Citadela Anul VII, nr. 4-6 (54-56), Publicaţie a Asociaţiei Scriitorilor de Nord Vest Satu Mare, apr.- iun. 2013 Satu Mare
Revista face parte din Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER)
Editorial RESPECT!
În marea bulibăşeală naţională, care nu reuşesc la drept vorbind, să puteau fi văzuţi doar vreo doi - trei numită eufemistic „tranziţie” au mascheze enorma impostură a celor „domni” care purtau cravată. Nimeni dispărut o seamă de valori esenţiale, cocoţaţi în mod nedrept la etajul nu le-a spus sătenilor să nu-şi pună acelea care au supravieţuit până şi în superior al societăţii. Lipsa de şcoală cravată. Exista o ierarhie strictă, comunism. Astăzi vom vorbi despre nu reprezintă astăzi vreun exista o cuviinţă care asigura pierderea respectului faţă de impediment al ascensiunii sociale echilibrul valoric al unei lumi intelectuali. Tonul acestei infame sau politice. Niciun politician nu este temeinice. Îmi amintesc apoi cum în tendinţe a fost dat de celebrul refren întrebat câte clase are, ci câţi copilăria mea, era suficient ca postrevoluţionar, „Noi muncim, nu alegători poate mitui. O pungă cu „de directoarea şcolii să treacă pe culoar, gândim!”, consfinţind pentru sfertul toate” este mult mai eficientă decât ca să încremenească toţi elevii şi de veac următor, superioritatea orice slogan politic. Încet, omul a nicidecum de frică, pentru că femeia absolută a mârlanilor asupra ajuns un fel de conductă între aceea nu a admonestat pe nimeni, filosofilor. Efectele acestei brutale bucătărie şi closet iar foamea brutală, niciodată. Era vorba pur şi simplu de răsturnări de valori au fost viscerală nu se întâlneşte - nici măcar respect, pentru că prin felul ei de a fi, devastatoare: prim planul atenţiei accidental - cu cea spirituală. În directoarea impunea o admiraţie generale a fost acaparat de o această atmosferă cenuşie şi totală. Ar fi simplu să dăm vina astăzi adevărată galerie de personaje care sulfuroasă, nu a fost decât o pe tânăra generaţie care nu mai mai de care mai sinistre, cum ar fi formalitate ca respectul, asemeni respectă pe nimeni şi nimic dar ar Gigi Becali, Marean Vanghelie, Dan oricărei noţiuni axiologice, să se trebui să ne amintim că această tânără Diaconescu, şi alte specimene scufunde în derizoriu. Încet, generaţie, de la pempărşi şi până la asemenea, scăpate din încăpătorul intelectualii adevăraţi ai acestei ţări, blugi, nu a avut parte de o educaţie tomberon ce adăposteşte dejecţiile pentru că totuşi, mai există o astfel de reală. Dacă toate valorile adevărate morale ale neamului. Lipsa de şcoală, insulă, s-au retras scârbiţi ori speriaţi s-au pierdut, nu sunt de vină cei care de educaţie, au devenit prin în cochilia vieţii lor, departe de aceste nu le-au căpătat, ci în primul rând, sedimentare, adevărate virtuţi iar dizgraţioase convulsii sociale şi aceia care nu le-au transmis. Nu ştiu mardeiaşii politici ştiu prea bine că în politice. Pe vremuri, satul românesc dacă vreodată lumea aceasta îşi va ţara asta, urletele ori spumele la gură, avea doi oameni luminaţi: învăţătorul mai regăsi temeiurile şi rosturile. au mult mai mult succes decât şi preotul, pe care comunitatea îi Suflul greu al decăderii absolute discursurile (cel puţin) articulate. Dar respecta şi îi urma în mod pândeşte din turnurile pierzaniei dar adevărata mârşăvie s-a făcut necondiţionat Îmi amintesc de o istoria a dovedit că totuşi, în esenţă, oarecum, invers. Nereuşind să se fotografie a corului din Odoreu, suntem un popor care ştie să-şi ridice la o anume ştachetă făcută în anul 1934, unde ţăranii, preţuiască valorile. Numai de-am intelectuală, maidanezii au tras îmbrăcaţi toţi la costum, nu purtau găsi arheologii care să scoată la ştacheta în jos, astfel că mulţi cravată, pentru că acest semn suprafaţă aceste comori! analfabeţi şi troglodiţi au devenit, distinctiv aparţinea exclusiv, Deus ex machina, mari specialişti, intelectualităţii. De aceea în Felician POP doctori, posesori de titluri ştiinţifice fotografia cu peste 100 de oameni
Editori: Consiliul Judeţean Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare CUPRINS:
Editorial: Felician POP - Respect! Simona-Grazia DIMA - Scrisul - nobleţe a indignării treze? / pag. 3 Pamfil BILŢIU - Gheorghe Chivu - profesorul, poetul, artistul şi omul - aşa cum a fost - O sută de ani de la naştere / pag. 5 Anca SÎRGHIE - Cinci pași prin diaspora românilor nord-americani / pag. 7 Aurel POP - Poezii / pag. 10 Liviu Ioan STOICIU - Poezii / pag. 11 Ioan NISTOR - Poezii / pag. 12 Julieta Carmen PENDEFUNDA - Poezii / pag. 13 Monica MUREŞAN - Poezii / pag. 14 Cosmin-Gheorghiţă PÎRGHIE - Poezii / pag. 15 Nicoleta CÂMPIAN - Poezii / pag. 16 Loredana Alexandrina ȘTIRBU - Poezii / pag. 16 Mirela CADAR - Poezii / pag. 16 Victor TEIŞANU - Poezia lui Theodor Damian / pag. 17 Lucian GRUIA - Vasile Luţai - „Păzitorul făcliei” / pag. 21 Oxana CÂRLAN - Rana sufletului în romanul ”Jar și diamante de Igniș” / pag. 23 Doina POPA - Căluţul de porţelan / pag. 25 Mark VOINESCU - Patrick / pag. 27 Ioan BARB - Dumnezeul din paharul de votcă / pag. 30 Leo BUTNARU - Facă-se voia Ta! / pag. 32 Simion TODORESCU - Cu credință / pag. 34 Muguraș Maria PETRESCU - Ayten Mutlu - regăsirea de sine / pag. 35 Ion ROȘIORU - Rescrierea - o formă de intertextualitate / pag. 38 Ionel POPA - Între cărţi / pag. 41 Geo GALETARU - Poezii / pag. 42 Ştefan HAIDUC - Poezii / pag. 43 Eugen EVU - Poezii / pag. 44 Dumitru ȚIMERMAN - Poezii / pag. 45 Elena Ioana KOKA - Poezii / pag. 45 Lucian GRUIA - Gabriel Vincenţiu Mălăescu - vise ocultate / pag. 46 Aurel POP - In memoriam - Grațian Jucan / pag. 47 Nicolae SÂRBU - Pe ruinuri crește cartea neuitării. Memoria ca o minune. Viu monument, ofrandă zeului cărbune / pag. 48 Liviu COMȘA - Poemul care se scrie pe sine / pag. 50 Daniel MARIAN - Îndrăgostită în Dimineața îngerilor, ducând un Război sufletesc, Firesc, sunt om... / pag. 51 Ovidiu POP - Povestea unui ... mare / pag. 52 Nicolae POP - Eminescu prin Transilvania / pag. 53 Marta CORDEA - Preocupări ale intelectualilor sătmăreni în domeniul limbilor clasice (I) / pag.55 Viorel CÂMPEAN - Dumitru Hinoveanu - 50 de ani de la trecerea în eternitate / pag. 59 Olimpia IACOB - Traduceri / pag. 61 Dumitru ICHIM - Traduceri / pag. 62 Luca CIPOLLA - Traduceri / pag. 63
Revista se poate procura de la chioşcul Muzeului Literaturii Române (Bucureşti) şi de la redacţie; poate fi citită online pe www.cartesiarte.ro
Consiliul Director al Asociației Scriitorilor Redacția revistei Citadela de Nord-Vest Satu Mare redactor șef: Aurel Pop, e-mail: [email protected] - președinte: Felician Pop secretar de redacție: Robert László - vicepreședinte: Vasile Rus tehnoredactare: Vili Alina Marinela PFA - secretar: Aurel Pop corectură: Felician Pop - membri: Ion Bala, Veres István ISSN 1842-8800 Redacția: Satu Mare, str. Mihai Viteazul, nr. 32, cod poștal 445100, e-mail: [email protected], 0361.407.511, fax 0361.407.512 Sunt luate în considerare textele colaboratorilor expediate pe suport electronic. Fiecare autor care semnează în revista “Citadela” răspunde moral și juridic de conținutul și afirmațiile sale. Citadela Eseu
Scrisul - nobleţe a indignării treze?
semnalându-i sciziunile, dezertările de la Simona-Grazia uman. Prin aceste semnale repetate, prin aceste împotriviri şi zvârcoliri ale DIMA omului ultragiat, în faţa nedreptăţii, Chiar dacă literatura nu este în omenirea însăşi progresează. Ideal ar fi prim-planul vieţii, ea îşi datorează ca ea să facă din fiecare gest al ei un act e x i s t e n ţ a m â n t u i t o a r e spiritual, ceea ce încă nu se petrece revoluţionarismului său ascuns, acela, întotdeauna, dar se întâmplă totuşi elementar, de a reprezenta o reacţie de uneori, mărturie fiind, alături de lumea n e a c c e p t a r e n e p r e l u c r a t ă a dură a materiei, comunitatea mai contingentului, o fertilă dubitaţie, restrînsă şi mai fragilă a celor solidari, provenită din trezia spiritului, din eterna cei ce, de pildă, în vremuri ale capacitate a scriitorului veritabil de a rămâne alert, supremaţiei tehnologicului, reuşesc să aibă un ideal gata să înţeleagă şi să aleagă între mai multe intelectual, o angajare existenţială, un elan ce-i face drumuri. Paradoxal, literatura reprezintă atât în stare să editeze reviste, să deschidă expoziţii, să- enunţarea impasului, cât şi topirea acestuia, şi promoveze confraţii etc. Marele poet mistic transfigurarea lui. Fiecare scriitor este, în felul său, medieval Rumi scria că orice gest ori obiect care nu un revoltat, dar maxima eficienţă a indignării sale sunt gândite de actant ca manifestări ale provine din însuşirea integratoare a acesteia, generozităţii divine se transformă în idoli. Cumplită trăsătură caracteristică doar actului artistic. Arta, s-a premoniţie, mare temă de meditaţie pentru orice mai spus, face parte din acel arsenal, adevărată cuget contemporan! comoară a omului, al amânării. Amânarea este Desigur, numai un studiu sociologic şi, sublima capacitate a omului de a delibera, de a deopotrivă, literar, de dimensiuni vaste ar putea îmblânzi prin raţionament, prin dezbatere, prin non- lămuri toate nuanţele acestei chestiuni. În planul reacţie, prin floarea minţii şi a spiritului mulţumită faptic există, desigur, indignare individuală şi doar să dea un suav parfum, iar nu să intervină colectivă. În plan metafizic însă, când spunem unul, brutal, o realitate insuportabilă. Da, opera de artă gândim multiplul şi viceversa. Suntem legaţi prin este un miracol, un fascicul luminos apt să mii de fire, încât orice disfuncţie la nivel înmănuncheze, nedureros, ba chiar transfigurat, microcosmic semnalează o alta la nivelul global. S- suferinţa, derizoriul, injustiţia, ca pe engramele a spus, pe drept cuvânt, că fiecare om este, în mic, o purificate ale unei iniţieri, tot atâtea jerbe de raze, reprezentare a universului. El ascunde un suflet o din care întunericul, se constată cu stupoare, a inimă spirituală infinită. dispărut fără urmă. Viaţa, studiul şi experienţa m-au învăţat că Creaţia literară este eficientă şi activă, adică marile neînţelegeri pornesc de la cele mici, de la repurtează o victorie şi are un impact în realitatea amănunte şi neconcordanţe neînţelese, neasumate, imediată numai atunci când reprezintă un act nediscutate cu francheţe şi, de ce nu, cu o oarecare individual, dar aici intervine un sublim paradox: cu temeritate. Războaiele devastatoare, crimele cât opera de artă este mai pronunţat individuală şi umanităţii au la rădăcină, de multe ori, mărunte totodată mai dezinteresată, iar implicarea autorului lucruri din imediata apropiere. În mod fundamental, mai totală, cu atât ea atinge hotarele mai îndepărtate ele mărturisesc lipsa de respect, care este şi o lipsă ale unui arhetip general uman. de atenţie - faţă de celălalt, faţă de aproapele nostru. Revolta şi indignarea sunt implicite acţiunii Poate că va mai dura destul până ce naţiunile, la de a scrie, deoarece ele exprimă dorul după patria rândul lor, îşi vor ascuţi spiritul discriminatoriu, originară a spiritului. Suntem nişte exilaţi în această astfel încât să observe că problemele sunt locale, lume şi strigătul nostru de durere (pentru a fi fost vinile şi meritele - individuale, iar anatemizările să rupţi, separaţi de tărâmul etern al bunătăţii şi al înceteze, să se discute la concret, iar nu în umilitoare fraternităţii) este benefic întregului univers, categorii, precum: „Naţiuni mari” sau „naţiuni scuturându-l, făcându-l să se trezească, mici”, „popoare de rangul 1 sau 2, 3, 4... ”. Ar fi ideal
3 Citadela Eseu ca societatea să socotească şansele oamenilor cu o inima spirituală nu vor fi neapărat perceptibile, dar aceeaşi măsură pentru toţi, iar nu cu una dublă, să vor avea în mod sigur urmări şi răsunet în realitatea nu gândească, perfid, „la două capete”, să nu-i vizibilă. crediteze doar pe unii ca oameni cu un succes Dacă ar fi să particularizez la propria-mi dinainte garantat, ei fiind calificaţi pentru aceasta creaţie, atunci ar trebui să spun că revolta nu mă fiindcă, prin naştere, „provin din...”, sau pentru că părăseşte niciodată, ea este un sentiment bine au „spatele asigurat” etc. etc.. Să se conştientizeze ascuns în cutele sufletului. Pe un ton de o falsă că nimic din toate acestea nu există cu adevărat, ci monotonie, ce nu vrea decât să sugereze nevoia de doar fiinţe umane însetate de adevăr, de iubire, de detaşare lăuntrică (fiindcă nu putem salva lumea cunoaştere, purtătoare, în suflete, ale unor comori ce decât dacă ne-am eliberat de ea, cum spune un speră să fie descoperite şi dăruite. sfânt!), îmi afirm prin lirism, sotto voce, credinţa Dispreţul naşte, invariabil, violenţă. într-o realitate spirituală, ce doar pare a fi inclusă în Intoleranţa, indiferenţa sunt tot atâtea afronturi cea mundană, pare astfel numai la o privire din aduse demnităţii umane. Paradisul e posibil pe afară: căci, în realitate, lucrurile stau exact invers, pământ, în condiţiile în care, aşa cum inspirat se lumea, aşa cum o vedem, izvorăşte doar ca urmare a exprima Immanuel Kant, omul nu va mai fi clemenţei divine şi a belşugului fără capăt al considerat un obiect, ci va fi mereu celebrat ca divinităţii. Să nu-i supărăm pe cei fără apărare, pe subiect, ca supremul cunoscător. cei aparent fără cuvânt, ei sunt măsura dreptului Pentru un scriitor este de aceea dificil să nostru la existenţă. Revolta lor justiţiară e în stare să vorbească despre indignare altfel decât prin arta sa. distrugă toate prejudecăţile, ca şi toate falsele Strigătul său este (iarăşi, în mod paradoxal) unul întocmiri. Prin contrast, bunătatea şi empatia tăcut. Unul ce se adresează depozitului de frumuseţe noastră vor fi proba că această lume, cu toată lăuntrică din fiecare, izbutind să-şi înfăptuiască fascinanta ei diversitate, va mai putea dăinui. revoluţiile fără zgomot. Transmutaţiile realizate în Reviste primite la redacţișșșșșșșșșșșș e: Acolada Satu Mare, Anul VII, nr. 2 (65), feb. 2013; anul VII, nr. 3 (66) martie. 2013; nr. 4 (67), aprilie 2013. Radu Ulmeanu (director general), Gheorghe Grigurcu (director) Petre Got (redactor şef) Cafeneaua literară, Piteşti; Anul XI, nr.4 (123); aprilie. 2013; Virgil Diaconu (director), Marian Barbu (redactor-şef). Caiete Silvane, Zalău; Anul IX, (serie nouă), nr. 3 (98), martie 2013; nr. 4 (99) aprilie. 2013, nr. 5 (100), mai 2013; Daniel Săuca (redactor-şef). Nord Literar, Baia Mare, Anul XI, nr. 4 (119), aprilie 2013; nr. 5 (120) mai 2013. Gheorghe Glodeanu (director); Săluc Horvat (director executiv) Dunărea de Jos, Galaţi; Anul XII, nr. 133, martie 2013; nr. 134, aprilie 2013; nr. 135 mai 2013; (serie nouă), Sergiu Dumitrescu (director), Florina Zaharia (redactor-şef) Eroii Neamului, Satu Mare, Anul V, nr. 1(14); martie 2013; col(r) Voicu Şichet (redactor şef) Litere, Târgovişte, Anul XIV, nr. 1, (154) ian. 2013; Tudor Cristea (director), Mihai Stan (redactor-şef). Lumină lină, New York, Anul XVIII, nr- 1, ian. martie, 2013; Theodor Damian (director), Mihaela Albu (redactor şef). Ardealul literar, Deva, Anul XV, nr. 1 (56), 2013; Mariana Pândaru-Bârgău (redactor-şef). Algoritm literar, Călan, Anul IV, nr. 7, 2013; Ioan Barb (director fondator) Banat, Lugoj, Anul X, nr. 1 (109) ian. 2013. Iosif Crăciunescu (director), Dorin Murariu (redactor şef). Repere literare, Ploieşti, Anul II, nr. 1(4), martie 2013.Victor Sterom (director fondator), Gabriel- Vicenţiu Mălăescu (redactor şef) Vatra veche, Târgu Mureş, Anul V, nr.3(51), martie 2013. Nicolae Băciuţ (redactor şef) Vox Libri, Deva, nr. 1 (26); 2013. Ioan Sebastian Bara (director), Denisa Toma (redactor şef). Bucureştiul literar şi artistic, Bucureşti, Anul III, nr. 3 (18), martie 2013, nr. 4 (19) aprilie 2013; nr. 5 (20), mai 2013. Coman Şova (director), Florentin Popescu (redactor şef). Fereastra, Mizil, Anul X, nr.2 (74) feb. 2013; nr. 3 (75) martie 2013; nr. 4 (76), aprilie 2013. Emil Proşcan (director); Lucian Mănăilescu) redactor şef).
4 Citadela Eseu
GHEORGHE CHIVU - PROFESORUL, POETUL, ARTISTUL ŞI OMUL - AŞA CUM A FOST O sută de ani de la naştere
gusturilor estetice. Am reţinut, din Pamfil BILŢIU discuţii, că artistul şi-a cinstit, pe deplin, profesia aleasă. Poetul-artist se Pe acest fiu de suflet, dar şi de entuziasma când evoca anii fericiţi ai seamă al Maramureşului, l-am studenţiei, în care a avut prilejul să cunoscut prin anul 1968. Citindu-i lucreze în atelierul maestrului său poeziile în presa locală şi cea literară, Camil Ressu, pentru care avea un mă convinsese că era un poet de talent adevărat cult. La fel se entuziasma, se şi aleasă vibraţie lirică. Ştiam că este şi înflăcăra şi devenea sfătos, când evoca pictor apreciat şi un bun dascăl. un episod al vieţii sale trăite în Italia, Tocmai de aceea mă gândeam şi am un loc cum nu se putea mai potrivit fost mânat de dorinţa de a-l cunoaşte. pentru a-şi aprofunda şi perfecţiona S-a ivit şi ocazia, care a fost un cunoştinţele în domeniul picturii. Îmi eveniment în viaţa culturală a mărturisea că a fost privilegiat că i s-a Sighetului, o expoziţie personală de pictură. Eram dat o bursă. în drumurile mele către satele Ţării Voievozilor, în Interlocutorul a ţinut să evoce în discuţiile scopul cercetării culturii populare. Am amânat noastre etape şi episoade din activitatea sa literară. plecarea şi am rămas în urbe, la expoziţie. Mi-a fost Le povestea cu plăcere. Era mândru când îşi prezentat un om îmbrăcat modest, foarte atras de amintea de apariţia numelui său în reviste literare intelectualii tineri, sociabil şi, pe deasupra, cu prestigioase ale vremii, precum Lumea, condusă simţul umorului. Spre seară l-am provocat la o de G. Călinescu, Revista Fundaţiilor Regale, plimbare în parcul Grădina Morii, loc preferat şi Claviaturi, de la Braşov, unde considera că se îndrăgit de artistul-poet, despre care zicea că e o produsese adevăratul său debut literar. Din firul oază de linişte şi poezie, cum ar zice poetul popular discuţiilor am reţinut că, după 1946, când a fost „o gură de rai”. distins cu Premiul scriitorilor needitaţi pentru În timpul plimbării am povestit multe, căci volumul Zumbe, vreme de treisprezece ani, cum atunci, când era provocat, nu ezita să-şi depene însuşi se exprima, „mi-am pus lira-n cui pentru a povestea vieţii sale, agitată şi romanţioasă şi cu face loc paletei, deşi plângea undeva, într-un multe schimbări de decor cum însuşi o denumea. ungher, fără s-o bage nimeni în seamă”. Şi poetul iar Îmi amintesc cu câtă sfătoşenie şi-a depănat devine sfătos şi se entuziasmează când ne spune că episodul de început al carierei sale didactice, cu în 1957 şi-a reluat lira din cui şi a început, din nou, vremuri când nu-i ajungeau cărările. De aceea şi-l să o strunească. Vibraţiile ei semnificative i s-au asemuia cu viaţa lui I. Codru-Drăguşanu, cu publicat când în Tribuna, care i-a găzduit un ciclu peregrinări, ba la Oradea, ba la Constanţa, ba la mai amplu, când în Steaua, când în Familia, când Şimleul Silvaniei, ba la Sighet. Zicea că cine bea în Tomis şi altele. Gheorghe Chivu, în discuţiile apă din Maramureş, rămâne fascinat de locurile lui, noastre aprinse, a devenit hazliu, neputând să-şi cu care se logodeşte pe viaţă. La Sighet s-a înfrăţit motiveze debutul său care a survenit aşa de târziu, cu oamenii lui, cu şcoala în care şi-a exercitat în 1966, cu volumul Zumbe, la vârsta de 54 de ani. vocaţia de dascăl peste un sfert de veac. Devenea Îmi spunea „Nu-i mai bine mai târziu decât vesel când vorbea despre orele de desesn şi niciodată, domnule profesor? E mult mai important caligrafie, cu fete frumoase ca nişte zâne din cu ce volum debutezi şi dacă el te reprezintă sau poveşti, pe care le-a avut ca eleve la Liceul nu.” Ulterior, în alte discuţii, tot plăcute şi incitante, Pedagogic sighetean şi care l-au şi inspirat în creaţia s-a declarat mulţumit şi satisfăcut că, la intervale sa. Mi-a vorbit despre orele de desen, care au fost scurte de timp, i-au apărut următoarele volume, pentru elevii săi, nu numai momente de delectare, ci prin care şi-a valorificat truda sa poetică: Apocrife şi de dezvoltare a aptitudinilor lor artistice şi (1969) şi Metope (1972).
5 Citadela Eseu
Relaţiile nostre de prietenie s-au strâns se părea lui frumoasă. după mutarea poetului la Baia Mare. N-a dus-o prea Odată, a venit la mine, la Biblioteca uşor. Avea o pensie mică, trăia modest şi îmi Judeţeană, şi mi-a spus pe un ton glumeţ: „Sunt ca amintea de lipsa banilor din buzunar. Îmi spunea în în poezia lui Topârceanu: Subsemnatul proletar, / glumă „Vântul fluieră prin buzunarele poetului şi N-am un ban în buzunar.” I-am propus ca în cadrul pictorului. În Biblie aşa scrie că cine s-a născut expoziţiilor de pictură, pe care le organizam pentru sărac, sărac va muri.” De aceea am căutat să-l şi artiştii plastici, cititori ai bibliotecii, sub deviza ajut, după putinţă, pe poet. Întrebându-se o dată, Cititori şi pasiuni, să-i organizez o expoziţie de „Oare cu ce bănuţi mi-oi putea plăti dactilografierea pictură, cu vânzare. I-am făcut o surpriză, viitorului volum?” I-am răspuns: „Aduceţi-l aici, la invitându-l pe actorul Virgil Fătu, pentru a recita din mine, că am să vi-l scriu eu fără bani, ca semn de creaţia artistului, şi pe Sorina Şomcutean, poetă şi cinstire a dv.” Am avut bucuria să-i dactilografiez interpretă de muzică folk, o tânără de o frumuseţe poeziile din volumul Cantoria, care i-a apărut în aparte şi talentată, care a cântat vreo trei piese pe 1980. Şi tot mie mi-a fost rezervată bucuria de a-i versurile poetului. A fost încântat, tare încântat. A dactilografia volumul Brazde străbune, care i-a venit foarte multă lume, inclusiv doamne şi apărut în 1984. Când i l-am înapoiat mi-a spus: domniţe, să fie tocmai pe placul artistului. S-a „Prietenul adevărat la nevoie se cunoşte. derulat, atunci, o seară, de plastică şi poezie, de vis. Dumneavoastră ştiţi bine că am pensia mică şi Dar când unii participanţi m-au întrebat cu cât ar da trebuie bine să-mi chivernisesc fiecare bănuţ.” o lucrare, şi l-am consultat, mi-a tăiat-o scurt: „Nu Ca slujitor al culturii, în anul 1980, la vând nimica, domnule profesor. Cui să vând? Dacă apariţia volumului Cantoria, mi-a trasat o sarcină aş vinde ieftin, m-aş demite ca artist şi nu mi-aş amicală, organizarea lansării volumului. M-a ierta-o. Dacă aş vinde scump, n-aş avea la cine, că avertizat râzând: „Aveţi grijă, domnule profesor, ca, lumea nu are atâţia bani penttru artă. Aşa că tot ca în în sală, să fie cât mai multe doamne şi domniţe poezia aia o să rămân.” frumoase” I-am invitat destule, fete frumoase şi Şi tot discutând noi ba de una, ba de alta, domniţe dintre fostele eleve. Ştiam că în compania într-o zi l-am întrebat: „Cum s-au împăcat la dv. lor se simte bine şi le recita cu mult patos, adesea, şi poezia cu pictura?” Mi-a răspuns cum nu se poate poezii mai tari. Parcă îl aud şi acum recitând mai nimerit prin nişte consideraţii-manifest: versurile: „Că ai venit la mine, din zări, din „Poezia şi cu pictura merg mână în mână. Aşa că m- depărtare, / Cu fruntea mea-ţi voi şterge truditele-ţi am străduit să le împac pe amândouă. Nu am picioare.” Mi-a spus apoi, după manifestare, dezamăgit nici poezia, nici pictura. Ambele mi-au bucuros: „A fost un vis, că au venit zânele.” Parcă fost părţi integrante ale sufletului. Amândurora le- îmi mai sună în urechi frazele care precedau lectura am dat cât am putut.” şi pe care le rostea poetul la astfel de manifestări. În discuţiile pe care le-am purtat deseori, şi „Am să fac domniţelor nişte dedicaţii frumoase. ce frumos se putea discuta cu Gheorghe Chivu, care Pentru toate, pentru toate.” ştia multe, uneori mă introducea în istoria artelor şi Pentru viaţa spirituală a urbei de pe Săsar, a creatorilor de capodopere artistice. Aceasta pentru de atunci, Gheorghe Chivu a fost un câştig. În că, pe deasupra, prietenul meu mai în vârstă era un cadrul cenaclului literar Nord, poetul a fost o om de aleasă cultură. prezenţă activă şi constantă. Adesea citea, iar acele În ultimii ani, în care ne-am mai întâlnit, şedinţe au fost pentru noi adevărate evenimente. În mi-a mărturisit că sănătatea i s-a cam şubrezit şi că discuţiile la care participa, tinerilor, care citeau, le se va întoarce la Sighet, ca să beneficieze de spijinul făcea observaţii competente, pertinente şi la obiect, prietenilor. La Sighet ne-am întâlnit mai rar, dar ne de aceea poetul a fost cel mai respectat şi îndrăgit bucuram amândoi de reîntâlniri. Şi ne-am telefonat, cenaclist din acea vreme. nu am întrerupt prietenia decât în 1986, când am Uneori întrebându-mă „Când mă mai aflat trista veste că poetul, pictorul şi dascălul a provocaţi la vreo manifestare, ca să mai ies şi eu, să generaţii şi generaţii de elevi s-a stins fulgerător din nu tot stau numai între patru pereţi ca şi cucu?” Îi viaţă. Multă vreme am dus dorul discuţiilor noastre răspundeam „În curând.” Şi i-am organizat multe atât de plăcute şi palpitante. M-am împăcat greu cu întâlniri şi şezători literare prin întreprinderi, mai gândul că Gheorghe Chivu nu mai este printre noi, ales în acelea unde lucrau femei: Filatura de dar m-am consolat crezând că acest poet - artist n-a bumbac, I.P.E.G. şi altele. În cadrul acestor întâlniri murit, s-a urcat numai la ceruri să pună dulceaţa făcea şi dedicaţii ad-hoc la câte o participantă care i poeziei sale pe buzele îngerilor.
6 Citadela Eseu CINCI PAŞI PRIN DIASPORA ROMÂNILOR NORD-AMERICANI
civilizația poporului român în țară și în Anca SÎRGHIE lume, luată în întregime. “ O punere în dialog a culturii din țară cu cea a Un reviriment vizibil, produs diasporei române se poate edifica și în anii de după revoluția din 1989, este prin extinderea pe orizontală a ICR- schimbarea opiniei publice din ului, care va înființa noi filiale în Italia România față de diasporă. Atitudinea la Veneția, în Israel la Tel Aviv, în principială are un punct de sprijin într- Canada la Montreal, în Egipt la o realitate evidentă, intensificarea Alexandria etc., lărgind astfel frontul exodului românilor în țări diferite de de activitate a românilor diasporei care pe Mapamond în ultimele decenii. deține asemenea centre unde “se Fenomenul este cu atât mai evident, cu promovează cultura română în formele cât el s-a produs ca reacție firească de ei cele mai înalte. “în expresia lui eliberare după cei 50 de ani ai Andrei Marga. socialismului. Mai ales acum, când în statisticile Dintre atâtea aspecte semnificative ale oficiale diaspora română se cifrează la peste șapte vieții românilor din diasporă, (de la strategii de milioane de cetățeni, modul specific de adaptare, la forme de socializare, realizare manifestare culturală în comunitățile economică a imigranților de dată recentă, conaționalilor de pe diferite meridiane ale Terrei consolidarea sau alterarea relațiilor de familie în devine un barometru exact al potențialului lor noua patrie etc.) ne vom referi numai la afirmarea spiritual, fără de care munca și numai munca lor culturală. Cert este faptul că nicăieri reuniunile desfășurată departe de țară ia aspectul coșmaresc artistice nu se pot organiza fără un lider puternic, al unei autoflagelări în numele câștigului visat, dar înzestrat cu spirit organizatoric, perseverent, în rareori atins la cotele sale absolute. Așa cum stare să câștige prin prestigiul său cultural menționa recent Avram Crăciun la Congresul încrederea grupului în care el activează. În mod Spiritualității Românilor de pretutindeni, ajuns la concret, numai un ins cu calități manageriale certe cea de-a XVI-a ediție și desfășurat la Alba Iulia, în poate lua inițiativa unor manifestări de anvergură ultimii 11 ani, deși economia prezentului este într- pre um sunt festivalurile folclorice, seratele lirice, o vizibilă derivă, în Uniunea Europeană ca spectacolele de teatru etc. Constatarea aceasta mărime și ca inteligență nația noastră este constant menționată în preambul se regăsește în treptele situată pe primele locuri între cele 27 țări deosebite ale formelor de afirmare a românilor în membre. Cu creșterea comunităților de români de comunitățile diasporei. peste hotare se impune imperios ca Institutul Cunoscut pentru însuflețirea lui Cultural Român să conlucreze cu alte instituții ctitorială, preot, prof. univ. dr.Theodor Damian care dialoghează cu diaspora, astfel ca românii să de la New York este omul care sfințește locul, căci se simtă feriți de primejdia dezbinărilor de tot el nu se rezumă la a publica propria creație, ci în felul, întărind unitatea lor comunitară. “Cultura reuniunile Cenaclului Mihai Eminescu, ce este conștiința de sine a unui popor și în același activează în metropola americană din 1993, timp, prefigurarea existenței lui viitoare “. Odată lansează scriitori ai diasporei și pe cei din țară, în înțeles acest adevăr rostit de Andrei Marga în egală măsură. Nu există un eveniment cultural sau septembrie 2012, noua strategie pe care actualul istoric românesc important, care în colectivitatea președinte al Institutului Cultural Român o adunată în jurul său să nu fie marcat cu toată promovează este un pas înainte, îndepărtându-ne însuflețirea. Secretul succesului constă în modul de activitatea de tip fundație cu aleatoriul ei, astfel cum el atrage spre activitățile proiectate oameni de că structurarea strânsă pe verticală cu 5 domenii spirit valoroși, fie prin colaborări de lungă durată, clare de promovare a valorilor spirituale de fie ca invitare a unor specialiști ai domeniului la patrimoniu, de creare a “noi valori de cultura și 7 Citadela Eseu manifestări de profil. într-un peisaj revuistic dezolant, când tot mai Mi-am făcut o tradiție personală din a multe publicații abandonează aparițiile lor în răspunde invitației organizatorilor unui eveniment format pe hârtie, revista”Lumină lină”de la New de apogeu în fiecare jumătate a lunii ianuarie, York, ajunsă la al XVI-lea an de apariție, se Simpozionul Mihai Eminescu de la New York. nutrește din asemenea seve de spiritualitate Ajuns la cea de-a XX-a ediție în 2013, el izbutește națională, ocupând un loc distinct în ierarhia să alăture specialiști ai domeniului, sosiți din țară culturală a diasporei. Modul de promovare a și din străinătate, poeți prestigioși, personalități revistei este unic, dacă ne gândim la tradiția ale culturii. Consecvent ca tradiție este și salutară pe care Th Damian și prof. univ. dr. parastasul făcut la Biserica Sf. Petru și Pavel din Mihaela Albu au creat-o, desfășurând anual în Astoria pentru pomenirea lui Mihai Eminescu și a diferite locații ale spațiului românesc o altor personalități ce reprezintă spiritualitatea manifestare intitulată “Zilele Lumină lină”. românească. Și în ianuarie 2012, în centrul social Poposită în anul 2011 la Universitatea “Alma al bisericii simpozionul zilei precedente a avut Mater” din Sibiu, ca o punere în dialog a firești prelungiri. S-a făcut lansarea unor cărți scriitorilor locali cu cei invitați din țară și din recent apărute în țară. Între acestea, volumul meu străinătate, reuniunea a prilejuit lansarea a 18 cărți Memorandistul Nicolae Cristea și epoca sa, și a 14 publicații literare. S-au citit versuri în prezentat de istoricul literar Aurel Sasu de la Cluj- lectura autorilor, a fost oferit chiar și un recital Napoca, era menit să marcheze cei 110 ani de la liric. Așadar, cinci ore de înălțare spirituală, care stingerea publicistului sibian. Succes a avut apoi nu a lăsat loc oboselii sau plictisului. Evenimentul prezentarea unui film documentar realizat s-a prelungit în Mărginimea Sibiului cu o noapte profesionist despre Mitropolitul Transilvaniei de lectură din creația autorilor și a continuat la Andrei Șaguna, canonizat la Sibiu. Așadar, nimic Balcic în Bulgaria, unde în sala de oaspeți a din ceea ce este semnificativ sub raport național nu Reginei Maria s- au ascultat versuri românești, trebuie să le rămână străin acestor conaționali ai rostite chiar de autorii lor. Câtă încărcătură noștri. Sărbătoarea Unirii Principatelor a fost emoțională, câte semnificații ideatice s-au marcată în aceeași comunitate românească de la împletit într-un moment regal ca acela! Iată pentru New York printr-un program de comunicări ce socotesc că pasul pe care l-am făcut în diaspora evocative în duminica din 22 ianuarie a.c., când newyorkeză a oferit perspectiva exemplarității. mai mulți participanți au purtat costume În spațiul american am mai avut și alte tradiționale. Este splendid să joci Hora Unirii la invitații la reuniuni culturale românești, unde New York, gândind cât de puțini sunt cei care în optica unor participanți a distrus vechile tipare ale țară o mai fac. mentalității socialiste despre românii plecați din Cea mai luminozsă speranță ne-o dă țară și stabiliți peste hotare. Poposit la Toronto ca perspective pe care o are Institutul Cultural bunic, artistul timișorean Mihai Teodor Olteanu Român de la New York odată cu schimbarea lui mărturisea recent că în Canada el este acasă. Horia-Roman Patapievici, sub directoratul căruia “Doar atunci un neam nu moare- a precizat el la acest institut a refuzat systematic să-și ofere recenta serată lunară a Cenaclului Nicăpetre din spațiile generoase pentru asemenea evenimente, Toronto- când arta lui se va simți oriunde acasă. Te ce definesc ființa noastră națională. Câte orașe ale duci într-un alt loc ca să dai și să primești iubire. diasporei române, mă întreb, dispun de un Harul de la Dumnezeu nu are nicio valoare dacă pe asemenea cadru instituțional de manifestare acesta nu-l dai înapoi. Nu de sărăcie au venit în culturală? Iată de ce consider cu totul regretabil Canada românii, ci pentru iubire.“Așadar, un faptul că nici în anul 2012 Institutul Cultural cenaclu românesc ce activează de 15 ani spre a Român de la New York, situat exact în aceeași pune în dialog artiștii locali cu cei din țară devine o clădire cu Consulatul General unde s-a desfășurat necesară extensie în lume a spiritualității simpozionul Eminescu, nu a depășit pragul unei naționale. prezențe formale, cu totul neconvingătoare în Pentru sculptorul Nicăpetre, (cel intervenția directoarei Corina Șuteu la simpozion. îndrăgostit de Eminescu, pe care îl citea Așadar, trei zile culturale cu adevărat faste la New plângând…), la aniversarea în cenaclu a celor 70 York! de ani împliniți, surpriza a fost să-i cânte naistul Nu mai puțin important este faptul că Gheorghe Zamfir. Mulți participanți la reuniunea
8 Citadela Eseu culturală din 29 ianuarie 2012 își aminteau cu comunitate a românilor din Denver. În această emoție de anii începutului, când în serile de iarnă abia s-au desfășurat primele două reuniuni sâmbătă cenaclul se desfășura într-o tipografie, de „cenaclu românesc”. La cea dintâi am prezentat uneori ei așezându-se direct pe baloții de hârtie. La conferința Mitropolitul Andrei Șaguna primit în Toronto au venit Ion Caramitru și Iuliu Moldovan rândul sfinților, iar filmul realizat la canonizarea cu recitalul Eminescu. Ei au adus din partea de la Sibiu a fost urmărit cu mare interes de Ministerului Culturii un premiu special pentru participanții la cenaclu. Inițiatorii au fost Nicăpetre, care era nu doar un excepțional profesorii Sebastian Doreanu și Simona Sîrghie, desenator, ci și un scriitor, autor a 5 cărți, lansate iar interesul de care s-a bucurat noua ctitorire rând pe rând în cenaclu. Desigur că nici cenaclul și culturală îi motivează să persevereze, susținuți de nici publicația “Observatorul”, ctitorită în 1990 și publicația „Gândacul de Colorado”, care care îl secondează astăzi cu priviri de mamă semnalează atent fiecare izbândă. Un fapt se grijulie, nu ar fi avut suflul continuității fără impune cert, comunitatea a primit cu aviditate munca îndârjită a unui om providențial, cum este asemenea momente de înălțare spirituală. O Dumitru Puiu Popescu, oricând gata să treacă prin continuare cu frecvență lunară a activității de foc și pară pentru idealul său, cel de a constitui o cenaclu românesc este perfect îndreptățită și colectivitate de intelectuali valoroși, buni realizabilă în “orașul altitudinii de o milă”. condeieri, responsabili de rubrici permanente în În comunitățile românilor stabiliți în statul ziarul românesc. Un dar managerial rar întâlnit, Michigan preocuparea culturală este într-un cel puțin în comunitățile românești pe care le-am declin ce se pronunță de la un an la altul. vizitat până în prezent, este capacitatea de a aduce Societatea “Avram Iancu” nu mai este activă ca aproape de scriitorii consacrați, de publiciștii înainte, când președintele Gh. Chindriș știa ce experimentați, tinerele generații de intelectuali. trebuie organizat. Cum să dai prioritate la Dintre artiștii plastici ai cenaclului fac parte Thanksgiving Day față de Ziua Națională a graficienii Ortansa Moraru și Bogdan Luca. Un României? Până la urmă, tot ce se realizează vine medic cu pasiuni musicale, asa ca Dan Petrescu, se din inițiativa unor preoți, care comunică eficient afirmă nu numai ca pianist, ci și ca dirijor al cu membrii parohiei lor, ajutați de Internet în cea corului de cameră Atheneu. Proiectul “Memoria”, mai mare parte. Dar ce puțini sunt și aceia. susținut la Institutul de Memorie Istorică al Episcopul Irineu Duvlea de la Vatra Românească Canadei de Oana Bâcoi pentru a intervieva este un spirit binecuvântat, om al inițiativei veterani de război și supraviețuitori români ajunși culturale, care m-a invitat la Mânăstirea ortodoxă în Canada, dovedește că nimănui aici nu îi este „Înălțarea Domnului”, unde am ținut în fața unui indiferent prestigiul țării noastre peste hotare. public dornic de cunoaștere conferința Sfântul Proiectul răspunde unui imperativ, cel de a Andrei Șaguna în optica scriitorilor români, completa informațiile despre România ca forta urmată de filmul ilustrativ.Preoții Călin beligerantă prea puțin cunoscută în afara Barbolovici de la Troy sau Radu Roman au granițelor. Atunci când la Toronto activează și o manifestat un interes similar. Câtă emoție școală românească săptămânală, așa cum a românească produc asemenea evenimente! Dar, în anunțat Minodora Grigorescu, este speranța ca mod paradoxal, nu se întâmpină totdeauna cu această comunitate reușește să asigure echilibrul entuziasm o asemenea inițiativă. Mai mult. Chiar între imperativele vieții oficiale și zestrea atunci când vestesc concertele unor vedete ca spiritualității naționale, promovate în Canada, o Mirabela Dauer, Maria Dragomiroiu etc., așa cum țară a multiculturalității prin excelență. s-a întâmplat la începutul acestui an în statul Un al treilea pas l-am făcut la poalele Michigan, afișele alb-negru, fade și neglijent Munților Stâncoși, în capitala statului Colorado, redactate, sunt jalnice. În țară ne-ar fi rușine să Denver, unde tatonările pentru o activitate promovăm cu asemenea nefericite formulări de culturală au durat prea mult. Eu le urmăresc de afiș niște evenimente serioase. Dar stați liniștiți, că acum doi ani, când am fost invitată să țin o de cele mai multe ori nici nu figurează afișe la conferință despre Motive creștine în opera lui intrările în sălile sociale ale unor biserici-gazdă. Mihai Eminescu. De atunci, tăcere, nu s-a mai Nu se angajează nimeni să le redacteze. “Time is întâmplat nimic pe plan cultural în acea money….!”
9 Citadela Eseu
La Chicago, unde am făcut al patrulea pas Cinci pași concreți dar și simbolici prin în diaspora română, m-a încântat centrul orașului, cultura diasporei americane mi-au fost suficienți cu prospețimea zgârie-norilor. Este un loc animat, spre a constata că Atlanticul nu desparte, ci spectaculos cu biblioteca publică, cu muzee trasează punți de comunicare între țară și fiii ei forfotind de lume. În acest oraș comunitatea lumiți. Pe cât au ei nevoie de un dialog cultural cu românilor beneficază de cea mai mare biserică România, tot atât de firesc este să-i cunoaștem și ortodoxă de pe întregul continent, renume care inspiră încredere. Atât slujba religioasă cât și noi pe ei, socotindu-i parte legitimă a neamului programul la Sunday School se fac în limba căruia ei cu toată îndreptățirea îi aparțin. Opțiunea română. La Chicago există publicații în limba este a fiecăruia dintre ei, iar această problemă de română. În ultimul timp în oraș își fac loc o trupă filozofie personală se răsfrânge asupra vieții de teatru a tinerilor actori absolvenți la Sibiu și un întregii comunități pe o scară de la patriot centru cultural, unde se lansează cărți și reviste. entuziast la român deznaționalizat, care, abia ieșit Iată o cu totul altă pulsație culturală, o deschidere peste granițe, pare să fi uitat subit și limba maicii exemplară. sale. Poezie Acoperită c-o haină Aurel POP Încheiată la copcă Şi-ţi tremură mâna Încât nu mai poţi scrie Poemul Dă un enter şi intră pe site Vieţii ... să rămână Agăţat în Citiţi poruncile Pomul Vieţii şi Cu pistolul la tâmpla Poetului Morţii ... Dar nu-i mărturisiţi strâmb *** Ci mai bine sărutaţi-l pe frunte Precum Iuda vocale de câte Pentru trădare Şapte ocale - în gură Cucerire Înainte de cântatul cocoşilor În locul păharului de vodkă Dă un enter şi intră pe site ordinară Mă întorc Deschide-ţi o punte Sau mărul lui Adam În cuvântul nescris Vezi încotro navighează lumea Pe care-l mai am Un dinte îmi storc coloşilor Şi nu l-am dat afară din Şi-o lacrimă din vis Şi vezi dacă pomul oprit nu s-a Vorbă din Când am plecat uscat Verb - Îmi amintesc uneori Chiar dacă i-ai pus apă rădăcinei Câştigat la licitaţie electronică De sat Şi vezi videoclipul vezi dacă Joia sau vinerea Mă cuprind fiori Eva-i mai sexy Iar sâmbăta Când văd Fă-i ochi dulci sau trage-i cu P o e t u l u i f e m e i c u ţ â ţ e Ce-a rămas ochiul vecinei siliconizate Dacă vorbeşti Că poate cade ceva din Dar nu carbonizate Rămâi fără glas Greul Ochiului... În clinici se mai fac beţii Mai bine şopteşti Acum mai bine două mii de ani Iar duminica La urechea surdului A căzut în plasa Şarpelui Adună sticle golite la Cina de E greu de cucerit Şi vezi câtă şpagă se mai dă la Taină Calea Adevărului vamă Vândute la aprozarul din colţ Spre infinitul din La Judecata de Apoi Pe-o sticlă de vodkă Finit Pune-i cititorului cele şapte Că arde groapa ***
10 Citadela Poezie
la rând, ouă negre, se adunase tot Liviu Ioan satul să le studieze, pe dinlăuntru erau STOICIU normale - dacă ar fi fost puse sub o cloșcă ar fi ieșit pui de drac din ele, eram convins. Popa își făcea cruce, / recunoaște susținea că dracii se nasc la fel ca oamenii, nu ies din ouă, A uitat încetul cu încetul drumul dar tata le arunca spre el la câini și eu degeaba le coceam însuși, recunoaște. Că s-a deprins în rolă, să crăpau și se ardeau… iubească pacea, deși a fost Dracii, dragă, am impresia că permanent provocat la ce sunt dintr-un regn al lor, e mai rău, de aici i se trage. lucruri de râs. Nu știe sigur aparte, al elementului carbon. Și Degeaba cine e. Dar bănuiește. A spus au voci care nu se aud… i-a fost abătută atenția de la ceea polițaiului că direcționa ce susținea cu plăcere. energia pe canalul principal și că De ce nu se păstrează așa cum a a vândut tot, după ce i-a murit a existat un târg fost o viață, soția și a fost prădat, a întreg? De ce e descompletat, fost lăsat mai mult mort decât Am sosit pe neașteptate pe puțin câte puțin, de o forță viu, într-o această străină, ascunsă, ba de una, ba de baltă de sânge, lovit numai în lume? Poate a existat un târg, un alta? Va vibra, cap, că nu știe dacă act de intermediere, va fi adus până la urmă la o nu e, de fapt, venit de pe altă pentru a evita un rău și mai mare, frecvență lume. de ce să superioară și va deveni invizibil? N-are copii, rudele l-au alungat. ne luăm destinul în tragic? Poate L-a cuprins iar spaima. Fiindcă nu i-a mai rămas facem un bine că ne chinuim Nu mai poate recupera nimic. A nimic, se bucura de fiecare zi pe aici, încercând să ne pierdut, pe lăsată de la înțelegem rând, atâtea virtuți, unde s-au Dumnezeu, dansa după muzica fiecare acțiune involuntară. E dus? Unde se adună dragostea, din mintea lui și suporta orice continuu un impuls care ne pizma și ura celor ce mor - sau mod de nestăpânire. A fost dat pune în mișcare. Greșim? Și? nu au niciun afară din Mergem fundament? Sunt născociri, spitalul de nebuni și nu-și mai înainte. Sau înapoi. Totul s-a toate? În spatele lor n-a existat amintește de nimic? Știe dovedit a fi până azi o boală? un „plan divin” ireproșabil, numai ce face azi, mâine uită tot. Sfinte tare! Sfinte fără de totuși? moarte! Poate e o voință în acest sens - dacă tu o a visat un drac consideri o constrângere în contul ajutorului social și o boală, e treaba ta: ea Își îndreaptă umerii: am avut e o necesitate. Exact ceea ce Iar te rogi? Iar îl lingușești pe semne, am visat spuneam: Sfântul Petru? L-au pus să un drac fără coarne, cu urechi trebuia să treci pe aici, să stai o curețe drumurile, în contul ascuțite, sumă de ani, să tragi ajutorului social. Nu păros, negru… Avea sex? Dă din o concluzie, să te redescoperi ca știe nimeni de unde a apărut, cu cap. Am visat și eu, pe adevărat, și de ce nu vrea o vreme, un drac, în copilărie, îi o comoară. Sigur, era inevitabil să plece de unde a venit, răspunde, să-ți sapi singur groapa locuiește într-o casă era roșu, bărbat cu coadă și astfel, aceasta e regula. Suntem părăsită și primarului i s-a făcut coarne, e o poveste întreagă, amplitudini, milă de el. Poate a fost că de la ea cred că mi s-a tras: în diferite faze. alungat de la vreo mănăstire. Nu coceam se ouă negre, pe furiș. O găină amețea de băutură și nu spunea slăbănoagă a făcut atunci, zile
11 Citadela Poezie
Ioan NISTOR iată, acum un fulger ca un fior risipeşte fărâme din lumina aceea SĂMÂNŢA fărâme care poposesc în ochii mei În amintirea tatălui strecurându-se dulce prin toate meu Ioan, celulele cantor de strană şi ca o cuminecătură alcătuitor de verşuri care îmi luminează drumul drumul de unde vin numai rostit cuvântul e dar şirurile nu urcă cuvânt, un simplu bilet mă ci nu va putrezi închis ca-ntr- încorsetează un mormânt mă stoarce de vlagă OCHII şi nu va încolţi precum un bob pe şira spinării ştiu că va trece o vreme până sub limbă fermentând anaerob două înţepături două flăcări voi simţi cum clipele cuvântul nu rodeşte prin praf sau două aripi? nu pe lângă mine se duc de vânt pustiu, el înfrunzeşte doar în mări de la ore târzii de aceea aer viu o ceaşcă goală pe masă numai luna o va umple cu trag cerul sus ca un cozoroc şi mă uit mai departe din cartea veche de pe meşter- insomnii grindă mai înalt decât coboară stupi de sevă în horă ultimul semn al creşterii mele să se prindă HIEROGLIFE DE LA încrustat pe stâlpul de la uşa copilăriei trecând prin grohotiş de lavă, ÎNCEPUTURI pentru că iată, sloiuri, spume pot să văd până la steaua care sămânţă grea de timp vestind când vezi un fulger pâlpâie indecis un arc de lume (vezi e greşit spus deoarece în realitate doar încerci să derulezi banda, să reproduci din memorie) IMAGINE DIN ALŢI OCHI UN BILET nu ai timp să contempli visez că sunt scos la tablă mă trezesc noaptea şi încep să aşadar când vezi un fulger (vai! luat prin surprindere, scriu ai în faţă un tablou desenat de trezit din somn, cifre, adunări, scăderi Dumnezeu în pijama şi desculţ) încordat cu întunericul ce era peste tot şi trebuie să dezleg nişte cu vârful unui nerv fulgerele erau primele litere ecuaţii greşite cu o papilă sugrumată ale luminii cu o coardă vocală înroşită scrise pe beznă fulgerele despre care în carte iar tabla neagră se clatină devine fluidă extrag cuvinte din conclavul nu ni se spune nimic şi mi se scurge prin ochi ocrotit săptămâni la rând se vor arăta în toată puterea în paginile apocalipsei
12 Citadela Poezie
de glezne, Julieta Carmen dorită-n furtunile vieţii să prindă PENDEFUNDA meteori şi comete, pluteşte şi trece în derivă solară. Chemarea căprioarei Un zâmbet timid, adierea lui O umbră care fuge sunt, duce o umbră. nerăbdătorul parfum plimbat ca o ideie, E ca şi cum umbrosul adânc de curent senin şi paşii de lumină codru mă absoarbe ţâşnesc să străpung vin şi-ntre tufişuri mă ascunde. inima lăsată într-o altă prăpastie adâncă. Albastru dens în care luminile se imagine pierdută în taină de pierd cornee. Va reveni, împlinită floare de în jurul norilor aducători de piersic, gheaţă, Şi ochii mei plutesc, adânci ca o respiraţie, clipă ce mă foc, turmele de umbre. resentimente scaldă Ţipete, lacrimi care-nţeapă, departe-n celeste aspiraţii un râu fără sfârşit, durere explozii de-ntuneric. împinsă să pătrund trecutul, trecută Trece peste cer o neuitare alunecări de lacrimi, vâltoare la început de suflet. al timpului recurs. Şi-alerg. Mai de torente. sus în munţi, în nori ce mă pătrund. Maestră-a unui Spirit, de am Vise Departe, mai departe, sunt chiar îndrăznit o umbră. să întrevăd decenii în oceane Albi trandafiri închişi după pustiul gol necontenit zăbrele Jos lacul învolburat e poate cer îl pierd acum în idealuri la- stau precum dinţii dincolo de însângerat nceput de frig. buze, ce ochii şi-i înalţă dar colţi sunt de sălbatic şi inima-mi e dusă E-un dor ce mă convinge-naltul animal; un cerb care-a plecat. munte, robia lor e mărturie tot sânge care geme între stele, împotrivă-mi să m-acuze. Iar umbra mea se scurge sunetul de clopot reflectat de ecou ce-n văi de nori azi plânge nori Zi după zi tot mai ascunsă-i explozii de-ntuneric. sunt frunzele roşii care cad să libertatea mă sărute. şi visele mă chinuie-n noapte. O umbră care fuge sunt. Evit să mă atingă dorul ce tunetul transformă Început de suflet în ne-nţelese şoapte. Frunzele roşii Râul fără sfârşit curios se În stare nu mai sunt să înţeleg Când frunzele roşii hărţuite de strecoară tălmaciul, vânt pe cerul albastru ce-mi scaldă prezicătorul care-mi spune cine cuprind pe dealuri durere, picioarele mi-s. Ci nu mă vreau nici picături de timp pierdut devin suspendate, călare când stau pe trandafir chiar alb să fie; furtuni de zăpadă, al pietrei o stâncă ci doar femeie. Şi nu în vis. descânt. la marginea vremii.
Mă transform în dor şi maree, Toarce ca o pisică alintându-se
13 Citadela Poezie
Monica MUREŞAN miracolul un timp cu margini tocite surâde strâmb. cioburi de clipe ediţie limitată cu poeme fragile pătrund în carnea de gheaţă a fragede şi nou-nouţe apar visului. în urmă rămâne o cuvintele primăverii după ce-şi rană deschisă de lama ascuţită a lepădă ultimei dorinţe. de-acum înţeleptul cuvânt al iernii morenele au secat. continui să cojoacele din piele tăbăcită de urc scările zilelor albe. clipe pe fiecare treaptă recunosc o şi tăcere. fragede uşor prostuţe fragedă cicatrice a zilelor se îndreaptă ele spre lună de a reuși să se înalțe negre. nu le număr şi le port crezând-o din prima încercare și la prima chiar dacă nu se văd. împărăteasa lumilor celor văzute şi nevăzute. un lujer de rostire - mugure de probabil o lumină din interior vocale rugăciune ce-a dat viaţă şi unui mi le arată cum se înmulţesc se trezeşte. pipăie semnele cer și unui copac. înnoite şi deja străpunse de aspre gravate-n colţul ochilor în dar aşa cine să le înveţe că zimţii unei alte secunde. încruntarea buzelor şi-n visele habar n-au de zbor se dezgheaţă timpul. dar apoi se adâncul frunţii închipuindu-se a iar poema lor dispare totdeauna contractă. fi deja uitată în zori. în locul iernii a venit primăvara cuvinte deştepte şi mari. dar din nici nu-i de mirare că ele mă iar teii miros a îngeri. ele picură rouă nu sânge sau întreabă de ce continui auzul îi adulmecă şi văzul îi doar sânge de rouă şi acela a scrie mereu altfel aceleaşi absoarbe. nedestul. şi încă nu s-a născut cuvinte și la ce bun ecou dacă ele oricum îmbătrânesc de lumină în frunză. abia se înainte de linia de sosire. atentat la visare aprinde în noile cuvinte tămâia există semne în această realitate din mugurii de rugăciune. pe nu le reproșez nimic. bătrâne alternativă când în arbori încet înflorește sau fragede sunt tot şi câteodată unul doare mai alb cuvintele mele. le chem le adun mult. dar tu rugul din mirosuri amare. şi nu le mângâi rând pe niciodată nu apuci să-i se aude oftatul de roadă subţire. rând și le rog să învețe să mulţumeşti îndeajuns e-o nebunie natura asta chiar viseze odată cu mine inimii tale că te repune în stare dacă în puţine cuvinte şi ediţie iar visul de îndat' le arată cum de funcţiune limitată. tinere și delicate ştergând urmele acelui atentat trec în zbor linia de sosire. de la visare muguri de rugăciune unde se duc mai departe din memoria minţii. apari la la început toate poemele făcându-mi încrezătoare cu ştiri de parcă şchioapătă. delicate fragile mâna până ce nici oglinda ar interesa pe cineva că mori şi desculţe arareori ajung la zării nu le mai păstrează în sau scapi cu viaţă. linia de sosire iar acolo brațele ei. apoi mă trezesc sigur altceva ar fi dacă ai învia arată altfel de cum luaseră și îmi zic ah ce frumos e ... dar asta e încrezătoare și nevinovate spectacolul propriei vieţi mai mult decât ştire e miracol. startul. poate le-ar fi fost mai în această nouă dimensiune publicul nu este bine să fie păsări. când există semne. pregătit încă pentru astfel de s-ar fi învăţat cu greul fulgului şi nimic nu pare a fi ceea ce de poeme și nici ele... fapt este în realitate.
14 Citadela Poezie
ca la un film 3D. şi… tronc ! mi-ai ordonat calmă Cosmin-Gheorghiţă Ei ştiu foarte bine să rămân meteoritul trebuie să cadă în poziţia de drepţi PÎRGHIE prin urmare îi va ucide ca să mă ard la mâini cu lumea va muri beţişorul de chibrit aprins dar ea are ceva special (dar până când Molly ? eu zic (A)apocalipsa. Ieşire din haos lumea trăieşte clipa Molly să te abţii. şi nu se lasă ucisă să ştii Molly c-am să-ţi sărut obişnuiesc ca dimineaţa să-mi beau cu una cu două picioarele. mă risc Molly cafeaua singur, aşa că rămâne pe loc dacă te linişteşti şi uiţi dracului însă în dimineaţa aceasta am decis şi formează un bloc de cheiţă. da Molly (lucru ce nu mi s-a mai întâmplat) un alt meteorit am să ţi le sărut chiar dacă ai să-mi sorb răsăritul din ceaşcă (e de necrezut !) mizerie printre degete. cu Hitler şi Stalin. Lumea se opune meteoritului numai lasă cheiţa. Molly nu mai Prin urmare trebuia să fiu atent la în ochii lumii nu poţi vedea roti de ea.) detalii decât clipa în care Şi a urmat le-am ales ceaşca şi cafeaua meteoritul se va izbi de ea. (nu ştiu dacă îţi mai aduci am turnat-o în cantităţi egale O să doară ! aminte) de frică să nu mă execute cu Ea ştie asta Molly a urmat (atunci) să-ţi privirile lor. însă se opune. sărut picioarele Le-am adus cafeaua tremurând în Lumea înfrunta meteoritul chiar dacă ai avut mizerie printre mine cu durere degete şi le-am pus-o atent pe masă. lumea îndura pentru alte vieţi (doar aşa am convenit) Aşteptam următorul pas ce vor urma. şi poate că aşa o să laşi dracului era vital pentru mine Lumea apara lumea cheiţa. simţeam cum aerul se închide în gât prin urmare meteoritul trebuie Prin urmare m-am aplecat şi mă lasă holbat în fata lor. oprit (la început încet ca să nu-mi Gâtul meu a început să tremure (lumea ştie asta !) trezesc vreo durere de coloană atunci şi e pregătită ca apoi să-mi dau drumul ca un se vedea că are o mare problemă lumea e în sfârşit pregătită tăvălug şi nu voiam să mă dea de gol, doar că mai aşteaptă clipa până la pământ în faţa ta Molly căci de mine depindea o lume, când meteoritul o să cadă. să-ţi sărut picioarele) ceaşca de cafea Vezi Molly am renunţat să te mai şi următorul răsărit amărât din omor interiorul ceştii. În vitrină roboţelul merge cu am renunţat să-ţi ucid potaia de N-aveam de ales cheiţă. Omul în comunism comunism din tine aşa că am rămas în continuare ţi-am şi sărutat picioarele cu holbat când dau să te înnec Molly mizerie între degete uitându-mă la ei atent în cana cu apă doar ca să laşi dracului cheiţa aia până ce orizonturile s-au închis Molly tu roteşti de cheiţă nenorocită iar eu m-am trezit în realitate ca să scapi şi tu Molly ? de vreme ce ei, Hitler şi Stalin s-au şi… tronc ! îmi ordoni calmă ce-ai făcut Molly ? trezit în moarte. să rămân tu Molly ai rotit din nou de în poziţia de drepţi cheiţa pentru a nu ştiu câta oară (…cumva să bat şi pas de şi… tronc ! mi-ai ordonat (tot) Clipa. Cu faţa toţi spre meteorit filare) calmă Când a urmat să-ţi dau foc să stau în lăbuţe parcul e ocnă Molly Mi-ai şi spus atunci : de lume în podul cu fân - ai făcut la fel boby hai gata cu joaca - câine toţi aşteaptă apocalipsa - împuţit ce eşti - cu ochi rânjiţi ca cepele (ai rotit de cheiţă) şi treci dracului imediat în să cadă ca să scapi cuşcă la culcare. să cadă vre-un meteorit Molly ai rotit din nou de cheiţă
15 Citadela Poezie
Nicoleta CÂMPIAN Loredana Alexandrina Mirela CADAR STIRBU
Tenebre Străina RITUAL
Mie nu mi-e frică de moarte. nu mai ţin minte Confuzi viața cu o arenă Cel puțin nu în timpul zilei, de cînd nu m-am O provocare! Când se vorbește în jurul meu. privit adînc în ochi Privirea ațintită În timpul nopții e mai complicat, şi nu mi-am Cuvintele se rostogolesc Pentru că toate zgomotele cercetat sufletul cu atenţie Ca așchia zboară prin respirația ta! Se transformă în tăceri de mi se pare ciudat mormânt. cum mîinile şi cuvintele tale Bătrânul clavecin. Mie nu mi-e frică de moarte. m-au modelat Începe o romanță. Cel puțin nu în timpul zilei atît de mult Când soarele mocnește a viață. încît azi Să-mi pregătesc armura? În timpul nopții e mai complicat, în faţa mea stă Sau mantia mea de zeiță... Pentru că luna mă întoarce spre o străină mine Pășește în palatal meu Și mă lasă pradă tenebrelor. Prima iubire Respiră Cugetă De aceea, când se lasă umbrele Detașează-te. nopții, Mai simt pe buze Mă ghemuiesc în sufletul meu. aroma primei iubiri savoare de căpşuni Dar lasă-mi o undă, şi cireşe amare. O mimină împlinire! Frumusețea stă în lucruri Din când în când simple îmi trec vîrful limbii peste ele, TABLOU Frumusețea stă în lucruri simple ca să retrăiesc Într-un fir de iarbă o mare iubire Gândurile pictate în cuvinte Sau într-un petec de cer ce nu moare profunde În aroma pământului reavăn Un tablou cu scene de amor Sau în ropotul rebel de ploaie. Un șirag la gâtul destinului-prin vârful muntelui Frumusețea stă în lucruri simple Tratament Într-un zâmbet de copil Sau în privirea înțeleaptă a unui Sunt disperat Nu pot…. bătrân sunt atît de disperat, Să-I spun visului pe nume În stropii de cerneală ai unui încît medicii mi-au prescris Să-l numesc condei o perfuzie cu poezie. Mi-e frică Sau într-un țipăt de suflet. O port cu mine mereu Sunt un simplu admirator pe un suport de speranta. Al propriului TABLOU de amor.
16 Citadela Critică literară
Poezia lui Theodor Damian
dimensiunea sacră, traseele invizibile ale lumii Victor TEIŞANU înconjurătoare. Cînd G. Călinescu susţinea că poezia reprezintă ,,nevoia fundamentală a Theodor Damian este poet şi teolog la sufletului omenesc de a prinde sensul lumii” nu New York. Ca urmare, poezia sa poartă greşea cîtuşi de puţin. Pentru că în final ceea ce indubitabil, într-o ilustră descendenţă literară rezistă nu va fi corporalitatea fiinţei ci zborul românească, şi o clară pecete religioasă. Aici nu nelimitat al gîndului. Nu întîmplător în poezia lui vorbim însă de creaţie misionară cu valenţe Theodor Damian erotismul, acea expansiune a educativ-catehetice, precum în cazul carnalului, aproape că nu există. Cînd se versificărilor doxologice aparţinînd unor vestiţi întrevede, sentimentul erotic este remodelat prin călugări, ca Ioan de la Neamţ Hozevitul. Lirica spiritualizare, adoraţia fiind eminamente lui Theodor Damian, uneori spiritualizată pînă la orientată către sacru. Ca să nu ratezi întîlnirea cu esenţe diafane, înseamnă în egală măsură urcuşul Dumnezeu trebuie abolită orice pornire hristic de la contingent la izbăvire dar şi un instinctivă spre confort şi acceptată severitatea laborios proces de sublimare prin care cuvîntul, însingurării : ,,Pustia este locul unde Dumnezeu eliberat din captivitatea lingvistică, trece într-o te duce ca să vorbească inimii tale. Şi ceea ce geografie transcendentală. E de reţinut că la auzi, aceea mărturiseşti apoi. Acesta este scrisul”, Theodor Damian drumul se parcurge însă în ne spune undeva Theodor Damian, definindu-şi sensul opus celui arghezian. Arghezi, dincolo de astfel propriul crez artistic. îndoieli, tînjea după sacralitate, dorind să-şi Graţie unei lumini interioare de sorginte depăşească astfel condiţia de fiinţă dubitativă. religioasă Theodor Damian rămîne ca poet în Mergea adică de la ipostaza terestră către cea spaţiul liturgic, nu atît prin vocabular cît mai ales înveşmîntată în lumina lină a credinţei. prin natura sa spirituală. Autorul enunţă principii Botoşăneanul Damian tinde să străbată, la fel de de credinţă ortodoxă fără a avea complexe dramatic, cel puţin în planul expresiei, calea estetice şi dobîndind, poate şi din acest motiv, îndărăt, dinspre certitudine teologică înspre valabilitate literară tot mai greu de contestat. În tulburea libertate laică. Am zice că pendularea fond inefabilul, adică materialul de construcţie al între concretul teluric şi idealitatea scripturistică poeziei, se găseşte din abundenţă şi prin subsolul devine trăsătura esenţială a întregii sale toposului biblic. Deşi posedă vocaţia călătorului, construcţii poetice. Sacrul luminează în schimbînd cu uşurinţă meridianele, Theodor permanenţă profanul, dar acesta din urmă se Damian poartă în suflet pretutindeni imaginea manifestă cvasiliber, savurîndu-şi parcă edenică a unui spaţiu de factură sătească, bogat în suveranitatea şi independenţa, chiar dacă se sugestii etice şi soteriologice. Memoria acestui exprimă preponderent sub forme oarecum spaţiu îi conferă probabil forţa necesară pentru a smerite. converti realul într-o simbolistică superioară. Poetul devine un mediator care să Dar totul se întîmplă nu prin evoluţie reconcilieze, cînd se iveşte impasul, spiritul ternă, ci prin revelare, printr-o privire peste liturgic desemnînd mereu renunţare cu ispita conturul lucrurilor. Aici se află de fapt şi zona de libertăţii, adică a călătoriilor iniţiatice prin confluenţă cu universul blagian. Şi tot aici, prin grădinile fructului oprit. În rostirea poetului efort vizionar, cele două lumi, cea senzorială şi cuvîntul se îmbogăţeşte cu înţelesuri ezoterice, cea însetată de sacru, pot deveni congruente. Cu o surclasînd de fiecare dată semantismul lui de condiţie : să accepte că Învierea a contaminat şi dicţionar. O cădere în timpul mediocru al sufletul nostru nostalgic înnobilîndu-l cu obişnuitului este la fel de primejdioasă ca nădejdea propriei restaurări întru cele veşnice. ancorarea în cotidian, cu toate componentele Putem cita în acest scop cîteva pasaje din acestuia. De aceea poetul caută obstinat volumul de reflecţii Calea Împărăţiei (Ed.
17 Citadela Critică literară
Timpul, Iaşi, 2000) : ,,Învierea a inaugurat un nou religios , impunînd preeminenţa imaginii şi veac, veacul transfigurării”(p. 84). ,,Trupurile gîndirii neîngrădite. Meditaţia gravă, interogativ noastre nu mai au gust de ţărînă, ci de cer”(92). - ontică, este gata să înlocuiască discursul de ,,Învierea... ne scoate din starea vieţii zilnice şi ne cateheză. Elanul misionar, cît era, se diluează, dar aşează în starea de graţie, ne mută din condiţia nu dispare total, transformîndu-se într-un obişnuitului în cea a excepţiei”(p. 108). ,,El îndreptar etic cu trimiteri teologice. Efortul de (omul, n.n) îşi înrădăcinează viaţa de aici în cea laicizare dă roade, sporind arsenalul tematic al viitoare şi în acelaşi timp trăieşte frumuseţea şi poetului. Noile ipostaze conturează o traiectorie darurile vieţii viitoare în viaţa de aici. Aceasta-l complexă şi propune un poet reflexiv, cu ochii face cu adevărat făptură nouă, transfigurată”(p. deschişi spre lume dar neacaparat integral de 126). aceasta. Este acea balansare între asumarea Numai astfel găsim şi explicaţia că, deşi concretului şi remanenţa însetării după lumina evident religioasă, poezia lui Theodor Damian nu Împărăţiei. Încît poemele, cele mai multe, pot fi are caracter imnic, în linia tradiţiei milenare, ci clasificate pornind de la prezenţa sau absenţa este meditativă, glosînd pe seama destinului materiei scripturistice. individual şi colectiv. La Theodor Damian Asistăm într-un fel la descătuşarea salvarea, cum era şi de aşteptat, nu ţine doar de avîntului ficţional şi la fisurarea dependenţei disciplina credinţei aplicate, ci şi de capacitatea absolute de sacru : ,,prin însuşi sufletul tău va noastră de regenerare perpetuă. Iar regenerarea se trece sabia” / mi s-a spus / dar nu mi s-au dat înfăptuieşte prin extincţii şi învieri succesive, detalii / cînd, cum, cît timp / şi ce fel de sabie va fi adică prin îmbogăţire spirituală. Schimbarea şi / pentru că iată au trecut deja prin el / mai multe devenirea sînt două concepte predilecte ale săbii / şi nu ştiu dacă vreuna din ele / a fost cea poetului. Ca atare îl evocă admirativ pe Heraclit, proorocită / sau dacă trebuie pe alta să aştept / eu / efesianul care teoretizase devenirea ca principiu oaia cea rătăcită” (Prin însuşi sufletul tău). universal al existenţei. Şi o făcuse definind Numai că asumarea realităţii este, prin caracterul Logosul cu jumătate de mileniu înaintea ei artificial şi deci imperfect, dezamăgitoare, evanghelistului Ioan. Întîietate pe care teologul urmînd ca doar cuvîntul, adică arta, să-şi fi păstrat Theodor Damian o recunoaşte, aducînd astfel puritatea : ,,cataligele s-au înmulţit peste tot s-au indirect omagiul său nu atît trăirii, cît mai ales acomodat / şi la masa de scris / au învăţat să facă gîndirii umane. Viaţa ca naştere şi renaştere reverenţe cînd / îşi primesc cafeaua de dimineaţă continuă, fiecare echivalînd pe plan ideatic cu cu / buletinul de ştiri inclus în preţ / nu ştiu Învierea hristică, alcătuiesc împreună un cuvîntul cum de nu s-a / cataligizat / de atîta timp mecanism care poate învinge moartea, aşa cum printre ele / să batem în lemn” (Ca nişte refrene ne-a promis, oferindu-ne propriul său exemplu, pierdute îmbrăţişării se înalţă). Ultragiat, poetul însuşi Mîntuitorul. se întoarce la blidul speranţei : ,,Îngerul poartă pe Deşi poezia sa izvorăşte din sfîşiere şi fiecare de mînă / unii îşi aprind lumînările din contradicţie, autorul se înfăţişează consecvent privirile sfinţilor / Deasupra templului străluceşte doar cu masca seninătăţii, ca reflex al un nor” (Îngerul poartă). înţelepciunii şi speranţei. Nimbul religios face ca Recuperarea simbolisticii sacre nu elementele de criză lăuntrică, de luptă cu reprezintă doar efectul dezamăgirilor de fiecare tentaţiile materialiste, să fie depăşite fără zi, ci şi obsesia datoriei faţă de Ziditor : ,,Aştept convulsii, ca într-o secretă şi finală iluminare. De un timp cînd stăpînul / ne va cere roadele viei / aici micile proiecţii mesianice şi sursa acelui cînd ochiul nostru va încolţi / în pămîntul echilibru interior care estompează tulburările de Împărăţiei” (În pămîntul Împărăţiei). Pentru că destin. O anumită ingenuitate şi amintirea trupul nu este decît vehiculul unei călătorii Golgotei mîntuitoare ajută momentelor critice să iniţiatice sub semnul dorului. Dorul, adică treacă aproape neobservate. Reperul vocabula care, precum la Eminescu, se nuanţează semnificativ în ascensiunea poetică a lui Theodor metafizic, vizînd împlinirea şi necuprinsul : ,,O, Damian l-a constituit volumul Rugăciuni din trupul meu călător / De ce şi de cine mi-e dor” Infern (Ed. Axa, Botoşani, 2000). Aici autorul (Trup). Cum se ştie, ne aflăm la finele eonului vrea parcă să tranşeze artistic ponderea factorului creştin, cînd globalismul înseamnă decreştinare 18 Citadela Critică literară
şi cînd himerele tehnologiilor şi libertăţilor de tot textele conţin în majoritatea lor suficiente felul produc zilnic avalanşe de alienare spirituală. cantităţi de fior doxologic. Noutatea o reprezintă Destructurării tradiţiei sacre nu i se poate opune însă efortul de ,,înlumire” al poetului, trăirea ca antidot decît cuvîntul. Ne convinge poetul într- literaturizată a tensiunii religioase. Semnul Isar un text excepţional : ,,Mi-am dedicat timpul liber (Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006) este o experienţă / cuvintelor / am devenit un jucător ahtiat / am nouă în literatura poetului. Aflat pe un pat de învăţat să le pun pe categorii / în ordine spital din Munchen el simte nevoia să se alfabetică, cronologică / pe discipline şi geografii reconsidere ca fiinţă, atît în raport cu lumea, viaţa / le-am trecut prin mai multe confesiuni / să văd şi moartea, cît mai ales cu sine însuşi. Realitatea forma pe care o au / le-am afierosit Domnului / în capătă dintr-o dată alte dimensiuni şi chiar alte formă de rugăciuni, / pînă cînd un cuvînt s-a semnificaţii. Suferinţa face din raţiune un crăpat / şi am văzut în el, în adînc / adînc de cuvînt instrument forte, aşa cum sentimentul morţii, în / acolo m-am pierdut / dar e şi singurul loc / întru loc de spaimă, conferă poetului un plus de care sînt”(Adînc de cuvînt). echilibru şi serenitate. În aceste complicate De altfel, există în volumul de tribulaţii sufleteşti şi evaluări filosofice regretul ,,rugăciuni” mai multe compoziţii care, prin apare ca un ingredient aproape insignifiant. timbrul lor, contribuie la edificarea unei arte Toponimul Isar, desemnînd rîul care flanchează poetice originale. O idee importantă este cea spitalul, este investit cu simboluri diverse, de la privind stratificarea textului, care permite puteri magice la valenţe terapeutice. Mai interpretări multiple, în măsură să îmbogăţească importantă ni se pare capacitatea mirabilă a rîului profilul creaţiei şi să-i asigure perenitatea : ,,ţi-am de a descătuşa în subconştientul poetic zborul scris un poem / e rîndul tău să-l explici tuturor” imaginaţiei, producînd asocieri adesea frapante. (Îţi mai scriu un poem ca să-l ai ca bibliografie). Privitul pe fereastră şi vederea Isarului înseamnă Este moderna idee a italianului Umberto Eco, cel automat o călătorie spirituală din care nu lipseşte care lansa în 1962 sintagma opera aperta (operă aluzia la zona sacrului. deschisă), implicînd imaginaţia şi perspicacitatea Vorbim prin urmare de o constantă cititorului la desăvîrşirea textului lecturat. În alt transcendere a realului şi de noi acorduri între loc autorul pariază pe sinceritate şi idealism : ,,La sacru şi senzorial. Aşa încît purtătorii de trupuri Mancha, La Mancha / acolo e singurul teatru cu bolnave pot accede mai uşor la înţelesul hristic al îngerii suind / şi coborînd peste perdea / acolo e morţii, care este doar preţul pentru continuarea singurul teatru unde se mai poate / juca” (Între vieţii sub o formă renăscută şi deci superioară. lacrimile flămînde şi neînţelese). Un alt text Simţim cum vindecarea trupului bolnav devine intitulat chiar ,,Poezia” reiterează ataşamentul mai puţin însemnată decît cea spirituală a funciar pentru valorile sfinţeniei creştine : ,,În sufletului, supus îndoielii şi ispitirilor profane. În peştera ei / nu poţi intra decît însihăstrit / după o aceste condiţii simbolistica Isarului se diversifică aşteptare de-o viaţă / şi-o rugăciune / de-un din nou, contrapunînd avîntului imaginativ infinit” . Însă poetului nu-i displace nici jocul smerenia creştină care se hrăneşte cu revelaţii. experimental de-a sintaxa şi semantica sărite din Sub învelişul obiectivităţii , atît secvenţele de reguli, via Nichita Stănescu : ,,Un oare mă boare / dialog cu cerul cît şi paginile de jurnal ascund Un lasă mă plasă / Un mine în vine / Un cine mă furtuni lăuntrice de maximă vibraţie şi mine” (Confuzie). De altfel exerciţiul continuă şi dramatism. Într-un asemenea mediu insolit pacea într-o carte din 2007, unde Nichita e atît pretext dintre contrarii devine posibilă. Îngerii celeşti de cît şi subiect : ,,L-am timpuit pe / Nichita la căpătîiul bolnavului au cam aceeaşi misiune cu Stănescu / l-am zeuit pe / Nichita Stănescu / l-am fiinţele serafice numite surori care mişună prin maglavit pe / Nichita Stănescu / l-am nikitit pe / saloane spre alinarea medicală a suferinţei. Să Nichita Stănescu” (A ni-ki-ti, nikitire). precizăm că versurile acestui volum aduc accente Rugăciunile lui Theodor Damian sînt doar poezie noi în spaţiul meditaţiei chiar dacă multe autentică, avînd în ţesutul lor fibre de substanţă adevăruri, rostite la graniţa morţii, sînt prea puţin religioasă. cosmetizate. Emanciparea de sub tutela sacrului nu Dar contemplarea şi notele de jurnal, ca este totuşi decît aparentă sau parţială, pentru că şi călătoriile imaginare, se transformă într-un 19 Citadela Critică literară exerciţiu purificator. Întreg fluxul liric este tivit precedente. Sursa tensiunii este însăşi indecizia, de tîlcuiri etic - creştine şi filosofice cu adevărate cum ne spune chiar autorul în poezia ,,Singurul inserţii de sublim. Tema renaşterii prin înviere mod în care existăm” : ,,ancora lui a prins spirituală este reluată : ,,trebuie să mori ca să rădăcini / între cei doi pomi / al vieţii şi al trăieşti” …,,atunci scrii adevărata poezie / că ştii cunoştinţei / nu ştie nici el ce vrea / viaţa sau de unde vii şi unde te duci” (13). Iată şi pactul cunoştinţa”. Dar o certitudine tot există : ,,am rău credinţei cu arta : ,,Aceea este cu adevărat de real / mi-e bine în vis / de aceea supravieţuiesc aventură / cînd cari isihia în literatură” (17). În în real”. Oricum, visul îşi face loc în angrenajul faţa nepătrunsului îşi recunoaşte limitele, mental al insului religios, cu întreaga sa doză de reprimîndu-şi rarele crize dubitative : ,,ceva nu-i pericol. Pentru că visul aparţine şi toposului normal aici / lucrurile nu pot fi aşa / dar aşa sînt / profan : ,,esenţa e visul / aştept în port să-mi mai bine strigăm la Cel vechi de zile / facă-se voia pornească / vaporul / iată-l se mişcă spre ţintă / o Ta / precum în cer aşa şi pe pămînt” (24). ştie / merge spre ea / dar o caută-ntr-una / e plină Curgerea Isarului, semnificînd trecerea şi marea de ţinte / ca adîncul de peşti fosforescenţi”. devenirea, aminteşte iarăşi de Heraclit, părintele Cedările în faţa efemerului cu sclipiri Logosului : ,,Heraclit avea altă făcătură / el a morganatice se înmulţesc pentru că ,,uneori nu colindat pustiile celeste / şi a înţeles cîntecul mai vezi obiectele din cauza sforilor”. lumii aceste” (30). Consemnările de jurnal plac Lîngă febrila meditaţie din trecut îşi prin concreteţe şi lapidaritate : ,,Azi e duminică / face loc acum şi ludicul, iar simbolurile biblice şi e soare / şi e slujbă / cineva lîngă mine strigă că- încep să fie căutate mai mult pentru ecourile l doare / îngerii şi-au luat zborul / cei mai mulţi / livreşti decît pentru conţinutul lor sacru. cred că au luat bolnavii pe aripile lor / să-i ducă Pierderea identităţii sacre se repercutează în Făcătorului tuturor” (46). Sau : ,,Plouă pe Isar / conştiinţa de sine provocînd momente de această ultimă zi / spitalul ca o insulă / mi-am cumpănă şi rătăcire (Iordanul curge înapoi, Vine făcut cunoştinţe / dar cine ştie dacă ne vom mai toamna curînd). Există şi o ipostază civică a întîlni / Pero croatul, Maria, Herr Hoerst / îngerii poetului, care ia atitudine împotriva răului : albaştri / şi Dr. Merz” (51). Posibila vindecare şi ,,Savanţii se joacă la computer / şi beau bere / nu re - naştere devin verosimile : ,,am impresia că contează cine cîştigă, cine pierde / cine trăieşte şi întunericul a murit / că mă aflu într-o altă lumină” cine piere” (Nu contează cine cîştigă). Şi tot în (48). acelaşi sens : ,,Ne plac / magazinele, reclamele Laicizarea priveşte mai mult admiterea luminoase / banul pentru că e mic şi tare / şi unor detalii ale conexiunii cu lumea reală, pentru pentru că nu miroase / Alergăm spre oraşe / pînă că fondul aparţine totuşi sacrului, ca în această la suflarea din urmă / pentru că sîntem / fiinţe de memorabilă artă poetică : ,,Isihia, Isihia / din tine turmă” (Fiinţă de turmă). În context observăm că se naşte cu adevărat poezia / trebuie să arzi mult şi imaginile îşi pierd din inefabil, etalîndu-şi pe rugul tăcerii / să duci cărbune încins / apoi să te asperităţile şi cenuşiul, încît poetul, cutremurat aşezi credincios în cuvînt / şi să ştii să aştepţi / ţi de promiscuitate, simte nevoia să-l invoce se va trimite glas subţire de vînt / ca să trăieşti / definitiv pe Ziditor, într-un text jumătate poem, fără vînt cărbunele moare / cînd vine glasul / jumătate rugăciune (Tatăl nostru). trebuie să nu dormi / ci să-ţi scoţi smerit sandalele La confluenţa dintre sacralitate şi laic, / din picioare / abia atunci eşti gata s-asculţi / abia Theodor Damian , teologul cu tulburătoare atunci vei face ce ţi se spune / aşa se scrie poemul sensibilitate lirică, nu conteneşte să ne uimească, / cînd fiecare cuvînt / a devenit rugăciune” (86). adăugînd construcţiei sale literare etaje noi, tot Poetul ne cheamă patetic să descoperim singuri mai vizibile sub soare, sprijinindu-se pe calea către lumină, inclusiv prin cuvînt, aceasta contraforţii solizi ai unei meditaţii în care se presupunînd transfigurare şi priveghere. Dar împletesc armonios revelaţia sacră şi veghea stările sînt mereu alternante : el însuşi se raţiunii. De la uşa altarului, dar şi din acordurile surprinde participînd la spectacolul alienant al lirei sale, cuvîntul poetului se întrupează în lumii. Volumul Stihiri cu stînjenei (Ed. Tipo arhitecturi suple, cucerind prin simplitate şi Moldova, Iaşi, 2007) reflectă chiar această criză fluenţă şi mistuind tensiunea lăuntrică într-o moral-religioasă , destul de prezentă şi în cărţile cîntare pentru fiinţe umane şi îngeri. 20 Citadela Critică literară Vasile Luţai - „Păzitorul făcliei” Motto: „Eu, păzitorul făcliei,/ sunt flacăra/ ce trimisu-o-ai/ să ardă-nainte.” (Vasile Luţai - Păzitorul)
dur, contondent: „Întunericul/ ca un târnăcop/ mă Lucian GRUIA loveşte/ în moalele capului.” Viaţa terestră trece ca vântul, omul efemer/inconsistent părând o umbră Vasile Luţai s-a născut la 24.09.1950 în vizibilă numai în lumina divină din care s-a născut localitatea Bocicoiel, jud. Maramureş şi a absolvit şi pe care credinciosul trebuie să o regăsească: Facultatea de Teologie ortodoxă din Bucureşti. „Încă mă simt/ ca o umbră” (Constanţă) Din 1972 este preot paroh în Parohia Ortodoxă Omul este dator să-şi gospodărească viaţa Vişeu de Sus III. Punându-şi toate eforturile în şi îi e teamă să părăsească această lume efemeră, slujba comunităţii, a refăcut şi extins pictura cu plăcerile ei, chiar dacă moartea reprezintă o vechii biserici, a reîntemeiat, pe Valea Scradei, etapă superioară spiritual, prin anularea diastazei mănăstirea atestată documentar din secolul al pentru cel mântuit: „Îmi plânge lumina/ la XVIII-lea, a asigurat pictarea acesteia şi a adăugat geam/.../ Ce să fac/ cu veşnicia/ ce mă paşte,/ că un cămin pentru călugări şi oaspeţi. A publicat doar ieri/ mi-am sădit via?/ Şi-am pus/ turn de şapte volume de versuri, dintre care unele în stil pază-n ea/ până timpul/ va-nceta.” (Amurgire) japonez, atras de spiritualitatea înaltă a haiku-ului. Între plăcerile vieţii, iubirea rămâne cel Volumul Diastaza, la care ne referim în mai puternic şi totodată delicat sentiment: „Eu nu continuare, a fost tipărit la Ed. Limes, Floreşti- am nici o vină/ că tu eşti aşa de frumoasă,/(...)/ Cluj în anul 2012. Lasă-mă să dorm/ în răcoarea ochilor tăi/ şi mai Titlul cărţii semnifică intervalul/distanţa lasă-mă/ să-ţi sărut/ mulţimea anilor grei!” (Eu d i n t r e o m ş i c r e a t o r. D i n c u v â n t u l sunt de vină) Cu toată trecerea timpului, amintirea introductiv/explicativ, transcris din cartea clipelor de iubire rămâne încadrată într-o lumină părintelui Dumitru Stăniloaie - Teologia divină: „Când fugeam/ cu câte-o rază/ prinsă-n dogmatiă, aflăm că diastaza se micşorează palme,/ ducându-le depline/ până la marginea necontenit, astfel încât după moarte, sufletul codrului,/ unde le priveam doar noi,/ apoi le credinciosului va gusta nemijlocit din scăpam în unde/ şi-n revărsarea luminii/ plenitudinea şi infinirea dumnezeiască: niciunde.” (Remember) Eternitatea, departe de a fi uniformitate statică, Rostul preotului-poet pe acest pământ este este în chip minunat mereu reînnoită în experienţa să sădească credinţa în enoriaşi, să le insufle spiritului, un început absolut. Cel ce urcă nu se dragostea pentru semeni şi astfel cuvintele sale au opreşte niciodată, mergând din începuturi în rodit pe ogoarele sufletelor: „eu am fost trecător/ începuturi care nu au sfârşit. Dar fiecare început cum o umbră/ de nor,/ şi-am semănat aici/ un ogor/ are dintr-un anumit punct de vedere, în sine totul.” cu sămâmţa/ ce-a răsărit mândrul spic/ din În prefaţa cărţii, poetul şi editorul Mircea nesfârşitul lan.” (Am fost odată...) Petean dezvăluie strategia volumului: „Ca pe o Iar credinciosul trebuie să ştie că suferinţa călătorie cosmică - dintr-un cer în altul - a îi va aduce alinarea: „Prin sufernţă/ ajungi/ la sufletului scăpat în ţinuturile nesfârşite ale lumină/ cărând în spate/ întunericul” (Misteriile Paradisului, aşa îşi concepe prezenta carte de lui Mithra) poeme Vasile Luţai.” Epoca postmodernă, pe care o trăim, a Până a ajunge la anularea diastazei, poetul pierdut, din păcate, buna cuviinţă şi sentimentul parcurge mai multe etape/trepte iniţiatice, pornind religios, oamenii devenind orgolioşi şi răi, iar cei de la cotidianul anost, urcând apoi treptele unei aflaţi la putere luptându-se pentru ciolan, scări celeste spre cunoaşterea creştină deplină, pe neinteresaţi să-şi ajute semenii. Răutatea care le prezentăm în continuare cititorilor, ca oamenilor este surprinsă frust şi aspru în poezia prilejuri pentru o meditaţie mântuitoare. Un sat fără câini: „În satul acesta/ de câini nu e Păcatul este simbolizat prin întunericul nevoie/ pentru că eu sunt câine pentru tine,/ tu eşti
21 Citadela Critică literară câine pentru mine,/ noi suntem câini pentru voi,/ barcă.” (Revelaţia focului) iar voi sunteţi câini pentru noi./ Doamne,/ ce mai Peregrinările sufletului întru Dumnezeu vremuri noi!” se petrec atemporal „Urcam un al trelea cer/ pe Alte poezii, precum Ferma de melci, dinafară de el./ Timpul aştepta ca o umilă slugă/ Viscolul, Clopotul foamei au ca temă critica (...)/ Aici înţeles-am/ că viitorul se clădeşte acum,/ socială. Nu scapă muştruluirii nici preoţii care cer iar trecutul nu-i decât/ piatra filosofală de- pomană pentru a se îmbogăţi (Curată pomană) ncercare,/ ce te ajută să-ţi mai găseşti/ o casă Dar timpul trece necruţător şi autorul nefăcută d emână.” (Dintr-un cer într-altul) presimte că treapta eliberării sufletului de corp se Păstrându-şi personalitatea, poetul are apropie: „Pare-mi-se/ că noaptea aceasta/ fi-va o viziunea infinitului cosmic prin care călătoreşte, cărare spre dincolo,/ ori strigătul/ din care nu mai dobândind conştiinţa că a trecut într-o altă stare a ieşi/ până ce ajungi/ la marginea/ mărginirii.” aceleiaşi existenţe: „Timpul nu mai e drumul (Onirică) Momentul desprinderii sufletului meu,/ ci piedica ce-mi aşteaptă/ fiecare pas./ El mă echivalează cu pierderea umbrei: „Doamne,/ lipsit desprte de cel ce nu sunt./ Mă uit doar dincolo/ şi sunt de umbră,/ părăsitu-m-a/ aseară în amurg,” mă văd/ cum în cerc curg;/ mă mişc şi revin/ la (Un soare ce ucide) acelaşi punct./ Mă uit înapoi,/ dar Desprinderea este însoţită de înapoi nu mai este;/ mă uit înainte/ şi nelinişte şi spaimă, chiar pentru ca o stea ce se mişcă/ stând pe loc./ Mă credincios, în versuri de mare împac cu gândul/ c-am intrat/ într-un zbucium sufletesc: „La început/ de nesfârşit./ Un nesfârşit divin,/ veşnicie/ o scară coborât-am/ prin înlocuind timpul/ cu un cerc/ prin care lumină/ şi fulger/ peste boabele de încerc/ să-mi leg o piatră/ în devenire/ rouă/ ce dau în mugur/ de cu seară/ iar de cel ce-a căpătat altă fire” (Timpul serile n-ajung/ la un hotar,/ căci lespezi desprins) de întuneric/ se desprind/ de lângă În deplina lumină, autorul ceruri/ când prea încet/ se-aprind poate să-şi judece viaţa pe care şi-a luminile-nvechite/ şi moartea umblă/ dedicat-o păstoririi şi îdrumării ca un hoţ prin cuiburi,/ îţi vine să credincioşilor parohiei sale pentru ameţeşti/ sau să te tulburi./ De aceea care a fost un paznic al făcliei strig ca-ntr-o nădejde/ fără fire/ ca credinţei ortodoxe: „Dincolo de milă să ai/ şi de umbra/ ce se-ascunde/ cerurile/ pe care voi le vedeţi/ eu în cuib de nemurire.” (Desprindere) venit-am de-acolo/ unde eram paznic Trecerea în lumea de dincolo se face de noapte./ (...)/ Pentru cei ce nu-nţeleg/ eu printr-o poartă de lumină, fără ruptură ontologică: exprimam invizibilul/ ce nu se poate reda/ decât „Lumina/ ca o poartă era./ Prin ea/ sufletul meu/ prin muzică./ (...)/ Oare câte litere/ ar trebui să intra şi ieşea./ Lumina/ cărare era/ şi înaintea mea/ cunoşti/ pentru a putea reda energiile/ necreate/ pe ea mergea/ cum toiagul orbului./ Lumina/ visul care le primeşte un înger?” (Omul metafizic) meu/ de odinioară era.” (Lux) Astfel treptele urcării spre lumină s-au Şi începe călătoria prin infinitul divin: încheiat. Vasile Luţai ne comunică stările de extaz „Călătoream/ din timp ieşind/ ca dintr-un cerc prin care a trecut prin imagini puternice, vii, prea strâmt/ înspre lumină,” (Neterminată) emoţionante. Stilul său confesiv, pigmentat cu Dumnezeirea îi este revelată preotulu- ardelenisme, ne aduce linişte sufleteasă. Poezile poet prin imaginea focului rece, infinit, care nu te sale sunt rugăciuni ardente şi momente de arde: „Un fel de foc/ ce nu ardea,/ dar se-ntindea/ meditaţie în care harul se revarsă asupra minţii şi pe dinaintea ochiului/ ce îl păzea/ şi întinzându-se/ mâinii care scrie. O imagine memorabilă reface nemurea./ (...)/ Şi deşi credeam că se găta,/ el lumea transparentă, lumea ca lumen, de care continuu era/ şi neoprit stătea/ întru esenţa sa./ vorbeşte acelaşi mare teolog, Părintele Stăniloaie: Nimic nu lumina/ mai tare ca sinea sa./ (...)/ „Undeva/ la margine de lume/ curge lumina ca o Nimeni vreodată va trece/ cum oul în zbor/ pe cascadă/ în care caii se scaldă,/ apoi ies prin calea ce duce/ spre marele gol,/ unde nenăscuţii ierburi/ uzi de lumină.” (Iubirea e jertfă?) încă aşteaptă/ capătul durerii/ să-l treacă într-o
22 Citadela Critică literară RANA SUFLETULUI ÎN ROMANUL ”JAR ŞI DIAMANTE DE IGNIŞ”1
putea supune pe aceşti oameni integri, Oxana CÂRLAN care preferau a muri demni în mizeria în care-i împinsese noul regim” (cap. Romanul memorialistic al Teresiei În vizită la „bătrâna doamnă”). Bolchiş-Tătaru este o adevărată Încrederea în atotputernicul frescă a evenimentelor petrecute în Dumnezeu, cel ce le știe și le decursul anilor în care comunismul dirijează pe toate îndrumă pe Andrei a subjugat societatea românească, Benzeu spre gândul că ”înafară de arzând cu jar diamantele culturii sănătate, ce alt dar mai binecuvântat, româneşti într-un ţinut precum mai valoros şi mai minunat poţi primi Cavnicul şi Baia Sprie, în minele de la Providenţă, decât dragostea?” cărora au pierit mii de vieţi (cap. Evadare din cazanul cu omeneşti, iar altele au ispăşit ani smoală, introspecţii şi tămăduire). grei de pedepse fiindcă nu au iubit regimul Dragostea Piei impresionează prin comunist. fidelitate maximă, dând dovadă de o noblețe în ”...să ne bucurăm privirea şi sufletul cu culmea fericirii, făurind dorința de a fi tipul soției splendoarea acestei cascade din faţa noastră, perfecte menționând și discipolilor săi că: ” subţiri ca un văl de mireasă, şi să mulţumim bărbatul şi femeia îşi aduc fiecare aportul - aşa Domnului că ne-a dat zile şi prilejul să ne cum l-a lăsat Dumnezeu - la susţinerea, armonia minunăm aici de Creaţia Sa”. Cu aceste cuvinte şi educaţia familiei”. (cap. Rug și lacrimi de încheie romanul autoarea, dorind să transmită împăcare). ”un șir de explozii” cu mesaj de prețuire și dăruire, precum spune Mircea Eliade ”pe care Romanul cuprinde douăzeci și patru de omul și-o dă sieși, lumii și existenței”. capitole întitulate prin metafore sugestive și date Dacă urmărim cu atenție personajele din istorice cu localități concrete. Captivează roman vom constata cum se frământă asupra unor destăinuirile cunăscătorului de istorie trăită - întrebări de mare importanță: ”Cum ar putea el Gheorghe Petrescu, născut la 5 Februarie 1891, la servi așa ceva?”, omul total şi absolut satanic, Târgu Jiu, din părinţii Constantin şi Porfira, în anticreştin şi antiuman, se gândea personajul capitolul ”Vizită cu lecție de istorie vie”, căruia principal Andrei Brânzeu despre cei care nu îi este: ”foarte greu să vorbescă despre lucruri puteau ieși din ”caruselul drăcesc” (capitolul dureroase, mai ales pe care le ştii a fi nedrepte, Şicane, lichelism şi reţele de informare), în care strigătoare până la cer, dar eşti obligat a le duce cu accepatse să intre. Prin intermedul lui Andrei sentimentul de culpă ce ţi se impune, şi a accepta Brânzeu observăm dorința de a ne păstra ca vrând-nevrând că este drept aşa şi nu cum ştii tu”, oameni, de a iubi sentimentele, gândurile proprii făcând și o descriere originală mamei vitrigi care: și deminitatea umană. ”Era întotdeauna gata să ajute şi să facă bine. Inteligența acestui personaj a făcut să Iubea natura şi florile pe care le picta” Datorită dăinuiască sinceritatea, având voința de a se acestor calități reușeau să dea ripostă regimului opune unor marionete de orbit lumea, puse să care aduceau oamenii: ”la starea de îndobitocire joace după interesele jonglerilor criminali din şi înfometare a omului prin comunism”. (cap. umbră, rațiunea lui trează l-a scăpat de la satanica Vizită cu lecție de istorie). „învăţătură marxistă” în care „lupta de clasă era Libertatea gândirii omului trebuia să fie unul din factorii de dezvoltare a societăţii” (cap. una limitată și condusă de doctrinele regimului Generalul magaziner. Amintiri cu pus bine la punct pentru a-l prinde în capcana redeschiderea Liceului Şincai), ”omul albastru” orânduirii așa zisei înaltei inculturi și de-al însă, rămânând crima şi sângele pentru că ”nu-i menține pe întreg parcursul vieții doar cu prostia,
23 Citadela Critică literară care spune personajul profesorul Gheorghe cum îşi face propagandă, ca toată lumea să-i fie Petrescu în glumă, atunci când securiștii, din lipsa plecată”, ci: credinţa îi dă putere să fie un om de cultură n-au găsit cărțile interzise în cămara de cinstit” și să-și mențină tonusul sufletesc. lemne ”mai prinde bine câteodată”. Sufletul este totul, sunetul gândului Semnificativ este examenul de conștiință nostru ce produce lumină și un singur lucru al turnătorului Ghiță, pe care l-au îndoit încă din durează în viață, spune Euripide, faptul că ai un școala generală fiind obligat să traducă în viaţă suflet drept și bun. ideologia partidului comunist, conștientizează Teresia Bolchiș Tătaru în romanul ”Jar și faptul că s-a mângâiat cu minciuna și ticăloșia din diamante de Igniș” păstrează, prin intermediul cauza tatălui său, care i-a tras în mârșava mocirlă personajului central, Andrei Brânzeu, sufletul pentru a scăpa de colectiv. Anume din acest motiv drept și bun, cel care e partea cea mai nobilă din considerându-l pe Andrei Brânzeu: ”omul ce om, în sensul de a-l înălța deasupra tuturor creează oaze de liniște și pace în jurul său, ororilor și zguduirilor, chiar și a orânduirii oriunde și oricând”, (cap. O ciudată destăinuire socialiste. Ca un jar plin cu diamnte e sufletul nocturnă) vine la el să-i destăinuiască adevărul, acestui roman, ce rămâne cu rana mereu deschisă. că este chiar el turnătorul, spunându-i: ”V-am Îndemnul ar fi de cunoaștere și cercetare a turnat la conducerea Trustului, la partid și la demnității sufletului omensc, refuzând sărăcia securitate”. Noroiul minciunii îl face pe Andrei să gândului și acceptând măreția conștiinței de a fi se simtă nu prea bine, încercând să rămână om liber cu suflet curat. indiferent și la noutatea cu drogurile în mâncare el se regăsește în ambianța divinului din care face parte. Ușurarea se produce prin credința care i-o redă Andrei Brânzeu spunându-i că: ” - în 1 Teresia Bolchiş-Tătaru-Jar şi diamant de Igniş, realitate securitatea - nu este atotputernic, după editura ,,Gens Latina! Aba Iulia 2012
CALENDAR CULTURAL SĂTMĂREAN 2013
155 - 05.07. 1858, se naşte la Tiream canonicul, profesorul şi patriotul George Mureşan (m. 1939) 75 - 09.07. 1938, moare la Satu Mare inginerul inventator Augustin I. Popp (n. 1905) 130 - 17.07. 1883, se naşte la Baia Mare, preotul şi omul politic liberal Aurel Dragoş (m. 1959) 95 - 17.07. 1918, moare la Supuru de Sus avocatul şi cărturarul Andrei Cosma (n. 1843 la Bârsău de Sus) 205 - 21.07. 1808, se naşte la Bocșa (SJ), istoric, filozof şi om politic Simion Bărnuţiu (m. 1864) 130 - 31.07. 1883, se naşte la Lipău avocatul şi patriotul Ilie Carol Barbul (m. 1946) 125 - 15 august 1888, se naşte la Ciocotiş (MM) preotul şi învăţătorul Valeriu Bărbos (m. 1966 la Traian, jud. Satu Mare) 65 - 27. 08. 1948, moare la Timişoara prozatorul Rodion Markovits (n. 1884) 115 - 14. 09. 1898, se naşte la Cărăşeu avocatul şi ziaristul Virgil Nistor, primar al Clujului. 45 - 19.09. 1968, moare la Cluj-Napoca istoricul literar şi lingvistul Vasile Scurtu (n. 1906) 70 - 24 09. 1943, se naşte la Livada pictorul Podolyak Vilmos 95 - 26.09.1918, se naşte la Sanislău poetul şi cronicarul teatral Ion Cherejan (m. 1986) 140 - 27.09. 1873, se naşte la Sâmniclăuş, dascălul Traian Mărcuş. 24 Citadela Proză Căluţul de porţelan
pielea dinspre subraţ se clătina de Doina POPA îndârjire, ticul nervos al unuia ce zvâcnea dintr-o nară, mărul lui Adam După ce-şi arătase dantura, al altuia săltând sub valul de vin ce într-un râs mut, în timp ce răspundea inunda gâtlejul, ochii înceţoşaţi, formulelor de rămas bun ce păreau a fumul zadarnic al ţigărilor. A tresărit fi fără sfârşit, închise de două ori când mâna umezită a bărbatului ei i s- yala şi rezemată cu spatele de uşa a lipit de gât. - Ce ai, ţi-e rău? a masivă de stejar, ascultă paşii celor întrebat-o. - Nu, s-a grăbit ea să nege, trei bărbaţi ce răsunau strident în puţină oboseală. Palma lui mare liniştea scării. Revăzu zâmbetul alunecă pe umărul cald şi rotund. - O ironic al cumnatului ei Paul, ochii lui să vină cafeaua. - Ştiu, nu-i nici o cercetători, mereu la pândă, mereu problemă, voi depăşi faza. E doar un inspectând, în încercarea lui disperată de a depista val de somn care o sa treacă aşa cum a venit. El o amănunte picante, numai bune de pus în raportul cercetează şi pe chip îi răsare un zâmbet ce avea să-l facă nevestei acasă şi nevasta triumfător şi complice. Cutele de pe fruntea lui întregului neam, inclusiv soţului ei plecat la amintesc de creionarea simbolică a unei păsări în muncă peste hotare. Ca intr-un joc de popice. La zbor, una, două, trei, patru linii arcuite spre plecare ea îi întinsese obrazul, spre a fi sărutat iar mijlocul frunţii, prezente mereu acolo şi când râde el, evitând, făcu acelaşi gest şi feţele lor se şi când e încruntat. Întoarce stingherită privirea, atinseră pentru o clipă una de alta...Privirea ei o bărbatul e atât de încântat, parcă ar spune: Ei vezi porni alene către dreptunghiul de lumină ce marca ce-ţi ofer eu? şi ea se întreabă iritată de ce nu i se intrarea in sufragerie şi poposi mai apoi pe masa pare şi lui că aşa e normal să fie, de ce priveşte cu farfuriile aşezate dezordonat, pahare cu resturi totul ca pe o bătălie câştigată? de vin negru, furculiţe, cuţite, ceşti, şerveţele Strânse cu gesturi încete farfuriile şi le mototolite, firimituri. Cât de jalnic se încheia depozită în chiuvetă. Apoi scutură faţa de masă şi orice petrecere, uneori aşteptată cu nerăbdare, o îngrămădi în maşina de spălat. O oboseală orice reuniune omenească şi cât de ridicol şi fără plăcută îi tempera mişcările. Se gândi la de noimă pare fastul cu care începe totul! Oamenii momentul când se va scufunda în plapuma cu plecau mulţumiţi sau nu şi rămâneai în mijlocul cearceafuri foşnitoare, cotropită de somn. La ora unei încăperi devastate şi-ţi trebuia o porţie de aia nu mai era apa caldă. Se spălă pe mâini cu un curaj în faţa unei chiuvete pline cu vase murdare. rest de ceai de muşeţel, se demachie cu lapte Îşi aminti de revelionul petrecut la Sinaia. Se vitaminizat, îşi pieptănă părul cu mişcări servise friptura, era vacarm, băuseră cu toţii, domoale, trecând prin dinţii metalici lirele lungi, râdeau prea strident, spuneau bancuri, dansau şi castanii. Se privi în oglindă exersând diverse totuşi printre confeti şi serpentine strălucitoare, mimici şi zâmbete, voind să amâne clipa de câteva fracţiuni de secundă totul i se păru plăcere, de dulce toropeală dintre realitate şi vis. îndoielnic. Domnul acela, director general, parcă, Se îndreptă alene, târând papucii spre dormitor. transportând ritmic furculiţa încărcată spre Adela dormea cu palmele pe lângă tâmple iar ea se orificiul ce se deschidea sub mustaţa bălană, strecură sub plapumă având activată marea iubire aprobând cu aplecări energice ale capului faţă de puiul ei. Închise ochii şi aşteptă senzaţia de comentariile celor din jur, doamna de alături, ameţitoare dispersie. Sub pleoape imaginea se murdară de ruj pe bărbie, atacând fermă cu coloră în brun apoi în violet, o ameţeală grea îi furculiţa şi cuţitul bucata de carne în timp ce întunecă memoria. Tresări la ţipătul Adelei.
25 Citadela Proză
- Turcii, vin turcii! scâncea fetiţa din îngroape în somn nemulţumirea ce i se răsucea în gâtlej, speriată la culme. suflet. Ducea o viaţă echilibrată era frumoasă - Nu, mamă, e doar un vis urât. Alungă-l încă, înconjurată de obiecte scumpe, la serviciu şi dormi. era apreciată şi totuşi... şi totuşi viaţa de femeie o O înveli, îi sărută obrazul catifelat, îi acaparase cu totul, pe nesimţite, mâinile ei mângâie părul moale ca puful simţind în stomac migăleau răbdătoare, în timp ce mintea, căldura iubirii. Fetiţa se mişcă alintându-se ca opacizată, refuza să se depărteze prea mult de pisica şi murmură: Nu vin la noi, mami? - Cine, trup. În seara aceea, oricât se străduise să dragă? Dar fata nu-i mai răspunse. Îi ascultă urmărească mersul conversaţiei, nu reuşise să respiraţia grăbită, puţin şuierată. Îşi aminti că la priceapă decât unele frânturi, uneori oaspeţii unul dintre musafiri, printr-o spărtură a ciorapului parcă vorbeau în altă limbă. Nu se mai putea se zărea călcâiul gălbui, lucios. Fleacuri, să dorm, concentra, sau într-adevăr rămăsese pe margine? îşi propuse. Celălalt bărbat bâţâia continuu dintr- Da... râdea eliberată de-o glumă oarecare şi apoi un picior. Zâmbi amuzată şi se întoarse cu faţa în iar rămânea mută, cu sprâncenele ridicate, cu un sus dar plapuma nu i se mai lipi de trup. În zâmbet tâmp, imprecis, menţinut cu greu în colţul definitiv ce rost avusese vizita inopinată a buzelor. Mai târziu, după câteva pahare de vin ea cumnatului ei Paul? Fusese, probabil, o verificare respiră uşurată, discuţia alunecase spre subiecte de rutină şi ca să nu vină cu mâna goală, adusese şi mai de toată ziua. Lângă ea Adela se frământa doi prieteni cu dânsul. Întors acasă, desigur va gemând. linişti spiritele înfierbântate ale familiei, - Mami, nu vin turcii? o întrebă fetiţa îngrijorată de felul în care trec zilele ei în trezită din somn. singurătate, neuitând să presară, doar era în firea - Nu, dragă, nu mai exista nici picior de lui, pe ici, pe colo, câte o remarcă urzicată. Si turc! întoarse din nou în pat enervată. Prostii, în - Nici unul? definitiv abia am mai ieşit din monotonie serilor - Nici măcar unul de sămânţă! mele de ce să mă formalizez? Bine că făcuse de Se lăsă iar tăcerea. De pe etajeră ceasul curând aprovizionarea. Altfel ce-ar fi pus pe ticăia insensibil, strecurând, ca de obicei, clipele. masă? Cereale cu lapte sau biscuiţi cu crema de - Mami, nici în ţara turcilor nu mai sunt ciocolată? Îşi simţea pleoapele umflate şi grele. turci? Poate vine, în sfârşit, somnul, murmură. Adela - Nu, dragă, nu mai există o asemenea aruncă de pe ea învelitoarea si se ridică. ţară, închide ochii şi dormi. - Turcii, vin turcii! - Dar au fost cândva turci? Şi ţara lor a - Nu vine, iubito, nici un turc, e doar un existat? vis urât. Hai, stai cuminte şi dormi. Doamne, se - Da, cândva, de mult, tare de mult ştii tu gândi ce i-o fi venit Clarei să le vorbească copiilor cum încep poveştile... despre turci? Împăcată fetiţa suspină şi curând începu - Sunt răi, mami, eu ştiu că sunt răi! să respire egal, puţin şuierat. Mai bine-i puneam - E un vis urât Adela, hai dormi. Uite cum câteva picături în nas, gândi femeia şi aprinse facem, întoarcem perna pe partea cealaltă ca să veioza cu gând să citească ceva, pipăi pe suprafaţa plece visul. lucioasă a noptierei în căutare unei cărţi. N-o găsi - Nu vin turcii? pentru simplul motiv că nu avea nici o carte - Nu, dragă, ce să caute? începută şi nu mai începuse de mult timp nici o - Nici mâine? carte. În schimb dărâmă căluţul de porţelan şi - Niciodată! tresări speriată. Bine că nu s-a spart, zise şi-l Încrezătoare în vorbele mamei fata se ridică la loc nemulţumită că se aşezase iar praful linişti imediat. Cu ochii strânşi, înfundată între pe noptieră şi doar l-am şters astăzi, adică ieri de perne, femeia se chinuia să adoarmă, să-şi acum, îşi spuse cu ciudă.
26 Citadela Proză
Patrick
chiar nu făcea nimic, nici nu s-a pişat Mark VOINESCU pe el ca de obicei şi Vio a scăpat mai mult scaunul, decât să dea în el. Şi Acum chiar că e linişte. Rezist de 32 de apoi, eu am prins scaunul şi chiar minute în dulapul de pe coridor, ar mai atunci a dat dracul să intre doamna fi 18 minute pâna să se împlinească ora învăţătoare . de supărare pe care mi-am propus să o A fost un spectacol pe cinste, ce trăiesc închis, departe de ceilalţi. mai: Vio fugise deja la loc şi Aud nişte zgomote, ca şi scormonea ceva cu nasul lui cel mare mersul unui elefant care a călcat într- sub bancă. Geo, plângea în stilul ăla un spin mare. Pe gaura de aerisire a dulapului intră al lui, de copil nenorocit, batjocorit de toţi, chestie un miros greu, un amestec de transpiraţie veche, care îi iese destul de bine, în vreme ce eu am roşit alcool şi parfum ieftin şi imediat îmi dau seama că tot, ca un imbecil, cu scaunul în mână, chit că nu este doamna directoare care a ieşit să pândească aveam nici o treabă cu chestia asta. profesorii ce lasă elevii în pauză mai repede decât Eu, în general, ies prost din tot felul de sună clopoţelul. E un obicei vechi de-al ei şi am întâmplări, însă de data asta a fost şi mai nasol. impresia că ocupaţia asta este singura pentru care Doamna învătătoare a intrat în crize şi mi-am dat merită să primească salariul de directoare. seama că nu are nici un rost să-i explic că între Mă numesc Patrick şi sunt elev în clasa a mine, scaunul acel jegos şi cucuiul din capul lui patra. Astăzi, doamna învăţătoare Cerasela m-a Geo, nu există vreo legătură, dar încearcă să-i pedepsit pe nedrept, şi Doamne, ce-i place lui explici asta unei femei divorţate de aproape doi femeia asta să-ţi dea în cap, aşa, fără nici un motiv. ani, pe care bărbatu` său a părăsit-o, fugind în De multe ori plânge în clasă în hohote şi ne acuză lume cu o prietenă de familie. că i-am distrus viaţa când defapt, toată lumea ştie, Când am văzut-o cum ţipă, m-am gândit că noi, clasa a patra, nu avem niciun amestec în imediat că poate soțul ei a avut mai mult noroc cu povestea asta, dar aşa îi place ei, să dea vina gagica aia ”de familie” şi - pe moment - m-am întotdeauna pe alţii. bucurat că e aşa. Acuma să nu credeţi cumva că ea m-a Mama e prietenă cu tanti Zuzana care e închis în căcatul ăsta de dulap, ea s-a mulţumit grasă şi doamnă de servici la noi la şcoală. Pentru doar să facă o istericală de zile mari şi să urle în ea, tot ce se întâmplă în şcoală, e floare la ureche, faţa întregii clase, că i-am nenorocit toata viaţa, aşa ca informaţie, deoarece tanti ştie tot ce se deşi nu ne cunoaştem decât de anul trecut, când s- petrece în oraşul acesta şi vine în fiecare seară la a mutat în oraşul nostru după divorţ. noi la o cafea, şi îi povesteşte mamei absolut tot, Mi-a strigat că sunt un asasin, cu toate că cu o voce atât de stridentă, că eu nu pierd i-am zis că nu eu i-am tras cu scaunul în cap lui niciodată vreun amănunt, deşi mama spune că Geo, care e drept că-i colegul meu de bancă dar tanti Zuzi nu-i specializată în poveşti pentru copii, acest lucru nu înseamnă că l-aş fi trăznit, chiar ci mai degrabă în de ălea cum se fac copiii dar eu dacă, sincer, ar merita asta de câteva ori pe zi, am grijă să afişez o mutră de parcă aş fi surd din numai pentru faptul că nu se poate ţine şi de multe naştere. ori se pişă pe el în bancă, tocmai când sună Stau în dulap de 44 de minute şi, de clopoţelul de pauză. Idiot! Idiot şi gata! plictiseală, îmi sug degetul până ce simt un gust de Geo este un copil cu probleme, asta spune sânge, deşi ştiu că nu-i frumos, dar în bezna toată lumea, dar eu care stau cu el în fiecare zi, ştiu aceasta nu mă poate vedea nimeni şi-mi pot da bine că nu-i chiar aşa de tâmpit precum se arată şi seama că în tot rahatul ăsta, sunt şi unele mici de aceea mai exagerează din când în când, nu avantaje. neapărat ca să iasă în evidenţă, ci mai degrabă Vă spuneam că singur m-am încuiat în pentru a fi lăsat în pace. dulap, când am zbughit-o din clasă pentru că eram Când i-a dat Vio cu scaunul în cap, Geo aşa de speriat şi m-am temut că doamna va fugi 27 Citadela Proză Proză după mine ca să mă lovească dar ea nici nu a blană neagră şi de multe ori cred că tanti Angi se observat când am ieşit şi apoi sigur că lucrurile s- uită la mine ca la o pisicâine de asta şi nu-mi au liniştit, când a aflat că nu eu sunt vinovatul dar place. oricum, deja era prea târziu ca să mai poată repara Intru tiptil, vreau s-o speriu pe mama, ea e ceva, după ce m-a făcut asasin şi încă multe altele foarte sperioasă, de-adevăratelea, şi-mi spune că pe care, dacă tot nu am fost vinovat, nici nu mai are inima slabă de la atâtea necazuri, pe care eu nu merită să le amintesc. le ştiu decât în parte, că sunt prea mic pentru nişte Acuma chiar că începusem să amorţesc, chestii, ceva legat de tata, un nemernic şi un aud soneria de pauză, doamna nu iese afară, ăsta-i ticălos care ne-a părăsit tare demult, încât eu nici obiceiul ei, să-ţi mănânce pauza, unii copii tropăie nu-mi pot închipui să avem un bărbat în casă, aşa că s-ar duce la baie, minus Geo care, după cum ca Florin, care are un tată jegos şi rău, pe care nu-l am mai spus, face pe el chiar înainte de pauză. iubeşte nimenea. Şi dacă un tată nici atâta nu ştie, Scârţâie uşa clasei şi aud paşii săltăreţi ai să fie iubit de-ai lui, apoi mai bine să se ducă, doamnei, alergând jos la cafea cu colegii şi lasă pe exact ca şi al meu, pe care nici nu-l cunosc şi nici buza ceştii o urma groasă de ruj prost care iese nu-s curios, din moment ce tatăl lui Florin e foarte greu la spălat, dupa cum spune tanti Zuzi. „super” (mama!) pe lângă „ăla”! Când ies din refugiul meu, lumina Ceva se întâmplă în casă, simt eu asta, nu, leşioasă de pe culoar mi se lipeşte de ochi ca o mama nu a mutat mobilele între ele, e altceva şi ceaţă murdară, mă întorc în clasă, Geo a fost dus la anume, ne mutăm cu totul. Pentru a treia oară în infirmerie iar Vio mai are pe faţă urmele degetelor ultimii doi ani! Mutatul ăsta nu-mi place, toată osoase ale doamnei, semn că în absenţa mea, viaţa am umblat de colo colo, încât la cinci ani justiţia divină şi-a făcut pe deplin datoria, la ieşire cunoşteam tot oraşul, are mama nebunia asta să se Roxana îmi aruncă o privire, din alea de ale ei, că mute când ţi-e mai mare dragul şi dacă o întreb de nici nu ştii dacă vrea să plângă, sau pur şi simplu îi ce nu stăm locului, ea plânge, exact ca eşti indiferent, dar eu nu am acuma chef să ascult învăţătoarea mea cea divorţată. Plânsul femeilor raportul cu tot ce s-a întâmplat în absenţa mea şi este o chestie extrem de ciudată. Cred că asta le mă gândesc că Geo a avut acum, pentru prima leagă, indiferent dacă se cunosc sau nu, ori dacă se dată în viaţa lui, un motiv că de ce s-a pişat pe el, simpatizează sau se urăsc. deşi ştiu că nu-i adevărat, însă în lumea lui Geo Eu sunt supărat pentru că este foarte greu multe lucruri nu sunt adevărate dar asta nu să tot schimbi lumea aşa, una două şi fără vreun înseamnă că ar fi un mincinos, ci doar pur şi motiv întemeiat. simplu un tip care se apără astfel de cei din jur şi Văd în mijlocul camerei, blana de mutare. eu mă duc spre casă şi mă gândesc că mama iar a Este vorba despre o blană cu peri aspri, aparţinând învârtit mobilele prin casă, şi de câte ori face asta, unui animal care a trăit pe vremea lui Ceauşescu, ea este veselă, de parcă ne-am fi mutat departe, numit nutrie. Îi zic „blană de mutare” deoarece într-un loc din ăla pe care îl poți vedea pe ”Acasă atunci când ea apare în mijlocul casei este semn TV,, mă prinde un cârcel la stomac, poate de la de mutare, pentru că mama nu o poartă niciodată statul ăla în dulap, trag un şut într-o doză goală de şi n-o scoate din dulap decât atunci când ne luăm „Heineken”, turtită toată, şi după lovitură ştiu că catrafusele. Urăsc blana asta soioasă, ca pe nimic nu am să fiu niciodata un mare fotbalist, aşa cum altceva pe lumea asta. Mama n-o aruncă dracului visează să ajungă Vio dar eu nici nu vreau să fiu odată, nu ştiu de ce. asta, cred că sunt deja prea mulţi, şi mie nici nu-mi Mai văd apoi maimuţoiul ăla mare de place fotbalul. plastic roz pe care l-am primit de ziua mea pe când Am ochi verzi şi toată lumea spune că mai eram la gradiniţă, nici nu-mi mai amintesc de la rar un tip brunet cu părul negru de tot şi cu ochi cine, o adevărata pocitanie dar care mi-a fost tare verzi, că o să leşine femeile după mine când o să dragă într-o vreme. Am botezat-o Didona, nu ştiu mai cresc, „eşti drăguţ!” spune tanti Angi din de unde vine numele ăsta dar i se potrivea de vecini, iar pe mine mă scârbeşte deja fraza asta, minune. adică mai mult felul cum o spune, parcă aş fi o Mama târăşte prin mijlocul camerei un javră din alea de-ale ei, un amestec ciudat de câine cufăr mare plin cu vase şi habar n-am când a avut şi pisică, şi un animal de ăsta chiar are ochi verzi şi timp să împacheteze farfurie cu farfurie, în ziare,
28 Citadela Proză toată vesela din casă, plus niște bibelouri din lucrurile noastre se împuţinau, pe măsură ce vremea când se făceau lucruri ca lumea și schimbam adresele. rezistente. Eu vă spun că mutatul ăsta nu-i chiar o Văd că este supărată şi îl înjură printre filosofie aşa de mare, în două zile ai schimbat tot, dinţi pe domnul Tibi care este un porc murdar şi dar cel mai greu este e să te obişnuieşti cu alţi nerecunoscător. N-am auzit-o niciodată pe mama vecini, cu alţi copii, cu altă lume. să vorbească așa, precis că și nenea Tibi a supărat- În orice caz, eu m-am ținut tare și măcar o cu ceva, de fapt, multă lume o tot supără, pentru nu am schimbat școala, că nu poți să schimbi așa că ea chiar are o inimă bună și tot îmi spune că din totul deodată, deși școala mea nu-i cea mai cauza asta a suferit mult în viață și îmi dau seama frumoasă din oraș iar colegii mei, cu excepția că-i așa dar nu pot să fac nimic, deoarece eu sunt poate a doi trei dintre ei, care au părinți de părinți, în clasa a patra și n-am cum să mă amestec în sunt deja distruși, și poate că și eu sunt un distrus, întâmplări. deși simt uneori că nu-i chiar așa, că de undeva o Dar știu că o inimă bună este extrem de să-mi vină fericirea și voi fi un om important, pe periculoasă, poți să pierzi totul, așa cum am pățit care ceilalți o să-l salute pe stradă, ca pe domnul și noi, dar mama nu poate fi altfel, așa îmi zice și ăla cu barbă albă, îmbrăcat ca în filmele vechi, plânge, și-și mușcă buza de sus iar atunci arată tanti Zuzi spune că e un sculptor care a umplut mult mai bătrână ca în realitate. orașul de statui, iar după revoluție, jumătate i-au Domnul Tiberiu Moise este de fapt, fost distruse și de atunci nu mai vorbește cu proprietarul casei, un domn înalt și slab dar cu o nimeni, nici măcar nu răspunde la salut, noroc că burtă imensă, şi mama îmi spune că o să vină ăia care-i dau salutul, nu stau să vadă dacă domnul camionul să ne ducă boarfele la bloc, nu am mai sculptor le răspunde sau ba. locuit de mult într-un apartament şi oricum, îmi Am găsit până la urmă şi o rezolvare, aşa place mult mai mult să stau la casă, chiar dacă e că m-am învăţat să-i uit repede pe foştii vecini şi mică şi dărăpănată, cum e și asta, iar livada din să mă obişnuiesc cu cei noi. Mă vindecam de spate este uscată aproape în totalitate. lumea cea veche, suprapunând peste ea una nouă, Acuma cred că a venit timpul să vă spun aşa cum am văzut într-un joc pe calculator, când povestea cu apartamentul nostru, că am avut şi noi m-am jucat la Dani, care are tată avocat şi o mamă cândva unul. faină, cu sâni uriaşi, este şi ea ceva, nu ştiu exact Nenorocirea ni s-a tras de la o prietenă de- ce, nici Dani nu prea ştie, sau poate că nu vrea să a mamei, tanti Lizica, că mama tot timpul are nişte zică, dar în orice caz, face mulţi bani şi râde mereu prietene de astea, aducătoare de rele, cum este de dar râsul ăsta nu-i ca orice râs, e unul aşa „de pildă şi madam Vicky, a treia casă pe stânga de la control”, ca să se verifice singură dacă îi este bine noi, care a împrumutat de la noi râşniţa de cafea şi şi cred că râsul ăsta îi ţine loc şi de plâns. ne-a adus-o înapoi harcea-parcea, cu motorul ars. Peste chipurile bărbaţilor, femeilor, Dar povestea cu apartamentul pe care l- copiilor puneam altele şi tot aşa, purtam cu mine am avut, este mult mai rea, cam cât una cu o mie peste tot lumea aceasta de măşti moi şi de glasuri de râşniţe defecte, şi de atunci mama are un uşor îmbâcsite, și uneori mi se amestecau în cap, iar tremur al capului, ori de câte ori aude cuvântul noaptea visam urât tot felul de porcării, că nici „apartament”, uite ca şi acum. nu-mi vine să-mi mai reamintesc. Tanti Vicky era coafeză şi de la profesia Mama e din ce în ce mai nervoasă, mașina asta a ei blestemată ne-au venit nouă toate care trebuie să ne mute, întârzie de mai bine de o belelele, atunci când Vicky şi-a deschis salon oră, deja se întunecă iar eu mă uit pe fereastra particular şi a avut nevoie de bani mulţi, aşa că a dinspre grădină să văd pomii ăia uscaţi, precis scos de la bancă, mama a girat pentru ea cu pentru ultima dată, să-i duc cu mine, peste tufele apartamentul, inima ei bună și-a spus iarăși de la bloc şi mama îşi aprinde o ţigară, eu mestec cuvântul!, coafura s-a dus dracului foarte repede un gogoloş de pâine, o plimb încet cu limba pe şi o dată cu ea şi noi, că am rămas pe drumuri. cerul gurii şi-mi dau seama că numai aşa poţi să De atunci a început chestia asta cu simţi cât de acră poate fi pâinea asta... mutările, mama nu-şi mai găsea nici locul, nici liniştea şi noi rătăceam din casă în casă, iar
29 Citadela Proză Dumnezeul din paharul de votcă
aceea regimul communist, cu Ceauşescu în Ioan BARB frunte, va cădea şi că ei vor lua puterea. Nu înţelegeam prea bine cine sunt erau ei, Nu ştiu exact care este prima adică tovarăşii tatălui meu. La lipsa noastră mea amintire cu tata, dar un lucru este de reacţie se înverşuna, ridica tonul şi ieşea sigur: nu mi-l pot aminti decât cu ţigara în curte strigând "jos comunismul!". "Mărăşeşti" în colţul gurii şi cu paharul Îngheţam toţi. Pentru că déjà ştiam că în de băutură în faţă. Mă ducea cu el, încă micul orăşel de provincie şi pereţii au ochi de mic, pe la toate sindrofiile, mă urca şi urechi. “Comisarul Negru”, spaima pe bicicleta "Carpaţi" de culoare tuturor gospodarilor locali putea să fie albastră; încălicam scăunelul din lemn oriunde la ora aceea din noapte. Acesta era în formă de inimă, special construit locotenent major de miliţie şi îşi căpătase pentru mine, şi plecam pe la prietenii săi. porecla, nu doar din pricina pielii sale tuciurii ci şi Întotdeauna începeau cu o partidă de cărţi, jucau din cauză că vedea în orice i se părea ieşit din comun şaizeci şi şase şi licitaţie, dar acesta mi se părea doar o conspiraţie. Se strecura întotdeauna ca o umbră şi îl pretextul pentru a scăpa de neveste şi de a se apuca de aflai acolo unde nu te aşteptai niciodată. Bântuia ca băut. Cheful se dezlănţuia şi ţinea toată noaptea. un strigoi şi dacă punea ochii pe tine nu scăpai fără Masa se umplea cu sticle de băutură: cumpărau spirt, invitaţie la sediul poliţiei şi fără dosar penal. Avea un fel de alcool ieftin din cartofi şi care era foarte ochii la fel de întunecaţi ca faţa şi îi plăcea să se tare. De aceea îl lungeau cu ceai din zahăr ars, încât laude că avea fler şi suficientă experienţă să distingă dintr-un litru de spirt ieşeau trei. Preparau amestecul între cetăţenii corecţi pe adevăraţii duşmani de clasă. într-o găleată smălţuită şi o puneau în mijlocul mesei. Alergam şi ne luptam să-l aducem pe tata în casă. Beau cu o cană din aluminiu până se lăsa Ne lovea cu braţele şi ne cerea să-l lăsăm că dacă nu întunericul. face moarte de om. Până la urmă îl imploram, Mama mergea pe urmele noastre şi mă recupera plângând, să tacă şi se întorcea în casă. Dacă se târziu în noapte. Tata nu se dădea dus acasă nici mort. liniştea vorbea singur toată noaptea. Dădea ordine Îl auzeam cum trântea poarta spre dimineaţă: păşea militare în somn, executa, răspundea la comenzi şi bâjbâind şi vorbind singur, scrâşnea din dinţi şi după intra în luptă. Eram uimit, încă de când eram mic, de ce nimerea uşa de la tindă cădea pe vatra de pământ. ura lui faţă de regimul de la putere. Adormea întotdeauna în spaţiul de la uşă şi până la Tot de atunci mă familiarizasem cu denumirea pat pe locul în care cădea prima dată. Nu-l trezeam băuturilor şi a ţigărilor. Cea mai populară băutură niciodată deoarece atunci ar fi ieşit scandal mare. era un fel de rachiu slab, făcut din grâu, i se spunea Mamei i se făcea milă şi arunca un ţol pe el. Îi îndesa "Rachiu alb". Avea vreo douăzeci şi cinci de grade. uşor o pernă sub cap. Când se trezea era mut. Nu Trebuia să bei doi litrii ca să te ameţeşti. "Rachiul vorbea cu nimeni şi după ce se spăla şi îşi schimba superior" era puţin mai tare şi mai aspru la gust. Dar hainele dispărea în tăcere pe stadă şi o lua de la când te îmbătai de rachiu superior îţi pierdeai lesne început. Tata spunea oricui îl întâlnea că a intrat în echilibrul şi ştiam că atunci când se întorcea cu faţa topuri. Beţia continua cam o săptămână întreagă. În însângerată şi plină de răni tata s-a cinstit cu rachiu tot acest timp nu se ducea la fabrică chiar dacă ar fi superior. Nu ştiu din ce era făcută această băutură venit directorul general în persoană după el. După care în opinia tatăţui meu era doar soluţia de avarie, ultima zi de băutură îi era rău şi făcea o pauză care când portofelul îi era aproape gol. Apoi venea la rând ţinea două zile, timp în care zăcea pur şi simplu şi era votca. Cea românească aducea la gust cu rachiul total absent din viaţa familiei. A treia zi însă pleca superior, era ambalată în sticle de un kilogram şi spăşit la fabrică. Urmau două săptămâni în care era purta o etichetă albastră. Aceasta era varianta de pre cel mai ursuz om din lume. Ştiam că mergea la avarie, sau varianta pentru buzunarul slăbit după serviciu doar pentru a nu-i desface contractul de potopul din ziua chenzinei. Dar adevărata votcă era muncă deoarece îi era frică să nu-l trimită la cea rusescă sau cea poloneză. Votca Zitnaia era închisoare ca pe un boschetar. ambalată într-o sticlă atractivă de o jumate de litru şi Uneori, când nu băuse destul şi era doar întărâtat, avea aplicată o etichetă sângerie cu chenar auriu, iar se întorcea acasă pe la miezul nopţii şi se îmbrăca în interiorul său plutea un pai de plastic, de unde într-o salopetă verde de furnalist şi ne spunea în venea şi denumirea popular de votcă - cu pai. Avea un taină, cu glas şoptit, că este legionar şi în noaptea gust angelic, o culoare de cristal şi după beţie nu
30 Citadela Proză cerea să fie stinsă cu apă din belşug. Dar şi preţul era ameninţase că îşi va lua viaţa într-o zi şi ne îngrozea pe măsura calităţii sale şi dintr-o chenzină de pălmaş cu o astfel de hotărâre. De câteva ori alergasem după nu putea-i să te îmbeţi cu această delicatesă decât o el noaptea prin grădini, înarmat cu un cuţit cu care îi singură dată la două luni. Votca Wyborova era o tăiasem sfoara de care se agăţase de câte un pom. băutură făcută pentru desfătarea zeilor, spunea tata. Lucra atunci cu necuratul, conchidea mama. O dată Sticla avea o etichetă bleu aurie cu un tablou ce l-am găsit atârnat de cureaua de la pantaloni care era închipuia o corabie cu pânze cu gust de tămâie şi cu prinsă de cotarga din lemn în care ţineam porumbul. o putere din altă dimensiune care te făcea să te simţi Era aproape mort când am reuşit să tai pielea veche a ca un matelot navigând pe Styx, spre infern. Când se curelei cu secera ruginită pe care o găsisem în grabă antrena cu acest tip de votcă tata devenea foarte sub streaşină. S-a potolit pentru o vreme. Intrase agresiv. Ajungea acasă scrâşnind din dinţi şi atunci spaima în el. Povestea că l-a văzut pe cel rău în chip ştiam că a navigat în mările întunecate, cum de om, împungând cu furca spre ochii săi. Asta se recunoştea singur a doua zi. Mama trebuia să stea întâmpla primăvara, în vinerea paştilor, deoarece departe de el deoarece era ziua ei neagră, în care tata paştele au venit devreme în acel an. îşi aducea aminte de toată partea întunecată a Pe la vremea cosei dintâi tata s-a apucat să taie poveştii lor de iubire. Dacă nu eram atenţi se lăsa cu iarba în ogradă. Fusese la fabricăp în schimbul de geamuri sparte şi cu scaune făcute ţăndări. noapte şi nu dormise de loc. S-a pus pe la amiază să În acestă zi, sau mai bine spus noapte, mergeam doarmă pe pământul reavăn, în brazda de iarbă. întotdeauna la nănaşul Romoluţ, care era vecin. Când Adormise atât de profund încât n-a simţit când a ne vedea zâmbea înţelegător, ştia că tata este în draci început ploaia câinoasă de primpvară. Când l-am şi la insistenţa noastră venea la noi. Când îl vedea tata găsit era ud de-a binelea. A doua zi îşi pierduse vocea. se calma ca prin minune, îi cerea o mărăşească şi Credeam că este doar o răguşeală şi îi va trece. Nu-mi striga să-i aducem o oală de poşircă. Mama mai că nu închipuiam că nu va mai putea să vorbească ar fi dat curs acestei solicitări dar nănaşul îi făcea niciodată. După o săptămână s-a dus la medic. Vestea semn să se supună. Poşirca era băutura casei pe care a fost fulgerătoare. Cancer pulmonar. Tata era tânăr, ai mei o făceau în fiecare toamnă, fie din merele nu împlinise încă cincizeci şi şase de ani. A stat două culese din livadă şi amestecate cu prune, fie din luni în spital la oncologie. Când s-a întors era mai să resturile strugurilopr după tescuire. Era o băutură nu-l recunoaştem. Avea faţa pământie şi era numai greţoasă şi slabă, de aceea o denumiseră poşircă. Cu piele şi os. Când a intrat pe poartă sprijinit într-un toate acestea mama o ţinea sub cheie şi o folosea mai baston din lemn aş fi vrut să fie doar un vis. Dar era o ales pentru lucrătorii care ne săpau grădina. Când se realitate dureroasă. Noaptea tata tuşea întruna. Cînd matolea de-a binelea cu poşircă, şi pentru că era ziua deschideam uşa la cameră îi zăream ochii întunecaţi lui blestemată, tata devenea chiar dracul în persoană. pironiţi în tavan. Încă mai licărea în ei o speranţă de Se pare că băutura acesta îl demoniza de-a dreptul. viaţă. Cu câteva zile înainte de muri de abia se mai După ce pleca nănaşul Romoţuţ acasă începea ridica din pat pentru nevoi. Nu puteam să-l mai spectacolul nostru. La început dansa şi chiuia încât ni privesc în ochi. Venise toamna, mai tristă ca se părea că ni se vor sparge timpanele, apoi îşi aducea niciodată. Se zvonea că erau mari tulburări sociale pe aminte de copilăria sa chinuită şi atunci plângea cu la Timişoara. Dar eram cu totul absent. Ca şi ceilalţi sughiţuri. După care îşi amintea că Ceauşescu şi ai din casă. Aproape că nu schimbam nici un cuvânt lui i-au luat pământul şi animalele. Atunci ieşea în între noi. curtea casei şi înjura cu patimă chemând în ajutor toţi În ziua când a împlinit cincizeci şi şase de ani a sfinţii din cer. Avea un repertoriu considerabil. venit preotul, a făcut o slujbă şi a vrut să-l Săream să-l oprim dar nu se dădea dus cu una cu spovedească pe tata, dar el era aproape absent. A două. Ne ameninţa că va aduce pistolul de la grinda venit să-l vadă şi un prieten şi i-a scris să se ducă să şurii, dar nu-l luam în seamă ştiind că tata nu are cumpere o sticlă de votcă. Şi-a pus un pahar dar nu s- armă. Dar îi aminteam că pe înserat îl văzusem pe a atins de el. Îl privea fascinat, ca şi când i-ar fi vorbit Comisarul Negru pe uliţă şi presupuneam că s-ar din licoarea de cristal un duh, un dumnezeu putea să-l fi turnat cineva să fi venit pentru el să-l necunoscut, străin, absent. Nu ştiu câte ore a stat aşa, aresteze. Îi explicam serios că pune în pericol chiar în faţa paharului, neclintit. Până când s-a întunecat. viaţa tovarăşilor săi de celulă. Se lăsa până la urmă Nu era lumină deoarece la acea oră din seară se lua convins să intre în casă. Mai cerea o tură de poşircă şi timp de două ore curentul. Am aprins o lumânare şi o bea în tăcere plângând. Aşteptam clipa când va am stârnit umbrele; le contemplam cum ieşeau din intra de-a binele în depresia beţiei. Nu-mi permiteam sticla de votcă şi pluteau spre tavanul încăperii. să dorm de frică să nu-şi facă ceva. Mereu ne
31 Citadela Cosmograme
FACĂ-SE VOIA TA!
am făcut eu aievea. Nuanţa, însă, Leo BUTNARU contează: ceea ce mi se părea înălţător şi frumos, acum mi se arată Nu pot spune că El este în otova gri, sincopat şi plin de faţa mea şi, logic, eu - în faţa Sa... contradicţii, ca un coşmar, ca o Ţinând cont de nuanţă şi de latentă oroare... Dar, să vezi! - pot substanţă, unica variantă corectă arăta înălţătoare şi râvnite până şi este: El m-a chemat în faţa Sa... coşmarurile, ororile, speranţele Ce de-a timp, ce de-a puteri, avortate cândva!... în concomitentă irosire, parcă, de-a Şi încă ceva... Oarecine parcă valma, timp-putere, cocoloşindu-se mi-ar insufla că eu aş putea relua întru aneantizare... cazna, să refac, să duc la capăt, să nu Doar, poate, încă un efort, unul singur... pun deocamdată capăt... Numai că până şi Ca ultimă faptă... elementara memorie care mi-a mai rămas şi Extenuare… Dar şi lehamite?... nesăţioasa sete de somn fără vis se transformă în Una din ele sau ambele dimpreună, e/ ceea ce nu se doreşte: în visare... Visarea mea sunt în mine, iar eu sunt ea sau ele, în acelaşi despre mine însumi. Cel supus efortului, timp, în acelaşi destin … Nimic nu mai pare să- voinţei... De atâta strădanie sub bolţile sixtine mi fi rămas decât devălmăşia lor… Şi, poate, o mi-a crescut până şi guşă - o mai moştenesc; e ultimă faptă… A memoriei…Ultimul efor, cea propria-mi avere, a mea de la... mine! din urmă trăsătură… Moştenesc guşa, poate, pentru ca să mai Vis… Oboseala (sau - lehamitea?) se încapă în ea ceva din ele - efort, voinţă, dizolvă în dorinţa de somn... Nu mi-a mai rămas obstinaţie, cărora, vede-se, nu le mai sunt nimic decât această poftă. De jur-împrejurul suficiente spaţiile sufletului, inimii, firii... Şi infinitudinii, nimic altceva, decât dorinţa de a chiar nefirescului... Pentru că, nemodest dormi... vorbind, ele, voinţa şi eforturile mele, uneori Dar până la somnul deplin - visul. Vis erau peste fire... Milimetru cu milimetru, este chiar şi ceea ce am făptuit eu aievea - lumea centimetru cu centimetru am cucerit de pe bolţile Capelei Sixtine, Moise cel imensitatea Bolţii Capelei Sixtine - imensitatea încornorat şi întronat de mine în biserica din ei semantică, nu concret-spaţială; nu suprafaţa Viscoli... Asta e, chiar dacă mi se reproşează că tencuielii, ci adâncul noimelor potrivite de mine nu aş fi înţeles un pasaj din Biblie şi l-aş fi pe ele... interpretat inadecvat, ca să nu zicem eronat, de Mă învăluie oboseala... Mă răpune, aş unde şi coarnele crescute din fruntea prorocului putea spune... Însă eu trebuie să mai dau ceva, să prorocilor... În fine, aşa fusese tradusă Biblia în mai fac ceva, să rup din mine, să fur din cer, din italiană, eu necunoscând ebraica... mister... Încă ceva... Dar ce anume?... Oricum, coarnele în marmoră ale lui Numai tu, visul meu, frumosul meu Moise rămân… Iar în cazul meu iese că e niţel coşmar, ai putea da totul, ca o sete a misterului şi altfel: Sfârşitul nu încoronează, ci încornorează de mister chemător care, prin extenuare şi tot opera… mai accentuată neputinţă, îmi leagănă În fine, nici nu ştiu dacă importă acest conştiinţa, mi-o adoarme, aproape împăcată... lucru neimportant, ce ar putea părea chiar un Ceva ce nu-mi ucide trupul, ci îmi anihilează fleac: pentru că se pare a fi visare chiar şi ceea ce voinţa, efortul...
32 Citadela Cosmograme
Dar nu, să nu cedez, să nu mă las cules de Ce noţiune inutilă: voinţa... oboseală, apoi recules, ca un fruct putred, de Astfel că cei care rămân în urma mea neputinţă, pentru că mai este ceva important, trebuie să fie altfel... Să nu-mi semene! esenţial, ceva fără de care nu se poate, nici în Dar ce ar trebui să fie modificat?... Ce nu locaşul Domnului, nici în cetate... am avut eu şi ar trebui să le fie firesc lor?... Parcă „Însă tu deja ai dat tot ce se putea da”, aş fi ştiut. Până la vis, până la coşmar. repetă, monoton, vocea din vis, însuşi visul ca - De aici încolo nu vei mai şti! Ca şi ţie, voce. Şi când te gândeşti că din aceste litere, din le-am dat totul cu care, prin care să devină nu aceste cuvinte pe care mi le tot repetă, monoton, atât puternici, cât înălţători. De rugi, înainte de descurajator, visul, - din aceleaşi litere, din toate. Apoi, de schele, de bolţi... aceleaşi cuvinte se mai pot izvodi o infinitate de - Nu cred, nu cred că am avut totul! Nu poeme, de sonete, toate cantonate în cred că au şi dânşii totul. Chiar de cred indiferentul şi neutrul: „Tu ai reuşit să faci necondiţionat în Tine, nu cred că am, că au... asta...” - Ai avut, ei vor avea. Nu, nu, nu... nesfârşitul ăsta de nisip în - Nu! măciniş, a zădărnicie şi deplină anulare... - cea - Cu aceeaşi dăruire ca şi tine, ei vor fi mai măruntă bătaie de tobe, cernerea infinitelor mai buni decât tine. - Admit, dar nu cred, chiar crezând fire de nisip... Dacă aş avea un flaut, o arfă, le-aş necondiţionat în... acompania măcinişul... Şi încă ce, dacă aş Întreaga mea conştiinţă vibrează, avea?... Ceva de final, sacramental... Doamne, tremură, se cutremură, încercând să-şi recruteze de ce nu pot să-mi amintesc?!... ultimele puteri pentru această dispută. Inutilă, Probabil, pentru ca să fi putut face asta - bineînţeles. Ca şi tot ceea ce mi s-a întâmplat să-mi amintesc, ar fi trebuit să mă aflu în cu totul până acum... alt vis. În alt calvar. Şi totuşi, trebuie să-mi amintesc ceva, Nu! important. Pentru mine? Nu, pentru ei... Da! - Nu-ţi vei aminti, lăsă să se audă şi să se Ştiu eu.... În toate, în realitate, dar şi în vise, mai înţeleagă drept ultimă frază Vocea. - Nu-ţi vei aminti... repet eu ca un am încă de intervenit, spre a corecta, a papagal uman, înţelegând aceasta concomitent perfecta... - acesta e laitmotivul, contrapunctul cu răsunetul Vocii: „Nu-ţi vei aminti”... în formă de cometă uşor fulguitoare a lumină Treisprezece litere. Fatale. Dar care curg ce-mi străbate conştiinţa... Tot mai puţin în stare ca o melodie, parcă, pentru că, în alcătuirea lor, de efort, de voinţă?... nu par a fi potrivite, re-alcătuite şi pentru Sunt sufocat de nebuloasa unei comete. anatemă. Blestem, vreau să scap de ea, codata, rătăcita, ...După care, în conştiinţa mea se ameninţătoarea. Într-un târziu, ea pleacă, în produce explozia! Pustiitoare, nimicitoare de fine, şi vreau să ridic rugi şi mulţumiri către Tine tot ce a fost. Şi nici nu am ştiut până în clipa pentru izbăvirea - de cometă - ce mi-ai dat-o. „aceasta” (deja străfulgerată aiurea, plecată... Însă, odată plecată, zburătăcită steaua cu demult) că fericirea conştientizării vidului de coadă, eu mă afund din nou în beznă... sine poate fi atât de dulce. Din această cauză şi Întunecimea disperării cu zece octave mai sus revine oboseala, apoi visul, somnul deplin. În decât cea pe care o tăiam, când mă sufocam în care mă şi afund, spunând cu zâmbetul zbârcit al praful astral al cometei. Din rău în mai rău? Nu aud, vocea Ta - amuţită, şi presupun buzelor mele: - Facă-se voia Ta.... că lipsa de răspuns e ultima lovitură pentru a-l doborî definitiv pe cel deja ca şi răpus. Pe mine...
33 Citadela Cugetări
CU CREDINŢĂ
suntem supuşi şi nu suntem nici Simion TODORESCU mai buni, nici mai răi, decât aşa cum ne-ai lăsat să fim: nişte Totul are un început şi un păcătoşi! Dar ne-ai dat şi calea sfârşit. Există însă veşnicia. îndumnezeirii. Tocmai ea naşte speranţa. * * Dacă mi-ar fi permis, aş Mărginirea este umană, afirma: Dumnezeu l-a făcut pe om nemărginirea este dumnezeiască, ca să aibă pe cine ierta. iar omul nu poate ajunge la ea. * * În oglinda vieţii tale privesc Omule, fii tu însuţi, cu mulţi, însă nimeni nu te poate ideile tale, cu faptele tale şi cu vedea vreodată din toate unghiurile nădejdile tale, dar nu-ţi pierde şi nu-ţi perverti în afară de Dumnezeu. credinţa în Dumnezeu! * * Am ca busolă credinţa în Dumnezeu şi Omul credincios tinde permanent spre simt că renasc. Când apele se vor linişti, cu purificare, însă nu va deveni niciodată înger; mâinile voi vâsli şi voi ajunge la mal, rămâne doar o „trestie gânditoare” în bătaia nevătămat. vântului. * * Dacă, în timp ce alunecă în castele de Puritatea este Elementul Divin într-o cleştar, deschid câte puţin ochii, ei ne apropie lume de vis ca o simfonie pentru paradis. cu harul lor de stele, ne apropie pe toţi de * Dumnezeu. Omul, prin ceea ce face poate ajunge * un erou, un sfânt sau o statuie; sau rămâne un În afară de Dumnezeu nimic nu e mai simplu necunoscut. luminat decât strălucirea minţii, care vine tot * de la Dumnezeu. Nu cred decât în Dumnezeu şi în mine. * Pe mine mă cunosc cel mai bine şi pe Dragostea este miracolul cu care Dumnezeu Îl iubesc cel mai mult. Dumnezeu l-a înzestrat pe om. Ea nu cere şi * nu dă explicaţii; este „privilegiul capriciului”, Singurătatea îi îngustează omului cum ar spune Anaxagoras. fereastra prin care vede lumina. Credinţa în * Dumnezeu îi dă tăria de a nu se simţi niciodată Sorbiţi din nectarul zeilor, hrăniţi-vă cu singur. iubire şi veţi dobândi fericirea, aici, pe * Pământ. Oricum ar fi, viaţa ne-a fost dăruită şi * trebuie să fim recunoscători atotputernicei Oare chiar să fim condamnaţi la o Forţe Creatoare. Că putem trăi „mai bine”? Să singură clipă de fericire? Mă hrănesc cu o încercăm a forţa destinul. iluzie? Mă rog Bunului Dumnezeu să-mi * lumineze calea de a învinge teama, de a nu-mi Doamne, la câte reţineri şi renunţări împiedica privirea de o stea falsă.
34 Citadela Critică literară AYTEN MUTLU - REGĂSIREA DE SINE
Motto: „îmbrățișez lacrimile unei iubiri asemănătoare cu moartea așa cum ochii ți i-aș săruta pentru ultima dată” (Asemenea morții)
drumul destinului nostru, biete paiațe ce Muguraş Maria ,,înaintăm țopăind'' (Să mergem - p. 15) și râdem strâmb și hâd, biete fețe anonime și PETRESCU palide, ca de mârțoagă spălată de lacrimi, măști în fața unui adevăr gol-goluț, o Un strigăt tăcut al unei ultime iubiri lume de mănunchiuri de suflete între cer în noaptea continuă a morții, acesta este și pământ, până la drumul destinului volumul de poezie publicat de Ayten nostru care merge umăr la umăr alături de Mutlu, Ochii Istanbulului, în traducerea noi. ,,Cine suntem noi?'' Noi suntem cei poetei Niculina Oprea, cu o prefaţă care din lăuntrul sufletului nostru trăim semnată de Mircea Bârsilă, (Editura pentru a dispărea cu amărăciunea unei Ramuri, Craiova 2012, 124 pp.). Un scris inimi de lut ,,pe pământul unde focul și care uneori frizează nonconformismul ce cenușa conviețuiesc.'' (Să mergem - p. tinde spre extrem, pe alocuri, concentrat 16). Din acest punct de vedere, lumea este privită din punct de vedere stilistic, strâns cu o mână de fier prin ochii timpului care, paradoxal indică ideea de într-o mănușă de catifea, un stil exprimat în cuvinte trecere lentă și nu rapidă așa cum o percepem noi alese cu multă grijă, sobre, care nu fac decât să astăzi, în special datorită simpaticului personaj, adâncească și mai mult dimensiunea filosofică melcul, al cărui timp oricum nu contează. dublată de analiza unei metafore existențiale, o Argumentarea este aceea că urmele lui sunt lucioase mărturisire a unei concepții despre ideea și nu se șterg ușor. Tocmai această făptură micuță și fundamentală a vieții, a trecerii timpului, exprimată neînsemnată este cea care ,,își permite'' să analizeze în termeni clari și fără echivoc. E de ajuns să și să considere, cu mirare, măreața ,,făptură umană decodifici textul care apoi se deschide, se care este bizară'' (Urme de melc - p. 17). Ușor descifrează de la sine. Cartea aceasta este nostalgia amuzat, dar și mirat sau surprins în același timp de unei existențe revăzute și reconsiderate din punct de constatarea lui, melcul ajunge la filosofica vedere al ,,cuvintelor pe care le-a așteptat trăind/ nu concluzie că ,,a îmbătrâni, era mai ușor altădată,/ sunt decât cuvinte/ zadarnice cuvinte, nefolositoare viața curgea liniștită/ dar astăzi nu mai poate avea cuvinte'' (Ultimul cadou - p. 33) rostite în urechea aceeași suflare,/ ea strivește ierburile fără a se marii Tăceri, este Cuvântul însuși creat din lumina sinchisi de urme,/ de ce atâta grabă este greu de a ultravioletă, dar mai ales exprimat printr-un timp înțelege/ iar timpul nu așteaptă/ ceea ce râmâne în ireversibil, trăit și el inexorabil la aceeași urma lui'', (Urme de melc - p. 18) dârele strălucitoare dimensiune, ca răspuns tăcut al tăcerii în tăcere, ca ce nu se șterg? Atât de puțin?! Dacă paradoxal răspuns la o întrebare permanentă ce plutește în aer: timpul trece lent, transformând prezentul nostru în ,,Cine suntem noi? Cine sunt eu?'' Acesta este leit- amintire, tot timpul reușește să transforme individul motivul cărții scrise de Ayten Mutlu ca refren al unei într-o ,,gloată singuratică'' amorfă, fără formă și dureri permanente, crescânde ,,în mormântul fond, fără suflet, confuză. Singurătatea duce la amintirilor,/ în mormântul durerilor'' (Tomba - p. melancolie, la un dialog contemplativ între mine și 35), care se simte apăsată, asemenea unei păsări cu tine în care vorbirea, Cuvântul, nu sunt decât o aripile frânte, dar, în același timp aspiră către un tăcere totemică, ritualică, situată undeva departe, infinit, spre o nevoie de a redescoperi ceea ce ploaia ,,tu si eu/ într-un ungher al timpului/ tăcuți lăsându- spală, biciuind cu ropote în toba timpului, nisipul ne/ în iarbă''(Suntem pierduți în noi înșine - p. 19). aspru și hârșâit al mizeriei umane. Iar aspirația către Valoarea acestei vorbiri tăcute și nerostite cuprinde infinit, merge la Ayten Mutlu de la extazul luminii la o clipă infinită a macrotimpului din cuplul adamic al agonia umbrei și a tenebrelor, până la denudarea unui început de lume când, Cuvânt, tăcere deplină și elementului primordial al însăși existenței umane: elemente ale naturii existau în mod egal împreună. apa, acel ocean universal. Și de la aceasta până la 35 Citadela Critică literară
Tocmai această singurătate, ca sentiment strălucire stinsă (,,un sărut, un râset/ șoapte, ceață preponderent și copleșitor al universului ei poetic, o deasupra florilor din vază/ și mirosul de mort/ care face pe Ayten Mutlu să ajungă să o îndrăgească, dar pătrunde în frăgezimea clipei'', Omul - p. 32), sau și să se complacă de nevoie în ea, starea aceasta fiind Dragostea ,,pantera înțepenită între rădăcinile însăși putința ei de evadare din sinea sufletului ei trupului/ pantera ce roade cărarea pădurii/ ghearele către un exterior fără perspectivă ,,tu vorbești în ei înfipte în arcadele mele'' (Această noapte de tăcerea ta/ eu tac vorbind'' (Suntem pierduți în noi dragoste - p. 52), sau ,,un copil, un diavol și, înșine - p. 19). Din acest punct de vedere, vom totodată, un copil nenăscut/ în gurile noastre și-a remarca de-a lungul întregii cărți dihotomia dintre făcut loc șuieratul unui șarpe mort// tremurul mâinii două personaje (si nu numai acestea), ,,timpul și eu/ fierbinți în camerele mari/ iată noi împărțim ne asemănăm atât de mult'' (Amfora - p. 21). În sinuciderile'' (Șuierat de șarpe - p. 59), Moartea ca cadrul acestei relații există îndeajuns de mult regret dar al vieții, ,,gura ta va fi rece precum gura pentru puterea aproape prometeică a poetei de a mortului/ când mâinile negre ale nopții/ îți vor recunoaște într-o inimă înfrântă, acceptarea atinge sărutările'' (Noapte neagră - p. 118), sunt resemnată a unei tăceri amestecate și perfecte ,,vom versuri care ne amintesc de poezia lui Cezar avea, de asemenea, câte unul care poate citi în Ivănescu. Dragostea (care ,,este totdeauna cea mai lacrimile/ din inima frântă a unei amfore frumoasă minciună'', Ziua se va sfârși - 41), care tăcute''(Amfora - p. 21). merge mână în mână cu Amintirea. Pe toate acestea Ochii Istanbulului este epicul unei piese de Ayten Mutlu le mânuiește cu o măiestrie de teatru scrise și rescrise demult în versuri, o nostalgie nedescris, schimbând ușor și fără rupere a textului profund strecurată în sufletul poetei, recunoscută și sau a atmosferei create, registrul expresiei, tonul asumată de ea, într-o stare iremediabil pierdută. Amintirii, de exemplu, alt personaj cheie, devenind Pornind de la această stare vom întâlni de-a lungul unul al unei realități imediate, rezultată dintr-o cărții următoarele personaje care, toate la rândul lor, proiecție a scrutării unui trecut consumat demult, devin principale în piesa ce o joacă sau o țes în jurul analizat acum, cu ochi de adult, prin deduceri logice creatoarei, regizoarei lor. Într-o înșiruire absolut și recunoscut într-un sfârșit inexorabil de ciclu de aleatorie (din punctul nostru de vedere), distribuția viață: ,,Mama se preface că nu vede privirile mele'' lor este următoarea: Ploaia (cu răpăiala ei sacadată … ,,noi nu am văzut niciodată scutecele copiilor ei'' ca-n tobe), Noaptea (istovită ca și viața … ,,pe basmaua mamei mele/ se înalță îndată noastră),Viața (acea minciună ,,mai adevărată'' - A această pasăre/ pe care eu nu o voi mai putea pleca, p. 31), Timpul (compus al elementului revedea'' (O după-amiază de vară - pp. 22-23). Dar primordial apa, iar Tu, reflectarea vieții în ea și care să analizăm câteva dintre ele. abătut, începe să se deruleze într-un înainte, ceea ce Singurătatea aduce cu sine întotdeauna acea de fapt, este o scădere iremediabilă a existenței durere iremediabilă. Ea este apăsătoare și aparține fiecăruia,concretizat într-o Toamnă, un (ano)-timp, unei lumi înfrigurate, ce stă într-un echilibru de adică un Timp inversat și concretizat dincolo de început existențial continuu, care cândva dădea marginile lui, un an concretizat generic), Tăcerea senzația de un ,,bine'' abia întrezărit și în acest (pare că este personajul principal al cărții, care ,,echilibru vechi'' sufletele, la fel de amorfe ca și cei tronează peste toate și care, asemenea Timpului și care au fost ,,odată'' oameni vii-amorfi, ,,tremură nopții ne însoțește iremediabil într-un tărâm în care risipite/ în spatele cimitirului (deci ca locație avem miracolul vieții va muri tot în tăcere, înecat în de a face cu un microunivers circumscris unui absintul singurătății scrisului, în tăcerea noastră macrounivers) peste care tronează înmormântată, interioară), Șerpii (care dansează în carnea noastră, statică și imuabilă însăși memoria Timpului, ce un dans al chinului insuportabil, al așteptării privește prin ochi fără de somn (stele). Din acest zadarnice, înfrigurate, țipătul deznădăjduit ,,agățat punct de vedere, poeta nu constată doar amorf și de iedera dorinței'' - Această noapte de dragoste - p. distant o lume ce o înconjoară, ci se identifică cu 52), Ziua neagră, Omul amorf-paiață, Singurătatea, materia ei care ,,fremătând mă provoacă'', risipind, Eu, Timpul și Tu (personaj compus în treime), cu generozitate, pe ,,plaja subțire a sufletului'' ei Satana, Viața vs Omul ,,suntem precum fantomele furtuna propriei vieți, pe care o trăiește cu duritatea pe care/ nimeni nu le așteaptă,/ pe care niciodată rocilor. Acest sentiment al singurătății o ajută pe nimeni nu le-a văzut în umbrele străine/ în căutarea Ayten Mutlu să-și constate defectele, să se clarifice umbrelor noastre ne rătăcim'' (Tăciunele nopții - p. față de ea însăși ,,defectele mele m-au întrecut 38), Luna, Moartea, Trandafirii negri lucioși, cu mereu'' (Nebun din cer - p. 25), în timp ce alter ego-
36 Citadela Critică literară ul ei stă mereu treaz, constată și înregistrează, Boleroului lui Ravel, pornind de la un preludiu redând apoi cuvântul în dialogul tăcut al poetei cu ea îndelung degustat și reluat pe tot parcursul cărții, însăși. În interiorul acestei singurătăți cumplite, descris cu o sensibilitate și cu o senzualitate ,,tăcerea absolută a celor morți'' capătă valențe nebănuită, cu o forță exactă a cuvântului scris ce nu imense, poeta însăși aflându-se într-un fel de pat al frizează trivialitatea. De remarcat este că, mai ales în lui Procust ,,neînsuflețit ca și tăcerea'', arzând în cazul unei femei, pudoarea versului scris se interiorul ei ,,interiorul meu mă îmbolnăvește, ah, transformă firesc în ars amandi. Din toate aceste inima îmi suferă'' (Bidoane de lături - p. 29), pentru trăiri, Ayten Mutlu aduce, în plus, elemente creștine că atât timpul cât și pasiunea au un punct comun, sau mai putin creștine: Dumnezeu, Satan / Diavolul, adică acele ,,oribile minciuni'' (A pleca - p. 30). care cântă ,,pe muzica neagră/ ascuns în noi'' Exprimat așa cum îl percepem noi toți, (Răspunsuri cu majuscule - p. 60), Șarpele, trădarea, împărțit în 24 de ore, Timpul este perceput de Ayten ,,nebunul tânăr din adâncul cel negru/ steaua Mutlu ca un ciclu de existență, el fiind o zburătoare a celuilalt care vuiește în noi/ ale cărei reproiectare, o constatare radiografică ,,ziua se va lumini se sting în melancolii cunoscute'' (Șuierat de sfârși, înfrânt te vei întoarce la tine însuți/ încercând șarpe - p. 59), copacul de care Iuda s-a spânzurat și să-ți alungi imaginea dincolo de noapte'' (Ziua se va care, așa după cum știm nu a mai înflorit niciodată sfârși - p. 41). Timpul lui Ayten Mutlu este o privire rămânând uscat și sterp ca un blestem, ciudat, mai aruncată cu regret între două oglinzi paralele, la primește încă o șansă, înflorind primăvara doar mijlocul căreia se află ea reproiectată, multiplicată datorită iubirii, lucru care demonstrează că poeta de câte nouă ori, de o parte și de alta, este timpul unui interpretează deliberat aceste mituri inversându-le și regret profund cu iz de flétri, un dat imuabil și că nu are nici un fel de prejudecăți de natură împietrit al existenței noastre eterne. Privită din religioasă, spiritul ei fiind unul neîncătușat, liber. acest punct de vedere, cartea Ochii Istanbulului dă Ochii Istanbulului este cartea marilor tăceri, impresia unei trăiri experimentate demult la un mod sensul cunoașterii lor pur manifestat și exprimat ca prezent imaginar, la care nimeni nu asistă în așteptare ritualică netulburată întru aflarea realitate, este evoluția inversă a unei scrieri a alfabetului ,,Noii Vieți'' în antiteză cu noi, cei care destinului ce parcurge drumul soarelui de la un apus gemem sub greutatea ,,subiectului universal al către un răsărit în așteptarea zadarnică a acelui istoriei (noastre rănite)'' - Bilețel de dragoste - p. 63, Godot pe care nu-l cunoaștem, dar îl căutăm, în este definiția vieții și a omului auto-explicat prin așteptarea Ultimei Judecăți, în care paradoxal ,,tot nevoia de dragoste disperată, este visul unei iubiri ce exista nu mai există, există tot ce nu există'' (O trăite la cote maxime în grădina abisală presărată cu scrisoare care apasă absența - p. 102). trandafiri negri, este însuși paradoxul regăsirii de Un alt personaj important al cărții, Dragostea sine, este oboseala unei așteptări înfrânte, este poeta este definită ca acel dans senzual, focul, ,,dorința însăși ,,cu regrete, bucurii și melancolii rămase care clădește neantul'', ,,debarcaderul zilei pierdut în intacte'' (Apăsare - p. 116), este dorința pătimașă (nu deșert'', încântarea temporală a confuziilor/ fumul doar fizică, a trupului) ci și a întregii ființe de a fi cald în dulcea pădure/ fructul fals al pământului iubită într-un nesfârșit adio, o lungă și ultimă nepărtinitor și profund'', ,,paradisul ascuns, strigătul scrisoare de dragoste, îmbrățișarea tristă a lacrimei lui Hades'', ,,dorința, cuțitul sângerând rodia/ unei iubiri sărutate pentru ultima oară. mirosul fructului impregnat în sudoare/ voluptatea Nu în ultimul rând, trebuie să mulțumim florii'', ,,întunericul, singurătatea păsării fără Niculinei Oprea, poeta remarcabilă și prietenă adăpost'' (Dragostea - p. 45). Dragostea poetei este, statornică a autoarei Ayten Mutlu, care a tradus de fapt, imaginea îngropată în sine a ,,trupului tău admirabil în limba română poeziile acestei cărți din gol'' (Pentru a te salva de la adormire - p. 48), limba franceză, după manuscrisul Istanbul'un disperarea de a nu-și pierde iremediabil iubitul, o Gözleri, tradus de Mustafa Balel, reușind să redea dorință arzândă în care ea tânjește efectiv după sensibilitatea unui scris și a unui stil poetic, uneori iubirea lui, în care senzualitatea atinge cote maxime, dur ca o stâncă, alteori disperat ca un strigăt al unei paroxismul ,,acest fluviu ce scufundă vocea ta în iubiri rănite, trăite în palmele unui vis negru. interiorul meu'' (Ceea ce privești - p. 49). În toată Remarcăm, de asemenea, condiția grafica această iubire fără nici o speranță, Timpul pare că s-a excelentă, care ne introduce într-o atmosferă aparte, oprit în loc și totul așteptă. Dragostea se prelungește încă de când ochii noștri văd coperta 1 a cărții, într-o senzualitate incredibilă, aproape dureroasă, realizată după tabloul Istanbul, al binecunoscutului greu de suportat fizic. Ea atinge punctul culminant al pictor Sorin Adam.
37 Citadela Critică literară
Rescrierea - o formă de intertextualitate*
propune,(la Editura Anamarol, Ion ROŞIORU București, 2013) o rescriere în versuri a basmului românesc atipic al lui Petre Despre procedeul literar al rescrierii Ispirescu (1830-1887), Tinerețe fără unei opere literare de către un alt autor bătrânețe și viață fără de moarte, el m-am ocupat și altădată, mai precis nu face altceva decât, printr-un demers atunci când, în studiul monografic destul de temerar, să pedaleze pe intitulat Șerban Codrin sau meditația sugestia călinesciană a dimensiunii unui poet occidental într-o grădină poematice a oricărui basm, cu atât mai Zen, am analizat Țiganiada lui Ion mult a unuia încărcat de permanentă și Budai Deleanu, poem pe care părintele stringentă filozofie folclorică. Departe Baladierului îl transpusese în proză. de patrie, poetul se identifică în mare măsură cu Defineam, atunci, rescrierea ca formă, extremă protagonistul pe care, odată cu înaintarea în poate, de intertextualitate și arătam că „ea a fost vârstă, dorul îl răvășește până la strigăt. Celebrul practicată și de alți scriitori atunci când limba și, totodată, tulburătorul basm citit în urmă cu respectivei lucrări începe să devină doisprezece lustri l-a urmărit pe rescriptor toată incomprehensibilă pentru cititorii altui orizont viața, după cum o afirmă într-o confesiune de așteptare lingvistică, numindu-se adaptare, recentă plină de duioșie. transpunere dintr-un canon versificațional mai Basmul ispirescian, singurul fără happy greoi într-altul prozastic mai accesibil, ca și end din câte se știu până acum, își are povestea dintr-un dialect periferic, devenit între timp lui. Celebrului culegător i-a fost povestit în arhaic, în limba literară curentă. Un exemplu copilărie de tatăl său, dar abia în 1862 a fost evident îl constituie transpunerea Odiseei, din publicat în ziarul Țăranul Român, sub titlul versuri în proză, de către Eugen Lovinescu, ori a Făt-Frumos sau tinerețe fără bătrânețe. Sub Divinei Comedii de către Alexandru Marcu, sau, numele care l-a consacrat peste vremuri, acest de pe alte meridiane, „translarea” în limbaj basm-meditație asupra condiției umane a apărut reactualizat, de către Italo Calvino, a poemului în volumul Legende sau Basmele românilor de strălucire renascentistă Orlando furioso de adunate din gura poporului de P. Ispirescu, Ludovico Ariosto”. O formă de rescriere este și culegător-tipograf (1882) bucurându-se de o abrevierea, povestirea pe scurt, rezumatul, ca și introducere mai mult decât entuziastă a Bardului parodia. S-ar putea adăuga, dându-i dreptate lui de la Mircești. Călinescu, și plagiatul care, când e vorba de Încadrat de două intervenții metatextuale basm, n-a scandalizat pe nimeni, în sensul că prin care se intră și, respectiv, se iese din text, toate basmele lumii sunt, în fond, plagiate... discursul acum în straiele croite impecabil ale pozitive și construuctive. Încercând să facă o prozodiei clasice, urmează firul narativ distincție între basm și roman, divinul critic îl călăuzitor al basmului pe care îl esențializează, îl apropia pe cel dintâi mai mult de poezie decât de modernizează și-l împrospătează cu o nouă și proză, pentru demonstația sa, truvabilă în mult mai tranșantă forță imagistică. Un accent Estetica basmului, pledând existența parcă și mai apăsat cade pe meditația asupra fabulosului și a personajelor himerice. După el, timpului care se relativizează imperceptibil. Încă în basm se suprapun, în principiu, două planuri: de la bun început timpul e perceput diferit de unul prozaic (prosastic), realist, care studiază muritori în funcția de categoria socială căreia îi „problemele cele mai acute ale vieții individuale, aparțin: „Vremea curge, cât e vreme.../ Numai familiei, societății”, și un altul „hieroglific sau noi, săracii parcă/ N-am avea de ce ne teme/ simbolic, mai limpede poematic”, care „se Când cu vreme ne încarcă”. Feciorul de împărat impune conștiinței prin sugestii”. Când Adrian refuză să se nască la soroc, lăsând la o parte Erbiceanu, poet stabilit în Canada din 1979, faptul că venirea lui pe lume fusese provocată pe 38 Citadela Critică literară cale magică, și atunci tatăl său se vede nevoit să-i Și revine ca să treacă”... După ce înfruntă și aici promită, dat fiind că „timpul nu-i făcut să ierte”, vânturile răzvrătite, zăresc pe cer doi sori în loc tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, de unul. Au ajuns pe tărâmul Scorpiei, sora și mai adică lucruri intruvabile, asumându-și, fără să malefică a Gheonoaiei cu care se afla în perpetuă vrea o vină tragică pentru care va plăti prin aceea dispută pentru pământurile pe care le pustiau ca- că la împlinirea vârstei de 15 ani fiul îl va părăsi ntr-o adevărată apocalipsă ori de câte ori aveau pentru totdeauna, adică se va îndeplini ceea ce chef. Nicio sămânță nu mai încolțea aici, aerul profețise bătrânul unchiaș: „va aduce suferință/ era fierbinte ca smoala clocotită, iar de izvoare de bucurii și întristare”. Timpul care postmerge potolit setea nici pomeneală: „De prăpăd şi nașterii e unul accelarat, ca și cum n-ar mai avea fierbinţeală/ N-aveai loc să pui piciorul:/ Aerul răbdare. Prințul crește într-un an cât alți copii în duhnea a smoală,/ Însetat era izvorul…/ - „Făt- șapte. Pe de o parte, el viejo padre nu-și mai Frumos, în şa te ţine:/ Scorpiei nu-i ştiu pereche - încape în piele de bucurie că are o așa odraslă de / Gheonoaia, pentru tine,/ A fost floare la fecior dotată cu toate calitățile fizice și ureche!” Deposedată de unul din cele trei capete, intelectuale, dar, pe de altă parte, e ros de Scorpia se predă. Biruitorul se arată mărinimos neliniștea că nu-i va putea oferi moștenitorului la de fiecare dată și le redă, în chip miraculos, tron ceea ce, într-o clipă de nesăbuință paternă, i- integritatea corporală victimelor sale cărora le-a a făgăduit, întrucât „de viață fără moarte,/ nu e cruțat viețile ticăloase. Dorul îl mână arzător spre pământean să știe”. La rându-i, micul „viața fără moarte” și e atât de preocupat de protagonist intuiește că nu-i deloc bine să-i dea expediția sa încât pierde șirul zilelor și al vremii păsuire. Șase săptămâni se scurg cu nopților. Așa că ajung la cea de a treia probă pregătirile de plecare în marea aventură inițiatică, o pădure plină de fiare sălbatice. Acum existențială (lustruirea armelor de tinerețe ale pe cer nu mai există nici lună nici soare și sorți de tătânelui, întremarea gloabei jigărite până ce izbândă nu mai sunt. Singura soluție e survolarea aceasta se transformă în cal năzdrăvan cu patru „miticei păduri”, dar, la coborârea din slăvi, calul aripi, încărcarea proviziilor în carele ce urmează năzdrăvan atinge un copac și tot codrul cu fiarele să-l însoțească și de care el se va descotorosi pe lui flămânde se trezește. Norocul vine din partea drum, ca și de ostașii, tot unul și unul, destinați zânei care își calmează lighioanele și să-l însoțească în insolita expediție etc.). pământeanul e îmbiat în palat. Ținutul e un topos Itinerariul dintre timpul profan și cel de edenic utopic: florile nu se ofilesc niciodată, dinainte ca omul edenic să fi mușcat din fructul frunzele nu cad, zefirul blând adie învigorator, interzis, e presărat de peripeții cu sens inițiatic, animalele nu se sfâșie între ele etc. Și ce-i mai ca în orice scenariu basmic, dar nimic nu-i poate important aici este că presiunea timpului a fost opri pe cei doi, călăreț și cal, din expediția lor definitiv învinsă: „Petrecând vreme uitată/ Într- către un ideal. Spațiul traversat devine tot mai atâta frumusețe,/ Fața lui, înnobilată/ Scânteia de mult o funcție a timpului. După ce se potolește tinerețe,/ Semn că timpului măsură/ îi tornada care i-a surprins în pădurea de Sibile, găsise...și...dovadă/ Că-n râvnita aventură/ Îi drumeții zăresc pe cer „două luni în loc de una”. fusese dat să șadă” (p.58). Cele trei zâne, dintre Calul, etern raisonneur avizat, îi conștientizează care cea mai mică îi va deveni soție, locuiau aici voinicului că se află pe târâmul Gheonoaiei care de la începutul lumii. E o oază unde uitarea îl face se și ivește „cu trup de șarpe și cap de broască”. I fericit. Fericirea însă, individuală sau colectivă, se taie coada (în basm i se tăia un picior) și n-are însă istorie. Ea se este (vorba lui Nichita Spaima-Spaimelor se predă și, în chip neașteptat, Stănescu) și atât. Doar că, vorba șlagărului „se îl invită pe învingător acasă și-i propune ca soție cere păzită/ de oarba ispită”, ispită care nu pe una din cele trei fete ale sale, ca și o treime din întârzie să se ivească. Are chipul unui iepure, nu moșia care găzduia o câmpie enormă de întâmplător simbol al fricii de ceva care, oseminte de temerari ce se avântaseră pe conform proverbului, se întâmplă întotdeauna. teritoriul ei. Voinicul nu cedează tentației și-și Atras în ritualul vânătorii, act magic pe orice continuă drumul, mai bine zis se teleportează în jariște mitică, în interzisa Vale a Plângerii, adică alt topos malefic, căci ”Vremea trece...să revină/ acolo unde pot fi percepute „plânsetele din
39 Citadela Critică literară genune” și unde vânturile despletite îi trezesc deveni sinonimă cu suprimarea adevărului „gândurile toropite/ De plăcerile rapace” și, mai ontologic care constituie ființa umană”. ales, „Dorurile lumii toate:/ Dor de mamă, dor de Sub pana măiastră a lui Adrian Erbiceanu, tată”, fericitul cantonat de milenii în tinerețe arhicunoscutul basm popular auzit cu aproape veșnică redescoperă neliniștea muritorului două veacuri în urmă de bucureșteanul Petre revoltat de altădată. Cele trei zâne, văzându-l Ispirescu, a devenit, puternic personalizat, un cum se topește pe picioare, conchid, în cele din poem tragic, mustind de cele mai neașteptate urmă că „Nemurirea-i/ Visul viselor deșarte” și-l tâlcuri, despre destin, conflict între generații, lasă să plece. Cal și călăreț, străbat în sens invers revoltă împotriva condiției umane, ideal, rost al „ani-lumină/ În făptura unei clipe”. Natura individului pe lume, căutarea a paradisului sălbatecă și ostilă de altădată a făcut loc pierdut, sacrificiu uman, durere, precum la daci, civilizației materiale moderne. Peste tot s-au de a nu fi nemuritor ca zeii, testare a limitelor înălțat sate și orașe, iar câmpiile s-au acoperit de insului în încleștarea cu forțele stihinice ale holde. Scorpia și sora sa Gheonoaia au devenit naturii, pace, solidarittate, curmare a războialor, niște legende de care foarte puțini locuitori își omenie, comunicare, dragoste, singurătatea și mai aduc, destul de vag, aminte. Și-n timp ce tristețea omului într-un univers cel mai adesea fostul voinic stă, intrigat, de vorbă cu acești ostil și alienant, confruntare a binelui cu răul, oameni care-l cred căzut de pe altă lume, evadare din increat și întoarcere în el după un îmbătrânește rapid, sub ochii lor. De-abia mai periplu existențial misterios, dureros și ține frâul în mâini iar barba albă îi ajunge până la spectaculos și, cu precădere, o meditație asupra brâu. Calul face o ultimă încercare să-l determine timpului care nu iartă. Poemul e scris alert, să se întoarcă acolo unde „îl așteaptă veșnicia/ implicarea lirică fiind viziblă și de bun augur: lângă soață și cumnate”, dar se vede nevoit să „Punând capăt la poveste,/ Gândul, fremătând, plece singur în timp ce stăpânul rămâne să mă duce/ Spre îndepărtări celeste,/ Unde altă stea rătăcească printre ruinele palatului părintesc străluce.../ Iar pe raza-i de lumină,/ Străjuind unde, într-un tron colbuit din pivniță, îl aștepta, noaptea adâncă,/ Prințul mândru să revină,/ Trei în agonie, însăși moartea. Bucuria ei e teribilă: zeițe-așteaptă încă!”. Legătura dintre emițătorul „Bine ai venit, copile,/ Împreună cu norocu-ți,/ (omniscient) de text și receptorii săi e frecvent Că de nu, nu aveam zile,/ Prăpădindu-mă în locu- controlată de cel dintâi: „Să ne fie cu iertare!.../ ți”. Rocada între cei doi se produce instantaneu. Basmul altcum stă s-ateste!/ Rogu-vă aveți Dorința muritorului de a-și exorciza inerenta răbdare,/ Că-nainte mult mai este”. Rimele nu o extincție apune subit și irevocabil. El a cunoscut dată ingenioase își au farmecul lor special: clipa faustică înveșnicită și a evadat din ea, așa „Când văzură cu nu-i cale/ Să-l rețină cu de-a cum a făcut, întru mântuirea-i, și celebrul sila,/ Soțioara - cuib de jale,/ Împietrită - alchimist din perioada renascentistă. Feciorul de plânsu-și-l-a,/ Că pe fruntea sa Pieirea/ Sta împărat din basmul care l-a fascinat pe Adrian înscrisă ca-ntr-o carte -/ Semn lăsat că Erbiceanu este și el un arhetip al condiției umane, Nemurirea-i/ Visul viselor deșarte!” Formulările un etalon axiologic și o expresie a gnomice învrâstează în chip plăcut discursul subconștientului colectiv al umanității, cum ar poetic. „Dar ulciorul gol nu merge/ De prea spune Carl Gustav Jung. Referindu-se, într-o multe ori la apă”. lucrare de doctorat coordonată de Profesorul Efortul poetului Adrian Erbiceanu de a Nicolae Constantinescu, la atipicul basm transla un tip de discurs într-altul merită toate românesc, tânăra cercetătoare Mihaela Chiorean aplauzele și toată recunoștința. (Grigorescu) nota: „Lecția basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte ar fi următoarea: moartea acordă adevărata dimensiune viețuirii umane, imprimând acesteia *Adrian Erbiceanu: Tinerețe fără bătrânețe. un sublim al existenței. Prin existența ritualizată, Povestire în versuri după un basm de Petre individul accede la adevărata nemurire, prin Ispirescu (Editura Anamarol, București, 2013) intermediul devenirii. Suprimarea morții ar
40 Citadela Critică literară
ÎNTRE CĂRŢI
În cronici criticul nu este polemic, dar nu se Ionel POPA sfieşte să fie critic, identificînd omisiunile, greşelile, neîmplinirile, ezitările. În asemenea cazuri taxează, Ioan Adam, cu toate că nu este “vocal” şi nici corectează, completează. Un exemplu ni-l oferă ispitit de sticla televizorului, este prezent în peisajul cronica la “Dicţionarul biografic al literaturii literar de vreo treizeci de ani prin studii şi cronici române vol. I-II”, Ed. Paralela 45, 2006, coordonator literare despre scriitori şi cărţile lor sau despre Aurel Sasu. Rar scrie encomiastic. Am ales drept tezaurul limbii române ori despre probleme care vin exemplu cronica la volumul “Opera lui C. în atingere cu literatura. În acelaşi timp este un atent Dobrogeanu-Gherea”. Cine citeşte doar această şi acut observator şi analist al realităţilor morale, cronică rămîne cu impresia că Zicu Ornea este sociale, politice ale prezentului. marele critic şi istoric literar, o somitate în domeniu, Format la Filologia bucureşteană vîna de care literatura noastră ar fi dus lipsă pînă la el şi că transilvană cu care a plecat de acasă nu şi-a pierdut- peste judecăţile lui nu se poate trece. Aici mă despart o. În tot ce scrie este un gospodar ce trebăluieşte cu de opiniile lui Ioan Adam şi mă opresc aici deoarece spor prin ograda literară. Fructele acestei hărnicii lungirea discuţiei pentru argumentare ar parazita sunt cele 15 volume. Ultimul, Afinităţi selective, cronica de faţă. Ed. Bibliotheca, Tîrgovişte, 2012, este o selecţie de Autorul Afinităţilor selective nu este un studii, eseuri şi cronici. Prezentuil volum este un critic de întîmpinare, dar cînd scrie despre debutanţi “duplex”: “Zamfiresciana” care reuneşte trei eseuri ori tineri scriitori te poţi baza pe corecta lui judecată, despre Duiliu Zamfireascu - prima şi statornica criticul negreşind în aprecieri şi predicţii. Ceea ce iubire a istoricului literar: “Duiliu Zamfirescu, aceşti scriitori recenzaţi au publicat ulterior «guvernator» al Basarabiei - 1918”; “o revistă confirmă pe critic. pierdută: ÎNDREPTAREA LITERARĂ - 1918”; Ioan Adam se mişcă cu siguranţă şi în alte “«Resemantizarea» efigiei unui clasic”; partea a domenii cum ar fi etimologia, istoria, viaţa cetăţii. Şi doua, de critică literară, e alcătuită din două aici dă dovadă de o documentare riguroasă şi de compartimente: “Planeta criticilor” şi “Rezonanţe şi stăpînire a ideilor, nu se lasă intimidat de somităţile inducţii”. domeniului şi de vocalismele lor, iar acolo unde e Esurile din ciclul “Zamfiresciana” cazul corectează, completează, nuanţează. În acest gravitează în jurul ideii idealului naţional în gîndirea sens convingătoare prin conţinut şi ţinută este şi fapta lui Duiliu Zamfirescu, sînburele de foc fiind recenzia “Istorie, istorii, accidente (Neagu Basarabia, pămîntul românesc dintre Prut şi Nistru. Djuvara)”. Se înţelege de ce multe pagini şi fapte ale scriitorului În tot ce scrie, Ioan Adam este echilibrat, s-au aflat multă vreme sub obrocul cenzurii obiectiv, exact în laude şi reproşuri, şi nu se comuniste. Criticul aduce la lumină trei ipostaze ale depărtează “eseistic” de obiect. Sunt puţini critici scriitorului: activitatea diplomatică de trei decenii cu care să mînuiască cu atîta virtuozitate în actul critic accentul pe momentul Italia-Roma; misiunea în metafora şi trimiterea mitologică. Această trăsătură Basarabia din perioada înfăptuirii Marii Uniri, şi inserţiile portretistice şi memorialistice dau misiune primită din partea generalului Alexandru farmec paginii. În acest moment nu pot afirma că Averescu, premierul României în prima parte a autorul “Afinităţilor…” este conştient sau nu de anului 1918; prezenţa ideii naţionale în faptul că peniţa sa are înclinaţii scriitoriceşti suprastructura ideologică a operei sale literare (portretistică, evocare). Dar mai ştii! Într-o bună zi majore, “Neamul Comănăştenilor”. Adunînd toate ne va oferi o surpriză. Dar pînă voi scrie despre informaţiile din textele scriitorului şi din sursele surpriza aşteptată, aici notez că nu puţine sunt colaterale, Ioan Adam creionează cel mai complet paginile de pînă acum care să nu conţină o frază cu portret al lui Duiliu Zamfirescu. Paginile respective fulguraţii de portret sau de amintire. Asemenea fraze se impun prin rigoarea documentării şi prin aerisesc textul critic şi îi dau prospeţime. Trimit spre eşafodajul ideilor. Cu toate că are o mare preţuire un singur exemplu: “Prodigiosul Florentin pentru opera scriitorului, criticul nu cade în păcatul Popescu”. laudei deşarte, rămîne sobru şi obiectiv în analize şi aprecieri. Mediaş, 6 ianuarie, 2013
41 Citadela Poezie
materiei Geo GALETARU cântând în inima fără prihană un greier cosmic un declic apocaliptic MINUNATELE ERORI esenţa saltului în gol de mână cu îngerul negru noaptea vine de niciunde. cine locuieşte singurătăţile mâna ta o acoperă. albastre o răsuflare de înger. dincolo de ele e tăcerea un gol insuportabil. invulnerabilă pomul cunoaşterii ei exaltă betia păsării fără moarte cât să vorbeşti cu lunatica într-o vâlvătaie rebelă. când susură bucuria ca o plantă splendoare sub el se nasc rară în crânguri prin crânguri purpurii minunatele erori, şi malurile visului ating cerul cu cât să aştepţi trădările festive. creştetul lor dureros secunda suspendată deasupra sub el plânge nimeni în preajma lor doar o neantului aleasa inimii tale împăcare curată o bătaie de aripi în cerul asurzitor cu capul pe cu nimicurile care se cuibăresc la un incendiu al silabei inocente în un munte de vată. subţorile îngerului mlaştinile gândului convoaiele vieţii albesc pe cascada clorofilei incendiind “cât despre cele ce sunt, câmpia amară clipa pe câmpia orbitoare ele vor mai fi.” laolaltă cu sufletul cu respiraţia la marginea vieţii: această bucurie lui neobosită săracă vor mai fi? dar ei îşi urmează drumul sfâşiind a crinului fără memorie pânza amară a neputinţei el străbate pânza freatică a căci ei au ştiut dintotdeauna timpului ŞI DINTR-O DATĂ mireasma şi culoarea clipei el e lacrima ta pe colina CUVINTELE LOR AU de parcă ar fi venit dintr-o carte îngândurată ÎNSEMNAT TOTUL ciudată şi atotştiutoare ei trec pe străzi senini şi şi dintr-o dată cuvintele lor au ADIEREA LUCRURILOR impudici însemnat tot FĂRĂ ÎNŢELES ei reprezintă Dinastia Cerului pe pământul uitat de zeii solemni calc pe fragedele semne ale ai înserării LACRIMA TA PE COLINA dimineţii, ele îmi vrobesc despre o fericire seminţe incandescente cresc în ÎNGÂNDURATĂ pierdută. şi viaţa pupilele lor netemătoare se retrage atunci în tiparele ei fragilităţile lumii tresar sub paşii trăieşti respiri aspre, ţipă lor fericiţi eşti fericit prin toţi porii: curat e doar ei vorbesc despre ploi albastre în e anotimpul flăcării sufletul zodia Florii-de-colţ iarba galopează prin suflete ce-şi urmează singur cărarea, şi sting neliniştea lebedei la ca o iluzie a verii printre mărăcini şi umbre, fără să ştie măsura tâmpla lacului auriu necunoscute sunt chipurile întreagă a rănii, gesturile lor sunt stele amiezii nici adierea lucrurilor fără înţeles. providenţiale când tace lumina din ele se nasc aceste întâmplări rămân pomii îşi alintă durerea la flacăra atroce cojile visului, miresmele fără lor inconvertibilă necunoscute sunt căile stelelor de iluzii (explozii miraculoase în inima sus şi de jos ale unui tâlc cu care încă nevăzută a crinului) un grăunte nedezminţit al fraternizez. 42 Citadela Poezie Mihai GANEA cu fulgere-n ochii lor negri vin Ştefan HAIDUC şi cu pletele aprinse aprinsă de lună vin violându-mi retina; - Iarba aceasta, iubire ori ca nişte molcome, calde ploi, biciuindu-mi câmpia din ochi Iarba aceasta n-a crescut; şi-mpovărându-mi lumina. eu o ştiu înaltă dintotdeauna: Şi-mi par uriaşe sălcii plecate, bogată şi tânără, crescută din lut, cu rădăcinile înfipte vrând parcă să-mbrăţişeze luna. în străfundul cerului - dincolo de viaţă şi moarte - Iarba aceasta n-a crescut; Şi crengile, mii, mângâindu-mi pe mine m-a-ncercat ţărâna. dintotdeauna: ca un sentiment fără moarte, fără De-ar şti oceanul început, că o maree încinsă Ţara Oaşului ce-n părul tău plin şi-a împletit e privirea ta de abur cununa. şi-ar căuta cu fiecare briză Flăcări albastre ard fântâna luminând casele, dealurile. Iarba aceasta n-a crescut; sub arcuirea sprâncenelor tale. prin aer pluteşte pieptul mi l-a pustiit tăişul unei vorbe aspre. dintotdeauna: De-ar şti luceferii Sângele bărbaţilor s-a cununat ca o plasmă cuprinde, confuz şi câtă lumină se ascunde cu libertatea. tăcut, în ochii tăi - De-aceea, ei par nişte voievozi cum se risipeşte-n peşteri lumina. şi-ar căuta în fiecare seară ce n-au genunchii tociţi izvorul pe altarul plecăciunilor, Iarba aceasta n-a crescut; sub arcuirea sprâncenelor tale. ci te privesc în ochi drept, neaoş. eu o ştiu a mea dintotdeauna. Veşnicia s-a născut aici printre oameni şi arbori Blues ţesută în nervurile timpului. Izvorul, tu… E-atâta depărtare între noi De-ar şti pădurea când irişii se zbat prea sterpi şi Câtă sevă fierbinte Testament goi - ca nişte meteoriţi fluizi - şi ne hrănim cu trupurile noastre curge prin venele tale Sângerează-mă pe vise din cimitirul de păsări albastre. preanobile Sângerează-mă pe lună şi-ar împleti rădăcinile Sângerează-mă pe clipa E-atâta depărtare ce-şi cere tribut sub arcuirea sprâncenelor tale. Care veşnic mă amână. şi noi trecem ca nişte morţi fără de scut De-ar şti zăpada Răstigneşte-mă pe fulger cu pasul de aer prin zarea-n câtă ninsoare caldă Răstigneşte-mă pe unde frământare; aştern petalele ochilor tăi Răstigneşte-mă pe vântul e-atâta depărtare în aerul ce şi-ar căuta mereu Care mereu mă pătrunde. doare… sălbaticele dansuri sub arcuirea sprâncenelor tale. Odihneşte-mă pe ape Odihneşte-mă pe soare Fete din Nord De-ar şti noaptea Odihneşte-mă pe lutul câtă lucire se scaldă Care-ntr-una mă tot doare. Vin fetele din Nord, în ochiul tău mov asprele, năbădăioasele fete vin şi-ar căuta de fiecare dată ca nişte sălbatice, fantastice ploi plutirea dintr-un diluviu divin; sub arcuirea sprâncenelor tale.
43 Citadela Poezie
Cine pe cine ucide cu dorul de Eugen EVU sine ucisul Aici la marginea arderii Hiatusul Orb plânge Gândul Clopote surde invizibil Fiindul Fiii voştri Vinovat că exist, învinuit că Încă nenăscuţi Am pierdut paradisul Şi cei ce vor fi Să te naşti din femeie Sunt modificaţi Altădată, nicicândul ? Astupându-se bucla Pe-atlazuri de dorinţă şi Bucla de timp păcate… Iartă-te pe tine însuţi te iartă Abisală. - Gelos pe cheruvimi eu te voi Să ştiu cum să mor scoate Şi de ce şi de unde-n Din zăbrelitul paradis, ghimpat eternul Acum Îngreunarea Ca trandafirii-n brize rourate fluvial latent din ISvor. Mi-s Cântecul şi Verbul întrupat. Unii mor Împovăraţi De propria-le umbră - Tu, adormită-n veacul de stihie, Zbaterea Ca lespede. Te vei trez, să-mi fii iubire numai mie, Acest efort să smulgi ce-n vis Fecioara, maica lumilor, Marie. se zbate Maria Acest vertij nocturn ce vrea să zboare Se dăruie ca imortelă Multiplu-ascuns în sine ce te Ah, crude vieţi, sublim doare neromanţat Sunt, încă sânt, încă sânt? De peste tot venind cu-aripi Divinul duh, cel vinovat de Mai bătrân ca vântul, ca luna ! ghimpate toate, Dumnezeu se autocrease pe sine Le-a pus în sema omului, din Din seminţele lui număraţi Că nu-i a ta durerea oarbă-a spate Spicele-şi suie cununa… Destinul lui, ca stigmă, minţii strămutat…. ci-a duhului cuvântul nu îţi Alerg să mă ajung din urmă spune Adu- mi aminte adu-mi aminte şi nici să fugi nu ştii, prin Ca dăruite spre a fi prădate Că sânt în profan remanenţă rugăciune Din Arborul cel veşnic a celuilalt, sfântul… sau boscoroade, cum ştiau umblător părinţii Alburnul a orbit nocturn şi poate Ecouri ca umbre, şiruri de urme Se vindecă spre centrul de turmă Când prăbuşiţi în somnul zburător Se întorc inversate de timp istovirii înainte Uitau că mor, în spasmele Prin smulgere aripi cu frig de iubirii. Visaţi a ne înoarce jumătate cuvânt Din Unul cel de sine doritor Ca daimonul din increatul Dor O ştiu cu spinii, vara, trandafirii Femeia ştie, carnea ei se zbate Fiul se-ntoarce în tatăl Şi trestia aurei, poate sfinţii. Asuprindu-l
44 Citadela Poezie
pământean Dumitru ŢIMERMAN E primăvară în vise şi-n gând, doar durerile pământene se- agită ca o furtună de vară CĂLĂTORIE PRIN Nori ce se-nfăşoară cu vălătuci LUMEA VIRTUALĂ albi Transformaţi în imagini Străbat spaţiile atemporale apocaliptice peste întinderile tărâmurilor Pe câmp necunoscute dragostei sălbatice porniri O ploaie de lumină coborâtă dintre coloanele şi-au pus năframe coboară din licărul stelelor feeriei dimineţii din cosiţe de porumb în lapte enigmatice şi mute Peste nevăzute lumi Ciupercile râd în bătaia vântului Planete imaculate nasc Se-aşterne lumina iubirii călduţ imaginaţii sinceră şi parfumată şi-a ploii mărunte, netulburate de furtunile Cu miresmele florilor de prun, care pătrunde nemilos existenţei de cais, de cireş, de vişin, de tei Prin rochiţa albastră de vară Pe nisipul pătat şi de busuioc stropit cu noroc pigmentată cu buline albe cu alge proaspete, Simfonii ca nişte rotocoale de fum naufragiate în urma furtunii, neştiute tulbură liniştea iubirii scăpate din bodega dorinţelor. Aleargă paşii nevăzuţi ai supusă tinereţii Paradisului
În praful Elena Ioana KOKA Dorinţelor tale absurde? Sunt iluzia Care îţi blestemă realitatea Trează Copilul invalid Al trecutului Din când în când, Căzut din leagănul uitării Apusul Lunii Înfiat fără voie Mă găsea De prezent Încă trează Scuturând La care sufletul Frunze gri, Îşi cântă arderea Condamnare Speriind visul Sau Pe care nu l-am avut. Pianul de nisip Mi-au înfipt ace în ochi Oricum, La care poetul îşi acompaniază Şi mi-au topit degetele Poeta din mine nu are vise Trecerea. Ca să nu le mai pot vedea Ea şi le regizează doar... Iubirea reia Greşelile. De fiecare dată Şi să nu mai pot atinge Refrenul descompunerii Cerul Asemănare Pe care mi-au scris Condamnarea de-a fi Poezia Întrebare Ceea ce sunt. Nu se deosebeşte Apoi, Cu nimic Spune sincer, Ruinele luminii De muzică. Chiar S-au prăbuşit Poezia Nu ţi-ai dori Peste mine E harpa de lacrimi Să mă îneci
45 Citadela Critică literară Gabriel Vincenţiu Mălăescu - vise ocultate
Motto: „Vremea iluziilor a trecut...” (Gabriel Vincenţiu Mălăescu - Te caut)
Unde sunt atunci visele lui Gabriel Lucian GRUIA Vincenţiu Mălăescu? Într-unul din motto-urile cărţii, Victor Hugo ne lămureşte: „A visa înseamnă După ce a publicat volumele de versuri: a crea.” Acum ne apropiem de temele cărţii. Singurătatea din noi (2010); Neştiutele pierderi Subiectul principal îl constituie trecerea timpul: (volum bilingv româno-albanez, traducerea Baki „Stau la marginea cetăţii/ cu ziduri ce se năruie/ în Zmeri, 2011), Pavilioanele umbrei (2012) şi fiecare noapte,/ ca un străjer al timpului/ care trece Templul nevăzut (AmandaEdit, 2012), Gabriel prin mine.// Păzesc intrarea/ în lumea de dincolo,/ Vincenţiu Mălăescu revine în atenţia cititorilor cu unde se-adună toate durerile/ şi vieţile devin simple Marea de vise (Ed. Armonii culturale - colecţia fapte.// În ceasul de taină/ cântă cocoşul;/ tiptil se lirik, 2013) strecoară,/ armatele celor învinşii.” Deşi titlul volumului ne face (Străjerul timpului) să credem că avem de-a face cu o Visul produs de realitatea colecţie de vise, acestea sunt terifiantă cotidiană, devine coşmar: ocultate. Metoda este incitantă, „Adun vise/ - corpuri de gheaţă -/ de-un întrucât ne face să căutăm unde şi-a alb murdar,/ ca o zăpadă/ mocirloasă,/ mutat poetul visele: „Nu mai ştiu/ de cu noroiul/ până la glezne.” (Înfăptuiri) câte ori/ mi-am mutat visul,/ precum Cotidianul aduce înstrăinarea şi poetul cortul/ într-o tabără de maci.// de se simte străin în propriu-i chip: atunci/ cutreier noaptea/ gândurile „Străinul din mine/ a plecat grăbit,/ să tuturor,/ încercând/ să adun/ mierea culeagă/ florile visului.// (...)// A cuvintelor/ nerostite.” (Vis încercat/ travestirea,/ luând înfăţişarea/ migrator) În altă poezie remarcă: propriei făpturi.// Astfel deghizat/ a „Îmi cresc braţe de vise/ fără margini fugit în lume.// a schimbat feţe-feşe,/ ca precise.” (Gesturi) şi cum ar fi fost/ ale nimănui.” Nici măcar în poezia care dă (Străinul) titlul volumului, visul nu este Sub presiunea postmodernistă dezvăluit: „Se prăbuşesc/ pietrele zidurilor/ ce care distruge idealurile, substratul existenţei devine susţin/ templul de gheaţă/ al clipelor.// Aşteptările neantul: „deşertăciunea din oase sfidează timpul,/ dor/ mai cumplit decât/ suferinţele iubirii.// spaţiul curbează adevăruri în mit.” (Ziduri) Parfumul/ petalelor ucise/ ne va trece puntea/ către Poetul deplânge nesăbuirea omului de a marea de vise.” (Marea de vise) Îmi place să cred că distruge natura: „Suntem arhanghelii/ pădurilor visul nenumit aparţine orizontului spaţio-temporal ucise,/ securile le-am îngropat/ demult./ Păsări al copilăriei precum şi peisajului montan şi silvestru măiestre ne apar/ în vise,/ cadenţa vieţii venerând/ (O muzică divină), prezent în câteva poeme: „M-am drept cult.” (Arhanghelii pădurilor), în loc să o născut/ cu sărutul florii de colţ/ pe buze.// Am protejeze pentru că ne revigorează viaţa: „Natura e crescut/ cu mângâierea zăpezilor eterne/ pe mâini.// arcuşul ce-mi dă viaţă/ acum, în zori de zi renasc,/ Am visat/ cu aducerea aminte/ în gând.” (Sărutul ca mustul care gâlgâie în teasc.// Sunt ca un prunc florii de colţ) Frumuseţea acestor orizonturi nu ce-s gata să mă nasc.” (Renasc) Iată că viaţa poate fi dezvăluită şi e preferabil să fie învăluite în efemeră poate fi şi frumoasă. tăcere. Faţă de pericolul înarmării, poetul propune O singură dată reveria devine limpede: „Un un joc pacifist: „Soldaţii mei sunt toţi/ turnaţi în poem se ţese în jur, cu figuri de basm:/ blocurile turn plumb,/ când eu mă luot/ cu morile de vânt.// Iar aveau chip de feţi-frumoşi,/ iar zmeii gemeau sub puşti de am,/ sunt toate de hârtie,/ doar gloanţele talpa betonului armat.” (Început de zi) sunt/ stropi de apă vie.// Războiul meu nu-i/ operă
46 Citadela Critică literară de artă;/ e chiar o luptă/ pentru-o nouă soartă.” însumi/ şi mi-am cumpărat bilet doar de dus.” (Războiul) (Călătorie) Dragostea delicată stă sub semnul flăcării În Matrea de vise, Gabriel Vincenţiu pasionale şi a nopţii intime: „Am fost, sunt şi voi fi/ Mălăescu se dovedeşte mai mult lucid decât visător, fluturele tău de noapte,/ ce-şi arde aripile/ în flacăra aplecat cu nostalgie senină asupra temelor poeziei privirii tale.” (Iluzia) dintotdeauna: viaţă, dragoste, moarte., Introspecţia lirică aduce compensaţia în În prefaţă, poetul şi pictorul Filip Köllö, faţa vicisitudinilor vieţii şi a condiţiei existenţei autorul coperţii şi al ilustraţiilor cărţii remarcă: umane efemere. Poate că poetul ne va dezvălui cu „Există poetul - în cazul de faţă - Gabriel Vincenţiu adevărat visele într-o nouă carte: „M-am pregătit Mălăescu, ce în faţa unei drastice clepsidre (timpul) de călătorie/ şi mi-am luat geamantanul albastru,/ în bea o cupă de rouă înconjurat de ziduri care am îngrămădit grăbit/ umbre şi amintiri din dure....Nisip, clepsidre, valuri, mări necunoscute trecut.// Nu ştiu dacă voi pleca pe jos,/ cu trenul, însoţesc suav, încearcă să-i aline sărutul florii de avionul sau doar cu gândul,/ dar trupul meu colţ, emblematică, blândă. Iată Restaurarea, iată freamătă de emoţia/ reîntâlnirii cu anii tinereţii.// Renaşterea din propria-i cenuşă în zorii zilelor ce va Vreau să mai simt în tâmple/ zvâcnetul sângelui să vină-un viitor al viiturilor nefireşti, al antrenat de iluzii...// Plec într-o călătorie cu mine inefabilului.” In memoriam
GRAŢIAN JUCAN (1929-2013) 19 martie 2013, s-a stins din viaţă la Satu 1985, M. Eminescu şi Bucovina , Editura Mare, eminoscologul, publicistul şi profesorul Muzeului Naţional al Bucovinei, Suceava, 1997, Graţian Jucan. Născut la 19 septembrie 1929 la M. Eminescu şi Ardealul, Editura Fundaţiei Câmpulung Moldovenesc, aici unde după cum a Culturale “Alexandru Bogza”, Câmpulung declarat într-un interviu acordat subsemnatului Moldovenesc, 1998, M. Eminescu. Motive cu ani în urmă ”De Câmpulung poetice şi alte articole , aceiaşi editura Moldovenesc mă leagă tot: părinţii, din Câmpulung Moldovenesc, 2006, casa părintească, bunicele mele, M. Eminescu. Articole şi comentarii, surorile mele, oraşul, şcoala şi unii Editura "Citadela" Satu Mare, 2008, profesori de la Liceul “Dragoş Vodă”. Sadova. Satul din suflet, Editura A lipsit doar cât a urmat cursurile Citadela" Satu Mare" 2009, şi altele. Facultăţii de Filologie a Universităţii Au scris despre bogata activitate în din Cluj-Napoca între anii 1949- presa literară şi volume a lui Graţian 1953, iar după pensionare şi-a urmat Jucan: I. Popescu-Şirioanu, D. R. fiica în ţinutul Sătmarului. Activează Popa, Eugen Dimitriu, AL. Andrei, ca profesor de Limba şi literatura Iordan Datcu, Nicolae Manolescu, română şi Istoria literaturii universale Aurel Sasu, etc. Activitatea lui la Liceul “Dragoş Vodă” din Graţian Jucan a fost recompensată cu Câmpulung Moldovenesc până la pensionare numeroase premii. În anul 2002 a părăsit (1990). Debut revuistic: în “Zori noi” din Câmpulung Moldovenesc stabilindu-se la Satu Suceava în 1958, Opera: A scris enorm de mult: Mare, contribuind cu articole la revistele Câmpulungul Moldovenesc vatră folclorică, la Citadela, Poesis etc. Editura Litera din Bucureşti (1975). Îşi dedică Dumnezeu să-l odihnească în pace! întreaga viaţă studierii operei marelui poet naţional Mihai Eminescu, reuşind să-şi vadă adunată osteneala în volume ca: Eminescu şi AUREL POP, patrimoniul popular, Editura Litera, Bucureşti redactor şef revista “CITADELA”
47 Citadela Critică literară Pe ruinuri creşte cartea neuitării Memoria ca o minune. Viu monument, ofrandă zeului cărbune
de frumusețea ei și… o pui la Nicolae SÂRBU păstrare! Ceea ce ar fi o apreciere superficială și, din partea noastră, a Există un risc în plus în cititorilor, o greșeală. aprecierea unei cărți de felul Nu putem rămâne la antologiei-album „Anina - nivelul de admirație față de Steierdorf. Viziuni / Visionen“, paginație. Textele (în limbile pentru cititor în general și pentru română, germană, maghiară), mine in special. Pe lângă fotografiile (de o mare diversitate subiectivismul accentuat și tehnică), grafica, toate își justificat de faptul că debutul meu dezvăluie mulțimea de frumuseți și editorial este indisolubil legat de acest oraș, semnificații abia privite ca un ansamblu bine criticul literar Cornel Ungureanu scriind în gândit și articulate pentru a ilustra, cu senzația „Flamura“, din 28 aprilie 1987, despre „Aurul vieții palpitânde, 240 de ani de istorie bogată a din aripi“, tipărit în 1986: „Și fără să emit un unor locuri și a unor oameni, care-au trecut prin paradox, cred că, deocamdată, autorul cel mai atâtea și atâtea încercări. Iată că Anina are deja o calificat spre a scrie un nou reportaj despre nouă carte de referință, la care sunt mândru de a Anina este chiar Nicolae Sârbu“. Asemenea fi contribuit și eu consistent, alături de cunoscute cuvinte te onorează și te emoționează. În aceeași nume de scriitori, reporteri, plasticieni. Care măsură, te frământă și te inhibă. Vin întrebări și împreună au creat, putem spune, această vinovății. Constatând tu însuți, cu sinceritate, că antologie bijuterie. nu prea te-ai ridicat la înălțimea încrederii și Mai există însă un risc, ce nu ține de mizei puse în joc pe capul tău atunci. subiectivitate. O asemenea carte pare la noi (dar Dar la un alt risc mă refeream la început. nu și în străinătate!) prea scumpă, dacă ne Albumul-carte, antologie a unei meserii, a unei referim la nivelul nostru de trai, la veniturile localități și a unei umanități, dedicat Aninei de noastre. Nu se plătesc drepturi de autor, dar Gheorghe Jurma și Erwin Josef Țigla, este, cum hârtia și tiparul policolor (mă refer și la spuneam și la lansarea de la Biblioteca Germană, reproducerile artistice) sunt scumpe. Editorii nu o bijuterie. Aceasta-i senzația puternică pe care o pot suporta din subvenții cheltuielile foarte mari. ai atunci când ții în mână o astfel de tipăritură Își va permite s-o cumpere un șomer din Anina elegantă. Riscul la care mă refer constă în faptul de azi, ai cărui strămoși i-au adus zeului cărbune că te poți mulțumi cu admirația, cu plăcuta ofranda de lacrimi, sânge și sudoare? Ea ar trebui surpriză a răsfoirii celor 142 de pagini. Fiecare s-ajungă și la germanii care s-au expatriat între întoarcere de filă respiră eleganță, un aer de bine timp, dar și la cei care, indiferent de etnie, au făcut, de adevărată artă tipografică, pe care rămas și caută, cu greutăți, sacrificii mari și ziariștii mai vechi ai Reșiței nici nu-ndrăzneam speranțe mici, un alt cer pentru Anina de mâine. s-o visăm prin ograda noastră. Rezultat strălucit Pentru că „Anina - Steierdorf. Viziuni / al bunei colaborări între cei doi antologatori Visionen“ ar trebui, după părerea mea, s-ajungă (care au deja la activ cartea-album a Reșiței) și la cât mai multă lume. Ea nu este doar un Editura „Banatul Montan”, alias familia Kolati. monument viu, ofrandă adusă zeului cărbune. O bijuterie o privești, o admiri, îți umpli sufletul Nu este doar memoria ca o minune, în care 48 Citadela Critică literară palpită prin vremuri o atât de caldă umanitate. Bogdan, Nicolae Irimia, Adrian Crânganu, Sorin Această antologie-album este chiar cartea Preda. Texte în limba germană semnează: neuitării, care crește aproape natural, ca un Alexander Tietz, Franz Kontur (l-am întâlnit curcubeu, peste ruinurile de azi, eu preferând între constructorii de la Crivina), Franz cuvântul vechi ruinuri. Stanglica, Dani Vlad, Karl Zelinka, Wilhelm Acestea și încă multe altele se cer a fi Slovig, Luise Weber (poezie, din America), spuse de mine despre o carte în care mă simt în Edith Guip-Cobilanschi, Waldemar Günter multe feluri implicat. Dacă nu putem pierde din König (care asigură și corectura). vedere semnificația întregului, nu-i putem Să spunem neapărat că ilustrația (mai omite, bineînțeles, nici pe autorii de fapt, din veche sau mai nouă), Cântecul minerului care antologatorii au avut ce alege și cu care au (cunoscut ca și imn, este reluat și pe strofe) și putut construi acest eveniment editorial. Rugăciunea minerului dau ritm, frumusețe, Evident, numărul unu rămâne Virgil Birou, cu informație și semnificație, adesea simbolică. șase prezențe. Sunt fragmente sugestive, alese Sunt un fel de factor coagulant. Statuia din romanul „Lume fără cer“, din volumul de minerului (de Ovidiu Maitec), ilustrațiile din reportaje „Oameni și locuri din Caraș“ și din colecțiile Cristian Graure (și grafică), Cristian revista „Scrisul bănățean“. Este scriitorul etalon Mosoroceanu și Mihai Chiper (din actualitate), al cărții. de la Muzeul Banatului Montan, grafica de Patru prezențe numără și semnatarul Julius Podlipny, Catul Bogdan, Gustav Hlinka, acestor rânduri, Nicolae Sârbu: două reportaje fotografiile lui Gheorghe Jurma și Erwin Josef din „Aurul din aripi“, două pagini de poezie din Țigla întregesc și pun în valoare textele, aduc un „Șantier în creier“ și un articol scris anume. Ion plus de informație și de frumusețe. Ceea ce fac și Arieșanu are și el trei semnături: din volumul „O poeziile, când sunt semnate de Aron Cotruș, complicată stare de fericire“ și din volumul Lucian Valea, Al. Jebeleanu, dar și de Horia Guia „Glasul Cetății“. Ion Marin Almăjan aduce (regretatul poet loclanic), Nicolae Preda (miner câteva file de jurnal și autenticitatea trăirii pe viu din Marga), sau cipriotul Giorgios Petoussis, în a subteranului, de care a avut parte în tinerețea traducerea lugojencei Ela Jakab. Regăsim și o sa. fotografie a poeților prezenți la Festivalul La capitolul contribuții excepționale „Porțile Poeziei“, care pe vechea linie de cale trebuie amintit Cristian Liviu Mosoroceanu, ferată au parcurs un fel de drum inițiatic. care, dincolo de cele trei semnături (una despre Desigur, nu ne-am propus să epuizăm catastrofa din 7 iunie 1920, una despre vizita aici sumarul unei cărți, care comportă multe regelui Ferdinand, din 1926 și una despre comentarii și pe care trebuie s-o descopere închiderea definitivă a minei în 2006) a pus la cititorul. dispoziție multe documente și ilustrații. Unele Meritele acestei antologii-album sunt din acestea se regăsesc și în volumul său de autor însă evidente și covârșitoare. Tandemul Jurma - „Steierdorf - Anina. Minerul într-al sorții joc!“, Țigla n-a scris, dar a alcătuit, cu știință și talent dar și în bogata sa arhivă personală. O raritate editorial, o carte eveniment, a selectat și pus în cumva exotică este Carol Ardeleanu, al cărui valoare texte și alte documente despre Anina. roman „Viermii pământului“ este de negăsit. Care pledează implicit pentru nevoia ei de nou Muzicologul Doru Popovici este și el prezent cu cer. El se poate sprijini, ca prin minune, și pe un fragment de proză, din volumul „Prea târziu“. monumentul numit memorie, pe această carte a Cum era de așteptat, partea de rezistență neuitării. o asigură, în afara celor amintiți deja, reporterii, începând cu Pop Simion și continuând cu Vasile Reșița, 21 ianuarie 2013
49 Citadela Critică literară Poemul care se scrie pe sine
capacitatea lirică în termenii cunoscutului curent Liviu COMŞIA poetic care, e drept, a fost mai productiv în artele plastice, dar a lăsat urme şi în istoria literară N-a trecut prea mult timp de când între universală. În sfârşit, în 2011, la aceeaşi editură genurile poetice des mânuite de poeţii români se teleormăneană, publică volumul „Labirintul strecurase pe tăcute Haiku-ul, gen de mare cunoaşterii”, în care continuă mai aprig experienţa rafinament şi sinteză lirică. Mai mult, la un moment creativistă. dat devenise chiar un examen liric care nu se afla la Cu totul altfel ni se pare a fi volumul pe care-l îndemâna oricui, ci era susţinut doar de iniţiaţi. E citim acum. Chiar dacă se înscrie în acelaşi drept, volumele lor produceau delicii lirice prin forţa experiment, prin preluarea altui gen poetic iniţiat de considerabilă de sugestie, prin formele insolite de generaţia antebelică, poetul Cristian Gabriel Moraru expresie şi prin tehnicile poetice, care începeau să nu se sfiieşte să pună în pagină, deloc complexat de impună chiar o notă specifică autohtonă. Aşa cum ni înălţimea înaintaşilor, poeme într-un vers sub un titlu se întâmplă de o istorie întreagă, nu ne-am simţit prea cu trimiteri explicite: „Oniria sau patria magică” bine încorsetaţi, fără posibilitatea de-a ne pierde în (Ed. Ars Docendi, Universitatea din Bucureşti, orizonturile tot mai îndepărtate, şi, drept urmare, am 2013), adică locul în care fiinţa produce magia părăsit genul, lăsându-l în seama nostalgicilor. versului prin determinări ale cuvântului. Şi totuşi, în istoria noastră literară există un Cu siguranţă, a scrie asemenea poeme nu-i gen mult mai sintetic în care expresia lirică e dusă la deloc la îndemâna oricui. Dincolo de calităţile maximul ei posibil, care însă propune sugestii la fel poetice fireşti, închiderea într-un vers a semnificaţiei de bogate şi la fel de rafinate. Este vorba, desigur, de presupune o anume abilitate. Dacă în poemul poemul într-un vers, cunoscut prin maestrul lui unic consacrat demonstraţia are suprafaţă, aici e doar Ion Pillat, care a valorificat cu atâta graţie enunţată, cititorul devenind coautor prin experimentele lirice de la începutul secolului al XX- completările proprii. Capacitatea de încifrare, fără a lea. ştirbi semnificaţia, se măsoară prin puterea Chiar dacă în celebra sa „Istorie…” George cuvântului potrivit de-a exprima adevărul liric, Or, Călinescu se arată sceptic citind poemele lui Ion poemele într-un vers se scriu pe sine prin sine. Pillat, neacordându-le prea mult credit, poemul într- Aşa fiind, poetul Cristian Gabriel Moraru se un vers pare să se apropie cel mai mult de sinteza încumetă să reia construcţia acestor poeme, lirică absolută pe care timpul a ocrotit-o. Scria încercând să le revitalizeze, chiar dacă din vremea lui divinul critic: „… De altfel, ideea versului unic este Ion Pillat şi până acum acest gen a parcurs calea spre greşită întrucât versificaţia începe de la distih, de la uitare. Ba mai mult, poetul introduce gândirea, prima simetrie”. Ceea ce, tehnic vorbind, este simţirea şi percepţia omului contemporan, încărcând adevărat, însă conceptual continuă să rămână versul cu tensiunile vieţii la timpul prezent. Scrie discutabil. Şi mai mult ne sporeşte nedumerirea poetul: „Toamna este îngheţată de reci uitări de sine”. când un poet trăitor într-o lume a contradicţiilor Or, omul modern trăieşte o continuă şi dramatică stridente încearcă să revigoreze un gen publicistic depersonalizare. Sub invazia tehnologiei, simţirea se atât de reductiv. estompează, lăsând loc „uitării de sine”. Sau: „Mă Este vorba despre poetul teleormănean aplec domol peste marginile umbrei”. Alergând, Cristian Gabriel Moraru, care înainte de-a pleca în umbra te însoţeşte, nu poţi niciodată s-o petreci, ea această aventură lirică nu şi-a ascuns admiraţia rămâne alături ca pază a propriei tale dimensiuni. Şi pentru întreaga generaţie a lui Pilllat, care a adus în încă: „Zeul se-odihneşte pe-un covor de clipe cultura română creaţia „eliberată de istorie”, creaţia moarte”. Acea lume prin care zeii îşi petreceau viaţa, în sine, în forme insolite, cu proiecţie universală. De îngăduind pământenilor să-i slujească, a fost scoasă altfel, Cristian Gabriel Moraru semnează exerciţiul de timp în afara sa. său de admiraţie în cercetarea critică numită După cum se vede, exerciţiul creativist al „Generaţia 27 şi textele ei doctrinare” (Ed. Tipoalex, poetului Cristian Gabriel Moraru continuă. Alexandria, 2009). Ba mai mult, volumul de versuri Revitalizarea unor genuri literare cu formele lor apărut în acelaşi an şi numit incitant „Elogiul tehnice aduce în actualitate specificul unei noi creativismului antipoeme” (Ed. Sigma, Bucureşti, sensibilităţi pe care generaţia poetului caută să o 2009) ne oferă imaginea poetului care îşi exersează impună vieţii contemporane. 50 Citadela Critică literară Îndrăgostită în Dimineaţa îngerilor, ducând un Război sufletesc, Fireşte, sunt om… Patricia Lidia: „Protest apocrif”, editura Amanda Edit, Sinaia, 2012
entitate vie, sunt motive de exalt dar şi de panică: Daniel MARIAN „În zadar am lăsat focul să ardă în /şemineu, /camera e tot mai rece, /e mult prea târziu să Fie că e o mare de îngeri, ori un izvor de ciocnim /acea cupă de timp /cu urme de suflet pe îngeri, o ploaie de îngeri să fie, e bine de ştiut că buză, /cu picioarele proptite în nori mă declar avem îngeri; oare am mai fi fără îngerii pe care nu /învinsă, / … /timpul e tot mai scurt, /camera e tot prea ştiu de ce, dar noi îi considerăm ca fiind mai rece, /iar noi, neştiutori, /brutali ne-am ars fragili, când de fapt sunt mult mai puternici decât aripile prea mari /şi prea lipsite de sinceritate…” noi, doar că sunt discreţi ?… Ca să te scalzi în (Inutilitate cu final aşteptat pag. 98 ). Cinic, deloc Dimineaţa îngerilor, trebuie să ai o dimineaţă a ta, cinstit, „Timpul ne joacă pe degete. /Câtă linişte, într-o relativă singurătate, cu ironia sorţii eşarfă câtă tăcere /în acest colţ de Rai, /care e numai al sau, eu ştiu, diademă, înainte de a-ţi conştiientiza meu. ( … )” (Obosită pag. 95). Şi într-o stare minunîţia de aureole din preajmă. Cum ar fi să contradictorie, găsim aceeaşi angoasă, o tulburare cârpeşti lumea, mica parte din univers prin care te greu de descris, un covârşitor Război preumbli, sau să o aduci chiar printr-o sufletesc: „Îmi e teamă. /Nu mai pot anume dăltuire, spre o înnobilare de să dorm. /Pe lângă /urechea mea dinaintea unei ceremonii. De pe urma stângă trece /tulburător de absurd căreia, îngerii să zburde precum /timpul. //E linişte. /Nu vreau să mă fluturii !: „Am ciobit de dimineaţă mai trezesc. /În palma dreaptă îmi diluviul, /îngerii tuturor fugeau care cântă /simfonia culorilor /viaţa. //E încotro / … /eram de dimineaţă aşa uşor să mori… /Închizi ochii, singură / - doar eu şi diluviul - /şi îmi /numeri îngeraşii /şi restul vine de la păstram înhămaţi la suflet /toţii sine.” ( pag. 88 ). Timpul e marele îngerii. //Îi eliberez, Doamne, /după vrăjmaş, care nu doarme, care acest monolog în parte raţional.” ( sfărâmă neştiut, de neînvins: „Pe pag. 86 ). Odată ce te-ai pus la străzile pustii /ale sufletului /timpul Dezbrăcare de îngeri, ipotetic se plimbă stingher /ecoul tăcerii /ne vorbind, pentru că de făcut aşa ceva mărunţeşte gândurile…” (Catrenul nu vei face niciodată, să nu te aştepţi pustiirii pag. 60 ). În marea spaimă ca realitatea să te mai primească în ancorată în nenorocirea timpului, e întregimea dimensiunilor ei; realitatea fiind la loc de puţină autoironie, ca o cale de scăpare ştiută curba ei ucigaşă, de unde ajungi din urmă o ca inutilă, dar neîncercată încă: „Destinul meu din alunecare, te duci de te pierzi; unde… măcar dacă zile de marţi /se descurcă mai bine cu Calea Lactee ar fi o realitate de rezervă…: „Am adunat atâta /decât cu intersecţia de la capătul /străzii… //Greu pământ în mine /şi ninsoare sub tălpi / că lunii îi de spus ce-i de făcut… //Timpul mă ţine captivă alunecau alene razele /şi rămâneau proptite de cer între două mâini /stângi, /nu mai interpretez /cu înger cu tot. //La marginea timpului /clipa îşi stelele, /încerc să le aduc pe cer ( … )” (Destinul fură umbra /de pe obrazul meu.” ( pag. 75 ). Poate meu din zile de marţi pag. 37 ). că o lacrimă pleacă undeva în necunoscut, de pe Întotdeauna am fost pe deplin convins că obrazul tău să ridice mausoleul unor nelinişti de o trebuie să avem mare grijă de umbra noastră, ca de clipă… un fel de minunîţie rară, care ne dă semnul vieţii; Pentru Patricia Lidia, nu doar îngerii sunt când umbra noastră ne părăseşte, chiar numai obligatorii în neliniştile sale, ci şi asumarea pentru o clipă, atunci poate fi semnul vieţii timpului drept hrană, ori trăirea timpului ca (pe) o schimbate pe închipuire ori chiar pe nemaifiire. La
51 Citadela Critică literară
Patricia Lidia, umbra poate fi un fragil alter ego, /mi-au sfâşiat hainele atât de indecente… //Dar atent, preţios invocat: „Mi-am urmărit umbra /şi sunt om şi, /fireşte, /din când în când mai fumez, /de am hăituit-o obsedant, de am crezut că timpul va unde şi până unde /îmi cresc şi mai multe aripi, /nu sta în loc /ori de câte /ori o călcam pe coadă ( … )” ştiu, /dar da, /fac parte din acea mână de îngeri (Din neatenţie pag. 94 ). Ea, umbra, devine atât de /fumători, că doar, /fireşte, /sunt om. //Ce înger clară, încât ajunge nu doar să se lase văzută, ci şi rebel am devenit, /de îmi fumez sufletul de om ce auzită în drumul care curge de la naştere către ce-o sunt, /fireşte…” (Fireşte, sunt om pag. 48 ). fi mai departe: „Umbra mea nu se mai târăşte /pe Iar dacă am stabilit că Patricia Lidia e în trotuare de smoală şi vid, /căci naivă ea merge /în modul cel mai firesc om, fiind însă şi într-un mod ceru-mi înainte de timp. / … /Şi gândul e umbra ce îngeresc un anume înger, atunci tot în modul cel fuge, /Ecou al drumului meu.” (Ecoul umbrei pag. mai firesc am căutat şi am găsit imaginea ei care 8 ). cred că o cuprinde cel mai bine, omeneşte- Pentru scurtă vreme, mă simt nevoit să mă îngereşte: Îndrăgostită: „În bătăi de aripi /curg întorc la sipetul cu îngeri al poetei, ca la o răsuflare albastru /prin venele copacilor /direct în braţele fără de care propria-i suflare ar fi greu de ştiut şi de tale ! //Sssst ! Ascultă ! Şoptită cresc /pe buzele tale descris: „De fapt… ce mai contează /că nu m-am ! //Sssst ! Priveşte /În tăcere te adun /din lacrimile născut înger /din aripa naivă /să-ţi iei avânt spre mele !” (pag. 84 ). De unde oare, aceste construcţii cer ? / … /De fapt… Ce mai contează… /nici nu ştiu de tăceri, de rostiri şoptite şi strigate, despre dacă exist /cu adevărat…” (Ce mai contează… alfabetul culorilor şi al umbrelor ?: „Sufletul meu e pag. 26 ). E greu de aflat cu cine, cu ce avem de confuz /şi mă întreb ca un copil /de ce tocmai eu… vreme ce poeta ne învârte într-un asemenea carusel (…)”. (Autobiografia confuziei pag. 44 ). Pentru formidabil: „Sunt înger, mi se pare… /Fireşte, sunt că asta e soarta poeţilor, zic şi eu ?!... om… /Aceste aripi mari /ce mi le târăsc prin timp Microeseu Povestea unui …mare
mai mulţi ...mari, dar care erau mari mai ...mici. Ovidiu T. POP La început, un membru al grupului ...începea prin a fi ...mare, apoi ...foarte mare, apoi A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar ...foartefoarte... mare, apoi ...extraordinar de povesti. In …iepoca contemporană din fascinanta mare, apoi ...cel mai mare, apoi ... . Totuşi era o şi ieterna noastră patrie, trăia un individ pe care-l „problemă” în grup. „Marii” nu ...suportau chema Mare, puţin la …simţire şi …sărac la spirit valoarea. Cum apărea un om de valoare, „marii” şi la …port. Într-o zi, privindu-se în oglindă a îşi arătau ...muşchii, gura, colţii şi veninul, ca să …întrebat: „Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai se ştie că ei sunt cei „mari” ...pe scări, în parcări, mare …din scara blocului?”. I se păru că a auzit: pe uliţe, în crâşme, ... . „Stăpâne, toţi sunt ...mici, doar tu eşti ...mare.” Un om ...oarecare, considerat ...mic de cei „mari”, Privindu-se cu deosebită atenţie, şi-a dat seama că i-a spus prieteneşte lui Mare: oglinda are ...dreptate! Şi uite aşa, Mare a ajuns - Domnule Mare, eşti foarte ...mare, ai grijă de ...preşedinte de scară. Cetăţeanul Mare a început tine, pentru că s-ar putea să ...explodezi! să se considere şi să se poarte ca un ...mare - Spui ...aiureli, vorbeşti prostii, eu sunt cel mai cetăţean. A cunoscut şi alţi ...mari. Se simţea bine mare din sat. Şi dacă mă gândesc bine, sunt cel în grupul format numai din ...mari, grup din care mai mare din ... . făceau parte: cei mari de pe scări, din parcări, de În timp ce vorbea, domnul Mare privea pierdut în pe uliţe, de prin crâşme, ... . Se ...pupau, se ...spaţiu şi timp, marcat de faptul că „mărimea” ...lingeau, se ...scărpinau şi ...altele, în locuri şi lui nu-i înţeleasă şi respectată, şi vorbea şi vorbea, ...zone ierogene. Activitatea de grup era ... . Acelaşi ...mic, privea cu compasiune „drama” ...piramidală sau conică, adică cu cât cineva era cetăţeanului Mare. mai ...mare, era ...pupat, lins, scărpinat şi altele de
52 Citadela Eseu
Eminescu prin Transilvania
realitate inegalabilă, pline de Nicolae POP întrebări şi răspunsuri pe măsură. Multe din creaţiile sale sunt inspirate După modesta mea opinie, din viaţa Transilvaniei, care este cred că nu este un colţ de pământ înainte de toate istorie, pentru a se românesc, despre care genialul confirma apoi în viitor. Aşa cum sunt poeziei româneşti Mihai Eminescu spre exemplu creaţiile sale: să nu fi scris sau să nu fi amintit în Mureşanu, Geniu pustiu, Horiadele, creaţia sa. Cât priveşte Transilvania, Doinele, etc., în care ideea după cum afirma Eminescu „... acest Transilvaniei este inspirată din pământ nu era o provincie oarecare ci doine, basme şi horele săteşti. Aici în era ţara întreagă, unitară, în structura Transilvania Eminescu şi-a împlinit ei teritorială”, iar Eminescu, după admirabila sa iubire faţă de istorie, şi opinia lui Constantin Noica era „omul deplin al o inegalabilă creaţie poetică. Cât priveşte creaţia culturii româneşti”. În călătoriile sale prin sa de esenţă populară Doina, parcă este un Transilvania s-a oprit prin multe oraşe şi sate, testament social-uman, cu accente grave de o printre care amintim doar câteva, cum ar fi: înaltă iubire de ţară, cu reacţie violentă contra Oradea, Cluj, Blaj, Sibiu, Lugoj, Braşov, etc. celor ce-i primejduiseră existenţa şi dezvoltarea despre care găsim referiri în opera sa. socială. Doina este chintesenţa resentimentelor Călătoriile lui Eminescu prin poetului faţă de neregulile epocii, faţă de Transilvania nu erau altceva decât împliniri rânduielile greşit gestionate şi faţă de suferinţele spirituale care au contribuit la cunoaşterea şi majorităţii, din orice parte a ţării, în vreme ce formarea personalităţii sale, ca om al culturii şi puternicii timpului, în cârdăşie cu profitorii literaturii române. În scrierile sale Eminescu a străini beneficiau de aranjamente incorecte în abordat cu o forţă surprinzătoare problemele detrimentul avuţiei naţionale, aspecte pe care Transilvaniei, gândite în câteva articole Eminescu le-a criticat aspru în toată publicistica publicate în „Federaţiunea”, precum: În unire e sa. În Doina sa Eminescu atacă tendinţele celor ţara, Echilibrul, Să facem un Congres, care care duceau ţara pe căi greşite şi neglijau viitorul reflectă o gândire matură şi o adevărată frescă pentru generaţiile ce vor urma. istorică a acestei părţi de ţară românească. Călătoria lui Eminescu prin Transilvania Eminescu asemăna Transilvania cu un cristal începe în anul 1866, cu trupa de teatru a lui pur, pentru că în viziunea lui frumuseţea acestor Mihai Pascaly cu care a poposit în mai multe meleaguri era unică în zbuciumata lor devenire oraşe ale Transilvaniei pe care le-am amintit mai în istorie, ca vatră a civilizaţiei daco-romane. înainte. Timp de doi ani, Eminescu colindă prin „Demnitatea viitorului afirma mai multe localităţi din Transilvania şi Banat, Eminescu, depinde de cea a trecutului, adică un continuându-şi apoi turneul prin Muntenia şi viitor care trebuie să se sprijine pe trecut, să Moldova. păstreze legăturile cu acesta, pentru a pune În timpul turneului prin Transilvania, temelia unui viitor pentru toţi cei ce locuiesc Eminescu făcea ieşiri prin satele limitrofe aici”. oraşelor unde trupa de teatru dădea spectacole, În timpul călătoriei sale prin adunând din gura ţăranilor multe idei care i-au Transilvania, Eminescu era la vârsta tinereţii. îmbogăţit creaţia. Într-un articol intitulat Cu toate acestea, aria gândurilor sale era Materialism etnologic, pe care l-a publicat în necuprinsă. În mintea sa circulau idei de o „Timpul” în 1882, Eminescu mărturiseşte că a
53 Citadela Eseu cunoscut toate provinciile româneşti, ceea ce ne ardeleneşti, cine s-a alipit inimă la inimă, cu dă posibilitatea să cunoaştem varietatea şi studenţii noştri, cine s-a legat cu intelectualii profunzimea creaţiilor sale din locurile vizitate. noştri, cu tinerii noştri, plin de un cald Piesele lirice din creaţia lui Eminescu sunt simţământ de familie? Eminescu! Cine a venit, inspirate din Transilvania şi nordul Moldovei. alergând, pe jos la Alba-Iulia, să ia parte la Atât în Transilvania cât şi în celelalte provincii Adunarea generală a asociaţiei noastre vizitate, Eminescu a legat prietenii cu numeroşi culturale? Eminescu! Marele răsunet lăuntric al localnici care pe atunci încă aveau colecţii de acelor călătorii şi legări cu Ardealul şi ardelenii creaţii populare. Despre Eminescu însă se pot nu s-au auzit oare, puternic, în atâtea articole de scrie interminabile gânduri şi idei, pentru că el mai târziu, în poemele despre Horea, despre însuşi este un creator ce dă universalitate Andrei Mureşanu şi în paginile romanului creaţiei sale şi o infinitate de gânduri celor ce o Geniu pustiu? În Horiadele pe care le citesc. proiectase, nu ar fi fost să se nască un mare ciclu Aş continua cu câteva citări din de poeme despre răscoalele ardeleneşti, despre fragmentul „Eminescu - ... ardelean” de Vintilă eroii acelor lupte populare? Nici o îndoială: prin Russu-Şirianu (n. 1897): „Atât alcătuirea lui spirituală, prin de imens şi de fierbinte era cultul cuget şi inimă, Eminescu a fost lui Eminescu în Ardealul nostru, ardelean. La această cetăţenie de încât ceasurile acestea cad, peste onoare, la această etnicitate frunţile tuturor plana melodia morală cu care Ardealul îl eminesciană, dureros, o slujbă glorifica pe Eminescu, se adăuga sfântă, o cuminecătură a cu multă creştere de greutate, şi inimilor, un zbor cosmic în fapta marelui poet. Dar firmamentul visărilor... Atât era Eminescu a fost chiar şi un de enorm interesul pentru orice luptător ardelean” spuneau lucru legat de Eminescu, încât ardelenii. (Extras din Amintiri surprindeai pe câte cineva despre Eminescu, antologie şi arătându-l cu degetul pe tata şi ediţia îngrijită de I. Popescu, spunând cuvios:... vezi-l pe Iaşi, Editura Junimea, 1971, p. Russu acesta, a locuit cu 113) Eminescu, a lucrat cu Eminescu! În finalul eseului meu, aş Şi celălalt rămânea cu privirea reda poezia Lui Eminescu, atârnată de Russu, însoţindu-l cu respect, cu aparţinând lui Nicolae Herţeg, care în 1999, la admiraţie, ba chiar cu un fel de uimire”. Festivalul „PRO Unione” din Baia Mare, a La această neţărmurită admiraţie a obţinut Marele premiu pentru poezie. ardelenilor faţă de Eminescu poetul, se mai adaugă un element care înfierbânta dragostea faţă de Eminescu omul, Eminescu românul. Lui Eminescu Eminescu a fost ardelean prin inimă, prin cuget, prin fapte. Din gura admiratorilor auzeai: „Dar Şi Teiul sfânt - metaforă - lumină - cine la 16 ani, abia ieşit din copilărie, a făcut cu Îngenunche-n odihna piscurilor tale... piciorul lui drum lung, spre Blajul nostru, ca un Şi Codrul bătrân - ecoul şi-l lasă pelerin spre Mecca, sfânta cetate a Profetului? La Steaua ce, profetic, ţi se-nchină! Eminescu! Cine a exclamat cu ochii umezi ajungând sub zidurile Blajului, cuprins de extaz: Poate ai fost neliniştea din ape, „Te salut din inimă, Romă mică! Îţi mulţumesc Buciumul prelins peste nemoarte, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea? Când taina strălucirii te-a cuprins Eminescu! Cine a străbătut la acea fragedă Luceafăr în adâncuri, vârstă a adolescenţei, toate meleagurile noastre Luceafăr în departe...
54 Citadela Eseu
Preocupări ale intelectualilor sătmăreni în domeniul limbilor clasice (I)
timp. Marta CORDEA În materialul de faţă ne-am propus să aducem laolaltă chipuri de De-a lungul cercetărilor intelectuali din părţile sătmărene, noastre în domeniul cărţilor vechi, români şi maghiari, fie născuţi în am constatat cu bucurie că şi în acest această zonă, fie cu preocupări colţ de ţară, preocupările pentru pedagogice sau de cercetare în acest răspândirea cunoştinţelor despre colţ de ţară, care şi-au desfăşurat lumea antică, greacă şi romană, au activitatea pe tărâmul studiului fost constante şi numeroase, încă din limbilor clasice, fiind fie profesori şi secolele XVIII-XIX. autori de manuale (Traian Fărcaş, Titu Maiorescu definea foarte Ioan Fersigan, Fodor Gyula, Francisc frumos particularităţile limbii latine: Groza etc.), fie traducători din operele autorilor „Ceea ce este propriu limbii latine şi o înalţă clasici greci şi latini, fie autori de studii, rod al deasupra altora este simplitatea şi regularitatea unor cercetări aprofundate în decursul timpului. gramaticii. Gramatica latină parcă ar fi granit Unii dintre aceştia au fost deschizători de turnat, este unică între gramatici şi va rămâne, drumuri, şi îi menţionăm aici pe Budai Ézsaiás prin urmare, cel mai bun fundament şi cea mai şi pe Moise Sora Noac, alţii au reprezentat cu bună disciplină pentru orice parte a gândirii cinste Sătmarul în cadrul unor universităţi noastre.” Cu siguranţă, pleiada de latinişti din vestite, precum Vasile Lohan (Seghedin), această zonă, în care se înscriu foarte mulţi Csengeri János (Cluj), sau mari centre profesori şi autori de manuale sau studii de europene, precum Aloisie Tăutu (Roma). limba latină, atât români cât şi maghiari, au fost Numeroşi preoţi născuţi în judeţul Satu Mare au conştienţi de calităţile acestei limbi vechi şi şi- devenit profesori deosebit de apreciaţi la au canalizat activităţile spre perpetuarea vestitele „Şcoli ale Beiuşului”: Teodor Kövári- cunoştinţelor oferite de studiul Antichităţii. Dacă profesorii români au fost călăuziţi Chioreanu, Augustin Lauran, Traian Fărcaş, în demersul lor de dragostea pentru limba Ioan Fersigan, Anton Csighi, Alexandru română, un deziderat principal pentru ei fiind Pteancu. Nu în ultimul rând trebuie menţionaţi argumentarea originii romanice a limbii acei profesori care au devenit piloni de bază ai române, reîntoarcerea la izvoare, prin liniile şcolilor din oraş, susţinând cu activitatea lor trasate de înaintaşii din Şcoala Ardeleană, şi formarea unor generaţii de elevi cu cunoştinţe pentru profesorii maghiari exista un puternic temeinice şi în domeniul atât de dificil de imbold pentru preocupările din acest domeniu, asimilat al limbilor aşa-zis „moarte”: Gyurits şi anume dorinţa firească de integrare în tradiţia Antal, Bakcsy Gergely, Fülöp Áron, Borsos marilor centre culturale europene. Consultând Benő, etc. Majoritatea celor mai sus menţionaţi au câteva lucrări de istorie şcolară, am găsit avut preocupări multiple, pot fi denumiţi mărturii care atestă grija deosebită pentru adevăraţi „polihistori” ai generaţiei lor. studiul limbilor clasice, atât prin varietatea Rezultatul cercetărilor s-a materializat în studii programei şcolare, cât şi prin numărul mare de de istorie, lingvistică, arheologie, teologie, ore alocat acestor materii în diverse perioade de 55 Citadela Eseu drept, în manuale şcolare. Unii au fost cărturari menţionaţi mai sus, urmând ca în întemeietori de biserici, alţii au pus bazele unor numerele viitoare să ne ocupăm şi de activitatea instituţii importante sau ale unor mişcări literare celorlalţi. de referinţă pentru cultura naţională. Cu toţii au fost preocupaţi să-şi îmbogăţească permanent 1. Budai Ézsaiás cunoştinţele în folosul comunităţilor în care au (n. 7 mai 1766, Pir - m. 14 trăit şi au creat. iulie 1841, Debreţin). Credem că pentru început s-ar impune o Preot, scriitor, profesor, înşiruire cronologică a celor care ne-au surprins filolog. A urmat Colegiul cu bogata lor activitate în domeniul despre care din Debreţin, după care a ne-am propus să consemnăm câteva puncte de studiat la Göttingen, reper. Convinşi fiind că lista se va îmbogăţi pe Oxford şi în Olanda parcursul cercetărilor noastre şi, de ce nu?, prin (1792-1794), obţinând intermediul unor completări binevenite din vaste cunoştinţe în variate partea cititorilor acestui articol, redăm în domenii: istorie universală, drept roman, continuare numele celor pe care îi putem numi statistică, istoria literaturii, politică, ştiinţele „latinişti sătmăreni”: naturii, matematică, istorie militară. A devenit doctor în teologie la Göttingen în anul 1817. În 1. Budai Ézsaiás 1766-1841 1822 este ales episcop al Bisericii Reformate de 2. Moise Sora Noac 1806-1862 peste Tisa. În anul 1829 a făcut parte din comisia 3. Lugossy József 1812-1884 care a iniţiat proiectul Academiei Maghiare de 4. Teodor Kövári-Chioreanu 1818-1906 Ştiinţe, iar în 1831 a devenit membru onorific al 5. Gyurits Antal 1819-1892 Academiei. 6. Barna Ignácz 1822-1894 În anul 1794 a fost profesor de limba 7. Szénássy Sándor 1828-1872 8. Augustin Lauran 1844-1912 latină, greacă şi istorie la Colegiul Reformat din 9. Traian Fărcaş 1854-1926 Debreţin. Dintre lucrările pe care le-a publicat 10. Csengery János 1856-1945 în acest domeniu, amintim: Commentatio de 11. Mátray Lajos 1859-1937 causis Culturae… (Göttingen, 1794), Deák 12. Bakcsy Gergely 1860-1945 nyelv kezdete példákban (Debrecen, 1804), 13. Ioan Fersigan 1861-1908 Deáktörzsökszók (Debrecen, 1809), Régi 14. Fülöp Áron 1861-1920 római írók élete, (Debrecen, 1814), 15. Fodor Gyula 1864-? Propaedeumata Theologiae Christianae 16. Hantz Jenő 1864-1935 (Debrecen, 1817), iar dintre volumele postume: 17. Anton Csighi 1866-1914 18. Borsos Benő 1866-1906 Latin nyelv elemei példákban (ediţie revăzută 19. Bagossy Bertalan 1868-1950 şi adăugită a volumului cu titlul Deák nyelv 20. Vasile Lohan 1876-1940 kezdete példákban, Debrecen, 1851, editat de 21. Alexandru Pteancu 1878-1956 Szőcs István). 22. Francisc Groza 1883-1955 23. Terente Olariu 1886-1941 2. Moise Sora Noac (1 august 1806, 24. Ligeti Imre 1893-1959 Haţeg - 13 decembrie 1862, Bozânta Mare) a 25. Aloisie Tăutu 1895-1981 fost unul dintre primii români sătmăreni cu preocupări cărturăreşti, preot, scriitor, În acest număr al revistei, vom rezuma traducător, membru fondator al ASTREI succint activitatea, cu precădere în domeniul sătmărene. A urmat şcoala normală a cercetat de noi, a primilor cinci merituoşi călugărilor franciscani din Haţeg. Datorită 56 Citadela Eseu faptului că în această şcoală întreg procesul de Eminescu pentru prima dată traducerile învăţământ se desfăşura în limbile latină şi româneşti din Eneida, în tălmăcirea lui Noac. germană, a avut prilejul să-şi însuşească foarte Dintre lucrările lui Moise Sora Noac mai bine limba latină. Şi-a făcut studiile gimnaziale amintim: Desluşiri mitologice pentru la Blaj, şi-a continuat studiile la Cluj, unde în înţelegerea autorilor clasici greci şi latini, care anul 1825 absolvă dreptul şi filosofia. Va studia conţine şi un dicţionar de nume ale unor apoi teologia la Oradea. A funcţionat ca preot în personalităţi, ale unor munţi şi râuri. parohii săteşti (Bicău 1836-1839, Homorodu de Mijloc, Hurezu Mare 1846-1853, Bozânta 3. Lugossy József Mare). (n. 3 dec. 1812 la Baia Sprie Integrându-se prin preocupările sale m. 7 martie 1884). Profesor, constante şi programatice de traducere din lingvist şi arheolog, clasicii latini, generaţiei romantice, Moise Sora m e m b r u o r d i n a r a l Noac era convins de faptul că şi prin traducerea Academiei Maghiare de clasicilor latini, românii se aliniau la popoarele Ştiinţe. Începând cu anul culte, redescoperindu-şi în acelaşi timp 1827 a studiat la Debreţin rădăcinile. Atât cultura lui umanistă, cât şi latina, germana, ebraica, încercarea de a facilita înţelegerea operelor araba şi tibetana. Apoi, în antichităţii greco-latine prin traducerile sale, anul 1841 a urmat cursurile dovedesc cu prisosiţă ceea ce s-a afirmat despre universităţii din Berlin. A fost preot al bisericii Moise Sora Noac, şi anume faptul „că a făcut reformate din Satu Mare, apoi profesor la din gestul traducerii anticilor <
57 Citadela Eseu
terminat teologia la Dintre lucrările dedicate limbii latine U n i v e r s i t a t e a d i n amintim: Virgil pásztordalai (traducere), Virgil Budapesta. Aeneise (traducere în hexametri), Roma és Timp de 33 de ani Loretto (traducere), A latin igerendszer, C. Iuii fost profesor, apoi director Caesaris De bello Gallico, Pesta, 1867, al gimnaziului din Beiuş, Ciceronis Orationes, Horatius ódái, Gyakorlati fiind în acest răstimp un latin nyelv, A latin főnevek nemei és végzetei, zelos apărător al cauzei Latin mondatttan, A latin praepositiók, De limbii române, precum şi al carminibus Homeri epicis etc. cauzei bibliotecii lui Samuil Vulcan, care se cuvenea de drept Având în vedere că informaţiile noastre gimnaziului românesc din Beiuş. În 1861 a în cazul unora dintre subiecţi sunt mai bogate, şi înfiinţat la Beiuş o societate literară, fiind rândurile alocate acestora, vor fi mai ample. precoupat în permanenţă de cultivarea limbii şi Dorim totuşi să menţionăm faptul că fiecare literaturii române. De asemenea, a purtat contribuţie a personalităţilor înscrise în lista de corespondenţă cu Timotei Cipariu. la începutul articolului este deosebit de Din 1851 a ajuns profesor titular valoroasă, iar aducerea la suprafaţă a unor noi definitiv de limba şi literatura greacă şi ştiinţe mărturii privind activitatea acestora nu poate fizice la liceul din Beiuş. decât să ne incite spre noi cercetări. A alcătuit un Dicţionar latin-român- maghiar-german, în două volume, rămas în manuscris, din păcate. A publicat în „Foaie pentru minte, inimă Bibliografie şi literatură” un interesant studiu referitor la originea şi evoluţia calendarului, pronunţându- 1. Bakcsy Gergely, A szatmárnémeti ev. ref. se pentru adoptarea de către români a főgimnaszium története, Szatmárt, Nyomtatott calendarului gregorian: Anulu julianu si a „Szabadsajtó” könyvnyomdában, 1896. 2. Bălaş, Lucia; Bódis Ottilia, Sălaj - Oameni gregorianu (seau calindariulu vechiu si nou), şi Opere: dicţionar biobibliografic, Biblioteca XX (1857, nr. 2-5). Judeţeană „I. S. Bădescu” Sălaj, (coord. 5. Gyurits Antal (n. 23 mai 1819, Florica Pop), Cluj-Napoca, Dacia XXI, 2011. Szombathely m. 1892). A urmat studiile 3. Borovszky Samu, Szatmár-Németi sz. kir. gimnaziale în oraşul natal, apoi a studiat la Pesta város, Budapest, Országos Monografia dreptul timp de trei ani. A avut preocupări Társaság, [1908]. 4. Câmpean, Viorel, Moise Sora Noac, teză de multiple, în variate domenii ale ştiinţei, astfel că doctorat (mss.) pe drept cuvânt îl putem denumi „polihistor”. A 5. Câmpean, Viorel, Oameni şi locuri din fost notar al Tablei regale, stenograf, educator la Sătmar, Satu Mare, Editura Citadela, 2008. familia Kornis din Oradea şi la familia contelui 6. Câmpean, Viorel, Oameni şi locuri din Károlyi György, a scris numeroase articole de Sătmar, vol. II, Satu Mare, Editura Citadela, specialitate în publicaţiile „Magyar Hirlap”, 2010. „Családi Lapok”, „Budapesti Hirlap”, „Tanodai 7. Fazekas Lóránd, Tanári életutak, Lapok”, „Szellemvilág” etc. Szatmárnémeti, Identitás Alapitvány, 2005. Începând cu anul 1859 este profesor la 8. Sarmaságh Géza, A szatmári kir. kath. Satu Mare, la Liceul Catolic, până al főgymnasium története, Szatmár, Pázmány pesinonare. A scris numeroase ode în limba Sajtó, 1896. latină clasică. 58 Citadela Eseu Dumitru Hinoveanu - 50 de ani de la trecerea în eternitate
desigur, cu scrisul. dr. Viorel CÂMPEAN Debutase cu poezie în ziarul „Crainicul” (Turnu Severin), încă din În luna august a acestui an se vor anii când era pe băncile şcolii. În împlini cinci decenii de la trecerea în perioada sătmăreană, 1929-1940, eternitate a unui valoros poet şi publicist publică în numeroase reviste sătmărene, care a dat culoare şi consistenţă vieţii dar nu numai; iată o parte din publicaţiile culturale şi învăţământului românesc din în care i-am depistat până acum părţile Sătmarului în perioada s e m n ă t u r a : „ Vi a ţ a ş c o l a r ă ” , interbelică. Este vorba despre Dumitru „Afirmarea”, „Şcoala sătmăreană”, Hinoveanu. Sătmarul interbelic „Ogorul” (toate aceste reviste apăreau la datorează foarte mult din punct de Satu Mare), „Ramuri” (Craiova), vedere al progresului cultural „Cronica” (Baia Mare), „Pagini literare” Năsăudului sau Braşovului, în acea (Turda), „Gând românesc” (Cluj), perioadă activând în judeţul nostru cu succes câţiva „Familia” (Oradea), „Convorbiri literare” intelectuali de primă mână originari din zonele (Bucureşti), „Universul literar” (Bucureşti). A făcut respective. Dar, şi câţiva „regăţeni” cum li se spunea parte din Asociaţia scriitorilor români din Ardeal. şi li se mai spune şi acum celor veniţi din România de Strălucitul moment sătmărean numit dinainte de 1918, au pus umărul la creşterea „Afirmarea” l-a remarcat pe D. Hinoveanu, cu cele culturală a Sătmarului. G. M. Zamfirescu este 43 de poezii, dintre care una semnată cu exemplul cel mai cunoscut. Incontestabil însă, un pseudonimul I. Uvanone fiind considerat, pe bună aport demn de luat în seamă a avut şi Dumitru dreptate, cel mai prolific poet în paginile renumitei Hinoveanu. publicaţii. Poezia sa e tipică pentru generaţia de Născut pe plaiuri olteneşti, la 20 februarie „tradiţionalişti” ai revistei sătmărene, păstrând 1905 în Vânjuleţ (judeţul Mehedinţi), într-o familie puternice ecouri eminesciene. Nae Antonescu de oameni săraci, el fiind primul care se va ridica la afirmă chiar că „zestrea poetică a revistei a fost statutul de intelectual, D. Hinoveanu a absolvit Dumitru Hinoveanu, învăţător, domiciliat în Seini, Şcoala normală de învăţători din Turnu-Severin. loc în care a scris mai multe volume de versuri, dintre Rămăsese orfan de tată, părintele său căzând eroic la care merită reţinut cel intitulat Luminişuri în somn. Mărăşeşti. Îşi iubea nespus mama văduvă, Poezia lui melancolică nu s-a putut totuşi impune, trimiţându-i mereu câte o sumă de bani pentru nefiind în contact cu marile curente literare ale întreţinere. vremii, a lăsat însă o impresie plăcută, deoarece era După absolvire a predat la şcoli din mai susţinută de o sensibilitate aleasă şi un real talent”. multe zone de pe cuprinsul României Mari, inclusiv Într-adevăr, în timpul şederii pe meleagurile în Basarabia. Dorea cu ardoare să termine şi o sătmărene a publicat trei volume de poezii, primele facultate, lipsurile materiale l-au împiedicat însă. două la Satu Mare: Luminişuri în somn, (Tipografia Vine prin 1929 în judeţul Satu Mare, unde a Athenaeum; volumul conţine 63 de pagini), Azur activat ca dascăl la Huta Certeze (1929-1934). În pentru plopul cu îngeri (Editura „Astra”, 1938). pitoreştile locuri oşeneşti va trăi cinci ani într-o Ambele volume au fost prezentate la concursul completă izolare, într-un cadru natural însă care tinerilor poeţi instituit de către Fundaţiile regale. inspira poeţii. Vrednicia sa pe tărâmul şcolar face să Al treilea volum apărut în perioada ajungă la Seini, pe atunci orăşel aparţinător judeţului sătmăreană este intitulat Ţărmuri vechi şi a fost nostru. A locuit într-o cămăruţă închiriată peste tipărit în 1939 în orăşelul de unde D. Hinoveanu va drum de fabrica de drojdie din Seini. Este descris de pleca doar o dată cu sfâşierea graniţelor României profesorul Mihai Bălaj ca un om de statură potrivită, Mari (Seini, Tipografia „Viaţa culturală”, „mai mult castaniu decât blond, cu ochii albaştri”, cu proprietate a lui Jacob Wieder). o pieptănătură în genul celei a lui Ion Minulescu. Mai avea pregătit pentru tipar volumul de Trăia mai mult retras, făcând vizite doar atunci când poezii Cuc prin ţară cobue, care nu avea însă să vadă era obligat de împrejurări; cunoştea numai drumul lumina tiparului. De altfel, au rămas în urma lui între şcoală şi acasă. Timpul şi-l ocupa cu lecturile şi, 59 Citadela Eseu numeroase manuscrise, printre acestea chiar şi două din vara lui 1940 se întoarce acasă, ocupând diferite romane. funcţii în învăţământul din zonă. Apropierea sa de Mai puţin cunoscută este activitatea la ideile de stânga au făcut, probabil, să deţină după 23 „Şcoala sătmăreană”, unde a publicat şi poezii august 1944 numeroase funcţii, dintre care amintim: (Glasuri din noapte, Duh din Ţara Canaanului. şef al secţiei de învăţământ Mehedinţi, inspector Psalm IV, Psalm V, Scrisoare către tata bătrân, Duh şcolar la regiunea Gorj, şef al secţiei învăţământ şi din Ţara Canaanului. Psalm VI, Cumpănă în seară) cultură a regiunii Craiova, director adjunct al dar şi numeroase alte articole (Dialogul prieteniei, Colegiului „Nicolae Bălcescu” din Craiova, Pentru cunoaşterea sufletului: Tot despre libertate, inspector la secţia de învăţământ a municipiului Pentru cunoaşterea sufletului: Libertate şi Craiova, funcţie din care iese la pensie în anul 1961. solidaritate, 1 Decembrie, Peisagiul, factor de Din punct de vedere literar însă perioada cea educaţie). Cuvinte frumoase despre D. Hinoveanu a mai fructuoasă rămâne cea dintre 1935-1940, când a avut, peste ani şi ani de la încetarea apariţiei „Şcolii predat la Seini şi a activat cu atâta ardoare în sătmărene”, Ioan Giurgea un redactor foarte activ al fenomenul „Afirmarea”. Implicarea sa politică de acelei publicaţii şi un dascăl de primă mână al după 1944 i-a răpit se pare prea mult timp, astfel că părţilor sătmărene. nu a mai scos la lumină creaţii literare, sporadic doar Poezia din perioada sătmăreană a vieţii sale a scris în publicaţia „Înainte”. A decedat în 5 august evocă unele „amintiri şi tristeţi de epocă, împletite 1963. cu visuri triste şi atmosferă de toamnă”. Acelaşi Nae Un mare merit a avut Dumitru Hinoveanu şi Antonescu afirma despre D. Hinoveanu că „îşi face în creşterea cultural-spirituală a nepotului său, Ilarie exerciţiul liric cu poeme lungi ce versifică obişnuit Hinoveanu, cel care avea să-şi depăşească unchiul, teme ideatice la îndemâna multora, armonizate de fiind astăzi un consacrat scriitor, respectat pe cele mai multe ori cu elemente ale naturii, în registru meleagurile Olteniei, dar şi în ţară. Recunoştinţa descriptiv şi mai puţin interpretativ [...]”. Dar, acestuia faţă de bunul său unchi se va materializa în constată istoricul literar, „cu timpul exerciţiul de curând prin realizarea unei monografii dedicate lui versificaţie se consolidează şi poetul deprinde D. Hinoveanu. Am colaborat de altfel întru tehnica împletirii cuvintelor într-un chip mai unitar realizarea acestui proiect. Documentele şi dar viza mereu atmosferă de tristeţi vesperale”. informaţiile puse nouă la dispoziţie de domnul Ilarie Un an foarte bun pentru poet a fost 1937 Hinoveanu ne-au fost de mare folos, drept pentru când Ion Chinezu îi publică în „Gând românesc” trei care îi mulţumim şi pe această cale. O carte dedicată poezii, semn că D. Hinoveanu crescuse mult în vieţii şi operei lui D. Hinoveanu este necesară şi pe valoare. deplin meritată de un poet care s-a afirmat în Mărturisea că are trei prieteni desăvârşiţi de perioada interbelică în părţile noastre şi de la a cărui care se simţea copleşit, la umbra cărora îşi odihnea trecere în eternitate se va împlini în curând o sufletul: Eminescu, Arghezi, Blaga. jumătate de veac. S-a bucurat de aprecierile lui Ion Şiugariu, bucuros să descopere un poet plin de sensibilitate aproape de Băiţa natală. Acesta scria în „Universul literar”, într-un articol rezervat „tinerei lirici Bibliografie: ardelene”: „Am putea urmări această linie a actualei lirici ardelene în creaţiunile multor poeţi tineri, nu Antonescu, Nae, Dumitru Hinoveanu (1905-1963), îndeajuns de cunoscuţi în cercurile literare dela „Poesis”, Satu Mare, Nr. (85-86) 1-2, ianuarie- Bucureşti, dar nu credem că, pentru preocupările februarie 1997, p. 27. acestor pagini ar fi necesar. Amintind [...] pe D. Bălaj, Mihai, Un poet oltean în Sătmar, [document Hinoveanu, singuraticul şi modestul prieten al aflat în colecţiile Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” muzelor, din nu ştiu care sat pierdut prin Nordul Maramureş]. Ardealului”. În „Universul literar” D. Hinoveanu a Leschian, Vasile, „Afirmarea”. Studiu monografic. publicat poezia Grădina tatii-n vară. Indice bibliografic, Baia Mare, 2004, pp. 42-43, 81. Dascălul din Seini a condus în „Afirmarea” Şiugariu, Ion, Tânăra lirică ardeleană, „Universul rubrica Întâlniri cu prieteni, unde semna cu literar”, an XLVII, nr. 18, 18 iunie 1938, p. 6. pseudonimul D. Cinova. În cadrul acestei rubrici a Vulturescu, George, Cultură şi literatură în prezentat poezia lui Mihai Beniuc, Emil Giurgiuca, ţinuturile Sătmarului. Dicţionar 1700-2000, Editura Th. Murăşanu şi Ion Şiugariu. Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2000, pp. 109-110. Pe fondul evenimentelor triste pentru ţară
60 Citadela Traduceri THE FANCY REALM / Tărâmul plăsmuirilor/
Şi oricît de mare ai fi tu Olimpia IACOB Sunt făcută din acelaşi element Ca şi tine Aşadar. . . Fiinţă lăuntrică O parte inseparabilă, indispensabilă din tine În dimineaţa aceea. . . Da! . . . sunt eu Roua ta Mergeam împreună ţinîndu-ne de mână Vorbeam şi ne pătrundeam de vorbele Prietenie noastre Am mers împreună mile şi mile Precum cămila, prietenia În linişte. . . împărtăşind sentimente Te poartă prin ţinuturi toride. Ignorând cuvintele de pe buze Prietenul e de neînlocuit Bucurîndu-ne de fericiriea gata să se reverse Miroseam parfumul florilor din paradis Prietenia, care îţi dă putere, Întocmai cum munţii sfidează orice vreme, Cunoşteam secretele eternităţii E pavăza noastră. Din blîndeţea bobului de rouă Răsfăţam firele de iarbă Durerile singurătăţii Simţeam murmurul brizei Se domolesc prin mângâierile prieteniei, Întâmpinam primăvara O rară minune. Primeam bineţea Rozei Zburam cu aripi de zburătoare Aruncată pe mările agitate Citeam “cărţile din pârâuri” Prietenia ne salvează de la înec Aveam să aflăm “ predicile scrise în piatră” Fiind barcă de salvare pe uscat. Să fim orbiţi la vederea “nasciselor galbele” Când sufletul tău suferă Ne-am hrănit inimile Lacrimi fierbinţi se rostogolesc din ochii Cu creaţia Domnului, prietenului. Nu am rostit nici un cuvînt. . . şi nici Prietenul e oglinda sincerităţii. nu am privit. . . Singurătate. . . fiinţa mea lăuntrică! Prietenul prin fapte clădeşte, Aşa cum rădăcinile dau putere marilor copaci, Rouă Ne încântă dispoziţia
Doar un atom în necuprinsa întindere Roagă-te pentru binele prietenului, Doar un fir de iarbă în grădina lumii Trenul prieteniei tale te duce Doar o stea abia zărită în Marele Univers Fără osteneală spre ceruri. Nu însemn nimic Doar Rouă creată de tine Traduceri: Olimpia IACOB O! Marea mea venerată Din Şi. . . THE FANCY REALM / Tărâmul plăsmuirilor/ Cît îmi mai doresc antologie de versuri, editată de P.Gopichand Să fiu recunoscut & P.Nagasuseela., Donbosco Technical Cînd mă prăbuşesc, mă topesc în tine School Press, Andhra Pradesh, India, 2011, Fiindcă oricît de mică aş fi pp 242-250
61 Citadela Traduceri Pr. Dumitru Ichim
NU-I CEASUL… because of the fire Adam îi mângâie doar părul; bent their waxied tops. înfricoșați ca noi - - Ce o fi vrut să spună No road and not even a path ispitei de lumină. ciocârlia jump Numai puțin era și amândoi de a căzut fulgerată din cer? from the wheatfield to the mill. am fi-nflorit a întrebat floarea Soarelui - Disciples keep quiet. ca mărul Ioan, ucenicul iubit. So does Jesus. întreaga lună plină din primul lor sărut. Arde aerul John asks again: că spicele grâului, ''What would skylark de foc și-au îndoit want to say? ADAMIC vârful de ceară. What did she say...'' Nici un drum, nici măcar o The Master When I caress cărare is calming down His throbbing the hair of your night I think nu sare heart that I can feel first Adam's thrill din lan către moară. of the unspoken prophecy when apple had primarily Ucenicii tac. about wounded poppies. bloomed La fel și Iisus. With His hand He blesses its whole full moon. the prostrated wheat. Ioan întreabă din nou: Turned towards John, When I caress - Ce o fi vrut să spună He tells almost whispering: your hair this night rivering ciocârlia? (How dare one say loudly?) down Ce a spus… ”It's not the time yet. I think, Invățătorul The hour has not come!” I can still feel the thrill, își odihnește zvâcnetul inimii of the first kiss pe profeția which was about to bloom. neînțeleasă a rănilor de mac. ADAMICĂ Cu mâna răspunde How come he did not dare? la salutul plecatelor spice. Când mângâi Intors spre Ioan, părul nopții tale pare-mi-se Would it not be that numai cu ochii îi zice: că simt fiorul primului Adam the full moon on branches (Cum ar putea îndrăznirea cu când mărul prima dată-și snowing down glasul?) înflorise for them confession's making? ”- Nu-i încă timpul. întreaga lună plină. Adam her hair is caressing; N-a sosit ceasul!” as frightened as we were Când mângâi by the light of temptation. părul nopții tale desfăcut, Little was left and both of us IT'S NOT THE TIME YET... încă mai simt fiorul, like apple pare-mi-se, had bloomed ''What would skylark al primului sărut - the whole full moon want to say atât de-aproape de-nflorit! from their unique first kiss. that she fell thunderstruck?'' asked the sunflower - Oare de ce nu-l îndrăznise? John, the beloved disciple. English version by Întreaga lună plină Muguraș Maria Petrescu Air is burning nu pentru ei pe crengi that is why even the wheat ears se spovedise?
62 Citadela Traduceri Luca Cipolla (Italia) BORDERLINE pitice, blazar și pulsari, asta-i granița printre Yin și Yang? Vomat dintr-un pat al spitalului peste un Nu există nici o logică în tine, nu există fân de trestii, un fir conducător, ești amețeala orașul gri și ademenitor cu spatele rupt interzisă în noaptea fumegoasă și goală și îți păzești spatele când umbli întrucât te văzu pe tine copil ferit de semnificate ești cel ciudat, cel negativ, și semnificanți potențial criminal în serie în ochii într-un iglu de plăpumi, unora, pentru tine ai multora normali acea lume refugiu care cu lapte te nutri cu probleme și boli dovedite, dar nu ca și victimă te crescu. a ta, Astfel soarta luă formă ca perlă în a ta nu-i recunoscută, se poate spune cochilie, neîntemeiată, în cuibul tău creșteai fără griji, recitând parcă ești tu cauza bolii tale, să-ți fie inamice, ca și cum n-ar fi ale rugăciuni, jucându-te cu păpuși și semn de fragilitate și inadecvare, copil tale. mașinuțe, care se supără pentru nimic, Îngropat de viu, a ruga pe un egumen trăgând pisicile de coadă. nu salută și apoi își cere scuze, plânge cu trăsături de înger ca să sune atacul Balta secunda fantezia ta de a naviga ca și încearcă să remedieze. cu lovituri de toacă, Sinbad Și aveai un cult pentru ea, invocai acum - lumea pe-afară și acea zână mută dincolo de gard ascultarea ei ca să te dezbraci de - condamnat la o singurătate pentru capre o dimineață de mai. hainele acelea pe care nu le iubeai, pământească, în rezervația construită Deja prezență anonimă printre cei care costumul ăla șanjant și multiform, de tine însuți precum apărare împotriva în jur împărțeau zilele tale țesut brut, de cârpe, care evocă un umilirii, preziceai excluderea, deranj demodat autocondamnat la exil, dar în ce țară, privirea pierdută din geamurile unei dar un histrion are doar un costum de te-ai hotărât în sfârșit? aule suspinând casă și firele de iarbă scenă și ajunge la fundul sticlei, Aia din primul sărut sau din prima ale unei grădini moi fragrante de nu se privește dincolo de costumul ăla, oară? mușețel. de evitat ca și cum ar fi infectat Unii te observă cu expresia de analiză Abia atunci Pandora deschise cutia ei și și astfel tu de asemenea eviți. sau poate de perplexitate, ochiră nenorocitul, hâdul, umărul ideal Nu se exceptează din mască; compătimire.. al fiecărui condamnat la erezie, umil străin, cu ce te poate ajuta asta? umorist, tu printre alții dușman și potrivnic la masa care te înconjoară, N-au importanță ochii iepurelui diferit, supus și bănuitor, privirea ta sperie și afazia te face mut, înfricoșat, îmbibați de sânge, învinețiți trăsăturile slute ale primei transformări incapabil să exprimi fiecare gând, idee, din rumegare excesivă, pupilele dilatate adolescentine, să simți, din aburii promazinei, capul o mină simulai tăieri la vine și primele doliuri să comunici, gata te afectau. astfel obiect de batjocură ești ceară pe să explodeze, Pe un zid “Blocco Studentesco” și care foc n-o modelează, puț pe care apă în împrejurimi tot este un solitar, omul profilul lui Mercury, umbra ramurilor nu-l umple. de pe stradă sau femeie de moravuri spinoase ale O mână te alină și în leșin două trupuri ușoare păducelului.. împletite ca coarde iederei, dispuși să te asculte fiindcă peste linia Iubirea platonică, recompensă potrivită părul ei proaspăt, fragrant de tussah, de hotar nu întâlnești rude sau prieteni, de o viziune dismorfofobică, îți dărui un cum să-l meriți? în pradă terorii doar atinse ale celui Ghetsimani În cumpănă pe un tas al balanței cum să care susține pretenția unui zâmbet, cel născocit acolo unde o grădină îți te însoțești cu un alt suflet și nu-l pe care tu, strângea lacrimile singure în tenebrele rănești?.. neputând, nu știi să-l dai. unei veri încă premature. Inima ta este coadă scorpionului, Ochi de cameleon, chip asexuat, care Cărei entități îi imputai utopia unei viziune aiurea, ramă inedită sugi oxigenul unui ros ticălos uituc pe perfecțiuni transcendente care te detașa contextului, un de orice realitate? un pământ de mijloc plăsmuit de către ram bătut de către o umoare Trăiai ascuns, un pudic vlăstar, soare în umbra limfei morocănoasă și inconstantă, tu ce căutai o răscumpărare de către un sale vitale.. inima ta, mintea, chiar dacă molipsite, microfon inventat în fața unei mulțimi Ambivalența nu-ți îngăduie să nu s-au schimbat în limbul unui abstracte, lămurești, să schimbi Bărăgan-Rjazan' unde Nebunis îți pune imateriale ca secunda vocea ta, nici nu-ți permite de a rupe lanțul, de a la gât un khanjar. identitate disociată, dar unica care aduna plasele, Fascicule de energie nedistinsă, torente percepea departe-s serile infantile ale iernii la livide, nebuloasa evenimentelor, rute uzura ta lăuntrică, acea boală vicleană și lumina lumânărilor.. sufocate de oidium, redshift și stele suferință care purta chiar și mâinile tale
63 Cărţi primite la redacţie:
Ionel Popa, Scrisori despre Liviu diamante de Igniş proză, Ed. Gens Rebreanu,- proză scurtă, Ed. Latina Alba Iulia, 2012. Almarom Râmnicu Vâlcea, 2013. Denisa Mădălina Maxim, Terenţiu Constantin Prunoiu, Însemnele Olariu personalitate a şcolii cuielor, - versuri, Ed. Citadela Satu româneşti interbelice, - studiu Mare, 2013. monografic, Ed. Citadela Satu Claudiu Porumbăcean, Viorel Mare, 2013. Câmpean, - Emil Tişcă (1881- Nicolae Pop, Nicolae Pop gânduri 1965), - studiu monografic, Ed. şi flori - album monografic, Ed. Argonaut Cluj-Napoca, Ed. Citadela Satu Mare, 2013. Muzeului Sătmărean Satu Mare, Doina Ira-Tăutan, Dor de vis, - 2013. proză, Ed. Caiete Silvane Zalău, Theodor Damian, Apofaze,- 2013. versuri, Ed. Tracus Arte Bucureşti, *** Achim Valeriu, - studiu 2012. monografic, Ed. Biblioteca Iulia Olaru, Francisc Edmund Jud.„Petre Dulfu” Baia Mare, 2013. Balogh, Canon, - versuri, Ed. Nicolae Preda, Trece viaţa prin Citadela Satu Mare, 2013. oglindă, - versuri, Ed. Tim Reşiţa, Mircea Ştefan, Dimineţile 2012. Căprioarelor - versuri, Ed. Citadela Amelia Stănescu, Aşternuturi de Satu Mare, 2012. ploaie, - versuri, Ed. Brumar Ioan N. Roşca, Amorfe de lumină, - Timişoara, 2012 versuri, Ed. Casa editorială Floarea Nicolae Sârbu, Ferestre pentru albastră Bucureşti, 2010. labirint versuri, Ed. Grinta Cluj- Nicoleta Câmpian, Însemnările Napoca, 2012. unei diriginte, - eseuri, Ed. Citadela Ioan Barb, Oraşul scufundat, - Satu Mare, 2013. proză, Ed. Cenaclul de la Păltiniş Vali Niţu, Cana stropului de vin, - , Sibiu, 2012. Ed. Tipo Moldova Iaşi, 2013. Cristian Ghinea, Pasajul discret, - Patricia Lidia, - Alei bătătorite, - eseuri critice, Ed. Anthropos haiku, Ed. Citadela Satu Mare, Timişoara, 2012. 2013. Gheorghe Zincescu, Propietăţi în Florentin Popescu, Nicolae Labiş, paradis, - proză, Ed. Tim Reşiţa, - studiu monografic, Ed. Rawex 2013. Coms Bucureşti, 2012. Simion Todorescu, Cu credinţă, - Teresia Bolchiş Tătaru, Jar şi cugetări, Ed. Nagard Lugoj, 2012.