NICOLAE ISTRATE ȘI PRIMUL CONSERVATOR PRIVAT DIN PRINCIPATELE ROMÂNE UNITE DIN ROTOPĂNEȘTII SUCEVEI

NICOLAE ISTRATE AND THE FIRST PRIVATE CONSERVATORY IN THE UNITED PRINCIPALITIES OF AND , ROTOPĂNEȘTI, SUCEAVA

Petrea GÎSCĂ1 Motto: ”Muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor.” G. Enescu

Abstract

Nicolae Istrate (1818-1861) was a nobleman politician, a man of culture who left great marks in the lives of the people of Rotopănești, Suceava, in the middle of the 19th century. Politically speaking, he was rarely understood by his contem- poraries, because of his anti-unionist vision. Culturally speaking, he helped in the development of the peasants of Suceava, building schools for their children. He has full credit for creating the Music and Declamation Conservatory, the first institution of this kind in the United Principalities of Moldavia and Wallachia. Last but not least, Nicolae Istrate had a prodigious literary activity, as he wrote many manuals, poems and historical plays. Through his entire activity, Nicolae Istrate had a significant contribution to the development of education and culture, earning a place of honor in the history of this land. Keywords: music, conservatory, literary works

Câteva considerații istorice

Satele comunei Horodniceni2 din județul Suceava (Horodniceni, Rotopănești, Mihăiești, Brădățel, Botești, Răbâia3) au o istorie comună, atât stăpânii cât și obștenii (răzeșii) având același sânge. Așezată pe văile Roșioarei, Brădățelului și Șomuzului, comuna Horodniceni se află pe drumurile vechi comerciale dintre Polonia, Transilvania și Muntenia, lângă fosta capitală Baia stabilită de Dragoș.

1 PhD, univ. prof., National University of Arts ,,G. Enescu” Iași, Romania. [email protected] 2 Horodniceni - obșteni care au întemeiat sate și le-au devenit horodnici; slavonescul horod (gorod) = cetățuie. 3 Satul Răbâia a fost înglobat în Horodniceni. O vreme i s-a mai spus Horodniceni Noi. Localnicii au rămas la vechea denumire. 212

Consemnările despre existența comunităților sunt oarecum târzii, însă ele au existat cu mult înainte de descoperirea documentelor istorice. În siliștea Rotopăneștilor și a Brădățelului, săpăturile arheologice făcute în anii din urmă au descoperit material dacic din secolul II și III, ceramică medievală și o monedă din vremea lui Petru Rareș, apoi o așezare rurală aparținând secolelor XIV - XVII. Sunt dovezi care atestă continuitatea unei așezări omenești de la începutul primului mileniu, se arată în Monografia comunei Horodniceni1. În istoria zbuciumată a comunei Horodniceni au poposit de-a lungul vremii familii de boieri înstăriți, care au ridicat localitățile din zonă la un înalt nivel de civilizație. Amintim în acest sens pe Pan Mateiaș, sfetnicul lui Petru Rareș, care a ctitorit biserica din Horodniceni (1538), membrii familiei Cantacuzino care au locuit în satele comunei aproape două secole și nu în ultimul rând, boierul Nicolae Istrate din Rotopăneștii Sucevei, un intelectual de aleasă cultură. Flacăra aprinsă, cândva, de boierul - boiarin Nicolae Istrate nu s-a mai stâns și nu se va mai stânge niciodată, pentru că țăranii satului de pe valea Brădățelului și a Șomuzului au o frumusețe în a-și trăi viața cu demnitate, care clatină suflete de se aude chiar și blânda înduioșare a bunului Dumnezeu2, scria I. Drăgușanul în cartea sa. Într-adevăr, dacă la Rotopănești - Horodniceni s-a înființat primul Conservator privat de muzică și declamațiune din Principatele Române Unite, acest fapt se datorează în totalitate lui Nicolae Istrate (Istrati), un mare cărturar al vremurilor sale. Nicolae Istrate - Scurtă biografie Născut la 18183, Nicolae Istrate provine dintr-o familie foarte veche, se crede că de peste 400 de ani. Unul dintre strămoșii săi a fost înnobilat de Ștefan cel Mare. Este posibil ca acesta să fi fost un nobil genovez, Eustratie (Evrstrati, Istrati), care o însoțește pe Maria de Mangop pe 14 septembrie 1472 la căsătoria cu Ștefan cel Mare la Suceava, după cum consemnează C-tin Târziu într-una din lucrările sale. Un alt strămoș a fost domnitorul Alexandru Dabija (1661 - 1665). În secolul al-XVIII-lea, familia se refugiază în Polonia, iar în secolul următor înaintașii săi se vor găsi în Moldova. Era fiul paharnicului Gavril Istrati și a contesei poloneze Ecaterina Ilschi, o familie de „boiernași” din Șerbești, azi Ștefan cel Mare, jud. Neamț. Gavril Istrati a zdrobit cetele de eteriști ale lui Alexandru Ipsilanti în anul 1821, care au atacat mănăstirile din zona Neamțului, jefuindu-le. A rămas orfan de tată la o vârstă fragedă, mama sa rămânând cu 3 copii: Nicolae, Meletie (viitor episcop de Huși, 1851-1857)) și o fată care se va călugări. Alte documente arată că părinții lui N. Istrati au avut mai mulți copii: Ioan (Iancu - viitor ban), Mihail (Mihalache), călugărul Meletie, Nicolae, Safta (monarhia Veniamina - Agapia). A

1 Lucrarea a fost editată de Centrul agricol al comunei Horodniceni (Ing. Manolache Didina), p. 1, nepublicată. 2 I. Drăgușanul - Horodniceni, vatră a vetrelor, Suceava, Gr. editorial Mușatinii - Bucovina viitoare, 2001, p. 103. 3 Unele documente certifică faptul că N. Istrati s-a născut la 26 octombrie 1812 și a fost botezat la 30 octombrie la biserica Banu din Iași. Altele, că s-a născut la 1818 la Fălticeni, în casa care a adăpostit Telefoanele până în 1979. 213 fost ajutat de familie pentru a se perfecționa în diverse domenii. A fost și autodidact, ajungând să stăpânească foarte bine limbile franceză, germană, slavonă, poloneză sau latină. Din căsătoria sa cu Sevastița, fata lui Vasile Ciudin de la Petia, au rezultat doi copii: Titus - magistrat și membru al Junimii și Nicu, care a murit la 16 ani de o boală de piept. N. Istrati a fost căminar sub domnia lui (1834-1849), spătar1, ulterior devenind postelnic. A fost unul dintre cei mai cunoscuți moldoveni după ce a devenit proprietarul moșiilor de la Rotopănești și Mihăiești (1841).

Fig. nr. 1. Nicolae Istrati2 Activitatea sa se va axa pe două planuri: cultural și politic. Prin strădaniile sale, în scopul emancipării țăranilor și a neamului românesc, va înființa școli și va crea o operă literară și istorică bogată. Întemeiază la 1838 prima Școală sătească în Rotopănești, școală ce era frecventată de șase băieți și trei fete. Timp de doi ani finanțează Școala sătească de la Rădășeni, care a funcționat până la 1857. De asemenea, va înființa în anul 1852 Școala mixtă cu trei clase elementare, ce va activa în casa rotopăneșteanului Vasile Otrocel, avându-l învățător pe preotul Costache Milu. În anul următor transformă Școala mixtă în două școli, una de băieți și una de fete. Școala de fete a fost prima de acest fel din Moldova, învățătoare fiind preoteasa Elena Milu. Școala avea trei clase și orele se desfășurau în casa lui Vasile Pânzariu. Școala de băieți, tot cu trei clase, a activat în casa cunoscută azi sub numele de Dispensarul de la Rotopănești (v.d. Fig. nr. 2). Se spune că două școli erau cele mai vestite în acel timp, a lui Nicolae Istrati de la Rotopănești și a lui Nenu de la Broșteni. În anul 1852, satul va fi pentru o bucată de vreme un centru al culturii naționale, Nicolae Istrati fiind singurul proprietar din districtul Suceava, care traduce în viață prevederile Așezământului din 1851..., scria M. Niculăiasa, continuând boierul însuși învăța carte pe fiii țăranilor3. Legenda arată că N. Istrati când întâlnea un copil cu drag de carte îi elibera toată familia de iobăgie și o ajuta

1 La 1851 avea o avere de 2.500 de galbeni. 2 Sursa: ro.wikipedia.org, accesat la 23 iunie 2013. 3 A. Niculăiasa - M. Niculăiasa - Din istoricul comunelor Rădășeni și Horodniceni, București, Ed. Litera, 1979, p. 166 - 167. 214 să-și trimită copilul la școală. Elevii erau de la moșia din Rotopănești, dar și de la moșiile învecinate. În același timp, N. Istrati era foarte sever cu boierii.

Fig. nr. 2. Dispensarul de la Rotopănești1 Iată, așadar, realizări foarte importante la acea vreme, școli ce s-au înființat într-un sat din Horodnicenii Sucevei, unele fiind primele din țara Moldovei. Nicolae Istrati s-a implicat în crearea Universității ieșene și a Liceului boierului Bașotă de la Pomârla - Botoșani, după cum afirmă Lucian Spetcu. Titus Istrati - fiul său nota, în manuscrisul „Seri la Rotopănești”, că Nicolae Istrati a dorit să ridice sătenii săi la un grad de cultură nemaiîntâlnit până atunci. De asemenea, se arată că acesta frecventa casa surorii lui V. Alecsandri, unde aveau loc serate muzicale și casa hatmanului Theodor Balș. La Rotopănești au venit personalitățile vremii: M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, V. Costachi, Maria Cantacuzino, N. Cantacuzino, T. Balș, Costin Catargiu și alții. Conservatorul de muzică și declamațiune de la Rotopănești (1860) rămâne cea mai mare realizare a lui Nicolae Istrate. Este prima instituție de acest gen ce a aparținut unui proprietar de moșii, fiind urmat la puțin timp de Conservatorul de Stat din Iași, înființat prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza2. Conservatorul din Rotopănești avea înscriși 19 băieți și 9 fete din localitate și satele mărginașe și avea profesori pe Pietro Mezzeti3 (muzică), I. Galea (canto), Mihail Galino (declamație), preotul Iordache Iconomu (psaltichie), preotul Costache Milu (canto), ultimul conducând și o clasă de cor. Corul înființat la Rotopănești era mixt, pentru prima dată activau și fete. Orele de clasă, câte două în fiecare zi, aveau loc în castelul de la curtea boierească al lui N. Istrati, o clădire cu douăsprezece camere la parter și opt la etaj, construită după planurile unui arhitect vienez. Aici locuiau și profesorii. Aceștia erau plătiți cu câte zece galbeni pe lună, iar profesorul de declamațiune avea cincisprezece galbeni pe lună.

1 C-tin Târziu - Oameni de seamă din Horodnicenii Sucevei, Suceava, Ed. Accent Print, 2011, p. 55. 2 Conservatorul de muzică și declamațiune din Iași a fost înființat la 1 octombrie 1860 și a fost primul de acest gen din Principatele Române Unite. 3 Pietro Mezzeti - compozitor și violonist. A fost elevul lui G. Rossini și membru al Filarmonicii din Bolognia - Italia. 215

Castelul avea și o ascunzătoare de averi situată deasupra beciului și era înconjurat de un parc dendrologic considerat cel mai mare din sud-estul Europei. Existau numeroase varietăți de arbori și se întindea pe 16 ha.

Fig. nr. 3. Castelul de la Rotopănești1

Elevii Conservatorului au susținut spectacole și au participat la serbările din zona Horodnicenilor (în pădurea Brădățel), uneori cu oaspeți din Bucovina2. La primele spectacole de la Rotopănești erau invitați reprezentanți din județ și mai marii boierimii din vecinătate, în frunte cu mitropolitul Modovei și Sucevei - Veniamin Costachi, episcopul Hușilor - Meletie Istrati și fostul mitropolit al Moldovei și Sucevei - Calinic Miclescu. Duminica se aduna la N. Istrati multă lume să asculte corul bisericesc format din 40 de băieți și 10 fete, un cor vestit în zonă. Duminica spre seară, mulțimea se aduna în pădurea Brădățel unde aveau loc spectacole corale în fața invitaților. Reprezentații au avut loc la Fălticeni, cu spectacolele Fluierul fermecat, Mama Anghelușa, Șoldan Viteazul, Doi țărani și doi cârlani, Baba Hârca, Paul John, Margo, Herșan Bocegiu, Cinel-Cinel. La Rotopănești a funcționat primul teatru rural (1840). Spectacolele teatrale erau de două ori pe săptămână, joia și duminica. Mai târziu, la spectacolele Conservatorului, între reprezentațiile teatrale cântau duete Sevastița Istrati și elevul Costache Rotopan. Decorurile erau comandate în Elveția, zugrăvite de Ioseph Fichtner, iar costumele erau realizate de elevii școlii sub îndrumarea Sevastiței Istrati și a Elenei Milu. N. Istrati a dorit să ajungă și la Iași cu spectacolele sale, la Teatrul Național de la Copou, dar dispariția sa prematură nu a mai făcut posibil acest fapt. La 1 noiembrie 1861, odată cu moartea lui Nicolae Istrati, Conservatorul își întrerupe activitatea, după o scurtă existență. Unii istorici au susținut că boierul a fost otrăvit de francmasoni, iar membrii familiei argumentează că a fost otrăvit de Elena Negri la un bal la Rotopănești. N. Istrati a fost înmormântat la biserica din

1 V. Cozma - Două milenii de muzică pe pământul României, Buc., Ed. Ion Creangă, 1977, p. 71. 2 Cu 20 de ani mai devreme, pe aceste meleaguri, Matei Millo (originar din Spătărești - Fălticeni) a interpretat rolul prisăcanului, Alexandru Asachi - plăieșul Codrat și Nicu Canta - Cimbrul în spectacolul Piatra teiului. Elena Asachi, care s-a aflat printre organizatori, a invitat la reprezentație pe Mihail Sturdza și mitropolitul Veniamin Costachi. Atunci Matei Millo a cântat o melodie foarte cunoscută De câte ori în cursul vieții, transcrisă de Elena Asachi, după o melodie franceză. 216 localitatea sa Rotopănești. Profesorii cei mai buni vor pleca la Conservatorul de muzică și declamațiune din Iași, proaspăt înființat sau la Școala de băieți din Ștefănești - jud. Botoșani. Peste ani, conacul lui N. Istrati a fost naționalizat de regimul comunist, în anul 1948, păstrându-se doar o treime și a fost transformat în sediul C.A.P. Rotopănești. Etajul a fost demolat în anul 1955. Localnicii spun că „au sălășluit porcii aici!” Cărturarul Nicolae Istrati a avut o activitate literară prodigioasă. Este autorul unui manual școlar Amicul copiilor - Carte de lectură pentru școlarii sătești (1860), în care sunt prezentate scurte istorioare ce cuprind pilde și învățături din domenii diferite: religie, morală, agricultură, istorie etc. A mai scris Chestiunea instrucțiunii publice în Moldova; Trăsuri din istoria Moldovei sau Testamentul prințului Miron (1847), Căința încrederii în boierii aristocrați și Sfânta hotărâre de a nu-i mai crede, împreună cu M. Kogălniceanu (1848), Înainte cuvântare la tâlcuirea psaltirei; Tomșa Vodă (1850), Veniamin Mitropolit al Moldovei (1851), Despre puterea legislativă și privilegiile Principatelor moldo - române; Despre chestia zilei în Moldova (1856) sau Chestia relațiilor dintre proprietarii de moșii din Moldova cu locuitorii lucrători de pământ (1857). A scris poezii pe care le-a publicat în Foaie pentru minte, inimă și literatură a lui Iacob Mureșanu sau în publicațiile românești ale vremii: Albina românească, România literară și Steaua Dunării. În domeniul prozei menționăm lucrările: Moarte (1841), Văduvele și paragraful (1842), Meditație pe ruinele cetății Neamțului (1843), Agripina; Limba și portul (1844), Consultul (1845), Nici o faptă fără plată sau Filozofia unui nefilozof; Suspinele unei matroane; Suspinul săracilor; Nu-i novita; Fragment dintr-o călătorie (1847) și Corespondențe între doi amorezi sau Limba românească la anii 1832 și 1822. A mai scris fabule, satire etc. Nicolae Istrati a fost primul dramaturg care a scris piese istorice. Operele dramatice Mihul o trăsătură din rezbelul lui Ștefan cel Mare cu Matei Corvin, regele Ungariei (1850) și Babilonia românească (1860) încheie vasta operă culturală a lui N. Istrati. Despre creația sa au scris articole, analize, recenzii etc. S. Bărnuțiu, N. Iorga, G. Călinescu, E. Dumitriu, A. Pumnul și alții. Dacă, ca om de cultură a lăsat o moștenire demnă de toată lauda, fiind socotit Iluministul de la Rotopănești, ca om politic a greșit, neînțelegând transformările uriașe ale vremii sale, îndeosebi necesitatea unității naționale. În 1846 îl găsim membru fondator al „Asociației patriotice”, împreună cu A. I. Cuza și alți intelectuali și s-a aflat printre fruntașii mișcării de la 1848 din Moldova. Deține mai multe funcții publice cum ar fi directorul Departamentului bisericesc pentru învățământ (1852), ministru al Cultelor (1855), ministru al Departamentului Lucrărilor Publice (1856) și candidat la tronul Moldovei, potrivit hotărârii Căimăcăniei Moldovei din 29 decembrie 1858. S-a situat în tabăra celor ce au boicotat unirea Moldovei cu Țara Românească prin luări de poziții publice, scrieri, articole, falsificarea alegerilor pentru divanul ad-hoc din 1857 etc. Printre antiunioniști se mai numărau Gh. Asachi, N. Șuțu, Costache Negruzzi. Nicolae Istrati, principalul ideolog al separatiștilor din Moldova, și-a expus poziția antiunionistă în broșura Despre cvestia zilei în Moldova (1856), unde arată că unirea

217 ar fi în dauna Moldovei și își exprimă convingerea apărării „privilegiilor strămoșești”. Antiunioniștii erau convinși că „Iașii și toată Moldova de Sus nu vor fi decât puncte excentrice ale noului stat, interesele moldovenilor vor fi puse în planul doi”. Datorită acestor acțiuni a atras antipatia oamenilor de seamă ai vremii sale: M. Kogălniceanu, C. Negri, A. I. Cuza, V. Alecsandri, D. Rallet și alții. V. Alecsandri acuza partida antiunionistă, în special pe N. Istrati, în poezia Moldova de la 1857. Un om ciudat și contradictoriu1, îl prezenta C-tin Târziu, citându-l pe Paul Cornea. După unirea de la 1859 ilustrul antiunionist se va retrage la Rotopănești, unde va ridica statuia Moldova plângându-și unirea, ca semn al disprețului ce-l purta acestui eveniment. Statuia a fost realizată de sculptorul elvețian Joseph Fichtner2 și amplasată în curtea bisericii din localitate. Se pare că nu a înțeles niciodată „momentul astral” al neamului românesc în acei ani de mare cumpănă [...]. De fapt, Nicolae Istrati nu s-a izolat la Rotopănești, ci istoria a făcut acest lucru3, scria profesorul C-tin Târziu în lucrarea sa. La Rotopănești N. Istrati „își găsise adevăratul rost al existenței sale. Se făcuse iubit de toți cei din preajma sa, cu toate că era sever, mai cu seamă cu boierii, pe care îi ținea în picioare când veneau la el. Pe puțini îi poftea să șadă și pe mai puțini îi oprea la masă. Sătenii lui erau în schimb tot timpul lângă el”4, consemna profesorul Târziu. A avut o bibliotecă unicat în Moldova acelor ani și deținea cea mai mare colecție de documente medievale din principat, unele dintre ele aflându-se acum în patrimoniul Academiei Române. În același timp, a avut cea mai mare pinacotecă din Moldova timpului său și a fost proprietarul a două hanuri: unul la Rotopănești și altul pe șoseaua Roman - Gura Humorului, la est de Cornu Luncii, construit în jurul anului 1850, când s-a pus în circulație acest drum important. O realizare de excepție a postelnicului Nicolae Istrati este biserica Sfânta Treime din Rotopănești, pe care a ridicat-o după ce biserica veche s-a ruinat5. Construită la 1856, biserica este inclusă în lista monumentelor istorice din județul Suceava (2004), alături de casa Nicolae Istrati și statuia din curtea bisericii.

Fig. nr. 4. Statuia Moldova plângându-și unirea6

1 C-tin Târziu - Așezăminte religioase din Horodnicenii Sucevei, Suceava, Accent Print, 2013, p. 51. 2 Joseph Fichtner a pictat și iconostasul bisericii din localitate. 3 C-tin Târziu - Oameni de seamă din Horodnicenii Sucevei, op. cit., p. 54. 4 C-tin Târziu - Oameni, locuri, fapte și întâmplări, Suceava, Editura Accent Print, 2015. 5 Prima biserică la Rotopănești a fost construită în jurul anului 1662 cu hramul Sfânta Treime. 6 Sursa: wikipedia.org, accesat la 20 iulie 2013. 218

Pe pisania de deasupra intrării în biserică scrie: Aquestu templu, dedicatŭ Săntei Treimi, cu binecuvântarea Pre-santieĭ sale episcopului de Hussi, domnŭ Meletie Istrati, s’au fundatŭ de fratele seu, mare postelnicŭ și cavaleriŭ Nicolaŭ Istrati, cu îndemnul soçieĭ sale Sevastia născută Ciudinŭ, și a fiului lor Titu Istrati, pe proprietatea sa Rotopăněștĭ, în annul ereĭ nòstre 1856, în quare Moldova au recăpătatŭ privilegiele assediate de Ștefanŭ quellŭ mare. Nicolae Istrati a donat bisericii mai multe obiecte sfinte, care se află pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. De asemenea, a dăruit lăcașului de cult policandrul din mijlocul naosului, lucrat la Viena și clopotele realizate tot în capitala Austriei. Localnicii spun că, prin sunetul lor, clopotele rostesc Istrati... Istrati... Dintre urmașii săi amintim: savantul C. I. Istrati, Meletie Istrati (frate), Titus Istrati (fiu) - junimist, Edgar Istrati (nepot) - un reputat critic muzical și membru fondator al Operei Naționale Române București, Nicolae Istrati (nepot), Alexandru Ilieș Istrati (strănepot) - inginer, care a trăit până în ultimele decenii ale secolului trecut. Unii dintre intelectualii comunei Horodniceni, urmași ai marelui cărturar, au realizat Fondul documentar Nicolae Istrati în fosta școală a satului Mihăiești. Constantin Târziu, Dumitru Maxim și Gheorghe Socea au reușit, printr-o muncă asiduă, să adune în acest mic muzeu câteva vitralii de la fostul castel, sabia și cuțitul de vânătoare aparținând fostului proprietar, un prespapier, pantofii și capa Sevastiței Istrati, un evantai din pene de egretă, tabloul lui Edgar Istrati, fotografii, tablouri de pictori români, acte de stare civilă, partituri muzicale, poezii de Eminescu traduse de o membră a familiei, bustul lui G. Enescu sculptat de Dumitru Pașcan Bârlad, bustul lui Edgar Istrati și altele. În incinta școlii mai funcționează o bibliotecă, o încăpere dedicată militarilor români întorși sau nu de pe fronturi, un punct de port popular și tradiții populare1. Nicolae Istrati - boier, cărturar, animator, scriitor, politician, om total ne apare strălucind din timp, înscriindu-se la loc de cinste în istoria acestor meleaguri. Având însemnul heraldic al celor aleși2, îl definea Mioara Gafencu într-un cotidian local. Oamenii din zona Fălticenilor sunt înzestrați cu talente artistice dintre cele mai diverse. Fie că este vorba despre talentul muzical, creativ, în domeniul artelor vizuale ori cel al poeziei etc., unii dintre locuitorii acestor meleaguri s-au afirmat, fiecare după putința și șansa pe care a avut-o. Muzicienii născuți în satele comunei Horodniceni au reușit să ducă mai departe tradiția muzicală a acestor locuri și a învățământului muzical, ai căror muguri au fost în Rotopăneștii Horodnicenilor. Artiști instrumentiști, pedagogi, creatori, aceștia au dus în ultima jumătate de secol, în diverse zări, spiritul muzical și talentul locuitorilor din această parte de țară. Printre ei se numără Sava Cătălin, Petrea Constantin, Gavril și Petrea Gîscă, Sava Lucian, Chiticaru Mihai. Ne revine tuturor datoria de a face cunoscută existența

1 Localul a fost resfințit la 6 iunie 2019. 2 Ziarul Cronica de Fălticeni - 13 noiembrie 2011; Articolul Nicolae Istrati, romanticul sau iluminismul moldovenesc fără antiriu și giubea. 219

Conservatorului din Rotopăneștii Sucevei și de a împlini visul lui Nicolae Istrati în ridicarea, din punct de vedere cultural, a aceastei zone bogate în talente artistice.

Bibliografie

Cosma, V. - Două milenii de muzică pe pământul României, Buc., Ed. Ion Creangă, 1977. Drăgușanul, Ion - Horodniceni, vatră a vetrelor, Suceava, Grupul editorial Mușatinii- Bucovina viitoare, 2001. Drumurile lui Spetcu-blog - Oameni și sate din Podișul Sucevei, ep. 4 din 25 septembrie 2016; ep. 5 din 5 martie 2017. Gîscă, Petrea - Cornul și cântecele dorului, Iași, Editura StudIS, 2017. Gîscă, Petrea - Satul Botești - Horodniceni; ținut de legendă și dor, monografie istorică, Iași, Editura Junimea, 2013. Gîscă, Petrea - Satul Botești - Horodniceni; ținut de legendă și dor, monografie istorică, ediția a doua, Iași, Editura StudIS, 2019. Manolache, Didina - Monografia comunei Horodniceni, realizată de Centrul agricol al comunei Horodniceni (nepublicată). Niculăiasa, Ana - Niculăiasa, Mihai - Din istoricul comunelor Rădășeni și Horodniceni, București, Editura Litera, 1979. Târziu, Constantin - Adunate într-o carte, Suceava, Editura Accent Print, 2019. Târziu, C. - Așezăminte religioase din Horodnicenii Sucevei, Suceava, Accent Print, 2013. Târziu, C. - Oameni de seamă din Horodnicenii Sucevei, Suceava, Accent Print, 2011. Târziu, C. - Oameni, locuri, fapte și întâmplări, Suceava, Accent Print, 2015. Ziarul Cronica de Fălticeni din 13 noiembrie 2011. Pagini web www.google.com (accesat la 16.02.2021). www.suceava.djc.ro (accesat la 16.02.2021). www.wikipedia.org (accesat la 16.02.2021).

220