militară româno - rusă” 52. Conform înţelegerii româno - ruse din 4 aprilie 1877, de acum responsabilitatea apărării Dunării revenea ambelor armate. În această situaţie Corpul 2 Armată română şi-a regrupat diviziile, iar în perioada cuprinsă intre 7 – 23 mai s-a concentrat în Oltenia, râul Olt devenind limita de despărţire între cele două zone de concentrare ale armatei române şi armatei ruse. Astfel, la începutul lui iunie, dispozitivul armatei române a suferit modificări. La vest de Jiu au fost concentrate Diviziile 1, 2 şi 3 Infanterie, iar la est de Jiu până la Olt, a fost concentrată Divizia 4 Infanterie 53. Concomitent, armata rusă urma să treacă la sud de Dunăre. Planul comandamentului rus prevedea două grupări de forţe armate: una secundară cu efective mai mici în zona Galaţi – Brăila, cu misiunea de a forţa Dunărea la Măcin, iar cea de-a doua grupare formată din majoritatea forţelor ruseşti, poziţionată la sud de Bucureşti, cu misiunea de a forţa Dunărea la Zimnicea – Şiștov şi de a înainta la Târnovo apoi prin Adrianopol ajungând astfel la Constantinopol 54. În aceste condiții la 7 mai, Corpul 2 Armată comandată de generalul Alexandru Radovici, începe să predea unităților ruse pozițiile deținute până atunci urmând să-și retragă diviziile sale spre baza de concentrare din Oltenia. Divizia 3 Infanterie, comandată de colonelul George Anghelescu începe deplasarea către Băilești, pe trei eșaloane, la distanță de o zi între ele pe itinerariul: Putineiu – Mărzărești – Alexandria – Pereț - Roșiorii de vede – Văleni – Greci – Brebeni – Slatina – Balș - Craiova – Radovanu. Aceste marșuri erau
51 Acad. Ștefan Pascu, op. cit., p. 150 - 151. 52 Documente privind istoria României…, vol. II, p. 449. 53 Acad. Ștefan Pascu, op. cit., p. 162. 54 Ibidem, p. 164. 40
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă executate în special noaptea, parcurgându-se câte 30 – 40 km în fiecare etapă 55. La 12 iunie al 2-lea batalion al Regimentului 10 Dorobanți, aflat sub comanda maiorului Lipan a fost detașat la Rastu pentru a executa serviciul de avanposturi 56. Pentru că la Lom Palanka fuseseră aduse nenumărate forțe militare otomane pentru a preveni o debarcare inamică pe malul Dunării, generalul Diviziei 3 Infanterie, colonelul George Anghelescu, hotărăște să susțină garnizoana Rast cu Batalionul 3 Vânători, un batalion din Regimentul 10 Dorobanți, cu Regimentul 5 Călărași și cu Bateriile 2 și 6 din Regimentul 3 Artilerie 57. La data de 2 iulie Regimentul 8 Linie (care cuprindea pe lângă Regimentul 8 Linie și Regimentele 10 și 12 Dorobanți), comandat de colonelul Grigore Ipătescu primește ordin să se deplaseze de la Moțăței la Rast pentru a întări poziția trupelor românești din zonă 58. La 6 iulie reîntorcându-se la Moțăței, rămâne aici până la 21 iulie, când pleacă spre Izlaz unde ajunge la 26 iulie. La nici două zile distanță la 28 iulie revine la Corabia, pentru ca la 3 august să ajungă la Celeiu, apoi revine la Corabia la 12 august 59. Operațiunea de forțarea Dunării a durat trei zile și trei nopți și sub protecția eficace și neîntreruptă a trupelor și bateriilor românești, bateriilor ruse din stânga Oltului, 150 de pontoane de lemn și 60 de plute, coborâră Oltul, și trecură nevătămate pe dinaintea Nicopolului 60. Totodată, bateriile române de la Corabia, Bechet, Ciuperceni și Calafat, au executat un bombardament intens
55 General – Maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, op. cit., p. 114. 56 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 180. 57 Ibidem. 58 General – maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, op. cit., p. 158. 59 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 180. 60 Acad. Ștefan Pascu, op. cit., p. 164. 41
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu împiedicând armata turcească să întreprindă manevre de forță în această zonă. După ce armata rusă a trecut Dunărea, comandamentul român a hotărât ca Divizia 3 Infanterie să sporească apărarea în zona Rast, supraveghind localitatea Lom Palanka, puternic întărită de turci. Gruparea de vest a armatei ruse, a trecut la ofensivă spre Nicopole, urmărind căderea Nicopolului și a Plevnei, apoi trecerea Balcanilor pentru a participa la bătălia decisivă. La Nicopol se aflau în apărarea cetății 8.000 de militari otomani. Deși erau numeroși, armata rusă, cerând sprijinul armatei române, în zorii zilei de 3 iulie, bateriile ruse și române de la Flămânda, Turnu Măgurele, Izlaz, Calafat și altele, au bombardat pozițiile turcești. Deși armata turcă a încercat să se retragă spre Rahova, au fost blocați de bateriile de la Turnu Măgurele și Izlaz. În ziua de 4 iulie, cetatea Nicopol și întreaga sa garnizoană au căzut 61. Acest succes a fost obţinut cu ajutorul trupelor române ce au susținut atacul Corpului 9 Armată rus. În aceeași zi, un detașament român aflat sub comanda locotenentului Chivu Stănescu a exercitat o recunoaștere dincolo de Dunăre, cu misiunea de a identifica zonele ocupate de inamic. În timpul acestei acțiuni, militarii români, au fost întâmpinați cu bunăvoință și chiar cu entuziasm de populația bulgară 62. Marele Duce Nicolae ar fi vrut însă implicarea trupelor române în lupta pentru cucerirea Plevnei fără a cere permisiune regelui Carol. El a cerut prin telegrama din 4 iulie, baronului Kründer, să ordone trupelor române să ocupe Nicopole și să ia în primire paza și mijloacele de transport a celor 7.000 de prizonieri. Generalul Gheorghe Manu a refuzat să execute ordinele date de Kründer, pentru că el nu putea primi ordine decât de la domnitorul Carol. Mai mult de atât, generalul rus respinsese din luna mai participarea României la războiul antiotoman în sudul Dunării 63.
61 Ibidem, p. 165. 62 Documente privind istoria României…, vol. IV, p. 390 - 391. 63 Acad. Dan Berindei (coord.), op. cit., p. 671. 42
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă După cucerirea Nicopolului, armata rusească a făcut eforturi să cucerească Plevna la 8 iulie însă, fără nici un succes, mai ales că Osman Pașa se afla la fața locului cu 35.000 de soldați veniți de la Vidin. Văzând că nu are sorți de izbândă, Marele Duce Nicolae a cerut domnitorului Carol să aprobe trecerea Diviziei 4 peste Dunăre. Această primă trecere a fost făcută la data 16 iulie 1877. Iată telegrama trimisă de ministrul Afacerilor Străine către agenții diplomatici români de la Paris, Viena, Berlin, Roma, la 13 / 25 iulie 1877: „A 4 – a Divizie a armatei noastre, comandată de generalul Manu, la cererea comandantului rus și chiar a împăratului, a trecut Dunărea la Nicopolis (…) Se pare că trecerea Diviziei noastre a fost cerută în urma nenorocirii pe care ar fi avut-o rușii la Plevna, unde ei ar fi dat peste forțe superioare turcești. Kogălniceanu” 64. La 18 iulie, rușii au făcut o nouă încercare de a cuceri Plevna însă a fost un eșec total și de această dată. Acest eveniment a alertat autoritățile rusești, motiv pentru care la data de 19 iulie, Marele Duce Nicolae a trimis domnitorului Carol o nouă telegramă: „Tărnovo, marți 19 / 31 iulie 1877, orele 3,35 seara Turcii îngrămădind cele mai mari mase la Plevna, ne nimicesc. Rog faceți fuziune, demonstrație și, dacă-i posibil, trecerea Dunării, ceea ce dorești să faci. Între Jiu și Corabia această demonstrație este indispensabilă pentru a ușura mișcările mele. Nicolae” 65. Domnitorul Carol nu a neglijat această cerere şi deși nu se încheiase o convenție militară, trimite imediat restul trupelor Divizei 4 române peste Dunăre. O lună mai târziu, în urma nenumăratelor insistențe și a tratativelor din 16 și 17 august aproape toată armata a trecut Dunărea,
64 Nichita Adăniloaie, Matei Ionescu, Traian Lungu, Pagini din luptă poporului român pentru independență națională. Documente și texte social - politice., Editura politică, București, 1967, p. 172. 65 Ibidem., p. 175. 43
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu la 20 august pe podul improvizat de la Siliștioara, ocupând pozițiile de luptă alături de armata rusă. La 10 august însă, trupele româno - ruse, comandate de generalul Laskarev sunt atacate de forțele armate turcești, ieșite din Plevna. Lupta a durat două ore, sfârșindu-se cu respingerea ramatelor turcești. După ce a avut loc hotărârea Marelui Cartier General român de a trece armata Dunărea pentru a lupta pe frontul din Bulgaria, în baza Înaltului ordin de zi nr. 38, armata este reorganizată. Astfel armata se împărțea în două: 1 - Corpul 2 Armată comandat de generalul Alexandru Radovici, care cuprindea Diviziile 3 și 4; 2 – Armata de rezervă comandată de colonelul Mihail Cerchez. Din Corpul 2 Armată care cuprindea trei brigăzi, făcea parte în cadrul Brigăzii 1 comandată de colonelul Grigore Ipătescu și Regimentul 10 Dorobanți 66. Regimentul 10 Dorobanți, asistă alături de celelalte corpuri armate, la trecerea Dunării a avangardei Diviziei 3 activă, la Ghinghin, care era Regimentul al 8 de Linie. La 12 august, Regimentul 10 Dorobanți condus de locotenent George Măldărescu, a trecut Dunărea, la fel ca și ceilalți camarazi pe pontoane, cantonând la Ghighin. A doua zi a schimbat avanposturile Regimentului 8 de Linie spre Plevna, deasupra satului Mahala 67. La data de 13 august 1877 Batalionul I din Regimentul 10 Dorobanți, trece Dunărea în frunte cu maiorul George Șonțu, pentru ca la 25 august să ajungă cu batalionul în fața sistemului fortificat al inamicului de la Plevna 68. Zilele ce urmau să vină nu erau tocmai ușoare, după ce a trecut râul Iscru a ocupat poziția deasupra satului Beșli și satul
66 General – Maior dr. Constantin Olteanu, Colonel dr. Ilie Ceaușescu, Colonel dr. V. Mocanu, Colonel dr. F. Tucă, Colonel Gh. Stoean, op. cit., p. 178. 67 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 180. 68 Valeriu Anghel, Al. Deşliu, op. cit. , p. 274. 44
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Crușoveni de unde la 20 august a plecat spre Golenți unde erau deja ajunse diviziile 2 și 3 69. În seara zilei de 21 august, raportându-se la ordinile primite, Brigada 1 din Divizia 3 Infanterie, comandată de colonelul Ipătescu, întărită de restul artileriei intră în dispozitiv în zona Creta unde au continuat să facă servicii de avantposturi iar la 24 august au plecat spre Calișovăț unde au rămas și au realizat serviciul de avanposturi până la data de 27 august 1877 70. În ziua de 25 august 1877 în urma hotărârii consiliului de război de la Radenița de a se porni atacul asupra Plevnei, comandantul Armatei de vest, domnitorul Carol, a transmis ordinul de luptă, dat la Poradim în care sunt indicate bazele de plecare la atac ale trupelor române și ruse. În ceea ce privește Divizia 3 Infanterie, aceasta rămânea pe poziții până la noi ordine 71. Pentru definitivarea planului de operațiuni, la Marele Cartier General rus s-a convocat, la 25 august, un consiliu de război care a hotărât ca cel de-al treilea asalt asupra Plevnei să fie dat în ziua de 30 august 1877, ziua Sfântului Alexandru, ziua onomastică a ţarului. În ziua de 26 august, la ora 5 dimineață, artileria română alături de cea rusă au început pregătirile pentru atacarea Plevnei. Bombardamentul a fost executat și in zilele ce au urmat la 26 și 27 august pentru a împiedica refacerea lucrărilor de genistică de către otomani. În acest timp, Armata de vest a ocupat pozițiile la Grivița. Divizia 3 Infanterie română, comandată de colonelul George Anghelescu, parcurge cu Brigada 1 comandată de Grigore Ipătescu, de la Calișovăț la nord - est de Verbița 72, au format tabără, toate trupele, amplasând corturi, pe un platou care era ferit de proiectilele inamicului, care „acum arunca cu toată furia” 73.
69 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 181. 70 Col. Leonida Loghin, lt. - col. Constantin Ucrain, Plevna. 1877, Editura Militară, București, 1967, p. 60. 71 Ibidem, p. 63. 72 General Alexandru Candiano - Popescu, Amintiri din viaţa-mi, Editura Eminescu, Bucureşti, 1924, p. 64. 73 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 181. 45
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu În ziua de 26 august, în urma concentrării făcute de armata română la Plevna, trupele otomane părăsesc fără luptă satele Grivița și Radicevo, retrăgându-se în întăriturile din jurul Plevnei. În ziua următoare, la 27 august, are loc debutul atacului asupra Plevnei. După o luptă crâncenă, armata română cucerește zona Munților Verzi, apropiindu-se de flancul stâng al Corpului de Armată rus. Dorindu-și continuarea acțiunilor militare în zona Plevna, în ziua de 28 august, pe câmpul de luptă de la Plevna, bateriile române au atacat Vidinul, iar cele de la Bechet au atacat Rahova. În zorii zilei de 29 august 1877, bombardamentele artileriei româno - ruse s-au dezlănțuit asupra tuturor pozițiilor turcești din jurul Plevnei 74. În seara zilei de 29 august, Batalionul al 2-lea din cadrul Regimentului 10 Dorobanţi, aflat sub comanda maiorului Lipan, forma linia de avanposturi în faţa inamicului, astfel regimentul fiind complet, susţinea acţiunile întreprinse de artileria română 75. În Consiliul de război de la Radeniţa din 25 august 1877, la insistenţele generalilor ruşi, s-a hotărât ca declanşarea atacului cel mare al Plevnei să aivă loc în ziua de 30 august, odată cu ziua ţarului Alexandru al II - lea. La acest Consiliu au participat domnitorul Carol, generalul Alexandru Cernat şi şefii de State Majore ai marilor unităţi. Au existat, ca în toate cazurile păreri pro şi contra însă hotărârea a rămas neschimbată. Această zi avea să devină o piatră nestemată pentru istoria naţională, pentru independenţa deplină a românilor, pentru bunul mers al vremurilor ce aveau să vină. Odată hotărâtă data luptei, a urmat elaborarea unui ordin de luptă, astfel ca fiecare dintre armate să cunoască desfășurarea. Ordinul de luptă dat pentru ziua de 30 august nu a fost asemeni celor primite până atunci … a fost un Ordin de luptă cu totul
74 Independența României, vol. I, Documente și presă internă, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1977, doc. nr. 164, p. 202 - 203. 75 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 181. 46
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă special, semnat cu sângele şi onoarea celor ce nu au mai revenit acasă, a fost un nou pas spre libertatea poporului român. În ziua de 29 august, au fost date ordinele pentru asaltul general asupra Plevnei, care se va declanşa în ziua următoare. Trupelor române le revenea misiunea să atace poziţiile turceşti din zona nordica a Plevnei, constituind în acest scop două coloane de atac: nr. 1 – Divizia 3 Infanterie, şi nr. 2 – Divizia 4 Infanterie; ambele coloane alcătuite din cate patru batalioane: primul în formaţie de trăgători şi având în componenţa sa, subunităţi destinate transportului mijloacelor ajutătoare pentru urcat pe parapete (scări, fascine, gabioane ş. a.), al doilea – în coloane de campanie, destinat asaltului propriu-zis, al treilea şi al patrulea – destinate continuării şi amplificării efortului batalioanelor din faţă. În seara zilei de 29 august 1877, Regimentul 10 Dorobanţi se afla în preajma Plevnei, având ordin ca împreună cu Regimentul 8 Linie, formând coloana I de atac, să cucerească reduta Griviţa 76. Divizia 3 Infanterie mai constituia o coloană (3 batalioane) destinată acoperirii flancului drept al forţelor atacatoare. O mare unitate constituia rezerva Armatei de operaţii, iar trupele române disponibile au primit diferite alte misiuni. Ordinul de operaţii şi dispozitivul adoptat prezentau câteva serioase deficienţe, datorate în cea mai mare măsură insuficientei recunoaşteri a poziţiilor inamicului; cea mai gravă a fost organizarea acţiunilor pentru cucerirea unei redute, dar in realitate erau doua. Aşezate de aşa natură în cât se mascau una pe cealaltă, cele două redute de la Griviţa erau legate între ele de un şanţ de apărare lung de 300 de metri, protejate din faţă şi la extremităţi de şanţuri pentru infanterie şi la o distanţă de aproximativ 900 de metri în faţa lor de o semiredută. Astfel poziţionate ele creau impresia vizuală a unei singure redute, de o masivitate impunătoare 77. Aceste redute au avut repercusiuni negative asupra desfăşurării asaltului, dar ele nu au
76 S. J. A. N. Vn., fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 2. 77 C. Căzănişteanu, M. I. Ionescu, Războiul Neatârnării României. Împrejurări diplomatice şi operaţii militare. 1877 - 1878, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1977, p. 174. 47
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu putut umbri înaltele virtuţi ostăşeşti dovedite de trupele române în bătălia istorică din 30 august 1877. Concepute pentru a fi atacate doar din faţă, datorită numărului mare de luptători otomani aflaţi aici, dar şi datorită mediului, Osman Paşa era în avantaj. Comparativ, armata română pentru a ajunge la redută trebuia să parcurgă porţiuni însemnate de câmp deschis, apoi să escaladeze pereţii aproape verticali ai întăriturilor 78. Redutele de la Plevna erau considerate atât de către comandamentul aliat ruso - român, cât și de turci, drept cheia Plevnei 79. Coloana de flanc a Diviziei a 3-a Infanterie, care avea ca scop protecţia flancului drept al coloanei de asalt, era formată din Batalionul 2 al Regimentului 2 Linie şi din Regimentul 9 Dorobanţi. Batalionul 3 Vânători asigura legătura dintre Diviziile 3 şi 4 Infanterie 80. Batalionul 1 din Regimentul 10 Dorobanţi, condus de George Şonţu, era sortit să deschidă apriga bătălie, și era format la momentul pornirii la luptă din următorul dispozitiv 81: Compania I sub comanda locotenentului Chivu Stănescu, în această compania a luptat și maiorul Gheorghe Pastia (marele ctitor al Teatrului ce astăzi îi poartă numele, dar și a Ateneului Popular din orașul Focșani) și, compania a III a, sub comanda căpitanului Leon Cracalia, unde îl găsim și pe locotenentul Grigore Gherghievici, amplasate în prima linie de luptă. Compania a II a sub comanda căpitanului Vâlcescu, Compania a IV a sub comanda căpitanului Bengescu și încă o companie care ducea fascinele și scările pentru a
78 Ibidem, p. 176. 79 Acad. Dan Berindei (coord.), op. cit. , p. 675. 80 Col dr. Gh. Romanescu, dr. S. Tudor, Col. (r) M. Cucu, Col. I. Popescu, General – lt. dr. Marin Dragu (coord.), General – maior (r) M. Dumitriu, Istoria Infanteriei Române, vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985, p. 352. 81 Gheorghe Miron, Contribuții putnene la cucerirea Griviței 30 august 1877, în Cronica Vrancei, vol. VII, Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focșani, 2008, p. 14. 48
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă escaladat parapeții, se găseau în urmă, răspândite în coloană de companii 82. Comandanții coloanelor de atac au stabilit în amănunt dispozitivul de atac al fiecărei unități. Referitor la Regimentul 10 Dorobanți, comandantul acestei unități raporta comandantului coloanei de atac numărul 1 următoarele: „Batalionul I condus de Șonțu, forma linia 1 de atac, împreună cu un batalion din Regimentul 8 linie. La batalionul maiorului Șonțu s-a mai atașat compania 7 din al 2-lea batalion, astfel forța acestui batalion era de 5 companii. În a doua linie era batalionul al 2-lea condus de maiorul Lippan. Dispozitivul de luptă al celor 5 companii comandate de maiorul Șonțu era precum urmează: Compania 1-a și a 3-a, cu trialiorii și susținerea lor, formau 1-a linie de bătaie; compania a 2-a, a 4-a și a 7–a, erau ordonate a aduce, până la șanțurile redutei ce atacam, fascinele și scările pentru asalt. Aceste companii aveau arama în bandulieră. Efectivul de luptă al batalionului condus de maiorul Şonţu era de 650 de oameni” 83. Conform amănuntelor date în rândurile de mai sus, putem constata cu uşurinţă că modalitate de formare a liniei I de atac, a avut la bază o minte luminată care a dorit să creeze o superioritate numerică militară pe direcţiile principale de atac. Maiorul George Şonţu avea această capacitate de a crea ipoteze de luptă care să se finalizeze cu un succes deplin. Comandantul Batalionului 1 din Regimentul 10 Dorobanți Putna, încă din 25 august, în timp ce artileria română și rusă bombardau fără încetare Plevna, maiorul Șonțu se afla în mijlocul dorobanților săi, încurajându-i, oferindu-le sprijin moral, dar și cele mai bune îndrumări referitor la tacticile de luptă. Pregătindu-i pentru atacul ce urma să fie executat la 30 august, cu îndemnul de a avea o comportare bravă, căci soarta țării fusese încredințată în mâinile dorobanților putneni. Atunci când maiorul Şonţu a fost înştiinţat ca va deschide lupta, a trăit un moment
82 S. J. A. N. Vn., fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 3. 83 Documente privind istoria României…, vol. IV, doc. nr. 1.343, p. 680 - 682. 49
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu de puternică emoţie, s-a îmbujorat şi nu a întârziat să-şi adune ofiţerii şi soldaţii ce se aflau în subordinea sa pentru a le da vestea cea mare. „Mâine, le spuse el, vom lua parte la atac. Sântem onoraţi să asaltăm noi primii reduta cea mare. Batalionul nostru va începe atacul la ora 15 (...) Nimeni să nu se oprească să tragă. Ei vor trebui să se ţină aproape de companiile răspândite în trialiori, care ne vor deschide drumul. Mergeţi acum în mijlocul dorobanţilor, şi adresaţi-le cuvinte calde, de îmbărbătare, pornite de la inimă, vorbiţi-le şi lor despre onoarea ce ni s-a făcut ca noi să atacăm primii” 84. În noaptea aceea, premergătoare asaltului, maiorul George Şonţu a mers pe rând pe la fiecare companie şi pe la plutoane, a discutat cu soldaţii, au râs, au glumit, au destins încordarea ce o implantase momentul crucial de a doua zi. Nu era încă miezul nopţii, afară ploua cu picături dese, umezeala pătrundea până în străfundul oaselor ostaşilor ce aşteptau cu nerăbdare acel mâine care le elibera sufletele de atâta încărcătură emoţională. Dorobanţii nu dormeau la acea oră, ei continuau să lege maldăre imense de nuiele, în fascine, alţii confecţionau cilindri ori vergi din lemn, numiţi gabioane, pe care le vor umple cu pământ. Acestea toate aveau să le servească la astuparea şanţurilor vrăjmaşe, peste care aveau să treacă ulterior ca pe nişte punţi pentru a ajunge la redute 85. La 30 august, dimineaţa, în jurul orei 10, după ce s-a servit supa de dimineaţă, cu sprijinul artileriei, Regimentul 10 Dorobanţi s-a încadrat în coloana I de atac, condusă de Grigore Ipătescu, şi ajungând pe poziţiile indicate, s-a pregătit de asalt 86:
84 Ibidem, vol. V., doc. nr. 1.304 din 9 august 1877, p. 659 – 660. 85 Valeriu Râpeanu, Societatea românească la 1877. Memorii ale unor luptători, Antologii, Studiu introductiv, note şi comentarii de V. Râpeanu, Editura Militară, Bucureşti, 1877, p..70. 86 S. J. A. N. Vn., fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 2. 50
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Coloana I de atac, aflată sub comanda colonelului Ipătescu, comandantul Diviziei 3, aveau misiunea de a cuceri Griviţa
Batalionul 1 din Regimentul Sub comanda 10 Dorobanţi Putna, aflat sub colonelului comanda maiorului George Constantin Poenaru, În linia I de atac Şonţu cu două companii în comandantul linia I, răspândite în trialiori şi Regimentului 8 trei companii care veneau în Linie spate, cu scări şi fascine
Batalionul 2 din Regimentul 8 Linie, sub comanda În linia a II – a de căpitanului Valter atac Mărăcineanu
Batalionul 2 din Regimentul Sub comanda 10 Dorobanţi Putna, sub locotenent În linia a III - a de comanda maiorului Lipan şi colonelului atac Batalionul 2 din Regimentul 8 Gheorghe Linie, sub comanda maiorului Măldărescu, Meca comandantul Regimentului 10 Dorobanţi Putna
În ziua mohorâtă de 30 august 1877, când orologiul a bătut ora 6 dimineaţă, 256 de guri de foc româneşti şi turceşti au început să răsune cutremurător. Pe o vreme cețoasă și ploioasă, dorobanții se aflau în formație de luptă, așteptând semnalul de atac. Alături de Șonțu, soldații erau veseli, râdeau, având o stare generală foarte bună, fericiți că vor participa la cea mai de seamă luptă. Se hotărâse ca atacul să aibă loc la ora 15. Comandantul Batalionului I din Regimentul 10 Dorobanți Putna, maiorul Șonțu, in ajunul luptei, a avut presimțirea ca va muri 51
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu sigur in primele rânduri, poate și datorită intrării sale cel dintâi în luptă, având șanse mici să nu fie atins de glonțul dușman. Văzându-l așa, domnitorul Carol, l-ar fi sfătuit să nu intre în luptă socotind că evenimentul nu prevestește nimic bun. Maiorul Șonțu nu a vrut sa primească o astfel de rușine și s-a întors la unitatea sa, hotărât să-și urmeze destinul până la capăt. La ora 15 şi 15 minute atacul a început. În clipa pornirii la atac, în acele momente sublime, maiorul Șonțu a rostit către soldații săi următoarele cuvinte: „Băieți, fiți viteji și înaintați fără frică; nouă ni s-a dat onoarea de a deschide lupta; să arătați că suntem Români bravi și că ştim să învingem pe turci” 87. Cu sprijinul celor 256 de guri de foc românești care dezlănțuiseră un bombardament teribil asupra pozițiilor turcești, coloanele de atac ale celor două divizii românești au început mișcarea spre redută 88. Atacul Diviziei 3 s-a desfășurat conform ordinului. În față, înaintau compania 1 sub comanda locotenentului Chivu Stănescu și compania a 3-a condusă de Leon Cracalia, urmate de 3 companii de susținere, care transportau sape pentru astuparea tranșeelor, fascine pentru umplerea șanțurilor și scări de asalt pentru escaladarea parapetelor. În mijlocul lor era George Șonțu. Îl urma îndeaproape pe coloana de atac batalionul condus de căpitanul Valter Mărăcineanu. Întregul eșalon era condus de Constantin Poenaru. Ajunși pe creasta descoperită a dealului Bucov, soldații au rămas înmărmuriți. Artileria a oprit focul pentru a nu-și lovi camarazii însă au avut surpriza ca luptătorii români să nu se afle în fața redutei, ci în hăul unei văi care-i despărțea de reduta turcă. Privind, au observat că nu sunt la marginea redutei, așa cum li se spusese înaintea atacului, ci se aflau în fața unei vâlcele largi de aproximativ 600 - 700 de metri, cu maluri repezi și acoperite de tufișuri care îngreunau mult înaintarea trupelor noastre 89.
87 Gh. Miron, op. cit., p. 16. 88 S. J. A. N. Vn., fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 4. 89 Ibidem. 52
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Valea aceea despre care nu se ştia nimic şi care nu era marcată pe hărţile oficiale, fapt datorat nerecunoaşterii complete a zonei de atac de către ruşi, a căpătat atunci denumirea de „valea plângerii” sau „valea sângelui”, în amintirea şi cinstea sângelui vărsat şi a tuturor lacrimilor ce au curs de atunci încolo 90. Bravii dorobanți nu s-au oprit aici, și-au continuat drumul început. Au coborât repede, „cu mersul mai viu (…) în ordine perfectă până în fundul văii”, și urmați de infanteriștii căpitanului Mărăcineanu, încep să urce panta pentru a ajunge la redută. Această pantă abruptă și plină de mărăcini împiedica înaintarea normală a trupelor, un „hățiș de pădure ce abia oferea câte o potecă de străbătut mergând oamenii pe flanc pe un rând curajoșii și vitejii dorobanți alături de frații lor de la al 8-lea Regiment” 91. Ca să poată înainta, soldații „se agățau de tufișuri și buruieni sau se sprijineau în baionetă, pentru a ajunge la coamă” 92. Maiorul Șonțu o lua la vale și sub ploaia de obuze și șrapnele, trimise cu precizie de pe înălțimile Bucov, loc unde otomanii își instalaseră o baterie de artilerie și sub puzderia de gloanțe ce se năpusteau din șanțurile de apărare și de parapetul redutei, dorobănțimea începu să alerge la vale și apoi să urce la deal prin hățișul alunecos, apropiindu-se de inamic. În fața redutei, maiorul Șonțu mergea tot în fruntea vitejilor săi, ca să îi poată coordona 93. Maiorul Șonțu nu a apucat să-și vadă băieții ajunși la șanț. A mers mereu cu ei ori înaintea lor, fără a se feri ori adăposti. A fost răpus prea vremelnic, a rămas acolo pe câmpul de luptă, ca jertfă pe altarul Independenței, trupul neînsuflețit peste care au trecut șiruri de dorobanți. Situația românilor era gravă: asupra coloanelor de atac, se abăteau atât focurile din față cât și cele din șanțurile de apărare aflate în flanc, provocând mari pierderi de vieți omenești. La câțiva pași de
90 S. J. A. N. Vn., fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 5. 91 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 182. 92 General Gh. Angelescu, op. cit, p. 225; în loc. cit., nr. 2 / 1977. 93 S. J. A. N. Vn., fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 6. 53
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu gornistul Niță Rotaru, o schijă de obuz l-a izbit în gât pe maiorul George Șonțu, care a căzut pe loc, lovit de moarte 94. Comanda companiilor a fost preluată de către căpitanul Leon Cracalia care îmbărbătându-și putnenii a continuat atacul. Când a văzut căpitanul Cracalia că turcii l-au omorât pe Șonțu, de supărare nu știa ce să facă și luând pușca din mâinile unui dorobanț începu să omoare păgâni 95. Nu a durat mult până ce un glonte l-a lovit și pe curajosul căpitan Leon Cracalia direct în piept și l-a răpus pentru totdeauna. Locotenentul Chivu Stănescu ajunsese împreună cu ostașii săi aproape de redută, șchiopătând, cu sângele șiroindu-i din cizmă, nu s-a retras, ci a continuat să lupte până când, galben ca mort, urma să cadă, să își dea ultima suflare, atunci, un glonte neiertător îl izbi direct în frunte 96. În capătul celălalt al șanțului izbutiseră vitejii lui Valter Mărăcineanu, care formau linia a doua. În iureșul nebun, locotenentul Gherghievici, a fost străpuns în abdomen de o baionetă dușmană. A fost transportat la Spitalul din Măgurele, unde s-a stins din viață. Dorobanții fuzionează cu soldații Batalionului I din Regimentul 8 Linie „care mergeau cu avântul cel mai mare sub impulsia comandantului său, căpitanul Mărăcineanu, aflat mereu în capul trupei până la 20 de metri de redută” 97. În fața parapetului redutei, unde Valter Mărăcineanu și adjutantul său încercau să pună steagul românesc, mărețul căpitan, moare eroic străpuns de nenumărate gloanțe inamice. Acest asalt a fost înăbușit de turci, dorobanții nesusținuți de rezerve, fără căpetenii coordonatoare, au fost obligați de situație să se retragă. Cu mari pierderi, ceea ce a mai rămas din batalioanele maiorului George Șonțu și Valter Mărăcineanu, au reușit să se retragă din „Valea Plângerii” sub protecția trupelor din linia a II-a și a Batalionului 3 de Vânători 98.
94 Ibidem, f. 5. 95 George Coșbuc, Povestea unei coroane de oţel, Editura Noel, Iaşi, 1977, p. 92. 96 Ibidem., p. 91. 97 Constantin Corbu, 1877 - 1878. Războiul național și popular al românilor pentru independență deplină, Editura Politică, București, 1977, p. 106. 98 General Alexandru Candiano - Popescu, op. cit., p. 21. 54
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Atacul a început la ora 15.15 și s-a încheiat la ora 16.04, cu pierderi grele: 11 ofițeri morți și 15 răniți, 683 de soldați morți și răniți. Batalioanele din primele rânduri care aproape că ajunseseră la redută, au avut pierderi de peste 90 % din rândul ofițerilor și 50 % din rândul trupei. Tributul plătit de Regimentul 10 Dorobanți Putna în acest asalt a fost următorul:
Morți și răniți ai regimentului 10 Dorobanți Putna în asaltul de la Grivița din ziua de 30 august 1877
Ofițeri Superiori Inferiori
Colonei Lt. Maiori Căpitani Lt. Slt. Total col. Morți - - 1 1 2 - 4
Răniți - - - 2 3 1 6 Total - - 1 3 5 1 10
Morți și răniți ai regimentului 10 Dorobanți Putna în asaltul de la Grivița în 30 august 1877 Trupă
Srg. Srg. Caporali Soldați Toboșari Total Total Maj. și general gorniști Morți - 2 7 80 0 89 93
Răniți 4 12 24 203 3 246 252 Total 4 14 31 283 3 335 345
55
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu
Referitor la numărul morţilor, la situaţia lor, dar şi la atitudinea otomanilor faţă de acei români care şi-au dat sufletul pentru libertatea ţării, iată ce spune George Coşbuc: „şi-au bătut joc de cei morţi ai noştri mai ales la Plevniţa, unde ne-au biruit de trei ori, rămânând cei răniţi în puterea lor. Au tăiat cu topoarele pe maiorii Șonţu și Nicolae Ion, pe căpitanii Năstase şi Mărăcineanu; iar pe câţi soldaţi i-or fi tăiat aşa după moarte, Dumnezeu ştie” 99. Corpurile lor au fost înfipte, drept trofee, pe parapetul redutei în faţa căreia luptaseră 100. Cei răniţi au fost transportaţi la spitale pentru a fi îngrijiţi. „În dimineaţa zilei de 9 / 21 septembrie, pe la ora 9, peste 3.000 de persoane din toate clasele sociale se adunaseră pe câmpul şoselei naţionale de la Focşani (...) aşteptând sosirea răniţilor. La apariţia răniţilor, muzica primăriei adusă pentru acest scop început intona un imn naţional. Sosind trăsurile: „Bine aţi venit, copii !” strigă toată lumea. Fiind prezent, dl. Primar, ajutat de un domn, depuse câte o coroană de flori pe capul fiecărui rănit. Apoi răniţii, fură aşezaţi în spitaluri, unde li s-a dat îngrijirea cea mai mare” 101. Un nou atac a început la ora 16, şi a fost executat de către Divizia a 4 a Infanterie, atac ce a fost respins şi el însă cu pierderi mult mai mari. Din cauză că inamicul a primit ajutoare forţa sa a crescut, motiv pentru care au fost iarăşi nevoiţi să se retragă. Românii nu s-au dat bătuţi nici de această dată, în jurul orei 17 comandantul Diviziei a 4 a Infanterie, a hotărât cel de-al treilea atac, de această dată alături de batalioanele ruse. Încleștarea a fost crâncenă; și de această dată românii s-au retras din nou spre baza de atac.
99 George Coşbuc, op. cit., p. 82. 100 Maior V. I. Mocanu, Maiorul George Şonţu, Editura Militară, Bucureşti, 1966, p. 60. 101 Stelian Vasilescu, Viorel Faur, Familia. Corespondenţă de la Plevna. Texte selectate, note şi comentarii, Editura Facla, Oradea, 1977, p. 84. 56
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă În această situație, comandamentul român a hotărât ca la ora 18 să se mai facă o ultimă încercare, locotenent - colonelul Sergiu Voinescu, maiorul Candiano – Popescu şi căpitanul Moise Groza, au îmbărbătat trupele, ridicându-le moralul 102. Cad eroic şi în această bătălie, nume mari precum căpitanul Mihail Romano şi sublocotenentul Gheorghe Botescu, locotenentul Dumitru Nicolescu şi căpitanul Gheorghe Mihăescu din Batalionul 2 Vânători. Regimentele ruseşti au înaintat spre sud, învăluind reduta., executând un puternic atac de front combinat cu întoarcerea ambelor flancuri ale redutei. După o ora de luptă corp la corp, trupele române au pătruns în incinta redutei şi au înfipt steagul Regimentului al 14-lea Dorobanţi pe parapet. Bătuți de români, turcii, au părăsit Grivița 1 și cele cinci turnuri, retrăgându-se spre Grivița 2 103. Un succes remarcabil a fost cucerirea redutei Grivița 1. Cu toate încercările turcilor de a recupera vestita redută, a rămas în posesia bravilor noștri ostași. „După retragerea Regimentului, a fost reorganizat, apoi a executat serviciul de avanposturi până la 3 octombrie 1877, când a plecat pentru lucrări de fortificaţie ce s-au construit contra turcilor la cas de un atac din parte al flancului drept al armatei române; de aici, la 15 curent a plecat la Ghighin Mahala, având ordin a face parte din detaşamentul însărcinat cu luarea Rahovei sub comanda colonelului Slăniceanu” 104. Printr-o Adresă trimisă la 17 octombrie 1877, colonelul Slăniceanu Gheorghe, comandantul Corpului de pe Vid și Isker, ordona locotenent - colonelului Măldărescu: „Domnule Comandant, În timpul cât va ține recunoașterea din 18 Octombrie spre Vadin, Dv. veți ține batalionul gata pe malul drept al Iskerului, spre Crușevan, spre a susține mișcarea în caz de trebuință.
102 S. J. A. N. Vn., fond Petre A. Iosif, dosar nr. 12 / 1937, f. 8. 103 Acad. Ștefan Pascu (coord.) , op. cit., p. 177. 104 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 183. 57
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu Vă previn că mâine 18 dimineața, jumătate escadron va sosi la Krușevan cu misiunea de a eclera, spre Bragar. Mă veți înconștiința despre orice veți afla. Comandantul Corpului, colonel Slăniceanu” 105. Cucerirea cetății Rahova a fost un alt moment foarte important. Pentru a preîntâmpina un atac dinspre Vidin, comandantul Armatei de vest a ordonat la 5 / 7 noiembrie 1877 ca sub conducerea colonelului George Slăniceanu să fie cucerită cetatea Rahova aflată la jumătatea drumului dintre Plevna și Vidin. Detașamentul avea în componența sa şi Regimentul 10 Dorobanți Putna condus de George Măldărescu 106. Trupele române de pe malul de nord al Dunării urmau să sprijine cu focul artileriei atacul dat de detaşamentele respective. Ofensiva a început în dimineaţa de 7 noiembrie 1877. In ziua de 7 noiembrie 1877, la ora 17, dorobanții Regimentului 10 au început atacul. În scurt timp George Măldărescu, comandantul regimentului, a fost rănit grav. Trupele din linia întâi au început să se retragă, apoi le-au urmat Regimentul 10 Dorobanți Putna. La ora 9 dimineaţă colonel George Măldărescu după ce a fost rănit în picior de gloanţele inamice este nevoit să retragă întregul Regiment 10 Dorobanţi Putna într-o redută alăturată 107. Misiunea principală a fost încredinţată unui detaşament comandat de colonelul George Slăniceanu alcătuit din 6 batalioane de dorobanți, 10 escadroane de călărași și 22 guri de foc; el urma să atace Rahova din direcția sud. Pentru acțiunea secundară a fost destinat un detașament mixt, româno - rus, comandat de generalul rus Meyendorf, format din 7 escadroane de roșiori, un batalion de dorobanți, o baterie călăreață – toate din armata română –, 4 escadroane de ruși și o baterie călăreață rusă; misiunea lui era de a ataca cetatea dinspre vest. Trupele române de pe malul de nord al Dunării urmau sa sprijine cu focul artileriei atacul dat de detașamentele respective si, la nevoie, cu desant de 500 dorobanți.
105 Documente privind Istoria României…, vol. VII, doc. nr. 20, p. 10. 106 Acad. Ștefan Pascu (coord.), op. cit., p. 187. 107 A. M. R., inv. nr. 5.361, dosar nr. 16 / 1877 - 1899, f. 183. 58
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă În atacul executat la 7 noiembrie, dorobanții musceleni, în frunte cu maiorul Dimitrie Giurescu, care a cerut onoarea ca batalionul său să atace în linia întâi, au asaltat de dimineață și până seara fără odihnă, reușind să cucerească o redută și să se apropie de alta. Odată ocupată cetatea Rahova, generalul Lupu a raportat principelui Carol. După două zile de lupte îndârjite, cetatea Rahova a fost cucerită. La data de 18 noiembrie 1877, Regimentul 10 Dorobanţi este pus în mişcare spre Nicopole unde ajunge la 21 noiembrie pentru a schimba un regiment de infanterie rus (Regimentul Kostroma) ce se afla acolo ca garnizoană 108. În noaptea de 8 spre 9 decembrie, aflând că turcii au părăsit orașul, generalul Lupu a ordonat îmbarcarea pentru trecerea Dunării. Concomitent cu desfăşurarea luptelor de la Rahova, s-a restrâns treptat cercul din zona Plevnei asediate. Situaţia gravă a trupelor otomane, a creat posibilitatea de a propune lui Osman Paşa capitularea. Acesta a refuzat, motiv pentru care s-a trecut rapid la acţiuni ce aveau să aducă Plevna la capitulare. Înaintând cu Divizia 2 spre locul unde se afla Osman paşa, acesta din urmă a dorit să ştie de la colonelul Cerchez condiţiile sub care este primită predarea sa şi a armatei sale 109. Armata otomană condusă de Osman paşa a capitulat 110. Românii au capturat: 2 paşale, 225 ofiţeri, 10.227 soldaţi, 24 tunuri, 16 chesoane, şi 5.000 de puşti Martiny 111. Atacului de la Rahova, i-a fost urmat la 28 noiembrie 1877 capitularea Plevnei. Ulterior armata română a acționat pe direcția Vidin – Belogradcik. Odată cu înălțarea tricolorului românesc deasupra Vidinului și a Belogracik-ului se încheia în mod glorios lupta armatei române împotriva dominației otomane. Regimentul 10 Dorobanţi nu a mai participat la următoarele acţiuni armate de atac, dar, nici nu s-a întors curând acasă, retrăgându-se total din război. A continuat să exercite la 23 decembrie
108 Ibidem. 109 Acad. Ștefan Pascu (coord.), op. cit., p. 193. 110 Constantin Corbu, op. cit., p. 175. 111 Ibidem. 59
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu 1877 serviciul de garnizoană în Turnul Măgurele, apoi a detaşat un batalion la 1 ianuarie 1878 la Rahova, sub comanda căpitanului Bengescu. La 17 ianuarie a plecat spre Vidin şi la 23 ianuarie a ajuns în satul Cherimbec, în vestul Vidinului, alternând serviciul de avantposturi cu al 2-lea batalion de vânători. Despre aceste lupte s-au scris mii de pagini, au făcut înconjurul lumii atât pe cale orală cât şi pe cale ştiinţifică şi, cu toate acestea, parcă niciodată nu este nici prea mult, nici prea târziu, pentru a mai derula, pentru a nu ştiu câta oară filmul evenimentelor de mult apuse. Semnarea armistițiului dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist găsea trupele române în fața Vidinului, pe care îl vor cuceri la 12 februarie 1878, pentru ca la 13 februarie Belogradcik - ul să cadă și el sub asaltul bravilor ostași români 112. La 19 februarie / 3 martie 1878 au fost semnate la San Stefano, preliminariile de pace între Rusia şi Imperiul Otoman, care la articolul 5, prevedeau că: „Poarta recunoaşte independenţa României”, pentru ca la 1 / 13 iunie 1878, prin Tratatul de la Berlin, independenţa României să fie reconfirmată, de data aceasta condiţionat. În baza hotărârilor de la Berlin, România era nevoită să cedeze Rusiei judeţele din sudul Basarabiei, primind în schimb Dobrogea 113. Revenind în țară, Regimentul 10 Dorobanți Putna, a fost întâmpinat la 6 august 1878 la bariera Focșanilor cu mare entuziasm în salve de tun și muzică militară. Numerosul public arunca buchete de flori ofițerilor trupei, în timp ce autoritățile județului, ridicau toasturi salutând întoarcerea glorioasă a regimentului. La 30 august 1878, la Biserica „Sfântul Ioan” din Focșani a fost organizată, în prezența familiilor îndurerate și a oficialităților, slujba pentru parastasul de un an în memoria eroilor Regimentului 10
112 Prof. univ. dr. Gh. Platon, Istoria Modernă a României, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1985, p. 241. 113 Acad. Ștefan Pascu (coord.), Independența României, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1977, p. 238 - 242. 60
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Dorobanți Putna 114. Sacrificiul suprem al acestor ostași nu va fi nicicând dat uitării. O dovedesc miile de monumente înălțate în toate colțurile țării întru cinstea Eroilor Neamului.
Regimentul 10 Dorobanţi – Putna în literatura şi arta românească
Faptele glorioase de arme ale acestei unităţi nu au făcut doar obiectul cercetărilor istorice şi istorico - militare, ci au constituit sursă de inspiraţie pentru literaţi şi artişti deopotrivă. Dintre multitudinea de cercetări literare, cea mai reuşită rămâne „În război” a lui Duiliu Zamfirescu (1858 - 1922), parte integrantă a romanului ciclic dedicat familiei Comăneştilor – „Viaţa la ţară. Tănase Scatiu. În război. Îndreptări. Anna”. Scris între 1897 - 1898, romanul se dorea a fi, conform spuselor autorului – ilustrul diplomat, poet, prozator, dramaturg şi publicist, membru al Academiei Române şi preşedinte al Camerei Deputaţilor – „apoteoza Regimentului al 10-lea de Dorobanţi” 115. Românul stă sub semnul pregnant al realismului, Duiliu Zamfirescu scriindu-l şi publicându-l la doar două decenii de la producerea evenimentului pe care l-a trăit intens, emoţionându-l profund: „Îmi aduc aminte de parastasul de la biserica Sfântul Ioan din Focşani, când sora maiorului George Şonţu intra nebună în templu; când mama locotenentului Botescu plângea ghemuită într-o strană; când ţărănci văduve se boceau la uşe ...” 116. Rod al unei documentări temeinice, cât şi al reiterării propriilor trăiri interioare, romanul abundă în informaţii referitoare la locul şi rolul Regimentului 10 Dorobanţi în cadrul Armatei
114 I. M. Dimitrescu, Însemnări cu privire la oraşul Focşani, Cu o prefaţă de G. G Longinescu, Profesor Universitar. Tipărit cu prilejul congresului Ligii Culturale de la Focşani din 28 şi 29 iunie 1931, Extras din Revista „Natura”, Institutul de arte grafice, Bucureşti, p. 52. 115 Apud Cezar Cherciu, Vrancea și Ținutul Putnei. Un secol de istorie 1820 - 1920, Editura Neuron, București, p. 91. 116 Ibidem. 61
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu Române 117 la structura acestuia 118 şi la deplasarea sa la sud de Dunăre 119. Autorul zugrăveşte în mai multe rânduri profilul sufletesc şi psihologic al eroului principal al cărţii, nimeni altul decât maiorul Gheorghe Şonţu. Mai întâi, acesta ne este prezentat în perioade de mărşăluire şi instrucţie a Regimentului 10 Putna. În acele momente maiorul era ,,... vesel, harnic, iubitor de lume şi petreceri, ... şi de întâmplări galante, ... senin, răbdător şi, mai presus de toate, cumpătat şi bun. Ziua călare, noaptea pe jos, părea cel mai vânjos dintre oamenii batalionului. Vorbea blând şi hotărât, privind parcă tot mai departe de clipa prezentă, senin şi frumos ca un voinic din vremurile de demult” 120. Impresiona nu doar prin mândrie, ci şi prin înţelepciune, putere, voinţă, generozitate, forţă fizică şi morală, energie 121, curaj 122 şi hotărâre 123. La cerea oamenilor săi să-şi facă datoria şi, cu orice preţ, să înfrunte primejdia 124: „Pieptul deschis la gloanţe ! ... Am să cad dacă mi-o fi scris să cad; dacă nu, am să ajung unde vreau să ajung. Și de voi cădea eu, au să ajungă alţii. ... Războiul este sfânt ... Numai popoarele puternice se bat şi numai acelor ce ştiu să se bată este viitorul” 125. Cu toate acestea, maiorul Şonţu s-a dovedit extrem de prudent în acţiunile sale atunci când s-a pus problema executării unor operaţiuni în zona frontului, moment în care a fost făcut prizonier un inamic (o escortă) 126. Era convins însă că „...o jertfă nu e niciodată
117 Duiliu Zamfirescu, Viața la țară. Tănase Scatiu. În Război, Editura pentru literatură, București, 1965, p. 300. 118 Ibidem, p. 302. 119 Ibidem, p. 308, 322, 392, 410 - 411, 414 - 415. 120 Ibidem, p. 340. 121 Ibidem, p. 341 - 342. 122 Ibidem, p. 355. 123 Ibidem, p. 356. 124 Ibidem, p. 341. 125 Ibidem, p. 342. 126 Ibidem, p. 357. 62
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă zadarnică” 127, mărturisire făcută lui Mihai Comăneşteanu (alias locotenentul Gheorghievici). Referindu-se la momentele de dinaintea atacului de la 30 august 1877 asupra Griviței, autorul insistă asupra atmosferei din tabăra noastră, din noaptea ploioasă de 29 spre 30 august 1877: „În Regimentului 10 de Dorobanţi stau strânşi împrejurul tăciunilor. Nişte gropi săpate în râpa dealului, ca nişte cuptoare, apărau cărbunii de picături” 128. Gândindu-se la familii, soldaţii vorbeau puţin; în acest timp, apa îşi făcea loc pe sub corturi, udându-i pe cei care se încumetau să stea direct pe pământul gol 129. Unii dintre ei săpau şănţuleţe, alții preferau doar să se înfăşoare in mantale. „De dormit, prea puţini dormeau. Gândul de a doua zi îi ţinea deştepţi. Unii erau tocmai de prin vârful Vrăncii, alţii de pe Siret, alţii iar de prin podgorii ori de la câmp şi minţile se împrăştiau pe departe, pline de imaginea vie a munţilor, a târlei, a holdelor. Scârţâiau pentru unii cotigele încărcate cu doage; suna pentru podgoreni mustuitorul în hârdău; Din când în când, bubuitul tunului întorcea drumul gândurilor spre viitor. Unii se vedeau cu scările în braţe alergând la asalt; alţii parcă zăreau înălțătorul de la puşcă și ochiau tot în cealmaua (*) imomilor (**) de pe parapet” 130. Mulţi dintre ei simulau tragerea, dar se gândeau si la momentul tragic al rănirii sau uciderii lor. Ofiţerii se gândeau la asalt, la comenzi, la dificultatea drumului si a ascensiunii până la redută. Deveneau fatalişti, concluzionând că viaţa lor de până atunci nu însemna nimic in comparaţie cu măreţia momentului ce avea să vină 131. Doreau să rămână calmi, hotărâţi, „să-şi îndeplinească
127 Ibidem, p. 416. 128 Ibidem, p. 423. 129 Ibidem, p. 424. * cealma – turban (I. A. Condrea, Gh. Adamescu, Dicționarul Enciclopedic Ilustrat, Editura „Cartea Românească”, București, 1931, p. 241). ** imam - preot musulman (Ibidem, p. 603). 130 Duiliu Zamfirescu, op. cit., p. 425. 131 Ibidem, p. 426. 63
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu datoria, cea dintâi ... şi cea mai înaltă: datoria de a merge înainte, de a muri dacă e nevoie” 132. Simţul datoriei faţa de ţară oscila, instinctiv, cu dorinţa de a face o ultimă recapitulare a vieţii, mintea concentrându-se asupra locurilor unde, fiecare s-a născut şi a crescut şi asupra oamenilor care i-au însoţit pe drumul vieţii. Gândul se întorcea iar la Patrie, devenită o veritabilă matrice sufletească: „În Vrancea, la izvoarele Milcovului, merge apa limpede; râd codrii in apusul soarelui; mugesc buhaii în prund; cântă în amurg cavalul, adormind vietăţile de pe corhane ... , sub sclipirea depărtată a stelelor ... şi e vorba să le aperi” 133 ! Prudent şi extrem de conştient de primejdia viitoare, în cursul aceleiaşi nopţi, maiorul îi lăsă lui Comăneşteanu un pachet pentru sora lui din Focşani 134, proorocindu-şi sfârşitul: „Dacă s-ar întâmpla … . cine ştie ... . Pe mine la drept vorbind, ce mă costă să mor ? Sunt singur. Am trăit destul ... Afară de asta, împrejurările sunt aşa că, chiar dacă aş dori să trăiesc, am foarte puţine şanse. Şi eu şi Lipan şi Valter – toţi comandanţii de batalioane. Eu trebuie să merg înaintea trupei. Oamenii sunt oameni ... . Nu că mă tem de soldaţi, dar răspunderea e mare ... . parcă, nu ştiu cum, am presimţirea cea mai luminoasă a morţii mele de mâine ... e nenatural să presimţi ceea ce nu doreşti” 135. Era momentul să-şi mărturisească „dorinţa ce am avut-o pururea de a muri pe câmpul de bătaie. Acum când sunt atât de aproape de ziua de mâine, poate că fiinţa mea pământească mă mânjeşte cu pofta de a trăi. Însă din fericire, am o streajă în mine: judecata. Trebuie să moară cineva pentru ţara asta” 136. Ocupând poziţia de atac 137 trupa lui Şonţu primeşte trecerea în revistă a domnitorului Carol: „Iată, vodă ajunse înaintea maiorului
132 Ibidem, p. 427. 133 Ibidem. 134 Ibidem, p. 428. 135 Ibidem. 136 Ibidem. 137 Ibidem, p. 431. 64
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă Şonţu. Unul, călare, rece, solemn, înfipt în murgul său ca în poveste, vorbind cu glas răsunător de argint; altul, jos, drept ca o făclie, uitându-se în ochii albaştri ai domnitorului, cu respectul şi iubirea ce le dă libertatea lăuntrică a marilor hotărâri. Vodă duse două degete la chipiu şi întoarse calul. Totul se urmă în linişte, aproape ca în vis” 138. Teribila încleştare din 30 august 1877 este descrisă cu lux de amănunte de către Duiliu Zamfirescu: „Când se apropiară de coasta dealului, se repeziră cu toţii înainte, fără ordin, ca şi cum un sentiment comun i-ar fi îndemnat să se arunce asupra apărărilor turceşti. Amândouă batalioanele din flancul drept ajunseră aproape în acelaşi timp pe muchie” 139. Soldaţii lui Şonţu îi puteau zări atât pe infanteriştii conduşi de Valter Mărăcineanu, cât şi pe camarazii de arme din Regimentul 8 Linie. Când au ajuns pe deal şi se pregăteau să atace inamicul, aceştia au constatat cu mare mâhnire şi groază în acelaşi timp, că între ei şi reduta Abdul - Kerim, care trebuia cucerită, mai exista o redută, cu tranşee şi şanţuri, care nu era semnalată în hărţile aliatului rus. Cele două redute aflate fiecare pe câte un deal, erau despărţite de o vale alunecoasă şi destul de adâncă. A fost un moment teribil, de mare amărăciune, totală surprindere şi groaznică nehotărâre. Eroarea hărţilor ruseşti atrăgea după sine consecinţe catastrofale. Artileria noastră s-a oprit din tragere, pentru a nu decima trupele noastre. Maiorul Şonţu, în fruntea oamenilor săi, începu asaltul, plin de hotărâre, voinţă şi curaj 140. Dorobanţii năvăleau în valuri, sprijinindu-se de tufe şi de baionetele ruşilor. În acel moment. Din tranşeele turceşti şi de pe parapetele redutelor lor, căzu asupra trupelor noastre o grindină de gloanţe. În foarte scurt timp, dealul era plin de trupurile neînsufleţite ale dorobanţilor. Locotenentul Gherghievici, parcă ieşit din minţi, răcnind, îşi îndruma ca şi maiorul Şonţu, oamenii spre retranşamentul din faţa
138 Ibidem, p. 432. 139 Ibidem, p. 435. 140 Ibidem. 65
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu redutei, alungându-i pe turci de aici. Apoi, comanda aflată pe buzele cadrelor, a fost tulburător de laconică: „Înainte”. Dotaţi cu armament de ultimă generaţie (puşti PEAPODY şi WINCHESTER), turcii, la adăpostul redutelor, secerau rândurile atacatorilor. De pe parapete, ei vărsau valuri de foc şi plumb peste dorobanţi. Căzut la datorie, galben ca ceara şi cu gura plină de sânge, maiorul Şonţu a avut totuşi puterea să predea comanda locotenentului Gherghievici (Mihai Comăneşteanu). În ciuda eforturilor disperate depuse de Valter Mărăcineanu, colonelul Ipătescu, locotenent - coloneii Măldărescu şi Poenaru, coloana I de atac nu a reuşit să cucerească reduta, pierderile suferite fiind extrem de mari 141. La rândul său, maiorul Lipan este rănit. Divizia a III-a luptase pentru cucerirea redutei Griviţa 1, iar divizia a IV-a pentru reduta Griviţa 2, fiecare având iluzia că atacă - deşi nu sincronizat – acelaşi obiectiv. Tot entuziasmul şi vitejia lor s-au izbit de zidurile celor două redute ca de o veritabilă stâncă 142. În 1887, Duiliu Zamfirescu publica în „Convorbiri literare”, nr. XX, nuvela „Locotenentul Iterie”, un nou prilej de evocare a faptelor de arme ale Regimentului 10 Dorobanţi şi a impactului acestor asupra opiniei publice focşănene 143. La jumătatea lunii septembrie a anului 1877, urbea de pe Milcov îşi comemora morţii: „Lumea umbla pe uliţi, uşoară, cu o smerenie neprefăcută, îndreptându-se spre biserica Sfântul Ion. Niciodată, târgul Focşani nu văzuse atâta lume să se roage. Din toate părţile soseau trăsuri şi negustori, şi ţărani, şi săraci, fiecare cu câte o lumânărică în mână, spre a fi faţă la parastasul ce se făcea celor morţi în război. Cu cincisprezece zile înainte se dădu-se asaltul de la Griviţa, în care putnenii muriseră cu duiumul. Primăria hotărâse parastasul, şi lumea venea să se roage, care pentru zilele unui copil, care pentru ale unui frate, care pentru ale prietenilor şi chiar cei ce nu aveau pe nimeni la
141 Duiliu Zamfirescu, op. cit., p. 436. 142 Ibidem, p. 437. 143 Duiliu Zamfirescu, Nuvele comentate de Mariana Zamfirescu - Rarincescu, Profesoară la Liceul „Regina Maria” din Bucureşti, Ediţia I, Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, p. 73. 66
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă război, veneau aduşi de o putere nepricepută, mai mare şi mai poruncitoare decât a intereselor, puterea primejdiei. Simţea tot omul că zilele acestea nu se semănau cu toate celelalte ale vietăţii sale: moartea arunca pe ele cu un fel de aghiasmă cu adevărat sfântă. Toate frunţile erau deopotrivă cuprinse de gânduri. În afară de dorul fiecăruia pentru ai săi, se desprindea din toate sufletele o grijă comună, care cu cât creştea mai mult, cu atât se subtiliza. În unghiul înalt şi nevăzut în care se întâlneau toate aceste preocupaţii, o singură vorbă părea că leagă totul: ŢARA. Nimeni n-o rostea dar întreaga suflare românească părea că o înţelege, şi astfel înţeleasă ea nu mai avea nimic din banalitatea şi adeseori chiar ridicolul ce o însoţeşte. Cei rămaşi acasă nu mai trăiau decât prin cei duşi peste Dunăre. Toate coardele amuţiseră şi de una singură se prindeau degetele nerăbdătoare: RĂZBOIUL. Se citea, se lucra, se trăia palpitând. Un fapt întâmplător, era istorisit în mii de feluri. Un obuz turcesc văzut de la Focşani, lua proporțiile unei nenorociri naţionale. Un soldat căzut în asalt făcea să plângă o mulţime de lume străină lui şi devenea numai decât erou. Pe drept sau pe nedrept tot ce venea de la războiul era văzut întreit de mare” 144. Bătălia de la Griviţa marcase întreaga comunitate locală: „Când se dete asaltul Griviţei, la 30 August, sufletele lor erau deja sus. Faţă cu fiecare om sta acum o idee, mare, albă, înfricoşată, care părea a-l aţinti şi a-l strânge în sforile sale diafane şi în veci ne sfărâmate: moartea. Era ceva curios şi mândru de observat, cum nivelul simţurilor se ridicase; cum milostenia începuse să cuprindă chiar unele inimi cu totul reci şi nepăsătoare; cum glumele se făceau mai puţine şi mai cu măsură. Părea că apasă ceva pe aerul ce-l respirăm, pe credinţele noastre, pe fericirea ce o aveam dintr-o altă cauză. Şi, ..., când veni ştirea de numărul şi mai cu seamă de numele morţilor, trecu ca un vânt de nenorocire prin minţile tuturor. Mai ales cei ce aveau câte un copil sau câte o rudă, tremurau de groază, numai
144 Ibidem, p. 74 – 75. 67
https://biblioteca-digitala.ro Laura Dinu la ideea că ar putea să îi citească numele printre ale moţilor sau răniţilor” 145. Nu numai literatura, ci şi arta, în ansamblul manifestărilor sale, avea să elogieze eroismul dorobanţilor putneni. În 1877, de pildă, la Galaţi, a fost publicată canţoneta într-un act scrisă de G. Baronzi, intitulată „Sergentul Rănit ”. O scenă este demnă de reţinut – aceea în care sergentul, înainte de a pleca din nou pe front, a presărat pământul ţării cu câte o floare, amintind pentru fiecare câte un nume de erou: „Asta e pentru tine căpitan Valter, ţie, maior Şonţule şi vouă, căpitan Bogdane, Horcea, Vălescu şi vouă camarazii mei căzuţi în bătălie. Fie-vă ţărâna uşoară şi dulce amintirea voastră” 146. Eduard Neudorfler, „maestru de muzică” 147, avea să compună un marş consacrat atacului Rahovei de la 7 noembrie1877. Titlul complet al lucrării ne menţionează şi astăzi pe noi, urmaşii vrâncenilor care au luptat în această bătălie: „Atacul Rahovei din 7 noiembrie. Marş militar dedicat cu respect domniei sale Domnului Colonel G. Măldărescu, Comandantul Regimentului al IV-lea de Linie, în Memoria Bravurei Regimentului al X-lea de Dorobanţi, comandat de domnia sa” 148. La 1 septembrie 1912, pe ecranele cinematografice din Capitală, rula, în premieră, primul lung metraj dedicat acestui război intitulat „Independenţa României”. Realizatori erau Leon Popescu şi G. Brezeanu, care au coordonat nu doar actorii de la Teatrul Naţioal
145 Ibidem, p. 78. 146 Mihai Florea, Teatrul Românesc în slujba independenței naţionale, în volumul Artă şi literatură în slujba independenței naţionale, Ioan Frunzetti, George Muntean (coord.), Editura Academiei R. S. R, Bucureşti, 1971, p. 73. 147 Elena Zottoviceanu, Războiul de Independenţă şi creaţia muzicală vocală şi instrumentală a sec. al XIX-lea, în volumul Artă şi literatură, coord. I. Frunzetti şi G. Muntean, p. 208. 148 Ibidem. 68
https://biblioteca-digitala.ro Participarea Regimentului 10 Dorobanți Putna la operațiunile militare din Războiul de Independenţă din Bucureşti, ci şi un număr impresionant de soldaţi, puşi la dispoziţie de către Ministerul de Război 149. La finele aceluiaşi an, firma „Gaumont”, în colaborare cu Teatrul „Jigniţa”, având şi concursul mai multor unităţi militare, terminase filmările la un lung - metraj pe aceeaşi temă, intitulat „Războiul din 1877 - 1878 Româno - Turc”. Prima parte a filmului (care avea 2.700 m rolă) urma să aibă premiera la 29 decembrie 1912, la Cinema „Bulevard” din Bucureşti. Unul din episoade era consacrat marii bătălii de la 30 august 1877, avându-i în prim plan pe maiorul George Şonţu şi căpitanul Valter Mărăcineanu. Astăzi, din păcate, nu mai avem nici cronici referitoare la acest eveniment şi fapt regretabil - nici copia filmului. Acest lucru se datorează Ministerului de Interne, care ceruse Prefecturii Poliţiei Capitalei să anuleze premiera filmului. Conform unei ipoteze vehiculate de o parte a presei, filmul nu ar fi respectat adevărul istoric şi ar fi fost de o calitate îndoielnică, încercând să compromită în faţa opiniei publice, acest moment extrem de valoros pentru toţi românii. Este însă perfect posibil ca statul să fi recurs la eliminarea brutală a unui concurent, care ar fi micşorat simţitor încasările de la celălalt film, punând sub semnul întrebării investiţia făcută pentru realizarea lui 150.
149 Manuela Gheorghiu, Cinematograful, un aliat al istoriei, în volumul Artă şi literatură, I. Frunzetti şi G. Muntean (coord.), Editura Meridiane, Bucureşti, 1976, p. 225. 150 Ibidem, p. 228 – 229. 69
https://biblioteca-digitala.ro
INUNDAŢIILE DIN ŢINUTUL / JUDEŢUL PUTNA ÎN SECOLUL AL XIX-LEA. MĂRTURII DOCUMENTARE
Mihaela Boldeanu Ionuţ Iliescu
Astăzi, la început de secol şi de mileniu, suntem martori şi, după caz, victime chiar ale unui fenomen natural care afectează an de an România: inundaţiile. Presa, indiferent de specificul ei, informează opinia publică în legătură cu efectele dezastruoase ale acestui gen de calamitate, realizând, în fapt, o nedorită „cronică neagră” a dezastrelor produse şi făcând un sinistru bilanţ al familiilor îndoliate, gospodăriilor distruse total sau parţial şi animalelor pierdute sau înecate. Pe fondul lipsei unui program naţional sistematic de prevenire a acestei categorii de sinistre şi al lipsei de organizare atât la nivel instituţional, cât şi al comunităţii însăşi, refugiul populaţiei din calea furiei apelor rămâne singura soluţie viabilă în prezent, plătindu-se tributul muncii de o viaţă şi chiar existenţa celor aflaţi în zonele calamitate. La rândul ei, Vrancea, „moştenitoare” administrativ – teritorială a vechiului Ţinut al Putnei, ulterior Judeţ, nu a făcut excepţie. Aşa cum vom vedea în paginile care urmează, judeţul nostru are o tristă, fatidică chiar „tradiţie” în acest sens, inundaţiile afectându-l în dese rânduri şi de multă, multă vreme. În a doua jumătate a lunii iunie a anului 1832, mai precis în zilele de 18, 19 şi 21, în judeţul Putna au avut loc puternice inundaţii. Printre localităţile afectate s-a numărat şi Călieni, după cum rezultă
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare dintr-un Raport înaintat la 2 iulie 1832 Departamentului din Lăuntru de către Stărostia Ţinutului Putnei: „Lăcuitorii satului Călieni de la acest ţinut Putna, cu jalobă arătând că la 18,19 şi 21 iunii, din vărsarea apilor Săretiului şi Putna; li s-au înecat 121 capite vite mari, 318 falci fânaţ; 50 pogoane arătură şi grădinile cu legume” 1. Dascălul Ioniţă Niţă, vornicul Costin Gheorghiţă, paznicii satului – Ştefan Balosin şi Frăţica Stoica, precum şi Costandiu Stahi semnau un „Izvod de câte vite s-au înecat în vâltoarea apii Putnei, în satul Calianii cum arată în gios: Vite 121 cu mic cu mare s-au înecat Osăbit s-au mai înecat 23 grădini cu legumele lor; 10 care popuşoi, prin coşuri; însă şi 50 pogoane arătură de popuşoi s-au înecat. Fălci 150: emaş s-au înecat, hrana vitelor 168: fâneaţă, grăsime s-au înecat şi noi nu avem nici o falcă pentru fânu şi pentru hrana vitelor” 2.
Ministerul de Interne de mai târziu. stărostie = dregătorie domnească în Moldova, aflată în fruntea administraţiei unui ţinut. În 1741, în urma reformei lui Constantin Mavrocordat, stărostia este înlocuită cu isprăvnicia, iar starostele, cu ispravnicul, atribuţiile rămânând aceleaşi. ţinut = circumscripţie administrativă în Moldova, corespunzătoare judeţului din Ţara Românească. jalobă = plângere, protest. falcă = unitate de măsurare a suprafeţei, echivalentul a 1,5 ha sau a 3 pogoane. pogon = unitate de măsurare a suprafeţei, echivalentul a 0,5 ha (5.012 mp). 1 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea (în continuare se va cita: S. J. A. N. Vn.), fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 15 / 1832, f. 16. vornic, vornici = în acest caz, vornici de sat – dregători cu atribuţii administrative, judecătoreşti şi de ordine publică. izvod = evidenţă. 2 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 15 / 1832, f. 14. 71
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu Referindu-se la aceeaşi localitate, logofătul Manolache, privighetorul de ocol , raporta Stărostiei Ţinutului Putna: „Fac ştiut Cinstitei Stărostii că la 19 a următoarei luni […] că cu sporirea ploilor s-au făcut zăpor de ape, pe cât au eşit din mătcile lor şi s-au făcut înecarea fâneţelor şi bucăţilor atât şi […] imaşurilor de pre la sate. Mai ales la sat Calieni, numai prin izvod până acum s-au găsit vite înnecate 75 bez cu nădejde că vor mai găsi vii răspândite de pohoi …” 3. Zona era calamitată, fiind „Apa tot pre locul şi cu nămol” 4. Înainte de 22 iunie 1832, locuitorii satului Călieni înaintaseră Stărostiei Putna o jalbă în care „arată că vărsarea apilor Putna şi Siretiu, ce au urmat acum la acest leat, tot emaşul a înecat încât nu să mai poate întrebuinţa pentru păşunatul vitelor şi pătimind vitele ţinându-le legate prin ocoale şi pe lângă aceasta li s-ar fi înecat şi vreo sută de vite” 5. La 1 august 1832, Vistieria Prinţipatului Moldovei informa Isprăvnicia Ţinutului Putna că intenţionează să vină în ajutorul celor din Călieni: „din pricina năvălirii apelor Sărătului şi Putna li s-au pricinuit o sămţitoare păgubire cu înecare a 318 falci fâneaţă, 121 vite mari de cislă şi altile. Să însămnează că acea isprăvnicie să cerceteze şi să înştiinţeze a cui anume sint acele vite şi fânaţul […], ca după aceea să se poată găsi oareşicare uşurare acelora” 6.
logofăt = slujbaş care avea rolul de secretar pentru un boier sau mare dregător. privighetor de ocol = conducătorul unui ocol – unitate administrativă în cadrul unui ţinut. zăpor = puhoi, revărsare de ape. bez = fără (din limba slavonă). 3 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 15 / 1832, f. 8. 4 Ibidem, f. 9. 5 Ibidem, f. 3. cislă = impunere colectivă, cotă – parte dintr-un impozit perceput întregii comunităţi. 6 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 15 / 1832, f. 23. 72
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Iniţiativa aparţinea Ministerului Pricinilor din Lăuntru, aceasta fiind luată la finele lunii iulie a anului 1832 7. Tot acum, privighetorul Ţinutului Putna, Grigori Cărăşel, înainta autorităţilor centrale o „Vidomostie de suma fălcilor înecate [în] acest sat Călieni, în fânaţ şi emaş, ţarină şi grădini fălci 130: în ţarină 150: în imaşul vitelor 120: ţarna cu păpuşoi, douăzeci grădini adică cânepă, in şi alti legume” 8. În ciuda întocmirii documentaţiei, la finele lunii august a anului 1832, locuitorii satului Călieni încă nu-şi primiseră banii promişi, ca despăgubire, de autorităţi, „din pricina puhoiului întâmplat” 9. Pe lista celor ce au avut de suferit figurau atât 121 de mici proprietari de vite și terenuri agricole 10, cât și un mare proprietar: „cucoana Catinca Ghiculeasa” 11. În Ocolul Bilieşti, foarte afectat de inundaţii era şi satul Vulturu, unde s-au înecat 75 de vite. Aici, ca şi la Călieni, proprietăţile „s-au mâlit cu tot” 12. Într-adevăr, în acest ocol, „din năvălirea apilor Săretului şi Putna li s-ar fi pricinatu o sămţitoare stricăciune” 13 locuitorilor: „înecarea a 315 fălci fânaţ, 121 vite mari de cislă şi altile” 14. La începutul lunii august, privighetorul Ocolului Bilieşti, la cererea Stărostiei Putna, întocmea „Vidomostia di soma fălcilor de fânaţă, păpuşoi şi emaşuri înecate de vărsarea apelor Putna şi Săretu de la 18 a lunii lu iunie în 1832.
7 Ibidem, f. 22. vidomostie = listă, însemnare, prezentare. 8 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 15 / 1832, f. 32. 9 Ibidem, f. 29. 10 Ibidem, f. 26 – 27. 11 Ibidem, f. 27 – 28. 12 Ibidem, f. 10. 13 Ibidem, f. 25. 14 Ibidem, f. 24. 73
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu 30 fălci de păpuşoi, 40 ha fânaţ, 60 fălci emaş la sat Vulturul, moşia dumnealui vornicului Dumitraşco Plagino şi Vornicesei Marghioala Plagino; tot la sat Vulturu, în ţarna de rezervă, 1 falcă păpuşoi. 5 fălci porumb, 30 fâneaţă la sat Dimaciul, moşia dumnealui banului Neculai Sion. 40 fălci porumb, 30 fălci fâneaţă, tot la sat Dimaciul, moşia Dumbrăviţa. 20 fălci porumb, 40 fălci fâneaţă, la sat Suraia, moşia răzăşască 7 fălci porumb, la sat Răstoaca, în ţarina de rezervă 4 fălci porumb boiereşti, tot la sat Răstoaca, moştenirea banului Neculai Sion. 100 fălci fâneaţă, 100 fălci emaş, tot la sat Răstoaca. 100 fălci porumb, la sat Cracul, moşia mănăstirei Adam, în ţarina de rezervă Vadu Roşca. 6 fălci porumb, 8 fălci emaş tot moşia mănăstirei lui Adam, a dumnealui sârdar Paraschiv. 130 fălci fâneaţă, 150 fălci emaş lasatul Călienii, moşia dumneaei vorniceăsoi Ghiculeasăi. 20 de grădini înecate şi 126 vite” 15. O bună parte a ţinutului Putna a fost afectat de inundaţii. Din cauza lor, de pildă, s-a stricat, în iunie 1832, un pod peste Putna aflat în apropiere de satul Vadul Turcului, denumit ulterior Balta Raţei, din Ocolul Milcovul de Jos. Pentru refacerea podului s-a folosit lemn din pădurea Dimaci. La toate acestea face referire o Adresă înaintată, la 22 iulie 1832, Departamentului din Lăuntru, de către Stărostia Putnei: „Că împlându-se apa Putnei din vărsarea ploilor, cu repegiunea ei au luat o capră a podului tocmai de la mijloc şi au împrăştiat lemnele acelea. Stărostia, ca să nu se întâmple vreo primejdie în drumul mare au îndatorit pe satul Vadul Turcului de l-a pus îndată la loc.
sârdar = rang boieresc; comandant al trupelor de călăreţi. 15 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 15 / 1832, f. 21. 74
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Şi fiindcă [indescifrabil] înfipt în matca Putnei şi punând scaune ce au pus peste şarampoi am plătit la [indescifrabil] pădurea Dămaciu 30 lei” 16. La 21 iunie 1832, Grigoraş Tudori, proprietarul moşiei Morile Cozmii, aflat pe raza satului cu acelaşi nume din Ocolul Milcovul de Jos, care aparţinuse cândva unui ban cu acelaşi nume, a trimis Isprăvniciei Ţinutului Putnei următoarea Adresă: „Năvălirea cu sporire a apei Putnei în rândul acesta au făcut multă pagubă în partea din stânga. Că lăsând matca ei, au apucat o gârlă mare către mal, pe [n] dreptul satului Morile Cozmii. Şi au dat prin satile Bătineşti, Igeşti şi Slobozia lui Pătrăşcan. Şi înecându-le case, grădini şi ţarinile precum şi emaşurile au apucat la câmpu prin fânaţuri şi ţarini în toate moşiile de la vad în curmeziş pe unde au dat în « sărit », făcând destulă mălitură şi stricăciuni. Şi dacă să va mai întâmpla a mai veni Putna încă o dată, cu acest de [indescifrabil] puhoiul, [indescifrabil] neapărat că poate să-şi facă loc şi să-şi abată [indescifrabil] prin mijlocul acestor sate. Cari sate se vor strica cu totul, dimpreună cu 20 mori ce sunt prin aceste sate. Pentru o primejdie, dar, ca aceea ce poate să se întâmple; cunoscându-mi eu de datorie nu lipsind a face cunoscut Isprăvniciei, ca de va bine-voi să eie în băgare de seamă primejdia ce poate întâmpla şirului acestor sate şi moşii. Şi să se rânduiască pe cine să va socoti să margă la faţa locului. Carile văzind să cerceteze pre cât s-ar putea mântui şirul acestor sate şi moşii de primejdia pusă înainte” 17. Două zile mai târziu, Isprăvnicirea solicita păgubitului o evaluare a pagubelor suferite 18. Între timp, acelaşi lucru l-a făcut privighetorul Ocolului Milcovul de Jos, documentul având cuprinderea următoare: „Izvod
şarampoi = stâlp, par, moi, ţăruş gros care se bate în apă. 16 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 15 / 1832, f. 5. 17 Ibidem, f. 6. 18 Ibidem, f. 7. 75
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu arătător di toată stricăciunea ci au făcut apa Putnei, cu eşirea sa din dreptul satului Morile Cozumii şi în gios păna în dreptul şirului acelor sate şi moşii ce sunt din a stânga ei. La satul Morile Cozmii 1 bucată de emaş au înecat 1 cotu de zece case au intrat apa într-însele şi le-au dărâmat lutul de pe pereţi, căci au cuprins apa şi zămnicele lor şi grădinile de legume a acestor zăce case li-au mălit şi le-au stricat gardurile cu totul. 10 fălci iarbă boierească o au mîlit din otov [a] . La satul Bătineşti 1: o bucată de emaş 10 pogoane vie a dumisale Sărdăresei Ileana Postioaie i l-au mâlit 10 case au intrat apa pentr-însele, zămnicele acelor case, grădinile şi gardurile, li-au mâlit cu totul. La satul Igeşti 1 bucată de emaş 20 case li-au stricat, au cuprins apa zamnicile lor şi grădinile, li-au stricat gardurile şi le-au mălit. La satul Pătrăşcani 1 casă au intrat apa Zămnicile le-au mâlit; şi grădinile de le-au stricat, cu garduri cu tot. 10 pogoane păpuşoi le-au mâlit. Toate stricăciunile No. 30 fălci iarbă pe moşia dumisale Postelnic Petrache [indescifrabil] înecat 10 fălci iarbă au înecat pe moşia Zdobisoiele La satul Bizigheşti 1 bucată de emaş 20 pogoane păpuşoi
zămnic = pivniţă. otov, a = în întregime. 76
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare 10 fălci iarbă. Şi de acolo s-au împărţit apa aceasta în două părţi, dând în Şuşiţa şi alta în Putna Sacă. Şi pre acestea le-au [indescifrabil] până au dat în Săret” 19. Aceleaşi ape au distrus 30 fălci teren agricol la Mărăşeşti, pe moşia lui Iordache Catargiu şi alte 25, la Jorăşti 20. Ulterior, pagubele au fost centralizate, datele prezentate fiind următoarele: - a) În satul Morile Cozmii, apele au distrus 10 case, 40 fălci de fânaţuri, imaşuri şi selişti, precum şi 40 de grădini - b) la Bătineşti, au căzut pradă furiei apelor 50 case, 80 fălci fâneţe, 40 fălci porumb şi 60 de animale - c) La Igeşti, apele au distrus 50 de case şi 30 fălci fâneţe - d) La Slobozia Pătrăşcani, au avut de suferit de pe urma inundaţiilor 50 de case, 40 fălci fâneţe şi 10 fălci porumb - e) La Bizigheşti, apele au compromis 50 fălci fâneţe şi 20 fălci porumb - f) La Călieni, apele au distrus 318 fălci fâneţe, 50 fălci porumb şi 50 grădini, ucigând 121 vite - g) La Mărăşeşti, 60 case şi 30 fălci porumb au fost luate de ape - h) La Jorăşti, apele au avariat 50 de case şi au mâlit 25 fălci de porumb 21. Aşadar, apele au distrus 140 case, 668 fălci fâneţe, silişti şi imaşuri, 195 pogoane păpuşoi şi mălai, 121 de animale (vaci şi boi) şi 90 de grădini. Cinci ani mai târziu, furia apelor a lovit din nou ţinutul Putnei. La 18 iunie 1837 22, într-o Adresă trimisă Isprăvniciei Ţinutului Putna, vel vistiernicul Alecsandru Balş, ministrul Finanţelor şi diriguitorul Vistieriei Moldovei, cerea evaluarea pagubelor pricinuite de inundaţii: „Necontenitele ploi şi
19 Ibidem, f. 12. 20 Ibidem, f. 11. 21 Ibidem, f. 31. 22 Ibidem, dosar nr. 28 / 1837, f. 5. 77
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu vărsări de ape, ce de acum de la o vreme se varsă, urmează; nu este îndoială că asemine va fi urmând [indescifrabil] şi acele. Cari neapărat poati să fi pricinuit şi ceva stricăciuni i păgubiri în arături, fânaţă şi altili de ale lăcuitorilor şi [indescifrabil]. Şi di aceia să scrie acei ispravnici, ca îndată după tragirea apelor, cercetând cu amănuntul, toati stricăciunile şi păgubirile pricinuite în acel ţinut în vărsare [a] apelor; să raportuiască cu toată lămurire şi fără întârziere Visteria, spre regularisierea [indescifrabil] lucrării” 23. Ulterior, la o dată neprecizată, Vistieria Moldovei avea să critice Isprăvnicia Ţinutului Putna pentru tergiversarea răspunsului, adăugând: „Dar pentru că până acum asemine prescriere nu s-au primit, şi Visteriei fiindu-i neapărat trebuitoare. Să adauge şi prin aceasta a se scrie acelei Isprăvnicii ca [indescifrabil] fără întârziere cerşu [tă] de la dânsul întru aceasta nefiind ertată prelungire mai multă” 24. În asemenea împrejurări, Stărostia Ţinutului Putna a dat poruncile necesare privighetorilor de ocoale, datele solicitate fiind trimise în a doua jumătate a lunii iulie. În cazul Ocolului Vrancea, multele ploi ce „au vărsat”, au surpat mai multe case şi au compromis 946 fălci iarbă, 391 fălci porumb, 259 fălci grâu şi 183 fălci secară, în 25 de sate: Voloşcani, Găurile, Negrileşti, Tulnici, Coza, Hăulişca, Păuleşti, Spineşti, Secătura Văsui, Nistoreşti, Herăstrău, Paltin, Năruja, Nereju, Prahuda, Colacu, Valea Sării, Podurile, Secătura Păros, Purcei, Căliman, Tichiriş, Poiana, Bârseşti şi Vidra. La Negrileşti, două case erau „date de mal” 25, la Tulnici – la fel, plus încă două mori, la Păuleşti – cinci case, la Podurile patru şi la Bârseşti – zece 26. La rândul său, Ocolul Zăbrăuţi era plin de „locurile şi altile ce s-au înecat şi s-au mălit de ploaie, ce după multă ploaie s-au înnecat şi s-au spălat” 27. Cu alte cuvinte, „pohoaiele” au afectat 13 sate –
23 Ibidem, f. 4. 24 Ibidem, f. 5. 25 Ibidem, f. 8. 26 Ibidem. 27 Ibidem, f. 9. 78
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Crucea de Sus, Ursoi, Moviliţa, Diocheţii, Ciolăneşti, Răpidea, Rotileşti, Ciuruc, Răcoasa, Câmpuri, Vizantea Răzăşească, Vizantea Mănăstirească şi Soveja. În acest Ocol, apele au distrus 1.135 fălci fâneţuri, 308 pogoane grâu, 296 pogoane secară, 97 pogoane cânepă, 66 pogoane orz, 37 pogoane cânepă, 34 pogoane ovăz, 32 pogoane hrişcă, 10 pogoane porumb şi 583 pogoane alte culturi 28. Nici Ocolul Gârleşti nu a fost scutit „di strecăciunile ci s-au pricinuit din ploi cu vărsarea apilor” 29. Iată care era situaţia din teren: „Satul Bonţeşti 6 fălci, 46 prăjini grădini cu tot feliul de legume 1.500 ocă sari adusă di la Ocnă, ca să o ducă la Galaţi, s-au topit prin ogrăzi. 20 costoroabe s-au luat di apă la [indescifrabil] 2 firte şapte zăci şi una prăjini, [indescifrabil] pogoani la satul Floreşti grădini cu tot feliul de roduri 2 firte loc emaş au măluit [indescifrabil] Satul Grozăşti 2 pogoane, ci [nci] firte vii ci s-au măluit, la multi [indescifrabil] şezători di Milcov 3 pogoane, o firtă păpuşoi ci s-au măluit 2 pogoane şi 3 firte grădini cu tot feliul de culturi, la 3 lăcuitori, tot di Milcov. Satul Gugeşti 8 fălci grâu semănat ce s-au măluit de Milcov. 36 prăjini grădini cu tot feliul de legume la 3 lăcuitori pe de Milcov. Satul Pânticeşti 2 pogoane şi 31 prăjini grădini cu tot feliul de legume la 7 locuitori, tot di Milcov 4 firte, 2 di vii şi 2 di grădini s-a mîlit tot di Milcov la 4 lăcuitori
28 Ibidem. 29 Ibidem, f. 10. cosoroabă, costoroabă = bârnă. firtă = unitate de măsurare a suprafeţei, echivalentul unui sfert de pogon. 79
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu Satul Şănd [r] ilari de Sus 16 pogoane păpuşoi şi trei firte 9 fălci fânaţ şi 29 prăjni la 63 lăcuitori 18 pogoane şi 22 prăjini săcarě la 28 lăcuitori 6 pogoane şi 2 prăjini orz la 18 lăcuitori. Satul Şăn [r] ilari de Gios 4 pogoane şi o hirtă păpuşoi la 13 lăcuitori la vâltoarea Milcovului. 7 pogoane grâu la 9 lăcuitori tot de Milcov 11 pogoane şi două firti săcară la 15 lăcuitori, toţi de Milcov 3 fălci şi 50 prăjini la 10 lăcuitori, tot di Milcov 39 prăjini păpuşoi la 3 lăcuitori, din Milcov. 1 casă luată de Milcov. Satul Căpătanul de Sus 1 pivniţă luată de Milcov” 30. Şi Ocolul Bilieşti s-a confruntat cu „stricăciunea şi păgubirile ci au pricinuit vărsarea ploilor” 31. Individualizată pe sate, situaţia se prezenta astfel: „Satul Mirceşti – imaş 80 fălci păpuşoi 10 fălci grădini 18 Vulturu – 280 fălci imaş 40 pogoane păpuşoi Belciugul 60 pogoane păpuşoi 10 pogoane mazăre 10 pogoane orz 10 fălci emaşul vitelor Costieni 60 fălci fânaţ 15 fălci imaş Slobozia Clucerului 240 pogoane păpuşoi 25 pogoane grâu 60 pogoane orz 40 pogoane mălaiu
30 Ibidem, f. 11. 31 Ibidem, f. 12. 80
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Sat Crângenii 25 pogoane păpuşoi 37 pogoane grâu 40 pogoane secară 46 pogoane orz 40 pogoane fânaţ 20 pogoane imaş 18 locuri grădini Satul Călieni 16 (?) fălci imaş 23 (?) fălci imaş 53 locuri case 53 locuri grădini 2 (?) / 10 (?) păpuşoi în emaş (?) a lui Ion Cărguşu (?)” 32. În fine, nici Ocolul Răcăciuni nu a fost scutit de inundaţii 33; aici „s-au găsit stricăciuni în iarbă şi în popuşoi, dispre năvălirea ploilor şi vinire apilor” 34. Despre toate acestea vorbeşte de la sine documentul intitulat „Vidomostie pentru păne şi iarba ci s-au stricat din pricina vinirii apilor prin acest Ocol – fălci iarbă fălci Numele locurilor unde sunt stricăciuni popuşoi 6 8 Pârâul Scurtei, moşie răzăşască 5 7 Pârâul Cucovii moşie răzăşască 2 3 la Huipeşti , moşie a dum [nealui] Ştefănache 4 Ileftereu 10 pe moşie D [umnealui] medelnicer Dumitraşcu Papadopol din hotarul Pădureni tij în acest hotar, pe parte de moşie a rap [osatului] boiar vistier Petrache Sturza” 35.
32 Ibidem, f. 13. 33 Ibidem, f. 15. 34 Ibidem, f. 16. terenul respective se află la 22 km de Adjud, peste deal de localitatea Cucova. Slobozia Huepeşti, sat care făcea parte, la 1831, din Ocolul Luncii. tij = de asemenea, tot (în limba slavonă). 81
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu La 13 septembrie 1837, Stărostia Putnei a trimis toate aceste date 36 Vistieriei Moldovei, ca urmare a cererii făcute la 9 septembrie 1837 37. Ele sunt grupate în documentul intitulat „Vedomostie de stricăciunea urmată în ţănutul Putnei din vărsarea ploilor 1837” Ocol Răcăciuni 28 pogoane păpuşoi, 6 fălci fânaţ – la sat Scurta 24 ½ pogoane păpuşoi, 5 fălci fânaţ – la satul Cucova 10 ½ pogoane păpuşoi, 5 fălci fânaţ – la Huipeşti (Ştefan Elefterie) 12 pogoane păpuşoi, 2 fălci fânaţ – la Pădureni 10 fălci fânaţ tij în hotar Pădurenilor Ocol Zăbrăuţ 100 pogoane păpuşoi, 60 grâu, 40 secară, 10 ovăz, 10 cânepă, 5 in, 10 hrişcă, 5 fălci fânaţ – La satul Crucea de Sus. 50 pogoane păpuşoi, 30 grâu, 15 săcară, 10 ovăz, 2 fălci fânaţ Ciolăneşti 15 pogoane păpuşoi, 5 grâu, 4 săcară, 6 ovăz, 1 in, 3 fălci fânaţ, Deocheţi 6 pogoane păpuşoi, 3 grâu, 1 in, 3 mălai, 2 fălci fânaţ Repedea 5 pogoane păpuşoi, 2 grâu, 2 săcară, 1 ovăz, 2 cânepă, 1 in, 1 hrişcă, 2 mălai Văsuiul 25 pogoane păpuşoi, 10 grâu, 20 săcară, 20 cânepă, 10 in, 10 hrişcă, 20 fălci fânaţ Rotileşti - 12 pogoane păpuşoi, 36 grâu, 3 săcară, 3 cânepă, 15 fălci fânaţ Vizantea Mănăstirească 100 pogoane păpuşoi, 30 grâu, 20 săcară, 5 orzu, 5 ovăz, 20 fălci fânaţ
35 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 15 / 1832, f. 17. 36 Ibidem, f. 20. 37 Ibidem, f. 19. 82
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Răcoasa 120 pogoane păpuşoi, 10 grâu, 50 săcară, 20 orzu, 10 ovăz, 15 cânepă, 10 in, 5 hrişcă, 3 mălai, 25 fălci fânaţ Moviliţa 45 pogoane păpuşoi, 19 grâu, 27 săcară, 14 cânepă, 5 in, 2 mălaiu, 30 fălci fânaţ Câmpurile 25 pogoane păpuşoi, 18 grâu, 18 săcară, 9 orzu, 5 ovăz, 4 cânepă, 3 in, 3 hrişcă Vizantea Răzăşească Ocolul Vrăncii 1. Voloşcani, 70 pogoane păpuşoi, 14 ½ pogoane grâu, 17 ½ pogoane secară, 15 fălci fânaţ 2. Găurile, 56 pogoane păpuşoi, 35 grâu, 38 ½ secară, 20 fânaţ 3. Negrileşti 87 ½ păpuşoi, 56 grâu, 52 secară, 20 fânaţ i două case 4. Tulnici, cu două morişci; 52 păpuşoi, 28 grâu, 28 secară, 12 fânaţ 5. Hăulişca: 52 păpuşoi, 31 grâu, 17 secară, 31 fânaţ 6. Sat Coza: 3 păpuşoi, 28 grâu, 17 secară, 20 fălci fânaţ 7. Păuleşti cu 5 case date de mal; 52 păpuşoi; 14 grâu, 14 secară, 25 fălci fânaţ 8. Spineşti 77 păpuşoi, 35 grâu, 31 secară, 56 fânaţ 9. Săcătura Văsuiu 45 păpuşoi, 17 grâu, 17 secară, 26 fânaţ 10. Nistoreşti, 59 păpuşoi, 52 grâu, 24 secară, 60 fânaţ 11. Herăstrău 35 păpuşoi, 28 grâu, 17 secară, 20 fânaţ 12. Paltenu 52 păpuşoi, 35 grâu, 17 secară, 20 fânaţ 13. Năruja 70 păpuşoi, 52 grâu, 35 secară, 15 fânaţ 14. Prahuda 66 ½ păpuşoi, 114 grâu, 14 secară, 30 fânaţ 15. Nereju 70 păpuşoi, 35 grâu, 14 secară, 80 fânaţ
i = şi (în limba slavonă). 83
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu 16. Colacu 45 păpuşoi, 39 grâu, 35 secară, 44 fânaţ. 17. Valea Sării, 52 păpuşoi, 38 grâu, 35 secară, 45 fânaţ. 18. Podurile, cu 4 case date de mal, 35 păpuşoi, 31 grâu, 28 secară 19. Săcătură Părosu, 35 păpuşoi, 66 grâu, 17 secară, 26 fălci fânaţ 20. Purcei, 52 păpuşoi, 70 grâu, 17 secară, 40 fânaţ 21. Călimani, 35 păpuşoi, 31 grâu, 31 secară, 28 fânaţ 22. Tichiriş, 52 păpuşoi, 35 grâu, 35 secară, 38 fânaţ 23. Poiana, 84 păpuşoi, 25 grâu, 25 secară, 40 fânaţ 24. Bârseşti cu 10 case date de mal, 70 pogoane păpuşoi, 49 grâu, 17 secară, 100 fălci fânaţ 25. Vidra, 52 păpuşoi, 35 grâu, 35 pogoane secară, 40 fălci fânaţ Ocolul Bilieşti La satul Mirceşti [indescifrabil] 35 pogoane păpuşoi, 80 fălci fânaţ 40 pogoane păpuşoi, 280 fălci fânaţ – Vulturu 60 pogoane păpuşoi, 10 pogoane secară, 10 pogoane mălaiu, 10 fălci fânaţ – Belciugu. 125 fălci fânaţ – Costieni 40 pogoane păpuşoi, 25 grâu, 60 pogoane secară, 60 orz, 40 fălci fânaţ – Slobozia Clucerului. 28 pogoane păpuşoi, 37 grâu, 40 secară, 46 orz, 60 fălci fânaţ – Blehani – cu 18 grădini 3 pogoane păpuşoi, 366 fălci fânaţe Călieni cu 53 case şi 53 grădini” 38. Aşadar, din punct de vedere statistic, situaţia se prezenta astfel: - Ocolul Răcăciuni – 75 pogoane păpuşoi şi 23 fălci fâneţe distruse de ape; - Ocolul Zăbrăuţ – 503 pogoane păpuşoi, 253 de grâu, 199 de secară, 54 de orz, 32 de ovăz, 82 de cânepă, 33 de in, 29 de
38 Ibidem, f. 21 – 23. 84
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare hrişcă, 10 de „mălai” (mei) şi 129 fălci fâneţe, toate afectate de inundaţii; - Ocolul Vrăncii – 659 pogoane păpuşoi, 1.000 de grâu, 634 de secară şi 946 fălci fâneţe compromise; - Ocolul Bilieşti – 403 pogoane păpuşoi, 62 de grâu, 50 secară, 106 de orz, 50 de mălai şi 971 fălci fâneţe. În toamna anului 1861, la 25 octombrie, opt proprietari de mori de pe malul drept al râului Putna au cerut Ministerului Lucrărilor Publice al Moldovei, din Iaşi, să ia unele măsuri de înlăturare a pericolului cauzat de stricăciunile provocate de revărsările repetate ale râului Putna: „Industria de căpitenie a proprietariloru depe malul Putnei, este ace a moriloru, - piste 80 părechi petre de more lucrătore – pe gârla din dreapta râului premenitu înlesnescu trebuinţele unei mulţimi de sate cele mai depărtate şi aprovidionează doue Oraşe, cu tótă făina trebuitóre pentru a loru consumaţie. De doi ani însă în cóce, vărsările succesive a apei Putnei lăsăndu mai cu samă la malul cel din dreapta a râului, au surpatu mare bucăţi de pămăntu, au daramatu case şi au stricatu grădini şi livezi vechi a locuitoriloru, ameninţîndu în sfârşitu a abate cursul apei în gârla moriloru şi a strica acareturi obşteşti folositoare, clădite cu cheltuieli de mii de galbeni, precum şi multe încăperi ale locuitoriloru şi grădini de vărzarie şi de legume ce ei cultivă mai cu osebire. Mijloacele private şi izolate a proprietariloru depe malul Putnei nu pot cu nici un chipu isbuti a întîmpina primejdia comună, dacă Guvernul în parinteasca sa îngrijere pentru interesile ce se generalizază asupra unei cătimi însemnătoare a populaţii ţerei, nu li aru veni în ajutoriu şi nu ar da esistenţa mijloceloru de care dispune pentru folosul obştescu. Spre acestu sfârşitu şi cu acésta legitimă speranţă sub însemnaţii proprietari depe malul Putnei, vinu a ruga pe Onorabilul Consiliu administrativu se bine voiască a lua în consideraţii respectuósele loru reprezentaţii şi a hotărâ măsurile ce va găsi de
85
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu cuviinţă pentru întimpinarea unei primejdii a caria consecvente vor fi nu numai în parte dar şi obştească vătămătore” 39. Abia în ultima zi a anului, Ministerul Lucrărilor Publice a solicitat Prefecturii putnene efectuarea unei anchete şi luarea unor măsuri imediate în vederea rezolvării problemei: „Am onore, Domnule Prefect, a vă comunica în alăturare spre mai bună lămurire o copie de pe o suplică presentată de cătră mai multe proprietăţi de pe malul drept al Putnei, invitându-vă ca în unire cu Dl. Inginer Frunză cătră carele s-a făcut ordinul cuvenit să vă încredinţaţi de pe împrejurările espuse în suplica mencionată, după care veţi bine voi a raporta Ministeriului, care sint localităţile ameninţate, cât ar costa aceste lucrări şi ce parte voescu a lua la acel costu părţile interesate, spre a se pute înainta cuvenitele lucrări” 40. Rezoluţia prefectului Tufelicic (ă) a fost una cât se poate de laconică: „Se va aştepta venire D-lui Frunză” 41. Anul 1865 avea să fie unul dificil pentru focşăneni, din punctul de vedere al inundaţiilor. Despre pericolele ce ameninţau oraşul încă de la începutul anului, din cauza unor canale necurăţate şi a cantităţilor mari de zăpadă nedegajate la timp, vorbeşte de la sine un Proces – verbal întocmit de reprezentanţii Primăriei, la 11 ianuarie 1865: „S-au înfăţoşat la casa comunală câţiva Domni orăşeni ce domiciliază în parte din suburbia Precista, arătându verbal că umedeala ce ecdistă sporind apa pe canalu ce vine pe lângă casele Dumnealor sunt în ameninţare de Inundare precum şi s-au ocadionat în anulu precedent aducându-le simţitoare pagubă. Provenind acesta din cauză că acelu canalu este necurăţit şi plinu de felurite mizării puse chearu de megieşi închit apa neavându scurgere să înprăştie în ogrăzile D-lor petiţionari, precumu despre aceasta s-au informat şi membrii consiliului D. Hagi Gheorghescu, dând încredinţare că dacă nu se va lua măsuri de curăţitu acelui canalu este în adeveru plinu de felurite necurăţenii.
39 Ibidem, dosar nr. 145 / 1861, f. 2 – 2 verso. 40 Ibidem, f. 1. 41 Ibidem. 86
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Prin urmare sub – scrişii membrii în şedinţa ţinută astădi luând în deliberaţie aceasta opinează că spre evitare pe viitoru a pericolului ce se poate face în comună mai ales că cu sosirea timpului de primăvară când să-l topească omătulu. Să se invite grabnicu pe dl. Poliţaiu ca prin măsuri esecutive îndată să se îndatorede pe fie care proprietaru şi megieşi a curăţi partea sa de canalu şi a ridica gheaţa dupe a lui, desfiinţăndu şi ezeturile de zaplazuri ce ecdistă în curmezişulu lui spre a se putea scurge apa şi spre a fi scutiţi de inundare şi pagube ce saru putea aduce locuitorilor” 42. La 12 februarie 1865, Primăria comunica Poliţiei Oraşului Focşani că a luat decizia de a obliga locuitorii „a distupa canalu apii din arminime” 43. Cei care nu doreau să se supună – şi au fost asemenea cazuri – urmau să plătească 3,20 sau 3,40 lei ziua de lucru celor care făceau munca în locul lor 44. La rândul lor, negustorii care-şi aveau prăvăliile în zona Podului de Piatră (a fostului hotar), au destupat şi ei canalul existent, pentru a reduce pagubele 45. La 13 februarie 1865, Poliția era însărcinată de Primărie să se adreseze „acelora ce au astupat canalu scurgerii apei şi a-i da cursul ei tot pe unde au fost menită şi prin acelu vechiu canalu ca să nu sufere vro pagubă dintr-aceasta, căci singuri vor fi răspunzători pentru ori ce inconveniente” 46. Din cauza canalelor înfundate, multe beciuri din oraş au fost inundate 47. Aşa s-a întâmplat, de pildă, pe strada Mălureni din mahalaua Donie; din cauza canalelor nedesfundate la timp, casele aflate în imediata apropiere a lor erau în pericol de a fi inundate 48. La 26 şi 27 februarie 1865, Primăria Oraşului Focşani a cheltuit 3.594 lei cu evacuarea gheţii de pe străzi şi din canale; apele
42 Ibidem, dosar nr. 5 / 1865, f. 1. 43 Ibidem, f. 3. 44 Ibidem, f. 3 – 3 verso. 45 Ibidem, f. 4 – 4 verso. 46 Ibidem, f. 5. 47 Ibidem, f. 6. 48 Ibidem, f. 7. 87
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu s-au putut scurge liniştite prin canale, curăţate şi de „nămolu şi alte necurăţenii” 49. La solicitarea Poliţiei focşănene, la începutul lunii martie a anului 1865, Subprefectura Plasei Gârlele a asigurat cei „320 palmari şi 60 cari de s-au îndreptatu apa pe canul gârlei de la Floreşti până în oraş spre Câcaina, tăindu-să şi scoţindu-să geaţa, cu palmari şi cu carâle s-au astupatu cu gunoaie malul pe unde âlu rupsăsă apa” 50. Lucrătorii, care au fost plătiţi de Primărie cu 282.178 lei, au spart gheaţa şi au oprit apa ce invada oraşul pe Uliţa Mare şi în două suburbii: Armeană şi Tăbăcari 51. Au fost şi cazuri în care apa a fost evacuată cu mare greutate din curţile inundate, acestea fiind sub nivelul străzilor dotate cu canale; în opinia proprietarilor aflaţi într-o asemenea situaţie, se impunea amenajarea unor noi canale, care să preia apa acumulată 52. În primăvara acestui an, apa Milcovului, venită cu debit mare şi mâloasă dinspre Pânticeşti – unde a afectat peste 20 de gospodării 53 - a inundat oraşul Focşani, după cum rezultă dintr-un Raport înaintat Prefecturii putnene de către Primărie, la 19 martie 1865: „canalul ce este tras din vechime din râul Milcov, din satul Pânticeştii, de unde vine apa pe canalurile curgătoare din acea comună, în viitor cea mare a Milcovului din ploea ce au urmatu la 16 a corentei şi mai toată noaptea şi din topirea dăpedii de la munte, au datu apa şi peste acel canal şi a venitu cu furie pe canalurile din oraş, până ce a debordat peste dânsile neavându mai nimic maluri şi a facut inundaţii prin curţile casilor de pe lângă densile, ce a fost mai jos şi beciuri. Pentru care pe de o parte am îndatorat pe Inginer ca îndată să formezi un proectu şi devizu pentru stavilarea pe viitor a debordarii apei Milcovului peste acel canal în viiturile sale mari la vreme de ploi în gura sa, primăvara toamna şi chiar vara şi va scădea apa, să se
49 Ibidem, f. 27. 50 Ibidem, f. 8. 51 Ibidem, f. 8 verso – 10. 52 Ibidem, f. 13 – 13 verso. 53 Cezar Cherciu, Focşanii. – O istorie în date şi mărturii (sec. XVI – 1950), Editura Andrew, Focşani, 2010, p. 177. 88
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare agraveze lucrarea cuvenită, pentru de a fi ferit oraşul de aseminea vatamari de inundaţia. Iar pe de alta fiindu că timpul să vedi pornit tot spre ploae, care de câteva ore iaraş a începutu a ploua. Şi temondu-mă ca nu cumva iaraş să vie Milcovul mare şi să debordezi apa peste acel canal tras dintransul în oraş, ca să mai facă încă inundaţiea de eri, Am socotit de neaparata trebuinţa ca pana se va putea pune în lucrare proectul ce-l pregăteşte inginerul, provizor să se facă acolo la acel canalu o ezătură cu taraşi de lemnu, bolovani şi [indescifrabil], spre a să putea înlătura orice rău ar mai putea produce în acestu timpu oraşului, cu plata din casa comunală, pentru care nu lipsescu a vă comunica de urgenţă Dv., rugându-vă că dacă veţi adera la opiniea subscrisului să puneţi de îndată îndatorire D. Subprefectu ca să ea cele mai eficace măsuri a esecuta o asemine dispoziţie şi cătă cheltueala va face cu această operaţii, va ţine contu cu acte justificative. Şi se va răspunde îndată de către comună” 54. Între timp, Ministerul din Întru a admis ca Prefectura putneană să instituie o Comisie care să deschidă listă de subscripţie pentru ajutorarea celor afectaţi de aceste inundaţii 55. Însoţit de poliţaiul oraşului, primarul focşănean s-a deplasat la Milcov, la 23 martie 1865, să controleze lucrările de realizare a unui canal şi a unei iezături, care să salveze oraşul de inundaţie: „Mai în susu decatu acestu canalu spre dealu sau spre Odobeşti între comuna Păţeşti şi Pânticeşti sau Slobozia Vidraşcu dinu viitura mare a apei Milcovului s-au mancatu şi dărămatu malul Milcovului în vreo [indescifrabil] stănjăni, de o dată după arătari chear a mai multor locuitori ce ni s-au presentatu acolea dupe sosirea noastră, această dărămătură sau măncătură de malu este spre o vâlcică. A mai rămasu ca doi stânjăni de locul ce slujeşte de malu şi istovită a apei Milcovului acest pămăntu fragedu mălăeşu nisipu şi pămăntu negru măniceosu care la o viitură, multu două de apă mare şi înfuriită că acumu potu dici cu încredinţare că nu va mai ecsista acelu micu malu
54 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 5 / 1865, f. 15 – 15 verso. 55 Ibidem, f. 17. 89
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu şi apa Milcovului îşi schimbă cursulu pe acolu şi intră deadreptu în oraşu nostru şi nu ştiu ce s-ar mai putea întâmpla; şi dacă mă găsescu datoru acea ce am văzutu şi potu dici că am şi constatatu în faţa locului a comunica cu grăbiri Domniei Voastre rugându-vă a consedera de urgenţă un aşa cadu să binivoiţi a lua dispoziţiile necesari mai din vremi pentru o deaproapi constatori în faţa locului prin oamini ecsperinţi ce veţi ceri de la înnaltu guvern şi a se pune la cale remediul cel mai nemeritu ca să poată fi scutită comuna de vreo înspăimântătoare inundaţie şi poate chiar de o cotropire serioasă de apă căci lăsăndu-se aşa cum se găseşti acela mal al Milcovului, pe cari mal mai susu al descriu, nu potu garanta că la a doua sau la a trea viitură mare a apei va fi apăratu oraşu; de a nu avea cursul apei Milcovului prin trănsul şi atunci ori ce măsuri se voru lua cătu de serioase şi de puternici ar fi, voru rămăne fără nici un succesu, totu într-o vreme, d-le Prefectu. Iarăşi vă mai privin că această lucrare ceri o grabnică soluţionari prin oameni competinţi ci viţi ceri o grabnică soluţionari prin oameni competenţi ci viţi ceri a să trimiti aici în faţa locului pentru studiere şi mijlocu de bani cu care s-ar putea esecuta în urmă cele ce se va presenta pentru abateri apei din parti despre Focşani şi în ceilaltă parti despre munţi cu cari modu numai vom fi siguri de vreo primejdii. D-deu ferească pentru ca în lucrarea aceasta să prevedi o trebuinţă de o sumă mari de bani cum şi de un număr însemnatu de braţe” 56. Prefectura Judeţului Putna anunţa Primăria, la 29 martie 1865, că mai mulţi focşăneni solicitau închiderea canalului Cacaina, pentru a nu fi inundaţi. Autorităţile locale le cereau solicitanţilor să dea o mână de ajutor la efecturarea lucrărilor 57. La rândul ei, Primăria focşăneană informa Prefectura, la 31 martie 1865, despre lucrările făcute, recunoscând însă că acestea erau insuficiente: „atâta mai înainte cătu şi în urma venirei apei dinu oraşu amu luatu cu energie măsuri cu putinţă ce-a permisu.
56 Ibidem, f. 19 – 20. 57 Ibidem, f. 22 – 23. 90
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Şi au fost ezeturi şi şanţuri improvizati cu cari au pusu stavilă apei de a mai înnăvăli în comună şi după care s-au şi popritu răul chiar de atunci. Iar mai statornicu pentru canalul ci s-au trasu din apa Milcovului în oraşu am priimitu planul şi divizul cuvenitu de la D-lu arhitectu al comuni de a se face o stavilă pentru apararea oraşului în viitura mari a apei şi cari s-au scosu în licitaţie faceri lui cătu pentru alălantu cadu, adică temiri de a nu se manca malul Milcovului la nişte viituri mari ca cele ce acumu amu arătatu Dv. prin adresa Nr. 0 675 toată împrejurare şi răul ce s-ar aduce comunei şi aşteptu cuvenite puneri la cale din partea Dv.” 58. În luna aprilie a aceluiaşi an, autorităţile locale au luat decizie de a se face o iezătură pe raza comunei Pânticeşti. Era însă o problemă: gârla ce se formează din Milcov şi să desparte în două era foarte îngustă şi nu se putea curăţa, cetăţenii din zonă fiind expuşi la inundaţii. În aceste condiţii, traseul acesteia trebuia schimbat, cel vechi urmând a fi astupat 59. O lună mai târziu, s-au săpat în oraş noi gârle în vederea scurgerii apelor, unde lipseau şi era nevoie de ele 60. În august, Primăria focşăneană a cheltuit 1.362 lei pentru „stăvilarul la canalul înfiinţat din nou în marginea oraşului despre Orbeni” 61. La acea dată, erau finalizate lucrările la gârla trasă din Putna, autorităţile oraşului dispunând ca aceasta din urmă să fie păzită cât mai bine 62. Prin intermediul Prefecturii, Primăria Oraşului Focşani a deschis un credit de 20.552 lei pentru „lucrarea ce urmează a se face spre prevenirea unei noi inundaţii de către comună ce poate să se facă prin revărsarea Milcovului drept Comuna Pânticeştii, de a se face aceasta în regie” 63. Practic, se schimba cursul Milcovului 64.
58 Ibidem, f. 25 – 26 verso. 59 Ibidem, f. 32 – 33. 60 Ibidem, f. 58. 61 Ibidem, f. 84. 62 Ibidem, f. 86. 63 Ibidem, f. 94. 91
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu Gârlele din oraş puse în legătură cu Putna şi Milcovul aveau însă un mare incovenient: adâncimea lor mică le făcea insuficiente nu doar la inundaţii, ci şi la ploi 65. În perioada următoare, gârlele din oraş, cu lungimi care depăşeau 1.500 stânjeni 66, au fost curăţate de nămol 67 şi moloz 68. Una din ele se afla pe strada Odobeşti 69, alta la Podul de Peatră 70, urmând Cacaina 71, cea de la Mănăstirea „Profetul Samoil” (inclusiv Spitalul) 72, cele din „suburbia gregoriană” 73, mahalaua Hanamoglu 74 şi suburbia Precista 75. În multe cazuri, autorităţile locale au fost ajutate de proprietarii din zonă, cu braţele şi căruţele, primind bani pentru munca prestată 76. În iarna aceluiaşi an, situaţia lucrărilor lăsa din nou de dorit, din cauza faptului că locuitorii nu le întreţineau corespunzător. La 1 decembrie 1865, Primăria înainta unui subordonat o dispoziţie care făcea referire tocmai la această regretabilă realitate: „Primăria s- a încredinţat că mulţi proprietari după marginea gârlelor curgătoare prin această comună ce s-a canalizat din nou anulu curentu, au făcutu mai multe ezături pe dânsile şi din cauza aceloru edaturi au ajuns a deveni canalurile iarăşi la mălire, precum şi apa este aproape a vărsa peste maluri în urma edaturilor, neavând unde să scurge. Asemine urmare fiind în toate felurile vătămătoare comunii Subsemnatul vine a vă ruga cu onoare pe Dvs. să binevoiţi a priimi însărcinare pentru binele comunii ca să mergeţi împreună cu un
64 Ibidem, f. 99, 104. 65 Ibidem, f. 100. 66 Ibidem, f. 147. 67 Ibidem, f. 113. 68 Ibidem, f. 142. 69 Ibidem, f. 104. 70 Ibidem, f. 113. 71 Ibidem, f. 142. 72 Ibidem, f. 130. 73 Ibidem, f. 151. 74 Ibidem, f. 153. 75 Ibidem, f. 155. 76 Ibidem, f. 113. 92
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare agentu poliţienescu a inspecta amândoi aceste canaluri dintr-un capăt până la altul şi unde veţi găsi aseminea ezaturi să le desfiinţaţi îndată, arătăndu aceloru Domni proprietari că în viitoru nu mai sunt liberaţi a aduce aseminea obstacole scurgerea apei pe canal, din care să poată iarăşi mâli şi a face şi alte vătămări, căci vor fi la o a doua urmare supuşi la toate cheltuelile pentru destuparea lui, cum şi la amendă” 77. Câţiva ani mai târziu, în primăvara anului 1872, acumulările de apă în pânza freatică – succesive şi importante cantitativ – au dus la producerea unor fenomene geologice fără precedent în Vrancea. Mărturie în acest sens este Adresa înaintată Prefecturii putnene, la 23 martie 1872, de către Subprefectura Plasei Gârlele: „Dl. Primar al Comunei Ireşti prin referatul N 140, îmi comunică că de la 10 ale curentei până la 16, crăpând pământul în vârful dealului, deasupră cătunei Şerbeştii, s-au deschisu un izvor de apă limpide curgându în grosimi ca gura unui cofer care scurgându-se în crăpăturile pământului, au provocatu a se surpa o întindere ca la 300 pogoane, asupra locuinţelor locuitorilor din acea cătună cu copacii ce erau pe elu, din cari doă case deja sintu acoperite cu totul de pămîntulu, iar alte 24 sintu ameninţate. Vă supunu casul şi totu odată vă rogu că aşa precumu aciastă întindere de pămintu au fostu trecută la plata impositului fonciar, caci era locu de agricultură, se binevoiţi a face de a se scădea” 78. Ca urmare a sarcinilor primite, acelaşi funcţionar revenea cu precizări suplimentare asupra regimului juridic al terenului impracticabil: „Am constatatu că regimul asupra terenului surpatu nu este din acela datu foştiloru clăcaşi în puterea legii rurale, ci este rezăşeasca alu mai multor locuitori din cotuna Şerbeştii, precum şi dările care se plătesc statului nu se plătescu în totalu ci în parte de fiecare răzăşu după câtime ce posedă” 79. Deplasându-se la faţa locului pentru a evalua situaţia existentă, inginerul şef al judeţului aducea la cunoştinţa Prefecturii
77 Ibidem, f. 157 – 157 verso. 78 Ibidem, dosar nr. 25 / 1872, f. 46 – 46 verso. 79 Ibidem, f. 165 – 166. 93
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu următoarele: „…am honore a vă supune la cunoştinţă, pericolu tristu şi îngroditoru ce ameninţa în fiecare momentu pe locuitori din această Cătună. Precumu este şciutu la vreme de secetă mare, pămăntulu, fie şesu fie munte crapă în dungi prelungite; aceste la vreme ploioasă absorbu apa şi facu pământulu moale. Cătuna Şerbeşti este situată suptu unu dealu de o înălţime ca de 300 metri, la vârfulu acestui şi pe marginea lui la o distanţă ca de 15 metri s-a formatu o asemine crăpătura din anulu trecutu în lungime ca de 450 m. Munţii în general au isvoare în sânulu lor, care stau în contactu cu apele curgătoare cam apropiate şi au cursulu loru in sinulu prin vinele ce a formatu natura. Examinându composiţiunea acestui terenu am găsitu o parte pămăntu galbenu, o parte pietrişu măruntu, o parte năsipu şi o parte într-o adâncime de 3,00 m straturile de cretă. Apă furăndu-se în crăpături formate de secetă mare a muiatu composiţiunea şi fiindu că declivitatea muntelui în proporţiune cu piciorulu lui a fost prea mare, pămăntulu suferă de apa prin greutatea lui s-a lăsatu mai josu şi a întreruptu vinele isvoriloru aflate in sinulu acestui dealu care negăsindu alte scurgeri s-a revărsatu în toate crăpăturile pe unde a pututu să-şi găsească locu, a ajiunsu şi la straturile ce a conţinutu substanţe gazoase şi prin compresiune a cauzatu explosie căci unde a fost mai ’nainte valle s-a făcutu dealu avăndu surfaţa cu totulu sfărmată. Miile de bucăţi de pămăntu unele stau mai josu, unele mai susu, după puterea gaseloru in interiorulu acestui terenu, care prin compresiune loru a formatu aceste desfigurări a pămăntului. Pericolu celu mare este acumu ’nainte, căci apa de la isvoare ce prin isolare terenului a devenitu la surfaţă, n-are altă scurgire decătu totu in aceste nenumerate crăpături pe care a şi resbitu şi a formatu pe locuri de la vale muntelui mici locuri care umflăndu-se revarsă de acolo apă în crăpăturile mai de la vale şi ameninţă de a se lăsa întregulu munte asupra acestei cătune.
94
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Dle Prefect, din această desluşire ce v-o descriu resultă unu pericolu evidentu. Concursulu ce putemu da acestoru locuitorii nenorociţi este seriosulu Dniei Voastre ordinu ce veţi da cătu mai urgentu D-lui Subprefect respectivu de a luoa toţi oamenii acelui cătunu şi alţi din comunele învecinate pentru a canalisa isvoarele, căci numai prin această măsură se poate înlătura pericolulu ce în totu momentulu ameninţă nu numai proprietăţile locuitoriloru, daru chiar şi viaţa loru” 80. Informând, o zi mai târziu, Ministerul Lucrărilor Publice în legătură cu cele întâmplate, Prefectura făcea următoarea menţiune: „Rugându-vă să bine voiţi ca de urgenţă să trimiteţi un naturalist spre a ecsamina acestu evenimentu şi a ne arăta măsurile ce suntu de luatu spre evitarea pericolului ce ameninţă locuinţile şi viaţa locuitoriloru” 81. Drept urmare, inginerul Condescu, inspectorul salinelor din întreaga ţară, a fost delegat „a merge la locul erupţiunii apelor unde ecsaminăndu-i evenimentul sě dea měsurile posibile pentru evitarea pericolului ce ameninţia pe locuitorii Comunelor vecine” 82. Raportul inspectorului Condescu, amplu şi riguros întocmit, avea următorul cuprins: „Domnule Ministru, Fiind onoratu cu însărcinarea D. Voastre de a merge la cotuna Şerbeştii plasa Gârlele Judeţul Putna spre a studiea evenimentulu geologicu ce a deterioratu mai multe pământuri şi a surpatu câteva locuinți, mergându în acea localitate am constatatu următoarele: Pe coasta muntelui ce se întinde de-a lungulu plasei Gârlele pe malulu stângu al râului Putna am observatu mai multe dislocaţiuni de pământuri de-asupra Sateloru Ireşti, Şerbeşti şi Cucuieţi. Mai toate aceste dislocaţiuni s-au produsu în modul următor: Mişcarea pământurilor începea generalminte din părţile superioare unde se află o ridicătura succedata de o vâlcică. Apele ce se găsesc în vâlcică [indescifrabil] umplută cu fugitura [indescifrabil]
80 Ibidem, f. 54 – 55. 81 Ibidem, f. 56. 82 Ibidem, f. 59. 95
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu se ridicau la nivelu mai înaltu şi-şi strămutau locul în alte părţi. Parte din isvoarele superioare dispăreau şi desvălirea pământului făcea visibile alte isvoare noue. Arborii dempreună cu toată vegetaţiunea despăreau cu totul sub pamanturi dar panta [indescifrabil] era destul de repede spre a permite masei să se rostogolească. Suntu înse locuri în care se observă arbori duşi câte la o distanţia de 60 până la 110 metri de loculu unde erau mai nainte fără ca ei să fi fostu resturnaţi. Aceasta provine de acolo ca panta fiind mică, pământul alunecă fără a se resturna în acestu casu şi că păturile suprafeţei suntu mici. În ambile casurile direcţiunile crăpăturiloru suntu perpendicular direcţiunei de dislocaţiune. În unele locuri s-a formatu un feliu de amfiteatru în fugitura pământuriloru părţile superioare acoperind succesiv părţile inferioare. În aceste fugituri mai multe drumuri de comunicaţiune ce erau pe coasta muntelui au fostu deplasate şi întrerupte în mai multe părţi. De asemine, dintre răpile ce erau formate de corosiunea apeloru parte au dispărutu prin strângerea pământurilor malurilor lor. În alte locuri se observă numai câte o bulbucătură de pamantu isolatu acoperitu de crăpături în toate direcţiunile. Astfeliu de ridicaturi înse corespundu la prăbuşituri mai multe şi mai depărtate. Cum însemnate dislocaţiuni s-au făcut pe la finitulu lu Februariu şi începutul lui Martie anul curentu. Pe aceste le citezu începându lungului muntelui de la Nordu spre Sudu. Partea satului Ireştii 1. La locul numitu fundul rupturilor s-a deteriorat aproximativu 6 fălci dintre care 5 fălci arătură şi o falcă de fânaţu. 2. Parte din dealulu numitu cărbune în întindere aproximativu de 8 fălci pe care se afla imaşu pădure şi vro 400 pomi roditori. 3. În vecinătatea acestui loc vro 6 fălci imaşu.
96
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare 4. În valea Leiştilor (?) vro 10 fălci imaşu. 5. Partea Leţcanilor vro 14 fălci 6. Partea Pietrosu vro 12 fălci 7. Partea Dobândarei vro 4 fălci 8. Valea Paraginei vro 14 fălci. 9. Valea Bătrânu Coman 12 fălci 10. Partea dealului numitu hotarul Şerbeştilor. Această dislocaţiune e cea mai mare dintre toate. Cele 3 părţi ale sale, Merişoru, Maracinea Mare şi Poiana cu vişini formau o suprafacia aproximativa de 60 fălci ce cuprindeau imaşuri şi pometuri. Toata aceasta suprafacia a fost deteriorată. Asemine s-au sfărmat trei case şi o căsoaie pe pivniţa din satul Şerbeştii care se aflau sub poalele dealului. III. Cotuna Cucuieţii. 11 – 14 falci imaşu. Asemenia pe partea cealaltă a [indescifrabil] despre apa numită Şuşiţia s-a deterioratu 10 falci cuprinsindu fânaţiu şi pădure. După calcule aprocsimative toate aceste dislocaţiuni de terenuri efectuate în anulu acesta a causatu o pagubă de 30.000 franci. Causele catastrofei Esaminând cu toată atenţiunea circumstanţiele în care s-a produs această catastrofă m-am convins că ea nu poate fi atribuită nici cum gazuriloru provocate de un isvoru foarte mare, care trecându la adâncimi prin 4 specii de pământuri ajungându la cretă prin compresiune a produsu esplosiuni. Irupţiuni gazoase cu esplosiuni şi râdicări de pamanturi n-ar fi nimicu mai puţinu decâtu simtomele deschiderei cellu allu unui vulcanu glodosu (Salzes). La fenomenul nostru nu se observă nici degajarea de gazuri inflamabile nici nimicu care să ne facă a presupune esistinţa de esplosiuni. Abisearile pământuriloru au fostu efectuate cu foarte mică repejiune.
97
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu La locurile dislocaţiunilor se observă stratificaţiunile, de susu în josu în următoarea serei pământuri permeabili şi pământuri deleabile prin acţiunea apelor şi pământuri impermeabile. Aceste pământuri sedementare suntu argiloase. Apele din isvoare, din ploi, din zăpezi, străbătând în stratificaţiunile argiloase moaie pământurile într-atâta încâtu masele nu pot să să susţie pe panta ce avea până atunci. Apele ajungând la argilele impermeabile prin stagnaţiunea lor efectuează [indescifrabil] … . Argilele impermeabile suntu lunecoase şi pe coastele muntelui în cestiune formează diferite înclinaţiuni care variază până la 86 0. Pătura fluidă formată d’asupra acestoru argile nu poate oferi nici o stabilitate. Pământurile superioare lor în acestu casu suntu silite a se mişca cedăndu fondului (?) lor. Pătura fluidă la rândul său prin apăsarea ce i se face cată a-şi deschide un drum făcăndu rădicături iar părţile unde suprafaţia pamentului o fereşte mai pucina ecsistanţia. Faţă cum se pot esplica în toate dislocaţiunile de pămănturi ce amu enumeratu la începutulu acestui raportu din aceasta cause se potu produce totu felulu de probuşeturi, de înălţări, de Sfărămari de construcţiuni, de irupţiuni, de gloduri, de strămători (?) de ape, de formare de totu felulu de crăpături şi râpe etc. Analele evenimentelor geologice nu lipsesc de a înregistra mai multe catastrofe de genul acesta, efectuate pe o scară mult mai întinsă şi că n-au pututu fi atribuite de câtu causei acţiunei apeloru asupra argileloru şi pământurilor văroase deleabile (?) [indescifrabil] dislocaţiunile noastre de pămăntu de la comuna Ireşti, cum este după cum am arătatu pe coasta muntelui în direcţiunea satului Şerbeştii. Mişcarea pămăntului în acestu locu a duratu vro patru dile şi s-a înaintatu cătră satu aprocsimativu 40 metri, prin urmare o vitezia cu totul neînsemnătoare, mai pucin de jumătate metru pe oră. Între celelalte dislocaţiuni, mişcările de cufundare şi de înălţare a fostu încă şi mai pucinu repezi, unele de abia potu conta un metru în 24 oare.
98
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Locuitorii din Şerbeşti au auzitu mai întăiu câteva sgomote causate prin frecarea pămănturiloru şi căderea arborilor, pe urmă au început a renasce (?) mişcările de prăbuşituri şi rădicaturi precumu şi înaintarea dealului punăndu semne de observat. Deşi pământurile s-au opritu pentru moment în calea loru, nu se poate însě previde o durată lungă satului Şerbeşci. Cu toate acestea fortificaţiunile trebuitoare pentru a asigura stabilitatea dealului vor necesita cheltueli enorme, însutit poate mai mare decâtu pagubele ce s-ar cauza. Locuitorii ameninţaţi înţeleg aceasta şi ei ar fi mulţumiţi ca guvernul să-i scutească macar de impositele ce se iea pe pământurile deteriorate, care pentru un timpu foarte îndelungatu nu le pot servi la nici o trebuinţă. Timpulu disgheţiului şi ploile trebue să facă pe locuitori a fi băgători de seamă. Mica repejiune cu care se producu mişcarile de înaintare a pamanturiloru poate să le dea timpu a scapa parte din mobilele ameninţate. Câtu despre pămănturi a caroru suprafaţa remane plina de crepaturi şi răsturnarea de tot felulu, ele nu vor putea fi utilisate decâtu numai dupa mai mulţi ani dacă ploile vor putea lucra la nivelarea şi [indescifrabil] lor fără a putea provoca noui dislocaţiuni” 83. Comentând alarmantul Raport, Prefectura concluziona, la 27 august 1872: „Din constatarea făcută de Inginerul minelor rezultă că satul Şerbeşti este ameninţat a fi îngropat de pămănturile, care alunecă din munte şi că locuitori nu se potu folosi de acele pământuri pentru mulţi ani” 84. În acelaşi an, la 14 şi 19 iulie, Siretul a produs inundaţii în Plasa Răcăciuni. Astfel, la Orbeni de Jos au fost inundate 14 pogoane de fâneţe, paguba fiind estimată la 3.504 lei. La Orbeni de Sus, apele au înghiţit 2 pogoane cu semănături şi 25 fălci fâneţe, pierderile fiind de 18.649 lei. La Burcioaia, ploile căzute în zilele de 1, 2, 15 şi 18 iulie 1872, au făcut o victimă, distrugând două case, patru vite,
83 Ibidem, f. 107 – 110 verso. 84 Ibidem, f. 104 – 104 verso. 99
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu patru pogoane grădini, 26 pogoane semănături şi tot atâtea cu fâneţe, contravaloarea lor fiind de 9.548 lei 85. Subprefectura Plasei Vrancea înştiinţa Prefectura Judeţului Putna, la 3 martie 1876, că localităţile Reghiu şi Odobeşti erau izolate din cauza pâraielor Reghiu şi Milcov, fiind compromise terenurile cultivate cu porumb din acea zonă 86. Peste numai şase zile, râul Siret s-a revărsat din nou peste pământurile putnene, după cum rezultă din Adresa trimisă Prefecturii de către Subprefectura Plasei Bilieşti, la 17 iunie 1876: „Primarii Comunelor Târgu Nămoloasa, Balta Raţii, Suraea, Vulturu şi Călienii prin raporturile nr 0 920, 633, 741, 553 şi 498 îmi comunică că în ziua de 9 corentu cu ocaziunea ploilor urmate au debordatu râul Siretului încătu au inundatu teritoriul comunei Târgul Nămoloasa, unde au produsu mari pagube locuitorilor, nu mai puţin şi emaşul vitilor s-au mălitu cu desăvârşire, rămăindu vitile locuitoriloru fără nutrimentu şi astu felu s-a şi formatu un tablou de numile şi pronumile a parte de locuitorii ce a suferitu inundaţii şi care astădi se găsescu lipsiţi de orice mijloaci a ecsistenţei, pe teritoriulu Balta Raţii au ruptu parte din ezăturile ce erau făcute din susulu secţiune Făurei şi materialulu l-au luatu apa; pagube în semănături nu s-au prea făcut; pe teritoriul comunei Suraea 74 fălci sămănătură de porumbu şi 214 fălci fâneţe după proprietatea arendaşului Alecu Christodorescu. Sperăm a se îndrepta pe acel teritoriu. Pe teritoriul comunei Vulturu 100 fălci făneţu după proprietatea D-lui P. Avramoviciu, 20 fălci emaşu şi 3 fălci cuhalm a ţeranilor din Secţia Vadu Roşcăi şi pe teritoriul comunei Călieni 6 fălci vii, 4 fălci popuşoi, 10 fălci emaşu şi 12 fălci orzu a ţeraniloru” 87. Situaţia fiind dezastruoasă, Prefectura a raportat Ministerului de Interne, la 17 iunie 1876, următoarele: „Am fost la Nămoloasa, plasa Bilieşti, 6.000 fălci inundate Siret, 60 de case ale locuitorilor asemenea. Vitele stau aproape fără păşuni mai multe sute familii sunt aruncate în miseria. Am dat ordinu primarului ca, prin ajutorul
85 Ibidem, f. 155 verso – 156. 86 Ibidem, dosar nr. 14 / 1876, f. 5. 87 Ibidem, f. 7 - 7 verso. 100
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare oamenilor de bine să micşoreze cât se va putea suferinţele. Însă contra acestei nenorociri trebuesc remedii mai mari. Imposibil acum a veni în Consiliul Judeţean în ajutorul inundaţilor. Rog bine - voiţi a face ca să putem ca câtuşi de puţin a ajuta pe acei mulţi nenorociţi” 88. În cursul aceleiaşi luni, Primăria Comunei Târgu Nămoloasa trimitea Prefecturii „Listă de numerul locuitorilor inundaţi cu desăvârşire şi care nu mai au cu ce îşi susţine hrana” 89. Celor 172 de persoane, inundaţiile le-au distrus 465,6 fălci orz şi porumb, 147,20 fălci fâneţe şi 238,32 fălci imaş 90. Cu alte cuvinte, „s-au constatat că toate arăturile şi fânaţurile lor sunt inundate. Astfel că nu mai au nici un mijloc de întreţinire, ear cei lalte sumă de arături şi fâneaţă inundate sunt atât a locuitorilor care nu mai au mijloace de întreţinere, cât şi a arendaşilor D-lor Fraţi Werone şi Gg. Gradişcianu. Încât privesce inse despre islazul vitelor este cu desăvârşire inundat a locuitorilor din cătunile Nămoloasa, Cluceru (?) şi Blehani” 91. În condiţiile în care ministerul nu a luat nicio măsură în sprijinul locuitorilor afectaţi atât de puternic de inundaţii, 82 de persoane din Nămoloasa Târg au înaintat Prefecturii putnene, la 4 iulie 1876, următorul Memoriu: „La 9 a lunei Iuniu expiratu cu ocasia ploilor ce necontenitu au urmatu, debordându râul Siretu, ne-au inundatu toate arăturile şi semănăturile ce avem făcute, precum nu mai puţin şi islazul vitelor, ast-felu că nu ne-au rămasu ne inundatu nimicu din arături sau fâneţuri. Dacă, Domnule Prefectu, nu ne-au scăpatu nimicu de la acest flagel, este adevărat că noi în anul acesta am căutat a părăsi alte locuri de arături pe unde erau îngropate locustele şi astfelu am preferatu se mai rupem chiar şi din islazul vitelor şi ne-am făcutu toate arăturile departe de pământu ce avem dupe legea rurală şi pe
88 Ibidem, f. 6. 89 Ibidem, f. 9. 90 Ibidem, f. 9 – 11 verso. 91 Ibidem, f. 11 verso – 12. 101
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu parte din moşia Nămoloasa de unde luoaserăm locuri cu dijmă şi erau ferite de locuste, înse nenorocirea ne-au urmatu pasu cu pasu, căci au fugitu de locuste şi ne-au sositu altu flagelu multu mai mare dela care nu am pututu scapa nimicu absolutu. De atunci dar, Domnule Prefect, am căutatu şi căutăm să muncim pe la diferite persoane cu palmele, numai a ne susţinea grelile familii ce avem, asemenea fiindu datori cu munci agricole către diferiţi proprietari şi arendaşi am căutatu earăşi să ne îndeplinim acele angajamente care dacă le-am părăsi câtuşi de puţin, am fi expuşi şi la alte daune. Pe lângă toate aceste greutăţi ce ne apasă, Dle Prefect, acum ne vedem urmăriţi de către Dl. Perceptor localu ca să aquităm dările din contribuţiuni fiscale, precum: personal, şosele, zecimi judeţiene şi comunale, rescumperarea clăcei şi a dijmei şi prestaţiunea drumurilor judeţiene pe trimestrul Apriliu din urmă, pe care nu l-am aquitatu pănă acuma, adestăndu şi noi ca să adunăm din recolta ce avem pe câmpu, mai cu osebire a orzului, care nu putea înlesni mai înainte de toate să ne plătim şi noi atâtu dările fiscale câtu şi alte datorii ce mai avem pe la alte persoane care ne-au înlesnitu la cultivarea pământurilor şi căndu era gata această recoltă a ne ajuta, călcându-ne astă nenorocire, am remasu absolutu lipsiţi de orice mijlocu materialu, încătu Dle Prefectu deşi ni s-a aplicatu legea de urmărire de către Dlu Preceptor. Dar că toate astea ca să ne înplinească pentru despăgubirea Statului, a judeţului şi a comunei, căci nu pot găsi la noi alt de câtu câte un aşternutu ce avem prin case şi la puţini câte o vacă, care apoi dacă ni s-ar urmări şi acestea, atunci rămâindu şi fără adepostirea copiilor, preferăm mai bine o moarte grabnică ca ast-felu să nu mai suferim pe drumuri. În faţa acestora dar, văzându că nu mai avem altă speranţă, venim prin aceasta a vă ruga pe Dvs., Dle Prefect, ca părinte al Judeţului, ca să bine voiţi a interveni prin Dl. Ministru de Interne să fim dispensaţi de plata dărilor fiscale, judeţiene şi comunale pe trimestrul de Aprilie şi Iulie în care timpu nu putem dispune de nici un [ban].
102
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare Comptăm, Dle Prefectu, ca Dvoastră, fiindu [indescifrabil] soarta noastră, veţi stărui să putem fi uşuraţi de asemenea sarcină pe care nu o mai putem suporta” 92. Mărturisind că „Singur la faţa locului am văzut nenorocirea locuitorilor” 93 şi „mizeria în care se află acei locuitori ajunşi muritori de foame” 94, prefectul cere, „în interesul umanităţii” 95, ajutorarea năpăstuiţilor atât Ministerului Finanţelor, la 6 iulie 1876, cât şi Ministerului de Interne: „Rog bine voiţi a autoriza pentru ajutorul inundaţilor subscripţiune publică în acest judeţ. Nenorociţii din Nămoloasa rămaşi pe drumuri în urgentă necesitate de sprijinul şi îngrijirea noastră. Vor fi recunoscători guvernului care le întinde o mână binevoitoare” 96. Analizând situaţia, la 13 iulie 1876, Ministerul Finanţelor se adresa Prefecturii putnene în următorii termeni: „Văzând cele coprinse în telegrama Dv. sub nr 0 7.315 am onoare a vă răspunde ca să stăruiţi la Onor Ministerul de Interne se supune d’acolo cuvenitul proect de lege adunărei [deputaţilor], după elementele ce-i sunt trimise” 97. Conformându-se, Prefectura s-a adresat acestui minister, susţinând cauza locuitorilor din Nămoloasa „atât de încercaţi şi parte chiar ruinaţi de inundaţiunile Siretului. Iar oamenii merită solicitudinea Domniei Voastre şi bună voinţa Camerii legiuitoare” 98. Şi anul 1877 a fost unul cu probleme din acest punct de vedere. Astfel, la 15 martie 1877, apele mari ale Putnei au deteriorat podul de la Mirceşti, circulaţia fiind întreruptă 99. Două zile mai târziu, Siretul învolburat a scos din uz podul de la Furceni 100.
92 Ibidem, f. 12 – 14. 93 Ibidem, f. 16. 94 Ibidem, f. 15. 95 Ibidem, f. 16. 96 Ibidem, f. 17. 97 Ibidem, f. 20. 98 Ibidem, f. 21. 99 Ibidem, dosar nr. 32 / 1877, f. 7. 100 Ibidem, f. 9. 103
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu La rândul său, Trotuşul, la finele lunii aprilie, având un debit mult peste limitele normale, a fost pe punctul de a întrerupe circulaţia pe traseul Urecheşti – Târgu Ocna 101. Podul de fier aflat pe raza comunei Făurei a fost deteriorat din cauza apelor mari ale Putnei, în a doua decadă a lunii mai 102. În iulie 1877, din cauza ploilor torenţiale, un pod de lemn de pe şoseaua care lega localitatea Coţofăneşti de Târgu Ocna a fost rupt 103. La începutul lunii iunie 1881, apele mari ale Siretului şi Putnei au inundat comunele Călieni, Costieni, Nămoloasa Sat şi Târgu Nămoloasa, aducându-i pe mulţi locuitori din zonele afectate în sapă de lemn. Pentru a veni în sprijinul acestora, Comitetul Permanent, în şedinţa de la 11 iunie 1881, a deschis mai multe liste de subscripţie, banii strânşi pe această cale urmând a le curma, măcar în parte, suferinţele şi lipsurile îndurate. Angajaţii Primăriei focşănene, „apreciind trista posiţiune în care se găsescu aceşti locuitori şi inspiraţi de sentimente umanitare” 104, au strâns suma de 305 lei 105. Ca urmare a ploilor torenţiale, la 17 mai 1881, Poliţia Municipală a Urbei Focşani informa Primăria că străzile Ghergheasa, Caramzulea şi zona Pieţei Ştirbei sunt „nămolite cu desăvârşire, aşa că, toată apa ce curge din ploi inundeadă oraşul, din causă că nu are loc pe unde să se scurgă” 106, impunându-se destuparea canalizărilor şi degajarea nămolului. Peste numai o lună, în noaptea de 16 spre 17 iunie 1881, oraşul Focşani este din nou afectat de ploi torenţiale. Pentru a restabili cât mai repede normalitatea, Primăria a apelat la poliţie şi la trupele militare aflate în oraş 107. Multe case şi beciuri au fost inundate. Nu puţine au fost cazurile când pereţii acestora, devenind un pericol
101 Ibidem, f. 14. 102 Ibidem, f. 21. 103 Ibidem, f. 32. 104 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 21 / 1881, f. 4 – 4 verso. 105 Ibidem, f. 5. 106 Ibidem, f. 12. 107 Ibidem, f. 13. 104
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare public datorită faptului că au rămas suspendaţi în aer, au fost dărâmaţi 108. În zona Fânăriei, de pildă, pentru ca străzile să nu se mai inunde pe viitor, trebuia să se înalţe nivelul lor, asigurându-se astfel scurgerea apelor, suprafaţa afectată fiind de 1.240 mp. Mai mult, trebuiau făcute trotuare, cu o lungime totală de 300 m şi o suprafaţă de 1.240 mp. Pentru aceasta, Primăria trebuia să facă o investiţie de 1.346 lei 109. Străzile Ghergheasa şi Pastieşti sunt din nou afectate, impunându-se nivelarea pavajelor, destuparea canalelor existente şi amenajarea altora noi 110. Apa atinsese aici cota de 2 m. O altă zonă afectată puternic de inundaţii era cea a Gării. Văzându-şi averile „expuse dezastrului inundăţei” 111, locuitorii au ameninţat Primăria focşănenană că dacă nu efectuează lucrările ce se impun, le vor face ei înşişi, dar nu se vor mai supune o perioadă la plata taxelor şi impozitelor: „altu felu ne vomu plânge la toate autorităţile în dreptu şi căndu nu ni se va face dreptate vom fi nevoiţi a preface strada cu cheltueala noastră şi ne vom opune la dările comunale pănă căndu nu avem despăgubire de costu; căci nu înţelegem noi ca să ne cheltuim averile în a construi şi înfrumuseţa oraşul şi representanţii noştri să ne expue la desastrele ce suferim, întrebuinţându multe din fondurile comunale la lucrări netrebuincioase de urgenţă” 112. Pentru aceste lucrări era nevoie de 7.800 lei 113. Verificând în teren situaţia canalului Cacaina, inginerul şef al oraşului Focşani informa Primăria, la 19 iunie 1881, după cum urmează: „Experienţa a dovedit că secţiunea canalului Cacaina cuprinsă între podul de peatră dela Ocolu şi grădina publică, este nesuficientă facia cu volumul apeloru ce se scurgu pe acel canalu – şi că din această cauză numai au locu şi inundaţiile ca acele întâmplate
108 Ibidem, f. 14. 109 Ibidem, f. 15 – 15 verso; Vezi şi Cezar Cherciu, op. cit., p. 226. 110 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 21 / 1881, f. 16 verso. 111 Ibidem, f. 17. 112 Ibidem, f. 16 – 16 verso; 113 Ibidem, f. 17. 105
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu în vara anului curent” 114. Impunându-se lărgirea şi adâncirea canalului, Primăria cerea Prefecturii „a face să se execute de cu cât mai mare urgenţă lucrarea de cari e vorba, căci din o asemenea caudă oraşul e ameninţat de uă nouă calamitate” 115. Pentru a fi şi mai convingătoare, Primăria avea să expună în detaliu Prefecturii, la 20 iunie 1881, situaţia din zonele afectate ale oraşului: „Ploile căzute marţi noapte asupra oraşului nostru, au cauzat edificiilor private şi publice nişte stricăciuni cari, repetate încă o dată, sunt în stare a aduce uă calamitate adevărat publică. Cercetând cauzele care au provocat aglomeraţiunea apeloru pe stradă, debordarea lor prin curţile, grădinile, casele şi beciurile oameniloru şi prin urmare şi stricăciunile aduse, am constatat că cea mai mare, cea mai de căpetenia dintre ele, urmează a să atribui numai podisceloru de peatră după calea naţională ce în parcursul seu prin acest oraşu traversează toate canalurile prin câte apele de ploi şi ele alimentate şi au scurgerea loru firească şi această pentru motivu că deschizătura loru fiind prea mică în raport cu secţiunea aceloru canale ele sunt nesuficiente. Adică nu potu offeri întregului volum de apă ce în asemine cazuri să adună, uă trecere liberă neîmpedecată. Apele odată adunate în amonte, cată a-şi revărsa în toate punctele – ceea ce s-a şi întâmplat acum, intrând apoi în cazarma „Unirea” şi prin toate curţile de prim prejuru – numai pentru că nu au putut trece pe sub podeţul de peatră dupe canalul Cacaina [indescifrabil] canalu Ispirliu şi în fine inundând şoseaua naţională … numai pentru că şoseaua nu are nici uă scurgere în nici unul din canalele ce semnalămu. Toate aceste podişce urmează să se prefacă şi fiind stabilite pe calea naturală, cuprinsă în interiorul oraşului, adecă pe o cale naţională care aparţine Statului, refacerea loru cade şi ea în sarcina sa. Şi ast-felu fiind, vă rogu Dle Prefect, să binevoiţi a interveni pe lângă dl. Ministru al Lucrărilor Publice ca să iea măsurile necesare spre a îndrepta un rău care, prin construirea unui şanţu de
114 Ibidem, f. 22 – 22 verso; 115 Ibidem. 106
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare apărare în susul gărei locale, a drumului de feru şi prin punerea în funcţionare a canalului Cacaina alimentat cu apă trasă din Putna în care dă acel şanţu, ameninţă oraşulu din ce în ce mai mult, dând ordine D-lui Inginer – Şefu alu Circumscripţiei, a face studiile şi a proiecta prefacerea tuturor podisceloru, mărind deschizătura loru – şi mai cu seamă acea a podeţului dupe Cacaina, cari au pricinuit inundaţiunea Cazarmei Unirea care este proprietatea Statului” 116. Referindu-se la şoseaua naţională ce trecea prin Focşani, Ministerul Agriculturii, Comerciului şi Lucrărilor Publice, într-o Adresă trimisă Prefecturii putnene, la 26 iulie 1881, se dovedea refractar la proiectul de modernizare a acestuia: „podeţele făcute pentru scurgeri sunt suficiente spre a lăsa liber cursul apelor din ploi ordinare, pentru părţile de şosea distruse de ape, deja a luat măsuri pentru a lor apărare. Oraşul ar putea, cu o mică cheltuială, să facă un şanţ colectiv la dial de oraşiu, podeţile ne având trebuinţe de mai mari deschideri decăt cele actuale” 117. Din cauza lipsei fondurilor şi a iminentelor exproprieri, Primăria amână construirea celor două canale necesare siguranţei oraşului (unul la Cazarma „Unirea” şi celălalt în afara Focşaniului) 118. În această situaţie, la 24 iulie 1881, Primăria se limita să expună Prefecturii lucrările ce trebuiau efectuate în viitorul apropiat. Astfel, în ceea ce privea canalul Cacaina, el trebuia să primească doar apele pluviale, nu şi pe cele care veneau din Putna şi care se varsă de pe câmp în şanţul ce apăra gara. În asemenea condiţii, deschizătura podeţului aflat pe acel canal, era prea mică, în comparaţie cu volumul şi viteza apei. Din cauza pantei mici (insuficiente) de scurgere a apelor, trebuia redusă înălţimea podeţului. Într-adevăr, Focşaniul avea nevoie de un nou canal colector, care să deservească şoseua naţională, dar
116 Ibidem, f. 24 – 25. 117 Ibidem, f. 38. 118 Ibidem, f. 37 – 37 verso. 107
https://biblioteca-digitala.ro Mihaela Boldeanu, Ionuţ Iliescu autorităţile locale nu erau obligate de lege să suporte cheltuielile prilejuite de construirea acestuia 119. Inundaţii în judeţul Putna au fost şi în vara anului 1888, fapt dovedit de Adresa înaintată Prefecturii de către Subprefectura Plasei Gârlele, la 2 august 1888: „Dl. Primar [al] Comunei Călieni prin raportul N 0 104 primit astăzi, mă asigură că apa reului Siretiu a crescut atât de mare, încât a debordat din albia ei, inundând parte din emaşul comunei, fâneţe, cuhalm şi orzul secerat, pe care locuitorii se ved nevoiţi a-l scoate din apă de prin locurile unde să găsesce, înpedecănd astfel şi lucrarea podului pe râul Putna, de ore ce apa reului Siretiu, eşind din matca ei, au intrat în acea a Putnei, rădicând-o la o înălţime de 6 metri. Supunu cu respect la cunoscinţa D. Voastre. Cu această ocaziune adaog că până în present pagubele nu s-au putut estima, fiind-că apa cresce ne-contenit, rămănând a se face evaluarea, la retragerea ei, dacă se vor causa” 120. După numai două zile, Prefectura era informată de aceeaşi instituţie că apele erau în retragere, pagubele fiind – comparativ cu alţi ani – mult mai mici: „apa reului Siretiu s-a retras în albia ei, fără a causa veri un prejudiciu, de ore ce proprietarii şi-a rădicat la timp recoltele. Iar dl. Primar [al] Comunei Vulturu prin raportul Nr. 0 1.274 încunosciinţază, că inundaţia intinzându-se peste 70 fălci porumb, proprietate a 86 locuitori, prin mâlire şi distrugere o parte din aceste producte, a causat prejudiciu aroximativ de 700 lei” 121. În 1897, inundaţiile au afectat nordul judeţului Putna, după cum reiese din Adresa trimisă Prefecturii, la 2 iulie, de către Subprefectura Plasei Răcăciuni: „Primarul Comunei Pănceşti, prin raportul nr. 0 1.546, îmi face cunoscut, că în ziua de 29 Iunie trecut pe la orele 1 p. m., a căzut pe teritoriul acei Comună o ploaie torenţială care a mărit atât de mult volumul apelor pârâului Pănceşti, încât a distrus un pod din mijlocul comunei şi a luat cu desăvârşire pe un altul din capătul de jos al satului; de asemenea a mai luat şi distrus cu
119 Ibidem, f. 39 – 39 verso. 120 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 3 / 1888, f. 17. 121 Ibidem, f. 18. 108
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţiile din ţinutul / judeţul Putna în secolul al XIX-lea. Mărturii documentare totul o moară a locuitorului Ion N. V. Nastasă, causându-i astfel o pagubă de 800 lei” 122. Prefectura s-a mărginit la a cere autorităţilor locale refacerea podurilor, pentru reluarea grabnică a circulaţiei în zonă 123. Doi ani mai târziu, inundaţiile s-au abătut din nou asupra judeţului Putna. Ploile deosebit de abundente au făcut să crească simţitor nivelul Putnei care, având şi sloiuri de gheaţă, a distrus podul aflat în lucru pe raza comunei Colacu. Din ordinul Prefecturii, comunele Ireşti, Clipiceşti, Boloteşti, Găgeşti şi Făurei au trimis materialele de construcţie necesare refacerii podului. De altfel, toate comunele riverane cu Putna au fost obligate să contribuie financiar la construirea respectivului pod 124. În aceeaşi lună, pârâul Şuşiţa atingea cote alarmante; de aceea, nu e de mirare că, la 28 decembrie 1899, Subprefectura Plasei Panciu informa Prefectura că „Şuşiţa e mare aşia că nu se poate trece cu trăsurile” 125. Tot atunci, în condiţiile în care comunele Călieni, Năneşti, Nămoloasa Sat şi Nămoloasa Târg erau ameninţate de inundaţii, Prefectura cerea subprefectului Plasei Bilieşti să aibă gata pregătite bărcile pentru salvarea locuitorilor, vitele urmând a fi duse în punctele cele mai înalte din zonă 126.
122 Ibidem, dosar nr. 11 / 1897, f. 94. 123 Ibidem. 124 Ibidem, dosar nr. 4 / 1899, f. 1 – 2. 125 Ibidem, f. 11. 126 Ibidem, f. 8. 109
https://biblioteca-digitala.ro
INUNDAŢII ÎN JUDEŢUL PUTNA ÎN PRIMUL DECENIU AL SECOLULUI AL XX-LEA (I)
Ionuţ Iliescu Aurora - Emilia Apostu
Bazinul hidrografic al râului Siret este situat în nord - estul ţării, fiind cel mai mare bazin hidrografic, cu o suprafaţă totală de 44.811 km 2, din care 42.890 km 2 pe teritoriul României (18 % din suprafaţa sa, adică 238.391 km 2). Altitudinea medie a bazinului este de 515 m, iar panta medie a râului Siret de 0,5 ‰. Caracteristic pentru bazinul hidrografic Siret este faptul că, debitele maxime istorice depăşesc de trei ori debitul maxim al viiturilor din lunile de primăvară. Debitele maxime obişnuite sunt generate de pătrunderea unor cicloni puternici, în timp ce debitele minime obişnuite sunt generate de ploi torenţiale cu caracter local. Râul Siret, cu o lungime totală de 647 km, face parte din categoria râurilor transfrontaliere iar, după ce pătrunde pe teritoriul României, colectează toţi afluenţii ce coboară de pe versanţii estici ai Carpaţilor Orientali având, la intrare, un debit mediu multianual de 13,0 m 3 / s. Spre aval, debitele cresc, mai ales după principalele confluenţe. Siretul este cel mai important afluent al Dunării, având un debit mediu multianual, la vărsare, de circa 250 m 3 / s. Ca urmare a adâncimii sale scăzute, Siretul nu este navigabil; preocuparea pentru navigarea pe Siret datând de câteva sute de ani. Dimitrie Cantemir şi-a exprimat, în Descrierea Moldovei (1714 - 1716) amărăciunea pentru negăsirea unei soluţii în acest sens: „E un râu lat şi adânc, însă, fiind înconjurat din toate părţile de
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) păduri şi munţi, iar pe alocuri împiedicat de vaduri, până acum nu s-a putut deschide pretutindeni o cale pentru corăbii” 1. Un alt râu important este râul Putna care, împreună cu afluenţii săi, face parte din bazinul hidrografic al Siretului inferior, cu o lungime de 153 km şi o suprafaţă a bazinului său hidrografic de 2.480 km 2. Reţeaua hidrografică a sa cuprinde un număr de 62 de cursuri de apă: de la obârşie şi până la Tulnici, Putna primeşte o sumedenie de afluenţi, cei mai de seamă fiind: Tişiţa, Coza, Stogu, Babovici, Valea Mărului, Greşul, Leşa etc. Alţi afluenţi sunt: Zăbala, Vizăuţi, Cacaina, Milcov, Râmna, Năruja etc. Aşa cum menţiona Nicolae Iorga că, „Cine va studia istoria Vrancei, va afla despre istoria în mic a acestui popor”, tot aşa, se poate afirma că, „Bazinul Putnei este o imagine în mic a Vrancei” 2. Malurile Siretului şi ale Putnei sunt formate din straturi de pietriș, nisip și loess. Primăvara, odată cu topirea zăpezilor și vara, după ploi abundente, râurile pot provoca inundații. Dacă în mod normal, lățimea Siretului este de 70 - 100 m, iar adâncimea de 0,20 - 0,70 m, în perioada topirii zăpezilor sau al precipitațiilor abundente, lățimea sa crește la 200 m, iar adâncimea ajunge la 2,00 - 3,00 m. Pe cursul său au fost realizate mai multe baraje și lacuri de acumulare, reducând pericolul de inundații 3. Aluviunile transportate in timpul viiturilor puternice devin o ameninţare pentru om, acoperind culturile, căile de comunicaţii şi, uneori, aşezările omeneşti.
1 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Anatol şi Dan Vidraşcu (coord.), Editura „Litera Internaţional”, Bucureşti - Chişinău, 2001, p. 22. 2 Alexandra Tătaru, Organizarea spaţiului rural în Bazinul Putnei. Teză de doctorat. Rezumat, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Geografie, Şcoala Doctorală „Simion Mehedinţi - Natură şi Dezvoltare Durabilă”, Bucureşti, 2008, p. 8. 3 inundaţie = acoperire a unei porţiuni de uscat cu o mare cantitate de apă (provenită din revărsarea apelor, din ploi); cantitate mare din apa râurilor sau a fluviilor revărsată peste maluri, din cauza creşterii debitului de apă în urma topirii bruşte a zăpezilor sau a abundenţei ploilor. 111
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu, Aurora – Emilia Apostu Viiturile 4 - factori de degradare a calităţii mediului - reprezintă momentele de vârf în evoluţia scurgerii apelor unui râu. În situaţiile în care amplasarea viiturilor este deosebită, apele se extind până la limitele albiei minore şi chiar dincolo de aceasta, provocând inundarea zonelor riverane, cu efecte grave, uneori devastatoare asupra sistemului fluvial şi activităţii social - economice. Geneza viiturilor este legată în primul rând de precipitaţii. Ele se produc ca urmare a unor ploi torenţiale sau a topirii bruşte a zăpezii (viituri pluvio - nivale). De multe ori, cauza manifestării unor asemenea fenomene este suprapunerea precipitaţiilor peste stratul de zăpadă aflat în topire (viituri pluvio - nivale). Producerea viiturilor mai este provocată şi de alţi factori precum: permeabilitatea şi gradul de umiditate a solului, vegetaţia, pantele albiilor şi ale versanţilor. Prin defrişarea pădurilor, omul contribuie direct la favorizarea acestor fenomene. Viiturile şi inundaţiile catastrofale din bazinele hidrografice au drept cauză principală, precipitaţiile cu grad accentuat de torenţialitate, precum şi permeabilitatea solului, a pantele albiilor şi ale versanţilor, forma şi suprafeţele bazinelor de recepţie etc. Dintre cauzele antropice, pe lângă cele legate de distrugerea voluntară a barajelor hidrografice, a digurilor sau a altor amenajări hidrotehnice, cele mai însemnate sunt despăduririle iraţionale care favorizează amplificarea acestor fenomene hidrologice. Cauzele naturale sunt precipitaţiile abundente şi creşterea nivelurilor râurilor peste cota de atenţie. Dintre cauzele antropice, cele mai multe efecte negative le-au avut şi le au, în continuare, defrişările ilegale. Amenajările hidrotehnice pot determina o micşorare a secţiunii de scurgere însoţită de producerea inundaţiilor în amonte. În cadrul bazinului hidrografic Putna nu există baraje naturale sau antropice, dar există numeroase amenajări de tipul regularizărilor, consolidărilor de maluri şi rectificări de confluenţe.
4 viitură = creştere bruscă a nivelului apei dintr-un râu (care poate duce la revărsarea lui); mâl, bolovani, pietriş, crengi etc., aduse de apele curgătoare când se revarsă. 112
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) În perioadele caniculare, râul Putna îşi mută albia pe sub pământ, în dreptul localităţii Garoafa, fenomenul fiind cunoscut ca Putna Seacă. Cu o climă temperat - continentală şi cu un regim al temperaturilor cuprins între - 30 0 C şi + 40 0 C, cu un regim pluviometric ce nu depăşeşte 1.400 ml / m 2, cu ierni blânde şi veri călduroase, primăveri şi toamne în general ploioase care, combinate cu topirea bruscă a zăpezilor, pot crea debite mari pe pâraiele şi râurile de munte şi, implicit, viituri pe principalele cursuri de apă ale ţării, se poate constata că, cea mai mare parte a scurgerii are loc la sfârşitul primăverii (cca. 44 %) şi în prima parte a verii (30 %), când se produc creşteri substanţiale de debite lichide, provocând însemnate viituri. Vara se produc secete prelungite cu lipsa totală a precipitaţiilor, perioade ce pot ajunge la 120 - 150 de zile. Seceta prelungită poate produce incendii de masă în zonele împădurite şi cele cultivate cu păioase, precum şi în zonele industriale sau dens populate. În sezonul de iarnă, scurgerile lichide pe reţeaua de albii sunt minime (de până la 29 %) şi pe alocuri nule, datorită stocării apei în formaţiuni de gheaţă ce pot forma adesea poduri extinse. Debitul mediu anual al râului Putna, măsurat la postul hidrometric Tulnici, este de 4,581 m 3 / s (între anii 1955 - 1990). Fluctuaţiile resurselor de apă ale râurilor se desfăşoară între două momente extreme, reprezentate prin viituri şi secete. Considerate riscuri naturale sau hazarduri, în funcţie de efectul lor, aceste fenomene pot denumi dezastre sau catastrofe care provoacă dezechilibre mai mari sau mai mici în funcţionalitatea sistemelor geografice. Un exemplu în acest sens, este: comuna Gologanu, unde, în anii 1860, din cauza inundaţiilor provocate de râul Râmna, aşezările au fost strămutate pe moşia lui Scarlat Iarca - fost prefect al Buzăului 5. Ţinând cont de toate observaţiile referitoare la schimbările majore sau minore ale activităţii cursurilor principalelor râuri de pe teritoriul nostru - de-a lungul vremii - s-a putut observa că,
5 Alexandra Tătaru, op. cit., p. 15 – 16. 113
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu, Aurora – Emilia Apostu manifestările acestora au fost foarte „ciudate” fiind, ori dintre cele mai catastrofale sau dezastruoase, ori cu urmări majore sau distructibile. Monografiile localităţilor rurale din fostul judeţ Putna, redactate de învăţători sau preoţi, la începutul secolului al XX-lea, fac referire la trista „tradiţie” a inundaţiilor care le-au afectat în perioada anterioară şi care le-au marcat în mod fatal existenţa. Astfel, referindu-se la comuna Nămoloasa, învăţătorul Cr. Stănescu nota: „Această comună şi-a luat numele de la locurile mocirloase sau nenoroioase, provenite pe acele vremuri din causa revărsării Siretului. Nici o legendă sau tradiţie nu se păstrează despre origina acestei comune, care e înfiinţată, probabil, de cel puţin 150 ani. Ca dovadă despre aceasta e faptul, că vechea biserică, care de sigur era construită în mijlocul satului, a fost surpată de Siret, care cu o furie de păgân a înghiţit în spumegoasa-i gură, la anul 1836, oasele străbunilor noştri din locaşul de vecinică odihnă” 6. Cât despre comuna Pădureni, învăţătoarea Sofia Crângu 7 menţiona: „Nici o familie împroprietărită pe baza legei din 1864 nu posedă proprietatea întreagă, din causĕ că a fost distrusă de râul Siret” 8. La rândul său, învăţătorul M. Gavrilescu, autorul însemnărilor monografice despre comuna Suraia 9, afirma: „Semănăturile sufereau mai’ nainte de inundaţii din Siret şi Putna, dar acum făcându-se diguri, apa nu se mai revarsă ...” 10. Primele inundaţii cu care s-au confruntat în această perioadă locuitorii judeţului Putna au fost cele din 1906. Încă de la începutul anului, mai precis, la 26 ianuarie, şoseaua judeţeană Focşani - Galaţi şi
6 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea (în continuare se va cita: S. J. A. N. Vn.), fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 32 / 1908, f. 181 - 182. 7 Ibidem, f. 241. 8 Ibidem, f. 243. 9 Ibidem, f. 302. 10 Ibidem, f. 307 verso. 114
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) cea comunală Mândreşti - Jorăşti au fost inundate, apa atingând cota de jumătate de metru 11. Vara aceluiaşi an debuta cu fenomene asemănătoare; astfel, la 2 iunie 1906, Postul de jandarmi din Vidra informa Prefectura Judeţului Putna că „din cauza unei ploi torenţiale căzută astăzi ora 4 seara în măgura din faţa Vidrei au reposat nişte pae, bolovani şi butuci din munte în cătunele Burca şi Cucueţi, întrerupându-se comunicaţia în trei locuri, şoseaua Vidra - Focşani fiind imposibilă trecerea trăsurilor 2 - 3 zile până va restabili circulaţia, un pod pe şosea în Burca stricat, făcând mari stricăciuni în cătunele sus - zise” 12. Două zile mai târziu, în noaptea de 4 spre 5 iunie 1906, o ploaie torenţială a cuprins judeţul Putna, aducând multe pagube locuitorilor. De pildă, La Boloteşti, natura dezlănţuită a distrus 53 ha de porumb, grâu şi plantaţii de vii. După cum raportau autorităţile locale Prefecturii, „Satul Boloteşti a fost inundat; s-au dărâmat cinci beciuri; au fost luate de curentul apei de la jumătate de sat toate gardurile şi zaplazurile. Mai multe case cu temelii joase au fost umplute cu apă; drumurile din satul Scânteia nu mai pot circula, fiind distruse de apă. Şoseaua Boloteşti - Jariştea pe o întindere de 100 m este distrusă” 13. Apa şi bolovanii aduşi de aceasta au produs, numai în ceea ce priveşte via, pagube de peste 6.400 lei 14. La Ciuşlea, comunicaţia a fost întreruptă, pagubele aduse suprafeţelor plantate cu grâu, orz, ovăz şi plantaţiilor de vii fiind de 1.900 lei 15. În satul Clipiceşti, „din cauza acestei ploi, crescând râul Putna, a debarcat peste malurile ei, a inundat parte din fâneţuri şi în unele părţi distrugând terenurile cu semănături” 16.
11 Ibidem, dosar nr. 7 / 1906, f. 1. 12 Ibidem, f. 2 - 2 verso. 13 Ibidem, f. 20. 14 Ibidem, f. 30 - 30 verso. 15 Ibidem, f. 17. 16 Ibidem, f. 19. 115
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu, Aurora – Emilia Apostu Apele Putnei au distrus mai multe căi de comunicaţie, 15 ha de pădure, zăvoaie, terenuri de cosire şi imaş, mâlind aproximativ 20 ha fâneţe 17. La Făurei, ploile torenţiale au inundat 225 ha cultivate cu grâu: „pe unele locuri ... recoltele se află sub apă şi nu este speranţă de îndreptare” 18. Linia de cale ferată a cedat, pe o distanţă cuprinsă între 200 şi 300 m, o locomotivă fiind răsturnată. Apa Putnei a inundat o parte din satul Balta Raţei 19. Şi la Găgeşti, drumurile şi podurile au devenit impracticabile, nu mai puţin de 30 ha de vie, porumb, livezi şi fâneaţă fiind distruse 20. În Herăstrău, casele erau în pericol, drumurile nemaifiind practicabile 21. Apa pârâului Năruja, ieşită din matcă, a distrus o casă şi 4 pogoane de silişte, afectând o familie extrem de săracă. Pagubele erau estimate la 300 de lei. Părinţii şi cei patru copii ai lor au rămas pe drumuri, Prefectura promiţând să-i ajute 22. Putna învolburată a produs destule pagube și la Ireşti,23. La Jariştea, apele, aducând mâl mult şi bolovani pe măsură, au inundat 125 ha de vie şi şapte case. Patru poduri - dintre care unul peste pârâul Vărsătura - şi trei diguri au fost distruse, circulaţia între Odobeşti şi Jariştea fiind întreruptă 24. Dintre persoanele afectate, doar două necesitau ajutor financiar, fiind paupere 25. În localitatea Mera, ploaia torenţială a ţinut nu mai puţin de trei ore, „din care cauză râul Milcov revărsându-se din albia sa şi fiind de o mărime considerabilă, cum până acum nu s-a mai văzut. Panica a fost îngrozitoare; celelalte râuri şi pârâuri au fost de o mărime nespusă. Drumurile şi şoselele s-au deteriorat aproape toate
17 Ibidem, f. 30 - 30 verso. 18 Ibidem, f. 14. 19 Ibidem. 20 Ibidem, f. 12. 21 Ibidem, f. 96. 22 Ibidem, f. 55 - 55 verso. 23 Ibidem, f. 95. 24 Ibidem, f. 22. 25 Ibidem, f. 105. 116
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) şi mai în special comunicaţia pe râul Milcov. Recoltele şi fâneţele au suferit mari stricăciuni din cauza şiroaielor care a luat şi o moară din cătuna Andrieş ...” 26. Adăugând la acestea cele aproape 340 ha de culturi (2 ha vie, 76 ha porumb şi, 260 ha fâneaţă), pagubele atingeau suma de 7.000 lei 27. La Mirceşti, râul Putna, ieşind din matca-i firească, a distrus mai multe diguri şi a inundat 70 case; la rândul său, Pârâul Şoimului a inundat două case şi 203 ha de grâu şi fâneaţă 28. Satul Păţeşti este cunoscut și acum pentru revărsările apelor Milcovului, care au inundat multe locuinţe şi grădini, o parte din imobile dărâmându-se. Drumurile şi podeţele au fost deteriorate. Dar tributul cel mai greu plătit apelor de către localnici, a fost viaţa unui copilaş de numai cinci ani şi jumătate 29. În faţa acestei tragedii, statistica pagubelor nici nu mai contează (51.890 lei pentru 119 persoane, cărora apele le-au înghiţit 19,45 ha vii, 18,05 ha grădini, 26,65 ha porumb, 217,50 ha grâu şi 28 de case 30. Foarte mulţi dintre locuitorii afectaţi erau cu desăvârşire săraci, rămaşi acum şi fără un acoperiş deasupra capului. Singuri, fără ajutorul financiar al autorităţilor, ei nu puteau să-şi refacă propriile case 31. La Vărsătura, pârâul cu acelaşi nume a inundat o mare suprafaţă de teren, lăsând în urmă-i o cantitate impresionantă de bolovani 32. Aici, 24 de persoane au suferit pagube de 18.110 lei, pierzând producţia de pe 16,50 ha vie, 6,50 ha porumb, 3 ha grâu şi 2 ha orz 33. Apele au distrus mai multe poduri şi o cramă, circulaţia pe şoseaua Odobeşti - Vărsătura fiind întreruptă 34. La Vulturu, apele au produs pagube estimate la 69.856 lei (162 ha porumb - 20.736 lei; 141 ha orz - 16.920 lei; 145 ha grâu -
26 Ibidem, f. 17. 27 Ibidem. 28 Ibidem, f. 23. 29 Ibidem, f. 11. 30 Ibidem, f. 64 - 70. 31 Ibidem, f. 63. 32 Ibidem, f. 95. 33 Ibidem, f. 94. 34 Ibidem, f. 21. 117
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu, Aurora – Emilia Apostu 23.200 lei; imaş - 6.000 lei; vie - 3.000 lei) 35. Aici intrau şi o parte a moşiei Lalu şi mai multe case 36. Afectate, la rândul lor, au fost Plasele Vidra şi Zăbala, unde podurile, podeţele şi şoselele au fost distruse, surpate şi mâlite, circulaţia fiind pe alocuri imposibilă, cedând până şi zidurile de piatră făcute pentru consolidarea căilor de comunicaţie. Viile, livezile, terenurile semănate cu grâu şi porumb au fost invadate de mâl şi bolovani 37. Bisericile şi casele se aflau în mare pericol, multe fierăstraie şi vaduri de moară căzând pradă furiei apelor 38. La fel stăteau lucrurile şi în cazul fâneţelor 39 şi imaşurilor 40. Astfel, la Văsui apele au înghiţit 105 ha cultivate ce cereale şi fâneaţă 41. Șoseaua judeţeană a Vidrei, a fost distrusă la Burca şi Cucueţi, afectând mai multe poduri, fiind acoperită, în unele locuri, de bolovani rostogoliţi de torenţi de pe dealuri 42. Căile de comunicaţie au avut mult de suferit şi la Ţifeşti, aidoma culturilor de viţă de vie şi cereale, în urma unei ploi „cum nu s-a mai văzut” 43. La Mărăşeşti - pe atunci doar comună - au căzut pradă apelor 4 fălci secară, 60 fălci secară şi tot atâtea de ovăz, 80 fălci orz şi 30 ha vie, inclusiv terenurile cu grădini şi cereale 44. Ploaia torenţială a făcut ravagii şi la Odobeşti, apele revărsate ale Milcovului inundând mai multe case. Un raport al Primăriei locale, înaintat Prefecturii, suna astfel: „Dezastrul a fost înspăimântător şi nepomenit. Populaţia ameninţată de inundaţie a fost salvată cu
35 Ibidem, f. 71. 36 Ibidem, f. 60. 37 Ibidem, f. 78. 38 Ibidem. 39 Ibidem, f. 9. 40 Ibidem, f. 11. 41 Ibidem, f. 56. 42 Ibidem, f. 89. 43 Ibidem, f. 16. 44 Ibidem, f. 27. 118
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) ajutorul poliţienesc şi al pompierilor comunali. Până în prezent nu a fost de semnala nici o victimă omenească. Trenul întrerupt din cauza terasamentului” 45. Căile de comunicaţie au fost grav avariate, reţeaua de alimentare cu apă având şi ea de suferit. Viile, grădinile, terenurile cultivate cu cereale şi fâneaţă, casele, prăvăliile, beciurile au avut aceeaşi tristă soartă. Apa a distrus sute de litri de vin şi ţuică, articole şi instalaţii de vinificaţii, au ucis animale. Fireşte, şi Şcoala de Viticultură a avut de suferit, fiindu-i afectate loturile experimentale şi imobilul. În afara pagubelor colective, 216 odobeşteni au înregistrat pagube de 87.815 lei 46. La toate acestea face referire Raportul primarului Tache V. Vrabie către Prefectură, datat 11 iunie 1906: „În ziua de Duminică 4 iunie corent de la orele 5 ½ după amiază, o ploaie torenţială cu grindină şi furtună a venit asupra Odobeştilor şi în mai puţin de trei ore, cât ploaia a durat, s-a revărsat Milcovul, gârlele şi toate pâraiele cunoscute, cu atâta furie, încât a luat cu ele la vale tot ce a întâlnit în cale, ca: case, vite, lemne, sămănături, vii, etc., iar pe altele le-a mâlit, ori le-a distrus în aşa mod încât numai sunt bune de nimic. Sunt bătrâni care povestesc că nu-şi aduc aminte, dacă în viaţa lor au mai apucat asemenea mânie dumnezeiască. Sunt proprietari care tot ce au agonisit în mai mulţi ani, acum nu mai au nimic. Au rămas săraci desăvârşiţi, într-aceştia putem prenumera pe Iancu Gaicu căruia Milcovul i-a distrus întreaga proprietate de 16 pogoane vie cu rod, consăndu-i-se o pagubă aproximativ 15.000 lei. Am onoarea a vă supune la cunoştinţă cele ce preced, rugându-vă, Domnule Prefect, să binevoiţi a interveni locului în drept, pentru a veni în ajutorul inundaţiilor, mai cu seamă acelora cărora le lipsescu cu desăvârşit mijloacele de existenţă” 47. În aceeaşi zi, Poliţia Urbei Odobeşti, trimitea Prefecturii un Raport referitor la spiritul civic manifestat de orăşenii de aici în faţa dezastrului: „Societatea de binefacere « Caritatea » ce se află
45 Ibidem, f. 15. 46 Ibidem, f. 50. 47 Ibidem, f. 53 - 53 verso. 119
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu, Aurora – Emilia Apostu instituită în acest oraş de mai mult timp, văzând dezastrul ce a pricinuit ploaia cu furtună căzută în ziua de 4 Iunie corent şi inundaţiile făcute din revarsarea râului Milcov s-a grăbit a veni în ajutorul localnicilor mărginaşi din această comună, absolut lipsiţi de mijloace de hrană, care au suferit pagube, cu suma de lei 800, sumă care li s-a şi distribuit în raport cu greutatea fiecăruia şi după aprecierea persoanelor însărcinate cu această distribuţie” 48. La rândul său, oraşul Focşani, capitala judeţului Putna, a avut şi el de suferit de pe urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale căzute în aceeaşi fatidică noapte. La 5 iunie 1906, Poliţia focşăneană aducea la cunoştinţa Prefecturii următoarele: „... în noaptea de 4 - 5 Iunie 1906, din cauza ploaiei torenţiale ce a căzut din timpul zilei şi noptei asupra oraşului şi împrejurimi, râul Milcov revărsându-se în dreptul comunelor Păţeşti şi Câmpineanca, a inundat moşiile din partea vestică a oraşului, de unde apoi pe la orele 2 noaptea, trecând pe sub podul liniei ferate din dreptul depozitului de vin a D-lor Ditrienştein, a rupt şanţul ce este paralel cu calea ferată, revărsându-se în emaşul oraşului şi intră apoi în oraş prin două părţi: prin calea Odobeşti şi strada Câmpu Lefteriu, enundând următoarele strade: Viitorul, Fluture, Muncitorii, Dogăriei, Griviţa, Frumoasă, Sft. Gheorghe, Pescăria Veche, Canalul Halei, Primăverei, Independenţa, Israelită, Renaşterea, Sft. Nicolae Stroe şi Pruncu, dând în canalul ce trece prin spatele arestului central, vărsându-se în pârâul Cacaina; în trecerea apei aproape toate curţile din sus mencionatele strade au fost inundate, cauzând perderi grădinilor şi plantaţiilor proprietarilor. Stricăciuni mai însemnate cauzate de inundaţii sunt: dărâmarea a doi pereţi de la casele D-lui Sterian din Strada Sf. Gheorghe, inundarea depozitului de păcură de la moara cu aburi a D-lui Stoian Stoinescu şi a numiţilor de sub sala de vechituri din Piaţa Independenţei în care D-nii Iancu Finchelstein, Iancu D. Leibu, I. Jalbă, D. Traian, Matilda Vethsler, Froim Rosman, Avram Hrusbaum, Ghidale H., Avram Driiber, Ghizela Leibovici, I. E. Neagu, Matei Conescu, A. Lupu, Griinfeld, H. Barabas,
48 Ibidem, f. 52. 120
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) M. P. Nicolau şi Iancu Baron aveau depozitate mărfurile lor, iar D-lor Meer Goldenberg, Isidor Herşcovici, Liza Danovschi, Kalman Leizer, Bură Haber, T. Mendelovici, Leca Haberman, Osias Spiţer, I. N. Neagu şi Aron Tifer, apa intrându-le prin prăvălii le-au făcut stricăciuni mărfurilor expuse; D-lor Hagi Damian, Vasiliu, Hristache Ivan din str. Arestului Central, D-nei Teohari din str. Comisiei Centrale li s-au inundat grădinile şi curţile făcându-le stricăciuni; iar D-nul Cristache Ivan s-a mai dărâmat un perete de la atenanse luând curentul apei şi ca 2 m. c. lemne de foc. Mai mencionăm că apa a distrus două podeţe unul în Strada Viilor şi altele în str. Galaţi, Sht. Nicolae Stroe” 49. În aceeaşi zi, primarul I. G. Ciurea trimitea Senatului României următoarea Telegramă: „Eri e şi astă noapte a plouat ca nici o dată. Milcovul debordând în direcţia Odobeştilor şi-a revărsat apele în Focşani pe la bariera Gărei, inundând Nordul oraşului în piaţa Moldova, apa ridicată până la treapta de sus a casei Generalului Vasiliu. Am luat toate măsurile posibile” 50. La rândul ei, Prefectura putneană a înştiinţat, tot acum, Ministerul de Interne, în legătură cu inundaţiile care au afectat atât de profund acest colţ de ţară: „Aseară între orele 5 - 6, s-a deslănţuit asupra a o parte din acest judeţ o ploae torenţială cu furtună, alocurea şi cu grindină, care a durat neîntrerupt peste 3 ore; ploaia a continuat şi peste noapte, dar nu aşa torenţială. Din aceste ploi apele râului Milcov au venit în câteva ore atât de mare încât eşind din albie a inundat partea de jos a oraşului Odobeşti, şi o parte din comuna Păţeşti, din drumul căria ... şi-a îndreptat scurgerea spre oraşul Focşani, inundând şi aci un mare număr de case. Milcovul a inundat parte din semănături în comuna Răstoaca, intrând chiar şi în sat.
49 Ibidem, f. 26 - 26 verso. 50 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 57 / 1906, f. 1. 121
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu, Aurora – Emilia Apostu Şi râul Putna unflat de apele Milcovului, eşind din matca sa în dreptul comunei Vulturu a inundat parte din moşia D-lui Col. Cotescu şi a trecut pe teritoriul comunei Călieni. Apele adunate de pe dealuri şi formate în torente, au făcut stricăciuni în comunele Mera, Vărsătura, Jariştea şi Făurei. Acum apele sunt în mare descreştere. Ploaia şi furtuna, mai mult decât grindina, au făcut stricăciuni importante şi semănăturilor din plăşile Gârlele, Mărăşeşti, Bilieşti şi Nămoloasa. Între Mărăşeşti - Focşani comunicaţia pe linia ferată întreruptă” 51. În zilele de 4, 5 şi 6 iunie au acţionat în oraşul Focşani, salvând vieţile şi agoniseala cetăţenilor, companiile 10, 11 şi 12 din Regimentul 10 Putna. Compania a 10-a a acţionat cu 118 militari (dintre care un căpitan, un sergent major, trei sergenţi, doi caporali, un fruntaş gornist) 52, compania a 11-a cu 172 militari (dintre care un căpitan, sergent - major, trei sergenţi şi doi caporali) 53, iar compania a 12-a cu 151 militari (din care un căpitan, un sergent major, trei sergenţi şi patru caporali) 54. La rândul său, Regimentul 2 Geniu a clădit un baraj în calea apelor, în partea de vest a oraşului înfigând în pământ 53 de traverse scoase din uzul Districtului 7 C. F. R. 55. Acesta proteja şanţul care lega zona Magaziei Gării de canalul Cacaina, având o lungime de 405 m şi o lungime de 1,00 m 56. Şanţul protejă depozitele de vinuri din apropiere şi deservea Gara Focşani 57. Tot la 5 iunie 1906, când a cedat digul de la marginea oraşului 58, militarii acestei unităţi (un locotenent - colonel, un sergent - major, un caporal şi cinci soldaţi), au dovedit zel şi bărbăţie pentru salvarea
51 Idem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 7 / 1906, f. 6. 52 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 57 / 1906, f. 34 - 35 verso. 53 Ibidem, f. 36 - 36 verso, 39. 54 Ibidem, f. 37 - 38. 55 Ibidem, f. 42 - 43. 56 Ibidem, f. 46. 57 Ibidem, f. 49 - 49 verso. 58 Ibidem, f. 14. 122
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) celor afectaţi de inundaţii 59. Aceleaşi calităţi le-au dovedit şi pompierii focşăneni ai căror Secţie făcea parte din Regimentul 11 Artilerie (un locotenent, un sergent - major, doi sergenţi, patru brigadieri şi trei soldaţi) 60. O zi mai târziu, Şcoala Primară Urbană de Băieţi, nr. 2 aducea la cunoştinţă Primăriei Oraşului Focşani că, mâlul din curte a blocat căile de acces, a desfiinţat locurile de joacă, devenind un real focar de infecţie. Se impunea evacuarea de urgenţă a acestuia, utilizându-se căruţele Primăriei 61. Primăria focşăneană, la 7 iunie 1906, cerea medicului oraşului, doctorul Langa, ca „însoţit de Dl. medic veterinar al oraşului să examinaţi toată carnea care a fost în beciurile măcelarilor din piaţa Independenţa inundate de apă şi în cas când nu va mai fi bună de pus în consumaţie să o distrugeţi” 62. A doua zi, aceştia au raportat că doar brânzeturile depozitate aici, în Piaţa Independenţei nu mai puteau fi consumate, carnea rezistând bine 63. La 17 iunie 1906, medicul veterinar solicita Primăriei curăţarea mâlului din beciul închiriat măcelarului. Fiind cald, acesta „evaporează şi emană diferite putrefacţiuni, care se infiltrează în carnea care se ţine în acest beci, neavând un alt beciu pentru ţinerea şi conservarea cărnii; care carne din această cauză poate deveni un focar şi o sorgintă de ivirea unei epidemii pestilenţiale” 64. Consecinţa cea mai gravă a inundaţiilor era însă umplerea cu apă a pivniţelor aflate sub casele cetăţenilor, Primăria fiind alertată în acest sens de către Poliţie, la 7 iunie 1906. Casele aflate deasupra lor erau în permanenţă în pericol de a se prăbuşi, la primul cutremur. Tocmai de aceea, pivniţele trebuiau golite de mâl şi apă, consolidate la fundaţii şi reparate la nivelul pereţilor interiori 65.
59 Ibidem, f. 10. 60 Ibidem, f. 12. 61 Ibidem, f. 2. 62 Ibidem, f. 4. 63 Ibidem, f. 7, 21 verso. 64 Ibidem, f. 21. 65 Ibidem, f. 5 - 5 verso. 123
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu, Aurora – Emilia Apostu În vederea ajutorării celor păgubiţi, primarul Ion G. Ciurea s-a adresat Mitropoliei Moldovei (mitropolitului Partenie Miceni). Astfel, la 8 iunie 1906, rugămintea suna astfel: „Partea de Nord fiind inundată în urma ploilor torenţiale din zilele trecute a făcut ca mai multe familii sărace să rămână fără adăpost şi expuse miseriei. Aducând acest caz la cunoştinţa Înalt Prea Sfinţiei Voastre, am onoare a vă ruga să binevoiţi a pune la disposiţie o sumă de cel puţin cinci mii lei din care să putem acorda câte un mic ajutor în raport cu daunele şi starea de lipsă în care se află fiecare din cei inundaţi” 66. La fel a procedat şi Prefectura, la 15 iulie 1906, în cuprinderea următoare: „Înalt Prea Sfinte Înalt Prea Sfinţiei Sale Mitropolitului Primat şi Preşedinte al Comitetului Central de ajutor pentru incendiaţi şi inundaţi, de sub Patronajul M. M. L. L. Regele şi Regina Am onoare a vă înainta tabelul întocmit constatator de daunele pricinuite locuitorilor din comunele din Judeţul Putna, în urma inundaţiilor provenite din ploile torenţiale căzute în noaptea de 4 - 5 iunie a. c., ce au făcut să crească atât apele râurilor Milcov şi Putna, încât acestea, revărsându-se pe de o parte au inundat semănături: plantaţii şi fâneţe de ale locuitorilor pe întinderi întinse de pământ, pe de altă parte, inundând părţile limitrofe ale comunelor Păţeşti, Focşani, Jariştea, Vărsătura, Herăstrău, Gugeşti şi Odobeşti, au pătruns în curţile caselor dărâmând locuinţele a numeroase familii sărace care au rămas fără adăpost ajunse mizeriei, lipsei şi nenorocirei. În această tristă situaţiune, victimele au recurs la Înalta Prea Sfinţiei Voastre protecţiune, implorându-vă ajutor şi milă pentru alinarea suferinţelor, uşurarea nevoilor şi salvarea lor din mizerie şi nenorocirea în care au fost aruncate. În conformitate cu dispoziţiile adresei D-voastre nr 0 101 s-a pus în constatare nenorocirilor cauzate şi gradul de scăpătare al victimilor. În tabelul alăturat se arată anume victimele rămase în
66 Ibidem, f. 6. 124
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) desăvârşită scăpătare în nr 0 de ______evaluându-se daunele ce li s-au causat în sumă de lei ______, rămânând, bine înţeles, ca onoraţii membri ai Comitetului de ajutor să bine voească a aprecia suma cu care să poată să vină în ajutor” 67. Comitetul a donat, la jumătatea lunii iunie, celor năpăstuiţi de soartă suma de 5.000 lei 68. De aceşti bani au beneficiat 20 de persoane. Casele lor erau grav avariate, având pereţii umezi şi crăpaţi, una sau mai multe camere dărâmate, cu sobe cu tot, beciuri distruse, hainele şi mobila nemaiputând fi utilizate, animale decedate. În orice moment, un asemenea imobil se putea prăbuşi, „pereţii casei ameninţând căderea” 69. Conform unei alte statistici, 29 de focşăneni au fost afectaţi grav de această calamitate, pagubele fiind estimate la 7.100 lei, incluzând aici diverse mărfuri (alimentare, coloniale, păcură etc.) 70. Cererile înainte Primăriei de cei în cauză în vederea obţinerii ajutorului de bani sunt emoţionante şi zguduitoare în acelaşi timp. Păuna N. Cangea, de pildă, apela la generozitatea autorităţilor pentru a-şi repara casa avariată de furia apelor. Era o „văduvă nenorocită cu şapte copii rămaşi în cea mai neagră mizerie, dărămându-mi-se casa am rămas fără nici un adăpost” 71. Tasica Nicolau, la rându-i, mărturisea că i-a intrat apa în casa până la genunchi 72. La funcţionarul Constantin Vasilian, nivelul acesteia a depăşit un metru 73. Colegul său de breaslă, C. Procopovici, a rămas „sărac cu desăvârşire” 74. Într-o situaţie dificilă se afla Leanca Vasiliu, văduvă cu trei copii, care-şi asigura existenţa din închirierea caselor sale. Distrugerea
67 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 7 / 1906, f. 106 - 106 verso. 68 Ibidem, f. 76. 69 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 57 / 1906, f. 24 - 26. 70 Idem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 7 / 1906, f. 57 - 58. 71 Ibidem, f. 77. 72 Ibidem, f. 78. 73 Ibidem, f. 79. 74 Ibidem, f. 80. 125
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu, Aurora – Emilia Apostu acestora însemna plecarea chiriaşilor şi ruinarea ei; „sunt muritoare de foame” 75, mărturisea biata femeie. Mulţi comercianţi evrei şi-au pierdut casele şi prăvăliile precum Golda Avram Cleifiş 76 şi Zeilic sin Haim 77. Ulterior, alţi 19 focşăneni au fost ajutaţi de autorităţi 78. În iunie, Primăria focşănenană, la solicitarea cetăţenilor şi a Serviciului Tehnic din subordine, dorea să astupe şanţul care mergea din Bulevardul Gării şi până în Bariera Magaziei Gării, pentru a nu se revărsa pe viitor apa Milcovului 79. În timpul inundaţiilor, acesta a fost protejat de un dig făcut din 80 de saci umpluţi cu pământ „cu care s-a putut opri apa ce inunda oraşul” 80. Pentru aceasta, conform prevederilor legale, Primăria s-a adresat Ministerului Lucrărilor Publice, la 9 iunie 1906: „Paralel cu Gara Caei ferate Bucureşti - Iaşi există un şanţ pe toată distanţa care parcurge teritoriul Comunei Focşani în partea despre oraş. Apele care se scurg în acel şanţ din ploi normale stagnează şi infectă aerul expunând oraşul la diverse epidemii. În cazuri de ploi torenţiale, toate apele care vin din partea deluroasă a judeţului întâlnind acest şanţ care nu are o albie regulată, se scurg în el, apoi debordând inundă oraşul, - exemplu dilele trecute când în urma unor ploi foarte mari care au făcut să iasă şi râul Milcov din matca sa apele revărsate întâlnind în calea lor acest şanţ, au inundat toată partea de Nord a oraşului cauzând colosale daune atât pieţei oraşului şi diverselor construcţiuni ale Primăriei din acea parte cât şi la un însemnat număr de locuitori, din cari mulţi au rămas fără adăpost. Aducând cu onoare la cunoştinţa D vos cele ce preced, am onoare a vă ruga, Domnule Ministru, să bine voiţi, a dispune
75 Ibidem, f. 85 - 86. 76 Ibidem, f. 87. 77 Ibidem, f. 88. 78 Ibidem, f. 107 - 108 verso. 79 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 57 / 1906, f. 18 - 18 verso. 80 Ibidem, f. 29. 126
https://biblioteca-digitala.ro Inundaţii în judeţul Putna în primul deceniu al secolului al XX-lea (I) astuparea de urgenţă a acelui şanţ, cu scopul de a se evita pe viitor asemenea dezastre. Tot o dată să se facă o anchetă spre a se constata daunele care cad în sarcina administraţiunei Căilor ferate - anchetă la care vă rog a dispune să fim şi noi chemaţi spre a asista” 81. În mai multe localităţi din judeţ s-au întocmit liste cu persoanele care aveau nevoie de ajutor. Astfel, la Găgeşti se aflau patru cazuri, la Herăstrău una, la Ireşti la fel, Ion Grigore Diaconu primind 50 de lei 82. Acesta din urmă rămânând sărac lipit pământului, apa Putnei distrugându-i moara - singura lui avere - paguba fiind estimată la 600 lei 83. La Jariştea, două persoane paupere aveau nevoie de ajutor, la Odobeşti - 27 persoane, la Păţeşti - 20, la Vărsătura - una singură. În luna octombrie, Ministerul de Interne a distribuit celor 74 de sinistraţi din aceste localităţi, 2.050 lei 84. Banii au ajuns însă efectiv în mâinile oamenilor, în noiembrie 85, sumele împărţite fiind cuprinse între 10 şi 200 lei 86. Acestea erau însă mult mai mici decât cele solicitate de persoanele păgubite. În virtutea numărului mare de bunuri distruse (case, împrejmuiri, spaţii, anexe, beciuri, grădini, terenuri agricole, păşuni, vii, diverse bunuri) şi a animalelor ucise de viituri, victimele din localităţile menţionate, cereau cel puţin 38.280 de lei 87. Astfel, numai comuna Jariştea, unde 55 de persoane au pierdut şapte case şi 51 ha terenuri agricole, estimau despăgubirile la 21.625 lei 88. Comuna Văsui pretindea, la rându-i 1.250 lei pentru 105 ha terenuri agricole distruse de inundaţii 89.
81 Ibidem, f. 80. 82 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 7 / 1906, f. 141 - 141 verso. 83 Ibidem, f. 116. 84 Ibidem, f. 141 - 141 verso. 85 Ibidem, f. 142. 86 Ibidem, f. 144 - 144 verso. 87 Ibidem, f. 107 - 108 verso. 88 Ibidem, f. 109 - 110. 89 Ibidem, f. 56. 127
https://biblioteca-digitala.ro
JUDEŢUL PUTNA ÎN PERIOADA NEUTRALITĂŢII ROMÂNIEI ÎN ANUL 1915 (II)
Ionuţ Iliescu
Din punct de vedere organizatoric, în judeţul nostru continuă pregătirile intense în vederea participării iminente la cea mai mare încleştare militară de până atunci. Una dintre ele era intensificarea programului de trageri al unităţilor militare aflate pe teritoriul judeţului Putna. Astfel, la 12 ianuarie 1915, Batalionul 1 Artilerie Cetate, din cadrul Regiunii Întărite Focşani – Nămoloasa – Galaţi (F. N. G.), comunica Prefecturii putnene următoarele: „Am onoare a vă ruga să binevoiţi a comunica locuitorilor din comunele Jorăşti, Mândreşti, Răstoaca, Sasu şi Bilieşti că mâine 13.01.1915 batalionul va executa tragere de răsboiu cu Grupul nr.0 12 „Ştefan cel Mare”, în direcţia şoselei Galaţi pe terenul cuprins între comunele mai sus arătate” 1. Două zile mai târziu, Batalionul II Artilerie Cetate, cu sediul la Nămoloasa, atrăgea atenţia aceleiaşi instituţii cu privire la respectarea unor interdicţii în zona Regiunii Întărite F. N. G.: „Am onoare să binevoiţi a pune în vederea comunelor din jurul acestei fortificaţii, că conform legei servituţilor militare, nu este permis a se vâna sau a se trage cu arma mai aproape de 1 km de forturi” 2. La 29 ianuarie 1915, locuitorii comunelor Jorăşti, Vânători, Mirceşti, Răduleşti, Sasu şi Obileşti lăsau libere teritoriile acestor localităţi, în vederea tragerilor cu tunurile de către Grupul 9 Vânători 3.
1 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea (în continuare se va cita: S. J. A. N. Vn.), fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 57 / 1915, f. 2. 2 Ibidem, f. 7. 3 Ibidem, f. 13.
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Batalionul 1 Artilerie Cetate avertiza comunele Răstoaca, Bilieşti, Sasu, Suraia şi Jorăşti, la 21 aprilie 1915, că va efectua o tragere în direcţia Focşani – Suraia, cu Grupul nr. 0 12 Ştefan cel Mare 4. Regimentul 23 Artilerie a efectuat, în perioada 25 – 29 mai 1915, un program complex de instrucţie, în spaţiul delimitat de satele Vânători, Precistanu, Mirceştii – Vechi, Sasu, Răstoaca, Mândreşti şi Jorăşti 5. La 29 şi 30 mai 1915, zona localităţilor Vânători, Răduleşti, Sasu, Suraia, Mândreşti, Jorăşti şi Răstoaca era ocupată de Regimentul 16 Artilerie, care-şi îndeplinea programul de trageri obişnuit. Locuitorii nu mai puteau circula în zonă. În cazul descoperirii, în perioada următoare, a unor proiectile neexplodate, pentru evitarea unei eventuale tragedii, ei trebuiau doar să alerteze autorităţile civile şi militare, în vederea ridicării acestora 6. Regimentul 16 Artilerie a efectuat o nouă tragere la 6 iunie 1915, între orele 8 00 – 11 00, de la Goleşti către Vârteşcoiu, fiind atenţionate comunele Câmpineanca, Păţeşti şi oraşul Odobeşti 7. Aceeaşi unitate a avut o activitate similară la 12 iunie 1915, zona afectată fiind Precistanu – Bizigheşti – Răchitosu 8. Către finele lunii iulie a aceluiaşi an, Batalionul 1 Artilerie Cetate a înregistrat două zile de trageri de război, cu Grupul de Baterii nr. 0 10 Putna, pe teritoriul cuprins între satele Jorăşti, Vânători, Paraipan, Răduleşti, Bilieşti, Sasu şi Mândreşti. Regimentul 11 Artilerie a efectuat o nouă tragere de război, la 12 august 1915 9, iar la 1 septembrie acelaşi an, aceeaşi unitate a executat două trageri. Prima a fost cea de zi, între orele 7 00 – 12 00, pe teritoriul cuprins între satele Vânători – Răduleşti, la nord şi Jorăşti
4 Ibidem, f. 30. 5 Ibidem, f. 31. 6 Ibidem, f. 35. 7 Ibidem, f. 39. 8 Ibidem, f. 40. 9 Ibidem, f. 51. 129
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu – Sasu, la sud. A doua a fost tragerea de noapte, între orele 8 00 şi 12 00, pe imaşul oraşului Focşani, în zona localităţii Goleşti 10. Grupul de Baterii „Furceni” din Batalionul 1 Artilerie Cetate a efectuat o altă tragere (la 2 septembrie 1915), în zona cuprinsă între Focşani, Mărăşeşti şi Ciuşlea, fiind înştiinţată populaţia satelor Precistanu, Mirceşti, Paraipan, Balta Raţei şi Răchitaşu, care nu mai putea lucra în zonă 11. În zilele de 3 şi 5 septembrie 1915, Regimentul 16 Artilerie a executat alte două trageri. Prima dintre ele a vizat zona Vânători – Răduleşti – Sasu, iar cea de a doua Cârligele – Pod Zilişteanu – Faraoane – Vârteşcoiu 12. În noaptea de 2 spre 3 septembrie 1915, Regimentul 11 Artilerie a efectuat o nouă tragere de noapte. La 9 septembrie 1915, Regimentul 16 Artilerie a executat din nou o tragere în zona Sasu – Răduleşti, cu un divizion din Grupurile 9 şi 10. Grupul 12, din aceeaşi unitate, a efectuat o tragere de noapte pe şoseaua Focşani – Galaţi, către Răstoaca, la 11 septembrie 1915 13. La 10 septembrie 1915, între orele 7 30 şi 14 00, Regimentul 11 Artilerie a executat trageri „între satele Precistanu – Făurei – Bizigheşti – Străjeru, începând din Valea Şoimului la Sud – Est sat Precistanu până la 3 km spre sud şi est de conacul Zamfirescu” 14. În fine, la 25 şi 27 noiembrie 1915, Regimentul 16 Artilerie a efectuat două trageri de iniţiere din partea de est a poligonului Garnizoanei Focşani spre câmpia dintre Goleşti şi ferma Raicu 15. Recrutările, mobilizările şi încorporările în armată se fac din ce în ce mai meticulos şi intens, de buna desfăşurare a acestor operaţiuni răspunzând nu doar instituţiile civile (Prefectura Judeţului Putna, primăriile şi poliţiile din subordine), ci şi cele militare, formându-se aşa – numitele Consilii de Revizie 16.
10 Ibidem, f. 71. 11 Ibidem, f. 72. 12 Ibidem, f. 73. 13 Ibidem, f. 76. 14 Ibidem, f. 84. 15 Ibidem, f. 90 – 91. 16 Ibidem, f. 8 – 9. 130
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) În aceste împrejurări, la 19 ianuarie 1915, şeful Staţiei C. F. R. Adjud s-a văzut nevoit să se adreseze Prefecturii Putna în următorii termeni: „În vederea concentrărilor şi a aglomeraţiei de călători, care din ce în ce devine mai mare, şi cum aici nu avem decât un singur gardist pentru menţinerea ordinei publice; rugăm cu insistenţă a binevoi a interveni la autorităţile competinte, spre a ne da o gardă militară, compusă din opt oameni cu un gradat; contrar, neputând singur a face faţă împrejurărilor, rămâne totul la voia întâmplărei. Aseară la trenul de persoane care vine de la Bacău la ora 9:00, 20 de militari au călătorit cu forţa pe distanţa Bacău – Tg. Ocna, fără a-i putea opri nici personalul de tren şi nici noi” 17. Înainte de plecarea la unităţi, militarii urmau a fi vaccinaţi 18. La începutul anului, primii născuţi ai văduvelor cu mai mulţi copii 19, notarii 20 şi funcţionarii absolut indispensabili diverselor instituţii publice erau scutiţi de mobilizare 21, care ţinea 15 zile 22. Au fost şi foarte multe cazuri în care cererile de scutire la mobilizare au fost respinse de autorităţile militare. De pildă, primarul oraşului Focşani, Ştefan Graur, înainta, la 28 februarie 1915, o astfel de cerere Regimentului 50 Infanterie, pentru Constantin Florescu, agent perceptor; motivaţia consta în faptul că numitul „este absolut indispensabil comunei pentru perceperea taxelor comunale la gara locală, de la mărfurile ce intră şi ies prin gară” 23. Amintitul regiment nu a aprobat această cerere 24. Aşa au stat lucrurile, în luna mai şi în cazul lui Traian Ionescu, impegat telefonist la Prefectura Judeţului Putna, din cadrul
17 Ibidem, f. 8. 18 Ibidem, dosar nr. 56 / 1915, f. 65. 19 Ibidem, f. 13. 20 Ibidem, f. 68. 21 Ibidem, f. 69. 22 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 80 / 1915, f. 147. 23 Ibidem, f. 18. 24 Ibidem. 131
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Regimentului 23 Artilerie 25, Marele Stat Major refuzând categoric ca acesta să fie scutit 26. În septembrie, Primăria a insistat din nou în acest caz, dar Divizia a 6-a a rămas inflexibilă, motivând că nu poate rămâne cu instrucţia incompletă. În opinia prefectului Anton Alaci, situaţia de la Prefectură era intolerabilă, deoarece instituţia a rămas cu un singur telefonist, care trebuia să stea la post 24 de ore din 24: „Pentru transmiterea ordinelor în interesul armatei pe întreaga reţea telefonică din judeţ, se cere ca serviciul telefonic să se facă actualmente ziua şi noaptea” 27. Cu toate că s-a intervenit pentru soluţionarea acestui caz, la începutul lunii octombrie, la Corpul 3 Armată Galaţi 28, demersul a fost inutil 29. Tot acum, prefectul Alaci a solicitat Ministerului Agriculturii şi Domeniilor desconcentrarea lui C. Tenescu, referent statistic la instituţia pe care o conducea. De Tenescu, concentrat la Regimentul 50 Infanterie, era mare nevoie la Prefectură, deoarece nu putea fi, practic, înlocuit 30. Până la urmă, s-a intervenit la Ministerul de Război, dar nu s-a obţinut rezultatul scontat 31. Solicitarea, o lună mai târziu, pentru acelaşi funcţionar, făcută de Anton Alaci, la Ministerul de Interne, avea să înregistreze un nou eşec 32. Mii de putneni au fost mobilizaţi, în acest an, în Regimentele 9, 10 (Putna), 11 (Siret), 14, 27 (Bacău), 29, 33, 38, 43, 48 (Buzău), 49 (Râmnicu Sărat), 50 (Rezervă Focşani), 54, 55, 65, 69 (Tecuci), 67 şi 78 Infanterie; 3, 5, 11, 16, 23 şi 24 (Tecuci) Artilerie, Batalionul I Artilerie Cetate, Regimentele 1 Cetate Bucureşti, 1 Cetate Dâmbovița, 1 Cetate Râmnicu Sărat, 3 Obuziere Uşoare şi 5 Obuziere Constanţa; Brigada III şi Regimentele 3, 5 şi 6 Roşiori; 7 şi 8 Călăraşi; 4, 7, 10 şi 27 Vânători; Batalioanele 3 şi 4 Pionieri; Compania de
25 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 159 / 1915, f. 8. 26 Ibidem, f. 12. 27 Ibidem, f. 17. 28 Ibidem, f. 18. 29 Ibidem, f. 19. 30 Ibidem, f. 20. 31 Ibidem, f. 21. 32 Ibidem, f. 22. 132
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Jandarmi Putna şi Regimentul de Jandarmi Pedeştri Bucureşti; Compania 3 Sanitară Galaţi; Cercurile de Recrutare Putna şi Râmnicu Sărat; Regimentul de Escortă Regală; Regimentele 1 şi 2 Geniu; Escadroanele 3 şi 4 Tren; Depozitele Generale ale Marinei; Detaşamentul de biciclişti, Regimentul de pontonieri Bacău etc. 33. În a doua zi a anului 1915, la cererea Primăriei focşănene, Consiliul Judeţean Putna a consimţit ca I. I. Langa, Ferhat Ştefan Ferhat, Nicolae Chiril Săveanu, Nicolae S. Rainu şi Ştefan Vasiliu să facă parte din Comitetul Judeţean al Casei de Sprijin « Familia Luptătorilor » 34. La 8 ianuarie 1915, acest Comitet îşi începe activitatea 35, strângând şi distribuind fondurile necesare ajutorării familiilor celor mobilizaţi 36, circulând în întreg judeţul listele de subscripţii 37. Activitatea Comitetului Judeţean de Sprijin « Familia Luptătorilor » a fost făcută mai bine cunoscută publicului larg prin „Publicaţiunea” din 13 ianuarie 1915, dată de Primăria Oraşului Focşani. „Publicaţiune Prin Legea specială, autorizând luarea de măsuri excepţionale, publicată în Monitorul Oficial No. 217 dela 24 Decembrie 1914, în scop de a se forma un fond cu care să se poată veni în ajutorul familiilor mobilizaţilor, între altele, se prevede: ART. 23. - Fondul de ajutor se compune: a). Din fondurile ce Statul e dator a da conform art. 22 şi din acele pe cari Statul le-ar mai da în caz de nevoie:
33 Ibidem, passim; Vezi şi dosar nr. 56 / 1915, passim; fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 80 / 1915, passim; dosar nr. 109 / 1915, passim; fond Primăria Comunei Vărsătura, dosar nr. 5 / 1915, passim; fond Primăria Comunei Văsui, dosar nr. 1 / 1916, passim. 34 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 106 / 1914, f. 122 verso. 35 Idem, fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 12 / 1915, f. 220. 36 Ibidem, f. 189, 214. 37 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 106 / 1914, f. 131 verso - 132. 133
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu b). Din fondurile rămase neîntrebuinţate din cele strânse în 1913, de comitetul « Familia Luptătorilor » din Bucureşti, de comitetele Judeţene sau de asociaţiile particulare; c). Din tot ce se va aduna din ofrande sau produse din spectacolele ce s’ar organiza; d). Din venitul unui timbru special de 0,50, 0,20, 0,10 şi 0,05 bani, numit « timbru de ajutor », care se va aplica în mod obligatoriu pe lângă timbrele existente, după cum urmează: Timbru de 0,05 bani pe cărţile poştale şi scrisorile ce se expediază în ţară, dintr’o localitate în alta, fie chiar recomandate; de 0,10 bani asupra telegramelor interne şi de 0,20 bani asupra telegramelor externe. Timbru asupra telegramelor va putea fi înlocuit, cu perceperea unei taxe egale. Acelaş timbru special de 0,10 bani se va aplicà, pe lângă timbrele fiscale existente, asupra chitanţelor de expediere a bagajelor pe căile ferate, asupra fractelor, asupra borderourilor de bancă, şi asupra oricărui act, chitanţă sau factură, asupra cărora azi, conform legei timbrului, se aplică timbru mobil de 30 bani sau 10 bani. Timbrul de 0,10 bani se va aplicà, pe lângă timbrele fiscale existente, asupra ori-cărei note de plată, la hoteluri, restaurante, birturi de orice categorie, cafenele, cofetării, berării, lăptării şi orice alte localuri de consumaţie, când suma de plată trece de un leu şi nu atinge doi lei, iar dela doi lei în sus, timbrul de aplicat va fi de 0,20 bani. Proprietarii sau antreprenorii unor asemenea stabilimente, sunt obligaţi a da, şi clienţii a cere notă, purtând timbrele de mai sus, ori de câte ori consumaţia trece de un leu. Consiliul de Miniştri va putea înlocui timbru de aplicat conform acestui aliniat, prin carnete timbrate, cu file, pe cari se vor trece consumaţiunile de plată. De asemenea timbrul special numit şi timbru de ajutor va mai putea fi înlocuit prin ştampilarea şi suprataxarea în proporţia arătată în acest articol, a mărcilor poştale şi a timbrelor fiscale azi în fiinţă;
134
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) aeea stampilare, se va face de administraţia generală a poştelor şi telegrafelor şi de administraţia regiei monopolurilor statului. Timbrul special de 5 bani se va mai aplica peste timbrele teatrale existente sau asupra ori-cărui bilet de intrare la teatre, cinematografe, concerte, conferinţe şi orice fel de reprezentaţie sau spectacol cu plată de intrare. Timbrul special de 0,50 bani se va aplica, pe lângă timbrul fiscal existent, pe fiecare bilet de plată în vagoanele cu paturi ale companiei internaţionale de vagoane cu paturi, cari circulă în ţară şi asupra adeverinţilor de călătorie pe baza de permise fără plată, în aceleaşi vagoane, iar pe notele de consumaţie din vagoanele restaurante, se va aplica un timbru de 0,20 bani pe notele de masă şi de 0,10 bani pe cele de alte consumaţiuni. Direcţia generală a poştelor şi telegrafelor, va emite şi va pune in circulaţie timbrele de ajutor, cari se vor vinde ca şi celelalte timbre poştale, având aceleaşi privilegii şi sancţiuni. Produsul lor îl va vărsa la sfârşitul fiecărei luni, la Casa comitetului central. Contravenţiile pentru ne aplicarea totală sau parţială a timbrelor de ajutor, în toate cazurile specificate mai sus, se vor constata prin proces - verbal, de orice agent fiscal, administrativ, comunal şi de delegaţii speciali ai comitetului central şi comitetelor judeţene şi comunale. Contravenienţii se vor pedepsi cu o amendă dela 10 la 100 lei şi în caz de recidivă dela 100 la 1.000 lei, care se va pronunţa în folosul comitetului central, judeţean sau comunal, după localitatea unde s’a produs contravenţiunea. Condamnarea se va pronunţa de către Judecătoria de ocol respectivă fără drept de apel sau recurs. e). Din venitul produs prin sporul cu 0,20 bani, al cărui bilet de călătorie pe calea ferată de clasa I şi de 0,10 bani de clasa II, oricare ar fi distanţa, precum şi dintr’o taxă de 10 lei, care se va lua la emiterea sau prelungirea oricărui bilet de abonament cu plată integrală sau redusă pe căile ferate clasa I, oricare ar fi distanţa şi
135
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu durata. Pentru abonamentele de clasa II taxa va fi numai de 5 lei. Aceleaşi taxe se vor percepe şi la biletele permanente fără plată. Direcţia generală a căilor ferate române va ţine un cont special pentru produsul acestor taxe, pe care la sfârşitul fiecărei luni îl va vărsa la casa comitetului central; f). Din venitul produs prin sporirea cu 2 lei a costului cu care regia monopolului Statului, vinde perechea de cărţi de joc de lux şi de un leu asupra perechei de cărţi de joc ordinare. Această dispoziţiune se va pune în aplicare, numai pentru cărţile de joc pe cari regia le va scoate în circulaţie, după promulgarea acestei legi. Regia monopolurilor statului va vărsa la sfârşitul fiecărei luni acest venit la Casa comitetului central. Comitetul central va putea destina, până la jumătate din veniturile menţionate la lit. d, e şi f pentru a subvenţiona, după nevoie, cele două societăţi de Cruce Roşie, cari au de scop îngrijirea răniţilor sau bolnavilor din războiu, sau pentru ajutarea oricăror nevoi, decurgând din starea de război. Veniturile dela lit. d, e şi f vor intra în vigoare la promulgarea legii de faţă şi rămân desfiinţate de drept din ziua decretului de trecerea armatei pe picior de pace. NOI Primarul Oraşului Focşani Publicăm aceasta spre cunoştinţa generală şi invităm pe toţi Domnii oficeri de poliţie cât şi pe toţi funcţionarii comunali, a priveghea la executarea dispoziţiunilor citatului articol de lege, şi pentru orice contravenţiune constatată, vor încheia împreună cu oficerii poliţieneşti cuvenitele procese - verbale de darea în judecată a contravenienţilor. Primar, St. GRAUR No. 206 1915 Ianuarie 13. p. Secretar, GR. IONESCU” 38. În primele două luni ale anului, Banca de Scont din Focşani a donat „Familiei Luptătorilor”, din Judeţul Putna 1.924 lei 39.
38 Ibidem, f. 129. 136
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Primăria focşăneană declara, în luna iulie, că „a procurat numeroase avantaje „Familiei Luptătorilor” prin faptul că a impus diverselor spectacole şi serbări date în grădina publică şi teatru, să contribuie cu jumătate din beneficiul rezultat în folosul acestei instituţii” 40. În repetate rânduri, de-a lungul întregului an, toate localităţile din judeţul Putna au contribuit financiar pentru ajutorarea familiilor celor concentraţi şi moblizaţi. Pentru aceasta, s-au organizat multe acţiuni de binefacere: colecte, baluri, serbări, concerte, tombole etc. Mii de lei au ajuns astfel la cei aflaţi în nevoie 41. Familiile celor aflaţi la datorie nu aveau nevoie doar de bani, ci şi de efectuarea lucrărilor agricole de care nu mai avea cine să se ocupe. La acest fapt face referire Adresa înaintată Prefecturii Judeţului Putna, la 16 iulie 1915, de către Regimentul 50 Infanterie: „… zilnic ies oameni la raport, reclamând că fiind concentraţi, le-a rămas munca ogoarelor nefăcută şi că Primarii şi Consiliile Comunale nu execută ordinul dat de Ministerul de Interne că pentru oamenii care sunt concentraţi să li se facă muncile pe pământurile lor cu oamenii rămaşi în comună, şi că prin aceasta sunt expuşi să-şi piardă recolta ce au. Având în vedere cele expuse cu onoare vă rog să binevoiţi a interveni către locul competent ca Primarii din acest judeţ să execute ordinul ce li s-a dat, pentru a nu se aduce nici o pagubă concentraţilor” 42. La 4 februarie 1915, la sediul Prefecturii putnene s-au pus bazele Comitetului local de acţiune referitor la organizarea ajutorului medical ce trebuia dat răniţilor şi mobilizaţilor la caz de război 43.
39 Ibidem, f. 134. 40 Ibidem, f. 132. 41 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Comunei Vărsătura, dosar nr. 5 / 1915, passim; vezi şi fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 11 / 1915, passim; Ibidem, dosar nr. 12 / 1915, passim. 42 Ibidem, dosar nr. 57 / 1915, f. 49. 43 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 107 / 1914, f. 100. 137
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu În luna iulie, autorităţile locale vizitau localurile destinate spitalelor temporare din oraş, stabilindu-se şi numărul paturilor de care aveau nevoie atât ele, cât şi spitalele deja existente 44. Ca urmare a decesului doctorului Elian, în Comitetul regional de acţiune pentru organizarea zonei interioare, în vederea ajutorului dat răniţilor şi bolnavilor în timp de mobilizare şi război, avea să facă parte doctorul Marc Câmpeanu 45. Acest Comitet era subordonat Prefecturii, instituţie care, în septembrie, l-a însărcinat pe I. Davidescu, inspector comunal, să administreze obiectele ce vor figura pe inventarul spitalelor temporare din judeţul Putna 46; o lună mai târziu, acelaşi funcţionar devenea custode al Depozitului acestui Comitet 47. Acesta se obliga să furnizeze mijloacele de transport pentru aducerea răniţilor de la gară în oraş. Astfel, Comitetul Regional Sanitar avea să utilizeze tromcarul oraşului şi maşinile Regimentelor 11 şi 16 Artilerie şi 3 Pionieri 48. În luna decembrie, I. Davidescu a fost înlocuit de Constantin G. Perieţeanu, inspectorul Serviciului Salubrităţii 49. Ministerul de Interne cere Prefecturii putnene să achiziţioneze arme de foc, inclusiv baionete, din judeţ, la 28 februarie 1915 50. În scurt timp, Pretura Plasei Vrancea furniza 51 baionete „Krnka” şi 90 baionete „Berdan” 51; Pretura Plasei Zăbrăuţi asigura Prefectura de existenţa a cinci baionete ruseşti, 10 de tip „Martini” şi 19 „Pėabody” 52; Pretura Plasei Vidra deţinea 10 baionete „Berdan”, 25 „Pėabody” şi 35 „Krnka”. În fine, Plasa Trotuş înregistra existenţa
44 Ibidem, f. 124. 45 Ibidem, f. 129. 46 Ibidem, f. 164. 47 Ibidem, f. 187. 48 Ibidem, f. 171. 49 Ibidem, f. 233. 50 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 57 / 1915, f. 16. 51 Ibidem, f. 22. 52 Ibidem, f. 24. 138
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) a 16 baionete „Berdan” şi 79 „Krnka” 53, iar Pretura Plasei Gârlele – cinci baionete „Martini”, 30 „Pėabody” şi 37 „Krnka” 54. La finele lunii iulie 1915, Pretura Plasei Vrancea informa Prefectura Putna că Primăria Comunei Bârseşti putea vinde Ministerului de Război 39 de arme model 1879, cu tot cu baionete 55. La rândul ei, Poliţia Urbei Panciu deţinea, pentru Arsenalul Armatei, două revolvere din 1896, dintre care unul „Browning”, cu 13 cartuşe 56. Comandantul Serviciului de Geniu al Regiunii Întărite F. N. G., maiorul Constantin L. Bottez solicita Primăriei, la 10 martie 1915, luarea unor măsuri speciale de protejare a zonei respective. „Având în vedere starea în care ne aflăm şi interesul apărărei naţionale, vă rugăm, Dle Primar, a dispune, să se iea măsuri atât de Dv. cât şi prin jandarmeria locală, spre a se observa că tot ce aparţine de comandamentul Regiunei Întărite F. N. G. ca: linii telefonice şi telegrafice, poduri, podeţe, şosele etc. să fie supravegheate mai de aproape şi ţinute în bună stare. Pentru o mai bună reuşită, cred, că este bine să rugaţi pe preotul şi învăţătorul satului, spre a ţine conferinţe, cât mai dese copiilor (care strică izolatoarele cu pietre şi încurcă firele cu sfori, producând deranjamente pe linii) şi locuitorilor, cărora să li se explice însemnătatea Patriei şi patriotismului. Să li se atragă atenţiunea spre a nu strica, distruge sau fura ceea ce aparţine statului, în special ca izolatoarele, sârmele liniilor telefonice şi telegrafice, scânduri de la podeţe şi poduri, etc., şi încă mai mult, a observa ca paza lor să se facă chiar din iniţiativa tuturor locuitorilor, fiecare căutând a observa, surprinde şi denunţa pe răufăcători, care astfel devin duşmanii ţărei, fie ei chiar români şi care astfel, cu ştiinţă sau neştiinţă se pun în serviciul vrăjmaşului, mai ales în timp de pace când mijloacele de pază şi cele de reprimare sunt mărginite.
53 Ibidem, f. 16, 28. 54 Ibidem, f. 29. 55 Ibidem, f. 60 – 61. 56 Ibidem, f. 63. 139
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Să nu se uite că podurile şi podeţele în special, se pot arunca în aer de răi făcători, spioni sau trădători ai ţărei prin diferite mijloace, întârziind operaţiunile pentru timpul cel mai preţios în caz de războiu” 57. În luna aprilie a anului 1915, oraşul Focşani s-a confruntat cu o veritabilă criză a zahărului, simţită acut, nu doar de populaţie, ci şi de numeroasele unităţi militare existente aici, ale căror efective crescuseră foarte mult, datorită concentrărilor. Asaltată de cereri, Primăria s-a văzut nevoită să refuze golirea stocurilor deţinute cu acest aliment de primă necesitate. Răspunsul negativ era astfel motivat: „Întrucât stocul de zahăr ce posedăm de la comersanţii din oraş, este adunat pentru eventualitatea războiului, nu se poate da nimănui din acel zahăr” 58. Cu alte cuvinte, „comuna nu poate distribui zahărul decât în cazul unei eventuale împrejurări excepţionale” 59. Într-adevăr, întreaga ţară suferea, nevoile interne ajungând, până la prima recoltă, la 800 – 900 vagoane. Situaţia, deosebit de grea, era astfel comentată de angrosistul Henri Moria, la 18 mai 1915: „Graniţa spre mare fiind ca şi închisă, reaprovizionarea pe această cale este foarte problematică, iar din Austria, se ştie de asemenea foarte bine, că nu ne poate veni zahăr, exploatarea acestui produs fiind prohibită” 60. Aprovizionarea Focşaniului se făcea de Ministerul de Comerţ şi Industrie 61; în plus, Fabrica de Zahăr de la Sascut (pe atunci în judeţul Putna) deţinea şi ea rezerve strategice din acest aliment, pentru armata română 62. Cu mari eforturi, Primăria focşăneană a izbutit să asigure zahărul necesar atât locuitorilor săi, cât şi unităţilor militare din oraş: Regimentul 10 Putna 63, Batalionul IV Pionieri 64, Spitalul Militar 65,
57 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 80 / 1915, f. 28. 58 Ibidem, dosar nr. 96 / 1915, f. 20. 59 Ibidem, f. 31. 60 Ibidem, f. 42. 61 Ibidem, f. 96. 62 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 51 / 1915, f. 3. 63 Idem, fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 96 / 1915, f. 20. 64 Ibidem, f. 28. 140
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Compania 3 Subzistenţă Focşani 66, Regimentul 16 Artilerie 67, Comenduirea Pieţei Focşani 68, Divizionul 3 Tren din Escadronul II 69, Batalionul IV Pionieri 70, Regimentul 11 Artilerie 71, Cercul Militar 72, Batalionul 1 Artilerie Cetate 73 şi Batalionul III Pionieri 74. În condiţiile în care armata acelor vremuri avea nevoie de animale de tracţiune ca de aer, autorităţile judeţene trebuiau să asigure rezervele necesare în cazul unui eventual război. În acest context, la 29 aprilie 1915, Divizia a VI-a aducea la cunoştinţa Prefecturii putnene următoarele: „… furnizorii S. L. Baron, Froim Schrulovici şi Paul Cottescu din Focşani au angajat cu comisiunea de aprovizionare a furajelor cantităţi foarte mari de fân, între 500 – 600.000 kg. fiecare, pentru complectarea stocului la o eventuală mobilizare. Acest fân a fost angajat dela începutul lunii Martie şi până în prezent numiţii furnizori nu au predat nimic. Astăzi s-au prezentat comandamentului cu petiţiuni, arătând că le este imposibil să mai predea fânul, susţinând că în cuprinsul judeţului nu se mai găseşte, sau a fost stricat de ploi. Cestiunea fiind foarte importantă, avându-se în vedere scopul pentru care să facă contractarea fânului în împrejurările în care ne găsim, cu onoare vă rugăm să binevoiţi, a da ordin Administratorilor de plasă ca fiecare să cerceteze în cuprinsul plasei imediat ce cantităţi de fân se găsesc pe la proprietari sau arendaşi, arătând cantitatea în stoguri şi starea fânului dacă se poate preda pentru hrana cailor” 75. Situaţia era la fel de delicată şi în ceea ce priveşte nevoia armatei
65 Ibidem, f. 29. 66 Ibidem, f. 31. 67 Ibidem, f. 36 - 37. 68 Ibidem, f. 45. 69 Ibidem, f. 62. 70 Ibidem, f. 96. 71 Ibidem, f. 110. 72 Ibidem, f. 120. 73 Ibidem, f. 316. 74 Ibidem, f. 424. 75 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 52 / 1915, f. 8. 141
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu pentru ovăz 76, orz 77, ovăz 78 şi grăunţe 79, toate acestea urmând a fi depozitate 80, fiind considerate drept „stocuri de mobilizare” 81. În plus, în localităţile unde fânul exista – ca, de exemplu, la Suraia – cărăuşii nu puteau transporta fânul la depozitele militare, deoarece erau scoşi de jandarmi cu forţa la lucrările de întreţinere a drumurilor 82. Regimul rechiziţiilor avea să fie extins asupra tuturor cerealelor, animalelor, harnaşamentului şi vehiculelor, pentru care, în septembrie 1915, s-a plănuit efectuarea unui recensământ 83. La jumătatea lunii iunie a anului 1915, oraşul Focşani avea două Comisiuni pentru primirea rechiziţiilor; prima dintre ele se afla în Piaţa Ştirbei Vodă, iar cea de a doua la Oborul de vite din nordul oraşului. Buna desfăşurare a operaţiunilor era asigurată de reprezentanţii Prefecturii Judeţului Putna, Primăriei Oraşului Focşani, Poliţiei Oraşului Focşani şi Regimentelor 11 şi 16 Artilerie 84. În ceea ce priveşte problema adăpostirii vitelor rechiziţionate, acestea urmau a fi duse în oborul Abatorului, la grajdurile Primăriei şi la Ocol, cele trei locaţii asigurând un spaţiu pentru 1.160 animale 85. În colaborare cu Primăria Oraşului Focşani, Serviciul Intendenţei Diviziei a 6-a a elaborat un plan de funcţionare a brutăriilor din oraş, în caz de mobilizare generală; această măsură era cu atât mai necesară, cu cât în timpuri normale populaţia focşăneană, cu tot cu militari, atingea cifra de 30.000 de suflete 86.
76 Ibidem, f. 10. 77 Ibidem, f. 12. 78 Ibidem, f. 13. 79 Ibidem, f. 13 – 13 verso. 80 Ibidem, f. 14. 81 Ibidem, dosar nr. 57 / 1915, f. 32. 82 Ibidem, f. 32. 83 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 107 / 1914, f. 150. 84 Ibidem, f. 120 verso. 85 Ibidem, dosar nr. 96 / 1915, f. 14. 86 Ibidem, f. 84. 142
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) În oraş se aflau în funcţiune 13 brutării, fiecare având câte un cuptor. În 24 de ore, aceste brutării puteau furniza 28.100 pâini, individual valorile variind între 900 şi 2.400 pâini. Pentru asigurarea acestei producţii era nevoie de 120 de lucrători (de la caz la caz, numărul brutarilor varia între 6 şi 30). Şapte dintre brutării, însumând 10 cuptoare, 74 de lucrători şi o producţie zilnică de 17.300 pâini, urmau a lucra doar pentru armată. Restul de şase brutării – totalizând tot atâtea cuptoare, 46 lucrători şi 10.800 pâini la 24 de ore – trebuiau să deservească populaţia civilă. În caz de mobilizare, Consiliul Comunal, în baza unui împrumut de 100.000 lei, trebuia să achiziţioneze alimentele de bază – făină, în primul rând. În ceea ce priveşte lucrătorii brutari mobilizaţi pe loc la cele şase brutării necesare populaţiei civile, aceştia erau în număr de 46, încorporaţi la Cercul de Recrutare Putna, Compania 3 Subzistenţă, Divizionul III Tren şi Regimentele 11 Artilerie şi 67 Infanterie. Din cei 25.155 locuitori ai oraşului, 609 consumau în mod frecvent mămăligă, motiv pentru care aprovizionarea cu făină de porumb reprezenta pentru autorităţi o prioritate. Cele 13 brutării puteau păstra în depozitele lor 76 vagoane de făină, capacitatea lor individuală oscilând între unu şi şapte vagoane. La caz de mare nevoie, 16 vagoane de făină se mai puteau depozita la Remiza de trăsuri a Primăriei (la grajduri). La rândul lor, alte cinci magazii aflate relativ aproape de gară mai puteau păstra 44 vagoane făină, capacitatea lor individuală variind între cinci şi 15 vagoane. Magaziile erau construite din scânduri sau din zid, cu acoperiş de tablă 87. În ziua de 7 noiembrie 1915, Primăria Orașului Focșani primea Circulara Ministerului de Interne nr. 32.650, referitoare la strângerea cenușei pentru armată 88. Drept urmare, la 11 noiembrie 1915, instituția focșăneană a făcut cunoscută cetățenilor orașului următoarea
87 Ibidem, f. 12 – 14. 88 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 51 / 1915, f. 13. 143
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu „Publicaţiune Având în vedere intervenirea făcută la Min.[isterul] de Interne către Min.[isterul] de Războiu, prin adresa No. 17.934 din 3 Noembrie curent, că are nevoe pentru prepararea carbonatului de potasiu, necesar armatei, de o mare cantitate de cenuşă, provenită atât din arderea lemnelor cât şi din acea a lignitului. Noi Primarul Oraşului Rugăm pe toţi locuitorii oraşului să strângă cenuşa de lemne sau lignit şi să o depoziteze în cutii sau butoae, spre a fi ferită de ploi şi umezeală, oferind-o în interesul Ţărei în mod gratuit, în care scop va fi ridicată de serviciul de salubritate al comunei. Cenuşa provenită din arderea lignitului, se va depozita separat de acea provenită din arderea lemnelor. Domnii ofiţeri de poliţie şi Domnii Inspectori comunali, fiecare în circumscripţia sa, vor pune în vederea locuitorilor cuprinsul acestei publicaţii, stăruind pe lângă fiecare cetăţean în parte ca să îndeplinească această îndatorire patriotică, comunicând totodată Primăriei şi numele locuitorilor cari strâng şi vor strânge cenuşa. p. Primar, V. Mamigonian Secretar D. Neagu No 6.869. 1915 Noembrie 11” 89. Strângerea cenuşei cădea în sarcina a cinci funcţionari ai Primăriei (patru inspectori şi un revizor) care, „împreună cu ofiţerul de poliţie din fiecare circumscripţie, trebuia să informeze pe toată lumea, stabilind un număr de cetăţeni, care vor strânge cenuşa de la populaţie” 90. Aceasta urma a fi depozitată la grajdurile comunale 91. În vara anului 1915, judeţul nostru i-a primit cu braţele deschise pe cei 17 refugiaţi militari din statele vecine. Astfel, la Focşani s-au stabilit opt români austro – ungari, de profesie bucătari, muncitori şi agricultori, dezertaţi din Regimentele
89 Idem, fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 104 / 1915, f. 2. 90 Ibidem, f. 5 – 5 verso. 91 Ibidem, f. 7. 144
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) 2, 22 şi 41 Infanterie. Aici s-a stabilit şi un bulgar, încorporat iniţial în Regimentul 18 Târnovo. Lor li se adaugă patru israeliţi din Rusia (doi funcţionari comerciali, un zugrav şi un stoler), servind sub arme în Regimentele 15, 42 şi 49 Infanterie 92. În Panciu s-au stabilit trei ruşi (doi muncitori şi un cizmar), proveniţi din Regimentele 2 Cavalerie, 2 şi 36 Marină 93. La Odobeşti a ajuns un alt israelit din Rusia, funcţionar comercial, aflat sub arme în Regimentul 61 Infanterie, într-o garnizoană din Basarabia 94. În atenţia autorităţilor locale au stat şi instituţiile publice care, la caz de război, trebuiau securizate. La 12 iunie 1915, de pildă, Primăria focşăneană atrăgea atenţia direcţiunii Sucursalei Focşani a Băncii Naţionale a României că Marele Stat Major al Armatei a hotărât ca, în caz de mobilizare, instituţia avea să fie păzită de miliţieni. Acestora trebuia să li se asigure adăpost, căldură şi lumină. În plus, aveau nevoie de paturi cu aşternut, masă, lampă, ceas de perete, vas cu cană pentru apă, felinare, un registru de gardă şi foi de starea gărzilor. Miliţienii răspundeau doar de paza obiectivului, neavând nicio altă obligaţiune, de orice natură ar fi ea 95. Răspunzând solicitărilor venite din partea Primăriei Focşani, în legătură cu funcţionarea Uzinei Electrice a oraşului, electricianul I. Borănescu afirma, la 26 septembrie 1915, că instalaţia electrică se stingea şi se aprindea din nouă locuri diferite. Dacă, la caz de război, operaţiunea trebuia să se facă în regim de urgenţă, era nevoie de tot personalul existent al Uzinei. El atrăgea atenţia că „în un eventual atac aerian în timpul nopţii şi când luminatul public ar trebui stins imediat, dacă personalul nu ar fi suficient şi împărţit pe la punctele respective, din cauza întârzierei la stingere s-ar putea întâmpla o cine ştie ce nenorocire” 96.
92 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 59 / 1915, f. 52. 93 Ibidem, f. 55. 94 Ibidem, f. 58. 95 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 107 / 1914, f. 103 – 103 verso. 96 Ibidem, f. 171. 145
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Dacă pentru buna funcţionare a Uzinei Electrice din Focşani era nevoie de 10 lucrători, pentru securizarea instalaţiei de apă (incluzând aici izvoarele de captare, conductele şi rezervorul) era nevoie de alţi patru lucrători care să fie scutiţi de mobilizare 97. În octombrie 1915, Primăria din Focşani avea pregătită o Ordonanţă referitoare la protejarea atât a instituţiilor publice şi particulare, cât şi a stabilimentelor industriale, de atacurile aeriene. Documentul urma a fi afişat abia în ziua decretării mobilizării 98. O deosebită atenţie se acorda Depozitului de muniţiuni din Garnizoana Focşani 99. Iată cuprinsul documentului în cauză: „REGATUL ROMÂNIEI Primăria Comunei Urbane Focşani ORDONANŢA Având în vedere ordinele D-lui Ministru de Interne No. 1.130 şi dispoziţiile art. 58 din legea pentru organizarea comunelor urbane. Noi Primarul orașului În interesul siguranţei clădirilor din oraş, atât publice cât şi particulare, precum şi ale tuturor stabilimentelor industriale, de atacurile aieriene. O R D O N Ă M : 1) Orice funcţionar public şi orice locuitor este îndatorat a semnala Comenduirei pieţei în momentul în care au văzut apărând în apropierea oraşului vre’un aieroplan, pentru a putea fi întâmpinat, recunoscut, urmărit şi anunţat mai departe. 2) Semnalarea aparatelor în sbor va cuprinde în principiu următoarele elemente: forma sau natura aparatului, înălţimea la care a fost văzut, direcţiunea din care venea şi aceia pe care se îndrepta şi în fine dacă a evoluat sau nu. 3) Pentruca prevenirea atacurilor aieriene să poată fi făcută cât mai de vreme, se va cere legătura telefonică prin simplul cuvânt: ALARMA, când oficiile telefonice respective vor da imediat
97 Ibidem, f. 172 – 172 verso. 98 Ibidem, f. 235. 99 Ibidem, f. 234. 146
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) legătura cu comenduirea pieţei şi cu stabilimentele de Artilerie şi depositele de muniţiuni din Garnizoană. 4) Recunoaşterea aparatelor amice se va face pe deoparte prin silueta formelor aparatelor ce Ministerul de Războiu are în serviciu, iar pe de altă parte prin « Tricolorul Naţional » aşezat în formă de cercuri pe aripele aparatului şi în benţi pe coada lor, după cum se va arăta în detaliu prin instrucţiuni speciale. 5) Pentru recunoaşterea aparatelor, se va întrebuinţa totdeauna binoclul, mai ales când ele se găsesc la înălţimi sau la depărtări mari. 6) Pentru a îngreuna inamicului recunoaşterea obiectelor ce voeşte a ataca, stabilimentele şi depositele vor fi organizate astfel ca absolut toate luminile să poată fi stinse la un moment dat. Dacă este nevoie ca unele ateliere cari ar fi în lucru să mai rămână încă luminate, se vor lua cuvenitele măsuri, ca acele ateliere să fie prevăzute pe deoparte cu obloane sau transparente, organizate astfel, ca lumina să nu poată trece la exterior sub nici o formă, iar de altă parte ca uşile de comunicaţie să fie ascunse, protejate fiind prin cabine, storuri etc. Circulaţia la exterior a personalului absolut necesar se va face numai cu ajutorul felinarilor oarbe. El va întrebuinţa lumina acestor felinare numai la absolută nevoie. De asemenea toţi locuitorii oraşului şi toate autorităţile vor mai lua următoarele măsuri: a) Acoperirea tuturor ferestrelor din camerile luminate, prin lăsarea transparentelor, închiderea de perdele, obloane etc. b) A nu se lumina camerele decât la absolută nevoie şi aceasta numai cu numărul de lumini strict necesare. c) A nu se face focuri prin curţi, pieţe publice, locuri deschise, etc. d) In acelaşi timp D-l electrician şef şi D-l mecanic şef al uzinei electrice, vor stinge luminile de pe strade, lăsânduse aprinse numai acelea dela încrucişările stradelor principale.
147
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu 7) Când un avion inamic aterisează (se aşează pe pământ), toate autorităţile din acest oraş, precum şi orice locuitor, este obligat de a-1 ataca şi împiedica de a mai sbura. Cel mai simplu şi expeditiv mijloc, este de a-i tăia (distruge) parte din sârmile ce merg în lungul aparatului (dela cap spre coadă), sau de ai distruge partea dinapoi a aparatului. Aviatorii vor fi arestaţi şi puşi sub pază, iar aparatul ancorat cu frânghii, astfel ca să nu poată fi ridicat sau trântit de vânt. Se va anunţa apoi autoritatea militară care va lua măsuri pentru ridicarea aviatorilor şi a aparatului şi predarea celor în drept. Data Decretului de mobilizare. Primar, Şt. Graur” 100. Din punct de vedere ideologic, opinia publică a judeţului Putna este la curent cu argumentele pro şi contra intrării României în război, pe de o parte – şi a alegerii de partea cui să facem acest lucru, pe de altă parte. Astfel, inimosul Teodor Ienibace a continuat să publice în ziarul „Epoca” diverse articole referitoare la necesitatea stringentă a intrării noastre în război. Astfel, la 1 ianuarie 1915, vede lumina tiparului articolul „Acţiunea României”, în care este combătută ideea conform căreia intrarea noastră în război ar pune existenţa României sub semnul întrebării. Neutri fiind, noi facem ca balanţa să se încline în favoarea Puterilor Centrale. Paradoxal, oricare ar fi deznodământul războiului, situaţia noastră ar fi fost deosebit de grea: ori Tripla Înţelegere va câştiga, iar Serbia ne va lua Banatul, în timp ce Rusia va pune mâna pe Bucovina şi, poate, pe Maramureş şi Transilvania, ori Germania, învingătoare fiind, ne va izola pe plan internaţional, Bulgaria ne va lua Dobrogea, iar Austro – Ungaria restul. Datoria noastră, după cum susţinea Ienibace, era de a avea încredere în noi, de a lupta pentru idealul nostru naţional, chiar dacă lupta însemna automat jertfă şi suferinţă: „Una din obiecţiunile ce se fac cu privire la intrarea noastră în acţiune este şi marea temere, că s’ar periclita existenţa ţărei printr’o participare grăbită în răsboiul încins între puteri.
100 Ibidem, f. 195. 148
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Această obiecţiune în gura multora este sinceră şi pornită din prea multă îngrijorare pentru viitorul ţărei; în gura altora însă este un mijloc dilatoriu de a tot amâna la infinit momentul isbândirei dreptelor noastre năzuinţe. Această vinovată amânare ascunde la aceşti din urmă, dorinţa survenirei unui fapt nou defavorabil triplei înţelegeri, cari să ne determine să continuăm de a rămâne neutrii, făcând astfel jocul dublei alianţe. Fireşte că nu se poate sta de vorbă cu doritorii unei astfel de situaţiuni nenorocite pentru neamul românesc. Vom răspunde numai obiecţiunei de bună credinţă a îngrijoraţilor sinceri, cari sunt pentru tărăgănire, pentru că se tem să nu ajungem mai rău de cum suntem. „Salus reipublicae suprema lex !” zic ei; deci să fim extrem de prudenţi. Prudenţă fără rost, — îngrijorare fără temei, căci mai rău de cum suntem astăzi nu putem fi în viitor. Să vedem pentru ce ? Sunt două ipoteze ce se pot face cu privire la rezultatele finale ale luptelor, ce se dau între popoarele alăturate triplei înţelegeri şi dubla alianţă, - zic dubla căci Turcia, ale cărei corpuri de armată sunt făcute prizoniere fără luptă, — nu comptează. Să considerăm întăia ipoteză, aceea că tripla înţelegere va eşi biruitoare, cum toată lumea crede că are să se întâmple, căci ofensiva germană n’a dat rezultatele aşteptate şi forţele de cari dispun Franţa, Rusia şi Anglia departe de a fi epuizate sunt împrospătate mereu. Intr’o asemenea eventualitate Serbia învingătoare îşi va încorpora Bosnia Herzegovina şi poate şi Banatul, — rămânând noi astfel inferiori şi ca întindere teritorială şi ca populaţiune, — Rusia la rândul ei îşi va anexa Bucovina n’ar fi de mirare dacă ar lua şi Transilvania şi Maramureşul, pe cari le va cuceri şi fără concursul nostru; iar noi am rămâne de pe urma neutralităţei ca nişte nenorociţi cu ponosul de laşi, cari n’am fost în stare să ne înţelegem chemarea. Să luăm a doua ipoteză, a victoriei Germaniei şi Austro - Ungariei. Situaţiunea noastră în acest caz va fi tot aşa de rea.
149
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Germania învingătoare, stăpână a Europei, în ura ei, că i-am înşelat aşteptările ne dându-i ascultare, ca s’o urmăm, pentru ca să sdrobească pe cei de un sânge cu noi, — ne va da lovituri din acelea cari ne vor umili pentru multă vreme. Cine ştie dacă Austro - Ungaria după ce-şi va anexa Serbia, nu va deveni ameninţătoare chiar pentru existenţa statului nostru ! Cine ştie, dacă nu ni se va impune să renunţăm la Dobrogea, care va sluji drept recompensă Bulgariei pentru atitudinea ei prielnică dublei alianţe ! Si atunci când cuţitul ne va ajunge la os, când vom vedea totul primejduit, pe fraţii noştri pierduţi pentru vecie; — atunci când în adevăr vom fi jucat siliţi rolul nefericitei Hecuba şi faţă de Românii de peste Carpaţi, — după cum l’am jucat faţă de Românii macedoneni; atunci când or unde ne vom întoarce ochii, nu vom întâlni o privire prietenească ci numai căutăturile încruntate ale acelora, pe cari nu i-am ajutat la timp lăsându-i să fie învinşi, atunci la ce ne vor fi folosit temerile, prudenţa, îngrijorările, emfasa cu care am rostit pe acel „Salus republicae suprema lex esto !” Cum vom fi salvat prin laşitatea şi nemernicia noastră statul român ? Să dispară dar îndoiala din sufletele noastre, căci altă soluţiune n’avem, nu există pentru mântuirea noastră şi a neamului de cât lupta dreaptă vitejească, cu care şi-au croit drumul în lume strămoşii noştri. Mergănd alături cu cei de un sânge şi cu cei de o credinţă cu noi, cu adevărat salvăm statul, ne înălţăm şi ne împuternicim neamul, — realisăm acel „Salus reipublicae”, asigurându-ne viitorul. Cauza noastră este sfântă şi dreaptă şi Dumnezeu, care ne-a ocrotit totdeauna va îngădui să isbândim visul de veacuri al mult necăjitului nostru neam. Să nu mai fie temere şi neîncredere în inimile noastre, - să ne facem semnul crucei cu smerenie către Cel A Tot Puternic şi înainte, întru îndeplinirea datoriei. Nu ne vom mai întâlni cu vremurile de astăzi !
150
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Iar cei cu socoteli mărunte, cu rezerve mintale, şi cu subtilităţi diplomatice să stea liniştiţi pe la vetrele lor şi dacă nu pot or nu voesc să vină în ajutorul marei cauze sprijinite de toată suflarea românească să nu ne mai descurajeze cel puţin cu sfaturile lor, de cari nimeni nu va mai ţine socoteală-de altfel. 1 Ianuarie 1915” 101. La 16 ianuarie 1915, în articolul „Vremuri triste”, Teodor Ienibace afirmă răspicat că scopul suprem al naţiei, dincolo de opinii personale şi obiective politice, era viitorul României, împlinirea aspiraţiilor româneşti. Pentru aceasta însă era nevoie de consens naţional, de unire în credinţă şi faptă. Trebuia însă acţionat foarte grabnic, pentru ca efortul nostru să nu fie zadarnic, întârzierea putându-ne fi fatală. Din păcate, trecutul nostru glorios şi spiritul nostru de sacrificiu erau date la o parte de lipsa de respect faţă de propria identitate, pe fondul dominării noastre de neîncredere şi slăbiciune. Vom fi urâţi astfel, atât de aliaţi, cât şi de adversari, din cauza lipsei totale de încredere în noi şi în alţii. Vom fi complet izolaţi şi, poate, nu vom fi în stare să ne păstrăm intactă mica noastră Românie, neîntregită: „VREMURI TRISTE Mi-am făcut datoria, pe cât mi-au permis modestele mele puteri şi 'mi-o voi face înainte, cu toată atitudinea nemernică ce au avut faţă de mine foile întreţinute de misiţi. Am dat alarma alături de aceia, cari vedeau limpede cum prin inerţia noastră se prăpădeşte vaza acestei ţări, cum se năruesc pentru totdeauna aspiraţiunile românilor şi viitorul statului nostru. Sunt dintre puţinii, cari spun sincer cea ce cred, dispreţuind clevetirile secăturilor, cari şovăesc bătute de vântul ambiţiunei, - ne cunoscând alt meşteşug de cît să se gudure pe lângă patronii lor şi să’i admire ca pe nişte zemi-zei chiar când săvârşesc acte reprobabile. Şi nu voi înceta de a da alarma, ne ţinând seamă nici de disciplina strâmtă de partid, — căci înainte de a fi conservator sunt
101 Teodor Ienibace, Vremuri mari”, Tipografia Naum Gheorghiu, Focşani, 1915, p. 10 – 12. 151
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu român, — şi azi nu se mai face politică internă, — suntem chipurile uniţi cu toţii în vederea isbândirei scopului suprem al întregirei neamului, — altfel n’am sta locului fără să zicem nimic, văzând neregulele ce se petrec pretutindeni şi cum se precupeţesc toate de către aceia, cari profită de armistiţiul provocat de cauze externe, pentru a’şi face de cap nesupăraţi de nimeni. Intr’o serie de articole apărute în acest ziar am arătat, că puteri de o cam dată ne date la ivială lucrează să zădărnicească izbândirea idealului nostru. In aparenţă ne pregătim, — ni se spune că vom intra în acţiune, când nu se ştie şi nu e permis să întrebi, căci trebue să lucrăm cu diplomaţie, — vai de capul ei de diplomaţie ! — Şi vremea trece, evenimentele se precipită, situaţiunile devin din ce în ce mai îngrijitoare şi vedem bine cum din tărăgăneală în tărăgăneală vom ajunge la zădărnicie. Toamna n’am intrat în acţiune, pentru că se apropia iarna cea grea; primă-vara la începutul ei nu vom intra, pentru că apele vor creşte prin topirea zăpezilor şi se vor revărsa făcând căile de comunicaţie impracticabile; către sfârşitul primăverei, — când mugurii vor înverzi, — par’că văd, că nu vom putea intra în acţiune, pentru că se va zice ... ar fi o nebunie ca soldaţii noştri să’şi pună zilele în pericol, când natura întreaga reînviază, când zefirul începe să adie dulce, ademenind la dragoste şi înfrăţire, tocmai atunci noi să mergem şi să expunem vieţele tineretului la şrapnelele şi mitralieze inamicilor ! - şi apoi câmpiile vor înverzi, ogoarele vor trebui să fie muncite şi au nevoe de braţe ... Frate române, tu care te naşti poet, astupă-ţi urechele să nu mai auzi vaetele fraţilor tăi chinuiţi de peste munţi, — întăreşteţi inima, căci nu de geaba bat şeapte vieţi în pieptu-ţi de aramă, — şi stai pironit pe loc fără vlagă, fără ideal. Uită, că te scobori din neam de eroi şi că străbunii tăi au fost stăpânitorii lumei ! — Dacă suferi, suflă din bucium şi’ţi vor răspunde ecourile munţilor, singurii tăi prietini; dacă ţi-e jale de ce vezi, cântă doina, căntecul durerei de care de veacuri ai avut parte, ca să’ţi alini necazurile. Uită Române ! căci aşa sunt vremurile acestea năpraznice de neîncredere şi slăbiciune în puterile tale şi dă răgaz acelora cari te
152
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) conduc, să socotească, să se piardă în chibzueli nesfârşite, să speculeze mizeria morală în care te găseşti, făcându-te ca în curând să-ţi fie ruşine de numele ce-1 porţi. Aşa se expică cuvintele rostite de marele romîn Nicu Filipescu la banchetul Cercului de studii conservator în admirabilul său discurs, prin care’şi manifestă frica, că va fi prea târzie hotărârea noastră. „Este ceva putred în Danemarca” ! exlama nefericitul erou al lui Shakespeare. Este mult putregai în România ! trebue să exclamăm noi cu durere. Nu vede oare nimeni, că păstrând mai departe această nenorocită atitudine, se face jocul acelora, cari au interesul să ne desfiinţeze ? Nu’şi dă nimeni socoteala de halul trist, în care vom ajunge mâine, când toţi vecinii noştrii vor fi satisfăcuţi în năzuinţele lor şi numai noi vom rămâne umiliţi şi păcătoşi ? Nu bagă nimeni de seamă prăpastia spre care ne împinge aceia cari sunt pentru politică laşităţei, — când ne vom trezi mâine cu duşmănia triplei înţelegerei, pe care n’am ştiut şi n’am voit s’o urmăm la vreme şi, în acelaş timp şi cu ura de moarte a Germaniei şi a Austro - Ungariei, care vor căuta să-şi răsbune de năduful ce l-au încercat din cauza atitudinei noastre când ameninţătoare, când nehotărâtă. Şi faimoşii factori răspunzători de la cârmă, unde se vor ascunde atunci, ca să scape de greaua răspundere ce vă apăsa asupra lor, căci va veni ziua răfuelei; aceasta e ne îndoios. Se aşteaptă de inamicii acestei ţări strivirea Serbiei, izolarea noastră, şi deci imposibilitatea de a ne mai mişca. Acolo se voeşte, ca să ajungem ? Nu vom aştepta mult şi dacă vom continua să facem pe filosofii, ne vom trezi închişi într’un cerc de fier, contra căruia va trebui să ne apărăm, renunţând astfel la isbândirea reîntregirei neamului.
153
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu 16 Ianuarie 1915” 102. La 27 februarie 1915, în articolul intitulat „Regele”, Teodor Ienibace aducea un elogiu lui Ferdinand I, care avea marea şi, deopotrivă, greaua misiune de a fi la înălţimea predecesorului său, atât ca putere, cât şi ca înţelepciune. Şi aceasta deoarece Regele conducea destinele ţării într-un moment unic în istoria devenirii popoarelor, când se făureau destine, când tiraniei i se opuneau dreptatea, civilizaţia şi libertatea, fundamentate pe principiul naţionalităţilor. Regele trebuia să-i unească pe români şi să transforme, alungând duşmanii ţării, visul unirii în realitate. Regele trebuia să devină un al doilea Mihai Viteazul, dar finele destinului său istoric să fie unul fericit, lăsând moştenire o Românie învingătoare şi izbăvită: „REGELE Regele domneşte, nu guvernează; acesta este principiul pe care se întemeiază Suveranul unui stat monarhic constituţional. Regele nu poate şi nu trebue să aibă alte aspiraţiuni de cât pe ale ţărei, or-care ar fi origina şi simpatiile sale personale. Suveranul care cugetă şi lucrează paralel cu voinţa şi năzuinţele naţiunei, este iubit şi respectat de poporul peste care domneşte. Din contră, Suveranul care nu ţine socoteală de voinţa ţărei îşi întemeiază tronul pe nisip. Regii cari şi-au întemeiat domniile pe iubirea popoarelor desfid vremurile şi scriu pagini glorioase în istoria ţărilor, cari le-au încredinţat destinele. Avem un Rege tânăr, crescut pe pământ românesc, a cărui sarcină e grea, foarte grea, căci ursita i-a fost să urmeze unui Rege mare, care a făurit regatul acesta cu sabia şi marea sa înţelepciune întemeiată pe o adâncă cunoştinţă de oameni şi de lucruri. Multă muncă, mare autoritate şi prestigiu’i trebue urmaşului, ca să continue opera predecesorului, conducând ţara pe calea mărirei.
102 Ibidem, p. 13 – 16. 154
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Dar i-a fost dat Regelui nostru să urce tronul în nişte vremuri mari, cari se întâlnesc foarte rar şi cari hotărăsc de soarta popoarelor. Războiul cel mai groaznic din câte pomeneşte istoria omenirei, îneacă astăzi în sânge Europa. Popoarele asuprite se redeşteaptă la o viaţă nouă. Popoarele mici se îngrijesc de viitorul lor. Soarta ţărilor e în cumpănă grea: De o parte, voinţa unui tiran, forţa brutală; de partea cealaltă dreptul, pe care se întemeiază aşezămintele civilizaţiunei, libertatea popoarelor, întronarea principiului naţionalităţilor. De veacuri Românii stau despărţiţi sub stăpâniri vitrege. De veacuri Domnii noştri s’au încercat, să isbândească visul de aur al tuturor, reuşit o clipă în decursul trecutului istoric. De veacuri, pe noi aceştia din regatul liber, ne-au chinuit prigonirile şi vaetele fraţilor obijduiţi, schingiuiţi or arşi pe ruguri de vrăjmaşii neamului. De veacuri jelim soarta noastră vitregă, umplând văzduhul cu plângerile şi protestărilie noastre. De veacuri aşteptăm, ne înecăm durerea, ne astâmpărăm indignarea, rugând pe Dumnezeu să grăbească ceasul isbăvirei. Acum ceasul a venit ! Ceasul cel mare mult dorit a sunat. Românii de pretutindeni i-au numărat bătăile şi cu inimile încinse de focul sfânt al patriotismului s’au redeşteptat, hotărâţi fiind să-şi jertfească viaţa pentru a îndeplini unirea. Vor fi unii, — puţin de tot, — cari mai stau încă la îndoială sub diferite motive; sau aşteaptă or să tem de victorii germane cari nu vor veni; avem însă siguranţa că curând, foarte curând, va dispare şovăiala şi din sufletele acestora şi toţi vom fi la olaltă, cum au fost totdeauna Românii în clipe mari. Menirea Regelui nostru este şi va fi mare. Vrednic urmaş al făuritorului regatului român. Lui’i este dat să desăvârşească opera mântuitoare a Unirei cu fraţii de peste munţi. Lui’i va fi dat să isbândească visul românilor.
155
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Archanghel isbăvitor al suferinţelor de veacuri ale neamului, El apare azi ochilor noştri într’o aureolă strălucitoare de glorie şi mărire. Răsbunător al trădărei marelui voevod, El se va încununa cu coroana eroului Mihai şi nu va muri pe câmpia Turdei, căci împrejurul lui vor fi piepturile oţelite a sute de mii de viteji, cari’i vor servi de scut. Trăiască Regele Românilor ! 27 Februarie 1915” 103. În articolul intitulat „România, - Nu Moldova”, publicat la începutul lunii martie 1915, Teodor Ienibace condamnă presa care-i îndeamnă pe români să fie de partea Austro – Ungariei şi Germaniei. Eşecul unei astfel de alianţe, susţinea Ienibace, ar fi fost dublu: pe de o parte, am fi pierdut Transilvania şi Bucovina; pe de altă parte, împrumuturile promise României de către Puterile Centrale, nu vor duce la propăşirea, ci la înrobirea ei: „Ziarul Moldova are pretenţiunea să schimbe curentul naţional, care face să vibreze astăzi inimile tuturor românilor, povăţuind eşirea din neutralitate şi intrarea noastră în acţiune contra Rusiei alături de armatele Austro - Ungare. Nu ne miră, că un ziar mai mult apare la noi, făcând cor cu presa plătită de legaţiunile Austro - Germane; ne doare însă că în această turmă de aventurieri, fără credinţă şi fără patrie, se amestecă numele d-lui Petre Carp. Ne mâhneşte mult, când vedem cu câtă uşurinţă sub egida d-lui Petre Carp, acest ziar caută să convingă, că dacă vom merge alături cu Germania şi vom nesocoti idealul nostru naţional, Germania învingătoare ne va aranja deficitele financiare dându-ne bani, bani cât de mulţi. Socoteli de zarafi, bani şi iar bani … Ce ideal naţional, ce Transilvania, ce Bucovina ! Toate sunt nimicuri, pe lângă milioanele, cu cari ne vor împrumuta nemţii, făurindu-ne încă câte va inele la greul lanţ al sclavagiului economic, pe care de zecimi de ani ni l-au atârnat de grumazi !
103 Ibidem, p. 17 – 19. 156
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Din fericire însă propaganda aceasta vinovată nu prinde. Românii sunt fixaţi asupra bunătăţilor, ce le-au îngrămădit Austriacii pe capul acestei ţări. Sunt fixaţi de mult ... din vremurile în cari d. P. P. Carp, în calitate de ministru plenipotenţiar al României la Viena, se silea să scape Dunărea din ghiarele lor. Sunt fixaţi şi mai de mult, de pe vremurile în cari ei smulgeau Bucovina dela sânul duioasei Moldove. Sunt fixaţi de pe vremurile când soldaţii împăratului Austriei, pentru salvarea tronului căruia îşi jertfiseră viaţa mii de români, — frigeau pe rug pe martirii naţiunei Horia, Cloşca şi Crişan. Sunt fixaţi Românii asupra dragostei desinteresate ce ne păstrează Austria, de acum doi ani, când până şi armele comandate de noi fuseră date Bulgariei, cu care eram în conflict, şi de sigur mult trebue să îi fi atras pe Români de partea nemţilor atitudinea duşmănoasă arătată de cancelarul lor, contele Berchtold, tractatului de pace de la Bucureşti. Doamne, câte motive de dragoste mai au Românii pentru Austriaci, cari i-au îngenunchiat economiceşte de zecimi de ani ! Atât mai lipsea ziarul Moldova, care să închege într’un imn de recunoştinţă dragostea Românilor pentru tot ce a făcut Austria pentru ei ! Nici odată nu s’a adeverit ca de rândul acesta, zicătoarea noastră: cine sapă groapa altuia cade el mai întăi în ea. A săpat Austria groapa Serbiei, şi a nimerit-o frumos de tot, — de aceia se şi gândeşte cum să ese mai repede din încurcătura în care a intrat. Pe noi a vrut să ne dea gata, priviţi-o în ce hal a ajuns ! Norocoase ca în tot deauna, armatele ei ţin recordul în ceea-ce priveşte agerimea la fugă. Fireşte, la un noroc aşa de mare ca al Habsburgilor, nu mai lipsea să se alipească de cât norocul politic al confraţilor, cari alcătuesc comitetul diriguitor al ziarului Moldova. De acum contele Czernin şi d. von den Busche pot dormi liniştiţi !
157
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Martie 1915” 104. „Acum” este titlul articolului semnat de Teodor Ienibace şi publicat la 11 martie 1915, în care afirmă că este o utopie să credem că, dacă vom lupta de partea Puterilor Centrale, vom recupera Basarabia, făcându-ne pe această cale din Rusia un duşman demn de luat în seamă, pentru totdeauna. Cum am putea - se întreabă semnatarul acestor rânduri - să nu luptăm pentru Transilvania; pe motiv că, chipurile, nu ar fi a noastră ? Cum să uităm că, pe când noi eram aici, ungurii se aflau în stepele asiatice ? Cum să nu recunoaştem că Transilvania este coloana noastră vertebrală, ca neam, iar Austro – Ungaria – marele nostru duşman ? Iată ce afirmă Ienibace: „ACUM ! Câte nu s’au vorbit şi nu s’au scris contra intrărei noastre în acţiune, alături de Tripla Inţelegere ! Unii de bună credinţă, vedeau şi văd, asigurarea viitorului ţărei în continuarea politicei, care de zeci de ani serveşte economiceşte regatul nostru. Aceşteia cer să mergem alături de armatele germano – austro - ungare, contra ruşilor, pentru ca mai târziu să obţinem Basarabia. Fireşte, partizani acestei politici au siguranţa, că dacă noi vom intra alături de unguri, armatele ruse vor fi puse pe fugă şi nouă nu ne va mai rămâne de cât să întindem mâna şi să luăm Basarabia ! Dar dacă, armatele austro - maghiare vor fi strivite de ruşi ? Ce ar fi de noi, cînd ne-am găsi într’o situaţiune atît de nenorocită ? Sprijin n’am avea de nicăeri, şi ruşii, cari azi ameninţă Dardanelele, atunci ne-ar ameninţa direct în existenţa noastră. Atunci, pe lîngă că n’am putea răzbuna Moldova, luând Basarabia, ne-ar aştepta o soartă cu totul tristă. Aş mai înţelege să stăm la gânduri, când am vedea că armatele Dublei Alianţe ar avea succese mari pe vre-un câmp de bătălie; dar, când chiar cel mai capabil german, Hindenburg, se înţepeneşte în bălţile mazuriene, când ofensiva armatelor de la vest s’a poticnit în noroaele tranşeelor, şi când armatele austro - ungare
104 Ibidem, p. 19 – 21. 158
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) nu’şi reneagă trecutul de a mânca mereu la bătăi, atunci cum se mai îndrăzneşte măcar, să se încerce a se pune la cale o cooperare a noastră cu Dubla Alianţă ? Dar, zic tot aceşti domni, că nu trebue să mergem cu Tripla Inţelegere, pentru că nu ne trebue Ardealul, fiindcă n’ar fi fost nici o dată al nostru. Ardealul nu a fost al nostru ? Dar al cui a fost ? Al Ungurilor ? L’au moştenit urmaşii lui Atila de la strămoşii lor ? Cel dintâi tratat de istorie antică pe care-1 vom deschide, ne va arăta, că înainte de dominaţiunea romană pământurile acestea, erau locuite de românii transilvăneni, munteni, moldoveni, bucoveneni şi basarabeni, constituind o ţară care purta numele de Dacia. La nordul Daciei erau gepizii, iazygii, bastarzii, iar la Sud era Moesia superioară şi Moesia inferioară ... Unde erau ungurii ? In stepele Asiei. Şi noi, ce suntem de cât urmaşii ai dacilor colonizaţi de romani, tot aşa după cum francezii sunt urmaşii a galilor, colonizaţi tot de romani. Ardealul este pentru noi ţara - mamă a romănismului, căci acolo era capitala Daciei, Sarmiseghetuza, şi de acolo au descălecat Domnii noştri dincoace peste munţi, ca să ne redeştepte la viaţa de naţiune. Nu să poate comparaţie mai fericită ca aceea a marelui nostru Delavrancea: Carpaţii sunt şira spinărei neamului românesc. Fără Carpaţi, fără Transilvania, neamul nostru deapururea va tânji, căci poţi trăi amputat de-o mână, ori de-un picior, nu poţi însă trăi cu şira spinărei tăiată în două. Să nu uităm, că din Transilvania ne-au venit primii apostoli ai culturei româneşti; să nu uităm că neamul nostru n’are vrăjmaş mai mare ca Austro - Ungaria, care totdeauna a căutat să ne aservească economiceşte, care pe faţă a luat poziţie contra noastră acum doi ani,
159
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu când cu pacea de la Bucureşti, care în decursul veacurilor ne-a sfâşiat, ne-a lovit şi ne-a umilit fără cruţare. Aşa, avem: La 1601 uciderea lui Mihai Viteazu, răpirea Olteniei în anul 1818, care a stat subjugată nemţilor până la 1839 adecă 21 de ani; răpirea Bucovinei la 1777, cu Suceava, vechea capitală a Moldovei şi cu mormântul lui Ştefan cel Mare. Arderea pe rug, în anul 1789, a lui Horia, Cloşca şi Crişan şi măcelul a mii de Români. Impotrivirea Austriei la Unirea Principatelor. La 1866, Austria se împotriveşte la domnia ereditară a Principelui Carol de Hohenzolern. Invoirea Austriei, ca în schimbul Bosniei şi Herzegovina să ni se ia Basarabia. La 1881 năzueşte să ne răpească drepturile asupra Dunărei. La 1891 întemniţiază pe fruntaşii români, autorii memorandului. Nu, nu se vor putea uita nici o dată de romîni aceste date nefaste, care dovedesc ura seculară a acelora, cari ne cerşesc azi sprijinul, spre a ne desfiinţa la cea dintâi împrejurare mâine. Austria cea perfidă să-şi urmeze înainte destinul ei, iar noi, vorba marelui poet transcarpatin: acum or nici odată, să ne croim o altă soartă. Acum ! 11 Martie 1915” 105. Tot în martie 1915, Teodor Ienibace cere concetăţenilor săi „Să ne împlinim destinul” – cu alte cuvinte, să ne ridicăm, pentru Transilvania, contra Austro – Ungariei, care dorea să ne reintegreze în graniţele ei medievale, mai întâi economic, apoi şi politic. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât marele nostru duşman a manifestat cât se poate de clar ostilitate faţă de fiecare etapă componentă a închegării şi propăşirii României ca stat. „În asemenea condiţii, noi, spune Ienibace, nu putem muri alături de cei care ne sugrumă naţionalitatea, ci trebuie să facem
105 Ibidem, p. 21 – 24. 160
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) acest lucru pentru îndeplinirea idealului nostru naţional, care ne obligă să fim de cealaltă parte a baricadei. SĂ NE ÎMPLINIM DESTINUL Austro - Ungaria, de când a venit în contact cu ţările romîne, şi-a aţintit lacomele ei priviri asupra lor. In trecutul istoric nu prea depărtat, găsim documente, cari pun [în] evidenţă tendinţele lacome de a ne sfîşia ale pajerei cu două capete. Răsfoind colecţia de documente a lui Hurmuzache, găsim dovada scrisă a năzuinţelor hrăpăreţe ale precursorilor acelora, pe cari îi sprijină azi cei cîţiva austrofili de la noi, în numele onoarei. Este edificator să reproducem cîteva pasagii din aceste documente.
Se încheia pacea de la Passarovitz — sunt 197 ani de atunci ! Austriacii puseseră ochii pe Oltenia. Şi, curios, cum istoria se repetă. Atunci, ca şi acum Austriacii căutau să creeze curente în ţară pentru ei. Prinţul Eugeniu de Savoia într’un raport al său către Impăratul Austriei de pe acele vremuri, Carol VI, scrie că trebuie « să se facă în ţară o partidă favorabilă pentru tot ce eventual s’ar întâmpla în viitor ». Presa nu era pe atunci, care să sprijine asemenea tendinţe. Există însă un document important al generalului Steinville din 14 Mai 1718, către plenipotenţiarii imperiali însărcinaţi cu tratarea păcei, în care se arată amănunţit planurile perfide ale Austriei faţă de ţările române. Documentul acesta, iată-l: „Cele cinci judeţe ale Valachiei, mărginite cu Transilvania, Vâlcea, Jiul de sus, Jiul de jos, Romanaţi şi Mehedinţi, ar trebui să fie privite ca un teritoriu direct al Majestăţei Sale, căci acum doi ani s’a pus aci picior temeinic din afară, că ar trebui să se menţină aci influenţa; că în fine prin aceasta cele alte douăsprezece districte munteneşti, despre care trebue a se admite că aveţi un drept public
161
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu asupra lor şi prin urmare să dispuneţi prin ocupaţiune militară atât în afacerile politice cât şi în cele economice”. Şi mai departe, Steinville continuă: „Din punct de vedere politic, cele cinci judeţe sunt însemnate din cauza situaţiei lor, căci din ele se pot observa cu cea mai mare uşurinţă acţiunele Valachilor şi a-i ţine într’un necontenit respect şi supunere către Impărat”. Prin tractatul de la Passarovitz Austria voise să pună mâna pe ambele principate şi aceasta se constată dintr’o scrisoare din 19 Iunie 1718, a ambasadorului Olandei Colyer; care participa la conferinţa păcei, în care scrie că împăratul austriac cere „cele două principate ale Valachiei şi Moldovei ca dependinte ale Regatului Ungariei”. N’a izbutit atunci să ne înghită; totuşi ne-a smuls Oltenia, care a stat 21 ani sub jugul austriac şi mai târziu ne-au răpit Bucovina cu Suceava, vechia capitală a Moldovei. Politica perfida a Austriei de atunci s’a continuat în chip statornic faţă de ţara noastră, — încercând să ne cucerească economiceşte mai întâi, pentru ca mai pe urmă să ne încătuşeze politiceşte. Cea mai mică mişcare a noastră spre neatârnare şi împuternicire a găsit împotrivirea acelora cari azi susţin, că ne-au dorit binele, că ne sunt prietini şi că fericirea României este ca să fie alături de ei. Toate evenimentele însemnate, cari au pregătit închegarea, întemeerea şi propăşirea statului român, au întimpinat o opunere ostilă din partea Austriei. Citiţi « Memoriile Regelui Carol » şi veţi vedea prin câte peripeţii a trebuit să treacă, până ce să isbutească să pună piciorul pe pământul României. Aceasta este Austria cea perfidă, care vede că i-a sosit veleatul, căci meşteşugul ei de a trage sforile e în plin faliment, nu mai prinde. Şi se mai găsesc Români, cari să susţină, că e o datorie de onoare să mergem să luptăm alături de acest imperiu ...
162
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Datorie de onoare să-ţi verşi sângele pentru acela care-ţi sugrumă naţionalitatea, care a voit să-ţi fure Oltenia, care ţi-a furat Bucovina şi a căutat în toate vremurile să te ţină sub călcâi ! ... Avem şi cu cine avea scrupule de onoare ! … Să lăsăm la oparte glumele acestea, astăzi când şi ochii cei mai indiferenţi au început să vadă. Prăvălească-să călăii naţionalităţei noastre în prăpastia către care au alunecat singuri, punând la cale acest groaznic război. Iar noi să ne îndeplinim destinul. A sta nepăsători în aceste vremuri mari, însemnează a renunţa pentru totdeauna la idealul neamului nostru şi un popor fără ideal n’are dreptul la viaţă. Or cât de des am stărui asupra acestei teme, nu este prea mult. Trebue să pătrundă adînc în inimele tuturor, — chiar în inimile împietrite de egoism, — că fără Ardeal şi Bucovina, Romînia n’are nici un viitor. Şi după cum bâtrînul Catone îşi sfîrşia toate discursurile în Senatul Romei, cerind dărîmarea Cartarginei, tot astfel suntem datori să n’avem odihnă, să ne străduim pe toate căile şi din toate puterile, ca să isbîndim unirea noastră cu Romînii de peste munţi. 16 Martie 1915” 106. Teodor Ienibace se doreşte a fi mult mai dur şi mai tranşant faţă de cei care nu doreau participarea noastră la război, în general – şi alături de Antanta, în special – în articolul „Fricoşii”, publicat la 25 martie 1915. Îi acuză că le e frică să lupte, să câştige ceea ce li se cuvine, să se bucure de ceea ce e firesc şi ce garantează devenirea noastră ca naţie. Preferau să renunţe la Transilvania şi la fraţii lor de peste munţi, de dragul ipoteticei reluări a Basarabiei. Gândind aşa, conchide Ienibace, ţara nu va fi niciodată întreagă: „Sunt oameni, cari în toate actele vieţiei lor, se tem de tot cea-ce’i înconjoară; în faţa unui rezultat favorabil evident chiar, ei stau la îndoială, clatină sceptic din cap şi incapabili de-o hotărâre îngăimează:
106 Ibidem, p. 24 – 27. 163
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu — De, ştiu eu cum o eşi ! ... Dar dacă s’o întâmpla alt-fel ?... Apoi nu vedeţi ce schimbătoare sunt evenimentele, etc. Aceştia sunt fricoşii, aceia care vecinic stau la îndoială, nenorocite victime ale fatalităţei. Sunt fricoşi sinceri, pentru ca aşa le este croită firea; cei mai mulţi însă se prefac a fi temători, urmărind scopuri pe cari nu le dă mâna să le mărturisească. Fricoşii sinceri la momente date pot aduce servicii omenirei. Fricoşii prefăcuţi, aceia sunt o piedică în drumul realizărei or cărui avânt. Progresele săvârşite de omenire nu sunt opera fricoşilor. Nici Anibal, nici Alexandru cel mare, nici Napoleon, nici Mihai Viteazu, nici Ştefan cel mare n’au fost fricoşi, — aceasta în domeniul cuceririlor şi aşa se întâmplă în or-ce ramură de activitate. Progresele sunt opera cercetătorilor îndrăzneţi, — nu a dibuitorilor şi a născocitorilor de piedici or pericole imaginare. Toate operile mari omenirea le-a isbândit prin îndrăzneală. De aceia Romanii, poporul care a atins maximul de perfecţiune prin bunul său simţ au erijat în maximă aceasta, zicând că pe cei îndrăsneţi’i ajută norocul, - „audaces fortuna juvat”. Trăim vremuri grele — numai îndrăznesc să zic că sunt mari, — căci noi ne străduim din toate puterile să le facem mici. De jur împrejurul nostru s’au petrecut evenimente mari. Noi n’am isbândit nimic din aspiraţiunele noastre; acum doi ani obţinurăm o mică compensaţie asigurându-ne spre miază-zi mai bine frontiera. De atunci nimic ... ne-am astupat ermetic urechile; nu mai voim să auzim nici bubuitul tunurilor, nici zăngănitul săbiilor, cari răpun peste munţi sutimi de mii de vieţii româneşti; nu mai auzim strigătele unui popor frate asuprit care ne cheamă să-i venim în ajutor ... Nu vrem să mai auzim nimic, căci aşa e porunca, să n’auzim, — şi ca să ţinem de vorbă pe cei mulţi cari aud, simt şi vor să sară la luptă aprigă pentru desrobire, — facem filosofie învăluiţi sub aripa mohorâtă a străinului, Mefistofeles, cari vrea să ne fure şi inimile, cum ne a furat minţile. Aci intervine rolul fricoşilor de porunceală:
164
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) — Uitaţi-vă domnilor, spre Dardanele, nu spre Transilvania, — zic ei. Vedeţi cum Basarabia se desnaţionalizează, lăsaţi Transilvania şi hai să luăm Basarabia ! Dardanelele ! ... Şi sunt oameni serioşi cari fac pe îngrijoraţii, căutând prin desfăşurări cărturăreşti să desvolte motive, cât e de necesară comerţului nostru neatârnarea strâmtorilor, uită însă să pună o singură întrebare, care ar spulbera dintr’o dată toate sforţările lor artificiale. — Putem noi să ne opunem ca Dardanelele să nu cadă pe mâna unei mari, prea mari, puteri vecine ? Şi dacă nu suntem în stare să ne împotrivim, atunci pentru un lucru cu neputinţă de săvârşit de noi, să pierdem cel mai mare prilej, ce ni se oferă de a lua Ardealul ? Fricoşii prefăcuţi ocolesc cu meşteşug întrebarea şi se fac că n’o aud. Bassarabia ! Cum s’o luăm ? Mergând alături de Germania şi Austria - Ungaria, cari mânâncă mereu bătae, — şi dacă lucrurile vor continua aşa şi dubla alianţă va fi cu desăvârşire învinsă, dupe cum e de prevăzut ce fel de Bassarabie o să luăm ? Şi unde s’ar putea ascunde atunci fricoşii, ca să scape de greaua răspundere, de a fi jertfit Moldova. Noroc, că numai câte-va individualităţi sprijinesc teze de acestea, cari sunt respinse de ţara întreagă. Fricoşii însă, cari cântă în cor cele scrise or ordonate de alţii, — aceştia trebue demascaţi şi combătuţi din toate puterile, căci opera lor este deprimătoare pentru avântul naţiunei. Ei nu vor reuşi să înăbuşe dreptele revendicări ale neamului, — şi dacă prin servilismul lor le vor ţine cât-va timp în loc, — răul va fi al lor, căci vor trăi odioşi în ţara aceasta, pe care n’au înţeles-o în vremurile acestea hotărâtoare. Românii au sânge răsboinic în vinele lor şi nu ei vor da pilda slăbiciunii, când de jur împrejurul ţărei lor sângele gâlgâe pentru liberarea şi întregirea popoarelor. 25 Martie 1915” 107.
107 Ibidem, p. 27 – 30. 165
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu În articolul intitulat „Spre ideal”, publicat la 7 aprilie 1915, Teodor Ienibace reamintea românilor patrioţi faptul că au datoria să-şi mântuie neamul şi să nu-l trădeze pentru interese străine nouă. Visul nostru secular nu trebuia ucis, legătura de sânge dintre fraţi nu trebuia să dispară, comuniunea sufletească a acestora aşişderea. De dragul a tot ceea ce înseamnă român, afirma Ienibace, trebuia să devenim eroi şi să murim pentru întregirea naţiei: „Când citesc gazete scrise de români şi plătite de străini, cari caută să dărâme tot ce o naţiune are mai sfânt, — idealul său, — un simţimânt de scârbă şi de revoltă, de indignare şi de ură să zămisleşte în sufletul meu. De scârbă, când văd romîni slujind drept coadă de topor în mîinele străinului; de revoltă, cînd văd cît suntem de toleranţi, suferind ca trădătorii de neam şi mişeii cari n’au nimic sfînt să fie răbdaţi şi încă încurajaţi să-şi continue opera lor infamă. Un sentiment de indignare şi de ură mă cuprinde contra străinului, care de veacuri ne-a crucificat neamul, căutînd vecinic să ne slăbească şi umilească şi care chiar în aceste momente cînd o ţară întreagă fierbe de dorul de a’şi mîntui obîrşia, umblă prin tot felul de urzeli ticăloase, prin cumpărări de sparafucili ai condeiului, să nimicească viitorul acestui popor. Şi cum de nu se gândesc, că chiar proverbiala răbdare a romînului are marginele ei ! Cum de nu se tem de ziua de mîine, care nu va fi a lor, a vânzătorilor pentru arginţi, ci a acelora cari au înţeles rostul şi măreţia vremurilor ce străbatem ! Căci orice ar face sparafucilii condeiului, ziua de mâine, ziua cea mare, va fi a poporului român, contra căruia s’au războit, pe cari l-au stavilit o clipă în pornirile-i generoase de a’şi croi o soartă şi un viitor mai fericit. Evenimentele se precipită, norii, încep a se risipi, orizontul se lămureşte din ce în ce şi deja nemţofilii au început să bată în retragere, punând pe socoteala unei prudenţe neînţelese atitudinea lor de până acum în chestia externă.
166
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) N’ar fi de mirare ca toţi aceştia, când vor vedea că nu se mai poate resista curentului să se pună în fruntea celor mai zeloşi patrioţi, căutând să câştige printr’o gălăgie înzecită timpul pierdut în discuţiuni Dardaneliane. Nu m’aşi mira chiar, dacă i-aşi vedea lăudându-se, că ei au pregătit epoca glorioasă, ce va să vie. N’ar fi de mirare nimic pentru mine, care adese ori mi s’a întâmplat să văd oameni, cari se căsnesc să treacă drept subţiri, şi fac mare etalaj de cultura lor înaltă, unii chiar îndeletnicindu-se cu educaţiunea sufletească a tineretului, — dimineaţa făcând pe eroii înflăcăraţi şi năzuind să îmbrace armura de oţel spre a o lua razna spre Ardeal, în biuroul unuia din cei mai mari români din câţi îi are astăzi ţara; iar după amiazi luîndu-şi aere de motani şi văicărindu-se în biuroul altei căpetenii, după Dardanele şi ţinând ison melodiilor K. K. fonice ale meşterului şi cu prisosinţă îndrăzneţului d. von den Busche. Mari sunt minunele perspectivei unor eventuale portofolii, — miragii înşelătoare, cari vor face atâtea victime lesne încrezătoare ! Dar ce mentalitate vor fi având aceşti oameni ? Şi cum de nu văd cât de odioasă este conduita lor, când luând în braţe pe străini, îi încurajează, să lucreze contra îndeplinirei visului de veacuri al romînilor. Legătura de sînge, care uneşte pe frate cu frate; acea putere misterioasă sădită în sufletele noastre care te face să tresari auzind dulcele grai al patriei, cînd rătăceşti pe ţarini străini; trecutul plin de vitejie al strămoşilor; amintirea istorică a vetrei de unde am pornit, pe care acum o pîngăresc azi străinii; — toate aceste lucruri sfinte pe ei îi lasă reci şi nu-i preocupă de cît imboldul unei ambiţiuni deşerte a triumfului personalităţei lor sterpe. Să fie oare blestemul atavic, care pe vremuri împărţea pe fruntaşii acestei ţări în două tabere, una care se ducea la Turci şi alta la Ruşi ! ... Impietriţii aceştia nu simt acel sfint avînt, de a’şi vedea ţara mărită, puternică şi sigură de viitorul ei ?
167
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Există însă din fericire un corectiv pentru aceşti politiciani bătuţi în toate părţile de vîntul ambiţiunei. Este ursita bună a acestui neam care face să se întrevadă, că vrăjmaşii isbîndirei idealului naţional vor fi în scurtă vreme răpuşi. Divinitatea brutală şi crudă la care se închină barbarii, ca să le ajute să pângărească tot pe unde trec, să radă de pe suprafaţa pămîntului tot şi să răspîndească pretutindeni jalea şi dezolarea, va fi cu siguranţă pironită la pămînt pentru vecie. Pînă atunci însă suntem datori să ajutăm, fără zăbavă, cauzei sfinte şi drepte a dezrobirei naţionalităţilor, ca să fim vrednici să păşim mîndri spre ideal !” 108. Nu putem lupta cu cei care doreau ca România să nu mai figureze pe harta lumii, să dispară pur şi simplu ca stat şi să devină marea şi bogata pradă a samavolniciilor inamicului nostru, aşa cum s-a întâmplat în Oltenia, în timpul stăpânirii sale – acesta este mesajul articolului „Vulturul cu două capete”, publicat de acelaşi autor, la 10 aprilie 1915: „Intr’unul din precedentele mele articole dovedeam cu documente din trecut tendinţele hrăpăreţe ale Austriei faţă de ţara noastră, căreia îi smulsese în anul 1718 după încheerea păcei de la Passarovici, Oltenia pe care o stăpâni timp de 21 ani. S’au găsit din nenorocire pe acele vremuri ca şi acum fruntaşi ai acestei ţări, cari să facă ochi dulci Austriei, ba unui dintre boeri s’au adresat împăratului Carol VI, cerându-i „să se îndure a ordona în orice mod câştigarea Valachiei. Prinţul Eugeniu de Savoia în raportul ce face împăratului Carol VI scrie „că s’a trimis o delegaţie de boeri compusă din predicatorul Ion Abrami, Generalul Rudolf Golescu şi marele vistiernic Ilie Ştirbei, cari cer să se susţină când se va încheia pacea (de la Passorovici) cucerirea şi posesiunea întregei Valachii”. Incheindu-şi raportul Prinţul Eugeniu este de părere „ca să se facă în ţară o partidă favorabilă pentru tot ce eventual s’ar putea întâmpla in viitor.
108 Ibidem, p. 30 – 32. 168
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) După cum se vede pe acele vremuri Prinţul Eugeniu de Savoia punea la cale cam ceea-ce se îndeletniceşte să facă d. von den Busche la noi în zilele noastre. Nenorociţii boeri de la 1718 aveau totuşi o scuză, când umblau după jugul austriac; barbara dominaţiune a Turcilor şi asupritoarea stăpânire a Domnilor Fanarioţi; pe când iubitorii Austriei de azi nu găsesc ertare în faţa ţărei pentru atitudinea lor de a sprijini Austria, care se dărâmă, în aceste momente când putem realiza întregirea neamului. Făceam menţiune în sus amintitul meu articol de o scrisoare a generalului Steinville, comandantul oştilor Austriace din Transilvania, în care scria că „cele cinci judeţe ale Valachiei mărginite cu Transilvania, Vâlcea, Jiul de Sus, Jiul de Jos, Romanaţi şi Mehedinţi at trebui să fie privite ca un teritoriu direct al Maj. Sale căci acum doi ani s’a pus aci picior temeinic; cât priveşte celelalte douăsprezece judeţe Munteneşti aveţi un drept public asupra lor şi prin urmare să dispuneţi prin ocupaţiune militară atît în afacierile politice cît si în cele economice”. Apoi generalul Steinville descrie Oltenia, cere ocuparea Loviştei şi a văei Topologului din punct de vedere strategic militar, vorbeşte de bogăţiile ţărei, arătînd ce foloase ar trage Austria din ele. Dar nici Moldova nu scapă de poftele lacome ale Austriacilor. Iată într’adevăr ce scrie acelaş general cu privire la acest principat, după a cărei soartă se prefac că bocesc astăzi nemţofilii: „Acum ca să trecem la Principatul Moldovei mi-ar fi plăcut să ştiu, dacă există vre-o speranţă, că s’ar putea adăogi ceva din el la Transilvania”. Ocupîndu-se apoi de trecătorile şi drumurile ce leagă Moldova cu Transilvania, adaogă: „pe Bistriţa se găseşte Rodna şi Dorna, ce ar fi de dorit să fie ocupate, (pe atunci nemţii nu furaseră Bucovina) căci de aci ar putea fi observat triconfiniul Moldovei, Maramureşului şi Poloniei, iar pentru acestea n’ar fi nepotrivit oraşul moldovenesc Câmpulung”. Strategul Austriac îşi termină scrisoarea pe care ori cine o poate citi în întregul ei în vol. VI de documente culese de Hurmuzache
169
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu pag. 212, — reprodus în cartea d-lui profesor Const. Calmuschi « Relaţiunile Ţărilor Române cu Rusia » - cu următoarea propunere de a se îngloba la Austria şi districtul Prahova; „Să se deschidă Kinnpiner – Pass, care ar face colţul dintre Moldova şi Valachia şi atunci districtul Prahova, care se întinde spre Transilvania … ar fi bine să-l înglobăm în limitile noastre”. Ce mai zic acum Nemţofilii, când râdicând un colţ al vălului ce acopere trecutul, — un trecut sbuciumat şi foarte apropiat, — lăsam să se vadă lăcomia vecinei noastre de peste munţi, care deapururea ne-a pândit, năzuind să ne cânte vecinica pomenire ca naţiune ! ... Voiţi sa aveţi, acum o idee despre mult trîmbiţata administraţie civilizată a Austriacilor de pe vremea când ocupau Oltenia ? D. A. D. Xenopol, cunoscutul profesor de istorie dela Universitatea din Iaşi în marea d-sa operă „Istoria Românilor”, vol. V pag. 97, scrie, că soldaţii Austriaci se purtau faţă de popor ca nişte sălbateci: nici ienicerii când veneau prin ţările române nu comiteau abuzuri mai nesuferite, de cât armatele Împărăţiei Germane”. Turcii cât de selbatici erau, nu s’au atins de religia ţărilor româneşti: nemţii însă dădură straşnice porunci ca sărbătorile religiei catolice – române să se ţină cu stricteţă şi sub mari pedepse. Dăjdii mari se puseră pe bieţii Olteni, cari răzbiţi de nevoi, fugeau cu miile, căutându-şi aiurea altă patrie. Dar la ce bun, să mai descriu umilirile şi mizeriile îndurate atunci de moşii noştri, când stau astăzi mărturii vii în viaţa noastră chinurile şi persecuţiunile de tot felul suferite de Transilvăneni din partea Austro – Maghiarilor ! Pe acele vremuri nu se găsea cine să înjghebeze comisiuni de anchetă ca cele trimise azi în Bucovina, cari să cerceteze şi să consemneze în procese verbale atrocităţile săvîrşite de Austriaci în Oltenia; a rămas însă de pomină acolo amintirea nemţilor cu coadă, cum le zicea poporul soldaţilor Austro - Ungari, din pricină că purtau peruci.
170
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Şi acum, când răscolind în lacrele trecutului, ese la iveală parfumul usturător, — pentru nasurile subţiri, nemţofile mai cu seamă, — al hrăpăreţei şi neomenoasei purtări, ce a avut Austria faţă de Muntenia şi Moldova; Când chiar în vremurile noastre, n’au trecut nici 2 ani şi aşa zisă prietenă Austria, care avea chiar şi îndrăsneala să pretindă cooperarea noastră armată, — a luat pe faţă poziţiune contra noastră favorizând pe vrăjmaşii noştri şi declarându-se pentru revizuirea tractului de pace de la Bucureşti. Acum, după ce văzurăm cum Vulturul cu două capete, personificând duplicitatea politicei Austriace, îşi îmfipsese un plisc în trupul Munteniei şi altul în trupul Moldovei, smulgând cu ghiarele sale bucăţi sângerânde Oltenia şi Bucovina; nu este oare în tot dreptul ţara să califice de criminali pe aceia cari după perdeaua Dardanelelor mai îndeamnă poporul românesc să proptească şi să ajute pe acest monstru ciuruit de gloanţe ?” 109. În concluzie, după cum rezultă din prefaţa publicaţiei sale, în care adună toate articolele publicate în ziarul „Epoca”, Teodor Ienibace se declară adversar al politicii pro – germane, în care vede un obstacol în calea propăşirii noastre naţionale. El credea că momentul intrării noastre în război pentru eliberarea Transilvaniei era pe punctul de a trece, fără a se repeta vreodată: „Am adunat aci câte-va din articolele scrise de mine în Ziarul Epoca cu privire la intrarea noastră în acţiune. Am fost de la început pessimist şi am prevăzut, cu tot entuziasmul unora din fruntaşii ţărei, că vom rămâne neutri, dacă cumva cârmuitorii nu vor reuşi să formeze un curent favorabil politicei Germane. Am pierdut unul după altul toate ocasiunele prielnice pentru ca armatele noastre victorioase să ne desrobească fraţii. Am denunţat îngăduita corupţiune a emisarilor străini şi pe aceia dintre barbaţii noştri politici cari s’au transformat în coade de
109 Ibidem, p. 33 – 36. 171
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu topor, — spre a tăia pentru tot-deauna poate trunchiul naţionalităţei noastre. Acum ne găsim cum nu se poate mai rău. Acei cari ne guvernează au reuşit să ne facă de batjocura Europei, — atrăgându-ne ura şi dispreţul puterilor beligerante din amândouă taberele. Am credinţa că trenul României, cum’i zicea dl. T. Maiorescu, s’a dus şi altul nu va mai veni, — că ultimele bătăi ale ceasului isbăvitor au sunat şi nu ne-am învrednicit să le ascultăm. Remâne ca urmaşii să judece această nenorocită generaţie cu inima împetrită, care nu şi-a priceput menirea şi n’a ştiut să fie la înălţimea vremurilor şi a înaintaşilor ! I-a fost dat fiului lui Ion Brătianu să scrie cel mai dureros epitaf, ce s’a scris veri-o dată, pe mormântul aspiraţiunilor unui neam” 110. În acest an, Secţia din oraşul de pe Milcov a Ligii Culturale, a organizat un ciclu de conferinţe având drept scop convingerea opiniei de necesitatea înfăptuirii idealului nostru naţional – Unirea. Primul eveniment de acest fel a avut loc la 4 ianuarie 1915 111. La 31 ianuarie şi 11 februarie 1915, în cadrul activităţii Casei de Citire „Cetatea Crăciuna” din Odobeşti, Ion Gh. Profiriu a susţinut conferinţa „Cu cine ?”, publicată în acelaşi an la editura acestei instituţii. Conferinţa este un nou prilej de afirmare a unirii tuturor românilor, făcându-se o analiză a celor două alternative de alianţă a României – cu Antanta sau cu Puterile Centrale 112. În prima zi a lunii februarie, avocatul Ştefan Graur, cu ocazia inaugurării Ateneului Popular din Focşani, a ţinut conferinţa intitulată „Idealul nostru naţional în legătură cu principiul naţionalităţilor”. Vorbitorul afirmă de la bun început că avem două armate. Pe de o
110 Ibidem, prefaţă. 111 Gheorghe Miron, Aspecte privind activitatea Secţiei Focşani a Ligii Culturale, în Cronica Vrancei, vol. VI, Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focşani, 2006, p. 210. 112 Dumitru Huţanu, Focşanii în lupta pentru unitate naţională, în Studii şi comunicări, vol. I, Bucureşti, 1978, p. 130. 172
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) parte, armata propriu-zisă, „în care trebue să ne punem toate speranţele, pentru apărarea şi mărirea patriotismului strămoşesc” 113. Pe de altă parte, exista armata „tuturor sufletelor româneşti, care, în momentele cele mai grele, când are a se pune problema reîntregirei neamului nostru, toate acele suflete reunite laolaltă, trebue să sprijine şi să susţină, în mod efectiv, pe cea dintâi, pe adevărata noastră armată, pentru atingerea idealului naţional” 114. Ştefan Graur deplânge poziţionarea noastră pe continent – o oază de latinitate într-o mare slavă, fino – ugrică şi germană: „Această poziţie, în care ne găsim, cu totul rezleţi de marea familie a popoarelor latine, din care facem parte, ni este din cele mai primejdioase, mai ales, în momentele actuale, când se accentuiază, atât de mult, politica de rasă, către care gravitează, cu o nespusă putere, vremurile noastre. Ceea ce este, însă, şi mai greu pentru noi, în aceste vremuri de fer, de foc şi de sânge, e faptul că, fiind aşezaţi în sfera de acţiune a altor popoare străine, acele latine, chiar când ar fi vorba să ne ajute, nu o pot face, decât numai pe departe, şi, în mod indirect, din cauza îndepărtărei lor. Şi poate, niciodată, noi Românii n-am simţit mai mult, ca în clipele actuale, trebuinţa unui ajutor eficace, din partea celor de un sânge cu noi. … Aceste manifestaţiuni sunt, negreşit, nespus de preţioase pentru noi, mai ales, în împrejurările actuale şi să sperăm că, ele vor fi şi gajul unui puternic sprijin diplomatic, care, la momentul oportun, ne-ar putea veni din partea fraţilor noştri latini” 115. Sprijinului moral internaţional trebuia să i se adauge propriile noastre simţăminte româneşti: „…nu trebue să uităm, însă, că, adevărata pârghie pentru apărarea şi mărirea noastră, trebue s-o
113 Ştefan Graur, Idealul nostru naţional în legătură cu principiul naţionalităţilor, Conferinţă ţinută de Domnul ~, avocat, la 1 Februarie 1915, cu ocaziunea inaugurărei ateneului popular din Focşani, Tipografia „Putna”, Focşani, 1915, p. 4. 114 Ibidem. 115 Ibidem, p. 4 – 5. 173
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu căutăm esclusiv în patriotismul nostru curat, cercetând-o la lumina intereselor noastre” 116. Idealul nostru naţional, afirma Graur, nu era împlinit odată cu obţinerea independenţei, la 1877. Pentru o jumătate de neam românesc, istoria s-a oprit în loc, întunericul nefăcând încă loc luminii: „Deasupra-i se întinde încă acea politică nedreaptă şi nefirească, care a creat între popoare atâtea demarcaţiuni artificiale, întârziind progresul normal al omenirei. De sub stăpânirea unor regime cu legea în vârful baionetei se înalţă aceleaşi strigăte de durere şi aceleaşi strigăte alunecă din mează – noapte, răsărit şi apus, peste valurile râurilor şi peste piscurile Carpaţilor, pentru a pătrunde în sufletele noastre, cu durerea cu care ele ni se trimit. Ele ne aduc aminte că opera generaţiei dela 1859 nu e terminată încă şi că generaţiei de astăzi [îi] revine datoria de a o desăvârşi. Să sperăm că, evenimentele la ordinea zilei, care au dat politicei un nou concept, vor da o înfăptuire definitivă şi întregirei idealului nostru” 117. Şi aceasta deoarece „actualul conflict mondial a pus pe tapet cestiunea reconstituirei popoarelor, pe baza principiului de naţionalitate …” 118. Or, tocmai acest principiu al naţionalităţilor, mulat ca o mănuşă pe trecutul neamului nostru, îi dă acestuia legitimitatea unităţii sale depline: „De mii de ani poporul acesta stărueşte pe pământul pe care s-a născut şi desvoltat, deşi o mare parte din el, se află sub jugul a trei dominaţiuni străine, expus la toate violenţile şi nedreptăţile. Să sperăm, în fine, că acum a sosit ceasul când şi aspiraţiile lui de unitate şi reîntregire naţională trebue să fie înfăptuite. Şi, cum regiunea din care facem şi noi parte, se găseşte în ajunul unor mari transformări, cari împing toate neamurile resleţe cătră formarea de state naţionale, suntem datori să ne dăm şi noi
116 Ibidem, p. 5. 117 Ibidem, p. 10. 118 Ibidem. 174
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) seama, atât de întinderea pământului nostru, cât şi mai ales, de puterea neamului nostru. Pământul nostru românesc se compune din acelea vechi teritorii care formau odinioară « Dacia Trajană », cuprinsă între: Dunărea, Marea Neagră, Nistru şi Tisa … . Pe toată această regiune cuprinsă între cele patru hotare fireşti, s-a desvoltat aceiaşi naţiune, cu aceiaşi limbă, cu aceleaşi obiceiuri … ” 119. Vieţuirea strămoşilor noştri ca un singur tot unitar a dus la apariţia unei matrici fiziologice, psihologice şi sufleteşti 120, 13.000.000 de oameni având „o singură şi mare inimă, aceea a poporului român” 121. Deşi existenţa şi continuitatea neamului nostru sunt de necontestat, afirma conferenţiarul, deznaţionalizarea sa a fost un obiectiv important al politicii duse de duşmanii noştri. „Dar, spre fala neamului nostru, toate aceste încercări au rămas zădarnice, izbindu-se ca de nişte stânci de granit de puterea de resistenţă, a Românului, cum şi mai ales, de forţa lui de asimilare şi absorpţiune, faţă de celelalte naţionalităţi” 122. România liberă – afirma Graur – cu 138.600 km 2 şi 7.500.000 locuitori trebuia să aibă un scop cât se poate de clar, de precis: unirea cu Basarabia – 45.650 km 2 şi 2.600.000 locuitori, Bucovina – 10.414 km 2 şi 850.000 locuitori 123 şi cu Transilvania şi Banatul – 105.336 km 2 şi 6.300.000 locuitori. Noua Românie urma, aşadar, să aibă o suprafaţă de peste 300.000 km 2, cu o populaţie de peste 15.000.000 locuitori, dintre care 13.000.000 erau români 124. Îndeplinirea idealului nostru naţional avea o serie întreagă de implicaţii pe plan intern şi internaţional, rezumate astfel de vorbitor: „În aceste condiţiuni, ne-am putea asigura trăinicia neamului nostru şi îndeplini misiunea, ce avem ca popor latin şi factor civilizator, aici
119 Ibidem, p. 19. 120 Ibidem. 121 Ibidem, p. 20. 122 Ibidem. 123 Ibidem, p. 24. 124 Ibidem, p. 24 – 25. 175
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu la gurele Dunărei şi Marea Neagră. Acest popor … ar forma un puternic trunchi latin, aici, în orientul Europei, interpunându-se între rasa germană şi cea slavă şi contribuind şi el la civilizaţia lumei, cu stocul de idei, de sentimente şi forme originale, pe care i le dă puterea geniului său naţional” 125. Pentru îndeplinirea acestui ideal însă, pregătirea teoretică, ideologică (şcoala, întrunirile, serbările, aniversările), ce a marcat sufletul, fiinţa şi existenţa unei generaţii întregi, nu era de ajuns 126: „Acum, pentru a înfăptui acest ideal, atât de scump inimilor româneşti, când ziua cea mare va veni, sunând şi pentru noi ceasul, cel mult dorit al chemărei noastre, va trebui să ne facem datoria supremă, luptând ca nişte bravi, şi învingând în aceeaşi unitate de conştiinţă. Şi pentru a răspunde acelei chemări, nu trebue să ne dăm înlături dinaintea sângelui, ce trebue să vărsăm, ştiind că, pentru trăinicia statelor, cimentul cel mai puternic, nu este de cât sângele vărsat la alcătuirea lor. Râdicându-ne pe unul din cei mai înalţi munţi ai ţărei noastre şi privind la cele 4 vânturi, noi nu vedem de cât duşmani. În contra acestora, nu avem şi nu găsim altă putere de luptă, de cât în poporul nostru. De aceea, tot ceea ce se ridică mai sfânt şi mai luminos, podoaba cea mai aleasă şi mai mândră, ce se desfăşoară pe toată imensa întindere de pământ dela Nistru până la Tisa, este poporul românesc. « Numai în sufletul lui larg, şi, lămurit în focul atâtor suferinţi, găsim tot înţelesul stăruinţei noastre pe acest pământ. În marea lui putere de muncă, de luptă şi de răbdare; în mintea lui trează şi în inima lui caldă, vom găsi, tot sprijinul speranţelor noastre, cum şi deslegarea înaltei noastre chemări pe acest pământ. Urmărindu-1, cu gândul, dealungul veacurilor, îl vedem cu pieptul dezvălit în zloată şi în bătălii, luptând ca să’şi apere moşia strămoşească, căzând şi ridicându-se iarăşi - cum zice poetul murind în şes şi rănăscând în munţi, pentru ca să’şi apere nevoile şi neamul ! »
125 Ibidem, p. 25. 126 Ibidem, p. 25 – 26. 176
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Şi, acum, înainte de a încheia, întorcându-ne privirile către fraţii noştri de care ne despart hotare nefireşti, nu putem privi dincolo de: Prut, de pârâul Suceava şi de Carpaţi, de cât printr’o perdea de lacrimi. Avem către Românii din Ardeal, cu părţile lui învecinate, o datorie de fraţi, avem, însă, cătră Basarabeni şi Bucovineni, o datorie de fii ai aceluiaşi părinte, de copii ai aceluiaşi pământ. Fie-care oraş, fiecare piatră, fiecare mormânt ne deşteaptă un suvenir. De fiecare petic de pământ, din acele locuri sfinte pentru noi, se leagă un fapt istoric. Cei mai mari domni şi cei mai străluciţi voevozi ai noştri odihnesc acolo. Suceava, Cernăuţii, Dumbrava - Roşie, Mănăstirea Putna, Hotinul, Lăpuşna, Cetatea Albă, Codrii Tichecului şi Nistru, sunt atâtea evocaţiuni istorice, care deşteaptă, în noi, atâtea glorioase şi mareţe suvenire, în cât, nu e: Moldovan, Muntean sau Ardelean, care să nu fie mişcat la simpla numerarea lor. Suntem legaţi de acele pământuri prin tot ceea ce ne precede, cum şi prin tot ceea ce ne urmează, prin ceea ce am creat, cum şi prin ceeace vom şti a crea, prin trecut, şi, să sperăm, că, şi prin viitor, prin imobilitatea mormintelor cum şi prin tremurul leagănelor ! Partea, însă, cea mai scumpă, actualminte, pentru noi toţi, este Transilvania: leagănul şi sâmburele românismului. Cât timp deci, poporul românesc nu va stăpâni cetatea Carpaţilor, leagănul în care el a fost crescut şi desvoltat, până atunci, viaţa lui va fi bătută de toate vânturile, va fi expusă la toate isbeliştele. Mihai Viteazul reuşise, cucerind Transilvania, ca să realizeze, măcar pentru o clipă, unitarea politică a ţării române, reunind sub aceeaşi coroană: Transilvania, Moldova şi Muntenia. Aceasta este gloria cea mai mândră a lui Mihai Viteazu, luceafărul, care, aprins de el, în trecut, va trebui să strălucească deapururi şi în viitor, până la desăvârşita înfăptuire a idealului poporului românesc, ale cărui hotare politice trebue să se întindă şi să
177
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu cadă acolo, până unde se întind şi cad, însuşi hotarele naţionaliţătei sale, formând, astfel, o mare şi puternică Românie” 127. Tot în februarie 1915, focşănenii au avut şansa să-l audieze pe ilustrul istoric, profesor universitar, Alexandru D. Xenopol, care a susţinut o conferinţă deosebit de interesantă, ţinând cont de izbucnirea Primei Conflagraţii Mondiale. Evenimentul este relatat pe larg de publicistul I. M. Dimitrescu: „Academicianul şi profesorul universitar ieşean, domnul A. D. Xenopol, a ţinut la teatrul Pastia, în faţa unui auditor ales şi numeros o interesantă conferinţă şi de actualitate, cu subiectul « Noi şi Ungurii ». Prelegerea ţinută de eruditul istoric a complectat într-o largă măsură învăţătura şi modestele noastre cunoştinţi asupra celei mai însemnate probleme naţionale de care este legat viitorul şi idealul poporului românesc. Distinsul conferenţiar spune: « Voinţa omenească are puţină importanţă în prefacerea popoarelor. Sunt curente şi împrejurări şi evoluţii, care hotărăsc soarta naţiilor. Nu admit nici teoria fatalismului care ne-ar pune în inacţiune, aşteptând totul de la evoluţie. Intervenţia omului constă în aceea de a face tot binele posibil pentru pregătirea idealului naţional ». Analizând lupta ce se desfăşoară peste Carpaţi de unguri şi români, oratorul arată că: „cei dintâi se căsnesc să strivească un popor; ceilalţi îşi apără existenţa. Noi avem dreptul, ei luptă contra dreptului. Noi nu ucidem pe nimeni, ei vor să se dezvolte ucigând pe alţii. Evoluţia şi aici e de partea noastră. Şi tocmai acest lucru ştiindu-l ungurii, se sforţează ca prin desnaţionalizare să ne distrugă. În univers însă, nu se desvoltă decât idealurile ce au la bază dreptul. E zadarnică încercarea de a-şi asigura existenţa prin desnaţionalizarea poporului românesc de rasă arică, rasă superioară mongolilor, care nu-s în stare să priceapă noţiunea de dreptate”.
127 Ibidem, p. 26 – 28. 178
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Vorbitorul continuând descrie împrejurările în care s-a născut chestiunea naţionalităţilor în Austro – Ungaria şi criza în care a ajuns în ultimul timp acest stat poliglot din cauza deşteptărei naţiilor ce stăpâneşte. « Împăcarea aşa de trâmbiţată dintre unguri şi români nu s-a făcut – şi nu din cauza contelui Tisza sau a partidului naţional, ci a puterilor care separă cele două popoare. Va birui cel ce va fi sortit mai tare de evoluţie. Ce datorie au românii din România liberă ? Pentru atingerea idealului nostru care pare că se apropie, suntem datori să păstrăm ceea ce avem. Ce avem ? Avem o naţionalitate care vorbeşte aceeaşi limbă, care are aceleaşi tradiţii şi aspiraţii comune, locuind pe pământul cuprins între Nistru şi Tisa. Aceasta să n-o pierdem ». Atingând cestiunea intereselor comune ce ne leagă de sârbi, conferenţiarul demonstrează că ungurii vor lupta din răsputeri la sfărâmarea bazelor pe care se ridică aceste popoare. « Cu toate defectele lor şoviniste, ungurii sunt un popor energic. Cu energia lor au reuşit să ţină în frâu naţionalităţile şi astfel se explică cum ideia maghiară este susţinută de 20 milioane de suflete. În Austria fiind mai multe state, puterea de coeziune este mai mare. În Ungaria nu sunt naţionalităţi recunoscute. De fapt, ungurii conduc trebile monarhiei şi jumătatea ungurească are preponderenţa asupra celeilalte părţi austriace. Prietenia noastră cu monarhia de peste Carpaţi e nefirească şi dăunătoare. Atitudinea românilor din regat este clară: să apărăm pe românii din Ungaria, căci slăbind ei, importanţa noastră va scădea, deci puterea românilor se sprijină pe toţi românii. Cu nici un popor din lume soarta n-a fost mai vitregă. Ne-a împărţit la patru state, care stăpânesc între ele mantia sdrenţuită a poporului român. Românii din regat trebue să-şi apere fraţii de peste hotare.
179
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Nu putem prevedea ceea ce se poate întâmpla. Suntem datori să întărim conştiinţa naţională a poporului român şi mai ales să întărim clasa de jos. Pe ţăranii noştri trebue să-i răsplătim printr-o împroprietărire reală. Reformele anunţate de liberali trebuesc înfăptuite. Ţăranii, la 1907, au sdruncinat bazele edificiului nostru social, dar tot ei, la 1913, ne-au dat strălucirea biruinţei şi pacea de la Bucureşti. A lăsa ţărănimea în părăsire este o crimă. Dacă vom isbuti să stabilim dreptatea înăuntru şi armonia adevărată între clasele sociale, vom mări puterea de atracţie a românilor din Transilvania cari din punct de vedere economic sunt superiori ţăranului din Regat. Ardelenii nu ştiu ce-i boer, ce-s angajamentele agricole. Din nenorocire, la noi, toate avantajele le are o singură clasă, clasa conducătoare. Pe baza nedreptăţei nu se pot înălţa popoarele. Să ştergem şi nedreptatea privilegiilor prin votul universal şi numai atunci vom putea deveni centrul de atracţie pentru toţi românii, soarele în jurul căruia se învârtesc celelalte planete. Atunci putem aştepta închegarea Daciei dintre Nistru şi Tisa ». Ultimele cuvinte ale eminentului orator au fost răsplătite cu însufleţite aplauze. Societăţii „Cultura Poporului Român”, care ne-a dat prilejul de a asculta pe eruditul istoric, îi revine cu drept cuvânt o parte din recunoştinţa noastră” 128. În aceeaşi zi, alte discursuri înflăcărate s-au ţinut la Câmpineanca, după cum consemnează acelaşi publicist în articolul intitulat „De la sate. O frumoasă serbare culturală în Câmpineanca (Putna) Duminică, 23 Februarie, a fost în Câmpineanca (Putna) o frumoasă serbare cu prilejul cercului cultural învăţătoresc. Pe lângă învăţătorii din împrejurimi şi o mare mulţime de săteni, au mai participat şi câţiva focşăneni, avocaţi, funcţionari, dornici de a ajuta
128 S. J. A. N. Vn., fond personal I. M. Dimitrescu, dosar nr. 95 / 1919, filă nenumerotată. 180
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) pe cât cu putinţă pe învăţători în opera lor de redeşteptare naţională prin cultură. Şedinţa a fost deschisă de învăţătorul Manole Iftimescu, care arată însemnătatea acestor serbări. Acestuia îi urmează colegul său Theodor Radvan (Boloteşti) care, cu o rezervă demnă de toată lauda – cu adâncă simţire românească, desvoltă conferinţa sa, « Idealul naţional ». Avocatul Al. Lascarov (Focşani) arată cum prin venirea orăşenilor la cercurile culturale se sfarmă unele din barierele cari despart pe săteni de orăşeni, apropiindu-i şi făcându-i să înţeleagă că au interese comune” 129. La 2 martie 1915, Biblioteca Publică din Focşani a găzduit o nouă şezătoare, după cum avea să relateze ziaristul focşănean I. M. Dimitrescu, corespondentul „Universului”: „În seara zilei de 2 Martie s-a ţinut la societatea culturală a bibliotecii publice a opta şezătoare săptămânală artistică – culturală şi una din cele mai reuşite din iarna aceasta. A asistat foarte multă lume. Sunt de faţă şi câţiva ofiţeri superiori. În mijlocul unei atmosferi favorabile, domnul căpitan Muscalu din regimentul 16 artilerie a desvoltat conferinţa « Educaţia sufletului ». Domnia sa a dovedit tocmai lipsa acestei educaţii ce o observă la tinerii recruţi. Cauza ? De sigur, spune vorbitorul, din lipsă de contact dintre cei trei factori de educaţie: preotul, învăţătorul şi ofiţerul şi mai ales din cauza preocupărei celor dintâi de alte chestiuni străine de învăţământ. Prin diversele pilde luate din viaţa de toate zilele, numitul enumeră relele ce rezultă din lipsa educaţiei sufleteşti, singura pe care se sprijină naţiile în revendicarea idealurilor lor. Fără de aceasta nu se pot concepe progres şi biruinţă” 130. Au fost însă şi reprezentanţi de marcă ai judeţului Putna care aveau şi alte păreri despre iminenta noastră intrare în război. De pildă, în şedinţa din 13 martie 1915 a Academiei Române, avocatul, literatul şi diplomatul de carieră Duiliu Zamfirescu a susţinut
129 Ibidem. 130 Ibidem. 181
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu conferinţa „Bosforul şi Dardanelele faţă de interesele româneşti” 131, prilej cu care susţine că pericolul cel mai mare pentru România îl reprezintă tocmai războiul în care vrea să intre. În condiţiile în care ieşirea noastră la mare – vitală pentru existenţa noastră ca naţiune – ne-a plasat în mijlocul conflictului de interese dintre ruşi, austrieci, francezi şi englezi, pacea este soluţia optimă pentru România. Conferenţiarul vedea în armata noastră garanţia existenţei şi propăşirii patriei străbune, care trebuia însă să fie sprijinită de întreaga suflare românească, pe toate planurile. În plus, fiind ginte latină, dar înconjuraţi de neamuri străine, noi aveam nevoie de ajutorul celor de un sânge cu noi, aflaţi însă la mare depărtare; ajutorul trebuia să fie, aşadar, unul concret, depăşindu-se etapa declarativă a încurajării şi simpatiei. Totuşi, remarcabil era să ne bizuim în primul rând pe noi înşine, pe patriotismul nostru, pe dorinţa de a avea o viaţă cu adevărat naţională. Mica Unire de la 1859 şi Independenţa de la 1877 nu mai erau acum de ajuns pentru Ţară, impunându-se de la sine întregirea ei. Rezultatul avea să fie – afirma Duiliu Zamfirescu – apariţia Statului Unitar Român, cu un cuvânt serios de spus în această parte a Europei. I. P. Rădulescu – Râmnic, profesor la Liceul „Unirea” din Focşani, a susţinut conferinţa intitulată „Geneza războiului nostru apropiat”, la 19 aprilie 1915 132. În ziua de 2 noiembrie 1915, are loc la Focşani o conferinţă pastorală, găzduită de Liceul „Unirea”. Cu acest prilej, una dintre feţele bisericeşti prezente a amintit despre „dezastrul ce se petrece în Franţa şi din contra succesul poporului german. Aceasta datorită numai sentimentului religios, arătând chiar deviza poporului german, ce luptă numai pentru Dumnezeu şi rege” 133.
131 Duiliu Zamfirescu, Bosforul şi Dardanelele faţă de interesele româneşti, de ~, membru al Academiei Române. Cu 2 hărţi. Extras din Analele Academiei Române, Seria II, Tom XXXVII. Memoriile Secțiunii Literare, Librăriile Socec, C. Sfetea și Pavel Suru, București, 1915, p. 1. 132 Ionuţ Iliescu, Horia Dumitrescu, Ctitoriile maiorului Gheorghe Pastia, Editura Pallas, Focşani, 2004, p. 57. 133 S. J. A. N. Vn., fond Protopopiatul Judeţului Putna, dosar nr. 21 / 1915, f. 33. 182
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) La finele anului 1915, intelectualii – focşăneni şi nu numai – făceau eforturi deosebite în vederea întăririi conştiinţei naţionale, româneşti, retrăindu-se, practic, istoria acestui popor. Iată ce afirmă I. M. Dimitrescu, corespondent al ziarului „Universul”: „… se produce în oraşul nostru cea mai însufleţită activitate culturală şi de înălţare sufletească. Vremurile sunt mari, de covârşitoare însemnătate istorică, trebuie să fim la înălţime” 134. Avocatul Al. Lascarov - Moldoveanu a susţinut o conferinţă despre Petre Liciu, la Teatrul Comunal „Maior Gheorghe Pastia”, în ziua de 13 noiembrie 1915. Fusese precedat de marele savant Nicolae Iorga, care a ţinut tot aici conferinţa intitulată „Onestitatea profesională”, în vederea ridicării unui bust, marelui actor focşănean, mare susţinător al cauzei românismului. Tot la Teatru au mai susţinut conferinţe în această perioadă, oamenii politici Ştefan Graur – „Războiul, factor de civilizaţie sau element de distrugere” şi N. D. Chirculescu – „România în conflict european”. Sediul Ligii Culturale – Secţia Focşani, Bibliotecii Publice şi Societăţii Filarmonice „Doina Vrancei”, oferit cu generozitate de Banca „Milcov”, a găzduit a 50-a şezătoare culturală, la 21 noiembrie 1915. Conferinţele susţinute acum au venit în continuarea firească a evenimentelor similare, organizate de-a lungul anilor, în fiecare seară de sâmbătă şi în ajun de mare sărbătoare naţională, prilejuri de înălţare deopotrivă a unităţii şi sufletului patrioţilor adevăraţi: I. P. Rădulescu – Râmnic – „Regele Carol”, „3 Mai 1848” şi „24 ianuarie 1859”, C. Chifu – „Conştiinţa Naţională”, V. V. Haneş – „Cei trei Mihai” (Mihai Viteazul, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu), Al. Lascarov – Moldoveanu – „Ce trebuie să facem în vederea războiului”, I. Profiriu – „Intrăm în războiu”, maior Victor Bacaloglu
134 I. M. Dimitrescu, Însemnări cu privire la oraşul Focşani. Cu o prefaţă de G. G. Longinescu, Tipărit cu prilejul congresului Ligii Culturale, dela Focşani din 28 şi 29 iunie 1931, Extras din Revista „Natura”, Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, I. E. Torouţiu, Bucureşti, 1931, p. 65. 183
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu – „Patria şi simbolul ei” şi căpitan dr. Virgil Bălan – „Îngrijirea răniţilor în răsboiu” 135. La 11 ianuarie 1915, Societatea „Crucea Roşie” a Doamnelor din România, filiala Focşani, condusă de Smaranda Apostoleanu, a organizat un concert, în scopul de a mări fondul destinat înfiinţării unui spital în caz de mobilizare 136. Societatea corală „Lyra Putnei” din Focşani a susţinut un concert, în urma căruia o parte din încasări s-au depus în contul Societăţii „Familia Luptătorilor”, la 14 martie acelaşi an 137. La 13 noiembrie 1915, flacăra conştiinţei naţionale a fost întreţinută de prestaţiile Filarmonicii „Doina Vrancei” şi de trupa Teatrului Naţional din Bucureşti, condusă de Zaharia Bârsan. Încasările obţinute au fost destinate finalizării bustului lui Petre Liciu 138. Referindu-ne strict la manifestările teatrale, trebuie amintit faptul că, la 8 februarie 1915, trupa condusă de C. Niculescu a jucat la Focşani două piese. Mai întâi, la matineu a fost pusă în scenă o comedie, iar seara, piesa „Curcanii”, scrisă de Grigore Ventura, „pentru înălţarea moralului şi entuziasmului naţional, mai cu seamă în aceste momente prin care trece ţara românească” 139. După cum afirma I. M. Dimitrescu, în acea vreme „trupele teatrului Naţional din Bucureşti, în mai multe rânduri, au jucat piese patriotice, ca: « Se face ziuă » de Zaharia Bârsan şi „Domnul Notar” de Octavian Goga. Trupele teatrale, sunt primite în gară, pe străzi şi la teatru cu mari manifestaţii. După reprezentaţie, cu muzica în frunte, sunt conduşi la gară, stimulându-se prin acestea, sentimentul naţional, pentru marea jertfă, care ne aşteaptă” 140.
135 Ibidem. 136 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 90 / 1915, f. 14. 137 Ionuţ Iliescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 55. 138 I. M. Dimitrescu, op. cit., p. 65 – 66. 139 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 90 / 1915, f. 25. 140 I. M. Dimitrescu, op. cit., p. 67. 184
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna în perioada neutralităţii României în anul 1915 (II) Tot acum, lecturile din autorii români au un loc de cinste în timpul şezătorilor, programul fiind completat de fanfara Regimentului 10 Putna şi de exponenţi de seamă ai Conservatorului din Iaşi: Alexandru Zura, profesor, Maria Dumitrescu (voce); Aurel Alexandrescu, Niculescu şi H. Chirculescu, D. Rădulescu, Davila Elian (instrumente de coardă) şi Gheorghiu (flaut) 141. Între timp, în mediul rural continuă întrunirile cultural – patriotice ale Ligii Culturale 142, vânzându-se albume cu vederi din Bucovina 143. Încă din 1915, în judeţul Putna, ca în întreaga ţară, întreaga societate se pregătea de război, pe două planuri – organizatoric şi ideologic. Din punct de vedere organizatoric, autorităţile administrative şi militare, ghidate de normele impuse la nivel central, s-au preocupat de asigurarea hranei pentru armată şi populaţie în caz de conflict armat, securizarea instituţiilor publice în cazul atacurilor inamice (inclusiv aeriene), protejarea liniilor de telegraf şi telefon, a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de iluminat şi canalizare, înfiinţarea spitalelor de campanie, achiziţionarea armelor albe şi de foc, intensificarea tragerilor de către regimentele de artilerie din judeţ. La rândul ei, populaţia a susţinut efortul de pregătire a armatei pentru viitoarele operaţiuni militare, asigurând – prin donaţii şi rechiziţii – nevoile de moment şi de perspectivă ale unităţilor militare din judeţul Putna. În plus, atât persoanele fizice, cât şi juridice au ajutat financiar familiile celor concentraţi periodic, susţinând astfel activitatea Comitetului Judeţean al Casei de Sprijin „Familia Luptătorilor”. Cu mici excepţii, marea majoritate a opiniei publice dorea cu ardoare intrarea noastră în război alături de Antantă, pentru izbăvirea Transilvaniei şi realizarea Marii Uniri. Acesta este semnul sub care s-au desfăşurat, în Focşani şi nu numai, conferinţele, serbările, şezătorile cultural – artistice, serile de lectură, concertele şi
141 Ibidem, p. 65. 142 Ibidem, p. 67. 143 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 12 / 1915, f. 1. 185
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu spectacolele de teatru. Într-un cuvânt, arta, ştiinţa şi cultura erau – deocamdată – „armele” cu care o ţară întreagă se pregătea să renască.
186
https://biblioteca-digitala.ro
TOMA LIŞCU PE FRONTUL DE LA MĂRĂŞEŞTI
Horia Dumitrescu
Participarea unor mari unităţi militare destinate prin planurile de operaţiuni ale Marelui Stat Major al armatei române de rezistenţă pe frontul Siretului, pentru spulberarea intenţiilor inamicului de a ocupa Moldova şi să şteargă România de pe harta politică a Europei, a prilejuit în timpul bătăliei de la Mărăşeşti, înscrierea chipului şi faptelor generalului Toma Lişcu nu numai în istoria militară ci şi în istoria Vrancei – „Ţinut al Jertfei şi al Biruinţei”. Viitorul general s-a născut la 1 aprilie 1866, în comuna Islaz, plasa Oltu de Jos, judeţul Romanaţi, ca fiu al lui Marin şi Tudora Lişcu. Dorind să îmbrăţişeze cariera militară, la 20 februarie 1886 s-a înrolat voluntar în Regimentul 1 Geniu 1. În cadrul acestei unităţi militare, a fost avansat caporal (10 septembrie 1886), sergent (5 aprilie 1887), sergent major (1 ianuarie 1888), sergent adjutant (5 februarie 1889) şi, începând cu 22 februarie 1889, reangajat pe doi ani. La 1 octombrie 1889 a fost admis la Şcoala de Subofiţeri de la Bistriţa şi reangajat în cadrul Regimentului 1 Geniu 2 pe încă trei ani 3. După absolvirea ei, tânărul
1 Arhivele Militare Române (în continuare se va cita: A. M. R.), Memorii Bătrîni Generali, Litera L, dosar nr. crt. 11, f. 2. 2 Regimentul 1 Geniu. Patron : Sf. Gheorghe ( 23 Aprilie ). Primul batalion de Geniu a fost creat în 1859 în Moldova, iar în Muntenia în 1860. La 1862 cel din Moldova s-a desfiinţat. A luat parte la Războiul de Independenţă. La 8 octombrie 1878 drapelul a fost decorat cu Crucea Trecerea Dunărei.
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu sublocotenent Lişcu a fost repartizat, la 16 octombrie 1891, la Regimentul V Ialomiţa nr. 23. De la începutul carierei, certele sale calităţi de militar au fost observate de către superiorii săi şi consemnate în dosarul personal. La prima inspecţie generală din anul 1891 / 1892 a fost apreciat ca un ofiţer „Inteligent, se presintă bine. Cunóşte bine regulamentele. Pare a fi un bun oficeru” 4. Comandantul Regimentului V Ialomiţa nr. 23 5, la 1 septembrie 1892, vedea în el un ofiţer care ,,Cunóşte prea bine regulamentele tactice. Sa achitat prea bine de însărcinarea ce i sa dat în direcţia şcoalei de 1 iu grad în Corp. Caracter bun şi supus. 6 Bun camarad ” . Şi peste doi ani, la 1 octombrie 1894, comandantul Regimentului V Ialomiţa nr. 23 îşi menţinea caracterizarea: „Oficier
În 1880 s-a creat Batalionul 2 Geniu şi la 1882 ambele au format Regimentul 1 Geniu. Comandanţii: colonel Constantin Poenaru ( 1882 ) ; colonel Anton Berendei ( 1882 – 1885 ) ; colonel Ioan Argetoianu ( 1885 – 1894 ) ; colonel Mihail Boteanu ( 1894 – 1897 ) ; colonel Ion Culcer ( 1897 – 1901 ) ; colonel Constantin Hârjeu – 1901. ( Istoricul Armatei Romăne în Albumul Armatei Romăne. 10 Maiu1902, Editura Librăriei Socecu Co, Bucuresci, p. XIII ). 3A. M. R., Memorii Bătrîni Generali, Litera L, dosar nr. crt. 11, f. 2. 4 Ibidem, f. 3. 5 Regimentul V Ialomiţa nr. 23. Patron : Sf. Alexandru ( 30 August ). Înfiinţarea lui datează din 1858 când a fost organizat sub numele de Regimentul de Vânători şi schimbat în 1859 în acela de Regimentul 5 Linie. A luat parte la Campania de Argeş în 1866. A primit drapelul la 14 octombrie 1874. În 1877 a luat parte la luptele din jurul Plevnei, unde a avut cinci ofiţeri şi 100 soldaţi morţi şi răniţi. La 8 octombrie1878 drapelul a fost decorat cu Crucea Trecerea Dunărei. În 1881 a fuzionat cu Regimentul 23 Dorobanţi şi a luat numele de al V- lea Regiment Ialomiţa nr. 23. Comandanţii : colonel Al. Papadopol ( 1880 – 1882 ) ; locotenent – colonel Gr. Dumitrescu ( 1883 – 1888 ) ; colonel Nicolae Ionescu ( 1888 – 1892 ) ; colonel Constantin Gheorghiu ( 1892 – 1894 ) ; colonel Theodor Boldescu (1894 – 1896) ; locotenent – colonel Brutus Segărceanu ( 1896 – 1898 ) ; locotenent - colonel Vasile Dimitriu ( 1898 – 1900 ) ; locotenent - colonel Benone Anastasiu (1900 – 1901); colonel Dimitrie Cocea – 1901 (Istoricul Armatei Romăne …, p. VIII ). 6 A. M. R., Memorii Bătrîni Generali, Litera L, dosar nr. crt. 11, f. 3. 188
https://biblioteca-digitala.ro Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti inteligent şi studiosu, caracter bun, disciplinat, ţinuta curată, bun camarad - de va continua va deveni un ofiţer de viitor” 7. După inspecţia făcută în luna octombrie 1894, generalul Barozzi nota la 20 ale lunii : ,, Cunoaşte prea bine regulamentele în teorie şi practică, asemenea şi cele de administraţie. Are cunosciinţele generale. Conduită prea bună. Merită a înainta la alegere” 8. În scurt timp, la 8 aprilie 1895, Lişcu a fost avansat locotenent şi repartizat în Batalionul 1 Vânători 9. Din 16 februarie 1895, a fost ataşat la Institutul Geografic al Armatei 10. După caracterizarea din
7 Ibidem, f. 4. 8 Ibidem. 9 Batalionul 1 Vânători. Patron : Sfinţii Petru şi Pavel ( 29 Iunie ). A fost creat la Iaşi în 1860 dintr-un batalion al Regimentului 5 Linie şi a primit drapelul la 14 octombrie 1874. A luat parte la atacul redutei Griviţa nr. 2 la 7 octombrie 1877, unde a pierdut doi ofiţeri şi 152 soldaţi. La 28 noiembrie a făcut prizonieri 32 ofiţeri şi 400 soldaţi, luând opt tunuri şi 400 arme şi muniţiuni. La 8 octombrie 1878, drapelul a fost decorat cu Crucea Trecerea Dunărei, când A. S. R. Elisabeta l-a împodobit cu o ghirlandă de stejar. În noaptea de 14 martie 1887 a dat la Vârciorova onorurile militare M. S. I. şi R. Elisabeta a Austro-Ungariei. La 10 Mai 1891, A. S. R. Principele Moştenitor este numit comandantul unei companii. La 22 decembrie 1892, A. S. R. Principele Moştenitor fiind înaintat la gradul de maior este numit Prim Comandant al batalionului. La 1 ianuarie 1895 A. S. R. Principele Moştenitor fiind înaintat la gradul de locotenent – colonel este mutat din batalion rămânând Cap al batalionului. Comandanţii : maior Ion Logadi (1860 – 1868 ) ; maior Gheorghe Hefner ( 1868 – 1875 ) ; maior Achil Comănescu ( 1875 – 1879 ) ; maior Ulescu ( 1879 – 1880 ) ; maior C. Niculescu ( 1880 – 1882 ) ; maior C. Rudeanu ( 1882 – 1883 ) ; maior Ion Condeescu ( 1883 ) ; maior Anastasie Magheru ( 1883 – 1892 ) ; maior Dimitrie Cocea ( 1892 ) ; maior A. S. R. Principele Moştenitor ( 1892 – 1895 ) ; maior Ştefan Vlădescu ( 1895 ) ; maior Nicolae Mărăşescu ( 1895 - 1900 ) ; maior Dimitrie Antonescu ( 1900 – 1901 ) ; maior Gheorghe Nestorian – 1901 (Istoricul Armatei Romăne …, p. V ). 10 Institutul Geografic al Armatei. În primăvara anului 1873 a fost organizată, la depozitul de război, Secţiunea Ridicărilor şi în acelaşi an a început şi ridicarea hărţii ţării. În timpul Războiului de Independenţă, Secţia Topografică a fost alipită la Armata de operaţiuni. După terminarea războiului s-a reînceput harta Moldovei şi a Dobrogei. În 1883, Secţia Topografică a luat denumirea de Secţia a 3-a a Marelui Stat Major. Ea a devenit în 1895 Institutul Geografic al Armatei, fiind un corp deosebit, sub 189
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu august 1899 a subdirectorului, colonelul Ianu, în cadrul Institutului Geografic, Lişcu „Îndeplinesce la Institut funcţiunea de comandant al şcolei de desemnatori şi gravori, pe aceea de oficer cu aprovisionarea şi mai are sarcina predărei (pregătirii) planului Capitalei. Se achită de tóte cu un zel şi o consciinţă mai pre sus de ori ce laudă. Se ocupă cu instrucţiunea sea şi se pregătesce pentru examenul de admitere în Şcóla superióră de Resboi”. Din 10 mai 1895 a fost repartizat la Regimentul Muscel nr. 30 11. A devenit elev al Şcolii Superioare de Războiu 12 la 1 noiembrie 1899. În aceeaşi lună, caracterizarea care i s-a făcut îl conducerea şefului Marelui Stat Major . Şefii : colonel Constantin Barozzi (1870 – 1883) ; colonel Nicolae Dona ( 1883 – 1887 ) ; colonel Constantin Poenaru ( 1887 – 1888 ) ; colonel Alexandru Carcaleţeanu ( 1889 – 1891 ) ; general de Brigadă C. Brătianu ( 1892 – 1900 ) ; colonel Gheorghe Ianescu - 1900 ( Istoricul Armatei Romăne …, p. I ). 11 Regimentul Muscel nr. 30. Patron : Sf. Gheorghe ( 23 Aprilie ). A fost creat la 1 aprilie 1880 sub numele de Regimentul 30 Dorobanţi ; a primit drapelul la 28 noiembrie acelaşi an. În anul 1891, prin fuzionarea Infanteriei, a primit de la Regimentul 3 de Linie două companii şi a luat numele de Regimentul Muscel nr. 30. Comandanţii : colonel Ştefan Şişman ( 1880 ) ; locotenent – colonel Gheorghe Hefner ( 1880 – 1883 ) ; locotenent – colonel Bibică V. Rosetti ( 1883 – 1889 ) ; locotenent – colonel Alexandru Lupu (1889 – 1891) ; locotenent – colonel Constantin Rudeanu ( 1891 ) ; colonel Constantin Candiano ( 1891 ) ; colonel Gheorghe Măldărescu ( 1891 – 1892) ; colonel Scarlat Geanoglu ( 1892 – 1898 ) ; locotenent – colonel Ioan Petrojanu - 1898 ( Ibidem, p. IX ). 12 Şcoala Superioară de Război. Patron : Sf. Ioan Botezătorul ( 7 Ianuarie ). A fost înfiinţată în baza Decretului nr. 2073 din 8 / 20 august 1889. Scopul ei era formarea ofiţerilor de stat-major şi răspândirea instrucţiei superioare în armată. Durata cursurilor era de doi ani. Ele au început în toamna anului 1889, la Bucureşti, într-o clădire aflată pe strada Ştirbei Vodă nr. 73 – 79. Primul director : generalul Ştefan Fălcoianu. În primele 12 promoţii a dat 150 absolvenţi. În perioada iulie 1914 –1 martie 1919, cursurile au fost suspendate. Comandanţii : maior George Mareş ( 1889 – 1892 ) ; maior Nicolae Constantinescu ( 1892 – 1894 ) ; maior Alexandru Averescu ( 1894 – 1895 ) ; locotenent – colonel Leon Mavrocordat ( 1895 – 1900 ) ; locotenent – colonel Ion Gărdescu – 1900 ( Istoricul Armatei Romăne …, p. I; Florian Râpan, Dorel Buşe, Învăţământul militar în Enciclopedia Armatei Române, Editura Centrului Tehnic- Editorial al Armatei, Bucureşti, 2009, p. 994 ). 190
https://biblioteca-digitala.ro Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti prezenta astfel: „Absolvent al Şcolei de subofiţeri. A profitat de ataşiarea la Institut pentru a şi asimila cunoşcinţele topografice în teorie şi în practică. A fost întrebuinţat şi la planu Capitalei şi la harta ţerei şi în tot dauna a eşit fără reproşuri. Multă aptitudine pentru lucrările topografice. Oficer liniştit, modest, circumspect şi activ. I se póte încredinţa ori-ce serviciu fiind sigur că va pune tot zelul cerut. Este admis în şcóla sup.[erioară] de resboiu. Merită şi îl propun pentru înaintarea la alegere” 13. Pentru o scurtă perioadă, Lişcu a fost ataşat Regimentului 30, unde s-a remarcat prin calităţile şi conduita sa, aşa cum ele sunt prezentate de către comandantul regimentului, la 10 septembrie 1900: ,,Locotenentul Lişcu Toma, presentâdu-se la Regiment în ziua de 16 August, a fost întrebuinţat în tóte părţile serviciului de zi şi a luat parte la tóte exerciţiile ce s’a făcut în corp. De şi timpul cât a trebuit să stea, a fost numai de 15 zile, totuşi prin felul cum a servit şi purtarea ce a avut, mi-a dovedit în de-ajuns că are dragostea meseriei şi e un bun officer capabil, de viitor şi pe care se póte compta. Se presintă prea bine; ţinuta forte curată şi regulamentară” 14. La începutul lunii noiembrie 1902, şeful Secţiei I, colonelul Alexandru Averescu îl caracteriza astfel : „A absolvit şcóla superioară de resboiu în condiţiuni satisfăcătoare şi se găsesce la stagiu în condiţiunile art. 12 din Legea de St.[at ] M.[ajor] A fost întrebuinţat la biuroul operaţiunilor. Arată multă bună voinţă şi cred ca va termina stagiul în mod satisfăcător. Posedă mijloacele intelectuale trebuincioase pentru ca să profite în mod real de scola ce face. Natură reservată. Serios, ţinută fórte bună. Cunoscinţele sale generale nu sunt încă destul de intense; are însă judecata formată şi este stăruitor ceea ce-i va înlesni a-şi mări capitolul cunoscinţelor. Înainte de a veni la stagiu, a comandat 2 companii în Reg.[imentul] Muscel No. 30 şi
13 A. M. R., Memorii Bătrîni Generali, Litera L, dosar nr. crt. 11, f. 4 verso. 14 Ibidem, f. 5 verso. 191
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu Comandantul regimentului a fost forte mulţumit de serviciul, ţinuta şi purtarea sa” 15. La Şcoala Superioară de Resboi s-a evidenţiat ca „oficer studios, serios şi aplicat, conduită bună. Se presintă bine. A lucrat bine în anul I al şcólei de răsboi” 16, ceea ce îl determină pe comandantul Şcolii să îl propună pentru înaintare la alegere 17. După absolvirea Şcolii Superioare de Război a fost repartizat, la 1 aprilie 1902, la Regimentul Olt nr. 3 18. „Terminând scóla de răsboiu a servit la Regiment pe timpul de la 16 Nov. 1901 până la 1 iu Aprilie 1902, ca comandant al unei Companii, achitându-se cu zel şi consciinţă de îndatoririle sale. Ţinuta, purtarea şi relaţiunile sale cu şefii şi camarazii, au fost fără reproş. Officer care promite” - nota comandantul Regimentului 30 19. Prin Înaltul Decret nr. 1.651 din 10 mai 1902, Toma Lişcu a fost avansat la gradul de căpitan 20. În acelaşi an, la 24 aprilie, s-a căsătorit cu domnişoara L. Petra Ionescu din Câmpu Lung 21. Au avut
15 Ibidem, f. 9. 16 Ibidem, f. 6 verso. 17 Ibidem. 18 Regimentul Olt nr. 3. Creat la 1 ianuarie 1877 din Regimentul 1 Dorobanţi Craiova, acest regiment a luat drapelul vechiului Regiment nr. 3 Bucuresci, pus în serviciu la 14 octombrie 1877. A luat parte la luptele de la Vidin. La 8 octombrie 1878 drapelul a fost decorat cu Crucea Trecerea Dunărei. La 1 aprilie 1880, Regimentul s-adivizat pentru a se forma din el şi Regimentul 19 Dorobanţi. În 1891 a luat numele de Regimentul Olt nr. 3. La 16 septembrie 1896este trecut în revistă în Gara Slatina de M. S. I. şi R. Francisc Iosif. Comandanţii : locotenent – colonel August Gorjan ( 1877 – 1881 ) ; colonel Ion Logadi ( 1881 – 1883 ) ; colonel Alexandru Papadopol (1883 – 1885) ; colonel Gheorghe Măldărescu ( 1885 – 1889 ) ; colonel Emanuel Boteanu ( 1889 – 1893 ) ; colonel Ion Petrescu ( 1893 – 1894 ) ; colonel Emanuel Lăzărescu ( 1894 – 1896 ) ; colonel Constantin Gheorghiu (1896) ; colonel Nicolae Ionescu ( 1896 ) ; colonel Constantin Gheorghiu (1896 – 1897) ;Colonel Alexandru Leon ( 1897 – 1898 ) ; locotenent – colonel Nicolae Şendrea – 1898 ( Istoricul Armatei Romăne …, p. VI ). 19 A. M. R., Memorii Bătrîni Generali, Litera L, dosar nr. crt. 11, f. 9 verso. 20 Ibidem. 21 Ibidem, f. 27. 192
https://biblioteca-digitala.ro Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti un băiat, Traian, născut la 2 august 1905. Soţia sa a decedat la 19 iunie 1907, iar Lişcu s-a recăsătorit, la 5 iulie 1908, cu doamna Profira Zenidi ( Zenide). Fiul lor, Alexandru, născut la 4 noiembrie 1910, a avut o viaţă foarte scurtă, stingându-se în ziua de 25 noiembrie a aceluiaşi an 22. Cu bărbăţie, Toma Lişcu a trecut peste aceste momente grele din viaţa sa şi a reuşit, profesional, să obţină rezultate deosebite, evidenţiate atât în caracterizările şefilor săi ierarhici, cât şi prin avansările în grad şi decoraţiile primite. La Regimentul Muscel nr. 30, unde mai fusese repartizat la 10 mai 1895, a ajuns de abia la jumătatea lunii august 1900. Comandantul Regimentului, în caracterizarea din 10 septembrie 1900 îl prezenta astfel: „Locotenentul Lişcu Toma, presentându-se la regiment în ziua de 16 August, a fost întrebuinţat în tóte părţile serviciului şi a luat parte la tóte exerciţiile ce s-a făcut în corp. - De şi timpul cât a trebuit să stea, a fost numai de 15 zile, totuşi prin felul cum a servit şi purtarea ce a avut, mi-a dovedit în de-ajuns că are dragostea meseriei şi e un officer capabil, de viitor şi pe care se póte compta. Se presintă prea bine; ţinuta fórte curată şi regulamentară” 23. A servit în cadrul Regimentului Olt nr. 3 în perioada 16 noiembrie 1901 - 1 aprilie 1902, având funcţia de comandant de companie 24. În anul 1902, a absolvit Şcoala Superioară de Război. A fost ataşat Regimentului 2 Artilerie 25 (16 aprilie 1903) pentru un stagiu în arma Artileriei. În mai 1904, la terminarea
22 Ibidem. 23 Ibidem, f. 5 verso. 24 Ibidem, f. 9. 25 Regimentul 2 Artilerie. Patron : Sf. Ilie ( 20 Iulie ). Creat în 1868, a primit drapelul la 14 octombrie 1874. A contribuit prin divizare la formarea Regimentului 1 Artilerie în 1877. La 15 mai 1877 a tras primul tun asupra Vidinului sub comanda A. S. R. Domnitorul Carol I ; a luat parte la luptele de la Griviţa, Gorni- Etropol, Dolni – Dubnic, Plevna şi Vidin. La 8 octombrie 193
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu stagiului, comandantul Regimentului I i-a făcut următoarea caracterizare: „Căpitanul Lişcu a probat ca comandant al Bateriei 1 ia, că cunoaşte bine regulamentele Artileriei şi ştie să le aplice pe teren cu mult simţ practic. Atât în conferinţe cât şi în şedinţele în foc de resboi s’arătat că posedă întinse şi solide cunoştinţe generale de tactică. În tot timpul stagiului seu în Regimentul 2 Artilerie am constatat că este un oficer muncitor, serios şi fórte devotat serviciului” 26. După acest stagiu a fost ataşat la Divizia 9 a (16 aprilie - 19 decembrie 1904) 27. Un nou stagiu, de data aceasta în armata austro - ungară, a fost urmat de către Lişcu în perioada 19 decembrie 1904 - 1 aprilie 1905 28. În perioada următoare, sarcinile de serviciu şi le-a îndeplinit în alte unităţi militare la care a fost ataşat: Regimentul Constanţa nr. 34 29 (1 aprilie - 1 noiembrie 1905), Regimentul IV Ilfov nr. 21 30
1878 drapelul a fost decorat cu Crucea Trecerea Dunărei. În 1892 a contribuit cu o baterie la formarea Regimentului 9 de Artilerie. La 15 mai 1902 a primit numele de Regimentul I Artilerie ,, Regele Carol I”. Comandanţii : colonel Iulius Dunca ( 1877 – 1881 ) ; colonel Ion Carp ( 1881 – 1883 ) ; colonel Alexandru Koslinsky ( 1883 – 1885 ) ; locotenent - colonel Alexandru Tell ( 1885 ) ; locotenent – colonel Dione Fotino ( 1885 – 1888 ) ; locotenent – colonel Em. Nicolau ( 1888 – 1890 ) ; colonel Ion Bereşteanu (1890 – 1891); colonel Romulus Magheru ( 1891 – 1897 ); colonel Constantin Fotine – 1897 ( Istoricul Armatei Romăne …, p. XI ). 26 A. M. R., Memorii Bătrîni Generali, Litera L, dosar nr. crt. 11, f. 13. 27 Ibidem, f. 28. 28 Ibidem. 29 Regimentul Constanţa nr. 34. Patron : Sf. Dimitrie ( 26 Octombrie ). A fost creat la 20 aprilie 1894, iar la 10 Mai acelaşi an a primit drapelul. Comandanţii : locotenent – colonel Constantin Crasan ( 1894 – 1897 ) ; colonel Grigore Veropol ( 1897 – 1898 ) ; locotenent – colonel Christea Dimitrescu – 1898. (Istoricul Armatei Romăne …, p. IX ). 30 Regimentul IV Ilfov nr. 21. Patron : Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (21 Mai). A fost creat în 1830. A luat parte la Campania de pe Argeş în 1866. A primit drapelul la 14 octombrie 1874. La 1876 face parte din Corpul de observaţie la Calafat. În Campania din 1877 a luat parte la luptele de la Opanez, Rahova, Vidin şi Smârdan , în care a pierdut 40 ofiţeri şi 261 soldaţi 194
https://biblioteca-digitala.ro Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti (1 noiembrie 1905 - 1 iulie 1906), Regimentul Constanţa nr. 34 (1 iulie - 1 octombrie 1906) 31. Ca dovadă a aprecierilor şefilor săi ierarhici pentru modul ireproşabil în care îşi făcea datoria de militar, Lişcu a fost numit profesor de Istoria Militară şi Geografică Militară la Şcoala Militară de Infanterie 32, între 1 octombrie 1906 - 1907 33. În anul 1908, Toma morţi şi răniţi pe câmpul de luptă. La 22 august 1878 drapelul său a fost decorat cu Marea Cruce Steaua României şi la 8 octombrie cu Crucea Trecerea Dunărei. În 1891 fuzionează cu Regimentul 21 Dorobanţi şi îşi schimbă numele din Regimentul 4 Linie în acela de al IV – lea Regiment Ilfov nr. 21. Comandanţii : colonel Ioan Algiu ( 1880 – 1883 ) ; colonel Gheorghe Mărculescu ( 1883 – 1889 ) ; colonel August Gorjan ( 1889 – 1891) ; locotenent – colonel Teodor Boldescu ( 1891 – 1893 ) ; colonel Achil Comănescu ( 1893 ) ; colonel Alexandru Anghelescu ( 1893 – 1894 ) ; colonel August Gorjan ( 1894 – 1895 ) ; colonel Mihail Capşa ( 1895 – 1896); colonel Alexandru Hiottu ( 1896 – 1902 ) ; colonel Teodor Gheorghiu – 1902 ( Ibidem, p. VIII ). 31 A. M. R., Memorii Bătrîni Generali, Litera L, dosar nr. crt. 11, f. 28. 32 Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie. Patron : Sf. Varvara (4 Decembrie ). Şcoala descinde direct din Şcoala ostăşească înfiinţată în 1847 de către domnitorul Gheorghe Bibescu, care funcţiona cu 15 cadeţi din cadrele oştirii. Desfiinţată în 1848, a fost reînfiinţată în 1849 de către domnitorul Barbu Ştirbei, cu un efectiv de 30 elevi, mărit, în 1851, la 45. Durata cursurilor era de patru ani, iar din 1854s-a mărit la cinci ani. Absolvenţii aveau gradul de sublocotenent, iar şcoala se numea : Şcoala Militară. În Moldova, ea s-a înfiinţat în 1857 şi a dat o singură promoţie de 17 ofiţeri, în 1861, apoi ambele şcoli au fost întrunite la Bucureşti, având 70 elevi. Între anii 1861 – 1866, Şcoala şi-a desfăşurat activitatea pe baza Regulamentului aprobat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 30 martie 1860. Admiterea în şcoală se făcea pe bază de concurs, perioada de şcolarizare fiind de cinci ani. Structura învăţământului cuprindea trei ani de pregătire comună pentru însuşirea de cunoştinţe militare şi de cultură generală şi doi ani de pregătire pe arme ( infanterie, cavalerie, artilerie, geniu ). De la 1866 până la 1872 a funcţionat la Iaşi. În 1872 s-a împărţit în două şcoli : una preparatoare numită Şcoala de fii de militari cu patru ani de studiurămasă la Iaşi şi alta superioară, numită Şcoala militară de infanterie şi cavalerie, cu doi ani de studiu, în Bucureşti. În 1881, din ea s-au desprins specialităţile artilerie şi geniu. În anul 1886, a fost împărţită în trei secţii : Infanterie , Cavalerie şi Arme speciale şi s-s numit Şcoala de oficeri. În 1892, Secţia Armelor speciale a fost trecută la Şcoala de artilerie şi geniu. În 1900, 195
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu Lişcu a fost numit inspector de studiu şi ajutor de profesor la Cursul de Tactica Terenului la Şcoala Superioară de Război (1 aprilie 1908 - 1 aprilie 1910) „sarcină de care s-a achitat cu multă destoinicie” 34. După asemenea rezultate a venit şi răsplata binemeritată: la 10 mai 1910, Lişcu a fost înaintat la gradul de maior, ataşat la Corpul 3 Armată pe funcţia de subşef de Stat Major 35. Caracterizarea sa este elocventă: „Din toate părţile note elogioase” 36. Prin Înaltul Decret nr. 2.640 / 1911, începând cu ziua de 1 august a fost ataşat la Divizia a X-a, ca şef de Stat Major. La 16 / 29 iunie 1913 a izbucnit al doilea Război Balcanic. România a mobilizat cinci Corpuri de Armată la 20 iunie / 3 iulie. Principele moştenitor Ferdinand a fost numit în funcţia de generalisim al trupelor, iar ca şef al Marelui Stat Major, generalul Alexandru Averescu.
i s-a alipit Şcoala de Administraţie şi şi-a reluat vechiul nume de Şcoala Militară de infanterie şi cavalerie. La 28 noiembrie 1886, regele Carol a dat Şcolii drapel. Până în 1901, Şcoala a dat armatei 2.357 ofiţeri. Directorii : maior adjutant Ernest Salmen ( 1851 – 1852 ) ; colonel Dumitru Costaforu (1852 – 1859) ; colonel Anton Rahtivan ( 1860 – 1863 ) ; colonel Ion Macovei ( 1863 – 1866 ) ; colonel Constantin Barozzi ( 1866 – 1870 ) ; colonel Eustaţiu Pencovici ( 1870 – 1872 ) ; colonel Oton Sachelarie ( 1872 ); colonel George Slăniceanu ( 1872 – 1876 ) ; colonel Iulius Dunca ( 1876 – 1877 ) ; colonel Ion Carp ( 1878 ) ; colonel Maican Dunitrescu (1879 – 1882); colonel Constantin Brătianu ( 1882 – 1884 ) ; colonel Constantin Poenaru (1884 – 1887) ; colonel Sergiu Voinescu ( 1887 – 1888 ) ; colonel Mihail Popescu ( 1888 ) ; colonel Sergiu Voinescu ( 1888 – 1889 ) ; colonel Sergiu Băicoianu ( 1889 – 1893 ) ; colonel Mihail Pastia ( 1893 ) ; colonel Alexandru Tell ( 1893 – 1894 ) ; colonel Alexandru Anghelescu ( 1894 – 1896 ) ; colonel Panait Wartiadi ( 1896 – 1897 ) ; locotenent – colonel Mihail Aslan ( 1897 – 1898 ) ; colonel Constantin Cica ( 1898 – 1901 ) ; colonel Vasile Zottu – 1901 ( Istoricul Armatei Romăne …, p.I ; Florian Râpan, Dorel Buşe, op. cit., p. 993). 33 A. M. R., Memorii Bătrîni Generali, Litera L, dosar nr. crt. 11, f. 26 verso. 34 Ibidem. 35 Ibidem. 36 Ibidem. 196
https://biblioteca-digitala.ro Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti Oficial, România a declarat război Bulgariei în ziua de 27 iunie / 10 iulie 1913, iar trupele române au trecut Dunărea pe poduri de vas înaintând, fără luptă, spre Sofia 37. Pentru Campania anului 1913, prin Înaltul Decret nr. 4.609 / 1913, Toma Lişcu a fost mobilizat la 23 iunie. Generalul T. Constantinescu, comandantul Diviziei a X-a a notat în Foaia Calificativă: „Pentru timpul Campaniei din 1913. 23 Iunie la 10 August. Aptitudini militare foarte bune probate tot timpul Campaniei în funcţia de şef de stat major al Diviziei a X-a. Aptitudini fizice foarte bune, foarte energic şi foarte voios la treabă lucrând zi şi noapte fără preget, cu foarte bună pricepere, cu mult temei şi cu foarte bun folos. Aptitudini morale foarte bune, este foarte cinstit la vorbă şi la fapte, foarte discret, foarte curajos, foarte statornic, şi nu se impresionează; în cele mai grele împrejurări devine cel mai calm şi cu cea mai bună judecată, este un excelent camarad pentru timpurile cele mai grele. Aptitudini intelectuale dovedite cu prisosinţă în serviciul său, le posedă în cel mai înalt grad fiind şi foarte instruit. A îndeplinit pe timpul mobilizărei şi al Campaniei funcţia de şef de stat major al Diviziei a X-a. S’a distins în toate împrejurările serviciului său. Starea sănătăţii pe tot timpul Campaniei I - a fost foarte bună şi este foarte rezistent la oboseli. Poate face încă multe campanii în foarte bune condiţiuni. Pentru toate calităţile mai sus enumerate şi pentru foarte bunul serviciu ce îndeplineşte de când funcţionează ca şef de stat major la Divizia X îl propun pentru înaintarea la gradul de Locot. Colonel în mod excepţional de a fi ales cu preferinţă cu atât mai mult cu cât a fost propus şi anul trecut şi menţionat cu Ord. M. R. n o 567 din 11 / 4 comunicat cu al Corpului 5 armată n o 67 din 5 / 8
37 Dinu C. Giurescu (coord.), Istoria României în date, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2007, p. 321 - 322. 197
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu 1913. Îl propun şi pentru a i se acorda medalia Virtutea militară de aur de război” 38. Activitatea sa fusese apreciată şi recompensată cu ordine şi medalii. Toma Lişcu era deja decorat cu Medalia Jubiliară „Carol I” - 10 Mai 1906 şi Ordinul Naţional „Coroana României” în gradul de cavaler, până în anul 1913, când i s-au conferit: Medalia „Avântul Ţărei”, Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” - clasa I şi Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Cavaler 39. Avansarea la gradul de locotenent - colonel nu a întârziat şi, la 1 aprilie 1914, prin Înaltul Decret nr. 1.148 din 18 martie 1914, Toma Lişcu primea, odată cu noul său grad militar şi comanda Regimentului 44 Infanterie. În octombrie 1914, generalul Gheorghe Burghele - comandantul Comandamentului 2 Teritorial - îl nota: „Aprecierile şefilor din trecut sunt sprijinul înaintărei sale excepţionale la grad. de Lt. Col. şi numirea lui ca comand. al Rgt. 44 inf. Îndeplineşte deci toate aptitunele fizice, militare şi culturale unui ofiţer de valoare. Are ochiul câmpului şi hotărârea ageră, este prevăzător, energic şi cu tact faţă de inferiori. Îşi îndeplineşte serviciul conştiincios şi din convingere că produce. S’a ocupat mult de ofiţerii de rezervă, de cari am rămas mulţumit fiind bine pregătiţi. Îi notează drept şi îi stimulează pe toţi ofiţerii. Îl caracterizează ca pe unul ce va merge înainte în grad tot în mod excepţional ca şi în trecut. Îl propun pentru Coroana Rom.[âniei] IV-a” 40. La 10 mai 1916, Toma Lişcu a fost înaintat la gradul de colonel. Pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie - 20 iulie 1916, Lişcu s-a aflat tot la comanda Regimentului 44 Infanterie din Divizia 12 a. Comandantul acestei divizii, generalul Anastasiade a apreciat activitatea sa: „Colonelul Lişcu a condus organizarea şi executat cu
38 A. M. R., Memorii Bătrîni Generali, Litera L, dosar nr. crt. 11, f. 31 verso. 39 Ibidem, f. 26 verso. 40 Ibidem, f. 32 verso - 33. 198
https://biblioteca-digitala.ro Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti Rg tul 44 Inft. întărirea posiţiunilor de apărare pe comunicaţia Câineni - Curtea de Argeş unde s’a organizat trei porţiuni de resistenţă. Lucrările s’au făcut de la 10 Oct. 1915 la 20 Julie 916. La inspecţiile făcute s’au găsit bine aplicate la teren şi cu multă pricepere concepute şi executate. Ca comandant de Regiment s’a distins sub toate raporturile, de alt fel ca în întreaga sa carieră în orce însărcinări a avut fie la trupă fie ca Ofiţer de stat major” 41. O înaltă apreciere a muncii sale a primit colonelul Lişcu şi din partea generalului Cotescu, comandantul Corpului 2 Armată: „Colonelul Lişcu Toma ca comandant al Rgtului 44 Inft. a avut sarcina de a studia şi executa lucrări de întărire pe comunicaţia Câineni - Curtea de Argeş în sectorul Olt - Argeş. În această împrejurare ca şi în or-care alt serviciu, a arătat multă pricepere şi hărnicie. În timpul de la 1 Noembrie 1915 până la 20 Iulie 916, dată la care a trecut sub altă comandă, am vizitat de 2 şi lucrările executate şi i-am exprimat deplina mea mulţumire pentru felul cum sa achitat de această grea însărcinare. Ca comandant de Regiment sa arătat cu mult tact, simţ de dreptate şi cu o grijă părintească pentru ofiţerii şi trupa sa. - Instrucţia sa solidă şi cele alte însuşiri militare şi intelectuale ăi dau dreptul a aspira la cele mai înalte trepte ale carierei militare” 42. Prin Înaltul Decret nr. 2.784 / 1916, colonelul Toma Lişcu a fost mobilizat în ziua în care România a intrat în Războiul de Reîntregire a Neamului - 15 august 1916. Din 15 august până la 1 septembrie 1916 a fost şef de Stat Major la Corpul 7 Armată având ca şefi pe: generalul de Divizie Mihail Aslan - comandantul Armatei şi generalul Ioan Raşcu - comandantul Corpului 7 Armată. În Foaia Calificativă pe anul 1916 ( perioada 20 iulie - 26 august), generalul Raşcu a scris: „Colonelul Lişcu a servit sub
41 Ibidem, f. 36. 42 Ibidem, f. 35 verso - 36. 199
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu ord. subsemnatului de la 20 Iulie până la 26 August ca şef de stat Major al Corpului de Armată. În acest timp cu o deosebită pricepere şi activitate a lucrat la Organizarea cuartierului şi întregului Comandament ale Corpului ce urma a lua fiinţă la mobilizarea din a 2 a jumătate a lui August. Îl cunosc mai de mult este în tuot instruit, muncitor şi modest” 43. De la 1 septembrie la 1 octombrie 1916, Toma Lişcu a fost şef de Stat Major la Corpul 6 Armată, tot din Armata a 3-a, având ca şefi pe: generalul de Divizie Alexandru Averescu - comandantul Armatei a II-a şi generalul de Brigadă Gheorghe Vălleanu, comandantul Corpului 6 Armată. Şi aici, Toma Lişcu s-a evidenţiat, lucru remarcat în caracterizarea semnată de către generalul Vălleanu: „Colonelul Lişcu Toma a fost numit şef de stat major al corpului 6 Armată de la 1 Sept. 1916 până la desfiinţarea acestui comandament prin trimiterea trupelor în altă parte. În acest timp care a fost cea mai activă care a avut să îndeplinească corpul 3 armată pe Dunăre, am putut constata că colonelul Lişcu este un ofiţer muncitor, priceput în serviciul său şi cu mult calm şi ordine în lucru. A făcut recunoaşterea întregului front pe Dunăre şi care se întindea de la Flămânda (Est de Giurgiu) şi până la Gura Oltului. Pe baza acestei recunoaşteri a intervenit planul de resistenţă a corpului de armată pe poziţiunile întărite de la Frăteşti şi la Nord de Zimnicea. În fine cu ocaziunea operaţiunei trecerei Dunărei de la Flămânda, Colonelul Lişcu a pregătit toate lucrările şi ordinele referitoare la această operaţiune pentru corpul de armată, fiindu-mi de un mare ajutor în acelaşi timp, fiind însărcinat şi cu comanda Armatei III a. Nu am de cât laude la adresa acestui ofiţer pentru modul cum îşi înţelege şi se achită de serviciul său” 44. Pentru o lună de zile (1 octombrie - 1 noiembrie 1916), colonelul Toma Lişcu a îndeplinit funcţia de şef de Stat Major la Divizia 22-a din Armata 2-a, având ca şefi pe: generalul de Divizie -
43 Ibidem, f. 37 verso - 38. 44 Ibidem. 200
https://biblioteca-digitala.ro Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti Alexandru Averescu , comandantul Corpului 2 Armată şi generalul de Brigadă Aristide Razu - comandantul Diviziei 22-a. Generalul Razu l-a caracterizat elogios: „Colonelul Lişcu Toma a îndeplinit funcţia de Şef de Stat major al Diviziei 22 pe timpul de la 2 la 31 Octombrie 1916 care a corespuns cu grelele lupte pe care această Divizie le-a susţinut pe porţiunile dela Nord de Câmpulung. Colonelul Lişcu pe lângă preţiosul concurs pe care mi l’a dat în calitate de colaborator în exercitarea Comandamentului Diviziei, dar a contribuit şi mergând personal pe teren zi şi noapte, organizând ocuparea poziţiunei defensive de către trupele Diviziei, îmbărbătând trupele şi contribuind în cea mai largă măsură la îndrumarea în cele mai fericite condiţiuni a operaţiunilor Diviziei. - A luat o parte activă în conducerea atacului asupra inamicului care ocupa Muntele Măgura (N - V Câmpulung) şi a reuşit a alunga inamicul care ocupa parte din Lereşti şi ajunsese la marginea oraşului Câmpulung. A avut timp de 4 zile conducerea luptelor contra poziţiunilor ocupate de inamic între M tele Lalu şi Cândeşti rezistând cu 6 companii contra a 4 batalioane inamice (2 din Rg. 28 Bavarez şi 2 din Bg. 8 Munte austriacă) cari au atacat cu furie, fără ca unităţile de sub comanda Col. Lişcu să cedeze un pas (28 - 31 Oct.). Ofiţer cu o întinsă cultură, dotat cu multă putere de muncă şi cu un tact desăvârşit, va fi un excelent comandant şi conducător de trupe. Merită a fi înaintat la gradul de general în mod excepţional” 45. Colonelul Lişcu a comandat Brigada 28 Infanterie din Divizia a 14-a între 3 noiembrie 1916 - 15 ianuarie 1917, având ca şefi pe: generalul Ioan Pătraşcu - comandantul Corpului de Armată şi colonelul Kollori Dumitru - comandantul Diviziei a 14-a. Ultimul a notat în Foaia Calificativă: „Colonelul Lişcu Toma în ziua când a luat
45 Ibidem, f. 39 verso - 40. 201
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu comanda Brigadei 28 a primit însărcinarea grea de a resista în contra inamicului superior care ataca pe văile Topolog (Lalatna ?) şi Argeş. Cu pricepere şi stăruinţă nemărginită a reconstituit brigada, a însufleţit-o şi lipit de dânsa a ţinut piept inamicului apărând posiţia de la Gais - Aref. Tot cu energie a mai apărat şi poziţiile de la aceste şi cele de la Verneşti - Pământeni - Cerbureni - Iaşi. În greaua retragere a susţinut luptele grele de la Pauleasca, Pribani şi Găeşti unde a avut situaţiile cele mai grele şi prin care a reuşit să treacă cât se póte de bine. În luptele de la Lierda şi de la Parepa unde inamicul reuşise să întórcă dreapta şi să tae comunicaţiile Colonelul Lişcu cu multe greutăţi s’a strecurat deschizându’şi şi drumul prin cele mai mari pericole. După aceste grele încercări la Spătarul s’a impus inamicului silindu’l să se retragă din faţa sa. Colonelul Lişcu cu însuşirile sale războinice bine meritară distincţiunea şi de înaintare şi de decorare” 46. Începând cu ziua de 16 ianuarie 1917, colonelul Lişcu a fost trecut la comanda Brigăzii 10-a din Divizia 5-a, având şefi pe: generalul de Divizie Constantin Iancovescu – şi Aristide Razu - comandantul Diviziei 5 a 47. De la 13 iunie la 28 iulie 1917, Lişcu a comandat Brigada 10-a Infanterie şi temporar a ţinut locul la comanda Diviziei 5-a, având ca şefi pe: generalul de Divizie Constantin Christescu - comandantul Armatei, generalul de Divizie Constantin Iancovescu - comandantul Corpului 3 Armată şi generalul de Brigadă Aristide Razu - comandantul Diviziei a 5-a 48. Colonelul Lişcu s-a remarcat în luptele de la Mărăşeşti. În caracterizările şefilor săi, sunt menţionate atât sectoarele în care a acţionat cu trupa sa, cât şi meritele sale personale.
46 Ibidem, f. 40 verso - 41. 47 Ibidem, f. 37. 48 Ibidem, f. 37 - 37 verso. 202
https://biblioteca-digitala.ro Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti Astfel, generalul de Divizie Aristide Razu scria despre el în Foaia Calificativă pe anul 1917 (de la 16 ianuarie 1917 până la 31 octombrie 1917): „Colonelul Lişcu Toma comandă Brigada 10 Infanterie. Cu ocaziunea reconstituirei Brigadei 10 Inf.[anterie] pe zona de refacere, a desfăşurat o foarte mare activitate, ocupându-se în deaproape de instrucţia şi sănătatea trupei şi de buna îndrumare a instrucţiei Ofiţerilor prin aplicaţiunile tactice ce a condus. „A avut direcţiunea organizarei unei poziţiuni defensive la Cerkezeni, pentru întreaga Divizie, şi a luat parte ca comandant la diferite aplicaţiuni cu arme combinate precum şi la desfăşurarea întregei Divizii la o manevră executată în faţa M. S. Regelui. - Prin venirea Diviziei a 5 a pe frontul dela Nămoloasa, Brigada 10 sub comanda Colonelului Lişcu a organizat a doua poziţiune defensivă dela Nămoloasa pentru a fi ocupată de Divizia din rezervă a Corpului 3 Armată. Dela 19 - 23 Iulie a exercitat comanda provizorie a Diviziei 5 a în sectorul Lieşti - Movileni. - La 24 Iulie Divizia 5 a fiind angajată pe frontul Cosmeşti - Mărăşeşti, Colonelul Lişcu a executat comanda Sectorului estic între Siret şi 1000 m Vest Doaga, pe timpul dela 24 - 30 Iulie, luptând contra celor mai furioase atacuri duşmane şi pronunţând 2 contraatacuri asupra satului Doaga, prin a căror desfăşurare s’a sdruncinat avântul duşmanului cu mult superior numeric, întru cât în faţa Diviziei 5 a se aflau în luptă Diviziile 76 şi 89 Prusiene şi 12 Bavareză, cu o artilerie numeroasă şi de toate calibrele. - Cu începere dela 30 Iulie şi până la 8 Septembrie Colonelul Lişcu a comandat Divizia 5 a, pe care a condus’o cu destoinicie în luptele grele dela 30 Iulie la 2 August, în care Divizia a trebuit să facă sacrificii mari pentru a’şi îndeplini cu vrednicie misiunea de a se opune cu orice înaintării inamicului în sectorul Cosmeşti - Mărăşeşti. Atât în lupte cât şi în reconstituire Colonelul Lişcu prin calităţile sale ostăşeşti şi prin cunoştinţele profesionale ce le posedă s’a impus ca un bun comandant şi conducător de trupe.
203
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu A făcut proba pe câmpul de luptă, că este pregătit pentru a i se încredinţa definitivă de divizie şi că merită a înainta la gradul de general” 49. Generalul de Divizie Constantin Iancovescu - comandantul Corpului III Armată împărtăşea „cu totul bunele aprecieri asupra calităţilor Colonelului Lişcu”, pe care îl considera „un oficer de valoare ce merită a înainta în mod excepţional la gradul de general” 50. Marele nedreptăţit al Primului Război Mondial, generalul de Divizie Constantin Christescu - comandantul Armatei, îl nota la rândul său: „Cunosc foarte de aproape pe Colonelul Lişcu Toma şi am avut nenumărate ocazii pentru a-l aprecia atât ca ofiţer de stat - major cât şi ca comandant de trupe. În mod invariabil am găsit pe Colonelul Lişcu în rândul ofiţerilor celor mai valoroşi ai armatei: instruit, energic şi având toate calităţile ofiţerului eminent menit a comanda trupa de toate armele. Aceste aptitudini şi calităţi le-a confirmat în cursul campaniei, tot timpul cât l’am avut în comanda mea. A fost un strălucit comandant de brigadă şi a comandat temporar şi Divizia 5 a cu toată priceperea cerută unui bun general. Merită sub toate raporturile înaintarea la gradul de general de brigadă fiind foarte bine pregătit a comanda o divizie” 51. La 1 septembrie 1917, colonelul Lişcu a fost avansat la gradul de general de Brigadă 52. Totodată, i s-au conferit, în acelaşi an, înalte distincţii: Ordinul Naţional „Steaua României” - în grad de Ofiţer, Ordinul Naţional „Coroana României” - în grad de Comandor şi Ordinul rusesc „Sf. Vladimir”, clasa IV 53.
49 Ibidem, f. 41 verso - 42. 50 Ibidem, f. 42. 51 Ibidem, f. 41 verso. 52 Ibidem, f. 27 verso. 53 Ibidem, f. 26 verso. 204
https://biblioteca-digitala.ro Toma Lişcu pe frontul de la Mărăşeşti Începând cu 28 iulie 1917 şi până la 1 mai 1918, cu întrerupere de la 29 iulie la 7 septembrie 1917, când Lişcu a comandant temporar Divizia a 5-a , contând tot la Brigada 10-a, a avut ca şefi pe: generalul de Divizie Eremia Teofil Grigorescu - comandantul Armatei, generalul de Brigadă Aristide Razu - comandantul Corpului 3 Armată, generalul de Divizie Ioan Istrate - comandantul Corpului 5 Armată şi, din nou, generalul Aristide Razu - comandantul Diviziei 5-a (Divizia 5-a a făcut parte întâi din Corpul 3, iar pe urmă din Corpul 5 Armată) 54. Generalul Razu îl nota astfel: „Cu începere dela 8 Sept. 1917, Brigada 10 Inf., al cărui comandant a fost Generalul Lişcu, a organizat poziţiunea defensivă dintre Domneşti şi Păuneşti compusă din 3 linii, reţele, comunicaţii organe de flancare etc. În acelaşi timp Generalul Lişcu a vegheat la complectarea şi desăvârşirea instrucţiunei Brigadei sale ( Div. 5 a era în acest timp rezerva Armatei ). La 21 Oct. Divizia 5 a reintrând pe front, Brigada 10 a a ocupat cu ambele regimente sectorul Cosmeşti ( pod ) - Mărăşeşti, până la 29 Ianuarie, când a constituit rezerva Corp. 5 Armată. În timpul ocupărei sectorului pe front, Generalul Lişcu a organizat şi complectat întăririle porţiunei pe 5 linii de rezistenţă, realizând un adevărat model de organizare defensivă. - Ca şi în luptele grele din August 1917 şi în această perioadă, Generalul Lişcu a dat dovada unei complecte şi desăvârşite pregătiri militare, care îi dă dreptul la comanda de Divizie pentru care’l propun” 55. Şi generalul Ioan Istrati, comandantul Corpului 5 Armată, s-a declarat de acord cu opinia generalului Razu: „Activitatea Generalului Lişcu Toma este exact constatată de Comandantul diviziei 5 a şi numai am nimic de adăugat pentru timpul cât brigada sa a fost pe frontul Mărăşeşti ... . Merită a i se încredinţa comanda de Divizie” 56.
54 Ibidem, f. 37 verso. 55 Ibidem, f. 42 verso - 43. 56 Ibidem. 205
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu Generalul Toma Lişcu s-a bucurat de aprecierile şefilor militari şi după Marele Război. În calitate de comandant al Corpului de Grăniceri ( 1 mai 1918 – 8 noiembrie 1921) a realizat dispozitivul de pază a frontierei României Mari. Sub îndrumarea sa a apărut „Revista Grănicerilor”. La Focşani, generalul Lişu a fost comandantul Diviziei a 6-a între1 octombrie 1923 – 1 aprilie 1926. După încheierea Războiului de Reîntregire a Neamului, cu momentele trăite aici, la Mărăşeşti, încă vii şi emoţionante, adânc conturate în memoria, conştiinţa şi sufletul său, generalul Toma Lişcu a ţinut să-şi lege numele de aceste meleaguri şi prin ceva concret şi durabil, ridicat din granitul pământului românesc, străbătând viitorul ţării şi cu numele şi contribuţia sa: construirea Mausoleului Focşani 57.
57 Vezi Horia Dumitrescu, Mausoleul Focşani Sud în Cronica Vrancei, vol. XVII, Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focşani, 2013, p. 342 – 408. 206
https://biblioteca-digitala.ro
ACTIVITATEA DOCTORULUI MARCU CÂMPEANU PÂNĂ LA SFÂRŞITUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL
Horia Dumitrescu Marilena Sima
Când Istoria, prin mărturiile sale, dăltuieşte adânc în bronzul neuitării numele şi faptele unui om, o face pentru ca dreapta sa judecată să-l aşeze acolo, la locul cuvenit, în memoria comunităţii şi cetăţii cărora acesta i s-a dăruit până la împlinirea crezului său uman şi profesional. Aşa a făcut-o şi cu doctorul Marcu Câmpeanu. A trebuit doar să spulberăm praful aşternut pe foile îngălbenite ale arhivelor, odată cu scurgerea timpului, pentru acela care, cu stăruinţă, cu dăruire, cu modestie, cu o înaltă conştiinţă a menirii sale, a dat strălucire jurământului depus lui Hipocrate. S-a născut în Bucureşti, la 27 ianuarie 1872 1, fiind unul din cei opt copii ai familiei de jurişti David Schonfild 2. După absolvirea cursului primar în Bucureşti, se înscrie la Liceul „Carol I” 3 din Craiova, pe care l-a absolvit în anul 1891.
1 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea (în continuare se va cita: S. J. A. N. Vn.), fond Serviciul Sanitar al Oraşului Focşani, dosar nr. 22 / 1928, f. 24 verso. 2 Virgil Paragină, Valeria Paragină, Iconografie medico farmaceutică putneană – vrânceană, Editura Neuron, Focşani, 1995, p. 36. 3 Colegiul Naţional ,,Carol I”, a doua şcoală ca vechime în limba română, s-a înfiinţat oficial la 20 mai 1826, însă construcţia a început în 1835. Dărâmată din cauza cutremurului din 11 ianuarie 1838, clădirea se reconstruieşte cu mobilier nou şi cu un turn cu ceas, lucru neobişnuit pentru o şcoală. În noiembrie 1842, noul local se inaugurează şi încep cursurile. Şcoala devine gimnaziu în 1854, liceu în 1861 şi din 1885, prin Înalt Decret
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima A urmat Facultatea de Medicină din Bucureşti 4, Secţia Militară 5. A obţinut cetăţenia română în anul 1895: „C A R O L I, Din graţia lui Dumnezeu şi prin voinţa Naţională REGE AL ROMÂNIEI. La toţi de faţă şi viitori sănătate Având în vedere legea votată şi adoptată de Corpurile legiuitoare în şedinţele de la 24 Ianuarie 1895 şi 9 Martie 1895 prin care se acordă toate drepturile civile şi politice de cetăţean român Domnului Câmpeanu Marcu din comuna Bucureşci . Având în vedere Art.7 II, lit. b, din Constituţiune; Având în vedere Decretul Nostru sub N.1302 , de la 20 Martie 1895, prin care am întărit şi promulgat sus zisa lege. - Noi liberăm D lui Câmpeanu Marcu această Diplomă Regală sub a Noastră semnătură şi sigiliu, prin care se constată că Dsa se poate bucura de toate drepturile civile şi politice de cetăţean român. Dată în reşedinţa Noastră Regală Bucureşci la 31 Mai, anul mântuirei una mie opt sute nouă zeci şi cinci şi cel de al trei zecilea al Domnirei Noastre. Carol
Regal, este numită ,,Liceul Carol I”. Regele Carol I şi principele moştenitor Ferdinand au vizitat Liceul in 1891. În perioada interbelică, devine Colegiul Naţional „Carol I” (26 octombrie 1933), apoi Liceul de Matematică – Fizică ,,Nicolae Bălcescu” (1948), iar din 1997, îşi reia vechiul nume de Carol I. Printre absolvenţi s-au numărat: Theodor Aman, Petrache Poenaru, Titu Liviu Maiorescu, Alexandru Macedonski, Gheorghe Ţiţeica - la 26 octombrie 1933 ţinea conferinţa „ La Centenarul Liceului „ Carol I” în prezenţa regelui Carol al II-lea ” -, George Vâlsan, Traian Lalescu, Simion Stoilov, Gheorghe Tătărescu, Nicolae Titulescu, Constantin Rădulescu – Motru, Gib Mihăescu, Ion Gheorghe Maurer, Ştefan Voitec, Amza Pellea, Adrian Păunescu, Tudor Gheorghe etc.( Vezi C. D. Fortunescu, Un vechiu dascăl craiovean: G. M. Fontanin, în Arhivele Olteniei, Anul XII, Nr. 69 – 70, Sept.-Dec. 1933, p.313 – 327 ). 4 Carol Davila, medic român de origine franceză, în colaborare cu Nicolae Kretzulescu, au înfiinţat, în 1857, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Construcţia Facultăţii de Medicină a fost complet terminată şi inaugurată în ziua de 12 octombrie 1903, când s-a făcut şi dezvelirea statuii lui Carol Davila, operă a sculptorului Carol Storck. 5 Virgil Paragină, Valeria Paragină, op. cit., p. 36. 208
https://biblioteca-digitala.ro Activitatea doctorului Marcu Câmpeanu până la sfârşitul Primului Război Mondial Secretarul Consiliului Ministrul Secretar de Stat Al. Diamandescu Preşedinte al Consiliului Miniştrilor N o. 2252. L. Catargi” 6. A absolvit Facultatea de Medicină în anul următor 7, numărându-se printre primii medici ofiţeri absolvenţi ai prestigioasei instituţii de învăţământ superior. Superiorii săi pe linie profesională vor nota la 25 august 1896: „Acest tânăr medic la începutul carierei sale promite a deveni un foarte bun medic militar; are conştiinţa datoriei dezvoltată în cel mai mare grad; zel şi iniţiativă profesională” – dr. I. Petrescu, medic Corp de Armată 7. În ianuarie 1897, acelaşi dr. Petrescu nota în Foaia calificativă „ Menţin aceiaşi apreciere” 8. Comandantul Diviziei 7 Infanterie, generalul August Gorjan îl nota la 10 octombrie 1897: „Ofiţer sanitar f. activ la serviciu şi cu cunoştinţe intense pentru maladiile de ochi” 9. În aceeaşi lună, medicul şef al Corpului 4 Armată, dr. Corvin îi făcea următoarea apreciere: „Bun medic; instrucţie medicală solidă. Serveşte bine, activ şi devotat” 10. Inspectorul general militar, dr. Constantin Fotino 11,
6 Ibidem. 7 Arhiva Muzeului Vrancei (în continuare se va cita: A. M. Vn.), fond Dr. Marcu Câmpeanu, inv. nr. 34.810, f. 4. 8 Ibidem. 9 Ibidem. 10 Ibidem. 11 Constantin Fotino. Născut la 10 octombrie 1847. A absolvit Şcoala de Ofiţeri, la 29 iunie 1868, cu gradul de sublocotenent. Locotenent (8 aprilie 1873), căpitan (1 iulie 1877), maior (10 mai 1885), locotenent – 209
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima nota în Foaia calificativă a ofiţerului medic: „Menţin în întregimea ei nota de mai sus a D lui medic al corpului de armată” 12. În acelaşi an - 1897 -, este trimis să înfiinţeze „Infirmeria de Ochi din Roman”, ce va deservi Corpul IV de Armată din Moldova. Comandantul Corpului de Armată, generalul Leonida Iarca 13 consemna cu prilejul inspecţiei generale : „Ca şef al Infirmeriei de ochi din Roman a adus servicii reale. Devotat datoriei. Ca răsplată pentru munca sa merită a fi decorat” 14. În perioada mai - iunie1898 se află „la studii pentru perfecţionare” 15 în specialitatea Oftalmologie, la Paris, unde, concomitent, urmează cursurile Facultăţii de Filozofie – Psihologie ale prestigioasei Universităţi Sorbona 16. Capitala Franţei a rămas în inima doctorului Câmpeanu nu numai pentru faptul că a devenit membru al „Société Oftalmologique” şi al Asociaţiei „L'Alliance Française”, ci, mai ales, prin faptul că aici colonel (1 decembrie 1891). Decorat cu Medalia ,,Virtutea Militară în timp de război” (ianuarie 1877), Ordinul Naţional Steaua României în timp de război” (mai 1878), Ordinul Naţional ,,Coroana României”. În anul 1895 era comandantul Regimentului 5 Artilerie (Anuarul Oficial al Armatei Române pe anul 1895 coprinzând toate mutaţiile făcute până la 16 iulie inclusiv 1895, Tipografia Thoma Basilescu, Bucuresci, 1895, p. 308). 12 A. M. Vn., fond Dr. Marcu Câmpeanu, inv. nr. 34.810, f. 4. 13 Leonida Iarca. Născut la 25 aprilie 1843. A absolvit Şcoala de Ofiţeri, la 4 iulie 1862, cu gradul de sublocotenent. Locotenent (30 august 1864), căpitan (2 octombrie 1867), maior (1 ianuarie 1871), locotenent – colonel (1 decembrie 1877), colonel (16 martie 1883), general de brigadă (10 mai 1893). A luat parte la Războiul de Independenţă (1877 – 1878 ) la luptele din faţa Griviţei, în Regimentul Nr. 5 Infanterie. Decorat cu Medalia ,,Virtutea Militară în timp de război” (ianuarie 1878), Ordinul Naţional ,,Steaua României în timp de război” (mai 1877), Ordinul Naţional ,,Steaua României în timp de pace” (aprilie 1888), Ordinul Naţional ,,Coroana României” (martie 1891). În 1895 era comandantul Diviziei 1, Turnu – Severin (Anuarul Oficial al Armatei Române …, p. 161; Dem. R. Rosetti, Dicţionarul Contimporanilor, Ediţia I a Editura Lito - Tipografiei Populară, Bucureşti, 1897, p. 100). 14 A. M. Vn., fond Dr. Marcu Câmpeanu, inv. nr. 34.810, f. 4. 15 Ibidem. 16 Alexandru Mavro – Doineanu, Dr. Marc Câmpeanu, în ,,Revista noastră”, Anul XII – Nr. 100 (serie nouă din 1972), ianuarie – martie 1984, p. 1.794. 210
https://biblioteca-digitala.ro Activitatea doctorului Marcu Câmpeanu până la sfârşitul Primului Război Mondial va publica, în anul 1906, la Editura Georges Fanchon et Maloine, lucrarea de 210 pagini, intitulată „Essai de Psyhologie militaire” 17. Ea a fost premiată de Societatea Scriitorilor militari francezi cu „La Plume et l'épée” 18. Inspecţia generală din anul 1898 avea să-i aducă noi aprecieri din partea superiorilor. Dr. Vercescu, medic inspector general de Brigadă, nota: „Este abonat la 4 reviste medicale, pe care mi-a probat că le citeşte. A publicat mai multe scrieri ale sale. Membru al Societ [ăţii] oftalmologice din Paris. Interogat asupra reglementelor sanitare de pace şi resbel a răspuns cu multă precisiune. Menţin cu plăcere favorabile date acestui medic” 19. Generalul Gorjan îi aprecia, la 15 august 1899, activitatea în cadrul Infirmeriei de ochi din Roman: „Acest medic în tot timpul serviciului ce a făcut la Infirmeria de ochi mi-a probat multă activitate, inteligenţă şi cunoştinţe întinse, ca medic oculist. A ştiut să menţină disciplina în împrejurări grele. Este energic, modest şi cu o purtare exemplară” 20. În anul 1900, a fost încadrat ca medic specialist la Spitalul Militar Central din Bucureşti, fiind apreciat de comandantul unităţii sanitare, colonelul medic Athanasie Demonsthene 21: „cunosc îndestul
17 Ibidem. 18 S. J. A. N. Vn. fond personal I. M. Dimitrescu, dosar nr. 71 / 1941, f. 4. 19 A. M. Vn., fond Dr. Marcu Câmpeanu, inv. nr. 34.810, f. 4 – 4 verso. 20 Ibidem, f. 4 verso. 21 Athanasie Demonsthene. Născut la 5 noiembrie 1845. Subchirurg (12 septembrie 1863). Serviciul Civil (1 aprilie 1864), Serviciul militar (1 aprilie 1865), Serviciul militar (1 septembrie 1865), Servicu medical (1 decembrie 1865). Medic de batalion clasa 2 serviciu civil (28 mai 1866). Serviciu militar (1 octombrie 1867). Medic batalion clasa 1 (9 decembrie 1868). Serviciu civil (1 martie 1869). Serviciu militar (1 ianuarie 1870). Medic de regiment clasa 2 (16 octombrie 1872). Medic de regiment clasa 1 (30 octombrie 1875). În 1881 a fost numit profesor de Fisiologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Medic de divizie (8 aprilie 1884). Medic de Corp de Armată (8 aprilie 1888). Şeful Serviciului Chirurgie al Spitalului Militar Central (1895). Decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în timp de război (mai 1878), Ordinul „Steaua României” în timp de pace (aprilie 1888), Ordinul Naţional „Coroana României” (martie 211
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima capacitatea şi aptitudinile medicale ale acestui medic militar distins şi cu viitor” 22. În paralel cu activitatea desfăşurată în Bucureşti, dr. Câmpeanu a înfiinţat Clinica de Oftalmologie Militară care a deservit numeroasa garnizoană a oraşului Ploieşti 23. Bun profesionist şi serios în munca sa, dr. Câmpeanu a atras atenţia superiorilor care l-au notat cu calificative maxime. În octombrie 1900, medic locotenent-colonel dr. Pârvulescu scria în Foaia calificativă : „ Acest medic militar a fost însărcinat cu căutarea bolnavilor de ochi din garnizoana Ploeşti. S,a achitat în mod real de îndatoririle sale medicale şi nu s,a desminţit de notele favorabile, date de şefii săi anteriori” 24. Comandantul Diviziei 5 Infanterie, generalul Al. Candiano Popescu îl nota astfel: „ Serveşte exact şi cu pricepere. Se vede a fi bun medic militar, mai ales ca specialist pentru boli de ochi. A condus bine şi cu energie infirmeria de ochi provizorie din Garnizoana Ploeşti. Ţinută curată - conduită bună. Actualmente serveşte la Reg[imentul] Mircea nr. 32 unde şeful corpului este mulţumit de serviciile sale” 25 Generalul Achille Comăneanu sublinia: „În adevăr s,a achitat destul de bine de serviciile ce i s,a[u] încredinţat în garnizoana Ploeşti şi a îngrijit bolnavii de ochi din corpurile din acea garnizoană. Priceput; are bună reputaţie, e sârguitor şi bine apreciat de şefii săi. Conduita prea bună” 26. Medicul general de Brigadă, Zaharia Petrescu : „Ca medic specialist poate aduce servicii reale armatei. Până azi s,a achitat de îndatoririle sale cu zel şi activitate mai ales în ultima epidemie de
1893) [(Anuarul Oficial al Armatei Române pe anul 1895, coprinzênd tóte mutaţiile făcute până la 16 iulie inclusiv 1895, Tipografia Thoma Basilescu, Bucuresci, 1895, p. 407 ; Dim. R. Rosetti, op. cit., p. 64)]. 22 A. M. Vn., fond Dr. Marcu Câmpeanu, inv. nr. 34.810, f. 4 verso. 23 Ibidem. 24 Ibidem. 25 Ibidem. 26 Ibidem, f. 5. 212
https://biblioteca-digitala.ro Activitatea doctorului Marcu Câmpeanu până la sfârşitul Primului Război Mondial conj[unctivită] granuloasă, ce a bântuit reg[imentul] Mircea nr. 32. Are conduită bună” 27. Inspectorul general de Brigadă Constantin Pilat: „După relaţiunile ce am, acest medic merituos s-a distins pe timpul epidemiei de boală de ochi” 28. În anul 1901, dr. Câmpeanu a publicat la Bucureşti, „Psihologia mulţimei armate”, dovedind preocupările sale timpurii pentru probleme de psihologie socială 29. Un eveniment nedorit a pus capăt unei cariere care începuse cât se poate de promiţător. Alexandrina Georgescu, studentă la Facultatea din Bucureşti, l-a reclamat că are o promisiune formală de căsătorie pe care nu o respectă. Corpul III Armată, cu sediul la Galaţi, a dispus o anchetă la Regimentul Mircea nr. 32. În raportul întocmit la 15 mai 1901 de către comandant – colonelul Constantin Papazoglu – se arata : „Din cele relatate de Domnişoara Georgescu şi de medicul căpitan Câmpeanu, opinia mea este, că e inadmisibil ca o fată de 25 de ani, veche studentă la Bucureşci, să nu fi cunoscut că e Hotel, Hotelul ….; şi din toată atitudinea ei nu reese de loc pudicitatea şi inocenţa unei virgine. Medicul cpt. Câmpeanu a pus un exces de scrupul, evitând cele ce s,ar fi urmat după prima reclamaţie a D rei , chiar consiliul de reformă, care de sigur, că l,ar fi achitat. Pentru pretenţia Domnişoarei asupra posiţiei sale interesate lucrul nu se poate judeca şi pentru motivul pentru care mai toate statele din Europa au oprit căutarea paternităţei. Faptul că medicul căpitan Câmpeanu a promis în scris să o ia în căsătorie, vine în favoarea lui, căci a voit să compenseze slăbiciunea de a fi avut relaţii cu acea Domnişoară, antrenat de înclinare pentru ea, dar declaraţia luată de dânsa ca o armă, cu care a căutat să împingă exigenţele la extrem, şi promisiunea dată fiind condiţionată, medicul şi a retras promisiunea, după ce D şoara a călcat condiţiile din ea. În resumat, cred că D ra ar trebui să înceteze ori ce urmărire, pentru că medicul cpt.
27 Ibidem. 28 Ibidem. 29 Alexandru Mavro – Doineanu, op. cit., p. 1.794. 213
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima Câmpeanu este victima unui şantagiu, şi cel ce ar fi pasibil justiţiei e D ra şi nu dânsul” 30. La 19 mai 1901, Corpul III de Armată raporta Ministerului de Resboi : „..Din cele declarate de D ra Georgescu şi de medicul Cpt. Câmpeanu şi din cercetările regimentului reese că medicul a fost victima unui şantagiu, şi că D ra ar fi bine să renunţe la ori ce urmărire”31. Ministerul a dispus discutarea situaţiei sale în cadrul unui consiliu de onoare. Medicul căpitan Marcu Câmpeanu „susţinând înaintea consiliului imposibilitatea de a lua în căsătorie pe reclamantă, consiliul cu 3 voturi contra 2, a pronunţat reformarea sa. Mai târziu Ministerul a numit o comisiune, care a revizuit chestiunea şi MediculCăpitan M. Câmpeanu, a fost rechemat în cadrele armatei şi pentru că pierduse rândul la înaintare, a preferat să rămâie în rezervă” 32. În 1902 a publicat la Paris „La force armée collective dans la guerre”, urmată de „Sentimentul militar faţă de morală” (Bucureşti, 1903) 33. Din anul 1901, a devenit medic civil, fiind la dispoziţia Direcţiei Generale Sanitare. Din acel moment s-a stabilit în judeţul Putna (Vrancea), funcţionând ca medic de plasă la Vidra (1901 - 1905) 34. Aici are surpriza să primească „prin mijlocirea unei librării din Paris o scrisoare semnată de generalul baron Reisner Von Lichenstein, şanbelanul regelui bavariei din München, aducându-i laude pentru ediţia franceză. Urmează o corespondenţă între cei doi, când într’o zi primeşte o nouă scrisoare prin care generalul îşi anunţă vizita în ţara noastră. Regretă însă de a nu fi găsit pe nici o hartă localitatea Vidra în Vrancea, ca să meargă acolo spre a saluta în persoană pe autorul opului citat.
30 A. M. Vn., fond Dr. Marcu Câmpeanu, inv. nr. 34.810, f. 7 – 7 verso. 31 Ibidem, f. 7. 32 Ibidem, f. 5. 33 Virgil Paragină, Valeria Paragină, op. cit., p. 36. 34 A. M. Vn., fond Dr. Marcu Câmpeanu, inv. nr. 34.810, f. 25. 214
https://biblioteca-digitala.ro Activitatea doctorului Marcu Câmpeanu până la sfârşitul Primului Război Mondial Doctorul, cam îngrijorat de această veste, scrie baronului Von Lichtenstein că nu este nevoe să se ostenescă până la Vidra şi dacă intenţionează să călătorească în România, să vină numai până la Bucureşti, unde ar putea să se întâlnească. Doctorul care locuia într’o modestă odae ţărănească, stăruia, cu orice chip ca întrevederea lor să nu se facă la Vidra din lipsă de confort, neputând nici găzdui şi ospăta, cum trebue, pe un astfel de oaspete. După câteva zile, doctorul primeşte o nouă scrisoare, prin care baronul general îşi arată nemărginita lui bucurie că va avea prilejul să vadă pe amicul său cunoscut numai din opera sa, chiar la domiciliul acestuia din Vidra…Concetăţeanul nostru devenise din ce în ce mai îngrijorat. La sfârşitul lui August, sunt vreo patruzeci de ani de atunci, autorul „Psihologiei Militare” e în posesia altei scrisori, prin care ilustrul său admirator îi spuse între altele: …, În ce priveşte grija D-tale de a nu mă obosi prea mult, vă declar că e neîntemeiată. Îmi va face o plăcere deosebită să vă vizitez chiar la domiciliu. Şi dacă Vidra e un sat de munte, cu atât mai plăcută îmi va fi vizita la Dumneavoastră. Doresc numai, să pot găsi o trăsură la Focşani, care să mă ducă până la Vidra” etc. Toate încercările făcute de doctor după aceia să abată pe înaltul său oaspete dela gândul lui, a fost peste putinţă, astfel că, la 22 Septembrie… primeşte următoarea telegramă în limba germană: „Mă găsesc mâine ora 12,20 în gara Focşani. Salutări distinse. Von Lichtenstein”. A doua zi, într’adevăr generalul cobora din trenul expres, spre a strânge mâna amicului său, după cum dorise aşa de mult. Oaspetele străin era însoţit de un ofiţer din marele stat major român. Noul venit a vizitat oraşul, căzărmile şi cu o diligenţă pusă la dispoziţie de prefectul judeţului, a fost dus spre Vidra. Drumul i s’a părut încântător, iar la Boloteşti a făcut un mic popas la Iorgu Ţiroiu, unde li s’a servit dulceaţă şi cafele. Oaspetele german era mereu în admiraţia locurilor noastre unde ai săi peste
215
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima şaptesprezece ani aveau să dea acele lupte memorabile cu armata română, în războiul cel mare. Satisfacţia generalului se mărea pe măsură ce se apropia de ţinutul Vrancei, iar satul Vidra, înălţimile Măgurii şi Valea Putnei i-au făcut o impresie din cele mai bune. În această stare sufletească oaspetele venise dintr’o ţară îndepărtată îşi ajunsese ţelul să-şi întâlnească un prieten pe pământul strămoşesc al Vrancii noastre” 35. De la Vidra, prin Ordinul Direcţiei Serviciului Sanitar nr. 5.551 din 18 martie 1905 ( Decretul Regal nr. 1.422 din 17 martie 1905) a fost numit în postul de medic al Spitalului şi Circumscripţiei a II - a Măicăneşti ( 1 aprilie 1905 – 1 decembrie 1907 ) 36. În anul 1905 s-a prezentat la examenul de medic primar de judeţ, obţinând media, dar nu şi „ clasificaţia”, fiind numai cinci locuri 37. Consiliul Sanitar Superior a propus în şedinţele din 11, 13 şi 18 martie 1905 „ imprimarea şi distribuirea gratuită a unei broşuri scrisă în limbă populară, asupra pericolelor sifilisului pentru individ, progenitura lui şi pentru societate” 38. S-au instituit două premii în valoare de 500 şi 300 lei. Raportul comisiunei însărcinate cu examinarea lucrărilor prezentate ( raportor : dr. Radovici ) a constatat că „ scrierea semnată cu pseudonimul „ Davila” este din toate punctele de vedere excelentă, pe înţelesul tuturor şi în limbă populară, autorul tratând cu metodă şi claritate în 39 pagini, despre blenoragie, şancăr moale şi sifilis. Autoril acestei lucrări este dl. Dr. M. Câmpeanu, medicul circ. 1 din Jud. Putna. A 2-a scriere este a d-lui Dr. N. Lupu. Consiliul Sanitar Superior este de părere ca premiul I de 500 lei să se decearnă dlui Dr. M. Câmpeanu pentru scrierea sa intitulată Maladiile Venerice la sate” 39.
35 I. M. Dimitrescu, Un călător de altă dată, în ,,Focşanii”. Săptămânal de atitudine şi informaţii, Anul III, Duminică 21 Iulie 1940, p. 1 – 2. 36 A. M. Vn., fond Dr. Marcu Câmpeanu, inv. nr. 34.810, f. 14 verso. 37 Ibidem, f. 25. 38 Ibidem, f. 9. 39 Ibidem, f. 9. 216
https://biblioteca-digitala.ro Activitatea doctorului Marcu Câmpeanu până la sfârşitul Primului Război Mondial Broşura a fost tipărită şi distribuită gratuit în 10.000 de exemplare 40. Academia Română, în şedinţa din 16 aprilie 1907, i-a acordat Premiul Adamachi în valoare de 1.000 lei pentru lucrarea „Încercare de psicologie militară individuală şi colectivă” 41, cu care a concurat la acest premiu. Cu Decretul Regal nr. 2.998 din 16 iulie 1907, comunicat cu Ordinul Direcţiei Serviciului Sanitar nr. 15.992 din 17 iulie 1907 a fost confirmat definitiv în postul de medic al Spitalului Măicăneşti din judeţul Râmnicu Sărat. În anul 1907 s-a organizat un nou concurs de medic oraş şi de spital. Din 98 de candidaţi, au reuşit 60, iar dr. Câmpeanu s-a clasat al 34-lea 42. În urma concursului şi cu Decretul Regal nr. 3.976 din 29 noiembrie 1907, comunicat cu Ordinul Direcţiei Serviciului Sanitar nr. 28.612 din 30 noiembrie 1907, dr. Câmpeanu a fost transferat ca medic al oraşului Focşani 43. Medicul primar al judeţului Râmnicu Sărat, dr. Negrescu a regretat plecarea sa pe care a exprimat-o într-o telegramă : „Regret plecarea. Mulţumesc modul zelos cum aţi condus serviciul spitalului şi al plăşii Măicăneşti. Arătaţi succesorului Dv. modul conducerei spitalului, al consultaţiilor şi al plăşii” 44. La Focşani, dr. Câmpeanu va avea un singur coleg, dr. Ciugolea, care ocupase postul tot prin concurs, dar după numai un an, a fost mutat şi înlocuit cu dr. Nicolae Eliean (Elian) 45. În Focşani se va căsători cu Ecaterina, profesoară de limba franceză ce provenea din familia juriştilor Stavri Munteanu 46. Soţia
40 Ibidem, f. 25. 41 Ibidem, f. 13. 42 Ibidem, f. 25. 43 Ibidem. 44 Ibidem, f. 11. 45 D-rul M. Câmpeanu, 28 de ani de serviciu medico-sanitar la oraşul Focşani. 1907 – 1935, Tipografia şi Legătoria Ziarului ,,Sentinela”, p. 4; Dr. Elian a murit în anul 1915 şi dr. Câmpeanu a rămas singurul medic de oraş. 46 Cezar Cherciu, Doctor Marc Câmpeanu - un medic de mare omenie, în Ziarul de Vrancea, Luni, 5 iulie 2010, Nr. 156 ( 24.242 ), p. 6. 217
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima sa a fost multă vreme directoarea Şcolii Profesionale de Fete din Focşani 47. În 1908, dr. Câmpeanu a înfiinţat Adăpostul Comunal, unde „se adunau toţi naufragiaţii vieţei, oamenii fără nici un sprijin, incurabilii şi cronicii fără familie, respinşii dela spitale, viţioşii şi infirmii care populau răspântiile, mai ales că în oraşul Focşani, din miile de lucrători, care se adună din toate părţile primăvara şi toamna la podgorii, rămân zeci de epave, care nu se mai pot întoarce, fiindcă boala nu le permite şi nici n-au unde” 48. Adăpostul Comunal a funcţionat în casele din strada Pruncu nr. 2, donate de Alexandru A. Plagino, la 3 decembrie 1902 şi destinate pentru local de şcoală profesională. Până la înfiinţarea ei, casele au fost date de administraţia comunală în 1905 pentru a-i servi ca locuinţă maiorului A. Gorgos, în condiţiile stabilite prin contractul din 13 iunie 1905, valabil până la 23 aprilie 1908 49. Primăria Focşani, cunoscând starea precară în care se afla Serviciul Sanitar al oraşului, problema săracilor, infirmilor, prostituatelor etc., s-a adresat donatorului pentru schimbarea destinaţiei în azil de infirmi, spital comunal sau orice serviciu de utilitate publică. Obţinând consimţământul, la 17 iulie 1908, Serviciul Sanitar medical al oraşului a ocupat imobilul, anunţând public că se vor acorda consultaţii între orele 9 - 11 dimineaţa şi 15 – 17 după amiaza. De la 1 august 1908, a luat fiinţă o infirmerie comunală cu 10 paturi, unde se vor interna prostituatele bolnave, urmând ca în toamna aceluiaşi an, să se adauge încă 10 paturi pentru bătrâni, infirmi, bolnavi etc.
47 Alexandru Mavro – Doineanu, op. cit., p. 1794. 48Dr. M. Câmpeanu, op. cit., p. 44 – 45. 49 I. G. Ciurea, Dare de seamă despre Administraţia comunei Focşani pe anul 1906 / 7. Presintată consiliului, o dată cu proiectul de buget pe exerciţiul 1907 / 8, Tipografia Alessandru Codreanu, Focşani, 1907, p. 28. 218
https://biblioteca-digitala.ro Activitatea doctorului Marcu Câmpeanu până la sfârşitul Primului Război Mondial Astfel, a luat fiinţă Adăpostul Comunal, având în dotare cele 20 de paturi 50. După şapte ani de activitate laborioasă, Adăpostul Comunal a devenit „nu numai un culcuş pentru demoşteniţii soartei, ci şi un centru corectiv pentru viţioşi şi cerşetori. Împreună cu poliţia, s-au luat dispoziţii, ca orice vagabond sau cerşetor găsit de poliţişti sau de agenţii sanitari, să fie dus la adăpost, deparazitat şi examinat. Dacă era bolnav sau infirm, rămânea internat, dacă era valid – se plasa la stăpân” 51. Astfel, dr. Câmpeanu a înfiinţat, în 1915, Triajul de cerşetori şi vagabonzi, care a obţinut personalitate juridică şi subvenţie de la Stat abia în anul 1922 52. În timpul Primului Război Mondial, dr. Marcu Câmpeanu a fost mobilizat şi a părăsit oraşul. Pe front şi-a făcut datoria profesională, fiind apreciat de către toţi şefii săi. Medicul - şef al Diviziei 16 Infanterie, colonel dr. Bărbulescu îl nota astfel în decembrie 1916 „Medicul maior Marcu Câmpeanu cât timp a făcut serviciul la Ambulanţa Div[iziei] 16 a dat dovadă de un devotament fără margini în îngrijirea răniţilor şi a bolnavilor. În sectorul Nehoiu ce-i fusese încredinţat a asigurat evacuarea răniţilor şi a bolnavilor repede şi în mod admirabil. Chirurg priceput şi conştiincios a fost neclintit la postul său” 53. Dr. Elie Antoniu, medic inspector general al Armatei, îl considera în ianuarie 1917 ca fiind „ Inteligent, instruit şi foarte activ. Merită a fi înaintat” 54. Generalul Grigore Bunescu, comandantul Diviziei 16, nota în mai 1917 „Serviciile aduse de medicul maior de rezervă M. Câmpeanu au fost de laudă în această Divizie şi apreciate de însăşi A. S. Regală cu ocazia inspecţiei făcute
50 Virgil Paragină, Valeria Paragină, Medicina şi Farmacia din ţinuturile Putnei pe masa de disecţie a istoriei, vol. I, Editura Porto – Franco, Galaţi, 1993, p. 106. 51 Dr. M. Câmpeanu, op. cit., p. 45. 52 Ibidem, p. 48. 53 A. M. Vn., fond Dr. Marcu Câmpeanu, inv. nr. 34.810, f. 1. 54 Ibidem. 219
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima la Reg[imentul] 54-56 Infanterie” 55. Comandantul Corpului 3 Armată, generalul de Divizie, Iancovescu nota în iunie 1917 „Din convingerea făcută personal reese, că acest medic este un ofiţer distins, capabil şi care îşi îndeplineşte datoria cu râvnă şi scrupulozitate” 56. Având în vedere meritele sale şi conduita ireproşabilă ca om şi medic, comandantul Regimentului 54 / 56 Infanterie, locotenent - colonel Solomon, l-a propus în noiembrie 1917, pentru avansare în grad: „ Se prezintă bine, ţinuta fără reproş, sănătos şi rezistent. Inteligent, judecă bine, are mult bun simţ şi spirit de ordine. Are o cultură generală superioară. Cu iniţiativă, foarte stăruitor şi energic în serviciu. Disciplinat. Are simţul de datorie şi al onoarei. Moral şi cu multă demnitate. În prima parte a campaniei a luat parte cu Ambulanţa Div[iziei] 16 I[nfanterie]. Pe zona de refacere a depus foarte mult zel şi conştiinţă pentru starea sanitară a regimentului, luând măsuri de deparazitare şi de combatere a epidemiilor de febră recurentă şi exantematică, astfel că datorită muncei depuse, procentul de bolnavi şi morţi a fost foarte redus. În faza a 2-a a campaniei a luat parte la toate luptele de rezistenţă susţinute de regiment la Nămoloasa, Movilenii de Sus şi Mărăşeşti, dovedind mult curaj, pricepere şi devotament în căutarea şi evacuarea răniţilor, îndeplinându-şi cu prisosinţă datoria chiar sub focul artileriei şi infanteriei duşmane, nelipsind nici un moment dela postul său. Pentru toate acestea a fost propus a fi înaintat la gradul de medic Lt. Colonel” 57. Noul comandant al Regimentului 54 / 56 Infanterie, colonelul Mărculescu, a susţinut înaintarea sa în grad: „Medicul maior Câmpeanu este un distins medic, care posedă toate cunoştiinţele tehnice şi militare [ale] meseriei sale. Este foarte bun organizator, se ocupă de aproape de sănătatea oamenilor şi prin măsurile sanitare luate, regimentul este în deplină sănătate. Bunele aprecieri date de predecesorul meu le merită cu prisosinţă şi mă unesc în totul cu ele.
55 Ibidem. 56 Ibidem. 57 Ibidem, f. 1 verso. 220
https://biblioteca-digitala.ro Activitatea doctorului Marcu Câmpeanu până la sfârşitul Primului Război Mondial Îl recomand a fi înaintat la gradul de Lt. Colonel ca o răsplată a meritelor sale” 58. Pe perioada cât a fost mobilizat, la conducerea Serviciului Sanitar din Focşani a rămas doctoriţa Văleanu până la 1 ianuarie 1917 59. Clădirea Azilului de bătrâni din strada Pruncu a fost transformată în spital de contagioase pentru armata austriacă. Serviciul Sanitar a funcţionat în locuinţa doctorului Veisal Văleanu, iar doctoriţa Văleanu s-a ocupat cu vizita femeilor bolnave de boli venerice. La întoarcerea doctorului Câmpeanu, Serviciul Sanitar s-a mutat în casele sale, acesta luându-şi în primire şi postul de medic al oraşului. În 1918, Servicul Sanitar se va muta şi de aici în strada Coteşti, nr. 36, iar din 10 august 1918 va funcţiona în Bulevardul Carol, nr. 33, până în ianuarie 1921, când îşi va relua locul în localul din strada Pruncu 60. După retragerea trupelor germane, clădirea fusese solicitată Primăriei de către Divizia a VI–a, pentru a funcţiona aici farmacia şi Serviciul administrativ, care fuseseră distruse de incendiu. Clădirea va fi eliberată de aceştia în 1921. Începând cu anul următor, instituţia s-a reînfiinţat sub numele de „Azil de bătrâni”, ce va funcţiona, primind şi subvenţii din partea Direcţiei Generale a Asistenţei Sociale din Ministerul Sănătăţii 61.
58 Ibidem, f. 1 verso - 2. 59 Dr. M. Câmpeanu, op. cit., p. 5. 60 Virgil Paragină, Valeria Paragină, op. cit., p. 150. 61 Ibidem, p. 107. 221
https://biblioteca-digitala.ro
CIMITIRELE ORAŞULUI FOCŞANI ÎN PERIOADA 1901 - 1920
Mihăiţă - Florin Negrei
Situaţia cimitirelor focşănene de la începutul sec. XX-lea era destul de precară. Sunt oameni care renunţă la mormintele celor dragi fiind în imposibilitatea financiară de a le plăti chiar şi în rate; acestea nu au gard de protecţie, iar dacă a existat a fost furat sau distrus de intemperii şi datorită acestui lucru pasc în voie pe alei şi morminte caii, oile şi vacile locuitorilor de la marginea oraşului. Sunt destul de frecvente furturile din covourile famililor înstărite, cimitirele neavând pază pe timpul nopţii o lungă perioadă de timp. În timpul ocupaţiei Focşaniului din Primul Război Mondial, soldaţii germani şi austrieci introduc caii la păscut în Cimitirele Nordic şi Sudic ce vor strica plantaţiile, crucile şi piatrele funerare. Anul 1901. La 15 ianuarie 1901 N. Dacu se adresa primarului Focşaniului, Dimitrie F. Caian 1: „Locul ce-l posed în cimitirul Nordic, unde am deja depuse osemintele copilului meu vreau să-l cumpăr pe perpetuitate, loc de un mormânt, plus un metru ce trece peste suprafaţa determinată, iar plata vreau sa o fac în zece rate lunare a câte 20 de lei” 2. Primăria aproba cererea. În data de 29 ianuarie 1901 Sava Neagu cerea primarului: ,,Am cumpărat un loc în Cimitrul Sudic, al cărui cost este de 310 lei,
1 Dimitrie F. Caian, Preşedinte al Comisiunei Interimare între 5 iunie – 3 iulie 1899, Primar al Focşanilor între 4 iulie - 1899 şi 18 februarie 1901 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, Primarii din Focșani între anii 1862 - 1937 in Cronica Vrancei, vol. III, Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focșani, 2002, p. 220). 2 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vrancea (în continuare se va cita: S. J. A. N. Vn.), fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 31 / 1901, f. 3.
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 vă rog să dispuneţi să mi se elibereze actul de propietate” 3. Primăria aproba cererea. La 25 februarie 1901, Ion Ghiţescu, antreprenor de pompe funebre, se adresa primarului Iorgu Poenaru 4: ,,În februarie 1901 am transportat cu carul funerar clasa a II-a, cu patru cai, cadavrul decedatului Stasache Georgescu la Cimitirul Sf. Mina. Taxa de 65 lei a fost plătită de avocatul Teodor Constatinescu în calitate de nepot” 5. La 10 februarie 1901, apărea următoarea Ordonanţă ce reglementa activitatea pompelor funebre: „Primăria Comunei Urbane Focşani Pentru exerciţiul comerţului cu pompe funebre, această Comună are întocmit un anume regulament, votat de consiliu şi aprobat de Minister la 19 februarie 1896. Prin acest regulament se obligă toţi câţi execită un atare comerciu la următoarele îndatoriri principale. a) A încunoştiinţa în scris pe Primărie de numele lor şi al tovarăşilor, firma şi locul biroului de intreprindere. b) A ţine anume registre după regurile prescrise de codul comercial. c) A avea totdeauna în bună stare carele mortuare, caii, conducătorii necesari, şi tot personalul şi materialul cerut pentru asemenea pompe. d) A ţine obiectele destinate pentru înmormântări în locuri situate afară din barieră, în apropierea de cimitire, ne fiind permis în oraş decât numai ţinerea biroului, cu inscripţiunea intreprinderii. Prin acelaşi regulament se stabileşte pentru antrepenorul de pompe funebre următorul tarif de preţuri:
3 Ibidem, f. 7. 4 Iorgu G. Poienaru. Primar al Focșanilor între 29 aprilie 1901 - 22 decembriei 1904, 1 octombrie 1907 – 5 ianuarie 1911 și președinte al Comisiunei Interimare între 19 februarie – 28 aprilie 1901, 28 ianuarie 1919 – 1 februarie 1920, 22 ianuarie 1922 – 19 aprilie 1926 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220 - 221). 5 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 31 / 1901, f. 10. 223
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei Clasa I Dricul cu şase cai lei 110 Catafale 25 Oranist 25 Clasa II Dricul cu patru cai lei 60 Catafale 20 Oranist 20 Clasa III Dricul cu patru cai lei 40 Catafalc şi oranist 20 Clasa IV Dricul cu doi cai lei 20 Clasa V Dricul cu un cal lei 10 Ornamentarea casei mortului, dacă cei interesaţi o vor cere, este obligat a o face antreprenorul la preţul de lei una sută clasa I şi treizeci lei clasa a doua. Regulamentul nu determină felul ornamentăriei, pentru aceasta însă urmează a se întelege părţile. Acelaşi regulament dă dreptul Comunei, conform legei maximului, la o taxă de cinci sute la sută din preţurile sus expuse, taxa care este în sarcina anteprenorului. Tot acelaşi regulament obligă pe fiecare intreprindator de pompe funebre a da gratis cosciugul şi transportul cu carul funebru la mormânt (bineînţeles cel de clasa a v-a) la douăzeci de înmormântări de săraci pe fiecare an. Noi primarul văzând că intrepridatorii de pompe funebre nu respectă în totul regulamentul speculând publicul cu preţuri foarte exagerate. Văzând că din nerespectarea acelui regulament, este prejudiciată şi casa comunală Dispunem a) Toţi antreprenori de pompe funebre sunt obligaţi în tremen de cinsprezece zile a prezenta fiecare o declaraţie scrisă la
224
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 Primărie arătând numele asociaţiilor, firma şi locul unde are biroul de intreprindere. b) A ţine un registru legalizat de Primărie, în care vor înscrie zilnic toate seviciile făcute cu pompele funebre, preţurile cuvenite a se încasa de anteprenor şi numărul recipisei de încasarea taxei cuvenită comunei c) A avea totdeauna în stare bună carele mortuare caii necesari pentru asemenea pompe. d) A da fiecare intreprindator de pompe gratuit cosciugul şi carul de transport la mormânt pentru douăzeci de săraci pe an. e) A nu pretinde pentru serviciul funarar preţuri mai mari de cât cele fixate de regulament Pentru orice abateri de la acest regulament, poliţia şi administraţia comunală vor adresa acte de dare în judecată şi le vor trimite Primăriei, care după ce va lua notă de ele le va înainta judecătoriei” 6. La 12 februarie 1901 Gheorghe Imre proprietar de care funerare se adresa primarului Iorgu G. Poenaru plângându-se de duritatea Regulamentului: „Am domiciliul în Focşani, dar carele mortuare, nu le pot ţine în afara oraşului şi nici magaziile, deoarece pot căpăta mulţi duşmani, de asemenea menţionez, ca dările către Primărie le-am achitat pe toate” 7. Primăria refuza cererea. Tot la 12 februarie 1901 Saradi Calovopol proprietar de care funerare se adresa primarului: „Sunt deacord cu preţurile propuse, dar caii nu îi pot ţine la locul stipulat şi nici barăci nu pot face în afara oraşului deoarece am deja construite. Dările către Primărie le-am achitat la zi. Registrele nu am avut şi nu pot avea, dar pot elibera chitanţe sau facturi. Pentru aceste motive vă rog, să mă lăsaţi să-mi continui activitatea ca până acum” 8. Primăria refuza, de asemenea, cererea.
6 Ibidem, f. 20. 7 Ibidem, f. 21. 8 Ibidem, f. 22. 225
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei La 2 martie 1901 prefectul N. Săveanu se adresa primarului Iorgu Poenaru: ,,Domnul director al liceului local ne arată că morţii din Spitalul Judeţean sunt transportaţi prin faţa liceului cu căruţa deschisă ceea ce produce o impresie rea asupra elevilor. Pentru a evita aceste incidente, vă rog, să faceţi ca morţii de la Spitalul Judeţean, să fie îngropaţi la Cimitirul Sudic, iar cadavrele ar trebui transportate cu carul mortuar închis” 9. În decurs de o săptămână Primăria răspundea: ,,avem o parcelă delimitată în Cimitirul Nordic, cum pretinde Regulamentul deaceea nu putem muta înmormântărie” 10. În data de 4 mai 1901, Ion Ionescu se adresa primarului: ,,În Cimitirul Sudic din acest oraş am îngropaţi cinci copii, în mai multe morminte ale căror oseminte vreau să le aduc la un loc, mai ales acum când şi mama mea este pe patul de moarte. Eu nu am bani ca să pot plăti costul locului de veci prevăzut de Regulamentul Comunal pentru înmormântări. Sunt enoriaş al bisericii cimitirului, unde locurile de înmormântare erau gratuite, înainte de a fi cimitirul public. Am servit Comuna timp de mai mulţi ani, ca fost epitrop al parohiei, am contribuit timp îndelungat la întreţinerea şi înfrumuseţarea bisericilor, precum şi la procurarea mobilierului necesar, care lipsea la unele din aceste sfinte lăcaşe. Vă rog, să-mi cedaţi în mod gratuit un loc de veci pentru două morminte pe care le voi înconjura cu grilaj şi voi face o gropelniţă” 11. Primăria admitea cererea. La 25 octombrie 1901 Vasile Savu, din Păuleşti, judeţul Putna, se adresa primarului: ,,Vă rog să interveniţi la Spitalul Militar Focşani, să se aprobe, eliberarea scheletul (oasele) răposatului meu fiu, fost soldat în Regimentul 10 Putna din contigentul 1885 care a murit în Spitalul Militar la 19 septembrie 1892 şi a fost îngropat în Cimitirul Militar local” 12. Primăria aproba cererea.
9 Ibidem, f. 24. 10 Ibidem, f 27. 11 Ibidem, f. 47. 12 Ibidem, f. 71. 226
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 În 5 decembrie 1901, Dumitru Ionescu, fost funcţionar public, se adresa primarului: ,,În Cimitirul Sudic al oraşului am înmormântaţi patru copiii şi alte rude apropiate, dar care sunt aşezate în diferite părţi după mijloacele ce am avut să plătesc taxa locurilor. Cu greu îmi aduc aminte unde se găsesc ca să li se facă slujba religioasă la mormânt, iar eu doresc să pot aduna toate osemintele la un loc, unde să fac o mică gropelniţă. După cum vă este cunoscut, nu dispun de bani pentru a plăti taxele, fiind împovărat de o familie numeroasă, trebuind să am grijă şi de bătrânii mei socri ce au peste 90 de ani. Vă rog, să-mi acordaţi în mod gratuit un loc de trei morminte în Cimitirul Sudic” 13. În urma şedinţei de Consiliu Local, Primăria aproba cererea. La 10 decembrie 1901, Liţa Ştefan se adresa primarului: ,,Soţul meu a decedat în anul 1895 şi a fost îngropat în Cimitirul Nordic. Eu vreau să-l dezgrop şi să-i transport osemintele la Cimitirul Sf. Dumitru din Bahne, el nemurind de o vreo boală contagioasă, ci de cancer stomacal” 14. Din raţiuni medicale, Primăria respingea cererea. În 14 decembrie 1901, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Cimitirul Sudic, se plângea primarului: ,,În noaptea de 13 spre 14 decembrie 1901, mulţi făcători de rele au făcut o gaură în zidul bisericii, au furat cutia cu donaţii a fondului bisericesc şi suma de 2 lei şi 20 de bani. Paznicului cimitirului care locuieşte în casa din spate fiind singur, ar fi bine să i se dea un revolver” 15. Primăria înainta sesizarea Procuraturii. Anul 1902. La 24 ianuarie 1902, Vasile Nicolau, fost funcţionar comunal se adresa primarului: ,,Părinţii mei şi mai multe rude din familie ce au decedat sunt înhumaţi la Cimitirul Sudic în diferite locuri. Din cauza trecerii timpului nu se mai cunosc mormintele ca să le fac ceremoniile religioase, iar eu doresc a dezgropa osemintele pentru ale aşeza pe toate în acelaşi loc.
13 Ibidem, f. 77. 14 Ibidem, f. 79. 15 Ibidem, f. 82. 227
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei După cum vă este cunoscut nu dispun de mijloace ca să pot cumpăra un loc anume, căci leafa de 100 lei ca picher la serviciul tehnic, nu-mi ajunge nici pentru existenţa familiei mele. Soţia mea este greu bolnavă, de mai mulţi ani cea ce se ştie de tot oraşul şi de toţi doctorii, iar eu am cheltuit sume mari de bani, în zadar pentru vindecarea ei” 16. Primăria aproba cererea. În 9 martie 1902, Ştefan Constantin, institutor definitiv, se adresa primarului: ,,Consiliul Comunal a aprobat loc gratuit pe zece ani în Cimitirul Nordic, pentru mormântul defunctului meu frate. Cum de pe urma sa nu a rămas nici o avere, el lucrând timp de 15 ani ca institutor, aş vrea să mi se cedeze acest mormânt mie, voind a-l împrejmui şi ridica o piatră funerară” 17. Primăria aproba cererea. La 2 mai 1902, căpitanul Crăciunescu cerea primarului: ,,Întâmplarea a făcut ca încă din anii 1868 – 1869 străbunii familiei mele să fie îngropaţi la Cimitirul Nordic, unde se află ca semn o singură cruce cu inscripţia familiei mele pe ea. Dorim a păstra şi pentru viitor locul acelui mormânt, ca veneraţie pentru osemintele ce le cuprinde. Vă rog, să faceţi ca, Consiliul Comunal, să aprobe cedarea gratis, a acelul mormânt în schimbul multor sacrificii ce străbunii familiei mele le-au făcut către bisericile Cuvioasa Parascheva, (Domnească), Sf. Dumitru şi mai ales pe la 1872 – 1873, când au plătit 10 lire preoţilor de la bisericile din Focşani. Eu am luptat pe câmpiile Bulgariei, fiind rănit în atacul de la Plevna” 18. Primăria aproba cererea. La 13 mai 1902 Spiridon Vladimirescu se adresa primarului: ,,În anul 1871 a încetat din viaţă mama mea care este înmormântată în curtea bisericii Sf. Gheorghe din Cimitirul Nordic. Fiincă nu a murit de o boală contagioasă, vă rog să permiteţi dezgroparea ei şi transportarea în comuna Boloteşti” 19. Primăria aprobă cererea, după ce medicul oraşului dădea avizul de specialiate.
16 Ibidem, dosar nr. 68 / 1902, f. 3. 17 Ibidem, f. 8. 18 Ibidem, f. 24. 19 Ibidem, f. 28. 228
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 Sâmbătă 1 iunie 1902 maiorul Niculescu, comandantul pieţei, dădea o Circulară, prin care se stabilea programul religios ce urma să aibe loc la şase seara în Cimitirul Nordic: „În amintirea morţilor militari se ordonă următoarele: Regimentul 10 Putna, Regimentul 2 Geniu, şi 1 Cetate, vor trimite câte o companie de 60 de şiruri sub arme. Regimentul 11 Artilerie şi o baterie pe jos, tot de 60 de şiruri care să asiste la celebrarea, serviciului religios. Toţi ofiţerii disponibili din garnizoană sunt obligaţi a asista la acest serviciu religios. Ţinita ofiţerilor şi trupa în front va fi cea de serviciu religios. Ţinita ofiţerilor şi trupa în front va fi cea de seviciu, bluze şi chipiuri albe, pentru ofiţeri, iar ceilalţi, ţinuta zilei. Corpurile şi seviciile de garnizoană vor primi câte un tablou nominal de morţi ce il au de la Spitalul Militar. Corpurile şi seviciile vor îngriji, ca să se facă de fiecare câte o coroană de flori şi frunze verzi care, să nu dea loc de cheltuieli. Coroanele vor fi duse la cimitir cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei şi vor fi depuse pe morminte de către sergenţi sau caporali în timpul ceremoniei religioase. Pentru ofiţerii morţi se vor depune coroane de către un ofiţer, care va fi trebuit să fi sosit acolo din timp şi înaintea trupelor. Corpuriele şi seviciile care au morţi îngropaţi, vor avea grijă ca după ceremonia de la Cimilitar Militar, să depună coroane şi pe mormintele acestora. Regimentul 10 Putna va da şi muzica care nu va cânta până la cimitir. Regimentul 2 Geniu va da corul vocal. Trupele se vor constitui într-un detaşament sub comnda maiorului Dumitriade din Regimentul 2 Geniu şi va porni fix la 5,30 p. m. Programul serviciului religios se va întocmi de Statul Major al Diviziei, iar cu executarea lui se însărcineză comandantul pieţei” 20.
20 Ibidem, f. 44. 229
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei Referitor la programul religios de la Cimitirul Militar din ziua de 1 iunie 1902 se precizau următoarele: ,,Trupe vor fi dispuse în careu în interiorul Cimitirului Militar îndată după sosirea lor. Muzica se va aşeza chiar lângă intare, având la stânga sa compania din Regimentul 10 Putna, în linie de bătaie, cu faţa către sud, spre şoseaua Focşani – Odobeşti. Compania din Regimentul 2 Geniu va forma latura dinspre oborul de vite, cu faţa către vest spre aleea mare a cimitirului. Compania din Regimentul 1 Cetate va forma latura dinspre şoseaua Focşani – Odobeşti cu faţa spre regimentul 10 Putna. Bateria din Regimentul 11 Artilerie va închide careul aşezându-se cu faţa spre Regimentul de Geniu În mijlocul careului se va pune masa pe care se va oficia serviciul religios. Corul vocal al Regimentului 2 Geniu se va aşeza în spatele preoţilor, cu faţa spre răsărit. Domnii ofiţeri fără trupă vor lua loc pe lângă masă lăsând liberă latura dinspre răsărit. Un gornist va fi postat la intrarea principală pentru a da semnalul de prevestire când va zări trăsura şi pe domnul general. Ofiţerii şi trupa vor trece la locul lor. Comandantul trupei va da onorul militarilor. Muzica va cânta. Ceremonia va începe după sosirea domnului general printr-o cuvântare a preotului cu privire la însemnătatea zilei şi a serviciului ce se va oficia. Când se va termina cuvântarea, delegaţia corpurilor, ofiţerii şi gradele inferioare vor depune coroane de verdeaţă şi flori pe mormintele respective, retrăgându-se la trupele cărora le aparţin Corul vocal va intona imnul religios iar în acelaşi timp se vor distribui trupelor lumânări pe care le vor aprinde. Comandă spre rugăciune: Descoperiţi-vă. Muzica Regimentului 10 Putna va intona o singură dată Ruga. Va incepe serviciul religios în timpul cărora ofiţerii şi trupa vor sta descoperiţi.
230
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 Când acest seviciu se va tremina prin strigarea preoţilor: veşnica lor pomenire, muzica v-a intona Imnul Religios sau Ruga. Apoi se va comanda: Acoperiţi. Trupele vor lua arma pe umăr, iar la plecarea domnului general Macaravitscki, comandantul trupelor va da onorurile militare. Muzica va cânta. După ce ofiţerii fără trupă, vor părăsi cimitirul şi se v-a forma, coloana de marş către dreapta trupele se vor întoarce la cazarmă. Muzica va cânta pe timpul marşului” 21. În 21 iunie 1902 Ileana Bratu se adresa primarului: ,,Încetând din viaţă copilul meu şi fiind săracă vă rog, să binevoiţi, am da un ajutor de şase lei pentru înmormântatea lui” 22. Primăria aproba cererea. La 31 iulie 1902, Sofia Cristea se adresa primarului: ,,Vă rog să-mi cedaţi pentru perpetuitate locul unde este îngropat soţul meu fost institutor şi director la Şcoala de Băieţi Nr. 4. Pe urma soţului meu n-a rămas nici o avere, iar eu am rămas cu doi copilaşi orfani şi fără nici un ajutor Nădăjduesc, că rugămintea mea va fi ascultată şi va fi ca o recompensă pentru serviciile aduse oraşului, de soţul meu care ca luminător a poporului, a făcut pentru un timp, serviciul de institutor gratuit” 23. Primăria aproba cererea. În 2 octombrie 1902, Primăria Focşani, vindea un loc în Cimitirul Nordic, de marimea 2 m x 3 = 6 m. p., cu suma de 200 lei. Vânzarea avea următoarele caracteristici: 1) ,,Locurile de înmormântare date pe perpetuitate nu intră în categoria unei propietăţi ordinare. 2) Ele nu se vor înstrăina decât cu titlul de moştenire, de împărţire între rude, sau de dar de la o rudă la alta. 3) Locul nu se poate împărţi la o persoană străină de familie” 24.
21 Ibidem, f. 44. 22 Ibidem, f. 49. 23 Ibidem, f. 58. 24 Ibidem, f. 71. 231
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei La 10 decembrie 1902, preotul Radu Nedelcu se adresa primarului: ,,Am slujit ca preot la bisericile filiale Sf. Spiridon, Sf. Nicolae Tăbăcari, Sf. Gheorghe, mai bine de 48 de ani şi după cum se ştie nu posed nici o avere, sunt bătrân şi nu am urmaşi ca să mă îngrijească. Pentru înmormântatea mea, vreau ca în restul zilelor ce le mai am să fac o gropelniţă în Cimitirul Sudic, în care scop vă rog să interveniţi pe lângă Consiliul Comunal, să mi se ofere un loc gratuit pe perpetuitate” 25. Primăria aproba cererea. Anul 1903. La 25 ianuarie 1903, comandantul Diviziei 6 Infanterie, se adresa primarului: ,,Terenul din Cimitirul Nordic pe care Comuna l-a pus la dispoziţia administraţiei militare, a devenit insuficient pentru treburile garnizoanei, vă rog, să interveniţi la Consiliul Comunal pentru a aproba mărirea suprafeţei de teren pentru cimitirul nostru, pe care îl vom împrejmui în părţile libere. Vom face un nou aranjament interior cu şosele şi plantaţii, iar dacă mijloacele materiale ne vor permite, vom construi şi un mic cavou, pentru depozitatea osemintelor celor îngropaţi mai demult de şapte ani” 26. Primăria aproba cererea. În 3 februarie 1902, căpitanul Ion Crăciunescu, se adresa primarului: ,,Sunt un ostaş luptător în războiul din 1877 - 1878, în care am fost rănit, iar din picăturile sângelui meu, a răsărit România de azi cu care ne mândrim. Am onoarea de a stărui către Consilul Comunal să aprobe cedarea gratis a unui mic loc de la Cimitirul Nordic, unde sunt deja osemintele strămoşilor mei de mai bine 32 ani” 27. Primăria aproba cererea. La 21 februarie 1903, Elena Vernescu se adresa primarului: ,,Voiesc să dezgrop osemintele defunctului meu soţ, decedat în februarie 1893, şi înmormântat la Cimitirul Sudic, iar apoi să le duc în cavoul Schitului Coteşti din judeţul Râmnicu Sărat” 28. În urma avizului medicului oraşului, Primăria Focşani aproba cererea.
25 Ibidem, f. 80. 26 Ibidem, dosar nr. 26 / 1903, f. 26. 27 Ibidem, f. 4. 28 Ibidem, f. 6. 232
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 În 25 martie 1903, îngrijitorul Cimitirului Sudic, se plângea primarului: ,,Împrejmuirea cimitirului fiind pe alocuri degradată, zilnic intră porcii locuitorilor din vecinătate şi deteriorează mormintele. Soluţia pentru rezolvarea problemei ar fi ca serviciul salubrităţii să dispună a trimite pământul (gunoiul), provenit din curăţarea străzilor oraşului, dar până acum această măsură nu s-a luat” 29. La 15 aprilie 1903, Primăria era informată că problema împrejmuirii Cimitirului Sudic era rezolvată. La 7 mai 1903, Gheorghe Georgescu se adresa primarului: ,,În calitate de membru al familiei defunctului preot iconom Manolache Leonte, vă rog să apreciaţi serviciile ce le-a adus oraşului, în calitatea de preot timp de peste 50 de ani. La moartea sa n-a lăsat nici o avere, iar eu vă rog să acordaţi pe perpetuitate, un loc secundar de un mormânt în Cimitirul Nordic, spre a-i depune rămăşiţele pământeşti” 30. Primăria aproba cererea. La 10 iulie 1903, Gheorghe Imre se adresa primarului: „Vă rog să-mi daţi autorizaţie să pot funcţiona cu dricul, ce posed şi vă informez că m-am conformat întru - totul Regulamentului Comunal pentru exercitarea comerţului cu pompe funebre” 31. Primăria aproba cererea. La întrebarea Primăriei Focşani, poliţia locală răspundea la 12 iulie 1903, că existau funcţionale cinci care funerare 32. În 17 iulie 1903, parohul Bisericii Catolice se adresa primarului: ,,Vreau să refac pavajul de la Cimitirul Catolic, din jurul Capelei, din Cimitirul Nordic, ce trebuie a fi înălţat puţin spre a feri temelia de apa ce se strânge în urma ploii” 33. Primăria aproba cererea. La 23 iulie 1903, Ion Magheru funcţionar fără serviciu, se adresa primarului: ,,A încetat din viaţă cumnatul meu fost funcţionar la prefectura locală, de pe urma căruia nu a rămas nici un
29 Ibidem, f. 9. 30 Ibidem, f. 16. 31 Ibidem, f. 33. 32 Ibidem, f. 35. 33 Ibidem, f. 36. 233
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei fel de avere, vă rog să interveniţi pe lângă Consiliul Comunal, pentru a ceda gratuit pe perpetuitate un loc de două morminte în Cimitirul Sudic” 34. Primăria aproba cererea. Anul 1904. La 14 ianuarie 1904, Neculai Mihalcea se adresa primarului: ,,Vă rog să-mi aprobaţi cumpărarea unui loc de un mormânt în Cimitirul Sudic, pe perpetuitate, pe care vreau să-l plătesc în rate de câte 10 lei lunar” 35. Primăria aproba cererea. În 3 august 1904, comandantul regimentului I Cetate, se adresa primarului: ,,În urma încetării din viaţă a căpitanului Enescu Ioan, făra nici un fel de avere, vă rog, a supune spre aprobare către Consiliul Comunal, ca locul de veci de la cimitir să i se ofere gratuit” 36. Primăria aproba cererea. Anul 1905. La 3 ianuarie 1905, Dobre Răduţ se adresa preşedintelui Comisiunei Interimare Ernest Vârnav 37: „Locul de gropar de la Cimitirul Sudic fiind vacant, vă rog să mă numiţi pe mine, fiincă am o purtare destul de bună, sunt un om cu greutate şi am lipsă de hrană. Pentru cinstea, corectitudinea mea, şi serviciul pe care o să-l fac fără să mă abat de la îndatoririle mele, garantează preotul Popov şi mai mulţi poporani” 38. Primarul aproba cererea. În 2 martie 1905, primarul Focşaniului se adresa medicului oraşului: ,,Codul civil dispune a nu se face nici o înmormântare fără autorizaţia serviciului stării civile. Din aceste consideraţiuni se eliberează certificatul după ce se constată decesul de ofiţerul stării civile la locuinţa defunctului. În localităţi unde sunt revizori de morţi constatarea decesului urmeză a se face prin aceşti revizori. Funcţia de revizor despre care face menţiune acel cod a fost pus în aplicare încă din anul 1866 când nu toate comunele aveau medic să îndeplinească această dispoziţie. Decesul asupra căruia ofiţerul stării civile, ca profan ar putea fi indus în eroare, pe când dumneavoastră
34 Ibidem, f. 38. 35 Ibidem, dosar nr. 35 / 1904, f. 4. 36 Ibidem, f. 17. 37 Ernest Vârnav. Preşedinte al Comisiunei Interimare între 25 decembrie 1904 - 1 martie 1905. Primar al Focşanilor între 2 martie 1905 – 11 iulie 1905 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220 ). 38 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 34 / 1905, f. 2. 234
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 ca doctor, puteţi stabili adevărata cauză şi dată a morţi. Trebuie ţinut cont de lege care spune că nici o înmormântare nu poate avea loc mai înainte de 36 de ore. Dumneavoastră nu respectaţi dispoziţia, deoarece a-ţi notat decesul lui P. Zilberman la data de 27 februarie 1905, iar el a încetat din viaţă la 28 februarie 1905. Asemenea fapte sunt pasibile cu închisoare de la 15 zile la o lună. Subsemantul îşi face datoria de a vă preveni faţă de răspunderea ce avem, că dacă nu veţi îngriji a constata prin actele de verificare a deceselor adevărata dată vom fi nevoiţi a sesiza ministerul public” 39. Răspunsul medicului oraşului nu se lăsa aşteptat şi venea la 9 martie 1905: „Am luat cunoştinţă cu multă surprindere de observaţiile dumneavoastră. Serviciul sanitar a fost dezorganizat în tot cursul lunii februarie, dar aceasta nu din motive dependente de voinţa mea, ci din cauză că localul seviciului sanitar este amplasat în sediul Primăriei, nu am putut intra un număr mare de zile în timpul alegerilor generale, iar personalul a fost sensibil diminuat. Orice lucrare a medicului atrage după sine o mulţime de acte şi formalităţi, care nu puteau fi îndeplinite de o persoană cu totul profană ca cea pe care aţi detaşat-o la acest serviciu. Din acestă cauză s-a putut strecura eroarea pe care a-ţi semnalat-o şi dumneavoastră. Domnule primar am aşteptat ca mai întâi să ascultaţi şi neajunsurile şi obstacolele de tot felul care s-au pus şi stau încă din nenorocire în drumul dezideratelor igenei şi sănătăţii publice, neajunsuri materiale cât şi morale, care nu vă sunt cunoscute” 40. La 6 martie 1905, nu întârzia să vină răspunsul dur al primarului Ernest Vâlcov: „Constatăm că dumneavoastră în loc să ne mulţumiţi că v-am făcut atent asupra consecinţelor la care vă veţi expune antedatând actele de deces, ne-aţi răspuns supunându-ne că a-ţi luat act cu multă surprindere de sesizarea noastră. În biroul dumneavoastră eraţi liber a intra în timpul alegerilor la fel cum au
39 Ibidem, f. 8. 40 Ibidem, f. 9 – 9 verso. 235
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei funcţionat toate celelalte servicii, iar faptul că nu verificaţi data morţii nu se întâmplă doar în perioada alegerilor. În încheiere, vă rog a nu mai fi surprins când vă atragem atenţia asupra îndeplinirii îndatoririlor dumneavoastră după cum prescrie legea sanitară, fiind sub controlul noastru” 41. La 11 martie 1905 şeful Serviciului Sanitar răspundea primarului: „Constatatea morţii nu se face în toate cazurile la domiciliul celor decedaţi, din cauză că necesită cheltuieli de transport pe care subsemnatul nu le poate suporta. Ne mulţumim în general cu declaraţia scrisă a medicului curant care ne arată cauza morţii. Creştinii în general dau declaraţii exacte, dar la israeliţi lucrurile se schimbă. Israeliţii antedatează mai întotdeauna moartea pentru că grăbesc scoaterea cadavrului din casă. Din punct de vedere igenic acest lucru ar trebui făcut imediat. Este lesne de înţeles că în condiţiile deplorabile de igenă în care trăiesc israeliţii este bine să se scoată din casă cât mai repede cadavrul. Recomand înfiinţarea la toate cimitirele camere mortuale unde să fie păstrate aceste cadavre până la expirarea tremenului legal. Nu se face verificarea morţii de către subsemnatul decât în cazurile dubioase de moarte violentă: accidente, sinucideri, etc, aceasta din cauza lipsei mijloacelor de transport” 42. La sfârşitul lunii martie 1905, şeful Stării Civile se adresa primarului dezvăluind minusurile în funcţionarea administraţiei locale: ,,Am inspectat Cimitirul Sudic şi am constatat că procesele verbale ce se eliberează de către comisariatele pentru înmormântarea gratuită a persoanelor sărace nu sunt făcute cu seriozitate, aşa că a fost înmormântat un sărac ce i s-a acordat gratis mormântul, ce costa şase lei, cu doi preoţi şi muzică miliară. Un singur gropar nu este suficient la Cimitirul Sudic, pentru a avea grijă de tot cimitirul şi a face gropile celor ce se înmormântează. Cimitirul mai are angajat un gropar dar acesta vine la serviciu doar în ziua de leafă.
41 Ibidem, f. 11 – 11 verso. 42 Ibidem, f. 12 – 12 verso. 236
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 Vă rog, a ordona înlocuirea groparului absent de la serviciu, cu altul care să stea acolo şi să muncească toată ziua la curăţirea cimitirului, care este într-un hal de necurăţenie cum nu se poate mai rău” 43. În urma sesizării, Primăria cerea poliţaiului oraşului să verifice modul în care se acordau locuri de veci celor săraci în mod gratuit. Conflictul între noul primar Ioan G. Ciurea 44 şi medicul oraşului continua în noiembrie 1905 când conform spuselor ofiţerului Stării Civile care era nemulţumit că: ,,Maria Costian cerea a dezgropa osemintele soţului său, decedat în anul 1896, iar acestea sunt depuse în gropelniţa familiei din Cimitirul Sudic. Respectiva Cerere trebuie să aibă avizul medicului oraşului care şi-a declinat competenţa şi a refuzat să dea orice aviz. Acest fapt pe lângă lipsa de seriozitate din partea unui funcţionar public, constitue o ofensă pentru noi şi o denigrare de autoritate” 45. Petenta era sfătuită să se adreseze cu o cerere primarului, care o aprobă. Anul 1907. La 22 ianuarie 1907, doamna Smaranda Apostoleanu 46 se adresa primarului: ,,Sunt debitată în Cimitirul Nordic, cu suma de 2461 şi 50 bani, pentru locul ocupat în plus cu
43 Ibidem, f. 14 – 14 verso. 44 Ioan G. Ciurea. Primar al Focşanilor între 1 septembrie 1905 – 12 aprilie 1907 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220). 45 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani , dosar nr. 34 f. 66. 46 Smaranda Apostoleanu (cca. 1850 – 1925, Focşani). Doamnă din înalta societate a Focşaniului. Soţia omului politic şi de stat Gheorghe Apostoleanu, de o mare distincţie şi energie: fostă preşedinte a Crucii Roşii şi a Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române şi a Comitetului Şcolii Profesionale din localitate. În 1889, cei doi Apostoleanu primesc în casele lor pe regele Carol I, regina Elisabeta şi principele Ferdinand. În ziua de 30 mai 1913, Principele Ferdinand inspectează trupele din Focşani, după încheierea protocolului militar făcându-i o vizită. În casele lor din Focşani, s-a semnat, la 26 noiembrie / 9 decembrie 1917, armistiţiul dintre România şi Puterile Centrale, delegaţia română fiind condusă de generalul Alexandru Lupescu, fiul omului de teatru Ioan Lupescu (Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu, Vocaţie şi destin. 600 de fişe – portret pentru un tablou spiritual - istoric al judeţului Vrancea, Focşani, Editura Terra, 2000, p. 30). 237
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei cavoul familiei mele. Am făcut contestaţie, arătând că nu ocup mai mult teren de cât cel plătit cu suma de 852 lei, fapt confirmat şi de inginerul comunei” 47. Primarul aproba cererea care va fi pusă pe ordinea de zi a Consiliului Comunal. La 26 ianuarie 1907, Ion Ralea se adresa primarului: ,,În calitate de ginere a defunctului meu socru, sunt urmărit de caseria oraşului Focşani, pentru suma de 100 lei, plata unui loc de mormânt în Cimitirul Sudic. De pe urma decedatului nu a rămas nici un fel de avere, el fiind un om sărac, lipsindu-i chiar şi hrana zilnică. Decedatul nu s-a înmormântat în gropelniţa familiei, ci la rând plătind de mine suma de cinci lei. Vă rog domnule primar a ordona încetarea urmăririi la plată a subsemnatului, iar eu renunţ la această gropelniţă ce va ajunge în folosul Comunei Focşani” 48. Primăria aproba cererea. În 26 ianuarie 1907, Dimitrie Rotta funcţionar al Prefecturii Judeţului Putna, se adresa primarului: ,,Sunt urmărit de casierul Comunei pentru pentru plata sumei de 200 lei preţul unui loc de 2 m / 3 m de mormânt la Cimitirul Nordic în parohia bisericii Săpunaru. Eu ştiu că am plătit acel loc după cum se obişnuia atunci, intendentului cimitirului fără de care nu mi-aşi fi permis înmormântarea. Cum însă în împrejurări de doliu, omul nu se mai ocupă de partea materială, nu îmi dau seama ce formă s-a îndeplinit atunci (în anul 1886), pentru constatarea plăţii. Am voit să constat din scriptele de contabilitate ale Primăriei achitarea sumei, dar nu a fost posibil, nu se ţinea nici o evidenţă pentru preţul locurilor în cimitir, a cărui încasare a fost lăsată la discreţia diferiţilor intendenţi care s-au perindat în aproape 20 de ani. Cum vedeţi Domule Primar, nici eu nu am cum să probez plata după un interval de 20 ani.
47 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 37 / 1907, f. 23. 48 Ibidem, f. 26. 238
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 Ca să curm însă această nedreptată urmărire, declar că renunţ la dreptul de propietate pentru acel loc, cu rezerva de a a ridica osemintele şi grilajul. Vreau să vă spun ca fostele Consilii Comunale au cedat locuri de înmormântare în cimitire, gratuit la mai multe persoane cu poziţie materială mult mai bună ca a mea. Vă rog respectos, ca apreciind lipsa mea de mijloace şi motivul că am sevit ţării aproape o viaţă întreagă, să binevoiţi a-mi ceda şi mie un loc în Cimitirul Nordic, pentru mormântul famliei mele” 49. În urma unei şedinţe a Consiliului Comunal, cererea a fost aprobată. La 15 martie 1907, Alexandra Costea din Bucureşti se adresa primarului: ,,Sunt somată să plătesc suma de 110 lei din preţul locului de morminte de la Cimitirul Nordic, ca datorând aceşti bani în calitate de mostenitoare a generalului Pastia 50. Nu datorez nimic Primăriei şi nu recunosc nici o datorie în calitate de moştenitoare a generalul Pastia. La început s-au cumpărat trei locuri pentru cavoul generalui, iar dacă mai apoi a fost îngrădit mai mult nu este treaba mea, acest lucru se datorează inginerului Alexandru Pastia, care s-a ocupat de morminte” 51. În urma verificărilor, Primăria dădea dreptate petentei. La 17 martie 1907, şeful Serviciului Grădinelor Publice se adresa primarului: ,,La cimitirele oraşului Nordic şi Sudic este necesar a se face plantaţiune şi locuri de odihnă pentru public. Vă rog, să aprobaţi cumpărarea a 60 de brazi de diferite specii cu preţul de cinci lei bucata şi 20 de tuia ce costă un leu bucata. Lucrarea se va executa cu oameni de la cimitir şi de la seviciul de salubritate” 52. Primăria aproba cererea.
49 Ibidem, f. 48. 50 M. Pastia (1839, comuna Vîrlezi, judeţul Galaţi – 1899, Bucureşti). Participă la Războiul de Neatârnare. Înmormântat în Cimitirul Nordic din Focşani, în 1904 ridicându-i-se aici, un bust realizat de sculptorul Carol Stork (Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu, op. cit., p. 226). 51 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 37 / 1907, f. 65. 52 Ibidem, f. 68 239
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei Preşedintele Comisiunii Interimare, Nicolae Săveanu 53 se adresa la 18 aprilie 1907 Prefecturii şi Protoieriei referitor la transportul decedaţilor prin oraş: ,,Având în vedere că vechiul obicei de a se transporta la cimitire cadavrele în cosciuge descoperite pe lângă urâtul aspect ce prezintă, prejudiciază şi sănătatea publică mai cu seamă când decesurile au avut cauză boli infecţioase. Având în vedere regulamentul pentru comerţul cu pompe funebre, aprobat prin Decret Regal, la 19 februarie 1896, care interzice transportul morţilor în cosciuge deschise, vă rog, să ordonaţi Poliţiei Administrative să facă să se respecte regulamentul. Tot acum am intervenit şi la Protoieria locală ca să amintească preoţilor aceste dispoziţiuni şi să insiste pe lângă familiile decedaţilor să respecte regulamentul” 54. La 16 mai 1907, Gustav Herman, se adresa primarului: ,,Vă rog, să-mi daţi autorizaţie să construesc pe locul de două morminte, ce le-am cumpărat în cimitirul Nordic, secţia catolică, o gropelniţă de zid, monument de mozaic şi grilaj de fier” 55. Primăria aproba cererea. În 28 iulie 1907, şeful Serviciului Cimitirului Nordic se adresa primarului: ,,În ziua de 6 august 1907, este serbarea patronului capelei Cimitirului Nordic, Schimbarea la Faţă a Domnului. Vă rog, a dispune să se mandateze, suma prevăzută în buget, pentru facerea cheltuielilor necesare serviciului divin, ce presupune, un colac pentru parastas, o colivă, şi plata a trei preoţi, a doi cântăreţi” 56. Primăria acorda suma de 50 lei. În data de 15 august 1907, primarul era avertizat de episcopul eparhiot şi protoiereul judeţului, asupra lipsurilor de veşminte şi cărţi bisericeşti ce exista la Cimitirele Nordic şi Sudic. A doua zi primarul mergea în inspecţie şi constata următoarele: ,,Întra-devăr veşmintele
53 Nicolae Săveanu. Primar al Focşanilor între 23 septembrie 1884 – 5 iulie 1886, 31 decembrie 1895 – 22 aprilie 1899, preşedinte al Comisiunii Interimare între 13 aprilie – 30 septembrie 1907 şi 5 ianuarie – 16 martie 1914 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220). 54 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 37 / 1907, f. 81. 55 Ibidem, f. 91. 56 Ibidem, f. 122. 240
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 sunt vechi şi deteriorate, nu mai pot fi folosite, cărţile se găsesc numai la Cimitirul Sudic, iar la cel Nordic lipsesc cu desăvârşire. În urma discuţiei cu preoţii respectivi, am stabilit felul şi numărul diverselor obiecte şi cărţi bisericeşti, ce urmează a se lua pentru capelele ambelor cimitire după cum urmează: De la magazinul din Focşani la fraţii Misir: 16 metri stofă (iută de catifea) pentru două feloane 16 metri creton pentru doi stehari 56 metri şiret de fir pentru feloane, stehare 4.60 metri fir ( franjuri) pentru crucea de potir şi epitafir 36 metri satin, căptuşeală pentru feloane şi stehare 3 metri velură (catifea) pentru garnitură la văzduhuri Pentru lucrul la ambele rânduri de veşminte preoţeşti a fost angajat de noi maistrul Costache Popescu Următoarele cărţi bisericeşti au fost comandate la tipografia din Bucureşti de preotul Toma Petrescu: Orologiul cel mare Evhologiu (Molivtelnic) Liturghierul Liturghia Sfântul Ioan Gură de Aur Minee pe tot anul Panihidă (rânduiala parastasului) Penticostav Cazania Psaltirea (format mare) Rânduiala Proscomidei Apostolul Evanghelia Octoihul cel Mare Triadul Preţul total al acestor cărţi destinate pentru Capela Cimitirului Nordic este de 262.50 lei Repararea unor argintării şi cartonatul Liturghierului de la Cimitirul Sudic prin preotul N. Gerea este de 15 lei
241
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei Două scaune noi de Marsilia pentru cancelaria Cimitirului Nordic” 57. La 26 august 1907, administratorul Cimitirului Sudic se adresa primarului: ,,Ieri pe la ora patru şi jumătate, când se oficia în camera mortuară seviciul divin pentru înmormântarea defunctului Alecu Teodor, au luat foc de la lumânări, coroanele de flori producând localului mai multe stricăciuni: s-a distrus plafonul şi ciurciuveli, cu tocul de la ferestre, a fost deteriorată uşa, geamurile, tencuiala la pereţii din interior şi pardoseala podului. Au ars două scaune şi 23 de coroane rămase de la alte înmormântări. Raportând cu respect cele întâmplate, vă rog, să dispuneţi, repararea celor reclamate întrucât nu pot lăsa mult timp casa mortuară în starea în care se găseşte astăzi. Casa mortuară este asigurată la societatea Dacia România din data de 4 octombrie 1906, cu suma de 3.000 lei” 58. În urma constatărilor făcute de agentul Societăţii de Asigurare Dacia România, Primăria primea suma de 450 lei pentru refacerea camerei mortuare de la Cimitirul Sudic 59. La 7 octombrie 1907, enoriaşii Bisericii „Sfântul Dumitru” din Bahne se adresau primarului Iorgu Poenaru: ,,În partea sud - estică a oraşului există cimitirul din cartierul nostru, iar acesta se află izolat în mijlocul câmpului fiind la o depărtare cam de o sută de metri de ultima locuinţă, se întâmplă adesea stricăciuni, la localul bisericii, la morminte, la iarbă. Oraşul nostru mai posedă două cimitire unul în partea nordică şi altul în partea sudică ambele fiind îngrijite şi având fiecare supraveghetorul sau, iar noi dorim acelaşi lucru pentru cimitirul din Bahne. Vă rugăm, Domnule Primar, să interveniţi la onor Consilul Comunal, pentru a aproba cuvenitul credit pentru plata unui
57 Ibidem, f. 155 – 155 verso. 58 Ibidem, f. 168. 59 Ibidem, f. 170. 242
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 supraveghetor pentru cimitirul din cartierul nostru, aşa cum se plăteşte şi la celelalte cimitire” 60. Anul 1908. La 25 ianuarie 1908, Nicolae Ionescu cântăreţ bisericesc, se adresa primarului: ,,Vreau să fac în Cimitirul Nordic o gropelniţă cu grilaj de lemn, pentru mine şi familia mea, dar micul meu salariu de 54 de lei nu îmi permite să plătesc preţul. Am servit bisericii timp de 30 de ani, vă rog să binevoiţi, a face să mi se acorde pe perpetuitate şi în mod gratuit un loc de două morminte” 61. Primăria aproba cererea. În 2 februarie 1908, Alecu Petrescu, comerciant, ruga primarul: ,,Astăzi am nefericirea de a-mi înceta din viaţă un copil al meu în vârstă de 16 ani şi vreau să cumpăr un loc de două morminte în Cimitirul Nordic. Vă rog, ca plata locului să o fac trimestial, din care acum la facerea gropii să dau 25 lei” 62. Primăria aproba cererea. La 14 februarie 1908, căpitanul Gheorghe Grigoratu, comandantul Companiei I Geniu Cetate atrăgea atenţia primarului Iorgu Poenaru referitor la problemele din Cimitirul Nordic: ,,De mai bine de cinci ani de când am înmormântat pe soţia şi fetiţa mea, s-au perindat o mulţime de îngrijitori, care mai de care însă mai înşelători, vicoşi şi beţivi. La acest locaş, care conţine rămăşiţele a tot ce avem mai scump pe lume, ar trebui ca îngrijitorii să fie persoane, care au calităţi morale, pe lângă cele de pietate. Ar trebui ca angajamentele ce şi le iau pentru îngrijirea mormintelor, în schimbul unei retribuţii pecuniare, să le execute cu sfinţenie. Aproape toţi îngrijitorii erau departe de a îndeplini aceste condiţii, în această privinţă m-am plâns deja în mai multe rânduri la cei în drept. De vre-o doi ani la Cimitirul Nordic se află un bătrân, Ion Dumitru, care este singurul dintre toţi îngrijitorii care s-au perindat ce a dat probe de cinste şi respectul angajamentului luat. Acestui bătrân nu am cum să-i mulţumesc pentru bunavoinţă şi felul ce a depus în îngrijirea mormântului soţiei şi fetiţei mele.
60 Ibidem, f. 201. 61 Ibidem, dosar nr. 23 / 1908, f. 8. 62 Ibidem, f. 18. 243
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei Am aflat de curând, că acest zelos şi cinstit slujbaş, va fi dat afară, iar datoria mă împinge, spre a vă face dumneavoastră, cunoscute calităţile acestui bătrân, cu rugămintea de este posibil de a-l menţine la locul ce-l ocupă” 63. În 2 aprilie 1908, preotul Mihai Georgescu, cu o vechime în muncă de 40 ani se adresa primarului: ,,Nu am altă avere decât casele în care locuiesc, dar şi aceste sunt poprite pentru datorii, vă rog, să dispuneţi, să mi se dea în mod gratuit, un loc de un mormânt la Cimitirul Nordic” 64. Primăria accepta cererea. Anul 1909. La 31 ianuarie 1909, elevul Nicolae Alexandru, din Batalionul 3 Pionieri, cerea primarului: ,,În luna mai 1908, am solicitat aprobarea dumneavoastră pentru a cumpăra un loc de veci la Cimitirul Nordic, (secţia catolică), unde sunt îngropate rămăşele pământeşti, ale mamei mele, urmând ca eu să îl plătesc în rate. Din cauze independent voinţei mele, neputând începe plata ratelor, până în prezent, vă rog, a-mi aproba amânarea începerei acestei plăţi, pină în luna iunie, când mă voi achita de această datorie. Vă rog, totodată să daţi ordin Casieriei Comunale, de a înceta urmârirea mea pentru acestă datorie” 65. Primăria era deacord cu cererea. În 12 mai 1909, Şarlota Fritz Cohlrus, se plângea primarului pentru faptul că trebuie să plătească mormântul soţului decedat: ,,Am reclamat casierul comunal, că mă urmăreşte pentru plata taxei unui loc de mormânt din Cimitirul Nordic (secţia catolică), unde este îngropat soţul meu, de acum 19 ani. Comuna este liberă de a dispune cum va dori de mormântul soţului meu, eu dezlegându-mă de el, şi îl rog pe domnul casier, să mă scadă cu suma ce mă urmărea” 66. Primăria aproba cererea referitor la ştergerea datoriei. În 19 iunie 1909, Sofia Ionescu, văduvă, se plângea primarului: ,,Sunt urmărită de casierul comunal, pentru suma de
63 Ibidem, f. 29 – 29 verso. 64 Ibidem, f. 79. 65 Ibidem, dosar nr. 23 / 1909, f. 9. 66 Ibidem, f. 28. 244
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 129 lei, referitor la un loc de mormânt din Cimitirul Nordic. Vă aduc la cunoştinţă că soţul meu, a încetat din viaţă şi m-a lăsat cu mai multe datorii de plătit, precum şi cu mulţi copii, iar ca avere nu mi-a rămas decât casa în care locuesc împreună cu familia mea. Vă rog, domnule primar, având în vedere situaţia critică în care mă găsesc, să ţineţi cont, că atât soţul meu cât şi socrul meu, protoereul Mihail, au făcut multe servicii oraşului Focşani şi să fie şters restul de plată referitor la mormântul soţului meu” 67. Primăria aproba cererea. Probleme cu locul de mormânt 68 sunt şi pentru familia marelui proprietar Dumitru Simionescu - Râmniceanu 69, după cum rezultă din constatarea făcută de inginerul Vasiliu, şeful Seviciului Tehnic din cadrul Primărie: ,,În urma cercetării la faţa locului, am
67 Ibidem, f. 37. 68 Arhitectul Ioan Mincu (1852 – 1912) a ridicat la Focşani, în Cimitirul Sudic, în anul 1899, un cavou al familiei. A fost realizat din beton placat cu piatră şi acoperit cu o cupola bizantină, susţinută de patru stâlpi masivi. Deasupra intrării se afla o mica logie cu arcade în accolade, susţinute de colonete. Faţadele sunt înconjurate de un brâu putrenic profilat. Starea de conservare: bună (Lelia Pavel, Dumitru Huţanu, Aurora – Emilia Apostu, Horia Dumitrescu, Patrimoniul cultural national constituit, Editura Pallas, Focşani, 2008, p. 282 – 283). 69 Dumitru Simionescu – Râmniceanu. Moşier (1836 – 1903, Focşani). Fiu al coanei Zoiţa grataragioaioca de lângă Biserica Olari din Focşani, are pe lângă moşiile de la Râmniceni şi cele din părţile Vasluiului, şi una la Bonţeşti, sat de pe raza comnei Cîrligele din Vrancea. Se căsătoreşte cu Elena (Tincuţa), fiica unei surori a arhitectului Ion Mincu şi a moşierului Petrică Constantinescu, stinsă din viaţă prematur (1852 – 1888). În afară de conacul de la Bonţeşti, Simionescu – Râmniceanu are şi o casă în Focşani pe actualul Bulevard Bucureşti, unde, la nr. 24, se află casa familiei Duiliu Zamfirescu. Construcţia boierului de Râmniceni este împunătoare, înconjurată cu gard de fier şi prevăzută cu un peron larg, pe care tropoteau caii şi huruiau trăsurile. Dumitru Simionescu – Râmniceanu este considerat a fi prototipul real al personajului Tănase Scatiu din romanele lui Duiliu Zamfirescu. Casa lor din Focşani, ca şi a cea a părinţilor scriitorului, au fost demolate în mod nejustificat, cu ocazia sistematizării Bulevardului Bucureşti de azi. Parlamentar în mai multe rânduri, Dumitru Simionescu - Râmniceanu a sprijinit moral şi material o serie de scriitori, printre care şi pe Mateiu Caragiale. (Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu, op. cit., p. 264 – 265). 245
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei constatat că locul ocupat de cavoul familiei, are suprafaţa de 7, 50 m / 4,80 m = 36 m.p., repartizaţi precum urmează: 1) Un loc de trei morminte ...... 400 lei 2) Un loc de două morminte lei ...... 200 lei 3) Un plus de un metru şi jumătate lei ..... 52 lei Total ...... 652 lei Suma pe care a şi achitat-o după cum rezultă din registru. Vă rog, Domnule Primar, să dispuneţi de a da ordin să înceteze urmărirea familiei pentru suma de 325 lei70. Primăria aproba cererea. La 23 septembrie 1909, comandantul Pieţei căpitanul Melecev se adresa primarului Iorgu Poenaru: ,,Din ordinul comandantului Diviziei a II-a, generalul Hârjeu, vă aduc la cunoştinţă, că mâine la ora 10 a. m. va avea loc la Spitalul Militar Focşani, ceremonia funebră pentru odihna sergentului Mardare şi a soldaţilor Zaheu E., Suică D., Curteza Gh. din Regimentul I Cetate, morţi în urma unui accident produs la tragerile de război ce s-au efectuat la grupul 12 Ştefan cel Mare. În aceste momente de durere domnul general, crede că este bine a se da toate onorurile acestor vrednici ostaşi şi în acest scop vă roagă să onoraţi cu prezenta dumneavoastră serviciu funerar” 71. Primarul deleagă pentru participarea la ceremonia funerară un ofiţer al stării civile. Anul 1910. La data de 10 februarie 1910, Serviciul Tehnic, subordonat Primăriei se adresa edilului oraşului: ,,Pe aleea principală şi trotuarele din Cimitirul Nordic, este necesar a se aşterne pietriş, căci în timpul ploilor se face mult noroi. Vă rog, să aprobaţi furnizarea a 100 m. c de pietriş mărunt ciuruit” 72. Primăria aproba cererea. Probleme sunt şi cu plata ratelor pentru dreptului de preemţiune după cu rezultă din plângerea Ioanei Marin: ,,Sunt urmărită cu plata sumei de 346 lei pentru gropelniţa familiei din
70 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani , dosar nr. 23, f. 49. 71 Ibidem, f. 86. 72 Ibidem, dosar nr. 37/1910, f. 7. 246
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 Cimitirul Nordic. Eu nu am banii necesari pentru plată, declar că renunţ la dreptului de propietate, asupra gropelniţei, ce rămâne în propietatea Primăriei, cu condiţia să mi se permită scoaterea osemintelor din acel cavou şi ridicarea grilajului” 73. Primăria aproba cererea. La 3 octombrie 1910 Lucia Stamatin se adresa primarului: „Vă rog să-mi permiteţi dezgroparea osemintelor mamei mele Maria Stamatin decedată la 8 decembrie 1900, ce este înmormântată în Cimitirul Nordic. Am locul plătit, şi vă rog ca pănă la terminarea gropelniţei osemintele să stea în biserică” 74. Primăria aproba cererea. În 15 decembrie 1910, funcţionarul Dumitru Ionescu se adresa primarului: „Necunoscuţi făcători de rele au furat din cavoul familiei domnului Apostoleanu 75, o bucată stofă veche ce servea la acoperit cosciugul fiului domnului Apostoleanu, care se afla în antreul cavoului. Intarea făcătorilor de rele a fost foarte uşoară, pentru că uşa cavoului este întotdeauna deschisă, neavând nici un fel de închuietoare, broasca fiind stricată, din care cauză nu putem preciza dacă furtul s-a făcut ziua sau noaptea” 76. Primarul cerea a doua zi poliţiei să prindă infractorii.
73 Ibidem, f. 43. 74 Ibidem, f. 56. 75 Gheorghe Apostoleanu (aprilie 1832, Focşani, Vrancea – 1895, Focşani). Magistrat, om politic. Urmează Academia Mihaileană din Iaşi, luându-şi doctoratul în Drept la Berlin. Este profesor de Economie politică la Universitatea din Iaşi, apoi preşedinte al Curţilor de Apel din Iaşi şi Focşani, secretar general al Ministerului Justiţiei şi membru în Consiliul de Stat, unul din colaboratorii cei mai deseamă la elaborarea Codului civil şi a legislaţiei statului român modern în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Avocat cu mare vocaţie, deputat şi senator în mai multe rânduri. La 28 aprilie 1912, în Grădina Publică Focşani i se dezveleşte un bust, la ridicarea căruia contribuie un grup de prieteni şi un comitet orăsenesc, coordonat de fostul prefect de Putna, Teodor Ienibace, în semn de admiraţie şi recunoştinţă pentru unul din cei mai de seamă fruntaşi ai urbei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu, op. cit., p. 30 – 31). 76 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 37 / 1910 f. 72. 247
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei Anul 1911. La 9 martie 1911, administratorul Cimitirului Nordic se adresa primarului Gheorghe Vicol 77: ,,La Cimitirul Sf. Mina este necesar să se niveleze, să se prunduiască cu pietriş şi savură aleele, precum şi plantarea de copaci. Nu există nici un gropar, locurile de veci nu sunt clasificate, iar la casa mortuară trebuiesc făcute reparaţii” 78. În 11 mai 1911, Ivanciu Mihai se adresa primarului Theodor M. Bassarabianu 79: ,,Am fost somat să plătesc suma de 100 lei, pentru locul de veci ce îl am în Cimitirul Sudic. Eu am plătit această sumă prin efectuarea de reparaţii exterioare facute cimitirului în urmă cu 20 de ani. Nu am nici un act doveditor dar, am fost trecut într-o condică ce o ţineau în păstrare epitropii: Şerban Neagu şi Dumitru Temelie, decedaţi actualmente. Preotul Radu este în viaţă îşi aminteşte şi susţine. Sunt un om bătrân, în vârstă de 80 de ani, fără putere de muncă, fiind întreţinut de fiul meu care are şi el familie, aşa că vă rog, să binevoiţi a dispune să se cerceteze pentru a fi scutit, neavând cu ce să plătesc” 80. La 30 septembrie 1911, ajutor de agent timp de 10 ani, Florea Gheorghe, se adresa primarului: „Vă rog, să mi se cedeze gratuit un loc de un mormânt în Cimitirul Sudic, deoarece, din salariul meu de 60 lei nu îl pot plăti, neavând nici o avere” 81. Primăria aproba cererea. Anul 1912. În 5 martie 1912, grădinarul Petrus Herman, se adresa primarului: ,,La Cimitirul Nordic, partea neocupată de morminte, este o fâneaţă de toată frumuseţea, care este ameninţată de a pieri din cauza unei buruieni numită vetrice, ale cărei rădăcini se întind din ce în ce mai mult. Pentru a curăţa fâneaţa de această buruiană s-ar putea scoate rădăcinile plantelor bătrâne, acum
77 Gheorghe Vicol. Preşedinte al Comisiunii Interimare între 6 ianuarie – 10 martie 1911 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220). 78 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 32 / 1911, f. 19. 79 Theodor M. Bassarabianu. Primar între 16 martie 1911 – 4 martie 1914 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220). 80 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani dosar nr. 32 /1911, f. 45. 81 Ibidem, f. 109. 248
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 primăvara, cu uşurinţă din pământ, această cheltuială fiind acoperită cu prisosinţă prin o mai mare producţie de fîn de primă calitate” 82. Primăria aproba cererea. La 6 martie 1912 ofiţerul Stării Civile Ionescu se adresa primarului: ,,La înfiinţarea Cimitirului Nordic, terenul destinat pentru înmormântări a fost împărţit pe enorii şi fiecare porţiune s-a însemnat pe niste plancarde de tablă cu inscripţia enoriei, fixate pe stâlpi de lemn. Astăzi din cauza vechimii şi a intemperiilor acele plancarde, s-au ştres şi aproape nu se mai pot citi, iar stâlpii au putrezit şi în curând vor cădea la pământ. Raportând despre aceasta, vă rog, a da dispoziţia pentru reânoirea plancardelor şi a stâlpilor” 83. Primăria aproba cererea. În 23 mai 1912, generalul Alexandru Robescu se adresa primarului: ,,Am luat act de hotărârea, prin care se dispune evacuarea locului cu rămăşiţele pământeşti a tatălui meu ce a încetat din viaţă la 20 mai 1881. Vă rog, să-mi permiteţi deschiderea mormântului, ridicarea osemintelor şi transportarea lor la Capela Militară, conform autorizaţiei ce am primit” 84. Primăria aproba cererea. La 16 iunie 1912, inginerul Vasilescu, şeful Serviciului Technic se adresa edilului oraşului: ,,S-au aşezat în Cimitirul Nordic, tăbliţe pentru separarea pe enorii locurilor. Cu executarea acestei lucrări s-a cheltuit suma de 98, 30 lei” 85. Prin ochiii lui Alexandru Negrescu din Bucureşti Cimitirul Nordic arată groaznic: ,,În ziua de 14 noiembrie 1912 am fost în oraşul Focşani şi am trecut pe la Cimitirul Nordic, unde este îngropat un fiu al meu. Am văzut cu mult regret nepăsarea, ce domneşte în cimitir, din partea celor în drept, referitor la faptul că vitele oamenilor pasc pe morminte fără a fi deranjate de nimeni. Pe mormântul fiului meu se văd urme de vacă, ce a mâncat din merişorii ce i-am pus pe marginea mormântului, precum şi din
82 Ibidem, dosar nr. 32 / 1912, f. 41. 83 Ibidem, f. 50. 84 Ibidem, f. 110. 85 Ibidem, f. 112. 249
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei gazonul ce era crescut, fiind pus de mine. La cele patru colţuri a mormântului, a fost pus brădet, ce este în parte distrus, împreună cu crucea de marmură, ce este trântită la pământ din cauza vitelor ce pasc, printre morminte şi pe morminte. Am întrebat un paznic de ce nu dă vitele afară şi mi-a spus că gardul cimitirului este stricat şi Primăria nu doreşte să-l repare. Nu cred acest lucru, cum nu cred că o Primărie urbană, lasă să pască vitele pe morminte, căci acest lucru este o profanare a acestora. Acest lucru nu este bine nici pentru sănătatea vitelor, ca ele să mănânce iarba crescuta pe morminte, care pot fi pline de miliarde de microbi, vătămători atât pentru vite cât şi pentru oameni. Eu cred că de vină este intendentul cimitirului, pe care, vă rog, să-l pedepsiţi, pentru că nu-şi face datoria de a lua măsurile necesare ca mormintele să nu fie călcate şi murdărite de vitele locuitorilor mărginaşi. Nu aveţi decât să puneţi să se cerceteze starea mormântului fiului meu, şi vă veţi convinge că vitele au păscut iarba, merişorii, şi au deteriorat cei patru brazi, precum au rasturnat şi crucea pe marginea mormântului” 86. În 22 noiembrie 1912, în urma reclamaţiei, primarul a ordonat şefului serviciului Stării Civile o anchetă la faţa locului, din care a rezultat următoarele: ,,Materiele din care sunt confecţionate zaplazurile, la ambele cimitire au putrezit şi au fost dărâmate de furtună, şi nu au putut fi reparate din cauza ploii. Datorită acestui lucru noaptea au pătruns vitele ce au mers printre morminte şi au făcut stricăciuni. Acest lucru nu poate fi reproşat pentru că cimitirul nu are pază noaptea. Acum timpul este favorabil, vă rog să daţi dispoziţie, să se repare zapeazurile sparte de la ambele cimitire, pentru a se evita pătrunderea vitelor şi a nu mai da loc la reclamaţiuni” 87. Primăria aproba cererea. Situaţia este asemănătoare şi la Cimitirul Militar, după cum rezulta din raportul şefului Stării Civile: ,,Împrejmuirea este
86 Ibidem, f. 142. 87 Ibidem, f. 143. 250
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 deterioarată, şi din această cauză, pătrund în interior diferite animale care calcă prin morminte sau străbat cimitirul. Vă rog, să interveniţi la comandantul garnizoanei pentru a se face reparaţiunile cu lucrători militari” 88. Primăria aproba cererea. Anul 1914. La 28 aprilie 1914, Inspectoratul Cimitirelor prin funcţionarul Ionescu, se adresa primarului Ştefan Graur 89: ,,Împrejmuirea locului din Cimitirul Nordic, care aparţine Secţiei Militare, este stricată iar postamentul pe care se află crucile de fier, au putrezit, unele sunt aplecate iar altele căzute, mormintele sunt neîngrijite, scufundate, iar acum cu ocazia Moşilor ce este în luna mai se aduna armată pentru parastas şi slujbele celor decedaţi. Vă rog domnule primar, să interveniţi la comandantul diviziei locale, de a pune la dispoziţie, cât mai urgent un număr de 10 soldaţi cu un sergent pentru trei, patru zile spre a regula această secţiune care aparţine numai militarilor” 90. Primăria aproba cererea. La 6 mai 1914, funcţionarul Ionescu, se adresa primarului: ,,În dosul Cimitirului Nordic, partea dinspre miază - noapte pe imaşul unde este oborul pentru vânzarea lemnelor, sunt staţionate vreo zece corturi cu ţigani, care fac cele mai mari stricăciuni furând scândurile de la zăplazul cimitirului, ce au fost puse acum zece zile. Vă rog să interveniţi la poliţie, ca de urgenţă sa se ia măsuri pentru a fi izgoniţi ţiganii ce staţioneaza acolo de mai bine de o lună” 91. Primarul trimitea cererea spre rezolvare poliţiei. La 6 august 1914, şeful Inspectoratul Cimitirelor trimitea o Notă de constatare primarului: ,,Fiind ziua patronul capelei Cimitirului Nordic, s-a oficiat de către protopopul judeţului un serviciu divin. Cu această ocazie s-a observat starea sfintelor vase de împărtăşnie, de pe care s-a ştres tot aurul şi argintul atât din interior cât şi din exterior, acest lucru fiind periculos persoanelor ce se împărtăşesc.
88 Ibidem, f. 144. 89 Ştefan Graur. Primar între 16 martie 1914 – 26 decembrie 1917 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220). 90 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 28 / 1914, f. 42. 91 Ibidem, f. 54. 251
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei Vă rog, să intreveniţi pe lângă domnul argintar spre a le sufla” 92. Primăria aproba cererea. La 8 decembrie 1914, primarul era informat că: ,,Cetăţeanul Panaite Dumitru a donat, Cimitirului Nordic, una icoană Maica Domnului, aşezată pe un scaun sculptat de lemn care a fost instalată în Capela Cimitirului. Icoana are o valoare de 200 lei” 93. Anul 1915. În 19 februarie 1915, funcţionarul Ionescu se adresa primarului: ,,Elevi de la şcoala primară mixtă ce este în vecinătatea Cimitirului Sudic, atât în timpul repauzului, cât şi până intră în clasă, se joacă prin cimitir, făcând fel de fel de stricăciuni, copacilor, brăzişorilor, mormintelor, intrând prin grilaj, călcând iarba ce se află la intrarea în cimitir. De către gropari mai totdeauna sunt îndepărtaţi, însă când aceştia sunt ocupaţi în cimitir cu facerea gropilor, curăţitul aleelor, sunt destul de greu de supravegheat. Şcoala are destul loc şi s-ar putea despărţi cu un gard” 94. La 24 aprilie 1915 poliţaiul oraşului se adresa primarului: ,,Agentul Tomiţă Mihalache a murit ca un erou, făcându-şi datoria de poliţist şi urmează a fi înmormântat cu toată cinstea cuvenită. Vă rog, să daţi un ajutor bănesc, dricul şi groapa la unul din cimitire. Groapa, vă rog, să fie lăsată pe veci deoarece, noi dorim, ca prin subscripţie publică, să-i putem face un mic monument, ca exemplu pentru camarazi şi generaţiilor viitoare” 95. Primăria aproba cererea. În 6 mai 1915, primarul Ştefan Graur, se adresa comandantului Diviziei a-VI-a : „Pentru că trupele militare cu ocazia diferitelor procesiuni ce se fac la Cimitirul Nordic, să nu mai strice iarba şi copacii, vă anunt că am dat ordin domnului inginer comunal să dispună a se face de urgenţă o poartă în dreptul secţiei militare, dinspre şoseaua Odobeşti, pentru intrarea corpului ofiţeresc
92 Ibidem, f. 77. 93 Ibidem, f. 94. 94 Ibidem, dosar nr. 31 / 1915, f. 17. 95 Ibidem, f. 19. 252
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 împreună cu personalul clerical, iar trupelor le veţi da ordin să staţioneze pe şosea sau pe maidanul de vis-a-vis de cimitir” 96. Anul 1916. La 15 iunie 1916, supraveghetorul Ionescu, se adresa primarului: ,,Inspectând Cimitirul Sudic, vă aduc la cunoştinţă că peste tot au crescut buruieni înalte, încât este împosibil să mergi printre grilaje şi morminte. Iarba a căzut la pământ din cauza ploilor şi a vânturilor, iar publicul a început a reclama că nu-şi pot face datoria de creştini pe unde şi-au înmormântat familiile răposate” 97. În scurt timp, Primăria a remediat situaţia. În 30 iunie 1916, ministrul de Interne se adresa primarului: „Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii, ne face cunoscut că Sfânta Mitropolie, a dispus ca în Bucureşti înmormântarea adventiştilor să se facă la un cimitir străin, iar nu la cele destinate creştinilor ortodoxi, iar această măsură a fost adoptată şi de Sfântul Sinod, suntem de părere că trebuie să se generalizeze în toată ţara” 98. Primăria punea în aplicare măsura. Anul 1917. În perioada 26 decembrie 1916 - 10 noiembrie 1918, cât au stat armatele germane în oraşul Focşani se disting trei perioade, când la conducerea oraşului s-au aflat diferiţi ofiţeri germani însărcinaţi cu administrarea teritoriului ocupat: a) până la 17 martie 1917 – oraşul a fost condus de căpitanul Kreiberg şi locotenentul Foss, apoi de maiorul von Killiani şi locotenentul Krambach.În această perioadă s-au încartuit trupele germane în oraş, fiind ocupate principalele instituţii, şcoli spitale şi case particulare, acestea fiind evacuate forţat în plină iarnă, mobilierul şi arhiva fiind folosite drept combustibil. b) a doua perioadă – până la 20 iunie 1918 – se distinge printr-o intensă reorganizare a administraţiei locale sub comanda maiorului von Behr şi a locotenent-colonelului Sanner.Toate actele emise de Primărie sau Prefectura din Focşani trebuiau supevizate de comandantul militar german. Primăria era condusă de Alexandru
96 Ibidem, f. 27. 97 Ibidem, dosar nr. 30 / 1916, f. 40. 98 Ibidem, f. 50. 253
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei Delladecima, iar Prefectura, reînfiinţată de germani la 22 mai 1918, îl avea în frunte pe Rudolf Gheorghiu 99. La 17 martie 1917 supraveghetorul Ionescu, angajat al Serviciului Cimitirelor din Focşani se adresa primarului: ,,Necunoscuţi făcători de rele prin chei false şi siluirea unui canat au deschis uşile de la Capela Catolică din Cimitirul Nordic şi au furat zeci de capete de lumânări, o faţă de masă de olanda, ce se găsea în altar, şi două foi de scoarţă ce erau aşternute pe jos. Bănuiţi sunt nişte ţigani ce se află prin împrejurul cimitirului, şi care au fost observaţi făcând mari sricăciuni, furând cruci de pe morminte, pentru că cimitirul a rămas fără împrejurimi” 100. Primarul trimitea cererea spre rezolvare poliţiei. Problemele cimitirelor focşănene nu se vor rezolva, supraveghetorul Ionescu raportând primarului alte fapte: ,,Cimitirele au rămas fără împrejmuire, iar cel Nordic, are o întindere de peste 20 de hectare, fiind plantaţi diferiţi arbori atât pe morminte cât şi pe aleile principale. Este imposibil a se face o supraveghere strictă de către gropari mai ales că fiecare cimitir are numai doi oameni, ce abia pot face gropile pentru înmormântarea numeroaselor cadavre. Groparul a prins o femeie de naţionalitatea ungară ce încerca să fure o cruce, care în momentul când l-a văzut a fugit. Am raportat personal domnului agent de poliţie de siguranţă, dar faptul nu este anchetat nici astăzi” 101. Acelaşi supraveghetor Ionescu, la 11 aprilie 1917, se adresa primarulu cu o nouă problemă: ,,Domnul comandant al comunei Câmpineanca a dat ordin ca toţi locuitorii din strada Vâlcele până la linia ferată să evacueze locuinţele lor. Printre aceste locuinţe, se afă şi locuinţele groparilor din Cimitirul Sudic, astfel că nu va mai avea cine să facă gropi.
99 Mihai Liviu Adafini, Oraşul Focşani în timpul ocupaţiei germane din Primul Război Mondial, în Cronica Vrancei, vol. III, Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focşani, 2002, p.159. 100 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 41 / 1917, f. 3. 101 Ibidem, f. 11. 254
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 Vă rog să interveniţi la autoritâţile competente, pentru ca groprii să rămână pe loc, căci este împosibil de găsit alţii, deoarece populaţia este concentrată la muncă de către trupele de ocupaţie” 102. Primăria iniţia demersurile necesare pentru remedierea acestei situaţii. O situaţie inedită pentru acele vremuri raporta supraveghetorul Ionescu la 3 iunie 1917, primarului: ,,Soldaţii trupelor de ocupaţie taie copacii din Cimitirul Sudic, şi îi transportă la o casă din bariera Corbului unde îi folosesc la încălzitul apei pentru baie, iar crengile le dau la diferiţi ţigani. Într-un timp foarte scurt cimitirul va rămâne deposedat de toţi copacii” 103. Primarul informa de această situaţie comandamentul oraşului. La 26 iunie 1917, primarul era informat de următoarele: ,,Morţii ce se aduc pentru înmormântare sunt foarte mulţi, aşa că sunt zile când se îngroapă 10 - 15 pe zi, cu doi gropari ce sunt la fiecare cimitir. Am căutat să angajez un supliment de oameni, apţi pentru asemenea serviciu, şi nu am găsit, fiind toţi concentraţi la muncă de către administraţia germană. Vă rog Domnule Primar, să intreveniţi la Comandatura oraşului, ca să pună la dispoziţie câte doi oameni de fiecare Cimitir Nordic şi Sudic din compania de lucrători pentru a face gropi suficiente” 104. Primarul înainta cererea la Comandatura oraşului. Aflându-ne în plin război mondial, şeful Serviciului Technic, inginerul Vasiliu se adresa primarului: ,,S-au executat în atelierul propriu, 200 de cruci de mestecăn pentru soldaţii morţi şi înmormântaţi în cimitirul Nordic, pe care l-am predat aministraţiei cimitirului. În Cimitirul Nordic, fiind înmormântaţi peste 300 de soldaţi, vă rog, să binevoiţi, a da ordin de a se aduce de la pădure încă 150 de bucăţi lemne de mesteacăn lungi de trei metri fiecare” 105. Primarul aproba cererea. În 17 iulie 1917, supraveghetorul Ionescu se adresa primarului: ,,Cei doi gropari ai Cimitirului Sudic, fiind sub
102 Ibidem, f. 14. 103 Ibidem, f. 23. 104 Ibidem, f. 45. 105 Ibidem, f. 47. 255
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei administraţia comunei Câmpineanca, Cătunul Vâlcele, în timpul nopţii nu li se permite să stea în locuinţa cimitirului, astfel că acesta a rămas fără pază, din care cauză s-au facut mai multe stricăciuni de făcători de rele. Vă rog, să faceţi demersuri la comandatura locală, pentru a permite ca groparii să se poată muta în localul cimitirului” 106. Anul 1918. Supraveghetorul Cimitirului Nordic, Ionescu, atrăgea atenţia, la 10 mai 1918, primarului Alexandru Delladecima 107: ,,Soldaţii germani introduc cai la păscut, din care cauză se fac mari stricăciuni, căci aceştia calcă peste mormintele soldaţilor morţi în război, pe aleele unde sunt sădiţi brazi, atât la mormintele morţilor civili cât şi a militarilor, stricând şi crucile” 108. Referitor la problema menţionată primarul cerea o investigaţie amănunţită din care rezultau următoarele: ,,Din opt cai care pasc în Cimitirul Nordic doi sunt aduşi de soldaţii germani din compania de pionieri, iar restul de şase cai şi un mânzat sunt aduşi de soldaţi din compania de telegrafişti. Caii şi acum pasc în cimitir” 109. Din păcate cu aceeaşi problemă se confrunta şi Cimitirul Sudic după cum rezultă din informarea trimisă primarului la 18 iulie 1918 de căre supravegetorul Ionescu: ,,Soldaţii austrieci din Coloana 36, cu sediul în strada Tăbăcari nr. 23, bagă cai, vaci şi oi la păşunat ce calcă peste morminte, rupând şi sfărâmând cruci. Li s-a cerut de mai multe ori să prăsească cimitirul dar s-au opus” 110. Din păcate păscutul animalelor prin cimitirele Nordic şi Sudic, era o practică curentă a localnicilor, atât din Focşani, cât şi din comuna Câmpineanca 111. La 20 decembrie 1918, primarul Savel Rahtivian 112 era informat că: ,,Acum două zile prin scoaterea unei cerceveli şi îndoirea
106 Ibidem, f. 57. 107 Alexandru Delladecima. Primar al Focşanilor între 27 decembrie 1917 – 15 octombrie 1918 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220). 108 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 37 / 1918, f. 33. 109 Ibidem, f. 35. 110 Ibidem, f. 48. 111 Ibidem, f. 56. 256
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 unui drug de fier de la fereastra altarului, forţată cu un lemn de stejar au intrat în capela de la Cimitirul Nordic, făcători de rele furând un felon de culoare verzuie cu flori galbene pluşate, stiharul ce se îmbracă sub felon în culoare galbenă cu flori roşii, una faţă de masă de pânză veche ce se găsea după pristol şi un şervet de pânză, cusut cu flori roşii de la iconostas” 113. Primarul trimitea sesizarea procuraturii locale. Anul 1919. Situaţia grea în care se găsea Cimitirul Sudic şi cel Nordic, este prezentată de supraveghetorul Ionescu primarului Iorgu Poenaru la 2 februarie 1919: ,,Împrejmuirea Cimitirului Nordic a fost distrusă de către trupele germane, iar vitele locuitorilor pasc, facând mari stricăciuni, călcând peste morminte, şi se scărpinându-se de cruci până le dau jos şi le fărâmă. În Cimitirul Nordic deşi s-au făcut orişicare împrejmuiri cu sârmă, dat find distanţa foarte mare între tumirugi, de aproape patru metri, întră ovine şi vite în interior şi se produc stricăciuni. Am mai semnalat aceste cazuri în trecut, dar nu s-a făcut nimic” 114. La 21 februarie 1919, Vergiliu Lupu dădea următoarea declaraţie către Primărie: ,,Fiul domnului Xenofon, soldat în Regimentul III Vânători a murit în luptele de la Odobeşti, şi a fost înmormântat în via mea ce o posed în Comuna Broşteni, Judeţul Râmnicul Sărat. Acest soldat, ca rănit, a fost adus în casa mea, unde se instalase un spital german de campanie şi a subcombat în noaptea de 25 - 26 decembrie 1916. Stiu că a fost dezgropat din via mea, la cererea tatălui său şi cu autorizaţia autorităţilor germane a fost adus la Focşani” 115.
112 Savel Rahtivian. Preşedinte al Comisiunii Interimare între 15 octombrie 1918 – 28 ianuarie 1919 şi 2 decembrie 1920 – 29 ianuarie 1922 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220 - 221). 113 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 37 / 1918, f. 63. 114 Ibidem, dosar nr. 39 / 1919, f. 64. 115 Ibidem, f. 3. 257
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei La 8 martie 1919, primarul primea următoarea cerere: ,,Încetând din viaţă fratele meu Constantin Cardaş, avocat, fost magistrat şi deputat, după o lungă şi grea suferinţă, în timpul ocupaţiei germane a fost întreţinut de mine. De pe urma sa, nu au rămas bani nici pentru înmormântare, iar eu vă rog, să acordaţi trenul necesar înhumării la Cimitirul Nordic, precum şi carul funerar” 116. Primăria aproba cererea. În 27 aprilie 1919, consilierul local Şerbănescu Răcoasa, în urma inspecţiei făcută la Cimitirul Sudic, trimitea primarului următoarea notă: ,,Cimitirul este neângrădit şi seveşte ca imaş vitelor ce aparţin locuitorilor din acea parte a oraşului. Casele cumpărate de la N. Turcan, ce serveau ca şcoală primară mixtă sunt complet deteriorate. Pe lângă aceste, mărginaşii depun gunoaiele din curţi pe imaşul vitelor, ocupând o suprafaţă şi răspândind un miros greu insuportabil şi vătămător sănătăţii. Deasemenea, antrepriza seviciului municipal în loc să descarce conţinutul hasnalelor la locul destinat pe malul Milcovului, varsă tot pe imaş. Pentru remedierea celor semnalate sunt necesare următoarele: a) A se împrejmui în mod provizoriu cimitirul. b) Să se invite antreprenorul vitanjelor să descarce conţinutul haznalelor numai în locul anume destinat, pe malul Milcovului. c) Toate gunoaiele din această parte a oraşului să fie aruncate în gropile de lut pentru care scop este făcută şoseaua de trupele duşmane” 117. Primarul trimitea cererea către îngrijitorul Cimitirului Sudic pentru a lua măsurile necesare. La data de 18 septembrie 1919, o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai administraţiei şi militari, în urma Procesului - verbal referitor la morţii din timpul Primului Război Mondial ce se găseau în cimitirele din oraş constatata următoarele: „1) Sfântul Mina, 1.735 morţi germani, câţiva ruşi şi români (15.017 m. p. + 3.940 m.p. = 18.957 m.p.)
116 Ibidem, f. 4. 117 Ibidem, f. 26 – 26 verso. 258
https://biblioteca-digitala.ro Cimitirele oraşului Focşani în perioada 1901 - 1920 2) Spitalul Miltar, 179 morţi germani (1.000 m. p.) 3) Cimitirul Nordic, 380 morţi români şi câţiva ruşi (2.800 m. p) 4) Cazărmi cu 411 morţi români (1.000 m. p.) 5) Curtea Batalionului 13 Pionieri cu 7 morţi, ruşi şi o femeie româncă (40 m.p.) 6) Biserica Sfântul Necolaiu Nou cu 6 morţi, ruşi (30) Având în vedere poziţia, suprafaţa şi numărul morţilor îngropaţi în fiecare din cimitirele arătate, în conformitate cu instrucţiunile Marelui Stat Major Decidem 1) Cimitirele militare de la Sf. Mina, Spitalul Militar, Nordic şi de la cazărmi rămân definitive pe locurile unde se găsesc 2) Cimitirul Militar din curtea Batalionului 13 Pionieri cu 7 morţi şi cel de lângă biserica Sf. Neculaiu cu 6 morţi se desfiinţează fixându-le locul definitiv la cimitirul militar de la cazărmi unde urmează a se face transportarea şi reânhumarea celor 13 morţi. 3) Reparaţiunile necesare în ceea ce priveşte împrejmuirea, completarea crucilor stricate şi a celor ce lipsesc complet, orice înbunătăţiri cum ar fi : plantaţiuni, drumuri, alei, să se execute de oameni specializaţi de la diferite trupe aflate în regimentele din localitate, în special pionieri. 4) Înfrumuseţarea, îngrijirea cimitirelor militare să se facă tot de militarii, sub conducerea şi la cererea confesorului militar însărcinat cu aceasta căruia i se va pune la dispoziţie de garnizoană unul sau doi oameni pentru supravegherea fermă şi paza permanentă a cimitirelor militare. 5) Confesorul militar va întocmi şi ţine regulat un registru în care vor înscrie numele tuturor militarilor morţi aflaţi în cimitirele militare, iar numele acestora se vor pomeni cu diferite prilejuri în slujbele Dumnezeieşti” 118. Din păcate furturile continuă la Cimitirul Nordic după cum rezultă din Nota transmisă de supraveghetorul Ionescu la 7 decembrie 1919: ,,Noaptea trei necunoscuţi făcători de rele au tăiat sârma de la
118 Ibidem, f. 80 – 80 verso. 259
https://biblioteca-digitala.ro Mihăiţă – Florin Negrei împrejmuirea ce se facea la cimitir, scoţând turungi din pământ şi fiind surprinşi de către groparii au fugit peste câmp făcându-se nevăzuţi” 119. A doua zi primarul sesiza poliţia. Anul 1920. La 24 aprilie 1920 supraveghetorul Ionescu, de la Serviciul Cimitirelor se adresa primarului Ion Negulescu 120: „Pentru a putea reface mormintele eroilor morţi în război, curăţirea aleelor şi prăşirea plantaţiilor de brazi, din secţia militară a Cimitirului Nordic, vă rog, să intreveniţi cât mai urgent la factorii competenţi pentru a trimite o echipă de zece soldaţi, având cu dânşi sculele necesare, pentru a remedia stricăciunile datorate iernii” 121. Primarul trimitea sesizarea comandantului garnizoanei. În 8 iulie 1920 Caterina Botea, preşedinta Societăţii „Crucea Roşie” Filiala Focşani, se adresa primarului: „Vă rog, a dispune să mi se elibereze cuvenita autorizaţie pentru a putea aşeza o placă comemorativă la mormântul defunctei doamne Antonescu din Cimitirul Nordic, fostă şefă a societăţii Crucea Roşie” 122. Primăria aproba cererea. În perioada cercetată (1901 – 1920) cimitirele focşanene s-au confruntat cu furturi din cavouri, lipsa personalui, a unui gard de protecţie ce va duce la intrarea animalelor locuitorilor din vecinătate, care vor paşte iarba de pe morminte, strică crucile, pietrele funerare, dar şi cu dezintresul constant al administraţiei locale.
119 Ibidem, f. 90. 120 Ion Negulescu. Preşedinte al Comisiunii Interimare 1 aprilie – 2 decembrie 1920 (Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, op. cit., p. 220 - 221). 121 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 33 / 1920, f. 39. 122 Ibidem, f. 49. 260
https://biblioteca-digitala.ro
FOCŞANII ŞI MISIUNEA NAŢIONALĂ ITALIANĂ (1921)
Horia Dumitrescu
Dacă prezenţa unor delegaţii străine, de-a lungul deceniilor, pe meleagurile vrâncene, rezona cu o gamă variată de înţelesuri, de motivaţii, rezultată din apartenenţa la un anume spaţiu geografic, uman, politic, economic, cultural, vizita Misiunii Naţionale Italiene a căpătat şi încă poartă, vibraţii istorice. Sunt vibraţiile celui mai definitoriu moment din istoria noastră naţională: Războiul pentru Întregirea Neamului şi Desăvârşirea Unităţii Naţionale şi Statale a României. Sunt vibraţiile eroismului şi jertfelor soldaţilor şi ofiţerilor români de pe câmpurile de luptă de la Mărăşti şi Mărăşeşti, din Munţii Vrancei. Judeţul Vrancea în anul 1921 a fost vizitat de numeroase delegaţii străine, venite din ţările aliate, care au dorit să vadă locurile istorice ce aminteau de eroismul şi sacrificiile românilor în timpul Primului Război Mondial, dar şi să cunoască România. Din Franţa, aliata tradiţională a României - a sosit la Mărăşeşti, în ziua de 7 septembrie 1921, un grup de excursionişti, din care 50 de persoane marcante, în frunte cu rectorul Universităţii Sorbona 1, academicianul Paul - Emile Appel 2.
1 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vrancea (în continuare se va cita: S. J. A. N. Vn.), fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 62 / 1921, f. 91. 2 Paul - Emile Appel (27 septembrie 1855, Strasbourg - 24 octombrie 1930, Paris). Elev al liceelor din Strasbourg şi Nancy. A urmat Şcoala Normală în 1873. Doctor în Ştiinţe (1876). Profesor de mecanică raţională la Facultatea de Ştiinţe din Paris. Membru al Academiei de Ştiinţe din 1892. În 1889 a obţinut premiul doi (medalie de aur) la concursul organizat de Oscar II
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu La scurt timp, o misiune engleză compusă din 15 persoane, condusă de sir Harry Britain 3 şi însoţită de C. Al. Constantinescu - secretar de Legaţie, ia contactat nemijlocit cu locurile unde s-a desfăşurat epopeea românească din vara anului 1917 4. O atenţie specială, atât din partea guvernului, cât şi a prefecturilor judeţelor vizitate, a fost acordată Misiunii Naţionale Italiene. Guvernul a constituit un „Comitet Central pentru Recepţiunea Execursiunei Naţionale Italiene”, care lucra prin Biroul său Permanent, cu sediul la Secretariatul General al Ministerului de Industrie şi Comerţ „pentru a corespunde intereselor generale ale ţării noastre, precum şi grandioasei primiri ce s-a făcut în toată Italia excursioniştilor Academiei noastre Comerciale” 5. Direcţiunea Administraţiei Generale din cadrul Ministerului de Interne a trimis tuturor prefecturilor instrucţiuni clare, cerându-le „a vă da toată osteneala pentru cea mai frumoasă şi desăvârşită reuşită a recepţiunii în districtul Dvs. Veţi purcede imediat la formarea de Comitete locale de organizare şi recepţie, din care vă recomandăm, să nu neglijaţi, a face parte, Cdt. Garnizoanei Militare locale, căruia i s-a expediat de către Min[isterul] de Război ordine în acest sens, Presed. Camerei de Comerţ, reprezentanţii ind., comerţului şi în fine toate persoanele ce veţi socoti util, pentru atingerea rezultatului dorit. Se atrage atenţiunea, că de reuşita parţială locală depinde reuşita generală şi deci bune impresiune şi apreciere asupra ţării
[regele Suediei ( 1872 – 1907 ) şi al Norvegiei ( 1872 – 1905 )] între toţi matematicienii Europei. Rectorul Universităţii Sorbona între 1920 - 1925. Membru de onoare al Academiei Române (22 mai 1914). Vezi Larousse du XX e siècle en six volumes. Publié sous la direction de Paul Augé, Tome Premier, Librairie Larousse, Paris, 1928, p. 288; Dr. Doina N. Rusu, Membrii Academiei Române 1866 - 1996. Mic Dicţionar, Fundaţia Academică „Petre Andrei”, Editura A 92, Iaşi, p. 16. 3 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 62 / 1921, f. 95. 4 Sir Harry Britain (24 decembrie 1873 - 9 iulie 1974). Ziarist şi om politic conservator britanic. 5 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 62 / 1921, f. 163. 262
https://biblioteca-digitala.ro Focşanii şi Misiunea Naţională Italiană (1921) noastre. Va trebui scoasă în evidenţă bogăţia ţării noastre peste tot, iar în teritoriile alipite, în special, puterea românismului” 6. Misiunea Naţională Italiană cuprindea deputaţi, senatori, primari, consilieri comunali şi provinciali, înalţi magistraţi, profesori, maeştri, studenţi, veterani, invalizi şi mutilaţi de război, comercianţi, industriaşi, arheologi, economişti, artişti, gazetari „reprezentanţi ai tuturor claselor sociale italiene” şi urma să sosească în România la 5 septembrie 1921 7. La 31 august, Ministerul de Interne comunica Prefecturii Putna „că sosirea excursioniştilor italieni s-a amânat cu 12 zile şi îndată ce se va stabili programul definitiv detailat vă vom comunica ora şi ziua sosirei în acel judeţ” 8. Sosiţi în portul Constanţa la bordul vaporului „România”, italienii au avut în program să viziteze, în perioada 19 septembrie – 6 octombrie 1921: Sulina, Tulcea, Galaţi, Brăila, Iaşi, Cernăuţi, Mărăşeşti, Focşani, Ploieşti, Valea Prahovei, Moreni, Câmpina, Băicoi, Sinaia, Braşov, Sibiu, Cluj, Arad, Timişoara, Reşiţa, Bocşa, Anina, Oraviţa, Turnu - Severin, Segarcea, Craiova, Curtea de Argeş, Piteşti şi Bucureşti 9. La Mărăşeşti, excursioniştii italieni au ajuns sâmbătă, 24 septembrie 1921, ora 9 45 şi au plecat spre Focşani la ora 16,30 10. Programul primirii italienilor la Mărăşeşti şi Focşani a fost stabilit de către comandantul Garnizoanei Focşani, prin Ordinul Circular nr. 217; pentru Focşani el prevedea următoarele: „Ora 17 00. Sosirea excursioniştilor în gara Focşani. Pe peron autorităţile civile, militare, şcoli, public. Cu muzica Reg.[imentului] 90 inf.[anterie].
6 Ibidem, f. 163 - 163 verso. 7 Ibidem, f. 163. 8 Ibidem, f. 179. 9 Ibidem, f. 127 - 128. 10 Vezi detalii, Horia Dumitrescu, Mărăşeştii şi Misiunea Naţională Italiană în Vrancea. Studii şi Comunicări, vol. XI, Editura Vrantop, Focşani, 1997, p. 113 - 116. 263
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu Ţinuta ca şi la Mărăşeşti. Muzica se va afla în gară (pe peron) la ora 16 00. Dnii ofiţeri şi soţiile sunt invitaţi. Pentru ofiţeri obligatoriu. - Vor veni şi cei de la centrul de instrucţie. Ţinuta ofiţerilor a celei cu decoraţii şi îngrijită. Chipiu cu fireturi. Muzica va intona imnul naţional italian. De la gară se va forma procesiunea pe jos până la teatrul Maior Pastia. 1) Compania de onoare 2) Muzica va deschide drumul, cântând marşuri italiene 3) Urmează excursioniştii cu autorităţile civile şi ofiţeri superiori 4) ofiţeri inferiori 5) Şcoalele Procesiunea se va opri la Teatrul Maior Pastia unde va avea loc un festival. Muzica va lua loc la orchestră. După festival dacă timpul va permite, se va vizita oraşul. Masa se va lua la Şcoala israelită (Str. Ştefan cel Mare) unde se vor face invitaţii speciale de prefectură. În timpul mesei muzica va cânta ca şi la Mărăşeşti (opere italiene şi cântece româneşti). Ora 21. plecarea excursioniştilor din Focşani. Să se înainteze până în ziua de 22 IX ora 10 a. m. bucăţile ce va cânta muzica pe tot timpul serbărei. Se invită ca toţi ofiţerii să ia parte obligatoriu (soţiele, familiile), atât la primirea în gară cât şi la teatru unde intrarea va fi gratuită. Dnii ofiţeri sunt rugaţi a nu ocupa lojile ele fiind oprite pentru autorităţile superioare, excursioniştii şi comandanţii de corpuri şi servicii cu familiile lor” 11. Ministerul de Industrie şi Comerţ a trimis o Adresă Ministerului de Interne, la 9 august 1921, prin care solicita: „Vă rugăm să binevoiţi a da ordin Dlui Prefect al Judeţului Putna să ne comunice de urgenţă dispoziţiunile ce va lua relativ la primirea Excursiunei Naţionale Italiene şi anume:
11 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 62 / 1921, f. 129 verso - 130. 264
https://biblioteca-digitala.ro Focşanii şi Misiunea Naţională Italiană (1921) Numele şi calitatea membrilor din Comitetul local de recepţie jud. Putna. Hotărârile Comitetului local de recepţie jud. Putna relativ la vizitele şi recepţiile de organizat în localitate şi eventualele banchete, mese sau ceaiuri, ce li s-ar oferi excursioniştilor. În special se atrage atenţiunea asupra obiceiului Italian de a se face o primă recepţie la Primăria sau la un institut de cultură. Se recomandă în mod special şi insistent, de a căuta să se evidenţieze cât mai accentuat posibil eroica noastră rezistenţă dela Mărăşeşti şi sacrificiile făcute de brava armată română, societăţile Mărăşti şi Mărăşeşti vor căuta a organiza o mare festivitate eroică naţională pt. a cărei reuşită se cere tot concursul comitetului local al judeţului Putna. Ideal ar fi dacă s-ar putea aranja şi o festivitate la Mărăşti, în acest caz trebueşte a se regăsi de mijloacele de locuinţie între Mărăşeşti - Mărăşti. Min.[isterul] de Război a dat aut. militare locale ordinul circular No. 7.692 / 418 / 921 (prin corpurile de armată) în sensul de a ne da tot concursul, punându-ne şi muzicele militare la dispoziţiune. În Mărăşeşti trenul special al excursioniştilor va intra în noaptea de 7 spre 8, plecând în noaptea de 8 / 9 Sept. a. c. deci Comitetul local al jud. Putna dispune de întreaga zi de 8 Sept. Rugându-vă să binevoiţi a da ordin să ni se comunice precis toate măsurile pregătitoare ce se vor lua atât pt. recepţii, festivităţi, transporturi, cât şi pentru casă şi masă. De dorit este să se facă un apel printre publicul asistent de a purta pe cât posibil, costumul nostru naţional, care este f. apreciat de italieni. Ca încheere vă rugăm să insistaţi asupra faptului că excursiunea aceasta are caracterul unei misiuni naţionale italiene şi deci se impune o pavoazare cu steaguri italiene şi române a oraşului şi localurilor de recepţie. Spre ştiinţă vi se face cunoscut că s-a aranjat, ca un serviciu cinematografic să însoţească pe excursionişti, scoţând scenele cele mai frumoase ale excursiunei, deci tot ce va fi demn şi caracteristic se va cinematografia.
265
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu Biroul Permanent (ss) N. Bălteanu” 12. În conformitate cu instrucţiunile primite, în ziua de 18 august 1921, au fost convocaţi la Prefectura Putna membrii Comitetului local de recepţie: comandantul garnizoanei, preşedintele Tribunalului, prim - procuror Putna, primarul Focşani, preşedintele Camerei de Comerţ, primarul Mărăşeşti, Anton Cristof – directorul Băncii Putna, Gheorghe Ştefănescu – directorul Băncii „Frăţia”, H. Chirmaer – directorul Băncii - , inginerul Goilav – inginerul şef al judeţului Friderich Hamel, arhitect; decanul Baroului Putna, avocatul Gheorghe Miciora, directorul Liceului „Unirea”, medicul specialist Mărăşeşti (doctor Stănescu), farmacist P. Ionescu – Mărăşeşti, căpitan George Ionescu – restaurator Gara Mărăşeşti – invalid, Georges Negroponte – mare proprietar din Mărăşeşti, Bertold Neuman – directorul Fabricii „Chimica” din Mărăşeşti, inginerul I. Anastesiade – RRR., revizorul Şcoalei Putna, maior Lucio Vechi, Ionel Manoliu – student Mărăşeşti, locotenentul Macarie, Focşani, invalid de război, avocat Ştefan Dimitriu, Grigore Hanagic – directorul Băncii Putna, I. Handman – industriaş Focşani, Anton Găină – comerciant, P. Mihăescu – administrator Financiar Putna, colonel doctor, Constantinescu – preşedintele Societăţii Invalizilor, V. Apostoleanu – mare proprietar, senatorii Macridescu şi Ion Langa, deputaţii Ioan P. Rădulescu - Putna, Duiliu Zamfirescu, Gheorghe Melinte, Paraschiv Bogdan Chiriţă, Marin Simionescu - Râmniceanu, proprietar, Anton Alaci – mare podgorean, protoiereul judeţului, doctor Ion Panea – medicul primar al judeţului, preşedinţii Societăţii ,,Mărăşti” şi ,,Mărăşeşti”, doamna general Botea – preşedinta Societăţii „Crucea Roşie”, Constantin Leonescu şi Teodor Iordănescu – profesori „Unirea”, Cercul Studenţilor Putneni (a delega doi studenţi), Constantin Tatovici – industriaş din Focşani, C. C. Neguţ – comercinat local, Ioan P. Ioan – comerciant etc. 13. La 31 august 1921, Ministerul de Interne a expediat o telegramă Prefecturii Putna prin care comunica „că sosirea
12 Ibidem, f. 162 - 162 verso. 13 Ibidem, f. 164 verso. 266
https://biblioteca-digitala.ro Focşanii şi Misiunea Naţională Italiană (1921) excursioniştilor italieni s-a amânat cu 12 zile şi îndată ce se va stabili programul definitiv detailat vă vom comunica şi ziua sosirei în acel judeţ” 14. Guvernul a ţinut legătura permanent cu prefecturile cărora le-a transmis o nouă Circulară pentru „a lua măsuri de detalii”, ce constau în: „1) să se înceapă prin organele de publicitate locale publicarea de articole relative la vizita fraţilor noştri Italieni, îndemnând publicul la o întâmpinare cât mai călduroasă. Totodată să se publice şi programul, pentru ca fiecare să ştie precis când vin în localitate. Puteţi anunţa faptul ca toată escusiunea va fi cinematografiată şi fotografiată, împărţindu-se filme în toată România şi Italia. S-ar putea face şi afişe speciale. Vă rugăm a ne colecţiona toate publicaţiunile. 2) Să se facă sau să se adune c. p. ilustrate din localitate, cât mai frumoase, cu vederi din localitate şi de la munte şi dacă este posibil cu inscripţie Italienească. Dacă este tipărită în Româneşte cu o tipografie de mână s-ar putea imprima titlul şi în Italieneşte. De notat este ca vânzătorii să aibe şi mărci a un leu. Ar fi bine să se aleagă drept vânzători orfani de război, îmbrăcaţi în costum naţional, putând ca beneficiul vânzării să fie pentru suc. I. O. V. însă preţurile fixate la fel cu cele din oraş. 3) Vă rugăm să binevoiţi a lua măsuri ca la sosirea vaporului sau trenului cu escursionişti, să se instaleze imediat o gardă, nelăsând să pătrundă nimeni înăuntru, dacă nu are insignă şi la nevoie se poate cere şi cartea de legitimaţie, din care se va trimite din timp un model. De asemeni, trebueşte a se da instrucţiuni, ca nimeni să nu poată scoate afară bagaje din vapor sau tren fără permisiunea specială a Comitetului. Garda va împiedica şi accesul persoanelor străine la plecarea vasului sau trenului din localitate. 4) Dacă este posibil rugăm ca la sosirea în localitate să ne întâmpine un delegat al Băncilor, care să posede hârtie monedă unică
14 Ibidem, f. 179. 267
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu românească nouă, pt. ca să schimbe atât moneda românească mare, cât şi moneda străină. 5) Rugăm a se interveni şi organiza o cât mai frumoasă aranjare a vitrinelor, în special cu obiecte original locale, insistându-se şi obligându-se etichetarea mărfurilor cu preţul dacă se poate în monedă română şi italiană. A se insista ca magazinele să fie deschise în timpul cât excursioniştii au timp liber. 6) A se organiza conducători localnici cunoscuţi, care să-i poată ghida peste tot locul, dar să se ia măsuri de pază ca să nu fie expuşi eventual la neplăceri, în special tinerii. 7) Să se dea ordin tuturor organelor militare poliţieneşti şi adm., ca să fie cu bunăvoinţă folositori în orice ocaziune. 8) A se pune în vedere exploatatorilor de localuri de distracţie, consum etc. a-i avea în deosebită atenţiune, făcându-i răspunzător de orice abatere sau incident. 9) A se ataşa pe lângă Biroul Nostru Permanent în tot timpul şederei noastre în loc. un cunoscător a întregei organizări, care să aibe puterea de a dispune. 10) Cuvântărilor, vă rugăm insistent, a ni le anunţa din timp. Nimeni nu poate vorbi la ocaziuni până nu obţine cuvântul de la delegatul nostru care are alături pe delegatul Dv. Discursurile să fie scurte şi clare. 11) Muzicele să cânte numai cântece româneşti şi italieneşti. Să se stabilească din vreme un program tipărit, care să se împartă tuturor pt. ca să ştie ce bucată să cânte. 12) Mem-urile se vor tipări de Dv., iar pe ele se vor indica şi numele persoanelor care vorbesc, în ordinea în care vor vorbi. 13) Orice publicaţiuni este de dorit, să fie făcute pe două coloane româneşte şi italieneşte. 14) A se observa obiceiul ca la orele 11 şi 17 să potriviţi a se servi o gustare de către între întreprinderile sau instituţiunile care se vizitează în acel moment.
268
https://biblioteca-digitala.ro Focşanii şi Misiunea Naţională Italiană (1921) 15) Sălile în care se fac recepţia sau se serveşte masa, să se orneze cu tricoloruri italiene şi române. Scoarţe româneşti şi verdeaţă. 16) La intrări în oraşe, pe la gări pe unde se trece ziua să se facă pe cât posibil arcuri şi ornamentări cu verdeaţă şi tricolori. 17) Şcolile ce participă să fie posibil în costum românesc şi cu steguleţe şi să strige « Viva l’Italia », « Viva i nostri Fratelli Italiani », « Viva il Re d’Italia », « Viva voi » etc. şi natural şi urări româneşti. Flori, cântece româneşti. 18) Să se dea cea mai mare importanţă aranjamentului la mese şi în orice ocaziuni. 19) Orice măsuri noi, Comunicări, schimbări, lămuriri să se dea şi să se ceară Biroului nostru Permanent care însoţeşte escursiunea, lucrează tot timpul şi este instalat în vagon special. 20) În afară de escursionişti ori de câte ori se va servi masa sau gustarea, se va avea grijă şi de: 2 operatori cinematografici 2 // fotografici 6 oameni garda militară a trenului // de serviciu ai trenului 21) Se recomandă cu multă atenţie a nu se face drumuri lungi şi obositoare pt. a nu se obosi prea mult. 22) Să se evite repetarea vizitelor aceloraşi genuri de instalaţiuni. - 23) Să se evidenţieze avuţia naţională - dacă este cazul rolul capitalului străin - putinţa intervenirei cap. străin, pt. punerea în valoare a bogăţiilor şi natural pt. aceasta a se arăta pe cât posibil profitul - beneficiul acestui capital străin. 24) În special şi cu multă insistenţă, a se căuta, să se facă proba evidentă a puterei românismului” 15. În judeţ a fost afişat „Appel către Cetăţenii oraşelor Focşani şi Mărăşeşti”, tipărit în limbile română şi italiană şi semnat de către prefectul Gheorghe Tomulescu şi I. M. Dimitrescu:
15 Ibidem, f. 132 - 135. 269
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu „În ziua de 24 Sept.[embrie] vin la Mărăşeşti şi Focşani oaspeţii scumpi inimelor noastre: Excursioniştii italieni Fraţi din Cetatea eternă a Romei şi din dulcea Ţară a strămoşilor noştri, au ţinut să răspundă cu toată iubirea vizitei făcută patriei lor în anul acesta de către studenţimea românească. Legăturile de sânge, amintirile străvechi, Comunitatea de simţăminte şi de jertfă pentru acelaş ideal, sunt destule îndemnuri sufleteşti, cari să ne mişte inimele la primirea acestei veşti. În ziua aceia, cu toţii să ne înveselim şi să luăm parte la obşteasca sărbătoare. Cu mic, cu mare, la ora arătată în program să fim la gară şi cu însufleţirea caldă cu care ne-a înzestrat firea, să ne îmbrăţişăm fraţii din locurile de unde ne-au venit părinţii acum aproape două mii de ani. Să le arătăm, că depărtarea de ei, vitregia vremilor şi soarta rea cari au frământat viaţa poporului Român, nu i e smuls din suflet mândria, simţirea latină şi dragostea pt. fraţii din văile Aveninilor. Să le arătăm că în mijlocul acestei luni de barbari poporul românesc a păstrat neatinse nobleţea şi virtuţile Române. Întâmpinaţi cu drag pe fiii Italiei glorioase şi faceţi-i să recunoască în noi pe legionarii Divului şi marelui Imperator Traian. Programul de Primire 24 Septembrie, ora 9 şi 45 m. sosirea în Mărăşeşti. Întâmpinarea în gară de autorităţi, şcoli, muzică etc. O Companie de onoare primeşte Coroana de Oţel, adusă ca dar comunii Mărăşeşti. Ora 10 şi 30 vizita Câmpului istoric. Ora 12 Dejunul Ora 16 şi 30 m - plecarea spre Focşani Ora 17 sosirea în gara Focşani, unde se iea masa Ora 21, plecarea din Focşani” 16. Guvernul a alocat şi fonduri pentru ca prefecturile să poată suporta obligaţiile protocolare legate de primirea italienilor. Prin Adresa nr. 41.157 / 16 septembrie 1921, Ministerul de Interne îi notifica prefectului de Putna că „Aici alăturat, avem onoare a vă
16 Ibidem, f. 143. 270
https://biblioteca-digitala.ro Focşanii şi Misiunea Naţională Italiană (1921) trimite două exemplare din programul excursiunii naţionale italiene, rugându-vă să binevoiţi a lua măsuri pentru executarea părţilor, care privesc judeţul Dv. Tot deodată vă trimitem şi un exemplar din instrucţiunile ce trebuesc observate la această excursiune bine voind a cunoaşte şi sumele ce vor necesita recepţiunea italienilor, vor fi achitate Dvs. chiar în ziua sosirii în localitate a excursioniştilor, de către delegatul Ministerului de Industrie şi Comerţ, care a organizat această excursiune. În acest scop vă rugăm să preparaţi din vreme actele justificative, fără de care nu se va face plata” 17. La Focşani, prefectul Gheorghe Tomulescu a constituit Comitetul local pentru recepţiunea italienilor şi a fixat întâlnirea cu membrii săi pentru ziua de marţi, 20 septembrie, ora 10 dimineaţa pentru a stabili şi programul de primire: „Circulară În ziua de 24 sept[embrie] judeţul nostru şi în special oraşele Mărăşeşti şi Focşani vor fi vizitate de o misiune Naţională Italiană, compusă din elita intelectualităţii ţării latine surori. Pentru a corespunde intereselor generale ale ţării, precum şi măreţei primiri ce s-a făcut în toată Italia escursioniştilor Academiei noastre Comerciale s-a format de guvern un comitet central iar în fiecare judeţ care va fi vizitat de către această misiune, un Comitet local din care vă rugăm a face parte şi Dv. binevoind ca în acest scop a vă întruni în localul prefecturei în ziua de Marţi 20 sept[embrie] ora 10 dim. spre a stabili şi programul de primire. - Prefect Gh. Tomulescu Cdt. Garnizoanei Focşani, Preşed. Comisia Interimare, Senator Dr. General Macridescu, Senator I. I. Langa, Deputat I. P. Rădulescu, P. B. Chiriţă, Preşed. al Trib. Putna. Prim Procuror Trib. Putna, Decan al Baroului Putna, Director al Liceului Putna, Prof. C. Leonescu, Anton Cristof, Gh. Ştefănescu, Revizor Şcolar Putna, Maior Lucio Vechi, Mihăescu, Inspector Financiar,
17 Ibidem, f. 140. 271
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu Administrator Financiar, Anton M. Alaci, Preş. O. Osf., Dr. Lt. col. M. Ctinescu Preş. Invalizi, Gen. Stere Palade, V. Apostoleanu, M. Simionescu, Râmniceanu, Protoereul Jud. Putna, Dşoara Lily, Vecchi, Dna Victoria Dr. Lt. col. Ctinescu, Medicul Primar al jud.[eţului], Preşed.[intele] Soc.[ietăţii] Demobilizaţi Mărăşti, Demobilizaţi Mărăşeşti, Dna Ecaterina Gen. Bottea preşed. Crucii Roşii, E. Iordănescu, Director Şcoala Normală, Preşed. Camera Comerţ, Preşed. al Corporaţiei Meseriaşilor, Cercul Studenţilor Putneni prin 2 studenţi, C. Tatovici, C. C. Neguţ, Simion Simionescu, C. Brătescu, H. Chirmeier, Ing. şef al jud., Preşed. al Comunităţii Israelite, Gh. Miciora – avocat, Locot. Macarie - ofiţer invalid, Şt. Dimitriu avocat, G. Hanagic dir. Băncii Putna, Ettori Sorani, Irimiţa Gană, Licu Dragomir, Florescu Banca Naţ.[ională]” 18. În ziua următoare, miercuri, 21 septembrie, ora 11 45, prefectul i-a invitat în localul Prefecturii pe profesorii Spiridon Lăduncă, Teodor Iordănescu, Constantin Leonescu, Alexandru Copcescu şi Dardarian Rădulescu „spre a discuta în privinţa întocmirii programului de primirea excursioniştilor italieni” 19. Şi la Focşani, excursioniştii italieni au fost primiţi cu binecunoscuta ospitalitate vrânceană: „La orele 16 30 în aclamaţia autorităţilor şi ale populaţiei escursioniştii au părăsit Mărăşeştii iar la ora 17 au sosit în Focşani. Aici au fost întâmpinaţi de autorităţi şi public numeros în frunte cu dl. Savel Rachtivan primarul oraşului care a urat bun venit oaspeţilor. Muzica Reg [imentului] 90 Inf [anterie] a intonat « Imnul Italiei ». În cortegiu impunător escursioniştii şi cetăţenii oraşului cu muzica în frunte au străbătut străzile oraşului până la Teatrul Maior Pastia unde s-a dat un festival cu următorul program: Corul mixt de fete şi băieţi sub conducerea dlui Dardanian Rădulescu a cântat « Imnul lui Garibaldi ». Şi alte cântece italieneşti şi româneşti Dl. Prof. C. Leonescu a vorbit în italieneşte, salutând pe escursionişti.
18 Ibidem, f. 124 - 124 verso. 19 Ibidem, f. 145. 272
https://biblioteca-digitala.ro Focşanii şi Misiunea Naţională Italiană (1921) Şi arătând legăturile sufleteşti şi interesele ce apropie cele două popoare. O echipă de elevi în costume naţionale sub conducerea dlui Al. Copcescu au jucat în admiraţia vizitatorilor mai multe jocuri româneşti. În mai multe rânduri escursioniştii au fost obiectul manifestărei calde a publicului din teatru care la rândul lor erau ovaţionaţi de italieni. Eşind din teatru cortegiul a străbătut din nou oraşul până la şcoala israelită în sălile căreia s-a dat banchetul. Aici au vorbit în italieneşte dnii Savel Rachtivan primarul oraşului, prof. Gh. Iordănescu şi Duiliu Zamfirescu preşedintele Camerei Deputaţilor. Ultimul vorbitor de mai multe ori a fost întrerupt de aplausele inimoase ale oaspeţilor care au ovaţionat pe cuvântător. Au răspuns dnii Gnoli şi Artioli. După terminarea banchetului la care au participat peste 200 persoane escursioniştii au mers la gară în sunetul muzicei militare iar la ora 21 trenul s-a pus în mişcare ducând pe călători spre R.[âmnicu] Sărat. Se alătură cinci Apeluri şi cinci Menu-uri făcute cu această ocazie -” 20. Constantin Argetoianu, ministrul de Interne, se adresa prefectului de Putna, la 19 noiembrie 1921, în termeni elogioşi: „Domnul A. Martin Franklin, Ministru Plenipotenţiar al Italiei la Buc.[ureşti], prin scrisoarea ce mi-a adresat în ziua de 10 Noemb.[rie] c.[urent] – m-a rugat să fiu interpretul recunoştinţei ce păstrează autorităţilor civile care au contribuit la buna reuşită a excursiunii italienilor, organizându-le recepţiuni şi facilitându-le visitarea instituţiilor noastre culturale, industriale şi comerciale. Excursioniştii au rămas profund impresionaţi de modul cordial cum Dvs. şi aut. Locale i-au primit şi organizat serbările în localitate, pentru care la rândul meu vă mulţumesc” 21. În numele Comitetului Central pentru Organizarea Recepţiunei Excursiunei Naţionale Italiene, Nicolae Bălteanu îi scria, la 30 noiembrie 1921, prefectului Gheorghe Tomulescu:
20 Ibidem, f. 121 - 121 verso. 21 Ibidem, f. 167. 273
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu „Stimat Domn, Recepţiunea generală a < Escursiunei Naţionale Italiene > a avut cea mai desăvârşită reuşită, corespunzând în total dorinţelor noastre şi tot odată şi simţămintelor de dragoste frăţească, ce Românii au pentru toţi fraţii lor de rasă Latină. Succesul general, în special în această împrejurare, este rezultatul discret al succeselor parţiale locale. Cum Domnia Voastră aţi lucrat pt. frumoasa reuşită locală, Comitetul Central pentru Organizarea Recepţiunei deplin satisfăcut de succesul obţinut, vă trece partea, ce ni se cuvine din meritele sale şi vă roagă totodată a primi mulţumirile sale. Cu acest prilej, vă repetăm rugâmintea, de a ne trimite la căsuţa poştală 125 darea de seamă locală, discursurile ce s-au ţinut, orice indicaţiuni ce ne-ar fi de folos, precum şi fotografiile sau filmele ocazionale – a căror cost ne priveşte – dorind a publica o dare de seamă generală în limbile Română şi Italiană pe care să o trimitem în Italia” 22. Vrâncenii s-au străduit şi au reuşit, să-i confere acestui eveniment, dincolo de corespondenţa economică, preţuirea de suflet şi conştiinţă, a ceea ce a însemnat alăturarea şi contribuţia naţiunii italiene la împlinirea idealului lor naţional. Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât, erau vieţuitori şi urmaşi ai acelora care au făcut din Focşani un simbol al Unirii şi din Vrancea – Ţinut al Jertfei şi al Biruinţei.
22 Ibidem, f. 158. 274
https://biblioteca-digitala.ro
JUDEŢUL PUTNA - PARTE INTEGRANTĂ A ŢINUTULUI DUNĂREA DE JOS AUGUST 1938 - SEPTEMBRIE 1940 ( II )
Ionuţ Iliescu
Dezvoltarea infrastructurii judeţului Putna
1. Sistematizarea localităţilor
Ca şi celelalte organisme administrative similare, ţinutul Dunărea de Jos a stimulat energiile locale putnene spre o sumedenie de înfăptuiri de interes general, răspunzând unor nevoi reale; una din direcţiile în care s-a acţionat, schimbând aspectul aşezărilor, înnoindu-le şi modernizându-le, a fost sistematizarea 1. În strânsă legătură cu această problemă a fost însă cea care, practic, a generat-o: este vorba despre inventarierea averii mobile şi imobile a judeţelor, care trecea acum în patrimoniul ţinuturilor, conform articolului cu numărul 196, din Legea Administrativă din data de 14 august 1938 2. Comisia de inventariere a judeţului Putna era alcătuită din: colonelul I. Arbore, prefectul judeţului Putna (preşedinte), I. M. Dimitrescu (secretar general al Prefecturii), Fr. Hamel, arhitectul judeţului (membru) şi Elena Huidiş, şef al Biroului Economic din cadrul aceleiaşi instituţii (secretară). 3 Comisia a fost ajutată de
1 Ţinutul Dunărea de Jos. 14 August 1938 - 1 Iunie 1939, în Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1939, p. 3 – 4. 2 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 26 / 1939, f. 62. 3 Ibidem, f. 89.
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu avocatul ţinutului Dunărea de Jos, Emil Constantinescu, delegat la Prefectura Judeţului Putna, care a revizuit şi completat actele de proprietate ale acestui judeţ 4. Cu prilejul lucrărilor, s-au văzut practic, la faţa locului, marile nevoi ale instituţiilor orăşeneşti şi comunale de reparaţii la sediile existente şi, mai ales, de sedii noi. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât ţinutul închiria diverse locaţii, din propriul buget, pentru a asigura instituţiilor sedii cât de cât corespunzătoare. Aşadar, prin Înaltul Decret Regal nr. 4.266 din 13 decembrie 1938 s-a instituit Comisia planurilor de sistematizarea, înfrumuseţarea şi dezvoltarea comunelor de pe lângă ţinutul Dunărea de Jos, având o valabilitate de cinci ani. Aceasta avea următoarea alcătuire: general doctor Traian Gruescu, primarul municipiului Galaţi, arhitecţii urbanişti Mihail Popescu, Ion Artimescu şi Nicolae Damian, avocatul Petre Ionescu, inginerul urbanist Gheorghe Rădulescu, delegatul Ministerului Aerului şi Marinei, căpitanul comandor aviator Fertu Tiberiu şi secretarul - conductor al Serviciului Judeţean de Drumuri Covurlui 5. Această autoritate a ordonat Prefecturii putnene întocmirea, de către primăria fiecărei localităţi din buget, a planurilor de situaţie şi sistematizare 6, menite a schimba în bine aspectul acestora, extinzându-se şi înfrumuseţându-se 7. Ţelul Rezidenţei Regale era acela „ca toate instituţiile publice să-şi aibe localuri publice..., igienice şi demne de autoritatea pe care o reprezintă ca şi de regimul constructiv care le-a ridicat” 8. Prioritate avea mediul rural, utilizându-se finanţele locale şi cele ale ţinutului, materialele din zonele respective şi forţa de muncă a comunităţilor respective 9. Campania declanşată de ţinut viza aşadar atât construcţii noi, cât şi reamenajarea, reconstruirea şi consolidarea celor existente 10.
4 Ibidem, f. 1. 5 Ibidem, dosar nr. 36 / 1939, f. 1. 6 Ibidem, dosar nr. 43 / 1939, f. 66. 7 Ibidem, dosar nr. 36 / 1939, f. 16. 8 Ţinutul Dunărea de Jos ..., p. 345. 9 Un an de guvernare ..., p. 44. 10 Ibidem, p. 45. 276
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) În 1938, în judeţul Putna s-a acordat o atenţie deosebită bisericilor 11, clădirilor publice din Focşani (Palatul Administrativ şi Palatul de Justiţie), Judecătoriei Adjud 12 şi Staţiunii balneoclimaterice Soveja (reparaţii la clădirile de aici, inclusiv la Casa de odihnă a funcţionarilor) 13. În 1939, prioritate au preturile; pentru a nu mai plăti o chirie anuală de 14.000 lei, pentru imobilul în care se afla Pretura Plasei Trotuş 14, ţinutul a decis construirea la Adjud a unui local nou pentru această instituţie, pe un teren de aproape 2.800 m 2 cu două camere pentru birouri, una de festivităţi, locuinţa pretorului şi dependinţe. Clădirea urma să se afle la şoseaua naţională, alături de noul local de Şcoală. Pe lângă fondurile ţinutului, s-a apelat şi la bugetele comunelor din plasa Trotuş şi la zilele de prestaţie ale locuitorilor de aici 15. De o Pretură - model aveau să beneficieze şi vrâncenii, ea urmând a se ridica la Năruja. Din cei 599.000 lei - cât reprezenta valoarea totală a investiţiei - ţinutul a virat Serviciului Tehnic al Judeţului Putna - care a executat lucrările - suma de 200.000 lei 16. La fel au stat lucrurile şi pentru Pretura Plasei Panciu - Mărăşeşti, cu sediul în orăşelul de podgorie Panciu. Pentru a nu mai plăti o chirie anuală destul de ridicată, ţinutul a plătit 30.000 lei în doi ani, achiziţionând clădirea în care funcţiona instituţia, cu cinci camere, două antreuri (birouri şi locuinţa pretorului), atenanse, curte şi grădină 17. Acestora li se alătura şi Pretura plasei Vidra, în localitatea cu acelaşi nume 18.
11 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 41 / 1938, f. 90 verso. 12 Ibidem, f. 85. 13 S. J. A. N. Vn., fond Serviciul Tehnic al Judeţului Putna, dosar nr. 21 / 1938, f. 1. 14 Idem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 10 / 1939, f. 33 – 34. 15 Ibidem, dosar nr. 73 / 1939, f. 24. 16 Ibidem, f. 21, 29. 17 Ibidem, dosar nr. 10 / 1939, f. 1, 6 – 11. 18 Ibidem, dosar nr. 44 / 1939, f. 112. 277
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Din punct de vedere edilitar, pentru oraşul Focşani anul 1939 a însemnat: - pavarea multor străzi, trotuarele fiind realizate cu material din cariera de la Valea Sării, proprietate a ţinutului Dunărea de Jos 19 - amenajarea Parcului Sudic 20 - lucrări de întreţinere şi reparaţii la Palatul de Justiţie şi cel Administrativ 21 - lucrări de reparaţii la Parchetul Judeţului Putna 22. În acelaşi an, municipiul Adjud îşi impunea să realizeze o serie întreagă de obiective edilitar - gospodăreşti: - amenajarea Bulevardului Gării 23 - lucrări de reparaţii la Judecătorie 24, în valoare totală de 200.000 lei 25 - lucrări de reparaţii la Primărie 26 - hală de pescărie şi zarzavat - grădină publică - trei parcuri - amenajarea bulevardelor - prunduire şi pavare de străzi 27 - piaţă alimentară - obor de cereale 28 La rândul lor, păncenii aveau şi ei o serie de obiective importante: - local nou pentru Judecătorie (pentru cel actual chiria plătind-o ţinutul) 29
19 Ţinutul Dunărea de Jos ..., p. 88. 20 Ibidem, p. 68 – 69. 21 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 28 / 1939, f. 1 – 2. 22 Ibidem, dosar nr. 10 / 1939, f. 46, 50 verso. 23 Ţinutul Dunărea de Jos ..., p. 66. 24 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 44 / 1939, f. 157. 25 Ibidem, dosar nr. 73 / 1939, f. 6. 26 Ibidem, dosar nr. 44 / 1939, f. 50. 27 Ibidem, dosar nr. 36 / 1939, f. 158. 28 Ibidem, dosar nr. 44 / 1939, f. 50. 278
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) - înfiinţarea parcului „Renaşterii”, pe locul fostului ocol 30 - pietruirea străzilor principale şi a căilor de acces spre localităţile învecinate - refacerea abatorului comunal - reparaţii la cazarma pompierilor şi garaj pentru autopompa - cisternă - întreţinerea Uzinei electrice, clădirea unui nou local pentru aceasta şi reparaţii la reţeaua existentă - refacerea cantonului şi grajdului comunal - lucrări la cele patru biserici din zonă şi subvenţionarea Schitului Brazi 31. Locuitorii oraşului Odobeşti aveau şi ei necesităţi edilitare, din listă neputând lipsi - ca la toate celelalte oraşe din judeţ, dealtfel - dotarea instituţiilor cu toate cele necesare, inclusiv cu aparate de radio, refacerea bisericii, a abatorului şi a fabricii de ghiaţă şi pavarea principalelor străzi 32. În fine, oraşul Mărăşeşti avea o lungă listă de obiective, din care enumerăm: - întreţinerea localului de Primărie şi refacerea acestuia - refacerea Bisericii distruse de război şi reamenajarea cimitirului - construirea unui canton - amenajarea pieţei - construirea remizei de vehicule şi a grajdului comunal - dotarea corespunzătoare cu material de incendiu - construirea unui hotel - inaugurarea Bulevardului ,,Regele Carol al II-lea” şi pietruirea şi pavarea străzilor - crematoriu pentru animale 33 - construirea de localuri noi pentru Judecătorie şi Poliţie - amenajarea unei pasarele peste liniile de cale ferată, asigurându-se accesul rapid la Mausoleul din localitate 34.
29 Ibidem, dosar nr. 10 / 1939, f. 28. 30 Ibidem, dosar nr. 36 / 1939, f. 163. 31 Ibidem, f. 161. 32 Ibidem, f. 165. 33 Ibidem, f. 160. 279
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Ţinutul Dunărea de Jos era proprietar al Căminului Studenţilor Putneni din Capitală, un imobil cu o suprafaţă de 252 m 2, parterul şi cele trei etaje însumând 37 de camere şi două săli, valoarea totală a clădirii fiind de 3.000.000 lei 35. Nemaifiind utilizat, rezidentul regal Constantin C. Giurescu a dispus scoaterea lui în vânzare prin licitaţie publică 36. În ceea ce priveşte mediul rural, Ţinutul Dunărea de Jos a acordat în primul rând toată atenţia cuvenită Judecătoriilor, cărora le plătea chiriile, le asigura toate dotările necesare, achitându-le şi cheltuielile pentru întreţinere (încălzit, iluminat etc.); aşa s-a întâmplat la Tulnici 37, Năruja 38, Sascut 39 şi Vidra. Tot aici, ţinutul acoperea toate cheltuielile Oficiului P. T. T. 40. De asemenea, la cererea locuitorilor din comunele Nămoloasa şi Călieni, rezidentul regal a intervenit la Ministerul de Justiţie pentru reînfiinţarea Judecătoriei de ocol Suraia 41. În rest, localităţile din mediul rural al judeţului Putna vizau obiective asemănătoare, precum: reparaţii, consolidări şi construcţii de biserici, primării 42, grajduri comunale şi cimitire umane şi de animale, întreţinerea islazurilor, construirea de case şi grajduri pentru sinistraţi 43, sedii noi de cămine culturale şi percepţii, abatoare şi pieţe alimentare 44, cooperative, bănci populare 45, posturi de jandarmi 46, parcuri ale eroilor, oboare de vite 47, îndiguirea malurilor râurilor
34 Ibidem, f. 161. 35 Ibidem, dosar nr. 27 / 1939, f. 38. 36 S. J. A. N. Vn., fond Rezidenţa Regală a Ţinutului Dunărea de Jos, dosar nr. 10 / 1939, f. 1, 5. 37 Idem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 26 / 1939, f. 78. 38 Ibidem, dosar nr. 22 / 1939, f. 172. 39 Ibidem, f. 95. 40 Ibidem, dosar nr. 10 / 1939, f. 15, 17, 46. 41 Ibidem, dosar nr. 22 / 1939, f. 96, 98. 42 Ibidem, dosar nr. 36 / 1939, f. 146. 43 Ibidem, dosar nr. 43 / 1939, f. 38 verso – 39. 44 Ibidem, dosar nr. 36 / 1939, f. 148 verso. 45 Ibidem, f. 19 - 19 verso. 46 Ibidem, dosar nr. 19 / 1939, f. 8 - 11 verso. 47 Ibidem, dosar nr. 36 / 1939, f. 152 verso – 153. 280
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Milcov şi Putna 48, reabilitarea căilor de acces aflate pe raza localităţilor 49 şi dotarea instituţiilor publice cu aparate de radio 50. În anul următor, preocupările Rezidenţei în mediul urban al judeţului Putna au vizat, pentru oraşul Focşani, lucrări de reparaţii la Prefectură, Palatul Administrativ, Palatul de Justiţie (Tribunalul) 51 şi găsirea unor sedii mai bune pentru Legiunea de Străjeri şi Subinspectoratul Premilitar 52. La Adjud au continuat lucrările la Judecătorie 53. În ceea ce priveşte oraşul Odobeşti, la insistenţele autorităţilor locale, rezidentul regal a intervenit pe lângă Ministerul de Interne în vederea obţinerii unui împrumut în valoare de 4.000.000 lei pentru executarea unor lucrări edilitare 54. În rest, s-a acordat atenţie lucrărilor de întreţinere la preturi (Suraia, Vidra) 55, la judecătorii (Vidra) 56, primării, posturi de jandarmi 57 şi cantoane (Adjudu Vechi, Suraia, Călieni, Petreşti şi Ciuşlea) 58.
2. Electrificarea
La 13 martie 1939, Primăria Oraşului Focşani înainta rezidentului regal al Ţinutului Dunărea de Jos un Raport referitor la electrificarea judeţului Putna, din care spicuim: „Energia hidraulică din Vrancea, care se ridică la circa 25.000 H. P., urmează a fi captată în etape, în măsura asigurărei consumului de energie electrică.
48 Ibidem, f. 155 – 156. 49 Ibidem, f. 177 - 178 verso. 50 Ibidem, dosar nr. 43 / 1939, f. 437 - 437 verso. 51 Ibidem, dosar nr. 5 / 1940, f. 82. 52 Ibidem, dosar nr. 110 / 1940, f. 277. 53 Ibidem, dosar nr. 5 / 1940, f. 82. 54 Ibidem, dosar nr. 18 / 1940, f. 9 – 11. 55 Ibidem, dosar nr. 110 / 1940, f. 348. 56 Ibidem, dosar nr. 5 / 1940, f. 82. 57 Ibidem, dosar nr. 16 / 1940, f. 6. 58 Ibidem, f. 15 – 16. 281
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Uzinele hidraulice proectate pe râurile Zăbala şi Putna urmează a fi prevăzute cu rezervele termice necesare. În consecinţă, avem onoare a vă ruga să binevoiţi ca intervenţia ce se va face la Ministerul de Lucrări Publice şi Comunicaţii, să fie în sensul, ca prima etapă a programului de electrificare rurală să cuprindă toate regiunile de podgorie din judeţele Putna şi Râmnicu Sărat; această regiune viticolă, cea mai bogată din Ţară, va asigura un foarte mare consum de energie electrică, cerut de multiplele operaţiuni în viticultura modernă. Electrificarea rurală în această însemnată podgorie va avea rentabilitate şi va concura la progresul economiei naţionale” 59. Din păcate, toate aceste idei nu s-au materializat într-o realizare de amploare, aşa cum se dorea, din cauza evenimentelor prilejuite de cel de-Al Doilea Război Mondial. Au fost însă probleme de mult mai mică importanţă locală, care, din nefericire, au prilejuit intervenţia energică a rezidentului regal al Ţinutului Dunărea de Jos pentru a fi rezolvate. Una dintre ele a fost iluminatul corespunzător al şcolilor focşănene, aşa după cum rezultă din Raportul nr. 27, înaintat de Comitetul Şcolii nr. 2 de Fete din Focşani Rezidenţei gălăţene, la finele anului 1938: „Şcoala nr. 2 fete Focşani a pus la dispoziţie localul său şi pentru şcoala de fete ucenice din acest oraş, încă de mai mulţi ani. În schimb, autoritatea respectivă, de care depinde această şcoală, ne consideră obligaţi a le pune la dispoziţie şi cele necesare pentru lumină, căldură şi întreţinere. Această şcoală funcţionează zilnic şi are 104 eleve, între orele 17 - 20:30. Nefiind ajutaţi de nici o autoritate locală în acest sens, nu vom mai putea da lumina şi celelalte. Cum primăria Focşani ne-a dat o alocaţie insuficientă, aşa că anul trecut am rămas încărcaţi cu plata unui vagon de lemn şi lumină electrică, am cerut Camerei de Muncă Brăila, de care depinde şcoala de ucenici, să plătească Primăriei Focşani vagonul de lemn din anul trecut şi lumina electrică, iar pentru anul acesta, să ne procure un vagon de lemne, să plătească jumătate din lumină, căci ea consumă mai mult şi să ne ajute şi la întreţinerea acestei şcoli. Nu am primit nici un răspuns.
59 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 50 / 1939, f. 1. 282
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Vă rugăm Excelenţă, a orândui o anchetă, cât de grabnic, spre a se constata dreptatea noastră şi Camera de Muncă Brăila, să fie obligată a plăti Primăriei Focşani cele ce am arătat mai sus şi ni se da şi pentru anul acesta ajutorul solicitat. Dacă până la Sfintele Sărbători ale Crăciunului, nu ni se va pune la dispoziţie cele arătate mai sus, noi nu vom mai putea pune la dispoziţie localul acestei şcoli, rugând ca să se facă o rotaţie şi cu altă şcoală din Focşani. În plus, cum Primăria Focşani nu ne-a aprovizionat decât cu puţine lemne din care suntem nevoiţi a da şi pentru ucenice, vom fi expuşi a închide şi şcoala noastră” 60. La 19 decembrie 1938, rezidentul regal se adresa Primăriei Oraşului Focşani solicitând să se asigure lumina elecrică pentru şcoli măcar în lunile de iarnă 61. Problema a fost rapid rezolvată, intrându-se, în ianuarie 1939, în normalitate. În anul următor, rezidentul regal Constantin C. Giurescu depunea eforturi în vederea transpunerii în faptă a unui deziderat mai vechi al Focşanilor – construirea unei noi uzini electrice, de care să beneficieze nu doar oraşul de pe Milcov – cu peste 30.000 locuitori şi o întindere apreciabilă - ci şi comunele înconjurătoare 62.
3. Drumuri şi poduri
Pentru orice ţară civilizată din lume, problema existenţei unei reţele de drumuri cât mai extinsă şi de bună calitate este, fără îndoială, una de căpătâi. Aşa au stat lucrurile şi în ţinutul Dunărea de Jos. Dintr-un total de 36.000.000 lei acordat acestui domeniu 63, judeţului Putna îi reveneau 3.500.000 lei, cărora se adăugau, indirect, o parte din cele 10.000.000 lei acordate de Rezidenţă şoselei Ţinutului, Galaţi - Târgu Secuiesc (prin Focşani şi Valea Sării). Aceleaşi judeţe avuseseră în fostul regim un fond total pentru drumuri care nu atingeau pragul de 21.000.000 lei. „Rezultă că
60 Ibidem, f. 8. 61 Ibidem, f. 9. 62 „Focşanii”, anul I, nr. 2, duminică, 16 iulie 1939, p. 1. 63 Ţinutul Dunărea de Jos …, p. 347. 283
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu întemeierea Ţinutului a avut de efect şi în domeniul drumurilor o intensificare a acţiunii constructive şi o sporire a fondurilor alocate în acest scop” 64. Referindu-se la şoseaua mai sus menţionată, Constantin C. Giurescu nota: „Sub vechea lege administrativă, cu posibilităţile reduse ale judeţelor, o asemenea lucrare nu s-ar fi putut executa niciodată” 65. Lucrările au început la Valea Sării, la 16 iunie 1939, inaugurarea lor făcându-se în prezenţa generalului Arthur Văitoianu, consilier regal, a ministrului Agriculturii şi Domeniilor N. Cornăţeanu, a rezidentului regal G. Alexianu, a directorului general al Căilor Ferate Române, I. Macovei, a inginerului Bunescu, secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice şi a multor personalităţi din Capitală. Lucrările au fost executate de soldaţii Regimentelor 3 şi 5 Pionieri, remuneraţi de ţinut. Şoseaua avea următorul traseu: Valea Sării – Bârseşti – Tulnici – Poiana Mărului, unde se făcea joncţiunea cu şoseaua Tg. Secuiesc – Ojdula – Poiana Mărului. Acest ultim segment se afla şi el în lucru, lucrarea fiind coordonată de Rezidenţa Regală a ţinutului Bucegi 66. Despre importanţa acestui obiectiv, rezidentul Giurescu afirma: „Însemnătatea acestei lucrări nu poate scăpa nimănui. Se deschide o nouă cale peste munţi, se leagă marile porturi Brăila şi Galaţi cu Transilvania pe drumul cel mai scurt, se uşurează transportul produselor din Ţinut, se descongestionează şoseaua Braşov - Ploieşti etc. Nu trebuie uitat nici rolul strategic pe care-l are această şosea, fapt ce a determinat Ministerul Apărării Naţionale să ceară executarea ei încă de acum câţiva ani” 67. Din păcate, lucrarea nu s-a finalizat aşa cum dorea acelaşi rezident regal: lucrările „au continuat şi în 1940, din nefericire, în acest din urmă an, ritmul lor s-a încetinit, iar o dată cu schimbarea
64 Ibidem, p. 348. 65 Ibidem. 66 Ibidem, p. 349. 67 Ibidem, p. 349 – 350. 284
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) regimului, cu venirea lui Antonescu la putere, în ipostaza de „conducător” al statului, ele să sisteze, potrivit obiceiului nenorocit politicianist care cerea ca aceea ce începuseră predecesorii să nu fie continuat de succesori” 68. De fapt, acest obiectiv l-a avut în vedere şi predecesorul lui Giurescu, rezidentul regal Victor G. Cădere, care afirma: „în preocupările noastre pentru realizări prevedeam în prim loc străbaterea Carpaţilor pentru legătura între Ardeal şi porturile Dunărene prin şoseaua Vrancei” 69. Încă de la instalarea sa ca rezident regal, la 8 februarie 1939, la Palatul Administrativ al Municipiului Galaţi (sediul central al Universităţii „Dunărea de Jos” de astăzi), Constantin C. Giurescu declara: „În ce priveşte şoselele, va trebui în primul rând stabilită comunicaţie directă între Ardeal şi porturile Dunărene, prin racordarea peste Carpaţi – prevăzută de către predecesorul meu dl. Ambasador Victor Cădere – a şoselei naţionale Galaţi – Lungoci – Focşani – Vidra – Tulnici, cu şoseaua Braşov – Tg. Secuiesc, prin Poiana Mărului – Ojdula. Această legătură directă, de o netăgăduită importanţă economică şi turistică, va prezenta interes şi sub raport militar. Lucrarea ei sperăm că va începe chiar în această primăvară” 70. În ziua inaugurării, la 16 iunie 1939, la Valea Sării a avut loc o emoţionantă solemnitate, nota dominantă fiind deplina satisfacţie şi nădejdea ducerii la bun sfârşit a lucrului început de cei 500 de ostaşi conduşi de locotenent - colonel Andrei Popescu. Ei trebuiau să realizeze o şosea de şapte metri lărgime, cu pat de piatră bătut de compresoare, cu lucrări de artă din piatră şi nu ziduri, unde terenul era mai slab. În prezenţa distinşilor oaspeţi amintiţi mai sus, a autorităţilor locale, în fruntea cărora se afla prefectul judeţului Putna, colonelul
68 Constantin C. Giurescu, Amintiri…, p. 278. 69 ,,Monitorul Ţinutului Dunărea de Jos”, anul I, nr. 11 - 12, 1 – 2 februarie 1939, p. 4. 70 Ibidem, p. 2. 285
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Cristescu şi a localnicilor îmbrăcaţi în straie frumoase de sărbătoare, solemnitatea a debutat printr-o slujbă oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul Dragomir Danţiş. Cei doi au ţinut cuvântări referitoare la importanţa acestei artere de circulaţie pentru judeţul Putna. La rândul său, rezidentul regal Giurescu avea să declare: „Începem astăzi să realizăm un gând vechi de mulţi ani…, o faptă nouă, în ţară nouă. În unire cu iubitul meu coleg, dl. rezident regal Gheorghe Alexianu, vom construi legătura dintre cele două Ţinuturi, tăind şosea prin munţii Vrancei. Vă urez spor la muncă şi cu Dumnezeu înainte !” 71. Inginerul Bunescu şi Gheorghe Alexianu, fiul unui învăţător din comuna Străoane, judeţul Putna, au adus un elogiu personalităţii rezidentului regal de la Galaţi. La rândul său, inginerul I. Macovei, şeful Căilor Ferate Române, vrâncean de origine, spunea: „Numai graţie îndemnului domnului rezident regal Constantin Giurescu, care este cel mai bun prieten al dumneavoastră, am hotărât să încep bitumizarea şoselei Focşani - Odobeşti; prelungirea liniei înguste Cucuieţi - Vidra, cu transport pentru călători; să fac din gara Focşani o gară mare, model şi să fondez o societate pentru electrificarea satelor din Putna. Ca vrâncean, sunt mândru de înfăptuirile ce se încep astăzi” 72. Din partea vrâncenilor, preotul Bălănuţă declara: „Prea au fost rare bucuriile pentru noi, pentru ca mulţumirea pe care o simţim azi, să nu fie mare. Trăim minunea începerii unei legături de drum de partea de jos a Moldovei şi Ardeal. Prin iniţiativa Dv., domnule Rezident Regal Giurescu, ne umpleţi sufletul de bucurie şi vă mulţumim din toată inima. Pentru vrânceni se deschide calea către o nouă viaţă. Noi vă făgăduim că ne vom face vrednici de iniţiativa arătată şi că nu vă vom uita niciodată. Să trăiţi, Excelenţă !” 73. Evocând luptele purtate în zonă în timpul Primului Război Mondial, generalul Arthur Văitoianu a cerut ca „din artera ce se pune
71 Ibidem, p. 2. 72 Ibidem. 73 Ibidem. 286
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) în lucru să se facă o legătură către mormintele celor morţi pentru ţară şi Rege şi care se află la Soveja” 74. În telegramele înaintate de Rezident regelui Carol al II-lea şi prim - ministrului Armand Călinescu, Constantin C. Giurescu lega măreaţa realizare de începutul existenţei noii forme de viaţă administrativă – ţinutul 75. Din cei 3.500.000 lei, 970.000 lei au fost utilizaţi pentru reparaţii şi reconstruiri de poduri şi podeţe, restul de 1.030.000 folosindu-se pentru împietruiri cu pietriş ciuruit şi piatră spartă, precum şi pentru lucrări de protecţie şi terasamente 76. Pentru 1938, documentele vorbesc de refacerea a cinci poduri şi a 16 drumuri judeţene şi comunale, legând între ele peste 40 de localităţi 77. Pentru anul următor, sursele vremii sunt ceva mai darnice în informaţii. Aflăm că în primăvară, Direcţia Generală a Drumurilor, graţie insistenţelor rezidentului regal Constantin C. Giurescu, a aprobat continuarea lucrărilor la drumul naţional 70, Galaţi – Braşov 78. Serviciul Tehnic al Judeţului Putna aproviziona periodic drumurile judeţene cu pietriş, lucrările neputându-se finaliza în timp optim din cauza lipsei de braţe de muncă, de căruţe şi animale şi a timpului ploios. Se mai refăceau şi şanţurile, armata fiind ajutată din acest punct de vedere şi de autorităţile locale 79. În luna decembrie ar fi trebuit terminate lucrările la şoseaua ţinutului în punctul Tulnici, însă timpul nemilos şi ploile au rupt talazurile, prăbuşindu-se pe şosea. În general, starea drumurilor din judeţ era mulţumitoare, exceptând drumurile de pe Valea Milcovului şi a Zăbalei.
74 Ibidem, p. 3. 75 Ibidem. 76 Ţinutul Dunărea de Jos …, p. 48. 77 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 41 / 1938; vezi şi dosar nr. 337 / 1938, f. 3, 6, 7 verso, 10, 23 - 23 verso, 36 - 36 verso, 39 verso. 78 Ibidem, fond Rezidenţa Regală…, dosar nr. 4 / 1939, f. 131 - 131 verso. 79 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 44 / 1939, f. 157. 287
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu În octombrie, ele erau impracticabile din cauza ploilor abundente, care le-au rupt. Puteau totuşi fi străbătute călare. O problemă o constituia şi menţinerea unui drum judeţean necesar armatei, care lega Mândreştiul de Nămoloasa şi Blehani. Lucrările de aprovizionare cu pietriş stagnau aici din cauza lipsei braţelor de lucru, animalelor de tracţiune şi căruţelor. Referitor la poduri, era în lucru podul plutitor de peste Putna, în punctul Călieni, el fiind rupt în urma precipitaţiilor căzute în zonă; la fel stăteau lucrurile şi în cazul podului de peste Putna, aflat pe şoseaua Boloteşti – Ivănceşti – Ţifeşti 80. Un alt pod în lucru era cel de peste Suşiţa la punctul Gogoiu; cel de peste Milcov , aflat pe drumul Odobeşti – Vârteşcoiu, era aproape gata. Acesta din urmă fusese executat de Regimentul 1 Căi Ferate; umpluturile, căratul pietrişului şi nisipului pentru înălţarea picioarelor şi a culeelor au fost lăsate pe seama locuitorilor din mai multe comune. Mai erau de efectuat o serie de lucrări, de mai mică importanţă însă 81. Diguri de oprire şi pinteni de împotmolire s-au construit pe şoselele Odobeşti – Mera – Năruja, Şuşiţa – Panciu – Soveja, Reghiu – Andreiaşu – Fetig şi Vidra – Găuri – Câmpuri 82. Alte lucrări de artă 83 s-au realizat în acest an la peste 20 de drumuri şi poduri din judeţ, legând între ele aproape 60 de localităţi 84. Şi în anul următor, ţinutul avea să sprijine opera de construcţie şi refacere a drumurilor din judeţul Putna. La 29 martie 1940, rezidentul regal al ţinutului Dunărea de Jos era informat de către prefectul judeţului Putna în legătură cu situaţia unor artere de comunicaţie de importanţă militară: „În urma
80 Ibidem, f. 158. 81 Ibidem. 82 Ibidem, f. 159. 83 Ibidem, dosar nr. 26 / 1939, f. 277. 84 Ţinutul Dunărea de Jos…, p. 92; vezi şi S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 26 / 1939, f. 48 - 49; dosar nr. 36 / 1939, f. 163; dosar nr. 43 / 1939, f. 169 - 170; dosar nr. 44 / 1939, f. 18, 24 - 24 verso, 26, 37 - 37 verso, 112 - 112 verso, 113 - 115; Idem, fond Serviciul Tehnic al Judeţului Putna, dosar nr. 31 / 1939, f. 1. 288
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) dispoziţiilor de ordin superior de apărare naţională, regiunea de sud - est a judeţului Putna devine de o importanţă capitală; autorităţile militare operative dislocate în zonă cer cu extremă urgenţă executarea următoarelor lucrări: 1. Procurarea materialelor necesare pentru lucrările de restabilire a circulaţiei peste râul Putna la Mirceşti, printr-un pod plutitor pe vase de pe Drumul Judeţean 2 Focşani – Ciuşlea. 2. Procurarea materialului necesar de întreţinere şi reparare a podului pe vase de la Călieni pe drumul judeţean 1 – Focşani – Suraia – Călieni 3. Lucrări de reconstrucţie a 3 deschideri şi 2 paliere ale podului de lemn peste râul Putna, de pe drumul judeţean 2 Focşani – Mirceşti – Ciuşlea” 85. Un alt drum de interes pentru armată era Adjudu - Vechi – Lespezi – Podul Turcului, Prefectura Judeţului Putna colaborând cu Biroul de Coordonare a Lucrărilor de Drumuri Militare Bacău, prin Serviciul Drumuri Naţionale Focşani 86. Acelaşi ţinut pedepsea cu amenzi drastice pe toţi cei care astupau şanţurile drumurilor cu gunoaie sau curpeni. Aşa s-a întâmplat în octombrie 1939 în comuna Străoane din judeţul Putna, vinovatul plătind o amendă de 600 lei (200 lei pentru fondul drumurilor şi 400 lei despăgubire pentru Ţinutul Dunărea de Jos) 87. Şi în 1940 au continuat lucrările pe Drumul Naţional 70 Galaţi – Focşani – Tg. Secuiesc. Astfel, s-au făcut diguri de apărare pe râul Putna, pe sectorul Focşani – Vidra – Tulnici 88, lor adăugându-se lucrări de aşternere şi amenajare a platformei, de terasamente pentru lărgirea platformei şi îndulciri de declivităţi 89, lucrări de depunere de piatră spartă 90, podeţe de beton armat 91 şi finalizarea unui tunel 92.
85 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 110 / 1940, f. 155. 86 Ibidem, dosar nr. 215 / 1940, f. 179. 87 S. J. A. N. Vn., fond Rezidenţa Regală a Ţinutului Dunărea de Jos, dosar nr. 25 / 1940, f. 1 - 1 verso, 7. 88 Idem, fond Serviciul Drumuri Naţionale Focşani, dosar nr. 72 / 1940, f. 1. 89 Ibidem, dosar nr. 16 / 1939, f. 1. 90 Ibidem, dosar nr. 21 / 1939, f. 1 - 1 verso. 289
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu În acest an, aproape toate localităţile din judeţ, sub diriguirea directă a ţinutului, au fost mobilizate să acţioneze în vederea refacerii drumurilor naţionale comunale şi judeţene la care aveau acces. Lucrările pentru care se puteau cheltui 3.850.000 lei 93 au vizat cantoanele 94, reîmpietruirile, refacerile de diguri, aşternarea stratului de pietriş, terasamentele, zidăriile de sprijin, împietruirile la poduri şi podeţe 95, rigolele 96, locurile de adăpost 97, variantele la depozitele armatei 98, rampa de acces 99, refacerea acostamentelor 100, înlocuirea podinelor de rezistenţă şi uzură 101 şi bitumizările 102.
4. Transportul feroviar
Rezidenţa ţinutală din Galaţi avea să se implice şi în ceea ce priveşte unele probleme legate de transportul feroviar. Un prim exemplu îl constituie, calea ferată Panciu - Mărăşeşti, inaugurată în anul 1900. Deoarece reînfiinţarea haltei Diocheţi avea destui opozanţi, un grup de cetăţeni din această localitate, condus de agronomul Gheorghe Mititelu, doctorul Chiriţescu şi alţii au trimis la 10 martie 1939 rezidentului regal al ţinutului Dunărea de Jos următoarea petiţie telegrafică 103: „În numele locuitorilor din comunele
91 Ibidem, dosar nr. 42 / 1939, f. 1. 92 Ibidem, dosar nr. 41 / 1939, f. 1; vezi şi dosar nr. 53 / 1939, f. 1. 93 Ibidem, fond Serviciul Drumuri Naţionale Focşani, dosar nr. 5 / 1940, f. 496 - 500 verso. 94 Ibidem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 16 / 1940, f. 1. 95 Ibidem, fond Serviciul Drumuri Naţionale, dosar nr. 72 / 1940, f. 1. 96 Ibidem, dosar nr. 56 / 1940, f. 1. 97 Ibidem, dosar nr. 57 / 1940, f. 1. 98 Ibidem, dosar nr. 38 / 1940, f. 1. 99 Ibidem, dosar nr. 44 / 1940, f. 1. 100 Ibidem, dosar nr. 46 / 1940, f. 1. 101 Ibidem, dosar nr. 36 / 1940, f. 1. 102 Ibidem, dosar nr. 22 / 1940, f. 1; vezi şi dosarele 16 - 78 / 1939, f. 1; 20 - 74 / 1940, f. 1; S. J. A. N. Vn., fond Serviciul Tehnic al Judeţului Putna, dosarele nr. 5 - 26 / 1938, f. 1, 21 - 35 / 1939, f. 1 şi 10 - 11 / 1940, f. 1. 103 Ionuţ Iliescu, Contribuţii la istoricul căii ferate Panciu - Mărăşeşti (1900 - 1948) în Cronica Vrancei, vol. VIII, Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focşani, 2008, p. 292. 290
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) de pe front ale judeţului Putna: Diocheţi, Moviliţa, Mănăstioara, Fitioneşti şi al celor peste 80 proprietari, mari agricultori şi viticoli, din jurul haltei Diocheţi, protestăm contra tendinţei unor anumiţi interesaţi care se opun la reînfiinţarea vechei halte şi rampe de încărcare Diocheţi, distrusă de război, singura şi cea mai apropiată staţie de cale ferată de satele noastre, urmărindu-se astfel contrariu intereselor obştei satelor real comerciale la punctul Dumbrava, situată integral pe moşia Răzoare, pe proprietatea moştenitorilor Apostoleanu. Vă rugăm Excelenţă să anchetaţi plângerea dvs., iar prin Înalta dvs. intervenţie la Direcţia C. F. R. să opriţi o strigătoare nedreptate la cer” 104. În urma corespondenţei purtate de Rezident cu autorităţile locale putnene, Rezidenţa şi-a dat avizul pentru halta Dumbrava 105. În ianuarie 1939, Camera de Comerţ şi Industrie Focşani trimitea un Memoriu Ministerului Comunicaţiilor prin care solicita îmbunătăţirea legăturilor feroviare între Ardeal şi porturile dunărene, prin judeţul Putna. Dincolo de implicaţiile economice, aceste legături erau imperios necesare, cerute atât din punct de vedere al apărării naţionale, pentru ca industria grea militară să poată comunica cu centrul şi restul ţării, cât şi din punct de vedere naţional - cultural, spre a putea stabili o apropiere între populaţia dintr-o parte şi în alta a Carpaţilor 106. În condiţiile în care judeţul Putna devenea parte integrantă a ţinutului Dunărea de Jos - se afirmă în document - „interesele generale ale regiunii noastre se îndreaptă şi mai mult spre oraşul de reşedinţă Galaţi” 107. Deoarece legăturile feroviare ale Focşaniului cu Galaţii erau dificile şi insuficiente, se cerea punerea în circulaţie a unui tren direct Focşani - Galaţi şi retur zilnic, la ore accesibile. Era necesar a se introduce nu doar un tren personal, ci şi un accelerat. De asemenea, se impunea ca la toate trenurile existente să se ataşeze
104 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 95 / 1939, f. 116 - 116 verso. 105 Ionuţ Iliescu, op. cit., p. 292 – 293. 106 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 34 / 1939, f. 18. 107 Ibidem, f. 21. 291
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu vagoane pentru ruta Râmnicu Sărat - Focşani - Galaţi. În încheiere, instituţia focşăneană menţionată anterior preciza că cererea de faţă aparţine tuturor putnenilor, ea fiind în strânsă legătură cu propăşirea economică şi administrativă a judeţului lor 108. Rezidenţa Regală avea să se implice şi în problemele legate de buna funcţionare a liniei înguste Odobeşti - Burca. În condiţiile în care în vara anului 1939 organele C. F. R. nu puteau duce la bun sfârşit lucrările pe care le aveau de făcut la această linie deoarece localnicii nu respectau zona de protecţie, cazul a fost comunicat autorităţilor locale 109. Eşecul acestui demers avea să provoace intervenţia energică a rezidentului regal al ţinutului Dunărea de Jos, care nu cerea nimic altceva decât respectarea legilor de către cetăţeni 110. În toamna anului 1939, problema nu se rezolvase încă. Constantin C. Giurescu, rezidentul regal al Ţinutului Dunărea de Jos, fusese informat de către Inspecţia II Întreţinere Galaţi că evacuarea locuitorilor de pe zona de protecţie a liniei Odobeşti - Cucuieţi, nu s-a făcut decât în parte 111. Lucrări la această linie, în vederea modernizării ei, s-au făcut şi în 1940. Conform înţelegerii survenite între Regia Autonomă C. F. R. şi ţinut, costul lucrărilor (aproximativ 1.000.000 lei) avea să fie suportat de toţi beneficiarii liniei (instituţiile Statului şi cele particulare), partea fiecăruia fiind stabilită de către Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor 112.
5. Liniile telefonice
Aceeaşi Rezidenţă a ţinutului Dunărea de Jos a impulsionat extinderea liniilor telefonice din judeţ. Astfel, 35 dintre ele erau executate până în 1940 (Odobeşti - Păţeşti - Câmpineanca, Odobeşti -
108 Ibidem. 109 Ibidem, dosar nr. 95 / 1939, f. 72 – 74. 110 Ibidem, f. 91. 111 Ibidem, f. 96. 112 Ibidem, dosar nr. 115 / 1940, f. 33. 292
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Broşteni, Odobeşti - Jariştea - Vărsătura, Odobeşti - Boloteşti, Odobeşti - Ţifeşti - Panciu, Odobeşti - Boloteşti - Ivănceşti, Boloteşti - Găgeşti - Clipiceşti, Găgeşti - Vidra, Vidra - Tichiriş - Colacu - Valea Sării, Vidra - Găuri - Vizantea - Câmpuri - Soveja, Bârseşti - Negrileşti - Tulnici, Bârseşti - Spineşti - Păuleşti, Bârseşti - Poiana - Văsui, Năruja - Nistoreşti - Herăstrău, Năruja - Paltin - Spulber - Nereju, Năruja - Reghiu - Mera, Reghiu - Andreiaşu de Jos - Andreiaşu de Sus, Panciu - Satu-Nou, Panciu - Diocheţi, Panciu - Moviliţa - Mănăstioara - Fitioneşti, Panciu - Străoane de Jos - Străoane de Sus, Panciu - Neicu, Mărăşeşti - Pădureni - Pufeşti - Domneşti, Pufeşti - Ciorani, Mărăşeşti - Păuneşti - Rugineşti - Copăceşti, Adjud - Adjudu Vechi, Adjud - Urecheşti - Coţofăneşti - Bâlca, Adjud - Burcioaia, Urecheşti - Cornăţel, Sascut Sat - Sascut Târg, Sascut - Bereşti, Sascut Târg - Mândrişca - Cucova - Scurta - Orbeni - Drăguşani, Drăguşani - Valea Seacă, Mândrişca - Valea Seacă şi Sascut Târg - Halta Negri), altele nouă fiind proiectate (Focşani - Mândreşti Moldova - Mândreşti Muntenia - Răstoaca; Suraia - Bilieşti - Mirceşti; Mirceşti - Ciuşlea; Mirceşti - Vânători - Petreşti; Vânători - Jorăşti; Suraia - Boţârlău - Vulturu - Călieni - Năneşti - Nămoloasa Târg; Ivănceşti - Făurei; Ivănceşti - Bătineşti; Câmpuri - Mărăşti - Răcoasa şi Drăguşani - Parava 113.
6. Sănătatea publică
Ţinutul - ca nouă formă de viaţă administrativă - şi-a dovedit eficienţa şi în ceea ce priveşte sănătatea publică. Astfel, în vederea întreţinerii corespunzătoare şi a refacerilor de spitale şi dispensare, pe anul financiar 1938 - 1939, bugetul judeţului Putna avea prevăzută suma de 210.000 lei 114. La această sumă se adăugau bugetele comunale, fondul Ministerului Sănătăţii şi subvenţiile Ţinutului Dunărea de Jos 115.
113 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 215 / 1940, f. 97 – 98. 114 Idem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 41 / 1938, f. 85. 115 Un an de aplicare ..., p. 45. 293
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Despre dispensarele noi, rezidentul regal Constantin C. Giurescu spunea: „Vor fi construite după cerinţele cele mai moderne şi vor fi înzestrate cu tot utilajul necesar. Se vor afla sub acelaşi acoperământ, în aripi diferite, locuinţa medicului, a infirmeriei, sala de aşteptare, sala de consultaţii, rezerva, baia, vestiarul, cuptorul de deparazitare şi remiza pentru trăsura medicului. Se vor face evident şi instalaţiile de apă necesare unei asemenea instituţii, menită să fie de folos real şi să atragă pe medicul care va fi chemat să o însufleţească” 116. De asemenea, Rezidenţa Regală de la Galaţi avea în plan şi construirea unui număr cât mai mare de băi populare, sporindu-se astfel gradul de igienă a comunităţilor locale deservite de acestea 117. În acest an s-au finalizat lucrările la dispensarele comunelor Păuneşti, Mera 118, Vulcăneasa, Păuleşti şi Spineşti 119 (inclusiv aprovizionarea cu medicamente pentru combaterea bolilor - epizootiilor 120), Floreşti 121, Ţifeşti, Suraia şi Vidra (reparaţii la Spitalul comunal) 122. În 1939, până în toamnă, în judeţul Putna se ridicaseră cinci dispensare noi, se renovase Spitalul de la Vidra şi s-a finalizat o baie comunală în Focşani 123. Dispensarul din Câmpuri a însemnat o investiţie totală de 762.500 lei, fiind considerat model 124. Tot acum se întocmiseră planurile pentru băile comunale ale oraşelor Mărăşeşti 125 şi Odobeşti 126, pentru cele de la Soveja 127,
116 Ţinutul Dunărea de Jos ..., p. 347. 117 Ibidem. 118 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 337 / 1938, f. 18. 119 Ibidem, f. 63. 120 Ibidem, f. 63 verso. 121 S. J. A. N. Vn., fond Serviciul Tehnic al Judeţului Putna, dosar nr. 26 / 1939, f. 1. 122 Idem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 337 / 1938, f. 43 verso. 123 Un an de aplicare ..., p. 45. 124 Ibidem, p. 46 – 47. 125 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 36 / 1939, f. 160 – 165. 126 Ibidem, f. 153. 294
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Vizantea, unde urma să se înfiinţeze şi o farmacie 128 Păuneşti 129, Sascut 130, Diocheţi 131, Străoane de Jos 132, aici dorindu-se şi înfiinţarea unui dispensar 133. În acest an, funcţionau în judeţul Putna, în bune condiţii, următoarele unităţi sanitare: spitalele din Focşani, Adjud, Mărăşeşti, Odobeşti, Panciu, Vidra şi Câmpineanca şi dispensarele de la Vidra (cu baie), Bârseşti şi Năruja (cu infirmerie), Boloteşti, Mera, Jariştea, Păuneşti, Străoane de Jos şi Vizantea, cele de la Ţifeşti şi Câmpuri nefiind încă terminate 134. Comunele erau vizitate periodic de medicii de circumscripţie, aceştia consultând pe toţi bolnavii şi luând măsurile necesare respectării normelor de igienă, în vederea combaterii epidemiilor 135. Cu toate acestea, au fost, totuşi, epidemii de rujeolă, tuse convulsivă şi scarlatină, cerându-se uneori mărirea numărului de paturi în spitale, aşa cum s-a întâmplat la Vidra 136. De asemenea, cadrele medicale din judeţ s-au confruntat şi cu paralizia infantilă şi febra aftoasă 137, dezinterie, febră tifoidă şi tifos exantematic, ultimele fiind însă extrem de rar întâlnite 138. Pentru a combate aceste epidemii, doctorul I. Panea, medic primar şi inspector general sanitar 139, ajutat de medicii de circumscripţie, a trecut de urgenţă la vaccinări, deparazitări şi izolări. În acest an, în judeţ s-au inaugurat un cuptor de deparazitare fix la Odobeşti şi patru cuptoare de deparazitare mobile, funcţionând pe
127 Ibidem, f. 154. 128 Ibidem. 129 Ibidem, f. 149. 130 Ibidem, f. 152. 131 Ibidem, f. 19. 132 Ibidem, f. 19 verso. 133 Ibidem, f. 21. 134 Ibidem, dosar nr. 22 / 1939, f. 162, 185. 135 Ibidem, dosar nr. 43 / 1939, f. 38. 136 Ibidem, f. 65 verso. 137 Ibidem, f. 102 verso. 138 Ibidem, dosar nr. 44 / 1939, f. 156. 139 Ibidem, f. 129. 295
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu lângă spitalele de circumscripţie şi putând fi uşor de transportat şi în comune. De asemenea, s-au dat în funcţiune două băi populare, pe lângă spitalele din Vidra şi Năruja şi s-au construit fântâni în mai multe comune 140. Din păcate, foarte mulţi medici comunali şi agenţi sanitari erau concentraţi, ceea ce micşora mult rapiditatea acţiunilor întreprinse 141. Tot în acest an s-au organizat manifestări de genul „Săptămâna igienei”, când echipele sanitare, alcătuite din autorităţile locale, agentul sanitar, moaşa, reprezentantul căminului cultural şi străjerii informau sătenii în legătură cu igiena individuală, a locuinţelor şi gospodăriilor. În urma verificărilor făcute, fiecare localnic primea o adeverinţă din partea autorităţilor locale referitoare la starea igienei sale 142. O altă problemă spinoasă a medicilor putneni o reprezenta criza mijloacelor de transport (la medicii de plasă, în primul rând), deplasările lor în teren fiind astfel mult mai greoaie. Problema devenea critică atunci când în zona de podgorie veneau circa patru mii de străini la lucrul viilor 143. În 1940 se punea problema ridicării unui nou spital în Focşani, cel existent fiind neîncăpător 144.
7. Staţiunile balneoclimaterice vrâncene
Rezidenţa Regală a ţinutului Dunărea de Jos a fost şi promotoare a turismului vrâncean, girând prin activitatea sa evoluţia pozitivă a celor două staţiuni balneoclimaterice vrâncene, Vizantea şi Soveja. Comunele rurale Soveja şi Vizantea erau recunoscute prima ca „localitate de viligiatură” 145, iar a doua „baie de interes local,
140 Ibidem, f. 156. 141 Ibidem, f. 129. 142 Ibidem, f. 72 verso. 143 ,,Monitorul Ţinutului Dunărea de Jos”, anul I, nr. 13 - 14, 1 - 30 martie 1939, p. 6. 144 S. J. A. N. Vn., fond Garda Naţională a Frontului Renaşterii Naţionale, dosar nr. 8 / 1940, f. 85. 296
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) instituţie balneo - minerală” 146, unde veneau vizitatori în lunile iulie şi august. La 30 iunie 1939, rezidentul regal al Ţinutului Dunărea de Jos cerea prefectului judeţului Putna să ordone primarilor din comunele Vizantea şi Soveja să asigure vizitatorilor servicii promte şi competente, inclusiv în ceea ce priveşte transportul 147. Ca urmare a unui alt ordin al rezidentului regal, la 5 aprilie 1939 în comuna Vizantea s-au pus bazele Comitetului de realizări gospodăreşti, alcătuit din primar, notar, preot, patru învăţători, şeful Postului de jandarmi, agentul sanitar, agentul percepţiei, dascălul catolic, pădurarul silvic şi patru gospodari de frunte 148. La 28 aprilie 1939, acest Comitet a întocmit Planul de realizări gospodăreşti pe timp de cinci ani. Referitor la Staţiune, dacă toate măsurile preconizate s-ar fi pus în aplicare, ar fi modernizat-o în cele mai mici detalii. Patru mari obiective vizau Staţiunea: săparea celui de-al doilea bazin de captare a apelor minerale, realizarea unei toalete publice, achiziţionarea a patru lămpi Petromax pentru iluminatul public, construirea a patru punţi pentru trecerea pietonilor în Staţiune peste pârâul Vizăuţ. Pentru anul 1940 se dorea obţinerea altor realizări: exproprierea grădinii din Staţiune, proprietate a Bisericii Catolice, în vederea măririi Parcului Eroilor şi a pieţei de alimente 149. În 1939, Rezidenţa fusese solicitată de către autorităţile putnene în vederea acordării unui ajutor financiar necesar Societăţii pentru Profilaxia Tuberculozei, filiala Focşani, în vederea construirii unui Preventoriu în staţiunea Soveja 150.
145 Ibidem. 146 Ibidem. 147 Horia Dumitrescu, Ionuţ Iliescu, Staţiunile balneoclimaterice vrâncene Vizantea şi Soveja, Editura Pallas, Focşani, 2006, p. 172. 148 Ibidem, p. 173 – 174. 149 Ibidem, p. 174. 150 Ibidem, f. 306 - 307 verso. 297
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Pe de altă parte însă, sovejenii nu doreau acest lucru, căutându-şi dreptatea tot la rezidentul regal al ţinutului Dunărea de Jos, un an mai târziu: „Suntem informaţi că s-a dat un teren pentru sanatoriul tuberculoşilor la Soveja. Acesta ar desfiinţa Staţiunea şi ar prejudicia complet locuitorii. Rugăm opriţi în numele locuitorilor” 151. În octombrie, Prefectura Judeţului Putna a încercat zadarnic să convingă Rezidenţa de necesitatea înfiinţării Preventoriului, proiectul nerealizându-se 152. În perioada 1938 - 1940, funcţionarii publici din Ţinutul Dunărea de Jos dispuneau la Soveja de două vile: cea a Prefecturii – numită acum Vila ţinutului Dunărea de Jos – şi cea a Camerei de Agricultură a Judeţului Putna, ambele exploatate şi întreţinute de ţinut 153. În mai 1940, fostul rezident regal, Constantin C. Giurescu, devenit ministru al Propagandei Naţionale, a ajutat staţiunea Soveja şi în noua sa calitate. Dorind să asigure Staţiunii o dezvoltare cât mai armonioasă din punct de vedere edilitar, el a cerut Oficiului Naţional de Turism (O. N. T.-ului), să trimită atât în staţiunea mai sus - menţionată, cât şi la Vizantea mai mulţi arhitecţi, în vederea ridicării de construcţii turistice 154. În iulie 1939, la Soveja a funcţionat o tabără de străjeri. Faptul este consemnat de ziarul local „Focşanii”: „Din iniţiativa Excelenţei Sale Domnului Rezident Regal Constantin C. Giurescu, s-au instalat în pitoreasca staţiune climaterică Soveja, tabere de străjeri şi străjere din legiunea de străjeri Putna şi Ismail. Vineri, la ora 16, în prezenţa Domnului Rezident Regal Giurescu s-au inaugurat noile tabere străjereşti. Au luat parte domnii: colonel Al. Cristescu, prefectul judeţului, profesorul N. Rădulescu, primarul oraşului Focşani, avocatul Şt. Dumitriu, ajutor de primar Romulus Negutz, maior Cojocaru etc. După inspectarea taberei a urmat înălţarea pavilionului naţional, după care au luat cuvântul domnii: profesor
151 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 76 / 1939, f. 80. 152 Horia Dumitrescu, Ionuţ Iliescu, op. cit., p. 379. 153 Ibidem, p. 410. 154 Ibidem, p. 413. 298
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Ioan Florea, comandantul legiunii de străjeri Putna, colonel Al. Cristescu, prefectul judeţului şi Excelenţa Sa Dl. Rezident Regal C. Giurescu” 155. În 1938, Prefectura Judeţului Putna iniţia un program de rentabilizare a Staţiunii Soveja, axat pe delimitarea şi organizarea riguroasă a spaţiului ocupat de acesta, planuri de lucrări edilitare, parcelări, vile de mai multe tipuri, alimentare cu apă şi iluminat electric. Proiectul urma să fie analizat de o comisie condusă de secretarul general al ţinutului Dunărea de Jos şi alcătuită din prefect, doi inspectori generali (administrativ şi sanitar) şi reprezentanţi ai comunei Soveja. În martie 1940, Pretura Plasei Vrancea înainta aceluiaşi Constantin C. Giurescu, ministru al Propagandei Naţionale, un Memoriu 156 care viza „îmbunătăţirile ce ar fi necesare pentru ca staţiunea climaterică Soveja din judeţul Putna să dea posibilitatea unui număr cât mai mare de persoane de a se bucura de aerul ozonat şi binefacerile unei aşezări ideale din punct de vedere natural, pentru ca această staţiune să devină una din cele mai importante şi frecventate în genul său …” 157. Într-un document similar, sovejenii mărturiseau că „… nu s-au putut face îmbunătăţiri mari pentru primirea şi confortul vizitatorilor, întrucât veniturile comunei sunt foarte mici şi nu permit investiţiuni, iar Oficiul de Turism prin legea respectivă şi în urma declarării comunei ca staţiune climaterică, nu a putut lucra cu efecte prea mari, tot din cauza lipsei de fonduri, întrucât de la vizitatori nu se pot încasa anual, prin taxe, decât circa 20.000 lei” 158.
155 ,,Focşanii”, anul I, nr. 2, duminică, 16 iulie 1939, p. 4. 156 Horia Dumitrescu, Ionuţ Iliescu, op. cit., p. 534. 157 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 30 / 1940, f. 8. 158 Ibidem, dosar nr. 63 / 1940, f. 127 – 128. 299
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Cultura în judeţul Putna în timpul Ţinutului Dunărea de Jos
1. Învăţământul
În perioada ţinuturilor, unităţile de învăţământ din judeţul Putna erau arondate Inspectoratului Şcolar al Ţinutului Dunărea de Jos, ca şi cele din judeţele Covurlui, Brăila, Râmnicu Sărat şi judeţul Tulcea. Pentru învăţământul primar, ulterior, judeţele Tecuci şi Tutova au înlocuit judeţul Tulcea 159. Din partea judeţului Putna, inspector şcolar ţinutal era Theodor Corneliu 160. Acesta se ocupa de examenele cadrelor didactice, de inspecţii, de transferuri şi concedii, de comasări de şcoli şi de grădini de copii 161. Au fost 17 asemenea cazuri, în oraşele nereşedinţă de judeţ şi în mai multe comune 162. Periodic, Theodor Corneliu trebuia să convoace la Focşani cadrele didactice din judeţ, ţinându-se conferinţe pe teme de specialitate 163. De asemenea, acelaşi cadru didactic putnean înainta Inspectoratului Şcolar al ţinutului Dunărea de Jos rapoarte despre situaţia învăţământului putnean. Aceeaşi instituţie îi cerea să respecte programul referitor la întrunirile pe judeţe cu organele de control şi cu învăţătorii capitalelor de judeţ. Activitatea fiecărui organ de control trebuia să primească o notă, făcându-se propuneri pentru fiecare organ de control în parte 164. Dacă se impunea, se apela şi la amenzi 165. De asemenea, inspectorul ţinutal Theodor Corneliu trebuia să verifice activitatea în grădinile şcolare 166. În aprilie 1940, rezidentul regal al Ţinutului Dunărea de Jos atrăgea atenţia lui Theodor Corneliu asupra unor nereguli semnalate în activitatea didactică. Pe de o parte, este vorba de angajarea unor
159 Ibidem, f. 30. 160 S. J. A. N. Vn., fond Inspectoratul Şcolar Judeţean, dosar nr. 3 / 1939, f. 1. 161 Ibidem, f. 6. 162 Ibidem, f. 26 – 27. 163 Ibidem, f. 59. 164 Ibidem, f. 81. 165 Ibidem, f. 82. 166 Ibidem, f. 84 - 84 verso. 300
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) persoane pentru activităţile practice fără înştiinţarea Rezidenţei. Aşa se întâmplase la Adjud 167. Raportând măsurile luate, Theodor Corneliu înştiinţa Rezidentul asupra modificărilor survenite în activitatea şcolară din judeţele arondate: „Pentru controlul şcoalelor, în locul subinspectorilor şi inspectorilor concentraţi, au fost însărcinaţi să suplinească cei prezenţi şi acolo unde n-a fost numărul suficient, au fost delegaţi alţi învăţători prezenţi sau pensionari. Inspectoratele şcolare judeţene au intervenit la unităţile militare pentru a desconcentra pe învăţătorii absolut necesari serviciului. Şcolile descoperite cu un post au funcţionat, fiind utilizaţi suplinitorii din judeţe şi chiar învăţătorii de la şcoli cu mai multe posturi. La şcolile cu mai multe posturi, unde învăţătorii au fost concentraţi, au fost înlocuiţi de colegii lor prezenţi şi când au lipsit mai mult de jumătate de preoţi şi pensionari. Sunt şcoli cu un post unde copiii au frecventat şcolile cele mai apropiate. Au fost preoţi şi învăţători care, deşi au primit dispoziţiuni să înlocuiască pe cei concentraţi, nu şi-au făcut datoria, după cum s-au găsit - cei mai mulţi - care au făcut toate sacrificiile. Este nevoie cât mai urgentă de delegarea învăţătorilor la posturile rămase libere prin concentrarea învăţătorilor. În legătură cu salarizarea învăţătorilor ofiţeri de rezervă concentraţi propun să primească de la unităţile militare numai diferenţa de soldă şi salariu, în cazul când optează pentru soldă pentru a se evita încurcături, fiindcă mulţi sunt desconcentraţi în timpul lunii şi rechemaţi. Inspectoratele Şcolare Judeţene să ceară şcolilor şi unităţilor militare, pentru a dovedi cât timp au servit la şcoală sau la Regiment, învăţătorii chemaţi în concentrări, foarte mulţi au lipsit de la datorie, profitând de aceste situaţii.
167 Ibidem, f. 88. 301
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Să se ceară unităţilor militare să desconcentreze pe toţi învăţătorii necesari învăţământului, mai ales cei ce funcţionează la şcoli cu un singur post şi maiştrii de ateliere. Subinspectorii şcolari să fie obligaţi a revizui toate şcoalele în plasa respectivă, odată pe lună, raportând situaţiile pe loc, de la fiecare şcoală inspectată, pentru ca şcolile judeţene să ia măsuri urgente” 168. În acest an au continuat reparaţiile şi lucrările de construcţie la mai multe şcoli din judeţ: Răcoasa, Bâlca, Năruja, Nistoreşti 169, Gimnaziul Industrial, Liceul Comercial şi Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din Focşani, Şcoala de Meserii din Panciu 170, Odobeşti 171, Nereju 172, Tulnici 173, Andreiaşu de Sus 174, Andreiaşu de Jos 175, Paltin 176, Poiana 177, Vrâncioaia 178, Spulber 179, Nistoreşti 180, Mirceşti 181, Spineşti 182, Vadu Roşca 183, Boţârlău, Satu Nou 184. Pentru reparaţiile la şcolile rurale, judeţul cheltuise 296.000 lei numai în 1938 185.
168 Ibidem, f. 93 – 94. 169 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 337 / 1938, f. 44. 170 Ibidem, dosar nr. 41 / 1938, f. 90 - 90 verso. 171 S. J. A. N. Vn., fond Serviciul Tehnic al Judeţului Putna, dosar nr. 7 / 1938, f. 1. 172 Ibidem, dosar nr. 8 / 1938, f. 1. 173 Ibidem, dosar nr. 9 / 1938, f. 1. 174 Ibidem, dosar nr. 10 / 1938, f. 1. 175 Ibidem, dosar nr. 11 / 1938, f. 1. 176 Ibidem, dosar nr. 12 / 1938, f. 1. 177 Ibidem, dosar nr. 14 / 1938, f. 1. 178 Ibidem, dosar nr. 15 / 1938, f. 1. 179 Ibidem, dosar nr. 16 / 1938, f. 1. 180 Ibidem, dosar nr. 17 / 1938, f. 1. 181 Ibidem, dosar nr. 6 / 1938, f. 1. 182 Ibidem, dosar nr. 7 / 1938, f. 1. 183 Ibidem, dosar nr. 8 / 1938, f. 1. 184 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 337 / 1938, f. 22. 185 Ibidem, dosar nr. 41 / 1938, f. 85. 302
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Alte probleme importante pe care nu trebuia să le neglijeze inspectorul ţinutal erau de natură: asigurarea lemnelor de foc pentru şcoli, sarcină de care în mod normal se achitau primăriile 186, activitatea cercurilor culturale zonale în cadrul şcolilor 187, serbările străjereşti organizate în unităţile de învăţământ 188, supunerea la amenzi a sătenilor care nu-şi trimiteau copiii la şcoli 189. Prezentând situaţia învăţământului primar din judeţul Putna în perioada 1938 - 1939, Theodor Corneliu aducea la cunoştinţa Inspectoratului Şcolar al ţinutului Dunărea de Jos atât realizările obţinute cât şi planurile de viitor. În judeţul Putna funcţionau 211 şcoli primare şi grădiniţe. Majoritatea acestora aveau local propriu, puţine fiind cu el în construcţie ori cu secţie închiriată. Învăţătorii erau în număr de 540, iar maiştrii şi conducătorii de 31. Şcolile primare particulare erau doar în număr de trei, iar grădiniţele, de două. Mai erau necesare cinci şcoli şi 201 săli de clasă. Populaţia şcolară - cu vârste cuprinse între cinci şi 18 ani - era în număr de 52.018. Mobilierul didactic, la majoritatea şcolilor, era suficient şi în stare bună, excepţie făcând unităţile de învăţământ unde populaţia era în creştere, inclusiv grădiniţele de copii. Mai erau şi şcoli care nu aveau destul material didactic. S-au luat măsuri ca prin comitetele şcolare locale să se asigure lipsurile, treptat, treptat 190. Manualele didactice au fost procurate de toate şcolile. Preţul mic a fost de mare ajutor părinţilor. Ele aveau nevoie de revizuire, deoarece în abecedar erau litere puse înăuntrul cuvintelor, înainte de a fi predate, iar cărţile de citire includeau multe cuvinte şi expresii grele pentru clasă. Noua programă analitică întâmpina greutăţi în aplicarea ei, din lipsa de înţelegere a spiritului acesteia, fie din lipsa de pregătire practică pedagogică după metoda centrelor de interes. Consiliile
186 S. J. A. N. Vn., fond Inspectoratul Şcolar Judeţean, dosar nr. 9 / 1939, f. 1. 187 Ibidem, f. 2. 188 Ibidem, f. 103. 189 Ibidem, f. 110. 190 Ibidem, f. 269. 303
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu pedagogice erau chemate să înlăture aceste carenţe prin alcătuirea unor programe regionale. În cursul complementar, s-a simţit lipsa manualelor şi, mai ales, lipsa unui material de lectură, în spiritul noii programe analitice. În acest an s-a aplicat obligativitatea pentru cursul complementar, făcându-se cu adevărat învăţământ practic. Grădinile şcolare au fost lucrate, săpate şi semănate cu zarzavaturi. Loturile experimentale nu se puteau lucra în toate cazurile cu elevii, ele fiind prea departe de şcoală; în plus, elevii din cursul complementar veneau la şcoală când muncile agricole se sfârşeau, intrând în vacanţă primăvara, când începeau. Aceste terenuri urmau a fi lucrate de localnici, după un plan întocmit de agronomul regional. Acesta a organizat pentru elevii cursului complementar cursuri teoretice şi practice. Pepinierele şcolare reprezentau un mijloc de mărire a fondurilor comitetelor şcolare. Majoritatea şcolilor aveau pepiniere de pomi fructiferi, multe fiind profitabille. Atelierele şcolare erau în număr de patru, cei şapte maiştri fiind plătiţi fie de comune, fie de comitetele şcolare şi Camera de Agricultură a Judeţului Putna 191. În afară de serbările naţionale, şcolile au ţinut serbările prilejuite de sfârşitul de trimestru sau de an şcolar, când s-au ţinut şi conferinţe. Câteva şcoli au organizat şi cursuri pentru adulţi, împuţinându-se astfel neştiutorii de carte. Comuna Vulturu avea peste 250 de elevi adulţi care nu terminaseră patru clase primare. Bibliotecile şcolare nu mai fuseseră înzestrate de ani buni cu cărţi noi, fiind nevoie mai ales de cele cu tematică agricolă, specifică fiecărei regiuni în parte, dar şi de cele adecvate vârstei şi preocupărilor şcolarilor. Din lipsă de bani, nu toate şcolile beneficiau de cooperative proprii. Drept exemplu puteau fi date cele de la Păţeşti (cu 14.000 lei depuşi la C. E. C. şi 5.000 lei marfă în stoc) şi cea de la Bilieşti (cu 16.000 lei fonduri şi 14.000 lei depuşi la C. E. C.).
191 Ibidem, f. 269 verso. 304
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Toate şcolile primare din judeţ beneficiau de farmacii, nelipsind medicamentele importante de prim - ajutor. Muzee şcolare existau doar în mediile urbane. Celelalte şcoli făceau şi ele primii paşi în această direcţie, folosind la predarea lecţiilor o serie întreagă de materiale intuitive 192. Ca urmare a campaniei la care şi Rezidenţa Regală a Ținutului Dunărea de Jos a luat parte, cantinele şcolare - existente până atunci doar în Focşani, Jariştea, Odobeşti şi Sascut - s-au extins la scară judeţeană, de ele beneficiind copiii proveniţi din familiile paupere. Dintre cele care funcţionau foarte bine se remarcau cele de la Păţeşti, Jariştea şi Focşani. De cele 89 de cantine şcolare s-au bucurat 2.599 de copii. 17 dintre ele erau la oraş, deservind 1.095 copii, iar restul de 72 în mediul rural, frecventate de 1.504 copii. Pentru aceste cantine şcolare s-au strâns în mediul rural 125.319 lei, iar în mediul urban 175.319 lei. Referitor la cercurile culturale şcolare, acestea s-au organizat pe plase, unde s-au ţinut mai multe şedinţe; la nivel de judeţ a avut loc doar o singură întrunire a acestora. S-a observat cu aceste ocazii că organizarea lucrului pe echipe întâmpina greutăţi în regiunea de munte şi şes, unde terenul accidentat şi depărtarea dintre sate a împiedicat întrunirile dese. În plus, era necesar ca membrii comitetelor cercurilor culturale să fie instruiţi la începutul anului şcolar. De asemenea, trebuia ca învăţătorii care intrau în aceste comitete să beneficieze de diurne pentru deplasări 193. Inspectorul de ţinut avea în subordine inspectorul şcolar judeţean, şase subinspectori şcolari şi subinspectorul şcolar de cancelarie. Activitatea acestora însemna control didactic, inspecţii administrative, anchete, participări la diverse solemnităţi şi conferinţe. Toţi inspectorii controlau şi activitatea străjerească a şcolilor, cadrele didactice implicându-se în număr foarte mare în această problemă. Elevii care urmau programul de Pregătire Premilitară erau instruiţi de
192 Ibidem, f. 270. 193 Ibidem, f. 270 verso. 305
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu cadrele didactice care comandau centrele şi subcentrele din judeţ, acestea activând de multe ori în afara serviciului. Referindu-se la cadrele didactice, Inspectorul de ţinut raporta rezidentului regal cu satisfacţie: „Anul acesta am constatat cu satisfacţie, punctualitate desăvârşită, dragoste de muncă, o atenţie deosebită higienei individuale, igienii clasei şi şcoalei, o întrecere în a lucra în grădina şcolară şi a face pepiniere şcolare şi un început frumos de închegare sufletească profesională, de solidaritate, precum şi o străduinţă de a înţelege şi a se încadra fiecare învăţători în noua viaţă de stat” 194. Nota pozitivă a Raportului continua şi atunci când se analiza problema frecvenţei elevilor: „Se prezintă peste tot îmbunătăţită simţitor, graţie energiei învăţătorilor, în urma îndemnurilor date de noi personal prin circulări şi mai ales aplicării obligativităţii şcolare, care, în cele mai multe locuri, a avut efectul aşteptat. Am conştiinţa că frecvenţa, în general, trece de 90 %, pe alocurea atingând procentul de 100 %. Pot afirma că, faţă de anii precedenţi, s-au făcut progrese uriaşe sub acest raport” 195. Cursul complementar făcea, la rându-i, progrese însemnate. Separarea acestui curs de cel elementar şi aplicarea noii programe începuse să dea roadele. Din cauza frecvenţei bune, era nevoie de noi posturi de învăţători maiştri, pentru organizarea temeinică a învăţământului practic 196. Lucrurile nu mai stăteau la fel însă când era vorba de mobilierul vechi, catalogat drept „incomod şi chiar chinuitor pentru desvoltarea fizică a copiilor. Cred necesar a se adopta un sistem de bancă a doi şcolari, corespunzătoare bunei educaţii şi a complecta lipsurile existente, imediat” 197. Învăţământul practic propunea însă şi rezolvarea mai multor probleme: „Constituie încă o problemă de rezolvat. Sunt ateliere
194 Ibidem, f. 268. 195 Ibidem, dosar nr. 14 / 1939, f. 2. 196 Ibidem, f. 2 verso. 197 Ibidem, f. 3. 306
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) binişor organizate; acolo unde sunt maiştri şi maistre - foarte puţine în funcţie - unde sunt conduse de învăţători, care sunt supraîncărcaţi cu activităţi cunoscute: premilitari, străjeri, cămine culturale. În judeţ funcţionează 10 ateliere bine organizate. În majoritatea şcoalelor, se face gospodărie practică cu elevele, cursuri conduse de învăţătoarele respective, în multe locuri bine organizate” 198. Referitor la comitetele şcolare, acestea trebuiau reorganizate - căci în vechea formulă nu dădeau rezultate - în vederea bunei gospodăriri a şcolilor. În marea lor majoritate, casele se întâlneau în mediul urban, cele existente în mediul rural fiind foarte puţine. Cât despre revizoratele şcolare, acestea nu erau bine organizate, neavând personal nici suficient, nici cu pregătirea necesară. Detaşările anuale ale învăţătorilor la revizorate făceau imposibilă continuitatea în activitate, care suferea atât cantitativ, cât şi calitativ. Din cauza lipsei de fonduri şi a mijloacelor de transport, controlul se făcea foarte greu în teren 199. Fundamentala problemă a învăţământului putnean în 1939 a reprezentat-o însă cea a construcţiilor. Tocmai de aceea, Prefectura Judeţului Putna se vedea nevoită să apeleze din nou la clemenţa rezidentului regal Constantin C. Giurescu: „În regiunea Vrancei sunt începute o serie de construcţii pentru localuri de şcoli ..., care ar trebui terminate în cursul viitoarei campanii de lucru. Cum în general comunele din această parte a judeţului au venituri foarte mici, astfel că nu vor putea realiza cu mijloace proprii programul propus, respectuos vă rugăm să binevoiţi a interveni pe lângă Inspectoratul Jandarmeriei pentru a ne da începând de la 15 aprilie până la 1 octombrie a.c. 6 zidari soldaţi în termen, 6 pavagii, 3 tâmplari şi un vopsitor. Inspectoratul a dat şi în alţi ani asemenea lucrători. Locuinţă şi masă ne obligăm să le dăm noi” 200.
198 Ibidem. 199 Ibidem. 200 Ibidem, dosar nr. 22 / 1939, f. 41. 307
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Era nevoie de această mână de lucru pentru şcolile din Rotileşti, Cucueţi, Mândreşti Moldova, Orbeni şi Valea Sării, pentru care ţinutul Dunărea de Jos avea să acorde şi ajutor financiar 201, Diocheţi 202, Clipiceşti, Ciorani, Neicu, Moviliţa, Mănăstioara 203, Străoane de Jos 204, Angheleşti 205, Spulber 206, Păuleşti 207, Păuneşti (şcoală de fete) 208, Fitioneşti şi Pădureni 209. Au fost şi cazuri în care fie din neglijenţa autorităţilor locale, fie din cea a învăţătorilor, şcolile primare aveau de suferit. Aşa s-a întâmplat în 1940 la Orbeni, unde comitetul şcolar atrăgea atenţia învăţătorului că trebuie să plătească arenda pentru terenul agricol proprietatea şcolii, pe care l-a folosit 210. În acelaşi an, lucrurile stăteau şi mai rău la Năruja, unde preşedintele comitetului şcolar a adus la cunoştinţa rezidentului regal faptul că primarul are o atitudine despotică şi dispreţuitoare faţă de şcoală, nevirându-i banii cuveniţi la timp, neputându-se astfel nici vărui imobilul, lemnele pentru încălzit fiind pe terminate, problema mobilierului nefiind nici ea rezolvată. Reclamantul cerea ca vinovatul să fie dat ca exemplu negativ în tot ţinutul 211. O atenţie deosebită acordau inspectorii ţinutali şi în ceea ce privea dotările şcolilor, de la mobilier şi până la arhivă 212. Şcoala, în opinia lor, trebuia să fie „un bun cârmaci sufletesc al satului, nu
201 Ibidem, dosar nr. 43 / 1939, f. 163. 202 Ibidem, f. 38 verso. 203 Ibidem, f. 39. 204 Ibidem, dosar nr. 36 / 1939, f. 19 - 19 verso. 205 Ibidem, f. 148. 206 Ibidem, f. 171. 207 Ibidem, f. 175. 208 Ibidem, f. 149. 209 Ibidem, dosar nr. 43 / 1939, f. 39. 210 Ibidem, dosar nr. 110 / 1940, f. 220. 211 S. J. A. N. Vn., fond Rezidenţa Regală a Ţinutului Dunărea de Jos, dosar nr. 18 / 1940, f. 1 - 1 verso. 212 Idem, fond Inspectoratul Şcolar Judeţean, dosar nr. 27 / 1940, f. 51. 308
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) numai al copiilor” 213, al căror comportament trebuie să fie impecabil nu doar în şcoală, ci şi în afara ei 214. În vederea dezvoltării personalităţii copiilor, inspectorii încurajau ideea folosirii cutiei de scrisori şcolare. Prin intermediul acesteia, elevii puteau cere autorităţilor locale şi chiar centrale, sub protecţia anonimatului, tot ceea ce era legat de optimizarea procesului de învăţământ, exprimându-şi cu sinceritate părerile, gândurile şi, de ce nu, sugestiile. Doar astfel elevul îşi putea dezvolta spiritul critic, căpătând totodată curajul şi forţa de a-şi susţine propria opinie. Cutia trebuia deschisă sâmbăta, când avea loc şezătoarea cuibului de străjeri. Era ideal ca, în acelaşi context, să se citească ziarul fiecărei clase (săptămânal) 215. Nu era de neglijat nici Jurnalul de perete, unde elevii aflau din ziare şi reviste ce este mai important de ştiut din lumea şcolii, creaţii şi performanţe şcolare, elevii fruntaşi etc. 216.
Cultul Eroilor - componentă a educaţiei patriotice a naţiunii
La 18 septembrie 1938, în judeţul Putna a avut loc un eveniment deosebit, la care a asistat şi rezidentul regal al ţinutului Dunărea de Jos – inaugurarea Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti 217. Darea de seamă întocmită la începutul anului următor de către colonelul Arbore, prefectul judeţului Putna şi adresată rezidentului regal de la Galaţi, Victor Gh. Cădere, surprinde, fie şi sintetic, măreţia acestui moment: „În ziua de 18 Septembrie 1938, în prezenţa Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea, a Marelui Voevod Mihai de Alba Iulia, a Guvernului sub preşidenţia I. S. S. Patriarh Miron, a căpitanilor Oştirii, a I. P. S. S. Mitropolitul Neculai Balan al
213 Ibidem, f. 66. 214 Ibidem, f. 119. 215 Ibidem, f. 72. 216 Ibidem, f. 73. 217 Maria Mihăilescu, Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti (1919 – 1940). Iniţiativă şi inaugurare, în Cronica Vrancei, vol. IV, Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focşani, 2003, p. 202. 309
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Ardealului, P. S. S. Episcopul Triteanu al Romanului, I. P. S. Ciopron al Armatei, Domnul Ministru Plenipotenţiar, Rezident Regal al Dunării de Jos, a autorităţilor din Judeţul Putna, a diferitelor Asociaţii de foşti luptători, a armatei şi delegaţiilor numeroase de locuitori din judeţele limitrofe şi membrilor „Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române” s-a făcut sfinţirea Mausoleului de la Mărăşeşti. În seara zilei de 17 septembrie 1938 s-a făcut slujba vecerniei de către Înalţii Chiviorni, fiind de faţă mulţi credincioşi, Colonel Arbore, Prefectul Judeţului Putna, Comitetul Societăţii Ortodoxe, în frunte cu Dna Alexandrina Cantacuzino, farmacist P. Ionescu, primarul oraşului Mărăşeşti, delegaţii de ofiţeri şi grade inferioare etc. În ziua de 18 septembrie 1938 s-a început serviciu divin al Sfinţirei care a ţinut până la ora 11 când a sosit Înaltul Guvern şi apoi Majestatea Sa Regele, însoţit de marele Voevod Mihai de Alba Iulia şi casa Militară a Majestăţii Sale Regelui, fiind întâmpinat de I. P. S. Patriarhul, Dl. Rezident Regal şi Dl. Comandant al Diviziei VI-a. S-a făcut un parastas pentru Eroii din criptă, după care au luat cuvântul: P. S. S. Episcopul Colon, Ministrul Cultelor I. P. S. Mitropolitul Nicolai al Ardealului, Dl. General Argeşianu, Ministrul Apărărei Naţionale. Un mare mutilat. Dna Alexandrina Cantacuzino, preşedinta Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, sub îngrijirea cărora s-a ridicat sfântul locaş. Cel din urmă a cuvântat Majestatea Sa Regele Carol II-lea care a fost viu ovaţionat de impunătoarea asistenţă. În urmă s-a făcut defilarea armatei în faţa Majestăţii Sale Regelui. După defilare, Dl. Rezident Regal a salutat pe Majestatea Sa Regele pe peronul gării Mărăşeşti la plecare, apoi a luat loc în trenul ministerial” 218. Un an mai târziu, la 26 februarie 1940, rezidentul regal Constantin C. Giurescu avea să viziteze din nou Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti, unde a fost întâmpinat de un mare număr de cetăţeni şi
218 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 44 / 1939, f. 7. 310
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) de autorităţi civile şi militare: generalul Leventi - comandantul Diviziei a 6-a, colonelul I. Arbore - prefectul judeţului Putna, avocatul Ştefan Dimitriu - primarul oraşului Focşani, farmacistul Ionescu - primarul oraşului Mărăşeşti, colonelul Stănilescu - prefectul judeţului Râmnicu Sărat, colonelul Paţa - prefectul judeţului Tecuci şi colonelul Lazăr - prefectul judeţului Fălciu. După slujba religioasă oficiată de un sobor de preoţi, Giurescu avea să depună o jerbă de flori la mormintele eroilor, spunând: „Am socotit ca primă datorie a mea să vin să mă închin şi să-mi plec genunchii în faţa rămăşiţelor acelora care au plămădit cu sângele lor pământul acestei ţări…Voi căuta ca din acest judeţ, în care se găsesc locuri atât de scumpe nouă Românilor, să fac o adevărată grădină” 219. În onoarea sa, prefectul judeţului a ţinut o emoţionantă cuvântare: „Am onoare de a vă primi pe pământul Putnei - Ţinut al jertfei şi făgăduinţei - venit la templul onoarei româneşti pentru a cinsti pe eroii neamului şi de a vă inspira de la supremul lor sacrificiu, în munca nouă în care vă dedicaţi. Ca soldat al Frontului Renaşterii Naţionale, nicăieri nu găsiţi mai bun izvor de a vă adăpa la sentimentul onoarei de a conduce, decât de la onoarea soldatului. Aşa şi noi credem că onoarea Excelenţei Voastre va consta în a conduce acest Ţinut, atât de variat ca frumuseţă, bogăţii şi plin de fapte istorice pe care Excelenţa Voastră ca istoric le cunoaşte cu toate amănuntele. Nu ne îndoim, ca unul ce v-aţi născut, aţi crescut pe aceste plaiuri, veţi depune toată puterea de muncă, de abnegaţie şi sacrificiu, în îndeplinirea acestor înalte comandamente. Un comandant de oaste, fie cât de mare în grad sau cât de modest, se simte eliberat în conştiinţa sa , dacă şi-a îndeplinit însărcinările în orice situaţie. Toţi câţi se găsesc sub această cupolă îşi dorm liniştit somnul de veci, căci făcând supremul sacrificiu, au realizat România Mare, în hotarele sale etnice şi ne-au lăsat-o nouă, supravieţuitorii, să o
219 ,,Monitorul Ţinutului Dunărea de Jos”, anul I, nr. 11 - 12, 1 - 28 februarie 1939, p. 9. 311
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu facem unită pe veci, înfloritoare şi cu un popor care să-şi afirme dorinţa sa de a trăi. Excelenţa Voastră care este venită aici pentru clipa de reculegere a grelei sarcini ce-i revine în timp de pace, de a conduce Ţinutul Dunărea de Jos, îi hotărăşte un eroism tăcut, de multă luptă îndârjită, care cere sforţări uriaşe în adâncul său atât de complex. Nicăieri mai bine nu se poate inspira decât în faţa acestor lespezi reci şi tăcute care nu vorbesc decât acelor care se apropie de ele şi le ascultă cu toată atenţiunea, cum face Excelenţa Voastră, în această clipă. Ele vă şoptesc, Excelenţă, că aveţi de călăuzit şi pregătit pentru viitor, viaţa şi onoarea a sute de mii de oameni de care va depinde viaţa acestui Ţinut şi chiar a Statului. Nimeni altul ca Excelenţa Voastră, care aţi studiat istoria, nu cunoaşte mai bine că numai aceia care au voinţa de a învinge, voinţa care nu se capătă decât prin pregătirea materială şi morală a populaţiei Ţinutului ce-l conduceţi. După cum şefii care au căzut la datorie aici, au făcut-o pentru a apăra onoarea subalternilor şi a patriei şi Excelenţa Voastră în reculegerea acestei clipe aveţi obligaţiunea de a apăra onoarea Ţinutului şi a subalternilor care vă asigură în această clipă de completul lor devotament, în munca grea pe care o începeţi. Acestea credem că sunt sentimentele care vă mână azi către aceste sfinte locaşuri din Ţinutul Putnei, spre a primi din cuvântul eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, care vă urmăresc, prin sufletul lor care le simţim în mijlocul nostru, mândri şi ei că văd într-un ţinut: moldoveni, basarabeni, dobrogeni, munteni şi simt în coasta lor pe ardelenii uniţi Statului Român, fiind recunoscut că gândul Excelenţei Voastre este de a le deschide drumul care să-i lege de Dunărea pe care au vizitat-o . Să dea Dumnezeu ca clipele acestea de reculegere şi inspiraţie să vă fie un îndreptar pentru conducerea acestui Ţinut, care aşteaptă de la Excelenţa Voastră călăuzire şi exemplu.
312
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Să trăiţi, Excelenţă !” 220. În aceeaşi zi, rezidentul regal a ajuns şi la Mărăşti, unde a fost întâmpinat de generalul Dabija, preşedintele Societăţii Mărăşti. Un sobor de preoţi, condus de protoereul Danţiş, a oficiat slujba religioasă. A vizitat Biserica şi Şcoala Primară din localitate, primind din partea generalului Dabija un frumos album cu privelişti din Vrancea. La ora 14:00, Excelenţa Sa a părăsit Mărăştiul, asistând la inaugurarea podului peste Şuşiţa aflat la intrarea în comuna Răcoasa, la care se lucrase până de curând, făcându-se reparaţiile necesare. Aici, străjerii şi premilitarii, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi aliniaţi pe marginea drumului şi-au îndeplinit cu succes misiunea de gazde. Preotul Danţiş a oficiat serviciul religios, după care prefectul de Putna a făcut o expunere cu privire la situaţia dramatică a drumurilor şi podurilor din această zonă, pe care autorităţile locale au încercat să o schimbe, apelând la Serviciul Tehnic al Judeţului Putna şi la Regimentul 5 Pionieri. Rezidentul regal avea să declare: „Este pentru mine o deosebită mulţumire să asistăm la inaugurarea acestui pod. Avem nevoie de drumuri temeinice, pentru înfăptuirea cărora am prevăzut sumele necesare, pentru ca cu ajutorul oştirei, a domnului prefect şi a satelor, să le putem realiza” 221. Tot în acest an, la 14 mai 1938, Ținutul cerea Primăriei Oraşului Focşani să pună în aplicare ordinul Ministerului de Interne prin care s-a aprobat ca la 18 mai, de Ziua Eroilor, „un german să depună o coroană la cimitirul din oraşul Focşani pe mormântul eroilor germani” 222. Prefectura trebuia să ia măsuri în vederea amenajării cimitirelor şi mormintelor germane 223.
220 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 114 / 1939, f. 40 – 43. 221 ,,Monitorul Ţinutului Dunărea de Jos”, anul I, nr. 11 - 12, 1 - 28 februarie 1939, p. 8. 222 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 34 / 1938, f. 26. 223 Ibidem. 313
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu La 30 octombrie 1938 a avut loc sărbătorirea eroului locotenent - colonel Nicolae Miclescu, numit ofiţer „à la suitte”, la Regimentul 10 Dorobanţi 224. Acesta avea să predea regimentului carnetul său de însemnări zilnice din timpul războiului. În cuvântarea sa, generalul Arthur Văitoianu, consilier regal, a subliniat „care va fi misiunea în viitor a acestui Corp de trupă, născut şi înălţat pe acest pământ al Putnei eroice, în ambianţa care prevede şi în viitor săvârşirea actelor de eroism ca acelea pe care le cinstim astăzi” 225. Una din cele mai importante realizări ale Ţinutului Dunărea de Jos pe plan cultural a fost realizarea de cămine culturale. Acest fapt este în strânsă legătură cu organizarea Serviciului Social în urma formării Comitetului Provizoriu al Regionalei Ţinutului, la 4 martie 1939. Comitetul în formula sa definitivă avea să se constituie la 11 iunie al aceluiaşi an. Referindu-se la această problemă, rezidentul regal Constantin C. Giurescu remarca: „În lupta pe care o dă această creaţie a Majestăţii Sale Regele Carol al II-lea, pentru ridicarea satelor, s-a pus accentul pe înmulţirea căminelor culturale săteşti, nucleele de la care trebuie să radieze credinţa cea nouă în puterea de creaţie a satului. … În tot acest timp am căutat să determin ridicarea de clădiri proprii ale căminelor culturale, absolut necesare pentru bunul mers al acestor instituţii prin subvenţii din bugetul Ţinutului şi al comunelor şi mai ales prin contribuţii în bani şi muncă a sătenilor care au aderat cu entuziasm la această acţiune. În scurtul timp de când activează aceste cămine, munca reprezentanţilor lor a fost îndreptată în mai multe direcţii: să facă comemorări, sărbătoriri naţionale, să activeze în cadrul săptămânii igienei, să facă culturi de plante textile şi pepiniere silvice, fiind nişte buni secundanţi în realizarea programului de înfăptuiri gospodăreşti desfăşurate în acest Ţinut. O sărbătoare de neuitat pentru membrii căminelor culturale ca de altfel pentru toată pătura sătească a Ţinuturilor, a fost ziua împărţirii plugurilor dăruite de Majestatea Sa Regele Carol al II-lea.
224 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 44 / 1939, f. 6. 225 Ibidem, f. 11. 314
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) În acest context, în 1939 se înfiinţaseră în judeţul Putna 20 de Cămine Culturale, lucrându-se la încă nouă” 226. În martie 1939, regele Carol al II-lea trimisese în judeţul Putna, opt pluguri celor mai harnici săteni, membri ai căminelor culturale din localităţile Bârseşti, Moviliţa, Făurei, Coţofăneşti, Nereju, Mera, Năruja şi Păuneşti. Mesajul Casei Regale prilejuit de oferirea acestui dar era acela de a se atrage atenţia „tuturor de a lucra la ridicarea economică a ţării printr-o muncă intensivă şi raţională a pământului” 227. Activitatea acestor instituţii era intensă, după cum rezultă din relatările presei din acea vreme. Referindu-se la Căminul Cultural „Regina Elisabeta” din Focşani, condus de profesorul Spiridon Lăduncă, un ziarist local nota că acesta organizase de curând „o frumoasă şezătoare artistică şi culturală. Acest cămin, care întotdeauna a ştiut să sărbătorească cu tot fastul cuvenit orice eveniment mai important din viaţa noastră naţională şi culturală, n-a neglijat nici de data aceasta să comemoreze centenarul naşterii marelui cărturar şi îndrumător al neamului nostru Titu Maiorescu. Astfel, Dl. prof. Tomescu va conferenţia un subiect ocazional, iar programul artistic va fi executat de elevii liceului comercial. Cu această şezătoare, căminul cultural în frunte cu dl. Spiridon Lăduncă îşi îndeplineşte o frumoasă şi înaltă datorie cu un aspect dublu. Pe de o parte contribuie la popularizarea maestrului Titu Maiorescu, iar pe de altă parte trezeşte în sufletul celor ce vor fi de faţă un adânc simţământ patriotic atât de necesar în timpurile ce le trăim” 228. În acelaşi an, instituţia amintită a mai organizat manifestări similare, de care s-a bucurat publicul local. Programelor artistice – incluzând coruri, recitări şi muzică instrumentală susţinute de elevii de la liceele şi şcolile generale focşănene – li s-au adăugat conferinţe
226 Un an de aplicare…, p. 55 – 56. 227 „Focşanii”, anul I, nr. 2, duminică, 16 iulie 1939, p. 3. 228 Ibidem, anul II, nr. 32, duminică, 25 februarie 1940, p. 3. 315
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu susţinute de medici, profesori umanişti şi preoţi, pe teme de istorie, etnografie şi religie 229. În această perioadă se reorganizează nu mai puţin de 40 de cămine culturale din judeţul Putna. Dintre acestea, presa locală surprinde aspecte legate de căminele de la Păuneşti şi Urecheşti. Despre cel din Păuneşti, purtând numele scriitorului Ion Ciocârlan, presa locală afirma că a reuşit să impună atenţiei opiniei publice corul alcătuit din localnici, condus de preotul din comună. „Căminul Cultural „Marele Voievod Mihai” din Urecheşti condus de energicul director Înv. Vasile Antohi s-a prezentat la concursul de coruri organizat de Serv. Social la 6 iunie în Bucureşti şi a luat premiul al III-lea pe ţară. Corul Căminului format din săteni şi sătence a fost condus de Înv. Al. Budescu. Toţi creştinii s-au prezentat în costum naţional din partea locului. În seara aceleiaşi zile, corul a cântat şi la Ateneu, unde a fost mult aplaudat” 230. Unele localităţi din judeţ aveau chiar două cămine culturale, aşa cum este cazul comunei Floreşti. Unul dintre ele era patronat de Casa Şcoalelor, iar celălalt de Parohia din comună. Activând pe baza principiilor susţinute de Serviciul Social, ele organizau şezători, conferinţe, serbări, contribuind la afirmarea spiritului şi conştiinţei naţionale. Pe lângă Căminul Cultural patronat de Biserică funcţiona şi o Şcoală ţărănească, „unde vin de ţin conferinţe şi lecţii practice profesori din diferite localităţi pentru redresarea vieţii materiale şi a face să sporească randamentul muncii depusă de cetăţenii acestui sat harnic” 231. O altă categorie de manifestări caracteristice acestei perioade, închinată martirilor neamului, era aceea a ridicării de troiţe. La asemenea evenimente participau atât oamenii locului, cât şi cei din împrejurimi, reprezentanţii autorităţilor locale şi preoţii din zonă. Iniţiativei localnicilor se adauga sprijinul autorităţilor locale, străjerilor şi Gărzii Naţionale - filiala Putna, comandată de colonelul
229 Ibidem, duminică, 23 iunie 1940, p. 3. 230 Ibidem, anul I, nr. 2, duminică, 16 iulie 1939, p. 3. 231 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 36 / 1939, f. 21 - 21 verso. 316
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Toma Nadolu şi, nu în ultimul rând, învăţătorilor şi medicilor din comunele respective. Cuvântările ţinute cu aceste prilejuri aveau drept numitor comun ideea că „în vremurile de azi trebue să ne aducem aminte de jertfa adevăraţilor eroi şi urmându-le pilda, să ne strângem mănunchiu în jurul M. S. Regelui pentru isbânda neamului românesc” 232. Astfel au stat lucrurile la manifestările de la Pănceşti 233 şi de la Parava 234.
Activitatea Fundaţiei Culturale Regale „Principele Carol” în judeţul Putna, în vederea propăşirii culturale a satului românesc
În spiritul ideilor cuprinse în cartea sa „Sociologia militans”, publicată în 1935, eminentul sociolog Dimitrie Gusti (1880 - 1955), în calitate de director general al Fundaţiei Culturale Regale „Principele Carol”, iniţiase un adevărat program de propăşire a satului românesc 235. Una din localităţile care au beneficiat de acest nobil demers a fost Bârseştiul, sat vechi răzăşesc din Ţara Vrancei, regiunea muntoasă a judeţului Putna, situată în partea de nord - vest a acesteia. Încă din 4 martie 1938, Fundaţia Culturală Regală informa Prefectura Judeţului Putna în legătură cu programul său pe anul în curs, solicitându-i însă sprijinul financiar atât de necesar: „Cunoaşteţi desigur, scopul, metodele şi rezultatele obţinute de către Fundaţia Culturală Regală << Principele Carol >> prin alcătuirea şi trimiterea la sate a Echipelor Culturale Regale Studenţeşti.
232 ,,România. Ziar al Partidului Naţiunii”, anul III, nr. 810, duminică, 31 august 1940, p. 4. 233 Ibidem. 234 „Focşanii”, anul I, nr. 9, duminică, 3 septembrie 1939, p. 3. 235 Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu, Vocaţie şi destin. 600 fişe portret pentru un tablou spiritual - istoric al judeţului Vrancea, Editura Terra, Focşani, 2000, p. 149. 317
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu În anul acesta în urma hotărârii Maestăţii Sale Regelui, sub a cărei supraveghere directă are loc această acţiune, vom trimite în fiecare judeţ din ţară câte o asemenea Echipă. Scopul pe care-l urmărim este ca, după plecarea acestei Echipe, să rămână în fiecare judeţ un Cămin Cultural, care să servească drept pildă tuturor satelor din jur. Anul acesta munca va fi încă mai intensă ..., dat fiind faptul că Fundaţia şi-a întărit puterile de acţiune şi, pe de altă parte, noua legiuire care prevede trimiterea medicilor umani, veterinari, la sate, organizarea muncii agricole precum şi serviciul social obligator, dau un alt răsunet străduinţelor noastre. Vă rugăm ca la alcătuirea bugetului să aveţi în vedere această muncă a noastră, pe care vrem s-o facem spre folosul judeţului D-voastră, prevăzând sumele necesare pentru lucrările de folos obştesc clădire de dispensare, de băi, grajduri comunale, fântâni model, centre de demonstraţie agricolă, drumuri, poduri. Prin străduinţa Echipei, aceste sume pe care le-aţi afecta unor asemenea lucrări, ar fi sporite prin tot aportul pe care ştie Echipa să-l capete din partea satului, ca braţe de muncă şi contribuţii benevole. De asemeni, conducerea tehnică a lucrărilor va uşura mult executarea bunelor D - V. intenţii” 236. Cu aceeaşi ocazie, Fundaţia reamintea Prefecturii fructuoasa activitate a Căminului Cultural „Regele Carol al II-lea” din comuna Bârseşti, pe care-l înfiinţase nu cu mult timp în urmă 237. La rândul său, ministrul de Interne, prin Adresa din 3 mai 1938, cerea Prefecturii acelaşi lucru - să ajute Echipa Studenţească în efortul ei de „ridicare culturală a satelor” 238. Pentru a veni în sprijinul teologilor, profesorilor de educaţie fizică, sociologilor şi maestrelor de gospodărie, Prefectura avea sarcina de a mobiliza alte două instituţii - cheie din teritoriu: Pretura de Plasă şi Primăria. Din Adresa înaintată la 7 iunie Camerei de Agricultură a Judeţului Putna de către Fundaţie rezultă că Echipa Studenţească
236 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 120 / 1938, f. 1. 237 Ibidem, f. 2. 238 Ibidem, f. 4 - 4 verso. 318
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Regală avea să beneficieze de personal tehnic delegat de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. Cu alte cuvinte, inginerul agronom din cadrul Echipei avea să răspundă de rezolvarea problemelor de ordin economic ale Bârseştiului 239. În aceeaşi zi Fundaţia solicita sprijin şi Serviciului Veterinar al Judeţului Putna, „în ceea ce priveşte lucrările zootehniei, dând şi sprijin studenţilor veterinari şi medicilor veterinari, cari lucrează cu Echipa noastră studenţească” 240. La începutul lunii iunie, Fundaţia îşi propunea şi alte realizări în comuna Bârseşti: continuarea studiilor sociologice şi prezentarea lor în cadrul Congresului Internaţional de Sociologie găzduit de Capitală în 1939, organizarea unui curs de şefi de Cămine Culturale la care aveau să participe toţi învăţătorii din zona Vrancei 241, educaţie preregimentară 242. La jumătatea aceleiaşi luni, Echipa mai avea de rezolvat o problemă: înfiinţarea Bibliotecii Comunale. Pentru început, Fundaţia trimitea în acest scop la Bârseşti 314 cărţi. Fundaţia dorea „ca această bibliotecă model, prin felul cum a fost alcătuită, legată şi înzestrată cu toate registrele şi imprimatele necesare organizării şi funcţionării ei, să fie şi un model de bibliotecă vie, adică cercetată şi iubită de săteni şi bine gospodărită” 243. Ea mai avea nevoie de mobilier, de una sau două încăperi şi de un bibliotecar destoinic. El putea fi şi un ţăran cu ştiinţă şi dragoste de carte, fără a avea însă alte sarcini de îndeplinit pentru Căminul Cultural. Localul Bibliotecii putea fi chiar în incinta Căminului Cultural sau în orice altă clădire publică sau particulară, aflată cât mai aproape de centrul localităţii.
239 S. J. A. N. Vn., fond Camera de Agricultură a Judeţului Putna, dosar nr. 22 / 1938, f. 809. 240 Idem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 120 / 1938, f. 14. 241 Ibidem, f. 5. 242 Ibidem, f. 12. 243 Ibidem. 319
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Biblioteca trebuia să beneficieze de cel puţin două dulapuri, cărţile pentru copii fiind separate de cele pentru adulţi şi intelectualii din comună, rezervându-se un loc şi pentru ziare şi reviste. Mobilierul trebuia făcut cu bani din fondurile locale ori judeţene 244. La 25 iulie, Echipa Regală Studenţească de la Bârseşti informa Prefectura că, în urma discuţiilor avute cu fruntaşii satului şi autorităţile locale, a stabilit planul de lucru ce trebuia să transforme localitatea într-un „sat model” 245. Acest plan era organizat pe trei secţii. Prima dintre ele, cea edilitară, viza: alimentarea cu apă, terminarea lucrărilor la imobilul Şcolii din Topeşti, mărirea Şcolii din Bârseşti, efectuarea lucrărilor de îmbunătăţire la Biserica de aici 246. Secţia agricolă şi creşterea vitelor prevedea construirea unui grajd comunal şi îmbunătăţirea raselor de vite, în condiţiile în care în zonă păşuni existau din belşug. Se dorea rentabilizarea acestei ocupaţii, în vederea ridicării nivelului de trai al populaţiei 247. În fine, ultima secţie, cea care viza sănătatea publică, avea şi ea multe lucruri de îndeplinit, după cum rezultă din Raportul întocmit de Echipă referitor la această problemă: „Echipa regală are în prezent 3 doctori, care lucrează la dispensarul Echipei şi unde s-a primit un mic transport de medicamente. Se lucrează temeinic şi serios. S-ar putea construi o baie populară şi înfiinţa o mică farmacie populară în jurul căminului cultural. În Vrancea este multă suferinţă. Tuberculoza, sifilisul decimează sănătatea ţărănimei noastre” 248. În fine, tot la Bârseşti se dorea înfiinţarea unei circumscripţii medicale model 249. Acest adevărat program medical era la Bârseşti continuarea celui din 1937, când medicul de Circumscripţie din localitate,
244 Ibidem, f. 21. 245 Ibidem, f. 16. 246 Ibidem, f. 12. 247 Ibidem, f. 16 verso. 248 Ibidem. 249 Ibidem. 320
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) în calitate de reprezentant al Serviciului Sanitar al Judeţului Putna, a acordat „tot sprijinul Echipei ... studenţeşti, ajutând-o mai ales în ceea ce priveşte lucrările ei pe tărâmul îngrijirilor medicale, dând îndrumări şi sprijin studenţilor noştri în medicină, precum şi medicilor cari lucrează cu Echipa noastră studenţească” 250. Într-adevăr, doctorul Tolu Dumitru a fost un exemplu 251; el a lucrat atunci, în lunile iulie – septembrie, cel puţin câte trei zile pe săptămână cu Echipa. Prin intermediul medicului şef al judeţului Putna, el prelua instrumentele şi efectele trimise Echipei de către Economatul Ministerului Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale (inclusiv lăzile cu medicamente) 252. Totodată, la 25 iulie 1938, Echipa reamintea Prefecturii Judeţului Putna că bugetul care i-a fost alocat de Fundaţie nu-i ajungea decât pentru propria întreţinere. Cu alte cuvinte, deşi Echipa „numără elemente bune şi cu destul elan..., ea avea neapărată nevoie de ajutorul financiar al Prefecturii” 253. În lipsa banilor, totul ar fi zadarnic: „toată bunăvoinţa şi dorul de muncă al studenţilor ar rămâne fără rezultat şi prin acest fapt s-ar da ocazia la aprecieri din partea opiniei publice care ar scădea prestigiul Echipei Regale, ceea ce nu este în interesul opiniei publice şi prielnică creerei unei mistice naţionale în jurul tronului, în mijlocul ţărănimei noastre” 254. Două zile mai târziu, Echipa se adresa de această dată Primăriei Comunei Bârseşti, în vederea asigurării forţei de muncă pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. În mai multe rânduri sătenii se eschivaseră de la o asemenea îndatorire sub diverse pretexte. Deşi era nevoie pentru moment doar de doi oameni şi un cantonier pentru repararea a două podeţe folosite de comunitatea locală, Primăria găsea, atunci când dorea, alibiul perfect pentru a se debarasa de
250 S. J. A. N. Vn., fond Serviciul Sanitar al Judeţului Putna, dosar nr. 21 / 1937, f. 288. 251 Ibidem, f. 299. 252 Ibidem, f. 301. 253 Ibidem, f. 16. 254 Ibidem, f. 16 verso. 321
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu responsabilitate: „se va da concursul şi oamenii ceruţi, dacă locuitorii nu vor fi ocupaţi cu cositul fânului” 255. În luna august, Echipa de la Bârseşti înregistra o altă serie de succese: trimiterea bibliotecarului la primul curs de perfecţionare 256, la fel stând lucrurile şi pentru şeful Căminului Cultural 257. În aceeaşi lună, Echipa Regală şi autorităţile comunale aduceau mulţumiri Prefecturii „pentru bunăvoinţa ce ne-aţi arătat în a putea aduce la îndeplinire alimentarea cu apă, atât de folositoare comunei noastre” 258. La 18 august, Echipa Regală Studenţească din Bârseşti solicita Prefecturii Judeţului Putna suplimentarea bugetelor comunelor din Vrancea pentru acoperirea cheltuielilor necesare în vederea reparării şi împrejmuirii monumentului lui Ştefan cel Mare de pe dealul Dumbrava, ridicat în 1904 cu sprijinul tuturor comunelor din Ţara Vrancei. În ziua de 23 iulie, monumentul fusese trăsnit, căzând o parte din blocul de ciment din partea superioară, în lungime de 80 cm. O parte din materialul lemnos necesar împrejmuirii fusese căpătat de la localnici, pentru restul aşteptându-se sprijinul Prefecturii. Atât pentru împrejmuirea, cât şi pentru repararea monumentului erau necesari 6.000 lei 259. În scurt timp, Prefectura promitea că va acorda comunelor Bârseşti, Negrileşti, Tulnici, Spineşti, Păuleşti şi Poiana fondurile necesare 260. În conformitate cu ordinele Direcţiei Agriculturii, la 2 august 1938, Serviciul Agricol al Judeţului Putna îl informa pe inginerul agronom Alexandru Scurtu, şeful Circumscripţiei Agricole Vidra, că era delegat a lucra cu Echipa Regală din comuna Bârseşti. Sarcina lui era, în primul rând, aceea de coordonare a lucrărilor agricole efectuate de Echipă, insistând asupra pomiculturii şi creşterii vitelor. La finele
255 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Comunei Bârseşti, dosar nr. 1 / 1938, f. 11. 256 Idem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 120 / 1938, f. 21 – 22. 257 Ibidem, f. 19. 258 Ibidem, f. 18. 259 Ibidem, f. 24. 260 Ibidem, f. 24 verso. 322
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) fiecărei luni, inginerul respectiv era obligat să întocmească un Raport referitor la realizările Echipei Regale în domeniul agrar 261. Ulterior, Circumscripţia Agricolă Vidra înştiinţa primarii şi notarii din raza ei de acţiune că în perioada 25 - 27 august în localul Primăriei Comunei Bârseşti se vor ţine cursuri de apicultură. Erau chemaţi să participe toţi locuitorii interesaţi, inclusiv învăţătorii şi preoţii. Cursurile se ţineau gratuit, fără a se asigura cazarea şi masa pentru participanţi 262. Cu acelaşi prilej, Camera de Agricultură a Judeţului Putna solicita Echipei Regale organizarea unei mici expoziţii apicole, care să includă unelte şi ustensile specifice, faguri şi stupi 263. Planificată încă de la finele lunii august, Echipa Regală Studenţească avea să organizeze la Bârseşti o expoziţie agricolă - având şi ajutorul Camerei de Agricultură - abia la finele lunii următoare 264. Cu acelaşi prilej a fost premiat un gospodar model 265. Au fost expuse atunci mai multe soiuri de porumb, adaptabile la particularităţile de climă şi sol ale Vrancei, provenind din loturile experimentale ale Circumscripţiei Agricole Vidra. Lor li s-au adăugat mai multe varietăţi de grâu, ovăz şi orz, de această dată o parte din mostre provenind şi de la diverşi locuitori din zonă. Expoziţia a inclus şi fructe, plante textile (in, cânepă) şi diverse legume (fasole, mazăre, mei şi linte). Nu au fost uitate atât produsele chimice necesare combaterii bolilor acestor plante, cât şi uneltele agricole. Expoziţia s-a bucurat de un număr mare de vizitatori, curioşii primind explicaţiile cuvenite de la doi ingineri agronomi. Astfel, avea să se nască la Bârseşti un nucleu de Muzeu Agricol, găzduit de Căminul Cultural din localitate 266. Cu acest prilej s-a dovedit cât de pozitivă a fost opinia marelui Gusti, care spunea că sociologul este dator nu doar să studieze o
261 S. J. A. N. Vn., fond Ocolul Agricol Vrancea, dosar nr. 1 / 1938, f. 290. 262 Ibidem, f. 309. 263 Ibidem, f. 339 verso. 264 S. J. A. N. Vn., fond Camera de Agricultură a Judeţului Putna, dosar nr. 22 / 1938, f. 462, 515. 265 Ibidem. 266 Ibidem, f. 568. 323
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu comunitate şi să ofere direcţii de dezvoltare a acesteia, ci să şi pună umărul efectiv la înfăptuirea lor.
Sprijinul Rezidenţei Regale gălăţene acordat instituţiilor culturale din judeţul Putna
Rezidenţa Regală a fost, între altele, sprijinitoare a artei şi culturii pe meleagurile putnene. Astfel, la 25 august 1940, la intervenţia acestei instituţii a avut loc la Focşani concertul susţinut de Orchestra Simfonică a Armatei, în beneficiul refugiaţilor militari din Basarabia şi Bucovina 267. La 21 ianuarie 1939, Primăria Oraşului Focşani a înaintat ministrului plenipotenţiar Victor G. Cădere, rezident regal al Ţinutului Dunărea de Jos, un Memoriu referitor la necesitatea terminării punerii în funcţiune a Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia”. Semnatarii - primarul Ştefan P. Dimitriu şi secretarul Primăriei focşănene, Ioan Romanoai - susţin următoarele: „Din iniţiativa şi cu mijloacele materiale puse la dispoziţie de marele filantrop Maior G. Pastia, s-a început în anul 1926 construirea Ateneului Popular din Focşani, proprietatea comunei. Suma cheltuită de donator până la încetarea sa din viaţă, a atins cifra de 5.400.000 lei 268. Clădirea menită a adăposti serviciile şi instituţiile de cultură naţională: biblioteca publică a oraşului, muzeul regional şi o mare sală de conferinţe şi cinematograf, cu 1.200 locuri, a rămas neterminată la moartea donatorului. Astăzi biblioteca publică şi muzeul regional funcţionează în localuri improprii, pentru care plătim chirii mari. Mai mult încă piesele muzeului regional de o importanţă deosebită, sunt împrăştiate în mai multe părţi, din care cauză nici nu poate fi vizitat.
267 Ionuţ Iliescu, Horia Dumitrescu, Ctitoriile maiorului Gheorghe Pastia, Editura Pallas, Focşani, 2004, p. 286. 268 Arhiva Muzeului Vrancei (în continuare se va cita: A. M. Vn.), dosar nr. 34.971, f. 113. 324
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Pentru continuarea lucrărilor Primăria a cheltuit 1.600.000 lei, fără ca lucrarea să poată fi sfârşită. Stadiul în care se găsesc lucrările în prezent reclamă, conform proiectelor întocmite încă 3.500.000 lei, sumă care urmează să acopere cheltuielile necesare instalărei caloriferului şi ventilaţiei, iluminatului electric şi conductelor de apă, construirei parchetului, executărei tencuielilor şi confecţionărei mobilierului. Întrucât Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”, aşa cum se găseşte astăzi ameninţă să se transforme în ruină, fapt interpretat în opinia publică ca o ofensă adusă memoriei donatorului Pastia, care a făcut oraşului Focşani în cursul vieţii sale, donaţiuni de circa 30.000.000 lei, în valută actuală şi totodată ca o mustrare acelora dintre cetăţenii avuţi, în mintea cărora s-ar ivi gândul pentru înfăptuirea unor opere de folos obştesc, e nevoie a se pune odată capăt acestor lucruri, destinându-se în acest scop prin orice mijloc suma necesară. Faptul acesta se impune cu atât mai mult, cu cât Ateneul Popular e clădit în piaţa „Unirea” destinată tuturor festivităţilor oficiale şi alături de palatul comunal şi Biserica Catedrală Sf. Ioan, ctitorie a Domnitorului Grigore Ghica. E de remarcat că interesul pe care-l depunem pentru punerea în valoare a acestei clădiri de cultură e justificat şi de însăşi situaţia ei în această pieaţă, devenită istorică. Pe aici a fost vechiul hotar dintre Muntenia şi Moldova, unde există un monument „semn de hotar” ridicat în 1931 cu ocazia celui de al 40-lea congres general al Ligei Culturale, şi a avut loc festivitatea de inaugurare a şedinţelor Comisiunei centrale, constituită conform convenţiei de la Paris din 1856 ce a lucrat în Focşani de la 1859 - 1861. Completarea însă a lucrărilor la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” nu va putea fi realizată cu mijloace proprii, deoarece sarcinile impuse de legi, absorb bugetului ordinar aproape toate veniturile. Ca urmare, avem onoarea a vă ruga să binevoiţi a dispune ca Primăria Focşani să contracteze în acest scop la Casa de Asigurări a
325
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Ministerului de Interne, un împrumut în valoare de lei 3.000.000, şi totodată a interveni pentru aprobare. Sfârşitul lucrărilor la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, în măsură a-l pune în condiţiuni care să satisfacă cerinţele de ordin cultural - naţional ale oraşului a devenit o necesitate inexorabilă şi mai mult decât o datorie pentru conducerea comunală. Odată terminate, aceste lucrări, ar face ctitoria Maiorului Pastia, o instituţie producătoare de venituri. Primăria ar fi scutită în viitor de a mai plăti chirii însemnate pentru funcţionarea bibliotecii care numără circa 20.000 volume şi a muzeului regional, iar sala de conferinţe şi cinematograf va putea fi valorificată, prin caracterul comercial pe care-l implică orice întreprindere cinematografică. Anuităţile împrumutului solicitat vor fi acoperite cu economiile rezultate prin plata chiriilor actuale, cu veniturile cinematografului şi sălei de conferinţe, la care se va adăuga prevederea înscrisă în bugetul ordinar. Plata împrumutului se va face în anuităţi în termen de 20 ani, cu obligaţia pentru Primăria Focşani de a înscrie regulat, în fiecare an, sumele respective, în bugetul ordinar al oraşului care în prezent e de lei 14.054.276, cu perspectiva de a fi sporit în exerciţiul 1939 - 1940, Casa de Asigurări din Ministerul de Interne, urmând să ne pună la dispoziţie această sumă în vara anului curent” 269. La 4 martie 1939, Primăria Municipiului Focşani a înaintat o Adresă aceluiaşi înalt funcţionar, prin care solicita ajutorul financiar necesar instalării Muzeului Regional Putna la Ateneul Popular. „Prin îngrijirea Primăriei Focşani şi a unui grup de intelectuali din jurul revistei regionale de studiu „Milcovia” s-au adunat numeroase piese de mare importanţă pentru trecutul şi caracterizarea regiunei judeţului Putna, în vederea înfiinţărei unui muzeu regional. Aceste obiecte, în număr destul de însemnat se găsesc în prezent împărţite, parte la Liceul „Unirea”, parte la Primărie din care cauză nici nu pot fi vizitate. Pentru completarea lor, se fac continue investigaţii în toate domeniile.
269 Ibidem, f. 113 – 114. 326
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Dorim să dăm Muzeului regional de la Focşani o mare desvoltare, îmbogăţindu-l cu tot ce-ar putea reda oglinda ţinutului Milcovia, prin înfiinţarea de secţiuni: istorică, botanică, demografică, culturală şi economică cu subsecţiile: minieră, viticolă, agricolă, forestieră. Pentru aceasta avem onoarea a vă ruga, Excelenţă, să binevoiţi a ne acorda din bugetul Ţinutului Dunărea de Jos un ajutor în măsură a face faţă acestei vitale nevoi a oraşului Unirei principatelor şi judeţului jertfelor pentru unitatea naţională. Acest Muzeu regional destinat a fiinţa în Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”, din piaţa Unirei urmează a fi inaugurat odată cu ctitoria marelui donator Maior Gheorghe Pastia” 270. Toate aceste probleme au fost analizate în şedinţa Consiliului Comunal din 11 mai 1939. Cu această ocazie, preşedintele Comisiei Interimare, Ştefan P. Dimitriu, a afirmat că Primăria Oraşului Focşani a intervenit - prin intermediul rezidentului regal al Ţinutului Dunărea de Jos - la Casa de Asigurări a Ministerului de Interne, pentru a i se acorda un împrumut de 3.500.000 lei. Suma era absolut necesară terminării lucrărilor la Ateneul Popular. S-a recurs la această modalitate, deoarece fondul Primăriei focşănene, destinat îndeplinirii acestui obiectiv se dovedea insuficient, iar clădirea Ateneului Popular era predispusă la ruinare. Această conjuctură nefericită atrăgea, pe bună dreptate, oprobiul opiniei publice, lipsa de reacţie a Primăriei putând fi interpretată ca o ofensă adusă marelui filantrop. Nu era însă vorba doar de un grav neajuns moral, ci şi de unul de ordin material 271, Ateneul Popular neaducând niciun venit din lipsă de activitate. În cele din urmă, cuantumul împrumutului a fost fixat, de către toţi factorii de decizie responsabili, la 3.400.000 lei. Suma era returnabilă în 20 de ani, cu dobândă de 2 %, anuităţile şi dobânzile urmând a fi acoperite din veniturile produse de Ateneul Popular şi din cele ale comunei urbane Focşani 272.
270 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 101 / 1939, f. 1 – 2. 271 Ibidem, f. 3. 272 Ibidem. 327
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Tot în această perioadă, ţinutul a ordonat selecţionarea arhivei vechi la toţi creatorii din judeţul Putna, operaţiunea fiind coordonată de un delegat al Arhivelor Statului 273.
Evidenţa cetăţenilor străini aflaţi pe teritoriul judeţului Putna
În anul 1940, Rezidenţa Regală a Ţinutului Dunărea de Jos a ţinut sub control strict evidenţa străinilor aflaţi pe teritoriul acestuia. În aceste condiţii, judeţul Putna nu putea face excepţie. Astfel, la 29 martie 1940, Primăria Oraşului Focşani aducea la cunoştinţa Inspectoratului de Poliţie al ţinutului Dunărea de Jos următoarele: „Din lucrările de la Biroul Controlului Străinilor se constată că în sectorul nostru avem numai străini cari aproape toţi au o vechime în ţară încă dinainte de război şi toţi au termene anuale. Cei mai mulţi dintre străinii care îi avem sunt născuţi în ţară sau au o vechime de peste 30 - 40 ani şi au neglijat a îndeplini formalităţile pentru obţinerea cetăţeniei deoarece în cea mai mare parte sunt analfabeţi sau au o cultură foarte redusă. Fiind unii dintre ei oameni bătrâni neputincioşi, fără nici o avere sau rude apropiate nici până azi nu au depus datele pentru Comisiunea de Revizuire, toţi aceştia au fost daţi în judecată în mai multe rânduri pentru a-i determina să se pună uniformă. Abuzuri care să se fi săvârşit de funcţionarii însărcinaţi cu aceste lucrări nu am constatat. Bilete de liberă petrecere date în baza carnetelor de identitate s-au eliberat fără cerere, aplicându-se pe bilet numai un timbru de aviaţie de 2 lei” 274. Pentru străinii ai căror state nu au convenţie cu România, se plătea şi o taxă de timbru, însemnând 660 lei pentru salariaţi, 264 lei pentru lucrători şi 1.320 lei pentru patroni 275.
273 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 26 / 1939, f. 238. 274 Idem, fond Poliţia Oraşului Focşani, dosar nr. 117 / 1940, f. 120. 275 Ibidem, f. 121. 328
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) La 16 mai 1940, rezidentul regal Paul Goma cerea Prefecturii Judeţului Putna să aducă la cunoştinţa pretorilor de plasă „că este interzisă prelungirea vizelor de şedere în ţară a supuşilor străini veniţi cu paşapoarte în care au viza consulară pentru 30 zile sau chiar pe termene mai scurte. Nu se admit excepţii decât cele aprobate direct de Minister şi în baza arătării motivelor din partea solicitanţilor şi a verificărei de organele oficiale respective” 276. O deosebită atenţie a fost acordată populaţiei de origine maghiară aflată în judeţul Putna. Astfel, la 27 iunie 1940, rezidentul regal cerea Prefecturii să întocmească în mod cât mai discret o situaţie referitoare la primarii, notarii şi medicii de origine maghiară din judeţ 277. Aflăm astfel că notarii din Clipiceşti şi Pădureni erau de origine maghiară 278, ca şi un medic de plasă 279 la Orbeni şi o soţie de medic, la Păuneşti. Alţi doi medici - unul din Odobeşti, celălalt din Focşani - erau de origine armeană 280. La fel au stat lucrurile şi în cazul germanilor, cerându-se de către Rezidenţă, la 28 august 1940, să nu fie schimbat nici un funcţionar de această naţionalitate din funcţie 281. Ştim pe această cale că în judeţul Putna trăiau un austriac - agent cititor de contoare, şef al Uzinei Electrice din Focşani şi doi germani, ambii electricieni 282. Unul din medicii putneni (de plasă) era bulgar 283 şi locuia în Suraia 284. În luna august, rezidentul regal solicita Prefecturii un tabel cu gospodăriile bulgăreşti din judeţul Putna, cu referire la numărul familiilor, numărul membrilor familiei, comuna de domiciliu, averea
276 Ibidem, dosar nr. 111 / 1940, f. 50. 277 Ibidem, dosar nr. 215 / 1940, f. 58. 278 Ibidem, f. 62. 279 Ibidem, f. 64. 280 Ibidem, f. 70. 281 Ibidem, dosar nr. 111 / 1940, f. 166. 282 Ibidem, f. 178, 183. 283 Ibidem, f. 64. 284 Ibidem, f. 70. 329
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu imobiliară a fiecărui gospodar şi evaluarea acesteia 285. I s-a raportat că în judeţ erau patru funcţionari bulgari, la Mărăşeşti şi Adjud, lucrând fie la Primărie, fie la Poştă, fie la Staţia C.F.R. 286. Restul de 90 cetăţeni bulgari din judeţ - domiciliaţi în oraşele Adjud, Mărăşeşti, Panciu şi comunele Bereşti, Borşani, Burcioaia, Câmpineanca, Făurei, Ivănceşti, Păţeşti, Păuneşti şi Năneşti - sunt, în parte, originari din Basarabia. Ei deţineau cel puţin o casă, terenuri agricole, vii, cazane de rachiu, silişti şi fâneţe, tarabe pentru comerţ, cu averi estimate la sume cuprinse între 26.000 - 600.000 lei 287. Mulţi dintre ei erau precupeţi, vânzători ambulanţi, căruţaşi, muncitori, zarzavagii, cofetari, cazangii, pielari, brutari, cismari, grădinari, birjari 288, servitori, cârciumari şi agricultori. Erau căsătoriţi fie cu bulgăroaice, fie cu românce. Mulţi dintre ei aveau unul din bunici sau unul din părinţi de origine etnică bulgară 289. Deoarece judeţul Putna era o zonă de apărare, cu multe puncte de lucru pentru fortificaţii şi apărare antiaeriană şi pentru a nu facilita infiltrarea de spioni sovietici, s-a interzis încartiruirea refugiaţilor basarabeni şi bucovineni 290. Excepţie făceau funcţionarii publici, care aveau să fie ajutaţi, la începutul lunii iulie a anului 1940, cu suma de 5.000 lei de către ţinutul „Dunărea de Jos” 291. În iulie 1940, în nordul judeţului Putna, în zona oraşului Adjud se aflau peste 1.500 de refugiaţi basarabeni şi bucovineni. Pentru ajutorarea lor s-a format un Comitet alcătuit din pretorul plasei Trotuş, comandantul străjerilor, medicul oraşului, preotul şi casierul comunal. Acest Comitet a înfiinţat o cantină de care să beneficieze refugiaţii, pentru care s-au strâns bani şi alimente în valoare de peste 10.000 lei.
285 Ibidem, dosar nr. 111 / 1940, f. 166. 286 Ibidem, f. 492. 287 Ibidem, f. 470. 288 Ibidem, f. 471 – 473. 289 Ibidem, f. 471 – 473. 290 Gheorghe Miron, Situaţia refugiaţilor basarabeni în Vrancea în Cronica Vrancei, vol. VI, Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focşani, 2006, p. 297. 291 Ibidem, p. 298. 330
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) La această iniţiativă s-au asociat elevii şi elevele din localitate şi organizaţia locală a Gărzii Naţionale şi multe cadre didactice. De asemenea, la Sascut, tot în gară, s-a înfiinţat tot o cantină de care să beneficieze tot refugiaţii basarabeni şi bucovineni, meritul acestei realizări revenind fruntaşilor acestei localităţi 292.
Refugiaţi polonezi în judeţul Putna
În urma evenimentelor din 1 şi 17 septembrie 1939, ca urmare a acţiunilor Germaniei şi U. R. S. S. contra Poloniei, România a devenit gazdă primitoare pentru refugiaţii polonezi - militari, civili, autorităţi militare şi guvernamentale - circa 100.000 persoane 293. În judeţul Putna aveau să sosească, în septembrie 1939, peste 4.000 de cetăţeni polonezi 294. În urma ordinelor Ţinutului Dunărea de Jos, Inspectoratul Regional de Poliţie Galaţi trimitea Poliţiei Focşani, printr-o notă telefonică, dispoziţiile referitoare la aceştia: „Pe linia care leagă judeţele Covurlui - Tecuci - Putna şi până-n munţi se vor lua măsuri poliţieneşti pentru a împiedica refugiaţii polonezi să treacă în sudul ţării. Maşinile civile poloneze vor primi un nou număr de ordine, vor fi oprite şi duse la Focşani, formându-se un parc auto. Prefecţii de judeţe se vor îngriji de dormitul şi masa refugiaţilor şi toate sumele cheltuite în acest scop vor fi rambursate de ministrul general Gheorghe Marinescu. Se vor lua măsuri stricte pentru a împiedica accesul refugiaţilor polonezi către Ardeal” 295. Referitor la modul în care trebuiau trataţi refugiaţii polonezi, la 27 septembrie 1939, Rezidenţa Regală a Ţinutului Dunărea de Jos înainta Prefecturii o Adresă din care rezultă următoarele: pe de o
292 ,,România. Ziar al Partidului Naţiunii”, nr. 768, sâmbătă, 20 iulie 1940, p. 8. 293 Ramona Miron, Aspecte referitoare la prezenţa refugiaţilor polonezi în judeţul Putna în 1939 în Cronica Vrancei, vol. VI, Coordonator: Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focşani, 2006, p. 266. 294 Ibidem, p. 268. 295 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 130 / 1939, f. 10. 331
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu parte, de membrii guvernului polonez se îngrijea instituţia similară din România, pentru a nu fi victima unui atentat; pe de altă parte, Ministerul Apărării trebuia să se ocupe de soarta refugiaţilor militari. În fine, civilii polonezi se puteau stabili în orice parte a ţării, cu excepţia Basarabiei, Bucovinei, Ardealului şi Capitalei. Când aceştia părăseau o localitate, autorităţile române trebuiau să elibereze certificate din care să rezulte statutul lor de refugiat. Pentru polonezii 296 fără venituri, Statul român se obliga să le garanteze supravieţuirea. Periodic, Rezidenţa ţinutală de la Galaţi se interesa de problemele pe care le implica prezenţa în România a refugiaţilor polonezi. Nu întotdeauna veştile primite erau bune. Referindu-se la cei 412 polonezi civili aflaţi în noiembrie 1939 în localităţile Focşani, Panciu, Odobeşti, Diocheţi, Neicu şi Străoane, Prefectura Judeţului Putna raporta la Galaţi următoarele: „prin prezenţa şi modul lor de comportare (furturi, scandaluri etc.) aduc mari nemulţumiri populaţiei, care este indignată de purtarea acestora înfăţişând un exemplu urât de viaţă morală în mijlocul populaţiei noastre. La aceasta se mai adaugă şi faptul că aceşti polonezi prin situaţia lor constituie un Pericol pentru armată, care este numeroasă. Se cere evacuarea acestor polonezi în altă regiune unde se găsesc trupe” 297. În noiembrie 1939, Ministerul Ordinii Publice înştiinţa Prefectura Judeţului Putna că refugiaţii polonezi care vor să părăsească România pot primi vize de ieşire din ţară de la toate prefecturile acesteia 298. La acea dată, în judeţul Putna erau 137 de asemenea cazuri 299, cetăţenii polonezi provenind din toate sectoarele economico - sociale (muncitori, funcţionari, ingineri, elevi, studenţi etc.) 300.
296 Ramona Miron, op. cit., p. 269. 297 Ibidem, p. 293. 298 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 128 / 1939, f. 62. 299 Ibidem, f. 64. 300 Ibidem, f. 66, 71. 332
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Un an mai târziu, în Focşani se aflau 300 de refugiaţi polonezi. Cazarea, hrănirea şi supravegherea lor îngreuna mult situaţia locală, în oraşul de pe Milcov fiind cantonate multe trupe. Datorită prezenţei lor aici, traiul s-a scumpit (crescând preţul chiriilor şi locuinţelor), atmosfera de dezordine a devenit o stare de fapt obişnuită, mulţi dintre ei fiind refractari ordinelor şi măsurilor luate. Mai mult decât atât, venind în contact cu armata - cu ofiţerimea în primul rând - exista pericolul ca mulţi dintre ei să fie agenţi străini, căpătând relativ uşor informaţii militare. Autorităţile locale putnene cereau Bucureştiului să-i mute pe polonezi din judeţ, în alte zone unde prezenţa lor să nu aibă aceste consecinţe negative. 301
Rapoartele înaintate Rezidenţei Regale de la Galaţi de către Prefectura Judeţului Putna referitoare la starea de spirit a populaţiei
Lunar, rezidentul regal al Ţinutului Dunărea de Jos primea, din partea prefecţilor din subordine, rapoarte referitoare la starea de spirit a populaţiei din fiecare judeţ în parte. Aceste documente erau foarte importante pentru buna desfăşurare a lucrurilor în teritoriu, conducerea ţinutului putând veni mai uşor în întâmpinarea dorinţelor cetăţenilor, înlăturând eventualele carenţe în administraţie şi putând lua măsurile necesare stopării nemulţumirilor manifestate de populaţie într-un sens sau altul. Pentru finele anului 1938 aflăm, de pildă, că în judeţul Putna domneau ordinea şi liniştea, înscrierile în Frontul Renaşterii Naţionale continuând pe scară foarte largă 302. Pentru luna februarie a anului următor, transpare atitudinea crescândă a autorităţilor de a înăbuşi din faşă orice încercare de agitaţie a societăţii, de a anihila cea mai mică tentativă de zdruncinare a regimului de autoritate monarhică a regelui Carol al II-lea:
301 Ibidem, dosar nr. 110 / 1940, f. 47. 302 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 44 / 1939, f. 1 - 1 verso. 333
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu „Legiuirile noi şi autoritarismul Executivului înfrânează pornirile antisociale, asigurând o stare de ordine prielnică activităţii productive” 303. Din punct de vedere politic, situaţia era încă destul de confuză, principiile noului regim impunându-se cu oarecare dificultate în felul de a gândi şi, mai ales, a acţiona al opiniei publice: „Efectele regimului juridico - politic instaurat în februarie 1938, adică înlăturarea luptelor dintre partide, a demagogiei, pierderii inutile de timp, cheltuielilor în alegeri, fraudelor prin partizanii politici se menţin şi aceştia asigură cel puţin la suprafaţă şi pentru marea mulţime, o stare de linişte bine apreciată de toţi oamenii cu grijă de interesele Ţării. Legile penale, tribunalele militare şi forţele materiale de constrângere ale puterii executive intimidează pe cei mai nemulţumiţi politic, împiedicându-i de la acţiuni contrarii aşezământului constituţional şi legal al Statului. Crearea organismului politic totalitar „Frontul Renaşterii Naţionale” tinde să stabilească o unitate politică formală şi o unitate sufletească a întregului popor român. Marea majoritate a membrilor partidelor politice desfiinţate, precum şi populaţia care nu luase parte activă la luptele politice s-a înscris în acest unic organism politic. Legionarii se abţin în general de la manifestaţiuni politice interzise şi de la acţiuni violente. Abţinerea unor vechi şi proeminenţi fruntaşi ai vieţii noastre publice sau dezaprobarea directă din partea acestora a regimului politico - juridic început în februarie 1938 sunt fapte care dau naştere la îndoieli în sufletul acelora care erau obişnuiţi să vadă în aceşti oameni politici îndrumători de opinie publică şi apărători ai libertăţilor populare. Membrii F. R. N. sunt încă grupaţi, în mare măsură, după afinităţile vechi ale partidelor din care au făcut parte. N-au dispărut nici legăturile, nici mentalitatea creată în cei 20 de ani de viaţă de partid şi nici nu s-au putut închega sufleteşte, în timpul relativ scurt de când a luat fiinţă F. R. N.
303 Idem, fond Poliţia Oraşului Focşani, dosar nr. 17 / 1940, f. 130. 334
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) La aniversarea Constituţiei, în ziua de 27 februarie a. c., n-au luat parte aproape deloc foştii conducători politici locali, aparţinând diferitelor partide desfiinţate. După serbarea zilei de 27 februarie, publicându-se în ziare fotografii luate în Capitală, populaţia a început din nou discuţiile în privinţa uniformelor F. R. N. S-a spus că quasimilitarizarea instituţiilor publice şi populaţiei nu corespunde tradiţiei noastre, că uniformele F. R. N. nu sunt serioase şi că procurarea acestor uniforme va constitui o mare afacere pentru comercianţi. Plasarea insignelor F. R. N. prin autorităţi a produs o rea impresie populaţiei. Legionarii, deşi nu se manifestă decât sporadic, nu sunt însă resemnaţi. Păstrează legăturile între ei, ţin consfătuiri cu totul restrânse şi răspândesc zvonuri de natură să întreţie speranţe în succesul final al mişcării. În noaptea de 27 spre 28 februarie, au fost răspândite câteva manifeste legionare prin curţile oamenilor şi în cutiile poştale de scrisori. Manifestele cuprind ofense la adresa conducătorilor Statului, Constituţiei şi F. R. N.” 304. Din punct de vedere economic, situaţia în judeţ putea şi trebuia să fie îmbunătăţită, căci „factorul economic joacă un rol mai important atât pentru evoluţia stărilor de fapt, dar mai ales pentru influenţa ce exercită asupra psihologiei individuale sau colective, asupra stării de spirit a populaţiei” 305. Era nevoie de un ansamblu de măsuri care să alcătuiască un plan executabil în câţiva ani. Consecinţele nu puteau fi decât pozitive: „Lucrând astfel, se înlătură o bună parte din neliniştile, nesiguranţele şi nemulţumirile populaţiei, creând o ambianţă de optimism prielnică activităţilor producătoare individuale şi colective. În legătură cu situaţia economică, antagonismul dintre interesele Statului care-şi percepe impozitele prin organele sale şi interesele indivizilor care plătesc aceste impozite, micşorându-şi activul patrimonial şi aşa destul de sărac, trebuie examinat cu luare aminte. Este de văzut dacă nu ar fi o problemă de metodă în strângerea impozitelor; adică dacă Statul n-ar putea să-şi
304 Ibidem, f. 131 – 134. 305 Ibidem, f. 135. 335
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu realizeze drepturile fiscale integral, fără să-şi facă mii de cetăţeni neprieteni sau vrăjmaşi. Situaţia politică nu este consolidată în sprijinul reformelor juridico - politice care ne cârmuiesc astăzi, amestecul între ce a fost ieri şi ce se vrea astăzi este prea mare, prea confuz şi produce numai confuzie în mintea oamenilor. Prin urmare, nemulţumiri de ordin economic şi confuziuni de ordin politic - iată sintetizată starea de spirit a populaţiei. Din această stare de spirit pot lua fiinţă, foarte uşor, curente afective, ideologice sau interacţiuni direct opuse aşezământului constituţional al Statului. Şi în această direcţie trebuie activat în primul rând pentru clarificare, în al doilea rând pentru unificare complectă, sufletească a membrilor F.R.N., transformarea acestei organizaţii politice într-o reală formă dinamică şi în al treilea rând pentru a reduce, prin captare, numărul adversarilor sau indiferenţilor. Se evidenţiază necesitatea unor conducători locali pricepuţi şi cu multă autoritate morală şi socială” 306. În februarie 1939, autorităţile centrale reaminteau subordonaţilor din teritoriu că ordinea publică nu trebuie tulburată, luându-se, la nevoie, toate măsurile necesare, oricât de severe ar fi ele 307. O lună mai târziu, situaţia în judeţ era bună, cetăţenii fiind mulţumiţi de organele administrative locale şi conştienţi de îndatoririle ce le revin: „Starea de spirit generală este mulţumitoare şi paşnică. Spiritele sunt liniştite. Toţi privesc cu multă simpatie frumoasele rezultate ale actualului regim, mai ales că se văd în faţa multor îmbunătăţiri efectuate ..., că dreptatea şi cinstea sunt pretutindeni întronate, nemaifăcându-se distincţie de tagmă politică, atunci când este vorba ca cetăţeanul cel mai umil să fie servit de orice slujbaş. Când este vorba de prestaţie, toţi caută să se achite de această obligaţie legală, că ceea ce face este în folosul lor. Locuitorii
306 Ibidem, f. 136 – 137. 307 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 43 / 1939, f. 18 verso. 336
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) sunt pătrunşi de obligaţia de a-şi achiata datoriile contractate şi dările la comună, percepţie, bancă populară şi cooperativă” 308. Ataşamentul faţă de Regimul Carlist pare a fi o certitudine: „populaţia a primit şi a urmărit în chip mulţumitor măsurile luate de guvern” 309, mai ales în condiţiile unui dialog permanent între autorităţi şi cetăţeni, mediatori fiind specialiştii în orice domeniu de activitate. Un rol deosebit de important îl aveau manifestările cu caracter naţional, care „au deşteptat cetăţenilor sentimentul de dragoste şi mândrie naţională, punând toată încrederea în actualii conducători ai destinelor Ţării” 310. Comentându-se stadiul înscrierilor în F. R. N., în iulie se raporta: „Doar pe ici, colo se mai găsesc un foarte mic număr din acei care au întârziat să se înscrie. Mişcări din partea foştilor partizani ai ideologiilor politice vechi nu se mai cunosc. Evenimentele internaţionale actuale au mărit încă mai mult elanul patriotic şi toţi sunt încrezători în destinul Ţării Româneşti, care, în ultimul timp, sub supravegherea M. S. Regelui şi-a ridicat mult prestigiul în faţa străinătăţii” 311. În paralel cu corespondenţa dintre Prefectura Judeţului Putna şi Rezidenţa de la Galaţi, Legiunea de Jandarmi Putna înainta Rapoarte asemănătoare Regimentului 3 Jandarmi al ţinutului 312. Aflăm astfel că, în vară, concentrările şi mişcările de trupe ale armatei române „au creat o stare de spirit a populaţiei de nelinişte şi îngrijorare, cu atât mai mult cu cât în judeţul Putna se găsesc trupe cantonate” 313. În luna noiembrie a anului 1939, populaţia putneană manifesta încredere în conducerea Statului, dorind continuarea politicii fostului prim - ministrul Armand Călinescu. Se dorea garantarea liniştii interne
308 Ibidem, f. 64 - 64 verso. 309 Ibidem, f. 66. 310 Ibidem, f. 90 verso. 311 Ibidem. 312 Ibidem, f. 124. 313 Ibidem, f. 125. 337
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu şi pedepsirea tuturor acelora care doreau să o tulbure, ieftinirea traiului, lupta contra speculanţilor, echiparea corespunzătoare a armatei şi ajutorarea familiilor concentraţilor 314. Populaţia încă nu conştientiza pericolul care venea dinspre U. R. S. S., fiind ferm convinsă că ameninţările veneau doar din partea ungurilor şi bulgarilor 315. Cu toate acestea, mişcările de trupe la graniţa cu Rusia Sovietică erau „aprobate în unanimitate” 316 de către cetăţeni. În acelaşi timp se semnala spiritul paşnic al legionarilor, intraţi acum în rândurile Frontului Renaşterii Naţionale 317. La rândul lor, comuniştii nu constituiau un pericol în judeţul Putna 318. Pentru orice eventualitate, extremiştii erau urmăriţi şi supravegheaţi de Poliţie şi Jandarmerie 319. Populaţia din zonă şi-a dovedit patriotismul şi atunci când a primit trupele cantonate aici, punându-le la dispoziţie tot ce a fost posibil. În ciuda abuzurilor armatei în ceea ce priveşte avutul populaţiei comise cu ocazia rechiziţiilor de furaje şi alimente, raporturile au rămas în general bune. La finele anului, populaţia susţinea „opera de redresare morală şi economică a actualului guvern, mulţumiţi că au scăpat de politica demagogică din trecut, care a dus ţara la frământări dezastruoase. Populaţia era indignată de asasinarea Primului Ministru Armand Călinescu, în care toţi bunii români îşi puseseră nădejde şi condamnă actul criminal produs de nişte descreeraţi” 320. Mulţi dintre cetăţeni erau mulţumiţi de lăsarea în concediu a multora dintre cei concentraţi şi de înapoierea unei părţi din rechiziţii, sperând că pericolul care ameninţa ţara a trecut 321.
314 Ibidem, dosar nr. 44 / 1939, f. 131 verso. 315 Ibidem, f. 13. 316 Ibidem, f. 132. 317 Ibidem. 318 Ibidem, dosar nr. 128 / 1939, f. 22. 319 Ibidem, f. 23. 320 Ibidem, dosar nr. 44 / 1939, f. 125 – 126. 321 Ibidem, f. 126. 338
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Autorităţile locale au luat măsuri contra creştinilor ortodocşi de rit vechi, adepţi ai calendarului iulian, neîndreptat. Le-au desfiinţat cea mai mare parte a caselor de rugăciune, le-au arestat liderii, nereuşind însă să desfiinţeze definitiv această grupare religioasă 322. Toleranţă s-a manifestat mai ales faţă de adventiştii de ziua a şaptea, pe care s-au mulţumit să-i ţină sub supraveghere 323.
Activitatea Comitetului Judeţean Putna de Informaţie şi Propagandă
În iulie 1940, Ministerul Propagandei Naţionale a decis să se creeze în fiecare ţinut câte un centru care să aducă acestuia la cunoştinţă starea de spirit a populaţiei, să difuzeze ştirile oficiale în ţară şi să combată zvonurile provocatoare şi dăunătoare intereselor naţionale 324. În acea perioadă, rezidenţii regali şi prefecţii erau obligaţi să aplice cele mai severe pedepse funcţionarilor care alarmau fără temei opinia publică 325. Până la înfiinţarea Comitetelor pentru Propagandă, rezidenţii regali aveau de rezolvat următoarele probleme: - refacerea moralului populaţiei civile, păstrarea încrederii în armata română, lămurirea opiniei publice în legătură cu retragerea fără luptă din Bucovina de Nord şi Basarabia - menţinerea vie a amintirii provinciilor pierdute, atât prin viu grai, cât şi prin scris - ţinerea în permanenţă a legăturii cu românii aflaţi în afara frontierelor
322 Ibidem, f. 127. 323 Ibidem, f. 128. 324 Gheorghe Miron, Situaţia refugiaţilor basarabeni în Vrancea în Cronica Vrancei, vol. VI, Coordonator: Horia Dumitrscu, Editura Pallas, Focşani, 2006, p. 296. 325 Ibidem, p. 291. 339
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu - stimularea intensificării scrierilor româneşti cu caracter revizionist - acordarea unei atenţii deosebite populaţiei civile româneşti din zonele de frontieră, unde se aflau susţinătorii eventualelor noi încercări de ştirbire teritorială. În aceste condiţii, la 30 iulie 1940 s-au pus bazele Comitetului Judeţean de Informaţie şi Propagandă, cu sediul la Focşani 326. Acesta era alcătuit din: Vasile Ionescu - prefectul judeţului, Ion Florea, profesor - preşedintele Căminului Cultural Judeţean, locotenent - colonel T. Botez - comandantul Legiunii de Străjeri Putna, I. Crângu, subinspector şcolar şi I. Popescu, delegatul Gărzilor Naţionale. Lor li s-a adăugat V. Măgureanu - referent clasa I, specialistul ţinutului pe probleme de propagandă. Acest Comitet a organizat în judeţul Putna conferinţele duminicale, susţinute de către învăţători şi preoţi 327. Ei aveau misiunea „să aducă o redresare morală, vorbind locuitorilor în biserică despre dragostea de neam, de legătura sufletului românesc cu provincia de peste Prut, să insufle nădejdea într-apropiată realipire, să creeze o stare de încredere în măsurile luate de guvern şi în viitorul ţării” 328. În baza unui Ordin al aceluiaşi Ţinut, Comitetul Judeţean de Informaţie şi Propagandă răspundea de difuzarea ştirilor oficiale în rândul opiniei publice, de prevenirea zvonurilor tendenţioase potrivnice intereselor naţionale de Stat şi combaterea propagandei comuniste şi să informeze Ţinutul şi Ministerul de Interne asupra stării de spirit a populaţiei 329. În ceea ce priveşte informaţiile necesare acestei activităţi, Prefectura primea câte un exemplar din publicaţiile ce apar la Rezidenţă din punctul de vedere al propagandei, multe dintre ele fiind republicate în presa şi publicistica putneană 330.
326 Ibidem, p. 296. 327 Ibidem, p. 297. 328 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 110 / 1940, f. 310 verso. 329 Ibidem. 330 Ibidem, f. 310. 340
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) Aceeaşi instituţie ţinutală instruia autorităţile locale putnene cu privire la cenzura presei. Bunăoară, la 22 mai 1940, Rezidentul atrăgea atenţia prefectului de Putna că nu a respectat Ordinul Ministerului de Interne cu privire la permisiunea de a se întrebuinţa în paginile ziarelor denumirile localităţilor în limbile maghiară şi germană 331. La 21 iunie, ţinutul informa Prefectura că Ministerul Propagandei Naţionale aprobase pătrunderea şi răspândirea în ţară a ziarelor bulgăreşti „Ultra” şi „Zora”, care apăreau la Sofia. La fel stăteau lucrurile şi în cazul ziarului budapestan „Ujdag” 332. După aproape trei săptămâni, dispoziţiile erau diametral opuse: „Începând din ziua de 9 iulie curent, se prohibeşte la intrarea şi răspândirea în Ţară orice publicaţiuni maghiare, ziare, reviste provenind din Ungaria. Din materialul confiscat se vor trimite Serviciului Cenzurei câte două exemplare” 333. În luna august, prefectul judeţului Putna, colonelul Vasile Ionescu, informa Rezidentul cu privire la cenzura aplicată unor articole în ziarul local naţionalist „Sentinela”, deoarece aveau un ton alarmist, blamând poporul român şi folosind cuvinte josnice şi ameninţătoare 334. În acelaşi an, Rezidentul trimitea Prefecturii o serie de măsuri în ceea ce priveşte cenzura. Aflăm pe această cale că erau interzise: - atacurile la adresa Coroanei, Familiei Regale, Monarhiei, Dinastiei, persoanelor din anturajul regelui Carol al II-lea - audienţele la rege, dacă n-au fost confirmate de Mareşalul Palatului - deplasările Suveranului şi ale Familiei Regale, urmând ca ele să apară în ziare, cu dispoziţii speciale, numai după ce au avut loc - atacurile şi ofensele contra şefilor de state străine – capete încoronate, preşedinţi de republici
331 Ibidem, dosar nr. 215 / 1940, f. 48. 332 Ibidem, f. 57. 333 Ibidem, f. 75. 334 Ibidem, dosar nr. 110 / 1940, f. 274. 341
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu - atacurile contra reprezentanţilor diplomatici străini, acreditaţi în România - îndemnurile la revoltă, greve, acte de violenţă - provocări care pot degenera în ură de clasă 335 - probleme referitoare la fortificarea ţării - aspecte referitoare la dislocarea armatei - încadrarea şi ordinea de bătaie a armatei - chestiuni referitoare la pregătirea, instrucţia şi dotarea armatei pentru război. O categorie aparte o formau interdicţiile referitoare la filmări, picturi sau schiţe vizând: - zona frontierei, pe o adâncime de 30 km, exceptând interiorul oraşelor, satelor, târgurilor, plajele din staţiunile balneare - lucrările de artă, gări, instalaţiuni de pe traseul C. F. R. şi şoselele, porturile, aeroporturile militare şi civile şi care sunt păzite de armată - fabrici sau uzine de război, militare sau civile, care lucrează pentru armată, cum şi instalaţiile sau depozitele armatei - orice fel de stabilimente păzite de armată (fabrici, uzine, distilerii, rezervoare şi rafinării) sau nepăzite de aceasta - interiorul fabricilor militare sau a celor care lucrează pentru apărarea naţională - în regiunile petrolifere - unităţi în marş, staţionate, în manevre sau la instrucţie - orice obiect care ar prejudicia apărarea naţională. De asemenea, se interziceau mediatizarea tuturor acestor probleme în adunări publice sau la radio. În schimb, erau permise următoarele: - a se publica chestiuni privitoare la armată, personalul ei, subzistenţă, materiale, depozite - rularea filmelor, la ocazii speciale şi cu aprobarea Ministerului Apărării Naţionale. Referitor la situaţia internă din România, nu era permis:
335 Ibidem, f. 470. 342
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) - a se discuta sau critica faptele petrecute sub guvernele anterioare - a se purta polemici personale - a se ataca viaţa personală a funcţionarilor de Stat - a se produce manifestări iredentiste de orice nuanţă sau de orice natură În schimb, se permitea: - a se aduce critici obiective activităţii organelor de administraţie locală - a se discuta obiectiv probleme de interes general, ori cele care interesează o anumită clasă de locuitori - a se publica plângeri colective sau personale, atunci când abordează fapte verificabile - analizarea unor probleme care ţineau de Guvernul aflat la putere, utilizîndu-se un stil decent, fără expresii triviale sau imorale. În ceea ce priveşte politica noastră externă, se interzicea: - a se publica articole, ştiri sau comentarii care prin natura lor puteau compromite relaţiile noastre cu vecinii - atacarea şefilor de State şi folosirea la adresa lor a unui ton ireverenţios - publicarea de telegrame sau ştiri cu caracter fantezist sau producător de panică. În schimb, era permis: - a se publica telegrame, ştiri, fotografii şi desene privitoare la situaţia internaţională, respectându-se linia neutră a Statului - publicarea unor articole şi comentarii obiective - a se conferenţia în legătură cu aceste probleme. Referitor la publicaţiile străine, nu se permitea: - răspândirea celor scrise de mână sau la maşină ori culese la tipografie, fără autorizaţia Serviciului Central al Cenzurii - răspândirea celor cu caracter de propagandă a ţărilor beligerante. Aici existau următoarele categorii: - cele expediate din străinătate pe numele personalităţilor, instituţiilor, autorităţilor civile sau militare
343
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu - cele expediate de ambasade, legaţii şi consulate - cele anexate la buletinele de informare multiplicate de ambasadele şi legaţiunile din Capitală - cele puse la vânzare în librării şi chioşcuri Se permitea: - a se distribui buletinul de informaţii multiplicate şi emise de ambasadele şi legaţiile din Capitală 336.
Manifestarea cultului personalităţii în judeţului Putna
O altă trăsătură caracteristică a acestei perioade o constituie manifestarea plenară a „cultului personalităţii”. Rezidenţa Regală – pârghie importantă a mecanismului statal românesc în acele vremi, executantă în teritoriu a hotărârilor luate la nivel central şi „ghidată”, continuu şi sistematic, de Ministerul de Interne (şi nu numai) – nu putea ocoli acest fenomen. La 6 martie 1939, Ţinutul Dunărea de Jos înainta Prefecturii Judeţului Putna următoarea Adresă: „Fiind informaţi că în cabinetele domnilor Prim - Preşedinte al Tribunalului Putna, Preşedinte, secţia II, Procuror, Judecător de Instrucţie şi barou, nu se găseşte portretul M. S. Regelui Carol al II-lea, vă rugăm să găsiţi posibilitatea ca aceste birouri să fie înzestrate cu portretul M. S. Regelui Carol al II-lea, fie prin procura directă, fie comunicându-se nouă numărul de portrete de care aveţi nevoie. De asemenea, vă rugăm să luaţi măsuri ca toate localurile oficiale din acel judeţ: primării, preturi, şcoli, posturi de jandarmi, spitale etc., să fie înzestrate cu portretul M. S. Regelui Carol al II-lea şi al Excelenţei Sale, Domnului Constantin C. Giurescu, Rezident Regal, prin înscrierea din oficiu în bugetele comunelor respective a costului acestor portrete” 337. Deşi autorităţile locale putnene aveau nevoie de 200 de portrete ale regelui şi 172 ale rezidentului regal, 338 la finele lunii martie a
336 Ibidem, f. 460 – 469. 337 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 26 / 1939, f. 101. 344
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) anului 1939 Constantin C. Giurescu decidea să se achiziţioneze doar portretul regelui Carol al II-lea. 339 Nu se putea însă pune acum problema modestiei rezidentului regal; trecând peste acest aspect, şeful de cabinet al ţinutului Dunărea de Jos invita Prefectura Judeţului Putna să achiziţioneze tabloul acestuia, precizând: „Însoţind pe Excelenţa Sa în inspecţiuni, am fost sesizat de numeroase cereri de fotografii sau tablouri ale Domnului Rezident Regal; totodată am constatat lipsa lor din Primării, instituţiuni etc. În acest scop, s-a editat tabloul Excelenţei Sale pe carton, în mărime de 30/40 cm, costul fiind de 150 lei bucata. Au fost cereri venite şi din partea instituţiilor şi din partea particularilor” 340. Dovedind ataşament faţă de profesionalismul şi mai ales caracterul rezidentului regal Constantin C. Giurescu, într-un timp foarte scurt autorităţile din 26 de comune putnene au achiziţionat peste 100 de portrete ale acestuia, în valoare de 16.050 lei 341. De asemenea, primăriile localităţilor putnene, conform unui Ordin al ţinutului din iulie 1939, erau obligate ca în termen de maximum o lună de zile să expună portretul Măriei Sale Mihai, Mare Voievod de Alba - Iulia, simbol al unităţii statale a Neamului Românesc 342. Aceeaşi Rezidenţă ţinutală mai avea de îndeplinit o sarcină obligatorie nu doar mediatizarea marilor bărbaţi de Stat, ci şi comemorarea acestora, în cazul trecerii lor în nefiinţă. Un exemplu în acest sens îl constituie comemorarea Î. P. S. S. Patriarhului Miron Cristea, decedat în primăvara anului 1939. Astfel, la 10 martie 1939, rezidentul regal al Ţinutului Dunărea de Jos cerea şi Prefecturii Judeţului Putna să se ocupe de comemorarea marelui dispărut „duminică, 12 martie a. c., de către căminul orăşenesc, prin organizarea şi participarea la un parastas şi
338 Ibidem. 339 Ibidem, f. 109. 340 Ibidem, f. 300. 341 Ibidem, f. 306 - 307 verso. 342 Ibidem, f. 236. 345
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu cuvântări în săli publice de preamărire a celui ce a fost luptător pentru unire, mare cărturar, susţinător al Serviciului Social, protector al Căminelor Culturale şi care binevoise a fi preşedintele Regionalei Bucegi. Vă veţi pune de acord cu Prea Cucernicia Sa, Părintele I. Pascu, Preşedintele Consiliului Judeţean” 343. La 7 martie 1939, regele Carol al II-lea l-a numit pe Armand Călinescu în calitate de preşedinte al Consiliului de Miniştri, fiind astfel succesor al Patriarhului Miron 344. La 21 martie 1939, Ţinutul Dunărea de Jos trimitea Prefecturii Judeţului Putna 280 de portrete ale prim - ministrului Armand Călinescu 345. În acelaşi an, ca urmare a unui Ordin ţinutal, toţi primarii localităţilor din judeţul Putna erau obligaţi ca la serbările patriotice să poarte uniforma Frontului Renaşterii Naţionale. Pe lîngă aceasta, ei trebuiau să poarte şi cingătoare în culorile naţionale 346. De asemenea, în aceeaşi lună, Prefectura menţionată era obligată de ţinut să execute următorul Ordin: „… la terminarea oricărui spectacol să se intoneze Imnul Regal. Prin spectacol se înţelege orice manifestare culturală, serbări, conferinţe, teatru, cinematograf etc. În ocaziunile în care Imnul Regal va fi executat pe plăci de patefon, veţi dispune ca atât aparatul cât şi placa să fie în stare perfectă spre a se da o audiţie de condiţiuni optime” 347.
Asigurarea liniştii şi ordinii publice
În vara anului 1940, regimul carlist, aflat într-o situaţie dificilă, depunea toate eforturile pentru a se salva. Una din principalele măsuri care au fost luate în această perioadă a fost asigurarea liniştii şi ordinii
343 Ibidem, dosar nr. 114 / 1939, f. 63. 344 Ibidem, f. 56. 345 Ibidem, dosar nr. 26 / 1939, f. 117. 346 Ibidem, dosar nr. 43 / 1939, f. 334. 347 Ibidem, f. 69. 346
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) publice, un rol foarte important în acest sens avându-l şi rezidenţii regali. La 15 iulie 1940, Paul D. Goma, rezidentul regal al Ţinutului Dunărea de Jos, dădea publicităţii următorul Comunicat: „Duşmanii Ţării continuă să lanseze sistematic cele mai fantastice svonuri, având ca singur scop provocarea desordinei. Afirm încă odată: La toate fruntariile Ţării este linişte perfectă. În interiorul Ţării, la fel. Nu există nici cel mai mic motiv de îngrijorare. Cu toţii să avem în vedere priceperea, grija şi dragostea de ţară a M. S. Regelui Carol al II-lea, care veghează zi şi noapte la destinele Ţării. Guvernul Majestăţii Sale se gândeşte la toate problemele mari privind siguranţa Statului, precum şi la chezăşia şi siguranţa tuturor cetăţenilor. Prin urmare, populaţiunea să fie liniştită şi să nu dea nici o crezare ştirilor răspândite de duşmanii Ţării, denunţând pe toţi acei care pun în circulaţie asemenea svonuri criminale. Reamintesc că, potrivit dispoziţiunilor art. 329 din Codul Penal, reproducerea sau răspândirea prin orice mijloace (verbal sau în scris) de ştiri false, exagerate sau tendenţioase, de natură a turbura liniştea publică, de a provoca panică ori deprimare sau de a sdruncina sau micşora creditul Statului, se pedepseşte cu închisoare corecţională până la 10 ani şi amendă. Toţi acei care vor nesocoti dispoziţiunile de mai sus, vor fi imediat deferiţi Curţilor Marţiale sub stare de arest” 348. Cu toate acestea, se va dovedi în curând că inevitabilul se va produce, începutul sfârşitului pentru ţinuturi reprezentându-l evenimentul de la 5 septembrie 1940. În această zi, regele Carol al II-lea l-a investit pe generalul Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu puteri depline, în vederea conducerii Statului, în baza Decretului - Lege nr. 3.052 din aceeaşi zi. În acest act
348 Ibidem, dosar nr. 99 / 1940, f. 40. 347
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu normativ se preciza că regele răspundea de creditarea miniştrilor plenipotenţiari, acesta fiind şi statutul rezidenţilor regali. Însă, legea supremă care garanta legalitate ţinuturilor ca formă de organizare administrativă – Constituţia din 27 februarie 1938, era abrogată 349. La 16 septembrie 1940, Ion Antonescu trimite Rezidenţelor ţinutale, în noua sa calitate de Conducător al Statului, prin intermediul Ministerului de Interne, Ordinul său referitor la „principiile de bază care trebuie să călăuzească toate treptele ierarhice în exercitarea atribuţiunilor lor” 350. Două zile mai târziu, se va proceda la fel în cazul Proclamaţiei noului şef al Statului 351, nici de această dată nefăcându-se vreo referire critică asupra ţinuturilor 352. La rândul lor, nici Apelurile adresate Ţării în aceste zile de către Antonescu nu făceau nici cea mai mică aluzie la desfiinţarea ţinuturilor 353. Cu toate acestea, la 22 septembrie 1940, a fost promulgat Decretul - Lege nr. 3219, în baza căruia Rezidenţele Regale şi, implicit, ţinuturile erau desfiinţate, Prefecturile de judeţe reintrându-şi în drepturi. Judeţele deveneau circumscripţii teritoriale, redobândind personalitate juridică, serviciile judeţene urmând a fi stabilite de Ministerul Afacerilor Interne în baza unui regulament. Prefecţii - şefi ai administraţiilor judeţene - erau din nou reprezentanţi ai guvernului şi Ministerului Afacerilor Interne. În perioada ulterioară, acest minister trebuia să regrupeze teritorial judeţele, în funcţie de interesele generale şi cele locale. Referitor la tutela şi controlul exercitate de Rezidenţele Regale, acestea aveau să treacă asupra Ministerului Afacerilor Interne. În termen de 20 de zile de la data promulgării Decretului - Lege, toate bunurile care aparţineau ţinuturilor urmau să fie repartizate judeţelor. Astfel stăteau lucrurile şi în cazul contractelor şi diverselor
349 ,,România. Ziar al Partidului Naţiunii”, anul III, nr. 817, sâmbătă, 7 septembrie 1940, p. 2. 350 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 99 / 1940, f. 82. 351 Ibidem, f. 87. 352 Ibidem, f. 82 – 84. 353 Ibidem, f. 78 – 79. 348
https://biblioteca-digitala.ro Judeţul Putna - parte integrantă a Ţinutului Dunărea de Jos : august 1938 - septembrie 1940 (II) obligaţii care priveau judeţul, el preluând atât drepturile, cât şi îndatoririle ţinutului. Contractele şi obligaţiile care depăşeau posibilităţile de plată ale judeţului aveau să fie preluate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind acoperite dintr-un fond comun, alcătuit din veniturile tuturor ţinuturilor. Arhiva fiecărui ţinut trebuia repartizată judeţelor, ţinându-se seamă de provenienţa funcţionarilor şi de nevoile fiecărui judeţ în parte. Inspectoratele ministeriale de pe lângă ţinuturi deveneau servicii ale ministerelor respective. Comisiile planurilor de sistematizare de pe lângă ţinuturi îşi încetau activitatea, înaintând lucrările lor Comisiei Superioare a Planurilor de Sistematizare de pe lângă Ministerul Afacerilor Interne. Referitor la veniturile ţinuturilor, acestea se repartizau astfel: impozitul agricol se depunea la Casa de Economie într-un cont special, alimentând fondul comun, celelalte venituri încasându-se în contul judeţelor. Acestea îşi alcătuiau bugete proprii, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 31 martie 1941, în baza evaluărilor de venituri prevăzute în bugetul ţinuturilor şi a cheltuielilor respective. Bugetele urmau să fie aprobate de Ministerul Afacerilor Interne. Lichidarea gestiunii ţinuturilor urma să se facă de către secretarul general al fiecărui ţinut, în termen de două luni de zile de la data publicării acestui Decret - Lege. În acest timp avea să se închidă contul de execuţie al bugetului, în conformitate cu legea contabilităţii publice, fiind înaintat Înaltei Curţi de Conturi pentru verificare şi descărcare. Rezidenţii regali trebuiau să predea serviciul secretarilor generali de ţinuturi, care, împreună cu câţiva funcţionari, lucrau la lichidarea completă a gestiunilor ţinutale. După termenul de două luni de zile, secretarii generali ai ţinuturilor îşi încetau misiunea, fiind preluaţi de Ministerul Afacerilor Interne 354.
354 „Monitorul Oficial”, nr. 221 din 22 septembrie 1940, p. 1.664 – 1.668. 349
https://biblioteca-digitala.ro Ionuţ Iliescu Decretul - Lege este însoţit de o Expunere de Motive, susţinută de ministrul Afacerilor Interne, generalul C. Petrovicescu şi ministrul Justiţiei, Mihai A. Antonescu. Documentul se constituia într-o critică pe cât de severă, pe atât de subiectivă, călcându-se în picioare, de dragul politicului, toate realizările evidente obţinute în perioada Rezidenţelor Regale din punct de vedere economic, social şi cultural: „Aşezarea administraţiei noastre pe temelii noi ne-a impus ca o primă şi grabnică măsură desfiinţarea rezidenţelor regale înfiinţate prin legea administrativă din 14 August 1938, care n-au corespuns nevoilor reale ale ţării şi cu atât mai puţin spiritului care trebuia să domnească în administraţia noastră. Politica economiilor, pe care o urmăreşte guvernul în toate actele sale, simplificarea aparatului de Stat şi o cât mai sinceră colaborare între administraţie şi administraţi, fără formalităţi birocratice şi aparate administrative parazitare, ne-au impus desfiinţarea Rezidenţelor Regale. Aceasta era cu atât mai necesar, cu cât Rezidenţele Regale deveniseră centre de concentrare administrativă şi de monopolizare a unor funcţiuni ale Statului, interpunând nepotrivit între guvern şi cetăţeni organe de suveranitate de valoare numai formală şi foarte costisitoare. Desconcentrarea administrativă şi restabilirea administraţiei româneşti tradiţionale prin prefecturi, aceasta urmăreşte să realizeze proiectul de faţă. Toate dispoziţiunile lui nu cuprind decât măsuri tehnice pentru revenirea la normal, până când o nouă lege administrativă, cu caracter fundamental, va aşeza întreaga noastră administraţie pe baze noi şi unitare” 355.
355 Ibidem, p. 1.669. 350
https://biblioteca-digitala.ro
ASPECTE PRIVIND ACTIVITATEA ASOCIAŢIILOR CULTURAL - SPORTIVE „MACCABY” DIN JUDEŢUL PUTNA
Angel Tîlvăr
În 1919, în Capitală se înfiinţa Asociaţia Sportivă „Maccaby” 1, la 25 mai 1919, având mai multe secţii 2. În 1945, în cadrul Secţiei de fotbal are loc o sciziune, apărând astfel formaţia „Ciocanul”. În 1948, aceasta a fuzionat cu „Unirea Tricolor” Bucureşti, eveniment care avea să preceadă înfiinţarea Clubului Dinamo. De altfel, din acest an, denumirile „Maccaby” şi „Ciocanul”, aidoma secţiilor şi cluburilor pe care le reprezentau, deveneau istorie 3. Înfiinţată în iunie 1921 şi afiliată din octombrie 1922 la Federaţia Societăţilor Sportive din România, Societatea Sportivă Macabi avea în 1925 două sedii: unul în Strada Ştefan cel Mare, în curtea Şcolii Israelite şi celălalt, administrativ, în imobilul aflat pe strada Mercur nr. 1, la etaj. Cei 120 de membri ai Societăţii practicau diverse sporturi, precum: fotbal, gimnastică (suedeză şi la aparate), tenis, cricket, baschet, handbal, oină, ciclism şi hazena 4. Acesta este un „joc cu minge de football, mărimea No. 3, jucat exclusiv cu mâna, de 2 echipe de câte 11 jucători (bărbaţi - femei deopotrivă) pe un teren de
1 Nicolae Postolache, Istoria sportului românesc în date, Editura Junimea, Iaşi, 1979, p. 115. 2 Mihai Ionescu, Mircea Tudoran, Fotbal de la A la Z, vol. II, Fotbalul românesc de-a lungul anilor, Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1984, p. 168. 3 Ibidem, p. 169. 4 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vrancea (în continuare se va cita: S. J. A. N. Vn.), fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 62 / 1925, f. 14.
https://biblioteca-digitala.ro Angel Tîlvăr football. Jocul durează 2 x 25 minute (femei) ori 2 x 30 (bărbaţi). Principiul jocului constă în a arunca mingea în poarta adversă” 5. Gimnastica fără aparate era împărţită pe trei grupe: a) gimnastica medicală sau terapeutică, mişcările şi exerciţiile având menirea de a combate o deformaţie a corpului, stările de astenie şi oboseală generală b) gimnastica ritmică, exerciţiile fiind, de regulă, în ritm cu muzica ce le însoţeşte c) gimnastica feminină, exerciţiile fiind de natură respiratorie. Gimnastica suedeză face parte din sistemul suedez, aparatele utilizate fiind bârna, cadrul, banca, scara fixă, frânghia, scara de frânghie, calul, capra şi lada pentru sărituri. Gimnastica cu aparate includea şi sistemul german, care folosea paralele, bara fixă (trapezul), scările, inelele şi trambulina pentru sărituri 6. Fără a avea teren propriu şi personalitate juridică, această Societate „este independentă, dar se conduce după regulamentele şi statutele Societăţii Sportive << Macabi >> din Bucureşti, cu care însă nu are nici o legătură” 7. La 6 august 1931, Secţia Focşani a Asociaţiei „Macabi” pentru educaţie fizică şi morală a tineretului evreu din România invita Prefectura Judeţului Putna să asiste la inaugurarea propriului teren sportiv: „Avem onoare a vă aduce la cunoştinţă că în ziua de 9 august 1931, ora 3 p. m., Asociaţia sportivă „Macabi”, secţia Focşani, inaugurează terenul sportiv din localitate, strada Ştefan cel Mare nr. 16, cu care prilej se desfăşoară şi un program sportiv, la care vă rugăm să binevoiţi a lua parte. Cum manifestaţiunile sportive au luat pretutindeni, în ultimul timp, un avânt care a dovedit îndeplinirea
5 Minerva. Enciclopedie Română. Cu peste 1.000 clişee în text, 100 hărţi simple, 10 hărţi în colori şi 50 planşe artistice, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române, Minerva, Cluj, 1930, p. 636. 6 Ibidem, p. 488. 7 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 17 / 1924, f. 281. 352
https://biblioteca-digitala.ro Aspecte privind activitatea Asociaţiilor Cultural - Sportive „Maccaby” din judeţul Putna unui rol social important, nădăjduim că ne veţi onora cu prezenţa Domniei Voastre” 8. În ianuarie 1932, Asociaţia „Macabi” solicita Primăriei focşănene scutire de la plata apei utilizate cu prilejul amenajării terenului său sportiv: „Cu onoare vă aducem la cunoştinţă că a luat anul trecut fiinţă în acest oraş Societatea sportivă << Macabi >>, amenajându-şi un teren de sport în strada Ştefan cel Mare. Cum societatea a învestit în acest teren un fond însemnat de bani, pentru a-i da un aspect cât mai frumos locului şi cum Societatea momentan nu dispune de fonduri, vă rugăm să binevoiţi a dispune, a nu ni se mai percepe taxa asupra apei ce-am întrebuinţat cu amenajarea terenului. Cunoscând frumoasele dvs. sentimente ce nutriţi pentru dezvoltarea sportului în acest oraş, sperăm că rugămintea noastră va găsi un ecou dorit” 9. La 4 februarie 1932, Primăria Oraşului Focşani a decis ca din cei 1.376 lei datoraţi de Societate, aceasta să plătească doar 1.000 lei 10. În 1933, destinele Asociaţiei focşănene „Macabi” erau conduse de Sami Littman - preşedinte şi M. H. Grünfeld - secretar. De această dată, Asociaţia deţinea personalitate juridică, având dreptul de a utiliza ştampila proprie. Având sediul în strada Ştefan cel Mare, nr. 236, deţinând un teren de sport şi sală de gimnastică în zonă, Asociaţia „Macabi” îşi desfăşura activitatea în continuare pe secţiuni: atletism, baschet, box, gimnastică, ping - pong, patinaj, tenis, volei, corală, teatrală şi culturală. La 30 august 1933, conducerea Societăţii „Macabi” aducea la cunoştinţa Prefecturii putnene următoarele: „Asociaţia Sportivă şi culturală „Macabi” secţia Focşani, cu onoare vă roagă să binevoiţi a lua parte la Serbarea Sportivă, care va avea loc Duminică 13 August 1933 ora 16, pe terenul din strada Ştefan cel Mare.
8 Ibidem, dosar nr. 30 / 1931, f. 29. 9 Ibidem, dosar nr. 91 / 1932, f. 2. 10 Ibidem, f. 2 verso. 353
https://biblioteca-digitala.ro Angel Tîlvăr În speranţa că veţi binevoi a ne onora cu prezenţa Domniei Voastre, primiţi, vă rugăm, asigurarea consideraţiunii noastre” 11. Programul manifestării era divers şi atractiv deopotrivă: „Match de Wolley - Ball Macaby Buzău - Macaby Focşani Match de tennis Tennis - Club Odobeşti - Macaby Focşani Demonstraţii de box Inele - Trapez - Bare Fixe Gimnastică Suedeză, executată de echipa asociaţiei Macaby Focşani” 12. În organizarea Comunităţii Israelite şi a Comisiunii Interimare a Oraşului Focşani, condusă de preşedintele Al. N. Leon 13, la 2 septembrie 1934 are loc serbarea nocturnă şi chermeza Asociaţiei Sportive şi Culturale „Macabi”, condusă de Sami Litman. Evenimentele s-au desfăşurat pe terenul sportiv din strada Ştefan cel Mare, cu începere de la ora 21:00 14. La 2 martie 1935, saloanele şcolilor israelite din Focşani, Asociaţia Sportivă „Macabi” a organizat un bal, în scopuri filantropice 15. La 27 iulie 1935, la ora 21:30, pe terenul Asociaţiei din strada Ştefan cel Mare nr. 14 s-a desfăşurat o nocturnă sportivă, urmată de dans 16. La acea dată, terenul respectiv fusese cedat de Comunitatea Evreilor din Focşani Asociaţiei „Macabi”, „pentru întrebuinţarea educaţiei fizice” 17. În vederea desfăşurării corespunzătoare a evenimentului, Asociaţia solicita Comunităţii scaunele şi piedestalele de la catedrele Şcolilor Primare Israelite (de băieţi şi de fete) 18. La 1 septembrie 1935, în prezenţa reprezentantului Primăriei focşănene - Villi Mintzer, membru în Comisiunea Interimară -
11 Ibidem, dosar nr. 120 / 1933, f. 10. 12 Ibidem, f. 11. 13 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 91 / 1934, f. 77. 14 Ibidem, f. 67. 15 Ibidem, dosar nr. 86 / 1935, f. 37. 16 S. J. A. N. Vn., fond Comunitatea Evreilor Focşani, dosar nr. 3 / 1935, f. 182. 17 Ibidem, f. 183. 18 Ibidem, f. 186. 354
https://biblioteca-digitala.ro Aspecte privind activitatea Asociaţiilor Cultural - Sportive „Maccaby” din judeţul Putna membrii Asociaţiei „Macabi” asistau la sfinţirea drapelului acesteia, la Templul Coral 19. Peste numai patru zile însă, acesta avea să fie interzis, după cum rezultă din Adresa nr. 78.755 trimisă de Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă către Tribunalul Judeţului Putna: „În referire la adresa Dvs. No. 12.764 din 5 Septembrie 1935, avem onoare a vă aduce la cunoştinţă că întrucât steagul societăţei Sportive „Macabi” arborat la Focşani, are culorile steagului palestinean şi nimeni nu poate avea şi arbora în ţara noastră steaguri purtând culorile altor state, în afară de legaţiunile străine şi numai la sediul lor, această Direcţiune Generală nu a eliberat o asemenea autorizaţie” 20. Dorind să mărească fondul necesar trimiterii mai multor copii săraci într-o colonie şcolară, la 4 iulie 1936, Asociaţia „Macaby” a organizat o nocturnă sportivă urmată de dans, pe acelaşi teren din Strada Ştefan cel Mare 21. La 4 decembrie 1936, sediul Epitropiei Comunităţii Israelite din Focşani era gazda festivalului organizat de Societatea Sportivă „Macabi”, cu prilejul împlinirii a 15 ani de existenţă 22. La 5 aprilie 1937, Asociaţia „Macabi”, cu sediul în strada Grigore Bălănescu, nr. 29, solicita Epitropiei Comunităţii Israelite din Focşani, cedarea cu gratuitate a terenului sportiv, al cărui proprietar era. Acesta se afla pe strada Ştefan cel Mare, la numărul 15. Terenul era scutit de plata impozitului către Stat, fiind utilizat de tineretul evreu amator de sport. La 7 aprilie 1937, Epitropia a aprobat cererea, acordând Asociaţiei „Macabi” dreptul de folosinţă asupra terenului pe o perioadă de cinci ani. În cazul în care Comunitatea dorea să construiască o clădire pe acest teren, Asociaţia „Macabi” era datoare să-l părăsească. Totodată, aceasta se angaja să plătească taxele şi impozitele pentru terenul sportiv 23.
19 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 116 / 1935, f. 32. 20 Idem, fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 121 / 1935, f. 129. 21 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 85 / 1936, f. 33. 22 Ibidem, dosar nr. 87 / 1937, f. 351. 23 S. J. A. N. Vn., fond Comunitatea Evreilor Focşani, dosar nr. 4 / 1937, f. 91. 355
https://biblioteca-digitala.ro Angel Tîlvăr La 9 mai 1937, Organizaţia Hozak - Welmotz a organizat un matineu dansant între orele 16 - 21:30, încasările fiind cedate Asociaţiei „Macabi” 24. La 24 iulie 1937, Asociaţia Sportivă „Macabi” Focşani a organizat o chermeză pe terenul din strada Ştefan cel Mare, cu începere de la ora 21:30 25. Un eveniment similar a avut loc la 21 august 1937, în beneficiul Aviaţiei Române 26. În 1939, aceasta era afiliată la Uniunea Federaţiilor Sportive din România „Straja Ţării”, având următoarele Secţii: ping - pong, atletism, baschet, gimnastică, turism şi volei. La 3 iulie 1939, Primăria Oraşului Focşani aproba cererea înaintată de această Asociaţie, referitoare la scutire de plata unor taxe: „Cu onoare venim a vă ruga să bine voiţi a dispune să fim scutiţi de taxa de loc viran - comerţ - în sumă de lei 900, la care am fost impuşi de organele de constatare ale primăriei pe anul 1938, pentru terenul nostru de sport situat în Focşani Strada Ştefan cel Mare. De asemeni vă rugăm respectos să bine voiţi a dispune să fim scutiţi de aceeaşi taxă şi pe exerciţiul curent cum şi de celelalte taxe accesorii ale primăriei pe exerciţiul curent, la care am fost impuşi de organele de constatare ale primăriei cu procesul verbal nr. 0 . Această cerere v-o adresăm întemeiaţi pe faptul că Asociaţia noastră este afiliată prin Uniunea Federaţiilor Sportive din România la marea Organizaţie << Straja Ţării >>, conform adresei pe care avem onoare a o alătura şi în conformitate cu prevederile art. 21 din legea publicată în Monitorul Oficial Nr. 233 / 937, de constituire a << Străjii Ţării >>, cum şi regulamentul primăriei, suntem scutiţi de orice dări către Stat, Judeţ şi Comună. Vă rugăm să primiţi salutul nostru sportiv” 27.
24 Ibidem, f. 75. 25 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 87 / 1937, f. 197. 26 Ibidem, f. 416. 27 S. J. A. N. Vn., fond Primăria Oraşului Focşani, dosar nr. 84 / 1939, f. 12 verso. 356
https://biblioteca-digitala.ro Aspecte privind activitatea Asociaţiilor Cultural - Sportive „Maccaby” din judeţul Putna Din aceleaşi motive, Ţinutul Dunărea de Jos a dispus ca „Macabi” să fie scutită şi de la plata impozitului pentru asistenţa socială 28. În acea perioadă, Asociaţia „Macabi” era pe punctul de a avea personalitate morală şi juridică, actele fiind depuse la forurile centrale, încă din decembrie 1938 29. În 1940 a fost întocmit planul de situaţie al terenului sportiv „Macabi” şi al clădirilor aflate în incinta acestuia. Suprafaţa totală era de 1.814,02 m.p., din care teren liber 1.782,08 m.p., restul fiind ocupat construcţii: W. C. - 2,56 m.p., vestiar - 25,58 m.p. şi duş - 3,80 m.p. La nord, terenul se învecina cu strada Ovidenia Armenească, la sud cu imobilul Casei Asigurărilor Sociale, la vest cu proprietatea moştenitorilor defunctului I. Finkelştain, iar la est cu Strada Ştefan cel Mare 30. Acest teren - dobândit prin achiziţie de către Epitropia Comunităţii Israelite din Focşani şi cedat spre folosinţă Societăţii Sportive „Macabi” - era estimat la 460.000 lei, valoarea clădirilor fiind de 10.000 lei 31. La 20 martie 1945, Asociaţia sportivă „Macaby” de educaţie fizică şi culturală a tineretului evreu din Focşani, primea din nou autorizaţie de funcţionare, preşedinte fiind acelaşi S. Litman 32. La începutul lunii mai 1945, importanţa Asociaţiei „Macaby” şi activitatea sa făceau obiectul unui articol publicat într-un ziar local: „Duminică 21 Aprilie a. c. a avut loc la sediul societăţei un matineu dansant cu un prolog artistico - muzical, într-un cadru intim la care au luat parte membrii seniori ai asociaţiei. După cuvântul preşedintelui, Dl. S. Litman, a vorbit Dl. profesor Lupu Z. despre „Macaby”, iar programul muzical ce a avut un succes deplin a avut ca protagonişti pe următorii macabei: Dl. M. Maxim, D-nele Alterovici C., F. Marcus, Dl. H. Zilberman, Dl. M. Mendel şi M. Bernştein.
28 Ibidem, f. 12. 29 Ibidem, f. 13. 30 Ibidem, dosar nr. 78 / 1940, f. 4. 31 Ibidem, f. 7. 32 Ibidem, dosar nr. 142 / 1945, f. 4. 357
https://biblioteca-digitala.ro Angel Tîlvăr Astfel de matineuri şi manifestări vor avea loc în fiecare Duminică pentru membrii asociaţiei şi vor cuprinde comunicări din lumea evreească, poezii, recenzii, muzică din compozitorii evrei şi dans. Un drum nou se deschide astfel pentru seniorii asociaţiei care nu aveau nici o ocupaţie în zilele de sărbătoare, care să-i apropie de ţinta reală a tineretului evreu. Din viitorul program de activităţi spicuim: deschiderea unui curs de gimnastică, pentru copii, fete şi băeţi; refacerea parcului de sport dat de Comunitatea Evreilor şi redeschiderea bibliotecei pentru membrii asociaţiei” 33. La 28 aprilie 34 şi 4 iulie 1946 35 au avut loc două serbări sportive pe terenul de sport al Asociaţiei „Macabi” pentru Educaţie Fizică şi Morală a Tineretului Evreu, cu concursul Secţiunii cu acelaşi nume din Capitală 36. În judeţul Putna au mai existat două Cluburi cu acelaşi nume, la Panciu şi Odobeşti. Astfel, în 1924 s-au pus bazele Societăţii Cultural - Sportive „Maccaby” a tinerilor evrei din Panciu, sediul acesteia fiind pe strada Costache Negri, la nr. 4. Societatea organiza periodic festivaluri cultural - artistice, asigurându-şi astfel, baza materială absolut necesară existenţei sale 37. Astfel, la 22 martie 1924, Societatea „Macabi” din Panciu a organizat un festival urmat de dans 38 în Sala „Gâţă” din localitate, Preşedinte al Societăţii era Alexandru Labiş, elev în clasa a VIII-a la Liceul „Unirea” din Focşani, membru de onoare fiind Heinrich Iosef Aschinazi 39, secretar fiind numit Alfred I. Finkelstein 40.
33 Realizarea. Bilunar Evreesc Independent, Anul I, nr. 4, 1 mai 1945, p. 3. 34 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 121 / 1946, f. 24. 35 Ibidem, f. 62. 36 Ibidem, f. 24. 37 Bogdan Constantin Dogaru, Mihai Liviu Adafini, Evreii din Panciu. Scurt istoric, Editura Andrew, Focşani, 2012, p. 18. 38 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 17 / 1924, f. 50. 39 Ibidem, f. 51. 358
https://biblioteca-digitala.ro Aspecte privind activitatea Asociaţiilor Cultural - Sportive „Maccaby” din judeţul Putna Venitul net al balului, rezultat din încasări, a fost de 230 lei 41, banii oferiţi cu predilecţie de tineri, servind la reclădirea Şcolii de Fete, distruse în timpul Primului Război Mondial. Încă de la înfiinţare, Societatea „Macabi” din Panciu era afiliată la Federaţia Societăţilor de Sport din România 42. La 7 septembrie 1924, Societatea „Macabi” din Panciu a organizat o serbare cultural - sportivă în Sala „Gâţă”, precizând că „Scopurile sunt cumpărarea de costume şi bocanci necesare sportului” 43. La 23 august 1924, aceeaşi Societate a organizat un festival artistic urmat de bal, în beneficiul propriu 44. În 1930 şi 1934, evenimente similare au avut loc în saloanele celebrului Hotel „Gâţă”. Societatea „Maccaby” a funcţionat cu întreruperi, aşa cum a fost cea din perioada 1931 - 1933, când are loc reorganizarea ei. În 1933 era condusă de Noe Rozemberg, iar în 1934 de Sami Rozemberg. Un an mai târziu, din Societate făceau parte 15 membri: Natan Caner, dentist; comercianţii Calman Bercovici, Leibu Pascal, Rabinovici Enric, funcţionarii comerciali Grosman Haim, Haim Rozemberg, Samoilovici Leibu, Samoilovici Natan şi Bernard Solomon, contabilul Sami Rozemberg, podgoreanul Mendel Sechter, croitorul Jan Reidler, covrigarul Meier Catz, tinichigiul David Heinic şi ceasornicarul Gustav Caner 45. Referindu-ne la activităţile culturale ale Asociaţiei, trebuie amintite cele din 1934: festivalul artistic din 22 aprilie, destinat măririi fondului Bibliotecii Asociaţiei „Macabi” 46, când s-au strâns 287 lei 47; festivalul artistic urmat de bal din 22 iulie, când preşedintele Nathan
40 Ibidem, f. 69. 41 Ibidem, f. 50. 42 Ibidem, f. 69. 43 Ibidem, f. 201. 44 Ibidem, f. 203. 45 Bogdan Constantin Dogaru, Mihai Liviu Adafini, op. cit., p. 18. 46 S. J. A. N. Vn., fond Prefectura Judeţului Putna, dosar nr. 78 / 1934, f. 83. 47 Ibidem, f. 91. 359
https://biblioteca-digitala.ro Angel Tîlvăr Kaner anunţa strângerea a 800 lei, destinaţi aceluiaşi scop 48; în fine, serata dansantă din 19 septembrie, găzduită de Şcoala Israelită din localitate, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou 49. La 20 martie 1935, în Panciu a avut loc balul mascat al Asociaţiei „Macabi” din localitate, în vederea măririi fondului cultural al Societăţii, de organizare ocupându-se preşedintele N. Canner 50 şi delegatul Aron Bercovici, înregistrându-se un venit net de 300 lei 51. La 15 iunie 1935, Asociaţia „Macabi” din Panciu a organizat o chermeză pe terenul cu acelaşi nume din localitate, încasările fiind destinate măririi fondurilor Bibliotecii 52. La 2 ianuarie 1930, Asociaţia Sportivă „Macaby” din Odobeşti, condusă de Leibovici Heinrich, a organizat un festival literar - artistic, urmat de vizionarea unui film, evenimentul fiind găzduit de Fundaţia Culturală „Cetatea Crăciuna” din localitate 53. Cei 190 lei strânşi reprezentau un „început de fond necesar la cumpărarea de aparate sportive” 54. La 5 august 1933, Asociaţia de Educaţie Fizică, Morală şi Muzicală „Hakoah - Macaby” din Odobeşti organiza în salonul de festivităţi al Comunităţii Evreilor din acest oraş o reprezentaţie teatrală, cu piesa „Cain”; din fondurile strânse urmau a fi achiziţionate articole sportive 55, Asociaţia având astfel la dispoziţie 480 lei 56. În 1925, un Club cu acelaşi nume era în curs de înfiinţare la Adjud 57. Purtând străvechiul nume al maccabeilor - celebră ramură a familiei Asmoneilor, care i-a învins pe sirieni în anul 165 a. Chr.,
48 Ibidem, f. 147. 49 Ibidem, f. 205 - 206. 50 Ibidem, f. 58. 51 Ibidem, f. 72 - 73. 52 Ibidem, f. 122. 53 Ibidem, dosar nr. 43 / 1930, f. 151. 54 Ibidem, f. 151 verso. 55 Ibidem, dosar nr. 98 / 1933, f. 158. 56 Ibidem, f. 169. 57 Ibidem, dosar nr. 62 / 1925, f. 18. 360
https://biblioteca-digitala.ro Aspecte privind activitatea Asociaţiilor Cultural - Sportive „Maccaby” din judeţul Putna lăsând astfel posterităţii Iudeea independentă 58 - existenţa Asociaţiei cultural - sportive evocată în paginile de faţă demonstrează faptul că evreii focşăneni au ştiut să pună în practică vechiul dicton latin „o minte sănătoasă într-un corp sănătos”.
58 Minerva. Enciclopedie Română ..., p. 636. 361
https://biblioteca-digitala.ro
SAVEL L. RAHTIVANU (1858 – 1947)
Horia Dumitrescu Marilena Sima
Mai mult şi mai expresiv, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sa conturat şi a lăsat o amprentă adânc imprimată în istoria şcolii vrâncene şi focşănene o pleiadă de învăţători şi profesori a căror pasiune, devotament, dăruire a rodit în cultura şi ştiinţa naţională şi europeană deopotrivă. Este suficient a-i înşirui pe Anghel şi Alphons Saligny, Gheorghe şi Ştefan Longinescu, Ioan Mincu, Duiliu Zamfirescu, Simion Mehedinţi, pentru a ne îndreptăţi afirmaţia. Un nume care a strălucit, prin rodnicia muncii şi dăruirii sufletului vlăstarilor din Focşanii acelor decenii în constelaţia oamenilor de seamă, a fost şi Savel L. Rahtivanu. Savel L. Rahtivanu * s-a născut la 15 aprilie 1858, în comuna Unceşti (Hreaţca) 1 din judeţul Suceava 2.
* În fişa personală apare cu numele Rahtivanu; cu timpul, a renunţat la ultima literă din nume şi a rămas în analele locale ca Rahtivan. 1 Pleşeşti. Comună rurală situată la 11 km de Fălticeni. Are în compunere satele: Pleşeşti – Ganei, Pleşeşti – Sineascăi, Valea – Botezul, Jacota, Hreaţca, Unceşti, Petia şi Buneşti, cu reşedinţa în Pleşeşti – Sineascăi (George Ioan Lahovary, General I. C. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, Marile Dicţionar Geografic al Romîniei alcătuit şi prelucrat după dicţionarele parţiale pe judeţe, Vol. IV, Fasc. IV, Ohaba - Podul Broşteni, Stabilimentul Grafic J. V. Socec, Bucureşti, 1901, p. 760). 2 Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vrancea (în continuare se va cita: S. J. A. N. Vn.), fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424 – State Personale, f. 220.
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) Primele patru clase primare le-a absolvit la Fălticeni 3. În aceeaşi localitate, a urmat şi a absolvit şi cursurile gimnaziale (certificat nr. 137) 4. A urmat Liceul Naţional din Iaşi, obţinând bacalaureatul cu diploma nr. 1195 din 16 noiembrie 1879, eliberată de Universitatea din Iaşi sub nr. 374 5. După bacalaureat s-a înscris la Facultatea de ştiinţe fizico – matematice din Iaşi pe care a absolvit-o în anul 1884 (certificat nr. 82 din 29 iunie). În paralel, prin concurs, reuşeşte să intre şi la Şcoala Normală Superioară din Iaşi, lucrări practice la Secţia Ştiinţifică (certificat nr. 22 din 7 iulie 1884 ) 6. În perioada 1 aprilie 1879 – 15 noiembrie 1881, a fost pedagog la internatul Liceului Statului şi subdirector şi profesor particular la Institutele Unite din Iaşi 7. A fost numit profesor suplinitor de stiinţe fizico - matematice la Liceul „Unirea” din Focşani, prin Ordinul Ministrului nr. 9.727 din 6 septembrie 1884. Director al Liceului era profesorul de limba latină, ardeleanul Dimitrie F. Caian, personalitate a şcolii şi culturii româneşti, care a condus destinele acestei prestigioase instituţii de învăţământ între anii 1873 - 1889 8. În anul şcolar 1884 – 1885 se
3 Fălticeni – capitala judeţului Suceava. Învăţământul era asigurat prin Gimnaziul Clasic „Alecu Donici”, înfiinţat în 1870, două şcoli primare de băieţi (Nr. 1 de Băieţi, înfiinţată în 1842 şi Nr. 2 de Băieţi, înfiinţată în 1873), două de fete ( Nr. 1 de Fete, înfiinţată în 1859 şi Nr. 2 de Fete, înfiinţată în 1872) şi o Şcoală de Croitorie, înfiinţată în 1891 ( George Ioan Lahovary, General I. C. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, op. cit., Vol. III, Fasc. II, Dorohoiul – Focşani, Stabilimentul Grafic J. V. Socec, Bucureşti, 1900, p. 338). 4 S. J. A. N. Vn.), fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424 – State Personale, f. 220. 5 Ibidem. 6 Ibidem. 7 Ibidem, f. 216 verso. 8 Dimitrie F. Caian ( 25 octombrie 1838 – 16 august 1909 ). Profesor, publicist şi memorialist. În 1868 este numit profesor la Gimnaziul din Focşani, astăzi Colegiul Naţional ,,Unirea”, unde a predate neîntrerupt limba română şi latină până în 1904, când s-a pensionat. A tradus ,,Commentarii de 363
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima înfiinţează în chip statornic clasa a V-a, spre a se ajunge treptat la transformarea gimnaziului în liceu. Printre profesorii numiţi la această clasă a fost şi Savel Rahtivanu. De la venirea sa în colectivul şcolii, a reuşit să câştige preţuirea atât a colegilor săi de cancelarie, cât şi a elevilor. Scriitorul Ioan A. Bassarabescu (1870 – 1952), viitor membru corespondent al Academiei Române (25 mai 1909), a fost profesor suplinitor de geografie din septembrie 1896 până în decembrie 1897, când a trecut în aceeaşi calitate la liceul din Ploieşti 9. El a fost impresionat de cel ce „păstra cu demnitate structura fiziologică în raport direct cu blândeţea şi superioritatea de suflet” 10. Elev al Liceului „Unirea” din Focşani în anul şcolar 1885 – 1886, academicianul Simion Mehedinţi ne-a lăsat următoare impresie despre tânărul profesor de matematică: „În anul următor, altă şcoală, în alt oraş şi altă împrejurare norocoasă – un minunat profesor de matematică. Mare noutate pentru fostul seminarist, înşirarea în chip de versuri a unor formule cu mulţi x, y, z şi alte valori simbolice. Cîtă mulţumire – nu numai pentru minte, dar şi pentru ochi – să poţi simplifica iute şi degrabă încîlceala operaţiunilor algebrice, prin metode „elegante”. O clădire de ecuaţii,
bello – Gallico”, lucrare premiată de Academia Română în 1877. Cu prilejul sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I a scris ,,Istoricul Oraşului Focşani”, lucrare premiată de înaltul for ştiinţific în 1907. În anul 1869 a luat iniţiativa înfiinţării la Focşani a unei Şcoli Normale de învăţători, unde predă, alături de alţi colegi, în mod gratuit. În 1881 a înfiinţat biblioteca Liceului. Director al Liceului între 1873 – 1889. Preşedinte al Comisiei Interimare ( 5 iunie – 3 iulie 1899). Primar al oraşului Focşani ( 4 iulie 1899 – 18 februarie 1901 ). În 1891 a înfiinţat Secţia Focşani a Ligii Culturale (Valeriu Anghel, Alexandru Deşliu, 600 fişe – portret pentru un tablou spiritual – istoric al judeţului Vrancea, Editura Terra, Focşani, 2000, p. 66 - 67; Maria Dumitrescu, Horia Dumitrescu, Primarii din Focşani între anii 1862 – 1937, în Cronica Vrancei, vol. III, Coordonator : Horia Dumitrescu, Editura Pallas, Focşani, 2002, p. 220). 9 I. A. Bassarabescu, Amintiri Literare ( I ), în Ethnos. Revistă de grai, studio şi creaţie romînească publicată de Ion Diaconu, Anul I, Fascicola 2, 1941 – 1942, p. 50. 10 Idem, Întâia mea catedră, în Ethnos, fascicola 1, Focşani, 1941, p. 177. 364
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) încărcate de fracţii cu cifre, litere şi radicali crăcănaţi unii peste alţii, ca acrobaţii pe trapezele de la circ … Şi , cît te-ai şterge la un ochi, din tot calabalîcul nu mai rămîne decît o fracţie cît o viespe ori cîteva cifre pe lîngă x, y, z. Dar interpretarea grafică a ecuaţiilor prin curbe de toată frumuseţea! N-am jucat niciodată biliard, dar am privit pe alţii jucând şi cred că numai la figurile pe care le fac bilele pe postavul cel verde şi neted poate avea cineva satisfacţii atât de repezi şi depline, ca la dezlegarea problemelor de algebră şi geometrie … Destul că bietul şcolar rătăcitor printre programele atîtor şcoli, s-a trezit pe negîndite lucrînd din toată inima la algebră, măcar că aritmetica îi era aproape necunoscută, ca unuia care trecuse pînă atunci prin şcoli, unde ştiinţele exacte nu se bucurau de prea multă preţuire” 11. Publicistul şi memorialistul I. M. Dimitrescu 12, a intrat pe la 1895 în prima clasă de gimnaziu, care era pe atunci inclusă în cadrul învăţământului şcolar în cuprinsul liceului. Peste ani retrăia emoţiile pe care le-a avut la întâlnirea sa cu profesorul şi dirigintele Savel Rahtivanu:
11 Premise şi concluzii la Terra. Amintiri şi mărturisiri de S. Mehedinţi membru al Academiei Române în Terra. Introducere în geografie ca ştiinţă, Ediţia a II-a, Ediţie îngrijită de Acad. Prof. Dr. Victor Tufescu, membru al Academiei Române, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p. 472. 12 I. M. Dimitrescu ( 5 martie 1883 – 1972 ). A absolvit Şcoala de Băieţi nr. 2 şi Liceul ,,Unirea” din Focşani. A participat la Războiul Balcanic şi la Primul Război Mondial. Între anii 1906 – 1908 a predate la Şcolile Primare din Vizantea, Găuri ( Livezi ) şi Colacu. Din martie 1908 şi-a început cariera în administraţie: copist, şef de birou în Cancelaria Prefecturii Putna, secretar general al judeţului (1930), director de prefectură, prim-pretor al subprefecturii Bilieşti, subprefect (1937) în locul lui Ioan Ispir aflat în concediu. S-a numărat printre cei care au contribuit la înfiinţarea Bibliotecii Publice şi la redactarea ,,Monografiei Judeţului Putna” cu capitolul ,,Putna pitorească, legendară şi a vechilor amintiri”. Opera : ,,Însemnări cu privire la Oraşul Focşani” – 1931, ,,Îndrumătorii ( Figuri focşănene de ieri )” – 1933, ,, Oameni dela Oraş ( Amintiri - Schiţe – Portrete ), cu prefaţa de: I. A. Bassarabescu – 1933, ,,În faţa Măgurei” – 1934, ,,Ţinutul Jertfei. (Judeţul Putna de ieri şi de azi )” – 1938. Vezi detalii Petre Abeaboeru, Constelaţii literare vrâncene. dicţionar, vol. I, Editura Terra, Focşani, 2013, p. 85 – 87. 365
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima „Era în luna Septembrie, acum vre’o treizeci şi ceva de ani. În curtea şcoalei noastre, nouii elevi ai liceului: sfioşi, stingheri, aşteptau cu nerăbdare, nici ei nu ştiau ce! Deodată dintr’o cameră, din partea stângă a clădirei, din faţa bulevardului, apare un domn înalt, frumos, cu doi ochi vioi, nişte mustăţi mari, îmbrăcat cu o redingotă cenuşie, zâmbindu-ne cu bunătate şi privind mirat spre noua generaţie de elevi: unul, mai micuţ decât altul. Când m’a văzut şi pe mine, care eram cel mai mic dintre toţi, a început a zâmbi şi să mă întrebe, dacă într’adevăr m’am înscris în liceu, sau aveam un frate mai mare acolo. Toţi câţi erau de faţă au râs. M’am făcut roş ca jăratecul şi mai mic de cât eram. Domnul care glumise pe socoteala mea, era: Savel Rahtivan, dirigintele clasei noastre, clasa I-a divizionară, profesorul nostru de: matematică, franceză şi fiziografie… A început să strige catalogul, în curte, şi să ne separe de ceilalţi noui elevi, din calsa I-a ordinară. Ne-a pus sub conducerea unui elev, care mai făcuse odată clasa întâia, un veteran, cum se zicea pe atunci acestei categorii de şcolari nenorocoşi. După aceia, am ridicat scările din fund şi ne-am văzut sus, în sala din mijloc, care era destinată clasei noastre. Peste puţin, Domnul Rahtivan a venit în faţa noastră şi a început să ne vorbească despre îndatoririle ce aveam ca băieţi mari, de acum, căci nu mai eram în şcoala primară. A stăruit, îmi amintesc, asupra chestiunei de ordin pedagogic, a desvoltărei şi întărirei judecăţii noastre, spre a dobândi numeroase cunoştinţe în şcoala secundară. Şi câte lucruri nu ne-o fi mai spus Domnul Rachtivan, în ora aceia ! Toate s’au uitat, chiar din prima clipă, căci, drept să vă spun, mie, cât şi celorlalţi băeţi le sburau gândurile afară spre curtea din dosul şcoalei, unde erau aparatele de gimnastică, pe cari, abia aşteptam să le luăm în primire. Mărturisesc şi cer iertare fostului meu profesor, căci după ilustra mea părere de atunci, Domniasa n’a fost complect, întrucât, în expunerea ce făcuse nu pomenise nimic despre lucruri aşa de seamă, ca aceste aparate, cari ne preocupau în chip deosebit …
366
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) L’am avut apoi, mulţi ani profesor. Mai târziu, ne-am întâlnit pe alte tărâmuri: în administraţie, în viaţa culturală a oraşului, în toate părţile, om distins, muncitor, cu dreaptă judecată, cum l-am cunoscut, când eram copil şi aşa a rămas, până astăzi … De câte ori privesc înfăţişarea falnică şi impunătoare a acestui om, mă duc cu gândul în urmă, cu câteva veacuri şi par’că-l văd împodobit cu nişte plete bogate, înarmat până’n dinţi, un arcaş, din vremile bătrâne ale Moldovii, de lângă Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare, din ţinutul Sucevei, de unde a venit la noi, această splendidă înfăţişare de om” 13. La Focşani, Savel Rahtivanu s-a căsătorit cu Elena Bădulescu, institutoare de şcoală primară, ulterior directoare de şcoală primară. Au avut cinci copii, dintre care patru fete – Viorica Natalia (5 decembrie 1889) 14, Eliza Veturia (8 decembrie 1890) 15, Constanţa
13 I. M. Dimitrescu, Pensionarii, în Oameni dela Oraş ( Amintiri – Schiţe – Portrete ), cu o prefaţă de: I. A. Bassarabescu, Librăria, Tipografia şi Legătoria de Cărţi Gheorghe D. Mircea, Focşani, 1933, p. 37 – 39. 14 „Act de Naştere Din anul una mie optu sute zeci şi optu luna Dechembrie diua şapte ora două p.m. - Act de naşterea Nataliei religiunea Ortodocsă de secsu femeescu născută eri ora un spre zece şi Jumătate a.m. în Cassa părinţilor din Strada Coteşti Culórea rosşie fică a Dlui Savel Ráhtivanu etatea trei zeci din profesia Profesor şi a D nei Elena Rahtivanu etatea doua zeci şi doi ani Profesiea Casnică domiciliaţi în Focşani, după declaraţiunea făcută de tatăluu care nea înfăţoşat Copila. - Întăiul martor D lu Ion Gheorghiu etatea patru zeci şi trei ani şi al doilea martor Dlu Ştefan L. Născută etátea trei zeci şi doi ani, ambii de profesie funcţionar domiciliaţi în focşani, care au subscris acest act după ce li sa citit împreună cu noi şi cu declarantele - Constatat dupe lege de noi Nicu D. Potopu Officierul Stărei Civile Comunei focşani - S. Rahtivanu” I. Gheorghiu Ștefan L. Officier Nicu D. Potopu (S. J. A. N. Vn., Registru pentru Actele stărei civile de născuţi a Primăriei Urbei Focşani pe anul 1888, vol. IV, Act. Nr. 659, f. 37 verso). 15 „Act de Naşcere Din anul una mie opt sute zeci şi nouă luna Decembrie ziua zece ora două p.m. - 367
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima (20 mai 1891) 16, Georgeta Ana Alexandrina (17 aprilie 1897) 17 şi un băiat Petre (12 august 1898) – care a murit în acelaşi an.
Act de Naşcerea copilei Elisa religiunea ortodocsă de secs femeesc, născută alaltaeri la ora nouă seara în casa părinţilor din Focşani strada Veche culórea roşie fiică a D lui Savel Rahtivan etatea trei zeci şi doi ani profesiunea Profesor şi a D nei Elena Rahtivan etatea două zeci şi trei ani profesia profesóră domiciliaţi în Focşani, după declaraţiunea făcută de tatăl care nea înfăţoşat copila. - Întăiul martur Dlu Alecsandru Puiu etatea şase zei ani profesiea profesor şi al doilea Dlu Constantin I. Lupu, etatea două zeci şi şase ani profesia profesor domiciliaţi în focşani, cari au subscris acest act după ci lisa citit împreună cu noi şi cu declarantele. - Constatat după lege de noi Nicu D. Potop oficieru stărei civile Com. Focşani S. Rahtivan A. Puiu Constantin I. Lupu officier N D Potop” (S. J. A. N. Vn., Registru Starei Civile Pentru Născuţi / 1889, vol. IV, Act. nr. 651, f. 47 verso). 16 „Act de Nașcere Din anul una mie opt sute nouă zeci şi unu luna Maiu zioa două zeci şi două Ora două post - meridiane. - Act de naşterea Copilei Constanţa religiunea Ortodocsă de secs femeescu născută alaltăseara ora zece şi jumătate în casa părinţilor din acest oraşu strada Săpunaru culórea albastră, fi că a Dlui Savel Rahtivan etatea două zeci şi cinci ani profesia profesóră domiciliaţi în Focşani după declaraţia făcută de tatăl care nea înfăţoşat Copila. - Întăiul martur Ştefan Vasilian etatea patruzeci şi cinci ani profesia profesor şi al doilea I. Gheorghiu etatea patru zeci şi cinci ani profesia funcţionar domiciliaţi în Focşani, cari au subscris presentul act după ce li sa citit împreună cu noi şi cu Declarantele - Constatat după lege de Noi Ilie S. Murad, Officierul starei Civile Comunei urbei Focşani S Rahtivan St. Vasilian I Gheorghiu Officier Ilie S. Murad” (S. J. A. N. Vn., Registru Starei Civile Pentru Născuţi, 20 mai 1891, vol. II, Act. nr. 304, f. 54 verso). 17 „Act de naştere Din anul una mie opt sute nouă zeci şi şapte luna Aprilie dioa nouă spre zece ora trei post meridiane. - Act de naştere a copilei Georgeta Ana - 368
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) În virtutea proponimentelor 18 şi în baza Ordinului nr. 719 din 26 ianuarie 1901, Savel L. Rahtivanu a fost numit „profesor provizor” 19. Colaborator al ministrului Instrucţiunii şi Cultelor, Spiru Haret 20 - cel dintâi doctor de Matematică la Paris – şi apreciat pentru activitatea sa, a fost numit de către acesta director al Liceului „Unirea” din Focşani (din 15 iulie 1902 până la 20 decembrie 1904, când a demisionat)21. Pe perioada mandatului său de director, excursiile şcolare au devenit tot mai frecvente în Liceul „Unirea” şi pe distanţe mai mari, aşa cum a fost cea de pe Valea Prahovei. În acel timp, activitatea turistică era la începuturile ei, iar Savel Rahtivanu a fost acela care a încurajat-o. De numele său se leagă şi înfiinţarea orchestrei, care atrăgea pe iubitorii de muzică 22.
Alecsandrina, religiunea ortodocsă de secs femeesc, născută alalta ieri şapte spre zece Aprilie curent ora opt şi jumătate dimineaţa, în casa părinţilor săi din acest oraş Focşani strada Stamatineşti culórea galbenă No 15, fică a D lui Savel Rahtivan, etatea trei zeci şi opt ani, profesiea Profesor şi a Dnei Elena S. Rahtivan, etatea două deci şi nouă ani, profesiea Institutóre, ambii de religie ortodocsă, domiciliaţi în Focşani, după declaraţiea făcută de tatăl care nea înfăţoşat copila. Întăiul martur C. I. Langa etatea patru zeci şi cinci ani profesiea proprietar şi al doilea martur Anibal Bugeac etatea două zeci şi opt ani, profesiea Doctor în Ştiinţe, ambii domiciliaţi în Focşani, care au sub scris acest act după ce li sau citit împreună cu noi şi cu declarantele. - Constatat după lege de noi Ión C. Florescu, Consilier Comunal delegat şi oficier stărei civile comunei Focşani Rahtivan C. I. Langa A. Bugeac officier Ion C. Florescu” (S. J. A. N. Vn., Registrul Stărei Civile Pentru Născuţi / 1897, vol. I, Act. nr. 238, f. 157). 18 proponiment = ceea ce propune cineva, propunere. 19 Ibidem, f. 220. 20 Hristache Dăscălescu, Savel Rahtivan – eminent profesor de matematică, în Revista noastră – Fondată în 1912 -, publicaţie a elevilor Liceului „Unirea” Focşani, Anul VII – Nr. 55 – 56 – 57 ( serie nouă ), octombrie – decembrie 1978, p. 901. 21 S. J. A. N. Vn., fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424 – State Personale, f. 221. 22 Tudora Ciobotaru, Monografia Colegiului Unirea Focşani…, p. 273. 369
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima În anul când a fost numit director, cu Decretul Regal nr. 466 / 5 februarie 1902, Brevet nr. 64 / 5 februarie 1902, Savel Rahtivanu a fost decorat cu medalia „Răsplata muncei” 23 , clasa a II-a, „pentru serviciile aduse învăţământului secundar” 24. Demisia din funcţia de director a survenit în anul când Savel Rahtivanu a primit Ordinul Naţional „Coroana României” 25, în grad
23 Medalia ,,Răsplata Muncii”. Creată în 1898, din iniţiativa lui Spiru C. Haret, ministrul Instrucţiunii, ea a fost destinată, la început, numai învăţătorilor şi institutorilor. În 1900 s-a extins şi la profesorii secundari, iar în 1906 şi la profesorii şi maeştrii de la şcolile profesionale. Forma acestei medalii era rotundă (30 mm) şi avea pe faţă efigia regelui Carol I, cu inscripţia circulară: „Carol I rege al României”; pe revers, într-o ghirlandă de frunze de stejar şi de lauri, inscripţia: „Ca răsplată muncii pentru învăţământul primar”; sau „Ca răsplată muncii pentru învăţământul secundar” sau „Ca răsplată muncii pentru învăţământul profesional”. Panglica, la toate trei categoriile, era la fel: culoare roşie vişinie, cu o bandă albă la mijloc. Pentru fiecare categorie de învăţământ, erau două clase: I-a, de metal galben; a II-a, de metal alb. În 1907, prin Regulamentul din 8 martie, cele trei categorii de medalii s-au contopit într-una singură, având trei clase: I-a, de metal aurit; a II-a, de metal argintat, a II-a, de bronz. Reprezentările de pe faţă şi revers, au rămas aceleaşi. În 1931, instituindu-se Ordinul „Meritul cultural”, medalia s-a desfiinţat (Enciclopedia României, vol. I, Statul, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938, p. 92). 24 S. J. A. N. Vn., fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424, f. 221 verso. 25 Ordinul Naţional ,,Coroana României”. Creat de regele Carol I, cu prilejul proclamării regatului la 10 Mai 1881. Ca şi „Steaua României”, acest Ordin are menirea să răsplătească serviciile deosebite aduse Statului. Se conferă atât militarilor, cât şi civililor. Are cinci grade: cavaleri, ofiţeri, comandori, mari ofiţeri şi mari cruci. Sunt 150 mari cruci; 300 mari ofiţeri; 300 comandori; 1.500 ofiţeri şi un număr nelimitat de cavaleri. Însemnul se prezintă astfel: o cruce de Malta, smălţuită roşu închis, cu marginile de metal, având la mijloc un medalion rotund, tot din smalţ roşu şi cu bordura albă. Acest medalion poartă pe faţă cifra regelui Carol I şi pe bordură inscripţia: „Prin noi înşine - 14 Martie 1881” -, iar pe revers, la mijloc: 10 Mai şi pe bordură: 1866 - 1877 - 1881. Între braţele crucii, se află câte o coroană regală de metal. Panglica Ordinului este albastră, cu o dungă de argint la mijloc. La crearea acestui Ordin, în 1881, decoraţia se deosebea întru câtva de cea actuală, prin faptul că medalionul din centrul crucii avea pe faţă coroana României, de argint la cavaleri şi de aur la celelalte grade. De asemenea, între braţele crucii, era câte o cifră a regelui Carol I. Panglica, deşi era de culoare albastru închisă, ca şi cea actuală, avea la margini câte o dungă argintie. 370
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) de Cavaler, cu Decretul Regal nr. 2.203 / 2 iulie 1904 26. Ziua decorării sale, a coincis cu marea comemorare a domnului Ştefan cel Mare şi Sfânt, de la a cărui moarte se împlineau 400 de ani. În perioada 26 ianuarie 1901 – 21 ianuarie 1905, profesorul Rahtivanu a avut concediu 47 de zile în diferite rânduri 27. A fost numit profesor definitiv cu Ordinul nr. 5.342 / 21 decembrie 1905 28. La 17 iulie 1908, Observatorul astronomic şi meteorologic, care avea director pe Nicolae Coculescu, semnala Primăriei Focşani ,,că s-a instalat pe frontonul primăriei, lângă ceasornic un heliograf, care indică durata de strălucire a soarelui”, lucru lăudabil făcut de profesorul Savel Rahtivanu care conducea la acea vreme staţiunea meteorologică instalată în localul Liceului ,,Unirea” 29. După Primul Război Mondial, profesorul Rahtivanu a fost numit în anul 1918 inspector general pentru bacalaureat, apoi director general pentru învăţământul secundar 30. În paralel cu munca de la catedră, Rahtivanu a fost şi un apreciat autor de lucrări didactice, publicând „Trigonometria sferică”, „Aritmetică raţională” – tipărite la Focşani -, precum şi „Exerciţii şi probleme de sciinţe matematici pentru toate clasele liceale” pentru candidaţii la Şcoala Naţională de Drumuri şi Şosele din Bucureşti 31. Alături de alţi colegi de breaslă,
În sfârşit, dimensiunile crucilor şi plăcilor erau altele. Prin Regulamentul din 1885, s-au stabilit, atât formalităţile de primire în Ordin, cât şi modul de a se purta însemnele, precum şi îndatoririle membrilor. Un al doilea Regulament s-a publicat în 1906, iar în 1932 s-a modificat, atât Legea, cât şi Regulamentul Ordinului, prin Legea de reorganizare a ordinelor naţionale (Enciclopedia României, vol. I, Statul, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938, p. 87). 26 S. J. A. N. Vn., fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424, f. 221 verso. 27 Ibidem, f. 216 verso. 28 Ibidem. 29 Cezar Cherciu, Focşanii – O istorie în date şi mărturii ( sec. XVI – 1950 ), Editura Andrew, Focşani, 2010, p. 298. 30 Hristache Dăscălescu, op.cit., p. 901. 31 Ibidem ; S. J. A. N. Vn., fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424, f. 217 [La 1 / 13 octombrie 1864, la Bucureşti, s-a înfiinţat Şcoala de Poduri şi Şosele, Mine şi Arhitectură, care, la 30 octombrie 1867 devine Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine. De la 1 aprilie 1881 şi-a schimbat denumirea în 371
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima Savel Rahtivanu şi Teodor Iordănescu, profesor de limba latină şi limba franceză „distinşi profesori şi directori ai Liceului „Unirea”, au elaborat lucrări de specialitate, căutate şi folosite cu interes de elevii din cursul superior. Iată hărnicie, respect pentru meserie, putere de creaţie în slujba oamenilor tineri, fapt pentru care această lume era iubită şi preţuită de elevi şi părinţi. Deşi dispuneau de salarii modeste, au reuşit cu mari eforturi financiare să-şi tipărească lucrările, difuzate din coleg în coleg până în cele mai îndepărtate sate ale judeţului” 32. Institutoarea Elena Rahtivanu 33, soţia sa, a elaborat manualul şcolar ,, Geografia judeţului Putna” pentru clasa a II-a primară, tipărit la Editura ,,Învăţătorul român” din Focşani, în anul 1922 34.
Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele. În 1921 s-a decis transformarea în Institut Politehnic ( azi Universitatea Politehnică Bucureşti ). Vezi Dinu C. Giurescu ( coord ), Istoria României în date, Ediţia a II- a revăzută şi adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2007, p. 209 ]. 32 Cezar Cherciu, op. cit., p. 304. 33 La 1 august 1929, Elena Rahtivan s-a adresat lui Ioan Romanoae: „Domnule Romanoae Fiind rău bolnavă, mă simt azi aşa de slăbită că mi-e peste putinţă a eşi din casă, deci nu pot lua parte la şedinţa consiliului, fapt ce te rog a aduce la cunoştinţă D lui Primar. Cum astăzi, se va lua, cred, în discuţie şi chestiunea dării numelui Str. Ghergheasa de Str. Dumitru F. Caian, rog pe D l Primar şi întregul consiliu de a lua în consideraţiune propunerea mea, propunere ce de altfel a fost făcută şi acum câţiva ani în urmă – şi aceasta pentru următoarele consideraţiuni: Defunctul Caian a fost primar al oraşului, autor al istoricului oraşului, întemeietorul ligei culturale locale, autorul a diferite cărţi didactice de valoare, pentru care a fost premiat şi prenumărat ca membru al Academiei Române, profesor foarte bun, care a dat cetăţeni de valoare dintre care unii fac parte chiar din actualul consiliu, director al liceului Unirea timp de 16 ani etc., etc. Toate acestea, cred, sunt destule merite care vorbesc cu prisos. Aducerea la îndeplinire a acestui fapt va contribui şi la mulţumirea bătrânei sale soţii, D na Caian, care, la rându-i, a muncit cu destulă energie şi la luminarea a 30 de generaţii şi la aducerea aminte despre un om care a lucrat o viaţă întreagă fără preget cu multă sârguinţă şi conştiinciozitate pentru oraş, pentru binele general, pentru înfăptuirea idealului naţional. 372
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) Împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea celei mai însemnate şcoli din judeţ a prilejuit întîlnirea foştilor elevi cu profesorii care mai erau în viaţă, dar şi cinstirea celor dispăruţi. Pentru buna organizare a acestui moment aniversar şi, totodată, comemorativ ,,Pe la vitrine şi pe ziduri erau afişate publicaţii prin cari, foştii elevi ai liceului erau chemati să participe la sărbătorirea a trei bătrâni profesori, trecuţi la pensie. Pentru aceasta, se hotărâse ziua de 24 Ianuarie, patronul liceului, unde numiţii apostoli ai învăţământului secundar slujiseră cu multă râvnă, aproape patruzeci de ani fiecare” 35. S-a întâmplat ca ,,în ziua aceia, ca prin minune, soarele se arătase pe cer, răspândind bogăţie de lumină şi înviorare, o adevărată apoteoză în cinstea celor sărbătoriţi ” 36. Desfăşurarea întregii sărbători a apărut în „Dumineca Poporului” 37, sub semnătura lui Simion Mehedinţi : „ S-a făcut întâi o slujbă la Biserica Sf. Ioan. În faţa bisericii, generalul Toma Lişcu a ţinut o cuvântare ostaşilor din Regimentul 10 Putna, care a luptat la Griviţa, unde a căzut viteazul maior Şonţu, prevestind astfel fapta vitejească a regimentului 50 care cu batalionul maiorului Miclescu a dat cel din urmă asalt la Mărăşeşti, prăvălind pe nemţi şi aducând biruinţa sub steagurile României. Apoi gloata şcolarilor tineri şi bătrâni a pornit pe Strada Mare cu muzica regimentului în frunte. S-a oprit în faţa unei prăvălii
Şi acum, în planul al doilea, te rog, dacă s-a luat vre-o dispoziţie pentru înfiinţarea şcoalei de gospodărie, fapt de care avea cunoştinţă şi D l Al. Rădulescu şi dacă ne pune azi în consiliu, comunică, te rog, că moştenitorii defunctei Maria Orleanu oferă ca local de şcoală o casă din Str. Maior Romano 9 reparată în bune condiţiuni şi care poate fi supusă cercetărei comisiunei sanitare. Cu mii de mulţumiri anticipate şi salutări, Elena Rahtivan, 1929 august 1”. 34 Cezar Cherciu, op. cit., p. 365. 35 I. M. Dimitrescu, op. cit., p. 36. 36 Ibidem. 37 ,, Dumineca Poporului “, Anul X, nr. 7 – 8 , duminică, 14 februarie 1926, p. 1 – 2. 373
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima vechi, cu uşi de fier, unde odinioară era hotarul şi vama dintre jumătatea moldovenească şi jumătatea muntenească a oraşului. Aici s-a jucat Hora Unirii, locul unde Cuza ştersese hotarul cel urgisit. De acolo, mulţimea a pornit mai departe, aşezându-se pe o parte şi pe alta a stradei, iar prin mijloc au defilat şcolarii de azi ai Liceului, având lângă steag pe cei dintâi şcolari care au păşit pragul liceului acum 60 de ani. Veteranii Cardaş, fost inspector al Poştelor, şi inginerul Paraschivescu au fost întâmpinaţi de strigătele de bucurie ale tuturor celor de faţă. În sfârşit, la liceu s-a făcut parastas pentru sufletele profesorilor – un lung pomelnic care a adus lacrimi în ochii celor care-şi aminteau anii copilăriei. Au urmat apoi cuvântările, începând cu a dlui director al liceului şi ale şcolarilor, de la cel mai vechi – d. Cardaş -, până la cei care sunt azi pe băncile şcoalei ” 38. Profesorul Alexandru Georgiadi, directorul Liceului ,,Unirea” l-a invitat pe Simion Mehedinţi să se adreseze celor prezenţi. Fostul elev a spus ,,iubiţilor camarazi din toţi anii” că a: ,,ascultat povestirea despre începutul şcoalei noastre, aşa cum ne-a înşirat-o decanul nostru, dl Cardaş. De la 1866, ne-am apropiat de 1876 cu dl Ştefan Longinescu, învăţatul dascăl de la Universitatea din Bucureşti, care a adus şi însemnările fratelui său Gheorghe Longinescu, alt învăţat şi inimos focşănean. Astfel, am ajuns la vremurile din 1882. Eu voi păşi la 1866 şi, fiindcă s-a spus până acum tot ce se cuvenea despre acele vremuri, îmi rămâne doar sarcina să-mi împlinesc o datorie de recunoştinţă către singurul dintre profesorii mei, care se mai află azi în viaţă, către dl. Savel Rahtivan” 39. În continuare, savantul s-a adresat profesorului pe care l-a stimat ca elev şi care l-a marcat pentru toată viaţa : „Iubite şi stimate Domnule Profesor, A trecut lungă, foarte lungă vreme de când am sosit împreună cu alţi şcolari sub ochii D-tale. Erai tânăr, abia ieşit din Universitate.
38 Costică Neagu, Dumineca Poporului. Repere monografice, vol. II, Editura Terra, Focşani, 2014, p. 86. 39 Ibidem. 374
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) De bună seamă, vei fi uitat înfăţişarea noastră, deoarece profesorii nu pot ţine minte pe toţi copiii care le trec pe sub ochi, dar copiii, grozav de bine, îşi întipăresc în minte chipul, vorbele şi gesturile profesorilor, mai ales ale celor care le-au cucerit de la început inimile. Aşa ai fost D-ta şi nu-i puţin lucru să fii profesor de matematică, urmat însă cu dragoste chiar şi de un biet osândit al programelor, cum eram eu, care, sărind dintr-o şcoală în alta, trebuia să învăţ algebra, fără să ştiu aritmetica. Şi totuşi, ai avut dumnezeiescul dar de a te face iubit. Te văd parcă şi acum, sever cu noi, dar drept şi cu o fineţe sufletească cum numai la făpturile feminine se nimereşte câteodată. Cu o privire totdeauna senină, cu gesturi potolite, dar expresive, care vorbeau ochiului nostru ca şi cuvintele, clarificând demonstrarea la tablă. Ne-ai fost nouă tuturor şi îndeosebi mie, celui ieşit din pădurile Sovejei, cel dintâi model de om superior. Nu urmez mai departe şirul amintirilor, căci simt că m-ar putea duce la o spovedanie prea lungă. Voi face numai o singură observaţie de un interes mai general. De obicei, cu sporul anilor, imaginea multor profesori scade în ochii foştilor elevi. A D-tale n-a scăzut câtuşi de puţin. Ţi-o mărturiseşte acum un fost elev, care a ajuns cărunt şi cunoaşte şi el ceva din ale profesoratului. Ai rămas în faţa mea, aşa cum ai fost în scurtul timp de un an, cât am trecut prin acest liceu. Ai rămas acelaşi om ales, spre care îmi întorc privirile cu dragostea pe care în anii maturi o păstrăm tuturor figurilor distinse, tuturor peisajelor frumoase, tuturor operelor de artă şi tuturor amintirilor scumpe. Iar asta nu mai e o impresie personală. Când împrejurările vieţii te-au chemat după război, te-au chemat pe o treaptă înaltă a ierarhiei şcolare, ca inspector general, toţi au căpătat îndată convingerea că te-ai fi putut aşeza pe orice scaun şi ai fi fost la locul dumitale. Şi tot aşa în oraşul acesta, care a văzut în sfera agitaţiilor sterpe, vâlva atâtor oameni, care s-au ridicat şi au căzut ca pulberea măturată de vânt. D-ta ai rămas strălucind timp de 40 de ani cu o
375
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima lumină totdeauna egală. De aceea, pe pe când cei sterpi la suflet au murit şi morţi vor fi în vecii vecilor, S. Rahtivan este viu şi viu va rămâne în amintirea tuturor generaţiilor care vor mai trece prin acest liceu. Când vei păşi pentru ultima dată dincolo de pragul acestei şcoli, toţi cei care au împrumutat suflet din dascălul lor iubit, vor simţi o dureroasă despărţire. Pentru mine, aducând astăzi un smerit prinos de recunoştinţă tuturor profesorilor mei de odinioară, ale căror chipuri mi le-am trecut pe dinaintea ochilor, ascultând adineauri pomelnicul, privesc ca un mare dar al soartei că pot aduce aici un omagiu public singurului profesor rămas în viaţă, ca un stejar puternic în mijlocul unei păduri tinere. Printr-o viaţă cu deprinderi de muncă bine rânduită şi prin puterea sufletului, aiizbutit să învingi anii şi după atâta vreme, să fii chiar la bătrâneţe model pentru cei mai tineri. Domnule director şi domnilor profesori, care aveţi azi grija liceului, mulţumindu-vă şi Dumneavoastră că ne-aţi procurat ceasurile acestea de înălţare sufletească, vă doresc un singur lucru: când veţi încheia şirul anilor de muncă, să vă însoţească şcolarii de azi cu aceeaşi dragoste şi recunoştinţă, cu care şcolarii din vremea mea au însoţit şi însoţesc în amintirea lor chipul profesorului Savel Rahtivan, iar oraşul şi Liceul care l-au putut număra printre povăţuitorii tineretului au dreptul să fie pentru totdeauna mândri. De aceea, legând viaţa omului de viaţa instituţiei şcolare pe care a ilustrat-o să le urăm amânduror la un loc: viaţă cât mai lungă şi cea mai deplină prosperitate” 40. Au fost sărbătoriţi încă doi profesori pensionari : Alexandru Copcescu 41 şi Ioan Nanulescu.
40 Ibidem, p. 87 – 88. 41 Alexandru Copcescu ( 1860 - 1928 ). S-a născut la Greabăn, judeţul Râmnicu Sărat, la 12 februarie 1860. După ce absolvă şcoala primară şi patru clase gimnaziale la Liceul ,, Sf. Sava “ din Bucureşti, se înscrie la Şcoala Societăţii de tir şi gimnastică din Bucureşti, pe care o termină în 1889. La 15 martie 1889 se prezintă la concursul pentru ocuparea Catedrei de gimnastică la Liceul din Galaţi, reuşind cu media 8,20 ; totuşi, a optat pentru cea de la Liceul ,,Unirea “, unde funcţionase ca suplinitor din anul 1885. La 15 martie 1889, a fost numit ,, maestru” de gimnaziu cu titlu provizoriu, 376
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) ,,Participând la acest act de îndreptăţită recunoştinţă publică a muncii părinţilor noştri sufleteşti, gândul a zburat în urmă spre anii copilăriei, când eram şi elev al pensionarilor de astăzi. Fără de vrerea mea şivoiul amintirilor îşi începu susurul, picurând din suflet şirag de grai şi slovă, imn de proslăvirea celor ce ne-au dat lumină şi învăţătură …” 42 - scria publicistul I. M. Dimitrescu. El îşi amintea de profesorul său de gimnastică, Alexandru Copcescu : „Conu Alecu ” de atunci, un pumn de om, dar vioi, energic şi cu aparenţă de severitate, încât nebăgase frica înoase, nici nu crâneam înăintea sa. Cuvântul ,,tăcere”, pe care în repeta adesea, îmi stă şi acum în auz. Ne sfredelea timpanul, nu altceva ! Am rămas cu meteahnă căci şi astăzi stau smirna înaintea fostului meu profesor. A băgat fiorii disciplinei în noi şi bine a făcut ! Ne şi chelfănea câte odată ( şi cine a scăpat de asta? ). N o făcea cu răutateci, ca un părinte adevărat, care voia binele copilului. Prin ,,Domnul Copcescu”, mi-a venit cea dintâi mândrie ostăşească căci cu D-sa am făcut primele exerciţii de soldaţi şi sub comanda acestuia, la 10 Mai şi 24 Ianuarie, am simţit înfiorarea bărbătească de a defila şi a ne simţi adevăraţi soldaţi, când priveam cu capul, spre dreapta, pe bătrânii generali cu favoriţi de pe vremuri, cărora le picurau lacrimi din ochi, văzând această colectivitate de copii disciplinaţi, nădejdea neamului pentru ziua de mâine” 43.
iar la 30 iulie 1892, prin Decret Regal, definitive. A făcut Campania din 1877 - 1878 ca voluntar şi a fost decorat cu numeroase ordine şi medalii : Ordinul Naţional ,,Steaua României”, Medalia ,,Apărătorii Independenţei”, Crucea ,,Trecerea Dunării”, Medalia Jubiliară Carol I, iar din partea Ministerului Instrucţiunii, Medalia ,,Răsplata Muncii”- clasa I. A fost preşedintele Societăţii sportive ,,Unirea” din cadrul Liceului. A slujit şcoala mai bine de 40 de ani, până la 1 septembrie 1926, când este pensionat, dar, rechemat, mai funcţionează încă un an. S-a stins din viaţă la 15 iunie 1928, în vârstă de 68 de ani, spre regretul tuturor celor care l-au cunoscut ( Tudora Ciobotaru, Monografia Colegiului Naţional Unirea Focşani, Editura Andrew, Focşani, 2007, p. 274 ). 42 I. M. Dimitrescu, op. cit., p. 37. 43 Ibidem, p. 39 – 40. 377
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima Profesorul de muzică Ioan Nanulescu 44 „Când a venit în liceul nostru, ne găsise foarte înapoiaţi în studiul acestui obiect. Cu răbdare, muncă şi cu sistemă ne-a pus la curent în scurt timp. Mie îmi plăcea foarte mult muzica, mai mult de cât gimnastica şi fiind înzestrat cu o voce frumoasă de sopran, pe vremea aceia, repede am ocupat locul întâi între corişti, cântam chiar solori. Dese ori, Domnul Nanulescu mă ducea la şcoala secundară de fete, unde asemenea era profesor şi unde cântam ca sopranele de acolo. Directoarea şcoalei, stătea lângă mine pentru a nu fi vre-o bănuială că într o şcoală de fete intrase un băiat de liceu. Succesele de corist, mai ales între fete, datorite vocei mele, dar mai ales părerei exagerate ce avea despre ea, profesorul meu de muzică, mă făcuse să-l iubesc mai mult de cât pe ceilalţi şi aşa mi-a fost drag toată vremea de atunci şi până astăzi, Domnul Nanulescu, cel de al treilea dintre pensionarii sărbătoriţi acum …” 45. Oficial, Savel Rahtivan a ieşit la pensie la 1 septembrie 1926 46, după mai bine de 40 de ani de muncă neîntreruptă la acelaşi Liceu. Profesorul Savel Rahtivan a fost o prezenţă activă în viaţa socială, economică şi culturală a Focşanilor acelor ani. În anul 1891, Savel Rahtivan şi profesorul I. G. Rădulescu, împreună cu institutorii Nicolae Dulcu, Gheorghe Rarincescu, Matilda Zalaru şi Gheorghe Paveleanu, au fondat Societatea pentru educarea şi de ajutorarea elevilor săraci din Putna. Societatea a avut un rol demn de toată lauda, contribuind până în 1916 la ameliorarea stării materiale a elevilor săraci, dar merituoşi la învăţătură 47. În cadrul acestei
44 Ioan Nanulescu. Născut la 29 noiembrie 1868, în comuna Giorocu Mare, judeţul Dolj, Laureat ( premiul I ) al Conservatorului de Muzică din Bucureşti, clasa de contrapunct şi fugă a profesorului Charles M. Widor de la Conservatorul din Paris. A profesat la Gimnaziul real din Slatina, Şcoala Normală din Galaţi, Gimnaziul real din Craiova, iar de la 1 septembrie 1899 la Liceul ,,Unirea” din Focşani, de unde a ieşit la pensie ( S. J. A. N. Vn., fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 419, f. 130 – 130 verso ). 45 I. M. Dimitrescu, op. cit., p. 40 – 41. 46 S. J. A. N. Vn., fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424, f. 216 verso. 47 Cezar Cherciu, op. cit., p. 248 – 249. 378
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) Societăţi, Rahtivan a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte 48. În Consiliul de Administraţie al Societăţii au figurat tot timpul doi membri marcanţi ai Lojii Unirea : Savel Rahtivan şi generalul dr. Ioan Macridescu 49. Profesorul Rahtivan a activat în lojele masonice din Focşani. A făcut parte din Loja Unirea care fusese constituită la 14 martie 1882, aflându-se sub obedienţa Marelui Orient al Italiei. Maestru Venerabil a fost în 1883 generalul dr. Ioan Macridescu 50. Prin intermediul ilustrului francmason Ioan T. Ulici, colonel în armata română, o serie de fraţi din Loja Unirea ( Focşani ), în frunte cu Savel Rahtivan, au fondat , pe la 1895, cel de-al doilea grup de ştiinţe ezoterice ce s-a constituit în România imediat după introducerea Ordinului Martinist. În 1898, Rahtivan figurează ca maestru venerabil al unei loji din Focşani, cel mai probabil Loja Unire - Virtute 51. Un mănunchi de fraţi din Loja Unirea ( Ioan Macridescu, C. I. Kivu, Theodor Ienibace, Savel Rahtivan, Louis Papasu ), au fost, de-a lungul timpului, alături de alţi profani inimoşi, membri în Consiliul de Administraţie al Băncii „Economia”. Înfiinţată la 8 / 20 septembrie 1874, cu un activ de 927.563 lei, Banca a prosperat continuu, astfel că în 1924, beneficiul ei era de 3.291.141,97 lei, iar volumul tranzacţiilor în acel an a fost de 60.654.619,38 lei. În Consiliul de Administraţie, Savel Rahtivan figura alături de general dr. Ioan Macridescu, C. A. Tatovici, Constantin Darie Pastia, Al. G. Ioan, C. S. Rainu, Al. Rădulescu, Spiridon Ştefănescu şi I. R. Neguţ 52. Banca ,,Economia” a creat un fond special intitulat ,,Fondul pentru scopuri culturale şi de binefacere” din care se acordau sume importante de bani pentru asistenţa financiară, atât a persoanelor fizice nevoiaşe (elevi şi studenţi săraci, bătrâni nevoiaşi, bolnavi, mutilaţi, invalizi, orfani, văduve, sinistraţi afectaţi de cutremure, incendii, inundaţii),
48 S. J. A. N. Vn., fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424, f. 217 verso. 49 Bogdan Constantin Dogaru, Francmasoneria în Judeţul Vrancea ! Societăţile Fraterne Evreieşti, Tipografia ATEC Focşani, 2011, p. 20. 50 Ibidem, p. 17. 51 Ibidem, p. 26. 52 Ştefan O. Neagu, Nicu Mazere, Focşani. File din istoria comerţului, vol. I (1546 – 1948), Editura Rafet, Buzău, 2010, p. 179. 379
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima cât şi a persoanelor juridice, respectiv societăţi cultural şi de binefacere din judeţul Putna : Liga Culturală – Secţia Focşani, Crucea Roşie – Filiala Focşani, Societatea Ajutorul elevilor săraci dinFocşani, Societatea ,,Principele Mircea “ pentru protecţia copiilor din România – Filiala Focşani, Biblioteca Publică a Oraşului Focşani, Spitalul Militar Focşani. Donaţii importante au primit instituţiile de învăţământ din Focşani ( Liceul ,, Unirea”, Şcoala Normală, Şcoala Comercială ) şi bisericile 53. La adunarea general a Băncii ,,Economia” din ziua de 27 februarie 1944, la care au participat 132 de acţionari, Savel Rahtivan împreună cu I. Papazu şi Teodor Bassarabescu au fost aleşi cenzori 54. Profesorul de matematică Savel Rahtivan, pe lângă activitatea desfăşurată în cadrul Cercului didactic al judeţului Putna 55, a fost o prezenţă activă şi în viaţa culturală a Focşanilor. Astfel, la 20 octombrie 1907, la îndemnul său, al profesorului Ioan Nanulescu, al avocaţilor Ştefan Graur şi Matei Dimitriu, al locotenentului Nicolae Botez, a luat naştere o nouă societate filarmonică : ,,Doina Vrăncii”, sub preşedinţia lui Ion Langa. Maistru de predare pentru orchestră era Licio Vecchi, iar pentru cor Ioan Nanulescu. Primii cinci ani, au fost adevăraţi ani de glorie. Orchestra număra 60 – 70 de persoane, iar corul cam tot atâţia. S-au dat nenumărate concerte în Focşani şi la Râmnicu Sărat. Societatea a cântat şi în onoarea participanţilor la Congresul de ştiinţe ce s-a ţinut la Focşani în 1909 56. După câtva timp, orchestra s-a dizolvat, rămânând numai corul 57. Savel Rahtivan a avut un mare merit în înfiinţarea Bibliotecii Publice din Focşani. La 26 august 1907, călăuziţi de idealul cultural al lui Nicolae Iorga, studenţii putneni au întemeiat un cerc, cu scopul, între altele, de a strânge cărţi, pentru a fi puse gratuit la îndemâna publicului, printr-o
53 Bogdan Constantin Dogaru, op. cit., p. 20 – 21. 54 Ştefan O. Neagu, Nicu Mazere, op. cit., p.179. 55 S. J. A. N. Vn., fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424, f. 220 verso. 56 Vezi detalii Ramona Miron, 57 I. M. Dimitrescu, Însemnări cu privire la oraşul Focşani. Cu o prefaţă de G. G. Longinescu. Profesor Universitar, Tipărit cu prilejul congresului Ligii Culturale, dela Focşani din 18 şi 29 Iulie 1931, Institutul de Arte Grafice Bucovina, I. E. Torouţiu, Bucureşti, 1931, p. 49. 380
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) bibliotecă publică. Timp de doi ani, au reuşit să strângă peste 2. 200 de volume şi broşuri 58. Cercul, cu biblioteca sa, s-au mutat în diferite localuri : la etajul caselor lui Dediu Olaru, apoi la Munteni, deasupra unei brăgării, iar în urmă, la etajul librăriei din strada I. C. Brătianu, proprietatea lui Vasile Nanu 59. În octombrie 1911, biblioteca studenţilor se transformă, devenind Biblioteca Publică, cu menirea de a fi pusă la îndemâna publicului focşănean,, setos de lumină” 60. Ziua de 5 februarie 1912, a fost pentru focşăneni un adevărat eveniment cultural, inaugurându-se cea dintâi Bibliotecă Publică ,, care, prin numeroasele cărţi, reviste, ziare, va contribui de aici înainte, în mare măsură, la educarea şi luminarea maselor populare” 61. La deschidere, Biblioteca Publică poseda 5.000 de volume. Serbarea s-a desfăşurat în sala ,, Ciurea” de pe Calea Cuza - Vodă şi s-a deschis, prin cântece interpretate de corul Liceului ,,Unirea”, pregătit şi dirijat de profesorul Ioan Nanulescu. Biblioteca a funcţionat în casele ,,Ciurea” până în august, acelaşi an, când aici s-a mutat Poşta. Noul sediu al Bibliotecii a fost etajul de sus al Băncii Milcov 62, - situată în zona Bisericii „Sf. Dumitru”, de lângă Primăria Focşani şi Casa Corpului Didactic - , unde îşi aveau sediul şi Liga Culturală – Secţia Focşani şi Societatea Filarmonică ,, Doina Vrancei” 63. În fiecare sâmbătă seara şi în ajunul marilor sărbători naţionale se desfăşurau „în faţa sutelor de ascultători programe de o covârşitoare însemnătate instructivă şi sufletească”. În timpul Războiului de Reîntregire a Neamului, Biblioteca a fost jefuită şi distrusă. Redeschiderea ei a fost meritul lui Savel Rahtivan. La 1 ianuarie 1922, în localul Şcoalei Primare de Băeţi nr. 1, sub preşedinţia profesorului Savel Rahtivan, primarul oraşului *, s-a ţinut o întrunire cetăţenească
58 Victor Renea, Prima bibliotecă publică din oraşul Focşani, în Coordonate culturale vrîncene.Culegere de note şi comunicări, Focşani, 1971, p. 11. 59 I. M. Dimitrescu, op. cit., p. 56. 60 Ibidem. 61 Ibidem, p. 57. 62 Ibidem, p. 58. 63 Ibidem, p. 65. * Activitatea lui Savel Rahtivan ca primar va constitui obiectul unui studiu separat. 381
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima pentru reînfiinţarea Bibliotecii. Alexandru Lascarov - Moldovanu a prezentat un scurt istoric al fostei biblioteci şi a făcut un apel la public să dea concursul pentru reînfiinţarea ei. În acest scop, s-a înfiinţat un comitet format din : Savel Rahtivan, Ştefan Dumitriu, Alexandru Moisă, C. Cimbrescu, C. Teodorescu, Alexandru Lascarov - Moldovanu, D. Neagu, Atanasie Marosin, preot C. Brăileanu, Constantin Chele, Dardanian Rădulescu, Gheorghe Vornicelu şi I. M. Dimitrescu 64. Redeschiderea oficială a Bibliotecii Publice a avut loc cu o săptămână înainte de Paşte, în Duminica Floriilor 1922, împreună cu alte 20 de biblioteci din judeţ. Serbările de inaugurare au început de sâmbătă seara printr-o şezătoare a Ligii Culturale. Adoua zi, serbarea a continuat la Teatrul Comunal, sub preşedinţia lui Iorgu G. Poienaru, primarul oraşului şi preşedintele de drept al Bibliotecii. În prezenţa multor focşăneni şi fruntaşi ai vieţii culturale din Vechiul Regat şi Ardeal, academicianul Simion Mehedinţi a rostit cuvântul de deschidere, arătând că „fără cultură, vom fi striviţi în hotarele României - Mari” 65. Seara, tot la Teatrul Comunal, un Festival artistic - muzical completa şirul acestor serbări. Savel Rahtivan a fost director gratuit al Bibliotecii Publice, aşa cum preciza în chestionarul completat la 28 ianuarie 1924 şi trimis la Inspectoratul Buzău 66. Funcţia de director al Bibliotecii Publice a îndeplinit-o până în anul 1938 67. Din îndemnul prefectului D. Nicolaide, al profesorului Constantin Lupu, sub auspiciile celorlalţi profesori ai Liceului ,,Unirea” şi altor intelectuali din Focşani, printre care profesorii Gheorghe Pamfil – profesor de matematică şi director al Liceului între 1889 - 1895, Savel Rahtivan , profesoarele Elisa C. Lupu şi Paveleanu, au luat fiinţă un ,,Ateneu” şi Societatea Ştiinţifică ,,Milcovul”, cea din urmă sub preşedinţia lui Grigore Alexandrescu, preşedintele Tribunalului Putna 68.
64 Ibidem, p. 75 – 76. 65 Ibidem, p. 76. 66 S. J. A. N. Vn., fond Liceul „Unirea” Focşani, dosar nr. 424, f. 217. 67 Victor Renea, op. cit., p. 15. 68 I. M. Dimitrescu, op. cit., p. 54. 382
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) Ateneul din Focşani s-a înfiinţat, în 1890, după modelul Societăţii Culturale „Ateneul Român”, apărut în viaţa culturală a ţării la 31 octombrie / 12 noiembrie 1865, datorită iniţiativei şi strădaniei lui Constantin Esarcu ( 1836 – 1898 ). Activitatea consta în conferinţe, cursuri, discuţii şi lecturi 69. Ateneul din Focşani s-a numărat printre primele apărute după cel din Bucureşti. Conferinţele erau susţinute în oraş, în sala de jos a Liceului şi în sala ,,Ciurea”. Odată cu decesul profesorului Constantin Lupu şi plecarea din Focşani, a lui Grigore Alexandrescu, Constantin Giurescu şi a altora, aceste instituţii au dispărut din peisajul cultural în preajma anului 1906 70. Savel Rahtivan s-a stins din viaţă în Bucureşti, la 2 februarie 1947 71. Aici se retrăsese în ultimii ani de viaţă, pentru că şi fetele sale locuiau tot în Capitală. Fiica sa Natalia a încetat din viaţă la 24 septembrie 1980, Eliza – la 13 iulie 1981, Constanţa – 13 noiembrie 1971 iar Georgeta Ana Alexandrina – la 18 iunie 1981. Viaţa şi activitatea lui Savel L. Rahtivanu, implicarea sa ardentă, dincolo de şcoală, în problematica comunităţii focşănene, culturală şi economică şi-au sorbit energia spirituală, forţa morală, expresia civică în cuprinderea conştientizării necesităţilor şi idealurilor naţionale ale timpului. Savel L. Rahtivan rămâne încă un nume în rândul acelora care au înţeles să se dăruiască propăşirii româniei moderne, afirmării şi împlinirii unităţii şi independenţei ţării. Rămâne un model de cum trebuie să se concretizeze simţământul patriotic pentru a fi real, onest, ardent şi viabil în implacabila scurgere a timpului. „Domnule Romanoae Fiind rău bolnavă, mă simt azi aşa de slăbită că mi-e peste putinţă a eşi din casă, deci nu pot lua parte la şedinţa consiliului, fapt ce te rog a aduce la cunoştinţă D lui Primar. Cum astăzi, se va lua, cred, în discuţie şi chestiunea dării numelui Str. Ghergheasa, de Str. Dumitru F. Caian, rog pe D l Primar
69 Petre Dan, Asociaţii. Cluburi. Ligi. Societăţi. Dicţionar Cronologic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti, 1983, p. 84. 70 I. M. Dimitrescu, op. cit., p. 54. 71 Hristache Dăscălescu, op. cit., p. 901. 383
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima şi întregul consiliu de a lua în consideraţiune propunerea mea, propunere ce de altfel a fost făcută şi acum câţiva ani în urmă - şi aceasta pentru următoarele consideraţiuni. Defunctul Caian a fost primar al oraşului, autor al istoricului oraşului, întemeietorul ligei culturale locale, autorul a diferite cărţi didactice de valoare, pentru care a fost premiat şi prenumărat ca membru al Academiei Române, profesor foarte bun, care a dat cetăţeni de valoare dintre care unii fac parte chiar din actualul consiliu, director al liceului Unirea timp de 16 ani etc. etc. Toate acestea, cred, sunt destule merite care vorbesc cu prisos. Aducerea la îndeplinire a acestui fapt va contribui şi la mulţumirea bătrânei sale soţii, D na Caian, care, la rându-i, a muncit cu destulă energie şi la luminarea a 30 de generaţii şi la aducerea aminte despre un om care a lucrat o viaţă întreagă fără preget cu multă sârguinţă şi conştiinciozitate pentru oraş, pentru binele general, pentru înfăptuirea idealului naţional. Şi acum, în planul al doilea, te rog, dacă s-a luat vre-o dispoziţie pentru înfiinţarea şcoalei de gospodărie, fapt de care avea cunoştinţă şi D l Al. Rădulescu şi dacă se pune azi în consiliu, comunică, te rog, că moştenitorii defunctei Maria Orleanu oferă ca local de şcoală o casă din Str. Maior Romano 9 reparată în bune condiţiuni şi care poate fi supusă cercetărei comisiunei sanitare. Cu mii de mulţumiri anticipate şi salutări, Elena Rahtivan, 1929 august 1” 72. „Mult iubite şi stimate Domnule Longinescu Terminând de citit broşurele ce D ta ai binevoit a-mi le trimite - prin nu ştiu cine -, vin să-ţi mulţumesc f. mult pentru nobila D tale atenţiune. Cu această ocazie mai vin – şi eu – să-ţi arăt marea bucurie ce mi-a produs miraculoasa veste cu privire la valoarea D tale. –
72 Elena Rahtivan către Ioan Romanoai. 384
https://biblioteca-digitala.ro Savel L. Rahtivanu (1858 – 1947) În adevăr e o mare minune ca după 20 ani de întunecime să revezi complect natura, care în acest timp fatal o întrevedeai numai cu inteligenţa şi celelalte simţuri ale D tale. Deaseminea e de admirat că cu resignarea şi perseverenţa-ţi caracteristică ai putut să lucrezi cu mult succes pentru progresul chimiei şi în folosul studenţilor. Să vede că, pentru cinstea facultăţei de ştiinţi şi progresul ştiinţei, Dumnezeu a voit să-ţi revie vederea, spre a putea continua cu mai mare uşurinţă şi mai mult spor, munca ce ai depus-o în timpul fatal. – Dae bunul Dumnezeu ca de azi înainte să trăeşti deplin sănătos şi mulţumit. Cu deosebită dragoste şi consideraţie. Al D tale S. Rahtivanu profesor – pensionar. Focşani, 22.X.1930”.
385
https://biblioteca-digitala.ro Horia Dumitrescu, Marilena Sima
386
https://biblioteca-digitala.ro
EMIL BOTTA ÎN PAGINI DE ISTORIOGRAFIE LITERARĂ
Dumitru Huţanu
Nedreapta şi supărătoarea referinţă la personalităţile culturale şi artistice, deopotrivă vrâncene şi naţionale, prilejuită de ocazionale şi festiviste momente, ne-a sugerat o asemenea temă, cu apel doar la câteva pagini ale unor consacraţi în domeniu, numai şi numai ca argumente în sprijinul ideii respirată de titlu.
În Modernismul românesc II. De la Arghezi la suprarealism 1, lucrare de referinţă pentru istoriografia poeziei româneşti contemporane, Dumitru Micu surprinde şi argumentează, în câteva pagini de esenţă şi profunzime, originalitatea şi particularităţile poeziei lui Emil Botta, circumscrise generaţiei sale, figurilor emblematice ale tradiţionalismului perioadei interbelice (Miron Radu Paraschivescu, Mihai Beniuc, Maria Banuş). Pentru critic, volumele Întunecatul April şi Pe-o gură de rai „învederează fericita simbioză a mitologicului şi, în genere, a imaginarului de frecvenţă universală cu himericul şi cu sacrul autohton” 2. O simbioză originală, personalizată „Nu prin figuraţie doar, ci prin temperatura interioară, prin tipologia stărilor de conştiinţă materializate în viziuni …”, „poezia lui Emil Botta se găseşte la antipodul tradiţionalismului canonic (Crainic, Voiculescu, Ciurezu,
1 Dumitru Micu, Modernismul românesc II. De la Arghezi la suprarealism, Editura Minerva, Bucureşti, 1985. 2 Ibidem, p. 185.
https://biblioteca-digitala.ro Dumitru Huțanu chiar Radu Gyr, N. Crevedia). Şi conchide: „Modern – deci – prin sensibilitate, autorul acestor volume (şi chiar a celor ce le-au urmat) este – însă - «modernist» într-un chip ce exclude posibilitatea fixării în vreun curent”. Argumentează: „Având câte ceva din toate curentele succedate de la sfârşitul veacului precedent până la al doilea război mondial, creaţia lui nu se lasă încastrată nici în simbolism, nici în expresionism, nici în suprarealism, iar în ermetism cu atât mai puţin. Singurul termen istorico-stilistic ce i se poate aplica adecvat … e cel de « neoromantism » … unul modernist, postavangardist” 3. Apreciindu-l drept „cel mai talentat dintre făuritorii ei [poeziei – n. n.] revelaţi în deceniul al patrulea şi care i-au dat înainte de 1944 întreaga măsură a puterii de creaţie” în ce priveşte „inovaţia introdusă în poezia românească” – „teatralitatea viziunii”, Dumitru Micu pune şi accentul: „Totul, în versurile sale, devine spectacol, optica lui Emil Botta este prin excelenţă teatrală … O teatralitate accentuat diferită de a oricărui alt poet, român sau străin, fără nimic de natură a permite stabilirea de analogii …” 4. Cu aluzie la arta interpretativă a marelui actor, intuind inexistenţa unei graniţe cu creaţia poetică, Dumitru Micu notează: „Emil Botta e, şi în poezie, tragedianul care îşi interpretează rolul cu o asemenea putere a trăirii, încât cititorul vede în el realmente pe « arlechinul speriat de moarte » 5. Cu expresii sintetic cuprinzătoare ale creaţiei poetice a lui Emil Botta, Dumitru Micu încheie: „Modernism ? Tradiţionalism ? Poezia autentică e deasupra (s. n.)” 6. Surprinzător pentru un critic literar de avengura sa, Nicolae Manolescu, într-o lucrare de sinteză ce-i drept, scrie doar: „Mari speranţe, în mare parte neconfirmate, s-au pus în Emil Botta, care, după al doilea volum, decepţionat, a renunţat la poezie. Întunecatul Aprilie rămâne cartea lui definitorie … Starea lirică a lui
3 Ibidem, p. 187. 4 Ibidem, p. 189 – 190. 5 Ibidem, p. 191. 6 Ibidem, p. 192. 388
https://biblioteca-digitala.ro Emil Botta în pagini de istoriografie literară Emil Botta este extazul provocat, reveria cultivată lucid, ca un mod de refugiu … Îl auzi monologând intermitent pe mai multe voci, punând în scenă, strigând, exclamând, declamând. Prima impresie este afectarea” 7. Aluzia la cealaltă expresie a creativităţii artistice a lui Emil Botta – teatrul, ajunsă la maturitate până la sublim cu adierea genialităţii , pusă în starea de influenţă dominantă asupra poeziei, este insuficientă pentru definirea locului îndreptăţit al lui Emil Botta în poezia română modernă. Pentru Nicolae Manolescu, „Poetul spune cu voce afectată şi un aer studiat teatral lucruri de mare greutate” şi, simţind nevoia să nuanţeze, continuă: „Sub această atitudine studiată din care poetul şi-a făcut un stil foarte personal, se ascunde adesea nelinişti adevărate, o umoare întunecată, înclinaţia spre disperare” 8. Referinţele criticului se datorează, credem, raportării lor doar asupra creaţiei poetice din Întunecatul April şi celui de al doilea volum „Pe o gură de rai”, din anii ’40. Poezia scrisă şi publicată între 1960 – 1978 nu numai că redimensionează, ci şi conferă adevărata şi perena măsură a valorii sale poetice, aşezând-o acolo unde-i este locul în literatura română modernă. Ceea ce n-a făcut Nicolae Manolescu, o face Mircea Scarlat în Mirabila revenire, articol publicat în România literară, din 15 martie 1984 şi republicat în cartea-i de căpătâi, Istoria poeziei româneşti 9. De la bun început, Mircea Scarlat subliniază că revenirea poetului Emil Botta, după scurgerea a patru decenii, în viaţa literară nu însemnează doar „republicarea vechilor texte, ci pur şi simplu oferirea unei creaţii, echivalente – sub raport valoric şi cantitativ” – celei de dinainte de 1944 10.
7 Nicolae Manolescu, Poezia română modernă de la G. Bacovia la Emil Botta, Editura ALLFA, Bucureşti, 1996, p. LXXV. 8 Ibidem, p. LXXVII. 9 Mircea Scarlat, Istoria poeziei româneşti, volumul IV, Editura Minerva, Bucureşti, 1990, p. 158 – 163. 10 Ibidem, p. 159. 389
https://biblioteca-digitala.ro Dumitru Huțanu Adâncindu-i conturul personalităţii pe ecranul timpului, Mircea Scarlat surprinde cele două momente definitorii ale creaţiei politice ale lui Emil Botta. Republicarea primelor scrieri, Întunecatul April şi Pe-o gură de rai şi prezenţa într-o antologie a poeziei româneşti (1968) marca „clasicizarea” poetului, iar versurile inedite apărute în 1967 şi antologia Versuri (1971), cu un ciclu, Vineri, de peste o sută de pagini, precum şi cel de-al doilea volum de versuri inedite, Un dor fără saţiu au însemnat „miracola revenire”, „o nouă şi fructuoasă epocă de creaţie, plasată cu ultimu-i deceniu de viaţă” 11. „Poemele din ciclul Vineri nu marchează o schimbare la faţă a poetului; nu e vorba de ruptură, ci de regenerare. Filoane aurifere abandonate sunt exploatate din nou, cu alte rezultate. După un sfert de veac, modificări sensibile s-au produs atât în natura filonului ispititor (atins şi de alţi căutători de comori) cât şi în ceea ce priveşte mijloacele celui ce-l exploatează” 12. Surprinzându-le, Mircea Scarlat, argumentează: „Mijloacele expresive sunt, în Vineri, mai rafinate, efectele mai «tari». Alcoolurile lirismului s-au concentrat, timpul acţionând în sensul purificării, rod al unei tainice şi îndelungate epurări. Decontate în timp, vechile asperităţi expresive au putut fi culese de pe suprafaţa lichidului îmbătător, mai transparent, acum şi mai seducător” 13. Filonul aurifer – folclorul – „cizelat” prin „atitudinea creatoare faţă de acesta reliefând originalitatea poeziei lui Emil Botta”, „constant este nivelul de elevată intelectualitate la care se menţine artistul, nu este vorba de o prelucrare a artei populare, ci de folosirea creatoare, în structuri literare inedite, a unor străvechi elemente consemnate de memoria colectivă” 14. Tratarea în spirit modern a folclorului la Emil Botta este mai îndrăzneaţă decât chiar la Lucian Blaga „Dominant este motivul
11 Ibidem. 12 Ibidem, p. 160. 13 Ibidem. 14 Ibidem. 390
https://biblioteca-digitala.ro Emil Botta în pagini de istoriografie literară mioritic care primeşte, în opera lui Emil Botta, poate cea mai modernă (până astăzi) expresie poetică” 15. „Deplin individualizat după 1967 – concluzionează Mircea Scarlat, timbrul poeziei lui Emil Botta constituie un reper de neocolit pentru cei care abordează literatura română modernă. Această inconfundabilă voce lirică denotă nu numai originalitatea « formelor artistice », dar şi diversitatea (ş. a.) poeziei române moderne” 16. Incluzându-l în capitolul Fantaşti, tocmai pentru a i se înţelege poezia, sensul, simbolistica cuvintelor, imagistica versurilor, profunzimea ideilor, Eugen Barbu surprinde, mai întâi, ipostaza de actor şi de om , adânc întipărită în memoria contemporanilor săi: „În timp ce scena arată în lumina necruţătoare a reflectoarelor un actor plin de încărcătura metafizică, ars de acel feu clair al lui Baudelaire, strada îţi dăruie un bărbat îngândurat, plutind absent în valurile neliniştite de trecători, tot atât de îndepărtat de noi ca un astru” 17. Enunţând adevăruri care i-au particularizat şi definit opera, îndepărtarea de publicitate, iubirea fidelilor săi prieteni şi admiratori, extraordinara rezistenţă în faţa tăcerii aşternute câteva decenii asupra operei, Eugen Barbu îi esenţializează locul printr-o aparent banală sintagmă, frecvent utilizată în lumea literelor, care, în ceea ce-l privea pe Emil Botta însemna adevărul pur, asemenea unei pietre preţioase: „Străluceşte ca un diamant în cerul poeziei” 18. Pentru Eugen Barbu, arta lui Emil Botta e născută de o lume a tăcerii, de recluziuni şi secrete asupra cuvântului, pe care-l „serveşte”, „vrăjindu-l mai întâi după ce l-a ademenit şi l-a silit să intre în colivii de aur” 19. Dincolo de un „ecou actoricesc retoric ce stăpâneşte din
15 Ibidem. 16 Ibidem, p. 162 – 163. 17 Eugen Barbu, O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini şi până în prezent. Poezia română contemporană, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975, p. 247. 18 Ibidem. 19 Ibidem, p. 249. 391
https://biblioteca-digitala.ro Dumitru Huțanu umbră poezia sa”, „există la Emil Botta … un decor magnific, o somptuoasă şi regală gestică a naturii şi a omului” 20. Şi încheie nu cu atât de obişnuită, dar firească, succintă concluzie de critic şi istoric literar, sugerând obiectivitatea, ci cu un crochiu al poetului şi omului Emil Botta, realizat din linii atât de adânci şi sugestive, încât cititorului i se întipăreşte pe ecranul memoriei, ostentativ întru neuitare: „Emil Botta suie de ani de zile o Golgotă nevăzută a cuvintelor într-o crepusculară, teribilă lumină interioară. Nu se aud dairale în jur şi aplauze, totul este sacru, misterios, iniţiatic. Om de cultură aleasă, el însuşi recitator extraordinar, un genial interpret pe care-l poţi vedea la teatru, fugind de lume ca un blestemat, cultivă de mai bine de 30 de ani trandafiri otrăviţi într-o grădină secretă” 21. Într-o intervenţie dedicată poetului, la un an comemorativ, Alexandru Piru scria: „Particularitatea lui Emil Botta … stă în aceea că nu i se pot recunoaşte modelele, nu seamănă cu nici un poet anterior, fiind parţial îndatorat romanticilor şi prerafaieliţilor englezi. Critica a văzut de la început în el o reincarnare a personajelor shakespeariene, un Hamlet şi un Ariel, un melancolic interogativ şi imaginativ împlinindu-şi cu curaj destinul. Poezia, înţeleasă ca o aventură a spiritului, pendulează la Emil Botta între ilar şi sublim şi între grotesc şi bufon, autorul schimbând pe nesimţite măştile, alternând tragicul cu comicul, melancolia cu grimasa, realul cu imaginarul” 22. Şi încheie. „Poezia, în accepţiunea lui Emil Botta, face legătura între pământ şi cer, e o zburătoare necunoscută către cetatea sacră a tuturor sfinţilor ….” 23. Cum intenţia noastră n-a fost nicidecum un studiu extins, am apelat în aceste câteva pagini de istoriografie literară doar pentru o sugestie făcută celor care revin, din când în când , asupra personalităţii
20 Ibidem. 21 Ibidem. 22 Alexandru Piru, Emil Botta, în Revista noastră, anul XI (seria nouă din 1972), nr. 88 – 89 – 90, octombrie – decembrie 1982, p. 1.498. 23 Ibidem, p. 1.500. 392
https://biblioteca-digitala.ro Emil Botta în pagini de istoriografie literară şi poeziei celui pe care-l revendicăm spaţiului vrâncean, de a nu se limita la o simplă enumerare. Un crochiu din câteva linii durabile, săpate adânc, definitorii, le merită şi rămân obligatorii pentru el, Emil Botta, pentru ei, cititorii dornici de cunoaştere a contribuţiei vrâncene la poezia română modernă.
393
https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro