Constantin Virgil Negoita
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
1 Constantin Virgil Negoita CONCERT LA CARNEGIE HALL 2006 Editura Paralela 45 2 1 La începutul lui iunie, când apar cireşile, se anunţă caisele, şi se fac pregătiri pentru vară, zvonul a intrat în casele celor interesaţi şi zgomotul lui le-a tulburat din nou liniştea. Se dau averile înapoi, au strigat cei care ziceau că ştiu bine, urmăriseră chestiunea în toate ziarele importante, şi notaseră amănunte deadreptul de necrezut. - Cum să crezi că muntele cu păşuni, păduri, pârâuri şi stânci, va fi dat înapoi moştenitorilor familiei Kendeffy, care nu le văzuseră niciodată. Şerban Andronescu, după ce citeşte ziarul, şi îl împătureşte la loc, se lasă pe spate într-un scaun elastic, pradă visului cu ochiii deschişi, în faţa fotografiei în care apare cu prinţul Wolkonski, mare magistru al Ordinului de Malta, cu care fusese la o ceremonie în Barcelona, unde se discutase războiul cu anticreştinii, cât de adânc e războiul, si cât de departe în viaţa popoarelor trebue să mergem înainte de a înţelege ce e de făcut. - Să ştiţi că dacă munţii se vor întoarce la proprietarii deposedaţi de cele două războaie, atunci şi indienii din rezervaţia din Long Island vor căpăta înapoi curţile confiscate de colonişti, acum douăsute de ani, să vezi atunci aiureală, gemete, văicăreli, când or să încerce să scoată cămaşa, în ziua socotelilor de pe urmă, cum e acum în Europa bătrână, înapoiată mintal. El ştie că secretul războiului stă în stabilirea de alianţe între cei cu aceleaşi gene, istorie si dorinţe, care îi fac să gândeasca la fel, sau aproape la fel, oriunde, sau aproape oriunde, în orice împrejurare serioasă, chiar când nu se cunosc, pentru că nu-i poţi cunoaşte pe toţi cei ce au înţeles, încă de joi, de ce la Carnegie Hall urmează să aibe loc concertul de gală în cinstea preşedintelui nou, care nu făcuse şcoala la Moscova, şi militează pentru o alianţă stabilă cu lumea civilizată, unde tocmai venise să facă o vizită, organizată de ambasadorul de pe vremea primului preşedinte postcomunist, încântat că datorită ajutorului dat de serviciile de securitate, în care tatăl său făcuse o carieră frumoasă, aliat cu societatea civilă, şefa opiniei publice în curs de formare, acum doi ani, un patriot fusese adus la putere, să ne conducă, când nimeni nu se mai aştepta, aşa că ce să mai trăncănim, mai bine să trecem la treabă. 3 - Veniţi la concert, da-ţi din palme, încurajaţi-l, acum când este gata să se întâlnească cu noi duminica viitoare, şi chiar cu duşmanii, din jur, sau chiar mai departe, fără să-i fie frică, fără să obosească, cu resurse infinit mai bogate decât ale făt-frumosului din basmul poporului, iscusit, cu prieteni puţini dar supradotaţi, gata să scoată ţara din ghiarele zmeului porc. Cavalerul de Malta, din Brighton Beach, îşi soarbe sucul de portocale, ascultând o sonată, în timp ce aranjează cărţile pe raftul cel nou din sufragerie, unde sunt atârnate şi celelalte fotografii, cu toţi cavalerii, din toate părţile lumii, adunaţi odată pe an la castel, în Belgia şi pe Rin, purtând decoraţii, convinşi că duşmanii vor fi învinşi, nu numai din acest apartament închiriat, cu chiria controlată de primărie, ci de undeva mai departe, la capul îngust al nopţii, de unde se vede mai bine, de unde şi alţii ascultă şi privesc cum curge sau se prelinge timpul, tânjind după zilele de dezordine, când erau tineri, dorindu-le înapoi, zilele când şi ei erau vii, pe pământ, furioşi şi reali, cutreierând Retezatul, da, ăsta e numele muntelui familiei Kendeffy, celalalt e Ceahlăul, revendicat de familia Sturza, în altă parte. La asta se gândea el acum, mult după explozia anului '89, când a colindat străzi goale şi reci, în oraşul copilăriei, din ţara de basm, neputând înţelege ce-a fost şi ce-o să urmeze, cu furia descheiată tot timpul, simţind pericolul celorlalţi, şi misterul distant al duşmanului, care crede că poate instrui prostănacii. - Bieţii de ei, n-au ştiut niciodată ce însemnă o societate deschisă, acum se vor năpusti peste ei să-i înveţe, vor inchiria profesori locali, pipizi, pipide, irodieni, uşor de convins, gata să promită să fie aşa cum cer cei ce vor mai mult decât muntele, şi pădurile, si fâneţele, ceva greu de descris, netrecut în hârtii, în nici o hârtie nu se vorbeşte de sufletul munţilor, al ciobanilor lui, ai oilor lor, ce stau acolo, în nemişcare, de sute de ani, păşunişti pe păşuni păşunabile. El editase cărţi si scrisese articole, despre care circulau poveşti multe, încă de pe vremea când New York Spectator publicase o relatare despre vizita sa în Mallorca, la Fundaţia Europeană Drăgan, în faţa portului de plăcere, dominând o aglomeraţie de yahturi moderne, yole, catamarane, bricuri, si corăbii cu pânze, unele rămase de pe vremea piraţilor cu comori ascunse, cum e celălalt patriot de succes, născut în Banat, dedicat unificării europene, interesat de soarta românilor, nu ca Marinescu Milică şi Patrichi Mihai, plini de bani, care n-au lăsat nimic după ei, neinteresaţi nici de traci şi nici de soarta mareşalului Antonescu, şi vor toate casele înapoi, şi ţipă pentru legi care să restitue proprietăţile, chiar si proprietarilor iliciţi, ca şi când nu ştiau că în spatele fiecărei averi stă o crimă, şi un grup de rechini, care vor să întoarcă ţara cu două sute de ani înapoi. El vorbise cu atâta entuziasm despre evenimentele importante, în limba nouă, modernă, care nu poate să nu fie băgată în seamă, mai devreme sau mai târziu, prea fusese mereu numai rău in aceasta jumătate de secol, nenorocit, încât cei din imediata apropiere nu puteau să nu-l creadă, să pretindă că nu inţeleg ce spune, să-şi imagineze că nu e adevărat, 4 - Cum să nu fie adevărat când toţi plâng la fel. Totuşi, în timp ce-şi făceau planuri să se întoarcă şi ei în ţara din care fugiseră de frica tiranului, să vadă cu ochiii lor ce-a mai rămas din ce şi-au închipuit că ar mai putea să rămână, chiar cei mai curajoşi dintre ei aşteptau, fără să recunoască, să vadă cum o să fie cu profeţiile publicate în New York Spectator, despre o Europă unită, sub conducerea arhiducelui Otto von Habsburg, fiul ultimului împarat al Austriei, alungat la cererea forţelor sovietice de ocupaţie, activ în uniunea europeană alături de cofondator, contele Richard Couenhove-Kalergi, după a cărui moarte a devenit preşedinte activ în asociaţia persoanelor deplasate, mai ales din Sudeţi, şi, din '79, membru al parlamentului european din Strasbourg, ales ca independent în Bavaria, autor a douăzeci şi cinci de volume, în şapte limbi, predicator pe cinci continente, cu excepţia Australiei, profesor honoris causa al universitătii din Bogota, şi al Academiei de Ştiinte Morale şi Politice din Paris, pe care Iosif Drăgan, disperat, le crede în stare să apere interesele Transilvaniei, înainte de a fi prea târziu. Nu numai că l-au crezut, dar această credinţă le-a întărit siguranţa si liniştea, care să-i lase în pace, să poată să doarmă, măcar până mâine, ştie acest preşedinte ce face, ştie Şerban Andronescu ce spune, cum să nu-i crezi, spuneau ei cu un sentiment pe care au încercat să-l ascundă cu glume despre arhiducele Otto von Habsburg, şi despre milionarul Drăgan, noi de ce n-avem milioane, se întrebau ei, trebue să fie ceva dubios, ceva ascuns, o să aflăm într-o zi, poate că a fost legionar, şi a fugit cu banii legiunii, altfel cum să ajungi atât de bogat, fără să furi, sau fără să fi în parlamentul european, ca domnul deputat Gustav Pordea, care tocmai şi-a măritat fata, Roxana, cu domnul Thierry Busquet, în capela regala St. Ferdinand, în care se roagă contele de Paris, pretendentul la tronul Franţei, şi fiul său, ducele de Vendome, si tânarul primar din Neuilly, care a efectuat cununia civilă, domnul Nicolas Sarkozy, moştenitor al vechilor proprietari transilvani, din vestitul imperiu austro-ungar, care, odată ajuns cum era, o să aibă grije de noi şi de ţară, aşa cum a mai avut, atunci şi acum, când micul tiran începe să-şi facă de cap. * Numai sâmbata s-au trezit din uimire şi au început să vorbeasca despre cum să se pregătească, să-şi imagineze scenarii, fericite si nefericite, să dea telefoane, să verifice adevărul anunţului, să blesteme vechea administratie, adusă la putere de copiii comuniştilor detronaţi, să critice pe cea nouă, prea slabă, iată avem un preşedinte care ştie să scrie şi să citească şi alte cărţi, care nu sunt marxiste, de ce nu ne dă casele înapoi, şi toată lumea este mirată, urmărită de bănuieli, ce-ar fi să fie o marionetă pusă acolo de ştim noi cine, aşa ceva s-a văzut şi la case mai mari, doamne fereşte, uite si regele Hohenzolern, şi el a venit la New York, să vorbească cu noi, să ne spună că e plin de speranţă, că vrea şi el să-şi ia casele, mari, încăpătoare, frumoase, mai frumoase decât ale noastre, care nu sunt conace de vânătoare, palate, castele, conacuri, moştenite de la regii cu coroană de fier, facută din ţeava tunului înroşit la Smârdan şi la Plevna. 5 - Sunt alături de voi, spune el, luptăm împreună pentru dreptate, nu ne vom lăsa până nu vom învinge, toţi, la un loc, împreună, împotriva lui Ilici, comunistul cu faţă umană, care a reuşit să ne păcălească din nou, până anul trecut, până când aţi ales un nou preşedinte, al nostru, nepătat de crimă, de furt, şi de preacurvie, ca să ne de casele înapoi, şi dacă se poate chiar şi coroana, vine să ne vorbească, să ne ceară s-avem răbdare, totul o să fie cum am dorit, şi chiar mai bine, nu ca atunci când l-aţi vizitat, voi pe el, luna trecută, la Cotroceni, cu comitetul pentru proprietate privată de la New York, şi v-a spus că nu vă poate susţine, că ar putea fi suspendat cu numai două treimi din voturile din parlament, convins că economia de piaţă nu trebuie instalată cu preţul creării unor profunde fracturi sociale.