Aspecte Specifice Privind Examinarea Şi Interpretarea Urmelor Criminalistice Pentru Identificarea Victimelor Unor Crime Săvârşite În Timpul Represiunii Comuniste”
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
,,ASPECTE SPECIFICE PRIVIND EXAMINAREA ŞI INTERPRETAREA URMELOR CRIMINALISTICE PENTRU IDENTIFICAREA VICTIMELOR UNOR CRIME SĂVÂRŞITE ÎN TIMPUL REPRESIUNII COMUNISTE” Dr. Viorel SISERMAN Procuror militar Colonel magistrat Examinarea şi interpretarea urmelor criminalistice pentru identificarea victimelor unor crime săvârşite în timpul represiunii comuniste, comportă o multitudine de dificultăţi, ca urmare a faptului că, - regulă generală - aceste crime au fost sau cel puţin s-a încercat să fie deosebit de bine camuflate. Evident că, în toată perioada dictaturii comuniste, conducătorii de atunci ai statului, nu au dorit ca aceste crime să fie descoperite iar atunci când totuşi s-au făcut unele anchete, cum a fost de exemplu în anul 1968, rezultatul acestora nu s-a putut materializa, ca urmare a faptului că, o parte dintre conducătorii partidului – stat, în frunte cu Nicolae Ceauşescu (fost General), erau ei înşişi implicaţi într-o formă sau alta de participaţie (instigatori, complici, tăinuitori sau chiar autori) la astfel de acţiuni abominabile, soldate cu zeci de mii de victime omeneşti. Astfel, s-a preferat muşamalizarea şi ,,punerea la păstrare” a acestor documente, apreciindu-se că nu vor fi descoperite crimele prin împlinirea termenului de prescripţie. Abordând problema prescripţiei, este limpede că, dacă aceste crime ar fi cercetate separat, ajungându-se chiar la stabilirea autorilor nemijlociţi ai faptei termenul de prescripţie este împlinit, de mult. Dacă însă aceste crime sunt analizate global de pe întregul teritoriu al ţării şi pe toată durata dictaturii comuniste, nu se pune problema prescripţiei, întrucât multitudinea cazurilor de suprimare a vieţii opozanţilor politici îmbracă formele crimelor contra păcii şi omenirii, care, potrivit art. 121, alin. 2, din codul penal, sunt imprescriptibile. România, la fel ca aproape toate statele participante la cel de-al II-lea război mondial, a semnat o serie de convenţii şi tratate internaţionale, inclusiv tratatul de la Londra, din 23 august 1944, pentru constituirea tribunalelor militare internaţionale, pentru judecarea criminalilor de război. Este cunoscut faptul că, în baza acestor reglementări dar şi al altora elaborate de statul român, s-au constituit ,,tribunalele poporului” şi tribunalele militare , care au judecat celebrele procese în care au fost inculpaţi mareşalul Ion Antonescu, dar şi alţi conducători politici, printre care, cel mai cunoscut este procesul intentat în 1947 lui Iuliu Maniu şi altor lideri (cazul Tămădău). Aceste procese au continuat, fiind judecaţi şi trimişi în închisoare o mulţime de oameni, practic elita politică a ţării. Împotriva celor cărora nu li s-au putut stabili în sarcină săvârşirea de infracţiuni dar care au avut o poziţie înaltă în conducerea statului în perioada interbelică, au fost luate măsuri represive, fiind pur şi simplu încarceraţi, fără a fi cercetaţi sau judecaţi. Este cazul celor mai mulţi dintre cei închişi în aşa - zisa Colonie de muncă ,,Dunărea”, situată pentru derutarea opozanţilor şi a opiniei publice în celebra închisoare din Sighetu Marmaţiei. În această închisoare au fost aduşi, după o acţiune în forţă ce avut loc în noaptea de 5/6 mai 1950, toţi demnitarii şi generalii României care au condus ţara în perioada interbelică sau au luptat în timpul celui de-al II-lea război mondial pe frontul de răsărit. De asemenea, au fost încarceraţi toţi episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, precum şi o parte dintre episcopii romano- catolici care s-au opus dictaturii comuniste şi subordonării României faţă de regimul moscovit, stalinist. Aceste mari personalităţi politice, culturale, militare şi ecleziastice ale tării, trebuiau să fie exterminate. Exterminarea lor fizică în închisorile de acum celebre de la Sighetu Marmaţiei, Aiud, Gherla , Piteşti, Rm. Sărat, Galaţi, Jilava, Văcăreşti etc., dar şi în coloniile de muncă forţată din Insula Marea Brăilei, canalul Dunăre – Marea Neagră sau din Bărăgan etc., se realiza prin supunerea la muncă forţată până la extenuare prin înfometare, prin neacordarea de îngrijiri medicale, prin neasigurarea unor condiţii minime de igienă, prin îngheţare în timpul iernii sau prin dezbrăcarea încarceraţilor, în pielea goală pentru a fi muşcaţi de ţânţari. La acestea se adăuga comportamentul brutal, de cele mai multe ori bestial al gardienilor şi angajaţilor închisorilor regimului concentraţionar. Acest regim a fost de o ferocitate nemaiîntâlnită în istoria ţării noastre, cu deosebire în perioada 1950-1964 şi mai ales în perioada de început, până la retragerea trupelor sovietice din ţară, în anul 1958. Ca urmare a unor sesizări făcute de un număr mare de foşti deţinuţi politici din ţară şi de peste hotare, în vara anului 2006, Secţia Parchetelor Militare, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început să efectueze o serie de cercetări pentru identificarea victimelor (în măsura în care mai este posibil) şi a celor responsabili de comiterea unor astfel de fapte. Revenind la tema pe care o supunem atenţiei, interpretarea şi examinarea urmelor criminalistice pentru astfel de fapte, presupune o serie de particularităţi. În primul rând, este forte greu de stabilit unde, cum şi în ce împrejurări au fost omorâte şi îngropate victimele, întrucât trecerea timpului a determinat ca acestea să fie , dacă nu şterse în totalitate, în mare măsură să fie estompate. Totuşi, au fost obţinute o serie de rezultate, folosind în managementul cercetării o serie de idei şi principii pe care le supunem atenţiei. Astfel de cercetări sunt pluridisciplinare şi nici nu se poate concepe că ar putea să fie altfel. Dacă ,,regina probelor„ – cea testimonială, este folosită cu prioritate, nici celelalte metode nu pot fi ignorate. Proba testimonială (cu martori) este şi ea îngreunată de faptul că, mulţi dintre cei care au văzut sau au luat cunoştinţă într-un fel sau altul de astfel de crime sunt foarte în vârstă şi sunt greu de găsit. Practic, o dată ce totuşi au fost identificaţi, o dată cu audierea lor este necesară o adevărată arheologie, în memorie, care nu ar fi posibilă fără o temeinică pregătire a anchetatorilor pentru astfel de cazuistică. De aceea, s-a procedat la cea ce noi considerăm că poate fi denumită în practică arheologia în arhive. Spunem că este vorba de arheologie, întrucât documentele care s-au mai păstrat au fost şi sunt ţinute în mare taină, sub cheie, astfel că, se ajunge la ele cu foarte multă dificultate. De aceea este necesară o activitate de investigaţie poliţienească efectuată la cel mai înalt nivel profesional. Pornind de la datele rezultate din arhivă, se poate ajunge şi la persoanele căutate. După aceea folosindu-se, după caz metodele de cercetare centrifugă sau centripetă se poate ajunge de la autor la victime sau de la victime al autori. Pe lângă aceste metode împreună cu specialişti, istorici şi arheologi este folosită ceea ce în zilele noastre tinde să devină o nouă ramură a arheologiei - arheologia contemporană. Aceasta însă nu are eficienţă dacă la astfel de lucrări nu sunt angajaţi medici legişti specializaţi în paleoantropologie medico-legală. Această temă a suscitat şi suscită un deosebit interes ştiinţific, întrucât cercetarea penală este aceea care oferă baza de date necesare cristalizării unor astfel de ramuri ale ştiinţelor mai sus amintite. Dar nu numai acestea sunt suficiente, întrucât nu în puţine cazuri este necesar a se apela la mentalul colectiv, la ceea ce este remanent în diferite colectivităţi, foarte diversificate din punct de vedere cultural, etnic sau religios. Nu în puţine rânduri s-a apelat la memorialistică (scrisă sau orală) – şi chiar la folclor, în ceea ce priveşte evidenţierea unor cutume privind ritualurile de înhumare sau la semantica unor arbori sau plantaţii. Şi acum pentru a exemplifica cele ce preced, cu date concrete, vă prezentăm 2 studii de caz, specifice pentru tema pusă în dezbatere. 1. În lunile iulie, noiembrie 2006 şi martie, mai 2007, s-au efectuat cercetări în cimitirul CEARDA, din Sighetu Marmaţiei, cunoscut şi sub numele de cimitirul săracilor, unde potrivit datelor de anchetă au fost îngropaţi deţinuţii politici decedaţi în închisoare, în perioada 1950-1955. Au fost găsite în urma cercetărilor pluridisciplinare până în prezent un număr de 16 schelete umane. Ceea ce a stârnit curiozitatea este faptul că, un număr de 5 dintre acestea sunt poziţionate invers faţă de modalitatea obişnuită de îngropare, adică având capul spre asfinţit şi picioarele spre răsărit. Deosebit de aceasta, toate cele 5 schelete umane care au fost îngropate invers (adică având capul spre răsărit şi picioarele spre asfinţit) au fost puse pe un rând, în apropierea unui nuc, a cărui vârstă este mai mare de 60 de ani, poate chiar 100 de ani. Alte schelete au fost găsite în zona unui brad, de asemenea cu o vârsta de peste 60 de ani. În popor, bradul este asociat cu omul drept, neînfrânt, chiar se spune că ,,brazii se frâng dar nu se îndoaie”. Este de altfel şi titlul lucrării publicate de fostul deţinut politic condamnat la moarte, Gavrilă Ogoranu, dedicată episcopului martir Ioan Suciu. Nucul este apreciat în popor, îndeosebi în partea de N-V a Transilvaniei, ca fiind un pom al păcii, al liniştii, el având multiple virtuţi: în timp de vară dă răcoare şi miresmă plăcută, alungând ţânţarii; fructele sale au importante calităţi terapeutice prin conţinutul bogat în magneziu şi substanţe oleaginoase, folosite în tratamentul unor boli interne. În prezent, în satele ardelene, aproape în fiecare curte sau la poartă putem vedea acest pom. Şi acum femeile în vârstă , când pleacă duminica la biserică, duc frunze de nuc pe care le pun la icoane. La sfârşitul deceniului 3, din secolul XX, este cunoscut faptul că s-au făcut adevărate campanii de plantaţii. Putem vedea şi în zilele noastre, acolo unde încă n-au ajuns să acţioneze drujbele, pe marginile drumurilor, cu deosebire ale celor din centrul Transilvaniei, astfel de plantaţii de nuci. Cum spuneam anterior, cele 5 cadavre poziţionate invers se află în apropierea bătrânului nuc din cimitirul CEARDA. Se spune că acolo ar fi fost cândva, de mult, o casă dar urme ale acesteia nu s-au găsit.