Colectivul De Redacţie Al Revistei „Primul Zbor“ a Liceului De Metrologie „Traian Vuia“, Bucureşti Nr

Colectivul Colectivul de redacţie al revistei „Primul zbor“ a Liceului de Metrologie „Traian Vuia“, Bucureşti Nr. 22 / 2008

Redactor şef: Iulia STROE

Redactori: George Florin IONESCU Ana Maria TOTOROŢEA Daniel VLAD Marian Silviu PĂDURARIU

Tehnoredactori: Andrei Mihăiţă MURARIU Loredana MURARIU Alexandru GRECU

Coperţile 1, 4: George Mihai Ciocovenaru

Coordonator: Prof. Mihai FLOAREA

2 Cuvînt de învăţătură

LISTA DE CUMPĂRĂTURI

În locul obişnuitului articol menit acestei rubrici, reiau un recent mesaj primit de pe e-mail. Îmi sfătuiesc cititorii să mediteze la înţelesurile sale. Prof. Mihai FLOAREA

Louise Redden, o femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpînul magazinului într-un mod foarte umil şi l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea şi ei pe datorie cîteva alimente. I-a explicat cu glas uşor că soţul ei era foarte grav bolnav şi nu putea munci, şi că aveau şi şapte copii, care trebuiau hrăniţi. John Longhouse, băcanul, a privit-o de sus şi i-a cerut să părăsească imediat magazinul său. Avînd însă în gînd nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: – Vă rog, domnule, o să vă dau banii de îndată ce voi putea. John însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său. Lîngă tejghea se mai afla încă un client, care a auzit discuţia dintre cei doi. Clientul îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa. Băcanul zise în silă: - Ai o listă de cumpărături de care ai nevoie? Louise a răspuns: - Da, domnule. - O.K, spuse băcanul, atunci pune-o pe cîntar şi eu o să-ţi dau marfă de aceeaşi greutate cu lista dumitale. Louise, ezitînd o clipă, cu privirea în jos, băgă mîna în geantă şi scoase o bucăţică de hîrtie pe care scrise ceva în grabă. Apoi puse cu grijă bileţelul pe cîntar, cu privirea tot plecată. Ochii băcanului şi ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cîntarul stătea înclinat în partea cu hîrtia. Băcanul, privind la cîntar, s-a întors uşor către client şi i-a spus mormăind: Nu-mi vine să cred! Clientul a zîmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cîntar alimente. Cîntarul tot nu se echilibra, aşa încît acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, pîna cînd pe cîntar nu a mai încăput nimic. Băcanul stătea privind cu dezgust. În fine, smulse bucăţica de hîrtie de pe cîntar şi o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci de o rugăciune care suna aşa: „Iubite Doamne, Tu îmi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun în mîinile Tale.“ Băcanul îi dădu femeii alimentele şi privi în continuare tăcut, înmărmurit. Louise îi mulţumi şi plecă din magazin. Celălalt client îi dădu băcanului o hîrtie de 50 de dolari şi îi spuse: A meritat toţi banii! Numai Dumnezeu ştie ce greutate are o rugăciune.

Rugăciunea este cel mai bun dar pe care îl putem primi pe gratis. Nu e cu nicio plată, dar aduce o mare răsplată.

17 martie: Ziua Liceului M.T.V!

Cu ocazia aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea Liceului de Metrologie „Traian Vuia“ am aflat de la doamna directoare, profesoara Marilena Bercea, că sunt prezenţi şi foşti profesori ai liceului care au lucrat cu noi, în diferite ateliere prezentate de fiecare clasă. Cum am primit această informaţie am fost „indiscreţi“, aşa cum le stă bine unor reporteri, să le luăm un mic interviu. Răspunsurile acestora sunt prezentate mai jos. Reporter: Bună ziua ! Sunt redactorul revistei „Primul zbor“ a Liceului „Traian Vuia“ şi aş dori să vă adresez câteva întrebări. Sunteţi de acord ? Profesor Cristian Bărăitaru (în continuare notat cu Profesor 1): Da. Profesor Dan Pârvuleţu (în continuare notat cu Profesor 2): Da, desigur. Reporter: Cum vă numiţi şi ce materie aţi predat în acest liceu şi cât timp? Profesor 1: Mă numesc Cristian Bărăitaru şi am fost profesor de matematică. Nu îmi mai aduc aminte cu exactitate cât timp am plecat din acest liceu. Profesor 2: Mă numesc Dan Pârvuleţu şi am fost profesor de limba şi literatura română. Am predat aici douăzeci şi cinci de ani. Am plecat acum patru ani, iar acum sunt profesor la „Liceul Mihai Eminescu“.În acest liceu am fost director opt ani. Eu am dat numele Liceului de Metrologie „Traian Vuia“ şi am introdus clasele de filologie şi matematică informatică. (Acum mă laud şi eu, dacă tot am ocazia de a mi se lua un mic interviu!). Reporter : Cum vi s-au părut acum elevii liceului? Profesor 1: Mi s-au părut nişte copii serioşi, interesaţi şi dornici de învăţătură, beneficiind şi de condiţii de învăţătură foarte bune. Profesor 2: Acum nu ştiu. Dar cei mai serioşi au fost cei din promoţia anilor ’80, dovadă ceea ce au ajuns astăzi şi cum au prosperat. Sper că şi cei de astăzi îi urmează... Reporter: Aţi mai dori să mai predaţi în acest liceu ? Profesor 1: Da, aş mai dori; însă starea mea de sănătate nu îmi permite acest lucru. Aş mai dori să mai predau datorită faptului că nu sunt mulţumit de ce am făcut până acum în învăţământ. Profesor 2: Da, pentru simplul fapt că am predat aici douăzeci şi cinci de ani şi am mulţi colegi, dar din păcate peste trei ani ies la pensie. Poate după ce ies la pensie... Reporter : Vă mulţumesc pentru timpul acordat . Profesor 1: La revedere şi mult succes la învăţătură! Profesor 2: Asta a fost tot?! Eu vă mulţumesc că mi-aţi dat ocazia de a mă lăuda.

4 Mica noastră echipă redacţională a avut prilejul să asiste şi la ziua liceului. Ne-am bucurat împreună cu ceilalţi colegi şi profesori de această aniversare . Doamna directoare, profesoara ing. doctorand Dorina Dragomir a ţinut un scurt discurs despre istoria sărbătoririi liceului. A urmat spectacolul prezentat de echipa dansatorilor şi apoi s-a trecut pe ateliere: de fizică, atelierul culinar şi al noii imagini a revistei „Primul zbor“. Vă prezentăm cîteva aspecte din această vie manifestare, pe care ne-o dorim de-acum tradiţională:

Domnul profesor Dan Pârvuleţu Atelierul culinar

A fost multă voie bună, iar persoanele participante la interviu au fost amabile cu noi dovadă fiind şi fotografiile realizate cu uşurinţă.

Reporter: Ana-Maria Totoroţea Fotoreporter: Iulia Stroe Cl. a XI-a C

Meloterapia (muzicoterapia)

Manifestare a frumosului artistic, muzica a fost considerată dintotdeaua un mijloc esenţial de cultivare spirituală a omului, de edificare a unei personalităţi armonioase, complete. Napoleon Bonaparte spunea că, dintre toate artele, muzica are influenţa directă şi cea mai puternică asupra psihicului, fiind parte integranta a existenţei umane. Muzica ne însoţeşte de-a lungul întregii noastre vieţi, indiferent dacă sîntem sau nu conştienţi de această realitate. Meloterapia este o formă de tratament care vizează anumite tulburări neuro-psihice, prin intermediul audiţiilor muzicale (este considerată o ramură a psihoterapiei). Psihoterapia, implicit meloterapia, se aplică indiferent de vîrstă, atît celor sănătoşi, cît şi celor care prezintă diverse simptomatologii nevrotice, psihotice

5 ori somatice. Meloterapia a fost introdusă şi promovată de Platon, metoda curentă pe care filosoful grec o folosea pentru a reda sănătatea celor din jur. Meloterapia este cunoscută încă din antichitate, cînd era folosită pentru revigorarea persoanelor deprimate. Cu timpul, s-a constatat ca muzica modifică undele cerebrale şi frecvenţa cardiacă.

Muzica este cunoscută ca făcînd parte din tradiţia magică a lumii, unul dintre cele mai eficiente şi puternice instrumente de acces, prin fenomenul de rezonanţă, la planurile subtile ale universului. Meloterapia poate avea un puternic efect contra durerilor şi oboselii, facilitează îndepărtarea pesimismului, îmbunătăţeşte calitatea somnului şi creativităţii, reducînd stările de stres şi depresie. Puterea terapeutică a muzicii este eficientă nu numai asupra fiinţelor umane, plantele şi animalele reacţionînd pozitiv, potrivit experiementelor de ultimă oră. Vă sugerăm, de aceea, să ascultaţi multă, multă muzică: vă va face bine! „Fără muzică, viaţa ar fi o eroare“, spunea filosoful german Fr. Nietzsche. (Articol realizat în colaborare cu d-na profesoară Ivanovici Cristina).

Iulia Stroe Cl. a XI-a C Sursa: Enciclopedia pentru tineret LAROUSSE - Muzica

Psihoterapia ortodoxă este vindecarea sufletului prin suflet

Ziarul „Lumina” îi ia un interviu psihiatrului rus Dmitri Avdeev care a fost recent la noi în ţară. Acesta este recunoscut drept unul din marii psihiatri care se bazează în practica medicală pe credinţa în Hristos. Metoda sa este aşa numita „psihiatrie ortodoxă”. Am extras cîteva întrebari interesante şi vi le prezentăm mai jos:

Psihiatrul Dmitri Avdeev

Care sunt principiile psihoterapiei ortodoxe?

– Există trei principii fundamentale ale psihoterapiei ortodoxe. În primul rând, mărturisirea credinţei din partea psihoterapeutului însuşi, pe care trebuie să o aducă în demersul terapeutic pentru a se raporta la sufletul pacientului ca la chipul lui Dumnezeu. Mai apoi, bazarea activităţii sale pe temeiuri patristice, însotiţă de instruirea pacienţilor în vederea obţinerii deprinderilor duhovniceşti şi a educaţiei morale. Şi în sfârşit, să elimine din activitatea sa acele metode care coboară omul, fiinţa complexă, la nivelul unui organism văzut eminamente biologic, asemănător maşinii, să se renunţe la metodele legate de constrângerea persoanei, la psihotehnicile mistico-oculte de tip mecanic, precum programarea sau codarea, de exemplu.

Care sunt cel mai des întîlnite boli psihice în societatea contemporană?

– Medicina psihiatrică lucrează cu două concepte. Există marea psihiatrie care cuprinde boli ca schizofrenia, depresiile maniacale, psihozele, bolile legate de senectute, iar proporţia acestor maladii a fost aceeaşi în toate timpurile. Şi există mica psihiatrie, care ca volum este mai mare decât prima şi unde intră nevrozele, bolile psiho- somatice, dependenţa de alcool, de droguri, de jocuri pe calculator,

7 fumatul. Această grupă este foarte extinsă şi este legată de păcat, de modul de viaţă păcătos, iar numărul acestor afecţiuni creşte pe zi ce trece.

Care ar fi cauzele principale care declanşează depresia?

– Atât de multe persoane suferă de această boală, încât catalogul antidepresivelor care există la ora actuală este o carte ce depăşeşte în grosime trei centimetri. Numărul mare al bolnavilor a făcut să crească şi numărul medicamentelor care se folosesc în tratarea acestor suferinţe. În 2010, depresia va ajunge pe locul întâi în topul bolilor invalidante. Adesea, cauza acestor afecţiuni este o orientare axiologică incorectă. Dacă, spre exemplu, omul pune la baza vieţii sale o maşină scumpă, un colier, o casă mare şi nu le va obţine, va fi deprimat. De asemenea, o altă cauză generală este viaţa lipsită de har şi de Dumnezeu.

Depresia ţine de singurătate şi de lipsă de iubire?

– Am spus că depresiile sunt diferite. Există o depresie care este conditionată biologic şi alta care are la baza factori nevrotici. Nevroza este un conflict între ceea ce este dorit şi realitate. Totul depinde aici de om. Cunoaştem sfinţi care au stat toată viaţa în pat plini de răni şi de bube care erau pentru ei bucurii, căci erau plini de har, erau cu Hristos. Astăzi, dacă cineva are o mică zgârietură, vai, îi chinuie pe toţi din jurul lui.

Care este rolul Sfintelor Taine în vindecare?

– Ştiu cazuri în care în urma spovedaniei profunde s-au vindecat de boli psihice de nevindecat. În cazul stărilor de nevroză, spovedania şi o corectă viaţă duhovnicească pot să vindece şi să schimbe viaţa omului.

Daniel Vlad Cl. a XII-a D Preluat de pe: http://www.ziarullumina.ro/articol.php

Încercări literare

Îmi amintesc

Hm! Nu-mi amintesc numele domnişoarei Dar îmi amintesc ochii ei Erau aşa de pătrunzători Încât mi-au ajuns până în adâncul inimii.

Îmi amintesc că era singură Şi valul nopţii o înconjura Şoptindu-i vorbe dulci Pentru a o atrage în lumea sa.

Dar ea nu se lăsa aşa uşor Şi se lupta şi se lupta Nevrând să fie atrasă De misterele nopţii.

Şi lăsând-o puterile S-a lăsat pradă întunericului Iar el era numai zâmbet Că ea a fost atrasă de mrejele lui.

Am rugat...

Am rugat stelele să-ţi şoptească

9 De fiecare dată Când te uiţi la ele: Te iubesc şi dor îmi e de tine, Ca şi cum aceste cuvinte Ar fi rostite de mine.

Am rugat valul nopţii să-ţi şoptească Că nu eşti singur Şi să te îmbrăţişeze, Pentru ca sufletul meu Va fi mereu în preajmă Şi-ţi va fi alături.

Am rugat luna să te vegheze Ca şi cum ea ar fi ochii mei, De fiecare dată Şi să aibă grijă De visele tale, Iubitul meu. Iulia Stroe Cl. a XI-a C Ploi Cerul se uită în jos către noi Cad pe pământ amarele ploi Ce parcă te caută pe tine mereu Tu eşti acolo… aici sunt doar eu!

Cerul ne cheamă neîncetat Dar nu ne mai află pe drumul uitat Alergăm şi noi după noi, Iar pe pământ apar amarele ploi!

Cerul ne strigă, viaţa se duce Iubirea ne intră în răscruce Şi nu ne mai amintim de noi doi Şi cad pe pământ amarele ploi Daniela Cobrescu Cl. a X-a F

Mic dicţionar de simboluri (II)

Focul

Cele mai multe dintre aspectele simbolismului focului sunt cuprinse în rezumat în doctrina hindusă, care îi conferă o importanţă fundamentală. Agni, Indra şi Surya sînt focurile lumilor terestră, intermediară şi cerească, adică focul obişnuit, trăsnetul şi soarele. Focul este simbolul divin esenţial al mazdeismului. Păstrarea focului sacru a fost practicată începînd cu Roma şi pînă la Angkor. Simbolul focului purificator şi regenarator se extinde din Occident şi pînă în Japonia. Liturghia catolică a focului nou se celebrează în noaptea de Paşte. Cea a lui Shinto coincide cu reînnoirea anului. După unele legende, Hristos (şi unii sfinţi) reînsufleţesc trupurile oamenilor, trecîndu-le prin focul din vatra unei forje. Focului de sacrificiu al hinduismului, Buddha îi substituie focul interior, care este totodată cunoaştere pătrunzătoare, iluminare şi distrugere a învelişului: ,,Atît în mine e o flacără… Inima mea este vatra, flacăra este sîngele meu îmblînzit“. Upanişadele asigură şi ele că arde în exterior nu înseamnă a arde. De unde şi simbolurile despre Kundalini arzînd în yoga hindusă şi cel privitor la focul interior în tantrismul tibetan. Acest ultim sistem, care ia în considerare numai trei centre subtile, face să corespundă focul cu inima. La fel şi în India, Taijasa, condiţia fiinţei care corespunde visului şi stării subtile, derivă de jos, focul. Pentru populaţia bambară, focul hitonian reprezintă înţelepciunea umană, iar focul uranian întelepţiunea divină. Dependenţa divinului de uman, la triburile bambară, indincă faptul că puterea religioasă are prioritate asupra prafanului. Aspectul distructiv al focului comportă evident şi un aspect negativ şi a stăpîni focul este şi o funcţie diabolică. Cu privire la forjă trebuie notat că focul ei este totodată ceresc şi subteran, instrument al unui demiurg şi al unui demon. Căderea îi aparţine lui Lucifer, purtător al luminii cereşti, zvîrlit în flăcările iadului: un foc care arde să consume, dar care exclude pentru totdeauna de la regenerare. Asemeni soarelui prin razele sale, focul cu flăcările lui simbolizează acţiunea de purificare si iluminare. Dar focul prezintă şi un aspect negativ: el întuneca şi sufoca datorită fumului său; arde, consuma, distruge; e vorba de focul pasiunilor, al pedepsei, al războiului. Conform cu interpretarea analitică a lui Paul Diehl ,,focul terestru simbolizează intelectul, deci conştiinţa cu întreaga ei ambivalenţă.“

Inima

Inima, organ central al omului, corespunde în general noţiunii de centru. Dacă Occidentul face din ea sediul sentimentelor, toate civilizaţiile tradiţionale, dimpotrivă, localizează în inima inteligentă şi intuiţia: poate că astfel centrul personalitaţii s-a deplasat de la intelect la afectivitate. Oare nu spune Pascal că ,,ideile mari vin din inimă“? Se poate spune, de asemenea, că, în toate culturile tradiţionale, cunoaşterea este înţeleasă într-un sens foarte larg, care nu exclude valorile afective. Inima este un organ regal, stă scris în Huangdi neijing; ea îl reprezintă pe rege; acolo îşi are sălaşul Spiritul. Dacă biserica, în forma de cruce, se identifică cu trupul lui Hristos, locul inimii este altarul. Pentru că se află în centru, chinezii atribuie drept corespondent al inimii elementul pămînt şi numărul cinci. Dar, ca urmare a naturii sale – deoarece ea este soarele –, îi pun în seamă şi elementul foc. Ea se înalţă pînă la principiul luminii, se spune în Souwen. Lumina spiritului, cea a intuiţiei intelectuale, a revelaţiei străluceşte în inimă. Organul unei atare percepţii este, potrivit sufismului, Ochiul Inimii (Ayn el-Qalb), expresie care se regăseşte în numeroase texte creştine şi îndeosebi la Sfîntul Augustin. În religia egipteană, inima joacă un rol fundamental : după cosmogonia memfită, zeul Ptaf a gîndit universul cu inima sa înainte de a-l materializa prin forţa verbului creator. Dar inima este mai cu seamă, în fiecare om, centrul vieţii, al voinţei, al inteligenţei. Astfel, inima este în noi simbolul însuşi al prezenţei divine şi al conştiinţei privind această prezenţă. Inima este asociată cu spiritul şi uneori termenii se amestecă datorită înţelesului lor identic. De unde expresiile: duh nou şi inimă nouă. Inima este întotdeauna mult mai legată de spirit decît de suflet. În tradiţia islamică, inima (qalb) reprezintă nu organul afectivitaţii, ci pe acela al contemplării şi al vieţiii spirituale. Pentru misticii sufiţi, inima este şi Tronul îndurării. Dragostea, al cărei sălaş este, exprimă într-adevăr dragostea pentru Dumnezeu. Inima iubitoare este o teofanie, oglinda lumii invizibile şi a lui Dumnezeu. René Guénon a făcut observaţia că inima are forma unui triunghi întors. Asemeni simbolurilor care au această formă, inima s-ar referi la principiul pasiv sau feminin al manifestării universale… În vreme ce acelea (simbolurile) schematizate prin triunghiul dreptunghic se raportează la principiul activ sau masculin. În vechiul Egipt, pocalul era hieroglifa inimii şi, în India, triunghiul răsturnat este unul din principalele simboluri ale lui Shakti, elementul feminin al fiinţei. Iulia Stroe Cl. a XI-a C

Sursa: Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, volumul 2, Bucureşti, Editura Artemis, 2006.

Rire en Chaînes Cascade de rîs Peals of laughter

Deux poissons rouges tournent en round dans un bocal. Soudanin, l’un dit a l’autre: – Qu’est-ce qu’un fait pour les vacances? – Si on tournait dans l’autre sens?

Doi peşti roşii se învîrteau într-un borcan. Dintr-o dată unul dintre ei îi spune celuilalt: – Ce facem în vacanţă? – Ce ai zice să ne întoarcem în celălalt sens?

Two red fish were turning in a jar. Suddenly one says to the other. – What can we do during the holiday? – What about turning in the other direction?

Au tribunal de Londres, le president s’adresse a l’accuse: – Vous avez tue dix femmes. – J’m’en fous! – Vous avez fait dix veufs. – J’m’en fous! – Vous avez fait trente-deux orphelins. – J’m’en fous! – Vous allez entre pendu. – J’m’en balance!

La tribunalul din Londra, judecătorul se adresează acuzatului: – Aţi omorît 10 femei. – Nu-mi pasă! – Aţi făcut-o lăsînd 10 văduvi. – Nu-mi pasă! – Veţi fi spînzurat. – O să mă legăn.

At the London Court, the judge talks with the accused: – You killed ten women. – I was making! – You let ten widowers. – I was making!

13 – You let thirty-two orphans. – I was making! – You will hanged. – I am doubling.

Un petit garçon demande a son père: – Papa, c’est quoi, l’hérédité? – C’est hyper simple. Par exemple, si je n’avais pas pu avoir d’enfant, eh bien, toi non plus, tu ne pourrais pas en avoir!

Un ţînc îşi întreabă tatăl: – Tată, ce-i aia ereditate? – Este super simplu. De exemplu, dacă eu n-aş fi putut avea copil, ei bine, nici tu, la fel, nu ai fi putut să ai.

A little boy asks his father: – Daddy, what heredity means? – It’s very easy. For example, if I couldn’t have a child, well, neither you couldn’t have one.

Au sortit d’une représentation qu’il venait de donner au théatre, le grand premier rôle disait à un camarade: – Je ne connais rien de plus désagréable que de voir entrer des spectateurs pendant que l’on est en scène. – Si, repondit l’autre, c’est d’en voir partir!

Ieşind de la o piesă de teatru, protagonistul spune unui prieten de-al său: – Nu-mi place nimic mai mult să văd spectatorii intrînd în timp ce eu mă aflu pe scenă. – Dar să-i vezi plecînd?!

When the main character was out from the theatre he tells to his friend: – I don’t now nothing more disturbed that the moment when the people came when we are playing on stage. – Yes, they should leave.

Marian Silviu Pădurariu Cl. a X-a A Sport: Leonard Doroftei

Leonard Dorin Doroftei (născut 10 aprilie 1970) este cel mai mare pugilist român, campion mondial WBA la categoria semi-uşoară (61,9 kg) între 5 ianuarie 2002 şi 24 octombrie 2003.

14 Născut la Ploieşti, Leonard a început să practice boxul la vârsta de 14 ani la clubul Prahova Ploieşti. Între 1986 şi 1988 a cucerit în fiecare an titlul naţional la juniori. Mai târziu a obţinut cinci titluri naţionale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 şi 1997. A câştigat medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona în 1992 şi la Atlanta în 1996. De asemenea, a fost campion mondial în 1995 şi campion european în 1996 şi 1997. Palmaresul său la amatori este de 239 de victorii şi 15 înfrângeri. În 1997 Doroftei a devenit boxer profesionist făcând un contract cu clubul canadian Interbox. Pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-uşoară a versiunii WBA, învingându-l la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi. Pe 31 mai, la Bucureşti, Doroftei a luptat din nou împotriva lui Balbi şi de data aceasta românul s-a impus în mod clar. Pe 24 octombrie 2003, Doroftei urma să dispute un meci împotriva panamezului Miguel Callist. Meciul a fost anulat însă după ce românul a depăşit greutatea categoriei sale la cântarul oficial. Doroftei a pierdut astfel titlul de campion mondial WBA

Născut: 10 aprilie 1970 • Medalie de bronz Jocurile Resedinţa: Montreal Olimpice Barcelona 1992 • Campion mondial 1995 Manager InterBox • De două ori Campion european Antrenor InterBox • Medalie de bronz Jocurile Olimpice Atlana 1996 Titlu: Campion WBA • Campion european 1996-1997 Record: 21-0-0 (7KO) Record amatori: 239-15

George Florin Ionescu Cl. a XII-a D