Spre Localități Rurale Prospere
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
This project is funded by the European Union Spre localități rurale prospere Pentru inițiative de dezvoltare rurală realizate de comunitățile din UTA Găgăuzia, raionul Taraclia și din localitățile rurale învecinate REPUBLICA MOLDOVA 2016-2018 reprezintă autoritățile, agenții economici Descrierea și societatea civilă locală. GAL-urile iau PERE PERE decizii cu privire la delimitarea teritorială S Inițiativa LEADER programului SARD LEADER (acronim din limba franceză a activităţilor lor, stabilesc parteneriate care înseamnă Legăturile dintre acţiunile ofciale, pregătesc și convin asupra Programul „Susţinerea agriculturii pentru dezvoltarea economiei rurale) strategiilor integrate locale de dezvoltare și dezvoltării rurale în UTA este o inițiativă a Uniunii Europene. rurală, identifcă și implementează Găgăuzia și raionul Taraclia” Este o metodă și un instrument de acțiuni de dezvoltare locală. program menit să sprijine intervenţiile I RURALE PRO (SARD) este o iniţiativă a Uniunii de dezvoltare rurală la nivel local întru ĂȚ Europene pe o perioadă de trei reinventarea zonelor rurale și crearea ani, implementată de PNUD în locurilor de muncă la nivel local. LEADER în Moldova Republica Moldova. Primul program de tip LEADER a fost Implementarea inițiativei SARD LEADER inițiat în statele membre ale UE în la nivel local a început cu o campanie Principalul obiectiv al anul 1991. Datorită efcienței sale de sensibilizare menită să mobilizeze Programului este promovarea de dezvoltare și a popularității în partenerii locali din regiunile vizate. Drept rezultat, au fost stabilite opt parteneriate SPRE LOCALIT SPRE instaurării unui climat de comunitățile rurale, LEADER continuă să încredere în regiunile și unităţile existe în statele UE. De mai bine de 26 de dezvoltare rurale locale, care acoperă de ani, programul a fost implementat cu o mare parte din zonele rurale din UTA teritorial-administrative cu statut succes în mii de zone rurale. Găgăuzia și raionul Taraclia, precum și cele din raioanele învecinate. special. Începând cu anul 2013, metoda LEADER Programul reunește autoritățile este aplicată nu doar în sate, dar și Respectând principiul de jos în sus, principiul teritorial și de parteneriat, și structurile naţionale și în zone urbane și poartă denumirea de „Dezvoltarea locală condusă cele opt inițiative locale și-au ofcializat regionale, facilitând astfel de comunităţi” (CLLD). Cu timpul, GAL-urile, find primele inițiative dialogul întru elaborarea programul s-a extins și din punct de emblematice din Republica Moldova. strategiilor naţionale. Principalele vedere geografc. Cu ajutorul UE și al Pentru conformarea cu principiul de altor programe fnanțate de donatori, componente ale programului, dezvoltare integrată, acestea și-au metoda a fost extinsă în țările afate în elaborat planul strategic de acțiune, implementate într-un mod perioada de pre-aderare la UE și în țările inclusiv acțiunile economice, sociale, sinergic și cuprinzător, au ca învecinate. Principalii actori ai tuturor culturale și de mediu. scop abilitarea comunităților, iniţiativelor locale LEADER/Dezvoltarea Cele opt GAL-uri benefciază prin locală condusă de comunităţi sunt dezvoltarea antreprenoriatului intermediul programului SARD de așa-numitele Grupuri de acţiune sesiuni de instruire, mentorat, asistență local și a ÎMM-urilor, încurajarea locală (GAL), formate, de jos în sus, de tehnică și îndrumare pentru fecare investițiilor în renovarea partenerii locali. etapă a sa. SARD, la fel, creează condițiile infrastructurii de mici dimensiuni GAL-urile sunt responsabile de necesare pentru stabilirea de relații și și promovarea cooperării autoritățile locale afate în dezvoltare și cooperare între GAL-uri. intercomunitare. Activităţile fecărui GAL acoperă un grup de localităţi rurale, selectate Implementarea conceptului Principiile LEADER după principiul de jos în sus, care au LEADER (acronim din limba „Acţiune la nivel local” prin o populaţie între 11.000 și 34.500 de franceză care înseamnă implementarea abordării teritoriale, locuitori. GAL-urile au în medie câte 30 de parteneriat, conform principiului de membri, fecare parte interesată find Legăturile dintre acţiunile pentru de jos în sus; accent pe dezvoltarea reprezentată într-o măsură de 30%. dezvoltarea economiei rurale) și integrată, durabilitate și incluziune. Unul dintre obiectivele SARD LEADER a abordării pentru Dezvoltarea Procesul de dezvoltare este gestionat este de a colecta experienţele locală condusă de comunităţi la nivel local, iar relaționarea și raionului Taraclia și UTA Găgăuzia în cooperarea asigură benefcii reciproce domeniul implementării și de a sprijini (CLLD) este o măsură inovativă și de pe urma experienţei. instituționalizarea abordării LEADER în 2 transversală a programului. Republica Moldova. INIȚIATIVA SARD LEADER 3 GAL ECO Bugeac PERE PERE S ECO Bugeac n cadrul acestui GAL colaborează Îlocalităţile Avdarma, Chiriet-Lunga, Joltai, Beșghioz, Tvardița și Valea Perjei, situate în zona geografcă cunoscută sub denumirea de stepa I RURALE PRO Bugeacului (22.369 de locuitori). Toate ĂȚ localităţile de pe teritoriul GAL-ului au o tradiţie multiculturală și multietnică puternică. Fiecare sat are câte un muzeu și meșteri populari care reprezintă diferite culturi: bulgară, moldovenească și găgăuză. Avdarma este centrul istoric SPRE LOCALIT SPRE erghei, un șomer din satul SChiriet-Lunga, a meșterit prima dată în viață o tobă. Cu toată dragostea sa pentru patrie, el reînvie festivitățile tradiționale precum cântarea colindelor și prezentarea generației tinere a instrumentelor de percuție tradiționale din Găgăuzia. Toba sa, la care a folosit două tipuri de piele (de vacă și de capră), refectă fermitatea și deschiderea poporului găgăuz. Serghei este renumit în tot GAL-ul. Acum planifcă un nou proiect – încălțăminte din piele de vacă. Astfel, toți locuitorii din ECO Bugeac vor putea să danseze într-o horă. 4 și ecologic al stepei Bugeacului, faimoasă promovând totodată și producția agricolă Tomai (31.452 de locuitori). Unul dintre IN I pentru natura ce o înconjoară, pentru organică. Viziunea comună constă avantajele GAL-ului este faptul că satele Ț I izvoarele vechi de stepă și pentru diferite în dezvoltarea, prin legăturile dintre sunt aproape de traseele regionale, AT activităţi și iniţiative, inclusiv cupa de localitățile ECO Bugeac, a centrului turistic ceea ce infuențează pozitiv dezvoltarea I VA S parașutism, un club de robotică și un din sudul Moldovei în vederea promovării mediului local de afaceri. Totodată, clima Centru Media local. turismului sportiv și rural și concentrării favorabilă, solul fertil și sursele de apă de A Tvardița este un orășel mic cu un potențial asupra dezvoltării producţiei ecologice în la lacurile locale sunt importante pentru LE RD economic foarte bun, care poate f fermele mici. dezvoltarea agricolă. Un scop comun al folosit la dezvoltarea locală, inclusiv la cooperării teritoriale este consolidarea dezvoltarea unei zone cu economie liberă. culturii locale. În fecare localitate există A câte un ansamblu cultural puternic: DER Potenţialul său economic și istoric GAL Gagauz Koraflari ucrainean, bulgăresc și găgăuz. oferă o bază comună pentru cooperare teritorială. Misiunea strategică a GAL-ului Gagauz Koraflari Există mulți meșteri populari, iar condiţiile ECO Bugeac este dezvoltarea socio- in GAL-ul Gagauz Korafari fac pentru organizarea atelierelor de lucru economică prin asigurarea unor condiţii Dparte localitățile Baurci, Beșalma, pentru confecționarea costumelor de trai moderne, confortabile și sigure, Chirsova, Ferapontievca, Gaidar și tradiţionale sunt promiţătoare. Tomai este 5 PERE PERE S I RURALE PRO ĂȚ bine dezvoltat din punctul de vedere să devină cel mai mare centru cultural departe de extrema sudică a țării (Portul al sectorului agricol, al sectorului de din regiune, cu o infrastructură Internaţional Giurgiulești). Teritoriul servicii și produse. Pe lângă bucătăria bine dezvoltată și cu un turism cuprinde trei localităţi: Alexandru Ioan SPRE LOCALIT SPRE locală unică și delicioasă, există câteva care urmărește creșterea durabilă a Cuza, Cișmichioi și Etulia – locuite în produse regionale renumite și festivaluri standardelor de viață. mare parte de găgăuzi și moldoveni. importante, inclusiv Festivalul tradiţional Localităţile fac parte din Unitatea al covorului găgăuz din Gaidar și Teritorial Autonomă Găgăuzia și din Festivalul vinului, organizat la Tomai. raionul Cahul (10.987 de locuitori). Misiunea GAL-ului este de a reinventa GAL Cișmeaua Sudului Satele din GAL-ul Cișmeaua Sudului activitățile tradiționale și de a dezvolta Cișmeaua Sudului au o istorie și o cultură locală bogată. turismul rural în baza promovării Teritoriul este caracterizat de bucătăriei locale multietnice și a cest GAL este situat în partea de patrimoniul său natural și de bucătăria valorilor culturale. GAL intenţionează Asud-vest a Republicii Moldova, nu locală nemaipomenită. 6 La fel, regiunea are un potențial mare în IN I cultivarea viței-de-vie. Creșterea bovinelor Ț I și producerea laptelui și a brânzeturilor AT sunt în creștere și au potențial de a I progresa. În satul Alexandru Ioan Cuza, VA S meșterii populari confecționează haine A tradiționale și lucrează cu lâna. Satul LE RD Cișmichioi are un Centru Media și o rețea foarte activă de tineri. Sectorul afacerilor locale are relativ experiență, iar societatea A civilă este destul de activă. DER Obiectivul GAL-ului Cișmeaua Sudului (definit în misiunea lor strategică) este de a promova creșterea economică locală durabilă, atractivitatea