Spre Localități Rurale Prospere

Total Page:16

File Type:pdf, Size:1020Kb

Spre Localități Rurale Prospere This project is funded by the European Union Spre localități rurale prospere Pentru inițiative de dezvoltare rurală realizate de comunitățile din UTA Găgăuzia, raionul Taraclia și din localitățile rurale învecinate REPUBLICA MOLDOVA 2016-2018 reprezintă autoritățile, agenții economici Descrierea și societatea civilă locală. GAL-urile iau PERE PERE decizii cu privire la delimitarea teritorială S Inițiativa LEADER programului SARD LEADER (acronim din limba franceză a activităţilor lor, stabilesc parteneriate care înseamnă Legăturile dintre acţiunile ofciale, pregătesc și convin asupra Programul „Susţinerea agriculturii pentru dezvoltarea economiei rurale) strategiilor integrate locale de dezvoltare și dezvoltării rurale în UTA este o inițiativă a Uniunii Europene. rurală, identifcă și implementează Găgăuzia și raionul Taraclia” Este o metodă și un instrument de acțiuni de dezvoltare locală. program menit să sprijine intervenţiile I RURALE PRO RURALE I (SARD) este o iniţiativă a Uniunii de dezvoltare rurală la nivel local întru ĂȚ Europene pe o perioadă de trei reinventarea zonelor rurale și crearea ani, implementată de PNUD în locurilor de muncă la nivel local. LEADER în Moldova Republica Moldova. Primul program de tip LEADER a fost Implementarea inițiativei SARD LEADER inițiat în statele membre ale UE în la nivel local a început cu o campanie Principalul obiectiv al anul 1991. Datorită efcienței sale de sensibilizare menită să mobilizeze Programului este promovarea de dezvoltare și a popularității în partenerii locali din regiunile vizate. Drept rezultat, au fost stabilite opt parteneriate SPRE LOCALIT SPRE instaurării unui climat de comunitățile rurale, LEADER continuă să încredere în regiunile și unităţile existe în statele UE. De mai bine de 26 de dezvoltare rurale locale, care acoperă de ani, programul a fost implementat cu o mare parte din zonele rurale din UTA teritorial-administrative cu statut succes în mii de zone rurale. Găgăuzia și raionul Taraclia, precum și cele din raioanele învecinate. special. Începând cu anul 2013, metoda LEADER Programul reunește autoritățile este aplicată nu doar în sate, dar și Respectând principiul de jos în sus, principiul teritorial și de parteneriat, și structurile naţionale și în zone urbane și poartă denumirea de „Dezvoltarea locală condusă cele opt inițiative locale și-au ofcializat regionale, facilitând astfel de comunităţi” (CLLD). Cu timpul, GAL-urile, find primele inițiative dialogul întru elaborarea programul s-a extins și din punct de emblematice din Republica Moldova. strategiilor naţionale. Principalele vedere geografc. Cu ajutorul UE și al Pentru conformarea cu principiul de altor programe fnanțate de donatori, componente ale programului, dezvoltare integrată, acestea și-au metoda a fost extinsă în țările afate în elaborat planul strategic de acțiune, implementate într-un mod perioada de pre-aderare la UE și în țările inclusiv acțiunile economice, sociale, sinergic și cuprinzător, au ca învecinate. Principalii actori ai tuturor culturale și de mediu. scop abilitarea comunităților, iniţiativelor locale LEADER/Dezvoltarea Cele opt GAL-uri benefciază prin locală condusă de comunităţi sunt dezvoltarea antreprenoriatului intermediul programului SARD de așa-numitele Grupuri de acţiune sesiuni de instruire, mentorat, asistență local și a ÎMM-urilor, încurajarea locală (GAL), formate, de jos în sus, de tehnică și îndrumare pentru fecare investițiilor în renovarea partenerii locali. etapă a sa. SARD, la fel, creează condițiile infrastructurii de mici dimensiuni GAL-urile sunt responsabile de necesare pentru stabilirea de relații și și promovarea cooperării autoritățile locale afate în dezvoltare și cooperare între GAL-uri. intercomunitare. Activităţile fecărui GAL acoperă un grup de localităţi rurale, selectate Implementarea conceptului Principiile LEADER după principiul de jos în sus, care au LEADER (acronim din limba „Acţiune la nivel local” prin o populaţie între 11.000 și 34.500 de franceză care înseamnă implementarea abordării teritoriale, locuitori. GAL-urile au în medie câte 30 de parteneriat, conform principiului de membri, fecare parte interesată find Legăturile dintre acţiunile pentru de jos în sus; accent pe dezvoltarea reprezentată într-o măsură de 30%. dezvoltarea economiei rurale) și integrată, durabilitate și incluziune. Unul dintre obiectivele SARD LEADER a abordării pentru Dezvoltarea Procesul de dezvoltare este gestionat este de a colecta experienţele locală condusă de comunităţi la nivel local, iar relaționarea și raionului Taraclia și UTA Găgăuzia în cooperarea asigură benefcii reciproce domeniul implementării și de a sprijini (CLLD) este o măsură inovativă și de pe urma experienţei. instituționalizarea abordării LEADER în 2 transversală a programului. Republica Moldova. INIȚIATIVA SARD LEADER 3 GAL ECO Bugeac PERE PERE S ECO Bugeac n cadrul acestui GAL colaborează Îlocalităţile Avdarma, Chiriet-Lunga, Joltai, Beșghioz, Tvardița și Valea Perjei, situate în zona geografcă cunoscută sub denumirea de stepa I RURALE PRO RURALE I Bugeacului (22.369 de locuitori). Toate ĂȚ localităţile de pe teritoriul GAL-ului au o tradiţie multiculturală și multietnică puternică. Fiecare sat are câte un muzeu și meșteri populari care reprezintă diferite culturi: bulgară, moldovenească și găgăuză. Avdarma este centrul istoric SPRE LOCALIT SPRE erghei, un șomer din satul SChiriet-Lunga, a meșterit prima dată în viață o tobă. Cu toată dragostea sa pentru patrie, el reînvie festivitățile tradiționale precum cântarea colindelor și prezentarea generației tinere a instrumentelor de percuție tradiționale din Găgăuzia. Toba sa, la care a folosit două tipuri de piele (de vacă și de capră), refectă fermitatea și deschiderea poporului găgăuz. Serghei este renumit în tot GAL-ul. Acum planifcă un nou proiect – încălțăminte din piele de vacă. Astfel, toți locuitorii din ECO Bugeac vor putea să danseze într-o horă. 4 și ecologic al stepei Bugeacului, faimoasă promovând totodată și producția agricolă Tomai (31.452 de locuitori). Unul dintre IN I pentru natura ce o înconjoară, pentru organică. Viziunea comună constă avantajele GAL-ului este faptul că satele Ț I izvoarele vechi de stepă și pentru diferite în dezvoltarea, prin legăturile dintre sunt aproape de traseele regionale, AT activităţi și iniţiative, inclusiv cupa de localitățile ECO Bugeac, a centrului turistic ceea ce infuențează pozitiv dezvoltarea I VA S parașutism, un club de robotică și un din sudul Moldovei în vederea promovării mediului local de afaceri. Totodată, clima Centru Media local. turismului sportiv și rural și concentrării favorabilă, solul fertil și sursele de apă de A Tvardița este un orășel mic cu un potențial asupra dezvoltării producţiei ecologice în la lacurile locale sunt importante pentru LE RD economic foarte bun, care poate f fermele mici. dezvoltarea agricolă. Un scop comun al folosit la dezvoltarea locală, inclusiv la cooperării teritoriale este consolidarea dezvoltarea unei zone cu economie liberă. culturii locale. În fecare localitate există A câte un ansamblu cultural puternic: DER Potenţialul său economic și istoric GAL Gagauz Koraflari ucrainean, bulgăresc și găgăuz. oferă o bază comună pentru cooperare teritorială. Misiunea strategică a GAL-ului Gagauz Koraflari Există mulți meșteri populari, iar condiţiile ECO Bugeac este dezvoltarea socio- in GAL-ul Gagauz Korafari fac pentru organizarea atelierelor de lucru economică prin asigurarea unor condiţii Dparte localitățile Baurci, Beșalma, pentru confecționarea costumelor de trai moderne, confortabile și sigure, Chirsova, Ferapontievca, Gaidar și tradiţionale sunt promiţătoare. Tomai este 5 PERE PERE S I RURALE PRO RURALE I ĂȚ bine dezvoltat din punctul de vedere să devină cel mai mare centru cultural departe de extrema sudică a țării (Portul al sectorului agricol, al sectorului de din regiune, cu o infrastructură Internaţional Giurgiulești). Teritoriul servicii și produse. Pe lângă bucătăria bine dezvoltată și cu un turism cuprinde trei localităţi: Alexandru Ioan SPRE LOCALIT SPRE locală unică și delicioasă, există câteva care urmărește creșterea durabilă a Cuza, Cișmichioi și Etulia – locuite în produse regionale renumite și festivaluri standardelor de viață. mare parte de găgăuzi și moldoveni. importante, inclusiv Festivalul tradiţional Localităţile fac parte din Unitatea al covorului găgăuz din Gaidar și Teritorial Autonomă Găgăuzia și din Festivalul vinului, organizat la Tomai. raionul Cahul (10.987 de locuitori). Misiunea GAL-ului este de a reinventa GAL Cișmeaua Sudului Satele din GAL-ul Cișmeaua Sudului activitățile tradiționale și de a dezvolta Cișmeaua Sudului au o istorie și o cultură locală bogată. turismul rural în baza promovării Teritoriul este caracterizat de bucătăriei locale multietnice și a cest GAL este situat în partea de patrimoniul său natural și de bucătăria valorilor culturale. GAL intenţionează Asud-vest a Republicii Moldova, nu locală nemaipomenită. 6 La fel, regiunea are un potențial mare în IN I cultivarea viței-de-vie. Creșterea bovinelor Ț I și producerea laptelui și a brânzeturilor AT sunt în creștere și au potențial de a I progresa. În satul Alexandru Ioan Cuza, VA S meșterii populari confecționează haine A tradiționale și lucrează cu lâna. Satul LE RD Cișmichioi are un Centru Media și o rețea foarte activă de tineri. Sectorul afacerilor locale are relativ experiență, iar societatea A civilă este destul de activă. DER Obiectivul GAL-ului Cișmeaua Sudului (definit în misiunea lor strategică) este de a promova creșterea economică
Recommended publications
  • Fundamentele Conceptuale Ale Reformării Organizării Teritoriale a Puterii Locale În Republica Moldova Cornea, Sergiu
    www.ssoar.info Fundamentele conceptuale ale reformării organizării teritoriale a puterii locale în Republica Moldova Cornea, Sergiu Veröffentlichungsversion / Published Version Monographie / monograph Empfohlene Zitierung / Suggested Citation: Cornea, S. (2018). Fundamentele conceptuale ale reformării organizării teritoriale a puterii locale în Republica Moldova. Cahul: Cahul State University "B. P. Hasdeu". https://nbn-resolving.org/urn:nbn:de:0168-ssoar-67313-2 Nutzungsbedingungen: Terms of use: Dieser Text wird unter einer CC BY-NC Lizenz (Namensnennung- This document is made available under a CC BY-NC Licence Nicht-kommerziell) zur Verfügung gestellt. Nähere Auskünfte zu (Attribution-NonCommercial). For more Information see: den CC-Lizenzen finden Sie hier: https://creativecommons.org/licenses/by-nc/4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-nc/4.0/deed.de SERGIU CORNEA FUNDAMENTELE CONCEPTUALE ALE REFORMĂRII ORGANIZĂRII TERITORIALE A PUTERII LOCALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul Sergiu Cornea Fundamentele conceptuale ale reformării organizării teritoriale a puterii locale în Republica Moldova Cahul 2018 352(478) C 72 Lucrarea a fost recomandată pentru editare de Senatul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Proces verbal nr. 8 din 21.06.2018 Redactor științific: Prof. univ., dr. hab. Victor Juc, Director adjunct, Institutul de Cercetări Juridice și Politice Recenzenți: Conf., cercet., dr. Ion Rusandu, Cercetător științific coordonator, Institutul de Cercetări Juridice și Politice Conf., univ., dr. Aurel Sîmboteanu, Prorector, Academia de Administrare Publică Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții Cornea, Sergiu. Fundamentele conceptuale ale reformării organizării teritoriale a puterii locale în Republica Moldova / Sergiu Cornea; Univ. de Stat "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Cahul.
    [Show full text]
  • Spatial Modelling of Solar Radiation Components Using Geographic Information Systems
    THE ACCESSIBILITY IN NETWORK. CASE STUDY: ATU GĂGĂUZIA Vitalie Mamot Faculty of Geography, State Tiraspol University Rezumat: Mişcarea populaţiei este unul din factorii determinativi ai vieţii societăţii. Reducerea consumului de timp şi distanţe inutile au fost şi sunt una din tendinţele principale în dezvoltarea societăţii. Accesibilitatea populaţiei este determinată în mare parte de căile de acces către servicii sau către alte obiective ce asigură buna vieţuire a oamenilor (accesibilitatea către serviciile medicale, pompieri, la justiţie, poliţie, pieţe de desfacere, instituţii de învăţământ etc.). Se analizează reţeaua de transport rutier din Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia, care include măsurătorile de distanţe; formarea rutelor intre localităţile unităţii administrative şi centrul administrativ, ca prestator a majorităţii serviciilor, formarea zonelor de accesibilitate (prin isochrone); determinarea densităţii reţelei rutiere pe comune etc. Key words: road network, accessibility, access zones, network density, isochrones. Introduction This study comes to complete the investigation started for the assessment and the measurement of transport networks in administrative districts of the Republic of Moldova. It is tried to identify the GIS processes for measuring the capacity and structure of networks of the same kind as the content and theme. The networks of any type can be caracterized by size, location, structure, connectivity, pressure on its structural elements etc. In the south of the country there are located two territorial-administrative units - Cahul and Autonomous Territorial Unit of Gagauzia (ATUG). The road network of Cahul Unit was the subject of a research in wich several network indicators were analyzed as time and distances in the network, the level of accessibility from and to the administrative center etc.
    [Show full text]
  • CECE UTA GĂGĂUZIA № 36 Nr. D/O Denumirea Organului Electoral
    CECE UTA GĂGĂUZIA № 36 DATELE DE CONTACT ALE CONSILIILOR ELECTORALE DE NIVELUL I CONSTITUITE PENTRU ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA ALEGERILOR LOCALE GENERALE DIN DATA DE 20 OCTOMBRIE 2019 Nr. Denumirea Adresa sediului Graficul de recepționare a Persoana de Programul de activitate Contacte d/o organului electoral organului documentelor contact electoral pentru înregistrarea (numele, candidaților prenumele, funcţia) 1 СECE de nivelul I mun. Comrat, De la 11.09.2019-pînă la 19.09.2019 Președinte - Luni - Vineri 800-1700 Tel. 02982-44-46 Comrat nr. 36/1 str. Tretiacova,36 (inclusiv) Patutina Olga Pauza de masă 1200-1300 prîmăria Luni - Vineri 800-1600 078914524 Sîmbătă – Duminică Pauza de masă 1200-1300 900-1300 Sîmbătă - Duminică 900-1300 2 СECE de nivelul I mun. Ceadîr- De la 11.09.2019-pînă la 19.09.2019 Președinte - Luni - Vineri 800-1700 Tel. 02912-04-76 Ceadîr-Lunga Lunga, (inclusiv) Cebanova Olesea Fără Pauza de masă nr. 36/2 primăria, Luni - Vineri 800-1600 079503854 Sîmbătă – Duminică str. Lenin, 91 Fără pauza de masă 0 900-1300 Sîmbătă - Duminică 900-1200 3 СECE de nivelul I or.Vulcănești, De la 11.09.2019-pînă la 19.09.2019 Președinte - Luni - Vineri 800-1700 Tel. 02932-18-80 Vulcănești nr. 36/3 str. Lenin,75, (inclusiv) Baurciulu Nina Pauza de masă 1300-1400 consiliul raional Luni - Vineri 800-1600 069692333 Sîmbătă - Duminică Pauza de masă 1200-1300 900-1200 Sîmbătă - Duminică 900-1300 4 СECE de nivelul I s. Avdarma, De la 11.09.2019-pînă la 19.09.2019 Președinte - Luni - Vineri 800-1700 Tel.
    [Show full text]
  • Cu Privire La Instituirea Comisiei De
    GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA HOTĂR ÂRE nr. ____ din 2021 Chișinău Cu privire la instituirea Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești– Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești ------------------------------------------------------ În temeiul art. 7 alin. (2) din Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. 488/1999 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 42-44, art. 311), cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂŞTE: 1. Se instituie Comisia de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești–Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești. 2. Se aprobă Componența nominală a Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești– Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești, conform anexei. 3. Comisia nominalizată va activa în conformitate cu prevederile Regulamentului privind modul de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice a obiectului exproprierii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 660/2006. 4. Rezultatele cercetării prealabile, consemnate în procesul-verbal al ședinței de vot a Comisiei menționate și documentele aferente, vor fi prezentate Guvernului în termen de 30 zile de la data desfășurării ședinței de vot. 5. În caz de eliberare a membrilor Comisiei din funcțiile deținute, atribuțiile lor în cadrul acesteia vor fi exercitate de persoanele nou-desemnate în funcțiile respective, fără emiterea unei alte hotărâri de Guvern.
    [Show full text]
  • Towards Prospering Rural Areas
    This project is funded by the European Union Towards Prospering Rural Areas SARD LEADER for community driven rural development initiatives in Gagauzia, Taraclia and neighboring rural communities REPUBLIC OF MOLDOVA 2016-2018 represent local authorities, businesses AS E What is the SARD and civil society. LAGs decide on the R The LEADER Initiative territorial delineation of their activities, A Programme? LEADER (a French acronym meaning establish formal partnerships, prepare Links Between Actions for the and agree on integrated local rural URAL URAL The Support to Agriculture and Development of the Rural Economy) development strategies, and identify and R Rural Development (SARD) is an EU initiative, a method and implement local development actions. programme instrument to support ING ING Programme is a three-year R initiative of the European locally-driven rural development PE Union implemented by UNDP interventions to reinvent rural areas and create local jobs. LEADER in Moldova ROS in the Republic of Moldova. The frst LEADER programme started in Local implementation of the SARD The main objective of the EU Member Countries in 1991. LEADER Initiative started with an programme is to foster Because of its development efciency awareness-raising campaign aimed at confdence-building by and popularity in rural communities, mobilizing local partners in targeted LEADER still exists in the EU. It has 26 regions. The result was the creation of TOWARDS P targeting regions and territorial years of experience in thousands of eight local development partnerships, administrative units with special rural areas where the programme has covering the greater part of the rural status. successfully been implemented.
    [Show full text]
  • Studiu Analitic Privind Structura Administrativ- Teritorială Optimală Pentru Republica Moldova
    STUDIU ANALITIC PRIVIND STRUCTURA ADMINISTRATIV- TERITORIALĂ OPTIMALĂ PENTRU REPUBLICA MOLDOVA Realizat de: Ion Osoian Igor Sîrodoev Eugenia Veveriță Valeriu Prohnițchi Chişinău, august-octombrie 2010 Cuprins: Sumar executiv .............................................................................................................................................. 7 Introducere.................................................................................................................................................. 10 Argumentarea necesităţii acestui studiu ................................................................................................ 10 Cum arată o organizare administrativ-teritorială „optimală”? ............................................................... 10 Scopul studiului ....................................................................................................................................... 11 1. Abordarea comparativă a fragmentării teritoriale .............................................................................. 12 Considerentele generale pentru o perspectivă comparativă ................................................................. 12 Cehia ........................................................................................................................................................ 18 Estonia ..................................................................................................................................................... 25 Georgia ...................................................................................................................................................
    [Show full text]
  • Analytical Study on Optimal Administrative-Territorial Structure for Republic of Moldova
    ANALYTICAL STUDY ON OPTIMAL ADMINISTRATIVE -TERRITORIAL STRUCTURE FOR REPUBLIC OF MOLDOVA Prepared by: Ion Osoian Igor Sîrodoev Eugenia Veveriță Valeriu Prohnițchi Chișinău, August-October 2010 Contents: Executive summary ....................................................................................................................................... 7 Introduction .................................................................................................................................................. 9 Study rationale .......................................................................................................................................... 9 What is an ‘optimal’ administrative-territorial division? .......................................................................... 9 Purpose of the study ............................................................................................................................... 10 1. Approaches to territorial fragmentation: a comparative perspective ................................................ 11 General considerations for a comparative perspective .......................................................................... 11 Czech Republic ........................................................................................................................................ 17 Estonia ..................................................................................................................................................... 23 Georgia ...................................................................................................................................................
    [Show full text]
  • World Bank Document
    MOLDELECTRICA STATE ENTERPRISE Public Disclosure Authorized Non-Technical Summary ENVIRONMENTAL AND SOCIAL IMPACT ASSESSMENT OF THE MOLDOVA–ROMANIA POWER SYSTEMS INTERCONNECTION PROJECT Public Disclosure Authorized July 2017 Public Disclosure Authorized MOLDELECTRICA State Enterprise 78 V. Alecsandri str. Municipiul Chişinău, Republic of Moldova Public Disclosure Authorized NONTECHNICAL SUMMARY: MOLDOVA-ROMANIA INTERCONNECTION PROJECT Table of Contents 1 Foreword ........................................................................................ 1 2 Introduction..................................................................................... 2 3 What is the project? ........................................................................ 2 4 When will the project be constructed? ............................................ 3 5 Why is this Development needed? ................................................. 4 6 Where will the project be located? .................................................. 4 7 Why and how was this route chosen? ............................................. 5 8 How were the potential impacts assessed? .................................... 6 9 What are the pozitive impacts of the project? ................................. 6 10 How much land will be needed for the project? .............................. 7 11 Will the project create any new jobs? ............................................. 8 12 What will be the major impacts of the project and how will they be avoided or reduce? .......................................................................
    [Show full text]
  • BUCAK'taki GAGAUZLARIN HAYATINDA DİN∗ Gagauzlarla
    BUCAK’TAK Đ GAGAUZLARIN HAYATINDA D ĐN∗ J. HATLAS-M. ZYROMSKI ∗∗ Çev. Yrd. Doç. Dr. Ramazan ADIBELL Đ ÖZ: Ortodoks Kilisesine mensup olan Gagauzlar, günlük hayatların- da kültürlerini, âdetlerini ve milli kimliklerine ba ğlı di ğer unsurları sergile- dikleri için diğer Ortodoks gruplardan ayrılmaktadırlar. Gagauzların üzerin- de ya şadıkları tarihsel Bucak bölgesi bugün iki ülke arasında kalmı ştır: 23 Aralık 1994’te özerk bölge hâline gelen ve Moldova sınırları içerisinde yer alan Gagauz Yeri ile Ukrayna’nın Odessa bölgesi. Bu makaledeki amaç, özellikle tarihsel açıdan Bucak’taki Gagauzların hayatındaki dinin rolünü incelemektir. Bu makale, hem literatüre ve resmî istatistiki verilere hem de Gagauz Yeri ’nde Kasım-Aralık 2006 ve Şubat 2008’de yapılan alan ara ştırmalarına dayanmaktadır. Anahtar Kelimeler: Gagauzlar, bucak, din, Ortodoks Kilisesi, Türk Dili The Religion in a Life of Gagauz in Budjak ABSTRACT: Since Gagauz those member of the Orthodox Church, have exposed their culture, customs and all elements of national identity in their daily lives, they are distinguished from other Orthodox groups. The historical Budjak territory where Gagauz live is now in be- tween two different countries: Moldova (starts with December 23, 1994 in the autonomous region “Gagauz Yeri”) and Ukraine (part of the Odessa region). This article aims to examine the role of religion in the life of Ga- gauz in Budjak from the point of history. The paper is based on both the lit- erature and official statistical data and the field researches conducted in the area of Gagauz Yeri in November - December 2006 and in February 2008. Key Words : Gagauz, Budjak, religion, Orthodox Church, Turkish Gagauzlarla Ortodoks Kilisesi arasında apaçık bir ba ğlantı vardır.
    [Show full text]
  • Projects Carried out in the Framework of Support for Agriculture and Rural Development in Atu Gagauzia and Taraclia District Programme (2016-2018)
    Support for Agriculture and Rural Development in ATU Gagauzia And Taraclia District Programme This programme is funded by European Union and is implemented by United Nations Development Programme PROJECTS CARRIED OUT IN THE FRAMEWORK OF SUPPORT FOR AGRICULTURE AND RURAL DEVELOPMENT IN ATU GAGAUZIA AND TARACLIA DISTRICT PROGRAMME (2016-2018) Component 1: Enhanced Dialogue and Community empowerment No Project title Budget, EUR Sector Implementing partners Implementation period Institutional development project 1 4600 € Institutional Support Project January 1, 2017 – May, 31 2017 of LPA Albota de jos Institutional development project 4600 € Institutional Support Project January 1, 2017 – May, 31 2017 2 of LPA Albota de sus Institutional development project 4600 € Institutional Support Project Aluatu January 1, 2017 – May, 31 2017 3 of LPA Institutional development project 4600 € Institutional Support Project Avdarma January 1, 2017 – May, 31 2017 4 of LPA Institutional development project 4600 € Institutional Support Project Balabanu January 1, 2017 – May, 31 2017 5 of LPA Institutional development project 4600 € Institutional Support Project January 1, 2017 – May, 31 2017 6 of LPA Baurci 1 Support for Agriculture and Rural Development in ATU Gagauzia And Taraclia District Programme This programme is funded by European Union and is implemented by United Nations Development Programme Institutional development project 4600 € Institutional Support Project January 1, 2017 – May, 31 2017 7 of LPA Besalma Institutional development project 4600
    [Show full text]
  • Analytical Study on Optimal Administrative-Territorial Structure for Republic of Moldova
    Joint Integrated Local Development Programme ANALYTICAL STUDY ON OPTIMAL ADMINISTRATIVE-TERRITORIAL STRUCTURE FOR REPUBLIC OF MOLDOVA Chișinău, August-October 2010 The Study was commissioned by the Joint Integrated Local Development Programme (JILDP) implemented by the Government of Moldova, with the assistance of the United Nations Development Programme (UNDP) and United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women (UN Women), and the financial support of the Government of Sweden, and prepared by Ion Osoian, Igor Sirodoev, Eugenia Veverita, Valeriu Prohnițchi of “Expert Grup”. More information about the activities of the Joint Integrated Local Development Programme can be found by visiting the websites: www.descentralizare.gov.md and www.undp.md The opinions expressed in this report do not necessarily reflect the views of the UN Women, UNDP or the Government of Sweden. This is an independent publication prepared for JILDP and reflects the views of the authors. United Nations Development Programme (UNDP) partners with people at all levels of society to help build nations that can withstand crisis, and drive and sustain the kind of growth that improves the quality of life for everyone. On the ground in 177 countries and territories, we offer global perspective and local insight to help empower lives and build resilient nations. is the UN's global development network, advocating for change and connecting countries to knowledge, experience and resources to help people build a better life. As countries develop local capacity, they draw on the people of UNDP and its wide range of partners. For more information please visit: www.undp.md and www.undp.org United Nations Entity for Gender Equality and the Empowerment of Women (UN Women) is the UN organization dedicated to gender equality and the empowerment of women.
    [Show full text]
  • Reorganizarea Sistemului Instanțelor Judecătorești
    3 Proiect PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA LEGE cu privire la reorganizarea sistemului instanțelor judecătorești În vederea asigurării calității actului de justiție, eficienței sistemului judecătoresc, distribuției echitabile a sarcinilor între instanțele judecătorești, utilizării eficiente a fondurilor publice, precum și creării premiselor pentru specializarea judecătorilor, Parlamentul adoptă prezenta lege organică. CAPITOLUL I. REORGANIZAREA SISTEMULUI INSTANȚELOR JUDECĂTOREȘTI Articolul 1. – (1) Sistemul instanțelor judecătorești se reorganizează după cum urmează: a) Judecătoriile sect. Centru, sect. Buiucani, sect. Rîșcani, sect. Botanica și sect. Ciocana, fuzionează prin contopire, formînd judecătoria Chișinău; b) Judecătoriile Fălești și Sîngerei fuzionează cu judecătoria Bălți prin contopire, creînd Judecătoria Bălți; c) Judecătoria Bender fuzionează cu judecătoria Anenii-Noi prin contopire, creînd Judecătoria Anenii-Noi; d) Judecătoriile Basarabeasca și Leova fuzionează cu judecătoria Cimișlia prin contopire, creînd Judecătoria Cimișlia; e) Judecătoriile Briceni, Dondușeni și Ocnița fuzionează cu judecătoria Edineț prin contopire, creînd Judecătoria Edineț; f) Judecătoriile Cantemir și Taraclia fuzionează cu judecătoria Cahul prin contopire, formînd Judecătoria Cahul; g) Judecătoria Călărași fuzionează cu judecătoria Strășeni prin contopire, creînd Judecătoria Strășeni; h) Judecătoria Ștefan-Vodă fuzionează cu judecătoria Căușeni prin contopire, creînd Judecătoria Căușeni; i) Judecătoriile Ceadîr-Lunga și Vulcănești fuzionează
    [Show full text]