ACADEMIA DE ȘTIINŢE A MOLDOVEI INSTITUTUL DE FILOLOGIE
COMITETUL ŞTIINŢIFIC:
Liviu ANTONESEI (Iaşi) Alexandra BARBĂNEAGRĂ (Chişinău) Nicolae BILEŢCHI (Chişinău) REVISTĂ ȘTIINȚIFICĂ Mihai CIMPOI (Chişinău) APARE DE TREI ORI PE AN Alina CIOBANU-TOFAN (Leipzig) ANUL XV • NR. 1 (39)• 2015 Tudor COLAC (Chişinău) Anatol GAVRILOV (Chișinău) DIRECTOR FONDATOR Alexandru BURLACU Nicolae LEAHU (Bălţi)
REDACTOR-ŞEF Mircea MARTIN (Bucureşti) Aliona GRATI Giorgi MASALKIN (Batumi) REDACTOR-ŞEF ADJUNCŢI Dan MĂNUCĂ (Iaşi) Nina CORCINSCHI Felix NICOLAU (Bucureşti) REDACTORI Tatiana CIOCOI (Chişinău) Anastasia ROMANOVA Mihai PAPUC Ion PLĂMĂDEALĂ (Chişinău)
SECRETAR Elena PRUS (Chişinău) Oxana DIACON Adrian Dinu RACHIERU (Timişoara) DESIGN ȘI TEHNOREDACTARE Sergiu PAVLICENCU (Chişinău) Igor CONDREA Maria ŞLEAHTIŢCHI (Chişinău) Andrei ŢURCANU (Chişinău) Diana VRABIE (Bălţi)
Acest număr al revistei a apărut cu sprijinul Institutului Cultural Român din Bucureşti.
Responsabilitatea opiniilor exprimate în paginile revistei aparţine autorilor. Volum recenzat, aprobat şi recomandat de Consiliul ştiinţific al Institutului de Filologie al AŞM.
Adresa colegiului de redacţie: Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 180. MD–2004, Chişinău, Republica Moldova, biroul 1005. Tel.: +373 (22) 21-04-98. E-mail: [email protected]. Web: www.metaliteratura.asm.md ACADEMY OF SCIENCE FROM MOLDOVA PHILOLOGY INSTITUTE
THE SCIENTIFIC COMMITTEE:
Liviu ANTONESEI (Iaşi) Alexandra BARBĂNEAGRĂ (Chişinău) Nicolae BILEŢCHI (Chişinău) Mihai CIMPOI (Chişinău) SCIENTIFIC JOURNAL APPEARS THREE TIMES A YEAR Alina CIOBANU-TOFAN (Leipzig) YEAR XV • NO. 1 (39) • 2015 Tudor COLAC (Chişinău) Anatol GAVRILOV (Chișinău) FOUNDING DIRECTOR Nicolae LEAHU (Bălţi) Alexandru BURLACU Mircea MARTIN (Bucureşti) EDITOR IN CHIEF Aliona GRATI Giorgi MASALKIN (Batumi)
DEPUTY EDITOR Dan MĂNUCĂ (Iaşi) Nina CORCINSCHI Felix NICOLAU (Bucureşti) STYLISTIC EDITOR Tatiana CIOCOI (Chişinău) Anastasia ROMANOVA (Responsible for English version) Ion PLĂMĂDEALĂ (Chişinău) Mihai PAPUC Elena PRUS (Chişinău) EDITORIAL SECRETARY Adrian Dinu RACHIERU (Timişoara) Oxana DIACON Sergiu PAVLICENCU (Chişinău) DESIGN & PAGE LAYOUT Igor CONDREA Maria ŞLEAHTIŢCHI (Chişinău) Andrei ŢURCANU (Chişinău) Diana VRABIE (Bălţi)
The journal is published with financial support of Romanian Cultural Institute from Bucharest The authors are responsible for the opinions expressed in this journal. The volume is reviewed, approved and recommended by the Scientific Council of the Philology Institute of the Academy of Science from Moldova. The address of the Editorial Board: 180, Ştefan cel Mare şi Sfânt Avenue, MD–2004, Chişinău, Republic of Moldova, office 1005. Phone: +373 (22) 21-04-98. E-mail: [email protected] metaliteratura.asm.md SUMAR SUMMARY
EDITORIAL EDITORIAL
ALIONA GRATI SALON DU LIVRE – Sărbătoarea cărţii...... 5 SALON DU LIVRE – Book Fair as a book celebration
MARGARETA CURTESCU Prezenţe lirice basarabene la Salon du livre de Paris...... 10 Bessarabian lyric presense at Paris Book Fair
JEAN-YVES CONRAD Ce eu doresc şi ţie, dulce Basarabie: un viitor de aur!...... 15 What I wish you, sweet Bessarabia: a golden future!
NINA CORCINSCHI în dialog cu SIMONA SORA: „Literatura nu are sex!”...... 23 NINA CORCINSCHI dialoguing with SIMONA SORA: „The literature doesn’t have a gender!”
MIRON KIROPOL: „Mă simt ca un copil al unei patrii care m-a trădat şi continuă să mă trădeze” (Interviu realizat de ALIONA GRATI şi NICOLAE TZONE)...... 26 MIRON KIROPOL: ”I feel like a child of a homeland which betrayed me and continues to betray me” (Interview by ALIONA GRATI and NICOLAE TZONE)
AURORA CORNU: „Mă bucur de toate felurile de fericiri, de toate”. (Interviu realizat de ALIONA GRATI, RADMILA POPOVICI şi NICOLAE TZONE) ...... 35 AURORA CORNU: I am glad of all kinds of happiness, all of them (Interview by ALIONA GRATI, RADMILA POPOVICI and NICOLAE TZONE)
NINA CORCINSCHI Radmila Popovici: la poétique de l’intima(tum)...... 52 RadmilaPopovici: the poetics of the intima(tum)
ALIONA GRATI Margareta Curtescu, des cordes du vécu, sur les touches de l’écriture...... 56 Margareta Curtescu, about the strings of the living, the keys of the word METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
ISTORIA LITERATURII HISTORY OF LITERATURE
ALEXANDRU BURLACU Andrei Ţurcanu: proiecţiile unei contrautopii poetice...... 61 Andrei Ţurcanu: the projections of a poetic counterutopia
DORIS MIRONESCU George Călinescu şi proiectul monografic Eminescu...... 71 George Calinescu and „Eminescu” monographic project
TEORIE LITERARĂ LITERARY THEORY
ANATOL GAVRILOV Conceptul bahtinian de cronotop romanesc...... 76 The Bakhtinian concept of Romanian chronotope
OXANA GHERMAN Raportul dialogal feminin-masculin sau anevoioasa cale a cunoaşterii „omului din om”...... 85 The female-male dialogical connection or the difficult way to recognize ”the human of human”
LITERATURĂ COMPARATĂ COMPARATIVE LITERATURE
OLESEA GÎRLEA Arhetipul diavolului de la istorie spre ficţiune ...... 95 The devil archetype from history to fiction
CRISTINA ROBU Personajul dedublat în trei romane semnate de Haruki Murakami...... 104 The duplicated character in three novels of Haruki Murakami
MAGDALENA RUSNAC-FRĂSINEANU Vitoria Lipan şi mătuşa Ruţa în galeria personajelor feminine...... 113 Vitoria Lipan and the aunt Ruţa in the gallery of female characters
CRONICĂ CRONICLES
MARIA PILCHIN Lecturi pe furiş: cazul Dumitru Crudu...... 118 Readings by stealth: the case of Dumitru Crudu
— 4 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 EDITORIAL EDITORIAL
ALIONA GRATI Institutul de Filologie al AȘM
SALON DU LIVRE – SĂRBĂTOAREA CĂRŢII
ABSTRACT This introductive text announces the fact that the current issue is devoted to Paris Book Fair where Nina Corcinschi, poets Radmila Popovici, Margareta Curtescu, researcher Victoria Fonari and me participated in. Book Fair took place on 20-22 March this year. Paris Book Fair certainly is the most known and prestigious cultural event in Europe and even the world. The decision to allocate considerable space of the issue to the impressions caused by it and to group materials in a special section was taken by the editorial board. We believe that the materials will be of great inter- est to the public and relevant as they are written by eyewitnesses and protagonists. Keywords: Paris Book Fair, Romanian literature, books promotion.
nul acesta, eu şi Nina Corcinschi, istorie pe potrivă de măreaţă. Evenimentul a responsabile, în virtutea funcţiei demarat în 1981, la iniţiativa lui Jack Lang, Anoastre, de subiectele abordate în pe atunci ministrul Culturii, cu susţinerea revista de faţă, am avut onoarea de a partici- preşedintelui François Mitterrand. Primele pa, pe lângă alţi literaţi de la noi, la Salonul ediţii ale Salonului au avut loc în Grand de Carte de la Paris, incontestabil cel mai Palais, iar începând cu 1994, când marele cunoscut şi prestigios eveniment cultural palat de pe Champs-Élysées a devenit neîn- din Europa. Am considerat de cuviinţă să căpător pentru numărul imens de standuri, acordăm spaţiu reflectării acestei întâm- cărţi şi platforme pentru dezbateri, acesta plări însemnate, adunând într-o rubrică a fost transferat în unul din pavilioanele materialele care o vizează relevant, tocmai Parcului de expoziţii Porte de Versailles. De pentru că au fost semnate de martorii şi atunci în fiecare an, târgul adună zeci de protagoniştii ei. mii de reprezentanţi ai industriei de carte, Faima Salonului de Carte de la Paris se producători, tipografi şi librari, veniţi aici explică, de bună seamă, prin faptul că are o din toate colţurile lumii pentru a-şi pro- — 5 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 mova noutăţile editoriale, cu scopul de a-şi culorile microfoanelor reprezentând diferite înmulţi colaborările în plan internaţional şi, televiziuni dădeau seama de consideraţia de în genere, pentru a se întâlni cu publicul care se bucură literatura, cultura în general, larg. Salonul găzduieşte anual circa 1200 de în această ţară. Întâmplător sau nu, pe durata edituri din 25 de ţări şi mai mult de 4500 de celor patru zile ale Salonului călătoria în autori. Organizatorii, CNL (Centre National transportul public din Paris a fost gratuită. du Livre) în rol principal, se îngrijesc de Dis-de-dimineaţă lângă casele pavilio- întreţinerea şi extinderea interesului faţă nului se formase rând enorm, cu oameni de acest eveniment, fixând de fiecare dată de toate vârstele, părinţi şi bunici de mână numele unor ţări sau oraşe, ale căror sta- cu copiii lor, dornici de a cuceri tot ce le tut de „Invitat de onoare” le oferă o şansă putea oferi acest gen de leisure. Odată intraţi, sporită de a-şi promova cultura. România aceştia puteau alege şi cumpăra cărţi după s-a regăsit printre ţările onorate de această preferinţă, puteau asculta recomandările găzduire specială în 2013. criticilor literari şi participa la dezbateri. A 35-a ediţie a târgului s-a desfăşurat În timp ce părinţii urmăreau pledoariile între 20 şi 23 martie. Brazilia şi oraşul po- oamenilor de litere, nu departe, mai ne- lonez Cracovia au fost invitaţi de onoare răbdători, copii îşi citeau cărţile nou-nouţe, şi, fireşte, standurile lor ocupau spaţiul din instalaţi nestingherit pe mochetă. Undeva, centru. În aceste zile de primăvară industri- într-un studiou improvizat se produceau aşii de carte şi oamenii de litere îşi celebrau discuţii în emisie directă la unul din pos- produsul, iar cititorii participau împreună turile de televiziune franceză. În altă parte, cu ei la Sărbătoarea Cărţii. Sala încăpătoa- Mélanie Gribinski, un fotograf cunoscut la re a Pavilionului 1 al Parcului de Expoziţii Paris, invita doritorii de a se fotografia cu oferea ochilor, chiar de la intrare, o imagi- o carte în mâini. Semnătura pe un contract ne festivă, carnavalesc-colorată. Standurile îi permitea ei şi CNL-ului să-ţi folosească editurilor, panourile de publicitate, cărţile chipul pentru un program de promovare ingenios aşezate pe rafturi decorate, luminile a cărţii în presă. La intrare, la fel ca în ae- împrăştiate, dar şi înghesuiala de pe culoare roport, poliţiştii verificau cu intransigenţă pe care o mai poţi întâlni doar în staţiile de conţinutul genţilor. metrou la o oră suprasolicitată impresionau În ansamblu totul părea că se mişcă şi creau o stare de spirit feerică. Activităţile după un montaj fractalic. Fiecare colţ al specifice pentru promovarea literaturii se spaţiului dispus pentru standurile editu- produceau sincron, comercializarea cărţilor rilor părea într-o bună măsură identic cu de orice gen literar se făcea în timp ce pe întregul, constituia un centru de emitere scenele, mai mici sau mai mari, improvizate autonom şi legat, în acelaşi timp, prin mii pe lângă standuri, aveau loc numeroase în- de fire cu toată agitaţia. Literatura română tâlniri cu vedetele pariziene: scriitori, actori a avut două astfel de centre organizate de şi muzicieni. Vânzătorii de carte te invitau să Institutul Cultural Român: standul Româ- le asculţi elogiile aduse cărţilor expuse de ei niei, la care erau expuse, în mare, cărţile cu mult fast. Editori, bibliotecari, designeri, cunoscutelor edituri Humanitas, Polirom şi artişti şi tehnicieni erau mereu pregătiţi să- Cartea Românească, şi cel al editurii Vinea ţi ofere explicaţii despre cărţile la care au din Bucureşti. În spaţiul acestora au avut muncit. Bliţurile aparatelor de fotografiat şi loc mai multe lansări şi prezentări de carte,
— 6 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 conferinţe, discuţii. Panoul României afi- Eruditul critic literar, eseist, editor şi pu- şa tema La littérature féminine, le féminin blicist, Petre Răileanu a prezentat această de la littérature, pe marginea căreia s-au carte şi tot domnia sa a anunţat apariţia produs, în ritm constant, o serie de dezba- ediţiei bibliofile: Gherasim Luca, Manuscrit teri şi conferinţe. În 20 martie, la una din facsimile / Le vampire passif / Vampirul pasiv, acestea, moderată de cercetătoarea de la ediţie bilingvă, cu publicarea în premieră a Bucureşti, Bianca Burţa-Cernat, au partici- manuscrisului original. Au urmat lansările pat Nina Corcinschi şi Victoria Fonari. Din de carte, 15 la număr: Ion Vinea, Femme păcate, colegele noastre au plecat imediat blanche s’appuyant à un arbre; Geo Bogza, la Chişinău, iar activităţile noastre nu s-au Poème invective/ aux empreintes digitales de intersectat. De asemenea, de-a lungul celor l’auteur; Angela Marinescu, Le langage de patru zile aici, la standul României, au vor- la disparition; Nicolae Breban, Elégies pari- bit, şi-au ţinut conferinţele şi au dezbătut siennes; Robert Şerban, La mort paraffine; Dinu Flămând, Mircea Cărtărescu, Magda Gheorghe Grigurcu, Une rose apprend la Cârneci, Matei Vişniec, Simona Popescu, mathèmatique; Miron Kiropol, Ces triomphes Florina Ilis, Simona Sora, Cristina Herme- qui te contemplent; Aurora Cornu, La nuit ziu, Bogdan Ghiu, Ioana Crăciunescu, Aïda des abandonnés; Nicolae Tzone, Nicolas le Vâlceanu, Ovidiu Nimigean şi alţii. magnifique; Margareta Curtescu, Poèmes Tot la standul României, în după amiaza obliques; Marina Dumitrescu, L’invisible zilei de 21 martie, au avut loc câteva dez- cuirasse, Radmila Popovici, Iseult arrive, bateri, lecturi şi lansări de carte. Editura Dumitru Crudu, Acvika; Silvia Goteanschi, Vinea, condusă de poetul Nicolae Tzone, Dramaturgie des cordes luisantes; Daniela anunţa apariţia a 15 cărţi ale scriitorilor Şontică, Privilège de femme de lune. Fiecărei români traduse în franceză. Prestaţia impre- cărţi i s-a acordat atenţie aparte. Dintr-o sionantă se explică şi prin faptul că editura parte evenimentul arăta în felul următor: bucureşteană îşi celebrează anul acesta 25 la masa din faţă Nicolae Tzone moderează, de ani de la înfiinţare, ca şi editura Huma- Marina Dumitrescu-Baconski traduce sin- nitas (1990-2015), de altfel. Ca omagiu adus cron în franceză, Miron Kiropol şi Claudiu acestor edituri am achiziţionat câteva cărţi Soare intervin cu comentarii şi cu recitaluri colosale: Religiile lumii, volum coordonat de de poezie în română şi franceză. Pe rând, Jean Delumeau, apărut în preajma anului autorii prezenţi – Aurora Cornu, Radmila 2015, pentru a consemna cei 25 de ani de Popovici, Margareta Curtescu, Daniela Şon- activitate ai editurii Humanitas; Jean-Claude tică – trec în faţă pentru a paticipa nemijlocit Carrière, Cercul mincinoşilor. Cele mai fru- la prezentările cărţilor lor. Prozatoarea şi moase poveşti filosofice din lumea întreagă, eseista Ioana Andreescu comentează poezia Ed. Humanitas, 2013; Saşa Pană, Călătorie cu Aurorei Cornu, dar şi relaţia fructuoasă pe furnicularul, Ed. Vinea, 2012; Ion Pop, Din care a avut-o cu ea ani la rând. Subsemnata avangardă spre ariergardă, Ed. Vinea, 2010. vorbeşte despre volumele Radmilei Popovici Pe la ora 18:00, la standul României, Ni- şi Margaretei Curtescu. Trebuie menţionată colae Tzone a început dezbaterea pe mar- prezenţa la eveniment a doi traducători: Cla- ginea cărţii bilingve a lui Robert Desnos, udiu Soare, autorul traducerilor mai multor La Complainte de Fantômas / Lamentul lui volume lansate, şi a Victoriei Sicorschi care Fantomas, în traducere de Şerban Foarţă. a transpus în franceză volumul Margaretei
— 7 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Curtescu. Dezbaterile sunt urmărite de, ca notiţe. Spre bucuria mea răspunde afirmativ, să trec doar câteva nume, Lilian Zamfiro- mai mult decât atât, îmi trimite textul în iu, preşedintele ICR, poeta Magda Cârneci, franceză, pe care mă grăbesc să îl includ scriitorul Matei Vişniec, francezul Jean-Yves în rubrica de faţă în varianta transpusă în Conrad, scriitoarea Aurora Cornu, cerce- română de către Oxana Diacon. tătoarea Daniela Iancu, compatrioţii noştri Duminică, pe 22 martie, Nicolae Tzone Lucreţia Bârlădeanu şi Dorin Drusceac, soţia ne conduce, pe mine și pe Radmila Popovici, poetului Miron Kiropol, franceza Elizabeth acasă la Aurora Cornu și la Miron Kiropol. Kiropol, scriitoarea Ioana Andreescu, poetul La solicitarea lui Nicolae Tzone, aceşti ro- Dan Ciupureanu, poetul Sorin Gherguţ, un mâni notorii stabiliţi de ani buni la Paris au român din Canada, Paul Moren, poetul Flo- fost de acord să ne ofere interviuri pentru rentin Palaghia care filmează evenimentul. revista noastră. Luăm autobuzul Nr. 80 care Această adunare distinsă atrage atenţia, din timp de aproape o oră ne poartă prin Paris, când în când grupuri de curioşi se opresc virând, avantajos pentru noi, printre mul- să asculte mesajul intelectualilor români. ţimea de blocuri albe cu balcoane decorate În aceeaşi zi, dar şi pe 22 martie, la stan- cu grilaje metalice. Apartamentul Aurorei dul editurii Vinea au avut loc, după un pro- Cornu, care se află nu departe de Arcul de gram riguros, alte câteva lansări, de această Triumf, miroase a literatură şi a arte plastice. dată, ale cărţilor apărute recent în limba ro- Savurăm atmosfera şi cafeaua pe care dis- mână. Iată câteva din ele: Dan Ciupureanu: tinsa doamnă ne-o serveşte cu bunăvoinţă, Efectul calmantelor, poezie, 2014; Cristian în pofida faptului că ne-am făcut vinovaţi Fulaş, Fâşii de ruşine, roman, 2015; Marina de întârziere. Poveştile Aurorei Cornu ne Dumitrescu, Platoşă nevăzută, poezie, 2015; fascinează, timpul trece vertiginos. Discu- Margareta Curtescu, În piaţa dante, poezie, tăm mai mult de două ore, înregistrăm cu 2015; Radmila Popovici, Intimatum, poezie, camera de luat vederi. Apoi Domnia sa ne 2014 şi Unicat, poezie, 2015. arată câteva albume cu fotografii şi trăim La toate evenimentele dedicate literatu- momente de graţie, descoperind în ele in- rii române îl vedem asistând pe francezul stantaneie cu Marin Preda, Aurel Cornea, Jean-Yves Conrad, Doctor Honoris Causa momente unice de la nunta soţilor Cornea al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Sucea- care au fost cununaţi religios la Biserica or- va, distins, în România, cu ordinul Meritul todoxă din Paris de către domnul şi doamna Cultural în grad de Ofiţer. Domnia sa intră Jacques Chirac (pe atunci prim-ministru al foarte lejer în discuţie cu noi. Aflăm că e Franţei). Cercetăm raftul cu cărţi şi dăm de un mare admirator şi susţinător al cultu- o enciclopedie în engleză a cinematografiei rii noastre. Ştie o sumedenie de amănunte mondiale (Vincent Candby, Janet Maslin, despre personalităţile culturii şi istoriei ro- and the Film Critics of The New York Times, mâneşti, ne impresionează cu detalii despre Best 1000 Movies ever Made, Edited by Peter basarabenii României Mari, dar şi despre M. Nichols) care înregistrează Genunchiul cei contemporani. Îmi vorbeşte despre vizita Clarei printre filmele clasice. Ne despărţim Domniei sale în Republica Moldova prin cu regrete, primim drept cadou romanul anii ’90. Pentru că de mai mulţi ani adun domniei sale, Fugă spre centru. informaţii pentru un stiudiu de imagologie a Coborâm în metrou şi ne grăbim să-i re- moldoveanului, mă interesez dacă şi-a făcut vedem pe soţii Kiropol. Apartamentul dom-
— 8 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 niilor lor se află la etajul de sus al unui bloc dăm de un mic concert al unei formaţii de din imediata apropiere de Luvru. Suntem jaz, venite aici din SUA. Admirăm dezinvol- întâmpinaţi cu zâmbete binevoitoare, deşi tura cu care spectatorii-trecători ocazionali este deja o oră târzie. Doamna casei Eliza- dansează, aruncându-şi genţile pe caldarâm. beth Kiropol ne invită la o masă copioasă Spre seară ajungem să cinăm la Café de cu specialităţi franceze. Ne dăruieşte, mie Flore. Cafeneaua care poartă numele zeiţei şi Radmilei, două cărţi cu studii în franceză Flore se află în cartierul Saint-Germain-des- asupra poeziei lui Rimbaud (Rimbaud par Prés lângă renumita catedrală Saint-Ger- lui-même, de Yves Bonnefoy) şi Verlaine main şi este cunoscută prin faptul că a atras (Verlaine par lui-même, de Jacques-Henra întotdeauna publicul intelectual. Împreună Bornecque), achiziţionate special pentru cu concurentul ei, cafeneaua din vecinătate, noi de la anticariat. Ne simţim extrem de Les Deux Magots, aceasta constituie unul din onorate, Miron Kiropol spune despre soţia simbolurile boemei pariziene. La Café de sa: „Nu e un om, e un Înger!” Pe la 12:00 Flore se desfăşurau cândva seratele de creaţie noaptea apucăm unul din ultimele trenuri ale lui Apollinaire, pe terasa ei stăteau de ale metroului. Eu şi Radmila avem două vorbă André Breton, Louis Aragon, Jean- sacoşe pline cu cărţile lui Miron Kiropol de Paul Sartre, Ernest Hemingway şi Simone de poezie şi proză în română şi în franceză, pe Beauvoir. Aici s-a născut sintagma „mişcarea care Domnia sa ni le-a oferit la despărţire. suprarealistă”, şi tot aici s-a întărit cea de Suntem extrem de mulţumite, aparatul de „mişcare dadaistă”. Cartea cu meniul fix ne fotografiat a reţinut sute de fotografii, ca- informează despre faptul că, începând cu mera conţine cele două interviuri pe care 1994, în fiecare an, aici se organizează un le transcriem în numărul acesta. La acestea concurs, prin care este desemnat un talent se adaugă un interviu cu Simona Sora, rea- tânăr şi promiţător. Putem citi lista mem- lizat de Nina Corcinschi, despre Literatura brilor juriului şi lista laureaţilor fiecărui feminină. Feminitatea literaturii, genericul an. Mâncăm în voie omleta, specialitatea discuţiilor la standul României. localului, şi ne luăm rămas bun de la Paris. Ultima zi a salonului nu ne lasă fără im- A doua zi, pe 24 martie, avionul ne poartă presii. Ne plimbăm prin cartierul Montpar- deasupra Alpilor, care, cu mai puţin de o nasse, rămas în afara programului în prima oră înainte, primiseră sufletele a peste o noastră vizită din decembrie anul trecut, a sută de oameni nevinovaţi. mea şi a Radmilei, la Paris. Pe o străduţă
— 9 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
MARGARETA CURTESCU Universitatea „Alecu Russo”, Bălţi
PREZENŢE LIRICE BASARABENE LA SALON DU LIVRE DE PARIS
ABSTRACT Four volumes of poetry published at the Vinea Publishing House have represented the Romanian lyric poetry from Bassarabia this year at Salon du livre de Paris which was an event of international resonance. The volumes Iseult arrive, Acvika, Dram- aturgie des cordes luisantes and the anthology Poèmes obliques written by Radmila Popovici, Dumitru Crudu, Silvia Goteanschi and Margareta Curtescu respectively have been launched at the Romanian Pavilion. The cultural events focused on the slogan La littérature féminine, le féminin de la littérature and L’imaginaire féminin. The author of the article evokes the impressions conditioned by the participation in this feast of books. Keywords: Salon du livre de Paris, Romanian lyric poetry from Bassarabia.
u am jinduit vreo decoraţie sau vreun la Universitatea de Stat „Alecu Russo”, în eveniment singular de la acest mar- prezent, stabilită în sudul Franţei, şi după Ntie crispat, nu m-a atenţionat, barem, mai multe dialoguri ale noastre, susţinute vreun vis sau vreo previziune astrologica. ritmic pe teme de semantică a detaliului în La început, a fost propunerea lui Nicolae poezie, în primele două luni ale anului, a Tzone, directorul Editurii Vinea (Bucureşti), apărut poèmes obliques, inclusă ulterior în să public, în noiembrie trecut, antologia în lista de cărţi traduse şi expuse, în perioada piaţa dante, apoi, la mii de kilometri de Bălţi, 20-23 martie 2015, de editura bucureşteană la cineva a vibrat la istoriile mele – în timp ce Salon du livre de Paris. Apropo, anul acesta, le citea, le auzea în franceză – şi, după zile patru cărţi de poezie, semnate de autori din şi nopţi de perseverenţă, de ispitire a unui Basarabia, au profitat de proiectul Editura domeniu, dificil şi tentant, în egală măsură, Vinea. 25 de ani de poezie: Radmila Popovici, dar (important!) şi a propriei sensibilităţi Iseult arrive, Dumitru Crudu, Acvika, Silvia lirice, Victoria Sicorschi, căreia nicicum Goteanschi, Dramaturgie des cordes luisantes nu-i pot atribui celebra sentinţă traduttore şi antologia invocată mai sus a subsemnatei. e traditore, le-a transpus în limba ţării care Privit de sus, Salon du livre de Paris a adoptat-o. Astfel, după un travaliu con- (menţin originalul, pentru a va transpune secvent al profesoarei de franceză, şcolită imaginar în atmosfera de acolo), îţi apare
— 10 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 ca un teren imens, cele 55. 000 m2 fiind călătoria şi apărarea libertăţii de exprimare şi segmentate în spaţii unde sunt amplasate că oraşele invitate sunt Cracovia şi Wroclaw, pavilioanele ţărilor participante, standurile cu scriitorii lor, nume sonore ale literaturii editurilor din diverse părţi ale lumii, cu săli poloneze: Ludwik Flaszen, Norman Davies, de conferinţe improvizate, printre care mişu- Urszula Koziol, Ryszard Krynicki, Ewa Lips- nă mulţimea interesată de o „marfă” specială ka, Marek Bieńczyk, Joanna Bator, Iwona – Cartea, dar şi de autorii conversând, de pe Chmielewska ş. a – 22 de autori, în total. scenele lor, cu publicul – toţi în acelaşi timp. Împreună cu Radmila Popovici, Aliona Lumea vine en masse la asemenea întruniri Grati şi Victoria Sicorschi încercăm ale bibliofililor: fluxuri umane nu încetea- să explorăm sectoarele Pavilionului ză să se îndrepte spre Porte de Versailles, expoziţional, locuit câteva zile de cărţi. bulevardul Victor, unde e situat Pavilionul Remarcăm, între multe prezenţe notorii, 1. Afară, la intrare, am văzut, oameni de editura Gallimard. La Pavilionul României, diferite vârste, aşteptând calmi, în rânduri situat în zona centrală, inscripţia de pe un imense, să intre în sala ticsită cu cărţi. La placaj enorm La littérature féminine, le finele evenimentului, pe pagina oficială a féminin de la littérature ne anunţă genericul Salonului, organizatorii, vor estima, în cifre manifestărilor culturale. Vineri, 20 martie, impresionante, bilanţul: 4 zile, 180. 000 de în ajunul sosirii noastre, aici s-au produs vizitatori, 1200 de edituri din 50 de ţări. mai multe lansări şi prezentări de carte, Târgul/ Salonul de Carte parizian, ală- discuţii, conferinţe, la unele, cu reflecţii la turi de cele de la Montreal (Canada), Beirut temă, participând şi colegele noastre de la (Liban) şi Salonul Internaţional de Carte şi Chişinău, Nina Corcinschi şi Victoria Fo- presa de la Geneva (Elveţia), este relevant nari. Regretăm că am ratat dezbaterile La în sensul configurării unuia dintre cele mai littérature féminine, le féminin de la littéra- spectaculare evenimente internaţionale de ture şi L’imaginaire féminin, discuţiile de la acest gen. Vitrinele în care sunt expuse cărţi mesele rotunde L’accueil des livres de Mircea pe toate gusturile şi pentru toate vârstele sunt Cărtărescu en France şi La Roumanie dans abordate necontenit: unii le examinează, pur le journalisme français pendant la dernière şi simplu, alţii, interesaţi să-şi cumpere opu- moitié du siècle, implicând conţinutul volu- rile preferate, se opresc şi citesc selectiv din mului Journalistes français dans la Roumanie ele. Ai impresia unei librării sau biblioteci communiste, coordonat de Radu Ciobotea, ambulante, de proporţii uriaşe. Câte lumi lansarea noii ediţii a revistei Seine et Danube, închise între mii şi mii de coperte şi-au dat cu Dumitru Ţepeneag şi Virgil Tănase, pre- întâlnire aici! gândeşti. Aspectul comercial ţi zentarea antologiei Nouvelles de la Grande se relevă abia atunci când ochii ţi se opresc Guerre, a romanului-document Esclaves sur pe cozile enorme de la casele de achitare. Uranus de Ioan Popa, traducere de Florica Ediţia curentă a pus în evidenţă cartea din Courriol, Qui veut la peau d’Andreï Mladin? Brazilia, ţara fiind reprezentată de 48 de au- (versiunea franceză a romanului Atac în tori (începând cu 1981, când a fost inaugurat bibliotecă, 1983) de George Arion, traducere evenimentul, fiecare Salon se desfăşoară în de Sylvain Audet, lansarea romanului Sara onoarea unei anume ţări, România fiind în de Ştefan Agopian, în traducerea lui Laure această ipostaza la ediţia de acum doi ani). Hinkel – toate apărute în 2014, la edituri Aflăm că tematicile prioritare le constituie din Franţa.
— 11 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Programul de sâmbătă ne provoacă spi- O îmbrăţişăm pe scriitoarea Lucreţia Bârlă- ritul nostru filologic, subiectele anunţate deanu, rezidentă la Paris, aflată în compania sunt de-a dreptul incitante: discuţiile À elevatei Aurorei Cornu, care, foarte curând, quoi bon les poètes au temps de détresse?, îşi va evoca, în versuri palpitante, seninul Genres en écriture, Gellu Naum, la pérennité tinereţii. Jurnalişti, scriitori, traducători for- de la poésie, lansarea volumelor Grandes mează publicul rămas până la această oră dames de la culture roumaine et leur par- târzie la Pavilionul României. În ordinea cours français – Marie, Reine de Roumanie respectivă, moderatorul Nicolae Tzone invita şi Anna de Noailles au bord du Léman de pe scenă autorii şi traducătorii lor pentru Marie-Victoire Nantet; Vies parallèles de lecturi paralele. Florina Ilis, în traducerea lui Marily le Nir, Radmila Popovici citeşte în română toate Le Levant de Mircea Cărtărescu, tradus de la locul lor. Universul senzitiv al versurilor Nicolas Cavaillès (în formă de proză!). Între divulgă experienţele eului feminin, tentat ne- moderatori şi participanţi la discuţii – nume contenit de convertirea unei realităţii obiecti- arhicunoscute: Matei Vişniek, Mircea Căr- ve, ordonate metodic, în dezordini interioare, tărescu, Magda Cârneci, Cristina Hermeziu, în trăiri dense, cu implicaţii tragice: „toate Bianca Burţa-Cernat, Simona Sora, Dinu sunt/ la locul lor pălării/ tablouri sticle pline/ Flămând, Simona Popescu, Bogdan Ghiu, le-am aranjat de/ câteva ori/ le mai aranjez Linda Maria Baros, Ioana Crăciunescu, Aïda o data/ perfect// de ce dar nu am/ curaj să Vâlceanu ş. a. desprind/ pleoapele// tălpile pe podea/ reci ca Editurii Vinea îi sunt rezervate două de obicei se tem/ să calce/ nu cumva să stri- segmente de program: Débat et lecture; vească/ lumile microscopice”. Claudiu Soare fragments choisis des livres „Huit livres de lecturează poemul tradus în franceză: „tout poésie pour la Franc””, ediţia a 3-a, cu volu- est bien rangé/ les chapeaux/ les tableaux/ les mele: Ion Vinea, Femme blanche s’appuyant bouteilles// sauf que je n’ai pas/ le courage de à un arbre; Geo Bogza, Poème invective/ décoller/ les paupières// arracher les plantes aux empreintes digitales de l’auteur; Ange- des pieds/ si froides à la terre / qui d’habitude la Marinescu, Le langage de la disparition; ont peur de marcher/ pour ne pas écraser/ le Nicolae Breban, Elégies parisiennes; Robert monde microscopique” etc. Şerban, La mort paraffine; Gheorghe Gri- Citesc, la rândul meu, ploaie de wee- gurcu, Une rose apprend la mathèmatique; kend, dublat de versiunea franceză, pe care Dumitru Crudu, Acvika; Silvia Goteanschi, o sonorizează Victoria Sicorschi: „dans ma Dramaturgie des cordes luisantes şi Poésie maison le battement de la pluie induit des roumaine en langue française publiée aux gerbes de paix comme dans un/ vol de confe- Editions Vinea: Miron Kiropol, Ces triom- ttis des gouttes mélangées au soleil brillent et phes qui te contemplent; Aurora Cornu, La inondent même ma/ frayeur// je n’arriverai nuit des abandonnés; Nicolae Tzone, Ni- jamais à écrire le livre informe de la pluie sur colas le magnifique; Margareta Curtescu, ses traces je marche au/ visage tiré mimant Bălţi (Moldova), Poèmes obliques; Marina le sourire car entre les choses et leur écriture Dumitrescu, L’invisible cuirasse, Radmila il existe un chemin/ enseveli d’un brouillard Popovici, Chişinău, Iseult arrive, Daniela laiteux dont je sors toujours différente”. Rit- Şontică, Privilège de femme de lune, la care murile acestei limbi, înrudită cu româna participăm şi care încheie seara de sâmbătă. prin originile latine, îmi sunt familiare încă
— 12 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 din şcoală, însă acum, auzindu-le aplicate ori/ se aud bubuiturile/ tahicardiei geamă- pe poemul meu, mă emoţionează nespus tul/ ischemic // aţi uitat că durerea/ e un de mult… sac de box şut/ şut iar şut/ şi/ time-out// Aliona Grati îşi execută misiunea de cri- răstignirea mi-e soră/ de cruce/ mirele îmi tic, rostind aserţiuni sumare pe marginea coase/ rochia din celule albe/ şi roşii// i-au cărţilor noastre. Scriitorul Miron Kiropol mai rămas/ mânecile// mama şi tata/ îmi îşi prezintă propriile creaţii, dar insistă să derulează viaţa/ până la punctul/ în care citească şi un poem din Eminescu – şi în devin cetatea/ şi subterana voastră// seară limba originalului, şi în franceză. Întoarse în de seară/ vă adorm/ pe spatele biciuit/ de public, ne întreţinem cu poeta şi jurnalista când eram/ temelie” (temelie); „de ce nu din Bucureşti Daniela Şontică, îl descope- eram/ mărul din curte/ să-mi scutur omi- rim pe francezul Jean-Yves Conrad, Doctor zile/ să chem fulgerul să mă/ crape până la Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel rădăcini/ în două părţi una/ de mamă alta Mare” din Suceava, distins, în România, cu de/ tată înainte/ de a fi tăiat/ cu drujba” ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, (înainte de a fi). un mare admirator şi susţinător al culturii Aşa cum am dedicat antologia memo- noastre. Ne vorbeşte cu multă admiraţie riei părinţilor mei, selectez pentru lectură despre basarabeni, pentru că, în condiţii septembrie cu fructe căzute pe jos, proiec- ostile, şi-au păstrat limba maternă, despre ţii ale imaginii paterne în conştiinţa mea: vizitele la Chişinău şi Soroca, invocându-i pe „scriu despre tine mă profilez în ziua marelui Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Ion Hadârcă, denunţ voi/ reveni de pe o pajişte maronie Nicolae Dabija. cu braţele pline de lalele sălbatice// decojesc În dimineaţa de duminică, ne întâlnim zile şi nopţi de când ai plecat unde e viaţa lângă standul Editurii Vinea, unde sunt mea de atunci? liniştea dă peste margini mă lansate cărţile noastre în română. Nicolae ghemuiesc lângă pernă/ miroase a bahnă aud Tzone se pronunţă pe marginea poeziei păpurişul foşnind şi printre ani strigătul unui Marinei Dumitrescu, Aliona Grati şi copil: „ta-a-a-a-a-a-t-ă-ă-ă!”. Actualizată, Victoria Sicorschi o comentează pe a întâmplarea din copilăria mea, cu reverbe- Radmilei Popovici şi pe a mea. Curioşi, raţii psihanalitice, ajustată în melancolice trecătorii se opresc şi ascultă o altă limbă ritmuri de jaz, precum remarca Aliona Grati, decât cea franceză. Lecturându-şi poemele, se dizolvă, cu tot cu mirosul de bahnă şi Marina Dumitrescu îşi dezvăluie fragilitatea foşnetul păpurişului de altădată, în aerul sensibilităţii feminine. Cele câteva poeme vibrant al Salonului... citite de Radmila Popovici, temelie, înainte Ce-a urmat – expun telegrafic. Luni: tu- de a fi sărut, lapte praf, în care instanţa lirică rul Parisului, cu autocarul roşu (Big Bus). mimează conversaţia cu un interlocutor Arcul de Triumf, Câmpiile Elysées, Grădi- virtual, par fărâme de drame transpuse nile Tuileries, Piaţa Concordiei, Catedrala într-un limbaj, la prima vedere, denudat, Notre-Dame, Scoala Militară, Hotelul Inva- dar traversat, în subsidiar, de conştiinţa lizilor, Opera Garnier, Louvre, Sorbona şi, unui declin existenţial, care ia formă unor desigur, Turnul Eiffel – toate într-o combi- mărturisiri incendiare: „de ce vă mai ascu- naţie cu nume de celebrităţi din istoria, cul- ţiţi/ colţii păstraţi-vă/ smalţul// e de-ajuns/ tura şi literatura acestui meleag: Napoleon că-mi astupaţi canalele/ sangvine ori de câte Bonaparte, Voltaire, Victor Hugo, Rodin,
— 13 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Maria Antonieta, Esméralda, Quasimodo. În fonul Radmilei: mama-sa, nerăbdătoare să-i căşti, vocea lui Joe Dassin şi refrenul „Aux audă vocea, îi comunică despre catastrofa Champs-Elysées, aux Champs-Elysées/ Au din Alpii francezi... Îngrozite, ne gândim la soleil, sous la pluie, à midi ou à minuit/ Il y a cei care, câteva ore în urmă, la fel ca şi noi, tout ce que vous voulez aux Champs-Elysées” nu bănuiau nimic... îmi tulbură şi mai mult simţurile. Acum, mă simt ca şi un recipient umplut Marţi: drumul spre casă pe traseul ae- cu amalgame de miresme, adunate lacom în rian Paris-Istanbul-Chişinău, împreună cu cele două zile de prin spaţiile Salonului du Radmila şi Aliona. În timp ce ne perfecta livre, sau în scurta vizită a acestui seducător actele de zbor, funcţionarul de la aeroportul oraş, unde epocile îşi mai etalează gloriile, Charles de Gaulle reuşeşte să condamne po- dar şi dramele, unde câmpiile, cheiurile, litica imperială a lui Putin şi să-şi exprime arcurile, turnurile, străzile, bulevardele, adeziunea pentru parcursul nostru european. catedralele, cafenelele, zidurile, scările şi Cinci ore la altitudini ameţitoare, în cele două încă o mulţime de locuri continuă să mai boeing-uri ale companiei Turkish Airlines, transmită mesaje despre o istorie cu înălţări sunt consacrate discuţiilor de orice gen. În şi căderi, cu luciul grandorii şi al victoriilor, timp ce nava lăsa în urmă spaţii străvezii, de dar şi cu pasaje de umilinţă. (De altfel, o sticlă, evocând confortul (nu doar cel domes- primă impresie despre Paris e că, aici, toate tic, dar şi cel spiritual) pe care, la Paris, mi îţi vorbesc despre efortul uimitor de con- l-a oferit gazda mea, basarabeanca Svetlana, centrat al generaţiilor, care s-a concretizat bibliotecară de formaţie, dar şi de vocaţie în atâtea capodopere arhitecturale, sfidând (selectă în lecturi, e o cititoare notorie şi, „vânturile, valurile”). Cum să triez atâtea respectiv, o interlocutoare de zile mari), în parfumuri, cum să procesez atâtea emoţii, contextul literaturii licenţioase a lui Denis când ele mă copleşesc, se multiplică şi con- Diderot, la care, de obicei, fac trimitere în tinuă să-mi completeze starea de frenezie, timpul cursului Literatura română şi com- obsesiva stare de frenezie, pe care o simt parată, ţin condrumeţelor mele o prelegere imprimându-mi-se post factum, tot mai despre... nuvela Micuţa a lui B. P. Hasdeu. intens, pe ecranul memoriei? Ajunse în aeroportul din Chişinău, sună tele-
— 14 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
JEAN-YVES CONRAD De unde-i? Cine-i?
CE EU DORESC ŞI ŢIE, DULCE BASARABIE: UN VIITOR DE AUR!
ABSTRACT This text was written in 2001 and published in French in one of the cultural journals in Paris. First it appeared in Romanian. The French journalist Jean-Yves Conrad describes his meeting in Paris with a number of scholars from Moldova and the time of his stay in Chişinău. This writing is important for the imagological study, because it presents the impressions and reflections of a person with another culture about the people of Moldova, the Romanian culture and about our country in the first period after the declaration of independence. Keywords: Paris, Chişinău, Moldovan cultivated man, the Romanian language and literature.
4-11 mai 1999: patrulaterul bulgar din jurul insulei Balčic, Paris, capitala Basarabiei şi Banatul sârb şi ungar, şi Vlahii din zona În mai 1999, împreună cu Ion, am Pindului, Metsovo, şi Aromânii de pe coasta găzduit un grup de intelectuali basarabeni dalmată sau din Albania. În accepţia mea, despre care am citit mai înainte, îndeosebi din 1999, România se construieşte din tot datorită lui Ion care m-a iniţiat în literatura acest întreg. basarabeană pentru numărul revistei pe care Data de 4 mai 1999 este pentru mine îl publicam: „La lettre de Roumanie”. I o n un moment important, dar şi pentru inte- mi-a inspirat dragostea pentru acest pământ lectualii basarabeni care, după trei ore de românesc pe care îl voi numi de acum încolo zbor cu compania aeriană moldoveneas- după numele său oficial, Republica Moldo- că, Air Moldova, aterizează pe aeroportul va. Pentru mine a fost o adevărată revelaţie Roissy-Charles-de Gaulle. Ei sunt găzdu- şi, în foarte puţin timp, eu m-am implicat iţi de ex-ministrul Afacerilor Externe din intens în cercetarea literaturii acestui vechi Moldova, Excelenţa Sa Domnul ambasador teritoriu românesc, studiind îndeosebi is- Mihail Popov, ambasador de vază la Paris, toria lui. Din acel moment, eu nu am mai dar şi de numeroşi prieteni moldoveni, prin- putut vorbi despre România fără a presu- tre care domnul Valeriu Rusu, profesor la pune şi Basarabia, şi Bucovina de Nord, şi Universitatea din Aix-en-Provence şi soţia
— 15 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 sa Aurelia. Venind pentru prima oară în acolo la finele lunii august şi începutul lu- Franţa, ei ating visul oricărui intelectual nii septembrie 2001 cu ocazia săptămânii moldovean de a cunoaşte ţara asemuită cu consacrate limbii române. o „Regină ale cărei domnişoare de onoare sunt Cultura, Arta, Literatura şi Ştiinţa” şi 15 ianuarie 2000: întâlnirea cu care a adus umanităţii atâtea nume ilustre. basarabeanul Victor Voinicescu- Îmi amintesc cu emoţie întâlnirea cu Soţschi aceste personalităţi ale culturii moldoveneşti L-am cunoscut pe Victor Voini- în Salonul Auriu al ambasadei din România cescu-Soţschi prin intermediul Liei Maria la Paris. Acest magnific Palat din Behague, şi Ion Andreiţă în timpul unei serate poetice care a avut ca bibliotecar pe ilustrul scrii- organizate la 15 ianuarie 2000 în memoria tor francez Paul Valéry şi care a primit, în lui Mihai Eminescu, poet naţional al po- această zi memorabilă de 4 mai 1999, aceşti porului român. Distins, emfatic, venit din iluştri apărători ai culturii române. E vor- Basarabia natală şi de la teatrele moscovite, ba de domnul academician Mihai Cimpoi, la care a contribuit cu măiestria sa în piesele preşedintele Uniunii Scriitorilor din Repu- lui Cehov, precum La Cerisaie sau La mou- blica Moldova, Iulian Filip, poet, prozator, ette, Victor m-a impresionat prin prestaţia dramaturg şi folclorist, Ion Hadârcă, poet sa în prezenţa a numeroşi admiratori ai lui şi om politic, „fratele” meu Grigore Vieru, Mihai Eminescu şi reprezentanţi ai amba- care este născut pe 14 februarie 1935, cu sadei române sau moldoveneşti, precum 20 de ani mai înainte decât mine şi care, domnul Butnaru, responsabil pe atunci de cu părere de rău, a decedat apoi, poetul consulatul Republicii Moldova, situate în apărător incontestabil al poeziei şi culturii acea perioadă pe strada Sfax. El era echi- române, Vasile Romanciuc, poet, Ana şi valentul Liei Maria. Aexandru Bantoş, Leo Butnaru, redactori L-am revăzut de mai multe ori la domici- ai revistei Limba română, Aurelia şi Valeriu liul său, situat în apropiere de piaţa Villiers, Rusu, Lucreţia Bârlădeanu, poetă basara- în acest loc animat care e cel de-al 17-lea beană stabilită la Paris, Grigore Covic, un arondisment. I-am semnalat că pe strada prieten din copilărie al lui Grigore Vieru, Tocqueville, nr 25 se situează un imobil care pe care nu l-a revăzut de mult timp, Victor poartă imaginea mezzo-sopranei române Voinicescu-Soţchi, actor şi poet moldovean Elena Teodorini, în amintirea Academiei care locuieşte la Paris. Lirice Române care a dat naştere acestei mari După acest excepţional şi emoţionant artiste lirice. Am tradus pentru Victor şi am recital de poezie moldovenească, împre- verificat traducerea poemelor lui în franceză ună cu Ion am cooptat aceşti poeţi la re- pentru a fi publicate într-o ediţie trilingvă a vista noastră şi, cu această ocazie, am şi poemelor sale în română, rusă şi franceză. scos primul număr consacrat Basarabiei, după care am publicat, la scurt timp, un 26 august 2001 – 2 septembrie al doilea. Cu siguranţă această seară va ră- 2001: săptămâna limbii române, mâne pentru totdeauna în inima mea. Cu sărbătoare naţională şi începutul o plăcere imensă îmi voi revedea prietenii anului şcolar în Basarabia doi ani mai târziu, la prima mea vizită în La data de 25 august 2001, iau trenul Republica Moldova, la Chişinău. Am fost de noapte spre Bucureşti pentru a sosi
— 16 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 pentru prima oară în Republica Moldova. unui supraveghetor şi trenul se clatină lent. Sunt calm, deoarece am fost prevenit în E înainte de zorii zilei, sunt somnolent, dar prealabil de prietenii mei moldoveni. Spre fericit să intru aici, pe teritoriul Republicii ora două dimineaţa, după oprirea la gara Moldova, în această Republică a ex-URSS. din Iaşi, iată-mă la postul de frontieră din Spre ora 5.00, începe să se lumineze şi eu Ungheni. Îmi dau seama de asta, căci două trag perdelele. Trenul avansează lent, foarte minute mai devreme observasem soldaţi lent, traversând ţara Moldovei. Încerc să înarmaţi, cu câini nemţeşti, iar trenul tra- recunosc scenele descrise atât de bine în versa lent Prutul, acest râu mitic, sinistru, istorisirile povestitorului moldovean Ion care a adus atâtea lacrimi cu cincizeci de Creangă. Am impresia, văzând aceste scene ani mai devreme, când a fost pus în aplicare bucolice, că istoria s-a oprit cu cincizeci de planul Ribbentrop-Molotov, cu anexarea ani în urmă. Desigur că sunt împărţit între Basarabiei de către sovietici. Familiile au tristeţe şi bucuria regăsirii unei epoci schim- fost deodată separate, copii înstrăinaţi de bate. Eu nu pot, în nici unul din cazuri să la patria-mamă românească. Luminile s-au rămân indiferent la aceste peisaje, la acest aprins în compartiment chiar în timpul în popor basarabean pe care l-am văzut cu doi care începeam să adormim. ani în urmă la Paris reprezentaţi de oamenii de cultură. Această călătorie, în orice caz, De la Nistru pân’ la Tisa rămâne şi va rămâne pe veci imprimată pe Aceste versuri ale lui Mihai Eminescu inima mea de român. şi ale fratelui meu Grigore Vieru îmi vin După câţiva kilometri de-a lungul râ- deodată în minte, într-un mod trepidant, ca ului Bâc, unde dis-de-dimineaţă nume- un disc zgâriat care nu se opreşte. În timp ce roşi pescari stăteau pe maluri pentru a eu eram încă cu gândurile mele, doi vameşi practica sportul lor favorit, am observat se apropie şi ne cer paşapoartele. Credeam suburbiile capitalei Moldovei, Chişinău. că am revenit cu zece ani mai devreme la Trenul continuă să avanseze, lent, îşi cro- postul de frontieră de la Nădlac, în ajunul ieşte drum printre multitudinea de case, Crăciunului din 1981, atunci când străbă- unde domneşte sărăcia, dar de unde se team cu trenul pentru prima oară frontiera degajă bogăţie interioară. Observ, la stânga, română. Îmi prezint paşaportul. Am o viză turnurile centralei termice din Chişinău, de intrare gratuită, eliberată de Excelenţa care alimentează capitala cu electricitate. Sa domnul ambasador Popov, la insistenţa Apoi trenul nostru se opreşte lângă peron. autorităţilor culturale moldoveneşti. Vame- Soarele luminează intens şi, în ciuda orei şul îmi urează bun-venit în ţara sa, într-o matinale, frige foarte tare. Sunt întâmpinat franceză impecabilă. Îi mulţumesc pentru de fratele unei prietene de la Biblioteca primire. El stinge lumina, în timp ce opera- Centrală Pedagogică, care m-a găzduit în- ţiunile de schimbare a liniilor de tren con- tr-un bloc situat în apropierea gării. Deşi tinuă. Intrăm bineînţeles în vechea reţea nu ne cunoaştem decât din corespondenţă, sovietică şi, pe durata a două ore, angajaţii Valeriu, care cunoaşte foarte bine franceza, căilor ferate se ocupă de schimbarea liniilor este un om de cultură. El lucrează consilier de tren, ridicând vagoanele unul câte unul şi cultural în Parlamentul Republicii Moldova repunându-le pe alte linii într-un mod foarte şi şi-a luat câteva zile de concediu pentru bine pus la punct. Deodată se aude fluieratul a mă însoţi în sejurul meu cultural. Îi sunt
— 17 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 extrem de recunoscător1, întrucât m-a aju- angajată drăguţă mă întreabă în limba rusă tat să descopăr capitala din interior. A fost câţi bani doresc să schimb. Eu nu înţeleg un ghid cu adevărat preţios. ce îmi spune, iar ea văzându-mi paşaportul Ieşim din gară şi traversăm imensa piaţă francez îndrăzneşte să spună câteva cuvinte unde se vând suvenirele de orice fel, artiza- în franceză: „Domnule câţi franci doriţi să nat, tablouri, cărţi, produse menajere, fructe schimbaţi?” Îi mulţumesc pentru amabili- şi legume. Am savurat imediat prospeţimea tate, rămânând fascinat de frumuseţea ei pepenelui verde. naturală, de ochii ei de un albastru intens Am sosit. Clădirea este construită în sti- şi de chipul său şiret. La final ea îmi spune lul sovietic-comunist, sinistră la exterior. În „la revedere” în franceză, iar eu îndrăznesc schimb, apartamentele, deşi strâmte, sunt să îi fac un semn cu mâna. Am observat, pe foarte costisitoare. Nadia, soţia lui Valeriu, parcursul acestei călătorii şi a celorlalte două m-a întâmpinat cu un politicos „Bonjour!” anterioare pe care le-am făcut în Basarabia, Voi spune o dată în plus, dar niciodată sufi- că majoritatea caselor de schimb valutar cient, că eu simt la acest popor din Moldova sunt la cheremul rusofonilor. o autenticitate şi o bogăţie interioară pe care Noi ne continuăm drumul printre mulţi- am putut să o găsesc şi în timpul primelor mea din ce în ce mai densă pe această stradă mele vizite în România. Este adevărat că mare şi ne oprim în faţa Parlamentului pentru Nadia şi Valeriu sunt persoane cultivate şi a vedea trupele defilând. Pălăriile şi îmbră- nu sunt, probabil, reprezentative pentru po- cămintea armatei este încă de tip sovietic. porul lor. În orice caz, după tradiţionalul Discursul preşedintelui Petru Lucinschi, suc- dejun cu un samovar şi ceai rusesc, înainte cesorul preşedintelui independenţei, accen- de a merge în oraş pentru prima mea cu- tuează valorile moldoveneşti. Mulţimea este noaştere cu capitala Moldovei în chiar ziua gătită ca nişte copii. Femeile sunt îmbrăcate unei sărbători naţionale, Valeriu îmi arată în alb, buclate, purtând flori în păr. Bărbaţii ultimele ştiri din cultură. Fac un duş rapid au costume gri. Fetiţele, purtate pe umeri de şi iată-ne plecaţi. Valeriu avea de trecut pe către taţii lor, sunt fermecătoare, majoritatea la biroul din Parlament, chiar dacă era săr- blonde, cu părul în cosiţe sau împodobite bătoare naţională. cu flori, de regulă roşii. Mai pe scurt, este Autobuzele sunt decorate cu culorile tri- sărbătoare şi se observă din când în când colorului moldovenesc – albastru, galben câte un om cherchelit cu o butelie de vodcă şi roşu – şi este o atmosferă de sărbătoare. în mână. Aceasta îmi reaminteşte de ceea ce Mi-am luat un abonament pentru 7 zile am văzut acum doisprezece ani la aeroportul ca să nu cumpăr tichete de fiecare dată. de la Varşovia. Festivităţile fiind terminate, Rămânem în picioare şi ieşim din autobuz mulţimea se dispersează, fiecare revenind la în centrul capitalei, în timp ce mulţimea ocupaţiile sale. Unii stau la un picnic cu mici s-a împrăştiat de-a lungul arterei principale în parcul din apropiere, alţii se odihnesc pe pentru a vedea defilarea trupelor. Văd o casă iarbă, petrecând o după-amiază în linişte. de schimb valutar şi îmi fac o rezervă de lei Este ceea ce am făcut şi noi după ce Valeriu moldoveneşti. La casa de schimb valutar o a trecut rapid pe la Parlament pentru a pune la cale nişte afaceri. Noi luăm autobuzul în sens opus, în picioare, pentru a ajunge în 1 Victimă a unui cancer, Valeriu va deceda la scurt cartierul apropiat gării centrale. timp, fără să atingă măcar vârsta pensionării.
— 18 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
A doua zi, 27august 2001, după un dejun cuţiune promiţătoare, spontană, care mă copios, am fost cu Valeriu la Universitatea determină să iubesc şi mai mult cultura de Stat pentru a asista la una din primele română. Am ocazia să mă apropii de Cor- conferinţe susţinute în limba română, de- neliu Vadim Tudor şi să îi vorbesc câteva oarece această săptămână în fiecare an este clipe. Mă impresionează patriotismul său elogiată Limba noastră cea română. La tri- înflăcărat, cultura sa, simplitatea intrin- bună se succed mai multe personalităţi care secă. El îmi întoarce complimentul şi îmi vorbesc cu fervoare despre limba română. propune să mergem împreună la Bucureşti Aceasta contrastează evident cu dicţionarul prin Bolgrad cu mini-autobuzul pe care l-a româno-moldovenesc care a apărut recent, închiriat pentru a se întoarce la Bucureşti, al cărui titlu trebuia să fie dicţionar româ- prin Galaţi şi Brăila. Eu refuz invitaţia cu nesc pur şi simplu. Chiar dacă recunosc regret. Într-adevăr, ultima imagine a acestui accentul pronunţat moldovenesc al unor om public înflăcărat mi-a dezvăluit un mare Basarabeni, anumite expresii ale lor sunt patriot român, un mare om de cultură, un influenţate de limba rusă în Moldova, eu mare poet. Jos pălăria, Domnule „Vadim”! nu văd de ce ar fi necesar elaborarea unui La data de 29 august am venit la mu- dicţionar care ar traduce din limba română zeul de literatură, unde am cunoscut un şi cea moldovenească. Există, în orice caz, om foarte interesant. E vorba de Iurie Co- mai multe diferenţe între limba franceză lesnic care iubeşte cultura română şi care originală şi limba vorbită la Quebec, sau m-a impresionat, ca şi alţii, prin vastele sale limba franceză vorbită în Wallonie sau în cunoştinţe de cultură generală. Elveţia francofonă. A doua zi, 30 august 2001, am mers la Miercuri, 28 august 2001, am mers spre inaugurarea unei plăci dedicate lui Emi- Aleea Clasicilor unde avea să se inaugure- nescu pe strada principală, în apropierea ze două busturi, unul fiind consacrat lui gării, la Centrul Academic Internaţional George Bacovia, marele poet român. Cor- Eminescu, unde era prezentă fermecătoarea neliu Vadim Tudor, în pofida orientărilor Elena Dabija, directorul centrului, dar şi sale politice şi crearea partidului PRM m-a Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabi- impresionat prin imensa cultură de a pre- ja, Iulian Filip, Iurie Colesnic, Ion Hadârcă, zenta viaţa şi biografia unui mare poet. Pe Vasile Romanciuc. Toată lumea stătea la un durata unei ore, Corneliu Vadim Tudor a pahar de vorbă şi discuta despre timpul de dat dovadă de o erudiţie excepţională şi a afară. Seara mă plimb prin frumoasele par- captivat auditoriul. La finele discursului său, curi ale acestui oraş. Am fost să văd Casa a demonstraţiei sale intelectuale, invitatul Puşkin şi alte case frumoase din centrul Republicii Moldova care spusese încă la de- oraşului. Oraşul îmi pare foarte plăcut şi butul alocuţiunii sale că este fericit „de a se bine întreţinut, comparativ cu Bucureştiul. găsi la Chişinău pentru prima dată, în acest Cu siguranţă se simte influenţa sovietică, oraş de o curăţenie impecabilă, contrară contrară Bucureştiului, unde domină in- omologului său românesc, Bucureşti, oraş fluenţa otomană. fanariot prin excelenţă”, patriotul român Pe 31 august 2011 îmi rezerv puţin timp CVT, este deci aplaudat fără întrerupere pentru a merge să vizitez oraşul şi periferia de un public cucerit. Cu certitudine, voi şi să merg la o expoziţie de pictură pe care păstra întotdeauna în memorie această alo- mi-a sugerat-o Valeriu. Am grijă să nu in-
— 19 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 tru prea târziu în casă, deoarece mâine va (Cetatea Albă), în Ucraina. Mergem spre fi o zi foarte încărcată. Mă voi trezi foarte est, spre Maramonovca unde va avea loc devreme şi trebuie să fiu în formă. manifestarea. Comuna este pregătită de Pe la ora 5.30, în zorii zilei, şoferul mă sărbătoare şi copiii sunt îmbrăcaţi cu cele aşteaptă deja afară, la volanul unui Jiguli mai frumoase haine. Este hramul satului. care aparţine parlamentului republicii. Sun- Jiguli-ul se opreşte aici, în piaţa satului şi tem la data de 1 septembrie şi este înce- noi ne alăturăm unei echipe de televiziune put de an şcolar. Şoferul meu, consilier al care se îndreaptă spre un grup şcolar. parlamentului şi prieten de-al lui Valeriu, Plecăm împreună cu şoferul la fortă- mi-a propus să mă duc cu el pentru a vedea reaţa de la Soroca, cetate impunătoare, cum se desfăşoară ceremonia de începere pe de o parte, apropierea de Ucraina, iar a anului şcolar care, în aceste ţări are un pe de alta, Nistru. După aceasta şoferul caracter pronunţat solemn. Eu sunt foarte meu mă duce spre partea cea mai înaltă a entuziasmat deoarece ştiu că, pentru a des- oraşului pentru a-mi arăta impunătoarele coperi această ţară, este neapărată nevoie vile ale ţiganilor miliardari ai Republicii să-i vizitezi satele. După ieşirea din capitală, Moldova, care se iau la întrecere unii cu drumul este presărat de vii, de livezi şi alţii cu berlinele lor la fiecare poartă, cu de câmpuri cu grâne, cu porumb şi floa- Mercedes-uri, BMW, Audi, Rolls-Royce şi rea-soarelui la infinit. Nu este surprinzător chiar Ferrari F40! Acestea impresionează, faptul că Republica Socialistă Moldoveneas- dar contrastează cu caravanele ţiganilor că a fost considerată un hambar de grâu, cu care se situează în spatele acestor impu- fructe şi legume a ex-URSS-ului. Jiguli-ul nătoare clădiri albe. Ţiganii nu se pot lipsi balansează pe străzile curbate, unde cir- de traiul lor cu tradiţii seculare! culaţia este aproape inexistentă. Din când Apoi revenim în capitală, trecând prin în când, depăşim câteva Moskvitch-uri, câmpuri imense de grâne unduite, presă- câteva Lada sau, cel mai frecvent, câteva rate cu maci şi albăstrele. Este adevărat căruţe cu cai, cu ţărani aşezaţi deasupra. că aici pământul este fertil, deoarece este Mai văd, de asemenea, la staţiile de auto- cernoziom, a cărui culoare negrie se vede buze, autocare vechi şi pline cu oameni pe alocuri. Ne oprim la o livadă pentru a până la exasperare, transportând şi tot felul lua fie câte un măr, fie câte o pară, sau la de bagaje. Cu certitudine, suntem la ţară, o podgorie pentru a rupe câte un strugure iar Republica Moldova îmi oferea aspectul de poamă. Cu certitudine că ţara este dez- bucolic al personalităţii sale. Din când în voltată agricol! Pe la orele 19.30, după ce când, şoferul se opreşte, zicându-mi că mai am trecut prin Orhei, şoferul mă aduce la dispunem de timp şi ne mai putem bucura Valeriu. Sunt obosit fireşte, dar am petrecut de priveliştea împrejurimilor. De fapt, după o zi memorabilă. două ore de mers, de la Bălţi ne îndreptăm La data de 2 dimineaţa, parcurg un pic spre nord, spre Nistru. Traversăm Horeştiul centrul oraşului pe jos, încet, respirând din şi sosim în oraşul Soroca, un oraş situat la savoarea Chişinăului. După ce am cumpărat frontiera cu Ucraina, pe Nistru, care are câteva suvenire, iau troleibuzul spre Valeriu. una din cetăţile fortificate ale Moldovei, pe La orele 17.00 sunt la gara centrală din Chi- lângă celelalte: Bender (Tighina) şi Ismail, şinău şi intru în tren. Le spun adio gazdelor în Republica Moldova actuală, şi Ackerman mele şi trenul ia drumul spre întoarcere.
— 20 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
11 septembrie 2001: primirea celenţă, eu îmi permit să mă prezint. Eu sunt Domnului Mihai Popov cu ocazia Jean-Yves Conrad şi mă simt foarte onorat sărbătorii naţionale, pe strada Jena să vă cunosc.” Şi Oliviu întinzându-mi cartea şi atentatul de la New York sa de vizită îmi răspunde: „Încântat. O să La data de 11 septembrie 2001, domnul ne vedem pe curând. Excelenţa Sa Dumitru ambasador Mihai Popov m-a invitat pen- Ceauşu mi-a vorbit de Dumneavoastră. Eu tru a sărbători a zecea aniversare a Sărbă- ştiu că sunteţi un mare prieten al României. torii Naţionale Moldoveneşti, la Centrul Oricum, o să ne vedem pe curând”. Eu îi mul- Internaţional de Conferinţe internaţionale ţumesc şi îi urez bun-venit în ţara noastră. situat pe strada Iena, la Paris, arondisment Părăsesc Centrul Internaţional de Confe- 16, foarte aproape de Arcul de Triumf de rinţe Internaţionale de pe strada Iena şi dau la Paris. Ambasada de pe strada Sfax este buzna în cea mai apropiată staţie de metro, prea strâmtă pentru a găzdui toţi invitaţii „Charles-de-Gaulle–Etoile”, direcţia „Cha- ambasadei. teau de Vincennes”. Schimb staţia „Cham- Sosesc pe la orele 11.30, întrucât revin ps-Elysees–Clemenceau” şi o iau spre Linia de la locul meu de muncă de la Bologne. 13. Cobor la Saint-Denis, pentru o reuniune. Salut invitaţii care mă urmează şi diplomaţii După ce am intrat pe portiţă, fac spre biroul ambasadelor ţărilor africane. Deodată vine meu situat în clădirea din dreapta. Intru în un domn în etate, pe care nu îl cunosc şi care biroul meu, plin de poze din călătoriile mele ne prezintă amfitrionului. Pe acesta din urmă anterioare: Canada, Statele Unite, Islanda, l-am văzut de numeroase ori la sărbătoarea România. Îmi iau caietul şi închid uşa. Mă naţională de la 1 decembrie la ambasada îndrept spre clădirea situată în faţă, clădi- României. Eu îmi focalizez atenţia asupra rea din vechea centrală ocupată altădată persoanei necunoscute. „Cu cine am ocazia?”, de laboratorul Vectra al GDL. Eu sunt în îl întreabă amfitrionul. „Eu sunt noul amba- întârziere, dar mă îndrept spre stânga, spre sador al României”, îi răspunde persoana cu sala de reuniuni. Sunt surprins să nu văd pe un aer hotărât. „Şi numele dvs.?” îl întreabă nimeni pe culoare! Ce se întâmplă? Deodată, amfitrionul, dezorientat! De fapt, Excelenţa la primul etaj unde m-am coborât, văd o Sa sosise în ajun şi nu îşi actualizase cartea colegă şi îi spun nedumerirea mea. Ea îmi de vizită! Domnul ambasador îi întinde car- răspunde rapid: „Domnule Conrad, toată tea de vizită, iar amfitrionul îşi aranjează cu lumea este în sala mare de reuniuni de la rapiditate ochelarii şi citeşte: „Excelenţa Sa, capătul coridorului.” Se întâmplă ceva, dar Domnul ambasador Oliviu Gherman”, anunţă eu nu ştiu despre ce este vorba. Îi mulţu- amfitrionul, încă mai stupefiat! Excelenţa mesc şi mă îndrept rapid spre sală. Ea este Sa îşi salută omologul său moldovean, în plină de lume, iar eu privesc cu uimire spre română, şi se îndreaptă spre sala de recep- ecran. Întreb cauza acestei întruniri. Unul ţie, unde invitaţii servesc sarmale şi nu mai dintre colegi îmi spune că imaginile sunt puţin tradiţionala mămăligă! Invitaţii sosesc transmise în direct de la New York şi că este în continuare, eu trec în faţa amfitrionului, vorba de un incident de excepţie. La rândul ţinându-mi cartea de vizită: „Jean-Yves Con- meu, ridic ochii spre ecran, de necrezut! rad. Angajat la Electricité de France.” Eu mă Turnurile pe care le-am văzut cinci ani mai îndrept spre Oliviu Gherman şi aştept să se devreme şi a căror fotografie este una dintre elibereze pentru a-mi face prezentările. „Ex- preferatele mele sunt în flăcări, două avioane
— 21 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 străpungându-le. Eu nu-mi cred ochilor. certitudine că această zi de 11 septembrie Curând cele două turnuri cad, în direct, 2001 va rămâne pentru totdeauna în istoria în faţa mulţimii de telespectatori, cel puţin omenirii, dar şi în inima mea! un miliard! Este un spectacol halucinant, Ce îţi doresc şi ţie, dulce Basarabia, să care ne lasă fără grai! Nu îmi vine să cred intri cât de curând în UE! ceea ce văd! Este un film urât de science fiction şi totuşi, este realitate! Programele Traducere din franceză sunt bulversate. Reuniunea este anulată. Cu de Oxana Diacon
— 22 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 „LITERATURA NU ARE SEX” Nina Corcinschi în dialog cu Simona Sora1
ABSRACT This article is a dialogue with Simona Sora about „The feminine literature. The femininity of the literature”. This approach was a leading one at the Book Fair which took place in Paris. The literature written by women is often considered unable to transgress the gender difference and is treated as a separate literature. „There are many common places of reception of the literature written by women, especially when the critics are men” (Simona Sora). The debates at the Book Fair was a pleading for the legitimizing of the literature only in terms of aesthetic criterion. Beyond a certain feminine style that can be surprised in the literature written by women, it should be read, discussed, understood simply as literature, says the writer Simona Sora. Keywords: feminine literature, feminine style, aesthetic criterion, gender difference.
alonul de carte de la Paris a reunit pu- (Cartea românească, 2011) și susținută de blicul la standul României în jurul temei Simona Popescu, o altă specialistă în proble- SLiteratura feminină. Femininul în lite- matica feminină, autoarea romanului Exuvii ratură. Dezbaterile s-au derulat pe marginea (Polirom, 2011), în care expune deosebit de mai multor subiecte, cum ar fi feminitatea/ nuanțat universul visceral al sinelui unei femei feminizarea literaturii, imaginarul feminin, în ipostazele ei de copilă-adolescentă-adultă. masculin vs feminin în literatură etc. Dis- Dezbaterea a mai reunit la masa rotundă pe cuția axată pe subiectul „Imaginarul feminin poeta și actrița Ioana Crăciunescu, scriitoarea în literatură” a fost moderată de Bianca Bur- Selyem Zsuzsa, profesoară la Universitatea ța- Cernat, autoarea unui studiu remarcabil „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pe Victoria despre proza interbelică Fotografie de grup cu Fonari, poetă și conferențiar la Universitatea scriitoare uitate. Proza feminină interbelică de Stat din Moldova și pe subsemnata. Simo- na Popescu a atras atenția asupra poeziei lui 1 Simona Sora este prozatoare, critic literar, tra- Gellu Naum și asupra „feminității” imagina- ducătoare. A publicat cartea de exegeză literară Regăsirea intimității (Cartea românească, 2008), rului său poetic. O paralelă interesantă între eseul Ultima Tbule. Fortărețe dacice din Munții masculin și feminin, cu ample referințe la li- Orăștiei (Artec, Spania, 2009). Este autoarea ro- teratura română a trasat Ioana Crăciunescu, manelor Hotel Universal (Polirom, 2012, 2013) care urmează să apară în Croația și Franța și Se- fiind completată, în această linie de idei, și infeld și sora lui Nabokov (Polirom, 2014). Este de Selyem Zsuzsa. printre autorii antologiilor Tovarășe de drum. Ex- Ajunse la Paris grație Institutului Cultural periența feminină în comunism (Polirom, 2008) Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, eu și și Prima mea carte (ART, 2011). A tradus volu- mul Crezul meu de Carlos Fuentes (Curtea veche, Victoria Fonari am încercat să conectăm pu- 2005). A coordonat revista Dilemateca. blicul la poezia din Basarabia. În comunicarea — 23 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
L’imaginaire poétique dans la poésie féminine a doamnei Laure Hinckel. Ce părere aveţi de la génération 2000 en Moldavie, am vorbit despre genericul ediţiei din acest an? despre poezia scrisă în ultimile două decenii de tinerele poete din Republica Moldova, sem- S. S. Temele sunt alese, mai ales în situ- nalând particularitățile imaginarului feminin aţii de expunere instituţională, tocmai ca să și rezonanța lor în plan estetic. Victoria Fonari nască discuţii. A vorbi, cu atâtea scriitoare a citit din propriile sale poezii și a făcut o din mai multe generaţii, despre „feminita- referință emoționantă la mama sa. tea” literaturii, despre literatura „feminină” În cadrul dezbaterii, s-a menționat că li- a născut, desigur, nu doar controverse, dar teratura scrisă de femei e considerată adesea chiar o baricadă: literatura nu are sex, au incapabilă să transgreseze diferența de gen și spus toţi participanţii la masa rotundă de- e abordată ca o literatură aparte. Deși, astăzi dicată acestei teme segregaţioniste. Şi asta statutul femeii s-a modificat sub semnul eman- s-a tot spus în ultima sută de ani, deşi, în cipării și al recunoașterii valorii sale atât în momentele de relaxare, putem recunoaşte plan literar, cât și cel social-politic, literatura liniştiţi că există mărci clare ale literaturii scrisă de femei mai cade sub incidența pre- scrise de femei, că există un stil feminin re- judecăților feministe, misogine, patriarhale. cognoscibil în anumite perioade ale istoriei Literatura cu auctorat feminin are notele ei literare şi că există o luptă (uneori intralite- identitare distincte, mai mult sau mai puțin rară) împotriva sexismului în literatură care vizibile, care pot să parvină dintr-o viziune este mai ales feminină. A fost foarte bine aparte asupra lumii, din experiența materni- că am reluat toate aceste discuţii în mese tății, din imaginea femeii în context cultural rotunde extrem de interesante şi care ne- și social-istoric. Printre multiplele dileme de au dat prilejul să ne cunoaştem mai bine. critică și estetică literară pe care le impune literatura scrisă de femei, întrebarea esențială N. C. Cât de relevant este astăzi să este dacă aceasta poate fi validată în funcție discutăm despre „literatura feminină”, de alt criteriu decât cel estetic. Dezbaterea „feminitatea literaturii” într-un context „Imaginarul feminin în literatură” a fost o artistic postmodernist atât de heteroclit, în pledoarie pentru legitimarea literaturii scrise care produsul estetic amalgamează în mod de femei (ca și a oricărui alt fel de literatură) hibrid diferenţele (inclusiv cele de gen)? exclusiv prin valoarea estetică. În urma acestei dezbateri, am invitat o S. S. Orice discuţie literară poate fi purtată altă participantă la evenimentele Salonului atunci când criteriile sunt literare. În inte- de carte de la Paris, doamna Simona Sora la riorul literaturii, diferenţele de gen nu sunt o continuare a dialogului despre „literatura relevante decât ca roluri. Rolurile dau per- feminină”. sonajele, iar dualitatea de obicei e născătoare de alte discriminări şi separări. Este relevant N. C. Dragă doamnă Simona Sora, să discutăm aceste lucruri atunci când ne am avut fericita surpriză să vă întâlnesc la situăm pe poziţii extraliterare (aici intrând Paris, la Salonul internaţional de carte, unde, cele ideologice, critice, cu excepţia criticii printre alte evenimente la care aţi partici- conştiinţei, sau teoretice). Când vorbim pat, aţi moderat lansarea romanului Sara însă strict despre literatură, chiar şi despre de Ştefan Agopian, în traducerea franceză condiţiile de producere a literaturii, trebuie
— 24 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 să avem grijă la ridicolul etichetelor de gen al personajului feminin în literatura actuală? într-o zonă mai degrabă inconştientă decât raţională, o zonă în care arhetipurile sunt S. S. Ah, nu, dimpotrivă. Cuvintele sunt mai importante decât schemele ideologice. creatoare de realitate şi uneori sunt mai ero- tice ca erotismul însuşi. Sau cel puţin aşa N. C. Cum credeţi, ce statut are astăzi în credeam când scriam Regăsirea intimităţii, România literatura scrisă de femei? Mai e acum, parcă m-am mai răzgândit. Pe de altă privită ocazional ca o insulă aparte şi abor- parte, mutaţia asta între erotismul corporal dată din perspectiva diferenţei de gen? (care, să nu uităm asta, e făcut tot din cu- vinte, căci vorbim despre erotismul literar) S. S. Există multe poncife de receptare spre „corpul care ştie mai bine” (cum spune a literaturii scrise de femei, mai ales când Gheorghe Crăciun) e o mişcare literară, din- criticii sunt bărbaţi. Femeile care scriu bine, spre realism spre textualism (cu variante, „scriu ca bărbaţii”, au o „tăietură macho”, grade de glisare). Fireşte că într-un anumit nu poetizează, nu liricizează textul. De obi- tip de literatură (mai realistă, dar şi psiho- cei, când o femeie e foarte bună scriitoa- logică) ceea ce numim cuplu poate suferi re, urmează un cor de mirare critică, ceva o disoluţie periodică care urmează modele absolut dezagreabil, iar în subtextul acestei reale, dar erotologia de esenţă livrescă e mult atitudini e vechea întrebare machistă: „A mai profundă şi mai esenţială. Se poate spu- cui e?” Citeam zilele trecute în România ne, fără a exagera că această formă de eros literară un articol profund machist, al lui ţine de funcţia magică a cuvântului, de felul Sorin Lavric care emitea următoarea opinie, în care provoacă el latenţele, de uimirea şi probabil verificată de el însuşi: „o femeie euforia când o stare, o situaţie, o percepţie autocefală al cărei destin solitar devine reper pot fi exprimate exact. valoric e fie un accident fericit, fie un caz patologic.” Într-o ţară civilizată chestia asta N. C. Ce subiecte noi şi stringente de ar fi motiv de amendă. Chiar cred asta şi discuţie, eventual de cercetare, credeţi că chiar ar trebui să fie cineva care să măsoare implică azi literatura scrisă de femei? mizeriile de genul ăsta până să ne întâlnim pe la colocvii şi să vorbim de literatura abor- S. S. Literatura scrisă de femei ar trebui dată prin perspectiva de gen. E o lentilă citită, discutată, înţeleasă ca literatură pur falsă care n-are nici cea mai mică legătură şi simplu. Prin urmare, temele de discuţie cu ethosul literaturii. sau de cercetare deschise sunt aceleaşi. Mai importante ca niciodată mi se par acum trei N. C. În cartea „Regăsirea intimităţii ” (Bu- teme: tema etică (cu subtextul: poate un cureşti, Cartea Românească, 2008) remarcaţi, ticălos/mincinos/trădător dovedit să scrie în cazul unor romane analizate, o deplasare literatură valabilă?); degajarea literaturii de de interes dinspre corporalitatea fizică spre textele de consum şi de simulacre, cu aju- corpul de cuvinte şi de la iubirea ca sentiment torul criticii profesioniste; dezideologizarea interuman, la iubirea pentru carte. Această literaturii, înţelegerea ei în afara instrumen- „erotologie” (Mihaela Ursa), una de esenţă talizării şi a luptelor pentru putere simbolică. livrescă, nu implică cumva nişte riscuri de depreciere a statutului cuplului şi, în speţă, N. C. Vă mul umesc!
ț — 25 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 „MĂ SIMT CA UN COPIL AL UNEI PATRII CARE M-A TRĂDAT ŞI CONTINUĂ SĂ MĂ TRĂDEZE” Interviu cu Miron Kiropol realizat de Aliona Grati şi Nicolae Tzone1
ABSTRACT This paper represents an interview with Miron Kiropol, the Romanian-French poet who lives in Paris, done by Nicolae Tzone and Aliona Grati, in connection with his book launch at the Paris Book Fair in 2015.The poet narrates about his departure from Romania and the stay in Europe, about his childhood and his family, about his Bessarabian origins, about his poetry in Romanian and French. Finally, Miron Kiropol reads the latest poem. Keywords: MironKiropol, turncoat poet, communism, Paris, Romanian language.
1 Nicolae Tzone (n. 10 mai 1958, Malu, Giurgiu), poet, editor. A înfiinţat şi conduce Editura Vinea (1990...) şi Institutul pentru Cercetarea Avangardei Româneşti şi Europene – ICARE (1998...). A fost membru în consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor în perioada 2004- 2009. A susţinut, în 2012, doctoratul la Facultatea de Litere din Bucureşti, cu lucrarea: Geo Bogza şi avangarda română. Volume publicate (selecţie): Aphrodite balkanique, ediţie în limba franceză, traducere din română de Claudiu Soare şi Miron Kiropol, Editura Vinea, colecţia „Vinea International”, Paris-Bucureşti, 2012; Viaţa cealaltă şi moartea cealaltă, ver- suri, Editura Vinea, 2010, ediţia a doua, 2012 (prefaţă: Gheorghe Grigurcu; postfaţă Emanu- ela Ilie; ilustraţii de Nicolae Makovei); Oase de Înger / New York. Bucureşti, versuri, Editura Vinea, 2009 (cu un cuvânt înainte al autorului, o prefaţă de Felix Nicolau, o „postfaţă” de Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu, Ioan Es. Pop, Mihail Gălăţanu, Marin Mincu; ilustraţii de Maxim Dumitraş); Capodopera maxima, versuri, Editura Vinea, 2007 (cu un preambul şi un portret al autorului de Şerban Foarţă, postfaţă de Şerban Axinte, coperta volumului şi planşele: Mihaela Şchiopu); Balkan aphrodite, ediţie în limba engleză, traducere din română de Sean Cotter şi Ioana Ieronim, Editura Vinea, colecţia „Vinea International”, Bucureşti – New York, 2006; Manualul de literatură. o carte alcătuită de Daniel Bănulescu, antologie de versuri (coautor, alături de: Daniel Bănulescu, Mihail Gălăţanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Lucian Vasilescu, Floarea Ţuţuianu); prefaţă de Alex. Ştefănescu; postfaţă de Horia Gârbea, Editura Vinea, 2004; Rugina timpului oare greşesc dacă o numesc regina timpului, versuri, Editura Vinea, 2004; Nicolae magnificul, versuri (coperta şi ilustraţiile Nicolae de Popa), Editura Vinea, 2000; VIANU. Fereastra luminată / La fenêtre éclairée / Das Erleuch- tete Fenster, album cu circa 500 de fotografii, prefaţă de Vlad Alexandrescu, ediţie în limbile română, franceză şi germană; „Am părăsit «groapa cu lei» a pierzaniei pentru a fi, oriunde altundeva, liber şi fericit...”, dialog cu Alexandru Lungu, Editura Vinea, 2004. — 26 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
N. Tz. Astăzi suntem în 22 martie. Sun- cuvântul „comunism”. Nu mai voiam! Nu tem acasă la Miron Kiropol 2, lângă Muzeul mai puteam suporta bâlbâirile „şefului su- „Luvru”. Am urcat 112 trepte până la etajul prem”. Nu mai eram în ţara aia. Ţara aia şase, aici, în paradisul lui cu mii de cărţi, cu nu mai era a mea. Din ce în ce mai mult zeci de tablouri pictate chiar de el. devenise o străinătate. Ca aş fi fost pe o Dragul meu, împreună cu Aliona Grati insulă sau nici măcar existent.... Ţara aia am am convenit să-ţi punem nişte întrebări nu mai era a mea! pentru revista pe care ea o conduce la Chi- şinău, o revistă foarte bună, Metaliteratură, N. Tz. Vom urma un curs logic şi cro- unde în numărul precedent este marele tău nologic cumva al discuţiei, dar sar etapele... prieten şi marele... În clipa de faţă ce e România pentru tine?
M. K. Nostru, al tuturor... M. K. Parcă ar fi acelaşi lucru.
N. Tz. ... marele intelectual, în definitiv, N. Tz. Parcă... care este şi va fi totdeauna, „Puiu Grigurcu”, cum îi zicem noi, Gheorghe Grigurcu. Deci M. K. Da. Aştept de la România să-mi am convenit să-ţi adresăm un set de între- fie patrie. Unde mi-e patria? Să ştii că, deşi bări simple, directe, vrem să te incităm şi am renunţat la ea, eu încă nu mi-am cerut bineînţeles că şi contăm pe spontaneitatea ta. să mi se întoarcă cetăţenia. Pentru că de ce Ai plecat din România, la un moment să mi-o cer? De ce? Mi-o datorează prin dat, prin anii ’70. În ce an exact ai plecat? naştere. Chiar dacă am renunţat la ea, ea trebuie să mi se dea, să mi se dăruie... M. K. În 1968. N. Tz. Uite, am un răspuns, o ceri pentru N. Tz. Anii ’70 înseamnă şi 1968. Deci mine, o ceri pentru Grigurcu, o ceri pentru ai plecat în 1968... De ce? Casian Maria Spiridon, pentru prietenii tăi, pentru intelectualii din România care îţi M. K. Pentru că nu mai vroiam să aud preţuiesc poezia, care te preţuiesc... Cu noi ce faci, că noi suntem acolo, trăim acolo... 2 Miron Kiropol (n. 29 septembrie 1936, București) este un poet român-francez, M. K. Este problema mea cea mai dure- traducător și artist plastic. Primele sale roasă. Să trăiesc ca un străin şi să mă simt în poezii au fost publicate în 1963, în revis- ta „Contemporanul”. A semnat mai multe acelaşi timp copilul unei patrii, dar o patrie volume de poezie: Jocul lui Adam (1967), care m-a trădat şi mă trădează. Continuă Schimbarea la față (1968), Rosarium (1969) să mă trădeze. Continuă să fie rea, să fie în Împerecheat cu sabia (2012), Aur în sită (2014), Poésies et variantes/ Poezii și vari- afară. În timp ce eu sunt înlăuntrul ei, chiar ante ( 2003) etc. Ajuns cu dificultate la un de departe. Eu continui să fiu scriitor în lim- festival de poezie în Belgia, în septembrie bă română. Nu am părăsit această limbă. Şi 1968, decide să nu să se mai întoarcă în limba ei, a acestei patrii, mi-e patrie. Limba România. În cele din urmă se stabileşte la Paris, unde este recunoscut prin poeziile ei, limba română, care e unică. Stăteam de sale scrise în limba franceză. În anii ’90 va vorbă de curând cu un mare personaj, care publica din nou în limba română, începând e înlăturat de asemenea, ca mulţi alţii... cu volumul Această pierdere (1992). — 27 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
N. Tz. La cine te referi? M. K. Dar nu numai autori. În toate domeniile România dă materie cenuşie M. K. La Andrei Zanca. Stăteam de vor- nemaipomenită, care pleacă din ţară. Şi bă cu el. Şi ne spuneam această durere. ţara slăbeşte, devine miloagă când geniile Că limba română, prin nemaipomenita ei par că pleacă. libertate, e una dintre cele mai mari lim- bi ale Europei. Gândiţi-vă la toate limbile N. Tz. Ei, cât există încă România în noi noastre latine, nu, franceză, spaniolă, ita- şansa ei de a merge mai departe rămâne vitală. liană – mari limbi, mari culturi. Ei bine, Vezi că la noi la români se-ntâmplă chestia limba română, într-o cultură şchioapă, căci asta şi e dintotdeauna. Noi pare că dormim, că a apărut la câteva sute de ani după acestea, suntem adormiţi, nu contează cum, dar la un păi limba asta le întrece prin plasticitatea moment dat vin aceste furtuni care se numesc ei. Limba asta ştie să vorbească cum nu mai de obicei, cum să le spunem noi, genii, da, şi ştiu să vorbească alte pământuri. În limba un Eminescu, un Brâncuşi, un Stănescu, un asta, prin influenţă rusească, fără îndoia- Enescu vin şi prin explozia lor, de fapt, acoperă lă, şi latină, articolul este lipit la cuvânt şi decenii întregi de timp pierdut. cuvântul devine de o forţă zguduitoare. Pe când limbile noastre dragi, nu, foarte M. K. Da. iubite, latine: spaniolă, franceză, italiană (mai ales italiana o ador), ei bine, acest N. Tz. Şi-n felul ăsta, prin această izbuc- lucru nu se întâmplă. Or în română prin nire, prin aceste explozii, noi ne repunem în această dispariţie a articolului care devine timpul real al culturii europene întotdeau- cuvânt te găseşti în faţa unei minuni deo- na. Am avut această şansă. A, ce contează dată. E cutremurător. că Brâncuşi, în ţară, cel puţin în vremea respectivă, nu însemna aproape nimic, şi N. Tz. E o şansă, e un noroc să ai o că de fapt valoarea lui a fost recunoscută asemenea limbă... prima dată nici măcar în Franţa, ci tocmai în America. Şi aşa mai departe. În fine, vom M. K. Nu ştiu, şansă, noroc... E poate reveni la această temă. singura binecuvântare a poporului român Dar acuma, Aliona fiind coechipiera mea la ora actuală. E singura... Unde, întreb şi la acest interviu pentru „Metaliteratura”, strig, unde ne e patria? vreau să ne spui ce înseamnă Basarabia pentru tine? N. Tz. În noi înşine... A. G. Nicolae, mi-ai luat întrebarea. M. K. Păi nu... Limba română, atât. Domnule Miron Kiropol, ce ştiţi dumnea- voastră despre Basarabia, despre Basarabia N. Tz. Singura şansă este să luăm Ro- contemporană, despre Republica Moldova? mânia şi limba ei în noi şi s-o ducem mai Aveţi vreo sursă, vreun canal prin care să vă departe şi să facem noi, noi ca persoane, informaţi asupra ceea ce se întâmplă la noi? ceea ce statul nu face. Să ai atâtea talente, să ai atâtea nume, mari autori născuţi în M. K. Ştiu numai o Basarabie poetică. România şi să nu… Am în mintea mea o Basarabie poetică,
— 28 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
în sensul că bunica mea dinspre tata era L-am socotit un asasin de talia lui Hitler din Basarabia. Dintotdeauna am avut o sau Mussolini, dar poate mai inteligent, care încântare faţă de ea. Nu am cunoscut-o, dar a ştiut să aducă unele lucruri bune pentru se pare avea un suflet nemaipomenit. Era Franţa. foarte bună, ea şi cu bărbatul ei, şi dădea la toată lumea zahăr, pâine, deşi aveau copii. A. G. Şi a fost oprit la timp.
A. G. Din ce parte a Basarabiei era M. K. Dar dacă nu ar fi fost oprit, lumea bunica dumneavoastră? Vă amintiţi vreo poate că ar fi dispărut. Şi oare, oare, merg denumire de localitate? până acolo să spun un blasfem, oare o fi cenuşa lui în mormântul ăsta somptuos din M. K. Era din Chişinău. Era de o bună- mijlocul Parisului? E adevărat că e cenuşa tate distrugătoare pentru ea. Deci Basarabia lui, sau numai aşa... Nu ştiu... pentru mine e bunica. N. Tz. Nu ai fost ispitit niciodată să A. G. Din ce an e? mergi la Chişinău, să mergi în Basarabia?
M. K. Dintre cele două războaie mon- M. K. Nu, nu am mai fost ispitit. Şi, de diale. altfel, nu ştiu, cred că trebuie să fac paşaport.
A. G. În interviul de astăzi i-am pus ace- N. Tz. Sigur că da. eaşi întrebare şi doamnei Aurora Cornu şi a făcut o asociaţie, foarte interesantă după M. K. Asta e dureros încă. Uite, o ţară mine, a zis că România, atunci când avea şi în care se vorbeşte româneşte, care ar trebui Basarabia, semăna cu o pâinică, şi acuma nu să aparţină României şi nu altora, pentru o e bine, că nu arată ca o pâine armonioasă, ţară ca asta îţi trebuie paşaport ca să mergi e ca un peşte... Arată bine, dar ea speră că în ea. Unde ne e Europa? se va întregi... A. G. Noi am avut nevoie de vize ca să M. K. Păi dacă ea a fost furată de toţi, trecem Prutul mulţi ani la rând. Abia acum dacă continuă să fie furată de toţi şi încă, un an am recăpătat posibilitatea să trecem, poate, se pregăteşte un alt furt al acestui pur şi simplu, cu paşaportul nostru, fără să pământ. Şi ce poate să facă Basarabia fim cetăţeni ai României. Dar ani la rând singură, dezarmată? a trebuit să mergem să obţinem vize ca să trecem Prutul... A. G. Istoricul Al. Boldur menţionează în Istoria Basarabiei că ceea ce i s-a întâmplat M. K. Ce e dincolo de straniu e că po- acestei părţi de pământ în 1812 se datorează porul român şi limba lui s-au menţinut în în mare parte politicii lui Napoleon. Avem condiţiile astea de o sută de ani de comu- motive să nu-l plăcem. Francezii însă îl nism... venerează. Ce ziceţi despre asta? A. G. După două sute de ani de rusifi- M. K. Eu nu l-am venerat niciodată. care, de la 1812.
— 29 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
R. P.3 Mătuşa mea, Ileana Popovici, această stare a ta? Ai gândit în ani plecarea zicea la un moment dat: „Nu întâmplător ta sau a fost o hotărâre rapidă, imediată? Şi Mateevici i-a zis „limbă sfântă”. Numai fiind cum ai ieşit, cum ai plecat? sfântă limba română a putut supravieţui calvarului la care a fost supusă”. M. K. Foarte simplu. Gândul ăsta mi-a fost dintotdeauna. Nu mai puteam... La un M. K. E o limbă care depăşeşte totul, moment dat am plecat în Delta Dunării, depăşeşte starea omului aproape... Te întrebi gândindu-mă să fug pe acolo. Şi prima ce e cu asta, de unde vine şi cum a reuşit să noapte m-am culcat la un preot. Am bătut reziste? Şi nu doar în Basarabia, ci şi în toată la uşa lui. Şi îmi aduc aminte dulcile cu- România. Citesc acum o carte de amintiri vinte ale învăţătoarei care locuia în aceeaşi ale contemporanilor lui Eminescu despre casă cu preotul. Că eu aveam un cearceaf el, apărută la „Humanitas”. Extraordinară cu mine şi mi-a spus: „Dar ce, noi nu avem cartea. Aflăm asupra lui Eminescu lucruri cearceafuri?” Şi asta mi-a rămas aşa, pentru că-mi vin lacrimile. Omul era de dincolo de toată viaţa. Pe urmă, straniu lucru, m-am bunătate. Omul ăsta ne-a creat o limbă care dus la lipoveni... e dincolo nu numai de bunătate, e dincolo de spirit. Adică spiritul devine subaltern al N. Tz. Tot în deltă suntem... Cum voiai limbii eminesciene. să fugi pe acolo, în loc s-o iei spre Occident?
A. G. Iată, prin intermediul limbii ro- M. K. Îmi spuneam, uite, hai să-mi gă- mâne, prin intermediul acestui interviu veţi sesc o altă patrie. Hai să văd la lipoveni... vizita Basarabia... Cine ştie, poate că sunt altfel. Şi m-a culcat la el preotul, m-a primit foarte frumos. Dar, N. Tz. Miron, iată, primeşti această in- în inocenţa mea, el m-a adus la biserică şi vitaţie şi această provocare de a vizita, cât m-a dus în clopotniţă, să sun clopotul. Era se poate de repede, Basarabia... clopotul de alarmă. Oamenii îşi închipu- iau că Securitatea a trimis omul lor ca sa-i M. K. O voi face. spionez. Peste noapte, în mijlocul nopţii, îl văd pe preot că deschide uşa şi începe să A. G. Primiţi mai întâi cartea de vizită, strige: „Aşa o faceţi mereu, aşa trimiteţi prin revista Metaliteratură, şi apoi veniţi pe câte unul...”. Când am auzit eu aşa, mi- dumneavoastră... am zis Doamne, Dumnezeule, mă-ntorc la Bucureşti, parcă mai bine e acolo. R . P. Cu doamna Elizabeth... Şi m-am întors la Bucureşti. Am luat-o de la capăt. Scriam versuri, care N. Tz. Să ne întoarcem asupra plecării nu erau publicate. Le aduceam versurile, tale din România. Ai plecat, ai spus, pentru mi le respingeau imediat, pentru că mă că nu mai suportai să trăieşti în comunism. considerau, şi asta mi-o şi strigau, un Dar când a devenit practic insuportabilă atemporal. „Eşti un atemporal...”, parcă-l aud şi acum pe tipul ălă care se chema Stoian, da cu o ură, Dumnezeule... Eu veneam aşa, 3 Replica aparţine poetei Radmila Popovici care cu poeziile... „Eşti atemporal un atemporal... a filmat discuţia.
— 30 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Nu trăieşti în Republica Populară Română, N. Tz. Şi în ce an era asta? în anul o mie nouă sute nu ştiu cât... Eşti un nimic... Eşti un nimic... Eşti un duşman M. K. Dar sunt sigur că nici nu i-au al poporului.” arătat-o! A fost o frică, a trecut atunci o La revistele alelalte, mi se zicea: „Îmi frică printre ei. A doua zi plecam. scrii o poezie pentru noi, patru pentru tine”. N. Tz. Ce spuneai tu acolo? N. Tz. La ce revistă ţi s-a zis asta? M. K. Scriam: „Tovarăşul... lăsaţi să plece M. K. La „Gazeta literară”. Una pentru în străinătate...”. Că aveam invitaţie de la Bi- noi, patru pentru tine... enala aia de poezie... Adică totul s-a petrecut aşa. Am scris în Belgia, pe adresa Bienalei R . P. Pentru comunişti. de poezie. Cineva m-a tradus, şchiopătând, primul volum îmi apăruse, „Jocul lui Adam”. M. K. Da, prima să fie „Glorie ţie...” Cartea aceasta a apărut, a plăcut, nu ştiu ce... Cum spunea Lucian Raicu, „sub masca N. Tz. Şi cum ai ajuns, totuşi, în Franţa? delicateţii şi suavităţii chemi apocalipsul?. Asta la noi?” Şi râdeam împreună... M. K. În Franţa am ajuns pentru că eram Am pus o cărticică pentru voi cu primele socotit fără îndoială sărit. Pentru că i-am poezii ale mele. O să vedeţi. Erau un ţipăt scris lui Ceauşescu... la cer, aşa...
N. Tz. I-ai scris lui Ceauşescu? A. G. Unde au apărut primele dumnea- voastră volume? M. K. Păi da... M. K. Păi la ESPLA, nu mai ştiu... N. Tz. Doamne, ce frumos... ce spiritual... A. G. În România... M. K. I-am scris lui Ceauşescu... M. K. Da, în România. Deci am trimis N. Tz. Cum i-ai zis, Stimate tovarăşe, la bienală poeziile, spunându-le: „Aş vrea Iubite conducător... să vin şi eu... Trimiteţi-mi o invitaţie.” De acolo mi s-a spus: „Domnule, eşti un vrăji- M. K. Nu, nu, nu... tor! Bineînţeles că îţi trimitem invitaţie. Ne place enorm poezia dumneavoastră. Veniţi”. N. Tz. Cum ai făcut? Şi mi-au trimis invitaţie. După care m-am dus la Zaharia Stancu şi i-am spus: „Uite, M. K. Tovarăşul... sunt invitat pentru...”. La care Zaharia Stan- cu: „Bine, o să facem totul...” Bineînţeles că N. Tz. Cutare... nu a făcut nimic. Plecase la Bienală unul Chiriac... Cine să fi fost ăsta, poate secu- M. K. Nicolae, aşa... ristul... Deci Chiriac, şi directorul „Vieţii româneşti”, nu-mi amintesc acum îl cheamă.
— 31 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Ăştia plecaseră, iar eu nu. Şi atunci i-am plimb cu nevasta mea! Dar ce cauţi tu?” scris lui Ceauşescu. M-am dus mai întâi şi „Eu sunt poet şi vin din România” „– Dacă i-am făcut scandal lui Stancu. „Nu putem...” eşti din România, te duc unde vrei!” Era un Şi i-am scris lui Ceauşescu atunci: „Lăsaţi industriaş evreu originar din Basarabia, care tot soiul de cretini şi de buni de nimic să fugise de mâna ruşilor. M-au invitat la ei. Un plece, care fac ruşine patriei...”. prieten de-al lor mi-a oferit apartamentul Ei bine, m-au chemat imediat. Îmi amin- său de-a lungul acelor opt zile cât m-am tesc tipul care a coborât de la „Cultură”, avea aflat la Bruxelles. cizme... A coborât în sala aia, nu m-a primit Apoi am ajuns şi în Franţa. Îi scrisesem în biroul lui, şi ne-am aşezat pe un soi de încă din România lui Piere Emmanuel. El marmură: „Ce se întâmplă, băiatule, ce ai, era un personaj foarte puternic spiritual de ce scrii aşa?” „Păi nu mă lăsaţi să plec!” atunci şi era la direcţia unei asociaţii care „Acum nu ştiu... Sunt nişte probleme...” „Păi acorda ajutor intelectualilor persecutaţi din da cum, ăia au plecat deja, şi eu nu...” „Se Est. De ce nu?, îmi ziceam, ce mi se poate mai întâmplă...” „– Dacă nu am în câteva întâmpla decât moartea? El mi-a răspuns zile dreptul de a merge la bienala aceasta voi şi mi-a zis că, dacă vin în Franţa, să-l caut. deveni, pentru că mă consideraţi atunci că L-am telefonat şi m-a primit imediat. L-am am portretul lui Hitler în inimă, bine, mă rugat să-mi caute o mănăstire şi el mi-a consider şi eu, şi devin duşmanul Republicii găsit. Am stat un an la mănăstire. noastre socialiste...”. „Uaaah...” A plecat, uite aşa făcea: „Da, băietule, da, ai să pleci, ai să A. G. De atunci vine subiectul biblic pleci... Telefonează-mi mâine”. I-am telefo- pe care îl văd dominant în toate tablourile nat a doua zi, secretara mi-a răspuns: „Da, dumneavoastră? da”, şi mi l-a trecut imediat. Vezi că astea trebuie să existe prin dosarul meu. „Mă, M. K. Şi în cărţile mele. Vine de la dar paşaportul tău e gata, du-te să ţi-l iei. mama. Tata a fost ca şi inexistent pentru Ia-ţi-l imediat.” Şi mi l-am luat. mine. Mama era o biată proastă. O proastă M-am pomenit la Bruxelles, eu care nu care ar fi putut să fie geniu. Dar cum poate ieşisem decât o dată într-o plimbare în Ce- viaţa să trimită diavolul. Şi cum mama, care hoslovacia. Am coborât din avion, nici nu ar fi putut să fie un geniu, a fost distrusă îndrăzneam să merg. Eram zăpăcit şi deo- cu omul acesta. Când am plecat, a creat dată s-a pus în faţa mea un tânăr care m-a din camera mea un fel de sanctuar. Venea întrebat: „– De unde vii?” „– Din România. şi plângea acolo. Avea un talent nemaipo- Am venit la bienala de poezie”. El a căzut pe menit, o voce de mare talent. Viaţa mea se bancă de râs: „– Nu am văzut niciodată un petrecea într-un soi de magherniţă, dar eu poet!” Am stat de vorbă. „– Mata ştii că am stăteam lângă ea şi o ascultam cum cântă. luptat în Coreea împotriva comuniştilor?” Cânta şi cânta... Cultura mea a venit prin Am mers şi am dat de o piaţă frumoa- intermediul acestor cântece ale mamei. să. Aveam nevoie de un taxi, dar nu mi-l puteam permite. Deodată a apărut o ma- A. G. Dar ce cântece cânta, populare? şinuţă din care au coborât doi bătrânei. I-am întrebat dacă mă pot duce până la M. K. Operă. Toată familia mea cânta locul unde trebuia să ajung. „– Păi, eu mă operă. Vocea se transmitea de la unul la
— 32 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 altul. Fratele meu cânta la operă, nepotul Ceauşescu, îmi aminteşte de o altă poveste la fel. Verişoara mea a fost profesoară la – cea a lui Paul Goma. V-aţi intersectat la conservator, apoi a plecat în Italia şi a cântat Paris? Vă cunoaşteţi? la Scala. M. K. Îl cunosc foarte bine, ne cunoaş- N. Tz. Ai spus că sosit în Franţa, ai stat tem şi am comunicat mult. Dar în clipa la o mănăstire. Unde se afla aceasta? aceasta nu se simte prea bine şi nu comu- nicăm. Îmi este foarte drag Paul Goma. Ceea M. K. La Paris. ce se petrece cu el este foarte urât, e murdar. Când va veni un critic literar care să se plece N. Tz. Ce a însemnat, ce înseamnă şe- asupra operei lui şi asupra acelor Jurnale pe derea în Franţa pentru tine? care s-a pus anatema? Când se vor scoate învinuirile, se va descoperi un foarte mare M.K. Am fost şi eu, însă foarte puţin. scriitor. Jurnalele lui m-au atins profund. Câteva clipe atunci când am întâlnit nişte Ele ating viaţa, aventura existenţială. Sunt oameni buni. cutremurătoare. Cum se poate că o aseme- nea scriere să fie refuzată? Înseamnă că se N. Tz. Cum aşa, foarte puţin? simt vinovaţi?
M. K. Simplu. Tot aşa cum România m-a N. Tz. Dragă Miron, îţi mulţumim că părăsit, Franţa, de asemenea, m-a părăsit, ne-ai primit aici, că ai fost al nostru şi te- refuzându-mi poezia. Cred că am dat Franţei am simţit foarte apropiat de noi. Am avut unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a bucuria să-ţi lansăm o nouă carte de poezie avut. Şi ea îmi refuză poezia. Cum să fiu viu la Salon du Livre. Te rugăm să ne dai manus- într-o patrie care nu vrea să ştie de mine? crisul textului despre care ne-ai mărturisit Bat la uşa lor cu poeme nemaipomenite şi că l-ai scris chiar ieri. Şi te rugăm să ni-l dau peste o aroganţă, că te întrebi de mai şi citeşti, să rămână imprimat în aparatul exişti. de filmat.
N. Tz. E foarte trist ceea ce spui. M. K. Cum să vorbim de poezie, această creaţie de dinainte de geneză, când suntem M. K. Atenţie: Franţa pe care am iubit-o atât de lipsiţi de cuvinte? Căci bietele, cer- şi o mai iubesc. şetoarele noastre cuvinte nu ştiu decât să bâlbâie de la un zid la altul, în zdrenţe de N. Tz. Totuşi ai scris mult în această litere. perioadă. Iar mi-am spus adeseori că nu pot trăi altceva în afara acestei bâlbâiri, care chea- M.K. Asta e alt lucru. Am scris enorm, mă poemul, care cheamă cu cea mai adâncă şi în română, şi în franceză, dar românii, disperare începutul pământului şi al cerului, de bine de rău, mă publică. potopul divinului peste lume. Deci trăiesc numai pentru acest potop, el A. G. Povestea plecării dumneavoastră singur mamă şi tată ai mei. Dintotdeauna. din România, cu o scrisoare adresată lui Şi poate de aceea chiar şi noaptea îmi pare
— 33 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 de o devoratoare lumină, devorând lumina, Unde e marea poezie azi? În mormânt? Ca sfâşiind-o pentru a mi-o oferi ca hrană de- într-o notă administrativă, aproape teatrală, licată de bucurie. la moartea lui Bach: „Domnul cantor Bach e Îmi amintesc o povestire hasidică. Un mort azi. Patru copii minori. Dric gratuit”. rabin îşi trimite ucenicul duhovnicesc să-l Fără loc pe pământ e scriitura marelui vadă pe un alt rabin, iar ucenicul nostru poet francez Clèment Marot , exilat în Italia se întoarce dezamăgit şi îi spune: „Rabbi, şi care scria de acolo: „Câţi scriitori mâzgălesc l-am văzut dar era nebun. Ţopăia, râdea hârtia la Paris, iar mie Parisul mi-e interzis”. în hohote, striga, beat de o fericire căreia Suntem în aceeaşi situaţie în acest mo- nu-i înţelegeam rostul.” Rabinul îi răspunde: ment de uscăciune poetică, bine stăpânită „Fiule, să ştii că ai văzut acolo pe fiul cel mai de poetaştrii puterii literare, cu un rând apropiat de Dumnezeu!” important. Poezia e această hrană esenţială de bu- Apoi tragedia se face mai amplă, căci mul- curie, un soi de suferinţă a bucuriei, carne ţi poeţi trăiesc o confuzie totală, crezând că posedată de spirit. scriu poezie, când poezia lor aparţine pande- Pentru că omul actual a abandonat-o, îl monicului. Ale lor aşa zise poeme se hrănesc găsim acum în patru labe înaintea prăpastiei. dintr-o execrabilă banalitate. Cum omul a putut să refuze poezia, aceas- Să nu căutăm prea departe decăderea tă mamă a tuturor mamelor celor vii? Această poeziei. Nu-i mai avem în clipa asta pe Keats, regină de o frumuseţe de dincolo de cosmos. Hölderlin, Rilke, Eminescu. Nu mi-i imaginez De ce omul a pierdut această graţie care aici, unde dacă ar veni pe lume, ar fi ţintuiţi îl caută veşnic amoroasă? la stâlpul infamiei.
— 34 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 „MĂ BUCUR DE TOATE FELURILE DE FERICIRI, DE TOATE” Interviu cu Aurora Cornu1 realizat de Aliona Grati, Radmila Popovici2 şi Nicolae Tzone
ABSTRACT This text presents an interview with Aurora Cornu, writer of Romanian origin, actress, film director and translator settled in Paris, an interview done by Aliona Grati, Radmila Popovici and Nicolae Tzone, in connection with her book launch at the Paris Book Fair in 2015. Aurora Cornu narratesabout her departure from Romania and her stay in Europe, about her childhood and her family, about her relationship with the writer Marin Preda, whose wife she was, about her intercourses in the French art world, about her poetry in Romanian and French. Keywords: Aurora Cornu, Marin Preda, Moromeţii, Paris, Romanian literature.
N. Tz. Suntem la Aurora Cornu, acasă, A. C. Fel de fel… la Paris, Cognacq-Jay, numărul 5, la etajul al doilea. O încăpere care respiră intimita- N. Tz. ... fel de fel de tablouri, autori te, bucuria de a trăi… diverşi.
1 Aurora Cornu (n. 6 decembrie 1931, Proviţa de Jos, judeţul Prahova, România) este scriitoare franceză de origine românească, actriţă, regizor de film şi traducătoare. Tatăl ei a murit în închisoare după ce a fost arestat pentru adăpostirea unui general, cumnatul său, fugar din Armata Regală Română. A absolvit Şcoala de Literatură de la Bucureşti. A tradus un timp pentru rubrica de poezie din „Viaţa Românească”. Primul ei soţ a fost Marin Preda, cu care a fost căsătorită între 1955 şi 1959. Scrisorile lui Marin Preda către Aurora Cornu au fost publicate la Editura Albatros. În 1965 a fost invitată la Bienala Internaţională de Poezie, de la Knokk-le Zoote, de unde nu s-a mai întors în România, stabilindu-se la Paris. Acolo i-a cunoscut, printre alţii, pe Mircea Eliade, Emil Cioran şi Jean Pârvulescu. Între 1967 şi 1978 a colaborat cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca la Europa Liberă în cadrul unui program literar. În 1970, unul dintre marii regizori francezi, Eric Rohmer, o distribuie în rolul principal în filmul Genunchiul Clarei (Le genou de Claire). Aurora Cornu a făcut un film de autor, Bilocation, produs în Anglia şi premiat la Psyhic Film Festival New-York – Montreal. Este autoarea romanului Fugă spre centru (ed. Albatros, 2005). La Paris s-a căsătorit cu Aurel Cornea, inginer de sunet la televiziunea franceză. A susţinut financiar construcţia unei mănăstiri la Cornu, al cărei design a fost inspirat de arta lui Horia Damian. În prezent locuiește la Paris şi, uneori, la New York. 2 Radmila Popovici (n. 31 august 1972 în satul Floriţoaia-Veche, rn. Ungheni) poetă. A publicat volume- le: Mi-s (2008), EvAdam (2012), A(l)ta (2013), Intimatum (2014), Iseult arrive (2015) şi Unicat (2015). Este autoarea versurilor din cântecele cuprinse pe CD-urile de autor: Tu şi eu (2007), O lume în ochi de copil (2008), Portativul cu pistrui (2013) pe muzica lui Marian Stârcea şi Iubire, tu (2014). A semnat textele musicalului Porţile (2010), pentru spectacolul Douăsprezece scaune şi Pepi Ciorap Lung. A tradus din limba rusă în română şi a adaptat pe muzică versurile din „Мuha Tsokotuha”, de Korney Chukovsky, pentru filmul muzical televizat Musca Bâza-Bâzâita. A realizat traducerea şi adaptarea pentru opereta Liliacul (muzică de Johann Strauss, regie de Mihai Timofti). Colaborează cu interpreţi şi compozitori din R. M. şi de peste hotare. — 35 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
A. C. Nu, doar trei… înţeles vreodată ce vreau eu. L-am lăsat pe Marin cu consimţământul lui. N. Tz. Acolo undeva am senzaţia că este un tablou al lui Perahim3. Dar ne aflăm aici N. Tz. Dar n-a fost şocat când i-ai spus să facem pentru revista Metaliteratură de că-l părăseşti? la Chişinău un dialog. A. C. Ba da. A intrat în spital, că el era A. C. Da, e tabloul lui Perahim. Şi aici astenic, şi intra în spital dintr-una în alta. este un tablou al lui Horia Damian. Acolo a venit o tânără copilă care îi gusta mâncarea, îi citea jurnalul, şi în jurnalul lui, N. Tz. Poate vom vorbi şi despre ta- tot despre despărţirea mea cu el vorbea… blouri. Hai să începem abrupt. Suntem în Nu ai citit niciodată jurnalul lui de spital? anii ’60, la Bucureşti, şi Aurora Cornu, o tânără speranţă a literaturii române, soţia N. Tz. Nu. N-am citit. unui prozator deja în vogă, Marin Preda, divorţează de Marin Preda. Cum de ai avut A.C. Formidabil. E o descriere a sufe- curajul să divorţezi de Marin? rinţelor lui de atunci, cu acest mic amănunt că femeia cu care pe urmă s-a însurat şi a A. C. Pentru că o frază mi-a venit în cap, stat zece ani cu ea, nu i-a făcut nici un rău eu fiind megalomană de sat, care e o altă lui Marin, că rău nu se poate numit că i-a categorie decât megalomanul de oraş. Mega- gustat mâncarea să nu-l otrăvească cineva. lomanul de oraş e modest, megalomanul de sat nu are între el şi Dumnezeu pe nimeni, N. Tz. Din fericire, ai păstrat cu grijă nici popă, nimic. Bun, zice asta cineva care scrisorile lui către tine din acei ani. a făcut o mănăstire… Aşadar mi-a ieşit în cap, deodată: „eu n-am venit pe lume să fiu A. C. Scrisorile lui Marin sunt mici nevasta lui Marin Preda!” E o blasfemie, că nuvele, întâlniri, amor… Dar bucuria mea eu îl iubeam pe Marin şi îl iubesc şi acuma cea mai mare este legată de Moromeţii. Din mort, aşa că... Nu te pui cu megalomanii fericire, eu v-am salvat Moromeţii, că altfel de sat. Eu vroiam să nu mor până nu văd el pleca în alte cărţi. Parisul, nu aveam altă pretenţie. Eram foarte indignată că un sistem îşi permite să mă A. G. Moromeţii, prima parte? oprească pe mine să văd Parisul. Deci, am luat măsuri. De fapt, pe mine şi pe Marin A. C. Da, sigur. Eram fascinată de litera- ne-au despărţit visurile: el visa să-şi împartă tura lui. I-am găsit notele, amintirile lui din soarta poporului, şi s-a şi exprimat aşa, iar copilărie, pe care nici nu vroia să le publice, eu visam să văd Parisul. Vise ! Culmea e că de altfel. El pusese diverse întâmplări legate el a înţeles. Singurul bărbat al meu care a de copilăria lui prin diverse alte romane pe care le avea în şantier. Era de Anul Nou, primul An Nou după ce ne cunoscusem. 3 Jules Perahim, pictor, care a fost prezent în grupurile de avangardă de la București. A pără- El s-a dus să găsească ceva de mâncare, că sit România, stabilindu-se la Paris. Este consi- aveam nimic în camera la care şedeam la, derat un original şi foarte valoros pictor supra- Madame Papadache… Era traducătoare. realist.
— 36 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Şi era în Cotroceni. Şi deci el s-a dus să nebuna Matilda, dar nu! – era Doamna caute ceva de mâncare într-un restaurant, Strugaru şi era basarabeancă. Şi femeia lui ceva de băut şi eu am scotocit din biroul Marin, de după despărţirea noastră, care era lui şi am dat de amintirile lui din copilărie prietena Ninei Cassian şi a mea pe vremea şi am început să citesc. Şi el a venit cu nu aia, Eta Wexler, era evreică din Basarabia. Eu ştiu ce, dar eu nu m-am lăsat până nu am între timp am găsit un logodnic, tot evreu, terminat. Era fascinat şi fericit, că citeam. Tudor Ganea, mare matematician, care s-a Nu erau în atenţia lui să publice astea, dar bucurat de recunoaşterea valorii sale la ame- era foarte interesat de reacţia mea. Aşa că ricani. Am aflat prin Mioara Cremene, la găsind aceste amintiri, şi citindu-le, eu i-am Paris, că şi Eta Wexler, şi Tudor Ganea erau zis: „Nu, nu, pe acestea să le scrii neapărat!” într-un fel rude. Şi Marin, şi eu, eram, iată, Şi aceste amintiri despre copilăria lui au doi ţărani care s-au repezit pe doi evrei! devenit Moromeţii. Foarte stranie toată povestea asta! Dar Eta Wexler era nepoata Nadiei Cantacuzino, N. Tz. Să rămânem încă puţin aici, la o celebră basarabeancă care până la urmă despărţirea voastră. Ai premeditat-o, ai a ajuns în America şi a fost prima feme- gândit-o, ai făcut o strategie anume sau te- ie care a făcut streaptese în Dolce Vita. E ai hotărât să-i spui dintr-o dată că vrei să adevărat că avea un maiou pe ea, nu era pleci. Cum a fost, cum s-a întâmplat această chiar streaptese, cum este acuma. Iar această discuţie? Nadia Cantacuzino fusese întâi măritată cu Herescu, unchiul lui Tudor Ganea. A. C. A fost un pic mai complicat. Îna- Coincidenţele au fost întotdeauna foarte inte de a mă lua cu Marin, am vorbit cu el: importante în viaţa mea. Deci Eta Wexler, „Marine, eu am venit dintr-o experienţă cum ziceam, era nepoata Nadiei Cantacu- cu unul care mă prefera moartă decât să-l zino, ce nu-i de ici-de colo. A plecat şi aia las.” Şi i-am mai spus: „Mă mărit cu tine, de la Marin, dar tot cu consimţământul lui. dar dacă spun Marine, vreau să plec, tu să Marin, iată că nu se opunea la fericirea fe- nu mă opreşti!” Şi aşa a fost. Când i-am meilor lui. El avea o amantă: literatura, dacă spus că plec, nu m-a oprit! De altfel, în nu îi serveai literatură, călca pe tine. Culmea scrisorile lui Marin, chestia asta e foarte e că am călcat şi eu pe el, tot din aceleaşi clară. Mi-a zis că nu credea că am să-l motive. Mi se părea că fără el aş scrie mai părăsesc, fiindcă ştia că îl iubesc şi că eram bine, ori cele mai bune poeme ale mele sunt fascinată de literatura lui. Nu, nu credea, nu din timpul pe care l-am petrecut cu Marin ştia că a luat-o pe nebună. Nu a avut noroc Preda. Apoi, în timp, ne-am înţeles bine, şi de femei, ca să zic aşa. Foarte straniu. Şi, am rămas prieteni până la urmă. A şi murit de altfel, vreau să spun: în afară de mine, cu fotografia mea la Mogoşoaia. Nu mai erau trei basarabence. El avea o cheie cu avea aici fotografia nimănui, decât pe a mea. basarabencele. Sunt mândră de Marin, cum sunt şi de A. G. Asta vroiam, de fapt, să vă întreb eu. Ana Novac, pe care am publicat-o în Româ- nia şi în Franţa, sunt mândră de Rohmer, A. C. Da, da. Prima lui amantă, care autorul filmului Genunchii Clarei, care era este Matilda în romanul Cel mai iubit dintre seminecunoscut când ne-am împrietenit pământeni – toată lumea crede că eu sunt noi. Era o prietenie pur şi simplu, însă am
— 37 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 petrecut vreo cinci ani discutând de roma- A venit la Paris, ne-am întâlnit, îi era nele mele, care până la urmă au devenit, frică de nevestele lui, nu vroia să le supere. din patru, unul singur. Legat de filmele lui Eu când am ajuns la Bucureşti, l-am dus la Rohmer, dacă le citeai scriptul, credeai că e soacră-mea, mama lui Aurel Cornea4, căreia debil mintal. Şi nu înţeleg nici în ziua de azi, îi lipsea fiu-său şi deci tot amorul l-a vărsat deşi am petrecut cinci ani bând ceai cu el pe Marin, au devenit foarte amici. Aici, la sâmbăta, la „Flore”, în miezul Parisului, cum soacră-mea, covorul din birou era cel pe izbutea el să facă un suspens dintr-un script. care-l luasem eu când plecasem de la el. Şi se Malvina Urşianu, o foarte bună regizoare, ducea Marin şi-şi pieptăna părul la oglindă chiar aşa mi-a zis despre Rohmer: „Ăsta e şi zicea: „Ăsta-i covorul meu?” Se simţea la prietenul tău, un debil mintal?”. el acasă. Şi a venit Aurel Cornea de la Paris cu Giscard d’Éstaing, că a făcut un reportaj, N. Tz. Scrisorile lui Preda, în privinţa şi soacra mea l-a chemat pe Marin şi Marin Moromeţilor, confirmă ce ne-ai povestit... era foarte stânjenit să-l întâlnească. Şi pe o parte a mesei era soacra mea cu Marin, A. C. Din fericire, în scrisorile lui el po- şi pe o parte fiul său, care era „străinul”. vestea de toată tărăşenia cu Moromeţii, că Soacra mea simţea că Marin are nevoie de altfel lumea nu m-ar fi crezut. Eu sunt ţărancă un sprijin al ei, era o femeie genială şi ea şi nu sunt învăţată ca lumea să se îndoiască de felul ei. A fost foarte amuzantă întâlnirea de ce spun. Eu am grijă, probabil mint şi eu până la urmă dintre cei doi bărbaţi ai mei. dacă e vorba de viaţă şi de moarte, ca toată Îmi amintesc că Aurel a venit la Paris lumea nu, dar nu sunt învăţată ca lumea să cu o cutiuţă de la Marin Preda în care era se îndoiască de ce spun eu. De ce s-ar îndoi? o piesă dintr-un ceas. Vroia el, Marin, să îi găsim noi o piesă anume din acel ceas, A. G. De ce nu vroia să le publice aceste numai că acesta era efectiv zdrobit. Aproape amintiri din copilărie, care era cauza ? că nu se mai vedea nimic întreg în el. Şi am zis: „Dar ce s-a întâmplat, cine a dat A. C. I se părea prea intim totul. I se cu ciocanul în ceasul ăsta?” Că e clar că părea prea mare suferinţa lui de copil. El a cineva îl pisase cu ciocanul, poate nevasta suferit enorm în copilăria lui, în plus era şi lui, poate cine ştie… Ei, ce i se întâmpla lui miop, el nu vedea bine. Într-un sat chestia Marin cu femeile era formidabil. asta poate fi foarte crudă. Legat de întâlnirea lui cu Aurel Cornea, îmi mai amintesc ceva. Aurel, care era şi el A. G. Şi era şi conştient că are alt tip de un straniu tip, i-a spus cam aşa: „Marine, proză decât cel care se scria în obsedantul uite ce e. Toţi bărbaţii din viaţa Aurorei sunt deceniu? parte din mine.” Nu i-a plăcut lui Marin ideea cu „toţi bărbaţii”, asta i s-a părut cam A. C. Scumpa mea, nici un scriitor care se respectă, dacă nu crede că el e Ăla, nu pune mâna pe creion. Marin nu era tipul 4 Aurel Cornea, soţul Aurorei Cornu, inginer de sunet de televiziune, francez de origine română, ăla de scriitor care să nu-şi ştie valoarea. care a fost ostatic al grupului musulman pro-ira- El nici nu a scris foarte multe cărţi, totuşi nian din Liban, cunoscut sub numele de „Orga- a trăit până la 57 de ani. nizația Revoluționară Justiție” pentru zece luni și jumătate. — 38 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 excesiv, dar după aia s-au înţeles perfect. Şi el. Intenţiile mele cădeau alăturea. Ei, asta trebuia să vină în mai, la Paris. Şi tocmai a fost, noi doi ne-am despărţit sublim, su- atunci a murit. blim, sublim, plângând, îmbrăţişându-ne, plângând, iar plângând. El a înţeles că eu A. G. V-a spus ceva vreodată, un punct vreau să văd Parisul, deşi probabil eu nu de vedere, o atitudine despre Basarabia, din- m-am exprimat prea exact. colo de faptul că a avut soţii basarabence? La un moment dat când a venit la Paris, am petrecut o lună certându-ne unde ne A. C. Nu, nu. Ciudat, totuşi, ca Madame duceam. Ne invita Mămăligă la masă, la un Strungaru şi Eta Wexler, să fie basarabence. mare restaurant. Mămăligă avea un mare Şi ultima nevastă, tot basarabeancă. Singura cenaclu de scriitori la Paris… nebasarabeancă eram eu. N. Tz. Da, ştiu. Am vorbit şi eu odată A. G. În Cel mai iubit dintre pământeni cu el la telefon, dar nu m-a sprijinit în ni- Preda vorbeşte de izgonirea lui Blaga de la ciun fel… catedră. Se cunoşteau personal? A. C. … şi l-a invitat pe Marin Preda A. C. Nu, nu cred, n-aveau cum, deşi el la „Tour d’Argent” să mâncăm o raţă, care a făcut o parte din şcoala normală undeva erau numerotate. Mămăligă era cunoscut prin Transilvania. Dar nu, nu, sigur că nu. că făcea mare tapaj cu chelneri, cu nu ştiu Blaga nu venea la Bucureşti şi pe urmă a şi ce chemări… De data asta nu a mai apucat, intrat într-o zonă de interdicţie. Şi Marin săracul, că eu cu Marin am început să ne era cu naturalismul lui, au fost trei-patru certăm. Marin gustând stridiile, zice: „Sea- ani în care toată lumea îl învăţa ca naturalist mănă cu scrumbia de Dunăre!” Am mai la şcoală. povestit asta. „Marine, stridia nu seamănă cu scrumbia!” „Atunci cu ce seamănă? ” N. Tz. Spuneţi-mi de câte ori v-aţi văzut „Cum spune Spinoza, pe care mi l-ai dat cu Marin la Paris, de câte ori a venit după să-l citesc…” „Ţi l-am dat să-l citeşti, ca ce eraţi deja la Paris? să mi-l dai tu mie acuma în cap!” Şi săra- cul Mămăligă n-a apucat să spună o vorbă A.C. Ne-am întâlnit la Paris. Povesteşte toată masa. Am mers la Ion Vlad, ne-am Crohmălniceanu cum a ajuns Marin la Paris. certat toată seara, la care Marin zicea rău Cum a venit, a lăsat valiza, şi mi-a telefonat de Franţa: că ce Parisul, ce Franţa, că limba mie. Iar eu m-am prezentat îndată. Îl ador franceză a pierdut. Vlad zice: „Marine, zice, pe Marin, îl ador şi acuma. Şi prima dată nu-ţi mai place Franţa că e Aurora în ea sau când noi ne-am despărţit a fost o despărţire cum?” Şi la un moment dat a dat Dumnezeu tot aşa de sublimă ca întâlnirea noastră. Eu şi am avut eu o gripă şi am rămas şi eu o plângeam, am plâns un an până l-am lăsat. săptămână acasă şi el la hotel, şi când ne- El plângea, s-a supărat pe mine că mi-e frică, am întâlnit, iar am luat-o cu cearta. Şi în că mi-e ruşine de lacrimile lui. Că la Sinaia cele din urmă mi-am zis: „Măi, i-am stricat veneau nişte scriitori către noi şi l-am tras omului sejurul la Paris. Se poate să-i fac aşa într-un tufiş să nu-l vadă colegii plângând. ceva?” şi mă pregăteam să-i cer un fel de „Ţi-e ruşine de lacrimile mele?”, a întrebat iertare. Numai că el îmi zice, lăsându-mă
— 39 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 fără grai, înainte de plecare: „De data asta Isanos, Lotis Dolënga, care a stat la Paris, mi-a plăcut Parisul foarte mult! O să mai Olga Vrabie şi alte câteva basarabence. vin! ” Aşa că eu nu i-am mai zis nimic. A. C. Basarabence? A. G. Aţi colaborat la Europa Liberă. Marin Preda a ajuns la Europa Liberă? A A. G. Basarabence. Magda Isanos s-a vorbit? născut la Iaşi, dar a crescut, s-a format la Chişinău. A. C. Nu, n-a vrut probabil. Marin era foarte prudent. Marin nu lua riscuri. Ris- A. C. Vreau să spun o chestie care mie curile lui erau cărţile. Şi cărţile lui când le- mi se pare aşa de evidentă. România avea am citit mai târziu, am îngheţat. Cum de forma rotundă de pâine. Acuma lasă că n-a avut el mai multe probleme decât ar fi formele perfecte au tendinţa să revină, aşa trebuit să aibă? e legea. Acuma România are o formă de peşte. Vezi, şi pâinea şi peştele au conotaţii A. G. Probabil că i se reproşa colaborarea christice, stranie soarta României totuşi… dumneavoastră la Europa Liberă, nu? A. G. Dar eu îmi continui întrebarea: A. C. Mi-a spus Eugen Simion că a re- credeţi dumneavoastră că poezia scrisă de o cuperat un teanc de dosare de la securitate, femeie are un specific ? Consideraţi poezia din care reiese că l-au chinuit pe Marin, dumneavoastră feminină? în general, nu numai legat de mine. Se vor publica aceste documente în viitorul foarte A. C. Da. apropiat. A. G.: Şi în ce constă acest specific? A. G. Îşi făceau şi ei munca, aveau salariu pentru asta. A. C. Despărţiri, tragedii, minciuni, exa- gerări. Şi foarte straniu: poezia mea are 50 A. C. Da, bine dacă au înregistrat dis- de ani, dacă a rezistat 50 de ani… cuţii, erau foarte interesante discuţiile cu Marin, dacă ar mai exista, ar fi bine, nu? G. Aveţi poezii dedicate lui Marin Pre- da ? A. G. Probabil că nu înţelegeau nuanţele, sunt înregistrări neutre. A. C. Da. Suita Lirică îi era dedicată, dar el a tăiat dedicaţiile, nu era una dedicată, ci A. C. Nu cred eu că erau aşa proşti. Erau Suita Lirică. Eu încă n-am început să scriu toţi cei mai buni studenţi din facultăţi, că despre Marin. aşa şi-au rupt gâtul securitatea de fapt, şi N. Tz. De ce nu scrii? Dar ai răspuns la în Rusia la fel… foarte multe interviuri. Cartea cu Eugen Si- mion e gândită cumva a ţine loc de amintiri? A. G. Am scris un studiu despre poezia feminină, despre Magda Isanos, despre poe- A. C. Eugen Simion a mai adăugat şi tele din perioada interbelică, despre Magda teoriile lui despre ţărănime şi multe altele
— 40 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 după ce am terminat noi cu discuţia. Însă A. G. Cui să spun aşa ceva? să scriu efectiv despre Marin nu ştiu dacă voi mai avea puterea… N. Tz. Ţie să-ţi spui!
A. G. În interviul cu Eugen Simion vor- A. C. A da, păi eram sigură! De aia l-am biţi de nişte scrisori pe care dumneavoastră lăsat pe Marin în România ca să nu asociez le scriaţi ca răspuns la scrisorile de dragos- fuga mea cu el. Eu sunt foarte serioasă şi te ale lui Marin Preda. Le-aţi recuperat, le cumsecade de felul meu… Orice fac mă aveţi? gândesc şi la celălalt care poate să suporte consecinţele. A. C. Nu. Le-a ars Eta Wexler. Erau la Crohmălniceanu, care i le-a dat înapoi, şi N. Tz. Şi în momentul când ai plecat Eta le-a ars, mai bine. Marin a avut neplăceri, a fost întrebat, a fost… A. G. E mai bine? A. C. Nu, nu, pentru că trecuseră patru A. C. Eu eram tânără şi proastă. El era ani de la despărţirea noastră. Eu între timp în plină recunoaştere… Ştiu eu dacă tot ce îl avusesem un an pe Tudor Ganea, care o bâiguiam acolo era foarte important? Eu mă întinsese şi el din România, că îl cumpăra- cred genială, dar cred că la vârsta aia, între seră americanii. Pe urmă l-am întâlnit cu scrisorile lui şi ale mele era un decalaj de Aurel Cornea, ce voia să fugă la Paris, că calitate. Mai bine că le-a ars! Aşa povestea el a fost născut la Paris. rămâne clară, frumoasă, e o nuvelă, cu des- Eu credeam că eu şi Marin fusesem părţire, cu lacrimi. disociaţi pentru poliţia română. În plus, mai trebuia să am grijă şi de familie, că la N. Tz. Bun, ajungeţi la Paris în ce an, mama mea bună s-a ascuns frate-său, care în 1964 sau în care? era generalul Mosoiu. Unsprezece ani a stat ascuns în satul Proviţa şi n-a spus nimeni A. C. În 1965. Un român, bănuiesc că nimic. Formidabil! Ştiţi, toată lumea crede un român, căutând pe Google, a confundat că România e plină de delatori. Nu, Franţa venitul meu la Paris cu anul naşterii mele. e plină de delatori. Mi s-a povestit că în Deci eu aş avea acum vreo 47 de ani. timpul războiului, la comandatura germană se lipise o hârtie pe care scria: „Vă rugăm A. G. E bine! Mulţi ani înainte! să nu mai trimiteţi scrisori de denunţ, că nu mai facem faţă!” N. Tz. Şi nu a fost greu să ajungi la Pa- Ei bine, în comuna Proviţa n-a spus ris? Te-au lăsat uşor autorităţile de atunci? nimeni unsprezece ani nimic. Generalul A. C. Am plecat în Belgia la un festival Moşoiu ieşea noaptea, pe ascuns, la plim- de poezie şi am mutat către Paris. Şi am bare pe deal. Dar nimeni nu l-a denunţat. rămas pur şi simplu. Era copilul lor, adică al satului. Dar e totuşi remarcabil că nimeni n-a spus, că dacă era N. Tz. Deci ştiai de acasă când ai plecat cumva la Cornu, acest general era rapid că rămâi sau… prins, că eram a treia zi cu toţii în puşcărie.
— 41 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Alt sat, altă etnie, nu ştiu ce se întâmplă, A.C. A, Nina. Nina e foarte stranie. stranie lumea românească. N.Tz. De Eli Lotar5, de fiul lui Arghezi, A. G. E o coincidenţă de nume sau sun- ce poţi povesti? teţi rude: Paul Cornea, criticul literar şi... A.C. L-am cunoscut la Bucureşti. A venit A. C. Nici una. să-l vadă pe taică-său. Şi ne-am legat de prietenie, iar eu i-am scris în fiecare zi o A.G. N-au nici o filiaţie... scrisoare de la Bucureşti la Paris, cu intenţia să am o carte la Paris, numai că el le-a uitat A.C. De fapt, pe Cornea îl chema Ţur- într-o casă în care şedea, că n-avea casa canu-Cornea, erau din Moldova. Aurel lui. Era un fel de pasăre sublimă, de altfel. Cornea, care era mai năzdrăvan, se servea de numele lui ca să intre la toate teatrele, N.Tz. Scrisori de dragoste? la toate concertele, da un telefon şi zicea: „Aici este tovarăşul Cornea, preparaţi trei A.C. Nu, cu aceste scrisori, care erau bilete astă seară.” Era năzdrăvan Aurel, nu scrise şi în franceză, aveam intenţia să am era un om normal în nici un caz. Asta cu o carte la Paris. Se adunaseră un caiet în- teatrele mi-a povestit-o Mirela Roznoveanu, treg, aici în caiet păstram copiile lor, dar care i-a fost elevă lui Paul Cornea. l-am pierdut şi pe acesta. Eli Lotar a fost Dar nevasta lui Paul Cornea avea despre un mare fotograf în anii ’30, când se părea mine nişte amintiri care-s false amintiri, că o fotografie de-a lui era cât un Picasso. cum că într-o rochie de seară, cu mănuşi Că nici Picasso nu era cunoscut pe atunci, până la cot, eu şedeam întinsă în poala unui probabil. După care beţia i-a luat capul ca bărbat. Seamănă cu mine aşa ceva? Fereas- la mulţi autori francezi. Eli Lotar, la 63 de că Dumnezeu, că tot satul m-ar fi lovit cu ani, era ca o statuie din epoca decadentă a pietre şi degeaba a zis Mirela: „Nu cred că era ea! A nu, nu, nu, sunt sigură!” 5 Eli Lotar (n. 30 ianuarie 1905, Pris, d. 22 fe- Altcineva, un pictor cunoscut, mi-a bruarie 1969, Paris), fotograf şi cineast francez. spus mie de faţă cu o iubită de-a lui, ex- Este fiul lui Tudor Arghezi şi al Constanţei Zis- su. A devenit cetățean francez în 1926, când s-a plicându-i ce frumoasă eram eu pe vre- întâlnit cu fotograful german Germaine Krull . muri, că eu dansând cu Cristea Avram A participat la numeroase expoziții împreună la cafeneaua Riegler, la Sinaia, e cea mai cu Krull și fotograful André Kertész. Şi-a pu- blicat fotografiile în reviste, precum ar fi Jazz, frumoasă amintire din viaţa lui. N-am Variante, Bifur. Lotar a frecventat de asemenea vrut să-i stric cea mai frumoasă amintire cercuri de cineaşti și de teatru, unde a întâlnit pe din viaţa lui, dar eu nu-l cunoşteam pe regizorii René Clair și Luis Bunuel, pe regizorul de teatru Antonin Artaud și pe dramaturgu Ro- Cristea Avram, l-am cunoscut 20 de ani ger Vitrac. A lucrat cu regizori, precum Jacques după aia, în Italia. Deci, false amintiri Brunius, Joris Ivens, Jean Painlevé și Jean Re- sunt peste tot, aşa că... noir, în calitate de fotograf sau de cameraman. L-a asistat pe Marc Allégret și a regizat trei filme, unul din ele, Aubervilliers (1946) fiind A.G. Am dat de un interviu în care selectat, în 1946, pentru Festivalul de Film de la vorbiţi şi despre nişte neînţelegeri cu Nina Cannes. În ultimii ani a fost deosebit de sumbru, Cassian. devenind prieten apropiat cu Alberto Giacomet- ti, sculptor pentru care a pozat de mai multe ori.
— 42 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Romei. Era superb, cu trăsăturile duse, avea câte 10-14 pagini –, în care erau opt poeţi aerul să aibă 80, nu 60. Doctorii i-au spus că şi prozatori tineri, din care cred că am mai o să moară în doi ani, dacă continuă să bea, rămas trei acuma în viaţă. Eu, Blandiana şi şi a şi murit în doi ani, însă nu înainte ca să Manolescu, ceilalţi au pierit cu toţii. Deci vin şi eu la Paris. Eu contam pe ajutorul lui aveam un fel de carte de vizită de poetă tânără şi pe ajutorul altora. Niciodată niciunul din privind către Occident. Pierre Emmanuel, cei pe care am contat nu m-a putut ajuta. care era şeful acestei adunări atunci de la Knokke-le-Zoute, mi-a dat o bursă. Dar după N.Tz. Şi cum te-ai descurcat aici, la şase luni nu mai putea să îmi dea mie această Paris? bursă, aşa că m-a vărsat la nevastă-sa, care avea o istorie foarte interesantă. Taică-său A.C. Am venit la acel congres de poeţi, era anticar de anticărie chinezească, avea erau vreo 500 din toată lumea. Tradusesem pagoda de la Louis de Courcel, superbă. pe Guillevic, un poet comunist francez, care Pierre Emmanuel, venit şi el din provincie, pe urmă n-a mai fost comunist, nu ştiu, când a fost aici prima dată a crezut că e o cred că românii l-au stricat. casă de curve. Nu, nu era, era o minunată anticăria chinezească. M-a ajutat atunci şi N.Tz. L-aţi cunoscut la Bucureşti? o elveţiancă, Jeanine, care mi-a plătit trei ani chiria, infimă chirie, dar chirie, şi a mai A.C. La Bucureşti. A venit la un congres băgat şi bani în filmul meu, mă rog, a murit dedicat lui Eminescu. El m-a tradus aici şi acum doi ani, aşa că... Bref. Am fost ajutată eu l-am tradus acolo, între timp el tot mă cu plata chiriei, pe urmă am început să lucrez invita. Guillevic era comunist şi însurat cu la Monica Lovinescu, şi asta a durat doi ani, o franţuzoaică foarte feroce comunistă. Co- timp în care am realizat 60 de medalioane lomba, fosta soţie a lui Voronca, a stat cu cu poeţi francezi. el vreo zece ani. După care a luat-o pe una, care era feroce, feroce, mi-era şi frică de ea. N. Tz. Când spui Monica Lovinescu, Şi am venit la Guillevic, care m-a găzduit spui Europa Liberă. pe mine, pe Nina şi pe un poet ungur. Pe urmă am început să caut cum să rămân în A. C. Europa Liberă, secţia culturală. Franţa, dar să păstrez şi România. Aveam zece minute de prezentat un portret de poet francez. A. G. Şi? N. Tz. Deci era ca o meserie, ca o slujbă, A.C. Până la urmă am găsit pe Monica primeai bani pentru asta? Lovinescu şi pe Virgil Ierunca, şi pe nişte francezi la o seară la Ionel Jianu. Şi zic: Nu A. C. Da, sigur, sigur. este nici un săgetător printre voi? Nu era nici un săgetător. Monica spune: Eu sunt N. Tz. Deci erai angajată la Europa Li- scorpioană. Bărbat-său, Ierunca, era leu. beră? Virgil Ierunca scrisese un articol despre literatura română în Pléyade, care avea 14 A. C. Nu angajată, există cum se spune, pagini despre România – toate ţările aveau o plată la bucată, pe articol.
— 43 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
A. G. Poeţi contemporani sau…? vorbeam până... Pe urmă eu ieşeam în Paris şi făceam pe nebuna în Paris, unde făcusem A. C. Da, toţi. I-am făcut pe toţi fran- deja pe nebuna plătită de Giacometti, priete- cezii, ceea ce ar fi fost bine. nul lui Eli Lotar. Când am venit eu la Paris, Eli care era un fotograf celebru, m-a dus A. G. Să înţeleg că aţi şi tipărit un volum sa-l cunosc pe Giacometti, care Giacometti cu prezentările astea sau nu. Le-aţi lăsat aşa... începea statui normale, desene normale, care ajungeau până la urmă o sârmă. A. C. Nu, nu, şi astea s-au pierdut... Colindam noaptea întreagă cu Eli şi un prieten de-al lui, Şerban Sideriu, un scriitor A. G. Înregistrările... destul de steril, dar un fel de muschetar aşa. Giacometti trecea după noi şi plătea barurile A. C. Nu erau înregistrări, că eu le de noapte. Tot Saint-Germain-ul era plin de scriam. amici de-a lui Eli, care îmi păzea onoarea. Da, Giacometti sărea pe femei frumoase şi N. Tz. Şi le şi citeai? Eli îmi păzea onoarea mea. Aşa că n-am vă- zut niciodată atelierul lui Giacometti. Când A. C. Da, dar nu era în fiecare săptămâ- l-am întâlnit prima dată, eram şi timorată, nă. Era o dată la două săptămâni. Trăgeam şi în loc să zic: Vreau să văd şi eu atelierul!, mult de trei lei de-acolo, ştii... sau ceva normal, l-am întrebat într-o doară: Ce faceţi? Zice: Îl sculptez pe Eli în chip de N. Tz. Şi de ce numai doi ani a durat Dumnezeu! sau... Ce perioadă nebună a fost aceea. Era un tip sublim, era un fel de pasăre măiastră, Eli. A. C. Am plecat. A venit Aurel Cornea Toată lumea era îndrăgostită de el, femeile şi am plecat la Londra. Pentru televiziunea erau geloase… Şi lui, săracul, din anii 30 franceză el a luat o slujbă. nu-i mai trebuia nicio femeie, nu ştiu ce, nu ştiu. A murit când eu eram plecată nu ştiu N. Tz. A fost oricum grea supravieţuirea unde, pe malul mării undeva. Când m-am la Paris până la venirea lui Aurel… întors, el era mort. Murise la un cuplu de fotografi americani, nişte tineri care l-au A. C. Eram tânără, aveam norocul că nu invitat la masă şi când să aducă cafeaua el mănânc mult. Puteam cu o banană şi cu un era mort în fotoliu. Ăştia au umblat prin tot pahar de lapte şi cu o bucată de pâine să Saint-Germain-ul, bre, parcă au fost aleşi, fiu mulţumită. Pe urmă când eşti tânăr la aşa cum păsările care se găinăţează în capul Paris, şi femeie tânără şi frumoasă, se pare, tău… Ziceau peste tot: Eli a murit la noi! toată lumea te invita la masă. Mănânci cât Şi m-am dus cu Şerban Sideriu să căutăm poţi. Plus că şedeam la nişte sublimi ruşi mormântul, că a fost înmormântat de pri- albi, care aveau şi un foarte băiat intelec- măria Parisului. Deci am aflat cimitirul, am tual, că el se scula la 11, eu mă sculam la luat metroul sau autobuzul, ne-am dus până 11. Găseam un bol, ea lucra la Parimage şi acolo, că nu era în Paris, era alăturea. L-am pleca dimineaţa şi ne lăsa un bol cu griş cu căutat pe Eli, l-am găsit, am mers pe parcela lapte şi un borcan cu dulceaţă şi ceai şi noi oraşului Paris de sărăntoci. Găsim un rând
— 44 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 de morminte toate pline, o jumătate de rând N. Tz. E un prieten de-al tău... de morminte toate pline, cu Eli în al doilea rând plin de flori, toţi şi-au amintit ce mare A.C. Poet. Tot raftul ăla e Pârvulescu. fotograf a fost el… Deci Pârvulescu mi l-a prezentat pe Rohmer la „Flore”, că acolo, atunci cum şi acuma, N. Tz. Cum ai ajuns să faci film? Cum veneau, de pretutindeni, toate talentele şi s-a întâmplat? Pur şi simplu sau norocul, geniile lumii. Rohmer era un tip foarte ti- destinul. mid. A murit şi el acum un an, doi, nu mai ştiu când. Într-un an mi-au murit toţi – 11: A. C. Nu, nu, nu. Eu am ajuns să fac film Ana Novac, Rohmer, Jacques Săndulescu în fiind foarte vicleană şi căzând în Paris fără America, Pârvulescu… Într-un an toţi 11! să ştiu pe ce calc. De altfel, cu Eli Lotar am plus sor-mea, nepotul meu... Acum doi ani fost odată de un An Nou la nişte irlandezi au murit trei prietene şi o inamică: Mioara să sărbătorim Anul Nou şi ăia urlau contra Cremene, Vera Lazăr la Roma, una care era englezilor. Eu am crezut că-s glume ca la tot rivala Ninei, i se părea Ninei că bărbaţii Bucureşti. Nu, serios! Nici vorbă, erau serioşi ei au lăsat-o pentru altele. Marin a lăsat-o irlandezii. După ani de zile îmi dădusem pentru mine. seama în ce călcasem. Nu spuneam unora Deci îl cunosc pe Rohmer şi ne reîntâl- cine sunt ăilalţi. Învăţasem viclenia asta aşa nim, pe un peron de metrou, a doua sau a ca să... că şi pe aicea sunt certuri printre ei, treia zi. Rohmer nu intra niciodată în metrou, toate grupurile. Deci eu aveam un grup de că el, între studiul lui şi acasă, unde locuia, francezi pe care i-am trimis la Bucureşti să-i alerga mai repede ca metroul. Eu nu intram plimbe Aurel Cornea şi să le dea mă-sa sar- în metrou că sunt claustrofobă şi nu îmi place male, cu speranţa că poate îl aduc pe Aurel, să intru în metrou. Ce-am căutat noi acolo, dar nu s-a întâmplat aşa. La un moment dat, nu ştiu… Şi s-a închegat o prietenie între noi, Pârvulescu6, care era un caz ultra interesant… care a durat. Ajunsesem să ne vedem foarte des „la Flore”, să luăm aici ceaiul în fiecare 6 Jean Pârvulescu (n. 1929, România - d. săptămână, în zilele de sâmbătă. 21 noiembrie 2010, Paris) a fost un scriitor și jurnalist român cu cetățenie franceză. În N. Tz. Când ţi-a propus să joci în filmul Franța a fost cunoscut ca Jean Parvulesco. Refugiat la Paris în 1950 (după ce trecuse lui, Genunchiul Clarei? clandestin frontiera română în Austria în 1949), Pârvulescu frecventează seminariile A. C. Dragă, l-am cunoscut în 1965 şi lui Jean Wahl la Sorbonna și se împriete- nește cu Jean-Luc Godard (care îl va folo- am făcut filmul în 1969. Deci am avut timp si ca personaj în filmul A bout de souffle), patru ani să tot discutăm filmele lui. El vroia Raymond Abellio, Aurora Cornu, Louis să fac Collectionneuse, primul film foarte Pauwels, Martin Heidegger, Ezra Pound, Julius Evola, Ava Gardner, Carole Bou- bun de-al lui, de altfel încă unul care rămâ- quet. Joacă în filmul lui Éric RohmerL’an - ne… Vreau să spun că Genunchiul Clarei e cien et le moderne (1993). Scrieri: La Mi- un clasic american peste tot în lume. séricordieuse Couronne du Tantra, Ethos, 1978; Imperium, Les Autres Mondes, 1980; Traité de la chasse au faucon, Éditions de Pyramide des braises, Alexandre, 2001; L’Herne, 1984; Diane devant les portes de La Stratégie des ténèbres, Guy Trédaniel, Memphis, Catena Aurea, 1986 Le Visage 2003; En approchant la jonction de Vénus, des abimes, L’Âge d’Homme, 2001; La Arma Artis, 2004 şi multe altele. — 45 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
N. Tz. Ai avut fler întotdeauna la oa- me, când nu mâncam. Câte un an eram menii deosebiţi… anorexică, spunând lumii că: „Dacă nu mă lăsaţi să plec, mor pe voi!” Le-am făcut asta A.C. Poţi spune şi aşa. M-am înşelat părinţilor mei de la Cornu, lui Marin i-am la Marin? La Ana Novac? M-am înşelat la făcut-o, lui Dumitraşcu, care trecea drept Rohmer? Nu m-am înşelat niciodată ! Am primul meu soţ, dar nu era. Şi când nu ajuns, cum mie nu-mi place rolul de mamă mănânci, ai nişte vise absolut splendide şi şi nici de amantă bătrână sau ceva de genul mistice, şi deci eu aveam diverse vise de ăsta, la concluzia că sunt sage-femme, moaşă, postură, omoram lume, eram omorâtă. Am ca mama lui Socrate. Deci eu sunt pe post visat odată că eram un copil foarte bogat, de mama lui Socrate, moşesc talente şi sunt care a pierdut tot şi mă aflam într-o stare fericită de chestia asta. Odată la Ana Novac, teribilă în faţa universului, ce nu ştiam ce care e o femeie extraordinară, îi public în o să fie, o spaimă. România piesele de teatru, face o carieră de Şi într-o zi visez un vis de ăsta, tot dramaturg nemaipomenită, îi public Jur- întrebându-mă ce-o fi cu nebuna aia genială, nalul de Auschwitz de la Paris… Nu m-am care îmi era prietenă. Eu şedeam la Leonida, publicat pe mine, pe ea am publicat-o… alături de Leonida, la primul etaj. După ce l-am lăsat pe Marin, mi-au dat o garsonieră N. Tz. Hai să încercăm şi alt gen de în- acolo. Mă rog, la etajul unu mirosea a trebări. În ce aţi crezut foarte mult în toată prăjeală de chiftele, da, acolo am vrut, acolo viaţa? am avut. Şi în faţă erau tramvaie, care în visul meu erau trenuri, într-o ceaţă oribilă, A.C. Măi, eu am avut un vis mistic, de aşa, iar eu mă aflam pe acolo, printre trenuri atunci cred în Dumnezeu. în pericol de moarte. Şi singura soluţie ar fi fost să mă agăţ de un tren, dar numai că N. Tz. Şi care e visul acesta? toate erau pline de ciorchini de oameni, toate scările. Dar la un moment dat, un fel de A.C. Aveam o prietenă ultra, cea mai ucenic, de muncitor de ăsta de căi ferate, un inteligentă femeie care am cunoscut-o vreo- băiat urâţel, şi-a tras un picior după scară şi dată şi am cunoscut o groază de geniale, nu m-a lăsat pe mine să pun piciorul. Şi eu, cum numai inteligente, şi asta era credincioasă. eram arivistă, învăţată cu coatele, am tras Fusese bărbatu-său diplomat, umblase prin cu coatele, am nimerit urmată de omuleţul lume, era prietenă cu toţi filozofii lumii. ăsta pe coridorul trenului. Şi acolo, foarte Credincioasă, şedea toată noaptea şi se ruga. relaxată şi veselă, şi copilul ăsta după mine. Şi avea şi o limbă rea, ceva nemaipomenit. Zice el: „Mirosiţi foarte frumos!” Eu aveam Pentru mine credinţa era opiumul popo- atunci – asta în realitate – parfumul Joy rului, eu mă duceam la biserică să nu-i fac Patou, care avea ca slogan „Cel mai scump neplăcere mamei. parfum din lume”. Aşa că, foarte cochetă Deci mă întrebam: Ce face prietena asta aşa mă uit la el, răspunzându-i „Sigur că ultra a mea, cum poate să creadă ea, aşa miros frumos, e cel mai scump parfum din cum cred copii şi nici o problemă pentru lume!” Şi omuleţul a făcut un fel de „tttt”, ea. Şi visul de care vorbesc, era un vis de chiar aşa, şi a dispărut. Să spun însă că, în postură, cum mi se întâmpla înainte vre- realitate, pe acest băiat urâţel eu cu Marin
— 46 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 l-am văzut la Lavra, la mănăstire, cântând Amica mea Famine, mi-a zis: „Nici nu într-un cor şi avea aşa o elevaţie pe el că şi ştii ce face visul ăsta din tine!” N-a făcut eu şi Marin ne-am uitat bine la el. nimic special, decât că eu de atunci nu mai Acuma vine altă parte a visului. El a am nicio îndoială. Mi-a salvat viaţa… Deci, dispărut, dar mie nu-mi păsa, mi-a lăsat o în afară de faptul că eu cred în Dumnezeu, bucurie atât de formidabilă cum n-am simţit restul am făcut tot ce se poate, astrologie, niciodată şi strigam după el: „Cristache! eaching, taroturi, cărţi, ghicit în toate părţile, Cristache!” dar nu-mi păsa dacă vine. La lecturi, de toate… Asta în partea de jos, ministerele din Bucureşti, de Paşte, ca lumea dar şi partea de sus: budiştii, taoiştii, toată să nu zică „Hristos a înviat!”, funcţionarii lumea. Am avut şansa că în România citisem aveau o chestie, ziceau: „Cristache care a Proust şi Joyce, şi încă sunt foarte mulţi venit!” Da, zău. Un cod secret care circula autori… Şi sunt cărţi încă pe care trebuie şi deci Cristache al meu era clar, Cristache. să le citesc şi sper ca Dumnezeu să îmi ţină Şi mă scol eu, ce mai e şi asta? M-am încă ochii, că e marea mea bucurie pe lume trezit pe visul ăsta cu acea bucurie şi zic : să citesc. Fără ochi nu mi-ar fi bine… Cum creierul meu poate să conceapă Ştiţi că abia am făcut o mănăstire… chestia asta? Eu sunt foarte dotată şi pentru nenorociri şi pentru fericiri, pe mine nu N. Tz. Da, la Cornu… mă surprinde nimic şi dacă e nenorocire, o analizez s-o scriu, dacă e fericire, mă R . P. Aţi spus că în afară de Dumnezeu, bucur. Mă bucur de toate felurile de fericiri, aţi trecut prin toate… de toate. Nu semăna cu nimic visul meu, cum se scrie la carte: bucuria mistică. În A.C. Prin toate, da, prin Eliade, chiar şi Franţa era un poet, Max Jacob, care era un prin Coelho… În filmul pe care l-am făcut la evreu care a trecut la catolicism şi era ce Londra o persoană în două locuri deodată, se chemă „les petits fous de Dieu”, adică cu martori. A făcut-o Byron, a făcut-o toţi se trântea în genunchi la biserică, în faţa sfinţii, Milarepa, Papa Clément. icoanei Maicii Domnului şi discuta cu ea şi Maica Domnului îi zicea: „Ce urât eşti, R . P. Aţi scris scenariul? dragă Max.” Şi el zicea: „Nu sunt aşa urât, sfântă fecioară!” Toată lumea îl ştia mare A. C. Filmul l-am produs, l-am scris, poet pe Max Jacob. l-am jucat şi a ieşit un top cu cei mai mari Şi, după acest vis cu „Cristache care a tehnicieni. venit”, mi-am zis că dacă mai am încă unul asemenea, ajung ca Max Jacob! A.C. Spuneţi subiectul pe scurt.
R. P. Aţi simţit în acel vis, în acel per- A. C. Nimic, o persoană în două locuri sonaj, pe Hristos… deodată. De pildă, Byron era la Patras, bol- nav pe un pat şi deci cu un martor care îl A. C. Da, da, sigur. Niciun dubiu, de îngrijea şi era şi la Londra, unde semna cu atunci ştiu. De atunci nu mă mai convin- semnătura lui o chestie la palat. ge nimeni de altceva. Marxism-leninismul trecuse şi peste mine când eram copil, nu? A. G. Fizic?
— 47 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
R . P. Da, da, cu martori. A. C. Măi, eu când am plecat din România am considerat că de acuma pot A. G. Deci este o dedublare sau ce e? să mor de foame sub Sena. Cum să m-arunc ca omul tău în Sena, Ghérasim Luca, sau ca A.C. O ambiguitate, dar de fapt este o Celan. Ei doi s-au aruncat în Sena. bilocaţie: doar în două locuri. Milarepa se pare că era în mai multe, da. Englezii sunt N. Tz. La 24 de ani unul după altul, da. mari specialişti la astea. După Rohmer, toată lumea are impresia că poate să facă filme, A.C. Şi se mai aruncă poeţii unul după totul e aşa simplu la el. altul, nu am înţeles ce au ei cu Sena. Mă rog, e bine, sunt alăturea, pot să sar dacă A. G. Tot ce e simplu, e genial! vreau, dar nu aveam nici o intenţie să mor. Puteam oricum să mor de boală, de acci- A.C. E foarte greu, de fapt. dent, de foame, de nu ştiu ce. Am văzut Parisul, mi-am făcut damblaua, ce mai A. G. Sau tot ce e genial, e simplu. urmează?
A. C. Aşa că am făcut şi eu filmul, am N. Tz. Ţi-a trecut vreodată prin minte înhămat tehnicienii cei mai mari din Europa, să te întorci în ţară? Kolpin era monteur, Rohmer a citit textul, Walter Lazzari, care a făcut Electra, Zorba, A.C. Nu. Singurătatea alergătorului de cursă lungă, a fost alături de mine, fiind unul dintre cei N. Tz. De ce? mai mari cameramani din lume. A.C. Că nu mă întorc! N. Tz. De ce nu ai continuat ca actriţă? N. Tz. Că dacă eşti de la ţară, ţara… A. C. Nenorocirile altui corp de meserii? Tu ştii ce e nenorocirea unei actriţe? Până R . P. Dacă plecaţi, nu vă întoarceţi. mai prinde un rol bun i se propun şapte tâmpenii, stă nemâncată câţiva ani, asta A. C. Ţara mea e cu mine, ce dracu! Pa- la cele mai mari. Or eu care eram Aurora, tru romane în care-s 24 de ani din România, scriitoare română, în filmul lui Rohmer. vă rog să mă citiţi şi, de altfel… Rohmer mi-a făcut un monument de care nu mi-am dat seama, mi s-a atras şi mie N. Tz. Excepţional romanul, l-am citit. atenţia mai pe urmă. Măi, adevărul este că eu cred că sunt o fată de la ţară destul de A.C. Nu mă vrea nimeni, am şi eu ex- naivă şi de modestă în megalomania mea, perimentele mele şi de fapt… înţelegi? De ce te uiţi la mine? N. Tz. Eu am avut o revelaţie, citindu-l. N. Tz. Da, o fată de la ţară care trăieşte în mijlocul Parisului, care jumătate de an A. G. Îl vreau şi eu. locuieşte la New York. Din ce ţară sunteţi?
— 48 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
A.C. Cred că mai am un exemplar în A.C. Am fost foarte flatată că tu ai refă- română aici, în casă. cut asta, pentru că eu n-am distribuit deloc volumul anterior. Am vrut să fie publicat, N. Tz. Ţi-l aduc eu înapoi când ne vedem dar nu m-am ocupat să distribui, nu e me- la Bucureşti. seria mea asta. Eu mi-am făcut datoria în scris. Sunt scriitori care au puterea de a dura, A. C. Bine. Cred că mai am unul… Vă şi alţii, majoritatea, care nu au puterea de a dau volumul, de tot suntem toţi sunteţi dura. Păi de aia avem la o sută de ani zece de-acelaşi neam. autori, nu? Toţi ăilalţi facem gunoiul pentru acele ciuperci care or să iasă pe noi. Dacă A.C. Vă mulţumim mult, am aflat atâtea poemele de aici au ţinut 50 de ani, poate poveşti, atâtea nume noi pentru mine. mai ţin 50 şi poate am dat lovitura.
N. Tz. Şi de ce n-ai mai făcut nici film? N. Tz. E ceva sigur pe lumea asta?
A.C. Că era să mor de boală, după ce A. C. Da, poezia! E sigură, dacă e poezie. mi-am dat seama că am mâncat banii unor oameni, că producătorii nu fac filme cu banii N. Tz. Şi de unde ştim dacă e sau nu lor… poezie?
N. Tz. Şi cum ai găsit bani pentru filmul A. C. Păi se află după 100 de ani. ăsta. A. G. După 50… A.C. Au venit singuri. Măi, lac să fie că broaştele s-adună. Cunoşti, slavă Dom- A.C. Nu, după 50 nu e destul! nului, foarte bine chestia. Broaştele s-au adunat, numai că eu fiind ţărancă, aveam A. G. Cred că e destul… şi ideea că să le dau banii înapoi, că erau toţi şi au lucrat toţi fără nici un ban. Nu- A. C. Dar ăştia ai tăi, suprarealiştii fran- mai ăia mici, săracii, ajutorii de monteur, cezi, au suta. Dar dacă nu-i scoteai tu, nu-şi ajutorii de cameramani, au fost plătiţi, ăi- mai amintea nimeni de unui dintre ei. Faci lalţi, marii tipi, au lucrat toţi pe gratis. Au servicii enorme. mai şi găzduit la Londra pe cei veniţi de la Paris, mă rog. N. Tz. Au făcut şi fac şi alţii. Ce sfaturi ai da unui tânăr care se află la început de N. Tz. Ne apropiem de finalul dialogului drum în literatură? sau chiar îl închidem. Iată, a fost Salonul cărţii, ai avut aici o carte de versuri. A. C. E o galeră literatura. Dacă le-aş da un sfat : să se lase repede de chestia asta. A. C. Măi, cum zic francezii, este carte Câte o mamă, pe vremuri, aflase ea că la „datată”, adică e veche, învechită. comunişti se dădea bani pentru literatură. Şi vine aşa şi zice: „Şi fata mea scrie po- N. Tz. Nu, că văd că e destul de nouă. ezii!” Eu zic: „Aveţi bani?” Ea se uită la
— 49 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 mine scrântit şi zice: „Cum să avem, de ce A. C. De puşcărie, ca toată lumea în să avem bani?” „Păi să ţineţi poeta! Că n-o România, nu? Mai ales că se ascundea un- mai ţine nimeni!” chiu-meu, generalul, la mama şi puteam Păi cât am stat în ţară, nouă ne dădea cu toţii să intrăm a doua zi în puşcărie. bani să nu scriem, nu ne dădea fiindcă Da, aşteptam să intrăm în puşcărie toată scriam. Deci, dacă nu poţi să nu scrii, scrie, familia, deşi eu eram apărată de faptul că ce vrei să faci ? Suntem totuşi cazuri-limită: eu stăteam în alt sat, în altă familie, a lui scriitorii, editorii. Vai de voi, aţi ajuns mai fratele tatălui meu. Puşcăria e mama noas- rău ca scriitorii, ştii… tră care stă pe capetele noastre şi ferească Dumnezeu să-ţi fie frică de ea c-o faci! A. G. Că scriitorul nu investeşte bani. Ştii, Aurel avea două frici: să nu aibă un accident de maşină şi să îşi piardă picioa- A. C. Un creion, o hârtie, timpul. Mă rele, prefera să moară cu avionul. Deci nu rog, timpul e preţios, dar trebuie o energie îi era frică de moarte. Era un tip foarte enormă ca să serveşti pe alţii. extraordinar Aurel şi se aştepta mereu să intre în puşcărie, cum era născut la Paris N. Tz. E cunoscută această dorinţă a ta şi părinţii săi se reîntorseseră în ţară. Cum de a ajuta tinerii scriitori… el tot încerca să ajungă la Paris, era o posi- bilitate de a scăpa de obsesia puşcăriei. Şi în A.C. Nu e dorinţa mea, eu mă bucur Liban, când a fost luat prizonier, era legat de ei şi deci mi se pare natural să fac ce de picioare cu lanţuri de calorifer. Adică de trebuie, dar nu, eu n-o fac din sacrificiu. ce i-a fost frică, n-a scăpat. Când ai o frică, N-am făcut niciodată nimic din sacrificiu! elimin-o! Că te pândeşte, stă pe nas până când te ajunge şi în cele mai stranii… Deci, N. Tz. Am văzut că l-ai susţinut foarte nicio frică. Nu, mie nu-mi mai e frică de tare pe Radu Albulescu. nimic. Mi-e ruşine că am ajuns grasă şi că sunt oloagă când mă scol de pe scaun, dar A. C. Îmi place Radu ! E un scriitor după zece metri îmi trece ologeala. Toată Radu! Breban a avut o mare şansă că lumea se scoală greu după 50 de ani, dar ei l-a cunoscut pe Fammarion, care l-a se scoală greu, pe când eu sunt oloagă, eu recunoscut ca autor. După care Flammarion de-abia mă mişc când mă scol de pe scaun. a murit, şi editura lui a rămas pe mâna unor critici, fel de fel de tineri ieşiţi din N. Tz. Cum e o zi din viaţa ta? facultate. A avut un mare ghinion că a publicat Bunavestire la Flammarion, care A. C. Lectură, gândire. e totuşi capodopera lui. Marii editori au murit. Eu am avut unul care a publicat N. Tz. Gândire? cartea mea în franţuzeşte, care semăna cu A. C. Da, reflecţie. Rohmer, dar a dat faliment şi acuma el lucrează pentru alt editor. N. Tz. La ce te-ai gândit astăzi, să zicem.
N. Tz. Ţi-a fost frică teribil de ceva A. C. Astăzi m-am gândit ce-o să vă vreodată? aştept eu pe voi, românii, încă o oră, să
— 50 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 ajungeţi de la Salonul de carte aici. Dacă A.G. Nici noi nu ştiam, până la facultate, făcea asta un francez, nu mai călca în casa aproape nimic nici despre Marin Preda, nici mea niciodată, aşa! Ce-am mai făcut? Am de alţi scriitori. Eu l-am citit pentru prima văzut o emisiune de religie dimineaţa, cu dată la facultate, când eram deja mare. Deci budişti. Eu nu sunt budistă, îi cunosc, dar până la destrămarea Uniunii Sovietice, nu nu… eu sunt cu Christos. aveam nicio carte în română, în grafie latină. Nu am cunoscut niciun autor român. Cei N. Tz. Aliona, o ultimă întrebare şi gata. care erau un pic mai în vârstă decât noi aveau posibilitatea să meargă la Moscova A. C. Sincer vorbind, eu, astrologic, în şi să cumpere acolo carte românească. luna martie ar fi trebuit să fiu moartă. Era Astăzi e duminică, joi am cursuri cu una din posibilităţi. Aşa că să nu aruncaţi studenţi din ultimul an, a IV-lea. Ce să le înregistrarea asta pentru că s-ar putea să transmit? fie ultima. A. C. Că odată şi odată probabil că for- N. Tz. Vei veni, sigur, la Bucureşti în mele perfecte redevin la ce au fost. România curând. Vrei să mergi şi la Chişinău? era ca o pâine şi chiar dacă e frumoasă şi cu forma de peşte, totuşi forma ei iniţială era A. G. Ce ştiţi despre Basarabia? rotundă. Dar vezi să nu ne belească Putin pe amânpatru… Avantajul scriitorului e să A. C. Nimic. supravieţuiască, nu să moară erou.
— 51 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
NINA CORCINSCHI Institutul de Filologie al AŞM
RADMILA POPOVICI: LA POÉTIQUE DE L’INTIMA(TUM)
ABSTRACT This article represents the afterword of Radmila Popovici’s book Iseult arrive (Bucharest, Vinea Publishing, 2015), launched this year at the Paris Book Fair. The poetry of Radmila Popovici is an autoscopic, interrogative and problematizing one. Being interiorized, the poetess has examined with the entire requirement the inner forum, has exiled herself in the inner deepest galleries in order to explore and redis- cover the being in her most unpredictable contortions.The intensity and the climax characterize the depth layers of the poem, written at the highest level of the feeling. Involved in the drama of his own initiations, the lyrical ego pursues with dozens of pairs of eyes his steps and notes with trepidation his states.The hypertonia of the feelings moves all the joints of poetry. At the same time, the depths of a warm and bright humanity tempers the states of maximum excitement of lyrical ego. The fem- ininity, rediscovered in each verse, has an irresistible power of personification of the universe, of humanizing and healing everything is touching it. Keywords: self-reflexive poetry, alertness, strength, femininity, corporeality.
ntimatum marque une nouvelle étape dans ses galeries intimes afin d’explorer, de dans la lyrique de cette poétesse réputée redécouvrir les contorsions assez imprévi- Ide Chisinau, une nouvelle vision du sibles de son être. monde, un rythme et un langage inédits, L’intensité et le climax caractérisent les fondés sur toute une gamme d’émotions et couches profondes de cette poésie écrite de musicalité, à retrouver d’ailleurs dans sur les marches du haut de la sensibilité tout son parcours poétique. sous l’emprise d’un « extase fluidifiant du déchirement / du soi». Il ne s’agit pas d’une Une impétuosité du soi dictée qui élude la conscience. Radmila se fait jour dès les premières pages du analyse, interroge, installée dans un état recueil, la fougue d’un moi pris dans des (peu confortable) d’alerte maximale, aux combats interrogatives, dans les spasmes des sens frémissant, pour surprendre les brises contradictions. Introspective, exigeante, la qui bercent sa vie située à « quelques cen- poétesse descend dans son tréfonds, s’exile timètres seulement de la mort ». Les con-
— 52 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 nexions sont placées toutes sur le tranchant tuent les marques d’une ardeur mémorable. d’une affectivité extrême : « mes oreilles / L’hypertonie des sens met en marche tous pendent / antennes / attentives à un fil / les ressorts de la poésie. Un moi lyrique d’araignée / je les entend / en train de siroter vécu au maximum ne s’appartient plus, il le murmure / de mon toucher / si fragiles déborde : « je me serre dans mon poing / si que / j’ai peur de prononcer / le mot silen- fort que mon sang / jaillit parmi les doigts. » ce. » Dans les poèmes de Radmila la vie est Et sous le coup de l’autodafé il exclame : « je animée aussi par le cœur que par le cerveau, lève les mains / j’inspire l’air / ulcéreux / je deux boussoles nécessaires pour sonder et serre les yeux / si fort qu’ils me descendent définir l’être. Ses états d’exposition sont / aux genoux // alors / je m’agenouille / je exhibés à l’arrière-plan d’un moi détaché, me déhanche / soudainement / j’empoigne avec des images à tour de rôle diaphanes, mes reins / et je hurle je hurle / prends-moi frustes ou nerveuses : « et toi ma gorge tu prends-moi. » t’es diminuée / tel un roseau permets-moi / Dans ce programme d’initiation au la- de te dire qu’il y a quelqu’un / qui veut être byrinthe de l’âme le moi lyrique explore aussi / ton foulard rouge / cramoisi chaque fois ses alternatives. « Je suis » glisse dans la mise que le froid de la mort / s’empare de toi. » en scène du scénario initial l’alternative de L’on découvre souvent dans les pages du « j’aurais (été) ». L’état de tension provient recueil un imaginaire scintillant, doué d’une de la potentialisation implosive, du mot non métaphysique ayant ses sources dans la crise, encore né : « je suis mère de tout hasard / dans la contradiction. Alors les figures de qui ne s’est fait jour / encore. » La vision prédilection sont le paradoxe et l’oxymore du discours conjonctif se nourrit des êtres à : « univers agenouillé devant / le grain de venir (nous aurons des gémeaux) et des tré- sable cœur / fleurissant sur le javelot / toi passés (Liliana, sa sœur). Si lors des recueils moi point / à la ligne. » Ou bien « dans la précédents le moi lyrique était connecté à forêt aux arbres / poisseux le miel / engloutit l’histoire d’une biographie, dans Intimatum ses abeilles / les abeilles avalent leurs / dards on retrouve une vision approfondie de ce / qui grandissent / piquent l’air effrayé / monde qui rencontre les suggestions de l’air crie nous / l’ingurgitons / la forêt reste l’au-delà, ce qui crée des images brillan- médusée. » La métaphore, révélatrice selon tes : « la mort chante longuement / telle Serban Foarta, jouit d’une fonction ontolo- une jungle / en flammes. » Rien d’effrayant gique et dévoile une métaphysique propre dans le territoire des ombres. La féminité de l’initiation dans et par l’amour : « j’extraie et la tendresse « apprivoisent » les ténèbres de tes doigts / de l’huile d’olive / je ne laisse et rendent les morts au circuit agité de la aucune goutte / s’envoler / au hasard / j’oins vie. Dans les moments les plus difficiles les mes tempes / mes lèvres mordues / mon cou morts se montrent pour apaiser le feu du les vagues de ma poitrine / avant / l’orage. » cœur avec les remèdes de la terre. L’intru- Engagé dans l’aventure ou plutôt dans sion de l’élément funèbre s’estompe devant le drame de ses propres initiations, le moi les souvenirs de l’enfance, qui rassérènent lyrique suit de ses nombreuses yeux les pas, cet espace de tristesse, qui lui offrent en note les frissons ses états. Le corps, « affreu- compensation l’imaginaire : « grand-père sement vivant », la « révolution du sang », / je rêve de toi / tu m’envoies en rêve / des « l’âge qui brûle dans ses tréfonds » consti- lettres comme jadis / des lettres longues /
— 53 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 en vers / lettres sans écriture / lettres pour « mes seins échouent / sur les vagues de tous les / âges / pour tous les paupières / la respiration. » La dérégulation rimbaldi- et lorsque je n’en reçois aucune / tu me dis enne des sens constitue le moyen parfait demain / je la posterai demain. » pour radiographier en profondeur le moi. L’âme s’exprime par les gestes du corps, le Une poétique du corporel corps devient une arène de combat ou un L’acte d’initiation sous-tend aussi la re- espace de danse. Dans les recueils antérieurs découverte du corporel. Le contenu senso- de Radmila Popovici le sens principal qui riel jaillit de tous les membres du corps : filtre la réalité c’est l’œil avide d’enregistrer « ma bouche est / pleine / le sable crisse / attentivement le monde alentour. Un œil sous mes dents / les papilles de ma langue / serein et candide d’enfant qui habite le cor- saignent // je le sens / davantage dans mon ps d’un adulte. Dans Intimatum l’œil n’est pharynx / dans mon larynx dans ma trachée plus apollinien car éloigné de son orbite dans mes bronches / dans mes poumons. » par la tension intime. Par conséquent, il se Chaque organe ressens un trop plein de vie, multiplie, se dilate et se fond dans d’autres chaque perception physiologique, ce qui organes. « J’ai hurlé de / tous mes yeux / à la approche la transcendance. Les yeux, les fois » c’est une de ses manifestations néo-ex- bras vivent leur drame humaine profond, pressionnistes. Le tumulte intérieur affile les périssable et fragile, quoique bien connec- angles des mots, le discours se déroule avec tés à l’horizon de l’esprit. La force d’une nerf, la vision devient paradoxale, et aussi sa sensibilité douce et lumineuse imprègne force de suggestion. L’euphonie, qui dans ses plusieurs textes du recueil. La féminité, à autres recueils caressait l’oreille, se dévoile découvrir dans chaque vers, a le pouvoir ici en contrepoint, la musique embrasse le indestructible de personnifier l’univers, de cri. Sous l’ondoiement mélodique des sens, rendre humain tout ce qu’elle touche. Les devenus acoustiques, l’organe-instrument tribulations d’une réceptivité hypertrophiée qui réinstalle la sensibilité apollinienne, en attirent harmonieusement les créatures de la concurrence avec l’œil, c’est le sein. Dans terre : « je me balade autour du lac / les écu- plusieurs poèmes la sensibilité se retranche reuils cherchent / leurs noisettes / les chiens dans l’intimité, dans le profond, au sein, près vagabonds / m’entourent soldats excités / les du cœur. La lave fondue de l’émotion rend la poissons brisent / la glace jaillissent de l’eau pensée douce et calme. La féminité se drape / et gèlent dans l’air / et s’accrochent à mon dans un contenu de symboles mythiques, corps / comme des points / d’interrogation qui transforme l’univers entier en un acte de / je sombre. » générosité. Ainsi rendue mythique, l’image L’imagination affective de Radmila est de la femme mue le temps même en un flot d’une flexibilité admirable. L’émotion dis- lactescent : « les clepsydres / se vidaient / loque le corps – ses éclats (organes, formes, l’une après l’autre / telles les bouteilles / de mesures différentes) résonnent, polypho- lait / dans les bouches / des nourrissons. » niques, dans la voix du Tout. Les yeux, les La vision corporelle de cette poésie ne mains, les seins (surtout les seins) vivent verse jamais dans le trivial. Elle a tout le intensément la tension de ce Tout et s’adon- temps la mesure de la décence, une sorte nent à des gestes symboliques, inhabituels. de « conservatisme d’ordre moral » (Grigore Les yeux s’entredévorent, les doigts aussi, Grigurcu). Dans la poésie de Radmila l’amo-
— 54 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 ur comprend la volupté du corps, l’union galopade « de mon sang / d’une chambre des cellules, le « baiser des os » (Nichita à l’autre / et son jaillissement / par le nez / Stanescu) (« ma chair vêt / tes os / encore par la langue / qui m’appelle / en oubliant verts / qui tombent si bien / sur mon cor- à jamais / la nature statique / des vivants / ps »), mais aussi l’ascension platonique vers et ta morsure / fatale. » la sphère des idées (« pénètre jusqu’au fond / S’agit-il d’invoquer l’homme aimé ? La de ton regard / mes yeux tu vois / je te porte mort ? La poésie ? Cette poétesse « voit / comme une vague / un canot en ébène / énormément, vit monstrueusement ». plein de tes os / de toutes tes / morts. » La sensibilité intense, douloureuse, excité, de Traducere din română « molaire exhibée » devient « arythmie » et de Oliver Martin-Grâce, Paris
— 55 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
ALIONA GRATI Institutul de Filologie al AŞM
MARGARETA CURTESCU, DES CORDES DU VÉCU, SUR LES TOUCHES DE L’ÉCRITURE
ABSTRACT This article represents the afterword’s text to the volume of poetry Margareta Curtescu, poèmes obliques, Vinea Publishing House, Bucharest, 2015, translated into French and launched at the Paris Book Fair. Throughout the book, which is a selection of all the author’s volumes previously published, an unmistakable lyrical identity is emphasized. The utterance’s authenticity of the own affective itinerary and the consciousness of the bookish naturally intertwine, the reverberations of the sincerity and the culture are being completed. An indoubitable structural refine- ment, an organic discretion is always associatied with the creative act. The fears, the emotional declines, the feeling of defeat, the awareness of the existential derision, „the torments” of the writing etc. are attenuated in states of melancholic reverie, are subtilized in expressions with soft reliefs. Keywords: Margareta Curtescu, the Romanian literature from Moldova, poèmes obliques.
a poésie de Margareta Curtescu n’est llement, où les réverbérations de sincérité pas une poésie de la crise ni dans les et de culture se complètent. Un raffinement Lprofondeurs du vécu, ni dans ses surfa- structural indubitable, ainsi qu’une discréti- ces textuelles. Omniprésentes et structurales, on organique accompagnent en permanen- l’angoisse, la mélancolie, les douleurs et les ce l’acte créateur. Les peurs, les décaden- frayeurs n’affichent jamais des expressions ces émotionnelles, le sentiment d’inanité, pathétiques, des tons grandissants ou des la conscience du dérisoire existentiel, les transpositions agoniques. Les éventuelles « supplices » de l’écriture etc., se diluent en aspérités sont constamment aplanées grâce états de rêverie mélancolique, se subtilisent à des états d’âme propices à la conciliation dans des expressions aux reliefs duveteux. intérieure, ainsi qu’à l’ajustement expressif. La première partie du livre, intitulée On remarque, tout au long du livre, une «clouée dans les agrafes de l’espoir», se identité lyrique singulière où l’authenticité propose une poésie d’ambiance aux légers du récit du propre itinéraire affectif et la tâtonnements de mémoire, aux notations conscience livresque s’entrelacent nature- délicates, aux impressions fugitives. L’attitude
— 56 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 lyrique dominante est celle de la réclusion, post-moderne qu’elle assume lucidement ne de l’enfermement à l’intérieur du soi du flux lui cause aucune rupture ou convulsion au souterrain de l’angoisse. Le relief intérieur parfum apocalyptique, mais seulement de se projette dans des espaces brouillardeux légers regrets. Les cordes du moi résonnent à la géographie fluctuante, où l’on «ressent/ toujours avec délicatesse, le soin de ne pas le tremblement humide des êtres/ fluides exagérer, de ne pas compromettre la poésie et glissants», où «tout coule tout / change» avec des avalanches altérées de subjectivité, et où flotte le néant. Le passé est assumé aux effets centripètes, maintient le discours au niveau sensoriel: «tâtonné», «palpé», dans des formes concentrées, en vers à la «caressé», «entendu» ou «respiré». Les vi- coupe précise, avec de subtiles allusions et sions se construisent par la reprise brodée des références littéraires. monotonement des mêmes états et décors Pour bénéficier des libertés de la pro- qui comblent les vides de l’être. se, les vers du compartiment suivant, «de La poétesse écrit sur elle-même, elle se simples blues», éprouvent le besoin d’ex- fixe dans le texte, elle inscrit sa propre per- tension dans la largeur de la page. Leur sonne à l’intérieur du poème: «ensuite que rythme change aussi, rappelant la fluidité, tu rentres aussi dans ce poème tout simple/ les lenteurs et les cadences obsédées du comme un nourrisson/ que tu écartes des blues. Cette expérience de fusionnement épitaphes/ et que tu redeviennes/ celle que syncrétique attire un certain lecteur qui tu étais lorsqu’ils s’aimaient/ les mots comme pourra se délecter de toutes les subtilités, des vestales/ dans un champ tout blanc/ par du raffinement, des effets lyriques que pré- un temps dénudé et/ inoffensif». L’angoisse sume ce genre de texte, aux synapses entre vient aussi de l’incapacité de transmettre l’ex- la poésie et la musique, entre l’existence et la périence vitale par des mots appropriés, des littérature. Ce texte exige des lectures capa- coïncidences avec l’état d’âme. Cette «saison bles de déguster les accords sympathétiques de la tristesse» de l’angoisse existentielle et de et les entrelacements textuels, de percevoir la la solitude de l’être a déjà suffisamment été subtile géométrisation des voix et des états évoquée dans l’espace et le temps poétique, qui s’entrecoupent, interfèrent, coexistent. en ralentissant l’exercice d’authenticité: «ges- Ainsi, les poèmes-blues «chantent» les te inutile le tâtonnement/ de cette saison/ on tristesses féminines, dévoilant polypho- sait tout depuis bacovia/ en ville/ un surplus niquement des états d’âme et des thèmes élitaire il y a trop/ d’affiches avec n’oublie de réflexion personnels. Les visions sont in- pas qu’il va neiger/ et nous serons/ heureux/ tériorisées, tournées vers le soi qui se dénude les gnostiques marchent la tête dans/ les dans un journal des ressentiments aigus et nuages ils prononcent des discours sur/ la des ajustements esthétiques libérateurs. Une mélancolie des chats/ comment vas-tu ?/ les voix résonne nostalgiquement et nous porte dieux terribles ont cassé depuis longtemps/ «dans une halle bondée de souvenirs». Les leurs coquilles/ ils en pavent maintenant/ la sensations et les états «d’un autre millénaire» chaussée/ le sous-texte se promène dans les reviennent abasourdis et difformes, comme trolleybus/ un passager passible/ d’amende». dans «un brouillard laiteux» au milieu de la La prééminence du livresque sur l’authen- nuit ou à une heure matinale. Les séquen- tique du vécu ne provoque pas de disfoncti- ces rétrospectives accumulent des images, onnements profonds à l’auteure, la condition superposent des sensations, corrompent.
— 57 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
«Les signes d’un temps gluant le souvenir des tonalités élégiaques, des sons liturgiqu- d’un tremblement de feuilles» retrouvent es, qui ressuscitent des visions extatiques difficilement les mots justes, pour gagner sur des «espaces duveteux». Peu à peu, la un contour esthétique: «te parler de moi et musique se remplit de confessions voilées, m’évoquer pendant que les tropes s’écroulent de messages sensuels. L’hypostase la plus et volent autour de moi des mots simples audible est celle qui célèbre la maternité, c’est tout ce que je désire». L’exercice des avec des apogées d’immense amour, jusqu’à mots est un «jeu tactile», à la recherche des la destruction de soi, envers l’enfant. Cette «l’intimité désirée», du vécu authentique. La force colossale tire sa sève de l’océan des poétesse palpe «l’écran du passé», cherchant contributions féminines, le sentiment de à retrouver, par le rituel de la confession, maternité réclame des intermédiaires et des son identité. En même temps, la peur des glissements dans le passé: «irènes zenobies sincérités «imprudentes», «dénonciatrices» maries souvenirs d’un autre millénaire mon détermine un langage littérarisé, à «l’har- sang tressaille/ à l’aube le ciel/ est une palette monie des fibres de coton apprêté». au rougemauvebleuâtre de l’autre côté c’est A côté, une autre voix évolue piano avec toi ma mère/ vous êtes toutes des mères avec des méditations «en impondérabilité» au vos nourrissons dans les bras » («souvenirs sujet de la futilité de l’homme dans l’univers, d’un autre millénaire»). du sentiment désolant de solitude, de l’ennui Le thème de la création de la poésie et de peur de la mort («le roseau de pas- revendique fermement sa place dans cette cal»). Le poème constitue un remède pour composition poétique-musicale. Le motif de ces «fantômes» du conscient, une modalité l’effort arghézien est repris quasiment dans de reconstitution intérieure: «c’est ici que chaque poème: «je creusais dans un mot se trouve le nid du temps et des pensées jusqu’au sang», «j’écrivais comme si j’avais éthérées c’est ici que le parfum d’épinette griffé dans mon propre cœur les marques te remplit la mémoire et tu te revois tapant d’un temps gluant», «je baisse mes bras/ au portail du palais la nuit pluvieuse les d’impuissance le jour a fissuré mon poè- souvenirs de toi te renouvellent tu ne hais me je reste au lit sans espoir on ne peut par exemple plus comme hier ton silence plus rien/ refaire» etc. Rien n’est simple sur en spirale ni le calme du flegme» («mari- le terrain de la poésie, car «tout a été dit ne»). L’intériorité est une dimension fragile, depuis longtemps». Les crises de création transitoire et unique de la personnalité: «il y sont inévitables, elles génèrent «un déficit de a trop d’espace entre les cœurs des différen- connotations». La langue est un instrument ces d’attitudes j’ai dépassé cette page aux commun, une convention, tandis que le moi regrets je traverse les eaux calmes// dans intime est unique, et, par conséquent, «la la rue bucovine des tas d’ordures alignées sincérité aussi bien que la métaphore est comme pour une parade de vieilles maisons une licence poétique utile et pas seulement cachent des anamnèses aux murs ornés de dans les autobiographies». photos de mariés démodés des messieurs Le dernier compartiment du volume, en cravate des dames aux cheveux bouclés» «l’amour autrement», accomplit une parfaite («en attendant le solstice d’hiver»). conscience du langage. Margareta recourt Une troisième voix pleure saccadée les à l’autoréflexivité et aux formes de la mé- désillusions féminines, en alternance avec ta-littérature, ainsi la poésie se retourne
— 58 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 vers elle et contemple lucidement sa propre des sensations, des pensées du temps d’un composition. Son identité lyrique se profi- voyage dans les villes italiennes de Bolzano, le grâce à l’insistance de promouvoir une Palerme, Vérone. Le parcours psycho- motivation viscérale de l’écriture. L’écriture sensoriel se superpose ici sur la relecture est une «crise de nerfs une démarche de de la poésie de Dante et, implicitement, de somnambule à travers les choses un regard l’histoire de la poésie et de la culture: «sur lancé dans l’air muet» («remède»), c’est une la place dante au moyen âge gravé sur le tourmente impuissante «entre ciel et terre», cerveau je me voyais d’un regard oblique une conquête de l’obstination des mots: vêtue de jeans et de cette banale camisole «que j’affronte le jour avec tous ses mots en lin avec le parapluie vert au-dessus de et ensuite que j’écrive un poème comme ma tête j’apparaissais comme un petit être une loque sur mon corps nu» («un poème minuscule reniflant les traces du passé// comme une loque»). Le poème est un exer- il pleuvait finement mais tu ne cessais de cice d’assemblage des mots, de leur moulage me gâter avec des histoires vraies avec sur un corps vivant: «je n’effacerai rien du des escaliers en colimaçon des cercles de poème qui s’assemble timidement autour l’enfer avec la tour d’où IL contemplait de mon corps» («l’hiver des agneaux»). La la còmedia sur l’ermitage des calliges// souffrance vient de la fragilité des sens qui tu parlais au passé celui qui montait cet ne se laissent pas assembler en mots, qui se escalier ne revenait plus jamais disais-tu et dispersent dans le désordre fin de l’inno- moi la condamnée je montais ses marches cence: «je n’arriverai jamais à écrire le livre au présent// je n’oublierai pas que tu portais informe de la pluie sur ses traces je marche dans tes mains mon silence-même là où le au visage tiré mimant le sourire car entre les moyen âge flottait comme un brouillard choses et leur écriture il existe un chemin au-dessus des ruelles et des balcons com- enseveli d’un brouillard laiteux dont je sors blés de fleurs il montait jusqu’au sommet toujours différente» («pluie de weekend»). bombé du dôme ou de la cathédrale santa Le relief des poèmes trahit de plus en plus anastasia s’étalait jusqu’à castelvechio traver- visiblement le côté corporel-viscéral: «mon sait la rivière et arrivait au théâtre romain » poème ressemble de plus en plus à un mala- («sur la place dante»). Le regard oblique du de qui a rêvé d’avoir écrasé la mort comme passé, le souvenir volatile de l’atmosphère, une grappe de raisin vert et de s’être levé le glissement sur les surfaces «indifférentes tout seul le lendemain» («poème du soir»). de luxe» des édifices de la culture ancienne «L’amour autrement» réunit des atténue, apprivoise et exorcise les fantasmes inventaires de sensations, de perceptions et les obsessions angoissantes. et de fantasmes dans une toile sinueuse de La poétesse, qui rejette la littérature («je mots qui trahissent les efforts de la poétesse sens la littérature et cela me déplaît») – se su- de se découvrir dans les miroirs luisants de ffocant dans le «sarcophage» de la culture et, la littérature, de se retrouver dans un monde en même temps, étant forcée à fixer dans le pluriel des discours. Le cycle de poèmes poème le vif de ses sensations, la tourmente «italiques» est dédié notamment à cet de ses pensées, le fluide existentiel – paraît itinéraire évocateur de la poésie consacrée. toutefois accepter la solution de l’écriture en Il s’agit de quelques textes qui constituent tant que forme artificielle de survie: «la poé- un journal avec l’inscription des états d’âme, sie, je pensais qu’elle allait me tuer/ un jour».
— 59 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Son option indique un pacte ontologique velours qui s’affine et se transforme en une et, en même temps, thérapeutique: «j’écris sorte d’oubli apprêté » («comme une crypte ce poème et une incontournable odeur de vitrée le poème»). vie se lève de partout dans cette nuit où le La transmission des expériences liminai- temps frémit ses ombres près de nous en res, placées entre l’état d’âme, le livresque et tapissant l’obscurité// un poème sur moi l’acte de l’écriture, s’étale dans des vers aux et toi enfermés dans une crypte vitrée où vertus esthétiques incontestables et capti- entourés de mots nous écoutons leur his- vantes, pareils à une symphonie polypho- toire d’amour jusqu’à nous transformer en nique, sonorisée par un orchestre dont les ombres captives qui s’agitent s’agitent dans instruments définitoires sont les cordes du le vide tourmenté et comme deux traces de vécu et les touches de l’écriture. vie nous absorbent les neurones des mots// j’écris ce poème et je sens la palpitation de Traducere din română ton cœur me devenir un simple souvenir les de Victoria Sicorschi, spasmes de tes muscles se pétrifier comme Aix-en-Provence, France atteints d’un rayon noir et la caresse de tes mains ah cette caresse au frémissement de
— 60 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 ISTORIA LITERATURII HISTORY OF LITERATURE
ALEXANDRU BURLACU Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău
ANDREI ŢURCANU: PROIECŢIILE UNEI CONTRAUTOPII POETICE
ABSTRACT This article analyzes the second volume of poetry by one of the most important poets of the generation 70 of the space between the Prut and Nistru - Andrei Ţurcanu. In the prozo-poems of this journal of elegies for the last minds, held in the period from 31 December 1999 to 29 March 2000, it’s establisheda counter-utopia of a sick political system, of totalitarian essence, like Moldova, going through a difficult period of transition.It is also a reaction of a lucid consciousness, of a temperament totally engaged in the city’s problems, in disagreement with the noisy and festivist patriotism of our political, social and cultural darkness’ bustle. As hermetic and reflective, in the spirit of pure poetry, the poems of “Nessos” of the first volume were, such iconoclas- tic, “heretical” and transitive, transparent, deliberately involved, sometimes rhetoric messianic, the elegiac verses are, being full of shadows and alienation, illuminated by a tragic consciousness of the impossible options. The piercing eye of the poet has the horrifying revelation of a world adrift, sensing the nearness of the apocalypse in the mioritical space where a brother is able to envy and betray his own brother. Keywords: Andrei Ţurcanu, prozopoems, counterutopia.
upă o tăcere îndelungată de la politicii moldoveneşti”(2000), cu un epigraf debutul în poezie cu „Cămaşa lui celebru din Evanghelia după Ioan: „Şi veţi DNessos”(1988), Andrei Ţurcanu, în- cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face tre timp deputat şi consilier prezidenţial, dă liberi” (8, 32), un principiu concludent prin un „jurnal-poezie” de „Elegii pentru mintea mesajul de program al unei opere întregi. În cea de pe urmă”(2000) şi un volum de eseuri acest sens, elegiile se vor manifeste arden- politice, „Sabatul sau noaptea vrăjitoarelor te către „prostitul popor”, nişte strigăte de
— 61 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 durere în lung-prea-lunga noastră noapte de nou mileniu dacă nu aceleaşi eşecuri şi politică. ratări, grozăvii şi deraieri existenţiale, în În linii mari, prozopoemele din „jurnalul care ciobăneii-politicieni, împăcaţi, hăcu- poetic”, ţinut între 31 decembrie 1999 şi 29 iesc Mioriţa, iar noi, furaţi de saltimban- martie 2000, instituie o contrautopie despre cii clipei curente, suferim „măcinaţi între un sistem politic bolnav, despre „groapa valţurile unei mori,/ jumătate prinsă de-o comună” pre nume „r.m.” („Ghid turistic stea,/ jumătate înghiţită de hău”. Istoria trece «R.M.2050»”) căci, vorba profetului, „ieşirea pe alături de noi „jumătate aici, jumătate se amână”. Este şi o reacţie a unei conştiin- departe,/ măcinaţi, măcinându-ne…”. „Ars ţe lucide, a unui temperament totalmente poetica” elegiilor pune în abis infernul unei angajat în problemele cetăţii, în dezacord „lumi răsturnate”: flagrant cu patriotismul zgomotos şi festi- vist din forfota întunericului politic, social „Eheu! Încă un an şi cultural. Adrian Dinu Rachieru, un fin ni s-a furat din istorie analist al poeziei basarabene, cu privire la de saltimbancii clipei curente. (in)comodul Ţurcanu, remarcă „prezenţa La acest hotar de milenii – sa statutară, oarecum nefirească în viermu- r.m. iala literatorilor genialoizi, fireşte pizmaşi şi noi şi cârcotaşi”. măcinaţi între valţurile unei mori, Elegiile exprimă un glas îndurerat, un jumătate prinsă de-o stea, strigăt, „din tunelul tranziţiei”. Pe cât de jumătate înghiţită de hău. ermetice şi reflexive, în spiritul poeziei pure, se arătau poemele lui „Nessos”, pe atât de Jumătate aici, jumătate departe, iconoclaste, „eretice” şi tranzitive, transpa- măcinaţi, măcinându-ne... rente, deliberat angajate, pe alocuri retoric mesianice sunt versurile elegiace, pline de Tot aşa irosi-ni-s-or anii, tenebre şi alienare, luminate de o conştiinţă legănaţi într-un cântec-descântec tragică a opţiunilor imposibile. cu o maşteră oarbă la răscruce de drumuri, Ochiul sfredelitor al poetului are re- un copil rătăcit într-un codru sălbatic velaţia înfiorătoare a unei lumi în derivă, şi trei ciobănei, împăcaţi, pe o coamă de deal intuind apropierea apocalipsei în spaţiul hăcuind Năzdrăvana pentru frigare”. mioritic unde frate pe frate pizmuieşte şi („31 decembrie 1999”) vinde. Materia poetică, transfigurând nean- tizarea fiinţei unui neam, e segmentată în 15 Acest poem liminar anunţă temele şi piese, de o mare forţă sugestivă, fragmente motivele recurente ale unei contrautopii po- esenţiale din cercurile unei contautopii „ pe etice, apetenţa poetului pentru imaginarul un picior de plai/ pe-o gură de rai” despre străluminat de tradiţie, indus de energii cos- o durere comună în perpetuă desfăşurare. mice, magnetizat de gigantism, prozaism în „Ars poetica” elegiilor, „31 decembrie maniera lui Walt Whitman. Evenimente din 1999”, trimite la nenumărate semnificaţii culisele puterii, viaţa social-politică devin simbolice de rotunjire a mai multor cicluri reportaje versificate despre veşnicia noastră temporale: încheierea lunii, anului, secolu- somnolentă. Ca la orice mare poet de azi, la lui şi mileniului. Ce ne aşteaptă la început el „totul este intertext”, „uneori cu trimiteri
— 62 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 livreşti în exces, construind visata Utopie dea de urgenţă un răspuns./ Ceva nu e în a Cărţii” (Adrian Dinu Rachieru). Simpli- ordine, e clar.../ Nu vedeţi cum se frământă tatea de data aceasta nu e căutată, ea e în dl preşedinte,/ cum fumează, pachet după sensul real al fenomenelor politice, sociale pachet,/ din comanda specială «CTC»,/ cum culturale, iar pe măsură ce te apropii de aprinde ţigările, trage un fum, apoi le-arun- esenţele elegiilor, revelaţiile prozopoemelor că,/ şi iară, şi iară, şi iară,/ de parcă ar fi nişte le aflăm nu atât în expresia transparentă, în guverne moldave!.../ /Dle Mucinschi... dle formele de intertextualizare, cât în bogăţia preşedinte.../ tata nostru de ieri şi (Doamne, semnificaţiilor. păzeşte-ne!) de mâine.../ ce să facem ca să-ţi Textul, de regulă, se scrie cu alte texte, treacă amarul?// De noi – nicio grijă,/ noi prioritate acordându-i-se „textului lumii” o ducem cumva./ Deocamdată înotăm ca (Roland Barthes), textului în care e încălcată nişte umbre,/ tuşind de oftigă, de inaniţie,/ ordinea firească a lucrurilor, a mecanismului de fulgii frumoşi ai lui Zgaibă/ şi de graţi- politic, când, pur şi simplu, „ceva nu e în oasele curcubeie/ desenate în aer direct cu regulă”. Iată un text emblematic cu figuri o peniţă de aur/ de Ciulică-Bulei,/ abia mai şi figurine uşor recognoscibile şi oarecum zărindu-ne unul pe altul,/ /fără a ne mai etern atemporale: „Ceva nu se potriveşte/ în cunoaşte, înstrăinaţi/ şi străini în propria-ne vrăjelile dlui preşedinte Mucinschi.../ Nu se vatră/ printre suluri de fum/ printre suluri mai machiază/ cum făcea până mai ieri în de fum/ printre suluri de fum...” („Ceva nu fiecare dimineaţă cu grijă,/ e tot mai nervos,/ e în regulă…”). Comentariile sunt de pri- iar uneori pare cu-adevăratelea înfuriat./ sos. Domnul conducător Mucinschi este Pentru un berbant fluşturatic,/ care toată dintre cei care, vorba lui Arghezi, una spun viaţa nu a făcut decât/ să confunde mereu şi alta fumează. Dispreţul deschis pentru piciorul paharului/ cu piciorul femeii (şi preşedinte şi cimotiile sale presupune, în viceversa),/ e prea mult.//Ceva nu se po- lumea noastră de azi, mult curaj, demni- triveşte, cu siguranţă,/ în socotelile sale...// tate, incoruptibilitate. Filmul din/ despre „Gloata de proşti”, „cireada de boi”/ (poporul „palat” e dezolant, foarte semnificativ prin adică!)/ nu-l mai vrea./ S-ar mai lăsa el, evenimente carnavaleşti, din eposul buf sau, nu-i vorbă, şfichiuit uneori cu biciuşca,/ dar mai bine spus, remarcabil prin lipsa de eve- refuză cu înverşunare să stea cu capul băgat nimente. Cu adevărat, în lumea aparenţelor în pământ/ şi să fie în continuare/ pasivul cu „personulităţi” de toată mâna, printre nesăbuitelor sale capricii./ Şi preşedintele îşi suluri de fum, ceva nu e în regulă. iese din pepeni./ Sau, poate, de vină sunt Fluxul de cuvinte se dezlănţuie năvalnic tornadele tot mai frecvente/ din îndepărtata în texte de o constantă intransigenţă. Dis- Floridă natală,/ care vara aceasta i-au stricat cursul analitic, lucid şi tăios are ceva din zarzavaturile/ de pe lângă casă?.../ (Cu ce stilul unui redutabil polemist şi pamfletar să-şi potolească acum el mahmureala de de clasa lui Paul Goma (pentru care de mai dimineaţă/ dacă prima doamnă a ţării/ nu mult timp luptă cu morile de vânt pentru a avut ce pune la murat în borcane?)/ Iată a-l aduce la Chişinău). Poetul e copleşit de întrebarea!/ Iar noua majoritate parlamen- durere atroce când vine vorba de corifeii tară/ cu barba lui Zurie Moşca emblemă/ patriotismului logoreic. Poezia lui cu un (sugestie a genitalului virgin puberal/ mân- ochi râde şi cu altul plânge: „Cum dau nă- gâiat delicat de o mână curată)/ trebuie să vală peste sărăcia noastră,/ cum vin puhoi
— 63 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
şi cum se îngrămădesc/ aceştia cu fericirea reprezintă o coborâre pe cercuri tot mai jos poporului!/ Doamne, câţi ne vor binele!/ şi mai jos. De la Preşedenţie la Guvern şi Şi noi, proştii, cu masochismul nostru,/ cu Primărie te deplasezi imaginar pe la „Cu- tradiţionala modestie naivă,/ cu acel com- tare, Cutărel, Cutărică”, pe la „cimotia lor plex al umilinţei/ care se cheamă ruşine/ mare de fini, cumetri, cumnaţi”/ (...) / ca şi care ne ţine mereu la colţul mesei/ şi în în «Iadul» lui Dante – de sus către cei mai coada istoriei,/ nici prin gând să ne trea- de jos” („Vremea”). În lumini rabelaisiene că ce importanţi mai suntem!/ Aveam, e e răsfăţat nu numai Bondurel din Vişna, adevărat, o speranţă,/ o licărire de gând, o dar şi cutare, cutărel şi cutărică: Corbilă slabă îndoială,/ că nu suntem chiar ultimii cel Roşu, Păsăţel Siniliul, ambasadorii Ru- de pe această planetă/ ca să nu vrea cineva siei, Bulgariei şi başcanul Comratului, toţi să ne conducă./ Dar aşa de mulţi doritori/ acei care stau „fără permis de conducere, şi atâta-îmbulzeală/ în perimetrul îngust al la cârma r.m.”. eşichierului politic autohton/ nu am aşteptat În blamarea demagogiei politicienilor vreodată./ Din ‚90 încoace mereu aceleaşi formula livrescă se îmbină firesc cu tiparul simandicoase feţe,/ aceleaşi puşlamale îm- folcloric, iar accentul se schimbă pe brâncindu-se,/ călcându-se pe picioare,/ în- problemele realităţilor vitrege, pe anevoioasa frăţiţi «pe vecie» în ziua de marţi,/ pentru înaintare în „tunelul tranziţiei”: ca vineri să se duşmănească de moarte,/ se înghesuie să ne salveze,/ să ne scoată din „intrăm în ţărână tăcuţi, groapa comună «r.m.»/ şi să ne pună direct până la glezne, în poala lui Dumnezeu./ Aici să fie oare până la brâu, mana cerească/ şi suntem noi chiar halca de până la gât. fagure dulce?.../ Pentru că aceştia cu fericirea Ne-au mai rămas afară poporului/ vin şi vin. Şi cum vin, nu mai doar ochii, ca să putem vedea cerul pleacă,/ şi cum se-înfig în grumazul nostru,/ prin care în curând vom fi călători nu mai dau drumul...// Ei, tot mai mulţi,/ singuratici, peste noi buluciţi,/ ne apasă de parcă însuşi şi gura cu un abur uşor Greul Pământului/ ni s-a pus cruce peste ridicându-se către Steaua Polară – destin,/ iar noi, tot mai puţini,/ ca frunza aura unui basm în vânt clătinându-ne”. cu tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără Câtă cruzime şi rigiditate, atâta adevăr. de moarte, Probabil că anume maniera lui persiflantă verbul nostru comun îl face greu suportabil între star-urile vieţii la persoana întâi plural, timpul trecut, prezent politice. În speţă, este dificil de stabilit cine şi viitor – o ia înainte aici: publicistul redutabil sau Of, mamă! „ „poetul uriaş” (vorba lui Adrian Dinu („Verbul comun la per- Rachieru) cu „conştiinţa tragică” (Teodor soana întâi plural”). Codreanu) a adevărului. Poetul reia strategii de proiecţie a lumii reale în transfigurări Urmărite detectivistic, „slugile poporu- alegorice, fantastice sau mitice aplicate în lui”, care mai ieri au schimbat coada vacii odiseea iniţiatică din volumul de debut, dar cu e-mailul Parlamentului de la Strasbourg, cu o modificare distinctă, acum „călătoria” sunt tratate inedit şi senzaţional, cu multă
— 64 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 ironie şi sarcasm, cu inimitabilă vervă co- subita înţelegere de sine:/ «Avem şi noi,/ rozivă: „Ne civilizăm, intrăm în Europa,/ ce zău, nu ni-i ruşine,/ avem cu ce ne duce în mai vorbă!/ Uitaţi-vă numai la politicienii lume!»// Ce dacă părem mult prea exotici/ noştri/ care mai ieri au schimbat coada vacii/ şi, de obicei, cu dusul şi venitul rămânem?/ pe e-mailul Parlamentului de la Strasbourg,/ Mare lucru, dacă această bătrână şi bogată la distinsa lor plictiseală,/ la morga lor, în cucoană, Europa,/ nu pricepe de ce oamenii spatele căreia/ e greu să ghiceşti ce-i mai noştri politici/ nu recunosc apa ca băutură/ mult:/ mahmureala după cheful de ieri/ sau şi de ce mănâncă usturoiul cu pumnul.../ conştiinţa de sine trezită/ a celuia care îşi / Ce dacă «apusul»,/ ca după un narcotic freacă seară de seară/ călcâiele crăpate/ cu puternic, uneori e în transă/ în sălile de săpun «Made in England».// Ce performan- şedinţe sau la întâlnirile oficiale,/ unde ţă, domnilor, câtă cultură politică/ aici, la asistă şi delegaţii moldave, purtând după gurile Bâcului,/ unde Poarta Creştinătăţii dânsele,/ mai tare decât gazul de cahlă,/ se ţine stabil/ pe şapte partide creştin-de- indispensabilul duh din câmpia Sorocii,/ mocrate/ cu şase foşti lideri comsomolişti duhul duhnind al guleaiului din noaptea în frunte/ gata oricând să-şi taie unul al- trecută?...// Suntem în liberă circulaţie de tuia beregata!...// Sfinte Sisoe! – intrăm,/ valori,/ venim cu specificul nostru,/ iar «De- iată intrăm în Europa,/ ne aducem şi noi claraţia universală a drepturilor omului»/ contribuţia/ la circuitul de valori universa- nimeni deocamdată nu a anulat-o,/ suntem le./ Preşedintele nostru, de-o pildă,/ pleacă în Europa şi punctum.// Mai poate cineva încolo c-un banc din slăvita sa tinereţe/ şi să conteste/ vocaţia occidentală a statalităţii vine înapoi cu încă un titlu de nobil –/ ba- r.m.? – se-întreabă,/ cu vocea lor gravă ur- ronul-münchhausen-Mucinschi./ Miniştrii când direct din testicule,/ ba unul, ba altul/ se duc cu lăzi de coniac,/ cu lostopane de din cei care zi de zi se jertfesc/ să ne con- şuncă afumată, jamboane,/ şi caltaboşi cât ducă în libera noastră cădere în hău.// La râşniţa mamei de-acasă,/ cu străchini de auzul acestui sacru adevăr/ ni se face cald brânză de oi,/ cu gavanoase de jumări, bor- şi uşor,/ de parcă suntem în levitaţie,/ de cane cu murături/ şi containere întregi de parcă un leşin fără de capăt ne ţine, ne duce/ plăcinte.../ Cu aceste relicve naţionale/ ei îşi şi ne poartă pe-o vale/ cu pomi înfloriţi şi potolesc serile dorul de ţară.// Doamne, să coruri de îngeri...// Nu ne mai trebuie nici vedeţi numai câtă melancolie,/ câtă sfâşiere pâine, nici şcoli,/ ne sunt de ajuns răscrucile lăuntrică,/ câtă dragoste de cei rămaşi de- drumurilor/ pentru ca bătrânii, copiii să parte,/ cu mâna întinsă după un bănuţ sal- poată în voie cerşi,/ este suficient hotarul vator,/ se dezlănţuie atunci în hotelurile de oarecum transparent/ cu mama Europă, pe cinci stele/ din marile capitale ale lumii!.../ care cei mai puternici/ se înverşunează şi-l Abia acolo, departe de ţărişoara natală,/ se trec ilegal,/ de unde unii se întorc cu niscaiva relevă sublimul unor cântece/ cu care acasă bănuţi,/ iar cei mai mulţi – cu coşmaruri.// se beau în neştire/ poloboace de vin,/ abia Ne place că uneori reuşim să vărsăm/ ab- în acele hoteluri luxoase,/ pe care distinsele cesele noastre în capul Europei,/ alteori ne noastre mărimi/ reuşesc doar într-o singură bucurăm/ ca băştinaşii savanelor australie- noapte/ să le dea un aspect rustic de grajd ne,/ că Doamna îşi mai scutură fustele/ şi autohton,/ cu Deadea Vanea şi Oi, moroz! ne pică şi nouă nişte zdrenţe «umanitare»./ răguşind până în zori,/ vine iluminarea, Altfel pe dracu, am mai fi văzut noi/ prin
— 65 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 satele noastre/ bătrâne în maiouri ţipător transmisibil urmaşilor colorate,/ cu chipul lui Michael Jackson/ şi chiar urmaşilor urmaşilor noştri, îmblânzind năravul haramurilor/ care nu vorba lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. se lasă la muls./ Altfel de unde, dacă nu Surpriza, molfăită între două sughiţuri, de pe salopete «Green peace»,/ purtate de horcăind în hiatusul dintre două guverne, bătrânii noştri reumatici, flămânzi,/ am fi se numeşte DEFAULT, ştiut că trebuie să ne unim/ şi să salvăm adică nu vom putea să plătim datoriile. câinii vagabonzi?/ Şi cum ne-ar fi trecut prin mintea cea de pe urmă:/ pe când un Save De acum înainte va trebui să ne obişnuim our souls,/ un „salvaţi sufletele noastre”,/ cu această tuse de tuberculos pe sfârşite, un s.o.s./ şi pentru noi?” („Save our sous!”). cu acest cuvânt care, iată, ne bate la geamuri Elegiile lui Ţurcanu nu au nevoie de co- ni se vâră în codul genetic mentarii, ele trebuie citate în bloc, farmecul şi ne spulberă neamul”. lor nu e numai în nebuniile veşnic/ curente („Default”) ale politicienilor, ale subiectelor deocheate, dar şi în amestecul de moralităţi şi expresii Lumea fictivă a prozopoemelor e popu- contondente, în modul lor de existenţă ca lată prioritar de „saltimbancii clipei curen- un tot indispensabil. Deseori ai senzaţia că te”: „puşlamale politice”, spâni şi netrebnici, anti-poezia lui Ţurcanu se înscrie în catego- fantome de trădători, bolnavi de iluzii etc. ria poeziei-jurnal, în care ideile flotante de Formele răului se schimbă, dar esenţa lui, la un poem la altul sunt reductibile la un ba! Nimic nu e nou sub soare. E ideea care adevărul că trăim nu aşa cum vrem, ci cum stă la baza mai multor poeme. Necazul e putem. E o filosofie care înregistrează rapor- în dialectica diabolică a urcuş-coborâşului tul nostru cu lumea modernă, cu valorile către priveliştea grozavă din finalul „ghi- şi pseudovalorile ei. Jurnalul revine obsesiv dului turistic «r.m. 2050»”, „din greşeală la ideea bunătăţii noastre, înţeleasă ca un în greşeală călcând/ cu norocul după noi dat fatal al neamului. Persiflat şi blamat în plin de cucuie”: mai toate prozopoemele, spiritul mioritic împovărează o „părere de ţară”: „De două mii de ani urcăm aceste dealuri, coborâm aceste văi, „ N o i, urcăm, coborâm, urcăm, coborâm care de dimineaţă până seara târziu şi nu învăţăm nimic. răscolim pământul cu mâinile conştiincios şi cinstit, Al naibii neam încăpăţânat, care, legaţi de cimitirele strămoşilor, ce sămânţă, bre, de norod, nu avem de gând să plecăm de aici, cum ne mai îndârjim să repetăm aceleaşi greşeli! care nu am furat din avutul public De parcă le-am face în somn, şi nu avem mandate să expire, de parcă am fi deocheaţi, care ne-am tot opintit să sprijinim pe umerii cum am fost cu peste două milenii în urmă, noştri aşa am rămas – din greşeală în greşeală călcând o părere de ţară, o nălucire de viitor, cu norocul după noi plin de cucuie”. în curând vom avea o surpriză, („Invidie pentru Baraba”) un cadou cu acte în regulă,
— 66 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
De remarcat frecvenţa unor jocuri de cu- viitorul luminos al economiei de piaţă, vinte şi imagini, expresii, sintagme memorabile vă aşteaptă aceeaşi bortă a covrigului, şi relevante: „Doamne, nimic n-am înţeles,/ aşa prin care se intră direct în următorul tunel. de frumos mai grăieşte!”; tălmăcirile primei Mai departe, mergând tot aşa, tăcuţi şi cu capul mărturii în scris: „Torna, torna, fratre”; „tra- plecat, gem peste noi bolovanul/ unei ziceri străvechi veţi urca pe o scară însoţiţi de arhangheli „Răbdarea-i din rai” şi începem vânatul lui şi veţi ajunge în ceruri, Christ”; „Frate, cum mai turnăm/ şi cum îl mai exact, într-o grădină cu pomi înfloriţi mai turnăm pe cel de pe cruce!..” şi pirostrii cu ceaune puse de mămăligă în clocot.
„Turnăm în pahare, respectăm tradiţia istorică. Acolo, stimaţi cetăţeni ai Republicii Moldova, Sărăcia, nevoile, neamul le dăm toate pe una veţi mânca pe săturate. şi întrebăm de Baraba, povestea acestuia parcă e despre unul de-al Tot acolo e posibil să vizionaţi nostru şi acest buletin meteo din cei umflaţi peste noapte: transmis, din cauza lipsei cronice de curent e hoţ, e vântură-lume, e răul răilor electric, şi, pe deasupra, scăpat de pedeapsă; direct prin cablu doar primelor persoane ca şi acum o mie de ani din conducerea ţării, înjurăm de toţi sfinţii, ne plângem de soartă organelor abilitate, şi iar ne apucă invidia pentru norocul său chior”. pe care nu mai e nevoie să le nominalizăm, şi Sfântului Petru, cel cu cheile Raiului, „Vremea” pentru tiran are ceva din atmo- ca şef al administraţiei divine, sfera de infern din „Toamna Patriarhului” cu permisiunea de retransmitere de Gabriel Garcia Marquez. Televiziunea pe întregul teritoriu al întinsei sale gospodării”. are grijă să anunţe că „moşul” (preşedin- tele) „va sta pe la noi, iarnă şi vară,/ patru „Metempsihoză” este un poem cu alte ani încheiaţi şi va suge/ din dulceţurile pă- figuri şi portrete carnavaleşti uşor recognos- mântului,/ până se va face butie, dar nu va cibile (cu pretenţii de salvatori ai neamului) crăpa,/ după voia norodului nătâng, cârtitor. care nu mai contează, odată ce ele sunt nişte Va pleca fredonând «ubi bene, ibi patria»”. embleme ale întregii faune politice cu toată Vor fi restanţe la salarii şi pensii. „Pe cei de cimotia ei (doamna Antoaneta de Osetia, la sol/ îi aşteaptă îngheţuri puternice,/ ceaţă Mucinschi Petru, Serghei şi Chiril). „Zurie pe întreg teritoriul ţării,/ deconectări de Moşca iarăşi se află în treabă:/ bate în cuie lumină ziua şi noaptea”; „Vizibilitate redusă, pe cruce destinul nostru comun”. Figura aproape de zero,/ în tunelul tranziţiei sunt grotescă a politicinului se proiectează până posibile/ dereglări de percepţie”. Pe final de evoluează/ involuează într-o „maimuţă ma- prognoză meteo se inventează televiziune caca (!) cu (cacofonie cu trimiteri sugestive pentru cei morţi, cu sarcasm se arată vreme la noua geneză politică) gingiile roşii ale bună doar numai în rai: unui guru carnivor/ în rol de paiaţă” trece printr-un şir de reîncarnări, salturi/ stră- „Facem apel către cei bolnavi de iluzii: mutări dintr-un cocoloş, element cald în la capătul tunelului, unde începe fermentare, în păduche de temniţă, pe urmă
— 67 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
„un purice,/ călare pe grumazul unui bizon E atâta transparenţă în situaţii arhetipale, pe numele Mircea”, apoi căpuşă, „fluture în vorbe şi acţiuni cu Moise, o călăuză falsă: jucăuş sorbind ca un crai/ sucuri alese direct din leguma prezidenţială”, un greier cântând „Într-un târziu, când am ridicat capetele „Miluieşte-ne, Doamne!” în ritmul „Inter- ca să privim minunea rodului naţionalei”. Poanta poemului e remarcabilă: şi să ne desfătăm cu cântecul păsărilor, l-am văzut chiar pe el, cu oştile în preajmă, „...şi destinul nostru comun răstignit, râdea într-un dinte, era Faraonul, şi o iarnă îmbrăcată direct peste suflete, şi Moise al nostru, prosternat la picioare, ca o cămaşă de forţă, grăia cu nesfârşită pohvală în ghiers: cu o jigodie exotică sărind din ziua de azi «Sunt gata, stăpâne, sunt ai tăi pe vecie, s-au în ziua de mâine şi invers – săturat de ieşire». o maimuţă macaca cu gingiile roşii ale unui guru carnivor Am înţeles viclenia pe loc, dar eram fericiţi, în rol de paiaţă”. bucuroşi ne-am luat fiecare blidul de linte, („Metempsihoză”) ciolanul de carne şi, sătui, am dat a lehamite din mâini, Un „proces al maimuţelor” (Henry Louis alungând dintre noi o sâcâitoare vedenie. Mencken) ca în alte timpuri, în alte lumi, Cu burţile pline, încălziţi de un soare molcuţ, este inimaginabil. Iar maimuţele sar din- sub măslinii în floare, tr-un scaun legislativ în altul. Ieşirea din şfichiul biciului brăzdându-ne spatele „groapă” se amână. Un poem cutremură- ni se părea o binecuvântare cerească, tor, cu rezonanţe în actualitate despre criza iar pentru învăţătura urmaşilor noştri permanentizată a lumii noastre este „Ieşirea şi a urmaşilor urmaşilor noştri, se amână”. Parabola cu mişcarea în cerc tra- cu mintea noastră dintâi am pus să se cresteze tată în manieră deconstructivistă, este de o pe-o stâncă: zdrobitoare forţă de expresie: I e ş i r e a se-amână pe o mie de ani !!! Şi, ca să nu se creadă că suntem chiar proştii „Nu credeam să învăţăm a muri vreodată proştilor, pentru o fantasmă, ne-am scărpinat îndelung pentru un nume de vis şi cu sete care înfioară ca mirul prelins cu răcoarea din cefele pline de înţelepciune amfore şi alte părţi roditoare ale trupului”. de la creştet, de-a lungul şirei spinării, pe coapse până-n călcâie – Pe finalul jurnalului dăm de „Ghid P ă m â n t u l F ă g ă d u i n ţ e i. turistic «r.m. 2050»”, „amintiri din viitor”, Noi, răbdătorii, muţii cei mulţi, aşa din senin, dintr-un muzeu enorm, într-un alt plan, ziua sau noaptea, un recviem pentru toţi şi pentru toate atât ne opream cu privirea pironită în zare, timp cât pe toate itinerariile, orizonturi unde ba unuia, ba altuia i se năzărea un nour apocaliptice şi nicio speranţă! de foc, o dâră de lumină, un stol de porumbei, un „În hrubele răsucite de aici, între aceste cor de prigoare”. văgăuni ale uitării,
— 68 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 pitit cu umilinţă, în visare şi frică, la poalele „În fond, cine este el şi care-i sunt meritele, dealurilor, dacă singur nu-şi arogă niciunul? acum o jumătate de veac a trăit un popor Printre merituoşii, marii patrioţi ai acestei fără origini şi fără conştiinţa clară a identităţii fâşii de pământ, sale istorice. gata oricând să-şi rostească de la orice Aşa, mai mult o zdreanţă de neam, o gloată tribună discursul de jertfă, mai mult, nu se vede (şi nici el, personal, nu se nişte vedenii de oameni dormitând cu o recunoaşte); cuşmă de nori peste ochi nu este nici sfânt, e plin de păcate, şi cu o pâclă deasă pe creier. şi, dacă nu ar avea obligaţiuni sociale, în Lăsându-se ca pruncii în voia deplină a genunchi s-ar duce norocului, până la Sfântul Mormânt, au tot aşteptat mântuirea, fără alegere, pentru liniştirea sufletului şi apropierea de orideunde şi oridelacine, Domnul, fireşte, dar neapărat pentru fiecare în parte, nu ca să ia vreo medalie. şi în niciun caz pentru vecinul de peste gard sau pentru amărâtul de alături”. Nu are inimă-n piept, ci un pietroi necioplit, altfel de unde atâta insensibilitate la el În atmosfera sumbră, apăsătoare cu faţă de vorba meşteşugită frumos nesfârşite cimitire în paragină, ghidul care pe iştilalţi ne înduioşează până la îndeamnă: „Priviţi aceste cirezi de vite lacrimi? sătule,/ Astăzi ele sunt aici singurele Şi de unde atâta încăpăţânare de a desfiinţa vieţuitoare,/ în mersul lor legănat, în cu o vorbă de duh ochii lor plini de o mahnă adâncă/ se pe oricine care încearcă marea cu degetul, mai resimte melancolia stăpânilor de că-i «om de cultură», că-i «dat cu politica» altădată,/ acum, dacă s-au sălbăticit şi ori e un tura-vura care fluieră vânt şi ploaie au umplut şesurile, codrii, câmpia,/ sunt nu-aduce?... prinse metodic, băgate în vagoane/ şi Şi de ce se înverşunează până la vomă şi nu transportate dincolo pentru fabricarea gustă, împreună cu toţi, săpunului./ Uitaţi-vă în zare un tren/ cu poşirca servită cu frunze de varză, nişte vagoane parcă-s coşciuge/ cum abia umorul cam clăpăug al lui Urschi gâfâie.// Iar ţine calea spre abator”. şi cuvântările patriotice după şapte pahare?... În opoziţie cu celelalte prozopoeme sunt Nu are inimă-n el, şi nici merite deosebite nu edificatoare trei encomioane din finalul are, „ghidului turistic”: „Tata”, „Andrei Ţurcanu” doar nişte ochi care fixează cu necruţare şi „Ţăranii din proiectul primordial”. tot ce-i diform şi urât printre noi, Caracteristic în acelaşi sens este şi poemul- are un creier ca un bisturiu în stare să despice autoportret ironic, maliţios sau sarcastic firul în patru „Andrei Ţurcanu”,„un duşman al poporului”, şi doi plămâni care, în loc de aer, trag fără care „nu are inimă-n piept, ci un pietroi oprire necioplit” şi nişte„ochi care fixează cu din pâcla mizeriei, din norii grei ai suferinţei necruţare/ tot ce-i diform şi urât printre care ne ţine, noi”: din ceţurile groase ale minciunii şi din
— 69 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 reziduurile prostiei, Vlăguiţi de ciroze şi reumatisme, de repetate apoi aruncă afară, tot fără oprire, sacadat, atacuri de cord, ca tirul unei baterii de artilerie, ţăranii fac ordine prin cimitire, salve de adevăr”. se bucură cum plânge viţa-de-vie retezată de foarfec Adevărul, pus în lumină, stă pe muchia şi aşteaptă cucul să vină dintre fiinţare şi nonfiinţare, mai exact, un să le mai cânte o dată din faţă”. adevăr al unui „destin întors” pe „gura de („Ţăranii în proiectul primordial”) rai”, „să continue dansul suferinţei în timp” ori „să declare faliment proiectului primor- E în acest poem ca şi în toate celelalte o dial/ al alternanţei dintre viaţă şi moarte”: expresie plastică a antitezei fundamentale (anunţată în „ars poetica” din volumul de Între calcarul stâncii tăcute debut), o încleştare între materie şi spirit, în- şi untdelemnul din candela care arde în tre moarte şi nemurire, o îndârjită întrecere dreptul icoanei între forţa primară, agresivă a inconştienţei, e o îndârjită întrecere. mineralul mut şi uniform/„calcarul stâncei Din nou, fără să întrebe, fără să răspundă, tăcute”, şi duhul din undelemnul candelei. în zburda întâmplării, în ritualul Andrei Ţurcanu rămâne un iconoclast cu inconştienţei, o scriitură mustind de erudiţie şi tribulaţii se naşte moartea şi nemurirea tresare: biografice cu reflexe „în roşu aprins” in- sub razele soarelui moale, confundabile, iar proiecţiile prozopoemelor, pe ghebul jilav al pietrei se boncăluieşte o reprezintă, în contextul celor şapte plachete, boare de muşchi, cercul al doilea al unei contrautopii poetice. iar în licărul candelei, îngânat de murmurul graiului, duhul rodeşte.
— 70 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
DORIS MIRONESCU Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi Institutul de Filologie Română „A. Philippide”
GEORGE CĂLINESCU ŞI PROIECTUL MONOGRAFIC EMINESCU
ABSTRACT This paper discusses G. Călinescu’s work in the field of Eminescu studies in the 1930s. Even though the author himself underplays the importance of this work, de- scribing it as a mere preparation for greater endeavours (e.g. writing his celebrated History of Romanian Literature from Its Beginnings until Today, 1941), one should visualise this activity as a complex „monograph project” concerning Eminescu from a threefold perspective: a biography, an ample exegesis, and a noteworthy editorial enterprise. The posterity of this project in the field of Eminescu studies in Romania and abroad has been remarkable, and Călinescu’s suggestions still hold, but a change has taken place recently. Biography has taken a turn for methodological reflection with Ilina Gregory, thus returning to a point of view that had been formulated by Călinescu in 1932. Also, the exegesis has become more concerned with questions of reception and context, echoing Călinescu’s own emphasis on how a reader approaches Eminescu’s texts in his studies from 1934-1936. At the same time, Călinescu’s dis- covery of the posthumous works of Eminescu has influenced not only critics, but generations of poets, especially in the 1950s. All these points to a prominent position of Călinescu’s critical stance in Romanian literature even today. Keywords: G. Călinescu’s project on Eminescu’s work, the method of the mon- ograph, biography and narration, exegesis and reader-response, text vs. context, the influence of Eminescu’s poetry in the 1950s, G. Călinescu’s position in the Romanian literary canon.
pera de critic literar a lui G. Călinescu prefaţa Istoriei literaturii române de la origini din al patrulea deceniu al secolului până în prezent, Călinescu îşi descrie munca OXX este uneori considerată a avea de eminescolog şi exeget al lui Ion Creangă un caracter introductiv, pregătitor în cariera din anii ’30 ca pe o explorare a literaturii autorului. În unele rânduri, de exemplu în române clasice, care, e de înţeles, a putut
— 71 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 să-i ofere nivelul optim pentru cercetarea multe paliere, a operei lui Eminescu are şi literaturii din toate epocile1. Consider că valoarea unei demonstraţii de forţă a unui activitatea de eminescolog a marelui critic critic începător, care doreşte să se ilustreze trebuie totuşi considerată a reprezenta mai concomitent în mai multe domenii ale mult decât o „etapă” în formarea sa, cu atât specialităţii sale. Analiza exhaustivă a mai mult, cu cât comportă acţiuni complexe „poetului naţional” funcţiona, pe de o parte, şi o perspectivă critică deja matură, cu pu- ca o „acordare” a tuturor instrumentelor de ternică influenţă asupra posterităţii şi chiar analiză aflate la dispoziţia criticului: biografia, în eminescologia contemporană. Lucrarea cercetarea izvoarelor, exegeza critică, analiza de faţă urmăreşte tocmai rezultatele muncii prozodică, dar şi ediţia filologică. Pe de altă călinesciene asupra lui Eminescu, căutând, parte, explicând opera eminesciană ca punct cu această ocazie, să verifice eficienţa ei (în de inflexiune a literaturii române, în care posteritate) şi actualitatea ei, în măsura în tradiţia „clasică” se adună toată pentru a trece care aceasta poate fi trasată cu cea mai mare în vârsta modernităţii, Călinescu prefigura, bună credinţă. în esenţa ei, perspectiva istorică pe care avea Opera de eminescolog este una dintre s-o aplice în tratatul său de istorie literară. cele mai însemnate contribuţii călinesciene Se înţelege astfel de ce proiectul monografic la cultura română, un monument exegetic Eminescu are o importanţă care merge greu de rezumat, cu ramificaţii complexe, dincolo de simpla conjunctură a debutului pentru care propunem numele de „proiect călinescian, a tezei sale de doctorat (susţinută monografic Eminescu”. El cuprinde, mai întâi, la Iaşi, în 1936) sau a singurei ediţii de opere opera de debut a criticului, Viaţa lui Mihai pe care o va realiza în cariera sa criticul (în Eminescu (1932), model de biografie critică, 1938). Ne voi referi, în continuare, la noutatea polemizând cu o linie întreagă de răi ado- demersului călinescian, la posteritatea şi la ratori ai poetului şi instituind totodată, prin actualitatea acestuia în eminescologie. Ce practica biografică, o viziune adâncă despre impact a avut, ce urme a lăsat exegeza căli- legătura literaturii cu viaţa. Continuă cu o nesciană asupra celui mai important subiect exegeză exemplară, Opera lui Mihai Eminescu, de analiză al criticii româneşti? apărută în cinci volume între 1934 şi 1936, un Mai întâi este biograful. Scriind Viaţa lui efort de sistematizare fără precedent, dar şi o Mihai Eminescu (1932), Călinescu a trebuit să lectură de o prospeţime, inventivitate şi lipsă rezolve problema legitimităţii unei abordări de complexe remarcabile, care în treacăt a dat de tip biografic a autorului de literatură. Exis- şi cea mai bună teză de doctorat în filologie a tă o latură preţioasă de reflecţie metacritică la Universităţii din Iaşi, Avatarii faraonului Tla. Călinescu, manifestată încă din primul ceas. Şi mai este apoi moştenirea editorială a lecturii El tranşează dilemele postulând ca scop al călinesciene, modul în care perspectiva sa a biografiei sale „spiritul” vieţii poetului, cu alte schimbat nu doar imaginea critică a operei cuvinte o identitate poetică diferită de aceea eminesciene, ci şi raportarea poeţilor la ea, civilă, şi polemizând insistent cu biografia influenţând destinul poeziei noastre moderne. romanţată şi cu „unitatea de melodramă” Într-un fel, analiza critică, pe mai a eului propus de aceasta. Dar identitatea spirituală a poetului, singura demnă de in- 1 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la teres, este imposibil de fixat într-o lectură origini până în prezent, ediție anastatică, Bucu- a biografiei, care ţine de accident şi nu de rești, Editura Semne, 2003, p. 6.
— 72 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 esenţă. Ca urmare, biografia critică îşi va o nouă biografie care se plasează în dialog îmbrăţişa menirea secundară, de explicitare cu scrierea călinesciană din 1932, reluând a unora dintre sursele personale ale operelor preocupările metacritice ale acesteia. În Ştim şi de identificare a unor izvoare intelectuale. noi cine a fost Eminescu? (2008), Ilina Gregori Biografia rămâne, la Călinescu, o rudă să- repune în discuţie modelul călinescian nu racă a criticii şi istoriei literare, cât timp nu doar sub raport factologic (prin referire la poate atinge decât împrejurări tipice, fără episodul berlinez al vieţii lui Eminescu), ci acces la unicitatea creaţiei2. Dar naraţiunea şi metodologic. Reluând reflecţia călinesci- călinesciană va produce, totuşi, o unitate a ană din 1932, autoarea discută legitimitatea eului biografic, o figură a personalităţii in- unificării eului biografic prin naraţiune, pro- dividului biologic, iar aceasta va funcţiona punând în replică o perspectivă atomizată ca un indicator pentru unitatea bănuită a a eului, influenţată de perspectiva filosofiei eului creator. Cele două euri, unul subteran, poststructuraliste, în special de Jacques Derri- inerent creaţiei, şi unul explicit, transparent da şi Michel Foucault. Ea sugerează că doar în biografie, nu sunt conciliate. Demolând scepticismul constant cu privire la identitatea imaginea de melodramă a geniului popular, figurii poetice pe care o avem în faţă ne poate Călinescu reuşeşte să construiască un alt mit, apăra de construcţia unei identităţi abuzive paralel, al creatorului genial, a cărui creati- – de unde şi titlul dubitativ al cărţii ei. Tot o vitate nu îşi găseşte în viaţă decât ocazia să formă de scepticism apărea însă şi în Viaţa se manifeste, nu şi cauza existenţei. lui Mihai Eminescu, ipostaziată sub forma Posteritatea modelului călinescian de unui narator ironic care spune la tot pasul biografie (consolidat în 1938 prin Viaţa lui că avem de-a face cu un personaj tipic, care Ioan Creangă) a fost dublă. Pe de o parte, se joacă copilăreşte, se îndrăgosteşte firesc biografia critică a rămas, timp de încă o ge- în adolescenţă şi suferă tot felul de necazuri neraţie, o practică legitimă în critica româ- obişnuite la maturitate, şi care nu trebuie nească, în ciuda erodării tot mai accentuate. confundat cu energia lirică unică din care a Autori precum George Munteanu, Z. Ornea ieşit Scrisoarea I. Biografia dilematică, pro- sau Ion Bălu se vor revendica de la modelul blematizantă cu care ne întâlnim în secolul călinescian în propriile explorări ale vieţii lui XXI este o cunoştinţă veche, de pe vremea Eminescu, Maiorescu sau Călinescu însuşi. lui Călinescu. Însă biografia critică suferă în acest timp de A doua latură a proiectului monografic este un tot mai accentuat complex de ilegitimitate, exegeza. În Opera lui Mihai Eminescu (1934- rămânând o unealtă secundară a muncii filo- 1936), criticul purcede la o serie de analize logice. După anul 2000, în contextul apariţiei care străbat opera eminesciană în mai multe unei noi generaţii de eminescologi, apare şi direcţii, propunând o descriere a universului operei, o explorare a universului intelectual al 2 Marele critic și marele scriitor Călinescu con- poetului, o descriere a ideologiei acestuia, o dimentează, în schimb, propria scriere cu o va- prezentare din perspectivă comparatistică a rietate remarcabilă de tehnici prozastice printre tematicii, una a stilului (a „tehnicii interioa- care rezumatul iute, detaliul realist, inserarea re”) şi una a versificaţiei. Amploarea cercetării de documente autentice și glosa lirică, ceea ce acordă biografiei un statut cvasi-romanesc și o critice impune din start, ea fiind subliniată de plasează în competiție nu cu reconstituirea pioa- prezentarea operei eminesciene ca univers să a compilatorilor de documente, ci cu romanul cuprinzând rotundul lumii şi istoria umanităţii modernist.
— 73 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
„de la origini până în prezent”3. Amploarea de „călinescieni” din critica românească, de la nu trebuie să mascheze însă o altă noutate, Eugen Simion şi Nicolae Manolescu la Lucian care va avea o puternică înrâurire asupra emi- Raicu şi Valeriu Cristea. nescologiei postbelice, de la Rosa del Conte la Tot exegeza operei eminesciene mai aduce Ioana Em. Petrescu şi de la Dumitru Irimia o noutate. Călinescu urmăreşte procesul poe- la Mihai Cimpoi, şi anume lectura „în sis- tic eminescian de la marile poeme hugoliene tem” a operei eminesciene. Opera marelui de tinereţe până la romanţele maturităţii, romantic este privită ca o structură unitară, subliniind modul în care aceste texte lirice îşi care înglobează reprezentarea epocilor isto- acroşează cititorul, îl interpelează, îi dau de rice, lumea privită în perspectivă cosmică, gândit. Cu toate că susţine, în repetate rân- dramele personalităţii, interogaţia eternului duri, autonomia poemului faţă de influenţele de către fiinţa umană, promisiunea fericirii extratextuale, analiza remarcabilă pe care o în iubire. Urmărind articularea acestor teme face satirelor sau romanţelor eminesciene ca în întreaga operă eminesciană, Călinescu este texte cu dublă adresă, în acelaşi timp expresii primul critic care le constată caracterul solidar. ale unei energii verbale nestăvilite şi inter- Este adevărat că metoda sa de a configura un pelări ale publicului vremii, arată o deschi- univers poetic nu seamănă prea mult analize- dere considerabilă a criticului faţă de relaţia lor unor „modele cosmologice” submerse la text-context. Dacă critica postbelică a fost Ioana Em. Petrescu sau viziunii unui „limbaj preocupată în mod special de hermeneutica poetic eminescian” unitar la Dumitru Irimia. textului, această latură a criticii călinesciene G. Călinescu nu face un studiu de poetică şi este recuperată tot într-o lucrare din noul nici unul de stilistică, ci unul de critică lite- val eminescologic din ultimul deceniu. În rară, bazat pe detectarea unor „tonuri” re- Eminescu – negocierea unei imagini (2008), curente, a unei identităţi stilistice şi ideatice Iulian Costache studiază tocmai dubla ofertă eminesciene, cu ierarhizarea valorică a crea- a textelor poetice eminesciene de maturitate, ţiilor diferite. Înlăturând perspectiva analizei tema tăcerii şi negocierea unui contract de prozodice, pe care o practică doar pentru a lectură. Perspectiva contextualizantă a lui o denunţa ca inutilă, criticul studiază înde- G. Călinescu, informată de bogata expe- osebi „procesul metaforic”, lăsându-se atras rienţă de „teren” a criticului preocupat de mai cu seamă de „invenţia verbală” nesilită, literatura contemporană lui, deci de actu- de versul neîncăpător, cu „grozave greşeli gra- alitatea ei verificabilă prin impactul asupra maticale”, de „floarea de fier” care rămâne în publicului, rodeşte în mod surprinzător în urma „piliturii” poetice şi este mai preţioasă anii 2000, după ce studiul academic al operei decât aceasta, pentru că trădează o gândire eminesciene, neinteresat în mod special de şi o muncă. Posibilitatea analizei poeziei în problemele cercetării, a ocolit constant acest vederea descoperirii unei gândiri îl fascinează, subiect în ultimele decenii. Rezultă de aici iar această fascinaţie s-a transmis generaţiilor că generaţiile critice mai noi nu se despart de moştenirea călinesciană, ci caută mereu 3 Această amplitudine pare să prefigureze atât noi moduri de a o revalorifica. de bine deschiderea critică și istorică a lui A treia latură a proiectului monografic G. Călinescu însuși, încât se naște întrebarea dacă nu cumva perspectiva universalizantă Eminescu este cea a textului eminescian stabilit asupra lui Eminescu nu se datorează, măcar în şi citit de Călinescu. Criticul a fost şi editor al parte, „gigantismului” programatic al viziunii lui Eminescu, dar ediţia sa de Poezii din 1938, criticului.
— 74 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 republicată abia în 2013 la Iaşi, nu pare să nesciene devin obiect de cult; într-o epocă în ofere prea mult cititorului fascinat de analizele care poezia adevărată este negată, pusă la colţ, făcute în Opera lui Mihai Eminescu proiectelor obligată să se transforme în reportaj mincinos postume uneori abia schiţate de poet. Este şi lozincă obtuză, fascinaţia călinesciană faţă de o ediţie foarte informată, cuprinzând toate postumele eminesciene relevă modelul poeziei antumele şi unele poeme postume publicate reale, aureolat şi de faptul că Eminescu era în „Convorbiri literare” până în 1895, postume considerat (graţie intervenţiei călinesciene din asimilate ca parte a operei cunoscute, printre Istoria literaturii române) drept „poet naţional”. care Stelele-n cer şi Oricâte stele. Notele edi- Astfel, Eminescu joacă rolul unui poet oficial ţiei valorifică în mod profitabil cunoştinţele şi subversiv totodată, continuându-şi fascinaţia ample de biografie şi bogata informaţie sur- pentru încă o generaţie, iar neomodernismul sologică sau comparatistică a criticului. Cu postbelic îşi asigură o ascendenţă nobiliară. toate acestea, ea nu poate fi socotită cuvântul Proiectul monografic eminescian al lui ultim al acestuia în materie de editare a lui G. Călinescu nu trebuie înţeles doar ca o Eminescu. Propunem, de aceea, să luăm în etapă în activitatea prodigioasă a criticului, considerare opera prin care Călinescu pune cu un rol formator, dar, în cele din urmă, un în circulaţie texte eminesciene postume ca stadiu pregătitor pentru întreprinderea mai şi necunoscute până la el, tipărindu-le, co- ambiţioasă a Istoriei literaturii române. Este mentate, în publicaţiile vremii şi pe zeci de un proiect vertebrant în critica călinesciană pagini ale monografiei cvintipartite Opera şi inspirator pentru poezia modernă. Toto- lui Mihai Eminescu. Graţie intervenţiei căli- dată, actualitatea propunerilor metodologi- nesciene, aceste texte au dobândit – dacă nu ce şi rezistenţa în timp a lecturilor critice o fizionomie definitivă, aceasta fiind fixată de dovedesc sănătatea unei culturi şi reatestă volumele ediţiei Perpessicius – atunci profilul dimensiunea unei opere majore. lor caracteristic, o interpretare adesea incon- turnabilă, iar în unele cazuri chiar numele, Bibliografie: cum se întâmplă cu nuvela Avatarii faraonului 1. G. Călinescu, Istoria literaturii române de Tla sau cu marele poem Povestea magului la origini până în prezent, ediţie anastatică, călător în stele. Aceste titluri au fost folosite şi Bucureşti, Editura Semne, 2003. în ediţia Perpessicius, astfel contribuţia căli- 2. G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, nesciană rămânând parte a memoriei tuturor I-II, Bucureşti, Minerva, 1976. cititorilor de Eminescu. Studiind postume- 3. G. Călinescu, Poezii, ediţie îngrijită de G. le, integrându-le unei interpretări globale a Călinescu, Iaşi, Editura Muzeelor Literare, operei, analizându-le amănunţit, Călinescu 2013. dezgroapă un continent necunoscut al operei 4. G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu, eminesciene. Importanţa acestei descoperiri se Bucureşti, Minerva, 1989. va vedea peste două decenii, atunci când, în 5. Iulian Costache, Eminescu – negocierea plin proletcultism, toţi poeţii tineri primesc cu unei imagini, Bucureşti, Cartea Româ- un entuziasm vecin cu fervoarea apariţia volu- nească, 2008. mului IV din ediţia Perpessicius, cuprinzând 6. Ilina Gregori, Ştim noi cine a fost Eminescu? poemele postume ale lui Eminescu. Pentru Fapte, enigme, ipoteze, Bucureşti, Art, 2008. mulţi, între care îi menţionez doar pe Nichita Stănescu şi Emil Brumaru, postumele emi-
— 75 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 TEORIE LITERARĂ LITERARY THEORY
ANATOL GAVRILOV Institutul de Filologie al AŞM
CONCEPTUL BAHTINIAN DE CRONOTOP ROMANESC
ABSTRACT Summarizing the observations of the Bakhtin’s works, the ontological and theo- retical literary content of its fundamental chronotope concept- the Romanian chrono- topeis revealed by its delimitations of the physical, physiological, cultural (historical) chronotope, of the artistic chronotope of other arts, of the literary chronotope of other types of verbal creativity and in particular the dialogic novel’schronotope of the one dominant in the monologic chronotope. The role of the „principle of image chronotope” is emphasized by the disclosures of the conceptual interferences of the set of concepts: chronotop, dialogue (ontic), intersubjectivity, hetero-mundaneness, polyphonic composition (superdiegetic), heteroglossia, heterology, heterophony, bivocacy , and by the metalinguistic redefinition of literary formalized motions. Keywords: chronotope (kind of), chronotopism of image, language, function chronotope, duality (of being universal, human, the image of foreign word) genurial chronotope structure, vision chronotope (author, character, reader, researcher).
n dialogismul lui Bahtin cronotopul dialogitate (диалогичность), ambivalenţă literar este un concept fundamental (амбивалентность), heteromundaneitate Îdin ansamblul de concepte ce definesc (разномирие), heteroglosie (разноязычие), modelul ontologic al fiinţei duale a lumii şi a heterologie (разноречие), heterofonie fiinţei omului ca subiect al activităţii estetice (разноголосие), bivocitate (двуголосие), şi al creaţiei literare, ca: fiinţă (бытие), intersubiectualitate (межсубъектность) ş.a. categorie filosofică a întregului (целое), du- Prin ansamblul acestor concepte capătă alitate ontică (бытейная двоиственность), o transparenţă mai profundă şi mai clară
— 76 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 subtextul filosofico-estetic al conţinutului tică Hermann Minkovski (1864-1909) care teoretic-metodologic, poetologic şi stilis- în 1907 „a elaborat o formulare matemati- tic al noţiunilor metalingvistice bahtiniene că deosebit de fecundă despre relativitatea ce definesc substructurile macrostructurii specială a lui A. Einstein. Pentru Minkovski pluristratificate a romanului polifonic ca nimic nu poate exista sau să fie conceput „mare dialog” care străbate toate nivelurile ca obiect fizic dincolo de continuumul cu „întregului verbal” (словесное целое) al patru dimensiuni care cuprinde cele trei celei mai complexe forme genuriale. dimensiuni ale spaţiului şi pe aceea a tim- Termenul cronotop apare prima dată pului. El propune o reprezentare a formelor la Bahtin în manuscrisul postum Forme- fizice în care cele trei coordonate spaţiale şi le timpului şi ale cronotopului în roman cele temporale care individualizează locul (1937-1938), publicat în 1975, în româ- şi momentul unui eveniment sunt reunite neşte în 1982. Acest termen, ca şi mulţi într-un spaţiu abstract care constituie sinteza alţi termeni (polifonie, metalingvistică, or- spaţiului şi timpului, menţinute anterior chestrare, reaccentuare axiologică ş.a.) nu-i distincte” [3, p. 682]. Einstein a apreciat aparţine lui. El l-a preluat de la A. Einstein „contribuţia importantă a lui Minkovski: prin intermediul fiziologului rus A.A. Minkovski a reuşit să introducă un aseme- Uhtomski. După cum mărturiseşte într-o nea formalism matematic, încât forma ma- notă de subsol: „Autorul acestor rânduri tematică a legii însăşi garantează invarianta a asistat în vara 1925 la comunicarea lui ei în raport cu transformările lui Lorenz” A.A. Uhtomski consacrată cronotopului [3, p. 179]. în biologie; în comunicare au fost atinse şi Importanţa conceptului einsteinian de probleme de estetică” [1, p. 294]. Conform cronotop nu se reduce la formalismul ma- unor surse recente: „În toamna anului 1925 tematic din definiţia lui Minkovski. Teoria Uhtomski a prezentat referatul Despre com- relativităţii în care a fost elaborat acest con- plexul temporal-spaţial sau cronotop în faţa cept, numit iniţial de Einstein „continuum studenţilor şi colaboratorilor Institutului spaţial-temporal” are o temelie filosofică, de Ştiinţe Naturale din Peterhof. Scopul culturologică şi estetică-literară mult mai acestui referat era să demonstreze influenţa largă (să ne amintim că fondatorul fizicii pozitivă pe care ideile lui H. Minkovski şi noi l-a numit pe romancierul Dostoievski în A. Einstein despre timp şi spaţiu asupra capul listei predecesorilor săi). „El a ajuns la dezvoltării teoretice a neurofiziologiei şi acest rezultat pornind de la reflecţia asupra, biologiei”. Tezele referatului au fost publicate două concepte care stau la baza oricărei în volumul А. Ухтомский. Доминанта reprezentări despre lume, spaţiul şi tim- души (Из гуманитарного наследия). pul”, ajungând la „o consecinţă tulburătoare: Рыбинск, 2000, с. 77-80 şi republicate lungimile şi intervalele temporale nu sunt în А.А. Ухтомски. Доминанта. Статьи mărimi absolute, ci depind de observatorul разных лет. [2, p. 67-72]. Cu părere de care le măsoară, mai precis depind de viteza rău abordarea unor probleme de estetică acestuia în raport cu corpul în raport cu care în legătură cu cronotopul nu şi-au găsit se fac măsurătorile: de aceea lungimea şi reflectare în aceste teze. intervalele temporale sunt mărimi relative” De fapt, termenul nu-i aparţine nici lui [3, p. 918]. Nu e vorba de un „relativism Einstein, ci fostului său profesor de matema- subiectiv, opus unui adevăr absolut obiectiv”,
— 77 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 ci de mărimi relative obiective în raport cu nr. 1 (16), 2012, p. 20-25]. mărimi obiective ale vitezei mişcării corpu- De fapt istoria conceptului bahtinian de rilor fizice în raport cu o nouă constantă cronotop romanesc începe înainte de anii absolută – viteza luminii absolut obiectivă 1937-1938 când scrie eseurile de poetică şi precisă – în raport cu o constantă relativă istorică şi înainte de anul 1925 când asistă – gravitaţia Pământului care în fizica clasică la conferinţa academicianului A. Uhtom- era considerată absolută şi extinsă asupra ski. Ea începe încă din 1918 când într-un întregului cosmos. Teoria relativităţii a fost orăşel provincial Nevil câţiva absolvenţi o revoluţie nu numai în ştiinţa fizicului, ci ai Universităţii din Petrograd înfiinţează şi în teoria generală a cunoaşterii umane. Asociaţia filosofică liberă, în care discută „Prin opera lui, Einstein a revoluţionat şti- referate asupra problemelor filosofiei lui inţa propunând soluţii surprinzătoare prin Kant din perspectiva reinterpretării lor în implicaţiile lor pe plan epistemologic şi gno- neokantianism. De aceea membrii şcolii seologic chiar şi unor probleme dezbătute filosofice de la Nevil o mai numeau şi Se- de secole de către filosofi” [3, p. 919]. minarul kantian, iar bahtinologii de mai Prin definiţia matematică generaliza- târziu vor numi-o Cercul lui Bahtin1*. toare a termenului cronotop Minkovski a Ca şi în cazul lui Einstein, elaborarea dat un imbold pentru aplicarea conceptu- conceptului său de cronotop literar a pre- lui einsteinian şi-n alte ştiinţe ale naturii, mers cu cel puţin 13 ani adoptării termenu- precum fiziologia orientării cronotopice a lui corespunzător. În fragmentele păstrate animalelor, dar şi în activitatea estetică a ale manuscriselor sale timpurii din anii omului. Astfel, referatul savantului fiziolog 1921-1924 Despre filosofia faptei, Autorul a fost un imbold pentru filosoful, savantul şi eroul activităţii estetice, Problema conţi- filolog şi teoreticianul romanului polifonic nutului, a materialului şi a formei în creaţia să transfere acest concept fizico-matematic literară se găsesc germenii conceptului său în studierea structurii cronotopice a uni- de cronotop literar. Într-o şedinţă a cercului versului artistic în romanul european. În din octombrie 1924, cu un an înainte de a „estetica creaţiei verbale”, cum şi-a definit fi asistat la conferinţa lui Uhtomski, Bah- Bahtin încă din 1921 domeniul său larg tin făcea o analiză comparată a categoriilor de cercetare filosofică şi filologică, noţiu- kantiene de timp şi spaţiu cu cele din teoria nea fizico-matematică şi cea fiziologică de cronotop şi-a găsit un fecund „orizont de 1 Mai concret despre componenţa variabilă a cer- aşteptare” (Robert Jauss). Este un exemplu cului şi etapele lui de activitate din anii 1918- 1928 la Nevil, Vitebsk şi la Leningrad vezi: Из de colaborare interdisciplinară fructuoa- архива. Лекции и выступления М.М. Бахтина să, când un concept fundamental din fi- 1924-1925 гг. в записях Л.В. Пумпянского zica teoretică nu se aplică în fiziologie şi (вступительная статья, подготовка текста и Примечания). În М.М. Бахтин как философ. în ştiinţa literară în mod mecanic, ci este Москва: Институт Философии РАН: Наука, dezvoltat şi redefinit pentru a-l adapta la 1992, с. 221-252; Махлин, В.Л. Невельская obiectul propriu al fiecărei ştiinţe, precum школа. Круг Бахтина. În: М.М. Бахтин. Pro este creaţia estetico-artistică pentru teoria et contra. Том 1. Москва: СПб.: РХГИ, 2001, с. 122-135. Tz. Todorov. Mikhaïl Bakhtine Le şi metodologia literară [4, Anatol Gavrilov, principe dialogique suivi de Ecrits du Sercle du Olesea Gârlea. Interdisciplinaritate şi concep- Bakhtine. Paris: Aux Editions du Seul, 1981; tul bahtinian de cronotop. În Cygnus, an-IX, Craig Brandist. The Bakhtin circle. Philosophy, Culture and Poetics: Pluto Press, 2002.
— 78 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 relativităţii în legătură cu problema creării La conceptul de cronotop literar-artistic imaginii estetice [5, p. 242-243]. Bahtin va reveni, completându-l şi concre- Corelaţia dintre termenul cronotop, no- tizându-l în varii contexte problematice din ţiunea lui generală şi conţinutul conceptual studiile ulterioare: Eposul şi romanul, Rabe- al noţiunii este la Bahtin şi mai complexă lais şi Gogol, Opera lui Francois Rabelais şi în virtutea faptului că intersubiectualitatea, cultura populară în Evul Mediu şi Renaştere obiectul principal în ştiinţele culturii, este şi în mai multe însemnări din ani 1960-1970. mult mai complex decât obiectul ştiinţelor Conceptul bahtinian de cronotop ro- naturii, după cum releva E. Coşeriu [6, p. manesc fiind una din axele centrale ale 31-38]. dialogismului, problematica lui complexă Bahtin nu zăboveşte asupra definiţiei multiaspectuală nu poate fi cuprinsă decât termenului, care nu era încă cunoscut în în ansamblul altor concepte fundamentale, ştiinţa literară din anii 1930. Mulţumin- ceea ce nu putem face în spaţiul unui articol. du-se să reţină doar chintesenţa lui: „Vom Generalizând şi sistematizând reflecţiile lui numi cronotop (ceea ce în traducere ad lit- Bahtin făcute în lucrările sus-numite, vom teram înseamnă «timp-spaţiu») conexiunea expune, schematic, acele aspecte ale conţi- esenţială a relaţiilor temporale şi spaţiale nutului conceptual al acestei noţiuni literare valorificate artistic în literatură. Acest ter- pe care Bahtin le defineşte prin delimitările men se foloseşte în ştiinţele matematice şi a de alte concepte. fost introdus şi fundamentat pe baza teoriei 1. Întrucât chintesenţa cronotopului o relativităţii (Einstein). Pe noi nu ne intere- defineşte modul de a concepe noţiunile de sează sensul special pe care îl are în teoria timp şi spaţiu şi raporturile dintre ele, prima relativităţii. Noi îl vom prelua în teoria lite- lui delimitare se referă la acest aspect proble- raturii aproape ca o metaforă (aproape, dar matic. Apreciind contribuţia lui Kant la de- nu întru totul), pentru noi este important finirea categoriilor filosofice timp şi spaţiu, faptul că el exprimă caracterul indisolubil făcută în Estetica transcendentală ca „forme al spaţiului şi timpului (timpul ca a patra indispensabile oricărei cunoaşteri, începând dimensiune a spaţiului)” [1, p. 249]. cu percepţiile şi reprezentările elementare”, Din capul locului Bahtin relevă conţi- Bahtin totodată relevă: „Spre deosebire de nutul specific al cronotopului literar: „Noi el, noi nu le înţelegem ca „transcendentale”, înţelegem cronotopul ca o categorie a for- ci ca forme ale realităţii celei mai adevărate. mei conţinutale în literatură. În cronotopul Vom încerca să relevăm rolul acestor forme literar artistic are loc contopirea însemnelor în procesul cunoaşterii artistice (al viziunii spaţiale şi temporale într-un întreg concret artistice) concrete în condiţiile genului ro- şi plin de sens. Timpul, aici, se condensează, manesc” [1, p. 295]. se comprimă, devine plastic-vizibil, spaţiul Timpul şi spaţiul sunt forme apriorice însă capătă dinamism, absoarbe mişcarea ale percepţiei numai din punctul de vedere timpului, a subiectului, a istoriei. Însemnele al experienţei unui individ izolat, empiric şi timpului se relevă în spaţiu, iar spaţiul capătă anistoric (în spiritul „iluziei robinzonadei”), sens şi este măsurat prin timp. Intersectarea pe care acesta nu le poate crea pe baza ex- seriilor şi contopirea însemnelor temporale perienţei individuale, ci omul istoric real le şi spaţiale constituie caracteristica crono- însuşeşte în procesul socializării apropriin- topului artistic” [1, p. 295]. du-le conţinutul lor istoric cultural milenar
— 79 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 care se transmite de-a lungul multor gene- Dacă timpul şi spaţiul fizic sunt per- raţii prin genurile de vorbire ce se creează cepute de om prin formele lor culturale, în toate sferele de existenţă şi comunicare cronotopii culturali sunt reflectaţi în litera- în comunităţile sociale, începând cu cele tură prin reprezentările lor artistice create, mai arhaice. În orice societate cunoscută tezaurizate şi dezvoltate în tradiţiile istorice timpul şi spaţiul au un conţinut cultural ale formelor conţinutale ale genurilor lite- [7, p. 635-636; 670-672]. rare. Formarea structurilor genuriale ale 2. Cronotop literar / Cronotop fizico-ma- cronotopilor literari s-a produs printr-o tematic. dublă determinare: a) dezvoltarea istorică Formele temporale-spaţiale ale cronoto- obiectivă în comunitatea socială a crono- pului literar nu sunt abstracte şi invariante topilor culturali în activitatea creatoare a ca cele ale cronotopului fizic-matematic, omului în „lumea istorică creatoare”; b) dez- după cum au fost definite de Minkovski, voltarea formelor genuriale corespunzătoa- pentru că ele au un conţinut cultural-istoric re. Aceste două procese paralele şi reciproc determinat de conţinutul istoric al creaţiei condiţionate nu decurg neapărat în mod culturale-umane. Această idee este consi- sincronic cronotopii culturali nu-şi găsesc o derată de Bahtin una din marile contribuţii oglindire mecanică şi directă în cronotopii culturologice ale filosofului, savantului şi ro- literari: „Asimilarea cronotopului istoric real mancierului Goethe. Bahtin o concretizează în literatură a decurs în mod complicat şi în domeniile literaturii în Bazele folclorice intermitent: au fost valorificate anumite la- ale cronotopului rabelaisian: „Principalele turi ale cronotopului accesibile în condiţiile forme ale timpului productiv, eficient îşi istorice respective, au fost elaborate numai au obârşiile în stadiul agricol primitiv ale anumite forme ale reprezentării artistice evoluţiei societăţii umane. (...) Tocmai aici ale cronotopului cultural. Aceste forme de s-a format acel sentiment al timpului care a gen, productive la început, au fost consoli- stat la originea divizării şi formării timpului date de tradiţie şi în evoluţia ulterioară au social, al vieţii cotidiene, al sărbătorilor, ri- continuat să existe cu îndârjire şi atunci turilor legate de ciclul muncilor agricole, de când şi-au pierdut definitiv semnificaţia anotimpuri, de perioadele zilei, de stadiile realmente productivă şi adecvată. De aici, creşterii plantelor şi animalelor. Tot aici îşi coexistenţa, în literatură, a unor fenomene are obârşia şi reflectarea acestui timp în profund diferite ca timp, ceea ce complică limbaj, în cele mai vechi teme şi subiecte extrem de mult procesul istorico-literar” [1, care relevă relaţiile temporale ale creşterii p. 295]. Implicit şi cercetarea lui ştiinţifică, şi ale vecinătăţii temporale a unor fenomene în care de asemenea se manifestă atitudini felurite, vecinătăţii pe baza unităţii timpului” diferite şi contrare faţă de necesitatea sau [1, p. 434]. calea optimă de sincronizare a literaturii cu Agricultura este deja o epocă avansată a „spiritul veacului” (E. Lovinescu). culturii, însă timpul şi spaţiul au căpătat un Însă confruntarea dintre „ideologiile conţinut cultural deja în societăţile primi- literare” în jurul „eroului timpurilor noastre”, tive, mai arhaice, ale triburilor de vânători dintre „forţele reacţionare” şi „forţele revo- şi culegători. luţionare” în critica publicistică nu poate fi 3. Cronotop literar / cronotop cultu- proiectată întocmai în curentele mişcării ral-istoric. literare fiindcă „ideologia artistică creatoare
— 80 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 de forme” nu urmează docil ideologia so- este sugerată şi dimensiunea ei temporală, cială, politică, religioasă, anumite doctrine iar în reprezentarea unei imagini tempora- teoretice. Ea are logica proprie a adevărului le, şi dimensiunea ei spaţială. Percepţia şi artistic care poate răsturna concepţia iniţială reprezentarea nu poate fi pur optică, nici a autorului operei. De exemplu apariţia unui pur auditivă. nou tip de personaj literar (omul de prisos, În opera literară structura cronotopică inadaptatul, parvenitul, nihilistul, revoluţio- este creată exclusiv prin arta cuvântului scris. narul ş.a.) este condiţionată de schimbările Clasificarea unor imagini senzoriale (vizuale, în tipologia socială, morală, mintală ce au auditive, olfactive ş.a.) în opera literară este loc în societate, dar ele nu pot produce, convenţională, de fapt improprie, pentru că doar prin conţinutul lor obiectiv, valori es- imaginea literară nu se percepe nemijlocit cu tetico-artistice decât odată cu crearea unor organele de simţ, ea nu se vede ca imaginile noi structuri ale imaginii artistice a omu- plastice, nici nu se aude ca imaginile lui în devenire. De aceea Bahtin insistă în muzicale, nemaivorbind de celelalte simţuri, toate scrierile sale asupra necesităţii de a ea se percepe cu simţurile lăuntrice prin nu confunda noţiunea de om şi imaginea imaginaţia care reactualizează experienţă omului. Or, asemenea confuzii continuă să asocierilor dintre cuvânt şi reprezentările se producă, ele provenind din subestima- lui intuitive emotive. Toate celelalte genuri rea rolului specific al cunoaşterii artistice, de creaţie literar-artistică însă mai conţin neînlocuibilă prin toate formele de cunoaş- forme de sincretism, în care expresivitatea tere conceptuală care operează cu noţiuni cuvântului este asistată de mijloacele artelor generale elaborate de „teoretismul abstract”. plastice, muzicale, coregrafice ş.a. Numai în Imaginaţia artistică adeseori anticipează şi opera literară cronotopul este creat prin arta devansează cunoaşterea ştiinţifică, adevăr pur verbală, ceea ce a devenit posibil doar la exprimat de mai mulţi filosofi şi savanţi o etapă foarte avansată de realizare artistică naturalişti şi umanişti. Prin studiile sale a expresivităţii cuvântului, a „purităţii lui de asupra formării viziunii cronotopice artis- sens” (V.N. Voloşinov). Din toate genurile tice în roman Bahtin demonstrează această de creaţie verbală totuşi numai romanul idee că formele artistice ale cronotopului presupune o „lectură în regim mut”. Ope- au fost create în literatură şi arte cu multe ra poetică îşi realizează mesajul în deplină secole înainte de elaborarea conceptelor lui măsură numai în declamaţia textului, după ştiinţifice. cum a observat Roman Ingarden, în timp ce 4. Cronotopul literar / cronotopul ar- romanul, dimpotrivă, în lectură mută, deoa- tistic. rece rostirea cuvântului romanesc îşi pierde Structura cronotopică este proprie vizi- structura lui internă specifică – bivocitatea, unii şi creaţiei artistice în genere, în orice în schimb, în roman cuvântul a căpătat o operă artistică din artele temporale (muzică, funcţie figurativă nouă – crearea imaginii dans, film, dramă ş.a.) şi spaţiale (pictură, cuvântului străin, implicit a imaginii ideii sculptură, arhitectură, ornament), în virtutea străine, obiectul fiind reprezentat într-o faptului că imaginea artistică reprezintă o dualitate a imaginii (identitate-alteritate), acţiune care are loc într-o unitate de timp ca în „oglinzi paralele” (Camil Petrescu), şi într-o unitate de spaţiu, încât prin re- în intersecţia a două perspective contrare. prezentarea unei imagini spaţiale statice, În roman s-a format o diversitate tipologică
— 81 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 a funcţiei cuvântului artistic mai mare în (Bildungsroman) la un nou timp artistic comparaţie cu cea din alte genuri literare. – simbioză dintre timpul (auto)biografic 5. Cronotopul romanesc / cronotopul şi timpul istoric, la cunoaşterea artistică a în alte genuri literare. completudinii „timpului autentic al fiinţei” Bahtin defineşte deosebiri esenţiale şi în (Heidegger) prin noua structură cronoto- structura cronotopului literar din principa- pică a „imaginii omului în devenire”, im- lele genuri literare: epopee, lirică, tragedie, plicit la întregirea tabloului artistic al lumii comedie şi roman. În opera literară de ori- heteromundane în „devenirea întru fiinţă” ce gen (ca artă literară) „timpul constituie (C. Noica). Dacă perfecţiunea absolută şi principiul de bază al cronotopului”, struc- monumentală statică a formei artistice a tura lui cvadridimensională, cronospaţială, unei lumi „săvârşite – sfârşite” (C. Noica) în fiind determinată înainte de toate de tipul secolul de aur al eroilor mitici a fost criteriul dominant de timp artistic. estetic suprem al clasicităţii perene, deve- Prin ce se deosebeşte „cronotopul spe- nirea nedesăvârşibilă a contemporaneităţii cific romanesc” de cronotopul epopeii din nonfinite a „fiinţei prezente” (Dasein) este care au descins cronotopii celorlalte genuri noul principiu filosofico-estetic al creaţiei poetice? În eseul de poetică istorică Eposul literare pe care ideologia artistică, poetica şi romanul, Bahtin a definit trei deosebiri şi stilistica romanului l-a afirmat în litera- esenţiale: 1. prin obiectul reprezentării tura nouă. artistice; 2. prin sursa inspiraţiei artistice, 6. Principala delimitare însă este făcută aceste două deosebiri fiind determinate de în însăşi structura cronotopului romanesc 3. raportul temporal dintre „realitatea isto- care s-a constituit în evoluţia multiseculară rică creatoare” şi „realitatea reprezentată”, a funcţiei figurative noi a cuvântului roma- adică de coordonatele temporale în care se nesc în cele două linii stilistice ale roma- creează imaginea lumii şi a omului. Schim- nului-reprezentate de romanul monologic barea obiectului reprezentării şi a sursei de (omofonic) şi romanul dialogic (polifonic) inspiraţie s-a produs într-o evoluţie mul- [8, p. 231-292]. tiseculară a structurii cronotopului literar În capitolul X Observaţii finale, adăugat care a condus la o transformare radicală în 1973 la manuscrisul Formele timpului şi a modelului temporal valoric al lumii în ale cronotopului în roman care a fost o con- roman, la mutarea centrului axiologic din tinuare problematică a Discursului în roman, „trecutul absolut”, poetic eroizat şi mitizat, Bahtin a generalizat observaţiile şi reflec- în prezentul realităţii contemporane non ţiile sale despre raportul dintre noţiunile finite, în „structurile cotidianului” (Fernand imagine romanescă şi cronotop romanesc Braudel), ale existenţei prozaice reale. Aceas- şi a formulat principiul cronotopismului tă mutaţie a fost o „revoluţie estetică” (Fr. imaginii: orice imagine artistică are o struc- Schiller) în atitudinea ontologică-axiologică tură cronotopică emergentă în punctele de a omului faţă de existenţa sa în coordonatele intersecţie a seriilor de imagini temporale ei temporal-spaţiale istorice reale, prezentul şi a seriilor de imagini spaţiale ale tabloului devenind „nervul viu al istoriei” (Dosto- artistic al existenţei omului. În lumea istorică ievski), o punte de trecere de la trecutul creatoare, acest principiu în germeni se afla istoric la viitorul istoric. Astfel s-a ajuns în la baza concepţiei lui ontologice a dialogităţii structura cronotopică a romanului devenirii intrinseci a imaginii omului, a lumii sale
— 82 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
şi a cuvântului său propriu despre sine şi predomină în imagine: „eu” rămân unic în lume [9, p. 54-62]. Formularea explicită a lume... Totuşi imaginea omului este calea acestui principiu în ultimul său manuscris către „eul” „altuia” [10, p. 351-352], adică antum a încoronat „estetica creaţiei verbale”, este calea dialogului dintre două existenţe a fost ultima cheie de boltă în cupola ei. Prin individuale, dintre doi subiecţi – persona- acest concept se elucidează corelaţiile epis- lităţi existenţiale. temologice-metodologice dintre conceptele Or, în comunicarea dialogică inter- fundamentale dialog existenţial, comunicare subiectuală „cel care întreabă şi cel care intersubiectuală, heteromundaneitate, bivo- răspunde au cronotopi diferiţi” şi lumi de citatea cuvântului romanesc. sensuri diferite [11, p. 371], adică ei există În dialogismul bahtinian, care conţine în heteromundanietate, în orizonturi axio- concepţia filosofico-antropologică logice deferite, cu experienţe existenţiale şi dialogistică, deosebirea esenţială dintre conţinuturi de sens polarizate. De aceea în monolog şi dialog nu se manifestă la dialogul existenţial nu se confruntă opinii nivelul compoziţional-stilistic al textului, pur subiective, ci două poziţii cronotopice unde îl localizează stilistica lingvistică individuale în două universuri de valori şi stilistica literară care o urmează, ci la şi de sensuri prioritare, două idei în egală nivelul ontologic-antropologic care defineşte măsură adevărate în relativitatea obiectivă a „natura dialogică a conştiinţei umane” prin istoricităţii existenţei umane în heteromun- „natura dialogică a existenţei”: „Omul există daneitatea intramundană. În dialogismul realmente în formele „eu” şi „altul” („tu”, bahtinian relativismul este la fel de obiectiv „el” sau „man”). Ce-i drept, omul poate fi ca şi în teoria relativităţi a lui Einstein. gândit în afara acestor forme ale existenţei În baza cronotopismului dualităţii sale, ca oricare alt fenomen şi lucru. Însă imaginii artistice, în care îşi găseşte reflectare problema este că numai omul există în forma plenară structura bipolară a fiinţei, Bahtin a lui „eu” şi a „altuia” şi niciun alt fenomen dat o reinterpretare dialogistică a noţiunilor gândit. Literatura creează imagini absolut literare formalizate monologic: autor, erou, specifice ale oamenilor în care „eu” şi „altul” cititor, compoziţie (polifonică), conflict, se corelează într-un mod aparte şi irepetabil: cuvânt (enunţ), temă, text, semnificaţie, „eu” în forma „altuia” şi „altul” în forma sens, valoare, înţelegere ş.a. [12, p. 277- lui „eu”. Această formă nu este noţiunea 452; 453-465]. omului (ca lucru, fenomen), ci imaginea omului, iar imaginea omului nu poate fi Note şi referinţe bibliografice: creată decât în raport cu această formă a 1. Bahtin, M. Probleme de literatură şi estetică. existenţei lui (anume ca „eu” şi „altul”). De Trad. de N. Iliescu. Prefaţă de Marian Vasile. aceea o reificare totală a imaginii omului, Bucureşti: Univers, 1982. atâta timp cât ea rămâne imagine autentică, 2. А.А. Ухтомский. Доминанта. Статьи este imposibilă. Însă când facem o anali- разных лет. 1887-1939. СПб: Питер, 2002. ză „obiectivă” sociologică (sau oricare altă 3. Enciclopedie de filosofie şi ştiinţe umane. analiză ştiinţifică) a acestei imagini, noi o DeAgostini. Bucureşti: Editura All, 2007. transformăm în noţiune, adică o plasăm în 4. Einstein, A. Cum văd eu lumea. Bucureşti: afara coraportului dintre „eu” – „altul” şi Humanitas, 1992. astfel o reificăm. Totuşi forma „alterităţii” 5. Из архива. Лекции и выступления М.М.
— 83 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Бахтина 1924-1925 гг. в записях Л.В. 10. Бахтин, М.М. Собрание сочинение в 7-ми Пумпянского (вступительная статья, томах. Т. 5. Москва: Русские словари, подготовка текста и Примечания). În 1997. М.М. Бахтин как философ. Москва: 11. К методологии гуманитарных наук. Институт Философии РАН: Наука, 1992. // Бахтин, М.М. Эстетика словесного 6. Fondul epistemologic al conceptului coşerian творчества. Москва, Искусство, 1979. de lingvistică integrală. În: Anatol Gavrilov. 12. Vezi mai concret despre reinterpretarea În căutarea de noi repere pe drumul gândirii. metalingvistică a acestor noţiuni în: Met- Chişinău: Profesional Service, 2013. alingvistica textului, şi Anexă. Dialogistica 7. Cadret, A. Spaţiu; M. Izard. Timp. În: textului literar (Rezumat) în Anatol Gavri- Dicţionar de etnologie şi antropologie. Iaşi: lov. În căutarea de noi repere pe drumul Polirom, 2007. gândirii. Chişinău: Profesional Service, 2013; 8. Discursul în roman. 5. Două direcţii stilis- A. Gavrilov. V. Caraman. Cronotopul han- tice ale romanului europen. În: Bahtin, M. ului la I. Slavici şi M. Sadoveanu (Analiză Probleme de literatură şi estetică... comparată). În: Philologia, nr. 3-4, 2014; nr. 9. Gavrilov, An., Gârlea, O. Mit şi ficţiune artis- 5-6, 2014; 1-2, 2015. tică (dualitatea imaginii artistice). În: Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară, nr. 3-4, 2009.
— 84 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
OXANA GHERMAN Institutul de Filologie al AŞM
RAPORTUL DIALOGAL FEMININ-MASCULIN SAU ANEVOIOASA CALE A CUNOAŞTERII „OMULUI DIN OM”
ABSTRACT The present article represents a dialogical model of interpretation of the human being’s image and the artistic world’s resemblance in the novel Viaţa şi moartea nefericitului Filimon... written by Vladimir Beşleagă. The author demonstrates that the heroes’ conscience may be understood as a complex interaction of opposite voices and realities from inner and outer world. The ontologic rapport between physical and spiritual, life and death, good and bad etc., or the relation between epistemological concepts objective and subjective, truth and deceit, knowingness and incognizance etc., are illustrated in the direct and indirect interaction between heroes’ voices. All the antithetic voices are represented by two main existential polarities unified in a dialogic relation: masculine-feminine. This relation displays the dual essence of the human conscience and the ceaseless interior collision which determines the human destiny. Keywords: dialogic relation, opposition, complementarity, duality, conscience, voice, interaction.
clasifica lumea unui roman în voci unor extreme contradictorii, care coexistă în feminine şi voci masculine pare coincidentia oppositorum (M. Eliade), dar şi Aastăzi o banalitate. Totuşi, anume fiindcă dezvăluie o nouă modalitate artistică această distribuţie elementară ar permite de reprezentare a dualităţii fiinţei umane înţelegerea esenţei polifonice a romanului în literatură. În cadrul sistemului ideatic lui Vladimir Beşleagă – Viaţa şi moartea al romanului, relaţia masculin-feminin re- nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a prezintă dihotomia ontologică viaţă-moarte cunoaşterii de sine. Determinarea esenţei şi pe cea epistemologică cunoaştere-noncu- fiinţiale a personajelor prin prisma rapor- noaştere (ambele anunţate în titlul operei). tului masculin-feminin prezintă interes nu În diverse perioade istorice termenii numai pentru că relevă raportul dialogic al masculin şi feminin au avut un conţinut
— 85 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 semantic diferit, care a evoluat odată cu echilibrului lumii: a universului interior şi schimbările de ordin cultural, social, politic a universului exterior. Atât în conştiinţa pe plan mondial. Cu toate acestea, în tradiţia eroilor, cât şi în relaţiile dintre ei se resimte Extremului Orient ei păstrează o semnifi- o tensiune permanentă, o energie negativă caţie fixată de milenii în cadrul dualităţii care le determină atitudinile şi manifestările. cosmice „yin” şi „yang”, în care femininul Eroul central se află în mijlocul a două tri- e asociat cu polul nord, interiorul, incon- nităţi antitetice, care ar putea fi reprezentate ştientul, pasivitatea, întunericul, negativul, grafic prin două triunghiuri relaţionale – al iar masculinul – cu polul sud, exteriorul, masculinităţii şi al feminităţii: conştientul, activitatea, lumina, pozitivul. Mitologia românească uneşte aceste anti- nomii în natura masculină, dedublată în zeii gemelari Fârtatul şi Nefârtatul, care în credinţa creştină sunt Dumnezeu şi Satan. Chiar dacă această opoziţie arhetipală exclu- de principiul feminin, în literatura română femininul, ca şi masculinul, reprezintă în diverse ipostaze şi binele, şi răul. În poveştile lui Creangă, spre exemplu, femininul ma- tern este preponderent malefic, e o formă a autorităţii tiranice. În romane – invers – femininul are conotaţii mai mult pozi- tive. Pe lângă aceste modalităţi rigide de reprezentare a femininului şi masculinului, Triunghiul masculinităţii este cel al pu- într-un spaţiu literar intermediar, termenii terii dominatoare, al subjugării, al dezindi- masculin şi feminin se relativizează în ra- vidualizării şi descendenţei. Cele trei forţe port cu dualitatea bine-rău/pozitiv-negativ. masculine manifestă interese acaparatoare şi Mai exact, individul uman, reprezentant al forţă opresivă faţă de Filimon: Fătu vrea să-l oricărui gen, presupune o proporţie a celor „înfrângă”, Guja să-i fure „aurul” moştenit două entităţi (numite de C. Jung „animus” de la bunel, iar Ghior să i-o ia pe Cristina. şi „anima”). Femininul şi masculinul se în- Forţele masculine îi provoacă lui Filimon tâlnesc în interiorul aceluiaşi eu, aflându-se suferinţe fizice şi spirituale. De fapt, ele tind într-o continuă interacţiune dialogică. În să-l deposedeze pe Filimon de cunoaştere, lumea romanului Viaţa şi moartea neferi- de identitate, de valori, coborându-l în la- citului Filimon... acest raport dialogic stă birintul infernal al golului de sine (lumea la baza cunoaşterii „universului mic” şi a lui Fătu – extremitatea de jos). integrării lui în „universul mare”. Dar există şi triunghiul salvator al femi- Sistemul de personaje al poemului tragic nităţii. Cele trei forme feminine presupun se polarizează în două categorii simboli- trei dimensiuni de ascendenţă: femeia (prin ce contradictorii. Coliziunea dintre aceste dragostea fizică), sora Cristina (prin dra- opoziţii (care în loc să-şi păstreze com- gostea spirituală) şi mama (prin dragostea plementaritatea armonioasă, se contractă divină, absolută). Fiecare are un anumit grad într-o luptă infernală) cauzează ruperea de apropiere de fiinţa lui Filimon, determi-
— 86 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 nând puterea de atracţie dintre ei. Mama se şi mi-am zis: de ce unii să aibă parte de află la extremitatea de sus. Cu cât Filimon se fericire şi alţii nu? (...) am simţit atunci nu apropie mai mult de ea, adică, de principiul numai invidie, ci şi ură...”. El vrea să trăiască binelui, cu atât mai departe este de prin- fericirea colegului şi nu ezită să i-o ia odată cipiul răului, aflat la polul opus. În roman cu viaţa. Ambiţia oarbă îl dezumanizează: mama şi tata sunt mărci ale polarităţii lumii. „lumea arunca piatra la o parte: poate-i viu, Fătu (numele înlocuieşte statutul) şi mama poate mai suflă! iar eu mă uitam rece, de (statutul înlocuieşte numele) sunt părinţii parcă m-aş bucura că s-a surpat zidul peste prolifici (au născut gemeni), care dictează el şi nu peste mine, şi acum femeia ace- principiile de funcţionare a lumii pe care au ea...” Dar tentativa dragostei forţate suferă creat-o. Lupta opoziţiei dintre ei continuă în eşec. Filimon nu se simte împlinit după ce interiorul lui Filimon şi al Cristinei, progeni- obţine femeia colegului din simplu motiv turile ambilor. Dinamica raporturilor dintre că nu o iubeşte cu adevărat. Atracţia nu ei formează ciclul existenţial, mobilizat de apare din necesitatea unui contact cu ea, contradicţia permanentă dintre bine şi rău, ci din dorinţa/obsesia de a simţi „fericirea” pozitiv şi negativ, material şi spiritual etc. bărbatului ei. Pe de altă parte, raportul mamă – tată Scena unei încercări amoroase dintre reflectă dualitatea cunoaştere-noncunoaştere, ei, desfăşurată (simbolic) „sus pe stâncă”, acest fapt fiind relevat de întreg sistemul demonstrează lipsa iubirii. Au găsit îm- metaforic al romanului. Aşa, de exemplu, preună „Floarea Muntelui”, dar femeia a s-ar putea explica tendinţa lui Filimon de „a aruncat-o, afirmând: „miroase a piatră ca zbura”, în opoziţie cu încercarea lui Fătu de şi inima ta!”. Pe de altă parte, femeia urcase a-l trage „în jos, sub pământ, în Gura Mun- „sus pe stâncă” din nevoia de intimitate, telui de Piatră”: „oamenii se aruncă dintr-o iar Filimon – ca să vadă lumea de sus, de parte în alta parcă s-ar legăna o iarbă deasă la înălţime, „cât e de mare, în toate zările”. – ce caraghioşi sunteţi, măi oamenilor, nici Ascensiunea în cunoaştere prin dragoste la nu vedeţi că vi se cufundă picioarele în hlei care aspiră inconştient Filimon se accentu- şi numai capetele vi se clatină, picioarele ră- ează: pentru femeie dragostea reprezintă mân veşnic înfipte locului, pe când eu... sunt scopul, iar pentru el – calea pe care accede liber! Am scăpat de toate, m-am desprins „sus pe stâncă”. de pământ şi zboooor!”. Este accentuată în Neconcordanţa lor conjugală este evi- această secvenţă imaginată de erou opoziţia denţiată de un şir de realităţi-simbol: dru- dintre omul comun, limitat, necunoscător mul prin glod, patul de fier, Casa de Zahăr şi omul care vede lumea „de sus”. (în opoziţie cu toate „casele de piatră” ale Prima etapă în calea autocunoaşterii lui însurăţeilor) etc. Dorinţa puternică de a fi Filimon este dragostea (cunoaşterea) fizică: altul, de a trăi o viaţă străină, de a simţi o descoperirea materială a lumii şi a celuilalt fericire străină are un final trist în cazul (a femininului fizic). Dragostea perfectă e nefericitului Filimon: „Am înţeles că ea nu întruchipată de relaţia unui coleg de lucru pe mine mă vede, nu pe mine mă soarbe cu soţia lui. Imaginea acestei relaţii armo- din ochi, ci gândul i-e la acela care fusese nioase, productive (fructul acestei iubiri îngropat de pietre, lacrimile ce-i şiroiau pe este Rena), feerice, îl tulbură pe Filimon: obraz pentru dânsul erau, nu de bucuria „m-a cuprins invidia, o invidie sălbatică, mea, am înţeles, şi atunci, o putere necunos-
— 87 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 cută m-a azvârlit…”. Nici după moartea lui terestru greşeşte ctitoria sa profană, fratele „acela”, Filimon nu încetează să-l invidieze. său ceresc o îndreaptă.” [1, p. 8] În poemul Prima etapă în realizarea spirituală Filimon tragic, opoziţia intelectuală dintre gemeni o ratează. În străduinţa de a atinge dragostea (ambii fiind „din acelaşi ou” al cunoaşte- fizică el utilizează principiile răului: invidia, rii: luciferice şi paradisiace) se explică prin ura, egoismul, crima, atunci când, de fapt, insistenţa şi reuşitele lui Fătu de a-l face pe el nu are nevoie de dragoste decât ca mijloc Filimon „om”. Rezultatul orbirii spirituale a de cunoaştere. lui Filimon de către „tatăl” său este golirea Rămasă singură, femeia încearcă să sus- de sens şi plasarea lui în lumea misterului, ţină căsnicia artificială cu Filimon, însă nu pe calea revelării adevărului absolut prin reuşeşte. El pleacă de la „Casa de zahăr”, căutare, intuiţie. ea îl caută mereu. Şi îl caută, evident, la Substratul compoziţional al romanului sora lui. Pentru Filimon, Cristina, ca şi este foarte apropiat de mit. În toate călători- Femeia, reprezintă o sursă de cunoaştere ile eroilor mitologici (Tezeu, Heracle, Orfeu, a lumii şi a propriei fiinţe. Dacă Femeia Ulise ş.a.) figurile feminine reprezintă forţe îi întruchipează posibilitatea de a înţelege de sprijin (Circe) sau însuşi scopul incursiu- („de sus”) lumea prin dragostea comună nilor (Euridice). Pe aceeaşi schemă se reali- (eros), apoi Cristina simbolizează capacitatea zează şi fabula poemului tragic, cu excepţia de cunoaştere raţională, ştiinţifică (logos): faptului că, din cauza excesului implicării „de ce a zis el: ţi-i rupt nervul! Există în masculine, feminitatea nu-şi poate atinge om un aşa nerv? Spune-mi, Cristino... (...) finalitatea salvatoare. Cele două modalităţi Spune-mi într-adevăr, fiecare om – deodată de cunoaştere, realizate prin dragostea fizică se răsuci – tremuri ca şi mine! – da, acum şi spirituală nu sunt efective şi din cauza văd că are dreptate studentul! Voi, care ştiţi indeterminării lui Filimon, a viciului său atâtea, vă uitaţi la noi ca la nişte dobitoace preexistent, a inconştienţei cognitive în care cuvântătoare şi nici nu vreţi să ne spuneţi se află. Gândirea în opoziţii a lui Filimon, e ce se petrece în noi, ce-i cu noi, de ajungem o cale de salvare, presupunând „metoda care să ne dărâmăm pe dinăuntru, simţim, dar duce la abolirea condiţiei umane şi iniţierea nu ştim şi voi tăceţi...” Filimon ştie că sora într-un nou mod de a fi.”[6, p. 16] lui înţelege altfel lucrurile şi apelează la ea, Filimon provoacă o competiţie între cele o invocă deseori în sine. două forţe feminine, actualizată, după cum De altfel, Cristina şi Filimon îşi sunt şi ei vom vedea, chiar în spaţiul său spiritual: antagonişti: unul bărbat şi altul femeie; unul „credeam că braţele mele vorbesc, dar, sigur, întunecos, necunoscător şi altul înţelept, sunt cele două, ele vorbesc, auzi cum se cear- luminos; unul deviat şi altul incoruptibil. tă? – pentru sufletul tău – dă-mi-l, stricato! Există o veche superstiţie românească referi- auzi: de ce mi l-ai luat? – dar el a venit, el toare la existenţa gemenilor, conform căreia, singur – l-ai ademenit, să-ţi fie ruşine! – şi în timpul vieţii, dacă trăiesc ambii – ei îşi iau odată izbeşte de mâna stângă şi se aude un norocul unu de la altul. Iar naşterea de ge- glas ţipând: nu ţi-l dau, e al meu!.. (…) cu meni este fatală, cauzează moartea unuia din tine o să fie nenorocit! – tu l-ai nenorocit părinţi. Însă, pe de altă parte, atunci când dintâi, - nu eu, taică-său! Tu lasă-l acum că-l „un frate geamăn poate fi nefast, celălalt va doare mâna – stângă? dreaptă? Nici nu ştie aduce alinare victimelor. Dacă geamănul care…”. „Nici nu ştie care” semnifică lipsa
— 88 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 lucidităţii, a discernământului dintre bine şi sfârşit actul dezbinării iniţiat de „părinţi”. rău. Fiindcă aceste două mâini-femei îşi sunt De fapt, fiecare dintre perechile antagoni- contradictorii. „Dreapta, reunind denumiri ce de personaje, în raport cu Filimon, sau grupate în jurul etimonului latinesc dexter cu Cristina, formează o triadă dialogică: (şi, de asemenea rego, regula, rectus, directus) triada Ego-Alter-Obiect [2, p. 216]. Forma induce valori de origine morală cum sunt triadei o iau relaţiile dialogale: mama-ta- dibăcia, rectitudinea, onoarea, sinceritatea. ta-Filimon, Cristina-Femeia-Filimon, Gu- Largi semnificaţii dobândesc şi cuvintele cu ja-Ghior-Filimon, Filimon-Ghior-Cristina, baza etimologică din latinescul sinister legat mama-tata-Cristina, Ghior-Fătu-Cristina, iniţial de rituri divinatorii rău-prevestitoa- Guja-Ghior-Fătu ş.a. re.” [5, p. 109-110] Deci, în conştiinţa lui Raportul dialogal masculin-feminin ia un Filimon una din femei reprezintă o formă alt aspect în cadrul relaţiilor dintre celelalte a viciului, dar el nu ştie care anume. Opozi- personaje. Chiar dacă masculinul exercită o ţia dialogică Cristina-Femeia, prin asociere presiune asupra entităţii feminine, tendinţa cu semnificaţia opoziţiei „drept-stâng” în nu este de esenţă misogină, ci androgină. textele religioase vechi, ar putea denota şi Bărbatul vrea să acapareze femeia ca pe un dualitatea „sacru-profan”. Cristina ar pu- principiu al continuităţii şi împlinirii. Aşa tea fi, prin numele ei creştinesc („Christus”, s-a întâmplat în cuplarea forţată a celor doi „christianus”), intermediara binelui sacru, părinţi ai lui Filimon, în relaţia lui Filimon matern, salvator, la care Filimon, din ră- cu femeia colegului şi în cazul lui Ghior în tăcire, nu este receptiv. Dreapta-stânga ar raport cu Cristina. Cristina este obiectul însemna, în fine, două direcţii în labirintul sentimentului (nicăieri numit „dragoste”) cunoaşterii, în care se află Filimon. din sufletul lui. El o vrea de soţie şi încear- Toate cele menţionate ne permit ob- că să o obţină mai întâi prin înţelegere cu servaţia că lumea în poemul tragic nu este tatăl, apoi prin promisiuni, ameninţări sau împărţită în două doar orizontal (sus-jos, târguieli cu fratele ei. Îşi proiectează în ima- mama-tata), ci şi vertical (stânga-dreapta, ginaţie o viaţă fericită alături de ea, în casa soţia-sora; Ghior-Guja). Iar omul face corp ei. Dar Cristina nu-l acceptă, din contra, îl comun cu lumea, este creat după un model detestă pentru modul lui de a fi, ajungând similar: schema fizică, mentală, spirituală să-l alunge din casă cu un par aprins (cum este aceeaşi. De altfel, rivalitatea dintre for- se alungă animalele sălbatice). ţele feminine reprezintă, într-o altă ipostază, Dorinţa arzătoare de a o avea pe Cristi- contradicţia dintre cele două triunghiuri na nu-l împiedică pe Ghior să-şi satisfacă relaţionale: masculin-feminin. Aceasta se instinctele dominatoare cu Şchioapa, care-i reflectă în evenimentul cel mai dureros din este antipatică: „Ce vrei să faci? stai! scânci copilăria lui Filimon, când mama şi tatăl îl Şchioapa, dar Ghior nu mai auzea, îl năucise trag în direcţii diferite: „de ce trageţi? îl trag mânia? – da, căci, sucind mâinile acesteia, de mâini, unul într-o parte, altul în alta şi el în mintea şi închipuirea lui el, de fapt, se aude rupându-i-se trupul, desfăcându-se în lupta cu semeaţa aceea care – m-a dat afară! două, trunchiul despicat de frânghie ca de Pufni el, cu băţul aprins, stai că-ţi arăt eu!(...) o lamă de oţel… - de ce mă sfâşiaţi?! ”. În Se lăsase pe grămada de frunze, dar cam maturitate apar aceste două „mâini-femei” pe-o coastă, şi lui Ghior i-a fost destul să-i care tind să-l salveze, dar, în fond, duc la bun răsune-n urechi cuvintele acelea: ieşi! afară!
— 89 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Ca să se înmoaie îndată la genunchi – da, în care legătura dintre Filimon şi triunghiul toată firea lui către Cristina era întoarsă, feminin este coruptă de forţele masculi- şi gândurile, şi puterile cele mai adânci şi nităţii. Relaţiile dintre Filimon şi cele trei tăinuite ale sufletului, aşa că pe asta care femei se stabilesc pe fonul violului din care zăcea aici lângă dânsul o simţea numai cu se naşte, al bănuitului şi mult reproşatului mâinile, cu genunchii, carnea ei fierbinte...”. incest dintre el şi Cristina, sau dintre tatăl lui El „se luptă” cu Cristina pe care o vede în şi Cristina, al sentimentelor confuze dintre Şchioapa, în concretul fizic, spiritualul fiin- el şi femeia a cărui soţ a fost ucis. du-i inaccesibil. De fapt, în loc de Şchioapa Cristina este prima valoare pe care o putea fi oricare altă „jertfă” a mâniei sale, posedă, de la Dumnezeu, Filimon. Iar cea pentru că Ghior îşi pregătise de cu zi un de-a doua valoare este „aurul” moştenit de „pătul de frunze” pentru asemenea acte de la bunelul Andrei. Valorile existenţiale apar răzbunare. în două ipostaze fundamentale: obiect şi Cristina este pentru Ghior obiectul unei fiinţă. Fiecare dintre ele au o semnificaţie dorinţe nestăvilite. Dar fratele ei nu i-o ce- spirituală: Cristina reprezintă cunoaşterea dează şi nu vrea s-o convingă să accepte superioară, „aurul” e simbolul bogăţiei, pu- cuplarea, atâta timp cât ea însăşi nu şi-o terii, fericirii, al cunoaşterii şi inteligenţei doreşte. Iată de ce, în lupta lui Fătu cu Fi- cosmice active [8], şi al nemuririi [7]. Cristi- limon, Ghior este de partea celui dintâi. na nu este pentru el doar soră, e şi o cale de Ghior face toate chipurile de a o câştiga pe contact cu „mama”, aurul nu este pentru el Cristina, chiar încearcă (la o beţie) să îm- doar metal preţios, e preţios numai pentru pace pe Fătu cu Filimon. Ghior, judecătorul că e moştenit de la bunelul. Valorile prezintă răului, vrea să atenueze raportul antagonic posibilităţi salvatoare pentru Filimon. Şi aici tată-fiu: „Iată masa noastră! râde Ghior, de trebuie menţionată diferenţa dintre viziunea ce să răscoliţi lumina... cenuşa, adică? Mai lui Filimon şi a celor două forţe masculine bine să şedem la masa asta, stai aici – şi-l asupra acestor valori, Cristina fiind ţinta pune pe Nichifor Fătu de partea dreaptă lui Ghior, iar „aurul bunelului” – scopul (sublin. – O.G.), tu stai aici – şi-l pune pe vieţii lui Guja. Pentru Ghior, Cristina este o Filimon de partea stângă (masa-i lungă, asigurare a bunăstării şi continuităţii fizice, dintr-un perete până la celălalt), iar eu am să la fel şi aurul pentru Guja. Pentru Filimon stau în capul mesei...”. Iar când vede că nu-i ele nu au nici o legătură cu materialul, cu reuşeşte, strigă turbat: „Mi-aţi promis-o, fizicul. daţi-mi-o! Ultima dată vă spun, altfel o să Guja este cel pe care Fătu „îl ţinuse în vă afle toată lumea cine sunteţi, – arată spre cârcă zeci de ani şi-l purtase precum acela fereastră – tu te-ai închis cu dânsa la baba şarpele în jurul gâtului – deşteaptă făptură!”. Ştefana. (...) tu, tovarăşe Nichifor Fătu, ai Guja este asociat cu „şarpele” – o întruchi- băgat-o pe maică-sa în pământ şi acum... pare a răului, a pericolului sau ispitei. Tot- te-am văzut eu, te-am pândit, auziţi, oameni odată, ca şi în mitul biblic, în care reptila buni, umblă noaptea după fiică-sa! Ghior propune perechii edenice cunoaşterea, Guja arată cu ceainicul spre fereastră – poate nu îi dezvăluie lui Filimon taina identităţii sale. ştiţi, dar şi aista, tânărul...”. Nici „adevărul” Guja profită de Fătu pentru a ajunge în său nu-l ajută, Cristina nu va fi a lui, e prea casa lui, ştiind că socrul acestuia ar fi ascuns mare diferenţa dintre ei. Iată, însă, modul acolo aur şi nu ezită să-l trădeze atunci când
— 90 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 negociază cu Filimon, istoria adevărată a Pe băiat l-am înfrânt, frânt (...) nu vor să vieţii acestuia în schimbul secretului despre mă asculte, asta, fata, nici în ruptul capului locul de ascunziş al comorii: „pleacă, pleacă nu vrea să-l primească pe Ghior, s-ar potoli, imediat de aici! – târziu, tov. Nichifor Fătu, ar pleca ea capul, după dânsa şi Filimon acum e prea târziu, trebuie să-l găsesc! Să se face încăpăţânat, Cristina îl aţâţă! Avea plece Guja când e gata să pună mâna pe dreptate corcitura: toată-i bunelul său! ea bogăţia moşneagului? (...) nuuuu! De data îl aţâţă, dar las›că...”. Fătu vede în copiii lui asta nu, e ceasul meu: ori-ori! Ori găsesc pe altul. Toate actele de tiranie, toate ne- comoara, ori rămân să mor ca un câine, pe dreptăţile faţă de Filimon, Fătu le-a comis sub garduri (...) Filimoane, băiete, tu ştii că-i conştient, din dorinţa de a „înfrânge” pe aici, zice Guja, ţi-a spus Cristina, arată-mi acel altul: „încăpăţânat ca bunelul său! De locul şi-ţi spun taina cea mare...”. Relaţia ce? – întrebase el indignat – crezi că trebuie conflictuoasă Filimon-Fătu este intensificată să-ţi semene ţie? Rânjea corcitura, sămânţa o dată prin implicarea lui Ghior, a doua ta cade deasupra, dar este alta mai adânc, oară – prin implicarea lui Guja. Când Ghior supuşenia e forma, încăpăţânarea e miezul! şi Guja încearcă a-l deposeda pe Filimon Las’ că i-o scot şi din măduva oaselor!” de valorile sale, Fătu încearcă a-l deposeda Fătu doreşte să aibă control total asu- de sine, de identitatea personală. În final, pra fiinţei fiului său, să trăiască viaţa lui, să când îşi dau seama că planurile lor eşuează, manipuleze dorinţele lui. El vrea să-şi con- Fătu şi Guja îşi vor uni eforturile pentru a-i tinue existenţa în El: „Nichifor Fătu prinde tăia lui Filimon „limba”: „ce facem, spune a lăcrima iar, de data asta mai abundent, mai repede: ce facem? te rog, uite-l că ple- vocea-i tremură – eu, care după o viaţă de eaaaacă – pe el! sari pe el! amândoi odată! muncă şi alergătură meritam să am odihnă (...) muzica! strigă Guja... - muzica! repetă la bătrâneţe, nepoţeii să-i joc pe genunchi… şi Nichifor Fătu... în vreme ce-l dădură la şi deodată pe un alt ton: ce vrei de la mine? pământ pe Filimon, care gâfâia, se zbătea ce-ţi lipseşte?” Filimon ar fi fost pentru el să scape: nu... nu te recunosc, nu-mi eşti un mijloc de realizare a sinelui, a idealului tată! şi numele, numele meuuuu.... – auzi, proiectat în conştiinţă. Fătu vrea perpetuarea scrâşni Guja: limba! – limba! zice Nichifor neamului său, dar pentru că fiul lui nu-i Fătu – descleştă-i gura...”. Acest act îl va lipsi este identic, ci din contra, îi este opus, el îl pe Filimon de posibilitatea de a-şi proclama resimte drept cel mai mare duşman: „Ştiu adevărata identitate, pe care Fătu nu vrea cine te aţâţă împotriva mea: studentul! (…) s-o accepte. studentul şi Cristina – ei te aţâţă contra Fătu ajunge să-şi dispreţuiască propriul mea, dar degeaba! N-o să reuşească să mi sânge, pentru că el vede pe altcineva te ieie, numai tu mi-ai rămas, tu… şi Nichi- în propriii copii, deşi ar fi dorit să se for Fătu suspină adânc.” Faptul că Filimon recunoască pe sine. Iată de ce, în exterior nu i se supune îi stârneşte o ură, o furie el luptă cu ei, iar în interior luptă şi cu infernală. Nichifor devine un monstru, o mama lor: „Pleacă, femeie! şi pe Cristina forţă a răului, care simte necesitatea acută am s-o dau la partea ei, dar e încăpăţânată, de continuitate şi va încerca s-o realizeze nu mă ascultă! Tu i-ai băgat în suflet...a râs prin orice mijloace. o dată de mine, nimeni n-a râs pe lumea Atunci când simte pe cineva în casa lui asta, am s-o frâng şi dânsa, pe Cristina ta! pe timp de noapte, prin întuneric, instinc-
— 91 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 tul îl asigură că anume Filimon e cel prins. ce?”; „să nu osândeşti, copila mamei...” Ipos- Conştiinţa sa asociază acest eveniment cu taza maternă a feminităţii este sacralizată de „jocul” de-a vânătoarea al unui motan chior: funcţia ei mântuitoare. Accesul lui Filimon „Şi-şi aminti pe loc de şoarecele de la de- către mamă este prin casa (simbolul sufle- pozit pe care-l prinsese bătrânul şi chiorul tului) Cristinei, or căsuţa veche a mamei se motan, care nu mai văzuse de cine ştie câţi găseşte încadrată în casa fiicei. ani şoareci şi care, în loc să-l înghită, începu Revelarea identităţii, în cazul lui Filimon, să se joace cu el: şoarecele dădea să fugă, este posibilă prin restabilirea relaţiei cu dar (…) motanul făcea un salt, îl apuca de „mama”. „Mama” însă nu se află în lumea după cap şi-l readucea la locul de la început comună, în lumea fizică. Mama n-a exis- – ce sprinten, ce vioi arăta motanul, nici tat în viaţa lui Filimon. Întrebarea despre n-ai fi crezut!”. Acest fragment oglindeşte mamă i-a apărut atunci când a rostit (de imaginea lui Fătu în sine. El este vitalizat de groază) prima dată cuvântul: „şi momentan o energie negativă. Tentantul joc-vânătoa- îşi aminti de lupii care-l fugăriră atunci prin re cu propriul copil este actul perversiunii pădure, când fugea de la colonie... abia apucă morale, ultimul nivel la care poate ajunge să urce într-un copac ţipând: maaaamăăăă! o conştiinţă bolnavă în raport cu lumea. El a ţipat aşa? – până atunci nu cunoşteam are obsesia persecuţiei, a violenţei. Arma cuvântul... adică îl auzisem odată noaptea: lui este minciuna şi ameninţarea. Când îşi toţi din colonie dormeau, fiecare în patul imaginează tablouri de maltratare, emană lui, alţii câte doi, era într-o noapte când intens atmosfera unei plăceri demonice. În n-am putut să dorm, şi un alt băiat ţipă concepţia lui Fătu viaţa este o vânătoare, o prin somn: maaamăăă!” Intuiţia îl duce la luptă, iar relaţiile se rezumă la a înfrânge ideea că mama este salvarea în faţa oricărui sau a fi înfrânt. Toate acestea explică fap- pericol, frica fiind învinsă cu ajutorul ei. În tul că nu a ezitat să-l rupă pe Filimon de conştiinţa sa, Filimon se identifică cu ea: „... la sânul mamei, să-i schimbe numele (din mirosul sânului tău! vreau să-mi învăluie Felix, < lat. „fericit”, în Filimon, < gr. „iubitor tot trupul, ca să mi te aduc aminte, să te de singurătate”[3, p. 65]) şi să-i camufleze văd, să te simt cu toată fiinţa mea, eu care originea cu speranţa că îl va face „om”, adică, te port în mine, pe tine care m-ai purtat în identic cu sine. Lucrul acesta nu-i reuşeşte. tine, vino, ajută-mă să mă descuuuuuurc...” Filimon are o identitate prenatală pe care Filimon o invocă ca pe un duh, ca pe o zei- o simte, o intuieşte mai ales prin fiinţa tate, asemeni oamenilor arhaici. Ruperea din Cristinei, şi tinde să o descopere. trupul ei va finaliza cu întoarcerea în trupul Forţa unificatoare a lui Filimon cu Cris- ei. Imaginea arhetipală a mamei - naştere şi tina este mama. Porunca biblică pe care o moarte, regăsită în unele mituri, este cea a repetă vocea mamei în conştiinţa ambilor Pământului-Mamă (Terra Genetrix), mamă ilustrează această idee: „să nu osândeşti, primordială generatoare şi susţinătoare a băiete...”; „Nu mă duc de aici, vreau să mă vieţii. Ea oferă materia şi tot ea o primeş- lămuresc, să ştie toţi că el... – nuuuuoooooo te. Totodată, mama este ultimul punct de – sâââânndiiiiii!”; „dar nu osândesc, vino contopire pentru conştiinţa masculină sau şi ajută-măăă...”; „Dă mâna şi hai din casa masculinizată. asta... – casa asta? Picioarele mele arse, piatra În cadrul acestei lumi a opoziţiei şi cu dungă neagră, odaia – nuoooosândii – de paradoxului, raportul lui Filimon cu
— 92 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 sine este de cea mai mare complexitate. să-ţi simt suflarea caldă sub obraz…” Între Cunoaşterea sinelui ar echivala cu regăsirea Filimon şi Rena are loc contopirea lui cu sinelui. Dar pentru că Filimon încearcă la acela. Astfel, eul său degradează în alteritate, început a se identifica în acela, sinele său se într-un obiect al voinţei şi această stare nu-i pierde în alteritate. Momentele de confuzie va repara „nervul, care leagă pe om de cen- a eului apar în următorul monolog interior trul pământului şi de vârful cerului”. Aflat dialogizat al protagonistului: „nu mai aude în incertitudine, Filimon continuă să caute întrebarea acestui glas venit dinafara ori rezolvare problemei sale, nu în altul, ci în dinăuntrul lui, nu vrea să-l audă, acum i s-a tu-ul propriei interiorităţi. Flimon revine făcut uşor, aşa de uşor pe inimă de parcă de la modalitatea de identificare eu-acela nici n-ar fi el, ci oricine altul, valurile fier- la modalitatea eu-tu. binţi de nisip s-au retras, s-au duuuus, şi el, Dualitatea sinelui eroului îl plasează între care nu-i el, ci altul, stă lângă uşă şi priveşte două voci care-i înaintează dilema „a fi sau la cei doi care se ceartă, vagoanele?” (…) a nu fi”. Filimon încalcă legea echilibrului eram acolo, face cu capul nepăsător , parcă – la început el nu o cunoaşte pe mama lui ar fi vorba de altul şi nu de dânsul, care (nu cunoaşte aspectul pozitiv al sinelui său) stă aici la fereastră - la fereastră? Dar el e şi nu conştientizează rolul dominator al ta- la uşă! – la uşă? – stai, ce-i cu mine? cine-s tălui. Mai apoi descoperă adevărul despre eu? unde sunt? –ascultă! Răsună iar glasul mamă, despre tată, despre raportul dintre dinlăuntru lui, îţi dai seama ce faci, te-ai ei. După ce capătă forţa discernământului, rătăcit, aiureşti! Unde-i locul tău? – locul el nu vrea să-şi recunoască tatăl, tinzând meu –aici, lângă uşă – acesta-i Ghior care spre unitate totală cu mama. Deci el refu- vine chefliu de la petrecere, locul tău e la ză să recunoască răul din sine. Însă atunci fereastră, acela eşti tu!”. când omul încearcă să reprime sau să nu Tendinţa lui Filimon de a deveni altul, de accepte partea negativă a sa, el se pune în a trăi viaţa lui, se reflectă în două conştiin- pericol, pentru că el reprimă de fapt, uni- ţe- oglindă – a Femeii şi a Renei. Femeia îl tatea propriei fiinţe. Dar Filimon, cel care acceptă în locul soţului decedat, chiar dacă în final cunoaşte binele şi răul, nu se poate nu-l iubeşte. Deci la nivel fizic Filimon ia împăca cu existenţa ambelor aspecte în sine, locul aceluia. Iar la nivel moral-spiritual or „împăcarea, atunci când se petrece, nu această înlocuire are loc prin Rena. Ele îi e cu Tatăl, ci cu propria structură duală. creează iluzia fericirii: „o să trăim bine la Singur, faţă în faţă cu moartea ca singură Casa de Zahăr, zicea Femeia, Rena se lipea certitudine, omul dobândeşte seninătatea. de el, şi lui i se umplea inima de lacrimi, căci Se regăseşte identificând în sine mama şi îl vedea pe acela (sublin. – O.G.), tatăl ei, tatăl.” [4, p. 13] Raportul dintre om şi sine strivit de zid, dar nu era acela, ci el, Filimon, este condiţionat de raportul dintre om şi şi iar îşi aducea aminte cuvintele bătrânului lume. Lumea învaţă omul să împartă totul zidar: Piatra scoasă de sub sat aici nu ţine...”. în alb şi negru, în pozitiv şi negativ, pentru Rena îl vede în Filimon pe tatăl ei, aşa cum ca ulterior, omul să se simtă mereu imper- se vede şi Filimon în raport cu ea: „ah, mâ- fect şi să lupte cu sine, cu răul din structu- nuţele tale mici şi subţiri – cu ele te-am scos ra sa spirituală. Starea de frustrare îl face de sub pietre, erai mort, tăticule, şi eu te-am vulnerabil şi instabil, fapt care îi generează scos şi te-am înviat – m-ai înviat, vino, vreau conflicte exterioare. Acesta este cercul vicios
— 93 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 al coabitării fiinţei în lume. Lupta cu sine şi 2. Markova Ivana, Dialogistica şi reprez- cu lumea este o condiţie a continuumului entările sociale. Iaşi: 2004. existenţial. 3. Munteanu Cristinel. Despre caracterul mo- Aşadar, în lumea lui Filimon, masculinul tivat al numelor proprii din opera literară, şi femininul reprezintă vocile contradictorii în revista Limba română, nr. 7-8, 2008. ale sinelui dual. Ele constituie cele două en- 4. Nechit Irina, Feminin şi masculin în lit- tităţi arhetipale în care se substanţializează eratură. În revista Steaua, nr. 5-6, 2001. complementaritatea dintre fizic şi spiritual, 5. Repciuc Ioana, O abordare etnologică a material şi ideal, raţiune şi sentiment, obiec- opoziţiei semantice „stâng-drept”//http:// tiv şi subiectiv, adevăr şi falsitate, realitate www.academia.edu /2514055/O_abordare_ şi iluzie, egoism şi altruism, ură şi dragoste, etnologic%C4%83_a_opozi%C5%A3iei_se- viaţă şi moarte etc. Esenţa „omului din om” mantice_st%C3%A2ng_drept rezidă în iminenţa fiinţării lui tensionate în 6. Silion Bogdan, „Coincidentia oppositorum” dialogul etern al opoziţiilor. şi limitele gândirii discursive// Timpul, nr. 135, 3 martie 2010. Referinţe bibliografice: 7. http://mythologica.ro/alchimia-trans- 1. Ciubotaru Silvia, Gemenii în mitologie şi mutatia-sufletului-in-simbol/ folclor// http://www.alil.ro/wpcontent/up- 8. http://www.academia.edu/6052429/Dictio- loads/2012/05/ gemenii-in-mitologie.pdf nar_de_simboluri_si_arhetipuri_culturale
— 94 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 LITERATURĂ COMPARATĂ COMPARATIVE LITERATURE
OLESEA GÎRLEA Institutul de Filologie al AŞM
ARHETIPUL DIAVOLULUI DE LA ISTORIE SPRE FICŢIUNE
ABSTRACT The article Archetype of devil from history to fiction suggests a reactivation of historical and artistic representations of the devil from the twelfth century when the devil had a material representation in the folk imagination and culminating in the XXI century when it appears in multiple situations and representations, from the trivializing myth of evil to the fascination of the evil being.The author provides a overview of literary and historical metamorphoses of the devil namely folk aspects, parodic image, humanized hypostasis, demonology, devil woman, a demon subjected to the divine will, internalizing of the demonic concept, devil and childhood reading, political representation of the demon. Keywords: folk unconscious,archetype, devil, individualization, phantasms.
Motto: Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dum- nezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noapte: mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt” (Isaia 14:12-14)
oţiunea de arhetip este atribuită de sale califica arhetipul drept un conglomerat regulă unei imagini simbolice prove- de variaţii ale unui model global: „arheti- Nnite prin moştenire, stocată în incon- pul este (...) tendinţa de a crea reprezentări ştientul colectiv al omenirii care înglobează separate ale aceluiaşi model fundamental” un aspect al experienţei umane universale. [1, apud p. 359], iar în studiul Structura C. G. Jung în lucrarea Omul şi simbolurile sufeltului Jung are meritul incontestabil de
— 95 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 a fi făcut o descriere despre funcţionarea conceptului de «représentations collecti- specifică a arhetipurilor prin detectarea celor ves» creat de Lévi-Bruhl, iar în domeniul patru surse. Prima o constituie întipărirea studiului comparativ al religiilor Hubert fenomenelor fizice într-un mod particular, şi Mauss le-au definit drept «categorii ale prin intermediul reacţiei subiective. Cea de a imaginaţiei». Mai demult Adolf Bastian le doua sursă a arhetipurilor e reprezentată de desemnase prin termenul «idei originare» condiţiile biologice ale organismului uman, sau «elementare» [4, p. 55-56] resursele sale instinctuale. A treia sursă se Gaston Bachelard atribuia conceptului regăseşte în situaţiile umane fundamentale de arhetip dimensiunea globală, „o mobili- care se repetă şi se întipăresc. Cea de a patra zare generală a imaginilor universalizabile” sursă a arhetipului se constituie din eveni- respectiv „imaginea-arhetip este concretiza- mentele şi persoanele esenţiale pentru viaţa rea figurativă, substantivă a arhetipului” [5, omului, care se repetă constant (bărbatul, apud. 96]. Gilbert Durandt prezenta arheti- femeia, mama, tatăl, copilul) [2]. pul ca „o sursă majoră a simbolului, căreia Arhetipurile îşi au originea în structurile îi putem asigura pregnanţa, universabilitatea imaginare care se regăsesc în visele indivi- şi permanenţa” [5, p. 96] duale, în producţiile artistice, în religiile şi Categorisirea arhetipurilor în variaţii mitologiile primitive. Ele sunt prezente în şi structuri devine o temă intens explora- psihicul individual de la naştere şi traver- tă. Corin Braga în lucrarea Zece studii de sează întreaga viaţă a individului până la arhetipologie realizează o taxonomie a ar- moarte. Deşi arhetipurile sunt prin definiţie hetipului având în calitate de instrumente „inconştiente (...), pot ajunge să afecteze sau texte religioase, filosofice şi culturale. Astfel chiar să domine viaţa conştientă” [3, p. 29]. de-a lungul timpului arhetipurile îşi crista- Termenul sus-menţionat apare con- lizează esenţa şi îşi structurează reprezen- stant în psihologia analitică a lui Jung cu tările în funcţie de natura lor metafizică denumirea imago (1911) desemnând figura (ontologică), psihologică (antropologică) prototipică inconştientă a mamei, tatălui, şi culturală. Respectiv fiecare din varianţii fratelui sau surorii. În 1912 Jung atribuie arhetipali pot fi combinaţi într-un demers imagourilor termenul de „imagini primor- complet şi stratificat. Mai târziu imagologul diale”, abia în 1919 introduce termenul de clujean va completa conceptul de arhetip cu arhetip. Conceptul de arhetip a fost disputat două noţiuni anarhetip şi escatip, care vor de către Sigmund Freud şi Carl Jung. Dacă genera critici acerbe, datorită confuziei şi primul atribuie termenului o natură exclusiv întrepătrunderii termenilor. personală, cel de al doilea contestă ipoteza Raportate la dimensiunea artistică, arhe- unei cauze personale în interpretarea ar- tipurile sunt multiple cu un număr infinit de hetipurilor, o consideră falsă, inexactă şi o variaţii. Propunem în continuare o reactivare apropie de inconştientul colectiv. Carl Jung istorică şi artistică a arhetipului diavolului. abordează arhetipurile dintr-o perspectivă Totodată vom considera noţiunile diavol şi multidimensională, interdisciplinară când demon înrudite. acestea îmbracă o „haină terminologică” Robert Muchembled în lucrarea O istorie specifică în funcţie de domeniile preluate: a diavolului realizează o metaforă incitantă „Cercetarea mitologică le numeşte «motive»; atunci când afirmă că ştiinţele umane sunt în psihologia primitivilor, ele corespund într-un anume fel fiice ale diavolului: „Nu în
— 96 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 sensul pe care o înţeleg aceia dintre adversa- supune, respectiv animalele nocturne sunt rii lor care se tem de dispariţia unei viziuni considerate avataruri ale Prinţului Tene- teologice tradiţionale a existenţei umane. brelor. Cel Rău se impune totodată ca o Ci dat fiind că ele apar pe ruinele mitului „reprezentare a zeilor păgâni ai morţii” [6, satanic tradiţional, pentru a-l înlocui prin- p. 28], acesta fiind stăpânitorul absolut al tr-o descindere în abisurile a ceea ce vom Regatului Infernului. numi, o dată cu Freud, inconştient sau mai Dacă alte culte şi reprezentări supranatu- simplu dorinţe, necesităţi şi drepturile fiinţei rale au fost date uitării în urma procesului singure de a se privi în propria sa oglindă” intens de desacralizare, credinţa în diavol nu [6, p. 265]. Pornind de la acesta afirmaţie o a fost dezrădăcinată, vechiul Hades şi Tar- privire de ansamblu asupra metamorfozelor tarul grecilor, Gheena evreilor, imagologia istorice şi literare ale diavolului devine cu creştină a iadului nu sunt nici azi recuzate. atât mai necesară. Demonul îmbrăţişează o faţetă impor- Arhetipul demonului este o noţiune tantă a imaginarului şi în sec. al XIII-lea ambivalentă care expandează de la conşti- prin aspectele folclorice care i se atribuie. inţa inexistenţei lui (fiind o întruchipare Temele populare conferite reprezentării dia- fantastică) la ubicuitatea şi realitatea lui. volului se centrează pe o imagine parodică O scurtă incursiune în istoria demonolo- a acestuia: demoni ridicoli, imbecili, mai giei permite să detectăm imagini arhetipale puţin înspăimântători, păcăliţi demitizea- în continuă modelare începând cu seco- ză imaginea bestială care va lua amploare lul al XII-lea, când demonul apărea ca o imediată în secolul următor. Parodierea dia- reprezentare materială în imaginarul colectiv volului o găsim şi în denumirea sa specifică şi culminând cu secolul XXI, când acesta Simia Dei „maimuţa lui Dumnezeu” (n. T.), apare în multiple ipostaze şi reprezentări, de aici rezultă o caracteristică ridicolă, dar de la banalizarea mitului diabolic până la şi manipulatoare a acestuia. Tema demo- fascinaţia pentru partea malefică a fiinţei. nului dominat de om constituie un filon Tema diabolică, deşi apare odată cu important şi pentru literatura cultă de mai omenirea, ocupă un rol obsedant în repre- târziu. Un exemplu relevant sunt poveştile zentările umane ale secolului XII. Satan, lui Ion Creangă în care diavolii apar ca nişte zeul rebel faţă de autoritatea divină, aşa creaturi simpatice, umanizate, nu produc cum se transpune în imaginarul creştin, spaimă, sunt nişte învinşi, oneşti, cooperanţi, ia numeroase faţete. Ca animal acesta se naivi, amărâţi, uşor de manipulat, slabi şi confundă cu dragonul, şarpele, ţapul, câi- înfricoşaţi „minimalizaţi, înfăţişaţi ca o oaste nele, pisica, vulturul, porcul, cucuveaua, de neisprăviţi” [8, p. 119] ridicoli şi fără salamandra, „numai în chip de vacă nu” imaginaţie. Concepţia burlescă a demonului [7, p. 73], el poate fi şi „omidă multicoloră, păcălit constituie o preocupare constantă a papagal, maimuţă cu coadă lungă şi mai ales folcloriştilor. În opera lui Ion Creangă sunt muscă” [6, p. 145] sau poate părăsi lumea ironizate şi fantasmele iadului proiectate ca animală identificându-se cu un „principiu taverne ale petrecerii şi desfrâului. Infernul vag, parte sumbră a fiinţei (...) maestru al lui Creangă e plin de sindrofii şi plăceri vicleniilor şi metamorfozelor” [6, p. 208]. nevinovate: tabacioc, votkă, femei, lăutari: Multiplele imagini ale demonului sunt le- „nu stă în firea culturii române o figurare gate şi de regatul nopţii pe care acesta îl terifiantă a iadului, o ilustrare luxurian-
— 97 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 tă a răului (excepţia s-ar numi Ion Budai medicul Infernului, demonul pederastiei, Deleanu)”. Singulară e şi imaginea raiului maestru de ceremonii, bucătari ai elitei in- prezentat ca un „spaţiu nelocuibil”, „sărac fernale, brutarul şi paharnicul Infernului, ca o prăvălie sătească” [9, p. 252-253]. patronul comandanţilor, supraintendentul Obsesia demonologică pune stăpânire şi caselor de joc al curţii infernale, marchiz pe imaginarul colectiv al secolului XIV-lea al Infernului etc. În funcţie de aptitudinile manifestată prin producerea angoasei, inten- posedate, demonii se categorisesc în: cel sificată de realismul agresiv al predicilor şi priceput în matematică, artă şi ştiinţă, ma- al descrierilor artistice. Bestiarul tradiţional estru în elocvenţă şi arte frumoase, price- e completat prin cărţi erudite din care se put în limbile străine, muzician excelent, desprind imagini terifiante, oameni mon- responsabil de sănătatea diavolilor şi ma- struoşi şi diverşi hibrizi. Demonul devine estru al plantelor medicinale, demon care o fiinţă capabilă de a se transpune în orice inspiră pe astrologi şi ghicitori, demon care corp viu, treptat acesta va apărea în toate construieşte fortăreţe inexpugnabile şi le reprezentările în ipostază umanizată, dimi- distruge pe cele ale duşmanilor, specialist nuând frica pe care ar fi putut-o inspira. în incendii, demon al tâlhăriei şi patron al Totuşi demonii erau consideraţi imateriali falsificărilor, prinţesă a magiei etc. Despre mişcându-se prin intermediul unui alt corp. numele atribuit fiecărei funcţii „alese” şi Diavolul trece astfel din afară înăuntru. înfăţişarea responsabililor infernali sus-nu- În secolul al XV-lea apare o veritabilă miţi vezi Dicţionarul de mistere a lui Réne ştiinţă despre demoni numită demonologia, Louis [10, p. 81-84]. care oscilează între doi versanţi, demonolo- Importanţa imensă a figurii diabolice gia savantă şi diabologia populară, respec- este conturată de prezenţa masivă a acesteia tiv această preocupare concentrează nume în poeme, piese de teatru şi reprezentări de savanţi cunoscuţi precum Leon Wier, picturale. Apare o producţie a imaginarului Collin de Plancy, Del Rio, Montaigne ş. a. savant – mitul lui Faust. Pactul cu Satan, Obiectivele constante ale demonologiei sunt raporturile sexuale cu diavolul concretizate numele şi supranumele forţelor obscure, de pecetea sa, redefinirea naturii feminine lumea lui Satan, multiplele imagini ale de- ca demon ispititor sau apropiată diavolului monului, discursul demonologic, procedeul sunt câteva angoase dominante ale secolu- diabolizării. lui XVI. Apropierea femeii de diavol sau Un interes aparte al demonologiei îi re- amestecul corporal era reprezentat în sec. vine ierarhiei tenebrosului ţinut al lui Satan al XVI-lea ca un act steril, întrucât „acu- care calchiază o lume similară suveranităţii plarea demonică nu creează monştri, ci regale şi a societăţii obşteşti. Astfel infernul interzice pur şi simplu apariţia vieţii” [6, e populat de demoni cu numeroase nume p. 89]. Fantasmele moderne proiectate în şi supranume care corespund funcţiilor pe filme şi cărţi despre urmaşii diavolului nu care aceştia le îndeplinesc: prinţi, demni- erau credibile acum trei sau patru secole. tari, miniştri, preşedinte al înaltului consiliu, Totuşi atunci se impune o distincţie clară mare cancelar al Infernului şi intendent al între demoni şi monştri. Primii erau des- garderobei Satanei, trezorier al Infernului, cendenţi ai lui Satan, ai Regatului infernului, şeful poliţiei secrete a Infernului, comandant pe când cei din urmă constituiau semne al armatei infernale, ambasadele Infernului, divine sau abateri de la procesul normal de
— 98 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 creştere. Sexualitatea debordantă, perversă chip de om” [11, p. 65], răspândesc un miros era un indiciu al înmulţirii monştrilor şi o insuportabil înainte de deces, duhoarea de consecinţă a pedepsei divine. Chiar şi astăzi mort le iese din gură atunci când vorbesc, în discursurile despre SIDA se vehiculează sunt desfiguraţi de muşte şi viermi: „putea apariţia ei ca pedeapsă a viciilor. de-ţi venea să-ţi verşi maţele” [11, p. 21], Credinţele şi superstiţiile secolului al „mirosul pătrundea prin geamurile închise, XVII-lea vor transforma încetul cu înce- având putere să străbată şi pereţii” [11, p. tul grila de percepere a Prinţului Tenebre- 64], „mirosul nesuferit a blocat oraşul” [11, lor constituind o imagine arhetip unitară. p. 75]. Totuşi romanul amintit abordează Simţul olfactiv în plină tranziţie cunoaşte o probleme existenţiale stringente ale sec. XXI adevărată coborâre ad infernos. Bolile epi- prezentate ca invenţii politice ale diavolului demice şi duhoarea pestilenţială oricare ar unele posibile, altele veridice, total necunos- fi originea ei (excrementele, transpiraţia, cute sec. al XVII-lea: legea care întrerupe ciclul menstrual, putrefacţia aerului, mur- viaţa la 65 de ani prin eutanasiere, taxa dăria, animalele care trăiesc în murdărie şi pentru naşterea celui de al doilea copil sau excremente) erau considerate apanaje ale castrarea copilului, remunerarea generoasă a demonului. A mirosi urât devine un indiciu celor care renunţă la dreptul de a avea copii, al inferiorităţii sociale, înseamnă a invoca fabricarea viruşilor şi provocarea cutremu- imaginea diavolului. De acum încolo orice relor, căsătoria homosexualilor, avorturile, sursă de înlăturare a mirosurilor neplăcute şi decimarea celor 200.000 de oameni pentru sursele care menţin mirosurile aromate vor a putea reproiecta oraşul, dependenţa de fi considerate talismane pentru protejarea de computer şi internet, producerea legumelor forţele obscure. Pentru îndepărtarea şi men- şi fructelor artificiale. ţinerea demonului la distanţă vor veni în Lucrările cu tematică demonică, Teufel- ajutor pomander-urile, fructele aromatizate, bücher-ile specifice secolelor XVI-XVII sunt exotice, săculeţele cu mirosuri, parfumarea multiforme: predici, manifeste, compilări, obiectelor cu ambră şi mosc, usturoiul, bu- piese dramatice, scrisori deschise, anecdo- retele îmbibat cu oţet. Treptat simţul olfactiv te. Toate scrierile enumerate au menirea îşi modifică conotaţiile, abuzul de mirosuri de a proteja oamenii de figura demonică fiind intim legat de păcatul sexual „graţie prin condamnarea viciilor şi păcatelor din parfumurilor răspândite asupra organelor viaţa socială şi cercul familial. Se dezvoltă genitale” [6, p. 136]. Duhoarea infectă ca o literatură care are ca subiecte principale vestigiu al diavolului o găsim transpusă în infidelitatea şi lupta cu acest flagel, amp- plină postmodernitate în romanul lui Sa- lificată de ideea de sfinţenie a căsniciei şi vatie Baştovoi Diavolul este politic corect teribila răzbunare divină pentru cei impuri. (2010). Acest prejudiciu olfactiv cuprinde Un Dumnezeu sever care-l ţine pe demon în roman demnitari cu funcţii înalte, care sub tutela aceasta e fantasama definitorie inventează legi pe care ei înşişi le sfidează. a secolului al XVII-lea. A speria în scopul Moartea ciudată şi cumplită care-i învălu- de a educa, iată o cale de a combate obse- ie pe oficiali, înlătură orice dorinţă a altor sia demonică a păcatului, infamul viciu de pretendenţi de a accede la posturi înalte. incontinenţă sau orice vidare a Legii divi- Ca într-un scenariu fantastic cei vizaţi, pe ne şi umane. Prezenţa demonului într-un care naratorul îi categoriseşte în „demoni cu imaginar supus voinţei divine e un indiciu
— 99 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 al unităţii absolute, deoarece Satan nu ac- culează prin intermediul umorului şi ironiei ţionează decât sub tutela autorităţii divine. ajungând astfel să nu mai înspăimânte. O Tenebrele erau necesare pentru ca lumea să trăsătură dominantă a abordării conceptului pară terifiantă. demonului este polemica dintre susţinătorii Treptat imaginea lui Satan va scădea în şi adversarii demonologiei. intensitate şi acesta nu va mai ocupa un Transpunerea literară a diavolului este o rol primordial în imaginarul colectiv, to- rampă de lansare a unor atitudini personale tuşi Regele Negru nu va fi deposedat de cu privire la subiectul în cauză. Diavolul trăsăturile sale simbolice. Arhetipul lui Sa- şchiop (1707) de Lesage pune problema tan se sfarmă în numeroase cioburi fiind eliberării răului în lume. Asmoden, diavo- supus multiplelor experimente. Progresul lul şchiop care coabitează într-un borcan cunoaşterii şi al ştiinţei va pune capăt unui este eliberat de studentul Cléophas. Drept demon terifiant şi unui infern angosant, răsplată pentru eliberarea din captivitate generând îndoieli cu privire la realitatea diavolul împlineşte dorinţele studentului. puterilor lui Satan şi la intervenţia acestuia Diavolul îndrăgostit (1772) de Jacques în lumea oamenilor. Amplificarea reculului Cazotte aduce în prim plan tema seducţiei faţă de Prinţul Infernului e generată de un demonice, dar şi cea a punerii demonului proces de devrăjire a universului, diavolul în serviciul omului. Belzebut apare sub di- devine mai puţin credibil, mai puţin tragic. verse înfăţişări (cap de cămilă, căţea, fată Secolul al XVIII-lea e supus unei dedra- frumoasă) tânărului Alvare, un spaniol matizări a religiei, respectiv unei diminuări curios şi lipsit de ocupaţie. Amuzamentul a credinţei în diavol, acesta identificându-se diavolului ia sfârşit atunci când acesta cade cu o iluzie. O cauză a fragmentării imaginii singur în capcanele sale, Geniul răului se diavolului este părăsirea sferei teologice şi îndrăgosteşte de victima sa. refugierea acestuia (a demonului) în filo- Uşor, dar sigur, arhetipul demonului se sofie şi literatură (respectiv mituri şi sim- detaşează de imaginarul religios şi se in- boluri). Discuţiile intelectuale şi ştiinţifice, stalează într-un spaţiu artistic şi literar, el autocontrolul vor derula o interiorizare a devine o fantasmă a răului care se ascunde conceptului demonic. Diavolul se declină în fiecare dintre noi, un demon interior. în multiple forme pe care i le atribuie omul Psihologizarea şi individualizarea răului, printre care şi alungarea definitivă în uni- transpunerea mitului malefic în literatură versul său infernal atemporal. deschide calea unei dedramatizări a temei În 1729 este tradusă în limba franceză religioase şi morale. Istoria diavolului de Daniel De Foe care Imaginea multiformă a lui Satan îmbră- explorează exilarea demonului din cer, ţişează variate modele, autorii parodişti îl numeroase faţete şi nume pe care preferă prezintă într-un registru comic, ridicol să le ia Satan, dar şi o definire a diavolului (urmaşii literaturii fantastice a lui Jaques ca „motor al istoriei” [6, p. 213]. Cazotte). O altă faţetă a Geniului negru este Se produce treptat o tranziţie simbolică alura macabră, bazată pe oroare cum e cazul de la Satan la Mefistofel, imaginea demonu- lucrărilor lui Polidori Le Vampire (1819), lui se dedramatizeză, apropiindu-se simţitor Nordier Samarra (1821), Pétrus Borel Ma- de regnul uman. Fireşte, tranziţia simbolică dame Putiphar (1833-1839), Frédéric Soulié nu se face în mod brutal, imaginea sa bas- Les Deux Cadavres (1832) şi Les Mémorie
— 100 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 du diable (1837), Stevenson Doctorul Jekyll serie românească „biblioteca pentru toţi co- (1886), Bram Stoker Dracula (1897), care pii”; lucrarea se află totuşi la limita dintre generează o literatură frenetică populată de povestire şi roman. Perspectiva punctelor vampiri, monştri, sacrificări de nou născuţi. de vedere pulverizează portretul lui Fra Dia- În creaţiile literare şi picturale fantasmele volo într-un puzzle neordinar: sfânt, diavol, demonice din prima jumătate a sec. XIX-lea şelar, fugar asasin, bandit, soldat, colonel, sunt proiectate în figura unui bărbat sau a „general”, aventurier, duşmanul francezilor, unei femei, pentru a contura metamorfoza şef de bandă, corsar, om al munţilor, tâlhar, bestială şi pustiirea fiinţei, omul devine zeul ucigaş fără milă, legendă, erou, patriot, duce, cel rău. Diavolul tradiţional e înlocuit de rebel, satanic, nelegiuit, tâlhar la drumul o dublură care doarme în fiecare din noi, mare, personaj diabolic, idealist iremedia- graţie unui proces subtil de deconstrucţie bil, erou naţional, războinic, strateg, şarpe, a creştinismului angosant. Diavolul devine combatant, lup, om de neînvins şi imposibil foarte intim „încolăcit în interiorul omului” de prins, agitator, curtean, simbol, luptător [6, p. 258]. viteaz, ucigaş, călugăr. Însuşi autorul dorind Începând cu mijlocul sec. al XIX-lea ia să sintetizeze această caracterizare debor- avânt o religie a fricii dezlănţuită în cărţile dantă a lui Fra Diavolo îl prezintă astfel: pentru copii marcate de o viziune tragică a „Un personaj atât de ciudat, multiplu, un vieţii promovată de un catehism terorizant, amestec uman, o alternare dintre întune- „scopul nedeclarat (n.n. - al acestor publi- ric şi senin, o schimbare de scenariu care caţii) este de a băga frica în oasele copiilor trece de la farsă la tragedie” [12, p. 167]. pentru a-i îndepărta de cele 7 păcate” [6, p. Contrar aşteptărilor, bestialitatea protago- 262]. Satan apare într-o ipostază bestială, nistului stârneşte admiraţie: „Făcu atâtea „negru cu aripile desfăcute, cu un trident încât englezii păreau să vadă în el mai mult în mână” „copil rău, agresiv (...) cu mici un înger decât un demon (...) Avem aici un coarne, cu aripi de liliac şi coadă”, „un de- om care valorează cât un bastion; i se spune mon negru omniprezent” [6, p. 262]. Ima- Fra Diavolo şi este într-adevăr un diavol în ginarul fasonat a lui Satan avea şi un scop război” [12, p. 57], „preot îmbrăcat ca un didactic de a distinge Binele de Rău şi de diavol (...) diavol îmbrăcat ca un general” a impune un sentiment de autocontrol. Nu [12, p. 68], „general fără grade, dar numit de se ştie care a fost impactul real asupra copi- vocea poporului” [12, p. 76], „pentru fran- ilor care au avut parte de cărţi saturate de cezi Fra Diavolo era un diavol în persoană” angoase infernale. O viziune optimistă şi [12, p. 125]. Deşi pare absurd, diabolizarea pozitivă a diavolului o aflăm în romanul lui lui Michel Pezza are mai degrabă un aspect Luigi Ugolini Fra diavolo (1969). Protago- pozitiv decât negativ, chiar şi atunci când nistul Michele Pezza Arcangelo poreclit de este ucis de către francezi: „I s-a dat un părintele Nicole de Fabritiis „Fra Diavolo” titlu de batjocură şi apoi l-a predat bucuros pentru spiitul său răzvrătit şi îndărătnic este diavolului, adică spânzurătorii (...). A greşit compus dintr-un amestec de însuşiri con- şi a plătit; a plătit cu propria-i fiinţă, şi a tradictorii: frică, admiraţie, onoare, dispreţ, ştiut să moară demn” [12, p. 172-173]. erou, criminal. Autorul s-a grăbit să califice Către sfârşitul sec. XIX partea întunecată scrierea sa de peste 170 de pagini „poveste a fiinţei umane primează asupra reprezen- pentru copii”, iar romanul apare şi într-o tărilor demonului, treptat demonologia şi
— 101 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 cunoaşterea diavolului este repudiată pentru O incursiune în publicistica şi în cine- ca Sinele să devină obiectul central al pro- matografia care-l are ca prototip de diavol priei curiozităţi. Ambivalenţa fundamentală o găsim la Robert Muchembled în lucrarea este exilată din cosmos şi îşi găseşte loc în O istorie a diavolului (p. 309-329). Dincolo omul propriu-zis compus din divin şi infer- de ipostazele bestialităţii în cinematografie nal, grotesc şi sublim, pasiuni şi slăbiciuni şochează cazul regizorului polonez Roman etc. Sfârşitul secolului al XIX-lea e marcat Polanski devenit victimă a demitizării de- de un veritabil cult al Eului, interesele de monului. În filmul Rosemary’s baby acesta grup sunt opuse intenselor potenţialuri ale prezintă istoria unui copil demon, pe care individului. nu-l arată niciodată lăsând loc pentru am- Are loc o individualizare şi psihologi- biguitatea existenţei lui, iar în Balul vam- zare a noţiunii de Rău. Poate cea mai con- pirilor regizorul sus-numit parodiază tema cludentă înţelegere a interiorizării răului o contelui Dracula. Întâmplător sau nu soţia găsim în explicaţia referitoare la arhetipul regizorului, Sharon Tate a fost victima unei ambivalent al sufletului, care aparţine lui C. crime odioase, fiind asasinată în 1969 de Jung: „sufletul este un demon distribuitor către un grup de satanişti, care au preluat de viaţă care-şi joacă rolul drăcesc deasu- sângele ei pentru a redacta inscripţii diabo- pra şi dedesubtul vieţii umane (...) Raiul şi lice pe pereţi. Să fie ficţiunea un argument iadul sunt destine ale sufletului” (...) „omul al crimei? născut din ţărână, cu instinctul său de ani- Infernul tradiţional pierde puţin câte pu- mal sănătos, se află în luptă cu sufletul său ţin angoasele, iar satisfacerea pasiunilor şi şi cu demonia acestuia. Dacă sufletul ar fi pulsiunilor, interzisă de dogmele religioase, e fost doar întuneric, atunci cazul ar fi fost întărită de ideea conform căreia viaţa ne este simplu. Din păcate, lucrurile nu stau astfel, oferită pentru bucurie şi plăceri, nu pentru căci aceeaşi anima poate apărea şi ca înger suferinţe. Demonul interior se modelează al luminii” [4, p. 36, 38]. Sfârşitul sec. al „în funcţie de narcisismul gazdei sale” [6, XIX-lea e marcat de apariţia şi desfăşurarea p. 299]. El devine o metaforă ludică a bu- unor grupări sataniste extremiste. Detalii năstării perfecte, a bucuriilor existenţiale. despre concepţie, revistă, adepţi, biserica Dedramatizarea diavolului, reculul fricii satanică, grupări disidente, secte satanice de diavolul tradiţional, banalizarea mitului vezi în cartea lui Robert Muchembled O is- diabolic, fascinaţia pentru partea malefică torie a diavolului (6, p. 274, p. 296, 334-335). a fiinţei, diabolizarea duşmanului, invazia Diavolul de la sfârşitul celui de-al doilea corpurilor umane de o entitate malefică, mileniu îşi multiplică metamorfozele, este combaterea laturii blestemate a fiinţei uma- regândit într-o ipostază nouă, devine un ne sunt câteva fantasme ale sec. XX care-şi simbol al plăcerii şi bunăstării, se instalează găsesc ecouri şi în secolul următor. în imaginarul oraşului crepuscul. O adevă- O altă reprezentare a demonului este rată obsesie a diavolului pune stăpânire pe în strânsă legătură cu politicul. Expresiile imaginar, dovadă sunt istoriile cu vampiri, „diavolul roşu” sau „duşmanul roşu” au fost vârcolaci, cu animale umanizate, vrăjitori, amplificate de izbucnirea războiului rece. nenumărate măşti ale duşmanului interior, Raportată la literatură, romanul Pactizând comics-urile, benzile desenate, exorcizarea, cu diavolul de Aureliu Busuioc este o ve- horoscoapele, magii. ritabilă mostră de prezentare a „diavolului
— 102 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 roşu” ca cel mai execrabil dintre demoni, Referinţe bibliografice: întrucât aduce nu doar angoase, teroare şi 1. Enciclopedie de Filosofie şi Ştiinţe umane. suspiciuni false; ci frânge destinele persona- Trad. Luminiţa Cosma, Anca Dumitru ş. a. jelor Mihai Olteanu, a familiei sale, dar şi a Bucureşti: ALL Educaţional, 2004. iubitei Elvira. „Oare pactizând cu diavolul, 2. http://ru.scribd.com/doc/49946046/C-G- poţi ajunge înger?” [13, p. 264] se întreabă Jung-IN-LUMEA-ARHETIPURILOR retoric protagonistul care ajuns la limita 3. David Macey, Dicţionar de teorie critică. disperării după un şir lung de ezitări acceptă Trad. Dan Flonta, Sorana Corneanu ş. a. să devină denunţătorul KGB-ului doar ca Bucureşti: Comunicare.ro, 2008. să-şi salveze cele două surori aflate în exil, 4. C. G. Jung, Opere complete. Vol. 9 partea 1 după ce îşi pierduse o soră şi mama, iar apoi Arhetipurile şi inconştientul colectiv. Trad. şi tatăl. Această decizie va fi fatală pentru Vasile Dem. Zamfirescu, Daniela Ştefănescu, Mihai Olteanu, pentru că cei din KGB aveau Bucureşti: Editura Trei, 2014. suspiciuni asupra-i de spion, doar pentru 5. Durand Gilbert, Figuri mistice şi chipuri ale simplul motiv că a făcut studiile în România. operei. De la mitocritică la mitanaliză. Trad. Pentru protagonist pactizarea cu diavolul Bădescu Irina, Bucureşti: Nemira, 1998. sfârşeşte prin învingerea lui, idee care poate 6. Robert Muchembled, O istorie a diavolului. fi lesne dedusă din roman: „numai cei aleşi Trad. Em. Galaicu Păun, Chişinău: Cartirer, îi pot păstra însemnele de om sub loviturile 2002. sorţii” [13, p. 164]. 7. Credinţa în existenţa diavolului în: Artur Interpretările istorice şi literare ale dia- Gorovei Folclor şi folcloristică, Chişinău: volului se focalizează pe înţelesul, produce- Hyperion, 1990, p. 63-74. rea şi receptarea imaginilor arhetip într-un 8. Demonologia lui Creangă. Draci şi babe spe- anumit climat social şi cultural. Fiecare cialiste în drăcării în: Eugen Simion Cruzim- ipostază unicală a demonului comunică un ile unui moralist jovial, Iaşi: Princeps, 2011. mesaj diferit unui public diferit întărind sau 9. Oşteanul, Turbinca şi Moartea sa în: Ion Pe- chestionând spiritul epocii în care a fost cie, Phallusiada sau epopeea iconoclastă a lui creată. Proiectată într-un şir de reprezentări Creangă. Piteşti: Paralela 45, 2011. imaginare, ipostaza demonului ţine de un 10. Réne Louis, Dicţionar de mistere. Trad. Al- arhetip colectiv completat de variaţii ale bumiţa Muguraş-Constantinescu, Bucureşti: imaginarului individual necesare şi pretabile Nemira, 1999. interpretării. Fantasmele diabolice continuă 11. Savatie Baştovoi, Diavolul este politic corect, să fie mediatizate, preluate şi aprofundate Bucureşti: Cathisma, 2010. continuu, dovadă este impresionanta creş- 12. Luigi Ugolini, Fra Diavolo. Trad. şi prefaţă tere a literaturii artistice care direct sau in- Adriana Lăzărescu, Chişinău: Prut Inter- direct prezintă diavolul învăluit în multiple naţional, 2003. concepţii şi metamorfoze. Totuşi de aici mai 13. Aureliu Busuioc, Pactizând cu diavolul, ediţia e cale lungă către o veritabilă deferlare a a III-a, Chişinău: Cartier, 2013. bestialităţii în literatură.
— 103 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
CRISTINA ROBU Institutul de Filologie al AŞM
PERSONAJUL DEDUBLAT ÎN TREI ROMANE SEMNATE DE HARUKI MURAKAMI
ABSTRACT The double is considered to be a recurrent theme and it can be identified in nu- merous literary texts. But it is seldom designed as a maze which both the characters and the readers have to closely observe in order to discover the special structure of the narration. We believe this type of double was highlighted by Jorge Luis Borges and, as a literary follower, was reinstituted in his texts by Haruki Murakami. The two authors change the essence of the doppelganger and present it more as an initiation milestone rather than a simple intrigue tool. This paper’s objective is to familiarize the public with the motif of the double in Haruki Murakami’s three novels based on using existing concepts and theories formulated by literary scientists and on personal post reading impressions. Keywords: double, Haruki Murakami, Japanese literature, literary character, dop- pelganger, duality.
Tema dublului – câteva elemente mai diluaţi, dar rămân a fi până la urmă la comparative fel de veritabili. Haruki Murakami nu a scris Un număr mare de elemente recurente de fapt niciun text dedicat completamente tipice dedublării, cum sunt imaginea fra- dublului, în felul în care a făcut-o de exem- ţilor gemeni, dublilor sau a imaginilor în plu Borges (1), dar acesta a semănat dubli oglindă, pot fi găsite în textele autorului în mai multe din textele sale, lăsând cititorii nipon Haruki Murakami. Însă spre deose- să simtă impactul dedublării din urmările bire de alţi autori contemporani, cum ar fi acesteia. Personajele lui au o viaţă ţesută pe José Saramago, Philip K. Dick sau Chuck canavaua dublului: ei trăiesc nu doar in- Palahniuk, care au utilizat tema dublului stanţa dedublării, ci şi după întâlnirea cu ca motiv central în romanele lor şi au con- sosiile lor (spre deosebire de celelalte texte struit întreaga intrigă în jurul dedublării în care dedublare este studiată ca proces personajului principal –, dublii lui Haruki pe tot parcursul textului). Aceste situaţii Murakami sunt mai timizi, mai fragmentaţi, le schimbă viaţa, de exemplu, unuia îi ia
— 104 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 darul vorbirii, altuia îi înălbeşte complet to recognizable ‘reality’.”[1, p. 116] (Scrierile părul, etc., modificându-le atât concepţiile lui [Murakami] sunt plasate în două lumi despre propria lor identitate cât şi despre paralele, una fantastică şi o a doua recognos- cea a oamenilor din jur. cibilă ca fiind „reală”; traducerea ne aparţi- Astfel, Murakami – emers din conjunc- ne). Aceste două lumi se completează şi se tura literaturii contemporane japoneze –, confundă pe tot parcursul textului. După este unul din autorii în ficţiunea căruia de- acelaşi model, conştiinţa personajelor este dublarea apare ca o fereastră spre labirintu- şi ea divizată şi subconştientul, ca reflecţie a rile magice à la Borges. Intertextualitatea, fantasticului, se opune conştientului creând intimitatea şi forţa de convingere a textului o imagine în oglindă. Între aceste două lumi sunt elemente comune creaţiei acestor doi construite de Haruki Murakami în textele scriitori dar, spre deosebire de Borges, în sale se produc întâlnirile sau dezbinările textele lui Murakami aceste elemente sunt conştiinţelor personajelor creând ceea ce de proporţii mai mari. O alta deosebire pe am ales noi să analizăm – dublii. care am putea-o menţiona este diferenţa Dintr-un cotidian monoton plin de dintre misticismul argentinian pe care îl activităţi repetitive (băut de bere, lecturi, utilizează Borges în textele sale şi care se curăţenie etc.) Toru Okada păşeşte odată opune cumva minimalismului japonez pe cu dispariţia pisicii şi, mai târziu, a nevestei care îl cultivă Murakami (şi, de altfel, o mare sale, într-o lume plină de întâmplări ne- parte din scriitorii japonezi). verosimile, unde întâlneşte multe personaje Pentru a aduce argumente concrete în care, transportându-l pe erou în realităţile favoarea celor spuse mai sus, în continuare şi vieţile lor, creează o mulţime de istorii şi ne vom axa pe trei din romanele lui Mura- existenţe paralele. Pentru a cunoaşte limită- kami: Cronica păsării-arc (1994-1995), Iubi- rile corpului şi spiritului său dar şi pentru ta mea Sputnik (1999) şi În noapte (2002), a lupta cu neclarităţile din viaţa sa, acesta încercând să conturăm tipul de dublu care decide să coboare într-o fântână părăsită îi este propriu textului acestui autor. unde timp de trei zile, fără apă şi mâncare, meditează şi pătrunde cele mai întunecate Cronica păsării-arc (1994-1995, în hăţişuri ale conştiinţei sale. Acea fântâ- traducerea Angelei Hondru în 2004) nă, fără a constitui la propriu ieşirea spre Acest roman este o cronică a vieţii lui un dublu a lui Toru Okada, reprezintă ieşi- Toru Okada, un bărbat de 30 de ani, viaţa rea din lumea reală spre o lume fantastică, căruia este copleşită treptat de evenimente duală, o lume a percepţiilor modificate şi a supranaturale. Fantasticul interacţionează în posibilităţilor multiple. Apariţia unei istorii mod gradat cu realitatea şi aceste două lumi, de dublu în toate aceste povestiri supraeta- la început distincte, se contopesc treptat. În jate pare firească, întrucât spaţiul pe care textul său Haruki Murakami and the music of ni-l descrie Haruki Murakami este mereu la words, bine-cunoscutul traducător Jay Rubin limita realităţii cu visul. Visul este un punct menţionează aceste două lumi pe care le de reper important în opera lui Murakami utilizează atât de des Murakami în lucrările (precum şi în înţelegerea dublului), pentru sale şi spune următoarele: „[Murakami’s] că în vis spaţiul şi timpul sunt percepute în writings tend to posit two parallel worlds, mod distorsionat. Personajele romanului one obviously fantastic and the other closer său sunt construite la limita realităţii cu
— 105 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 visul şi trecerea de la real la fantastic devine erotice şi povestindu-i despre adolescenţă, imperceptibilă. aceasta se strecoară în pielea dispărutei şi Mai multe din personajele romanului au creează o zonă în care cele două personaje istorii personale foarte speciale care îmbo- sunt confundate de erou. găţesc romanul până la suprasaturaţie. Una Un al treilea personaj secundar cu nume din ele este cea a Locotenentului Mamiya interesant este Cinnamon (2) Akasaka, şi şi este povestea îngrozitoare a torturilor acesta nu ne interesează doar din cauza si- cauzate de către soldaţii ruşi şi mongoli în nesteziei create de prenumele lui, ci, mai cu timpul războiului. Această lungă şi minuţi- seamă, de visul care face din acest personaj oasă relatare este cea care-i dă naratorului elementul cel mai important pentru cerce- ideea de a coborî în fântână şi ea precede tarea în cauză. În cel de al treilea volum al şi însoţeşte călătoria conştiinţei acestuia. În trilogiei, Cinnamon Akasaka trece dintr-o această călătorie Toru Okada trece printr-un realitate în care vede cum doi bărbaţi sapă proces profund de introspecţie, atât de pro- o groapă sub geamul său într-un vis în care, fund încât ajunge într-o altă dimensiune după ce merge să vadă ce era în groapă, reuşind să pătrundă prin pereţii fântânii revine în pat ca să găsească acolo doppel- într-o lume paralelă, într-un „dincolo”. gänger-ul său. Această întâlnire cu dublul Această dublare a lumii trăită de Toru în său care doarme acolo unde dormise el ceva fântână aminteşte de practicile şamanilor mai devreme îl lasă pe Cinnamon Akasaka tajici [2, p. 629–633] din Asia centrală care fără voce inducându-l într-o stare patologi- erau iniţiaţi pentru a-şi putea controla spi- că de mutism. Dublul îl lasă pe Cinnamon ritul prin intermediul izolării pe o durată Akasaka fără cuvinte la propriu, acesta îi de patru zile. Referirea la această practică fură darul de a vorbi odată cu identitatea spirituală nu este întâmplătoare când ştim că de care i-o răpeşte. Explicaţia pe care i-o şamanii consideră că sufletul omului poate furnizează mama lui Cinnamon Akasaka călători. Această practică consistă de fapt lui Toru Okada despre cele întâmplate fac în învăţarea de către anumiţi aleşi să aibă o trimitere directă la scriitura labirintică control asupra conştiinţei şi spiritului în a lui Borges de care pomeneam ceva mai timpul şedinţelor şamanice şi călătoriilor sus „His words were lost in that labyrinth, în lumea spiritelor (numit extaz de către swallowed by the world of his stories.” [4, Mircea Eliade [3]). p. 444] (Cuvintele sale s-au pierdut într-un Un alt cuplu de personaje ce flirtează cu labirint, înghiţite de lumea poveştilor sale ; t. tema dublului sunt surorile Creta şi Malta n.). Poveştile suprapuse de copil şi de mama Kano, ambele având puteri supranaturale şi, sa sunt sursa labirintului în care dispare desigur, făcând trimitere la îngemănare care, vocea odată cu apariţia dublului. Aici la- după compartimentarea lui Carl F. Keppler, birintul este suprapunerea povestirilor, is- este unul din cele şapte tipuri de dublu [4]. torisirea lor, iar dublul este protagonistul. Aceste surori pot fi considerate şi ca du- Dublul, în calitatea sa de temă devine, în blurile sau alter-ego-urile soţiei lui Toru acest roman, cam în modul în care se întâm- Okada. În special Creta Kano este cea care pla şi în textele lui Borges (3), un pretext, pe parcursul povestirii se joacă cu urmele o formă pe care o iau poveştile pe care şi lăsate de soţia dispărută purtându-i hainele, le creează fiecare şi din care se construiesc umplându-i visele lui Toru cu diverse scene vieţile omeneşti. În lucrarea sa Interpretarea
— 106 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 viselor, Sigmund Freud spunea următoarele been no end to them. I had to draw a line „Visul este, într-un anumit fel, descărcarea somewhere. Otherwise, my very existence psihică a unei dorinţe în stare de refulare in this place would have been open to qu- deoarece el prezintă această dorinţă ca re- estion.” [5, p. 330] (Am reascultat sunetul alizată.” [6, p. 53] Prin această prismă, am telefonului în mintea mea. Nu mai eram putea considera întâlnirea lui Cinnamon completamente sigur că sunase de fapt. Dar Akasaka cu dublul său adormit ca o rea- dacă las îndoieli de acest gen să se strecoare, lizare a dorinţei subconştiente de natură nu ar mai avea sfârşit. Trebuia să trag o linie oedipiană: în continuarea romanului aflăm undeva. În caz contrar, însăşi existenţa mea că visul copilului a fost unul premonitoriu, ar fi fost chestionabilă ; t. n.) ce a găsit îngropat în grădină fiind o inimă Natura cabalistică a visurilor şi legătu- care aparţinea tatălui lui. ra acestora cu dublul în textele lui Haruki În acest roman, ca şi în alte romane Murakami se va regăsi şi în romanul În ale lui Haruki Murakami de altfel, visul noapte (2002), la care vom reveni pe parcurs, este un element ce traversează realităţile trasând paralele semantice şi structurale cotidiene, dar le impestează la maxim cu între aceste două romane. sensuri ascunse ce pot fi decelate doar la finele lecturii. Multe din elementele naturii Iubita mea Sputnik (1999, traducere cum ar fi pasărea-arc, noaptea sau lumina de Andreea Sion în 2004) lunii sunt prezente în visele trăite de per- Un alt roman semnat Haruki Murakami, sonaje accentuând caracterul misterios al în care visele se confundă cu realitatea şi evenimentelor. dublii ies în lumina lunii de pe insulele gre- Realitatea nu reprezintă pentru autor ceşti ca să atragă spre ea spiritele pierdute, decât un punct de pornire şi, de acolo, to- este Iubita mea Sputnik. Roman de dragoste tul devine posibil, iar naraţiunea poate lua şi de iniţiere, acesta sumează trăirile a trei orice direcţie. După acelaşi model, identi- protagonişti ce creează un triunghi amo- tatea personajelor şi relaţiile dintre ele pot ros: naratorul, a cărui nume se rezumă la evolua în mod quasi liber. Oamenii nu sunt litera „K”, o tânără scriitoare pe care acesta limitaţi fizic sau moral şi trecerea lor prin o iubeşte pe nume Sumire şi iubita aceste- pereţi devine un fapt realizabil în întuneri- ia Miu. Când naratorul merge în căutarea cul confortabil al unei fântâni: „I had come iubitei sale dispărute (realizăm că dispari- through the wall.” [5, p. 329] (Am trecut ţia femeilor iubite este, pentru Murakami, prin perete ; t. n.). În anumite momente, o temă recurentă), acesta nu găseşte alte aceste întâmplări extraordinare îi fac pe indicii decât doua texte pe computerul lui protagonişti să chestioneze realitatea şi Sumire. În unul din acele texte, naratorul verosimilitatea evenimentelor din viaţa lor găseşte povestea contactului traumatic pe dar aceste momente sunt rare şi nu durează, care l-a avut Miu cu doppelgänger-ul său. autorul permiţând doar lejere abateri de Pentru a păstra distanţa dintre „eu” şi du- la siguranţa naraţiunii pentru personaje şi blu, autorul situează contactul dintre aceste cititori. „I replayed the sound of the telep- două entităţi de la distanţa dintre o roată hone in my mind. I was no longer entirely dintr-un parc de distracţii şi un apartament certain that it had actually rung. But if I let care trebuia să fie gol şi, în care, de pe roata doubts like that creep in, there would have pe care este blocată, Miu îşi vede sosia. „Eu
— 107 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 sunt aici şi mă uit prin binoclu la mine în disidenţa unor aptitudini şi facultăţi. Acea cameră. Iar în cameră mă aflu tot eu.” [7, cochilie golită, acea reflecţie ce este Miu cea p. 78] Limitările spaţiale pe care autorul le de după ruptură constituie entitatea părăsită impune personajului său sunt contrariante: de dublu, „eul” înjumătăţit. „Eram vie în Miu este blocată pe roată şi nu poate decât trecut, sunt vie şi acum, când stăm de vorbă. să urmărească prin binoclu cum sosia sa Dar cea de aici nu sunt eu, cea adevărată, în este în proces de copulaţie, pe care ea îl faţa ochilor tăi nu e decât o umbră a ceea ce tratează ca „obscen şi lipsit de sens” [7, p. am fost eu în trecut. Tu trăieşti cu adevărat; 79], cu un individ care-l repugnă pe Miu. eu nu. Chiar şi cuvintele pe care le rostesc Şocul emoţional al acestui contact vizual acum sună goale, ca un ecou.” [7, p. 81] Însă cu un dublu care acţionează în mod con- dragostea are abilitatea de a prelua ecoul trar dorinţelor şi pulsiunilor „eu-lui” este din omul iubit şi de a-l transpune în cel ce acela că Miu îşi pierde culoarea părului (o iubeşte, precum literatura are facultatea de a trauma fizică, vizibilă) care se preface din transmite trăirile personajelor – cititorului. negru în alb; îşi pierde aptitudinea de a mai Ruptura ce s-a petrecut în Miu este trăită cânta la pian (o trauma a aptitudinilor) şi, în de Sumire care, empatizând cu iubita sa, final, este lipsită de libido pentru tot restul meditează asupra propriei ei existenţe prin vieţii (o trauma psihologică). Din acest mo- prisma celor simţite de Miu: „O iubesc pe ment al experienţei sale, Miu se dublează Miu. Pe Miu cea de aici, bineînţeles. Dar o în propriul ei discurs. În povestire apare o iubesc la fel de mult şi pe Miu cea de din- Miu care vorbeşte şi o alta, o cealaltă, de colo. Când mi-am dat seama de asta, am care nu o desparte „decât suprafaţa subţire simţit cum sufletul mi s-a rupt în două, cu a unei oglinzi”[7, p. 80]. Oglinda ca element un trosnet clar. Ruptura din Miu se prelun- separator al lumilor este însă unul proble- geşte în mine. O simt foarte acut şi ştiu că matic în momentul în care se isca dubiul nu am de ales. Mă întreb un singur lucru: asupra propriei identităţi: „Rămâne totuşi dacă lumea de aici, în care se află Miu, nu o problemă fundamentală: de care parte a este lumea reală (cu alte cuvinte, dacă aici e oglinzii sunt eu, cea adevărată?” [7, p. 80] de fapt dincolo), atunci eu, cea care împart Miu realizează nu doar scindarea, dar acelaşi timp şi spaţiu cu ea, eu cine sunt?” mai şi atribuie fiecăreia din cele două enti- [7, p. 81-82] În aşa fel, dualitatea lui Miu tăţi statute şi lumi care le corespund: sie îşi se transmite lui Sumire şi sciziunea trăită atribuie lumea „de aici”, cea în care trăieşte de prima este retrăită de cea de a doua. ea, iar „dincolo” este lumea celeilalte Miu: Senzaţiile circulă de la un personaj la altul „Eu am rămas aici, pe lumea asta, dar cea- şi de la Sumire, acestea ajung la narator care laltă Miu, sau jumătate din mine, a trecut trăieşte şi este o experienţă extracorporală dincolo, luând cu sine părul meu negru, în momentul în care păşeşte pe urmele lui dorinţa mea sexuală, menstruaţia şi ovu- Sumire. laţia, poate chiar şi dorinţa de a trăi.” [7, p. Textul se transformă şi umple parcă 80]. Meditând la cele întâmplate, personajul toate tărâmurile posibile în mod simultan; ajunge la concluzia că ea ar putea fi iniţia- e în realitate dar şi în vis, în posibil, dar toarea acestei sciziuni, că a fost un act dorit şi în improbabil; este dinamic, spiralic. şi creat de propria ei minte şi care a luat Evenimentele trec din domeniul realităţii forma unei crize de nervi acompaniate de în domeniul lumii oglinzilor şi dublarea
— 108 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 personajelor devine cheia pierderii contro- prieten dispărut sau decedat, şi reflecţia lului asupra realităţii şi păşirea în lumea cea apariţiei acestuia în mintea protagonistu- de dincolo, exact aşa cum a făcut-o Miu. lui. În final, el permite dorinţelor obsesive Dublul, nefiind centrul atenţiei romanului, ale protagonistului pentru acel obiect să-l este totuşi centrul compoziţional ademenind aducă în mod magic din mintea acestuia în conştiinţa „Sub razele lunii” [7, p. 86], loc lumea reală ; t. n.). În cazul romanului Iubita unde trupul omenesc „îşi pierduse căldu- mea Sputnik, protagonistul K îşi „textuali- ra, ca o statuetă de ghips.” [7, p. 86] Odată zează” pierderea iubitei sale Sumire într-un balastul corporalităţii dispărut, după mo- timp paralel, unde o poate găsi cu puterea delul fântânii descris în romanul Cronica subconştientului său şi recunoaşte că aceasta păsării-arc, personajele traversează timpul era o acţiune dorită, căutată: „Eram prins şi spaţiul şi au acces la o realitate paralelă, fără voia mea în vârtejul acestui timp şi nu la lumea de dincolo. Subconştientul pare a puteam scăpa. Ba nu, nu era adevărat. De fi cel care conduce acţiunile personajelor fapt, nu voiam să scap.” [8, p. 90] Textul ia în acele momente şi limbajul utilizat de forma Uroborus-ului, şarpelui care-şi muşcă autor pentru a reprezenta trăirile acestora coada, poveştii fără sfârşit, în momentul este ceea ce numeşte Matthew Strecher în în care, pe final, Sumire reapare, revine în lucrarea sa Magical Realism and the Sear- viaţa lui printr-un simplu apel telefonic. ch for Identity in the Fiction of Murakami Acesta reprezintă puterea proiecţiei realizate Haruki „imagini nostalgice”. Strecher ex- de protagonist şi reapariţia, din lumea de plică această transpunere a dorinţelor în dincolo, a persoanei iubite. realitate prin prisma subconştientului în felul următor: „In order to conceptualize În noapte (2002, traducere de for himself and readers how the conscious Iuliana Oprina în 2007) Self is informed by the unconscious Other, Cel de al treilea roman semnat de Haru- [Murakami] posits a specific nostalgic ob- ki Murakami pe care îl vom examina prin ject of desire in his protagonist’s mind. He prisma dualităţii este În noapte (2002) şi, then „textualizes” it in the sense of creating după cum indică titlul, dualitatea primară a chain of linguistic connections between pe care a explorat-o autorul în acest text the object itself, usually the memory of a este ziua şi noaptea. Acţiunea romanului missing or deceased friend, and how it will are loc în noapte, perioada „after the lamps appear to the conscious protagonist. Finally, of logic have been snuffed and rationality he permits the narrator’s obsessive desire for has shut its eyes” (după ce lămpile logicii au the object to bring it magically from inside fost stinse şi raţionalizarea a închis ochii; t. the mind out into the external world.” [8, p. n.), după cum s-a exprimat criticul literar 272] (Pentru a conceptualiza pentru sine şi american Walter Kirn în recenzia la romanul pentru cititor modul în care Eul conştient intitulată In the Wee Small Hours [9] (titlul este informat de Celălalt inconştient, [Mu- articolului fiind in traducere nu altceva de- rakami] poziţionează un obiect nostalgic cât „În zorii zilei”). În această perioadă de râvnit în mintea protagonistului său. Ca vagabondaj prin noapte, personajele se con- urmare el îl „textualizează” transformându-l topesc, limitările dintre ei estompându-se şi într-un lanţ de conexiuni lingvistice între dotându-se cu câte un alter-ego care este o obiectul propriu-zis, de obicei memoria unui reflecţie atribuită nu doar conştientului şi
— 109 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 subconştientului, ci şi spaţiului. de a doua soră, imagine a prinţesei adormite, Şi în acest roman, ca şi în precedentele, doarme de două luni. La o cină de familie spaţiul reprezintă una din dimensiunile care avuse loc cu două luni înaintea tim- mobile în care personajele se transformă fie pului naraţiunii, Eri anunţă că va merge să din prinţesa adormită în studentă exemplară doarmă pentru ceva vreme dar de atunci nu (cazul celor două surori Mari şi Eri); fie a făcut decât asta: „She’s been sleeping ever dintr-un individ monstruos care măcelăreşte since.” [10, p. 171] (De atunci – doarme ; prostituate într-un soţ exemplar. Personajele t. n.). Somnul lui Eri este povestit de Mari sunt plasate într-un decor hiper-urbanizat ca o activitate statică, lipsită de legătură cu şi insomniac din Tokyo trecând de la un lumea exterioară decât în rarele momente restaurant fast-food într-un hotel ieftin sau când aceasta consumă mâncarea care-i este dintr-un magazin non-stop într-un birou lăsată lângă pat. Dar Haruki Murakami a dezumanizat. Capitolele romanului, separate avut grija ca periplul lui Eri să fie povestit printr-o cronologie minuţioasă, nu doar cititorului şi, în câteva capitole intercalate compartimentează timpul şi locul acţiunilor, cu cele ce conţin povestirile lui Mari, poate dar mai şi separă diferitele identităţi care fi urmărită deplasarea semi-somnambulă emerg din personaje. Unul din personajele pe care o are Eri prin gaura de vierme for- centrale, Takahashi, chiar dacă este lipsit de mată din postul de televiziune din camera dualitate şi pare a fi cel mai pământesc şi real ei. Televizorul, care este pornit şi în care, personaj din toate, este elementul inductor descriindu-ni-se cu lux de amănunte, stă al acestui roman. El face legătura cu Mari cineva şi o priveşte pe Eri care doarme, pe când aceasta citea în singurătate în acel reprezintă canalul de trecere de la o lume fast-food şi tot el o leagă pe Mari cu Kaoru, la alta: dintr-o lume a somnului static în o fostă luptătoare care acum administrează una a visului activ în care eşti prizonier. un hotel. Aceste două personaje, Mari şi Dualitatea în interiorul dualităţii - Eri din Kaoru, leagă prietenie şi, după ce o ajută cameră versus Eri din televizor şi Eri şi Mari pe o prostituată bătută în una din came- – acest labirint al ego-urilor şi al lumilor - rele hotelului să-şi revină, petrec o noap- provoacă cititorului impresia că poveştile te, povestindu-şi experienţele. Semănând din interiorul poveştilor sunt infinite şi că cu o şedinţă de psihanaliză, această dublă dualitatea simplă, binară, nu-şi mai are loc confesiune nocturnă permite cititorilor să în textele lui Haruki Murakami. Dualitate ancoreze în povestire şi să aibă o imagine este ridicată de la nivelul tematic când doar mai clară despre aceste două femei: Mari, una din multiplele aspecte ale romanului copia mai puţin arătoasă, dar mai inteligentă o constituie dublul, la nivelul de structură a surorii sale Eri (având prenume similare, generală. De la obişnuitele personaje du- acestea reprezintă alteritatea fraternală per- blate se trece la lumi paralele şi de la spaţii fectă – una fiind întruchiparea neajunsurilor superpozabile, după modelul de matrioşka. celeilalte) şi Kaoru – paznicul nocturn al Iar de la o temporalitate continuă, etajată, prostituatelor maltratate. Haruki Murakami creează o temporalitate Dualitatea evidentă în acest roman este mixtă, reunind amintirile şi perspectivele relaţia dintre cele două surori Mari şi Eri, pentru a crea un timp infinit într-un mod prima în călătoria nocturna prin Tokyo în cât se poate de firesc. Personajele plasate lipsa dorinţei de a merge acasă unde Eri, cea într-un astfel de cadru spaţio-temporal du-
— 110 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 plicat deţin câte o proiecţie în fiecare din 160] ( […] cea mai dezirabilă scenă nu este ele. Locul cel mai propice pentru divizare şi cea a unei scene la care este fascinant să explorare fiind acela lipsit de constrângeri o privim, ci una în care „este cineva care fizice – visul. Specificasem mai sus că spaţiul se uită la noi’; nu este visul ci noţiunea că visului lui Eri este şi el unul dual în care ‘suntem subiectul visului cuiva”…; t. n.) Eri două lumi sunt conectate prin intermediul este privită de noi, şi noi o privim pe ea. televizorului. Aceste lumi, care se privesc Suntem pe diferite părţi ale ecranului televi- una pe alta prin descrierile naratorului, cre- zorului (ale cărţii), dar împărtăşim terenul ează un efect de oglindă, în care parca s-ar de pe care l-a delimitat Haruki Murakami. uita cineva încercând să se vadă din profil. „Eri Asai’s room. The TV is switched on. Concluzii Eri, in pajamas, is looking out from inside Aceste trei romane semnate de Haruki the screen. [...] She presses her hands against Murakami prezintă, fiecare în lumină diferi- her side of the glass and begins speaking tă, condiţia personajului dedublat în spaţiu şi in this direction. It is as though a person timp, în realitate şi vis. Autorul acestor texte had wandered into an empty fish tank at a ştiut să exceleze prin construcţia extrem an aquarium and was trying to explain the de sofisticată a textelor, prin supraetajarea predicament to a visitor through the thick diferitor nivele de redare a evenimentelor, glass. Her voice, however, does not reach de interpretare a semnelor şi de raportare our side. It cannot vibrate the air over here.” la realităţile personajelor sale. Murakami [10, p. 160] (Camera lui Eri Asai. Televizo- transfigurează dublul acordându-i un nou rul este conectat. Eri, în pijama, se uită din statut – cel de experienţă universală prin interiorul ecranului. [...] Ea apasă cu mâinile transformarea dublului din tema recurentă sticla din partea ei şi începe să vorbească în în motiv omniprezent la toate nivelele în această direcţie. Este de parcă o persoană textele sale. Preluând contrarii clasice cum ar ar fi închisă într-un acvariu şi ar încerca să fi ziua-noaptea, veghea-visul etc., Murakami expună situaţia neplăcută în care se află prin proiectează pe fiecare din ele câte o entitate sticla groasă unui trecător. Vocea ei însă nu diferită pentru fiece personaj, în acest fel ajunge în partea noastră. Ea nu poate face făcând o reflecţie asupra diferitelor straturi să vibreze aerul de aici; t. n.). ale conştiinţei individuale şi colective. Eri visează şi în vis încearcă să treacă de partea reală a televizorului, partea unde sun- Referinţe bibliografice: tem „noi”, după spusele naratorului. Acest 1. Jay Rubin, Haruki Murakami and the music „noi”, această participare în visul cuiva este of words, London, Harvill Press, 2002. ceea ce Slavoj Žižek a definit ca un voyeu- 2. Olga Gorshunova, Tajik shamanism (Central rism împărtăşit în articolul său Is There a Asia), în Shamanism. An Encyclopedia of Proper Way to Remake a Hitchcock Film? World Beliefs, Practices, and Culture, vol.1. [12] „[…] the most elementary fantasma- Santa Barbara, ABC-CLIO, 2004. tic scene is not that of a fascinating scene 3. Mircea Eliade, Şamanismul şi tehnicile to be looked at, but the notion of ‘there is arhaice ale extazului, Bucureşti, Editura someone out there looking at us; it is not Humanitas, 1999. a dream but the notion that ‘we are the 4. Carl F Keppler, Literature of the second self, objects in someone else’s dream…’” [11, p. Tucson, University of Arizona Press, 1972.
— 111 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
5. Haruki Murakami, The wind-up bird chron- Note: icle, London, The Harvill Press, 1997. 1. Jorge Luis Borges a utilizat adesea tema dublului 6. Sigmund Freud, Interpretarea viselor, în textele sale, dar aceasta nu a fost decât un pretext Bucureşti, Editura Măiastra, 1991. pentru a accentua structura labirintică a scriiturii 7. Haruki Murakami, Iubita mea Sputnik, lui. Exemplu în povestirea Celălalt (http://www.la- Bucureşti, Editura Polirom, 1994. punkt.ro/2013/08/04/jorge-luis-borgescelalalt/) din 8. Matthew Strecher, Magical Realism and Cartea de nisip; întâlnirea dintre Borges actualul şi the Search for Identity in the Fiction of Borges tânărul nu este decât un prilej pentru a con- Murakami Haruki, în Journal of Japanese strui un text despre texte (se face referire la Dublul Studies, Vol. 25, No. 2, 1999. lui Dostoievski şi la Demonii, la Don Quijote şi la 9. Walter Kirn, In the Wee Small Hours, în The versurile lui Victor Hugo) şi despre pasiunea de o New York Times din June 3, 2007. http:// viaţă a lui – magicul. www.nytimes.com/2007/06/03/books/re- 2. Din engleză – scorţişoară. view/Kirn-t.html (vizitat 02.03.2014) 3. Cuvântul „labirint” face trimiterea şi mai uşoară 10. Haruki Murakami, After dark, Londra, Har- dacă ne amintim că acesta este titlul unuia din vol- vill Secker, 2007. umele sale, publicat în 1962. 11. Slavoj Žižek, Is There A Proper Way To Remake a Hitchcock Film? www.lacan.com/ hitch.html (vizitat 02.03.2014).
— 112 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Magdalena RUSNAC-FRĂSINEANU Institutul de Filologie al AŞM
VITORIA LIPAN ŞI MĂTUŞA RUŢA ÎN GALERIA PERSONAJELOR FEMININE
ABSTRACT The paper compares two female characters: the aunt Ruţa from the song „The birds of our youth” by Ion Druţă and Vitoria Lipan, from the novel „Baltagul” by Mihail Sadoveanu. We will demonstrate that they are a symbol of preserving the national values in the National Gallery of female characters. Keywords: female character, ethical, artistic language.
arabet Ibrăileanu, cu mai bine de un a două personaje înrudite genetic, Vitoria secol în urmă, afirma că subiectul Lipan şi mătuşa Ruţa. Gprincipal sau cel puţin episodic al Referindu-ne la Mihail Sadoveanu, celei mai mari părţi din literatură este feme- „cel mai mare poet dintre prozatorii ia. În tipologia personajelor istorice, a per- români”, vorba lui G. Ibrăileanu, şi la sonajelor de diverse origini sociale (ţărani, basarabeanul Ion Druţă, considerat intelectuali), de diferite profesii şi vârste, „înainte de toate, un mare poet” [2, adaptaţi (parveniţi) sau inadaptaţi (rataţi), p.29], remarcăm că maestrul şi uce- personajul feminin, esenţializat în ipostază nicul au un cult aparte pentru femeia de protagonist, rămâne, de regulă, cel mai păstrătoare a spiritualităţii şi demni- fascinant prin natura, structura lui clasică, tăţii umane, înzestrată cu un farmec având un statut de „sfântă a sfintelor”, dacă sublim, în ţara bărbaţilor fiind plasată e să ne referim la literatura noastră tradi- pe o treaptă superioară. Dat fiind faptul ţionalistă în linia lui Ion Creangă, Mihail că bărbaţii sunt oarecum mai reci, mai Sadoveanu, Ion Druţă. Se ştie că structu- puţin receptivi la anumite fenomene ra clasică presupune o anumită idealitate, noi ale vieţii, prozatorii intuiesc şi des- obiectivitate, omogenitate, într-un cuvânt, coperă în tipologia feminină structura un anumit echilibru, în timp ce, în prozele clasică, marcată de un echilibru al va- moderniste sau postmoderniste, protago- lorilor, de o mai mare forţă de rezis- nistele sunt metamorfozate în femei fatale, tenţă, anume lor li se atribuie rolul de parvenite, depravate etc., etc. Pentru a ilustra vestale, de păstrătoare a „focului din structura clasică a personajului feminin, ne vatră”, ele exprimă într-o formă esen- vom centra pe particularităţile de construire ţializată virtuţile neamului, anume lor
— 113 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 li se încredinţează rolul de păstrătoare lucrurilor, nepervertită la noile realităţi. de suflet, de inimă, de nobleţe. O îndelungă experienţă a vieţii le În acest sens vitalitatea şi actualitatea asigură o cunoaştere până în detalii a structurii clasice a personajului feminin, obiceiurilor şi psihologiei oamenilor, într-un mileniu al globalizării, al oferindu-le posibilitatea de a percepe vitezelor exagerate, al noilor tehnologii, realităţile vieţii, mai întâi de toate, cu al gradului sporit de mobilitate a omului ochii minţii. Atât Vitoria Lipan, cât şi modern, îşi au raţiuni polemice. În mătuşa Ruţa înmagazinează experienţa contextul avansării rapide a civilizaţiei, milenară a neamului, promovând valori personajul feminin de structură clasică general-umane ca: iubirea pentru aproa- îşi sporeşte valoarea, capătă o nouă acu- pele tău, bunătatea sufletească, credin- itate. Ca în orice „operă deschisă” (Um- ţa în Dumnezeu, grija pentru omul de berto Eco), Vitoria Lipan, din „Baltagul” alături, demnitatea umană, bunul simţ. lui Sadoveanu, odată cu înaintarea ei în Ambele pun mare preţ pe principiile timp, redobândeşte o nouă dimensiune, etice, susţinând cu toată certitudinea că o mai mare încărcătură şi valoare simbo- „Sufletul e ca şi cum ar fi un pământ lică, cu adevărat rar întâlnită în literatura oarecare şi pe pământul cela nu va creşte română tocmai graţie structurii latente nimic mai bun până n-ai să ari şi n-ai să a protagonistei, iar în descendenţa ei semeni şi n-ai să îngrijeşti semănătura şi mătuşa Ruţa, din „Păsările tinereţii ceea cu braţele tale... ” [3, p.167]. noastre”. Ambele ne cuceresc prin ceva Deosebit de important în contextul imuabil în caracterul nostru naţional, dezrădăcinării omului modern, azi oare- apărătoare consecvente ale datinilor şi cum cosmopolit în esenţă, este conser- tradiţiilor străvechi, ele rămân expresia vatorismul personajelor care pledează, esenţializată a românului de pretutin- în primul rând, pentru menţinerea şi deni, care perpetuu „stă în faţa soarelui îngrijirea sufletului. Nu este vorba despre cu o inimă ca din el ruptă”. suflet în accepţie biblică, ci despre viaţa Ca exponente ale unei mentalităţi spirituală, pentru că ,,omul nu trăieşte străvechi, specifice lumii arhaice, ele numai cu pâine, cu mere, cu lapte sau respectă cu sfinţenie datinile, confrun- vin, ci mai are nevoie şi de o hrană sufle- tându-se cu noul civilizator aflat, de tească, care să-i încarce viaţa cu energie regulă, în conflict cu normele etice ve- interioară, să i-o facă mai deplină, mai rificate în timp, de unde şi permanenta armonioasă” [4, p.306]. lor confruntare cu formele noi de viaţă. La Ion Druţă, ca şi la Mihail Sado- Neclintite în intenţii şi socoteli, hotărâte veanu, remarcăm cunoaşterea profundă să ducă la bun sfârşit lucrurile, ele re- a sufletului ţărănesc care, contrar pre- prezintă tipologia femeii inadaptate la ceptelor semănătoriste, este complex noua civilizaţie, concepută ca una per- şi complicat, rătăcind în labirinturi şi versă, demolatoare a „omului din om”. ascunzişuri aproape de nepătruns, dar Iată de ce ele nu vor renunţă niciodată cu energii pasionale nemărginite. Com- la adevărul şi idealul lor, moştenit de plexitatea sufletească a Vitoriei se evi- la părinţi, iar în felul lor de a fi, de a denţiază prin abilitatea şi forţa de a-şi gândi şi proceda, intuim o soartă în firea masca durerea atunci, de exemplu, la
— 114 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
Cruci, când după ce face frumoasa urare a vorbi al personajelor lor, este neîncetat mirilor, ea se arată „veselă faţa şi limba o corespondenţă perfectă. ascuţită deşi se cuvenea a fi scârbită, O altă latură comună pentru ambele căci se ducea la răi datornici la Dorna” personaje este comuniunea cu natura, [5, p.85]. Gheorghiţă, fiul ei, o considera care le copleşeşte existenţa. Ruţa, de „fărmăcătoare”[5, p.40], este uimit de exemplu, poate aştepta ore în şir până înţelepciunea mamei şi de ştiinţa vieţii, când dintr-un izvor dat uitării se va iar Vitoria, la rândul ei, îşi disimulează scurge o picătură de licoare dătătoare de cu abilitate inteligenţa, considerându-se viaţă. Uneori se întâmplă să procedeze o femeie simplă şi neştiutoare, fapt ce intuitiv, într-un fel pe care nici ea aproa- scoate în prim-plan o altă calitate a ei pe că nu-l poate explica. În atitudinea - modestia. Ruţa, de asemenea, retrasă ei faţă de natură nu există o tendinţă între pereţii unei case bătrâneşti neară- de protejare de acele forţe naturale ale toase, lipsită de sentimentul confortului, existenţei umane, ele (forţele naturale) posedă totuşi o bogăţie spirituală a casei, fiind, în unele cazuri, nişte stihii ale con- care se manifestă prin căldura vetrei, strângerii în faţa cărora omul natural prin lumina acelui lăcaş adevărat, ce devine neputincios. De aici se realizează poate fi înţeleasă doar cu sufletul. De o contradicţie de nedezlegat în poziţia o simplitate aparentă, Ruţa este, ca şi Vi- de viaţă a Ruţei, care, fiind o apărătoa- toria, o fire complexă, cu un fond uman re a neîmpotrivirii şi a neconstrângerii, bogat, cu o grijă pentru suflet şi pentru cedează totuşi în faţa forţelor naturii valorile simple ale vieţii. O vedem, de capabile să transforme apărarea omului obicei, în amurg, învăluită într-un se- în pedepsirea acestuia. Iar Vitoria, aflân- miîntuneric care aruncă o umbră uşoară du-se în aşteptarea soţului, trage nişte asupra casei şi a existenţei ei. În acest concluzii reieşind din semnele remarcate semiîntuneric Ruţa este surprinsă visând în mediul înconjurător: „- Nu vine, zice în felul ei, bucurându-se de oameni şi iarăşi, aprig, Vitoria. Cucoşul dă semn de posibilitatea de a le fi de folos. de plecare” [5, p.17]. Prin schimbarea O calitate definitorie a eroinelor este stării naturii, e anunţată de o eventua- înzestrarea lor cu arta comunicării, cu lă tragedie căreia i-a fost victimă soţul: un limbaj artistic puternic individualizat. „Vitoriei i se păru că brazii sunt mai Prin urmare, ne delectăm cu personaje negri decât de obicei” [5, p.13]. care manevrează reuşit „cu vraja poe- Pentru ambele natura e în consens tică a discursului, selectarea şi clătirea cu firea lor impunătoare. Cerul, norii, în apele sufletului a cuvintelor folosite, izvoarele, ierburile, pământul etc. sunt expresivitatea şi muzicalitatea acestora, pentru ele pilonii vieţii, care menţin, apelul frecvent la frazeologia şi idiomatica revigorează şi împlinesc sufletul omului. populară, explorarea virtuţilor figurative, Toate aceste elemente semnifică viaţa lirice şi umoristice ale graiului matern” [2, rurală care este una paşnică şi cuminte, p.46]. Scriitorii, de cele mai multe ori, se reliefează legăturile omului cu pământul identifică stilistic cu modul de exprimare pe care s-a născut şi a crescut. al eroinelor. Între stilul scriitorilor, în re- Eroinele se disting favorabil de alte latarea obiectivă, şi felul de a gândi şi de personaje feminine printr-un anumit tip
— 115 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 de sensibilitate, de inteligenţă, de înţe- al acestei femei bune şi înţelepte, care lepciune şi o impresionantă structură este aptă să împărtăşească şi să perceapă sufletească. Ele dau prioritate lucrurilor durerea altcuiva. şi valorilor pe care se axează existenţa O bună cunoscătoare a sufletului umană şi sunt mulţumite atunci când uman este şi Vitoria Lipan, care „se văd că de acestea se ţine cont. Remar- dovedeşte o iscusită detectivă. Şi, ca căm chipul Ruţei, emanând bunătate şi orice detectiv, ea este şi psiholoagă” [1, satisfacţie, la nunta Dochiţei, unde ea le p.629]. Mergând înspre munte, discu- orânduieşte pe toate după legile frumo- tând cu diferiţi oameni despre soţul sului, pe care le cunoaşte mai bine decât său, ea proiectează încetul cu încetul alţii, în felul acesta devenind nucleul itinerariul lui. Aceste calităţi o ajută satului în care locuia de atâta vreme. să găsească cadavrul bărbatului şi să Vitoria este aureolată de inteligenţă când identifice, în cele din urmă, ucigaşii. reface drumul lui Nechifor. Ea cunoaşte În această ordine de idei, George Că- bine automatismul bărbatului ei. Fiind linescu menţionează că „Vitoria este tenace şi calculată, urmăreşte fiecare de- un Hamlet feminin, care bănuieşte cu taliu al investigaţiei sale. Deşi sensibilă şi metodă, cercetează cu disimulaţie, pune afectată, căci mărturiseşte iniţial „dacă a la cale reprezentaţiuni trădătoare (în intrat el pe celălalt tărâm oi intra şi eu cazul de faţă înmormântarea şi prazni- după dânsul” [5, p.51], găseşte suficiente cul), şi când dovada s-a făcut dă drum resurse pentru a se vedea eliberată de răzbunării” [1, p.629]. întuneric. Atitudinea eroinelor în sistemul de relaţii Pentru ambele personaje viaţa este cu oamenii este una fermă, ele menţinân- o valoare supremă, comunicarea, un du-şi verticalitatea în orice ipostaze şi situaţii principiu fundamental, iar acestea la ale vieţii. Nedreptăţile în adresa lor, uneori un loc constituie pentru ele un element fac să se resimtă în comportament o doză inestinabil în relaţiile lor cu oamenii. de distanţare de evenimente, de oameni. Astfel sătenii vin la mătuşa Ruţa ca la Mătuşa Ruţa, neiertătoare, dar de felul ei spovedanie, vin să le aline durerile, să corectă, nu pregetă să dea pe alocuri replici le insufle puteri şi credinţă. De fapt o tăioase interlocutorului, cum ar fi în dis- surprindem pe Ruţa că vindecă atât cu cuţia cu Andron, iar Vitoria nu are încre- ierburi şi vrăjitorii, cât şi cu sfatul şi dere în autorităţi şi singură conduce cazul voia bună, cu elixirul spiritual. Marea de determinare a vinovăţiei celor care i-au forţă pe care o posedă este cunoaşte- omorât soţul, punând la cale o adevărată rea sufletului omenesc şi, nu în ultimul confruntare a criminalilor cu mortul. rând, capacitatea ei de a-i înţelege pe Atât Mihail Sadoveanu, cât şi Ion Druţă alţii. Înţelegându-le necazurile, aştep- prin aceste personaje feminine au intuit, tările, îndoielile, ea le întinde o mână evidenţiat şi transfigurat artistic conflicte de de bunăvoinţă, dăruindu-le lumină şi importanţă vitală, conflicte care nu ţin de înţelepciune. Sfaturile Ruţei consolează factorul personal şi care ies din cadrul psi- durerile străine, anihilându-le într-un fel. hologiei particulare. Sunt conflicte generale, Deseori o vedem pe Artina, ori Paulina introducând cititorul în sfera cunoaşterii apelând la magia cuvântului mângâietor filosofice a contradicţiilor vieţii, conflicte
— 116 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 dintre om şi lume, în care e abordată artistic timp, devenind simboluri ale verticalităţii, fapta omului şi răspunsul la ea. ale fidelităţii, plasându-se printre chipurile Importanţa acestor personaje, anume ideale în galeria personajelor feminine din într-un nou context cultural-istoric, este literatura română a secolului trecut. etalată prin sensibilizarea lumii interioare a fiinţei într-un timp al pierderilor legăturilor Referinţe critice: cu valorile sacre ale neamului. Prin inter- 1. George Călinescu, Istoria literaturii române mediul personajelor feminine, de structură de la origini până în prezent, Bucureşti, Edi- clasică, (Vitoria Lipan şi mătuşa Ruţa) sunt tura Minerva, 1986. puse în discuţie despărţirea de tradiţii, re- 2. Mihail Dolgan, Farmecul lirismului druţian, nunţarea la fundamentul sensibilităţii, la în culegerea de articole Aspecte ale creaţiei lui matricea spiritului naţional. În dialog cu Ion Druţă, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1990. noile realităţi identificăm la Vitoria Lipan 3. Ion Druţă, Păsările tinereţii noastre, în Scri- şi la mătuşa Ruţa un caracter distinct al eri, vol.4, Chişinău, Editura Hyperion, 1990. permanenţei şi continuităţii noastre, ele în- 4. Andrei Hropotinschi, Problema vieţii şi a truchipează tipologia femei puternice, prota- creaţiei, Chişinău, Editura Litera, 1998. goniste cu o pronunţată complexitate sufle- 5. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Bucureşti, Edi- tească, purtătoare de datini şi tradiţii, care, tura Ion Creangă, 1995. deşi intră în subiecte cu probleme, dureri 6. Zaharia Sângeorzan, Mihail Sadoveanu: teme şi amintiri concrete, au un comportament fundamentale, Bucureşti, Editura Minerva, echilibrat specific idealului clasic al fiinţei în 1976.
— 117 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 CRONICĂ CRONICLES
MARIA PILCHIN Universitatea de Stat din Moldova, Chişinău
LECTURI PE FURIŞ: CAZUL DUMITRU CRUDU
ABSTRACT The book “Stealthily views” by Dumitru Crudu contains the metatextual approach in which the author “tells” how he reads literature. The verb “tells” is the right one. The prose writer Dumitru Crudu sees in books of his colleagues of the guild a pretext for the critical narrativity. The metatext in this case, taking the form of some book reviews (presentations), of some small literary essays, is a form to live literature from the “garden” of other writers. The book title “Stealthily views” confirms this statement. Reading books of many authors belonging to different generations, Dumitru Crudu demonstrates that reading does not require generation criteria, but the quality and impact. Thus this book is certainly recommended in the chapter: “how do writers read between them”. Keywords: metatext, generation, quality, impact.
artea „Priviri pe furiş” (Bibl. Munici- lemica de multe ori proximă snobismului pală „B.P. Hasdeu”, Tipografia „Fox- terminologic departe de ştiinţă şi mult mai Ctrot”, Chişinău, 2014) pare, în primul apropiat polemicii de cafenea. rând, să anunţe un manifest al criticului şi Pe lângă faptul că îşi propune să com- eseistului literar Dumitru Crudu. Paginile pleteze peisajul criticii literare cu unele volumului conţin o scriitură pe care unii o flash-uri metatextuale ancorate în pre- vor considera un corpus de texte critice, alţii zent, autorul are drept scop şi revizitarea le vor declara eseuri literare, care pornesc trecutului nostru literar sovietic şi cel de de la lectura unor cărţi, noi le vom numi dată mai recentă. Dumitru Crudu scoate metatexte, pentru a evita confuzia şi po- din anonimat nume (Serafim Belicov),
— 118 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015 revine la cele consacrate (Grigore Vieru) iese la rampă în diferite ipostaze, unele şi le redescoperă în altă cheie, insistă pe răsturnând pe precedentele. Şi aceasta nu dialogul dintre generaţii, dând la o parte poate să nu trădeze talentul, dexteritatea, resentimentele de gaşcă şi de generaţie seriozitatea, experienţa estetică şi acea care încă mai domină literele oricărei sensibilitate autentică a literatului pe care literaturi. Or, autorul nu îşi propune să o citim aici. Criticul scoate măştile de o facă pe „celestina” literară între găştile pe alţii şi de pe sine (a se citi cu juisare scriitoriceşti, Crudu anunţă sus şi tare „Fracturism şi barbarie”). necesitatea „revizuirii critice a literaturii Nu poţi să nu constaţi maturitatea scrise până acum” şi nu putem să nu îi analitică şi sintetică a metascriiturii lui dăm dreptate aici. Dumitru Crudu, care, chiar dacă nu face Place felul aproape jurnalistic al autoru- paradă de instrumente teoretice, trădează lui de a-şi întitula aceste texte. Retorismul o bună şcoală sau mai bine zis o bună întrebărilor şi al frazelor de final anunţă şcolire literară, care presupune şi un umor o stilistică aparte şi o poetică inedită a de bună calitate a absolventului. Personal discursului metatextual şi a opiniilor ne- am fost un voyeur care a tras cu ochiul, trucate al acestuia. Dar sunt evitate din pe furiş, la felul în care Dumitru Crudu plin acele simulări de raţionamente şi îi rade şi îi laudă pe scriitori (uneori pe elaborări de care abundă critica azi. De aceeaşi). Savurezi cât de atent este la mij- savurat însă sunt incisivităţile, colţii cri- loacele stilistice ale cărţilor şi ale pieselor tici arătaţi, acele momente care incită în de teatru care ţintesc aiurea, trecând pe mod deosebit, aşa cum sunt şi un atelier lângă conceptul artistic, dar şi pe lângă de lectură critică, un model de bătălie a contextul sociocultural şi politic al re- cărţilor din minţile noastre. Crudu evită ceptorului literar. Caută în cărţi latura consideraţiile neutre, acele operaţii mărun- ce aspiră să creeze o credibilitate care nu te aplicate pe text: banala descriptivitate, este necesară, adică elaboratul, neauten- citarea masivă, narativitatea simplistă şi ticul, chiar falsul. Nu exemplificăm, aşa stilul preţios. Totodată, de remarcat este cum considerăm că această cronică va fi colocvialitatea acestor cronici, aşa de par- citită la modul cel mai firesc şi linear al că autorul îţi povesteşte tezele sale critice lecturii şi anume ca un text postlectural, de la tribuna literaturii, doar că tribuna un fel de coadă pe care şopârla oricând e scoasă din universitate, academie, mu- o poate abandona, dar de amintit şi-o va zeu, bibliotecă etc. şi este pusă în mijlocul aminti mereu... unui trotuar, de unde criticul îşi perorează Am învăţat câte ceva din această carte, ideile ca într-un Hyde Park, abandonând iar o carte care te învaţă o poţi considera demonstraţiile cu pretenţii ştiinţifice. ca şi a ta. Iar fiindcă este şi a mea, ţin să O altă dimensiune a acestor pagini reamintesc că arta borgesiană este una este francheţea criticului care la o coti- înaltă, dar totodată şi împotriva orică- tură a cărţii, public, îşi „toarnă cenuşă în rei dictaturi şi a oricărui autoritarism (a cap” pentru că s-a grăbit să desfiinţeze se vedea „O nouă pledoarie pentru arta un autor. În acest sens, cartea este şi angajată”), dar aceasta este deja o altă un fel de critic performance, un fel de discuţie care ar putea poate să încapă spectacol teatral în care criticul literar într-o carte scrisă la patru mâini...
— 119 — METALITERATURĂ • Nr. 1 • 2015
— 120 —