Contrareacţia Rusiei La Transformările Naţionale Şi
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
FORUM 139 Dorin C ONTRAREACţIA RUSIEI CIMPOeşu LA TRANSFORMărILE NAţIONALE şI DEMOCRATICE DIN BASARABIA Principalele trans- formări naţionale din R.S.S. Moldo- venească, cum ar fi impunerea „lim- bii moldoveneşti” ca limbă oficială şi revenirea la grafia latină, adoptarea Tricolorului ca drapel de stat, pro- clamarea unilate- rală a suveranităţii şi, apoi, a indepen- denţei de stat, s-au realizat într-un context politic de- osebit de tensionat, determinat de rezistenţa dură la aceste schimbări opu- să de cele mai reacţionare forţe interne (P.C.M. şi ruso- fonii), manipulate de cercuri interesate de la Moscova. Ciocnirile cele mai grave şi violente s-au produs în- tre mişcarea de renaştere naţională, reprezentată de F.P.M. şi minorităţile naţionale rusofone – prepon- derent ruşi, ucraineni, găgăuzi şi bulgari. Confruntarea dintre valul naţionalist – mişcarea de renaştere naţională – şi minorităţile naţionale rusofone a dat naştere „frontului internaţionalist” sau „interfrontului”, care s-a organizat cu spriji- Aspect abordat şi în volumul de autor Republica Moldova între România şi Rusia, 1989-2009, editat de Casa Limbii Române, 2010. 140 Limba ROMÂNĂ nul activ şi direct al aripii conservatoare a regimului totalitar de la Kre- mlin. În zilele în care au avut loc dezbateri în Sovietul Suprem privind legislaţia lingvistică, directorii de întreprinderi industriale din Tiraspol, Bender (Ti- ghina), Râbniţa şi Comrat, sprijiniţi de organele de partid şi sovietele locale, au mobilizat muncitorii la greve. Emisarii de la Tiraspol instigau populaţia rusofonă la nesupunere, destabilizând situaţia internă. Greviştii cereau con- ferirea statutului de limbă de stat limbii ruse sau cel puţin de limbă de co- municare interetnică, în caz contrar, ameninţând cu declararea autonomiei teritoriului R.S.S.M. din stânga Nistrului şi alipirea acestuia la R.S.S. Ucrai- neană.1 Zilnic, pe adresa Prezidiului Sovietului Suprem soseau din Transnis- tria şi din zonele locuite de găgăuzi şi bulgari telegrame de protest, învinuiri, ultimatumuri şi cerinţe de anulare a sesiunii parlamentare. Revendicările Consiliului muncitorilor din Transnistria, înfiinţat de „directorii roşii” de întreprinderi, erau susţinute în Sovietul Suprem de deputaţii trans- nistrieni, găgăuzi şi bulgari, care se opuneau adoptării proiectelor noilor legi lingvistice, considerate de aceştia „discriminatorii” pentru minorităţile ruso- fone. Cei mai activi deputaţi rusofoni erau L. Ţurcan, V. Iakovlev (ideologul „interfrontului”), B. Palagniuk, V. Kudreavţev, I. Blohin, Vladimir Solonari, I. Bugugi (reprezentantul mişcării „Găgăuz-halcî”), M. Paşalî, I. Mutcoglu, N. Barinov (reprezentantul bulgarilor din Taraclia), V. Glebov, P. Ţâmai şi alţii. Unii dintre aceştia erau şi deputaţi în Sovietul Suprem al U.R.S.S. Deputaţii rusofoni îşi coordonau acţiunile cu liderii P.C.M., S. Grossu, prim-secretar, şi V. Pşenicinikov, secretar doi, precum şi cu I. Feklisov, re- prezentantul C.C. al P.C.U.S., trimis la Chişinău pentru a urmări evoluţia evenimentelor. Aceştia susţineau eliminarea din proiectele de lege a preve- derii privind funcţia de limbă de comunicare atribuită „limbii moldove- neşti” şi conferirea acestui atribuit limbii ruse. Propunerile liderilor P.C.M. erau susţinute şi de Ivan Calin, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi de renumitul scriitor Ion Druţă. În paralel, se exercitau presiuni directe de către Moscova asupra condu- cerii Sovietului Suprem al R.S.S.M., fie pentru modificarea proiectelor legislaţiei lingvistice în sensul dorit de „interfront”, fie pentru amânarea sesiunii parlamentare consacrată dezbaterilor şi aprobării acesteia. Re- prezentantul C.C. al P.C.U.S., I. Feklisov, l-a acuzat pe Mircea Snegur că a scăpat situaţia de sub control şi că o să plătească scump pentru aceasta. În urma demersurilor rusofonilor din Basarabia, M. Snegur a fost invi- tat în Sovietul Suprem al U.R.S.S., pentru a fi „convins” de necesitatea schimbării proiectelor respective de lege. E. Primakov, avocatul rusofo- nilor, care dorea menţinerea neschimbată a politicii lingvistice sovietice, a încercat să-l convingă pe acesta că proiectele de lege „strâmtorau folo- sirea limbii ruse”.2 FORUM 141 M. Gorbaciov însuşi a transmis, prin S. Grosu, rugămintea ca Sovietul Su- prem al R.S.S.M. să examineze toate problemele „la rece” şi să adopte hotă- râri rezonabile. V. Babicev, secretar al C.C. al P.C.U.S., l-a avertizat telefonic pe M. Snegur, cerându-i să ţină seama de sugestiile colegilor la votarea le- gilor, altfel urmând să fie aspru pedepsit. „Eram ameninţat zilnic, inclusiv în pauzele sesiunii”3, recunoştea M. Snegur. Moscova suspecta conducerea R.S.S.M. de atitudine ezitantă faţă de F.P.M. şi de instaurarea unei dualităţi a puterii, cel puţin în procesul legislativ, lu- cru neadevărat, dacă avem în vedere şi faptul că noua legislaţie lingvistică răspundea numai parţial obiectivelor fundamentale ale mişcării de renaş- tere naţională. În ciuda presiunilor interne şi a celor de la Centru, precum şi a grevelor interminabile ale rusofonilor, noua legislaţie lingvistică a fost adoptată fără nicio modificare. După votarea legilor respective, deputaţii rusofoni au părăsit sala Sovie- tului Suprem, în semn de protest, ameninţând cu depunerea mandatelor. Tensiunile au continuat în stânga Nistrului, grevele ţinându-se lanţ. Noua legislaţie lingvistică nu a fost recunoscută şi, ca urmare, nici aplicată vreo- dată de către Tiraspol. Pentru a potoli spiritele, puterea sovietică de la Moscova a trimis, în perioa- da 5-7 septembrie 1989, o comisie specială a Sovietului Suprem al U.R.S.S., condusă de E. Aulbekov, având ca sarcină medierea conflictului dintre Co- mitetul de grevă de la Tiraspol şi conducerea R.S.S.M. Din nefericire, unii membri ai Comisiei au devenit susţinători pe faţă ai greviştilor, pronun- ţându-se pentru convocarea unei sesiuni a Sovietului Suprem în vederea anulării legilor deja aprobate. Grevele au încetat la 25 septembrie 1989, activitatea în întreprinderi fiind re- luată. La greve au participat peste 60% (circa 150.000) dintre muncitorii de la 177 de întreprinderi. Prejudiciile economice au depăşit 184 milioane de ruble. Pierderile politice au fost însă şi mai mari, întrucât în timpul acestora au apărut germenii separatismului în stânga Prutului, grevele fiind doar un pretext. Încetarea grevelor nu a însemnat şi încetarea conflictului dintre rusofoni şi autorităţile de la Chişinău, ci, dimpotrivă, acesta a intrat într-o nouă fază de organizare, îmbrăcând forme noi, mai avansate, de manifestare, îndeo- sebi cu caracter politic. Realizând că procesul transformărilor impuse de mişcarea de renaştere na- ţională nu mai putea fi oprit şi având în faţă spectrul evenimentelor din 1918, aripa conservatoare (ortodoxă) a puterii de la Moscova şi rusofonii din R.S.S.M. au apelat la un experiment istoric deja verificat în practica politică diversionistă, respectiv crearea unei entităţi statale, separatiste în Transnistria, similară R.A.S.S.M., înfiinţată de regimul sovietic în 1924. 142 Limba ROMÂNĂ Ca urmare, au început demersurile în acest sens. Astfel, au fost convocaţi, la Tiraspol, la 25 septembrie 1989, reprezentanţii oraşelor şi raioanelor din stânga Nistrului, inclusiv cei din Tighina (Bender). Cu acest prilej, s-a hotă- rât crearea unei comisii care, chipurile, avea sarcina să elaboreze argumen- tele politice, economice şi juridice ale înfiinţării unei „republici autonome nistrene”, de data aceasta în componenţa R.S.S.M. S-a propus, chiar, organi- zarea unui referendum în problema autonomiei. Un astfel de plebiscit a avut loc la Râbniţa, la 3 decembrie 1989. Rezultatele acestuia, favorabile majoritar autonomiei, au fost anulate de Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S.M. În acţiunile separatiştilor transnistrieni au fost angrenaţi şi rusofonii găgăuzi. La Comrat a fost convocat, la 12 noiembrie 1989, un congres asemănător celui de la Tiraspol, la care s-a hotărât, de asemenea, constituirea „republi- cii sovietice socialiste autonome găgăuze”, tot în componenţa R.S.S.M. În acelaşi timp, găgăuzii au adresat un apel S.S. al R.S.S.M. şi Congresului al II-lea al deputaţilor din U.R.S.S., cerând să aprobe decizia Comratului. Şi deciziile congresului găgăuzilor au fost declarate anticonstituţionale şi lip- site de temei juridic de Prezidiul S.S. al R.S.S.M. Acesta a recunoscut totuşi dreptul la autodeterminare a poporului găgăuz, cerând comisiei constituite în acest scop să grăbească elaborarea documentaţiei necesare. Spiritele gă- găuzilor au fost potolite, însă acordarea statutului de autonomie acestora avea să mai aştepte încă cinci ani4. Conflictul dintre Chişinău şi Tiraspol nu a rămas fără consecinţe în plan poli- tic. Centrul nu putea tolera desfiinţarea statutului de limbă oficială şi de comu- nicare interetnică a limbii ruse şi înlocuirea acesteia cu un glotonim, culmea, creat artificial tocmai în laboratoarele istoriografiei şi propagandei sovietice. Totodată, Moscova dorea şi o întărire a rolului P.C.M. pentru a face faţă valului de revendicări tot mai radicale ale mişcării de renaştere naţională. În consecinţă, la 15 noiembrie 1989, a sosit la Chişinău V. Babicev, secretar al C.C. al P.C.U.S., care a convocat o plenară a C.C. al P.C.M., a doua zi, unde a anunţat că primul-secretar, S. Grosu, „a depus cererea de plecare din funcţie”5, în locul acestuia fiind numit Petru Lucinschi, fost secretar al C.C. al P.C.M. şi prim-secretar al comitetului orăşenesc de partid Chişinău, care în acel moment era secretar doi al P.C. din Tadjikistan. La scurt timp după ple- nară, a demisionat