Tolle Lege Constantin SEVERIN
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
tolle lege 1 Constantin SEVERIN Meșterul de fântâni Lui Orhan Pamuk nici părinții obsedați de muncile zilnice în timp ce puțul de apă înainta zi de zi nu mi-au vegheat copilăria din satul natal iar eu trăgeam meșterul cu ochi de smarald precum a făcut-o meșterul de fântâni de sfoara strânsă în jurul unui par bărbatul cu sufletul mustind de tăcere parcă simțeam că începeam să comunic și de ape tainice și limpezi tot mai frenetic și cu nesaț de la care am învățat poezia adâncurilor cu natura sonorizată de clipocitul adâncurilor și alfabetul ascultării prin cuvinte-evenimente căutarea locului fântânii era un ritual magic după ce sfârșea de montat ciutura zveltă și neagră și începea cu o rugăciune pe care o rosteam amândoi meșterul de fântâni îmi măsura cu grijă umbra cu ochii întredeschiși cu o trestie subțire și fragilă o privire îndreptată înlăutru prin care auzeai cântând singurătatea și visul cealaltă înfiptă în pământul reavăn unui destin în pragul înmuguririi și așteptam până când cerul se îngâna și o zidea în cilindrul de piatră și mortar cu freamătul uruitor din adâncuri făcându-mi o cruce în dreptul inimii apoi meșterul hașura trasee nevăzute pe suprafața meșterul de fântâni a plecat dincolo dar acum știu cercetată în cele mai mici detalii orașele au daimoni de orașe în adâncuri uneori se rostogolea și lua pulsul pământului fântâni adânci de memorie și vieți spectrale asculta cu urechea lipită de țărână satele au daimoni de sate în adâncuri îmi spunea că apele au în adâncuri daimoni fântâni adânci de memorie și vieți spectrale care comunică doar cu meșterii de fântâni inima mea are daimoni de inimi în adâncuri prin cuvinte-evenimente fântâni adânci de iubire și memorie prima lopată de pământ din locul ales cuvintele au daimoni de cuvinte în adâncuri era aruncată în înaltul cerului fântâni adânci de înțelesuri iar eu urmăream cu privirea boabele de chihlimbar și memorie pulverulentă rostogolite cu fire de praf în jurul nostru și îmi frecam de bucurie palmele transpirate numărând în gând dangătele clopotelor Suceava, 2 mai 2020 de la biserica din sat 2 ca și cum Alteori, când mă cuprinde urâtul, joc ore în șir table pe calculator, raportându-mă la „adversar” Petru CIMPOEȘU ca la o ființă reală, pe care o învestesc cu psihologie și față de care am sentimente. De exemplu, mă bucur când dă un zar prost sau când reușesc să-i scot o piesă de pe tablă. Sau, studiindu-i mutările, încerc să-i anticipez intenția, pentru a ghici cum să-mi adaptez tactica la jocul lui. Cam o dată la două săptămâni, mă sună Vorel, adică Viorel fără i, cum îi place să se recomande. Probabil că funcționarul care i-a completat certificatul de naștere era tare grăbit (sau distrat, sau beat, sau confuz, sau speriat etc.) – astfel că Viorel a rămas așa, fără i, pentru tot restul vieții. Ce mai faci bătrâne? mă întreabă. Nimic, îi răspund, dar nu sunt chiar atât de bătrân cum crezi tu. Atunci, ce mai faci, tinere? Tot nimic. Mi-e Interludii (II) rușine să-i spun că joc table pe calculator, ar putea crede că am dat în mintea copiilor. De fapt, pe el îl Dacă stau cu spatele la fereastră și interesează tromboza mea și cum fac caca, dacă mai privesc tabloul din sufragerie, o reproducere după am probleme. Am, sunt mai tot timpul constipat, iar Doamna cu evantai a lui Klimt, nu văd propriu- constipația îmi provoacă migrene, mă predispune zis tabloul, ci dungile de lumină reflectate de sticla la depresie și pesimism – și bineînțeles, mă face care îl protejează. Peste luxurianța lui cromatică antipatic. Înseamnă că nu mi-am luat pastilele așa se suprapun contururi în culori estompate, totuși cum mi-a recomandat el. Da, asta înseamnă. E și un suficient de precise, căci bustul firav al Doamnei, mic avantaj aici, mă consolează Vorel, constipația e levitând parcă printre flori cărnoase și păsări exotice, un bun afrodisiac. O să mor de cancer colorectal, se destramă în luciul sticlei, pierzându-se în umbrele îi răspund eu. Iar el îmi spune încă o dată bancul fremătătoare ale după-amiezii. Soarele bate direct cu optimistul incurabil: e vorba de mortul de cancer în geam, o fâșie de lumină puternică se întinde de-a care a sperat până în ultima clipă. Ce? Să-l calce o lungul încăperii până lângă peretele pe care stă agățat mașină. tabloul, iar reflexul ei depune peste desenul acestuia Nu-mi place să se ocupe tocmai el de fragmente de mobilier, perdeaua trasă într-o margine mine, dar nu prea am de ales. Boala e unul din a ferestrei și chiar frunzele trandafirului japonez aflat lucrurile cele mai intime ale omului – mai întâi pe balcon. Astfel, înțelesul lucrurilor se tulbură. Pot că, dacă mergi la medic, trebuie să te dezbraci, să- alege, cu un efort al vederii, dacă să privesc tabloul ți expui trupul în toată precaritatea lui – deci e, în sau ceea ce, din spatele meu, se reflectă în el într- primul rând, ceva rușinos, ar trebui să fie un secret un alt strat de forme, dispuse parcă mai riguros și neștiut de nimeni. Iată de ce mi se pare o lipsă de mai ferm, ca într-un ciudat palimpsest. E ca și cum pudoare ca, atunci când ești bolnav, să te adresezi aș alege, între două iluzii, pe aceea pe care să o unui medic care te cunoaște, eventual ți-e rudă ridic la rangul de realitate, sau între două amintiri, sau prieten – de exemplu, pentru o colonoscopie. pe aceea din care să-mi improvizez un trecut. Dar Dimpotrivă, ar trebui ca relația cu medicul să fie de ce nu le-aș lua împreună? Fiindcă persistă între una impersonală, ca între obiecte complet străine, ele o contradicție dureroasă, o inadecvare de natură căci corpul bolnavului nu mai e o ființă, ci un obiect a le despărți pentru totdeauna și, deși aparent ele dereglat pe care urmează să-l repari folosind alte coexistă, de fapt se anihilează reciproc. Este, poate, obiecte. Vorel crede însă că boala este un factor de modul nostru obișnuit de a privi întâmplările vieții. progres, fiindcă creează locuri de muncă. Numai Dacă cineva s-ar afla pe balcon și ar privi dintr- pentru cel pe care îl doare e oarecum neplăcut, însă un anumit unghi prin sticla geamului, atunci eu aș în jurul lui se agită o mulțime de medici, asistente, deveni pentru el ceea ce tabloul este pentru mine, infirmiere și farmaciști care se străduiesc să-l amestecat cu o bucată de cer și cu fațadele blocurilor consoleze, și pentru asta primesc salariu. De fapt de peste drum, cam în același fel în care o amintire boala nu există, e doar semnalul, interpretarea de veche își dizolvă conturul și se risipește în una mai către organism a unui deficit de comunicare între nouă. ca și cum 3 celule. Sau, cum zice el, un indicator de circulație asumarea metafizică a morții, fiindcă atunci când ne pe drumul spre moarte: luați-o pe aici, ca să scurtați gândim la propria moarte, de obicei ne vedem întinși drumul. Mi-a spus odată că seamănă cu fotbalul. într-un sicriu, cu mâinile pe piept și înconjurați de Nu vedeam cum ar putea semăna constipația mea rudele în doliu, fără să ne-o asumăm din interior și cronică cu fotbalul. E o ficțiune, m-a lămurit el, în fără să-i simțim propriu-zis neantul... Dar poate că, jurul căreia se învârt sume colosale de bani. Știu după toate cele întâmplate, nici n-ar fi stat de vorbă că ție îți plac chestiile filosofice, ai vrea poate să- cu mine, fiindcă, din nu știu ce motiv, mă considera ți vorbesc despre frumusețea și stranietatea bolii, principalul vinovat pentru arestarea domnului căci inițiază o aventură ontologică, e un preludiu al Catană. De fapt nu mai voia să discute nici cu Moșul transcendenței și așa mai departe (mă ironiza, într- și nici măcar cu doamna Veta, cu nimeni dintre cei adevăr îi vorbisem mai demult despre asta), dar îmi de la cenaclu, nu-l mai interesau nici literatura și nici pare rău, bătrâne: nu! E o mizerie. Ascultă, știu bine filosofia. Ziua săpa gropi în cimitir, iar seara, dacă ce spun, căci îți vorbesc din experiență: orice bolnav ar fi să iau în serios ipotezele lui Vorel, își socotea miroase în primul rând a căcat! câștigul. Nici pe Moșul nu-l mai interesa literatura Și totuși, cinismul lui frivol degajă nu știu și nu mai scria poezii. Iar Silvia a terminat liceul în cum o paradoxală senzație tonică și reconfortantă. vara aceea, a dat examen la Institutul de teatru și n-a Poate că are dreptate, în anumite momente sunt eu reușit, după care a dispărut din oraș – și de atunci, însumi conștient că nu folosește la nimic să fii mereu n-am mai văzut-o. Însă mai înainte de a pleca, i-a sumbru, dar sunt și alte momente, și nu puține, când făcut cadou Moșului virginitatea ei și a ținut să-mi vechea mea predispoziție nevrotică scapă de sub spună ea personal de ce nu-mi făcuse mie cadoul control – ceea ce Vorel, în maniera lui de a lua totul acela. Fiindcă eram inadecvat cu ea, vrând poate să în periplizon, consideră a fi expresia unui sindrom spună incompatibil. N-ai pierdut mare lucru, mi-a de incontinență impulsiv-depresivă. mai zis, ca să nu mă supăr prea tare. Altădată mi-a dezvăluit, dacă nu o fi inventat Nu mai țin minte ce carte citeam în perioada el însuși, rezultatul unor studii recente, potrivit cărora aceea, dar știu că m-a impresionat o frază anume, medicii sentimentali sau prea atașați de problemele fiindcă mi se părea că vorbește despre mine, despre pacienților mor tineri, de obicei fac infarct.