Citadela Anul VII, nr. 1-2-3 (51-52-53), Publicaţie a Asociaţiei Scriitorilor de Nord Vest Satu Mare, ian.-mar. 2013 Satu Mare

Revista face parte din Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER)

Editorial Pe o geană de senin

Viziunea tradiţionalistă asupra fac nişte lucruri absolut aiuritoare şi de umbra mănăstirii de la Bixad. urbanului este una sumbră şi uneori neînţeles, cum ar fi aruncarea zemei în Cine mai are astăzi răbdare şi distopică dar dincolo de clişee, care a fiert găina. Ca să vină apoi pricepere să desluşească marile semne constatăm cu toţii că îndepărtarea de specialiştii şi să constate că de fapt, în ale trăirii noastre transcendentale? natură, izolarea în buncărele citadine zeama aceea au fost eliminate Unde s-au dus toate acestea, unde-i de beton au rupt ceva definitiv din toxinele, nesănătoase pentru îngropată oare marea ştiinţă a vieţii structura noastră genuină. organismul uman. celei adevărate? Personal, am învăţat în anii aceştia De unde ştia femeia aceea simplă Ne mai gândim noi oare, la toate că dincolo de cuvinte, de epiderma din creierul munţilor toate acestea? acestea? Că suntem urmaşii unui ritualică a traiului de zi cu zi, există Oare câte lucruri care azi par fără popor plin de înţelepciune şi credinţă rădăcini şi arome ameţitoare, sunt noimă reprezintă chintesenţa unei şi nu doar epigonii unei populaţii rosturi pe care numai o stare de înţelepciuni străvechi pe care mintea abrutizate de sărăcie şi boli? deplină beatitudine le-ar mai putea noastră, în căutare de artificii străine, Poate că aici ar trebui să lucrăm mai readuce în simţirile aşa zis raţionale. nu mai poate şi nici nu vrea să le mult, să ne întoarcem la adevăratele Am învăţat de pildă, că în Oaş, cuprindă? esenţe, la liniile de forţă care au oamenii nu-şi aşezau casele la Despre straniul călugăr Pasztori asigurat supravieţuirea şi uneori chiar întâmplare, după cum li se năzărea, Arkad de la Boineşti se spune că şi-a strălucirea acestui neam cu limbă deşi satul oşenesc din vechime era ridicat celebrul falanster doar după ce latinească şi suflet mai degrabă foarte răsfirat. a constatat că pământul acela este asiatic. Atunci când dorea să-şi dureze un binecuvântat iar bătrânul Petre Zele Ce au văzut strămoşii noştri acolo lăcaş, oşanul dădea drumul la vacă pe mi-a mărturisit că în locurile acelea unde noi nu vedem decât un deal sau o un câmp şi acolo unde animalul se „nu o dat nici tătarele, n-o fost război pădure? Ce au simţit ei, privind la aşeza, omul bătea repede ţăruşul şi se în veci, nici molimă, nici apă mare ori stele, ori la câmpul pe care-l sfinţeau apuca de construit. Era limpede că un foc”. Şi omul acesta are peste 90 de ani cu sudoarea muncii lor cinstite? astfel de loc era încărcat de energie şi a văzut multe la viaţa lui. Sunt oare lucruri dincolo de gând pozitivă. Iată lucruri pe care azi nu le Oare cine crede că lechinţanii sunt care încă nu pot fi înţelese? mai ştim şi ne uităm la Feng Shui ca la urmaşii celor care l-au ucis pe „zmăul” Atunci măcar să vorbim despre ele, Dumnezeu ştie ce ezoterie exotică, cel rău, ce le cerea anual sătenilor să încercăm să le redescoperim fără să ne dăm seama că elementele jertfă câte un prunc dolofan, ca să-l rosturile demult încurcate şi poate că acestea de intersecţie energetică erau mănânce? apoi ne vom recăpăta acel echilibru cunoscute de strămoşii noştri încă în Foarte aproape este Prilogul, satul senin care a ţinut în viaţă poporul urmă cu câteva veacuri. unde a trăit misteriosul călugăr acesta, de două mii de ani încoace... Tot aşa, se spunea despre oşence că vindecător, Mihai Neamţu, crescut în Felician POP

Editori: Consiliul Judeţean Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare CUPRINS:

Felician POP - Editorial: Pe o geană de senin Daniela CIUTĂ - Centenarul naşterii sculptorului Vida Gheza - artist de talie europeană / pag. 3 Marta CORDEA - Vechi tipărituri din Anvers în colecţiile Bibliotecii Judeţene Satu Mare / pag. 5 George PETROVAI - Nedreptățirea lui Iuda / pag. 8 Teresia Bolchiș TĂTARU - Romanul Oşenii şi farmecul limbajului oşenesc de-odinioară / pag. 10 Ovidiu T. POP - Cuc Oana / pag. 13 Viorel CÂMPEAN - Un centenar uitat: Ion Groşanu / pag. 14 Vasile MIC - Poezii / pag. 16 Cristinel C. POPA - Poezii / pag. 17 Adrian BOTEZ - Poezii / pag. 18 Corina PETRESCU - Poezii / pag. 19 Petru SCUTELNICU - Poezii / pag. 20 Alina Costea DORLE - O re-lectură după un sfert de veac: Augustin Buzura - Bloc Notes / pag. 21 Grigore CODRESCU - Geta Stan-Palade: Mladă romantică versuri / pag. 24 Felician POP - Poemul, ca o apocalipsă reversibilă / pag. 25 Muguraș Maria PETRESCU - Mesut Şenol - Love Survives (Dragostea supravieţuieşte) / pag. 27 Lucian GRUIA - Emilia Dănescu - Locuirea edenică / pag. 29 Ion ROȘIORU - Despre Eminescu, sine ira et studio / pag. 30 Elena PÂRLOG - Dura lex, sed…Ion Timaru, În numele legii / pag. 34 Muguraș Maria PETRESCU - Mariana PÂNDARU - Așteptare în tăcere / pag. 36 Robert LASZLO - Corina Petrescu - între lacrimă și surâs / pag. 37 Mark VOINESCU - Nasicornu / pag. 38 Loredana Alexandrina STIRBU - Valetul de treflă / pag. 43 Aurel POP - Poezii / pag. 44 Anda COMȘA - Poezii / pag. 45 Ştefania Adela POP - Poezii / pag. 46 Miron ŢIC - Poezii / pag. 46 Iulia OLAR - Poezii / pag. 47 Francisc Edmund BALOGH - Poezii / pag. 48 Ion BALA - Poeta Maria BONEA şi strădania sa de-a „surprinde-n taină clar sublimul” / pag. 49 Vasile GHINEA - ASCULTÂND ECOUL TĂCERII / pag. 50 Traian Gh. CRISTEA - O voce lirică glăsuind supremele ceasuri / pag. 52 Nicolae POP - Gânduri la o carte: Altare pentru mama de Constantin Prunoiu / pag. 56 Daniela GÎFU - DEMOCRAŢIA DE AZI - O NOUĂ COTITURĂ LINGVISTICĂ / pag. 58 Alexandru PINTESCU - Traduceri / pag. 62 Mircea ȘTEFAN - Traduceri / pag. 63

Revista se poate procura de la chioşcul Muzeului Literaturii Române (Bucureşti) şi de la redacţie; poate fi citită online pe www.cartesiarte.ro

Consiliul Director al Asociației Scriitorilor Redacția revistei Citadela de Nord-Vest Satu Mare redactor șef: Aurel Pop, e-mail: [email protected] - președinte: Felician Pop secretar de redacție: Robert László - vicepreședinte: Vasile Rus tehnoredactare: Vili Alina Marinela PFA - secretar: Aurel Pop corectură: Felician Pop - membri: Ion Bala, Veres István ISSN 1842-8800 Redacția: Satu Mare, str. 1 Decembrie 1918, nr. 11, cod poștal 440010, e-mail: [email protected], 0361.407.511, fax 0361.407.512 Sunt luate în considerare textele colaboratorilor expediate pe suport electronic. Fiecare autor care semnează în revista “Citadela” răspunde moral și juridic de conținutul și afirmațiile sale. Citadela Eseu

Centenarul naşterii sculptorului Vida Gheza - artist de talie europeană

încununări a luptelor de secole purtate de Daniela CIUTĂ poporul român ” Ne aflăm în 2013 la ceas aniversar, Referindu-se la creaţia sa monumentală, centenarul naşterii sculptorului Gheza Vida. Un sculptorul Vida Gheza spunea într-un interviu: destin artistic legat şi de Carei pentru că „Lucrarea are mai multe elemente simbolice, Monumentul Ostaşului Român este un simbol începând cu acel cap de ţăran care există la aşa cum un simbol este în istoria contemporană a capătul complexului, simbolizând răscoalele României însăşi orașelul nostru de la granita de ţărăneşti care au fost pe aceste meleaguri. nord vest. Aici, la Carei, ziua de 25 octombrie, Urmează poarta jertfelor care s-au dat pentru de mare încărcătură istorică, ne aduce aminte de eliberarea patriei. Ţăranca, ce împlântă o floare, eliberarea în 1944, a ultimei brazde de pământ simbolizează viaţa nouă care începe. Urmează românesc. Jurnalul de operaţiuni consemna soldatul eliberator, care sub forma în care e atunci: "A fost eliberat ultimul colţ de pământ reprezentat ilustrează un ostaş demn de menirea românesc". lui, participant activ la eliberarea Patriei. Ca Spirit revoluţionar şi nestăpânit, Gheza punct culminant al acestui monument, am înălţat Vida a fost implicat în activităţi politice de obeliscul sau flacăra veşnică, un obelisc ce stânga încă din anul 1930, luptând pentru seamănă cu turlele bisericilor de lemn din îmbunătăţirea vieţii muncitorilor de care se Maramureş”. Pe obelisc este săpat următorul simţea legat prin originea sa. Din ianuarie 1938 text: „Glorie ostaşilor armatei române căzuţi îl găsim în Spania împreună cu alţi voluntari în luptele pentru eliberarea patriei”. români, participând, în Brigăzile Internaţionale, „Tot ceea ce am gândit am și realizat. la Războiul civil, timp de doi ani. Blocurile de piatră pe care am sculptat detaliile Cunoaște gustul amar al vieții privative amintite constituie acum un tot unitar… Pot să de libertate atât în timpul cât s-a aflat în Franța spun că Monumentul de la Carei este unic în cât şi în perioada ocupației hortyste când a fost felul lui în țară. Și asta pentru că m-am străduit să de trei ori concentrat în detașamente de muncă nu semene cu altele… Reușita lui mi-a dat forțată pentru români. Gheza Vida s-a înrolat în concepția altora… Realizez astfel continuitatea 1945 ca voluntar în Armata Română pentru operei mele care tinde să înfățișeze lupta eliberarea Cehoslovaciei de trupele fasciste. seculară a poporului nostru, vitalitate și Falnicul şi mândrul moroşan care a fost Gheza dinamismul său” afirma intr-un interviu din Vida a fructificat experienţa sa de viaţă şi, Cronica Sătmăreană”, 21 octombrie 1974. Nu împletind-o cu nobile sentimente de dragoste de am găsit însă nimic mai impresionant decât cele țară şi de neam, a dat posterităţii, la aniversarea a afirmate de scriitorul Tiberiu Vanca, un careiean 20 de ani de la eliberarea ultimei brazde de plecat în lumea mare, dar cu sufletul ancorat pământ, Monumetul ostaşului român de la puternic în pământul natal. La Carei, sculptorul Carei. Vida i-a spus pietrei să vorbească despre fiinţa Într-un articol apărut în Scânteia din 28 românească, şi piatra meşteşugit tăiată de el februarie 1973, criticul Marin Mihalache, unul vorbeşte plenar, despre români, despre dorurile dintre cunoscătorii avizați ai operei lui Vida, şi împlinirile lor. A stâlpi, cum spune ţăranul, un menţiona că sculptorul „a plecat aici de la unele loc de habitat românesc. Îi rosteşte trecerea prin e l e m e n t e a l e a r h i t e c t u r i i p o p u l a r e istorie, punând în discursul pe care-l aduce în maramureșene; prin chipurile simbolice ale public, durerea produsă de ruperea de fiinţa reliefurilor cioplite în piatră a căutat să dea naţională şi durarea a ani grei de subjugare în eliberării dobândite în 1944 înțelesul unei care dorul de patria mumă a fost pârjolitor.

3 Citadela Eseu

Vorbeşte de bucuria întoarcerii la patria de determine UE de a asigura suport financiar origine, la reîntâlnirea cu istoria naţională. Îi pentru concretizarea lor întrucât Monumentul slăveşte pe soldaţii români,cei ce cu preţul creat de Gheza Vida adună laolaltă președinţi de jertfei supreme au facut posibilă reîntregirea stat, prim ministrii, generali şi soldaţi dar şi ţării românești. simpli cetățeni. Dezvelirea Monumentului Ostaşului În 1964 Gheza Vida primeşte titlul de Român s-a făcut la 25 octombrie 1964 în Artist al Poporului, când se inaugurează, la prezenţa Ministrul Apărării Naţionale, Leontin Carei, Monumentul Ostaşului Român, la Sălăjan (originar din Santău, judeţul Satu Mare), împlinirea a 20 de ani de la eliberarea întregului a Marelui Stat Major (format din 20 de generali) teritoriu al ţării de sub ocupaţia fascistă. În 1968 a conducerii regiunii şi a oraşului prin primarul este ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor de la acea dată, George Bereteanu. Deși am Plastici din România, şi i se decernează Ordinul încercat să obținem cu ajutorul CJ și al Meritul Cultural cl. I, iar în 1971, Premiul Prefecturii, secvențele filmate cu acea ocazie, Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă. În încă nu am reușit dar nu am renunțat și poate până la aniversarea a 50 de ani de la inaugurare, să le avem. Nu întâmplător, am lăsat la sfârșit prezentarea datelor despre perioada construcției Monumentului Ostașului Român. Veți afla imediat de ce anume. Monumentul Ostaşului Român din Carei s-a realizat în perioada martie- octombrie 1964, după schiţa şi mulajul în ipsos al sculptorului Gheza Vida. Ansamblul monumental se remarcă prin sublimitate, graţie unei deschideri frontale de 18 metri, o adâncime de 5 metri şi o înălţime de 12 metri. A fost înscris la poziţia nr. 304 din „Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor cu numărul 2.314/ 8 iulie 2004. anul 1974 a fost ales membru corespondent al Proiectul structurii de rezistenţă a fost Academiei Române. În 1963 apare primul film realizat de arhitectul bucureştean Anton realizat de Mirel Ilieşiu despre Vida şi opera sa, Dâmboianu. Execuţia întregii lucrări (structură, „Rădăcinile lui Gheza Vida”. placaj cu piatră naturală, alei pavate) s-a realizat În acest an, cu ocazia Centenarului de colectivul TRC Grup 7 Carei condus de naşterii marelui sculptor, sub egida Academiei inginer Nicolae Weinberger, şantierul aparţinea Române vor avea loc numeroase manifestări, de TRC Maramureş, aflat atunci sub conducerea respectiv expoziţii la Baia Mare, Cluj Napoca, ing. şef Adler J. Echipa de la Carei îi avea în Bucureşti şi la Accademia di Romania din componenţă pe Resch Ioan, şeful echipei de Roma. Editura Academiei va edita un album ce dulgheri, Talpoş Nicolae, maistru principal, va fi lansat în Aula Academiei Române cu ocazia Schuchart Pal, maistru şi Gug Pavel, şeful Simpozionului dedicat Centenarului Vida din echipei de fierari. Tânărul inginer constructor de luna iunie. În luna septembrie, cu implicarea la acea dată, Nicolae Weinberger, este singurul majoră a Primăriei Municipiului Baia Mare se va supraviețuitor din echipa de executanţi şi inaugura Atelierul memorial Gheza Vida. proiectanţi. Sărbătoarea Centenarului Gheza Vida este un Posibilitatea atragerii de fonduri europene prilej de a omagia memoria unui mare artist de ,deloc neglijabile, atrage dupa sine şi talie europeană, o mare personalitate artistică, ce dezvoltarea unei întregi industrii de găsit aparţine galeriei celor mai importanţi creatori de subiecte care să sensibilizeze şi ulterior să frumos din România. 4 Citadela Eseu

Vechi tipărituri din Anvers în colecţiile Bibliotecii Judeţene Satu Mare

Egide Blé - tipografia din Paris, iar Marta CORDEA Jan Moretus - tipografia din Anvers. Aceasta din urmă a funcţionat până în Ne propunem în cele ce 1875 sub denumirea Plantin- urmează să oferim imaginea unei Moretus, după care a fost vândută frânturi din colecţia de carte veche a oraşului Anvers. Bibliotecii Judeţene Satu Mare, prin Ediţiile realizate de „Casa descrierea unor publicaţii apărute la Plantin”, individualizate printr-o Anvers, unul dintre marile centre emblemă tipografică reprezentând tipografice ale secolului al XVI-lea. un compas şi deviza „Labore et Purcedem, prin urmare, la decuparea constantia” (există mai multe din colecţie a câtorva dintre variante ale acestei mărci), se disting publicaţiile mai sus menţionate. prin corectitudinea şi claritatea În colecţiile bibliotecii există textelor, prin eleganţa literelor, prin frumuseţea opt tipărituri plantiniene apărute între anii 1567- iniţialelor caligrafiate şi a frontispiciilor, prin 1583 la Anvers. ilustraţii gravate în aramă cu procedeul Prima tipografie se înfiinţează la Anvers „gravurii în adâncime” - inaugurând cartea în 1480. Aici îşi desfăşoară activitatea barocă, prin portretele de autori în frontispiciu. tipografică începând cu anul 1484, Gerhardus Christophe Plantin a lucrat cu cei mai buni de Leeu, care publică peste 150 de cărţi, apoi gravori şi turnători de litere din acea vreme: Willem Vorterman (1504-1543). Între anii Garamond, Granjon, Le Blé, precum şi cu 1500-1540 Anvers-ul poseda jumătate din savanţi de mare valoare: Justus Lipsius (filolog tipografiile din Ţările de Jos. şi filosof), Johannes Sambucus, Abraham La Anvers s-a stabilit, la început ca Ortelius (cosmograf), Arias Montanus (teolog legător de cărţi, Christophe Plantin, unul dintre şi orientalist spaniol, principalul colaborator la primii editori moderni. Acesta îi va eclipsa în a Biblia poliglota), botanistul Charles de doua jumătate a secolului al XVI-lea pe toţi Lécluse. confraţii săi prin calitatea şi originalitatea Prima tipăritură plantiniană la care ne lucrărilor sale. Începe să tipărească din anul vom referi este opera istoricului creştin 1555, iar în 1563 îşi extinde întreprinderea şi îşi Sulpicius Severus (n. cca. 365 Aquitania m. ia câţiva asociaţi. Începând cu anul 1567 preia cca. 420) (B. Sulpicii Severi Archiepiscopi de unul singur monopolul şi în 1570, în timpul quondam Bituricensis, quae exstant, opera). ocupaţiei spaniole, devine primul tipograf regal. Lucrarea a apărut la Anvers, „ex officina După jefuirea Anvers-ului de către trupele de Christophori Plantini, archytypographi regii”, ocupaţie spaniolă, în 1576, Plantin este nevoit să în 1574. După „Privilegiul pentru tipărire”, dat fugă din oraş. În timpul absenţei sale din oraş la Bruxelles în 1573, urmează „Prefaţa” lui bunul mers al afacerilor l-au asigurat cei doi Victor Giselinus, în versuri, către Benedictus gineri ai săi, Franciscus Rafelengus şi Jan Arias Montanus (p. 3-5), apoi „Viaţa lui Moretus. În 1585 Christophe Plantin se Sulpicius Severus”, rezumată de Giselinus (p. reîntoarce la Anvers, iar Franciscus Rafelengus 6-24). Cele două cărţi ale celei mai importante preia conducerea imprimeriei din Leyda, lucrări a lui Severus (Sacra Historia) încep la p. cumpărată în 1583 de la primul tipograf al 25 şi consemnează istoria iudaico-creştină de la universităţii, Willem Silvius. După moartea lui, Adam până în anul 400, pentru uzul creştinilor. cele trei tipografii ale sale le-au moştenit cei trei La p. 179 începe „Prefaţa” următoarei lucrări, gineri ai săi: Rafelengus - tipografia din Leyda, 5 Citadela Eseu fără a fi introdusă printr-o pagină de titlu în 1567, ex officina Christophori Plantini, separată, apoi textul propriu-zis al lucrării cuprinde comentariile lui Ioannes Stadius şi ale Sulpicii Severi de B. Martini vita liber. De la p. lui Matheseos Lovanius. Pe verso-ul paginii de 221 sunt redate trei epistole, adresate lui titlu, Privilegiul, dat la Bruxelles în 1566, apoi Eusebius Presbyterus, lui Aurelius Diaconus şi dedicaţia, iar textul propriu-zis începe la p. 12. lui Bassulas. Textele scrise de Severus se Volumul este de format in 8º. Aspectul grafic: încheie cu trei dialoguri (p. 239-333): De tipar negru, marcă tipografică, iniţiale ornate, virtutibus Monachorum Orientalium, De marginalia; legătura în carton. În coligat cu virtutibus B. Martini, De eodem re. Volumul se lucrarea prezentată mai sus, comentariile lui încheie cu „Notele” (p. 333-400) la prima carte Ioannes Stadius la opera lui Florus, de istorii sacre, întocmite de Victor Giselinus şi Commnetarius I. Stadii in L. Iulii Flori De cu cronologia (Temporum ratio Sacrae gestis romanorum historiarum libros IIII, Historiae Sulpicii Severus et reliquis opusculis apărută tot la Anvers, ex officina Christophori accomodata). Plantini, 1567. Pe verso-ul paginii de titlu, Volumul este de format in 8 şi are 415 Privilegiul pentru tipărire, de la p. 3 Prefaţa lui pagini. Aspect grafic: tipar negru, iniţiale Stadius, p. 11 Argumentorum Prologii in Lucium Iulium Florum, apoi de pe aceeaşi pagină începe textul comentariilor care ţine până la pagina 222. La urmă, se găseşte pe 8 pagini nenumerotate Cuvântul către cititor al autorului, Errata şi Dedicaţiile. În colofon : Excudebat Antverpiae, Christophorus Plantinus, MDLXVII Mense Augusto. După două Index-uri, care se întind pe 14 p. nenumerotate, se repetă colofonul. Aspectul grafic: tipar negru, marcă tipografică, iniţiale ornate, marginalia. Ambele lucrări sunt coligate cu o lucrare a lui Fenestella, apărută la Paris în 1529. Tot cu menţiunea „Anvers: ex officina Christophori Plantini, archytypographi regii” a apărut şi lucrarea lui Sanctus Pagninus, Marca tipografică Epitome thesauri linguae sanctae, în anul 1578. a Casei Editoriale Plantin Este ediţia a treia realizată de Casa Plantin. În Cuvântul către cititori, care începe pe verso-ul ornate, marcă tipografică cu deviza „Labore et paginii de titlu, Christophe Plantin, referindu- constantia”, marginalia. Legătura: piele brună, se la celelalte ediţii, precizează că formatul cotor cu 4 nervuri profilate. acestora fiind prea mare, a decis tipărirea într- Următoarea tipăritură de la officina lui un format mai accesibil de achiziţionat (in 8º). Christoph Plantin, este lucrarea istoricului Lucrarea constă în explicarea în limba latină a Lucius Annaeus Florus (Lucius sau Iulius termenilor din Biblie din limba ebraică. După Anneus sau Annaeus) De gestis romanorum primele 14 p. nenumeroate, care cuprind şi historiarum, care este un rezumat al tuturor “Nomina defectiva, quiescentia et geminata”, războaielor petrecute în decurs de 700 de ani. urmează textul propriu-zis al lucrării, care Cartea începe cu războaiele duse de latini numără 447 p. Lucrarea se încheie cu un pentru întemeierea Romei şi se încheie cu Appendix omnium vocum chaldaicarum quae luptele dintre Caesar şi Pompei. Florus a folosit passim in Bibliis inveniuntur şi cu Privilegiile diferite izvoare pentru istoria sa, printre care şi pentru tipărire (8 p.) Aspectul grafic: tipar pe Sallustius. Această ediţie, apărută la Anvers negru, textul structurat pe 2 coloane; legătura:

6 Citadela Eseu pergament, pe copertă sunt incrustate iniţialele clasică la Poitiers, Bordeaux, Paris şi Toulouse. P.T.L.P şi anul 1611. Reprezentant de seamă al latinităţii lui Cicero, În 1583 apare la Anvers la officina lui lucrările sale au fost foarte apreciate Plantin, lucrarea omului de stat francez Philippe (Orationes, Epistolae, Variae lectiones, de Mornay (Morneus, Philippus ; Mornay, Observationum juris liber singularis). Opera Philippe de M.; Seigneur du Plessis-Marly, n. 5 omnia i-a apărut la Leyda în 1789. noi. 1549 Buhy-Normandia m. 11 noi. 1623 După dedicaţie, începe textul lucrării Laforet-sur-Sevre ) De veritate religionis care se întinde pe 325 p. Urmează Approbatio christianae. Este cea mai importantă lucrare a (semnată de Walterus vander Steeghen, acestui autor, care, intrând în 1575 în slujba lui licenţiat în teologie, canonic al Bisericii din Henrik de Navarra, a activat şi ca scriitor, şi ca Anvers), apoi Index-ul pe [18 p., întocmit diplomat. Datorită înflăcărării sale religioase pentru fiecare carte a lucrării în parte, iar şi datorită vastelor sale cunoştinţe a fost înaintea Privilegiului, Cuvântul lui Plantin denumit „Papă al hughenoţilor”, căci către Muretus, datat 1580. Formatul: in 8º; împotriva dorinţei tatălui său, care l-ar fi dorit aspectul grafic: tipar negru, iniţiale ornate, preot catolic, acesta a trecut la religia marcă tipografică; legătura: pergament, urme hughenotă. A avut, de asemenea, o contribuţie de încuietori, iniţialele MC, anul 1590. Coligat deosebită la editarea Edictului de la Nantes cu o lucrare a lui Crato, apărută în 1585 la (1568). Frankfurt. Volumul începe cu un Cuvânt către Alte tipărituri plantiniene din colecţia cititori, pe verso-ul paginii de titlu, urmează pe bibliotecii : Arnobius. Disputationum adversus 12 p. nenumerotate Dedicaţia, apoi Prefaţa pe gentes,1582, Anvers: ex officina Christophori 16 p. nenumerotate. După Cuprins şi Privilegii Plantini; format: in 8º; Biblia sacra, 1583, [2], [3]p. urmează textul lucrării pe 791 de Anvers: Ex officina Christophori Plantini, pagini. Textul se adresează ateilor, epicureilor, architypographi regii, Biblia.Testamentum iudeilor, mahomedanilor şi altor „infideli”. Novum Graece, 1583, Anvers: ex officina Este prima traducere din limba franceză (Titlul Christophori Plantini. original este : De la vérité de la religion Cărţile realizate în tipografia Plantin- chrétinenne şi a apărut pentru prima dată la Moretus au beneficiat de o îngrijire tehnică şi Anvers în 1581). estetică deosebită, creând o adevărată şcoală, de Formatul: in 8º; aspectul grafic: tipar foarte mare importanţă pentru secolul al XVII- negru, marcă tipografică, marginalia, iniţiale lea. ornate; legătura: coperta din piele gălbuie cu incrustaţii la rece, anul 1588, literele I. L. Sz., cotor cu 4 nervuri profilate; coligat cu Tractatus de ecclesia a lui Mornaeus, apărută la Geneva în 1585. BIBLIOGRAFIE Tot la Anvers, cu menţiunea Apud Christophori Plantini, a apărut în 1586 lucrarea 1. Flocon, Albert, Universul cărţilor, Bucureşti, umanistului francez Marcus Antonius Muretus Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976. (n. Muret, 12 aprilie 1526 m. Roma, 4 iunie 2. Révai Nagy Lexikona, vol. XIV, Budapesta, 1585) Variae lectiones. Lucrarea este dedicată 1916. cardinalului Ippolito d`Este, la cererea căruia, 3. *** Scriitori greci şi latini, Bucureşti, Muretus s-a stabilit la Roma şi a ţinut prelegeri Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978. despre opera autorilor clasici şi prelegeri de 4. Vasil-Marinescu, Paula; Cordea, Marta, drept civil. A fost editor al operelor lui Cartea străină veche în Biblioteca Judeţeană Terentius, Catulus, Tibulus, Propertius, Seneca, Satu Mare. Sec. XV-XVI: Catalog, Satu Mare, Tacitus. Deja de pe vremea când avea doar 18 1998. ani, acesta ţinea prelegeri despre literatura

7 Citadela Eseu

Nedreptăţirea lui Iuda

de fals. Din acest motiv, omul de rând îi trata de-a George PETROVAI valma pe profeți (fie cu neîncredere amestecată cu dezgust, fie cu milă îmbinată cu îngăduință), pe 1.Perfecțiunea planului divin când autoritățile sfătuite de marii preoți, luau Trăim cu convingerea că suntem aproape măsuri de izolare a propovăduitorilor deveniți de Mântuitor, întrucât îi deplângem suferințele prea insistenți, altfel spus, supărători pentru îndurate și îi condamnăm cu toată severitatea pe mozaismul doldora de intoleranță. Și nu de puține toți aceia care, într-un fel sau altul, L-au supus la ori, așa cum s-a întâmplat cu Ioan Botezătorul, chinuri: preoții Ana și Caiafa, Iuda Iscarioteanul, respectivele măsuri mergeau până la suprimarea procuratorul Ponțiu Pilat, Baraba, gloata îmbătată profetului în cauză. de ură fanatică, soldații care L-au batjocorit și În al doilea rând, Palestina de-atunci fiind apoi și-au împărțit hainele Lui. un adevărat butoi cu pulbere al Orientului, atât Firește că sfera resentimentelor se romanii cât și evreii cu rol decizional aveau tot lărgește nemăsurat de mult, atunci când în ea îi interesul să mențină liniștea (fie ea și aparentă) în includem pe toți persecutorii lui Iisus, în această această provincie romană extrem de frământată și categorie intrând atât fundamentaliștii iudaici, cât nesigură: romanii pentru că priveau cu seriozitate și cea mai mare parte a poporului evreu, lesne de amestecată cu îngrijorare agitațiile evreiești, toate manevrat de către marii preoți și uneltele lor. capabile - bunăoară așa ca răscoala Macabeilor - După unii este de la sine înțeles că osânda să miște masele atunci când din lipsă de vigilență noastră creștinească trebuie să fie aprigă și li se oferea cel mai mic prilej; evreii întrucât definitivă, cam așa ca și cea a cruciaților, doar păzeau cu strășnicie religia și tradițiile mozaice, astfel ea putându-se constitui într-un apreciat deci orice atentat mai viguros la dogmatismul lor indicator al fermității credinței... multisecular, fără șanse de înăbușire în faza sa Dar, pentru liniștea noastră sufletească de incipientă, risca să-i transforme în capii unei căutători ai adevărului și dreptății, cred că trebuie revolte orientale împotriva stăpânirii romane... să ne întrebăm dacă-i corect să preluăm și să Din aceste considerente, cred că trebuie să întreținem o îndârjire care, în mod vădit, n-are privim cu altfel de ochi, atât complexitatea nimic de-a face cu credința, ci în exclusivitate se evenimentelor generate de fenomenul transistoric datorează prejudecăților ce au menirea să al venirii Fiului Omului, cât și rolul personajelor alimenteze fondul bestial al omului. care s-au confruntat în interiorul procesului de Iar de acest lucru putem să ne dăm seama început al creștinismului. doar dacă încercăm să deslușim realitățile Iar dacă sosirea lui Mesia a fost anunțată concrete ale acelui eveniment de răscruce din de profeți cu mult înainte de nașterea Sa istoria umană. miraculoasă, după cum vestite I-au fost Căci ce ne spune bunul simț al pătimirile, moartea și învierea după trei zile, scormonitorului după adevăr, chiar în situația în instrumentele de împlinire cu precizie care el este hrănit de istorie cu biberonul? În matematică a Scripturilor sunt mai puțin primul rând că la vremea respectivă întreaga zonă importante, deoarece oricare alți mari preoți ar fi (Iudeea, Galileea, Samaria) era foarte prolifică în fost la fel de înverșunați ca Ana și Caiafa fel de fel de profeți, și că ei cu toții propovăduiau împotriva lui Iisus, locul lașului Pilat ar fi fost un amestec de credințe și filosofii orientale, ocupat de un alt procurator roman, care la fel s-ar capabile mai degrabă să înfricoșeze decât să fi spălat pe mâini pentru a scăpa de obsesia convingă. sângelui nevinovat, și mult detestatul rol al Ori, într-un asemenea sincretism de vânzătorului ar fi revenit unui alt ucenic, pentru că înțelepți și șarlatani, de dogme avansate și de cele înștiințate trebuiau să se împlinească cu forța teorii primitive, era foarte dificil pentru cineva implacabilă a destinului! neinstruit să decanteze binele de rău și adevărul

8 Citadela Eseu

2.Imperfecțiunile judecăților umane îndurerat ce I se pregătea Învățătorului și de care Între toate aceste personaje de-nceput nu fusese vorba în înțelegere inițială), Iuda a pentru istoria creștinismului, cel mai puțin azvârlit cu dispreț banii primiți, apoi s-a sinucis. îndreptățit la osânda noastră este Baraba. Căci Însă, mă rog, de ce trădare poate fi vorba noi, creștinii secolului XXI, cu ce drept îl urâm și- atunci când Iisus, deși avertizat, a continuat să l disprețuim pe acela care, prin perfida vrere a umble printre oameni și deseori s-a aflat în marilor preoți susținuți de isteria norodului, a fost pericolul de-a fi prins de străjeri. Nici măcar de un eliberat, cu toate că era un ucigaș, în felul acesta denunț nu se poate vorbi, Iisus fiind mult prea fiind trimis la moarte un nevinovat, prea pur și bine cunoscut pretutindeni în Palestina. Căci cu prea integru pentru o lume sufocată de păcate și sau fără sărutul lui Iuda, identificarea Lui era o tocmai de aceea prea primejdios pentru chestiune de timp, la o adică putând fi arestat tot atotputernicia teocratică a acelor timpuri?! grupul apostolic dimpreună cu Învățătorul, în Cu toate astea, celebrul roman Baraba al vederea identificării persoanei vizate de zbiri... scriitorului suedez Pär Lagerqvist face din acest Totuși, să admitem că Iuda a trădat. Cum personaj un paria, și asta numai pentru că a fost spuneam, la prima vedere un gest cât se poate de slobozit în dauna lui Iisus, adică o ființă mereu reprobabil. În paranteză fie spus, dacă vorbim de obsedată de măreția unică a evenimentului pe care gesturi condamnabile, corect este să nu uităm nici l-a trăit fără să-l priceapă, fapt pentru care el este de tripla lepădare (într-o singură noapte!) a lui condamnat de autor la supliciul închiderii în sine Petru de Învățătorul său, nici de neîncrederea lui și la o lentă dar continuă dezumanizare prin Toma și nici de neîncrederea tuturor discipolilor neputința împărtășirii din cel mai generos și mai în miracolul învierii Sale. uman dintre sentimente - dragostea de părinți, Dar poate că Iuda a trădat împins de un copii și semeni, dragostea mistuitoare pentru o imbold patriotic - acela de a-și salva poporul de la femeie și, în noile condiții create de planul divin, încercările la care-l expuneau conflictele ușor de dragostea îndreptată către Mântuitor și noua întrevăzut dintre vechea și noua religie. Sau poate credință. că mult hulitul gest al lui Iuda ascunde în sine un Iar în ceea ce-l privește pe Iuda, cred că crâmpei dintr-o adevărată epopee spirituală: acestui personaj noutestamentar i s-a făcut și Dorea ca Iisus să fie arestat și judecat (caz în care continuă să i se facă o mare nedreptate, el fiind Iuda se deosebește net de ceilalți ucenici), constant și nemilos expus la stâlpul rușinii fără deoarece numai astfel putea să iasă în evidență egal de către toate generațiile de creștini care ne- adevăratul Mesia din mulțimea falșilor profeți, au precedat. precum și credința propovăduită de El! Da, este adevărat că și-a vândut Iar Iuda, conștient de rolul pe care și l-a Învățătorul, faptă pentru care a primit de la preoții asumat, a acceptat ca numele lui să fie acoperit de Templului 30 de arginți. Dar tot atât de adevărat rușine și dispreț, pentru ca astfel - prin jertfa liber este că, mustrat de conștiință, el s-a dus și le-a asumată! - el să contribuie la înveșnicirea numelui aruncat preoților banii în față, iar după aceea s-a Mântuitorului. spânzurat... Este și acesta un Iuda la fel de plauzibil ca Sigur că-i un gest reprobabil să trădezi pe cel de veacuri acceptat și mult prea mult detestat... cineva și că trădarea va fi privită întotdeauna ca o N.B.Avem în spate două milenii de mare ticăloșie, îndeosebi atunci când trădătorul, creștinism canonic. Dar putem fi noi siguri că urmărind avantaje personale, se dă de partea venirea lui Iisus în zilele noastre n-ar pune dușmanului, fără să se sinchisească de frații săi. preoțimea pe jăratec și că El ar fi primit cu brațele Dar Iuda, în pofida aparențelor care deschise de toți creștinii, îndeosebi de aceia care pledează împotriva lui, este departe de au inimile de lemn și vasele de aur? Câți dintre ei insensibilitatea trădătorului profesionist. Dovadă ar avea tăria să-L recunoască pe Cel care, după că gestul său n-a fost dictat de interese personale, cele pățite altădată, cutează să revină pentru ca din ci de scopuri mult mai înalte, stă faptul că după nou să le strice rânduielile și să-i alunge din consumarea actului, oricare o fi fost cauza (fie că Templu cu biciul?!... și-a considerat misiunea împlinită, fie că l-a Sighetu Marmației, 18 ian. 2013

9 Citadela Eseu Romanul „Oşenii” şi farmecul limbajului oşenesc de-odinioară

Teresia Bolchiş TĂTARU când vrea să'i aducă la disciplină pe copiii neastâmpărați - de la a ședea omenește, a se Ştefan Pop-Tarniţa stăpânește limba comporta ”frumos”, cu ”omenie!” În vorbirea oșenească, foarte colorată și expresivă, fără să fie oșenească nu se întâlnește, a veni, ci doar a zini! dialect (dacă știm bine) și e păcat că nu o După cum nu zice niciodată, a fi ci doar a si. Io îs, folosește, curat, în toate dialogurile, ca și în tu ești, el îi, noi săm (suntem) voi săți,(sunteți) ii interogarea lui Goje către fiica sa: ”Hăi, tu Mări, (ei) îs, pe care autorul le folosește incidental. ești surdă? Cu cine-ai grăit mai amu?”- căci Foarte oșenesc este acest: ”măi nepoa!” la fel ca și oșanul nu zice nicodată, ”acum” ci doar ”amu” expresia: ”măi, sărace!” sau blăstămul: ”fărmi-te sau în dialogurile de la ”borcut” de la fântâna cu guta!” ”fărme-vă guta...” zise o bătrînă ”...după ce apă minerală din Prisaca, unde se întâlnesc fetele sâlă ați stat în povești...”(să te sfarme guta, sâmbătă seara, în așteptarea feciorilor ce coboară epilepsia) pe care însă oșanul nu'l folosește ca un din munte, de la pădure, Nonuț, ca și toți cei blestem grav, ci mai degrabă ca o vorbă de clacă, săraci din sat, cu pământ puțin,”lucră cu frate-su, la fel ca și acel: ”sărace”, adjectiv substantivat, la pădure” și vin acasă doar sâmbătă seara, doar că oșanul îl folosește însoțit de interjecția pentru duminică. (...) Și auziți tu, Călina i-o absolut originală: ”déecă, sărace!” pe care nu ne cumpărat un chișchineu de toată mândrețea! explicăm de ce Pop Tarnița, o eludează! (hibrid) Nu știu unde guta l-o aflat că tare-i Necorespunzător este termenul turcesc de mândru!”(corect) ”rachie” pe care autorul îl folosește pe tot Păcat de acest dialog hibrid: oșanul nu zice parcursul lucrării, dar pe care oșanul nu'l chișchineu, ci chischineu și nicidecum nu zice: folosește niciodată, pentru a defini alcoolul, ci de toată mândrețea! - după cum nu zice doar cuvântul unguresc ”pálinka” metamorfozat niciodată, ”așa” ci doar, ”așe'!”- nu zice ”vă în românește ”pălincă.” Desigur, trăind secole de- spun” ci ”vă spui!”, nu zice: ”toată” ci ”tătă” sau a rândul alături de unguri, cele două popoare s'au ”tete”, nu zice ”tocmai” ci ”taman” sau ”hăpt”, influențat, mai mult sau mai puțin reciproc, în deci mătasa adusă hăpt de la Vișc, cât despre obiceiuri, port, dar mai ales în limbă, stare de fapt, ”...de toată mândrețea” este un poluant supărător, ce ne convine sau nu, asta a fost istoria, iar în Țara în schimb deosebit de autentică este propoziția: Oașului, nu turcească, ci ungurească, deci să nu ”Nu știu unde guta l-o aflat că tare-i mândru!” ne mire faptul că întâlnim destule cuvinte sau ”...îi gutaș rău.” Fără a analiza întru toate, ungurești, ca și ”clop” = pălărie, unele s'au păstrat limbajul cărţii, mai dăm un exemplu: ”Hăi omule, sau se păstrează în limbă, ca și pălinca și clopu, te grăie cineva de-afară!” nu te grăie cineva, ci altele au dispărut sau dispar sub influența limbii oarecine, sau oarecare sau: ”Ședeți (sădeți) române, ca de exemplu, ”korház,” metamorfozat omenește, nu aflați voi sfadă în de astea! în de în, corhaz=spital și altele. ”aiste”! Oșanul nu zice ”ședeți” ci: ”șădeți” și Dar dacă autorul se mișcă ușor în limba nici nu folosește prea des, ”hăi” ci mai degrabă, curată, oșenească, nu ne explicăm ce îl determină ”măi”. Oșanul folosește curent imperativul să polueze, grav, patronimele și pronumele! Este accentuat în loc de cel articulat. Nu ”Dă-i pace cunoscut faptul că prin anii 60-70, anii în care Nonuț!” ci: ”Dă'i pace Nonú!” Nu, (...) Nonuț, presupunem că Pop Tarnița și-a scris romanul, Nonuț, domolește-te, măi nepoa! ci: Nonú, exista un curent al ”găselnițelor” foarte practicat, Nonú, domolește-te,(șădzi ominește) măi nepoa! în care era la modă a născoci nu numai teme de Astăzi îi sfânta duminică și-s slujbe în toate (tete) prelucrat în literatură, și asta ca o abatere de la bisericile (besercile). Oșanul nu folosește slavul linia partinică impusă, ci și patronime cât mai ucrainian domolește-te, ci latinul ”șădzi sofisticate și absolut găselnițe fără tangență cu ominește!”(sing.) sau ”șădeți ominește!” (plur.) - realitatea. Așa de exemplu, autorul îl numește pe 10 Citadela Eseu cel mai bogat oșan din Prisaca, Mandoca, un nume ce apar sporadic în lucrare, înafară de patronim, supărător, neîntâlnit nicăieri în Țara protagonista, Măricuța. Oașului. Admitem, că genul romanului îi oferă Lușca este un nume absolut oșenesc, nu lipsit scriitorului posibilitatea de-a se abate de la de rezonanță delicată, a florilor de primăvară, a realitatea imediată, putându'și pune la bătae, ghioceilor, dar a celor ce apar mai târziu, bine nelimitat, fantezia, dar având, în cazul de față, după topirea zăpezii, prin Martie (Leucojum toată istorisirea o bază reală, la care autorul ține, vernum). Autorul atribuie acest nume fetei lui dovadă și titlul, era obligat, de toate acestea, a'i da Birtoc, oșan bogat din Prisaca, ce vrea să'și mărite culoare locală cât mai autentică. Putea să'l facă fata, pe Lușca, după ”Muce”, Griga lui Mandoca, bogat pe un Bledea, Batin, Gherman, Cardoș sau pentru că și el este bogat, dar acesta nu o Frățilă, patronime relativ generale, cât și îndrăgește pe Lușca, ci mai degrabă trăiește cu particulare, frecvente în Oaș, sau altele destule. tânăra văduvă Nana, ceea ce opinia publică a Necorespunzător este și patronimul Fodorca, satului, condamnă. Pe Lușca el nu o vrea, pentru bunicul lui Nonuț și Profile. Putea fi foarte bine, că este mare și bondoacă și nu este frumoasă. Fodor, fără românizarea de Fodorca. La fel Adevărat, florile de lușcuțe, în comparație cu cele găsim necorespunzător patronimul, Călina, svelte și elegante ale chiocelului de primăvară, acordat ucigașului tatălui lui Nonuț. Admitem de (Galanthus nivalis) sunt bondoace, dar nu lipsite asemenea că autorul n'a dorit să fie acuzat de-a fi de gingășie și grație, iar numele lor popular, de atribuit unei familii de oșeni, ce purta un nume lușcă, lușcuță, își are rădăcina în latina vulgară! cunoscut și respectat, ca de exemplu, Manița, De ce autorul nu atribue acest nume unei Zelea, Fanea, Berinde, Finta, sau altele, fapte frumuseți oșenești nu ne explicăm decât în parte. reprobabile. Dar folosind numele de Călina, - ce La fel, nu ne explicăm toponimul Prisaca, nu există în Oaș, decât foarte rar întâlnit ca acordat satului acțiunii romanului, când însuși patronim de, Călin în Târsolț, (și nu Călina), cât autorul prezintă coordonatele comunei Bixad, ca va fi fiind și acesta oșenesc? - s'a folosit de loc al acțiunii, prin: Piatra Bicsadului după care numele unei respectabile familii, Călina, din zona ”scapătă soarele...” prin izvorul de apă minerală, comunei Homorod, de Jos, Mijloc, de Sus, a de borcut (iarăși un maghiarism) de la ”Borcut”, Homoroadelor, apropiată Codrului, de unde vine de la Băile Bixadului sau mânăstirea de la Bixad, autorul. Putea aborda numele general de Oșan, fără însă a fi nominalizate. Bixadul a fost pentru care nu s'ar fi supărat nimeni și nici n'ar fi considerat întotdeauna, centrul, prima comună a putut fi acuzat nimeni. Oașului, chiar dacă administrația, plasa, raionul, Nu ne explicăm nici numele, atât masculine cât se găsea la Negrești, unde erau domni, venetici, și feminine, absolut străine de Oaș, utilizate de cu diferite funcții. Bixadul, comună mare, curat autor, ca de exemplu, fratele lui Nonuț, în acte oșenească, înafară de popă și învățător, ”fără Ion, se numește Profile, de unde până unde domni”, era comuna dătătoare de ton prin poziția ”Profile” această ”găselniță” pentru Țara sa centrală, prin renumele, bun sau mai puțin Oașului? Frecvent este folosit numele de Vasile, bun, al oamenilor săi și prin bunăstarea relativă a în forma Vasalie, absolut incorect pentru Țara acestora în comparație cu cea a altor sate din Oaș. Oașului, unde nu se pronunță decât”Văsâi.” Autorul îi dă numele, în roman, de, Prisaca, Vasalie este tipic pentru Țara Maramureșului, cumva necorespunzător, căci nici ca substantiv limitrofă și pentru celelalte țări, ceva mai comun, prisaca nu este cunoscut de oșeni. Se îndepărtate, a Lăpușului ori a Chioarului. Total putea găsi ceva mai apropiat de natura de care străine de Oaș sunt, erau la ora aceea numele: oșanul este deosebit de legat, ca: Măgura, de Varvara, mama lui Nonuț, Zenovia, mama exemplu, sau Pietroasa, sau chiar Dumbrava, Măricuței, Domnica, ori Nana. Folosirea acestor nume ce'l poartă pădurea rărită de săcure, din nume străine, ce nu aparțin de Țara Oașului, nu o depresiune, în apropierea Borcutului. Ne-a frapat, reprezintă și nu o caracterizează, ba chiar de la aproximativ jumătatea lucrării spre sfârșit, deranjează și poluează, în loc să ajute. În schimb, se pare că pentru însuși culegător sau tipic oșenești sunt: Lușca, Țățâia, Mica, Titia, tehnoredactor, termenul nu apare ca nume de 11 Citadela Eseu localitate, deci substantiv propriu, ci comun, căci În consecință a fost frânt și comerțul liber cu îl scrie mereu cu literă mică. vestul capitalist și prin asta, a sistat și importul de Autorul nu insistă asupra unei laturi de mărfuri necesare populației nu doar propagandei mândrie a oșanului, portul său și dragostea sa partidului. Astfel, multă marfă de ”lux” sau artă, pentru cai, mai mult decât pentru oi. Chiar dacă nu mai trecea granița României, colonia rușilor. autorul amintește de decorația excepțională a Penele de struț nu mai puteau ajunge, din vestul ”cămeșilor” (îmbrăcămintea) oșanului, nu se putred, capitalist, în Țara Oașului. Am urmărit la oprește prea mult asupra ei, după cum nu se vremea aceea fenomenul. Clopul cu pana de struț oprește nici asupra mândriei feciorilor, straița și au devenit din ce în ce mai rare, chiar dacă tatăl îl clopu’! Amintește de ”pana de păun” pe care oferea fiului, nu fiecare tată oșan putea face asta, feciorii o poartă la clop, dar... fie din lipsă, fie din deteriorare, nu mai avea ce ”Clopu” de paie, pălăriuța mică,”de pe vârful oferi, doar că oșanul deși suferea de această lipsă, capului”, lucrată din împletitură de paie de grâu, el trebuia să'și decoreze cu ceva, clopu', mândria ”treabă să sie mândru împistrită!”(fumos sa, și atunci s'a adaptat nevoii. A găsit că pana ochi decorată) și cea mai valoroasă decorație a de păun este ”boghet” (destul) de mândră și mai clopului oșenesc era ”pana” neagră de struț, ales destul de înaltă, pentru acest scop. Doar că ea, înaltă, de două-trei ori cât înălțimea clopului și nu mai putea fi împistrită cu barșon și mărgele, ca încovoiată la vârf. Mândruța împistre' pana, cu și pana de struț, căci nu rezistă și doar una singură, ”barșon”[1] pe rachisul penei, de la baza înfiptă nu avea prestanță și eleganță ca și pana de struț. în clop și până la vârful încovoiat, liber în vânt. Așa se face că pana de păun nu l-a satisfăcut Mândria și valoarea decorației clopului tânărului deplin pe oșan și pentru că nici aceasta nu era oșan este, era, cunoscută în toată Țara Oașului, chiar ușor de procurat în comerțul socialist. Așa a prin țâpuritura din douăversuri:”Țurai, ța! Nu'mi ajuns la pana de fazan, care merge și azi și pentru dau clopu și pana/ Dipt tătă Cămărzana! știut că este înaltă, mai rezistentă decât cea de păun, fiind că această comună, nu este una săracă. are o anumită eleganță și pot fi folosite mai multe Numele a suferit mereu metamorfoze, de la pene într'un mănunchi. Cămârzana, la Cărmăzana și Cămărzana. Chiar dacă autorul pătrunde adânc în sufletul Mândria și specificul oșenesc le-a imortalizat, eroilor săi, oferindu-ne remarcabile momente de în anii 60, graficianul sătmărean, Paul Erdös, în analiză psihologică, romanul nu este lipsit de imagini clasice, de referință, de o valoare artistică fapte reprobabile, inclusiv în deznodământ, ceea incontestabilă și de neconfundat, pentru portul ce şi duce la un final tragic. Vendeta niciodată și oșenesc, în special, clopu’ și pana! Nu putem nicăieri, nu s'a bucurat de indulgență. Cu toate concepe că Ștefan Pop Tarnița n'a cunoscut acestea, finalul nu este lipsit de optimism, de o ”clopu și pana” de struț care se purta în Oaș, la atitudine, într'un fel, eroică, de caracter ferm și de vremea istorisirii sale și că n'a cunoscut lucrările dragostea curată a cărei putere învinge și iartă. graficianului Erdös despre oșeni, încât să Se cuvin mulțumiri, respect și apreciere celor pomenească doar pana de păun, ca podoabă a care s'au străduit să apară această a doua ediție a clopului tânărului oșan. Și totuși, de ce de păun, și Oșenii-lor lui Ștefan Pop-Tarnița, la Editura nu de struț? Pentru că în anii, 60-70, în care CITADELA, Satu Mare, 2012, domnilor: Aurel presupunem că Șt. Pop Tarnița și-a scris romanul, Pop, directorul editurii, domnului Ioan Tătar, tânărul oșan nu se mai mândrea cu pana de struț! primarul comunei Bixad și al Consiliului Local al Socialismul victorios adus de tancurile comunei, omului de cultură, oșan de podină, sovietice, după 1944 în România, a închis ermetic domnului Iacob Pop, inițiatorul acțiunii și fiului granițele țării, spre vest, să nu ne contamineze și autorului, domnului Dan Pop. să ”fure„ capitaliștii căpcăuni anglo-americani, * cuceririle revoluționare comuniste și... limbajul Și totuși lipsește marele roman al literaturii de lemn. În fond extinderea imperialismului noastre contemporane, care să acopere a doua sovietic împunea închiderea granițelor, spre a se jumătate a secolului XX! Este de regretat lipsa putea el menține prin opresiune și teroare. scriitorului Ștefan Pop Tarnița, dintre noi, care ar 12 Citadela Eseu fi putut umple cu succes acest gol. Ne lipsește cu 2005, o veritabilă frescă, deosebit de realistă a precădere, din această perioadă, a comunismului, societății românești post decembriste, la fel, pe marele roman, veridic, al colectivizării, nu acela a nedrept, puțin popularizat, poate chiar ignorat. unui Sadoveanu, vândut total comuniștilor, nici a Descoperim în revista de cultură, știință și artă, unui Zaharia Stancu, scriitor ”făcut” sau a unui ”Gând Românesc”/Alba Iulia,Noiembrie, 2010, Dan Deșliu, un oportunist notoriu, a unui Titus titlul unui articol: O ”saga” a vieții politice Popovici, durere, fecior de preot, sau a unui Petru românești postdecembriste, semnat de Mircea Dumitriu și alții de teapa lor, ci acela al tragediei Popa, la rubrica: Cronica literară, pag. 17-21, care ”înscrierii la colectiv” cu toată gama rezistenței la discută cartea lui Vasile Moiș, ”În spatele ușilor această nelegiuire și a urmărilor suferințelor deschise, Fatalitate și blestem,” în cinci volume și inimaginabile ce i-au urmat, a schingiuirilor și care se întreabă în subtitlu dacă lucrarea lui Moiș torturilor fizice și psihice a mai bine de trei este ”Roman politic” sau ”roman de senzație”? În sferturi din populația țării. Chiar dacă articol, Mircea Popa vine cu un răspuns: ”A documentar se acoperă, cu încetul această rezultat acest fascinant și bulversant ”roman al perioadă, din punct de vedere literar-artistic ea nu revoluției române” și a avenimentelor politice este acoperită. E posibil să existe unele încercări, care i-au urmat, un autentic și nefardat ”roman care însă, până la ora actuală nu s'au extins, poate politic”(...) este un mare pas făcut înainte pe calea și pentru că nu sunt decât prezentări mai mult sau dezvăluirilor marilor adevăruri despre rovoluția mai puțin simbolice. Nu nominalizăm, ca să nu română, făcute din interior și tocmai de aceea greșim, suntem totuși ispitiți să cităm romanul demne de o mare credibilitate.” inspirat din realitate, ”Măriuca„ Ed. Gutinul, Când vom putea spune așa ceva, în forma unui Baia Mare, 2005, deși nu ”cel mare” rămas roman și despre istorica nenorocire a poporului necunoscut pentru că... Tot așa, cu bucurie, ne-a român prin colectivizarea socialistă? fost dat să lecturăm un roman, dacă nu ”foarte mare” cel puțin foarte bun, de Puiu Stoicescu: Augsburg/Germania, în Octombrie, 2012. ”Vâslaș pe Rubicon”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, Microeseu Cuc Oana

Mulţi anonimi sunt ca ...furnicile, adică prin Ovidiu T. POP activitatea lor contribuie la binele comunităţii. Aceşti anonimi nu se „văd”, adică pentru Mare Ce şi cine este o ...cucoană? După DEX : 1) Cuc Oana şi pentru cei ...asemeni ei, sunt „mici”! Termen de politețe sau de respect pentru o femeie În comunităţile mici, fără personalităţi veritabile, măritată. 2) Femeie căreia nu-i place să se duce o luptă acerbă pentru ...mărire şi muncească. preamărire! Cei „mari” sunt consideraţi Cuc Oana a avut ...probleme mari cu ...vorba şi cu ...personalităţi ale comunităţii. Numai că sunt ...... portul. Are o sănătate de ...fier şi un limbaj de personalităţi marcate de ... şi iemanate de ... ! ...lemn, de aceea se fereşte de ...apă. Sprayul nu Şi uite aşa, în această ...iepocă, în ...ieterna şi poate „ascunde” mirosul ei ...naturel. A crezut că fascinanta noastră patrie, Cuc Oana a devenit o poate să fie „mare” şi a vrut prin orice „mijloace” ...mare cucoană! să devină „mare”. Folosindu-şi ...dotarea, tupeul Ca o completare la ...ieseu, cred că şi manelo- şi gura, cu mult ...noroc şi cu mult ...ajutor, a DEX-ul ar trebui, din când în când, completat şi „intrat” în ...înalta societate a comunităţii. A luat adăugit după ...chipul şi asemănarea ...iepocii şi numele soţului, devenind Mare Cuc Oana. contemporane.

13 Citadela Eseu

Un centenar uitat: Ion Groşanu

activitatea corului „Doina sătmăreană” al Viorel CÂMPEAN cadrelor didactice din municipiul Satu Mare şi împrejurimi4. Nu rareori în societatea noastră, aniversări ale În toamna lui 1940 a fost nevoit să se unor personalităţi trec nebăgate în seamă. Aşa a refugieze în teritoriul rămas României, mai întâi fost şi anul trecut când, cel puţin în judeţul său de la Lugoj, iar după aceea la Bucureşti. A lucrat la baştină, nu s-a vorbit despre centenarul naşterii publicaţii ale ardelenilor refugiaţi, precum învăţătorului şi ziaristului Ion Groşanu. Născut la „Ardealul” fiind chiar redactor-şef al publicaţiei, 27 iunie 1912 în localitatea Pomi, un sat din care „Cronica” sau „Îndrumătorul nostru”. s-au ridicat mulţi intelectuali, în special învăţători În 1945 a apărut un volum semnat de el, şi profesori1, a avut, într-un veac al „terorii Cronica şezătorilor duminicale dela Căminul istoriei”, un destin aparte, după cum se va vedea Cultural „Avram Iancu”, ţinute în al doilea an de în cele ce urmează. Puţin cunoscut de mediul activitate (17 August 1942-17 August 1943). Un cultural sătmărean, o viaţă întreagă, după ce coleg de refugiu, istoricul literar Nae Antonescu destinul a făcut ca familia să nu mai ştie de Ion scria, semnând cu pseudonimul I. A. Terebeşti, Groşanu, fratele său, Gavrilă, a căutat cu multă într-o elogioasă recenzie : “O carte care ar trebui răbdare şi cu consecvenţă să-i găsească totuşi citită de fiecare Român, ca să-şi dea seama de urmele. Nu a reuşit nici până astăzi să aibă suferinţele celor cari, în toamna mohorâtă a acelui certitudini în ceea ce priveşte sfârşitul fratelui an 1940, au părăsit vetrele străbune şi glia natală. său. Dar, în pragul centenarului naşterii lui Ion Germania hitleristă şi Italia fascistă şi-au dat Groşanu, în anul 2011, la editura băimăreană arama pe faţă, asuprind sufletul românesc de „Gutinul” a fost tipărit volumul Văcăreşti. Viaţa pretutindeni. Dela primele file ale cărţii şi până la în închisoare. 1946-1949. Vom vorbi în ultima pagină, se resimte ca un fior, în scrisul lui continuare despre biografia lui Ion Groşanu, Ion Groşanu, bucuria şi nădejdea revederii pentru ca la finalul articolului să descriem în linii melancolice a plaiurilor natale. Sufletul asuprit şi mari volumul omagial realizat de fratele său nemângâiat al refugiatului este analizat cu Gavrilă. precizie, arătând şi altora suferinţele unui neam, În activitatea de învăţător Ion Groşanu s-a care cere dreptul la vieaţă. Cronica arată strădania remarcat îndeosebi la Iegherişte, participând în căminiştilor, de a fi prezenţi în număr cât mai 1938 cu corul din localitate, condus de el, la un mare, în fiecare Duminecă, să participe la toate concurs la Ardusat. S-a implicat în numeroase adunările, unde ascultau o conferinţă despre acţiuni patriotice. Amintim aici faptul că, drepturile noastre asupra Ardealului, despre împreună cu parohul Bicăului, pr. Mihai falsitatea dictatului dela Viena şi despre grabnica Munteanu, şi cu sătenii din Bicău, Iegherişte şi reîntoarcere. Refugiaţii din întreg Ardealul au Poiana Codrului, au ridicat o troiţă în această participat regulat, Duminecă de Duminecă, localitate pentru cinstirea memoriei martirului ascultând sfaturile şi îndemnurile intelectualilor, Isidor Silaghi, răpus de trupele secuilor cari şi-au jertfit timpul liber atât de preţios, pentru bolşevici2. De asemenea, a contribuit la ridicarea a încuraja pe cei năpăstuiţi. Cronica lui Ion unei troiţe în memoria eroilor din localitatea sa Groşanu are un deosebit interes documentar. natală. O perioadă a condus destinele corului din Când se va scrie istoria refugiului ardelean, Pomi3. această carte nu va putea fi trecută cu vederea. A avut o frenetică activitate gazetărească, Sunt în ea atâtea informaţii şi documente, încât colaborând, printre alte publicaţii, şi la revista sprijinindu-se pe ea, istoriograful de mâine va Inspectoratului Şcolar, „Şcoala sătmăreană”. putea reconstitui fără greutate un aspect al Probabil că a fost corespondent al cotidianului sbuciumului românesc din anii de bejeneie 1940- bucureştean „Universul”, un autor atribuindu-i o 1944. Este o monografie fără date seci şi prăfuite. relatare apărută în această publicaţie despre Note, dări de seamă, scrise într-un stil natural şi

14 Citadela Eseu cursiv. Iată de ce Ion Groşanu are un mare merit, asemenea, o listă ne precizează cărţile citite în scriind această carte”5. detenţie. De aici tragem concluzia că Ioan Groşan După eliberarea ţării, în toamna lui 1944, se a fost întemnniţat în perioada de început a pare că Ion Groşanu s-a reîntors la postul de experimentului concentraţionar. Mai târziu director de şcoală în Iegherişte6. Vremurile însă se deţinuţii nu vor avea dreptul să citească. schimbaseră, învăţământului i se prefigura un alt Către final sunt ilustrate documentar rol. Ion Groşanu a încercat apoi să ocupe un post eforturile fratelui Gavrilă de a-i da de urmă lui Ion de învăţător în satul natal. Nereuşind, a hotărât să cel iubit. Sunt reproduse scrisori adresate se reîntoarcă la Bucureşti7. Misiunii Catolice Române din Paris, conducerii Arestat în octombrie 1946, a fost condamnat Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi la 3 ani închisoare pentru complot în vederea Democrat, părintelui Pamfil Cârnaţiu, Serviciului distrugerii unităţii statului, răzvrătire şi insurecţie Român de Informaţii Baia Mare şi Satu Mare, armată. A trecut prin închisorile de la Ministerul CNSAS, Televiziunii Române şi lista ar putea de Interne, Văcăreşti şi Aiud. A fost eliberat în continua. 1949. Volumul editat în 2011 la Baia Mare este Ipotezele cu privire la destinul său sunt meritoriu. Considerăm însă că breasla variate. Se pare că îşi dorea foarte mult să ajungă învăţătorilor are datoria de a recupera memoria în Franţa. În tentativa de trecere a frontierei unui învăţător model (ne vin acum în minte iugoslave, probabil că a fost lichidat de călăuze, interesantele articole semnate de Ion Groşanu în ori interceptat de grănicerii sârbi. Altă variantă ar “Şcoala sătmăreană”). De asemenea localităţile fi că a ajuns în Franţa, unele persoane afirmând că Pomi şi Iegherişte au datoria de a scoate la lumină l-au auzit vorbind la radio. Într-un volum apărut şi alte realizări ale exemplarului învăţător şi în 1982 un autor îl considera pe Ion Groşanu ziarist care a fost Ion Groşanu. Până atunci ne „fecund scriitor şi profesor la Paris”8. Această bucurăm că dragostea de frate a lui Gavrilă informaţie a fost preluată şi într-unul din Groşan a rodit, fiind răsplătită cu apariţia dicţionarele personalităţilor sătmărene9. volumului dedicat lui Ion Groşanu. Întorcându-ne la volumul apărut în 2011 la Baia Mare, Gavrilă Groşan consideră „un act de onoare” să reconstituie „din puţinele şi 1 dispersatele informaţii şi scrieri rămase, Gheorghe Cosma, Rozalia Cosma, Comuna personalitatea” fratelui său. Volumul se deschide Pomi, străveche vatră românească, Satu Mare, cu poezia lui Ion Şiugariu, Tăcuta mea viaţă, 2002, p. 196. 2 dedicată lui Ion Groşanu, urmând apoi o scurtă Idem, Omagiu celor care au fost şi celor care autobiografie pe care acesta a reuşit să şi-o sunt, Pomi 1407-2007, 600 de ani, Satu Mare, aştearnă pe hârtie. Completări aduce fratele 2007, p. 173. Gavrilă. Urmează apoi frânturi din corespondenţa 3 Valentin Băinţan, Arta corală din Maramureş, lui Ion Groşanu, un text semnat de Corneliu Baia Mare, 1982, p. 42. Coposu în care se vorbeşte despre activitatea 4 Ibidem, p. 64. ziaristului născut la Pomi. Urmează după aceea 5 I. A. Terebeşti [Nae Antonescu], Cartea lui Ion reproducerea unor articole semnate de Ion Groşanu, “Luceafărul”, Sibiu, an V, (serie Groşanu în publicaţia bucureşteană a refugiaţilor nouă), nr. 5-6, mai-iunie 1945, pp. 62-63. din teritoriul răpit de Ungaria, „Ardealul”. Sunt 6 Gheorghe Cosma, Rozalia Cosma, Omagiu publicate apoi câteva documente privitoare la Ion celor care au fost şi celor care sunt, Pomi 1407- Groşanu, pentru ca după aceea să se vorbească 2007, 600 de ani, Satu Mare, 2007, pp. 169-170. despre „odiseea” manuscrisului din închisoare. 7Ibidem, p. 174. Interesante ni se par „notele de lectură”, care 8 Valentin Băinţan, op. cit., p. 337. ne arată preocuparea lui Ion Groşanu pentru 9 Claudiu Porumbăcean, Bujor Dulgău, Oameni perfecţionarea pregătirii sale. O listă ne prezintă din Sătmar, Satu Mare, 2000, p. 232. conferinţele care s-au ţinut în timpul detenţiei, cu numele conferenţiarului şi cu titlul expunerii. De

15 Citadela Poezie

Sigur Vasile MIC Ne antrenăm Cu temple și infern Într-un abator De la sfârșitul lumii. Suntem Primprejur, O planetă iscoditoare. Dealuri Avem intervale de timp Sterpe Cu vise, În oglindă, Cu năzuințe de zbor, Corbi Nemăsurată Ciugulind Iubire. Departele, Din stânga Suntem o planetă Glonțul de argint… Și din dreapta, Fără zei… Ne vor ajuta Din soare, Și cu zei, În demersul Din tei, Cu temple De a judeca lumea Din trecut, Și infern. Cu puțină îngăduință. Din viețile Viitoare. Războiul lumilor Toți Înseamnă Războiul Toți Lumilor Am iubit, Asta înseamnă Se duce între un pâlc Am sperat, Să trăiești De haiduci Ne-am luptat Ca un om obișnuit. De-ai noștri Cu ziua, Nicio dimineață Și armata divină. Cu necunoscutul, Fără zâmbetul tău, Bătăliile Cu absolutul. Nici un anotimp Se văd crunte, Toți am învins… Indiferent ție. Învingători… Când nu am fost Femeia Nu sunt. Învinși. Și patria, Toți am făcut parte Ochii albaștri… Vom judeca lumea Din această lume. Nu mă vor trezi Din visare. Vom judeca Nesfârșita zi viitoare Lumea Cu puțină îngăduință. Legenda Poveștile Profeția De dragoste Poate distruge Legenda Vor fi puse Lumi. A devenit bolovan În consens Nicio răzbunare În mâini Cu lumina. Nu Efemere. Nicio floare Se negociază; Acum, Nu va fi lăsată Amintirea rușinii E vremea În beznă. Rămâne Acestor zei Nici un anotimp Nesfârșita zi Și ale acestor ape, Nu va fi Viitoare. A nuferilor albi Privit Pierduți De la fereastră. Sigur ne antrenăm În contemplare. Păsările,

16 Citadela Poezie

Voi ce sinomim găsiţi acum pentru încheiere? Cristinel C. POPA Eu nu găsesc decât acesta: fuck you!

Cinemă Mort în bodegă,

Cine mă strigă în noapte, Cimitirul meu astăzi e bodega neaerisită, Cine-mi şopteşte în zi, Acolo m-am aşezat, viu, între sticlele arse. Cine mă bate pe umăr, Fumul cel negru are adieri de tămâie, Cine mă roade în gând, Geamurile întunecate scârţâie sinistru. Cine mă ia iar in braţe, Când intră câte-un muşteriu, uşa sună mut, ca un Cine mă iubeşte în vis, capac de cavou. Cine mă prinde de inimă, Plouă prin tavan. Cine m-atinge la suflet, Stau îngropat sub brazdele propriilor vicii. Cine-mă? Corpul meu tânăr sfârâie din încheieturi. Cine, mă? Paharul de tărie are efect de acid. Cine-mă coase la gura, Şi cu toate acestea mi-e frig, tot mai frig. Cine mă împleteşte din braţe, Prietenii îmi cântă o melodie de inimă albastră, Cine mă bagă şi scoate, şi cerul tot mai gol se scurge-n pahare. Cine mă rupe-n figuri, Cântăm cu toţii un imn neeroic, Ne plângem de oase, ne jelim de cuţite. Cine mă sperie în bezna, Nu ştim cum să scoatem pumnalele adâncite. Cine Mă lumineaza în Rai? Bătrânul chefliu este azi preotul nostru. Cine? Cinemă Întâiul. Îmi cântă prohodul printre dinţii ştirbi. Sau cine mă al doilea, al treilea, până la cer. Fii pe pace, moarteo! Nu, e domnul nostru, Dumnezeu. Nouă nu ne pasă. Sfârşit de poezie banală. Calea către dincolo trece prin gâtlej. Vremea se întunecă, Bodega scârţâie toată. Sinonime Drumul spre pierzanie trece prin gropile arse. Nimeni nu mă plânge. Sinonim cu cerul, Drumul e pustiu. Paharele sunt goale. Sinonim cu cerul nu poate fi decât marea. E aşa o moarte în bodegă! Poate că şi muntele la ceas de înserare. Dar cu abisul ce-ar putea să fie? Poate cu respiraţia pământului, şi zâmbetul ierbii, Sunt tânăr, Doamne şi cântecul focului, Dar sinonim cu nemurirea ce-ar putea fi dacă nu Sunt tânăr, Doamne. neglasul zilei, N-ai observat că mi-au înverzit cărările, Ori muţenia vacarmului. Ca mi-a înflorit fundul inimii? Sau poate că fierbinţeala gheţii. Sunt tânăr, Doamne, Ori clipocitul pietrei. Braţele-mi vânjoase se răsfrâng în riduri, Orice cuvânt imposibil are un sinonim. Carnea mi-a plesnit în colţul sufletului. De exemplu, fereastra galaxiei are drept sinomim Sunt tânăr, Doamne, ce mai vrei să ştii? centrul pământului. Mi-am plătit ratele la călătoriile astrale, mi-am achitat Ori pentru vulturul munţilor sinonim e negreşit, firul asigurarea de accident în spaţiu. de iarbă ori strigătul liliacului. Până şi puloverul de rezistenţă l-am ales. Şi până la urmă sinonimul morţii care e? Astăzi copiii se sprijină în toiag şi poartă bărbi întinse Sinonimul morţii eu cred că e însăşi viaţa. până la cer Şi cum probăm aceasta ipoteză? Nu vedeti că varsta nu mai e un criteriu? Ne aruncăm, în viaţă fiind, de pe cea mai înaltă culme Azi, puştii scriu cărţi de filosofie, iar bătrânii joacă a morţii. şotron. Aşa reuşim să ne întrupăm în fiinţă. Numai eu, Doamne, aştept să-mi îngălbenească părul. Un sinonim banal? Încă nu-mi tratez reumatismele si metehnele Dar ce e banalul? Doar mă joc de-a v-aţi ascunselea. Fără importanţă, trecător. Sunt tânăr, Doamne! Amin. Aşa cum e viaţa. 17 Citadela Poezie

În patria vremii FAPTĂ Adrian BOTEZ Vuiesc covălii: Râvnind paradisuri * Să dăm bătălii Albesc de har copacii-n PRIGOANĂ DE DOINĂ munţi Împotrivă-s neguri Arhangheli fac din spade Părintelui THEODOR Satana-i monarc punţi DAMIAN Mută struna lirei Din vizuini spre Empireu În coardă de arc E alfabet de Dumnezeu Lacrimă de păsări Fir de busuioc Doamne al minunii Păstori de raze Miel de Foc Cuvântaţi în plaiul Ce începi să sângeri Plauri de lumi fără soroc Fără de noroc Schimbă raza lunii Zenituri şi entelehii În legiuni de îngeri Asfixieri de elegii Florile-n puhoaie Lujere de cai Lenevită-n tihne Logos Divin Perfectă Rimă Scapătă-n poveste Grohăie-omenirea: Spre epopee se înclină Şi în joc de nai Bici de foc şi vifor Şi stele toate fir cu fir Trimite-i iubirea Se-ntorc în inima-Potir Vodă al dumbrăvii * E bolnav de cântec Cavaleri de stihuri frânţi în genunchi pe-un Brazdele-ndurării Se prăval pe-altare strop de rouă Au luat duh în pântec Umplu gura beznei şoptim feţele lunii două: Cu-a doua născare căci între fulgere şi beznă Leşinată-i zarea zării din Iuda doar o gleznă Mâini de Făt-Frumos *** Dezmiardă-n descântec spre răsărit Ierusalim Mugurii de jos CÂNTECUL din cavalerii câţi venim CAVALERILOR ROUREI nu se zăreşte-n cavalcadă Doamne al vestirii decât o înfocată SPADĂ Lin scrânciob de cer Sudori de înger bem în veac Buciumele firii Însărăcindu-l pe sărac *** Ferecă-le-n fier Şi din potir şi din aripă Ne-agonisim în cer risipă IOSIF DE-ARIMATEEA Se-aud hoarde-n tropot Sughiţând oştiri Scoici când se răstignesc nu Veghind smerit şi singur sub Fauni fără minte mint: spintecarea Crucii Jefuiesc iubiri Tainic învie-n mărgărint Am strâns cerescul sânge Spăşirea sevei înspinate: din Om care s-a scurs O mărite Doamne Naramzele încoronate Şi în pocal de Aur Lumina Pajişti se-ncruşesc I-am ascuns La uşa luminii O lină vină de lumină Ca-ntr-un mormânt la care Nu mai nimeresc Neistovit vis de GRĂDINĂ: vin să se-nchine cucii În sânge slovenim amurg Nu lăsa copitei Din noi în Tine toate curg L-am tras de sub osândă L- Raiul ca o pradă am îmbrăcat în taină În pieptul ispitei Fiece deget e-o Golgotă Şi pentru ochii lumii Să proptim o spadă Şi fremătând din notă-n zăbranic I-am dat haină: notă Nimeni nu ştie însă Iosif Să-mpletim din raze Stârnim furtună-n mâna de-Arimateea Răului hotar dreaptă: Că-i paznic încercării de-a Focul de arhangheli În pumn e FULGERAREA- sângera Ideea Să intre-n cântar 18 Citadela Poezie

Corina PETRESCU ASPIRATOR DOAR SCRIU Duhoarea, (Mirosul urât) Pasărea aceasta Nu dispare Cu aripi larg întinse, Din casă. Cât aripile tuturor păsărilor la Ne obişnuim cu ea un loc, Şi, în timp, Mă îndeamnă să scriu Nici nu mai ştim dacă există. În noaptea neagră Cu lună plină de întrebări. Începi să arunci din pantofi, Să primeneşti rafturile Un singur gest poate opri Trecerii timpului pe aici. dulapurilor Lacrimile să strivească. O rază de soare sau amintirea De hainele vechi, Petalelor de magnolia Că şi aşa nu vei mai apuca Se împlinesc zilnic lucruri Scuturate de vânt Să le porţi pe toate până la Dar nu poţi împiedica Mă poartă departe, spre un loc capătul vieţii, Niciun răsărit de soare nevisat şi neştiut. (Murmură în gând gândurile Şi nicio noapte. Un vid se cască în mine tale...) Şi se agaţă de realitatea din jur Realitatea se întâmplă Cerându-i iertare pentru Şi totuşi, mirosul acesta urât, Sub ochii mei, sub ochii tăi... Nebăgarea în seamă de până (duhoarea) Mai trece un val, acum. Nu dispare... Un vulcan erupe, iar lava lui Locul numit atât de suav nu iartă, “acasă” Duhoarea, Şi câte un uragan Începe să nu mai existe în (Mirosul urât Face şi el ce ştie. mine. Al morţii) Cine nu încape de el şi cine Planează în casa vieţii. Rămân cu versul în mână, Îi şterge numele cu atâta Nu ne obişnuim cu ea, Refuz să mai pun întrebări cruzime? Ştim că există Sau Şi, oricât de mult ne-am Să caut răspunsuri. În urmă rămân albastre răni strădui, Doar scriu, Şi un cor întreg ce plânge. Aspiratorul nu are suficientă Atât. putere Să facă şi el curat. AICI, DEPARTE ALINT Se înfundă, indiferent de marcă, Semne de întrebare pun Dintr-un exces de iluzii Se opreşte, chiar dacă este în stăpânire Păsări cu aripi de flutur priză, Pe trotuarele pe care merg, Au atins crengi de magnolii… Ne umple gândurile şi La fiecare pas, gândurile le întrebările reinventează o viaţă Refuzând numărătoarea, Şi sare, deseori, peste dorinţa A trecătorilor, a mea… Au mai înflorit încă o dată noastră de linişte. Cartierul în care stau este Şi încă o dată destul de liniştit, Şi încă: Când se opreşte aspiratorul, Nu reacţionează în niciun fel Alint. Viaţa noastră o ia razna, razna, La bătăile orologiului. razna... Numai gropile sunt dovada

19 Citadela Poezie

sfârşit de lacrimă Petru SCUTELNICU prin labirint se aude un lup de cristal Fiorduri ca o sentinţã medicalã e prima duminicã a lumii prin fiorduri se înserează dintâi vitrinele când vine octombrie se întristeazã Tristeţea unei clipe trenurile de navetişti copacul adună pirită era seară la anticariat din mireasma oraşului Tandreţe ne durea o patrie bolnavă muzică moale peste spital caracatiţa sticloasă picãturi de ger i-au gãurit Cuvinte prin teama ghimpată copilãria se face toamnã într-un ziar patrie tristă de provincie cuvinte de nichel înconjoară anotimpul trece strada toamna curge sufletul înfrigurat Adresă de spital într-o noapte au desfermecat si malurile lui despart pădurea oraşul in două îţi vine sã-i dai numele tãu unei toamne târzii gânditor în rezervaţia de dintr-o melancolie torenţialã cuvinte ZĂPEZILE DE în zăpezi restante o amintire te înconjoară iarna definitivă ALTĂDATĂ pe inima limpede vei importa marfare se toceşte primăvara cu lavandă şi paciuli privirea ta incurabilă se încolăceşte de gâtul trecătorilor IANUARIE puneam la cale DIMINEAŢĂ zăpezi scânteietoare ninsoare de rutină seară de metaxa pe geam o iarnă cleioasă tristeţe de staniol decupăm rechini de staniol tristeţea ta aurie mătura porumbeii copilăriei s-au şi ninsori de absint străzile rătăcit cu numele rãtãcit după colţul străzii cu numele obosit tata s-a rătăcit după un colţ Brumă cu iarna pe urmele noastre de moarte ni se tocea zãpada din privire e toamnă până la os

TRAMVAIUL foşnesc ape ciudate DRUMURI ŞI STRĂZI sate amorţite de teamă şi frica se căţăra pe geamul brumă de un ruginiu foarte furtunos spitalului pleacă în istorie dincolo de o dimineaţă colţuroasă beteală şi îngeri Brătila o norvegie se dezgheaţă printre perfuzii la reanimare spitalul judeţean tremură la staţia Aviatori la semnalul următor e pe la colţul secţiei de încâlcit în orele de cianură toamnă şi un sfert oncologie pe strada disperată înserarea desfrigura violetul urme de parfum violet şi 20 Citadela Critică literară O re-lectura dupa un sfert de veac: Augustin Buzura - Bloc Notes

pozitiile protestatare ale autorului fata de doctrina Alina Costea DORLE politica ale cărei imperative reverberau puternic in domeniul socio-cultural. Uneori atacă pe fata, Spirit reflexiv, fin observator al metodic si cu dezinvoltura, alteori cu o inteligenta mecanismelor psiho-sufletesti manifestate in ascutita si cu o ironie fina, camuflează idei contextele coercitive ale restrictiilor regimului conspirative intr-un cod obscurizat al limbajului din comunist din a doua jumatate a secolului trecut, care se intrevedeau însă adevaratele sensuri. El Augustin Buzura este scriitorul care atinge limitele insusi marturisea: “Daca ti se da hartia liniata, scrie prohibite ale adevarului social si politic, dar mai printre randuri, spunea undeva Jiminez. Pentru cei ales cultural si scoate la lumina, in plina dictatura, cu un acut simt al momentului, al realului, al esenta artei, rolul exponential al literaturii si adevarului in ultima instanta, indemnul acesta valorile autentice universale. devine extraordinar de util, numai concretizarea lui Desigur, a spune anumite lucruri ce vizeaza fiind in masura sa te iluzioneze ca n-ai incremenit in mod subversiv dogma totalitara cu aluzii inca intre ateroamele conformismului pagubitor, ca explicite la adresa cenzurii, a lipsei de libertate, a ai sfidat totusi oribilele linii drepte sau strambe, servilismului sau a obscurantismului pregnant in atat de utile celor suferinzi de miopie spirituala.” epoca, presupune o vointa puternica, o (Altii…, pag.162) comprehensiune clara a situatiilor extreme, dar in Aproape cu fiecare articol, Augustin acelasi timp si un risc expus si asumat fara echivoc Buzura creeaza ocazii pentru a devoala adevarurile de catre scriitor. opacizate de cenzură. Fie prin trimiteri la contexte Dincolo de romanele sale de reflectie psiho- similare din alte tari aflate sub dictatura (cum ar fi sociologica sau istorico-politica, Augustin Buzura cazul coloniei Dignidad din indepartata Chile), fie dovedeste o vocatie eseistica redutabila, conceptiile prin scurte recenzii ale unor opere care prezinta prin estetice si atitudinile nonconformiste ale autorului insusi continutul lor mecanismele agresiunii se regasesc si in publicistica acestuia, cu precadere dictatoriale, abrutizarile, mistificarile totalitare si in articolele publicate in revista Tribuna din Cluj. consecintele lor pe plan social, cultural ori Volumul de eseuri Bloc notes, aparut in 1981, psihologic: degradarea personalitatii umane, reuneste un numar considerabil din aceste articole injosirea sau atrofierea ei si instaurarea unui climat de o inalta densitate ideologica si forta vizionara. dominat de frica si insecuritate. Se remarca asadar Mai mult chiar, eseurile stau ca marturie a articolul despre 451˚ Fafrenheit de Ray Bradbury, contextelor defavorabile din toate sferele culturale, menţionările despre Aldous Huxley cu a sa Brave generate de represiunile perfide si recluziunile New World sau eseurile despre cartea lui Max Gallo intelectuale ale epocii si se constituie ca un impuls Italia lui Mussolini? in care evocarea nazismului de resuscitare a esteticului in marele vacarm german, a fascismului sau a mecanismelor corozive socialist, mascand cu succes tentaculele politicului ale totalitarismului capata, dincolo de consideratiile si militand consecvent pentru libertatea de expresie exegetice, un profound accent aluziv, trimiţând si de manifestare, pentru libertatea creatoare care înspre realitatea autohtonă. “nu este asemenea talentului, un dar al naturii, In articolul Iesirea din dogma, eseistul consecinta unui joc nestiut de forte, inspiratie invocă rafala de aer proaspat din 1965 cand catusele fericita a materiei, ci un element vital (…) oxigenul cenzurii se dezmortisera putin. Scriitorul isi literaturii.” invenineaza condeiul si rabufneste violent si “A fi tu insuti”, Cat stim si cat spunem, apoftegmatic, saturat de limbajul criptic si regulile Intre aparente si realitate, Nevoia de dreptate, de apasatoare. Privirea retrospectiva, de o penetranţă adevar, de nou, Iesirea din dogma sau Dincolo de iscoditoare dispersează orice urma de disimulare: cuvinte si comoditati, Braţele balanţei sunt cateva “Cine a urmarit cu atentie drumul de la ultimul titluri care, scrise in acele vremuri de restriste razboi si pana astazi scrie autorul referindu-se la suscită interesul oricarui lector ce are experienta evolutia literaturii romane cand se află la ora chiar si livresacă, a regimului trecut. Cu un profund deplinei maturitati, cine a cunoscut teroarea retetei substrat insurgent, eseurile dezvaluie mefienta si unice si lumea debilă, ireală, formata de aceasta,

21 Citadela Critică literară cine s-a gândit la energia cheltuită de atatea valori acomodarea, coborarea la nivelul filosofiilor pentru a se sustrage punctajului, pentru a largi digestive a celor ce viseaza pesteri, oameni ochiurile plasei, la conştiinţele deformate si la înseriaţi, depersonalizati, fiintele-unelte înseamna fiintele crescute strâmb într-un univers umilit de moartea vocatiei, disparţtia profesiei. Literatura ne dogmă, va sti sa aprecieze cum se cuvine dreptul ajuta sa descoperim cine suntem, sa intelegem atat dobândit de scriitor in anul 1965 de a fi el insusi, de mecanismul sentimentelor noastre cat si marele a nu-i fi frica să spună ce gandeste, ce crede, de a mecanism in care ne-am pomenit angrenati si, se nu-i fi frica sa se simta om intreg, liber in tara lui.” stie, au fost reflectate toate planurile de existenta in (Iesirea din dogma, pag 106). Aluziile ca măsti ale care fapturile omenesti au fost, cum spune Huxley, politicului, intalnite la tot pasul in volum, constituie destinate sa-si implineasca viata si moartea” un substrat ce refuleaza spasmodic obsesia de (Bratele Balantei, pag.65). libertate si de deschidere culturala, de ierarhizare Fără îndoială, inovatiile stiintei se rasfrang valorica si descatusare spirituala, in asteptarea asupra literaturii, legate prin acelasi factor spargerii “zidului andreevian” care cum spune stimulativ, “necunoscutul din om, din materie, din autorul se resimte cu atat mai dureros cu cat stii ce societate, din univers”. Cele doua domenii inseamna lumina” (Sub ziduri, pag.148). graviteaza perpetuu in jurul lui a intreba, a te indoi Eruditia si pasiunea pentru cunoasterea si a cunoaste, pentru a da naştere unor noi problematicilor intrinseci, psihologice ale perspective, unor noi optici de data aceasta mult socialului si ale personalitatii umane, evidente in interiorizate, psihanalizate la nesfarsit si trecute publicistica in discutie, vin cu siguranta si din prin lentilele groase ale intelegerii universale. specializarea universitara a autorului care-i permite Cele mai multe eseuri din Bloc notes sunt sa abordeze cu dezinvoltura teme precum insa consacrate reabilitarii perceptiei asupra artei in psihanaliza, moartea psihica sau alte asemenea special asupra literaturii, asupra mecanismelor si concepte (de pilda noţiunea de “eu al tehnicilor de scriere a operelor sau de creare a muribunzilor”) care la ora respectiva erau o noutate personajelor, subliniind in repetate randuri rolul in domeniul stiintific si sa le interpreteze in incontestabil al literaturii pentru societate si nevoia corelatie cu filosofia sau ideologia epocii, dar mai acuta de depolitizare si liberalizare in numele ales cu literatura. De pilda, analizand cartea Annei valorii si a creatiilor autentice: “dar atat opera Clancier Psihanaliza si critica literara, Augustin literară, cat si cei carora li se adreseaza se pot Buzura prezinta un tablou sinoptic al literatilor, implini cu adevarat numai in cliamtul binefacator scriitori sau critici, influentati de noile curente de al libertatii de creatie; semilibertatea, libertatea idei. Desigur, discutiile sunt cu atat mai incitante cu partiala, limitata, oferind camp de manifestare, cat scena se umple de galeria mariilor clasici ai şanse de realizare deplină doar mediocrităţilor si literaturii si criticii literare universale si a nu marilor talente, celor ce reprezintă cu adevarat interferentei operelor lor cu psihanaliza: potenţele şi valoarea unei colectivităţi.” (106) Shakespeare, Hugo, Racine, Laforgue, Poe, Adevarate studii programatice de istorie şi Stendhal, Roland Barthes, Gerard Genette sau teorie literara, eseurile analizeaza de profondis Dominique Fernandez. Din toate insa transpare dinamica actului creator, optimizat de libertatea entuziasmul febril al distinsului academician pentru cuvantului, de cunoasterea temeinica si nu in performanta stiintifica si inovatie, pentru analize ultimul rand de talent. Iată câteva idei programatice: introspective si remedii de supravietuire morala. literatura adevarata nu este un divertisment, ci Literatura, ca reflexie ontica a omului si socialului cunoastere si implicare, ea este datoare sa capteze deopotrivă este direct raportata la descoperirile mesajele realului, gesturi si atitudini omenesti, stiintifice ale epocii, neputand face abstractie de ganduri rostite doar pe jumatate sau numai celelalte domenii cu care invariabil interfereaza, sugerate; scriitorul trebuie să lupte cu dificultaţile pentru că ne spune autorul “scriitorul de astazi materiei, să dea viaţa unui univers inform, sa-i trebuie sa stie ce s-a realizat in diverse domenii ale gasească o structură si să-i ajute deci pe oameni să investigatiei stiintifice trebuie sa cunoasca filosofia se cunoască mai bine (...), să se confrunte cu stiintei tocmai pentru ca noul este adus de stiinta iar ignoranţa sau agresivitatea intalnite pe unele trepte politica, filosofia, etica sunt strans legate de ea.” şi ale muncii sale, să depună eforturi continue pentru “chiar daca traieste intr-o lume à la Orwell, a-şi largi orizontul de cunoaştere in domenii scriitorul adevarat viseaza omul asa cum ar fi firesc multiple (...) pentru că orice roman trebuie să sa fie, pledeaă pentru raţiune, libertate si frumos si contribuie la scoaterea oamenilor din nepăsarea o va face intotdeauna pentru ca nu are de ales, morală, (...)la îmbogăţirea spirituala a omului, la 22 Citadela Critică literară complexitatea lui, la eradicarea a ceea ce uraţeste nimeni nu are dreptul să le uite.” viaţa.” Un veritabil homo faber ce extinde munca Sau: pe cine incurajăm? este o intrebare de strictă asiduă cu cuvintele în lupta pentru supravieţuire în actualitate. Am văzut destui „scriitori” fericiţi care sferele coercitive ale dictaturii. încep să aibă mai multe cărţi scrise decat citite. Aspectele romanului ce tin de actualitatea epocii sunt tratate de asemenea cu pertinenţa Obsedat de cercetarile minutioase ale exegetica a criticului în ale cărui perspectivă şi stiintei, de investigatiile psiho-sociale, cu un acut tonalitate se pot cu usurinta detecta aluziile evidente simt analitic si introspectiv, Buzura reuşeşte să la adresa realismului social si dezavuările “retetei contureze fizionomia mediilor sociale si sa o impuse”, criticând veleitarismul si “cameleonismul surprinda uneori in ipostaze patetice, marcate de un profitabil”. Scriitorii autentici, cei cu real talent care real scepticism ori simţ al fatalitatii. Astfel, in ciuda gradului sporit de periculozitate spun referindu-se la potenţialul cultural si la adevaruri despre realitatea socio-politică şi refuza incapacitatea de a-l promova, scriitorul remarca: sa faca pactul cu diavolul (caci spune autorul “un „Sunt ele separate de valorile de conjunctură de cei scriitor adevărat nu se poate lipsi si de o ţinută ajunsi în faţă din motive extraliterare, de exponenţii morală ireproşabilă”) sunt eclipsaţi de cei care s-au tradiţionalismului minor, ai lumpenculturii, situat pe pozitiile inalte ale oportunismului, epigonii cu statut de inovatori?am senzaţia că „scăldându-se în apa caldă a conformismului literatura adevărată îşi trăieşte viaţa după un fel de distrugător, dar în acelaşi timp profitabil pentru ei.” perdea, este umbrită încă de nişte decoruri ce Sunt numeroase secvenţele in care Augustin amintesc de cele ale generalului Potemkin. Si Buzura demască fara menajamente activitatea aceasta se datoreşte mentalităţii balcanice, profund literară aaşazişilor scriitori angajaţi. Ele uimesc prin păgubitoare, anticulturală în care neseriozitatea, sinceritate si constientizarea adevărului, de cele mai lipsa de orizont, egoismul primar, alergia la multe ori exprimat cu nonşalanţă, cu vădite accente inteligenţă îşi dau mâna, obligându-te să-ţi persiflante si ipostaze insurgente, ce vor sa aminteşti de sceptica observaţie a lui Caragiale: dinamiteze convenţiile estetice şi sociale ale vremii. „Suntem cum am fost si teamă mi-e ca nu cumva tot Reţinem câteva pentru deliciul expresiei si asa să si rămânem.” argumentaţia categorică ce intregeşte stilul Ceea ce frapează insă, dincolo de atitudinea inconfundabil al autorului: „..sondajul psihologic curajoasă a eseistului de a spune in plina cenzura adânc sau implicaţiile filosofice ale unor cărţi toate aceste adevaruri, este constatarea faptului că, generează unor cugetători ocazionali reţineri ori deşi trecuseră douazeci de ani de la căderea cortinei luări de poziţii dintre cele mai ilariante prin si cenzura trecuse in istorie, unele observaţii incă ţin rudimentarea argumentelor si anacronismul de actualitate: promovarea nonvalorilor, concluziilor. Tocmai de aceea, a ne menţine mereu carierismul perfid si oportunismele fade, convenţii in spiritul adevărului si al respectului faţă de pragmatice, snobism şi conştiinţe din ce in ce mai cuvinte inseamnă, aşadar, a ne întreba cu toată artificiale. sinceritatea nu numai dacă o parte din cărţile Finalmente, ideea care persistă în memorie sociale considerate drept exemplare prin atitudinea si care rămâne ca şi chezăşie a autenticităţii si a lor politică, profunzimea şi seriozitatea adevărului este legată invariabil de valoarea artei si investigaţiei sunt cu adevărat astfel, ci dacă fiecare a operei literare, valoare dată de forţa ei carte apărută analizează cu sinceritate soteriologică si de capacitatea de exprimare a complexitatea relaţiilor sociale sau interumane (...) neexprimatului ce mocneşte latent în abisurile dacă este ea tocmai expresia adevăratelor drame fiinţei şi iese la suprafaţă în ciuda oricăror obstacole ale contemporanilor noştri sau numai le mimează sau cenzuri. ori le ascunde intr-un ambalaj ce fură ochii?” A-ţi exprima lucid, cu sinceritate şi sau „din păcate, nu toţi scriitorii sunt conştienţi de demnitate timpul şi societatea, a nu-i neglija imensa rolul lor, de gravitatea cuvântului scris, de nevoile complexitate, cultura şi filozofia, a-i reda esenţa, reale ale semenilor lor, iar servilismul, coordonatele ei spirituale autentice, a nu face compromisul, carierismul dezlănţuit, vânătoarea de concesii vulgarităţii, mediocrităţii, inculturii conjuncturi „favorabile” duc la deculturalizarea înseamnă în realitate a fi modern. Aşadar, culturii, dacă se poate spune aşa, la crearea unei modernitatea trebuie căutată în noi, în conştiinţa impresii greşite despre literatură, la coborârea noastră, în semenii noştri. ştachetei, la rătăciri care au costat scump şi pe care

23 Citadela Critică literară

Geta Stan-Palade: Mladă romantică - versuri -

din miere, / un vâsc rotund din os Grigore CODRESCU domnesc / spre care din pruncie izvoarele, / odoarele îmi cresc!...“ Cititorul atent poate Sub aripa poeziei adevărate, dar percepe, în cartea acestei autoare, numai parţial, prin secvenţele lecturi bogate şi de calitate, precum finale, intră de exemplu şi poemele şi eforturi creative anterioare în Catapeteasmă de dor şi Imperiu domeniul poeziei. Din păcate, nu căptuşit cu aripi. Strofa finală a avem informaţii despre eventuala sa acestuia din urmă este de mare activitate revuistică, ori editorială, frumuseţe stilistică, mai puţin însă prin cele vreo două sute de neologismul din final, care sună poeme din această carte se constată incompatibil: „Ai adus cu tine un lung exerciţiu stilistic, precum şi miresmele pâinii, / trestii de lumini o largă cuprindere tematică. înlăcrimate, / imperiu căptuşit cu Autoarea nu se sinchiseşte de aripi de rogoz / de unde uitarea se principiile poetice postmoderniste-textualiste, îşi pierde năucă / descătuşându-ne din ţarini alinarea afirmă ritos, încă din titlu, identitatea romantică şi / o pronie cerească devenită caducă!...“ vocaţia de a continua pe cei dinaintea sa. Uneori În planul viziunii, specificul creativ se şi reuşeşte, căci are talent, urmând să vadă ce va naşte prin lirism, interiorizarea obiectelor şi a putea face cu el. Iată poeme care, prin chiar peisajului, precum şi, în genere, prin incipitul lor, deschid calea poeziei: Înfăşurată-n tradiţionalism uşor născut prin surpriză arbori; Petrecere în zori; Seară medievală de imagistică. Familiarizarea auctorială cu Crăciun; Tablou de familie şi altele. Alte texte metafora, dar şi cu diverse simboluri culturale sunt minate de confuzie, ori de titluri „ostile“ (Socrate, Golgota, Leda, Dosoftei, Vrăjitorul din poeziei precum: Semnele ieşirii din criză; Jertfă Oz) poate sprijini adesea ideea poetică, dar nu supremă; Filosofia dorului; Clipe ovale, ori totdeauna, dacă imaginarul nu li se subordonează. Crescând de dor peste morminte etc. Dorul Stările preferate ale eului poetic sunt abstract, patima derizoriului ori generalitatea atitudinea contemplativă, visarea şi reflecţia, neexpresivă le anulează din start pe acestea din poezia Getei Stan-Palade preferând gravitatea şi urmă. ocolind, cum am observat, experimentele: „Mi-e Tematica volumului semnat Geta Stan- teamă, Doamne, de-ntuneric“; „Mi-am Palade etalează o firavă unitate doar prin privegheat statornicia dragostei“; „mă credeam perspectiva din interior a clipei sau a unei situaţii, pasăre“; „să-mi pot scrie poemul inimii“ dar mai ales prin declanşarea lirismului printr- proclamă poeta. un pretext epico-memorialistic. Poemele cele mai Dacă e să cercetăm care suferinţe stilistice reuşite sunt marcate de un lirism discret, dublat de au compromis, parţial, unele poeme, e de văzut o propensiune reflexivă. De fapt, în acestea, anume forme de verbalism (13 Feluri de a privi poezia se naşte din întâlnirea legendei cu dragostea), afişarea unor maniere romantic- simbolul, a mitului cu amintirea şi a livrescului cu sentimentale (Inventează ceva), sau insistenţele imagistica ambiguă în sens pozitiv. Aşa se poate analitice proprii poeziei de album (Poem scris pe constata în Fiul lacrimii: „Am pipăit cu inima pergament de floare). cerul / din oglinzile vieneze nedeflorate ale Autoarea noului volum ar putea depăşi vântului / rămase pe pământ de la facerea lumii! // asemenea stângăcii printr-o mai mare Drept dovadă am rămas sorocită / împreună c-un concentrare semantică şi prin convertirea vestit inorog / într-un altar de cântece şi tăcere, / vibraţiei lirice în limbaj expresiv. unde mi-e teamă să mă rog / de fiul lacrimii născut

24 Citadela Critică literară

Poemul, ca o apocalipsă reversibilă

şi anihilează în acelaşi timp, nu vindecarea căderii Felician POP ci poate obnubilarea intangibilului.

1 Magnetismul negru al platitudinii este O carte scrisă de doi poeţi , soţi pe deasupra, te ingenios instrumentat de mâna pricepută a unui duce cu gândul, instantaneu, la un confortabil chirurg care eviscerează minunile. Magnetismul album, al reveriilor domestice. acestuia anulează, şi nu vindecă. Curcubeul rănit, Desigur, cartea Iuliei Olar şi a lui Francis Edmund prăbuşit peste vârfurile agreste ale realului este Balogh, nu are nimic comun cu vreun dialog liric stins de această „ştiinţă” a explicitării lucrurilor matrimonial. care nu ar avea nevoie de nicio explicaţie. Fiecare autor îşi trăieşte combustiile Ascensiunea, ca formă de mântuire interne departe de orice efuziune comună. Lumea spirituală, nu-i altceva decât unealta derizorie a lor se zideşte din bruioane contorsionate, iar unui hazard care amorsează urcările prin „liftierea plămada refuzului reprezintă corpusul unui lirism claustrofobică/stă la pipăit/pe post de suvenir” echilibrat, fără convulsii vizibile. (Turnul CN). Ceea ce la prima vedere ar putea părea o Nu este nimic ostentativ în aceste versuri, notaţie fugitivă, este în versurile Iuliei Olaru, o chiar dacă pretextul exilului autoimpus, observaţie instantanee extrem de profund pigmentează universul liric al poetei cu focalizată însă, asupra unei lumi care-şi amestecă neologisme sui-generis. planurile mundane şi hieratice într-un melanj Notaţia uneori fulgurantă - are acţionat parcă de o energie browniană. concentrarea unor haiku-uri, iar melancolia, Alăturările lexicale nu urmăresc crearea picurată cu măiestrie, dă poemelor consistenţa unor imagini stranii. Stranietatea vine din miezul unei muzici grave pe care nişte clovni o exersează ideii, din ceea ce aceste alăturări pot determina: în momentele lor de depresie. „hainele noastre stăteau sinucise pe trotuar” Dacă există o continuitate între poemele (Cuierul) sau „perdele de sârmă ghimpată” (Iarna Iuliei Olaru şi cele ale lui Francisc Edmund în caşmir negru), aceasta din urmă ca o metaforă Balogh, aceasta este una de natură spectrală. Chiar astringentă a unei lumi în care lipsa de comunicare şi titlul ciclului, „Amintiri monocolore”, asigură începe chiar cu refuzul percepţiei vizuale. un soi de continuitate ideatică. Blocajele se insinuează şi în peisajul intim: Trăirea este una plenară: „ploua peste „bucăţi tringhiulare de păr/îmi înfundă chiuveta” trupul fiecărui neuron/alei lichefiate” (Ploua). (Christmas visa card). Motivul ploii este nu doar unul al căderii ori al În faţa forţelor agreste, poetului nu-i mai rămâne disoluţiei, ci şi unul al cadenţei: „ploile bat la decât să se înfăşoare într-o gogoaşă ţesută cu firele geam/punctul ultimului sens” (Poem de nesomn). de mătase ale iluziei. Prin delicatul păienjeniş, el „Ochiul perfect” este un un „poem în totuşi vede cum: „Afară umbra sosiei/ probează oglindă” care problematizează nu infirmitatea fericirea”(Cocoon). vizuală sau a unei viziuni, ci incapacitatea ochiului Oricum, lumea de afară este una a „Celălalt”, acela care vede, de a surprinde suferinţei: „cerul gurii badijonat/ cu albastrul de priveliştile interioare ale memoriei: „poemul metil” (Somera). ochiului de sticlă/ca proiecţie a necuprinsului”. În poezia care dă titlul grupajului, Substanţa poemului este cuprinsă în retorismul „Doctorul magnetic”, vindecarea pare a fi una ideii fecundării cu lumină a ochiului de sticlă. cromatică şi peste căderea curcubeului ca simbol Lipsa reacţiei cromatice se reflectă într-o al prăbuşirii absolute, se aşează taumaturgic, similitudine senzorială. Ochiul anonim care vede, cuvintele negre ale unui doctor care magnetizează devine o anexă, un tălmăcitor al celuilalt ochi pe

25 Citadela Critică literară care măreţia infirmităţii îl investeşte cu atributul Lumea, blocurile din cartier, devin unei bizare exemplarităţi. monocolore şi această indefinită culoare rămâne Lumea lui Francisc Edmund Balogh are într-o zi singurul tezaur memorial. O lume excese senzoriale: „tăcerea picură metalic” informă, predictibilă, vidată de orice fior metafizic (Iritare). Poetul spune că forţa unui cuvânt nu este înlocuieşte necruţător strălucirea şi savoarea cea a unui glonte, ci el este „arma descărcată în existenţială. văzduh” (Cuvânt). Poemele se înscriu într-un areal expresiv Chiar şi retorismul artificios se salvează de o autoironică melancolie, iar poemul care prin finalul dat de o cheie ironică: „Chez la închide ciclul este ca un fel de „morală a fabulei”, gourmande!” (Q street west). Rămânând în plan un extaz transferat într-un proiect cu miresme senzorial, poetul se simte dator să spună: autumnale: „Frunzele/cădeau/într-un/alt poem de „Simţirea noastră/Extensibilă/Precum guma de toamnă/silueta ta cocor/întârziat (Poem întârziat). mestecat”(Simţire extensibilă). Simţirea este de Cei doi poeţi, pe care destinul i-a adunat fapt, vectorul prin care poetul poate să cuprindă o într-o casă, iar talentul într-o carte, îşi aleg cu grijă adevărată fenomenologie lirică. Ea capătă trăirile şi le ţes într-un filigran de confesiuni consistenţă printr-o procesare metafizică disparate, dar care - spectral - îşi aşează culorile îndelungă, vag - mecanică. Dar structura întreagă componente într-o lumină aproape vizibilă, a acestui grupaj are la bază tot o idee din plan coerentă, amară şi totuşi, atât de senină. cromatic: decolorarea lumii prin succesive abdicări spirituale duce inevitabil la o 1 Iulia Olaru, Francisc Edmund Balogh - CANON, monocromie. Ed. Citadela 2013 Reviste primite la redacţie:

Acolada Satu Mare, anul VI, nr. 12 (63), dec. 2012; anul VII, nr. 1 (64) ian. 2013. Radu Ulmeanu (director general), Gheorghe Grigurcu (director) Petre Got (redactor şef) Cafeneaua literară, Piteşti; Anul X,nr. 12 (119); dec. 2012; Virgil Diaconu (director), Marian Barbu (redactor-şef). Plumb, Bacău, Anul IX, nr. 70, ian.2013; Ioan Prăjişteanu (director), Petru Scutelnicu (redactor-şef). Dacia literară, Iaşi; (serie nouă din 1990) Anul XXIV, nr.1-2 (112-113), ian-feb. 2013; Alexandru Zub (director de onoare), Lucian Vasiliu (redactor şef). Caiete Silvane, Zalău; Anul VIII, (serie nouă), nr. 12 (95), dec 2012; nr. 1 (96) ian. 2013, nr. 2 (97), feb. 2013; Daniel Săuca (redactor-şef). Nord Literar, Baia Mare, Anul XI, nr. 1 (116), ian.2013, Gheorghe Glodeanu (director); Săluc Horvat (director executiv) Dunărea de Jos, Galaţi; Anul XI, nr. 130, dec. 2012; anul XII, nr. 131, ian. 2013; nr. 132, feb. 2013; (serie nouă), Sergiu Dumitrescu (director), Florina Zaharia (redactor-şef) PRO SAECULUM, Focşani, anul XI, nr. 7-8 (83-84), 15 oct.-1 dec. 2012; Fondator: Alexandru Deşliu, Mircea Dinutz (redactor -şef). Eroii Neamului, Satu Mare, anul IV, nr. 4 (13); dec. 2012; col(r) Voicu Şichet (redactor şef) Lumină lină, New York, anul XVII, nr- 4, oct.-dec. 2012; Theodor Damian (director), Mihaela Albu (redactor şef). Litere, Târgovişte, Anul XIII, nr. 11-12, (152-153) nov.-dec. 2012; Tudor Cristea (director), Mihai Stan (redactor-şef). Ardealul literar, Deva, Anul XIV, nr. 3-4 (54-55), 2012; Mariana Pândaru-Bârgău (redactor-şef). Contraatac, Adjud, nr. 29, semestrul II, anul 2012; prof. dr. Adrian Botez (redactor şef). Noua Provincia Corvina, Hunedoara, anul XVI, nr. 64/ 2012; Eugen Evu (director fondator). Boem@, Galaţi, anul IV, nr. 44-46, oct. - dec. 2012; Petre Rău (director), Mihai Gălăţeanu (redactor-şef on-line) Oglinda literară, Focşani, anul XII, nr. 133, ian. 2013; Gheorghe Andrei Neagu (redactor şef.) 26 Citadela Critică literară

MESUT ŞENOL - LOVE SURVIVES (Dragostea supravieţuieşte)

does not belong to someone'' - We Are Hanging on to Life), este timpul recunoașterii adevărului, atunci Muguraş Maria PETRESCU când în nopțile lungi își îmbrățișează temerile. Timpul Love Survives (Editura ARTSHOP, Istanbul, existenței lui Mesut Șenol este acel fluid care îi trece 2013, 112 pp.) este cel de al treilea volum de versuri prin trup la nesfârșit. Iată de ce, lumea lui, întregul lui scris de Mesut Șenol. Este o carte de auto-definire univers, nu trebuie explicate, pentru că ele există în (,,my dream and the river/ they would be together/ realitatea visului. accompanied by/ all non conformist heroes/ and Love Survives este o cercetare atentă cu binoclul lament would not be a place'' - Planned Daydream), pe în sufletul oamenilor. O abordare răsturnată trimite cu care poetul a simțit necesar să o scrie, este crezul lui în gândul la explorarea sufletului, care, și el la rândul lui, cuvântul scris sau rostit și apoi transformat în sunetul are ochii de lupă ai binoclului. De aici se deschid două poetic al unui început pur de lume, dinaintea facerii ei perspective: 1) cercetarea lumii cu ochii binoclului de suflet; 2) constatarea universului iubirii. Cu toate acestea, radiografia acestei lumi în care trăim și noi astăzi, nu este dominată de tristețe, iar dacă totuși ea există, este foarte fin dozată și expusă constatării, Mesul Șenol, învăluind totul în atmosfera poeziei lui. Avem de a face cu o scanare a acestei lumi, cu o constatare a ei la rece (cu un rezultat îngrijorător uneori), fără implicări sentimentale, poate cel mult doar o senzație de gust amar al ei. Nu avem de a face cu acele semne ascunse ale timpului. Cele două planuri în care este scrisă cartea, nu sunt rezultatul unei observații obositoare (mai ales în ceea ce privește primul ei plan), ci constatarea unei memorii figée, a unui pattern din care nu mai putem ieși. Pe de altă parte, Mesut Șenol răstoarnă din nou planul poetic, și, chiar dinaintea creerii lui Adam și Eva (,,Even the scriind deschis sau cu o sinceritate pe care și-o destiny of Eve and Adam is sealed''), este limbajul recunoaște, o poezie a contrastelor în care el ca poeziei (,,Striking words melt hearts when time is persoană se încadrează și se auto-definește perfect, right/ The language of music tunes in the heavenly doar că de această dată într-un altfel de tipar ,,patterns arches'' - Love Survives). Poezia lui Mesut Șenol nu of unfound things/ typical of poetic task on hand/ este una a căderii în deznădejdea Cuvântului, plasticity of feelings/ unlocking mysteries loaded/ exprimarea lui este caracteristică unui suflet sensibil, when look seems so deceptive/ perceptions keep (,,The truth and the soul walk side by side'') care generating things/ humans start singing/ a music of gândește direct (,,The words fall short''), este poezia after-world'' (In Plain Sight). unor ochi ce văd ascultând (,,Moaning is hidden Dacă veți avea ocazia să citiți Love Survives, everywhere''), este poezia unei plăceri aproape veți găsi cheia cărții undeva pe la mijlocul ei. Iubirea, epicureice (,,To sip you meets the same destiny/ It is sentimentul care a dăinuit dintotdeauna, trebuie, different from poison and honey/ If every sip is to be paradoxal privită aici printr-un amar deja constatat. accompanied by a chew'' - To Sip You). Omenirea este en route și nu se mai poate opri, trebuie Timpul acestor versuri este un prezent al visului să-și continue acest ,,incredible fatigue test/ care trebuie simțit și trăit la propriu, indiferent de undergone by most humans/ as well as most up to date piedicile care pot apărea (,,Now it is time to be awake equipment/ to salve the community'' (En route). Totul and feel the dream/ to live it through anything may be este deja bine gândit, aranjat, dirijat, ordinul vine de hindering'' - Sinaia's Novel), este interludiul unor sus, cangrena răului în drumul ei către perfecțiune, nu cicluri existențiale care curg oricum ireversibil și tăcut face decât să sape, ridicând, consacrând, la nivel de (,,The journey in the universal would become our mândrie, ceea ce astăzi numim cu dezinvoltură companion in time/ There is not a single instant that ,,greșeală de fabricație''. Ce simte lumea de azi față de 27 Citadela Critică literară toate acestea? Simte acea pasiune oarecum de tristețe, de abandon, ci unul de bucurie, concretizat misterioasă și inexplicabilă în interiorul căreia poți într-o libertate a gestului (,,equal to the hurting and rezista numai dacă umorul (?!) ar mai putea să ne tickling pleasure of biting'' sau ,,without touching of călăuzească amărăciunea. Către toate acestea se the fingers on the neck/ there is an awkardness in the întoarce Mesut Șenol cu o frază simplă prin care își riddle solved through kisses'' - Her Teeth and exprimă un crez: ceea ce noi numim viața noastră nu Dreams). Coloritul sau tonurile poeziei, dau senzatia pare a fi decât o călătorie prin scris (nu prin timp). de inefabil, peisajele sunt descrise în culori ce redau Restul nu este decât o trăire într-o viteză amețitoare imagini clare. Contururile, însă, se pierd în sau trec (avioane, curieri rapizi, etc.). Dar puterea minții? ușor în ,,shadow figures'' de la tonuri de violet, la un Puterea minții îi intimidează pe cei desperați, gălbui auriu, de la culori vii la lumină la culori paradoxal dându-le năzuințe. Rămâne doar strălucitor fascinante în noapte. Unde ar putea fi implorarea cerului, dar nu în sensul de a cerși, ci în folosită o astfel de tehnică picturală, pictată prin sensul unei revolte interioare pentru ceea ce se merită cuvinte? Desigur, la descrierea Veneției, la redarea pe drept cuvânt. Aceasta nu este o atitudine submisivă, culorii lumii, la descoperirea metaforei expuse din ci curajoasă, dârză, de provocare, acceptată în noi. Privită din alt punct de vedere, omenirea are o permanență. Concluzia lumii în care trăim este aceea nevoie permanentă de a ,,balance catastrophies with că ,,By listening the voice of conscience we go for love'' pentru a evita astfel, agonia ei permanentă doing something/ Say we talk or remain quiet, it ,,desire and passion for beauty/ still dominates the would not make a difference,/ and we still exist'' (We scene of the semi-desperate souls'' - Jewelish Are Hanging on to Life). Visul omenirii este acela de a Feelings. Toate aceste elemente creează o atmosferă îndrăzni să-și schimbe cursul ei existențial spre un mai caldă și calmă, intimă, plăcută și îmbietoare, în care bine și, de ce nu, dacă se poate, spre foarte bine. Cartea lumina plăcută sau diafană, directă sau irizată, aceasta, ca și existența noastră ca și lumea sunt acea puternică sau adumbrită, predispune la iubire. lecție permanentă și repetitivă ,,to learn how to get Dacă este să ne întoarcem iarăși la rigorile tired again'' (Dreadless), viața nefiind, ironic, decât picturii impresioniste, vom constata că personajele marfa care, îți dorești să fie de vânzare și pe care mergi sunt bine definite dar ușor estompate. La fel se să o cumperi. întâmplă și cu personajele volumului Love Survives, Să revenim la cel de al doilea plan: iubirea prin care pot fi amorfe (voci de radio, mesageri pierduți în care Mesut Șenol se auto-definește ,,I love my love eter), sau foarte bine conturate, cum este cazul pisicii, time and again'' (Out of Ordinary), poezia lui fiind, din care devine personaj central în poezia For My Cat. acest punct de vedere, de o sensibilitate nebănuită, ce Simpatica pisică devine obiectul unei atenții speciale. transpare cu fiecare vers, fiind parcă o permanentă și Poezia lui Mesut Șenol este aspirația către lungă scrisoare de dragoste adresată unei iubite cu infinit, către o libertate dorită și exprimată, trăită ca numele de: Darling Lavander. În acest poem deosebit sentiment neinvaziv. Ea își va lua cititorul de mână și de frumos te simți bine, te înconjuri de un câmp îl va conduce către drumul descoperirii unei lumi parfumat de lavandă mov care, dincolo de toate îți tainice. Poezia aceasta te învăluie în sentimentul de evocă și un tablou impresionist. Mesut Șenol afirma dragoste, în lumină și sensibilitate, poetul reușind pe că literatura și muzica sunt bogăția continuă a tot parcursul cărții să-i inoculeze cititorului dorința de oamenilor, dar iată că și poezia, care împrumută sau se a fi împreună în această lume aparte, în care el ascultă folosește de elemente picturale transmițând (cum este de porunca destinului ,,You are to open your universe, în acest caz) doar impresia, realizează, pe deplin your soul, and you are to love'' - Feelings. Versurile același lucru, poezia lui materializându-se într-un sunt deosebit de frumoase, iar muzicalitatea lor cuvânt al unei simfonii muzicale. De această dată internă (o altă trăsătură de bază a scrisului lui Mesut tonul se schimbă, devine unul de bucurie, în care chiar Șenol) le face să curgă, dând astfel cititorului (chiar și jocul realității poate include o iubire imaginară sau dacă le citește cu glas tare sau încet) o senzație de nu. Iubirea lui, liber exprimată, râvnită chiar, este de o învăluire, de căldură, de dans senzual. Ideile ei sunt sensibilitate aparte. Ea este proiectarea unei lumi într- strecurate meșteșugit printre versuri (aceasta o bucurie de suflet exprimată, ritualic aproape am devenind deseori o tactică a poetului). Poeziile, putea spune, prin parfumuri afrodiziace sau prin versurile decurg firesc de-a lungul cărții și, dintr-o elemente picturale, de o coloristică optimistă, aleasă dată găsim ideea de baza, dezvoltată într-o teorie cu grijă. Fără să exagerăm, am putea spune că în acest scurtă și concisă, explicată doar în câteva cuvinte). joc perfect al iubirii, Mesut Șenol creează și pictează Poezia lui Mesut Șenol te învăluie în iubire, lumină și cu cuvintele, observațiile lui fiind cele ale detaliului dragoaste. Ea are o anumită muzicalitate, o anumită metaforic bine controlat din punct de vedere semantic. cadență interioară, care, coroborate cu ideile ei pure, Remarcăm că tonul general al poeziei lui nu este unul ajunge să constituie, în final, adevărate eseuri poetice.

28 Citadela Critică literară

Emilia Dănescu - Locuirea edenică

târzie,/ Veşnicia mă ţine de mână,/ Lucian GRUIA Scrijelesc cuvinte şi semne pe hârtie/ Şi memoria nopţii le- Poezia lirică imaculată se naşte adună.” (Recurs la memoria din uimirea cu care autorul nopţii) priveşte miracolul existenţei. Emilia Dănescu este uimită Inocenţa copilărească inerentă nu numai de realitatea cotidiană, generează o trăire extatică, de poeţii prieteni cărora le dedică sacralitatea universului apărând versuri tandre, dar şi de scrierile ca imanentă. acestora pe care le comentează Este ceea ce se întâmplă în liric, retrăind astfel gândurile lor. lirica Emiliei Dănescu din Se realizează în acest fel, un duet volumul Recurs la memoria liric cu scopul accentuării nopţii (Ed. Singur, Târgovişte, sentimentelor. 2012). Matematician-informatician, poeta a Dragostea îndeobşte este trăită pur, debutat editorial cu volumul de versuri paradisiac, fără sentimentul păcatului biblic: Zestrea toamnei (Ed. Singur, Târgovişte, „Aureola ta suav străluce,/ Din depărtarea 2011). Este redactor la revistele: „Singur”, unei nopţi năuce,/ Sufletul meu, o coală de „Climate literare”, „Impact cultural”- toate hârtie,/ Aşteaptă îngerul care să-l scrie.” din Târgovişte şi „Starpress” - revistă (Aureola ta) internaţională online, din Râmnicu Vâlcea. Iubirea, trăită ca zbor transcendent, se Recursul la memoria nopţii constituie în împodobeşte cu simbolurile regimului celest, acelaşi timp recursul la copilăria duminicală caracterizat prin ascensionalitate, pasăre, ca locuire (în sens heideggerian de armonie a cântec vertical, puterea sentimentului oprind tetradei: pământ-cer-muritori-zei), a centrului timpul devorator: „Să zbor aş vrea, precum o fiinţei, loc privilegiat de unde, aşa cum ciocârlie,/ Spre focul soarelui, cu aripi frânte,/ subliniază Mircea Eliade, comunicarea cu Să-mi cânt iubirea, norilor, târzie,/ Stiletul cerul este posibilă : „Locuiesc într-o copilărie clipa-n loc să o împlânte!// Te chem în noapte, luna mă aude,/ Te mângâie cu braţele- i de stele./ Se-aruncă-n mare, degetele-i ude/ Îţi tatuează gândurile mele.” (Ciocârlia cântă clipa) Poezia Emiliei Dănescu, din cele două volume publicate până în prezent, poate fi caracterizată printr-o stare de uimire şi trăire paradisiacă a dragostei, sub presiunea tot mai acută a trecerii timpului. Alungarea din rai e iminentă şi va urma o schimbare de registru stilistic care, sunt convins, va aduce frisonul tensionat al modernităţii. Aşteptăm cu interes.

29 Citadela Critică literară

Despre Eminescu, sine ira et studio

Mai mult chiar, el observă că până și Ion ROŞIORU detractorii cei mai înverșunați pot veni cu idei constructive necesare Ultima apariție editorială semnată avivării cercetărilor eminescologice de Adrian Dinu Rachieru, la Editura și receptării scrisului genialului Tibiscus (2012), Despărțirea de înaintaș al cărui rol de deschizător Eminescu?, se adună sub un motto de drumuri estetice, patriotice, extras din Theodor Codreanu și justițiare și morale nu trebuie și nu anume: „Despărțirea de Eminescu merită a fi pus de nimeni la îndoială. poate fi treaba personală a fiecărui Denigrările își au în cazul lui creator, dar nu a culturii române”. Eminescu istoria lor, de la teologul Cunoscutul exeget care, cu blăjan Grama, care la nici doi ani de perseverență, răbdare și o la trecerea poetului în neființă scria invidiabilă forță interpretativă pe o carte defăimătoare și-l acuza de baza unui uriaș bagaj documentar la zi, și-a antiromânism și de stricarea moralei publice, câștigat pe bună dreptate eticheta de până la „demitizanții” de ultimă oră (o „armată eminescolog, nu poate rămâne indiferent la de articleri”, cum spune Theodor Codreanu), ceea ce se întâmplă cu mitul poetului nostru furibunzii și inclemenții pigmei literari” (p.28). național perceput de unii ca o stavilă împotriva Tot din unghiul așa-zisei „literaturi bolnave”, europenizării României. Plecând de la ideea că Aron Densușianu cota cultul eminescian drept problema Eminescu este și rămâne pentru „desfrâu libidinos”. Nu sunt uitați nici cultura română un război imagologic, istoricul B.P.Hasdeu care condamna „deificarea literar trece în revistă atât exercițiile de postumă a nenorocitului poet transformat în admirație cât și pe cele de denigrare avându-l în fetiș”, ori Al. Macedonski care a deplâns obiectiv pe poetul și, mai ales, pe gazetarul gigantizarea și „sgomotul ce s-a făcut Eminescu care „trebuie citit din perspectivă împrejurul lui Eminescu” (p.30), ca și Anghel holistă, îmbrățișând - deopotrivă - lirica și Demetriescu, Petre Grădișteanu și destui alții. jurnalistica sa” (p.11). Exegetului îi este clar că Reamintind afirmația că exegeza această vrajbă este întreținută de însuși eminesciană „ar fi cunoscut trei momente dualismul eminescian poet/gazetar și spulberă importante” tandemul Maiorescu / Gherea; de la bun început teza unui Eminescu incarnând Perpessicius / Călinescu; dilematicii), exegetul „un îngust doctrinar de partid”. Ceea ce-și se arată intrigat că se trece sub tăcere etapa propune cu precădere Adrian Dinu Rachieru ființială, cu „abisul” Svetlanei Paleologu-Matta este o recitire contextuală a epocii în care s-a și care constituie o răscruce a eminescologiei format și s-a impus atât poetul cât și jurnalistul (Cartea acesteia, Eminescu și abisul ontologic, neliniștii noastre, nocive fiind deopotrivă atât a apărut în 1988, în Danemarca, la editura „încremenirea în admirație” (Eugen Negrici) regretatului Victor Frunză). Printre susținătorii cât și etichetarea reducționistă a poetului ca necondiționați ai poetului sunt amintiți Adrian jucând actualmente „rolul cadavrului din Marino, care vedea, încă din 1947, în negarea debara” (Horia Roman Patapievici). De salutat operei eminesciene „un semn de inepție”; faptul că neobositul exeget nu se situează George Călinescu, cu al său incontestabil pătimaș de nicio parte a baricadei, el respingând impuls mitizator; D Caracostea, promotor al uniformitatea de reacție, dat fiind că „idolatria criticii genetice la noi, evidențiază la Eminescu nu face casă bună cu discursul exegetic” (p.21). „nesațiul intelectual”, „setea de absolut”; N.

30 Citadela Critică literară

Iorga afirma că Eminescu „stăpânea, precum spiritului său critic) și marele regizor al puțini” cunoștința trecutului românesc; E. evenimentelor din anii de recluziune ai Lovinescu îl socotea pe poet „netranzacțional” poetului. Ziua de 28 iunie 1983, când s-a rostit și care vădea „dârzenie ideologică”, dar îi sentința morții civile, rămâne „o cheie deplânge risipirea de energie în ziarul Timpul; hermeneutică. Cu certitudine, n-a urmat deloc D. Murărașu îl admiră pe poet pentru dragostea un vid intelectual în existența eminesciană. de neam, devenită o religie, mărturisită ca atare; Omul sacrificat a ieșit creator la rampă, așezând Tudor Arghezi îndemna cititorii spre a-l citi pe premisele unui mit transformator” (p.124). Eminescu „mai des și cât mai des”; Constantin Repusă pe tapet este și problema Călin cerea experimental „reevanghelizarea” antisemitismului lui Eminescu, nuanțându-se și literaturii, adică lecturi zilnice, intrând „sub consolidându-se ideea că gazetarul de la arcanele Operei”, adâncindu-ne în Eminescu; Timpul „nu ieșea din pozițiile sale economice” Mihai Cimpoi vede rolul lui Eminescu drept (George Călinescu) atunci când lansa diatribe la „biblie lucrătoare”; Theodor Codreanu afirmă adresa elementelor neistorice. Falsa imagine răspicat că mitul Eminescu este „cel mai eminesciană de antisemit implacabil este important mit cultural românesc”, un mit viu, nu combătută, cu argumente convingătoare, și de o mistificare; Ioana Bot îl consideră „cel mai eseista și poeta Marta Petreu care arată prob că important scriitor canonic al literaturii Eminescu n-a făcut din cestiunea izraelită „una române”; Sadoveanu ne asigură că Eminescu de rasă sau de religie, ci una economică”. Sunt „va trăi cât versurile lui vor răsuna în inimile spulberate prejudecățile solidificate în timp, generațiilor”; Eugen Simion combate ideea că respectiv „etichetele moștenite, preluate Poetul ar fi un mit tiranic și deceleză în opera lui inerțial” (p.57). Acuza de a fi fost „un advocat al „o funcție modelatoare”. feudalilor”, respectiv un iremediabil îndrăgostit Nu e de acord cu cei care văd rău legătura de trecut și un patetic adversar al progresului e dintre poezia și publicistica eminesciană. De cum nu se poate mai falsă și mai neavenită și de pildă, Ion Negoițescu o găsește pe aceasta din aici până la a vedea în temerarul gazetar și poet urmă, „împătimită”,„invectivată”, „de un un obstacol în calea integrării europene n-a mai șovinism pustiitor”, „desfășurând un fost nici măcar un pas: „Anexat judicios vizionarism politic naiv” (p.47). Alții, precum tradiționalismului, el devine purtătorul de Nicolae Manolescu, au mers până acolo încât să stindard al reacționarismului, în prelungirea propună a se face abstracție de editarea prozei unui război cultural, care macină de atâtea publicistice care ar dăuna grav imaginii decenii energiile, contrapus fiind - după logica poetului. La fel va lua atitudine Neagu Djuvara, maniheistă - europeismului, ținând în viață o dat fiind că acest longeviv istoric se trage dintr- „antiteză monstruoasă”, conform sintagmei lui o veche familie de liberali. La fel, rabinul șef Theodor Codreanu” (p.58). Eminescu n-a fost Moses Rosen a cerut reintroducerea cenzurii nicidecum un exponent fidel al doctrinei pentru scrisul eminescian, fapt ce a stârnit conservatoare, ci un independent care a indignarea reputatului eminescolog D. denunțat „alogenia păturii superpuse, Vatamaniuc. Se conclude că astăzi parazitând procesul organic” (p.59) care a dorit „centralitatea eminesciană deranjează, ideea nu un stat cosmoplit ci „conservarea Eminescu - într-o vreme a fragmentarismului românității” (idem). I-a repugnat organic - având rol coagulant. Iar cultul său, departe de cameleonismul „panglicarilor politici”, a fi doar livresc, devenit „un soi de realitate” concurența dintre comercianții greci și evrei, printr-o „absorbție” națională, scria Camil „loialitatea precară” la adresa instituțiilor și Petrescu, se reazemă pe „vederea limpede a intereselor statului de drept istoric. El știa, la esențelor” (p.64). 1876 că „Austria există prin discordia Maiorescu a jucat un dublu rol în viața și- popoarelor sale” (p.71) și dorea pentru români n destinul lui Eminescu, fiind „depotrivă, un stat național, nicidecum o „Americă întemeietorul cultului Eminescu (oferind girul dunăreană”.

31 Citadela Critică literară

Punând încă o dată problema raportului intransigentul creator nu bănuia nimic despre dintre poezia și gazetăria lui Mihai Eminescu, „metamorfozele/revoluțiile literare: „Ca exegetul nu-și poate depăși dilema dacă „proza inovator (camuflat), poetul se lupta cu politică a crescut pe trunchiul poeziei sau inadecvatele canoane ale epocii, experimenta bogata vegetație ideatică a hrănit lirismul limba, sub aparențele unui poet „cuminte”, eminescian?” (p.72). Firește că nu toate ideile singular, fără violențe iconoclaste, protejat de marelui poet-gazetar „doritor a stimula „icoana” romantică (de lungă carieră). regeneraraea națională” (p.72) pot fi Subversiunea retorică, tematizarea antitezei, îmbrățișate astăzi fără discernământ. Nu trebuie inocența înșelătoare (precum în De-aș avea, comis păcatul de a vedea articolele gazetărești supusă de Ioana Bot unei analize „tehnice”) în care fibra polemică se află la ea acasă ca fiind confirmă că într-adevăr, Eminescu n-a trăit în un sector subaltern al poeziei eminesciene. contemporaneitatea sa literară” (p.98). Exegetul nu aderă câtuși de puțin la ideea Conform unei sugestii lansată de Ioana Em. sciziunii (susținută printre alții și de Mircea Petrescu, părintele Luceafărului a depășit cu Cărtărescu care e ferm convins că Eminescu mult codul poetic pașoptist și a făcut saltul spre „nu arăta în niciun fel a poet”), „poetul și „o viziune tragică a lumii (demonism, poezia gazetarul locuind în aceeași ființă pasională, revoltei, redefinind raportul cu limbajul, bolnavă de românism” (p.75). Eminescu a fost spărgând limitele limbajului moștenit)”. E dintotdeauna, după cum observa și G. reamintit, în chip și cu intenții justițiare, Ibrăileanu în 1922, un adversar declarat al conceptul de eminescianism propus de G. Lateș formelor fără fond. Deviza eminesciană, care sugerează noi grile de lectură: orfism, urmând pilda Angliei, ar fi impus „forme vechi, gnomism, paradisiac, „drept chei de acces în dar spirit pururea nou”. universul eminescian, mai în acord cu Un alt clișeu devenit nociv și extrem de sensibilitatea turbionară, consumeristă a epocii restrictiv este cel al ipostazierii lui Eminescu ca noastre, așezată, ca societate a spectacolului, „ultim romantic european”. E reamintită teza sub tirania divertismentului” (p.96). Din păcate, intraductibilității poetul în limbi de circulație cartea Ioanei Bot se restrânge doar la lirică, europeană, ceea ce face ca el să nu se bucure de lăsând la o parte proza și mai ales „epuizanta prestigiul ce i s-ar cuveni pe alte meridiane. publicistică a incomodului gazetar” (p.105). Or, Pentru că transpune în fapt imperativul Eminescu tocmai o personalitate fracturată nu întoarcerii la text, e salutată autoarea cărții a fost, el exprimând „pe harta noastră simbolul Eminescu, explicat fratelui meu a unicității”, necesitând abordarea/îmbrățișarea universitarei clujene Ioana Bot. Eminescu, și nu „în adâncul și în întregul operei” (Petru Creția). doar el, este în zilele noastre mai mult invocat Cel de al IV-lea capitol al maratonului prin ceea e se spune despre el decât citit direct, exegetic al lui Adrian Dinu Rachieru reia, sub caz în care exegeza stagnează și se colbuiește titlul interogativ „Cabala antieminesciană”, o sub tot felul de clișee care de care mai golit de ficțiune?, problema anilor dintre moartea civilă sens. Or, autoarea a cărei primă grijă este și cea biologică a poetului. Asupra acestei restabilirea adevărului purcede la o lectură cu perioade, postdecembrismul românesc a făcut ochi străin, adică debarasându-se, pe cât posibilă o revenire plină de elan detectivistic, posibil, de orice prejudecată dobândită în anii toate cercetările, în ciuda unor afirmații școlarității. Plus că orizontul de așteptare se disjuncte ale cercetătorilor respectivi, schimbă de la o generație de lectori la alta și de conducând la o teorie a conspirației. multe ori nu se mai plonjează în contextul Personalități de prim rang ale culturii epocilor anterioare. Și apoi cine garantează, de românești, începând cu Dimitrie Vatamaniuc și pildă, că Eminescu nu era străin „de Mihai Ungheanu, au pledat pentru „o conjurație frământarea estetică prin care trecea poezia anti-Eminescu”. Formula „moarte antumă”, europeană a vremii sale? Atât Ioana Bot, cât și referitoare la ultimii șase ani ai poetului a prins. Mihai Zamfir demonstrează că genialul și Anchetele relativ recente ale unor Călin L.

32 Citadela Critică literară

Cernăianu, N. Georgescu, I. Filipciuc, epocă proletcultistă, „imaginea unui creator Constantin Barbu, Ov. Vuia sau Theodor progresist. Întreprinderea sa „demonstrativă” a Codreanu, dezbat neconcordanțele din căzut repede „în rizibil clișeistic” și a fost depozițiile martorilor care au asistat la anulată de posteritatea imediată, după cum internarea poetului într-un sanatoriu particular observa Constantin Cubleșan. de boli nervoase și, mai apoi, la decesul Cartea lui Adrian Dinu Rachieru se încheie incomodului și intransigentului ex-ziarist de la c-o Addenda intitulată Grigore Vieru - Timpul care a și fost desființat ulterior numai și „fratele” lui Eminescu, capitol în care se numai ca gazetarul să nu mai aibă o tribună de demonstrează că pentru spațiul dintre Prut și luptă politică și culturală. Adrian Dinu Rachieru Nistru „eminescianismul a însemnat chiar păstrează și aici același echilibru, neexcluzând românismul salvator” (p.153). Se subliniază din ecuație nici criza poetului, consecință a aportul scriitorimii basarabene, avându-l ca surmenajului și a „epuizării salahorice”, vârf de lance pe Grigore Vieru, „în bătălia tratamentul inadecvat, nici conjuctura politică, pentru limbă, istorie și neam” (p.158). Grigore inclusiv jocurile de culise inerente și implicarea Vieru lasă în urmă o poezie care, pe de o parte e masonică de care corifeul Junimii și cantabilă, duioasă și „eliberând melosul „orchestratorul” destinului eminescian nu pare reveriei, izvorând dintr-o mortalitate arhaică” deloc străin. Se conchide că „referențialul (Gheorghe Grigurcu), iar pe de altă parte, „o maladiei a amplificat gloria imediată, poezie mesianică, luptătoare, purtând zgomotul valorificând emoțional, îndeosebi, tragismul luptelor pe care acest herald al românismului destinului, mitul geniului etc” (p.128). Cartea basarabean, un om fragil, bolnăvicios, cerând lui Theodor Codreanu îi reține atenția ocrotire, le-a purtat cu bărbăție, în chip de comentatorului prin trăinicia argumentativă și conducător de oști” (p.159). Acest neobosit prin seriozitatea și anvergura documentării: „purtător de lacrimă colectivă” (M. Ungheanu) „rod al strădaniilor exploratorii întinse pe și „tribun al românismului” (Paul Gorban) se câteva decenii și, pe acest suport sintetic întâlnește cu fratele său spiritual Eminescu în și impresionant se citește pasional. E puțin prin dragostea nestinsă pentru pământul străbun probabil că, pe această linie exegetică, viitorul și în credința nestrămutată că Moldova lui ne va oferi documente noi (precum șocul Ștefan cel Mare va fi din nou ceea ce a fost și cât epistolar din 2000), mobilizând condeie și a fost odinioară. influențând judecata urmașilor, destrămând, Scrisă sine ira et studio, cartea adică, supoziții, risipind colecția imaginilor Despărțirea de Eminescu? reușește să prefabricate și a reflexelor leneșe, recalibrând sesizeze febra deconstrucțiilor identitare și să opinii etc” (p.129). atragă atenția asupra furiilor demolatoare care Vastă și diversă, opera lui Mihai Eminescu s-au exercitat pe tot cuprinsul posterității a servit tuturor cauzelor și toate tipurile de eminesciene. Din această situație conflictuală ideologii care s-au succedat pe arena istoriei permanentă între admiratorii, uneori fanatici și românești și-au adjudecat ceea ce le-a convenit. encomiastici, și demolatorii de profesie, Mișcarea naționalistă de extremă dreaptă, din exegeza eminesciană n-a avut decât de câștigat, epoca interbelică, și-a putut găsi ușor un întoarcerea la textele poetului și deopotrivă la precursor atât în poezia pamfletară cât și-n contextele istorice în care au fost generate proza publicistică eminesciană. Nu altfel au dovedindu-se totdeauna plină de surprize procedat comuniștii. O nulitate precum A. pentru orice nou orizont de așteptare și pentru Toma (Solomon Moscovici) își permitea orice cititor lipsit de rea credință și despovărat impertinența să „rescrie” Glossa și să-i de prejudecățile inoculate de și în Evul Media infuzeze, chipurile „un optimism robust”. unde gâlceava, cu morții și cu viii, e căutată cu Fostul dentist I. Vitner care vedea în cercul lumânarea ziua în amiaza mare. Junimea principala sursă de nefericire a poetului, propunea pentru Eminescu, în plină

33 Citadela Critică literară Dura lex, sed… Ion Timaru, În numele legii

el vrea să facă pace, pactul de Elena PÂRLOG autenticitate este pus în umbră de relaţia narator - personaj. Ofiţerul de Un interesant demers de factură radiolocaţie, cu studii şi pretenţii de intenţionat autobiografică ne oferă jurist, dar fără a fi fost încadrat măcar Ion Timaru, prin intermediul o zi în rândul justiţiarilor militari, volumului În numele legii, volum devine personaj în propriul text, apărut în 2012, la Editura Vicovia, relatarea făcându-se, în rândurile la din Bacău, şi pe care autorul l-a care am făcut referire, la persoana a subintitulat roman. Aparent III-a. „Comandorul părăsi hotelul. nejustificată, alegerea acestui Ploaia se oprise. Printre pâlcurile de subtitlu oferă, de fapt, cheia nori se iveau stelele. Oraşul adormea interpretării textului, o ficţiune, care încet. Ocoleaici, acolo, bălţile cu apă porneşte de la câteva date personale şi noroi. Citise undeva că judecătorul ale scriitorului. Gică Popa...” (p. 259) este un extras Un text de factură rotundă, simetrică, din partea finală a textului, una complet diferită de povestea începe cu momentul pregătirii maniera autobiografică, încărcată subiectiv, în căpitanului de radiolocaţie din regimentul Bacău care aceeaşi compoziţie debutează „Ulterior pentru admiterea la o facultate civilă, cea de drept, aveam să aflăm că domnul Vasile Velea a fost mai şi se termină, în manieră realistă, prin episodul în întâi licenţiat în drept. Te pomeneşti că tocmai la care fostul student, acum ofiţer în rezervă, trece, un astfel de examen a păţit pocinogul.” (p. 26). Al pentru o ultimă dată, prin spaţiul formării sale doilea procedeu este omiterea sau trecerea sumară juridice, într-o încercare de despărţire formală de în revistă a unor evenimente din viaţa autorului, mediul universităţii ieşene. lucru care denotă lipsa unei autentice intenţii Urmând firul memoriei involuntare, autobiografice. autorul face o sumară trecere în revistă a vieţii sale Întregul text este pus sub semnul lui „cum de jurist nepracticant, demers în cursul căruia cele ar fi fost dacă...”, lucru care pune în valoare, o dată mai importante momente sunt cel al admiterii, care în plus, caracterul de ficţiune al textului. Povestea ocupă un spaţiu semnificativ în scriere, cel al ofiţerului din Bacău stă sub semnul anonimatului, revoluţiei din decembrie, 1989, care reprezintă o al generalităţii umane, semnele distinctive ale cotitură în viaţa personajelor conturate în text şi raportării individuale la destin lipsind din text cu cel al împăcării juristului cu lumea, episod care îl desăvârşire. Cu tact narativ, Ion Timaru are ca personaj central pe Ion Nistor, unul dintre descompune pactul de autenticitate, ascunzându- membrii completului de judecată care l-a şi numele. Tânărul căpitan care se prezintă în faţa condamnat la moarte pe Nicolae Ceauşescu. De Comandantului Aviaţiei Militare pentru a-i cere fapt, textul, în integralitatea lui, este un act de aprobarea de a da admitere la o universitate civilă, împăcare a conştiinţei juristului cu imperfecţiunea e un nimeni, un Cutărescu, şi acest lucru nu din lumii, imperfecţiune ce nu a putut fi îndreptată prin cauza raportării la statura urieşească a generalului. activitatea lui, o acţiune cu dublu rol: anamnetic şi Personajul din romanul aviatorului nu se simte un cathartic. eu, o individualitate care se raportează la ceilalţi Caracterul ficţional al textului este pus în într-o manieră pur personală, ci exponentul unei valoare de două procedee. Pe de o parte, conştiinţa categorii de oameni, produs, în manieră realistă, al autorului se desparte, pe parcursul relatării, de unui mediu şi urmând un traseu dictat de marea intenţia sa iniţială, aceea de recuperare a unui dragoste, cea pentru dreptate. trecut personal şi devine patronul unei voci fictive, Nici măcar faptele care ar fi trebuit să cea a naratorului. Către finalul textului, în partea confere textului o notă de subiectivitate, precum care narează întoarcerea lui Ion Nistor la Bacău, în divorţul, examenele din timpul sesiunii sau scopul clarificării trecutului, cu fantasmele căruia pregătirea lucrării de licenţă, momente ce ar fi

34 Citadela Critică literară consumat un mare număr de pagini în cazul unui Roman francez, comit un viol în biserică, pe masa autor interesat de maniera autobiografică de Altarului chiar, Vasilică, soldatul care tratare a evenimentelor, nu se evidenţiază. abandonează o femeie de moravuri uşoare în plin Naratorul preferă să treacă superfluu peste ele, fie câmp, negândindu-se că ea ar putea muri din cauza reţinând emoţia studentului, care, ajuns în stării de beţie, tatăl care e şi bunic, soldatul care îşi intimitatea profesorului, servit de acesta cu o împuşcă, în glumă, caporalul în timpul unei cafea, este muştruluit şi ameninţat cu picarea la misiuni sau ofiţerul eminent care este pedepsit examenul de stat dacă nu se ridică la înălţimea pentru o clipă de rătăcire, compun imaginea unei aşteptărilor îndrumătorului, fie relatând povestea realităţi aparent banale, dar lipsită de nota ternă a unei alte persoane divorţate, astfel încât, la un cotidianului şi, cu siguranţă, de factură realist moment dat, textul devine ambiguu. Cititorul nu ficţională. mai ştie dacă ofiţerul este tată a trei sau doi copii şi Singura poveste care rezistă, singurul fir dacă a fost nevoit şi să plătească pensie alimentară de natură autobiografică din acest roman este, de unei foste neveste neobişnuite cu munca şi să-şi fapt, povestea juristului, fie că se numeşte Ion crească cei doi copii. În acest loc textul se Nistor, sau că este cuprinsă în numele profesorilor ambiguizează, poate prea mult pentru logica remarcabili ai facultăţii ieşene, pe care, nu discursului. întâmplător, autorul îi trece în revistă cu mândrie. Micile povestiri, relatate în manieră Peste tot trebuie căutat destinul omului chemat să laconică, tăioasă, specifică meseriei juristului, aplice legea, un om care are certitudinea că a făcut care înregistrează cu ochi rece, obiectiv, toate din lume un loc mai bun ... până la proba contrarie. dramele omeneşti la care ia parte, reţin atenţia prin Un roman care se citeşte cu plăcere, dar caracterul lor senzaţional. Soldaţii care, care poate fi interpretat diferit, in funcţie de supunându-se motivului actului gratuit al Noului disponibilitatea cititorului.

Calendar cultural sătmărean 2013

75 - În luna aprilie a anului 1938 apare la Satu Mare revista “Datina” 125 - 03.04.1888, moare la Gherla canonicul şi omul de cultură Mihail Şerban (n. 1819) 140 - 08.04. 1873, se naşte la Moftinu Mic preotul, profesorul şi publicistul Camil Sălăgean 90 - 08. 04. 1923, se naşte la Tiream istoricul şi editorul dr. Valeriu Achim. 190 - 11.04.1823, se naşte la Căuaş avocatul şi omul de cultură George Filepp (m. 1895) 60 - 12.04.1953, se naște la Mireșu Mare(MM) coregrafa și solista de muzică populară, Leontina Dorca 70 - 13.04. 1943, se naşte la Câineni (VL) prozatorul Tudor Daneş (m. 1989) 75 - 15. 04 1938, se naşte la Rona de Sus (MM) scriitorul ucrainean Ivan Fedco (m. 1979) 65 - 15.04.1948, se naşte la Sărvăzel poetul şi ziaristul Dorin Sălăjan (m. 2005) 135 - 18. 04. 1878, moare la Tiream preotul, profesorul şi publicistul Ignaţiu Sabău (n. 1834) 70 - 18. 04. 1943, se naşte la Apa poetul şi ziaristul George Maria Banu (m. 1997) 170 - 20.04. 1843, se naşte la Poiana Codrului avocatul şi cărturarul Andrei Cosma (m. 1918) 90 - 29. 04. 1923, moare la Negreşti Oaş preotul, profesorul şi patriotul Athanasie Demian (n. 1845) 135 - 01.05. 1878, se naşte la Borleşti preotul, profesorul, omul de cultură Alexandru Pteancu (m. 1956) 155 - 10. 05. 1858, se naşte la Bozânta Mică (MM), preotul patriot Alexa Pop (m. 1927) 135 - 12. 05 1878, se naşte la Bogdand avocatul şi omul politic Augustin Mircea (m. 1957) 80 - 18.05. 1933, se naşte la Viile Satu Mare poetul, prozatorul şi dramaturgul Paskandi Géza (m. 1995) 60 - 29. 05. 1953, se naşte la Oraviţa gazetarul şi poetul Viorel Vladimirescu (m. 2008) 105 - 05.06 1908, se naşte la Buşag vicarul epscopal Paul Augustin (m. 1989) 75 - 07.06.1938, moare la Cluj-Napoca poetul Dsida Jenő (n. 1907, la Satu Mare) 65 - 14. 06. 1948, se naşte la Bogdand profesorul, etnograful şi scriitorul Sipoş Laszlo (m. 1999) 125 - 15.06. 1888, se naşte la Hideaga omul politic liberal, avocatul Ioan Pogăciaş (m. 1955) 40 - 19.06.1973, moare la Satu Mare poetul şi traducătorul Gabriel Georgescu (n. 1911) 135 - 21.06. 1878, se naşte la Odoreu preotul-patriot Victor Anderco (m. 1945)

35 Citadela Critică literară

MARIANA PÂNDARU - Aşteptare în tăcere

nivelul cel mai de jos al lăcustei, până Muguraş Maria la ochiul atoatevăzător, foind fără PETRESCU noimă în lumea lor pierdută, uitată. În mijlocul acestei tăceri apăsătoare, Este oarecum neobișnuit ca o poetă să poeta vrea să-i dea îngerului ,,toată îmbrățișeze cu atâta dăruire mitul lui respirația/ toată viața'' ei (Poezia). Prometeu și al vulturul lui ,,S-a tras/ Dar să le luăm pe rând. în cel mai bun prieten al meu/ - Timpul din această carte este Vulturul'' (Zăpezi peste ființă) într-o unul care vine dintr-un trecut tăcere a unei grădini din piatră, îndepărtat, uitat de lume, tăcut, nemișcată și imuabilă, care a rămas, secret, misterios. Acest timp nu pare, încă de la începuturile ei într-un la prima vedere, să opună vreo secret și enigmatic infinit de cretă albă. Ca și rezistență în a fi decodificat, paradoxal el pare menhirele și dolmenele, nici ,,piatra nu are accesibil, dar nu e, cititorului trebuindu-i o gură/ să spună câte dimineţi/ au trecut/ de la anumită stare sufletească ca să-l poată pătrunde naşterea lor'' (Clipe de salamandră vicleană). cu mintea, cu ,,ochiul de gheață'' (Pescăruși cu Poezia Marianei Pândaru și-ar dori să blânde priviri). Este un timp al unui trecut clar descifreze un secret neîmpărtășit nouă, exprimat printr-un prezent nesfârșit. muritorilor de rând, un secret al unei altfel de Poeta ne propune, în locul celei vii, o existențe, suspendate între divin și inexorabil, lume (un spațiu, pământul) cu o grădină din pentru care un fel de ritual păgân ar fi vrut să piatră, în care cuvântul final aparține numai spună că încă de ,,la început a fost Cuvântul acelei păsări mari ,,Văzând liniştea grădinii de morții'', al acelei păsări mari care ,,stătea piatră'' (Celei păsări adevărate). Este o lume în neclintită/ deasupra orașului,/Și nimeni nu știa/ care ,,Vor începe să umble singurătățile'' de unde această umbră/ fără contur'' (Pasărea (Amurg), în care ,,Păsări mute veneau'' (Îmi cea mare). furau bucuria), o lume cu umbre de cretă dintr- Cuprinsă într-un hățiș vegetal, (,,din un univers tăcut și nemișcat și care are foarte pământ ești, în pământ te vei întoarce'') puține culori. Ca element de bază al acestui percepută multiplu de ochiul de lăcustă (care stă micro sau macro univers tăcut, predomină, într- nemișcat în vis), poezia aceasta caută să o fierbințeală greu de suportat, doar cenușiul descopere câte ceva în elementele primordiale, pietrei. Aici, (în cimitir ?), ironic ,,trăiesc o mie încă necunoscute ale universului poetic al de suflete'' și, neobișnuit pentru un astfel de loc autoarei spre care se poate privi doar ,,pe și ,,câinele meu și el, roșu ca para'' (Frumoasele ferestruica de gheață''. Timpul ,,Noaptea nu e umbre de cretă). Se remarcă în continuare decât un zid/ în care cântă necontenit greierii/ predilecția pentru un colorit sărăcăcios (care iar ziua - o imensă tăcere'' (Semne subțiri de sporește senzația de mister, de singurătate, de neliniște), pământul întruchipat prin piatra de impenetrabil, de auster, de apăsare, de tristețe, cretă (oasele care rămân goale și albe și care, în de abandon), pentru verdele zid al pădurii (un final uneori ajung să se sfărâme precum creta), alt obstacol ce face ca totul să devină greu și aerul materializat prin umbre tăcute, focul apăsător), un verde crud, nealterat de nuanțe, o simbolizat prin salamandra vicleană care arde culoare plată, fără tonuri de dégradé. Este un în vis dar nu moare și apa ce picură din lacrimi, univers în care, dintr-o dorință de eliberare, toate sunt populate cu elemente, creaturi pare că se aude ,,un strigăt ciudat/ bătându-se de anonime, minuscule ce se percep cu ochiul de la pereţii/ cu ierburi înalte'' (Verdele zid), este un

36 Citadela Critică literară univers în care zăpezile se aștern strat cu strat, ,,unui cuib strălucitor de piatră'' (Pasărea cu an de an, peste ființă. zborul înfrânt). În acest univers tăcut, elementele de Această lume alcătuită numai din decor, eventual personajele sunt puține. De ce? elementele ei primordiale (din esențe) este o Pentru că prezența lor, cu atât mai mult veselia ,,insomnie perfectă'', peste care tăcerile se lor ar tulbura, cu siguranță, marea tăcere, aștern ca niște umbre, ,,ca niște elemente marele mister. ,,Dinspre câmpie/ veni necunoscute'' (Zile neașteptate). păpuşarul/ înveselindu-i pe toţi'' (Surâsul Aproape liniște este o carte despre viață, păpușarului). Nici bufonul nu mai face scrisă pe albul zăpezii, un volum de auto- giumbușlucurile lui obișnuite, el doar ,,visează definire, explicativ, gândit într-o cheie de la o masă rotundă/ la care maiestățile dorm'' mister, de însingurare și de început nesfârșit de (Joc de bufon). lume ,,Şi poate sunt/ cel mai tăcut dintre ei/ cel Cele două dimensiuni, timpul și spațiul, se mai însingurat/ în lupta cu propria-mi umbră'' contopesc ,,în dimineața cu nume de piatră'' (Cel mai tăcut). (Vânătoare). Un alt element primordial: focul. Element Michigan, 11 iunie 2012 satanic uneori sau halucinant alteori într-un astfel de loc, potrivit credințelor populare. ,,S-a Mariana Pândaru, Aproape liniște / Almost întâmplat/ să văd pe stânca de foc/ desene Silence, Editura DaniMar, Deva, 2012, 146 pp., cuprinse de spaimă'' (Pe stânca de foc). Din foc traducere în limba engleză de Muguraș Maria se ridică-n putere ,, ...pasărea/ cu zborul Petrescu, prefață scrisă de Theodor Damian, înfrânt'', sau se târăște cu o jalnică mândrie Poezia ca stare de nuntă și postfață scrisă de salamandra care, cândva visa pe marginea Muguraș Maria Petrescu, Așteptare în tăcere.

Corina Petrescu - între lacrimă şi surâs

este mirabilă: „stele galbene/ se odihnesc pe Robert LASZLO umărul nopţii”, sau : „sub povara zăpezii/ mi- am făcut abonament la nelinişte,” şi încă: Poezia Corinei Petrescu este una de „noapte încolţind ghiocei”. Poeta este de multe notaţie, ea radiografiază cu infinită graţie ori retorică, întrebările de fapt şi le pune ei efluviile unui univers interior nebănuit de însăşi şi lumea astfel conturată este una plină bogat. de armonie şi candoare. Lirica poetei se Uneori totul pare o joacă, alteori printre constituie într-un manifest sensibil dar eficient franjurii tandreţii răzbat tonurile grave ale unei în favoarea ideii că, aşa cum Martin Luther existenţe ce a avut revelaţia echilibrului în faţa spunea că nu există decât mântuire prin paginii albe. În palma poetei înfloresc zăpezi şi credinţă, iată că vine Corina Petrescu cu un îngheaţă muguri. Poezia Corinei Petrescu ar sublim adagio, mântuirea prin credinţă în putea fi definită ca aparţinând unui registru poezie. În valorile unui lirism autentic izvorât liric ţesut în filigran. Sunt aici arabescuri de din prea plinul unui suflet care-şi trimite sentiment şi vibraţii suave. Imaginile trădează cuvintele în lume cu har şi iubire. Poezia însă un meşteşugar pe deplin stăpân asupra Corinei Petrescu este suspendată undeva între uneltelor poetice. Metaforele cele mai reuşite lacrimă şi surâs, iată două cuvinte blazonarde nu reprezintă rodul unei pulsaţii de moment, care definesc universul său liric. ele sunt îndelung meşteşugite şi roada poetică

37 Citadela Proză

LeontinEste născut DRĂGAN la 1 martie 1994 la Satu Mare și actualmente este elev la Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” din același oraș. Pr(1947-2003)oza de față constituie debutul său. Are în pregătire un volum de povestiri care va apărea în toamna acestui an. Nasicornu

- Mă-ta! Nu vezi că s-a şmecherit Mark VOINESCU Ciufina şi-a băgat sticlă pe sub gratii, de unde dracu să fi ştiut io? Ce, a crezut că Visez să vieţuiesc într-o scorbură, aşa ne păcăleşte? să am cu mine un pachet de ţigări şi două - Uau, parcă o văd pe tâmpita asta beri şi numai atunci sunt fericit când am strigând mâine prin tot satul că iar i-au puterea să nu mă gândesc la nimic dar spart ticăloşii bordeiul, adăugă cinic, întotdeauna peste lucruri şi nelinişti, Goldu. rămân cuvintele. Goldu ăsta e mai mare decât mine Sunt multe cuvinte inutile, sterpe cu doi ani, dar zici că are trei facultăţi, cât şi fără rod, astea cred că sunt cele mai fericite, dar de deştept se crede. Eu n-am nu ştiu ce mare prietenie există şi din acele care ard şi ucid iar din ele se cu Goldu, pe mine Vranu m-a luat în echipă şi m-a tot înfiripă şi povestea vieţii mele, atât de mare şi de purtat cu el, deşi vedeam bine că lui Goldu nu prea-i urâtă, încât sufletul meu n-a putut s-o înghită nici convenea de mine dar până la urmă m-a acceptat, mai până astăzi. ales de când ne jucăm de-a spargerile. Adică nu ne Eu sunt vinovatul, toţi spun asta. Aşa şi este dar jucăm, chiar dăm spargeri de-a adevăratelea, dacă poate că spaima unui puştan de 15 ani n-ar trebui să tata ar şti, m-ar omorî cu o sută la oră. fie doar ea răspunzătoare pentru tot ce se întâmplă. Nu luăm nici o dată mare lucru: două-trei Chiar nu sunt un şocat, cu toate că unii ar fi pachete de ţigări, câteva beri, o pungă cu cipsuri, gata să bage mâna în foc pentru asta. Sunt un amărât rahat pe băţ! cu o spinare atât de pipernicită încât din ea, niciodată Eu nu am bani niciodată, şi mă bucur şi de n-ar putea creşte vreo aripă. Eu am rămas de fapt, ăstea dar la Vranu ori la Goldu, nu se pune problema, închis în noaptea aceea... că lor le vin banii pe bandă rulantă. Trag zăvorul şi uşa de metal se deschide fără N-aş fi crezut că nenorocitul ăla de geam poate nici un scârţâit. Intrăm repede, ne burduşim să facă atâta gălăgie, ca să nu mai vorbesc că mi-am buzunarele cu de-ale noastre, de cele obişnuite, şi şi tăiat muchia palmei dar îmi înghit plânsul pentru ieşim râzând pe înfundate. că Vranu şi Goldu, mai ales Goldu, atâta aşteaptă, să Întotdeauna, după lovitură, cel mai fericit îi mă vadă behăind de durere. Vranu şi nici bine nu ieşim că-şi aprinde o ţigară, Facem chestia asta demult, să fiu sincer deja e trage adânc în piept şi exclamă ,,Mama mă-sii, ce-i şi un sport, ca în fiecare noapte de sâmbătă spre viaţa asta!,, duminică, acuma nu chiar în fiecare, exagerez şi eu - Că bine zici Vranule, uite că Ciufina se laudă un pic, dar în orice caz, am spart barul ăsta jegos nici în sat că i-a legat cu şapte blesteme pe ăia care îi tot nu mai ştiu de câte ori, doar în vara asta. violează cârciuma şi nici nu a trebuit să meargă prea Mie ăştia îmi zic Nasicornu, din motive departe, că doar mă-sa se ţine drept vrăjitoarea evidente şi, de fapt, eu sunt cel mai mic din grupul nambăr uan pe satu ăsta! spuse Goldu. ăsta dar după cum zic ei, mai ales Goldu, şi cel mai - Nu o mai pomeni, las-o dracului că la cât îi de nasol, cu nasul ăsta mare şi cu faţa devastată de neguroasă, poate se şi prind de noi prostiile ei, coşuri. ripostă Vranu (Porecla asta, care mă face să mă simt tot Mă înfior şi eu numai când îmi amintesc ce timpul ca o dihanie ciudată, mi se potriveşte al naibii, ochi poate să aibă baba asta, îs verzui şi mâloşi, ca că eu chiar sunt născut în zodia Capricorn!) apa stătută din baltă şi în urma ei rămâne tot timpul - Ce ai spart, bă? îmi şuieră Goldu, tot un miros ca de mortăciune, iar buna Lula zice că şi nepriceput ai rămas! când s-a luat cu bărbatu său, i-a făcut lui ăla vrăji ca s- o ia, că era deja bătrână ca drumul ţării şi necăutată 38 Citadela Proză de nimeni. ştii? LeontinTot Lula spune DRĂGAN că Matirţa, ăsta-i numele ei de Cum ar veni, noi suntem duhurile ălea ciuf, dar Doamne fereşte să te audă că-ţi scoate ochii răzbunătoare, dar noi n-avem nimic cu toate astea, cu unghii(1947-2003)le alea lungi şi jegoase, a aruncat un cocoş pur şi simplu ne distrăm un pic şi mie îmi furnică viu în cuptorul încins şi din clipa aia, Naţu, prostu ăla spinarea, numai când mă uit înspre barul acela. de bărbatu său, nu s-a mai dezlipit de curtea Matirţei Acuma fumează şi Goldu dar eu nu aprind şi- şi toată viaţa nu a văzut-o decât pe cilioaia asta mi ţin mâinile în buzunar de teamă să nu mă vadă (Lula!) şi umblă amărâtul prin curte de zici că-i ăştia, mai ales Goldu, cu mâna plină de sânge, că mă ameţit tot timpul dar se spune şi asta nu de la Lula o ţine apoi într-un mişto, până mă trec nădușelile. ştiu - că-l vrăjeşte scorpia cu tot felul de buruieni pe Vranu îi băiat bun, poate că m-a înjurat în total care le seamănă chiar ea sub un grad umbros. Dar de vreo trei ori dar şi atunci pe merit. Sigur, nu-i nici poţi şti? o problemă, recuperează Goldu la greu, însă pe mine Şi Ciufina, adică Margareta, este fata lor, nu mă dor o sută de înjurături de ale lui Goldu, cât singurul lor copil iar din banii adunaţi cu vrăjitoriile, una de-a lui Vranu, că el îi serios şi atunci când îţi că Naţu nu cred că a câştigat la viaţa lui doi lei, a spune ceva, le scoate din el şi cel mai tare te doare deschis cârciuma asta. Ce a deschis, că era aici bufet atunci când omul te pune la punct cu vorbe venite de când lumea, dar Ciufina a pus laba pe bufetul direct din adâncul lui şi nu din alea, aninate pe sătesc, nu se ştie cum, poate tot prin ceva vrăji de-ale marginea buzelor. maicăsii, şi deja e mare patroană peste trei sticle Am 1 metru 78 de centimetri şi 52 de prăfuite şi două pahare ştirbe. kilograme, aşa că vă puteţi da seama cam cum arăt eu Sigur, chestia asta cu spartul barului o scoate pe lângă ăştia doi, care zici că acum au scăpat de la din minţi, nu pentru pagubă, doar v-am spus că noi sală. Mama zice că o să mă mai împlinesc, baiul ii că nu luăm decât atâta cât putem consuma o dată, ci am crescut dintr-odată dar tot e mai bine decât să fi pentru gest. Ea simte că e luată la mişto cu barul ei de rămas pitic. doi bani şi în mintea ei de proaspătă patroană, Am ajuns în spatele căminului cultural şi îi jignirea asta nu încape nicicum şi de aia face circ pe bine. Îi bine, în sensul că-i beznă cât China, aşa că pot străzi în fiecare (sau aproape) luni dimineaţă. şi eu să aprind o ţigară fără să-mi vadă ăştia mâna. Efectul este însă invers, toată lumea râde de ea Sângele s-a mai oprit dar mă ustură rău şi încă habar şi oamenii spun că poate diavolii vin să-şi ia înapoi n-am ce minciună să-i torn mamei. partea de „acţiuni”, din banii de vrăji ai lui maicăsa şi Bem bere, eu am nimerit două doze de de aia nu-i poate prinde nimeni, că-s duhuri. „Paltin”, exact ce nu-mi place, dar nici Goldu nu stă La bătrână vine lume de lume şi lasă bani grei, mai bine, ceva tot pe acolo, Vranu e mai câştigat, nu stau maşini tari parcate în faţă, pare-se că până şi ştiu ce a prins, dar înghite o juma de litru, într-o juma ăştia au necazuri. Baba îi duce de nas cu o broască de minut. moartă şi nişte ierburi puturoase, mai dă şi în cărţi iar Are multă sete în el Vranu în seara asta, de fraierii ăia cad pe spate şi-şi deşertează punga în ţigară, de băutură şi câte altele, pe care nu mi le zice poala cotoroanţei. niciodată. Din sat, nu umblă nimeni la ea, sau nu pe faţă N-am de unde să ştiu încă faptul că asta este ca străinii, oamenii se tem de popă care este în ultima noapte liniştită din viaţa mea. Asta sună ca duşmănie mare cu Matirţa, că-i face concurenţă. într-o telenovelă, ştiu bine, dar ceea ce s-a întâmplat Eu cred că baba câştigă mai mulţi bani decât este mult mai cumplit decât orice aţi putea voi crede. popa şi el ştie asta şi de aia face ca trenul la slujbă, Brusc am simţit aşa, că mă rup dar ştiţi cum?, vorbind despre diavolii şi satanele care umblă printre aşa cum se rupe un copac chiar prin miez şi viaţa mea noi. s-a terminat cu totul la cinşpe ani şi ce vă povestesc Vezi bine că Matirţa nu merge la biserică dar aici este de atunci, când totul era normal şi mă ţineam fată-sa e nelipsită şi bate cruci şi mătănii largi, s-o după Vranu şi Goldu ca mielul după turmă, şi în vadă tot satul cât e ea de evlavioasă dar ea vine acolo noaptea aceea, acolo, pe prispa de beton grunjuros de numai ca să-i raporteze apoi maică-sii ce a mai la cămin, nici nu ştiam că a doua zi avea să fie capătul cotcodăcit popa împotriva ei. la tot tot - tot, că n-o să mai beau bere niciodată, Buna Lula zice că popa ăl bătrân s-a sfârşit cu numai vodcă puturoasă, uite, ca asta de acum, cu care zile pentru că l-a învins diavoloaica dar lucrurile mă cinstesc singur, în spatele fânarului. astea se spun numai în şoaptă, că nici nu poţi gândi ce Pe drum, lumina de la stâlpi, amestecată cu pune la cale vrăjitoarea dracului şi te trezeşti pe cap bucăţi mărunte de întuneric se lăsa pe chipurile lor şi cu necazuri, deşi eu n-am crezut niciodată. Dar mai parcă am văzut cum umbrele alea se transformă în

39 Citadela Proză roiuri grăbite de furnici care le cutreierau feţele dar am scăpat cu atât. n-aL fosteontin decât o vedenie. DRĂGAN La biserică am dat cu ochii de cum am ajuns în Ar fi trebuit să mor şi eu odată cu ei, dar nu m- curte, cu Ciufina şi am simţit deodată că lucrurile vor au primit,(1947-2003) ziceau că io-s prea mic şi nu aş putea să ieşi rău de tot. A venit glonţ la mine şi m-a întrebat ce înţeleg încă moartea aceea, şi trebuie să rămână am păţit la mână. Şi răspunsul meu a fost criminal de- cineva să ducă acasă telefoanele lor cu mesajele a dreptul din moment ce, din cauza unei fraze, a unei pentru părinţi scrise de ei, chiar acolo, la ultimul bar, singure fraze, a urmat toată nenorocirea. cum ieşi din Arieş, pe dreapta, nu m-am uitat ce-au Acele câteva cuvinte, spuse aşa de-a-mboulea, scris, nu ştiu de ce, dar eram aşa de speriat că nici nu au condamnat la moarte doi oameni, prietenii mei cei mai ştiam dacă nu cumva am murit şi eu, iar acum mai apropiaţi, poate Goldu mai puţin dar Vranu, umblu pe un alt tărâm. Vranu a fost omul cel mai bun pe care l-am cunoscut Telefoanele şi portofelele nu le-am dus eu. A eu vreodată. plecat tata cu ele şi n-am aflat nimic despre ce s-a Nu o să înţeleg niciodată de ce nu am ţinut-o întâmplat acasă la Vranu şi Goldu. Nici tata nu spune înainte pe aia cu gardul, minciuna pe care i-am tras-o şi nici eu nu am de ce să întreb. Asta e o parte de mamei, şi am sărit ca prostul să-i spun Ciufinei că m- poveste care nu-și găsește locul aici. Poate altădată, am lovit ieri, când l-am ajutat pe unchiul meu Grig, când n-o să mai vreau să mă mut într-o scorbură, voi fratele cel mai mic al mamei, să repare acoperişul de spune istoria aceasta de la început şi până la sfârşit la coteţul porcilor, chestie parţial adevărată, numai dar deocamdată nu există oameni care să poată că ea s-a petrecut în urmă cu două săptămâni şi eu nu asculta varianta aceea şi s-o înţeleagă. am păţit atunci, nici pe dracu. N-aş fi crezut că o chestie ca asta, o joacă sau Ce a urmat, a fost exact ca în filmele ălea un sport, cum ziceau băieţii, poate să să termine aşa proaste, da proaste de tot, la care se uită buna Lula, naşpa. Ce naşpa, că ăsta-i numai un cuvânt, acolo, şi când stă la o juma de metru de televizor, că nu mai unii cred că eu ştiu mai multe despre toată povestea vede aproape nimic. Pe drum l-am zărit pe unchiul asta dar nimic, să ştiţi, nimic în plus faţă de ce spun Grig şi pe nevastă-sa şi copiii, iar eu n-am apucat nici aici. să mă clintesc, că ticăloasa aia de Ciufina le-a şi fugit Tot ce aş putea face, ar fi să reiau toată în întâmpinare, nu cred că au vorbit mai mult de un povestea asta ca s-o spun altfel, nu dinspre cum am minut, şi am şi văzut-o pe Ciufina zbierând ceva la văzut eu atunci lucrurile acelea, ci aşa cum le pot telefonul mobil. Am intrat în biserica întunecoasă, descifra acum. cu paşi de moarte, ce altceva puteam face, atunci?. Dar dacă aş face asta, atunci aş putea să tot Ora aceea petrecută în biserică a fost de vorbesc la nesfârşit despre ziua aceea şi mereu ar spaimă, ştiam că n-am să ies aşa cum am intrat şi am interveni altceva care ar putea să schimbe nu simţit cum pleznesc în mine lanţuri peste lanţuri. lucrurile, că alea au fost aşa cum au fost, ci felul în Vranu şi Goldu stăteau mai în faţă, pe partea care ele se aşează în poveste, care faptă se leagă de o bărbaţilor, ca nişte arhangheli senini care nici nu alta, şi cum. visau că Iuda, sfrijitul ăla înalt şi cu nasul mare, Pe la două noaptea am ajuns acasă, mi-am tocmai i-a vândut. dezinfectat mâna cu sprayul ăla primit de la Moni de La ieşire, maşina poliţiei din Arieş ne aştepta ziua mea, oricum nu mă mai dau cu el, că a zis Goldu deja în drum şi întreg satul a văzut cum toţi trei am că-i parfum de curve, mi-am legat rapid mâna cu un fost băgaţi în maşină şi poate că mai bine aş fi murit tifon uscat, din ăla, în care mama stoarce brânza şi dracului pe loc, şi să nu-i văd pe toţi ăia cum se am adormit somn greu, ca de ultima noapte liniştită holbează la noi. din viaţă. N-am văzut-o pe Ciufina niciodată aşa de M-am trezit pe când băteau clopotele la agitată, era momentul ei, cine mai era ca ea, şi-şi biserică, la noi nu poţi lipsi de la nicio slujbă, că te savura gloria, povestind cu lux de amănunte ce mare vorbeşte tot satul, bandajul era deja ruginiu. L-am detectivă este, şi nici nu bănuia că până seara, o s-o aruncat în spate, după bălegar şi am luat altul curat de blesteme tot satul. Că aşa-i şi cu gloria asta, am mai pe sârma unde se usca, am dat din plin cu sprayul ăla văzut eu, şi când îi mare de tot, e ca şi când ai vărsa care nici nu miroase chiar aşa de urât dar dacă pui prea mult zahăr în cafea, devine grețoasă de-a mult, parcă totuşi te înţeapă la nas, şi i-am spus dreptul şi nu-ţi mai trebuie, cât trăieşti. mamei că mi-am agăţat palma într-un cui din gard, că Am ajuns în Arieş. Şeful de post mi-a aruncat era noapte şi n-am văzut. nişte priviri care mi-au secat sufletul şi tot corpul mi Mama e obişnuită ca eu tot timpul să fiu izbit s-a cutremurat de la acele priviri. Prima dată am fost ori zgâriat pe undeva, a strigat ceva din casă, bine că dus înăuntru, eu, celorlaţi doi li s-a spus să aştepte

40 Citadela Proză până ce sunt chemaţi. Când am intrat, m-a izbit un zbuciumat, de credeai că-i o pasăre cu zbor mirosLeontin ciudat şi imediat DRĂGAN am simţit în gură un gust acru, împiedicat. metalic, de parcă aş fi mestecat plumb. Tot drumul au vorbit şi glasul lui Vranu era din Gustul(1947-2003) ăla nu m-a părăsit de atunci niciodată şi ce în ce mai fierbinte, pe când Goldu abia că mai chiar dacă aş mânca o sută de ciocolate, tot nu ar scâncea. dispărea cocleala aceea. Dar când am ajuns la barul de la ieşirea din - Cu minorii ar fi trebuit să vină şi părinţii, zise Arieş am ştiut că o să urmeze o mare porcărie şi eu şeful ca pentru sine. eram băgat până la gât în ea, eram vinovatul - Lasă-i dracului, unde să-i fi pus şi pe ăia, vinovaţilor deşi ei nu mi-au făcut vreun reproş, nici oricum nu le facem nici un dosar şefu! Dar o bătaie măcar Goldu care avea obiceiul să mai sară în sus, bună tot ar merita vagabonzii ăştia, să vadă şi ei cam pentru te miri ce fleac. cum e când îl superi degeaba pe un poliţist, sări cu Ne-am aşezat la masă, pe terasă, era pustiu pe vorba adjunctul Dobeș. acolo, chiar cine naiba să stea la bar duminică după Au mai spus ei şi multe altele dar eu nu mai amiază, la ora trei? auzeam nimic, doar aşa, câte un cuvânt, ca un Eu stăteam de-o parte a mesei, ei faţă-n faţă cu asteroid care şterge în goană burta unei planete. I-am mine. aşteptat pe Vranu şi pe Goldu afară, lipit de gardul - Ascultă Nasi, ăsta-i alintul lui Vranu pentru ţeapăn al bisericii, vreme de un ceas. Nasicornu, foarte bine să mă asculţi. Noi o să-ţi Înapoi spre sat am pornit pe jos. Eu mergeam lăsăm câteva lucruri. Uite portofelele şi telefoanele în faţă şi cei doi în spatele meu. În mine bubuiau dar mai întâi o să scriem câteva mesaje. Goldule nu asurzitor gânduri, teamă şi iar teamă şi numai ce-l mai sta, că timpul îi scurt. aud pe Vranu, povestind ceva din istorie, aşa, fără Au clămpănit amândoi ceva pe tastaturi - încă nici o legătură cu ce s-a întâmplat. nu ştiam ce va urma - dar o vietate cu ghearele negre M-am gândit atunci că de aia spune povestea îmi tot scurma prin inimă şi-am ştiut atunci că totul cu războinicul ăla antic, ca să uite chestia asta urâtă se prăbuşeşte. pe care am păţit-o dar apoi am văzut că el deja, din Goldu nu mai era Goldu. Faţa îi era alb-verzuie faţa bisericii îşi şi făcuse o strategie. iar peste ochii săi mari, altădată atât de iscoditori, Vranu zicea că pe drumul lipit de calea ferată, parcă se lăsase o pâclă murdară. Buzele îi erau care duce în satul Gârla a existat până nu de mult o zbârcite, și chipul său era cel al unui bătrân de o sută movilă numită „Dâmbul Spânzuraţilor”, unde erau de ani. Numai Vranu era senin și răspândea în jur o executaţi condamnaţii la moarte. Apoi, când a venit mireasmă curată și rece, ca o după amiază de ianuarie colectivul, dâmbul a fost nivelat şi arheologii au cu soare mult, şi ei îmi spuneau ceva dar mintea mea găsit mormântul unui mare războinic, vechi de era închisă deja într-o peşteră şi ei vorbeau, vorbeau, câteva mii de ani şi au rămas oamenii aceia uluiţi cu mine, între ei, poate cu nimeni, şi-am simţit cum când au văzut că trupul prinţului ăla străvechi era corpul meu creşte şi se sfarmă uriaş peste decapitat, iar craniul i l-au găsit la şase metri acoperişurile caselor, deşi eu aş fi vrut să fug departe distanţă. de cuvintele lor, de tot ce s-a întâmplat, să mă prefac După părerea mea, chestia asta cu războinicul într-un pom de pe marginea drumului care n-are altă ăla, nu avea cum să ne ajute atunci dar desigur, grijă decât scârba prafului ce-l înghite. Vranu, care niciodată nu vorbea în plus, ştia prea Senzaţia asta, că-ţi creşte trupul, este una ce-ţi bine de ce a iscat povestea asta. dă greaţă iar psihiatrul mi-a spus, când i-am povestit La un moment dat, băieţii s-au oprit în mijlocul câte ceva din toate acestea, că ăla e un sindrom de nu drumului, eu eram la vreo cinci metri de ei, am întors ştiu care şi mi-am dat seama că vrea să spună cu capul şi m-am speriat când am văzut privirea aceea a vorbe acoperitoare, că nu-s normal dar după tot ce s-a lui Vranu, ca în nopţile când trăgea prima ţigară după întâmplat, că sunt sau nu în toate minţile, e un fleac ce spărgeam cocioaba Ciufinei. Ochii îi străluceau care cred că nu interesează pe nimeni. într-un fel straniu, n-am mai văzut nicicând o astfel Aiureala aia cu psihiatrul a venit de la de privire, ca o lamă albastră, că Vranu avea ochi directoarea şcolii care a şi ghicit că sufăr de sindrom albaștri, care taie omul în două. Și poate chiar lumea post-traumatic, de unde mama dracului ştia ea, doar e întreagă ar fi tăiat-o, câtă putere avea el în privirea profesoară de chimie, şi că trebuie să urmez un aceea nepământeană. tratament ca să nu-mi pierd echilibrul mintal. Eram încă prea buimac ca să înţeleg ceva dar îl Mama a pus botul, chiar şi tata a mormăit ceva vedeam pe Goldu făcându-se tot mai mic sub confuz, numai Lula, ca de obicei, cea mai pe fază din cuvintele lui Vranu care dădea din mâini, larg şi toată familia, a spus că n-am eu nevoie de vorbe de

41 Citadela Proză psihiatriLeontin şi mai bin DRĂGANe ar face dacă m-ar lăsa toţi în mie mi-au luat o bere şi apoi ne-am ridicat şi am pace. plecat spre calea ferată. Dar(1947-2003) dacă deşteapta satului (directoarea) a zis, Când am ajuns la barieră, Vranu mi-a spus să aşa a rămas şi eu am fost dus de două ori la oraş, la un mă duc acasă şi să le duc lucrurile ce mi le-au dat la cabinet dar a treia oară nu am mai vrut şi am ţipat că părinţi lor, iar ei doi au luat-o pe lângă şine spre mă omor dacă mă tot poartă brambura, că n-am Gârla. nimic şi de atunci, poate că s-au speriat de chestia aia M-am uitat după ei, ce puteam să fac altceva cu sinuciderea, că era ceva credibil, nu?, m-au lăsat decât să mă uit?, cum dispar după tufele de în pace. porumbele, unul lângă altul, două cămăşi, una Psihiatrul ăla habar nu avea pe ce lume este şi- vărgată cu roşu şi cealaltă verde, iar şinele mi punea tot felul de întrebări idioate. La unele îmi străluceau, ca nişte dinţi ascuţiţi, aşa le vedeam. venea să râd în hohote, aşa cretine erau, dar altele mă Am plecat năuc şi am auzit vuietul speriau şi m-am hotărât să dau răspunsuri aiurea, că acceleratului, o scrâşnitură bruscă de parcă trenul s- prea se băga doctorul ăla, sau ce-o fi fost, în sufletul ar fi rupt în două dar eu nu am avut puterea să-ntorc meu şi el era un necunoscut, ce puteam eu să-i spun capul şi am luat-o la fugă direct peste câmp. lui? Am căzut într-un canal şi capul mi s-a lipit de Dar nu m-a lăsat, tot a scos ceva de la mine, marginea lui înaltă şi umedă. aşa, o poveste cu ce s-a petrecut în duminica aceea. Aş fi vrut să mă înghită lutul acela şi am simţit În orice caz, varianta pe care o ştie, se potriveşte dintr-o dată că-mi este bine. Apoi a sunat telefonul probabil cu cărţoaiele ălea pe care le tot răsfoia, să se lui Vranu şi imediat cel a lui Goldu şi iar au sunat mulţumească numai cu atât, că oricum el pe mine nu amândouă. avea cum să mă ajute, ori să mă vindece. Ce am eu, Am luat-o prin spatele ogrăzilor şi m-am dus nu-i în cărţile acelea şi nici într-o carte din lume. acasă în şură şi-am adormit dintr-o dată. De câte ori ieşeam din cabinetul ăla mă dureau Seara, pe la ora nouă, am auzit-o pe mama, toate. În primul rând, oasele, apoi inima, stomacul, urlându-mi numele, „Vasilică”, bineînţeles, că doar creierul mi se stingea într-un fum înecăcios de nu era să mă strige Nasicornu, ca restul lumii. gânduri şi simţeam că dacă ăsta nu mă lasă în pace, Mecanicul de locomotivă a povestit, la Ştirile am s-o iau razna definitiv şi de aia n-am mai mers la PRO TV, că i-a zărit în ultima clipă, se ţineau de psihiatru a treia oară. mână şi ăla mai mare îl trăgea pe cel mic după el şi Iar medicamentele ălea pe care mama a dat o atâta a fost. Eu nu m-am uitat la televizor dar tot satul groază de bani le-am aruncat în budă, că acolo li-era a povestit apoi faza asta şi mi-am dat seama atunci, locul că războinicul nu a vrut să plece singur. Eu trăiesc şi retrăiesc ziua aceea tot timpul şi De atunci urăsc toate zilele senine şi cu soare nu găsesc niciun miez în tot ce a fost, deşi ştiu că sub mult, pentru că ziua aceea a fost cea mai frumoasă coaja lucrurilor, Vranu a ascuns ceva, iar eu, care din an, toţi au spus asta. sunt un tâmpit, nu ştiu despre ce este vorba dar simt De luni au dat ploile şi a ţinut-o aşa, o câteodată cum mă seacă ceva, ca un pârjol şi mi se săptămână întreagă încât joi, la înmormântare, încleştează fălcile iar inima-mi bate sufocant în gât. lumea se scălda în şiroaie şi glod, iar gropile lor s-au Mi-au împins în faţă portofelele, şi celularele, umplut şi sicriele pluteau deasupra. Eu nu am fost eu am pus instinctiv mâna pe ele, de parcă m-aş fi dar lumea zice că aşa s-a întâmplat. temut să nu mi le fure cineva. Vranu şi-a scos ceasul, Nu mă mai duc în cimitir, nici la Arieş şi, în ăla fain de tot, cu cadran mare, pe care i l-a adus general, nu mă duc nicăieri. Aş vrea să mă mut într-o unchiul său Sandu din Portugalia, s-a uitat la el şi a scorbură şi să stau acolo până ce mi se va lipi pielea zis că mai sunt 20 de minute şi imediat un fulger mi-a de miezul copacului, să trăiesc ascuns, doar cu două topit creierul şi-am ştiut că era vorba de acceleratul beri şi-un pachet de ţigări. Să nu văd pe nimeni, să nu care trece la patru fără zece. mai aud niciun tren, ori un telefon la care nu A zis că îmi dăruieşte ceasul, să fie al meu, că răspunde nimeni. lui nu-i mai trebuie şi ştie că mie o să-mi folosească. După câteva zile, când mi-am mai revenit, am Am luat şi ceasul, l-am înghesuit în buzunar peste auzit-o pe buna Lula cum povestea cu tuşa Arghira că celelalte lucruri, cu nişte gesturi de drogat, deşi eu lui bietul Găbiţă (ăsta-i Vranu ) i-au găsit capul niciodată n-am pus drog în gură, dar eram atunci mai departe de trup, în şanţul de lângă calea ferată, acolo, rău decât orice dependent. pe la „Dâmbul Spânzuraţilor”... Ei şi-au mai cumpărat nişte biscuiţi şi cipsuri,

42 Citadela Proză Valetul de treflă

-Ai văzut, mi-a șoptit, acum poți să te lauzi Loredana Alexandrina că ți-a picat unu’ în brațe și asta fără să faci nimic. Așa deodată, pac! ŞTIRBU Am rîs cu lacrimi. Spre dimineață m-am - E mort? Am întrebat-o speriată pe Liana, trezit cu o senzație de frig. Printre perdelele groase colega mea de cameră. de catifea vișinie dîre de lumină pictau pereții. - De beat, cu siguranță. Sarcasmul ei nu mă Părea să fie vreo 7. Liana dormea cu spatele la mai mira demult așa că nu am făcut altceva decît mine cu toată pătura adunată pe ea. Pînă și în somn să mă uit la ea cum se așează tacticos cu țigara în era strîngătoare fata asta. Am oftat și mi-am gură vis - a- vis de el ca să îl studieze mai bine. aruncat privirea spre patul vecin. Petrecărețul - M-am speriat îngrozitor, îți dai seama. vesel mă privea cu mirare. I-am zîmbit și i-am Cînd am deschis ușa stătea în fața mea iar în făcut semn să nu vorbească, nu voiam să o secunda următoare mi-a picat în brațe ca un lemn. trezească pe Liana. Deși pînă la urmă nu era un Oricum cred că a greșit și ușa. pericol așa de mare. Fata asta putea dormi ceva de - În viața mea nu am văzut om mai beat ca speriat. ăsta și am văzut destui. La noi la Poiana Mare M-a urmat în micuțul hol care ne servea de lumea știe să se distreze. bucătărie și loc de luat masa. - E din an cu mine. A mai venit în cămin la - Vrei o cafea? fetele de la 17 și o dată la noi, dar și atunci a greșit - Da, mulțumesc. ușa. - Probabil vrei să știi cum ai ajuns aici? Ne uitam la el ca la o arătare Cred că erai puțin amețit și ai încurcat ușile, apoi ai nemaipomenită cum stătea așa întins pe patul picat lat. Am băgat reșoul improvizat în priză, apoi Lianei fără să miște un mușchi. Era un mort am pus apa la fiert într-un ibric de inox și am frumos, îmbrăcat în haine scumpe. adăugat cafeua. O linguriță cu vîrf la fiecare - Cred că numai pantofii lui fac cît îmi dau ceșcuță așa cum m-a învățat mamaia lui Cosmin de ai mei acasă bani de cheltuială pe o lună, oftă la 3. înciudată. Mare nedreptate mai e și pe lumea asta. - Ca să fiu sincer, nu țin minte prea multe La unii Dumnezeu le bagă în sac cu tiru la alții cu detalii. Am băut dar nu țin minte să fii băut chiar penseta. atît de mult încît să nu mai știu de mine. Nu mi s-a -Ai lui au fabrică de pantofi la Piatra mai întîmplat niciodată. Parcă am mers la baie, Neamț. Așa am auzit. Ce facem cu el? Chemăm apoi ca un făcut s-a tăiat filmul. Regret că v-am Salvarea? deranjat. Deși era mai mică decît mine cu un an, Liana -Plăcerea a fost de partea mea, nu cred că o era mai înaltă cu un cap, olteanca mea cu să mi se mai întîmple așa ceva vreodată. temperament focos putea să fie de mare ajutor A plecat înainte să se trezească Liana și nu atunci cînd împrejurările o cereau. Fuma ca un turc l-am mai văzut o vreme. Nu venea nici la cursuri în și numai țigări fără filtru. Carpați, Mărășești și general. Avea bani să le cumpere. cîteodată mai punea mîna și pe Gitane. Gitane erau După un timp am aflat de cursul de dans preferatele ei. Nu înțelegeam de ce fuma așa de contemporan ținut la Casa Studenților așa că mi-a mult, doar era studentă la sport. venit ideea să mă înscriu. Am ales o piesă pe care să -Păcat de băiatul ăsta că vine la matracucile dansez , am repetat de cîteva ori și m-am prezentat alea de la 17. N-are nimic, lasă-l să doarmă. Sper la examen. După cîtva minute Mihai, șeful trupei numa să nu sforăie. mi-a spus că e ok, am trecut testul. Repetițiile erau Am așezat un pled pe el și ne-am culcat . miercurea și vinerea de la 16,30. M-am împrietenit Amîndouă în patul meu. Ne foiam încercînd să repede cu ceilalți, toți erau simpatici și iubeau găsim o poziție convenabilă. Patul era prea îngust dansul. Speram să dureze mai mult decît cursurile pentru două persoane și salteaua plină cu de yoga pe care le urmasem cîteva luni. La început cocoloașe. am fost încîntată că îmi educ spiritul, apoi într-o bună zi am tras concluzia că nu îmi mai place și am 43 Citadela Proză renunțat. pe patul meu. Alături pe jos erau aruncate o L eontin Mihai îmi urmăreaDRĂGAN evoluția cu mult interes. gramadă de haine. De surpriză abia am putut să Uneori cu prea mult , mă cicălea toată ziulica. bîngui. (1947-2003)- Ești o floare Amelia, mișcarea trebuie să - Ce mama dracului faceți? fie lină, delicată. Ești o floare în vînt. Poate ar - Dezmăț Amalia, hai și tu. Să moară de trebui să stai puțin într-o grădină să studiezi florile ciudă alea de la 17. să le inspiri gingășia. Înfășurată ca un eschimos în halat mă Mi-a spus întrega tiradă privindu-mă cu reproș. întorceam de la duș cînd în fața ușii am observat-o - A...bine. Am să îl rog pe Matei să mă lase pe Virginia de la 14 sau mai bine zis Virginica așa la el în balcon, mamaia lui colecționează cactuși. cum se prezenta ea, fluturînd din gene cînd apărea Afară ploua, venise toamna. De la metrou vreun purtător de pantaloni prin zonă. Asculta cu am mers o stație pe jos prin ploaia măruntă urechea lipită de ușă și era așa de absorbită că nu mocănească. Cînd am ajuns la cămin eram udă ca m-a auzit venind. Cînd i-am vorbit era să facă atac. un cîine plouat iar în pantofii mei din imitație de -Se aude bine? Dar mai bine nu sta pe hol piele își făcuseră loc două lacuri glaciare. că trage rău curentul, hai intră. Pe hol, lumina veiozei arăta îmbietor pe Sfioasă Virginica a băgat întîi nasul, restul sub ușă, mi-o și imaginam pe Liana cum mă capului si apoi făptura ei drăgălașă, blondă și așteaptă cu ceaiul făcut. feciorelnică. Am deschis ușa și apoi am încremenit. În A rămas și ea ca la dentist văzindu-i pe cei fața mea olteanca și petrecărețul vesel jucau cărți. doi care fumau cocoțați pe pat. Erau în pauză. Pe dezbrăcate. I l-am prezentat pe musafirul nostru - Ia, hai mai iute. Închide ușa aia odată că surîzînd. mi-e frig. Nebunul ăsta joacă bine, am rămas - Oh, încîntată. Eu sunt Vir-gi-nica, i-a numai în maieu și pantalonii de pijama. spus privindu-l adînc în ochi. Dacă mă uitam mai bine, amîndoi erau Am pufnit și m-am dus să mă schimb. numai în maieu, fără ciorapi în picioare, cocoțați Lumea asta e nebună de legat! Poezie

Aurel POP 3. Îmi amintesc cele câteva căderi ale poetului de fructul oprit 1. şi mă cuprinde spaima Călătorim înăuntru iar şi privim spre univers tu râzi depărtându-ne unii de alţii de oamenii şi mă-ntreb: 2. care plutesc în corăbii până unde vom suporta Uneori căderea cuvântului? mai cad pe gânduri în timp El se ridică mereu până noaptea târziu ce ei strigă: Şi la cântatul cocoşilor pământ, pământ... iar cade scriu O pasăre zboară de fiecare dată în noi la prima sinucidere fără vrere de craca copacului cu firul de iarbă în cioc sau simt vestind a treia cădere astfel spus a doua cădere pe loc a fost a poetului. întâia cădere 44 Citadela Poezie

Anda COMŞA În nesingurătate

Pentru bonusuri de iertare nu știusem că trebuia Nocturnă să-mi prostituez lacrima și mi-au retușat primele Câteodată, simptome așteptând visul cu îngeri, până la caricaturi, îmi rup cuvintele din gură Împăcare le permit intrușilor să-mi amintesc că să dreseze clipirea pe secundă tăcerea e de aur Nu plâng odată cu ploaia, în timp ce sub tutela feței, și uite așa, n-am strigăte în vestiar, în nesingurătate, mă pot îmbogăți doar grupuri dintr-o iubire pândesc cu savoare doar privind arhanghelii neîntoarsă pe inelarul tău să mă apropii cum împart pijamale stâng, de culcușurile ființei. și se pregătesc ce trec pe lângă curcubeu de trecerea prin miezul nopții. și salută o singură culoare, îmi aliniez visele În devenire și mă trezesc dimineața Mai bine nu îndrăgostită de răsărit. Ne spovedim pe orbecăite la zei analfabeți, Să simt că zbor într-un joc de-a baba oarba în spațiul meu înghesuit Semn de tăcere silabele provoacă rictusuri de fluturi, și dezlegarea se amână până la degetul stâng Cred în brațe până după operație pe cer te juri privindu-mă și, într-o zi, când sinusurile preced că am fața de înger colorată, nasc degete silențioase, fațadele prăbușirii. mai bine nu, în semn de tăcere adună frunzele de pe aripi, când vor visa să nu te mint ele vor atinge un Semn, Schimbarea la suflet că am adormit aseară al epidemiei de fluturi rugându-mă de timp, din lumină. Astăzi nu m-ai întrebat visându-te pe tine. de sănătate, cu adevărat mă îndoiesc Sindromul pletelor de zâmbetele improvizate ad- Încă o noapte hoc, Când simt că mă urmăresc poveştile se furişează Aranjez seara anumite plete, în vârful degetelor riduri îndrăznețe, mă închid într-o cușcă iar cana de cafea nu le fardez și aștept să-mi crească părul, nu mai prezintă să nu corup visele întorc spatele nici un interes estetic, să vină mai devreme și mă privesc în luciul barei, am bănuiala că ai luat ostatic și apoi trimit înainte și, din când în când, un Don Juan de carton un zâmbet mai smulg din pletele şi prins în vena jugulară ca intrarea în somn celorlalți nu se mai mişcă sa se insinueze să mă conving în schimbul unui loc pe lângă că mă pândește între suflete ambulante. clipirea secundei. aceeași lungime.

45 Citadela Poezie

Știți să creați, de ce Haşurând cu un creion Ştefania Adela POP distrugeți? Ascuţitul simţ al formei Iertați-mi întrebările, eu, Unde este această sferă? încă mai caut. NEBUNIE Este umbră cercului...ori unui gând?! Cauţi puritatea în mocirlă GEOMETRIE Râzi în vălul de lacrimi Vezi în oarba, societate Să dăm naştere lui ... MOŞTENIRE Porunceşti surzilor auzul Cu un compas obosit de Cazi din înălţimi furate timp Şi-a povestit săracul Pleci curând, din toate Meditând în fapt onoarea De turma lui de oase Râzi în nebunia clipei Cu o formă, necizelată. Şi mândru de tăciune Treci cumva pe aici ? Să dăm lumină lui... Pe petice alese Te regăseşti cumva acolo ! Cu un creion ascuţit Mâna de zor, toţi ochii Perfect rotund şi egal Ce nu-l mai înţelese VĂ CAUT Miracolul unui curcubeu. A spus şi el, săracul Un cerc egal ...unde e De pajiştea flămândă Sunteți frumoși, de ce sunteți sfera? Cu secete ce lasă urâți? Cuprinde tot, arată tot! O glie fără mână Aveți suflete, unde vă sunt? Meditând mândria, cu o Şi toate-s împrăştiate Aveți lacrimi, ați uitat să formă... Şi oase şi noroi plângeți? De acum, de ieri ...în timp. Culese el, saracul Știți să vorbiți, de ce urlați? Să dăm umbră lui... Ce-a mai rămas, din noi.

In timp ce apele cresc Miron ŢIC Şi eu mă umplu de spaimă. O pasăre trece prin umbră Ajunge la cuibul ei Gândurile De sub steaşina de casă Cu degetele subţiri şi calde Gândurile mele Imi amintesc de timpul oprit Luminează ca nişte mere toamna In părul tău Mai degrabă îngălbenite în aer. Pe care-l ating cu sfială. Tot ce-mi este drag şi viu Ne-ntoarcem lângă focuri înalte Mă străduiesc să scriu. Convinşi că noaptea nu ne face Nimic din ceea ce văd nini un rău Fericire de taină Nu ezit să-mi trec în suflet. Prin timpul bântuit de somn Ochiul tău Iţi caut chipul Mă întrebi Intristat de ne-nflorirea salcâmului Şi nu ţi-l mai zăresc Până unde vom ajunge împreună Mă pândeşte plin de tăcere. Şi nici al meu numai este unde era În călătoria înlăuntrului lumii Doar secundele mai licăreau în In ce castel vechi vom intra şi vom sâmbzri. înopta?. Târziu De ce pot să te apăr De frigul ce se leagă de trupul tău? E noapte Nu am cuvinte Lacrimile strălucesc între cuvinte Şi linişte în jur. Poemul acesta l-am scris pentru Noi Nu am cuvinte tine Vorbim de iubire. Să te pot lăuda Totul este o întoarcere în sufletul Târziu, Tu tău La vremea cântatului cocoşilor Râzi în somn Doar de mine simţit aproape.

46 Citadela Poezie Oglinda Iulia OLAR mă plimbam liniştită

pe Queen street Doctorul magnetic - o stradă printre tarabele artizanilor din Toronto cînd deodată in faţa mea o limbă mare, hidoasă Parfumul a murit dintr-o gură cu dinţi uriaşi ameninţători licurici pe pernă privesc împietrită visează frunze pumnul întins să mă lovească: cum miroase praful grafitti art pe un bec fierbinte aşa m-am parfumat! zăceau sinucise pe trotuar Cocoon

Meteo Contele de monte tristo stau în cocoon pe un pat perimat va ploua cu câini şi cu pisici auziţi-mă îmi aştept aripile şi încă n-am vopsit oraşul sau dacă aţi împins ceara afară umbra sosiei la noapte fulgerele vor lumina în fundul urechii probează fericirea valizele, firimiturile de pâine ca să plec din AL CA TRAZ şi nările vecinului am săpat cu lingura ani întregi am cărat pământ în buzunare Albastrul adevăratului nord sub unghii Mâini dezosate în gând era o ţară mare în vise mare de tot în oraşul fiului meu în adevăratul nord patru câini şi un pămînt eu nu îmţelegeam îngroapă mâini dezosate Copiii nefăcuţi nuanţa cerului eu fotografiez de 3 ori aceeaşi erau ceva explicaţii scrise zi călătoresc cu cutii mărunte la subsol ce de-abia le pot închide în engleză Cuierul taţi emigranţi ghemotociţi nu părea nimeni interesat în autobuzul plin singurul care înţelegea cuierul achiziţionat de la lada mame în pijama era damian: albastrul cu gunoi insultă bărbile trecătorilor adevăratului nord tronează obraznic spaţiul pe zebră copiii stau nefăcuţi geoarse, bulendre, poşete, pălării. Şomera tot mai schizofrenic ne înjură, Christmas visa card ne sfidează, cerul gurii badijonat aseară a invitat trei cărucioare ninge de zile întregi cu cu albastrul de metil de cumpărături vagaboande mătreaţă; şi violet de genţiană şi au râs şi au consumat alcool christmas visa card prin gări făra peron toată noaptea pe frigider tauri magnetici- donatioarea de organe cred că au jucat poker pe fuck faces zilei de luni dezbrăcate bucăţi triunghiulare de păr o strigă dimineaţa, hainele noastre îmi înfundă chiuveta

47 Citadela Poezie

Francisc Edmund poemul de la etajul 7 BALOGH atotemoţionant inexistent Amintiri Monocolore în baza de date a viitorului Punctele tăcerii Ochiul perfect stăteam acele câteva unul lângă altul foi rupte (ca) două puncte în tentativa urmate de-a scrie un poem de spatiul alb al tăcerii despre ochiul de sticlă tâmplele stau să plesnească, melancholic înduioşat 000 ploile bat la geam mi-a aduc aminte valuri nărăvaşe punctul ultimului vers de celălalt ochi, portocali de sare ochiul perfect neemoţional stânci albastre de cer despre care nu m-am gândit Noapte niciodată Hazard să scriu mai mult decât că se ultimul licăr învecinează neatins încercănat al înserării cu ochiul de sticlă de hazardul melancolic, înduioşat surâsului tău întunericul adulmecă neîndestulat camera bârlog Ochiul de sticlă atent Ploua Numărătoarea inversă poemul ochiului de sticlă ploua numărătoarea inversă de dincolo cu umbre abisale, dintodeauna, de intunericul acela mahmur ploua peste trupul fiecărui frivolitatea filozofiilor majore- neuron, deziluziile sacralizate in poemul ochiului de sticlă alei lichefiate numele fatalităţii, de dincolo stăruinţa banalităţii în fiecare de înflăcărarea ideilor Balsam nerv, dezgustul reflexiv din poemul ochiului de sticlă noaptea răcoroasă ungherele odăii, de dincolo ca un balsam taina inconsumabilă aşteptării, de tandreţea gesturilor cuvintele insulă pustie, Pastel ocean de amar poemul ochiului de sticlă de dincolo de natura iscoditoare luna imperturbabilă a cuvintelor. ca o perlă Poem dacă s-ar scrie poemul ochiului de sticlă poemul de etajul 7, ca proiecţie a necuprinsului Poem de nesomn autorul inomabil, subiectul nemaiîntîmplat, poemul ochiului de sticlă- prin neuroni îmi tropăiesc cuvintele increate frumosul ochi de sticlă! versuri, 48 Citadela Critică literară Poeta MARIA BONEA şi strădania sa de-a „surprinde-n taină clar sublimul”

Daria, Sofia şi Iulia, pe care - dat fiind că Ion BALA întruneşte mai toate elementele universului liric al autoarei - îmi permit „Lăsându-te furat de vraja sfântă, / Să fii să o reproduc în întregime: şi tu copil între copii, / Urmează-ţi „Era pace în grădină, / Nici steaua vieţii şi-a iubirii, / Colindă furtună, nici grindină, / Erau arbori, erau curajos în lumea largă / Şi-nvaţă prin flori, / Tihnă pentru muritori, / Cer senin iubire şi credinţă / Îndrăzneţ să fii.”. fără de nori. / Te-a-ndemnat ceva să vii / Şi în ton cu aceste versuri ale Poate chiar fără să ştii / Între flori, între sale, autoarea de care facem vorbire aici copii, / Să-ţi predai sublimul zbor / În este o îndrăzneaţă, o veritabilă mâna copiilor / Că-s simbolul stelelor, / luptătoare pe fronturile învăţământului, Frumuseţea viselor, / Din mireasma literaturii, culturii în general. florilor, / Pentru orice zburător. / Graur, Sentimentul tinereţii spirituale graur, grăuraş / Zbori spre stele prin şi molipsitoarea poftă de viaţă sunt urmaşi.” incontestabil două din „cârligele” cu care poeta Tematica poeziei, în care Maria Bonea se Maria Bonea, deşi septuagenară, izbuteşte să te simte la ea acasă - deşi uneori este cam obedientă înduplece să-i savurezi - cu inima şi mintea - textele anumitor motive lirice desuete în prezent, ca: rouă, lirice din volumul Ca un copil inspir parfumul din lalea, grauri, cocori, ghiocei, grindină şi glastră din grădină, tom bilingv (română - engleză) apărut fereastră - este una diversă, dar bine mozaicată în recent la editura clujeană Risoprint. această nouă şi lăudabilă apariţie editorială, Cartea aceasta completează în mod armonios garnisită din plin - cu rafinament intelectual şi opera de până acum a venerabilei dăscăliţe Maria indubitabil gust artistic - de motto-uri şi reflecţii Bonea (45 de ani la catedră, dar şi inspector şcolar pe extrase din opere ale multor scriitori celebri zona Oaş, judeţul Satu Mare), autoare a volumelor de (români şi străini). poezie: Răsunet de baladă (1997), Ecouri peste arc O notă bună merită, în acest context, şi de timp (2006), Universul copilului-minune (2007), sugestivele însemne grafice, care însoţesc şi Copilăria - sunet sublim (2008), precum şi a două îmbogăţesc câmpul semantic al fiecărui text din importante lucrări ştiinţifice din sfera gramaticii opuscul. limbii române, intitulate Elemente de instruire în Un aspect care mie, personal, nu-mi place, predarea sintaxei limbii române în şcoală (2002) şi sincer o spun, este că majoritatea poeziilor sunt Instruirea programată în predarea modernă a dedicate unor persoane din preajma autoarei: copii, morfologiei limbii române în şcoală (2011). nepoţi, soţ, critici literari, medici, vecini etc., fapt Spre interesul cititorilor este de notat aici, ce dă cărţii un aer de jurnal intim, ba chiar intimist. cred, faptul că unele volume semnate de această Fiecare cititor e liber să judece cum vrea! prodigioasă autoare sătmăreană au apărut însoţite de Cel care va lectura însă poezia O clipă de CD-uri, ba chiar au fost reeditate, întru sporirea răgaz e invitat să ia aminte îndemnul autoarei: tirajelor epuizate! „Descifrând al frunţii cifru, / Poate vei găsi Poezia doamnei Maria Bonea, în genere, este izvorul / Valurilor ne-ntrerupte / Ce frământă una incantatorie, plină de graţii şi reverii, evocări şi muritorul.”, nostalgii din magicul univers al copilăriei, debordând dar şi următoarele înţeleptele sentinţe: de imaginaţie şi sensibilitate. O carte bună ar trebui să fie o trăsătură de Limbajul este simplu, fără zorzoane unire între cel care a scris-o şi cel care o citeşte. metaforice epatante, menit să pună în valoare cu (Laure Conan) şi Unele cărţi se citesc în bucătărie, prioritate fondul gândirii şi simţirii în detrimentul altele, în salon. O carte bună se citeşte oriunde. formei canonice. (Thomas Chandler Haliburton). Un text emblematic al acestei cărţi, Procedaţi cum credeţi! amirosind încă a proaspăt tipar, mi se pare a fi poezia De la poeta Maria Bonea aşteptăm şi alte Moartea unui grăuraş, dedicată copiilor Carina, cărţi de suflet şi succes!

49 Citadela Critică literară

ASCULTÂND ECOUL TĂCERII

universului în care ne ducem existenţa, cu toată Vasile GHINEA ajungerea şi devenirea unui poet profund. Sunt mulţi poeţi, „Că nu e om să nu fi scris o poezie...”, dar poeţi Perle. Şi poezii. Poezii medalion. În fiecare zi în adevăratul sens al cuvântului... puţini. Este şi se poate purta câte o poezie. Ca podoabă. Sunt poezii „durere”, durerea facerii unei statui. Este detaşare şi care se citesc şi se iau ca atare. Mai mult sau un discurs implicare, dovadă a unui simţ acut al observaţiei şi despre, ar destrăma atmosfera de magie. Este ulterior al analizei pertinente al universului poetic. duminică, 2 septembrie şi repet: „Ce dacă / lumea îmi Detaşarea implică, în umbra singurătăţii şi calităţile pare perfectă / în prima duminică de toamnă? / morale ale artistului, printre care revelatoare este: Visez / o dată pe an!” (Silabe). Ce ar mai fi de modestia. Implicarea o realizează artistul în funcţie de adăugat? Nimic. Sau poate că visăm (nu ne permitem) talent, de mărimea talentului. Aceste poezii scurte, cu prea puţin. Şi ce simfonie de culori are toamna! trimitere, prin formă, la lirica japoneză, tanka şi haiku, Poeziile sunt paşi, existenţă, trăire cu noi şi de multe ori se termină ca un ecou în sufletul prin noi. Poezia este revelaţia creaţiei lui Dumnezeu potenţialului cititor, interogare sau poezia este ea în eul liric al artistului. În fiecare poezie se simt bătăile însăşi interogativă: „Să ne mai naştem o dată?” inimii. Privim prin cuvinte, gândim în cuvinte, (Zodiac), „cine-mi va supravieţui / la a doua venire cuvintele sunt zidiri, zidirile noastre despre lumea în a Ta?” (Aşteptându-te), „Judecătorule, spune-mi, ce care s-a născut Cuvântul. acuză licuricii?” (Scrisoare), „Când Dumnezeu tace „Ecoul tăcerii-Epifanii stelare”, autoare / tu, Omule, / unde-ţi mai plimbi / turmele Nicoleta Milea, a văzut lumina zilei la Ed. Rafet, Gândului? / Potirul e plin...” (Înserare), „Munţilor, 2012, carte premiată (Premiul „Octavian Moşescu”) / cine va dat înălţare? / Cine abis, / cine mare?” în cadrul proiectului „Festivalul Internaţional de (Binecuvântare), „Ai curajul / să-mi retezi / inima / Creaţie literară „Titel Constantinescu”, ediţia a V-a, cu sabia / unui singur Cuvânt?” (Apropie-te), sau 2012, Râmnicu Sărat, proiect aparţinând Asociaţiei exclamative: „Bine ai venit / în chilia sângelui, / „Renaşterea Râmniceană”, preşedinte Constantin suflet însetat de lumină! / Păsări la fereastra Marafet, cu sprijinul financiar al Centrului Cultural cerului - dimineţile! (Univers), „Ce frumos e în „Florica Cristoforeanu” şi al Asociaţiei „Renaşterea Tine, Domnule Cuvânt! / Sub viul Secundei, / Râmniceană” şi al Ed. Rafet. Incipitul mă trimite la o rostogol, / soarele apune în noi!” (Cântec). Se simte altă „Tăcere”, a lui Theodor Răpan, „Evanghelia durere, durerea unei lucidităţi existenţiale, dar şi un Tăcerii -Solilocvii” şi desenul (şi nu mă înşel) la anume regret, regretul perisabilităţii, ireversibilităţii Damian Petrescu. Tulburătoare această „Tăcere” vieţii. Viaţa apare ca un film de scurt metraj în care tematică pe coordonate diferite! Un motto, ce poartă regretele sunt puncte cardinale. Cunoaşterea creează semnătura lui Dante Alighieri, precede cartea: „Mai luciditate, lumină. Viaţa, viul, lumea în care existăm singur sunt ca pasărea pe mare...” De fapt are în diversitatea ei şi poezie. O găsesc doar mottourile sunt o caracteristică, o emblemă a ceea ce înzestraţii, iar noi facem cunoştinţă cu ea doar prin vom descoperi în interior şi mă întreb cât de singur se filiera poeţilor. Cred că viaţa nu ar fi posibilă fără simţea Dante dacă se compara cu o pasăre pe un poezie: „Vei spune mâine nopţii: / pleacă! / Vei „pustiu” de ape? De fapt poeţii sunt partea bună, spune astăzi Clipei: / stai! / Nu plânge, mormântul frumoasă a naturii umane, dar în acelaşi timp sunt e gol! (Ascultă-mă!) „ciudăţenii” ale naturii create de Dumnezeu. „Arma” O conştiinţă tulburătoare într-un „Mesaj” pe lor, precum acul la albină, este Cuvântul. Prin el aceleaşi coordonate: „Ai să trăieşti, / Moarte, / mai „distilează” totul. Începutul creează un sentiment de puţin cu o zi / decât iubitul meu. / Nu ştii de ce?” nelinişte. Un „Testament”, chiar literar, te poartă cu Creaţia înainte de a fi publică are nevoie de gândul la finele vieţii, deşi nobleţea morală transmite singurătate. Nu se poate scrie oricând şi oricum. un mesaj tonic despre această moştenire: patriotismul, Talentul este dat de Creator. Ajungerea şi ulterior setea de cunoaştere, iubirea, cel mai uman şi frumos devenirea, de posesorul talentului. Este nevoie de sentiment cu care este şi se întreţine viaţa şi poezia, însingurare, o retragere ca o recluziune liber totodată: „Las moştenire / dorul de Patrie, / fântâna consimţită, un moment de reflexivitate ca o penitenţă cu apă vie / şi ploaia măruntă / din ochii Tăi, necesară pentru reîncărcarea spirituală a eu-lui liric, în Iubire!” Nu este ludic, este o abordare sobră, vederea susţinerii actului creaţie: „În singurătate, / metaforică, a acestui miracol, poezia, transfigurarea pipăi sandale de înger / păşind pe Calea Robilor: 50 Citadela Critică literară

„Domnul meu / şi Dumnezeul meu!” (Solitudine). versurilor tale!” (Frecvenţe), „Poetul, / numai el ştie Între Dor şi lacrimă pasul este mic, relaţia / cum noaptea moare de gânduri...” (Nelinişti), „de poet pasăre este inedită sau am putea spune, cea mai la Poet nu cere mai mult!” (Inspiraţie), „La intrarea apropiată noţiune de zbor este dorul, ca o compensaţie în gară / Poetul / arde pe rug. / Doamne, / cine-l fiinţei umane: „Bea-mi, pasăre, / cenuşa Dorului! / binecuvântă?” (Plecare). Dacă nu poţi auzi / bătăile inimii, / soarbe-mi, Pe lângă imagini creează stări şi transmite măcar, lacrima!” (Trezire). sentimente, finalul aparţinând interogativului: Existenţa în volum a celor trei „Rugi” „Străfulgeră-mi sângele / cu ochii cerbului! / adresate divinităţii, cu includerea elementelor Carnea / jertfă-i uitării! / Fără mine, iubire, ce-ai esenţiale, consfinţeşte partea de sacralitate a poeziei, fi? (Zidire). legătura autoarei cu divinitatea, suport existenţial: O „Prietenie” în care imaginaţia lansează „Ziua şi noaptea / în două ne taie. / întrebările condiţiei umane: „Mi-am transplantat Trimite-ne, Doamne, / oricât de târziu, / curat să ne inima / într-o pasăre vie… / De unde vin / şi unde spele o ploaie!”, „Doamne, nu- umană: „Nici slugă Omului, / nici sclav pietrei… / Ţi cer aripi, / nici aur, / nici azurul, / Raiul nu-Ţi Aceşti ochi, / aceste mâini / aceste picioare îmi cer cer: / povesteşte-mi marile Tale iubiri!” socoteală…”. Emblematică pentru acest volum este poezia Totul este „Prezent”, „Nu, lupta nu s-a Crez: „Ascultând / ecoul tăcerii / mă trezesc Cuvânt sfârşit! / Doar ceasul, / din când în când, / se mai / în locul unde / soarele a apus dintr-o dată!” opreşte! / Niciodată Timpul!” „Cântec”, trăitoare în cuvânt, Nenumita, Un „Portret” atipic, generat de ideea de zbor cuvântul singular sau plural sunt obsesiile unei în condiţia umană: „Sunt plină de ghimpi / şi de lingviste - poetă, trăitoare în Cuvânt. Cuvântul flori… / Am aripi, / dar nu pot să zbor… / Umbra obsesiv pentru creatoare, cuvântul obsesie a ecoului mă doare!” tăcerii în lumea în care s-a născut Cuvântul, lumea Un altfel de curriculum vitae, am putea spune, văzută şi descrisă de iniţiaţi: „Ce frumos e în Tine, / o „Identitate” caracteristică acestei atmosfere lirice, Domnule Cuvânt! / Sub viul Secundei, / rostogol, / „Cerul, / soarele, / apele, / visele, / cuvintele” soarele apune în noi!” (Identitate) „Precuvântare” desfăcută din articulaţii În acest univers liric femeia are alocat un „Oşteanul cu oastea, / harul cu sarea şi piperul, / poem de o deosebită încărcătură sentimentală: „Poate omul cu lutul, / ivirea cu sărutul... / vorbeşte despre ţi-e sete, / poate ţi-e foame... / Trăpaş fără schimb- / esenţializare, ordine, firesc, în antiteză cu „noi”: „Noi destinul tău, / Femeie!” (Cheamă-mă). - orbi în lumină!” Cuvinte laitmotiv, cuvinte cheie, bogăţie de Este „Fior” când descoperi „înlăuntrul” simboluri în necuprinsul Cuvântului, toate lucrurilor şi mai ales înţelesul verbelor: „Dezbrăcat cristalizează în poeme, unele cu adresă, ca un portret: de-nţeles / este doar înlăuntrul verbului a fi!” (Cărţile) „O mie de ceruri / străbat cu voi, / izbânzi O „Călătorie” în doi „Ea” şi „El”, cu „truda unice, / cu adieri de oseminte / zeieşti!”, cu un poemelor”, cu „harul şi muzica sferelor”, este îndemn spre aplecare la cunoaştere: (Cititorule!) imaginea unei păsări: „Pasărea cu patru aripi n-are „Sub cerul / îmbujorat de bătăile inimii, / vino, / cu somn!” iubirea pe buze, / rob al lui Dumnezeu!”, cu îndemn, „Inspiraţie”, „Tamarinul”, „Maturitate”, sunt amintind de troiţele româneşti de la răspântii: trepte către divinitate într-o luciditate a spaţiului (Trecătorule!) „Pietrele / toate au loc pe pământ. / O existenţial: „Tată, (...) Imn de slavă voi cerşi iubirii / pasăre / zboară prin mine / şi văd cum creşte, mută, pentru tine!”, „Trupul Tău / ca holda neliniştită iarba...” şi o „Călătorie” amintind de călătoria nostră asudă / la un cuvânt... / Din acea Clipă / lumea e o prin Univers pe nava numită Terra: „Tăcute / curg amintire!”, „De foame mi-au otrăvit infinitul / singurătăţile noastre / în albia întunericului... / Din câinii de pază. / Demult nu mai văd, / Doamne: / vina ta Necuprinsule!” sunt doar căldura mâinilor Tale!” Un univers în care viaţa este prezentată între „Altfel” văzută, simţită plecarea noastră: „Clipă” şi „Eternitate” în toată nuditatea şi dualitatea „Doar paşii timpului / încărunţesc din trecut către ei. „ECOUL TĂCERII Epifanii stelare” este un imn noi!” închinat vieţii, metafora condiţiei umane în care Acordă şi un spaţiu celui care „prelucrează” iubirea este condiţia sine qua non a periplului terestru. datele oferite de divinitate din care „extrage” poezia Între teluric şi celest, Nicoleta Milea este un spirit de vieţii terestre, poetul: „judecat vei fi de harul sinteză al vieţii pe Terra în ceea ce se numeşte poezie.

51 Citadela Critică literară

O voce lirică glăsuind supremele ceasuri

tale!”(“Suprarealismul visului omorât înainte Traian Gh. CRISTEA de a se naşte”). Apoi, o ameninţătoare temere mi-a glăsuit dinspre un oftat, cât o piramidă: Volumul de poezii “Taina supremelor “mă tem ca nu cumva/ stânca să te oprească ceasuri”, semnat de Camelia Manuela Sava din drumul tău...”(“Suprarealismul (apărut la Editura “Editgraph, 2012) continuă parcărilor”) procesul dramatic al răfuielii poetei cu realitatea Îndreptăţită temere, de vreme ce toţi, cei care existenţială, proces axat pe două coordonate scormonim în paginile cărţii, vrem să ajungem spaţio-temporale: acum-aici, călăuzit fiind de la miezul tainelor din “supremele ceasuri” cât ştafeta înspinată, sângerândă a lucidităţii. mai repede. De menţionat este faptul că procesul acesta Am închis cartea, dornic să las răgaz ideilor începuse cu volumul “Feţele infinite ale pentru decantare şi mi-am adus aminte că, tot poemei”, când autoarea consemna: “Ca un cotrobăind citadela sufletească a poetei, am pumnal oţelit/ mă izbise lumina “( “Lumina”) întâlnit trei trepte ale unei scări aplecate pe zidul iar În finalul demersului poetic se punea sub unei aspre zidiri; fiecare purta pe frunte câte o lupă spectacolul existenţei cotidiene, scoţând în sferă: prima întunecată, a doua bântuită de clar- evidenţă, fără menajamente, chipu-i cel dureros obscur şi ultima reflectând lumina frântă a unei de adevărat. amieze stând de veghe. “Evrica!” am strigat. Acum, rezonanţa ascetică a titlului cărţii în “Aceasta este sfânta alcătuire a fiinţei care se discuţie mângâie şi cheamă cititorul în interiorul numeşte vestirea de dincolo de noi; are şi ea, ca eului liric, ispitindu-l să descifreze tainele orice zămislire, un cap, un trup şi membre. Şi- ceasurilor de înalte trăiri fie deprimante, fie aceste trepte numitu-s-au: Suprarealismul ce înălţătoare. Căci, trebuie să recunoaştem, avem curge înspre noi, prima; Realitatea invadată nevoie, măcar din când în când, de o întoarcere de prea mult suflet, următoarea, Taină şi la noi înşine; da, fiindcă trăim repede, într-o creaţie, treapta finală. lume în care suntem ademeniţi de atâtea scene În ciuda densităţii semantice a fiecărui titlu tensionate. Acestea deopotrivă ne înverşunează, de ciclu (cam voit livresc), mărturisesc, am ne decepţionează şi ne distrag atenţia de la nădăjduit într-o liniştire în braţele lirismului, starea climei interioare pe care o simţim din ce în însă m-am trezit invadat de furnicile întrebărilor ce mai bizară, mai de neînţeles, mai plină de năuce. ţâfnoase, exasperante surprize. Primul ciclu de poezii nemilos m-a propulsat Ca simplu cititor (fără ifose de critic), am în ghemul denselor nedumeriri. sfredelit poezii însetat de semnificaţii, m-am “Suprarealism”? Ce-o fi ascunzând sub luptat cu semantica unor versuri, m-am întors la crusta lui acest cuvânt cunoscut de pe vremea imagini, am bătut la porţile conotaţiilor şi, la liceului? De ce l-a îmbrăcat poeta în haina capătul drumului, am desluşit o tulburătoare pretenţioasă a metaforei? Atunci am auzit acel voce, un strigăt dureros împotriva unor legi dure strigăt dureros împotriva unei realităţi care acţionează nestingherite, în deşertul suprasaturate, suprasolicitante, suprahazardante indiferenţei. Călătorit-am pe calea sinuoasă căreia suntem nevoiţi să-i facem faţă ceas de printre poeme, întrebând poeta în sinea mea: ceas, zi de zi. “Oare cât mai e până la capătul drumului de Această primă parte a cărţii de poezii dincolo de cartea din tine?” Mi-au răspuns (“Suprarealismul ce curge înspre noi”) poartă doar câteva lacrimi, certându-mă ca înalţii pecetea lugubră a plecării fiinţei umane în prelaţi, prezenţi către sfârşitul acestui volum: lumea umbrelor. Eul liric se dedublează şi apare “Ai îndrăznit prea mult cu visele Mortiana, personaj cu care se poartă un dialog

52 Citadela Critică literară imaginar, prilej de a aduce în prim plan a Se constată că, după atmosfera cernită din atitudinii poetei în faţa morţii. poemele ce gravitează în jurul morţii, poeta are Surprinzător este faptul că Mortiana este puterea să mai dea şi o fugă totuşi prin ograda citată în primul poem de şapte ori (cifră minunatelor iviri ale vieţii, pentru care merită să încărcată de simboluri), într-un discurs poetic trăieşti. Balanţa combustiilor interioare pare a gâlgâitor de revoltă împotriva destinului uman se mai echilibra. Printre altele, există un şi a cataclismului interior pe care îl produce suprarealism alb, şi unul onest, şi unul infantil, moartea în sufletul fiinţei cugetătoare. Morţii i şi unul al iernii… De pildă, privirea sedusă de se strigă, prin adresare directă, în primul poem, spectacolul naturii realizează stampe după un ca unui duh salvator: ”opreşte tu timpul,/ucide anume pastel hibernal, în care iarna presară clipa/ cu gheara mortului cu care ciocăneşte nostalgie peste un timp trecut, în interiorul uşor/ în cioburile ferestrei…” sau “opreşte tu căruia stă scris pe o pancartă imaginară: morţii la semafor,/ nu-i lăsa prea mult să îmi TERITORIUL IMPOSIBILEI ÎNTOARCERI. sporească speranţa în van,” Poeta are “Acum iarna a sosit la fereastra ta convingerea tragică a instalării tăcerii definitive posacă…ai vrea să ningă/ mult,/ să te acoperi în sânul plecaţilor “cuvintele lor curg spre cu zăpadă,/ să visezi nu visul american, ci să-l drumul cel mare al morţii…“(“Suprarealism visezi pe acela de/ demult,/ când te-ngropai acerb”) la săniuş, în zăpadă…(“Suprarealismul Chiar dacă moartea produce seisme iernii”). sufleteşti inimaginabile, încât eul liric îşi simte Cine n-ar saluta cu pioşenie frumuseţea anii “pierduţi, fărâmiţaţi,/ fără să-i fi gestului de a presăra, în noianul de tristeţe, înmormântat cineva înainte!”, se afirmă omagiul luminii împrăştiate de farmecul ideea rolului tămăduitor al Mortianei: “Tu ştii, senectuţii? Cât de curat şi înălţător este portretul Mortiana,/ tu poţi să speli ruşinea,/ să uiţi bunicilor dintotdeauna: “Un bunic e o păcatele,/ să ierţi oamenii!/ Tu aduci doar lumânare aprinsă. /Trupul e numai lumină- liniştea!”(“Suprarealism acerb”) /Doar timpul a rămas neputincios în faţa lor,/ Universul întunecat, controversat al morţii În ochii lor senini au crescut/ puţin câte ne apare la începutul acestui ciclu ca un puţin,/ iernile./ Ninge ca altădată/ peste oratoriu, urmând ca pe parcursul lui, revenirile sufletul lor curat de copil,”(“Bunicii”) asupra temei să-i nuanţeze mesajul. Piesele Traseul dureros parcurs de eul liric în acest dedicate lui Toma A. constituie un recviem ciclu cunoaşte idei contradictorii; închinat fostului elev, secerat fără milă de suprarealismul, adică suprarealitatea, există pur moarte, în pragul tinereţii. Poeta ne-a declarat: şi simplu drept o realitate în care “totul pare “…poeziile dedicate lui sunt un omagiu adus supradimensionat” şi care este asumată ca tinereţii lui, prematur frânte…” “identitate”; apoi devine insuportabilă şi ne Versurile capătă încărcătură elegiacă, au o izbeşte, aşa cum o face titlul “Nimic nu e vibraţie aparte care nu te poate lăsa inofensiv. suprarealist” încărcat de acută incertitudine. Cu vocea şoptită a regretului sfâşietor, cu Totul se încheie prin înălţarea steagului alb, privirea pierdută spre infinitul celest, autoarea anunţând capitularea, dând vestire că drumul glăsuieşte din templul lacrimii: “De acolo ne clarificărilor e prea lung: “Atunci, mi-am zis, vei privi în marea răvăşire/ şi vei vedea ca la pot să bat la următoarea uşă, cu/ siguranţă paradă înşiraţi,/ păianjenii ce locuiesc în mi se va deschide…/ Iată, am ajuns la acelaşi ochii noştri fioroşi…!Tu pleci…/ te-aşteaptă punct de unde am pornit,/ de aceea cred că Mortiana!” (“Suprarealismul morţii”) drumul e prea lung/ sau poate sunt oboist să Prima parte a cărţii gâlgâie de superlativele mi-l amintesc exact…”(“Şi rugăciunile au trăirilor dureroase în care impactul morţii memorie…”) asupra vieţii lasă urme adânci în inima celui Păşesc în teritoriul celui de al doilea ciclu, care fiinţează faţă în faţă cu acela care a fost intitulat “Realitatea invadată de prea mult fiinţă trăitoare sub acelaşi cer şi care a devinit suflet” în care descopăr un alt seismograf materie inertă. înregistrând, sub forma unor sinusoide

53 Citadela Critică literară sugestive, reflectarea sentimentelor dictate de halucinant. Iarna este “melancolică/ şi din ce în gândurile colindătoare prin universuri felurite. ce mai singură”, suflarea vântului se aşterne Se simte o revigorare, un fel de acceptare a “ca o stranie poveste de/demult”, încât se tuturor văzutelor şi nevăzutelor, o relansare a aude o mărturisire viforoasă “Aş vrea să plece spiritului într-o nouă aventură. cât mai departe acest anotimp atât de alb, / Ciclul începe prin declarata poftă de mereu alb”(“Alb”) Eul liric nu se sfieşte să hoinăreală prin atmosfera glacială a amintirilor mărturisească povara iernii, durerea pe care i-o şi se încheie prin sugestia spaimei de viitorul provoacă în adâncul sufletului: “Dezgropaţi- hazardant, impregnat cu neprevăzut, unde mă din zăpadă,/ daţi de pe mine aceşti fluturi pulsează deşertul “numit cam plictisitor (prea incolori…/ Din când în când mă doare plictisitor uneori): viaţă!”(“Divinaţie”) iarna,”(“Invazie extraterestră”) Se simte respiraţia tinereţii, se aud bătăile Universul poetic al versurilor Cameliei neastâmpărate ale ceasornicului vital; inhalez Manuela Sava este din nou inundat de nelinişti; încrezător speranţa şi curajul de a merge mai Mortiana mai face o vizită şi în acest ciclu, să- departe. şi primească sublima mustrare: “În cenuşă,/ Receptez tonicul şi frumosul crez de morţilor nu le mai e dat să mai scurme./ Tu ai reînnoire prin versuri clocotitoare de energii uitat asta, Mortiana, /mereu uiţi.” Finalul pozitive: “Brazii îşi scutură toate speranţele este emblematic pentru destinul omului şi sună în palmele mele ruginii/ timpul nu a mai sentenţios:”Între noi se rostogoleşte ceva greşit/ a apucat-o pe drumul spre înainte şi înapoi:/ un pod,/ o piată/ sau poate mine…”(“Poem pentru Arte”-30 decembrie puntea peste o apă moartă.”(“Legănare”) 2010) Autoarea volumului nu evită să abordeze în În acest ciclu, viaţa nu mai este luată în acest ciclu şi teme mai delicate, chiar dacă tragic. Poeta pare că spune: “Viaţa e viaţă; n-ai pudibonzii pot strâmba din nas. Poemele curg ce-i face. Să mergem înaite!” pătrunse de naturaleţe, zugrăvind o soartă care Discursul liric leapădă acea notă a nu trebuie camuflată sau falsificată: “Tu eşti sobrietăţii tragice, devine jovial pe alocuri. plină de vânătăi/ şi eşti hulită de toţi-/ Uiţi că Pentru poetă, iarna este anotimpul revitalizant te strigă curvă,/Uiţi cum e să plângi,/ Ai uitat doar în aparenţă. În viziunea ei, albul imaculat până şi cine ţi-a murit în ultima vreme…/ sigilează sentimente, dar nu vindecă răni: Chiar tu ai murit.”(“Cântec deocheat”) “Chiar de veţi răscoli zăpada,/ tot nu veţi da Sunt în acest ciclu şi alte poeme demne de de aripile mele care au îngheţat aşteptând…/ luat în seamă, prin darul de a predispune Ceea ce puteţi vedea cu ochiul liber e doar/ o cititorul la meditaţie; nu citez decât câteva părere…”(“Anotimp suprarealist”) titluri: “Singurătate”, “Un intrus”, Există şi o corespondenţă tainică, subtilă “Sanctuarul”, “Divinaţie”, “Cum să treci între iarnă şi interiorul sufletesc al eului, peste gardurie înalte”, “Frigul din inimă”. corespondenţă sugerată alături de un mesaj care Mă despart, nu cu uşurinţă, de acest grupaj trebuie luat în serios pentru adâncimea lui:”De- de poeme nu înainte de a poposi asupra poeziei ar fi să scormonim în fierbinţeala iernii/ce se cu titlul explicit “Monolog despre mine” Este transmite iremediabil şi frunţii noastre, / exprimarea dreptului la interogaţii, a dreptului vom găsi buricele degetelor/ căzute…/De poetei de a-şi rosti indirect destinul nefericit, în aceea, tot zic să nu ne mai uităm/ în ograda sânul lumii care întotdeauna l-a hrănit cu raţia altora, / că e plin de zăpadă şi la noi…”(“Cum zilnică de indiferenţă: “Vreau să pun lumii ar fi…”) aceleaşi întrebări pe care le-au mai pus / şi Există la Camelia Manuela Sava o anume înţelepţii,/ dar să fie un ecou din răspunsurile obstinaţie de relevare a misterelor iernii. lor/ în întrebările mele…/îmi pun întrebări Exaltarea în faţa peisajului hibernal invadat de despre lume, chiar dacă tu nu-mi dai voie/ şi- albul purităţii nu ţine mult, căci abundenţa mi faci semne să tac,/ să tac…” nonculorii irită, astenizează, exasperează Sorb, în sfârşit, poemele din al treilea ciclu, produce discomfort psihic. Imaginile se succed “Taină şi creaţie”, şi el ademenitor în felul lui,

54 Citadela Critică literară sperând să descopăr alte taine ale supremelor de noi, de inima noastră/ Şi durerea lor învârte ceasuri; caut înlăuntrul cuvintelor, dau la o parte hora.” Trebuie să le opreşti la timp, pentru că crusta unor enunţuri încifrate, stabilesc “Străin vei deveni de propria piele,/ Dacă nu diagnostice aproximative şi mă răstesc la poetă cumva vei opri la timp/ Ceasurile de taină ce buimac: “Ajungă-ţi! M-ai purtat până aici, cuminţi se supun/ Marelui tău vis…” ademenindu-mă că-mi destăinui tainele, dar Prin ce se caracterizează ceasul de taină? iată, mi le-ai tăinuit şi mai mult, m-ai adâncit în Care să fie oare relaţia dintre poetă şi existenţa ceaţa înţelesurilor înşelătoare.” lui? Răspunsurile ni se detaliază prin versuri Mă avertizează cu impertinenţă primul sugestive, străbătute fiind de un firesc poem: “Nu există nimic dincolo de iubire şi ademenitor: “Miscări haotice, întunecate moarte…/E doar viaţa noastră, trăită ca un poartă cu el/ Ceasul acesta de taină./ Tu îi ceri intermezzo mai prost…/ Taina se descifează ceva, el nu ştie ce să-ţi dea…/ Tu vrei să mai simplu sub ochii noştri larg închişi…/ Tăcere adaugi o silabă, un sunet,/ Dar e târziu,/ El nu şi nemişcare….”(“Taina suprarealismului e decât un mister, o himeră, nimic mai acerb”) mult…” Moartea a devenit o obsesie; apare şi aici, în În ansamblu, volumul “Taina supremelor acest ciclu, ca o necesitate, pururi de pază la ceasuri” este caracterizat prin tonalitatea hotarul vieţii şi suntem povăţuiţi de poetă: “Nu reflexivă, printr-o sintaxă poetică originală în vă mai faceţi speranţe… e în van…citiţi-mi care descoperi arborele sentimentelor amare, cu atenţie/ buzele ca surzii care mai ştiu încă dar şi bucuria de a fiinţa; însă, din păcate, o limbă şi ea-/ cea a semnelor de bună aceasta este mai mult umbrită decât însorită; purtare!”(Poezia nescrisă şi cea spusă”) umbrită de trecerea inexorabilă a timpului, de Viziuni terifiante populează trăirile din ameninţarea morţii şi de furtunile unei Sahare imaginaţia poetei, ca lectorul să nu creadă dintr-un colţ al sufletului, o Sahară biciuită de cumva că ea se joacă, din plictis, cu Euterpia: arşiţele clepsidrei despotice. “târâtoare cu piele de venin te împresoară”; De admirat sunt câteva calităţi ale versurilor “maşina timpului a demarat în trombă pe din această carte: naturaleţea, francheţea, forţa lângă tine”; “sunt şi eu un biet tiran al sugestivă… Poeta nu scrie stihuri care să placă, sângelui/ fiert…”; “apasă pe rană/ până ci care să doară, să comunice şi să o comunice; când sângele se dezgheaţă şi curge roşu- nu aşterne în pagină poeme pentru a epata prin auriu/ înspre noi…”. jonglerii poetice novatoare, ci pentru a semnala Şi, ca să înţelegem mai bine cine este şi ce că există, suferă şi ia act de adevăruri care o vrea vocea lirică a conştiinţei poetice cu care a rănesc fără cruţare. fost hărăzită, Camelia Manuela Sava aşterne pe Citind acest volum cu aplecarea cuvenită, tipsia paginii acestui volum o aprigă aspiraţie nu am putut să nu găsim îndreptăţie cuvintele ipotetică; da, una singură, pentru a-şi continua lui Khalil JUBRAN (poet şi filozof libanez) durută aventura pe drumul poeziei: “Aş fi vrut care definea admirabil astfel esenţa alcătuirii să-mi tai în două sufletul: /Prima parte/ să poetului: “creatură stranie, având un al rămână pentru totdeauna în trecut,/ Ca să nu treilea ochi/ care vede în natură ceea ce alţi mai atârne ca un bagaj inert!/ A doua să ochi nu văd. Are şi o ureche interioară care meargă pretutindeni cu mine ca un frate aude şoapta zilelor şi nopţilor, ce alte urechi geamăn/ ce mă strigă în permanenţă pe nu o aud. Poetul priveşte un trandafir nume!”(“Suprarealismul sufletului tăiat în veştejit şi vede în el tragedia veacurilor;…” două”) Lectura atentă a volumului “Taina Ceea ce am căutat cu ardoare de-a lungul supremelor ceasuri” va ajuta cititorul să aşeze volumului aflu către finalul acestuia şi anume în această carte pe locul meritat. poemul “Ceasuri de taină”. Aici le descoperim identitatea, le simţim vraja misterelor şi le culegem polenul înţelesurilor acelor ceasuri. Râmnicu Sărat, februarie, 2013 Astfel aflu că“Ele sunt întotdeauna mai presus

55 Citadela Critică literară

Gânduri la o carte: Altare pentru mama de Constantin Prunoiu

Obligaţiile de serviciu i- Nicolae POP au răpit majoritatea timpului, acest lucru neîmpiedicându-l ca Lecturarea unei cărţi cum gândul să-i fie mereu la creaţie. este Altare pentru mama, un poem Având incontestabile calităţi în proză de Constantin Prunoiu, îţi poetice, nu a dat niciodată de-o rulează-n gânduri viaţa unui om cu parte scrisul, cu toate că viaţa îi o puternică trăire a ontologicului era încercată de reale frământări. din sfera umană şi a mediului său Gândul său era însoţit de inspirativ. Dar înainte de finalitatea inspiraţiei sale, ceea ce exprimarea gândurilor la acest s-a dovedit prin editarea a patru poem în proză dorim să îi facem o volume de poezie, după cum scurtă prezentare. urmează: În stânca logosului Constantin Prunoiu, din (Satu Mare, Editura Solstiţiu, Apa (jud. Satu Mare), este un poet 2006); Între Cer şi iris (Cluj- cu o adâncă reflectare în creaţia sa. Cu un Napoca, Editura Risoprint, 2008); La o adresă palmares ancorat de o rodnică activitate poetică mântuitoare (Satu Mare, Editura Ecoprint, şi publicistică activitatea scriitoricească şi-a 2008); Sub piele îmi dansează poemele (Satu început-o cu publicarea în presa locală, Mare, Editura Citadela, 2012). semnătura sa putând fi regăsită în „Cronica Am enumerat câteva din preocupările sătmăreană”, „Gazeta de Nord-Vest” dar şi în poetului până în prezent, oprindu-mă cu câteva prestigioase reviste literare ca: „Familia” gânduri la creaţia sa, pe care o consideră un (Oradea), „Tribuna”(Cluj-Napoca), ori poem în proză, Altare pentru mama, apărută „Geneze” şi „Poesis”, tot sătmărene. recent la editura sătmăreană „Citadela”. A obţinut Premiul cunoscutei reviste Poemul Altare pentru mama înfţişează poate literare clujene „Steaua”, de asemenea la una dintre cele mai frământate creaţii ale Concursul interjudeţean al Cenaclului poetului Constantin Prunoiu, un gând ce i-a „Afirmarea” din Satu Mare. Antologia Stare de venit o dată cu plecarea mamei sale din lumea dor. Poeţi şi pictori ţărani, alcătuită şi îngrijită pământeană, aşa cum spune însuşi poetul: în 1983 de către Ioan Meiţoiu, îl menţionează şi „Astfel poemul la moartea mamei” devenind pe Constantin Prunoiu cu poeziile: „Cuvântul”, tot mai neliniştitor. Poemul în proză Altare „Peisaj” şi „Ca arborii liberi”. Volumul, apărut pentru mama este cernut prin filtrul gândurilor la editura bucureşteană „Sport-Turism” a sale, extrase din filosofia unei stări spirituale ce beneficiat de un frumos cuvânt înainte scris de l-a făcut să trudească la finalitatea ei. Altare către Zoe Dumitrescu-Buşulenga, care afirma pentru mama este o creaţie care place şi care te în acel cuvânt prefaţator: „Sentimentele oricât obligă parcă la recitirea cu multă plecăciune în de puternice, de dor, de iubire, de suferinţă, sunt faţa paginilor sale, pentru a deduce valoarea spuse cu discreţie şi simplitate. Cuvântul, ca unui concept care începe a înmuguri în grădina expresie nemijlocită a simţirii, are în poezia gândurilor poetului Constantin Prunoiu. noastră populară rezonanţa convingătoare a Întregul poem este străbătut de ideea unui adevărului. De unde şi forţa cu care această regret ce arde în adâncul inimii sale clipă după poezie a lucrat asupra poeţilor acestui neam, de clipă, cu toate că lumina credinţei, îl duce cu 1 la Dosoftei la Eminescu şi la Blaga” . gândul dincolo de veşnicia timpului, undeva în 56 Citadela Critică literară necunoscutul eternităţii. Poetul consideră că mama. Memoria mamei este un fapt măreţ al depărtările în timp vor duce la formarea unui sufletului, ce nu poate fi părăsit, căci spaţiul ce întreg, a cărui „coardă” răsună liturgic, dar o ne desparte deocamdată este cuprins parcă în incantaţie pe marginea elanului metafizic, retorica suferinţei, iar vastitatea infinită a „parcă-l strânge de gât”, cum afirmă autorul spaţiului face ca altarele să fie o necesitate ce vrând parcă să strige ca un „tunet” puternic întrupează ferestre deschise spre norii pentru a se auzi în adâncul inimii sale şi a i se împărăţiei cerurilor. Autorul se simte sclavul auzi regretul după moartea mamei, fiinţa cea său aşteptând cu o dureroasă nerăbdare mai iubită a lumii. Şi pentru poet, ca pentru întâlnirea cu sufletul mamei sale, pe care o oricine, moartea este o enigmă, îmbrăcată în consideră cea mai sublimă dintre femei. Clipa albul cu cele mai multe nuanţe, unde călătoreşte trăită fără mama parcă îl sugrumă, iar la limita gândul după dispariţia celei mai dragi fiinţe, a insuportabilului, trecerile îşi cer trăiri cosmice, mamei poetului care spune: „După plecarea ta, devenind un locuitor al Speranţei. am crezut că nu mai există timp Infinitul, spune poetul, al zidirii, ci umbre nebunatice ce „mă trage de mânecă”, aleargă tulburător. Ca nimeni plasându-ne discret în hotarul altul, poetul Constantin incertitudinii şi o dată cu Prunoiu, a construit Altare trecerea timpului, noi toţi, pentru mama, care scurtează alături de poet îmbătrânim distanţa dintre Cer şi pământ, visând la raza singurătăţii şi a mama fiind în ceruri, unde speranţei, iar poetul repetă în îngerii o încălzesc cu aripile lor gând: „Doamne dă-mi răbdarea de-o albă transparenţă. Regretul pietrei, şi din cerul sfânt, trimte- după mama poetului, este de o mi cât mai multă putere ca prin tulburătoare stare, iar poetul altare să-mi oblojesc rănile, zice că: „La moartea ta, am învăluindu-mă în primăveri!”. sărutat pământul să-ţi ţie de cald, Altarele imaginare, îmi până la înălţarea la Ceruri”, căci consolidează puterile de care am pe pământ, „la masa tăcerii” este nevoie, spune poetul, pentru a linişte interstelară, a întrebărilor nu-mi sărăci viaţa şi curajul de a fără răspuns, iar poetul se simţea trăi, căci cufărul Speranţei încă ca un pumn de pământ vorbitor, este plin. Prin suferinţa pierderii iar fără mama, zice poetul, mamei sale, poetul se cunoaşte substanţa lumii nu mai are definiţie, pentru că mai bine pe sine, fiind mai aproape de Eul frumosul anilor petrecuţi împreună, s-au risipit adevărului, care din amvonul speranţei învinge în nemărginirea îndepărtării. puterea întunericului, acesta cedându-i, iar Poetul, îşi vizualizează imaginativ căile întregul din lucru îi sporeşte puterea creaţiei neatinsului, cu toate că pe aceste căi se văd poetice. urmele mamei plecate în ireversibilitatea Prin poemul în proză Altare pentru Adevărului, pe care numai Altarele pot să-l mama, poetul Constantin Prunoiu mai pune o descifreze, fiind calea de salvare oxigenatoare, cărămidă solidă creaţiei sale, deschizându-i un spre ceruri. Fără Altare viaţa ar fi moarte, într-o orizont mul mai complex. sinuoasă alinare, iar ridicările din căderile sufleteşti nu sunt posibile fără a porni spre 14 septembrie 2012 Altare în faţa cărora se poate comunica cu mama, în albastrele îndepărtări, iar pe „variatele meridiane ale crerului se întind 1 *** Stare de dor. Poeţi şi pictori ţărani, ecuaţiile altarelor, făcând posibilă comunicarea Bucureşti, 1983, p. 6; prezentarea lui purificată a unor gânduri şi simţăminte către Constantin Prunoiu se află la pagina 280. 57 Citadela Eseu

DEMOCRAŢIA DE AZI - O NOUĂ COTITURĂ LINGVISTICĂ

nu, pentru a putea raţiona măcar un Daniela GÎFU moment asupra formei), pluralitatea de forme (în caz contrar, diferenţa Odată cu începuturile care apare ca stând la baza existenţei gândirii moderne (John Locke, unei forme devine imposibilă), René Descartes, Immanuel simultaneitatea şi valoarea Kant) filosofia, cunoscută de la semnificativă. Cu alte cuvinte, Hegel drept chintesenţa forma este „nu o anumită entitate spirituală a unei epoci, a devenit pozitivă, aparţinând unei categorii o filosofie a Cunoaşterii, oarecare, unei categorii simple, ci principalele curente filosofice entitatea deopotrivă negativă şi indicând ulterior reorientarea complexă, rezultând (fără nici un fel culturii contemporane către de bază materială) din diferenţa faţă semiotică. De aici şi importanţa de alte forme combinată cu diferenţa pe care a dobândit-o abordarea limbajului, de semnificaţie a altor forme”5. Ca atare, forma începând cu secolul XX, ca o mare schimbare este un element al coexistenţei unor semne de paradigmă culturală. Fenomen, numit diferite, echivalente sau opuse în semnificaţia cotitură lingvistică. lor. Dacă până în secolul trecut, „entităţile Pe filiera deschisă de Saussure, o serie de lingvistice au rămas într-o poziţie secundară, lingvişti6, şi nu numai, au continuat cercetările fără să aibă un statut autonom: limbajul sprijinind întemeierea unei teorii moderne a continua să fie efect, iar cauza să fie gândirea”1. semnelor lingvistice. Convingerea acestora, Depăşirea acestei viziuni a început în mai multe explicit sau implicit formulată, este aceea că domenii ale creaţiei culturale manifestate şi la „sistemul semiotic cel mai important, baza nivelul cunoaşterii ştiinţifice, contribuind tuturor celorlalte, este limbajul”7. În accepţia lui decisiv la generalizarea cotiturii lingvistice. Hjelmslev, din reunirea formei conţinutului şi a În prima decadă a secolului XX, atenţia formei expresiei rezultă semnul lingvistic şi, în asupra semioticii lingvistice se îndreaptă în geneză, orice semioză, adică relaţia de primul rând asupra manifestărilor limbajului, semnificare. urmare a preocupărilor saussuriene. Saussure, Analizând condiţiile limbii, Wittgenstein vădit interesat de limbaj2, preocupat mai mult de concepe o etică comunicativă care implică o modul în care semnele (sau, în cazul său, viziune asupra formelor vieţii. „Adevărul şi cuvintele) se corelează cu alte semne. În falsitatea fiecărei propoziţii schimbă, într- accepţiunea lui Saussure3, „termenul forma, adevăr, ceva din construcţia generală a lumii, iar sinonim cu structură, (...) se exprimă prin cadrul în care este lăsat construcţiei sale prin sistemul relaţiilor stabilite între unităţile totalitatea propoziţiilor elementare este tocmai lingvistice; independenţa formei conferă statut acela pe care îl delimitează propoziţiile total de autonomie lingvistică (care va avea ca obiect generale”8. Acesta a tematizat relaţia dintre descrierea coerentă şi exhaustivă a acestei logica limbajului şi interacţiunile practice. forme)”4. Puterea cuvintelor, cunoscută şi controlată, A vorbi despre formă înseamnă a lua în poate să genereze recursul la un lexic specific, calcul patru aspecte de înţelegere a conceptului: la reguli şi strategii de argumentare. În acest diversitatea formală (în caz contrar dispare sens, limbajul reprezintă mai mult decât un stoc până şi baza, adevărată sau falsă, suficientă sau de cuvinte, devenind, în contextul analizat de 58 Citadela Eseu noi, o emblemă a puterii ce încearcă să fie înţelegerea faptului că celor două concepte monopolizată. Dar, expresia verbală a puterii beneficiază, indiferent de perioada istorică, de este definită atât de tăcere, cât şi de un limbaj adaptări discursive emise de reprezentanţii specific, constituite în condiţiile artei puterii la momentul acţiunii. Cert este că dramatice. Aşa cum spunea G. Balandier, democraţia rămâne o formă de guvernare, tăcerea şi limbajul „încearcă să influenţeze poporul fiind mai mult un spectator la acţiunile subiecţii în timp”9, iar în condiţiile acestui puterii decât un detentor al puterii. cuvânt arta tăcerii face parte din arta politicii. O privire asupra filozofiei politice * autohtone aduce în atenţia publică reminiscenţa Dacă privim discursul politic ca acţiune, ideilor din democraţia socialistă „cârpită” cu adică sub aspectul relaţiei dintre acesta şi cei idei democratice implementate la mare iuţeală care-l generează, sau asupra acelora spre care din ţările cu democraţie autentică (vezi este îndreptat, înseamnă că îl abordăm dintr-o democraţia americană). Că a existat sau nu o perspectivă mai recentă, cea pragmatică, documentare reală făcută de aleşii noştri în centrată mai ales asupra formelor moderne ale aceşti 23 de ani, aflaţi mai mereu în deplasări acestui tip de discurs. „Rolul limbajului aici este costisitoare, rămâne temă pentru toţi cei acela de a articula continuu ideologia, de a interesaţi de viitorul naţiei române. insista asupra sistemelor de credinţe care * legitimează instituţiile de putere”10, dar cel mai Raportându-ne la viziunea simbolică a i m p o r t a n t r e z i d ă î n s e m n i f i c a ţ i i l e puterii, constatăm că ea are o puternică convenţionale ale practicilor puterii. „Limbajul dominantă dramaturgică (actorul politic trebuie devine putere în mâinile puterii”, după cum să înveţe suficiente roluri pentru a fi capabil „să spunea R. Wodak (1989)11. improvizeze” în funcţie de context), nu însă şi Din perspectiva nivelului de generalitate un spaţiu nelimitat de manevră. „Puterea legată şi al tipului de comunicare politică, specialiştii de interpretarea unui rol dominant are drept în analiza discursului au evidenţiat diferenţe corolar supunerea necondiţionată la substanţiale pentru relaţia limbaj/putere. constrângerile celor care definesc acel rol”14. Raportându-ne la referenţial, terminologia Deoarece „reprezentarea politicului este uzitată poate fi abstractă (de pildă, reformă) sau corelată unui spaţiu social polarizat - fie tensiv, concretă (spre exemplu, mâncare). În primul conflictual (în cazul dominării, manipulării), fie caz, formele lexicale abstracte caracterizează cooperativ (în situaţia deliberării, negocierii, relaţiile formale (mesaje instituţionale), în a compromisului)”15 -, limbajul politic reprezintă doua situaţie, formele concrete evocă relaţiile în aceeaşi măsură o formă de descriere interpersonale (mesaje electorale). În fond, explicativă a realului şi o modalitate de acţiune „cuvintele îşi pot schimba sensul după strategică în contextul dat. Prin urmare, poziţionarea celor care le folosesc”12; cuvintele inegalităţile de acces la cunoaştere şi limbaj polisemantice ca putere, libertate sunt în mod determină inegalităţile de obţinere a intenţionat ambiguizate pentru ca fiecare competenţei politice şi, implicit, a performanţei segment de public să recepteze accepţiunea sa. politice, care întârzie sau împiedică şansele de „Enunţurile se opun prin atitudinea faţă de exercitare a puterii. cuvinte şi nu prin cuvinte însele”13. Cunoscuta formulă a performativităţii Fără a ne propune o incursiune asupra austiniane, acel „How to do things with words” filosofiei democraţiei, izvorâtă din ideile (Cum să faci lucruri cu cuvinte), este în primul antichităţii greceşti, subliniem faptul că rând rezultatul statutului omului politic, al democraţia europeană se bazează tot pe poziţiei sale în spaţiul politic, care îi conferă o elemente ca egalitate şi libertate, regăsite încă legitimitate indubitabilă. În prezent, din antichitate şi preluate ulterior, (spre legitimitatea competenţei şi credibilităţii unei exemplu, în regimul comunist) drept idealuri autorităţi politice este din ce în ce mai mult naţionale. Nu mai este pentru nimeni străină concurată de credibilitatea mediatică, de

59 Citadela Eseu carisma confirmată deja în spaţiul public. Se servesc de simboluri pentru a da un sens „Pentru a pretinde la tron în cetatea democratică vieţii lor”20. trebuie să fii telegenic”16. Aşadar, asistăm în Alegerile parlamentare de la finele anului politică fie la impunerea actorilor „grei”, care trecut, au schimbat valul politic în România - în beneficiază de un tratament preferenţial în fapt este cel schimbat cu două legislaturi înainte mediatizarea lor, efect numit de Roland Cayrol, (SÂC!)- românii preferând să plătească poliţe best-seller, fie la ignorarea actorilor cu împotriva darurilor portocalii ale celor „n” vizibilitate redusă, care sunt marginalizaţi sau guverne Boc. Desigur, putem vorbi şi de un chiar ignoraţi. De cele mai multe ori, grup de electori care a mizat încă pe forţa propulsarea a noi actori este însoţită de preşedintelui jucător, ales democratic, în urmă schimbarea altora, a corpului intermediar, a cu mai bine de trei ani. Dar ce ne facem cu votul militanţilor, condamnaţi nu doar la tăcere democratic din vara lui 2012, când decizia mediatică, ci la tăcere pur şi simplu, rolul autohtonă a fost subminată de decizia liderilor de opinie fiind drastic diminuat17. europeană? Problema fundamentală a comunicării politice, Dominanta puternic dramaturgică a ca scenă simbolică de înfruntare de discursuri actualei puteri, gândită machiavelic, a învins politice (putere vs. opoziţie), este adăugarea covârşitor, mai ales, în judeţele lipsite de unei dimensiuni antropologice, istorice, industrie, cu agricultura şi economia într-o stare timpului scurt al evenimentului mediatizat. îndoielnică. În lipsa unei culturi politice solide, „Altfel spus, forţa şi fragilitatea comunicării a primat virtutea inerţiei. Oare câţi dintre politice rezidă în gestionarea celor două scări votanţi au citit sau şi-au pus întrebări cu privire temporale care constituie politicul: timpul la programele vechii şi noii alianţe de evenimentului şi timpul structurării”18. guvernământ? Viaţa politică este structurată în fapte de Lipsa normelor europene, etice, morale, limbaj - discursuri politice, programe şi generează sincope decizionale printre platforme ideologice, doctrine politice, investitori, care manifestă, aşa cum confirma simboluri (embleme, ceremonii etc.), toate realitatea, o acută lipsă de încredere vizavi nu de acestea fiind construite şi modelate cu scopul de potenţialitatea României, ci faţă de maturitatea a place şi a convinge, a stârni pasiuni şi democraţiei de aici. Iată de ce, afirmam anterior adeziuni, a determina la acţiune. „Prin limbaj se că cele două şi mai bine de decenii post- construieşte dezbaterea politică, dar şi scena comuniste sunt încă deficitare la capitolul politică cu jocurile, regulile, actorii săi”19. democraţie autentică. De ce? Un prim răspuns Discursul politic se distinge de alte forme ar consta în faptul că adevăraţii gânditori, nu discursive tocmai prin gradul ridicat de neapărat patrioţi, preferă sau sunt forţaţi să contextualizare. Este punctual, legat de un prefere, solitudinea. Alegem, numai!, din oferta eveniment, poate genera sau poate fi generat de afişată parlamentari depăşiţi de situaţie. anumite evenimente, are rolul de a evalua Măsurile politice şi economice adecvate situaţia comunicării publice. Aceste evaluări întârzie să apară, drept urmare, şi valorile sunt din ce în ce mai ritualizate. democraţiei rămân confuze. În contextul electoral, cel mai urmărit şi Un cerc vicios din care putem ieşi numai exploatat de pe scena publică, un discurs politic în momentul când vom fi capabili să înfruntăm rostit de un anumit actor politic trebuie să discursiv, argumentat, pertinent şi etic alesul şi ajungă să simbolizeze exact aşteptările platforma pe care o etalează odată la patru/cinci electorilor, să întărească astfel nevoia de ani. siguranţă, speranţele, pentru a le spulbera Desprindem din cele subliniate de aici, neliniştile. „Dimensiunea simbolică rezidă în că discursul politic, ca discurs al puterii, este modul în care oamenii îşi reprezintă realul şi constituit dintr-un ansamblu de acte de limbaj stabilesc raporturi de semnificaţie între obiecte planificate, care se adresează marelui public în cu ajutorul limbajului, al riturilor, al miturilor. vederea formării sau schimbării unei opinii,

60 Citadela Eseu atitudini, credinţe care configurează o decizie, privire la contribuţiile relativ recente ale o acţiune, de obicei electorală. definirii semioticii lingvistice (v. Maria Mulţumiri: Pentru a realiza această cercetare CARPOV, Introducere în semiologia autoarea a primit sprijin financiar de la literaturii, Ed. Univers, Bucureşti, 1978). POSDRU/89/1.5/S/63663. 7 Louis HJELMSLEV, Prolégomènes à une théorie du langage, Minuit, Paris, 1963, p. 28 8 Ludwig WITTGENSTEIN, Caietul albastru, trad. M. Dumitru, M. Flonta, Ed. Humanitas, 1 Dumitru BORŢUN, Semiotică. Limbaj şi Bucureşti, 1993, p. 95 comunicare, comunicare.ro, Bucureşti, 2001, p. 9 Georges BALANDIER, Scena puterii, Ed. 38 AION, Oradea, 2000, în Călin SINESCU, 2 „Limbajul este o structură a gândirii care ar Comunicare politică, Ed. Universitară, exista independent de formele lingvistice, căci Bucureşti, 2007, p. 175 există o diferenţă de natură între limbă (la 10 Robert FOWLER, Power, în Handbook of langue) şi vorbire (la parole)” (Oswald discourse analysis, vol. 4, Discourse in society, DUCROT, Tzvetan TODOROV, Dictionnaire ed. T. A. van Dijk, 61-82, New York / London, encyclopedique des sciences du langage. Éd. du Academic Press, 1985, p. 64 Seuil, Paris, 1972, p. 44). În viziunea lui Ducrot, 11 Christian Le BART, op. cit., p. 106 „din teza saussuriană rezultă că există un 12 Michel PÉCHEUX, L'analyse automatique arbitrariu lingvistic fundamental distinct de du discours, Dunod, Paris, 1969, în C. arbitrariul fiecărui semn izolat.” Prin urmare, SINESCU, op. cit., p. 176 gândirea la Saussure există înaintea limbajului 13 Louis GUESPIN, Problématique des travaux (deci, sensul înaintea semnului, semantica sur le discours politique, 1971, în Langages, no. înaintea semioticii) „ca o masă amorfă, ca o 23 nebuloasă, fără structuri privilegiate” (1972, p. 14 Christian Le BART, Le discours politique, 30). 3 PUF, Paris, 1998, p. 55 Cunoaşterea modului de funcţionare a 15 Daniela ROVENŢA-FRUMUŞANI, Analiza semnelor, prin intermediul diferenţelor dintre discursului. Ipoteze şi ipostaze, Ed. Tritonic, ele la un moment dat, presupune: semnificaţiile Bucureşti, 2004, p. 127 (sintaxa etc.), ceea ce reprezintă pur şi simplu 16 Regis DEBRAY, Cours de médiologie diferenţa dintre idei sau coincidenţa lor în generale, Gallimard, Paris, 1991, în Gregory funcţie de semne; formele, ceea ce înseamnă DERVILLE, Le pouvoir des médias. Mythes et tocmai diferenţa dintre semne sau coincidenţa réalités, PUG, Grenoble, 1997, p. 112 lor în funcţie de idei; elementele vocale ale 17 Gregory DERVILLE, Le pouvoir des médias. semnului, prin urmare diferenţa dintre aceste Mythes et réalités, PUG, Grenoble, 1997, pp. elemente vocale sau coincidenţa lor în funcţie 136-137 de forme (altfel spus, în funcţie de diverse 18 Dominique WOLTON, Les contradictions de semne sau semnificaţii). (v. Ferdinand de la communication politique, în P. CABIN (ed.), SAUSSURE, Scrieri de lingvistică generală, La communication. État des savoirs, Éd. trad. de Luminiţa Botoşineanu, Ed. Polirom, Sciences Humaines, Paris, 1998, p. 361 Iaşi, 2004, pp. 39-40). 19 4 Guy HERMET, Bertrand BADIE, Pierre Daniela ROVENŢA-FRUMUŞANI, BIRNBAUM, Philippe BRAUD, Dictionnaire Semiotică, Societate, Cultură, Institutul de la science politique et des institutions European, Iaşi, 1999, p. 292 5 politiques, 4e édition, Armand Colin, Paris, Ferdinand de SAUSSURE, Scrieri de 2000, p. 56 lingvistică generală, trad. de Luminiţa 20 Ana BAZAC, Comunicarea politică: repere Botoşineanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p. 40 6 teoretice şi decizionale, Ed. Vremea, Bucureşti, Louis HJELMSLEV, Julien A. GREIMAS, 2006, p. 216 Roland BARTHES, Umberto ECO etc.. Cu

61 Citadela Traduceri

manderai via gli accalappiascanicacciari Alexandru PINTESCU Se il poema sarebbe un papale chiuso in gabbia gli aprirei il camino della libertà? Agava (Agavă) Se il poma sarebbe una radice del sole gli aprirei la finestra? Un mondo malato si sporca ai piedi del Sfinge I santuari gridano l'absinto verde Se il poema sarebbe un madre dolorosa Ai piedi delle grande piramide, sotto del Grande gli renderei la speranza? Muro, Nell' altezza assimetrica degli Ansi, Se il poema sarebbe lo sfinge o l'Oracolo di Delhi Pechè vai in cerca delle enigme , pelegrino, gli potresti essere confessore nei momenti difficili? Quando le parole ti assaltano la Terra? Perchè stai cercando il dimentico ed il sangue, Se il poema crearebbe l'effeto di piramida La penitenza, la sofferenza, l'abbstinenza, Golgota? avrei il coraggio d' abbitarlo?

Se il poema sarebbe un condannato a morte Se il poema... sarei vicino sul ultimo camino? (Dacă poemul....) Se il poema sarebbe una bella mentida Se il poema sarebbe un vecchio acceterai fidarlo agli famigliari? lo inviterai nella tua casa per cenare? Se il poema sarebbe un serpente velenoso Se il poema sarebbe un cieco sopporterai vederlo seduto a sole? lo aiuterai a traversare la strada? Se il poema sarebbe unica radice di sole Se il poema sarebbe un'acquila ferita la dividerai con gli altri? gli faciuterai l'ala malata? Se il poema sarebbe un religione Se il poema sarebbe una tubertiloca putana desiderai essere il suo martiro? gli offrirai un covile nella tua casa? Se il poema sarebbe Il Dio stesso Se il poema sarebbe un bambino abbandonato acceterai essere l'angello Esterminatore? gli troverei posto nella tua anima? Se il poema non sarebbe che umile Se il poema sarebbe un cane zoppicante poesia,acceterai essere la sua paglia?

„Al Pintescu (1947-2003) invită la (re)lecturi şi decantări în paginile exegetice, de traductologie şi poetice pe care le-a lăsat, nu exclusiv poezia rămâne principalul său „violon d'ingres”. Debutează cu poezie în 1967 în revista „Amfiteatru” şi în „Caietul debutanţilor” 1967. Al. Pintescu, criticul, a debutat în 1983 cu „Literatură şi eveniment”, masiva antologie „Poezia sovietică modernă şi contemporană” (1988). A tradus Ana Ahmatova „Anno Domini”, Boris Pasternak „Se topeşte zăpada”. În 2001 apare volumul „Rusia - între dezgheţ şi transaparenţă”. Printe volumele de critică se mai află: „Jocul dragostei şi al hazardului” 1994, „Prospero şi teatrul sărac” 1997. Al. Pintescu intră în dialog cu valorile comentându-le, potenţându-le. Poezia a reprezentat pentru Al. Pintescu pasiunea de căpătâi concretizată în câteva volume de valoare: „Colocviile vântului” 1985, „Euthanasia” 1991, „Ierarhiile pergamentelor” 1995, „Recife” 1996, „Radiografia zăpezii” 1997, ”Poeta artifex”, „Hibernia”1999, „Enclave” 2000, „Ordalia, „Alte poeme” 2001. Culegerea „Calvaria” este plasată în finalul volumului „Hibernia” are valoare sumativă, denunţă declinul umanismului, căruia i se opune poetul, martor fragil, cu întrebările sale chinuitoare. Prezentare şi traducere în limba italiană de Livia Mărcan

62 Citadela Traduceri

Mircea ŞTEFAN către apus verso il tramonto towards the west nimeni nu ştie cine e Mircea nessuno sa chi è Mircea nobody knows who Mircea Ştefan Ştefan Stefan is pentru ce s-a născut perché è nato why he was born şi pentru cine scrie e per chi scrive and for whom he writes dacă întrebi vei afla ma se domandi saprai if you ask you'll find out că poetul a fost che il poeta è stato that the poet was a crescut è cresciuto and grew up

şi s-a dus ed è andato and was gone fără să spună nici un cuvânt senza dire parola without saying a word către cimitirul de vise verso il cimitero dei sogni to the graveyard of dreams de la nord şi mai sus al nord e oltre from the North and higher up la răsărit ori apus all'oriente o all'occidente to the east or to the west cine este Mircea Ştefan chi è Mircea Stefan who is Mircea Stefan pentru ce s-a născut perché è nato why was he born şi pentru cine scrie e per chi scrive and for whom does he write presimţire presentimento Misgiving ce greu atârnă sabia de gâtul è pesante la sciabola al collo how heavily does the sword sferei della sfera hang at the sphere's throat se plânge şarpele către un câine si lamenta il serpente con un the snake is lamenting to a dog cane noi ne tragem din apă noi siamo nati in acqua we are born in water ne înecăm cu aer e anneghiamo nel cielo and drawn ourselves with air zborul nu are nici un înţeles il volo non ha alcun senso flight has no meaning pare a fi un cuvânt oarecare sembra una parola qualunque it seems to be just a simple word auzi tu câine senti tu cane say, you dog noi mâine vom muri domani moriremo we shall die tomorrow aşa a zis şi mama pe când a disse così anche mia madre my mother said the same when fost mireasă quando era giovane sposa she was a bride o “vae victis”spune şi sclavul e “vae victis” dice anche lo oh, vae victis says even the obosit schiavo stanco tired slave

Traducere in italiana de Ștefan Damian Traducere in engleza de Muguras Maria Petrescu 63 Cărţi primite la redacţie:

Teodor Curpaş, Văpaie în suflet,- colecţiilor speciale sătmărene, - versuri, Ed. Daya Satu Mare, studii documentare, Ed. Citadela 2013. Satu Mare, 2012. Aurel Pop, Taina căderilor, - Vasile Tarţa, Nimeni nu-i ca Tine, versuri, Ed. Citadela Satu Mare, Doamne, - versuri, Ed. Ed. Casa 2013. Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, Svetlana Paleologu-Matta, 2012. Existenţa poetică a lui Bacovia, - Eugen Evu, Amintiri care vor eseuri, Ed. Ateneul Scriitorilor veni - versuri, Ed. Singur Bacău, 2012. Târgovişte, 2012. Mariana Pândaru, Aproape Aurel Pop, Eternitate prin poezie, linişte,- versuri, Ed. Danimar - antologie de versuri, Ed. Citadela Deva, 2012. Satu Mare, 2012. Viorel Câmpean, Aurel Pop, Pr. Alexandru Tincu, Sfânta taină Ovidiu T. Pop, Vasile Scurtu, zece a preoţiei - eseuri, Ed. Citadela ani în slujba Sătmarului studiu Satu Mare, 2012. monografic, Ed. Citadela Satu Maria Gârbe, Augustin Micu- Mare, 2012. volum comemorativ, - studiu I o n C o d r e a n u , R ă p i r e a monografic, Ed. Gutinul, Baia căpestrelor, - versuri, Ed. Citadela Mare, 2012. Satu Mare, 2012. *** Aurel Cordea, semne din Vasile Tarţa, Trupul despărţit de umbre, - studiu monografic, Ed. suflet, - versuri, Ed. Casa Cărţii de Citadela Satu Mare, 2012. Ştiinţă Cluj-Napoca, 2012. Baki Ymeri, Gustul nerăbdării/ Constantin Prunoiu, Altare Shija e padurimit, - antologie pentru mama, - versuri, Ed. literară, Ed. Albanezul Bucureşti, Citadela Satu Mare, 2012. 2012. Ioan Mateş Morar-Chelinţanu, Ionel Popa, Recitiri din literatura Suflet de-o clipă, - versuri, Ed. română, - cronici, Ed. Sf. Ierarh Transilvania Tecuci, 2012. Nicolae Brăila, 2012 Ioan Nistor, Accente deschise, - Ion Lupu, Dureri neostoite cronici literare, Ed. Citadela Satu cronici istorice, Ed. Vicovia Mare, 2012. Bacău, 2012. Marta Cordea, Incunabulele -