Teză De Doctorat
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI FACULTATEA DE STUDII EUROPENE ŞCOALA DOCTORALĂ „PARADIGMA EUROPEANĂ” Teză de doctorat Conducător ştiinţific: Acad. prof. univ. dr. Basarab NICOLESCU Doctorand: Petrişor MILITARU Cluj-Napoca 2010 1 UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI FACULTATEA DE STUDII EUROPENE ŞCOALA DOCTORALĂ „PARADIGMA EUROPEANĂ” Suprarealismul şi ştiinţa modernă - O abordare transdisciplinară Componenţa comisiei de doctorat numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Babeş-Bolyai” Nr. 13590 din 18.08.2010 Preşedinte: prof. univ. dr. Ladislau GYEMANT, Decan, Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj- Napoca Conducător ştiinţific: acad. prof. univ. dr. Basarab NICOLESCU, Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj- Napoca Referenţi: prof. univ. dr. Ion POP, Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca prof. univ. dr. Simona MODREANU, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi conf. univ. dr. Pompiliu CRĂCIUNESCU, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest din Timişoara Cluj-Napoca 2010 2 CUPRINS: Argument / 05 1. Relaţia dintre suprarealism şi ştiinţa modernă. O introducere / 14 1.1. Teorii ştiinţifice şi viziuni artistice despre a patra dimensiune la începutul secolului al XX-lea / 17 1.2. Dionisos vs. Apollo sau despre cum poate viziunea artistică să anticipeze gândirea ştiinţifică / 30 1.3. Picasso şi Einstein - continuumul spaţiu-timp şi simultaneitatea geometrică cubistă / 42 1.4. Artă şi epistemologie: receptarea teoriei relativităţii şi a mecanicii cuantice în arta/ literatura suprarealistă / 50 2. De la „paradoxurile” din fizica modernă spre o nouă logică non-aristotelică / 57 2.1. Stéphane Lupasco: când experienţa microfizică deschide noi orizonturi gândirii umane / 58 2.2. Originalitatea viziunii estetice a lui Stéphane Lupasco / 69 3. Principiile metodologiei transdisciplinare şi bazele sale ştiinţifice moderne / 79 3.1. Disciplinaritate, multidisciplinaritate, interdisciplinaritate şi transdiscisciplinaritate / 80 3.2. Rolul fundamental al nivelelor de realitate şi cunoaşterea in vivo / 89 4. Intruziuni ale gândirii ştiinţifice în opera lui André Breton / 101 4.1. O paralelă inedită: estetica suprarealistă a lui André Breton şi logica artei a lui Stéphane Lupasco / 102 4.2. Un nou nivel de realitate al artei şi un nou nivel de receptare a artei / 112 3 5. „Misticismul nuclear” al lui Salvador Dalí / 120 5.1. Discontinuitatea materiei ca sursă de inspiraţie în scrierile teoretice ale lui Salvador Dali / 121 5.2. Fascinaţia faţă de ştiinţa modernă – unul din elementele esenţiale pentru înţelegerea picturii lui Dali / 130 6. Pictura lui Max Ernst sau despre arta „deformării” imaginlor ştiinţifice / 139 6.1. Ilustraţiile ştiinţifice şi tehnica inversiunii în pictura lui Max Ernst / 140 6.2. Teme derivate din ştiinţa modernă în scrierile lui Max Ernst / 149 7. René Magritte şi teoria relativităţii / 156 7.1. Modalităţi de receptare a teoriei relativităţii în opera artistică a lui René Magritte / 157 7.2. Un alt tip de discontinuitate: spaţiul interstiţial dintre obiecte în picturile lui Magritte / 164 8. Interior-exteriorul lui Gellu Naum şi banda lui Moebius / 169 8.1. Principiul terţului inclus şi gândirea teoretică non-dualistă a lui Gellu Naum / 170 8.2. Poezia lui Gellu Naum şi relativitatea spaţiului interior-exterior / 177 9. Concluzii / 185 10. Bibliografie / 193 10.1. Bibliografie principală / 194 10.2. Bibliografie secundară / 198 11. Anexe / 205 4 ARGUMENT 5 „Ah! Cine va elibera spiritul nostru de lanţurile grele ale logicii?” André Gide, Les nouvelles nourritures terrestres (1935) Înainte de toate, cum este şi firesc, vom încerca să spunem care sunt motivele pentru care am ales acest subiect care poate părea puţin neobişnuit. Pentru că nu este un subiect previzibil, aceasta îl face să fie cu atât mai incitant şi cu atât mai greu de abordat. Totuşi, tocmai faptul că studiul nostru se doreşte a fi de (re)actualizare, este un motiv în plus pentru a-l duce la bun sfârşit. Iar această (re)actualizare se dezvoltă în trei direcţii pe care cercetarea noastră le va cuprinde: în primul rând această aducere în prezent şi revizitarea a suprarealismului are un caracter inovator (aduce o perspectivă nouă asupra fenomenului studiat, în cazul nostru - suprarealismul), unul transformator (modifică atitudinea cititorului asupra obiectului cercetat prin contribuţiile pe care le aduce şi prin noile abordări pe care le propune) şi acela de a aduce o schimbare relevantă în acest domeniu, adică ne propunem să demonstrăm că nu se poate vorbi despre mişcarea suprarealistă fără a aduce în discuţie, alături de psihanaliză, psihiatrie, logica non- aristotelică, alchimie, ocultism, mitologie etc. şi descoperirile din fizica modernă care au alimentat, cel puţin în aceeaşi măsură, spiritul creator şi ludic al acestui curent avangardist. De asemenea, noutatea cercetării noastre vine şi din faptul că relaţia dintre ştiinţa modernă şi suprarealism va fi studiată prin prisma metodologiei transdisciplinare, ea însăşi o revoluţie, dar în plan metodologic de această dată. Mai precis, vrem să subliniem că subiectul nostru de cercetare nu putea fi cuprins decât prin acest tip de cercetare, tocmai pentru că trebuie creată o punte de legătură între ştiinţa modernă şi mişcarea suprarealistă. Un prim element de legătură îl constituie factorul istoric. Din punct de vedere diacronic, mişcarea suprarealistă şi descoperirile de la începuturile ştiinţei moderne au loc cam în acelaşi interval de timp: Max Planck, unul din fondatorii mecanicii cuantice, introduce în 1900 cuantele de energie, Albert Einstein face cunoscută, în 1905, teoria restrânsă a relativităţii şi, în 1916, teoria generală a relativităţii, iar André Breton, delimitându-se de mişcarea DADA, publică Primul manifest al suprarealismului (1924). Al doilea element de legătură îl constituie factorul sincronic, fiindcă teoriile lui Einstein, ca şi descoperirile din fizica cuantică, au revoluţionat domeniul ştiinţific, la fel cum mişcarea suprarealistă a revoluţionat lumea 6 artei, motiv pentru care Gaëtan Picon afirma că „suprarealismul a fost, în istoria artei şi literaturii, cea mai importantă mişcare din secolul al XX-lea”1. Aşadar, din punct de vedere sincronic vom urmări modul în care anumite idei, concepţii şi reprezentări au circulat din sfera revoluţiei ştiinţifice din fizică spre sfera revoluţiei artistice, urmărind atât sursa acestora, canalul de receptare şi modul în care au fost valorificate de artiştii şi scriitorii suprarealişti. Desigur că aceştia din urmă nu vor recurge mereu la surse ştiinţifice directe, prilej cu care ne vom referi adesea şi la filosofia ştiinţei dezvoltată pe marginea noutăţilor din ştiinţa modernă, referindu-ne în special la filosofii Stéphane Lupasco şi Gaston Bachelard. Dar, aici instrumentele pe care ni le oferă transdisciplinaritatea îşi vor dovedi măiestria şi capacitatea de a aduce la lumină noi perspective de cercetare. Transdisciplinaritatea, fiind prin excelenţă o metodologie a punţilor dintre discipline, o metodologie a dialogului, se va dovedi a fi o cale regală în cercetarea celor două domenii ale cunoaşterii umane. Metodologia transdisciplinară se referă (1) la ceea ce se află, în acelaşi timp, atât între discipline, (2) cât şi înăuntrul diverselor discipline, (3) dar şi dincolo de orice disciplină, de aceea ne vom folosi de metodologia transdisciplinară pentru a ajunge la această viziune tri-unitară despre suprarealism. În acest context, putem spune că revoluţia care a avut loc în fizica cuantică raportat la fizica clasică, este tot atât de importantă ca revoluţia pe care arta de tip avangardist (şi implicit literatura) o reprezintă faţă de arta/ literatura tradiţională. În domeniul fizicii, la nivel macrofizic, lumea noastră este caracterizată de continuitate, separabilitate, determinism şi simetrie; aceste caracteristici se reflectă în logica clasică şi în literatura tradiţională (este cunoscută continuitatea dată de cele trei unităţi – de loc, de timp şi de acţiune –, separabilitatea care se reflectă în puritatea speciilor şi a genurilor literare, determinismul de la nivel narativ şi simetria care caracterizează orice operă clasică). Gândirea artistică a depăşit paradigma tradiţională o dată cu manifestarea curentelor de avangardă, iar suprarealismul este considerat apogeul acestor mişcări artistice inovatoare. Şi, dacă la nivel microfizic, lumea noastră este caracterizată de discontinuitate, inseparabilitate, indeterminism cuantic şi rupturi de simetrie, atunci în concepţia suprarealistă, discontinuitatea se manifestă pornind de la negarea literaturii înseşi până la discontinuitatea semantică sau ortografică din poeme, 1 Vezi Gaëtan Picon, Le surréalisme, Editions d‟Art Albert Skira, Genève, Suisse, 1995. 7 inseparabilitatea face să nu mai existe genuri literare strict încadrabile, indeterminismul face ca orice urmă de progresivitate sau cauzalitate să dispară, iar ludicul, bizarul, ostentativul şi spontaneitatea din creaţiile suprarealiste nu lasă loc nici unei simetrii, cel puţin nu în sensul obişnuit al cuvântului. Prin urmare, există o analogie semnificativă, pe de o parte, între grila de lectură specifică gândirii artistice tradiţionale şi domeniul fizicii clasice, iar, pe de altă parte, se pot stabili analogii şi între viziunea suprarealistă asupra lumii şi ideile puse în circulaţie de ştiinţa modernă. Basarab Nicolescu sublinia că „simultan cu apariţia fizicii cuantice apare şi arta abstractă”2, iar Marcel Raymond observa că sentimentul