CV Adrian Vițalaru
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
CURRICULUM VITAE DATE PERSONALE: ADRIAN VIȚALARU Născut la 26 august 1981, în Botoşani (originar din satul Știubieni, comuna Știubieni, jud. Botoșani) Conferențiar universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi STUDII : - La 31 martie 2012 am susținut în ședință publică teza de doctorat cu titlul Nicolae Petrescu-Comnen – diplomat (1923-1941), sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Ciupercă. Lucrarea a primit din partea comisiei calificativul foarte bine (magna cum laude) - 2004-2006, cursuri de Master Românii şi Europa în secolele XVIII-XX, organizat de Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi. - 2000-2004 – Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, şef de promoţie. CURSURI ȘI SEMINARII SUSȚINUTE: - Cursurile (Facultatea de Istorie) – Istoria ideii de Europa; Relații internaționale. Istorie și politologie; De la Liga Națiunilor la Organizația Națiunilor Unite. - Seminarile (Facultatea de Istorie) - Europa şi lumea în secolul XX. Democraţie şi totalitarism. - Seminarile (Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, Specializarea RISE) - Istoria relaţiilor internaţionale; Uzanțe și tehnici diplomatice. - Cursul (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor) – Relații internaționale și diplomație. DOMENII DE INTERES ACADEMIC: - Istoria diplomaţiei româneşti şi a corpului diplomatic al României în perioada interbelică şi comunistă. - Istoria învățământului universitar românesc 1 - Istoria şi teoria relaţiilor internaţionale, vizând problematica cooperării internaţionale, rolul omului de stat şi importanţa organizaţiilor internaţionale. - Istoria războiului rece, cu aplecare asupra declanşării şi a principalelor crize ce au marcat evoluţia acestui conflict. STAGII DE CERCETARE ȘI MOBILITĂȚI DIDACTICE: - octombrie 2019 – stagiu de cercetare la League of Nations Archives și la International Committee of the Red Cross Archives, Geneva - septembrie 2019 – stagiu de cercetare la Politisches Archiv des Auswärtigen Amts, Berlin - mai 2018 – mobilitate didactică la INALCO Paris - august 2016 – stagiu de cercetare la Universitatea Roma Tre - iulie 2015 – stagiu de cercetare la Universitatea Roma Tre - iunie 2012 - stagiu de cercetare la Universitatea din Konstanz - mai 2012 - mobilitate didactică la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta - iunie 2011 - mobilitate didactică la Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta - iunie 2010 - mobilitate didactică la Universitatea din Salonic - august 2009 - stagiu de cercetare la Universitatea din Konstanz - mai 2009 - mobilitate didactică la Universitatea din Angers - februarie-iunie 2006 - bursă Socrates la Universitatea din Angers CONFERINȚE ȘI COMUNICĂRI SUSȚINUTE: - Cadre noi la Palatul Sturdza. Recrutarea personalului diplomatic al Ministerului Afacerilor Străine al României (1930-1939), în cadrul conferinței „Istoria și scrisul românesc azi: opțiuni metodologice, paradigme, agendă”, Cluj-Napoca, 3-5 februarie 2020. - Gheorghe Paraschivescu – secretar general al Ministerului Afacerilor Străine al României (1936-1938), în „Diplomația românească: istorii culturale și sociale, patrimoniu, trasee ale memoriei”, Iași, 7 decembrie 2019. - Relații politice și conexiuni militare între România și Cehoslovacia în anul 1919, în cadrul conferinței 1919 în Europa: între război și pace, Cluj-Napoca, 9-11 octombrie 2019. 2 - Câteva considerații despre activitatea „reprezentanților Bucovinei” în delegația României de la Conferința de pace (1919-1920), în cadrul conferinței „Centenarul Tratatului de pace între Puterile aliate și Austria”, Iași, 10 septembrie 2019. - Grigore Bilciurescu – ministru plenipotențiar al României în Polonia (1931-1932), în cadrul simpozionului Zilele Culturii Polone/Dni Polskie, Suceava, 29-31 august 2019. - ‘For the Second Time in Rome’- Dimitrie I. Gr. Ghica – Plenipotentiary Minister of Romania in Italy (1928-1931), în cadrul conferinței internaționale „La romanità orientale e lʼItalia dallʼantichità fino al XX secolo”, Roma, 17-18 iunie 2019. - The ”King's man” in Warsaw. Alexandru Duiliu Zamfirescu - Minister Plenipotentiary of Romania in Poland (1936-1938), în cadrul Conferinței științifice polono-române “100 de ani de relații diplomatice polono-române”, București, 12 iunie 2019. - „La sentinelle roumaine”. Propaganda externă a României și amenințarea bolșevică în anul 1919, în cadrul conferinței „Pericolul bolșevic în România anului 1919: între realitate și instrumentalizare politică”, Iași, 11 iunie 2019. - Mihail Pâclianu – A Romanian Diplomat în the Nordic Countries (1919-1928), în cadrul „Tenth International Conference on Baltic and Nordic Studies in Romania”, Constanța, 6-8 iunie 2019. - Diplomația românească și semnarea Tratatului de la Versailles, în cadrul Conferinței anuale a Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Iași, 5-8 iunie, 2019. - De la Richard Franasovici la Victor Cădere. Primii ambasadori ai României (1938- 1940)/ The First Romanian Ambassadors (1938-1940). From Richard Franasovici to Victor Cădere, în cadrul conferinței „Diplomația românească (1918-1947). Biografii, trasee instituționale, percepții europene/ Romanian Diplomacy (1918-1947). Biographies, Institutional Pathways, European Perceptions”, Iași, 24-25 mai 2019. - Rumuński dyplomata w Polsce: Alexandru Iacovaky / Un diplomat român în Polonia: Alexandru Iacovaky, în cadrul „Stulecie polsko-rumuńskich stosunków dyplomatycznych/Centenarul relațiilor diplomatice româno-polone”, Varșovia, 4 aprilie 2019. - „Un bun patriot”. Nicolae Petrescu-Comnen și crearea României Mari, conferință susținută la Muzeul de Istorie „Paul Păltânea”, Galați, 20 februarie 2019. 3 - Între Alianță și Axă. Opțiunile unor diplomați români în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în cadrul conferinței „Lungul drum către casă: diplomați români în cele două războaie mondiale”, București, 12-13 februarie 2019. - Propagandă şi diplomaţie la Conferinţa de Pace. Activitatea Biroului român de presă de la Paris în anul 1919, în cadrul colocviului „Participarea României la Conferința de pace de la Paris și noul context european”, Iași, 18 ianuarie 2019. - Nicolae Petrescu-Comnen (1881-1958) – cariera di un diplomatico rumeno ed il profilo intellettuale, în cadrul conferinței internaționale „Nicolae Petrescu Comnen – diplomatico rumeno, cittadino di Firenze ed europeista”, Florența, 7 decembrie 2018. - Grigore Bilciurescu - Romania’s envoy in Norway (1917-1922), în cadrul „Ninth International Conference on Baltic and Nordic Studies in Romania”, Târgoviște, 15- 16 noiembrie 2018. - Relațiile diplomatice româno-polone după al Doilea Război Mondial. Activitatea ambasadorului Ion Raiciu (1946-1947), în cadrul „România și începutul Războiului Rece”, Iași, 2 noiembrie 2018. - Istrate Micescu – ministru de Externe al României (decembrie 1937-februarie 1938), în cadrul Zilelor Universității „Alexandru Ioan Cuza” la Facultatea de Istorie. Sesiunea de comunicări a cadrelor didactice şi a cercetătorilor; Colocviile Şcolii Doctorale, ediţia a XII-a; Sesiunea de comunicări a studenţilor, Iași, 26-27 octombrie 2018. - All’apice della carriera: Alexandru Duiliu Zamfirescu – Ministro plenipotenziario della Romania in Italia (aprile 1938 - settembre 1939), în cadrul conferinței internaționale „Voci e profili della diplomazia romena in Italia (XIX-XX)”, Roma, 19 octombrie 2018. - Câteva observații despre recrutarea personalului Ministerului Afacerilor Străine al României în primul deceniu interbelic. Concursurile de „atașat de legație”, în cadrul workshopului „Corpul diplomatic al României (1918-1947). Surse, metode, interpretări”, Iași, 3 octombrie 2018. - Between financial constraints and political desiderata. The diplomatic missions of Romania in the first years after the Great War, în cadrul Table rond « Petites puissances et l'inégalité dans le système international/ Small Powers and Inequality within the international system », Târgoviște, 29 septembrie 2018. 4 - Victor Antonescu – ministru al Afacerilor Străine al României (august 1936 – decembrie 1937), în cadrul „Congresului național al istoricilor români”, Iași, 29 august – 1 septembrie 2018. - Sărbătorirea Unirii Basarabiei în primul deceniu interbelic, în cadrul conferinței internaționale, Marea Unire a românilor (1918). Istorie și actualitate, Iași, 22-24 martie 2018. - Gheorghe Gh. Mironescu – ministru de Externe al României (noiembrie 1928 – aprilie 1931), în cadrul conferinței Centrului de istorie a secolului XX, Iași, 23 februarie 2018. - Intelectualii și războiul. Câteva considerații privind Misiunea profesorilor universitari români în Franța (1917-1919), în cadrul conferinţei „Universitatea în vreme de război” organizată cu ocazia Zilelor Muzeului Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”din Iaşi, 23 noiembrie 2017. - Dimitrie Iurașcu - ministru plenipotențiar al României în Norvegia (1934-1939), în cadrul colocviului „Norvegia 100”, Iași, 18 noiembrie 2017. - „Cea mai renumită personalitate poloneză”. Józef Piłsudski în rapoartele diplomatice și memoriile lui Alexandru Iacovaky, în cadrul Conferinței științifice polono-română „Józef Piłsudski – om de stat al Poloniei și Europei”, Iași, 3 noiembrie 2017. - Propaganda românească în Franța la sfârșitul Marelui Război, în cadrul Conferinței internaționale „România și Franța în Marele Război”, Cluj-Napoca, 3-4 octombrie 2017. - „Un prinț la Palatul Sturdza”. Dimitrie I. Gr. Ghica – ministru de externe al României (aprilie 1931 – mai 1932), în cadrul colocviului național Biografie- Prosopografie-Genealogie,