Serie nouă ACTUALITATEA OCTOMBRIE 2020 10 (CCXXXI) 48 pagini ISSN 1220-742X MUZICAL~ REVISTĂ MUZICAL~ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

D i n s u m a r:

!UCMR 100 - turneu aniversar !Concursul internaţional “George Enescu” !Interviu cu Cellia Costea !Corul Symbol - 30, Virginia Zeani - 95, Vasile Moldoveanu - 85, Sergiu Cioiu - 80 În imagine: !A fost cândva şlagărul... (III) Cellia COSTEA Aniversare Tenorul de la Met - Vasile Moldoveanu la 85 de ani

„Încă mai am Do-ul” îmi spunea acum câţiva ani tenorul Vasile Moldoveanu în drum spre Iaşi, unde urma să susţină un master class cu soliştii Operei. Pe drum îi propusesem să ascultăm o înregistrare cu . Sporovăiam despre scene şi actorii care le populează, ignorând muzica, al cărei volum îl tot coboram ca să ne auzim mai bine. Nu mi- a demonstrat Do-ul, dar vocea încă vibrează, cu o impostaţie naturală şi o muzicalitate sesizabilă chiar şi atunci când vorbeşte. Până când Des Grieux intrăîn scenă cu L’amor? L’amor? Questa tragedia, ovver commedia, io non conosco! „Cine cântă? Ăsta sunt eu?” s-a mirat, amuzat şi nostalgic în acelaşi timp. Am ascultat apoi uimiţi, un fost cântăreţ şi un meloman, tot spectacolul, culminând cu aria din actul al treilea, No! Pazzo son! Guardate!, de un verism dramatic, cu un legato fantastic, cum nu mai auzisem de pe vremea lui Lauri Volpi. „Adevărul este că Nello Santi ştia să dirijeze atât de bine, încât parcă ne-ar fi construit o scenă din orchestră, pe care să ne urcăm şi să sunăm cel mai bine”. Vasile Moldoveanu s-a născut la Constanţa, la 6 Octombrie 1935, şi a copilărit în timpul războiului pe malul Mării Negre. A fost descoperit de Constantin Daminescu, pe vremea aceea director al Operei din Constanţa şi totodată dirijor, care l-a angajat imediat în cor. S-a remarcat rapid şi maestrul de cor Gheorghe Velea l-a îndemnat să urmeze studiile la Conservatorul din Bucureşti, unde a devenit studentul lui Dinu Bădescu, fostă glorie a Operei Române în perioada interbelică. A trecut mai mult de o jumătate de secol de la debutul în micul rol al lui Arlechino din , la Opera Română din Bucureşti, pe 9 Ianuarie 1966. Un an mai târziu avea să fie Rodolfo, primul rol major. Trupier important al ansamblului de la Bucureşti, Vasile Moldoveanu avea însă o concurenţă redutabilă pentru Don Carlo la Opera Germană din Berlin, 1978 rolurile mari de : Ludovic Spiess, aflat la vârful carierei, sau Cornel Stavru, cel mai promiţător talent la acea vreme. Pânăîn 1972, tenorul pregătit de Dinu Bădescu avea să fie comprimar în nenumărate rânduri, inclusiv în înregistrarea Virginiei Zeani cu La traviata (Gaston) sau la Festivalul Enescu, în Don Carlo (Contele di Lerma, în timp ce Tebaldo era tânăra Ileana Cotrubaş), reuşind să mai „prindă” doar câteva roluri importante: Alfredo, Don Ottavio, Tamino. Niciun resentiment astăzi, privind înapoi spre acea perioadă, Vasile Moldoveanu are numai cuvinte de laudă pentru generaţia de artişti din care făcea parte. Afirmarea era însă lentă, iar lumea artistică din România revenea la proletcultism, după „tezele din Iulie” afirmate de Ceauşescu în 1971. Aşa se face că, în 1972, tenorul profită de o audiţie la Viena şi München şi nu se mai întoarce în ţară. Mecanismul infernal al Securităţii se pune imediat în mişcare: i se întocmeşte un dosar de urmărire, averea e confiscată, e condamnat, în cele din urmă, la închisoare. Debutează internaţional în acelaşi an la Regensburg, va fi Manrico. „O greşeală, eram necopt pentru rolul acesta”. Anii de galere sunt puţini. În 1973 e angajat în ansamblul operei din Bremen, iar un an mai târziu primeşte un alt contract fest la Stuttgart, unde va fi Edgardo, Alfredo, Rodolfo, Des Grieux