Ada Hajdu Mihnea Mihail [Coordonatori] Caiete De Istoria Artei 2017 Caiete De Istoria Artei 2017

Ada Hajdu Mihnea Mihail [coordonatori] Caiete de istoria artei 2017 Caiete de istoria artei 2017 Ada Hajdu Mihnea Mihail [coordonatori] Bianca Constantin Ioana Marinescu Georgiana Istrate Lucian Goilă Simona Drăgan Diana Ursan Silvia Costiuc Maria Popescu Coordonatori: Ada Hajdu, Mihnea Mihail Colaboratori: Bianca Constantin, Ioana Marinescu, Georgiana Istrate, Lucian Goilă, Simona Drăgan, Diana Ursan, Silvia Costiuc, Maria Popescu Graphic design/ Copertă: Maria Popescu ©2017 Editura UNArte Toate drepturile prezentei ediții aparțin Editurii UNArte București. ISBN 978-606-720-090-4 Drepturile de autor ale imaginilor aparțin autorilor acestora. Nicio parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă fără consimțământul scris al autorilor. Cuprins 5 Introducere 7 Scenarii apocaliptice în vremea domniei lui Ștefan cel Mare: o perspectivă critică – Bianca Constantin 20 Poussin al lui Balzac. Modelul biografic în nuvela Capodopera necunoscută de Honoré de Balzac – Ioana Marinescu 35 În căutarea capodoperei necunoscute: arta japoneză la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900 – Georgiana Istrate 56 Muzeul Toma Stelian și politica expozițiilor internaționale – Lucian Goilă 76 „Condiția postmodernă” în lumea muzeului contemporan – Simona Drăgan 87 Valorile artei contemporane – Diana Ursan 108 Desenul ca „mândrie și prejudecată” – Silvia-Ileana Costiuc 125 Ilustrația de carte pentru copii realizată de Done Stan – Maria Popescu 142 Lista imaginilor 5 Introducere Acest volum inaugurează o serie, pe care o dorim anuală, de culegeri de articole scrise de studenți, masteranzi și doctoranzi la Facultatea de Istoria Artei a Universității Naționale de Arte din București. Unele dintre contribuțiile din volumul de față au pornit de la lucrări prezentate în cadrul primelor ediții ale conferinței studențești ITA Mix, inițiată de Irina Cărăbaș în 2013. Altele se bazează pe cercetări întreprinse pentru lucrări de licență și disertații. Deși nu au o temă comună în mod explicit, articolele selectate pentru acest volum împărtășesc o perspectivă critică asupra istoriei artei ca disciplină și a unora dintre instituțiile care o produc. Bianca Constantin chestionează plauzibilitatea interpretării unor opere de artă din vremea lui Ștefan cel Mare ca mărturii ale unor presupuse spaime milenariste și consecințele acestor interpretări, care propun ipostazierea lui Ștefan cel Mare drept suveran ideal și a Moldovei drept locul în care, s-ar fi putut crede în epocă, urma să se pogoare Ierusalimul Ceresc. Ioana Marinescu reflectează asupra posibilităților și limitelor teoretice ale biografiei artistice, având ca studiu de caz personajul Poussin din Capodopera necunoscută a lui Balzac. Ea surprinde complexitatea jocului dintre realitate și ficțiune, argumentând că Balzac își inventează personajele dezvoltând și interpretând biografii artistice care sunt și ele, cel puțin în parte, ficțiune și accentuând modul în care teoriile artistice de secol al XIX-lea sunt proiectate în secolul al XVII-lea, când se petrece acțiunea nuvelei. Georgiana Istrate analizează primul manual de istorie a artei japoneze, publicat în franceză cu ocazia Expoziției Universale de la Paris din 1900, arătând cum acest context a marcat în mod decisiv atât conținutul, cât și tonul cărții, care trebuia să prezinte o artă extra-europeană pe înțelesul occidentalilor, afirmându-i specificitatea și în același timp folosind categorii și concepte cu care occidentalii erau familiari și care erau străine culturii japoneze. În concluzie, ea problematizează posibilitatea unei global art history și premisele teoretice de la care aceasta pornește. Contribuția lui Lucian Goilă se bazează pe o minuțioasă și îndelungată cercetare de arhive, prin intermediul cărora analizează funcționarea muzeului Toma Stelian de la înființarea sa în 1925 și până în 1947. Alături de aspectele referitoare la directoratele muzeului, la politicile de achiziție, în special în timpul lui George Oprescu, și la organizarea expozițiilor temporare, Lucian Goilă discută și criticile aduse activității 6 muzeului în publicații contemporane. Articolul Simonei Drăgan își propune să contextualizeze condițiile de existență ale instituției muzeale în contemporaneitate, prin prisma funcțiilor asumate și determinate de condiția postmodernă în care muzeele își desfășoară activitatea. Tot de perioada contemporană se ocupă și studiul Dianei Ursan, însă aceasta este interesată de modul în care valorile artei contemporane, în sine instabile și greu de definit, sunt reconfigurate de existența și dezvoltarea pieței de artă. Abordând o perspectivă critică asupra valorilor capitaliste ale producției și instituționalizării artei contemporane, ea analizează tensiunile pe care le provoacă coexistența dintre cele două sfere, artă și capital, în contextul actual al unei istorii a artei globale. Ultimele două articole sunt un exercițiu de istorie orală, prin care autoarele, Silvia- Ileana Costiuc și Maria Popescu, își propun să recupereze aspecte ale unor practici de atelier și condiții de producție ce au marcat și marchează învățământul de arhitectură din România, respectiv ilustrația de carte pentru copii. Silvia-Ileana Costiuc intervievează mai mulți profesori din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București cu privire la relația dintre proiectarea asistată de computer și desenul de mână, atât în procesul didactic, cât și în activitatea profesională ulterioară finalizării studiilor. Ea notează astfel o chestiune disputată și stringentă, dar prea puțin teoretizată în mod explicit, în scris, plasând-o în același timp în contextul unor discuții similare din alte medii academice. Maria Popescu consemnează o discuție cu Done Stan, în care acesta rememorează și comentează modul în care se desfășura activitatea de ilustrator de cărți pentru copii în anii 1960-1970, explicând condițiile tehnice și surprinzător de puținele condiționări ideologice care o marcau. Interviul clarifică aspecte complet ignorate de literatura de specialitate, problematizând atât perspectiva asupra unei epoci tratată frecvent în mod esențialist, cât și caracterul presupus marginal al graficii de carte. În încheiere, trebuie menționat faptul că prezentul volum este în primul rând unul experimental. Nu în sensul formatului, al metodologiilor sau al subiectelor abordate, ci din punctul de vedere al celor care semnează cercetările. Pentru mulți dintre autorii studiilor de față, textele reunite în acest volum reprezintă prima încercare de abordare a unui subiect de istoria artei și de redactare a rezultatelor cercetărilor lor într- un context academic. Ne dorim ca apariția Caietelor de istoria artei să continue, întrucât ele reflectă aplicarea directă a instrumentelor teoretice dobândite în timpul anilor de studiu de către studenții departamentului de Istoria și Teoria Artei al Universității Naționale de Arte din București și sperăm ca pe viitor acestea să includă și contribuții ale studenților de la departamente similare din alte centre universitare, participând astfel la conturarea unui mediu academic viu și deschis. De asemenea, le mulțumim colegilor de departament care au coordonat cercetările pe care se bazează studiile din acest volum și Mariei Popescu pentru conceperea design-ului cărții. Coordonatorii 7 Scenarii apocaliptice în vremea domniei lui Ștefan cel Mare: o perspectivă critică Bianca Constantin În cadrul cercetărilor din ultimele două decenii, o direcție interpretativă influentă este cea care îl ipostaziază pe Ștefan cel Mare drept un suveran ideal1. Pe lângă recursul la mitul istoric al Ultimului Împărat2, ceea ce atrage atenția în acest amplu demers este insistența asupra unei presupuse spaime milenariste manifestată în jurul „anului apocaliptic” 7000 (1492)3, prilej cu care Moldova ar fi fost considerată a fi chiar locul unde urma să se pogoare Ierusalimul Ceresc4, nici mai mult nici mai puțin, așadar, 1. Consistenta bibliografie ce conturează viziunea suveranului ideal se regăsește preponderent în publicațiile Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare – Mânăstirea Putna”. O reprezentare enciclopedică în această privință este disponibilă în Ștefan S. Gorovei și Maria Magdalena Székely, Princeps Omni Laude Maior. O istorie a lui Ștefan cel Mare, Editura Mușatinii, Putna, 2005, în special capitolele „Apusul”, subcapitolul „Ștefan cel Mare între «Sfinții Regi»” (pp. 442-448), respectiv „Ștefan cel Mare, «bunul suveran»”, subcapitolul „Suveranul Sfârșitului Lumii” (pp. 476-485). 2. Figura mitică a Ultimului Împărat din Apocalipsa apocrifă a lui Pseudo-Methodie este asociată lui Ștefan cel Mare în Liviu Pilat, „Mesianism și escatologie în imaginarul epocii lui Ștefan cel Mare”, Studii și Materiale de Istorie Medie, XXII, 2004, pp. 101-116. 3. Paul Magdalino, „The Year 1000 în Byzantium”, în Byzantium in the Year 1000, P. Magdalino (ed.), Editura Brill, Leiden-Boston, 2003, pp. 233-270. În tradiția bizantină, anul 7000 de la facerea lumii (1492) nu a avut întotdeauna conotații apocaliptice, dar se poate susține că le-a căpătat în urma tensiunilor provocate de pericolul otoman, precum și de ruptura ulterioară a Moscovei de Patriarhia Ecumenică. În concepțiile referitoare la sfărșitul lumii, anterioare acestor puncte critice din istoria Imperiului Bizantin, nu a existat o dată unanim acceptată ca moment apocaliptic. Primii indici temporali ai unui presupus sfârșit universal sunt situați în jurul anului 6000 (492), iar scrierile ulterioare se referă la date din intervalul 6000-7000, precum anul 6508, corespondentul occidentalului an apocaliptic

Load more