Revista apare cu sprijinul ■ „Un popor nu se caracterizează atât prin oamenii Academiei Române, din mari pe care îi are, ci mai ales prin felul în care îi Fondul Recurent al Donatorilor recunoaşte şi îi stimează pe aceştia.” Friedrich Nietzsche

Revistă naţională de cultură, politică şi ştiinţă Anul XXX · Nr. 6 (807) • Iunie 2019

Lecţii de demnitate George Apostoiu. Mircea Vulcănescu, o excepţie ameţitoare Irina Airinei

Fotografie de Andrei Potlog Puterea mărturisirii

■ Nicolae Breban. Ţara strămoșilor

■ Emil Cioran. Scrisoare către Viorica Maria Elena Vulcănescu ■ Ioan-Aurel Pop. Din nou despre studiul istoriei ■ România citește: Cluj, Sibiu, Brașov Adrian Lesenciuc. Brașovul și conștiinţa naţională în lectura unei hărţi a incluziunii

■ SOS literatura română în școală! Ion Simuţ. Introducere în subiect Maria-Ana Tupan. Moștenitorii memoriei Mircea Platon. Ministerul Educaţiei Artificiale Theodor Codreanu. Homo europeus sau analfabetismul funcţional Mircea Braga. Un atac la adresa fibrei cultural-spirituale a naţiunii române

■ Festivalul internaţional goEast de la Wiesbaden Dana Duma. Estul fascinat de Vest ■ Mirel Taloș. Julián Marías despre experienţa vieţii ■ O carte în dezbatere: Decoct de femeie de Sorin Lavric ■ Corespondenţe din Austria, China, Ţara Sfântă, Suedia

■ Aura Christi. Masculinitate versus feminitate. O apologie crescută din negare Editorial NICOLAE BREBAN ● ŢARA STRĂMOŞILOR/ 3 Lecturi MARIAN VICTOR BUCIU ● GÂNDIREA ÎNŢELEGERII, ÎNŢELEGEREA GÂNDIRII, ÎN FRICA, DE NICOLAE BREBAN/ 4 Polemice IOAN‑AUREL POP ● DIN NOU DESPRE STUDIUL ISTORIEI/ 5 Lecţii de istorie ALEXANDRU SURDU ● TRIANON. O PACE PLINĂ DE ÎNVĂŢĂMINTE/ 6 Cronica literară ŞTEFAN BORBÉLY ● CROMOZOMUL ANALITIC/ 7 Cronica literară Senatul Contemporanul: CONSTANTINA RAVECA BULEU ● NOIR DE TIMIŞOARA/ 8 Lecţii de demnitate S Ştefan Borbély, Nicolae Breban, GEORGE APOSTOIU ● MIRCEA VULCĂNESCU, O EXCEPŢIE AMEŢITOARE/ 9 Antologiile Contemporanul Aura Christi, Victor Ivanovici, EMIL CIORAN ● SCRISOARE CĂTRE VIORICA MARIA ELENA VULCĂNESCU/ 11 Andrei Marga, Virgil Nemoianu, Polemice Basarab Nicolescu, Dumitru Radu Popescu, MAGDA URSACHE ● PUTEREA CĂRŢII/ 12 Profil Eugen Simion, Ion Simuţ, Eugen Uricaru BOGDAN CREŢU ● SFERA SEMANTICĂ A RELIGIOSULUI/ 13 Clubul Ideea Europeană Aura Christi (redactor‑şef) SOS LITERATURA ROMÂNĂ ÎN ŞCOALĂ! Andrei Potlog ION SIMUŢ ● INTRODUCERE ÎN SUBIECT/ 14 MARIA‑ANA TUPAN ● MOŞTENITORII MEMORIEI/ 18 Carmen Dumitrescu MIRCEA PLATON ● MINISTERUL EDUCAŢIEI ARTIFICIALE/ 18 Mihaela David THEODOR CODREANU ● HOMO EUROPEUS SAU ANALFABETISMUL Adrian Ionuţ Preda FUNCŢIONAL/ 20 U lorin floarei MIRCEA BRAGA ● UN ATAC LA ADRESA FIBREI CULTURAL‑SPIRITUALE A F A NAŢIUNII ROMÂNE/ 21 Eveniment Corespondenţi din străinătate: ROMÂNIA CITEŞTE LA CLUJ, SIBIU ŞI BRAŞOV Emil Raţiu (Italia) ADRIAN LESENCIUC ● BRAŞOVUL ŞI CONŞTIINŢA NAŢIONALĂ ÎN LECTURA UNEI HĂRŢI A INCLUZIUNII/ 23 Philippe Palini (Franţa) O carte în dezbatere Dana Oprica (Spania) SORIN LAVRIC. DECOCT DE FEMEIE EDITURA IDEEA EUROPEANĂ, 2018 HORIA VICENŢIU PĂTRAŞCU ● ŞASE TIPURI DE FEMEI, ŞASE EXPERIENŢE SPIRITUALE (I)/ 24 Rubrici: Surâsul prinţului Mîşkin Iulian Boldea, Ştefan Borbély, AURA CHRISTI ● MASCULINITATE VERSUS FEMINITATE. O APOLOGIE Marian Victor Buciu, Constantina Raveca CRESCUTĂ DIN NEGARE/ 25 Buleu, Irina Ciobotaru, Bogdan Creţu, DRAGOŞ GRUSEAM ● ABCRONIA PERIHORETICĂ/ 27 FLORIN ARDELEAN ● PERICOPA ŞI ERETICUL/ 28 Constantin Cubleşan, Dana Duma, Lecturi Boris Marian, Gelu Negrea, IRINA CIOBOTARU ● VIAŢA CA TRUDĂ A ORDONĂRII/ 29 Adrian Dinu Rachieru, Maria‑Ana Tupan, Eveniment Magda Ursache IRINA AIRINEI ● PUTEREA MĂRTURISIRII/ 30 Profil ADRIAN DINU RACHIERU ● „OCHIUL HIPNOTIC” AL POETULUI‑CRITIC/ 31 Vignetele rubricilor – Laura Poantă Lecturi Viziune grafică – Mircia Dumitrescu 2 VALENTIN CIOVEIE ● REDESCOPERIREA CONTEMPLAŢIEI/ 32 Nouă mii de semne MIREL TALOŞ ● JULIÁN MARÍAS DESPRE EXPERIENŢA VIEŢII/ 33 Imprimat la Dea Print Teatru Math Express srl DANA POCEA ● CORIOLANUS, VICTIMĂ A MANIPULĂRII/ 34 Cealaltă scenă A ALEXA VISARION ● EVENIMENT TEATRAL NAŢIONAL LA TÂRGU JIU/ 35 Editor: Asociaţia Contemporanul Festivalul internaţional goEast de la Wiesbaden Cod fiscal: 26718854 DANA DUMA ● ESTUL FASCINAT DE VEST/ 36 Cont Lei: O61RNCB0072115479360001 Corespondenţă din Austria HANS DAMA ● DOUĂ SECOLE DE TEATRU LIRIC LA TIMIŞOARA/ 36 BCR Filiala Sector 1 Bucureşti Corespondenţă din China n Romane pe‑un picior ISSN print 1220‑9864 CONSTANTIN LUPEANU ● AI CARTE (ŞI CE DACĂ?), N‑AI PARTE!/ 37 ISSN online 1841‑0685 Corespondenţă din Ţara Sfântă DRAGOŞ NELERSA ● EUROVISIONUL CA LECŢIE DE PATRIOTISM/ 38 Bref Revista este înregistrată la Oficiul de Stat 18 EVENIMENTE ORGANIZATE DE INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN LA pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) SALONUL DE CARTE DE LA TORINO, EDIŢIA 2019/ 38 Adresa: Asociaţia Contemporanul Corespondenţă din Suedia O. P. 22, C. P. 113, Sector 1, Bucureşti ARINA STOENESCUR ● DIN POVESTE MULT MAI ESTE… BIBLIOTECA ROMILOR PENTRU COPII/ 39 Cod 014780 Tel./Fax: 021. 212 56 92 Evenimente • Academia Română Tel.: 021. 310 66 18 Sediul central: Casa Academiei, „125 de ani de la naşterea lui Hermann Oberth. Calea 13 Septembrie, nr. 13 O istorie a rachetelor în România” Bucureşti, sector 5, 050711 omitetul Român de Isto‑ preşedinte şi director executiv al Bartoc, şi ing. Dănuţ Şerban, vicepre‑ Revista este membră a Aso­ciaţiei ria şi Filosofia Ştiinţei şi Agenţiei Spaţiale Române, „Spaţiu şedinte al Diviziei de Istoria Tehnicii. Publicaţiilor literare şi Editurilor Tehnicii din cadrul Aca‑ C 3S: Ştiinţă, servicii, securitate”, şi Temele abordate tratează atât din România (APLER) demiei Române a organizat luni, 20 Alexandru Mironov, senior editor istoria şi dezvoltarea aeronauticii ro‑ E‑mail: [email protected] mai 2019, cu începere de la ora 12, se‑ la revista Ştiinţă şi Tehnică, „2060: mâneşti, cât şi personalitatea ştiinţi‑ siunea tematică „125 de ani de la naş‑ Rachetiştii sindicalizaţi vs UBER‑ul fică a profesorului Hermann Oberth şi www.contemporanul.ro terea lui Hermann Oberth. O istorie galactic”. În program au fost înscrişi statutul său de pionierat în acest do‑ a rachetelor în România”. Evenimen‑ prof. univ. Pamfil Şomoiag, conf.univ. meniu. Conferenţiarii au vorbit despre Contemporanul. Ideea Europeană tul a avut loc în Amfiteatrul „Ion He‑ Cristian‑Emil Moldoveanu şi dr.ing. rolul şi contribuţiile învăţământului are 40 de pagini liade‑Rădulescu” al Bibliotecii Aca‑ Alin‑Constantin Sava, de la Acade‑ politehnic militar la dezvoltarea sis‑ Unica responsabilitate a revistei demiei Române, din Calea Victoriei mia Tehnică Militară „Ferdinand temelor de rachete, programele indus‑ Contemporanul. Ideea Europeană nr. 125. Manifestarea a fost deschisă I”, ing. Vlaicu Dinu Constantinescu, triale şi de dezvoltare pentru rachete de cosmonaut dr. ing. Dorin Dumitru CEO la „Electromecanica” Ploieşti, româneşti, cercetările teoretice şi ex‑ este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Prunariu, membru de onoare al Aca‑ dr.ing. Cristina Mihăilescu, Faculta‑ perimentale în domeniul micro‑lansa‑ Responsabilitatea pentru conţi­nutul CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA demiei Române, care a susţinut pre‑ tea de Inginerie Aerospaţială, prof. toarelor spaţiale. Evenimentul a fost fiecărui text, conform Art. 205‑206 Cod legerea „Hermann Oberth – aspecte univ. Teodor‑Viorel Chelaru, direc‑ însoţit de expoziţia „Hermann Oberth Penal, revine exclusiv autorilor din viaţă şi activitate. Omul, aşa cum torul Centrului de Cercetări pentru – părintele zborului spaţial”, curator: l‑am cunoscut”. Aeronautică şi Spaţiu, prof. emerit Liviu Pintican‑Juga. La eveniment au participat Virgil Stanciu, Alexandru Dan Bar‑ ■ Număr ilustrat cu fotografii realizate de cu alocuţiuni dr. Marius‑Ioan Piso, toc, preşedintele Fundaţiei Culturale Biroul de presă al Academiei Române Aura Christi la Veneţia

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 Eram, se pare, liberi. Dar ce bine n Editorial ne‑ar fi prins atunci, tuturor, în mijlocul nostru, prezenţa unui înţelept care să ne înveţe că acest cuvânt, poate cel mai vehiculat CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ în Europa luminată în ultimele secole, cel de libertate a persoanei, Nicolae Breban a grupurilor, a naţiunilor, nu se potriveşte adeseori şi în nici un fel

Foto: Cristina Breban Ţara strămoşilor cu ceea ce, de la greci şi latini, noi înţelegem prin individ liber dată învins Decebal şi ai săi, nu‑ poate că apăream drept un fel de, să‑i zicem, „arie‑ miţi daci, care au ţinut piept Impe‑ rat” mental, cum m‑a categorisit în tinereţea mea, riului Roman vreo două secole (să iute, o tânără fermecătoare, influentă şi isteaţă sus citata definiţie a lui Hegel despre libertate „ca ne amintim că Cezar Caius Iulius scriitoare în anii cincizeci, anii teribili ai stalinis‑ o formă a necesităţii înţeleasă”, noi, în anii ’90 şi este Opoignardat, sfârtecat de egalii săi, senato‑ mului românesc. Aşa cum mânuiesc uneori feme‑ după aceea, până azi, încă o dată, am uitat com‑ rii romani în acelaşi an, 35 î.Ch., ca şi Burebis‑ ile tinere şi atrăgătoare pentru mulţi o vorbă ca o plet acest al doilea epitet, cel de înţeleasă! Am ră‑ ta al traco‑geto‑dacilor, ce‑şi va fi avut reşedinţa lucioasă spadă, care lasă apoi urme, ani, decenii, mas, ciudat, mi se pare, cantonaţi la cel care‑l pre‑ în cetatea Arcedava, în pusta satului din sudul în memoria unui astfel de „retardat”, cel care voia cede, cel de necesitate, şi ni s‑a părut, multora, că Banatului care se cheamă azi Vărădia, unde eu, să devină literat, ba chiar şi romancier, nici mai ne ajunge şi că acesta acoperă întreaga suprafaţă servitorul şi prietenul dvs., mi‑am petrecut multe mult, nici mai puţin, într‑o vreme în care nici el, a ceea ce voiam sub dictatură şi că, ce noroc, iată, veri ale copilăriei mele, în casa bunicii mele Wil‑ nici familia şi nici clasa sa socială nu mai aveau s‑a îndeplinit sau ni s‑a împlinit visarea şi spe‑ ma Ketzenmacher, născută Kunerth, comerciantă ce căuta. ranţa atâtora care, bieţii de ei, nici nu mai sunt. şvabă), după el, după numitul Decebal şi ai săi, Da, e şi a fost ciudat în acele lunii ai pri‑ Cuvântul, termenul de înţeles a rămas... deoparte noi nu am mai fost stăpâni pe aceste locuri. Ne‑am mului an după schimbare că eu îi recunoşteam, pierdut posesia şi siguranţa, psihologia fermă, ti‑ şi, cred eu, până azi, dacă îl întrebi scurt pe un ins totuşi, pe cei mai mulţi şi mă bucuram de reve‑ deştept, universitar sau talentat poet, sau scrii‑ pică, inconfundabilă a celui ce are, ce posedă şi, dere, mai ales, într‑o astfel de revedere de basm, da‑da, a trebuit să ne pregătim pentru o lungă, ne‑ tor ce ar însemna la urma urmei această locuţiu‑ de neimaginat doar cu câteva luni înainte. Eram, ne sau sintagmă de necesitate înţeleasă, nu foarte sfâşită şi ciudată călătorie cu triburile şi familiile se pare, liberi. Dar ce bine ne‑ar fi prins atunci, noastre pe acelaşi şi pe acest pământ, de care nu mulţi se vor descurca cu ea. Deoarece Hegel, în tuturor, în mijlocul nostru, prezenţa unui înţelept accepţiunea noastră, leagă şi condiţionează strict ne puteam şi, se pare, nici nu voiam să ne dezli‑ care să ne înveţe că acest cuvânt, poate cel mai ve‑ pim. Da, e cert, ne‑am pierdut în secole această si‑ şi strâns atributul de necesar de capacitatea de a‑l hiculat în Europa luminată în ultimele secole, cel înţelege, deci, de a‑l accepta, de a‑l fi voit dincolo guranţă, de stăpân al locului, şi Drăghicescu, care de libertate a persoanei, a grupurilor, a naţiunilor, s‑a ocupat într‑o carte cu psihologia românească, de toate, alte necesităţi; în viziunea neamţului, se nu se potriveşte adeseori şi în nici un fel cu ceea pare că ar fi existat cel puţin două feluri radicale constată că din moştenirea latină, romană, noi ce, de la greci şi latini, noi înţelegem prin individ ne‑am pierdut violenţa, în primul rând, cea care de necesitate – cea a sclavului căruia i se permite liber. Cel apt şi demn de a obţine şi de a păstra o calitate a vieţii de care, în esenţă, nu are nevoie, a făcut, la urma urmei, ca locuitorii, nu prea nu‑ unele virtuţi ale persoanei aflată într‑o comuni‑ meroşi ai micului trib latin, de pe colinele Capito‑ nu‑i prieşte, de care suferă mereu şi profund, sau tate. E ilustrativ că termenul, atributul de virtu cea a omului liber şi lucid, care trăieşte, cum am liului şi de pe malul Tibrului să ajungă să posede a fost caracteristic cetăţenilor romani, distingân‑ un uriaş imperiu, lumea cunoscută, cea a ultimu‑ spune, într‑o „sclavie” care îi... prieşte, ca aerul, du‑i în hoarda aşa‑zişilor barbari, în secole. Dar de care are o nevoie esenţială şi care, uneori, poa‑ lui mileniu înainte de Christos, cea din jurul unei a fost, atunci, ţin minte, o recunoaştere oarecum mări, care atunci părea, bineînţeles, enormă şi do‑ te deveni destinul său. O necesitate, cea a vocaţiei nefericită, nu deplină, reală în nici un caz, deoare‑ sau a existenţei sale, aleasă de el, pe care o înţele‑ minantă, Marea Mediterană. ce eu, N.B., autorul care eram şi persoana care îl M‑am întors deci în ţara strămoşilor mei de ge, o acceptă, o face a sa, o iubeşte total, cu o abne‑ însoţea, a rămas în rigiditatea idealului său vechi, gaţie rară şi o preferă atâtor şi atâtor alte calităţi, spiţă bărbătească, Brebanii, maramureşeni, cu pe când cei din jur, unii extrem de apropiaţi, de acelaşi bagaj cu care plecasem cu vreo două de‑ avantaje sau câştiguri de care se bucură mulţi. 3 familiari, de preţuiţi, luau cam pripit culorile, ti‑ Pe scurt, după ’89 eu am ales încă o dată cenii înainte, nici mai bogat, dar nici mai sărac. curile şi noile stereotipuri ce se impuneau. Lor, e Şi un critic inteligent (Alex. Ştefănescu) m‑a nu‑ aceeaşi veche vocaţie a mea, idealurile şi normele drept, dar, vai, nu mie! vechi, robia mea literară, de creator de ample şi mit un geniu surd, adică incapabil de a auzi, de a Pentru că veni vorba, să ne amintim că încă accepta, de a lua la cunoştinţă, de a se conforma dense opusuri epice, înjugându‑mă încă o dată în în vremea comunismului, Hegel, care, da‑da, sub fericita, pentru mine, sclavie a acestui mod de a cu cele ce se întâmplă în imediata sa vecinătate Ceauşescu era publicat, ca şi Platon, Hegel era ci‑ culturală, politică sau cu timpul său. Da, avea trăi şi de a munci. Mulţi, ciudat de mulţi colegi tat printre scriitori cu una din aserţiunile sale ce‑ şi chiar prieteni intimi au ales însă... o alt­fel de dreptate, o anume surditate sau indiferenţă faţă lebre, care suna cam aşa: „Libertatea este o formă de ambientul social, zis istoric, uneori, poate fi necesitate, acceptând‑o pe cea a libertăţii aşa cum de necesitate înţeleasă”. Frază oarecum ermetică o înţelegeau cei din jur, impresionaţi, se pare, de un defect, o ciudăţenie destul de stranie pentru şi care trebuie dezghiocată, cum se spune, deoa‑ valahii noştri, iuţi, deştepţi, primii în reacţie sau alte zone de cultură, atunci, în lunile şi anii fier‑ rece limbajul lui Hegel e dificil pentru mulţi lo‑ binţi după ’89. Da‑da, pare ciudat şi grav cele ce în reacţiile faţă de stimulii diverşi şi uneori ame‑ cuitori europeni, chiar şi pentru naţiuni cu şcoli, ninţători ai persoanei şi ai posesiei; pentru unii, vreau să adaug aici! Un fel de libertate a adaptă‑ cu universităţi mai vechi ca ale noastre, deoarece rii iuţi şi totale, a adecvării la norme şi canoane, acest şvab a instalat în limbajul filosofic un anu‑ pe care noi, unii dintre noi, cei care produsesem mit mod de a raţiona, o anumită sintaxă, caracte‑ în tiranie texte citite şi admirate atunci de mulţi, ristică lui şi minţii sale. Noi, scriitorii încă tineri de foarte mulţi şi care, iată, după decenii, rămân în anii şaizeci, deja publicaţi, bucurându‑ne de o neclintite, durabile, rezistente în taifunul atâtor afluenţă lectorială cum nu avea să se mai întâm‑ schimbări, nu le aceptaserăm înainte, crezându‑le ple peste câteva decenii, în reala libertate socială, triviale, comerciale, la îndemâna aproape a oricui. noi am înţeles puţin cam grăbit această afirmaţie, Oricum, nu a celor cu har! Noi, cei care credeam această definiţie a libertăţii, punând accentul mai şi mai credem încă în ceea ce se chema înainte degrabă pe cuvântul necesitate – fapt firesc, de‑ valoare, diferită esenţial de valoarea sau valorile oarece, într‑adevăr, noi, în acele decenii şi ani ne materiale sau de întrebuinţare, cum se spune în zbăteam în absenţa gravă a unor necesităţi sau estetică. nevoi, unele fizice, materiale, altele spirituale, Şi aceştia, de care vorbim, inşi de mare ta‑ cum se zice. Dar, se pare, nu am reflectat – atunci lent, inteligenţă, cultură şi, aparent, cu o vocaţie nici acum, după 1989! – la cel de‑al doilea termen literară ce părea tuturor certă, definitivă, s‑au ce urmează celui de necesitate: cel de înţeleasă. angajat pe alte drumuri, şi anume: în politică, Nici azi, dacă îi întrebi pe mulţi, armaţi cu diverse în gălăgioasa şi influenta, lucrativa mass‑media licenţe sau doctorate în buzunar, nu cred că sunt sau alegând orizonturi străine. Se pare că pentru în stare să te lămurească iute şi cu claritate des‑ aceştia, colegii şi pentru unii prieteni apropiaţi pre ce vor să însemne derivatele termenului latin mie, necesitatea lor specifică, veche, culturală de inteligere – a înţelege. Un termen, în esenţa sa, de tip european şi clasic de dinainte nu fusese cu cu mult mai încăpător, mai vast decât cel pe care adevărat înţeleasă, deci, acceptată, ci era, se pare, îl folosim noi. Care a dat şi derivatul de inteligent şi fusese, printre altele, o formă a rezistenţei, a pe care noi, românii, îl acordăm cui vrei şi cui nu non‑sumisiunii, a unei opoziţii cultural‑politice, vrei, confundându‑l cel mai adesea cu cel de deş- nuanţă şi culoare mult căutată şi încărcată de tept sau de isteţ. succes în anii zisului liberalism politic, sub Ceau‑ Iar brutala, neaşteptata schimbare politică şescu. r de după 1989, faţă de care, spre deosebire de unii ■ Fragment din vol. Viaţa mea (II) dintre vecini, mai ales de cei din nord, cu care îm‑ părţisem acea jumătate de secol de robie ideolo‑ gică şi militară societică, noi nu eram în nici un fel pregătiţi, fapt cu grave repercusiuni, o vedem, azi, în 2019, a făcut, ca, cel puţin în mediile uni‑ versitare şi mai ales culturale, creative, din mai

Iunie 2019 Atenţie la ce înţeles viu, n Lecturi conjunctural, acordăm înţelesului amorţit ori inerţial, avertizează, în fel şi chip, naratorul Marian Victor Buciu Gândirea înţelegerii, înţelegerea gândirii, în Frica, de Nicolae Breban alsa gândire bântuie fantomatic per‑ unele semne de încredere” ale Ligiei Fărcaşiu. Bejan, cel limitat, cum am constatat, „nu în‑ sonajele Fricii (N. Breban, Frica, Bejan despre Ligia Fărcaşiu, birocrata dirijoare, ţelegea” îndrăzneala lui Flori faţă de Nistor, cel roman, Editura Tracus Arte, 2018). activistă, a colectivizării agrare, a furtului de pro‑ total admirat de el. Discreţia e timiditate. Iar ti‑ Dar poate exista gândire înfricoşa‑ prietate rurală, ţărănească: „admir capacitatea ei midul se îngrădeşte. Dar iată cutezanţa lui Flori, tă? CumF citim în cap. IV, gândirea funcţionează reală de a înţelege, de a comprima, simplifica şi tânăra iubită a – uman – singuraticului Ion Nis‑ în stalinism, până la un punct precum în scurta analiza toată acea hârţogăraie”. Admiră înţelege‑ tor, numit (rebotezat, alintat) Titi: „deci... anunţi dictatură carlistă, ca acţiune înrolată. Termenul rea a ceea ce nu poate el ca să înţeleagă, lui pă‑ greşeala, eroarea, deşi nu o înţelegi. Sau nu poţi să istoric era de fapt acum: angajată. El funcţiona rându‑i‑se de neînţeles. Sau admiră ca să ajungă ne‑o explici... nu?” O logiciană, s‑ar putea spune, în marxismul teoretic internaţional. Se cerea să eventual să înţeleagă. Bejan, efeminatul, despre este studenta care va urma filologia şi istoria, iar „gândeşti”, dar nu cu propriul cap. Totul, gând şi Ligia Fărcaşiu, femeia „obosită de o singurătate la ultima va fi oprită la o catedră. Aparent! Preve‑ fapt, era petrecut în spunere. Adică: „spunere”, pe care nu o înţelegea prea bine (...) absolut femi‑ nirea temătoare a lui e citită drept necunoaştere. vorbire (mai potrivit: vorbărie). Ideile, propagate nină neînţelegere”. Greşeala e sexuală, apoi alt­ şi repetate în ecou, fac acum totul, ca într‑un înce‑ fel, psihologică etc. Nistor îl tot întreabă pe Bejan: put de religie. Aparenţa de verificare este aici ui‑ „înţelegi?”. Când se referă la promovarea făcută în tată. Ca şi argumentaţia generală, vagă, cu trimi‑ chip de capcană pentru cel urcat în rang, pentru a tere la „practică”, la „viaţă”. N‑am să eludez totuşi fi apropiat, supravegheat, instrumentat. Sau când în acest studiu al romanului anumite referinţe la se referă la modurile de îndeplinire a procesul ele. economico‑agrar. Un înlocuitor al lui „înţelegi?” Ligia Fărcaşiu, aproape de începutul roma‑ devine „nu crezi?”. Înţelegere, credinţă, interpre‑ nului, prin cap. II, îi spune lui H.L. Bejan: „gân‑ tare încearcă să cuprindă domeniul cunoaşterii. desc la modul absurd”. Decidenta „gândeşte” ab‑ Bejan, docil, cinstit, inocent, recunoaşte că... nu surd, dar singur şi aparent „sigur”. cunoaşte. Spune: „nu ştiu”, „aş vrea să mă lămu‑ Aflăm chiar de la începutul Fricii că, mic, di‑ resc”. Să se lămurească în procesul, acceptat, aşa, namic, părând inteligent, Bejan, „omuleţul nostru în orb, al colectivizării agriculturii. Istoria ne spu‑ nu prea avea încredere în propriile gânduri”. Re‑ ne că în epocă fuseseră formate echipe care aveau lativa autosuspiciune reflexivă rămâne chiar fun‑ chiar acest scop, să‑i lămurească pe ţărani ca să se damentul fiinţei sale. Măcar el e conştient de ne‑ „treacă” la comun cu totul, ei şi restul proprietăţii. putinţa gândirii. Se poate crede că tânărul se află Romanul nu include echipele de lămurire. Se ocu‑ abia la începutul carierei în jurnalismul servil ide‑ pă, iată, de lămurirea unor implicaţi în proces. Nu ologic, când mai curând se pune la încercare. Dar prin lămurirea obligatorie şi executată aşa cum se până la sfârşit se va învârti tot în acest cerc, al ne‑ impune, dar lămurirea ca înţelegere. Sau ca neîn‑ 4 putinţei expuse cu onestitate. S‑ar spune chiar că ţelegere. Exista şi lămurirea nelămuritoare, nici se judecă sever, ba chiar deformant. Cu atât mai înţelegere, nici neînţelegere... mult în sprijinul calificării sincerităţii sale. Flori, Cel mai bine înţelege Nistor, în felul său, de‑ „actriţă a vieţii”, îi devine în această privinţă favo‑ sigur, cum ar trebui (dar n‑ar trebui!) făcută colec‑ rabilă, încurajatoare, întrucât îi admite lui Bejan tivizarea agricolă. Înţelegând întâi realitatea is‑ puterea gândirii. Constatare inversă. Sau pe dos. torică şi îndeosebi umană a teritoriului ţărănesc. De urmărit în roman care‑i faţa şi care‑i dosul şi Apoi, nimic nu mai e determinant sau constrân‑ în alte privinţe din jurul gândirii. gător. Nistor înţelege cu certitudine şi nu înţelege Singularul, cum se închipuie, în cap. II, cu aceeaşi certitudine, dar nu acelaşi lucru. „Nu Bejan, neîncrezător în gândirea proprie, trăieşte înţeleg, spuse Nistor. Ce fel de frică?” În roma‑ însă eminamente solipsist: „m‑am copiat pe mine nul acesta intitulat Frica, el e unul care există însumi”. Gândirea nesigură nu‑l înstrăinează în în afara fricii comune. Dar nu limitează discuţia conştiinţă. El e un activ, într‑o epocă „activistă”. sau gândirea, caută argumentul, deci tot înţelege‑ În prezenţa Ligiei Fărcaşiu, Bejan, vedem asta în rea, cunoaşterea, „Cum e asta, să vezi admiraţia Proiecţia lui în viitor primeşte reacţia ei în pre‑ cap. III, nu mai gândeşte. Ca şi cum nu mai exis‑ ca pe o formă de frică? Poţi să‑mi explici?” Nistor zent. Vreme de o oră, întrucât locvacitatea nu e tă. Nici el, nici un altul. Se supune până la elibe‑ nu pune limite, nu arată prejudecăţi, nici frica, la oamenii romancierului excepţia, ci chiar regula, rarea de gândire. să spunem conceptual, nu‑i este necunoscută. Cel Nistor vorbeşte, „se aruncă într‑o teorie, o expli‑ Despre Flori(ca) Atanasie, leninistul – în care se manifestă cu scrupulul limitării, trăind şi caţie sau o «încercare de a înţelege», cum se jus‑ stalinism – Ion Nistor, amantul ei, spune tran‑ nu doar cunoscând frica, e Bejan. El ştie că înţe‑ tifica el însuşi, a ceea ce se cheamă, «în general», şant, radical, de la început, din primul capitol, că legerea cere curaj. Efeminatul e lipsit mai ales de proprietate”. Iar proprietatea este pentru ţăran „a înţeles totul pe dos”. (Ne)înţelegerea, examina‑ curaj viril, are bărbăţia laşă. „demnitate”. Reprezentare etică din perspectivă tă extensiv în acest studiu al Fricii, este un dintre Un semn, din partea tinerei studente Florica strict etnică, doar românească, aşa cum se prezin‑ ţesăturile rezistente ale acestui roman, o voi citi Atanasie, îl tulbură şi‑l agresează. E un semn „al tă în roman repetat? De data aceasta e aplicată şi lămuri ca atare separat. Dosul şi faţa, trebuie unei posibile intimităţi pe care Bejan nu îndrăz‑ nu din perspectivă etnică, dar tocmai de clasă, notat aici, formează un tip de cuplu, erotico‑acti‑ nea s‑o înţeleagă, întrebându‑se dacă nu e cazul prin marxistul nestalinist Nistor. Lecţia indirectă v(ist). Tânăra studentă, curând ajunsă asistentă să o ia din loc.” Ar fi a treia femeie care‑l ia în i‑a venit de la sovieticii urmaţi în totul, în grabă, universitară la Istorie, îşi îndepărtează obedienţa „gheare”, cu toate diferenţele, de sens, grad şi nu‑ de linia neacceptată de el. Nu se cad înţelese în bibliografică. Fără a se opune cursului dezlănţu‑ anţă, dintre ele, în a‑i supune intimitatea. primul rând greşelile? Proprietatea ca demnitate it al istoriei. Şi ea se înlănţuie neabătut pe linie. Promovat în funcţie, ca şoricel în jocul cu a ţăranului român (cu cel rus, singur recunoscut Râvneşte la autonomia de conştiinţă, etică, nu şi pisica, lucidul Nistor e oarecum nedumerit: „Eu profund vinovat, religios, nu etic, e cu totul altce‑ politică. Citim în a doua jumătate a romanului, nu înţeleg bine cărui deziderat să‑i dăm atenţie va, dacă nu ceva chiar opus) e lecţia vie şi aspră prin cap. V: „Flori voia, pur şi simplu, să gândeas‑ în primul rând?” Anume: sovieticilor, istoriei sau pe care Nistor chiar o trăise. „Eu am înţeles‑o în că cu capul ei”, dar, de reţinut, tot „partinic”, 439. presiunii capitaliste. Neînţelegere de subiect. prizonieratul rusesc, timp de vreo doi ani...”. Să gândeşti singur e ceva demn. O anumită rezis‑ Obiectul, colectivizarea agricolă, îi era perfect in‑ Atenţie la ce înţeles viu, conjunctural, acor‑ tenţă în demnitate naşte inevitabil reactivitate. teligibil. Tripla nelămurire era doar personală. dăm înţelesului amorţit ori inerţial, avertizează, Dar gândirea cu propriul cap, obligatoriu partinic, Linia care avea să se impună era exclusiv şi defi‑ în fel şi chip, naratorul. Chiar cei doi, Nistor şi rămâne iluzorie. nitiv cea obedientă sovieticilor. Nistor constată o Flori, sunt prieteni nu ca la carte, nu ca la dicţi‑ Cum (se) înţeleg oamenii din epoca (post) dificultate de comunicare faţă de Bejan: „Nu, nu onar, dar „într‑un alt înţeles decât cel care se dă stalinistă şi dejistă a Fricii? Şi acest nou roman m‑am făcut înţeles.” Şi se explică: îi e „puţin frică” acestui cuvânt atât de folosit”. Un înţeles sărit elaborează şi dezvoltă ceea ce se şi recunoaşte în de ratarea procesului de colectivizare agrară, în‑ într‑o altă serie sinonimică, gramatical vorbind: CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA el, o „semiotică a psihicului sau sufletului”. ţeles ca realizabil într‑un singur mod, cel exclusiv pradă, vânat, pândă, atac. Naratorul se asigură şi Există întâi impresia că ei „prea” se înţeleg. naţional. Frica există în fel şi chip, romanul i se va parcă avertizează totodată, undeva: „Aţi înţeles, Au o înţelegere care întrece măsura legitimă a ac‑ dedica asiduu. Nistor ştie cum ar fi să reuşească această ultimă expresie...”. r ţiunii. O hiper‑înţelegere. O atribuire de sensuri el, cum mai ştie cum ar fi să eşueze ceilalţi. Iar furnizate de o conştiinţă ameninţată şi deregla‑ asta e frica de finalitatea fatalmente disputată. O tă, din nou o spun, fără măsură. Pe Bejan, soţia frică înţeleasă, raţională, lucidă şi mai cu seamă îl acuză că, notează el, „interpretez halucinant neacceptată, deşi e reală.

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 Istoria a rămas una dintre n Polemice puţinele discipline păstrate încă în programele şcolare, care mai cultivă cunoaşterea civilizaţiilor, a curentelor culturale, a stilurilor CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ arhitectonice, a conflictelor şi a alternanţei dintre război şi pace, a valorilor ştiinţei, artei plastice, Ioan‑Aurel Pop muzicii, literaturii. De aceea, este bine să susţinem predarea istoriei Din nou despre studiul istoriei reau să atrag atenţia asupra unei special, cea botezată Istoria României sau Istoria cu marile curente de civilizaţie deja învăţate. Ul‑ chestiuni simple şi evidente, dar Românilor/ românilor. Cum între disciplinele şco‑ terior, lucrurile devin mai simple pentru autorii care le pare unora complicată şi as‑ lare este la noi o concurenţă neloială şi cum toţi de manuale, fiindcă elevilor le este deja familiar cunsă şi chiar bună de ignorat, anu‑ se străduiesc să promoveze propria specialitate în – sau ar trebui să le fie – limbajul abstract. Isto‑ me studiulV istoriei la clasele mici. După cum ştiu detrimentul altora, să aibă mai multe ore săptă‑ ria este la fel de complexă ca şi viaţa, iar istori‑ bine specialiştii, elevii de clasa a IV‑a studiază is‑ mânal şi să mai diminueze din cuantumul de ore ografia operează cu numeroase concepte dificile, toria într‑o formă cel puţin bizară. Este vorba des‑ al vecinului, studiul istoriei a devenit o cenuşă‑ cu noţiuni greu de receptat la vârste fragede. În pre un amalgam de istorie naţională şi universală, reasă. Mai mult, de vreo trei decenii, toţi se pri‑ clasele mari, de liceu, se poate studia clasicismul din care minţile lor fragede înţeleg prea puţin. Or, cep la educaţie, la planurile de învăţământ şi la greco‑roman şi receptarea sa în Dacia, se poate principiile vechi verificate ale pedagogiei spun că programele şcolare, de la părinţi şi bunici până la încadra etnogeneza noastră în formarea popoare‑ trebuie pornit de la simplu spre complex, de par‑ analiştii politici şi la formatorii de opinie. Pe de o lor romanice în Europa, se poate detalia formarea ticular la general, de la local spre naţional şi de la parte, ni se spune că elevii sunt supraîncărcaţi şi structurilor politice medievale şi cu exemplul vo‑ naţional spre universal. Mai recent, sub pretex‑ că nu mai pot să facă faţă stresului, iar pe de alta, ievodatelor româneşti etc. Cu alte cuvinte, nu se tul modernizării, istoria a devenit o manifestare ni se dau mereu exemple de materii şcolare noi, poate face istorie integrată de‑a dreptul în clasa a universalistă, cu aspect fals enciclopedist, încât se care ar trebui să intre în chip obligatoriu ori opţi‑ IV‑a, fiindcă nu sunt pregătite nici măcar bazele studiază prin ea de toate, fără nicio rânduială. Se onal în planurile de învăţământ. Toate aceste agi‑ biologice pentru o asemenea întreprindere, care stabilise bine demult, anume că elevul de 9‑10 ani taţii au rodit, în mare măsură, astfel că mai multe presupune numeroase abstractizări, cunoştinţe de poate să primească noţiuni simple de istorie lo‑ discipline care asigurau odinioară cultura genera‑ sinteză, de istoria ideilor, de politologie. cală, a satului, comunei, oraşului, judeţului, fără lă a elevilor sunt pe cale de dispariţie, rămânând Dar, pentru a ajunge la astfel de practici multe date, fapte şi nume de locuri şi de persoane. cu câte o oră pe săptămână sau chiar mai puţin. simple, este nevoie de convingeri ferme. Trebuie Aceste date trebuiau relevate sub formă de poves‑ Rezultatele nu sunt, însă, deloc încurajatoare, fi‑ să încetăm să dispreţuim disciplinele sociale şi te, intuitiv, plecând de la un nume de stradă, de indcă absolvenţii ajung să fie – în mare măsură – umaniste, să încetăm să credem că mintea ele‑ vale ori de deal, de cartier, de la o statuie pe lângă tot mai slabi, cunoştinţele lor tot mai modeste, iar vului oboseşte din pricina prea multor cunoştin‑ care trece copilul venind spre şcoală, de la muzeul abilităţile de adaptare în viaţă mereu reduse. Pe ţe acumulate, să nu mai predicăm cunoaşterea din centrul localităţii, de la un cimitir al eroilor măsură ce sporeşte mobilitatea oamenilor, într‑o metodelor (faimosul know how) fără conţinut, să etc. Pe la 10‑11 ani, în clasa a IV‑a, după o astfel lume globală tot mai interconectată, tinerii ieşiţi nu mai gândim că istoria este un balast de care de pregătire lejeră – din care elevul nici nu trebu‑ de pe băncile şcolilor ştiu tot mai puţin despre ţă‑ ne putem lipsi. Prin urmare, să nu mai aducem ie să înţeleagă clar că studiază istorie – se poate rile pe care le vizitează, despre monumentele pe elogii ignoranţei, comodităţii şi lipsei de cultură trece la istoria naţională. Decenii în şir, la clasa a care le văd, despre statuile oamenilor celebri pe generală, pentru că astfel de practici fac, în esen‑ IV‑a, prin glasul cald al învăţătoarei/ învăţătoru‑ lângă care trec, despre muzeele ale căror expona‑ ţă, „elogiul prostiei” sau „elogiul nebuniei”, cum lui s‑a învăţat la noi istoria României/ românilor, te îi plictisesc etc. Or, cunoaşterea nu este un dat ar fi spus un faimos umanist. Iar cei care cred, prin date şi fapte istorice concrete, dar mai ales ereditar, ci se formează prin exerciţiu la şcoală, spun şi scriu că istoria ca disciplină şcolară cre‑ „prin chipuri şi icoane”, prin legende şi povestiri iar cunoştinţele trebuie să respecte reguli elemen‑ ează „convingeri naţionaliste” sunt inconştienţi, 5 eroice, prin extrase de texte simple, scoase de la tare, verificate de milenii întregi. Învăţătorul, ori‑ falşi globalişti sau dispreţuitori ai românilor. Is‑ cronicari şi de la istoricii de marcă. După clasa a cât de priceput ar fi, nu poate să‑l înveţe pe elevul toria poate să formeze convingeri patriotice, ceea IV‑a, trei ani la rând (în clasele a V‑a, a VI‑a şi a de clasa a IV‑a despre egipteni şi daci în acelaşi ce este perfect legitim şi necesar. Iubirea faţă de VII‑a), s‑a învăţat cu admirabile rezultate istoria timp, sau despre chinezi şi romani, sau despre ro‑ patria fiecăruia creează premisele pentru iubi‑ universală veche, medievală şi modernă‑contem‑ mâni şi olandezi, sau despre apărarea Moldovei în rea Europei, a Europei care este, deocamdată, a porană, pentru ca la liceu, alţi trei ani (în clasele Evul Mediu şi despre Uniunea Europeană! patriilor. Sentimentul naţional nu înseamnă ură a IX‑a, a X‑a şi a XI‑a), să se aprofundeze istoria Cunoştinţele trebuie transmise gradat, iar faţă de alte naţiuni, ci opusul acestei idei, anu‑ universală. Istoria românilor se făcea numai în înţelegerea istoriei europene (şi universale) sau a me acceptarea şi înţelegerea altor popoare şi na‑ clasele a VIII‑a şi a XII‑a. În linii mari, lucrurile construcţiei europene depinde de asimilarea isto‑ ţiuni în urma realei cunoaşteri a propriului grup nu sunt mult schimbate, sub aspect formal, nici riei locale, româneşti şi a unităţii românilor. Isto‑ etnic. Cei care condamnă sentimentul naţional îl astăzi. Prin urmare, nu mai puţin de şase ani sunt ria integrată va fi având rolul său, dar la vârstele confundă – intenţionat sau nu – cu xenofobia (ura alocaţi pentru istoria universală şi doar doi pen‑ mai mari, mai mature şi cu acea condiţie elemen‑ faţă de alte popoare, faţă de străini) şi şovinismul tru istoria românilor. Disproporţia este mai mult tară de a nu o transforma în sociologie, în poli‑ (propagarea ideii superiorităţii unei naţiuni asu‑ decât evidentă. tologie sau în filosofie. Istoria are specificul său pra altora), semănând confuzie şi dezorientare. În ca disciplină de studiu, iar la baza acestui România nu este niciun pericol de a orienta elevii specific stă plasarea vieţii trecute în spa‑ spre valorile exclusiv româneşti – care există şi ţiu şi timp. Ca urmare, viaţa oamenilor care nu merită dispreţuite – din moment ce, din care au trăit în trecut se studiază crono‑ totalul de opt ani de şcoală în gimnaziu şi liceu, logic şi geografic. Nu se poate începe, prin şase sunt dedicaţi istoriei generale şi nu celei ro‑ urmare, studiul trecutului pornind de la mâneşti. „Sunt dedicaţi” este un fel de a spune, fi‑ Renaştere, să se sară apoi la căderea Im‑ indcă disciplina istorie se învaţă, în general, într‑o periului Roman şi să se explice făurirea oră pe săptămână. Prin urmare, nu este vreun pe‑ Uniunii Europene după al Doilea Război ricol de a face din elevii noştri perfecţi cunoscători Mondial şi nici să nu se arate limpede că ai trecutului, întorşi cu faţa de la prezent şi de aztecii au trăit în secolele al XIII‑lea – la viitor şi nici de a‑i face „prea români”. Clişeele al XVI‑lea, în Mexic şi nu în Europa ori perpetuate de unii în societatea românească pri‑ Asia. Şi toate acestea în faţa aceleiaşi vind inutilitatea şi chiar periculozitatea istoriei clase de elevi, concomitent! Toate aceste sunt produse ale unei propagande ostile omului experimente – practicate şi pe alte meri‑ şi esenţei sale, pentru că „dragostea pentru trecut diane – au dat greş, iar faptul ar trebui să înseamnă, în fapt, dragoste de viaţă” (Marguerite ne deştepte şi pe noi. Yourcenar). Ce frumos ar fi să scoatem din şcoala În consecinţă, după câteva noţiuni românească tineri iubitori sinceri ai vieţii, cunos‑ elementare de istoria locului, dobândite cători ai ei şi dornici s‑o ducă mai departe! în primii ani de şcoală, elevii de clasa a Istoria a rămas una dintre puţinele discipli‑ IV‑a ar trebui să continue cu istoria ro‑ ne păstrate încă în programele şcolare, care mai mânilor, studiată în cadru european, fi‑ cultivă cunoaşterea civilizaţiilor, a curentelor cul‑ Sigur, motivaţii există destule. Ni se inocu‑ reşte, dar nu ca pretext pentru istoria europeană, turale, a stilurilor arhitectonice, a conflictelor şi lează zilnic, prin variate mijloace, ideea că sun‑ ca apendice al „marilor civilizaţii” de pe continent. a alternanţei dintre război şi pace, a valorilor şti‑ tem mici şi neînsemnaţi, că suntem înapoiaţi şi Adevărata integrare (şi nu juxtapunere) a istoriei inţei, artei plastice, muzicii, literaturii. De aceea, corupţi, că nu merităm recunoaştere şi nici cinsti‑ românilor în istoria popoarelor europene trebuie este bine să susţinem predarea istoriei în general, re din partea Europei. Ba, mulţi spun că suntem făcută în clasele a V‑a, a VI‑a şi a VII‑a, în care iar pentru clasa a IV‑a să reintroducem studiul prea „naţionalişti”, că ne iubim „ca proştii” patria, accentul este pus pe civilizaţia europeană şi uni‑ istoriei noastre, adică a vieţii acestui popor de la în loc să iubim Europa şi lumea întreagă. Vina ar versală. În clasa a VIII‑a, la vârsta de 13‑14 ani, Carpaţi, Dunăre, „de la Nistru pân‑la Tisa” (Mihai purta‑o – după aceiaşi sau după alţii – educaţia elevul este capabil să înţeleagă mai bine interfe‑ Eminescu), cu bunele şi cu relele sale, ca un prolog tradiţională, bazată pe înmagazinarea de cunoş‑ renţele, să afle mai multe detalii despre trecutul şi temei al receptării profunde a valorilor istorice tinţe şi, mai ales, disciplina numită Istorie şi, în propriului popor şi să coreleze aceste chestiuni europene în gimnaziu şi liceu. r

Iunie 2019 Dacă sufletul este întruchiparea n Lecţii de istorie trupului şi desăvârşirea lui (entelecheia, cum îi zicea Aristotel), iar Sufletul Românesc îi cuprinde pe toţi românii, atunci, chiar dacă ar rămâne unul singur rătăcit pe Alexandru Surdu undeva, ar trebui să‑i simţim lipsa Trianon. O pace plină de învăţăminte

upă capitularea Ungariei Sovieti‑ caz, graniţa cu Ungaria trebuia mutată mai la ră‑ ce în războiul contra României (16 sărit, ca pedeapsă a excesului de zel pe care l‑au aprilie 1919 – 4 august 1919), pu‑ dovedit militarii români în apărarea propriei ţări terile Antantei au intrat într‑o ade‑ şi a democraţiei împotriva comunismului. văratăD fibrilaţie în faţa perspectivei de încheiere Au fost zadarnice străduinţele delegaţiilor a unei păci separate a României cu Ungaria, din româneşti pentru stabilirea unei graniţe natura‑ care prima ar fi avut de câştigat enorm prin recu‑ le, pe râul Tisa, între Ungaria şi România, respec‑ perarea pagubelor pricinuite României, începând tând şi cerinţele barierelor etnice. La Trianon, Ro‑ cu anul 1916, de către trupele Austro‑Ungariei. mânia a pierdut jumătate din Crişana în favoarea Aşa se explică acel „ultimatum”, pe care l‑au adre‑ Ungariei, practic, a fost nevoită să‑i cedeze acest sat României, de a‑şi retrage trupele din Ungaria. teritoriu, care se găsea sub ocupaţia armatei ro‑ Printr‑o pace româno‑ungară s‑ar fi stabilit şi vi‑ mâne. itoarea graniţă, şi anume aşa cum a fost promisă În partea de Nord a Marmaţiei, în mod bizar, României în 1916, pentru care au şi luptat româ‑ s‑a ţinut cont de limita graniţei pe Tisa, lăsând nii pierzând peste 800.000 de ostaşi. în afara României două treimi din Maramureşul Armata română, ascultătoare, s‑a retras din Istoric locuit de români. Ce‑i drept, în favoarea Ungaria până pe graniţa promisă, adică pe râul Cehiei, care s‑a şi mirat de această donaţie, dar a Tisa (22 noiembrie 1919). În continuare, de parcă primit‑o cu bucurie. Situaţia s‑a repetat, de data nimic nu s‑ar fi întâmplat, au venit somaţii şi pen‑ aceasta cu ocuparea prealabilă de către sârbi, cu tru retragerea de pe râul Tisa. acordul trupelor franceze, a unei părţi considera‑ Ce‑i drept, regimurile bolşevice, mai ales bile a Banatului până la Dunăre. În amintirea, prin propagandă, nu‑şi arătaseră încă adevărata poate, a contribuţiei sârbeşti la declanşarea Ma‑ faţă, deşi conducătorii marilor puteri ar fi trebu‑ relui Război! it să fie mai bine informaţi. Şi puteau să fie, căci Istoricii români nu insistă asupra acestor despre Republica Sovietică a Bavariei auziseră, ca pierderi, şi n‑au insistat prea mult nici politicienii şi despre miile de răniţi şi morţi, ca şi despre cele români din vremea aceea. Se consideră că bucu‑ 700 de persoane executate la 3 mai 1919 la Mün‑ ria era prea mare pentru recunoaşterea Unirii cu chen. Dar auziseră, probabil, şi despre crimele România a Transilvaniei, a Bucovinei şi a Basa‑ rabiei. S‑a produs, practic, o dublare a populaţiei că, cel puţin până la Primul Război Mondial, nu bolşevicilor din Rusia, mult mai ample, şi despre reuşiseră să maghiarizeze total populaţia ro‑ trupele „albilor”, conduse de Anton Denikin, lăsa‑ din România, de la 7 la 14 milioane de locuitori. Dar situaţiile nu trebuie privite numai statistic, mano‑pannoniană pe care au găsit‑o acolo în se‑ te fără muniţie şi alimente pentru a fi exterminate 6 în număr de locuitori şi kilometri pătraţi. Mircea colul al X‑lea, dar au maghiarizat multă populaţie de bolşevici. Dar aceasta înseamnă că şi atitudi‑ Vulcănescu vorbea despre „comunitatea destinu‑ slavă, extinzându‑şi dominaţia asupra ţărilor ve‑ nea faţă de Ungaria Sovietică, despre care se ştia lui” ca factor fundamental în menţinerea identită‑ cine din toate punctele cardinale. Aşa s‑a întâm‑ că ocupase Slovacia şi o transformase în Republi‑ ţii naţionale. Românii din Nordul Marmaţiei, din plat şi cu daco‑romanii din Transilvania. ca Sovietică Slovacă, era determinată de anumite Vestul Crişanei şi din Banatul Sârbesc şi‑au pier‑ Extinderea teritoriului ocupat şi stăpânit interese. Alt­fel nu se explică de ce era tolerată în dut comunitatea destinului românesc şi au fost vremelnic de către maghiari s‑a făcut cu expansi‑ defavoarea României, care, în planurile comunis‑ sortiţi pieirii, chiar dacă ţările în care i‑au mânat unea populaţiei maghiarizate în toate zările, dar te, trebuia să facă legătura între Ungaria, Ucrai‑ destinul n‑ar fi fost şi n‑ar fi rămas până în zile‑ fără să constituie, cu mici excepţii, zone mari cu na şi Rusia Sovietică. De alt­fel, începuseră deja le noastre atât de pornite împotriva minorităţilor predominanţă ungurească. înaintările spre România ale trupelor ucrainene naţionale. În 1919 s‑au plâns că, în afara graniţelor, şi ruseşti. Motiv pentru care şi românii vor trimi‑ Dacă sufletul este întruchiparea trupului şi stabilite de către marile puteri la Trianon pentru te trupe din Ungaria spre Basarabia. Situaţia era desăvârşirea lui (entelecheia, cum îi zicea Aristo‑ Ungaria, au rămas câteva milioane de maghiari. complexă în Sud‑Estul Europei, iar reprezentanţii tel), iar Sufletul Românesc îi cuprinde pe toţi ro‑ Este adevărat, dar aceştia erau, şi aşa au rămas, Statelor Unite şi ai Marii Britanii nu prea înţele‑ mânii, atunci, chiar dacă ar rămâne unul singur împrăştiaţi în diferite ţări, nefiind nicăieri majo‑ geau nimic şi nici nu erau interesaţi în mod speci‑ rătăcit pe undeva, ar trebui să‑i simţim lipsa. Să ritari şi fiind pretutindeni venetici din timpuri cu‑ al de aceste zone, cu excepţia, fireşte, a petrolului nu uităm de pilda păstorului care îşi lasă turma noscute istoric. La care se mai adaugă şi alianţa românesc, despre care ştiau toţi că merită să ne‑ pentru a găsi oaia cea rătăcită. Căci, în mod evi‑ cu Austria, şi atrocităţile comise în timpul războ‑ gociezi. Se va vedea ulterior ce venituri vor obţine dent, lăsată singură şi neocrotită, ea va pieri sfâ‑ iului, şi înfrângerile suferite. marile puteri din „avântul economic” al României şiată de fiarele pădurii. Nu trebuie să uităm nici atitudinea rău vo‑ Mari. Până atunci însă România trebuia speriată Pacea de la Trianon a fost şi mai este con‑ itoare faţă de minorităţile naţionale pe care le‑au serios de către artizanii păcii de la Paris. În orice siderată, tot statistic asuprit oricând au avut ocazia. Atitudinea ostilă vorbind, de către mulţi faţă de România, în mod special, se datorează nu‑ maghiari fie nedreap‑ mărului relativ mare de maghiari, dar oricum mi‑ tă, fie dezastruoasă noritari, din România, şi faptului că, în trecut, au pentru Ungaria. Şi nu ocupat şi au stăpânit vremelnic o parte din Tran‑ este vorba numai de silvania. Aceasta, fără să ţină seama de faptul că Vestul Crişanei şi de în România populaţia maghiară proliferează şi se Transilvania, pe care bucură de drepturi chiar mai multe decât în ţara ungurii le‑au pierdut lor, pe când populaţia romano‑pannoniană a dis‑ în favoarea României, părut aproape total din Ungaria şi nu are nici un ci de fiecare ţară ve‑ drept. La fel s‑a petrecut şi cu celelalte naţionali‑ cină, care, în confor‑ tăţi minoritare din Ungaria. Au dispărut cu totul. mitate cu principiul Facem aici abstracţie de atrocităţile pe care le‑au autodeterminării etni‑ comis ungurii, ori de câte ori au avut ocazia, mai ce, şi datorită pierde‑ ales asupra populaţiei româneşti. rii războiului de către Oricum, pentru români „Trianon” este un Austro‑Ungaria, au cuvânt care ne evocă cele mai frumoase clipe tră‑ beneficiat de teritorii, ite de naţia română, de ultimii supravieţuitori ai romanităţii orientale, care, ce‑i drept, este pe cale CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA pe care, în decursul timpului, le‑au ocupat de dispariţie. Şi nu numai de acum, ci, aşa cum o maghiarii după stabi‑ tot spunem, chiar din timpul marilor noastre vic‑ lirea lor în Pannonia. torii, de când am început să‑i lăsăm în afara Ţării Au avut, ce‑i drept, o pe unii sau pe alţii dintre fraţii noştri, cu toate că politică de maghiari‑ ştiam foarte bine că îi vom pierde pentru totdeau‑ zare eficientă, cu toate na. r

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 Structura organizată, de tip n Cronica literară teuton, a autoarei se simte încă de la palierul selecţiei, fiindcă majoritatea autorilor incluşi în volum apar în abordări seriale, cu CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ mai multe cărţi, ceea ce lasă să se întrevadă, în planul subliminal al discursului, o voinţă exhaustivă de Ştefan Borbély tip integrativ, monografic Cromozomul analitic

eometrizări (Ed. Limes Cluj/Flo‑ printre alte preferinţe mai figurând Adrian Ma‑ disciplina obsesivă a percepţiei) e senzorializa- reşti, 2019) este, dacă am numărat rino (abordat ca „ideolog integral”, dar şi dintr‑o re. E surpriza, de pildă, de la textul despre „(in) corect, ceea de‑a şaptea carte a Con‑ perspectivă mai rară la noi, cea a omului din afara actualele” lui Adrian Marino, unde, citându‑l pe stantinei Raveca Buleu, după debu‑ camerei sale de lucru), Ion Manolescu (cu Benzile Destutt de Tracy, autoarea vorbeşte despre „te- tul, înG 2003, cu Reflexul cultural grec în literatură, desenate şi canonul postmodern), Ileana Vesa (cu meiurile senzoriale ale ideilor”, mutând progra‑ ceea ce înseamnă, pe lângă o regularitate editoria‑ prima carte dedicată neomedievismului postmo‑ mul ideologic şi politic al lui Marino într‑o sferă lă de invidiat pentru un autor angajat pe multiple dern), regretatul Mihai Dragolea, Diana Adamek planuri intelectuale, disciplină de sine şi vocaţie. (cu superba poveste barochizant‑rafinată a „tris‑ Competenţa multiplă trebuie neapărat detaliată tului elefant”) sau poeţii Marcel Mureşeanu, Liviu aici: autoarea a mai publicat, până acum, avizate Ioan Stoiciu, Mircea Petean, Teodor Borz (foarte lucrări academice despre Nietzsche şi Dostoievs‑ parcimonios cu editurile, din păcate), sau Virgil ki, o masivă sinteză despre Paradigma puterii în Leon, cu una dintre cele mai dificile poezii care se secolul al XIX‑lea, carte pe care literaţii noştri (cei practică azi în România. mai mulţi...) ar cam trebui să facă eforturi să o Lista e departe de a se încheia aici, fiindcă descopere; tot Constantina Raveca Buleu partici‑ urmează cercul de afinitate specială al autoarei, pă, sistematic, la conferinţe de o bună rezonanţă atât sub aspectul subiectelor tratate, cât şi al in‑ intelectuală internaţională, cum sunt cele de SF şi tensităţilor hermeneutice integrate în discurs: literatură speculativă de la Timişoara, organizate Aura Christi, cu cartea despre Nietzsche (obsesie de Helion (cerc al cărui premiul pe 2019 l‑a primit avizată, pe care o mai regăsim şi în alte texte din nu demult), sau la congresul internaţional de tha‑ volum), prodigiosul craiovean Cătălin Ghiţă, sur‑ natologie de la Alba Iulia, care se reiau, iată, anul prins cu două volume, cel aproape clasic despre De- acesta, după o mică pauză. Să nu uităm, în acelaşi imografie şi cel despre reprezentările Orientului registru de diversitate angajantă, proiectul de sin‑ în epistema romantică, timişoreanul Marius‑Mir‑ tetizare ştiinţifică (pe modelul profesorului olan‑ cea Crişan, cel mai bun vampirolog de care dispu‑ dez Wouter Hanegraaf) a ezoterismului românesc ne exegeza noastră literară de acum, organizator interbelic, în cadrul căruia Constantina Raveca de conferinţe internaţionale simandicoase şi edi‑ Buleu a reeditat, tot la Ed. Limes, jurnalul indian tor de volume colective apărute în Marea Brita‑ al Bucurei Dumbravă şi a diseminat, în presă, câ‑ nie, într‑un domeniu pentru care occidentalii se teva studii esenţiale, într‑un domeniu considerat dau în vânt, dar care, iată, e subapreciat la noi fascinant de către foarte mulţi (inclusiv Umber‑ de către minţile simandicoase. Giovanni Casadio to Eco a fost angrenat în asta!), dar subapreciat e recenzat în carte cu un volum colectiv dedicat lui la noi de către conservatorii circumspecţi, pentru Mircea Eliade, apărut în Italia, despre care nu s‑a 7 care „canonul” a rămas tot cel esteto‑centric de prea scris la noi, deşi Casadio vine regulat şi exu‑ până la 1990, deşi timpurile şi istoria s‑au cam berant‑locvace în spaţiul carpato‑danubiano‑pon‑ schimbat fără ca ei să observe. tic, fiind unul dintre cei mai buni cunoscători ai Peste toate aceste lucruri, Constantin Ra‑ „ezotericului” Eliade, bun partener de dialog al lui veca Buleu publică lunar cronică literară la Con- Liviu Bordaş şi al lui Ciurtin. Să nu‑i uităm pe So‑ temporanul, şi ocazional la Apostrof, Geometri- rin Antohi şi Dan‑Eugen Raţiu (pe linia dezbateri‑ zări fiind, în acest sens, al doilea volum al ei de lor din seria antimodern – modern – postmodern), a cărei dezvoltare se lasă încă aşteptată în critica noastră dedicată teoreticianului literar de la Cluj, gen, după Critică şi empatie, din 2017, distins cu Liviu Antonesei (cu cartea despre rafinamentele, un premiu al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. deşi cartea sa despre Etiemble şi „comparatismul personale şi intelectualizate, ale erosului), tot Structura organizată, de tip teuton, a autoarei militant” poate oferi bune sugestii în acest sens. aşa cum o surpriză foarte agreabilă o reprezintă se simte încă de la palierul selecţiei, fiindcă ma‑ Ca să nu mai vorbim despre jurnalele de călătorie recenzarea lui Wolf von Aichelburg, cu Criza su- joritatea autorilor incluşi în volum apar în abor‑ ale lui Marino, dominate, e drept, de o muzeofilie fletului modern în poezie şi alte scrieri româneşti dări seriale, cu mai multe cărţi, ceea ce lasă să înverşunată, aproape exclusivistă, dar tot acolo se (din 2010), carte în interiorul căreia autoarea ne se întrevadă, în planul subliminal al discursului, află şi acel Marino care nu concepea să treacă o atrage atenţia asupra unei „trufandale”, şi anume o voinţă exhaustivă de tip integrativ, monografic. zi fără o puternică infuzie de clorofilă în parcul eseul despre mitul mediteraneean în spaţiul cul‑ Constantinei Buleu îi plac rafinaţii, estetizanţii oraşului, neuitând să ne amintească, sentenţios şi melancolici, crepusculari, sau histrionii care îi tural german, care merită să fie redescoperit. pedant, ce anume a scris Olivier Todd despre Sar‑ aduc aminte de senzorializările strălucitoare ale Simpla înşiruire de teme şi volume indică as‑ tre, şi anume că nu avea „simţul clorofilei”, ci doar lui Nietzsche. Pe locul I în top figurează inegala‑ pectul esenţial al volumului: Constantina Raveca pe acela al citadinismului asfaltat. bilul Dan C. Mihăilescu (cu cinci cărţi analizate), Buleu e un foarte rafinat om de bibliotecă, verifi‑ Regăseşti „senzorializări” elevate peste tot urmează inevitabilul Radu Ţuculescu (cu patru), că „la sânge” toate informaţiile care i se furnizea‑ în cartea Constantinei Buleu. La lectura lui Dan Andrei Pleşu cu două (cartea de interviuri, respec‑ ză, scriind în consecinţă o critică de întâmpinare C. Mihăilescu sau Andrei Pleşu, ele vin de la sine, tiv cea despre „frumuseţile uitate ale vieţii”), Nor‑ erudită, participativă, al cărei numitor comun îl pe o filieră sinestezică regăţeană, care include (şi, man Manea cu patru, Augustin Buzura cu trei, reprezintă (ni se spune în textul justificativ de la de multe ori, începe cu...) gastronomia. La Mircea începutul volumului) admira‑ Petean, autoarea e interesată de Nicanor, ultimul ţia pentru autor şi respectul om, în care descoperă o „mitologie personală a so- intelectual pentru pagina ti‑ cializării”; la Aura Christi, e urmărit nietzschea‑ părită. În acelaşi perimetru de nismul „ca exorcizare”, în vreme ce alchimia baro‑ obiectivitate suplă, dar severă, că din Dulcea poveste a tristului elefant, romanul ea nu scrie partizan, n‑are iro‑ Dianei Adamek, se prelinge, şi ea, într‑o narcoză nii sau deconstrucţii caustice, mătăsoasă: „Sub pana Dianei Adamek, memoria şi nu declasează, aşa cum pro‑ este senzorială, iar senzorialul se încarcă senzual cedează mulţi critici tineri din şi generează o senzaţie de palpabil dens, de conta- ziua de azi. Dimpotrivă, ceea minare şi de trăire pe viu, evidentă în descrierile ce o caracterizează pe Buleu e bunătăţilor create de unchiul Féliz şi mai ales de sobrietatea analitică a lucru‑ Roro, mare patisier.” Le putem adăuga cele trei lui bine făcut: după ce citeşti cărţi despre călătorii: a regretatului Andrei Bodiu una dintre cronicile sale, poţi în China, a lui Ilie Rad în Australia şi a lui Con‑ fi sigur că vei afla esenţialul stantin M. Popa în Canada. despre cartea respectivă, pre‑ Nu‑i doresc, în final, scriitorului român de‑ zentată într‑un context inter‑ cât o singură bucurie: să fie citit şi recenzat de disciplinar, cu racordurile rafi‑ către Constantina Raveca Buleu! r nat lucrate. Pe linie nietzscheană, cuvântul care apare cel mai des în interstiţiile volumului de faţă (indicând, ca atare,

Iunie 2019 Străbatem bulevarde şi străzi n Cronica literară aparent liniştite, totul fiind supus însă unui perpetuu exerciţiu de ficţionalizare terifiantă, al cărui rezultat este un volum colectiv care merită să fie citit

Constantina Raveca Buleu Noir de Timişoara upă Noir de Bucureşti şi Gastro într‑o femeie bătrână ce se arată viitoarelor vic‑ celor despre dezvoltarea personală, foarte la modă Noir, colecţia Mystery & Thriller time sacrificiale. Devenit el însuşi potenţială vic‑ acum. Ultimele două rafturi păreau a fi fost dedi- a Editurii Tritonic se îmbogăţeşte timă a pădurii (într‑o scenă construită impecabil cate preferinţelor literare reale ale cuplului. Câţiva în 2019 cu un nou proiect editori‑ cu instrumentarul prozei de teroare), maiorul în‑ clasici ai spionajului, policierului şi anticipaţiei: al, NoirD de Timişoara. Povestiri reunite de Daniel cheie investigaţia anticlimactic, adică birocratic Forsyth, Daniel Silva, Chandler, P.D. James, Phi- Timariu, antologie de zece povestiri detectiviste, şi factual, printr‑un raport sec şi concis, menit să lip K. Dick, Asimov, dar şi câteva nume româneşti: proiectate mai mult sau mai puţin arbitrar pe sce‑ anuleze orice imixtiune a fantasticului. Berteanu, Timariu, Hrib, Teodora Matei, Iulian na timişoreană. Arbitrar, deoarece, aşa cum ne „Spectacolul meu s‑a încheiat demult” – Ciocan”. atrage atenţia Daniel Timariu în Introducere, „o afirmă în epilogul istoriei sale tragice eroul din O abatere fericită de la convenţia urbană o poveste detectivistă impresionează prin umanita- Povestea Generalului, contribuţia la volum a lui găsim în povestirea Eugeniei Crainic, Ioană dra- tea ei şi mai puţin prin locul de desfăşurare”. Sem‑ Lucian‑Dragoş Bogdan. Narată la persoana I, gă!, unde crima misterioasă se petrece într‑un sat, nate atât de către scriitori consacraţi ai literaturii naraţiunea dezvoltă, pe scheletul unor crime pa‑ într‑o comunitate în care permeabilitatea la mis‑ poliţiste, cât şi de către tineri cunoscuţi mai ales sionale petrecute în sânul unei anumite familii, ter se loveşte de regimul privirilor încrucişate, iar prin creaţii fantasy şi science‑fiction, povestirile nu numai o percutantă imagine a metodelor de in‑ detectivul improvizat este vecina victimei, tocmai adunate în paginile volumului ne obligă să recon‑ vestigare şi interogare ale poliţiei, ci şi o intensă Ioana invocată în titlul transformat în litanie ex‑ siderăm un gen exclus din canon, ignorat înde‑ dramă psihologică, cu efecte identitare catastro‑ presivă, ritmic inserată în ţesătura textuală. obşte, în ciuda (sau chiar din cauza) popularităţii fale, rafinat transcrise în extensii dialogice frag‑ Decorul se schimbă în Sofia lui Daniel Ti‑ sale, alocat, în cazul fericit, unei nişe speculative mentate. mariu, concentrându‑se mai cu seamă asupra tratate concesiv de către estetizanţi şi simandi‑ Stilizată ireproşabil şi orchestrată la mo‑ elegantului Elisabetin timişorean, a cărui arhitec‑ coşi, dar care a atras de‑a lungul timpului mari dul cinematografic, povestirea lui Lucian‑Vasile tură beneficiază de o translare aproape lirică în scriitori: noir fiction. „Specific lui este faptul – Szabo, Parcul Catedralei, explorează, cu o fabu‑ momentele de rapaos: „Noaptea se strecurase pe scrie în continuare antologatorul ‑ că «detectivul» loasă atenţie la nuanţe (de la spectacolul argotic străzile din Elisabetin. Casele dormeau ca nişte nu mai e neapărat un poliţist şi că nu întotdeauna la acurateţea sintetizării naturii umane), univer‑ pachiderme prăvălite pe o rână. Felinarele strada- anchetatorul este de partea legii. Corupţia, intere- sul interlop timişorean, descris pas cu pas graţie le aruncau lumini galbene, descoperind umbre şi sele personale sau constrângerile sociale au făcut experienţelor unui cerşetor invalid care‑şi face şoapte de neînţeles. Vara stătea la pândă, caldă, ca diferenţa dintre bine şi rău, dintre negru şi alb veacul în jurul catedralei din centrul oraşului. Or‑ ca o haină uitată pe calorifer, acum uşor răcorită să pară greu de distins”. chestrată cu măiestrie, povestea lui Pistol Hâţă, de o briză molcomă, în ton cu cerul limpede, pe În cea dintâi povestire, O zi la Timişoara. zis Americanu, deschide perspectiva unei lumi care stelele abia se zăreau”. Aici îşi concentrează Un mister chinuit de Stelian Munteanu, un ma‑ infracţionare ierarhic organizate, cu un dublu inspectorul Ovidiu Danelescu investigaţiile ge‑ estru al genului, Bogdan Hrib îşi trimite eroul se‑ regim existenţial, ce proliferează sub oblăduirea nerate de moartea soţiei unui senator şi tot aici rial, scriitorul şi editorul Stelian Munteanu (sic!) complice a unor ofiţeri de poliţie, spre uimirea descoperă el un sofisticat joc de simulacre, în care 8 într‑o questă detectivistă impecabil orchestrată, altora, care încearcă să o investigheze. Încheiată sunt angrenate suprapuneri simbolice, victime începând cu tonul familiar al unui telefon auzit deloc idealist, prin sugestia unei iremediabile re‑ substituite, trădare şi spionaj internaţional, ame‑ în mall şi terminând cu teoriile conspirative ge‑ semnări în faţa inevitabilei caracatiţe interlope, ninţări difuze şi indicii ce configurează un puzzle nerate odată cu decopertarea unui trecut din care povestirea datorează mult atât curiozităţii jurna‑ dificil, cu o miză ce depăşeşte cu mult o simplă fac parte inclusiv evenimentele petrecute în 1989 listice a autorului, cât şi harului său de povestitor omucidere. la Timişoara şi investigarea consecinţelor acesto‑ autentic. Unde eşti, Alexandra?, povestirea lui Cipri‑ ra în prezent. Dincolo de savoarea scenariului de‑ an‑Ionuţ Baciu, debutează cuminte, cu descope‑ tectivistic, fascinant rămâne jocul (pseudo)‑auto‑ rirea buncărului unui potenţial criminal în serie, referenţial, exploatat încă din primul paragraf al urmărit cu tenacitate de procurorul de caz Iulian povestirii, când facem cunoştinţă cu scriitorul‑de‑ Mateescu, secondat de comisarul‑şef Dorin Mol‑ tectiv, aflat în oraşul de pe Bega cu prilejul unei coci. Descoperirea unui jurnal pare să clarifice, cel lansări de carte, din coregrafia căreia face parte şi puţin într‑o primă instanţă, dispariţia mai multor Daniel [n.n. Timariu]. „Nu‑mi făceam prea mari fete, înainte însă ca Mateescu să fie la rândul său speranţe că lumea o să se înghesuie la librăria absorbit în bizarul univers al ţintei sale, configu‑ Esotera ca să asculte nişte autori cum spun snoa- rat într‑un amestec de science fiction şi mistery. ve sau se laudă cu ce mai scriu. Misiunea mea în Ancorată în provocarea Blue Whale, promo‑ Trident era tot mai restrânsă, oarecum simboli- vată pe reţelele de socializare mondiale în 2016, că. Poate din prietenie, din nostalgie sau poate se povestirea Teodorei Matei, Blue de Timişoara, gândiseră că vreo televiziune o să mă chestioneze urmăreşte eforturile comisarului Anton Iordan despre poveştile alea vechi cu madam ministru şi ale inspectorului Sorin Matache de a rezolva la sau cu bătrânul general. Prostii...” – notează cu timp un caz de răpire, duse la bun sfârşit cu ajuto‑ un cinism avizat naratorul, sugerând din start că rul unei organizaţii interlope timişorene. spectacolul ţine de o cu totul altă scenă decât cea O senzorialitate pregnantă marchează ulti‑ scriitoricească. Ea se deschide în mod accidental ma povestirea a volumului, Urme de stiletto roşii, cu replica unui papagal din trecut („Mitică pros- semnată de Cătălina Fometici, în care cuplul de tule!”), reprodusă în tonul de apel al unui telefon investigatori format din ofiţerul Paul Caraiman străin, impuls suficient pentru plonjarea în mis‑ şi inspectorul Grigore Jianu încearcă să facă lu‑ terul morţii domnului Marcovici, sursă de teorii mină în cazul uciderii brutale a unui cunoscut conspirative ce evoluează de la secretele revoluţiei producător de film, întreaga intrigă având un vag din 1989 la diferite interese financiare specifice, iz hollywoodian, proiectat generos pe ecranul de intrând la un moment dat în rol şi reflexul vindi‑ preferinţă tenebros al urbei bănăţene. Aici, ca şi cativ al morţii respective (asasinarea celui vinovat în majoritatea povestirilor anterioare, explorăm, de moartea domnului Marcovici), eludat teoretic odată cu personajele, cafenelele, pieţele şi cartie‑ până la un punct şi abandonat înaintea puncte‑ rele Timişoarei, poposim în mod inevitabil lângă lor de suspensie de la finalul textului, asimilabile Bega, străbatem bulevarde şi străzi aparent liniş‑ unei invitaţii deschise la continuarea liberă a po‑ Jocul intertextualităţii revine în forţă în tite, totul fiind supus însă unui perpetuu exerciţiu vestirii de către cititor. Efectul Baskerville, povestirea semnată de Ana‑ de ficţionalizare terifiantă, al cărui rezultat este Raţionalitatea clinică şi atmosfera contem‑ maria Ionescu, graţie referinţei evidente la capo‑ un volum colectiv care merită să fie citit, intitulat porană lasă locul registrului fantastic semi‑pase‑ dopera lui Arthur Conan Doyle, dar şi unei subtile în mod tandru, de către antologator şi de către au‑ ist în povestirea lui Cristian Vicol, Acolo unde se reconsiderări a genului poliţist prin prisma prefe‑ torii săi, Noir de Timişoara. r

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA roteşte mierla. Plasată în iarna anului 1958, acţi‑ rinţelor publicului cititor. Analizând o bibliotecă unea se concentrează asupra unui profesionist al de la locul unei crime, comisarul Predescu desco‑ enigmisticii curente, maiorul Valentin Gherghel. peră că: „În prim plan erau volumele unor scrii- Investigând într‑o pădure din apropierea Timi‑ tori cunoscuţi. Cărtărescu, Boia, Amelie Nothomb, şoarei o inexplicabilă sinucidere, acesta se trezeş‑ Gavalda, Marquez, Coelho. Apoi urmau o serie de te în mijlocul unor fenomene stranii, la originea volume despre antreprenoriat şi lumea afacerilor. cărora se află spiritul funest al pădurii, ipostaziat Tot acolo îşi găsiseră locul şi câteva cărţi din seria

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 Mircea Vulcănescu face parte n Lecţii de demnitate din elita intelectuală cu formaţie enciclopedică apărută în România ca urmare a descătuşării energiilor, tinere şi viguroase, după Marea CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ Unire din 1918. Generaţia de sinteză, cum a numit‑o Mircea Eliade. George Apostoiu Participarea acestei generaţii la spiritul public antebelic este Mircea Vulcănescu, remarcabilă o excepţie ameţitoare pentru înfiinţarea de cercuri, asociaţii şi reviste; să amintim numai Cercul Criterion. A fost un in‑ telectual angajat în presa vremii, aşa cum se vede din colaborarea lui la publicaţii de mare influenţă Gândirea, Criterion, Ideea Românească, Drepta- tea, Cuvântul, Lumea Nouă etc. Opera filosofică, chiar neîncheiată, repre‑ zintă forţa lui creatoare, Vulcănescu fiind promi‑ siunea tragic neîmplinită a filosofiei româneşti. Cu Dimensiunea românească a existenţei, Omul Românesc, Existenţa concretă în metafizica ro- mânească, Ispita dacică, Vulcănescu se alătură pleiadei de filosofi, sociologi, istorici interbelici preocupaţi de ontologia românilor care deschid orizonturi noi de reflecţie asupra raporturilor omului cu devenirea lui istorică. „Îl interesa tot, scrie Mircea Eliade în 1967, pe când se afla la Chi‑ cago. Mai mult: înţelegea (sublinierile autorului) – şi‑ţi explica – de ce‑l interesează cutare sau cutare disciplină, un anumit autor sau o anumită operă. Dar nu era nimic haotic, nici dezarticulat în cultu‑ ra lui. Ce învăţase de la teologii şi filosofii pe ca‑ re‑i citise se lega de tot ce‑l învăţaseră sociologii, economiştii, financiarii, oamenii politici. Imensa lui cultură nu era distribuită în «compartimente»; era perfect integrată, deşi se desfăşura pe nivelu‑ reşedintele Cehoslovaciei, Thomas excesul de glorie, nici ingratitudinea nu trebuie să rile multiple ale cunoaşterii. De aceea era în stare Masaryk, într‑o scrisoare adresată la bulverseze o receptare obiectivă şi dreaptă. Chiar să profite din lectura unui «reducţionist» – un fre‑ 9 aprilie 1933 lui Virgil Madgearu, dacă „toată «opera» lui, atât câtă este ea (adică mai udian, bunăoară, sau un marxist –, pentru că ştia pe atunci ministru al Finanţelor, se puţin întinsă decât ar fi putut fi), raportată la «vo‑ unde să‑l situeze”. arătaP entuziasmat de Proiectul economic al Eu- lumul» de fiinţă şi de informaţie structurată care Între toate tentaţiile: filosofia, sociologia, es‑ ropei de Est pregătit de Mircea Vulcănescu. Pre‑ i‑a constituit temeiul, a fost strict «ocazională»: tetica, statistica, finanţele, este greu să se spună 9 şedintele cehoslovac elogia „competenţa acestui răspuns graţios la diverse solicitări”, cum susţine care a fost activitate secundară, exercitată în ade‑ tânăr autor, remarcabil specialist, economist şi superficial Mihail Şora (Câteva crochiuri şi evo- văratul înţeles al profesiunii. Trimiterea lui Eli‑ filosof... Vă mărturisesc marea mea mulţumire, cări, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2000). ade la lecturile „reducţioniste” priveşte faptul că continuă el, de a avea la Consiliul de organiza‑ O reticenţă neacoperită decât de vanitate; critica, Vulcănescu ţinuse câteva conferinţe la Asociaţia re... pe acest prinţ al Spiritului a cărui clarviziune măcar din când în când, ar merita să aibă suport de arte, filosofie şi litere „Criterion” (care îşi des‑ şi subtilitate nu sunt egalate decât de marea lui moral. Vulcănescu, observă corect Sorin Lavric, chisese seria unor întâlniri publice în octombrie inimă şi frumosul şi nobilul lui caracter”. Acest nu a trăit cu superstiţia operei. (Doi interbelici, 1932), pe teme incitante: Istorismul prin resemna- „prinţ al Spiritului” avea să moară, la 28 octom‑ Contemporanul. Ideea europeană nr. 8/2017). re în spiritualitatea tinerei generaţi, Filosofia lui brie 1952, după ce ispăşise patru din cei opt ani de Mircea Vulcănescu se formase ca filosof în Freud, Lenin şi leninismul, Andre Gide, călăuză a temniţă grea, în puşcăria de la Aiud; fusese con‑ atmosfera universitară incitantă din jurul lui Nae vieţii interioare. Filosofia poate fi socotită, totuşi, damnat în lotul demnitarilor care au făcut parte Ionescu, al cărui apropiat a devenit fără să cadă primordială la Vulcănescu, celelalte – sociologia, din guvernul lui Ion Antonescu în timpul războiu‑ pradă admiraţiei necenzurate; ca sociolog, la şcoa‑ estetica, economia şi finanţele – au avut „regi‑ lui pentru întregirea neamului! la lui Dimitrie Gusti, al cărui asistent şi colabo‑ mul” de „viollon d’Ingres”. A se reciti cuvintele Mircea Vulcănescu face parte din elita inte‑ rator a fost; ca jurist şi economist, în Franţa. La lui Masaryk de mai sus. În toate se găseau şi se lectuală cu formaţie enciclopedică apărută în Ro‑ Paris ar fi putut să‑şi continue studiile în filosofie combinau erudiţia şi înţelepciunea, cultul pentru mânia ca urmare a descătuşării energiilor, tinere sau estetică, cum se aşteptau prietenii lui, sau în adevăr şi cel pentru frumos, sentimentul de devo‑ şi viguroase, după Marea Unire din 1918. Gene‑ sociologie – Dimitrie Gusti îl vedea urmaşul lui la tament şi starea naturală de probitate cu care era raţia de sinteză, cum a numit‑o Mircea Eliade. catedra de la Universitatea din Bucureşti –, dar înzestrat. Participarea acestei generaţii la spiritul public Vulcănescu a preferat ştiinţele economice, care îl Formarea intelectuală a lui Vulcănescu a antebelic este remarcabilă. Este drept că unii din‑ vor antrena în cariera administrativă publică pe fost iniţiată în ambianţa academică din jurul Uni‑ tre creatorii de vârf s‑au abandonat orgoliului sau care o va face dintr‑o pornire pragmatică, moşte‑ versităţii de la Bucureşti, mai ales a lui Nae Io‑ vanităţii, chiar şi ranchiunei. Detaşarea în timp nită în familie („bunicul meu a fost agent fiscal nescu. Ca mai toţi tinerii studioşi de aici, el şi‑a ne ajută să facem dreptate acolo unde opera lor la ţară, tatăl meu a ajuns secretar general la Fi‑ completat studiile în străinătate, la Paris, centrul o impune şi să recunoaştem că, prin ceea ce re‑ nanţe, eu am urcat până la treapta de subsecretar ideilor politice, sociale, artistice şi, în bună mă‑ zistă vremii, ei au format o generaţie ce avea o de stat”), dar şi din devotament civic, niciodată sură, filosofice al Europei. Fascinaţia modelului impresionantă capacitate de construcţie istorică. din interes politic. Alegerea lui îi va lua o bună există, influenţe, de asemenea. Nu este vorba de Receptarea creaţiei acestei generaţii a fost diferi‑ parte din timp şi, din păcate, îi va aduce neme‑ epigonism facil. Universitatea românească devine tă, cum diferită a fost şi confruntarea operei fiecă‑ ritat tragicul sfârşit. Devenise specialist în ope‑ forum şi un laborator de idei, iar profesori ca Nae ruia cu adevărul şi cu judecata posterităţii. Este raţiuni de naţionalizare, conversiune şi răscum‑ Ionescu, Simion Mehedinţi, Dimitrie Gusti, Vasi‑ o realitate că mulţi dintre intelectualii antebelici părarea datoriilor publice externe ale României. le Pârvan vor declanşa interes, unii chiar patimi, au avut apetit pentru politică. De unde şi rezerve‑ Calificarea, experienţa şi probitatea lui fac să fie pentru studiul istoriei, filosofiei, geografiei, inte‑ le manifestate, din raţiuni doctrinare, în timpul chemat, în condiţii excepţionale, în misiuni difi‑ res preluat pe diferite căi în spaţiul public: „Influ‑ irumperii lor în conştiinţa publică – cazul tragic cile, aşa cum au fost cele din august‑septembrie enţele suferite de cineva până la o anumită vâr‑ al lui Nae Ionescu –, sau din spirit vindicativ şi 1940, când a făcut parte din delegaţia României stă, scrie Vulcănescu despre apropierea lui de Nae opacitate politică, după instaurarea regimului de la Comisia mixtă româno‑bulgară care a negociat Ionescu, sunt poate‑n legătură cu obscure afinităţi guvernare comunistă în România, cazul lui Mir‑ retrocedarea – către Bulgaria – a Cadrilaterului, latente; dar sunt, de cele mai multe ori, pentru cea Vulcănescu. sau în guvernul antonescian format după înăbuşi‑ un tânăr încă în formare, cum eram eu, o ches‑ În ultimii ani, dificultăţile de receptare au rea rebeliunii legionare din ianuarie 1941. A avut tiune de întâmplare. Când te‑ai cristalizat deja fost depăşite – când nu a funcţionat noul oportu‑ o carieră didactică prodigioasă: la 25 de ani era într‑un fel, sunt desigur oameni pe care simţi că nism politic –, iar reintegrarea unora dintre scri‑ asistent la Catedra de sociologie, etică şi politică trebuia să‑i întâlneşti, într‑atât de mult răspunde itorii, filosofii, sociologii antebelici a făcut progre‑ a Facultăţii de Litere din Bucureşti; în paralel, strădania lor aşteptării tale; când însă eşti încă se. Relectura operelor celor care au format elita a fost profesor la Şcoala superioară de asistenţă tânăr şi amorf, conformaţia ta viitoare atârnă, de culturii româneşti interbelice demonstrează că socială. Tânăr, publicase deja 146 de lucrări şi multe ori, de întâlnirile pe care ţi le prilejuieşte avem încă mari datorii şi că reintroducerea creaţi‑ studii; bun orator, ţine frecvent conferinţe, după întâmplarea” (Nae Ionescu aşa cum l‑am ilor antebelice în circuitul culturii româneşti con‑ moda vremii, la Ateneul Român, Sala Dalles, In‑ cunoscut). temporane trebuie grăbită. Nici tentaţia pentru stitutul Francez etc. Depune o muncă prodigioasă ð

Iunie 2019 Vulcănescu găseşte noi surse de re‑ În faţa completului de judecată a din recluziune (în 1934, acesta a fost întemniţat ð flecţie pentru înţelegerea şi interpreta‑ demonstrat, fără echivoc, că nici ca urmare a instigaţiilor sale pentru asasinarea rea identităţii şi sufletului românesc în un capăt de acuzare sub care era lui I. G. Duca, n.n.), şi mergeam lunile seara la el context european. Tentativele vor da rezultate la cină, cu Mircea Eliade, părintele Alecu Popescu, salutare în cultura noastră. În disputele, adesea învinuit nu avea temei: nu a susţinut Costică Floru şi Virgil Bogdan, discuţia era purta‑ confuze, în care era uşor de sesizat mobilitatea în intrarea României în război, nu a tă de Mircea Vulcănescu, iar noi toţi, inclusiv pro‑ întrebuinţarea termenilor, el intuieşte nevoia de a colaborat cu Germania, nu a avut fesorul, mai stins acum, eram figuranţi fericiţi”. face distincţie între „neam” şi „rasă în accepţia ei resentimente faţă de URSS, ci a Împreună cu Eliade, Noica, Petru Comar‑ biologică”: „Ceea ce constituie un neam este o rea‑ răspuns unui imperativ al istoriei în nescu, Ion Cantacuzino, Henri H. Stahl, Alexan‑ litate care stă la încheietura metafizicii cu istoria”; situaţii limită acceptând, solicitat ca dru‑Christian Tell, scoate, începând din 15 octom‑ neamul este ceva mai adânc decât rasa, „o unitate brie 1934, şapte numere din Criterion. Revistă de de soartă, de destin în timp, unitate pentru care specialist, să conducă finanţele ţării. arte, litere şi filosofie, publicaţie fundamentală pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obicei, Constituţional, Vulcănescu era în în cultura română de dinainte de război. Între cuget, credinţă, virtute, muncă, aşezăminte, port, afara oricărei învinuiri 1941‑1944, împreună cu Noica şi Constantin Flo‑ dureri, bucurii şi semne de trăire laolaltă, stăpâ‑ ru, se ocupă de editarea a patru cursuri universi‑ niri şi asupriri constituiesc doar chezăşii, semne tare ale lui Nae Ionescu şi publică anuarul Izvoare de recunoaştere, peceţi, temeiuri” (Omul Româ- de filosofie. Culegere de studii şi texte, în care a nesc). Este de presupus că în această aglomerare are eficacitate. „Negaţia românească nu are ca- racter existenţial, ci esenţial. Românul se opune apărut, de alt­fel, şi Dimensiunea românească a se realizează şi o sinteză a preocupărilor apropia‑ existenţei. Noica recunoaşte că fără lectura aces‑ ţilor şi prietenilor lui ce se vor materializa într‑un totdeauna la un fel de a fi, nu la faptul de a fi. El opune deci totdeauna unui fel alt fel. Nu e deci tui studiu nu ar fi scris niciodată Rostirea româ- fel de program de cercetare deosebit de prodigi‑ nească. os. În mai 1941, la Sala Dalles, are loc un ciclu negativist, ci limitator!” Şi totuşi devine „esenţi‑ almente concesiv... dacă‑i precizezi planul în care Şi acum câteva precizări în legătură cu con‑ de conferinţe consacrat cetăţilor dacice, în cadrul damnarea politică. căruia Mircea Vulcănescu, cu Componenta daci- îţi propui să ai dreptate! Ceea ce nu‑ţi îngăduie el este să ai dreptate în bloc sau în perspectiva lui”. În oglinda timpului, chipul lui Mircea Vul‑ că a sufletului românesc, conferenţiază alături de cănescu este cel al martirului şi este de mirare că Simion Mehedinţi (Ideea dacică în cugetarea geo- În privinţa „elementelor de sinteză ale româ‑ nului”, „ale sufletului acestui neam”, Vulcănescu moartea lui nu a intrat în legendă. Se ştie că s‑a grafică românească), Constantin Daicoviciu (Spa- îmbolnăvit grav în temniţa de la Aiud, recurgând ţiu şi popor dacic), Ion Conea (Virtuţile eterne ale se opreşte la mai multe „ispite”: o ispită a Romei, una a fondului nostru nelatin, o ispită greco‑bi‑ la un gest de sacrificiu. Acest eveniment zguduitor Daciei), Dan Botta (Spiritul dacic în lume). Cercul – ca şi neîmplinirea operei lui – merită să reţină de apropiaţi sau de prieteni ai lui Vulcănescu se zantină, o dublă ispită slavă: una slavo‑balcanică, alta a Rusiei lui Dostoievski (aluzie la disputa din mai mult atenţia generaţiilor de astăzi. Ultimul coagulează în jurul unor preocupări intelectuale cuvânt este volumul care cuprinde propriile ple‑ majore comune; cu Dimitrie Gusti colaborează la vreme pe tema ortodoxiei şi misticismului); exis‑ tă ispite franceze şi germane atât de puternice, doarii la procesele care i s‑au intentat. În timpul alcătuirea Enciclopediei României. procesului lui Ion Antonescu, în mai 1946, fusese Înainte de acel ciclu de conferinţe, în 1937, încât, crede filosoful, ne pot înstrăina; mai avem o ispită polono‑maghiară „de trufie, mai ales în şi el arestat, împreună cu alţi demnitari, în baza Vulcănescu definise, în ambianţa orientărilor de Legii nr. 312 pentru urmărirea şi sancţionarea ce- cercetare sociologică a şcolii lui Dimitrie Gusti, Ardeal”. Acesta trebuie înţeles, deopotrivă, un tablou al atracţiilor şi al influenţelor pe care fi‑ lor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de răz- modelul ontologic al „omului românesc”. Catego‑ boi, semnată, la 24 aprilie 1945, de regele Mihai şi ria filosofică de „neam” este supusă schimbării, losoful, inspirat, le numeşte ispite. Iată cum le ex‑ plică: Roma ne‑a dat cultura modernă, cronicarii, de ministrul de Justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu. La constată el: „Suportul principal al unui neam va‑ proces, Mircea Vulcănescu îşi construieşte apăra‑ riază de la o vreme la alta, cu semnul principal unirea religioasă şi şcoala latină; greco‑bizantinii îi recunoaştem de cum ieşim la Mogoşoaia; sla‑ rea cu o încredere totală în dreptatea lui. Va fi, de recunoaştere al celor ce‑l alcătuiesc. Neamul însă, arestat. Pentru scurt timp, după arestarea românesc e cuprins astfel virtual tot atât de uni‑ vo‑bizantinii ne‑au dat mănăstirile, fondul nostru trac, pe Blaga, Pârvan, Nae Ionescu, pe autohto‑ din mai 1946, va fi scos din închisoare şi folosit tatea pământului românesc (extindere a ideii de drept consultant de Ministerul de Finanţe la pre‑ moşie), drept o stăpânire a pământului legat de nişti adică; ispita franceză ne‑a livrat, prin paşop‑ gătirea dosarului şi a tratativelor de pace de la conştiinţa legăturii de sânge cu stăpânitul primi‑ tişti, spiritul întregii noastre culturi; cea germană Paris. Va fi din nou judecat, în baza Legii nr. 455 tiv, pe cât e cuprins în unitatea cugetului româ‑ ne‑a dat Junimea; cea rusă, poporanismul şi, în şi a Legii nr. 291, din 18 august, toate adoptate nesc faţă de mormintele domnilor noştri, în uni‑ parte, sămănătorismul. Există o reacţie autohto‑ 10 la presiunea Moscovei, prezentă politic şi militar tatea de limbă, de port, de obiceiuri care îngăduie nă la aceste ispite, nu întotdeauna clar manifesta‑ în România prin trupe de ocupaţie. Cinism fără oamenilor – sublinierea aparţine autorului – să se tă, dar implicită în evaluările străinilor. „Românii egal! Noul proces durează din decembrie 1946 înţeleagă şi să trăiască laolaltă (Omul Românesc, au admirat şi criticat întotdeauna alte popoare”, până în ianuarie 1947. La 15 ianuarie 1948, Mir‑ 1937). Este evident determinismul în conceptul pe spune Vulcănescu în conferinţa Omul românesc, cea Vulcănescu, într‑o pledoarie memorabilă care care îl preferă Vulcănescu: „Actual neamul nostru publicată ulterior ca studiu. Ceea ce Eminescu nu este decât în ceea ce vom fi noi în stare să facem constata şi critica la străini, la Vulcănescu devine a durat patru ore, îşi susţine nevinovăţia. În faţa din el. Dar un neam nu este niciodată o realitate obiect de cercetare, ca la Blaga. Filosoful se ex‑ completului de judecată a demonstrat, fără echi‑ închisă, sfârşită, ci o realitate vie. El nu e numai plică succint şi plastic: pe român l‑au cucerit tot‑ voc, că nici un capăt de acuzare sub care era în‑ o realitate naturală, ci o realitate etică; destinul deauna precizia şi eleganţa minţii franţuzeşti –, vinuit nu avea temei: nu a susţinut intrarea Ro‑ unui neam nu e dat odată pentru totdeauna, el se dar pe francez l‑a găsit obraznic, meschin şi calic; mâniei în război, nu a colaborat cu Germania, nu actualizează problematic pentru fiecare generaţie la rus apreciază sentimentalismul, dar îl conside‑ a avut resentimente faţă de URSS, ci a răspuns şi pentru fiecare om. Istoria e plină de neamuri ră inconsistent şi nesigur; cu neamţul, deşi i se unui imperativ al istoriei în situaţii limită accep‑ care s‑au stins şi sunt şi neamuri care şi‑au trădat pare nebulos, s‑a înţeles cel mai bine pentru că tând, solicitat ca specialist, să conducă finanţele destinul”. Filosoful consideră că românii, prin ca‑ este cumsecade şi la treabă practic; pe polonez ţării. Constituţional, Vulcănescu era în afara ori‑ tegoriile lor de viaţă constitutive, adică economice îl vede înfumurat; pe ungur mândru şi hain, dar cărei învinuiri. Textul Constituţiei din 1938, încă şi culturale, au fost mai omogeni decât prin cele sclipirea lui i‑a luat ochii; pe sârb prost, dar în‑ în vigoare în momentul procesului, prevedea că „regulative”, adică cele juridice şi politice. Concep‑ dărătnic (ferm, aici, căci totul este construit prin Guvernul se compune din miniştri şi subsecretari tul are avantajul de a explica mişcarea în istorie a antinomie); pe bulgar cinstit, dar tare de cap; pe de stat şi că „miniştri (singurii), reuniţi laolaltă, poporului ca entitate. grec strălucitor, dar înşelător; italianul este ca un alcătuiesc Consiliul de Miniştri”. Or, el nu a fost În Dimensiunea românească a existenţei foc de paie, bun la gură, dar la treabă tot de gură ministru, ci subsecretar de stat. La al doilea re‑ Vulcănescu vorbeşte de „fiinţa fiinţei”: firea e una bun (iată şi un calambur!); englezul este plicticos curs era deja sceptic, dar a ţinut ca adevărul să‑l bogată, plină, statornică, dincolo de prefaceri, tare şi neînţelegător, dar socotit (calculat, a se înţele‑ rostească până la capăt. Juridic, nimic nu‑i putea veşnică, pururea la fel cu sine; fiinţa este multi‑ ge) ca nimeni altul; americanul este simplu, dar fi imputabil. În condiţiile de război şi de alianţă, plă, slabă, nestatornică, schimbătoare, trecătoa‑ masiv (probabil consistent, puternic). Găsim aici Vulcănescu a vegheat ca acordurile, încheiate re şi ameninţată de nimicire. O lectură atentă şi adevăr, şi aproximaţie, care vin din caracterul înaintea intrării sale în administraţie, să fie în‑ a studiului poate fi de folos înţelegerii corecte a impus de stilul conferinţei, mai puţin riguros. deplinite cu respectarea riguroasă a legilor şi in‑ ceea ce unii numesc „resemnarea mioritică a ro‑ Vulcănescu a avut un dezvoltat spirit al so‑ tereselor româneşti. Germanii au fost obligaţi să mânului”: „Starea normală a românului e lipsită lidarităţii intelectuale. „Ne urmărea şi ne judeca plătească până la ultimul cent tot ce au luat din de sentimentul gravităţii existenţei. Existenţa lui prieteneşte pe toţi”, scrie Constantin Noica în România, în baza acordurilor, în timpul războiu‑ desfăşurându‑se pe un plan cu lucrurile veşnice Amintiri despre Mircea Vulcănescu, în ianuarie lui. „Acuzatul” limpezeşte, fără echivoc, această se desfăşoară lin şi fără drame. Nu doar că împre‑ 1990; se referă la „romanele lui Eliade, poeziile cauză, prezentând acte de gestiune. jurările dramatice ar ocoli soarta lui! Dar el nu lui Dan Botta, traducerile mele filosofice, unde‑mi Ca atitudine? le valorifică astfel!” Filosoful constată că românul găsea nu numai greşeli, dar şi «întorsături» fran‑ „Şi dacă, în sfârşit, domnii procurori, urmă‑ este un teribil oponent pe tărâmul ideilor şi al po‑ ceze de vorbire; era o mare prezenţă printre noi, rind gândul meu în ultimele lui retranşamente, ar sibilităţilor, dar concesiv cu faptele; pe fond, nu dă dar undeva şi o dureroasă absenţă, sau mai degra‑ voi să fie lămuriţi şi asupra sentimentelor mele importanţă faptelor, le consideră „încercări” care bă o evaziune. Şi totuşi, ce impresionant devenea, cele mai intime şi ar voi să cunoască reacţiile su‑ apar în calea lui, „ispite” sau „vămi”, nu neapărat asimila, se maturiza în toate, netrădând nimic fleteşti cu care am primit tot ce s‑a petrecut, cât de netrecut. Românul are o pronunţată pornire de din sărăcia treptată a celor ce trăiesc din reuşite‑ timp am fost în guvern, în sfera politicii externe, contestare, pune la îndoială sau neagă fără să dis‑ le timpurii”. Mărturiile lui Noica sunt utile pen‑ iată care este răspunsul meu:

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA trugă: „Tendinţa lui iniţială, ispita gândului lui tru o exegeză consacrată lui Vulcănescu, care, de Când am intrat în guvern nu cunoşteam pe este să se împotrivească. Lucru curios, opoziţia lui neînţeles, se lasă prea mult aşteptată. Amănun‑ generalul Antonescu. Eram deci îngrijorat, căci nu desfiinţează însă ce neagă, ci creează, alături tele sunt utile. Cei cu care urmărea cursurile de nu ştiam dacă omul care ne conducea îşi vânduse de ce tăgăduieşte, o realitate care îmbogăţeşte, în filosofie ale lui Nae Ionescu, la Universitatea din sufletul diavolului, ori făcuse cu el numai pactul loc să pustiască”. Vulcănescu constată că, în plan Bucureşti, îi vor rămâne prieteni: Mircea Eliade, celui nevoit să treacă puntea. existenţial, Occidentalul, prin negaţie, alege posi- Constantin Noica, Dan Botta, Paul Sterian şi alţii: Mă întrebam acest lucru nedumerit, pentru bilitatea de imposibilitate. La român negaţia nu „Când l‑am regăsit pe Nae, după întoarcerea lui că, la întrevederea pe care o avusesem cu el, la

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 depunerea jurământului, nu‑mi ceruse nici un program şi nici nu‑mi dase nici o directivă. Antologiile Contemporanul L‑am auzit însă, trei zile mai târziu, vor‑ bind la înmormântarea soldaţilor căzuţi victime în timpul rebeliunii legionare, de faţă cu ministrul nou venit al Germaniei, care ne‑a impus arbitra‑ CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ jul de la Viena. A spus atunci cuvinte care m‑au Scrisoare către impresionat adânc, spuse parcă anume ca să fie auzite la Berlin. Viorica Maria Elena Vulcănescu «Nu va fi pace în această parte a lumii până ce Neamul Românesc nu‑şi va fi aflat dreptatea!». mai importantă, cea mai revela‑ Când am văzut, în vară, ţara intrând în răz‑ toare: „N‑a fost să fie” — în care boi, mi‑am văzut sufletul împărţit între smerenia eu vedeam rezumatul, formula, de a fi prezent la ceea ce putea fi un act de drepta‑ emblema destinului nostru. te pentru ţară şi sfiala unei întovărăşiri nedorite, În această dezbatere în cu autorii silniciei de ieri, unită cu îngrijorarea care teoriile noastre s‑au con‑ adâncă pentru durerile pe care un asemenea pas fruntat, acum nu mai sunt atât putea să le însemne pentru ţară. de sigur, în retrospectivă, că am Când, în 1942, am aflat că mareşalul Anto‑ avut dreptate. Suferinţa până nescu angajase grosul armatei române în Răsărit, la turment din cauza lipsei de am rămas nedumerit. importanţă istorică a propriei ţări este o infirmitate de lite‑ Crezusem războiul terminat pentru noi şi o rator, un viciu de scrib. Mircea scrisesem în rapoartele mele şi nu pricepeam bine Vulcănescu, deloc expus la ase‑ sensul şi obiectivele acestei angajări”. menea slăbiciuni, nu aprecia, În faţa unui complet de judecată de obedienţi el, decât valorile intrinseci: fie amatori, a cărui singură menire era să dea satis‑ că ţara lui, sau el însuşi, exista facţie Moscovei, Vulcănescu face proba nu numai sau nu în ochii altora, aceas‑ a nevinovăţiei lui, ci şi a unei culturi juridice desă‑ ta nu conta decât pentru el. Şi vârşite, a unei onestităţi fără cusur, a unei rigori pentru că era atât de străin de ireproşabile. Apărarea lui rămâne o pagină de is‑ această mândrie nesănătoasă, torie. Nimeni nu a dorit să o ia în seamă, sentinţa înţelegeţi cu uşurinţă de ce, în fusese scrisă anticipat. Este din nou condamnat, nici un moment, nu l‑am văzut la opt ani de temniţă grea, degradare civică pe ter‑ Dragă Doamnă, trist sau încordat. Întrucât tră‑ men de opt ani şi confiscarea averii! O nedreptate ia fiecare moment pe deplin, orice era subiect de discuţie devenea un univers. Vitalitatea sa extra‑ mai strigătoare la cer nu poate fi imaginată! În Istorisirile Hasidice, se spune despre ordinară transfigura atât problemele, cât şi pei‑ Pledoariile lui la ambele procese au fost Baal‑Şem‑Tov: „Aşa cum sufletele erau toate în Adam, în momentul în care acesta s‑a apropiat de sajele. Am vizitat ades Parcul Versailles, dar nu publicate în volum cu titlul semnificativ Ultimul Copacul Cunoaşterii, sufletul lui Baal‑Şem‑Tov l‑am văzut cu adevărat decât o singură dată, în‑ cuvânt. Acesta trebuie aşezat lângă alte două vo‑ s‑a eliberat şi astfel n‑a mâncat deloc din fructele tr‑un mod definitiv, de neuitat, înainte de război, lume, Războiul pentru întregirea neamului şi Nae Copacului”. când tatăl dumneavoastră ne explica, lui Wendy Ionescu. Aşa cum l‑am cunoscut, ambele socotite Cu cât mă gândesc mai mult la tatăl dum‑ şi lui Dinu Noica, şi mie însumi, că grădina pe pagini esenţiale de istorie. neavoastră, cu atât mai mult mi se pare că era, care o admiram din înălţimea terasei era conce‑ Între procese şi moarte se aşază, cu greutatea el însuşi, o excepţie uluitoare, care trebuie că evi‑ pută ca o monadă, o monadă dotată paradoxal cu suferinţei numai de el îndurate, două destăinuiri tase, de asemenea, printr‑un miracol blestemul o fereastră, una singură, acest interval care se ob‑ zguduitoare în care doar lumina transcedentală nostru comun. Poate părea fără sens să afirmi, cu serva la capăt, între doi plopi, prin care, din acest 11 mai poate pătrunde. Intuind că va fi condamnat, privire la un spirit cu adevărat universal, că nu spaţiu închis, se putea întâlni infinitul. Cu o fer‑ la procesul din 1946, a spus: „Ascultând această gustase din fructul blestemat. Acesta trebuie să fi voare savantă ne‑a dezvăluit această lume perfec‑ incriminare, nu mi‑am putut stăpâni un amestec fost totuşi adevărul, întrucât cunoaşterea sa pro‑ tă, marcată totuşi de o ruptură metafizică; el ne făcea, care va să zică, teoria paradisului, din care de mândrie şi de ciudă, pentru că, orice s‑ar zice, digioasă era dublată de o asemenea puritate cum fără îndoială memoria sa, mai vie decât oricare pentru un creştin nu este mai mare cinste care să n‑am mai întâlnit niciodată. Păcatul originar, atât de evident în noi toţi, nu era deloc vizibil în el, în alta, păstra o amprentă clară. Într‑un fel, eram i se poată face decât de a fi pus să plătească pen‑ el, care era destul de împlinit şi în care, minunat sigur, ne scăpa mereu; este ceea ce iubeam la el. tru semenul său...”. Înainte de a muri a cerut: „Să paradox, se adăpostea evadatul dintr‑o icoană. Fie Imposibil de identificat, de susţinut că era aşa sau nu ne răzbunaţi!”. că vorbea despre Finanţe sau Teologie, din el ema‑ alt­fel. Filosof, el a fost, nu încape îndoială. În ace‑ Să revenim la Dimensiunea românească a nau o putere şi o lumină ale căror definire nu‑mi laşi timp, el era mult mai mult decât un filosof. El existenţei şi să încercăm să înţelegem puterea şi aparţine. Nu vreau să fac din tatăl dumneavoas‑ era în mod miraculos orice. Nu există subiect pe înţelepciunea filosofului de a întâmpina moartea: tră un sfânt, dar el era oarecum astfel. Luaţi în care să nu‑l trateze cu promptitudine şi rigoare. „Românul nu are sentimentul pierderii absolute, considerare că el, înconjurat de scriitori, n‑a avut Nu mică mi‑a fost mirarea când mi‑a spus într‑o sentimentul iremediabilului. Pentru el, nimic nu asemenea aspiraţii, că dorinţa de a avea un renu‑ zi că tocmai scrisese, pentru nu ştiu ce enciclope‑ se poate strica definitiv, nimic nu e condamnat me i se părea de neconceput, că nu a fost în nici die, un text lung şi detaliat despre Primul Răz‑ fără apel, nimic nu e pierdut definitiv, nimic nu un moment sedus de glorie, acea tentaţie a omului boi Mondial! El a consacrat luni după luni, fără este nereparabil”. Cu această convingere şi‑a pri‑ decăzut şi care îi roade pe toţi muritorii, cu excep‑ a avea sentimentul că‑şi iroseşte timpul sau că a abordat un sector extern, nedemn de el. Niciodată vit propriul lui sacrificiu! Supoziţia este întărită ţia acelor câteva cazuri izolate care şi‑au regăsit nu s‑a coborât să regrete, atât de mare‑mi părea a de o mărturisire a lui Constantin Floru: „Atitudi‑ inocenţa la extremităţile spiritului. Nu cred că a înmugurit vreodată în el nesănătoasa idee de a fi fi secretul său, secret pe care, vă mărturisesc, îmi nea pozitivă faţă de lume (a lui Vulcănescu, n.n.) un neînţeles; el nu era invidios şi nu ura pe ni‑ doream atât de mult să i‑l pot smulge. „Refuzul n‑a rămas o trăsătură de temperament, a devenit meni: respingea chiar posibilitatea de a fi demn de nedeterminat de a fi ceea ce sunt”, nu, el n‑ar fi o trăsătură de caracter, o convingere cu rezonanţă aşa ceva, el nu s‑a străduit să fie, el a fost. Într‑o subscris la deviza lui Valéry; a sa era mai degra‑ religioasă”. zi când, într‑un acces de furie contra a ceea ce eu bă: „Acceptarea nedeterminată de a fi orice, de a Cioran îl consideră pe Vulcănescu „o excep‑ denumeam „nimicnicia noastră nativă”, i‑am spus fi totul”, acceptarea sau, dacă doriţi, bucuria. Nu ţie ameţitoare”: „Cu cât mă gândesc mai mult la că noi n‑am fost capabili să producem măcar un mi‑l pot imagina pe tatăl dumneavoastră în dis‑ tatăl dumitale, scria el la 20 ianuarie 1966 Ele‑ sfânt, el mi‑a răspuns cu obişnuita sa curtoazie perare. Dar, pe de altă parte, mi se pare greu de nei Vulcănescu, cu atât îmi apare că şi el era o care, atunci, trăda o oarecare vehemenţă: „Tre‑ crezut că n‑a cunoscut chinul. El, atât de deschis, excepţie ameţitoare, că tot aşa şi el trebuie să fi buia s‑o fi văzut pe această bătrână pe care am atât de pregătit să înţeleagă totul, el nu era totuşi înlăturat prin vreo minune blestemul nostru al cunoscut‑o într‑un sat uitat şi care, după atâtea destinat din fire să conceapă infernul, şi încă şi tuturor. Poate să apară nebunie să afirmi despre mătănii şi rugăciuni, marcase podeaua colibei cu mai puţin să coboare în el. Ceea ce vreau să vă spun este că dintre toate spiritele pe care le‑am un spirit cu adevărat universal că nu gustase din urmele genunchilor săi. Adevărata sfinţenie nu iubit şi admirat, nici unul nu mi‑a lăsat, atât de fructul blestemat. Totuşi, aşa trebuie să fie – căci are nevoie să se arate şi să fie recunoscută”. Noi n‑am fost practic niciodată de acord mult ca tatăl dumneavoastră, o amintire atât de ştiinţa lui prodigioasă era îmbinată cu o aşa mare asupra rolului legitim al ţării noastre, căreia, din întăritoare: îmi este îndeajuns doar să‑mi amin‑ curăţenie, încât n‑am întâlnit niciodată una ase‑ masochism sau Dumnezeu ştie de ce, mi‑a plăcut tesc imaginea lui, de o claritate tulburătoare, ca mănătoare. Păcatul strămoşesc, vădit în noi toţi, să nu‑i recunosc nici un merit sau şansă. Pentru să găsesc imediat un sens nebuniei de a fi şi să mă nu se arăta în el, în el care era atât de bine legat mine, datul esenţial, conceptul românesc prin ex‑ împac cu cele de aici. în trup şi în care se adăpostea, paradox miraculos, celenţă era acela de „nenoroc”. La acesta mă refe‑ Emil Cioran un sfânt ieşit din icoană”. ream la toate întâlnirile, cu o insistenţă pe care Sunt cuvinte copleşitoare, mai ales că vin de tatăl dumneavoastră nu mi‑o putea bănui ca fiind Paris, 20 Ianuarie 1966 la cel care nu vedea prea mult bine în viaţă şi nu voită. Am revenit la atac, într‑o scrisoare, ultima era dispus la reverenţe amicale. pe care i‑am scris‑o ca să‑i mulţumesc pentru un Traducere de Margareta Ioana Vulcănescu. studiu pe care mi‑l dedicase şi în care cita expresii Revista de istorie şi teorie literară, Din volumul în curs de apariţie de rezistenţă autohtone încărcate de sens şi de în‑ an XXXVI, nr. 3‑4, iulie‑decembrie 1988, Şi tot astfel… (Lecturi selective). ţelepciune, dar în care, i‑am spus, o omisese pe cea p. 193‑195, 196

Iunie 2019 Spuneam că solul natal i‑a dăruit n Polemice lui Breban o incredibilă forţă, o covârşitoare, fantastică „putere de carte”: 25 de volume scrise aici, dacă n‑or fi deja mai multe

Magda Ursache Puterea cărţii puneam în foiletonul precedent că, în‑ covârşitoare, fantastică „putere de carte”: 25 de tors în ţară în 15 martie ’90, N. Bre‑ volume scrise aici, dacă n‑or fi deja mai multe. ban a refuzat acest mai‑mult‑ca‑pre‑ Amor omnia vincit, aşa erau intarsiate mobilele zent; s‑a ţinut departe de politichia stil din casele pubertăţii. În cazul său, e vorba, măruntă,S de boulitică, de sfada dâmboviţeleană aşa cum am formulat, de o dragoste de carte, cea (mulţumesc, Paul Goma!), de trocurile de tara‑ mai frumoasă formă de iubire. Şi cât iubeşte ro‑ bă, în alte cuvinte, de „teatrul obositor al poli‑ mancierul dacă nu se opreşte din scris 700‑800 de ticii”. Atunci ricanam: doar n‑o să ne întoarcem pagini! la Malherbe (1555‑1628, vă rog!), n‑o să spunem Nu, nu se poate vorbi, în legătură cu N. Bre‑ ca el că „un poet bun nu e mai folositor statului ban, de evitarea a ceea ce numeşte „politică de‑a decât un bun jucător de popice”. Sau de baschet. dreptul” (Viaţa mea, Polirom, 2017, pag. 336), Nu, n‑am vrut asta, dar ce‑am reuşit a fost să ne dimpotrivă. „Câinele de gardă” al democraţiei, al maximizăm necazurile. Când Petru Ursache a ce‑ libertăţii de expresie a tresărit după Tezele din rut în presă să fie îndepărtaţi informatorii Secu iulie ’71. Stupiditatea lor i s‑a părut deosebit de din posturile de conducere ale Universităţii „Al. periculoasă, cum a şi fost. Începutul sfârşitului I. Cuza”, decanul l‑a chemat la ordin şi l‑a somat lui Ceau l‑a întrevăzut primul atunci. După sce‑ să dea dezminţire, tot în presă. A dat‑o: „Acum, în na balconului din ’68, multslăvitul a fost cuprins Facultatea de Litere, mă simt în securitate”. galopant de „boala fiinţei glorioase”, care pierde moară dreptei; Die Welt, că, având rezerve faţă Pricep de ce orgoliosul Breban, cu un hybris simţul realului dintr‑o din ce în ce mai augmenta‑ de Ceauşescu, îşi calomniază cuibul: „N. Breban (boală necesară personalităţii creatoare) admira‑ tă încredere în sine (cu totul alt fel de hybris decât beschmutzt sein Nest”. Suspiciunea vechilor exi‑ bil, n‑a vrut să se amestece cu cei obsedaţi de uşile al creatorului). Predicţie corectă. laţi contra noilor exilaţi l‑a mâhnit, ca şi mâncăto‑ partidelor politice, mai ales de clanţa de la Cotro‑ De la început, grupul celor cinci muşche‑ riile interscriitoriceşti. Trebuie spus că nici cehii, ceni, visând să facă acolo Paştele şi Crăciunul, iar tari, Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Matei nici ungurii, nici polonezii nu i‑au „linşat” pe exi‑ verile, la Neptun. Viţelul de aur nu l‑a atras. O fi Călinescu, Cezar Baltag şi Nicolae Breban, s‑a laţi cum au făcut‑o românii. Chiar şi acum, sau bine, o fi rău? Poate n‑ar fi ajuns la vârf lideriţe‑ orientat spre scris estetic integral. Radu Cosaşu mai ales acum, când soldaţii Soros au acceptat o le PNL Gorghiu – Turcan sau Roberta Anastase ceruse „adevăr integral” şi o păţise rău. Trei poeţi, misie anti‑românească, dar şi când – vai nouă! – – PD, cu matematica ei precară la adunare şi la un critic şi eseist, un viitor romancier se opuneau „se pare că am căzut cu toţii în exil” (Viaţa mea, scădere. N‑ar fi ajuns material electoral funia de criticii de direcţie realist‑socialistă, prestată de pag. 240). Nicolae Breban e atât de atacat (nu i se usturoi a lui Mihail Neamţu, nici sutienul Elenei. asfixianţii, sufocanţii I. Vitner, Paul Georgescu, iartă nimic, în special că este productiv) pentru că Reputaţia oamenilor politici (de toată ne‑isprava) Crohmălniceanu, Savin Bratu, Vera Călin, Vicu s‑a opus, din Paris, Tezelor, în timp ce falşii disi‑ n‑ar fi tot căzut, până la ultimii premieri. Îi pricep Mândra, Silvian Iosifescu, plus D. Micu, cronicar denţi, bursieri prin Vest, au tăcut. raţiunea de a nu renunţa la timpul singurătăţii la Scânteia, care îi anihilau pe curajoşii mişcând Spre finalul primului volum din Viaţa mea, 12 sale creatoare, sătul de „beţiile cu Marx” ale fa‑ în front sau îi marginalizau. Pentru un scriitor, N. Breban se întreabă de ce n‑a rămas în Germa‑ nilor lui Iliescu, de debilul Emil, de lichidatorul marginalizarea prelungită e o moarte înceată. Cei nia, în Franţa, în Suedia. După un an la Stock‑ Băsescu îndemnând la emigraţie, de unde auto‑ cinci, un ardelean, doi valahi, doi basarabeni, au holm, graţie editorului Coekelberghs şi lui Artur exilul profesioniştilor. Poate şi de Herr Nein, cum fost foarte supravegheaţi, şi de activul UTC‑PCR, Lundkvist, preşedintele Institutului Nobel, se pu‑ îi spune Petru Romoşan lui Iohannis, preşedintele şi de Securitate. În plin martiriu al bisericii creş‑ tea stabili acolo. S‑a întors, ca să intre în ani lungi care întreţine constant vrajba politică. Dar tot Ni‑ tine, Cezar Baltag şi Nicolae Breban, aveau „origi‑ în şomaj, să primească „atacuri de presă”. La În- colae Breban notează cu tâlc: „Revoluţie a fost cu ne nesănătoasă”, erau fii de preoţi, unul de peste gerul de gips a avut cronici negative comandate de adevărat dacă va fi!” În altă formulare: dacă vrem Prut, celălalt maramureşean, cu biserica greco‑ca‑ Popescu‑Dumnezeu şi scrise de Crohmălniceanu, Aurel Martin, Valeriu Râpeanu, dar şi de priete‑ schimbare, e nevoie de o clasă politică verticală. tolică desfiinţată. Matei Călinescu şoma, Nichita nul Ion Ianoşi. Cât despre romanul Bunavestire, În martie ’90, Nicolae Breban vine de la Pa‑ Stănescu deţinea un post amărât de corector II, un activist mai luminat, Ion Burtică, şi‑a asumat ris; în aprilie scoate revista cu două nume, Con- la sovietiza(n)ta Gazetă literară, Cezar Baltag era răspunderea, nu directorul Junimii. Lui Iacoban i temporanul. Ideea europeană. Contextul era atât încă student. s‑a telefonat şi a executat, spune Breban. Restul de neprielnic literaturii mari, că te puteai în‑ Cât despre pâinea exilului, bagheta pari‑ e – mass‑media. După lansarea romanului, în ’77, treba: Quo vadis, Literatură? Spuneam că solul ziană... După intervenţia contra Tezelor din ’71, Ion Iliescu, prim‑secretar de Iaşi, l‑a invitat la natal i‑a dăruit lui Breban o incredibilă forţă, o „Mondul” goşist i‑a spus lui Breban că dă apă la cabinet şi i‑a spus că ar fi trebuit să‑şi exprime rezervele „acasă”. Unde? În ziarul standard Scân- teia mare şi tare? Colegii ostili nu l‑au votat ca „delegat”, să poată participa la Congresul scriito‑ rilor din mai ’72, unde ar fi putut cere cuvântul: „Lăsaţi‑l încolo pe Breban, are paşaport german”. S‑a opus careva când Titus Popovici i‑a făcut praf Bunavestire într‑o plenară, fără a‑l numi pe edi‑ torul prieten de vânat‑pescuit? Breban era cel care trebuia distrus, nu Iacoban. Numai că – zice Poetul şi eu îl cred pe Poet: „Când ştii să pierzi e semn c‑ai câştigat”. Postsocialist, i s‑a mai or‑ ganizat subteran un exil, fiind acuzat, fără fir de dovadă, că ar fi colaborat cu Pleşiţă. L‑a apărat Paul Goma. La acest de ce n‑a plecat, prozatorul răspun‑ de „cu mâna pe inimă”: „Nu ştiu”. În fapt, bine ştie că solul naşterii te hrăneşte şi te vindecă. Mai spune că îşi scrie memoriile („mon coeur mis a nu”, în felul teribilului francez) ca să se înţeleagă, să afle de ce a făcut marile alegeri astfel, de ce a luat astfel marile hotărâri ale vieţii. Iar răspunsul final e iarăşi socratic (ştiu că nu ştiu nimic): „Nu ştiu”. Eu ştiu şi ştiu şi cititorii săi, cei pregătiţi pentru lectură complice, cei care aud vocile inimii CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA şi ale minţii. r

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 reuşeşte să creeze, dintr‑un material principial stig‑ n Profil matizat, poezie de cel mai bun nivel. De regulă, criti‑ cii sar peste aceste texte sau le tratează superficial, aluziv, de parcă ar fi un fel de excrescenţă impură a operei unui mare poet (nimic nou: foarte puţine monografii despre Creangă analizează, de pildă, cele două poveşti corozive). Or, nu e deloc aşa: viziunile CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ sale erotomane erau prezente încă de la primele vo‑ lume, chiar dacă într‑o formă mai prudentă. M‑am Bogdan Creţu bucurat să constat că, într‑o sinteză foarte recentă, un critic sobru, academic, dar foarte rafinat cum este Ion Pop, nu se codeşte să remarce firescul recuperă‑ Sfera semantică a religiosului rii Infernalei comedii printre reuşitele incontestabile ale literaturii române: „Se poate spune, desigur, că el mai puţin s‑a scris despre textele romantism bine mascat, al celui care face din farme‑ nu aceste scrieri dau în primul rând măsura perso‑ XXX ale lui Emil Brumaru. Un critic cele iubitei motorul ce pune în mişcare universul: nalităţii poetice a lui Emil Brumaru. Ele o comple‑ (Mircea A. Diaconu) a reuşit chiar tează totuşi în chip semnificativ, fiindcă se integrea‑ performanţa de a recenza Infernala Ţi‑s bucile frumoase ca două fenomene ză organic în ansamblul scrisului său şi într‑o logică comedieC fără a cita nici un vers1. Emil Brumaru re‑ Cereşti ce se întâmplă o dată‑ntr‑un mileniu, interioară definitorie...”4. uşeşte să scrie poezie mare şi folosind cuvintele ne‑ Pe hărţile stelare ţi le‑a‑nsemnat alene ortodoxe ale limbii române. Nu e vorba de sfidare, Cu mâna lui buimacă de pofte dulci un geniu. după cum nu e vorba nici de un exerciţiu gratuit. Şi sânii ţi‑s cu piscul în nori când stai pe spate „Vine moartea cu lassoul” Infernala comedie nu este „Originea lumii”, versiu‑ Întinsă în grădina din dosul casei vechi. nea poetică din România comunistă a anilor 1970. Picioare lungi, în carne de trandafir lucrate, Poemele din ultimele volume sunt copleşite de De fapt, sonetele acestea sunt o încercare disperată Crăceşti, semeaţă nimfă, până la şapte leghi! tristeţe. Rezervaţia de îngeri (2013) reia, în sinteză, toate temele poetului, dar într‑o tonalitate melan‑ de depăşire a unei crize, sunt un experiment care Şi‑n pizda ta se‑adună toţi fluturii din lume, 5 sfidează limitele pudorii, dar mai alese cele ale Bolnavi să‑ţi soarbă‑n trompe nectarul ce‑l secreţi, colică . Textele din Crepusculul civil de dimineaţă limbajului poetic. Se poate scrie poezie adevărată Ţi‑o‑mpotmoleşte roua, ţi‑o bate‑n groase brume (2015) sau din Amintiri din rai (2016) produc un cu astfel de cuvinte? Autorul demonstrează că se O toamnă‑mbolnăvită de‑albeaţă pe pereţi. fel de clasicizare a poeziei lui Brumaru, sub tensi‑ poate. Când candoarea dă semne de oboseală, când Ci eu, să te cutremur, îţi picur din ibricul unea morţii. Îngerii apar mai des decât puştoaicele, nu se mai poate alimenta din rutina imaginarului Cel falnic de alamă, cu ceai rusesc, lindicul! deşi nici acestea nu lipsesc. În esenţă, acest Bruma‑ obişnuit, controlat lexical, este nevoie de o experi‑ ru este un elegiac şi imaginează spaţii paradisiace enţă poetică‑limită. Fireşte, nu toate textele din Dacă vă deranjează, înlocuiţi termenii care vi compensative, proiectează bucuria într‑un viitor volum sunt recuperabile într‑o antologie, nu toate se par mai supărători cu sinonime academice şi veţi incert, de dincolo. Idila e mai puţin corodată de iro‑ trec testul. lua întregul polen al acestei poezii. Cuprins de evla‑ nie, la fel cum chiuitura, deşi nu lipseşte, lasă locul Viziunea nu este, în pofida imaginilor care vie, poetul nu se mai împiedică de termeni, nu mai bocetului. Moartea e fie privită direct, cu gravitate, pot şoca, una vulgară, ci una care eliberează ero‑ simte nevoia să fie „decent”, căci, la urma urmelor, într‑o poezie adesea exclamativă, care nu încearcă sul din condiţia sa strict carnală. Pentru Emil Bru‑ misticismul său porneşte şi dintr‑o undă de delir să relativizeze regretul, ca într‑un catren care emo‑ maru, femeia nu este simplă muză, căci evlavia sa erotic. N‑ar fi nimic mai fals într‑o astfel de situaţie ţionează prin simplitatea lui asumată: atinge cote alarmante, mistice aproape. Adoraţia decât autocenzura. În plus, viziunea este atât de de‑ adoptă, de aceea, formule neîngrădite de morala centă, de curată în intenţia sa imnică, încât lexicul Paharul de cristal când cade jos Ştie să moară‑n ţăndări lungi, frumos, comună. Femeia se cere admirată nu doar sufle‑ devine absolut secundar. Împrăştiind tăioase curcubeie pe covor. teşte, aşa cum o fac, în stihuri convenţionale, fade Dar convenţia a fost instituită încă din titlu Vai, numai eu nu mă pricep să mor; mulţi versificatori, ci şi trupeşte, căci ea este şi (Infernala comedie), căci pactul se leagă tocmai în carne. Magnetismul dintre bărbat şi femeie este, acest sens: autorul ne va conduce (ne va iniţia) în‑ tr‑un infern al erotismului, care se defineşte, totuşi, fie în poeme care se vor ludice, dar nu reuşesc decât de când lumea, în pofida miturilor de dată recentă să trezească un zâmbet amar, lucid: despre iubire, în primul rând erotic. Iată un sonet pe parcursul periplului, ca un fel de rai dezinhibat al simţurilor ce cresc precum aluatul şi dau peste sub care se vrea o odă adusă iubitei, surprinsă în dul‑ Vine moartea cu lassoul cile sale esenţe: formă de sonet. În acelaşi ton suav, paradoxal‑dis‑ cret, elegant, puţin reţinut, dar gâlgâind de dorin‑ Şi ne‑nhaţă libidoul De rămânem printre cruci ţă, poetul psalmodiază deja manierist, punând în 13 Iubito, raiul tău cel strâmt Singuri cuci! Şi‑adânc şi laic dintre fese, pagină un imn care are darul de a îmbina, într‑un discurs pe muchie, evlavia priapică şi îndrăzneala Îmi ceri, mişcând genele‑ţi dese, Alt­fel, nu o dată poemele devin rugăciune limbajului debutonat: În versuri proaspete să‑ţi cânt. („Trec ultimele zile. Doamne, ai/ Grijă să prind iar Ci eu, nemernicul ce sînt, locul meu din Rai”; „Pot eu, acum, să mă apropii iar Ţi‑s bucile crescute frumos cum cozonacii Storc din căpşuni ulei sub prese, de Tine,/ Cînd mi‑e şi tot mai greu şi mai ruşine/ Lucraţi în drojdii bune; şi‑s rumenite blând. Făţarnic ceru‑ntind pe mese De ce mi s‑a‑ntîmplat?”; „Cum ne ducem, Doamne?! Şi din aluatul cel mai blând Şi pizda ta miroase, când îţi desfaci lin cracii, Unde, unde?”), erotismul e o amintire care stârneşte Îţi fac pâiniţe lungi şi drese Cădelniţând cu dânsa smirnele calde‑n vânt, nesfârşită melancolie. De aceea, prezenţa îngerilor Cu cânepă şi‑apoi, roşind, A fir de voinicică păstrată‑ntr‑o scriptură în poezia de crepuscul a lui Emil Brumaru e cumva În timp ce‑n flori umedă iese De‑un popă prins cu mâna sub poale de femei. menită să facă pace cu gândul morţii, aducând ideea Pe lume roua din pământ, Saliva ţi se‑ngroaşă ca o smântână‑n gură unei ocrotiri şi mai ales iluzia, candid întreţinută, Pun îngerii să ţi le‑ndese, Căci ai, crestată‑n simţuri, cerescul obicei, că nici dincolo nu vor lipsi frumuseţile şi bucuriile Plini de evlavie şi‑avânt, Cu buzele răsfrânte, carâmb de cizmă moale, lumii. În orice caz, ultimele volume ne arată un poet În curul rozbombat şi sfânt!” (s.m.) Bărbaţilor de‑a strânge al treilea picior. care îşi conservă imaginarul, care cultivă feeria, Chiloţi cu epolete de mareşal la şale care iubeşte ceva mai melancolic, dar la fel de intens Carnalul nu este aici simplă eboşă de concupi‑ Porţi tu pe curu‑n lupte atotbiruitor. viaţa. E multă tristeţe în aceste texte, dar e şi împă‑ scenţă animalică (chiar dacă e, de bună seamă, ca la Şi‑n văile adânce stă gros şi copt ca spicul care; şi mai e un apetit nestins pentru partea solară orice om normal, şi asta), ci un soi de credinţă care De grâu mănos în toamnă, cât vrabia, lindicul. a existenţei, pentru bucuriile mici, dar nesfârşite, impune o adevărată religie a simţurilor. Lexicul ale vieţii. semnalează că avem de a face cu un psalm laicizat, Sare în ochi lexicul din sfera semantică a reli‑ Pentru că, pentru Emil Brumaru, lumea, în care iubita este zeificată, iar amorezul oficiază, giosului. Mie unuia mi se pare că în astfel de texte lumea de aici, pe care o locuim trecător, este ne‑ spăşit, în acel templu al iubirii care este femeia. Emil Brumaru excelează prin eufemism, prin su‑ sfârşită. Asta pentru că ea îi alimentează frenezia Dintr‑un neostoit erotism se ajunge, decent întru gestie, iar nu prin denotaţie. Se poate detecta, ce‑i senzorială. Ieri, ca şi azi. totul, la misticism. Iubirea carnală nu mai ţine de drept, şi o reţetă pe care poetul a ticluit‑o, căci, din‑ Traversând atâtea decenii, poezia lui Emil secreţii, hormoni, glande şi zone erogene, nu mai e colo de reala cucernicie pe care adevăratului bărbat Brumaru rămâne aceeaşi, egală cu sine, fără a fi un balet mecanic (ca în Casanova al lui Fellini), ci femeia i‑o insuflă, există şi o vizibilă predispoziţie şi previzibilă. Încălcând convenţiile, etalând cu vi‑ devine un gest pios de adoraţie. Alexandru Muşina pentru un alexandrinism care, sub condeiul oricărui zibilă plăcere teme tabu ale literaturii noastre, pri‑ observa această mutaţie, această hibridizare subtilă alt poet, ar eşua fără doar şi poate. Virtuozitatea In- vind cu melancolie realitatea sub fustă, Emil Bru‑ de registre, atunci când afirma faptul că „sonetele fernalei comedii este un alt motiv pentru care volu‑ maru este, nu încape îndoială, unul dintre cei mai lui «indecente» duc la extrem metafizica lui amo‑ mul trebuie gustat ca atare, căci poezia, sonetul mai mari poeţi ai literaturii noastre, cu viziuni, ima‑ roasă. Fiinţa iubită (noua Beatrice, titlul ciclului ales, nu este reportaj, dare de seamă. E multă can‑ ginar, discurs absolut recognoscibile de la primul trimite direct la Divina Comedie a lui Dante) – mai doare în aceste sonete, e multă uimire, este un fel de contact. Un autor inimitabil, în fond. La fel ca orice precis, actele şi «substanţa» ei şi cu atât mai mult fascinaţie etern adolescentină, chiar dacă matură. mare scriitor, care nu doar deschide, ci şi consumă ceea ce pare mai impur, mai degradant, excreţiile Marius Chivu are dreptate să observe că, raportată formula pe care o consacră. r sale – este sacră; dragostea «transsubstanţializea‑ la literatura dezinhibată a anilor 2000, care a mizat 2 ză», sanctifică până şi materia cea mai impură .” mai mult pe literalitate decât pe sugestie, căutând să 4 Ion Pop, Poezia românească neomodernistă, Cluj‑Napoca, Un sigur cuvânt aş schimba în comentariul poetului şocheze „Infernala comedie este o carte care încear‑ Editura Şcoala Ardeleană, 2018, p. 428. E drept că, în braşovean: în loc de „dragoste”, aş pune „erotism”. că să păstreze candoarea sexualităţii ameninţate de cursul analizei, criticul se foloseşte nu o dată de eufemisme Erotismul, ca ritual de oficiere a iubirii, ca formă alienare, făcând din dorinţi şi din plăcere senzaţii de genul: „cutare parte de obicei acoperită a trupului feminin” mistică de manifestare a adoraţiei... indistincte şi proiectând în sacru corpul şi percep‑ (care dintre ele????) şi evită citatele cele mai dezinhibate. Dar 3 studiul său integrează lăudabil şi convingător culegerea de Nu altul este sensul unui sonet în care tan‑ ţiile lui senzuale .” Cartea lui Brumaru merge mai departe, ca îndrăzneală lexicală, decât cam tot ce sonete în ansamblul şi mai ales în logica operei lui Brumaru. dreţea, vertijul senzualităţii cresc tocmai dintr‑un 5 Doris Mironescu observă, într‑un articol intitulat Emil s‑a scris în literatura română, dar nu se mulţumeş‑ Brumaru şi pariul poeziei, publicat în „Suplimentul de cul‑ 1 Mircea A. Diaconu, Paradisul senzual, în România te cu sfidarea normelor, cu lezarea pudibonderiei, ci tură”, nr. 482, 10 februarie 2014, acest fenomen: „Brumaru literară, nr. 25/ 2006. îşi revizitează cu melancolia din Tinereţe fără batrâneţe «do‑ 2 Alexandru Muşina, Arcadia casnică şi senzuală, postfaţă 3 Marius Chivu, Preludiu pentru iubita ideală, în „România meniile» poetice cucerite de‑a lungul timpului, dar sensul la Emil Brumaru, Poeme alese 1959‑1998, Braşov, Editura literară”, nr. 27/ 2005. Textul este însoţit de precizarea iro‑ acestei revizitări nu trebuie să ne scape: este vorba de un Aula, 2003, citat după Emil Brumaru, Opere IV. Dumnezeu nică: „Atenţie! Cronică explicită, conţine cuvinte şi versuri examen sever, de o probă a rezistenţei în faţa nimicului, a se uită la noi cu binoclul, Iaşi, Editura Polirom, 2014, p. 512. licenţioase!” degradării şi morţii.”

Iunie 2019 Nu e o crimă împotriva literaturii n Clubul Ideea Europeană române şi împotriva conştiinţei naţionale? Când ne‑a cerut Moscova, pe vremea lui Stalin, o asemenea SOS literatura română în şcoală! reducere sau diminuare a culturii naţionale, ca să dăm prioritate culturii sovietice, ştim că n‑a fost bine. Acum, când ne cere Bruxelles‑ul acelaşi lucru e bine? Ion Simuţ Încotro mergem aşa bezmetici? Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei Introducere în subiect se va conforma recomandărilor europene şi va trece la o şi mai drastică epurare a literaturii Educaţiei (ISE) au elaborat politicile educaţionale naţionale din manualele de Revista Contemporanul. Ideea europeană a de‑ în cadrul general elaborat de Comisia Europeană, gimnaziu? cis să reia discuţia despre marea problemă pe respectând astfel liniile directoare ale politicilor care am formulat‑o în revista Familia, nume‑ europene în domeniul educaţiei, reflectate în pro‑ rele 2 şi 3 din 2019, sub titlul Efectele reformei filul absolventului, la fiecare nivel de învăţământ. o diminuare a segmentului care vizează literatu‑ curriculare asupra receptării literaturii române Idealul educaţional devine astfel unul bazat pe în gimnaziu. Cum o simplă trimitere la sursă ra română, în favoarea comunicării, concept nou, capacitatea individului de a se insera socioprofesi‑ destul de neprofesionist tratat în documentele nu ar fi suficientă (colocviul poate fi accesat în onal într‑o societate dominată de tehnologii şi de sumarul celor două numere pe site‑ul revistei curriculare. Acest concept vine mai curând din economia de piaţă. sfera disciplinelor socioumane, abandonând li‑ Familia), am considerat util să oferim premise‑ În acest context, s‑a stabilit un set de com- le discuţiei şi o parte din desfăşurarea ei, pen‑ teratura, ca formă de sensibilizare şi exprimare petenţe‑cheie ca bază pentru a facilita adapta‑ culturală. tru ca invitaţii la dezbatere să‑şi poate forma rea elevului ‑ viitor adult ‑ la dinamica socială. un punct de vedere pe baza informaţiilor oferi‑ Noile programe de gimnaziu, aflate deja în te într‑un subiect extrem de important pentru al doilea an de aplicare, au fost supuse consultării destinul literaturii române. Comunicare în limba maternă publice, dar forma lor finală denotă lipsa coerenţei în abordarea literaturii şi o punere în prim‑plan a Cunoştinţe – vocabular, gramatică funcţi‑ competenţei de comunicare în limba română. În ducaţia nu a fost şi nu este o priori‑ onală, funcţii ale limbii (acte de vorbire); sunt acest mod, disciplina fundamentală despre care tate naţională pentru niciun guvern incluse şi: conştientizarea principalelor tipuri discutăm acum se află în raport de egalitate, ca decât în mod declarativ. Nu a avut de interacţiune verbală; un registru de texte importanţă, cu limbile moderne, scopul învăţării loc nicio dezbatere demnă de luat în literare şi non‑literare; principalele caracteris‑ fiind unul strict pragmatic, fără impact pozitiv seamă,E care să analizeze problemele în profunzi‑ asupra dezvoltării sensibilităţii elevului şi orien‑ tici ale diferitelor stiluri şi registre de limbă; me. Proiectul prezidenţial „România educată” plu‑ variabilitatea limbii şi a comunicării în diferite tării sale culturale. teşte în ceaţă. Între timp, se iau decizii extrem de contexte. Deprinderi – comunicare orală şi în Având în vedere faptul că, la începutul lunii importante, care sunt tratate cu superficialitate şi scris într‑o varietate de situaţii, monitorizarea ianuarie a anului 2018, Comisia Europeană a lan‑ lipsă de transparenţă. Cum este, de pildă, condi‑ şi adaptarea propriei comunicări la cerinţele sat un nou document privind competenţele‑cheie, ţia literaturii române în gimnaziu, al cărei statut situaţiei; sunt incluse şi: a distinge şi a folosi adaptându‑le astfel la dinamica societăţii, consi‑ se schimbă radical, fără ca modificările să răzbată diferite tipuri de texte; a căuta, a colecta şi a derăm că s‑a creat baza legală ca programele să dincolo de porţile şcolii, fără ca aceste transfor‑ procesa informaţia, a folosi resurse, a formula fie revizuite, regândindu‑se reprezentarea compo‑ mări să fi mişcat conştiinţa publică, aşa cum s‑ar şi a exprima argumente orale şi scrise în mod nentei literatură. 14 cuveni. convingător, adecvat contextului. Atitudini – Considerăm că acest nou context normativ În învăţământul românesc au loc schimbări deschiderea (dispoziţia) pentru dialog construc‑ elaborat de CE va defavoriza şi mai mult reprezen‑ în permanenţă. Unele sunt mai profunde şi se nu‑ tiv, aprecierea calităţilor estetice şi dorinţa de tarea literaturii române în curriculum. Din acest mesc reforme, mai mult sau mai puţin asumate a le promova şi interesul pentru interacţiunea motiv, luarea de atitudine este absolut necesară, de un partid sau de un ministru. Unele ne aparţin cu alţii. Implică şi conştientizarea impactului în vederea prevenirii deprecierii şi mai accentuate nouă, ca iniţiativă naţională, altele aparţin nece‑ limbajului asupra celorlalţi şi nevoia de a înţe‑ a prezenţei literaturii române în curriculum. Deo‑ sităţilor de convergenţă europeană. Iniţiativele lege şi a folosi limbajul într‑o manieră pozitivă, potrivă, considerăm ameninţată şi componenta de noastre aproape că nu mai contează, iar rezisten‑ responsabilă din punct de vedere social. limbă română din programa de limba şi literatura ţa la recomandările venite dinafară ar fi rău pri‑ română, conform noilor competenţe‑cheie. vite şi taxate de anti‑europenism. Despre ce este vorba? Nu despre structura anului şcolar, pe care Sensibilizare şi exprimare vor să o schimbe aproape toţi miniştrii imediat ce culturală Competenţe de alfabetizare sunt instalaţi în funcţie. Umblă la vacanţe, le fac l mai lungi sau mai scurte, le mută în calendar. E Cunoştinţe – conştientizarea moştenirii Alfabetizarea este capacitatea de a iden‑ culturale, locale, naţionale, europene şi a locu‑ cel mai bun (sau cel mai prost) exemplu de fals tifica, înţelege, exprima, crea şi interpreta con‑ lui patrimoniului cultural în lume; cunoştinţe reformism. Acestea nu sunt reforme, ci schimbări cepte, sentimente, fapte şi opinii, atât verbal, de bază referitoare la produse culturale majore, superficiale, pentru a impresiona galeria de par‑ cât şi în scris, folosind materiale vizuale, audi‑ inclusiv cultura contemporană populară; înţe‑ tid sau clientela electorală. Ne gândim la altceva, tive/audio şi digitale în diferite discipline şi în mai cinic şi mai parşiv. Mai ascuns – pentru că legerea diversităţii culturale şi lingvistice în Europa şi în alte regiuni ale lumii, înţelegerea diferite contexte. Ea implică capacitatea de a lumea, blazată şi resemnată în faţa inevitabilului, comunica şi de a stabili conexiuni cu alte per‑ nu vede pericolul. Instabilitatea şi imprevizibilul nevoii de a conserva această diversitate, a im‑ portanţei factorilor estetici în viaţa de fiecare soane, în mod eficient, adecvat şi creativ. au devenit un permanent zgomot de fond şi în în‑ Dezvoltarea alfabetizării reprezintă baza văţământ. zi. l Deprinderi – aprecierea critică şi este‑ pentru continuarea învăţării şi a interacţiunii Este vorba de o nouă schimbare a manuale‑ lingvistice. În funcţie de context, competenţele lor de limba şi literatura română pentru clasele tică a operelor de artă şi a spectacolului, pre‑ de alfabetizare pot fi dezvoltate în limba mater‑ gimnaziale, ca urmare a recomandărilor europene cum şi a propriei exprimări printr‑o varietate nă, în limba de şcolarizare şi/sau în limba ofici‑ de a pune accentul pe comunicare, ca la învăţarea de mijloace, folosind propriile aptitudini; ra‑ ală dintr‑o ţară sau regiune. unei limbi moderne, şi nu pe literatură (foarte pe portarea propriilor puncte de vedere creative Cunoştinţe, competenţe şi atitudini esenţi- scurt spus). Fostul manual de limba şi literatura şi expresive la opiniile altora; identificarea şi română pentru clasele de gimnaziu este golit de realizarea oportunităţilor sociale şi economice ale legate de această competenţă conţinutul literar, în favoarea unei supralicitate în activitatea culturală; dezvoltarea abilităţilor Alfabetizarea implică cunoştinţe de citire mize pe comunicare. creative care pot fi transferate într‑o varietate şi scriere şi o bună înţelegere a informaţiilor E sau nu literatura română o victimă a aces‑ de contexte profesionale. scrise. Alfabetizarea necesită cunoştinţe de vo‑ tei reforme? – aceasta‑i întrebarea. l Atitudini – înţelegerea profundă a cabular, gramatică funcţională şi privind func‑ Iată recomandările de la care pornim (în propriei culturi şi sensul identităţii ca bază a ţiile limbajului. Ea include cunoaşterea celor textul care urmează) şi consecinţele pe care le au. respectului şi a atitudinii deschise faţă de di‑ trei tipuri principale de interacţiune verbală, o Este expunerea de motive, documentul de referin‑ versitatea exprimării culturale; creativitate şi serie de texte literare şi neliterare şi principale‑ ţă, baza noastră de discuţie. dorinţă pentru cultivarea capacităţii estetice le caracteristici ale diverselor stiluri şi registre prin expresie artistică şi prin participare la via‑ ale limbii. ţa culturală. Cetăţenii ar trebui să deţină competenţe‑ le necesare pentru a comunica, atât oral, cât şi CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA În spiritul noilor recomandări în scris, într‑o gamă largă de situaţii şi să moni‑ europene pentru limba şi Se observă că, la nivelul disciplinei limba şi torizeze şi să îşi adapteze comunicarea la cerin‑ literatura română în gimnaziu literatura română, două dintre competenţele‑che‑ ţele situaţiei. Această competenţă include, de ie ar trebui să fie corelate, în vederea obţinerii asemenea, capacitatea de a distinge şi de a uti‑ De la 1 ianuarie 2007, în România, Ministe‑ dimensiunii culturale a personalităţii viitorului liza diferite tipuri de surse, de a căuta, culege rul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale adult. În fapt, însă, se observă în noile programe şi prelucra informaţii, de a utiliza instrumente

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 ajutătoare şi de a formula şi exprima argumen‑ şi concretiza oportunităţi în interes personal, Comisia Europeană care activează tele oral şi în scris într‑o manieră convingătoa‑ social sau comercial prin intermediul artelor şi în domeniul învăţământului re şi adecvată contextului. al altor forme culturale şi capacitatea de a se calcă impasibilă pe sentimentele O atitudine pozitivă în ceea ce priveşte al‑ angaja în procese creative, atât ca individ, cât naţionale, iar ISE‑ul nostru este fabetizarea implică adoptarea unui dialog critic şi în cadrul colectivităţii. o unealtă docilă. Cedarea noastră şi constructiv, o apreciere a calităţilor estetice şi Este importantă o atitudine deschisă şi CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ un interes pentru interacţiunea cu alte persoa‑ respectul faţă de diversitatea expresiilor cul‑ de suveranitate către Europa ne. Aceasta implică o conştientizare a impactu‑ turale, împreună cu o abordare etică şi respon‑ funcţionează ca şi cedarea de lui limbajului asupra celorlalţi şi necesitatea de sabilă a proprietăţii intelectuale şi culturale. suveranitate de pe vremea lui a înţelege şi utiliza limba într‑un mod pozitiv şi O atitudine pozitivă presupune, de asemenea, Stalin? Ne anihilează spiritul responsabil din punct de vedere social. curiozitatea faţă de lumea înconjurătoare, o ati‑ critic şi demnitatea? Nu aş vrea să tudine deschisă de imaginare a noi posibilităţi mergem prea departe cu această şi dorinţa de a participa la experienţe culturale. Competenţe lingvistice retorică aparent anti‑europeană, Această competenţă defineşte capacitatea pentru că ne duce într‑o direcţie de a utiliza diferite limbi în mod corespunzător Acestea sunt informaţiile de la care pornim greşită. şi eficient pentru comunicare. Ea împărtăşeşte şi care oferă premisele reflecţiei critice. Nu se poa‑ în linii mari principalele dimensiuni ale compe‑ te să nu resimţi o stare de alarmă când vezi cum tenţelor de alfabetizare: se bazează pe capaci‑ este pur şi simplu pulverizat conţinutul unei dis‑ Eminescu, Creangă, Slavici, Alecsandri, Coşbuc, tatea de a înţelege, exprima şi interpreta con‑ cipline tradiţionale: „limba şi literatura română”! Goga, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi ne vom în‑ cepte, gânduri, sentimente, fapte şi opinii, atât tâlni din ce în ce mai rar sau poate deloc) şi înlo‑ oral, cât şi în scris (ascultare, vorbire, citire şi cuirea lor cu situaţii de comunicare şi relaţionare, scriere), într‑o varietate de contexte sociale şi care să ne faciliteze buna noastră circulaţie prin culturale, în funcţie de necesităţi sau dorinţe. Sensul schimbării Europa. Literatura devine inacceptabilă şi deci După caz, poate include menţinerea şi dezvol‑ inutilă pentru analfabeţii funcţionali din gimna‑ Învăţământul românesc suferă de reformită. tarea în continuare a competenţelor de limbă ziu şi din politicile experţilor în educaţie. Dacă Este sleit de reforme structurale, administrative, maternă. aproape s‑a generalizat analfabetismul funcţio‑ curriculare. I‑ar prinde mai bine o restauraţie de‑ Cunoştinţe, competenţe şi atitudini esenţi- nal (deocamdată a ajuns la proporţia alarmantă cât o nouă reformă. O restaurare totalizatoare a ale legate de această competenţă de 40%), reforma curriculară pentru gimnaziu a aceea ce a fost bun până acum. O restauraţie a Această competenţă presupune cunoştin‑ găsit soluţia: alfabetizarea funcţională. Limbajul vremurilor sale bune, epurate ideologic, din anii ţe de vocabular şi gramatică funcţională în dife‑ literar este prea complicat şi prea dificil pentru 1968‑1975, din vremea ministeriatului lui Mircea rite limbi şi o cunoaştere a principalelor tipuri un elev de gimnaziu, căruia experţii în educaţie îi Maliţa, sau din anii 1995‑2005, când nu mai ştiu de interacţiune verbală şi registre ale limbilor. fixează ca obiectiv înţelegerea elementară a unui care au fost miniştrii în funcţie, dar ştiu din pro‑ Sunt importante cunoştinţele privind convenţi‑ text non‑literar, care e şi cerinţă la bacalaureat prie experienţă că a fost bine şi au ieşit din uni‑ ile societale, aspectul cultural şi variabilitatea (exigenţă pentru cel mult clasa a IV‑a!). Dacă versităţi cele mai bune promoţii, acelea care mai limbilor. elevii nu citesc sau citesc din ce în ce mai puţin, ţin învăţământul românesc să nu se prăbuşească. Aptitudinile esenţiale pentru aceste com‑ să decretăm: să nu citească! Asta să fie România Perioadele bune au durat puţin. Ar merita să dis‑ petenţe constau în capacitatea de a înţelege educată? cutăm despre ele şi să vedem unde s‑a greşit de mesajele verbale, de a iniţia, susţine şi încheia Nu e de ajuns cât rău ne‑am făcut noi, că am ajuns în actualul dezastru din învăţământ. conversaţii, de a citi, înţelege şi redacta texte, acum mai vin şi nişte directive europene care fac Suntem în etapa despărţirii învăţământu‑ cu niveluri diferite de aptitudini în diferite lim‑ recomandări (pe care Institutul de Ştiinţe ale lui de cultură. Urmează, ca în suita anecdotică a bi, în funcţie de necesităţile individuale. Cetă‑ Educaţiei le înţelege probabil cu titlu obligatoriu) reformelor din perioada comunistă, despărţirea ţenii ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza pentru conţinutul manualelor de limba română şi învăţământului de şcoală. E aproape. Internetul instrumente în mod adecvat şi de a învăţa limbi lecturi literare din gimnaziu. ne ajută. Vom spune în curând: La ce bun să mai străine într‑un mod formal, non‑formal şi infor‑ Un prim val de transformări a fost făcut: mergi la şcoală, când tot ce înveţi acolo poţi să în‑ mal, pe tot parcursul vieţii. curricula şi manualele de clasele a V‑a şi a VI‑a veţi şi acasă, fără deplasare, fără program şi, bi‑ O atitudine pozitivă presupune aprecierea s‑au schimbat şi se continuă cu clasele următoa‑ 15 neînţeles, fără profesori? diversităţii culturale, interesul şi curiozitatea re. Ameninţă al doilea val, o veritabilă calamita‑ Acum suntem în faza în care distrugem ulti‑ cu privire la diferite limbi şi comunicarea in‑ te pentru literatura română în gimnaziu. Se vor mele lucruri bune care au mai rămas. S‑a încercat terculturală. Aceasta presupune, de asemenea, schimba din nou manualele de „limbă şi comunica‑ scoaterea istoriei naţionale din curriculum. S‑a re‑ respectarea profilului lingvistic individual al fi‑ re”, mai drastic, pentru a pune în faţă „competen‑ uşit deocamdată schimonosirea ei, până la o face ecărei persoane, inclusiv respectul faţă de lim‑ ţele de alfabetizare”. Vor predomina, dar predomi‑ de nerecunoscut de către generaţiile mai vechi ba maternă a persoanelor care aparţin minori‑ nă de pe acum, textele nonliterare, în defavoarea (părinţi şi bunici), care privesc în manualele de tăţilor şi/sau provenite din familii de migranţi. celor literare. Nu se gândeşte cineva că am ajuns clasa a IV‑a şi a VIII‑a. Acum se încearcă (şi, pro‑ aici tocmai pentru că am diminuat continuu lectu‑ babil, se va reuşi) scoaterea literaturii române din rile literare şi am ridicat la rang de principiu re‑ Competenţe de sensibilizare şi programa şi din manualele de gimnaziu. O primă spectabil slăbiciunile elevilor, una dintre ele fiind expresie culturală etapă a fost săvârşită: diminuarea volumului de rezistenţa la lectură? Performanţa comu‑ lecturi literare din tradiţia naţională (basmul, le‑ nicării se realizează tocmai în literatură şi Competenţele de sensibilizare şi expresie genda, balada populară au dispărut; cu Bălcescu, ð culturală implică înţelegerea şi respectul faţă de modul în care ideile şi înţelesurile sunt for‑ mulate şi comunicate în mod creativ în diferite culturi şi printr‑o serie de arte şi alte forme cul‑ turale. Aceasta implică participarea la înţelege‑ rea, dezvoltarea şi exprimarea ideilor proprii şi a sentimentului de apartenenţă sau a rolului în societate în diverse moduri şi contexte. Cunoştinţe, competenţe şi atitudini esenţi- ale legate de această competenţă Această competenţă necesită cunoaşterea culturilor şi modurilor de exprimare locale, na‑ ţionale, europene şi mondiale, inclusiv limbile, patrimoniul şi tradiţiile acestora, precum şi cu‑ noaşterea produselor culturale şi o înţelegere a modului în care aceste exprimări pot influenţa opiniile individuale şi reciproc. Aceasta include înţelegerea diferitelor moduri de comunicare a ideilor între creator, participant şi audienţă în texte scrise, tipărite şi digitale, teatru, film, dans, jocuri, artă şi design, muzică, ritualuri şi arhitectură, precum şi în forme hibride. Acest lucru necesită o înţelegere a propriei identităţi aflată în evoluţie, într‑o lume a diversităţii cul‑ turale, precum şi a modului în care artele şi alte forme culturale pot fi o modalitate de a vizuali‑ za şi de a modela lumea. Competenţele includ capacitatea de a ex‑ prima şi interpreta cu empatie idei figurative şi abstracte, experienţe şi emoţii, precum şi ca‑ pacitatea de a face acest lucru într‑o serie de alte forme artistice şi culturale. Competenţele includ, de asemenea, abilitatea de a identifica

Iunie 2019 de acolo putem lua exemple, prin contrast, Oricum, această pledoarie pentru când şcoala noastră mai păstra un rest de demni‑ ð pentru comunicarea noastră obişnuită, cu literatura română în gimnaziu ne tate, am auzit o acuză formulată la adresa învăţă‑ mai puţine figuri de stil sau chiar fără ele, mântului superior, înainte de a se aplica reforma dacă vrem să ne exprimăm cenuşiu sau neutru. va împărţi în două tabere: de o nefastă Bologna: universităţile româneşti, prin Şcoala are menirea ei seculară să transmită o tra‑ parte cei care vom fi consideraţi programul de 4 ani, supraspecializează studen‑ diţie de valori, nu doar o serie de clişee de „limbă autohtonişti, suveranişti, poate ţii şi‑i întârzie pentru a fi utili societăţii, deci să şi comunicare”! chiar naţionalişti; de cealaltă parte scurtăm durata studiilor la 3 ani. Am făcut acest Rămân de domeniul trecutului etapele ana‑ se vor situa europeniştii, partizanii lucru, iar rezultatul e dezastruos: o scădere alar‑ lizei unui text literar în gimnaziu: cunoaşterea subsidiarităţii, internaţionaliştii, mantă a calităţii pregătirii profesionale. Profeso‑ textului (lectură, explicarea cuvintelor‑probleme rii care au absolvit universitatea înainte de 2008, de vocabular, împărţirea pe secvenţe); înţelegerea care se uită numai în afară când reforma Bologna a dat primii absolvenţi, textului (identificarea de teme şi motive, analiza sunt mai buni decât cei de după – e o constatare structurii); interpretarea unui text (care înseam‑ la îndemâna oricărui cunoscător al fenomenului nă şi formularea unui comentariu). Eseul argu‑ mediocrizării post‑Bologna. mentativ rămâne o tristă amintire. Se renunţă pentru Ştiinţele Educaţiei (subordonat MEN) se definitiv în gimnaziu şi la interpretarea textului? dovedesc, după părerea mea, total iresponsabile, Să faci limba şi literatura română în gim‑ Nici în liceu comentariul literar nu mai e agreat, cel puţin în privinţa reformei curriculare din aria naziu sau, mă rog, comunicare, cum se zice acum, fiind înlocuit în evaluare cu un test‑grilă. Ne mul‑ numită altădată „limba şi literatura română” şi numai cu doi‑trei scriitori români în fiecare clasă ţumim cu o analiză minimală şi ne limităm la în‑ convertită acum sub o denumire aseptică „limbă şi de gimnaziu (adică două‑trei lecturi literare), fără ţelegerea unui text. Dacă atâta poate un analfabet comunicare”. Tot ceea ce fac aceste instituţii este întreaga pleiadă de altădată? La clasa a V‑a ac‑ funcţional (identificat prin testele PISA), la atâta în detrimentul educaţiei estetice la nivel de gim‑ tuală poţi să parcurgi programa, manualul şi să ne limităm şi noi în cerinţe. Să nu cumva să do‑ naziu, în detrimentul lecturii, în detrimentul tra‑ îndeplineşti exigenţele pentru formarea compe‑ rim mai mult! Cu alte cuvinte: reforma curricula‑ diţiei naţionale şi în paguba integrării europene tenţelor fără să analizezi niciun text literar! Nu e ră susţine analfabetismul funcţional, nu încearcă a unui elev şi a unui tânăr, care ar trebui să aibă o crimă împotriva literaturii române şi împotriva să‑l combată. Scăderea continuă a exigenţei e una o personalitate puternică şi o identitate culturală conştiinţei naţionale? Când ne‑a cerut Moscova, dintre cele mai grave cauze care a dus şi duce la bine conturată, tânăr care să ştie de unde vine, să pe vremea lui Stalin, o asemenea reducere sau di‑ decăderea învăţământului românesc. îşi dezvăluie originea ca identitate. minuare a culturii naţionale, ca să dăm priorita‑ Acesta este numai aspect al problemei: dis‑ Este cu totul falsă ideea că reforma curricu‑ te culturii sovietice, ştim că n‑a fost bine. Acum, pare exigenţa de interpretare mai complexă a unui lară preconizată ţine cont de evoluţia societăţii, de când ne cere Bruxelles‑ul acelaşi lucru e bine? text literar; a dispărut în gimnaziu, va dispărea şi progresul cunoaşterii şi de necesitatea unei adap‑ Încotro mergem aşa bezmetici? Institutul de Şti‑ în liceu. Alte consecinţe sunt şi mai dramatice, cu tări la realităţile contemporane. Pur şi simplu, re‑ inţe ale Educaţiei se va conforma recomandărilor adevărat dezastruoase pe termen lung. La limba forma recunoaşte, fără să o spună ca atare, că un europene şi va trece la o şi mai drastică epurare a şi literatura română în gimnaziu nu se mai face elev de gimnaziu de azi nu mai e capabil să înveţe literaturii naţionale din manualele de gimnaziu? educaţie estetică. Interesează numai comunicarea ceea ce învăţa un elev de gimnaziu acum 10, 20, 30 Comisia Europeană care activează în domeniul printr‑un text, nu şi dimensiunile sau virtuţile lui sau 50 de ani. Reforma, cel puţin prin conţinutul ei învăţământului calcă impasibilă pe sentimentele artistice. la limba şi literatura română în gimnaziu, din ce în naţionale, iar ISE‑ul nostru este o unealtă doci‑ În sfârşit, în acest fel e limpede că în gim‑ ce mai sărac, arată retardarea la toate nivelurile lă. Cedarea noastră de suveranitate către Europa naziu nu e nevoie de literatura naţională, care, de aplicaţie: elev, profesor, şcoală, societate. Nu e funcţionează ca şi cedarea de suveranitate de pe probabil, ar tulbura conştiinţa noastră europea‑ câtuşi de puţin o formă de progres, ci, dimpotrivă şi vremea lui Stalin? Ne anihilează spiritul critic şi nă. Cred că soluţia deznaţionalizării treptate prin categoric, o formă de regres. Puneţi alături manu‑ demnitatea? Nu aş vrea să mergem prea depar‑ şcoală, care e subtextul cinic al acestor recoman‑ alele de gramatică şi lecturi literare pentru gimna‑ te cu această retorică aparent anti‑europeană, dări europene, e o miză perdantă. Nu vom face din ziu de acum 20 sau 40 de ani şi manualele de limbă pentru că ne duce într‑o direcţie greşită. Oricum, Europa o patrie şi din europeni o naţiune dacă îi şi comunicare de azi din gimnaziu şi veţi constata această pledoarie pentru literatura română în vom deznaţionaliza pe toţi cetăţenii ei, tăindu‑le diferenţa, izbitoare, în defavoarea a ceea ce facem gimnaziu ne va împărţi în două tabere: de o parte rădăcinile naţionale. azi în gimnaziu, în lumina directivelor europene. cei care vom fi consideraţi autohtonişti, suvera‑ Să nu dăm crezare chiar tuturor prostiilor nişti, poate chiar naţionalişti; de cealaltă parte se 16 Copiii noştri au citit şi au învăţat mai puţin care vin de la Bruxelles (mai vin uneori şi de aco‑ vor situa europeniştii, partizanii subsidiarităţii, decât noi în gimnaziu la limba şi literatura româ‑ lo prostii!) şi care fac o bună joncţiune cu prostia internaţionaliştii, care se uită numai în afară. Au nă, iar nepoţii noştri citesc şi învaţă şi mai puţin noastră. „Ţara ne vrea proşti” era o vorbă de acum apărut, deocamdată numai în scrisori şi declara‑ decât părinţii lor. Acesta nu e un semn de progres. câţiva ani, dar mă tem că şi Europa ne vrea proşti, ţii, patrioţii europeni, transnaţionali, alarmişti că Faptul că elevii de azi ştiu mai multe decât elevii standardizaţi, uniformizaţi, inculţi, necitiţi, fără „Europa e în pericol”, aflaţi în conflict cu patrioţii de acum 20 sau 30 de ani nu se datorează şcolii, ci identitate naţională, buni doar pentru piaţa mun‑ naţionali, consideraţi retrograzi şi sectari, pentru civilizaţiei contemporane. Şcoala românească de cii. Mâine‑poimâine, versul lui Alexe Mateevici care naţiunea lor e în pericol în faţa uniformiză‑ azi are tendinţa să‑i înveţe din ce în ce mai puţin „limba noastră‑i o comoară” poate deveni, dacă nu rii europene sau globaliste. Nu ştiu dacă adevărul pe elevi, să‑i menajeze, să reducă programele, vo‑ prohibit, ridicol pentru tinerele generaţii englezi‑ e la mijloc, dar e bine să ne oprim la problema lumul de informaţii şi, mai ales, exigenţele. te din faşă. noastră: soarta literaturii române în manualele Şcoala, care are misiunea de a transmite o Ce să comunicăm, ce comunicare să faci cu de gimnaziu. Eu vreau să apărăm prezenţa lite‑ tradiţie culturală naţională în domeniul limbii şi un ins lipsit de personalitate, care nu‑şi cunoaşte raturii române în gimnaziu în condiţiile politice literaturii române, face astăzi şi va face mâine din nici măcar valorile naţionale şi nici nu este îndem‑ foarte favorabile şi benefice în care suntem, adi‑ ce în ce mai puţin în sensul misiunii ei majore. nat să o facă? Dimpotrivă, este ajutat să le ignore! că în calitatea României de membră cu drepturi Societatea actuală (vorbind la modul abstract), Şi Ceauşescu voia ca şcoala să dea cât mai repede depline a Uniunii Europene. Sesizăm o eroare de politica pe care o aplică partidele în domeniul edu‑ tineri pregătiţi pentru piaţa muncii. Europa vrea strategie sau de politică educaţională, nimic mai caţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul la fel? Am auzit acum câţiva ani, mai mult de zece, mult. Îndemn la o gândire critică, nu la o atitudi‑ ne anti‑europeană. Să‑i ajutăm să gândească mai bine pe cei care ne fac recomandări proaste. Dacă am constatat că, în era celor mai efici‑ ente mijloace de comunicare, stăm prost tocmai la comunicarea şi exprimarea individuală, de ce nu facem o disciplină separată numai pentru Comu- nicare, în bună înţelegere cu limbile moderne şi cu o împărţire a responsabilităţilor? De ce trebuie să sacrificăm limba şi literatura română pentru această impostură a experţilor în probleme de educaţie? La limba engleză sau la orice altă limbă modernă, ca şi la religie, muzică, educaţie civică, matematică, geografie, istorie (şi ea ameninţată), nu se face tot comunicare? De ce trebuie să pa‑ raziteze comunicarea numai limba şi literatura română din gimnaziu? Ce zice una dintre frazele apocaliptice ale recomandării: „Competenţele de sensibilizare şi expresie culturală implică înţele‑ gerea şi respectul faţă de modul în care ideile şi înţelesurile sunt formulate şi comunicate în mod creativ în diferite culturi şi printr‑o serie de arte şi alte forme culturale”. Observaţi parşivenia? Prin urmare, la fostele ore de limba şi literatura

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA română trebuie să facem un fel de comparatism şi dialog al artelor. „Sensibilizarea culturală” nu mai este naţională, ci interculturală. Dar de ce să parazităm cu acest scop, nobil în fond, limba şi literatura română? Nu cumva le înlocuim, pur şi simplu, cu un alt conţinut, le deturnăm şi le anulăm? De ce să nu facem acest lucru la limba

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 formează cetăţeni români, ci cetăţeni europeni. română construieşte, în subsidiar, conceptul de Acesta este Marele Sens al Schimbării, pe ecra‑ comunicare, în care elevul este situat exclusiv nul căreia se proiectează o mulţime de consecinţe, în zona pragmaticului, neglijând, cu bună ştiin‑ printre care şi aceea privitoare la reforma curricu‑ ţă, educaţia culturală a fiinţei umane, adică acea lară din gimnaziu. componentă care personalizează destinul fiecărui

La limba română din gimnaziu se învaţă „lim‑ om, respectând, până la urmă, unicitatea acestu‑ CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ bă şi comunicare”, ca şi la limba engleză sau orice ia, dată prin naştere. Dialectica literar/non‑literar altă limbă modernă. Aceasta este tendinţa. Limba are tendinţa să se rezolve în favoarea aceastuia română nu mai este, în mod esenţial, purtătoare de din urmă, tocmai în manualele de limba şi litera‑ cultură română, ci va fi transformată într‑un sim‑ tura română, unde accentul trebuie să fie pe edu‑ plu vehicul de comunicare, iar manualele vor forma caţia estetică şi educaţia naţională prin literatura cu prioritate competenţe de comunicare, bazate pe română. limbajul comun, nu pe limbajul literar. Iar înaintea Dacă în tabelul competenţelor‑cheie din competenţelor de comunicare vom situa de acum 2006 apare distinct competenţa de comunicare în încolo competenţele de alfabetizare! Asta în gimna‑ limba maternă, alături de competenţa de comuni- ziu, nu doar în clasele primare! care în limbi străine, în documentul elaborat în Îmi vine să strig ca Mircea Dinescu într‑un 2018, acestea sunt înlocuite nefericit de competen- poem de dinainte de 1990: „Opriţi Istoria! Cobor ţa de alfabetizare şi de competenţa multilingvisti- la prima!” Nu vreau să fiu părtaş la un asemenea că. Este eliminat, după cum se vede, conceptul de dezastru al literaturii române în gimnaziu! Pen‑ limbă maternă, adică acel element care trimite la tru că, după el, va urma sigur dezastrul literaturii identitatea lingvistică şi culturală ca expresie a române în liceu, prefigurat cu seninătatea inevi‑ identităţii naţionale. În plus, ultima competenţă, tabilului. Care dezastru se va vărsa în dezastrul Sensibilizare şi exprimare culturală (2006), devi‑ general al literaturii române. Să fim optimişti: se ne, prin reformulare, Competenţe de sensibiliza- poate şi mai rău! Dacă literatura română aproape re şi expresie culturală (2018). Aici este zona în că dispare în gimnaziu, dacă se va diminua consi‑ care se situează literatura, ca parte a disciplinei derabil în liceu, la ce bun să o mai studiezi în fa‑ limba şi literatura română, ameninţată serios cu cultăţile de litere, care formează profesori pentru dispariţia din programele şcolare. În documentul gimnaziu şi liceu, unde literatura română devine engleză sau la oricare altă limbă modernă care se de politici din 2006, competenţa respectivă viza o eterată fantasmă? oarecum şi spiritul identitar (exprimare cultura‑ învaţă în gimnaziu? De ce să substituim „limba Acum suntem europeni de origine română, maternă”? De ce să o sufocăm cu competenţe ge‑ lă), construit prin cunoştinţe, deprinderi şi ati‑ mâine s‑ar putea să fim europeni de nicăieri, fără tudini. Noua formulare (2018) vizează formarea nerale de comunicare, când acestea sunt scopuri niciun fel de origine recognoscibilă şi recomanda‑ nobile pentru toate obiectele de studiu din gim‑ competenţei de expresie culturală, care configu‑ bilă. rează un spaţiu cultural cu aspect de conglomerat naziu? Să ne uităm impasibili la drama literaturii Vă rog frumos să mai citiţi încă o dată pa‑ (cunoaşterea culturilor şi modurilor de exprimare române, care reflectă drama unei naţiuni în diso‑ locale, naţionale, regionale, europene şi mondiale, ragraful despre „competenţele de sensibilizare şi luţie, ca la drama oricărei specii pe cale de dispa‑ expresie culturală”. Nicăieri nu se face un minim inclusiv limbile, patrimoniul şi tradiţiile acestora, riţie în natură? precum şi cunoaşterea produselor culturale şi o apel la literatura naţională, deşi recomandările sunt pentru obiectul numit „limba maternă” în înţelegere a modului în care aceste exprimări pot gimnaziu. Centrul de interes a devenit comunica‑ influenţa opiniile individuale şi reciproc). Inten‑ rea, care vampirizează tot ce a fost „limbă şi lite‑ Literatura română – ţia, bună în fond, de a oferi un orizont cultural ratură română” în gimnaziu. Teoria comunicării, pe cale de dispariţie mai larg, este însă pripită pentru gimnaziu, iar ca un pui de cuc, aruncă tot ce era în cuibul în care în manualele de gimnaziu rezultatul poate fi un fel de literatură comparată s‑a aciuat: „Aceasta include înţelegerea diferite‑ pentru copii sau, poate, studii culturale pentru co‑ lor moduri de comunicare a ideilor între creator, pii. Documentul în vigoare recomandă o înţelegere Colocviul revistei „Familia” despre prezen‑ a propriei identităţi aflate în evoluţie şi a patrimo- participant şi audienţă în texte scrise, tipărite şi ţa literaturii române în manualele de gimnaziu a 17 digitale, teatru, film, dans, jocuri, artă şi design, niului cultural, într‑o lume a diversităţii cultura- pornit de la o realitate diversificată şi derutantă, le, precum şi a modului în care artele şi alte forme muzică, ritualuri şi arhitectură, precum şi în for‑ în momentul de faţă. În acest an şcolar, 2018‑2019, me hibride”. Nici din greşeală nu se pomeneşte culturale pot fi o modalitate de a vizualiza şi de a clasele a VII‑a şi a VIII‑a merg după vechea pro‑ modela lumea. Aptitudinile includ, de asemenea, ceva de literatură, deşi ne găsim în spaţiul alocat gramă, în lichidare, programă în care literatura abilitatea de a identifica şi concretiza oportunităţi până acum limbii şi literaturii române. Iată de română este reprezentată generos. La clasele a în interes personal, social sau comercial prin inter- ce am spus că, dacă se consideră atât de necesar V‑a şi a VI‑a, se aplică o nouă programă, pe baza mediul artelor şi al altor forme culturale şi capaci- acest lucru (un fel de alfabetizare în formele de recomandărilor europene, urmând ca în viitorul tatea de a se angaja în procese creative, atât ca in- comunicare şi în diversitatea culturală), aceasta apropiat să se schimbe treptat curricula şi pentru divid, cât şi în cadrul colectivităţii. Acest obiectiv se poate face la disciplină nouă: pur şi simplu, una clasele următoare; în aceste manuale locul litera‑ se numea altădată orientare profesională şi edu‑ de Comunicare şi dialog intercultural. (Fac o pro‑ turii române este mult diminuat. Această nouă caţie pentru muncă. Dar de ce parazitează toate punere foarte serioasă!) Ea şi‑ar putea găsi locul, programă, în curs de aplicare şi de generalizare fără a mări numărul total de ore pe săptămână ale pentru gimnaziu, va fi din nou revizuită. Conse‑ aceste scopuri tocmai limba şi literatura română? elevului de gimnaziu, printr‑o negociere în special cinţa va fi o şi mai drastică reducere a textelor de Ameninţătoare este recomandarea privind adop‑ între limba şi literatura română, pe de o parte, şi literatură română din programă şi din manuale. tarea unei atitudini deschise pentru diversitatea limbile moderne, pe de altă parte, în interiorul pa‑ Deocamdată, numai întrezărim acest dezastru, expresiilor culturale, împreună cu o abordare etică chetului de discipline umaniste în gimnaziu. noile recomandări europene încă nu sunt puse în şi responsabilă a proprietăţii intelectuale şi cultu- aplicare, dar urmează. Asupra acestui nou proiect rale. O atitudine pozitivă presupune, de asemenea, Nu pot să‑mi reprim un sentiment de alar‑ de curriculum lansează un semnal de alarmă co‑ curiozitatea faţă de lumea înconjurătoare, o atitu- mă. Poate că exagerez, dar nu prea mult. locviul nostru. Pentru lămurire, trimitem la rezu‑ dine deschisă de imaginare a noi posibilităţi şi do- Dragi elevi, stimaţi părinţi, stimaţi profe‑ matul acestei succesiuni de reforme curriculare, rinţa de a participa la experienţe culturale. sori, stimaţi oameni de cultură din România! Sti‑ pe care l‑am publicat în deschiderea colocviului Considerăm că reprezentarea literaturii na‑ maţi experţi în politicile din educaţie, care pe toa‑ nostru. ţionale în noile programe trebuie să fie regândită, te le ştiţi cum ar fi bine şi care pe toate lucrurile Recenta reformă curriculară circumscrisă indiferent de politicile comunitare în domeniul bune câte au mai rămas în învăţământul româ‑ contextului educaţional comunitar în care ţara educaţiei, căci, până la urmă, acestea trebuie pri‑ nesc le distorsionaţi! (Institutul pentru Ştiinţele noastră se situează de la 1 ianuarie 2007 dezvoltă vite ca recomandări, iar nu ca impuneri cu caracter Educaţiei Extraterestre este invitat să‑şi exprime cu o prolificitate peste medie un spirit nou, care de obligativitate. Institutul de Ştiinţe ale Educa‑ un punct de vedere.) abandonează identitatea naţională, asumându‑şi, ţiei nu trebuie să devină un instrument antinaţi‑ Opriţi diminuarea şi marginalizarea fără rezerve, un mers în cadenţă depersonalizant, onal, cum erau instituţiile sovietizării din primul literaturii române în gimnaziu! Dacă s‑ar în‑ care uniformizează, prin standardizare, individu‑ deceniu postbelic. Contestăm, prin urmare, nu tâmpla această diminuare continuă ar fi spre pa‑ alitatea culturală şi umană, în general. Decidenţii actualizarea viziunii din politicile curriculare, ci guba noastră, a tuturor. Putem fi europeni, vrem în ştiinţele educaţiei, compartimentul curriculum, aplicarea acestora fără rezerve, cu obedienţa spe‑ să fim europeni, cultivând din gimnaziu identita‑ au importat moda predării limbii şi literaturii cifică prizonierilor, cu sau fără voia lor, în mrejele tea noastră culturală specifică, în alcătuirea căre‑ materne ca pe o formă de comunicare, agreând o influenţelor externe menite să anihileze spiritul ia literatura naţională are un rol esenţial. Suntem inserţie socială a individului, eminamente prag‑ identitar naţional, adică exact acel sentiment con‑ europeni în această accepţie, cu plinătatea senti‑ matică, prin care i se asigură acestuia un destin struit secole în şir cu răbdare şi consolidat de o mentului nostru naţional participând la dialogul algoritmizat până la depersonalizare. Punem din demnitate naţională, care a făcut posibilă crearea culturilor. gimnaziu piaţa muncii ca presiune asupra elevi‑ României Unite al cărei prim secol de existenţă Opriţi predarea limbii române în gim- lor? Idealul educaţional, lansat ca produs de cer‑ tocmai l‑am sărbătorit. naziu după principiile învăţării unei limbi cetare de către Institutul de Ştiinţele Educaţiei, Programul ocult al europenizării seamănă străine! Ne îndreptăm spre formarea în şcoală se reflectă în profilul absolventului, care algorit‑ oare cu programul sovietizării? Va fi oare mai greu a unor personalităţi fără identitate naţională? mizează o dependenţă ontologică a acestuia, fiind pentru limba şi literatura română, pentru cultura Acesta pare să fie sensul adevărat al schimbării un gen de pat al lui Procust, care anihilează trep‑ română, va fi mai greu în lagărul european decât programelor de „limbă şi comunicare” în gimna‑ tat şi ireversibil identitatea culturală şi indepen‑ a fost în lagărul socialist al anilor 1950? Ştim că ziu: deznaţionalizarea. Suntem la un punct de denţa funcţională. trăim şi vrem să trăim într‑o Europă a naţiunilor, răscruce, pe care probabil nu suntem pregătiţi să‑l În acest context, servind sensul negativ al în care identitatea fiecărei naţiuni este respectată înţelegem şi să‑l acceptăm: şcoala noastră nu mai globalizării, noua programă de limba şi literatura şi, mai ales, cultivată din şcoală. r

Iunie 2019 Maria‑Ana Tupan Moştenitorii memoriei Mircea Platon u scriu aceste rânduri pentru că Au devenit între timp ignoranţa şi am admirat strălucitul exerciţiu dezinteresul faţă de istorie semne de retorică al lui Antoniu din Iu- Ministerul Educaţiei lius Cezar de Shakespeare (III/2), distinctive de prestigiu? Poate un ci pentruN că am citit că ne‑au lăsat nouă o moşte‑ popor să se menţină în istorie fără Artificiale nire Văcăreştii, că a vrut Cantemir să avem şi noi opere personalizate de cultură? „flori neveştejite”, că ne‑a lăsat Arghezi un nume Invitând străinii să ne citească pe inisterul Educaţiei (aşa‑zis) Na‑ adunat pe‑o carte… Mă întreb, aşadar, unde este Twitter şi pe Facebook? ţionale a avut o viziune. O halu‑ moştenirea noastră? S‑a golit ea de valoare? Au cinaţie. O nouă halucinaţie. Ca orice halucinaţie, e menită „a ne devenit între timp ignoranţa şi dezinteresul faţă uni”. VorbaM lui G.K. Chesterton: „Nebunia nu e ro‑ de istorie semne distinctive de prestigiu? Poate un dul evadării, ci al cedării, al instalării într‑un mi‑ popor să se menţină în istorie fără opere persona‑ zerabil, strâmt, repetitiv cerc de idei, al dresării”. lizate de cultură? Invitând străinii să ne citească Prin înlocuirea canonului cu „situaţia de co‑ Insistenţa cu care, de mai bine de două decenii, pe Twitter şi pe Facebook? municare” ca obiect al manualului, se formează sistemul de învăţământ românesc a fost târât prin Dacă privim, cum ne‑a sfătuit Eminescu, la aptitudini necesare pentru a răspunde la cerin‑ circuitul, repetitiv şi mizer din punct de vedere case mai mari, vedem că acolo cultura nu a deve‑ ţe de genul: „Arătaţi cel puţin cinci informaţii pe intelectual, ideilor reformiste nu poate să indice decât intenţia de a ne dresa întru demenţă senilă. nit Cenuşăreasa roboticii sociale. Canonul litera‑ care le puteţi obţine consultând Mersul trenuri- turii engleze este la locul lui, nu numai în învă‑ Ultima manifestare a acestor intenţii male‑ lor”. Care este înţelesul cu care neologismul rela- volente a avut loc recent, când ministerul condus ţământul din Anglia, dar şi în cel din Australia, ţie este folosit într‑un Mers al trenurilor?” India sau în cursul meu încărcat, nu ştiu de cine, de Ecaterina Andronescu şi de experţii de la Insti‑ Se prea poate ca aceste tipuri de activităţi tutul de Ştiinţe ale Educaţiei a emis un document în Scribd.com. În Australia, s‑a format un comitet să le fi fost inspirate autorilor de manualele de la nivel naţional, care a discutat „modelul de con‑ intitulat: „Educaţia ne uneşte. Viziune asupra vii‑ testare a cunoştinţelor de engleză ale Consiliului torului educaţiei în România”. „Viziunea” ministe‑ ceptualizare a literaturii engleze şi de predare în britanic, dar acestea nu se adresează unora care rului asupra viitorului educaţiei în România e una şcoli ca parte a identităţii naţionale şi culturale, a vin în Anglia să predea canonul literar sau al al‑ sinucigaşă. Practic, avem în faţă un fel de scrisoare construcţiei de forme specifice de identitate, valori tei arte, ci unora care vopsesc utilaje, repară case de adio a cuiva care urmează să îşi curme zilele. şi forme de subiectivitate”. sau fabrică pâine mai lovind uneori un terorist cu Şi nu oricum, ci luând cu sine cât mai multe vic‑ Când se vorbeşte de cultură, limbajul ţărilor o navetă în cap. Citirea şi înţelegerea informaţiei time: copiii noştri. E, practic, un act de terorism civilizate nu e doar reverenţios, ci mitologizant: „a dintr‑un text sunt, aşadar, exerciţii pentru aceş‑ cultural. salvgarda intangibila moştenire culturală”, „a asi‑ tia din urmă. Noi, românii, avem un canon literar Conform documentului, învăţământul va de‑ gura respectul pentru această moştenire” (UNES‑ asemeni celorlalte naţiuni ale Europei, reprezen‑ veni obligatoriu încă de la vârsta de 3 ani. Învăţă‑ 18 CO 2003), „încurajarea instituţiilor naţionale să tând, cum zice eseistul Matthew Arnold, ceea ce a mântul primar va avea loc între vârsta de 6 şi 12 adopte coduri şi principii etice care să asigure o fost gândit şi spus mai bine vreodată, inspirând ani şi va fi organizat în două cicluri: primar inferi‑ atitudine respectuoasă faţă de tradiţia culturală şi tinerilor dorinţa de creaţie la standard înalt, or (trei ani) şi primar superior (trei ani). Conform folclorul naţional” (Institutul Smithsonian, 1999), idealul perfecţiunii sau al unei vieţi exemplare. acestui document, elevii vor avea învăţător până faţă de „expresii ale spiritualităţii poporului şi ale Prin analiza unei capodopere de stil se dezvoltă în clasa a şasea. ordinii de valori care dau sens vieţii” (New Me‑ capacitatea de apreciere, nu prin înşiruirea seacă Ciclul secundar e şi el împărţit în două eta‑ pe: secundar inferior (trei ani) şi secundar superi‑ xico), „păstrarea intangibilei moşteniri culturale” a unor principii din analiză a discursului (să fie or (trei ani). Dacă învăţătorului i se prelungeşte relevant, să nu genereze tensiune etc.) sau prin (Universitatea din Illinois 20017). Românilor le‑a mandatul până în clasa a şasea, dirigintele dispa‑ alcătuit G. Călinescu un canon, dar a fost dat afa‑ apel la resursele proprii ale învăţăceilor puşi să re, înlocuit cu un „consilier de orientare profesi‑ ră din universitate se pare mai înainte să impună facă portretul unei coţofene sau al unui patruped onală”: „Ciclul secundar inferior începe la vârsta ideea necesităţii acestei îndeletniciri. nu tocmai distinct în fotografie. Înţelegem dorinţa de 12 ani, durează 3 ani, şi se desfăşoară în şcoli Ce oferă manualele noastre de limba (rare‑ de înnoire, cum ar fi predarea literaturii române generale, sub îndrumarea cadrelor didactice spe‑ ori şi literatură) română? Cam ceea ce îi sperie şi universale în acelaşi manual, pentru a se vedea cializate pe discipline şi a unui consilier de orien‑ pe universitarii de la Adelaide: fragmentare şi că nici o cultură nu evoluează în izolare de celelal‑ tare profesională, care este cadru didactic specia‑ mediocritate. Nici măcar coperta nu are de‑a face te, sau prin metoda interdisciplinară, pentru a se lizat în orientare profesională şi preia rolul actual cu intangibilul. De pe o copertă, ne surâde o ado‑ vedea contextul cultural holist din care se naşte o al dirigintelui”. Încă de la acest nivel, elevul va fi lescentă cu doi trandafiri la băscuţă – un boboc literatură, dar nu şi raţiunea celor care înlocuiesc „ajutat” de sistem prin „consiliere şcolară” să îşi de fată, nu altceva – dar de ce rămâne în sarcina Luceafărul eminescian cu mandatul poştal. „aleagă viitoarea profesie”. bancnotelor să popularizeze figuri din istoria cul‑ Fără îndoială, amatorismul trădat de împru‑ Practic, această etapă marchează sfârşitul turii? Conţinutul debutează eclatant cu… Maxim muturi aleatorii, eterogene sau incorect asimilate procesului de învăţare aşa cum s‑a petrecut el din zorii civilizaţiei şi până astăzi. Astfel, documentul Gorki. Un alt manual alcătuieşte o listă de texte din jargonul lingvistic şi naratologic (care îi duc cu aproape o sută de ani în urmă) nu poate fi eradi‑ precizează că scopul „ciclului secundar inferior”, care cuprinde: Lacul de Eminescu, Izvorul nopţii adică al gimnaziului, este socializarea cu pretext de Blaga (probabil, deoarece e textul unui şlagăr), cat decât prin educaţie adecvată, cerinţele impu‑ se în ultimul timp, de exemplu, ca doctoranzii să şcolar: „Utilizarea timpului în această etapă vi‑ şi Emoţie de toamnă de Nichita Stănescu, Plane- publice în reviste internaţionale şi să meargă la zează reducerea drastică a numărului lecţiilor ta celor doi sori de Horia Aramă, Popa Tanda de conferinţe fiind chiar soluţia problemei, cu condi‑ tradiţionale şi ia în considerare alte modalităţi şi Slavici, Baltagul, O scrisoare pierdută şi Mioriţa. ţia ca isteria politică să nu schimbe în continuare contexte de învăţare, cum ar fi proiectele, ateliere‑ Abandonând pretenţia de a avea un tablou inte‑ miniştrii învăţământului din cinci în cinci luni, le, activităţile din afara şcolii, învăţarea individu‑ ală etc. Se promovează învăţarea prin cooperare, ligibil în locul unuia galimatias, să vedem ce ofe‑ astfel încât să nu aibă timp nici să se gândească ră totuşi un asemenea „manual comunicaţional”. fenomenologică, astfel încât cadrele didactice să un proiect, dar să‑l mai şi pună în aplicare. dirijeze procesul de învăţare în contextul în care Elevilor li se cere să explice de ce o carte de telefon Mai există soluţia individuală, despre care este un text nonliterar, utilitar? Există un ames‑ cunoştinţele şi abilităţile dobândite urmează să am auzit că se practică la un liceu bucureştean, fie utilizate, pe cât de mult posibil, în afara sălii tec de noţiuni din pragmatica actelor de vorbire şi unde profesoara predă după cursul universitar din teoria genurilor în condiţiile în care expunerea de clasă”. audiat în facultate. Am trăit această experienţă, Trecerea de la ciclul secundar primar la cel la texte a elevilor e minimală (să deosebească, de era momentul unui dezgheţ politic, când nu se ti‑ secundar superior, adică de la gimnaziu la liceu, exemplu, poezia de romanul ştiinţifico‑fantastic, păriseră încă manuale noi, iar profesoara ne pre‑ se face pe baza unui examen al cărui coeficient de poliţist, ghid turistic şi reţetă de bucătărie), ceea da după cursul lui Ciopraga. De ce să se recurgă arbitrar e sporit prin introducerea componentei ce îi va face să înveţe pe dinafară definiţii abstrac‑ însă la soluţii gen 451º Fahrenheit în condiţii de tehnice şi a „recomandării consilierului de ori‑ te, în absenţa dimensiunii intuitive/ ilustrative libertate şi normalitate? entare profesională cuantificată ca procentaj din care e încă necesară la nivel de gimnaziu pentru Noi, dezmoşteniţii, aşteptăm totuşi ordinul nota finală”: „Ciclul secundar inferior se încheie

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA înţelegere, iar la nivel de liceu sau facultate pen‑ de restituire. r cu un examen standardizat diferenţiat (teoretic tru exersarea argumentării. Oferta mai include şi tehnic) care să permită evaluarea competen‑ terminologii aiuritoare (epitetul verbului sau al ţelor necesare continuării studiilor pe filiera teo‑ substantivului… efectul epitetului asupra terme- retică sau tehnic profesională. Continuarea edu‑ nului determinat… Opera lirică se defineşte prin caţiei obligatorii în ciclul superior se va face pe aceea că vocea pădurii, umanizată prin personifi- baza examenului standardizat, a mediei generale care, devine un personaj al operei.) cumulate pe cei trei ani la anumite discipline de

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 studiu, precum şi pe recomandarea consilierului „Viziunea” ministerului asupra România e prea săracă pentru a‑şi permi‑ de orientare profesională cuantificată ca procentaj viitorului educaţiei în România e te să îşi destructureze sistemul de învăţământ. din nota finală”. România nu are resursele financiare pentru a‑şi La sfârşitul gimnaziului, se pot repeta une‑ una sinucigaşă. Practic, avem în faţă importa inteligenţele şi competenţele, aşa cum o le din materiile celor trei ani într‑un an pentru a un fel de scrisoare de adio a cuiva fac ţările avansate economic, dar cu sisteme de obţine o medie superioară, care va fi luată în cal‑ care urmează să îşi curme zilele. învăţământ public golite de conţinut şi care, ca CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ cul la admiterea în ciclul secundar superior: „La Şi nu oricum, ci luând cu sine cât urmare, sunt silite să importe competenţe din ţări finele ciclului secundar inferior, şcolile pot oferi precum România. un program remedial, adaptat nevoilor specifice mai multe victime: copiii noştri. E, *** elevilor, care să permită parcurgerea într‑un an practic, un act de terorism cultural De altminteri, citind paragraful despre „în‑ a anumitor discipline, îmbunătăţirea nivelului de văţarea fenomenologică” şi alte bazaconii, despre competenţe şi a notelor obţinute. La finele acestui cum orele de predare tradiţională vor fi înlocui‑ an, media pentru ciclul secundar inferior se recal‑ te de învăţatul acasă, de ateliere şi de experienţa culează ca medie cumulată pentru patru ani, iar De altminteri, obiectivele „viziunii” sunt des‑ virtuală, mi‑am adus aminte că s‑a lucrat intens elevul va reintra în procesul de selecţie pentru ci‑ tul de clare, punctul de vedere din care a fost scris la pregătirea acestei mişcări. Astfel, în România clul superior cu noua medie”. acest program fiind nu naţional, ci global. Iată, există deja, dezvoltat şi susţinut logistic de o re‑ Respingând acest document, profesorii din de exemplu, paragraful cu care se deschide acest ţea de oengeuri sprijinite financiar de Ministerul România grupaţi în USLIP l‑au numit pe bună document, premisa majoră a abordării: „Educaţia Educaţiei, cu fonduri EUropene, un tutore virtu‑ dreptate o „propunere ştiinţifico‑fantastică” şi au are şi a avut dintotdeauna roluri multiple pentru al, Ioana. Acest „asistent de învăţare” de pe NE‑ arătat, printre altele, că sub aparenţa flexibilităţii individ şi pentru societate. XTLAB.TECH, care pune copiii sub tutela inteli‑ „se îngrădeşte drastic accesul liber la învăţămân‑ 1. În primul rând, educaţia are implicaţii genţei artificiale, e primul blip pe ecranele noastre tul superior al absolvenţilor de liceu” şi prejudi‑ semnificative în prosperitatea economică a fiecă‑ al unui întreg sistem de educaţie artificială. ciază grav educaţia elevilor români şi meseria de rui individ în parte, a fiecărei comunităţi, a fie‑ Deja cei2 care pledează pentru introducerea profesor1. cărei naţiuni. Tehnologiile şi evoluţia lor rapidă asistenţilor de învăţare în sistemul de educaţie *** au modificat mediul de afaceri, procesele de pro‑ din România vorbesc despre imperioasa necesi‑ La nivelul gimnaziului se urmăreşte să se ducţie şi au dus concurenţa de la nivel local la ni‑ tate a acestei substituţii. Cauza? Simplu: „Lipsa „dezvolte în principal interesul pentru ştiinţă, vel mondial. O forţă de muncă bine educată este unui număr suficient de profesori bine pregătiţi”. arte, studiu şi muncă”, limba şi literatura româ‑ crucială în lumea contemporană, iar lupta pentru Ni se spune că „într‑o şcoală ideală fiecare nă, istoria, geografia fiind trecute pe linie moartă. resursele naturale ocupă azi un loc secund, fiind copil ar trebui să aibă profesorul lui privat, aşa Literatura română, conform acestei „viziuni”, nu devansată de lupta pentru resurse umane. Ast‑ cum Alexandru cel Mare l‑a avut pe Aristotel”. Şi mai e studiată şi cronologic, în context istoric, ci fel, educaţia a devenit treptat una dintre cele mai că, de vreme ce acest lucru nu era posibil în şcoala doar ca „ştiinţă a comunicării” în limba română, mari afaceri la nivel mondial şi sectorul privat a tradiţională, aceasta a putut doar să tipărească asemeni limbilor străine, învăţate şi ele ca pure preluat treptat o mare parte din responsabilitatea „un manual pentru fiecare copil”. Dar „astăzi, oda‑ instrumente de comunicare, nu ca porţi spre siste‑ educaţiei pe tot parcursul vieţii”. tă cu evoluţia tehnologiilor şi apariţia inteligen‑ me culturale complexe, structurate diacronic. Şcoala, conform acestui document, are meni‑ ţelor artificiale, există posibilitatea de a construi Studiul (dacă se mai poate spune astfel) ro‑ rea de a asigura performanţa individului în socie‑ aşa‑numitul Aristotel privat bazat pe inteligenţă mânei – ca limbă şi ca literatură – în ciclul secun‑ tatea globalizată, nu în sânul naţiunii: „Succesul artificială, adică fiecare copil să aibă Aristotelul dar (gimnaziu şi liceu) îşi propune obiective de un şcolii este măsurat după modul în care fiecare co‑ lui privat, care să funcţioneze pe bază de inteli‑ primitivism evident. pil ajuns la vârsta maturităţii se regăseşte în cea genţă artificială. O să spuneţi, profesorii vor dis‑ Astfel, la gimnaziu avem: „– Identificarea de mai bună variantă a sa la momentul respectiv şi părea. Nicidecum, profesorii naturali, umani, se fapte, opinii, emoţii în mesaje orale sau scrise, în are implicit răspunsul la întrebarea «ce fel de om vor înmulţi pentru că la fiecare zece Aristoteli pri‑ contexte familiare de comunicare – Exprimarea sunt, unde sunt bun în societatea globalizată?»”. vaţi bazaţi pe inteligenţă artificială va fi nevoie unor gânduri, păreri, emoţii în cadrul unor mesaje Cu alte cuvinte, acest program are în vedere de un profesor uman. Se va schimba însă rolul lor. simple în contexte familiare de comunicare – Par‑ producerea pe bandă rulantă de forţă de muncă Nu vor mai fi ei cei care vor tezauriza cunoştinţe‑ ticiparea la interacţiuni verbale în contexte fami‑ pentru nevoile economiei globale. E, în fond, un le, ei vor fi mai degrabă nişte facilitatori pentru liare, pentru rezolvarea unor probleme de şcoală act de capitulare a naţiunii române în faţa marilor implementarea unor scenarii”. Dar aceleaşi voci sau de viaţă”. corporaţii. După exploatarea resurselor naturale, ne spun că, în economia 4.0, nu oamenii, ci maşi‑ Abia la liceu îşi fac loc rudimente de sti‑ perioadă în care românii au luat drumul emigraţi‑ nile au grijă de maşini. listică, retorică şi abordare formală a unor texte ei, descurcându‑se în ţările de destinaţie pe baza Şi, oare, nu e legitim să ne întrebăm dacă 19 non‑colocviale: „ – Distingerea şi interpretarea educaţiei primite în sistemul de învăţământ tra‑ deprofesionalizarea cadrelor didatice, de care poa‑ unei varietăţi de texte şi mesaje receptate în di‑ diţional din România, guvernanţii noştri vor să te că unii profesori se bucură acum pentru că se verse situaţii de comunicare, inclusiv în contexte exploateze şi resursa umană. Cine ne garantează traduce în mai puţină bătaie de cap la catedră, nu imprevizibile, formale şi non‑formale – Aprecierea că o vor face mai bine decât au făcut‑o cu resursele va determina diminuarea statutului lor profesio‑ calităţii estetice a textelor receptate – Exprimarea naturale? Cine se poate lăsa la cheremul unor gu‑ nal şi, în cele din urmă, eliminarea lor în folosul de opinii, idei, sentimente, argumente, contraar‑ vernanţi care de trei decenii dovedesc că nu au un inteligenţei artificiale? E un scenariu plauzibil, în gumente într‑o varietate de contexte, inclusiv plan coerent pentru România şi că nu pot negocia condiţiile în care nimeni nu va vrea să cheltuiască profesionale, formulând o diversitate de mesaje competent şi onest în folosul naţiunii? prea mulţi bani pe „educaţia” forţei de muncă bru‑ şi texte – Participarea responsabilă şi creativă la Cine, în România de azi, ar vrea să îşi lase tă din România. o diversitate de interacţiuni în contexte variate, copilul la cheremul calificativului pus de un consi‑ De vreme ce aceste platforme digitale oferă inclusiv profesionale şi sociale, prin respectarea lier profesional? Ce e acesta, un maistru de şcoală şi „cyberateliere cu roboţi şi pentru imprimare unor convenţii de comunicare”. nouă, spoit cu ceva informatică şi cu ceva rudi‑ 3D”, oare nu avem voie să bănuim că, odată în‑ Practic, prin acest program, românii vor fi mente psihopedagogice? Şi, dacă sistemul de edu‑ depărtaţi din clasele unde nu li se va mai preda antrenaţi să devină imigranţi în propria limbă. caţie (fost de învăţământ) din România are misiu‑ prea mult, acestea vor fi atelierele în care vor în‑ Noţiunile şi abilităţile primare care li se vor preda nea de a produce nu pentru structurarea naţiunii, văţa copiii noştri începând cu vârsta de 12 ani? până la 16 ani îi vor lăsa incapabili să analize‑ ci pentru nevoile economiei globale, cine i‑a dat Probabil, din moment ce „tehnologia este gândită ze mesaje mai complexe, să facă analiza manipu­ sarcina de a produce proletari globali şi nu lideri? pentru şcolile din România”. lărilor şi sinteza cunoştinţelor, să îşi rotunjească Românii care după 1989 au reuşit să facă frumoa‑ Cine ar vrea ca programele Aristotelilor pri‑ un orizont de cultură, să devină cetăţeni repon‑ se cariere în afara ţării, au reuşit acest lucru dato‑ vaţi să fie scrise de oameni cu acuitatea istorică, sabili. Soiul de alfabetizare funcţională la care îi rită şcolii româneşti care, cu toate neajunsurile ei empatia şi complexitatea abordării precum cea a va expune „viziunea” experţilor de la Institutul de conjuncturale, a ştiut să compenseze pentru ma‑ domnului citat mai sus? Acceptăm într‑adevăr, Ştiinţe ale Educaţiei nu va modela decât consu‑ rele handicap al devalizării economiei româneşti de dragul firmelor de IT care vor să pătrundă pe matori de sloganuri şi de emoţii, oameni capabili de către clasa politică. De ce nu se spune în acest piaţa educaţiei din România, să transformăm su‑ să descifreze enunţuri primare, dar incapabili să raport că învăţământul privat din ţările dezvolta‑ fletele copiilor noştri în teritorii de frontieră, în înţeleagă texte literare clasice sau să analizeze/ te există tocmai pentru a suplini marele gol lăsat pustietăţi bântuite de căutători de aur? deconstruiască discursuri electorale sau clipuri de un învăţământ public dezvoltat pe coordonate‑ *** electorale mincinoase. le viziunii propuse de experţii ISE? Cu alte cuvin‑ După cum spunea Jacques Barzun în artico‑ Oamenii ieşiţi din aceste combinate avicole te, în Occident se plătesc bani grei pentru ca elevii lul „De unde vin prostiile despre educaţie” („Whe‑ de elevi vor fi pregătiţi să trăiască în prezentul să facă, la şcoli private, lecţii tradiţionale, pentru re the Educational Nonsense Comes From”): „Nu‑ etern al ciclurilor economiei de consum, fără viziu‑ ca să înveţe – în condiţii materiale superioare bi‑ mesc prostii orice plan sau propunere sau critică ne diacronică, fără conştiinţă de sine sau de comu‑ neînţeles – cam ce se învaţă în şcoala românească neglijând limitele date ale mersului la şcoală sau nitatea din care fac parte. Se vor duce la culcare tradiţională. ale predării. A învăţa înseamnă a preda unor gru‑ ori de câte ori li se va stinge lumina. puri. Astfel, un plan care ar putea merge dacă ar Identitatea noastră e construită prin nara‑ fi aplicat de un tutore înzestrat unui singur copil ţiuni şi tocmai naraţiunea, altminteri prezentă în trăind continuu în aceeaşi casă devine o prostie filme şi în tot ce urmăreşte să vândă prin imagini când e propus pentru predarea la clasă într‑o in‑ un produs, e îndepărtată din modul de abordare Practic, prin acest program, stituţie menită a şcoli sute de copii sau într‑un – tematic, anti‑cronologic şi deci an‑istoric – a lite‑ românii vor fi antrenaţi să devină sistem naţional croit pentru milioane [...]. Pentru raturii române. Cu alte cuvinte, deşi trăim într‑o imigranţi în propria limbă. a trage concluzia tuturor acestor definiţii şi con‑ societate condiţionată mediatic să recepteze fără Noţiunile şi abilităţile primare sideraţii generale, trebuie să spunem că prostiile filtru naraţiunea saturată emoţional (supererois‑ despre educaţie au de a face cu orice propunere me, supersuferinţe şamd), naraţiunea/ cronologia care li se vor preda până la 16 ani sau promovare a altceva decât a ceea ce e obiecti‑ este eliminată din modul în care e structurată stu‑ îi vor lăsa incapabili să analizeze vul de bază al şcolii, care e risipirea ignoranţei”. r dierea literaturii române. Nu e aceasta o modali‑ mesaje mai complexe, să facă tate de a garanta îndepărtarea elevilor de înţele‑ analiza manipulărilor şi sinteza gerea propriei culturi, deci a propriei identităţi? cunoştinţelor, să îşi rotunjească 2 Pentru sursa citatelor care urmează, vezi alocuţiunea lui Răzvan Bologa la Primul Simpozion de Arheologie Didactică, 1 http://www.tribunainvatamantului.ro/punct-de-vedere- un orizont de cultură, să devină Vaslui, 16 noiembrie 2018, minutele 1:20:30‑1:38:37, aici: uslip-iasi-educatia-ne-uneste/ cetăţeni responsabili https://www.youtube.com/watch?v=ANT4HcOwUwE .

Iunie 2019 abaterea de la plinătatea logosului este a limbaje‑ lor specializate care tind către minima comunicare, limitatoare la un nivel strict al Realităţii, concept cu care operează transdisciplinaritatea. Din per‑ spectiva lingvisticii integrale, lucrurile stau cu to‑ tul alt­fel, avertizează Eugeniu Coşeriu: „În limbajul poetic trebuie să vedem aşadar limbajul în întreaga lui funcţionalitate. Poezia – şi prin poezia înţeleg Theodor Codreanu nu doar poezia, ci literatura ca artă – este locul des‑ făşurării depline a funcţionalităţii limbajului. Uzul poetic al limbii nu este o deviere de la uzul «normal» Homo europeus sau al limbii, ci lucrurile stau exact invers: toate cele‑ lalte modalităţi ale limbii, ca, de exemplu, limbajul analfabetismul funcţional cotidian sau limbajul ştiinţific (ar trebui să spunem mai bine «modul ştiinţific de a vorbi», respectiv n vacarmul maşinilor cu megafoane care – în etapa despărţirii învăţământului de cultură. «modul de a vorbi orientat spre latura practică») traversează străzile Huşiului, cerşind Urmează, ca în suita anecdotică a reformelor din reprezintă abateri în raport cu limbajul integral, voturi pentru diverse partide în vederea perioada comunistă, despărţirea învăţământului de cu limbajul ca atare”3. Din profunda observaţie a alegerilor europarlamentare şi a unui re‑ şcoală. E aproape. Internetul ne ajută. Vom spune marelui lingvist rezultă importanţa covârşitoare a ferendumÎ ad usum Delphini din apropiata zi de 26 în curând: la ce bun să mai mergi la şcoală, când tot lecturii capodoperelor literare în formarea omului mai 2019, citesc textul lucid şi responsabil al lui Ion ce înveţi acolo poţi să înveţi şi acasă, fără deplasare, deplin, indiferent în ce domeniu s‑a specializat şi Simuţ privind soarta literaturii române în gimna‑ fără program şi, bineînţeles, fără profesori? Acum creează. Lectura maeştrilor limbii române induce ziu, inclusiv soarta naţiunii, pe care ni le hărăzesc suntem în faza în care distrugem ultimele lucruri şi profunzimea şi autenticitatea dialogică în lume, diriguitorii democraturii şi ai învăţământului ro‑ bune care au mai rămas. S‑a încercat scoaterea is‑ alt­fel spus evită sărăcia comunicării până la neanti‑ mânesc, în frunte cu onor Ministerul Educaţiei Na‑ toriei naţionale din curriculum. S‑a reuşit deocam‑ zarea care este analfabetismului funcţional. ţionale, sucursală obedientă a unui pretins Institut dată schimonosirea ei, până la o face de nerecunos‑ Ion Simuţ nu şi‑a luat ca martor geniul lui de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE). În numerele 2 şi 3 ale cut de către generaţiile mai vechi (părinţi şi bunici), Coşeriu, dar concluzia sa se îndreaptă firesc către străvechii reviste Familia din Oradea sunt publica‑ care privesc în manualele de clasa a IV‑a şi a VIII‑a. aceeaşi viziune. Eliminarea modelelor literare din te intervenţiile celor care au participat la colocviul Acum se încearcă (şi, probabil, se va reuşi) scoate‑ manuale (fenomenul e sesizat în cele alternative privind prezenţa literaturii române în manualele rea literaturii române din programa şi din manu‑ de limba română, clasele a V‑a şi a VI‑a, urmând de gimnaziu. De departe, cea mai consistentă con‑ alele de gimnaziu. O primă etapă a fost săvârşită: să se extindă şi la următoarele două) este conside‑ tribuţie este a cunoscutului critic şi istoric literar diminuarea volumului de lecturi literare din tradi‑ rată ca iresponsabilă: „La clasa a V‑a actuală poţi Ion Simuţ. ţia naţională (basmul, legenda, balada populară au să parcurgi programa, manualul şi să îndeplineşti Iată o temă care ar fi putut fi crucială pen‑ dispărut; cu Bălcescu, Eminescu, Creangă, Slavici, exigenţele pentru formarea competenţelor fără să tru candidaţii foarte dornici de a intra în graţiile Alecsandri, Coşbuc, Goga, Caragiale, Sadoveanu, analizezi niciun text literar! Nu e o crimă împotriva alegătorilor la europarlamentare, temă pe care însă Arghezi ne vom întâlni din ce în ce mai rar sau poa‑ literaturii române şi împotriva conştiinţei naţiona‑ nici unul n‑a abordat‑o, deşi arată că e în cumpă‑ te deloc) şi înlocuirea lor cu situaţii de comunicare le? Când ne‑a cerut Moscova, pe vremea lui Sta‑ nă Europa însăşi şi odată cu ea destinul nostru ca şi relaţionare, care să ne faciliteze buna noastră lin, o asemenea reducere sau diminuare a culturii naţiune, maşinăria imposturii şi a demagogiei, în circulaţie prin Europa. Literatura devine inaccep‑ naţionale, ca să dăm prioritate culturii sovietice, schimb, măcinând în gol o pretinsă dragoste pro Ro- tabilă şi, deci, inutilă pentru analfabeţii funcţionali ştim că n‑a fost bine. Acum, când ne cere Bruxe‑ mânia, România înainte de toate etc., iar la vârf un din gimnaziu şi din politicile experţilor în educaţie. lles‑ul acelaşi lucru e bine? Încotro mergem aşa sforăitor proiect de ţară farfuridian România edu- Dacă aproape s‑a generalizat analfabetismul func‑ bezmetici? Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei se va cată! De trei decenii ni se tot vântură ideea unei ţional (deocamdată a ajuns la proporţia alarmantă conforma recomandărilor europene şi va trece la o pretinse reforme a învăţământului românesc, ţinta de 40%), reforma curriculară pentru gimnaziu a gă‑ şi mai drastică epurare a literaturii naţionale din reală, palpabilă şi statistic, la nivel naţional, fiind sit soluţia: alfabetizarea funcţională. Limbajul lite‑ manualele de gimnaziu? Comisia Europeană care 40% analfabeţi funcţional. La aceste rezultate spec- rar este prea complicat şi prea dificil pentru un elev activează în domeniul învăţământului calcă impa‑ taculoase, se adaugă strădania tuturor miniştrilor de gimnaziu, căruia experţii în educaţie îi fixează ca sibilă pe sentimentele naţionale, iar ISE‑ul nostru educaţiei de a arăta fanilor de partid că fac, totuşi, obiectiv înţelegerea elementară a unui text non‑li‑ este o unealtă docilă. Cedarea noastră de suvera‑ ceva: anume, tot propun „schimbări” în structura terar, care e şi cerinţă la bacalaureat (exigenţă pen‑ nitate către Europa funcţionează ca şi cedarea de anului şcolar şi, în esenţă, reuşesc să elimine mai tru cel mult clasa a IV‑a!). Dacă elevii nu citesc sau suveranitate de pe vremea lui Stalin? Ne anihilează 20 tot ce înseamnă cultură naţională din programele citesc din ce în ce mai puţin, să decretăm: să nu spiritul critic şi demnitatea? Nu aş vrea să mergem de învăţământ, observă Ion Simuţ. Pseudoschimbă‑ citească! Asta să fie România educată?” prea departe cu această retorică aparent anti‑eu‑ rile reverberează, inevitabil, în liceu şi în modalită‑ Reducerea educaţiei la pragul zero numit lim- ropeană, pentru că ne duce într‑o direcţie greşită. ţile de evaluare la bacalaureat, extinzându‑se până bă şi comunicare se vrea în ton cu postmoderna te‑ Oricum, această pledoarie pentru literatura româ‑ în facultate. Toate se fac în numele unei mutaţii orie a gradului zero al scriiturii trecută, acum, prin nă în gimnaziu ne va împărţi în două tabere: de o epocale în istoria Europei, cu formarea unui homo salvatoarea ideologie political correctness. Într‑ade‑ parte cei care vom fi consideraţi autohtonişti, suve‑ europeus, replică „luminoasă” la celebrul homo so- văr, pentru o minimă comunicare între cetăţenii noii ranişti, poate chiar naţionalişti; de cealaltă parte vieticus. Şi, ciudat lucru, cum spune vechea vorbă Europe este nevoie doar de un limbaj de grad zero, se vor situa europeniştii, partizanii subsidiarităţii, a lui Horaţiu, Parturient montes, nascitur ridiculus ceea ce înseamnă că umanitatea se poate dispensa, internaţionaliştii, care se uită numai în afară. Au mus (Munţii se vor screme şi se va naşte un ridicol fără regret, de literatură, care este o abatere de la apărut, deocamdată numai în scrisori şi declara‑ şoricel), care şoricel este actualul om analfabet func- acest grad zero, complicându‑ne, inutil, din punct de ţii, patrioţii europeni, transnaţionali, alarmişti că ţional. Această nouă specie de „om recent” (H.‑R. vedere spiritual. Ce nevoie să mai avem noi astăzi Europa e în «pericol», aflaţi în conflict cu patrioţii Patapievici), fără identitate, fără credinţă, fără de stilistica unor Dante, Shakespeare, Creangă, naţionali, consideraţi retrograzi şi sectari, pentru părinţi (înlocuiţi de termenii partener I şi partener Eminescu, Ion Barbu sau Nichita Stănescu? Sau, care naţiunea lor e în pericol în faţa uniformizării II, cum stipulează o recentă lege a parlamentului cum remarcă Harold Bloom, teoreticianul avizat al europene sau globaliste”. francez), fără familie, fără apartenenţă la o cultu‑ canonului literar occidental: „Catedrele de engleză În astfel de antinomie ce riscă să devină irezol‑ ră naţională şi universală, pare a fi chiar idealul a vor deveni Catedre de studii culturale, unde filme vabilă, dacă nu „monstruoasă”, în termeni eminesci‑ ceea ce se numeşte globalizare. Parşivenia situaţiei ca Batman, temele favorite ale mormonilor, tele‑ eni, se ascunde maladia cea mai gravă care poate este că tocmai aceia care au creat specia analfabet viziunea, filmele şi rock‑ul îi vor înlocui pe Chau‑ infesta civilizaţia şi cultura actuale, atât la nivel na‑ funcţional sunt acum îngrijoraţi şi propun noi în‑ cer, Shakespeare, Milton, Wordsworth sau Walace ţional, cât şi european. Părintele Stăniloae a arătat drumări curriculare şi educaţionale spre ieşirea din Stevens”1. Şi tot Bloom: „Mişcarea greşit numită în Teologia Dogmatică Ortodoxă (1978) că lumea nu marasm, noile directive de „alfabetizare” ducând, în «multiculturalism», care este şi antiintelectuală, şi are consistenţă ontologică, ci doar dialogică, dialogul realitate, la sporirea cantitativă a speciei. Rapor‑ antiliterară, elimină din programa de studiu majo‑ fiind singura şansă a omului de a participa la ontolo‑ tându‑ne la prezenţa limbii şi literaturii române în ritatea operelor ce prezintă dificultăţi imaginative gic. A împărţi indivizii umani în antinomii netrasfi‑ şcoală (ca să nu mai vorbim de eliminarea, la fel şi cognitive, ceea ce înseamnă majoritatea operelor gurabile înseamnă a rupe orice posibilitate de dialog de parşivă, a istoriei românilor din programele de canonice”2. în lume, cu urmări imprevizibile. În consecinţă, nu învăţământ), constatăm că această „materie” a fost Învăţământul românesc s‑a adaptat exemplar voi înceta să spun că sub masca etichetărilor se as‑ redusă la nivelul „competenţelor” care vizează în‑ la o asemenea paradigmă educaţională, probabil cu cund adevăraţii duşmani ai naţiunilor şi ai Europei. suşirea unor limbi străine, sub sintagma miracu‑ mai mult zel decât în alte ţări europene. „Rezisten‑ În realitate, cei acuzaţi, astăzi, de euroscepticism şi loasă limbă şi comunicare. În consecinţă, remarcă ţa la lectură”, ca netrebuitoare unei minime exigen‑ de antieuropenism sunt apărători ai Europei, în toa‑ Ion Simuţ, proba orală de la bacalaureat se reduce ţe în comunicare, a fost îmbrăţişată cu entuziasm tă complexitatea ei religioasă, culturală, economică la cerinţe de comunicare la nivelul clasei a IV‑a, cu de copii şi de tineri. Mană cerească şi pentru diri‑ şi artistică. Invers, fariseii care se declară „europe‑ predominanţa textelor nonliterare, dispărând, în‑ guitorii noii Românii educate, zice şi Ion Simuţ: „În nişti” sunt năruitorii fundamentelor milenare ale tre altele, educaţia estetică, literatura naţională, sfârşit, în acest fel e limpede că în gimnaziu nu e Europei, distrugători de naţiuni, de creştinism, de în favoarea „comunicării” a nimic, „în detrimentul nevoie de literatura naţională, care, probabil, ar canon literar european şi occidental etc. Cel puţin, în culturii naţionale şi în paguba integrării europene”, tulbura conştiinţa noastră europeană. Cred că so‑ 1919, în calitate de comisar al educaţiei în Ungaria ceea ce înseamnă o distrugere a personalităţii co‑ luţia deznaţionalizării treptate prin şcoală, care e bolşevică, binecunoscutul filosof marxist Georg Lu‑ piilor şi tinerilor, aduşi, astfel, nu la nivelul unui subtextul cinic al acestor recomandări europene, e o kács punea deschis întrebarea: Cine ne va salva de progres civilizaţional şi cultural, ci, dimpotrivă, la miză perdantă. Nu vom face din Europa o patrie şi civilizaţia şi cultura occidentală? Aceeaşi întrebare incapacitatea de a mai învăţa ceea ce cu 20‑50 de din europeni o naţiune dacă îi vom deznaţionaliza şi‑o pune, astăzi, neomarxismul cultural erijat în „co‑ ani în urmă copiii şi tinerii erau în stare s‑o facă. pe toţi cetăţenii ei, tăindu‑le rădăcinile naţionale”. rectitudine politică”, pretinzând însă a fi apărătoa‑ Şi toate în numele unor principii educaţionale ca‑ Şi asta nu din pricini ideologice, ci pentru că rea „europenismului”: vechea poveste a vulpii pusă paznic la coştereaţă.

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA tastrofale, eliminând din formarea umană ceea ce, teoria gradului zero al scriiturii/ comunicării este cândva, Mihai Ralea numea ontologia obstacolului, profund falsă, cum a demonstrat unul dintre cei Curată găinărie! crezându‑se că poţi deveni om întreg fără efort in‑ mai de seamă lingvişti ai lumii, Eugeniu Coşeriu: telectual, fără a trece probele vieţii, ci doar „jucân‑ 3 Eugeniu Coşeriu, Despre esenţa limbajului poetic, în du‑te de‑a şcoala”, într‑un divertisment perpetuu, 1 Harold Bloom, Canonul occidental, trad. din engleză de „Convorbiri literare”, serie nouă, nr. 4 (208), aprilie 2013. asupra căruia atrăgea atenţia încă filosoful francez Delia Ungureanu, prefaţă de Mircea Martin, ediţia a II‑a, Alain Finkielkraut. „Suntem – apreciază Ion Simuţ Grupul Editorial ART, 2007, p. 514. 2 Ibidem, p. 424.

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 Cu ani în urmă, l‑am auzit pe Constantin Noica formulându‑şi temerea că abandonul cultural poate sfârşi, încă în mileniul nostru, dacă nu vor fi înghiţite şi ultimele CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ Mircea Braga insule spirituale, prin reinventarea Un atac la adresa fibrei alfabetului cultural‑spirituale a naţiunii române

u este dificil de sesizat că, în în‑ de mers pe catalige, cât şi un mai mult sau mai nespartă până în prezent, consecinţele radierii tregul ei, problematica pusă în puţin firav „joc de artificii”. În schimb, pe scenele din ce în ce mai aplicate din programa învăţă‑ discuţie de Ion Simuţ nu vizează teatrelor asistăm, nu o dată, la prelucrarea, până mântului şi a manualelor şcolare a acestora, ca şi doar „accidentul” curriculei ori al la nerecunoaştere, a textelor dramatice, înţele‑ desprinderea lor din unitatea funciară încep a se unui Nmanual, al uneia sau alteia din clasele gim‑ gând că mai ales tinerii interpreţi n‑au avut pri‑ măsura în ceea ce se numeşte „analfabetism func‑ naziale, nici chiar al unei anume repoziţionări a lejul să urmeze un curs de dicţie, preferând – sau ţional”. Altfel­ spus, ne aflăm într‑un stadiu opac, unui mai amplu segment educaţional. Fără a dra‑ urmând indicaţiile regizorale – zgomotul verbal şi eufemistic prins în definirea sa ca intelectualitate matiza lucrurile şi în absenţa oricărei coloraturi consumul de energie fizică. Îi oferim privitorului mai mult decât precară. Poate, într‑adevăr, unele politice, nu ne putem interzice, totuşi, gândul că şi cititorului „cultura” sexului şi a violenţei ori di‑ defecţiuni nu sunt evidente la nivel preşcolar şi n‑ar fi prea mult spus dacă înţelegem situaţia de fuzăm „cultură” muzicală în ambalaj de manele. „primar”, ci îndeosebi – cum constată şi Ion Simuţ fapt ca un atac, conştient sau nu, dar cu suficientă Ne bucurăm, naiv, că politicul nu se mai ameste‑ – începând cu cel gimnazial. Nu întâmplător, mai vizibilitate, la adresa fibrei cultural‑spirituale a că în cultură, dar îl ascultăm pe cutare politician multe facultăţi de litere au fost nevoite să intro‑ naţiunii noastre (dacă mai are vreo semnificaţie şi cerând scoaterea din programa şcolară a Mioriţei ducă, în anul întâi de studii, un soi de curs (ori acest cuvânt). Nu trebuie să fii nici sociolog, nici fiindcă propagă... fatalismul. Aproape că îţi vine măcar de seminar), ciudat la acest nivel, de scrie‑ specialist în comunicare, nici politolog sau psiho‑ să spui „Înapoi la şcoală!” – dacă... dacă n‑ai ştii că re şi formulare corecte. Le‑am zis „defecţiuni”, dar log, pentru a‑ţi da seama că planşa educaţională îndemnul aproape nu mai are niciun rost. realitatea ne arată, concret, nişte impardonabile, pe care o avem acum în faţă nu poate fi acoperită Dar ştim încă, deşi mai mult teoretic, că enorme goluri, şi ne îndoim că soluţia ar veni din doar strict disciplinar, la limita unor specializări educaţia începe în familie, imediat continuată, extinderea orelor de teoria comunicării ori din in‑ ce ar rezona cu nivelul actual al dezvoltării şti‑ complementar, în sala de clasă. Doar că, aşa cum formaţional, ştiut fiind că ne aflăm, de fapt, în faţa inţei şi tehnologiei. Nu întâmplător citim, astăzi, constată şi Ion Simuţ, dacă părinţii au parcurs unui instinct întărit, în cazul limbii natale, prin texte care aduc în discuţie ritmurile a‑culturale acelaşi traseu educaţional care stă în faţa copilu‑ funcţia „naturală” a unei prestaţii sociale sprijini‑ ale prezentului, dacă nu chiar anti‑culturale, mo‑ lui, ne dăm seama că „seria” începe să se împli‑ te nu prin excursuri semi‑filosofice, semi‑sociolo‑ ment care nu poate fi înţeles decât dacă pătrun‑ nească în armonie... generaţionistă. Senzaţia este gice sau semi‑psihologice, ci prin buna cunoaştere dem în adevărul, ilustrat istoric nu o dată, că des‑ că, pe toate treptele învăţământului, situaţia a a limbii, prin exerciţiul cotidian şi prin lectură (fi‑ tinul unei ţări, al unui popor este condiţionat de ajuns la scadenţă: au exista voci care au susţinut nalizată şi prin acordurile comentariului). prezenţa sau absenţa „omului cultural” (formulă că, atât prima încercare de modernizare a dome‑ Ni se pare aproape de grotesc a detalia, tautologică, în fond, dar necesară într‑un timp al niului de după ‘89, făcută în grabă şi mai mult acum, la început de mileniul III, cu privire la con‑ superficiilor şi al improvizaţiilor). cu entuziasm decât cu luciditate, în absenţa unei secinţele caracteriale, la cele marcând nuanţarea, De fapt, ne putem chiar întreba dacă nu cum‑ viziuni unitare şi cu perspectivă pe termen lung, elasticitatea şi adâncimea gândirii şi a intuiţiei, va până şi noţiunea de „cultură”, de fiecare dată cât şi „reformele” periodice au răspuns doar con‑ la expresivitatea ca deschidere amplă şi complexă când este utilizată în scrisul ori vorbirea de toate juncturilor şi diverselor ambiţii ministeriale, fără a comunicării între oameni, la corecta integrare zilele, mai are acoperirea de sens adecvată, din a urmări un gradient bine alcătuit al obiectivelor civic‑morale, la creşterea conştiinţei de sine, la moment ce am „industrializat‑o” numind‑o (cum şi al mijloacelor. Or, s‑a ştiut şi atunci, se ştie şi armonizarea relaţiilor sociale şi la prezenţa ma‑ 21 alt­fel decât anglicizat!?) entertainment. Adică dis‑ acum, că aforismul cinic de altădată, „scopul scuză tură şi armonică în peisaj internaţional – care se tracţie facilă în toate componentele sale. Numim mijloacele”, a înlocuit tiparul originar care pornea datorează familiarizării cu istoria şi cu literatura „spectacol”, bunăoară, ba îi mai adăugăm şi deter‑ din constatarea că „scopul defineşte şi consacră atât ale spaţiului propriu, cât şi ale celui mondial. minativul „teatral”, atât o demonstraţie stradală mijloacele”, banală în fond, dar vitală atunci când Altitudinea cunoaşterii unei limbi, fie aceasta cea suntem puşi în faţa întrebării: Ce fel nativă, fie oricare alta, şi efectul de adâncime şi de de fiinţă, ce fel de om dorim să obţi‑ durată nu se măsoară în superficiile comunicării nem după trecerea sa prin creuzetul banale, conjuncturale, ci cu precădere şi esenţial învăţământului? ca înscriere pe registrul superior al cuprinderii Tendinţa pare a fi de a scoate culturii şi spiritualităţii ca partituri semnificative din efigia celor 12 clase ale şcolii pre‑ ale existenţialului ca atare. Dacă nu e necesară ca universitare determinativul „cultură acoperind o „noutate” primită în spaţiul tău origi‑ generală” pentru a se ancora într‑o nar, inflaţia de vocabule din alte limbi e doar un „tehnicitate” care, chiar dacă apro‑ indice al snobismului şi al deficitului intelectual piată de nivelul la zi al ştiinţelor (lucru bine ştiut şi acesta). Şi mai gravă este de‑ „exacte”, reduce profilul respectivu‑ precierea propriei limbi, a enormului piedestal de lui învăţământ la grafica unuia „pro‑ cultură şi spiritualitate pe care ea s‑a ridicat în fesional”. Ţinta este departe de ceea timp, fiindcă instrumentarea „tehnică”, de bază ce ar trebui să fie „omul cultural”, „fi‑ în zona relaţiilor de producţie, lasă loc întrebării inţa gânditoare” în sfere largi, capa‑ dacă nu cumva tindem să ne dizolvăm ca naţiune, bilă să înţeleagă, să simtă şi să tră‑ acceptându‑ne „calitatea” de ofertanţi de forţă de iască realitatea deopotrivă pe pragul muncă pentru alte spaţii. Nu de izolaţionism, ori‑ fictiv‑imaginativ şi pe cel non‑fic‑ cum inadmisibil şi păgubos, e vorba, ci de „clişe‑ tiv, adecvat raţional‑experimental. ul” (cum îl mai numesc unii dintre noi) demnităţii Avem în vedere, aici, acea persona‑ atât individuale, cât şi colective, de măsura ma‑ litate complexă care poate primi atât ladivă, nejustificată prin nimic, a autoumilinţei. ecoul constructului artistic, cât şi pe De aceea uităm, printre altele, că în orice limbă, cel emis în planul coborârii savan‑ nu doar într‑a noastră, cuvântul „recomandare” te în cuantic, fiindcă umanitatea se (utilizat în varii împrejurări şi de diferite comisii defineşte întotdeauna prin conjuga‑ şi comitete de pe alte meridiane) nu este deloc si‑ rea ambelor. Este totodată şi regula nonim cu „obligaţie”. cunoaşterii multiple, cea de sine şi Cu ani în urmă, l‑am auzit pe Constantin a celuilalt, a celor palpabile şi a ce‑ Noica formulându‑şi temerea că abandonul cultu‑ lor indefinite ori doar mediate, a ce‑ ral poate sfârşi, încă în mileniul nostru, dacă nu lor din jur şi a celor gândite/intuite, vor fi înghiţite şi ultimele insule spirituale, prin mergând fie de la simplu la complex, reinventarea alfabetului. Continuate, margina‑ fie invers, prin deconstrucţie. Nu ne lizarea şi, apoi, suprimarea culturii generale din putem câştiga identitatea decât ar‑ şcoală vor mai avea în perspectivă cândva, poate monizând întregul cu partea, având în secolul următor, şansa de a spera în apariţia acces la straturile istoriei lumii şi unui alt Spiru Haret, ca iniţiator al unui nou în‑ ale locului unde ne aflăm, la geogra‑ văţământ. r fia terei şi a spaţiului ce ne este dat, adică să devenim conştienţi de neli‑ mitata diversitate care ne cuprinde. Oprindu‑ne doar la limbă şi la literatură, sintagmă nedislocată,

Iunie 2019 Eveniment

România Citeşte la Cluj, Sibiu şi Braşov

„Trăim atâtea vieţi fapt, ce este poezia confesivă? Este o oglindă în care se reflec‑ câte cărţi citim” tă aceste două realităţi»”. După ce în primăvara acestui an România Citeşte şi‑a lăsat ancora la Iaşi, Suceava şi Fălti‑ „Suntem ceea ceni, mai exact, la Academia Română Filiala Iaşi ce gândim şi şi Uniunea Scriitorilor Filiala Iaşi, la sediul Uni‑ unii Scriitorilor din România Filiala Iaşi, la Co‑ proiectăm în jurul legiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, în nostru” Aula arhiplină, numită „Simion Florea Marian”, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Su‑ „Confesându‑se, autoa‑ ceava şi Sala „Draga Olteanu Matei” din Fălticeni rea a subliniat că poezia este, (v. Contemporanul. Ideea Europeană, nr. 5/ 2019), pentru ea, o aderare totală relativ recent, în perioada 20‑24 mai 2019, Româ- la invizibil, la indicibil, la as‑ nia citeşte – un proiect multianual de susţinere a cunsul din sinele nostru cel artei şi de promovare a autorilor contemporani în mai profund: «Scriind poezie, România şi străinătate, la care participă impor‑ te predai acestei submersii în tanţi artişti români contemporani, personalităţi adâncurile necunoscute ale si‑ marcante ale vieţii culturale, sociale şi politice – a nelui şi încerci să luminezi cât poposit în trei oraşe: Cluj, Sibiu şi Braşov. de cât locurile umbrite care Cluj. La Cluj, într‑un mai ploios, nelipsit există în fiecare dintre noi şi‑o de surprize, la etajul patru al sediului Bibliotecii faci cu maximă sinceritate, Constantina Raveca Buleu, Aura Christi şi Eugen Uricaru. Cluj Judeţene „Octavian Goga”, în eleganta Sală Co‑ convins că spusele tale vor re‑ lecţii speciale, Memorie şi cunoaştere locală, din verbera în ceilalţi cu care ai în Calea Dorobanţilor nr. 104, Eugen Uricaru, Aura comun aplecarea spre o anu‑ Christi şi Constantina Raveca Buleu au vorbit în mită trezire a interiorităţii». prezenţa unui public numeros despre lectura li‑ Volumele Geniul inimii teraturii naţionale, despre importanţa lecturii în şi Ostrovul Învierii, pe care po‑ formarea tinerilor şi impactul noilor tehnologii eta Aura Christi le‑a subinti‑ asupra lecturii. Constantina Raveca Buleu s‑a re‑ tulat romane în versuri, se în‑ ferit la tema puterii în scrierile ei şi la cartea ei scriu în acest registru – a spus relativ recent apărută, Critică şi empatie. Eugen Mircea Braga – fiindcă realita‑ Uricaru a vorbit despre revista Punctul Critic, tea interioară pe care o acoperă iar Aura Christi a vorbit despre programul Ro- se detaşează, în fiecare dintre mânia Citeşte ca despre o necesitate vitală, mai ele, ca segmente de viaţă con‑ ales acum, când literatura română e neglijată în sumate ca «ardere de tot», sub şcoală, e pusă la colţ de unele instituţii româneşti, semnul unei febrilităţi care nu lectura fiind una dintre condiţiile formării unei obturează, totuşi, luciditatea. 22 personalităţi, a formării şi îmbogăţirii, căci – sus‑ Există şi o evidentă continu‑ ţinea Mario Vargas Llosa – „trăim atâtea vieţi itate între ele, mergând de la câte cărţi citim”. obsesiva căutare de sine, care Sibiu. Biblioteca Judeţeană ASTRA Si- nu a ocolit «subteranele», asu‑ biu a găzduit, la parterul sediului din str. George pra cărora a insistat şi Dosto‑ Bariţiu nr. 7, o dezbatere‑eveniment, în cadrul că‑ ievski, căutării de sine, pentru reia au fost lansate câteva titluri apărute la Edi‑ a sfârşi în ostrovul de pe care Andrei Terian, Aura Christi, Rodica Braga, tura Ideea Europeană. „Seara de miercuri, 22 mai poţi înţelege că ciclul vieţii şi Mircea Braga, Ioan Radu Văcărescu. Sibiu 2019 – s‑a scris în paginile ziarului Tribuna din al morţii devine totodată cum‑ Sibiu – a fost una specială pentru viaţa culturală a păna metafizică, al cărei echi‑ Sibiului: poeta, prozatoarea şi eseista Aura Chris‑ libru se află sub semnul «darului vieţii». al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din Româ‑ ti, redactor-şef al revistei Contemporanul, poeta Rememorând perioada în care cele două «ro‑ nia, a vorbit despre cele două romane în versuri şi prozatoarea Rodica Braga, precum şi criticul şi mane» au prins viaţă, poeta Aura Christi a măr‑ ale Aurei Christi şi despre două titluri semnate istoricul literar Mircea Braga au prezentat publi‑ turisit că a avut tot timpul senzaţia că poemele de Mircea Platon: Elitele şi conştiinţa naţională cului sibian patru cărţi, proaspăt ieşite de sub ti‑ s‑au scris singure, într‑o inexplicabilă continuita‑ şi Geografie şi conştiinţă naţională. „România are par. Este vorba despre volumele Trupul de fum al te, ca supuse unei puteri pe care nu o poţi con‑ tot ce îi trebuie pentru a fi o naţiune bine întocmi‑ zilei, Geniul inimii (Ediţia a II‑a), Ostrovul Învie- duce, care te stăpâneşte şi te controlează. În felul tă. Doar că firele sunt conectate greşit. E ca şi cum rii şi Ultima frontieră. Elemente de teoria lecturii, acesta, cuvântul devine adevăr, întrucât înţelege‑ ai avea o moară de vânt pe care ai băga‑o sub apă apărute la Editura Ideea Europeană. Evenimen‑ rea fiinţei şi a existenţei ne vorbeşte despre acea aşteptând apoi să‑ţi alimenteze cu energie o fabri‑ tul, integrat în proiectul multi‑ realitate esenţială de dincolo că de conserve în care tu ai vrea să fabrici ciorapi. anual România Citeşte, iniţiat şi de deasupra noastră pe care Potenţialul României e ignorat şi risipit din cauză de Fundaţia Culturală Ideea ne‑o apropiem în «rugăciunile că subansamblele României sunt conectate ana‑ Europeană, a fost moderat de serii». Raportând volumul lui poda de o pseudo‑elită care nu înţelege să ajute la prof. univ. dr. Andrei Terian, Mircea Braga, Ultima frontie- structurarea personalităţii naţionale a românilor. decanul Facultăţii de Litere ră. Elemente de teoria lecturii, Şi această structurare începe de la buna noastră din cadrul Universităţii «Luci‑ la sintagma România Citeşte aşezare în raport cu potenţialul identitar, cultural an Blaga», subliniind că scopul sub care sunt derulate întâl‑ şi modelator de acţiune pe care ni l‑au lăsat stră‑ campaniei a fost şi rămâne ace‑ niri asemeni celei de faţă, prof. moşii. (…) Dincolo de discuţiile pseudo‑savante la de a susţine arta şi de a pro‑ univ. Andrei Terian a spus că, despre noutatea conceptului de naţiune şi moder‑ mova scriitorii contemporani pentru a fi credibil, dintr‑un nitatea miturilor naţionale «inventate» de elitele în România şi în străinătate. asemenea proiect nu putea lip‑ burgheze în contextul dorinţei lor de a unifica pia‑ Volumul Trupul de fum al zilei si o carte despre teoria lecturii. ţa internă pe fundalul colapsului ordinii feudale de Rodica Braga a fost prezen‑ Cartea cuprinde trei părţi, pri‑ şi al eclipsării creştinismului ca ortodoxie publică, tat de poetul şi prozatorul Ioan Radu Văcărescu, ma trecând în revistă cercetări similare din teoria dincolo, deci, de aceste ideologeme care încearcă preşedintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor, literaturii, cea de a doua fiind consacrată actuali‑ să discrediteze ideea naţională, aşezând‑o pe o care a făcut o amplă retrospectivă a creaţiei scri‑ tăţii româneşti, iar ultima oferind interpretări în anumită treaptă a unui evoluţionism cultural care itoarei sibiene, insistând asupra laturii confesive temă, la nivel de orizont cultural, al unor creaţii prevede trecerea sau ascensiunea de la faza naţio‑ a acesteia: «De ce îmi place această poezie şi de canonice ale literaturii noastre. nală la cea supranaţională şi suprastatală, se cu‑ ce este o poezie de valoare? În primul rând, este Au recitat versuri din creaţia celor două po‑ vine să reţinem un lucru. Şi anume că, în esenţă, vorba despre subiectivitate. Poezia doamnei Bra‑ ete actorii Lerida Buchholtzer şi Emil Cătălin Ne‑ după cum spunea Iuliu Haţieganu, «naţiunea în‑ ga prinde conturul poeziei confesive. Este vorba ghină, iar în final, autorii au acordat autografe”. semnează unitate de generaţii. Patria însemnea‑ de fiinţa reală, versus fiinţa poetică, faţă cu lumea ză unitate de viitor». Şi unitatea de generaţii nu CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA înconjurătoare, o lume care este, în general, hao‑ trebuie dovedită dinspre astăzi spre ieri, de vreme tică, este duală, este schizoidă, isterică uneori şi „România are tot ce îi trebuie” ce a fost deja săvârşită de ieri spre azi. Locuim care tinde să ne acopere interioritatea. Nu întâm‑ în această continuitate, suntem deja aşezaţi în ea. plător, mottoul sub care este aşezată această carte Extrem de vii au fost conferinţele şi dubla Trebuie doar să o recunoaştem şi să ne punem la îi aparţine lui Nietzsche: «Iar de priveşti îndelung lansare de la Asociaţia Libris Cultural – Libră- lucru în lumina ei.” (Mircea Platon) abisul, află că şi abisul îţi scrutează străfundul su‑ ria Şt. O. Iosif din Str. Mureşenilor nr. 14, Bra‑ fletului». Abisul exterior versus abisul interior. De şov, unde scriitorul Adrian Lesenciuc, preşedinte Fundaţia Culturală Ideea Europeană

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 Într‑un exerciţiu de geografie culturală/ literară incluzivă, centripetă, Braşovul există pe harta acestui proiect România Citeşte şi are resursele să rămână „centrul CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ firesc al conştiinţei româneşti” (Nicolae Iorga), deschizând calea Adrian Lesenciuc dialogului spre temele actuale sensibile, cum este cea propusă de Braşovul şi conştiinţa naţională Fundaţia Ideea Europeană în lectura unei hărţi a incluziunii onsistentul proiect multianual Ro- mânia Citeşte al Fundaţiei Cultura‑ le Ideea Europeană a inclus, în de‑ rularea campaniei din 2019, în data de 24C mai, o dublă lansare de carte la Braşov, la Librăria „Şt.O. Iosif”: Geniul inimii şi Ostrovul Învierii, autoare Aura Christi, respectiv Elitele şi conştiinţa naţională şi Geografie şi conştiinţă naţională, autor Mircea Platon. Aura Christi, re‑ dactor‑şef al publicaţiei Contemporanul, şi Mircea Platon, redactor‑şef al publicaţiei Convorbiri lite- rare, au propus la Braşov, şi din această perspec‑ tivă de promotori ai valorilor naţionale prin inter‑ mediul presei literare româneşti, o focalizare pe tema ADN‑ului cultural şi a reflectării identitare prin literatură şi lecturi. Întâlnirea de la Braşov a putut fi înţeleasă, totodată, drept un prilej de dia‑ log, de dezvoltare a unor relaţii de colaborare, de consolidare a poziţiei Braşovului pe harta actuală a culturii române. Aura Christi, poet, eseist, publicist, editor, un om cu o complexă activitate în plan cultural, autoare a 16 volume de versuri (incluzând antolo‑ giile), 11 volume de eseuri, 6 romane, distinsă cu importante premii naţionale şi internaţionale, a adus prim‑planul dezbaterilor de la Braşov două romane în versuri, proiecţie a unor discursuri de Adrian Lesenciuc, Aura Christi, Iuliana Raducan, Mircea Platon lirică narativă cu arhitectură complexă şi desfăşu‑ rare narativă atipică. Spre exemplu, Ostrovul În- naţionalitatea genetică la personalitatea literară. un AD, nu are principii structurante”, prin logica vierii. Cântarea cântărilor mele, publicat în 2019 Despre rolul elitelor în articularea conştiinţei na- postadevărului, conduce la deculturaţia actualei la Editura Ideea Europeană, organizat pe trei ţionale (Editura Contemporanul, 2017) se foca‑ „societăţi de plastic”, în care „tendinţa e ca unii cicluri/ capitole/ cânturi în derularea întregului: lizează pe rolul elitelor în identificarea căilor de să producă, iar alţii să înghită pe nemestecate ce 23 Arderi de tot, Rugăciunile serii şi Prin ochii lui construire şi promovare firească a infrastructu‑ li se dă”. Şi pentru că se poate şi alt­fel, Mircea Adam, prin ochii Evei, este o amplă derulare inte‑ rii identitare naţionale. Prin intermediul ei sunt Platon oferă exemplul prin Geografie şi conştiinţă rioară pe coordonate ale navigării uşor identifica‑ relevate personalităţi convorbiriste necunoscu‑ naţională. Calistrat Hogaş şi potecile neumblate bile cu temele şi reperele poeziei noastre clasice. te publicului larg, care au permis, prin proiectul ale naţionalismului românesc (Editura Ideea Eu‑ Ostrovul Învierii se exprimă pe sine drept epopee modernizării ca recuperare istoriografică a fiinţei ropeană, 2018), lucrare care subliniază maturita‑ a căutărilor interioare, un drum al lui Ulise spre o culturale româneşti. În cazul acestor iniţiatori tea scriitoricească, perspectiva deopotrivă literară Itacă incertă, a cărei caracteristică fundamentală ai proiectului de ţară putem vorbi despre „recu‑ şi antropologică a unui om uitat din literatura ro‑ rămâne insularitatea, izolarea, proiecţia‑ţintă a noaşterea organică a valorii”, despre structurarea mână, care a reuşit să aducă în lumina propriilor unui drum, a unor derulări deopotrivă faptice şi unor principii de organizare firească parcursului reflectări interioare, singuratice şi îndepărtate de ideatice. În această căutare a tărâmului amintind prin linia critică şi prin intermediul unor institu‑ vuietul pieţei, conştiinţa morală a poporului, asu‑ de Insula lui Euthanasius, care nu se relevă ca ţii care să pună în aplicare direcţiile de aşezare marea completă a realităţilor acestuia pe întreaga rezultat al actului volitiv, ci în chip diferit, prin în firescul căii culturale (asumând ulteriorul sin‑ axă a devenirii sale. Homerismul lui Hogaş, ide‑ apropierea pe nesimţite de ţărmuri, prin călătoria cronism lovinescian şi rudimentele sincroniste ile aşa numit învechite ale convorbiriştilor sunt orizonturilor prin căutătorul căii de întoarcere. Şi maioresciene). Spre deosebire de ei, la pseudoelita de fapt forme de manifestare ale unei alinieri fi‑ din punctul de vedere al proiecţiei constructive, actuală (elită neangajând convergenţa vieţii pro‑ reşti în proximitatea principiilor structurante ale romanul în versuri Ostrovul Învierii dezvăluie, fesionale cu interesul politic sau ideologic) găsim ADN‑ului cultural. într‑un discurs solemn, de o anumită solaritate mai degrabă modalităţi de organizare a unor lu‑ Într‑un exerciţiu de geografie culturală/ lite‑ distantă – şi într‑un parcurs paralel, după logica cruri dinainte explicate prin parcursul cultural rară incluzivă, centripetă, Braşovul există pe har‑ anotimpurilor în desfăşurarea din pagini – o anu‑ firesc. Această aşezare împotriva naturii prin ta acestui proiect România Citeşte şi are resursele mită intenţie de articulare. Poemele se întrupează logica pieţei, prin destructurarea principiilor de să rămână „centrul firesc al conştiinţei româneşti” din precedentele, sunt mânate de precedentele să organizare firească: „Dacă natura are un mod in‑ (Nicolae Iorga), deschizând calea dialogului spre se nască, să se exprime pe sine, creând perspecti‑ trinsec de a se ordona, Piaţa nu are. Piaţa nu are temele actuale sensibile, cum este cea propusă de va curgerii narative (poate, în primul rând, dato‑ Fundaţia Ideea Europeană. r rită acestei proiecţii cartea se exprimă pe sine ca roman în versuri). Poemele sunt aşezate, aşadar, unele peste altele, plecând de la baza de montare, cu fixarea în dolii, ca în cazul şindrilei care îşi face văzută doar o anumită parte solzoasă, protejând deopotrivă întregul, arhitectura multietajată a ro‑ manului şi căutările interioare complexe, rătăci‑ rea în sine, apropierea fără ştire de ţărmul ostro‑ vului din îndepărtata Cefalonie mitică. Şi tot ca în rătăcirile lui Ulise, personaje‑idei, seducătoare precum Circe, înfiorătoare precum Ciclopul, se perindă în periplul întoarcerii în Itaca interioară. Privind spre sine, de pe ţărmul deja atins, contem‑ plarea nu are alt chip mai frumos în exprimare decât acesta: „Stau pe muchia serii, ca‑ntr‑o/ bise‑ rică, în lumina soarelui‑apune” (Pe muchia serii, p.200). Mircea Platon, doctor în istorie la The Ohio State University, autor a numeroase eseuri şi studii de istorie literară, a adus în lumina dez‑ baterii, prin cele două lucrări incluse în proiectul România Citeşte, conceptul de „conştiinţă naţio‑ nală”. Cartea Elitele şi conştiinţa naţională. De la

Iunie 2019 Iubirea faţă de o femeie ne dezvăluie O carte în dezbatere o anumită faţă a lumii. În cartea lui Sorin Lavric – avem şase moduri Sorin Lavric. Decoct de femeie, în care lumea ne este dezvăluită de către şase tipuri de femei, de către Editura Ideea Europeană, 2018 şase tipuri de experienţă erotică.

Horia Vicenţiu Pătraşcu Şase tipuri de femei, şase experienţe spirituale (I)

Ajungem astfel la o altă limi‑ urmează modelul care i‑a fost dat; femeia de tip tă, dacă vreţi la o altă categorie, incubaţie – efortul ei stă sub semnul „inspiraţiei”, în sens aristotelic, aceea a relaţiei. al imboldului „venit de nu se ştie de unde”, cu „ex‑ Fenomenul „bărbat”, respectiv „fe‑ plozii imprevizibile de temperament sau asociaţii meie” – nu se manifestă decât în nebănuite de idei”. Femeia elucubraţie – tenace, cadrul relaţiei guvernate de impe‑ ambiţioasă, dedicată unei idei statornice, unei ob‑ rativul ideal al iubirii, adică al re‑ sesii. alizării „unităţii mistice dintre cei 4. Tectonica‑peristaltica‑balistica; Tectoni‑ doi”. Lavric „deconstruieşte” spe‑ ca – limbajul trupului; peristaltica – limbajul ver‑ culativ ideea „iubirii” – lăsată de bal; balistica – limbajul „bombastic”, preţios, în multe ori să plutească în sosul bine „dodii abstracte”. aromat al inefabilului liric – şi, din 5. Ce‑ţi inspiră o femeie? Ce îţi sugerează exterioritatea pe care i‑o asigură ea? La ce te duce gândul? Ce îţi insuflă? Prima recunoaşterea lucidă a imposibili‑ întrebare atinge „flerul”, a doua estetica, a treia tăţii sale personale de a o trăi, de morala, a patra este religioasă. După răspunsul a o realiza – o analizează „la rece”, dat la prima întrebare femeile pot „ilecebrice” ne‑o prezintă „desfăcută” în sec‑ (atrăgătoare, ademenitoare) sau deţinătoare de venţele şi momentele ei, în părţile „val piroclastic”, adică „frontul de emoţie pe care ei componente cu o obiectivitate... o femeie îl răspândeşte în preajma unui silen”. O medicală, chirurgicală. În cazul lui femeie îţi poate inspira atracţie sau / şi emoţie. Lavric, aceşti doi ultimi termeni Răspunsul la a doua întrebare împarte femeile în Sorin Lavric nu sunt deloc simple metafore, cele femei care deţin, respectiv nu deţin o „frumuse‑ două formaţii – cea de medic şi cea ţe peridoneică” (bine alcătuite, bine proporţiona‑ acă ar trebui să trimitem în spaţiul de filosof – îmbinându‑se armonios te anatomic). La a treia întrebare se răspunde în 24 extraterestru sau la Dumnezeu în‑ şi insolit. funcţie de modul în care o femeie îţi ridică sau îţi suşi un raport complet asupra ches‑ Odată făcute aceste precizări, putem înţele‑ prăbuşeşte „moralul” (de altfel­ aceasta fiind sin‑ tiunilor esenţiale, în privinţa pro‑ ge adecvat unul dintre postulatele clasice reactu‑ gura vocaţie morală a femeii). Din acest punct de blemeiD femeii ar trebui să alegem, din tot ce s‑a alizate în cartea lui Sorin Lavric: femeia nu este vedere femeile se clasifică în „elevatoare” / înăl‑ scris pe această temă, cartea lui Sorin Lavric, De- egala bărbatului! Vorbim desigur despre femeie şi ţătoare sau „pupăza fără har, vestala fără ştaif, coct de femeie. Desigur, semnificaţia termenului bărbat – aşa cum sunt aceste fenomene posibile madona în zdrenţe, doamna placidă sau fleandura „femeie” li se poate părea unora destul de restric‑ în cadrul relaţiei erotice, adică a căutării unităţii stridentă emanând urdori.” (p. 25) Ultima între‑ tivă, întrucât acest termen coincide, în viziunea mistice. Or, o asemenea căutare – obiectul ei fiind bare aduce în faţă „vestalele” sau „maicile cu har”, autorului, cu cel de „nimfă”, care presupune două de natura spiritului – este „condusă” de către băr‑ dar ele sunt „rarităţi în accepţia strictă a cuvântu‑ limite esenţiale: o anumită perioadă de realizare a bat, întrucât el este purtător de spirit, în vreme lui, întrucât comunicarea în spirit nu e un atribut femeităţii (între 18 şi 25 de ani) şi o distincţie no‑ ce femeia declanşează, susţine şi inspiră experi‑ femeiesc. Regula drastică este că femeia e recepta‑ biliară, aristocratică, „de rasă” a acesteia. Forma‑ enţa spirituală. Femeia este dependentă de iubi‑ cul al spiritului, nu agent al lui.” (p. 26) ţia clasică a lui Sorin Lavric răbufneşte în chiar rea bărbatului întrucât farmecul ei nu are sens 6. Decor‑aderenţă‑val piroclastic; Această această exaltare a limitei – pentru grecii antici si‑ în afara reverberării în spiritul acestuia; abia în triadă desemnează gradul de „împăcare cu pro‑ nonim al fiinţei; ca ceva să fie cu adevărat, trebu‑ spirit, farmecul femeii se realizează ca atare, este priul trup”. Rezultă două categorii de femei: cele ie să prindă contur între anumite hotare, fapt cât valorizat şi calificat ca farmec. Invers, în lipsa far‑ care se simt bine în propriul corp încât devin fami‑ se poate de firesc dacă ne gândim că însăşi ideea mecului femeii, spiritul bărbatului rămâne gol, liare oricărui decor, cele stinghere în orice împre‑ de fiinţă presupune o delimitare conceptuală faţă precum conceptele kantiene fără intuiţii. Desigur, jurare, în sfârşit cele adaptate atât de bine încât de ideea de nefiinţă (fie şi în termenii respingerii un individ de sex feminin – poate dobândi şi alte emană un intens val piroclastic, în stare să usuce posibilităţii ei ca absurdă, imposibilă). Demersul roluri, cum ar fi cel de mamă sau de sfântă, de bu‑ şi să lase lat partenerul. lui Lavric este cu atât mai remarcabil astăzi – în cătăreasă sau de curvă (după clasificarea lui Otto 7. În principiu‑în fapt‑în fond; Contradic‑ epoca „infinităţii” cosmologice, morale (anularea Weininger) – dar femeie nu poate fi, nu este decât ţia relevată de aceste trei noţiuni dezvăluie dez‑ sau relativizarea distincţiei dintre bine şi rău), po‑ ca iubită, ca „obiect” al iubirii bărbatului. De ace‑ ordinea interioară a femeii, faptul că propriu‑zis litice (desfiinţarea principiilor întemeietoare sub ea, Sorin Lavric este îndreptăţit să afirme că în aceasta nu are un interior (nu în sensul absenţei specia „corectitudinii”, a toleranţei ne‑limitate), privinţa femeii nu se pot emite judecăţi de tipul sufletului, ci în sensul lipsei de spirit). Bărbatul se sexuale (anularea „fatalităţii” biologice a aparte‑ S‑P, întrucât subiectul este „mintea bărbatului”, aşteaptă ca, într‑o anumită situaţie, femeia să ac‑ nenţei la un gen şi trecerea acestuia din urmă în femeia este femeie doar pentru bărbat. ţioneze într‑un anumit fel dintr‑un principiu – pe rândul celor ce pot fi alese în mod liber de fiecare Schemele pe care le pune în aplicare Lavric care în mod greşit presupune că l‑ar avea. În fapt, individ). Decoct de femeie afirmă, în răspăr cu „co‑ pentru surprinderea esenţei femeii sunt: femeia se comportă cu totul diferit de aşteptările mandamentele” lumii actuale, nu doar că limita‑ 1. gestus‑motus‑actus. Gestus – atitudinea bărbatului, aducându‑l într‑o stare de permanen‑ rea celor două sexe există, dar şi că ele sunt doar din spaţiul public, motus – mişcările din spaţiul tă perplexitate şi contrarietate. După ce apele se condiţia necesară – nici pe departe suficientă – de intim; actus – actele „la care ia parte în cursul re‑ limpezesc însă, îşi dă seama că în fond femeia nu apariţie a „fenomenului” pe care‑l numim „băr‑ laţiei cu unul dintre cei trei zei cărora, în virtutea se putea comporta decât în felul în care s‑a com‑ bat”, respectiv „femeie”. Pentru a putea vorbi des‑ naturii ei, îşi închină viaţa: bărbatul, copilul sau portat, constrânsă fiind de fatalitatea propriei ei pre femeie trebuie invocate, pe lângă genul sexual, Dumnezeu.” (p. 13) naturi, constrângere datorată tocmai absenţei alte două limite, cele amintite deja – o anumită 2. Timbru‑ferment‑pigment. Timbrul – „vi‑ principiului lăuntric – singurul în stare să se opu‑ perioadă de timp şi nobleţea, rasa acesteia. Deşi braţia” lăuntrică a unei femei; transmite, radiază nă naturii, să răstoarne munţii din loc, să devieze nu face obiectul acestei cărţi, autorul ei afirmă – ceea ce „dospeşte în cutele sufletului ei” – fermen‑ cursul umorilor... uneori prin subînţelesuri, alteori explicit – că nici tul ei; pigmentul – este tocmai calitatea reflectată 8. Fanere‑ceremonie‑solipsism; Vopsirea un‑ apartenenţa la genul masculin nu este suficien‑ de femeie prin respingerea „substanţei” conexe, ghiilor, îngrijirea părului – aruncă femeia într‑o tă pentru apariţia bărbatului. Un individ de sex asemenea modului în care frunzele sunt „verzi” margine a derizoriului – pe măsura timpului pe masculin lipsit de spirit (un alt termen ieşit din uz pentru că absorb tot spectrul luminii cu excepţia care‑l alocă acestora. În mod normal – îngrijirea CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA astăzi, revigorat de Lavric, asupra căruia voi reve‑ frecvenţei de undă asociată culorii verzi; pigmen‑ fanerelor are drept finalitate atragerea bărbatu‑ ni) nu poate revendica statutul de bărbat, aşa cum tul este destinat obţinerii „prestigiului” (moral, lui, dar când aceasta se autonomizează, se trans‑ nici un individ de sex feminin lipsit de nobleţe nu social, cultural) – în faţa bărbatului. formă într‑un ceremonial cu totul absurd ce alu‑ poate aspira în mod legitim la titlul de „femeie”. Şi 3. Etuvă‑diapazon‑incubaţie‑elucubraţie; necă spre un solipsisim valpurgic. oamenii – în cea mai mare parte a vieţii lor – sunt Femeia de tip etuvă – emoţia e principala sursă 9. Delegare‑mandatare‑transmitere; Aceas‑ într‑adevăr „nici‑femei‑nici‑bărbaţi”, ci doar feme‑ a efortului, când se stinge emoţia devine o fiinţă tă schemă face referire la „puterea lumească” a le şi masculi umani. abulică; femeia de tip diapazon – femeia mimetică, femeii, la ce poate „trece” ea dincolo de ea însăşi.

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 Or, din analiza lui Sorin Lavric reiese că femeia nu poate decât cel mult mandata (mandatarea se n Surâsul prinţului Mîşkin face de jos în sus, prin sufragiu), nu şi delega – căci delegarea se face de sus în jos (prin vot, de la superior la inferior, de la maestru la discipol). Fe‑ meia nu poate transmite decât „un câmp de emoţii de ordinul actului intim”. Dar spiritul are nevoie, CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ negreşit, de o „vibraţie de ordin emotiv”, căci din Aura Christi „drojdia” ei se hrăneşte „mintea speculativă”. Aici Sorin Lavric urmează viziunea lui Max Scheler privitoare la valoarea nutritivă a „sufletului” pen‑ Masculinitate versus feminitate. tru spirit. 10. Badinerie‑tachinerie‑parigorie. Prima noţiune desemnează joaca erotică, flirtul ludic, O apologie crescută din negare preludiul, a doua – micile răutăţi introduse ca ccentele misogine presărate ici şi ingrediente necesare (de)tensionării relaţiei amo‑ negarea atinge cote incandescente, ea se revarsă roase, în sfârşit, a treia noţiune se referă la do‑ colo în paginile cărţii Decoct de fe- aidoma unui fluviu năbădăios, dă peste maluri şi rinţa femeii de tandreţe post‑coitală, postludiul meie de Sorin Lavric (Editura Ideea îşi arată o altă faţă. O faţă departe de a fi deza‑ propriu-zis. Europeană, 2019) au şi rolul unui greabilă. Pentru a o vedea, însă, e musai să dispui catalizatorA al imaginaţiei, căci ele sparg par‑ de o linişte a minţii fără reproş, să ai tu însuţi Aceste „zece scheme au drept principiu su‑ prem unitatea mistică, adică pragul ideal la care ti‑pris‑uri, blocaje şi vindecă răni cicatrizate de un echilibru desăvârşit, aproape, între elementele pot ajunge, în cursul unui cuplu, un bărbat şi o mult la suprafaţă numai. Autorul creează chipuri masculin şi feminin, sălăşluind în forul tău lăun‑ femeie. E perechea în varianta mirabilă a trăirii memorabile, ce te fac să pendulezi între stupoare, tric, să pulverizezi resturile prejudecăţilor şi ale unul prin celălalt. E ca o îngânare reciprocă mer‑ admiraţie şi amuzament. O frază de genul „feme‑ limitelor inculcate de mediu, societate sau familie gând până la potrivirea în ritm, preferinţe şi re‑ ia, în esenţa ei, duce lipsă de un miez cu rol de ş.a.m.d., prejudecăţi ca, bunăoară, femeia e slabă, pulsii” (p. 38). centru” încetează să devină stupefiantă de cum bărbatul e puternic, femeia e învinsă şi perdantă Acestor zece scheme li se adaugă alte două urmăreşti nu fără simpatie modul în care narato‑ prin statut, bărbatul e învingător prin definiţie, a „categorii”: punctul docimazic (cauza morţii sufle‑ rul, în intenţia de a crea „noţiuni menite a sugera venit timpul femeilor să‑şi ia revanşa în războiul teşti a femeii, ceea ce e tot una cu a spune moartea această lipsă”, se regăseşte, iarăşi şi iarăşi, faţă dintre sexe, femeia este egală cu bărbatul ş.a. E femeii) şi punctum saliens (punctul care, asemă‑ în faţă cu centrul... tocmai negat, căci e limpede adevărat că denunţând aceste limite, neadevăruri nător punctului de eclozare, cel mai vulnerabil, că rămânând în barca misoginilor notorii – o, da, şi prejudecăţi, perpetuate răstimp de milenii, se cel mai slab din coaja oului, „priveşte izbucnirea e adevărat, într‑o companie ultraselectă, ocupată cuvine să recunosc faptul că am cunoscut femei adevăratei naturi a unei femei”). Adăugând la – e drept, foarte puţine – care fac, da, nu ezit să acestea unitatea mistică şi actul spiritual – se ob‑ la locuri de cinste, de pildă, de Socrate, Platon, Schopenhauer, Nietzsche, Eminescu şi de alţi spun, cât o armată de bărbaţi, femei, care, în ciu‑ ţin 14 unghiuri de vedere, 14 filtre prin care poate da puterii lor ce‑mi dădea necontenit de gândit, fi obţinut „decoctul” unei femei. În urma colectă‑ mari bărbaţi, sărmanii, care şi‑au exprimat nu o aveau tone, megatone de nuri, răspândeau un aer rii „esenţei” femeilor de rasă, Sorin Lavric obţi‑ dată aversiunea sau dispreţul faţă de femeie, alte ne şase tipuri fundamentale de femeie pe care le dăţi însă, la fel de adevărat, unii dintre aceştia au nelumesc, mişcat de farmec cât să cuprindă şi să prezintă sub forma unor simboluri: femeia‑arcan cântat‑o – Lavric n‑ar fi continuat, printr‑o abi‑ cucerească imperii. Redusă la tăcere, am văzut (mulier abscondita), femeia‑arlechin (mulier‑ludi- litate drăcească, să smulgă piesă după piesă din câţiva mari bărbaţi plângând, în timp ce femeile ca), femeia‑gheizer (mulier rixosa), femeia‑trident luntrea în care se află ori cel puţin se afla până din preajmă, unele dintre ele, redeveneau ceea ce (mulier domina), femeia hidră (mulier fornicata), să scrie această carte, ce este, în realitate, o farsă sunt în realitatea lor profundă: statui (tipologie femeia gargui (mulier placida). şi totodată un manual obligatoriu pentru miso‑ rarisimă, găsită la Sofocle, Hegel, Dostoievski, Femeia arcan (mulier abscondita) – lipsită gini. Nevrând să elogieze femeia şi erosul (heros Thomas Mann şi Breban). Statui dotate cu forţa – de frumuseţe în sens peridoneic (al bunei propor‑ în greaca veche înseamnă sfânt), şi imaginând o şi ea, evident, de genul feminin – aptă de a ordona ţionări), emite în compensaţie un flux indelebil de filosofie a sexului aşa‑zis frumos, scriitorul tocmai şi de a conferi sens atunci când acesta e rătăcit, atracţie (ilecebrică) pentru un silen înzestrat cu asta face: laudă nimfa din rărunchii conceptelor, anemiat sau aneantizat. Mă grăbesc să afirm o fler. Inadecvarea faţă de propriul trup se extinde realitate de care sunt cu totul străină, deşi îi înţe‑ ai schemelor şi tipologiilor create, praf şi pulbere asupra întregii epoci şi asupra oricărui decor, dar leg raţiunile: sunt departe de a fi adepta mişcării făcând din convingerile sale ancorate într‑un cra‑ 25 se „sublimează” într‑o boicotare a „limbii” curen‑ feministe, care poate fi de la o limită încolo şi un ter obscur în al cărui centru machismul funciar se te printr‑o deosebită inventivitate „peristaltică” mod de a agresa masculinitatea. Nici în prezen‑ chirceşte, scânceşte şi, încetul cu încetul, se pul‑ (expresivitatea deosebită în limbajul verbal şi ta‑ ţa misoginilor nu‑mi tresare inima decât rareori, verizează. În consecinţă, invocata lipsă a miezului lentul pentru limbi), ca şi într‑o desconsiderare a foarte vag, gândindu‑mă la cât are de muncit mi‑ îngrijirii fanerelor (unghii, păr) şi podoabelor (pa‑ cu rol de centru în cazul femeii se transformă – soginul la rănile‑i lăsate pe seama timpului care rerga). Dă o minimă atenţie în materie de motus urmând o seamă de legi subterane – într‑un miez nu va vindeca niciodată nimic. Adepţii celor două (mişcările intime necesare toaletei), este complet cald, incandescent, primitor, devenit un epicentru tipologii – feministele şi misoginii – au parte de inadecvată în materie de gestus (actele sociale), iradiant, care‑l face pe autor să acceseze briliant un dezechilibru major al energiilor feminine şi iar în materie de actus (actele dedicate bărbatu‑ şi harul creator al femeii... dinlăuntrul său, aptă lui) – este rapidă, lipsită de badineria prealabilă masculine, consecinţa acestei carenţe fiind diver‑ de a crea o lume, ba chiar un cosmos din negarea se afecţiuni de ordin fizic, psihic şi, evident, moral. (preludiu) şi de nevoia de „parigorii compensato‑ acestuia. Negarea ivită pe alocuri e atât de cate‑ rii” (postludiu). Deşi naratorul o asemuie pe Delia O bună parte a bolilor în această lipsă de echilibru gorică, încât ea lunecă, laolaltă cu strălucitele‑i îşi au originea; şi ce este o boală dacă nu o formă (numele fictiv al întrupării acestui tip de femeie) cortegii, spre altceva, exemplificând strălucit cea unui pui de ghepard sau lebede pe copite de cal, dezmăţată a vieţii, susţine Th. Mann, dacă nu mă de‑a patra Lege a Kybalion‑ului, şi anume Legea mie mi‑a evocat imaginea albatrosului din poezia trage pe sfoară memoria, prin gura flaşnetarului lui Baudelaire. „Timbrul lăuntric – spart şi grav, Polarităţii. E momentul în care contrariile se ating din cale afară de volubil: Lodovico Settembrini. fermentul sufletesc era ca o sfâşiere melancolică, până la identificare. Afirmarea e realizată fără fi‑ Iar această carenţă îşi are rădăcinile în necunoaş‑ deasupra căreia pigmentul cochetăriei era ca şi sură prin negare. Elogierea creşte dintr‑o absenţă terea sinelui, mai exact, în absenţa iubirii de sine inexistent” (pp. 57‑58). În privinţa efortului este sau, mai exact, din contestare. Deci, atunci când şi lipsa respectului de sine. Or, dacă pe tine nu definită prin elucubraţie, o tenacitate şi o ambi‑ eşti capabil să te iubeşti şi să te respecţi, atunci ţie răbdătoare, taciturnă, îndârjită şi constantă. cum să iubeşti şi să respecţi aproapele? Devino Punctul docimazic (cauzator de moarte sufleteas‑ ceea ce eşti şi vei fi fericit, şi cei din jurul tău vor că) este anxietatea provocată de gândul unui per‑ deveni aşijderea. Spune‑mi cum ai ajuns să fii fe‑ manent surghiun. Cum o asemenea fiinţă – fun‑ ricit, şi îţi voi spune ce eşti. Spune‑mi ce iubeşti, şi damental dislocată, originar dezrădăcinată, dată îţi voi spune fără să clipesc ce eşti. fiind inadecvarea faţă de propriul ei trup – este Mă întreb dacă acest opus o fi şi rodul auto‑ motivată, inconştient, în actele sale de voinţă contestării, rodul denigrării capacităţii de a crea acerbă, de căutarea unui liman, a unui acasă fi‑ ficţiune. Cred că ţinta demersului lavrician toc‑ nal, grija că nu va reuşi să ajungă la acest capăt, mai asta e. Şi mă grăbesc să constat reuşita între‑ absenţa unui spirit masculin cultural care să o susţină, ca şi compromisurile pe care este în stare prinderii alcătuite din crearea şi, respectiv, lauda să le facă pentru a se iluziona că l‑a găsit – con‑ – impulsionată pe alocuri de contestare, mârâieli stituie punctul cauzator de moarte sufletească. ideatice, ironie sau sluga umilă a acesteia: sarcas‑ Femeia arcan va ajunge după 30 de ani, în dispe‑ mul – a şase tipuri de feminitate: Delia (mulier rare de cauză, să acţioneze împotriva ei înseşi: se abscondita), Otilia (mulier ludica), Carmen (mu- boieşte, îşi dezvoltă până la penibil balistica (lim‑ lier rixosa), Maria (mulier domina), Irina (mulier bajul pretenţios, academic, snob). Este un portret fornicata), Diana (mulier placida). Fiecare nimfă perfect al Deliei relatarea momentului în care e descrisă doct şi aplicat. Pe deasupra, cele şase aceasta, sumeţită pe marginea unei prăpăstii din tipuri de femeie sunt savurate pe îndelete, cu ochi Piatra Craiului, în pragul precipitării în gol, pare expert, fin, ultralent, dotat cu forţa de a plonja să atingă punctul maxim al fiinţei sale, atât de în adâncurile fiinţei umane. La suprafaţă ochiul doritoare de eliberarea de trup şi de scufundarea protagonistului e al unui Don Juan experimentat, în prealabilul individuării. (Va urma) r cioplit din stânca kierkegaardiană a cuceritorului, livrată cu tone de şarm şi descrisă cu răceală in‑ candescentă, de exemplu, în Le journal du séduc- teur. Spun la suprafaţă, pentru că protagonistul va coborî mereu în adâncuri, transformân‑ du‑se, în consecinţă, în altceva. Estetul ð

Iunie 2019 pur va ceda, aşadar, instinctului de a că‑ „Ceea ce năzuiesc e să prind esenţa ð dea pradă adâncurilor fiinţei umane şi, femeii cu ajutorul abstracţiilor, îmbăindu‑se în frumuseţile şi splendorile acesteia, va căuta, iarăşi şi iarăşi, obsesiv, aiuri‑ vreau să‑i prind formula”. Mă tot tor, esenţa, consecinţa unor asemenea aventuri întreb cum să închizi un pescăruş spirituale fiind nu puţine pagini splendide, aflate în eprubeta unei abstracţiuni şi în posesia forţei de a‑ţi accelera bătăile inimii ca, nu găsesc răspunsul la această bunăoară, cele în care e descrisă rătăcirea – echi‑ întrebare! Culmea e că adevărul valentă cu o experienţă spirituală – a drumului – tratat, din timp în timp, din spre Tübingen, minunata urbe a inegalabilului Friedrich Hölderlin, sau rândurile dedicate plim‑ comoditate ori din alte pricini, ca bării cu Otilia la braţ prin cimitirul Bellu catolic, semiadevăr – se înfăţişează simplu periplu peripatetic ce‑i prilejuieşte protagonistu‑ şi cutremurător: nu există nici un lui o concluzie năucitoare: „Orice femeie, dacă are fel de formulă. Câte femei – atâtea rasă, poate fi catalizatorul unei trăiri spirituale. formule. Câţi bărbaţi – atâtea E ca şi cum te‑ai trezi brusc la o nouă luciditate, privind încurcat în jur”, luciditatea renăscută con‑ formule stituind echivalentul unei realităţi noi, indubita‑ bil superioară. O altă scenă sublimă e plimbarea celor doi amanţi, Otilia şi protagonistul degustă‑ tor de delicii din palmaresul senzualităţii, prin Xantippe drapate în toga feminismului, care, în‑ cimitirul Cernica, pe Ostrovul Învierii, scenele soţit de înţelegere şi compasiune, ar avea o şansă erotice din acest volum fiind de un rafinament me‑ să desluşească – între nuanţe aşezate alături de morabil, aflat departe, departe de clişeele filmice alte nuanţe – dincolo de construcţii abstracte şi – reduse la acuplări fruste, văduvite de sentiment scheme, concepte şi icnete metafizice, strigătul – sau de alt ordin, în vogă în acest început de mi‑ pur, iscat în toată goliciunea‑i divină din epicen‑ leniu. Atunci când renunţă la preţiozităţi stilistice trul acestui inspirat opus: „Ceea ce năzuiesc e nu rareori gratuite, alese din tentaţia de a sparge să prind esenţa femeii cu ajutorul abstracţiilor, tipare, protagonistul redevine el însuşi, se bucură vreau să‑i prind formula”. Mă tot întreb cum să de darul de a privi lumea cu ochi de îndrăgostit şi închizi un pescăruş în eprubeta unei abstracţiuni înţelegere, răbdare, iubire şi se reîntoarce spăşit, se abandonează fluxului epic, controlându‑l sau, şi nu găsesc răspunsul la această întrebare! Cul‑ salvator, la sine însuşi, unde găseşte şi vede to‑ mai exact, stăpânindu‑l fără reproş inclusiv când mea e că adevărul – tratat, din timp în timp, din tul prin ocheanul unei candori vii, hiperinventi‑ firul narativ se transformă într‑un fluviu năval‑ comoditate ori din alte pricini, ca semiadevăr – se ve, care te lasă mască. Ce feste fericite poate juca nic ce conduce spre iluminări cutremurate ca cea înfăţişează simplu şi cutremurător: nu există nici munca lăuntrică! Ce daruri apar atunci când te un fel de formulă. Câte aduni, te abandonezi şi înlocuieşti eul cu Eul – co‑ femei – atâtea formu‑ respondentul fichteanului Eu Absolut! În ciuda li‑ le. Câţi bărbaţi – atâ‑ mitelor şi a seriei de muştruluieli metafizice, prin‑ tea formule. Înlocuiţi tr‑un declic imprevizibil, masculinul şi femininul substantivul de genul din forul lăuntric al acestui gânditor, când şi când, feminin formulă cu un ajung să se reverse unul în altul, echilibrându‑se alt substantiv, plasat şi atingând miraculos pragul acela sacru, invocat de fizica cuantică în şi contemplat în Antichitate de zei laolaltă cu unii realitatea percepută muritori, pregătiţi meticulos special în acest scop ca o hologramă: cos- de preoţi şi preotese ale misterelor. E o uniune mos. Fiecare om e un mistică sacră a masculinului şi femininului din‑ microcosmos şi oricât lăuntrul unei persoane (exclusiv după ce ajungi la ar încerca gânditorii această uniune, ai şansa să cunoşti sufletul pere‑ 26 se reducă diversitatea che prin care se reface, cu vorbele eroului, „uni- caracterelor la o sea‑ tatea mistică a perechii ideale”) – acea pâlnie a mă de tipologii, cea din unităţii invocată de scriitor şi atinsă de câteva ori urmă realitate va fi fără intermediari! –, o nuntă sacră, la care ajung departe de forţa de a o puţini, căci drumul până acolo e încurajator de contraria pe cea dintâi. lung, iar dacă e departe de a fi aşa, atunci învă‑ E adevărat că agen‑ ţămintele abrupte, ruminate în raza iubirii, sunt ţii diverselor ideologii obţinute în urma unor lecţii alcătuite din aceeaşi în vogă la ora actuală esenţă: abruptă şi tăioasă, situată departe de ne propun tipologii fe‑ jumătăţile de măsură, uneori, dincolo de limită. minine şi masculine E vorba, aşadar, de o comuniune sfântă la care ancorate într‑o me‑ acced puţini. Şi mai puţini o exprimă. Sorin La‑ diocritate stridentă, vric reuşeşte de câteva ori, când se eliberează de prin care se cultivă obsesia de a defini maniacal totul şi de a închide irumptă din relaţia cu aristocrata cu tabieturi de exclusiv suprafeţele, în totul – inclusiv, culmea, femeia – în ţarcul concep‑ vechil, Carmen, aristocrata care face parte din prim-planul societăţii fiind adus gustul atotputer‑ telor. Eu am încercat să exprim unitatea mistică stirpea boierilor cu sânge albastru nearhivat în nic pentru spectacolul aparenţelor şi al succesului a fiinţei – tot la cincizeci de ani – atât în Geniul hrisoave, căci „ei sunt aristocraţi fără herb şi bo‑ croit după calapod transatlantic. inimii, cât şi în partea a treia a celuilalt roman în ieri fără arbore genealogic dovedit prin hrisoave. Propunându‑şi să elaboreze o filosofie a fe‑ versuri – Ostrovul Învierii –, intitulată Prin ochii S‑au născut ca să strălucească, mişcându‑se în meii, prin intensitatea conceptualizării, Sorin lui Adam, prin ochii Evei. Drumul până la acest preajma unor semeni pe care găunoşenia materi‑ Lavric eşuează într‑o articulare credibilă a... de‑ vârf l‑am parcurs ca şi cum aş fi escaladat un pla‑ alului din care sunt croiţi îi reduce la rolul anodin zarticulării fiinţei în absenţa unităţii, văduvite de tou montan la suprafaţă monoton, greu accesibil, al unor însoţitori de circumstanţă. Ei sunt mari‑ un echilibru între elementele masculin şi feminin, extrem de periculos, împânzit de capcane ascun‑ onetele ce însufleţesc fundalul unei scene pe care într‑o mistică a femeii, elogiind astfel... şi propria se ochiului; e ca şi când înaintam printr‑un abis numai cei dintâi vor avea forţa să se impună”. vocaţie, propriul dar de crea, adică propria femi‑ adânc, văzut ca un infern transformat, din timp Autorul arată vâna unui portretist puternic, nitate cu toate calităţile ei definitorii: intuiţia, în timp, în rai; incredibil, deci, adevărat e că nu interesat de plonjeurile în iraţionalitatea umană. expresivitatea, capacitatea de abstractizare, da‑ mă mai opream din cântat, în timp ce plonjam din Tipurile de egerii caline sunt alese şi descrise la rul de a crea, eleganţa, perspicacitatea, propen‑ ce în ce mai adânc în mine însămi, negăsind forţa kilometri distanţă de mediul social şi familial, şi siunea spre iraţionalitate, fineţea imbatabilă ş.a. de a opri cântecul azvârlit pe hârtie din nevoia de la istmuri depărtare de modelele de top: feme‑ Odată pomenit în faţa hachiţelor imprevizibile a mă elibera din iureşu‑i de o intensitate care mă ia‑robot, femeia bărbătoasă sau femeia‑scândură, ale propriei feminităţi şi devenit, brusc, irascibil, făcea să simt cum mi se dislocă plămânii, fiinţa în‑ de pildă, promovate oriunde te întorci, utilizân‑ îmboldit de spiritul protector al capriciului, Sorin treagă în miezul arzând al acelui vortex, al acelei du‑se expresii transformate iute în clişee, de care Lavric lunecă în ţarcul definiţiilor, bombănindu‑şi tornade de graţie. Un platou montan, aşadar. Un scriitorul fuge mârâind şi mâncând pământul, savuros limitele puţin cam grăbit câteodată şi platou‑miracol. Un vârf minunat. Să‑i spun Fu‑ căci altceva, evident, îl interesează, fascinaţia sa prăbuşindu‑se în cele din urmă în incapacitatea jiyama, Acoperişul Lumii sau Vârful Omul? Cum având antene diferite de cele ancorate în aşa‑zisa de a atinge şi de a descrie Taina. În acele clipe, să mulţumesc pentru o asemenea experienţă, care post‑modernitate care e vai de capul ei: „Decât o scriitorul devine aidoma unei amfore golite de e de mirare că nu m‑a ucis şi fără care eu n‑aş mai litanie cu encomii la modă, mai bine o tăcere cân‑ fi fost eu însămi? Limpede e că frumuseţea e de o tărind cât o recunoaştere a neputinţei de a spune lăcomie neverosimilă, dotată cu forţa de a ucide. ceva cu sens despre fandacsia femeiască”. Sorin Salvarea e o şansă revenită celor puţini. Aleşilor CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA Lavric face, deci, alegerea salvatoare nu numai Ce feste fericite poate juca munca între aleşi. r pentru protagonistul lui. Şi‑i urez acestei cărţi în‑ lăuntrică! Ce daruri apar atunci chinate Femeii, Uriaşei – descrisă parţial, ultras‑ când te aduni, te abandonezi chematic, în portretele ce desemnează cele şase şi înlocuieşti eu‑l cu Eul – tipologii, cărora parcă le lipseşte ceva, totuşi! –, să corespondentul fichteanului aibă parte de cât mai puţine săgeţi venite dinspre Eu Absolut!

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 În carte există însă o sugestie hegeliană de înţelegere a întrepătrunderii mistice. În capitolul despre mulier rixosa, Sorin Lavric pomeneşte o propoziţie CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ a lui Hegel care este de fapt Dragoș Grusea judecata‑nucleu a cărţii: „Pura cunoaştere de sine în absolută Abcronia perihoretică alteritate“. Hegel se referă la momentul în care celălalt încetează să fie o limită, modelul acestei situaţii find trinitatea n Ştiinţa logicii a lui Hegel mersul fi‑ într‑un punct de neputinţă” (p. 67). O pulverizare resc al conceptelor este întrerupt din a lumii are loc în plimbarea prin cimitir cu mulier când în când de o intervenţie externă, ludica, când elementele reale date de vremea res‑ care face ca digul care limitează circu‑ pingătoare, de inutilitatea activităţii şi de stân‑ laţia Î gândului să plesnească. O astfel de mână jeneala dintre cei doi sunt transfigurate într‑o externă care aduce uneori devieri de la albia prin‑ „stare suspendată”, mintea intrând în „ipostaza judecată abcronică. Prin urmare, conform logicii cipială a ideii îşi face des simţită prezenţa în scri‑ vidanjă pregătită să intuiască misterul sacru din cărţii, femeia (la fel ca timpul) nu poate să fie su‑ sul lui Sorin Lavric. Mă refer la exagerarea voită spatele unei situaţii sordide” (p. 90). În faţa Patri‑ biectul unei judecăţi de tip S‑P, dar poate să fie încorporată într‑o asemenea judecată, metamor‑ care animă textele sale şi care poate deveni la un arhiei, prezenţa lui mulier rixosa stârneşte o res‑ fozând‑o. Adică transformând o judecată cronică moment dat iritantă. În ceea ce mă priveşte nici pingere violentă a întregii lumi. În însingurarea (care exprimă un eveniment în timpul liniar) în‑ azi nu pot citi eseuri ca Filosofia ca act de credin- celor doi „restul lumii era exclus”, chiar şi Hristos tr‑una abcronică, a cărei absurditate direcţionată ţă sau Sindromul gândirii abstracte (din volumul ar fi fost „izgonit ca un intrus penibil” (p. 118). To‑ 10 Eseuri) fără să mă ridic nervos de la masă şi deschide porţile regiunii mistice. Ceea ce confirmă pirea lumii din jur este însoţită, la fel ca în restul ce am spus mai sus: miezul logic al cărţii nu stă să vorbesc singur prin casă. Asta face ca textele cazurilor, de transfigurare: „trăsătura efemeră a scrise de el să nu te lase niciodată indiferent, ceea în cele zece scheme, ci în raportul timp‑judecată. clipei” este compensată de legământul fără vorbe În fine, mulier placida provoacă o stare inferioară ce nu e puţin lucru, având în vedere camioanele învăluit de prezenţa Bisericii, astfel „nămolul din de cărţi‑somnifer care apar în fiecare an. Dar în suspendării minţii şi a timpului, anume deschide‑ vintre […]fusese transfigurat” (p. 120). La fel ca rea simţurilor spre forfotul inaparent al vieţii, ie‑ acelaşi timp exagerarea căutată tinde să acopere Faust, care începe să vadă lumea altcumva după evoluţia experienţei spirituale din scrisul lui. E ca şirea nu mai e din timp, ci din propriul eu. „Eram scurta atingere a mâinii Margaretei, o mână pusă atunci când ratezi esenţa unei picturi din cauza atât de sătul de otrava din mine încât, sub apă‑ pe genunchiul lui mulier domina face perceptibi‑ unor tuşe prea groase. Nu despre croielile acestei sarea ei, am ieşit în afara mea […] spre a gusta lă liniştea din spatele bătăilor de ceas. Sporirea mâini externe voi vorbi în această recenzie, nici spectacolul din jur” (p. 204). liniştii cauzată de apariţia şi dispariţia muştei în‑ despre adeziuni sau respingeri ideologice, ci des‑ Toate cele şase acte spirituale au aceeaşi pre experienţa spirituală pe care am întrezărit‑o făşoară totul într‑o „plapumă de tăcere”, într‑un structură: prezenţa femininului reuşeşte să extra‑ citind cartea. fel de timp din spatele ceasului. „Şi atunci s‑a pe‑ gă esenţa de spirit dintr‑o întâmplare reală care Drumul ar trebui să înceapă cu cele zece trecut desprinderea […] răcoarea aceea însoţită frizează absurdul şi inutilitatea, ducând la surpa‑ scheme şi să se sfârşească cu intuiţia unităţii de o linişte grea […] ducându‑mă pe un vârf de rea lumii şi la proiectarea situaţiei într‑un timp mistice. Există însă o problemă logico‑metafizică suspendare a minţii […] Câteva secunde plutisem suspendat din sânul căruia poate fi întrezărită o a desfăşurării schemelor ca punct de pornire: ele într‑un limb din unghiul căruia intuisem subţiri‑ unitate mistică imposibil de atins, transfigurarea sunt obţinute prin inducţie (p. 12), iar nici o sche‑ mea descreierată a feliei în care se petrece viaţa” timpului putând fi uneori ridicată la concept în‑ mă obţinută în acest fel nu poate avea pretenţia (p. 147‑48). În trecerea de la „sacadarea pendulei tr‑o judecată abcronică. Numai prezenţa nimfei de a epuiza un domeniu (aşa cum vrea autorul la de ceas” la cele „câteva secunde de desprindere a poate face timpul să plesnească, ridicându‑l la p. 228). Orice desfăşurare speculati‑ un alt regim, ea fiind întruparea în‑ 27 vă are nevoie de elemente a priori, săşi a metabole‑ului: „tectonica din pe care le putem găsi menţionate zvârcolirea lăuntrică a nimfei e sus‑ scurt la p. 28: „La fel cum timpul, a ceptibilă de o înţelegere mai curând cărui curgere nu poate fi pricepută mistică decât de una logică” (p. 30). cu ajutorul logicii (identitatea, non‑ Doar zbaterea misticoidă din care contradicţia şi terţul exclus blochea‑ e croită esenţa femeii poate stârni ză curgerea de orice fel, procesul în rupturi în real prin care un intelect genere, schimbarea, adică metabo‑ masculin‑faustic poate întrevedea le‑ul), femeia nu poate fi înţeleasă Unul tainic din care femininul şi pe seama unor noţiuni convenţio‑ masculinul sunt căzuţi. Această „pe‑ nale […][c]eea ce înseamnă că, me‑ reche în varianta mirabilă a trăirii tafizic vorbind, femeia nu poate fi unul prin celălalt” (p. 38) este vârful subiect al unei judecăţi de tip S‑P speculativ al cărţii. Unitatea misti‑ (subiect‑predicat).” Prin urmare, că este precum imaginaţia kantiană nucleul întregii cărţi poate fi dat de din care ţâşnesc atât timpul, cât şi polaritatea apriorică timp‑judecată. judecata. Femeia, adică pasivul, este timpul, În carte există însă o sugestie iar judecata, adică activul (la Kant hegeliană de înţelegere a întrepă‑ actul judecării este mereu o activita‑ trunderii mistice. În capitolul despre te de legare a reprezentărilor), este mulier rixosa, Sorin Lavric pome‑ bărbatul. Cele zece scheme ar putea neşte o propoziţie a lui Hegel care fi deduse din acest sâmbure a priori este de fapt judecata‑nucleu a cărţii: căpătând astfel o dimensiune spe‑ „Pura cunoaştere de sine în absolu‑ culativă pe care nu o au dacă sunt tă alteritate”. Hegel se referă la mo‑ obţinute prin inducţie. De exemplu, mentul în care celălalt încetează să schemele 4, 5 şi 7 ar putea fi deduse fie o limită, modelul acestei situaţii minţii” putem vedea limpede procesul de trecere din alcătuirea metabolică a timpului, menţionată fiind trinitatea. Şi Sorin Lavric ajunge în acest de la timpul real la cel mistic prin descompune‑ în citatul de mai sus. Pe scurt, Sorin Lavric folo‑ punct: „Eşti prin ea în aceeaşi măsură în care şi seşte timpul ca exemplu pentru una dintre sche‑ rea lumii datorată potenţării spiritului de către ea este în tine. E întrepătrunderea umană ca re‑ me, în vreme ce el e mai degrabă un temei al lor. elementul feminin. Procesul de metamorfozare plică la perihoreza ipostasurilor divine” (p. 176). Inversarea pe care am făcut‑o este cerută de lo‑ a raportului timp‑judecată iese limpede la ivea‑ Ca în nişte mici Fenomenologii ale spiritului, gica însăşi a cărţii, unitatea mistică de la finalul lă în actul spiritual prilejuit de mulier fornicata. Lavric porneşte în fiecare capitol de la senzaţiile drumului făcându‑se simţită prin transfigurarea Metabole‑ul ireductibil al femeii scutură trecerea joase trăite alături de o femeie pentru a ajunge timpului. liniară a timpului, dând naştere unor „fracţiuni de la momentul speculativ în care starea suspendată Ceea ce este comun în analiza tuturor celor secundă” pline de „imagini frământate[…] un soi de care atârnă cei doi oglindeşte unitatea de tip şase tipuri de mulier este dezintegrarea lumii. de iureş pe care mintea îl percepea ca pe o procesi‑ perihoretic, susceptibilă de a fi parţial ridicată la Toate detaliile par să fie simple trepte care pre‑ une la care nu lua parte” (p. 173), timpul rostogo‑ concept într‑o judecată abcronică. gătesc prăbuşirea lumii, în urma căreia mintea şi lindu‑se într‑o „clipă suspendată” (p. 174). Timpul Abcronia perihoretică mi se pare a fi tema timpul se pot ridica spre starea lor suspendată, comprimat sub forţa gravitaţiei câmpului de nuri cărţii, una prin care Sorin Lavric se reîntâlneşte, posibilă numai prin încordarea dată de prezenţa al nimfei e învăluit şi adus la unitate de concept în fond, cu Noica, pentru care: „sinele individual, unei nimfe: „Fără această tensiune supărătoare, în judecata masculină „E o plinătate de concept prin simpla, dar deplina sa unire în alt sine indi‑ nu aş fi trăit actele spirituale pe care le‑am de‑ în coaja copacului, nu ar mai lipsi decât o nimfă vidual, poate ţine în cumpănă sinele universului, scris” (p. 218). culcată lângă trunchi pentru a‑i întregi armonia” cerurile, fiinţa ca fiinţă” (Devenirea întru fiinţă, Împreună cu mulier abscondita, situaţia re‑ (p. 174). Absurditatea judecăţii nu face decât să Tratat de ontologie, 39). ală a nopţii a fost transfigurată în „intuiţia a ceva dea expresie aberaţiei timpului. Să numim jude‑ Decoct de femeie este o căutare vie a sensului tainic”, cei doi ajungând să plutească „suspendaţi cata care ridică la concept o deviere de la Chronos acestei propoziţii. r

Iunie 2019 Decoctul... este elogiul pieziş al unui cârcotaş. Simulacrul a întrecut realitatea, autorul a ridicat fiecare din cele şase fiinţe la nivelul unei expresivităţi maxime, le‑a indus un nivel de existenţă Florin Ardelean Pericopa şi ereticul

ericiţi cei neîmpliniţi în amor, căci a sub faldurile falselor pudibonderii. Acuza nu re‑ misterul ei, parcând senzual la nivelul plăcerilor lor este osânda cărţilor eretice des‑ zistă, însă, unei analize oneste, întregul eşafodaj şi suferinţelor: „Orice amor începe prin infatuare pre nimfe! Acesta ar putea fi mottoul al limbajului haute couture găsindu‑şi motivaţia şi se termină prin degringolare”. Ea are un pos‑ opului de faţă, fapt pus în evidenţă în chiar spiritul cărţii. Consultul permanent al tament acrimonios, fiind posibilă doar în cenuşa de sinceritateaF autorului: „Despre iubire nu pot dicţionarului este obligatoriu, chiar dacă autorul eşecului, ca desfătare şi neputinţă. vorbi decât cei care au dat greş în privinţa ei, iar ajută consistent prin notele de subsol, invalidând Îmi îngădui să cred că riscul (inconturnabil) eu fac parte din această categorie”. Zodia rataţi‑ astfel o posibilă pornire resentimentară şi lăsând de‑a fi acuzat de misoginism a fost nu doar asu‑ lor în dragoste constituie eşalonul hiper‑abundent loc (doar) invidiei. De alt­fel, întregul discurs tex‑ mat, ci de‑a dreptul antecalculat. Eventualitatea din care se recrutează posibilii, dar atât de rarii tual e împănat cu suficient de multe cuvinte ador‑ unui astfel de reproş nu cred că‑l afectează pe au‑ mărturisitori charismatici ai acesteia. Izbânda mite prin cotloane de dicţionar pentru a‑l suspec‑ tor, cu atât mai mult cu cât spune explicit care erotică este sinonimă cu triumful aproape impudic ta pe autor că nu face decât să exerseze, pe seama sunt ţintele cărţii: o filosofie a femeii, nu un enco‑ al plăcerii, cu fericirea dulce şi tâmpă, anesteziin‑ cititorului, „ritualul solfegiilor lexicale”, un joc mion de dragul de‑a fi corect politic. Formulările du‑te şi refuzându‑ţi orice acces la etajul superior, erotic şi livresc încercat adesea în compania nim‑ scandaloase, după etalonul feministelor gureşe, cel al misticii iubirii. Iată cum o traumă senziti‑ felor, atât de la îndemână pentru un intelectual ce sunt inechivoce: „femeia are suflet, dar nu are in‑ vă devine şansa unui salt spiritual, sublimând în identifică îndeletnicirea umanistă „cu a şti să‑ţi terior, ceea ce e totuna cu a spune că nu are minte speculaţie ceea ce a fost atât de efemer în simţire. ploconeşti mintea în faţa cuvintelor”. O tentativă speculativă”; „rostul femeii e să se oglindească în Ni se propune o carte stranie, în care te de acelaşi fel, de virtuozitate ludică în raport cu intelectul unui bărbat spre a‑i fi muză, blestem mişti cu încetinitorul tocmai pentru că gândurile lexicul, am întâlnit la Mircea Cărtărescu (Sole- sau prilej de meditaţie”; „ce conferă farmec feme‑ acumulează un delay progresiv. Prima secţiune noid), prin recurs la cuvinte specioase din sfera ii e supleţea intelectului care o gândeşte”, „bu‑ este şi cea mai abstractă, propunând schema lo‑ biologiei, zoologiei sau botanicii. sola femeii e dată de vectorul masculin”. Talerul gică, cele zece porţi/ vămi de trecere şi de analiză José Ortega y Gasset, în Studii despre iubire, ce echilibrează cântarul, cât de cât, este plin cu la care va fi supusă nimfa, utilizând un scenariu insistă asupra faptului că iubirea este un fenomen aprecieri la nivelul senzualităţii feminine (nimfe‑ de reducţie fenomenologică, de eliminare a contin‑ în esenţă mistic (iubirea şi entuziasmul mistic se le au „şarm încins de răstoacă în care adoră să genţelor în căutarea eidos‑ului. Stilistica nu poate află în unda aceluiaşi fenomen de trăire extatică), se tăvălească bivolii”), al capacităţii nurilor de‑a să nu aducă aminte de Constantin Noica şi de cele după ce îi compară pe Stendhal şi pe Chateau‑ face istorie, de‑a fi un acompaniament fără de Şase maladii ale spiritului contemporan, „stimuli briand. Primul este doar un consumator de femei care masculinitatea ar derapa în neant, dar mai ontologici” sau boli ale fiinţei, din „infecţiile” căro‑ cărora nu reuşeşte să le insufle nicio transă a ales al harului femeii tinere de‑a fi un gherghef ra se croiesc toate destinele culturale, aparenţele, pasiunii, pe când cel din urmă fascinează, pur şi de taine. Nu am de gând să pozez în avocat al au‑ fantasmele şi amăgirile. A doua secţiune este cea simplu, dincolo sau în lipsa oricărui atú trupesc. torului în faţa procurorului feminist. Mai degrabă narativ‑descriptivă. Sorin Lavric este un poves‑ Iubirea poate disloca o lume întreagă, o poate, l‑aş încurca. Există, oricum, o diferenţă uriaşă în‑ titor sardonic („sarcasmul este singura soluţie în pretinde Ortega y Gasset, „absorbi”, drept pentru tre critica amendabilă, poate, a lui Sorin Lavric care, într‑un cântec irlandez, cel îndrăgostit spu‑ faţa disperării” – 10 eseuri), segmentul literar al şi formula abruptă, nedreaptă şi injurioasă a lui ne – „Iubito, eşti partea mea de lume!”. Sorin La‑ cărţii relatând povestea celor şase nimfe neferi‑ Tristan Corbière (Poeme pariziene), citat de J.‑K. vric pare să‑l confirme, chiar dacă repetă de câte‑ 28 cite, dar având fiecare în parte un ceva special, Huysmans în À rebours, şi gustat de eroul aces‑ va ori că el nu face o apologie a femeii, ci o filosofie aşa că li s‑a oferit un privilegiu (faţă de care orice tuia, des Esseintes – „eternul feminin al eternei despre ea, aşa că unele afirmaţii pot părea lipsite împlinire erotică este un scop sterp), acela de a fi prostii”. Dacă vreţi, Sorin Lavric este un misogin, de o elementară curtoazie. Îl confirmă în primul admise în saloanele aulice ale simbolului. Portre‑ dar iubeşte făptura ce se poate considera jignită, tistica celor şase femei‑adolescente este făcută cu rând chiar declicul care a făcut posibilă cartea, iar ba mai mult ridică „lucrul” căruia îi reproşează mare artă, asemenea unui specialist în reconstitu‑ apoi prin descrierea unor situaţii: contemplarea inaptitudinea speculativă din banalitatea unui irea de figuri având la dispoziţie doar o tigvă. În‑ unui tablou de Andreescu, în compania Irinei, sau destin fad, făcându‑l izvor de gând. Aici autorul tâmplări, gesturi, plimbări prin cimitire sau vizite actul spiritual provocat de ambianţa mănăstirii se trădează. Până la urmă, Decoctul... este elogiul la muzee, scame epice şi fişe de observaţie, toate Cotmeana, alături de Maria. Descriind ilecebricul pieziş al unui cârcotaş. Simulacrul a întrecut rea‑ acestea constituie carnea din care Delia (mulier drept farmecul ispititor al nimfei (nume sub care litatea, autorul a ridicat fiecare din cele şase fiin‑ abscondita), Otilia (mulier ludica), Carmen (mu‑ defineşte cel mai adesea femeia, rezervându‑i băr‑ ţe la nivelul unei expresivităţi maxime, le‑a indus lier rixoza), Maria (mulier domina), Irina (mulier batului identitatea de silen), Sorin Lavric crede că un nivel de existenţă şi de trăire pe care, în con‑ fornicata) şi Diana (mulier placida) se întrupează, prin porii acesteia răzbate ceva „din natura incon‑ fiecare în parte exersând cu acelaşi bărbat viaţa fundabilă a unei trăiri mistice” sau că „îndrăgos‑ cretul lor, nu‑l posedau nici măcar ca potenţiali‑ de cuplu efemer. A treia secţiune ridică la concept tirea e o formă mistică de a te hrăni din savoarea tate. O transgresiune de la individual la tipologic. şi transformă cele şase nume (nici nu mai are im‑ celuilalt, pe care îl mistui în sensul cel mai concret Intelectul bărbatului (forma) îşi face bine treaba, portanţă cât de fictive sau cât de reale) în sim‑ cu putinţă” (p. 119). Pe de altă parte, teoria iubi‑ iar femeia (fondul), deşi ultragiată, e aureolată de boluri. Este treapta ultimă, câtă vreme o mistică rii o fac, retrospectiv, doar cei incapabili să atingă spiritul masculin, compensativ şi tandru. a femeii este, totuşi, o zădărnicie, ipostaza ei de Decoct de femeie poate părea, în economia zenit depinzând de ceva exterior: „femeia e o peri‑ cărţilor scrise de Sorin Lavric, asemenea unei copă al cărei tâlc descinde din capul bărbatului”. stânci eratice. Totuşi, în 10 eseuri, dacă citim Cât priveşte o eventuală etică, orice iluzie ar fi de‑ atent, găsim indicii suficiente ce trimit spre opul şartă, căci a judeca moral o femeie este eroarea ce de faţă, fantasma feminină având acolo forţa de‑a ţine intim de absurd şi de impostură (imposibilita‑ învinge povara sterilităţii abstracte, de‑a vindeca tea moralei vine din lipsa, la femei, a „autonomiei traumele unui student devastat de doctrine im‑ unei gândiri logice”). De aici şi inaptitudinea nim‑ becile. Tema a fost îndelung pritocită, un fel de‑a felor de‑a se racorda la idealuri, fiindu‑le rezerva‑ exersa jocuri subtile, pe jumătate lubrice, dar re‑ te doar „visuri şi ambiţii”. abilitate în siajul unor gânduri ce şi‑au ţesut stă‑ Sorin Lavric comite aproape pe fiecare pa‑ ruitor şi sediţios pânza raţionamentelor imune la gină din Decoct de femeie o evaziune lexicală de‑ severităţile unor interpreţi încruntaţi. Pentru a liberată. Pentru a nu cădea în dizgraţia cuvinte‑ nu căuta acolo unde nu putem găsi altceva decât lor mult prea uzate în discursurile erotomane a bruioane de intuiţii îndoielnice, ni se dezvăluie purces nu la inventarea, dar la construirea unui punctul de inserţie genuin al întregului efort li‑ edificiu alternativ. Astfel, ruşinea a fost evitată vresc: „cartea aceasta e reverberarea în intelect iar noi, cititorii, ne desfătăm cu locuţiuni eterate, a unor muze care mi‑au dat mandatul amintirii luate cu împrumut sapienţial din medicină, mi‑ lor” (p. 163). O muză este un vulcan stins, ale că‑ tologie, limbile greacă şi latină. Iată doar câteva, rui erupţii au rămas în imaginarul celui care le‑a tocmai pentru a vă ispiti să le găsiţi noima, să le provocat; este metresa ieşită din jarul patimilor decriptaţi în limba celor de toate soiurile: condiţie pentru a fi tezaurizată în cel al reveriei. ilecebrică, athanorul labios, tripleta badinerie‑ta‑ O discuţie cu unul dintre părinţii săi inte‑

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA chinerie‑parigorie, înzestrare mesmerică, pan‑ lectuali, după cum o mărturiseşte, i‑a stârnit lui craţiu epidermic, pergula sediţioasă, sparagmos, Sorin Lavric ambiţia de‑a purcede la edificarea ciocnire symplegadică, exerciţiul spintric, ordali‑ unei mistici a femeii, în orizontul speculaţiei şi ţiu amoros, punctul docimazic şi punctum saliens. literaturii. Părea o aiureală. Ce‑a ieşit e tocmai Fireşte că te afli cu totul neputincios, ba chiar eşti acest decoct numai bun de‑a fi savurat, în compli‑ gata să‑l suspectezi pe cel ce îţi provoacă atari su‑ citatea cu damf de spleen a fiecăruia cu propria plicii de o oareşce înclinaţie spre epatare, pitită singurătate. r

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 n A recunoaşte frumuseţea e semnul Lecturi unei fără de seamăn, generoase şi privilegiate înţelepciuni CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ Irina Ciobotaru Viaţa ca trudă a ordonării

iscreta măreţie a simplităţii şi a or‑ uriaş ţine cadenţa timpului, iar trei lămpi cu gaz pragul iernii, în sălbăticie. Va supravieţui, îm‑ dinii traversează, ca valoare‑liant, luminează noaptea.) preună cu cei pe care îi comandă, foamei, frigului, romanul scriitoarei Guzel Yahina, Destinele se întâlnesc şi se aşază ordonat, deznădejdii. Va conduce colonia de pe malul Anga‑ Zuleiha deschide ochii (traducere laolaltă, aduse de‑a valma de la capetele opuse rei şaisprezece ani. Sub ferestrele comandamen‑ din limbaD rusă de Luana Schidu, Editura Huma‑ ale lumii. Se pare că duhurile în care Zuleiha cre‑ tului, vor apărea case şi drumuri, o infirmerie, un nitas, 2018). Prin ochii mari şi verzi ai tătăroaicei de îi răspund ofrandei, tăcute şi nevăzute. Cum cămin cultural, o şcoală. La ferestrele acestor case deportate în Siberia este trecută istoria haotică, alt­fel se poate explica extraordinarul echilibru vor fi puse perdele albe. Pe uliţe se vor vedea găini imposibil de priceput şi justificat, a două decenii, între bine şi rău, moarte şi viaţă, incontestabila şi copii. Se va auzi muzică de patefon. Va înflori înainte şi după Războiul al II‑lea. Nu istoria în compensare a suferinţei prin iubire? Truda ordo‑ iasomia. Acestea toate până când haosul se rein‑ sine impresionează, ci pânza conştiinţei pe care natoare a femeii stăvileşte haosul, boala, deznă‑ stalează, conform unei logici fireşti şi neştiute. se proiectează aceasta. Sufletul Zuleihăi, plămă‑ dejdea, disoluţia lumii şi a sufletului. Toate sunt Datorită celui care i‑a ucis bărbatul, Zuleiha dit între legendele şi învăţăturile mamei şi ale aşezate şi rânduite pentru că aşa trebuie, doar aşa vede Kazanul. Vede pentru prima şi ultima oară Iulbaşului natal, este năucitor de simplu. Munca se poate trăi. Că haosul se reinstalează, este de în viaţă cămile, case de piatră albastre, roz şi albe, până la epuizare este firească. Durerea adusă de la sine înţeles. El revine, fie la nivel de microcos‑ turnuleţe şi giruete cu flori de tablă, domnişoa‑ moartea a patru prunci e trăită în tăcere şi în as‑ mos domestic, dimineaţa, şi este uşor de gestionat re încălţate cu botine cu toc, partituri risipite de vânt din braţele unui tânăr cu ochelari, un tractor cuns. Brutalitatea soţului este devansată, în acest şi înfruntat datorită obişnuinţei, fie în lumea cea mare, ca efect firesc al noii „ordini” şi al noului uriaş cu şase roţi. Între comorile Kazanului, Zulei‑ sistem de valori simplificat, de abilităţile de gos‑ ideal, în absenţa moralei, a umanităţii, destabili‑ ha vede, în locul orologiului de pe turnul Spasski, podar. Cruzimea soacrei oarbe nu este îndeajuns zând şi consumând suflete. Cert este sentimentul „un chip sever” care îi întoarce privirea, cu ochi pentru a‑i întuneca zilele. În romanul lui Guzel că, în toată această istorie dezarticulată, în acest închişi pe jumătate şi scrutători, cu mustaţa mare Yahina, covârşitoare este impresia ordinii. Di‑ timp sărit din ax, în rătăcirea prin burta limaxu‑ şi răsucită. Se întreabă cine o fi, căci nu seamănă mineaţa începe cu târâtul furişat, pe scândurile lui roşu pe care Zuleiha îl vede în chip de hartă cu dumnezeul creştin, pe care i l‑a arătat cândva podului îngheţat, de unde Zuleiha fură marme‑ a Uniunii Sovietice, sub zâmbetul „patern” al lui într‑o poză mullah‑hazret. De alt­fel, acest chip o ladă uscată. Înfăşurată în pânză strâns lipită de Stalin, în toată această lume, deci, cu evidente va urmări pe Zuleiha asemenea spectrului soa‑ burtă, marmelada o va însoţi între nămeţii din manifestări de balamuc, îngerii articulează des‑ crei, prevestitor de cumpănă. curte, între care femeia face cărări largi şi drepte, tine, le apropie şi le intersectează pentru copilul Datorită lui Ivan Ignatov, sub omniscienţii în pădure, la tăiatul lemnelor, unde crengile sunt acestei femei, întru mulţumire pentru marmelada ochi de vultur de pe turnul Spasski, Zuleiha va sta rânduite în coş, iar trunchiul în sanie. Apoi, fâşiile oferită iubitorului de dulciuri, basu kapka iase. în bezna închisorii din Kazan o lună. Aici, sorţii ei de marmeladă, amestecate cu sudoarea ei, îşi vor Fiinţa măruntă a Zuleihăi – ţărancă de 30 i se alătură soarta lui Wolf Karlovici, medic renu‑ afla rostul în clipa de răgaz în care Zuleiha le va de ani, din satul kazah Iulbaş, măritată de jumă‑ mit şi profesor al Universităţii din Kazan. Stra‑ arunca, în bezna viscolită de ianuarie, duhului de tate de viaţă cu Murtaza Valiev – nu pare echipa‑ nia lor prietenie va fi salvatoare pentru amândoi. la barieră, lui basu kapka iase, care ar trebui să tă cu abilităţi şi cunoştinţe necesare înfruntării cu De pe priciul lui aflat sub plafonul vagonului de îi vorbească lui zirat iase, duhul cimitirului unde răul lumii. Zuleiha e o „curcă plouată”. În izba în vite, Wolf Karlovici aduce vestea sarcinii Zuleihăi. sunt înşirate ordonat mormintele fiicelor. Ziua se care trăieşte, i se prezice şi i se doreşte moartea Teribila călătorie cu trenul spre Krasnoiarsk pri‑ 29 încheie târziu, cu târâtul pe scândurile încinse ale (la îndemână, căci sticluţa cu otravă stă sub scân‑ lejuieşte întâlnirea cu Isabella şi Konstantin Ar‑ băii, unde, cu ultimele puteri, lustruieşte şi curăţă dura duşumelei, sub autoritatea unui soţ ce aduce noldovici Sumlinski, profesori petersburghezi, cu după bărbat şi soacră. Rânduială face în toate, în moarte în funcţie de visele şi directivele mamei Ilia Petrovici Ikonnikov, artist decorat cu Ordinul curte şi în casă, în grajd şi între blide, între ca‑ pe care o idolatrizează). În sat, idealul binelui Muncii „Steagul Roşu” pentru nouăsprezece cape‑ trafusele impecabile ale soacrei, căreia îi curăţă uniform, cu rădăcini atât de străine Iulbaşului, te de bronz ale aceluiaşi „părinte” cu ochi vultu‑ trupul urât şi uscat. Ordine face, cum poate, şi în‑ este aplicat de Armata Roşie prin deschiaburire, reşti, şapte de marmură, două de malahit (şi unul tre demonii din sufletul bărbatului, îndurându‑i deportare şi dezrădăcinare. Bărbatul ei este ucis. de pâine, mâncat de Zuleiha, în una dintre scenele loviturile. Casa îi este răvăşită. Lumea în care trudeşte cu de un discret şi exorcizator umor ale romanului). E mai simplă, însă, înfruntarea viscolului, răbdare şi inexplicabilă forţă pentru a crea rân‑ Vor supravieţui drumului de jumătate de an. Vor fi întâmpinaţi în gara din Krasnoiarsk de un câi‑ a brutalităţii, a morţii, a istoriei în absenţa con‑ duială se dezintegrează sub ochii ei, iar Zuleiha ne, cerber ridicol alături de stăpânul său, un sol‑ ştiinţei eului. „Nu se cuvine ca o femeie cinstită pare neputincioasă şi este ruşinată. Este urcată dat cu toţi dinţii din metal. Se vor despărţi doar să spună «eu» fără motiv”. (Limba tătară – ara‑ în sanie cu o boccea şi părăseşte pentru totdeau‑ na gospodăria lui Murtaza, urmărită de strigăte‑ pe apele Eniseiului şi Angarei. Bătrânii şi nepu‑ tă Guzel Yahina – „e construită în aşa fel încât le soacrei. De alt­fel, doar umbra Strigoaicei o va tincioşii sunt duşi pe şalupa lui Zinovi Kuzneţ. poţi să trăieşti toată viaţa fără să spui măcar o însoţi în lumea cea largă. Allah nu dă semne de Zuleiha va urca pe barja „ca un castravete mare şi dată «eu»”.) Din plămada Zuleihăi lipsesc exalta‑ existenţă în afara Iulbaşului, iar duhurile nu îşi negru”, cu nume de militantă feministă marxistă, rea şi egolatria. „Cui îi pasă dacă ea trăieşte sau părăsesc bârlogul. Zuleiha va fi înconjurată, însă, Clara Zetkin. I se permite să stea pe punte, la aer. nu” se întreabă ştiind că nimeni nu şi‑ar aminti de oameni care se alătură drumului ei în perfectă E însărcinată în şapte luni. În cală vor fi închişi de ea după două‑trei zile. Îşi vede chipul atât de aritmetică existenţială. cu zăvor şi lacăt, la ordinul comandantului, trei rar, căci nu are oglindă şi nici timp pentru sine. Ivan Ignatov, ofiţer al Armatei Roşii, are sute de oameni. Vor muri cu toţii când barja se (Ironic, o uriaşă oglindă cu ape limpezi se află în aceeaşi vârstă cu Zuleiha, născut la cumpăna din‑ scufundă. Zuleiha e trasă de cozi deasupra apelor camera Strigoaicei, soacra oarbă, unde ferestrele tre veacuri. E purtat prin lume de simţul datoriei negre de acelaşi Ignatov. (Bărbatul ei o îngenun‑ sunt împodobite cu perdele apretate, un orologiu faţă de idealul sovietic. Lup‑ chease, ţinând‑o de păr, îi strivise degetele mâinii tă pentru stârpirea inechi‑ sub încălţări, cu o zi înainte de a muri.) Simte o tăţii şi inegalităţii sociale. Îl fericire „atât de mare, cum n‑o mai încercase nici‑ ucide pe Murtaza Valiev cu când” descoperind că unui om îi pasă de viaţa ei. un singur foc de revolver. În‑ În apele râului se topeşte şi ultima amintire de soţeşte convoiul de căruţe ale la bărbatul ei, bucata de zahăr otrăvit. Ceea ce îi culacilor deschiaburiţi până rămâne femeii e viaţa. Îi va reîntâlni pe Lukka, pe la Kazan şi supraveghează Isabella şi Konstantin Arnoldovici, pe Wolf Karlo‑ neîntrerupta scurgere de su‑ vici şi pe Ikonnikov, pe malul Angarei. flete în pântecele închisorii Zuleiha naşte în noaptea în care ajunge la de tranzit. Fără să ştie că destinaţie, în mijlocul unui înspăimântător nică‑ este, şi pentru el, drum fără ieri. E ajutată de Wolf Karlovici. Singurul om din întoarcere, va însoţi garnitu‑ lume care are competenţa şi cunoştinţele necesa‑ ra de tren care se îndreaptă re se află între cei douăzeci şi nouă de deportaţi. spre Siberia. Jumătate de Fără doctor, ar fi murit. Băieţelul născut prema‑ an. Va fi responsabil pen‑ tur va trăi. Îl ţin în viaţă, de pe celălalt taler al tru evadarea a cincizeci de balanţei, sufletele surorilor moarte, cu nume de deţinuţi, pentru scoaterea cântec de leagăn, Şamsia, Firuza, Halida, Subida. din anchetă a unei martore, Iusuf este primul nume pe care Ignatov îl adau‑ pentru înecarea a trei sute gă, cu creion chimic, cu litere mari şi rotunjite, în de oameni, în barja scufun‑ mapa neagră a misiunii lui, după ce alte sute de dată în Angara. Va fi lăsat nume fuseseră tăiate. comandant peste treizeci de Iusuf trebuie să trăiască. Odată cu deţinuţi supravieţuitori, în venirea lui pe lume se confirmă nevăzuta ð

Iunie 2019 autoritate ce desface în ordine dezordinea, Ungaria horthystă începuse o vastă ð ce completează simetriile, ce aliniază şi n Eveniment campanie de epurare etnică în care dă rost vieţilor smulse din Petrograd, din au căzut victime şi români, şi evrei. Kazan, din Iulbaş, târâte în locul fără de nume dintre pădurile siberiene. Prima iarnă o petrece Dintre toate crimele odioase comise în bordeiul săpat sub directivele lui Lukka (alt­ atunci, deportarea şi exterminarea fel, rudimentara locuinţă ar fi devenit mormânt). evreilor din Transilvania de nord a Când hrana se sfârşeşte, mama îi dă să sugă sân‑ fost cea mai teribilă şi s‑a petrecut ge din buricele degetelor. (Sfâşietoare este vede‑ în cel mai scurt timp nia Strigoaicei, adusă în colţul bordeiului, în ochii Irina Airinei Zuleihăi, de plânsul flămând al pruncului. Scena este construită în simetrie cu amintirea pătimaşei Puterea mărturisirii declaraţii de dragoste maternă la care Zuleiha a asistat, ascunsă după soba din camera soacrei, cu „S‑ar putea ca supremul eroism, adică lucrul cel mai pe locul unde au pierit 135 de mii de martiri ai mâna mânjită de gălbenuşul unui ou, cu o noap‑ puţin lesnicios pentru fiinţa umană, poporului evreu, cu prilejul împlinirii unei triste te înaintea deportării: Strigoaica legănând trupul să nu fie sacrificiul vieţii, ci aniversări 75 de ani de la deportarea lor. Este de uriaş al lui Murtaza, povestindu‑i, pentru a câta mărturisirea înfrângerii sale spirituale.” datoria noastră să păstrăm, pentru memoria vi‑ oară în cei şaizeci de ani, cum l‑a alăptat doar pe (B. Fondane) itorului, amintirea soartei lor cumplite. Trebuie el în timp de foamete, împingând copiii mai mari să punem pe acel loc unde s‑a risipit cenuşa lor de la sân, lăsându‑i să moară.) o Maţeva, o piatră de mormânt”, a fost declaraţia Iusuf creşte departe de Iulbaş, cu alte mo‑ rganizat de Asociaţia Sionistă din organizatorilor manifestării, Tiberiu Roth, preşe‑ dele, cu alte repere. Poartă satul în minte datori‑ România, la 75 de ani de la depor‑ tă legendelor spuse de mamă. Drumul care leagă dintele Asociaţiei Sioniste din România, şi Marco tarea, de către Ungaria horthystă, Katz, vicepreşedinte. Iulbaşul de Semruk e trecut în legendă printr‑o a evreilor din Ardealul de Nord, splendidă alegorie a căutării păsării Semrug, prin Slovacia şterge trecutul... Majoritatea trans‑ MarşulO Memoriei, pelerinajul de comemorare a porturilor au ajuns la Auschwitz trecând prin Slo‑ Valea Încurcăturilor şi Valea Renunţării, spre Va‑ victimelor Shoahului, a început cu o oprire la Ora‑ lea Veşniciei, din care băiatul învaţă că frumuseţe vacia centrală. Gara din Košice, unde trenurile au dea, acolo de unde, pe 23 şi 25 mai 1944, mii de sunt toţi oamenii împreună, „fiecare în parte şi oprit o singură dată, dar nu pentru a fi coborâte evrei au fost trimişi spre lagărele de exterminare toţi laolaltă”. Învaţă limba franceză de la extra‑ cadavrele, ci pentru ca jandarmii unguri să con‑ ordinara Isabella. Învaţă sistemul osos de la Wolf din Polonia. Pelerinajul a început în ziua de 16 fişte oropsiţilor şi ultimele bunuri ascunse, este Karlovici. Îşi descoperă vocaţia ca ucenic al lui mai, la Cluj. După câteva opriri pe traseul tragic astăzi un loc fără memorie. Nu există nici o in‑ Ikonnikov (minunat nume pentru cel care îi arată al deportărilor, în oraşele principale în care au scripţie care să aducă aminte despre aceste orori. copilului, pe bucăţi de placaj, cu pensulă şi vopse‑ fost marile ghetouri de unde s‑au făcut îmbar‑ Drumul de la Sinagoga oraşului, folosită ca ghe‑ le, vaca, ţapul şi câinele, cerul Parisului şi Turnul cările în trenurile morţii, a avut loc o ceremonie tou, până la gară l‑am făcut cu paşi îngânduraţi. Eiffel). Copilul cu ochi mari şi verzi pare născut ca religioasă la Sinagoga Mare din Oradea al cărei Bieţii oameni au însemnat pe pereţii sinagogii du‑ să descopere lumea. preşedinte, Felix Koppelmann, a prilejuit o slujbă rerea acelor clipe readuse, prin scrisul lor tremu‑ Ultimii ani ai războiului îi dau lui Ikonnikov, de comemorare condusă de Shraia Kav, prim‑ra‑ rat, în memoria noastră. îngerului preferat al lui Iusuf, prilejul să plece din binul Oradei. Cel mai mare ghetou din Ungaria „J’entre dans le mouvement qui me fuit, et colonie. În Semruk va ajunge, după doi ani – prin – cu excepţia celui din Budapesta – a fost cel din j’ai peur,/ mes mains, mes mains et ce qu’elles ce miracol? – plicul cu margini zdrenţuite, cu hâr‑ Oradea. De fapt, în acest oraş erau două gheto‑ tiennent du monde./ Dans le passé sanglote une tia ce poartă spre Iusuf Valiev desenul ascuţit al uri: unul pentru evreii din localitate, unde au bouche ouverte,/ ce n’est qu’une chanson pour le turnului din inima Parisului. Este chemarea spre fost stabilite 27.000 de persoane, aflat în apropi‑ pays des ombres” (B. Fondane, Le mal des fantô- erea Marii Sinagogi Ortodoxe; celălalt, pentru cei mes). aproape 8.000 de evrei aduşi din comunităţi rura‑ Et in inferno ego! Am trecut peste traversele le din douăsprezece districte. Încă din 1940, după de cale ferată de unde Moartea şi‑a atras, nesă‑ semnarea Pactului Ribbentrop‑Molotov, Ungaria ţioasă, prada. Vineri, în ziua de Izkor („Ziua re‑ 30 horthystă începuse o vastă campanie de epurare memorării”), am păşit pragul locurilor blestema‑ etnică în care au căzut victime şi români, şi evrei. te. Am fost la Auschwitz şi Birkenau, unde a fost Dintre toate crimele odioase comise atunci, depor‑ evocată memoria celor dispăruţi, stând Shiva şi tarea şi exterminarea evreilor din Transilvania de rostind rugăciunile cuvenite. Rabinul Zvika Kfir Nord a fost cea mai teribilă şi s‑a petrecut în cel şi cantorul E. Pusztay au asigurat serviciul divin mai scurt timp. La presiunea ocupanţilor germani şi a fost dezvelită o piatră funerară în memoria ai Ungariei, guvernul maghiar a „reuşit” – cu con‑ celor 135.000 de victime, din care peste 25.000 de cursul activ al autorităţilor locale şi al jandarme‑ copii din Ardealul de Nord dispăruţi la Auschwitz. riei maghiare – adunarea celor peste 150 de mii de Nonagenarul Andrei Stern, supravieţuitor al unui evrei în 12 ghetouri improvizate. Această barbarie lagăr de muncă forţată din România, a spus că a s‑a petrecut în mai puţin de 30 de zile. Rapidă a avut norocul să se afle în partea română în anii fost şi încărcarea lor în 1500 de vagoane de vite, ’40. „Dacă aş fi fost în partea ocupată de Ungaria, care au plecat, toate, spre lagărul de exterminare aş fi rămas aici, la Auschwitz. Nu avem voie să libertate a copilului, de la cel pe care şi‑l alesese din Auschwitz‑Birkenau. Uciderea celei mai mari uităm.” călăuză. Ivan Ignatov, ucigaşul tatălui său biolo‑ părţi a celor deportaţi s‑a făcut prin înfometare, Cracovia, cu sinagogile sale în care am păşit gic, îi devine tată printr‑un certificat de naştere boli, maltratare, schingiuiri, munci de sisif, expe‑ cu pioşenie, Sinagoga veche din cartierul evreiesc în care îi dă numele. Tot el îi dă banii câştigaţi rimente medicale criminale, împuşcare şi gazare. Kazimierz, Sinagoga Tempel cu fastuosul său in‑ în cei şaisprezece ani în care a fost comandant al Cenuşa rămasă din corpurile lor chinuite, arse în terior care găzduieşte azi concerte în timpul Festi‑ coloniei de muncă. Băiatul pleacă din Semruk pe crematoriile din Auschwitz‑Birkenau, a fost risipi‑ valului Culturii Evreieşti, Sinagoga Kupa datând furiş, în pripă, înainte ca fragila ordine instaurată tă pe toată întinderea lagărelor. Evreii din nordul din 1643, cu picturi murale pline de străvechi sem‑ de „îngerii” lui să se destrame. Coboară pe ape‑ Transilvaniei au fost expediaţi fără excepţie în la‑ nificaţii biblice, iată doar câteva popasuri din dru‑ le Angarei, purtând numele de Iosif Ignatov, în gărul de exterminare Birkenau‑Auschwitz, unde mul nostru către ghetoul înfiinţat la 3 martie 1941 barca lăsată moştenire de ţăranul‑pescar Lukka, 70‑75%, uneori chiar 80 % din cei sosiţi erau duşi în cartierul Podgórze, cu zidul său înconjurător îmbrăcat în surtucul vechii uniforme de profesor de pe un peron direct în camerele de gazare. Şi imitând pietrele funerare, un adevărat mormânt a lui Wolf Karlovici, ţinând în buzunarul de la numai cei 20‑30% rămaşi în viaţă au fost trimişi urban pentru miile de evrei înghesuiţi într‑un piept scrisoarea de recomandare semnată de Kon‑ ulterior în lagărele de concentrare din Germania. spaţiu al terorii. Fabrica lui Schindler, cel care a stantin Arnoldovici înainte să moară şi ducând în La Birkenau‑Auschwitz era pusă la punct o bandă salvat, cu totală dăruire, vieţile a 1.200 de evrei, suflet cuvintele Isabellei, „Partir c’est mourir un rulantă a morţii şi exista o experienţă de câţiva farmacia „La Vulturul” a lui Tadeusz Pankiewicz, peu”, îndulcite prin alte cuvinte, „Pour attendre ani în asigurarea funcţionării ei fără perturbări în cel care a ajutat nenumăraţi evrei să supravieţu‑ son but il ne feut qu’aller”. vederea sosirii într‑un ritm fără precedent a de‑ iască în ghetou, ambii recunoscuţi de Yad Vashem Copleşitoare şi vindecătoare de spaime este portaţilor din Ungaria şi din teritoriile pe care le ca Drepţi între Popoare. Trecem spre Piaţa Eroi‑ confirmarea că toate se aşază în ordine în lumea cotropise. văzută prin ochii Zuleihăi. Femeia bătută de băr‑ lor Ghetoului, numită şi a Scaunelor, acolo unde „Am simţit că e de datoria noastră să reali‑ batul dat de Allah traversează lumea şi ajunge la spaţiul dramatic al pieţei spune povestea tristă a celălalt capăt al ei, unde un alt bărbat (ucigaşul zăm Marşul Memoriei, organizat de Asociaţia Si‑ unor scaune goale, cu siluete antropomorfe, încre‑ soţului ei) îi permite să vâneze (îmbrăcată într‑o onistă din România (ASR) împreună cu Federaţia menite între dalele gri ale pavajului cu patina me‑ jachetă Lucien Lelong), îi respectă respingerea, îi Comunităţilor Evreieşti (FCER). Acest pelerinaj talului funerar, infernal, aruncând umbre mute oferă prilejul de a pune în rânduială o viaţă. Aces‑ simbolic la Auschwitz al comunităţilor din Tran‑ sub soarele tuturor. O pietricică aruncată pe mor‑ tui bărbat nu îi spune că îl iubeşte. Îi spune, însă, silvania îl facem, după 75 de ani de la uciderea mântul celor fără morminte, aici şi la Auschwitz,

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA că este frumos. A iubi înseamnă conştiinţa eului nevinovaţilor noştri bunici, părinţi, fraţi, rude sau la Birkenau, în regatul umbrelor. O rugă simplă (tot o formă de egolatrie). A recunoaşte frumuse‑ doar concetăţeni, copii, adulţi şi bătrâni, femei şi în tăcerea care se lasă ca o oglindă neagră. O rugă ţea e semnul unei fără de seamăn, generoase şi bărbaţi, la locul unde moartea i‑a răpit în chinuri simplă care se ţese ca un fum către Cer. O rugă privilegiate înţelepciuni. Lângă Ivan Ignatov ră‑ năprasnice. Am avut şi avem convingerea că este simplă înălţată pe tot parcursul acestei călătorii mâne Zuleiha pentru a sta împreună pe talerul de datoria noastră, a evreilor din România şi cu către noi înşine, la Braşov, la Cluj, la Oradea, la balanţei care, prin suferinţă, va echilibra liberta‑ deosebire a celor din Transilvania de Nord, să pu‑ Debrecen... O rugă simplă, tăcută şi fără sfârşit. tea lui Iusuf, a lui Iosif. r nem câte o piatră şi să aprindem câte o lumânare Şi mărturisirea omului înfrânt ca om. r

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 Sub un prezent apăsător, capabil să n Profil gândească „doar tristeţea”, poetul, angoasat, vulnerabil, anesteziat, un supravieţuitor de fapt, încă atins de „marea aripă translucidă”, invocă o CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ Adrian Dinu Rachieru „cămaşă de gheaţă” „Ochiul hipnotic” al poetului‑critic

ntr‑un Epistolar Radu Petrescu, găzduit de context. Or, în Preliminariile primului volum doua personalitate” pentru a‑şi apăra identitatea, în suplimentul din aprilie a.c. al revis‑ consacrat Literaturii române postbelice (2005), fie şi „franjurată”. tei Expres Cultural, Constantin Pricop, pornind de la premisa că mediul literar sub comu‑ Bineînţeles, evenimentele din decembrie ’89, aflat, în acei ani de căutări (1978‑1981), nism era „o rezervaţie bine supravegheată”, Con‑ desfăşurate „în mare viteză”, îi îngăduiau să spe‑ într‑oÎ febrilă corespondenţă cu prozatorul, încerca stantin Pricop, vădind sensibilitate ideologică şi o re la un „imens catharsis”. Din păcate, reacţiile a se înţelege, mărturisind că ştia deja, în poezie, binevenită priză contextuală, intervine lămuritor, post‑totalitare anulează această şansă; euforia care îi e drumul. Voia o poziţie „de‑a curmezişul” risipind confuzii de circulaţie. Cum ar fi, de pildă, şi confuzia, energiile sociale risipite amână mo‑ şi înţelegea poezia ca „o tăietură de bisturiu”. manevrarea dezinvoltă şi inadecvată, improprie, mentul clarificărilor, eşuând într‑o libertate mur‑ După o lungă pauză lirică, debutând, reamintim, a etichetei de proletkultism, periodizarea literatu‑ dară. Conexiunile securitate / sexualitate, „arta” în 1982, la editura Eminescu, cu Viaţa fără senti- rii postbelice, fluctuaţiile cenzurii, radiografierea turnătoriei, „harta” apartenenţilor, perpetuând mente (titlu „admirabil”, zicea Radu Petrescu, la vieţii literare, campania revizuirilor, pledând pen‑ vechile năravuri, ne conduc spre o concluzie for‑ 22 noiembrie 1978, după lectura dactilogramei), tru valorile estetice (reale) şi înţelegerea corectă mulată răspicat: noi rămânem clienţii lui Caragi- iată că poetul ieşean revine în forţă cu Verglas a contextelor în prefacere. În peisajul critic de la ale. Motiv întemeiat de a semnala în serialul dedi‑ (2018), confirmând strălucit spusele de‑atunci. noi, cazul Constantin Pricop a fost / este un exem‑ cat Direcţiei critice (în revista Expres cultural) „o Sobru, echilibrat, un sceptic temperat, pro‑ plu de „independenţă reală”, militantă, constata profuziune de corespondenţe cu vechile maladii”, blematizant, suspectat chiar de „neproductivism”, încântat Adrian Marino. Profesând o critică de dincolo de superficialitatea împrumuturilor şi tra‑ Constantin Pricop, dincolo de corvoada redacţi‑ idei, cu opinii proprii, solid articulate, el desfăşoa‑ tamentul caricatural al unor „concepte solemne”. onală „convorbiristă”, se refugiase sub platoşa ră, tot în regim fragmentarist, o istorie culturală a Remarcabilă este la Constantin Pricop toc‑ glacialităţii, convocând ochiul hipnotic; dovedea criticii româneşti, demonstrând, de pildă, că Titu mai această apetenţă de a repune în discuţie rafinament imagistic şi lapidaritate, refuzând Maiorescu a impus o critică holistică sau devoa‑ chestiuni pretins „clasate”, regândind soluţii deja programatic – în numele perfecţionismului (inhi‑ lând confuzia, de lungă carieră, între ironie, critică sedimentate. A îngrijit, ca ediţie recuperatoare, bant) – risipa verbală. Iubind calmul meditativ, se şi zeflemea. Pe linia unor preocupări teoretizante, un volum Nae Ionescu, între ziaristică şi filozo- (va) retrage în oaza bibliotecii; comunicându‑se, oferind soluţii apăsat‑personale, exegetul este in‑ fie (Editura Timpul, 1996). Fără a‑şi aduna pro‑ îşi „abrogă” singurătatea, dar o face, cum nota teresat şi de soarta istoriilor literare, punând în ducţia foiletonistică (peste 400 de articole), a mai inspirat N. Steinhardt, cu o invidiabilă „castitate discuţie, în noul context (câmp cultural globali‑ publicat: Marginea şi centrul (1990), Literatura şi verbală”. În 1971, obţinea Marele Premiu la Festi‑ zant), însăşi „condiţia genului”. E vorba, acum, tranziţia (2000), Literatura medievală şi stabili- valul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, abia por‑ de o „coerenţă culturală supranaţională”, conform rea canonului literaturii române, în Naratori şi nit. Despre poezia şi critica lui Constantin Pricop corecţiei ideologice sugerată de H.R. Jauss. Dar modelare umană în medievalitatea românească s‑a scris cu aplicaţie, printre semnatari numărân‑ metodologic, observă Constantin Pricop, lucrurile (împreună cu Elvira Sorohan şi Valeriu P. Stan‑ du‑se: Andrei Corbea (Hoişie), Laurenţiu Ulici, nu s‑au schimbat, istoriile literare ieşind din actu‑ cu, 2000; ediţia a II‑a, în 2002), Literatura română Constanţa Buzea, I. B. Lefter, Traian T. Coşovei, alitate. Pentru a salva înţelegerea „istorică”, criti‑ postbelică, vol. I (2005). A mărturisit deseori că Alex Ştefănescu, Gh. Grigurcu, Adrian Marino, I. cul ieşean corectează cronologia plată, observând omul care l‑a ajutat să se decidă şi să se formeze 31 Holban, Adrian Dinu Rachieru, Marian Popa, Co‑ că „timpul nu are o combustie egală”, că există a fost regretatul profesor Mihail Iordache, întâlnit drin Liviu Cuţitaru ş.a., fără ca exegeţii să cuteze epoci excepţionale, cu momente dense („noduri”), în clasa a X‑a. Datorită acelor încurajări, a urmat a face profeţii privind evoluţia poetului‑critic. „modelând” timpul, scăpând unui determinism se‑ filologia, construindu‑şi cariera (didactică şi scri‑ Dacă în poezie, cerând „o secţionare nesân‑ ver. Or, „logica nucleelor semnificative” modifică itoricească), recoltând importante premii (Asoci- geroasă”, manevra un limbaj auster, vidat de relaţiile între generaţii, implicit configuraţia lor, aţia Scriitorilor din Iaşi, Fundaţia Culturală a afect, trecut prin refrigeraţie conceptuală, în tex‑ încât – conchide criticul – studiul istoric are toc‑ Bucovinei), devenind un nume prestigios în viaţa tele critice este (aproape) mereu polemic şi origi‑ mai menirea de a le evidenţia. culturală românească. Odată cu Verglas (2018), Constantin Pricop nal, refuzând locul comun, clişeistica, cum s‑a şi Vădind o luciditate tăioasă şi poetul ştia se reîntoarce la poezie. Această recidivă lirică remarcat. Sub aparentul fragmentarism, risipind prea bine că „poezia e amăgire de la un capăt la nu schimbă, la o primă ochire, datele problemei. observaţii esenţiale în analize aplicate, Constan‑ celălalt” (v. Minciuna). Iar prozatorul, meditativ, Obiecţia că n‑ar avea suflu (cum se rostise cândva tin Pricop dezvolta, de fapt, o veritabilă teorie a încercând să înţeleagă mecanismele sociale într‑o consuceveanul Alex Ştefănescu) capătă, în ochii criticii, reproşând multor comentatori febrilitatea epocă pervertită, sub puterea Securităţii, de regi‑ lui Radu Petrescu, într‑o scrisoare din 22 noiem‑ eseistică, sărăcind „repertoriul conceptual”, invi‑ mul totalitar, radiografiază romanesc, sub impuls brie 1978, calitatea unui „discret fir epic”. Meri‑ tând la o abordare ştiinţifică; totuşi, literaturo‑ etic, repulsiv, fenomenul delaţionar şi fauna („clu‑ tă transcrisă opinia rafinatului prozator, atât de centrismul culturii noastre ar favoriza „circulaţia bul”) turnătorilor în Noua educaţie sentimentală ideologiilor”. Exerciţiul său critic propunea texte atent, veghind la demnitatea cuvântului scris, (Editura Alfa, 2015). Parafraza flaubertiană vor‑ descifrând, în manuscrisele încredinţate, „rumo‑ „frapant singulare” (observaţia e a lui Radu Pe‑ beşte, de fapt, tot despre o viaţă fără sentimen- trescu), dezvoltând, dincolo de rama unor recenzii, rile unei lumi”, acele „murmure neorganizate, în‑ te, cultivând un fragmentarism deconcertant, pe tâmplător laolaltă”, captând amprenta sensului. un asociaţionism doldora de conexiuni inteligente. reţetă postmodernistă, evacuând ludismul. Au‑ Criticul cerea repetat reformarea „criticii estetice”, „Verdictul” din 17 august 1978 este, observăm toreflexiv, pluristratificat, străin de linearitatea anticipând „războiul soft” declanşat de noul val, peste ani, cheia de lectură a volumelor poetului epică, romanul pune sub lupă destinul unui tânăr reprobând tocmai decuplarea fenomenului estetic care, doar citite integral, îşi dezvăluie coerenţa. hărţuit, învăţând lecţia Minimalistă, glacială, ascetică, densificată, ea supravieţuirii: supor‑ păstrează discursul non‑afectiv şi propune, strict tând ani de umilinţe, re‑ consemnativ, un inventar indiferent‑inerţial al fuzând „planul cu recru‑ realului, de un decepţionism senin. Doar că, sub tarea”, implicit traseul un prezent apăsător, capabil să gândească „doar bătătorit de carierişti. tristeţea”, poetul, angoasat, vulnerabil, anestezi‑ El, personajul, un corec‑ at, un supravieţuitor de fapt, încă atins de „marea tor‑problemă în redacţia aripă translucidă”, invocă o „cămaşă de gheaţă”, revistei (deşi pe un post vădind – cum observa Al. Cistelecan, într‑o densă tehnic), denunţă presiu‑ Prefaţă – o „afectivitate strivită”. Şi recunoscând, nea asupra „spiritelor în paradoxal, că femeile sunt „canavale / pe care se formare”, descoperind ţes fantasme”. Refuzând discursivitatea zgomo‑ trapa miasmatică spre toasă a cotidianului, poetul îşi apără dizidenţa „zona ororilor”. Dar, optzecistă (vag apreciată, negreşit valabilă reto‑ salvator, şi calea rezis‑ ric) şi marşează pe violenţă, umplându‑şi spaima tenţei, într‑un mediu „cu gheaţa imaginilor”. Asumându‑şi o marginali‑ schizofrenic, activând tate orgolioasă, Constantin Pricop îşi va cuceri, în‑ „a doua Conştiinţă”, dreptăţit, o altă vizibilitate în spaţiul cultural. r protejând neduplicitar adevărata conştiinţă. Adică o conştiinţă libe‑ ră. Ocolind mlaştina în care harnicii delatori îşi revărsau „cota de dejec‑ ţii”. Construindu‑şi „a

Iunie 2019 Care este oare rostul poeziei n Lecturi creştine astăzi? Nu mai suntem în momentul de unică semnificaţie al martirajului din închisorile comuniste. Ne aflăm aruncaţi într‑un noian de obscenitate publică, mai ales noi, cei aflaţi în Valentin Cioveie mijlocul societăţii secularizate Redescoperirea contemplaţiei

Tema naturii, a Creaţiei lui Dumnezeu, Surveniri‑semne de‑a lungul unui drum apare deseori în sclipirile ei încă edenice, adică lung: Care este gândul ascuns, tainic, care structu- înainte de orice păcat, distrugere, cădere. Faptul rează această antologie? Antologia cuprinde poezii că mai există oaze, grădini originare, nu este pro‑ selectate din 11 volume deja publicate, unele mai dusul unei imaginaţii ce fuge de prezenţa răului, scurte, altele mai lungi. Nu sunt cuprinse aici toa‑ ci rodul unei experienţe concrete a păcii Duhului, te volumele părintelui Ignatie. Două volume din care suflă în vietăţile înconjurătoare, dar suflă, perioada antologată, Mierea singurătăţii şi Cântec cum vom vedea mai departe, şi în poet. pentru cnemidă, au fost lăsate în afară, iar altele, Veni‑va (2015), Sărutând floarea de măr (2018), Zăpezile Mierla, poetul şi stânjenelul (2018), au apărut după ce antologia a fost gândită. Răspunsul lui Ignatie Grecu Cu cât alean, cu câtă pace Dan Verona la întrebarea de mai sus, pe care îl Zăpezile revin şi se aştern. vom susţine într‑o primă aproximare, este că acel Ai crede lin că se desface gând esenţial care structurează antologia este dat iaţa noastră de zi cu zi, nu doar a Veşmântul Celui Blând, Etern. de contemplarea raţiunilor dumnezeieşti din Cre‑ celor care locuiesc în marile oraşe aţie, Verona amintindu‑l aici pe Sfântul Maxim ale lumii, dar şi a celorlalţi, din Ai crede lin că se aşterne Mărturisitorul. Raţiunile dumnezeieşti ţin de a zona rurală, a pierdut înţelesul con‑ Un văl molatec din azur. doua etapă a vieţii spirituale creştine2. templaţiei.V Suntem mereu într‑o forfotă, agitaţie a Lumina cerului se cerne Există poezii care confirmă deplin ideea lui rezolvării problemelor practice, prinşi într‑o mare Şi nu mai vezi nimic în jur. Dan Verona din Cuvântul-înainte la acest volum de informaţii şi în alta de obicte supraabunden‑ antologat. Dar vom privi această idee drept o pri‑ te. Relaţiile cu ceilalţi oameni ne odihnesc numai Şi peste câmp şi peste case, mă caracterizare a poeziei părintelui Ignatie, pe arareori, mai degrabă, pânza relaţiilor personale, În suflet gingaş şi tăcut, care ceva mai jos o s‑o dezvolt întru mai mare la origini una a luminii, este trăită astăzi drept o Cu mâini adânci şi mătăsoase exactitate. Dacă această idee surprinde miezul junglă. În acest context, antologia de faţă survine Pe care‑aş vrea să le sărut. volumului, toate marile lui teme ar trebui să se într‑o inadecvare faţă de noi în privinţa orientării ordoneze sub ea. privirii, a atitudinii fundamentale faţă de realita‑ Ne strângem toţi, pe rând, treptat În primul rând, ar trebui să găsim exprima‑ te, a noastră în raport cu cea a poetului. Nu forma Şi bem un vin necunoscut te, fie şi pe scurt, etapele iniţială şi finală ale dru‑ poetică este cea care instaurează distanţa, ea este Pe care cine l‑a turnat mului spiritual creştin, chiar dacă etapa a doua, una tradiţională (dacă trecem cu vederea poezi‑ În căni adânci şi vechi de lut? contemplaţia naturală (physiké theoria), are o pre‑ ile tip haiku), ci locul noetic al contemplaţiei şi zenţă dominantă în volum. Şi, cu o privire atentă, al rugăciunii din care scrie părintele Ignatie este Nimic nu ştim! Cuvânt sublim! putem găsi ilustrări ale primei şi celei de‑a treia străin trăirilor în care ne afundăm cu repetiţie în Ţi‑aduci aminte viaţa‑ntreagă. etape spirituale: 32 viaţa noastră de zi cu zi. Însă inadecvarea aceas‑ Secunda‑n care auzim ta invită la apropiere, la recâştigarea unor înţele‑ Cum inima în noi se roagă. Absenţă suri, a unui tip de privire care ţin de plenitudinea fiinţei umane. Antologia părintelui Ignatie Grecu, Care este oare rostul poeziei creştine astăzi? Mai mult gol decât îmbrăcat şi mereu Mandylion, invită la redescoperirea contemplaţiei Nu mai suntem în momentul de unică semnifica‑ adâncit în sine, celor coborâte în mod tainic, pe verticală, printre ţie al martirajului din închisorile comuniste. Ne Cu sine de vorbă precum pomii cu crengile lor. noi, invită la recunoaşterea verticalei drept expe‑ aflăm aruncaţi într‑un noian de obscenitate pu‑ Tot mai departe de lume, de oraşele pline rienţă fundamentală a omului. blică, mai ales noi, cei aflaţi în mijlocul societăţii De zgomot şi ţipăt şi praf, de forfota pieţelor. secularizate. Nu voi deschide această temă aici, Ca un nor de ce secularizarea aduce cu sine, aproape imba‑ Pe malul cu sălcii plecate în undă să plângă, tabil, obscenitatea. Întrebarea în privinţa poeziei retras. Un înger a venit şi s‑a umplut grădina creştine astăzi, cea din afara slujbelor, a imnogra‑ Cu horbotă de foc de vreme ce pomii‑şi duc fiei tradiţionale, trebuie pusă mai precis: cum se E vremea Pe ramuri răni cu urme umezi de lumină. raportează ea la noroiul lumii, lume în sens teh‑ Un înger a venit şi‑n taină. Cireşul e un rug. nic‑ascetic, şi cum se raportează ea la frumuseţea Să plângem dar filocalică, harică? Poate mai importantă este inte‑ Din adâncuri La scris de apă lin sigiliu de roşeli s‑a pus. rogaţia cu privire la căile de a atinge frumuseţea Până când Aud cum ning sub apă clopote subţiri. venită de sus şi dezvăluită în sensibil prin experi‑ Trupurile noastre istovite Vor căpăta Şi ca un nor de aur, târziu, de‑o rază împuns enţă reală, iar nu prin imaginaţie subiectivă. Transparenţa În coastă, sângerez pe ţărm de suflet, înfloriri. Părintele Ignatie este monah de multe de‑ cenii şi, desigur, imnografia tradiţională cu al său Pupilelor de rouă. Uneori, poezia este rapidă şi... simpatică, conţinut poetic îi marchează ritmul vieţii de zi cu Şi, iată, urme ale contemplaţiei unitive: fără pretenţii mari, simplă: zi prin slujbele Bisericii ortodoxe. Despre această influenţă a vorbit Dan Verona în Cuvântul-înainte – Spune‑mi, pentru ce cânţi aşa de frumos, Perla rugăciunii micuţă pasăre? scris pentru antologia de poezie pe care o prezen‑ tăm. Prezenţa acestei influenţe este însă discretă, – Eu cânt aşa, pentru că sunt frumoasă, zise Fulgerul iubirii Tale, Doamne, pasărea. poezia părintelui Ignatie este ferită de reluarea tro‑ parelor, condacelor etc. din cadrul slujbelor. Aces‑ m‑a lovit în inimă Alteori, temele morţii şi ale martirajului fac făcând să crească poezia gravă: tea sunt cadrul formativ al trăirii şi privirii asupra realităţii pe care poetul le‑a dobândit printr‑o lungă treptat strălucind Stejarul iniţiere. Modul de viaţă creştin şi imnografia orto‑ doxă îi oferă temele, dar nu haina artistică. Putem perla rugăciunii. Privighetoarea care cânta pe ramul meu vorbi despre influenţe în primul rând din poezia lui Eminescu, din alţi poeţi creştini şi, de asemenea, de Când iubeşti Au ucis‑o. Cântecul îşi făcuse din mine sălaş. 1 Nu frunze aveam o vastă cultură poetică. Alex Ştefănescu observă şi el că nu reluarea formulărilor tradiţiei, ci slăvirea Când iubeşti cu adevărat Ci urechi, mii de urechi; de‑acum ochi care plâng. indirectă a lui Dumnezeu, prin aceasta mai convin‑ pe Dumnezeu, sufletul gătoare, este marca poeziei părintelui Ignatie. Şi sunt neputincios, uriaş, poate întrece Pe părintele Ignatie l‑am cunoscut cu prile‑ O ţiteră goală de vânt. în strălucire, jul unei comemorări a Părintelui Andrei Scrima, CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA Iedera unui somn până‑n vârf m‑a cuprins. izbăvit de‑ntristare, la mormântul acestuia din urmă aflat la Cernica. crinii frumoşi Mi‑a oferit acest volum, peste care au trecut lunile ai luminii. Şi sunt şi anotimpurile, relaţia dintre noi adâncindu‑se, Cu rădăcini cu tot nu treptat şi lent, ci mai degrabă în galop. Gata de scos din pământ 2 Vezi sinteza părintelui Dumitru Stăniloae, Spiritualitatea Şi de pus pe foc. 1 În Contemporanul, iunie 2014, articolul Poeţi despre care ortodoxă. Ascetica şi mistica, unde sunt prezentate dezvoltat nu se vorbeşte. aceste etape.

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 Viaţa este un mecanism, o combustie n Nouă mii de semne continuă, bazată pe decizii, alegeri între posibilităţi; deciziile luate, crede Julián Marías, au în vedere în mod simultan trecutul, prezentul CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ şi o proiecţie de viitor, într‑un Mirel Taloş mecanism lipsit de liniaritate temporală Julián Marías despre experienţa vieţii robabil cel mai important discipol al Experienţa vieţii, pentru Julián Marías, nu lui Jose Ortega y Gasset, filosof şi este o sumă de experienţe punctuale (spre exem‑ eseist, fondator alături de mentorul plu, experienţa unui război) şi nici experienţa său al Instituto de Humanidades, anumitor lucruri (spre exemplu, experienţa de JuliánP Marías a fost preocupat de problemele părinte, sau experienţa dragostei), ci experienţa existenţialismului atât ca autor, cât şi ca istoric al vieţii ca totalitate. În primele trei etape ale vie‑ ideilor, fiind autor al volumului Existenţialismul ţii (copilăria, tinereţea şi iniţierea) acumularea de în Spania. Prezenţa şi absenţa. Julián Marías reia experienţă trăită este insuficientă pentru a vorbi şi dezbate în mai multe volume ideile lui Ortega de experienţa vieţii; sunt doar perioade în care se y Gasset, caracterizând relaţia lui cu mentorul în acumulează experienţe punctuale sau experienţe termeni de autenticitate. Punctul de plecare al re‑ ale anumitor lucruri. Experienţa vieţii presupu‑ laţiei dintre cei doi a fost un text pe care Julián ne o acumulare de material vital care să permită Marías l‑a scris în apărarea filosofiei lui Ortega y o perspectivă retrospectivă asupra lucrurilor (las Gasset, realitate trăită, care i‑a dat prilejul să des‑ espaldas de las cosaş). A trăi presupune un curs, un mers, o proiecţie continuă, dar şi o întoarcere copere un mănunchi de idei cu care avea o compa‑ asupra experienţelor punctuale trăite, o decanta‑ tibilitate deplină. re a acestor experienţe şi o extragere a semnifi‑ caţiilor acestora. În acelaşi timp însă, inserat în spaţiile existenţiale ale celor din jurul lui şi în cultură, inclusiv în perspectivă istorică, omul îşi poate îmbogăţi experienţa vieţii cu semnificaţiile extrase din vieţile altora sau ale altor generaţii. Durata unei vieţi cuprinde două‑trei generaţii, cu specificul fiecăreia, pe care omul le poate asimila, ceea ce creşte şi îmbogăţeşte experienţa vieţii. Viaţa fiecăruia este o experienţă radicală (experiencia radical, expresia îi aparţine lui Jose Ortega y Gasset), experienţa, care este ireducti‑ bilă, este un nucleu de dezvoltare vitală. Dar în Această improbabilitate a ficţiunilor face ca ele să viaţa fiecăruia sunt şi alte vieţi, ale celor din jur, nu fie efectiv asimilate că experienţe. la rândul lor ireductibile, faţă de care nu putem fi La ce foloseşte experienţa vieţii? Înţelepciu‑ decât în afara lor. În introducción en filosofia Ju‑ nea comună spune că se dobândeşte o cunoaştere lián Marías lansează conceptul original de comu‑ 33 nicabilitate a circumstanţelor (comunicabilidad de a vieţii abia la bătrâneţe. Julián Marías enumeră las circumstancias) – posibilitatea ca două spaţii trei consideraţii care nuanţează această înţelep‑ existenţiale să se întâlnească într‑o circumstanţă ciune comună. Există momente în viaţă în care o comună, aceasta, posibilitatea, asigurând relaţiile cântărire a experienţei vieţii trăite duce la conclu‑ de prietenie sau de dragoste între indivizi. zia unei anumite acumulări, bază pentru reconfi‑ Este experienţa vieţii comunicabilă? Poate gurare de trasee vitale. În al doilea rând, indivi‑ fi transmisă? Răspunsul lui Julián Marías este dul care a acumulat experienţa vieţii va trece mai nuanţat: în formă teoretică nu este comunicabi‑ uşor peste momentul morţii, cu un sentiment de lă; expunerea ca atare a unei experienţe de viaţă plenitudine, de acumulare de suficient material este sortită eşecului, impulsul individului fiind vital. În al treilea rând, experienţa vieţii foloseşte acela de a descoperi el însuşi realitatea vieţii ca pentru a înţelege realitatea. asumare personală. De aici sentimentul universal Viaţa este un mecanism, o combustie conti‑ în istorie că omul nu învaţă din greşeli. Experien‑ nuă, bazată pe decizii, alegeri între posibilităţi; ţa vieţii nu poate fi comunicată prin enunţuri şi deciziile luate, crede Julián Marías, au în vedere în mod simultan trecutul, prezentul şi o proiecţie Urmându‑l pe Ortega y Gasset, Julián explicaţii, dar poate fi împărtăşită prin naraţiune, de viitor, într‑un mecanism lipsit de liniaritate Marías abandonează şi el idealismul şi adoptă o formă de a asista la experienţa vieţii altora, cu o şansă ca asistarea la viaţa altora să ducă la ex‑ temporală. Raţiunea vitală (Ortega y Gasset), perspectivismul, ideea de viaţă ca realitate radica‑ tragerea unor învăţăminte active pentru propria care filtrează realitatea din jur în totalitatea ei, lă şi susţine în întregime înlocuirea pe care men‑ viaţă, având dubii că autorul ficţiunii însuşi avea este experienţa vieţii. Mai mult, conchide Julián torul său o făcuse între raţiunea pură şi raţiunea experienţa vieţii de amploarea ficţiunii (Shakespe‑ Marías, în cheie existenţialistă unamuniană (el vitală. Eu sunt eu şi circumstanţele în care trăiesc are sau Hesiod nu au putut avea efectiv o experi- hombre de carne y hueso), o filosofie autentică este (yo soy yo y mi circunstancia) sintetizează noua enţă a vieţii atât de amplă precum este opera lor). posibilă doar din perspectiva experienţei vieţii. r doctrină ce afirma dimensiunea obiectivă a reali‑ tăţii (las cosas); omul este în lume şi dacă o gân‑ Abonamente deşte, o gândeşte tocmai pentru că ea există. În România: 84 lei/an cheie existenţialistă, pentru Julián Marías omul Străinătate: 50 euro/an este o fiinţă temporală, biografică. În El metodo Abonaţi‑vă la Taxele de expediere sunt incluse. de las generaciones, Julián Marías împarte experi- 12 numere/84 lei – 12 lei reducere = 72 lei enţa vieţii în perioade de câte cincisprezece ani: de la naştere până la cincisprezece ani copilăria, de Nume (Societatea)______la cincisprezece la treizeci de ani tinereţea, de la treizeci la patruzeci şi cinci iniţierea, de la patru‑ CUI______Str. ______zeci şi cinci la şaizeci dominarea vieţii şi peste şai‑ Nr.______Bl.______Sc._____ Ap.___ Localitatea ______zeci de ani vârsta senatorială. Această etapizare a Judeţ/Sector______Cod poştal______Telefon ______biografiei umane vine din distanţarea tipic exis‑ Email______tenţialistă faţă de uniformizarea tipic raţionalis‑ tă (omul este acelaşi în etapele existenţei pentru Am achitat suma de 72 lei cu mandat poştal/ordin de plată nr.______că raţiunea nu are vârstă, nu îmbătrâneşte, iar, din data de ______în contul Asociaţiei Contemporanul CUI judecând omul în context universal, oamenii sunt 26718854 nr. RO61 RNCB 0072 1154 7936 0001, deschis la BCR Filiala Sector 1 Bucu‑ identici din perspectiva vieţii, pentru că raţiunea de abonament Talon reşti. Abonamentul va începe din luna ______nu are personalitate). Omul este o fiinţă istorică, afirma categoric Julián Marías, nu teoretică; inse‑ Atenţie: Dacă v‑aţi abonat plătind cu mandat poştal sau prin virament bancar vă rugăm să trimiteţi dovada plăţii împreună cu talonul de abonament (nume, adresă) la rarea lui în realităţi istorice concrete şi unice ex‑ Asociaţia Contemporanul, OP‑22, CP‑113, Sector 1, Bucureşti, Cod 014780 sau clude iluzia unei naturi umane a cărei cunoaştere prin fax: 021‑212.56.92 sau prin email: [email protected]. face superfluă experienţa vieţii.

Iunie 2019 Abia la sfârşitul reprezentaţiei, după n Teatru eliberarea de efectele catharsisului, se realizează o înţelegere a logicii întregului edificiu. Căci numai în vecinătatea celuilalt se poate simţi tensiunea generată de discursul dramaturgic Dana Pocea Coriolanus, victimă a manipulării maginat de arhitectul Octavian Ne‑ mulţime pestriţă, scandând tot felul de lozinci, culai precum un amfiteatru, ori poate alcătuită din inşi zdenţăroşi, care de care mai co‑ mai exact ca o arenă pentru gladiatori, loraţi vestimentar, violenţi verbal, revoltaţi, cu spaţiul scenic la Coriolanus (Teatrul opinii false atât în ceea ce priveşte condiţia lor de Bulandra)I relaţionează cu publicul încă de la pri‑ „cetăţeni amărâţi”, cât şi pe aceea de „cetăţenii mii paşi făcuţi de acesta în sala Toma Caragiu. buni” a patricienilor. Cert este că sunt mulţi şi în Până a ajunge să‑şi ocupe locul rezervat, specta‑ criză, dar mai ales ignoranţi şi proşti, un potenţial torii din sectorul B şi de pe laterale calcă nu fără ideal pentru manipulare. Obiectul urii lor, adică emoţie pe nisipul unde vor evolua actorii. De la „inamicul poporului”, e generalul roman Gaius început se creează o stare specială nu numai în Marcius. Subiectul textului lui Shakespeare, situ‑ zona destinată luptelor, ci şi în aceea din care vor at în Antichitate, devine, astfel, din perspectiva fi privite, în sensul că martorii devin şi parteneri regizorului, un şir de evenimente analoage timpu‑ ai actanţilor. Alexandru Darie tratează tragedia lui în care trăim, cu insinuări şi mesaje devasta‑ shakespeariană nu prin distanţare, ceea ce ar per‑ toare. El naşte întrebări, teamă, angoasă, teroare, mite interpretări diverse şi nuanţate în funcţie de dar mai ales conştientizare. În derularea scenelor, gradul de cultură, informaţie etc., ci şi reconfigu‑ unele la nivel de transă, spectatorul are sentimen‑ rând‑o în proximitatea lui aici şi acum, în scopul tul că e parte componentă a ficţiunii, că e conver‑ de a forţa o participare din interior la cele ce se tit, în accepţiunea de implicare, într‑un „personaj întâmplă. Abia la sfârşitul reprezentaţiei, după mut”. În piesă există două paliere politice antago‑ eliberarea de efectele catharsisului, se realizează nice: vulgul (poporul) şi aristocraţia (patricienii). o înţelegere a logicii întregului edificiu. Căci nu‑ Gaius Marcius Coriolanus, ca exponent al celui mai în vecinătatea celuilalt se poate simţi tensi‑ din urmă, este un războinic de vocaţie, încununat unea generată de discursul dramaturgic şi, impli‑ de nenumărate izbânzi, cu un caracter ferm, lu‑ cit, regizoral. Spectacolul aduce în discuţie tema cid şi cu respect pentru raţiune: „Sunt un om cu gloriei cantonată în perimetrul politicului, al mo‑ raţiune”/Nu‑s infectat de dragostea de patrie”. În ralităţii, al fricii, investigând atât formula de gu‑ confrutarea cu tribunii farsori, ipocriţi, interesaţi vernământ, cât şi tarele umane ale celor aflaţi în să‑şi păstreze privilegiile, el refuză, atunci când vârful ierarhiei. Conflictele dintre individ şi socie‑ urmează să fie ales Consul, să le dea de înţeles tate, romani şi volsci, patricieni şi plebe, prieteni că le va face jocul, atrăgând asupra sa acuzaţia şi adversari şi, nu în ultimul rând, dintre mamă şi de trădare şi condamnarea la exil. Atitudinea 34 fiu, fiecare cu raportări în istorie, ilustrează ideea lui nu e neapărat o dovadă de orgoliu exacerbat că roata vieţii învârte aceleaşi spiţe de‑a lungul („mai bine mor de foame, nu‑i de mine/ să cer ceva secolelor. „Toate‑s vechi şi nouă toate”, zice Emi‑ ce‑oricum mi se cuvine”), ci una de demnitate, de nescu în Glossă. De aici se pare că porneşte Darie, respingere a compromisului. Nici stăruinţele ma‑ ipostaziază pe sine fără de niciun efort, portreti‑ accesând temele prezentului în corelaţie cu cele mei şi nici cele ale prietenului, senatorul Mene‑ zează un as al sforăriilor, un individ de „lemn”, ale trecutului, în construcţia monumentalului său nius, nu‑l înduplecă să nu părăsească Roma şi să cu acelaşi sens atribuit şi limbajului de lemn, un spectacol. Timpul istoric relevat de piesă, ca timp ia calea exilului. În felul acesta, deja încolţindu‑i vaşnic tovarăş al cărui însemn distinctiv e şap‑ al ficţiunii, se circumscrie timpului scenic, care, în minte un plan de răzbunare, decide să se alieze ca. Tribunii Scinius (Gheorghe Ifrim) şi Brutus după cum menţionează cercetătorul Sorin Crişan cu duşmanul său de moarte Aufidius, căpetenia (Ionel Mihăilescu), gândiţi în cuplu, sunt parcă într‑o densă carte a sa, Sublimul trădării, „în‑ volscilor, acela care îi unelteşte mişeleşte ucide‑ descinşi de pe plaiurile dâmboviţene. Adună în ei seamnă mai mult decât un timp măsurabil sau o rea, cutremurându‑l şi consternându‑l cu acelaşi ceea ce este mai scârbos, mai imund şi laş în fiinţa oglindă a clipei cotidiene”. În traducerea lui Horia infam cuvânt „trădător” folosit şi de tribunii din umană, în speţă a politicienilor. Amândoi oferă, Gârbea şi George Volceanov, textul este întinerit senatul roman şi protestatarii manipulaţi de ei. cu mijloace comice ingenioase, mostre antologice şi adus în prezent, nu totuşi fără anumite replici Prin orice prismă l‑am privi, aşadar, Gaius Mar‑ de adevăr şi expresivitate. În Menenius Agripa, („Lovi‑i‑ar ciuma roşie”, „Bugetar la stat”, „N‑o cius Coriolanus nu este un dictator, ci un erou patricianul ţintuit pe toată durata spectacolului să termine mandatul”, „Tot aruncând cu şepcile”, tragic complex, contradictoriu, cu onoare, inadap‑ într‑un scaun cu rotile, Radu Amzulescu bifează subliniez „şepcile”, „Să trăiţi bine” etc.) adaptate tabil la iţele politicianismului de conjuctură. În‑ fără ostentaţie un prototip de politician machiave‑ de regizor pentru a fraterniza la secundă cu pu‑ tr‑un spectacol bazat pe o imensă descătuşare de lic, diplomat în exersarea puterii, cu trăiri şi ges‑ blicul, fiind de uz curent şi pe piaţa politică româ‑ forţe, Alexandru Darie empatizează cu piesa, cu turi adecvate la condiţia de handicapat. Generalul nească. Dacă în versiunea lui Mihnea Gheorghiu, publicul, inventează o avalanşă de soluţii şi mij‑ Cominius, investit cu un relief inconfundabil de de pildă, poetizarea e pregnantă, obligând să se loace artistice, asigură semnificaţii aparte fiecărei ţină seama şi de contextul când a fost făcută tra‑ mişcări, fiecărui flux de energie, dar şi o puternică o femeie, actriţa Ana Ioana Macaria, pendulează, ducerea, la Gârbea şi Volceanov poeticul primeşte vitalitate conflictului, o încărcătură de un dina‑ cu o apreciabilă ambiguitate, între un fenomen de altă înfăţişare, înregistrează un spor de culoare mism vizionar. Nu ascund că pe moment am avut transgeneritate şi o posibilă relaţie cu Coriolanus. şi agresivitate ancorat în zilele noastre. Inserez nedumeriri atât în legătură cu cameramanul şi În Aufidius, complexatul general volsc, Constan‑ câteva replici pentru a‑mi susţine ideea. Coriola‑ reporterul care „transmit live”, în limba spanio‑ tin Dogioiu vede un personaj suspicios şi neîn‑ nus spune la Mihnea Gheorghiu: „Să iau cu mine lă, scenele cu lupte, cât şi cu uniformele militare crezător, lipsit de loialitate, abil în disimularea inimile lor/ Şi acasă să mă întorc privit cu dor / americane etc. Însă în coerenţa spectacolului, voit vanităţii rănite. Camelia Maxim, în Volumnia, o De negustorii Romei?”, iar la Gârbea ‑ Volceanov eclectică uneori, chiar şi disonanţele constituie mamă marcată de tragedia progeniturii, îşi dez‑ aceeaşi replică devine „Să‑i păcălesc/ Am să vin semne teatrale şi au o logică de fond, adeverindu‑l văluie cu maximă tensiune calităţi de tragediană, acasă /Iubit de toţi căcaţii de prin Roma”. Se poate pe Jose Ortega y Gasset (v. Tema vremii noastre), produce frisoane, alternează pe verticală îngrijo‑ observa că semantic (şi exemplele pot continua) care afirmă că în „profetizarea viitorului se uti‑ rarea maternă cu paroxismul existenţial, iar în versurile diferă, însă conţinutul are aceeaşi „băta‑ lizează aceleaşi operaţii intelectuale ca şi pentru scenele nebuniei e de neuitat. Am lăsat la urmă ie”. Actualizarea textului „scris în engleza elisabe‑ înţelegerea trecutului”. prestaţia memorabilă a lui Şerban Pavlu în Ga‑ tană”, după cum precizează Volceanov, asigură un Între performanţele de vârf ale spectacolului ius Marcius Coriolanus. Actorul dimensionează dialog mult mai percutant. sunt, fără nicio exagerare, scenele de grup lucrate un personaj damnat la cote de intens dramatism. Operând anumite amputări (necesare) în fizic şi psihologic cu un profesionalism exemplar. Îi particularizează acţiunile şi incompatibilităţile text, Darie îşi aşază spectacolul în datele unei Funcţionează impecabil de la armonizarea vocilor social‑politice cu gravitate, rezistenţă vocală (e demonstraţii referenţiale, structurându‑l ca pe o şi ritmurilor până la cele mai mici detalii. Între prezent aproape patru ore în scenă!), cu francheţe

CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA partitură muzicală. Înainte de a intra mulţimea participanţii la revoltă reţin şi două apariţii in‑ şi o nevroză de situaţie explozivă. Rezultatul final (plebea) în acţiune, şi vom constata că nu fără dividualizate. Prima e aceea a Antoanetei Cojo‑ este o creaţie excelentă. tâlc, atenţia e atrasă de un câine lup (dresat, evi‑ caru în „al doilea cetăţean”. Un personaj definit Împreună cu scenografia şi costumele Liei dent) care traversează, adulmecând parcă „urma” prin nesiguranţă, îndoială, abulie şi nehotărâre, Manţoc, cu muzica şi sound designul lui Cristian cuiva, spaţiul de joc. Rămas o clipă gol, acesta supus la simpatice modificări de stări, perma‑ Lolea sau lighting designul propriu, Alexandru se umple, apoi, de zgomote, strigăte, ca şi când nent afişând un aer de năuceală. În cealaltă, „în‑ Darie orchestrează un ansamblu spectacologic so‑ s‑ar anunţa o mare primejdie, este invadat de o tâiul cetăţean”, Romeo Pop, dând impresia că se lid, greu de circumscris în tipare previzibile. r

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 n Târgu Jiu, oraş cu emblemă Cealaltă scenă spirituală prin Constantin Brâncuşi, naşte şi prin Teatrul „Elvira Godeanu” în fiecare dintre noi

bucurie şi înălţare sufletească CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ Alexa Visarion Eveniment teatral naţional la Târgu Jiu raşul sfinţit de Brâncuşi, a cărui Cu puţin timp înainte de intrarea în eterni‑ celui mai bun spectacol, cu sprijinul Primăriei şi coloană vertebrală, Calea Eroilor, tate (1996), Valentin Silvestru, aflat la Târgu Jiu, al Consiliului Local Târgu Jiu, sperăm să putem se naşte din unda Jiului, capătă la o premieră a Teatrului, îi propune, pentru vii‑ dezvolta paleta de premiere astfel încât să putem nemurire prin Masa Tăcerii, Aleea tor, secretarului literar să se gândească la opor‑ sublinia importanţa regizorilor, criticilor, dra‑ Scaunelor,O se binecuvântează trecând prin Poar‑ tunitatea organizării la Târgu Jiu a unui festival maturgilor şi, de ce nu, a managerilor de teatru ta Sărutului, întâlneşte în călătoria sa spirituală închinat Doamnelor teatrului românesc. femei. A fost creat un simbol al festivalului prin Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi, apoi, În mai 1997, Ion Cepoi concepe şi iniţiază expunerea pe toată durata manifestării a sculp‑ ajungem la cer prin Coloana fără sfârşit… Privind prima ediţie a evenimentului Zilele Elvira Go‑ turii Afrodita a artistului plastic gorjean Mihai chemarea înaltului, de acolo, din perimetrul ma‑ deanu, care cuprindea: acordarea de premii profe‑ Ţopescu. gic al coloanei, am simţit de ce acele Zece Porunci sionale pentru actorii Teatrului şi acordarea Pre- Sălile pline şi reacţiile înregistrate în fiecare ne‑au fost date… pentru ca viaţa noastră, aici, pe miului Naţional Elvira Godeanu pentru întreaga seară de festival constituie argumentul continui‑ pământ, să primească aripile îndumnezeirii. activitate unei mari personalităţi artistice care a tăţii şi dezvoltării acestui proiect care s‑a bucurat Am ajuns după mai bine de un deceniu din jucat sau a cunoscut‑o pe marea actriţă. Cu ace‑ de prezenţa şi susţinerea unor oameni de teatru nou pe meleagurile gorjene, implicat fiind, ca laşi prilej, acelaşi concepe regulamentul şi înfi‑ remarcabili. Şi nu în ultimul rând, mulţumirile membru al juriului, în desfăşurarea primei ediţii inţează Fundaţia culturală „Elvira Godeanu” din trebuie adresate celui care şi‑a asumat, la nivel de a Festivalului de Teatru „Elvira Godeanu” Târgu Târgu Jiu, loc unde a văzut lumina zilei această selecţie, această primă ediţie de festival, criticului Jiu. Ion Cepoi, gânditorul, vizionarul secretar li‑ stea a teatrului românesc. de teatru Ion Parhon. terar al teatrului cu expertiză profesională, mi‑a Din 2000, Marian Negrescu, managerul tea‑ Cu gândul la ediţia de anul viitor, nu îmi ră‑ oferit cu generozitate datele necesare pentru a în‑ trului, amplifică dimensiunile Zilelor Elvira Go‑ mâne să le adresez tuturor celor implicaţi decât ţelege parcursul teatral al oraşului. deanu organizând, la fiecare ediţie, un maraton atât: Continuăm împreună!” Iată un scurt şi documentat istoric: de spectacole cu participarea unor mari trupe de În perioada 4‑13 mai 2019, a avut loc prima 30 august 1834. Constantin Stanciovici‑Bră‑ teatru din ţară. ediţie a Festivalului‑concurs de teatru „Elvira Go‑ nişteanu, fost elev al Şcolii de la Goleşti a mare‑ 26 octombrie 2002. Deschiderea stagiunii deanu”, ediţie care s‑a bucurat de prezenţa unor lui vornic Dinicu Golescu, absolvent al Colegiului 2002‑2003 are loc în noul sediu al Teatrului, cu trupe de prestigiu, care aveau în repertoriu piese ce „Sf. Sava” din Bucureşti (unde îi are ca profesori piesa Ultimul împărat de Valentin Nicolau, în re‑ se încadrau în specificul festivalului: Teatrul „Regi‑ pe Heliade-Rădulescu, Gh. Lazăr, C. Aristia), nu‑ gia lui Vitalie Lupaşcu. na Maria” Oradea – Avalanşa, regia Petru Vutcă‑ mit la 1 aprilie 1832 dascăl al Şcolii Naţionale din În 2003, la propunerea lui Marian Negrescu, rău, Teatrul „Municipal” Baia Mare – Dragă doam- Târgu Jiu, pune în scenă împreună cu elevii săi Ion Cepoi concepe Regulamentul unui Festival nă profesoară, regia Andrei Măjeri, Teatrul „Mic” tragedia „Regulus” de Joseph Heinrich von Collin. de teatru pentru elevii din licee, în onoarea celui Bucureşti – Ţinutul din miezul verii, regia Vlad Printre interprete s‑a aflat şi Alexandrina, fiica care montează primul spectacol de teatru în Gorj Massaci, Teatrul „Odeon” Bucureşti – Gardenia, generalului paşoptist Gh. Magheru. Spectacolul ‑ dascălul Constantin Stanciovici Brănişteanu. regia Zoltan Balazs, Teatrul „Satiricus” Chişinău are loc la sediul Şcolii Naţionale, care se afla în Proiectul are un impact deosebit, peste 40 dintre – Angajare de clovn, regia Sandu Grecu, Teatrul 35 casa pităresei Uţa Măldărăscu, de pe Uliţa Dom‑ laureaţii acestui Festival fiind în acest moment Tineretului Piatra Neamţ – Feminin, regia Eugen nească (azi str. Tudor Vladimirescu) din Tg‑Jiu. studenţi ai institutelor de teatru, actori sau re‑ Jebeleanu. Teatrul gazdă a participat în concurs Casa există şi astăzi. Este primul spectacol de tea- gizori în diferite teatre din ţară, câţiva dintre ei cu spectacolul Azilul de noapte de Maxim Gorki, în tru în limba română montat şi jucat la Tg‑Jiu. fiind actualmente angajaţi sau colaboratori ai in‑ regia lui Andrei Mihalache, iar în afara concursu‑ 7 octombrie 1875. Documentele vremii certi‑ stituţiei târgujiene. lui cu spectacolul Amplexus, de Andrei Măjeri. Tot fică faptul că avocatul Francisc Milescu ridică pe Odată cu maturizarea instituţiei, a trupei, a în afară de concurs au mai fost prezente Teatrul cheltuială proprie, alăturat casei sale, o sală de publicului spectator, s‑a simţit însă nevoia intră‑ Odeon, cu producţia Republica Melania, regia Gelu teatru de 400 locuri, cu mobilier şi dotări tehni‑ rii într‑o competiţie directă cu alte teatre, motiv Colceag, şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din ce comparabile cu acelea de la Teatrele cele Mari pentru care, ne spune Ion Cepoi, la propunerea Bucureşti cu proiectul Două pe faţă, două pe dos – (Naţionale) din Bucureşti, Iaşi sau Craiova. Cro‑ sa, noul manager, actorul Cosmin Brehuţă, şi‑a proiect coordonat de Ion Caramitru. nologic, este a cincea sală de teatru din Regat, asumat decizia organizării Festivalului‑concurs Juriul, format din criticul de teatru Irina după cele din Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Focşani. de teatru „Elvira Godeanu”, a cărei primă ediţie Zlotea, redactor revista Teatrul Azi şi Teatrul Na‑ Sala ‑ rămasă în memoria locului drept Teatrul s‑a desfăşurat în perioada 4‑12 mai 2019. Un fes‑ ţional Radiofonic, actorul Valer Dellakeza de la Milescu ‑ a fost demolată în iunie 1960. A rămas tival‑concurs care, încă de la început, şi‑a conturat Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova şi sub‑ doar casa Milescu (lângă Pasarela de peste calea propria identitate, unică în peisajul festivalurilor semnatul, a decis în unanimitate acordarea urmă‑ ferată), din păcate, aflată acum în stare avansată naţionale de gen: excelenţa performanţei feminine toarelor premii: de degradare. în arta dramatică românească, „Lady Fest Elvira Premiu Special al Juriului: Spectacolul „An‑ Aici va funcţiona prima trupă profesionistă Godeanu”. gajare de clovn”, regie Alexandru Grecu, produc‑ de teatru din istoria Gorjului – Theatrul Român Urmare, selecţionerul unic, criticul de teatru ţie: Teatrul Naţional Satiricus „I.L. Caragiale”, din Târgu Jiu (1875‑1904), cu stagiune de la sfâr‑ Ion Parhon, a invitat trupe din mai toate provincii‑ Chişinău. şit de toamnă la început de primăvară, alcătuită le istorice româneşti, intenţia mai puţin declarată, Premiul pentru Cea mai bună Actriţă în Rol Secundar: Andreea Grămoşteanu, pentru rolul în general din actori fără angajamente stabile la dar fermă, fiind aceea de a mări astfel vizibilitatea Barbara, din „Ţinutul din miezul verii”. Teatrele cele Mari. Printre directorii trupei s‑au naţională a teatrului târgujian. În aceeaşi logică, Premiul pentru Cel mai bun Spectacol: „Gar‑ aflat: Theodor Popescu, I. D. Creţu, Al. B. Leones‑ şi locul spectacolelor confortabile, de „fotoliu”, de denia”, Teatrul Odeon Bucureşti. cu‑Vampiru, Al. Vlădicescu, D. Teodorescu, Gr. „casă” a fost luat de producţii care traduc în limbaj Premiul Cea mai bună Actriţă în Rol Princi‑ Valeşteanu. scenic viaţa reală, cotidiană, cu dramele sale exis‑ pal – Trofeul Festivalului „Elvira Godeanu”: Ro‑ 1924. Cofetarul Gh. Căldăruşe ridică pe pro‑ tenţiale, cu eşecurile şi izbânzile ei. dica Negrea, pentru rolul Violet, din „Ţinutul din prie cheltuială, în imediata vecinătate a Liceului În gândurile sale despre festival, despre tea‑ miezul verii” „Tudor Vladimirescu”, Teatrul‑Cinema Căldăru- tru, Cosmin Brehuţă mărturiseşte: Juriul spectatorilor, compus din profesorii şe. Pe această scenă, vreme de decenii, au organi‑ „Încă de la preluarea mandatului, împreună Elena Roată, Ionuţ Catrina, Costin Creţu şi elevii zat spectacole mari companii teatrale şi au jucat cu întreaga echipă, am ţinut să ducem mai depar‑ Denisa Maria Ciută, Ionela Andreea Ciocioi, Ionuţ celebri actori români aflaţi în turnee prin ţară, a te realizările obţinute de‑a lungul celor 25 de ani Bălu şi Eduard Prodan, a acordat Premiul Publi‑ evoluat de câteva ori George Enescu, au conferen‑ de existenţă a teatrului şi am continuat drumul cului doamnei Rodica Negrea, pentru rolul Violet ţiat Nicolae Iorga, Liviu Rebreanu, Nichifor Crai‑ ascendent în relaţia cu spectatorii, cu autoritatea, din „Ţinutul din miezul verii”. nic ş.a. cu breasla, cu noi înşine. Premiul Naţional „Elvira Godeanu” pentru 1875‑1993. În toată această perioadă, din Astfel au fost păstrate şi dezvoltate progra‑ întreaga activitate, creaţie teatrală, literară şi iniţiativa dascălilor de şcoală, în Tg‑Jiu şi judeţ mele iniţiate în trecut de către domnul Marian pedagogică a fost acordat, în ovaţiile publicului, a existat o excepţională mişcare teatrală de ama- Negrescu, iar cele care s‑au adăugat nu au făcut doamnei Cătălina Buzoianu. tori. O mişcare datorită căreia în capitala de ju‑ altceva decât să servească şi mai bine misiunii Târgu Jiu, oraş cu emblemă spirituală prin deţ, dar şi în satele Gorjului, s‑a păstrat tradiţia pe care o are un teatru de repertoriu atât la ni‑ Constantin Brâncuşi, naşte şi prin Teatrul „Elvira instituită de dascălii de la Şcoala Naţională, mai vel local cât şi naţional, prin creşterea gradului de Godeanu” în fiecare dintre noi bucurie şi înălţare apoi de cei de la Şcoala Normală. Dar şi o mişcare adresabilitate la nivelul spectatorilor. sufletească. r culturală care, în ultima jumătate a secolului XX, Chiar dacă la această primă ediţie a Festi‑ prin trupele de la Casa de Cultură a Municipiului valului de Teatru «Elvira Godeanu» premiile s‑au Târgu Jiu şi Teatrul Popular, a produs valori cer‑ aplecat doar asupra artei interpretative femini‑ tificate la nivel naţional. ne (rol principal/secundar) şi asupra desemnării

Iunie 2019 n F estivalul internaţional n Corespondenţă din goEast de la Wiesbaden Austria

Hans Dama Dana Duma Două secole de teatru Estul fascinat de Vest liric la Timişoara u puţin înainte de aniversarea cu nu‑ mărul 30 a căderii Zidului Berlinului, n Amintirile mele despre profesorul Cera de aşteptat ca festivalurile de film Ivan, din cartea Nicolae Ivan: Istoria a să încerce să aducă pe ecran imagini relevante două secole de teatru liric la Timişoara. din viaţa de „după” în Europa post‑comu­nistă. La Ediţie îngrijită de Smaranda Vultur. Wiesbaden, în Germania, goEast, Festivalul filmu‑ EdituraÎ Nepsis, Timişoara, 2017, Ioan Holen‑ lui central şi est‑european, a luat‑o puţin înaintea der, fostul director al Operei de Stat din Viena, altora şi a dedicat ediţia sa cu numărul 19 acestei notează: „Era la sfârşitul anilor patruzeci sau la aniversări. Organizatorii nu au oferit doar o „vitri‑ începutul anilor cincizeci, când, la intrarea Ope‑ nă” pentru cinematograful din ţările acestui spaţiu, rei de Stat [din Timisoara, clădire edificată între ci şi un mediu favorabil reflecţiei. Nu întâmplător Acid 1871 şi 1875 de către arhitecţii vienezi Hermann sălile s‑au umplut la proiecţiile, urmate de discu‑ Helmer (1849‑1919) şi Ferdinand Fellner junior ţii, ale principalului omagiat, cineastul polonez (1847‑1916), ca palat cultural în stilul Renaşte‑ Krzysztof Zanussi. Respectatul reprezentant al ce‑ rii, purtând numele împăratului Franz Iosif I, in‑ lebrului „cinema al neliniştii morale”, care, în anii 70‑80, devoala constrângerile şi abuzurile regimu‑ augurat la 27 aprilie 1947 ca Opera de Stat din lui comunist, a sedus audienţa cu nuanţatele sale Timişoara, fondată la 30 martie 1946, n. H.D.], opinii despre direcţiile lumii de azi.În anul 2000, mai precis, după unicul antreu din faţă […] stătea Zanussi îmi vorbea, într‑un interviu, despre dimi‑ mai la fiecare spectacol, un domn […]; avea pă‑ nuarea influenţei pe care cineaştii atât de adoraţi rul complet alb şi foarte lung. […] Nu prea vorbea înainte o constată după căderea comunismului: „Nu cu nimeni. Dar era salutat de mulţi spectatori…“ mai avem chiar atât de mulţi fani, dar tinerii au Prof. ing. Nicolae Ivan, care studiase la École Te‑ în continuare nevoie de un guru. Eu am şi acum chnique Supérieure din Paris (Construcţii aero‑ întâlniri cu ei, dar simt că ecoul dialogului nostru nautice) şi funcţionase ca inginer la fabricile de nu mai este acela de atunci. Multe s‑au schimbat în Acid automobile La licorne şi Citroën, era concomitent societatea poloneză, mai ales că trăim acum o peri‑ şi corespondent al revistei Dacia, editată din 1924 oadă în care elitele imită masele, cum bine observa de istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, şi al zia‑ un filosof francez, şi nu invers, cum ar fi normal. rului Românul, fondat în 1911/12 la Arad. Eu însumi încerc să mă adaptez situaţiei şi, pentru a promova filmele pe care le regizez sau le produc, particip la talk-show‑uri, deşi nu‑mi place s‑o fac, Dintr-o scrisoare de la Berlin a sau dau interviuri unor reviste ilustrate care abor‑ savantului german Bretschneider dează cu precădere subiecte mondene” (v. „Cinema 36 2000”, Editura Victor, 2000, p. 344). reiese că în 1777 la Timişoara Au trecut 19 ani de atunci şi lucrurile nu s‑au funcţionase un teatru permanent schimbat în bine. Există în noua viaţă a fostelor şi în stagiunea 1777/78 au fost societăţi comuniste un fel de criză de identitate Dumnezeu există, numele său e Petrunya prelungită, generatoare de mari confruntări între prezentate 96 de spectacole generaţii. Această prăpastie generaţională a fost în‑ de Sf. Ion. Presiunile, jignirile, umilinţele vizând‑o tr‑un fel tema unificatoare a majorităţii filmelor din pe Petrunya nu reuşesc să zdruncine ideea ei că selecţia competiţională sau din secţiunile paralele. nu trebuie să cedeze niciunui bărbat crucea. Nici Întors la Timişoara, Nicolae Ivan a fondat, ca Poate că cea mai frapantă abordare a sa o regăsim intervenţia părinţilor sau a preotului nu schimbă proprietar, ziarul şi editura „Fruncea“ (1934‑1947). în pelicula câştigătoare a Marelui Premiu, Acid de părerea tinerei de 32 de ani, care găseşte că a sosit În 1946, Nicolae Ivan fusese internat pentru câteva Aleksandr Gorchilin, un tablou dezolant al Mosco‑ pentru ea ora revanşei şi a recâştigării demnităţii, luni în lagărul din Caracal. Se căsătoreşte – după vei de azi, cu tineri dezabuzaţi şi plini de resenti‑ după ani de şomaj şi de coabitare forţată cu părinţii moartea primei sale soţii, Yvonne Goldven (din mente faţă de părinţi şi de generaţia lor marcată de care iau decizii în locul ei. Asaltul bandei machiste Franţa) –, doi ani mai târziu, cu soprana Operei din valorile societăţii sovietice. Consumatori ai drogu‑ asupra staţiei de poliţie unde se refugiază eroina Timişoara, Silvia Lucia Drăgan (decedată în 2015), rilor de mare risc, amatori de orgii de tip sex‑par‑ devine o imagine grăitoare a noii mentalităţi patri‑ iar în anul 1958 se naşte fiica lor Simina, care, după ty, cei doi eroi ai poveştii trăiesc pericolosmente şi arhale afirmată cu brutalitate în majoritatea ţărilor studii la Academia de Muzică din Bucureşti, face o sfidează pericole de tot felul. Petia şi Saşa sunt doi post‑comuniste. Şi acest film vorbeşte despre pră‑ splendidă carieră ca soprană, începând la Teatrul „rebeli fără cauză” gata să sfideze autoritatea, fie pastia dintre generaţii şi despre respingerea unor de Operetă din capitală. După ce câştigase diferi‑ că ea reprezintă familia, poliţia sau biserica. Eroda‑ valori dubioase aşa-zis tradiţionale, dar şi despre te concursuri la Paris, Toulouse, Coburg, Nantes şi rea acelei autorităţi asociate cu moştenirea URSS dificultăţile economice într‑o societate confruntată Bucureşti, este angajată, între anii 1990 şi 1994 la cu demantelarea vechilor industrii. este simbolic figurată în scena vizitei la un amic, Opera Naţională din capitală. În septembrie 1994, al cărui unchi, artist plastic, cufundă vechi statui Filmul cu cel mai interesant titlu din selecţie, primeşte un angajament la Opera de Stat din Vie‑ triumfaliste din era sovietică în acid, iar fizionomii‑ conţinând un citat din Albert Camus, Tandra indife- le schimonosite, distorsionate care rezultă din acest renţă a lumii, vine dintr‑o fostă republică unională, na, fiind invitată şi la operele din Hamburg, Dres‑ proces devin parcă embleme ale noii masculinităţi. Kazahstan, unde realitatea post‑comunistă colcăie da, Zürich, Berlin, Londra ş.a. Din păcate, regizorul‑actor Aleksandr Gorchilin su‑ de mafioţi atotputernici. Semnat de Adilkhan Yer‑ În epoca regimului comunist, Nicolae Ivan pralicitează cu aceste aluzii simbolice în scena au‑ zhanov, câştigătorul Premiului pentru regie, lungme‑ a dus‑o destul de greu, dar lucrase sârguincios şi tomutilării unuia dintre băieţi, care îşi face singur trajul mixează tropi de melodramă (o tânără orfană statornic: din 1948, membru în consiliul artistic circumcizie. Iar lucrurile devin şi mai supărătoare caută refugiu în casa unor rude) cu film noir, autorul al operei şi critic muzical, respectiv coordonator în secvenţa botezului, când acelaşi june furios în‑ având inspiraţia să includă în „pasta” narativă şi mo‑ între procesul de creaţie, administraţie şi relaţii cearcă să toarne acid în apa în care urmează să fie mente umoristice, dar şi pasaje poetice. O interpreta‑ publice. Nicolae Ivan s‑a dedicat totalmente mu‑ creştinat copilul. Gorchilin încearcă, parcă, să‑şi re uşor detaşată, care asigură ocolirea melodramatis‑ zicii, procesului muzical creator şi cercetării vieţii depăşească maestrul, pe Kirill Serebrennikov, din mului, a făcut să se vorbească şi despre o filiaţie cu muzicale timişorene, întocmind nenumărate lu‑ a cărui trupă teatrală face parte autorul unui alt stilul regizorului finlandez Aki Kaurismaki. crări de specialitate, care, până acum, încă n‑au film despre tineri rebeli, Leto, unul dintre succe‑ Multe alte titluri de tot interesul au putut fi fost publicate într‑un volum. sele internaţionale ale anului trecut. Comparat cu văzute la Wiesbaden, de la documentare cu teme În anul 1960 a fost elaborat manuscrisul îngrijorător de actuale (Ungaria 2018 de Esther Trainspotting, pelicula britanică a lui Danny Boyle care a văzut lumina tiparului în volumul de faţă, devenită un reper în reprezentarea delirului provo‑ Hajdu, despre popularitatea crescândă a lui Viktor Orban, la rusescul Mama albă de Zosza Rudkevici iar în 1962 a fost angajat la Cooperativa Avântul cat de droguri, Acid ar fi avut de câştigat dacă ar fi ca şef al secţiei de copiat note muzicale. înţeles cât de eficient este, în tratarea acestei teme, şi Evghenia Ostanina, despre o familie cu şase copii Reuşind să creeze până la trecerea sa timpu‑ să apelezi, uneori, la contrapunctul umoristic. adoptaţi) până la scurtmetrajele experimentale re‑ Această strategie este însă bine aplicată de alizate cu tehnologii 360 grade sau VR. Printre cele rie în eternitate (19 mai 1972) încă foarte multe un alt film din programul goEast (dar în afara com‑ din urmă se numără şi Rocketman de Millo Simulov, lucrări de specialitate, păstrate sub formă de ma‑ CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA petiţiei), macedoneanul Dumnezeu există, numele compatriotul nostru care explorează curajos formele nuscris, prezintă pentru posteritate un adevărat său e Petrunya de Teona Strugar Mitevska. Şi aici cinematografului de mâine. r tezaur în domeniul muzicii, iar cercetătorii se bu‑ remarcăm ironia la adresa cultului masculinităţii cură de adevărate perle în acest domeniu. în lumea de azi, o lume neo‑patriarhală descrisă cu Faptul că aceste lucrări sunt nonconformiste ironie de povestea unei „fete bătrâne”, Petrunya, – deci nefiind influenţate de ideologia comunistă care scandalizează întreaga comunitate atunci când a vremii – au caracter de obiectivitate şi realism, ea este cea care recuperează crucea aruncată în apă chiar dacă – datorită evoluţiei sale profesionale

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 –, se poate observa o oarecare influenţă de şcoală franceză, care nu dăunează însă deloc procesului Corespondenţă din China activităţii sale. În Prefaţa volumului, autorul mărturiseşte n că, la 12 mai 1955, prezentând o conferinţă la Fili‑ Romane pe‑un picior ala Timişoara a Uniunii Compozitorilor din R.S.R. CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ pe tema Înflorirea operei la Timişoara în secolul al XIX‑lea, i s‑a reproşat că „[…] nu aduce nicio Constantin Lupeanu contribuţie nouă, personală […], ceea ce m‑a de‑ terminat […] să întreprind acest studiu monogra‑ fic în forma în care se înfăţişează aici […]“ (pag. Ai carte (şi ce dacă?), 27). Cititorul află de evenimenetele teatral‑mu‑ zicale, de începuturile criticii şi vieţii scenice ale n‑ai parte! oraşului şi de apariţia publicaţiei săptămânale de specialitate Thalia. i carte, ai parte, spune un proverb Îmi amintesc cum, la finalul Pornind de la viaţa teatral‑muzicală din românesc, însă şi vorbele înţelepte evaluării mele în Parlament drept secolul XVIII în Timişoara, autorul, referindu‑se transmise nouă din străvechime la perioada de după eliberarea de către Principe‑ trebuie redimensionate, pe măsura Directorul Institutului Cultural le Eugeniu de Savoya de sub ocupaţia turcească, epocii.A Care ar fi funcţia epistemologică a zicalei? Român de la Beijing, China, la aminteşte de clădirea care se aflase în locul Lice‑ Dicţionarele vorbesc despre învăţătură morală, Comisiile reunite de cultură, ului Lenau de astăzi, unde avuseseră loc primele dar tare mi‑e teamă că este mai degrabă vorba de Doamna, acum Primar General al spectacole prezentate de trupe de teatru ambu‑ o podoabă de limbă fără nici o legătură cu realita‑ Capitalei, poet distins, m‑a întrebat, lant de pe meleagurile austriece, din Bratislava tea socială. Simple metafore. de atunci şi din alte centre culturale ale imperiu‑ În lumea de azi, lipsită de cultură şi de mo‑ cu căldură în glas, dându‑mi de lui. Data exactă la care a avut loc primul spectacol ralitate, cartea nu mai are nici o valoare în lupta înţeles că am fost înţeles: Ei, bine, nu se poate stabili cu exactitate. care pe care, atât de evidentă la guvernanţi. Pen‑ care va fi prima Dvs. acţiune Dintr‑o scrisoare de la Berlin a savantului tru ei, cartea n‑ar avea nici un sens. Ei au grijă culturală în China? Cartea, i‑am german Bretschneider reiese că în 1777 la Timi‑ să‑şi cumpere „carte”, adică patalamale, piedesta‑ răspuns. Voi sprijini traducerea în şoara funcţionase un teatru permanent şi în sta‑ le pe care să urce ca o statuie – mă vedeţi? De ce îi limba chineză şi editarea a cât mai giunea 1777/78 au fost prezentate 96 de specta‑ alegem? De ce mergem la vot? Ar trebui să se pre‑ cole. Nicolae Ivan urmăreşte cu acribie istoria şi zinte la vot numai neamurile acestor persoane cu multe cărţi româneşti. Eu m‑am dezvoltarea oraşului Timişoara, relaţia teatrului arhetipul fiinţei trasat de cifra 0 şi care, evident, ţinut de cuvânt. În toamnă, când raportat la repertoriul teatrelor din Sibiu, Cluj, sunt din aceeaşi plămadă. voi fi înapoi în Bucureşti, voi avea Bucureşti, Buda, Pesta, Viena, Linz, Seghedin, Astăzi, dacă ai carte, nu ai nici o parte, câtă ocazia să întreb simplu: în câte ţări Bratislava, Debereczin, Sopron, Ljubliana, Za‑ vreme cei fără studii sau cu diplome cumpărate, ale lumii s‑au publicat, în numai greb, Brno, Triest, Milano, Hamburg ş.a. Astfel, cu lucrări de doctorat copiate umplu sălile Parla‑ au fost realizate înscenări moderne şi schimburi mentului, sunt miniştri şi şefi de sus şi până jos. patru ani, fără suport financiar, de actori între aceste centre. De alt­fel, românii au tradiţie în domeniu. Se spu‑ două ori trei duzini de cărţi Cititorul mai află că noua stagiune din ne că întâiul om politic român cu doctorat simu‑ româneşti reprezentative? toamna anului 1796 a fost inaugurată cu Flautul lat, un nume de răsunet, pe lângă mulţi alţii ca Fermecat al lui Mozart. Al doilea eveniment im‑ el, ar fi trăit în secolul al XIX‑lea! Iar lui Mihai portat a avut loc la 18 aprilie 1799: premierea ti‑ Eminescu, „stâlpul existenţei umane, psihologice mişoreană a operei Iaramarocul din Veneţia a lui şi de credinţă a poporului român”, după Nicolae Antonio Salieri. Nicoale Ivan cercetează în cadrul Breban, nu i s‑a găsit un post pe măsură, pentru ocazia să întreb simplu: în câte ţări ale lumii s‑au însemnărilor sale şi primele specatacole de operă că el nu se îngrijise de diplome, ci de cultură, el s‑a publicat, în numai patru ani, fără suport financi‑ în limba maghiară, datând din anul 1825, când, împlinit pe sine ca om învăţat, om cu carte. ar, două ori trei duzini de cărţi româneşti repre‑ la Timişoara şi Arad, au fost înregistrate primele Nici dacă luăm zicala la propriu, ca Păcală zentative? reprezentaţii în limba maghiară de trupe de operă care a tras uşa după el, plecând cu ea în spate, nici Am publicat poezie: Mihai Eminescu, Luci‑ 37 ambulante. cel care are multe cărţi, care editează biblioteci an Blaga, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Aura În secolul XIX, opera în limba italiană deve‑ întregi nu are astăzi parte de recunoaştere şi re‑ Christi, Carolina Ilica, Cassian Maria Spiridon, nise o mare concurenţă pentru reprezentaţiile de cunoştinţă! Fiindcă proverbele desemnau de fapt Peter Sragher, Valeriu Butulescu (Aforisme) şi o operă în limbile naţionale, nu însă în Timişoara, reguli de conduită, iar astăzi suntem obligaţi de antologie: Poezie română contemporană. unde s‑a cântat şi pe mai departe în limbile locale viaţă să le modificăm şi acestora înţelesurile. Prin Am publicat proză: Basmele românilor de ale oraşului. Hotărâri de Guvern! Mite Kremnitz, Vladia de Eugen Uricaru, Carto- Friedrich Stampfer (1859‑1862) o angajează Îmi amintesc cum, la finalul evaluării mele graful puterii de Gabriel Chifu, Vizuina şi Feri- pe Josefine Gallmeyer, născută în 1838 la Lips‑ în Parlament drept Directorul Institutului Cultu‑ cirea obligatorie de Norman Manea, şi antologia ca, pentru câteva spectacole la Timişoara. În 1862 ral Român de la Beijing, China, la Comisiile re‑ Proză scurtă română contemporană. Am publicat însă frumoasa „Pepi“ Josefine Gallmeyer pleacă la unite de cultură, Doamna, acum Primar General Istoria românilor de acad. prof. univ. dr. Ioan‑Au‑ Viena, unde s‑a impus repede, devenind una din‑ al Capitalei, poet distins, m‑a întrebat, cu căldură rel Pop, Preşedintele Academiei, şi o lucrare de re‑ tre cele mai mari vedete ale timpului. La 29 de‑ în glas, dându‑mi de înţeles că am fost înţeles: Ei, ferinţă, extrem de utilă pentru introducerea unei cembrie 1875 are loc premiera timişoreană a ope‑ bine, care va fi prima Dvs. acţiune culturală în ţări: România enciclopedică, sub pana unor scrii‑ retei Liliacul de Johann Strauss fiul – la numai China? Cartea, i‑am răspuns. Voi sprijini tradu‑ tori locali: Li Xiuhuan şi Xu Gang. un an după premiera vieneză, iar în septembrie cerea în limba chineză şi editarea a cât mai mul‑ Am publicat cartea Pas cu pas, semnată de 1879 are loc un evenimet de mare răsunet în Ti‑ te cărţi româneşti. Eu m‑am ţinut de cuvânt. În preşedintele României. mişoara: un concert în sălile Redutei cu Johannes toamnă, când voi fi înapoi în Bucureşti, voi avea Dar şi: Istoria culturii române moderne de Brahms la pian şi Joseph Joachim la vioară, con‑ Grigore Georgiu; Gramatica limbii române con- cert primit cu mare entuziasm de către spectatori. temporane de prof. univ. dr. Dong Xixiao; Arta Referitor la perioada de după înfiinţarea românească de la origini până în prezent de Va‑ dublei monarhii Austro‑Ungaria (1867), autorul sile Florea – în lucru; Marius Stoicescu, Următo- notează că, de acum încolo, spectacolele în limba rii şapte ani – economie; Nicolae Bud, La hotarul maghiară capătă o importanţă crescândă în detri‑ dintre milenii: Mineritul, încotro? – o lucrare de mentul celor în limba germană. inginerie, ştiinţă, economie, sociologie. Nicolae Ivan intitulează un capitol (pag. 171) Chinezii organizează, în ultima săptămână Bruno Walter, prim‑dirijor al Operei germane din completă a lunii august, un Târg internaţional de Timişoara, evocându‑l pe marele dirijor de mai carte, cinci zile, care în ultimele două zile – sâm‑ târziu. După integrarea Banatului românesc în băta şi duminica – are porţile deschise pentru pu‑ Regatul României – la 7 august 1919 – a avut loc blicul larg. Cu toate că Institutul Cultural Român primul spectacol în limba română, susţinut de şi‑a inaugurat o reprezentanţă în China abia pe14 Teatrul Naţional din Craiova, cu piesa Institutorii iulie 2015, eu am negociat din timp prima parti‑ de Otto Ernst (pag. 190). cipare românească la acest târg chiar din acel an Nicolae Ivan a fost – ca muzicolog şi comen‑ şi am ajuns ca în 2019 România să fie la cincea tator de spectacole de operă – o veritabilă autori‑ participare, de data aceasta în calitate de Ţară In‑ tate, acest volum constituind în fond Istoria operei vitată de Onoare! timişorene, întocmit cu gândul la ultima sa mare iubire şi cu speranţa unei „investiţii“ reuşite pen‑ Vom împodobi pavilionul românesc cu aces‑ tru ascensiunea carierei fiicei sale – Simina – care te cărţi publicate de când institutul fiinţează în a fost catapultată ca soprană la Opera de Stat din Beijing. Oare va continua acest trend? Viena şi care, în septembrie, împlineşte 25 de ani de activitate în cadrul acestei opere. Beijing, Mai 2019 Volumul este înzestrat cu numeroase foto‑ grafii, tabele, facsimile şi texte explicative semna‑ te de Nicolae Ivan, care contribuie la receptarea vie a materialului care ar trebui să‑şi găsească accesibilitatea la iubitorii de operă şi teatru din Timişoara. r

Iunie 2019 n Corespondenţă din n Bref Ţara Sfântă 18 evenimente organizate de Institutul Cultural Român la Salonul de Carte de la Torino, ediţia 2019

omânia a participat, pentru al un‑ Bergler”. Profesor de naratologie, Igor Bergler a po‑ sprezecelea an consecutiv, cu un vestit că le predă studenţilor cum să scrie poveşti stand naţional organizat de Institutul care să funcţioneze, care să vândă. „Nu ştiu dacă Cultural Român, la Salonul Internaţi‑ sunt un mare scriitor, dar cu siguranţă sunt un onal deR Carte de la Torino, cea mai importantă ma‑ mare om de marketing”, a declarat amuzat scriito‑ nifestare de profil din Italia, desfăşurată anul aces‑ rul ale cărui cărţi au fost publicate în 31 de ţări, la ta în perioada 9‑13 mai. Tema ediţiei cu numărul mari grupuri editoriale, precum Penguin, Planeta Dragoş Nelersa 32 a Salonului este Il gioco del mondo (Jocul lumii), sau Bastei Lübbe, fără a beneficia de vreo subvenţie iar conceptul standului României, cu o suprafaţă de sau finanţare din partea Statului Român. Eurovisionul ca lecţie 120 mp şi o grafică ce a evocat apartenenţa culturii Unul dintre autorii cu cel mai mare succes noastre la cultura europeană, precum şi contextul în străinătate, distins cu numeroase premii litera‑ în care România deţine Preşedinţia Consiliului Uni‑ re prestigioase, Mircea Cărtărescu nu putea lipsi de patriotism unii Europene, este Romania: La cultura romena – din programul românesc la Salonul de Carte de la una trecută, Eurovision, cel mai impor‑ cultura europea / România: cultura română – cultu‑ Torino. În traducerea lui Bruno Mazzoni, cea mai tant concurs muzical al Planetei, s‑a des‑ ra europeană. recentă apariţie în limba italiană a operei scriitoru‑ făşurat la Tel Aviv, sub soarele Medite‑ Programul românesc de la această ediţie a re‑ lui român, Il Levante, Editura Voland, 2019, a fost ranei. Israelul, ţara gazdă, a vrut să se unit deopotrivă autori clasici şi contemporani, inclu‑ prezinteL la mare înălţime şi a reuşit. Spectacolul a fost lansată de la ora 16.00, în prezenţa profesorului şi unul grandios, a decurs fără nici un incident, cu toate zând atât dezbateri în jurul unor volume de Emil criticului literar Marco Dotti şi a cunoscutului scri‑ că probleme au fost destule. Spectatorii, alături de cei Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica, George itor italian Vanni Santoni, alături de traducătorul peste 200 de milioane de telespectatori, au trăit clipe de Călinescu sau Gherasim Luca, precum şi lansări Bruno Mazzoni. Ediţia în limba italiană a volumului neuitat în compania celor patru prezentatori israelieni. ale unor ediţii în limba italiană semnate de Mircea Levantul reprezintă traducerea cu numărul 100 din Cheltuielile n‑au fost deloc mici. Începând cu Cărtărescu, Andrei Oişteanu, Aura Christi, Eugen opera autorului român, publicat până acum în 23 de Societatea publică de radiodifuziune (Kan), munici‑ Uricaru, Geo Vasile, Nicolae Dabija, Igor Bergler, limbi, şi se poate spune că a avut deja succes la pu‑ palitatea Tel Aviv, Ministerul Turismului, cu toţii au Ion Pop, Valeriu Nicolae şi Elena Liliana Popescu. contribuit cu câteva milioane bune de şekeli la reuşita blicul italian, venit în număr foarte mare la standul Nu vor lipsi nici cărţile despre cultura română scri‑ României pentru această lansare. israeliană, pentru că organizarea unui astfel de concurs se de autori italieni, precum Mario Casella, Antonio este o problemă naţională din multe puncte de vedere. Cunoscutul profesor universitar şi traducător N‑au lipsit nici gesturile de patriotism; un evreu mi‑ di Gennaro şi P. Giustiniani sau Vicenzo Fiore. Bruno Mazzoni a subliniat faptul că epopeea Levan- liardar a scos din buzunarul propriu peste un milion Circa patruzeci de invitaţi, români şi italieni, tul a fost scrisă în 1989, în timpul regimului comu‑ de dolari pentru ca diva Madonna să interpreteze două au luat cuvântul în cadrul celor optsprezece eveni‑ nist, şi că există în carte numeroase elemente care melodii pe scena telaviviană. mente găzduite de standul României, manifestări susţin ideea că autorul a fost un critic al sistemului, Mai puţin plăcut este faptul că, aşa cum se în‑ care au avut scopul de a promova relaţiile bilaterale pe care l‑a combătut într‑o manieră ironică. Este tâmplă uneori la marile evenimente, au existat şi sacri‑ în domeniul literaturii, al traducerilor, al politicilor vorba de un joc neîntrerupt cu cititorul, un joc lite‑ ficii umane. Un şofer de camion a plătit cu viaţa într‑un editoriale, dar şi de a stimula interesul specialiş‑ accident de muncă, fiind ucis când un echipament de rar, Levantul fiind o scriitură postmodernă ludică, o tilor, editorilor şi traducătorilor pentru cultura ro‑ „commedia filologica” despre care autorul aminteşte iluminat s‑a prăbuşit peste el, iar gruparea teroristă mână. Au răspuns invitaţiei Institutului Cultural Hamas a trimis o ploaie de rachete cu o săptămână în prefaţa ediţiei în limba română din 2004, apă‑ înainte de începerea celebrului concurs, atac în care au Român scriitori, românişti, traducători, istorici, cri‑ rută la Humanitas cu adnotări de Cosmin Ciotloş, 38 fost ucişi patru civili israelieni. Hamasnicii au şantajat tici literari, reprezentanţi ai unor edituri italiene şi că a fost scrisă în mare parte ascultând postul de în acest fel guvernul israelian, care s‑a temut că o ra‑ jurnalişti culturali: Giancarlo Baffo, Mauro Barindi, radio Europa Liberă. „După revoluţie, prioritatea Igor Bergler, Antonio Buozzi, Riccardo Calimani, chetă ar putea ajunge în Tel Aviv şi ar speria turiştii. mea numărul unu a fost să public Levantul. Cre‑ Un astfel de eveniment i‑ar determina pe mulţi să‑şi Irma Maria Grazia Carannante, Mario Casella, Dan deam enorm în această carte. Râdeam şi plângeam anuleze sosirea în Israel şi ar putea chiar să pună în Octavian Cepraga, Aura Christi, Horia Corneliu recitind din paginile ei”, scrie Mircea Cărtărescu. pericol desfăşurarea spectacolului. De aceea, executi‑ Cicortaş, Alessio Colarizi Graziani,Nicolae Dabija, Scriitorul Vanni Santoni a apreciat că traducătorul vul, condus de Benjamin Netanyahu, a permis intrarea Gian Luca Del Marco, Antonio Di Gennaro, Marco Bruno Mazzoni a avut multe dificultăţi de traducere în Fâşia Gaza a câteva milioane de dolari trimişi din Dotti, Vincenzo Fiore, Luigi Franco, Gabriela Ghe‑ Qatar, cumpărând astfel liniştea necesară desfăşurării pe care le‑a surmontat cu succes, fiindcă în opera orghişor, Guido Guastalla, Olga Irimciuc, Bruno unui spectacol de nivel internaţional. lui Mircea Cărtărescu există o densitate simbolică Turiştii au sosit cu miile, primăria Tel Avivului Mazzoni, Valeriu Nicolae, Nicolae Oprea, Andrea Pipino, Max Ponte, Ion Pop, Adrian Popescu, Elena remarcabilă, autorul folosind şi o vastă paletă lexi‑ fiind pregătită să primească cel puţin 20.000 de turişti. cală, ceea ce îl face dificil de tradus. Autorul român Preţurile la hoteluri au sărit în aer, biletele de avion Liliana Popescu,Violeta Popescu,Giovanni Rotiro‑ s‑au epuizat instantaneu, iar petrecerile pe plaja Me‑ ti, Roberto Russo, Vanni Santoni,Roberto Scagno, a fost comparat de criticul literar Marco Dotti cu diteranei s‑au ţinut lanţ. Peste 1.500 de jurnalişti au Francesco Testa, Paolo Tomasella, Michela Topala, Cervantes şi Borges, pentru că a fost hărăzit cu ma‑ sosit în Israel din întreaga lume, interesul faţă de cum Eugen Uricaru, Geo Vasile, Davide Zaffi. (…) gia de povestitor, având abilitatea de a se juca de‑a se poate desfăşura Eurovisionul într‑o ţară boicotată „Poeta cu două inimi, una românească şi una realitatea: „Intră şi iese din planul realităţii, nu mai de tot felul de grupuri pro‑arabe şi în care câteodată moldovenească”, aşa cum a fost prezentată la Torino ştii care este planul de referinţă, care este realitatea vorbesc armele a fost unul enorm. Până şi delegaţia is‑ şi care este ficţiunea, care este rama”. landeză, care dorea să efectueze un protest politic, şi‑a scriitoarea Aura Christi, a lansat la standul Româ‑ niei, de la ora 13.00, două volume de poeme: Il genio Sâmbătă, 11 mai, a fost ziua dedicată marilor abandonat planul după ce a văzut adevărata faţă a Is‑ gânditori Emil Cioran, Mircea Eliade şi Constantin raelului şi a cunoscut căldura gazdelor. del cuore, traducere de Maria Floarea Pop, Rediviva Putem spune că Israelul a făcut tot posibilul pen‑ Edizioni, 2019, şi Orbita del dio. Poesie, traducere Noica, fiind lansate nu mai puţin de opt volume. (…) tru ca oaspeţii străini să cunoască una dintre cele mai de Ştefan Damian şi Francesco Corsi, Aracne Edi‑ Participarea românească la Salonul Internaţi‑ fascinante ţări din lume şi să înţeleagă cât de special este trice, 2018. Cărţile au fost prezentate, în prezenţa onal de Carte de la Torino a fost organizată de Insti‑ acest stat democratic. Tel Avivul a fost la mare înălţime, autoarei, de reprezentantul Editurii Rediviva, Vi‑ tutul Cultural Român, prin Centrul Cărţii, Institu‑ oferind aceeaşi imagine pe care locuitorii săi o cunosc oleta Popescu, traducătorul Francesco Corsi şi di‑ tul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la foarte bine, aceea de oraş care nu doarme niciodată. rectorul‑adjunct al Accademia di Romania, conf. dr. Veneţia şi Accademia di Romania. Pe lângă spaţiul Desigur, au fost şi nemulţumiţi, şi anume religio‑ Oana Boşca‑Mălin. Poeta a declarat că a finalizat Il destinat dezbaterilor literare şi lansărilor de carte, şii, pentru că Israelul este o ţară în care nu putem ignora standul de ţară (situat în Pavilionul 3, N40‑Q41) a această latură spirituală. S‑a ajuns până acolo încât s‑au genio del cuore în trei luni, scriind şapte‑opt poeme făcut afirmaţii că ţara este umilită pentru că nu s‑au făcut pe zi şi trăind ceea ce se numeşte scrisul ca terapie, inclus şi un spaţiu dedicat vânzării de carte, organi‑ abateri de la standardele internaţionale şi regulile stricte redescoperind viaţa. Francesco Corsi a declarat că, zat cu sprijinul Librăriei Libris din Braşov, precum ale Corporaţiei Europene de Radiodifuziune au impus re‑ în opinia sa, volumul la a cărui traducere a contri‑ şi o cabină radio care a găzduit echipa Radio Tori‑ petiţii sâmbăta, profanându‑se astfel ziua sfântă de Şabat buit nu este doar o carte de poezie, ci este şi o carte no Internaţional. De asemenea, au fost expuse cărţi în care este interzis să lucrezi în religia iudaică. de filosofie, pentru că în spatele textelor se regăsesc apărute de‑a lungul timpului în limba italiană prin A fost nevoie de intervenţia prim-ministrului Ne‑ unele dintre marile întrebări filosofice. Editorul programul TPS derulat de Centrul Cărţii din cadrul tanyahu, care a explicat partidelor religioase că altfel­ nu Violeta Popescu a amintit, printre altele, că Aura Institutului Cultural Român. se poate, majoritatea participanţilor sunt oaspeţi străini, Christi a fost distinsă cu Premiul pentru poezie al Invitat de onoare al acestei ediţii a Salonului care nu sunt evrei, iar concursul este unul internaţional. Internaţional de Carte de la Torino a fost emiratul Păcat că reprezentanta României, Ester Peony, nu Academiei Române, în 1996, unul dintre cele mai a obţinut calificarea în finală. Aceasta este pentru a doua importante premii din ţară. „Cultura, literatura, Sharjah din Emiratele Arabe Unite, care deţine ti‑ oară consecutiv când România nu se califică în finala Eu‑ poezia devin astăzi instrumente de reumanizare a tlul de Capitală mondială UNESCO a cărţii în anul rovision. Nici reprezentantul Israelului, Kobi Marimi, nu omului din om”, a declarat Aura Christi, care a citit 2019. Noutatea absolută de anul acesta a constat în a adus publicului meloman mari satisfacţii. Chiar dacă la final câteva poeme. faptul că limba spaniolă a fost limbă invitată, iar Israelul a fost calificat direct în finală, fiind ţară organi‑ Ediţia în italiană a bestsellerulului Biblia Regiunea Marche din Italia a fost regiunea cu ace‑ zatoare, voturile specialiştilor adunate cu voturile publi‑ pierdută, a scriitorului Igor Bergler, La Bibbia per- laşi statut special. În 2019 se împlinesc 200 de ani cului nu au fost foarte numeroase pentru Kobi. duta, în traducerea lui Mauro Barindi şi publicată de când scriitorul Giacomo Leopardi, originar din CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ CONTEMPORANUL. IDEEA Una peste alta, Eurovision 2019 a fost un succes regiunea Marche, compunea poezia L’Infinito/Infi- mediatic şi un triumf pentru Israel, care a arătat lumii în ediţie cartonată la editura Baldini& Castoldi în că este o naţiune puternică, o ţară frumoasă şi că, prin 2018, a fost prezentată publicului în prezenţa auto‑ nit, o capodoperă a literaturii italiene. (…) Standul organizare, a ridicat nivelul spectacolului Eurovision la rului şi a traducătorului. Mauro Barindi a amintit României a fost vizitat de un public numeros, de cote greu de atins. Dorim mult succes Olandei, care va de remarcabila cifră de vânzări înregistrată de carte toate vârstele, o dovadă în plus că înclinaţia pentru organiza concursul muzical din 2020, şi nu ne pierdem în România, fiind vorba de peste 200.000 de exem‑ lectură şi curiozitatea sunt valori comune ale tutu‑ speranţa că într‑o zi şi România va triumfa pe scena plare vândute, dar şi de faptul că a ajuns bestseller ror celor care au ales să descopere „jocul lumii” la Eurovision şi va aduce evenimentul la Bucureşti. r şi în alte spaţii, denumind acest succes „fenomenul Torino. (ICR) r

Anul XXX t Nr. 6 (807) t 2019 n Corespondenţă din Suedia CONTEMPORANUL. IDEEA EUROPEANĂ Arina Stoenescu Din poveste mult mai este… Biblioteca romilor pentru copii ovestea pe care o depănam în nu‑ politiciana suedeză de etnie romă Soraya Post şi mărul trecut continuă aici (dar şi în activistul rom şi scriitorul Fred Taikon. Ne bucu‑ realitate). Chiar şi în ziua de astăzi ram împreună de ajutorul generos oferit de IKEA se mai întâmplă să se piardă cores‑ România pentru amenajarea bibliotecii şi tot pondenţaP pe drum, fie ea şi digitală. Prima parte atunci lansam şi cartea bilingvă română‑romani a relatării era însoţită de trei imagini din primii de bandă desenată Sofia Z‑4515, despre o altă fe‑ Moment de lectură împreună cu studenţii de la catedra trei ani de activitate ai Bibliotecii romilor pentru tiţă curajoasă. Sofia era o poloneză de etnie romă de limbă suedeză, Universitatea din Bucureşti, care copii, BRPC, 2016, 2017, 2018. Ne erau alături care avea să supravieţuiască exterminării naziste au lucrat împreună cu profesoara Åsa Apelkvist cu personalităţile de la inaugurare dar şi apreciata traducere şi lettering în cărţile suedeze pentru copii din 2 august 1944, salvată de autobuzele albe din donate de biblioteca din Tullinge, Suedia. ilustratoare Veronica Neacşu, autoarea imaginii Suedia şi ajungând, în vârstă de peste 80 de ani, siglei proiectului Harap Alb, din care BRPC este să povestească nepotului povestea vieţii sale. o parte activă, împreună cu artistul Alexandru Biblioteca romilor pentru copii, găzduită de Ciubotariu, care a realizat sigla BRPC inspirată Muzeul Culturii Romilor din Bucureşti, şi‑a sărbă‑ de o fereastră a acestei biblioteci. Şi o mulţime de torit recent trei ani de existenţă, ani în care s‑au copii din comunitatea Giuleşti, care cresc văzând întâmplat multe lucruri frumoase pentru copii, cu ochii hrăniţi şi de carte şi vise. de etnie romă şi nu numai. Printre cele petrecute Dar să revin acum la visul din poveste. Va fi la Biblioteca romilor pentru copii se numără un o dată când după o zi la Harap Alb, plină de fan‑ schimb de scrisori cu copiii de la clubul literar Le tezie şi joacă la Piaţa cu poveşti, o călătorie magi‑ Glatenge Pen Club de la Biblioteca Rinkeby din că cu Trenuleţul prin lumea lui Ion Creangă, un Stockholm, o vizită la ediţia din 2016 a târgului de popas la Casa lui Nică Creangă, o pauză de masă carte Bookfest din Bucureşti şi o perioadă de cre‑ cu mâncăruri şi băuturi alese şi gătite de Fomilă aţie intensivă desfăşurată sub egida proiectului şi Setilă în bucătăria lui Harap Alb, vă va aştep‑ „De unde eşti?”. Printre rezultatele acestei acţiuni ta – în afară de o ultimă surpriză care să vă ţină se află şi realizarea şi editarea benzii desenate De Workshop împreună cu Åsa Örnberg, Hans captivi în lumea unui alt scriitor sau ilustrator ale unde eşti? Din Giuleşti!, semnată de scriitoarea Frödin şi Lotta Silfverhielm la BRPC, cu căror poveşti le îndrăgiţi – şi o librărie plină cu noi Adina Popescu şi artistul Alexandru Ciubotariu, ocazia aniversării a trei ani de la înfiinţare. cărţi care numai bine vă îmbie să le descoperiţi. aceasta fiind prima bandă desenată care are drept Atunci va fi o dată când toţi copiii îşi vor găsi eroii erou un copil de etnie romă din România. Versiu‑ îndrăgiţi cu care să se identifice şi împreună să nea în limba engleză a apărut la editura suedeză îmbrăţişeze diversitatea culturală. Atunci va fi o pionier press din Stockholm. La aniversarea a doi dată când la librăria pentru copii a lui Harap Alb ani de la deschiderea bibliotecii, cunoscuta scrii‑ veţi găsi cărţi ilustrate pentru copii din întreaga toare pentru copii Sînziana Popescu a participat lume, cărţi în care eroii ne vor semăna şi ne vor la un atelier de carte şi lectură împreună cu copiii 39 inspira să ne modelăm o lume mai bună. de la Şcoala generală nr. 153 din Giuleşti, unde Un model al spaţiului Harap Alb, realizat de s‑a citit din cartea autoarei, apărută în ediţie bi‑ scenograful Ştefan Caragiu şi echipa sa, se poate lingvă română‑engleză, Experimentul Martinel/ vedea expus la Biblioteca Naţională a României, The Teddy B. Experiment, şi din cartea Gunillei în imediata vecinătate a ludotecii Apolodor. Avem Lundgren, De ziua lui Daniel/Le Danielosko džes, nevoie de modele ca să putem visa mai departe la apărută în ediţie bilingvă română‑romani. Ambe‑ spaţii şi proiecte îndrăzneţe pentru realizarea că‑ le titluri pot fi găsite prin intermediul lanţului de rora este nevoie de eforturi susţinute şi muncă de librării Cărtureşti. La aniversarea a trei ani de la echipă. Spaţiul suedez Junibacken a fost realizat înfiinţarea Bibliotecii romilor pentru copii o dele‑ într‑un timp relativ scurt datorită unei contribuţii financiare substanţiale private. Pentru finanţa‑ gaţie suedeză alcătuită din 17 persoane active şi rea acestui gen de proiect de amploare şi pentru importante în viaţa culturală şi politică suedeză, a putea crea ceva sustenabil va fi nevoie de efor‑ alături de două jurnaliste de la redacţia radiodi‑ turi unite din partea mai multor instituţii locale şi fuziunii suedeze secţia de limbă romani (în Sue‑ naţionale pentru accesarea de fonduri europene. dia limba romani este recunoscută ca fiind una Există echipe gata să‑şi începă activitatea pentru dintre cele cinci limbi minoritare oficiale, alături a crea spaţiul Harap Alb cu expertiză şi competen‑ de finlandeză, idiş, meänkieli şi sapmi – limba ţă profesională în crearea unor spaţii tematizate indigenilor scandinavi), a participat la o serie de care pornesc de la literatura autohtonă ilustrată evenimente dedicate acestei ocazii. În cele trei zile dedicate acestei aniversări de trei ani de existenţă Mioara Chifu, coordonator la Asociaţia pentru copii. Sperăm ca într‑un viitor cât se poate Romano ButiQ, cu tortul aniversar. de apropriat să putem realiza măcar un spaţiu pi‑ am sărbătorit invitând copiii din Giuleşti la Muze‑ lot, de probă, care ar putea fi găzduit de încăperile ul Naţional al Literaturii Române, unde au vizitat generoase a Bibliotecii Naţionale ale României. muzeul în compania ghidului audio pentru copii Dar să revenim acum şi la mica noastră po‑ şi adolescenţi – un proiect realizat de Asociaţia veste despre Biblioteca romilor pentru copii in‑ DaDeCe. Iulia Iordan, de la aceeaşi asociaţie, ală‑ augurată într‑o zi de primăvară, mai exact pe 26 turi de alţi nouă scriitori de carte ilustrată pen‑ aprilie 2016, când în prezenţa copiilor din cartierul tru copii şi bibliotecari din Suedia şi România au Giuleşti din Bucureşti deschideam festiv acest loc. discutat pe tema „Cititorii cărţilor pentru copii de Biblioteca romilor pentru copii este o biblioteca astăzi vor fi cetăţenii de mâine: practici bune în gândită să adune cărţi cu tematică predominant Suedia şi România”. A doua zi, copiii au lucrat îm‑ roma scrise şi ilustrate pentru copii, şi, important preună cu oaspeţii suedezi în cadrul unor ateliere de subliniat, pentru toţi copiii indiferent de etnia de creaţie. Luminiţa Ancuţa, managerul bibliote‑ acestora. Ideea este ca în cadrul acestei biblioteci cii, a prezentat activitatea desfăşurată în cadrul să fie prezentată în primul rând cultura romilor bibliotecii şi a fost lansată o nouă carte bilingvă din România şi de pretutindeni pe înţelesul copi‑ română‑romani: Paşte fericit!/Te avel baxtali e ilor, dar tot aici să se regăsească şi alte cărţi de patradzi! calitate pentru copii. La inaugurare se aflau ală‑ Pentru viitor avem multe de făcut împreună, turi de noi scriitoarea suedeză Gunilla Lundgren, alături de toate iniţiativele private şi platformele la a cărei iniţiativă înfiinţam această bibliote‑ create de iubitorii de carte ilustrată pentru copii şi că cu fonduri strânse de ea în memoria lingvis‑ lectură, printre care câţiva parteneri de încredere tului, scriitorului şi activistului britanic pentru sunt Biblioteca Naţională a României, Asociaţia drepturile omului Donald Kenrick (1929–2015), o Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice personalitate importantă pentru cultura romilor din România şi Asociaţia CuAlteCuvinte. Şi, tot de pretutindeni. Se aflau, de asemenea, acolo şi aşa, dăm de veste că din poveste mult mai este… prietenii noştri de la Ambasada Suediei, printre care Anneli Lindahl Kenny, ambasadoarea Sue‑ ■ Arina Stoenescu este editor la microeditu‑ diei la Bucureşti, care dăruia bibliotecii povestea ra pionier press în Suedia şi preşedinte al asocia‑ Scriitoarea de carte pentru copii Carmen unei fetiţe deosebite şi îndrăzneţe, Pippi Şoseţica, ţiei Harap Alb din România Tiderle citeşte captivant copiilor de la BRPC.

Iunie 2019 www.contemporanul.ro Ideea Europeană • Centenar (1919-2019) Noutăţi editoriale

Adresa redacţiei: Adresa poştală/ pentru corespondenţă: Asociaţia Contemporanul Asociaţia Contemporanul Calea 13 Septembrie, nr. 13, Bucureşti, sector 5 OP 22, CP 113, Sector 1, Bucureşti Evidenţa informatizată a tirajelor şi cod: 050711 produselor este realizată în tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18 sistemul internaţional GS1, E‑mail: [email protected]; Nr. 1-6/2019 ale revistei administrat în România de [email protected] Contemporanul au apărut cu GS1 România. sprijinul financiar din www.gs1.ro Abonamentele se pot face la sediul redacţiei, prin Fondul recurent al Donatorilor – Compania Naţională „Poşta Română” S.A., Academia Română Apare lunar 7 lei Acta Legis SRL, S.C. Orion Press Impex 2000 SRL, S.C. Manpres Distribution SRL. Nr. 8, 9/2018 ale revistei Contemporanul au apărut cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii Revista este distribuită de şi Identităţii Naţionale Editura Maxim Concept şi poate fi cumpărată din magazinele InMedio, Relay. www.contemporanul.ro Abonamente www.ideeaeuropeana.ro România: 84 lei/an www.romaniaciteste.ro Străinătate: 50 euro/an www.europressgroup.ro Taxele de expediere sunt incluse.